200344619 Cauzele Care Inlătură Caracterul Penal Al Faptei

8/18/2019 200344619 Cauzele Care Inlătură Caracterul Penal Al Faptei

1/26

.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei reprezintă anumite stări, situaţii, cazuri, împrejurări a căror

existenţă în timpul săvârşirii faptei face ca realizarea eficientă a vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

să devină imposibilă.

Toate cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt explicit prevăzute în Codul penal, în Capitolul III al

ărţii !enerale. "ceste cauze sunt# le!itima apărare, reţinerea infractorului, starea de extremă necesitate,

constrân!erea fizică sau psi$ică, riscul întemeiat. rin intervenţia acestor stări se exclude vinovăţia, întrucât fapta

este săvârşită sub imperiul unei stări speciale de constrân!ere, când se înlătură libertatea de $otărâre la acţiune,

premise ale vinovăţiei.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei reprezintă situaţii reale care împiedică realizarea condiţiilor

cerute de le!e pentru ca o faptă să constituie infracţiune. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei trebuie să

existe în momentul săvârşirii infracţiunii şi au un efect numai asupra persoanei care s%a aflat într%o astfel de stare,

situaţie sau împrejurare, în principiu, aceste cauze produc efecte din momentul în care au apărut, s%au ivit, dar,

pentru ca efectele să opereze, practic este necesar ca existenţa în fapt a stărilor, a situaţiilor care constituie astfel de

cauze să fie oficial constatată de către or!anele competente.

1. Legitima apărare

1.1.Noţiunea şi caracterizarea legitimei apărări

rin dispoziţiile alin. &'( din art) *+ şi alin. &*( din art. * ale Constituţiei -epublicii oldova fiecărei

persoane se acordă dreptul la viaţă, la inte!ritate fizică şi psi$ică, precum şi dreptul de a reacţiona independent, prin mijloace le!itime, la faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale.

(1) otrivit alin. &'( al art. / din C al -, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală

săvârşită în stare de legitimă apărare.

(2)ste în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac direct!

imediat! material şi real! îndreptat împotriva sa! a altei persoane sau împotriva unui interes pu"lic şi care

pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul pu"lic.

(#)ste în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta! prevăzută la alin. (2)! pentru a împiedica

pătrunderea! însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cuaplicarea unei asemenea violenţe! într$un spaţiu de locuit sau într$o altă încăpere.

0e!itima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevăzută de le!ea penală

pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de le!e. 0e!itima apărare este o

activitate social%utilă, deoarece fapta săvârşită în condiţiile enunţate de le!e nu este prejudiciabilă. 0ipseşte şi

vinovăţia persoanei care, fiind în stare de le!itimă apărare, a fost silită să acţioneze pentru a apăra valorile sociale

periclitate de un atac.

rin re!lementarea le!itimei apărări nu se recunoaşte dreptul de a comite fapta prevăzută de le!ea penală într%

o asemenea împrejurare, ci că le!ea penală nu intervine datorită existenţei unor situaţii deosebite, care impuncelui care acţionează un anumit comportament ieşit din comun. 1apta comisă în stare de le!itimă apărare nu a fost

niciodată pedepsită.

'


2/26

2xistenţa stării de le!itimă apărare face ca forţa aplicată pentru înlăturarea atacului să nu constituie

infracţiune, deoarece persoana care a apreciat%o nu a acţionat cu voinţa liberă, ci a fost constrânsă de necesitatea

de a apăra pe sine sau de a apăra o altă persoană ori un interes public, întrucât lipseşte vinovăţia, starea de le!itimă

apărare elimină caracterul penal al faptei şi, deci, răspunderea penală a făptuitorului.

3n condiţiile le!itimei apărări, persoana are scopul de a reprima infracţiunea ce se comite şi, în consecinţă, de

a preîntâmpina cauzarea prejudiciului drepturilor şi intereselor ocrotite de le!e. "ceasta ar însemna, că dreptul la

le!itimă apărare apare în cazul comiterii atacului criminal sau unui alt atac, care deşi nu atra!e după sine

răspunderea penală, este socialmente periculos şi se consideră criminal de către persoana care se apără. 4pre

exemplu, se admite le!itima apărare faţă de tentativa la cauzarea leziunilor corporale, prejudiciului sau la

incendierea casei etc.,comisă de un om bolnav psi$ic, în acest caz boala psi$ică a persoanei, dar nu activitatea

conştientă, este aceea sursă de pericol care îl împin!e spre comiterea crimei.

0e!itima apărare nu poate fi aplicată împotriva unor acţiuni justificate, c$iar dacă ştirbesc interesele cuiva.

5u ai, de exemplu, dreptul să recur!i la le!itimă apărare împotriva poliţistului care reţine pe un infractor sau

împotriva unei persoane care a fost atacată de criminal, dar a opus rezistenţa, în acest caz infractorul nu poate să

justifice acţiunile sale şi consecinţele criminale din motiv că a întâlnit rezistenţa activă a victimei.

ersoana aflată în faţa unei a!resiuni, care prezintă pentru ea, pentru altul sau pentru un interes public un

pericol !rav şi iminent, este constrânsă să reacţioneze în scopul apărării valorilor sociale ameninţate !rav de un

atac periculos. "cesta este şi temeiul înlăturării vinovăţiei şi al caracterului penal al faptei săvârşite în le!itimă

apărare.

