POVESTI CUZINE

EDITURA ION CREANGA

Povestea Balaioarei,

a Bunei Caprioare

§i a lui Pisoi-Frumos

Balaioara

A fost odata o fetita cuminte sj

frumoasa, cu parul ca spicul griu-

lui, care se numea Balaioara. Era

fermecatoare ca §i parintii ei, Regele-

cel-Bun §i Regina Dulcineea. Regele

era foarte iubit de supu§ii sai. Cei

rai se temeau de el, pentru ca era

tot atit de drept pe cit era de bun §i

pedepsea cu asprime orice fapta rea.

La citeva luni dupa ce o nascu pe

Balaioara, regina muri, iar regele o

pllnse multa vreme. Fetita, fiind

foarte mica, nu~sj dadea seama ca

mama ei murise. Era vesela, zglobie

fost totusi nevoit sa le faca pe pkc.Chema atunci pe ministrul sau Usu-rel §i-i spuse:

— Dragul meu prieten, poporulmeu vrea sa ma recasatoresc Smtinca atit de indurerat de moarteascumpei mele Dulcineea, incit nuslnt in stare sa-mi caut eu Insumi oalta sotie. Cauta-mi tu o printesa.

Nu cer deck sa fie buna si s-o facafericita pe scumpa mea Balaioara.Cind o vei gasi, o vei cere de sotie

pentru mine gi o vei aduce aici.

U§urel pleca imediat, umbla pela toti regii, vazu multe printese,

si traia fericita llnga tatal ei, care oiubea din toata inima §i-i daruia cele

mai frumoase jucarii, cele mai bunedulciuri, cele mai delicioase fructe.

Intr-o zi, Regele-cel-Bun afla ca

supusji sai ii cer sa se recasatoreasca,

pentru a avea un flu care sa-i fie

urma§. El nici nu vru sa auda deasa ceva. La staruinta supusUor, a

care de care mai urite si mai rele. Laurma ajunse la curtea Regelui-cel-

Galagios, care avea o fata frumoasa,de§teapta si care parea a fi buna.U§urel o gasi incintatoare §i o cerii

imediat de sotie pentru Regele-cel-Bun.

Regele-cel-Galagios, bucuros sa

scape cit mai repede de fiica sa care

ie§i in intimpinare. I se paru dra-

guta printesa, dar nici pe departe

nu avea infatisarea buna §i blinda

a bietei Dulcineea.

Cind o zari pe Balaioara, Printesa-

cea-Vicleana ii arunca o privire atit

de rautacioasa, incit fetita, care avea

doar trei ani§ori, se infrico§a §i

incepu sa plinga.

— Ce are? intreba regele. De ce

plinge ca un copil rau Balaioara

mea cea dulce §i cuminte?— Tata, draga tata

rstriga fetita

ascunzindu-se in bratele regelui, nu

ma da acestei printese, mi-e frica

Mfl

"

avea un suflet rau §i-i facea tot felul

de necazuri, i-o dadu pe loc lui

U§urel ca s-o duca in tara Regelui-

cel-Bun.

U§urel pleca impreuna cu Prin-

tesa-cea-Vicleana, insotiti de o mie

de catiri incarcati cu zestrea §i giu-

vaerurile printesei.

Sosira la Regele-cel-Bun care le

de ea, e rea!

Mirat, regele se uita la printesa

§i zari privirea ei rea care o infrico-

§ase pe Balaioara. El hotari de indata

s-o desparta pe fetita de noua regina.

Balaioara ramase, ca §i inainte, in

grija dadacei care o crescuse §i o

iubea cu duiosie. Regina o vedea

rar, dar, cind din intimplare o intil-

nea, nu-§i putea staplni ura.

Peste un an, Regina-cea-Vicleana

nascu o fetita cu parul negru ca

taciunele, pe care o numira Negruta.

Era draguta, dar nu ca Balaioara.

Fetita era rea ca §i mama ei sj nu o

putea suferi pe Balaioara, pe care

o mu§ca, o tragea de par, ii strica

jucariile, ii murdarea rochitele. Buna§i micuta Balaioara nu se supara

niciodata §i-i lua apararea Negrutei.

«Nu o certa, tata, ii spunea ea

regelui, e atit de mica! Ea nu §tie

ca ma necaje§te cind imi strica ju-

cariile. Iar atunci cind ma mu§ca

sau cind ma trage de par, o face din

joaca.»

Regele o imbrati§a pe Balaioara

§i nu spunea nimic; dar vedea el

bine ca Negruta facea totul din rau-

tate, iar Balaioara o ierta pentru ca

era buna. El o iubea din ce in ce mai

mult pe Balaioara §i din ce in ce mai

putin pe Negruta. Regina-cea-Vi-

cleana vedea §i ea toate acestea, dar

o ura §i mai mult pe nevinovata

Balaioara, din care ar fi facut eel

mai nenorocit copil din lume daca

nu s-ar fi temut de minia regelui.

Regele porunci ca Balaioara sa

nu fie lasata niciodata singura cu

regina, §i cum se §tia ca pedepse§te

cu asprime nesupunerea, nici regina

nu indraznea sa i se impotriveasca.

*4HOTaa]

Balaioara pierduta

Balaioara implinise §apte ani, iar

Negruta trei. Regele ii darui Bala-

ioarei o trasurica frumoasa trasa de

doi struti pe care ii mina un paj, unbaieta§ de vreo zece ani, nepotul

dadacei care o crescuse pe Bala-

ioara.

Baiatul se numea PofticiosuL El o

iubea mult pe Balaioara, cu care se

jucase de cind era mica, §i ea era

tare buna cu el. Pajul avea un cusur,

de unde ii venea §i numele: era

foarte lacom de dulciuri. Ar fi fost

10

in stare sa faca o fapta rea pentru opunga cu bomboane. Balaioara ii

spunea adesea: «Tare te iubesc, Pof-

ticiosule, dar nu-mi place sa te vadatit de lacom. Te rog, lecuie§te-te

de acest cusur uricios, care dezgusta

pe toata lumea.» Pofticiosul ii saruta

mina, ii promitea ca se va indrepta,

dar continua sa fure prajituri de la

bucatarie §i bomboane din camara.

Mereu era batut pentru lacomia lui

§i pentru ca nu asculta.

Regina-cea-Vicleana afla de cusu-

rul baiatului §i se gindi ca 1-ar putea

folosi pentru a o pierde pe Bala-

ioara. lata ce puse la cale:

Parcul palatului in care se plimba

Balaioara cu trasurica trasa de struti,

avind ca vizitiu pe Pofticiosul, se

marginea intr-o parte cu o padure

foarte frumoasa, care se numea Pa-

durea de Liliac. Un gard din zabrele

despartea parcul de padure, care tot

anul era plina de liliac inflorit.

Nimeni nu intra in ea pentru ca se

§tia ca e vrajita §i cine patrunde acolo

nu mai iese niciodata. Pofticiosul

cuno§tea §i el taina padurii. Regele

i-a interzis cu severitate sa se apropie

de acea parte a parcului cu trasurica

Balaioarei, de teama ca feti{a sa nu

treaca din gre§eala printre zabrele

si sa intre in padure.

De multe ori a incercat regele sa

ridice un zid sau sa indeseasca za-

brelele, ca sa nu se mai poata trece

printre ele, dar, de indata ce se

a§ezau pietre sau zabrele, o putere

necunoscuta le facea sa dispara.

Regina-cea-Vicleana cauta sa-1

ademeneasca pe Pofticiosul, daru-

indu-i in fiecare zi dulciuri. Cind

reusl sa-i stirneasca lacomia, a§a incit

el nu se mai putea lipsi de prajiturile

§i dulciurile pe care i le dadea din

[)el§ug, il chema §i-i spuse;

— Pofticiosule, depinde de tine

sa capeti un cufar plin cu bomboane,

sau sa nu mai maninci dulciuri toata

viata ta.

— Sa nu mai maninc dulciuri nici-

odata? Vai, doamna! A§ muri de

suparare! Spuneti ce trebuie sa fac,

sa nu ma loveasca o asemenea ne-

norocire.

