Casatoria in Grecia Antica

In Grecia casatoria era necesara pentru ca numai in cazul ei se puteau naste fii legitimi, care sa devina cetateni atenieni. Casatoria legitima intre un cetatean si o fiica de cetatean atenian este caracterizata la Atena prin procedura numita " engyesis “(inmanarea unui zălog). Casatoria este, in esenta, un acord, o intelegere orala, dar solemna intre doua persoane: pe de o parte se afla “pretendentul“, iar pe de alta cel care este ‘’kyrios’’ asupra fetei , tatal ei. Fiindca procedura este exclusiv orala , la aceasta intelegere trebuie sa asiste martorii care sa poata afirma ca ea a avut loc cu adevarat.

Cele doua parti isi strang mainile si rostesc cateva fraze rituale , pe care le aminteste acest dialog din Menandru  (342 –  291 î.Hr. poet dramatic grec) :

• “ Pataicos : -Iti dau aceasta fata ca sa aduca pe lume copii legitimi !

• Polemon : -O primesc.

• Pataicos : -Iti mai dau si o zestre de trei talangi.

• Polemon: -O primesc si pe ea cu placere!"

  Engyesis este o promisiune de luare în căsătorie. Viitorii soti nu se puteau sustrage de la acest angajament asumat fără a se expune, după credinţa lor, la nişte sancţiuni din partea zeilor. Însă se cunosc şi cazuri în care angajamentul căsătoriei (engyesis) nu a fost respectat. În secolul al IV-lea î.Hr., tatăl lui Demosten (considerat cel mai mare orator al Antichității ), înainte de a muri, şi-a logodit fata, care avea 5 ani pe atunci, cu o rudă de-a sa, Demophon, care a primit pe dată zestrea urmând s-o ia în casa lui pe fată numai „când va avea vârsta potrivită,

adică 10 ani mai târziu”.  Totuşi acest angajament a rămas fără urmări, iar căsătoria nu a avut loc.

În epoca homerică, pretendentul îi aducea tatalui fetei, daruri în vite sau în obiecte preţioase, reprezentând la început cumpărarea fiicei sale, care, după aceea, a devenit compensarea zestrei dată de tată viitoarei soţii (hedna).

Tânărul se putea căsători la vârsta de 20 de ani, după ce îşi termina stagiul militar, efebia, (deşi nici o lege nu-l împiedica să o facă şi la 18 ani), iar fetele se măritau de obicei la 14-15 ani. Viitorul sot nu trebuia sa fie reprezentat de tatal, el actioneaza singur in cadrul ceremoniei engyesis. Cu toate acestea el nu intrepinde nimic fara acordul tatalui sau si isi alege sotia dupa sfaturile acestuia.

Alegerea perioadei de căsătorie era influenţată de superstiţii mai vechi ceea ce îi făceau pe greci să aleagă mai ales perioadele cu lună plină şi, ca anotimp, iarna. Astfel, casatoriile erau numeroase in luna ianuarie (Gamelion), cea de a saptea luna a calendarului atenian, consacrata Herei , zeita căsătorie.

După un interval de timp destul de scurt au loc ceremoniile care alcătuiau căsătoria propriu-zisă (ecdosis, adică „predarea fetei către mire”). Ceremoniile incepeau in ajunul zilei cand fata trebuia sa se mute in noul ei camin. Mai intai se aducea sacrificiu divinitatilor care protejeaza casatoria : Hera, Zeus , Artemis, Apolon, Peitho. Ea consacra zeilor obiectele pe care le-a folosit in mod obisnuit in copilarie, asa cum reiese din epigrama urmatoare: “Timareta, pe punctul de a se casatori, ti-a consacrat tie, Artemis Limnatis, tamburinele ei, mingea care-I placea atata si fileul care-I tinea strans parul; fecioară, ea ţi-a dedicat ţie, zeiţa fecioară, precum se cuvine, şi păpuşile ei, împreună cu hainele lor".