6reptul la le!itima apărare îl au în mod e!al toate persoanele, indiferent de pre!ătirea lor profesională sau

specială, precum şi de situaţia de serviciu, în acest caz fac excepţie de la re!ula !enerală persoanele în ale căror atribuţii de serviciu intră apărarea drepturilor persoanei, a intereselor publice &poliţiştii(. 5eîndeplinirea acestor

obli!aţiuni poate avea drept urmare aplicarea sancţiunilor disciplinare sau a pedepselor penale, de pildă, pentru

ne!lijenţă în serviciu &art. /*7 din C al -(.

3n art. '+%'8 ale 0e!ii - cu privire la poliţie nr. +'%9II din ':.'*.'77; sunt stipulate condiţiile şi limitele

aplicării forţei, a mijloacelor speciale şi a armei de foc de către colaboratorii poliţiei pentru apărarea cetăţenilor şi

pentru autoapărare contra unor atacuri ce constituie un pericol real pentru viaţa sau sănătatea lor, precum şi în alte

situaţii stipulate nemijlocit în le!e.

entru majoritatea cetăţenilor dreptul la le!itima apărare reprezintă un drept al lor subiectiv. "cest dreptaparţine persoanei indiferent de prezenţa sau absenţa posibilităţii de a evita atacul prejudiciabil &posibilitatea de a

fu!i sau de a c$ema în ajutor alte persoane(. Tocmai din această cauză le!itima apărare este considerată pe bună

dreptate o activitate activă, ofensivă. 5imeni nu este în drept să reproşeze celui ce s%a apărat faptul provocării de

daune fizice, atunci când acesta ar fi putut să%şi apere drepturile prin fu!a de la locul incidentului, prin crearea

unor obstacole în faţa atacantului etc. Caracterul activ, ofensiv al le!itimei apărări este indicat şi în unele le!i, ale

căror dispoziţii permit aplicarea armei pentru înlăturarea unui atac prejudiciabil 0e!ea - cu privire la arme nr.

'';%9III din ':.;


3/26

pedepse.

1.2. %ondiţii privitoare la atac şi apărare

Condiţiile atacului

0e!itima apărare se caracterizează prin existenţa unui atac, a unei a!resiuni care pune în pericol !rav

persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public şi care impun cu necesitate acţiuni de apărare pentru

ocrotirea şi protejarea valorilor sociale menţionate expres de le!e. "tât în jurul atacului, cât şi al apărării,

le!iuitorul şi teoreticienii au asociat o serie de condiţii menite să caracterizeze apărarea şi atacul, din punct de

vedere penal.

"tacul sau a!resiunea este o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează, de

re!ulă, într%o acţiune îndreptată împotriva valorilor sociale ocrotite de le!ea penală.

"tacul constă într%o acţiune conştientă a omului, cu caracter violent, în care se foloseşte forţa fizică propriesau unele mijloace &armei sau orice alte mijloace(. "tacul este deci o comportare a!resivă, o a!resiune care

îmbracă forma activă &de exemplu, îndreptarea armei asupra unei persoane, repezirea cu cuţitul asupra unei

persoane etc.(. 1ără existenţa atacului nu poate exista în !enere apărare şi deci nici le!itima apărare.

?nii autori sunt de părerea că nu poate constitui un atac care ar crea o stare de le!itimă apărare atacul efectuat

de către o persoană iresponsabilă, cu toate că şi în astfel de situaţii cel atacat este nevoit să se apere săvârşind o

faptă prevăzută de le!ea penală. 3n accepţia acestora, fapta astfel săvârşită nu constituie infracţiune şi nu atra!e

răspunderea penală, întrucât este săvârşită fără vinovăţie, temeiul excluderii în acest caz constituindu%' nu

le!itima apărare, ci starea de extremă necesitate.

"lţi autori consideră drept o situaţie excepţională apărarea împotriva atacului survenit din partea unei

persoane iresponsabile sau care n%a împlinit vârsta răspunderii penale. 6acă celui ce se apără îi sunt cunoscute

aceste @caracteristici@ ale atacantului, apărătorul este obli!at să întreprindă toate măsurile pentru a opri

declanşarea atacului, iar dacă acest lucru este imposibil, ca excepţie se admite cauzarea de daune atacantului.

3n conceptul de le!itimă apărare prin atac se înţele!e o acţiune sau o inacţiune prejudiciabilă, adică este vorba

de atac atât în cazul unei comportări activ a!resive &de pildă) o persoană îndreaptă arma spre o altă persoană cu

intenţia de a o omorî sau vătăma(, cît şi în cazul unei atitudini pasiv a!resive &de ex., o persoană care, având în

în!rijire un bolnav, nu%i administrează medicamentele potrivit prescripţiilor medicului, cu intenţia de a%i provoca

moartea(. ai mult ca atât, inacţiunea reprezintă un atac numai dacă există obli!aţia le!ală de a acţiona.

otrivit le!ii % alin. &*( al art. / din C al -

% "tacul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii#

a( să fie direct) b( imediat) c(material şi d( real)

e( să fie îndreptat împotriva propriei persoane, a altei persoane sau împotriva unui interes public)

f( să pună în pericol !rav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

a) &tacul direct. "tacul este direct când prin el se creează un pericol care ameninţă nemijlocit valorile ce pot

forma obiectul le!itimei apărări, deci în acest caz trebuie să existe o le!ătură de la cauză la efect între atac şi

pericolul !rav creat în literatura juridică s%a arătat că atacul trebuie considerat direct nu doar atunci când între

/


4/26

fapta atacantului şi victimă există un contact fizic nemijlocit, ci şi în cazul în care, deşi sub aspect fizic nu are

contact nemijlocit cu valoarea socială pusă în pericol, el vizează ca acţiune a!resivă anume această valoare.

