FONDATĂ ÎN ANUL 1927 SUB DENUMIREA „REVISTA GENIULUI” Ge 1_ 2019.pdf · Implementarea la...

REVISTA ARMEI GENIU NR. 1/2016 1

FONDATĂ ÎN ANUL 1927 SUB DENUMIREA „REVISTA GENIULUI” Anul XIX - Nr. 1 (28) - SERIE NOUĂ

RÂMNICU VÂLCEA

2019

REVISTA ARMEI GENIU Nr. 1/2019

Coordonator:

Lt.col.ing. Cristian-Gabriel Arinton

Redactor şef:

Lt.col. Marius Gâju

Redactor şef adjunct:

Lt.col. Claudiu Ţolea

Redactori:

Lt.col.ing. Cătălin Săracu

Lt.col. Silviu Stănculescu

Lt.col. Liviu Boscagini

Cpt. Mihai-Alexandru Radu

Plt.maj. Marin Grecu

Pcc Corina Stan

Foto coperta 1: La datorie, sub drapel

Autor: Plt.maj. Laurenţiu Dinescu

Foto coperta 4: Monumentul „Leul”, Bucureşti,

acuarelă, 2019.

Autor: artist plastic Violeta Scrociob

Fotografii: arhiva Editurii Revistei Armei

Geniu Rm.Vâlcea; arhivele U.M. colaboratoare;

arhivele personale ale autorilor.

Adresa redacţiei:

RÂMNICU VÂLCEA

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 31

Telefon: 0250/739601 int. 0173

Fax: 0250/735673

Web: www.cpge. ro

E-mail: [email protected]

ISSN 2066-1169

Tiparul a fost executat la

CENTRUL TEHNIC

EDITORIAL AL ARMATEI

În atenţia colaboratorilor !

Articolele trimise de colaboratori vor

avea indicată bibliografia (cu numele

autorilor) folosită la realizarea lor;

Articolele trimise spre publicare vor fi

redactate, dactilografiate sau

tehnoredactate în orice editor de text care

se conformează normelor Academiei

Române privind lexicul, gramatica şi

ortografia;

Articolele se vor trimite la redacţie

listate şi semnate de autor; se recomandă

colaboratorilor să trimită articolele la

redacţie şi pe suport electronic, care se va

returna expeditorilor;

Manuscrisele nu se înapoiază;

Articolele vor fi semnate, chiar dacă

autorii doresc să apară în revistă sub

pseudonim;

Articolele apărute în alte publicaţii nu

pot fi reproduse în Revista Armei Geniu;

Pentru articolele care nu sunt originale

se va menţiona dacă sunt traduceri sau

comentarii, citându-se sursa şi autorul;

Traducerile vor fi însoţite de autorizaţia

autorului sau a editurii;

Articolele nu vor conţine informaţii

clasificate;

Articolele se vor publica sub

responsabilitatea autorului;

Corespondenţa se va trimite la ,,Revista

Armei Geniu”, str. Tudor Vladimirescu, nr.

31, Râmnicu Vâlcea, telefon 0250.739601

sau 0250.739602, int. 0173 sau prin poşta

electronică la adresa din caseta

redacţională, cu menţiunea „Pentru Revista

Armei Geniu”.

Redacţia

Revistă editată de CENTRUL DE INSTRUIRE PENTRU GENIU,

EOD ŞI APĂRARE CBRN „PANAIT DONICI” sub egida

STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE Fondată în anul 1927 sub denumirea „REVISTA GENIULUI”

Nr. 28 / Mai 2019 - Serie nouă - Anul XIX

mailto:[email protected]

REVISTA ARMEI GENIU Nr. 1/2019 1

Ordinul şefului Statului Major al Apărării privind sărbătorirea a 160 de ani de la înfiinţarea Armei

Geniu

Mesajul şefului Statului Major al Forţelor Terestre cu prilejul aniversării a 160 de ani de la

înfiinţarea Armei Geniu

Geniul – arc peste timp 7

Locotenent-colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON

Arma geniu în contextul operaţional modern 16

Locotenent-colonel Ciprian BALICA

Baza de Instruire pentru EOD – structură indispensabilă la ceas de bilanţ 18

Locotenent-colonel Angel-Cătălin FLOREA

Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” - salvatori, scriitori sau ctitori de monumente - o

sinteză a activităţilor dedicate sărbătoririi centenarului Marii Uniri 21

Căpitan Iulian GORUN

Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” - oriunde, oricând 27

Sublocotenent Nicoleta PANĂ

Centrul 70 Geniu „General-Maior Gheorghe Teodorescu” - în pas cu modernizarea 29

Sublocotenent Iulia-Ştefana SĂCĂDAT

Arma geniu în Batalionul 17 Vânători de Munte 31

Plutonier Cătălin HUSA, Plutonier Georgel MUZICIUC

Cercetaşii de geniu din Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” 33

Locotenent Mircea Adrian PETRIDEAN

Păstrătorii cerului senin 34

Căpitan Adrian NECHIFOR

Prietenie dincolo de bariera limbajului 35

Sergent-major Cristian LENGA

Activităţi internaţionale în domeniul C-IED organizate în România 37

Locotenent-colonel ing. Cătălin SĂRACU

Priorităţi pe agenda NATO: controlul accesului în zonele protejate 39

Locotenent-colonel Claudiu ŢOLEA

Tendinţe privind aplicarea tehnologiei „stealth” 45

Locotenent-colonel Marius GÂJU

Stabilirea unei metode unice NATO de determinare a capacităţii portante a podurilor 49

Maior Ovidiu DAMIAN

Implementarea la nivel naţional a modalităţilor de calcul a clasei militare de încărcare

pentru poduri şi autovehicule 53

Locotenent-colonel Liviu BOSCAGINI

Roboţii EOD – trecut, prezent şi viitor 55

Locotenent-colonel Mihai GHIȚĂ, Maior Alexandru MINCIU

Integrarea exoscheletului în câmpul de luptă modern 59

Locotenent-colonel Constantin EFRIM

REVISTA ARMEI GENIU NR. 1 / 2019


Dispozitivele explozive improvizate (DEI) - „arma de oportunitate” a reţelelor teroriste 67

Colonel Cristian STANCIU, Căpitan Raluca POPESCU

Aspecte privind exploatarea informativă a incidentelor ce implică utilizarea dispozitivelor

explozive improvizate 71

Locotenent-colonel Ştefan IOVĂNESCU

Evoluţia minelor terestre de la apariţie şi până în prezent 74

Colonel Cristian STANCIU

Pionierii 79

Colonel dr.ing. Horea Gheorghe PUŞCĂU

Crezul pionierului 80

Colonel dr.ing. Horea Gheorghe PUŞCĂU

Generalul Constantin N. Hârjeu - valoare şi simbol spiritual al armei geniu 84

Colonel (rtr.) Marian GARGAZ

Genişti şi pontonieri în trecerea Dunării, la 20 august 1877 87

Profesor dr. Florin EPURE

In memoriam: General de brigadă Constantin Savu 94


Regimentul 2 Vâlcea în „Memoriile” căpitanului Dumitru Păsat 97

Dr. Ionela DINESCU

Risc şi succes în selecţia şi promovarea personalului 100

Locotenent-colonel ing. Nicolaie GOGHIU

Factorii cheie care trebuie luaţi în considerare de şefii care îşi doresc subordonaţi motivaţi 104

Locotenent Iulia ANTON

Principiile după care se ghidează un tânăr comandant de pluton 106

Sublocotenent Adrian FÎŞÎC

PESCO – cooperarea structurată permanent 108

Locotenent-colonel Codruţ-Cristinel NEDELEA, Maior Dragoş-Florentin DAMIAN,

Locotenent Ionuţ-Cătălin BANU

Evoluţia conceptului de război hibrid 112

Locotenent-colonel drd. Romulus MUNTEANU, Locotenent Andreea AFUMĂŢEANU

Consideraţii generale privind sprijinul medical în operaţii ONU 116

Locotenent Andreea AFUMĂŢEANU, Locotenent-colonel drd. Romulus MUNTEANU

Importanţa practicării exerciţiilor fizice în timpul liber, în procesul de formare multilaterală

a viitorului personal militar 120

Locotenent Alina-Elena NEGOESCU

Militarii genişti – parte a comunităţii vâlcene 123

Colonel (rz.) Florian MARIN

Parada militară de 1 decembrie 2018 de la Râmnicu Vâlcea – un eveniment care a unit

comunitatea locală 124

Inginer Mircia GUTĂU

Ceremonie militară, religioasă şi cultural-istorică desfăşurată la cimitirul eroilor de la

Călineşti – Vâlcea 125

Profesor Eugen PETRESCU

Râmnicu Vâlcea – onoare şi armată 128

Violeta SCROCIOB

Ziua Porţilor Deschise – eveniment al comunităţii vâlcene 131

Căpitan Mihai-Alexandru RADU

În propriul ritm 132

Plutonier major Laurenţiu DINESCU


OORRDDIINNUULL

ŞŞeeffuulluuii SSttaattuulluuii MMaajjoorr aall AAppăărrăărriiii

privind sărbătorirea a 160 de ani

de la înfiinţarea Armei Geniu

La 31 mai 2019 se împlinesc 160 de ani de când, prin aprobarea dată de

domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe raportul Consiliului de Miniştri, a fost consfinţită

în mod oficial înfiinţarea unei noi arme în Armata României moderne, prin înfiinţarea

la Iaşi a primului batalion de geniu, comandat de căpitanul inginer Panait Donici.

Dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc au făcut necesară

înfiinţarea acestei arme. Totodată, era nevoie de genişti pentru realizarea unor lucrări

publice de mare importanţă. Astfel, arma geniu a devenit, aşa cum aprecia generalul

Constantin Nicolae Hârjeu, „folositoare în timp de pace şi indispensabilă la război” şi

a beneficiat, încă de la început, de calităţile şi profesionalismul unui corp de personal

cu pregătire superioară care, în timp, au transformat forţele de geniu într-o armă de

elită, care a dat societăţii româneşti personalităţi de certă valoare, cu o contribuţie

deosebită atât pe plan militar, cât şi în alte domenii ale vieţii sociale – politic,

economic, ştiinţific şi cultural.

Istoria armei geniu s-a identificat cu cea a Armatei Române prin participarea la

marile evenimente militare din istoria românilor, începând cu Războiul de

Independenţă, Primul Război Mondial, campaniile celui de Al Doilea Război Mondial,

dar şi cu activităţi de mare anvergură desfăşurate pe timp de pace, pentru amenajarea

teritoriului, dintre care menţionăm: realizarea fortificaţiilor Cetăţii Bucureşti, a

regiunii fortificate Focşani – Nămoloasa – Galaţi, a fortificaţiilor din zona Banatului,

Olteniei şi de pe Litoral, refacerea, după război, a reţelei de drumuri, poduri, căi

ferate şi aerodromuri, participarea la realizarea Transfăgărăşanului, a canalelor

navigabile Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia – Năvodari şi construcţia

sistemului de irigaţii. De asemenea, construcţia de locuinţe, obiective industriale şi

turistice, participarea la prevenirea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale

constituie tot atâtea dovezi de îndeplinire a menirii acestei arme, de eroism, abnegaţie

şi spirit de sacrificiu.

După 1990, geniştii români au participat la misiuni de menţinere a păcii şi

reconstrucţie în teatrele de operaţii din Angola, Bosnia-Herţegovina, Afganistan şi Irak,

unde prin efort şi profesionalism au demonstrat capacitatea de a colabora cu

structurile NATO, modul de îndeplinire al misiunilor fiind apreciat de înalţi

responsabili militari şi politici ai Alianţei.


Toate acestea, precum şi rezultatele deosebite obţinute la exerciţiile militare cu

participare multinaţională, au reprezentat o contribuţie importantă la efortul general

de integrare militară europeană şi euroatlantică.

Domnilor ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi profesionişti,

personal civil contractual,

Fiţi mândri de bogatele şi frumoasele tradiţii ale armei din care faceţi parte.

Aveţi faţă de înaintaşii dumneavoastră înalta datorie de a fi demni de ei, de a le purta

mesajul şi de a-i adăuga valoare, responsabilitate şi dăruire, contribuind astfel la

întărirea spiritului de corp de elită pe care îl moşteniţi şi pe care trebuie să-l duceţi

mai departe.

Depuneţi toate eforturile necesare pentru creşterea competenţelor profesionale,

condiţie de bază a îndeplinirii obiectivelor Armatei României de asigurare a securităţii

naţionale şi de integrare euroatlantică.

Cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea armei geniu în Armata

României, vă felicit şi vă doresc tuturor multă sănătate, putere de muncă şi cât mai

multe realizări profesionale şi personale.

La mulţi ani!

ŞEFUL STATULUI MAJOR AL APĂRĂRII

General NICOLAE-IONEL CIUCĂ


MMEESSAAJJUULL

ŞŞeeffuulluuii SSttaattuulluuii MMaajjoorr aall

FFoorrţţeelloorr TTeerreessttrree

cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Armei Geniu

Împlinirea, la 31 mai 2019, a 160 de ani de existenţă a armei geniu în Armata

României, constituie un prilej de evidenţiere a importanţei sale deosebite în peisajul

militar românesc, dar şi a tradiţiilor deosebit de bogate ale acesteia, de omagiere a

tuturor geniştilor care, prin eroism şi spirit de sacrificiu, au contribuit la îndeplinirea

idealurilor poporului român.

Apărută iniţial ca un corp tehnic de lucrători, pe structură militară, dar cu

atribuţii şi în domeniul lucrărilor publice, arma geniu s-a impus în rândul celorlalte

specialităţi militare, atât prin importanţa misiunilor sale, din ce în ce mai complexe, cât

şi prin calitatea deosebită a personalului. Armă preponderent tehnică, a creat şi a fost

deservită de-a lungul întregii sale istorii de oameni de excepţie, cu o înaltă pregătire

profesională şi o ţinută morală incontestabilă.

Este o realitate faptul că, de la înfiinţarea armei, militarii genişti şi-au adus o

contribuţie deosebită la toate momentele importante ale istoriei militare a poporului

român, plătind un important tribut de sânge şi sudoare pe câmpul de luptă, dar şi pe

frontul reconstrucţiei ţării după conflictele militare şi a realizării unor importante

lucrări de fortificaţii, lucrări de amenajare a teritoriului, construcţii industriale sau

civile etc.

Totodată, o ţară întreagă a fost martoră la manifestarea spiritului de

solidaritate, devotamentului, curajului manifestat de către genişti pentru salvarea

vieţilor oamenilor, a bunurilor acestora cu ocazia recentelor inundaţii, precum şi

pentru refacerea drumurilor şi podurilor grav avariate sau distruse de puhoaiele

dezlănţuite.

Prin modul cum au înţeles să-şi îndeplinească misiunile încredinţate, prin

dăruirea şi spiritul de sacrificiu, aceşti oameni, de multe ori anonimi, au câştigat stima

şi preţuirea atât a camarazilor, cât şi a întregii populaţii.

Astăzi, la ceas aniversar, geniştii militari urmează cursul ascendent, convinşi

că numai prin muncă, seriozitate şi profesionalism vor putea face faţă provocărilor

viitoare.


Domnilor ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti,

personal civil contractual,

Este necesar să continuaţi să vă pregătiţi cu aceeaşi dedicare şi seriozitate

pentru că, numai cu sprijinul şi implicarea dumneavoastră, Armata României va putea

să continue ambiţiosul program de înzestrare şi consolidarea capacităţii naţionale de

apărare.

Achiziţia de tehnică modernă, dar şi programele de înzestrare presupun, în

continuare, un efort uriaş din partea fiecăruia, pe care trebuie să ni-l asumăm cu

responsabilitate şi profesionalism. Pentru a putea opera cu noile tehnologii trebuie ca

modul de gândire să fie unul flexibil şi să rămânem permanent conectaţi la noutăţile din

domeniu.

Acum, la ceas aniversar, adresez tuturor geniştilor îndemnul de a vă

perfecţiona continuu, de a dobândi noi competenţe, pentru ca, împreună cu militarii din

celelalte arme şi specialităţi militare, să fiţi în măsură să răspundeţi misiunii nobile de

apărare a securităţii naţionale.

Daţi dovadă în continuare de realism, spirit prospectiv şi capacitate de

adaptare la schimbările determinate de evoluţia situaţiei politico-militare interne şi

internaţionale.

Fiţi demni de înaintaşii voştri, manifestaţi-vă prin fapte recunoştinţa ce le-o

datoraţi, iar prin eforturile dumneavoastră continuaţi tradiţiile deosebite ale armei

geniu şi slujiţi cu devotament neamul românesc.

Cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la înfiinţarea armei geniu, vă felicit

pentru realizările dumneavoastră, vă urez multă putere de muncă, noi şi însemnate

succese profesionale în activităţile viitoare, sănătate şi bucurii.

La mulţi ani!

ŞEFUL STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

General-maior OVIDIU-LIVIU UIFĂLEANU


GENIUL – ARC PESTE TIMP

Locotenent-colonel ing. Cristian-Gabriel ARINTON

În anul actului înfăptuit la 24 Ianuarie 1859, „Mica unire” a celor două

Principate – Moldova și Țara Românească, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan

Cuza ca domnitor al acestora, au fost demarate reforme în toate domeniile, printre care

și reforma armatei. În urma acestei reforme iau ființă unități și comandamente militare,

Statul Major General (al Apărării, în prezent) fiind unul dintre ele și sunt puse bazele

unor noi specialități și arme.

În acest context, ia ființă și arma geniu prin crearea, în anul 1859 în Moldova, a

primei unități de geniu – Batalionul 1 Geniu, ca urmare a rezoluției „Se încuviințează”

a domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe raportul cu numărul 1902 al Consiliului de

Miniștri, raport ce arăta, citez:

„În urma resoluțiunii Înălțimii Voastre, însemnat asupra raportului Consiliului

de Miniștri sub No 1837 atingetor de a se statornici de către Ministrul Lucrărilor

Publice în unire cu cel ostășesc principiile înființării unui corp de geniu pentru

lucrările publice Domniile lor Miniștrii ai dziselor departamente pe lângă referatul sub

No 4898 supuind Consiliului spre observare deviz de costul înființării și întreținerii

unui Batalion de Geniu, care este de nevoe spre înaintarea lucrărilor publice: Consiliul

a încuviințat mesurele propuse Domniile Lor pentru a se putea utiliza încăsuirea

sumelor ce vor proveni din dispozițiile luate prin hotărârea Consiliului din 27 ale

curentei, înalt încuviințată: pentru care cu respect aduc la cunosciință Înălțimii Voastre

spre definitiva hotărâre.”

La comanda batalionului este numit căpitanul

Panait Donici, nimeni altul decât ministrul lucrărilor

publice din acea vreme. În septembrie 1860, căpitanul

Panait Donici este chemat la București de către

colonelul Ioan Emanoil Florescu, ministrul de război

(care fusese, între timp, şi şef al Statului Major

General), pentru a organiza şi aici un batalion de geniu

după principiile şi asemănarea celui de la Iaşi, acţiune

ce se finalizează cu înaintarea în gradul de maior a

acestuia. Împreună, cele două batalioane aveau să

constituie primul regiment de geniu.

Încă de la înfiinţare, arma geniu a beneficiat de

profesionalismul şi calităţile unui corp de cadre

deosebit, care în decursul anilor au dovedit ceea ce

spusese despre ele, generalul Constantin N. Hârjeu:

„Create pentru a satisface niște trebuințe de folos

obștesc, trupele de geniu organizate militărește, care

nu au întârziat de a lua caracterul unor „trupe

adevărat tehnice” și de a deveni un factor important al

armatei noastre, folositoare în timp de pace,

indispensabile în timp de război”.


Arma geniu a fost greu încercată încă de la înfiinţare. Istoria armei geniu se

identifică cu cea a armatei române şi se concretizează atât prin misiunile şi lucrările

executate, cât şi prin jertfele de sânge. Participarea la războiul de independenţă din 1877

- 1878, evidenţiază geniştii prin lucrările de întindere a podului de vase peste Dunăre la

Siliştioara - Măgura şi fortificaţiile destinate „investirii” Plevnei. Campaniile războiului

pentru întregirea neamului 1916-1919 fac victime în rândul geniştilor, în memoria

cărora şi din inițiativa generalului Constantin Ștefănescu Amza, comandantul „Școalelor

și Centrului de instrucție al geniului” din acea vreme, a fost ridicat în București și

dezvelit în 29 iunie 1929, monumentul eroilor din arma geniu - Leul. Realizarea

regiunii fortificate Focşani - Nămoloasa - Galaţi, dar şi a fortificaţiilor Cetăţii Bucureşti,

sunt lucrări impresionante cu dovezi ale existenţei lor şi în prezentul zilelor noastre.

În perioada interbelică, geniştii participă la edificarea sistemului de fortificaţii de

la graniţa de vest a ţării, urmând apoi să îşi aducă aportul și să treacă cel mai greu

examen prin participarea la cel de-al Doilea Război Mondial, atât în campania de est,

cât și în cea de vest. Pierderile suportate de arma geniu se înscriu în totalul pierderilor

suferite de armata română în acest război. În campania de est se estimează pierderi de

9961 oameni aparținând armei geniu în timp ce, în campania de vest, obolul geniștilor

este de 1735 de vieți omenești.

După Al Doilea Război Mondial, trupele de geniu au cunoscut diferite

modificări, au îndeplinit numeroase misiuni, perfecţionându-şi necontenit pregătirea de

specialitate. De la înfiinţarea lor, trupele de geniu - în paralel cu desfăşurarea pregătirii

militare - au participat în proporţii mereu crescânde la construirea unor mari obiective

economice si sociale, la pregătirea teritorială pentru nevoile de apărare. Astfel, geniştii

au participat efectiv la

executarea unor lucrări de

utilitate publică şi a unor

obiective economice,

activitate care s-a împletit

armonios cu activitatea de

instrucţie şi de pregătire

militară a efectivelor.

Prestigiul armei geniu este

în mod onorant completat

şi de participarea acesteia

înainte de 1990 la marile

construcţii realizate în

acea perioadă istorică:

platforme industriale, modernizări portuare, irigaţii, Transfăgărăşanul şi Canalul Dunăre

- Marea Neagră, metroul bucureştean, dezvoltarea sau întreţinerea reţelei de drumuri şi

căi ferate în toată ţara etc.

Istoria militară a românilor de după momentul Revoluţiei anticomuniste din

1989, consemnează în paginile ei noi evenimente la care geniştii iau parte.

Participarea militarilor români, în anul 1996, la misiunea UNAVEM III în

Angola a reprezentat un pionierat al participării la operații de menținere a păcii. Printre

militarii batalionului de infanterie s-au aflat şi reprezentanţi ai armei geniu.


În 1996, în baza rezoluţiei 1031 a Consiliului de Securitate al ONU, NATO a

fost mandatat să asigure aplicarea în fosta Iugoslavie a prevederilor Acordului de pace

de la Dayton. Pentru aceasta, NATO, prin ARRC (Allied Rapid Reaction Corps/Corpul

Aliat de Reacţie Rapidă), a lansat o vastă operaţie, numită „Joint Endeavour”. La data

de 20 octombrie 1995, a fost constituită forţa internaţională IFOR (Implementation

Force/Forţa de Implementare), la care au fost invitate să participe şi state din afara

NATO. Între acestea, şi România care participă cu un batalion de geniu. Începând cu 08

martie 1996, România a participat la misiune cu un batalion de geniu, cu un efectiv de

200 militari. În baza Ordinului de zi nr. 2 din 18 februarie 1996 al Ministrului Apărării

Naţionale, Batalionul 96 Geniu a primit de numirea de „Dr. Joseph Kruzel”. Joseph

Kruzel, diplomat american decedat pe timpul unei misiuni de pace în fosta Iugoslavie, a

fost unul din susţinătorii intereselor de securitate ale României.

Chiar în anul declanşării acestei misiuni, arma geniu se înregistrează cu primul

erou căzut la datorie - sublocotenentul (p.m.) Remus Brânzan. Acesta cade la datorie în

data de 17 septembrie 1996, în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă din

Bosnia-Herzegovina, pentru a participa la o misiune de lărgire a coridorului Goradze. În

memoria acestuia, în 2016, au fost ridicate şi dezvelite două plăci comemorative

dedicate memoriei sublocotenentului - una amplasată în Parcul memorial amenajat în

Camp Butmir, şi o a doua aflată pe coridorul Goradze, în dreptul localității Trnovo,

locul în care eroul a căzut la datorie.

Din anul 2000, ca urmare a stabilizării păcii în Bosnia, Batalionul 96 Geniu

„Joseph Kruzel” a fost reorganizat şi, în urma acesteia, au luat fiinţă două detaşamente

în cadrul SFOR (forţa de stabilizare): Detaşamentul Naţional „Bosnia” cu un efectiv de

68 de militari, staţionat la Butmir şi Detaşamentul Naţional „Olanda” care a acţionat în

cadrul contingentului olandez cu un efectiv de 38 de militari, cuprinzând şi o echipă

EOD pentru neutralizarea dispozitivelor explozive.

În Teatrul de Operaţii Irak,

geniştii au desfăşurat misiuni în

cadrul unui detaşament de geniu

în perioada august 2003 şi iulie

2006, timp de şase rotaţii,

însumând un total de 850 militari.

Pe perioada prezenţei lor în Irak,

militarii genişti au acţionat sub

control operaţional polonez, în

cadrul Diviziei Multinaţionale

Centru-Sud.

Cele şase detaşamente,

comandate succesiv de maiorul

Paul Nuţulescu, maiorul Adrian

Iloiu, maiorul Florin Cucu,

locotenent-colonelul Gheorghe Soare, maiorul Dan Cosma şi maiorul Mircea Misceag

au fost dislocaţi în taberele de la Al Hillal, Ad Diwaniyah şi Al Kut şi au îndeplinit

misiuni specifice de construcţie şi revitalizare a căilor de comunicaţii, heliporturi,

lucrări terasiere şi de fortificaţie, de inspecţie a podurilor logistice.


O nouă provocare a constituit-o prezenţa geniştilor în Teatrul de Operaţii

Afganistan. Arma geniu a fost reprezentată la noua misiune, începând cu data de 24

iunie 2009, de două plutoane - Plutonul Geniu Sprijin General şi Plutonul Geniu Luptă -

cu un efectiv de 38, respectiv 23 de militari, aflate în subordinea batalioanelor de

manevră. Principalele obiective ale subunităţilor în zona de responsabilitate ZABUL au

fost reprezentate de asigurarea sprijinului de geniu pentru forţele batalioanelor de

manevră care au executat misiuni în TO Afganistan. De asemenea, grupele EOD au

acţionat în sprijinul batalioanelor de manevră în cadrul misiunii ISAF (Zabul),

executând misiuni de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate şi a muniţiilor

neexplodate şi asanarea poligoanelor de trageri. În cadrul acestor grupe au participat şi

câinii de serviciu militari specializaţi în detecţia substanţelor explozive, împreună cu

conductorii lor. Cunoscuţi rămân Max şi Biţă, ambii trecuţi în rezervă şi ajunşi, în cele

din urmă, în raiul eroilor patrupezi.

Arma geniu a fost şi este reprezentată în continuare în comandamentele

multinaţionale ce acţionează în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, în cel din

urmă continuând cu misiuni de asistenţă şi consiliere în domeniul armei a forţelor

armate afgane.

Ultimii ani şi-au pus amprenta asupra militarilor genişti prin participarea la un

altfel de misiuni pe teritoriul naţional, în sprijinul populaţiei civile aflată în situaţii de

urgenţă cauzate de inundaţii, căderi masive de zăpadă, alunecări de teren şi altele.

Exemple vii rămân în amintirea noastră participarea la construcţia de poduri fixe şi

plutitoare peste cursurile de apă în judeţele Buzău, Vâlcea şi Suceava, pentru a asigura

accesul serviciilor de urgenţă şi ambulanţelor la persoanele aflate în nevoie, precum şi

legătura populaţiei izolate de restul civilizaţiei, la evacuarea persoanelor şi bunurilor

acestora din locuinţele şi gospodăriile inundate de apă în judeţele Buzău, Vâlcea, Brăila

şi Galaţi, la îndepărtarea zăpezii viscolite de pe drumuri şi evacuarea vehiculelor

surprinse de viscol şi căderile masive de zăpadă.

Viitorul va oferi noi provocări în faţa geniştilor la care aceştia, cu siguranţă, vor

face faţă.

În privința specialităților militare, arma geniu a cuprins o diversitate, variabilă în

timp, de specialități militare. Astfel, în războiul de independență, organizarea

batalionului de geniu cuprindea săpătorii minari, topografii, pontonierii, lucrătorii de

căi ferate și telegrafiștii. Premergător Primului Război Mondial, au fost luate măsuri

pentru perfecţionarea organizatorică a armei geniului, care cuprindea serviciul de geniu

şi trupele de comunicaţii, în cadrul cărora găsim o mare varietate de subunităţi de

specialitate: săpători minari, poduri, pontonieri, căi ferate, telegrafie, aerostaţii,

automobile, secţii de porumbei. Înzestrarea armatei cu mijloace radio, motociclete,

automobile şi proiectoare a dus la constituirea, în anul 1908, a unei subunităţi

specializate, compania de specialişti transformată în anul 1913 în Batalionul de

specialişti, care grupa tot ce era nou în tehnica militară de geniu.

Perioada interbelică aduce cu ea transformări și reorganizări ale armei geniu,

astfel încât pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, trupele de geniu au fost

reprezentate de unități de pionieri, transmisiuni, drumuri, poduri-fluvii, poduri-râuri,

treceri-ambarcațiuni și căi ferate.


După cel de-Al Doilea Război Mondial, evoluţia tehnică a echipamentelor şi

noile prevederi doctrinare conduc la o nouă gândire privind întrebuinţarea trupelor de

geniu, lucru ce conduce la apariţia altor specialităţi militare şi la separarea unora care

aveau să devină arme de sine stătătoare, precum transmisiunile şi căile ferate. Printre

specialităţile care apar şi sunt conţinute în arma geniu şi din care unele se menţin încă,

enumerăm: cercetaşul de geniu, drumarul, podarul, pontonierul, pionierul,

constructorul de fortificaţii, mascare, asigurare cu apă, asigurare cu energie electrică,

asigurare cu lemn, mecanicii conductori pe echipamentele şi utilajele de geniu etc. În

ultimii ani, au apărut şi alte specialităţi date unor subunităţi, precum construcţiile pe

verticală (cu sarcini de asigurare a infrastructurii pe verticală - clădiri, barăci, depozite

etc. şi care necesită introducerea unor specialităţi specifice construcţiilor: tâmplar,

dulgher, instalator, electrician etc.) şi construcţiile pe orizontală (cu sarcini în

asigurarea platformelor de depozitare, căilor de acces, lucrărilor peste obstacole uscate

sau umede etc. şi care presupun includerea unor specialităţi specifice lucrărilor de

drumuri şi poduri).

Noile doctrine privind sprijinul de geniu, grupează aceste specialităţi în cele

patru domenii specifice sprijinului de geniu: mobilitate, contramobilitate, menţinerea

capacităţii operaţionale şi sprijinului de geniu general.

În urma creşterii impresionante a ameninţărilor specifice din teatrele de operaţii

ca urmare a utilizării la

scară largă a

dispozitivelor explozive

improvizate şi existenţa

muniţiilor neexplodate pe

teren, în ariile de

responsabilitate, a apărut

o nouă specialitate a

armei geniu - EOD

(Explosive Ordonance

Disposal/ neutralizarea

mecanismelor explozive).

Noile provocări la adresa

securităţii statelor lumii

de la începutul secolului XXI au produs mutaţii serioase pe scena internaţională, care au

relevat importanţa structurilor EOD.

Contracararea dispozitivelor explozive - CIED - este un domeniu nou conex

armei geniu, cu importanţă deosebită în asigurarea mobilităţii, siguranţei şi protecţiei

forţelor într-un teatru de operaţii şi se bazează pe efortul colectiv de a ataca reţeaua

adversarului (poate fi considerat terorist, insurgent etc.), de a înfrânge dispozitivul

exploziv improvizat şi de a instrui forţele. În acelaşi timp, este un domeniu care trebuie

abordat din prisma joint/întrunit, inter-agenţii şi multinaţional, la realizarea căruia

contribuie multe alte entităţi, precum structurile de informaţii militare şi nu numai,

structurile CIMIC, structurile EOD, de geniu, de căutare militară şi eliberare rute etc.

Căutarea militară/Military Search a intrat şi ea în sfera geniului, fiind un

domeniu conex structurilor de informaţii militare, de cercetare și structurilor EOD. Se

poate realiza la nivelul de bază, intermediar sau avansat, urmărind aplicarea unor


proceduri specifice de căutare a persoanelor, vehiculelor, clădirilor, căilor de

comunicații și a terenului prin folosirea echipamentelor specifice în vederea localizării

unor ținte specificate în sprijinul operațiilor militare, ținte ce pot fi persoane, informații

și resurse materiale utilizate de adversar.

Utilizarea câinilor de serviciu militari specializaţi în detecţia substanţelor

explozive aduce cu sine o nouă specializare alături de EOD şi anume EODD/Explosive

Ordnance Detection Dog, specializare ce presupune atât formarea şi instruirea la

standardele specifice atât a câinelui, a conductorului său, cât şi a echipei canine

respective.

Sarcinile sprijinului de geniu devin tot mai complexe, cadrul normativ

standardizat al NATO aducând în sfera geniului noi sarcini precum eliberarea rutelor/

RC - Route Clearance, al cărui scop este detecţia şi în cazul descoperirii, confirmarea,

identificarea, marcarea şi neutralizarea, distrugerea sau îndepărtarea mecanismelor

explozive, precum şi a obstacolelor neexplozive de pe o anumită rută, permiţând

continuarea operaţiei militare cu riscuri scăzute. La realizarea acesteia participă atât

specialiştii EOD, cât şi structurile de geniu, fiind o modalitate CIED de înfrângere a

dispozitivelor explozive improvizate.

În privința echipamentelor și utilajelor de geniu suntem încă tributari trecutului,

cu implicații asupra mentenanței și operativității acestora, parcurile auto așteptându-și

încă noua generație de echipamente care să asigure forțelor românești de geniu

capabilitatea fizică de a își îndeplini sarcinile derivate sprijinului de geniu.

Înlocuirea recentă, într-o oarecare măsură, a unor utilaje de geniu din curtea

unităților de profil aduce o plusvaloare care, cu siguranță se va concretiza pe timpul

desfășurării viitoarelor exerciții multinaționale planificate.

În perspectivă, structurile de geniu vor fi în continuare modernizate, înzestrate

cu tehnică şi materiale, astfel încât să fie în măsură să asigure interoperabilitatea cu

forţele din structurile NATO şi sprijinul de geniu pentru acţiunile desfăşurate.

Odată cu istoria armei geniu, se dezvoltă și se scrie și istoria învățământului

militar de geniu.

Până la înfiinţarea primei unităţi de geniu din Armata României şi, ulterior, până

la apariţia primei şcoli militare române specială pentru pregătirea şi specializarea

personalului militar genist, existau în oştile Ţărilor Române şi apoi, după 1859, în

Armata României, ofiţeri cu pregătire genistică, dar a căror specializare se realiza în

străinătate, în instituţii cu un pronunţat caracter ingineresc, cum ar fi cele din Franţa

(Paris, Metz, Fontainbleau), Belgia (Bruxelles) şi Germania, unde îşi completau studiile

tehnico-inginereşti şi de specialitate. Ca exemple de ofiţeri români, cu renume în istoria

armatei române şi în special, a armei geniu, absolvenţi ai unor astfel de instituţii,

evocăm pe generalii Anton Berindei, G. Slăniceanu, I. Culcer, Constantin N. Hârjeu (a

urmat Şcoala Politehnică din Paris - unde a obţinut titlul de inginer - şi Şcoala de

Aplicaţii de Artilerie şi Geniu de la Fontainbleau) şi maiorul Panait Donici - simbol al

armei şi învăţământului militar de geniu - absolvent al Şcolii de Drumuri, Şosele şi

Poduri din Paris. Ulterior, ca formă de pregătire şi specializare a geniştilor, a fost adusă

în ţară o misiune franceză pentru introducerea unor metode moderne de instruire a

trupelor şi implicit a geniştilor, timp în care au fost redactate primele manuale de

specialitate şi primul regulament de bază al armei.


După Războiul de Independenţă s-a simţit nevoia înființării unei şcoli aparte

pentru armele speciale, geniul şi artileria, care să satisfacă noile cerinţe şi să limiteze

trimiterile la studii în străinătate. Ofiţerii superiori ai armatei au continuat totuşi, prin

burse de studii, să îşi completeze studiile necesare accederii la funcţii înalte, în

străinătate. Astfel, la 7 aprilie 1881 ia fiinţă, prin Înaltul Decret Regal nr. 996, semnat

de principele Carol I, Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu, şcoală ce a funcţionat iniţial

în Bucureşti, într-o clădire de pe Uliţa Târgoviştei (azi Calea Griviţei), la nr. 28.

În 1895 are loc o nouă reorganizare a învăţământului de geniu. Prin decretul nr.

4249 din 2 noiembrie 1895 iau fiinţă 4 instituţii de învăţământ militar de geniu: Şcoala

de aplicaţie de artilerie şi geniu, Şcoala superioară de artilerie şi geniu (care a început să

funcţioneze abia în anul 1910), Şcoala militară de guarzi de artilerie şi geniu şi Şcoala

militară de artilerie şi geniu. Cele patru şcoli aveau sarcini şi profiluri distincte,

funcţionând însă sub o conducere unică cu denumirea generică de „Şcoala militară de

Artilerie şi Geniu”.

Între anii 1900 şi 1920,

prin Ordinul Ministrului de

Război, în Şcoalele militare de

artilerie şi geniu au fost pregătiţi şi

ofiţerii necesari marinei militare,

şcoala luând numele de Şcoala

militară de artilerie, geniu şi

marină, nume purtat până în 1920.

Datorită evenimentelor

istorice și a deciziilor politice,

instituția de învățământ pentru

formarea personalului militar din

arma geniu, funcționează în diferite locații și având diverse denumiri.

Din cauza desfăşurării nefavorabile a campaniei din 1916, şcoala a fost mutată la

Iaşi, unde funcţionează până în 1917, când artileriştii se mută la Botoşani, iar geniştii la Huşi.

Geniștii au pentru prima dată propria instituție de învățământ, în anul 1920, prin

separarea școlilor militare de artilerie și geniu. Școalele militare de geniu, așa cum a fost

numită instituția cea nouă, funcționau în București, în vechea cazarmă de pe dealul

Cotroceni, pregătind ofițeri și subofițeri de geniu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1949, Școala militară de ofițeri de

geniu se mută la Râmnicu Vâlcea apoi, în 1961, la Sibiu, unde funcționează ca și secție

a Școlii superioare de ofițeri activi. Din 1975, învățământul militar de geniu pentru

formarea ofițerilor de armă se reîntoarce la Râmnicu Vâlcea, noua școală pregătind și

ofițerii pentru armele construcții și căi ferate. Formarea subofițerilor din arma geniu se

realiza în școala de la București-Cernica.

În 1991, ca urmare a reformei învățământului militar, Școala militară de ofițeri

activi de geniu, construcții și căi ferate se transformă în Institutul militar de geniu,

construcții și căi ferate, învățământul fiind de nivel universitar.

Anul 1997 aduce transformarea institutului militar în Școala de aplicație pentru

geniu, construcții și căi ferate, cu sarcini de perfecționare continuă a personalului activ

din arma geniu și de formare a personalului în rezervă, ofițerii din arma geniu fiind

formați la Academia Trupelor de Uscat, ulterior Academia Forțelor Terestre din Sibiu


iar maiștrii militari și subofițerii, la Școala militară de maiștri militari și subofițeri a

Trupelor de Uscat/Forțelor Terestre de la Pitești.

Procesul continuu de transformare a învățământului militar determină modificări

și schimbări atât în denumire, cât și în sarcini ale instituției, astfel:

2002 - Școala de aplicație pentru geniu și căi ferate ,,Panait Donici”

2005 - Centrul de pregătire pentru geniu ,,Panait Donici”

2008 - Centrul de instruire pentru geniu, EOD și apărare NBC ,,Panait Donici”

2010 - Centrul de instruire pentru geniu, EOD și apărare CBRN „Panait Donici”

În prezent, sarcina

Centrului de instruire este

aceea de a asigura, în

colaborare cu instituțiile de

învățământ postliceal militar

și cu cele de învățământ

superior militar, definitivarea

procesului de formare

profesională inițială a

personalului militar activ și

de rezervă, precum și

desfășurarea procesului de

formare profesională militară

continuă în arma geniu, în

specialitatea EOD și în domeniul C-IED.

Îmi doresc și îmi propun desfășurarea în cadrul Centrului a unui proces

educațional performant și de calitate, bazat pe implementarea principiilor de

management al proiectelor. Dispunem de un corp valoros de instructori cu experiență

bogată căpătată în de-a lungul multor ani de profesare în calitate de formatori, dar și în

activitățile și misiunile internaționale la care au participat. Logistica didactică permite

desfășurarea unui proces educațional de calitate care să contribuie la formarea acelor

capacități și competențe previzionate și necesare absolventului programelor de formare

și specializare desfășurate în cadrul centrului.

Arma geniu este o armă preponderent tehnică, ceea ce conduce la ideea că

pregătirea tehnică a ofițerului de geniu trebuie să vizeze înzestrarea acestuia cu metode

și procedee de exercitare a tuturor atributelor conducerii, de la diagnoză și prognoză la

controlul activităților, sarcinilor și misiunilor specifice armei. De aceea, consider că

pregătirea ofițerilor de geniu necesită o nouă abordare care să confere acestora

capacități de planificare și organizare a unor sarcini și misiuni din ce în ce mai

complexe care angrenează resurse umane, materiale, tehnice și financiare raportate toate

la resursa timp care, de cele mai multe ori, nu este în beneficiul rezolvării confortabile a

sarcinilor primite. Abordarea implementării principiilor de management de proiecte în

formarea ofițerilor din arma geniu îi ajută în repartizarea resurselor pe obiective și

sarcini concrete, eșalonarea în timp și gestionarea ulterioară a acestora. Ne propunem

includerea în oferta educațională a Centrului pentru anul 2019-2020, a unui curs pilot de

management de proiecte, concomitent cu implementarea în activitățile educaționale ale

cursului de bază și cursului avansat pentru ofițerii de geniu a utilizării instrumentelor


software de planificare și organizare a lucrărilor de geniu și de programare a resurselor

umane, tehnice și materiale în resursa temporală.

Activitățile educaționale internaționale reprezintă o altă prioritate în fața

comandantului Centrului. Continuarea găzduirii și derulării în anul 2019 în Centrul de

instruire pentru geniu,

EOD și Apărare CBRN

a Cursului de exploatare

tactică şi analiză tehnică

a incidentelor cu

dispozitive explozive

improvizate (Weapon

Intelligence Team/WIT

Course) organizat de

Centrul de Excelență

NATO pentru C-IED

din Spania, aduce

beneficii cu impact

asupra calității actului

educațional desfășurat

în Centru: perfecționarea experienței instructorilor români prin cooperarea și

împărtășirea acesteia cu instructori din alte armate, îmbogățirea bazei și logisticii

didactice cu materiale didactice de ultimă generație, implementarea unui nou tip de

curriculum educațional și a unei abordări deosebite a organizării unor astfel de cursuri,

cu posibilități de generalizare și extindere pentru alte tipuri de cursuri.

Organizarea în România a cursului „Train the trainer” de către Centrul de

Excelență NATO pentru EOD din Slovacia, va permite perfecționarea instructorilor

români ca formatori pentru a prelua de la acest centru și a desfășura la Râmnicu Vâlcea,

cursul „Home made Explosives - Basic”.

Participarea instructorilor la cursurile organizate de Centrul de Excelență NATO

pentru Geniu din Germania, va permite implementarea elementelor doctrinare din

domeniul armei în curricula cursurilor de formare profesională continuă desfășurate în

Centrul de instruire pentru geniu. Implementarea metodelor stabilite la nivelul NATO

privind determinarea claselor militare de încărcare a vehiculelor, podurilor, bacurilor și

portițelor de transport reprezintă o altă prioritate pe termen scurt.

Organizarea cursurilor de tip „Train the trainer” vine în sprijinul perfecționării

instructorilor asociați, instructori ce vor completa resursa formațională a Centrului.

Viitoarea abordare a managementului educațional din cadrul Centrului, prin

transformarea instructorilor din catedrele componente în viitori „directori de curs” nu

face decât să contribuie la creșterea calității actului educațional.

În încheiere, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de existenţă a armei geniu, urez

geniştilor români un călduros „La mulți ani!”, multă sănătate lor şi familiilor acestora,

realizări atât în plan profesional, cât şi personal!


ARMA GENIU ÎN CONTEXTUL OPERAŢIONAL MODERN

Locotenent-colonel Ciprian BALICA

„Infanteria este regina bătăliilor, dar geniştii sunt îngerii ei păzitori.”

Meseria lor este riscul. În fiecare an îi sărbătorim la 31 mai. Prima unitate de

geniu a fost înfiinţată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Dezvoltarea şi

modernizarea organismului militar românesc au făcut necesară înfiinţarea acestei arme.

Totodată, era nevoie de genişti pentru realizarea unor lucrări publice de mare

importanţă.

De-a lungul timpului, geniştii militari au participat la misiuni în ţară şi în teatrele

de operaţii. Au construit poduri, au reclădit căile de comunicaţii distruse, au intervenit

atunci când calamităţile naturale au perturbat viaţa comunităţii civile. Specialiştii EOD

intervin când sunt descoperite dispozitive explozive improvizate şi atunci când

mijloacele clasice nu pot fi utilizate.

Pregătirea temeinică, inteligenţa, inventivitatea, ingeniozitatea şi spiritul

organizatoric au făcut ca din rândul ofiţerilor de geniu să se ridice personalităţi ce au

avut înalte responsabilităţi atât în armată, cât şi în administraţia de stat: un mareşal

(Constantin Prezan), un prim-ministru (gl. Artur Vaitoianu), opt miniştri de război,

patru miniştri la departamentul lucrărilor publice, zece şefi ai Marelui Stat Major, peste

treizeci de ataşaţi militari, şapte membri ai Academiei Romane, un membru al Societăţii

Regale de Ştiinţe din Londra (C. Avram) şi mai mulţi membri ai academiilor de artă sau

ştiinţe din S.U.A., Italia, Franţa şi Germania.

