Cetatea Ciacovei nr 47

4
Anul IV Nr. 47 - Ianuarie 2009 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel Vă ai amintiţi? ... m În urmă cu patru ani, de sărbătoarea Naşterii Maicii Dom- nului Iisus Hristos, am editat primul număr al ziarului nostru. Am făcut-o oarecum stângaci din punct de vede l gra re a ficii. Treptat am deprins „meşteşugul” utilizării computerului, astfel că în prezent ziarul este editat în format mărit şi într-o prezentare grafică mult îmbunătăţită. Este expediat în format PDF (color) la 237 adrese pe internet. Site-ul www.ianosel.com unde deasemeni apare publicaţia, a fost accesat până în prezent de peste 8.500 de vizitatori. Micul nostru colectiv redacţional, ne străduim să vă prezentăm de fiecare dată, aspecte de interes şi de actualitate. Prezentăm în acelaşi timp aspecte şi evenimente din trecutul comunităţii (şi) pentru a avea un termen de ... comparaţie. Ne-am respectat cu stricteţe promisiunea făcută la început de drum, de a nu ne exprima şi a nu comenta aspecte de natură politică. Cu toate acestea, drumul parcurs nu ne-a fost întotdeauna „neted”. Unii dintre cei criticaţi, ne-au atacat prin toate modalităţile posibile. Nu ne-am abătut însă de la drumul pe care am pornit, dovedindu-se că de fiecare dată în cele relatate, am avut dreptate. Am păşit cu încredere în al patrulea an. Nu ne oprim din drum şi rămânem în continuare alături de d-voastră! Coordonatorul publicaţiei Începând cu acest număr editorial, vom prezenta imagini din trecutul nu prea îndepărtat al comunităţii noastre. Câştigător va fi de fiecare dată, cititorul care va răspunde primul la o întrebare legată de conţinutul imaginii. IMPORTANT: Câştigătorul premiului de 30 (300.000) lei trebuie să prezinte şi întreaga colecţie a ziarului „Cetatea Ciacovei”. Amănunte se pot obţine la punctele de distribuire. Răspunsul şi câştigătorul, îl veţi afla în numărul viitor al ziarului. ÎNTREBARE: Precizaţi numele a 5 dintre componenţii corului din Ciacova (prezenţi în fotografie).

description

Cetatea Ciacovei

Transcript of Cetatea Ciacovei nr 47

Anul IV Nr. 47 - Ianuarie 2009 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Vă ai amintiţi? ... m În urmă cu patru ani, de sărbătoarea Naşterii Maicii Dom-nului Iisus Hristos, am editat primul număr al ziarului nostru. Am făcut-o oarecum stângaci din punct de vede l gra re a ficii.

Treptat am deprins „meşteşugul” utilizării computerului, astfel că în prezent ziarul este editat în format mărit şi într-o prezentare grafică mult îmbunătăţită. Este expediat în format PDF (color) la 237 adrese pe internet. Site-ul www.ianosel.com unde deasemeni apare publicaţia, a fost accesat până în prezent de peste 8.500 de vizitatori. Micul nostru colectiv redacţional, ne străduim să vă prezentăm de fiecare dată, aspecte de interes şi de actualitate.

Prezentăm în acelaşi timp aspecte şi evenimente din trecutul comunităţii (şi) pentru a avea un termen de ... comparaţie. Ne-am respectat cu stricteţe promisiunea făcută la început de drum, de a nu ne exprima şi a nu comenta aspecte de natură politică. Cu toate acestea, drumul parcurs nu ne-a fost întotdeauna „neted”. Unii dintre cei criticaţi, ne-au atacat prin toate modalităţile posibile. Nu ne-am abătut însă de la drumul pe care am pornit, dovedindu-se că de fiecare dată în cele relatate, am avut dreptate. Am păşit cu încredere în al patrulea an. Nu ne oprim din drum şi rămânem în continuare alături de d-voastră!