"tacul nu va fi considerat direct atunci când între atacant şi victimă se află un obstacol &un zid, o uşă încuiată,

o distanţă mare etc.( care face ca atacul să nu creeze un pericol pentru valoarea socială ocrotită.

") &tacul imediat. Caracterul imediat al atacului fixează în timp desfăşurarea acestuia, încadrându%' într%un

anumit interval, în care poate interveni o apărare le!itimă. Caracterul imediat rezultă din intervalul de timp foarte

mic care separă momentul în care atacul a început din momentul ivirii pericolului care ameninţă valoarea socială

atacată. "tacul este imediat în cazul în care acesta s%a dezlănţuit şi se află în curs dedesfăşurare. 4e consumă odată

cu încetarea a!resiunii. rin atac imediat se înţele!e atât atacul iminent cât şi atacul actual.

"tacul iminent constă în actul de a!resiune care este pe punctul de a se produce, care ameninţă cu realizarea

lui, existând certitudine a înfăptuirii sale. 4e poate vorbi de un atac iminent în cazul în care a!resorul îndreaptă

mâna spre buzunar pentru a scoate arma sau cuţitul şi a lovi. "tacul iminent nu poate fi confundat cu atacul

eventual, adică cu actul de a!resiune posibil a se produce în viitor, împotriva unui astfel de atac nu se poate

invoca le!itima apărare întrucât nu s%a creat starea de iminenţă a atacului. "tacul eventual poate fi preîntâmpinat

prin luarea unor măsuri de precauţie care să nu constea în fapte prevăzute de le!ea penală.

"tacul este în curs de executare &actual( atunci când se află în desfăşurare, în evoluţia sa până în momentul

consumării. ?n asemenea atac se află într%un raport de concomitenţă cu pericolul !enerat de a!resiune şi cu

necesitatea actului de apărare.

6acă atacul s%a consumat, nu se mai poate invoca le!itima apărare, întrucât nu sunt întrunite condiţiile le!ii

în ceea ce priveşte desfăşurarea în timp a atacului, când valoarea este supusă pericolului de a fi lezată. "tacul se

consideră consumat atunci când a!resiunea a luat sfârşit, iar odată cu ea încetează de fapt şi pericolul pentruvalorile ocrotite de le!e.

6acă atacantul, fiind respins după primul atac, continuă să aibă o atitudine a!resivă, intenţionând să reia

atacul asupra aceleiaşi persoane, se poate considera că atacul este în plină desfăşurare, că este un atac imediat,

care justifică apărarea din partea celui atacat.

3n literatura juridică penală românească se face o precizare importantă cu privire la momentul consumării

atacului# dacă în cazul infracţiunilor contra persoanei, atacul se consumă în momentul consumării infracţiunii

realizate prin săvârşirea lui, în cazul infracţiunilor contra patrimoniului, atacul nu se consideră consumat decât în

momentul în care, după săvârşire, infracţiunea şi%a pierdut caracterul fla!rant."stfel, în cazul infracţiunii de furt, atacul se consideră actual şi atunci când, după luarea bunului, autorul se

îndepărtează cu bunul sustras de la locul infracţiunii, aşa încât dacă, în acest timp, persoana vătămată foloseşte

violenţa pentru a recupera bunul sustras, dispoziţiile le!ale privitoare la le!itima apărare sunt, în principiu,

aplicabile.

c) &tacul material. "tacul este material atunci când acesta se realizează prin fapte de natură să provoace

modificări materiale, fizice asupra valorilor împotriva cărora se îndreaptă. "tacul este recunoscut material nu

numai atunci când pentru realizarea lui se foloseşte forţa fizică, ci şi în cazul când aceasta din urmă se asociază cu

diferite instrumente, mijloace care sunt în măsură să provoace o modificare fizică valorilor ocrotite de le!ea penală. ractica şi doctrina penală sunt unanime în aprecierea că violenţele verbale sau scrise &insultele,

ameninţările, calomniile( nu pot justifica o acţiune în apărare dacă nu provoacă un pericol fizic. 6e asemenea,

+


5/26

împrejurarea că o persoană este înarmată nu poate fi considerată că ar constitui un atac material care să justifice

le!itima apărare, atâta timp cât nu se încearcă să se facă uz de arma respectivă.

d) &tacul real. "tacul este real atunci când acesta există obiectiv, şi nu este presupus de persoană. "tacul real

constă în actul de a!resiune care este pe punctul de a se produce, care ameninţă cu realizarea lui, existând

certitudinea înfăptuirii sale &de ex., atacantul, după ce a ameninţat victima cu moartea, îşi ia arma de pe umăr şi o

încarcă(. "tacul real nu trebuie confundat cu atacul eventual, deci cu o a!resiune care s%ar putea produce cândva

în viitor sau cu teama faţă de un atac doar presupus. 2ste posibil ca o persoană să se afle în eroare asupra

existenţei unui atac &de ex., observă într%o noapte pe cineva ascuns în apropierea casei sale, pre!ătit să lovească(,

deşi în realitate să nu fie vorba de aşa ceva &bănuitul @a!resor@, fiind în stare de ebrietate, s%a sprijinit de !ardul

locuinţei(. 6acă în asemenea condiţii o persoană comite o infracţiune faţă de presupusul atacant, problema tra!erii

la răspundere penală a acesteia se rezolvă în funcţie de prezenţa sau absenţa vinovăţiei. "tacul eventual nu poate fi

luat în consideraţie la constatarea stării de le!itimă apărare, deoarece în asemenea situaţii nu se poate stabili un

raport de cauzalitate cu actualitatea pericolului, persoana ameninţată de un astfel de atac putând lua diverse măsuri

de prevenire a pericolului care să nu constea în fapte prevăzute de le!ea penală.

