Santana Cetatea Veche Text

1

Complexul Muzeal Arad

Sântana Cetatea Veche

memoriei arheologilor Mircea Rusu şi Egon Dörner

to the memory of the archaeologists Mircea Rusu and Egon Dörner

o fortificaţie de pământ a epocii bronzului la Mureşul de jos

a Bronze Age earthwork on the lower Mureş

3

COMPLEXUL MUZEAL ARAD

SÂNTANA CETATEA VECHE

FLORIN GOGÂLTAN VICTOR SAVA

ARAD 2010

A BRONZE AGE EARTHWORK ON THE LOWER MUREŞ

O FORTIFICAŢIE DE PĂMÂNT A EPOCII BRONZULUI LA MUREŞUL DE JOS

4

Text: Florin Gogâltan, Victor Sava

Fotografii/Photographies: Victor Sava, Florin Mărginean, Zoltán József Botha

Concept & layout: Victor Sava, Roberto Tănăsache

ISBN 978-973-0-09664-4

5

CuprinsContents

Introducere. Introduction / 8

Mureşul de jos. Cadrul fizico-geografic. Lower Mureş. Physical and geographical background / 11

Localizarea fortificaţiei. The location of the earthwork / 13

Istoricul cercetărilor. The state of research / 14

Noile cercetări. The new researches / 25, 27

Descrierea sistemului de fortificare. The description of the earthwork structure / 29

Dimensiunile estimative ale celor trei incinte. The estimate size of the three enclosures / 36

Descoperirile arheologice din jurul fortificaţiei. Archaeological discoveries around the earthwork / 39

Elemente de cronologie relativă şi absolută ale celei de-a treia incinte. Issues on relative and absolute chronology of the

third enclosure / 41

Prieteni sau duşmani. Friends or enemies / 51

Orosháza Nagytatársánc, comitat Békés, Ungaria. Orosháza Nagytatársánc, comitat Békés, Ungaria / 52



6

Munar Wolfsberg - Dealul Lupului, comuna Secusigiu, judeţul Arad, România. Munar Wolfsberg - Dealul Lupului,

Secusigiu commune, Arad County, Romania / 57



Corneşti Iarcuri, comuna Orţişoara, judeţul Timiş, România. Corneşti Iarcuri, comuna Orţişoara, judeţul Timiş,

România / 62


Istoricul cercetărilor. The state of research / 63, 62

Noile cercetări. The new researches / 67

Topolovăţu Mare Joamba, judeţul Timiş, România. Topolovăţu Mare Joamba, Timiş County, Romania / 69


Istoricul cercetărilor. The state of research / 70, 69

Noile cercetări. The new researches / 71

Câteva concluzii istorice. Several historic conclusions / 72

Mulţumiri. Acknowledgements / 80

Bibliografie. Bibliography / 83

Fotografii din timpul săpăturii de la Sântana Cetatea Veche campania 2009. Photographies taken during the excavation from

Sântana Cetatea Veche campaign 2009 / 89

8

Introducere

Săpăturile arheologice sunt singurele în măsură să ne dezvăluie un trecut despre care nu avem informaţii scrise. Arheologia nu înseamnă căutarea şi descoperirea unor comori şi cu atât mai puţin o viaţă aventuroasă precum cea a personajului de film Indiana Jones. Sperăm că nu-i vom dezamăgi pe cei cărora li se adresează în primul rând această lucrare, pasionaţii de arheologia şi istoria meleagurilor arădene, atenţionându-i că ceea ce urmează este o investigaţie ştiinţifică.

O astfel de cercetare presupune în primul rând o foarte bună cunoaştere a zonei ce urmează a fi studiată. Deplasările pe teren (periegheze), ce necesită aprobări speciale din partea Comisiei Naţionale de Arheologie, se fac în diverse perioade ale anului, pentru alegerea celui mai potrivit loc unde urmează să fie amplasată săpătura arheologică. Dacă această primă etapă nu necesită fonduri deosebite, costurile pentru întocmirea unui plan topografic, fără de care

Introduction

The archaeological excavations represent the only means of unveiling a past time not covered in written documents. Archaeology itself does not signify the search and discovery of treasures, much less the Indiana Jones type of adventurous life. We hope not to disappoint the main target audience of this work, the enthusiasts with a keen interest in the archaeology and history of Arad region, so we would like to forewarn them that this is a scientific undertaking.

Such a research requires in the first place a very solid knowledge of the surveyed area. The archaeological

field surveys, which require special authorizations from the National Archaeological Commission, are performed during different time periods of the year, in order to be able to select the best location for the archaeological site. While this first stage requires relatively little time and expenses, the costs of a topographic plan, of the utmost importance for beginning an archaeological research and later on for

Fig. 1. Harta Bazinului Carpatic cu localizarea fortificaţiei de pământ/Map of the Carpathian Basin with the localisation of the earthwork

9

nu se poate începe o cercetare arheologică şi mai apoi efectuarea unor investigaţii magnetometrice (o tehnică modernă care permite vizualizarea diverselor structuri aflate în sol), aşa cum o cer normele actuale ştiinţifice, depăşeşte deja de cele mai multe ori bugetele instituţiilor de cultură abilitate. Ce este de făcut?

Apelarea la unele fundaţii sau întocmirea unor proiecte de cercetare ce urmează a fi finanţate de către stat ar fi o rezolvare salvatoare. Din nefericire pentru noi arheologii şansele de a obţine bani sunt mici, întotdeauna existând alte domenii prioritare. O altă soluţie ar fi cooptarea unor parteneri străini, dar este posibil ca uneori deciziile să ţină cont doar de interesele celor care asigură finanţarea. Cum s-au făcut totuşi cercetări arheologice la Sântana Cetatea Veche? Aici începe adevărata aventură...

Sântana Cetatea Veche, aşa cum vom vedea, suscită de peste 200 de ani interesul unor specialişti, oameni de cultură sau chiar a unor simpli pasionaţi de vestigiile trecutului.

Mircea Barbu, regretatul arheolog arădean, scria într-un articol din presa anului 1999: această mare fortificaţie de pământ este o enigmă ce cere a fi odată desluşită. Au trecut aproape 50 de ani de când generaţii de arheologi au cunoscut cetatea de la Sântana doar prin trecerile pasagere cu trenul de la Arad la Oradea. Interesul pentru asemenea obiective a renăscut prin dezvoltarea programului Google Earth. Folosirea imaginilor surprinse de sateliţi face posibilă identificarea unor fortificaţii ale căror dimensiuni nu pot fi apreciate de la nivelul

conducting magnetometric investigations (a modern technique which enables the visualization of different structures within the soil), as requested by the applicable scientific guidelines, most of the time exceed the budgets of the appropriate cultural institutions. What can be done?

Appealing to various foundations or preparing research projects, which are to be financed by the state, may be a solution to this problem. Unfortunately, the chances for us, the archaeologists, to obtain funding are very thin, as there are always other priorities. Another solution may be engaging in partnerships with foreign entities, but there is the risk that the personal interests of the people providing the financing would prevail in the decision making process. So, how was it possible to conduct archaeological investigations at Sântana Cetatea Veche? This is where the real adventure begins ...

For more than 200 years, Sântana Cetatea Veche has aroused the interest of specialists, either scholars or simple enthusiasts of past remnants.

The late archaeologist from Arad, Mircea Barbu, wrote in an article published in 1999: this big earth fortification remains a mystery which demands to be unveiled. For almost 50 years generations of archaeologists have been observing the fortress from Sântana cursorily, on occasional train stops on the route from Arad to Oradea. The interest in such archaeological sites has been revived thanks to the development of the Google Earth software. The use of satellite images enables the identification of

10

solului. Impulsionaţi de perspectivele oferite de noile

metode ştiinţifice de investigare, un colectiv de specialişti de la Universitatea de Vest din Timişoara a decis studierea unei alte mari fortificaţii de pământ, cea de la Corneşti Iarcuri, judeţul Timiş. Acest proiect de cercetare s-a dezvoltat cu timpul prin cooptarea altor specialişti din ţară sau străinătate. Au urmat, începând cu toamna anului 2007, sondaje stratigrafice, măsurători magnetometrice şi investigaţii arheologice sistematice. Contextul istoric în care s-a ridicat o fortificaţie de dimensiunile celei de la Corneşti nu putea fi pe deplin înţeles dacă nu se apela la analogiile din epocă. În acest scop cea mai potrivită alegere a fost, bineînţeles, Cetatea Veche de la Sântana.

În paralel cu efectuarea unor cercetări de suprafaţă, apelând la sprijinul generos al colegilor de la Universitatea din Bochum (prof. dr. Tobias Kienlin) şi Universitatea de Vest din Timişoara (lect. dr. Dorel Micle), în primăvara anului 2008 s-au efectuat primele măsurători magnetometrice. Soluţia efectuării unor săpături arheologice s-a concretizat abia în primăvara anului viitor. Amplasarea unei magistrale de gaz ar fi distrus o bună porţiune din fortificaţia de pământ, ceea ce a determinat, conform legislaţiei naţionale şi europene, efectuarea de săpături arheologice preventive. Fondurile primite au asigurat suportul material pentru săpăturile de salvare desfăşurate la Cetatea Veche între 17 septembrie şi 30 noiembrie 2009. Pentru a face cunoscute cercetărilor noastre, am decis publicarea cât mai grabnică

fortifications, whose dimensions cannot be ascertained from ground level.

Encouraged by the perspectives provided by the new scientific research methods, a group of specialists from the West University from Timişoara decided to conduct a research of another great earth fortification, from Corneşti Iarcuri, Timiş County. Over time, that research project expanded due to the recruitment of other specialists from Romania or abroad. Since autumn 2007, stratigraphic samplings, magnetometric scannings and systematic archaeological investigations have been conducted. The historical background leading to the construction of a fortification of such dimensions as the Corneşti fortification, could not have been fully comprehended unless it was compared against a similar construction. Of course, Cetatea Veche, near Sântana was the best choice to this end.

The first magnetometric measurements were performed in spring 2008, concurrently with a surface survey research, thanks to the generous help of the peers from Bochum University (Prof. Dr. Tobias Kienlin) and the West University from Timişoara (Dr. Dorel Micle). The chance to perform archaeological excavations in the area became effective in the spring of the following year. The extension of a main gas pipeline would have destroyed a significant part of the earth fortification, a fact which, according to the national and European legislation, led to the initiation of preventive archaeological excavations. The allocated funds ensured the necessary material

11

a rezultatelor parţiale. Sperăm că atât specialiştii cât şi cei pasionaţi de arheologie vor aprecia efortul nostru, iar viitorul cunoaşterii ştiinţifice a cetăţii de pământ de la Sântana Cetatea Veche se va afla de acum înainte pe un făgaş mai bun.

Mureşul de jos. Cadrul fizico-geografic

Câmpia Aradului, cuprinsă între râurile Mureş şi Crişul Alb, reprezintă din punct de vedere genetic o deltă cuaternară a Mureşului, constituită la ieşirea din defileul Şoimoş-Lipova. Partea centrală, în perimetrul marcat de localităţile Socodor, Sântana, Sâmbăteni şi Arad este relativ înaltă şi orizontală, iar spre vest, după o zonă joasă cu tendinţe de înmlăştinire, urmează o porţiune de câmpie înaltă cu caracter tabular (Posea 1997, 375).

În urma numeroaselor cercetări de teren efectuate între 2007 şi 2009, dar şi cu ajutorul fotografiilor aeriene, am putut constata că amplasamentul fortificaţiei a fost ales cu mare grijă. Până la începutul secolului al XIX-lea, când au început marile lucrări de desecare şi îndiguire ale Mureşului, apele râului se revărsau în Câmpia Aradului până la aproximativ 20 km de cursul actual, aproape de sudul oraşului Sântana. Din acest punct de vedere fortificaţia era amplasată ideal, la 1,8 km de cel mai nordic braţ al Mureşului, astfel încât să fie ferită de inundaţii sau înmlăştiniri.

Din cele scrise de Sándor Márki aflăm că până în secolul al XVIII-lea întreaga zonă ar fi fost acoperită

support for the rescue excavations conducted between September 17th and November 30th, 2009. We have decided to publish the partial results as soon as possible, in order to share our research output. We hope that our efforts will be appreciated by scholars as well as archaeology enthusiasts, and that the future scientific research of the earth fortification from Sântana Cetatea Veche shall fall on a better path.

Lower Mureş. Physical and geographical background

From a genetic perspective, the Arad Plain, located between the rivers Mureş and Crişul Alb, is a quaternary delta of the Mureş River, emerged on the exit from Şoimoş-Lipova defile. The central part, limited by the settlements of Socodor, Sântana, Sâmbăteni and Arad, is relatively high and smooth, and towards the Western part, a lower marshy area is followed by a high tabular plain area (Posea 1997, 375).

Following the multiple field researches conducted between 2007 and 2009, as well as the aerial photographs, we determined that the location of the fortification had been chosen very carefully. Until the beginning of the 19th century, when the draining off and embankment of the Mureş River began, the river was flooding into the Arad Plain, on a surface up to almost 20 km far from the present day watercourse, close to the Southern part of Sântana. From this perspective, the fortification was located in the

12

cu păduri de ulm (Ulmus minor), atât de caracteristice zonelor mlăştinoase de câmpie, care au fost ulterior defrişate pentru a face loc agriculturii dar şi distruse de o ciupercă devastatoare (Marki 1882, 119). De altfel şi pe vechiul blazon al comitatului Arad este reprezentat un ulm scos din rădăcini şi susţinut de doi lei. O posibilă reconstituire a mediului ambiant din vechime este oferită de istoricul István Ferenczi: De la actualul oraş Mukacevo (din Ucraina subcarpatică) şi până la actuala capitală a Iugoslaviei timp de luni întregi se întindea o baltă, nu numai în lungul Tisei, ci şi pe cursul inferior al tuturor afluenţilor carpatici. Numai pe la jumătatea verilor uscate, apele intrau în matcă, lăsând în urmă tot anul mlaştini întinse (Ferenczi 1993, 44).

Situată la 15 km vest de Munţii Zărandului, 25 km sud-est de ieşirea Mureşului din zona muntoasă şi 1,8 km de fosta mlaştină, fortificaţia de la Sântana controla defileul Mureşului, dealurile Şiriei şi mai departe zona metaliferă a Munţilor Apuseni. Distanţa relativ mică de la fortificaţie până la ieşirea Mureşului în câmpie se putea parcurge pe jos în aproximativ 5-6 ore, traseul dus-întors putând fi acoperit pe durata unei zile de mers.

ideal place, 1.8 km far from the Northernmost river branch of Mureş, keeping it safe from floods and marshes.

According to the writings of Sándor Márki, until the 18th century the entire area was covered by elm forests

(Ulmus minor), typical of the marshy plains regions, but underwent a process of deforestation later on, to allow the development of agricultural works, and were also destroyed by a devastating fungus (Marki 1882, 119). As a matter of fact, the coat of arms of Arad County includes an uprooted elm tree, supported by two lions. One possible reconstruction of the past environment is supplied by the historian István Ferenczi: All the way from Mukacevo city (from sub-Carpathian Ukraine) to the present day capital of

Yugoslavia, for months in a row a mere was spanning alongside Tisa River and also alongside the inferior river flow of all the Carpathian tributaries. Only during the dry mid-summer time did the waters retreat within the river bed, leaving behind large marshy areas for the rest of the year (Ferenczi 1993, 44).

Located 15 km West of Zărand Mountains, 25 km South-East of the Mureş exit from the mountain region and 1.8 km far from the former marsh, the fortification from Sântana was a strategic control point of the Mureş Defile, Şiria Hills and farther away, of the metalliferous region of the Apuseni Mountains. The relatively short distance between the Mureş exit into the plain and the earthwork could be covered by foot in around 5-6 hours, the round-trip route could be covered in a day’s walk.

Fig. 2. Blazonul vechiului comitat Arad/The coat-of-arms of the old Arad County

13

Localizarea fortificaţiei

Sântana este situată la aproximativ 20 km nord-est de municipiul Arad şi la 5 km est de drumul european Arad-Oradea. Fortificaţia de pământ se găseşte la 5,8 km sud-vest de centrul oraşului Sântana, spre Zimandu Nou, pe partea stângă a şoselei care leagă cele două localităţi.

The location of the earthwork

Sântana is located at around 20 km North-East of Arad city and 5 km East of the European route Arad-Oradea. The earth fortification is located 5.8 km South-West of the centre of Sântana in the direction of Zimandu Nou, on the left side of the road between the two settlements.

Fig. 3. Imagine din satelit a fortificaţiei (sursa Google Earth)/Satellite image of the earthwork (source Google Earth)

14

Istoricul cercetărilor

Prima reprezentare a fortificaţiei apare pe hărţile topografice iosefine (denumite după împăratul Iosif al II-lea de Habsburg) de la sfârşitul secolului al XVIII-lea (1782-1785). Astfel pe harta XXIV/XXX este schiţată destul de fidel incinta mare a fortificaţei, denumită alte Schanz şi un tumul de dimensiuni impresionante amplasat la extremitatea sudică a acesteia.

Proporţiile ciclopice ale acestei fortificaţii de pământ au atras atenţia diverşilor cronicari ai ţinutului arădean încă de la începutul secolului al XIX-lea. În descrierea geografică a comitatului Arad, Gábor Fábián aminteşte la 1835: un mare, vechi val, care îngrădeşte la vreo 50 de iugăre (1 iugăr=0.57 ha), numit Földvár sau Varba (Fábián 1835, 91). Medicul István Parecz scria în 1871 despre o întinsă ridicătură de pământ în hotarul Sântanei de forma unui castru roman, care în ciuda deselor arături este încă înaltă (Parecz 1871, 8, 19). János Miletz, prezentând în 1876 monumentele istorice şi arheologice din comitatele Timiş şi Arad, remarca descoperirea în preajma valului

The state of research

The earthwork is first mentioned on the Josephine topographic maps (named this way after the emperor Joseph II of Habsburg) in the 18th century (1782-1785). Thus, the map XXIV/XXX accurately displays the largest enclosure of the earthwork, named alte Schanz and a great-sized tumulus located on the Southern end of the complex.

The cyclopean dimensions of this earthwork came under the attention of different chroniclers of Arad region ever since the 19th century. In 1835, in his geographical account of the Arad County, Gábor Fábián acknowledged: a great, old earthen vallum, enclosing around 50 iugăre (1 iugăr=0.57 ha), named Földvár or Varba (Fábián 1835, 91). The physician István Parecz wrote in 1871 about

a big mound of earth on Sântana border, shaped like a Roman castrum, which had a significant height, despite the frequent ploughing (Parecz 1871, 8, 19). During the presentation of historical and archaeological monuments from Timiş and Arad Counties in 1876, János Miletz

Fig. 4. Hartă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea cu localizarea fortificaţiei/XVIIIth century map locating the earthwork

15

de pământ de la Sântana a unor: bile de praştie din pământ ars de culoare roşiatică (Miletz 1876, 166-167).