Coordonatorul publicaţiei

Începând cu acest număr editorial, vom prezenta imagini din trecutul nu prea îndepărtat al comunităţii noastre. Câştigător va fi de fiecare dată, cititorul care va răspunde primul la o întrebare legată de conţinutul imaginii. IMPORTANT: Câştigătorul premiului de 30 (300.000) lei trebuie să prezinte şi întreaga colecţie a ziarului „Cetatea Ciacovei”. Amănunte se pot obţine la punctele de distribuire. Răspunsul şi câştigătorul, îl veţi afla în numărul viitor al ziarului.

ÎNTREBARE: Precizaţi numele a 5 dintre componenţii corului din Ciacova (prezenţi în fotografie).

CETATEA CIACOVEI pagina 2

Nu e deloc uşor să vorbeşti despre domnul profesor Nicolae Stoica. E greu să-ţi găseşti cuvintele potrivite, atunci când te referi la cineva drag, la cineva care ţi-a marcat în mod fericit copilăria şi cei mai frumoşi ani din viaţă. Domnul Stoica se identifică practic, cu istoria învăţământului ciacovean din ultima jumătate de

veac. Un adevărat simbol al lui, un veritabil model din toate punctele de vedere şi ca dascăl, şi ca om. Am ferma convingere că pentru tot ce a realizat pentru şcoala ciacoveană, ar merita cu prisosinţă titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului nostru. În modestele rânduri de mai jos, încerc să evoc cât mai obiectiv şi sintetic viaţa domnului profesor. Mi-au fost de mare ajutor memoriile pe care domnia sa mi le-a pus la dispoziţie cu multă amabilitate, în urmă cu ceva timp, drept pentru care ţin să-i mulţumesc şi pe această cale. Nicolae Stoica s-a născut la 20 septembrie 1928 în localitatea Făureşti, jud. Vâlcea, la 25 km de Drăgăşani, într-o familie de ţărani modeşti, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Preda şi Rada Stoica. În anul 1940 se rupe de meleagurile natale, fiind admis la Liceul Militar „Ferdinand I” din Craiova, iar apoi urmează cusurile Liceului Agricol din Slatina, pe care l-a absolvit în 1948. În anul 1951 satisface stagiul militar la Feteşti şi apoi urmează cursurile Şcolii Militare de ofiţeri de rezervă. În august 1953 este admis la Institutul Pedagogic din Cluj, secţia Stiinţe Naturale-Geografie. Student sârguincios şi pasionat de ceea ce învăţa, va fi mereu printre primii, ca bursier al facultăţii. Tot aici o cunoaşte pe viitoarea soţie, Marta - din Ghilad - studentă la matematică-fizică, cu care se căsătoreşte la 1 aprile 1955, la Cluj. Doamna profesoară Marta Stoica îi va fi, până la trecerea în nefiinţă (în 1999), soţie credincioasă, colegă de muncă şi sprijin de nădejde în clipele dificile ale vieţii. În toamna anului 1955 susţine examenul de stat, în urma căruia tânăra familie Stoica primeşte repartiţie la şcoala din localitatea Bârsa, jud. Arad. În anul 1956 este numit director la Şcoala cu clasele I-VIII din Denta, unde va funcţiona până în 1962. La 1 septembrie 1962 începe perioada cea mai rodnică din cariera şi din viaţa domnului profesor Stoica, odată cu transferul la „Liceul Teoretic” Ciacova. De atunci şi până prin 1996, practic - deşi se pensionează oficial în 1988 - Nicolae Stoica va fi unul dintre dascălii cei mai credincioşi, mai bine pregătiţi şi mai iubiţi, deopotrivă, ai şcolii din Ciacova. Elev fiind, aşteptam cu drag şi nerăbdare ora de geografie. Domnul profesor nu citea niciodată de pe hârtie sau din manual atunci când preda şi ştia să explice atât de bine, încât plecam de fiecare dată cu lecţia învăţată din clasă. Noi elevii, eram efectiv captivaţi de vastele sale cunoştinţe, dar mai ales de pasiunea cu care acestea ne erau prezentate. Era un om cu care îţi era drag să te întâlneşti. Avea mereu ceva interesant să îţi spună, pregătit oricând să te încurajeze şi să te binedispună cu un sfat sau cu o vorbă bună. În primăvara anului 2008, am avut marea bucurie să urcăm împreună pe Culă, domnul profesor fiind vizibil încântat de priveliştea ce o aveam în faţa ochilor, căci nimerisem o zi senină, cât şi mai ales că, în cei aproape 50 de ani de când se afla în Ciacova, nu avusese prilejul să ajungă acolo, sus, pe acoperişul oraşului. „Copile, să scrii şi