3n cazul atacului real, declanşarea &izbucnirea( acestuia trebuie să fie atât de aproape de realizare, încât dacă

persoana constrânsă să se apere nu ar fi acţionat în acel moment, ea ar fi fost cu certitudine expusă pericolului.

Caracterul real al atacului rezultă din elementele obiective care pun în evidenţă intenţia a!resorului de a săvârşi cu

si!uranţă atacul. 4impla presupunere că atacul ar putea avea loc nu este suficientă pentru a considera apărarea ca

le!itimă.

e) &tacul să fie îndreptat împotriva persoanei proprii! a altei persoane sau împotriva unui interes

pu"lic."ceastă caracteristică se referă la obiectul juridic al atacului. entru existenţa le!itimei apărări şi deci a stării

care a determinat%o, trebuie să se constate că atacul a fost îndreptat împotriva persoanei sau împotriva unei alte

persoane, ori contra unui interes public. "stfel, acesta se poate îndrepta împotriva persoanei, fiind de natură a%i

vătăma viaţa, inte!ritatea corporală, sănătatea, libertatea şi alte valori cărora le!ea le conferă protecţie, sau a

vreunei valori sociale care formează obiectul juridic al vreunui drept acordat de le!e persoanelor fizice sau

juridice, ori împotriva unui interes public.

-e!lementarea în vi!oare prevede că atacul îndreptat împotriva unui interes public justifică o apărare

le!itimă. în Codul penal al - nu se conţine vreo dispoziţie referitoare la termenul @interes public@, spredeosebire de Codul penal al -omâniei, care, în art. '+


6/26

Instituind această condiţie, le!ea a pornit de la ideea că numai un pericol !rav creează celui ce se apără o stare

specială de constrân!ere sub imperiul căreia se reacţionează. Caracterul !rav al pericolului se manifestă atunci

când atacul ameninţă cu producerea unor consecinţe ne!ative ireparabile sau !reu de remediat pentru valoarea

ocrotită de le!ea penală &de exA pierderea vieţii, vătămarea corporală, distru!erea unui bun etc.( 6eterminarea

!ravităţii pericolului trebuie să se facă în raport cu circumstanţele reale din momentul atacului, luându%se în

consideraţie mai ales natura şi intensitatea atacului, importanţa reală a valorilor puse în pericol, persoana

atacantului şi, în !eneral, toate datele concrete caracteristice fiecărei cauze în parte şi nu circumstanţele @ex post@,

după criterii abstracte, căci nu orice atac creează o stare de pericol !rav. ?n pericol care nu ar fi !rav nu este de

natură să creeze, în psi$icul celui care efectuează actul de apărare, acea stare specială de constrân!ere, care exclu%

de posibilitatea de determinare liberă a voinţei şi, ca atare, existenţa vinovăţiei, acţionând sub presiunea

constrân!erii provocate de pericolul !rav.

Condiţiile apărării

0e!itima apărare presupune prin concept existenţa unei apărări împotriva a!resiunii care să se concretizeze în

săvârşirea unei fapte prevăzute de le!ea penală.

rin apărare, în sensul dreptului penal, se înţele!e actul prin care cel atacat sau persoana care îi vine în ajutor

încearcă să înlăture atacul cu caracteristicile prevăzute de le!e.

entru a constitui însă o le!itimă apărare, fapta comisă trebuie să îndeplinească anumite condiţii# . a(

apărarea este admisă pentru a respin!e un atac îndreptat împotriva unei persoane sau a unui interes public)

b( apărarea să se realizeze printr%o faptă prevăzută de le!ea penală)

c( apărarea să fie îndreptată împotriva atacantului)d( apărarea să fie concomitentă cu atacul)

e( apărarea să fie proporţională cu !ravitatea atacului.

a) &părarea este admisă pentru a respinge un atac îndreptat împotriva unei persoane sau a unui

interes pu"lic.

0e!ea penală susţine principiul solidarităţii şi al ajutorului reciproc în relaţiile între oameni, principii care

imobilizează conştiinţa socială a oamenilor. 2a acordă aceiaşi calificare apărării, exercitate de o altă persoanădecât cea atacată, ca şi apărării efectuate de acesta din urmă. "mbele acţiuni de apărare în acest caz sunt

justificate. 6acă apărarea este înfăptuită prin acţiuni care nu cauzează daune atacantului &fu!a, ascunderea etc.( în

sens juridic aceasta, în !enere, nu constituie o apărare le!itimă. Contraatacul se admite nu numai atunci când este

unicul mijloc de apărare, dar şi atunci când persoana atacată avea şi alte posibilităţi de a salva interesele sale, ale

altor persoane sau interesele publice.