Urmărind evoluţia impredictibilă şi efervescentă a conflictelor militare recente,

observăm întrebuinţarea tot mai frecventă a tehnicilor şi tacticilor specifice războiului

hibrid, ceea ce aduce noi provocări forţelor armate moderne din punct de vedere al

actualizării doctrinei militare şi a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor specifice

operaţiilor militare cinetice.

Astfel, pentru a sprijini

planurile permanente de apărare

naţională pe direcţiile strategice

probabile ale unei agresiuni,

Brigada 10 Geniu – „pivotul de

manevră al structurilor de geniu” –

a fost constituită şi dislocată

strategic în proximitatea

coridoarelor de mobilitate ale unui

eventual agresor. Printr-o

organizare robustă, orientată pe

capabilităţi şi misiuni specifice,

brigada este în măsură să sprijine

acţiunile atât defensive, cât şi de

apărare ale grupării de forţe întrunite (în special diviziei de infanterie) responsabilă de

respingerea unei agresiuni dinspre Est.


În altă ordine de idei, structurile de geniu aparţinând forţelor terestre şi-au

reconsiderat şi adaptat în permanenţă capabilităţile pentru a răspunde provocărilor şi

cerinţelor operaţionale impuse de noile ameninţări asociate cu misiunile de impunere

sau menţinere a păcii.

Prezenţa constantă şi consolidată a forţelor de manevră în teatrele de operaţii din

Kosovo, Bosnia, Irak şi Afganistan a determinat dezvoltarea structurilor de geniu prin

constituirea în 1997 a Grupurilor EOD, destinate pentru neutralizarea şi distrugerea

muniţiilor neexplodate şi dispozitivelor explozive improvizate.

Începând cu anul 2010,

aceşti bravi militari au sprijinit

infanteriştii pe timpul

misiunilor de patrulare din

Afganistan, expunându-se

necondiţionat inamicului

perfid materializat prin

dispozitivele explozive

improvizate. Aceşti camarazi

„cu greutate” (costumul

special de protecţie al

geniștilor cântărește 35 de

kilograme) sunt priviţi cu

admiraţie şi constituie pentru

infanterişti un exemplu de

voinţă şi determinare pe timpul acţiunilor executate în condiţii inumane caracterizate

prin temperaturi deşertice.

Pentru a completa imaginea perfectă a specialiştilor EOD, acestora li s-a alăturat

o armă secretă: câinii antrenaţi pentru operaţiunile de depistare a dispozitivelor

explozive. Pregătirea acestor „militari” necuvântători durează patru luni. Cei doi

specialişti, instructor şi câine, formează la finalul acestei perioade o echipă EODD

(Explosive Ordnance Detection Dog), pregătită oricând de misiune.

Astfel, geniştii au evoluat de la epoca „modelării” mediului operaţional fizic în

sprijinul forţelor de manevră, prin lucrări brute executate cu utilaje masive, la perioada

modernă a armei geniu, dominată de tehnologie sofisticată şi complexă.

În aceeaşi ordine de idei, dezvoltarea accelerată a infrastructurii de comandă şi

control actuale necesită un efort susţinut al structurilor de geniu responsabile cu

asigurarea cu energie electrică şi a protecţiei fizice la standarde ridicate, având în vedere

nivelul de complexitate şi sensibilitate a sistemului de comunicaţii şi informatică

existent în punctele de comandă actuale.

În concluzie, arma Geniu rămâne în continuare o specialitate complexă,

versatilă şi ambivalentă, fiind capabilă în egală măsură „să construiască”, dar şi „să

distrugă”, toate cu un singur scop – modelarea mediului operaţional fizic în sprijinul

forţelor de manevră.


BAZA DE INSTRUIRE PENTRU EOD – STRUCTURĂ INDISPENSABILĂ LA CEAS DE BILANŢ

Locotenent-colonel Angel-Cătălin FLOREA

Foto: Plutonier major Laurenţiu DINESCU

Vorbim întotdeauna despre competitivitate, concepţii de dezvoltare, schimburi

de experienţă, analize şi sinteze, relaţionarea cu toate structurile EOD din Armata

României şi celelalte structuri din SNAOPSN cu Centrele de Excelenţă pentru EOD,

C-IED, HUMINT, ODC.

Agreem mereu ideea de performanţă prin programe/angajamente/misiuni

specifice NATO şi ONU, dezvoltarea ţintelor de capabilităţi, ale cerinţelor operaţionale,

elaborarea de specificaţii tehnice, evaluarea testărilor, omologărilor, recepţiilor în cazul

achiziţiilor de tehnologie de top.

Avem imperios nevoia de specialişti cu o foarte bună pregătire în vederea

participării la comisiile de evaluare/certificare a structurilor EOD asumate în cadrul

diferitelor programe/angajamente/misiuni specifice NATO şi ONU, grupuri de lucru din

domeniile standardizării, cooperării internaţionale şi al exerciţiilor multinaţionale.

Ne-am întrebat vreodată cam ce presupune o asemenea structură? Cam de câte

efective de militari de carieră este nevoie pentru a susţine toate aceste deziderate? Cam

ce tip de pregătire şi nivel de expertiză sunt necesare pentru a face faţă acestor cerinţe

de excepţie?

Răspunsurile le vom găsi doar în cadrul Bazei de Instruire pentru EOD. La

prima vedere, este o structură ca oricare altă structură militară. Dacă privim mai în

profunzime, ca persoane

avizate care pot face

diferenţa în ceea ce priveşte

atingerea unei performanţe

unice, vom vedea că

lucrurile nu stau chiar atât

de simplu. Toţi vrem

optimizare, toţi dorim să

obţinem randament maxim

cu cheltuieli minime, dar

puţini sunt cei care

apreciază valoarea unui

moment de genialitate. Ea

constă în simplul fapt de a-ţi

opri doar cinci minute din timp să faci o analiză. Ea este necesară pentru că uneori,

privind cu uşurinţă şi judecând pe baza unor criterii inexplicabile ulterior, rişti să îţi faci

o impresie greşită. De cele mai multe ori se întâmplă să distrugem involuntar ceea ce cu

greu a fost clădit. Cel mai bun exemplu care-mi vine acum în minte este „încrederea”.

Ea se clădeşte în ani şi se distruge într-o secundă.

Mi-am propus acum să încerc o altă abordare decât de obicei în ceea ce priveşte

conţinutul unui articol. Voi face o succintă analiză a ceea ce a fost de la început şi până

în momentul de faţă Baza de Instruire pentru EOD.


Baza de instruire pentru EOD este continuatoarea Centrului de Pregătire a

Specialiştilor în Controlul Mecanismelor Explozive, care a fost înfiinţată la data de 1

august 1997, în baza Ordinului ministrului apărării naţionale numărul M.59 din 30 iulie

1997 şi funcţionează în subordinea Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare

CBRN „Panait Donici”, cu sediul în garnizoana Râmnicu Vâlcea.

La început a fost dislocată în cazarma 2608 din Şoseaua Olteniţei - Bucureşti,

anexă a Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu, Construcţii şi Cai Ferate „Panait Donici”.

Într-o perioadă relativ scurtă de timp, de la înfiinţare şi până în prezent, Baza de

Instruire pentru EOD, a reuşit să pună bazele unei structuri de învăţământ militar

modern, practic-aplicativ şi interactiv, cu capacităţi de interoperabilitate cu structurile

similare din Alianţa Nord-Atlantică.

Nimic nu ar fi fost posibil fără pasiunea, calităţile şi profesionalismul unui corp

de cadre cu experienţă şi pregătire superioară.

Actualmente, printre multe alte sarcini, instructorii din cadrul bazei participă la

întocmirea documentelor specifice achiziţiilor de tehnică şi materiale de geniu. În afară

de acestea, la catedra cursuri EOD şi EOR mai pot rezuma câteva activităţi reglementate

de dispoziţiile şi ordinele în vigoare, cum ar fi:

7 cursuri, din care 2

cursuri internaţionale şi anume:

„Cursul de bază EOD” -

permanent şi „Cursul de bază

explozivi improvizaţi - HME”

(Home Made Explosive

Training Course) – permanent

începând cu anul 2019, iar 3

cursuri naţionale ofertate pentru

specialişti din structuri ale

SNAOPSN - IGJR, IGSU, SPP;

participarea cu

specialişti pentru examenele de

specialişti de clasă EOD (3 săptamâni/an);

participarea cu specialişti pentru recertificarea specialiştilor EOD (8

săptamâni/ an).

Pe lângă riscurile inerente activităţilor specifice, desfăşurarea acestor cursuri

presupune un grad ridicat de implicare, fiind nevoie de cel puţin 2 instructori prezenţi la

şedinţele practice, iar la majoritatea activităţilor practice este necesară cel puţin o

iteraţie a procedurii/metodei pentru fiecare cursant. Aceste aspecte au dus şi la o

încărcare didactică de peste 150%.

Din multitudinea de activităţi didactice specifice desfăşurate de catedra cursuri

C-IED, am putea să evidenţiem:

executarea instruirii personalului militar în domeniul C-IED, în garnizoanele

de dislocare la pace, prin echipe mobile de instruire (EMI) –18 misiuni EMI, cu durata

de câte o săptămână fiecare în garnizoanele de dislocare şi 10 module de instruire

desfăşurate în cadrul Bazei de Instruire EOD (RS KAF GDA, AIAT, TACC, IMP,

SOAG, NSE, KAFOR, AP Polonia etc.) Au fost instruiţi aşadar, un număr total de 1342


militari (inclusiv din structuri ale SNAOPSN – IGJR, IGSU, SPP), doar într-un singur

an;

6 cursuri, din care un curs

internaţional „WIT-Weapon

Intelligence Team Training

Course” – permanent;

participarea cu instructori

militari la „Cursul de bază

explozivi improvizaţi – HME” –

permanent, începând cu anul

2019;

participarea cu instructori

militari la cursurile organizate

în C-IED COE;

participarea cu specialişti

C-IED pentru examenele de specialişti de clasă EOD (3 săptamâni/an);

participarea cu specialişti C-IED pentru recertificarea specialiştilor EOD (8

săptamâni/an).

La ora actuală, toţi instructorii din bază au cursuri de specializare şi în

străinătate, 80% din instructorii din cadrul bazei au experienţă în teatrele de operaţii,

70% din instructori au predat în limba engleză la cursurile internaţionale organizate în

cadrul Bazei EOD, iar peste 300 de specialişti EOD din Armata României şi de la alte

structuri ale SNAOPSN sunt certificaţi anual de specialiştii din cadrul bazei.

La Baza EOD s-au creat capabilităţi moderne de instruire folosind inclusiv

resurse/fonduri NATO sau ale Centrului de Excelenţă pentru EOD din Slovacia şi

Centrului de Excelenţă pentru C-IED din Spania.

Astfel, în perioada 2008 - 2018, în cadrul Bazei de Instruire pentru EOD au fost

instruiţi un număr de aproximativ 40 de militari din 17 state membre NATO sau

partenere, iar în prezent este singura structură care are în ofertă cursuri de Military

Search, WIT, EOD Basic Course.

Închei aici rezumatul inspirat de aniversarea a 160 ani de la înfiinţarea armei

geniu, prin evidenţierea structurii care gestionează baza de date cu lecţii învăţate şi

incidente EOD din teatrele de operaţii (INSTUM, rapoarte şi publicaţii primite de la

centrele de excelenţă EOD şi C-IED). Această structură participă în cadrul comisiilor de

evaluare/certificare a structurilor EOD asumate în cadrul diferitelor programe/

angajamente/misiuni specifice NATO şi ONU şi la diferite grupuri de lucru din

domeniile standardizării, cooperării internaţionale şi al exerciţiilor multinaţionale.

Cu această minunată ocazie, doresc să urez un călduros „La mulţi ani” tuturor

colegilor şi colaboratorilor care prin efortul lor susţinut au stat la baza evoluţiei armei

geniu şi a specialităţii militare EOD.


MILITARII BATALIONULUI 136 GENIU „APULUM” - SALVATORI, SCRIITORI SAU CTITORI DE MONUMENTE

- O SINTEZĂ A ACTIVITĂŢILOR DEDICATE SĂRBĂTORIRII CENTENARULUI MARII UNIRI -

Căpitan Iulian GORUN

26 august 2018, oraşul Zlatna - omagierea eroilor căzuţi în primul război

mondial Un detaşament de

militari conduşi de către

maiorul Adrian Popa a

participat cu Drapelul de

Luptă al unităţii, garda port-

drapel, garda de onoare şi

cadre militare în asistenţă, la

ceremonialul militar şi

religios, care a cuprins: slujba

religioasă, păstrarea unui

moment de reculegere în

memoria ostaşilor căzuţi pe

fronturile războiului, rostirea

solemnă a numelor a 300 de

eroi care s-au jertfit pentru

patrie, intonarea Imnului Eroilor şi depunerea de coroane, jerbe şi flori.

Tuturor eroilor neamului căzuţi în luptă sau prizonierat, recunoştinţă veşnică!

25 iunie 2018, Alba Iulia - ceremonii militare organizate împreună cu

Asociaţia de Tradiţii Militare Româneşti „Regimentul 3 Artilerie 1877”

La inițiativa membrilor

Asociației de Tradiții Militare

Românești „Regimentul 3

Artilerie 1877” din Bacău,

militarii Batalionului 136 Geniu

„Apulum”, alături de cadre

militare în rezervă, veterani de

război şi membrii ai clerului de

pe plan local, au participat la o

serie de manifestări cu multiple

semnificaţii, dedicate Centenarului

Marii Uniri.

Evenimentul principal l-a reprezentat întâlnirea aniversară a ofițerilor de geniu,

promoţia 1969, care au prezentat faptele de vitejie ale ostaşilor români din Regimentul

27 Infanterie, în luptele pentru fixarea liniei frontului de la Cireşoaia, în vara anului

1917. De asemenea, au avut loc ceremonii omagiale la statuia ecvestră a lui Mihai

Viteazul și la busturile Regelui Ferdinand și Reginei Maria din fața Catedralei


Încoronării, unde a fost evocată contribuția decisivă a domnitorilor români și a

conducătorilor țării la întipărirea în sufletele românilor a spiritului de unire.

Un detaşament de 9 militari din Batalionul 136 Geniu au constituit garda de

onoare în cadrul ceremoniilor, fiind îmbrăcați în uniforme ale Regimentului 27

Infanterie din Primul Război Mondial.

Octombrie 2018, Alba Iulia - doi militari din Batalionul 136 Geniu „Apulum”

sunt înscrişi în „Campania 100 pentru România”

Caporalul Marcel Vişa, o pasiune cât „un milion de cuvinte”

Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, iar în

toamna anului 2017 a debutat cu volumul de poeme

intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea

Românească.

Înainte de apariţia cărţii, a publicat în

majoritatea revistelor literare importante din ţară:

România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul.

O bună parte a activităţii sale literare se

regăseşte pe site-urile de profil, mai ales în cadrul

cenaclului online Qpoem al cărui membru este

începând cu anul 2016.

În septembrie 2017, la propunerea poetului şi

profesorului universitar Aurel Pantea, directorul

filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din

România, a participat la maratonul de poezie

organizat de Uniunea Scriitorilor din România la

Casa de Creație de la Neptun. Juriul – compus din cei mai importanți critici literari şi

poeţi ai momentului: Nicolae Manolescu, Simona Vasilache, Daniel Cristea-Enache,

Ioan Es. Pop, Mircea Mihăieș, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Voncu – a decis ca unul

dintre premiile maratonului să îi revină lui Marcel Vișa.

În noiembrie 2017 a participat, la invitația Institutului Cultural Român, la Târgul

Internațional de Carte „Tuyap” de la Istanbul, unde a citit din poemele sale alături de

alți trei scriitori români invitați.

Lansarea volumului „Dumnelike” a avut loc în cadrul Târgului de Carte

Internațional „Gaudeamus”, care s-a desfășurat la București în luna noiembrie 2017, în

pavilionul Romexpo. Prezentarea volumului a fost făcută de către criticul literar Daniel

Cristea-Enache și poetul Călin Vlasie, directorul editurii Cartea Românească. Acesta din

urmă apreciază: „Volumul Dumnelike este poate cel mai surprinzător debut în poezie al

anului 2017. Autorul, Marcel Vișa se înscrie perfect în ceea ce am numit noua generație

literară virtuală - o generație ale cărei origini ideologice se regăsesc în poetica anilor

1980, dar în latura imaginarului tratat ca parte substanțială a realității înconjurătoare

și a universului comunicațional și ontologic internaut”.

La începutul anului 2018 fost nominalizat pe lista scurtă a premiul Eminescu

„Opus Primum”.

Pe 15 ianuarie 2018, la Botoșani, în cadrul Galei Premiilor „Mihai Eminescu”,

i-a fost decernat premiul Editurii Cartea Românească pentru debut în poezie.


În data de 9 mai 2018, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre a avut loc

festivitatea de premiere a câştigătorilor din Forţele Terestre Române ai concursului

„Omul Anului” pentru anul 2017, competiţie care a fost inaugurată în Armata României

în anul 2010 şi care urmăreşte recompensarea valorii profesionale a personalului militar

şi civil care contribuie prin faptele lor la crearea unei imagini pozitive instituţiei militare

şi la creşterea vizibilităţii structurilor militare, la nivel naţional şi internaţional.

În urma unei analize riguroase, în semn de apreciere pentru măiestria în arta

condeiului, juriul a stabilit ca la secţiunea Presă, film şi literatură, locul II să îi revină

caporalului clasa a III-a Marcel Ionel Vişa din Batalionul 136 Geniu „Apulum”.

În perioada mai 2018 - octombrie 2018, militarul nostru a realizat următoarele:

- nominalizarea la premiile Uniunii Scriitorilor din România la secțiunea

„Debut”;

- apariția cronicilor la volumul de poeme „Dumnelike”, de către criticul literar

Daniel Cristea-Enache în revista „România Literară”, în revista „Vatra” din Târgu

Mureș și în revista „Convorbiri Literare”;

- obținerea unei rubrici săptămânale pentru publicarea creațiilor proprii în revista

online „Literatura de Azi”;

- a participat la activităţi de promovare a literaturii în școlile din județul Alba la

inițiativa Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” din Alba Iulia.

Îl felicităm pe camaradul nostru pentru realizările sale și îi dorim ca, prin

activitatea sa literară, să reprezinte oriunde cu mândrie Armata României.

Spirit civic manifestat de soldatul Balea Mircea din Batalionul 136 Geniu

„Apulum”

Soldatul Mircea Balea, în vârstă de 38 de ani, originar din comuna Bistra,

județul Alba, este încadrat la Batalionul 136 Geniu „Apulum” din luna aprilie 2018.

În luna mai 2009, în timp ce se afla în

trafic, a fost martorul unui accident rutier la ieșirea

din orașul Brad, județul Hunedoara, în care un

autoturism a derapat și a ieșit în afara părții

carosabile, răsturnându-se în râul din apropiere.

Militarul nu a ezitat și a dat dovadă de un

înalt spirit civic, oprind mașina în care se afla și

procedând de urgență la scoaterea șoferului din

autoturismul avariat care se scufunda în apă. Pe

timpul operațiunilor de salvare și în condiții de

acces dificile pentru extragerea victimei, soldatul

Mircea Balea i-a acordat primul ajutor persoanei

scoase din autoturism până la sosirea ambulanței.

În luna martie 2016, miliarul i-a acordat

primul ajutor vecinului său care suferise un

preinfarct, efectuându-i masaj cardiac până la

sosirea echipajului specializat. Soldatul Mircea

Balea a fost felicitat de către echipajul ambulanței pentru promptitudinea cu care a

intervenit, iar vecinul acestuia i-a mulțumit ulterior pentru că i-a salvat viața.


17 noiembrie 2018, Alba Iulia - ceremonie militară şi religioasă de „punere

în urnă a ţărânei stropite cu sângele ostaşilor care şi-au jertfit viaţa pentru întregirea

ţării din perioada Marelui Război”

În data de 17 noiembrie

2018, în Cetatea Alba

Carolina a avut loc o

ceremonie militar-religioasă

dedicată eroilor care și-au

jertfit viața pentru patrie,

organizată de către Asociația

Națională Cultul Eroilor

„Regina Maria” cu sprijinul

Arhiepiscopiei Alba Iuliei,

Batalionului 136 Geniu

„Apulum”, Batalionului 53

Geniu „Scorilo” și Colegiului

Național Militar „Mihai

Viteazul”.

Batalionul 136 Geniu a participat cu militari pentru constituirea gărzii de onoare

și garda drapelului, a oferit sprijin pentru organizarea și desfășurarea ceremoniei

propriu-zise.

Nu în ultimul rând, prin intermediul ofițerului de relații publice al Batalionului

136 Geniu, ceremonia din fața Catedralei Încoronării a fost transmisă în direct pe pagina

oficială a Ministerului Apărării Naționale.

Octombrie-noiembrie 2018, Alba Iulia - reabilitare clădiri

Pe lângă activitățile de

instruire specifice armei geniu,

militarii albaiulieni au fost

angrenați în reabilitarea

clădirilor cu impact vizual în

zona Cetății, aflate in

administrarea Batalionului 136

Geniu „Apulum”. Astfel,

aceștia au reușit în decurs de

aproximativ o lună să renoveze

fațada corpului principal din

cazarma 415 orientată către

Piața Cetății, însumând o

suprafață totală de 850 metri

pătrați. Astfel, la finalizarea

lucrărilor de amenajare, clădirea se încadrează în peisajul arhitectural al Cetății

Alba Carolina.


Octombrie-noiembrie 2018, Alba Iulia - sprijinul

geniştilor în realizarea monumentului Marii Uniri

Ca urmare a solicitării arhitectului Monumentului

Marii Uniri de la Alba Iulia, sculptorul Mihai Buculei,

Batalionul 136 Geniu „Apulum” a analizat și a sprijinit

acțiunea cu personal și un mijloc tehnic din dotare.

Personalul participant, autorizat pentru lucrul la înălțime, a

reușit să manipuleze blocurile de piatră până la înălțimea de

22 de metri cu ajutorul automacaralei Grover (nou intrată în

dotare).

Echipa de militari (cap. Alin Laslo, cap. Valentin

Hornoi, cap. Marius Jurcă și frt. Claudiu Giurcă) a lucrat

timp de 23 de zile alături de artizanul monumentului, reușind

asamblarea ultimei pietre în data de 17 noiembrie.

23 noiembrie 2018, oraşul Teiuş - dezvelire placă comemorativă „Ioan

Arion”, realizată de către Batalionul 136 Geniu şi Asociaţia „Eftimie Croitoru”

În cadrul activităților dedicate aniversării

Centenarului Marii Uniri, vineri 23 noiembrie 2018, în

stația CFR Teiuș a avut loc dezvelirea plăcii

comemorative a stegarului Marii Uniri, Ioan Arion,

realizată de Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba

Iulia și Asociația „Eftimie Croitoru”.

În prezența prefectului județului Alba, Dănuț

Hălălai, a reprezentanților autorităților locale, clericilor

și militarilor, s-a realizat sfințirea plăcii, s-au rostit

alocuțiuni în memoria martirului Ioan Arion și s-au

depus coroane de flori.

Militarii albaiulieni sunt mândri că au reușit să

finalizeze la timp acest proiect și că au readus în

mintea și inimile tuturor jurământul făcut de eroul

martir Ioan Arion.

24 noiembrie 2018, Cluj Napoca - Alba Iulia – organizare eveniment sportiv

„Maraton 100 de ani - 100 de km”

Evenimentul a fost organizat de către Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Divizia 4

Infanterie „Gemina” și Clubul Sportiv Atletic Cluj, cu sprijinul Consiliului Județean

Alba, Instituției Prefectului Județului Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia și

Asociației „Eftimie Croitoru” și a făcut parte din seria de evenimente dedicate

aniversării Centenarului Marii Uniri, reunite sub sigla „Maraton 100 de ani - 100 km”.

La competiție au participat sportivi din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, sportivi afiliați la diferite cluburi sportive din

țară, cât și simpli cetățeni încurajați pe tot parcursul traseului de plutonierul adjutant

Cristian Zbutea, organizatorul acestei competiții.


La linia de sosire din apropierea Sălii Unirii, cei 120 de maratoniști au fost

așteptați de însuși șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă și de șeful

Statului Major al Forțelor

Terestre, generalul-maior

Ovidiu-Liviu Uifăleanu.

Alături de aceștia au răspuns

prezent reprezentanți ai

autorităților locale și

județene, în frunte cu

prefectul Dănuț Emil Hălălai.

Toți participanții au

fost felicitați pentru efortul

și voința de luptători, iar

Batalionul 136 Geniu se

mândrește cu locul II

obținut de către caporalul

Alin Laslo pe sectorul galben al maratonului.

Noiembrie 2018, Alba Iulia - construire tribună oficialităţi

Pentru activitățile

desfășurate de administrația

publică din Alba Iulia cu ocazia

Zilei Naționale, în urma solicitării

Primăriei municipiului Alba Iulia

de realizare a unei structuri care

va închide ieșirea în formă de

amfiteatru a pasajului de pe

Bulevardul 1 Decembrie 1918,

Batalionul 136 Geniu a realizat

documentația tehnică de execuție

a patru deschideri de pod jos

metalic P.J.M-72 cu infrastructură

de lemn.

Timpul de executare a lucrării, având destinație suportul tribunei oficialităților

participante la activitățile prilejuite de Ziua Națională, a fost unul record, de numai 3

zile, fiind condiționat de asigurarea cu întârziere a materialelor de construcție. Astfel,

din 23 noiembrie până în 26 noiembrie, geniștii au lucrat atât pe timp de zi, cât și la

lumina reflectoarelor, pe vreme nefavorabilă, dar cu satisfacția că în data de 27

noiembrie 2018, ora 08.00, să raporteze „misiune îndeplinită!”.

Alba Iulia este România. La mulți ani, Alba Iulia! La mulți ani, România!


BATALIONUL 3 GENIU „GENERAL CONSTANTIN POENARU” - ORIUNDE, ORICÂND -

Sublocotenent Nicoleta PANĂ

Batalionul 3 Geniu continuă cu onoare şi determinare misiunea specifică, a

înaintaşilor săi, geniştii de cinste ai Batalionului 3 Pionieri, punându-şi oriunde şi

oricând priceperea, experienţa şi implicarea militarilor săi la dispoziţia autorităţilor

civile locale şi nu numai.

În ultimii ani, geniştii buzoieni au participat cu sprijin specific de geniu la

înlăturarea efectelor negative ale calamităţilor naturale. Reamintim astăzi una dintre

cele mai importante misiuni

şi anume construirea

podurilor militare peste râul

Buzău în urma inundaţiilor

din 2005, acţiune decisivă

pentru asigurarea libertăţii

de mişcare dintre Moldova şi

Muntenia. Având în vedere

că oraşul Buzău este un

important nod rutier ce leagă

sudul de nordul ţării, dar şi

Transilvania cu porturile

dunărene şi litoralul Mării

Negre, este foarte important ca acţiunea militarilor genişti buzoieni în degajarea căilor

de acces să fie efectuată cu operativitate şi cu precizie, în cel mai scurt timp.

Rezultatele actuale ale geniştilor sunt asigurate cu ajutorul noii tehnicii specifice

de geniu, recent intrată în înzestrare, ceea ce a condus la obţinerea de rezultate

remarcabile, Batalionul 3 Geniu

fiind implicat în cadrul instrucţiei

specifice pentru desfăşurarea

exerciţiilor, taberelor, dar şi a

instrucţiei prin practicare, scopul

fundamental fiind acela de a

evolua permanent. Astfel, militari

ai Batalionului 3 Geniu au

executat în anul 2018 instrucţie

prin practicare concretizată în

lucrări specifice de geniu în

cadrul unităţii militare 02655

Vlădeni şi la Colegiul Naţional

Militar „Dimitrie Cantemir”

Breaza. Întreţinerea, repararea şi depozitarea tehnicii militare în condiţii optime este de

asemenea un factor de maximă importanţă pentru unitatea noastră.


Instruiţi şi antrenaţi în condiţiile câmpului de luptă modern, numeroşi militari

din cadrul batalionului au participat de-a lungul anilor, cu mândrie, în teatrele de

operaţii, sub comanda NATO şi UE, în misiunile din teatrele de operaţii din: Irak,

Afganistan, Somalia, Angola şi Bosnia-Herţegovina. Chiar şi astăzi avem personal din

cadrul unităţii prezent în teatrul de operaţii din Afganistan.

Totodată, aceşti bravi militari, genişti de calitate, îşi aduc contribuţia la

desfăşurarea exerciţiilor militare multinaţionale. În acest context, anual, geniştii români,

americani, olandezi şi britanici participă la exerciţiul multinaţional cu forţe de geniu

,,Resolute Castle”, devenit un exerciţiu reprezentativ pentru militarii genişti din forţele

terestre. În cadrul exerciţiului, utilizează tehnici şi proceduri de geniu specifice în

comun ce au ca scop standardizarea instrucţiei în cadrul forţelor NATO.

Cea mai importantă realizare a Batalionului 3 Geniu este punerea la dispoziţia

NATO a Detaşamentului Purificare

Apă începând cu anul 2010. Acesta

are capacitatea de a instala şi

deservi patru puncte individuale de

aprovizionare cu apă din surse de

suprafaţă, contaminate natural sau

artificial. Echipamentele esenţiale

pentru îndeplinirea misiunii sunt

instalaţiile Aquator 501 S, filtre de

mare capacitate care pot purifica

până la 500 de litri pe oră în

condiţii optime. Compunerea şi

modul de instalare al completului

fac din acesta o unealtă uşor de

folosit, care poate fi transportată rapid în orice mediu şi relief, necesitând un spaţiu mic

pentru desfăşurare.

Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” îşi propune să crească

permanent nivelul de pregătire militară generală şi de specialitate, să menţină nivelul

de operaţionalizare a Detaşamentului de Purificare a Apei şi, nu în ultimul rând, să

realizeze coeziunea combatantă la nivelul subunităţilor, pentru îndeplinirea oportună a

misiunilor în toate activităţile desfăşurate pe teritoriul naţional sau internaţional .


CENTRUL 70 GENIU „GENERAL-MAIOR GHEORGHE TEODORESCU” - ÎN PAS CU MODERNIZAREA -

Sublocotenent Iulia-Ştefana SĂCĂDAT

Evoluţiile doctrinare au generat schimbări semnificative în înţelegerea rolurilor,

funcţiunilor şi misiunilor specifice de geniu, efortul de adaptare al Armatei României la

cerinţele şi standardele Alianţei a cuprins, în consecinţă şi reconfigurarea structurilor de

geniu.

Aşadar, începând cu anul 2017, în

cadrul Centrului 70 Geniu „General-maior

Gheorghe Teodorescu” a apărut şi necesitatea

constituirii unor structuri de geniu de tip

uşor/dislocabile care să fie în măsură să

asigure menţinerea în stare de operativitate a

suprafeţelor de mişcare aeroportuară pentru

desfăşurarea optimă şi în siguranţă a

operaţiilor aeriene. Companiile Reparaţii Pistă

Decolare-Aterizare şi Plutonul Dislocabil din

organica Batalionului de Geniu/Centrul 70

Geniu ţin pasul cu modernizarea accentuată a

Forţelor Aeriene şi sunt în măsură să

îndeplinească o gamă vastă şi complexă de

sarcini pentru asigurarea mobilităţii Forţelor

Aeriene, precum:

cercetarea de geniu în zona de

operaţii, identificarea ameninţărilor la adresa

mobilităţii forţelor, precum şi a oportunităţilor de facilitare a mobilităţii;

căutare militară/Military Search/MS orientată spre identificarea/descoperirea

unor pericole/ameninţări de orice fel la adresa mobilităţii forţelor;

sprijinul aviaţiei înaintate prin cercetarea/evaluarea infrastructurii de

aerodrom la bazele de operare înaintate/Forward Operating Base/FOB şi la punctele

înaintate de aprovizionare şi realimentare/Forward Arming and Refueling

Point/FARP, respectiv piste de decolare/aterizare, căi de rulare, platforme de decolare-

aterizare pentru elicoptere, de parcare, de mentenanţă, de depozitare, de

înarmare/dezarmare etc.;

îndepărtarea obstacolelor din zonele adiacente suprafeţelor de mişcare

aeroportuară necesare pentru asigurarea mobilităţii - curăţarea zonelor/Area

Clearance/AC sau îndepărtarea obstacolelor de pe căile de comunicaţii/Route

Clearance/RC de obstacole explozive sau neexplozive, în vederea asigurării

mobilităţii;

cercetarea de geniu a drumurilor/itinerarelor pentru executarea manevrei de

către subunităţi de rachete, artilerie antiaeriană, cercetare şi supraveghere aeriană.1

1 F.A./Ge.-4.4., Manualul pentru luptă al Plutonului Cercetare şi Determinare Tehnică din Forţele Aeriene, Bucureşti

2019.


Rolul existenţei acestor structuri de geniu în organica bazelor aeriene este unul

extrem de important întrucât, odată cu dotarea Forţelor Aeriene cu aeronave de tipul

C 130 Hercules, C 27J Spartan şi

F-16 MLU, au apărut şi noi

cerinţe/sarcini pentru determinarea

nevoilor de reparaţii ale suprafeţelor

de mişcare aeroportuară,

determinarea duratei de viaţă a

acestora, precum şi determinarea

parametrilor tehnici în care se

încadrează (PCI - indicele de

degradare a suprafeţei, PCN -

numărul de clasificare a

pavimentului, coeficientul de frânare,

capacitatea portantă).

Cu pasiune şi determinare, militarii genişti din cadrul Centrului 70 Geniu

desfăşoară numeroase misiuni de sprijin de geniu în toate unităţile din dispozitivul

Statului Major al Forţelor Aeriene, îndeplinind cu eficienţă sarcinile sus menţionate. În

desfăşurarea acestor misiuni, echipamentele moderne de care dispun subunităţile

Centrului, precum:

autolaboratorul mobil

pentru infrastructura aeroportuară;

deflectometrul cu masă

căzătoare de tip greu;

penetrometrul dinamic cu

con;

skidometrul pentru

determinarea coeficientului de

frânare pe pistă,

reprezintă un real sprijin în

efectuarea determinărilor tehnice.

Astfel, militarii genişti

obţin şi interpretează rapid şi cu

eficienţă maximă datele esenţiale necesare evaluării caracteristicilor structurale ale

suprafeţelor de mişcare aeroportuară.


ARMA GENIU ÎN BATALIONUL 17 VÂNĂTORI DE MUNTE

Plutonier Cătălin HUSA

Plutonier Georgel MUZICIUC

Foto: Plutonier major Nicolae IGNAT

În decursul istoriei, militarii din arma geniu au participat la executarea de lucrări

la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize,

tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor, precum şi la ridicarea unor obiective ale

economiei naţionale.

În timp, forţele de geniu au cunoscut reorganizări ample în acord cu nevoile de

sprijin pe linie de armă pe timp de război sau de reconstrucţie a ţării după campaniile

militare, de dezvoltare a infrastructurii destinate armatei sau pentru pregătirea

teritoriului pentru apărare.

Un element specific îl constituie

subunităţile de geniu din compunerea

structurilor de vânători de munte care, pe

lângă provocările sprijinului de geniu, se

pot confrunta, deseori, cu situaţii specifice

terenului muntos împădurit.

Pentru ca forţele de vânători de

munte să poată întreprinde operaţii cu

caracter ofensiv, este necesar ca geniştii să

fie în măsură să asigure mobilitatea

forţelor proprii în condiţii de relief dificil.

Amenajarea în aceste condiţii de relief a unor treceri care să permită menţinerea

ritmului acţiunilor, folosind atât

mijloace din înzestrare, cât şi

mijloace improvizate, precum şi

îndepărtarea barajelor inamice,

reprezintă nu doar o provocare

majoră, dar şi o condiţie esenţială a

succesului unităţilor sprijinite.

Pregătirea în specialitatea

vânătorilor de munte este esenţială,

mai ales pentru grupele de cercetare

de geniu. Conceperea planurilor de

acţiune depinde în mare măsură de

cunoaşterea informaţiilor cu relevanţă genistică din zona de operaţii, necesare

structurilor implicate în procesul de planificare şi luare a deciziei.

Grupa de cercetare geniu a Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” a

desfăşurat de-a lungul anilor, diferite tabere de instrucţie şi antrenamente, unde

provocările au fost diverse. Astfel, în tabăra de instrucţie la apă din localitatea Frumoasa

din judeţul Harghita și lacul Valea Uzului din județul Bacău, au executat activități de


instruire privind cercetarea de geniu a cursurilor de apă, a barajelor instalate pe plajă, a

surselor de apă, confecţionarea mijloacelor improvizate pentru deplasarea pe apă, au

exersat procedee de înot cu echipamentul şi armamentul individual şi au întocmit studii

de situaţie locală în zona de

desfăşurare a taberei.

O altă activitate la care

militarii din grupa cercetare

geniu au reușit să-și etaleze

priceperile și deprinderile a fost

cea din luna iulie 2010, când,

împreună cu militarii din

Batalionul 72 Geniu „General

Constantin Savu”, au reușit

instalarea unui pod compus din

60 de pontoane peste râul

Suceava. Localitatea Dornești a

fost afectată de recentele inundații, iar podul rutier care asigura legătura, pe DN 17 A,

între localitatile Radăuți și Dornești, a fost avariat.

În mai 2014 și octombrie 2015, în cadrul exerciţiilor multinaţionale „Black Sea

Rotation Force”, militarii din grupa de cercetare geniu au sprijinit forţele de vânători de

munte în executarea marşurilor

tactice prin deblocarea

potecilor și crearea condițiilor

favorabile deplasărilor în teren

muntos împădurit. Pe tot

parcursul modulului de

pregătire, militarii au executat

antrenamente în comun care au

inclus exerciţii tactice cu

trageri de luptă cu armamentul

din dotarea fiecărei armate şi

instrucţie alpină, având ca scop

dezvoltarea nivelului de

instruire a forţelor participante şi creşterea nivelului de interoperabilitate.

Putem concluziona că acțiunile militare la care geniştii din Batalionul 17

Vânători de Munte „Dragoș Vodă” au participat au fost un succes, iar pe viitor vor

acţiona în vederea creşterii potenţialului de îndeplinire a misiunilor specifice şi

asigurării interoperabilităţii cu aliaţii.

Astfel, rezultatele obţinute în cadrul exerciţiilor la care au participat forţele de

cercetare geniu, ne oferă motive de mândrie şi motivaţia necesară unei perfecţionări

continue a pregătirii profesionale.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://resboiu.wordpress.com

2. http://rft.forter.ro/actualitate

3. http://www.radiotop.ro


CERCETAŞII DE GENIU DIN BRIGADA 10 GENIU „DUNĂREA DE JOS”

Locotenent Mircea Adrian PETRIDEAN

Cercetarea de geniu este o misiune specifică sprijinului de geniu acordat forţelor

care execută operaţii militare şi se execută de către subunităţi de valoare grupă şi pluton,

pentru procurarea datelor şi informaţiilor necesare în vederea folosirii lor în procesul

elaborării deciziei comandantului.

La nivelul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, structura care execută misiuni

de cercetare de geniu este Compania 102 Cercetare de geniu. Rolul acestei structuri este

de a procura date şi informaţii cu caracter genistic despre inamic şi teren şi a le disemina

în vederea folosirii lor în procesul elaborării deciziei comandantului în situaţii de criză

şi de război.

Cercetaşii de geniu din cadrul Companiei 102 Cercetare de geniu execută un

program riguros şi deosebit de solicitant, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct

de vedere psihic. Militarii se instruiesc prin parcurgerea modulelor de specialitate,

printre care: cercetarea de geniu a unui itinerar, cercetarea de geniu a pădurilor,

cercetarea de geniu a surselor de apă, cercetarea de geniu a lucrărilor hidrotehnice şi de

hidroamelioraţie, cercetarea de geniu a unui teren mlăştinos, cercetarea la minare a

terenului şi a unui obiectiv strategic deosebit de important, cercetarea de geniu a unui

pod, cercetarea de geniu a unui curs de apă şi cercetarea de geniu a unui drum. De

asemenea, participă la exerciţiile organizate la nivelul brigăzii, prin desfăşurarea de

activităţi specifice, atât pe teritoriul naţional, cât şi internaţional.

În taberele de instrucţie la munte desfăşurate la Diham, la Colibiţa sau la Soveja,

dar şi în taberele la apă de la Vărsatura, cercetaşii de geniu pun un accent deosebit pe

pregătirea de specialitate, desfăşurând un program

intens de instrucţie, în cadrul căruia îşi

perfecţionează deprinderile şi cunoştinţele dobândite

anterior. În taberele de instrucţie la munte, cercetaşii

execută module de instrucţie pe schiuri, module de

supravieţuire în condiţii izolate şi module de

specialitate de cercetare de geniu. Principalele

procedee prin care se execută cercetarea de geniu,

necesară pentru obţinerea de date şi informaţii sunt:

observarea şi fotografierea terestră din posturile de

observare de geniu, prin cercetarea nemijlocită, prin

prelucrarea datelor şi informaţiilor obţinute din alte

surse şi prin incursiunea patrulelor de cercetare.

În taberele de instrucţie la apă desfăşurate

la Vărsatura şi în Insula Mare a Brăilei, cercetaşii

de geniu îşi perfecţionează deprinderile şi

cunoştinţele legate de cercetarea de geniu a unui

itinerar, cercetarea de geniu a pădurilor, module de

supravieţuire în condiţii izolate, module de înot şi

de traversare a unui râu, atât pe mijloace plutitoare confecţionate, cât şi pe TAB 79C.


De asemenea, cercetaşii de geniu îşi perfecţionează deprinderile şi cunoştinţele

necesare identificării echipamentelor şi activităţilor genistice ale inamicului şi mascare,

camuflare şi protecţie, care influenţează îndeplinirea misiunii.

În completarea programului de instrucţie, cercetaşii de geniu pun un accent

important şi pe participarea la activităţile sportive şi competiţiile militare aplicative, în

fiecare an cercetaşii de la Compania 102 Cercetare de geniu obţinând rezultate foarte

bune.

Prin misiunile executate, de a furniza date şi informaţii în timp oportun, în

procesul de planificare a operaţiilor şi de luare a deciziei, atât la nivelul Brigăzii 10

Geniu, cât şi la nivelul Armatei României, cercetaşii de geniu au un rol deosebit de

important.

PĂSTRĂTORII CERULUI SENIN

Căpitan Adrian NECHIFOR

Spectrul larg de circumstanţe imprevizibile din zilele noastre face ca realizarea

controlului spaţiului aerian să implice măsuri permanente de supraveghere, detecţie şi

de combatere a inamicului aerian.

Printr-o scurtă definiţie, misiunea principală a acestei nobile arme este

combaterea şi nimicirea mijloacelor de cercetare şi lovire ale adversarului aerian, înainte

ca acesta să-şi îndeplinească misiunea.

Ca în fiecare an, Bateria 104 Rachete Antiaeriene C.A. 94 din organica Brigăzii

10 Geniu „Dunărea de Jos” se instruieşte pentru perfecţionarea nivelului instrucţiei de

specialitate şi realizarea coeziunii pentru luptă, astfel încât să fie în măsură să participe

la apărarea antiaeriană, prin executarea sarcinilor specifice de înştiinţare şi asigurare a

unui nivel adecvat de protecţie împotriva mijloacelor aeriene, a P.C./Bg.10 Ge. şi a

raioanelor de îndeplinire a misiunii de către structurile de geniu din compunerea

brigăzii.

Militarii Bateriei 104 Rachete Antiaeriene C.A. 94 se instruiesc şi colaborează

pe linie de armă cu o structură a Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti”, respectiv Batalionul

348 Ap.A.A. „Dobrogea”.

În anul 2017, în cadrul unui exerciţiu de rezolvare a unei situaţii tactice,

lansatorii bateriei şi-au verificat abilităţile cu ajutorul unei instalaţii de antrenament de

câmp (I.A.C. A-94), antrenându-se şi în determinarea regimului de lansare, introducerea

unghiurilor de avans şi în întrunirea operaţiunilor pentru lansare.

În perioada 02-05.07.2018, Bateria 104 R.A.A a executat antrenament la Centrul

de pregătire prin simulare M.T.S. 2 - Capu Midia, militarii ce încadrează funcţiile de

lansatori fiind antrenaţi şi evaluaţi în cercetarea, descoperirea, identificarea şi

recunoaşterea ţintelor aeriene simulate, aceştia obţinând rezultate foarte bune.


PRIETENIE DINCOLO DE BARIERA LIMBAJULUI

Sergent-major Cristian LENGA

Se spune despre câine că este cel mai bun prieten al omului. Privind puțin din

celălalt unghi, am putea spune, de asemenea, și că omul este cel mai bun prieten al

câinelui.

În urmă cu aproximativ doi ani intram pentru prima dată pe poarta Sectorului de

Creștere, Instrucție și Dresaj Câini (SCIDC) din Râmnicu Vâlcea. Această structură

unică din M.Ap.N, anexă a Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN

„Panait Donici”, înființată în anul 2000, are

scopul de a înmulți, crește, predresa și dresa

câini de serviciu din rasa ciobănesc german.

La comanda sa se afla plutonierul-

adjutant principal Gheorghe Băzăvan, care

mi-a vorbit despre modul în care a pornit

canisa, cum s-a dezvoltat și provocările pe

care le impune o astfel de misiune.

Timp de doi ani, între 2000 și 2002,

sectorul s-a axat pe reproducția câinilor.

Pentru început, au avut zece femele și patru

masculi. Apoi a apărut primul lot de căței,

iar activitățile de predresaj și dresaj au putut

începe. Specialitatea: pază obiective

speciale. Dar nu numai patrupezii au fost cei

care au beneficiat de instrucție, ci și militarii

care doreau să devină conductori de câini. Acestea fiind stabilite, prima serie de câini,

16 la număr, a fost distribuită unităților militare chiar în anul 2002.