să nu uiţi niciodată că la 80 de ani, miop şi fără lanternă, domnul profesor Stoica a urcat şi a coborât, de pe Culă!” În vara anului trecut, după lungi şi chinuitoare ezitări, dl. Nicolae Stoica a plecat în Canada, la Montreal, pentru a fi alături de familie: fiul Dorin, nora Angela şi nepoţii Iulia şi Andrei. La mulţi ani cu sănătate, bucurie şi pace sufletească, domnule profesor Nicolae Stoica! Vă mulţumim acum şi întotdeauna, pentru că prin ceea ce aţi sădit în sufletele şi mintea noastră, foştii d-voastră elevi, am devenit ... oameni! Cu deosebită stimă şi respect,

Profesor Bogdan Seculici În dimineaţa zilei de 7 august 2008, l-am condus pe domnul profesor Stoica, la aeroportul din Timişoara. Avea în buzunarul hainei documentele de stabilire a rezidenţei în Canada la fiul său Dorin, pe care l-a venerat întreaga-i viaţă. A rămas în urma sa o casă tristă (pe care nu o va vinde niciodată) şi un câine credincios. Pe partea interioară a geamului uşii de la coridor, a lăsat scris cu propria-i mână, un bileţel cu următorul text:

Eu nu-mi ştiu Doamne, viitorul, Dar ştiu că e în mâna Ta. Ajută-mi să nu uit aceasta, Ca liniştit să-Ţi pot urma!

La 20 septembrie l-am sunat la telefon şi l-am felicitat cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. Era fericit. Îi erau alături, familia şi câţiva prieteni. Gestul l-am repetat cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. Le-a petrecut împreună cu cei dragi şi încă vreo trei sute de români din Montreal. M-a rugat să transmit tuturor ciacovenilor, urări de bine din partea domniei sale. Iată, o fac acum, pe această cale … . Mihai Aurel Ianoşel

CASA PĂRINTEASCĂ

Ascultaţi-mă surori pe mine, Şi voi fraţii mei ce v-am iubit: E păcat, nu-i drept şi nu e bine Să vinzi casa care te-a-ncălzit. Bani ne-ar trebui la fiecare, Toţi avem copii şi vremea-i grea, Însă cum să vinzi fereastra, oare, Cea la care maica te-aştepta?! Casa părintească nu se vinde, Nu se vinde tot ce este sfânt, Din atâtea lucruri dragi pe lume Casa părintească-i locul sfânt. Vom pleca şi noi cândva din viaţă Şi părinţii sus ne-or întreba: Ce mai face casa lor cea dragă, Cine are grijă azi de ea? …

