Charles-Pierre Baudelaire - AlbatrosulPe punti, spre a-si trece vremea, adesea marinariiPrind albatrosi de mare care se-atin nebuniDe foame, dupa nave, n zbor, pe cnd pnzariiPlutesc pe nesfrsirea albastrelor genuni.

Abia l-au prins matrozii si l-au lasat pe scnduri, Ca regelui din nalturi, stingher, sovaitor, Aripile i-atrna ca doua albe rnduriDe vsle de corabii trte-n urma lor.

naripatul oaspe e jalnic, fara vlaga, El care mndre aripi n cer desfasura!O pipa-n gura-i pune un matelot, n saga, Schiopnd imita altul infirmul ce zbura.

Ca printu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri, Poetul, nalt prin geniu, domina-n univers, Dar exilat n lume, n rset si batjocuri, Aripile-i gigante l-mpiedica din mers

Charles-Pierre Baudelaire - Amorul si craniulPe craniul Omenirii sade Amorul cocotatSi prostul, pe-acest tron, sloboadeC-un rs nerusinat

Basici rotunde, pus pe glume, Si le nalta-n cerSpre-a mplini o alta lumeAscunsa n eter.

Iar globu-n firava lucireDin zborul larg deschissi scuipa sufletul subtireCa auritul vis.

Cum sar basicile, din craniuAud suspin smerit:- "Acest joc sngeros si straniuCnd va avea sfrsit?

Caci orice-n gura-ti cruda poate S-arunce-n cer seninMi-s creier, carne, snge - toate, O, monstru asasin!"

Charles-Pierre Baudelaire - Armonie in amurgE vremea cnd pe lujer, n seara ce se stinge, Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare, Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrnge!

Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;Vioara ca un suflet pe care-l chinui plnge;Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrnge!Frumos si grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui plnge;Un suflet blnd pe care nimicnicia-l doare!Frumos si grav e cerul ca bolta din altare;Si soarele n zare s-a necat n snge...

Charles-Pierre Baudelaire - Batranelen vechile orase cu strazi ntortocheatePe unde chiar urtul surde-ncntatorPndesc, purtat de toane fatale, cam ciudateFapturi trec garbovite, c-un ce fermecator.Facndu-si din durere un strop de miere-ascunsbatrna dreapta nca si mndra sta deoparteCu ochii-i de acvila clipind privea departe;De marmur fruntea-i parca spre lauri se-nalta!.Astfel va duceti toate, rabdnd si fara plngeriPrin haul de orase, voi mame ce-ati traitCu inimi sngerate, voi curtezane-ori ngeriAl caror nume-odata de toti era rostit..Voi ce-ati trecut prin glorii, facnd din gratii jocuriNu va mai stie nimeni! Cheflii neomenosiV-arunca-n treacat vorbe de dragoste-n batjocuri;Pe-ai vostri pasi fac schime copiii ticalosi

De soarta rusinate, voi umbre scorojiteCe-n tremur mergeti frnte, lungi ziduri dibuindNu va saluta nimeni, amarnice ursite!Umane vreascuri doara-n vecie nflorind!Ruini! Suntem un snge! Si-un gnd, o-ngemanareSolemn, n orice seara va spun adio, eu!Dar unde veti fi mine, voi Eve-octogenarePe cari cu mna-i crunta v-apasa Dumnezeu?

Charles-Pierre Baudelaire - BinecuvantareCnd printr-o hotarre a voilor din SlavaVeni pe lume fiinta psalmistului firava, Lauza, -nspaimntata si blestemndu-si ceasul, Cu pumnii strnsi la ceruri si varsa tot necazul:

- Cum nu-mi secasi, Tu, snii, ca sa ramie sterpi!Si nu-ncolti mai bine n ei un cuib de serpi!Afurisita fie ispita trecatoareDin noaptea cnd fui prinsa furis de cingatoare.

Ca m-ai ales din lume femeie de rusine, Sa-i fie scrba tocmai barbatului de mine, Nu pot lepadatura s-o zvrl macar n foc, Ca un bilet de seara, ascuns, strns glomotoc,

Aceeasi ura, nsa, cu care m-ai hulit, Voi pune-o sa-mi razbune gresela nzecit.Spurcata buruiana, iesita la lumina, ti voi usca lastarul bolnav, din radacina!

Si spumegndu-si fierea, si mproscnd veninul, Si neputnd pricepe ce-a ntocmit destinul, Ea singura atta rugul nestins, de munci, Pastrat, n Iad, pedeapsa , uciderii de prunci.

Pazit din Cer, ca bezna de jos sa nu-l mnjeasca, Dezmostenitul simte betia ngereasca, Si-n tot ce-i gusta limba, n tot ce-i soarbe gura, Sfintit e dumicatul si sfnta bautura.

Se zbenguie cu luna, vorbindu-i si cntnd, nsufletit de pilda Golgotei pe pamnt, Si Sfntul Duh, ce-i poarta tot pasul si-l mbie, Ca-l vede vesel, plnge, ca pasarea zglobie.

Cine-i e drag se teme de el, si fiecare, Jignit de linistita-i cu sine mpacare , Si cautnd sa-l crute si sa l uite, parca, Rabdarea cu cruzime salbateca i-o-ncearca.

Cu pinea lui cinstita si vinul din paharAmesteca cenuse si un scuipat murdar, Fatarnicia-i face s-arunce tot ce-atinge.Un ins l da n laturi, si altul l mpinge.