") &părarea să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi să fie necesară

pentru a înlătura atacul. entru a se pune problema le!itimei apărări, se cere ca apărarea prin care se înlătură

atacul să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de le!ea penală &fapta de vătămare a inte!rităţii

corporale, omor etc.(. 6acă se respin!e atacul prin săvârşirea unei fapte neprevăzute de le!ea penală, nu se poate

invoca le!itima apărare, care este o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, întrucât fapta respectivă nu


7/26

intră în sfera dreptului penal, nu este ilicită penal. "ceastă faptă poate fi consumată sau rămasă în faza tentativei

pedepsibile. 6acă atacul este înlăturat prin săvârşirea unei fapte neprevăzute de le!ea penală, atunci nu poate fi

invocată starea de le!itimă apărare, incidenţa dispoziţiilor înscrise în art. / din C al - fiind exclusă.

1apta prin care se înlătură atacul, poate fi săvârşită atât de persoana împotriva căreia s%a îndreptat atacul, cât

şi de altă persoană care a venit în ajutor celui atacat, dacă sunt realizate condiţiile le!ii.

c) &părarea să fie îndreptată împotriva atacantului

"părarea este le!itimă dacă este îndreptată numai împotriva atacantului şi nu contra terţelor persoane &rude,

prieteni etc(. Cauzarea de prejudicii persoanelor terţe ca rezultat al unei erori admise în persoana atacantului

exclude nondelincvenţa apărării.

ractic în toate cazurile apărarea se manifestă din punct de vedere obiectiv prin acţiuni. Insă, în cazuri

excepţionale, aceasta se poate realiza şi prin inacţiuni &de pildă, persoana nu%şi opreşte câinele care '%a atacat

sin!ur pe a!resor(.

d)&părarea să fie concomitentă cu atacul

4ub acest aspect este evident că actele de apărare se vor înscrie întotdeauna în limitele unei apărări le!itime

atunci când, sub raport dinamic, se vor situa în intervalul de timp ce corespunde atât atacului imediat, cât şi

atacului în curs de realizare. "părarea se consideră concomitentă pe tot intervalul de timp în care atacul

corespunde cerinţei de imediat sau se află în curs de realizare, şi nu va mai îndeplini această condiţie în cazul unui

atac eventual, ce se va produce în viitor, şi nici în cazul unui atac deja consumat şi care nu prezintă pericolul de a

fi reluat imediat.

e) &părarea să fie proporţională cu gravitatea atacului

entru a opera le!itima apărare mai este necesar să se stabilească dacă între apărare şi atac a existat o anumită proporţie. roporţionalitatea în această situaţie nefiind de ordin matematic şi nepresupunând o ec$ivalenţă

absolută a faptelor şi mijloacelor, ci doar o proporţionalitate relativă, aproximativă. 0e!ea nu stabileşte şi nici nu

este posibil a se stabili anumite criterii de apreciere a proporţionalităţii dintre !ravitatea atacului şi cea a apărării.

"ceastă sarcină revine doar or!anelor judiciare, care sunt în măsură să aprecieze criteriul proporţionalităţii, luând

în considerare nu numai valorile împotriva cărora s%au îndreptat atacul şi actele de apărare, ci şi toate împrejurările

în care s%a produs a!resiunea &intensitatea, mijloacele aplicate, timpul, locul, forţa şi posibilităţile atacantului şi

apărătorului % vârstă, sex, starea sănătăţii etc.(.

5u se poate pretinde o proporţie strictă între apărare şi atac din simplul motiv că cel ce se apără este, dere!ulă, obiectul unui atac neaşteptat şi surprinzător, fiind ca atare în neputinţă de a%şi pre!ăti apărarea

corespunzătoare naturii şi intensităţii atacului. ersoana atacată acţionează în interesul salvării sale ori în interes

public în condiţii improvizate, în !rabă şi într%o stare sufletească de constrân!ere. 3n consecinţă, persoana care se

apără nu poate, de obicei, să aprecieze cu calm şi luciditate nici mijloacele pe care le are la îndemână, pentru a

ani$ila pericolul, şi nici să calculeze intensitatea reacţiei sale în apărare perfect proporţional cu cerinţa curmării

a!resiunii. "nume de aceea nu se poate cere o ec$ivalenţă între intensitatea apărării şi cea a atacului şi nici între

mijloacele folosite de cel care se apără şi cel care declanşează atacul. "părarea este le!itimă atunci când dauna

cauzată în procesul le!itimei apărări este mai mică, e!ală sau c$iar mai mare în raport cu dauna evitată) cea care s%ar fi putut produce. otrivit

art. '+;' din CC al -, &'(nu este pasibil de reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană în stare de le!itimă

8


8/26

apărare dacă nu a depăşit limitele ei. &*( 6acă în timpul apărării împotriva unui atac injust s%a cauzat prejudiciu

unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.

0e!islaţiile penale din -usia &alin. &/( din art. /8, pct. j( din alin. &'( al art. '(, -omânia &alin. &/( din art. ++,

lit. a( din art. 8/(, olonia &B*, art. *


9/26

dreptului subiectiv şi în unele cazuri o îndeplinire a obli!aţiei morale a oricărui cetăţean de reprimare a actelor

delictuale şi de predare a persoanelor care le comit or!anele de drept. entru unele persoane, în special, pentru

lucrătorii poliţiei sau altor or!ane ale afacerilor interne, reţinerea infractorului este o îndatorire de serviciu.

Cauzarea forţată a daunei persoanei care a săvârşit un atentat criminal este o cauză independentă care înlătură

caracterul penal al faptei, de aceea nu există necesitatea de a o asimila cu actul le!itimei apărări.

