MODUL 7. METODE DE CONSOLIDARE A

CONTURILOR: PUNEREA ÎN ECHIVALENŢĂ

Timpul mediu necesar pentru studiu: 630 minute

Obiective educaţionale:

După studiul acestei lecţii veţi fi capabili să:

• înţelegeţi ce presupune o metodă de consolidare a conturilor;

• recunoaşteţi în ce situaţii se aplică metoda punerii în echivalenţă în

vederea consolidării conturilor;

• înţelegeţi care sunt etapele aplicării metodei punerii în echivalenţă;

• rezolvaţi studii de caz referitoare la aplicarea metodei punerii în echivalenţă în vederea

consolidării conturilor.

Cuvinte cheie:

metode de consolidare, punerea în echivalenţă, influenţă notabilă, titluri de

participare, societatea consolidantă, societate consolidată

Cuprinsul Modulului:

7.1. Definiţii privind punerea în echivalenţă 7.2. Etapele punerii în echivalenţă a titlurilor Probleme rezolvate Întrebări de autoevaluare Probleme propuse Rezumat Bibliografie

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

7.1. Definiţii privind punerea în echivalenţă

Dacă o societate se află sub influenţa notabilă a altei societăţi din grup, fiind deci o societate

asociată grupului, consolidarea se va realiza prin punere în echivalenţă, metodă care constă în a

substitui, la valoarea contabilă, titlurile deţinute de societatea dominantă cu valoarea care le

corespunde din situaţia netă a societăţii consolidate. Influenţa notabilă asupra gestiunii şi politicii

financiare a unei societăţi este presupusă că există atunci când o societate dispune direct sau

indirect de o fracţiune cel puţin egală cu 20% din drepturile de vot ale acelei societăţi. Deţinerea

a 20% din drepturile de vot constituie doar prezumţia influenţei notabile, pentru a şi exista, este

necesară manifestarea efectivă a puterii prin participarea la luarea deciziilor.

Această metodă poate fi aplicată şi în cazul în care structura conturilor societăţilor aflate sub

control exclusiv sau concomitent, face imposibilă aplicarea metodelor de consolidare globală sau

proporţională. De exemplu, filiala din cadrul unui grup industrial care desfăşoară o activitate în

domeniul bancar, deşi este controlată exclusiv, datorită structurii diferite a conturilor prezentate

în raport cu activitatea desfăşurată, pentru a fi cuprinse în conturile consolidate ale grupului, se

va folosi punerea în echivalenţă. Astfel, datorită eterogenităţii conturilor va rezulta un amalgam

de active şi pasive de naturi foarte diferite (industriale şi financiare) ce riscă să compromită

lizibilitatea conturilor şi realizarea unei corecte analize financiare a activităţii principale a

grupului.

În literatura de specialitate1 punerea în echivalenţă face obiectul a două definiri, antrenând şi

două modalităţi diferite de înregistrări:

a. metoda de substituţie, prin care se substituie titlurile din bilanţul societăţii

dominante, la nivelul costului de achiziţie, cu cota parte din capitalurile proprii (

ce cuprind şi rezultatul ) ale societăţii emitente care-i revin societăţii dominante.

Diferenţa dintre cota parte din capitalurile proprii şi costul de achiziţie este

reflectată în rezervele şi rezultatul consolidat.

b. metoda de echilibrare, care constă în cumularea la valoarea titlurilor reflectate în

bilanţul societăţii dominante la cost de achiziţie a eventualei părţi din profitul

nedistribuit ce revine dominantei sau diminuarea valorii titlurilor cu eventuala

1 Raffegeau J. – Comptes consolides, Ed. Lefebvre, 1989, Paris, pag. 41

parte din pierdere ce revine dominantei, precum şi diminuarea cu partea din

rezultat distribuit societăţii dominante.

În ambele metode, cota parte din rezultatul exerciţiului societăţii pus în echivalenţă este

menţionată pe o linie separată a contului de rezultate. Indiferent de metoda utilizată, rezultatul,

valoarea reestimată a titlurilor de participare deţinute în societatea consolidată este aceeaşi.