Femeia lui l face-n raspntii de ocara:-Fiindca mi se-nchina, si-i sunt ca o comoara, mi voi ncinge fruntea, ca idolii , cu laur, Caci vreau sa-mi umple poala, silit, cu salbi de aur.

Si beata de tamie, de smirna si caldura, De satiu, de metanii, de fum, de bautura, Voi sti sa iau si locul, de la barbatul meu, Batjocorit al celui ce-i este Dumnezeu.

Si cnd voi fi de gluma si jocul meu satula, n mna mea gingasa putere e destula.Voi pune-o apasata pe piept si, cu cinci unghii, Drept, inima, -n cinci locuri, prin coaste i-o njunghii.

Ca pe un pui de mierla ce-ncepe sa se zbata, Voi smulge-o dinlauntru, din piept, nsngerata, Si ca sa-i dau o cina mai buna, mai aleasa, Voi arunca.o vie catelului subt masa

Spre cer, unde zareste un jilt si o minune, Psalmistul si ridica smerita rugaciune, Si lunga scaparare a nimbului rotundPrivelistile lumii dusmane i le-ascund.

-Blagoslovit fii, Doamne ca este cu putintaUn leac de curatire adnc, prin suferinta, Si ca aceasta dulce, curata doctorieNe da ndrednicirea la sfnta bucurie.

Eu stiu ca l asteapta n vaile senine, n rnd cu heruvimii prea fericiti, la tinePe cntaret o strana la vesnicul ospat, Al cetelor de ngeri, si caut sa ma-nvat.

Stiu ca durerea este cea mai nalta treaptaSpre care nici tarna, nici omul nu se-dreapta, Si ca-mpletind cununa mea noua, tu ma legiSa birui lumea toata si timpurile-ntregi.

Podoabele cu pietre de pret si cu metale, Lucrate-n giuvaiere de chiar minile tale, Nu-s de ajuns cerestei aprinse diademe, Stralucitoare-n timpul de peste om si vreme.

Caci numai din lumina si roua s-a facut, Din razele din vatra de zari de la-nceput, Fata de care ochii nesemuiti , ce mor, Sunt cioburi de oglinda, n frumusetea lor.

Charles-Pierre Baudelaire - CTRE CITITORGreseala si pacatul, minciuna si prostiaNe bntuie fiinta cu aspre framntariIar noi hranim nevolnici domoale remuscariCum cersetorii-n zdrente si cresc paducheria.Pacatele-s ct muntii, caintele marunte, Marturisirea lasa ne-o rasplatim apoi, Ne rentoarcem veseli greselilor din noiCreznd ca biete lacrimi ne fac spre ceruri punte.n pernele pierzarii, Satan nselatorulNe leagana faptura de taina, ca un voal, Iar al vointei noastre nepretuit metalLa voia-i se topeste cum se destrama norul.Da, fara de oprire in jocul sau ne leaga!In suflet ne patrunde cu tot ce e mrsavSi scoborim cu clipa spre Iad in pas bolnav, Iar cloaca ne cuprinde cu-mputiciunea-i neagra.Cum desfrnatul musca, dorind mpreunarea, mbatrnita tta a tirfei, hid trofeu, Placerile oprite le procuram cu greu, Din stoarsa portocala ne-mai-zimbind licoarea.Foind ca milioane de viermi in rascolire, In cap ne chefuieste un ocean de draciSi Moartea ne respira si-o respiram buimacintrind in negrul fluviu, gemind a neoprire.Pumnalul, siluirea, incendiul, otrava, De n-au ajuns a-si pune blazonul de ponosPe pinza ce ne-o tese destinul rusinos, E semn ca-al nostru suflet ncet isi stinge lava.Dar printre rsi, pantere rnjindu-si bucuria Sacali, maimute, scorpii si vipere-asteptind, Dihanii fioroase urlind, scrsnind, muscindSi sufletului nostru sporind menajeria, E nca o jivina, si poate cea mai rara!Si chiar de nu se zbate iar chipu-i pare sters, Cu ce placere-ar sparge ntregul UniversSi lumea-ar inghiti-o cu pofta lui barbara;Dezgustul e! Cu lacrimi din preajma adunate, Viseaza esafoduri fumndu-si pipa lin;Pe monstru-acesta gingas tu i1 cunosti deplin, O, cititor fatarnic, tu, semenul meu, frate!

Charles-Pierre Baudelaire - Celei prea veseleUn peisaj ncntator E-ncntatoarea ta fapturati joaca zmbetul pe guraCa boarea unui vnt usor

Drumetul trist ce-ti iese-n calesi simte sufletul vrajitn clipa cnd i-a rasaritSplendoarea sanatatii tale

n armonia de culoriCe trupul tau l invesmntaPoetii-nchipuirii cntaUn gratios balet de flori

Vestmntul tau multicolorCu inima ti-l potrivestiNebuna, tu ma-nnebunestiSi te urasc cum te ador!

Tnjeam n vesela gradinaCnd soarele, batndu-si jocM-a sfsiat cu lanci de focDin arzatoarea lui lumina

M-au umilit ca pe-un martirGradina, primavara, fireaSi pentru-a-mi razbuna jignireaAm pedepsit un trandafir!

Ascuns n umbrele taceriiAs vrea sa ma strecor la feln preajma ta, ca un misel, La ceasul tainic al placerii,

Sa-ti pedepsesc frumosul trupSa-ti snger carnea-nspaimntata, Nevinovatul sn de fataSi-o rana-n coapsa ta sa rup,

Apoi, cu dulce voluptate, nfrigurat as cautan asta noua gura-a ta, Sa torn veninul meu de frate.