— Trebuie, spuse regina ukin-

du-se in ochii lui, s-o duci pe printesa

Balaioara linga Padurea de Liliac.

— Nu pot, doamna, regele mi-a

poruncit sa nu tree pe acolo.

— Nu poti? Atunci, mergi sana-

tos, N-am sa-ti mai dau niciodata

dulciuri sj voi porunci ca nimeni

din palat sa nu-ti mai dea.

— Ah, doamna, nu fiti atit de

cruda! Dati-mi alta porunca pe care

s-o pot indeplini.

— Iti repet ca vreau s-o duci pe

Balaioara linga Padurea de Liliac,

s-o indemni sa coboare din trasu-

rica, sa treaca gardul §i sa intre in

padure.

— Doamna, spuse plingind Pof-

ticiosul, daca printesa va intra in

padure, nu va mai ie§i niciodata.

§titi doara ca padurea e vrajita. S-o

trimit pe printesa mea acolo in-

seamna s-o trimit la moarte sigura.

— Te intreb a treia oara : vrei s-o

duci, sau nu? Alege: sau un cufar

plin cu bomboane pe care il voi

umple din nou in flecare luna, sau

nu vei mai eapata niciodata o praji-

tura sau o bomboana.— Dar cum voi scapa de pedeapsa

regelui ?

— Nu-ti face griji pentru asta.

De indata ce Balaioara o sa intre in

padure, tu vei veni la mine §i-ti vei

lua bomboanele, iar eu ma voi

ingriji de viitorul tau.

— O, doamna, fie-va mila de

mine! Nu ma siliti s-o due la pieire

pe scumpa mea printesa, care a fost

totdeauna a§a de buna cu mine!— Mai stai la indoiala, nemerni-

cule ? Ce-ti pasa ce se va intlmpla cu

Balaioara? Mai tirziu vei intra in

slujba Negrutei §i voi avea eu grija

sa nu duci lipsa de dulciuri.

Pofticiosul ramase in cumpana.Vai ! Sa jertfeasca el pe buna §i micuta

lui printesa pentru citeva kilograme

de bomboane? Tot restul zilei §i

toata noaptea statu la indoiala daca

sa faptuiasca aceasta crima ingrozi-

toare. Spaima ca nu-§i va mai putea

satisface lacomia daca nu indepli-

ne§te porunca reginei, dar §i o tainica

nadejde ca o va regasi cindva pe

printesa cu ajutorul vreunei zine

bune il facura sa se hotarasca sa faca

pe placul reginei.

A doua zi, la ora patru, Balaioara

ceru sa i se aduca trasurica. Dupace il saruta pe rege, pe care il iubea

mai mult decit orice pe lume, §i-i

fagadui ca se va inapoia peste douaore, se urea §i pleca sa se plimbe.

Parcul era mare. Pofticiosul minastrutii catre partea opusa Padurii

12

de Liliac, Qnd erau destul de de-

parte §i nu mai puteau fi zariti din

palat, ei schimba directia §i o lua

spre gardul care despartea parcul

de padure. Baiatul era trist §i tacut.

Crima pe care o savir§ea ii apasa

inima.

— Ce-i cu tine, Pofticiosule? in-

treba Balaioara. De ce taci tot

timpul? E§ti cumva bolnav?— Nu, printesa, sint sanatos.

— E§ti atit de galben la fata!

Spune-mi ce ai, sarmanul meu Pof-

ticios? Iti fagaduiesc ca voi face tot

ce voi putea pentru a te ajuta,

Bunatatea Balaioarei era clt p-aci

s-o salveze, intr-atit induio§a inima

Pofticiosului, dar gindul la bom-boanele fagaduite de Regina-cea-

Vicleana invinse pornirea lui buna.

Nici nu apuca sa-i raspunda, ca stru-

tii §i aiunsera la gardul de zabrele.

— Ah, ce liliac frumos ! striga

fetita. Ce miros imbatator! Clt a§

dori sa am un buchet mare sa-1

daruiesc tatii ! Coboara, Pofticiosule,

§i rupe-mi citeva ramuri!

— Nu pot, printesa. Strutii ar

putea porni in lipsa mea.— Nu-i nimic, ii pot mina §i sin-

gura pina la palat.

— Daca te-a§ lasa singura, regele

m-ar pedepsi. Mai bine du-te tu §i

culege florile care-ti plac.

— Adevarat, mi-ar parea rau sa

fii pedepsit din pricina mea, bietul

meu Pofticios!

Spunind acestea, fetita sari sprin-

tena din trasurica, trecu printre za-

brele in padure §i incepu sa culeaga

liliac.

In acel moment Pofticiosul se

cutremura, se tulbura, remu§carea

ii cuprinse inima. Incerca sa repare

raul, chemind-o pe Balaioara, dar,

cu toate ca ea se afla numai la cltiva

pa§i §i el o vedea bine, ea nu-i maiauzea vocea §i se afunda tot mai mult

in padurea vrajita. O mai vazu un

timp culegind liliac, apoi disparu

din ochii lui.

Multa vreme plinse Pofticiosul

pentru fapta comisa; i§i blestema

lacomia §i o ura pe Regina-cea-Vi-

cleana. In cele din urma se intoarse

la palat, intra pe usa din dos a

grajdului, apoi se duse la regina,

care il a§tepta. Vazindu-1 galben la

fata, cu ochii inroski de lacrimile

remu§carii, ea intelese ca Balaioaraera pierduta.

— S-a facut? intreba regina.

Pofticiosul facu un semn cu capulca da; nu mai avea putere sa vor-

beasca.

— Vino! ii spuse regina. Iata-ti

rasplata.

§i-i arata un cufar plin cu dul-

ciuri. Puse un valet sa ridice cufa-

rul §i sa-1 lege pe spinarea unuiadintre catirii care ii carasera biju-

teriile.

— la acest cufar, Pofticiosule, §i

du-te la tatal meu, Pleaca, §i sa vii

peste o luna, sa-ti mai dau unul!

In acela§i timp ii puse in mina opunga plina cu aur.

Pofticiosul nu §tia sa stea calare

nici pe cai, nici pe catiri. El incaleca

|i porni in galop, fara a mai scoate

un cuvint, Catirul, incapatinat, dar

§i narava§, neputind suferi greutatea

cufarului, se ridica pe picioarele

dindarat §i-l azvirli pe Pdfticios cu

cufar cu tot. Baiatul se lovi cu capul

de ni§te bolovani §i muri pe loc.

Cu aceasta s-a ales el de pe urmalacomiei. Nici n-a apucat sa guste

din dulciurile daruite de regina.

Nefiind iubit de nimeni, in afara

de biata Balaioara, nimeni nu 1-a

plins. Sa vedem ce s-a intimplat

cu Balaioara in Padurea de Liliac.

14

Ill

Pddurea de liliac

Balaioara culegea liliac, bucurin-

du-se de frumusetea §i parfumul flo-

rilor. Vedea mereu altele mai fru-

moase, care 6 atrageau. Golea §ortul

§i palaria §i le umplea din nou. Trecuastfel o ora; i se facu cald §i 6 cu-

prinse oboseala. Liliacul atirna greu,

Se gindi ca e timpul sa se intoarca

la palat; privi in jur §i se vazu !n-

conjurata numai de tufe de liliac.

II striga pe Pofticios, dar el nu ras-

punse.

«M-am indepartat prea mult, se

gindi ea. Sa ma inapoiez, de§i sint

cam obosita. Pofticiosul ma va auzi

§i-mi va ie§i in intimpinare.

»

Merse ea un timp, dar nu mai

zarea gardul. II mai striga de citeva

ori pe baiat, dar nu raspundea

nimeni. O cuprinse frica.

«Ce-am sa ma fac singura in pa-

dure? Ce va spune bietul meu tata

vazind ca nu ma inapoiez? Cum va

indrazni Pofticiosul sa se intoarca

la palat fara mine? Va fi certat,

poate chiar batut, §i numai din vina

mea, pentru ca am vrut sa culeg

flori. Nenorocita de mine, am sa

mor de sete §i de foame aici, in pa-

dure, daca nu ma vor minca lupii

la noapte!»

