TEMA 3: CONTABILITATEA DE GESTIUNE A CONSUMURILOR DE PRODUCŢIE

1. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea consumurilor.2. Contabilitatea consumurilor producţiei de bază.

2.1 Contabilitatea consumurilor directe de materiale şi modul de includere a lor în costul de producţie.

2.2 Contabilitatea consumurilor directe privind salarizarea şi modul de includere a lor în costul producţiei.

2.3 Contabilitatea şi repartizarea consumurilor indirecte de producţie.3. Contabilitatea consumurilor activităţii auxiliare.4. Contabilitatea pierderilor de producţie.5. Evaluarea şi contabilitatea producţiei/serviciilor în curs de execuţie şi a produselor finite.6. Calcularea costului de producţie/serviciilor şi legătura lui cu Raportul de profit şi pierderi.

1. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea consumurilor Conform SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Acestea sunt nemijlocit legate de procesul de producţie şi formează baza materială a produselor finite şi producţiei în curs de execuţie. La finele perioadei de gestiune se reflectă în bilanţul contabil ca active şi nu se i-au în calcul la determinarea rezultatului financiar. Consumurile constituie obiectul de studiu al contabilităţii manageriale, care are ca obiectiv determinarea costului de producţie. Costul de producţie reprezintă expresia bănească a tuturor resurselor utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor. Conform SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, în costul de producţie se includ următoarele consumuri:

La consumurile directe de materiale se referă consumurile de materii prime şi materiale de bază din care se fabrică produsul, formând baza materială a acestuia, şi anume:

materia primă şi materialele, care constituie substanţa produsului fabricat sau al serviciului prestat. Ex: metalul în producţia maşinilor, pielea în producerea încălţămintei;

semifabricate achiziţionate şi articole accesorii, după rolul lor funcţional în procesul de producţie reprezintă materiale de bază. Ex: firele în industria textilă, anvelope în industria constructoare de maşini, chinescop în industria televizoarelor, etc.;

valoarea serviciilor cu caracter productiv; combustibilul de toate tipurile (petrol, diesel, gaz lampant, benzină, cărbune, lemne, etc)

utilizat în scopuri tehnologice, la producerea tuturor felurilor de energie; energia de toate tipurile (electrică, termică, aer comprimat, frig, apă, etc.) utilizată în scopuri

tehnologice; ambalajele şi materialele de ambalat – sunt folosite pentru protejarea şi păstrarea calităţii

materialelor şi producţiei finite (cele utilizate în secţiile de producţie).În cazul consumurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi luată în

consideraţie şi deşeurile, care apar, în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic. Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor

1

Costul de producţie

consumuri directe

materialeconsumuri

directe privind retribuirea muncii;

consumuri indirecte de producţie

prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice). Pentru contabilizarea corectă a deşeurilor urmează ca acestea să nu fie confundate cu resturile (rămăşiţele) de materii prime şi materiale. Deşeurile, în conformitate cu operaţiunile procesului tehnologic, sunt transmise în alte secţii în calitate de materii prime şi materiale de bază pentru fabricarea altor detalii, servicii, produse. În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:

2

recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.

nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.

La rândul său, deşeurile recuperabile în funcţie de modalitatea de utilizare, se clasifică în deşeuri care:

pot fi utilizate pentru producţia de bază sau auxiliară;nu pot fi utilizate – acestea se folosesc în calitate de combustibil pentru alte activităţi sau sunt realizate la terţi.

Consumurile directe privind retribuirea muncii cuprind toate tipurile de remunerări a muncii prestate de către muncitorii de bază a unei unităţi economice, şi anume:

salariile pentru munca efectiv prestată de către muncitori pentru fabricarea produselor (prestarea serviciilor) ;

premiile pentru rezultatele de producţie obţinute; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferente salariului

calculat; compensaţiile şi adaosurile la salarii în funcţie de condiţiile şi regimul de muncă; retribuţiile pentru concediile legale de odihnă şi suplimentare.

Consumurile indirecte de producţie includ: consumurile pentru întreţinerea, reparaţia şi funcţionarea mijloacelor fixe de producţie; uzura mijloacelor fixe de producţie; amortizarea activelor nemateriale utilizate în procesul de producţie; salariile muncitorilor auxiliari şi administratorilor din cadrul subdiviziunilor de producţie; contribuţiile pentru asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferente salariului

calculat; primele de asigurare a mijloacelor fixe de producţie; cheltuielile de asigurare a pazei subdiviziunilor de producţie; suma chiriei aferentă mijloacelor fixe de producţie închiriate; consumuri de deplasare a lucrătorilor productivi etc.

Clasificarea consumurilor se efectuează cu anumite scopuri şi anume:

*După modul de includere în costul de producţie, urmează ca toate consumurile efectuate în cursul unei perioade de gestiune să se clasifice în două grupe mari, şi anume: în consumuri directe şi consumuri indirecte.

Clasificarea consumurilor în anumite scopuri

În scopul calculării costului

de producţie şi evaluarea produselor fabricate

În scopul

planificării şi

controlului

consumurilor

În scopul analizei consumurilor şi luării deciziilor

gestionare

3

Consumurile directe sunt acele consumuri care se pot identifica în momentul efectuării lor pe produse sau servicii. Exemplele tipice de consumuri directe le reprezintă consumurile directe de materiale şi consumurile directe privind retribuirea muncii. La consumurile directe de materiale se referă consumurile de materii prime şi materiale de bază din care se fabrică produsul, formând baza materială a acestuia. De exemplu, pentru fabricarea automobilelor şi utilajelor în calitate de materie primă se consumă oţelul, iar în calitate de materiale de bază se pot consuma anvelopele achiziţionate de la alte întreprinderi, fiind denumite semifabricate. Consumurile directe privind retribuirea muncii cuprind toate tipurile de remunerare a muncii prestate de către muncitorii, care nemijlocit participă la fabricarea produselor şi care pot fi identificate în mod concret pe fiecare unitate de produs fabricată. De exemplu, salariile calculate muncitorilor de bază pentru munca efectiv prestată, contribuţiile la asigurările sociale calculate de la salariile muncitorilor de bază, remunerarea concediilor legale de odihnă ale muncitorilor de bază, etc.Consumuri indirecte de producţie – sunt acele consumuri care nu se identifică din momentul lor pe produse, lucrări sau servicii. În momentul efectuării lor, ele se colectează la nivelul unui centru de colectare (de regulă, secţia), de unde la sfârşitul perioadei de gestiune, când se face calculaţia costurilor, se repartizează pe tipuri de produse.

*Respectiv după comportamentul acestora faţă de evoluşia volumul fizic fabricat, consumurile indirecte se împart în consumuri indirecte de producţie constante şi consumuri indirecte de producţie variabile.Consumuri indirecte de producţie variabile, de regulă, consumurile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor de producţie, şi anume: consumul de energie electrică pentru funcţionarea utilajelor de producţie; consumul de materiale pentru deservirea utilajelor de producţie; salariile muncitorilor, care deservesc utilajele. Consumurile indirecte de producţie constante cuprind consumurile efectuate pentru necesităţile generale ale secţiilor de producţie cum sunt: consumul de energie electrică pentru iluminarea încăperilor secţiilor de producţie; consumul de combustibil pentru încălzirea încăperilor secţiilor de producţie; salariile personalului administrativ al secţiilor de producţie; uzura mijloacelor fixe de destinaţie de producţie etc. În cazul consumurilor variabile şi constante o mare atenţie trebuie acordată comportamentului lor faţă de evoluţia volumului total de producţie şi pe o unitate de produs. Astfel, consumurile variabile totale se modifică direct proporţional (în acelaş sens) modificării volumului de producţie, iar consumurile variabile unitare rămân neschimbate indiferent de variaţia volumului de producţie. Consumurile constante totale nu se modifică indiferent de modificarea volumului de producţie, iar consumurile constante unitare se modifică inversproporţional faţă de modificarea volumului de producţie.