Charles-Pierre Baudelaire - Cum stam in noapteCum stam n noapte lnga o groaznica ebree, Cum sed doua cadavre pe-un singur asternut, Ma prinse dor, alaturi de acest corp vndut, De trista frumusete ce-n brate n-o sa-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar maretia dragaSi ochiul ei puternic, cu farmec narmat, Si parul ce-i facuse un coif mbalsamat, A caror amintire mi dau amor si vlaga.

Cu ce smerenie trupul ti-as saruta pe veci, Din talpa racoroasa la pletele cernite, Desfasurnd comoara de rasfatari iubite,

De ai putea, regina prea cruda! doar o seara, Storcnd din ochi de piatra o lacrima usoara, Sa adumbresti splendoarea pupilei tale reci.

Charles-Pierre Baudelaire - DE PROFUNDIS CLAMAVIStrig, mila ta sa-mi darui tu, singura-mi iubire, Din negre-adncuri unde-mi sta inima pustie;Trist univers e-acesta cu zarea plumburie, n care-noata, noaptea, orori si-afurisite;

Cad, sase luni, din soare sleite raze sure, Si, sase, sta pamntul n noapte grea de smoala;E-o tara dect tarmuri polare mult mai goala;-Nici vietati, nici ruri, nici iarba, nici padure!Mai groaznic chin nu stie sarmana omenireDect cruzimea rece din nghetatul soareSi noaptea, ca un Haos, cazuta peste fire;

Rvnesc la soarta vitei ticalosite, careSa se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare, Att de-ncet vrea timpul din ghem sa se desire!

Charles-Pierre Baudelaire - Deseara ce vei spuneDeseara ce vei spuneDeseara ce vei spune, biet suflet solitar, Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spuneFiintei preafrumoase, preascumpe si preabuneAi carei ochi deodata te-nviorara iar?

-Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;Poruncile-i domoale nepretuite sunt;Patruns de duh e trupu-i ca plasma ngereasca;Privirea ei ne-mbraca n luminos vesmnt.

Oricnd, n toiul noptii si n singuratateSau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate, Fantasma ei n aer ca flacara danseaza

Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicieDe dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.Eu sunt Madona, Muza si ngerul de paza."

Charles-Pierre Baudelaire - Celei prea veseleUn peisaj ncntator E-ncntatoarea ta fapturati joaca zmbetul pe guraCa boarea unui vnt usor

Drumetul trist ce-ti iese-n calesi simte sufletul vrajitn clipa cnd i-a rasaritSplendoarea sanatatii tale

n armonia de culoriCe trupul tau l invesmntaPoetii-nchipuirii cntaUn gratios balet de flori

Vestmntul tau multicolorCu inima ti-l potrivestiNebuna, tu ma-nnebunestiSi te urasc cum te ador!

Tnjeam n vesela gradinaCnd soarele, batndu-si jocM-a sfsiat cu lanci de focDin arzatoarea lui lumina

M-au umilit ca pe-un martirGradina, primavara, fireaSi pentru-a-mi razbuna jignireaAm pedepsit un trandafir!

Ascuns n umbrele taceriiAs vrea sa ma strecor la feln preajma ta, ca un misel, La ceasul tainic al placerii,

Sa-ti pedepsesc frumosul trupSa-ti snger carnea-nspaimntata, Nevinovatul sn de fataSi-o rana-n coapsa ta sa rup,

Apoi, cu dulce voluptate, nfrigurat as cautan asta noua gura-a ta, Sa torn veninul meu de frate.

Charles-Pierre Baudelaire - Epigraf pentru o carte osnditaTu, cititor, tacut, bucolic, Naiv si sobru om de munci, Aceasta carte s-o arunci, Cu tot desfru-i melancolic.

De nu stii slova si vorbireaDe la dibaciul mag, Satan, Arunc-o! vei citi-o-n van Sau mi vei crede sluta firea.

Dar daca, vrednic scormonestiCu ochiu-n rpi adnci, de freamatCiteste si-ai sa ma iubesti

Tu, suflet, iscodind c-un geamatUn rai ce deopotriva-l vrem, Ma plnge!Altfel te blestem!

Charles-Pierre Baudelaire - Eu n-am uitat-o nca...Eu n-am uitat-o nca, n marginea cetatii, Casuta noastra alba, salas al singuratatii, Pomona ei de ipsos si Venera-nvechita, Ferindu-si dupa ramuri faptura-i dezgolita;Nici soarele, spre seara, n mantie superba, Parnd - un ochi la pnda n cerul curios -Ca ne contempla prnzul tacut si tacticosSi raspndind frumoase reflexe de facliiPe masa-ne frugala si peste draperii.

Charles-Pierre Baudelaire - Eu te slavesc...Eu te slavesc totuna cu bolta nnoptarii, O, doamna a tacerii, o, vas al ntristarii, Si te iubesc, frumoaso, mai mult cnd mi dispari, Si cnd, ca o podoaba a noptilor, mi pariCa-ndepartezi ironic adncile zenituriDe bratele-mi ntinse spre-albastre nesfrsituri.

Vreau sa m-agat de tine, spre cer navala dnd, Cum viermii de-un cadavru se-agata misunnd, Ca-mi esti prea scumpa, cruda jivina nemiloasa, Chiar si-n raceala-n care mi pari si mai frumoasa!

