CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

14
CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL AL FAPTEI Caracterul contraventional al unei fapte constituie o însusire sintetica a faptei ce decurge din întrunirea trasaturilor esentiale ce caracterizeaza contraventia. Caracterul contraventional al faptei este exclus atunci când nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de textul actului normativ pentru calificarea faptei respective drept contraventie, lipsindu-i una din trasaturile esentiale ce o caracterizeaza (vinovatia, prevederea si sanctionarea ca atare într-un act normativ, sau pericolul social). Caracterul contraventional este o însusire sintetica care exprima specificul acestor categorii de fapte ilicite în raport cu alte fapte antisociale. Deci fara acest caracter contraventional o fapta concreta nu poate fi calificata drept contraventie, iar fara contraventie nu poate exista nici raspundere contraventionala. În Codul penal la art. 44-51 sunt prevazute o serie de cauze care înlatura caracterul penal al faptei si implicit raspunderea penala a faptuitorului. si în domeniul contraventiilor se pot ivi situatii când o fapta calificata astfel se comite ca atare dar, datorita unor cauze, împrejurari, sit 111j94b uatii sau conditii, ea îsi pierde caracterul contraventional si nu atrage raspunderea juridica pentru faptuitor, lipsind una din trasaturile esentiale ale acesteia (vinovatia, pericolul social sau prevederea si sanctionarea faptei într-un act normativ). Cauzele care, potrivit legii, au efectul de a înlatura caracterul contraventional al unei fapte, constau în anumite stari de fapt, situatii, cazuri, împrejurari sau conditii, a caror existenta, în timpul comiterii faptei, fac ca

description

cursuri facultate

Transcript of CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

Page 1: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL AL FAPTEI

Caracterul contraventional al unei fapte constituie o însusire sintetica a faptei ce decurge din întrunirea trasaturilor esentiale ce caracterizeaza contraventia. Caracterul contraventional al faptei este exclus atunci când nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de textul actului normativ pentru calificarea faptei respective drept contraventie, lipsindu-i una din trasaturile esentiale ce o caracterizeaza (vinovatia, prevederea si sanctionarea ca atare într-un act normativ, sau pericolul social).

Caracterul contraventional este o însusire sintetica care exprima specificul acestor categorii de fapte ilicite în raport cu alte fapte antisociale. Deci fara acest caracter contraventional o fapta concreta nu poate fi calificata drept contraventie, iar fara contraventie nu poate exista nici raspundere contraventionala.

În Codul penal la art. 44-51 sunt prevazute o serie de cauze care înlatura caracterul penal al faptei si implicit raspunderea penala a faptuitorului.

si în domeniul contraventiilor se pot ivi situatii când o fapta calificata astfel se comite ca atare dar, datorita unor cauze, împrejurari, sit 111j94b uatii sau conditii, ea îsi pierde caracterul contraventional si nu atrage raspunderea juridica pentru faptuitor, lipsind una din trasaturile esentiale ale acesteia (vinovatia, pericolul social sau prevederea si sanctionarea faptei într-un act normativ).

Cauzele care, potrivit legii, au efectul de a înlatura caracterul contraventional al unei fapte, constau în anumite stari de fapt, situatii, cazuri, împrejurari sau conditii, a caror existenta, în timpul comiterii faptei, fac ca realizarea eficienta a vreuneia din trasaturile esentiale sa devina imposibila. Aceste cauze apar ca ceva exceptional, ca o deviere de la ceea ce este firesc, ca o realitate întâmplatoare de natura sa modifice aprecierea legii asupra caracterului ilicit al unei fapte. Aceasta explica de ce legea admite ca în prezenta unor astfel de cauze caracterul contraventional al faptei sa fie înlaturat.

Cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei, pot fi denumite si cauze care exclud existenta contraventiei. Ele însa nu trebuie confundate cu cauzele care exclud raspunderea contraventionala, a faptuitorului, caz în care fapta este contraventie, înlaturându-se doar consecinta ei - raspunderea juridica a faptuitorului.

În art. 11 alin.1 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor în România se prevad expres o serie de cauze care înlatura caracterul contraventional al faptei: în cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazul fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii daca are legatura cu fapta savârsita, iar în alineatul urmator se prevede ca, minorul care nu a împlinit 14 ani nu raspunde contraventional. Aceste cauze se constata numai de catre instanta de judecata.

Page 2: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

Ord. Guv.nr. 2/2001 nu defineste aceste cauze, ci le preia din Codul penal, recurgând la definitiile existente în aceasta lege, conform principiului ca orice lege se completeaza cu dispozitiile altei legi. Aceste cauze ce exclud caracterul contraventional al faptei sunt urmatoarele:

1.- Legitima aparare, este o cauza care exclude caracterul contraventional al faptei datorita lipsei de vinovatie.

