Începutul şi viaţa de familie

Tony Blair s-a născut la maternitatea Queen Mary Maternity Home[1] din Edinburgh, Scoţia, fiind cel de-al doilea fiu al lui Leo şi Hazel Blair (fostă Corscadden). Leo Blair este fiul nelegitim al actorilor britanici, Charles Parsons şi Mary Augusta Ridgway Bridson, în timp ce familia lui Hazel Corscadden au fost protestanţi moderni irlandezi din Donegal, Irlanda. El are un frate mai mare, William Blair, care este membru în Consiliul Reginei, şi o soră mai mică, Sarah. Blair şi-a petrecut primele 19 luni din viaţă în casa familiei sale din Paisley Terrace din zona Willowbrae din Edinburgh. În această perioadă tatăl său lucra ca inspector junior de taxe, în acelaşi timp studiind dreptul la University of Edinburgh.[1] Familia sa a petrecut mai apoi trei ani şi jumătate trăind în Adelaide, Australia, unde tatăl său era profesor de drept la University of Adelaide.[2] Familia Blair trăia foarte aproape de universitate în suburbia Dulwich.

Familia s-a reîntors în Marea Britanie spre finalul anilor 50, locuind împreună o perioadă de timp cu părinţii lui Hazel Blair în casa lor din Stepps, de lângă Glasgow. Blair şi-a petrecut restul copilăriei în Durham, Anglia, unde tatăl său lucra ca profesor la Durham University. După absolvirea şcolii de corişti din Durham, Blair s-a dus la Fettes College, o şcoală independentă faimoasă din Edinburgh, unde l-a întâlnit pe Charlie Falconer, pe care mai târziu l-a numit Lord Chancellor. Blair s-a modelat după Mick Jagger, şi a declarat că se bucura printre colegii săi de o reputaţie tânăr şmecher dornic să iasă în evidenţă. Profesorii săi, erau mai puţin impresionaţi de comportamentrul său: biograful său John Rentoul a notat că "Toţi prfesorii cu care am discutat... au spus că era o durere în partea posterioară şi că erau foarte bucuroşi să îl evite." După Fettes, Blair a trăit o perioadă de timp la Londra, unde a încercat să-şi clădească o carieră ca promoter al muzicii rock, înainte de a merge la Oxford University unde a studiat Dreptul la St John's College. În timpul studiilor, el a cântat la chitară făcând parte din formaţia rock Ugly Rumours. În această perioadă se întâlnea cu regizoarea filmului American Psycho, Mary Harron.[3] După absolvirea studiilor la Oxford, Blair a devenit membru al Lincoln's Inn, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Cherie Booth (fiica actorului Tony Booth).

Blair s-a căsătorit cu Booth, practicantă a Bisericii Romano-Catolică şi viitoare membră a Consilului Reginei, pe 29 martie 1980. Împreună au 4 copii (Euan, Nicky, Kathryn şi Leo). Leo (născut la 20 mai 2000) a fost primul copil legitim născut în timpul exercitării mandatului de Prim Ministru în peste 150 de ani, de când Francis Russell s-a născut ca fiu al lui Lord John Russell la 11 iulie 1849.

Deşi familia Blair a declarat că doreşte să-şi protejeze copii de apariţiile media, educaţia lui Euan şi Nicky a fost sursa unei controverse politice. Ambii au studiat la London Oratory School, instituţie criticată de către aripa stângă pentru procedurile sale elitiste de selecţie. Familia Blair a ales această şcoală preferând-o şcolii catolice a districtului Islington din Londra, controlat de Labourişti, unde locuiau pe atunci. Totuşi, Tony Blair a remarcat că este primul Prim-Ministru de după război care şi-a trimis copii la o şcoală finanţată de către stat, preferând-o uneia private. Criticile au continuat din partea stângii când a fost făcut public faptul că Euan a făcut meditaţie particulară de la personalul şcolii private Westminster School. Familia Blair locuia pe Richmond Avenue, Islington, înainte de fi ales ca prim-ministru.

Începutul carierei politice

Blair s-a alăturat partidului Laburist la scurt timp după abolvirea facultăţii, în anul 1975. La începutul anilor '80, el s-a implicat în politica laburistă din Hackney South and Shoreditch, unde s-a alăturat aripii uşor de stânga a partidului. A încercat fără succes să îşi asigure un loc de candidat pentru Hackney Borough Council. Prin intermediul socrului său, actorul Tony Booth, el l-a contactat pe Tom Pendry pentru a îi cere ajutorul pentru o carieră parlamentară. Pendry i-a prezentat House of Commons

şi l-a sfătuit să participe la selecţia unui candidat pentru viitoarele alegeri pe locul asigurat Partidului Conservator în Beaconsfield, acolo unde Pendry îl cunoştea pe un membru marcant al filialei locale. Blair a fost ales candidat; la alegerile din Beaconsfield by-election el a câştigat numai 10% din sufragii, pierzându-şi astfel atuurile, dar a reuşit să îl impresioneze pe liderul partidului Labourist Michael Foot câştigând notorietate în interiorul partidului. În contrast cu atitudinea centristă de mai târziu, Blair se descrie în acea perioada ca fiind Socialist. O scrisoare adresată lui Foot în iulie 1982, publicată în iunie 2006, oferă indicii despre viziunea lui din acea perioadă.[4]

În 1983 Blair a realizat că noua constituenţă de Sedgefield, lângă locul unde crescuse în Durham, nu avea un candidat labourist. Mai mulţi candidaţi despărţiţi de noua delimitare erau interesaţi de asigurarea posturii de candidat pentru acel loc. A găsit o filială care nu nominalizase un candidat şi a aranjat să îi viziteze. Cu ajutorul crucial al lui John Burton, el a reuşit să le câştige încrederea; în ultimele 10 minute el a fost adăugat în lista cu candidaţi şi a câştigat alegerile împotriva lui Les Huckfield. Burton a devenit mai târziu agentul lui şi unul dintre cei mai vechi şi de încredere aliaţi.

Blair ca Prim Ministru

Blair a devenit pentru prima dată Prim Ministru al Marii Britanii la 2 mai 1997. În timpul mandatului de Prim Ministru, Blair îndeplinea şi funcţiile de First Lord of the Treasury, Minister for the Civil Service, lider al Partidului Labourist, şi parlamentar de Sedgefield din nord-estul Angliei. Cu victorii la alegerile din 1997, 2001 şi 2005, Blair a fost Primul Ministru Laburist cu cel mai lung mandat, fiind singurul conducător al acestui partid care a reuşit trei victorii consecutive la alegerile generale.Lui Blair i se atribuie atât meritul cât şi critica mutării Partidului Labourist către centru politicii britanice, folosindu-se termenul de "Noul Labour" pentru a distinge politicile sale pentru o piaţă liberă, spre deosebire de politicile colectiviste pe care partidul le propunea în trecut.

Politica internă a guvernului condus de Blair a presupus mărirea semnificativă a cheltuielilor publice pentru sănătate şi educaţie şi introducerea de reforme bazate pe economia de piaţă în aceste domenii. Mandatul lui Blair a dus la introducerea Salariului Minim Naţional, taxe pentru învăţământul superior, şi reforme constituţionale precum devolution în Scoţia şi Ţara Galilor. Economia britanică a mers bine, iar Blair şi-a ţinut cuvântul de a nu mări taxele pe venit.

Contribuţia sa la sprijinirea procesului de pace în Irlanda de Nord prin ajutorul dat negocierilor Good Friday Agreement după 30 de ani de conflict este recunoscut de o audienţă largă.[5][6] De la începutul War on Terror din 2001, Blair a sprijinit puternic politica externă a Statelor Unite, demne de menţionat fiind invazia din Afganistan din 2001 şi invazia Irakului din 2003. Ca rezultat a fost aspru criticat, atât pentru pentru deciziile luate cât şi pentru circumstanţele în care acestea au fost luate.

La 7 septembrie 2006 Blair a declarat public că va renunţa la poziţia de lider al partidului Labourist până la conferinţa sindicatelor comerciale, care se va desfăşura între 10 septembrie 2007 – 13 septembrie 2007.[7]

[modifică] Relaţia cu Parlamentul

Blair a schimbat semnificativ procedurile parlamentare. Una dintre primele sale fapte ca Prim Ministru a fost să înlocuiască alocuţiunea bi-săptămânală de 15 minute, ţinută marţi şi joi, cu o singură alocuţiune de 30 de minute ţinută miercurea. Despre această reformă s-a spus că a dus la sporirea eficienţei, dar criticii susţin că este mai uşor să te pregăteşti pentru un singur set mai lung de întrebări decât pentru două mai scurte. În plus, Blair a ţinut conferinţe de prese lunare, la care a răspuns întrebărilor adresate de jurnalişti.[8][9]

Alte reforme procedurale au fost schimbarea orelor între care se ţin sesiunile parlamentare pentru ca Parlamentul să lucreze într-o manieră mai apropiată de cea a afacerilor comerciale.

[modifică] Demisia

La 10 mai 2007, în timpul discursului de la Trimdon Labour Club din Sedgefield Blair a anunţat ca va demisiona în iunie atât din calitatea de preşedinte al Partidului Laburist, cât şi din funcţia de Prim Ministru. La 24 iunie el i-a predat preşedinţia Partidului Laburist lui Gordon Brown, în cadrul unei conferinţe speciale a partidului ţinută la Manchester. Blair i-a înmânat demisia din funcţia de Prim Ministru al Marii Britanii reginei pe 27 iunie 2007, succesorul său, Gordon Brown preluând funcţia chiar în decursul aceleaşi după-amiezi. Şi-a anunţat de asemenea demisia şi din Camera Comunelor, în modalitatea tradiţională de acceptare a funcţiei de conducere a Chiltern Hundreds, desemnat fiind de către Gordon Brown prin una dintre deciziile acestuia ca Chancellor of the Exchequer. [10][11] (Este imposibil să îţi dai demisia din Parlamentul Marii Britanii, aceasta fiind modalitatea prin care un parlamentar poate să renunţe la funcţia sa.)[12]

Alegerile ce au urmat apoi pentru Sedgefield au fost câştigate de către candidatul Laburist, Phil Wilson.Convertirea la religia catolică

Pe 21 decembrie 2007, în cadrul unei liturghii celebrate la Londra, în capela arhiepiscopului de Westminster, a fost primit în Biserica Romano-Catolică. Cu această ocazie arhiepiscopul cardinal Cormac Murphy-O’Connor a făcut public faptul că Tony Blair a urmat în ultimele luni programul de pregătire pentru primirea în Biserica Catolică.[13]

Tony Blair vrea o reformă serioasă a UE 23 iunie 2005 Primul ministru britanic, Tony Blair, şi-a prezent în faţa Parlamentului European planurile pentru următoarele 6 luni, în care ţara sa va deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. A fost un discurs cu accente dure, în care domnul Blair a subliniat în repetate rânduri necesitatea reformării politicii europene.Tony Blair şi-a început expunerea punând degetul pe rană, mai exact pe criza prin care trece Uniunea."În fiecare criză există o oportunitate", a spus el, adăugând că această oportunitate există şi acum, dacă Europa are curajul să o folosească.Tony Blair a argumentat că orice proiect, orice ideal supravieţuieşte doar prin schimbare. "După 50 de ani de existenţă, Uniunea Europeană trebuie să se înnoiască, împletind valorile europene cu cele ale lumii în care trăim", a spus premierul britanic.'Modernizare'

Cuvântul cheie din discursul lui a fost "modernizarea". Tony Blair a vorbit despre necesitatea de a moderniza bugetul european, modelul social şi strategia economică a Uniunii.Toate acestea sunt esenţiale pentru creşterea Europei, a adăugat premierul britanic.El a spus că nu se simte vinovat de eşecul summitului de săptămâna trecută pe tema bugetului şi că nu şi-a imaginat vreodată că politica agricolă comună poate fi renegociată peste noapte.Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este de părere că problemele ridicate de divergenţele privind bugetul european demonstrează că e nevoie să se atingă un consens pentru a se evita "paralizarea UE".Uniunea se află într-un "moment decisiv", iar Marea Britanie este pusă în situaţiade a-şi testa "pragmatismul" demonstrat în diferite momente istorice în cele şase luni în care se va afla la cârma UE, a mai spus dl. Barroso.Săptămâna trecută au fost discuţii aprinse din cauza refuzului Marii Britanii de a condiţiona renunţarea la redistribuirea anuală de trei miliarde de lire sterline de care se bucură, de reformarea sistemului de distribuire a subvenţiilor agricole.Tony Blair crede că UE trebuie să fie capabilă să facă faţă problemelor ridicate de globalizare prin reformarea sistemului său bugetar şi prin revizuirea priorităţilor.În momentul în care s-a declarat "un pro-european convins" a fost întâmpinat cu aplauze şi huiduieli de-o potrivă. El a argumentat că respingerea referendumurilor constituţionale atât în Franţa, cât şi în Olanda reflectă nemulţumire adâncă a oamenilor faţă de formula actuală a UE.