Balaioara se a§eza la radacina unui

copac mare §i plinse mult timp, apoi

oboseala o dobori, puse capul pebuchetul de liliac §i adormi.

IVPrima depeptare,

Pisoi-Frumos

Balaioara dormi toata noaptea.

Nu simti frigul §i nici o fiara salba-

tica nu-i tulbura somnul. Se trezi

a doua zi dimineata, tirziu, l§i freca

ochii nedumerita ca e inconjurata

numai de arbori, in loc sa fie in

odaia ei, in patul ei. O striga pe

dadaca, dar ii raspunse un mieunat

blind §i placut. Mirata, chiar infri-

co§ata, Balaioara se uita in jur §i

zari la picioarele ei un pisoi alb,

frumos, care o privea cu blindete §i

mieuna.

— Ah, pisbiule, ce frumos e§ti

!

striga Balaioara trecindu-§i mina prin

blana lui alba ca zapada. Ce bucu-

roasa sint ca te vad, Pisoi-Frumos!

Tu ma vei duce la casa ta. Vai, da'

ce foame imi e! N-o sa pot merge

daca nu maninc ceva.

Pisoi-Frumos mieuna din nou §i-i

arata cu labuta un pachetel invelit

intr-o pinza alba, fina. Balaioara

desfacu pachetul §i gasi felii de piine

cu unt, Minca cu pofta §i-i dadu |i

pisoiului citeva bucatele, pe care

acesta le rontai cu placere, Dupa ce

mincara, Balaioara multumi pisoiu-

lui pentru dejunul gustos §i-i spuse:

— Pisoi-Frumos, ai putea sa maduci la tatal meu, care e cu siguranta

foarte ingrijorat de lipsa mea?Pisoi-Frumos dadu din cap, mie-

unind cu jale.

— Ah, vad ca ma intelegi ! Atunci,

te rog, fle-ti mila de mine §i du-maintr-o casa, sa nu mor de foame,

de frig sj de frica, aid, in aceasta

padure ingrozitoare.

Pisoi-Frumos o privi §i, in semn

c-a inteles, se ridica, facu citiva pa§i

§i intoarse capul sa vada daca Ba-

laioara il urmeaza.

— lata-ma, Pisoi-Frumos, te ur-

mez, dar cum vom trece prin aceste

tufi§uri atit de dese? Nu zaresc nici

o carare.

Drept raspuns, Pisoi-Frumos se

avtnta in tufi§urile care se dadeau

la o parte pentru a le face loc sa

treaca §i apoi se inchideau din nou.

Mersera astfel timp de o ora. Pe

masura ce inaintau, padurea devenea

mai luminoasa, iarba mai fina; erau

flori din bel§ug, pasari frumoase,

clntatoare, §i multe veverite ce se

catarau de-a lungul ramurilor. Ba~

laioara, incredintata ca va ie§i din

padure §i il va vedea pe tatal sau,

era incintata de tot ce vedea. Ea

s-ar fi oprit bucuros sa mai culeaga

flori, dar Pisoi-Frumos mergea me-

reu inainte |i mieuna trist cind Ba-

laioara incerca sa se opreasca.

Dupa inca o ora de mers, Bala-

ioara zari un palat nespus de frumos.

Pisoi-Frumos o intovara§i pina la

gardul din zabrele aurite. Balaioara

nu §tia cum sa intre, nu vedea nici

o poarta. Pisoi-Frumos disparuse

§i Balaioara ramase singura.

VCaprioara-cea-Bund

Pisoi-Frumos intrase in curtea pa-

latului printr-o mica trecere, facuta

parca anume pentru el, §i de buna

17

seama dadu de §tire cuiva din palat.

Gardul se deschise fara ca Balaioara

sa fl strigat pe cineva. Intra In curtesj nu vazu pe nimeni. U§ile palatului

se deschisera de la sine. Balaioaraintra intr-un vestibul din marmuraalba, apoi strabatu citeva incaperi

§i ajunse la urma intr-un salon foarte

frumos, albastru §i auriu. Pe un patdin ierburi fine, binemirositoare, era

culcata o caprioara alba. Pisoi-Fru-

mos §edea linga ea. Clnd o vazu peBalaioara, caprioara se ridica, o in-

timpina §i~i spuse:

— Bine ai venit, Balaioaro! Fiul

meu §i cu mine te a§teptam de multavreme.

Auzind o caprioara vorbind, fetita

se infrico§a.— Lini§te§te-te, Balaioaro, te afli

18

intre prieteni. II cunosc pe regele,

tatal tau, §i va iubesc pe amindbi.— O, doamna ! Daca il cunoa§teti

pe tatal meu, duceti-ma la el. Edesigur foarte trist de lipsa mea.— Draga mea, spuse Caprioara-

cea-Buna, suspinind, nu-mi este cuputinja sa te redau tatalui tau. Teafli in puterea vrajitorului Padurii

de Liliac. Eu insami slnt supusa pu-terii lui, care e mai mare dectt a

mea, Voi trimite Insa tatalui tau

visuri care il vor lini§ti §i-i vor dade veste ca e§ti la mine.

— Cum, doamna ! striga Balaioa-

ra, ingrijorata. Nu-1 voi mai vedeaniciodata pe tatal meu pe care fl

iubesc atit de mult?— Draga Balaioaro, ai rabdare.

Intelepciunea este totdeauna raspla-

tita. II vei revedea pe tatal tau, dar

nu acuma. Fii ascultatoare §i buna.

Pisoi-Frumos §i cu mine vom face

totul ca sa fii fericita.

Balaioara suspina, plinse, apoi se

gindi ca ar da dovada de nerecu-

no§tinta fata de bunatatea Caprioa-

rei, aratlndu-se nenorocita de a fi cu

ea, §i se sili sa fie vesela. Caprioara-

cea-Buna §i Pisoi-Frumos o condu-

sera in camera ei, care era tapetata

cu matase trandafirie brodata cu fir

de aur. Mobila era tapisata cu cati-

fea alba, pe care erau brodate tot

felul de animale, pasari, fluturi, in-

secte, flori. Alaturi era o camerade lucru tapetata cu matase albastra

ca cerul, brodata cu perle. Mobilaera imbracata cu matase argintie

presarata cu peruzele. Pe pereti erau

portretele unei femei tinere, nemai-

pomenit de frumoasa, §i ale unuitinar fermecator.— Pe cine reprezinta aceste por-

trete?— N-am voie sa-ti raspund la

aceasta Intrebare, fetita mea, ras-

punse Caprioara. Mai tirziu, vei afla.

Dar iata ca e ora prinzului. Vino sa

maninci, Balaioaro, cred ca ti-e tare

foame.

Intr-adevar, fetita murea de foa-

me. Intrara intr-o sala de mincare,

in care masa era servita mtr-un fel

foarte ciudat O perna mare, inve-

lita in matase alba, era a§ezata pe jos

pentru Caprioara. In fata ei, pe

masa, se afla un marmnchi de ierburi

fine, proaspete §i 2emoase, iar ala-

turi un jgheab de aur cu apa de

izvor. Linga Caprioara era un scau-

na§ mai inalt pentru Pisoi-Frumos,

19

iar in dreptul lui, pe masa, un blid

de aur cu pe§ti§ori fripti sj cu pulpe

de sitari. Alaturi, o strachina de

cristal cu lapte proaspat. Intre Ca-

prioara-cea-Buna §i Pisoi-Frumos

era un mic fotoliu din sidef sculptat,

imbracat in catifea ro§ie prinsa in

cuie de diamant, pentru Balaioara.