CONSUMURI

Consumurile directe de producţie

Consumuri indirecte de producţie

Consumurile directe materiale

Consumurile directe privind retribuirea muncii

Consumuri indirecte de producţie variabile

Consumurile indirecte de producţie constante

4

*După conţinutul economic, consumurile se clasifică pe elemente economice, iar după destinaţia de utilizare – pe articole de calculaţie. Clasificarea consumurilor pe elemente economice şi articole de calculaţie se prezintă, astfel:

Structura consumurilor pe elemente şi pe articoleElemente economice Articole de calculaţie

1. consumuri directe de materiale2. deşeuri (-)3. consumuri directe privind

retribuirea muncii,inclusiv contribuţii privind asigurările sociale contribuţii privind asistenţa medicală obligatorie

4. uzura mijloacelor fixe5. alte consumuri de producţie

1. materii prime şi materiale de bază2. semifabricate 3. deşeuri (-)4. combustibil şi energie tehnologică5. salarii directe6. contribuţii privind asigurările sociale7. contribuţii privind asistenţa medicală

obligatorie 8. consumuri indirecte de producţie

Avantaje: - este simplă; - asigură cunoaşterea unui anumit tip de consum pe întreaga întreprindere; - permite analiza ponderii unui tip de consum în componenţa costului de producţie

Avantaje: - asigură separarea consumurilor directe de cele indirecte; - permite cunoaşterea consumurilor suportate pe secţii şi produse concrete.

Dezavantaje: - nu asigură cunoaşterea consumurilor care s-au efectuat pentru fabricarea unui tip de produs concret.

Dezavantaje: - necesită un volum mai mare de muncă

*După momentul determinării consumurilor:

5

consumuri planificate – mărimea cărora se determină inaintea începerii procesului tehnologic;consumuri efective - mărimea cărora se determină pe parcursul derulării procesului tehnologic.

*După rolul lor în procesul tehnologic:consumuri de bază – consumuri determinate în mod nemijlocit de procesul tehnologic al produsului şi fără de care acest process nu se poate desfăşura în mod normal. Exemple: consum materii prime, salariile muncitorilor de bază, uzura mijloacelor fixe etc.;

consumuri de regie – consumuri legate de conducerea şi deservirea procesului tehnologic, pentru a se desfăşura în condiţii normale de muncă.

*În funcţie de compatibilitatea momentului efectuării consumurilor cu perioada la care se referă:consumuri curente – care se efectuează şi se includ în totalitatea lor în costul produselor fabricate în periaoda curentă. Exemple: consum materii prime, materiale, combustibil, energie electrică,salarii, uzura mijloacelor fixe de producţie etc.consumuri anticipate – care se efectuează în perioada curentă, dar care trebuie incluse în costul produselor fabricate în perioadele viitoare pe măsura ajungerii lor la scadenţă. Exemple: plata primelor de asigurare, plata arendei etc.consumuri preliminate – care urmează să se efectueze în perioadele viitoare, dar care trebuie incluse în costul produselor fabricate în perioadele curente, evitându-se prin aceasta încărcarea costurilor din perioadele în care s-ar efectua ca atare consumul. Exemple: consumuri privind reparaţiile capitale ale mijloacelor fixe de producţie, retribuirea concediilor legale de odihnă ale lucrătorilor productivi etc.

2. Contabilitatea consumurilor producţiei de bazăPrin producţia de bază a unei întreprinderi cu caracter productiv se subînţelege producţia care

formează obiectul activităţii principale a întreprinderii şi constă din: producţia finită; semifabricate; lucrări şi servicii cu caracter productiv, care se desfăşoară în secţiile principale de

producţie şi care, în special, este destinată vînzării către alte unităţi sau persoane, ca de exemplu: producţia de maşini şi utilaje în industria constructoare de maşini, producţia firelor şi ţesăturilor în industria textilă, etc.

Această producţie se realizează în mai multe faze de fabricaţie succesive, organizată în mai multe secţii de producere, în care se fabrică mai multe produse sau comenzi.

Contabilitatea consumurilor producţiei de bază se organizează cu ajutorul contului de activ 811 „Activităţi de bază”. Acest cont serveşte pentru generalizarea informaţiei privind consumurile pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor şi determinarea costului lor efectiv. El este un cont de calculaţie.

În debitul acestui cont se reflectă:1. soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune, care se trece din contul

contabilităţii financiare 215 „Producţie în curs de execuţie”.Dt 811 Ct 2152. consumurile pentru fabricarea produselor în perioada de gestiune.Dt 811Ct 211Ct 531Ct 533,1Ct 533,3Ct 813

În creditul acestui cont se reflectă:1. soldul producţiei în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune, care se trece la sfîrşitul

perioadei de gestiune în debitul contului 215„Producţie în curs de execuţie”; Dt 215 Ct 8112. costul efectiv al rebutului definitiv

Dt 714 Ct 8113. costul efectiv al deşeurilor recuperabileDt 211 ct 811.

Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea deşeurilor se determină în baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de prelucrare a strugurilor”. Ulterior, în contabilitate deşeurile recuperabile sunt evaluate la valoarea realizabilă netă.

Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei.4.costul efectiv al produselor fabricate şi serviciilor prestateDt 216.1 Ct 811

2.1 Contabilitatea consumurilor directe de materiale şi modul de includere a lor în costul de producţie

Pentru o gestionare eficientă a materiei prime şi materialelor se folosesc coduri sau număr nomenclator, care pot fi alcătuite din 7 sau 9 semne:

2113204, unde: 211 – contul sintetic „Materiale” 3 – subcontul „Combustibil” 2 – tipul combustibilului solid 04 – nr. de ordine „Cărbune”

Perfectarea documentară a consumului materialelorConsumurile de materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt

indicate direcţiile concrete de utilizare a materialelor. Aceste documente sunt:1) Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în baza

limitelor prevăzute. Se întocmeşte în 2 exemplare: de către secţia Aprovizionare sau secţia Planificare, reieşind din necesităţile planificate de materiale, în care obligatoriu se arată limita stabilită. Un exemplar se transmite secţiei consumatoare, iar al 2-lea – depozitului. În fişa secţiei semnează şeful depozitului, iar în fişa depozitului semnează şeful secţiei, asigurîndu-se astfel un control reciproc privind veridicitatea înregistrărilor efectuate în aceste fişe.

2) Eliberarea materialelor peste limita prevăzută sau pentru înlocuirea unor materiale cu altele este permisă numai cu autorizaţia conducătorului întreprinderii sau inginerului şef. În asemenea cazuri se întocmeşte Bon de înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale care se eliberează pentru un singur fel de materiale ( în 2 exemplare).

3) Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă) se utilizează pentru evidenţa mişcării materialelor în interiorul întreprinderii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale întreprinderii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare).

4) Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare).

5) În funcţie de procesul tehnologic, programa de contabilitate utilizată şi alte momente, documentele primare privind consumul pot să poarte şi alte denumiri: comandă, bon de eliberare, act de consum, ş.a.

Metodele de repartizare a consumurilor materiale cu scopul includerii în costul de producţieÎn majoritatea ramurilor, consumurile directe de materiale se includ în mod direct în costul

producţiei, adică nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă, includerea directă a consumurilor materiale în costul produselor nu este întotdeauna posibil. De ex: în unele ramuri complexe ale industriei unde din unul şi acelaşi material se fabrică câteva tipuri de produse, materialele utilizate se repartizează pe tipuri de produse indirect în baza următoarelor metode:

Proporţional consumului normat de materialeAceastă metodă se utilizează în întreprinderi care fabrică din acelaşi material produse

neomegene: la întreprinderi constructoare de maşini, la fabrici de mobilă, încălţăminte, etc.Conform acestei metode, se parcurg următoarele etape:1. se stabilesc consumurile normate totale de materiale prin înmulţirea volumului de producţie cu

consumurile normate pe unitate de produs pentru fiecare tip de produs fabricat din aceeaşi materie primă.

2. se stabileşte coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală de materiale efectiv consumată şi consum normativ total de materiale.

3. se determină consumurile efective de materiale pe fiecare tip de produs prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu consumul normativ de materiale.

EXEMPLU:............................................................................................................................Întreprinderile care folosesc în procesul de producţie semifabricatele procurate, ca regulă

folosesc metoda directă de includere a lor în cost, pe baza documentelor primare. Consumurile de combustibil tehnologic sunt stabilite în baza aparatajului tehnic instalat în locurile de utilizare a lui. Pentru aceasta se duce evidenţa în registre speciale pe secţii, iar mai apoi consumurile se repartizează pe tipuri de produse, în baza următoarelor metode:a) proporţional normelor de consum a combustibilului calculate la volumul efectiv de producţie;b) proporţional cantităţii materiei prime prelucrate;c) proporţional maşinilor - ore de funcţionare a utilajelor de producţie.