Charles-Pierre Baudelaire - Examen la miezul noptiiCnd miezul noptii a batut n rs ne punem o-ntrebare:Anume ce-ntrebuintare I-am dat noi zilei ce-a trecut. Azi, vineri, treisprezece, dataPredestinata, pe ct stim, Din cte ne mai amintimAm dus o viata blestemata.

Pe Crist, pe el, cel mai curatDin dumnezei, fara-ndoiala, L-am atacat cu ndrazneala;Apoi la Cresus am mncatSi-aici, ca bestia robustaSa rda si pe plac sa-i fim, Am njurat tot ce iubim Si-am laudat tot ce dezgusta.

Noi celui slab i-am fost calau, I-am aratat, ca toti, trufiaSi-am salutat adnc ProstiaCu fruntea ei de taur rau.Am sarutat stupida tina, n fata i-am ngenuncheat Si-apoi am binecuvntatA lupanelor lumina.

Ca ratacirea, n sfrsit, S-o necam n nebunie, Noi, slujitori de poezie, Ce lucruri pure am slavit, Bauram fara sete, -oriunde, Si fara foame am mncat...-Sa stingem lampa, a ne-ascunden negura ne-ntrziat!

Charles-Pierre Baudelaire - Faclia vien fata mea merg Ochii cei de lumina plini, Magnetizati de-un nger cu nascociri savante;Snt fratii mei avea acesti doi frati diviniCe-n ochii mei presara sclipiri de diamante.

Scapndu-ma de orice pacat coplesitorPe drumul Frumusetii ei pasul mi-l imbie;Mi-s slujitori si totusi eu sunt robitul lor;ntreaga-mi fire-asculta de-aceasta facla vie.

Voi raspnditi, Ochi magici, o mistica lucireDe lumnari aprinse n plina zi; subtire, Flacara lor la soare paleste dar nu moare;

Dar ele slavesc Moartea, voi Viata; si mereuCntati trezirea sfnta a sufletului meu, Voi, astri-a caror raza n-o stinge nici un soare

Charles-Pierre Baudelaire - FrumuseteaFrumoasa sunt, cum este un vis cioplit n stncaSi snii-mi de care attia se striviraPoetilor o muta iubire le inspira, Materiei asemeni, eterna si adnca.

n larg azur ca sfinxul stau mndra si ciudata;Mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii;Urasc tot ce e zbucium tulburator de liniiSi nu plng niciodata si nu rd niciodata.

Poetii pe vecie ursiti ai firii mele, Ca-n fata unui templu cu mndri stlpi seninisi vor petrece viata n studii lungi si grele

Caci am ca sa-i nduplec pe-acesti amanti blajiniOglinzi n care totul mult mai frumos s-asterne:Adncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

Charles-Pierre Baudelaire - GenuneaPascal si-avea abisul cu dnsul miscator, Vltoare, vai! E totul, dorinta, gest, visare, Cuvnt! Si peste paru-mi stnd drept, n clatinare, Am resimtit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, si pretutindeni, adncul, larga zare, Tacerea, nesfsitul ma tin n gheara lorSi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget stiutorSchiteaza lungi cosmaruri, mereu renascatoare.

De somn m-alunga spaima ca de un put profund, Plin de nelamurite orori si fara fund;Vad numai vesnicie prin geamurile toate.

Si duhul meu, de-a pururi cu ameteli luptnd, Rvneste-a nefiintei insensibilitate. Din Numere si Forme, nu pot iesi nicicnd!

Charles-Pierre Baudelaire - Goaza placutaDin acest vnat cer ciudat, "Plin, ca si soarta-ti, de blesteme, Ce gnduri, om destrabalat, Coboara-n tine sa te cheme?"

-Iubind tot ce-i ntunecat, Greu de-asezat n loc si vreme, Eu ca Ovidiu alungatDin raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfsiat, plin de ruine, Mndria-mi se-oglindeste-n tine!T;i-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile meleSi n lumina-ti prind sa joaceLuciri din Iad, si Iadu-mi place.

Charles-Pierre Baudelaire - HavuzulT;i-s ochii osteniti, iubita!nchide-i, si pe-adncul patRami culcata, toropita, Cum desfatarea te-a lasat.Havuzul murmura afaraZi, noapte, si-mprumuta glasIubirii care-n asta searaM-a prins n dulcele-i extaz.

Clarul snop defoaieMii de flori, Phoebe le nmoaien culori, Lacrimi ca o ploaie -Stropi sonori.

Charles-Pierre Baudelaire - Imn frumusetiiVii din nalte ceruri sau iesi din adncime, O, frumusete? Reaua si buna ta priviremprastie de-a valma si fericiri si crime, De aceea tu cu vinul te potrivesti la fire.

n ochii tai stau zorii cu serile-mpreuna;Sarutul tau e-o vraja si-o amfora ti-i gura;Si cnd reversi miresme de-amurguri cu furtunaSe face las eroul, viteaza strpitura.

Rasari din haul negru? Cobori din lumi stelare?Destinul ca un cine de poala ta se tine;Si bucurii si chinuri tu semeni la-ntmplare;Stapna esti si nimeni nu e stapn pe tine.

Calci peste morti de care ti rzi cu mult dispretAi juvaieruri multe si Groaza dintre toateNu-i cel mai slut si-Omorul e un breloc de pretPe pntecul tau mndru saltnd cu voluptate.

