Charles Baudelaire

5
Charles Baudelaire “les fleurs du Mal” (Spleen şi ideal) Albatrosul Din joacă marinarii pe bord, din când în când, Prind, albatroşi mari păsări călătorind pe mare, Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blînd, Corabia pornită pe valurile-amare. Pe punte jos ei care în azur sunt regi Auma par fiinţe stîngace şi sfioase Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi, Ca nişte vîsle grele s-atârne caraghioase. Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe! Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând! Unu-i loveşte piscul cu gâtul unei pipe Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând. Petul e asemeni cu prinţul vastei zări Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă; Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări Aripile-i imense l-mpiedică să meargă. Farurile Rubens ,rîu de uitare ,grădină-n lenevire. Şi pernă de sîn proaspăt pe care n-oi iubi, Dar unde viaţa curge mereu în izvorîre, Ca vîntul în văzduhuri şi apa-n ape vii; Da Vinci,umbră peste oglinzile profunde, În care îngeri tineri zîmbesc în noapte blînd, Acoperiţi de taine ,în ţara sumbră,unde Stau pinii şi gheţarii o zare închizînd; Rembrandt ,spital de jale cu murmure şiroaie, -crucificatu-n piatră doar el l-a-mpodibit- Şi unde plînsul rugii se-nalţă din gunoaie, De-o rază ,brusc ,de soare iernatic sfredelit; Michel-Angel,cîmpie cu umbră herculană Şi de Christos alături- ’nălţîndu-şi chipul drept, Puternică nălucă,în seara diafană, Rupînd cu mîini întinse lung giulgiu de pe piept;

Transcript of Charles Baudelaire

Page 1: Charles Baudelaire

Charles Baudelaire “les fleurs du Mal”(Spleen şi ideal)

Albatrosul

Din joacă marinarii pe bord, din când în când,Prind, albatroşi mari păsări călătorind pe mare,Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blînd,Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care în azur sunt regiAuma par fiinţe stîngace şi sfioaseŞi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi,Ca nişte vîsle grele s-atârne caraghioase.

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând!Unu-i loveşte piscul cu gâtul unei pipeŞi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Petul e asemeni cu prinţul vastei zăriCe-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă;Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocăriAripile-i imense l-mpiedică să meargă.

FarurileRubens ,rîu de uitare ,grădină-n lenevire.Şi pernă de sîn proaspăt pe care n-oi iubi,Dar unde viaţa curge mereu în izvorîre,Ca vîntul în văzduhuri şi apa-n ape vii;

Da Vinci,umbră peste oglinzile profunde,În care îngeri tineri zîmbesc în noapte blînd,Acoperiţi de taine ,în ţara sumbră,undeStau pinii şi gheţarii o zare închizînd;

Rembrandt ,spital de jale cu murmure şiroaie,-crucificatu-n piatră doar el l-a-mpodibit-Şi unde plînsul rugii se-nalţă din gunoaie,De-o rază ,brusc ,de soare iernatic sfredelit;

Michel-Angel,cîmpie cu umbră herculanăŞi de Christos alături- ’nălţîndu-şi chipul drept,Puternică nălucă,în seara diafană,Rupînd cu mîini întinse lung giulgiu de pe piept;

Obrăznicii de faun, grosolănii de luptă,Tu, care frumuseţe lichelelor lăsaşi,Înaltă conştiinţă , orgoliu, faţă suptă,Puget , un melancolic stăpân peste ocnaşi;

Page 2: Charles Baudelaire

Watteau , eşti carnavalul în care – ndrăgostiţii,Ca fluturi se perindă pe aripi de luciri,Decoruri luminoase – uşor înnebuniţi,Îşi zvîrle nebunia prin baluri şi sclipiri;

Goya , coşmaruri pline de groaznice răscoale,De fetuşi fierţi în zeamă îm mijloc de sabat,De babe la glindă şi de copile goale,Ce-şi trag ciorapi pe pulpe pândiţi de Necurat;

Şi Delacroix , lac roşu şi plin de răii îngeri,Pe care-atârnă umbră de codru cu brazi verziŞi unde , sub cer negru,fanfarele de plîngeriCa-n muzica lui Weber, în geamăt lung, le pierzi;

Afurisiri ,blesteme, suspin, extax fierbinte,Şi strigăte şi plîngeri şi Te Deum deplin,Ecoul lor răsună din mii de labirinte;În inimi muritoare sunt opiul divin!