-eţinerea infractorului în fla!rant delict şi în alte cazuri, adesea coincide cu reprimarea atentatului din partea

lui şi, prin urmare, nu depăşeşte cadrul le!itimei apărări.

Temeiul principal al reţinerii este comiterea infracţiunii de către persoană &temei juridic(, în unele cazuri acest

fapt este clar în le!ătură cu existenţa sentinţei definitive faţă de infractor, în alte cazuri reţinerea rezultă din faptul

comiterii infracţiunii, fapt care este evident pentru persoanele ce efectuează reţinerea# omorul, violul, furtul şi alte

infracţiuni care au fost comise în prezenţa lor.

rotejând apărarea drepturilor cetăţenilor de abuzul persoanelor cu funcţii de răspundere, le!ea de procedură

penală enumera cazurile, când or!anele corespunzătoare au dreptul de a reţine persoanele bănuite în săvârşirea

unei infracţiuni. otrivit art. ' alin. &'( din C al - or!anul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana

bănuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care le!ea prevede pedeapsa cu înc$isoarea pe un termen mai mare

de un an numai în cazurile#

'( dacă aceasta a fost prinsă în fla!rant delict)

*( dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, vor indica direct că anume această persoană

a săvârşit infracţiunea)

/( dacă pe corpul sau pe $ainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport vor fi descoperite

urme evidente ale infracţiunii. ersoana care înfăptuieşte reţinerea infractorului trebuie să fie convinsă, că persoana dată a comis o crimă.

Concluzia cetăţeanului că o persoană a săvârşit o infracţiune evidentă se bazează pe două condiţii#

'( cunoştinţa despre ile!alitatea faptei comise de persoana care se reţine)

*( existenţa informaţiei despre comiterea faptei date.

Cunoştinţa doar despre interzicerea faptelor date de le!islaţia penală în vi!oare nu este destulă pentru

reţinerea persoanei. 5umai în cazul când persoana a primit informaţia despre faptul comis şi a $otărât că el este

ile!al există temei juridic a reţinerii persoanei. 4e poate de spus că este vorba despre aşa numita, @calificare a

faptelor@ de către cetăţeni. "şadar, pentru a $otărî dacă acţiunile persoanei sunt infracţionale este necesară, pe de o parte, cunoştinţa de către orice cetăţean a principalelor semne ale infracţiunii, pe de altă parte, constatarea

corespunderii acestor semne cu fapta comisă. 5umai când se iau în consideraţie aceste două condiţii se exclude

sau se reduce la minim posibilitatea !reşelii persoanei în timpul aprecierii juridice a faptei comise.

"l doilea temei al reţinerii este încercarea persoanei care a comis o infracţiune de a fu!i de la persoanele care

au intenţia de a o preda or!anelor de drept şi, de asemenea, esc$ivarea de la cerinţa de a mer!e la poliţie sau în

alte or!ane de drept. 5ecesitatea reţinerii infractorului există în toate cazurile când neluarea măsurilor ur!ente în

vederea privaţiunii de libertate a infractorului pune în pericol interesele persoanei, altei persoane,sau interesele

publice) deoarece persoana care este la libertate poate din nou să comită infracţiuni sau să distru!ă probele caredovedesc participarea lui în săvârşirea faptei prejudiciabile. 6acă caracterul infracţiunii comise, comportarea

7


10/26

făptuitorului şi personalitatea lui demonstrează lipsa posibilităţii de a cauza daune intereselor ocrotite de le!ea

penală, atunci nu este necesar de a priva persoana de libertate imediat.

-espectarea acestor condiţii le!itime ale reţinerii infractorului nu prezintă dificultăţi pentru colaboratorii de

poliţie şi alţi lucrători ai or!anelor de drept, în funcţia cărora intră lupta contra criminalităţii. "ceste persoane

cunosc le!islaţia penală, inclusiv pentru care infracţiuni pot fi aplicate pedepse privative de libertate. ai dificilă

este problema în cauză pentru persoana care nu are studii juridice. 6ar şi în aceste cazuri fiecare cetăţean ştie că

pentru atentatele la viaţa şi sănătatea persoanei, însuşirea avutului proprietarului, infracţiuni contra statului,

$uli!anism a!ravat etc. vinovaţii pot fi pedepsiţi cu privaţiune de libertate.

2.2. %ondiţiile legalităţii acţiunilor de reţinere a infractorului

Cauzarea prejudiciului infractorului în scopul reţinerii lui se consideră cauza care înlătură caracterul penal al

faptei numai când există dreptul la reţinere şi sunt respectate condiţiile le!ale ale reţinerii persoanei care a comis

infracţiunea.

4e consideră acţiuni le!ale doar cele care întrunesc următoarele condiţii#

'( -eţinerea se face doar pentru comiterea infracţiunii. 6acă persoana n%a săvârşit crima, în privinţa ei nu pot

fi aplicate măsuri de constrân!ere fizică. ai mult ca atât, dacă persoana în !enere nu a comis nici un delict atunci

aplicarea violenţei în vederea reţinerii ei constituie temei pentru aplicarea de către aceasta a le!itimei apărări

contra unui atac ile!al.

3n cazul reţinerii infractorului este necesară existenţa semnelor obiective ale crimei comise, totodată ele

trebuie să fie evidente şi incontestabile.

*( ersoana se reţine numai după consumarea actului criminal. 6reptul la reţinere infractorului şi aducerealui la or!anele de drept apare numai după consumarea actului criminal, adică după consumarea infracţiunii, a

fiecărei faze a activităţii infracţionale# pre!ătirea, tentativa, infracţiunea terminată.