Se afla în stare de legitima aparare persoana care comite contraventie pentru a înlatura un atac material, direct si imediat îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public, atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui care este atacat, ori interesul public.

Ordinea de drept din tara noastra nu permite nici unei persoane lezate în drepturile sale sa-si faca singura dreptate. Sunt totusi situatii exceptionale în care o persoana este victima unei agresiuni si când în fata unui pericol iminent, lipsita de posibilitatea de a apela la interventia autoritatilor nu are alt mijloc de a evita pericolul decât savârsind o contraventie.

De exemplu, fapta unui taximetrist, aflat noaptea în statie, care este atacat de doi infractori, care vor sa-l tâlhareasca si sa-i ia autoturismul, de a claxona insistent si a striga cerând ajutor cetatenilor, desi a tulburat linistea locuitorilor din zona fapta lui nu va fi considerata contraventie, fiind comisa în stare de legitima aparare.

"Tulburarea fara drept linistii locuitorilor cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma este interzisa constituind o contraventie prevazuta de Legea 61/1991". Totusi o asemenea fapta nu poate fi calificata ca atare daca faptuitorul a facut acest lucru, alertând pe ceilalti, deoarece era atacat de doua persoane pentru a fi tâlharit. Strigatele sale, desi au tulburat linistea publica, nu pot fi considerate periculoase pentru societate, întrucât au fost produse în scopul apararii integritatii corporale si a bunurilor persoanei împotriva unui atac material, imediat si direct, deci o fapta utila.

Legitima aparare apare ca o riposta pe care o da o persoana împotriva unui atac ce pune în pericol grav persoana, drepturile acesteia ori interesul public, riposta determinata de necesitatea valorilor sociale periclitate. Cel care riposteaza împotriva atacului savârseste o fapta admisa de lege. Aceasta fapta nu este comisa cu vinovatie deoarece faptuitorul nu actioneaza cu vointa libera, ci constrâns de necesitatea apararii valorilor sociale puse în pericol prin acel atac. Acesta este si temeiul înlaturarii caracterului contraventional al faptei.

Ne dam seama ca nu ar fi uman ca legea sa nu admita posibilitatea apararii si deci exonerarea de raspundere juridica pentru o fapta savârsita în scopul înlaturarii unui pericol direct, imediat si injust.

O contraventie este considerata ca fiind savârsita în stare de legitima aparare daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:

A.     Fapta de aparare sa fie precedata de un atac. Aceasta conditie are în vedere

Page 3: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

desfasurarea apararii dupa începerea atacului când acesta devine actual. Simpla presupunere ca se va dezlantui un atac nu da dreptul la o aparare legitima.

B.     Apararea sa se faca fata de un agresor pentru a înceta atacul si a salva valorile periclitate.

C.     Apararea sa fie riposta împotriva unui atac material direct si imediat.

D.     Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.

Este de asemenea în legitima aparare si persoana care din cauza tulburarii sau a temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.

2.- Cazul fortuit, este o alta cauza care înlatura caracterul contraventional al faptei.

Este vorba de situatia în care o persoana savârseste o contraventie datorita unei întâmplari sau unei împrejurari ce nu putea fi prevazuta sau înlaturata. Aceasta cauza consta deci, în interventia unui eveniment sau a unei întâmplari imprevizibile care determina producerea rezultatului socialmente periculos.

Cazul fortuit se refera la situatia, starea, împrejurarea în care actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nici nu a urmarit ca el sa se produca, rezultat ce se datoreaza unei energii a carei interventie nu putea fi prevazuta.

Spre exemplu: constituie contraventie la legea privind circulatia rutiera "nesemnalizarea schimbarii directiei de deplasare a unui autovehicul". Se poate întâmpla însa, ca totusi, conducatorul auto sa fi semnalizat schimbarea directiei de mers, acest lucru fiind indicat de aprinderea becului de la bord, dar becul de la lampa de semnalizare sa nu se aprinda (s-a ars, nu mai face contact din cauza trepidatiilor, s-a desurubat etc.). Aceasta situatie nu poate fi prevazuta si nici înlaturata de conducatorul auto aflat în miscare.

Întâlnim aceasta cauza atunci când peste o fapta a omului, social utila, se suprapune o întâmplare, o împrejurare imprevizibila care deviaza rezultatul firesc al faptei initiale a persoanei, comitându-se o contraventie. Sursele împrejurarilor fortuite pot fi si fenomene ale naturii, ori o stare de boala (lesin, epilepsie, atac de cord etc.).