Spre deosebire de metodele precedente, aceasta nu presupune cumulul bilanţurilor şi conturilor

de profit şi pierdere

7.2. Etapele punerii în echivalenţă a titlurilor

Principalele etape care au loc în vederea punerii în echivalenţă a bilanţului sunt:

1. Înlocuirea în activul societăţii consolidante a valorii contabile a titlurilor de participare

deţinute în societatea consolidată cu partea ce-i revine societăţii consolidante din

capitalurile proprii ale societăţii consolidate prin punere în echivalenţă.

2. În contrapartidă, diferenţa dintre partea cuvenită din capitalul şi rezervele societăţii puse

în echivalenţă în raport cu valoarea contabilă a titlurilor este trecută asupra rezervelor

consolidate, iar partea societăţii consolidante din rezultatul societăţii puse în echivalenţă

este reflectat cu ajutorul rezultatului consolidat.

Prin utilizarea acestei metode, la nivelul bilanţului consolidat sunt evidenţiate următoarele

posturi particulare: titluri puse în echivalenţă, diferenţele de achiziţie, rezervele consolidate,

rezultatul consolidat. Punerea în echivalenţă a contului de rezultate constă în parcurgerea

etapelor:

• la rezultatele societăţii consolidante se adaugă partea cuvenită acesteia din

rezultatele societăţii consolidate;

• rezultatul consolidat va fi defalcat în rezultatul societăţii consolidante şi partea din

rezultatul societăţii consolidate ce revine consolidantei.

În contul de profit şi pierdere consolidat, partea ce revine societăţii consolidante din rezultatul

societăţii consolidate este evidenţiată la rubrica „Cota parte din rezultatul societăţilor puse în

echivalenţă”. Deoarece punerea în echivalenţă constă în evaluarea sau reevaluarea titlurilor de

participare, ea răspunde, în special, preocupările proprietarului acţionar. De aceea, comunitatea

financiară internaţională consideră punerea în echivalenţă mai degrabă o metodă de evaluare2

decât o metodă de consolidare, aceasta fiind utilizată, în unele ţări, şi la nivelul conturilor

individuale. Putem considera că punerea în echivalenţă este un „rezumat” al integrării globale. În

timp ce integrarea globală oferă o detaliere patrimonială a participaţiilor, punerea în echivalenţă

se limitează la a indica cota parte din capitalurile proprii şi din rezultatul scoietăţii consolidate –

filiala ce revine societăţii consolidante. Metoda răspunde în special preocupărilor proprietarior

acţionari, deoarece ea constă în evaluarea şi reevaluarea titlurilor de participaţie.

La baza metodei stă un concept financiar ( parent company concept ) care privilegiază puternic

acţionarii societăţii consolidante. Referiri la metodă apar în Normele 27 IASC ( Consolidated

Financial Statements and Accounting for Investments in Subsidiares ) şi în Normele 28 IASC (

Accounting for Investments in Associates ), texte în vigoare încă din 1990. Aceste norme

definesc punerea în echivalenţă ca o metodă contabilă prin care participaţiile sunt înregistrate

iniţial la cost de achiziţie, iar apoi sunt ajustate pentru a lua în considerare modificările ulterioare

achiziţiei de părţi de către investitor în capitalurile proprii ale societăţii. În SUA, punerea în

echivalenţă este înainte de toate un mod de contabilizare a plasamentelor pe termen lung ( long

term investments ) ce corespund deţinerii de drepturi de proprietate pe termen lung, conform

APB 18 „The Equity Method of Accounting for Investments in Common Stocks”.

