8/12/2019 Condiția geniului eminescian se bazează pe apartenența la galeria inadaptabililor

http://slidepdf.com/reader/full/condiia-geniului-eminescian-se-bazeaza-pe-apartenena-la-galeria-inadaptabililor 1/3

Condiția geniului eminescian se bazează pe apartenența la galeria inadaptabililor. Prin raportare

la condiția umană, acesta, având transpuneri în imaginea dascălului, a magului, a savantului, afilozofului, este „nemuritor și rece”, este izolat, stă „în fereastra susă” și privește „orașul-furnicar”. 

Eminescu adoptă astfel filozofia sceptică a geniului solitar, melancolic și contemplativ, cetrăiește într -o lume mediocră, într -o societate ce nu-i oferă resursele necesare pentru a-șiexterioriza profunzimile, după modelul lui Schopenhauer: „Geniul este, prin esența lui, un

 singuratic. Oamenii geniali sunt prea puțini la număr  ca să- și  găsească cu ușurință  un egal și 

 prea diferiți de ceilalți ca să le poată deveni tovarăș. Căci majoritatea oamenilor sunt călăuziți 

de voință, în timp ce la geniu predomină cunoașterea”. (Arthur Schopenhauer –  „Despre geniu”). 

După ce filosoful voinţei face inventarul suferinţei umane, oferă totuşi şi unele căi de eliberare,

unele remedii în măsură să diminueze această suferinţă. Este vorba despre contemplaţia artistică

şi asceză. Arta este creaţia geniului, acea personalitate care cu preţul unor eforturi împinse la

limita umanului, ajunge să-şi sustragă intelectul de sub dictatura voinţei, dedicându-se în acest

fel contemplaţiei. Geniul trece dincolo de orizontul cotidianului efemer, pătrunzând în

interioritatea lucrurilor, în lumea ideilor platonice pe care le exprimă apoi în diverse genuri

artistice. Trăind în sferele unor spaţii noetice, inaccesibile vulgului, geniul este un om izolat,

neînţeles, atipiile lui comportamentale contrastând într -o astfel de măsură cu optica gloatei, încât

este considerat ciudat sau chiar nebun. El nu are simţ practic, este distras, reflexiv, ultrasensibil.

Deşi accesul la lumea paradigmelor, a esenţelor eterne îi procură o vagă detaşare de anostarotativă a imanenţei, faptul că este ignorat de către contemporani, care sunt incapabili să-i

aprecieze însuşirile, îl aruncă într -o profundă melancolie. Operele sale devin pentru oameni

mijloace de refugiu momentan din faţa tăvălugului volitiv. Cu toate acestea, geniul nu are parte

de fericire. E condamnat la nelinişti metafizice, hiperluciditate, întrebări, complexe, îndoieli,

milă faţă de mulţimea ignorantă,  nesomn, fobii, dezgust de viaţă, plictis, dar şi la infinitul regret

de a se fi născut. În privinţa genialiăţii feminine, Schopenhauer are serioase rezerve. Chiar dacă

intelectul se transmite de la mamă şi voinţa de la tată, genialitatea este exclusiv apanajul

 bărbatului, femeia fiind ontologicamente exclusă de la acest răsfăţ al Spiritului. 

Cealaltă cale de eliberare de sub tirania voinţei este asceza. Prin aceasta, omul poate atinge

sfinţenia, poate deveni geniu etic, realizând în acest fel negarea plenară a voinţei. În consecinţă,

omul tre buie să combată sistematic viaţa însăşi, să nege voinţa de a trăi. Nu prin sinucidere, ci

8/12/2019 Condiția geniului eminescian se bazează pe apartenența la galeria inadaptabililor

http://slidepdf.com/reader/full/condiia-geniului-eminescian-se-bazeaza-pe-apartenena-la-galeria-inadaptabililor 2/3

 prin abstinenţă. În loc să o nege, sinuciderea afirmă forţa vitală căci omul care recurge la suicid

iubeşte viaţa însă nu-i acceptă suferinţa. Cu alte cuvinte, sinuciderea neagă individul nu specia în

sine. Negând viaţa, practicând castitatea, putem învinge voinţa. Acest tip de suicidere în masă

 prin mijloace metafizice, această sacrotanasie (moarte prin sfinţenie) este afirmată deSchopenhauer. Prin această eutanasiere a forţei voliţionale, individul ajunge la Nirvana, locul

(mai bine zis nelocul) de unde vor dispărea subiectul şi obiectul, voinţa şi reprezentarea. De

altfel simpatia, afinităţile structurale şi metafizice ale autorului ,,Lumii ca voinţa şi

reprezentare” faţă de gândirea orientală, merg până acolo încât consideră că budismul este o

versiune religioasă a propriei sale metafizici. 