6acă, de exemplu, după comiterea unei tentative persoana încearcă să se ascundă, atunci reţinerea

infractorului cu pricinuirea unei daune este le!itimă.

/( -eţinerea la timp, adică când există la moment temeiurile necesare pentru reţinere. -eţinerea la timp

presupune respectarea corectă a prescripţiei de tra!ere la răspundere penală a vinovatului. ersoana care a comis o

infracţiune nu poate fi urmărită toată viaţa, astfel ca ea să se afle mereu sub pericolul reţinerii. 6acă a expirat

prescripţia tra!erii la răspundere penală, prevăzută de art.; C, atunci persoana în nici un caz nu poate fi reţinută. +( Cauzarea prejudiciului fizic sau patrimonial reţinutului. rejudiciul fizic constă în cauzarea daunei

sănătăţii persoanei reţinute. 1iindcă scopul final al reţinerii este efectuarea justiţiei putem să facem concluzia că

uciderea persoanei care a comis o infracţiune este o măsură extremă. 2a se consideră le!itimă numai la reţinerea

infractorilor deosebit de periculoşi, care opun rezistenţă sau se ascund cu arma în mână, fapt ce poate duce la

comiterea unor noi infracţiuni !rave.

rejudiciul patrimonial constă în deteriorarea $ainelor, mijlocului de transport al infractorului etc.


11/26

( 6auna persoanei care a comis o infracţiune poate fi cauzată numai cu scopul reţinerii şi predării ei

or!anelor de drept. "ici există unicul scop# de a nu permite infractorului să se esc$iveze de la răspunderea penală,

iar dauna cauzată este un mijloc al atin!erii scopului dat. Iar dacă acţiunile numite se comit pentru realizarea altor

scopuri &de ex. pentru răfuială fără judecată( ele pierd caracterul le!itim şi persoanele carele comit sunt trase la

răspunderea penală în mod obişnuit.

8( 6auna cauzată infractorului trebuie să corespundă pericolului social al infracţiunii şi persoanei

infractorului. Caracterul măsurilor aplicate pentru reţinerea infractorului, inclusiv !ravitatea daunei cauzate,

depinde, în primul rând, de !ravitatea infracţiunii săvârşite. Trebuie să ţinem cont de cerinţele le!ii, conform

cărora în fiecare caz la aplicarea forţei persoanele care reţin infractorii au obli!aţia de a aduce o daună cât mai

mică sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor care aparţin reţinuţilor.

6acă pornim de la faptul că infracţiunea este o faptă le!ată de cauzarea prejudiciului, iar reţinerea este o faptă

care se manifestă prin pricinuirea daunei infractorului, atunci reţinerea va fi corespunzătoare în cazul, când dauna

pricinuită reţinutului nu depăşeşte vădit prejudiciul care el sin!ur l%a cauzat.

Trebuie de luat în consideraţie că persoana care efectuează reţinerea nu totdeauna are posibilitate de a ale!e

măsuri de reţinere care absolut corespund pericolului crimei comise. 6e aceea noi nu putem accepta părerea

acelor autori care limitează măsurile reţinerii cu condiţiile referitoare la le!itima apărare şi care cer ca dauna

cauzată infractorului să fie mai mică în comparaţie cu caracterul şi pericolul infracţiunii comise. Cerinţa aceasta

lezează, dreptul la reţinerea infractorului şi de aceea dauna cauzată criminalului poate fi mai mare decât

prejudiciul cauzat de către delincvent.

:( ăsurile reţinerii trebuie să corespundă caracterului împrejurărilor în care se înfăptuieşte reţinerea.

3mprejurările sunt condiţionate de mai mulţi factori# numărul reţinuţilor, comportarea lor, !radul de rezistenţăopus, timpul reţinerii, prezenţa armei etc. Cu cât mai intensă şi perseverentă este năzuinţa infractorului de a scăpa

de reţinere, cu atât mai lar!i sunt drepturile cetăţenilor pentru a reţine infractorul.

"nalizând instituţia reţinerii infractorului, este necesar să atra!em atenţia asupra faptului că, potrivit alin.&'( al

art.'+ din C al -, infracţiunea reprezintă fapta prejudiciabilă, prevăzută de le!ea penală, săvârşită cu vinovăţie

şi pasibilă de pedeapsă penală.

3n conformitate cu art. *' din Constituţia - şi cu alin. &'( al art. : din C al -, orice persoană acuzată de

săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod le!al, în cursul

unui proces judiciar public. otrivit alin. &*( al art. *< din C al -, A5imeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni,

precum şi supus unei pedepse penale, decât în baza $otărârii definitive a instanţei de judecată, adoptată în

condiţiile prezentului cod@.

Instituţia reţinerii infractorului se referă la persoana care a săvârşito infracţiune. 1apta nu poate fi recunoscută

infracţiune dacă această calitate nu i se atribuie de către instanţa de judecată. inând seama de conţinutul art. /8

din C al -, vedem că persoana poate fi reţinută penal până în momentul pronunţării sentinţei, adică până în

momentul declarării ei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni. "ici însă se poate observa o contradicţie, deoarece

în momentul efectuării reţinerii nu există convin!erea că persoana reţinută va fi declarată ulterior vinovată decomiterea acelei infracţiuni. ai mult ca atât, de cele mai dese ori în procesul reţinerii însoţite de cauzarea unei

anumite daune nu există certa convin!ere că cel care a comis fapta nu este persoană iresponsabilă sau minoră. 0a

''


12/26

fel nu există convin!erea dacă fapta săvârşită de persoană conţine sau nu semnele unei componenţe a infracţiunii

descrise în artea specială a Codului penal.