În afară de Franţa, care consideră punerea în echivalenţă ca o metodă de consolidare a conturilor,

comunitatea financiară internaţională nu asimilează punerea în echivalenţă ca metodă de

consolidare, ci doar ca o simplă metodă de evaluare a titlurilor. Societăţile franceze care nu-şi

consolidează conturile au facilitatea legală de a-şi reevalua în conturile sociale titlurile

societăţilor pe care le controlează utilizând metoda punerii în echivalenţă, dar această metodă de

evaluare nu este considerată totuşi ca una specifică conturilor sociale.

Existenţa mai multor metode de consolidare a conturilor a fost determinată de existenţa mai

multor concepţii asupra consolidării în funcţie de tipul de informaţii care au fost solicitate şi de

persoanele interesate de informaţiile furnizate de conturile consolidate. După stabilirea

metodelor care se vor aplica este necesară alegerea procedeului de consolidare, în funcţie de

complexitatea grupului, de tipul legăturilor dintre societăţile cuărinse în perimetrul de

2 De exemplu, în SUA, metoda punerii în echivalenţă este considerată o metodă de evaluare

consolidare.

The „equity method” este o metodă de contabilizare (după cei mai mulţi specialişti, o metodă

de evaluare) conform căreia participaţia este înregistrată iniţial la nivelul costului şi este ajustată

ulterior pentru a ţine cont de schimbările ce apar în urma achiziţiei cotei-părţi a investitorului în

activul net al întreprinderii deţinute. Metoda este specifică întrprinderi asociate, conform IAS 28

dar şi asocierilor în participaţie, conform IAS 31, în cazul aplicării tratamentului alternativ

(cealaltă prelucrare autorizată). O participaţie într-o întreprindere asociată trebuie să fie

contabilizată în situaţiile financiare consolidate conform metodei punerii în echivalenţă,

exceptând situaţia în care participaţia este achiziţionată şi deţinută în numele perspectivei unice a

unei vânzări în următoarele 12 luni. Metoda punerii în echivalenţă are în vedere parcurgerea unui

număr mai mic de etape decât integrarea globală şi integrarea proporţională, presupunând ca

nivelul iniţial al costului la care este recunoscută participaţia să fie ajustat la sfârşitul fiecărui

exerciţiu financiar, în funcţie de modificările survenite în capitalurile proprii post-achiziţie ale

întreprinderii asociate.

Testarea existenţei influenţei notabile, ceea ce presupune o cotă de min. 20% din drepturile de

vot, pentru a avea puterea de a participa la luarea deciziilor financiare sau de exploatare din

cadrul întreprinderii. Elementele situaţiilor financiare ale întreprinderii asociate sau ale asocierii

în participaţie, nu sunt cumulate cu cele ale societăţii care deţine participaţia. Se justifică

astfel faptul că, punerii în echivalenţă nu este o metodă propriu-zisă de consolidare, ci mai

degrabă una de evaluare. Investiţiile contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă trebuie să

fie recunoscute ca fiind active pe termen lung, în cadrul bilanţului consolidat, iar partea de

rezultat a investitorului, în cadrul acestui tip de investiţii, trebuie identificată ca element distinct

în contul de profit şi pierdere consolidat.

Atunci când partea investitorului în valoarea justă a activelor şi datoriilor identificabile ale

întreprinderii asociate este mai mică decât costul de achiziţie al participaţiei, diferenţa este

recunoscută drept fond comercial, în acord cu prevederile IFRS 3, acesta urmând a fi testat anual

pentru depreciere. Tranzacţiile realizate de investitor cu întreprinderea asociată, pot determina

profituri sau pierderi nerealizate care trebuie eliminate la nivelul procentului de participare al

investitorului în entitatea respectivă. Atunci când politicile contabile ale întreprinderii asociate

diferă de cele ale investitorului, situaţiile financiare individuale ale entităţii asociate trebuie

ajustate pentru a putea fi incluse în situaţiile consolidate întocmite de investitor. Această

prevedere din IAS 28, trebuie aplicată în strânsă legătură cu Cadrul general de întocmire şi

prezentare a situaţiilor financiare. Investiţiile în întreprinderile asociate sunt supuse standardului

IAS 36. Astfel, în condiţiile în care există indicii de depreciere a unor astfel de investiţii,

întreprinderea recunoaşte o depreciere prin aplicarea acestui standard.