Tony Blair: "Europa are nevoie de reformă"

 Idealurile supravieţuiesc prin schimbare. Inerţia în faţa obstacolelor le omoară.

 Tony Blair

'Politica externă'

Partea finală a discursului a fost rezervată politicii externe. Premierul Blair a apreciat că cei care vorbesc despre îngheţarea extinderii se înşeală. Procesul nu trebuie văzut ca un joc închis, în care membrii vechi pierd, iar cei noi câştigă. Dacă am opri extinderea, s-ar putea ca pe termen scurt să păstrăm nişte locuri de muncă, dar pe termen lung nu ajungem nicăieri, a spus Tony Blair.

20.iunie 2005 Premierul Tony Blair a vorbit luni în parlamentul de la Londra despre summit-ul de la Bruxelles de săptămâna trecută, dar şi despre planurile Marii Britanii, ţară care preia preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene. Cum se ştie summit-ul a fost un eşec. Liderii europeni nu doar că n-au reuşit să se lămurească ce o să facă cu proiectul constituţiei europene, ei n-au reuşit nici să ajungă la o înţelegere cu privire la disputa legată de bugetul comunitar.

Premierul Blair a cerut o reformă completă a modului în care se cheltuiesc banii europeni - a cheltui prea mult pe subvenţii agricole nu are sens, a declarat el, atrăgând atenţia că Europa cheltuieşte pe agricultură de 7 ori mai mult decât pentru cercetare, ştiinţă, tehnologie, educaţie şi sprijinirea inovaţiilor la un loc.

Europa are nevoie de un buget pe măsura secolului 21 a spus el şi a respins ideea că criza şi blocajul intervenite la summit-ul UE de săptămâna trecută s-ar datora faptului că Marea Britanie nu a renunţat la scutirile bugetare generoase de care se bucură.

"Criza are a face cu eşecul liderilor Europei de a se pune de acord cu popoarele Europei asupra problemelor care îi îngrijorează pe oameni. Popoarele europene văd că lumea se schimbă în jurul lor, economic şi social", spune premierul britanic.

"Sunt îngrijoraţi din cauza globalizării sau a criminalităţii organizate, şi nu găsesc răspunsuri credibile. Dacă noi le vom da, Europa va fi mai puternică. Cei care cred cel mai mult în Europa ar trebui să fie cei mai mari adepţi ai schimbării ei. Bugetul nu va trebui separat de această dezbatere, şi noi vom stimula dezbaterea în timpul preşedinţiei noastre", a spus Tony Blair.

Liderul opoziţiei conservatoare Michael Howard l-a lăudat pe domnul Blair că a perpetuat scutirile de care se bucură Marea Britanie dar a atras atenţia că premierul britanic a lăudat timp de doi ani o Constituţie europeană asupra căreia conservatorii au tras demult semnalul de alarmă şi a pus în discuţie lărgirea UE şi procesul de schimbare a Europei.

"Premierul a cerut pe bună dreptate schimbări fundamentale şi reforme în UE."

"Poate să confirme că în timpul acestui proces de schimbare fundamentală Marea Britanie va contiuna să sprijine extinderea UE, inclusiv respectarea calendarului aderării Bulgariei şi României şi începerii negocierilor în vederea aderării Turciei?", a spus domnul Howard.

"E de acord premierul că părerea britanicilor e că Europa ar trebui să fie modernă, flexibilă şi reformată, gata să facă faţă provocărilor secolului al XXI-lea?", a spus liderul conservator.

Premierul Blair a dat asigurări că susţine cu entuziasm lărgirea şi că ţările est-europene nou venite în UE vor avea de cîştigat în urma reformelor pe care le propune.

Marea Britanie va prelua preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene

Liderul opoziţiei conservatoare Michael Howard l-a lăudat pe premierul Tony Blair

Blair: "Europa are nevoie de reforma"

Publicat: 24 Iunie 2005

Printre aplauze si huiduieli, primul ministru britanic, Tony Blair, si-a prezent in fata Parlamentului European planurile pentru urmatoarele 6 luni, in care tara sa va detine presedintia rotativa a Uniunii Europene.

09:45

A fost un discurs cu accente dure, in care domnul Blair a subliniat in repetate randuri necesitatea reformarii politicii europene.

---Discursul complet, in limba romana, al lui Tony Blair---Discursul complet, in limba engleza, al lui Tony Blair---

Tony Blair si-a inceput expunerea punand degetul pe rana, mai exact pe criza prin care trece Uniunea.

"In fiecare criza exista o oportunitate", a spus el, adaugand ca aceasta oportunitate exista si acum, daca Europa are curajul sa o foloseasca.

Tony Blair a argumentat ca orice proiect, orice ideal supravietuieste doar prin schimbare.

"Dupa 50 de ani de existenta, Uniunea Europeana trebuie sa se innoiasca, impletind valorile europene cu cele ale lumii in care traim", a spus premierul britanic.

'Modernizare'

Cuvantul cheie din discursul lui a fost "modernizarea". Tony Blair a vorbit despre necesitatea de a moderniza bugetul european, modelul social si strategia economica a Uniunii.

Toate acestea sunt esentiale pentru cresterea Europei, a adaugat premierul britanic.

El a spus ca nu se simte vinovat de esecul summitului de saptamana trecuta pe tema bugetului si ca nu si-a imaginat vreodata ca politica agricola comuna poate fi renegociata peste noapte. "Presedintele" in exercitiu al Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker l-a invinovatit cu o zi inainte pe Blair pentru nereusita summitului. El a caracterizat argumentele lui Blair referitoare la  necesitatea reformei PAC si necesitatea mai multor fonduri destinate cercetarii si inovatiei ca fiind "prostii" (n'importe quoi).

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este de parere ca problemele ridicate de divergentele privind bugetul european demonstreaza ca e nevoie sa se atinga un consens pentru a se evita "paralizarea UE".

Uniunea se afla intr-un "moment decisiv", iar Marea Britanie este pusa in situatia de a-si testa "pragmatismul" demonstrat in diferite momente istorice in cele sase luni in care se va afla la carma UE, a mai spus dl. Barroso.

Saptamana trecuta au fost discutii aprinse din cauza refuzului Marii Britanii de a conditiona renuntarea la redistribuirea anuala de trei miliarde de lire sterline de care se bucura, de reformarea sistemului de distribuire a subventiilor agricole.

Tony Blair crede ca UE trebuie sa fie capabila sa faca fata problemelor ridicate de globalizare prin reformarea sistemului sau bugetar si prin revizuirea prioritatilor.

In momentul in care s-a declarat "un pro-european convins" a fost intampinat cu aplauze si huiduieli deopotriva.

"Cred in Europa ca proiect politic, Cred intr-o Europa cu o dimensiune sociala puternica si preocupata. Nu as accepta o Europa care ar fi doar o piata economica",  a spus Blair, raspunzand celor care l-au acuzat de o viziune exclusiv economica asupra proiectului european.

El a argumentat ca respingerea referendumurilor constitutionale atat in Franta, cat si in Olanda reflecta nemultumire adanca a oamenilor fata de formula actuala a UE.

'Politica externa'

Partea finala a discursului a fost rezervata politicii externe. Premierul Blair a apreciat ca cei care vorbesc despre inghetarea extinderii se inseala.

Procesul nu trebuie vazut ca un joc inchis, in care membrii vechi pierd, iar cei noi castiga.

Daca am opri extinderea, s-ar putea ca pe termen scurt sa pastram niste locuri de munca, dar pe termen lung nu ajungem nicaieri, a spus Tony Blair.

"SUA sunt singura superputere a lumii. Dar China si India vor fi, in cateva decenii, cele mai mari economii ale lumii, fiecare dintre ele avand populatii de trei ori mai mari decat cea a intregii UE. Ideea Europei unite si lucrand impreuna este esentiala pentru ca natiunile noastre sa fie destul de puternice pentru a ne pastra locul in aceasta lume. Acum, dupa aproape 50 de ani, trebuie sa ne reinnoim. Nu e nici o rusine in asta. Toate institutiile trebuie sa o faca. Si putem sa o facem. Dar numai daca reunim idealurile europene in care credem, cu lumea moderna in care traim."

Presedintia britanica a Uniunii Europene va incepe pe 1 iulie 2005.

DISCURSUL PRIMULUI MINISTRU BRITANIC TONY BLAIR ÎN FATA PARLAMENTULUI EUROPEAN

Publicat: 24 Iunie 2005

23 IUNIE 2005

Este o onoare să mă aflu în faţa Parlamentului European astăzi. Cu îngăduinţa dumneavoastră voi reveni aici pentru a prezenta un raport la finalul fiecărui Consiliu European, pe durata preşedinţiei Marii Britanii. De asemenea intenţionez să mă consult cu Parlamentul înaintea fiecărui Consiliu, pentru a-i cunoaşte punctul de vedere înaintea deliberărilor acestuia.

Acest mesaj vine la momentul oportun. Dincolo de toate aspectele asupra cărora oamenii nu sunt de acord în Europa zilelor noastre, există un punct de vedere comun: Europa se află în mijocul unor intense discuţii cu privire la viitorul său. Vreau să vă vorbesc pe larg despre această dezbatere, cauzele ei şi soluţiile care pot fi găsite în acest sens. Fiecare situaţie de criză oferă şi o oportunitate de ieşire din impas. O oportunitate se deschide acum şi pentru Europa, cu condiţia să avem curajul să nu o irosim.

Dezbaterea cu privire la problemele Europei nu ar trebui să se desfăşoare sub semnul unui schimb de insulte şi nu este o problemă de personalitate. Ar trebui să fie un schimb sincer şi deschis de idei. De la început doresc să exprim clar cum definesc eu această dezbatere şi divergenţele care stau la baza ei.

Problema nu este o alegere între Europa unei economii de piaţă şi Europa socială, între cei care doresc să se refugieze într-o piaţă comună şi cei care cred în Europa ca proiect politic.

Aceasta nu este doar o problemă de prezentare eronată a situaţiei. Este o modalitate de intimidare a celor care sprijină schimbarea în Europa, dorinţa de schimbare fiind prezentată drept o trădare a idealului european. Se încearcă stoparea oricăror discuţii, continuarea dezbaterii în sine fiind văzută ca o îmbrăţişare a unei anti-Europe.

Este un mod de gândire împotriva căruia am luptat de-a lungul întregii mele cariere politice. Idealurile supravieţuiesc schimbării. Însă, în faţa schimbării, inerţia le ucide.

Sunt un înfocat susţinător al Europei. Întotdeauna am fost. Am votat pentru prima oară în 1975, în cadrul referendumului britanic pentru aderare şi am votat "da". În 1983, când am fost ultimul candidat britanic selectat cu puţin înainte de alegeri, şi când partidul meu a prezentat o politică de retragere din Europa, am spus la conferinţa dedicată selecţiei că dezaprob o astfel de politică. Unii au crezut atunci că am ratat selecţia. Alţii poate au dorit acest lucru. Ulterior am contribuit la schimbarea politicii noastre în anii '80 şi am fost mândru de acea schimbare.

De când am devenit Prim Ministru am semnat Capitolul Social, am contribuit, alături de Franţa, la crearea Politicii Europene de Apărare moderne, şi mi-am adus contribuţia la elaborarea tratatelor de la Amsterdam, Nisa şi Roma.

Aceasta este o uniune a valorilor, a solidarităţii între naţiuni şi popoare, nu numai o uniune a pieţei comune pentru comerţ, este un spaţiu politic comun în care trăim ca cetăţeni.

Şi aşa va fi întotdeauna.

Cred în Europa, ca proiect politic. Cred într-o Europă cu o puternică şi sensibilă dimensiune socială. Nu aş accepta niciodată o Europă care nu este altceva decât o economie de piaţă.

A afirma că acesta este aspectul principal înseamnă a fugi de ceea ce presupune cu adevărat o astfel de dezbatere şi a ne ascunde în zona de confort a lucrurilor pe care ni

le-am spus întotdeauna în momente de dificultate.

Nu există o diviziune între Europa care trebuie să prospere din punct de vedere economic şi Europa socială. Europa politică şi Europa economică nu sunt separate una de cealaltă.

Scopul Europei sociale şi al Europei economice ar trebui să fie susţinerea reciprocă.

Scopul Europei politice ar trebui să fie acela de a promova instituţiile democratice şi cele operaţionale, de a dezvolta politica în aceste două sfere şi în toate aspectele în care cooperarea este necesară în interes reciproc.