Caracterul contraventional al faptei respective este înlaturat tocmai pentru ca faptuitorul a fost în imposibilitatea sa prevada interventia fortei exterioare a acelei împrejurari, care s-a suprapus peste activitatea sa si rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune ca a lipsit factorul intelectiv. Pe de alta parte, fapta nu poate fi considerata contraventie - daca întâmplarea nu poate fi înlaturata - ceea ce înseamna ca desi exista factorul intelectiv, lipseste cel volitiv. Lipsind unul din acesti

Page 4: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

factori ai vinovatiei se înlatura caracterul ilicit al faptei.

Pentru existenta cazului fortuit este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii:

1        rezultatul actiunii sau inactiunii ilicite a contravenientului sa fie consecinta unei

împrejurari straine de constiinta si vointa acestuia;

2        împrejurarea care a determinat savârsirea contraventiei sa fie de asa natura încât aparitia

ei sa nu poata fi prevazuta;

3        fapta contraventionala comisa ca urmare a unei întâmplari ce nu putea fi prevazuta sa fie

stabilita si sanctionata de un act normativ.

3.- Starea de necesitate, este si ca o cauza ce înlatura caracterul contraventional al faptei.

Se afla în stare de necesitate persoana care comite o contraventie pentru a salva de la un pericol iminent si care nu poate fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia, un bun material important al sau ori al altuia sau un interes public. Savârsirea unei contraventii în aceasta situatie nu va fi pedepsita existând aceasta cauza care îi înlatura caracterul ilicit.

Fapta comisa în stare de necesitate nu este considerata contraventie, deoarece nu este savârsita cu vinovatie. Faptuitorul a fost constrâns la savârsirea contraventiei de necesitatea apararii împotriva unui pericol iminent, si care nu putea fi înlaturat altfel, a anumitor valori ocrotite de lege.

De exemplu, un conducator auto, depaseste viteza legala în localitate, în timp ce transporta un accidentat grav, pe care îl gasise pe strada, la cel mai apropiat spital. Depasirea vitezei legale în localitati constituie contraventie, dar conducatorul auto nu va fi sanctionat deoarece a savârsit fapta pentru a salva viata celui accidentat.

Pentru existenta acestei cauze sunt necesare urmatoarele conditii:

1        fapta sa fie comisa ca urmare a survenirii unui pericol neprevazut (boala, defectiune tehnica, cutremur, inundatii, incendii, accidente etc.). Deci este vorba de un pericol provocat de evenimente ce scapa controlului omenesc;

2        pericolul sa fie real si nu imaginar;

Page 5: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

3        pericolul sa fie iminent (gata sa se produca);

4        acel pericol sa nu poata fi înlaturat astfel decât prin savârsirea unei contraventii;

5        fapta sa fie comisa numai în scopul de a salva valorile aratate;

6        prin contraventia comisa sa nu se produca, în mod constient, urmari mai grave decât daca nu se intervenea.

7       

4.- Constrângerea fizica sau morala

Nu constituie contraventie - fapta comisa din cauza unei constrângeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista, sau din cauza unei constrângeri psihice, exercitata, prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia si care nu putea fi înlaturata în alt mod decât savârsind acea fapta.

De exemplu: depasirea vitezei legale în localitati constituie o contraventie la regulile privind circulatia rutiera. Conducatorul unui taximetru care a luat în cursa un pasager este amenintat de acesta cu un cutit si obligat sa circule cu viteza excesiva. Nu se va retine vinovatia conducatorului auto pentru aceasta fapta, deoarece era lipsit de libertatea de a hotarî si actiona.

Pentru a fi vorba de constrângere fizica trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:

1        constrângerea fizica la care este supusa persoana sa fie de natura sa nu-i poata rezista;

2        fapta sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie de un act normativ;

3        constrângerea fizica exercitata de o alta persoana sa fie de natura a paraliza libertatea de vointa si actiune a contravenientului.

Constrângerea psihica este o cauza care împiedica o persoana sa-si dirijeze liber vointa, de a face sau a nu face ceva, fapt ce exclude existenta uneia din trasaturile contraventiei si anume vointa. Pentru existenta constrângerii psihice trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:

1        sa se exercite asupra psihicului faptuitorului o actiune de constrângere de catre o alta

persoana printr-o amenintare grava cu un pericol;

Page 6: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

2        pericolul sa nu poata fi înlaturat în alt mod decât savârsind contraventia;

3        sub imperiul constrângerii morale persoana sa savârseasca o contraventie.