In fata ei, intr-o farfurie de aur,

aburea o ciorba pregatka din gai-

nu§e sj sitari, iar alaturi. o chifla

proaspata. Lingura §i furculita erau

de aur, iar §ervetul dintr-o pinza

foarte fma. Paharul §i carafa cu apa

erau din cristal. La masa serveau cu

multa pricepere ni§te gazele, care

ghiceau tot ce dorea fiecare. Cina

era delicioasa, cu cele mai fine §i

mai rare mincaruri §i dulciuri Ba-

laioara minca cu pofta §i gasi totul

nemaipomenit de bun. Dupa-masase plimbara prin aleile incintatoare

din gradina, cu flori frumoase §i

fructe rare. Dupa plimbare, vazind

ca Balaioara e obosita, Caprioara oduse la culcare. In camera ei o a§-

teptau doua gazele, care o dezbra-

cara cu mare delicatete §i o culcara,

apoi se a§ezara linga patul ei sa ovegheze. Balaioara, care nu ince-

tase a se gindi la tatal ei, plinse

amarnic de dorul lui §i, doboritade oboseala, cazu intr-un somnadinc.

VIA. doua degteptare

a Bdldioarei

Balaioara dormi adinc. Cind se

de§tepta, i se paru ca nu mai e

aceea§i: gindea ca un om mare.

Recunoscu camera in care se culcase

in ajun. Agitata, ingrijorata, alerga

la oglinda §i ramase uimita cind

vazu o fata tinara, cu parul balai,

stralucitor, ce-i ajungea pina la cal-

ciie, cu fata alba, trandafirie, ochii

alba§tri minunati, un nasuc rotunjor

§i o talie fma, gratioasa. Nu maivazuse o fata atit de frumoasa. Gin-direa i se dezvoltase §i i§i dadeaseama ca §tie o multime de lucruri.

Tulburata, aproape lnfrico§ata, se

imbraca repede §i alerga la Caprioa-

ra-cea-Buna.

— Caprioara, spune-mi, te rog,

ce s-a intimplat cu mine? M-amculcat aseara copil §i m-am trezit

mare. Mi se pare mie, sau amcrescut atit de mult intr-o noapte?— E adevarat, copila mea, ca

astazi impline§ti paisprezece ani, iar

somnul tan a durat sapte ani. Cindai venit la noi, nu §tiai inca sa scrii

§i sa cite§ti. Fiul meu Pisoi-Frumos

§i cu mine te-am adormit pentru

§apte ani §i, in timp ce dormeai,

te-am invatat §i ti-am dat o educatie

aleasa. Vad ca te indoie§ti de cu-

20

no§tintele tale. Vino in camera ta

de studiu §i incredinteaza-te de tot

ee stii!

Balaioara merse in camera de stu-

diu §i se incredinta ca §tie sa scrie,

sa citeasca, sa deseneze, sa picteze,

sa cinte la pian §i la harpa, sa dan-

seze— §i toate le facea cu mare

indeminare. Se uita la cartile din

rafturi §i !§i aminti ca le citise aproape

pe toate. Surprinsa, emotionata, se

arunca de gitul Caprioarei, il imbra-

tisa pe Pisoi-Frumos.

— Ah ! Bunii mei prieteni, dragii

mei, cita recunostinta va datorez

pentru grija ce ati purtat copilariei

mele!

Caprioara-cea-Buna o mingiie, iar

Pisoi-Frumos li linse cu delicatete

miinile. Dupa primele momente de

fericire, Balaioara pleca ochii §i spuse

oarecum stinjenita:

—- Sa nu ma credeti nerecunosca-

toare, bunii mei prieteni, daca va

rog sa mai faceti ceva pentru mine.

Spuneti-mi ce face tatal meu? Mai

plinge de dorul meu? E nefericit?

— Dorinta ta e fireasca §i ti-o

vom satisface, spuse Caprioara. Pri-

veste in aceasta oglinda §i vei vedea

tot ce s-a intimplat de cind ai pie-

cat sJ ce face tatal tau acum.

Balaioara vazu in oglinda ferme-

cata pe tatal sau plimbindu-se agitat

prin camera, §i parca a§tepta pe ci-

neva. Regina-cea-Vicleana intra §i-i

spuse ca, cu toata impotrivirea Pof-

ticiosului, Balaioara a vrut sa mine

21

ea Insa§i strutii, ca ace§tia au por-

nit-o in goana spre Padurea de Liliac,

unde au rasturnat trasurica. Ii mai

spuse ca Balaioara a fost azvirlita

prlntre zabrele in padure. De frica

§i de suparare, Pofticiosul §i-a pier-

dut mintile §i ea 1-a trimis la pa-

rintii lui.

Se vedea in oglinda cum regele,

cuprins de mare jale, alerga la Pa-

durea de Liliac, unde numai cu

forta a fost impiedicat sa intre ca

s-o caute pe Balaioara. Adus acasa,

mdurerat, o striga tot timpul pe

scumpa lui fetita. In cele din urmaadormi §i in vis o vazu in palatul

bunei Caprioare §i al lui Pisoi-Fru-

mos. Caprioara-cea-Buna il asigura

ca Balaioara va avea o copilarie li-

ni§tita §i fericita §i ca intr-o zio va

revedea. Aici oglinda se intuneca,

apoi se lumina din nou §i Balaioara

il vazu iara§i pe tatal ei. De data

aceasta el era imbatrinit, parul ii

albise §i era trist. Tinea in rnina

un mic portret al Balaioarei, pe care

il saruta tot timpul. Era singur.

Balaioara izbucni intr-un plins

amarnic §i spuse:

— De ce e singur tatal meu?Unde sint regina §i Negruta?— Regina a fost atit de putin mih-

nita de moartea ta, caci toti te cre-

deau moarta, o lamuri Caprioara,

incit regele n-a mai putut s-6 vada

in ochi §i a trimis-o inapoi la tatal

ei, Regele-cel-Galagios, care a in-

chis-o intr-un turn unde a murkde ciuda |i de urit Sora ta Negruta

s-a facut atit de rea §i de nesuferita,

incit tatal tau, ca sa scape de ea, a

maritat-o cu Printul-cel-Minios, care

a luat asupra sa grija s-o faca mai

buna. Dupa bataile §i chinurile indu-

rate de la sotul ei, Negruta §i-a dat

seama ca rautatea nu-i aduce fericire

§i incearca acum sa se schimbe.

Intr-o zi ved fi impreuna §i tu o

vei ajuta sa se indrepte.

Balaioara ar fi vrut sa mai intrebe

cind ii va revedea pe tatal §i pe

sora ei, dar, de teama sa nu para

nerecunoscatoare §i prea grabita de

a-i parasi pe bunii ei prieteni, mul-

tumi cu dragoste Caprioarei §i nu

mai puse nici o intrebare.

Timpul trecea. Balaioara era ocu-

pata §i nu se plictisea. De la o vreme

insa o cuprinse o mare tristete. Cu

Caprioara vorbea numai in timpul

lectiilor §i la masa. Pisoi-Frumos

intelegea, dar nu putea vorbi. Ii

raspundea prin mieunat sau prin

semne. Gazelele, care 6 serveau cu

multa dragoste, nu aveau grai. Ba-

laioara se plimba prin gradina into-

varasjta totdeauna de Pisoi-Frumos,

care ii arata cele mai frumoase aid

cu cele mai minunate flori. Ea ii

ragaduise Caprioarei ca nu va iesj

niciodata din parcul palatului. Cind

o intreba de ce nu are voie sa se

plimbe in padure, Caprioara ii

spunea

:

— Ah, Balaioaro, nu cauta sa pa-

trunzi in padure! E o padure a ne-

norocirii! Daca vei putea, sa nu

intri niciodata acolo!

Uneori Balaioara urea pina la un

pavilion care se alia pe un dimb,

linga padure. Vedea arbori minunati,

flori fermecatoare §i mii de pasari

cintatoare, care zburau de colo-colo,

parca imbiind-o sa vina §i ea.

«De ce oare nu-mi da voie sa maplimb in aceasta padure atit de fru-

moasa? se intreba ea. Ce primejdie

ma poate pindi, de vreme ce maaflu sub obladuirea Caprioarei ?»

Pisoi-Frumos parea ca-i ghice§te

gindurile; mieuna trist, o tragea cu

labuta de rochie ca sa paraseasca pa-

vilionul. Balaioara suridea §i se

plimba din nou prin parcul singu-

ratic.