Însă scopul conducerii politice este acela de a ajunge la o strategie adaptată cerinţelor actuale.

Timp de cincizeci de ani, cei aflaţi la conducerea Europei au făcut acest lucru. Vorbim despre o criză. Să vorbim mai întâi despre realizări. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Europa era în ruine. Astăzi Uniunea Europeană este o mărturie a realizărilor politice. Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, timp de secole, statele Europei au dominat lumea individual, au colonizat mare parte din ea, au purtat războaie pentru a-şi asigura supremaţia.

În urma carnagiului celui de-al doilea război mondial, liderii politici au înţeles că acele zile au luat sfârşit. Lumea de astăzi nu a schimbat cu nimic această viziune. Îi demonstrează doar adevărul. SUA sunt singura putere mondială. Dar China şi India vor ajunge în câteva decenii cele mai puternice

economii, având fiecare o populaţie de trei ori mai mare decât cea a Uniunii Europene. Ideea unei Europe unite, funcţionând într-un efort conjugat, este esenţială pentru ca popoarele noastre să fie suficient de puternice, pentru a ne păstra locul în lume.

Acum, după 50 de ani, trebuie să ne reînnoim. Nu este nici o ruşine. Toate instituţiile trebuie să treacă printr-un proces similar. Şi noi vom putea acest lucru, dar numai dacă vom recombina valoriile europene în care credem cu realităţiile lumii în care trăim.

Dacă Europa va îmbrăţişa euroscepticismul, dacă naţiunile europene confruntate cu această mare provocare vor decide să continue să strângă rândurile, în speranţa că vom putea evita globalizarea, că ne vom îndepărta de schimbările din jurul nostru, că ne vom refugia în spatele politicilor europene curente şi că, prin simpla repetiţie, le vom face mai relevante,  atunci riscăm să eşuăm. Şi vom eşua la o scară mare, strategică. Acum nu este momentul să îi acuzăm de trădare pe cei care doresc o schimbare în Europa. Este timpul să recunoaştem că doar prin schimbare Europa îşi va redobândi puterea, relevanţa, idealismul şi, prin urmare, şi sprijinul populaţiei.

Şi, ca întotdeauna, oamenii sunt înaintea politicienilor. Noi, oamenii politici, credem că oamenii, fără să fie interesaţi de obsesiile zilnice ale politicii, nu o înţeleg, nu-i văd subtilităţile şi complexitatea. Dar, în cele din urmă, ei sunt cei care au o viziune mult mai clară a politicii decât noi. Tocmai pentru că nu sunt preocupaţi obsesiv de acest lucru.

Nu ideea de Uniune Europeană reprezintă adevărata problemă. Mai degrabă modernizarea, politica publică. Aceasta nu este o discuţie despre cum să abandonăm Europa, ci mai degrabă despre cum să îşi îndeplinească menirea, să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Dar acum oamenii nu sunt convinşi. Gândiţi-vă la acest lucru. 

Timp de patru ani, Europa a dezbătut o nouă Constituţie, dintre care doi ani în cadrul Convenţiei. Rezultatul a fost un document detaliat care stabileşte regulile de guvernare în Europa a celor douăzeci şi cinci de membri, şi în timp a celor douăzeci şi şapte, douăzeci şi opt, şi aşa mai departe. Ea a fost aprobată de toate guvernele şi sprijinită de toţi liderii politici. A fost însă ulterior respinsă în urma referendumurilor organizate în două dintre statele fondatoare ale Uniunii, iar în cazul Olandei, ea fost respinsă cu peste 60% dintre voturi. Adevărul este că în majoritatea statelor membre va fi dificil să se obţină prin referendum un vot favorabil Constituţiei.

Există două  explicaţii posibile. Prima este că oamenii au studiat Constituţia şi nu au fost de acord cu prevederile sale. Mă îndoiesc că acest lucru a stat la baza votului negativ. Aici nu a fost vorba de o problemă de redactare defectuoasă sau de o respingere a unor prevederi textuale specifice. 

Altă explicaţie ar fi ca nu cumva Constituţia să se fi transformat într-un mijloc prin care oamenii şi-au exprimat o mult mai mare nemulţumire faţă de ceea ce se întâmplă în prezent în Europa. Şi cred că aceasta ultimă variantă este răspunsul corect.

Dacă acesta este cazul, atunci criza nu este a instituţiilor politice, ci a conducerii politice. Întrebări dificile ne sunt adresate de cetăţenii Europei. Oamenii sunt îngrijoraţi de globalizare, de siguranţa locului de muncă, de pensii şi de standardul de viaţă. Ei observă schimbarea nu numai în interiorul economiilor naţionale, dar şi la nivelul societăţii. Comunităţiile tradiţionale se destramă, modelele etnice se schimbă, viaţa de familie se află sub presiune pe măsură ce familiile se luptă să o echilibreze cu cea profesională.    

Trăim într-o epocă de profunde transformări şi răsturnări. Uitaţi-vă la tânăra generaţie, la tehnologiile pe care le foloseşte şi la piaţa muncii pe care va intra. Lumea este de nerecunoscut faţă de cum era acum douăzeci, treizeci de ani când eram studenţi. Când asemenea schimbări se produc, oamenii ponderaţi ar trebuie să inspire. Dacă nu o fac, elemente extreme ajung să câştige în importanţă în interiorul procesului politic. Se întâmplă în cazul unei naţiuni. Se întâmplă chiar acum în Europa.

Gândiţi-vă doar. Declaraţia de la Laerken prin care s-a lansat Convenţia Constituţională urmărea "să aducă Europa mai aproape de oameni". A reuşit ea acest lucru? Agenda Lisabona s-a lansat în 2000 având ambiţia de a transforma Europa "în cel mai competitiv mediu de afaceri din lume până în 2010". Suntem la jumătatea drumului şi care este stadiul în care ne aflăm?

Am participat la formularea deciziilor la Consiliu după Consiliu şi am explicat cum "restabilim legăturile dintre oameni şi Europa". Dar am reuşit oare acest lucru?

Este timpul să privim adevărul în faţă. Oamenii strigă în afara zidurilor cetăţii. Dar oare ascultăm? Avem acea voinţă politică de a le ieşi înainte astfel încât să nu ne mai vadă ca fiind sursa problemelor lor, ci parte a soluţiei?

Acesta este contextul în care ar trebui să se dezbată bugetul. Se spune că avem nevoie de buget pentru a redobândi credibilitatea Europei. Bineînţeles că avem nevoie, dar acest buget trebuie să fie unul echilibrat. El nu ar trebui să fie scos în afara dezbaterii asupra crizei prin care trece Europa, ci ar trebui să fie parte a soluţiei la această criză.

Aş dori să spun câteva cuvinte despre summitul de vinerea trecută. Au fost voci care au sugerat că nu am fost dispus să negociez un compromis pe marginea rabatului britanic; că am adus în discuţie reforma Politicii Agricole Comune (PAC) în ultima clipă; că m-am aşteptat să se renegocieze PAC-ul în noaptea de vineri.  În realitate sunt singurul leader britanic care s-a declarat dispus să aducă la masa discuţiilor rabatul.  Nu am spus niciodată că trebuie să renunţăm la CAP sau că trebuie să-l renegociem peste noapte.  O asemenea abordare ar fi absurdă. Orice schimbare trebuie să ţină cont de nevoile legitime ale comunităţilor rurale şi să se producă treptat. Eu doar am declarat că nu putem fi de acord cu o nouă perspectivă financiară dacă prin aceasta nu se va institui şi un mechanism care să conducă la un buget mai raţional; dacă ea nu permite existenţa unui buget prin care să se contureze cea de-a doua parte a perspectivei, până în 2003. În caz contrar, ne vom găsi în 2014 fără ca vreo schimbare să fi fost agreată, ca să nu mai vorbim de implementare. Bineînţeles că, între timp, Marea Britanie îşi va achita partea ei în procesul de extindere. Aş dori să menţionez că, în orice situaţie, Marea Britanie rămâne cel de-al doilea mare contributor net la bugetul Uniunii, plătind cu milioane mai mult decât ţări de aceeaşi mărime.  

 

Aşadar, acesta este contextul. Cum ar arăta o agendă politică diferită pentru Europa?

În primul rând ar trebui să modernizeze sistemul social. Din nou, unii au sugerat că aş dori să abandonez modelul social al Europei. Dar, spuneţi-mi vă rog, ce tip de model social este acela care are 20 de milioane de şomeri în Europa; ratele productivităţii sunt în urma celor din SUA; permite ca mai mulţi absolvenţi de studii superioare să existe în India decât în Europa; şi care, în raport cu indicii relativi ai unei economii moderne - abilităţi, cercetare şi dezvoltare, mărci, IT, scade în loc să crească. China şi-a triplat cheltuielile în domeniul cercetării şi dezvoltării în ultimii cinci ani.

Dintre cele mai bune 20 de universităţi din lume, doar două sunt din Europa.

Scopul sistemului nostru social ar trebui să fie întărirea capacităţii de a concura, de a ajuta oamenii să facă faţă globalizării, să se bucure de oportunităţile sale şi să evite pericolele.

Ni s-a spus de asemenea cum să facem acest lucru. Raportul Kok din 2004 arată calea de urmat. Investiţii în cunoştinţe, abilităţi, politici active pentru piaţa de muncă, ştiinţă şi inovaţii, studii superioare, regenerare urbană, susţinerea micilor afaceri. Aceasta este politica socială modernă, nu regularizarea şi protejarea pieţei muncii, care pot salva câteva slujbe pentru o scurtă perioadă cu preţul multor altor slujbe în viitor.

Şi dacă aceasta este o zi în care demolăm caricaturi, haideţi să mai demolăm încă una: ideea că Marea Britanie este influenţată de o filozofie de piaţă ce calcă în picioare pe cei săraci şi dezavantajaţi. Actualul guvern britanic a introdus o nouă abordare în privinţa şomerilor şi anume cel mai mare program de angajări din Europa care aproape a abolit şomajul din rândul tinerilor. A dus la creşterea investiţiilor în serviciile noastre publice mai mult decât în orice altă ţară europeană în ultimii cinci ani. A fost nevoie într-adevăr să facem acest lucru şi l-am făcut. Am introdus pentru prima oară salariul minim pe economie în Marea Britanie. Am regenerat oraşele noastre. Am scos din sărăcie aproape un milion de copii şi două milioane de pensionari şi am început cel mai profund program de extindere a asistenţei pentru copii, maternitate şi drepturi de paternitate. Numai doar că am făcut acest lucru pe baza şi nu cu preţul unei economii puternice.

În al doilea rând, lăsaţi bugetul să reflecte acest lucru. Din nou, raportul Sapir arată calea de urmat. Publicat de Comisia Europeană în 2003, acesta indică în detaliu cum ar trebui să arate un buget modern european. Puneţi-l în practică. Dar un buget modern al Uniunii Europene nu este unul care să cheltuiască peste zece ani tot 40% din banii săi pe Politica Agricolă Comună.

În al treilea rând, implementaţi Agenda Lisabona. În ceea ce priveşte locurile de muncă, accesul pe piaţa muncii, problema abandonului şcolar şi cea a educaţiei continue, progresele nu sunt nici pe departe cele stabilite în mod clar de Agenda Lisabona. Lăsaţi Agenda Lisabona să ne spună ce avem de făcut. Haideţi să facem aceste lucruri.

În al patrulea rând, şi aici sunt foarte atent, obţineţi un cadru macroeconomic pentru Europa, care să fie disciplinat, dar şi flexibil în acelaşi timp. Nu sunt eu acela care să comentez asupra Euro-zonei. Eu spun doar atât: dacă am agreat progrese reale pentru reforma economică, dacă am demonstrat seriozitate privind schimbările structurale, atunci oamenii percep reforma politicii macroeconomice drept justă şi raţională, nu un produs al relaxării fiscale, ci unul de bun simţ. Şi avem nevoie urgent de o astfel de reformă pentru ca Europa să crească.

După provocările economice şi sociale, haideţi să analizăm un alt set de chestiuni strâns legate - infracţionalitatea, securitatea şi imigraţia.

Infracţiunile depăşesc frontierele statelor cu mult mai multă uşurinţă decât înainte. Crima organizată costă Marea Britanie cel puţin 20 de miliarde de lire anual.

Migraţia s-a dublat în ultimii 20 de ani. Mare parte din imigraţie este sănătoasă şi binevenită. Dar ea trebuie administrată. Imigraţia ilegală este o problemă pentru toate naţiunile şi o tragedie umană pentru mii de oameni. Se estimează că accesul a peste 70% din imigranţii ilegali este facilitat de către grupuri de crimă organizată. Există apoi practica revoltătoare a traficului de fiinţe umane, în care grupuri organizate mută persoane dintr-o regiune într-alta cu intenţia de a le exploata când ajung la destinaţie. Între 600,000 şi 800,000 de persoane sunt traficate în lume în fiecare an. În fiecare an 100,000 de femei sunt victime ale traficului în Uniunea Europeană.