Chemarea e strigată de mii de santinele,E ordinul ce trece mărit de mii de ori,E farul ce scînteie pe mii de citadele,În rătăciri de codru, e glas de vînători!

Căci e desigur, Doamne, deplina mărturieA demnităţii noastre, ce-n suflete ne-o legi,Aceste plînsuri care din veac în veac învieŞi vin ca să se stingă pe ţărmul tău de veci! Ion Pillat

Om şi mare Om liber ,totdeauna iubi-vei vasta mare!Ea este-a ta oglindă .întreg sufletul tăuTu îl contempli-n largul imensului ei hău,Avînd aceleaşi valuri şi-abisuri mult amare.

Te adînceşti într-însa ca-n propria-ţi icoană,O –mbrăţişezi cu ochii, cu trupul şi-uneoriŢi- asculţi tu însuţi ,poate ,a inimii plînsoriÎn plînsul ei sălbatic, în cruda mării zvoană.

În amîndoi sunt hăuri şi-tunecimi profunde:Tu omule, au cine adîncul să-ţi măsoare?Tu, mare, cine ştie ascunsa ta splendoare?În amîndoi o taină eternă se ascunde.

Şi totuşi secoli, iată ,s-au scurs nenumăraţiDe cînd voi duceţi luptă cu ură şi turbare;Atît de mult vă plac omorul ,om şi mare,Vrăjmaşi cumpliţi în lupta ,o, fraţi neînpăcaţi! C .Z.Buzdugan

Page 3: Charles Baudelaire

Frumuseţea

Frumoasă sunt cum este un vis cioplit în stîncăŞi sînii mei de care atîţia se strivirăPoeţilor o mută iubire le inspiră,Materiei asemeni, eternă şi adîncă.

În larg azur ca sfinxul stau mîndră şi ciudată;Mi –i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;Urăsc tot ce e zbucium tulburător de liniiŞi nu plîng niciodată şi nu rîd niciodată.

Poeţii ,pe vecie ursiţi făpturii mele,Ca-n faţa unui templu cu mîndri stîlpi senini,Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am ,ca să-i înduplece pe-aceşti amanţi blajini,Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:Adîncii me ochi limpezi, plini de lumini eterne. Al.Philippide

Pisica

Pisica ,vin la pieptu-mi iubitor, Ascunde gheara-n laba moale,Şi lasă-mă să mă scufund uşor În ochi de agate şi metale.

Pe spatele elastic cînd petrec Uşoară ,mîna-n mîngîiere,Şi cînd din trupi fiori electrici trec Şi mă îmbată de plăcere,

Îmi văd,în gînd, femeia.Ochii ei Ca şi ai tăi, o dulce fiară,Despică tot şi-mprăştie scînteie,

Şi lin, de sus şi pînă jos,Făptura-i brună o-nfăşoară Subtie parfum primejdios. C.D.Zeletin

Balconul

Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,Căminul blând şi vraja văraticilor seri,Stăpână pe-amintire iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpândSau pe balcon în roze amurguri visătoare,Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând?Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoareÎn serile când lampa ne lumina plăpând

Cât de frumos e-apusul în serile senine!Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!

Page 4: Charles Baudelaire

Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,A sângelui mireasmă visam că ţi-o respir Cât de frumos e-apusul în serile senine

Pe nesimţite noaptea prindea să crească linŞi ochii mei privirea cereau să ţi-o ghiceascăŞi îţi sorbeam suflarea, o , farmec! O , venin!Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bineDecât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme ,sărutări,Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oareCum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,Pe cer se urcă iarăşi întineritul soareO, vis!o, jurăminte!miresme ! sărutări! Al . Philippide

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.Tu , lună-a vieţii mele, înfăşurăte-n umbră;Te culcă sau fumează, fii mută şi fii sumbră;Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi,vezi tu, dac-ai voiAsemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,Pumnal frumos , ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,Aprinde pofte-n ochii golanilor , murdare.Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii ot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,În mine, orice fibră e-ntâmpină voios:O , Belzebut întreaga-mi făptură te adoră! Lazăr Iliescu

O fantomă

1

Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtăÎn care Dumnezeu m-a surghiunit,Şi unde nici o rază n-a zâmbitIar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osânditPerdeaua beznei , s-o picteze oarbă;Un bucătar funebru pus să fiarbă

Page 5: Charles Baudelaire

Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte-apareO stafie cu trupul minunat,Cu dulce,-orientală legănare;

Şi când întegul trup s-a –nfăţişat,Îmi recunosc vedenia divină:E , neagră, ea cea plină de lumină.

2

Miresme

Pritene vreodată-i respirat