Șase ani mai târziu, datorită apariției și dezvoltării unei noi specialități militare,

EOD, sectorul a primit o misiune nouă. De data aceasta, câinii trebuiau selecționați,

dresați și instruiți pentru a detecta substanțe explozive.

Structura a reușit să pregătească peste 500 de câini pentru paza obiectivelor și a

realizat în jur de 30 de echipe EODD capabile să execute misiuni, atât pe teritoriul

național, cât și în afara acestuia.

Câinii sunt analizați în detaliu încă de la vârsta de trei luni, moment în care

începe predresajul. Apoi, în funcție de capacitatea fiecăruia, câinii sunt selecționați și

îndreptați spre o specialitate potrivită temperamentului. Statisticile arată că aproximativ

5% din câinii pe care sectorul îi pregătește, au capabilitatea de a detecta materiale

explozive. Și asta pentru că aceste abilități sunt transmise genetic și se dezvoltă pe

parcursul perioadelor de predresaj și dresaj.

Probabil că cei mai mulți dintre noi nu realizăm cât de sensibil poate fi subiectul

referitor la montă. Nu se iau, pur și simplu, doi câini pentru a produce pui, ci se ține

cont de arborele genealogic, un factor extrem de important atunci când vine vorba

despre împerecheri. De asemenea, un alt aspect de care se ține cont, câinii nu trebuie

aibă grad de rudenie între ei. Există riscul apariției fenomenului de consangvinizare,


adică înrudirea de sânge, în urma căruia pot apărea pui cu probleme, defecte genetice,

malformații sau rezistență scăzută la boli.

După cum am arătat anterior,

selecția câinilor se face de la o vârstă

fragedă, în funcție de temperamentul

fiecăruia. Însă, prioritare sunt

atașamentul și disciplina. Urmează a se

obișnui câinele cu numele, zgarda,

lesa, cu recunoașterea conductorului,

iar joaca va fi pentru deconectare și ca

recompensă.

Câinii specializați în detectarea

materialelor explozive trebuie să fie

echilibrați psihic, docili, ascultători și

să aibă abilitatea de a aduce înapoi

obiecte pe care conductorul le aruncă

(aportori).

În cazul celor care sunt potriviți pentru pază, patrupezii selecționați trebuie să

aibă un temperament mai agresiv, să latre la mișcări bruște, dar să aibă capabilitatea de

a face diferența între conductor și alte persoane.

Înțelegerea psihologiei câinelui este extrem de importantă. Tocmai de aceea,

militarii care doresc să devină conductori trebuie să obțină o simbioză om-câine. O altă

condiție elementară este vocația pentru lucrul cu câinele. Doar cei care dețin aceste

aptitudini sunt capabili de a crea o conexiune necesară noului cuplu, pentru a da

randament maxim în misiuni.

De asemenea, conductorul trebuie să fie echilibrat, inteligent, sensibil,

înțelegător, rezistent la efort fizic și psihic, dar și răbdător și ordonat. Mai mult decât

atât, trebuie să știe și când să

fie distant cu câinele. Toate

acestea, întrunite, reprezintă

factori cheie în predresaj și

dresaj.

Câinele va sta în

serviciu timp de șapte ani și

jumătate. La împlinirea acestei

vârste, patrupedul va fi

reevaluat pentru a se stabili

dacă mai este capabil pentru

continuarea misiunilor. Se

verifică din punct de vedere al

calităților morfologice, fizice și psihice, auzul, văzul, mirosul și articulațiile.

Unii dintre câini trec de această vârstă și îşi pot continua misiunile, însă cei care

nu îndeplinesc condițiile vor fi trecuți în rezervă. Câinele pensionat va rămâne la

unitatea care îl deține, dar conductorul are și opțiunea de a-l lua acasă dacă dorește.


ACTIVITĂŢI INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL C-IED ORGANIZATE ÎN ROMÂNIA

Locotenent-colonel ing. Cătălin SĂRACU

Ameninţarea cu dispozitive explozive improvizate reprezintă o provocare

importantă pentru statele europene, parte din acestea având în ultimii ani de gestionat

incidente majore care au curmat vieţi şi au produs pagube materiale însemnate, dar mai

ales au creat un climat de nesiguranţă în cadrul anumitor naţiuni. Activităţile de schimb

de experienţă, instruiri în comun sau participarea la diferite programe de cercetare

internaţionale se prezintă în momentul de faţă ca un efort comun pentru limitarea acestei

ameninţări.

România a fost gazda a două astfel de evenimente importante în acest domeniu,

ambele fiind desfăşurate la Bucureşti în toamna anului trecut.

În data de 1 octombrie 2018 s-a desfăşurat, la sediul Palatului Cercului Militar

Naţional, seminarul de profil în domeniul contracarării dispozitivelor explozive

improvizate (C-IED).

La această activitate organizată de Forţele Terestre Române în colaborare cu

Centrul de Excelenţă C-IED din Madrid au participat, alături de personal din cadrul

Ministerului Apărării Naţionale, experţi în domeniul C-IED din Spania, Portugalia,

SUA, Marea Britanie, Olanda, Slovacia, Elveţia, Belgia, Germania, Norvegia, Turcia şi

Italia, dar şi specialişti din cadrul SRI, SPP, Jandarmeriei Române şi Inspectoratului

General pentru Situaţii de Urgenţă.

Scopul seminarului a fost de a realiza schimbul de experienţă şi de a armoniza

abordarea C-IED specifică fiecărei structuri.

Participanţii au prezentat diverse studii de caz, iar în urma discuţiilor s-au

evidenţiat direcţii şi modalităţi de cooperare ulterioară, în vederea dezvoltării

capabilităţilor specifice domeniului C-IED.


A fost subliniat faptul că, deşi legislaţiile naţionale diferă de la un stat la altul, o

caracteristică definitorie a activităţii C-IED este cooperarea interdepartamentală şi

internaţională la nivelul structurilor specializate, întrucât ameninţările cu dispozitive

explozive improvizate exced graniţele anumitor state sau limitele unor teatre de operaţii,

iar singura modalitate de a acţiona eficient împotriva reţelelor teroriste/insurgente este

colaborarea şi schimbul de informaţii la nivel regional sau chiar global.

În perioada 2-4 octombrie s-a desfăşurat, la Bucureşti, a 20-a Reuniune a

Grupului de Lucru NATO

în domeniul C-IED.

Principalul obiectiv al

acestui grup de lucru este

de a gestiona activitatea de

elaborare a standardelor

NATO aplicabile acestui

domeniu, pe agenda de

lucru aflându-se dezbateri

asupra lecţiilor învăţate şi a

bunelor practici în

domeniile exploatării

tehnice a incidentelor cu

IED, activităţi C-IED în

mediul maritim, dar şi referitoare la ultimele proceduri de antrenament şi folosirea în

operaţii a câinilor de serviciu.

Pe timpul lucrărilor s-au stabilit direcţiile de acţiune pentru elaborarea sau

modificarea doctrinelor şi standardelor NATO în domeniul C-IED, precum şi modalităţi

de cooperare între naţiuni pentru optimizarea activităţii de standardizare şi validare a

standardelor prin exerciţiile naţionale sau multinaţionale.

De asemenea, au fost prezentate diferite capabilităţi de instruire în domeniul

C-IED, iniţiative naţionale şi internaţionale care au ca scop dezvoltarea sistemelor

tehnice ce pot identifica sau neutraliza dispozitivele improvizate, precum şi metode şi

proceduri de exploatare şi analiză a incidentelor IED.

Ambele activităţi, desfăşurate în premieră în ţara noastră, au fost conduse de

directorul Centrului de Excelenţă NATO C-IED, colonel Jose Antonio Cruz Moro,

care a apreciat efortul depus de organizatorii evenimentelor, subliniind importanţa

colaborării între naţiuni şi organizaţiile cu responsabilităţi în contracararea

dispozitivelor explozive improvizate.


PRIORITĂŢI PE AGENDA NATO: CONTROLUL ACCESULUI ÎN ZONELE PROTEJATE

Locotenent-colonel Claudiu ŢOLEA

Odată cu evoluţia ameninţărilor şi schimbarea mediului de operare, imperativele

desfăşurării misiunilor rămân aceleaşi: protecţia bazelor, amenajarea terenului în scopul

împiedicării libertăţii de mişcare a inamicului şi securizarea graniţelor reprezintă

cerinţele esenţiale. Unele dintre aceste capabilităţi există deja, dar constrângerile

intrinseci în ceea ce priveşte utilizarea forţei de muncă, timpul la dispoziţie şi

necesitatea reducerii pierderilor civile conduc spre nevoia găsirii de noi soluţii

tehnologice.

Eliminarea din dotarea statelor membre NATO a minelor antipersonal, în baza

Convenţiei de la Ottawa din 1997 privind interzicerea utilizării, stocării, producţiei şi

transferului acestora, precum reducerea şi utilizării de către forţele NATO a minelor

antiblindate, a condus la o diminuare semnificativă a protecţiei forţei şi a capabilităţilor

de contramobilitate, iar necesitatea reducerii daunelor colaterale a dictat implementarea

unor măsuri de control punctuale şi cu un grad crescut de siguranţă.

Misiunile specifice desfăşurate de forţele Alianţei au stabilit necesitatea

dezvoltării unor sisteme de control, interzicere sau autorizare a accesului în zonele

protejate, nu doar la război, ci în cadrul întregului spectru de operaţii, inclusiv cele de

menţinere a păcii.

Pentru a surmonta această vulnerabilitate,

încă din anul 2014, o echipă de experţi sub

autoritatea Grupului NATO pentru consiliere în

domeniul industrial (NATO Industrial Advisory

Group – NIAG) a fost însărcinată să analizeze

posibilitatea realizării unui sistem de control al

accesului în zonele protejate (Area Access Control

– AAC), care să poate să asigure, prin mijloace

letale şi neletale, protecţia acestora împotriva

accesului neautorizat al personalului şi vehiculelor,

inclusiv a celor blindate, prin utilizarea celor mai

noi tehnologii în domeniu, capabil să funcţioneze

în întregul spectru de operaţii desfăşurate la nivelul Alianţei.

Bazate în principal pe capabilităţi tradiţionale – câmpuri de mine, lucrări de

distrugeri, realizarea de obstacole neexplozive – metodele actuale de realizare a AAC

nu fac discriminare între forţele proprii sau aliate, inamic, militari, civili, oameni sau

animale. Cele mai multe dintre acestea rămân în funcţiune pentru perioade nedefinite de

timp, constituind un pericol încă mult timp după ce scopul lor a devenit redundant.

Chiar dacă se cunoaşte locaţia exactă a acestora – lucru de multe ori imposibil după

încheierea unor perioade de conflict intens – neutralizarea şi îndepărtarea lor este

dificilă chiar şi pentru cei care le-au amplasat.


În contextul actual, NATO încearcă să construiască un cadru global de

capabilităţi, în concordanţă cu conceptul Smart Defence2, concentrat pe două axe

principale: standardizarea (STANAG/STANREC) şi dezvoltarea politicilor de achiziţie

în comun, cu posibilitatea introducerii conceptului AAC în catalogul NSPA3, realizarea

interoperabilităţii sistemului fiind astfel evaluată ca un factor cheie.

Analiza factorilor implicaţi în realizarea capabilităţii AAC au condus la

identificarea de către experţi a două aspecte critice, privind minele terestre utilizate

pentru realizarea obstacolelor tactice şi a zonelor de interzicere, precum şi lipsa

controlului acestora şi a posibilităţii discriminării ţintelor, în acest moment neexistând

standarde acceptate privind obstacolele sau proceduri de testare pentru îndrumarea

statelor privind achiziţia unor sisteme de obstacole interoperabile sau a elementelor

acestora pe componentele de comandă şi control, reţele de comunicaţii, senzori sau

receptori, inclusiv muniţii letale sau neletale.

În cadrul analizei s-a constatat, de asemenea, inexistenţa unor sisteme complet

controlabile de obstacole, care să îndeplinească cerinţele de capabilităţi AAC,

majoritatea statelor folosind în acest scop mine antiblindate şi obstacole neexplozive.

O evoluţie majoră în acest domeniu, depăşind minele terestre convenţionale, a

constituit-o apariţia în industria de profil a obstacolelor care pot fi controlate, activate şi

dezactivate de la distanţă, pot localiza, urmări, identifica şi angaja, la comandă umană,

ţinte adverse, folosind efecte letale sau neletale şi care, la nevoie, pot fi rapid distruse

sau eliminate.

În aceste condiţii, în cadrul celei de-a 17-a Reuniuni a Grupului de lucru NATO

pentru standardizare în domeniul Geniu (NATO MILENG WG), care s-a desfăşurat în

perioada 29 ianuarie - 01 februarie 2019 la Ingolstadt (Germania), a fost propusă o

soluţie de standardizare pentru interzicerea deplasării personalului şi vehiculelor

inamice în zonele neliniare controlate, inclusiv prin pasaje subterane, ca element de

protecţia forţei în cadrul proiectului AAC, având ca obiectiv elaborarea unei noi

doctrine şi a unei recomandări de standardizare (STANREC), care să ţină cont de

limitările legale privind utilizarea minelor, în condiţiile în care se prevede renunţarea

completă la folosirea minelor care nu pot identifica ţinta sau care nu au control uman

direct.

Conceptul AAC constă, în primul

rând, în detectarea şi localizarea, respectiv

identificarea uneia sau mai multor persoane

şi/sau vehicule, inclusiv drone sau vehicule

ghidate de la distanţă, care intră într-o zonă

controlată. Sistemul trebuie să fie capabil să

afişeze permanent situaţia mijloacelor de

răspuns letale şi neletale disponibile, să

interzică accesul intruşilor, precum şi să

permită activarea controlată de la distanţă a senzorilor.

2 Smart Defence (în traducere liberă „apărare inteligentă”, n.a.) reprezintă un concept NATO care încurajează statele

membre să coopereze în dezvoltarea, achiziţia şi menţinerea capabilităţilor militare, în scopul îndeplinirii cerinţelor actuale

de securitate, în concordanţă cu noul Concept Strategic NATO, prin punerea în punerea în comun a capabilităţilor,

stabilirea priorităţilor şi o mai bună coordonare a eforturilor naţiunilor. 3 NATO Support and Procurement Agency – Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii.


De asemenea, acesta trebuie să poată preveni pătrunderile ulterioare în zona

protejată, prin mijloace de răspuns activ, operate de la distanţă – de către operatori –

sau semiautonome – activate de intruşi, în concordanţă cu legislaţia naţională şi

regulile de angajare. Nu în ultimul rând, sistemul trebuie să permită dezactivarea la

nevoie a mijloacelor de răspuns, pentru a putea asigura traversarea zonei de către

forţele proprii sau aliate, pentru realizarea mentenanţei şi/sau pentru recuperarea

componentelor.

În cadrul studiilor efectuate, au fost identificate trei mari scenarii de utilizare a

conceptului:

protecţia forţei, prin amplasarea sistemelor AAC pentru protecţia unor locaţii

fixe (baze militare, campuri, infrastructură cheie, puncte de acces);

realizarea contramobilităţii prin interzicerea zonelor – amplasarea sistemelor

AAC în sprijinul schemei de manevră, prin întârzierea, dirijarea sau împiedicarea

deplasării inamicului şi creşterea efectelor focului direct sau indirect al forţelor proprii;

realizarea contramobilităţii prin interzicerea căilor de comunicaţie –

amplasarea sistemelor AAC în sprijinul forţelor de securitate locale, prevenirea

amplasării de către inamic a obstacolelor şi utilizarea lor pe căile de acces la punctele

obligate de trecere.

Arhitectura sistemului

AAC constă în realizarea a trei

subsisteme: un sistem de

comandă şi control (C2), un

sistem de senzori, receptori şi

activatori, respectiv un sistem

de mijloace de răspuns.

Aspectul principal în realizarea

sistemului constă în necesitatea

luării deciziei de către factorul

uman şi realizarea reţelei C2

pentru dislocarea mijloacelor

de răspuns letale şi neletale şi

discriminarea ţintelor.


Capabilitatea AAC presupune posibilitatea controlului accesului în zone

nesupravegheate, prin interzicerea sau permiterea, după caz, a accesului personalului

sau echipamentului. Sistemul trebuie să funcţioneze în cele mai diverse medii de

operare – terestru, aerian, naval sau subteran, în orice tipuri de teren, climă şi condiţii de

stare a vremii, fără a produce efecte negative pe termen lung asupra mediului. Exemple

de zone care pot fi protejate astfel sunt: baze militare, zone de interes, graniţe,

infrastructura cheie, puncte vitale şi zone de acces, secţiuni de drumuri, puncte de

control, pasaje subterane etc.

AAC trebuie să permită coordonarea cu celelalte capabilităţi cu care se

suprapune în perimetrul controlat, precum cele de supraveghere şi manevră a forţelor,

pentru a se realiza optimizarea utilizării resurselor şi a se evita situaţiile de conflict

intern, precum fratricidul.

De asemenea, sistemul trebuie să fie flexibil şi modular, pentru a permite

folosirea lui la nivel tactic, în operaţii desfăşurate de la pluton până la brigadă, într-o

gamă diversă de misiuni, de la monitorizarea graniţelor, protecţia bazelor militare şi

supraveghere, până la realizarea de obstacole în mediul urban şi în teren complex.

Alte cerinţe majore identificate pentru realizarea sistemului sunt

interoperabilitatea, siguranţa în amplasarea şi utilizarea de către operatori, care trebuie

să deţină controlul total al deciziei şi letalităţii efectului, funcţionarea în regim

neîntrerupt, respectiv reversibilitatea, pentru a permite demontarea şi redislocarea

echipamentului.

Pregătirea necesară pentru operarea sistemului trebuie să fie de nivel minim, cu

posibilitatea de a fi încorporată în pachete standard de instruire, utilizarea trebuie să fie

facilă şi intuitivă, iar operaţiunile de bază pentru mentenanţa sistemului şi reparaţiile

curente – precum înlocuirea bateriilor – să poată fi executate de către operator la locul

de amplasare, fără a necesita intervenţia specialiştilor.

Utilizarea AAC poate avea aplicabilitate şi în alte domenii, precum:

sprijinul operaţiilor de contramobilitate, prin reducerea posibilităţilor de

manevră a inamicului şi interzicerea selectivă a folosirii terenului de către acesta,

inclusiv prin crearea de obstacole în zonele de ducere a operaţiilor terestre. Astfel, se

reduce efectul superiorităţii numerice şi se realizează canalizarea forţelor adversarului în

zone nefavorabile, în mod gradat şi diferenţiat, în funcţie de situaţia tactică şi nivelul

ameninţării;

sprijinul de geniu pentru realizarea protecţiei forţei, inclusiv protecţia

campurilor şi bazelor militare, constă în desfăşurarea acelor activităţi pentru

minimizarea riscurilor şi efectelor acţiunilor inamicului asupra forţelor şi obiectivelor

proprii;

sprijinul operaţiilor de mobilitate, prin acţiuni desfăşurate în scopul menţinerii

libertăţii de mişcare a forţelor proprii în zonele desemnate.

Până la această dată, ţările care au făcut paşi importanţi în direcţia implementării

unor sisteme AAC la nivel naţional sunt Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania şi

SUA.

Astfel, geniştii olandezi au dezvoltat un sistem pe bază de mine pentru

interzicerea accesului în zonele protejate (Mine-based Area Denial – MAD), care se


bazează pe un singur tip de mijloc de răspuns, respectiv minele antiblindate, ca soluţie

temporară, prin folosirea unor tehnologii deja existente.

Sistemul este compus din trei componente principale:

senzori – „ochii şi urechile” sistemului, care pot

identifica tipul elementului infiltrat în zonă şi direcţia de

deplasare a acestuia, având şi capabilităţi de autodiagnosticare

privind locaţia şi nivelul energiei proprii;

ecran de control tip

tabletă, conectat atât la

senzori, cât şi la mijloacele

de răspuns, asigurând

cunoaşterea permanentă a

locaţiei şi controlul

acestora în zona protejată;

mijloace de răspuns de tip mine antiblindate de generaţia a doua, care pot fi

armate şi dezactivate de la

distanţă, de către operator, prin

intermediul ecranului de control.

Mijloacele de răspuns pot

fi de tip letal sau neletal, oferind

astfel posibilitatea folosirii

sistemului şi pe timpul exerciţiilor

şi activităţilor demonstrative,

mijloacele cele de tip neletal fiind

reutilizabile, pentru reducerea

costurilor asociate.

Conceptul norvegian „Områdekontroll”4 are ca finalitate achiziţia unui sistem

modern, eficace şi rapid dislocabil pentru realizarea AAC, prin utilizarea unor variante

îmbunătăţite ale senzorilor, mijloacelor de răspuns şi măsurilor de contramobilitate

aflate deja în dotarea forţelor norvegiene.

SUA utilizează sisteme care

furnizează capabilităţi AAC în cinci arii de

interes privind capabilităţile principale

pentru securitatea bazelor militare, astfel:

securitatea perimetrală: sistemul

tactic de securitate (Tactical Security

System – TSS), compus dintr-o gamă de

senzori cu acţiune la suprafaţă, în subteran

sau în apă, precum şi camere de

supraveghere video cu rază scurtă de

acţiune;

4 Controlul teritoriului, în traducere liberă (n.a.).


supraveghere şi detecţie cu

rază lungă de acţiune: un sistem

terestru de supraveghere, dislocabil,

bazat pe radare de supraveghere zi-

noapte, amplasate în turnuri terestre, cu

capabilităţi de detectare a ameninţărilor

până la distanţe de 10 km;

controlul punctelor de acces:

personal şi obstacole tip barieră,

complete de verificare şi inspecţie

portabile pentru accesul în baze şi controlul traficului;

avertizarea şi alertarea bazelor: o gamă de sisteme audio şi vizuale care

furnizează detalii rapide şi specifice privind multiple ameninţări la adresa bazelor

militare, precum şi direcţionare şi răspuns adecvat la acestea;

integrarea datelor transmise de senzori: un program de calculator care

analizează şi integrează datele transmise de senzori privind supravegherea, securitatea şi

apărarea bazelor, furnizând în acelaşi timp variante de răspuns la ameninţări specifice.

Sistemul modular de lansare a minelor antiblindate (Vehicle Launched

Scatterable Antitank System – VLSAS), utilizat de Marea Britanie, este o adaptare a

modelului american Volcano care permite dislocare rapidă în teren a câmpurilor de

mine dispersabile antiblindate şi are ca elemente componente, pe lângă muniţiile

antiblindate, lansatorul de mine, platforma de comunicare cu lansatorul şi un modul de

comandă electronică a sistemului.

Sistemul folosit de Spania

permite controlul la o distanţă de

siguranţă a accesului persoanelor în

zona protejată şi constă într-o reţea

dislocabilă de senzori şi elemente de

acţionare, conectate la o unitate de

control şi un ecran auxiliar, operate

de factorul uman, care acţionează

sistemul numai după confirmarea

prezenţei elementului inamic,

eliminând astfel posibilitatea

declanşării accidentale sau fără

discriminarea ţintelor.

În contextul actual al restricţiilor asumate ca semnatar al Convenţiei de la

Ottawa privind interzicerea utilizării minelor antipersonal, cât şi ţinând cont de situaţia

politico-militară tot mai dinamică şi volatilă din zonă, este necesar ca şi România să

includă acest domeniu foarte important – al controlului accesului în zonele protejate –

ca prioritate în programele de achiziţie şi înzestrare derulate, în strânsă legătură cu

nevoia de interoperabilitate şi conceptul Smart Defence, atât pentru furnizarea

capabilităţilor multidomeniu la care contribuie acesta, cât şi pentru asigurarea

interoperabilităţii cu sistemele partenerilor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.


TENDINŢE PRIVIND APLICAREA TEHNOLOGIEI STEALTH

Locotenent-colonel Marius GÂJU

Arta de a camufla, a ascunde şi a înşela adversarul îşi are originile încă din

primele momente ale istoriei conflictelor armate.

Strategiile de luptă se bazează pe îndeplinirea şi răspândirea rapidă, durabilă a

sistemelor de luptă polimorfe, bine ascunse şi cu un nivel de protecţie înalt care se

confruntă cu sisteme moderne de recunoaştere. Astăzi, dezvoltarea tehnologică a

realizat perfecţionarea sistemelor de senzori şi a schimbat condiţiile de desfăşurare a

conflictelor armate. Ochiul uman poate fi, încă, senzorul dominant, dar pericolul major

vine de la „ochiul artificial” dispus pe platforme de cercetare sau cercetare-lovire

terestre, aeriene sau cosmice.

Războaiele secolului trecut au arătat carenţele existente în domeniul mascării şi

urmările negative ale utilizării în mod defectuos ale acesteia.

Supravieţuitorii pot depune mărturie despre precizia şi puterea distructivă a

sistemelor de arme moderne, care împreună cu ajutorul celor mai recente sisteme de

cercetare şi recunoaştere nu oferă mari şanse de supravieţuire celor atacaţi5. Se

apreciază că orice ţintă descoperită şi recunoscută este neutralizată în proporţie de 90%.

Eficacitatea acestor sisteme de arme este atât de mare încât orice ţintă militară

neprotejată, aflată în apropierea zonelor de luptă poate fi considerată aprioric pierdută.

Noua calitate a senzorilor de recunoaştere a oferit specialiştilor în domeniul

CCD impulsul necesar dezvoltării tehnicilor, mijloacelor şi materialelor de camuflare,

ascundere şi înşelare.

Procedeele de luptă şi sistemele de armament, fiecare luat în parte sau în cooperare

pot influenţa în mod pozitiv obţinerea victoriei în luptă. Din această cauză, protecţia efectivă

a forţelor şi mijloacelor proprii

faţă de acţiunea sistemelor de

cercetare lovire de înaltă

precizie a căpătat un caracter

de prioritate în condiţiile

actuale. Viabilitatea unei

acţiuni militare depinde de

mijloacele de mascare folosite

pentru protejarea forţelor şi

mijloacelor înaintea intrării lor

efective în luptă, pe timpul

luptei şi după încheierea

acesteia.

Probabil că nu mai este o noutate pentru nimeni cuvântul în limba engleză

„stealth”. Toată lumea interesată a auzit, cu siguranţă, de tehnologia „stealth”,

dezvoltată între anii 1970 şi 1990 de SUA, pentru reducerea semnăturii radar, pornind

de la adaptarea formei exterioare, structurii şi învelişului aeronavelor militare.

5 Comisar-şef ing. Gheorghe Petre Plotuna, Contribuţii la studiul posibilităţilor de camuflare a ţintelor detectabile cu

ajutorul sistemelor optoelectronice de vedere pe timp de noapte, Editura Academia Tehnică Militară, Bucureşti, 2007,

p. 72.


Încercând o definire generală a conceptului am putea spune că prin tehnologia

„stealth” se urmăreşte aplicarea de contramăsuri pentru evitarea detectării avioanelor,

rachetelor şi navelor militare în scopul de a le face mai puţin vizibile (ideal invizibile) şi

a le creşte şansele de a rămâne nedetectate.

Această tehnologie s-a dovedit fezabilă, dar pretenţioasă în realizare şi, în

primul rând, foarte costisitoare, iar în acelaşi timp, dificil de procurat, motiv pentru care

primele variante experimentale au fost testate după anul 1990.

Tehnologia „stealth” s-a dezvoltat în decursul anilor în domeniile: radar

(domeniul cel mai important şi pentru care a fost concepută iniţial), infraroşu, vizibil,

acustic, vapori de apă, dioxid de carbon, fum.

Invizibilitatea radar, după cum am prezentat anterior, se obţine prin aşa-zisa

reducere a secţiunii

tranversale echivalente

(RCS – radar cross section).

Tehnologia „stealth” îşi

propune ca datorită

proiectării şi utilizării de

materiale şi vopsele speciale

să realizeze obiecte, fie că

este vorba despre o aeronavă

sau un submarin, care să

prezinte un profil mai mic

pentru a rămâne nedetectat.

Prin proiectare se urmăreşte adoptarea de forme ce reflectă foarte puţin undele

electromagnetice din spectrul folosit de radare (forme cu o anumită curbură), a formelor

ce reflectă undele radar concentrat în anumite direcţii (suprafeţe plane, derive înclinate

etc.), dar şi evitarea celor care reflectă undele radar ca o oglindă perfectă (colţuri cave

tridimensionale, de exemplu guri de admisie a aerului în motoare).

De asemenea, aeronavele vor fi echipate cu geamuri metalizate (pentru ca

undele radar să nu se reflecte de cavităţile interioare) şi cu dispozitive pentru lansarea

contramăsurilor radar active.

Pentru construcţia tehnicii în sistem „stealth” sunt incluse materiale care nu

reflectă undele radar (plastice, compozite) şi materiale care absorb undele radar (vopsele

pe bază de ferite).

Alături de măsurile tehnice (folosirea materialelor speciale şi proiectare

adecvată), tehnologia „stealth” presupune şi aplicarea operaţională a unor tactici

corespunzătoare. Planificarea misiunilor se poate face cu pătrundere şi retragere la o

altitudine cât mai joasă, unde relieful ecranează radarele (tehnica LO-HI-LO). Această

măsură este însă ineficientă dacă adversarul dispune de radare ambarcate pe avioane

care patrulează la mare înălţime.

Este cunoscut şi recunoscut faptul că aeronavele sunt echipate cu motoare puternice

care prin jetul generat degajă o mare cantitate de căldură. Pentru reducerea semnăturii

termice (în infraroşu) trebuie ca această căldură să fie diminuată cât mai mult posibil.

Avionul invizibil a fost un vis de multe decenii al specialiştilor militari

americani, dar şi al altora. Parţial se poate spune că s-a realizat. De ce parţial? Pentru că

problema nu este rezolvată satisfăcător în spectrul vizibil, invizibilitatea fiind obţinută


numai pe timp de noapte, ceea ce limitează disponibilitatea numai la misiuni de noapte.

Aceasta a fost, evident, o situaţie care nu a putut fi tolerată şi a fost lansat un program

pentru a stabili dacă s-ar putea face de fapt aparatul de zbor „invizibil”.

S-a încercat cu vopsirea în diferite nuanţe folosind vopsele speciale. Rezultatele

nu au fost cele aşteptate, aşa că s-a apelat la un sistem special de iluminare, dar şi la alte

tehnologii pentru a le face aproape invizibile ochiului uman.

Reducerea semnăturii acustice produsă de motoare conduce la măsuri

asemănătoare cu cele pentru reducerea semnăturii termice.

Particulele de carbon, eliminate de motoare, sunt centre de condensare a

umidităţii atmosferice. Pentru realizarea mascării trebuie evitată formarea dârelor de

condensare. Măsurile pentru evitarea acestui fenomen constau în planificarea misiunilor

la înălţimi mici (unde aerul nu este saturat cu vapori de apă) şi înlocuirea motoarelor cu

unele de puteri mai mici (care să nu elimine mulţi vapori proveniţi din arderea

hidrogenului din hidrocarburile combustibilului).

Tehnologiile „stealth” sunt, în prezent, relativ eficiente pentru evitarea detecţiei

prin radar şi, împreună cu celelalte măsuri, asigură mari şanse de succes împotriva unui

adversar mai puţin dotat tehnologic şi tehnic, însă nu sunt eficiente împotriva unui

adversar care dispune de teledetecţie prin satelit6.

În general, nu se poate obţine concomitent şi la un nivel înalt şi viteză, şi

capacitate de încărcare, şi invizibilitate. Situaţia, în acest sens, a avioanelor

reprezentative care beneficiază, în prezent, de tehnologia „stealth”, se prezintă astfel:

la F-117 sunt limitate viteza (ca urmare capacitatea de luptă aer-aer),

supravieţuire în caz de observare şi capacitatea de încărcare;

la F-22 Raptor este limitată capacitatea de încărcare;

la B-2 Spirit este limitată viteza şi, în caz de observare, capacitatea de

supravieţuire.

În paralel cu dezvoltarea tehnologiei „stealth” de către SUA, încă din anii '80,

fosta URSS a dezvoltat un program ultrasecret de realizare a unei replici ruseşti la

programul american, dar colapsul imperiului sovietic, de la începutul anilor '90, a redus

drastic posibilităţile de finanţare a unui astfel de program. Primul prototip din cadrul

programului, lansat în anul 1986 şi denumit MIG 1.44, avea să fie finalizat în cea mai

mare parte abia în anul 1994. În paralel, biroul Suhoi a dezvoltat modelul S-37, denumit

„Berkut” (Vulturul auriu), primul aparat care a efectuat un astfel de zbor fiind realizat în

anul 1997, în timp ce prototipul MIG 1.44 a fost lansat în ianuarie 1999.

Suhoi S-37 şi MiG 1.44 au fost declarate drept replică superioară, din multe

puncte de vedere, a programului ATF/F-22 „Raptor”, însă nu erau decât nişte aparate

experimentale care nu corespundeau integral tehnologiei „stealth” realizată la acea dată

în SUA. În anul 1999, academicianul Anatoliy Koroteyev, directorul Centrului de

Cercetări „M.V.Keldysh” (Institut pentru cercetarea ştiinţifică a proceselor termale), a

dezvăluit agenţiei ITAR - TASS că a pus la punct şi testat (atât static, cât şi în zbor) o

nouă metodă de reducere a semnăturii radar, diferită conceptual de sistemul „stealth”.

În anul 2002, Rusia a testat generatorul de plasmă montat pe Suhoi Su-27, care

împreună cu RCS (secţiunea transversală radar), a redus vizibilitatea de 100 de ori7.

6 Stealth – www.armystudyguide.com/content

7 http://www.network54.com/Forum/221692/thread/1042737863/last-1106049473/ Russian Air Force to Upgrade 20Su-27s

in 2003.

http://www.network54.com/Forum/221692/thread/1042737863/last-1106049473/


Sistemul rusesc creează artificial un „nor” de particule de plasmă în jurul

aeronavei. Acesta, pe de o parte, absoarbe din energia undelor electromagnetice incidente

ale radarului inamic, iar pe de altă parte, undele electromagnetice au tendinţa să ocolească

norul de plasmă. Teoretic, acest sistem nu ar depinde de forma exterioară sau de structura

aeronavei. Greutatea suplimentară care ar trebui instalată la bord pentru noul sistem nu

depăşeşte 100 de kg, iar puterea ce trebuie generată la bord pentru punerea sa în funcţiune

variază de la câţiva kW la câteva zeci de kW (putere instalată la bord este de 65 kW)8.

Sistemul a fost declarat în anul 2003 a fi disponibil, inclusiv la export, în două

variante – una care reduce semnătura radar a aparatului propriu şi cealaltă care creează

semnale false pentru inducerea în eroare a sistemelor de detecţie ale adversarului9. În

dezvoltare, pe planşetele proiectanţilor s-au aflat MiG-29 şi Su-27 (ulterior, MIG-35 şi

Su-35), declarate ca replică la programul american Joint Strike Fighter (JSF).

În septembrie 2008, comandantul forţelor aeriene ruse, generalul colonel

Alexander Zelin, citat de Ria Novosti, a anunţat că Federaţia Rusă a început testarea

noilor avioane de vânătoare de generaţia a cincea, care au fost introduse în serviciu în

anul 2013. Noul avion de luptă, denumit Suhoi PAK FA sau T-50, beneficiază de

tehnologia plasma „stealth” şi a fost proiectat să facă faţă avioanelor americane de

ultimă generaţie, F-22 Raptor şi F-35 Lightning II10

.

De asemenea, cercetătorii ruşi afirmă faptul că această tehnologie este

disponibilă şi poate fi aplicată pe orice tip de tehnică terestră. Viitorul va demonstra

dacă sistemul cu „nor” de plasmă este superior, fiabil şi la fel de fezabil precum

tehnologia americană „stealth”.

De altfel, tehnologia „stealth” aplicată, iniţial, în special aeronavelor, după anul

2000 a fost extinsă şi asupra echipamentelor terestre, şi chiar individuale, fiind realizate

modele de uniforme noi, create cu ajutorul tehnologiei digitale avansate. Specialiştii

susţin că aceste modele pot fi aplicate, cu uşurinţă, numai ca formă specializată

individualizată şi creează dezavantaje în cazul folosirii peste camuflajul convenţional.

8 http://www.military-heat.com/43/russian-plasma-stealth-fighters

9 http://www.worldaffairsboard.com/military-aviation/8906-russia-develops-stealth-aircraft-UsingPlasmaScreenTechnology,

5/11/2009 10

Moscova se dotează cu Suhoi PAK FA, varianta rusească a lui F-22 Raptor, http://www.ziua.net/news.php?data=2008-

10-10&id=9142


STABILIREA UNEI METODE UNICE NATO DE DETERMINARE A CAPACITĂŢII PORTANTE A PODURILOR

Maior Ovidiu DAMIAN

Centrul de Excelenţă NATO pentru Geniu

Un aspect important în planificarea și executarea misiunilor este

identificarea itinerariilor de deplasare/manevră, în vederea asigurării

mobilităţii forţelor proprii. Ofiţerii de stat major de arma geniu participă

activ la acest proces de planificare, iar una dintre contribuţiile lor majore

o reprezintă raportarea capacităţii portante a podurilor ce se află de-a

lungul acestor itinerarii analizate la nivelul Statului Major. Comandanţii

forţelor de manevră solicită date certe cu privire la poduri şi podeţe, indiferent de tipul

şi arhitectura acestora, pentru a se asigura că acestea pot susţine deplasarea tehnicii şi

echipamentelor militare. Odată cu ratificarea în anul 2017 a STANAG 2021 şi ATP-

3.12.1.5 – Military Load Classification of Bridges, Ferries, Rafts and Vehicles, statele

membre NATO şi partenere au adoptat un cod unic de evaluare, clasificare şi raportare,

aplicat atât vehiculelor militare, cât şi podurilor, pentru a facilita compararea capacităţii

portante a podurilor cu volumul maxim de încărcare a unui vehicul militar. Valorile de

clasificare a încărcăturii militare (MLC - Military Load Classification) sunt atribuite atât

vehiculelor militare, cât şi podurilor. Atât timp cât MLC-ul unui vehicul nu depăşeşte

MLC-ul podului, se poate trage concluzia că podul poate susţine în condiții de siguranță

traversarea temporară a acestui vehicul. Deoarece, în general, acţiunile militare se

desfăşoară cu rapiditate, în context multinaţional şi în diferite medii operaţionale,

structurile de geniu au nevoie de un instrument analitic rapid şi eficient, recunoscut şi

acceptat la nivelul Alianţei, pentru a determina prin metodologii comune atât MLC

pentru vehiculele militare, la nevoie, cât mai ales pentru podurile existente. Aceste

metode ar spori cooperarea mutuală dintre Forţele Aliate, ar consolida şi fluentiza fluxul

informaţional, ar sta la baza luării unor decizii critice şi oportune, ar contribui, cu alte

cuvinte, la standardizare şi interoperabilitate în rândul forţelor partenere.

Proiectul NATO de determinare a capacităţii portante a podurilor

Încă din anul 2010, Germania a semnalat

problema necesităţii unei metode unice NATO

de determinare a capacităţii portante a podurilor

ca o cerinţă operaţională pentru a veni în

sprijinul mobilităţii forţelor de manevră. În

acelaşi an, fostul grup de asigurare a

capabilităţilor pe linia armei Geniu în NATO

(NATO Land Capability Group 7), în prezent

denumit Material Panel, subordonat Grupului de

Lucru NATO pe linie de geniu – NATO Military

Engineering Working Group (MILENG WG) – a

acceptat această cerinţă operaţională şi a

convenit pentru înfiinţarea unei echipe de experţi – Team of Experts Military Bridge

Assessment (ToE MBA) care, prin întâlniri punctuale, urma să identifice şi să propună

soluţii pentru o modalitate simplă şi eficientă de determinare a capacităţii portante a


podurilor civile utilizate în scop militar. Germania a preluat conducerea acestei echipe

de experţi, în compunerea căreia s-au alăturat experţi în domeniu reprezentând ţări

precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Polonia, Franţa,

Danemarca, Italia, Suedia şi Austria.

În paralel, s-au iniţiat demersuri pentru crearea de platforme comune de instruire

în vederea realizării schimbului de informaţii, respectiv evaluarea tehnicilor şi

procedurilor curente, naţionale, de cercetare şi evaluare a podurilor. Prima iniţiativă în

acest sens a avut-o Belgia, care a organizat, atât în anul 2013, cât şi în 2014, un curs

internaţional denumit Bridge Assessment and Reconnaissance Team (BART). Ulterior,

pe baza unui acord încheiat între Belgia, Germania şi Centrul de Excelenţă NATO

pentru Geniu (MILENG COE), s-au organizat 3 cursuri denumite International Bridge

Assessment Course (IBAC) în anii 2015, 2016 şi 2017. Încă de la început, aceste

platforme comune de instruire au afişat abordări distincte şi metode naţionale diferite

pentru evaluarea capacităţii portante a podurilor, conducând adesea la rezultate

divergente, creând confuzie şi nesiguranţă. Prin urmare, s-a conturat încă o dată

necesitatea unei standardizări în domeniu, concluzia substanţială fiind de a se stabili o

metodologie unică de evaluare a podurilor pentru a fi propusă ca standard NATO.

Aceste constatări au fost prezentate în cadrul NATO Senior Joint Engineer Conference

în decembrie 2015 la Praga, iar şefii structurilor de Geniu din cadrul Alianţei au cerut ca

MILENG WG și MILENG COE să revizuiască STANAG 2021 pentru a propune un

standard comun NATO pentru evaluarea podurilor.

Ca urmare, prin aportul personal al subsemnatului, MILENG COE a iniţiat, în

iunie 2016, un proiect NATO denumit The Interoperable Bridge Classification Project,

care a fost aprobat şi finanţat de către NATO prin Emerging Security Challenges

Division (ESCD). Scopul principal era de

a finanţa dezvoltarea unui sistem integrat,

care să combine module de cercetare, de

calcul şi de raportare într-o aplicaţie

software care, până la sfârşitul anului 2017

să fie pregătită pentru diseminare către

toate statele membre NATO şi partenere.

În urma organizării a două

evenimente majore la sediul MILENG COE

intitulate The NATO Interoperable Bridge

Classification methods Demonstration and

Trials Workshop, în 26-28 septembrie 2016

şi The Final Test-Bed Workshop, în 17-19

iulie 2017, precum şi ca urmare a lucrului în

cadrul ToE MBA (noiembrie 2016 în Marea

Britanie, iunie 2017 în Statele Unite şi

noiembrie 2017 în Germania), la sfârşitul

anului 2017, următoarele produse au

rezultat în urma proiectului:

o broşură destinată evaluării rapide a podurilor prin metoda corelaţiei, dar şi

prin metoda observării traficului rutier (metoda siluetelor), aplicabilă atât podurilor

rutiere, cât şi celor improvizate, cu sau fără restricţii de tonaj;


o aplicaţie digitală pentru

platformele ce operează cu programe de

tip Windows pentru evaluarea rapidă a

podurilor, ce respectă atât doctrina

canadiană, cât şi pe cea a Statelor Unite

şi Marii Britanii, dezvoltată de Colegiul

Militar Regal din Canada (The Royal

Military College of Canada);

o aplicaţie digitală pentru

platformele ce operează cu sistemul

Android pentru evaluarea rapidă a

podurilor, dezvoltată de Universitatea Militară din München (The University of

Bundeswehr from Germany);

o aplicaţie digitală pentru platformele ce operează cu programe de tip Windows pentru

evaluarea vehiculelor, cât şi a podurilor, prin metoda expeditivă a corelaţiei şi a siluetelor,

dezvoltată de Colegiul Militar Regal din Canada (The Royal Military College of Canada);

o aplicaţie digitală pentru platformele ce operează cu programe de tip

Windows pentru evaluarea detaliată/analitică a podurilor, ce respectă atât doctrina

canadiană, cât şi cea a Statelor Unite şi Marii Britanii, dezvoltată de Colegiul Militar

Regal din Canada (The Royal Military College of Canada).

Termenul propus inițial – sfârșitul anului 2017 – pentru diseminarea produselor

finale nu a putut fi îndeplinit, în principal deoarece aceste produse au fost dezvoltate de

coordonatori pe baza standardelor lor naționale de construcţie a podurilor, care s-au dovedit

a fi diferite faţă de standardele altor țări. În consecinţă, au fost identificate noi nevoi de

informaţii, care să cuprindă date referitoare la standarde naţionale de proiectare/construcţie

a podurilor şi a fost stabilită o nouă etapizare a activităţilor de dezvoltare și modernizare a

produselor. Ca urmare, pe data de 15 decembrie 2017, The Interoperable Bridge

Classification Project a fost închis oficial și un nou proiect a fost propus de subsemnatul,

denumit The Interoperable Bridge Classification Project - Upgrading to a Geoghraphical

User Interface, acceptat din nou pentru a fi sprijinit financiar de către ESCD/NATO HQ.

Proiectul specifica noi repere temporare pentru dezvoltarea și completarea produselor deja

finalizate la sfârşitul anului

2017, cu un nou termen de

finalizare a acestora, în iunie

2019, obiectivul principal

constând în culegerea de date

şi informaţii despre diferite

standarde naţionale de

proiectare/construcţie a

podurilor şi introducerea

acestora în sisteme, pentru a

conduce la o valoare cât mai

precisă a capacităţii portante a

podurilor, în funcţie de

locaţia geografică unde se

face evaluarea.


În primul semestru al anului 2018, prin contribuţia diferiţilor experţi din cadrul

Naţiunilor, produsele au fost perfecţionate atât din punct de vedere tehnic, cât şi vizual,

iar în vara anului 2018 acestea au fost distribuite pentru prima dată în scop de testare.

Acest lucru a fost posibil în urma organizării la sediul MILENG COE a unui

Grup de Lucru, The NATO Bridge Classification Workshop, în perioada 10-12 iulie

2018, la care au participat reprezentanţi din 16 ţări. Produsele au fost prezentate

participanţilor de către experţii care le-au conceput, au fost explicate caracteristicile

acestora şi au fost diseminate informaţiile necesare, obiectivul principal fiind testarea

acestor produse de către participanţi în ţările de origine şi înaintarea până la sfârşitul lui

2018 a eventualelor propuneri de îmbunătăţire a acestora, în vederea pregătirii variantei

finale a produselor, care va fi distribuită în luna iunie 2019.