Orbitul flutur zboara spre tine lumnareSlavindu-te drept torta cnd a-nceput sa arda.Acel ce-si strnge lacom iubita-n brate pareUn muribund ce-n taina mormntul si-l dezmiarda.

Ca vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasa mie, O, Frumusete! Monstru naiv si fioros!Cnd ochii tai, sursul, piciorul tau ma-mbieSpre-un infinit de-a pururi drag si misterios?

Sirena rea sau nger, draceasca sau divina, Ce-mi pasa cnd tu zna cu ochi de catifeaMireasma, ritm, lucire, o! singura-mi regina!Faci lumea nu prea sluta si clipa nu prea grea?

Charles-Pierre Baudelaire - Lauda Franciscai meleNoi cntari ti-nstrun eu tieRamura care adiePeste inima-mi pustie,

nvascuta-n flori surate, Tu, mai gingasa din toateCe ma mntui de pacate,

Si cum rul Lethe-alinaVlaga-mi dai, fntana linaPururi de saruturi plina.

Cnd n calea mea detunaA ispitelor furtuna, Te ivesti, zeita buna,

Ca o stea mntuitoareSi ma scapi de la pierzareInima ti-anin pe-altare!

Lac vrajit, izvor ce-mparteTinerete fara moarte, Glas da-mi buzelor desarte.

Nimicit-ai ce-a fost putred;Zgrunturos ce-a fost, e netedSi-a dat muguri ce-a fost vested!

Pentru foamea mea, merinde, Foc ce-n bezna se aprinde, Du-ma spre liman, -nainte.

Da-mi tarie-n gnduri bune, Scalda dulce si minuneDe mireasma ce supune.

Pieptul mi-l cuprinde-ndataCu pieptar de za curatan agheasma nmuiata

Talger plin cu giuvaereO, Francisca, -pine, miereVin ceresc ce da putere.

Charles-Pierre Baudelaire - Metamorfozele vampiruluiFemeia lnga mine se zvrcolea salbatecAsemeni unui sarpe zvrlit pe un jaratecSi framntndu-si snii molatec si barbarCu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:

Am buze moi si-n ele am tainica stiintaDe-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.Adorm orice durere pe snii mei zglobii.Batrnii vin la mine cu zmbet de copii.Si pentru-acela care ma vede-o data goalaSunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala!n voluptati atta de priceputa suntCnd pe-un barbat n brate l strng si l framntSau cnd mi darui snii sa-i muste si sa-i suga, Timida sau lasciva, puternica sau sluga, Ca-n patul care geme de-ncolaciri felineToti ngerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!

Cnd din ciolane vlaga si maduva mi-a storsIar eu cu lenevie spre dnsa m-am ntorsSa-i dau o sarutare de dragoste, zariiDoar un burduf cu pntec umflat de murdarii!O clipa-am nchis ochii cuprins de-o spaima mare, Si cnd i-am deschis iarasi spre zarile solare, n locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte, Statea-mbibat de snge, puternic si scrbos, Vazui acum un maldar de mucede-oseminteScotnd din ele-un sunet scrsnit si fioros, Un scrtit de tabla strident, ca de moriscaPe care vntul, iarna, n nopti pustii o misca.

Charles-Pierre Baudelaire - Moartea ndragostitilorPaturile noastre fi-vor parfumate, Si-adnci divane sugernd morminte, Flori pe etajere murmurnd, ciudate, Despre alte ceruri tainice cuvinte.

Ultima caldura risipind, curateInimile noastre, doua faclii sfinte, mparti-vor dubla lor paliditateSufletelor noastre nazuind fierbinte.

Fi-va ros amurgul n misterele-albastre, Nalta fulgerare, unica spre astreExpirarea noastra plina de-amintiri;

Mai apoi un nger va deschide usa, Vrnd sa renvie fostele iubiri, Din oglinzi tacerea si din noi cenusa.

Charles-Pierre Baudelaire - MormntulPe-o noapte de catran si zguraDaca vreun bun crestin smeritPe-ascuns lng-o darmaturangroapa trupul tau slavit,

Aici, cnd stele sfioaseVor clipoci, de somn buimace, Paianjenii vor tese plasaSi viperele pui vor face;

Vei auzi ntr-una pesteOsnda bietei tale testeHaulituri de lupi hoinari

Si vrajitoare costeliveHrjoana babelor lasciveSi sfatul sumbrilor cotcari.

Charles-Pierre Baudelaire - Mustrare postumaCnd vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea bruna, n fundul unei hrube de marmura si cndDrept pat si drept podoaba a trupului plapndVei capata o groapa si-o vesteda cununa;

Cnd piatra peste capu-ti sfielnic apasndSi peste soldul moale de-o lenesa minciunaDin inima-ti va stoarce vointa, vis si gndOprind pe totdeauna colinda ta nebuna;

Mormntul, bun prieten al sufletului meu- El care cu poetii de mult se sfatuieste -n nopti de nedormire ti va sopti mereu:

"Neroada curtezana, acum la ce-ti slujesteCa-n viata, ce plng mortii n-ai vrut sa ntelegi?"- Si, drept mustrare, viermii te-or roade nopti ntregi.

Charles-Pierre Baudelaire - O fantomaITENEBRELE

n vagauna trista si urtan care Dumnezeu m-a surghiunit, Si unde nici o raza n-a zmbitIar noaptea mi-este gazda mohorta,

Par un zugrav de soarta osnditPerdeaua beznei s-o picteze, oarba;Un bucatar funebru, pus sa fiarbaSi sa-si mannce inima, silit.