Prima descriere mai amplă a acestui monument arheologic, însoţită de consideraţii istorice, este oferită în 1882 de către istoriograful Sándor Márki (Márki 1882, 112-121; Márki 1884, 185-194). Márki este primul care identifică această fortificaţie cu un ring avar. După fixarea poziţiei topografice a obiectivului, Márki pomeneşte faptul că incinta de formă ovală a ringului este tăiată de linia căii ferate, o treime rămânând la nord-est iar două treimi la sud-est de terasament. De asemenea mai menţionează că pe porţiunea valului circular, la nord-vest de calea ferată, în apropierea şoselei Sântana-Zimandu Nou, este aşezat un obelisc, folosit ca punct trigonometric militar. Anterior, pe harta iosefină, aici ar fi existat o Wirthshaus an der Schanz. Lui Márki nu i-a scăpat nici faptul că pe latura opusă, cea de sud-est, în afara valului circular se află o movilă numită Földvár sau Varba (Márki 1882, 112). După părerea lui Márki diametrul ringului mare ar măsura aproximativ 2 km, iar cel mic puţin peste 1 km. Suprafaţa o calculează la aproximativ 353 iugăre cadastrale, adică 203 hectare (Márki 1882, 113). În apropierea obeliscului, coama valului măsura pe atunci (1882) 4 m, iar pe fiecare latură panta corespunzătoare avea 19 m. Márki ne mai informează că şanţul exterior al valului nu se mai vede aproape deloc, în schimb şanţul interior avea dimensiuni considerabile (Márki 1882, 113).

Vorbind despre pământul ars care se poate observa pe suprafaţa ringului, Márki aminteşte că la tăierea

mentioned the discovery of sling projectiles made of reddish burned earth, next to the earthen vallum from Sântana (Miletz 1876, 166-167).

The first extensive description of that archaeological monument, accompanied by historical accounts, was made in 1882 by historian Sándor Márki (Márki 1882, 112-121; Márki 1884, 185-194). Márki was the first one to identify this earthwork as an Avar ring. After establishing the topographic layout of the site, Márki mentioned that the oval shaped enclosure of the ring was divided in two by the railway route; one third of the enclosure was on the North-East and two thirds were located on the South-East of the railway bank. He also mentioned that an obelisk, used as a military trigonometric checkpoint, was placed on the circular area of the earthen vallum, North-West of the railway, close to the road linking Sântana to Zimandu Nou. Previously, the Josephine map recorded a Wirthshaus an der Schanz on that location. Márki also noticed that on the opposite side, on the South-East, outside the circular earthen vallum, there was a mound of earth named Földvár or Varba (Márki 1882, 112). According to Márki, the big ring had around 2 km in diameter, while the small ring had a little over 1 km in diameter. The total surface area estimated by Márki summed around 353 iugăre, which is 203 ha (Márki 1882, 113). At that time (1882), the earthen vallum crest near the obelisk was 4 m high, and the slope on each side was 19 m long. Márki also informed us that the exterior ditch was not visible anymore, but the interior ditch size was considerable (Márki 1882, 113).

16

în două locuri a valului circular, cu ocazia construirii căii ferate, s-a constatat că pământul ars din interiorul valului măsura aproximativ 0,50-0,60 m grosime. Bulgări de chirpici, dar şi fragmente ceramice, au fost culese mai ales de-a lungul valului. În acelaşi an Márki a donat chirpiciul şi fragmentele ceramice colectate de la faţa locului colecţiei de antichităţi a liceului de băieţi din Arad (Barbu et alii 2002, 487, nr. crt. 133-140).

Cu toate rezervele pe care le invocă uneori, Márki atribuie fortificaţia de la Sântana avarilor. În sprijinul afirmaţiei sale se foloseşte şi de valurile de pământ ce trec pe la vest şi est de fortificaţie, considerând valul dinspre vest, numit de localnici Traianul sau Ördögárka, de provenienţă avară, iar valurile dinspre est drept şanţuri romane folosite de către avari. În expunerea sa, Márki se ocupă şi de tell-ul Dâmbul Popilor/Papokhalma/Holumb situat la 4,65 km nord-vest de fortificaţie. Descoperind pe suprafaţa acestui tell fragmente ceramice şi chirpici, Márki îl consideră drept un bastion înaintat al acestui ring avar (Márki 1882, 115-118).

Din păcate Márki nu publică în lucrarea sa fotografii, desene ale pieselor găsite ori schiţe ale fortificaţiei. Pentru a fundamenta părerea sa despre originea avară a fortificaţiei, o aseamănă cu cea de la Corneşti Iarcuri, pe care József Péch o declarase deja avară, aşa cum vom vedea mai jos (Péch 1877). Urmând metodele, cu precădere lingvistice, ale investigaţiei lui Péch, Márki operează în sprijinul teoriei sale cu presupuse toponime de origine avară ale unor localităţi

Referring to the visible burned earth on the surface of the ring, Márki reminded that cutting the circular ring in two different areas, when the railroad had been built, revealed the thickness of the burned earth inside the ring, which was 0.50-0.60 m thick. Adobe bricks, as well as pottery remnants were found along the earthen vallum. On the same year, Márki donated the adobe and the pottery collected on site to the Antiquity Collection of the Boys Highschool from Arad (Barbu et alii 2002, 487, no. 133-140).

Despite the doubts expressed from time to time, Márki assigned the earthwork from Sântana to the Avars. He supported his theory by referring to the earthen vallums stretching to the West and to the East of the earthwork. In his opinion, the Western earthen vallum, named Traianul or Ördögárka by the locals, had an Avar origin, while the Eastern earthen vallums were Roman ditches used by the Avars. Márki’s paper also talked about Dâmbul Popilor/Papokhalma/Holumb tell, located 4.65 km North-West of the fortification. The discovery of pottery fragments and adobe on the tell surface, determined Márki to record the tell as an outwork stronghold of that Avar ring (Márki 1882, 115-118).

Unfortunately, Márki didn’t include photographs in his paper, nor drawings of the artefacts or sketches of the earthwork. He supported his opinion regarding the Avar origin of the earthwork, by comparing it with the earthwork from Corneşti Iarcuri, which had already been classified as an Avar structure by József Péch, as

17

din comitatul Arad: Zimánd, Simánd, Varsánd, Zaránd. Păstrând totuşi conduita ştiinţifică afirmă că: e mai bine totuşi să mă îndepărtez de terenul alunecos al etimologiei (Márki 1882, 121).

În primul volum al monografiei sale istorice privind comitatul Arad, Márki îşi menţine părerea cu privire la originea avară a fortificaţiei de la Sântana. În această lucrare repetă în fond datele principale pe care le publicase anterior. Ca o noutate atribuie ipotetic tot avarilor şi podoabele de aur descoperite cu ocazia modificărilor de terasament ale căii ferate din anul 1888 (Márki 1892, 39-40).

Podoabele de aur fuseseră descoperite în primăvara anului 1888 de către lucrătorii ce amenajau terasamentul căii ferate Arad-Oradea. În şanţul din faţa valului aceştia au descoperit un vas din pastă grosieră, cu oase umane şi un tezaur compus din 23 de piese din aur. Alături a mai apărut un mormânt de înhumaţie, cu scheletul dispus în poziţie chircită, fără inventar. Săpăturile de salvare întreprinse de către Aurel Török au mai dezvelit un mormânt de copil şi unul de adult, fără inventar arheologic. Majoritatea pieselor din tezaur au ajuns în primă instanţă la conducerea căilor ferate, ca în cele din urmă să fie achiziţionate de Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta (Dörner 1960, 471-479; Mozsolics 1973, 208, Taf. 104-105).

De la Márki şi până la mijlocul secolului al XX-lea nici un alt specialist nu s-a mai ocupat, în mod serios, de fortificaţia de la Sântana. Cu tot îndemnul Societăţii

explained herein below (Péch 1877). Following Péch’s methods of investigation (mainly linguistic methods), Márki sustained his theory by using toponyms of Avar origin of several settlements from Arad County: Zimánd, Simánd, Varsánd, Zaránd. Nevertheless, he preserved the scientific approach and declared: it’s better to stay away from the slippery grounds of etymology (Márki 1882, 121).

Márki maintained his opinion regarding the Avar origin of the earthwork from Sântana in the first volume of his historical monograph of Arad County. Actually, he reasserted the main scientific data published previously. Additionally, he assigned the golden jewellery discovered during the 1888 railway works to the Avars, too (Márki 1892, 39-40).

The golden jewelleries were discovered in spring 1888 by the workers employed to develop the railway between Arad and Oradea. The workers found a vessel made of coarse-grained material containing human bones and a treasure consisting of 23 golden pieces. An inhumation grave was discovered nearby, containing a crouched skeleton, with no inventory. The rescue excavations undertook by Aurel Török revealed a child tomb and an adult tomb, with no archaeological inventory. The railway managing board took possession of most of the treasure pieces, but eventually they were purchased by the National Hungarian Museum from Budapest (Dörner 1960, 471-479; Mozsolics 1973, 208, Taf. 104-105).

Since Marki’s research, until the middle of the

18

arheologice de la Budapesta, adresat la 1895 conducerii Societăţii Culturale Kölcesy din Arad, nu s-a efectuat nici o săpătură arheologică în acest sit. În 1942 Constantin Daicoviciu, directorul de atunci al Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca, împreună cu Nicolae Covaciu, directorul Muzeului din Arad, au intenţionat să efectueze săpături arheologice la movilele de la Glogovăţ şi la fortificaţia de la Sântana, dar din motive financiare planul nu a mai putut fi pus în practică.

În anul 1949 Dorin Popescu, alături de colectivul şantierului arheologic însărcinat cu studiul graniţei de vest a Daciei şi traiului populaţiei barbare, şi-a propus să facă şi el săpături la ringul avar de la Sântana (Popescu et alii 1950). În urma prelungirii investigaţiilor de la Vărşand nu a mai rămas însă timp suficient şi pentru alte cercetări (Raportul Nr. 271/1952 privind Cercetările arheologice efectuate în raionul Criş, întocmit de Egon Dörner; arhiva Secţiei de Arheologie a Complexului Muzeal Arad).

middle of the 20th century, no other specialist took interest in the earthwork from Sântana. Despite the recommendation sent by the Archaeological Society from Budapest in 1895 to the Kölcesy Cultural Society from Arad, no further a r c h a e o l o g i c a l investigations were conducted on this site. In 1942, Constantin Daicoviciu, director

of the Institute of Archaeology from Cluj-Napoca, together with Nicolae Covaciu, director of the Museum from Arad, expressed their intention to conduct archaeological excavations on the Glogovăţ mounds and the earthwork from Sântana, but the plan was no longer put into practice for lack of financial resources.

In 1949, Dorin Popescu, together with the team of archaeologists in charge of studying the Western border of Dacia and the life of Barbarian population, also intended to perform archaeological diggings on the Avar ring from Sântana (Popescu et alii 1950). Unfortunately, due the delay of the excavations from Vărşand, there was not

Fig. 5. Piese de aur din tezaurul descoperit în 1888/Gold artifacts from the hoard discovered in 1888

19

Fig. 6. Solicitare a Muzeului Naţional Maghiar către conducerea căilor ferate în vederea achiziţionării tezaurului descoperit în 1888/Hungarian National Museum’ s request to the Railways Department regarding the acquisition of the hoard discovered in 1888

Fig. 7. Îndemnul Societăţii arheologice de la Budapesta către Societatea culturală Kölcesy pentru efectuarea de săpături la Sântana/The advice of the Budapest Archaeological Society for the Köl- cesy Cultural Society to carry out excavations at Sântana

20

Curentul istoriografic ce atribuia avarilor fortificaţia de la Sântana avea să se schimbe în urma unei cercetări de teren efectuate de către Egon Dörner şi Mircea Rusu în primăvara anului 1952. Din arhivele Muzeului din Arad aflăm că: În ziua de 3 mai, în colaborare cu tov. Rusu Mircea, asistent la Muzeul Academiei – Cluj, am cercetat începând de la orele 7 dimineaţa aşa-zisul „Ring Avar”, situat la 6 km S-V de comuna Sântana. După fragmentele ceramice, chirpiciu şi percutoare găsite cu ocazia diferitelor sondajii intreprinse, am ajuns la concluzia că această aşezare întărită de proporţii considerabile – diametrul cercului exterior al fortificaţiei măsurând peste 1 km! – poate fi datată din epoca bronzului, având astfel o vechime de peste 3.500 ani ... Această cetate de pământ constituită din două cercuri concentrice, cel interior necomplet înspre S-E, ambele înconjurând o ridicătură în formă de movilă, care pare a fi centrul fortificaţiei. În afara zidului exterior, format în majoritate din pământ ars, tot în direcţia S-E se află o movilă depăşind ca mărime toate celelalte – probabil un turn exterior de apărare şi observaţie. În afara fortificaţiei mai sunt două movile mai teşite, după toate probabilităţile – tumuli (Fragment din Raportul Nr. 271/1952 privind Cercetările arheologice efectuate în raionul Criş, întocmit de Egon Dörner).

Un an mai târziu, în 1953, acelaşi Egon Dörner este delegatul muzeului arădean în vederea efectuării unor noi cercetări la fortificaţia de pământ de la Sântana. Dörner era însărcinat să ia legătura cu responsabilii şantierului de construcţii C.F.R., care efectuau lucrări în raza sitului, pentru a se asigura salvarea oricăror obiecte istorice găsite cu

enough time left for other researches (Report no. 271/1952 regarding the Archaeological researches conducted in the Criş district, submitted by Egon Dörner; the archives of the Archaeology Department of the Museum Arad).

The historiographic trend ascribing the earthwork from Sântana to the Avar people was about to change, as a result of the field research conducted by Egon Dörner and Mircea Rusu in the spring of 1952. According to the archives of the Museum Arad: on May 3rd, at 7 o’clock in the morning, together with comrade Rusu Mircea, assistant at the Academy Museum – Cluj, I initiated the research of the so called „Avar Ring”, a site located 6 km South-West of Sântana. The pottery, adobe or bolts discovered during various archaeological investigations, have led us to the conclusion that this fortified settlement of such great amplitude – the diameter of the outer compound of the earthwork measures over 1 km! – may be dated back to the Bronze Age, which means over 3500 years old... This earth fortress is made out of two concentric compounds, the interior compound still unfinished on the South-East end, but both enclosing a mound, which seems to be the centre of the earthwork. Outside the outer wall made out of burned earth, to the South-East, there is an earth mound, towering over the other mounds – most probably an exterior defence and surveillance tower. Outside the earthwork two other mounds can be observed, of lower altitude, most probably – tumuli (fragment from the Report no. 271/1952 regarding the Archaeological researches conducted in the Criş District, submitted by Egon Dörner).

One year later, the same Egon Dörner was the

21

ocazia săpăturilor...(Delegaţia Nr.739/1953/Complexul Muzeal Arad). Câţiva ani mai târziu acelaşi Egon Dörner împreună cu Nicolae Kiss recuperează din spatele fostei halte C.F.R. Cetatea Veche, şase proiectile (bile) de praştie din lut care vor intra în colecţiile Muzeului din Arad (nr. inv. 13.456-13461). Alte trei asemenea piese vor ajunge în colecţia şcolii nr. 1 din Sântana (Mureşan 2007, 120, n. 5).

În acest context trebuie menţionat şi articolul lui E. Dörner privind tezaurul de aur din 1888. Este vorba de

Fig. 8. Imagine dinspre nord a incintei III/Northen view of the third enclosure

Fig. 9. Fragmente ceramice descoperite de către E. Dörner/Pottery fragments discovered by E. Dörner

delegate of the Museum Arad for carrying out new research activities on the earthwork site from Sântana. Dörner was instructed to get in contact with the people responsible for the construction site of C.F.R. (Romanian Railway Company), who were performing construction works in the vicinity of the archaeological site, in order

to ensure the rescue of any historical objects discovered during the excavations works... (Delegation No. 739/1953/Museum Arad). Several years later, Egon Dörner together with Nicolae Kiss managed

Fig. 10. Fragmente ceramice descoperite de către E. Dörner/ Pottery fragments discovered by E. Dörner

22

primul studiu care oferă informaţii detaliate cu privire la piesele găsite atunci şi care propune o încadrare cronologică pertinentă a descoperirilor – perioada târzie a epocii bronzului (Dörner 1960).

Ca urmare a noilor interpretări cronologice ale fortificaţiei de pământ, în vara anului 1963 un colectiv de arheologi, format din Mircea Rusu (Institutul de Arheologie din Cluj), Egon Dörner (Muzeul Judeţean Arad), Ivan Ordentlich şi Sever Dumitraşcu (Muzeul Ţării Crişurilor Oradea), şi-a propus o amplă sondare a sitului. Mai bine de 30 de ani rezultatele cercetărilor lor nu au fost publicate, frânturi de informaţii, privind dimesiunile fortificaţiei, descoperirile şi datarea sa, strecurându-se într-o serie de publicaţii care tratau problematica perioadei târzii a epocii bronzului din zonă (Rusu 1963, 188-189; Horedt 1967, 141, 149-150; Rusu 1969, 1298; Rusu 1973, 109, fig. 1/8; Horedt 1974, 224, nr. 19; Dörner 1976, 42-44; Rusu 1979, 119, 121, Mărghitan 1993, 35-40).

Din raportul apărut în 1996 în Ziridava, anuarul Muzeului din Arad (Rusu et alii 1996), dar şi în limba germană într-un volum omagial dedicat amintirii profesorului Kurt Horedt (Rusu et alii 1999), aflăm că în 1963 au fost trasate două secţiuni şi două casete, fără a se putea preciza suprafaţa exactă a acestora. Prima secţiune a avut ca scop investigarea sistemului de fortificare nordic al incintei B (cea mai mare, incinta III după noi), cea de-a doua a fost trasată pe valul incintei A (incinta I după noi), iar cele două casete au fost deschise tot în

to recover from behind the former C.F.R. train stop Cetatea Veche six sling-projectiles made of clay, which became part of the Museum Arad Collections (inv. no. 13.456-13461). Other three similar objects were included in the collection of Sântana School no. 1 (Mureşan 2007, 120, n. 5).

In this context, we must take into consideration the article written by Egon Dörner on the golden treasure from 1888. This is the first paper giving detailed information regarding the artefacts discovered at that time and also the first paper suggesting a relevant chronologic classification of the archaeological discoveries – late Bronze Age (Dörner 1960).