Activităţi următoare

Pe termen scurt, intenţia este ca toate produsele să fie finalizate până în vara

anului 2019 şi diseminate oficial către ţările membre NATO şi partenere, pe timpul

desfăşurării MILENG WG din perioada 11-14 iunie 2019, organizat la Roma, Italia.

Pe termen mediu, în paralel se lucrează la

ediţia a 9-a a STANAG 2021 şi ATP-3.12.1.5

Military Load Classification of Bridges, Ferries,

Rafts and Vehicles, în cadrul căreia aceste

produse vor fi propuse ca metode comune

NATO de determinare a capacităţii portante a

podurilor, publicaţie ce va fi oferită ţărilor

membre NATO şi partenere pentru ratificare în

cursul anului 2021.

Pe termen lung, MILENG COE va continua să organizeze în vara fiecărui an

câte un curs NBAC - NATO Bridge Assessment Course cu durata de 5 zile, prin care se

va urmări instruirea liderilor cheie pentru folosirea corectă, rapidă şi eficientă a

produselor rezultate în urma finalizării acestui proiect (perioada planificată pentru 2019

este 24-28 iunie). Ulterior, odată ce ediţia a 9-a a STANAG 2021 va fi promulgată,

MILENG COE va începe demersurile necesare pentru ca NBAC să devină un curs

certificat NATO, de tip Train the Trainers.

În încheiere, personal mă simt mândru că am reuşit de-a lungul ultimilor 3 ani să

derulez acest proiect NATO,

interacţionând şi colaborând cu

experţi şi tehnicieni din cadrul

multor ţări, reuşind ca împreună

să răspundem la o cerinţă de

interoperabilitate şi standardizare

solicitată de la cel mai înalt nivel

pe linie de armă în NATO, oferind

soluţii concrete ce vor îmbunătăţi

modul cum ne instruim, cum

desfăşurăm exerciţii şi aplicaţii

dar, mai ales, modul cum vom

executa misiuni şi operaţii în context naţional sau multinaţional.


IMPLEMENTAREA LA NIVEL NAŢIONAL A MODALITĂŢILOR DE CALCUL A CLASEI MILITARE DE ÎNCĂRCARE PENTRU

PODURI ŞI AUTOVEHICULE

Locotenent-colonel Liviu BOSCAGINI

În domeniul utilizării podurilor

existente, dar şi celor realizate de către

unităţi de geniu sunt instruiţi/

specializaţi din ce în ce mai puţini

militari. Datorită acestui fapt, s-a

identificat necesitatea creării unui

instrument automatizat pentru a ajuta

inginerii şi planificatorii militari în

determinarea în mod precis şi rapid a

clasei militare de încărcare (MLC) a

podurilor existente.

După desfăşurarea la sediul

Centrului de Excelenţă NATO pentru

Geniu (MILENG COE) în luna iulie 2018 a grupului de lucru „The NATO Bridge

Classification Workshop”, s-a planificat şi desfăşurat în perioada 11-12 septembrie

2018, la sediul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait

Donici” din Râmnicu Vâlcea, Convocarea pentru stabilirea metodologiei de calcul a

claselor militare de încărcare/MLC pentru poduri şi vehicule militare şi folosirea unor

softuri standardizate.

Participanţilor prezenţi la convocare li s-au prezentat diferitele proceduri de

evaluare a clasei militare de încărcare existente a podurilor civile, pe baza rezultatelor

actuale ale proiectului (cuprinzând explicaţii de ordin tehnic – precum performanţele

practice asociate cu interfaţa utilizatorului etc.). De asemenea, aceştia au fost instruiţi

privind utilizarea softurilor puse la dispoziţie de către reprezentanţii şcolilor militare de

geniu/experţii civili ai statelor membre NATO, ulterior au executat testarea şi validarea

acestor softuri pentru podurile existente pe teritoriul naţional din zonele de responsabilitate.

Totodată, aceştia au

primit ca sarcină realizarea

unei baze de date, prin

colectarea şi furnizarea unor

detalii constructive ale

podurilor civile (cel puţin 20

de poduri) după modelele

primite la convocare, atât

prin studierea proiectelor de

execuţie ale acestora, în

colaborare cu autorităţile

locale/ naţionale de drumuri

şi poduri care deţin aceste

proiecte, cât şi prin cercetarea podurilor la locul de construcţie.


Pe parcursul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie s-a efectuat cercetarea

pe teren a unor poduri de pe teritoriul naţional, iar acolo unde nu s-a putut am fost

sprijiniţi cu datele tehnice ale podurilor existente pe drumurile naţionale şi judeţene,

prin consultarea unor proiecte de execuţie la arhivele Secţiilor de Drumuri Naţionale,

respectiv Regiilor Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri.

Documentaţia, completată pe parcursul acestor luni cu toate datele cerute de

către responsabilii din unităţile de geniu din teritoriu, a fost înaintată Centrului de

Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN pentru centralizare. Baza de date

realizată a fost înaintată MILENG COE pentru realizarea formei finale a proiectului.

Această problematică a fost discutată în cadrul seminarului privind schimbul de

informaţii pe linie de geniu, desfăşurat la Ingolstadt, Germania. Aceste rezultate vor

contribui la desfăşurarea cursurilor de perfecţionare a ofiţerilor şi subofiţerilor de

geniu care se desfăşoară în Centrul de la Râmnicu Vâlcea, dar şi la versiunea finală a

programului pentru calculul MLC a podurilor (anexă la viitoarea ediţie a

STANAG 2021).

Acest proiect va rezolva o cerinţă importantă în cadrul Alianţei, în domeniul

sprijinului mobilităţii – o metodă standardizată prin care se va putea determina MLC a

podurilor existente, astfel încât forţele Alianţei le vor putea utiliza normal sau cu

limitări.

Produsele proiectului nu sunt făcute să înlocuiască metodologiile naţionale

existente pentru evaluarea podurilor. Responsabilitatea revine fiecărei naţiuni pentru

datele furnizate cu privire la propriile infrastructuri şi anume, acurateţea rezultatelor

calculelor capacităţii portante atât pentru podurile existente, cât şi pentru podurile

realizate de către structurile de specialitate de geniu.


ROBOŢII EOD – TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Locotenent-colonel Mihai GHIŢĂ

Maior Alexandru MINCIU

Chiar dacă roboții EOD au fost introduși recent în Armata României, în armatele

NATO ei sunt folosiți de mai bine de 40 de ani. În continuare vom încerca să prezentăm

dezvoltarea acestor „droizi” lenți care, până la urmă, au un sfârșit „exploziv”. Oriunde

i-a fost teamă omului să meargă, acesta a încercat să dezvolte noi modalități de a

diminua pericolul, prin angajarea, pe cât posibil, de la distanță. De aici a apărut nevoia

de dezvoltare a roboților EOD care, printre multele sarcini pe care le pot îndeplini,

eliminarea/neutralizarea bombelor este una dintre cele mai periculoase, deoarece riscul

de deces al operatorului EOD pândește la fiecare pas.

Roboții EOD au fost folosiți pentru a neutraliza în siguranță muniția explozivă

de peste 40 de ani, de atunci fiind folosiți de sute, dacă nu chiar de mii de ori. Cu toate

acestea, termenul de „robot de eliminare a bombei” este impropriu, deoarece nu sunt

roboți tehnici. Conform DEX, un robot este „aparat automat al cărui program conține un

sistem complex de legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și

care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. El poate înlocui efortul uman,

deși nu are, în cele mai multe cazuri, vreo asemănare cu omul sau un mod de

funcționare de tip uman”. Termenul a fost preluat din piesa „Rossum’s Universal

Robots” (1920) aparținând scriitorului ceh Karel Capek. În prezent se utilizează roboți

foarte performanți și în alte domenii: la fabricarea de automobile, asamblarea de

avioane, realizarea de produse electronice sau care „execută unele lucrări în condiții

periculoase pentru om”[1]

. Potrivit Dicționarului Oxford Englez, un robot este „o mașină

capabilă să efectueze automat o serie complexă de acțiuni”[2]

.

O definiție mai potrivită pentru un robot EOD poate fi aceea de „dronă”, la fel ca

vehiculele fără pilot, deoarece sunt controlaţi de la o distanță sigură de un operator

uman. Acești roboți operează ca o prezență fizică, la distanță, pentru experții în

eliminarea/neutralizarea bombelor sau „doctorii de bombe”, așa cum sunt cunoscuți în

armata britanică. Acest lucru le permite să examineze cu atenție dispozitivele și să le

mute într-o altă zonă, fără a se pune pe ei înșiși sau pe ceilalți în pericol. Odată ce

dispozitivul a fost examinat, robotul îl poate pune în stare sigură. Totodată, precizăm că

roboții nu neutralizează doar bombe, ei pot neutraliza orice dispozitiv care ar putea

exploda: minele terestre, dispozitivele explozive improvizate sau munițiile.

Unul dintre primii roboți EOD a fost Mark 1. Acesta a fost dezvoltat de către

armata britanică în 1972, când locotenent-colonelul Peter Miller a venit cu ideea de a

folosi un șasiu cu motor electric pentru a tracta dispozitive suspecte, cum ar fi bombele

amplasate sub vehicule, astfel încât acestea să poată fi detonate în siguranță fără a răni

vreo persoană. Prototipul inițial s-a dovedit dificil de manevrat, astfel că „Centrul de

inginerie și vehicule militare” din Chertsey (în prezent nu mai există) a adus

îmbunătățiri la sistemele de control și de urmărire al acestuia.


Robot de eliminare a bombei controlat prin cabluri

Mai târziu, Miller a adăugat la robot „pigstick-ul” maiorului Robert Patterson -

termenul militar „pigstick” definea un jet puternic de apă - ceea ce a făcut ca robotul lui

Miller să poată neutraliza bombe, nu doar să le mute/tracteze din locurile periculoase.

Investigarea unui dispozitiv suspect de către un robot fără a pune în pericol pe cineva

În zilele noastre, cheia unei misiuni de eliminare a unei bombe este aceea de a o

face nefuncțională, fără să o detoneze. În mod obișnuit, roboții fac acest lucru prin

„tragerea” unui jet puternic de apă cu o presiune foarte mare asupra firelor

dispozitivului. Un dispozitiv exploziv necesită, de regulă, o sursă de alimentare pentru a

detona, iar împiedicarea alimentării cu energie electrică a acestuia, prin întreruperea

circuitului electric, face ca dispozitivul exploziv să devină nefuncțional și de cele mai

multe ori „sigur”. Cu toate acestea, unele dispozitive au sisteme secundare care pot

determina explozia dispozitivului în cazul în care acesta este manipulat. De aceea,

eliminarea dispozitivelor explozive este cel mai bine să fie efectuată cu ajutorul unui

robot.


Roboții sunt controlați de operatorii EOD de la o distanță sigură, aceștia fiind

capabili să vadă pe un ecran ceea ce „vede” robotul, printr-o serie de camere montate pe

carcasa exterioară a robotului, care transmit permanent imagini operatorilor. De obicei,

există o cameră de luat vederi montată pe partea frontală a robotului, astfel încât

operatorul să fie capabil să vadă pe unde merge robotul, împreună cu o a doua cameră

montată pe brațul de acționare, pentru a oferi o vedere mai largă asupra zonei

înconjurătoare. Primii roboți erau controlați cu ajutorul unor funii dar, pe măsură ce

tehnologia a avansat, a fost introdus un cablu de telecomunicații pentru a transmite

comenzile către sistemele electrice ale robotului. Cu toate acestea, existența acestui

cablu limitează raza de acțiune a robotului, existând riscul ca acesta să fie prins sau

încurcat pe obiectele din jurul sau de pe traseul către dispozitivul exploziv.

Detonarea unei bombe în Irak cu ajutorul robotului EOD

În zilele noastre, majoritatea roboților folosiți de structurile EOD sunt controlați

prin intermediul legăturilor wireless. Acest lucru a avut drept urmare o creștere

considerabilă a razei de acțiune a acestora dar, pe de altă parte, există riscul de hacking

al acestora, risc minim totuși, datorită sistemelor de protecție ale acestora.

Deși designul roboților s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului, misiunea

de bază a acestora a rămas aceeași. Cu toate că tehnologia folosită s-a dezvoltat,

minimizat și în același timp a devenit mai robustă, roboții folosiți pentru îndepărtarea

bombelor sunt în continuare urmăriți de operatori, sunt roboți controlați de om, cu un

„braț” ce poate manipula dispozitivele suspecte.

În ceea ce privește

mobilitatea, roboții au plecat de

la a avea o singură pereche de

șenile, iar acum s-a ajuns la

variante cu două perechi de

șenile sau la altele care au șase

sau mai multe roți. Acest lucru

le permite acestora să

traverseze un teren tot mai

dificil, iar unele modele pot

chiar să urce pe scări.


Brațul roboţilor oferă o versatilitate deosebită, iar cele mai multe echipe EOD au

în prezent diferite instrumente care pot fi atașate la acesta. Acest lucru permite robotului

să ocolească diferitele obstacole care împiedică înaintarea sa ori să treacă de acestea -

utilizarea cleștelui de sârmă permite tăierea gardurilor din sârmă. De asemenea, roboții

EOD sunt destinați să lucreze într-o varietate de condiții ostile, aceștia fiind în măsură

să reziste la condiții meteo extreme.

În funcție de destinația acestora, roboții pot avea diferite dimensiuni, de la

roboți care pot fi purtați în rucsacul militarului și pot fi efectiv aruncați în/pe clădiri,

până la cei de mărimea unei mașini de tuns iarba, dar cu aparatură X-ray și senzori

de detectare a explozivilor.

Dezvoltarea roboticii

și a sistemelor de control la

distanță va determina

apariția unor roboți tot mai

sofisticați. Există prototipuri

dezvoltate care sunt capabile

să sară peste ziduri și să

aterizeze pe cealaltă parte,

altele sunt dezvoltate având

două brațe, oferind astfel

roboților o mai mare

dexteritate manuală, care

le permite să deschidă

portbagajul de la o mașină și să „privească” înăuntru.

În acest moment încep să fie proiectați și dezvoltați roboți specializați, iar

tendința actuală este ca în loc să se utilizeze un singur robot multifuncțional, să fie

folosiți roboți cu funcțiuni specifice/diferite. Aceștia vor opera împreună, în echipă,

unul va descoperi explozivii, iar celălalt va acţiona pentru neutralizarea propriu-zisă a

acestora.

În concluzie, pe măsură ce tehnologia din spatele roboților EOD se

îmbunătățește, numărul de vieți salvate de aceștia va crește. Sethu Vijayakumar,

profesor și director al centrului de robotică din Edinburgh, spunea despre roboții EOD

că aceștia „...pot intra, pot fi controlaţi de la o distanță sigură și, în cel mai rău caz, pot

fi sacrificați”[3]

.

BIBLIOGRAFIE:

[1] https://dexonline.ro/definitie/robot;

[2] https://en.oxforddictionaries.com/definition/robot;

[3] http://robotikhome.com/robotic-bomb-disposal

Surse foto:

1. Getty Images

2. https://taskandpurpose.com/eod-bomb-disposal-bots-onr

https://dexonline.ro/definitie/robot

https://en.oxforddictionaries.com/definition/robot

http://robotikhome.com/robotic-bomb-disposal

https://taskandpurpose.com/eod-bomb-disposal-bots-onr


INTEGRAREA EXOSCHELETULUI ÎN CÂMPUL DE LUPTĂ MODERN

Locotenent-colonel Constantin EFRIM

Centrul de Excelenţă NATO pentru EOD

Misiunile de neutralizare şi distrugere a dispozitivelor explozive (EOD) constituie

operațiuni deosebit de periculoase prin natura lor, operatorii EOD riscându-și viața pe

timpul contracarării amenințărilor de acest fel[1]

. Profesia de operator EOD este

considerată una dintre cele mai periculoase ocupații din lume, probabil cea mai

periculoasă din mediul militar. Până în prezent, dispozitivele explozive improvizate (IED)

sunt responsabile pentru producerea majorității deceselor și rănirilor grave ale militarilor

aliați pe timpul operațiunilor din Irak (4886) și Afganistan (3559)[2]

. Din păcate, IED-

urile au devenit arma preferată a atacurilor teroriste asupra personalului civil și militar

aproape peste tot în lume. De exemplu, doar în 2018, în regiunea Indo-Pacifică au avut

loc un număr de 1175 de evenimente IED[3]

. Proliferarea utilizării unei astfel de arme a

dus la creșterea rolului operatorilor EOD în căutarea, neutralizarea și eliminarea IED.

Pentru a se proteja împotriva efectelor exploziei (suprapresiune, fragmentare, impact și

căldură) și pentru a diminua riscul expunerii, personalul EOD poartă echipament special,

un costum de protecție împotriva efectelor provocate de explozia bombelor. Datorită

materialelor folosite (necesare pentru a asigura o protecție minimă balistică), costumul de

protecție este extrem de greu, greutatea sa medie fiind mai mare de 30 kg. Acest lucru

conduce la creșterea consumului de energie și, în consecință, la imposibilitatea operatorului

EOD de a desfășura acțiuni pe termen lung.

Observând sursele istorice și dovezile materiale aferente, se poate spune că

dezvoltarea echipamentelor de protecție a evoluat concomitent cu cea a armelor

ofensive și efectelor acestora.

Protecția luptătorului a reprezentat o preocupare constantă de-a lungul secolelor, cele

mai vechi armuri cunoscute fiind cele descoperite în China antică. În Europa, cea mai veche

armură cunoscută este panoplia Dendra, datând din epoca miceniană (figura nr.1). În istoria

Evului Mediu, armurile au fost folosite în diferite configurații, chiar și în timpul perioadei

utilizării prafului de pușcă. Era modernă vine cu armament avansat, care întrerupe cumva

utilizarea armurilor grele, dar nu în întregime. La începutul Primului Război Mondial, unele

trupe de cavalerie încă purtau armuri pe câmpul de luptă. Folosind aceste surse de inspirație,

cercetătorii militari au încercat să ofere o mai mare protecție trupelor, experimentând și

producând diferite armuri (figura nr. 2). Mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial,

au fost descoperite și întrebuințate materiale noi, mult mai ușoare și mai eficiente (kevlarul,

de exemplu) pentru fabricarea echipamentului individual de protecție balistică.

Figura nr. 1. Armură Myceniană 1400 BC Figura nr. 2. Armură din Primul Război Mondial


Echipamentul de protecție individual EOD

Datorită funcționării defectuoase a unor cantități mari de muniție (bombe de

aviație, proiectile de artilerie, muniții de infanterie etc.), neutralizarea acesteia a devenit

o practică formalizată în Primul Război Mondial (figura nr. 3). Al Doilea Război

Mondial a venit cu și mai multe muniții, mai avansate, inclusiv muniții echipate cu

detonatoare cu acțiune întârziată. Neutralizarea acestor muniții neexplodate (UXO) a

fost una dintre cele mai periculoase misiuni. Chiar și așa, la acel moment încă nu fusese

creat un echipament de protecție special dedicat operatorilor care lucrau pentru

eliminarea pericolului produs de UXO (figura nr. 4).

Figura nr. 3. Muniţii germane neexplodate (1918) Figura nr. 4. Neutralizarea unei bombe (1940)

De-a lungul timpului, dispozitivele explozive improvizate au devenit arma

preferată pentru multe grupuri teroriste din întreaga lume. În paralel cu evoluția acestei

amenințări, echipamentele de protecție specifice pentru operatorii EOD au evoluat și

ele. Cu toate acestea, cei mai mari pași în dezvoltarea acestor echipamente au fost făcuți

după începutul secolului XXI. Intensitatea crescândă a conflictelor și a atacurilor

teroriste a condus la evoluția, adaptarea permanentă și modernizarea tacticilor și

procedurilor EOD, inclusiv a instrumentelor și echipamentelor de protecție specifice.

Dacă iniţial costumul de protecție a fost capabil să protejeze partea superioară a

corpului operatorului doar împotriva fragmentelor mici de metal sau a șrapnelului, fără

a asigura protecția brațelor sau a picioarelor (figura nr. 5), în decursul anilor a evoluat

devenind deosebit de complex (figura nr. 6), oferind o protecție sporită a capului, a

membrelor superioare și inferioare și a trunchiului (figura nr. 7).

Figura nr. 5. Costum de

dezamorsare al Poliţiei din

New York (1972)

Figura nr. 6. Noul costum de protecţie,

alături de echipamentul vechi (1987)[4]

Figura nr. 7. Costumul EOD

actual


Problemele constante și caracteristice evoluției echipamentului de protecție sunt

greutatea și ergonomia. În ciuda accesului la toate materialele și tehnicile noi, operatorii

EOD trebuie să se confrunte, în afara condițiilor tactice, factorilor de mediu și climatici,

care influențează negativ și ele, cu problema greutății mari a echipamentelor, a

mobilității limitate și a manevrabilității reduse. Șansele de rănire a soldatului sunt mai

mari atunci când transportă încărcături grele datorită reducerii agilității, producerii

epuizării premature și creșterii riscului de rănire. Cele mai frecvente leziuni legate de

transportul sarcinilor sunt cele la articulațiile picioarelor, sistemul muscular-osos și

piele. Oricare dintre acestea poate influența negativ capacitatea soldatului de a-și

îndeplini rolul și sarcinile pe câmpul de luptă.

Proiectul IEB

Divizia NATO pentru Provocări Emergente în Domeniul Securităţii (ESCD) a

lansat proiectul Integration of the Exoskeleton in the Battlefield (IEB) în 2017, parte a

pachetului de proiecte din cadrul programului de apărare împotriva terorismului (DAT

POW). DAT POW constituie o cale rapidă de dezvoltare a capabilităților și se

concentrează asupra celor mai critice amenințări teroriste. Proiectul IEB a fost repartizat

Centrului de Excelență NATO pentru EOD (EOD COE), pentru a fi dezvoltat în

colaborare cu Agenția NATO pentru Comunicare și Informare (NCIA). Beneficiarul

acestui proiect de trei ani este Grupul de capabilităţi terestre privind sisteme pentru

militarii debarcaţi (LCG DSS). Scopul principal al acestui proiect este acela de a ajuta

NATO și națiunile din cadrul NATO să înțeleagă posibilitățile de integrare și utilizare a

acestor tehnologii avansate în cadrul programelor militare care vizează dezvoltarea

soldatului viitorului prin augmentarea capabilităţilor sale.

Sistemele de tip Exoschelet

Exoscheletul se referă la sisteme care extind sau amplifică abilitățile fizice ale

unei persoane. Ele ajută o persoană să ridice sau să transporte încărcături mai grele, să

alerge mai repede sau să sară mai sus. În domeniul militar, exoscheletul îi va ajuta pe

militari să acționeze mai bine pentru o perioadă mai lungă de timp, deoarece pot fi mai

bine protejați, pot transporta o încărcătură mai mare sau chiar au mai multă putere,

consumând în acest timp o cantitate redusă de energie.

Cel mai vechi dispozitiv asemănător exoscheletului a fost dezvoltat în 1890

de către Nicholas Yagn (figura nr. 8). Acesta a proiectat un set de aparate asistate de

mers pe jos, pentru sărituri și alergare. O versiune anterioară folosea un arc de

dimensiuni considerabile. Versiunea finală a utilizat saci comprimați pentru a stoca

energia[5]

. În 1917, Leslie C. Kelley, SUA, a inventat și brevetat Pedomotorul (figura

nr. 9,) un aparat alimentat cu abur. Persoanele purtau pe spate un dispozitiv cu aburi

care îi ajuta să alerge trăgând ligamentele artificiale. „Pedomotor” a fost conceput

pentru a reduce nivelul de utilizare a mușchilor pe timpul deplasării și pentru a crește

viteza de mers[6]

.


Figura nr. 8. Dispozitive pentru

facilitarea deplasării, alergării

şi săriturilor

Figura nr. 9. Pedomotorul lui L.C. Kelley

Primele experimente privind posibila exploatare a exoscheletului în scop militar

datează la mijlocul secolului al XX-lea. Un exemplu sunt așa-numitele „amplificatoare

umane”, un costum cu armură dezvoltat de Cornell Aeronautical Laboratories din

Buffalo, New York, încă din anii '60 (figura nr. 10). În anul 1961, laboratoarele au

primit finanțare pentru explorarea aceste idei. Prin cercetările desfășurate, Cornell a

stabilit că structura externă în forma corpului uman, un exoschelet, ar putea prelua sau

chiar realiza anumite sarcini de rutină sau specifice[7]

.

Figura nr. 10. Conceptul amplificării efortului uman

În domeniul militar există o clasificare a acestui echipament în diferite categorii,

pe baza funcțiilor lor[8]

:

exoschelet pentru întreg corpul – sunt mari, au multe dispozitive de acționare

și sunt relativ greu de controlat. Ca rezultat, multe astfel de proiecte au fost modificate

și realizate ca module separate: pentru partea inferioară a corpului, respectiv pentru cea

superioară (figura nr. 11);

exoschelet pentru partea inferioară a corpului – echipament pentru

extremitățile inferioare, oferă asistență picioarelor. Anumite prototipuri transferă

greutatea încărcăturii/echipamentelor pe sol (figura nr. 12);


exoschelet pasiv – nu au actuatori, baterii sau echipamente electronice.

Acestea pot transfera un procent din greutatea echipamentului cărat în spate de către un

soldat direct în pământ (figura nr. 13);

exoschelet autonom energetic – energia necesară este furnizată de utilizator.

Pe măsură ce utilizatorul pășește, flexia și extensia genunchilor rotesc un motor care

încarcă un condensator care, la rândul său, încarcă o baterie (figura nr. 14).

exoschelet staționar – în general, este un exoschelet pentru partea superioară a

corpului. Un exemplu este echipamentul pentru braț[9]

, care simte și anulează mișcarea

de tremur din brațul purtătorului pe timpul ochirii și executării tragerii (figura nr. 15).

Figura nr. 11.

Exoschelet

pentru întreg

corpul

Figura nr. 12.

Exoschelet pentru

partea inferioară

a corpului

Figura nr. 13.

Exoschelet pasiv

Figura nr. 14.

Exoschelet

autonom

energetic

Figura nr. 15. Exoschelet

staționar MAXFAS

Dezvoltarea proiectului

Acest proiect se concentrează pe organizarea de conferințe și demonstrații live

ale tehnologiilor specifice realizării augmentării umane disponibile în prezent. Proiectul

se va încheia prin realizarea unui studiu privind gradul de maturitate tehnologică

(TRLR) și dezvoltarea unui concept de operare (CONOPS) specific acestui tip de

sisteme tehnologice (figura nr. 16).

Figura nr. 16. Evoluţia în timp a proiectului IEB

Primul atelier de lucru (WS) a fost organizat la sediul EOD COE din Trencin,

Slovacia, în noiembrie 2017. Scopul activității a fost crearea unui cadru favorabil

discuţiilor privind tehnologiile specifice EHPA disponibile în prezent, precum și cele

mai recente realizări în acest domeniu. La activitate au participat diferiți reprezentanţi ai

mediului academic, din domeniul militar, precum și al industriei. Primul IEB WS s-a

focalizat îndeosebi pe următoarele subiecte importante:

ultimele realizări în domeniul EHPA (mediul academic);

maturitatea tehnologiei EHPA (industria);

experiență operațională/de testare la nivel național (industrie, domeniu militar).


Pe parcursul desfăşurării atelierului au fost vizualizate două prototipuri:

exoscheletul Ultralight Extreme Ruggedized Integrated Soldier Exoskeleton (UPRISE),

prezentat în figura nr. 17, produs de compania canadiană Mawashi și exoscheletul

Laevo, produs de compania olandeză cu același

nume. Acestea au fost testate împreună cu costumul

de protecție model EOD-9 produs de MED-ENG. S-a

dovedit că îmbinarea celor două tehnologii poate

conduce la un echipament care să vină în sprijinul

operatorilor EOD. De exemplu, exoscheletul

UPRISE a putut fi folosit împreună cu costumul

EOD-9 după executarea unor ajustări minore. În baza

datelor culese, s-a trecut la elaborarea unei liste a

cerințelor minime militare inițiale pentru un concept

de exoschelet pentru EOD. Această listă a devenit

fundamentul discuțiilor ulterioare privind cerințele

militare pentru acest nou concept.

Al doilea IEB WS a fost organizat în martie 2018 în Baza Militară „Maj.

Housiau Quartier” din Peutie, Belgia. Obiectivul principal al celui de-al doilea atelier de

lucru a fost de a investiga modul în care tehnologia disponibilă în prezent poate ajuta

direct în misiunile EOD și modul în care poate sprijini și îmbunătăți mobilitatea

operatorului EOD, rezistența, precizia asupra țintei, precum și creșterea capacității de

încărcare utilă. Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a constat dintr-o

sesiune de revizuire și scriere a cerinţelor minime militare (MMR), precum și o sesiune

practică de experimentare a exoscheletului pe timpul unor scenarii specifice EOD.

Aceste scenarii au fost create pentru a identifica în ce măsură acest prototip de

exoschelet îndeplineşte cerințele minime militare identificate. Operatorii EOD au

simulat efectuarea a diferite sarcini de eliminare a IED (scenariul IEDD) și munițiilor

convenționale (scenariul CMD), purtând costumul de protecție tip GARANT combinat

cu exoscheletul UPRISE. În tot acest timp, o echipă medicală din cadrul Centrului de

Excelenţă NATO pentru Medicină Militară (MILMED COE) a monitorizat, măsurat și

colectat date privind ritmul cardiac, temperatura corporală și alte statistici ale

performerului (figura nr. 18).

Figura nr. 18. Încercări executate pe timpul desfăşurării celui de-al doilea atelier de lucru


În ultima zi a activității, toți pașii efectuați și datele colectate în acest proiect au

fost prezentate membrilor LCG DSS într-o sesiune specială ce a avut loc la sediul

comandamentului NATO din Bruxelles (figura nr. 19).

Figura nr. 19. Aspecte din timpul reuniunii LCGDSS

Acest al doilea atelier de lucru a reprezentat un pas important în demonstrarea

modului în care tehnologia exoscheletului poate veni în sprijinul operatorilor EOD. În

urma interpretării datelor colectate de echipa medicală, se poate afirma că în cele două

scenarii realizate (CMD și IEDD), stresul fizic pentru operatorul EOD a fost mai mic pe

timpul întrebuințării exoscheletului.

Următorul atelier de lucru s-a desfășurat în perioada 17-19 octombrie 2018 la

Praga, Cehia, sub umbrela evenimentului Future Forces Forum. Acesta a oferit

oportunitatea realizării unei comunități de interes în jurul acestui proiect. Activitatea în

sine a prezentat un interes deosebit, la ea participând peste 40 de specialiști militari,

cercetători și producători din Bulgaria, Canada, Cehia, Germania, Olanda, Polonia,

România, Slovacia, SUA, Turcia, Marea Britanie și Ungaria, precum și reprezentanţi ai

ESCD, NCIA, MILMED COE și Centrul Internaţional Geneva pentru Deminare

Umanitară (CICHD). Pe durata a trei zile au fost revizuite și îmbunătățite cerințele

minime militare și s-au stabilit elementele de detaliu pentru întocmirea TRLR și

CONOPS.

Figura nr. 20. Prezentarea stadiului proiectului de

către reprezentantul EOD COE

Figura nr. 21. Prezentarea realizată de către

Laboratorul de Cercetări al US Army


Figura nr. 22. Prezentarea realizată de către

MILMED COE

Figura nr. 23. Prezentarea exoscheletului

realizată de către MAWASHI UPRISE

Evoluţia viitoare a proiectului

Proiectul IEB continuă în anul 2019 prin organizarea a încă două ateliere în

Trencin, Slovacia. Mai mulți dezvoltatori de exoschelete și-au anunțat participarea la

următoarele ateliere. Noi studii și noi teste vor fi derulate cu sprijinul comunității

științifice și industriei de profil în vederea atingerii obiectivului final, realizarea unui

CONOPS viabil și folositor țărilor membre NATO.

Concluzii

Exoscheletele militare sunt dezvoltate de o multitudine de țări, cele mai avansate

în domeniu fiind SUA, China, Canada, Marea Britanie, Japonia și Rusia. Se observă o

intensificare a interesului privind utilizarea acestor echipamente în industria civilă, tot

mai multe companii implementând și utilizând astfel de soluții tehnologice în sprijinul

angajaților lor. Din punct de vedere militar, cercetarea se concentrează asupra utilizării

eficiente a exoscheletului pentru operațiuni de luptă și non-combat, în special pentru

optimizarea performanței soldatului, reducerea consumului de energie și eliminarea

tulburărilor muscular-osoase. Putem afirma că noua tehnologie a exoscheletului nu

numai că va conduce soldații în viitor, ci îi va ajuta, de asemenea, să-și îndeplinească

misiunile într-o manieră mai sigură. Pentru operatorii EOD, fuzionarea exoscheletului

cu costumul de protecție EOD poate fi deja considerat o etapă naturală în evoluția

echipamentelor de protecție specifice acestui tip de operațiuni.

BIBLIOGRAFIE:

[1] AJP-3.18, Allied Joint Doctrine for Explosive Ordnance Disposal Support to Operations, Edition A

Version 1, March 2017;

[2] Statistics, table Fatalities by year and country, http://www.icasualties.org/;

[3] IED Activity Report, Asia-Pacific Counter-IED Fusion Center 2018, 31 December 2018;

[4] David Middlecamp: Before 1987, the county bomb squad’s suit looked like a baseball catcher, The

Tribune, September 01, 2017;

[5] Yagin, Nicholas. „Apparatus for Facilitating Walking” U.S. Patent 440,684 filed February 11,

1890 and issued November 18, 1890;

[6] Kelley, C. Leslie. „Pedomotor” U.S. Patent 1,308,675 filed April 24, 1917 and issued July 1, 1919;

[7] N. J. Mizen: Preliminary design for the shoulders and arms of a powered, exoskeletal structure,

Cornell Aeronaut. Lab. Rep. V0-1692-V-4 (1965);

[8] Bobby Marinov: 19 Military Exoskeletons into 5 Categories, Exoskeleton report.com, July 5, 2016;

[9] Daniel M. Baechle: MAXFAS: a mobile arm exoskeleton for firearm aim stabilization, Spring 2013.

http://www.icasualties.org/


DISPOZITIVELE EXPLOZIVE IMPROVIZATE (DEI) - „ARMA DE OPORTUNITATE” A REŢELELOR TERORISTE


Căpitan Raluca POPESCU

Numărul în creștere al atacurilor cu dispozitivele explozive improvizate (DEI) din

zonele de conflict, la nivel global, demonstrează faptul că acestea continuă să reprezinte

arma „cea mai la îndemână” a rețelelor teroriste, devenind foarte probabil ca acest

fenomen să continue în următorul deceniu. DEI-urile pot folosi pe de o parte încărcături

explozive, iar pe de altă parte o pot face într-un scenariu hibrid complex, folosind

încărcături CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear). Acestea sunt fabricate în mod

improvizat și au rolul de a incapacita personalul și tehnica, precum și de a distruge

facilitățile. DEI-urile sunt arme tactice care pot genera efecte la nivel strategic.

Componența DEI-urilor, precum și sistemul de inițiere, variază de la simplu la

complex. Costurile de producție sunt în general mici, iar componentele includ de la

muniție militară (mine, proiectile de artilerie), la compuși chimici (gen azotat de

amoniu), disponibili pe piață, care pot fi combinați pentru a produce explozivi. Deși

sunt deja folosite de mult timp, în războaiele civile și conflictele la nivel global,

pagubele provocate de DEI-uri au un efect de campanie cumulativ și sunt puncte cheie,

atât pentru teroriști, cât și pentru grupările rebele în lupta lor cu forțele convenționale,

superioare din punct de vedere tehnologic.

Organizația întrunită pentru combaterea amenințărilor cu DEI (Joint Improvised

Threat Defeat Organization - JIDO), întocmește rapoarte cu privire la evoluția atacurilor

cu DEI la nivel global. Rapoartele arată că în perioada aprilie - iunie 2017, în

Afganistan, 3043 de oameni au fost uciși sau răniți în 1143 atacuri cu DEI. Comparativ

cu perioada ianuarie - martie 2017, s-a înregistrat o creștere cu 8% a numărului de

incidente și o creștere cu 39% a numărului de morți și răniți, iar față de aceeași perioadă

a anului 2016, s-a înregistrat o creștere cu 17% a numărului de morți și răniți, cu toate

că numărul de incidente a scăzut cu 18%. Afganistanul a fost singura țară care a

înregistrat o creștere a numărului de morți și răniți, precum și a numărului de incidente

comparativ cu primele 3 luni. De asemenea, se observă o tendință de creștere cu 38% a

numărului atacurilor cu mașini capcană (VBIED - Vehicle Borne Improvised Explosive

Device) și sinucigași (SBIED - Suicide Borne Improvised Explosive Device), în

perioada mai - august 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Irakul a

înregistrat în aceeași perioadă (aprilie - iunie 2017), o scădere cu 15% a numărului de

incidente și cu 30% a numărului de victime, față de primele 90 zile ale lui 2017.

În Afganistan, insurgenții au descoperit că o modalitate eficientă de a descuraja

sprijinul guvernului afgan, acțiunile organizațiilor internaționale (NGO - Non

Governmental Organizations) și de a obține o vizibilitate constantă, este să crească

numărul de atacuri cu DEI. Un alt motiv pentru care talibanii preferă atacurile cu DEI,

ar putea fi faptul că ei nu controlează orașele, pe când ISIS a reușit să ocupe și să

controleze orașe din Irak și Siria, iar DEI-urile reprezintă arme de oportunitate care le

permit să lupte împotrivă forțelor internaționale, precum și a forțelor naționale afgane

de securitate.


Conform statisticilor Organizației Internaționale pentru Siguranța NGO-urilor

(INSO - International NGO Safety Organisation), care urmărește dinamica incidentelor

în zonele de conflict globale, pe tipuri de incidente, în anul 2018 s-au înregistrat

următoarele date: în Afganistan au avut loc 29450 incidente, dintre care 2886 incidente

cu DEI (adică 9,8% din totalul de incidente); în Somalia au fost înregistrate un număr de

2641 incidente, dintre care 446 incidente cu DEI (16,9%). În celelalte zone de conflict

în anul 2018, nu au fost înregistrate date cu privire la atacuri cu DEI.

Afganistanul rămâne în continuare centrul atacurilor cu DEI. Din păcate, în

ultima vreme, majoritatea victimelor atacurilor cu DEI fac parte din rândul populației

civile. Conform Misiunii de Sprijin a Națiunilor Unite în Afghanistan (UNAMA -

United Nation Assistance Mission in Afganistan), atacurile cu DEI au provocat în

perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, aproape jumătate din totalul de victime civile.

S-au înregistrat 1065 civili morți și 2569 civili răniți, adică o creștere cu 21%

comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017. De asemenea, numărul de civili morți în

urma atacurilor sinucigașe a crescut cu 46%, comparativ cu aceeași perioadă a anului

2017. Mai mult chiar, UNAMA a subliniat faptul că a crescut numărul atacurilor

deliberate asupra populației civile, executate de către talibani și grupările locale afiliate

ISIS. Între 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, misiunea a înregistrat 2354 civili răniți și

676 morți, în urma a 93 de atacuri sinucigașe și alte atacuri cu DEI, care au avut ca țintă

în mod deliberat civilii, adică o creștere cu 2/3 a numărului de victime civile și aproape

dublarea numărului de atacuri cu DEI, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017.

Conform NATO, DEI-urile rămân cele mai letale arme din arsenalul

insurgenților, generând mai mult de jumătate din totalul victimelor forțelor NATO în

operațiile din Irak și Afghanistan. Din 2006 până la 1 iunie 2018, aproximativ 2177

militari americani au murit în pe timpul operațiilor „Iraqi Freedom” (2003-2010), „New

Dawn” (2010-2011) și „Inherent Resolve” (2014-prezent), dintre care aproximativ

jumătate se datorează atacurilor cu DEI, respectiv 1082 de morți. Raportat la aceeași

perioadă, în Afganistan au murit 1961 militari americani, dintre care 910 (aproximativ

47%) au murit în urma atacurilor cu DEI.[1]

IRAK AFGANISTAN

Figura nr. 1. Situația militarilor americani morți în urma atacurilor cu DEI în Irak și Afganistan

Din anul 2002 până la sfârșitul anului 2018, ca urmare a participării militarilor

români la misiunile din teatrul de operații Afganistan, s-au înregistrat 45 de militari

răniți și 22 de militari decedați în urma atacurilor cu DEI asupra patrulelor românești. În

misiunile executate în teatrul de operații Irak s-au înregistrat 2 militari români morți ca

urmare a atacurilor cu DEI.[2]


Cele mai recente amenințări referitoare la atacurile cu DEI sunt reprezentate de

posibilitățile grupărilor teroriste ISIS și Al-Qa’ida de a confecționa și lansa atacuri cu

CB DEI (DEI cu încărcătură chimică și biologică). Al-Qa’ida a lansat în anul 2007, în

Irak, o serie de atacuri chimice cu dispozitive explozive, având ca încărcătură principală

cilindri cu clor. În ceea ce privește confecționarea DEI-urilor cu încărcătură radiologică

și nucleară, materialele radiologice pot fi combinate cu explozivi pentru a produce un

dispozitiv radiologic dispersabil (DRD), denumit și „bombă murdară” iar materialele

nucleare pot fi folosite pentru a dezvolta dispozitive nucleare improvizate (DNI),

generând o explozie nucleară. Totuși, la momentul actual, datorită complexității

componentelor și procesului de construire și amplasare, RN DEI (radiologic și nuclear)

nu sunt în prezent la îndemâna rețelelor teroriste.

Pentru NATO, combaterea sistemului DEI al adversarului (Countering

Improvised Explosive Devices/C-IED), a reprezentat și reprezintă, în continuare, unul

dintre principalele obiective ale misiunilor multinaționale. Combaterea sistemului DEI

este reglementată la nivelul alianței prin AJP-3.15, Allied Joint Doctrine For

Countering Improvised Explosive Devices. „C-IED reprezintă eforturile colective

pentru înfrângerea sistemului DEI al inamicului prin: Pregătirea forței, Atacul rețelelor

și Neutralizarea dispozitivului.”[3]

(Figura nr. 2, Pilonii combaterii DEI). Scopul C-IED

este să învingă sistemul DEI, să interzică, restricționeze și împiedice inamicul să

folosească DEI, cu scopul să protejeze forțele proprii și libertatea lor de acțiune,

facilitând astfel succesul operațiilor multinaționale

Figura nr. 2. Pilonii combaterii DEI

Conform NATO, sistemul DEI presupune personal, resurse și activități necesare

pentru a planifica, executa și exploata un incident DEI. „Incidentul DEI este orice

incident care implică acțiuni sau activitățile legate de dispozitivele explozive

improvizate. Astfel de acțiuni includ: explozia, atacul, descoperirea, DEI false și

predarea”[3]

. Rețeaua DEI reprezintă inamicul care amplasează DEI, incluzând aici

persoanele implicate, legăturile și relațiile dintre ele, precum și resursele pe care le

folosesc. Neutralizarea dispozitivului presupune înțelegerea caracteristicilor DEI și a

modului în care adversarul le amplasează. Acest lucru permite Alianței să dezvolte

tipuri de antrenamente, tehnici, tactici, proceduri (TTP) și măsuri de protecția forței

(FP) adecvate. Atacul rețelei - înțelegerea și informațiile stau la baza activităților de atac

al rețelei, prin identificarea punctelor (nodurilor) de legătură și a conexiunilor dintre

Pregătirea forței

Atacul rețelelor

Neutralizarea

dispozitivului

Combaterea sistemului DEI

Înțelegere și Informații


acestea, precum și concentrarea atenției pe vulnerabilitățile critice și ținte de înaltă

valoare. Fuziunea dintre informații și considerentele operaționale este critică pentru

angajarea eficientă a rețelelor adversare. Pregătirea forței - înțelegerea și informațiile

facilitează activitățile de pregătire a forței prin cunoașterea culturală și operațională,

precum și familiarizarea cu mediul operațional înainte de dislocare. Alianța folosește

înțelegerea și informațiile pentru a planifica antrenamente și exerciții eficiente,

facilitând repetițiile pentru misiune și dezvoltând TTP-uri adecvate.

NATO urmărește reducerea riscurilor generate de DEI, prin ajutarea membrilor

Alianței și a partenerilor pentru a-și dezvolta propriile capabilități C-IED, cu accent pe

instruirea forţelor, dezvoltarea doctrinelor naționale și dezvoltarea măsurilor tehnologice

de contracarare. Alianța se concentreză pe reducerea frecvenței și severității atacurilor cu

DEI, urmărind în același timp și neutralizarea rețelelor care le realizează. Eforturile

C-IED presupun muncă, cercetare, testare și instruire desfășurate la nivelul

Comandamentului NATO de la Bruxelles, Supreme Allied Command for Transformation

(SACT), în SUA, în diferite centre de excelență (C-IED CoE - Madrid, Spania; EOD CoE

- Trencin, Slovacia) și agenții NATO. Aceste structuri se concentrează pe instruire,

dezvoltarea de tehnologii pentru a învinge DEI-urile, schimbul de informații între

parteneri, precum și cu actorii non-NATO, pentru a neutraliza rețelele inamicului, înainte

ca DEI-urile să rănească sau să ucidă militari și civili.