Cantitatea de energie electrică folosită în procesul tehnologic se determină în baza contoarelor instalate la locurile de utilizare a ei. În lipsa contoarelor sau a altor aparate de măsură, consumul de

energie electrică se repartizează pe tipuri de produse, proporţional numărului de ore de lucru a utilajului de producţie sau a altor mecanisme electrice.

Consum de materiale auxiliare (ambalaj, piese) se includ în costul producţiei indirect. Pentru aceasta ca bază de repartizare se utilizează normele de consum sau cantitatea de producţie fabricată.

Contabilizarea consumurilor directe de materialeDt 811 – la suma totală a consumurilor directe de materiale utilizate în procesul de producţie.Ct 211 – consumul materiei prime, materialelor de bază, combustibilului, semifabricatelor

achiziţionate.Ct 521, 539 – consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate

de la furnizori.Ct 522 - consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la

întreprinderi – fiice, întreprinderi – asociate.

Evidenţa analitică a consumurilor directe de materialeSe ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii.

Evidenţa sintetică consumurilor directe de materialeSe ţine în:

- Borderoul (situaţia) 8.11 „Activităţi de bază”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul întreprinderi.

2.2.Contabilitatea consumurilor directe privind salarizarea şi modul de includere a lor în costul producţiei.

La momentul de faţă salarizarea angajaţilor din economia naţională se înfăptuieşte în baza Legii salarizării adoptată de Parlamentul RM nr. 847-XV din 14.02.2002 şi Codul Muncii al RM Nr. 1368-III (MO Nr. 159-1621648 din 29,03,2003) cu modificările şi completările ulterioare.

Conform Codului Muncii, SALARIUL, reprezintă orice recompensă sau căştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată. Contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.Conform art. 130 din Codul Muncii, salariul include:

Salariu tarifar - componenta de bază a sistemului tarifar ce determină mărimea salariului de bază al muncitorului de categoria de calificare respectivă pe unitate de timp (oră, zi, lună);

SALARIUL

SALARIUL DE BAZĂ

SALARIUL SUPLIMENTAR

ALTE PLĂŢI DE STIMULARE ŞI COMPENSARE

Salariul tarifar

Salariul de funcţie

Adaosurile şi sporurile la salariul de bază, se

stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinute, condiţiile

de muncă concrete, iar în unele cazuri prevăzute de legislaţie - şi luîndu-se în considerare vechimea în

muncă.

Includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.

Categorie de calificare - element al reţelei tarifare ce caracterizează nivelul de calificare al muncitorului. Nivelul iniţial (inferior) de calificare se tarifică cu categoria I, iar cel mai înalt nivel de calificare - cu categoria VIII;

Salariul funcţiei - mărimea lunară a salariului de bază stabilită pentru conducători, specialişti şi funcţionari în dependenţă de funcţia deţinută, calificarea şi specificul ramurii; La încheierea contractelor de muncă, conform art. 19 CM, este necesar de stipulat:

Condiţiile principale de organizare a salarizării, inclusiv cerinţele tarifare în conformitate cu profesia;

Funcţia şi gradul de calificare; Modul de tarificare a angajaţilor; Normele de muncă.

Munca este retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de salarizare (mixtă).Se cunosc 2 factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:

1. sistema tarifară 2. formele de retribuire.Baza organizării remunerării muncii o constituie sistemul tarifar ce include 3 elemente:

Indicatorii tarifari de calificare; Reţeaua tarifară unică de salarizare; Salariu tarifar. Indicatorii tarifari de calificare se elaborează aparte pentru fiecare ramură a

economiei naţionale. Reţeaua tarifară serveşte pentru stabilirea relaţiilor în retribuirea muncii între

categoriile de muncă şi categoriile de muncitori. Reţeaua tarifară - totalitatea categoriilor de calificare şi a coeficienţilor tarifari corespunzători, prin intermediul cărora se stabileşte dependenţa directă a salariului de bază al muncitorilor de calificarea lor;

Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază pentru stabilirea, în contractele colective şi individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie concrete. Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizaţii, instituţii cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică) constitui 7,69 lei pe oră sau 1300 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună.

Coeficienţi tarifari - elemente ale reţelei tarifare care indică de cîte ori salariul tarifar pentru categoria II şi cele următoare ale reţelei tarifare este mai mare decît salariul tarifar pentru categoria I de calificare, al cărui coeficient tarifar întotdeauna este egal cu 1,0. (I-1,0; II-1,26; III- 1,59; IV-1,81; V- 2,07; VI - 2,36; VII – 2,69; VIII – 3,07)

Formele de salarizare ocupă un rol important în sistemul de salarizare şi utilizarea eficientă a forţei de muncă. În conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi funcţionarilor este retribuită:

a) pe unitate de timp ( în regie); a) pe unitate de produs ( în acord).

FORMELE ŞI SISTEMELE DE SALARIZARE

Pe unitate de timp ( în regie) Pe unitate de produs ( în acord)

sistemul simplu

sistemul premial

Acord direct

Acord indirect

Acord premialAcord progresiv

Salarizarea pe unitate de timp sau în regie e forma de salarizare prin care plata forţei de muncă se face în funcţie de timpul lucrat ( oră, zi, săptămînă, lună, etc) fără să se precizeze cantitatea de muncă pe care el trebuie s-o depună în unitatea dată de timp. Forma de retribuire după timp include 2 sisteme de salarizare:a) sistemul simplu; b) sistemul premial. Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp prevede calcularea salariului numai în dependenţă de numărul de ore, zile lucrate. Salariul se determină:

Salariul = tarif pe oră * numărul de ore lucrate.Exemplu: ..............................................................................................................................

Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după timpul lucrat şi un premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de calitatea muncii efectuate. Acest sistem de salarizare se foloseşte pentru stimularea şi cointeresarea lucrătorilor. În acest sistem salariul se calculează în felul următor:

Salariul = salariul tarifar lunar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul tarifarLucrătorilor ce fac parte din personalul administrativ şi de conducere salariul se determină conform tarifelor lunare. Dacă lucrătorul a lucrat întreaga lună, atunci lui i se atribuie salariul întreg. În cazul absenţei de la lucru din diferite motive salariul se determină după timpul efectiv lucrat.Exemplu: .......................................................................................................................................

Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare potrivit căreia remunerarea lucrătorilor se face în raport cu cantitatea de bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate în unitate de timp. În funcţie de condiţiile concrete de organizare a muncii şi de interesul stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale activităţii, acordul poate îmbrăca următoarele sisteme:

Acord direct – prevede calcularea salariului doar în funcţie de cantitatea de bunuri produse sau de numărul de operaţiuni executate.

Salariul = tarif pe unitate de produs * nr de unităţi efectiv fabricate.Exemplu: .....................................................................................................................................

Acord indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi, mecanici, sudori etc.), care deservesc locurile în care activează muncitorii de bază. Conform acestui sistem salariul se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se stabileşte un salariu fix lunar, ce se modifică în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie.Exemplu: ........................................................................................................................................

Acord premial – prevede în afară de plata salariului de bază şi plata unor premii pentru îndeplinirea sau supra îndeplinirea normei de producţie.

Salariul = salariul direct + suma premiilor stabilite pentru realizările calitative şi cantitativeExemplu: .........................................................................................................................................

Acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată în limita normei de producţie va fi remunerată la un tarif obişnuit, iar producţia fabricată peste norma de producţie – la un tarif majorat în anumite proporţii stabilite progresiv, adică cu cît gradul de îndeplinire a normei este mai înalt, cu atît mai mult se majorează tariful pe o unitate de produs.Exemplu: ..........................................................................................................................................

În funcţie de posibilităţile de organizare a evidenţei rezultatelor muncii prestate acordul poate fi:

individual colectiv sau global

Acordul individual se aplică atunci cînd se poate stabili cu exactitate cantitatea de produse sau operaţii executate pe fiecare muncitor în parte.