As a consequence of the new chronologic interpretation of the earthwork, in the summer of 1963, a team of archaeologists, including Mircea Rusu (the Institute of Archaeology from Cluj), Egon Dörner (The Museum of Arad County), Ivan Ordentlich and Sever Dumitraşcu (The Museum “Ţara Crişurilor” of Oradea), embarked on a large scale investigation of the site. For more than 30 years the results of their research were not published; bits of information regarding the earthwork amplitude, the discoveries and the historical dating of the site worked their way inside various publications dealing with the late Bronze Age issues of that geographical region (Rusu 1963, 188-189; Horedt 1967, 141, 149-150; Rusu 1969, 1298; Rusu 1973, 109, fig. 1/8; Horedt 1974, 224, nr. 19; Dörner 1976, 42-44; Rusu 1979, 119, 121, Mărghitan 1993, 35-40).

23

interiorul incintei A. În urma săpăturilor s-a constatat existenţa unui nivel cu materiale ce aparţine epocii timpurii a cuprului (cultura Tizsápolgar, cca. 4500 - 4300-4200 a.Chr.). De asemenea a fost descoperit şi un mormânt de înhumaţie, în poziţie chircită, aparţinând acestor comunităţi. Pe lângă materialele Tizsápolgar au apărut fragmente ceramice specifice epocii târzii a bronzului şi primei epoci a fierului (sec. XIII-X a.Chr.). În opinia lor prima fortificaţie (incinta A) a fost ridicată în prima fază a epocii fierului (Ha A1), celelalte două fiind ulterioare. În secţiunea I a fost dezvelit un alt mormânt de înhumaţie, care pe baza inventarului funerar ar fi aparţinut fazei Ha B a primei epoci a fierului. Cu toate că săpăturile din 1963 depăşeau 400 m2, tabloul cronologic şi cultural al acestui sit era departe de a fi lămurit. Autorii acestor cercetări nu au putut să exploateze informaţiile oferite de o fotografie aeriană făcută de Alexandru Ştefan în anul 1965 şi care surprindea mult mai exact toate elementele de fortificare. Ea a fost publicată abia în 1999 şi este extrem de utilă pentru reconstituirea unor realităţi din teren după 45 de ani de arături intense şi implicit de distrugere treptată a valurilor de pământ (Stefan 1999, 264, fig. 1-2).

Începând cu anii ‘60 ai secolului trecut, pe suprafaţa fortificaţiei de pământ de la Sântana au mai fost descoperite şi alte artefacte interesante, care completează imaginea noastră asupra acestui obiectiv arheologic. Astfel, în 1954 Ioan Mărinoiu a găsit, în urma unor lucrări agricole, un celt şi un fragment de seceră, care au intrat în colecţiile muzeului arădean. Tot în această perioadă

According to the report published in 1996, in Ziridava, the annual publication of the Museum Arad (Rusu et alii 1996), as well as in a German language publication, issued in memory of prof. Kurt Horedt (Rusu et alii 1999), we learned that in 1963 two trenches and two grid squares had been marked out, without any record of their exact size. The first section was aimed at studying the Northern earthwork system of enclosure B (the biggest, enclosure III), the second was traced on the earthen vallum of enclosure A (enclosure I), and the two grid squares were laid out inside the enclosure A. The excavations executed in the area unveiled the existence of a layer containing materials belonging to the Early Copper Age period (Tizsápolgar culture, around 4500 – 4300-4200 BC). It was also discovered an inhumation grave, in crouched position, belonging to those communities. Besides the Tizsápolgar materials, there were findings of ceramic artifacts specific for the late Bronze Age and early Iron Age (13th-10th century BC). In their opinion, the first earthwork (enclosure A) was raised in the first stage of the Iron Age (Ha A1), followed by the other two. Trench I uncovered another inhumation grave, and according to the grave inventory it belonged to the Ha B phase of the Early Iron Age. Regardless of the great extent of the 1963 excavation works, spread on over 400 sqm of land area, the chronological and cultural context of that site was far from being fully comprehended. The researchers were not able to explore the information supplied by the aerial photograph taken by Alexandru Ştefan in 1965,

24

a mai fost descoperit întâmplător un brâu realizat din bronz aurit, care a fost achiziţionat de Muzeul Naţional Brukhental din Sibiu (Rusu et alii 1996, 22, nota 2). În anul 1976 tractoristul Aurel Bulzea din Sântana ar fi deranjat, tot în spatele fostei halte C.F.R. Cetatea Veche, un cuptor plin (circa 200 de piese!) cu proiectile (bile)

Fig. 11. Fragmente ceramice descoperite în săpăturile din 1963/ Pottery fragments discovered in 1963’s excavation

Fig. 12. Fragmente ceramice descoperite în săpăturile din 1963/ Pottery fragments discovered in 1963’s excavation

which offered an improved image of all the earthwork elements. The photograph was published in 1999 and it was extremely useful for recomposing the land features after 45 years of intense ploughing and inherent gradual destruction of the earthen vallums (Ştefan 1999, 264, fig. 1-2).

25

de praştie din lut (Mureşan 2007, 120, n. 7, 121). Elevii cercului de istorie-arheologie de la Şcoala generală nr. 1 din Sântana, îndrumaţi de Augustin Mureşan, urmărind lucrările la un canal care a traversat fortificaţia, au salvat în 1980 mai multe obiecte: un topor din piatră găurit şi şlefuit, proiectile (bile) de praştie din lut, două râşniţe din piatră, două greutăţi de la războiul de ţesut, ceramică şi un fragment dintr-un tipar din gresie probabil pentru turnarea unor piese de harnaşament (Mureşan 2007, 120, n. 8). O altă descoperire a survenit în 1982 când Augustin Mureşan a recuperat de la un alt tractorist două brăţări decorate din bronz (Mureşan 1987). În 1997 G. Ciaciş donează Complexului Muzeal Arad şapte piese de bronz, şase fragmente de seceri şi o turtă de bronz. În timpul cercetărilor magnetometrice desfăşurate în primăvara anului 2008 a fost descoperit un pandantiv, un fragment de brâu şi un fragment de cuţit, toate confecţionate din bronz. Tot în cursul anului 2008, Lucian Mercea a găsit, în urma unor cercetări de suprafaţă, două fragmente de brâie de bronz, un fragment de tablă şi unul de bandă, tot din bronz. La începutul anului 2009, într-o cercetare efectuată de acelaşi Lucian Mercea, au mai fost identificate o verigă şi un fragment de pumnal din bronz.

Noile cercetări

Intenţia de a relua cercetările la fortificaţia de pământ de la Sântana, aşa cum spuneam, a început să se concretizeze în primăvara anului 2008. Specialiştilor

After the 1960s, other interesting artifacts were discovered at the earthwork from Sântana, adding the finishing touches to our present day picture of that archaeological site. Thus, in 1954, following some agricultural works carried on in that area, Ioan Mărinoiu found a socketed axe and a sickle fragment, which were included in the collections of the Museum Arad. An accidental discovery of a golden bronze belt was made in the same period, and the piece was purchased by the Bruckhental National Museum from Sibiu (Rusu et alii 1996, 22, note 2). In 1976, Aurel Bulzea, a tractor driver from Sântana, disturbed an oven filled (around 200 pieces!) with clay sling-projectiles, located behind the same former C.F.R. train stop Cetatea Veche (Mureşan 2007, 120, n. 7, 121). In 1980, the students from the History and Archaeology Club of the Secondary School no. 1 from Sântana, under the guidance of Augustin Mureşan, surveyed the construction works of a canal crossing the fortification area and rescued several objects: a polished and drilled stone axe, clay sling-projectiles, two stone grinders, two loom weights, ceramic objects and a fragment of a sandstone mould, probably used for casting harness parts – tutuli (Mureşan 2007, 120, n. 8). Another discovery was made in 1982, when Augustin Mureşan retrieved two decorated bronze bracelets from another tractor driver (Mureşan 1987). In 1997 G. Ciaciş made a donation to the Museum Arad, comprising seven bronze pieces, six sickle fragments and a bronze rounded ingot. The magnetometric researches conducted in spring 2008

26

Fig. 13. Artefacte de bronz descopertire pe suprafaţa fortificaţiei/ Bronze Artifacts discovered on the surface of the earthwork

Fig. 14. Artefacte de bronz descopertire pe suprafaţa fortificaţiei/ Bronze Artifacts discovered on the surface of the earthwork

Fig. 15. Artefacte de bronz descopertite pe suprafaţa fortificaţiei/Bronze Artifacts discovered on the surface of the earthwork

27

români de la Complexul Muzeal Arad, Academia Română (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj), şi Universităţii de Vest din Timişoara, li s-a alăturat o echipă germană de la Universitatea din Bochum, cooptată în vederea efectuării unor cercetări magnetometrice. Acest tip de cercetare a dus la identificarea într-un timp relativ scurt a unor structuri, cum ar fi primele două valuri, şanţurile şi palisadele (structura defensivă a fortificaţiei), un drum situat în interiorul fortificaţiei şi numeroase construcţii de suprafaţă sau gropi.

Cercetarea arheologică din toamna anului 2009 a avut ca scop stabilirea coloanei stratigrafice a sitului, studierea sistemului de fortificare, recuperarea tuturor informaţiilor şi contextelor arheologice identificate pe sectorul ce urma a fi afectat de introducerea unei

Fig. 16. Fotografie din timpul cercetării magnetometrice/ Photography taken during the magnetometric research

revealed a pendant, a belt fragment and a knife fragment, all made of bronze. Also, surface investigations carried out by Lucian Mercea in the same year unveiled two bronze belt fragments, a tablet fragment and a band fragment made of bronze. At the beginning of 2009 the same Lucian Mercea discovered a chain link and a bronze dagger fragment.

The new researches

As mentioned earlier, the intention to resume the research of the earthwork from Sântana, began to gain shape in spring 2008. The team of Romanian specialists from Arad Museum, the Romanian Academy (the Institute of Archaeology and History of Art from Cluj) and the West University of Timişoara, was joined by a German team from the University of Bochum, invited for the purpose of conducting magnetometric scanning. In a very short period of time, that type of research led to the identification of new structures, such as the first two earthen vallums, the defence ditches and palisades (the defensive structure of the fortification), a road inside the fortification and multiple surface buildings or pits.

The goal of the archaeological research carried on in the autumn of 2009, was to establish the stratigraphic profile of the site, to study the earthwork structure, to recover all the data and archaeological context identified in the section area where the future gas pipeline was to be assembled (Hügel et alii 2010).

28

magistrale de gaz (Hügel et alii 2010). În acest scop au fost trasate trei secţiuni: S 01, S

02, S 03. Secţiunea S 01 a avut dimensiunile iniţiale de 80x4 m, fiind lărgită ulterior până la 6,50 m, în faţa şi în spatele valului de pământ. S 02 a avut iniţial aceleaşi dimensiuni cu S 03: 10x1,5 m. Pentru a dezveli în întregime complexele Cx 02 şi Cx 03 din S 02 au fost deschise două casete. În dreptul Cx 02 a fost trasată o casetă de 2,3x1 m, iar în dreptul Cx 03 o alta de 2x1 m. Dezvelirea integrală a complexului denumit de noi Cx 04, situat în secţiunea S 03, a necesitat prelungirea secţiunii cu 1,5 m şi lărgirea ei pe acest tronson cu 2 m. Întreaga suprafaţă cercetată în 2009 a fost de 453,5 m 2.

I n v e s t i g a ţ i i l e arheologice au scos la lumină sistemul de fortificare a celei de-a treia incinte. Datarea acestei cetăţi de pământ la sfârşitul epocii bronzului a fost asigurată de descoperirea în interiorul şanţului de apărare a unui vas întregibil.

To this end, three trenches were laid out: S 01, S 02, S 03. The original dimensions of S 01 were 80x4 m, but it was extended later on up to 6.50 m, in front and behind the earthen vallum. S 02 and S 03 had the same dimensions: 10x1.5 m. In order to fully reveal the archaeological complexes Cx 02 and Cx 03 from S 02, two grid squares were opened. A grid square of 2.3x1 m was delimited on top of Cx 02 and another one measuring 2x1 m on top of Cx 03. The full uncovering of the Cx 04

complex, located in S 03, required the extension of S 04 by 1.5 m in length and 2 m in width. The entire surface under investigation in 2009 reached 453.5 sqm. The archaeological researches exposed the earthwork structure of the third enclosure. The earth fortress could be assigned to the end of the Bronze Age, thanks to the discovery of a complete vessel inside the defence ditch. Additionally, the layers making up the earthen vallum unveiled Fig. 17. Planul săpăturii, campania 2009/Excavation plan, 2009 campaign

29

Pe lângă aceasta, în lentilele de pământ din care a fost realizat valul, au apărut fragmente ceramice, vase întregi şi obiecte de metal, toate aparţinând aceleiaşi perioade târzii a epocii bronzului. Cea de-a treia fortificaţie, cea mai impresionantă ca mărime de la Sântana, a suprapus o aşezare de la finalul epocii cuprului, ce poate fi atribuită aşa-numitei culturi Baden (circa 3000 a.Chr.). Pe tronsonul celor trei secţiuni au fost identificate 40 de complexe arheologice.

Descrierea sistemului de fortificare

După cum am precizat mai sus, scopul principal al cercetărilor arheologice din anul 2009 a fost acela de a sonda sistemul de apărare a celei de-a treia incinte. Pentru aceasta a fost trasată secţiunea S 01, care a tăiat valul şi şanţul. Secţiunea a fost orientată NEE-SVV. În spatele fortificaţiei, din dreptul caroului 0 şi până în dreptul caroului 33, s-a identificat un şanţ de scoatere a pământului pentru ridicarea valului, şanţ al cărei adâncime maximă a fost de 2,06 m. Ridicarea valului fortificaţiei a necesitat, pe lângă pământul scos din şanţul de apărare şi dislocarea din interiorul fortificaţiei a unei mari cantităţi de pământ.

Valul de pământ este foarte bine păstrat şi are dimensiuni impresionante: o lăţime de 26,82 m şi o înălţime 2,44 m. Modalitatea de a ridica valul a fost foarte complexă, constând din două unităţi arhitectonice. Prima este reprezentată de miezul valului, o construcţie

ceramic fragments, complete vessels and metal objects, all of them belonging to the same late Bronze Age. The third enclosure, the most ample sized structure from Sântana, overlapped a settlement from the end of the Copper Age period, which may be allocated to the so called Baden culture (around 3000 BC). Forty archaeological complexes could be identified in the archaeological corridor of the three trenches.

The description of the earthwork structure

As we mentioned in the paragraphs above, the main goal of the 2009 archaeological research activities was to investigate the defence system of the third enclosure. For this purpose, we traced trench S 01, cutting the wave and the ditch. The trench had a NEE-SWW orientation. Behind the earthwork, from grid square 0 to grid square 33, we were able to identify a ditch for earth displacement meant for raising the earthen vallum, a ditch that had a maximum depth of 2.06 m. In addition to the earth displaced from the defensive ditch, the earthen vallum elevation also required the dislocation of a large quantity of earth from inside the fortification.

The earthen vallum is very well preserved and has impressive dimensions: a width of 26.82 m and a height of 2.44 m. The method used for raising the earthen vallum was very complex, and consisted of two architectural units. The first one is the earthen vallum core, a construction with a 14 m wide baseline and a 10.40 m width on the

30

lată la bază de 14 m, iar la suprafaţă de 10,40 m. Această unitate a fost ridicată pe un pat de bârne, având rolul de fundaţie a construcţiei. Patul de bârne a fost dublat de un nivel de pietre de carieră, ambele fiind acoperite cu lentile de pământ bătut. Miezul valului, a fost îmbrăcat într-un strat de lut galben, gros de aproximativ 5 cm, care a avut rolul de a etanşeiza construcţia. Acestui miez i-au fost adăugate, înspre interiorul fortificaţiei, lentile groase de pământ bătut, cu scopul de a solidifica valul. Ele reprezintă cea de-a doua unitate constructivă.

Acolo unde ne aşteptam să găsim palisada de lemn,

Fig. 18. Valul şi rămăşiţele zidului de lut, la conturare/The earthen vallum and the remains of the wall, at the outlining

surface. This unit was raised on a wood beam bed, acting as the foundation of the structure. The beam bed was strengthened by a quarry stone layer, both being covered by battered earth. The earthen vallum core was encased in a yellow clay mantle, around 5 cm thick, intended to isolate the structure. Thick layers of battered earth were added to the earthen vallum core, towards the interior of the earthwork, in order to strengthen the earthen vallum. Those layers represent the second constructive unit.

To our surprise, the place where we were expecting to find the wooden palisade, indispensable for the

31

Fig. 19. Lentilele de pământ bătut/Subsequent loops of battered earth

Fig. 21. Vedere dinspre interior a miezului valului/Rear view of the earthen vallum core

Fig. 20. Detaliu cu miezul valului de pământ văzut dinspre interior/Rear part of the earthen vallum core-detail

Fig. 22. Profilul nordic al valului/The Northern profile of the earthen vallum

32 Fig. 23. Buştenii de la baza miezului valului/The logs

form the base of the earthen vallum core

Fig. 25.Fotografie a miezului valului/ Photography of the earthen vallum core

Fig. 24. Profilul sudic al valului/The Southern profile of the earthen vallum

33

fără de care valul nu ar fi avut rolul funcţional pentru care a fost ridicat, am avut surpriza să descoperim un zid din lut. El s-a conturat ca o grupare masivă formată din bulgări de lut ars. Structura sa a constat din trei rânduri de pari, relativ paraleli, legaţi cu nuiele, spaţiul delimitat astfel fiind umplut cu bulgări de lut (aşa cum se construiesc şi astăzi casele din chirpic). Mulţi dintre aceşti vălătuci mai păstrau încă amprenta degetelor celor care i-au frământat. Astfel a fost ridicat un zid care s-a mai păstrat pe o înălţime de circa 40 de cm şi o grosime de aproximativ 80 cm. Dacă partea interioară nu a fost finisată, lăsându-se netencuită structura de lemn, la exterior am constatat că zidul a fost lutuit de cel puţin cinci ori. Mai multe proiectile (bile) de praştie, confecţionate dintr-un lut foarte bine ars, au fost găsite in situ pe partea exterioară a zidului. Ele sugerează indubitabil că o bună parte din acesta a fost distrus de un adevărat foc de artilerie. Un incendiu violent a cuprins întreaga structură, căpătând astfel consistenţa care a făcut-o să se păstreze până astăzi.

