Iulius Cezar- părintele imperiului romanNume:Gaius/Caesar

Prenume:Iulius

Data nasterii:13 iulie 100 î.Hr.

Data decesului:15 martie 44 î.Hr.

Sex:Masculin

Naționalitate:Romană

Ocupații: Gaius Iulius Cezar s-a născut la Roma, într-o bine-cunoscută familie de patricieni (ginta Iulia), care se presupunea că descinde din Iulus, fiul prinţului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul zeiţei Venus. Mitul spune că naşterea lui Cezar a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte puţin probabil, deoarece în acele vremuri o astfel de incizie se executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-un modest apartament al unei construcţii în Suburba, un cartier al clasei mijlocii a Romei.Mătuşa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general talentat şi totodată reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Roma la vremea respectivă, influenţa sa politică aducând averi considerabile şi familiei lui Cezar.

În 86 î.Hr., politica internă atinse un punct de ruptură. În această perioadă, politicienii romani erau, în general, divizaţi în două partide: Populares, care îl includea pe Marius, şi Optimates, care îl includea pe Lucius Cornelius Sulla. O înşiruire de dispute între cele două partide a condus la un război civil, deschizând eventual calea lui Sulla către postul de dictator. Cezar era legat de partidul lui Marius datorită conexiunilor familiale. Nu era doar nepotul lui Marius, el era şi căsătorit cu Cornelia Cinnilla, cea mai tânără fiică a lui Lucius Cornelius Cinna, care era cel mai mare simpatizant al lui Marius şi inamicul declarat al lui Sulla. Pentru a înrăutăţi situaţia, în anul 85 î.Hr., la scurt timp după ce Cezar împlineşte 15 ani, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare. Atât tatăl, cât şi Marius, i-au lăsat majoritatea proprietăţilor şi averilor deţinute lui Cezar. Astfel, când Sulla a câştigat războiul civil şi a început programul său de proscriere, Cezar, nici măcar trecut de 20 de ani, se afla într-o situaţie dificilă. Sulla i-a ordonat lui Cezar să divorţeze de Cornelia în 82

î.Hr., dar Cezar a refuzat şi a plecat prudent din Roma, pentru a se ascunde. Sulla l-a graţiat pe Cezar şi familia sa şi i-a permis să se reîntoarcă la Roma.

În ciuda graţierii oferite de Sulla, Cezar nu a rămas în Roma şi s-a îndreptat pentru satisfacerea serviciului militar în Asia şi Cilicia. Deşi încă aflat în Asia Mică, Cezar era implicat în mai multe operaţiuni militare. În 80 î.Hr., aflat încă sub comanda lui Thermus, a jucat rolul de pivot în asediul asupra Miletusului. În timpul bătăliei, Cezar a dat dovadă de atâta bravură personală pentru salvarea vieţilor legionarilor, încăt a primit mai târziu distincţia corona civica (coroana de ghindă). Distincţia era una dintre cele mai mari onoruri acordate unui non-comandant şi purtată în public, chiar şi în prezenţa membrilor Senatului Romei, toată lumea era obligată să se oprească şi să aplaude prezenţa purtătorului acesteia. La Roma, în 78 î.Hr., odată cu moartea lui Sulla, Cezar îşi începe cariera politică în Forul din Roma ca avocat, recunoscut fiind pentru calitatea sa de orator, şi pentru atitudinea sa nemiloasă în procesele împotriva foştilor guvernatori notorii pentru înşelăciune şi corupţie. Marele orator Cicero chiar comenta: „Există cineva ce are calitatea de a vorbi mai bună decât Cezar?“ Ţintind către perfecţiune în retorică, Cezar a călătorit în Rodos în 75 î.Hr. pentru studii filozofice şi oratorice sub faimosul învăţător Apollonius Molo.

În drumul spre insula greacă, Cezar a fost răpit de către piraţi cilicieni în Marea Mediterană. Când aceştia au cerut o răscumpărare de douăzeci de talenţi, acesta le-a râs în nas, spunând că nu au habar pe cine au capturat. Cezar le-a ordonat să ceară cincizeci. Aceştia au acceptat şi Cezar şi-a trimis discipolii către variate oraşe pentru a colecta banii de răscumpărare. În total, a fost reţinut pentru treizeci şi şase de zile, timp în care i-a ameninţat deseori, pe un ton ironic, că îi va crucifica. Ţinându-se de cuvânt, imediat după ce a fost rescumpărat şi pus în liberatate, Cezar a organizat o forţă navală, capturând piraţii şi fortăreaţa din insula acestora şi ucigându-i prin crucificare, ca un avertisment pentru ceialalţi piraţi.