Ritualul cel mai important este cel de purificare - baia- pe care o facea logodnica si pentru care un intreg alai mergea sa ia apa de la o fantana anume, faimoasa Callirrhoe. Acest alai, înfăţişat în picturile de pe vase, era alcătuit din femei care duceau torţe; în mijlocul lor mergea un bărbat care cânta la oboi, iar în urma lui venea o femeie care ţinea un vas

(loutrophoros) cu corpul ovoidal, cu gâtul lung şi subţire şi cu două toarte în care se afla apa pentru baie.

In ziua nunţii (gamos), casa miresei şi cea a mirelui sunt împodobite cu ghirlande de frunze de măslin şi de laur, iar tatăl miresei oferă un sacrificiu şi un banchet. Mireasa ia parte la ele, îmbrăcată în alb, cu chipul acoperit de un văl, purtând gătelile ei cele mai frumoase şi având pe cap o cunună. Ea este înconjurată de prietene şi are alături pe nympheutria, femeia care o călăuzeşte şi o ajută în timpul ceremoniilor căsătoriei. 

 Mirele este însoţit de cavalerul său de onoare, numit parochos. În sala banchetului bărbaţii şi femeile sunt aşezaţi separat. La masă se servesc feluri de mâncare tradiţionale, cum ar fi prăjiturile din susan menite să asigure fertilitatea. Printre meseni circulă un băiat (amphathales ) ai cărui părinţi sunt, ambii, în viaţă. El oferă tuturor pâine dintr-un coş şi rosteşte nişte cuvinte rituale care amintesc de anumite formule proprii religiilor cu mistere : „Am scăpat de rău, am găsit ceva mai bun”. 

Seara se formează alaiul care avea s-o însoţească mireasă până la noua ei casă. Conform unor vechi obiceiuri această deplasare lua aspectul unei răpiri. Plutarh (în Licurg 12, 15) descrie această tradiţie ce s-a păstrat la Sparta: „În Lacedemona, bărbaţii se căsătoreau răpindu-şi soţiile. Odată răpită, fata era încredinţată unei femei numite nympheutria, care-i tăia părul până la piele, îi punea haine şi încălţări bărbăteşti şi o culca pe nişte paie ”.

  La Atena, cei doi miri mergeau de la o casă la cealaltă într-o căruţă trasă de catari sau de boi . Mireasa ducea un grătar şi o sită, simboluri ale activităţii domestice pe care avea sa le inceapa. Mama ei este cea care cară toţele. Torţele şi muzica au ca scop îndepărtarea spiritelor rele care ar putea rânii mireasa în timpul ceremoniei. Tatăl şi mama mirelui aşteptau în pragul casei; tatăl cu o cunună de mirt pe cap, mama cu o torţă în mână. Peste capul miresei erau lăsate să cadă nuci şi smochine uscate, în virtutea unui ritual care se practica şi la primirea în casă a unui sclav nou. Miresei i se oferea o bucată din prăjitura nupţială, pregătită din susan şi miere, precum şi o gutuie sau o curmală, simboluri ale fecundităţii si dragostei.  Mirii intră apoi în camera nupţială (thalamos) şi numai atunci îşi

scotea mireasa vălul. Uşa camerei era închisă şi păzită de unul dintre prietenii mirelui (numit thyroros), iar ceilalţi cântau în gura mare un imn nupţial şi făceau gălăgie, pe cât se pare, ca să alunge spiritele rele.

Fastul şi luxul din ziua nunţii variau în funcţie de averea fiecărei familii. Ospăţul nupţial era uneori atât de somptuos încât legea a limitat, în mai multe rânduri, numărul invitaţilor. Preoţii interveneau şi ei în căsătorii; se cunoaşte că, la Atena, preoteasa zeiţei Atena îi vizita pe soţi, iar la Cheroneea preoteasa Demetrei era aceea care îi unea.

In Sparta, legislaţie privitoare la familie şi la raporturile dintre sexe era determinată de grija pentru eugenie. Căsătoria se făcea între cetăţeni de acelaşi neam, unirile cu străinii putând avea urmări grave, mai ales pentru regi, care puteau fi înlăturaţi din această cauză. Pretendentul trebuia să ceară consimţământul tatălui. În cazul unor dispute între mai mulţi pretendenţi, cauza era judecată de către rege.

Realizat de :Goidescu Florentina

Lica Adina

Facultatea de Istorie, Specializarea RISE