Grigore Vieru

CETATEA CIACOVEI pagina 3

(20 ianuarie – 18 februarie) Personalitatea sa este definită de plăcerea de a munci, dublată de un sentiment al datoriei şi disciplinei foarte stricte. Este puternic ataşat de valorile materiale precum şi de activită- ţile domestice. Are multe idei bune. Este atras de tot ceea ce este vechi şi trainic. O femeie născută în acest an, este o gospodină excelentă, care tot timpul va face curăţenie, va pregăti hrana şi va aştepta să primească musafiri. În materie de sentimente, dovedeşte o mare naivitate, fiind foarte uşor de impresionat. Mintea sa este foarte organizată. Fără un obiectiv bine precizat şi o recompensă clară, este greu de obţinut ceva de la el. Este omul datoriei împlinite. Este foarte încăpăţânat în apărarea principiilor sale şi nu renunţă deloc la ideile sale. Cu abilitate poate fi influenţat, transformat, dar numai cu multă răbdare şi în timp îndelungat. Datorită insucceselor în dragoste, poate avea tendinţe spre singurătate, refugiindu-se în muncă. Este foarte mândru şi nu-i place să fie jignit, afişând în faţa celorlalţi o imagine aparent mulţumită şi nu pe cea reală. Aproape întotdeauna foloseşte o mască sub care işi ascunde sensibilitatea şi timiditatea. Când apucă să facă o promisiune sau să ia o decizie, o respectă, chiar dacă îi pare rău după aceea. Când devine nervos, este bine să vă feriţi din calea lui, deoarece distruge tot ce îi iese în cale, indiferent cât de rău îi va părea ulterior. Sănătate: Este predispus la boli ale inimii, spatelui, circulaţiei sanguine (în special varice). Este vulnerabil la schimbările de vreme şi are nervi sensibili.

bivol este autoritar şi responsabil în tot ceea ce intreprinde. Nu-şi asumă niciodată prea multe sarcini, mai multe decât poate duce. Este deosebit de tenace şi de muncitor, pentru a le duce la bună indeplinire. Consideră că în viaţă totul se obţine prin muncă şi nu prin noroc.

Firea sa caldă şi tandră, îmbogăţeşte atmosfera în familie. Îşi ţine promisiunea întotdeauna şi te poţi baza pe el.

bivol este cea mai devotată dintre femeile tuturor semnelor zodiacale. Nu există nici una mai preocupată de casă, mai gospodină, mai harnică şi mai ordonată. Îşi duce la îndeplinire toate sarcinile şi face chiar mai mult decât este necesar. Îi este devotată şi fidelă soţului şi copiilor ei. Are o fire caldă, calmă şi asigură o atmosferă familială deosebită. Are, ca şi bărbatul acestei zodii, o memorie remarcabilă, înregistrează totul cu lux de amănunte şi îşi păstrează nemulţumirile foarte mult timp.

În această perioadă, sunt frecvente cazurile de răceală şi gripă. Uneori este bine să apelăm şi la “leacurile bă-beşti” care se dovedesc a fi foarte eficiente, mai la înde-mână şi mai puţin costisi-toare decât medicamentele din farmacii. Iată aşadar câteva sugestii oferite de colaboratoarea redacţiei noastre, pe acest domeniu:

Hreanul - sinusurile congestionate şi nasul înfundat se vindecă dacă punem pe frunte 2-3 linguri de hrean ras, învelit într-o batistă. Hreanul se ţine 5-30 de minute pe frunte şi la rădăcina nasului. Cei cu o piele foarte sensibilă vor ţine mai puţin, altfel pot apărea inflamaţii. În tratamentul gripei şi al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importantă, deoarece dacă respirăm normal, pe nas, sunt evitate complicaţiile bronşice şi pulmonare. Ca tratament rapid al sinuzitei, acest leac nu are concurenţă. O cură de 5 zile în care facem această aplicaţie de 1-2 ori pe zi, elimină rapid afecţiunea.

Maghiranul - La o cană de apă clocotită se pun între o linguriţă şi jumătate şi patru linguriţe de pulbere de maghiran; se lasă vasul acoperit 15-20 de minute, după care se strecoară. Îndulcit cu miere, ceaiul se bea întotdeauna fierbinte. La 10-15 minute veţi transpira, eliminând din abundenţă toxine, în timp ce sinusurile şi căile respiratorii superioare se vor descongestiona. În cazul când gripa s-a declanşat, ceaiul se va bea numai în afara perioa-delor de febră, câte o cană la 20 - 40 de minute, timp de câteva ore.

