Cetatea Callatis-referat-

Realizat de Cozma Elena – Loredana

Master, anul I

Patrimoniu și turism cultural

Fie că s-a numit Cerbatis sau Acervatis, Callatis, Pangalia, Mankalia sau Mangalia, poziţionarea geografică a acestui loc l-a aşezat întotdeauna în mijlocul istoriei.

Primii care s-au stabilit aici au fost tracii, întemeind aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei aşezări trace, grecii acostaţi aici vor construi cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis, faimoasă pentru prosperitatea să materială şi spirituală, dar şi pentru faimoşii cărturari pe care i-a adăpostit între zidurile ei.

Inteimeiata la sfârşitul secolului IV i.e.n., de către locuitorii Heracleei Pontice, localizată pe malul asiatic al Marii Negre, cetatea a fost botezată în amintirea pârâului Cales, care scalda pământurile metropolei Heracleea. Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea să devină într-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zonă, dar în acelaşi timp, şi una dintre cele mai bogate.

Poziţia geografică avantajoasă i-a convins imediat pe greci de oportunitatea construirii aşezării în acest loc: ieşirea la mare şi accesul la un lac de apă dulce (actualul lac Mangalia), terenurile fertile, o poziţie militară avantajoasă, toate acestea confirmau viziunea oracolului, care i-a îndrumat pe greci către acest pământ. Spre deosebire de celelalte două cetăţi, Tomis şi Histria, colonii milesiene, preponderent comerciale şi democratice, Callatis a fost singura colonie doriană, practicând agricultură şi un sistem de conducere mai degrabă oligarhic, decât democratic, unde puterea era deţinută doar de câteva familii. Chiar şi aşa, Callatis-ul a cunoscut într-un timp foarte scurt succesul. Cultura cerealelor şi comerţul maritim au fost două dintre sursele care au asigurat cetăţii un izvor nesecat de bogăţie.

O situaţie atât de înfloritoare nu avea cum să nu atragă invidia vecinilor. De-a lungul istoriei sale, cetatea a fost pusă de nenumărate ori în faţa unor asedii puternice. Însă cel care avea să o supună împreună cu aliatele sale pontice dominaţiei macedonene, a durat 5 ani, din 313 până în 308 i.e.n. Acestea au redevenit libere la moartea regelui cuceritor Lisimah, în anul 281 i.e.n. Un asediu atât de lung nu avea cum să nu-şi pună amprenta asupra aşezării, dar încă o dată, oraşul s-a refăcut repede, parcurgând rapid treptele bogăţiei materiale şi culturale.

În jurul anului 262 i.e.n. a început ridicarea cetăţii Tomis. Speriaţi de ideea concurenţei, localnicii au încercat sabotarea construcţiei, însă au cunoscut o înfrângere răsunătoare din partea flotei de război a Bizanţului, venită în ajutorul tomitanilor. Întocmai ca pasărea Phoenix, oraşul şi-a revenit la scurt timp, păstrându-se încă o vreme în fruntea cetăţilor aflate pe malul Pontului Euxin.

Perioada romană care a urmat a adus şi mai multă prosperitate oraşului, ocupând acum poziţia secundă, imediat după Tomis. Sub domnia împăraţilor Diocletian (284-305 d.Hr.), Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), apoi sub Anastasius (491-518 d.Hr.) şi Iustinian (527-565 d.Hr.), cetatea înfloreşte. Sunt construite noi edificii, este creat primul episcopat şi se reiau schimburile comerciale. Cele două cetăţi au profitat din plin de pe urma condiţiilor comerciale prielnice create de Imperiul Roman.

Viaţa culturală în cetate

Mulţi dintre locuitorii de seamă ai cetăţii, scutiţi de grijile materiale, s-au dedicat slujirii cauzei spirituale. În acea perioadă, renumitul geograf antic, Demetrios din Callatis a elaborat o documentată lucrare geografică despre Asia şi Europa, cuprinsă în 20 de cărţi. Acest spaţiu l-a inspirat şi pe dramaturgul Istros din Callatis în scrierea unei frumoase cărţi despre tragedie. Un alt erudit originar din Callatis este Satyros, care a trăit în Egipt, unde a scris o carte din care s-a mai păstrat un fragment, “Viaţa lui Euripide”. Istoricul Diogene Laerţiu vorbeşte în scrierile sale despre filozoful Heraclid (170 – 146 i.e.n.), originar din Callatis, care a trăit în Egipt, la curtea regelui Ptolomeu, timp în care a scris 6 cărţi despre succesiunea în timp a filozofilor şi despre Raţionamentul lembeutic.