Şanţul de apărare are o deschidere maximă de 10,20 m şi o adâncime de 2,86 m de la nivelul de amenajare. El a fost săpat în formă de V, cu latura exterioară mai

functional role of the earthen vallum, was occupied by a clay wall. The wall emerged as a solid group made of burned clay clods. Its structure consisted of three relatively parallel rows of poles, linked together with twigs. The space within that frame was filled with clay clods (similar to the present day construction method used for adobe houses). Many wattles preserved the trace of the fingers which squeezed them. That was the method used to raise the wall, which is now reduced to about 40 cm high and 80 cm thick. The interior side of the wall was not smoothed, the wooden structure being left unplastered, but the exterior side of the wall was loamed at least five times. Several sling-projectiles, made of burnt clay, were found in situ, on the outside of the wall. That was a clear and undisputable proof that a considerable portion of

the wall was destroyed by a real artillery fire. The violent fire that engulfed the entire structure rendered the wall’s density which preserved until the present day.

The defensive ditch has an opening of 10.20 m and a depth of 2.86 m from the embankment level. The ditch is a V shaped excavation, the exterior slope being steeper than the slope located at the base of the Fig. 26. Rămăşiţele arse ale zidului de lut/Burned remains of the wall

34

Fig. 27. Zidul de lut la conturare, vedere dinspre interior/The outlining of the wall, view fron inside

Fig. 28. Zidul de lut la conturare, vedere dinspre exterior/The wall at the outlining, view from outside

Fig. 30. Detaliu cu latura exterioară a zidului de lut/Detail of outer side wall

Fig. 29. Proiectile (bile) de praştie/Sling projectiles

35

Fig. 31. Valul şi şanţul de apărare ale incintei III/The earthen vallum and the defense ditch of the enclosure III

Fig. 32. Fotografie a zidului de lut/Photography of the wall

36

puţin abruptă decât cea situată spre baza valului. Fundul şanţului este de formă aproximativ ovală, fiind mai ridicat înspre interiorul fortificaţiei. Şanţul a fost săpat direct în lutul galben, până s-a atins un nivel de lut galben-roşcat nisipos. În umplutura sa au apărut fragmente ceramice, un vas întregibil, numeroase fragmente de oase umane şi un corn întreg de cervideu. Diversele lentile de pământ demonstrează că şanţul a fost puternic colmatat încă înainte de incendierea valului. Cercetările de teren, dar şi studierea diferitelor hărţi, ne-au determinat să luăm în considerare şi posibilitatea devierii în şanţul de apărare a unui curs de apă. Astăzi se mai poate observa cum incinta a III-a barează, în apropierea săpăturii noastre, o veche albie de râu, pe care am şi identificat-o de altfel arheologic în spatele valului.

Dimensiunile estimative ale celor trei incinte

Pe baza măsurătorilor efectuate pe teren, a informaţiilor oferite de fotografiile aeriene şi a datelor furnizate de programul Google Earth, am putut calcula estimativ dimesiunile celor trei fortificaţii de la Sântana Cetatea Veche. Astfel, ceea ce noi am denumit ca şi Incinta I, are o suprafaţă de 14 ha şi un perimetru de 1524 m. Incinta II acoperă o suprafaţă de aproximativ 50 ha şi un perimetru de 2860 m. Incinta III, cea mai mare, are o suprafaţă de 80 ha şi un perimetru de 3630 m. Săpăturile arheologice din 2009 au arătat că aceasta din urmă prezintă un val înalt de 2,44 m şi lat de 26,82 m. Luând aceste numere

earthen vallum. The ditch bottom area has an oval shape, slowly elevated towards the interior of the earthwork. The ditch is dug directly into the yellow clay, down to the sandy yellow-reddish layer. The filling contains ceramic fragments, a complete pot, multiple human bone fragments and a whole deer antler. The different layers of earth prove that the ditch was seriously clogged up even before burning the whole structure of the wall. The research conducted on the field, as well as the study of different maps, led us to take under consideration the possibility of a water flow being diverted into the defensive ditch. Today, we are able to see the third enclosure obstructing an old river bed, in the vicinity of our excavation, a river bed which has been identified behind the earthen vallum.

The estimate size of the three enclosures

We were able to estimate the size of the three enclosures based on the measurements performed on the field, on the information supplied by the aerial photographs and the data provided by the Google Earth software. So, the zone we labelled as Enclosure I, had a surface area of 14 ha and a perimeter of 1524 m. Enclosure II covered a surface of around 50 ha and a perimeter of 2860 m. Enclosure III, the biggest, had a surface area of 80 ha and a perimeter of 3630 m. The archaeological investigations conducted in 2009 revealed that the last enclosure mentioned above included a wave of 2.44 m

37

Fig. 33. Şanţul de apărare/ The defense ditch

Fig. 34. Şanţul de apărare/The defense ditch

38

ca dimensiuni medii pentru întreaga lungime de 3630 m a valului incintei III, ar rezulta un volum de pământ excavat de 237.550,1 m3. Pentru şanţul de apărare, dacă folosim aceleaşi dimesiuni medii surprinse în săpătură (2,86 m adâncime şi o lăţime de 10,20 m), obţinem un volum de pământ săpat de 105.894,36 m3. Pentru a suplini diferenţa de pământ necesară ridicării valului

Fig. 35. Fotografie aeriană a fortificaţiei (după Stefan 1999)/Aerial photography of the earthwork (after Stefan 1999)

high and 26.28 m wide. If we take into consideration these numbers as average measurements for the entire length of the earthen vallum of enclosure III, the displaced quantity of earth rises up to around 237,220.1 m3. In the case of the defensive ditch, if we take into consideration the average dimensions estimated during the excavation (2.86 m deep and 10.20 m wide), we obtain a volume of

39

s-a excavat în spatele acestuia. Astfel, plecând de la un calcul mediu de 2 m adâncime şi 29 m lăţime, atât cât are şanţul în săpătura noastră, rezultă un volum de 210.540 m3. Evident că aceste calcule sunt pur orientative, dar ele demonstrează o dată în plus efortul uriaş depus pentru construirea fortificaţiei incintei a III-a de la Sântana Cetatea Veche.

Descoperirile arheologice din jurul fortificaţiei

Pe lângă fortificaţia de la Cetatea Veche, în jurul localităţii Sântana au mai fost identificate de-a lungul timpului încă 17 situri arheologice. Am văzut că tell-ul de la Holumb este menţionat în literatura de specialitate încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi tratat ca fiind contemporan cu ringul avar (Márki 1882, 117-118). Numeroasele cercetări de teren efectuate aici de către Egon Dörner şi sondajul lui Sever Dumitraşcu din anul 1963 au certificat existenţa unui tell Tiszapolgár (cca. 4500 - 4300-4200 a.Chr.), precum şi a unui nivel ce poate fi atribuit perioadei mijlocii a epocii bronzului, grupului Corneşti-Crvenka (Rusu 1971, 79-80; Dumitraşcu 1975). Alte descoperiri ce aparţin epocii bronzului au fost identificate în incinta fostei ferme Trifu, situată la vest de oraş (Barbu et alii 1999, 113, pct. 3). În urma unor cercetări de suprafaţă efectuate de către Lucian Mercea şi membrii colectivului Complexului Muzeal Arad (Victor Sava, Florin Mărginean), în anul 2007 a fost descoperit la nord-vest de oraş un tell de mari dimensiuni. Ceramica găsită la

105,894.36 m3 of excavated earth. In order to make up for the lack of earth necessary to raise the earthen vallum, diggings were also carried out behind it. So, starting with an average calculation of 2 m deep and 29 m wide ditch, the measurements of the ditch during our excavations, it results a volume of 210,540 m3. Obviously, these figures are purely theoretical, but they prove once more the tremendous effort involved in constructing the third enclosure from Sântana Cetatea Veche.

Archaeological discoveries around the earthwork

Over the time, other 17 archaeological sites have been discovered in the neighbourhood of Sântana, in addition to the earthwork from Cetatea Veche. We have noted that the Holumb tell is mentioned in the specialized literature and is regarded as contemporary with the Avar ring (Márki 1882, 117-118). Multiple field research in this area conducted by Egon Dörner, as well as Sever Dumitraşcu’s test excavation in 1963 proved the existence of a Tiszapolgár tell (around 4500 - 4300-4200 BC), as well as a layer that might be assigned to the middle Bronze Age, to the Corneşti-Crvenka group (Rusu 1971, 79-80; Dumitraşcu 1975). Other archaeological discoveries from the Bronze Age were found inside the former Trifu farm, located on the West side of the town (Barbu et alii 1999, 113, pct. 3). Following several surface research made by Lucian Mercea and members of the Museum Arad (Victor Sava, Florin Mărginean), in 2007 a large scale tell

40

suprafaţă aparţine grupului Corneşti-Crvenka al culturii Vatina şi este caracteristică perioadei mijlocii a epocii bronzului (cca. 2100 – 1600-1500 a.Chr.). Confirmarea faptului că zona înconjurătoare actualei localităţi Sântana a reprezentat de-a lungul epocilor istorice un mediu propice locuirilor umane a venit în anul 2009, tot ca urmare

Fig. 36. Descoperiri arheologice în zona Sântana (sursa Google Earth)/Archaeological discoveries from Sântana area (source Google Earth)

was discovered in the North-West part of the town. The ceramic discovered at the surface belonged to the Corneşti-Crvenka group, Vatina culture and was characteristic of the middle Bronze Age period (around 2100 – 1600-1500 BC). The field research investigations carried out in 2009 also confirmed the fact that the area surrounding

41

a unor cercetări de teren. Perieghezele s-au concentrat înspre latura sud-estică a oraşului, urmând tronsonul viitoarei magistrale de gaz Sântana-Pâncota. Pornind din nord-estul fortificaţiei, pe un tronson de circa 7 km au fost identificate 11 situri arheologice. În primii 2,5 km au fost descoperite 5 situri preistorice, restul aparţin secolelor II-IV d.Chr. şi secolelor XI-XIII d.Chr. Din punct de vedere cronologic cele cinci situri preistorice pot fi atribuite epocii târzii a bronzului, fiind contemporane cu diversele faze ale fortificaţiei de la Cetatea Veche. Descoperirile din secolele II-IV d.Chr. se află la mică distanţă de necropola şi aşezarea săpată de către Egon Dörner în 1951 şi 1954 (Dörner 1960a), respectiv Mircea Barbu, Egon Dörner în 1979 (Barbu, Dörner 1980).

Elemente de cronologie relativă şi absolută ale celei de-a treia incinte

Observaţiile stratigrafice şi materialele arheologice descoperite în campania arheologică a anului 2009 permit fixarea în timp a momentului construirii, funcţionării şi mai apoi a distrugerii fortificaţiei (incintei) a III-a de la Sântana Cetatea Veche. În diversele lentile de pământ care constituie miezul valului, într-o evidentă poziţie secundară, au fost găsite fragmente ceramice care pot fi atribuite unei etape târzii a epocii bronzului. Ele au ajuns în această situaţie odată cu pământul adus pentru înălţarea viitorului val al fortificaţiei a III-a. În faţa fortificaţiei (incintei) a II-a au fost identificate urme slabe

Sântana represented a suitable environment for human dwellings throughout various historical ages. The field surveys focused on the South-East side of the town, following the lining of the future gas pipeline Sântana-Pâncota. Starting on the North-East end of the earthwork, 11 archaeological sites were discovered over a 7 km road sector. Five prehistoric sites were discovered along the first 2.5 km sector; the rest of the sites dated from 2nd-4th century AD and 10th-13th century AC. Chronologically, the five prehistoric sites might be assigned to the late Bronze Age, contemporary with the different stages of the fortification from Cetatea Veche. The archaeological findings from 2nd-4th century AD were close to the necropolis and the settlement uncovered by Egon Dörner in 1951 and 1954 (Dörner 1960a), respectively Mircea Barbu, Egon Dörner in 1979 (Barbu, Dörner 1980).

Issues on relative and absolute chronology of the third enclosure

The stratigraphic observations and the archaeological artefacts discovered during the archaeological research conducted in 2009 allowed us to pinpoint in time the building, the use and then the destruction of the third fortification (enclosure) from Sântana Cetatea Veche. Ceramic fragments that belong to the late Bronze Age were found in different layers of earth within the earthen vallum core, in a secondary position. The fragments ended up in that position with the earth

42

de locuire, iar în zona investigată de noi a funcţionat probabil şi o necropolă. Astfel în solul virgin din punct de vedere arheologic, în spatele valului III, imediat sub ultimele lentile de pământ adus, au fost identificate două

morminte. Unul de incineraţie şi al doilea de inhumaţie. Mormântul de incineraţie a avut ca inventar recipiente caracteristice bronzului târziu. Mormântul al doilea, care era deranjat, nu a fost cercetat integral aşa încât nu ne putem pronunţa încă cu privire la datarea sa. Cert este că defunctul incinerat a ajuns în pământ înainte de ridicarea

Fig. 37. Reconstituire a vaselor descoperite între lentilele valului/ Reconstruction of the vessels found betwenn the vallum loops

Fig. 38. Vas descoperit în şanţul de apărare/Vessel discovered in the defence ditch

brought in for the elevation of the future earthen vallum of the third enclosure. Several weak dwelling traces were found in front of the second enclosure, and a necropolis might have been operational in the area investigated by our team. Thus, within the sterile stratum, from an archaeological perspective, behind the third earthen vallum, immediately under the last layers of earth brought in, two graves could be identified: an incineration grave and an inhumation grave. The inventory of the incineration grave included vessels characteristic of the late Bronze Age. The second grave, which had

43

valului al III-lea, moment ce poate fi plasat cândva în bronzul târziu. Importante pentru stabilirea cronologiei relative a fortificaţiei a III-a de la Sântana Cetatea Veche sunt şi piesele de bronz (un vârf de săgeată, un ac de cusut şi un saltaleon) şi fragmentele ceramice găsite pe fundul unui curs de apă care nu mai funcţiona în momentul în care a fost ridicată fortificaţia. Este posibil ca cei doi saltaleoni şi brăţara de bronz (cu secţiunea rectangulară şi capetele ascuţite), descoperite în diversele lentile de pământ care constituie structura valului, să fi fost pierdute de cei care au participat la construirea fortificaţiei şi să nu fi provenit din aşezarea de bronz târziu de unde a fost adus pământul. Poate cele mai certe elemente de datare relativă a fortificaţiei a III-a sunt descoperirile din şanţul de apărare. În acest sens este de menţionat un vas ceramic aproape întreg care a ajuns în şanţ încă pe când

Fig. 39. Ac de cusut confecţionat din bronz/Bronze needle

Fig. 40. Vârf de săgeată confecţionat din bronz/Bronze arrowhead

been disturbed, was not fully investigated, so, for the moment, we could not determine its dating. What we do know is that the incinerated person was buried before the construction of the third earthen vallum, a moment which could be placed sometime in the late bronze period. Other important elements for establishing the relative chronology of the third enclosure from Sântana Cetatea Veche are the bronze artefacts (an arrow head, a sewing needle and a saltaleon – decorative tubules) and the ceramic fragments found on the bottom of a river bed,

no longer in use after the construction of the earthwork. The two saltaleons and the bronze bracelets (rectangular shaped, with pointed ends) discovered in different earth layers are likely to have been lost by the workers building the earthwork and may not originate from the

44

acesta funcţiona.Deocamdată nu deţinem date 14C care să permită

datarea absolută a fortificaţiei a III-a de la Sântana Cetatea Veche. Trebuie să apelăm, în acest moment, la analogii din obiective contemporane. Ne referim în primul rând la marea cetate de pământ de la Corneşti Iarcuri, judeţul Timiş, care a fost plasată între 1400 şi 1250 a.Chr.

Fig. 41. Brăţară de bronz descoperită în timpul cercetărilor de teren (2009)/Bronze bracelet found during field surveys (2009)

Fig. 42. Topor de bronz descoperit în timpul cercetărilor de teren (2009)/Bronze ax found during field surveys (2009)

late bronze settlement providing the earth. But the most reliable elements for the relative chronology of the third enclosure are discovered in the defensive ditch. One of them is a ceramic vessel that ended up in the ditch while the ditch was still operational.

For the time being we have no 14C data to allow us the absolute dating of the third enclosure from Sântana Cetatea Veche. We must use analogies with other contemporary sites. Our main reference site is the great earthwork from Corneşti Iarcuri, Timiş County, which is dated between 1400 and 1250 BC.

46

Fig. 44. Săparea valului şi înregistrarea datelor/Excavating the earthen vallum and recording the datas

Fig. 46. Săparea valului şi a zidului de lut/Excavating the earthen vallum and the wall

Fig. 45. Apus de soare văzut de pe fortificaţie/ Sunset seen from the earthwork

Fig. 43. Fotografie a secţiunii S1/Photography of trench S1

47

Fig. 47. Săparea şi curăţarea zidului de lut/Excavating and cleaning the wall

Fig. 49. Poziţionarea scării pentru fotografierea valului/Arranging the ladder in order to take pictures of the earthen vallum

Fig. 48. Pregătirea pentru fotografierea zidului de lut/Getting the wall ready for photography

48

Fig. 50. Conturarea şi numerotarea lentilelor de pământ de pe profilul nordic al valului/Outlining and labelling the earthen loops on the northern profile of the vallum

Fig. 52. Conturarea lentilelor de pământ de pe profilul sudic al şanţului de apărare/Outlining the earthen loops on the southern profile of the defence ditch

Fig. 51. Conturarea şi numerotarea lentilelor de pământ de pe profilul sudic al valului/ Outlining and labelling the earthen loops on the southern profile of the vallum

49

Fig. 53. Pregătirea pentru fotografierea şanţului de apărare/Getting ready in order to take pictures of the defence ditch

Fig. 54. O parte a echipei de cercetare, campania anului 2009/Part of the research team, campaign 2009

51

Prieteni sau duşmani

Friends or enemies

52

Cercetările arheologice moderne de pe movila de la Hisarlık (Turcia) au demonstrat că cele povestite de Homer despre Troia au un mare sâmbure de adevăr (Troia...; Troia. Archäologie eines Siedlungshügels...). O cetate înfloritoare, puternică şi mândră nu putea să nu stârnească duşmănii, dar se putea baza, de voie sau de nevoie, şi pe aliaţi fideli. Foarte probabil şi Cetatea Veche de la Sântana a făcut parte dintr-un sistem politic asemănător. Aşa cum vom vedea, ea nu este o descoperire izolată în câmpia de la Mureşul de jos; la distanţe mai mari sau mai mici, la nord sau la sud, au fost ridicate şi alte cetăţi. Cine să fi fost cei care au atacat-o şi distrus-o?

Orosháza Nagytatársánc, comitat Békés, Ungaria

Dintre descoperirile apropiate de Sântana Cetatea Veche, de pe teritoriul actual al Ungariei, am ales să consemnăm câteva informaţii cu privire la fortificaţia de pământ de la Orosháza Nagytatársánc.

The modern archaeological investigations at Hisarlık mound (Turkey) proved that Homer’s stories about Troy were close to the truth (Troy ...; Troy. Archäologie eines Siedlungshügels...). It was understandable that a flourishing, strong and proud fortress had enemies, but in times of distress it could count on its faithful allies. Most likely, Cetatea Veche from Sântana was part of a similar political system. As we are about to see, the earthwork was not isolated in the Lower Mureş Plain. Other fortresses were built in the neighbouring area, at different distances towards North or South. So who attacked and destroyed it?