Numărul mare de victime militare și civile din zonele de operații din Afganistan

și Irak, înregistrat ca urmare a atacurilor cu DEI, confirmă faptul că DEI-urile constituie

„arma de oportunitate” preferată a rețelelor teroriste, atât datorită simplității în

procurarea materialelor, confecționarea și amplasarea dispozitivelor, precum și datorită

amplelor efecte tactice, numărului mare de victime, precum și puternicului efect

psihologic. Ținând cont de faptul că rețelele teroriste vor continua să utilizeze DEI-urile

pentru a controla mediul din zonele de conflict, la nivel global, Combaterea sistemului

DEI al adversarului este vitală pentru succesul operațiilor curente și viitoare ale NATO.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://fas.org/sgp/crs/natsec/IF10899.pdf;

2. https://www.mapn.ro/eroi/;

3. AJP-3.15, Allied Joint Doctrine For Countering Improvised Explosive Devices, Edition C,

Version 1, FEBRUARY 2018, pg 1-5;

4. https://www.act.nato.int/c-ied;

5. https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cronologie-militari-romani-victime-in-teatrul-de-

operatii-din-afganistan.html;

6. https://www.mediafax.ro/social/cronologie-26-de-militari-romani-si-au-pierdut-viata-in-

urma-misiunilor-romaniei-in-cadrul-nato-12360933;

7. https://www.eda.europa.eu/what-we-do/activities/activities-search/counter-ied;

8. https://foreignpolicy.com/2017/10/20/pentagon-report-ied-casualties-surge-in-afghanistan/;

9. https://www.ngosafety.org/country/afghanistan;

10.https://www.stripes.com/news/un-ied-casualties-reach-extreme-levels-in-afghanistan-

1.550800.

https://fas.org/sgp/crs/natsec/IF10899.pdf

https://www.mapn.ro/eroi/

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cronologie-militari-romani-victime-in-teatrul-de-operatii-din-afganistan.html

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cronologie-militari-romani-victime-in-teatrul-de-operatii-din-afganistan.html

https://www.eda.europa.eu/what-we-do/activities/activities-search/counter-ied

https://foreignpolicy.com/2017/10/20/pentagon-report-ied-casualties-surge-in-afghanistan/

https://www.stripes.com/news/un-ied-casualties-reach-extreme-levels-in-afghanistan-1.550800

https://www.stripes.com/news/un-ied-casualties-reach-extreme-levels-in-afghanistan-1.550800


ASPECTE PRIVIND EXPLOATAREA INFORMATIVĂ A INCIDENTELOR CE IMPLICĂ UTILIZAREA DISPOZITIVELOR EXPLOZIVE IMPROVIZATE

Locotenent-colonel Ştefan IOVĂNESCU

În contextul de securitate actual şi

din perspectiva acţiunilor desfăşurate de

forţele armate române în teatrele de

operaţii, una dintre zonele importante de

efort pe linie de informaţii o constituie

fenomenul terorist. Contribuţia

informaţiilor de geniu poate fi substanţială

în acţiunile de factură contrateroristă. Una

dintre metodele predilecte de acţiune a

elementelor teroriste sau insurgente

implică utilizarea dispozitivelor explozive

improvizate (DEI).

Literatura de specialitate şi publicaţiile militare tratează exhaustiv problematica

Explosive Ordnance Disposal (EOD), însă la fel de relevante sunt şi aspectele legate de

acţiunile elementelor de geniu după dezamorsarea unui DEI sau după securizarea zonei

unde un astfel de dispozitiv a fost detonat.

De regulă, acţiunile post incident DEI intră în responsabilitatea echipelor de analiză

tactică şi exploatare tehnică sau cum sunt

cunoscute în limbaj NATO, Weapons

Intelligence Teams (WIT). WIT este o

capabilitate relativ recentă şi aflată în curs

de dezvoltare la nivelul armatelor

occidentale. Pionieratul în domeniul WIT

aparţine forţelor armate ale Marii Britanii

care şi-au dezvoltat expertiza ca urmare a

confruntării cu Armata Republicană

Irlandeză (IRA) în Irlanda de Nord.11

La

ora actuală, la nivelul NATO, domeniul se

bucură de tot mai mult interes, fiind inclus

în oferta de cursuri a Centrului de excelenţă NATO în domeniul Counter-IED din Spania.12

După securizarea zonei de către echipa EOD, WIT intervine pentru exploatarea

informativă a incidentului. Echipele WIT pot fi comparate, fără a greşi, cu echipele de

criminalistică ce acţionează pentru strângerea de probe la scena unei crime. De regulă,

echipele WIT sunt constituite din patru membri: şeful echipei, scrib/documentarist,

fotograf şi criminalist.13

Când acţionează în plan extern, echipele WIT pot fi augmentate

cu translatori, pentru a le facilita interacţiunea cu populaţia locală. 11

Doug Brittain, FH Weapons Intelligence Course Gets Additional Skill Identifier, US Army, Fort Huachuca, Arizona, 10 mar. 2011,

online, accesat la: 22 ian. 2019, disponibil la:

https://www.army.mil/article/53100/fh_weapons_intelligence_course_gets_additional_skill_identifier 12

***, The Counter Improvised Explosive Devices Centre of Excellence, Madrid, Spania, online, accesat la: 21 ian. 2019,

disponibil la: https://ciedcoe.org/ 13

***, Weapons Intelligence Training Course, Resolute Support Media, Flickr, online, accesat la: 25 ian. 2019, disponibil

la: https://www.flickr.com/photos/isafmedia/6317147414


Echipa WIT procesează scena incidentului DEI, adună dovezi, colectează mostre,

face măsurători, adună date tehnice, după care asigură colaţionarea, evaluarea şi

diseminarea acestora către beneficiari. Pentru coordonarea unor eforturi eficiente împotriva

teroriştilor sau insurgenţilor, este necesară înţelegerea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor

(TTPs), inclusiv a echipamentului şi nivelului de abilităţi tehnice asociate unui grup terorist

şi conexiunile cu grupuri similare sau persoane de interes. Munca WIT reprezintă astfel o

funcţiune vitală a efortului de informaţii, în special în combaterea terorismului.14

Incidentele DEI nu sunt limitate doar teatrelor de operaţii, existând şi state

europene care au fost vizate prin astfel de atacuri, Franţa, Marea Britanie, Spania sau

Belgia, fiind doar câteva exemple în acest sens.15

Astfel, activitatea WIT se poate

desfăşura atât pe plan extern, în sprijinul elementelor naţionale sau aliate dislocate în

teatrele de operaţii şi a populaţiei civile, cât şi pe plan intern.

Contribuţia WIT este esenţială în următoarele domenii:

protecţia forţei şi a populaţiei civile – produsele informative rezultate în urma

activităţii WIT sunt utile pentru dezvoltarea şi

implementarea unor măsuri de contracarare a

ameninţării, iar forţele proprii îşi pot adapta

tehnicile, tacticile şi procedurile în mediul de

confruntare;

procesul de targeting împotriva

organizaţiilor/persoanelor responsabile –

informaţiile culese ajută în identificarea

persoanelor implicate în furnizarea

elementelor constitutive a DEI, constructorul

DEI şi eventual alte persoane care au intrat în

contact cu dispozitivul;

condamnarea în justiţie a persoanelor responsabile – componentele

recuperate în urma incidentului DEI sunt procesate în baza celor mai recente standarde

criminalistice, putând fi utilizate ca probe pentru aducerea în faţa justiţiei a persoanelor

responsabile. Totodată, informaţiile rezultate sunt stocate în baze de date disponibile la

nivel internaţional forţelor poliţieneşti şi de securitate.16

Pentru îndeplinirea misiunilor şi valorificarea activităţii, membrii WIT trebuie să

deţină expertiză pe următoarele subiecte:

procedurile de investigaţie;

procesarea scenei unui atentat – managementul scenei, căutarea criminalistică,

proceduri de analiză;

proceduri de siguranţă;

explozivi industriali şi artizanali;

elemente de electronică şi comunicaţii;

modul de operare al grupărilor teroriste;

fabricarea artizanală a bombelor; 14

***, Weapons Intelligence Team (WIT) - Operations and Planning Training Course (WIT), online, accesat la: 21 ian.

2019, disponibil la: http://www.allconferences.com/conferences/2011/20110307142033 15

Cornelia Bădin, Punct de referință pentru EOD, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, Bucureşti, martie

2018, accesat la: 23 ia. 2019, disponibil la: http://presamil.ro/punct-de-referinta-pentru-eod/ 16

***, Weapons Intelligence Team, Australian Government – Department of Defense, 12 ian. 2012, online, accesat la: 21

ian. 2019, disponibil la: http://video.defence.gov.au/play/2671#


fotografierea;

indici de identificare a bombelor, surselor de provenienţă a componentelor,

depozitelor de armament şi explozivi;

întocmirea de rapoarte.17

Înţelegerea inamicului, a sistemelor sale de armament, a tacticilor şi intenţiilor

constituie aspecte critice în eforturile de contracarare a ameninţărilor şi reducere a

riscurilor asociate acestora. Informaţiile sunt vitale pentru succesul acţiunilor de

contracarare a ameninţărilor de tip DEI, orientând acţiunea pe trei direcţii convergente:

atacarea reţelei/organizaţiei responsabile;

scoaterea din uz a DEI;

informarea/pregătirea forţelor proprii.18

Echipele WIT constituie primul eşalon implicat în culegerea, analiza şi

diseminarea informaţiilor legate de modul de operare al inamicului pe linie DEI. Scena

unui incident DEI poate constitui o sursă vastă de informaţii. Echipele WIT sunt

pregătite pentru exploatarea la maxim a acestor situaţii şi pot avea o contribuţie

substanţială în cunoaşterea inamicului.19

Prin expertiza dobândită şi dezvoltată în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu,

EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, forţele armate ale României

pot contribui atât la nivel naţional, cât şi internaţional la consolidarea cunoaşterii ameninţării

de tip DEI, care, pe lângă salvarea vieţii personalului dislocat în teatrele de operaţii, sprijină

şi procesul de cercetare şi producţie a echipamentelor de detecţie şi protecţie.

BIBLIOGRAFIE: 1. Bădin, Cornelia, Punct de referință pentru EOD, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, Bucureşti, martie 2018, accesat la: 23 ian. 2019, disponibil la: http://presamil.ro/punct-de-referinta-pentru-eod/ 2. Brittain, Doug, FH Weapons Intelligence Course Gets Additional Skill Identifier, US Army, Fort Huachuca, Arizona, 10 mar. 2011, online, accesat la: 22 ian. 2019, disponibil la:

https://www.army.mil/article/53100/fh_weapons_intelligence_course_gets_additional_skill_identifier 3. ***, The Counter Improvised Explosive Devices Centre of Excellence, Madrid, Spania, online, accesat la: 21 ian. 2019, disponibil la: https://ciedcoe.org/ 4. ***, Weapons Intelligence Training Course, Resolute Support Media, Flickr, online, accesat la: 25 ian. 2019, disponibil la: https://www.flickr.com/photos/isafmedia/6317147414 5. ***, Weapons Intelligence Team (WIT) - Operations and Planning Training Course (WIT), online,

accesat la: 21 ian. 2019, disponibil la: http://www.allconferences.com/conferences/2011/20110307142033 6. ***, Weapons Intelligence Team, Australian Government – Department of Defense, 12 ian. 2012, online, accesat la: 21 ian. 2019, disponibil la: http://video.defence.gov.au/play/2671# 7. ***, Intelligence and Exploitation, Worldwide Counter Threat Solutions, Fredericksburg, Virginia, online, disponibil la: https://www.ww-cts.com/en/training-us/intelligence-and-exploitation/

Fotografii: 1. Mihai, Eugen, Punct de referință pentru EOD, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, Bucureşti, martie 2018, accesat la: 23 ia. 2019, disponibil la: http://presamil.ro/punct-de-referinta-pentru-eod/ 2. Ard, Michael, Weapons Intelligence Training Course, Camp Marmal, Afghanistan, Resolute Support Media, Flickr, online, accesat la: 25 ian. 2019, disponibil la: https://www.flickr.com/photos/isafmedia/6317147414

17

***, Weapons Intelligence Team (WIT) - Operations and Planning Training Course (WIT), online, accesat la: 21 ian.

2019, disponibil la: http://www.allconferences.com/conferences/2011/20110307142033 18

***, Intelligence and Exploitation, Worldwide Counter Threat Solutions, Fredericksburg, Virginia, online, disponibil la:

https://www.ww-cts.com/en/training-us/intelligence-and-exploitation/ 19

***, Intelligence and Exploitation, Worldwide Counter Threat Solutions, Fredericksburg, Virginia, online, disponibil la:

https://www.ww-cts.com/en/training-us/intelligence-and-exploitation/

https://www.flickr.com/photos/isafmedia/6317147414


EVOLUŢIA MINELOR TERESTRE DE LA APARIŢIE ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT


Armamentul modern devine din ce în ce mai sofisticat într-un timp din ce în ce

mai scurt. Oamenii au parcurs un drum extraordinar de la săbii şi suliţe la roboţi şi

vehicule fără pilot. Totodată, unele arme moderne nu sunt atât de recente precum se

crede, ci au corespondențe mai antice care arată că omul nu s-a sfiit să fie inventiv nici

în domeniul distrugerii. Una din aceste arme este reprezentată de mina terestră, a cărui

raport eficiență/cost este greu de egalat. Prin mină se înţelege tipul de muniţie destinată

să fie amplasată sub, pe sau în apropierea pământului ori a altei suprafeţe şi să

explodeze prin prezenţa, la apropierea sau la contactul cu o persoană sau cu un vehicul.

De-a lungul istoriei, minele s-au dovedit a fi niște arme foarte eficiente și

datorită acestui fapt s-au cheltuit sume exorbitante pentru producerea și perfecționarea

lor. Totodată acestea, în special minele antipersonal sunt considerate unele din cele mai

perfide arme folosite pe câmpul de luptă datorită suferințelor pe care le provoacă mai

ales în rândul civililor. Mai multe organizații internaționale, precum și mari personalități

au militat pentru interzicerea minelor antipersonal, dar nu s-a reușit interzicerea

producerii și folosirii acestora. Cauzele care au stat la neîndeplinirea acestui deziderat

au fost reprezentate de interesele financiare ale unor companii care câștigă sume

importante din producerea acestor arme și a unor state care la rândul lor își umflă

bugetele din această industrie. În decembrie 1997, la Ottawa, a fost adoptată o convenție

pentru interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal. La

aceasta au aderat peste 140 de state, între care și România, însă unele țări puternice,

precum Statele Unite ale Americii, Rusia, China, India şi Pakistan nu au aderat.

Minele terestre au fost folosite pentru prima dată acum 800 de ani de către

chinezi împotriva invadatorilor mongoli conduși de Genghis Khan sub forma unor

dispozitive explozive improvizate. În timpul invaziei mongole în China, în secolul al

XIII-lea, inventatorii chinezi au venit cu o soluţie ingenioasă pentru a opri călăreţii.

Tunetul subteran, cum a fost denumit, speria armatele străine numai când se zvonea

despre el. Minele, dintr-un soi de praf de puşcă se îngropau în pământ, la suprafaţă

rămânând ceea ce păreau a fi niște vârfuri de suliţă, îndemnând duşmanii să apuce ceea

ce credeau că sunt arme. Apucând aceste capete, se declanşa o reacţie chimică puternică

care declanşa o explozie devastatoare.

Minele formate ca un ansamblu din încărcătură de exploziv, capsă detonantă și

percutor au fost pentru prima dată utilizate pe timpul Războiului Civil American (1861 -

1865). Acestea au fost inventate de Gabriel Rains ce lupta în armata Confederației și

erau alcătuite dintr-un înveliș metalic, încărcătură de exploziv și un percutor din alamă

acoperit de ceară. Astfel, după asediul orașului Yorktown din primăvara anului 1862,

Rains împreună cu o echipă de militari au plantat mine antipersonal de-a lungul unei căi

de comunicații, în timp ce armata Confederației se retrăgea. Pierderile semnificative

provocate în rândul soldaților armatei Uniunii, dar mai ales efectul psihologic devastator

asupra acestora, au ridicat încă de atunci semne de întrebare privind folosirea acestora

pe câmpul de luptă.


Figura nr. 1. Mina antipersonal folosită pe timpul Războiului Civil American

Odată cu Războiul Civil American, și tehnicile de utilizare a minelor s-au extins

rapid în întreaga lume, fiind utilizate în cele mai importante conflicte armate care au

urmat: cele două războaie mondiale și conflictele regionale din timpul Războiului Rece.

Cel mai interesant aspect privind folosirea minelor pe timpul Primului Război

Mondial, este legat de folosirea de către ambele părți beligerante a tunelurilor săpate

până sub pozițiile părții adverse în care erau introduse încărcături de exploziv (figura nr.

2). Unul din cele mai elocvente exemple a avut loc pe frontul de Vest, atunci când un

grup de mineri a săpat tunele până la adâncimi de 30 de metri, cu intenția de a planta și

detona încărcături de exploziv sub tranșeele inamice. Cel mai mare succes al lor a fost

în timpul bătăliei de la Messines, din Belgia, când 450 de tone de exploziv au fost

detonate simultan în 19 tunele, linia germană a frontului fiind distrusă, iar explozia fiind

auzită până la Londra, la peste 200 de kilometri distanță.

Figura nr. 2. Tehnica amplasării încărcăturilor de exploziv sub tranșee,

folosită în Primul Război Mondial

Apariția tancului în Primul Război Mondial a condus la schimbarea modului de

ducere a acțiunilor pe câmpul de luptă, acestea fiind mult mai mobile. Tehnica săpării

tunelurilor sub pozițiile inamice și-a pierdut din eficiență, deoarece acestea se pretau

pentru acțiuni statice. Astfel, a început dezvoltarea minelor antiblindate care erau mult

mai eficiente în noul context creat, iar din simplu motiv că acestea puteau fi dezgropate

și folosite de forțele adverse, minele antipersonal au cunoscut și ele o dezvoltare rapidă.


Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, minele terestre au fost folosite

extensiv, mai mult de 300 milioane de mine fiind plantate de ambele părți implicate în

acest conflict. Acestea au cunoscut o evoluție extraordinară, cele mai performate mine

fiind capabile să provoace distrugeri însemnate și în același timp să fie greu detectabile.

Astfel, una din cele mai performante mine antipersonal a fost mina

Schrapnellmine dezvoltată de naziști (figura nr. 3). Aceasta era o mină săritoare care, o

dată declanșată, era proiectată la o înălțime de un metru deasupra solului, explozia

încărcăturii de exploziv producându-se cu o întârziere de 4 secunde de la declanșare.

Pentru obținerea unui efect maxim în corpul minei, au fost introduse bile metalice care

erau împrăștiate circular pe o rază de aproximativ 100 m.

Figura nr. 3. Mina antipersonal Schrapnellmine

Privind minele antitanc, mina Topfmine produsă de naziști a fost una din cele

mai avansate mine folosite pe timpul războiului, fiind nedetectabilă de către detectoarele

de metale folosite de Aliați. Aceasta caracteristică a fost obținută prin folosirea

materialului plastic pentru confecționarea carcasei și a ansamblului percutor, singurul

element metalic fiind reprezentat de cuiul percutor.

Figura nr. 4. Mina antiblindate Topfmine


Un alt element inovativ al acestei mine a fost dat de faptul că vopseaua aplicată

pe corpul minei (Tamsand) era radioactivă pentru a permite detectarea acestora doar de

către naziști, deoarece detectoarele lor erau singurele care puteau să detecteze aceste

substanțe.

Evoluția minelor a continuat și pe parcursul conflictelor ce au urmat celor două

conflagrații mondiale, noile tehnologii apărute punându-și amprenta asupra designului și

capabilităților acestora. Războiul din Vietnam (1955-1975), Războiul Civil Cambodgian

(1970-1975), Războiul Afgano-Sovietic (1979-1989), Războiul din Bosnia (1992-1995),

războaiele Arabo-Israeliene (1956, 1967, 1973) sunt unele din cele mai importante

conflicte pe parcursul cărora s-au folosit mine terestre. Privind minele antipersonal, dezvoltarea acestora a fost în mare măsură

influențată de Convenția de la Ottawa din 1997. Una din cele mai inovative mine

dezvoltate este mina Claymore, care deține o putere mare de foc, un nivel de siguranţă

şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate

(1,5 kg) sau costuri. Mina Claymore a fost concepută ca un uriaş cartuş cu alice, menită

a oferi un sistem în principal defensiv, folositor infanteriei (figura nr. 5). Aceasta

încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie o cantitate de 680 grame de

exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, bilele

din oţel sunt deformate, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul 22 LR (5,6 Geco), fiind

astfel stabilizate în zbor. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se

acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un

echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a

unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.

Figura nr.5. Mina antipersonal Claymore

Minele antiblindate, în schimb, au cunoscut o evoluție fulminantă, ajungându-se

până în prezent la așa numitele mine inteligente. M 93 Hornet este una din cele mai

reprezentative mine inteligente, având capabilitatea de a detecta, urmări, clasifica și

angaja potențialele ținte prin lansarea unei submuniții deasupra acesteia. Prin aceasta s-a

urmărit atacarea vehiculelor blindate în părțile cele mai vulnerabile deasupra turelei sau

a compartimentului motor, întrucât blindajul gros al acestora din partea frontală sau al

podelei este greu de penetrat. Mina este echipată cu senzori acustici și seismici, are o

rază de acțiune de 100 m, este complet autonomă și are un sistem de autodistrugere.


Figura nr. 6. Mina antiblindate M 93 Hornet

Apariția acestor mine inteligente va conduce cel mai probabil la schimbarea

tehnicilor și tacticilor folosirii obstacolelor genistice. Câmpurile de mine antiblindate

clasice care necesită un volum mare de muncă și un consum mare de muniții de geniu

vor fi înlocuite de obstacole explozive constituite din grupuri de mine inteligente

amplasate de regulă de-a lungul căilor de comunicații ce vor presupune un volum de

muncă și un consum de materiale redus. Spre exemplu, tehnica realizării unui obstacol

genistic cu efect de întrerupere utilizând mina M 93 Hornet constă în amplasarea

manuală a 20 de mine sub forma literei X, timpul de realizare a acestuia fiind unul

foarte scurt.

În final, putem concluziona că minele terestre au fost, sunt şi vor rămâne unul

dintre cele mai eficiente şi mai ieftine mijloace de descurajare a unui potenţial inamic.

Un câmp de mine integrat cu manevra și sprijinul prin foc va limita drastic libertatea de

manevră a oricărui potenţial inamic pe câmpul de luptă. Pentru Armata României,

minele antiblindate rămân un mijloc deosebit de important pentru combaterea unui

inamic superior, de aceea trebuie avută în vedere înzestrarea cu noi tipuri de mine

antiblindate, pe cât posibil mine inteligente, care să conducă la creșterea eficienței

obstacolelor genistice pe câmpul de luptă.

BIBLIOGRAFIE:

1. http://canadianlandmine.org/O scurtă istorie a minelor terestre;

2. https://warfarehistorynetwork.com/Al Doilea Război Mondial/Minele germane un pericol

ascuns;

3. https://www.britannica.com/Tehnologie/Mina; 4. https://fas.org/man/dod-101/Mina M 93 Hornet.

http://canadianlandmine.org/O

https://warfarehistorynetwork.com/Al%20Doilea%20R?zboi%20Mondial/Minele

https://www.britannica.com/Tehnologie/Mina

https://fas.org/man/dod-101/Mina%20M%2093


PIONIERII

Colonel dr. ing. Horea Gheorghe PUŞCĂU

În 1859, sub domnia colonelului Alexandru Ioan

Cuza, căpitanul inginer Panait Donici, întemeietor al Școlii

Naționale de Poduri și Șosele din București, devenea primul

comandant al Batalionului de Geniu. Acest început a

fundamentat dezvoltarea continuă și adaptarea tehnologică cu

vremurile a unităților și marilor unități de geniu ale Armatei

României în momentele determinante ale istoriei naționale

moderne: Războiul de Independență (1877-1878), Războaiele

Balcanice (1912-1913), Primul Razboi Mondial (1916-1918),

Al Doilea Război Mondial (1941-1945), Perioada

comunismului (1946-1990) și Pre-aderare la Alianța

Tratatului Atlanticului de Nord (1991-2004).

Astăzi, la ceasul aniversar al geniului, Armata

României cunoaște momente de redefinire într-un context de

securitate incert, o societate în transformare perpetuă și într-o

conjunctură tehnologică deosebită. Realitatea „portavionului

Crimeea”, starea demografică și impactul mediului cibernetic

asupra tuturor aspectelor vieții

noastre constituie vectorii

eforturilor de modernizare, de

schimbare a modului clasic de a

gândi atât în operațiile militare,

cât și în relațiile din societate.

În aceste momente trebuie asumată reînvierea pregătirii pentru lupta de apărare a

Patriei, continuarea tradițiilor de luptă cu

recunoașterea învățămintelor aflate în timpul

ducerii operațiilor de menținere a păcii.

Mentalitatea pionierilor trebuie reevaluată,

pusă în contextul social al secolului XXI și al

tehnologiei. Trăsăturile profesionale ale

geniștilor trebuie să rămână constante: curajoși

și hotărâți să planteze sau să depășească

obstacole, explozive sau neexplozive, manageri

de proiecte pragmatici aplicând mereu

moderna metodă de optimizare a drumului

critic, utilizatori experimentați ai aplicațiilor

informatice de calcul de infrastructură rutieră

sau de fortificații de campanie, lideri respectați,

fini cunoscători ai geografiei și a tacticilor

moderne și, nu în ultimul rând, creativi și

inovatori.

Regele Carol I salută trupele trecând Dunărea, sursa: Magazin istoric, Mai 1990

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste... Mihai Eminescu – Scrisoarea III


Pentru noi, pionierii secolului XXI, testamentul înaintașilor se rezumă la

asumarea responsabilității de pionier: să fim

primii, să nu ne dăm bătuți și să deschidem

drumuri mașinilor de luptă. Îndemn azi, 30 Mai

2019 pe toți geniștii în activitate, să ne punem

emblema de Pionier al Armatei României și să

conducem Arma Geniu „Tot înainte”!

CREZUL PIONIERULUI

Colonel dr. ing. Horea Gheorghe PUŞCĂU

„Tot Înainte!”.

Arma Geniului în Armata României și-a păstrat caracteristica de pionierat

tehnologic în domeniul militar pe parcursul celor trei secole de existență: XIX, XX și

XXI. În acest context „geniul”, ca trăsătură a intelectului uman, devine o cerință în fișa

postului genistului, nu doar o titulatură fericită a unei specialități militare.

Forța Terestră, și prin ea arma geniu, trebuie să evolueze o dată cu vremurile.

Mediul operațional este tot mai nesigur, mai complex și dispersat. Tehnologia

informației generează noi tipuri de amenințări, iar conducerea nu a avut nicicând astfel

de provocări. Acest material încearcă să redefinească rolurile Geniului, de aceea el

trebuie citit, însușit și practicat de geniști la toate nivelurile. În continuare se va folosi și

termenul de pionier, pentru că descrie cu acuratețe mai mare rolul genistului la nivel

tactic și locul geniului în panoplia de arme și specialități militare ale Armatei României.

Pentru definirea mediului de operare sunt propuși următorii termeni: nivelurile de

ducere a războiului, înțelegerea spațiului de luptă în relație cu inamicul, conceptele

fundamentale ale luptei derivate din principiile războiului ale lui Clausewitz, locul geniului

în concertul de capabilități, eficacitatea conducerii forțelor de geniu și formarea liderilor.

În primul rând este nevoie de analiza caracteristicilor ce diferențiază acțiunile

militarilor, ca personal de stat major sau ca luptători la subunități. Pentru aceasta, arta

militară definește nivelurile războiului: tactic, operativ (întrunit) și strategic. Rolul și

finalitatea misiunilor unităților și marilor unități de la aceste niveluri sunt, pe scurt:

tactic – nivelul la care are loc confruntarea directă în spațiul de luptă, asigurând

succesul luptelor prin confruntarea directă a forței combative proprii cu cea a inamicului

(reprezentat de la grupă, pluton până la nivelul Componentei operaționale terestre);

operativ (întrunit) – cel la care sunt sincronizate în folosul eșaloanelor tactice efectele

combinate specifice categoriilor de forțe (de exemplu, asigurarea sprijinului aerian

direct unităților Forțelor Terestre sau menținerea fluxurilor de aprovizionare cu resurse),

într-un efort comun pentru succesul operațiilor (reprezentat de Comandamentul Forțelor

Întrunite) și strategic – divizat componenta militară (reprezentată în România de

Statul Major al Apărării), subordonată celei politice (Comandantul Suprem și Consiliul

Suprem de Apărare al Țării, Ministerul Apărării Naționale și Parlamentul României) și

este locul în care se iau deciziile de începere a unui război sau de alăturare la o alianță

pe timpul ducerii unei campanii militare, precum și de asigurare cu resurse suficiente

cantitativ și calitativ în folosul eșalonului operativ (întrunit) pentru garantarea victoriei.

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă... Mihai Eminescu – Scrisoarea III


În relația cu inamicul, indiferent de nivelul eșalonului (tactic, operativ,

strategic), spațiul de luptă se definește pe trei paliere: zona geografică în care se poate

defini aliniamentul de contact dintre forțele proprii și cele ale inamicului, denumită zona

de contact; zona geografică pe care inamicul o utilizează pentru a-și organiza în

adâncime dispozitivul de luptă, inclusiv sistemul de Comandă-Control (C2) și logistic,

denumită adâncime și, similar, zona din spatele unităților/marilor unități aflate la

contact în care se organizează propriul dispozitiv de luptă, denumită zona de spate.

Aceste zone se definesc în funcție de nivelul ierarhic al unității sau marii unități. În

funcție de tipul operației au dimensiuni diferite.

Este imperioasă și definirea tipurilor de capabilități ale Armatei României.

Unitățile militare sunt de trei tipuri: luptătoare (infanterie, tancuri, elicoptere de asalt),

de sprijin de luptă (geniu, artilerie și CBRN) și de sprijin servicii de luptă

(comunicații și informatică, intendență, mentenanță, medical, transporturi și căi ferate,

construcții, financiar etc.).

Arta militară însă, distinge două forme de luptă și numai două: Ofensiva și

Apărarea. Concertul unităților în luptă trebuie să aibă un permanent spirit ofensiv. Doar

ofensiva, prin câștigarea inițiativei în spațiul de luptă poate duce la obținerea victoriei.

Alte forme de manifestare sunt doar forme tranzitorii care se vor finaliza fie printr-o

ofensivă fie prin trecerea la apărare. În situația organizării apărării, în permanență trebuie

menținut spiritul ofensiv, pentru recâștigarea inițiativei la nivel tactic sau operativ, oprirea

ofensivei inamicului și crearea condițiilor pentru trecerea la ofensivă.

Începând cu Sun Tzu, în a sa Arta războiului, până în zilele noastre, teoreticienii

războiului au definit, sub diverse forme cele 10 Principii ale războiului: 1 – Unicitatea

misiunii (căruia îi este atribuit și rolul central), 2 – Menținerea moralului (determină

nivelul spiritului de sacrificiu și derivă din încrederea în lideri, valori naționale comune și

spiritul de corp), 3 – Caracterul ofensiv al acțiunilor (modalitatea practică de a obține

avantaje, de a susține ritmul operațiilor și de a câștiga inițiativa), 4 – Securitatea

(asigurarea și menținerea unui climat operațional care permite libertatea de acțiune pentru

atingerea scopurilor, la momentul și în locul necesar), 5 – Surpriza (inducerea la inamic a

stării de șoc și confuzie prin acțiuni neașteptate), 6 – Concentrarea forțelor (sincronizarea

confruntării inamicului la momentul și în locul ales și cu forțe superioare), 7 – Economia

de efort (livrarea secvențială în luptă doar a forțelor și materialelor strict necesare

succesului), 8 – Flexibilitatea (capacitatea de adaptare „din mers” rezultată din agilitate,

capacitate organizatorică ridicată, reziliență, acuitate vizuală și informativă și

adaptabilitate), 9 – Cooperarea (abilitatea de a opera în parteneriat cu alte unități, de a

accepta responsabilități nespecifice, de a asuma riscuri și oportunități în orice moment al

luptelor), 10 – Sustenabilitatea (capacitatea de a genera resursele necesare susținerii

efortului de luptă și a libertății de acțiune). În războiul modern, aceste Principii au fost

reformulate în cele 6 Funcțiuni ale luptei: Comanda și Controlul, Informațiile,

Manevra (pentru dobândirea unei poziții avantajoase față de inamic), Sprijinul prin foc,

Operații Informaționale, Protecția și Susținerea cu resurse.

Pe câmpul de luptă, unitățile luptătoare tactice vor întreprinde patru tipuri de

acțiuni: localizarea inamicului, fixarea acestuia prin reducerea libertății de acțiune,

lovitura decisivă urmată de exploatarea succesului.

Plecând de la cele expuse mai sus se definește tipul sprijinului de geniu. La nivel

tactic, asigurarea libertății de manevră a forțelor luptătoare determină acțiunile pionierilor


grupate generic în categoria de misiuni tip Geniu Luptă. Geniu Luptă presupune acțiuni

militare cu complexitate medie, dar standardizate și presupun asigurarea mobilității în

câmpul tactic, executarea barajelor, asigurarea protecției genistice și asigurarea

infrastructurii și viabilității comunicațiilor în zona de spate. La nivel operativ, instalarea

infrastructurii de comandă-control-comunicații și informații (C3I), precum și constituirea

fluxurilor de resurse, asigurate de nivelul strategic și livrarea acestora eșalonului tactic la

timp și în volum complet, reprezintă două din principalele funcții ale unui astfel de

eșalon. Astfel, sarcinile geniului nu mai sunt condiționate de executarea acestora prin

expunerea directă și frecventă focului inamic. În context operativ, sarcinile au o

complexitate tehnică ridicată, implică termene îndelungate de realizare și combinarea mai

multor tipuri de specialități militare (de exemplu, construcția drumurilor sau podurilor,

unde durata de maturizare a betonului determină uneori termene care se măsoară în

săptămâni). Acest tip de sarcini sunt grupate sub denumirea de Geniu Sprijin General.

Aceste sarcini pot fi: construcții/refacere infrastructură de drumuri/poduri, reparații

clădiri/instalări puncte de comandă, amenajări platforme și împrejmuiri de securitate sau

alte elemente de infrastructură – spații logistice, spații pentru spitale, spații pentru sarcini

CBRN, sarcini EOD, asigurare cu utilități (energie electrică, apă), refacere locală a

rețelelor de utilități (energie electrică, apă, canalizare, gaze naturale).

La nivel operativ, gruparea acțiunilor militare pe cele 6 Funcțiuni ale luptei se

menține. Aici apare deosebirea cantității. La acest nivel se operează în zone de operații

întrunite cu întindere mare, se sincronizează acțiunile între toate componentele participante

la operații (terestre, aeriene, navale, cibernetice și de forțe speciale). Principalul instrument

de conducere este informația, iar rolul de intermediar între eșalonul strategic și cel operativ

este acela de a menține capacitatea combativă a forțelor, de a le livra în mod constant

materialele necesare acoperind toate clasele (I – alimente, furaje și medicamente, II –

materiale normate, echipament și tehnică militară, materiale sanitare, III – carburanți,

lubrifianți și lichide speciale, IV – materiale nenormate, în special materiale de construcții

și materiale de geniu, V – muniții și explozivi). Sarcinile geniștilor în sprijinul misiunilor

acestui nivel nu sunt în relație directă cu inamicul. Ele sunt în relație cu organizarea

punctelor de intrare în Teatrul de Operații a fluxurilor, de infrastructura existentă,

capacitatea acesteia de preluare, stocare, distribuire a fluxurilor necesare direcționate către

eșaloanele tactice și de menținere a viabilității acesteia pe timpul operației întrunite.

Gruparea misiunilor se poate face sub denumirea de Geniu pentru Sprijin al Forței. La

nivel strategic se pot defini o serie de sarcini specifice geniului dar care, în România, sunt

date în competența Armatei la ordin, și vor fi gestionate prin eșaloane tactice. Acestea ar

putea fi menținerea/repunerea în stare de funcționare a infrastructurii critice de stat,

intervenția la dezastre în folosul autorităților publice, locale sau centrale. Acestea pot fi

denumite sub forma de Geniu pentru Intervenții.

Hotărât fiind să reușească, liderul pionierilor trebuie să înțeleagă specificul

mediului înconjurător, inclusiv elementele de natură socială și economică, natura și puterea

inamicului, cu accent pe unitățile de geniu ale acestuia și limitările lor în aceeași măsură cu

reprezentarea mentală clară a posibilităților unităților luptătoare proprii. Din această postură

și înțelegând continuum-ul luptei, conducerea unităților de geniu în luptă comportă

îndeplinirea simultană a trei tipuri de activități: exersarea rolului de lider, luarea deciziei și

exercitarea controlului [Control – în acest context nu se referă la executarea unor activități

de verificare ci, se referă la faptul că pentru punerea în aplicare a unei decizii, autoritatea


este delegată unui subordonat. În plus, aspectele Controlului din sintagma Comandă-

Control presupun și organizarea unui flux informațional continuu care să permită

vizualizarea în timp aproape-real a stadiului implementării deciziei, care să permită

ajustarea execuției cu scopul ducerii la îndeplinire a deciziei.].

Atât pentru luarea unei decizii informate, cât și pentru exercitarea controlului

este necesară existența unui nucleu de stat-major care să prelucreze informațiile

specifice, să le pună în context și care să reliefeze aspectele esențiale ale viitoarei

misiuni (în cazul pregătirii deciziei) sau să permită evaluarea stadiului și stabilirea

trendurilor pentru a putea înțelege dacă sarcinile se desfășoară în parametri ordonați (în

cazul Controlului). Astfel, sarcinile de geniu se pot grupa în două tipuri: sarcini

dependente de procese tehnologice (de exemplu, construcția drumurilor) sau sarcini

dependente de instrucția la material (de exemplu, asigurarea trecerilor peste un curs de

apă). Pentru procesele de geniu mai complexe care necesită calcule și determinări

pentru a afla dacă execuția se poate face în termenele necesare forțelor luptătoare

(beneficiari), se folosesc tehnicile dezvoltate prin teoriile Managementului

Proiectelor. Pentru procesele de geniu bazate pe nivelul de instruire se folosesc evaluări

bazate pe Activitățile Standard de Instruire și Evaluare (ASIE). Principiile

managementului proiectelor se aplică pentru trasarea calendarelor de execuție, pentru

optimizarea alocării de mijloace, de militari specializați și pentru determinarea

consumurilor de materiale. La execuție, după asigurarea materialelor se vor utiliza tot

ASIE, care au fost pregătite și exersate încă din timp de pace. Astfel, se poate deduce că

un lider eficace este liderul recunoscut (hotărât pentru a avea succes), cu experiență (a

făcut), familiarizat cu procesele tehnice (a învățat), a delegat responsabilitatea

controlului (a cultivat încrederea reciprocă), este orientat către finalizarea la timp a

misiunii (bun manager) și care raportează întotdeauna la timp finalizarea misiunilor.

Acest lider, pe câmpul de luptă, va fi întotdeauna urmat de pionieri „Tot Înainte!”.

Primatul misiunii se bazează pe încredere reciprocă între comandanți/lideri și cei

pe care aceștia îi conduc, iar doctrina militară românească are la bază această prioritate.

Astfel, pentru exersarea primatului misiunii, liderii au datoria de a asigura îndrumare și

resurse care să permită subordonaților să elaboreze și să pună în aplicare propriile

inițiative. În schimb, subordonații au datoria să acționeze cu loialitate și disciplină.

Încrederea este un proces cu două sensuri, care este garantat de fiecare militar, lider sau

executant, care nu abdică de la Valorile Morale ale Armatei României (Curajul,

Disciplina, Respectul celor din jur, Integritatea, Loialitatea și Altruismul) și Standardele

de aplicare ale acestora (Acțiunea Potrivită, Respectarea Legii și Profesionalism Total).

Cultura militară este cea care pune responsabilități și autoritate pe umerii liderilor

de la toate nivelurile. Astfel, se creează agilitate și ritm. Acestea capacitează Armata să

depășească inamicul în circumstanțele cele mai haotice și mai solicitante. Astfel, permit

eliberarea potențialului fiecăruia de a fructifica oportunități în drumul spre victorie,

indiferent cum apar acestea. Liderii trebuie să delege responsabilități subordonaților în

mod curent, prin aceasta construind încredere în sine pentru a acționa decisiv și

independent pe câmpul de luptă. Trebuie luptat pentru maximizarea potențialului tuturor

pionierilor și a utilizării talentului acestora pentru succesul campaniilor. Aceasta

presupune că liderii își cunosc subordonații, îi înțeleg și pun grija față de aceștia ca

prioritate în tot ceea ce fac. De asemenea, ei trebuie să tolereze riscuri asumate și să

accepte greșelile fără rea-voință ca o fracție naturală a devenirii lor.


Micro-managementul20

și super-siguranța21

nu au loc în spațiul de luptă modern și

nu ar trebui să fie nici pe timp de pace o caracteristică a pionierilor. Aceasta nu înseamnă

că geniștii trebuie încurajați să fie nepăsători sau să riște în continuu, înseamnă acceptarea

eventualelor erori ca produs natural al inițiativelor, determinării și asumării conștiente a

riscurilor calculate. Acesta este Crezul Pionierului care se sintetizează în: „Tot Înainte!”.

GENERALUL CONSTANTIN N. HÂRJEU VALOARE ŞI SIMBOL SPIRITUAL AL ARMEI GENIU


Preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”

De-a lungul celor 160 de ani de existență și activitate în slujba patriei, Arma Geniu

și-a înscris în glorioasa-i Carte de Onoare multiple valori și evenimente de conștiință

națională. Printre valorile de notorietate națională, se numără și Constantin N. Hârjeu,

eminent ofițer-inginer de geniu, profesor de știință și tehnică militară, istoric, cercetator,

critic și analist militar de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Generalul Constantin N. Hârjeu, născut la 10 decembrie

1856 în orașul Galați, jud. Covurlui, a absolvit cu rezultate

remarcabile Școala Militară de Ofițeri din București (șef de

promoție), iar la 01 iulie 1876 a fost înaintat sublocotenent în

Arma Geniu și repartizat la Batalionul Geniu București.

A participat la Războiul de Independență în cadrul

Companiei 3 Săpători/Divizia III Infanterie, îndeplinind

multiple misiuni complexe și cu grad ridicat de dificultate în

zonele Nicopole, Plevna, Grivița și Vidin (1877-1878).

Ulterior, potrivit datelor rezultate din Foaia de Serviciu/

Dosarul Personal, evoluția sa în cariera militară este

consemnată astfel:

cursant la Școala Politehnică/Paris (1878-1880, a obținut titlul de inginer) și

Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu/Fontainebleu - Franța (1882-1884);

profesor la Școala Militară de Artilerie și Geniu București, autor al primelor

cursuri de geometrie descriptivă, telegrafie militară, căi ferate, fortificații de campanie,

războiul de mine subterane etc. (1884-1888);

comandant al primului Batalion de Căi Ferate/Armata României și profesor la

Școala Națională de Poduri și Șosele/București (1888-1889);

șef al Serviciului Tehnic/Ministerul de Război și profesor la Școala Superioară

de Război/București (1889-1891);

șef al Serviciului Geniu la Corpul 2 Armată București (1891-1894);

ajutor al comandantului Regimentului 1 Geniu București (1894-1895);

20

Micro-management – stil de conducere caracterizat de supravegherea excesivă a subordonaţilor 21

Super-siguranţa – luarea tuturor măsurilor care se crede că ar împiedica apariția riscurilor. Acest stil este opusul celui

care își asumă riscuri pentru îndeplinirea obiectivelor (fără a fi un parior, însă).


director al Direcției Geniu/Administrația Centrală a Patrimoniului de Război

(1895-1897; 1899-1901);

șef al Serviciului Geniu la Corpul 3 Armată Galați și al Regiunii Întărită

Focșani - Nămoloasa - Galați (1897-1899);

comandant al Regimentului 1 Geniu București (1901-1903);

comandant al Brigăzii 1 Infanterie București (1903-1908), al Diviziei 2

Infanterie Slatina (1908-1909), al Diviziei 6 Infanterie Focșani (1909-1912) și al

Corpului 1 Armată Craiova (1912).

Cariera militară i-a fost încununată odată cu avansarea sa la gradul de general de

divizie și încredințarea, la data de 14 octombrie 1912, a conducerii Ministerului de

Război, în guvernul condus de Titu Maiorescu, funcție cu implicări directe asupra

măsurilor politico-militare ce au vizat pregătirea și desfășurarea acțiunilor la care

Armata Română a fost angajată în timpul celui de-al doilea război balcanic pe teritoriul

Bulgariei, finalizate prin aducerea Cadrilaterului în granițele țării.

A demisionat din această înaltă demnitate, la 3 ianuarie 1914; avându-se în vedere

înaltele sale competențe de specialitate, i s-a încredințat în continuare prerogativele funcției

guvernator al Cetății București și Inspector al Fortificațiilor Țării, însă la 1 iunie 1916, în

contextul în care și-a exprimat cu vehemență dezacordul față de unele măsuri luate de

Guvernul Român cu privire la pregătirea de război a armatei, și mai ales, față de decizia cu

privire la desființarea fortificațiilor din jurul Bucureștiului, și-a dat demisia din armată.

La 6 martie 1918 a preluat pentru a doua oară portofoliul Ministerului de Război, în

guvernul condus de Alexandru Marghiloman, fiind prezent alături de acesta, în zilele de 26

și 27 martie 1918, la Chișinău, cu prilejul ședinței solemne a Sfatului Țării Basarabiei,

susținând cu ardoare Unirea cu România. În mandatul său, au fost puse în aplicare măsurile

de reorganizare și dispunere teritorială a structurilor operative ale Armatei Române ca

urmare a unirii Basarabiei cu România, însă la 23 Octombrie, din motive de onoare și

demnitate militară și-a dat din nou demisia din funcția de ministru, consacrându-se definitiv

activității de cercetare științifică de specialitate și istoriografie militară.

Opera generalului Constantin N. Hârjeu cuprinde un număr însemnat de

prelegeri și studii/lucrări de teorie, pedagogie, psihologie, geografie, istorie și doctrină

militară (peste 4000 de pagini). Activitatea teoretică și publicistică desfășurată de

generalul Constantin N. Hârjeu a fost apreciată și elogiată în cercurile științifice din țară

și străinătate. Unele dintre lucrările sale de specialitate au fost traduse și valorificate în

forurile militare din Franța, Germania și Belgia.

El este autorul lucrării monografice ,,L’Arme Roumaine” (1900), al primei

,,Istorii a Armei Geniului” din Armata României (1902, lucrare distinsă de către

Academia Română cu premiul ,,Herescu Năsturel”) și al unui Jurnal Zilnic, cu peste

9000 de pagini scrise mărunt, în care au fost consemnate evenimente deosebite extrase

din ziare și reviste, întâmplări și diferite observații personale.