Primele monezi bătute aici datează din jurul anului 300 i.e.n., erau confecţionate din argint şi aveau reprezentate pe o parte capul lui Heracles, iar pe cealaltă, simbolurile oraşului: tolba, arc, măciucă şi spice de grâu. Mai târziu, au apărut monedele din bronz, care reproduceau pe avers imaginile zeilor Dionysos, Apollon, Athena, Hermes, Demetra, iar pe revers prescurtarea numelui cetăţii, Kala sau Kalla.

Mankalia

Invazia avarilor către sfârşitul secolului V e.n. avea să pună capăt definitiv uneia dintre cele mai frumoase şi prospere cetăţi ale Pontului Euxin. Puternică cetate a devenit o simplă aşezare portuară, care şi-a păstrat pentru multă vreme aspectul părăsit. Menţionarea pe o hartă din Pisa, care datează din secolul XII, reînvie aşezarea sub numele de Pangalia sau Pancalia, echivalentul în greacă bizantina pentru “Callatis” din greacă clasică, tradus prin “cea frumoasă”. Două secole mai târziu, un călător francez, Walerand de Wawrin, pomeneşte de un port pe care îl numeşte Panguala, construit pe locul fostei cetăţi Callatis. Funcţia comercială a portului a început să pălească, iar prima menţionare a aşezării sub numele de Mankalia este făcută în 1593, de către Paolo Giorgi. Un alt explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeşte despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea.

Aici s-a găsit singurul papirus din România. Mormântul cu papirus a fost descoperit în 1959, fiind datat în secolul IV i.e.n. Interiorul mormântului este construit din blocuri de piatră cioplită, aflându-se la 1.5 metri sub nivelul solului. Se presupune că cel înmormântat aici era un om de seamă, iar lângă el a fost descoperit un papirus scris în limba greacă, primul descoperit în ţara noastră. Există o controversă legată de acest document, care imediat după descoperire a dispărut fără urmă. Din cauza climei foarte umede, practică papirusurilor a fost abandonată foarte repede de scribii vremii, acestea fiind înlocuite repede cu pergamente, mult mai rezistente în fata umezelii. Arheologii se temeau de ceea ce s-ar putea întâmpla cu papirusul, odată scos la lumină, de aceea au invitat un specialist rus să se ocupe de prelevarea acestuia şi de descifrarea lui, însă îndată ce documentul a luat contact cu lumina, s-a fărâmiţat, spulberând şi speranţele cercetătorilor de descifrare a mesajului. Însă savantul a luat papirusul cu el în Rusia, în încercarea declarată de a-l reface în laborator şi de a încerca descifrarea acestuia, însă de atunci, nu se mai ştie absolut nimic despre acest document. Anumiţi cercetori au încercat să afle câte ceva despre soarta papirusului pe cale diplomatică şi guvernamentală, însă încercările lor au rămas fără răspuns. Un arheolog roman a identificat într-o carte de istorie tipărită în Rusia un fragment despre papirusul de la Mangalia, în care se menţiona că acesta a fost salvat, însă nu a fost descifrat în totalitate.

Mangalia îşi odihneşte zidurile pe una dintre cele mai bogate moşteniri culturale, care are o valore imensă şi ale cărei implicaţii, conştientizate, ar aduce un plus de valoare acestei aşezări bătute parcă dintotdeauna, deopotrivă de vânturi, valuri şi soare. Oraşul odihneşte pe o comoară arheologică, însă puţini ştiu să trăiască minunea acestui loc binecuvântat de istorie, care a reprezentat unul dintre primele nuclee ale civilizaţiei.

Bibliografie

http://www.muzeulcallatis.ro/ http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/2621989-callatis-povestea-unei-cetati