Din nou, o agendă relevantă pe Justiţie şi Afaceri Interne trebuie să se concentreze pe următoarele probleme: implementarea planului de acţiune al Uniunii Europene împotriva terorismului, care are un potenţial ridicat de a îmbunătăţi aplicarea legilor în paralel cu  găsirea unor soluţii la fenomenul de recrutare şi radicalizare a teroriştilor; cooperarea transfrontalieră privind informaţiile secrete şi lupta împotriva crimei organizate; dezvoltarea de propuneri pentru a lovi puternic în traficanţii de droguri, pentru a le accesa conturile bancare, a le monitoriza activităţile, a le aresta liderii şi a-i aduce în faţa justiţiei; obţinerea de acorduri de returnare pentru azilanţii care nu au primit acest statut şi pentru imigranţii ilegali din ţările vecine şi din alte state; dezvoltarea de tehnologie biometrică pentru a securiza graniţele Uniunii Europene.

Apoi intră în discuţie întreaga situaţie a Politicii Externe şi de Securitate Comune. Ar trebui să cădem de acord asupra măsurilor practice de întărire a capacităţii de apărare a Uniunii, să fim pregătiţi să ne asumăm mai multe misiuni de menţinere a păcii, să dezvoltăm acestă capacitate împreună cu NATO şi,

acolo unde NATO nu doreşte să fie implicat, în afara lui, pentru a fi capabili să intervenim rapid şi eficient pentru rezolvarea conflictelor. Uitaţi-vă la mărimea armatelor europene de astăzi şi la cheltuielile lor. Răspund ele cu adevărat nevoilor strategice de astăzi?

O astfel de politică de apărare este o componentă necesară a unei politici externe de succes. Dar chiar şi fără aceasta, ar trebui să vedem cum putem face ca influenţa pe care o exercită Europa să conteze. Spre exemplu, cu puţin timp în urmă, când Uniunea Europeană a aprobat dublarea ajutorului acordat Africii, s-a observat un progres rapid nu numai pentru continentul în cauză, dar şi pentru cooperarea europeană. Suntem lideri în dezvoltarea globală şi suntem mândri de aceasta. Ar trebui să avem iniţiativa pentru  promovarea unui nou acord comercial multilateral care va însemna o creştere a comerţului pentru toate părţile implicate, în mod special pentru naţiunile mai sărace. Conducem dezbaterile care privesc modificarea climei pe glob şi creăm politici la nivel european pentru a răspunde acestei probleme. Datorită lui Xavier Solana, Europa şi-a făcut simţită prezenţa în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Dar ceea ce vreau să spun este foarte simplu. O Europă puternică va fi un jucător activ în politica externă, un bun partener al SUA, fiind totodată capabilă să-şi demonstreze capacitatea de a modela o lume a viitorului.

O astfel de Europă - cu o economie în plin proces de modernizare, cu o securitate sporită prin acţiuni clare în interiorul graniţelor cât şi în afara lor - va fi o Europă sigură de sine. Va fi o Europă suficient de încrezătoare astfel încât să nu privească extinderea ca pe o ameninţare - ca şi cum a fi membru al UE este similar cu un meci încheiat cu rezultat nul, în care membrii vechi pierd, iar cei noi câştigă - ci ca pe o oportunitate istorică extraordinară de a construi o Uniune mai mare şi mai puternică. Să nu ne amăgim cu iluzii: dacă întrerupem acum extinderea sau îi blocăm consecinţele naturale, în final, acest lucru nu ar salva vreun loc de muncă sau vreo afacere sau ar împiedica relocalizarea unei companii. Poate acest lucru s-ar întâmpla, dar nu pe termen lung. Şi, între timp, Europa va deveni mai restrânsă, mai înclinată spre introspecţie, iar cei care vor fi în câştig vor fi nu cei ce au păstrat idealismul tradiţional european, ci aceia care demonstrează un naţionalism expirat şi xenofob. Vă spun cu toată sinceritatea: există o contradicţie între a fi în favoarea liberalizării statutului de membru al Europei şi în acelaşi timp a fi împotriva unei deschideri în ceea priveşte economia sa.

Dacă luăm o hotărâre clară în această direcţie; dacă vom alătura această hotărâre celei a Comisiei - care este perfect capabilă să facă acest lucru sub prezenta conducere a lui Jose Manuel Barroso - adică suntem pregătiţi să renunţăm la unele reguli care nu sunt necesare, să renunţăm la o parte din procesul birocratic şi să devenim un campion al unei Europe globale, competitive şi larg deschise către alte naţiuni, atunci nu va fi deloc greu să captăm imaginaţia şi sprijinul cetăţenilor Europei. 

Pe timpul preşedinţiei Marii Britanii, vom încerca să promovăm un acord asupra bugetului; vom încerca să rezolvăm unele din dosarele mai dificile, cum ar fi directiva privind serviciile şi directiva privind timpul de lucru; vom încerca să ne achităm de obligaţiile faţă de Turcia şi Croaţia, care aşteaptă cu speranţă într-un viitor ca parte a Europei; şi vom conduce într-un mod deschis şi inclusiv dezbaterile referitoare la viitorul Europei, prezentându-ne punctul de vedere dar ascultând cu tot respectul punctul de vedere al celorlalţi.

Vă cer doar un singur lucru: să nu ne amăgim gândind că aceste dezbateri nu sunt necesare; pentru că, dacă adoptăm o filosofie de genul "business as usual", oamenii vor ajunge mai devreme sau mai târziu să accepte fără entuziasm o Europă aşa cum este, nu aşa cum o doresc. Pe durata mandatului meu de Prim Ministru, am constatat că problema cea mai dificilă este nu să iei o decizie, ci când să o iei. Dificil este să înţelegi diferenţa dintre provocările pe care trebuie să le rezolvi şi cele pe care trebuie să le înfrunţi şi să le depăşeşti. Ei bine, Europa se află într-un asemenea moment.

Cetăţenii Europei ni se adresează. Ei ne pun întrebări. Ei aşteaptă o dovadă de leadership. Este timpul să o oferim.                     Sursa: Ambasada Britanica, Bucuresti

Tony Blair apara dreptul la munca al romanilor si bulgarilor in Marea BritaniePremierul britanic Tony Blair apara dreptul la munca in Marea Britanie al romanilor si bulgarilor

dupa intrarea in Uniunea Europeana din ianuarie 2007, invocand aportul acestei noi forte de munca la cresterea economica a Marii Britanii.

Blair a declarat ca ar trebui introduse permisele de munca, chiar daca doar pe termen scurt, si ca este hotarat sa respinga politica "usilor inchise" in privinta muncitorilor din cele doua tari.

Economia Marii Britanii va creste cu 0,5-1,0 procente anual doar ca urmare a aportului fortei de munca al emigrantilor, a precizat premierul britanic. O decizie finala este insa "larg deschisa" inca, in sensul deschiderii granitelor pentru muncitorii romani si bulgari, a adaugat Blair, informeaza Rompres.

Pe de alta parte, John Hutton, ministrul pentru munca si pensii, a acceptat neoficial necesitatea de a fi controlat accesul muncitorilor romani si bulgari, insa nu a hotarat deocamdata prin ce mijloace, a notat cotidianul The Scotsman.

Salariile britanicilor au crescut sub asteptari, in trimestrul doi, dar peste cresterea din trimestrul unu, in timp ce numarul cererilor de somaj a scazut cel mai mult, din ultimele 18 luni. Scaderea cererilor de ajutor de somaj a fost salutata ca fiind "binevenita" de premierul britanic, in fata Congresului Sindicatelor din Comert.

Lira sterlina a scazut, iar ratele asociate contractelor la termen au crescut ca urmare a faptului ca investitorii au pariat ca Bank of England (BoE) va fi incurajata de cresterea salariala sub pragul de toleranta al bancii. BoE a indicat ca media cresterilor salariale a crescut cu mai putin de 4,5%si este in concordanta cu stabilitatea preturilor.

Oficiul National de Statistica a informat ca salariul anual mediu a crescut cu 4,4 procente in trimestrul doi, cel mai mare pas din aprilie 2005 pana in prezent. Numarul cererilor de de somaj s-a redus cu 3.900, in luna august, dupa reducerea revizuita de 1.000 din luna iulie.

Sursa: Wall-Street, 14 Septembrie 2006

Franta vrea sa faca pace cu Marea BritaniePrimul-ministru al Frantei, Dominique de Villepin, a vizitat ieri Londra, pentru o intalnire cu

omologul sau britanic Tony Blair. Printre discutiile celor doi lideri despre securitate s-a pus si problema viitorului UE. In ajunul vizitei sale, premierul francez, citat de BBC, a declarat ca "divergentele intre cele doua tari trebuie sa inceteze, iar Marea Britanie si Franta trebuie sa lucreze impreuna pentru a construi o Uniune Europeana mai puternica". Declaratiile premierului vin, dupa ce, luna trecuta, ca urmare a disputelor aprinse dintre Londra si Paris, Summit-ul Uniunii Europene s-a incheiat fara un acord cu privire la noul buget.

Sursa: Gardianul, 26 Iulie 2005Luni, 24 Octombrie 2005

Premierul Tony Blair, criticat de liderii europeni

Liderii europeni, care se reunesc, saptamana aceasta, la Hampton Court pentru a discuta problema globalizarii, critica presedintia britanica a UE, pe motiv ca Tony Blair (foto) nu a reusit sa atinga scopurile pe care le-a prezentat in fata Parlamentului European. Potrivit publicatiei "The Times", criticii sustin ca premierul britanic nu a luat masuri suficiente pentru a scoate Uniunea Europeana din criza in care a intrat dupa respingerea Constitutiei de catre francezi si olandezi. De asemenea, unii oficiali francezi se plang ca Marea Britanie nu face eforturi sa rezolve neintelegerile pe tema bugetului UE, subiect care nu se afla pe agenda discutiilor de la Hampton Court. Dupa respingerea Tratatului in Franta si Olanda, Blair a cerut o pauza de reflectie, insa se pare ca aceasta pauza s-a transformat in "letargie, daca nu chiar paralizie", sustine Paolo Costa, un europarlamentar italian.<i>(Gardianul)

Est contra Vest - Batalia pentru pusculita comunitaraPlanul premierului Tony Blair de a reduce sumele acordate noilor membri ai Uniunii Europene

pentru a obtine un acord asupra bugetului comunitar se loveste de rezistenta indarjita si, mai nou, exprimata in scris, a acestora.

La o scrisoare comuna au recurs liderii principalilor patru noi membri ai Uniunii Europene pentru a-si exprima nemultumirea fata de strategia prin care premierul britanic Tony Blair vrea sa obtina un acord pentru bugetul pe 2006 al Uniunii.

ursa: Jurnalul National, 1 Decembrie 2005Reusita economica i-a salvat pielea lui Tony Blair la alegeri(11 Mai, 2005)

Actuala echipa guvernamentala de la Londra a stiut sa foloseasca rezultatele reformelor initiate de conservatori in anii �80

Dincolo de scandalul interventei in Irak, alegatorii britanici au ales sa mearga inca patru ani pe mana laburistilor, dar marja de manevra a noului cabinet este mult mai redusa. Premierul britanic bate record dupa record. Dupa ce a devenit cel mai longeviv prim-ministru laburist, Tony Blair a �cucerit� si al treilea mandat, atingand performanta �doamnei de fier� Margaret Theacher.

Liderul laburistilor a iesit cu fata curata din scandalul legat de implicarea Marii Britanii in razboiul din Irak, interventie aprig contestata de multi alegatori, dar care nu a fost capitalizata de catre conservatori. Acestia s-au limitat sa critice politica privind imigrarea, tema spinoasa, dar care nu a atras sprijinul decisiv al britanicilor. Salvarea lui Tony Blair, care la un moment dat parea sa fi piedut lupta in fata conservatorilor, a venit de pe plan intern. Starea buna a economiei britanice comparativ cu ce se intampla in restul Europei i-a facut pe britanici sa-i ierte premierului iesirile belicoase. Cresterea economiei britanice este constant mai ridicata decat in Germania, Franta sau Italia, iar nivelul de trai al populatiei se amelioreaza.