În semn de apreciere a valoroasei sale opere științifice, la 27 Mai 1909 i s-a

atribuit titlul de Membru Corespondent al Academiei Române.

Reprezentând una dintre personalitățile militare de seamă provenite din Geniu,

începând cu anul 2000, generalul Constantin N. Hârjeu a devenit patronul spiritual al

Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu.

În memoria acestuia, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1

Decembrie 1918, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu, a


reușit să-i ridice o lucrare statuară de for public, în Sectorul 3 București, la intersecția

bulevardului Unirii cu strada Ion Pillat.

Fiind o lucrare de utilitate publică, proiectul de arhitectură a fost realizat ,,pro

bono” de către cpt.rz.arh. Bogdan Costin Ionescu, cu sprijinul d-nei ing. Viorica

Ionescu și a d-lui lt.ing.rz. Horia Dugan, membri simpatizanți ai asociației.

Bustul propriu-zis, având o înălțime de 1,20 metri, a fost sculptat în similipiatră

și finisat în imitație de bronz, de către artistul plastic cu renume la nivel național și

internațional, domnul Valentin Tănase - membru al Uniunii Artiștilor Plastici din

România. Bustul a fost dispus pe un soclu din beton armat, cu înălțimea de trei metri,

placat cu granit, având gravată, pe fațada acestuia, efigia Asociaţiei Cadrelor Militare în

Rezervă și Retragere din Arma Geniu.

În forma finală, monumentul a fost

ridicat în perioada martie - mai 2018, cu

sprijinul firmei de construcții Bonec

Consult Edil SRL, condusă de col.rtr.

Nicolae Botezatu - ofițer de geniu/

promoția 1979, utilizându-se în cea mai

mare parte resurse financiare realizate prin

contribuția benevolă a membrilor

Asociației și cu sprijinul material

necondiționat a câtorva geniști din rezervă

și oameni de bine.

Ceremonialul militar și religios pentru dezvelirea și sfințirea monumentului s-a

desfășurat în ziua de 30 Mai 2018, fiind oficiat de către reprezentantul Statului Major al

Apărării - dl. gl.bg. Constantin Negrea, șeful Direcției Logistice.

Au fost prezenți: artizanii lucrării; oficiali din partea administrației publice locale;

reprezentanți ai unor structuri centrale și de

geniu din Statul Major al Apărării, Statul Major

al Forțelor Terestre și Statul Major al Forțelor

Aeriene; comandanții actualelor unități de

geniu din Armata României; președinți și

membri ai unor structuri asociative ale

militarilor din rezervă și retragere, de tradiții

militare și de voluntariat; cadre didactice și

elevi din Școala Generală nr. 70 ,,Cezar

Boliac”/Sectorul 3 București; membrii cotizanți

și simpatizanți ai A.C.M.R.R./Arma Geniu,

precum și un număr însemnat de cadre militare

în rezervă și retragere din București și județele

Bacău, Brăila, Buzău, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Vâlcea, Teleorman.

Incontestabil, ziua de 30 Mai 2018 se va regăsi consemnată în Cartea de Onoare

a Armei Geniu ca un eveniment de referință istorică, a cărei măreție a fost amplificată

de faptul că, după aproape 90 de ani de la ridicarea în capitala României a primului

simbol al Eroilor Geniști - Monumentul Leul, s-a izbutit ca patrimoniul cultural-

turistic al municipiului București să fie înnobilat pe axa sa centrală, cu o nouă lucrare de

artă vizuală, reprezentând bustul generalului de geniu Constantin N. Hârjeu.


GENIŞTI ŞI PONTONIERI ÎN TRECEREA DUNĂRII, LA 20 AUGUST 1877

Profesor dr. Florin EPURE

Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea

Trecerea Dunării, în vara anului 1877, și izbânda în luptele de pe frontul din

Bulgaria, rămân în istoria noastră ca un simbol al luptei pentru neatârnare a poporului

român, un act de curaj fără de care nu ar fi fost posibilă evoluţia ulterioară a României și

nici realizarea unității naționale la 1918.

În vara anului 1877, batalionul de geniu al Armatei Române, împreună cu

pontonierii, a construit podul de vase peste Dunăre pentru trecerea în cele mai bune

condiții a militarilor și armamentului pe câmpul de luptă din Bulgaria; a executat lucrări

de fortificaţii, asigurând şi comunicaţiile trupelor româno-ruse din zona redutei Plevna

și a luat parte la toate luptele care s-au dat la sud de marele fluviu.

Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu declarase România o națiune de sine

stătătoare, la 9 mai 1877, în plenul Adunării Deputaților22

. În aceeași zi, ambele camere

ale Parlamentului au adoptat o moțiune prin care se lua act de ruperea legăturilor

României cu Poarta și se anunța „independența absolută a României”, solicitând să se

precizeze dacă pentru starea de război „s-au luat toate măsurile necesare”23

.

A doua zi, la 10 mai 1877, proclamația și

totodată legea adoptată de legislativul român au fost

contrasemnate de Alteța Sa Principele Carol. Ca

urmare a noilor realități, guvernul român a decis ca

suma reprezentând tributul datorat Turciei (în valoare

de 914.000 lei), să fie direcționați spre bugetul

armatei țării. Proclamarea independenței României a

fost susținută de opinia publică internațională, dar cu

toate acestea unele țări europene, precum Franța, au

întâmpinat acțiunea românilor cu răceală, iar altele,

precum Regatul Unit, cu adversitate.

În aceste împrejurări, armatele otomane vor

dezlănţui atacuri continue, furibunde, insistente

asupra localităţilor româneşti de pe malul stâng al

Dunării (la Zimnicea, Calafat, Turnu-Măgurele şi

altele), bombardându-le.

Armata otomană din Balcani dispunea de 186.000 militari și 210 tunuri. Cu toată

această inferioritate numerică față de tabăra rusă, turcii aveau avantajul fortificațiilor.

După eșecul înregistrat în cucerirea fortificațiilor de la Plevna, arhiducele Nicolae,

comandantul armatei țariste, solicită ajutor urgent din partea românilor.

Din cauză că turcii atacau permanent teritoriul ţării în jurul Calafatului, la 20 august

1877, grosul trupelor române a trecut Dunărea pe acest pod de la Siliştioara. Pentru trecerea

Dunării şi declanşarea ofensivei româneşti în zona Vidinului, Guvernul a luat măsuri, din

22

Kogălniceanu Mihail, Texte social-politice alese, Bucureşti, Edit. Politică, 1977, p.180-182; 23

„Monitorul Oficial al României”, nr. 118, din 27 mai (8 iunie) 1877 - Şedinţa Adunării Deputaţilor de la 9 mai 1877, p.

3449.


vreme, pentru transformarea Olteniei într-o „adevărată bază de operaţiuni”. Cei mai mulţi

dintre ostaşii vâlceni erau încadraţi în Divizia a 3-a, sub comanda colonelului Gheorghe

Angelescu, Regimentul 2 Dorobanţi în Divizia 1 la Desa, escadronul de Vâlcea din

Regimentul 2 Călăraşi, la Ciuperceni şi un batalion din Regimentul 2 Dorobanţi, precum şi

în alte formaţiuni de luptă ce se desfăşurau în zona Dunării, apoi în Bulgaria.

O comisie din Ministerul de Război a fost însărcinată să construiască un pod peste

Dunăre, într-un timp cât mai scurt. Din

comisia formată de Marele Cartier

General pentru construirea podului

românesc de vase la Siliştioara-Măgura

au făcut parte maiorul Nicolae

Demetrescu-Maican şi locotenentul

inginer Izvoranu Ion din Corpul Flotilei24

.

Ordinul prin care maiorul Maican

era numit membru în comisia însărcinată

cu conducerea lucrărilor construcţiei

podului românesc de vase peste Dunăre

cuprindea următoarele: „Bucureşti, 6

iulie 1877. Domnule comandant, vi se

face cunoscut că maiorul N. Demetrescu-Maican, comandantul bateriilor de asediu, este

numit, conform cererii Cartierului General, membru în comisiunea însărcinată cu

conducerea lucrărilor construcţiei podului peste Dunăre. Numitul ofiţer va fi însărcinat

în special cu formarea barajelor de torpile. Veţi binevoi a da ordine maiorului N.

Demetrescu-Maican a se pune la dispoziţia preşedintelui comisiei colonel Eracle Arion,

când va îl trebuinţă şi numai după cererea preşedintelui comisiei. Această însărcinare

eventuală nu va scuti pe numitul ofiţer a-şi continua serviciul la bateriile de coastă, p.

Ministru Fălcoianu”25

.

Ofiţerii de marină P. Ponici şi D. Ionescu au participat la conducerea lucrărilor

de construcţie a pontoanelor şi bărcilor şi la transportarea acestora la Corabia.

Din scrisoarea trimisă la 21 august 1877 de căpitanul Josef Manega către

Ministerul de Război Cesaro-Crăiesc de la Viena, vedem că operațiunile de construire a

podului peste Dunăre nu au fost deloc ușoare pentru că trebuia mai întâi să fie procurat

materialul pentru baza plutitoare: „Românii dispun numai de 80-90 bărci, de câteva

vagoane de lemn tăiat brut pentru construcție de poduri, până la 30 de șlepuri şi 15-20

luntre (mai mult de pescar); șlepuri, bărci și ceva material lemnos au fost rechiziționate

în Oltenia. Armata găsește totuși, în aval de gura Oltului, 2-300 bărci, 15-20 plute de

diferite mărimi și câteva nave construite la Râmnic, material care a fost folosit pentru

încercările de trecere care au avut loc la sfârșitul lui iunie și care de atunci se folosește

ancorat între Șiștovo și Turnu Măgurele”26

.

Cantitatea necesară de lemn a fost adusă, în mare parte, din localitățile vâlcene

Câineni, Robești și Brezoi. Antreprenorul ceh Carol Novak încheiase, încă de la 23 mai

24

Petrescu Nicolae, Fapte de vitejie ale marinarilor români în războiul pentru cucerirea independenţei României, în

Revista “Muzeul Național”, nr. IV, București, 1978, p. 220; 25

Arhivele Statului București, fond M.St.M., dos. nr. 605, f. 297; 26

Independența României, Documente, Vol. II: Corespondența diplomatică străină (1877 mai – 1878 decembrie), Coord.

Ionel Gal, București, Edit. Academiei RSR, 1977, p. 135-136;


1877, un deviz pentru 385 m3 de lemn fasonat, necesar construirii podului peste Dunăre.

Tot de la cehul Novak au fost rechiziționate 25.000 de scânduri și 300 scânduri groase

care au fost transportate cu plutele la Caracal, începând cu 3 iulie27

.

Construcţia podului românesc de vase peste Dunăre la Siliştioara-Măgura a

început în ziua de 14 august 1877, sub comanda directă a colonelului Eracle Arion, care,

împreună cu locotenentul colonel Anton Berindei aleseseră și locul amplasării sale

strategice. Vaporul „Jiul“, dar mai ales ambarcațiunile mici, cu echipajele lor, au format

un grup comandat de locotenentul de marină Ilie Irimescu. Armata de operaţii a trecut

Dunărea, folosind mijloace de trecere - bărci, plute, pontoane, portiţe, remorcate de

şalupele „Săgeata”, „Bucur” şi „Rândunica”, manevrate de compania de pontonieri

condusă de căpitanul Ion Vasiliu-Năsturel.

Principele Carol a supravegheat personal lucrările de construcție a podului de la

Siliștioara, încă din prima zi. Militarii batalionului de geniu au muncit fără întrerupere,

ziua şi noaptea, pentru remorcarea pontoanelor de pe malul stâng al Dunării până la

locul ce îl ocupau în construcţia podului. După ce le-au aşezat peste fluviu, au

transportat şi fixat ancorele pentru pontoane.

Cooperarea exemplară dintre genişti, marinari şi pontonieri a înscris în această

acţiune pagini captivante de muncă şi dăruire. Geniştii construiau cu ardoare rampele

pentru accesul trupelor de pod, pontonierii se întreceau în montarea căluşilor, grinzilor

şi podinei, iar marinarii, luptîndu-se cu puternicul curent al Dunării, remorcau şi

ancorau pontoanele.

Lipsurile inerente într-o situație precipitată de război și condiţiile deosebite, au

putut fi depăşite numai datorită spiritului de sacrificiu, dorinţei nestrămutate a ostaşilor

genişti, pontonieri şi marinari chemaţi să îndeplinească această grea și nobilă misiune.

În ziua de 19 august podul peste Dunăre era finalizat. Numărul total al

pontoanelor era de 120, spațiul acoperit de ele cuprindea 800 de metri, iar întinderea

totală de poduri, podețe,

drumuri în construcție se

întindea pe o distanță de

3 km28

.

Cotidianul „Românul”,

din 27 august 1877, titra:

„Construcţia şi aşezarea

podului de la Corabia face

onoare ofiţerilor noştri; oricine

este în drept a fi mândru că

pentru întâia oară când sunt

chemaţi a pune în aplicare

ştiinţa lor junii noştri ofiţeri au

ştiut să se achite cu succes”.

Peste lăţimea celor 1000 de metri, cât avea Dunărea aici, s-a întins un pod care, cu

rampele de acces, a totalizat 1.036 metri, însumând 784 metri pe pontoane, 212 metri pe

27

Tamaș Veronica, Aportul județului Vâlcea la constituirea, de către armata română, a podului peste Dunăre în timpul

operațiunilor militare din 1877-1878, în “Buridava - studii şi materiale“, III, Râmnicu Vâlcea, 1979, p. 126; 28

Văcărescu C. Theodor, Luptele românilor în resbelul din 1877-1878, Vol II: Luptele în Bulgaria, Bucureşti, Edit.

Tipografiei Curții Regale, F. Göbl Fii, 1887, p. 231;


căluşi şi 40 metri pe rampele de acces. Au fost folosite 98 de pontoane şi 53 de căluşi.

Între pontoanele din ax era o distanţă de 6 metri, iar între căluşi 4 metri. Podul a fost

apărat de două baterii, formate fiecare din câte 6 tunuri de 80 mm29

.

La 19 august, Marele Cartier General român ordonase Diviziei de rezervă

comandate de colonelul Mihail Cerchez să fie gata de marş în după-amiaza zilei

următoare.

În dimineața zilei de 20 august, înainte de a pleca din satul Grădinile, Principele

Carol îi scrie soției sale, Principesa Elisabeta: „Peste puține ore ne va despărți Dunărea.

Rămâi sănătoasă! Să dea Dumnezeu să ne revedem voioși în curând. De acum înainte

știrile vor deveni mai rare, căci dincolo serviciul telegrafo-poștal lasă de dorit. Fii însă

liniștită chiar dacă vei rămâne câteva zile fără știri. Comandamentul în fața Plevnei nu

este tocmai un lucru foarte ușor, ne va costa lupte sângeroase până vom învinge pe turci;

o chestiune mai mult este dacă peste tot vom ieși cu glorie din aceste lupte[...] Astăzi

trec trupele noastre peste podul ce l-am construit nou peste Dunăre; Eu le voi trece mai

întâi în revistă și apoi voi pleca la Turnu-Măgurele, pentru a merge prin Nicopol la

cartierul meu general la Poradim”30

.

La ora prânzului, așa cum fusese programat, într-un cadru solemn, dominat de un

mare entuziasm, în prezenţa miniştrilor şi a preşedinţilor corpurilor legiuitoare, sub

privirile „unei mulţimi de spectatori, a rudelor militarilor, viu mişcaţi, care alergaseră

din toate părţile spre a saluta încă o dată pe cei ce porneau a-şi face datoria către patrie”,

trupele române ce urmau să mai treacă peste podul de la Corabia spre câmpul de luptă

din Bulgaria (Divizia de rezervă, comandată de colonelul Mihail Cerchez şi unele

subunităţi ale Diviziilor 3 şi 4 care se găseau deja angajate pe front) sunt trecute în

revistă de către comandantul suprem al oştirii, domnitorul Carol. La ora 12.45, trupele

române încep marşul spre pod31

.

Preasfințitul Athanasie Stoenescu, Episcopul Râmnicului, în prezența

domnitorului Carol, a comandantului Armatei de operaţii generalul Alexandru Cernat, a

prim-ministrului Ion C. Brătianu și președintelui Camerei, C. A. Rosetti, a sfinţit podul

de la Corabia, a botezat steagurile, a spovedit şi a cuminecat pe toţi soldaţii, înainte de

înălțătorul moment al trecerii marelui fluviu. Alături de Episcopul Râmnicului s-au aflat

mai mulți prelați – Marin Istrate de la Corabia Veche, Ioan, fiul preotului Stan de la

Dașova și Dobre Șapcă, fiul lui Popa Șapcă de la Celei32

.

Episcopul Râmnicului a mers înaintea armatei și a domnitorului, stropind podul

cu apă sfințită până la malul drept al Dunării, până la Măgura.

Desfășurarea evenimentului este descrisă și în însemnările principelui Carol:

„Episcopul Râmnicului oficiază serviciul divin pe câmpul liber, blagoslovind trupele

care sunt chemate să plece la luptă pentru Gloria patriei”33

.

Principele Carol a străbătut călare rândurile Armatei Române, iar apoi le-a

adresat militarilor următoarele cuvinte mobilizatoare:

29

Petrescu N., op. cit., loc. cit; 30

Memoriile regelui Carol I al României: de un martor ocular, vol. III, 1876 - 1877, București, Edit. Machiavelli, 1995, p.

218; 31

Olteanu Constantin, Ceauşescu Ilie, Mocanu Vasile, Tucă Florian, Stoean Gheorghe, Cronica participării armatei

române la Războiul pentru Independenţă 1877-1878, Bucureşti, Edit. Militară, 1977, p. 204; 32

Vornicescu Nestor, Arhiepiscop și Mitropolit, Desăvârșirea unității noastre naționale - fundament al unității bisericii

străbune, Craiova, Intreprinderea Poligrafică «Arta Grafică», 1988, p. 285; 33

Memoriile regelui Carol I al României, p. 219;


„Oşteni, a trecut anul de când lupta de peste Dunăre între turci şi creştini pune în

primejdie hotarele noastre. Pentru a le apăra, ţara a făcut apel la voi. La glasul ei v-aţi

părăsit căminele cu avântul

oamenilor care au conştiinţă că de

devotamentul lor atârnă fiinţa

statului român. Pe cât timp oştirile

operau în depărtare şi noi nu eram

ameninţaţi decât de năvălirile unor

cete de jefuitori, ne puteam ţine

numai în apărarea ţărmurilor.

Acum însă rezbelul s-apropie de

hotarele noastre şi, dacă turcii ar fi

învingători, este invederat că ar

năvăli cu toţii asupra ţării,

aducând cu dânşii măcelul,

prădarea şi pustiirea. În această

poziţiune, ca să scăpăm ţara de sălbăticiile năvălitorilor, este de datoria noastră a merge

să-i combatem pe chiar ţărmul lor. Oşteni români, voi ştiţi cât de mult a suferit patria

noastră pe timp de peste 200 ani, în care vi se răpiseră mijloacele de a mai apăra

bărbăteşte, pe câmpul de bătaie, drepturile ei. Astăzi aveţi ocaziunea de a arăta din nou

vitejia voastră şi Europa întreagă stă cu ochii ţintiţi spre voi. Înainte dar cu inima

românească şi lumea să ne judece după faptele noastre. Reîncepem astăzi luptele

glorioase ale străbunilor, alăturea de numeroasele şi bravele armate ale unei din cele

dintâi puteri din lume. Armata română, deşi mică se va distinge, sunt sigur, prin bravura

şi disciplina ei. Ea va reda astfel României rangul ce a avut altădată şi care i se cuvine

între naţiunile europene. Aceasta este şi credinţa augustului împărat al tuturor ruşilor, de

aceea nu numai românii se luptă alături cu ruşii pe acelaşi câmp şi pentru acelaşi scop,

dar încă comanda superioară a ambelor armate despre Plevna îmi este încredinţată mie.

Aceasta este onoarea care se răsfrânge asupra ţării, asupra voastră. Faceţi, dar, să fâlfâie

din nou cu glorie drapelul românesc pe câmpurile de bătaie, unde strămoşii voştri au

fost secole întregi apărătorii legii şi ai libertăţii. Înainte dar, ostași români, înainte cu

bărbăţie şi în curând vă veţi întoarce în familiile voastre, în țara voastră, liberă prin voi

înșivă, acoperiți de aplauzele întregii națiuni”34

.

Pe platoul din faţa podului, generalul Alexandru Cernat a dat citire Înaltului ordin

de zi, încurajându-i pe ostași: „Fac apel la devotamentul şi curajul vostru, cu toţii să ne

îndeplinim măreaţa datorie ce ne impune iubirea de ţară şi drapelul”35

.

După citirea ordinului, în sunetul „muzicilor şi al cântecelor însufleţite de simţiri

eroice şi patriotice[…], în frunte cu steagurile mândru desfăşurate în vânt, batalioanele,

escadroanele, bateriile române porniră în lungi şiruri pe podul întins peste luciul larg şi

măreţ al Dunării, în ale cărei unde razele soarelui răsfrângeau mii de scântei de pe oţelul

săbiilor, al baionetelor şi al tunurilor. Impozant şi solemn moment! Un freamăt, o

emoţiune nespusă cuprinsese pe toţi. Părea că deodată înaintea tuturor a dobândit fiinţă

simbolică imagină [sic] a ţării; că România însăşi s-a întrupat aici tânără, frumoasă,

34

Văcărescu C. Th., op. cit., p. 24-26; 35

Cernat Alexandru, Memorii. Campania 1877-1878, ediție îngrijită de general-maior dr. Constantin Olteanu, București,

Edit. Militară, 1976, p. 6-7.


înviată la glorie şi la neatârnare şi întrarmată şi în platoşă, dânsa pasă acum înainte cu

fiii ei peste hotar spre a-şi apăra dreptul, a restatornici credinţa şi onoarea numelui

său”36

.

Mulțimea i-a aclamat de mai multe ori pe vitejii ce se duceau să se lupte cu

turcul, gata să-și dea viața pentru libertatea și independența țării.

După serviciul divin și discursul domnitorului, trupele româneşti au trecut

Dunărea pe podul întins peste luciul larg şi semeţ al bătrânului Danubius, într-un

moment solemn şi emoţionant, cu steagurile mândru desfăşurate în vânt.

Despre atmosfera înălțătoare, plină de patriotism, au scris gazetele vremii, pe

drept cuvânt că „este, fără îndoială, cel mai mare fapt de arme ce istoria Românei

înregistrează de aproape două veacuri încoace! Dea Cerul, ca el să fie încoronat cu

succesele faptelor de arme ale lui Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și ale altor eroi cu

care se mândrește neamul românesc”37

.

Ceremonia oficială a trecerii Dunării a fost imortalizată în memorabile creații

artistice ale cunoscuților fotografi și pictori Carol Pop de Szathmári, Franz Duschek,

Auguste André Lançon, Nicolae Grigorescu și Sava Henția.

Albumul de fotografii realizat de Carol Pop de Szathmári: „Suvenir din Resbelul

1877-1878”, a avut o mai largă difuzare decât cele anterioare. Fotografiile sale au

surprins trupele în marş, escadroane de cavalerie traversând Dunărea pe pontoane,

baterii de artilerie pe malurile fluviului, unele deservite de marinari, cartierul general al

principelui Carol, comandantul suprem al trupelor române şi statul său major38

.

Folclorul popular a păstrat frumoasele versuri care amintesc de înălțătorul avânt

al ostașilor români care au trecut fluviul:

„Frunză verde şi-o lalea

Trec voinicii Dunărea,

Câte patru alăturea,

Voinici 'nalţi şi subţirei,

Nu trece plumbul prin ei.

Şi calcă din piatră-n piatră

Parcă sunt făcuţi de-un tată,

Şi calcă din urmă-n urmă,

Parcă sunt făcuţi de-o mumă”39

.

Pe podul de la Corabia au trecut 38.000 de ostași (42 de batalioane, 32 de

escadroane și 18 baterii)40

. Armata Română, la ordinul principelui Carol I, concentra

acum, la sud de Dunăre, un efectiv de circa 58.700 de ostaşi şi 180 de tunuri. Ostașii

români au contribuit decisiv la cucerirea cetății Plevna, punct strategic important în

apărarea turcă.

36

Văcărescu C. Th., op. cit., p. 26; 37

„Globul”, București, An I, nr. 3, 20 august 1877, p. 43; 38

Ionescu Silvan-Adrian, Penel si sabie. Artisti documentariști și corespondenți de front în războiul de independență 1877-

1878, București, Edit. Biblioteca Bucureștilor, 2002, p. 117-118; 39

Olteanu Constantin, Ceaușescu Ilie, Mocanu Vasile, Bejancu Gheorghe, Asalt la redute, București, Edit. Militară, 1977,

p. 12; 40

Văcărescu C. Th., op. cit., p. 251;


După trecerea trupelor româneşti în Bulgaria, podul de la Siliştioara-Măgura a

fost demontat şi transportat la Turnu-Măgurele, contribuţia marinarilor la această

acţiune fiind, de asemenea, deosebit de importantă.

Unităţile militare din Vâlcea, alături de celelalte arme, au trecut Dunărea - unele

în august, altele în septembrie şi octombrie 1877. După trecerea Dunării, Regimentul 2

Dorobanţi şi celelalte unităţi s-au încadrat în diviziile de luptă ale Olteniei şi au

participat la marile bătălii de la Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan, Opanez etc.41

Participarea dorobanţilor pe front a fost reflectată pe larg în unele ordine de zi,

în numeroase articole şi comunicate consacrate descrierii unor bătălii pentru ocuparea

redutelor, precum şi în acele succinte portrete realizate unora dintre eroi şi veterani.

La 8 octombrie 1878, în cadrul unei

ample ceremonii desfăşurate pe câmpul de la

Băneasa, Drapelul Regimentului 3 Artilerie, ca

de altfel drapelele altor regimente participante

la Războiul pentru Neatârnare a fost decorat cu

Crucea „Trecerea Dunării” şi apoi a participat

la intrarea triumfală în Capitală.

Cu acest prilej, Domnitorul Carol s-a

adresat armatei victorioase, prin Înaltul Ordin

de Zi, precizând: „Am ales această zi

memorabilă, spre a pune la drapelele armatei

aducerea aminte nepieritoare a trecerii Dunărei

şi a decora drapelele regimentelor [Reg. 4 şi 6

Infanterie de linie, şi Reg. 9 Dorobanţi] care, la

Smârdan, au lăsat o urmă mai mult despre vitejia română. Această amintire va îndemna

pe urmaşii voştri a fi demni de voi, precum voi aţi fi fost demni de străbunii voştri, şi

drapelul vostru va fi de-a pururea respectat ca şi numele de Român. [...] nu încetaţi a

vedea în steagul vostru talismanul carevă îndeamnă a păstra, cu cea mai mare sfinţenie,

simţământul de datorie şi disciplină. [...] Cu mândrie Mă pun acum în capul vostru, spre

a intra în Capitala ţării, unde poporul recunoscător vă aşteaptă cu nerăbdare să vă arate

dragostea şi iubirea sa”42

.

În amintirea înălțătorului avânt al trecerii Dunării din ziua de 20 august 1877, în

localitatea Corabia se va ridica, mai târziu, o cruce mare reprezentând „Monumentul

Independenței”, iar strada de pe malul fluviului s-a numit „Trecerea Dunării”43

.

Datorită bărbăției și devotamentului depus de batalionul de pontonieri și

detașamentele de geniu, toate piedicile legate de transportul materialelor și construirea

efectivă a podului peste Dunăre au fost învinse, iar Armata Română s-a întors biruitoare

de pe frontul din Bulgaria, consfințind independența statului român care avea să devină

Regat la anul 1881, sub sceptrul Regelui Carol I al României.

41

Dumitraşcu Gheorghe, Epopeea Independenţei României în conştiinţa vâlcenilor, Râmnicu Vâlcea, Edit. Almarom,

2003, p. 91; 42

Stroea Adrian, Ghinoiu Marin, File din istoria artileriei: fapte, întâmplări şi oameni, Bucureşti, Edit. Centrului Tehnic-

Editorial al Armatei, 2015; 43

Buzatu Dumitru, Din trecutul orașului Corabia, în „Mitropolia Olteniei”, An XIII, 1961, nr. 7-8, p. 615.


IN MEMORIAM: GENERAL DE BRIGADĂ CONSTANTIN SAVU


Preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”

În Cartea de Onoare a Armei Geniu, la loc de

cinste se află și gl.bg.rtr. Constantin Savu - părintele

pontonieriei române moderne, patronul spiritual al

Batalionului 72 Pontonieri Brăila. Constantin Savu s-a născut la data de 8 martie

1920 în satul Rădești, comuna Oporelu din județul Olt,

într-o familie de ţărani, oameni gospodari, în care munca

cinstită, obiceiurile străbune şi respectul față de semeni

au reprezentat coordonate fundamentale ale vieții și

convieţuirii sociale.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Geniu de

la Cotroceni, promoția 10 Mai 1942, fiind repartizat

comandant de pluton la Batalionul 2 Poduri Râuri Alba

Iulia. În scurt timp, avea să plece pe front şi să participe peste 390 zile la ambele

campanii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de comandant de pluton în

cadrul companiilor mobilizate de către Batalioanele de Poduri Râuri din Alba Iulia

şi Bacău.

După război, pentru perioade relativ scurte timp, a îndeplinit diferite funcții în

statele majore ale Batalionului 6 Lucru, Batalionului 6 Administrație și Cercului Militar

Teritorial din garnizoana Cluj.

Cariera militară postbelică și-a continuat-o, pentru o vreme la comanda

subunităților de nivel companie și batalion pontonieri, dar și ca șef de stat major în noul

Regiment de Pontonieri din Alba Iulia, iar din anul 1952 în structurile de studii și

experimentare tehnică de geniu din Comandamentul Trupelor de Geniu, având ca

preocupare perfecționarea mijloacelor de treceri fluviale.

A fost un împătimit pontonier, un ofițer rasat, cu o inteligență și gândire demnă

de invidiat, iar eforturile sale au fost consacrate cu prioritate unei idei pentru care a

militat cu ardoare mai toată cariera militară – realizarea unor mijloace pontonieristice

moderne, capabile să asigure trecerea peste cursurile de apă, în timp scurt și în

siguranță, a tuturor categoriilor de tehnică militară din dotarea marilor unități, unităților

și formațiunilor din compunerea armatei.

Fiind unul dintre cei mai buni cunoscători ai tainelor trecerilor peste cursurile de

apă, după mai mulți ani de studii și experimentări, Constantin Savu a reușit să tansforme

în realitate multiple idei originale, idei concretizate în proiectarea, omologarea și

intrarea eșalonată în dotarea trupelor a unor generații de poduri plutitoare, de tip

modular – binecunoscutele parcuri de pod românesc din pontoane P.R. 57, P.R. 60,

P.R. 71 și P.R. 71M.


Pontoane de producţie românească dispuse pe autospeciale de transport

Dotarea eșalonată a trupelor cu noile tipuri de pod din pontoane, concomitent cu

îmbunătățirea continuă a performanțelor constructive și de lucru ale acestora a

revoluționat realmente problematica trecerilor peste cursurile de apă și a uşurat

semnificativ munca istovitoare a echipajelor de pontonieri, întrucât caracteristica lor

principală a reprezentat-o încorporarea grinzilor de rezistenţă şi a elementelor de podină

în structura pontoanelor şi a suporţilor de mal, adevărate porţiuni complete de pod care

puteau fi cuplate între ele cu rapiditate și ușurință, printr-un sistem special cu buloane.

În anul 1974, având gradul de colonel, a solicitat trecerea în rezervă, cu gustul

amar al nerecunoașterii corecte a valoroaselor sale invenții pentru realizarea cărora și-a

dedicat 20 ani de activitate și regretul de a nu fi finalizat alte proiecte aflate în lucru, și

anume: podul submersibil, pontonul pliabil cu înălţime mică, pontonul ambarcader-

debarcader rabatabil (secţionat pe diagonală) şi pontonul ambarcader-debarcader cu

rampe mobile; o parte dintre acestea au fost realizate în miniatură, la scară redusă sau

normală şi experimentate, fără a fi omologate şi fabricate.

Din acel moment, realmente a ieșit cu multă demnitate de pe scena existențială a

unităților de geniu, iar generațiile ce au urmat acestui moment nu au mai avut șansa de

a-l cunoaște.

Ca pensionar, a fost deosebit de activ până în ultimul an de viață. Aproape zilnic

își utiliza eficient timpul, antrenându-și abilitățile intelectuale de excepţie, compunând

diferite exerciții și probleme de matematici superioare, scriind eseuri pe diferite teme și

chiar frânturi de poezie, iar la vârsta de peste 90 ani ne-a oferit, cu dedicație, multora

dintre noi remarcabila lucrarea în 3 volume, intitulată „Gândiri – de vorbă cu mine

însumi”, lucrare în care, cu mult rafinament, a sintetizat concepția domniei sale despre

lume și viață.

Personal l-am văzut pentru prima oară în vara anului 1975, pe plaja brațului Ara

din zona Giurgiu, cu prilejul unui exercițiu experimental cu podul P.R.-71, iar după

aproximativ 25 ani am fost onorat să-l revăd la sediul Asociaţiei Cadrelor Militare în

Rezervă şi Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”.


Momentul a fost deopotrivă impresionant și emoționant. L-am surprins

relatându-i unele detalii despre activitatea de pe brațul Ara la care asistasem ca proaspăt

locotenent, iar domnia sa era coordonator principal. În glumă mi-a spus: „Deci noi avem

cam aceeaşi vârstă, dumneavoastră ca ofițer activ, iar eu ca rezervist – pensionar”.

Ulterior, avea să fie mentorul și coordonatorul meu științific în tot ceea ce am

întreprins pentru elaborarea unor lucrări cu privire la istoria și tradițiile Armei Geniu.

Întâlnirea de la sediul Asociației avea să reprezinte momentul care l-a revigorat

ca fost ofițer de geniu cu renume, întrucât peste puțin timp l-am readus în atenţia

cadrelor militare din Statul Major al Forţelor Terestre și tuturor comandanților unităților

de geniu, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armei Geniu în anul 2004, iar în vara aceluiași an,

personalului Şcolii de Ofiţeri de Geniu şi Căi Ferate „Panait Donici”.

De atunci, a fost asimilat ca membru de onoare al marii familii de geniști din

garnizoana Brăila, răspunzând mereu „prezent” la evenimentele festive organizate cu

diferite prilejuri de către Brigada 10 Geniu și Batalionul 72 Pontonieri.

Se pregătea conștiincios pentru fiecare eveniment și se simțea pe cât de fericit,

pe atât de emoționat, asemenea unui părinte care-și revedea copiii și prietenii apropiați.

În anul 1996, în urma demersurilor Asociației, i s-a acordat gradul de general de

brigadă în retragere.

Cu tristețe ne aducem aminte de luna februarie a anului 2014, când la apelul

solemn al Batalionul 72 Pontonieri, la apelul numelui Constantin Savu se răspundea cu

sfială „absent pentru totdeauna”. Renumitul pontonier decedase la sfârșitul anului ce

abia se încheiase, cu puțin timp înainte de a împlini

venerabila vârstă de 95 ani.

Incontestabil, numele său a fost așezat la loc

de cinste pe panoplia personalităților marcante

înscrise în Cartea de Onoare a Armei Geniu, iar

începând cu anul 2016, în semn de înaltă apreciere a

valoroaselor sale realizări în domeniul mijloacelor de

trecere peste cursurile de apă, generalul Constantin

Savu a devenit patronul spiritual al Batalionului 72

Geniu (Pontonieri).

Spre mândria pontonierilor brăileni, începând

cu data de 25 februarie 2019, a redevenit, simbolic, o

prezență permanentă în incinta unității întrucât, cu

prilejul sărbătoririi Zilei Pontonierilor, la împlinirea a

153 de ani de activitate neîntreruptă în slujba patriei,

a fost ridicată și sfințită o lucrare sculpturală

reprezentând bustul generalului al cărei nume

îl poartă.


REGIMENTUL 2 VÂLCEA ÎN „MEMORIILE” CĂPITANULUI DUMITRU PĂSAT

Dr. Ionela DINESCU

Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Vâlcea

Dumitru Păsat s-a născut la 20 mai 1906 în satul Călina, judeţul Vâlcea. Ca

orfan de război – tatăl său, soldat în Regimentul 42 infanterie Drăgăşani, moare de tifos

exantematic în 1918 – este primit copil de trupă. La început, este primit în cadrul

Regimentului 42 Infanterie Drăgăşani, după care este transferat la Regimentul 2

Infanterie Râmnicu Vâlcea.

Va urma cursurile Liceului Alexandru Lahovari, iar între 1925-1926 este trimis

la Iaşi, unde îşi va continua studiile la Liceul Militar din localitate.

Va fi admis la Şcoala Militară din Sibiu, primind în 1928 gradul de

sublocotenent. După terminarea şcolii este repartizat la Bazarcic, în Cadrilater, după

care, în 1937 este transferat la Balcic, în cadrul Regimentului 4 Grăniceri din Divizia a

2-a de gardă, cu grad de căpitan, unde îl găseşte cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1941 participă la înăbuşirea rebeliunii legionare la Ploieşti, iar în 1942 este

mutat la Centrul de Instrucţie Sărata, din Basarabia, unde i se dă comanda unei

companii a Batalionului 991. Va participa la luptele de la Cotul Donului, unde este luat

prizonier. Se va întoarce în ţară cu Divizia Horia, Cloşca şi Crişan. În anul 1947 este

disponibilizat din armată şi obligat să accepte diverse munci necalificate pentru a-şi

putea întreţine familia.

În anul 1952 este reactivat şi devine vicepreşedinte al AVSAP (Asociaţia

Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei) pentru regiunea Constanţa. Ulterior, se va

stabili la Râmnicu Vâlcea, unde va ieşi la pensie. Din 1976 devine secretar al Asociaţiei

Veteranilor de Război din Vâlcea. Moare în anul 1994.

Memoriile sale păstrate la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale au

fost scrise în mai multe etape.

Manuscrisul integral acoperă perioada 1906-1978, iar Editura Humanitas a

publicat o selecţie a amintirilor din cel de-al Doilea Război Mondial, pe care autorul

le-a aşternut pe hârtie la puţină vreme după întoarcerea din prizonierat, în 1947.

Manuscrisul a fost încredinţat de autor profesorului Eugen Negrici, în vederea

publicării, în anul 1990.

Fragmentele prezentate mai jos au fost selectate din volumul I al Memoriilor

păstrate la Arhivele vâlcene şi prezintă perioada petrecută de adolescentul Dumitru

Păsat, în calitate de copil de trupă, la Regimentul 2 Vâlcea din Râmnicu Vâlcea.

Mutarea la Regimentul 2 Vâlcea În luna august acelaşi an, terminându-se cu războiul, a venit ordinul ca Regimentul

42 Infanterie din Drăgăşani, unitatea care ne primise pe noi şi ne purta de grijă, s-a desfiinţat şi pe noi copiii de trupă ne-a vărsat la Regimentul 2 Dorobanţi, fiindcă Regimentul 42 care era rezerva lui 2 Dorobanţi. În acel timp, la Rm. Vâlcea, era numai partea sedentară a lui 2 Vâlcea, partea activă era pe Nistru, în Basarabia, în apărarea frontierei spre răsărit. Într-o zi, ne luăm fiecare ce aveam şi ne-am urcat cu un delegat în tren la Drăgăşani şi am ajuns repede la Rm. Vâlcea. Eu aveam un cufăr de scândură şi acolo mi-am băgat toate lucrurile ce aveam


şi eu. În cazarma lui 2 Infanterie era şi un regiment de infanterie de recruţi ardeleni, dar foarte mulţi unguri, saşi şi şvabi, români mai puţini.

Partea sedentară a Regimentului 2 Infanterie era comandată de dl. cpt. Popescu Iosif, care ne-a luat în primire, ne-a pus la drepturi, ne-a înscris pe fiecare la şcoala respectivă, ne-a destinat trei camere mari ca dormitoare, chiar în pavilionul de administraţie, a pus pe soldatul Gologan Ion să ne poarte de grijă cu masa, ceaiul etc. Mai era la partea sedentară şi dl. locotenent Işan, un bărbat foarte frumos, care se îngrijea şi dânsul de noi, ne cumpăra cărţi şi restul de rechizite şcolare. De îmbrăcăminte se interesa tot dl. locotenent Curechianu care venise şi el cu magaziile de la Drăgăşani la partea activă la Rm. Vâlcea.

Aici am mai găsit copii ca noi la şcoală, doi erau la Şc. Normală, dar stăteau în internat, unul era la seminarul din Curtea de Argeş, alţii la şcoala de meserii. Eram acum în clasa a doua B cu Bozgă Marin.

……………………………………………………………………………… În apropiere de Crăciun a venit şi regimentul de pe frontieră de la Nistru şi regimentul

din Ardeal plecase la altă garnizoană. Odată cu regimentul au mai venit şi alţii, dar din ei, nu era nimeni la liceu, erau la muzică, croitorie şi cizmărie.

Acum eram destul de mulţi şi pentru a ne supraveghea şi îndruma bine, colonelul Băculescu, comandantul regimentului, a dat pe plutonierul major ca un fel de comandant al nostru. Între noi era şi un nepot al său în clasele primare, care a ajuns ofiţer de geniu.

În vacanţa Crăciunului, după ce regimentul ne-a făcut un pom mare de Crăciun, mult mai frumos ca cel de la Drăgăşani, la care au luat parte şi ofiţerii din regiment cu soţiile şi copii lor, ni s-a dat drumul să mergem acasă. La serbarea pomului, noi am cântat O brad frumos..., am spus poezii şi am primit mai multe daruri decât la pomul de la Drăgăşani.

……………………………………………………………………………… La data de 20 mai 1924, eram în clasa a patra de liceu şi am împlinit vârsta de 18 ani.

Potrivit legilor militare, la acea dată un copil de trupă la împlinirea vârstei de 18 ani era trecut în cadrul soldaţilor şi făcea serviciul militar ca orice soldat timp de trei ani.

Iată-mă deci şi soldat. Am fost înscris în registrul de administraţie al companiei a cincea, comandată de cpt. Butănescu Iordan, un om scund şi gras, care se purta frumos cu trupa şi se îngrijea de bunul trai al soldatului.

A terminat cariera militară cu gradul de general şi era de fel din aproprierea Rm. Vâlcea, din satul Pietrari.

Plutonierul major cu administraţia era Onea Ion din satul Sticlăria de peste Olt şi i-a urmat fratelui său.

Compania avea numai două plutoane, unul comandat de lt. Pişculescu şi în care eram şi eu încadrat. Acest ofiţer era foarte dur, nu-l auzeam decât înjurând ostaşii din pluton de mamă şi dumnezei. Nimeni nu-l iubea şi nici nu putea să fie iubit. Plutonul doi era comandat de plutonierul Onea, fratele majorului.

Urma acum să părăsesc şcoala şi să rămân ca soldat să-mi fac stagiul militar. Au început zile grele pentru mine că nu mai beneficiam de vacanţă şi trebuia să iau parte la instrucţie, trageri, manevre etc.

În această categorie mai era şi colegul de clasă Bozgă Marin, el era încadrat la altă companie. Comandant de regiment era colonelul Băculescu, un om înalt şi bun la suflet, care a apreciat just situaţia mea şi a lui Bozgă şi a dat ordin ca să ne lase o jumătate de zi la şcoală


şi la instrucţie să ne scoată mai rar, că noi prindem repede, să ne bage în gardă numai în zilele de sărbătoare, în vacanţe, dar de la trageri să nu lipsim.

Dimineaţa urmam la cursuri, iar după amiaza, de trei ori pe săptămână, eram scoşi la instrucţie, în special în perioada instrucţiei soldatului şi a grupei. Mie îmi plăcea instrucţia, o făceam cu plăcere şi o învăţam bine, repede, de aceea locotenent Pişculescu mă folosea ca instructor. Lecţiile mi le făceam în timpul când eram scos la instrucţie, noaptea, după ora stingerii.

Îmi era destul de greu cu mâncarea care era destul de proastă şi în loc de pâine se dădea foarte multă mămăligă. Vă închipuiţi că aproape nu mâncam când mă înapoiam la orele 13 de la şcoală şi găseam într-o gamelă o porţie de mâncare rece şi o bucată de mămăligă tot rece. Mâncam că nu aveam ce face, iar bani să-mi cumpăr cel puţin pâinea zilnică, nu aveam.

……………………………………………………………………………… În anul 1925, am fost avansat la gradul de caporal. În toamna acelui an vine la

regiment un ordin care spunea că pot fi trimişi caporali sau sergenţi în termen la un curs de un an de zile la Liceul Militar la Iaşi.

La acest curs, se preda de către profesorii liceului, materiile claselor 6-7 în afară de limba latină şi geometrie. Se preda câte 5-6 ore pe zi ca să însuşim materia claselor 6 şi 7 de liceu, după care se dădea un examen şi cine reuşea se putea prezenta la examenul de admitere la şcolile militare de ofiţeri de infanterie şi administraţie.

Eu şi Cranta ne-am prezentat la examenul de admitere la Şcoala Militară de la Sibiu şi am reuşit cu o medie mai mare ca celor ce urmaseră liceul militar sau a unora care dăduseră şi bacalaureatul.

Examenul de admitere s-a ţinut în luna iulie în anul 1926. Imediat după examen m-am prezentat la regiment, am predat hainele militare la compania a 5-a plutonierului major Onea, am mulţumit d-lui căpitan Butănescu pentru bunăvoinţa ce mi-a arătat, mi-am luat la revedere de la dl. lt. Pişculescu, care mă privea altfel acum

Pe când vorbeam cu dânsul, trece pe lângă noi dl. maior Stănescu, comandantul Batalionului 2, care mă cunoştea. L-am salutat şi lt. Pişculescu îi spune că am reuşit la examenul de admitere la şcoala militară din Sibiu. Dl. maior se opreşte, îmi întinde mâna şi speră că după doi ani să fim camarazi.

După aceea m-am dus la dl. colonel Băculescu, i-am arătat adeverinţa că am reuşit la examen la şcoala militară, i-am mulţumit pentru grija ce mi-a purtat-o şi am plecat acasă.