Din cnd n cnd, luceste, creste, -apareO stafie cu trupul minunat, Cu dulce, -orientala leganare;

Si cnd ntregul trup s-a-nfatisat, mi recunosc vedenia divina:E, neagra, EA, cea plina de lumina.

IIMIRESME

Prietene, vreodata-ai respiratCu-adnca si aleasa desfatare, Tamia care arde n altare, Sau moscul dintr-un scrin demult uitat?

E farmecul cu care te mbataAroma re-nviatului trecut;E floarea ce-o culegi ntr-un sarut, Sorbindu-i fragezimea de-altadata.

- Din parul ei, pe umeri revarsat, Jertfelnic de alcov, nmiresmat, Se raspndea un aer de savana,

Iar fragezimea trupului ei pur, nvesmntat n voal si n velur, Plutea ca un usor parfumde blana.

IIICHIPUL DIN RAM

Asa cum rama-mbraca un tablou, Dnd pret sporit desavrsitei arte, Si cum de restul lumii l desparte, nvaluindu-l ntr-un farmec nou,

Tot ce-o-nconjoara: giuvaieruri rare, Metaluri scumpe, mobila-ncrustata, Nu-ntuneca faptura-i minunata, Ci ea, ca-n cadra, mai frumoasa-apare!

Si cum i place-adesea sa se mintaCa toate-n jurul ei o ndragesc, Si-afunda-n perne trupul tineresc,

Matasea fina s-o dezmnierde goala...Si-n sprinten salt sau lunecnd domoala, Ca o maimuta mica - se alinta.

IVPORTRETUL

Se mistuie n Moarte si-n DurereVapaia care-n noi a stralucit...Din ochii care-odata mi-au zmbit, Din gura ta, balsam de mngiere,

Din revarsarea vie a luminii, Din farmecul tau n care ma scaldamCe-a mai ramas iubirii? Ce mai am?Un palid chip, nelamurite linii,

Pe care Timpul, gde-al tinetii, l sterge cu aripile-i haine, n umbra-alunecndu-l, ca pe mine.

- Dar, ucigas al Artei si al Vietii, Din gndul meu n-ai sa mi-o smulgi pe EaO, desfatarea, nemurirea mea!

Charles-Pierre Baudelaire - Ochii BerteiNu luati n seama ochii mult laudati, faimosi, Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiereMai lina ca-nserarea se tulbura si piere!Varsati asupra-mi noaptea vrajita, ochi frumosi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane, Cu magicele pesteri v-asemui ntr-adins Unde comori de nimeni stiute joaca stins, De umbre-acoperite, -n letargice mormane!

Adnci si mari sunt ochii copilei si ascund, Ca tine, Noapte-ntinsa, lungi scaparari de focCu Dorul si Credinta-mpletite la un loc, Ce, patimas ori candid, scnteie n strafund.

Charles-Pierre Baudelaire - PIERZANIAFara de preget, Dracul, cu gindu-i ma-nconjoara, Pluteste imprejuru-mi ca boarea nevazuta, l sorb si-mi simt plaminii in flacara-i amara, Umplindu-mi-i o pofta etern renceputa.

Si, cunoscnd adinca-mi iubire pentru Arta, Mi-apare-n chipul unei femei desavrsite, In suflet mi patrunde, acum deschisa poarta, Obisnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe ma alunga, Urtu-i o cmpie cu-nveninata dungaIar pasii-s grei de truda, privirile ma dor,

Vesmintele-mi sunt zdrente in singerarea ranii, Abia ma port prin rele care ma-mpart, ma vorSub arma nemiloasa a vesnicei pierzanii!

Charles-Pierre Baudelaire - PisicileSavanti severi, plecati pe luneta planetara, Ca si amanti frenetici, cnd vrsta li-e-n declin, Iubesc voinica, blnda pisica din camin, Ca ei de rebegita, ca ei de sedentara.

Prietene stiintei si voluptatii vii, Ele iubesc tacerea si-au spaima de tenebre;Le-ar folosi si Iadul la cursele-i funebre, De si-ar pleca trufia felina spre-a servi.

Visnd, ele s-asaza n nobila tinuta, Ca sfincsii ce-n deserturi contempla zarea muta, Sau dorm n pacea noptii si-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scnteieri mobile, Si pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern, Le scapara prin stranii si mistice pupile.Charles-Pierre Baudelaire - PodoabeleIubita era goala, si dupa-a mea dorintaAsupra ei pastrase sonorele podoabe, Purtndu-le cu-un aer semet, de biruinta, Ce-l au, n zile bune, a' maurilor roabe.

Risipa de metaluri si pietre, ce se-mbinaSi-n scnteieri de raze tresar n joc si cnta, ngemanarea-aceasta de sunet si luminaPrivirea mi-o vrajeste si inima mi-o-ncnta.

Culcata ntre perne, ea se lasa-ndragitaSi surdea, placndu-i cum se-nalta s-o scaldeIubirea mea tacuta, ca marea linistitaCnd vrea sa prinda tarmul n bratele ei calde.

Ma urmarea cu ochii tigroaicei mblnzite, Si ncercnd alene atragatoare poze, Dadea candoare pura lascivelor ispiteSi-un farmec nou acestor trupesti metamorfoze.