Nu este in intregime meritul laburistilor ca masinaria economica britanica se comporta mai bine decat restul competitorilor europeni. La inceputul anilor �80, reformele dure ale cabinetului condus de Margaret Teacher pareau sa arunce Marea Britanie in haos. Retragerea statului din economie a cauzat ample manifestatii sindicale, in prima linie aflandu-se minerii, a caror activitate a adus gloria industriei bazate pe carbune, din secolul al XIX-lea. Reformele au adus in prim plan sectorul serviciilor, in defavoarea industrei. Productia de bunuri si servicii a cazut in sarcina japonezilor si germanilor, englezii instalandu-se in fruntea serviciilor financiare. Pe masura ce productia de bunuri a inceput sa migreze catre tarile ieftine precum China, avantajul specializarii in servicii a devenit evident. Cresterea Asiei a stimulat exportul de servicii - de la consultanta finaciara la produse bancare si de asigurari - catre noiile industrii asiatice.

Dar motorul cresterii economice a ramas piata interna. Dereglementarea pietei muncii, alaturi de alte masuri ce favorizau libera initiativa, a stimulat investitiile pe piata britanica, in ciuda aprecierii lirei fata de dolar sau monedele europene. Somajul a ramas la cote scazute, iar unele ramuri au prosperat. Industria farmaceutica, cea aerospatiala, precum si dominarea pietei financiare europene au platit dividente serioase guvernelor din anii �90. Laburistii au valorificat beneficiile cresterii eonomice in favoarea agendei lor electorale. Invatamantul si sanatatea, capitole neglijate de catre guvernele conservatoare din anii �80, au primit sume mai mari in ultimii ani de la laburisti. Ameliorarea standardelor de viata si cresterea economica solida au creat in randurile populatiei o atmosfera favorabila laburistilor, care, fara sa initieze mari proiecte economice, au tinut ferm directia impusa acum un sfert de secol.

Victoria la limita a partidului condus de Tony Blair complica situatia noului cabinet. O parte din problemele amanate, precum cea a sistemului de sanatate, ar putea sa nu-si mai gaseasca rezolvarea, fiind sacrificate pe altarul mentinerii majoritatii paralmentare. Majoritatea subtire de care dispune guvernul actual va face mai dificila continuarea prezentei militare in Irak, alaturi de fortele americane. Un subiect delicat este Uniunea Europeana si atitudinea britanicilor fata de aceasta. Londra a avut grija sa stea departe de euro si a descurajat incercarile de integrare mai profunda, existente in unele tari de pe continent. Supunerea la vot a Constitutiei europene constituie o piatra de incercare pentru Blair, care nu si-a ascuns preferintele proeuropene intr-o tara destul de suspicioasa la adresa Bruxelles-ului si a cresterii influentei acestuia. Votarea de catre britanici a Constitutiei europene ar putea fi momentul veritabil de glorie al lui Tony Blair si ar face parte din mostenirea lasata istoriei de cel mai longeviv premier laburist.

Dezvoltarea economiei Marii Britanii s-a accelerat anul trecut

Economia britanica inregistreaza constant cresteri peste media Uniunii Europene. Cresterilile din ultimii ani au stimulat apetitul pentru consum al britanicilor si au permis guvernului laburist condus de Tony Blair sa investeasca in domenii neglijate anterior, cum ar fi sanatatea si invatamantul. Structura economiei britanice, cu piete dereglementate si bazata pe servicii, a platit dividente atat populatiei, cat si guvernului. Reformele durerose cu care se confrunta astazi Franta sau Germania nu sunt decat reeditari ale scenariului britanic de la inceputul anilor �80.

Razboiul din Irak atarna de gatul bugetului

Cheltuielile bugetare sporite au determinat cresterea deficitului bugetar inregistrat de catre guvernul laburist. La loc de cinste, se afla nota de plata a prezentei militare din Irak, unde sunt stationati peste 8.000 de soldati. Prezenta pe termen lung a acestor trupe ar putea sabota fragila majoritate care conduce acum Marea Britanie. Cu ochiul catre opinia alegatorilor, parlamentarii ar putea forta mana guvernului sa retraga mai repede trupele. Un argument in favoarea acestei retrageri ar putea fi si deficitul bugetar in crestere. Dar atata timp cat economia britanica va cunoste ritmuri sanatoase de crestere, Tony Blair poate rasufla usurat.

Sursa: CAPITAL

Anglia ţine în şah Uniunea EuropeanăPolitică 30 August 2007 Confruntările din sânul clasei politice britanice, declanşate de reforma Tratatului Uniunii Europene marchează agenda de vară europeană, care a început cu prima reuniune a Comisiei, miercuri, la Bruxelles.

Itinerariul calculat de preşedinţia portugheză a UE, pentru a ajunge la semnarea noului acord, care ar trebui adoptat la summitul de la Lisabona, din 18 octombrie, pare destul de anevoios. Numeroase conflicte apar în statele membre, pe măsură ce se încearcă aplicarea propunerilor adoptate în luna iunie. Polonia se află în plină criză politică, la fel ca şi Belgia, în Cehia, proiectul scutului american antirachetă agită spiritele, iar România este şi ea ameninţată de moţiunea de cenzură.

Fostul premier britanic Tony Blair a răscolit spiritele şi acum succesorul său, George Brown, trebuie să rezolve spinoasa problemă a adoptării Tratatului, fără referendum, ipoteză care nu este deloc pe placul conservatorilor şi chiar a unei părţi din laburişti. Modificările Tratatului, care ar fi trebuit să relanseze „Bătrânul Continent“, s-au blocat o dată în plus, acum, în Marea Britanie. O parte din laburişti consideră că se ştie prea puţin despre compromisurile pe care UE le-a făcut, pentru a obţine sprijinul lui Tony Blair şi cer o nouă rundă de negocieri, în caz contrar, ameninţând cu referendumul. Acum, suntem puşi în faţa dificilei situaţii pe care o anticipau unii analişti politici, în care un sistem nu poate funcţiona, deoarece cel care a semnat acordul, la summitul de la Bruxelles, şi cel care trebuie să-l pună

în aplicare, sunt două persoane distincte. În speţă, Tony Blair şi Gordon Brown. Spectrul blocării, determinare de refuzul Franţei şi al Olandei de a adopta Tratatul unional, este din nou ridicat de Marea Britanie.

Prea multe probleme îşi aşteaptă rezolvarea Şi în acest context deloc îmbucurător pentru viitorul UE, liderii de la Bruxelles trebuie să facă faţă ameninţărilor din ultima perioadă. Este vorba de criza financiară declanşată de Statele Unite în problema creditelor cu risc înalt, de căutarea unor soluţii viabile pentru a dezamorsa „butoiul cu pulbere“ din Kosovo, până la sfârşitul anului, de contracararea ofensivei fondurilor de investiţii ale unor state cum ar fi China şi cele din Golful Persic, respectarea vechilor angajamente, referitoarea la extinderea Uniunii, în special cel faţă de Turcia, de conflictul generat de proiectul de amplasare a scutului american antirachetă, în Europa de Est, imigraţie, Orientul Mijlociu, securitatea energetică etc.

Capacitatea de a rezolva aceste „subiecte fierbinţi“ depinde, în bună măsură, de posibilitatea Consiliului Europei de a lua cele mai bune decizii, ceea ce ar fi mult la uşor în cazul adoptă rii Tratatului. Noul text oferă soluţii pentru mai mult de 50 de domenii, care, în prezent, cer unanimitate în luarea unor hotărâri. S-ar putea, astfel, numi un preşedinte stabil al Uniunii Europene şi s-ar majora puterile Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă, chiar dacă acest nu va primi titulatura de ministru.

Deşi modificările Tratatului iniţial fuseseră acceptate în luna iunie, acum, 120 de deputaţi laburişti, din cei 353 de membri ai grupului parlamentar, îi cer premierului Gordon Brown să accepte şi să impună Uniunii Europene 12 amendamente la acordurile din iunie sau să se supună referendumului. O astfel de turnură fusese luată în râs de către Tony Blair, care o considera doar un artificiu retoric al rivalilor conservatori, dar se dovedeşte că ea ar putea deveni realitate. Cu atât mai mult cu cât două mari sindicate, care, în mod tradiţional, îi sprijină pe laburişti, s-au alăturat petiţiei.

Protejarea sectorului energetic În acest climat de incertitudine politică, Bruxelles este îngrijorat de ambiţiile Rusiei, în domeniul energetic. Angajată în procesul de liberalizare a energiei, care cere statelor membre să diminueze controlul asupra producătorilor naţionali şi să separe producţia de distribuţie, Comisia Europeană ar putea fi nevoită să renunţe la acest capitol, pentru a introduce măsuri de control suplimentare, ce le-ar permite ţărilor Uniunii să se protejeze de imixtiunea companiilor extra-comunitare.

Potrivit cotidianului „Financial Times“, astfel de măsuri ar putea fi adoptate începând din 19 septembrie, cu ocazia publicării de către Comisia Europeană a unui plan destinat protejării concurenţei pe piaţa europeană a energiei. Temerile liderilor de la Bruxelles sunt legate şi de ultimele mişcări ale companiilor ruse, cum ar fi, de exemplu, cumpărarea companiei italiene ENI de către Gazprom.

Printre aceste măsuri avute în vedere de funcţionarii europeni ar fi instaurarea unei clauze de reciprocitate, care ar îndepărta din Europa state ca Rusia sau Arabia Saudită, unde întreprinderile străine sunt supuse la numeroase restricţii în ceea ce priveşte sectorul investiţional. De asemenea, comisia ar putea să-şi aroge dreptul de a controla eventualii cumpărători ai unor reţele de transport al energiei, ba chiar să declare sectorul energetic „strategic“, ceea ce ar exclude, „de facto“, din competiţie statele extra-europene. Premierul Marii Britanii pledeaza pentru extinderea Uniunii EuropenePremierul Tony Blair a prezentat, ieri, la Bruxelles, in fata Parlamentului European, prioritatile britanice la conducerea Uniunii Europene. Marea Britanie va prelua la 1 iulie presedintia rotativa a Uniunii, o adevarata provocare pentru guvernul de la Londra, in contextul crizei Constitutiei Europene. Dupa esecul referendumurilor din Franta si Olanda, Marea Britanie a anuntat ca suspenda organizarea unui scrutin popular, pana la limpezirea situatiei. In discursul de la Bruxelles, Tony Blair a vorbit despre globalizare si reforme. A sosit timpul ca Uniunea Europeana sa faca fata provocarilor globalizarii, a spus seful Executivului de la Londra. Declaratia lui Tony Blair a fost facuta dupa un avertisment, lansat de ministrul britanic de finante, care a afirmat ca actuala gandire economica a

Uniunii este contraproductiva.

Premierul britanic a precizat ca sunt necesare o reforma si o innoire a Uniunii Europene, insistand ca are incredere in continuare in idealul integrarii politice si economice. Uniunea Europeana trebuie sa fie relevanta in contextul mondial si sa descopere de ce unele economii europene creeaza locuri de munca, iar altele nu, a mai spus Tony Blair. Premierul britanic a mai afirmat ca va folosi cele sase luni de presedintie a Uniunii Europene pentru a incheia un acord bugetar care sa ii multumeasca pe toti. In acelasi timp, el a incercat sa obtina sprijinul europarlamentarilor pentru viziunea sa asupra Europei. Premierul britanic a fost in egala masura apreciat si apostrofat in momentul in care s-a caracterizat drept un "proeuropean convins". In replica la rumoarea provocata in sala de remarcile sale, Blair a adaugat: "Eram curios daca va fi o sesiune interactiva si ma bucur sa observ ca este. Aceasta se numeste democratie si sper ca ea sa dureze".

Discursul lui Blair a avut loc la numai cateva zile dupa esecul summit-ului din 16 si 17 iunie de la Bruxelles, unde liderii din cele 25 de state membre nu au reusit sa ajunga la o intelegere in ce priveste bugetul pentru perioada 2007-2013. Asta, dupa ce Marea Britanie a refuzat un compromis propus de Franta, care presupunea sa renunte la rabatul de peste 5 miliarde de euro, de care Londra beneficiaza de ani intregi.

Bani pentru locuri de munca

In timpul discursului rostit in fata europarlamentarilor, premierul britanic a cerut Uniunii Europene sa "faca fata provocarii si oportunitatii oferite de globalizare". El a recomandat Uniunii Europene "sa reflecte mai fidel nevoile Europei de astazi, in conditiile in care se confrunta cu provocarea reprezentata de globalizare". In opinia premierului britanic, UE raspunde in prezent "mai degraba nevoilor din urma cu 40 sau 50 de ani". Intr-un articol publicat in cotidianul german "Bild", cu titlul "Banii UE pentru locuri de munca, nu pentru vaci", Blair opina ca UE trebuie "sa investeasca in inovare si formare si nu sa subventioneze fiecare vaca cu circa doi euro pe zi".

De asemenea, Tony Blair a respins acuzatiile potrivit carora ar dori ca Uniunea sa fie doar un spatiu economic, nu si o organizatie politica.