Busuiocul - administrat tot sub formă de ceai fierbinte cu miere, revitalizează rapid organismul şi vă înviorează, ajutandu-vă de asemenea să stopaţi procesul gripal în orice fază a sa, dar mai ales în faza de debut. Se bea foarte cald, înghiţind lent, abţinându-vă să mancaţi în timpul tratamentului. O doză de şoc constă în 6-7 căni cu infuzie de busuioc îndulcit cu miere. Se bea la intervale de 15-30 de minute una de alta. Ceaiul se prepară prin punerea a 1-2 tulpini florifere de busuioc la o cană de apă clocotită şi lasarea la infuzat timp de 15 minute; dacă apare febra, se adaugă şi 1-2 linguriţe de mentă la o cană de ceai.

În horoscopul chinezesc, anul 2009 este anul Bivolului şi durează de la 26 ianuarie 2009 până

la 13 februarie 2010.

Măceşul - vitamina C naturală este unul din cele mai eficiente şi verificate remedii pentru a rezista la frig şi pentru a învinge răceala. Măceşele sunt de departe cea mai importantă sursă de vitamina C, dintre plantele cunoscute. O porţie de o linguriţă de măceşe pe zi, este mult mai eficientă decât orice pastilă vitaminizantă. Se recomandă măceşele luate în această doză în orice boală care produce febră.

Baie la picioare cu temperatură progresivă Puneţi-vă picioarele într-un lighean cu apă caldă adăugând progresiv apă fierbinte. Durata băii este de 10-15 minute. Picioarele se şterg şi se încalţă şosete groase. Baia progresivă poate fi făcută zilnic.

CETATEA CIACOVEI pagina 4

Începând din 1 ianuarie 2009, este interzis fumatul în spaţiile publice închise, fiind permis doar în camere special amenajate, ventilate şi care să nu fie spaţii de tranzit sau de acces.

Potrivit noii legi, spaţiile pentru fumat nu vor putea depăşi jumătate din suprafaţa barului sau a restaurantului. Localurile cu o suprafaţă mai mică de 100 de metri pătraţi pot alege să funcţioneze, fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează, cu condiţia ca această decizie să fie adusă la cunoştinţa publicului. Dacă proprietarii nu vor respecta noile norme, ei riscă amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei.

Din 1 ianuarie 2009, toate benzinăriile vor comercializa numai carburanţi Euro 5 şi vor renunţa la carburanţii Euro 4, companiile petroliere aliniindu-se astfel normelor directivei Parlamentului European 98/70/EC. Companiile petroliere prezente pe piaţa românească precizează că se vor alinia acestei directive europene şi că vor retrage de la vânzare carburanţii Euro 4 (România a introdus carburanţii Euro 4 din 2007, iar celelalte ţări ale UE îi comercializau din 2005). Preţul carburanţilor va evolua în funcţie de cursul valutar şi preţul carburantului pe piaţa internaţională.

Băuturile alcoolice şi ţigările, se scumpesc de la începutul acestui an, din cauza majorarii accizelor la aceste produse.

În curând amenzile vor fi mărite dacă salariul minim va creşte de la 540 la 600 de lei, punctul de amendă reprezentând 10% din valoarea acestuia.

Începând din 20 ianuarie, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, adică ROMTELECOM, RDS & RCS, ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP, etc. sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni date despre TOATE CONVORBIRILE NOASTRE TELEFONICE: de unde vorbim, cu cine vorbim, adresa apelantului şi a apelatului, cât şi durata convorbirii.

Din 1 ianuarie 2009, au fost majorate toate taxele şi impozitele pentru locuitorii oraşului Ciacova.

Ziarul „Cetatea Ciacovei” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 - 7435