Acordul colectiv se foloseşte în cazul în care la fabricarea unor produse sau la executarea unor lucrări participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite. Salariul fiecărui muncitor se determină reieşind din timpul lucrat de fiecare dintre ei şi nivelul de calificare a lor. Repartizarea salariilor între membrii colectivului se face prin 2 metode:

1. metoda coeficient-oră 2. metoda salariului tarifar. Termenul coeficient-oră reprezintă produsul dintre orele lucrate şi coeficientul tarifar

corespunzător categoriei. Repartizarea salariului între membrii colectivului prin metoda coeficient-oră se face în felul următor:

se determină numărul de coeficienţi-oră pe fiecare membru al colectivului şi în întregime pe brigadă, apoi numărul de ore lucrate se înmulţeşte cu coeficientul tarifar;

suma totală a salariului colectivului se împarte la numărul total de coeficienţi –ore al colectivului şi se determină costul unui coeficient-oră;

costul unui coeficient-oră se înmulţeşte la numărul de coeficient-ore pe fiecare muncitor şi se determină mărimea salariului.

Exemplu ........................................................................................................................................... Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:

se determină suma salariului tarifar pe fiecare muncitor prin produsul numărului de ore lucrate la salariul tarifar pe oră;

se calculă coeficientul de plată prin raportul salariului cîştigat de colectiv către suma totală a salariului tarifar;

se determină suma salariului fiecărui muncitor în parte prin produsul coeficientului de repartizare şi a salariului tarifar.

Exemplu: .............................................................................................................................Compensaţia pentru munca prestată în condiţiile nefavorabile se stabileşte în mărimi

fixe pentru salariaţi de orice calificare, care muncesc la locul de lucru respectiv. Mărimea sporului la salariul este stabilită prin convenţia colectivă de muncă a Hotărîrii Guvernului nr. 1 din 3.02.04 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 30-34 din 20.02.04). Conform acestei convenţii angajaţilor care prestează muncă în condiţii nefavorabile li se stabileşte în funcţie de starea reală a condiţiilor spor de compensare.

Retribuirea muncii suplimentare. În cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, munca suplimentară (mai mult de 8 ore pe zi), pentru primele 2 ore, se retribuie în mărime de cel puţin 1,5 salarii tarifare (salarii lunare) stabilite salariului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare - cel puţin în mărime dublă. În cazul retribuirii muncii în acord, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele 2 ore, în mărime de cel puţin 100 la sută din acest salariu tarifar - pentru orele următoare. Compensarea muncii suplimentare cu timpul liber nu se admite.

Compensaţia pentru munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare este retribuită:a) salariaţilor care lucrează în acord - cel puţin în mărime dublă a tarifului în acord;b) salariaţilor a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau zi - cel puţin în

mărime dublă a salariului pe oră sau pe zi;

c) salariaţilor a căror muncă este retribuită cu salariu lunar – cel puţin în mărimea unui salariu pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă şi cel puţin în mărime dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară.

La dorinţa salariatului care a prestat munca în ziua de repaus sau în cea de sărbătoare nelucrătoare, acestuia i se poate acorda o altă zi liberă. În acest caz munca prestată în ziua de sărbătoare nelucrătoare, este retribuită în mărime ordinară, iar ziua de repaus nu este retribuită.

Retribuirea muncii de noapte. Pentru munca prestată în program de noapte (conform Codului Muncii 22.00-6.00) se stabileşte un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului.

Modul de retribuire a muncii în caz de neîndeplinire a normelor de producţie. În caz de neîndeplinire a normelor de producţie:

din vina angajatorului, retribuirea se face pentru munca efectiv prestată de salariat, dar nu mai puţin decît în mărimea unui salariu mediu al salariatului calculat pentru aceeaşi perioadă de timp;

fără vina salariatului sau a angajatorului, salariatului i se plătesc cel puţin 2/3 din salariul tarifar;

din vina salariatului, retribuirea se efectuează potrivit muncii prestate.Modul de retribuire a muncii în caz de producere a rebutului. Rebutul produs fără vina

salariatului este retribuit la fel ca şi articolele bune. Rebutul total din vina salariatului nu este retribuit. Rebutul parţial din vina salariatului este retribuit în funcţie de gradul de utilitate a produsului, conform unor tarife reduse, care se stabilesc în contractul colectiv de muncă.

Modul de retribuire a timpului de staţionare. Retribuirea timpului de staţionare produsă fără vina salariatului ori din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către angajator pentru motive economice obiective), în cazul cînd salariatul a anunţat în scris angajatorul despre începutul staţionării, se efectuează în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare. Modul de înregistrare a staţionării produse fără vina salariatului şi mărimea concretă a retribuţiei se stabilesc în contractul colectiv şi/sau în cel individual de muncă. Orele de staţionare produse din vina salariatului nu sunt retribuite.

Documentele primare aferente calculului salariuluiPrintre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:

„Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest document se deschide lunar de către fiecare secţie, sector într-un singur exemplar, şi se completează zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora. Înregistrările se fac pentru fiecare salariat în parte. Abaterile se înregistrează prin semne convenţionale: incapacitate temporară de muncă – B; deplasare – D; zile de odihnă – O; concediul legal – LCŞPE, etc. Menţiunile privind cauzele absenţelor se fac în baza documentelor corespunzătoare, de exemplu „Certificat medical”, „Ordin de acordare a concediului”.Pentru utilizarea corectă a fondului de salariu este necesară evidenţa veridică a producţiei fabricate de fiecare lucrător. În funcţie de caracterul producţiei şi a procesului tehnologic pentru evidenţa producţiei se utilizează diverse documente primare. Ele servesc ca bază pentru obţinerea datelor privind producţia fabricată de muncitori şi calcularea salariilor, controlul mişcării articolelor în procesul de producţie, evidenţa îndeplinirii planului de producţie:

La întreprinderi cu caracterul de producţie în masă şi în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii omogene, se întrebuinţează „Raport de fabricaţie”. Acesta este un document centralizator pe schimb, câteva zile, decadă, lună. În acest bon la începutul lucrului se indică sarcinile stabilite, timpul efectuării, cantitatea şi alţi indicatori, iar după finisarea schimbului maistru preia producţia fabricată. Acest raport este semnat de către maistru, normator, controlor de calitate, contabil-şef.

În producţie individuală şi în serii mici care se caracterizează prin aceea că muncitorii îndeplinesc diferite lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului se îndeplineşte „Bonul de lucru în acord”. Bonul se completează pentru un anumit cod de cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul muncitorilor (în dependenţă de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul îndeplinirii, executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru, precum şi totalul de ore normă şi suma retribuţiei. După finisarea lucrului în bon se indică cantitatea bună a producţiei finite, a rebutului (cu precizarea rebutului plătit şi % de plată). Pe bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării, apoi ea se repartizează între membrii brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sînt indicate criteriile necesare pentru repartizarea salariului.

„Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de detalii, pe care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest document se foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în procesul de producţie.Aceste documente primare din secţii se transmit în contabilitate pentru calcularea salariului.

Consumurile privind salarizarea muncitorilor de bază se includ direct în costul de producţie în baza documentelor primare. Consumurile privind salarizarea muncitorilor auxiliari se includ în cost în baza salariilor muncitorilor de bază. Premiile şi adaosurile la salarii de bază se includ în mod indirect, proporţional salariilor de bază.

Contabilizarea consumurilor directe privind retribuirea munciiDt 811 – la suma totală a consumurilor directe salariale Ct 531 – calculul salariului muncitorilor de bază

Evidenţa analitică a consumurilor directe privind retribuirea muncii Se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a consumurilor directe privind retribuirea muncii pe produse deschise pe secţii.

Evidenţa sintetică a consumurilor directe privind retribuirea muncii Se ţine în:

- Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;- Registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii” la nivelul întreprinderi.

Contabilizarea şi calculul indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă

Conform „Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul/de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale", dreptul pentru indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, îl au asiguraţii sistemului public de asigurări sociale şi şomerii în perioada beneficierii de ajutor de şomaj, domiciliaţi permanent în Republica Moldova.

Persoanele asigurate, în condiţiile legii, au dreptul la indemnizaţii şi în cazurile în care riscul asigurat a parvenit în perioada de probă sau la data concedierii. Dreptul la indemnizaţie încetează la data expirării termenului contractului, cu excepţia dreptului la indemnizaţie de maternitate.