Mulţumesc şi acum, ca şi atunci, tuturor care au gândit să ajute pe orfanii de război ca să-şi croiască un drum în viaţă. Mulţumesc şi acum şi să-i fie în veci memoria slăvită, bunului colonel Băculescu, comandantul Regimentului 2 Infanterie, că ne-a purtat de grijă şi nu ne-a lăsat să ajungem derbedei, aşa cum a putut, cum au fost dispoziţiile de la cei mari din acele timpuri.


RISC ŞI SUCCES ÎN SELECŢIA ŞI PROMOVAREA PERSONALULUI

Locotenent-colonel ing. Nicolaie GOGHIU

„Nu există om atât de rău încât să nu-l poţi face bun la ceva” (J. J. Rouseau)

„Cine n-a făcut niciodată vreo greşeală, n-a încercat nimic nou” (A. Einstein)

Introducere

Sunt puţine domenii în care noul să fie atât de evident ca în selecţie şi în

promovare, atât în partea teoretică cât şi aplicare, adică în metodologie.

Progresul stiinţelor a dat şi încă dă un colorit specific alegerii metodelor de

triere şi de promovare al oamenilor. Ele nu reprezintă o reţetă miraculoasă care să

mărească productivitatea, ci este în

concepţia contemporană un sistem educativ

care implică riscul unei nereuşite, menit

totuşi, să asigure o succesiune de alegeri în

vederea adoptării şi integrării profesionale

a unui individ. Orientarea profesională

pregăteşte individul pentru selecţia

profesională, care reflectă în general

cerinţele specifice de muncă, faţă de

individ.

Selecţia profesională înseamnă alegerea celor mai „buni” dintr-un număr mai

mare al celor care doresc să practice o meserie. Selecţia continuă acţiunea de orientare

profesională şi are ca obiect, în funcţie de cerinţele unei anumite profesii, să aleagă pe

acel candidat care are anumite însuşiri psihice şi pregătirea cea mai adecvată cerinţelor

profesiunii respective.

Selecţia profesională se realizează pe baza unui ansamblu de metode ştiinţifice,

care urmăresc să stabilească dacă un candidat la o anumită profesiune, posedă

aptitudinile cerute la exercitarea acelei profesiuni şi în acelaşi timp să aleagă, dintr-un

număr de candidaţi pe cei care posedă, într-un grad mai înalt, aptitudinile cerute. Spre

deosebire de orientarea profesională (care pleacă de la individ), selecţia pleacă de la

profesie. Şi totuşi, ele nu se deosebesc totalmente.

De regulă, şi în mod deosebit, în selecţia şi în promovarea profesională

managerul îşi asumă riscul deoarece urmăreşte succesul, care nu poate şi nu trebuie să

fie confundat cu orice realizare. În materie de promovări, avem de-a face cu realizarea

unei valori şi, cu cât valoarea este mai greu de atins, cu atât succesul este mai mare.

Asumarea de către manager a riscului în selecţie şi în promovare constituie un

act de inteligenţă şi de cutezanţă, un spirit de dăruire faţă de instituţie şi de salariaţi, o

ieşire în întâmpinarea noului.

Şi încă un lucru important: situarea factorului uman pe acelaşi plan cu ceilalţi

factori implicaţi în succesul unei „activităţi” constituie azi o optică eronată, anacronică,

faţă de nivelul gândirii contemporane.

Factorul uman este un factor special, care utilizează toţi ceilalţi factori cu a căror

valorificare se află într-o relaţie de subordonare.


Riscul folosirii testelor de personalitate pentru selecţie

Testele de personalitate sunt

greu de validat pentru multe posturi

şi de aceea ele trebuie să fie folosite

cu mare precauţie. Un exemplu este

cazul testelor psihologice

controversate. Unele tipuri de teste

folosite în procesul de selecţie, cum

ar fi testele pentru droguri şi testele

genetice, detectorul de minciuni şi

analiza grafologică au generat

nemulţumiri, adică: atitudini,

trăsături temperamentale, interese.

Detectorul de minciuni, folosit pe scară largă pentru selecţia personalului în

SUA, înainte de 1989, mai ales în comerţul cu amănuntul şi în domeniul sănătăţii, este

acum interzis prin lege.

La fel de contestate sunt şi testele pentru onestitate. Candidaţii răspund cu „da”

sau „nu” la o serie de întrebări de genul: „I-aţi spune şefului dumneavoastră, dacă aţi şti,

că un alt angajat fură de la companie?”; „Consideraţi normal să împrumutaţi

echipamentul companiei, să-l folosiţi acasă, iar după aceasta să-l înapoiaţi?”; „Aţi

intenţionat vreodată să prezentaţi în mod denaturat realitatea?” etc.

Firmele consideră că prin administrarea unor asemenea teste de onestitate,

solicitanţii şi angajaţii sunt avertizaţi că necinstea nu va fi tolerată. Cercetările efectuate

în această direcţie duc la concluzia că

aceste teste au un rol educativ, dar nu pot

garanta dacă potenţialul angajat se va

comporta conform celor declarate.

Controversată este şi folosirea

analizei grafologice pentru testarea

personalului în vederea selecţiei. Ea

constă în analiza scrisului unei persoane

pentru a-i verifica personalitatea. Modul

cum un om pune punctul pe „i”, cum

trage linia la „t”, cum înclină literele spre

stânga sau spre dreapta, mărimea literelor

etc., oferă grafologilor indicii despre

personalitatea solicitanţilor. Dezavantajul

acestei metode constă în subiectivismul aprecierii grafologilor care interpretează scrisul.

Folosirea acestui tip de test este mult controversată, mai ales pentru faptul că nu

există evaluări stiinţifice oficiale de grafologie. Este important şi de reţinut că grafologii

pot recomanda ca rezultatele testărilor să fie folosite ca sursă suplimentară de informaţii

despre solicitanţi şi nu ca un procedeu de selecţie în sine.


Riscul metodei „centrului de evaluare”

Metoda „centrului de evaluare” a fost aplicată pentru prima dată de firma

American Telephone and Telegraph, apoi de IBM şi Kodak.

Firmele care o aplică s-au unit într-o asociaţie şi realizează schimburi de

experienţă periodice.

Prin această metodă se studiază comportamentul candidaţilor în situaţii critice.

Scenariul detaliat permite candidaţilor să cunoască, în mod continuu, atât rezultatele

proprii, cât şi pe cele ale concurenţilor. Pachetele de programe elaborate de către

specialişti permit evaluarea candidaţilor pentru fiecare tip de sarcină şi aptitudine de

conducere. Se pot evalua, de exemplu, următoarele aspecte: organizarea corespondenţei,

formularea unor documente în scris, redactarea unei prelegeri, dezbaterile în grup,

asumarea de rol, jocuri de management.

În aparenţă, centrele de evaluare pot constitui un mijloc de selecţie foarte util.

Cu toate acestea, ele sunt utilizate doar de 30% din organizaţii şi numai pentru selecţia

managerilor şi personalului cu studii superioare. În plus, centrele de evaluare au, în

ansamblu, o validitate moderată şi un grad de încredere inferior celor mai multe dintre

metodele pe care le aplică.

Dezavantajele centrelor de evaluare

În primul rând, centrele de evaluare sunt foarte costisitoare. Ele trebuie înfiinţate

şi apoi completate cu un număr de manageri de rang superior şi cu psihologi calificaţi.

Dacă funcţionează în regim

permanent, acest lucru presupune

costuri suplimentare. În al doilea

rând, este destul de dificil să se

găsească managerii şi personalul

de specialitate care să lucreze

acolo. În al treilea rând, nu se

poate şti cu precizie cum trebuie

combinate rezultatele obţinute de

la diferitele teste.

Dar, ceea ce este important

din punctul nostru de vedere,

deciziile au uneori tendinţa de a

fi subiective si pot fi contaminate

de prejudecăţi, părtinire şi diferite aspecte care nu au legătură cu postul.

Riscul politicii de promovare

Promovarea reprezintă una dintre cele mai importante probleme sociale şi

acesta cu atât mai mult, cu cât nici un salariat nu acceptă cu uşurinţă să rămână pe loc,

de la angajare până la retragere, fără a trece la niveluri de salarizare şi trepte de

răspundere mai înalte.

Salariaţii sunt foarte atenţi la operaţiile de promovare, pentru că marea lor

majoritate sunt interesaţi ca ele să se desfăşoare cât mai corect cu putinţă. De aceea, în

domeniul promovărilor, esenţialul constă în stabilirea criteriilor şi rigurozitatea

aplicării lor.


Politica de promovare constituie o componentă majoră a managementului

resurselor umane deoarece ea este de natură să întărească sau să slăbească spiritul de

echipă între salariaţi în strânsă dependenţă cu starea de satisfacţii sau de permanentă

nemulţumire pe care le generează.

Pentru a nu greşi, este necesar ca managerul să cunoască temeinic şi concret

aptitudinile şi calităţile salariaţilor săi, iar pe această bază să-i utilizeze la capacitatea lor

maximă. În felul acesta, managerul va genera la salariaţi sentimentul că, mai devreme

sau mai târziu vor progresa, adică vor promova.

În legătură cu semnificaţia deosebită a politicii de promovare, în numeroase

întreprinderi, elementele esenţiale ale acesteia se regăsesc în contractele colective de

muncă. În planul semnificaţiei vom reţine şi faptul că, o promovare judicios concepută

şi realizată este de natură să stimuleze în mod eficace iniţiativa şi ambiţia salariatului,

dând puternic impuls la ridicarea nivelului său de calificare, îl conduce la perfecţionare,

îi măreşte satisfacţia sa în muncă şi îl incintă să se identifice cu funcţia sa şi cu instituţia

în care lucrează.

Risc şi succes în promovare

Logic, orice promovare implică

riscul unei nereuşite, şi totuşi managerul

este dator să rişte, să manifeste curaj în

promovare, spirit de investigaţie. Nu

trebuie uitat că între nivelul riscului

asumat şi probabilitatea de a obţine

succes în politica de promovare există o

inter-influenţă. În promovare riscul cere

curaj, iar prudenţa este actul premergător

asumării riscului.

Înainte de a concepe şi de a realiza politica de promovare, este necesar ca

managerul să cugete, să analizeze, să pregătească un feed-back al succesului sau

eşecului în domeniul respectiv. Mai mult chiar, nu este recomandabil ca managerul să-şi

asume riscuri extreme în materie de promovare.

Pentru depăşirea riscului în promovarea salariaţilor este necesar să se cunoască

situaţia, pe baza unei temeinici analize. Şi acesta pentru simplul motiv că situaţia este

ceea care poartă noul ce trebuie realizat. Cu alte cuvinte se implică valoarea. În cadrul

analizei situaţiei la care ne refeream mai sus, este necesar ca managerul să se oprească

asupra mecanismului balanţei - risc - succes în materie de promovări.

În acest cadru, asumarea riscului trebuie concepută şi tratată ca o valoare

cultural-socială incomparabil mai puternică decât conservatorismul, către care mai sunt

tentaţi unii manageri să ,,alerge”.


FACTORII CHEIE CARE TREBUIE LUAŢI ÎN CONSIDERARE DE ŞEFII CARE ÎŞI DORESC SUBORDONAŢI MOTIVAŢI

Locotenent Iulia ANTON

„Un om nu poate motiva totdeauna direct pe altul, dar poate demotiva cu uşurinţă o sută”

(Jan Duncan)

De fiecare dată când se vorbește de calitatea muncii, implicit se face referire la

eficiența angajaților și cum poate fi aceasta îmbunătățită. Discuția avansează în

continuare către motivație ca factorul principal care explică o anumită stare de fapt.

Literatura de specialitate, dar și cea de popularizare abordează motivarea din diverse

perspective. Ne datorăm reușitele unei bune motivări și, adesea, ne explicăm eșecul cu

„nu am fost suficient de motivat”. Este oare motivația forța care determină individul să

acționeze într-o manieră eficientă, la maximul potențialului său?

Întrebarea este pur retorică. DA, motivația este forța care susține indivizii în

oricare din acțiunile lor.

Motivația este una din

laturile personalității noastre

care a susținut omul pe tot

parcursul evoluției sale. Este cea

care ne face să acționăm pentru

atingerea obiectivelor urmărite.

Principalul său atribut îl

reprezintă caracterul său

intrinsec. Indivizii sunt cei care

își construiesc motivația care îi

susține în demersurile lor. Pentru

asta, fiecare dintre noi are nevoie

de reușite, aprecieri și confirmări

care să ne hrănească motivația proprie. Motivaţia reprezintă factorul care îl determină

pe individ să îşi dorească să se perfecţioneze, să se depăşească pe sine şi care anihilează

starea de letargie, de neimplicare în sarcini.

De fiecare dată motivația trebuie asociată cu motivarea. Dacă prima este un

construct personal, cea de a doua este un proces extern care ține de ceilalți cu impact direct

asupra noastră în termeni de stimă de sine, încredere, curaj, implicare și responsabilizare.

Motivarea subordonaților, pentru a fi autentică și de durată, nu trebuie să se

bazeze doar pe criteriul financiar. Orice șef/comandant care îşi construiește discursul

motivațional doar pe recompensele financiare, nu poate să se aștepte la rezultate mai

bune sau la o implicare mai mare a subordonaților.

De aceea, motivarea subordonaților impune ca șefii/comandanții să aibă

capacitatea de a comunica eficient, de a superviza cu atenție, de a asigura o bună

instruire, de a consilia la momentul oportun, de a forma echipe coezive și de a lua

deciziile care trebuie, când trebuie și cum trebuie. Toate aceste procese, dacă sunt

realizate profesionist, reprezintă factori motivaționali puternici.


Semnele unei bune motivări sunt atunci când subordonații au încredere în șeful

lor și în ei înșiși, acordă importanță și valorifică activitatea profesională, sunt interesați

de dezvoltarea profesională.

Pentru ca motivarea să fie forța care asigură implicarea subordonaților fără

rezerve și la un potențial maxim, trebuie să se țină seama de mai multe aspecte:

Respectul subordonaților nu se construiește în virtutea autorității șefului.

Autoritatea poziției nu este suficientă. Șefii trebuie să și-o asume și să acționeze în acest

sens. Exemplul personal constituie un factor motivațional esențial. Subordonații își

respectă și prețuiesc șefii atunci când le recunosc calitatea de profesionist și cea de om.

Subordonații se așteaptă ca șeful lor să fie un bun profesionist, dar vor ca acesta să fie

onest și corect. În acest fel își construiesc încrederea în superior și își dezvoltă auto-

disciplina, fiind motivați să lucreze cu acesta.

Aprecierea subordonaților. Oricine, indiferent de pregătirea profesională, de

poziția pe care o are, simte nevoia de a fi considerat util, valoros pentru echipă. În

relațiile cu subordonații, este

important ca șefii să se

raporteze la fiecare individ ca

fiind o persoană distinctă cu rol

meritoriu în realizarea sarcini

lor. Nimic nu scade

motivația mai mult ca

sentimentul că în ochii șefului

ești doar un membru într-o masă

amorfă de indivizi. Fiecare

persoană are nevoie să fie

apreciată. De aceea, şeful

trebuie să poată să își exprime

sincer aprecierea pentru contribuția pe care fiecare din membrii echipei o aduce la

rezolvarea sarcinii.

Sprijin și ajutor în realizarea sarcinilor. Chiar dacă oamenii din subordine sunt

conștiincioși, disciplinați, responsabili și implicați în realizarea sarcinilor de serviciu,

întotdeauna este nevoie de a li se comunica în mod clar, precis, în timp util ceea ce au de

executat. Absența informațiilor concrete, necomunicarea scopului pentru care trebuie

executată activitatea sau ceea ce se așteaptă de la ei generează nesiguranță în acțiune,

temeri și incertitudine, care, pe termen lung determină scăderea motivației. Subordonații

așteaptă ajutorul și sprijinul șefului lor, și la rândul lor, își vor oferi sprijinul și suportul

pentru realizarea atribuțiilor de serviciu. Mai mult, șefii trebuie să se asigure că

subordonații au acces la toate mijloacele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor.

Stilul de conducere. Un șef care îşi prețuiește activitatea și își respectă

subordonații se va strădui în permanență să își dezvolte încrederea în subordonații săi,

se va implica în cunoașterea lor și a problemelor cu care se confruntă, îi va implica în

luarea deciziilor, atunci când este cazul, va menționa contribuția lor la obținerea

rezultatelor propuse, îi va susține în fața altor structuri, nu va folosi instrumentele de

conducere pe care le are la dispoziție pentru a-și ușura activitatea. Toate acestea vor

contribui la un colectiv implicat, responsabil, coeziv și scade riscul apariției

resentimentelor, a comportamentelor excesiv de prudente, a temerilor.


Rezolvarea problemelor interne. De cele mai multe ori, problemele de

comunicare sau, mai degrabă, nerezolvarea la timp a acestora poate genera un climat de

lucru tensionat, necooperant, neplăcut. În acest sens, un șef care își dorește un climat de

muncă eficient trebuie să poată identifica și rezolva la timp conflictele care pot să apară

între subordonați, diminuând riscul acutizării acestora. De aceea, intervenția trebuie să

fie fermă, realizată cu tact și diplomație. O astfel de situație trebuie să se transforme

într-o lecție și o etapă în plus pentru dezvoltarea grupului. Un bun șef trebuie să poată să

facă distincția între un subordonat care nu vrea și unul care nu poate; trebuie să poată să

transmită subordonaților că, deși le pasă de ei ca oameni, așteaptă mai mult de la ei din

punct de vedere profesional.

În loc de încheiere, vă invit la o temă de reflexie cu privire la cât de mulţumit

sunteţi de modul în care reușiți să vă motivați subordonații? Cât de mulţumit sunteţi de

atmosfera de lucru din cadrul biroului/structurii unde vă desfăşuraţi activitatea de zi cu

zi? Ce puteți îmbunătăți pentru rezultate și mai bune?

Reuşind să vă răspundeţi în mod onest/sincer la aceste întrebări, veţi afla o serie

de informaţii despre propriile dumneavoastră abilități, competențe, scopuri şi

sentimente. Toate acestea vă permit să înțelegeți rolul esențial pe care îl aveți în

procesul motivațional al subordonaților dumneavoastră.

PRINCIPIILE DUPĂ CARE SE GHIDEAZĂ UN TÂNĂR COMANDANT DE PLUTON

Sublocotenent Adrian FÎŞÎC

Odată cu finalizarea anilor de studiu din cadrul Academiei Forţelor Terestre

„Nicolae Bălcescu” din Sibiu, se încheie o etapă în care studentul militar a parcurs un

amplu proces de modelare şi perfecţionare, având ca finalitate tânărul ofiţer, înzestrat cu

un mare bagaj de cunoştinţe şi

având formate deprinderile de

bază, necesare pentru

exercitarea primei sale funcţii,

cea de comandant pluton.

Perioada petrecută în băncile

şcolii, cea de formare, văzută

de unii ca intervalul de timp

în care au posibilitatea

îmbunătăţirii şi desăvârşirii,

formării de noi aspiraţii, ori

de alţii ca o numărătoare

inversă până la obţinerea

noului statut, îşi va pune

amprenta asupra primilor paşi din viitoarea carieră.

În rândurile ce urmează, doresc să evidenţiez câteva constatări, rezultate în baza

observaţiilor proprii şi a experienţelor împărtăşite de diverşi instructori militari şi


profesori, care se pot constitui şi ca recomandări în sprijinul tinerilor ofiţeri, aflaţi, la

început de carieră, la cârma subunităţilor.

Astfel, un bun comandant de pluton trebuie să aibă în atenţie următoarele aspecte:

1. Stabilirea standardelor şi implementarea acestora. Exercitarea actului de

comandă asupra unei subunităţi nu reprezintă o simplă formalitate, ci solicită

disponibilitatea comandantului de pluton, la orice oră sau moment, dacă situaţia o cere.

În consecinţă, acesta trebuie să conceapă standarde ferme şi complexe, stabilite concret

în cadrul subunităţii, iar pentru a facilita implementarea acestora, transmiterea lor

trebuie să se realizeze în baza lanţului de comandă al plutonului. Tânărul ofiţer trebuie

să fie exigent, ferm, riguros şi corect, dar şi rezonabil în ceea ce pretinde de la

subordonaţi. Acest stil de conducere va aduce respectul şi consideraţia subordonaţilor,

în timp ce adoptarea unui stil permisiv, prietenesc, bazat pe îngăduinţă şi compromisuri,

va conduce la subminarea autorităţii şi apariţia nemulţumirilor.

2. Organizarea. Comandantul de pluton are ca atribuţii, printre altele,

întocmirea documentelor (administrative, de conducere a instrucţiei etc.), organizarea şi

conducerea instrucţiei în cadrul plutonului, evaluarea modului de instruire a subunităţii

sau gestionarea resursei umane. De multe ori, acestora li se adaugă sarcini neprevăzute,

de un anumit nivel de complexitate, care necesită aprofundarea cunoştinţelor în vederea

soluţionării. Pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor şi gestionarea timpului avut la

dispoziţie, tânărul ofiţer trebuie să îşi stabilească clar sarcinile şi activităţile, să le

rezolve în ordinea priorităţilor, să evite aglomerarea generată de preluarea unor sarcini

sau informaţii suplimentare şi, cel mai important, să delege din îndatoriri

subordonaţilor. Acest ultim aspect are mai multe avantaje, precum: evitarea

supraîncărcării şi posibilitatea de concentrare pe sarcinile importante, responsabilizarea

anumitor persoane şi întărirea lanţului de comandă în cadrul plutonului.

3. Exemplul personal. Desfăşurarea activităţii la comanda plutonului

presupune contactul direct şi

interacţiune zilnică cu subordonaţii

în marea majoritate a timpului.

Pentru a câştiga respectul şi

admiraţia acestora şi pentru a-i

determina să îl urmeze

necondiţionat, comandantul de

pluton trebuie să adopte principiul

„fă cum fac şi eu”, nu „fă cum spun

eu”. Astfel, acesta se va remarca

drept un lider veritabil, care îşi

asumă deciziile şi comportamentul.

4. Spiritul de echipă. Pentru succesul operaţiilor şi îndeplinirea misiunilor, este

nevoie de aportul fiecărui militar din cadrul subunităţii. Uneori, lipsa coeziunii

membrilor poate afecta decisiv obţinerea rezultatelor propuse. Astfel, tânărul lider

trebuie să creeze un climat plăcut, să promoveze sentimentul de apartenenţă la grup şi

concepţia de unitate.

5. Grija faţă de subordonaţi. Factorul uman reprezintă cea mai importantă

resursă avută la dispoziţie, care necesită o atenţie deosebită. Gestionarea problemelor

subordonaţilor reprezintă activitatea principală a comandatului de pluton, o îndatorire


morală, asumată, care necesită, de cele mai multe ori, disponibilitate suplimentară şi

multă răbdare. Un adevărat lider va fi onest, corect şi un bun ascultător atunci când vine

vorba de luarea deciziilor în privinţa militarilor din subordine. Dacă acesta manifestă un

real interes pentru înţelegerea şi rezolvarea problemelor, va avea parte de încrederea

statornică a subordonaţilor săi.

6. Controlul. Un tânăr ofiţer aflat la început de carieră trebuie să se asigure că

ordinele transmise de el se vor executa întocmai şi la termenul stabilit. Lipsa verificării

sau neefectuarea controalelor va conduce, mai devreme sau mai târziu, la neglijarea

sarcinilor primite sau tratarea acestora cu grad scăzut de semnificaţie.

7. Creştere continuă. Pentru a accede şi a se menţine la un nivel ridicat de

profesionalism şi competenţă, îmbogăţirea cunoştinţelor şi formarea de noi deprinderi

trebuie să reprezinte o preocupare constantă pentru comandantul de pluton.

În concluzie, cei care îşi vor trasa obiective clare şi ambiţioase, care se vor

impune în faţa subordonaţilor şi îi vor determina să se întrebuinţeze la maxim în

direcţiile şi scopurile propuse, vor fi cei capabili să depăşească orice obstacol în drumul

lor spre reuşită şi spre accederea la cele mai înalte trepte din ierarhia militară.

PESCO – COOPERAREA STRUCTURATĂ PERMANENT

Locotenent-colonel Codruţ-Cristinel NEDELEA

Maior Dragoş-Florentin DAMIAN

Locotenent Ionuţ-Cătălin BANU

Evoluţia societăţii a condus la creşterea complexităţii sistemului de relaţii dintre

diferitele entităţi sociale şi la globalizarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa stabilităţii

regionale şi a celei globale. Complexitatea problematicii securităţii a condus la crearea

unor structuri de securitate în cadrul cărora să se elaboreze norme de a căror respectare

depinde pacea regională şi mondială.

Odată cu cristalizarea organizaţiilor socio-umane, au apărut şi preocupările

pentru securitatea acestora, scop în care au fost asigurate mijloacele şi condiţiile

necesare prevenirii şi respingerii agresiunii. La baza securităţii a stat practica şi teoria

forţei prin care s-au emis principii, norme şi modalităţi de organizare a forţelor pentru

descurajarea agresiunii şi a rezistenţei la acţiunile agresive.

În 2004, în cadrul Uniunii Europene, a fost înființată Agenția Europeană de

Apărare (AEA). Ea ajută cele 27 de state membre (toate țările UE, cu excepția

Danemarcei) să își dezvolte resursele militare. Agenţia promovează colaborarea,

lansează inițiative noi și propune soluții pentru îmbunătățirea capacităților de apărare.

De asemenea, ajută statele membre care doresc să își dezvolte împreună capacitățile de

apărare.

Agenția Europeană de Apărare depune eforturi în vederea consolidării industriei

europene a apărării și acționează ca facilitator și interfață între părțile interesate din

domeniul militar și politicile UE care au impact asupra apărării.


La 22 iunie 2017, liderii UE au convenit să lanseze o cooperare structurată

permanent (PESCO - Permanent Structured Cooperation) pentru a consolida securitatea

și apărarea Europei.

La 13 noiembrie 2017, miniştrii din 23 de state membre au semnat o notificare

comună privind cooperarea structurată permanentă (PESCO) și au înaintat-o Înaltului

Reprezentant și Consiliului. La 7 decembrie 2017, Irlanda și Portugalia au notificat și

ele decizia lor de a lua parte la PESCO.

La 11 decembrie 2017, Consiliul a adoptat o decizie de stabilire a PESCO. Toate

statele membre ale UE participă la PESCO, cu excepția a trei țări (Danemarca, Malta și

Marea Britanie).

„Un vis a devenit realitate astăzi”, a precizat președintele Consiliului European,

Donald Tusk, la înfiinţarea PESCO. „PESCO este expresia practică a dorinței noastre

de a construi o apărare europeană. Aceasta este o veste bună pentru UE și pentru

aliații noștri și o veste rea pentru inamici”.

Secretariatul PESCO este asigurat întrunit de către Serviciul European de

Acțiune Externă (European External Action Service - EEAS) şi Agenția Europeană de

Apărare (European Defence Agency - EDA), fiind singurul punct de contact în cadrul

UE pentru toate problemele legate de PESCO.

Cooperarea structurată permanentă în domeniul politicii de securitate și apărare

a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona (articolul 42.6, 46 şi Protocolul 10).

Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de

Reformă) este un tratat internațional care amendează două tratate care constituie forma

bazei constituționale a Uniunii Europene (UE). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de

statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut de asemenea și ca

Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice

Europene (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Roma).

https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma




Tratatul de la Lisabona

Tratatul prevede posibilitatea ca mai multe state membre ale Uniunii Europene

să coopereze mai strâns în domeniul securității și al apărării.

Acest cadru permanent de cooperare în domeniul apărării permite acelor state

membre care doresc și sunt capabile să facă acest lucru, să dezvolte în comun

capabilităţi de apărare, să investească în proiecte comune și să îmbunătățească

contribuția și disponibilitatea operațională a forțelor lor armate.

Cele 25 de state membre care participă la programul PESCO sunt: Austria,

Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania,

Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia,

Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania și Suedia.


Statele membre participante la PESCO au adoptat, de asemenea, o declarație,

concomitent cu adoptarea deciziei de stabilire a PESCO. Declarația salută acordul

politic care identifică o listă inițială de 17 proiecte care urmează să fie derulate în cadrul

PESCO. Acestea vizează domenii precum formarea, dezvoltarea capabilităților și

disponibilitatea operațională în domeniul apărării.

Consiliul UE a adoptat o „foaie de parcurs” pentru punerea în aplicare a

cooperării structurate permanente. Aceasta oferă o direcție strategică și orientări cu

privire la modalitatea de structurare a viitoarelor lucrări privind atât procesele, cât și

guvernanța, inclusiv pentru proiecte și în ceea ce privește stabilirea etapelor îndeplinirii

angajamentelor.

În acest sens, „foaia de parcurs” stabilește un calendar pentru procesul de

revizuire și evaluare a planurilor naționale de punere în aplicare, care detaliază modul în

care statele membre participante intenționează să își îndeplinească angajamentele

reciproce mai stricte pe care și le-au asumat.

De asemenea, aceasta prevede un calendar pentru ajungerea la un acord asupra

unor posibile proiecte viitoare, precum și asupra principiilor de bază ale unui set comun

de norme de guvernanță pentru proiecte care urmează a fi adoptat de către Consiliu.

Faţă de lista inițială de 17 proiecte identificate pe data de 11 decembrie 2017 şi

adoptate formal pe 6 martie 2018, Consiliul a adoptat în data de 19 noiembrie 2018 încă

17 proiecte noi. Acestea vizează domenii precum formarea, dezvoltarea capabilităților și

disponibilitatea operațională pe uscat, pe mare și în aer, precum și apărarea cibernetică.

Printre aceste proiecte se numără şi „CBRN Surveillance as a Service” (CBRN

SaaS), proiect dezvoltat în domeniul apărarii CBRN de către Austria, având ca

participanţi Franţa, Croaţia, Ungaria şi Slovenia.

Diferenţa esenţială între PESCO şi alte forme de cooperare este obligativitatea

angajamentelor asumate de cele 25 de ţări participante. Lista ambiţiilor şi

angajamentelor comune obligatorii asumate de către fiecare participant PESCO conţine

20 de angajamente individuale, împărţite în cinci zone/direcţii cheie stabilite prin

articolul 2 al Protocolului 10 al PESCO anexate Tratatului de la Lisabona.

PESCO urmează să funcționeze sub cadrul existent în UE și să devină piatra de

temelie a unei arhitecturi de securitate pentru întreaga Europă. PESCO este o opțiune

valabilă pentru toate statele membre care sunt decise să își asume angajamente unul față

de celălalt, în spiritul integrării europene.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2017/12/11/defence-cooperation-

pesco-25-member-states-participating/ accesat la data de 03.12.2018;

2. https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2018/11/19/defence-cooperation-

council-launches-17-new-pesco-projects/# accesat la data de 03.12.2018;

3. https://www.consilium.europa.eu/media/37028/table-pesco-projects.pdf accesat la data de

03.12.2018;

4. https://pesco.europa.eu/ accesat la data de 03.12.2018;

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Lisabona, accesat la data de 18.12.2018;

6. https://www.caleaeuropeana.ro/start-oficial-pentru-pesco-25-de-state-membre-ale-ue-

printre-care-si-romania-au-adoptat-o-foaie-de-parcurs-pentru-punerea-in-aplicare-a-cooperarii-

structurate-permanente/ accesat la data de 18.12.2018;

7. https://epthinktank.eu/2018/05/15/peace-and-security-in-2018-overview-of-eu-action-and-

outlook-for-the-future/eu_nato_pesco/ accesat la data de 26.12.2018.

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2017/12/11/defence-cooperation-

https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2018/11/19/defence-cooperation-

https://www.caleaeuropeana.ro/start-oficial-pentru-pesco-25-de-state-membre-ale-ue-

https://epthinktank.eu/2018/05/15/peace-and-security-in-2018-overview-of-eu-action-and-


EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE RĂZBOI HIBRID

Locotenent-colonel drd. Romulus MUNTEANU

Locotenent Andreea AFUMĂŢEANU

Ultimii zece ani au asigurat continentului european o perioadă de pace, fapt ce a

facilitat o dezvoltare economică susţinută a acestei zone, diminuând totodată importanţa

factorului militar în relaţiile dintre state. Conflictul din Ucraina a modificat această

paradigmă, demonstrând încă o dată că Europa mai are probleme ce nu şi-au găsit

rezolvare pe cale diplomatică, cu toate că au fost semnate acorduri de cooperare sau

colaborare atât în plan economic, cât şi în plan militar.

Dacă până la sfârşitul secolului XX mijloacele de ducere a acţiunilor militare

erau în majoritate convenţionale, începutul secolului XXI a produs un glisaj către zona

neconvenţională. Diversitatea acestor noi tipuri de conflicte a dus la apariţia noţiunii de

război hibrid ce suscită şi în

acest moment dezbateri în

mediile de specialitate. Actorii

statali şi nonstatali implicaţi în

aceste acţiuni utilizează tehnici

ascunse pentru îndeplinirea

obiectivelor strategice cu

impact foarte mare în rândul

opiniei publice internaţionale.

Acest nou concept face o

trecere şi între conflictele

preponderent convenţionale

clasice în care factorul militar

avea cel mai important din perioada Războiului Rece şi cele actuale ce îmbracă forme

neconvenţionale şi o componentă convenţională redusă.

Apariţia la graniţa de est a Uniunii Europene a acestui tip de conflict denumit de

specialiştii militari de tip hibrid din cauza cumulului de acţiuni convenţionale cu acţiuni

neconvenţionale, a găsit statele europene nepregătite în a asigura o ripostă comună

imediată. Analiştii militari şi de politică externă au identificat fără urmă de îndoială

factorul declanşator al acestor tipuri de acţiuni, analizând în detaliu efectele acestei

acţiuni, fără a se apleca şi asupra cauzelor declanşatoare. Plecând de la declaraţia

comună a şefilor de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic

din Ţara Galilor din 4-5 septembrie 2014, în care se spunea „Noi, şefii de stat şi de

guvern din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ne-am reunit în Ţara Galilor,

într-un moment crucial pentru securitatea euro-atlantică. Acţiunile agresive ale Rusiei

împotriva Ucrainei au reprezentat o provocare fundamentală pentru viziunea noastră a

unei Europe întregi, libere şi în pace”44

.

44

„Declaraţia Reuniunii din Ţara Galilor” adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord

Atlantic din Ţara Galilor. 4-5 septembrie 2014,

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/pdf/2014.09.06_declaratie_summit.pdf


Deşi termenul de război hibrid nu este nou, el a fost folosit în mod oficial în

Declaraţia acestei Reuniuni NATO: „Vom asigura că NATO este capabilă să abordeze

eficient provocările specifice ale ameninţărilor războiului hibrid, care implică

utilizarea unei game largi de măsuri militare, paramilitare şi civile, deschise şi sub

acoperire, într-o arhitectură cu un grad înalt de integrare. Este esenţial ca Alianţa să

dispună de instrumentele şi procedurile necesare pentru a descuraja şi a răspunde

eficient ameninţărilor războiului hibrid, precum şi de capacităţile de întărire a forţelor

naţionale. Aceasta include, de asemenea, dezvoltarea comunicărilor strategice,

dezvoltarea scenariilor de exerciţii pentru războiul hibrid şi întărirea coordonării între

NATO şi alte organizaţii, conform deciziilor relevante adoptate, în scopul îmbunătăţirii

schimbului de informaţii, procesului de consultare politică şi coordonării interne”45

.

Sfârşitul Războiului Rece a declanşat o schimbare de paradigmă referitoare la

ordinea mondială, nu doar sub aspectul mutaţiei de la bipolaritate la multipolaritate, ci şi

în ceea ce priveşte multiplicarea şi apariţia unor noi faţete ale războiului46

.

În dicţionarul explicativ, noţiunea de război este definită ca un conflict armat (de

durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state pentru realizarea

unor interese economice şi politice47

.

În literatura de specialitate, noţiunea de război este tratată într-o varietate de

formulări teoretice, prin care se demonstrează că acesta este un fenomen social ce

evoluează odată cu societatea umană, luând o multitudine de forme, ceea ce face ca

fizionomia operaţiilor militare să se afle într-o permanentă schimbare ce pendulează

între convenţional şi neconvenţional.

După cum observăm,

războiul modern se regăseşte în

aria dihotomiei dintre convenţional

şi neconvenţional, iar caracteristicile

de bază ale acestuia nu depăşesc

sfera de cuprindere al celor două.

Evoluţia societăţii umane a dus şi

la o evoluţie a conceptelor

referitoare la război. Astfel, a

apărut în ultimii ani în spaţiul

public conceptul de război hibrid

ce a făcut obiectul mai multor

studii expuse în diferite publicaţii de specialitate din întreaga lume.

Conceptul a fost inclus în unele regulamente americane, prin care s-a încercat şi o

explicare a acestuia din punct de vedere militar. Unii specialişti l-au definit ca o strategie

militară ce îmbină războiul convenţional cu războiul neconvenţional şi războiul cibernetic.

Nathan Freier48

de la Centrul Internaţional pentru Studii Strategice, în analizele pe care le-a

făcut referitor la războiul hibrid, a ajuns la concluzia că acesta implică ameninţări

convenţionale, neconvenţionale, teroriste şi perturbatoare utilizate pentru a contracara 45

Idem. 46

Teodor Frunzetti, Convenţional şi neconvenţional în acţiunile militare, Impact Strategic, nr.4 [45] 2012, Universitatea

Naţională de Apărare „Carol I”, p.6. 47

http://dexonline.ro/definitie/razboi. 48

Nathan Freier, profesor asociat al Programului internaţional de securitate din cadrul Centrului Internaţional pentru Studii

Strategice.

http://dexonline.ro/definitie/razboi


superioritatea militară. Lt.col. Bill Nemeth din Marina SUA a definit războiul hibrid ca fiind

„formă contemporană de război de gherilă”. Williamson Murray şi Peter Mansoor, au

analizat în cartea lor „Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from the Ancient World

to the Present” noţiunea de război hibrid din punct de vedere al conflictelor istorice, ajungând

la concluzia că acesta reprezintă o parte normală a războiului convenţional din antichitate.

Concluziile au fost trase în urma analizei conflictelor dintre armata romană cu

triburile germanice, Rebeliunea O’Neill (1594-1603) sau Războiul de Independenţă

American ce a dus la formarea naţiunii americane. Cercetătorii afirmă, pe baza analizei

documentelor istorice, că multe războaie sunt caracterizate de operaţii convenţionale şi

neconvenţionale ce sunt coordonate la nivel strategic şi care acţionează simultan pentru

obţinerea obiectivelor prestabilite.

În literatura de specialitate americană există conceptul de „război combinat” ce

poate fi considerat precursorul războiului hibrid. Noţiunea de „război combinat” a fost

utilizată pentru prima oară de Thomas M. Huber, în 1996, în articolul denumit „Napoleon

în Spania”. În acest articol, autorul a descris modul de acţiune al forţelor regulate şi

neregulate ce au dus la eşecul acţiunilor lui Napoleon în încercarea de a pacifica Peninsula

Iberică, explicând faptul că „toate marile conflicte au avut componente convenţionale şi

neconvenţionale semnificative şi care au acţionat simultan sub aceeaşi comandă”.49

Încă din anul 2007, Frank Hoffman50

a dezbătut în cartea sa „Conflict in the 21st

Century: The Rise of Hybrid Wars” conceptul de război hibrid, plecând de la conceptul de

război combinat. Autorul, fiind cel mai mare susţinător al acestui concept, consideră că

acesta trebuie să aibă „un grad ridicat de coordonare strategică între acţiunile separate ale

forţelor neregulate cu cele ale forţelor regulate”51

, afirmând totodată că războiul viitorului

va fi multimodal şi nu o concepţie alb-negru simplă, aşa cum au sugerat alţii. În opinia

autorului, „războiul hibrid cuprinde o gamă largă de manifestare a diferitelor tipuri de

război, care include capabilităţi convenţionale, formaţiuni şi tactici neregulate/asimetrice,

acte teroriste violente şi de coerciţie şi tulburări cu caracter criminal”.52

Oficiali militari americani de rang înalt arătau în faţa Congresului American,

încă din 2010, că actualii şi viitorii adversari ai SUA vor utiliza cel mai probabil tactici

de tipul războiului hibrid, ce vor consta dintr-o fuziune de ameninţări, atât statale, cât şi

non-statale, ce pot utiliza reţelele de calculatoare, rachetele portabile, dispozitivele

explozive improvizate, manipularea mass-media în scopul atingerii obiectivelor proprii

stabilite. Ameninţarea hibridă este definită în Training Circular 7 – 100, Hibrid Threat

ca „o combinaţie diversă şi dinamică de forţe regulate, forţe neregulate şi/sau elemente

criminale, care acţionează în comun pentru acelaşi scop”.53

Încă din anul 2010, analizele făcute specialiştii militari ai NATO au arătat că

ameninţările cu care se poate confrunta Alianţa sunt cele ale războiului hibrid, prin care

49

Thomas M. Huber, Compound Warfare: That Fatal Knot, U.S. Army Command and General Staff College Press,

Kansas, 2002, p.vii, disponibil online la: http://usacac.army.mil/cac2/cgsc/carl/download/csipubs/compound _warfare.pdf. 50

Frank Hoffman, cercetător in cadrul Centrului pentru Cercetări Strategice de la Universitatea Națională de Apărare

(UNAp), S.U.A. 51

Frank G. Hoffman, Hybrid Warfare and Challenges, National Defence University, Institute for National Strategic

Studies, Washington DC, 2009, p. 3. 52

Frank G. Hoffman, Conflict in the 21st Century: The rise of Hybrid War, Potomac Institute for Policy studies, Arlington,

Virginia, 2007, p.8. disponibil online la: http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/

potomac_hybridwar_0108.pdf. 53

Trainig Circular (TC) 7 – 100, Hybrid Threat, Department of the Army, Washington DC, 2010, p.5, disponibil online la:

http://www.benning.army.mil/mssp/security%20topics/Potential%20Adversaries/content/ pdf/ tc7_ 100 .pdf .

http://usacac.army.mil/cac2/cgsc/carl/download/csipubs/compound%20_warfare.pdf

http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/%20potomac_hybridwar_0108.pdf

http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/%20potomac_hybridwar_0108.pdf

http://www.benning.army.mil/mssp/security%20topics/Potential%20Adversaries/content/%20pdf/%20tc7_%20100%20.pdf


se înţelege ameninţarea oricărui adversar actual sau potenţial statal, non-statal sau

terorist, ce are capacitatea demonstrată sau probabilă de a folosi simultan mijloace

convenţionale şi neconvenţionale adaptate pentru îndeplinirea obiectivelor.

Valery Gherasimov, şeful statului major al forţelor armate ruseşti, spunea într-un

articol din revista VPK, specializată pe probleme de apărare, din februarie 2013, referitor

la modul de abordare a conflictelor viitoare, că „metodele conflictului s-au schimbat şi

implică acum recursul masiv la măsuri politice, economice, informaţionale, umanitare şi

alte măsuri non-militare, toate acesta pot fi suplimentate prin consolidarea populaţiei

locale ca o a cincea coloană54

şi prin forţe armate sub acoperire”.

Războiul hibrid reprezintă mai mult decât utilizarea forţelor convenţionale în acţiuni

militare. Îndeplinirea obiectivelor politico-militare se realizează în acest tip de război prin

utilizarea forţelor convenţionale şi a acelor neconvenţionale, concomitent cu măsuri politice,

diplomatice, economice, informaţionale şi sociale. După cum se observă, importanţa forţelor

militare convenţionale în acest tip de conflict depinde de obiectivele strategice ce trebuie

îndeplinite. Forţa convenţională obligă în general adversarul să se concentreze numai asupra

planificării şi organizării apărării sau creării condiţiilor favorabile pentru trecerea la ofensivă.

Evenimentele istorice reliefează că acest tip de acţiuni au fost utilizate şi de Germania

Nazistă pentru ocuparea în anul 1938 a Austriei sau de sovietici pentru ocuparea în anul 1939

a estului Poloniei şi în anul 1940 a Basarabiei şi Bucovinei de Nord55

.

În cadrul Forumului de la Bruxelles din 2015, generalul Philip Breetlove,

Comandantul SHAPE, spunea, referindu-se la războiul hibrid sau războiul

neconvenţional, că este o colecţie de instrumente, având în limbajul militar acronimul

„DIME”, reprezentând Diplomatic, Informaţional, Militar şi Economic, care au mai fost

utilizate şi în războaiele precedente56

.

Noutatea în acest război hibrid este modul cum sunt utilizate aceste instrumente

pentru a crea presiune asupra actorilor statali. Instrumentele diplomatice sunt utilizate de

actorul statal agresor în încercarea acestuia de a discredita sau distruge coeziunea în cadrul

unei alianţe, având scopul de a izola pe scena internaţională a statului vizat de agresiune.

Deşi obiectivele utilizării instrumentelor militare au rămas aceleaşi, modalităţile de

utilizare a acestora în războiul hibrid reprezintă o noutate. Modul cum sunt utilizate părţi

din capabilităţile militare pentru a crea ambiguitate asupra intenţiilor reale ale actorului

statal agresor reprezintă provocarea ce trebuie să îi facă faţă statul agresat.

Se observă deci că, războiul hibrid este mai mult decât „un cockteil de

capabilităţi militare convenţionale, insurgenţă, terorism, război de guerillă, crimă

organizată, război cibernetic şi tehnologie militară avansată”57

aşa cum spunea Petri

Huovinen. Acesta presupune angajarea simultană şi combinată a unor mijloace

convenţionale şi neconvenţionale de derulare a operaţiilor, în acelaşi timp cu utilizarea

instrumentelor politice, diplomatice, informaţionale, economice, sociale, pentru

atingerea scopurilor strategice politico-militare.

54

Coloana a cincea este orice grup de persoane care compromit un grup mai mare de persoane sau o naţiune din interior.