Si umerii, si bratul, si pulpele rotunde, Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;n mladierea lina a lebedei pe unde, Si pntecul, si snii - ciorchinii viei mele -

M-ademeneau mai dulce ca ngerii pierzarii, Smulgndu-mi bietul suflet din linistea adnca, Unde-l lasasem singur, pe-o culme a uitarii, Sa doarma n cristalul palatului din stnca.

Mi se parea ca-n voie, un mester desenasePe trunchiul Antiopiei un bust ca de baiat, Si mijlocul, pe solduri, usor i-l subtiase...Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!

- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, si-n odaieZaream numai caminul cum flacara-si rasfrnge, Iar focul, trimitndu-si suspinul n vapaie, Tot trupul ei de ambra i-l mbaia n snge.

Charles-Pierre Baudelaire - ReculegereCuminte fii durere, si mai ales fii calma...Ce dor ti-era de seara si seara a venitEsarfa-i violeta orasul a-nvelitDnd unora nelinisti, altora vis, sa doarma!

Si-n vreme ce o gloata de muritori, o turma, Sub bicele placerii-acest calau setos-Culege-va tristetea ntr-un festin hidos, Durere tu, da-mi mna;ramne-vom n urma,

Departe priveste cum se pleaca n haine peticitePeste balcoane-n ceruri, toti anii de ispiteIscnd de prin adncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit n pesteriSi ca un lung lintoliu ntins peste Orient, Blndetea noptii-ascult-o, iubito, cum paseste!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treciSa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti n veci!

Charles-Pierre Baudelaire - SEMPER EADEMMi-ai spus:"De unde-ti vine ciudata ntristareCe creste ca si marea pe-un tarm stncos, pustiu?"-Cnd inima culesul si-a ispravit, ne pareO boala viata.Taina aceasta toti o stiu.

E o durere simpla, deloc misterioasaSi limpede ca tine cnd rzi si lumii placi.Nu cauta degeaba, frumoasa mea curioasa!Si-acum, desi ti-i glasul att de dulce, taci!

Taci, ne-nvatato!Suflet ce nu cunoaste ceata!Copilareasca gura!Mai mult chiar dect Viatan mreji subtile Moartea adesea ne-a nchis.

Mai bine cu-o minciuna sa ma mbat, si-aleneSa ma scufund n ochii tai limpezi ca-ntr-un visSi-ncet s-adorm la umbra ce-ti aluneca din gene!

Charles-Pierre Baudelaire - Sonet de toamnaM-ai ntrebat, cu ochii tai limpezi, de cristal:Iubitul meu cel straniu ce daruri mi gaseste?-Iubito, taci! T;i-as spune ca inima-mi doresteCandoarea ce-avusese stravechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mngieri usoare, Sa nu stii niciodata cumplitu-mi nenoroc, Nici taina scrisa-n mine cu litere de foc!De patima mi-e sila si orice gnd ma doare.

Charles-Pierre Baudelaire - StrigoiulCa ngerul cu ochi hainIn patul tau am sa revin, Cu noaptea-n valurile-i moiLa snu-ti strecura-ma-voi,

Sarutul meu, frumoasa bruna, Va fi mai singur ca o lunaSi-n alintari de reci esarpeTe voi cuprinde ca un sarpe!

Cind zorii palizi vor apareVoi fi de mult o departareIar tu de chin si rugaciune.

Cum altii prin iubire-asteaptaA-ti stapini si gind si fapta, Eu vreau prin groaza-a te supune!

Charles-Pierre Baudelaire - UitareaVin` lnga mine, suflet veninos, Molatec monstru, fiara adorata !Vreau sa-mi nfasur mna-nfioratan coama parului tau greu si gros;

n rochia ta cu falduri parfumateVreau capu-ndurerat sa mi-l scufundSi ca pe-un stins buchet sa sorb profundMireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu !n somn ti voi asterne fara teamaPe trupul tau cu straluciri de-aramaUn nesfrsit sarut prelung si greu.

n patul tau, abis de desfatare, Se stinge orice gnd chinuitorSi gura ta e-un nesecat izvorDe saruturi si apriga uitare.

Robit acestui crud si drag destin, Voi asculta poruncile-i perfideSi, mucenic blajin care-si deschideEl nsusi ranile, de rvna plin,

Voi suge-otrava binecuvntata, Adormitoare-a vechilor torturi, Din vrfu-acestor sni rotunzi si durin care n-a fost suflet niciodata.

Charles-Pierre Baudelaire - Un hoitUn hoit O, suflete-aminteste- i privelistea murdara Ce-att de mult cndva ne-a umilit n diminea a-aceea cu molcom cer de vara ; Un hoit scrbos pe un prundis zvrlit,

si desfacea asemeni unei femei obscene Picioarele si, puhav de venin, Nepasator si cinic, si deschidea alene Rnjitul pntec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare Care-o cocea adnc si linistit Vrnd parca sa ntoarc Naturii creatoare Tot ce-adunase ea, dar nsutit

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata mbobocind asemeni unei flori ... Simtind ca te nabusi, ai sovait deoadata Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pntec pe care muste grase Zburau greoi cu zumzete-ascutite Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfrit de foale, Zvcnind si opintindu-se din greu Parea ca trupul iar si, umflat de-un suflu moale, Traieste nmultindu-se mereu.

Si-aceasta lume-ntr-una vuia cntnd ciudat Ca vntul sau ca apa curg toare Sau un graunte care, necontenit miscat, Se-nvrte ritmic n vnturatoare.

