Constituirea Societăţii Constituirea Societăţii JunimeaJunimeaJunimea este cea mai importantă societate

culturală românească şi ş-a desfăşurat activitatea în epoca marilor clasici (ultimele 4 decenii ale secolului al XIX-lea). Înainte de această epocă vorbim de perioada paşoptistă (1930-1960) şi perioada post-paşoptistă (câţiva ani după 1960).

Societatea JunimeaJunimea a fost înfiinţată la Iaşi, în iarna anului 1864, din iniţiativa unor tineri cărturari (Petre P.Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti, Iacob Negruzzi), colegi de generaţie, strânşi în jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp de la întoarcerea lor de la studii din străinătate. Primele întâlniri au avut loc cu prilejul unor „prelecţiuni populare”(conferinţe pe teme literare, artă, religie, drept, morală, educaţie, învăţământ), ţinute la Universitatea din Iaşi, pentru educarea publicului român, pe care Titu Maiorescu le iniţiase la 9 februarie 1864.

Programul Societăţii JunimeaJunimea a reprezentat cea mai importantă mişcare

literară românească, prin care se produce în cultura autohtonă o schimbare radicală de mentalitate. Activitatea Societăţii Junimea s-a desfăşurat în mai multe etape:1.Cea dintâi, „etapa ieşeană”, este cuprinsă între anii 1863, anul întemeierii, şi 1874, anul în care Titu Maiorescu se mută la Bucureşti.În anul 1864, Societatea Junimea adoptă un program prin care îşi stabilea principiile ce îi vor călăuzi activitatea culturală:

orientarea literaturii spre specificul naţional; promovarea specificităţii esteticului;

susţinerea principiului de autonomie a artei (artă pentru artă); promovarea valorii estetice;

organizarea, la Iaşi, a unei serii de prelegeri publice (“prelecţiuni populare”);

organizarea, cu regularitate, în casa lui Vasile Pogor, a unor lecturi din opere autohtone, producţii originale ale junimiştilor, urmate de discuţii;

achiziţionarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să se tipărească manuale şcolare, cărţi de ştiinţă şi literatură şi, mai ales, ediţii ştinţifice, ”cu note explicative şi index”, ale tuturor cronicilor şi istoriografilor români;

abordarea problemelor limbii şi ale ortografiei, combatând tendinţa latinizantă de promovare a ortografiei etimologice;

alcătuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone, de la poeţii Văcăreşti până la Vasile Alecsandri;

Societatea Junimea discuta şi o multitudine de probleme filozofice, juridice şi sociale, polemizând cu mulţi dintre contemporani. Societatea îşi creează puternice adversităţi, deoarece contemporanii dezaprobau tendinţa membrilor societăţii de a pune în discuţie toate aspectele culturale ale vremii şi de a le critica foarte sever. Din aceste polemici se naşte un program general al Junimii, constând în combaterea “direcţiei de astăzi din cultura română” şi afirmarea necesităţii unei “direcţii noi”, adică a unor schimbări profunde în toate planurile culturii; combaterea formelor fără fond, respingerea elementelor de impostură şi artificialitate rezultate din procesul de import grăbit al tiparelor civilizaţiilor occidentale.2.A doua etapă din existenţa Junimii se situează între anii 1874-1885. După mutarea lui Titu Maiorescu la Bucureşti, şedinţele Junimii se ţin la Iaşi, cât şi la Bucureşti, în locuinţa lui Titu Maiorescu. În 1885, societatea se mută în capitală, o dată cu plecarea din Iaşi a celor mai mulţi dintre junimişti.În această etapă, principala activitate a Junimii a fost lectura operelor originale. Atracţia exercitată de cenaclul junimist era atât de mare, încât veneau să citească mulţi dintre scriitorii de valoare ai vremii. Astfel, Alecsandri citeşte Fântâna Blanduziei, Despot-Vodă şi Ovidiu, Caragiale O noapte furtunoasă, Eminescu citeşte cele mai multe dintre poeziile sale, iar Alexandru Macedonski este prezent cu poemul Noapte de decemvrie.Alături de literaţi, la şedinţele Societăţii Junimea au participat numeroşi lingvişti, istorici, savanţi

din diferite domenii, discutând problemele majore ale culturii şi ştiinţei.T R Ă S Ă T U R I L E J U N I M I S M U L U I

Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale acestui spirit au fost următoarele:

1) Înclinaţia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivaţi, toţi junimiştii au fost oameni cu o pregătire filozofică, la curent cu evoluţia ştiinţei şi a literaturii.

2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi în public al generaţiei anterioare, care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice. Cuvântările junimiştilor se caracterizează printr-un sever control al expresiei. Ei creează un nou stil oratoric,caracterizat prin rigurozitate şi laconism.*

3) Clasicismul. Junimiştii au încurajat promovarea literaturii clasice, înţelegând prin aceasta atât literatura ce aparţinea curentului clasic propriu-zis, cât şi operele contemporane ce întruneau prin valoarea lor artistică elementele clasice.

4) Ironia. Junimiştii cultivau umorul şi ironia. Ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o bază noua fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei, prejudecăţile şi ideile greşite. Una dintre ţintele ironiei lui Maiorescu a fost „beţia de cuvinte”.

5) Spiritul critic. Junimiştii au fost partizanii spiritului critic în cultură, adică ai acelei atitudini care nu admite nimic decât sub rezerva discuţiei şi a argumentaţiei temeinice. În studiul intitulat În contra direcţiei de astăzi în cultura română, Titu Maiorescu a făcut observaţia că, de la 1821 încoace, dezvoltarea ţării s-a realizat prin preluarea de la alte civilizaţii europene a unor „forme” (adică a unor instituţii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde „fondului”, adică spiritului tradiţional, felului de viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră sub numele de ”forme fără fond”.

T I T U M A I O R E S C U

Critic literar şi estetician înzestrat. S-a născut la Craiova. Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu, după părerea lui Tudor Vianu, un remarcabil politician. Maiorescu începe studiile la Craiova, le continuă la Braşov şi, datorită unei burse a Episcopiei Blajului, se mută la Viena (1851-1858). Absolvent pe locul întâi, urmează cursurile Facultăţii de Filozofie din Berlin, continuate cu studii în litere şi în drept la Paris (1860-1861). Întors în ţară, devine rector al Universităţii din Iaşi (1863), unde activează până la 1874. Întemeiază Societatea Junimea (1864) şi revista Convorbiri literare(1867).

Titu Maiorescu şi-a lăsat amprenta asupra uneia dintre cele mai strălucite perioade din lieratura română: epoca junimistă. Odată constituită Societatea Junimea, criticul avea să fie mentorul acesteia, imprimându-i un spirit de seriozitate în abordarea problemelor literare, lingvistice, filozofice sau istorice şi un discernământ în judecata estetică a creaţiilor literare. Spirit multilateral, Titu Maiorescu a scris “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” (din prima etapă)-un mic tratat de poetică (poetică=teoria poeziei) în care criticul îşi propune să răspundă la întrebarea ce este poezia. Acest studiu este împărţit în două părţi: prima este Condiţiunea materială a poeziei care se referă la forma poeziei, iar a doua este Condiţiunea ideală a poeziei care este dedicată conţinutului (fondului de sentimente pe care trebuie să-l transmită poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte lirica).Societatea Junimea şi revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a înţelege cultura, fenomenul primind, în ansamblu, numele de spirit junimist. Prin întreaga ei activitate, Societatea Junimea a fost considerată cel mai de seamă cenaclu şi cea mai importantă societate culturală din istoria literaturii române