Caracterul

T e r m e n u l   c a r a c t e r   p r o v i n e   d i n   l i m b a   g r e a c ă   ş i   i n s e a m n ă  „ p e c e t e ” .   A s t f e l caracterul desemnează ansamblul însuşirilorpsihice care privesc relaţiile unei persoane cus e m e n i i s ă i ş i v a l o r i l e d u p ă c a r e s e c o n d u c e . S p r e d e o s e b i r e d e t e m p e r a m e n t , c a r e stabileşte forma manifestărilor noastre, caracterul reflectă latura de conţinut, de esenţă a personalităţii şi impune valorizarea etică a comportamentului. Faţă de temperament care-şi are determinarea în ereditatea individului, caracterul se referă la partea dobândită a personalităţii umane, la elementele socio-morale şi volitive.În timp ce temperamentul esteîn cea mai mare parte înnăscut, caracterul se formează pe parcursul vieţii prin integrareavalorilor promovate de familie, grup de prieteni, societate, prin insuşirea unor modalităţid e c o m p o r t a m e n t . C a r e c t e r u l e s t e o i n s t a n ţ ă d e c o n t r o l ş i v a l o r i f i c a r e a t r ă s ă t u r i l o r   temperamentale. El reglează din interior concordanţa şi compatibilitatea conduitei cu exigenţele şi normele promovate sau impuse la un moment dat de societate.

Din perspectiva psihologiei personalităţii, atunci când se vorbeşte despre caracter,sse aduce în discuţie, printre altele, sistemul de valori al persoanei. În sens psihologic caracterul desemnează atributele durabile, care diferenţiază o persoană sau care compunidentitatea acelei persoane. Caracterul poate fi văzut ca o dimensiune a eului care este responsabilă de comportamentul etic. Ca latură relaţională a personalităţii, „responsabilă”de felul în care oamenii interacţionează unii cu alţii în cadrul societăţii, caracterul a fostdefinit ca un mod de a fi al omului, ca o structură psihica complexă, prin intermediul căreia se filtrează cerinţele externe şi în funcţie de care se elaborează reacţiile de răspuns.Întrucât caracterul exprimă valoarea morală, personală a omului, a ami fost denumit şi  profilul psiho-moral la acestuia, evaluat, în principal, după criterii de unitate, consistenţăşi stabilitate.

Caracterul reprezintă configuraţia sau structura psihică individuală, relativ stabilăşi definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativă,  deoarece pune în contact individulc u   r e a l i t a t e a ,   f a c i l i t â n d u - i   s t a b i l i r e a   r e l a ţ i i l o r ,   o r i e n t a r e a   ş i  c o m p o r t a r e a   p o t r i v i t specificului său individual.

Î n   s e n s   r e s t r â n s   n o ţ i u n e a   d e   c a r a c t e r   d e s e m n e a z ă   u n   a n s m a b l u   î n c h e g a t  d e a t i t u d i n i ş i t r ă s ă t u r i , c a r e d e t e r m i n ă u n m o d r e l a t i v s t a b i l d e o r i e n t a r e ş i r a p o r t a r e a omului la ceilalţi semeni, la societate în ansamblu şi la sine însuşi. 

În accepţiune extinsă, caracterul exprimă schema logică de organizare a profilului  psiho-social al personalităţii, considerat din perspectiva unor norme şi criterii valorice. Toate aceste „elemente” sunt corelate şi integrate într-o structură funcţională unitară, prinintermediul unui mecanism de selecţie, apreciere şi valorizare. În stabilirea structurii caracterului, avem în vedere, în primul rând, atitudinile stabile şi trăsăturile caracterialecare sun proprii unei anumite persoane.

Atitudinea exprimă o modalitate de raportare a individului faţă de lumea lumeaexterioară şi faţă de sine. Se acceptă, în general, că există trei mari categorii de atitudini:

1)atitudinea faţă de sine (modestie, orgoliu, demnitate sau sentimente deculpabilitate);

2)atitudinea faţă de ceilalţi şi faţă de societate;3 ) a t i t u d i n e a f a ţ ă d e a c t i v i t a t e .A l ă t u r i   d e   a t i t u d i n i ,   c a r e   e x p r i m ă   o r i e n t a r e a   p e r s o a n e i ,   î n  

c o m p o n e n ţ a caracterului intră şi trăsăturile de voinţă, cele care asigură traducerea în fapt a intenţiilor şi mobilizarea resurselor personalităţii pentru a face faţă solicitărilor. Trăsăturile devoinţă constituie componenta executorie a caracterului.

Caracterul nu se prezintă ca un simplu conglomerat de trăsături, ci ca un sistemorganizat şi bine structurat. Modalitatea cea mai eficientă de cunoaştere şi evaluare acaracterului o reprezintă analiza actelor de conduită în situaţii speciale. Evident, se

potutiliza şi teste de personalitate dar repertoriul acestora privind caracterul este destul desărac.

P r e o c u p ă r i l e   p e n t r u   c u n o a ş t e r e a   ş i   e v i d e n ţ i e r e a   t r ă s ă t u r i l o r   d e   c a r a c t e r   ş i  a relaţiilor dintre ele sunt prezente încă din antichitate. Ceea ce trebuie remarcat este faptulcă aceste preocupări s-au materializat mai ales în scrieri şi opere literare. Chiar şi aşa,diverşi autori, plecând de la predominanţa unor trăsături caracteriale asupra altora, au  propus adevărate tipologii caracteriale.