“Poetul nepereche al literaturii romane” a cunoscut si a valorificat in opera sa ideile epocii. Aaprofundat filozofia europeana (conceptiile sustinute de Kant, Schopenhauer), cat si cea indiana.

Una dintre operele care au marcat puternic gandirea scriitorului a fost Lumea ca vointa sireprezentare deSchopenhauer.

Trecutul reprezinta cartea in care autorul isi scrie memoriile. Prezentul nu este altceva

decat notiunea relativa din constiinta omului. Odata insa cu trecerea clipei, prezentul devinetrecut si mana omul spre viitor. Sa exprime oare secunda, minutul sau ora adevarata fata a

timpului?

Citandul pe Schopenhauer, Eminescu spunea: “Geniul este mintea aplicata exclusiv laobiect, subiectul cunoscator pur care iese din contingent si se asaza in fata metafizicului. El

traieste in spatiul astral, ignorand interesele vointei lui individuale”. 

Geniul poate aparea oriunde si oricand. Soarta a facut ca pe acest taram sa rasara un

geniu in persoana lui Eminescu. Sfera geniului e un cerc in care fiecare se situeaza pe o linie decontinuitate cu predecesorii. Influentat de Schopenhauer, substratul filosofic al poeziei

eminesciene se identifica cu pesimismul. Sistemul filosofic al acestuia de natura idealista, are

drept are de gravitatie ideea “lumea ca vointa si reprezentare” 

In conceptia schopenhaueriana dualitatea subiect  –  obiect este exprimata in reprezentare.

La Schopenhauer obiectul se identifica de fapt cu reprezentarea si determina subiectul. El

sustine: “A fi obiect pentru subiect si a fi reprezentarea noastra este tot una. Toate reprezentarilenoastre sunt obiecte ale subiectului, si toate obiectele subiectului sunt reprezentarile noastre.”

Aceasta iluzie a existentei ce imbraca forme materiale datorita simturilor inselatoare si arelativitatii lucrurilor, precum si incapacitatea mintii de percepe adevarul, smulg poetului unele

accente nihiliste

toicismul schopenhauerian se regaseste exprimat in ultima strofa a poemului Luceafarul a caruiconcluzie ar putea fi: “Datoria unui om singur este sa fie si mai singur.” (Cioran)   Luceafarul  –  

“floarea suprema si cea mai pura a acestei tendinte” (T. Vianu) este construit de fapt pe ideea luiSchopenhauer potrivit careia geniul nu poate atinge fericirea pe pamant. Eminescu insusi

8/12/2019 Condiția geniului eminescian se bazează pe apartenența la galeria inadaptabililor

http://slidepdf.com/reader/full/condiia-geniului-eminescian-se-bazeaza-pe-apartenena-la-galeria-inadaptabililor 3/3

explica: Geniul (n. n.) nu are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din

 poveste seamana mai mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric.” 

Eminescu a preluat ideile lui Schopenhauer si in ceea ce priveste estetica poeziei. Forma

sa perfecta se datoreaza credintei ca: “Ritmul si rima sunt doua elemente auxiliare ale poeziei.

Ele sunt un mijloc de a pune stapanire pe atentia noastra, caci astfel urmarim povestea cu o maimare placere; in plus creeaza in noi o stare de spirit eliberata de orice constrangere, anterioara

oricarei judecati si care ne determina sa incuviintam ceea ce ni se recita; povestea castiga o

anumita putere emfatica si persuasiva, independenta de principiile oricarei ratiuni. […] 

Poezia este pentru filosofie ceea ce este experienta pentru stiinta empirica: poezia vrea sa

ne faca sa sesizam ideile platoniciene ale fiintelor prin mijlocirea detaliului si prin exemple, intimp ce filosofia vrea sa ne invete sa recunoastem aici, in ansamblul sau si in generalitatea sa,

esenta intima a lucrurilor, asa cum se exprima ea in ele. Poezia are caracterul tineretii, iar

filosofia pe cel al vietii mature.” 

Ideile filosofice schopenhaueriene au avut o covarsitoare importanta pentru operaeminesciana, dar cestea nu coboara intru nimic originalitatea poetului, care trebuie cautata numai

in adevarul si energia lirismului cu care a insufletit diverse ganduri abstracte.