Prezentarea informaţiilor referitoare la investiţiile în întreprinderile asociate

Se impune descrierea datelor semnificative şi a proporţiei drepturilor de vot deţinute. Investiţiile

contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă trebuie să fie recunoscute ca fiind active pe

termen lung, în cadrul bilanţului consolidat, iar partea de profit sau pierdere a investitorului, în

cadrul acestui tip de investiţii, trebuie identificată ca element distinct în contul de profit şi

pierdere consolidat. În mod separat, sunt evidenţiate şi elementele extraordinare aparţinând

investitorului, recunoscute în acord cu politicile sale contabile.

Probleme rezolvate

Societatea M deţine o participaţie de 30% în capitalul societăţii F asupra căreia exercită o

influenţă notabilă. La sfârşitul exerciţiului financiar N, bilanţurile şi conturile de profit şi

pierdere ale celor două societăţi se prezintă astfel:

Bilanţ la 31.12.N u.m.

Elemente M F

Imobilizări corporale

Titluri de participare

Mărfuri

Clienţi

Disponibilităţi băneşti

202.800

180.000

78.000

42.000

50.000

1.000.000

-

240.000

600.000

60.000

TOTAL ACTIVE 552.800 1.900.000

Capital social

Rezerve

Rezultatul exerciţiului

Furnizori

100.000

50.000

238.800

164.000

600.000

240.000

60.000

1.000.000

TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII 552.800 1.900.000

Contul de profit şi pierdere la 31.12.N u.m.

Indicatori M F

Venituri :

Vânzări de mărfuri

2.000.000

1.200.000

Cheltuieli :

Costul mârfurilor vândute

Cheltuieli cu amortizarea

Cheltuieli priv. ajustările pt. deprecierea stocurilor

Alte cheltuieli de exploatare

1.200.000

300.000

10.000

251.200

960.000

120.000

10.000

50.000

Rezultat 238.800 60.000

Pentru simplificare se presupune că între cele două societăţi nu au existat operaţii reciproce.

a) preluarea posturilor din bilanţul societăţii M în proporţie de 100%:

552.800 % = % 552.800

202.800 Imobiliz. corp. Capital social 100.000

180.000 Titluri de particip. Rezerve 50.000

78.000 Mărfuri Rezultat 238.800

42.000 Clienţi Furnizori 164.000

50.000 Disponib. băneşti

b) preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii M, în proporţie de

100% :

% = Vânzări de mărfuri 2.000.000

1.200.000 Costul mărfurilor vândute

300.000 Cheltuieli cu amortizarea

10.000 Cheltuieli priv. ajustările

pt. deprecierea stocurilor

251.200 Alte cheltuieli de exploatare

238.800 Rezultatul exerciţiului

c) punerea în echivalenţă a titlurilor

• în bilanţ:

270.000 Titluri puse în echivalenţă = %

Titluri de participare 180.000

Rezervă consolidată 72.000 (240.000 x 30%)

Cota-parte din rezultatul societăţilor puse în

echivalenţă 18.000 (60.000 x 30%)

• în contul de profit şi pierdere:

18.000 Cota-parte din rezultatul = Venituri din titluri puse în echivalenţă 18.000

societăţilor puse

în echivalenţă

Bilanţ consolidat la 31.12.N u.m.

Elemente Valori

Imobilizări corporale

Titluri de participare

Mărfuri

Clienţi

Disponibilităţi băneşti

202.800

270.000

78.000

42.000

50.000

TOTAL ACTIVE 642.800

Capital social

Rezerve cons. (50.000 + 72.000)

100.000

122.000

Rezultatul cons. (238.800 + 18.000)

Furnizori

238.800

164.000

TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII 642.800

Contul de profit şi pierdere la 31.12.N u.m.