Orosháza Nagytatársánc, Békés County, Hungary

As analogies to Sântana Cetatea Veche were discovered on the present day territory of Hungary, we have decided to insert here some information regarding the earthwork from Orosháza Nagytatársánc.

53


Micul oraş Orosháza se găseşte la extremitatea estică a comitatului Békés, între alte două oraşe tipice pentru câmpia de sud a Alföldu-lui: Hódmezővásárhely şi Békéscsaba. Distanţa pâna la graniţa de stat cu România este de aproape 40 de km, iar faţă de Sântana de circa 50 de km. Fortificaţia, al cărui toponim este Nagytatársánc, este amplasată la circa 10 km sud-est de Orosháza, pe partea stângă a drumului secundar ce duce spre Kaszaper.



The small town of Orosháza is placed in the South part of Békés County, between other two typical towns of the Alföld Southern plains: Hódmezővásárhely and Békéscsaba. Orosháza is situated at around 40 km from the Romanian border and nearly 50 km from Sântana. The earthwork, named Nagytatársánc, is located almost 10 km South-East of Orosháza, on the left side of the secondary road towards Kaszaper.

54


Din informaţiile oferite de János Banner, fost profesor de arheologie la Szeged şi mai apoi la Budapesta, prima menţiune a fortificaţiei de la Orosháza apare pe o hartă de la 1751 (Banner 1939, 96). Dacă pe această hartă cetatea de pământ avea o forma patrulateră, pe harta Vertics de la 1774, pe cea iosefina de la 1783, ori pe hărţile din secolul al XIX-lea ea este reprezentată mult mai aproape de realitate, sub o formă elipsoidală. La 1896, în monografia comitatului Békés (Karácsonyi 1896, 267) şi în anul următor, în istoria comitatului Cenad (Borovszky 1897, 195), fortificaţia de la Nagytatársánc, un toponim des utilizat pentru cetăţile de pământ din Ungaria, este amplasată în teritoriul localităţii Pusztafoldvár. Ulterior, Samu Szeremlei, scriind o istorie a localităţii Hódmezővásárhely, face cea mai amplă descriere a descoperirilor de la Nagytatársánc (Szeremlei 1900, 354-357, 481-486). În spiritul epocii sale, Szeremlei consideră că aici a fost capitala lui


According to the information provided by János Banner, former archaeology professor in Szeged, and then in Budapest, the earthwork from Orosháza was first mentioned on a map in 1751 (Baner 1939, 96). That map illustrated the earthwork as a rectangular shaped structure, but the Vertics map from 1774 and the Josephine map from 1783 gave a more accurate account of the earthwork, as an ellipsoidal shaped structure. In 1896, the monography of Békés County (Karácsonyi 1896, 267) and in the following year, the history of Cenad County (Borovszky 1897, 195), placed the earthwork from Nagytatársánc, a frequently

used toponym for the earth fortresses from Hungaria, on the teritorry of Pusztafoldvár. Later on, Samu Szeremlei, in his history of the locality Hódmezővásárhely, gave the most comprehensive description of the archaeological discoveries from Nagytatársánc (Szeremlei 1900, 354-357, 481-486). In compliance with the trends of that age, Szeremlei belived Fig. 56. Hartă din secolul al XIX-lea (1860-1865) cu localizarea fortificaţiei/

XIXth century map (1860-1865) with the localisation of the earthwork

55

Attila, ca mai apoi cetatea să fie locuită de principii gepizi şi de cei avari. Valul de pământ ar fi avut o lăţime de 7-10 m şi o înălţime de 2-3 m. Ing. József Herczóg va realiza pentru lucrarea lui Szeremlei un prim plan de situaţie. Conform acestuia fortificaţia era mărginită la sud-est de un vechi curs de apă, care ar fi avut legătură cu sistemul de ape Mureş-Criş prin Szárazér. Lăţimea sa maximă ar fi fost de 1800 m, iar valul, de formă semicirculară, prezenta o lungime de 3060 m. Iniţial sunt semnalate 4 porţi. Tot pentru Szeremlei, învăţătorul Antal Varga face săpături găsind un craniu trepanat, împreună cu un corn de cerb, probabil din epoca bronzului.

Singurele cercetări arheologice de la Hódmezővásárhely (de fapt Orosháza) Nagytatársánc sunt cele făcute în vara anului 1939 de către János Banner. Trebuie remarcat efortul lui Banner de a avea o fotografie aeriană a obiectivului la scara 1:4000. Pe această fotografie se poate vedea şanţul şi valul, două porţi sigure, şi una probabilă, cea mai mare având o deschidere de 25 m. Fortificaţia a fost investigată prin mai multe secţiuni. Faţă de nivelul antic valul are o înălţime de 1,52-1,55 m. Structura lor interioară nu ar fi fost din lemn şi piatră, aşa cum s-ar fi aşteptat, ci doar din lentile de pământ negru şi galben. Şantul exterior a avut o adâncime de 2,06 m de la nivelul actual de călcare, fiind săpat în formă de U. Cel de la interior era ceva mai adânc: 2,60 m. Înainte de construirea fortificaţiei, aici a existat o locuire din perioada timpurie a epocii cuprului. La 1,05 m a fost identificat sterilul din punct de vedere

that Attila’s capital had been there, and later the fortress had been settled by Gepid and Avar kings. Allegedely, the earthen vallum was 7-10 m wide and 2-3 m high. Eng. József Herczóg prepared a map scale table for Szeremlei’s paper. According to Herczóg, the earthwork was bordered on the South-East side by an old watercourse, which might have been connected to the Mureş-Criş river system via Szárazér. Its maximum width would have been 1,800 m, and the semicircular shaped earthen vallum would have been 3,060 m long. Originally, 4 gates were identified. Szeremlei was also helped by teacher Antal Varga, whose excavations revealed a skull showing evidence of trepanation and an antler, probably dating to the Bronze Age.

The only archaeological research in Hódmezővásárhely (actually Orosháza) Nagytatársánc was conducted by János Banner in the summer of 1939. We must acknowledge Banner’s effort to get an aerial photograph of the site at a scale of 1:4000. The photograph clearly showed the defensive ditch and the earthen vallum, two confirmed gates and one potential gate, the biggest gate having a 25 m opening. Several trenches were marked in order to investigate the earthwork. From the antique level, the earthen vallum was 1.52-1.55 m high. Presumably, their inner structure was not made of wood and stone, as expected, but of black and yellow earth layers. The exterior defence ditch was 2.06 m deep from the present day ground level, stretched in a U shape. The interior ditch was deeper: 2.60 m. Prior

56

arheologic. Pe lângă materialele preistorice, în şanţ a mai ieşit la iveală şi ceramică romană şi modernă. Două descoperiri ar data cetatea de aici în perioada hallstatt: un ac de bronz cu capul în forma de pecete (provenit din şantul interior de la o adâncime de 50 cm) şi un vas găsit în valul interior (Banner 1939, 105). Restul ceramicii este atipică. Tot în interiorul fortificaţiei, mai exact la ferma lui Török Balint, au fost identificate materiale aparţinând perioadei târzii a epocii bronzului şi epocii hallstattiene. Descoperirile ulterioare din zonă îl determină pe Nándor Kalicz să atribuie fortificaţia aceleiaşi perioade (Kalicz 1965, 98-99).

Cercetările mai noi se rezumă la o fotografie aeriană realizată de dr. Zoltán Czajlik de la Universitatea ELTE din Budapesta (Czajlik 2006, 73-74, 3. ábra). Pe imaginea surprinsă, de altfel de foarte bună calitate, se poate observa un val exterior, un şanţ (în imagine având culoarea neagră), un val interior ca şi zona din spatele său de unde a fost scos pământul în vederea ridicării fortificaţiei. Dimensiunile cetăţii de pământ de la Orosháza

to the earthwork, the area was occupied by a settlement belonging to the early Copper Age. The sterile stratum, from an archaeological perspective, was discovered at a depth of 1.05 m. In addition to the prehistoric materials, the ditch contained Roman and modern ceramics. The discoveries made in this area may place the earthwork in the Hallstatt period: a bronze needle with signet like head (found in the interior ditch, buried 50 cm deep) and a vessel found in the interior earthen vallum (Banner 1939, 105). The other ceramic fragments are atypical. Other artefacts belonging to the late Bronze Age and Hallstatt period were discovered inside the earthwork, too, more precisely at Török Balint’s farm. Subsequent researches determined Nándor Kalicz to assign the earthwork to

the same period (Kalicz 1965, 98-99).

Newer researches consist of an aerial photograph taken by Dr Zoltán Czajlik from the ELTE University of Budapest (Czajlik 2006, 73-74, 3. ábra). This high-quality image shows an exterior wave, a ditch (colour black in the photograph), an interior wave and the area behind it, where Fig. 57. Fotografie aeriană a fortificaţiei (după Czajlik 2006)/Aerial

photography of the earthwork (after Czajlik 2006)

57

Nagytatársánc ar fi de 124 de ha.

Munar Wolfsberg - Dealul Lupului, comunaSecusigiu, judeţul Arad, România


Pe drumul judeţean 682, ce leagă oraşele Arad de Sânicolau Mare, se trece de localitatea Sânpetru German. La circa 1 km de intersecţia care ne duce spre centrul satului, spre Munar, se poate observa, foarte aproape de şosea, pe partea dreptă, un val de pământ de formă elipsoidală.


Fortificaţia de la Munar intră pentru prima dată în atenţia autorităţilor austriece între anii 1860 şi 1865, cu ocazia întocmirii unor noi hărţi ale imperiului. Pe una dintre acestea apare reprezentată incinta a treia (cea mai mare) a cetăţii.

Primele informaţii detaliate despre acest obiectiv ne sunt oferite de arheologul şi întemeietorul muzeului din Vršac, Bodrog (Felix) Milleker, cel care la cumpăna dintre veacurile al XIX-lea şi al XX-lea a publicat în trei volume un foarte important repertoriu arheologic al Ungariei de sud (Milleker 1897; Milleker 1899; Milleker 1906). El ne informează foarte exact asupra faptului că:

the earth was dug out for the earthwork construction. The estimated area of the Orosháza Nagytatársánc earth fortress is approximately 124 ha.

Munar Wolfsberg - Dealul Lupului, Secusigiu commune, Arad County, Romania


Driving on the county road no. 682, connecting Arad and Sânicolau Mare, we pass by Sânpetru German village. About 1 km away from the crossroads leading to the village center, in the direction of Munar, we can notice a ellipsoidal shaped earthen vallum on the right side of the road.


The earthwork from Munar was taken under surveillance for the first time by the Austrian authorities between 1860 and 1865, when a new set of maps of the empire was about to be issued. One of those maps recorded the third and biggest enclosure of the earthwork.

The first detailed record of that archaeological site was provided by the archaeologist and founder of the museum from Vršac, Bodrog (Felix) Milleker, who pulished a very important, three volume, archaeological

58

Între Munar şi Sânpetru German înspre capătul de nord al şoselei care leagă aceste comune putem găsi o ridicătură de pământ de formă trapezoidală, care înspre nord atinge vadul Arăncii. Suprafaţa estimată e de 25 holde (iugăre). Partea de vest a satului Munar poartă numele de Bezdin Weingärden, iar ridicătura situată înspre sud, către Sâmpetru German, se numeşte Wolfsberg (Milleker 1906, 97). În partea nordică a ridicăturii, unde curge Aranca, şanţul e aproape nivelat. Pe latura sudică, a cărei înălţime e mai mică şi unde aşezarea avea nevoie de o apărare artificială, valul e pe alocuri înalt de 2-3 metri. Capătul de nord-est al cetăţii de pământ, urmând cursul Arancăi, merge în sus spre nord-est. La capătul de nord al părţii vestice se află intrarea sau poarta. Acolo e acum casa ciosului (paznicului) mănăstirii Bezdin şi pe acolo intră şi azi drumul căruţelor în interiorul cetăţii de pământ (Milleker 1906a, 53-54). În privinţa descoperirilor arheologice Milleker consemnează că: Dinspre Munar se pot observa numeroase urme arheologice. Astfel pe pământul lui Jost Ivan, situat spre Sânpetru German, în 1904 un inspector financiar a descoperit multe vase de lut. Au fost găsite urne negre, cu proeminenţe, iar într-una au fost descoperite obiecte

repertoire of Southern Hungaria, at the end of 19th century – begining of 20th century (Milleker 1897; Milleker 1899; Milleker 1906). He clearly stated that: Between Munar and Sânpetru German, towards the Northern end of the road that links these villages, we can find a trapezoidiform earth mound, streching North up to Aranca riffle. It has an estimate surface area of 25 holde (iugăre). The West side of the village is named Bezdin

Weingärden, and the sounthern mound, located in the direction of Sâmpetru German, is named Wolfsberg (Milleker 1906, 97). On the North side of the mound, where Aranca River flows, the ditch is almost flat. On the South side, where the mound height was smaller and an artificial defensive system was needed, the earthen vallum reaches 2-3 meters from place to place. The North-East end of the earth fortress streches upwards towards North-East, following the Aranca watercourse. On the North end of the West side we may find the entry point or the gate. Nowadays, the place is occupied by the house of the Bezdin monastery cios (guardian) and it is also the carriage road entry point inside the earth fortress (Milleker 1906a, 53-54). As far as the archaeological discoveris are concerned, Milleker

Fig. 58. Hartă din secolul al XIX-lea (1860-1865) cu localizarea fortificaţiei/XIXth century map (1860-1865) locating the earthwork

59

de bronz (Milleker 1906, 98).În perioada interbelică Ioan Lotreanu descria şi el

fortificaţia de la Munar pe care o considera a fi un ring avar: În apropiere se vede un şanţ bine păstrat, cu o lungime destul de apreciabilă care-ţi spune că odinioară a apărat o cetate. Acest şanţ merge paralel cu drumul pe o distanţă mică, apoi se depărtează pe neobservate, formând un arc şi se îndreaptă spre nord-est. Locul fostului fort e plantat astăzi cu viţă de vie în mare parte, iar restul cu legume şi cereale (Lotreanu 1935, 286).

Interesul ştiinţific pentru fortificaţia de la Munar se limitează doar la aceste două surse primare, alte lucrări preluând informaţiile existente (Childe 1929, 287; Roska 1942, 185, nr. 270). În anul 1948 Marius Moga, fostul director al Muzeului Banatului din Timişoara, face mai multe săpături în zona localităţilor Sânpetru German – Satu Mare. În colecţiile muzeului din Timişoara există un lot important de materiale care ar proveni de la Sânpetru German Mânăstirea Bezdin, caracteristice perioadei mijlocii (grupul Corneşti-Crvenka) şi târzii a epocii

wrote that: Multiple archaeological remnants from Munar can be observed. As a matter of fact, in 1904 a finacial inspector discovered several clay pots on the land of Jost Ivan, located in the direction of Sânpetru German. The findings included a black urn with protuberances, and one of them contained several bronze objects (Milleker 1906, 98).

Between the two world wars Ioan Lotreanu described the Munar earthwork as an Avar ring: Close by, you can see a very well preserved ditch, of considerable length, which leads to the assumption that once upon a time it defended a fortress. This ditch stretches along the road on a short distance, and then moves away unnoticed, following an arch

pattern towards North-East. Nowadays, the land area formerly occupied by the fortress is mostly covered with grape vine and the remaining land with vegetable and cereal crops (Lotreanu 1935, 286).

The scientific interest in the Munar earthwork was limited to these two primary sources, and the other papers simply cite the existing information (Childe 1929, 287; Roska 1942, 185, nr. 270). In 1948 Marius Moga, former director of Fig. 59. Fragmente ceramice descoperite în săpăturile lui M. Moga/

Pottery fragments discovered in M. Moga’s excavation

60

bronzului (Moga 1964, 296). Este foarte probabil ca Marius Moga să fi făcut un sondaj în cetatea de pământ de la Munar, pe care a preferat să o plaseze în perimetrul localităţii Sânpetru German (Luca 2006, 230). Kurt Horedt şi Florin Medeleţ sunt cei care lămuresc amplasamentul fortificaţiei în raza localităţii Munar (Horedt 1974, 223, nr. 14; Medeleţ, Bugilan 1987, 149-150; Barbu et alii 1999, 85-86; Luca 2005, 254; Luca 2010, 175). Cetatea de pământ de la Munar este un caz fericit, în care se poate observa momentul apariţiei şi sensul evoluţiei elitelor războinice ale epocii bronzului. Cu ocazia numeroaselor cercetări de teren efectuate în ultimii ani, am constatat că cele mai vechi descoperiri din interiorul fortificaţiei aparţin perioadei mijlocii a epocii bronzului (circa 2100-1600-1500 a.Chr.), fiind caracteristice aşa- numitului grup Corneşti-Crvenka al culturii Vatina. Acestea se concentrează doar în colţul nord-vestic al fortificaţiei şi are 0,7 ha. După cum se poate observa şi de pe o fotografie aeriană din 1965, zona reprezintă de fapt un tell fortificat cu un val şi şanţ, ce barează actuala

the Banat Museum from Timişoara, conducted several excavations in the neighbouring area of Sânpetru German – Satu Mare. The museum collections from Timişoara included an important set of objects discovered in Sânpetru German, Bezdin Monastery, specific to the middle (Corneşti-Crvenka group) and late Bronze Age. We assumed that Marius Moga made a trial excavation from the Munar

earthwork, and he chose to place it in the area of Sânpetru German (Luca 2006, 230). Kurt Horedt and Florin Medeleţ are the ones that clarified the position of the earthwork in Munar area (Horedt 1974, 223, nr. 14; Medeleţ, Bugilan 1987, 149-150; Barbu et alii 1999, 85-86; Luca 2005, 254; Luca 2010, 175).