Indemnizaţiile pot fi solicitate în baza actelor justificative în termenul care nu depăşeşte 12 luni de la data restabilirii capacităţii de muncă. Indemnizaţiile stabilite, dar neîncasate la timp se plătesc retroactiv pe o perioadă de cel mult trei ani anterior datei solicitării.

Stabilirea, calcularea şi plata Indemnizaţiilor pentru incapacitate temporara de muncă, sarcină şi lăuzie se efectuează de către unitatea economică în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul (unde se păstrează carnetul de muncă) prin contract individual de muncă, pe seama mijloacelor asigurării sociale. Celelalte indemnizaţii, fiind calculate şi achitate de către Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS).

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională, pentru primele 20 zile se plăteşte de către angajator din mijloacele proprii. Dreptul la indemnizaţii se confirmă prin Certificat de concediu medical şi se stabileşte din prima zi a pierderii capacităţii de muncă până la restabilirea ei.

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în caz de boli generale şi accidente nelegate de muncă, se stabileşte pentru o perioadă de cel mult 180 zile calendaristice în cursul unui an calendaristic. In cazul prelungirii concediului medical peste 180 zile cu cel mult 30 zile în temeiul avizului Consiliului Expertiză Medicală a Vitalităţii (CEMV), indemnizaţia se acordă pentru întreaga perioadă de concediu medical prelungit.

Asiguraţilor cu contract individual de muncă pe termen, inclusiv celor angajaşi la lucrări sezoniere, indemnizaţia se acordă pentru o perioadă de cei mult 30 z i l e calendaristice în cursul unui an calendaristic.

In cazul în care incapacitatea de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual, se stabileşte indemnizaţia, iar concediul se prelungeşte cu durata concediului medical.

Indemnizaţia pentru maternitate se acordă, începând cu săptămâna a 30-a de sarcină, pe o perioadă de 126 zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori al naşterii a doi sau mai mulţi copii - de 140 zile calendaristice.

Perioada pentru care se acordă indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav este de cel mult 14 zile calendaristice în cazul acordării asistenţei medicale de ambulatoriu şi de cel mult 30 zile - în cazul acordării asistenţei medicale în staţionar pentru perioada în care copilul necesită îngrijire.

Conform Hotărârii Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005 privind aprobarea „Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale" baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul mediu lunar realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale. Acesta nu poate depăşi trei salarii medii lunare pe ţară prognozate pentru fiecare an. In cazul în care lunile luate în calcul sunt lucrate incomplet din motive întemeiate, la determinarea bazei de calcul se ia în considerare venitul asigurat din lunile calendaristice lucrate complet în perioada respectivă, iar în cazul traumelor neîntemeiate, venitul mediu lunar asigurat se va determina prin împărţirea venitului asigurat din această perioadă la numărul zilelor lucrătoare stabilite pentru perioada respectivă.

Dacă asiguratul a lucrat mai puţin de 6 luni, baza de calcul este venitul mediu lunar asigurat, realizat în lunile calendaristice lucrate integral. In cazul în care asiguratul a realizat un stagiu de cotizare mai mic de o lună calendaristică, se ia în considerare venitul asigurat din zilele lucrate, care se împarte la numărul zilelor lucrate şi se înmulţeşte cu numărul zilelor lucrătoare pentru o lună (25,4 zile lucrătoare pentru săptămâna de lucru de 6 zile şi, respectiv, 21,1 zile pentru săptămâna de lucru de 5 zile).

Cuantumul lunar al indemnizaţiilor se stabilesc diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:

60% din baza de calcul - în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani; 70% - în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani; 90% - în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.

Exemplul .............................................................................................

Indemnizaţiile calculate (cu excepţia indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de un accident de muncă) se achită din contul cotelor de asigurări sociale, prin urmare, se va întocmi următoarea înregistrare contabilă (în cazul ambelor exemple):

Debit contul 533 „Datorii privind asigurările"Credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii"

Potrivit p.29 al „Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale" plata indemnizaţiei se efectuează după depunerea certificatului de concediu medical odată cu achitarea salariului pe luna respectivă, de regulă în luna următoare lunii întocmirii calculului.

Trimestrial, agenţii economici prezintă la Fondul Social (teritorial) darea de seamă Forma - 4 BASS „Darea de seamă privind calcularea, utilizarea şi transferarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat”.

Calculul şi contabilizarea concediului anual de odihnă Conform Codului Muncii orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă beneficiază de dreptul la concediul de odihnă anual. Tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă cu durata minimă de 28 zile calendaristice cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare, art. 112-113 CM. Însă există cazuri în care pentru unele categorii de salariaţi din diferite ramuri ale economiei naţionale (învăţămînt, ocrotirea sănătăţii) prin lege se stabileşte o altă durată a concediului de odihnă anual. Concediul de odihnă poate fi împărţit la cererea lucrătorului în părţi mai mici doar cu condiţia că o parte nu poate fi mai mică decăt 12 zile lucrătoare. Conform Codului Muncii concediul anual de odihnă poate fi amînat sau prelungit în cazul aflării salariatului în concediul medical sau în alte cazuri. Din motive familiare la prezentarea documentelor corespunzătoare lucrătorilor li se acordă concedii corespunzătoare în următoarele cazuri:

1) în cazul căsătoriei lucrătorului (3 zile ).2) în cazul căsătoriei copiilor lucrătorului (1 zi ).3) în cazul de moarte a părinţilor, soţului, soţiei, copiilor (3 zile ).4) femeilor care au copii în clasa I sau a II se acordă concediu o zi de la începutul anului

şcolar.5) în cazul recrutării la serviciul medical (1 zi ) membrilor familiilor.

Conform legislaţiei în vigoare a RM calculul indemnizaţiilor pentru concediul anual de odihnă se face în baza salariului pentru ulrimele 3 luni lucrate. Trebuie de avut în vedere că la calcularea concediului anual de odihnă din zilele calendaristice se scad zilele de sărbătoare nelucrătoare: 1 ianurie – Anul Nou, 7-8 ianarie – Crăciunul, 8 Martie – Ziua internaţională a femeii, prima şi a doua zi de Paşti, a două zi de Paştile Blăjinilor, 1 Mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii, 9 Mai – Ziua Victoriei, 27 august – Ziua republicii, 31 august – „Limba noastră”, ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă. Exemplu : ..............................................................................................................................Contabilitatea contribuţiilor la asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare

obligatorie de asistenţă medicalăConform prevederilor legislaţiei, concomitent cu calcularea salariului, angajatorul face contribuţii la asigurări sociale de stat obligatorii şi prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală de la salariul calculat şi le constată ca consumuri şi cheltuieli în dependenţă de salariul calculat. Tariful contribuţiilor la asigurări sociale de stat obligatorii constituie 23% la fondul de salarizare şi la alte recompense.Tipurile drepturilor şi veniturilor din care nu se calculează contribuţii de asigurări sociale

de stat obligatorii:1. Ajutorul material acordat în caz de calamitate naturală şi în alte circumstanţe excepţionale. 2. Ajutorul material, în expresie bănească sau naturală, acordat pe parcursul anului de către angajator angajatului sau fostului angajat la locul principal de muncă.3. Sumele compensatorii (diurnele de deplasare şi sumele plătite în locul diurnelor, compensarea prejudiciului cauzat angajaţilor prin mutilare sau prin altă vătămare a sănătăţii în procesul muncii), cu excepţia compensaţiei pentru concediul nefolosit în caz de concediere.

4. Sumele pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie şi alte mijloace de protecţie individuală, pentru lapte şi hrană curativ-dietetică, sumele pentru plata biletelor în sanatorii, în casele de odihnă şi în instituţiile de întremare pentru copii. 5. Sumele ce se constituie din valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de angajaţi sau de foştii angajaţi la locul principal de muncă, precum şi sumele ce se constituie din valoarea premiilor în obiecte şi a recompenselor băneşti primite la concursuri şi competiţii. 6. Bursele elevilor, studenţilor şi doctoranzilor înscrişi la cursurile de zi şi bursele sportivilor, stabilite conform legislaţiei. 7. Sumele plătite elevilor din şcolile profesionale polivalente, şcolile de meserii şi şcolile medii de cultură generală pentru lucrările executate de ei. 8. Sumele plătite pentru compensarea cheltuielilor de călătorie, de transport al bunurilor şi de închiriere a locuinţei în caz de transfer sau de trecere cu lucrul, în interes de serviciu, în altă localitate. 9. Indemnizaţia acordată pentru incapacitate temporară de muncă. 10. Indemnizaţiile de asigurări sociale. 11. Indemnizaţia pentru copii, indemnizaţia viageră sportivilor de performanţă, alocaţia socială, alocaţia lunară de stat, alocaţia nominală de stat şi compensaţia nominativă, plătite de la bugetul de stat sau de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilite în sistemul de asigurări sociale de stat. 12. Toate tipurile de pensii stabilite în conformitate cu legislaţia cu privire la pensii. 13. Plăţile compensatorii pentru donarea de sînge.