Actiunea de constrângere executata prin amenintare cu un pericol grav creeaza persoanei amenintate un sentiment de temere sub imperiul careia savârseste o fapta ilicita.

De pilda nu exista constrângere psihica atunci când contravenientul, vânzator într-o unitate de alimentatie publica a "conditionat vânzarea unui produs de cumpararea altui produs greu vandabil" deoarece patronul l-a amenintat cu încetarea activitatii daca nu face acest lucru. În acest caz vânzatorul putea anunta politia pentru a înlatura pericolul cu care era amenintat.

5.- Eroarea de fapt, este o alta cauza ce înlatura caracterul contraventional al faptei si prin care se întelege situatia când faptuitorul, în momentul comiterii contraventiei nu cunostea sau cunostea gresit existenta unei stari de fapt, situatii sau împrejurari de care depindea caracterul contraventional al faptei. Daca el ar fi cunoscut în mod real si corect realitatea nu ar fi comis contraventia.

Eroarea de fapt este definita în doctrina juridica ca fiind "reprezentarea gresita de catre cel care savârseste o fapta ilicita, a realitatii din momentul savârsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor date ale realitatii".

Din punctul de vedere al existentei vinovatiei, ineficienta capacitatii psihice, datorita unei deficiente ocazionale, de moment, produce aceleasi efecte ca si lipsa acestei capacitati, adica exclude vinovatia.

Când faptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut gresit în momentul efectuarii actiunii sau inactiunii sale, ceva din realitatea obiectiva, ceva ce nu era de natura sa imprime faptei sale un caracter ilicit. Deci în acel moment capacitatea sa psihica nu a actionat eficient.

Spre exemplu: constituie contraventie la legea privind circulatia pe drumurile publice, "conducerea unui autoturism pe o strada la începutul careia este instalat indicatorul accesul interzis tuturor autovehiculele".

Conducatorul autoturismului intra pe aceasta strada, savârsind o contraventie, datorita faptului ca indicatorul respectiv era cazut la pamânt si acoperit de zapada. Fapta nu va fi considerata contraventie deoarece conducatorul auto nu a putut observa acel indicator.

Eroarea de fapt nu înlatura însa, raspunderea civila a contravenientului daca prin fapta comisa s-au produs pagube materiale.

Page 7: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

De precizat ca eroarea de drept (necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii) nu constituie o cauza care sa înlature caracterul contraventional al faptei. Este aplicarea dictonului latin "nemo censetur ignorare legem" nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.

6.- Iresponsabilitatea

Este vorba de situatia în care o persoana iresponsabila comite o contraventie. Iresponsabilitatea din cauza unei boli psihice constituie si ea o cauza care înlatura caracterul contraventional al faptei. Este iresponsabila persoana care nu-si poate da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu si le poate stapâni. Pentru ca starea mintala a unei persoane sa determine înlaturarea caracterului contraventional al faptei este necesar sa se constate incapacitatea psihica a sa de catre un organ medical de specialitate.

Legiuitorul apara persoanele iresponsabile din punct de vedere psihic deoarece ele nu au reprezentarea faptelor comise si nici a consecintelor acestora.

Prin "iresponsabilitate" se întelege incapacitatea psiho-fizica a unor persoane de a-si da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor sale ori de urmarile faptelor lor, sau a-si dirija în mod normal vointa, în raport cu actiunile sau inactiunile lor. Aceste persoane "iresponsabile" nu înteleg pericolul social al unor fapte si nu sunt receptive la amenintarea sanctiunilor contraventionale.

Iresponsabilitatea poate fi determinata de diverse cauze de natura medicala (idiotenie, cretinism, debilitate mintala, autism, boli psihice etc.). Ea poate fi permanenta sau temporara.

7.- Infirmitatea

Este o cauza necunoscuta în legislatia penala în sensul ca ea nu exonereaza de raspundere juridica persoana infirma care a comis o infractiune.

În dreptul contraventional aceasta cauza opereaza daca este în legatura cu fapta contraventionala comisa, înlaturându-i caracterul contraventional. Exemplu: trecerea strazii printr-un loc nepermis sau pe culoarea rosie a semaforului de catre un orb.

8.- Betia involuntara completa (accidentala)

Betia involuntara completa (accidentala) este starea în care a ajuns o persoana independent de vointa sa. Spre exemplu, o persoana lucreaza într-un mediu cu vapori de alcool si fara sa-si dea seama inhaleaza astfel de vapori si ajunge în stare de betie. Sau persoana este constrânsa fizic sau psihic sa consume bauturi alcoolice, ori consuma substante aparent inofensive fara sa-si dea seama de efectul lor si ajunge în aceasta stare.

Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si o întunecare a facultatilor psihice. În aceasta stare persoana este incapabila sa

Page 8: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

înteleaga caracterul actiunii sau inactiunii sale si de a fi stapân pe ea.

În vechea reglementare a regimului juridic al contraventiilor, respectiv Legea nr. 32/1968 betia nu era enumerata printre cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei, în nou reglementare Ordonanta Guvernului nr.2/2001 este prevazuta si aceasta cauza. Era si firesc acest lucru deoarece în legea penala aceasta cauza înlatura caracterul penal al infractiunii, fapta cu un pericol social mai mare decât cel al contraventiei.

Betia este starea psiho-fizica în care o persoana se afla ca urmare a actiunii exercitata asupra facultatilor sale psihice de substante excitante sau narcotice consumate de aceasta persoana sau introduse în corpul sau de altcineva. Cea mai frecventa forma de betie este cea alcoolica.

Starea de betie îmbraca mai multe forme:

A.     betia accidentala, independenta de vointa persoanei;

B.     betia voluntara, când persoana în cauza a consumat în mod voit substante ce i-au provocat starea de betie. Indiferent ca este completa sau incompleta, nu înlatura caracterul contraventional al faptei;

C.     betia completa, când persoana nu mai este stapâna pe miscarile sale fizice, nu mai are capacitatea de a întelege si voi;

D.     betia incompleta, când exista o slabire a capacitatilor psihofizice ale persanei;

E.      betia ocazionala, când consumul de substante care o provoaca se face întâmplator (la petreceri);

F.      betia cronica, când se mentine o stare permanenta de intoxicatie cu bauturi alcoolice sau alte substante.

Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori cu alte substante betia poate fi:

- Completa, si se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si o întunecare a facultatilor psihice. În aceasta stare persoana este incapabila sa înteleaga caracterul actiunii ori inactiunii sale si de a fi stapân pe ea.

- Betia incompleta, se caracterizeaza prin aceea ca intoxicatia cu alcool ori alte substante ebriante este în faza incipienta manifestata de regula, prin excitabilitate si impulsivitate. În aceasta state capacitatea persoanei de a-si da seama de actiunile sale este doar slabita.

Conditiile starii de betie pentru a constitui o cauza care sa înlature caracterul contraventional al faptei:

Page 9: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

A.     În momentul comiterii contraventiei faptuitorul sa se fi aflat în stare de betie produsa prin

alcool ori alte substante;

B.     Starea de betie în care se afla contravenientul sa fie accidentala, involuntara, fortuita;

C.     Starea de betie sa fi fost completa;

D.     Fapta comisa în stare de betie completa accidentala sa fie prevazuta de lege.

Fapta comisa în stare de betie accidentala completa nu este contraventie, fiind savârsita fara vinovatie.

9.- Minoritatea

Ord.Guv.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor stipuleaza în mod expres în art. 11 alin.2 ca minorul sub 14 ani nu raspunde contraventional. Rezulta ca minoritatea este si ea o cauza care înlatura caracterul ilicit al faptei, deoarece minorul sub 14 ani aflându-se în procesul natural de dezvoltare organica si psihica exista prezumtia absoluta ca el nu are capacitatea de a întelege suficient caracterul faptelor sale si nici experienta de viata necesara pentru a cunoaste si întelege legile si normele de convietuire sociala.

În continuare legiuitorul prevede la art. 2 alin.3 din aceasta ordonanta ca minorii care au împlinit 14 ani sunt sanctionat contraventional dar limita minima si maxima a sanctiunii prevazuta în actul normativ încalcat pentru fapta savârsita se reduc la jumatate .

De asemenea legea cadru stabileste la art. 11 alin.4 ca minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu închisoare contraventionala sau cu obligarea la prestarea unei activitati în folosul comunitatii.

Aceasta diferentiere a raspunderii minorilor este determinata tocmai de stadiul diferit în care se gaseste capacitatea lor psihica de a-si da seama de caracterul periculos al faptelor.

Neîmplinirea vârstei de 14 ani de catre minorul care a savârsit o contraventie înlatura nu numai caracterul contraventional al faptei, ci si raspunderea juridica a faptuitorului.

Înlaturarea caracterului contraventional al faptei, în ceea ce priveste pe minor nu exclude raspunderea civila (pentru pagubele produse de acesta prin comiterea contraventiei) a persoanelor care la data comiterii faptei îl aveau în supraveghere (parinti, tutori etc.).

Page 10: CAUZE CARE ÎNLATURA CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL

Cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de instanta de judecata.