The earthwork from Munar represents a fortunate case, as we are able to determine the emergence time and the evolutionary trend of the elite warriors of the Bronze Age. As a result of the multiple field researches carried out in the past years, we have concluded that the oldest artefacts discovered inside the earthwork belong to the middle Bronze Age (around 2100-1600-1500 BC), specific

Fig. 60. Fotografie aeriană a fortificaţiei/Aerial photography of the earthwork

61

terasă înaltă a Arancăi pe trei laturi. Odată cu perioada târzie a epocii bronzului, fortificaţia creşte considerabil în dimensiuni, acum fiind ridicate două sisteme de apărare. Cel mai impresionant val (incinta III) ajunge să închidă până la 14 hectare (Horedt 1974, 223 – 14,7 ha), iar incinta II închide o suprafaţă de 4,76 ha. O poartă mare, probabil mărginită de un turn, asigura accesul principal dinspre vest. Ceramica descoperită este asemănătoare cu cea de la Sântana Cetatea Veche, ceea ce ne îndeamnă să stabilim o relativă contemporaneitate între cele două comunităţi. Lipsa unor cercetări arheologice recente nu ne permite să avansăm deocamdată mai multe ipoteze, dar este aproape cert că cele două fortificaţii au controlat, de-o parte şi de alta, culoarul Mureşului de jos.

to the so-called Corneşti-Crvenka group, Vatina culture. These objects have been located only in the North-West corner of the earthwork, on a 0.7 ha area. But, according to an aerial photograph taken in 1965, the area is actually a tell, fortified by a earthen vallum and a defence ditch, cutting the present day high terrace of Aranca on three sides. During the late Bronze Age period the earthwork was extended considerably, and two defensive systems were constructed. The most impressive earthen vallum (enclosure III) closed in on 14 ha of land (Horedt 1974, 223 – 14,7 ha) and enclosure II closed in 4.76 ha of land. The main entry point from the West was made through a big gate, probaly adjiacent to a tower. The ceramic objects discovered here are very similar to those from Sântana Cetatea Veche, fact that led us to establish

a relative contemporaneity between the two communities. Unfortunately, the lack of more recent archaeological research doesn’t allow us to issue more hypotheses, but it is almost certain that the two earthworks were surveying the lower Mureş corridor on each side.

Fig. 61. Fotografie aeriană a fortificaţiei (anii 1990)/ Aerial photography of the earthwork (1990’s)

62

Corneşti Iarcuri, comuna Orţişoara, judeţul Timiş, România


În linie dreaptă, la circa 20 de km sud-est de cetatea de la Munar, ne întâlnim cu cea mai mare fortificaţie

Corneşti Iarcuri, Orţişoara commune, Timiş County, Romania


About 20 km South-East of the Munar earthwork, we meet the biggest earthwork in the European prehistory.

The small village of Corneşti is located on the right side of the European road E 671 Timişoara-Arad, almost 20 km North of Timişoara. The huge earthwork is placed between the settlements of Corneşti (to the South-West), Orţişoara (to the North-West), Murani (to the South-East) and Seceani (to the North-East).


The Treaty of Passarowitz, from 1718, reflected the Habsburg conquest of Banat region. The newly formed province required a thorough topographic documentation.

Consequently, between 1723 and 1725, several maps were compiled, known


63

de pământ din preistoria Europei. Micul sat Corneşti se găseşte pe partea dreaptă a drumului european E 671 Timişoara-Arad, la aproape 20 de km nord de Timişoara. Imensa fortificaţie este amplasată între localităţile Corneşti (la sud-vest), Orţişoara (la nord-vest), Murani (la sud-est) şi Seceani (la nord-est).


În 1718 tratatul de pace de la Passarowitz consemna cucerirea Banatului de către habsburgi. Pentru noua organizare a provinciei era necesară o riguroasă documentare topografică. Astfel în perioada 1723-1725 sunt întocmite o serie de hărţi, Fig. 64. Hartă din secolul al XVIII-lea (1733) cu localizarea fortificaţiei/ XVIIIth

century map (1733) marking the localisation of the earthwork

Fig. 63. Hartă din secolul al XVIII-lea (1725) cu localizarea fortificaţiei/XVIIIth century map (1725) marking the localisation of the earthwork

under the generic name of the Mercy Maps, after the name of Banat governor during those times (Medeleţ 1993, 122). The maps illustrate a double (or even triple) ellipsoidal shaped earthwork to the North of Schadan (Kriegsarchiev Wien BIXa 558), recorded under the name of Schantz Kierovatz (Kriegsarchiev Wien BIXa 555) or Schantz Klenovatz (Kriegsarchiev Wien BIXa 554) later on, in 1765 (Kriegsarchiev Wien BIXa 565). In the following years, the earthwork was recorded by almost all the maps of the Banat region.

The Avar settlement from Jadani, Timiş County

64

cunoscute generic ca şi hărţile Mercy, după numele guvernatorului de atunci al Banatului (Medeleţ 1993, 122). Pe acestea se poate observa la nord de Schadan o dublă (sau chiar triplă) fortificaţie de formă elipsoidală (Kriegsarchiev Wien BIXa 558), menţionată uneori sub denumirea de Schantz Kierovatz (Kriegsarchiev Wien BIXa 555) sau Schantz Klenovatz (Kriegsarchiev Wien BIXa 554) ca mai târziu în 1765 (Kriegsarchiev Wien BIXa 565). Ulterior fortificaţia apare pe mai toate hărţile Banatului.

Primele informaţii cu privire la aşezarea avară de la Jadani din comitatul Timiş sunt oferite de József Péch, cu ocazia unei relatări susţinute la 28 februarie 1877 în faţa Asociaţiei de istorie şi arheologie a Ungariei de sud. Ulterior ea a fost publicată în caietul al II-lea, pe acelaşi an, al

Fig. 65. Hartă din secolul al XVIII-lea (1725) cu localizarea fortificaţiei/ XVIIIth century map (1725) marking the localisation of the earthwork

Fig. 66. Hartă din secolul al XVIII-lea (1765) cu localizarea fortificaţiei/ XVIIIth century map (1725) marking the localisation of the earthwork

was first described by József Péch, in a presentation held on 28th February 1877 at the Association of History and Archaeology from Southern Hungary. Afterwards, the presentation was included in the second notebook of the publication Történelmi es Régészeti Értesitő from Timişoara, published in the same year (Péch 1877). After studying Griselini’s map, and especially Winkler’s map, Péch noticed the existence of rectangular perimeters at Jadani, probably earthen vallums of an earthwork. Another military map from 1860 showed the same findings, but the three concentric compounds were recorded under the name of Avaren Ring. The earthwork was located 2845 m North of the village. The first earthen vallum followed a circular pattern and stretched

65

publicaţiei Történelmi es Régészeti Értesitő din Timişoara (Péch 1877). Studiind harta publicată de Griselini, dar mai ales pe cea a lui Winkler, Péch a observat existenţa la Jadani a unor perimetre patrulatere, probabil valuri de pământ ale unei fortificaţii. Acest fapt i-a fost confirmat şi de harta militară din 1860, unde cele trei valuri concentrice sunt menţionate sub denumirea de Avaren Ring. Fortificaţia se găseşte la 2845 m nord de localitate, primul val fiind circular şi amplasat între două cursuri de apă. Cel de-al doilea, de formă ovală, depăşeşte cursul celor două văi, alungindu-se spre sud. Al treilea val aduce cu o formă patrulateră, ceea ce i-a şi determinat pe Griselini şi pe Winkler să îl reprezinte astfel. În privinţa dimesiunilor: teritoriul împrejmuit de primul val este de 115 holde, al doilea de 345 de holde şi al treilea de 997 de holde (Péch 1877, 51). Plasarea în epocă avară îi este sugerată de o serie de toponime din limba maghiară şi sârbă, puse în legătură cu îngrădituri. În final păstrează anumite rezerve cu privire la opiniile sale: s-ar putea să fi greşit în prezentarea făcută şi să fi tras concluzii greşite (Péch 1877, 58). Informaţiile oferite de Péch sunt reluate şi de Bodrog Milleker în cel de-al doilea volum al repertoriului său (Milleker 1899, 189-191). Prima incintă ar avea 115 iugăre (socotite la 67,5 ha după K. Horedt sau 62 ha după Fl. Medeleţ), cea de-a II-a de 345 iugăre (203 ha respectiv 198 ha), iar suprafaţa incintei a III-a era estimată la 997 iugăre (586 ha la Horedt sau 578 ha la Medeleţ).

Aşa cum am văzut mai sus şi în cele scrise de Sándor Márki, de la Péch şi până la Ioachim Miloia,

between two watercourses. The second earthen vallum, having an ellipsoidal lining, spreads beyond the two watercourses, stretching to the South. The third earthen vallum resembles a rectangular shape, which determined Griselini and Winkler to illustrate it accordingly. As far as their size is concerned: the area enclosed by the first earthen vallum was totalling 115 holde, the second earthen vallum 345 holde and the third earthen vallum 997 holde (Péch 1877, 51). He assigned the earthwork to the Avar period based on a number of toponyms of Hungarian and Serbian origin, related to the word enclosures. In the end, he did express his reticence about his opinions: I might have been mistaken in my presentation and drew the wrong conclusions (Péch 1877, 58). The data provided by Péch are cited by Bodrog Milleker in the second volume of his repertoire (Milleker 1899, 189-191). The first enclosure was estimated at 115 iugăre (equivalent with 67.5 ha according to K. Horedt or 62 ha according to Fl. Medeleţ), the second enclosure at 345 iugăre (203 ha, respectively 198 ha), and the surface of the third enclosure was estimated at 997 iugăre (586 ha according to Horedt or 578 ha according to Medeleţ).

Considering the above, as well as the writings of Sándor Márki, since Péch until Ioachim Miloia, the former director of the museum from Timişoara, the earthwork from Corneşti Iarcuri was regarded as an Avar ring. Florin Medeleţ (Medeleţ 1993, 128) suggested that the dating had been influenced by the hypothesis submitted by the scholar Francesco Griselini on the Avar origin of the earthen vallums from Banat (Griselini 1984, 223-227). The

66

fostul director al muzeului din Timişoara, cetatea de la Corneşti Iarcuri a fost considerată ca fiind un ring avar. Florin Medeleţ (Medeleţ 1993, 128) a sugerat că această atribuire a fost influenţată de ipotezele cărturarului Francesco Griselini privind originea avară a valurilor de pământ din Banat (Griselini 1984, 223-227). Tot regretatul arheolog timişorean ne informează cu lux de amănunte despre activitatea arheologică interbelică la cetatea de la Corneşti (Medeleţ 1993, 128-137). Observaţiile de teren ale lui Ioachim Miloia, dar mai ales rezultatele săpăturilor lui Marius Moga din 1939 vor plasa fortificaţia de la Iarcuri în preistorie, mai exact în epoca bronzului. Plecând de la informaţiile oferite de Bodrog Milleker, fostul profesor clujean Kurt Horedt vorbeşte despre o fortificaţie aflată la circa 3 km nord de Corneşti compusă din trei valuri, dintre care primul are o formă circulară (67,5 ha), cel de-al doilea este în formă de ou (circa 203 ha), iar valul exterior este rectangular (circa 586 ha). Fortificaţia a fost datată la sfârşitul epocii bronzului, BD-Ha A (Horedt 1974, 212, 222, nr. 8).

Efectuarea în anii ‘70 ai secolului trecut a unor fotografii aeriene ale zonei a permis realizarea unui plan al fortificaţiei de la Corneşti mult mai aproape de realitate (Rada et alii 1989). Mai mult decât atât s-a presupus existenţa unui al patrulea val, care închidea astfel o suprafaţă de aproape 1800 ha. Atât studiul hărţilor mai vechi cât şi propriile cercetări de teren din iarna anului 1989-1990 l-au determinat pe Florin Medeleţ să se îndoiască de o asemenea ipoteză: bănuiesc că aşa-

late archaeologist from Timişoara, provided a detailed description of the interwar archaeological activity on the earthwork from Corneşti (Medeleţ 1993, 128-137). The results of the field surveys of Ioachim Miloia, but most of all, the excavations results of Marius Moga, from 1939, led the dating of Iarcuri earthwork in prehistoric times, more precisely in the Bronze Age. Based on the information provided by Bodrog Milleker, the former professor from Cluj, Kurt Horedt, wrote about an earthwork located about 3 km North of Corneşti, made of three earthen vallums: the first vallum had a circular shape (67.5 ha), the second one has an egg like shape (about 203 ha), and the exterior vallum was rectangular (about 586 ha). The earthwork was dated BD-Ha A (Horedt 1974, 212, 222, nr. 8).

During the 1970s several aerial photographs of the area were taken, which helped creating a more realistic plan of the Corneşti earthwork (Rade et alii 1989). More than that, the existence of a fourth earthen vallum was suggested, which would close a surface area of 1800 ha. But, based on the study of older maps, as well as on his own field research conducted in the winter of 1989-1990, Florin Medeleţ doubted that hypothesis: I assume that the so-called earth vallum IV is nothing more than a part of the country road from the last century ... But, just as he so colourfully used to say: clearing up the bundle of issues related to the biggest antique earthwork from Europe remains the sole burden of the future archaeological research (Medeleţ 1993, 139). In compliance with the excavation results of Marius

67

zisul val IV nu reprezintă altceva decât părţi din traseele unor drumuri vicinale din secolul trecut.... Dar aşa cum plastic se exprima: elucidarea ghemului de probleme al uneia din cele mai mari fortificaţii antice din Europa rămâne în exclusivitate o sarcină a cercetării arheologice viitoare (Medeleţ 1993, 139). Pe baza rezultatelor săpăturilor lui Marius Moga ca şi a altor indicii, fortificaţia de aici a fost încadrată în a doua jumătate a mileniului al II-lea a.Chr.

Noile cercetări

Şansa a făcut ca problematica fortificaţiei de la Corneşti Iarcuri să devină obiect de studiu pentru un colectiv de specialişti de la Universitatea de Vest din Timişoara (Dorel Micle, Liviu Măruia, Marcel Török-Oance, Leo Dorogostaisky, Mircea Ardelean şi Adrian Cîntar). Începând cu anul 2005, arheologi, geografi sau pur şi simplu intelectuali interesaţi de trecut şi-au propus o cercetare interdisciplinară a acestei imense cetăţi de pământ. Cercetărilor de teren li s-au adăugat măsurători

Moga and many other traces, the earthwork was dated as belonging to the second half of the 2nd millennium BC.

The new researches

By chance, the earthwork from Corneşti Iarcuri became the object of study for a team of specialists from the West University from Timişoara (Dorel Micle, Liviu Măruia, Marcel Török-Oance, Leo Dorogostaisky, Mircea Ardelean and Adrian Cîntar). Starting in 2005, archaeologists, geographers or just scholars with an interest in the past decided to initiate an interdisciplinary research of that great earthwork. The field researches were backed up by magnetometric measurements and morpho-

topographic mapping, using the latest analysis techniques. The results of several years of scientific investigations have been recently published, providing novel data on the Corneşti Iarcuri site (Micle et alii 2006; Micle et alii 2008). The dimensions of the four enclosures were determined as follows: the first earthen vallum was 3,140 m long, enclosed a surface area of 72 ha, Fig. 67. Fotografie a valurilor I şi II/Photography of the first and the

second earth vallum

68

magnetometrice şi cartări morfo-t o p o g r a f i c e , folosindu-se cele mai moderne tehnici de analiză. R e z u l t a t e l e celor câţiva ani de investigaţii ştiinţifice au fost publicate recent, oferindu-ne date inedite despre obiectivul de la Corneşti Iarcuri (Micle et alii 2006; Micle et alii 2008). Dimensiunile celor patru incinte au fost stabilite după cum urmează: valul I măsoară 3140 m lungime şi împrejmuieşte o suprafaţă de 72 ha, volumul valului fiind de 72.000 m3; valul II are o lungime de 5980 m şi mărgineşte o suprafaţă de 213 ha, volumul valului fiind de 144.000 m3; valul III are un perimetru de 8120 m şi împrejmuieşte o suprafaţă de 504 ha, volumul acestui val nu a putut fi calculat lipsind o bună parte din acesta; valul IV măsoară 15735 m lungime şi împrejmuieşte o suprafaţă de 1722 ha, nici în acest caz volumul valului nu a putut fi stabilit, întrucât şi acestuia îi lipseşte o mare porţiune.

and had a volume of 72,000 m3; the second earthen vallum was 5,980 m long, surrounded an area of 213 ha, and had a volume of 144,000 m3; the third earthen vallum was 8,120 m long, confined a surface area of 504 ha, but the volume could not be estimated, given the fact that a section of

the vallum was missing; the fourth earthen vallum was 15,735 m long and enclosed a surface area of 1722 ha, but the volume could not be calculated, as a considerable part was also missing.

In the autumn of 2007, a team of Romanian and German specialists, beneficiary of generous funds from Fritz-Thyssen-Stiftung and Banat Museum from Timişoara, initiated the actual archaeological excavations (Gogâltan et alii 2008; Heeb et alii 2008, 185-186, Abb. 8). The excavations were executed between 2008 and 2010, at the same time with the magnetometric measurements carried out by Dr Helmuth Becker. But the results of these

Fig. 68. Model digital de elevaţie 3D a fortificaţiei/3D Digital Elevation Model of the earthwork

69

În toamna anului 2007 specialişti români şi germani, cu fonduri generoase oferite de Fritz-Thyssen-Stiftung şi Muzeul Banatului Timişoara, au început săpăturile arheologice propriu-zise (Gogâltan et alii 2008; Heeb et alii 2008, 185-186, Abb. 8). Ele s-au desfăşurat în perioada 2008-2010 în paralel cu măsurătorile magnetometrice efectuate de dr. Helmuth Becker. Rezultatele acestor investigaţii vor face însă obiectul unor rapoarte din partea colectivului de cercetare de la Corneşti Iarcuri. Ca o primă concluzie a acestor cercetări este confirmarea atribuirii primei incinte fortificate de aici perioadei târzii a epocii bronzului.

Topolovăţu Mare Joamba, judeţul Timiş, România


La circa 35 de km sud-est de Corneşti Iarcuri se găseşte o altă fortificaţie aparţinând probabil aceleiaşi perioade. Ea este situată pe şoseaua dintre Lugoj şi Timişoara, între localităţile Iosifalău şi Topolovăţu Mare. Din punct de vedere administrativ obiectivul arheologic aparţine localităţii Topolovăţu Mare şi îl putem găsi la 300 m est de ieşirea spre Lugoj.

investigations will be included in the reports prepared by the research team from Corneşti Iarcuri. The first conclusion of this research is the acknowledgement of the fortification dating to the late Bronze Age period.

Topolovăţu Mare Joamba, Timiş County, Romania


About 35 km South-East of Corneşti Iarcuri there is another earthwork, probably belonging to the same period. It is located on the road linking Lugoj and Timişoara, between Iosifalău and Topolovăţu Mare. The archaeological site is under the local administration of Topolovăţu Mare and can be found 300 m East from the exit towards Lugoj.


