Contracte Curs 1 – Dan Chirică

De recapitulat: Teoria Generală a obligațiilor; Actul juridic civil

De ce unele contracte sunt speciale și altele nu sunt speciale ?

Contracte genrale – Cartea 5 Titlul 2 Cap. 1

Tilul 9 Cap. 1 – contractele speciale: vânzare, schimb, locatiune, mandat, etc.

Contractele speciale sunt contractele numite – contracte cărora legea, fie Codul civil, fie legi speciale le consacră o anumită reglementare. Să nu confundăm contractele numite cu contractele care au o denumire, dar nu au o reglementare (ex. Contractul de hotelărie – are denumire, dar nu are o regl aparte- nu este un contract special).

Contractele nenumite sunt acele contracte care nu benefiziază de o regl aparte și ca atare li se plică reglementările generale în materie de contracte. În general contractele nenumite sunt contractele care se încheie ad-hoc, adică pentru o situație anume, care nu se încadrează în categoria contractelor numit (ex: un contract prin care se transmite proprietatea unui bun contra prestării unui serviciu, deci nu contra plății unui preț cum se întâmplă în cazul contractului de vânzare ).

De esența vânzării este ca transferul proprietății unui bun sau a unui alt drept să se facă contra plății unui preț și dacă nu este îndeplinită această condiție deci e un contract prin care se transferă un drept dar nu contra unui preț ci prestării unui serviciu contractul nu poate fi încadrat în categoria contractului de vânzare, este un contract nenumit. Și atunci, în esența unui astefl de contract i se aplică dispozițiile generale în materie de contracte.

În reglementarea actuală la art. 1868 se precizează că în cazul contractelor nenumite li se aplică dispozițiile generale în materie de contracte, dar că li se aplică și regulile contractului cu care prezintă cele mai mari asemănări. Deci în exemplul dat, fiind vorba despre un contract translativ de proprietate, aici avem o asemănare importantă cu contractul de vânzare, astfel încât sub reglementarea noului cod civil i se aplică și dispozițiile legale referitoare la contractul de vânzare care se referă la evicțiune și la vicii ascunse.

Contractele numite au anumite reglementări care le sunt caracteristice, dar li se aplică, în măsura în care nu există derogări în reglementarea lor specială și regulile generale aplicabile în materie de contracte. De exemplu, în materie de consimțământ, în cazul oricărui contract numit i se aplică regulile generale, deci pentru a fi valabil trebuie să fie neviciat, dat în cunoștință de cauză de o persoană care are discernământ, deci se aplică regulile și din materie generală.

Contractele numite le regăsim în cea mai mare parte reglementate în C.civ. dar există și legi speciale care reglementează această parte și în acest sens putem cita O.G. 52/1997 care

reglementează contractul de franciză și O.G. 51/1997 privitoare la leasing și operațiunile de leasing. Deci contracte speciale și contracte numite nu regăsim numai în C.civ. ci și în alte legi. Lista contractelor nu este una imuabilă, ea cunoaște anumite schimbări de-a lungul timpului, exista contracte care au început a fi nenumite, adică nereglementate de lege, și care au sfărșit prin a fi numite, ex contractul de leasing. De asemenea, există contracte speciale care de-a lungul timpului au fost mai importante și în prezent sunt mai puțin importante (contractul de rentă viageră) și invers (contractul de întreținere).

În ceea ce privește raportul dintre teoria generală a contractului sau teoria obligațiilor și contractele speciale a cunoscut o anumită evoluție. În dreptul roman nu beneficiau de acțiuni, adică nu produceau efecte juridice decât contractele numite, cele 4 contracte reale și cele 4 contracte consensuale. Pretorul a acordat anumite efecte de-a lungul timpului și contractelor care nu erau prevăzute de lege, la început acțiune de restituire, ulterior acțiune și în alte situații. În prezent, simplul acord de voințe este izvor de drept, unanim recunoscut.