VIIPapagalul

Trecusera aproape §ase luni de

cind Balaioara se trezise din somnul

ei de §apte ani. Timpul i se parea

lung. Dorul de tatal ei o chinuia.

Va^ind-o trista, Caprioara-cea-Buna

suspina adinc; Pisoi-Frumos mieuna

indurerat. Balaioara vorbea rar de

ceea ce ii apasa sufletul, ca sa n-o

supere pe Caprioara, care ii spusese

de ctteva ori: «Daca vei fi cuminte §i

ascultatoare, cind vei implini cinci-

sprezece ani, 11 vei revedea pe tatal

23

tau. Pina atunci nu incerca sa ne

parase§ti.»

Intr-o dimineata, statea singura,

amarlta §i se gindea k viata ei plicti-

sitoare §i ciudata. Deodata, trei cio-

canituri in fereastra o Facura sa

rntoarca privirea. Zari un papagal cu

penele verzi, cu gitul |i capul por-

tocalii. Surprinsa de ivirea unei fi-

inte noi, necunoscute, deschise fe-

reastra §i papagalul intra in camera.

Care nu-i fu mirarea cind il auzi

vorbind cu o voce slaba, ragu§ita:

— Buna ziua, Balaioaro. §tiu ca

te plictise§ti uneori §i am venit sa

stam de vorba, dar, te rog, sa nu-i

spui Caprioarei, pentru ca mi-ar

suci gitul.

— De ce, frumosule Papagal? Ca-

prioara nu face rau nimanui. Ea li

ura§te numai pe dus,mani,

— Daca nu-mi fagaduie§ti ca vei

tainui fata de Caprioara §i de Pisoi-

Frumos venirea mea aici, zbor sj

nu ma vei mai vedea niciodata.

— Daca tii neaparat, frumosule

Papagal, iti fagaduiesc. De atita

timp n-am mai vorbit cu nimeni!

Pari vesel §i destept. Sint sigura ca

imi vei tine de urit

Balaioara asculta vorbele Hngu-

sitoare ale Papagalului, care lauda

24

intruna frumusetea, mdeminarea si

de§teptaciunea ei. Dupa o ora el

pleca, fagaduindu-i ca va reveni a

doua zi. Veni astfel citeva zile in

sjr §i-i tinu de urit, nemaicontenind

cu laudele.

Intr-o dimineata, ii batu in geamspunlnd

:

— Deschide repede, Balaioaro,

iti aduc §tiri de la tatal tau, dar nu

face zgomot daca nu vrei sa ma,

vezi cu gitul sucit.

Balaioara deschise geamul §i-i

spuse

:

— Vorbe§te repede, frumosul

meu Papagal! Ce face tatal meu?Cum se simte?

— Tatal tau e sanatos, dar plinge

intruna de dorul tau. I-am fagaduit

ca voi folosi puterea mea, a§a slaba

cum e, pentru a te scoate din in-

chisoarea asta, dar tu trebuie sa maajuti.

—-Inchisoare? Tu habar n-ai ce

buni sint prietenii mei, cita dragoste

au pentru mine, Ei ar fi fericiti sa

cunoasca o cale pentru a ma reda

tatalui meu. Hai cu mine, te rog,

sa te arat Caprioarei!

— Ah, Balaioaro! Nu-i cuno§ti

pe prietenii tai, spuse Papagalul cu

vocea lui ragu§ita. Ei ma urasc de

moarte pentru ca uneori am reu§it

sa le smulg victimele. Nu-1 vei re-

vedea niciodata pe tatal tau, nu vei

ie§i niciodata din aceasta padure daca

nu vei gasi tu insati talismanul care

te tine legata aid.

— Ce talisman? Nu §tiu nimic.

Ce interes ar avea Caprioara-cea-

Buna §i Pisoi-Frumos sa ma tina

inchisa aici?

— Interesul de a nu se plictisi

singuri. lata, talismanul e un simplu

trandafir care, de indata ce il vei

rupe, te va elibera §i te va duce la

tatal tau,

— De unde sa culeg trandafirul?

In gradina nu e nici unul.

— Iti voi spune aita data; acumplec, pentru ca va veni indata Ca-

prioara. Daca vrei sa te incredintezi

de puterea trandafirului, n-ai deck

sa-i ceri ei unul §i vei vedea ce-ti

va raspunde. Pe miine, Balaioaro!

Pe miine!

Papagalul zbura, bucuros ca reu-

§ise sa sadeasca in inima Balaioarei

primii germeni ai neincrederii, ai

nerecuno^tintei §i ai nesupunerii.

Abia pleca Papagalul, ca buna Ca-

prioara §i intra agitata, privind ba-

nuitoare la fereastra deschisa.

— Cu cine vorbeai? intreba ea.

— Cu nimeni, doamna.— Sint sigura ca te-am auzit vor-

bind.

— Poate vorbeam singura.

Caprioara nu mai spuse nimic, dar

era crista §i-i curgeau lacrimi din

25

ochi. Cu gindul la cele spuse de

Papagal, inclinata sa-1 creada, Ba-

laioara nu se mai gindea ca inainte

la indatoririle ei fata de bunii sai

prieteni. In loc sa judece ca o ca-

prioara care vorbe§te, care poate

face animalele sa gindeasca §i care

a adormit-o §i s-a daruit timp de

§apte ani educatiei ei, punind sa fie

servita ca o regina, nu poate fi o

caprioara oarecare, ea ce-a facut?

S-a increzut orbe§te spuselor Papa-

galului, un necunoscut lingu§itor,

care nu avea de ce sa-i poarte ei in-

teres, ba inca cu riscul de a-§i pierde

viata, Dar Balaioara nu mai privea

cu aceeasj recunostinta viata placuta

§i fericita petrecuta la buna Capri-

oara sj la Pisoi-Frumos. Hotari deci

sa urmeze sfaturile Papagalului.

Balaioara o intreba, asa, ca din

intimplare, pe Caprioara-cea-Buna,

de ce nu vede, printre florile din gra-

ding pe cea mai frumoasa— tranda-

firul.

Caprioara se cutremura, se tulbura

§i-i spuse:

— Balaioaro, draguta mea, nu-mi

cere aceasta floare rea, care inteapa

pe toti cei ce o ating. Nu-mi vorbi

niciodata de trandafir. Tu nu §tii ce

primejdii te pindesc in aceasta floare.

Infatisarea Caprioarei era atit de

severa, incit Balaioara nu indrazni

sa mai spuna nimic. Restul zilei

toti trei an fost nelini§titi si tristi.

A doua zi de dimineata, Balaioara

alerga la fereastra sj, de indata ce

26

o deschise, Papagalul intra In odaic.

— Ai vazut cum s-a tulburat Ca-

prioara cind i-ai vorbit de tranda-

fir? Ti-am fagaduit ca-ti voi arata

calea spre aceasta floare. lata, vei

iesj din pare, vei intra in padure,

iar eu te voi a§tepta sj te voi duce la

gradina unde se afla eel mai frumos

trandafir din lume.

— Cum sa ies din pare? Pisoi-

Frumos ma intovara§este totdeauna

cind ma plimb.

-Cauta sa scapi de el sj, daca nu

vrea sa piece, iesj impotriva vointei

lui.

— Daca trandafirul e departe sj

se va observa lipsa mea?

— Eo ora de mers. A avut grija

Caprioara sa fii departe de tranda-

fir, ca sa nu poti scapa de asuprirea

ei.

— Dar de ce oare ma tine inchisa?

E atit de puternica, tnett ar putea

avea alte placeri deck sa se ocupe

de educatia mea.

— Vei afla mai tirziu, Balaioaro,

cind vei fi din nou linga tatal tau.

Hotaraste-te, gone§te~l pe Pisoi-Fru-

mos, intra in padure sj eu te voi

a$tepta.

Balaioara li fagadui, inchise fe-

reastra sj se duse la masa. Dupa-masa

iesj, ca de obicei, sa se plimbe* Pisoi-

Frumos mergea dupa ea, cu toata

purtarea neprietenoasa a Balaioarei,

care 11 facea sa miaune cu tristete.