Activităţile acesteia pot fi deschise sau clandestine şi se desfăşoară în scopul de a ajuta o forţă externă.

http://en.wikipedia.org/wiki/Fifth_column. 55

Anton Bebler, Freezing a Conflict: The Russian–Ukrainian Struggle over Crimea, Israel Journal of foreign Affairs VIII:

3 (2014), http://www.israelcfr.com/documents/8-3/anton-bebler.pdf; 56

Gen. Phil Breedlove, NATO Supreme Allied Commander Europe http://www.search.ask.com /search?apn_

dtid=^BND412^YY^RO&. 57

Petri Huovinen, Op.cit., p.3.

http://www.israelcfr.com/documents/8-3/anton-bebler.pdf


CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SPRIJINUL MEDICAL ÎN OPERAŢII ONU

Locotenent Andreea AFUMĂŢEANU

Locotenent-colonel drd. Romulus MUNTEANU

În fiecare zonă în care se desfășoară operații de menținere a păcii, activitățile

sunt îngreunate de un număr de caracteristici particulare, care au un impact fundamental

la furnizarea serviciilor de asistență medicală. Medical, planurile de sprijin trebuie să fie

construite pentru fiecare operațiune, să îndeplinească cerințele geografice specifice,

nevoile naționale și individuale, diferite standarde medicale naționale, cererea pentru o

planificare solidă, responsabilităţi clare şi atenţie asupra detaliilor aferente sistemului

medical. Planurile trebuie să fie întocmite pentru a asigura o reacție inițială rapidă și

suficient de flexibilă, pentru a gestiona rapid schimbarea cererințelor operaționale.

În majoritatea misiunilor de menținere a păcii, două sisteme medicale diferite

lucrează împreună, având trepte de integrare diferite de la misiune la misiune.

Contingentele țărilor contributoare vor avea propriile doctrine şi proceduri standard de

operare, deci este important ca aceste țări să înțeleagă sistemul medical al Organizației

Națiunilor Unite (ONU), pentru a se asigura că personalul propriu primește cea mai

bună asistență medicală.

În timp ce principiile sprijinului logistic general se aplică în mod egal și

asistenței medicale, totuși,

personalul medical se confruntă

cu probleme unice care afectează

sănătatea personalului ONU

detașat în cadrul operațiunilor. În

general, obiectivul sprijinului

medical este conservarea forței de

muncă, conservarea vieții și

limitarea producerii de dizabilități

fizice și mentale reziduale. Prin

urmare, sprijinul medical

operațional necesită o orientare

clar definită și distinctă58

.

Structura de comandă a sistemului medical ONU

La comandamentul ONU, Divizia de servicii medicale (MSD) dezvoltă și

actualizează politicile medicale pentru a fi folosite de către departamentul de operații de

menținere a păcii, comandanții militari și medicii din teren. MSD este responsabilă

pentru stabilirea și revizuirea standardelor medicale pentru personalul aflat în misiuni de

menținere a păcii. Membrii MSD vor vizita țara gazdă a misiunii și vor evalua

facilitățile medicale disponibile. La nivelul comandamentului, MSD consiliază medicii,

precum și comandanții contingentelor.

58

www.peaceopstraining.org


În misiune, MSD recomandă și asistă la evacuarea și repatrierea medicală a

personalului ONU, a observatorilor militari, poliției civile, forţelor ONU, personalului

şi contractorilor locali.

Sarcinile specifice planificării, executării și controlului asistenței medicale

operaționale sunt complexe și necesită o expertiză specifică, acestea trebuie să fie

delegate personalului medical instruit, cu experiență în domeniu și capabilități suficiente

de comunicații și tehnologia informației.

În toate locațiile misiunilor ONU, personalul medical nu funcționează în mod

izolat, există o foarte bună colaborare cu personalul operațional și logistic, care să

furnizeze datele necesare, resursele și sprijinul pentru întocmirea planurilor medicale.

Sprijinul medical de la nivelul I la IV

Sprijinul medical în operațiile de menținere a păcii este destinat să identifice

funcțiile și nivelurile de capabilități medicale pe care o unitate le poate asigura.

Manualul echipamentelor medicale deținute de către contingente oferă detalii ale

cerințelor și standardelor la fiecare nivel. Nivelul cel mai scăzut se referă la primul

ajutor de bază și practicarea medicinei preventive până la nivelul celei mai mici

subunități. Dacă acolo nu există medic, asistența este asigurată de către observatorul

militar, paramedic sau asistenţii medicali, utilizând echipamentul militar de bază și

resursele avute la dispozitie.

Sprijinul Medical Nivel I

Nivelul I sau asistența primară este primul nivel unde este disponibil un medic

ori există asistență medicală ale vreunei țări contributoare sau ale ONU. Este asigurată

în primul rând asistența medicală, resuscitare de urgență, stabilizare și evacuare a

victimelor la următorul nivel de sprijin medical. Capacitățile și capabilitățile de

tratament disponibile la nivelul I sunt următoarele:

a) Capabilități de tratament:

• tratamente ale bolilor comune;

• sprijin de viață avansat (menținerea respirației, ventilație, controlul

hemoragiilor, tratamentul şocurilor și al deshidratării);


• managementul traumelor (imobilizarea fracturii, rănilor, managementul

arsurilor, controlul infecțiilor, analgezice);

• intervenții chirurgicale minore;

• medicina preventivă;

• evacuarea răniților.

b) Capacități de tratament;

Capacitatea facilităților medicale de nivel I este de a trata ambulatoriu 20 de

pacienți pe zi. Are un grad de ocupare de până la 5 pacienți pentru 2 zile. La nivelul I

rezervele medicale și consumabilele sunt asigurate până la 60 de zile.

Sprijinul Medical Nivel II

Nivelul II (servicii medicale spitalicești), la fel ca nivelul I, poate fi asigurat de

către contingentul țării contributoare sau de ONU și are responsabilități vaste în aria de

executare a misiunii. Este

următorul nivel de asistență

medicală și primul nivel

unde expertizele și facilitățile

chirurgicale sunt disponibile.

La nivelul II, misiunea este

de a asigura asistența

medicală, stabilizare și

resuscitare de urgență,

salvarea membrelor și a vieții

prin intervenții chirurgicale,

asistență dentară de bază și

evacuarea răniților către

următorul loc.

Capacitățile și capabilitățile de tratament disponibile la nivelul II sunt

următoarele:

a) Capabilități de tratament:

• tratarea situațiilor medicale comune;

• triajul;

• sprijinul de viață avansat și terapia intensivă;

• salvarea membrelor și a vieții sub anestezie;

• farmacie;

• asistență dentară de bază;

• facilități de laborator de bază (hematologie, viteza sângelui, urină etc.);

• diagnosticarea pe bază de radiografie;

• control igienic şi medicină preventivă;

• evacuarea răniților.

b) Capacități de tratament:

Capacitatea facilităților medicale de nivel II este de a trata 40 de pacienți zilnic,

se pot face 3-4 intervenții chirurgicale majore pe zi și se pot îngriji între 10 şi 20 de

pacienți pentru 7 zile fiecare. Pentru servicii medicale dentare, facilitățile de nivel II

permit efectuarea a 10 tratamente, 10 radiografii cu raze X și 20 de teste de laborator pe

zi. Pentru acest nivel se asigură stocul medical și consumabilele pentru 60 de zile.


Sprijinul Medical Nivel III

Nivelul III este cel mai înalt nivel la care se asigură asistența medicală de către o

unitate medicală ONU dislocată. Se combină capabilitățile unităților de nivel I și II cu

capabilități adiționale, precum și cu multiple servicii de diagnosticare. Este important de

știut că o facilitate medicală de nivel III este rareori dislocată și că acest nivel de sprijin

medical se obține în general prin folosirea spitalelor militare și civile din aria misiunii.

Capacitățile și capabilitățile de tratament disponibile la nivelul III sunt următoarele:

a) Capabilităţi de tratament:

Toate capabilităţile de la nivelul I si II descrise anterior, plus:

• servicii de consultații specializate;

• servicii de intervenții chirurgicale multiple;

• terapie intensive și post-operatorie;

• servicii complete de laborator;

• diagnosticare prin radiologie și computer tomograf;

• farmacie;

• intervenţii chirurgicale dentare și raze X.

b) Capacități de tratament:

Capacitatea facilităților medicale de nivel III este de a trata până la 60 de

pacienți pe zi. Se pot efectua până la 10 operații pe zi și se pot îngriji până la 60 de

pacienți pentru 30 de zile fiecare. Pentru servicii medicale dentare, facilitățile de nivel

III pot asigura 10-20 de tratamente pe zi. Pot fi facute 20 radiografii cu raze X și 40 de

teste de laborator. Pentru facilitățile de nivel III se asigură stocuri medicale și

consumabile până la 90 de zile.

Sprijinul Medical Nivel IV

Nivelul IV asigură asistență medicală definitorie și tratamente medicale înalt

specializate, acesta include operații specializate și proceduri medicale, reconstructive,

reabilitare și convalescență. Fiind foarte costisitor, nu este practic și nici rentabil pentru

ONU să disloce o astfel de unitate în aria de desfășurare a misiunii. Serviciile medicale

oferite de această facilitate medicală sunt în general căutate în țara gazdă, în țările

vecine sau la țările contributoare. ONU poate planifica transferul unui pacient sau rănit

la o astfel de facilitate și din motive de costuri, compensații și asigurări medicale,

continuă sa monitorizeze progresul pacientului.

Indicațiile pentru personalul ONU să folosească facilitățile de nivel IV sunt

următoarele:

• când distanța dintre zona misiunii și țara de proveniență este prea mare și

pacientul sau victima are nevoie urgentă de tratament medical de specialitate;

• când pacientul necesită tratament de specialitate pe termen scurt și este așteptat

să se întoarcă la serviciu în termen de 30 de zile;

• când țara contributoare este în incapacitatea de a asigura tratamentul medical

necesar prin facilitățile medicale existente de nivel inferior.


IMPORTANŢA PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE ÎN TIMPUL LIBER, ÎN PROCESUL DE FORMARE MULTILATERALĂ A

VIITORULUI PERSONAL MILITAR

Locotenent Alina-Elena NEGOESCU

„Exerciţiile fizice pot înlocui unele medicamente, dar niciun medicament din lume

nu poate înlocui exerciţiul fizic" (Dr. Ph. Tirsie)

În concepţia actuală, educaţia fizică şi sportul în timpul liber pot fi privite din

două puncte de vedere esențiale: utilitatea practică şi lupta împotriva oboselii și a

stresului acumulat în activitatea zilnică.

În conformitate cu prevederile art. 4, din Concepția de educație fizică și sport în

Armata României, educația fizică și sportul sunt privite ca „activități care valorifică

sistematic ansamblul formelor de activitate colectivă sau individuală”59

în vederea

creșterii potențialului biologic, al dezvoltării și perfecționării capacității motrice a

militarilor, necesare în timp de pace, în situații de criză și pe timp de război.

După cum afirmă Gheorghe Cârstea60

, educația fizică este „fiziologică prin

natura exercițiilor, pedagogică prin metodă, biologică prin efecte și socială prin

organizare” (2000, p.10)61

. Același autor scoate în evidență faptul că educația fizică

militară este un subsistem al educației fizice, alături de educația fizică a tinerei

generații, educația fizică profesională, educația fizică a adulților, educația fizică a

vârstei a treia și educația fizică independentă (2000, p.12)62

. De asemenea, în cap. II, art.

7 din Legea educației fizice și sportului nr. 69 din 28 aprilie 2000, actualizată și

completată, se stipulează faptul că „educația fizică militară este disciplină obligatorie,

prevăzută în planul de instrucție și învățământ”.63

Ceea ce am subliniat mai sus scoate în evidență caracterul obligatoriu al educației

fizice militare în cadrul activităţilor zilnice ale tuturor unităților, subunităților și instituțiilor

militare de învățământ, conform planurilor și programelor de pregătire specifice.

Educația fizică militară este alcătuită din componente asemănătoare educației

fizice, cărora le imprimă un caracter personal adaptat cerințelor luptei armate. De

subliniat este și caracterul formativ al educației fizice militare, deoarece, pe lângă

programele zilnice de instruire ale militarilor, le oferă posibilitatea de efectuare, cu scop

recreativ-distractiv, a exercițiilor fizice sub diverse forme: gimnastica aerobică, jocuri

sportive, arte marțiale, fitness etc.

Practicarea exercițiilor fizice, în timpul liber, sub diferite forme, contribuie la

dezvoltarea musculaturii care, în timp, va avea efecte benefice asupra întregului

organism, dar și a marilor funcțiuni ale acestuia.

Gimnastica aerobică

Practicarea sistematică, în mod organizat şi ştiinţific a gimnasticii aerobice, are

un efect somatic asupra organismului uman şi este indicat să fie practicat la toate

vârstele, având următoarele efecte: 59

Concepția de educație fizică și sport în Armata României, București, 2016. 60

Specialist român în teoria și metodica educației fizice și sportului, autor a numeroase cărți de specialitate și lucrări de

cercetare de interes național. 61

Cârstea, Ghe., Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București, 2000, p.10. 62

Ibidem, p.12. 63

Legea educației fizice și sportului, nr.69 din 28 aprilie 2000.


întăreşte sănătatea, influenţând pozitiv diverse sisteme (cardiovascular, endocrin) şi

aparate ale organismului uman (locomotor, digestiv, respirator, funcţiile de nutriţie şi secreţie);

contribuie la dezvoltarea aptitudinilor psihofizice, fapt care duce la sporirea

randamentului intelectual şi fizic, la creşterea capacităţii de muncă şi, implicit, la

creşterea potenţialului biologic;

îmbunătăţeşte coordonarea şi îndemânarea, necesare în practicarea atât a

exerciţiilor fizice, dar şi a altor tipuri de activităţi.

Jocurile sportive

După E. Bayer (1987), citat de Dumitru Colibaba-Evuleț și Ioan Bota (1998),

jocurile sportive trebuie privite sub trei aspecte: activitatea jucătorului, ideea de joc și

regulamentul de concurs64

.

Jocurile sportive dezvoltă spiritul de echipă, ajută la socializarea mai rapidă,

elimină tensiunile de la nivel psihic și dezvoltă creativitatea prin alegerea celor mai

eficiente soluții apărute în joc.

Fitness-ul

În literatura de specialitate anglo-saxonă, termenul de fitness este folosit cu

sensul de „condiţie fizică” şi reprezintă capacitatea organismului de a efectua diferite

feluri de activitate fizică, fără a epuiza complet resursele energetice ale organismului.

Fitness-ul înseamnă să te simţi bine, să ai o condiţie fizică bună, de invidiat. Acest sport

se înrudeşte cu culturismul, deoarece este nevoie de exerciţii cu greutăţi (în fitness se

utilizează greutăţi mai uşoare decât în culturism).

Arte marțiale

Indiferent de tipul lor: Karate, Judo, Ju-Jitsu, Tae Bo, Taekwon Do etc., artele

marțiale ajută la deprinderea tehnicilor de autoapărare, de creștere a încrederii în sine,

de realizare a unui antrenament total atât fizic, cât și psihic.

Educaţia fizică şi sportul recreativ contribuie la creşterea rezistenţei organismului

la efortul intelectual şi fizic, la destindere şi relaxare, constituind o componentă însemnată

a procesului de formare multilaterală a viitorului personal militar participant la diferite

cursuri de carieră sau de perfecționare/specializare care se desfăşoară în Centrul de

Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici”.

Din acest considerent, în cele ce urmează, voi sublinia o serie de obiective pe

care personalul militar le poate îndeplini pe parcursul practicării exercițiilor fizice, în

timpul liber, în regim de autoorganizare şi autoconducere:

formarea gustului pentru mișcare, acesta concretizându-se în înţelegerea

rolului şi scopului practicării exerciţiilor fizice cu continuitate, mişcarea ordonată să

devină o necesitate care oferă practicanților posibilitatea de a realiza un tonus optim

pentru a desfăşura celelalte activităţi cotidiene;

să dubleze programele de exerciţii cu măsuri igienice şi de călire a organismului;

controlul stării de sănătate prin consultarea medicului cu privire la categoria de efort

pe care intenţionează să o realizeze, în funcţie de starea sa de sănătate (analizele medicale

anuale obligatorii, avizul medicului şi a persoanei nominalizate privind medicina muncii);

procurarea materialelor necesare şi a unui echipament adecvat, specific

conţinutului programului pentru care a optat, respectând astfel măsurile de protecţie a

muncii impuse de legislaţia naţională;

64

Colibaba-Evuleț, Bota, I. Jocuri sportive. Teorie și metodică, Editura Aldin, București, 1998.


învăţarea modului de execuţie corectă a mişcărilor, dozarea lor şi cunoaşterea

efectelor acestora asupra organismului;

să aplice metode simple de autocontrol privind adaptarea organismului la efort

(pulsometrie şi frecvenţa respiratorie);

să-şi evalueze periodic progresele realizate şi să adopte în consecinţă, alte

dozări ale exerciţiilor.

Prin intermediul practicării exerciţiilor fizice se acţionează în sensul dezvoltării

proporţionale a organismului, însuşirii unui sistem de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi

motrice, dezvoltării aptitudinilor motrice şi a trăsăturilor de voinţă şi caracter necesare

oricărui personal militar.

Timpul liber, etimologic, vine din latinescul „licere”, adică act de destindere. În

Franţa este numit „loisir”, în Anglia „leisure”, în Statele Unite „non-working time” sau

„free time”, iar în Germania „freizeit”.

În literatura de specialitate cele 24 de ore ale unei zile şi nopţi sunt împărţite în trei,

de unde şi expresia „cei trei 8” (Dragnea, Teodorescu & Păunescu, 2006), care semnifică:

8 ore de muncă, de activitate profesională;

8 ore de odihnă pasivă (somn);

8 ore de activitate neprofesională, de distracţie şi relaxare.

Schema „celor trei 8”

Gestionarea timpului liber este o activitate care presupune existenţa unor calităţi

de autoorganizare şi autodirijare foarte bine dezvoltate, astfel încât timpul liber să fie

consumat într-un mod cât mai eficient.

Dacă educaţia fizică militară ajută la menţinerea și îmbunătățirea stării de

sănătate fizică și psihică a militarilor din Armata României, exerciţiul fizic practicat în

timpul liber vine să întărească aceste aspecte asigurând, în acelaşi timp, relaxarea şi

recreerea bine meritată.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

1. Cârstea, Ghe. (2000). Teoria și metodica educației fizice și sportului (p.10). București: Editura AN-DA;

2. Cârstea, Ghe. (2000). Teoria și metodica educației fizice și sportului (p.12). București: Editura AN-DA;

3. Colibaba-Evuleț, D., Bota, I. (1998). Jocuri sportive. Teorie și metodică. București: Editura Aldin;

4. Concepția de educație fizică și sport în Armata României, Bucureşti, 2016;

5. Dragnea, A., Teodorescu, Silvia, Păunescu, A. (2006). Pregătire sportivă teoretică (p.33).

București: Editura CD PRESS;

6. *** Legea educației fizice și sportului (p.6). Nr.69 din 28 aprilie 2000.


MILITARII GENIŞTI – PARTE A COMUNITĂŢII VÂLCENE

Colonel (rz.) Florian MARIN

Prefectul Judeţului Vâlcea

Armata României a reprezentat dintotdeauna o instituţie fundamentală a statului,

iar în cadrul acesteia, învăţământul militar a avut, are şi va avea în continuare un rol

important în formarea şi perfecţionarea pregătirii personalului militar, fiind totodată o

componentă importantă a sistemului educativ.

Transformarea Armatei României prin noi concepte, capabilităţi şi participarea

la îndeplinirea diferitelor

misiuni, a fost posibilă ca

urmare a unui context socio-

politic favorabil, astfel că

răspunsul Centrului de

Instruire la aceste schimbări

nu a întârziat să apară, Centrul

reuşind să-şi dezvolte

capacitatea de a forma şi

perfecţiona personal militar

profesionalizat în armă,

capabil să promoveze şi să

protejeze interesele naţionale

şi să îndeplinească angajamentele asumate de ţara noastră în cadrul Organizaţiei

Tratatului Atlanticului de Nord sau pe cele din cadrul Uniunii Europene.

În anul de învăţământ 2018, educaţia şi instituţia au reprezentat elemente

esenţiale ale transformării Armatei României, iar în acest context Centrul de Instruire

pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, a organizat şi realizat cu succes

pregătirea şi calificarea militarilor din mai multe categoriile de forţe ale Armatei

României, pe echipamentele de geniu din dotare.

Semnificativ este şi evenimentul care a avut loc chiar în debutul anului

Centenarului Marii Uniri sau într-un alt mod denumit, anul Omagial al Unităţii de

Credinţă şi de Neam, când în ziua de 13 ianuarie, în dubla calitate de reprezentant al

Guvernului în teritoriu, dar şi aceea de cadru militar în rezervă, la invitaţia comandantului

Centrului am avut onoarea de a participa la depunerea Jurământului Militar pe platoul

central din Scuarul Mircea cel Bătrân, acolo unde un număr de 72 de soldaţi profesionişti

au ales să-şi unească destinele cu ţara, ca parte a unei instituţii fundamentale a statului

român, respectată şi apreciată de toţi cetăţenii – Armata României.

Pentru efortul susţinut de a menţine un nivel ridicat al învăţământului militar în

arma geniu, adresez felicitări cadrelor Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN „Panait Donici”, tuturor celor care se dedică zi de zi profesiei şi îi asigur

de întregul sprijin al Instituţiei Prefectului la derularea activităţilor viitoare.

Îmi exprim totodată convingerea că Armata României este şi va rămâne un pilon

naţional de stabilitate, iar printr-o dezvoltare echilibrată a fundamentului logistic şi

uman, să rămână o demnă continuatoare a făuritorilor neamului, aceia ce s-au jertfit

pentru viaţa României de astăzi. La mulţi ani geniştilor vâlceni!


PARADA MILITARĂ DE 1 DECEMBRIE 2018 DE LA RÂMNICU VÂLCEA – UN EVENIMENT CARE A UNIT COMUNITATEA LOCALĂ

Inginer Mircia GUTĂU

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea

Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri la Râmnicu Vâlcea nu ar fi fost deplină

fără implicarea, de care ne-am bucurat cu toţii, din partea Centrului de Instruire pentru

Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, iar parada militară de pe Calea lui

Traian, din 1 Decembrie, a fost, în mod simbolic, un eveniment care a unit.

Vorbim în primul rând de stabilirea şi rezolvarea tuturor aspectelor

organizatorice ale acestui moment. La aceeaşi masă, într-o sală de conferinţe a Centrului

„Panait Donici”, s-au strâns laolaltă responsabili din cele mai diverse domenii – printre

instituţiile reprezentate fiind şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea –, iar atmosfera

în care au fost stabilite sarcinile fiecărei entităţi participante a fost una cu adevărat în

spiritul Marii Uniri. Datorită tocmai acestei bune conlucrări, evenimentul s-a desfăşurat

fără probleme.

În al doilea rând, privind din perspectiva programului întregii zile, parada

militară a unit evenimentele solemne tradiţionale derulate dimineaţa, la Monumentul

Independenţei, cu spectacolele organizate, începând cu amiaza acelei zile extraordinare,

de către Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în Scuarul Mircea cel Bătrân. Parada

impresionantă a cadrelor şi a tehnicii din dotare a fost, organizatoric şi spiritual în

acelaşi timp, un liant în construirea unei sărbători a întregii comunităţi locale.

Comunitatea locală a fost unanimă în a aplauda şi aprecia la justa valoare

evenimentul coordonat de Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN

„Panait Donici”, dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018. Am văzut, împreună,

bătrâni, tineri şi copii, oameni în uniformă sau spectatori obişnuiţi, fluturând steguleţe

tricolore şi bucurându-se de Centenarul Marii Uniri, de faptele trecutului, privite prin

perspectiva prezentului cotidian.


Parada militară deschisă şi coordonată de Centrul de Instruire pentru Geniu,

EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” a fost picătura de solemn care a făcut ca

sărbătoarea Centenarului Marii Uniri de la Râmnicu Vâlcea să fie una întreagă. Mai

mult, a fost capătul unui arc peste întreg anul 2018, care a unit acest eveniment cu

ceremonia emoţionantă, din luna ianuarie, din centrul municipiului, în cadrul căreia zeci

de soldaţi ai Centrului „Panait Donici” au depus jurământul militar.

Vreau să le mulţumesc, de aceea, cadrelor militare şi conducerii Centrului de

Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” pentru prezenţa acestei

instituţii prestigioase în rândul comunităţii locale, nu doar cu ocazia marilor sărbători

ale locului şi ale ţării, dar şi în viaţa de zi cu zi.

CEREMONIE MILITARĂ, RELIGIOASĂ ŞI CULTURAL-ISTORICĂ DESFĂŞURATĂ LA CIMITIRUL EROILOR DE LA CĂLINEŞTI – VÂLCEA

Profesor Eugen PETRESCU

Preşedintele Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea şi al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa”

Joi, 22 noiembrie 2018, între orele 11.00-12.30, la Cimitirul Eroilor Primului

Război Mondial din Călinești, situat pe raza oraşului Brezoi, judeţul Vâlcea, în prezenţa

a peste 250 de locuitori ai oraşului, militari, preoţi şi oameni de cultură din reşedinţa de

judeţ, din alte localităţi ale judeţului şi din ţară, s-a desfăşurat o ceremonie militară,

religioasă, cultural-istorică şi artistică de cinstire a memoriei eroilor neamului, făuritori

ai României Mari, căzuţi în toamna anului 1916 în luptele de pe Valea Oltului.

Cimitirul de Onoare de la Călineşti este un cimitir mixt, înregistrat pe Lista

monumentelor istorice cu indicativul: VL-IV-s-B-0017, aici fiind locul de veci pentru

810 eroi români şi ostaşi din armatele de ocupaţie germano-austro-ungare.

Manifestarea, dedicată Centenarului Marii Uniri, a fost organizată de Obştea

Moşnenilor Călineşti şi Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala

Județeană „Matei Basarab” Vâlcea, în colaborare cu Garnizoana Râmnicu Vâlcea,

Arhiepiscopia Râmnicului şi Consiliul Judeţean Vâlcea.


Din partea Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” (Râmnicu

Vâlcea) al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” au participat și au vorbit

despre importanța istorică a luptelor din această zonă: gl. bg. (rtr.) Grigore Buciu

(București), prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti (București), conf. univ. dr. Tudor Rățoi

(Drobeta-Turnu Severin), conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu (Craiova); au mai luat

cuvântul: Robert Schell (primarul orașului Brezoi), Aurora Gherghina (subprefect al

județului Vâlcea) şi Constantin Rădulescu (președintele Consiliului Județean Vâlcea).

Cuvântul de încheiere a fost rostit de Eugen Dumitru Dulcea (președintele Obștii de

Moșneni Călineşti), organizatorul principal al manifestării.

Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor şi au fost depuse

coroane şi jerbe de flori, iar elevii Liceului „Gheorghe Surdu” Brezoi și ai Școlii

Gimnaziale Călinești au prezentat un program artistic; manifestarea s-a încheiat cu

defilarea Gărzii de Onoare, constituită din militari ai Centrului de Instruire pentru Geniu

EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, pe muzica Fanfarei

„Constantin Brâncoveanu” a Consiliului Județean Vâlcea.

În discursul rostit în cadrul manifestării, am făcut referire la luptele de pe Valea

Oltului din toamna anului 1916, la istoricul Cimitirului Eroilor de la Călineşti şi la cei

ce s-au ocupat în ultimii ani de întreţinerea acestui obiectiv de patrimoniu naţional,

mulţumindu-le tuturor pentru acest gest de aleasă trăire creştinească şi patriotică.

În urmă cu 102 ani, Armata Română pătrundea prin marile trecători ale

Carpaților în Transilvania pentru eliberarea fraților de sânge de sub dominația austro-

ungară. Animată de visul de veacuri, câștigă mai multe lupte, dar, copleșită de forța

inamicului germano-austro-ungar, mult mai numeros, mai bine instruit, dotat, echipat și

hrănit, este nevoită să se retragă, să se reorganizeze și să opună rezistență pe aliniamente

succesive stabilite pe crestele și văile munților și dealurilor subcarpatice.

Așa se face că, în toamna anului 1916, Valea Oltului – alături de Valea Jiului,

Valea Prahovei, culoarul Rucăr-Bran, Oituz (primele două bătălii) – a devenit teatrul

unora dintre cele mai sângeroase lupte de apărare din istoricul an 1916, operaţii armate

cunoscute în istoriografia română cu denumirea de „bătăliile din trecători”. Urmele


acestor confruntări armate se văd și astăzi pe munții din stânga și dreapta Oltului.

Numeroasele tranșee, cartușe, obuze și oseminte descoperite pe munții și pe dealurile

Vâlcii scot în evidență uriașul efort material și sacrificiul uman făcut de ambele tabere.

Așadar, pe câmpurile de luptă situate la Est de Olt: Coți, Budislavu, Mormântu,

Zănoaga, Spinu, Poiana Spinului, Bulzul, Cărbunaru, Valea Babii, Piscul Firii ș.a. și pe

câmpurile de luptă situate la Vest de Olt: Dobrunu, Robu, Veverețu, Pietrosu, Negoveanu,

Fețele Cheii, Murgașu, Tobuleața-Muereasca de Sus ș.a. au căzut la datorie mii de ostași

români, osemintele lor odihnind astăzi sub glia pe care au luptat, în locuri cunoscute și

necunoscute - situație demonstrată prin osemintele descoperite întâmplător în urmă cu trei

ani și recent, în urma unor săpături arheologice, pe câmpul de luptă de la Poiana Spinului,

comuna Perișani. Altele odihnesc în cimitirele de onoare de pe Dealul Mlăcii (Titești), de la

Călinești (Brezoi), Mănăstirea Cozia (Călimănești), Bogdănești-Lunca (Bujoreni), Cetățuia

(Râmnicu Vâlcea) și Drăgășani, unde sunt cinstite prin slujbe religioase și onoruri militare.

În acest loc, donat în urmă cu o sută de ani de Grigore Popescu - veteran al

Războiului de Independență de la 1877-1878 și primar al fostei comune Călinești -,

odihnesc osemintele a 488 eroi români și a 322 ostași din armatele de ocupație

germano-austro-ungare, căzuți pe câmpurile de luptă din stânga și din dreapta Oltului:

Călinești, Cornet, Murgașu, Fețele Cheii, Danu, Lespedea, Băncești, Pociovaliștea,

Veverețu, Sasu, Poiana Spinului, Perișani ș.a.

În semn de veșnică recunoștință față de sacrificiul ostașilor români, Asociația

Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - organizație de utilitate publică, ce își

desfășoară activitatea sub patronajul Ministerului Apărării Naționale și sub oblăduirea

Patriarhiei Române - a depus sâmbătă, 17 noiembrie 2018, în cadru festiv, în Catedrala

Încoronării din Cetatea Marii Uniri de la Alba-Iulia, o urnă cu pământ provenit de pe

câmpurile de luptă și din cimitirele eroilor neamului din toate regiunile istorice care au

format la 1918 România Mare. În această urnă, a Centenarului Marii Uniri, a fost depus și

un săculeț cu pământ vâlcean, care a fost însoțit de un act de autenticitate semnat de către

12 reprezentanți ai județului Vâlcea: istoric Eugen Petrescu – președintele Filialei

Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”;

lt. col. ing. Cristian-Gabriel Arinton – comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea;

† ÎPS Arhiepiscop Dr. Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului; Constantin Herțoiu (n. 28

feb. 1914, sat Câinenii Mici, com. Câineni) – veteran al celui de-Al Doilea Război

Mondial; col. (rz.) Florian Marin – prefectul județului Vâlcea; ec. Constantin Rădulescu

– președintele Consiliului Județean Vâlcea; lt. col. Iulian Constantin Trușcă –

comandantul Centrului Militar Județean Vâlcea; scms. de poliție Ionuț Cătălin Pâslaru –

coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea; prof. dr.

Florin Epure – directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea; pr. prof.

Constantin Mihăiță Simion – directorul Colegiul Energetic Râmnicu-Vâlcea, reprezentant

al Cercului Școlar Județean „Cultul Eroilor” Vâlcea; ist. Gheorghe Rotaru – președintele

Asociației de Vexilologie Tricolorul, Râmnicu-Vâlcea; drd. Mihail Rogojinaru – membru

al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” al Filialei Județene „Matei

Basarab” Vâlcea, din cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

În încheiere, a fost adus un pios omagiu eroilor neamului, făuritori ai României

Mari, cei care au luptat pentru idealurile acesteia pe acele meleaguri cu mai bine de un

veac în urmă si a adresat celebrul îndemn persoanelor participante la manifestare:

Trăiască România Mare, în vecii vecilor!


RÂMNICU VÂLCEA – ONOARE ŞI ARMATĂ

Violeta SCROCIOB

vicepreședinte al Societății Culturale Anton Pann,

realizator emisiune la Etalon Tv - Rm. Vâlcea

Făcând o retrospectivă dincolo de anul 1981, văd un Râmnic care, prin mila

Domnului, încă mai păstra clădiri vechi de o arhitectură prețioasă, care aminteau de elita

vremurilor demult apuse; doamne elegante la brațul domnilor costumați impecabil,

făcând plimbarea de duminică în acordurile fanfarei, care, negreșit, era prezentă în parc,

în zilele de sărbătoare. Și dacă imaginația debordează, chiar auzi și tropotele cailor de

trăsură care, într-o cadență perfectă, duceau la plimbare doamne și domnișoare

îmbrăcate în crinoline, aruncând ocheade la adăpostul dantelelor umbreluțelor de

soare...

Acest Râmnic, despre care Virgil Ierunca spunea că „este cel mai frumos oraș

din lume”, te invită, parcă, să-i cunoști istoria, acea istorie încorsetată între centura

argintie a Oltului, spre răsărit și misteriosul deal Capela, spre apus. Aici, la fiecare

sărbătoare istorică, defilează militarii Vâlcii în aplauzele publicului spectator.

Plecând de la baza Dealului Capela

perpendicular spre Olt, primești mai întâi

binecuvântarea mută a femeii de piatră -

Statuia Independenței care își apleacă spre

oraș privirea tristă, dar ocrotitoare, scrutând

zarea până la orizont, în direcția unde Podul

Goranu se arcuiește peste Olt. Mergi apoi

străjuit de o parte și de alta de cele două

impunătoare clădiri, două bijuterii

arhitecturale: clădirea Judecătoriei Vâlcea și

clădirea Tribunalului Vâlcea. Zeița Themis,

care tronează pe marginea acoperișului celei

din urmă, sprijinit de patru coloane romane,

pare să te urmărească cu privirea, deși are

ochii acoperiți...

Ajuns aici, îți amintești că în tinerețe

ai citit „Bal la Casa Ofițerilor”, romanul lui

Constantin Mateescu și încerci să dai viață

scenelor petrecute chiar aici: tineri ofițeri cu

talie subțire, zvelți, mândri în ținuta militară,

conducând dansul cu multă eleganță, cu

mâna în jurul taliei vreunei domnițe.

Cobori emoționat și visător pe bulevardul străjuit de bătrînii castani, martori la

cine știe câte întâmplări și povești de dragoste. Până să mai cauți câte ceva în memorie,

ai și ajuns în apropierea căii ferate, unde, pe partea stângă, întâlnești noul local al Școlii

Militare de ofițeri activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate „Panait Donici”. Așa se

numea atunci, când, aproape că nici nu îndrăzneai să gândești cum este în interior, însă


de la înființarea ei, la data de 7 aprilie, 1881, prin Înaltul Decret Regal nr. 996 semnat

de Regele Carol I, titulatura a suferit mai multe modificări.

Renumită prin nivelul universitar de înaltă calitate, actuala instituţie, acest

kilometru zero al armei geniu – care a dat istoriei Armatei Române o serie de

personalităţi politice şi generali – poartă acum denumirea CENTRUL DE INSTRUIRE

PENTRU GENIU, EOD ȘI APĂRARE CBRN „PANAIT DONICI”. Prin importanța ei

în istoria militară a țării, această instituție de învățământ militar constituie una dintre

emblemele Râmnicului, pentru că, atunci când spui Geniu, spui Râmnicu Vâlcea.

Dacă înainte de 1989 accesul în perimetrul unității militare era limitat potrivit

legilor timpului, după evenimentele acelui an, Școala Panait Donici a început, puțin câte

puțin, să își deschidă porțile. Astfel că, anual, de mai mult timp, cu prilejul Zilei Porților

Deschise, aici pot veni în vizită civili, atât copii, cât și adulți. Mii de elevi trec pragul

școlii, să cunoască mici secrete ale vieții militare. Acest lucru se datorează

parteneriatelor încheiate între școlile din oraș sau județ și această instituție militară. Aici

pot să ia naștere vise mărețe ale unor inimi mici de copii... Dar ce spun eu?! Și ca adult

venit în vizită sau colaborator, te încearcă niște emoții grozave asistând la programul

minuțios pregătit de vrednicii militari.

În calitate de vicepreședinte al Societății Culturale Anton Pann din Râmnicu

Vâlcea și realizator de emisiuni în cadrul televiziunii Etalon Tv, am participat, activ

sau ca invitat, alături de scriitorul Nicu Cismaru, fost președinte al societății și de alți

colegi, la mai multe evenimente cu caracter cultural-istoric sau militar organizate de

inimoșii militari care constituie „interfața” dintre armată și civili și care țin torța

acestei școli, aprinsă.

Chiar în acest an, conducerea Centrului de Instruire a oferit câtorva tineri

prilejul de a expune lucrări în acuarelă, icoane pe sticlă și origami, toate acestea

constituindu-se într-o bogată triplă expoziție. Expozanții au fost membrii grupului

„Cromatic” și copiii și adulții din cadrul Atelierelor de Vacanță organizate la Biblioteca

Județeană Antim Ivireanul, autori ai lucrărilor origami.


Dacă vorbesc despre acest lucru, o

fac cu mândrie determinată de prietenia cu

acești oameni. A fost o onoare pentru noi

să expunem chiar în holul Intrării

Comandanților, spațiu care, el însuși

constituie o expoziție de artă, aici

regăsindu-se o lucrare amplă de mozaic cu

temă care vizează activitatea de geniu,

construcții și căi ferate. Desigur, această

colaborare îmbracă aspectul reciprocității,

domniile lor fiind prezente la activitățile

noastre culturale, organizate de Societatea

Culturală Anton Pann.

Am remarcat deschiderea acestor

oameni încă de la începutul colaborării

noastre. Aș da câteva nume, cu scuzele de

rigoare dacă omit pe cineva: dl. col. Dan

Marin, pe atunci comandant fiind,

lt.col.ing. Cristian-Gabriel Arinton, actualul

comandant, dl. lt.col. Florentin Duman-Şendrescu, dl. cpt. Alexandru Radu și,

actualmente, dl. lt. Cristian Băiașu.

Copii veniți aici în vizită, au trăit experiențe pe care, probabil, nu le vor uita. Pe

lângă expoziția de mașini specifice activităților de EOD și apărare CBRN, care mai de

care mai interesante, deliciul publicului s-a constituit în demonstrația de dresaj al

câinilor lupi geniști, antrenați sa depisteze explozibilul în multele lui forme, cât și

imobilizarea eventualilor răufăcători.

Ar fi multe de povestit, de la montarea rapidă și eficientă a pontoanelor, până

la depistarea minelor și a altor dispozitive explozive, dar ce pot afirma cu tărie este

faptul că noi, vâlcenii, ne mândrim cu geniștii noștri (și, cu siguranță, și cu celelalte

structuri militare).

Oricine ar fi uimit de priceperea, îndemânarea și inteligența de care au dat

dovadă geniștii români în teatrele de operații din diverse țări, unde datoria i-a chemat.

Într-una din edițiile emisiunii noastre de la Etalon Tv, l-am întrebat pe domnul

fost comandant, col. Dan Marin, dacă ar fi pregătiți în caz că am fi surprinși de un

conflict militar și dacă populația poate să se bazeze pe experiența lor; răspunsul a fost

ferm, sigur, afirmativ, cu mare încredere în capacitatea militarilor care au trecut porțile

acestei școli militare.

Văzându-i, simțindu-i aproape, cunoscându-i, te simți invincibil în țara ta. Cum

să nu-i iubești, cum să nu-i respecți când ei se pun în slujba poporului constituindu-se în

„centura de siguranță” de care avem nevoie cu toții, când ei au ales să ducă de fapt o

viață de sacrificiu?!

De aceea vă spun, domnilor geniști, domnilor militari, de aici și de pretutindeni,

acum, în an centenar: ONOR ARMEI GENIU, ONOR ARMATEI ROMÂNE!!!


ZIUA PORŢILOR DESCHISE - EVENIMENT AL COMUNITĂŢII VÂLCENE

Căpitan Mihai-Alexandru RADU

Luni, 23 aprilie 2018, în ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Gheorghe,

patronul spiritual al Forţelor Terestre, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN ,,Panait Donici”

a fost gazda unor evenimente

organizate cu ocazia ,,Zilei

Porţilor Deschise”. Ca în fiecare

an, instituţia noastră a

reprezentat un punct de atracţie

pentru locuitorii Râmnicului, dar

şi pentru cei din împrejurimi.

Aproximativ 1000 de

elevi din peste 40 de clase ale

unităţilor şcolare din întreg

judeţul au vizitat muzeul, biblioteca, sălile de specialitate, şi au participat la expoziţia de

tehnică, echipamente şi armament organizată pe platoul din curtea instituţiei.

Evenimentul a fost marcat şi de vizita domnului Florian Marin, prefect al

judeţului Vâlcea, precum şi de cea a

echipei locale de handbal feminin

SCM Râmnicu Vâlcea, jucătoarele

vâlcene fiind captivate de jucăuşii

căţeluşi şi de atelierele de tir cu arcul

şi airsoft. Echipa a fost însoţită de

staff-ul tehnic, condus de preşedintele

clubului Petre Berbecaru, căruia i-au

fost înmânate o diplomă şi o plachetă,

în semn de mulţumire pentru

activitatea desfăşurată şi pentru

rezultatele obţinute de echipa de handbal, pe plan intern şi internaţional.

Momentul care a făcut deliciul participanţilor a fost exerciţiul demonstrativ prin

care câinii special antrenaţi

pentru paza obiectivelor militare

şi-au testat abilităţile de a

semnala prezenţa intruşilor în

zona de responsabilitate şi de a

acţiona pentru imobilizarea lor.

La finalul activităţii

comandantul Centrului de

Instruire pentru Geniu, EOD şi

Apărare CBRN ,,Panait Donici”,

locotenent-colonel ing. Cristian-Gabriel Arinton a apreciat interesul de care au dat

dovadă invitaţii pe parcursul vizitei şi le-a adresat îndemnul de a alege cariera militară.


ÎN PROPRIUL RITM

Plutonier major Laurenţiu DINESCU

TTrreezziirreeaa cceelloorr lluummeeşşttii îînn mmiinnee ss--aa ffăăccuutt ccuu ssuunneettee ddee ttrroommppeettăă,, ccaa bbllooccuull ddee ddeeffiillaarree ccoommppuuss ddiinn ffiieeccaarree mmaarriioonneettăă,,

MMaaii îînnttââii mmii--aa ttrreessăărriitt ssttâânngguull,, uucciiggâânndd iinnssttaanntt cchhiiaarr rreeggiinnaa ffuurrnniiccăă,,

AAppooii,, ddrreeppttuull ssee aalliinniiaassee ddeejjaa llaa bbăăttăăiillee iinniimmiiii,, ddeeşşii ttoobbaa nnuu ppuutteeaa ssttrrăăppuunnggee vvoocceeaa mmuullţţiimmiiii,,

IInniimmaa şşttiiaa ffiieeccaarree ppaass mmeenniitt ssăă llaassee uurrmmee,, îînn uurrmmaa ssaa,, îînn ffiieeccaarree uurrmmăă aa ssaa,, îînn uurreecchhiillee cceelloorr ccee vvăădd ssaauu nnuu,,

ÎÎnn ssuufflleetteellee cceelloorr nnăăssccuuţţii iimmuunnii,, mmââiinniillee zzbbooaarrăă oorrddoonnaatt şşii vvuuiieesscc,, pprreeaa rreeppeeddee ccaa ssăă ppoott ssăă mmaaii ggâânnddeesscc,,

RRiittmmuull ddeevviinnee ssiinngguullaarr şşii ppooccnneeşşttee,, lloovveeşşttee ccuu hhaarr ttiimmppaanneellee,, ppee rroommâânneeşşttee..

PPrriivviirreeaa ee dduurrăă,, aattiinnssăă ddooaarr ddee zzââmmbbeettuull ccee şşttiiee ccăă nniimmeennii îînn aacceell mmoommeenntt nnuu mmaaii ee ccaa ttiinnee,,

DDeeppaarrttee,, sspprree zzăărrii ccee ccootteesscc ffăărrăă vviissee,, ssuunntt ttooaattee mmiinnuunniillee mmeellee nneeaattiinnssee,,

MMaa--nnddrreepptt ccăăttrree eellee,, ccuu ssuufflluu ggrrăăbbiitt,, mm--aaşştteeaappttăă vviirrttuutteeaa ddee--aa ttee jjeerrttffii ppee ppăămmâânntt..

TTuu,, bbrraavv şşii sseemmeeţţ,, aall mmeeuu ccaammaarraadd,, ddee aarrmmee ssaauu ppllâânnsseett,, ddee bbeerree ssaauu ddoorr,,

ÎÎţţii llaaşşii mmiinntteeaa pprriinnssăă ddee eeppoolleett şşii ddee ggrraadd?? îîţţii dduuccii pprroopprriiuull rriittmm,, ddeeşşii îîţţii ssppuuii:: aamm ssăă mmoorr??!!

CCâânndd ttoottuull ddeevviinnee oo ppaarrttee ddiinn mmiinnee,, ddiinn ttiinnee,, ddiinn nnooii aammâânnddooii ssaauu nnooii,, cceeii nnăăssccuuţţii ccaallaattoorrii,,

PPee ffrruunnttee ttuu ssiimmţţii ccăă ttooaattăă sseevvaa ttrraannssppiirrăă aall ttăăuu lleeggăămmâânntt ccuu ttooţţii cceeii ccee ttee--aaddmmiirrăă..


SPAŢIU REZERVAT C.T.E.A.

FONDATĂ ÎN ANUL 1927 SUB DENUMIREA „REVISTA GENIULUI” Ge 1_ 2019.pdf · Implementarea la...

Documents

Transcript of FONDATĂ ÎN ANUL 1927 SUB DENUMIREA „REVISTA GENIULUI” Ge 1_ 2019.pdf · Implementarea la...