Pentru evidenţa contribuţiilor de asigurare socială se utilizează contul de pasiv 533.1 “Datorii privind fondul social”. La calcularea contribuţiilor de asigurare socială se întocmesc formulele contabile:

Dt 811 Ct 533.1 în producţia de bazăDt 812 Ct 533.1 în producţia auxiliară

La achitarea contribuţiilor în baza ordinului de plată se întocmesc formulele contabile: Dt 533.1 Ct 242

 Neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întîrziere în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere, inclusiv data virării sumei datorate. Calcularea majorării de întîrziere se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, iar pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate în urma controlului fiscal – de către Serviciul Fiscal de Stat. Majorarea de întîrziere nu se va calcula pentru perioada aflării la examinare a documentelor privind virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii de pe un cont pe altul.Conform Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2013, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în mărime procentuală la salariu şi la alte recompense pentru categoriile de plătitori prevăzute de anexa nr.1 la Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabileşte în proporţie de 7,0% (câte 3,5% pentru fiecare categorie, inclusiv angajat şi angajator).

Pentru evidenţa contribuţiilor de asigurare medicală se utilizează contul de pasiv 533.3 “Datorii privind asigurarea medicală”. La calcularea contribuţiilor de asigurare medicală se întocmesc formulele contabile:

Dt 811 Ct 533.3 în producţia de bazăDt 812 Ct 533.3 în producţia auxiliară

La achitarea contribuţiilor în baza ordinului de plată se întocmesc formulele contabile: Dt 533.3 Ct 242

Penalitatea pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabileşte în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii şi se transferăla conturile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Contabilitatea reţinerilor din salariuConform prevederilor legislaţiei fiscale şi sociale din salariu se reţine:

1. Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în proporţie de 3,5% din salariul lunar calculat Dt 531 Ct 533.3

2. Contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii în proporţie de 6% din salariul lunar şi din celelalte recompense Dt 531 Ct 533.1

3. Impozitul pe venit, care se calculează de la venitul impozabil Dt 531 Ct 534.7.Venit impozabil - venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale (CF, art.12). Suma totală a impozitului pe venit se determină pentru persoane fizice, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali, în mărime de: – 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 26700 lei; – 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 26700 lei (CF, art.15).Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 9120 lei pe an (Se simbolizează prin litera P). Persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară (matimonială) în sumă de 9120 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 2040 lei. (Se simbolizează prin litera P indicând numărul întreţinuţilor, de exemplu doi copii – P2) Exemplu: ..............................................................................................................................

2.3 Contabilitatea şi repartizarea consumurilor indirecte de producţie.

Pentru evidenţa consumurilor indirecte de producţie este destinat contul de activ 813 „Consumuri indirecte de producţie”, care este şi un cont de colectare-repartizare.

În debitul acestui cont se reflectă pe parcursul perioadei de gestiune consumurile indirecte de producţie, colectate pe articole stabilite la întreprindere.

În creditul acestui cont se reflectă repartizarea consumurilor indirecte de producţie colectate pentru includerea acestora în costul producţiei fabricate sau serviciilor prestate, serviciilor prestate se activităţile auxiliare sau raportate la cheltuielile perioadei.

Contabilizarea consumurilor indirecte de producţie pe parcursul lunii curente:Dt 813 – la suma totală a consumurilor indirecte de producţieCt 211 – consumul de materiale pentru întreţinerea, exploatarea utilajului de producţie,

clădirilor cu caracter productiv;Ct 113 – calculul amortizării activelor nemateriale cu caracter productiv;Ct 124 – calculul uzurii mijloacelor fixe cu caracter productiv;Ct 213 – consumuri OMVSD cu valoare unitară mai mică de 1500 lei pentru necesităţile

secţiilor de producţie;Ct 214 – calculul uzurii OMVSD cu valoare unitară mai mare de 1500 lei consumate pentru

necesităţile secţiilor de producţie;Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori în scopuri generale

ale secţiilor de producţie;

Ct 531 – calculul salariului muncitorilor care deservesc utilajul de producţie şi clădirile de producţie, lucrătorilor tehnici din secţiile de producţie (deriticătoare, paznici) precum şi administrarea secţiei de producţie;

Ct 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferentă salariului calculat, etc.

La sfîrşitul perioadei de gestiune, totalul consumurilor indirecte de producţie se repartizează pe tipuri de produse fabricate în cadrul unei secţii de producţii concrete. Respectiv

la suma consumurilor indirecte de producţie repartizate şi incluse în costul produselor şi serviciilor se întocmeşte formulele contabile:

Dt 811 şi/sau Dt 812 Ct 813. Respectiv la suma consumurilor indirecte de producţie nerepartizate se constată ca cheltuieli şi se întocmeşte formulele contabile: Dt 714.6 Ct 813. În scopul repartizării se pot utiliza următoarele baze de repartizare:

proporţional valorii de vînzare a fiecărui produs fabricat; proporţional salariilor de bază a lucrătorilor de producţie; proporţional numărului de ore-om lucrate; proporţional numărului de ore-maşini de lucru a utilajului; proporţional consumurilor directe de materiale; proporţional consumurilor directe totale (materiale + salariale).

La repartizarea consumurilor indirecte de producţie este necesar de calculat coeficientul de repartizare a acestora sau K.

Coeficientul de repartizare a

CIP=

Total CIP

Total baza de repartizare

Fiecare întreprindere urmează să-şi aleagă o bază de repartizare a consumurilor indirecte de producţie însă trebuie de avut în vedere ca baza de repartizare aleasă să fie într-o relaţie de cauzalitate cu consumurile indirecte supuse repartizării. De exemplu, pentru repartizarea CIP ale unei secţii robotizate se va alege ca bază de repartizare numărul de maşini-ore de funcţionare a utilajului sau consumul de materie primă, dar nu se va alege salariul lucrătorilor sau numărul de om-ore lucrate.

Datorită modului de variaţie a consumurilor constante pe o unitate de produs, SNC 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale” prevede că pentru a repartiza şi a include în cost consumurile indirecte de producţie este necesar de a stabili valoarea consumurilor indirecte de producţie variabile şi valoarea consumurilor indirecte de producţie constante din totalul consumurilor indirecte de producţie colectate la sfîrşitul unei perioade de gestiune.

Sunt considerate consumuri indirecte de producţie variabile, consumurile efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajului de producţie, consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia curentă a utilajului de producţie etc.

Consumuri indirecte de producţie constante cuprind consumurile efectuate pentru necesităţile generale ale secţiei de producţie, cum sunt: combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de producţie, consum de materiale auxiliare pentru reparaţia curentă a clădirii secţiei de producţie, uzura mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie, primele de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv etc.

Valoarea consumurilor indirecte de producţie variabile se include integral în costul producţiei fabricate, indiferent de nivelul utilizării efective a capacităţii de producţie, iar consumurilor indirecte de producţie constante se include în costul producţiei în baza capacităţii normative a utilajelor de producţie.

Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a cîtorva perioade sau sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luîndu-se în considerare pierderile aferente capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificate. De obicei, capacitatea normativă se stabileşte de către întreprinderi la începutul fiecărui an pentru fiecare tip de produs în parte. Capacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca capacitatea efectivă de producţie:

Dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ integral în costul de producţie;

Dacă capacitatea efectivă este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul de producţie în baza gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul:Grad de utilizare a capacităţii de producţie

=Capacitatea efectivă x 100%Capacitatea normativă

O asemenea repartizare a CIP impusă de către SNC 2 prezintă o mare importanţă deoarece: pune în evidenţă utilizarea integrală a capacităţii de producţie; evită denaturarea valorii stocurilor în sensul supraevaluării lor şi, respective, a

rezultatului financiar al perioadei de gestiune, în sensul subevaluării lor, deoarece cota-parte a CIP corespunzător capacităţii de producţie neutilizate este considerată cheltuială a perioadei şi afectează venitul în scopul calculării profitului.