"Nu voi accepta niciodata ca UE sa fie doar o piata comuna", a afirmat el, aratand ca, in conceptia sa, Europa economica si cea politica trebuie sa se sustina reciproc". Premierul Tony Blair a mai spus ca nu respinge modelul social-european, dar s-a intrebat retoric ce fel de model social este acela care face sa existe 20 de milioane de someri in Europa.

ŤExtinderea, o oportunitate istoricať

Premierul britanic Tony Blair a mai declarat, ieri, ca extinderea Uniunii Europene reprezinta o "oportunitate istorica pentru construirea unei Uniuni mai puternice" si a dat asigurari ca UE isi va respecta angajamentele fata de Turcia si Croatia, transmite AFP. UE nu trebuie sa considere extinderea drept "o amenintare - ca si cum faptul de a deveni membru ar fi un joc fara miza, in care fostii membri ar avea de pierdut, in timp ce noii membri ar avea de castigat - ci drept o oportunitate extraordinara si istorica, pentru a construi o Uniune mai puternica si mai solida", a declarat Tony Blair in discursul-program rostit in fata membrilor Parlamentului European.

Declaratiile sale intervin in conditiile in care mai multi lideri politici cer reconsiderarea ritmului extinderii UE, dupa ce Franta si Olanda au respins Constitutia Europeana, iar summit-ul UE de vinerea trecuta nu a reusit sa adopte bugetul european pentru 2007-2013. "Pe durata presedintiei noastre, ne vom stradui (...) sa ducem la indeplinire obligatiile asumate de Uniune fata de tari care, precum Turcia si Croatia, asteapta cu speranta ca viitorul lor va face parte din Europa", a declarat premierul britanic. "O Europa puternica ar fi un actor activ in materie de politica externa", a subliniat Blair.

Turcia mai face un pas

Cu o zi in urma, Comisia Europeana a decis sa permita Turciei sa mai faca un pas catre UE, urmand sa aprobe cadrul de negocieri pentru aderare la 29 iunie, relateaza EUObserver. Cadrul de negocieri reprezinta ghidul de principii pe care se bazeaza discutiile de aderare dintre UE si tara care doreste sa se alature organizatiei. Dupa ce comisia va aproba planul pentru Turcia, statele membre vor prelua problema, cu ocazia unei intrevederi a ministrilor de externe din UE, care va avea loc in iulie sau septembrie, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, in fata Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Documentul reprezinta "o pozitie comuna a UE", a declarat purtatorul de cuvant al lui Rehn, adaugand ca "membrii Comisiei Europene prezinta toate documentele, dar nu iau nici un fel de decizie". Acest lucru inseamna ca statele membre ar putea adauga anumite prevederi la document, ingreunand inceperea negocierilor. Aprobarea versiunii documentului de catre UE va insemna ca organizatia a parcurs toti pasii tehnici necesari pentru lansarea negocierilor cu Turcia, programata pentru 3 octombrie.

Gardianul - 24 Iunie 2005Uniunea Europeana si dusmanii sai (VICTOR IULIAN TUCA)

Pilonul economic

 

 Cu mai bine de cincizeci de ani în urma, într-un moment în care nu se stia daca Stalin si tovarasii de la Kremlin pregatesc ofensiva contra tarilor cu regimuri democratice, se nastea la Roma Comunitatea Economica Europeana (CEE). Cine putea sa iubeasca o comunitate economica, fie ea si europeana? Dupa cincizeci de ani s-a dovedit ca prosperitatea adusa tarilor membre a fost infinit mai benefica decât tot ce a putut asigura pe cont propriu statele nationale. Totul a fost posibil datorita mariajului fericit între liberalismul economic si social-democratie, bazat pe deschiderea granitelor statelor fondatoare ale CEE. Capitalismul celor sase state1 nu s-a fragmentat între granitele nationale, în timp ce economia de piata libera a fost "temperata" de interventii de tip keynesian. Cu aproximativ douazeci de ani în urma, presedintele american Franklin Roosvelt urmase o astfel de politica, în timpul crizei sistemului capitalist din 1929, când propusese providentiala "new deal policy".

Ulterior, politicile de interventie care sa înlature efectele negative ale pietei au devenit un fapt banal. Jean Monnet, un sustinator entuziast al pietei libere, devenise în anii ’50 un adept al politicilor europene de interventie. Astfel au fost posibile un sistem asistential extrem de generos, asigurarea de locuri de munca într-un procent neînchipuit, cresteri salariale evidente si un sistem de asigurari sociale aproape integral. 

 Cuvintele lui Eric Hobsbawn dau de gândit:  "epoca de aur a capitalismului ar fi fost imposibila fara un consens: si anume, întreprinderile private trebuiau salvate de ele însele, pentru a supravietui".2 Hobsbawn sustinea ca fara o "corectare" a pietei se poate ajunge foarte usor la un blocaj de genul celui din 1929. Sistemul keynesian, conceput sa protejeze economia capitalista de variatiile sale marcate de salturi si declinuri la fel de puternice, a permanentizat regimul capitalist, dublându-l cu un element esential: politici interventioniste pentru a corecta disfunctionalitatile pietei3. Iata, pe scurt, cheia prosperitatii economiei europene.

Odata cu globalizarea economiei, un nou proces a devenit din ce în ce mai vizibil: concentrarea tot mai accentuata a companiilor multinationale si trendul firesc, eliminarea treptata de pe piata a competitorilor locali. În plus, aderarea tarilor est-europene a adus de-localizarea unor întreprinderi (textile, produse industriale, automobile etc.) din Vest in Estul Europei, în China si India, unde forta de munca este mult mai ieftina, cu consecinte negative pentru toata Europa de Vest.

 Pe de alta parte, în Europa de Est, politica neoliberala a însemnat privatizarea în conditii dubioase a fostei industrii de stat, ajunsa în mâinile baronilor locali, a fostilor securisti sau a unor grupuri de interese oportuniste. Scaparea de stalinism a însemnat din pacate numai triumful neoliberalismului asupra democratiei4. În fapt, structura economiei nu si-a schimbat decât proprietarii. Exemplul românesc este semnificativ: în toata guvernarile sale, Partidului Social Democrat a reusit sa instaureze un regim oligarhic, infiltrat ulterior în toate partidele politice.

 

Pilonul identitar

 

 Dar Eric Hobsbawn s-a înselat atunci când a afirmat ca  Uniunea Europeana este o creatie care va disparea odata cu Razboiul Rece. Ce nu a prevazut nici Hobsbawn, nici Raymond Aron a fost nasterea unei identitati europene diferita de cea a fostelor state sovietice si deopotriva de Statele Unite.  Spiritual, Uniunea Europeana era deja formata. Dupa o perioada de aproximativ jumatate de secol, cetatenii europeni au forjat o comunitate de valori civice care îndreptateste pe orice observator lucid sa vorbeasca despre Europa ca întreg, indiferent de localizarea statelor care dau sens valorilor respective. 

 Identitatea europeana a devenit, începând cu  Tratatul de la Maastricht, un fapt firesc. Dublata de politica sa economica, Uniunea Europeana este singura capabila sa asigure supravietuirea culturii europene. Discursul public european s-a accentuat vizibil în ultimii patru ani, odata cu discutiile privind noul Tratat Constitutional. De la referendum negativ din Franta si Olanda (ambele în 2004), societatea civila europeana discuta pe larg variante pentru viitorul comun al Uniunii. Cum trebuie sa arate Europa celor douazeci si sapte, o uniune economica dublata de una politica, cu un ministru de Externe european, sunt subiecte dezbatute cu regularitate de agora cetatenilor europeni. Pe unde am trecut prin Europa, am stat de vorba cu belgieni, olandezi, britanici, francezi, spanioli, germani sau danezi. Oameni lipsiti de ambitii politice. Toti aveau ceva de spus despre Uniunea Europeana, de la spaniolul care mi-a aratat ce pod s-a mai construit cu bani europeni si pâna la artistul danez care-mi spunea "sunt fericit ca exista o stare de spirit europeana ramasa neschimbata si tocmai de aceea minunata".

 Grosso modo , toate planurile comune stabilite de Comisia Europeana converg spre un singur scop: pastrarea identitatii europene, sub forma specifica în care se manifesta cele douazeci si sapte de state membre. Uniunea Europeana nu înlocuieste, ci potenteaza identitatea nationala.

Constructia europeana a însemnat, de la un punct incolo, un atasament fata de un set de valori comune spatiului, desemnat la început cu termenul Europa de Vest.

 În primul rând,  Uniunea Europeana a permis ca statele membre sa fie imune la izbucnirile nationaliste din trecut. În mare masura, nationalismul a fost neutralizat, desi mai exista destule izbucniri parohiale. Baricadarea în limes-urile nationale nu mai este posibila si asta face, printre altele, diferenta dintre o cultura vie si una în proces de fosilizare. Statele membre si-au putut masura puterile într-o competitie libera, benefica pentru fiecare stat în parte. Capcana resentimentului, a celui care se uita în trecut ca sa arate cu degetul, a fost depasita cu succes de majoritatea statelor europene. Marul otravit oferit de Stalin lui Konrad Adenauer, si anume unificarea Germaniei, a fost respins de cancelarul german, care a stiut sa puna interesele Comunitatii mai presus de interesele Germaniei. O lectie neînsusita de majoritatea statelor est-europene care au aderat dupa 2004. În Estul Europei, discursul resentimentar este prezent la mai toate colturile de strada. Ura viscerala a Guvernului polonez ("crime de neînteles împotriva Poloniei") si încercarea de a pune la colt Germania pentru ce au facut nazistii în trecut5  sau revendicarile maghiarilor pentru separarea  Universitatii de la Cluj sunt doua dintre cele mai exemplare cazuri de incultura politica si civica, din estul Europei.

Konrad Adenauer ramâne unul dintre fondatorii Uniunii si unul dintre cei mai venerati politicieni europeni. Gemenii polonezi nu vor intra decât la anexa istoriei, într-o jumatate de fraza scrisa marunt.

 

Între Europa si America

 

 Winston Churchill a fost unul dintre fondatorii din umbra ai  Uniunii Europene. El a sustinut în 1946, crearea "Statelor Unite ale Europei" în ideea promovarii relatiilor dintre statele europene si "a crearii unei identitati europene". La Universitatea din Zürich, în 19 septembrie acelasi an, Churchill afirma: "primul pas în reconstructia familiei europene trebuie sa fie un parteneriat între Franta si Germania… Nu poate exista o renastere a Europei fara marea spiritualitate a Frantei si a Germaniei".6  Îi mai ramânea lui Jean Monnet sa gaseasca solutia practica: punerea în comun a resurselor de otel si carbune ale celor doua tari în cadrul unei organizatii la care puteau adera si alte tari europene.  "De ce nu ar exista, se întreba Churchill, un grup european, care sa dea seama de un patriotism mai luminat si de o cetatenie comuna?".7 Churchill a militat si pentru formarea unei armate europene, iar aderarea Europei de Est la Uniune era prezenta si ea în discursurile prolificului autor8.

 Winston Churchill a vrut sa fie un bun european fara sa stie si cum sa procedeze. Paradoxal, parintele spiritual al Uniunii nu vedea Marea Britanie ca facând parte din ea. Posesiunile  fostului imperiu îl faceau sa creada ca  "Britain rules the world".  Commonwealth a însemnat pentru el mult mai mult decât Europa.

 Churchill credea în schimb într-o utopie politica: o uniune cu Statele Unite9 , bazata pe limba engleza. Afacerea Canalului Suez i-a taiat entuziasmul pentru nastrusnica alianta cu americanii, pe care presedintele Eisenhower o vedea în urmatorii termeni:  "Winston  încerca sa reînvie zilele celui de-al doilea razboi mondial. El a încercat sa dezvolte credinta sa copilareasca si sa gaseasca toate raspunsurile într-un parteneriat anglo-american".

 Winston Churchill si, mai târziu, Tony Blair, au favorizat relatiile cu Statele Unite fara sa procedeze la fel si cu  Uniunea Europeana.

 În cazul lui Blair, desi a semnat pentru  Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale, nu a accepta ulterior sa o adopte. Nu este mai putin adevarat ca, dupa 10 ani de guvernare, Blair a adus Marea Britanie mai aproape de Uniunea Europeana. "Sunt un european entuziast", spunea Tony Blair într-un discurs tinut în Parlamentul European, la începutul mandatului Presedintiei britanice.

Dar, ca si Winston Churchill în trecut, Tony Blair pare a construi viitorul european, fara a face parte din el.

         

O forma radicala de nihilism

   

Summit-ul european din vara anului 2007 este un exemplu elocvent a meschinariilor unor executive atunci când vine vorba de solidaritatea cu interesele Uniunii. În ciuda eforturilor Presedintiei germane, s-a pus înca un lacat pe clanta procesului decizional, esential pentru functionarea Uniunii cu douazeci si sapte de state.    