Indicatori Valori

Venituri :

Vânzări de mărfuri

Venituri din titluri puse în echivalenţă

2.000.000

18.000

Cheltuieli :

Costul mârfurilor vândute

Cheltuieli cu amortizarea

Cheltuieli priv. ajustările pt. deprecierea stocurilor

Alte cheltuieli de exploatare

1.200.000

300.000

10.000

251.200

Rezultat consolidat al exerciţiului din care:

Cota-parte din rezultatul societăţilor puse în

echivalenţă

18.000

Întrebări de autoevaluare:

1. Ce înţelegem prin consolidarea conturilor prin metoda punerii în

echivalenţă?

2. De ce această metodă în unele ţări nu este considerată o metodă de

consolidare a conturilor?

3. Din punct de vedere practic prin ce se deosebeşte această metodă de celelalte două

metode de consolidare a conturilor?

Probleme propuse:

Societatea M a achiziţionat 40.000 acţiuni ale societăţii F, în momentul constituirii acesteia.

Capitalul societăţilor M şi F este format din acţiuni ordinare cu valoarea nominală de 1 u.m.

Presupunem însă că există un asociat Y care deţine mai mult de jumătate din drepturile de vot ale

societăţii F. La 31.12.N societăţile M şi F prezintă următoarea situaţie:

Bilanţul societăţii M u.m.

Structuri bilanţiere

Valori

Imobilizări corporale 230.000

Titluri de participare 40.000

Stocuri 50.000

Clienţi 50.000

Disponibilităţi băneşti 80.000

TOTAL ACTIVE 450.000

Capital social 120.000

Rezerve 50.000

Rezultat 40.000

Furnizori 240.000

TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI

DATORII

450.000

Contul de profit şi pierdere M u.m.

Indicatori Valori

Venituri totale 620.000

Cheltuieli totale 580.000

Rezultat 40.000

Bilanţul societăţii F u.m.

Structuri bilanţiere Valori

Imobilizări corporale 120.000

Stocuri 60.000

Clienţi

Disponibilităţi băneşti

TOTAL ACTIVE

Capital social

Rezerve

Rezultat

Furnizori

TOTAL CAPITALURI PROPRII

DATORII

Contul de profit

Indicatori

Venituri totale

Cheltuieli totale

Rezultat

Pentru simplificare, presupunem c

se aleagă metoda de consolidare utilizat

Rezumat:

Această lecţie prezintă metoda consolid

prezentate din punct de vedere teoretic dar

situaţiilor financiare consolidate. Studiul de caz privind aplicarea metodei punerii în echivalen

are menirea de a fixa aspectele de natur

Bibliografie obligatorie:

Bogdan V., Contabilitate comparat

Feleagă Niculae, Feleagă Liliana,

110.000

30.000

320.000

100.000

30.000

20.000

170.000

TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI 320.000

Contul de profit şi pierdere F u.m.

Valori

410.000

390.000

20.000

Pentru simplificare, presupunem că între societăţile M şi F nu au existat opera

metoda de consolidare utilizată de grupul M şi să se procedeze la aplicarea acesteia.

metoda consolidării conturilor prin punere în echivalen

prezentate din punct de vedere teoretic dar şi practic etapele şi parcurse în vederea elabor

iilor financiare consolidate. Studiul de caz privind aplicarea metodei punerii în echivalen

irea de a fixa aspectele de natură teoretică care trebuiesc însuşite.

Bibliografie obligatorie:

comparată, Editura Universităţii din Oradea, 2002

Liliana, Contabilitate consolidată – O abordare european

i F nu au existat operaţii reciproce. Să

se procedeze la aplicarea acesteia.

conturilor prin punere în echivalenţă. Astfel, sunt

i parcurse în vederea elaborării

iilor financiare consolidate. Studiul de caz privind aplicarea metodei punerii în echivalenţă

O abordare europeană şi

internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2007

Pitulice Cosmina, Teorie şi practică privind grupurile de societăţi şi situaţiile financiare

consolidate, Editura Contaplus, 2007