După întoarcerea la Roma din 73 î.Hr., Cezar a fost ales ca membru al Colegiului Pontifilor. Din păcate, Cezar s-a întors la Roma în mijlocul rebeliunii sclavilor sub comanda fostului gladiator Spartacus. Senatul trimisese legiuni după legiuni pentru a rezolva situaţia, dar Spartacus ieşise învingător de fiecare dată. În 72 î.Hr., Cezar a fost ales tribun militar de către Adunările romane, primul său pas în viaţa politică. În sfârşit, în anul 71 î.Hr., Marcus Crassus s-a ridicat împotriva provocării prezentate de Spartacus. Cezar a fost unul dintre puţinii oameni care l-a sprijinit pe Crassus în încercarea de a restabili siguranţa. Senatul l-a desemnat pe Crassus pentru această cauză, iar Crassus a adunat şase legiuni noi, recrutându-l şi pe tânărul Cezar, pentru a servi ca unul dintre tribunii săi pentru slujba de avocat. După o serie de înfrângeri,

Crassus l-a învins pe Spartacus, în 71 î.Hr.. În timpul petrecut împreună, Cezar şi Crassus vor forma o prietenie care, mai târziu, îi va ajuta pe amândoi să avanseze în carieră. Însă triumful lui Cezar se va transforma în curând în dezastru.

În 69 î.Hr., Cezar devine văduv, după moartea Corneliei în încercarea de a aduce pe lume un copil, mort şi el. În acelaşi an o pierde şi pe mătuşa sa, Iulia, de care era foarte ataşat. Lider al taberei popularilor, s-a evidenţiat prin victoriile împotriva rebelilor din Spania. În împrejurările politice de la Roma, a preferat să se alieze cu Licinius Crassus şi cu Pompei (Pompeius Magnus). În aceste condiţii s-a încheiat primul triumvirat din anul 60 î.Hr.

În 59 î.Hr. a fost ales consul şi a trecut la impunerea unor reforme economice şi sociale potrivit intereselor triumvirilor. Una dintre acestea a fost cerută de Pompei: distribuirea pământurilor către veteranii armatei sale şi aprobarea politicii dusă de acesta în Orient, în timpul războiului Împotriva lui Mitridate (Mithridates) al VI-lea Eupator. Din 58 î.Hr. Cezar este numit guvernator al Galliei Cisalpine şi al Galliei Transalpine, pentru o perioadă de cinci ani. În această calitate a declanşat campania de cucerire a întregii Gallii. În S-E Galliei i-a înfrânt pe helveţi, apoi a respins atacurile suebilor germanici conduşi de Ariovist, a anexat zona Aquitaniei, i-a cucerit pe veneţi. Sub comanda sa, pentru prima dată armata romană a pătruns pe teritoriul Germaniei dar şi în Britannia. În 52 î.Hr. l-a înfrânt în marea bătălie de la Alesia pe conducătorul galilor, Vercingetorix.

La capătul războiului din Gallia (51 î.Hr.), C. şi-a terminat opera cu caracter memorialistic Commentarii de bello Gallico (“Însemnări despre războiul cu galii”). Victoriile şi ambiţia sa politică, moartea lui Crassus în 52 î.Hr. şi dorinţa lui Pompei de a ocupa o poziţie dominantă la Roma au determinat reizbucnirea războiului civil.Alături de armata sa (pe care refuzase strategic să o dizolve, deși așa îi cereau legile) Cezar a trecut râul Rubicon, graniţa dintre Italia şi Gallia Cisalpină, prilej cu care a rostit celebrele cuvinte: Alea jacta est (“Zarurile au fost aruncate”) îndreptându-se împotriva Romei. După înfrângerea lui Pompei la Pharsalos (48 î.Hr.) şi uciderea rivalului său în Egipt de către Ptolemeu al XlV-lea, Cezar. s-a deplasat la gurile Nilului, a ocupat Alexandria şi s-a implicat în războiul civil dintre Ptolemeu şi Cleopatra, de partea acesteia. Victorios la Alexandria, a instalat-o pe Cleopatra pe tronul Egiptului, apoi a pornit o expediţie de pedeapsă în Asia Mică, împotriva regelui Bosforului, Pharnaces, fiul lui Mitridate al VI-ea Eupator, care încerca să se elibereze de sub tutela Romei. La încheierea acestei expediţii, trimitea Senatului celebrul raport alcătuit din numai trei cuvinte: Veni, vidi, vici (“Am venit, am văzut, am învins”).

În 45 î.Hr., a pus capăt războiului civil, după înfrângerea ultimelor centre de rezistenţă organizate de foştii partizani ai lui Pompei, în Africa de Nord şi Spania. Practic în acel moment avea puterea unui monarh absolut, păstrând însă aparenţele republicane: concentra în mâna sa întreaga putere la Roma. Acestuia îi fuseseră atribuite toate funcţiile de conducere importante: dictator pe viaţă, tribun pe viaţă, chestor, imperator (comandant suprem al armatei), părinte al patriei, pontifex maximus. S-a înconjurat de oameni apropiaţi lui, mărind numărul senatorilor de la 600 la 900 şi acordându-le fidelilor săi diverse magistraturi, al căror număr a crescut. Toate acestea anunţau, în fapt, sfârşitul Republicii romane. Împotriva sa a fost organizat un complot al aristocraţiei senatoriale, rămasă ataşată de tradiţiile republicane. La 15 martie 44 î.Hr., în preajma organizării unei mari campanii militare împotriva parţilor, C. este asasinat în Senat de un grup de senatori conduşi de Iunius Brutus şi Cassius Longinus. Nepotul şi fiul său adoptiv, Octavian, la capătul unui nou război civil, va continua acţiunea lui Cezar şi va inaugura imperiul.