The first information on the existence of a prehistoric settlement - where several atypical Neolithic ceramic fragments had been found - was provided to Gheorghe Lazarovici by Florin Medeleţ (Lazarovici 1979, 212). Maria Moroz-Pop, the late archaeologist from the Lugoj Museum, wrote the following in her contribution

70


Primele informaţii despre existenţa unei mari aşezări preistorice în care s-au găsit, printre altele, fragmente ceramice atipice neolitice îi sunt oferite lui Gheorghe Lazarovici de către Florin Medeleţ (Lazarovici 1979, 212). Maria Moroz-Pop, regretatul arheolog al Muzeului din Lugoj, în contribuţia sa la repertoriul arheologic al judeţului Timiş consemna următoarele: În primăvara anului 1982 lucrările de îmbunătăţiri funciare

to the archaeological repertoire of Timiş County: In spring 1982, during the land improvement works conducted in the area, almost the entire perimeter of the Hallstatt settlement was uncovered. The preliminary sampling carried out by the Lugoj Museum unveiled the existence of adobe knots on a large scale, containing polished pottery with ribbed decorations (Moroz-Pop 1983, 481, paragraph XXVIII). Later on, other specialists are going to refer to this information (Gumă 1993, 297, Luca 2006, 256; Luca 2010, 255).

Fig. 69. Imagine din satelit a fortificaţiei (sursa Google Earth)/ Satellite image of the earthwork (source Google Earth)

71

au decopertat aproape complet perimetrul unei aşezări hallstattiene. Sondajul de proporţii reduse realizat de Muzeul din Lugoj a relevat existenţa unor aglomerări de chirpici de mari proporţii la nivelul cărora apare ceramică lustruită, cu decor canelat (Moroz-Pop 1983, 481, punctul XXVIII). Aceste date vor fi reluate ulterior şi de către alţii (Gumă 1993, 297, Luca 2006, 256; Luca 2010, 255).

Noile cercetări

Studiind cu câţiva ani în urmă, prin bunăvoinţa Mariei Moroz-Pop, materiale inedite din colecţiile Muzeului din Lugoj, am putut identifica mai multe fragmente ceramice caracteristice perioadei târzii a epocii bronzului. Este posibil ca şi această fortificaţie să fie contemporană cu cele prezentate mai sus. În sprijinul acestei supoziţii vin şi cercetările de teren recente efectuate de către Leo Dorogostaisky. De pe o fotografie din satelit oferită de programul Google Earth se poate lesne observa că această fortificaţie are o formă semicirculară, la fel ca şi în cazul celor de la Orosháza sau Munar. Ca şi suprafaţă cetatea de pământ închide o arie de aproximativ 14 ha.

The new researches

Several years ago, while studying the original objects from the Lugoj Museum collections, courtesy of Maria Moroz-Pop, we were able to identify several pottery fragments, specific to the late Bronze Age. So, this fortification may also be contemporaneous with the ones described above. This hypothesis is supported by the recent field research conducted by Leo Dorogostaisky. A satellite image provided by the Google Earth software clearly shows the semi-circular shape of this fortification, just like the structures from Orosháza or Munar. This earthwork encloses a surface area of around 14 ha.

72

Câteva concluzii istorice

73


Several historic conclusions

74


Din ceea ce cunoaştem până la ora actuală, primele fortificaţii îşi fac apariţia la Mureşul de jos la finalul neoliticului timpuriu, aşa cum o certifică măsurătorile geofizice din aşezarea multistratificată (tell-ul) de la Dudeştii Vechi Movila lui Deciov, judeţul Timiş (cca. 6000-5500 a.Chr.) (Maillol et alii 2004). Odată cu neoliticul târziu (cca. 5000-4500 a.Chr.) tipul de habitat reprezentat de tell-uri se răspândeşte în aproape întregul Bazin Carpatic (Gogâltan 2003). Una dintre caracteristicile acestor aşezări este tocmai prezenţa fortificaţiilor (şanţuri şi palisade de lemn) aşa cum este cazul tell-ului de la Hódmezővásárhely Gorzsa, Ungaria (Horváth 2005, 51-83). Mult mai bine cunoscute sunt tell-urile perioadei timpurii şi mijlocii a epocii bronzului (cca. 2500-1500 a.Chr.). Fortificaţiile devin mai complexe existând şanţuri impresionante, valuri cu palisade sau, acolo unde exista materia primă, chiar şi ziduri de piatră (Gogâltan 2008). De-a lungul Mureşului de jos pot fi consemnate tell-urile fortificate de la Alioş, Munar, Pecica, Periam, Semlac etc.

Începând cu sfârşitul epocii bronzului (cca. 1500-1000 a.Chr.) unele aşezări, aşa cum am văzut, ating dimensiuni nemaiîntâlnite până atunci în preistoria acestor locuri. Numeroasele descoperiri arheologice dovedesc că perioada se caracterizează şi printr-un mare

Several historic conclusions

According to our findings so far, the first earthworks appeared in the Lower Mureş area at the end of early Neolithic period, a fact validated by the geophysical measurements of the multi-layered settlement (tell) from Dudeştii Vechi Movila lui Deciov, Timiş county (circa 6000-5500 BC) (Maillol et alii 2004). During the late Neolithic period (circa 5000-4500 BC) the dwelling style advanced and the tells spread throughout the entire Carpathian basin (Gogâltan 2003). One of the characteristic features of those settlements was the very presence of the fortifications (ditches, and wooden palisades), for example: the tell from Hódmezővásárhely Gorzsa, Hungary (Horváth 2005, 51-83). The tells belonging to the early and middle Bronze Age are much better known (circa 2500-1500 BC). The fortification grew more complex, with large scale ditches, earthen vallums with palisades or, in the areas where stone was available, even stone walls (Gogâltan 2008). Several fortified tells could be recorded alongside Lower Mureş: Alioş, Munar, Pecica, Periam, Semlac etc.

Starting with the end of the Bronze Age (circa 1500-1000 BC) some settlements reached such impressive size, as never met before in the prehistory of the region.

75

avânt al metalurgiei bronzului şi a aurului. Diversificarea activităţilor economice (minerit, metalurgie, comerţ la lungă distanţă etc.) are efecte benefice asupra ocupaţiilor tradiţionale (agricultura şi creşterea animalelor). Toate contribuie la creşterea nivelului de trai, ce duce implicit la o explozie demografică şi la o concentrare a populaţiei în noile centre de putere.

Noua ierarhizare socială este generată de ceea ce istorici marxişti denumeau plus produs. Stăpânirea bogatelor zone cuprifere şi aurifere din imediata apropiere, a căilor de comunicaţii, a câmpiei mănoase a Mureşului, s-a reflectat cum nu se poate mai bine în dezvoltarea aşezării de la Sântana Cetatea Veche. Pentru a-şi apăra bunurile a fost necesară ridicarea unor fortificaţii care să ţină la respect posibilii duşmani. Cetatea a devenit cu timpul simbolul forţei şi bogăţiei acestei comunităţi. O astfel de lucrare nu putea fi dusă la bun sfârşit fără un lider carismatic, respectat şi ascultat de toţi. Păstrarea memoriei sale era o datorie de onoare a celor supuşi. De aceea, ca şi în alte cazuri, este posibil ca mormântul acestei personalităţi să se găsească sub impresionatul tumul de la marginea de sud-est a incintei a III-a.

Ne este greu să reconstituim modul în care a fost ridicată fortificaţia de la Cetatea Veche, dar pentru a înţelege mai bine dimensiunea efortului depus, o încercare se poate face. Cei mai potriviţi copaci au căzut sub loviturile topoarelor de piatră sau bronz pentru ca mai apoi să fie transportaţi, cu ajutorul animalelor de

Multiple archaeological discoveries proved that the period was characterized by a significant development of the bronze and gold metallurgy. The diversification of the economic activities (mining, metallurgy, long distance trade, etc.) had a positive effect over the traditional activities (agriculture and animal breeding). Those were the premises for improving the living standards, which ultimately led to a demographic explosion and the redistribution of the population towards the new power centres.

The new social hierarchy was dictated by surplus product, as the Marxist historians used to call it. The development of the settlement from Sântana Cetatea Veche reflected perfectly the control of the rich copper and golden resources, of the communication roads and the rich Mureş Plain. The people were bound to raise a fortification strong enough to protect their possessions and keep the potential enemies away. Over time, the fortress became the community symbol of power and welfare. Such an endeavour could be completed solely by a charismatic leader, respected by his followers. Cherishing his memory was the duty of his people. Consequently, the grave of such a personality might lay under the great tumulus located on the South-East border of the third enclosure.

It is very difficult for us to retrace how the earthwork from Cetatea Veche was built, but we could make an attempt, to have a better understanding of the endeavour. The most suitable trees were cut down by

76

tracţiune (boi, vaci sau cai) ori chiar pe umeri. Aşa cum am văzut, buşteni au fost folosiţi ca fundaţie la valul de pământ sau puşi în structura zidului de apărare. De la circa 15 km spre Pâncota, unde şi astăzi funcţionează o carieră, a fost extrasă şi trasportată, probabil cu eforturi considerabile, o mare cantitate de piatră. Şi ea a fost clădită la baza fundaţiei pentru a o asigura rezistenţa

Fig. 70. Propunere de reconstituire a fortificaţiei de la Corneşti. Desen Alan Coram/Carter (după Heeb et alii 2008)/Proposal for a reconstruction of the earthwork from Corneşti. Draving by Alan Coram/Carter (after Heeb et alii 2008)

stone or bronze axes and then hauled by draft animals (oxen, cows or horses) or even by hand. Just like we mentioned earlier, the logs were used as the foundation of the earthen vallum or inserted in the structure of the defence wall. A large quantity of stone was extracted and hauled, probably with considerable efforts, from a quarry located about 15 km away, in the direction of

77

acesteia. Nu putem uita că uneltele trebuiau ascuţite sau reparate periodic de cei pricepuţi la astfel de meşteşuguri. Modul de construcţie al fortificaţiei de la Sântana presupune temeinice cunoştiinţe arhitectonice. Ucenicia în acest domeniu se putea dobândi, ca şi meşteşugul armelor de altfel, la curţile unor dinaşti puternici din Italia, de pe coastele Mării Adriatice, Grecia continentală, Creta sau chiar din Egipt şi Orientul Apropiat. Sunt numerose dovezile arheologice care atestă circulaţia în epoca bronzului, de la Marea Mediterană până la Marea Nordului, a unor persoane şi implicit a celor mai avansate idei şi tehnologii ale epocii (Kristiansen, Larsson 2005). Cu unelte din lemn şi os (săpăligi, lopeţi, coşuri, tărgi etc.), pe care le cunoaştem de altfel din aşezările cercetate pe malurile unor lacuri din Elveţia şi Austria (aşa-anumitele aşezări palafite) sau din minele cuprifere ori de sare de pe cuprinsul Europei, a fost săpat şanţul de apărare şi cărat pământul necesar ridicării valului. Pentru o mai bună compactare, lentilele succesive de pământ au fost puternic bătute cu maiuri din lemn. În loc de o simplă palisadă, s-a ridicat un zid cu o structură din lemn şi lut. Presupunem că acest zid, pentru a fi eficient, trebuia să aibă cel puţin înălţimea apărătorilor săi (1,50-2 m). Grosimea sa, circa 80 cm în zona cercetată, era menită să asigure atât protejarea în cazul atacurilor cu proiectile (bile) din lut ars şi a unor berbeci din lemn, cât şi structura organică a zidului ridicat pe o asemenea înălţime. Pentru a nu fi incendiat zidul, a fost tencuit la exterior cu straturi succesive de lut. Cele cinci astfel de

Pâncota, a quarry which is still operational today. The stone was also built up on the foundation, to ensure a greater strength. We should not forget that the tools of the time needed constant sharpening and maintenance, provided by the corresponding craftsmen. The construction of the fortress from Sântana required solid architectonic knowledge. Such knowledge and skill could be attained, just like the warfare skills, at the court of the powerful royalties from Italy, the coasts of Adriatic Sea, continental Greece, Crete or even Egypt and the Middle East. There are very many archaeological evidences to sustain the movement of persons, including the most advanced ideas and technologies of the time, from the Mediterranean Sea to the North Sea during the Bronze Age (Kristiansen, Larsson 2005). The defence ditch was dug and the earth needed to raise the earthen vallum was moved using wooden and bone tools (hoes, shovels, baskets, barrows, etc.), just like the one already found on the shores of several lakes in Switzerland and Austria (the so called lacustrine settlements) , or in the copper or salt mines all over Europe. In order to ensure a better artificial consolidation, the consecutive earth layers underwent thorough punning. A wooden and clay wall was built instead of a simple palisade. Our assumption is that such a wall should have been at least as tall as its defenders (1.50-2 m) in order to be efficient. The wall thickness, about 80 cm in the area under investigation, was meant to ensure protection against the attacks with burnt clay projectiles (balls), and wooden battering rams,

78

straturi observate sugerează grija periodică arătată în repararea sa. Am mai amintit că apa necesară umplerii şanţului de apărare putea să provină dintr-un curs activ, deviat în acest scop. Pentru ca scenariul să fie cât mai complet, nu-i putem uita nici pe cei care au hrănit o asemenea armată de muncitori.

O singură comunitate nu putea ridica o asemenea fortificaţie. De altfel cercetările arheologice de teren

Fig. 71. Fortificaţiile menţionate în text/Earthworks mentioned in the text

as well as to ensure the inner structure of the wall raised on such heights. In order to protect the wall against fires, the external side was plastered with several coats of clay. The five layers of coatings suggest that regular repair works were carried out. We mentioned that the water necessary for filling the defence ditch might have been supplied by an active diverted watercourse. The picture cannot be complete without the people in charge

79

au arătat că în preajma Cetăţii Vechi de la Sântana au existat numeroase aşezări. Este greu de apreciat cât de mare a fost teritoriul controlat de această cetate. Îl bănuim de dimensiuni considerabile de vreme ce alte asemenea fortificaţii se aflau la distanţe apreciabile. Nu putem spune acum dacă numeroasele obiecte de bronz descoperite (seceri, topoare, brăţări, pandantive, brâuri etc.) au fost produse în această aşezare sau o bună parte dintre ele constituie jafuri de război, taxe de protecţie ori plata unei vămi de trecere. Este cât se poate de sigur că războinicii de la Sântana au controlat drumurile comerciale ce făceau legătura, prin culoarul Mureşului sau peste Munţii Apuseni, între centrul Transilvaniei şi Câmpia Panonică. Comerţul pare să fi asigurat acestora un venit considerabil.

Cele câteva cetăţi de pământ prezentate mai sus arată că în zonă a existat o concurenţă acerbă pentru păstrarea şi stăpânirea teritoriului. De altfel Sântana Cetatea Veche a fost în cele din urmă victima unui astfel de conflict. La aceste mari aşezări fortificate cunoscute deja se pot adăuga altele. Cercetările sunt doar la început iar viitorul poate

of feeding such an army of workers.One single community was not capable of raising

an earthwork of such amplitude. As a matter of fact, the archaeological field researches suggested that several settlements existed around Cetatea Veche from Sântana. It was difficult to assess the size of the territory administered by the fortress. We believe it covered a considerable surface area, given the fact that other similar earthworks were located at a significant distance. We could not confirm if the multiple bronze artefacts discovered here (sickles, axes, bracelets, pendants, belts, etc.) were manufactured in that settlement or if some of them represented the outcome of war pillage, racketeering or custom fees. But it was a known fact that the warriors from Sântana

had control over the trade roads connecting Central Transylvania and Pannonic Basin, via the Mureş Defile or across the Apuseni Mountains. The trade activities seemed to be an important source of income for those people.

The few earthworks described above prove that a fierce competition developed between them for territorial control. In fact, in the end Sântana Fig. 72. Artefacte de bronz descoperite Sântana Cetatea Veche/Bronze

artifacts discovered at Sântana Cetatea Veche

80

aduce surprize nebănuite. Cei din vârful piramidei sociale, adevăraţi seniori ai războiului, îşi puteau permite podoabe din aur de o calitate artistică deosebită (Harding 2007). Din această cauză în zona Mureşului de jos se constată cea mai impresionantă concentrare de obiecte din aur caracteristice perioadei târzii a epocii bronzului din întregul Bazin Carpatic (Mozsolics 1973). Explicaţia nu poate fi decât una: ele se aflau în posesia celor mai importanţi oameni ai vremii. Unele tezaure de aur sau obiecte izolate au fost descoperite chiar în perimetrul marilor aşezări fortificate (Sântana, Corneşti), în apropierea lor (Firiteaz) sau nu foarte departe de acestea (Alioş, Carani, Cerneteaz, Recaş, Sacoşu Mare).

Descoperirile de la Sântana Cetatea Veche vin să completeze ceea ce noi denumim epoca bronzului cu o imagine care nu ne-a mai fost dezvăluită până acum. Peisajul arheologic s-a îmbogăţit cu un nou obiectiv care contribuie decisiv la conturarea complexei societăţi a acestei perioade. Alături de alte descoperiri de pe cursul Mureşului de jos, această fortificaţie se integrează într-un sistem la fel de complex ca cel prezentat de Homer în preajma războiului troian.

Cetatea Veche became the victim of such a conflict. Several other earthworks can be added to the list, besides these big fortified settlements described above. The research activities have only just begun and the future may hold unexpected surprises. The ones on top of the social pyramid, the real war lords, were able to afford exquisite golden jewelleries. That is why, the Lower Mureş region concentrates the biggest number of golden artefacts belonging to the late Bronze Age from the entire Carpathian Basin (Mozsolics 1973). There can only be one explanation: they were the property of some of the most important people of those times. Some golden treasures, or some isolated objects were discovered inside the perimeter of the great fortified settlements (Sântana, Corneşti), in their vicinity (Firiteaz), or not too far away (Alioş, Carani, Cerneteaz, Recaş, Sacoşu Mare).

The discoveries from Sântana Cetatea Veche help us complete the Bronze Age as we know it, with an undisclosed image, up until now. The archaeological landscape expands by including a new site, which has critical contribution to the outlining of the complex society during those times. Together with other discoveries along the Lower Mureş watercourse, this earthwork is part of a complex system, similar to the one described by Homer during the Trojan War.