Încapatânarea fratilor Kaczynski, sustinuti cu jumatate de gura de guvernul fantoma a primului-ministru Mirek Topolanek, este forma hilara pe care a luat-o "protectia intereselor nationale".

În fapt, nu interesul national, ci populismul este cel care dicteaza iresponsabilitatea unui asemenea act gratuit care prelungeste pâna în 2017 ceea ce trebuia asigurat în 2009. Daca Tony Blair a avut un motiv în respingerea Cartei Drepturilor Fundamentale, mai precis o posibila lipsa de celeritate în instrumentarea unui atac terorist, contestarea procesului decizional din Uniune este o forma de nihilism radical. Ea nu duce nicaieri, blocând  de facto  viitorul statelor member.

În cazul în care o doresc, tarile care vor sa mearga înainte pe cale integrarii nu ar trebuie împiedicate sa stabileasca relatii institutionale avansate. Desi nu este de dorit, viitorul ar putea aduce o Europa cu doua viteze.

Pe de alta parte, politicienii vor trebui sa-si asume democratic votul pentru un nou Tratat Constitutional, din care sa nu lipseasca nici drapelul, nici Oda Bucuriei, indiferent câta bucurie le-ar crea nationalistilor identitatea europeana. Constitutia trebuie sa lege popoarele europene printr-un fapt de vointa asumat civic de cetateni, prin vot. Tratatul nu trebuie sa intre în vigoare pâna ce un referendum nu va fi organizat simultan în cele douazeci si sapte de tari. Timpurile în care politicienii se înteleg în spatele usilor inchise a trecut. Este momentul iesirii la lumina, a limpezirii apelor, a constructiei demosului european numai cu acele state care si-l doresc.10

 

Declinul Occidentului si euroscepticii de catifea

 

Manipularea opiniei publice europene de cei care doresc fragmentarea Europei unite este redutabila. Britanicilor li se sopteste la ureche prin pâlnia magnatului Rupert Murdoch ca imigratia distruge Regatul Unit, în special cea din România si Bulgaria. The Sun "uita" ca imigrantii acopera sectoarele de munca unde britanicii se înghesuie cel mai putin. De vina ar fi Bruxellesul si Uniunea Europeana, care ar fi deschis portile imperiului imigrantilor est-europeni. Partidul Poporului (Danemarca) promoveaza ideea pierderii suveranitatii nationale, nationalistii olandezi acuza Uniunea de o viitoare aderare a Turciei, iar fundamentalisti ortodocsi români blameaza Europa pentru închipuita vina ca ar fi impus scoaterea icoanelor din scoli. Mai periculoase pentru Europa sunt discursurile conservatoare despre Occidentul "putred si fara valori".

Rocco Buttiglione, un tip care crede ca europenii folosesc prea mult prezervativele11, afirma cu seninatate: "boala de care suferim în Occident este aceea a urii europenilor pentru propria cultura, dificultatea de a trai raportul cu propria noastra istorie".12

Din fericire, discurile resentimentare despre declinul occidentului si bazaconiile conexe nu au nimic de a face cu realitatea din Europa. Europenii îsi respecta cultura si limba nationala, iar religia nu a disparut, chiar daca lumea nu se compune numai din crestini practicanti. În schimb, artistii europeni sunt atenti la nou, iar cultura se reformuleaza cu aceeasi intensitate din trecut. Creatiile europene nu se "închid" când vin în contact cu alte spatii culturale, ci le reinterpreteaza creator.

Apoi, faptul ca europenii au lasat în afara mentionarea "radacinilor crestine" în  Constitutia Europeana abia acum apare relevant, când Papa Benedict al XVI-lea a descoperit adevarul: "Vaticanul este unica si adevarata Biserica a lui Christos!".

Cultura politica a Europei nu este una "de ordin vertical". Asta face diferenta dintre lumea fundamentalismul islamist si lumea europeana, blamata în egala masura de cei ca Buttiglione sau de islamisti. Valoarea fundamentala a Europei ramâne iubirea de aproape, întemeiata politic pe mult hulitul (în Est) sistem asistential (welfare state). 

 

1. Este vorba de Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg.

 2. Eric Hobsbawn,  Age of Extremes, The Short Twentieth Century 1914-1991, Abacus, 1995, p. 273.

 3. Geoff Eley,  Forging Democracy, The History of the Left in Europe, 1850-2000, Oxford University Press, 2002, p. 316.

4. Idem, p. 451.

 5.  "They see (fratii Kaczynski, n. mea) the Germans as untrustworthy pigs and the Russians as worse". Vezi The Sunday Times, 24 iunie 2007, Profile Lech and Jaroslaw Kaczynski.

 6.  Europa Unita este toata Europa, discurs al lui Winston Churchill, Zürich, 19 septembrie 1946, British Management Data Fondation.

 7. Cetatenia europeana a fost un deziderat atins odata cu adoptarea  Tratatului de la Maastricht.

8. Aachen, 1956.

9. Este de remarcat ca mama lui Winston Churchill a fost americanca.

 10. Winston Churchill spunea înca din 1946:  "Daca nu toate statele din Europa doresc sau nu sunt capabile sa adere la Uniune, atunci trebuie sa procedam asa cu cele care vor si cu cel care pot"  (Zürich, 19 septembrie 1946).

 11. Vezi  Dilema Veche, http://www.algoritma.ro/dilema/interviews/Michael%20Cashman.htm.

 12. Dilema Veche , nr. 177, 30 iunie 2007.

Tony Blair, primul presedinte al UE?

25 iunie 2007

Blair a avut o intrevedere cu Papa timp de 35 de minute. Analistii se intreaba care va fi viitorul politic al fostului premier britanic. Ultima vizita in calitate de sef al guvernului britanic pentru Blair. El a vorbit sambata, cu Papa Benedict al XVI-lea, despre viitorul sau. Este semnificativ faptul ca a ales Vaticanul drept ultima destinatie internationala ca premier.

Cu aceasta ocazie, si-a exprimat dorinta de a se angaja in lupta pentru pace in Orientul Mijlociu si pentru dialogul interregional, potrivit unui comunicat al Vaticanului. Desi a confirmat intentia de a trece la catolicism, Blair a precizat ca "mai sunt lucruri de rezolvat", pana la acest pas.

Tony Blair, al carui mandat de sef al guvernului britanic se incheie miercuri, a fost primit timp de 35 de minute de catre Suveranul Pontif. El a avut mai intai o intalnire tête-à-tête cu Papa, apoi, celor doi li s-a alaturat cardinalul Cormac Murphy-O'Connor, arhiepiscop de Westminster si sef al Bisericii Catolice a Angliei si Tarii Galilor.

AFP noteaza ca prezenta cardinalului britanic pare sa confirme intentia de convertire a lui Tony Blair la catolicism, anuntata ca fiind iminenta de catre mass-media. Totusi, la incheierea audientei, un comunicat publicat de Vatican nu face nicio aluzie la acest subiect.

„Planul lui Sarkozy" Nu demult, "Financial Times" a publicat o stire, potrivit careia presedintele Frantei, Nicolas

Sarkozy, il promoveaza pe Blair ca primul "presedinte" european: "Tony Blair paraseste Downing Street pentru slujba de prim-presedinte al Uniunii Europene, conform unui plan al presedintelui francez".

Dar, potrivit unui sondaj realizat in Franta, Spania, Marea Britanie si Germania, 53% din repondenti resping o posibila candidatura a lui Blair pentru aceasta functie. O alta speculatie privind viitorul lui

Tony Blair se refera la posibilitatea de a fi emisar in Orientul Mijlociu, reprezentand asa-numitul cvartet: SUA, Rusia, UE si ONU.

O cariera inceputa in anii ’70 Cariera lui Tony Blair a prins contur in anii 1970. Decesul liderului John Smith, in 1994, i-a deschis calea catre sefia partidului laburist. A trecut la reforme si formatiunea sa a castigat alegerile in 1997. Cel mai bun aliat al presedintelui american George W. Bush, Blair a avut dificultati in a-si convinge propriul partid ca trimiterea soldatilor in Irak e o decizie justa. Totusi, multi laburisti se intreaba daca vor mai gasi vreodata pe cineva care sa repete formula sa castigatoare.

Sursa: Adevarul

Pe 27 iunie,Tony Blair va parasi resedinta din Downin Street 10.

Liderul incontestabilal laburistilor pleaca cu doi ani inainte de a-si termina mandatul.In urma cu zece ani, el devenea cel mai tanar prim-ministru al Marii Britanii din ultimele doua secole. Razboiul din Irak l-a invins, determinandu-l sa plece inainte de sfarsitul mandatului.Tony Blair s-a instalat in fotoliul de prim-ministru in 1997 si, cu o exuberanta tinereasca, si-a propus sa reorganizeze tara si politica. A preferat sa ia decizii bazandu-se pe sfaturile putinilor consilieri pe care i-a avut, alegere ce i-a adus reprosuri pentu stilul autoritar de conducere pe care l-a propus britanicilor.O decizie controversataPopularitatea si realizarile atat in plan intern, cat si extern ale Marii Britanii aveau sa fie umbrite de razboiului din Irak. Decizia lui Blair de a-l sprijini pe Bush in invazia Golfului a dus, in final, la ruinarea carierei sale, dar si la o presiune din partea Partidului Laburist, din care face parte, sa paraseasca biroul mai repede decat spera.Apropierea de George W. Bush a fost considerata exagerata de o buna parte a opiniei publice, iar Blair - acuzat de slugarnicie fata de americani.A venit la putere hotarat sa combine conservatorismul din era Thatcher si o politica de stanga bazata pe reforma educatiei, economiei si sanatatii.In 2001 a obtinut un nou mandat, iar in 2005, partidul lui a castigat din nou, cu toate ca gradul sau de popularitate s-a aflat la cel mai redus nivel pe care l-a inregistrat vreodata un premier.In mai putin de un an si-a atras critici constante din partea laburistilor si a inceput sa se gandeasca la posibilitatea de a-i ceda postul sau lui Gordon Brown, ministrul de finante.De asemenea, rezultatul slab obtinut de Partidul Laburist in alegerile locale si regionale de luna trecuta a contribuit la decizia de a-si anunta demisia. Interventia militara din Irak nu a fost singura in care Blair a implicat Marea Britanie.In martie 1999, tara a participat la interventia NATO in Serbia. Doi ani mai tarziu, sprijinindu-i pe americani, sub egida Aliantei Nord-Atlantice, britanicii au intervenit impotriva talibanilor din Afganistan.Succesul inregistrat in Kosovo l-a convins pe premier sa acorde sprijin americanilor si sa lupte impotriva terorismului, despre care spunea intr-un eseu publicat in saptamanalul “The Economist”: “Ma tem de lume si in special de opinia celor din Vest, care se indreapta periculos spre o directie gresita privind aceasta amenintare. Daca a existat o greseala dupa atacurile de la 11 septembrie, a fost ca nu s-a realizat ca radacinile terorismului sunt adanci si universale”.De asemenea, Blair este constient ca opinia publica din Occident doreste retragerea trupelor din Irak. Cu toate acestea, el considera ca lupta impotriva terorismului poate avea succes.Numai ca aceasta politica pe care a promovat-o a avut repercusiuni asupra Marii Britanii, prin atentatele din 7 iulie 2005 de la Londra, cand o serie de explozii au lovit sistemul de transport al metropolei.Peste 700 de persoane au fost ranite, iar 40 au murit. Incidentul a fost revendicat de gruparea terorista al-Qaida. Blair a descris atacurile drept barbare: “Determinarea noastra de a ne apara valorile si stilul de viata este mai mare ca determinarea lor de a cauza moarte si distrugere unor oameni nevinovati, in dorinta de a impune extremismul in lume”, a declarat el.Jucator, nu spectatorIn urma cu o luna, premierul britanic a propus acordarea unor prerogative extinse politiei, care in