Pe aleea care ducea la iesjrea din

pare, ea ii spuse

;

27

—- Vreau sa ma plimb singura.

Pleaca, Pisoi!

Pisoi-Frumos se prefacu ca nu

pricepe. Balaioara i§i iesi din fire

§i-l lovi cu piciorul Pisoi-Frumos

scoase un mieunat infi orator de

trist sj fugi. Balaioara se cutremura

de mieunatul lui, ii para mu, voi sa-1

cheme inapoi, sa renunte la. tranda-

fir sj sa marturiseasca totul Caprioa-

rei. Din lipsa de curaj §i de rusjne

renunta Insa, apoi se duse la poarta,

o deschise tremurfnd sj intra in

padure. Papagalul o a§tepta.

—-Curaj, Balaioaro! O ora nu-

mai sj vei avea trandafirul care te

va duce la tatal tau.

Aeeste cuvinte ii redara fetei in-

crederea sj hotarirea care incepeau

s-o paraseasca. Merse pe cararea ara-

tata de Papagal, care zbura de pe

o ramura pe alta inaintea ei. Pa-

durea care i se paruse a§a de fru-

moasa devenea din ce in ce mai greu

de strabatut. Maracinii sj pietrele

se ingramadeau pe carare. Pasarile

nu se mai auzeau, florile disparusera.

Balaioara fu cuprinsa de o mare sla-

biciune, dar Papagalul o silea sa

mainteze.

— Repede, repede, Balaioaro!

Timpul trece, Caprioara i§i va da

seama de lipsa ta, te va urmari, imi

va suci gitul sj nu-1 vei mai revedea

pe tatal tau.

Obosita, rasuflind greu, cu bra-

tele §i picioarele ranite, cu ghetele

rupte, Balaioara era gata sa spuna

ca nu merge mai departe, cind Pa-

pagalul striga:

— Am ajuns, Balaioaro! lata un-

de se afla trandafirul!

Balaioara vazu la cotitura cararii

o mica imprejmuire, a carei portita

i-o deschise Papagalul. Terenul era

aspru, plin cu pietre, dar in mijloc

se inalta mindru un trandafir minu-

nat, mai frumos decit toti trandafirii

din lume.

— Culege4, Balaioaro, ii meriti

pe deplin! spuse Papagalul.

Balaioara apuca creanga §i, cu

toate ca spinii ii sfisjau degetele,

rupse trandafirul.

28

in aceeasj. clipa auzi un hohot de

ris §i trandafirul ii scapa din mina

strigindu-i:

— Multumesc, Balaioaro, ca m-ai

eliberat din inchisoarea in care ma

tinea puterea Caprioarei. Sint duhul

tau rau, acum imi apartii!

— Ha, ha, ha, rise la rindul sau

Papagalul, acum Imi pot relua infa-

ti§area de vrajitor. M-am ostenit

mai putin declt credeam pentru a

te convinge. Am §tiut sa te lingu-

§esc sj am reu§it repede sa te tac

nerecunoscatoare si rea. Ai pricinuit

pieirea prietenilor tai, al caror day-

man de moarte sint. Adio, Bala-

ioaro!

Papagalul §i trandafirul dispa-

rum, lasind-o pe Balaioara singura

in mijlocul padurii.

VIII

Cdinta

Balaioara ramase impietrita. Fu-

s'ese nerecunoscatoare fata de prie-

tenii ei devotati, care au ingrijit-o

sj au educat-o timp de §apte ani.

O vox mai prirni ei, o vor ierta oare?

Ce va deveni daca nu vor mai voi

s-o vada? Ce insemnau cuvintele

Papagalului eel rau: «Tu ai prici-

nuit pieirea prietenilor tai»? Vru sa

porneasca inapoi, la buna Caprioara,

dar maracinii sj spinii ii raneau tot

corpul. Continua totu§i sa-sj cro-

iasca drum prin tufari§. Dupa trei

ore de mers greu, ajunse in fata pa-

latului Caprioarei, Dar ce-i fu dat

sa vada? In locul minunatului palat

nu erau deck mine. In locul florilor

sj al frumosjlor arbori erau rrara-

cini, ciulini si urzici. Ce sa faca?

Ingrozita, deznadajduita, incerca sa

patrunda printre mine pentru a

afla ce au devenit prietenii ei. De

sub o gramada de pietre iesj o

Broasca-Riioasa care se a§eza in fata

Balaioarei sj-i spuse:

— Ce mai cauti aici? Prin nere-

cuno§tinta ta, ai pricinuit moartea

prietenilor tai. Pleaca! Nu insulta

memoria lor cu prezenta ta.

— Vai, striga Balaioara, bietii

rnei prieteni, Caprioara-cea-Buna sj

29

Pisoi-Frumos! De-a§ putea sa ispa-

§esc prin moartea mea nenorocirea

ce v-am pricinuit!

Fata cazu plingind peste ciulini

§i pietre, cuprinsa de o mare durere.

Nici nu simtea colturile ascutite ale

pietrelor §i intepaturile ciulinilor.

Plinse timp Indelungat, apoi se ri-

dica §i privi in jur spre a descoperi

un adapost. Nu gasi. «Ei bine, i§i

spuse, n-au deck sa ma sfl§ie fiarele

salbatice sau sa mor de foame §i de

durere! Astfel imi voi da sufletul

pe mormintul bunilor mei prieteni.»

Deodata se auzi o voce spunind:

— Cainta poate sa rascumpere

multe gre§eli.

Privi spre cer, dar nu vazu decit

un Corb mare care zbura deasupra

capului ei.

— Cainta mea, oricit de amara

ar fi, ar putea ea sa redea viata Ca-

prioarei si a lui Pisoi-Frumos?

— Curaj, Balaioaro! spuse din

nou vocea, rascumpara-ti gre§eala

prin cainta. Nu te lasa coplesita de

durere

!

Biata Balaioara se ridica cu greu

§i se indeparta de acele locuri triste.

Mergind pe o carare, ajunse intr-o

parte a padurii unde nu mai erau

maracini. Pamintul era acoperit cu

mu§chi. Vlaguita de oboseala sj de

suparare, fata cazu la radacina unuia

dintre arborii frumosj ce se aflau

acolo §i incepu din nou sa plinga.

30

— Curaj, Balaioaro! Nu-ti pierde

nadejdea! ii striga o alta voce. Se

uita in jur §i vazu alaturi de ea o

Broscuta, care o privea cu mila.

— Broscuta draga, vad ca-ti pare

rau de suferinta mea. Ce se va intim-

pla cu mine acum ca sint singura pe

lume?— Curaj §i nadejde! auzi ea din

nou vocea.

Balaioara suspina. Incerca sa ga-

seasca ceva fructe spre a-§i astimpara

setea §i fcamea. Nu gasi Insa nimic.

Deodata un clinchet de clopotel

o trezi din gindurile ei triste, §i

ce vazu?

O vaca. alba, frumoasa se apropia

mceti§or; se opri linga ea §i se apleca

spre a-i arata ca de gitul ei era

prinsa o strachina.

Recunoscatoare pentru un ajutor

atit de nea§teptat, Balaioara des-

prinse strachina, mulse vaca §i bau

cu pofta laptele. Vaca ii facu semn

sa puna vasul la loc. Fata o imbra-

tisa §i-i spuse cu tristete:

— Multumesc, Albi^oaro. Fara in-

doiala ca acest ajutor marinimos 2

datorez bietilor mei prieteni. Poate

ca ei au §tiut ca ma voi cai amar sj

au vrut sa-mi indulceasca traiul ne-

norock.— Cainta face sa fie iertate multe

gre§eli, se auzi vocea,

— Vai! De-a§ plinge ani intregi,

tot nu mi-a§ ierta gre§eala. Nici-

odata nu mi-o voi ierta!