Exemplu:..................................................................................................................................3. Contabilitatea consumurilor activităţii auxiliare.

Activitatea auxiliară este organizată în scopul ajutării producţiei bază să se desfăşoare în mod normal, inclusiv obţinerea unor anumite produse ajutătoare, cum sunt: producţia de scule, energie electrică, termică, ambalaje, reparaţii, transporturi şi altele. Această producţie se obţine în secţii auxiliare şi este destinată în principal, pentru nevoi interne, proprii ale întreprinderii şi uneori poate fi livrată şi în afară.

Pentru evidenţa consumurilor activităţii auxiliare se utilizează contul de activ 812 „Activităţi auxiliare”, care este un cont de calculaţie. În debitul acestui cont se reflectă:1. Soldul producţiei/serviciilor în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune preluat din

contontabilitatea financiară, Dt 812 Ct 2152. Consumurile de producţie în perioada de gestiune:Dt 812– la suma totală a consumurilor de producţie auxiliarăCt 211 – consumul de materiale pentru întreţinerea, exploatarea utilajului de producţie, clădirilor cu caracter auxiliar;Ct 124 – calculul uzurii mijloacelor fixe cu caracter auxiliar;Ct 213 – consumuri OMVSD cu valoare unitară mai mică de 1500 lei pentru necesităţile secţiilor de producţie auxiliare;Ct 214 – calculul uzurii OMVSD cu valoare unitară mai mare de 1500 lei consumate pentru necesităţile secţiilor de producţie auxiliare;Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori în scopuri auxiliare;Ct 531 – calculul salariului muncitorilor care deservesc utilajul de producţie şi clădirile de producţie auxiliare, lucrătorilor tehnici din secţiile de producţie auxiliare precum şi administrarea secţiei de producţie auxiliare;Ct 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferentă salariului calculat, etc. Ct 813 – repartizarea consumurilor indirecte de producţie aferente secţiei auxiliare în costul producţiei/serviciilor auxiliare, etc.

În creditul acestui cont se reflectă:1. costul efectiv al rebuturilor definitive cu caracter auxiliar: Dt 714 Ct 812; 2. costul efectiv al deşeurilor recuperabile cu caracter auxiliar: Dt 211 Ct 812;3. costul efectiv al serviciilor prestate cu caracter auxiliar:pentru secţia de bază: Dt 813/secţia de bază, 811* Ct 812;

pentru o altă secţie auxiliară: Dt 813/secţia auxiliară Ct 812 sau Dt 812/servicii primite Ct 812/servicii livrate;pentru sectorul administrativ: Dt 713 Ct 812;.pentru subdiviziunea comercială: Dt 712 Ct 812;pentru persoane terţe: Dt 711/3, Ct 812.

4. costul efectiv al producţiei fabricate cu caracter auxiliar:materialelor fabricate Dt 211 Ct 812

instrumentelor fabricate Dt 213 Ct 812produselor fabricate: Dt 216 Ct 812

5. soldul producţiei/serviciilor în curs de execuţie trecut la finele perioadei de gestiune: Dt 215 Ct 812

Perfectarea documentară este în mod analogic că şi în producţia de bază, conform documentelor primare: bonuri de consum, facturi fiscale, borderou de calcul al salariului, fişe de repartizare, procese de predare a lucrărilor, foi de parcurs, ş.a.

La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza consumurilor colectate în debitul contului 812 „Activităţi auxiliare”, se calculează costul efectiv al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este similară procedurii de calculaţie a costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile reciproce primite şi prestate între secţiile auxiliare. Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut cont:

serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la costuri normate; serviciile livrate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori (secţii de bază, sector administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost efectiv.

Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarei relaţii:Total consumuri de producţie auxiliare + Valoarea serviciilor reciproce primite –Valoarea

serviciilor reciproce livrateTotal Q fabricată – Q reciproc livrată (inclusiv Q consumată de însăşi secţia auxiliară

producătoare)unde: Q – cantitatea.

Exemplu:....................................................................................................................

4. Contabilitatea pierderilor de producţie

Din componenţa pierderilor din producţie putem deosebi următoarele:

Pierderi din producţie

Pierderi reeşind din procesul tehnologic

Pierderi din rebuturi de producţie

Pierderi din staţionări

Pierderi reeşind din procesul tehnologic. În procesul de fabricaţie, unele pierderi sunt inevitabile, motiv pentru care este necesară evidenţierea lor. Astfel, cantitatea de materiale eliberată în procesul de producţie este mai mare decât cantitatea rezultată, ca efect al unor factori: evaporarea, arderea, spargerea, fierbere ş.a. Astfel de pierderi sunt aşteptate să apară în condiţii normale de producţie şi pot fi evaluate înainte de desfăşurarea procesului de producţie pe baza experienţei trecute. Aceste pierderi sunt evidenţiate numai cantitativ, ceea ce va avea ca efect majorarea corespunzătoare a costului produselor obţinute. Exemplu:........................................................................................................................................

Deci, pierderile care reesă din procesul tehnologic de prelucrare a materiei prime sunt evidenţiate doar cantitativ, ceea ce va avea ca efect majorarea costului unitar. Aceste pierderi nu se contabilizează.

Pierderi din rebuturi de producţie. Ca urmare a utilizării materiei prime, pot să apară unele probleme de genul:

Calitatea materiei prime (lipsa testărilor şi/sau verificării)Neatenţia/negligenţa muncitorilor în procesul de prelucrareDefecte ale utilajelorŞ.a.

Rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu corespund cerinţelor standardelor tehnologice şi de calitate şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri suplimentare pentru corectarea lor. Clasificarea rebuturilor:

1) în funcţie de tipul defectelor:rebuturi definitive/totale – care tehnic nu pot fi corectate sau nu este raţională corectarea lor;rebuturi corectabile/parţiale/recuperabile – care tehnic pot fi corectate şi corectarea lor este raţională.

2) după locul de depistare:rebuturi interne – depistate în interiorul întreprinderiirebuturi externe – depistate în afara întreprinderii ( după ce au fost efectuate livrările)

De regulă, rebuturile nu se planifică. Însă în unele ramuri ale industriei ele sunt inevitabile şi ele poat fi prevăzute conform normelor tehnologice ( metalurgie, sticlă, fabricarea porţelanului, ceramicii). Acesta este legată de faptul că în aceste ramuri nu poate fi lichidată integral apariţia rebuturilor, chiar şi în condiţiile actuale ale dezvoltării tehnicii.

Este foarte important ca după depistarea rebutului, de stabilit tipul lui, consumurile legate de fabricarea acestuia şi posibilitatea de corectare. Rebuturile sunt depistate de către lucrătorii secţiei Control Tehnic Calitate (CTC) şi de însăşi muncitori trecând de la o reparaţie tehnologică la alta. Posibilitatea de corectare a rebuturilor o stabilesc lucrătorii din secţiile tehnice şi tehnologice ale întreprinderii.Pentru evidenţa rebuturilor se întocmeşte:

ca document primar – „Proces verbal privind rebutul” – se întocmeşte pentru fiecare caz de depistare a rebutului definitiv în care se indică: denumirea produsului şi a operaţiei economice la care a fost depistat rebutul respectiv, cauza şi persoana vinovată de apariţia acestui rebut, costul rebutului, consumurile suportate cu fabricarea produsului rebutat, suma ce urmează a fi recuperată de la persoana vinovată. El este întocmit de lucrătorul secţiei CTC, şeful secţiei, maistru, după care este transmis în contabilitate pentru calculul costului rebutului.

ca document centralizator – „Borderoul de evidenţă a rebuturilor”, în care se reflectă toate cazurile de rebuturi depistate în cursul unei perioade de gestiune.