numele luptei impotriva terorismului ar putea oriunde opri si chestiona persoane. Formularea a fost insa criticata de organizatiile pentru drepturile omului.In ultimii zece ani, economia britanica a inregistrat cea mai mare crestere de la cel de-al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent, eclipsand Franta, a patra putere economica din lume.Blair a creat locuri de munca si se poate lauda cu un numar mare de angajari. Rata somajului a scazut. A reusit sa obtina independenta Bancii Angliei, iar Marea Britanie se poate lauda cu un comert liber si de succes. Blair este insa criticat de opozitie pentru taxele mari pe care guvernul sau le-a impus.In ultimul sau turneu in Africa, Blair l-a vizitat pe liderul libian Moammar Gaddafi, cu care a convenit ca Libia sa cumpere rachete si sisteme britanice de aparare antiaeriana, in politica “petrol contra arme”.Intelegerea dintre cei doi este considerata cea mai mare tranzactie dintre cele doua state din ultimii ani, dupa ridicarea embargoului ONU asupra Libiei. Decizia lui a fost aspru criticata de opozitia conservatoare.Bun comunicator. “Tony Blair a adus Marea Britanie de pe margine in centrul Uniunii Europene. El a facut acest lucru prin dialog, nu prin folosirea dreptului de veto.Nu a reusit insa sa schimbe atitudinea regatului fata de chestiunile cele mai importante ale agendei europene. Ceea ce vreau sa spun este ca dezbaterea cu privire la Europa inca nu a castigat in Marea Britanie” - Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.Realizat profesional. “Blair este politicianul cel mai implinit al generatiei sale. El nu poate fi judecat mai dur decat este judecat acum in Marea Britanie” - Philip Stephens, “Financial Times”.Puternic. “Blair si-a indeplinit sarcina de om de stat la cel mai inalt nivel, guvernand in general asa cum si-a propus si parasind puterea atunci cand si-a propus” - “The Times“.Politician abil. “Cand Tony Blair iti spune ceva - cum spunem noi in Texas, poti sa il duci la banca. Este o figura politica capabila sa gandeasca peste orizont. Este un ganditor pe termen lung si o persoana remarcabila. Il consider un prieten bun” - George W. Bush, presedintele SUA.Apreciat. “Realizarile lui Tony Blair sunt unice, fara precedent si de durata. Orice vom reusi in viitor, acest lucru se va datora faptului ca ne sprijinim pe realizarile lui.” - Gordon Brown, ministrul de finante britanic.Controversat. “Tony Blair va ramane in istorie ca un lider de partid de succes, dar nu ca un bun prim-ministru? - David Cameron, lider conservator; “Tony Blair este unul dintre cei mai straluciti premieri din istorie” - Jack Straw, ministrul care raspunde de relatiile cu parlamentul.PoliticaIn mijlocul Europei Unite

Una dintre prioritatile lui Tony Blair a fost cooperarea transatlantica pe care premierul o considera vitala pentru viitorul tarii. Este cunoscuta sustinerea acordata Romaniei in ceea ce priveste aderarea la NATO.Efortul de a se apropia de Europa este recunoscut si de Jose Manuel Barroso, seful Comisiei Europene. Totusi, Barroso critica atitudinea Marii Britanii fata de problemele importante ale agendei europene.Blair a dorit adoptarea monedei unice, pe care o considera decisiva pentru ca Regatul Unit sa se afle in “inima Europei”. Brown nu a fost convins de argumentele premierului si a preluat controlul acestui proces, amanand renuntarea la lira sterlina.Reforma in institutii

Tony Blair respinge adoptarea unei Constitutii Europene, insa impreuna cu presedintele francez Nicolas Sarkozy a propus un nou tratat european, care se concentreaza asupra reformei in institutiile europene.Cei doi doresc ca acordul sa fie ratificat de parlamente fara a se mai cere acordul populatiei. De asemenea, “Financial Times” sustine ca Sarkozy l-a propus pe Blair in postul de presedinte al Uniunii Europene, pozitie nou creata dupa adoptarea noului tratat al Uniunii, in fond o Constitutie europeana.Control in Irlanda de Nord, ajutor pentru AfricaIrlanda de Nord a reprezentat un punct sensibil al politicii promovate de Blair. Dupa semnarea

acordului de pace dintre protestantii si catolicii din Irlanda de Nord, patru ani mai tarziu Londra a preluat din nou controlul regiunii.Blair s-a implicat in lupta impotriva saraciei din Africa si acorda, impreuna cu Statele Unite, ajutoare pentru cele mai sarace 18 tari din lume prin stergerea datoriilor acestora, majoritatea din Africa.De asemenea, sustine lupta impotriva poluarii prin reducerea emisiilor de carbon. Considera acest lucru, potrivit publicatiei “The Economist“, “atributele unei atitudini, a unei responsabilitati catre altii, o acceptare a faptului ca politica internationala nu trebuie sa fie doar un joc de interese, ci o convingere pe care o sustinem si pentru care toti luptam”.In politica interna, a introdus salariul minim, a realizat reforme in domeniul sanatatii si al educatiei si a acordat drepturi pentru homosexuali.Scandaluri si acuzatiiDe-a lungul carierei sale, premierul britanic a fost implicat intr-o serie de scandaluri, in primul - exclus chiar de partidul din care face parte. Blair a fost acuzat ca a oferit favoruri in schimbul unor donatii de la Bernie Ecclestone, magnatul Formulei 1.In ultimii doi ani a fost chestionat in scandalul privind finantarea Partidului Laburist, acuzat ca ar acorda titluri principalilor finantatori.Dupa parasirea scaunului de prim-ministru, Tony Blair va fi ambasador pentru Africa si Orientul Mijlociu, conform cotidianului “The Daily Telegraph“.Numele sau a fost vehiculat insa si pentru presedintia Bancii Mondiale, cat despre cea a Uniunii Europene, actualul premier afirma ca nu este interesat.

BIOGRAFIE

Viata de politician

- S-a nascut pe 6 mai 1953.- A absolvit Fettes College, apoi a studiat la Universitatea Oxford.- Este casatorit cu Cherie Boorh (fiica actorului Tony Booth), cu care are patru copii.- 1976 - devine avocat specializat in acorduri comerciale si legislatia muncii.- 1983 - prim-ministru din umbra al Partidului Laburist.- 1984-1987 - ministru de comert si industrie din umbra.- 1994-1997 - lider de opozitie.- Din 1997 - prim-ministru.

Anthony “Tony” Lynton Blair (* 6 mai 1953 in Edinburgh) este prim-ministrul in exercitiu al Regatului Unit. El vine din partea Partidului Laburist (Partidul Muncii).

La inceput, politica sa se concentra pe initierea unei reforme sociale a tarii “Noul Labour”) si pe deschiderea fata de Uniunea Europeana.

Dupa ce a fost ales pentru a doua oara, a intrat, la fel ca si alti sefi de stat europeni, sub influenta crizei economice internationale. La aceasta s-au adunat motivele nesatisfacatoare (dupa unii alesi locali britanici) pentru inceperea razboiului din Irak in 2003, lucru care l-a facut sa piarda multe simpatii din partea poporului si care a adus la o demisie in bloc a unor membri ai cabinetului sau.

Dupa moartea lui David Kelly (expert in armament si consilier al guvernarii britanice), pe 17 iulie 2003 s-au intensificat controversele in propriile randuri si in opozitie.

Blair a depasit recordul lui Clement Attlee pe 2 august 2003, ca cel mai longeviv Prim-minstru laburist.

Inceputul si viata de familie

Tony Blair s-a nascut la maternitatea Queen Mary Maternity Home din Edinburgh, Scotia, fiind cel de-al doilea fiu al lui Leo si Hazel Blair (fosta Corscadden). Leo Blair este fiul nelegitim al actorilor britanici, Charles Parsons si Mary Augusta Ridgway Bridson, in timp ce familia lui Hazel Corscadden au fost protestanti moderni irlandezi din Donegal, Irlanda. El are un frate mai mare, William Blair, care este membru in Consiliul Reginei, si o sora mai mica, Sarah. Blair si-a petrecut primele 19 luni din viata in casa familiei sale din Paisley Terrace din zona Willowbrae din Edinburgh. in aceasta perioada tatal sau lucra ca inspector junior de taxe, in acelasi timp studiind dreptul la University of Edinburgh. Familia sa a petrecut mai apoi trei ani si jumatate traind in Adelaide, Australia, unde tatal sau era profesor de drept la University of Adelaide. Familia Blair traia foarte aproape de universitate in suburbia Dulwich.

Familia s-a reintors in Marea Britanie spre finalul anilor 50, locuind impreuna o perioada de timp cu parintii lui Hazel Blair in casa lor din Stepps, de langa Glasgow. Blair si-a petrecut restul copilariei in Durham, Anglia, unde tatal sau lucra ca profesor la Durham University. Dupa absolvirea scolii de coristi din Durham, Blair s-a dus la Fettes College, o scoala independenta faimoasa din Edinburgh, unde l-a intalnit pe Charlie Falconer, pe care mai t�rziu l-a numit Lord Chancellor. Blair s-a modelat dupa Mick Jagger, si a declarat ca se bucura printre colegii sai de o reputatie tanar smecher dornic sa iasa in evidenta. Profesorii sai, erau mai putin impresionati de comportamentrul sau: biograful sau John Rentoul a notat ca “Toti prfesorii cu care am discutat… au spus ca era o durere in partea posterioara si ca erau foarte bucurosi sa il evite.”

Dupa Fettes, Blair a trait o perioada de timp la Londra, unde a incercat sa-si cladeasca o cariera ca promoter al muzicii rock, inainte de a merge la Oxford University unde a studiat Dreptul la St John’s College. in timpul studiilor, el a cantat la chitara facand parte din formatia rock Ugly Rumours. in aceasta perioada se intalnea cu regizoarea filmului American Psycho, Mary Harron. Dupa absolvirea studiilor la Oxford, Blair a devenit membru al Lincoln’s Inn, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Cherie Booth (fiica actorului Tony Booth).

Blair s-a casatorit cu Booth, practicanta a Bisericii Romano-Catolica si viitoare membra a Consilului Reginei, pe 29 martie 1980. impreuna au 4 copii (Euan, Nicky, Kathryn si Leo). Leo (nascut la 20 mai 2000) a fost primul copil legitim nascut in timpul exercitarii mandatului de Prim Ministru in peste 150 de ani, de c�nd Francis Russell s-a nascut ca fiu al lui Lord John Russell la 11 iulie 1849.

Desi familia Blair a declarat ca doreste sa-si protejeze copii de aparitiile media, educatia lui Euan si Nicky a fost sursa unei controverse politice. Ambii au studiat la London Oratory School, institutie criticata de catre aripa stanga pentru procedurile sale elitiste de selectie. Familia Blair a ales aceasta scoala preferand-o scolii catolice a districtului Islington din Londra, controlat de Labouristi, unde locuiau pe atunci. Totusi, Tony Blair a remarcat ca este primul Prim-Ministru de dupa razboi care si-a trimis copii la o scoala finantata de catre stat, preferand-o uneia private. Criticile au continuat din partea stangii cand a fost facut public faptul ca Euan a facut meditatie particulara de la personalul scolii private Westminster School. Familia Blair locuia pe Richmond Avenue, Islington, inainte de fi ales ca prim-ministru.

Nicolas Sarkozy il pregateste pe Tony Blair pentru presedintia UEAutor: Andreea Magraon | Data: 14 Ian 2008Fostul premier britanic Tony Blair a participat la sfarsitul saptamanii trecute la o conferinta a

partidului de guvernamant din Franta UMP (Uniunea pentru o Miscare Populara), fapt ce a nascut speculatii cu privire la sustinerea acestuia de catre presedintele francez Nicolas Sarkozy pentru postul de presedinte al Uniunii Europene.

"Europa nu este o chestiune de stanga sau de dreapta, ci de viitor sau de trecut, de putere sau de slabiciune", a declarat Blair care a fost numit saptamana trecuta consilier pe probleme de politica

globala la importanta banca americana JP Morgan.

Prezenta unui om politic de stanga la o conferinta a unui partid de dreapta a nascut controverse cu privire la sustinerea lui Blair la functia de presedinte al Uniunii Europene de catre Nicolas Sarkozy, in special in randul opozitiei din Franta.Blair, nepotrivit pentru presedintia UE

Aparut in editia din 19 Ianuarie 2008 Cotidianul

Tony Blair nu e potrivit pentru functia de presedinte al UE, sint de parere doi veterani ai politicii franceze - fostul presedinte Valéry Giscard d’Estaing si ex-premierul Edouard Balladur. Cei doi sustin ca primul lider al Uniunii trebuie sa provina dintr-o tara loiala principiilor si politicilor comunitare si care a adoptat moneda euro, iar Marea Britanie nu se incadreaza in acesata categorie. In plus, Blair e considerat prea apropiat de Washington pentru a putea deveni primul presedinte al Uniunii Europene. Giscard d’Estaing si Balladur au initiat chiar o miscare impotriva fostului premier britanic, intitulata ABB - “Anyone But Blair” (“Oricine numai Blair nu”)

Afirmatiile celor doi politicieni nu sint deloc comode pentru actualul lider de la Elysee, Nicolas Sarkozy, care a sustinut cu fervoare candidatura lui Blair la presedintia UE. Lovitura e cu atit mai grea cu cit unul dintre initiatorii miscarii ABB, Edouard Balladur, este mentorul si unul dintre prietenii apropiati ai liderului francez. (I.M.)