Se apropia noaptea. Asa necajita

cum era, Balaioara se gindi totusj

cum sa se fereasca de fiarele salba-

tice al caror raget i se parea ca~l |i

aude. Zari la citiva pa§i un mic

adapost format din mai multi ar-

bu§ti, ale caror ramuri se impleteau,

?i unde-§i putea rindui un colti^or

placut. Qt mai era lumina, aduna

mu§chi si-si facu o perna sj 6 saltea.

Infipse citeva ramuri in pamlnt, ca

sa astupe intrarea. Inchise adapostul,

se culca zdrobita de oboseala §i

adormi. Clnd se trezi era ziua mare.

In primul moment nu-si dadu seama

unde se afla. Curind insa trista reali-

tate ii aparu iar §i Incepu iar sa

plinga. Ii era foame. Ce va minca

oare? se gindea ea, clnd auzi clo-

potelul vacii. Ca §i in ajun, Albi-

§oara era linga ea. Bau lapte proaspat

cit putu. Puse blidul la loc, o saruta

pe Albi§oara §i o privi cum se duce,

cu speranta ca o va vedea revenind

in cursul zilei. §i astfel, in fiecare zi,

dimineata, la prinz §i seara, Albi-

§oara ii servea Balaioarei modesta

ei hrana. Fata i§i petrecea timpul

jelind pe bietii ei prieteni §i caindu-se

amarnic.

«N-am fost ascultatoare, i§i spu-

nea ea, §i prin aceasta am pricinuit

mari nenorociri, pe care nu voi mai

31

putea sa le repar. Nu numai ca i-am

pierdut pe bunii mei prieteni, dar

am pierdut §i singura speranta de

a-1 revedea pe tatal meu. El 6 a§teap-

ta pe Balaioara lui nefericita, osin-

dita sa traiasca singura in aceasta

padure ingrozitoare, stapinita de du-

hul eel rau.»

Balaioara incerca sa-si treaca tim-

pul aranjmdu-sj adapostul. Isi facu

un pat din mu§chi §i Frunze. Din ra-

muri i§i impleti un scaun. Din spini

lungi i§i facu ace, din fire de cinepa

i§i facu ata, si astfel isj cirpi hainele

sj incaltamintea sfisjate de mara-

cini.

Trecura astfel §ase saptamini. Su-

pararea li era la fel de mare §i, spre

lauda ei, putem spune ca nu atit din

pricina vietii triste sj singuratice, cit

din regretul sincer pentru gre§elile

savir§ite. Ar fi primit bucuros sa

traiasca toata viata in padure daca

prin aceasta ar fi rascumparat viata

bunilor ei prieteni.

IX

Broasca- Testoasa

Intr-6 zi, Balaioara §edea In fata

micului sau adapost, gindindu-seca de obicei la prietenii §i la tatal ei,

Deodata aparu o Broasca-Testoa-

32

sa uriasa si-i spuse cu o voce groasa,

ragus,ita

:

— Daca vrei sa fii sub obladuirea

mea, te pot scoate din aceasta pa-

dure.

— De ce, doamna Broasca-Tes-

toasa, a§ cauta sa ies din padure?Aici am pricinuit moartea priete-

nilor mei, aici vreau sa mor §i eu.

— E§ti sigura ca prietenii tai aumurit?

— Cum? S-ar putea sa fie in viata?

Nu, nu cred. Am vazut palatul lor

in ruine. Papagalul si Broasca-Riioa-

sa mi-au spus ca au pierit. Vreti

sa-mi alinati durerea, din bunatate,

dar vai! nu mai nadajduiesc sa-i

vad. Daca traiau, nu m-ar fi lasat

singura cu gindul chinuitor de a le

fi provocat moartea,

— De unde §tii, fetito, ca nu sint

subjugati §i ei de o putere maimare §i te parasesc impotriva voin-

tei lor? Dupa cum ti s-a mai spus,

cainta rascumpara multe gre§eli.

— Ah, draga doamna Broasca-

Testoasa, daca ei mai exista, daca§titi ceva, spuneti-mi, ca sa nu ampe suflet moartea lor si sa pot na-

dajdui ca-i voi revedea intr-o zi!

Nu exista pedeapsa pe care n-a§

primi-o pentru a merita aceasta fe-

ricire.

— Nu mi-e ingaduit sa-ti spunmai mult, dar daca ai curajul sa te

sui in spinarea mea §i sa nu maintrebi nimic pina la capatul cala-

toriei, te vol duce Intr-un loc uncle

vei afla totul.

— Va fagaduiesc tot ce doriti,

numai sa aflu ce au devenit scumpii

mei prieteni.

— la aminte, Balaioaro, repet:

§ase luni nu vei cobori de pe spi-

narea mea §i nu-mi vei pune niei

o intrebare. Daca nu vei avea taria

sa mergi pina la capat, vei ramine

ve§nic in puterea Fapagalului-vra-

jitor §i a Trandafirului. Nu-ti voi

mai putea da micile ajutoare dato-

rita carora ai supravietuit §ase sap-

tamini.

— Sa plecam, doamna Broasca-

Testoasa, sa plecam imediat! Mai

bine sa mor de oboseala §i de urit

decit de suparare §i de griji. Cele ce

mi-ati spus mi-au redat curajul §i

nadejdea, §i simt ca sint in stare sa

fac o calatorie §i mai grea decit

aceea despre care mi-ati vorbit.

— Precum dore§ti, Balaioaro. Ur-

ca-te in spinarea mea. Nu vei suferi

de foame, de sete, nici de soma Cit

timp va dura calatoria, nu ti se va

intimpla nici un rau.

33

Balaioara se urea in spinarea

Broa§tei-Testoase.

— Acum, tacere, ii spuse aceasta,

nici un cuvint plna cind vom ajunge,

si atunci vei a§tepta sa vorbesc eu

prima.

XCaldtoria si sosirea

Calatoria dura §ase luni, a§a cumspusese Broasca-Testoasa. Dupa trei

luni iesira din padure. Strabatura o

cimpie uscata, inca sase saptamini.

La capatul cimpiei se zarea un palat

care ii amintea Balaioarei de palat ul

CaprioareL Dupa mai bine de o luna

ajunsera de-abia la aleea ce ducea

la palat. Sa fie oare acesta locul

unde va afla de soarta prietenilor

ei? se gindea Balaioara. Nu indraz-

nea Insa sa intrebe, desj ardea de

nerabdare. Daca ar fi putut alerga,

ar fi ajuns in citeva minute la palat,

dar Broasca-Testoasa mergea mereu

sj Balaioara respecta ragaduiala data,

in ciuda dorintei sale fierbinti de a

ajunge mai repede. Broasca-Testoa-

sa mergea din ce in ce mai incet.

Trecura inca dndsprezece zile, care

i se parura Balaioarei cincisprezece

ani. Ea nu pierdea din ochi palatul.

34

care parea pustiu: nici un zgomot,

nici o mi§care.

In sfirsk, dupa o suta optzeci de

zile, Broasca se opri §i-i spuse Ba

laioarei

:

— Acum da-te jos. Deoarece m-ai

ascultat si ai fost curajoasa, ai ci§ti-

gat rasplata pe care ti-am promis-o.

Intra prin poarta mica din fata ta.

Intreaba pe prima persoana pe care

o vei intilni de Zina-cea-Binevoi-

toare, sj ea iti va spune ce s-a in-

timplat cu prietenii tai.

Balaioara sari jos sprintena. Dupa

atita nemiscare, se temuse ca nu va

putea merge, dar se simtea tot atit

de zglobie ca pe timpul cind traia

fericita la Caprioara-cea-Buna §i la

Pisoi-Frumos, unde alerga ore

intregi culegind flori sau urmarind

fluturi.

Dupa ce multumi din suflet Broa§-

tei-Testoase, deschise cu mare graba

poarta si se gasi in fata unei tinere

fete, imbracata in alb, care o intrebl

cu o voce placuta, pe cine cauta.

— As, dori sa o vad pe Zlna-cea-

Binevoitoare. Spuneti-i, va rog, ca

printesa Balaioara o roaga foarte

mult sa o primeasca.

— Urmati-ma, printesa, !i ras-

punse fata.