Aproape stearsa, forma acum nu mai era Dect un vis, o schi ce tnjeste Pe pnza si pe care artistul o reia Si doar din amintire o sfrseste.

Charles-Pierre Baudelaire - Unei creolen tara cu miresme si mngieri de soareAm cunoscut sub leasa de arbori purpurii, De unde pica lenea pe gene-n tremurare, O nobila creola cu nuri ce nu-i poti stii.

E cald si pal obrazul ei; bruna vrajitoarePastreaza-n port marire si mladieri domnesti;Si mndra ca Diana pasind la vnatoare, Zmbeste cu ochi siguri si calmi cnd o privesti.

Daca ai merge, Doamna, n tarile slavite, Pe tarmurile Senei si Loarei nverzite, Frumoasa, demna numai de feudali pereti,

Ai face ca, n taina de tnara umbrire, Sonete sa-ncolteasca n inimi de poeti, Ce s-ar tr ca negrii, robiti de-a ta privire.

Charles-Pierre Baudelaire - Unei mizerabilePicioru-ti fin ca mna-i, iar soldul mplinitAr fi de cea mai mndra din albe pizmuit;Se-ndragosteste-artistul de dulcea ta faptura;Mai negri dect pielea ti-s ochii de velura.Pe tarmul cald si-albastru ce-ti fu ursit de Zeu, Ai rostul s-aprinzi pipa stapnului mereu, Sa fie-n sticle apa si rece si-aromata, Iar zarva tntarimii, de pat ndepartata, Si cnd platanii cnta-n al diminetii ceas, De prin bazar sa cumperi banane si-ananas.Desculta, ziua-ntreaga te duci unde ti-e vrereaSi cnti n soapta arii vechi cum nu-s nicaierea;Si cnd coboara seara n mantii stacojii, Usor pe-o rogojina tu corpul ti-l mladii Si visele-ti sunt numai de colibri-mpnzite, De-a pururi, ca si tine, gingase si-nflorite.

Copila fericita, ce gnduri ti abatSa vezi pamntul Frantei de chinuri seceratSi, dndu-ti viata-n mna de marinar vnjoasa, Sa te desparti de scumpii tai tamarini de-acasa?Tu, ce pe jumatate n voal te-nvesmntezi, Aicea, zgribulita de grindini si zapezi, Cum ti vei plnge traiul de dulce libertateCnd, coapsele fiindu-ti brutal ncorsetate, Ar trebui ca cina sa-ti strngi din glod, si cum Vei vinde-al vrajei tale tulburator parfum, Cu ochiul stins vazndu-ti prin paclele murdare Cocotierii lipsa n naluciri fugare!

Charles-Pierre Baudelaire - Unei trecatoareAsurzitoare, strada n jurul meu mugea.nalta si subtire, durere maiestuoasan voalurile-i negre de doliu fastuoasaSi mndra, o femeie trecu prin fata mea.

Cu sprinten mers si zvelte picioare statuare.Eu ma-mbatam privind-o si beam, ca pe-un venin, Din ochiul ei, cer vnat de uragane plinPlacerea ce ucide si vraja care doare.

Un fulgerapoi noaptea! Faptura fara drum, Tu care cu-o privire m-ai renascut deodata, Abia n vesnicie te voi vedea de-acum?

n alte parti, departe! Trziu! Sau niciodata!Caci nu-mi cunosti cararea, nu stiu spre ce mergeai, O, tu zadarnic draga, o tu care stiai!

Charles-Pierre Baudelaire - UriasaPe vremea cnd Natura, cu vlaga ei poznasaNastea mereu ciudate fapturi si monstri noiMi-ar fi placut alaturi de-o fata uriasaSa stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

Mi-ar fi placut pe-ncetul s-o vad schimbndu-si fireaPietrosu-i trup n jocuri cumplite nflorindSa banuiesc din ceata ce-i tulbura privireaVapaile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

n voie sa cutreier magnificele-i forme, Sa urc ncet pe coama picioarelor enormeSi, vara, cnd trudita de soarele pagn

Se-ntinde pe cmpie cu minile la frunteSa dorm domol la umbra vnjosului ei snCum doarme-un sat n pace la poalele-unui munte.

Charles-Pierre Baudelaire - Vinul amantilorFrumos e azi vazduhul! Sprinteni, Fara capastru, fara pinteni, Sa ne-avntam calari pe vinSpre-un cer feeric si divin!

Ca unor ngeri arsi de jarulLungoarei, iata, n clestarulAlbastru-al diminetii vrajaMirajul ne-arunca mreaja!

Domol alunecnd mpinsiDe mult isteata volburare, De-un paralel delir cuprinsi,

O, sora mea, fara-ncetareVom alerga, scapati de rele, Spre raiul visurilor mele.

Charles-Pierre Baudelaire - ti las aceste versuri...ti las aceste versuri, iar daca al meu nume, Corabie purtata de vnturi priitoare, Ajunge-va odata la tarmuri viitoare, nsufletind pe oameni cu-n vis din alta vreme,

Sa-ti fie amintirea un basm de altadata, Un cntec spus pe-o veche si ostenita struna, Cu stihurile mele-naltndu-se-mpreuna, n tainice inele frateste-ncatusata.

- Faptura urgisita, din Iad la DumnezeuNu-i nimeni sa-ti auda strigarea dect eu.Iar tu, usoara umbra, alunecnd fugara,

Treci peste prostii care te-au socotit amara, Dispretuind gramada infama care latra, -Arhanghel cu ochi negri si inima de piatra !