81

Fig. 73. Piese de aur din tezaurul de la Sântana (după Kemenczei 1999)/Gold artifacts form Sântana hoard (after Kemenczei 1999)

Fig. 76. Tezaurul de la “Oradea” (după Kemenczei 1999)/ The hoard from “Oradea” (after Kemenczei 1999)

Fig. 75. Piese de aur din tezaurul de la Sacoşu Mare (după Leahu 2009)/ Gold artifacts form Sacoşu Mare hoard (after Leahu 2009)

Fig. 74. Tezaurul de la Firiteaz (după Kemenczei 1999)/The hoard from Firiteaz (after Kemenczei 1999)

82

Mulţumiri

Mulţumirile noastre se îndreaptă în primul rând spre dr. Peter Hügel, directorul Complexului Muzeal Arad, cel care a coordonat şi a sprijinit desfăşurarea săpăturilor arheologice de salvare de la Sântana Cetatea Veche. La îndemnul său s-a decis publicarea în această formă a rezultatelor cercetărilor noastre. Măsurătorile magnetometrice nu s-ar fi putut face fără sprijinul generos al prof. dr. Tobias Kienlin şi dr. Dorel Micle. Colegilor George Hurezan şi drd. Florin Mărginean, arheologi în cadrul muzeului arădean, întreaga noastră gratitudine pentru discuţiile şi observaţiile utile făcute cu ocazia numeroaselor vizite pe şantier. Analizele antropologice îi aparţin Luminiţei Andreica din cadrul aceluiaşi muzeu. De un real sprijin am beneficiat din partea dr. Zoltán Czajlik şi dr. Gábor Szabó de la Universitatea ELTE din Budapesta, care ne-au oferit informaţii cu privire la fortificaţia de la Orosháza Nagytatársánc. Roberto Tănăsache a avut răbdarea de a prelucra grafic imaginile şi pe această cale îi suntem recunoscători. Drd. József Gábor Nagy ne-a ajutat cu unele traduceri din limba maghiară. Drd. Alexandra Găvan a avut încă o dată răbdarea de a corecta şi acest text. Un gând bun adresăm pastorului Lucian Mercea pentru interesul său

Acknowledgements

First of all, our thanks go to Dr. Peter Hügel, the director of the Museum Arad, the one who supervised and supported the archaeological rescue excavations from Sântana Cetatea Veche. He was the one who encouraged us to publish the results of our research in this format. The magnetometric measurements couldn’t have been made without the generous support of Prof. Dr. Tobias Kienlin and Dr. Dorel Micle. Our entire gratitude goes to our colleagues George Hurezan and MA Florin Mărginean, archaeologists at the Museum Arad, for the discussions and useful observations made on each of their visits on site. The anthropological analyses were made by Luminiţa Andreica, from the same museum. We have received true support from Dr. Zoltán Czajlik and Dr. Gábor Szabó from ELTE University from Budapest, who provided information regarding the earthwork from Orosháza Nagytatársánc. We are grateful to Roberto Tănăsache for his patience to make the digitalization and the layout of illustrations. MA József Gábor Nagy helped us with several translations from Hungarian. MA Alexandra Găvan had the patience to proofread this text. Our thoughts go to priest Lucian Mercea, for his permanent interest to record and rescue the archaeological discoveries from Sântana. From the beginning of our approach the

83

constant de a consemna şi salva descoperirile arheologice de la Sântana. Încă de la bun început primăria oraşului Sântana a înţeles şi ne-a ajutat să facem din Cetatea Veche un adevărat brand al oraşului. Nu în ultimul rând mulţumirile noastre se adresează celor care au fost alături de noi, şi în zilele ploioase şi friguroase ale lunii noiembrie 2009, doctoranzi, masteranzi sau studenţi de la Univeristatea Babeş-Bolyai din Cluj şi Alexandru Ioan Cuza din Iaşi: József Gábor Nagy (UAIC Iaşi), Alexandra Ioana Cociş, Narcis Ciobanu, Vlad Bogdan Vătavu, Luciana Adela Irimuş, Ana Lucreţia Ignat, Alexandra Floarea, Daniela Maria Culic, Cristiana Elena Cordoş, Marian Adrian Lie, Alexandru Brehuescu, Zoltán József Botha, Adrian Socaci (UBB Cluj).

City Hall of Sântana understood and helped us to make Cetatea Veche a true landmark of this city. Last, but not least, we would like to thank all the people who joined us, during the rainy and cold days of November 2009, colleagues and students from Babeş-Bolyai University from Cluj and Alexandru Ioan Cuza University from Iaşi: József Gábor Nagy (UAIC Iaşi), Alexandra Ioana Cociş, Narcis Ciobanu, Vlad Bogdan Vătavu, Luciana Adela Irimuş, Ana Lucreţia Ignat, Alexandra Floarea, Daniela Maria Culic, Cristiana Elena Cordoş, Marian Adrian Lie, Alexandru Brehuescu, Zoltán József Botha, Adrian Socaci (UBB Cluj).

85

Bibliografie

Bibliography

86

Barbu, Dörner 1980/M. Barbu, E. Dörner, Cercetările arheologice de la Sântana. Campania 1979. Ziridava XII, (1980), 131-150.Barbu et alii 1999/M. Barbu, P. Hügel, G. P. Hurezan, E. D. Pădurean, Repertoriul arheologic al Mureşului Inferior. Judeţul Arad, Timişoara (1999).Barbu et alii 2002/M. Barbu, G. P. Hurezan, I. Szatmári, Márki Sándor şi colecţia de antichităţi a Liceului din Arad (II). Ziridava XXIII, (2002), 459-557.Borovszky 1897/S. Borovszky, Csanád vármegye története 1715-ig, II, Budapest (1897).Childe 1929/V. G. Childe, The Danube in Prehistory, Oxford (1929).Dörner 1960/E. Dörner, Der Goldfund von Sîntana-Arad. Dacia N.S. IV, (1960), 471-479.Dörner 1960a/E. Dörner, Römerzeitliche dakische Brandgräber aus Sîntana-Arad. Em. Condurachi, D. Prodan, M. Macrea, Şt. Pascu, M. Petrescu-Dâmboviţa, I. H. Crişan (ed.), Omagiul lui Constantin Daicoviciu. Cu prilejul împlinirii a 60 de ani, Bucureşti (1960), 155-159.Dörner 1976/E. Dörner, Cu privire la tracii de pe teritoriul arădean la începutul hallstattului timpuriu. Ziridava VI, (1976), 41-46.Dumitraşcu 1975/S. Dumitraşcu, Aşezarea neolitică de la Sântana-Holumb (jud. Arad). Banatica III, (1975), 25-31.Fábián 1835/G. Fábián, Arad vármegye leírása históriai, geographiai, és statisjtikai tekinteben, II, Budapest (1835). Ferenczi 1993/I. Ferenczi, Valea Mureşului şi expediţia militară a lui Marcus Vinicius. Ziridava XVIII, (1993), 39-54.Gogâltan 2003/Fl. Gogâltan, Die neolitische Tellsiedlungen im Karpatenbecken. Ein Überblick. E. Jerem, P. Raczky (Hrsg.), Morgenrot der Kulturen. Frühe Etappen der Menschengeschichte in Mittel- und Südeuropa.Festschrift für Nándor Kalicz zu 75.Geburtstag, Budapest (2003), 223-262.Gogâltan 2008/Fl. Gogâltan, Fortificaţiile tell-urilor epocii bronzului din Bazinul Carpatic. O privire generală. Analele Banatului XVI, (2008), 81-100.Gogâltan et alii 2008/Fl. Gogâltan, Al. Szentmiklosi, B. Heeb, M. Woidich J.M. Wiecken, Kopany D., C. Dumbravă, A. Ionaşcu, A. Popescu, R. Preda, Corneşti, com. Orţişoara, jud. Timiş. Punct: Iarcuri. Cod sit:158047.01. Cronica cercetărilor arheologice. Campania 2007. A XLII-a sesiune naţională de rapoarte arheologice Iaşi, 14 mai-17 mai 2008, Bucureşti (2008), 114-115.Griselini 1984/F. Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara (1984) (prima

87

ediţie Viena, 1780).Gumă 1993/M. Gumă, Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României, Bucureşti (1993).Harding 2007/A. Harding Warriors and Weapons in Bronze Age Europe, Budapest, (2007).Heeb et alii 2008/B.S. Heeb, Al. Szentmiklosi, J.M. Wiecken, Zu den Wallringen von Corneşti-Iarcuri, Jud. Timiş, Rumänien – Forschungsgeschichte und neueste Untersuchungen. Praehistorische Zeitschrift 83, (2008), 179-188.Horedt 1967/K. Horedt, Problemele ceramicii din perioada bronzului evoluat în Transilvania. Studii şi Comunicări Brukenthal 13, (1967), 137-156.Horedt 1974/K. Horedt, Befestigte Siedlungen der spätbronze- und der Hallstattzeit im innerkarpatischen Rumänien. B. Chropovský (Red.), Symposium zu Problemen der jüngeren Hallstattzeit in Mitteleuropa. 25.-29. September, 1970 Smolenice, CSSR, Bratislava (1974), 205-228.Horváth 2005/F. Horváth, Gorzsa. Előzetes eredmények az újkőkori tell 1978 és 1996 közötti feltárásából. L. Bende, G. Lőrinczy (Szerk.), Hétköznapok vénuszai, Hódmezővásárhely (2005), 51-83.Hügel et alii 2010/ Peter Hügel, Victor Sava, Luminiţa Andreica, Florin Gogâltan, Nagy Ioszef Gabor,Alexandra Ioana Cociş, Narcis Ciobanu, Vlad Bogdan Vătavu, Luciana Adela Irimuş, Ana Lucreţia Ignat, Alexandra Floarea, Daniela Maria Culic, Cristiana Elena Cordoş, Marian Adrian Lie, Alexandru Brehuescu, Botha Zoltán József, Adrian Socaci, Sântana, jud. Arad. Punct: Cetatea Veche. Cod sit: 12108.02. Cronica cercetărilor arheologice. Campania 2009. A XLIV-a sesiune naţională de rapoarte arheologice Suceava, 27 mai-30 mai 2010, Bucureşti (2010), 301-302.Kalicz 1965/N. Kalicz, Orosháza és környéke az őskorban. G. Nagy (Szerk.), Orosháza története, Orosháza (1965), 93-102.Karácsonyi 1896/J. Karácsonyi, Békésvármegye története, II, Gyula (1896).Kemenczei 1999/T. Kemenczei, Spätbronzezeitliche Goldschatzfunde, în T. Kovács, P. Raczky (Hrsg.), Prähistorische Goldschätze aus dem Ungarischen Nationalmuseum, Budapest, 1999, 63-79Kristiansen, Larsson 2005/ K. Kristiansen, Th.B. Larsson, The Rise of Bronze Age Society. Travels, Transmissions and Transformation, Cambridge (2005).Lazarovici 1979/Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj (1979).Leahu 2009/D. Leahu, Orfevrăria preistorică. The Prehistoric goldsmith craft, Muzeul Naţional de Istorie a României. Tezaurul, Bucureşti, (2009), 2-13.

88

Lotreanu 1935/Gh. Lotreanu, Monografia Banatului, I, Timişoara (1935).Luca 2005/S. A. Luca, Arheologie şi istorie (II). Descoperiri din Banat, Bucureşti (2005).Luca 2006/S. A. Luca, Descoperiri arheologice din Banatul românesc – repertoriu -, Sibiu (2006).Luca 2010/S. A. Luca, Descoperiri arheologice din Banatul românesc – repertoriu -, Sibiu (2010). Maillol et alii 2004/J.M. Maillol, D.L. Ciobotaru, I. Moravetz, Analize geofizice în situl arheologic Movila lui Deciov, comuna Dudeştii Vechi (jud. Timiş). Patrimonium Banaticum 3, (2004), 21-36.Mărghitan 1993/L. Mărghitan, Ora de arheologie, Bucureşti (1993).Márki 1882/S. Márki, A szent-annai avar-ring, Archaeologiai Értesitö II, (1882), 112-121.Márki 1884/S. Márki, A szent-annai avar gyűrű. A Kölcsey-Egyesület Évkönyve. Arad (1884), 185-194.Márki 1892/S. Márki, Arad vármegye története, I, Arad (1892).Medeleţ 1993/Fl. Medeleţ, În legătură cu fortificaţia de pământ de la Corneşti (comuna Orţişoara, judeţul Timiş). Analele Banatului II, (1993), 119-150.Medeleţ, Bugilan 1987/Fl. Medeleţ, I. Bugilan, Contribuţii la problema şi la repertoriul movilelor de pămînt din Banat. Banatica 9, (1987), 87-198.Micle et alii 2006/D. Micle, L. Măruia, L. Dorogostaisky, The earth works from Corneşti – “Iarcuri” (Orţişoara village, Timiş county) in the light of recent field research. Analele Banatului XIV, 1, (2006), 283-305.Micle et alii 2008/D. Micle, M. Török-Oance, L. Măruia, The morpho-topographic and cartographic analysis using GIS and Remote Sensing techniques of the archaeological site Cornesti “Iarcuri”, Timis County, Romania. Advances on Remote Sensing for Archaeology and Cultural Heritage Management, Roma (2008), 387-393.Miletz 1876/ J. Miletz, Temes- és Arad- vármegyék történelmi és régészeti emlékei. Történelmi és Régészeti Értesitő, II, füzet IV, Temesvár (Timişoara), (1876), 165-180.Milleker 1897/B. Milleker, Délmagyarország régiségleletei a honfoglalás előtti időkből, I, Temesvár (Timişoara), 1897.Milleker 1899/B. Milleker, Délmagyarország régiségleletei a honfoglalás előtti időkből, II, Temesvár (Timişoara), 1899.Milleker 1906/B. Milleker, Délmagyarország régiségleletei a honfoglalás előtti időkből, III, Temesvár (Timişoara), 1906.Milleker 1906a/B. Milleker, A nagyfalui őstelep és a munár-németszentpéter földvár. Történelmi és Régészeti

89

Értesitő, XXII, füzet I-II, Temesvár (Timişoara), (1906), 53-54.Moga 1964/M. Moga, Muzeul regional al Banatului. Revista Muzeelor 3, tom 1, (1964), 294.Moroz-Pop 1983/ M. Moroz-Pop, Contribuţii la repertoriul arheologic al localităţilor din judeţul Timiş, din paleolitic până în evul mediu. Banatica 7, (1983), 469-489.Mozsolics 1973/A. Mozsolics, Bronze- und Goldfunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte von Forró und Ópályi, Budapest (1973).Mureşan 1987/A. Mureşan, Două brăţări de bronz descoperite în cetatea de pământ de la Sântana, judeţul Arad. Crisia XVII, (1987), 313-317.Mureşan 2007/O. Mureşan, Cu privire la ghiulelele de praştie descoperite în fortificaţia de pământ de la Sântana, judeţul Arad. P. Hügel, A. Mureşan (ed.), Istoricul Liviu Mărghitan la a 70-a aniersare, Arad (2007), 119-124.Parecz 1871/I. Parecz, Arad-megye és Arad-város ismertetése, Arad, (1871).Pech 1877/J. Pech, A zsadányi avar telepek Temes vármegyében. Történeti és Régészeti Értesitö III, füzet IV, Temesvár (Timişoara), (1877), 49-59.Popescu et alii 1950/D. Popescu, N. Covaci, E. Dörner, T. Moţ, Felul de viaţă al populaţiei dacă-romane şi “barbare” la frontiera de vest a Daciei. SCIV I, (1950), 149-154.Posea 1997/G. Posea, Câmpia de Vest a României (Câmpia Banato-Crişană), Bucureşti (1997).Rada et alii 1989/M. Rada, N. Cochină, D. Manea, Studiu aerofotometric al fortificaţiilor de la Corneşti (jud. Timiş). SCIVA, 40, 4, (1989), 377-380.Roska 1942/M. Roska, Erdély régészeti repertóriuma I. Őskor, Kolozsvár (Cluj), 1942.Rusu 1963/M. Rusu, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien vom Ende der Bronzezeit bis in die mittlere Hallstattzeit., Dacia N.S. VII, (1963), 177-210.Rusu 1969/M. Rusu, Sântana, s.v., J. Filip (Hrsg.), Enzyklopädisches Handbuch zur Ur- und Frühgeschichte Europas, II (L-Z), Stuttgart, Berlin, Köln, Mainz (1969), 1298.Rusu 1971/M. Rusu, Cultura Tisa. Banatica I, (1971), 77-84.Rusu 1973/M. Rusu, Considérations sur quelques problèmes de l’époque hallstattienne de Transylvanie, M. Garašanin, A. Benac, N. Tasič (Red.), Actes du VIIIe Congres International des Sciences Prehistoriques et Protohistoriques. Beograd 9-15 septembre 1971, III, Belgrad (1973), 105-112.Rusu 1979/M. Rusu, Rolul tracilor în partea de vest a României. Ziridava XI, (1979), 117-123.

90

Rusu et alii 1996/M. Rusu, E. Dörner, I. Ordentlich, Fortificaţia de pământ de la Sântana – Arad în contextul arheologic contemporan. Ziridava XIX-XX, (1996), 15-44.Rusu et alii 1999/M. Rusu, E. Dörner, I. Ordentlich, Die Erdburg von Sântana-Arad in dem zeitgleichen archäologischen Kontext. N. Boroffka, T. Soroceanu (Hrsg.), Transsilvanica. Archäologische Untersuchungen zur älteren Geschichte des südöstlichen Mitteleuropa. Gedenkschrift für Kurt Horedt, Rahden/Westf. (1999), 143-165.Stefan 1999/Al. S. Stefan, Les fortifications de l’âge du fer en Dacie (Roumanie): l’apport de la photo-interprétation. Revue archéologique de Picardie, N° spécial 17, (1999), 261-269.Szeremlei 1900/S. Szeremlei, Hódmezővásárhely története, I, Hódmezővásárhely (1900).Troia.../Troia. Traum und Wircklichkeit, Stuttgart (2001).Troia. Archäologie eines Siedlungshügels.../M.O. Korfmann (Hrsg.), Troia. Archäologie eines Siedlungshügels und seiner Landschafts, Mainz (2006).

91

Fotografii

din timpul săpăturii de la Sântana Cetatea Veche

campania 2009

Photographies

taken during the excavation from Sântana Cetatea Veche

campaign 2009

92


Fig. 78. Detaliu cu zidul de lut/Detail with the wall

93


Fig. 79. Curăţarea zidului de lut/Cleaning the wall

94

Fig. 81. Cercetarea zidului de lut/Excavating the wall Fig. 82. Fotografie a zidului de lut/Photography of the wall


95

Fig. 84. Săparea valului/Excavating the earthen vallum

Fig. 85. Fotografierea zidului de lut şi a valului/Taking pictures of the wall and the earthen vallum


Fig. 87. Desenarea zidului de lut şi a valului/Drawing the wall and the earthen vallum

96

Fig. 88. Pregătirea pentru fotografierea zidului de lut/Getting ready for taking pictures of the wall

Fig. 89. Săparea zidului de lut/Excavating the wall


97

Fig. 91. Un moment de relaxare/A moment of relaxation

Fig. 92. Săparea şanţului de apărare/Excavating the defence ditch

Fig. 93. Apus de soare/Sunset

Fig. 94. Pregătirea pentru fotografiere a şanţului de apărare/ Getting the defence ditch ready for pictures

98

Fig. 95. Scoaterea apei din şanţul de apărare/Removing the water from the defence ditch

Fig. 96. Conturarea lentilelor de pământ de pe profilul sudic al şanţului de apărare/Outlining the earthen loops on the southern profile of the defence ditch

99

Fig. 98. Şanţul de apărare/The defence ditch

Fig. 97. Apus de soare văzut de pe fortificaţie/ Sunset seen from the earthwork

Santana Cetatea Veche Text

Documents

Transcript of Santana Cetatea Veche Text