Balaioara o urma tremurind. Stra-

batura mai multe saloane frumoase

$i intllnira alte fete tinere, imbracate

de asemenea in alb. Acestea o pn-

veau surizind, ca si cum ar fi cu-

noscut-o. Ajunsera intr-un salon

foarte frumos, care era la fel cu eel

al Caprioarei, din Padurea de Li-

liac. Amintirea ii fu atit de dure-

roasa, incit nici nu baga de seama

disparitia fetei in alb- Se uita cu

tristete la mobilele din salon. Ea

vazu una singura in plus, pe care

Caprioara nu o avea inainte. Era

un dulap mare din aur sj sidef,

foarte frumos -lucrat. Balaioara nu-sj

putea lua ochii de la aceasta mobila

catre care se simtea atrasa intr-un

mod ciudat.

Deodata se deschise usa §i o doam-

na frumoasa, Inca tinara §i foarte

bogat imbracata, se apropie de Ba-

laioara sj o intreba cu o voce pla-

cuta, mingiietoare

:

— Ce doresti de la mine, copila

mea?— Ah, doamna! striga Balaioara

aruncindu-se la picioarele ei. Mi

s-a spus ca ati putea sa-mi dati vesti

despre dragii, iubitii mei prieteni,

Caprioara-cea-Buna sj Pisoi-Frumos.

Cunoa§teti desigur cum i-am pier-

dut din vina mea, pentru ca nu

i-am ascultat. Mult timp i-am plins,

crezindu-i morti. Broasca- Testoasa

care m-a adus aici m-a facut sa na-

dajduiesc ca-i vol regasi. Spune-

ti-mi, doamna, daca ei sint in viata

35

§i ce trebuie sa fac pentru a meritafericirea de a-i revedea.

— Balaioaro, raspunse cu tristete

Zina-cea-Binevoitoare, vei cunoa§tesoarta prietenilor tai, dar sa nu-ti

piera curajul sj nadejdea.

Spunind acestea o lua de mina peBalaioara, care tremura, §i o dusein fata dulapului.

— lata, Balaioaro, cheia acestui

dulap. Deschide tu insati sj fii tare!

§i-i dadu o cheie de aur. Cu minatremurinda, Balaioara deschise du-lapul §i ce vazu? Erau agatate acolo,

in cuie de diamant, pielea Caprioa-rei si a lui Pisoi-Frumos, Balaioara

scoase un tipat sfisjetor §i cazu le§i-

nata in bratele zinei. U§a se des-

chise din nou §i un tinar frumosca lumina zilei se repezi spre Ba-laioara spunind:

— Ah, mama ! E prea grea incer-carea la care ai supus-o pe scumpanoastra Balaioara.

— Vai, fiul meu, inima imi sin-

gereaza de mila ei, dar §tii bine ca

aceasta ultima pedeapsa era nece-sara spre a o elibera pentru totdea-

una din jugul crud al duhului rau

din Padurea de Liliac.

Spunind acestea, zina o atinse peBalaioara cu bagheta ei. Fata isj

reveni imediat in simtiri, dar, indu-rerata, hohotind de plins, striga:— Lasati-ma sa mor! Viata imie nesuferita. Nu mai am nici onadejde, nu mai exista fericire pen-tru mine. Scumpii mei prieteni, in

curind voi fi linga voi!

— Balaioara, draga Balaioara,

prietenii tai traiesc §i te iubesc. Eusint Caprioara-cea-Buna §i iata-1 pefiul meu, Pisoi-Frumos. Vrajitorul

eel rau din Padurea de Liliac, profi-

tind de neatentia fiului meu, a reu§it

sa puna staptnire pe noi §i sa ne dea

infati§area sub care ne-ai cunoscut.

Nu ne puteam relua chipul adevarat

dedt atunci cind tu vei fi cules

trandafirul. §tiind insa ca este du-hul tau rau, il tineam inchis. L-am

36

dus cit mai departe de palat, ca sa

nu-1 poti vedea. §tiam ce nenorociri

te pindesc daca il vei elibera din in-

chisoare. Fiul meu §i cu mine am

fi ramas bucuro§i toata viata sub

infati§area sub care ne-ai cunoscut,

numai pentru a te scuti de^ suferin-

tele prin care ai trecut. In ciuda

grijii noastre, Papagalul a ajuns la

tine. Ce a urmat, cunosti, scumpa

mea copila. Nu cuno§ti insa sufe-

rinta noastra pentru tot ce ai in-

durat.

Balaioara nu mai inceta sa-i imbra-

tis^eze §i sa le multumeasca zinei §1

fiului ei. Ea punea mii de tntrebari.

— Ce au devenit gazelele care ne

serveau ?

— Le-ai vazut, draga mea, sint

acele tinere fete care te-au condus

plna aici. Ele, ca §i noi, au suferit

acea trista transformare.

^Dar vaca cea buna care-mi

aducea lapte?

— Noi am convins-o pe Regina

Zinelor sa-ti trimita aceasta u§oara

indulcire, iar cuvintele de incura-

jare ale Corbului tot de la noi

veneau.

— Dar pe Broasca-Testoasa cine

a trimis-o?

— Regina Zinelor, mduio§ata de

suferintele tale, a retras duhului rau

puterea ce o avea asupra ta, cu con-

ditia ca ea sa obtina de la tine o ulti-

ma dovada de supunere. De aceea

te-a pus sa fad aceasta calatorie lunga

§i istovitoare. Mai trebuia sa-ti dea

o ultima pedeapsa, facindu-te sa

crezi ca noi am murk. Am rugat-o

pe Regina Zinelor sa te scuteasca

macar de aceasta ultima suferinta,

dar ea a ramas neinduplecata.

Balaioara nu se mai satura ascul-

tind §i privindu-i pe scumpii sai

prieteni pe care nu crezuse ca-i va

mai revedea vreodata. I§i aminti de

tatal ei. Pisoi-Frumos, acum Printul-

cel-Desavir§it, ii ghici ca de obicei

gindurile Balaioarei §i-i atrase aten-

tia mamei sale, care spuse:

— Pregate§te-te, copila mea, sa-1

vezi pe tatal tau. L-am ln§tiintat sj

te a§teapta.

In aceea§i clipa fata se pomeni

Intr-o trasura facuta din aur §i perle.

La dreapta ei §edea zlna, iar k pi-

cioare se a§ezase printul, care oprivea cu dragoste, fericit. Trasuraera trasa de patru lebede albe, care

zburau atlt de repede incit ajunsera

in citeva minute la curtea Regelui-

cel-Bun. Toti curtenii erau in jurul

lui §i o a§teptau pe Balaioara. Qndaparu trasura, izbucnira in strigate

de bucurie atlt de puternice, Incit

lebedele erau mai-mai sa-sj piardacapul §i sa gre§easca drumul. Prin-

tul reu§i sa le stapineasca sj trasura

opri in fata scarii de onoare a pala-

tului.

Regele alerga spre Balaioara, care

sari repede din trasura si se aruncain bratele lui. Ramasera mult timpimbrati§ati, Toata lumea plingea debucurie. Cind regele l§i reveni, sa-

ruta mina zinei care i-o aducea peBalaioara, dupa ce o crescuse sj o

ocrotise. II imbratisa pe Printul-cel-

Desavlrsit, pe care il gasi incintator.

Au sarbatorit opt zile intoarcerea

Balaioarei, apoi zina voi sa se rein-

toarca la ea acasa. Printul §i Bala-ioara erau atlt de tri§ti ca trebuie sa

se desparta, incit regele se intelese

cu zina sa-i casatoreasca. Pentru Ba-laioara, printul era tot Pisoi-Frumosdin Padurea de Liliac.

Iar regele se casatori cu zina.

Negruta se schimbase mult in

bine §i venea adesea pe la Balaioara.

Printul-cel-Mlnios devenise §i el

mai blajin si traiau fericiti.

Balaioara n-a mai avut niciodata

necazuri. Ea a nascut fetite care n

semanau ei §i baieti care semanaucu Printul-cel-Desavir§it.

Toata lumea in jurul lor ii iubea$i erau cu totii fericiti.