Pentru determinarea mărimii consumurilor aferente producţiei rebutate sunt necesare efectuarea unor calcule suplimentare. Astfel, costul rebutului definitiv intern include: mărimea consumurilor efective suportate privind fabricarea producţiei rebutate de la prima operaţiune

tehnologică pînă la operaţiunea în care acesta a fost depistat. Însă, pentru că mărimea efectivă consumurilor suportate este, deseori dificil de stabilit, se permite ca în unele ramuri ale industriei cu un nomenclator variat de produse să se stabilească costul rebuturilor în baza consumurilor normative. Pentru aceasta, numărul produselor rebutate se înmulţeşte cu normele de consum a materiei prime/materialelor, salariu şi a consumurile indirecte de producţie.

Costul rebutului definitiv extern se formează din costul efectiv al produsului rebutat + cheltuielile pentru înlocuirea şi transportarea pînă la cumpărător şi înapoi.

Cu valoarea rebutului extern se reduce volumul producţiei fabricate şi vîndute din luna în care a fost primită şi acceptată pretenţia cumpărătorului privind rebutul.

Pentru determinarea costului rebutului definitiv în contabilitate se întocmeşte o situaţie specială, numită „Calculaţia costului rebutului definitiv”, în care se indică locul depistării, denumirea produsului rebutat, consumurile materiale, salariale, contribuţii la asigurări sociale şi medicale, consumuri indirecte de producţie, preţul probabil de vînzare a rebutului, reţinerile de la persoanele vinovate.

Exemplu:........................................................................................................................................Contabilizarea rebuturilor depistate:

reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în secţia de bază.Dt 714.8 Ct 811 reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în secţia de auxiliară. Dt 714.8 Ct 812 reflectarea consumurilor pentru corectarea rebuturilor:

Dt 714.8 – la suma totală a consumurilor efectuateCt 211 – consumuri materiale pentru corectarea rebuturilorCt 531 – calculul salariului muncitorilor ce corectează rebuturileCt 533 – calculul CAS şi CAM din salariul muncitorilor ce remediază rebuturileCt 812 – prestarea unor servicii auxiliare necesare pentru corectarea rebuturilor.valoarea materialelor recuperate din rebuturile depistateDt 211 Ct 612

Dt 227 recuperarea daunei materiale de la persoane vinovate de obţinerea rebutului. Ct 612 - recuperarea daunei se face în cazul achitării în numerar la data depistării.Ct 515 - recuperarea daunei se face în perioade ulterioare mai mică de 1 an Ct 422 – recuperarea daunei se face în perioade ulterioare mai mare de 1 an.

Pierderi din staţionări. Staţionarea de producţie reprezintă inactivitatea forţată a muncitorilor şi utilajelor de producţie. Staţionările pot avea loc din cauze interne şi externe. Cauzele interne apar în rezultatul existenţei lacunelor în organizarea procesului de producţie. Cauzele externe sunt determinate de întreruperea energiei electrice de către furnizori, livrarea întîrziată a materiei prime şi a materialelor, etc. În toate cazurile în care durata staţionării este mai mare de 15 min. urmează să se perfecteze „Fişa întreruperilor”, iar cazurile de sistare a activităţii secţiei sau a întreprinderii în ansamblu se perfectează printr-un „Proces verbal privind staţionarea”.

STAŢIONĂRI

Staţionări din cauze interne

Staţionări din cauze externe

Conform CM (163):Orele de staţionare din vina salariatului nu sunt restituite;Orele de staţionare din cauze ce nu depind de angajator ori salariat (a anunţat în scris despre începutul staţionării), retribuirea se efactuiază în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar.

5. Evaluarea şi contabilitatea producţiei/serviciilor în curs de execuţie şi a produselor finite.

La sfârşitul unei perioade de calcul (lună) a costurilor o parte a produselor este finisată şi o parte parţial finisată, aflându-se într-un anumit stadiu de execuţie. Producţia în curs de execuţie este producţia care se găseşte în faze intermediare de prelucrare, nefiind încă nici producţie finită, nici semifabricate, precum şi produsele necompletate în întregime. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie se realizează cu contul 215 “Producţia în curs de execuţie”. Se debitează cu suma produselor şi serviciilor în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune şi se creditează cu casarea valorii de bilanţ a producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune. În dezvoltarea contului 215 “Producţia în curs de execuţie” pot fi deschise următoarele conturi de gradul II: 2151 “Produse în curs de execuţie” şi 2152 “Servicii în curs de execuţie”. Producţia în curs de execuţie nu trebuie şi nici nu poate să facă obiectul înregistrării curente, permanente, pe parcursul perioadei în cadrul contabilităţii, deoarece

producţia în curs de execuţie se stabileşte la sfârşitul perioadei prin inventariere;costul efectiv al produselor şi lucrărilor în curs de execuţie se determină după încheierea perioadei de fabricaţie sau execuţie.

Toate consumurile efectuate într-o perioada urmeaza a fi repartizate între cele 2 categorii de produse:

“Producţia în curs de execuţie “Produse finite”În vederea stabilirii producţiei în curs de execuţie se pune problema determinării şi separării

din totalul consumurilor de producţie a celor aferente producţiei în curs de execuţie. Astfel stabilirea costului efectiv a producţiei în curs de execuţie se poate determina prin următoarele metode:

Metoda directă presupune stabilirea producţiei în curs de execuţie prin inventariere. Inventarierea prevede constatarea faptică a producţiei în curs de execuţie la faţa locului de către comisia de inventariere ce asigură înscrierea cantităţilor de producţiei în curs de execuţie în listele de inventariere. Evaluarea cantităţilor de producţiei în curs de execuţie din listele de inventariere se face prin câteva procedee cum ar fi:

evaluarea în raport cu gradul de finisare tehnică, ce presupune stabilirea de către comisia de inventariere a % de finisare a producţiei în curs de execuţie cu ocazia inventarierii acesteia. Ulterior % de finisare se înmulţeşte cu costul planificat sau cu cel efectiv din perioada precedentă a fiecărui produs inventariat.evaluarea pe piese şi operaţii prevede valorificarea datelor din „Fişele tehnologice” ce conţin informaţii privind consumurile de materii prime, materiale, salarii corespunzătoare stadiilor

Ex: lipsa instrumentelor de lucru, lipsa schemelor de asamblare, deteriorarea utilajului, absenţa muncitorilor. Pierderile din staţionările interne se reflectă în Dt contului 813.

Ex: livrarea întărzistă a materialelor de către furnizori, întreruperea energiei electrice şi termice. Pierderile din staţionările externe în Dt contului 713.

de finisare. Cantităţile producţiei în curs de execuţie stabilite la inventariere se înmulţesc cu consumurile de producţie pe unitate conţinute în fişele tehnologice rezultând astfel producţia în curs de execuţie evaluată la costuri directe, după care se adaugă cota CIP - ului preluată fie din calculele planificate, fie din calculele efective ale perioadei precedente.

Repartizarea consumurilor totale se poate efectua prin metoda echivalentei, care presupune conversia producţiei în curs de execuţie în unităţi echivalente de produse finite. Calculul unităţilor echivalente (UE) se efectuiază dupa relaţia:

UE = Nr. de unităţi în curs * % de finisare a producţiei

Producerea evaluării presupune: Calculul producţiei în unităţi de echivalenţă Determinarea costului unităţii de echivalenţă Evaluarea produselor finiteşi a producţiei în curs de execuţie.

Exemplu>

Metoda indirectă prevede determinarea şi evaluarea producţiei în curs de execuţie pe baza datelor din contabilitate. Astfel consumurile înregistrate pe anumite comenzi neterminate la sfîrşitul perioadei de gestiune se consideră în întregime consum cu producţia în curs de execuţie, datele fiind preluate din conturile de calculaţie 811 Activităţi de bază, 812 Activităţi auxiliare. Dacă comenzile au fost terminate parţial şi au fost predate beneficiarului sau la depozitele de producţie finită, are loc decontarea acestora prin scăderea din totalul consumurilor de producţie a consumurilor aferente producţiei terminate evaluate la cost planificat sau la cost efectiv din perioada precedentă.Valoarea producţiei în curs de execuţie = Total consumuri de producţie – Costul planificat

al produselor finite.Exemplu: .........................................................................................

Evidenţa analitica al producţiei în curs de execuţie se ţine pe tipuri de produse în „Fişele da calculaţie a costurilor”, care se deschid pe tipuri de produse. Evidenţa sintetică se ţine în:

borderoul 8.11 „Activităţi de bază”; borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare”; registrul 7.8 „Cheltuielile şi consumurile întreprinderii”.