0e!itima apărare şi reţinerea infractorului au multe puncte de tan!enţă.

"mbele instituţii conţin aceeaşi caracteristică, care constă în faptul persoanei îi sunt cauzate prejudicii fizice

sau patrimoniale. 6rept temei pentru realizarea acestora serveşte comiterea unor fapte ile!ale de către cetăţeni.

Cu toate acestea între instituţii sus%menţionate există deosebiri esenţiale. 0e!itima apărare are un sin!ur

temei, care constă în săvârşirea de către persoană &atacant( a unei fapte prejudiciabile. -eţinerea, ca instituţie a

dreptului penal, are la bază două temeiuri# săvârşirea unei infracţiuni, precum şi încercarea persoanei de a fu!i,

astfel esc$ivându%se de la răspundere şi pedeapsa penală. . . .

0e!itima apărare este admisă împotriva faptelor prejudiciabile săvârşite de minori sau persoane

iresponsabile. -eţinerea acestora este inadmisibilă, întrucât faptele lor nu conţin semnele componenţei de

infracţiuni. 6reptul la le!itima apărare în procesul săvârşirii atentatului şi tentativei, pe când reţinerea de re!ulă,

are loc după consumarea infracţiunii.

4copul acţiunilor de le!itima apărare constă în protejarea valorilor şi a intereselor publice, arătate în art. /

din C al -, de atentate infracţionale, reprimarea acestora, în cazul reţinerii infractorului scopul acesteia,

conform art. /8 din C al -, este predarea lui or!anelor de drept în vederea realizării sarcinilor justiţiei şi a

prevenirii comiterii unor noi infracţiuni de către acesta.

#. tarea de etremă necesitate

#.1. Noţiunea şi caracterizarea stării de etremă necesitate

-eieşind din noţiunea infracţiunii ca o acţiune prejudiciabilă, le!islaţia penală stabileşte cercul acestor

acţiuni săvârşirea cărora atra!e răspunderea penală. 0a rând cu aceasta, le!islatorul stabileşte că, faptele formal

nimerind sub componenţa le!ii penale, dar care nu sunt social%periculoase, înlătură răspunderea penală.

6in acest cerc de fapte, care înlătură caracterul social%periculos al faptei, face parte şi instituţia stării de

extremă necesitate.

Condiţiile înaintate de le!e pentru recunoaşterea acţiunilor, săvârşite în stare de extremă necesitate ca le!ale

dovedesc lipsa pericolului social. "ceste condiţii exprimă, în primul rând, refuzul de a atra!e la răspunderea

penală pe acea persoană, care a încălcat ordinea de drept în stare de extrema necesitate, apărând în aşa mod viaţa,

inte!ritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poatefi înlăturat altfel. rezenţa acestor condiţii în le!e nu are ca scop demonstrarea pericolului social al faptei şi în

acelaşi timp lipsa caracterului ile!al. "cţiunile, săvârşite în stare de extremă necesitate nu sunt ile!ale numai de

aceea, că nu produc un pericol social. Infracţiunea, conform le!islaţiei -epublicii oldova, este nu numai o faptă

prejudiciabilă, ile!ală, dar şi o faptă, săvârşită cu vinovăţie. Dinovăţia în formă de intenţie sau imprudenţă este un

semn indispensabil al infracţiunii. Condiţia E fără vinovăţie nu există răspundere E este un principiu fundamental

al dreptului penal în !enere.

4tarea de necesitate îşi !ăseşte temeiul în realitatea vieţii sociale, în care pot apărea unele situaţii când valori

de o importanţă deosebită sunt supuse unor pericole iminente datorită unor întâmplări obiective. 3n momentulapariţiei pericolului, omul se vede obli!at, pentru a salva respectiva valoare socială, să sacrifice o altă valoare

socială, de mai mică importanţă sau cel mult e!ală cu cea salvată.

'*


13/26

oate invoca starea de necesitate, de exemplu, persoana care ia o barcă fără consimţământul proprietarului,

pentru a salva o altă persoană de la înec) proprietarul unei case în flăcări, care intră cu forţa în casa vecină, pentru

a lua materiale necesare pentru stin!erea incendiului) cel care sustra!e un autove$icul aflat în parcare, pentru a

transporta de ur!enţă un pieton !rav rănit) persoana care pătrunde într%o locuinţă, fiind urmărită de un animal

periculos etc.

3n antic$itate se spunea că @necesitas non $abet le!em@, acolo unde domină starea de extremă necesitate nu

mai există loc pentru le!e, faptele nu se pedepsesc.

otrivit alin. &'( al art. /: din C al -, nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de le!ea penală, săvârşită

în stare de extremă necesitate.@2ste în stare de extremă necesitate E se arată în alin. &*( al art. /: din C al - E

persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa, inte!ritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un

interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel@. 3n conformitate cu prevederile alin. &/( al

art. /: din C al -, @nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvârşirii faptei, îşi dădea

seama că provoacă urmări vădit mai !rave decât cele care s%au fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat@.

3n le!islaţia -.. instituţia stării de extremă necesitate este formulată ca o instituţie juridico%penală, care se

referă la acele fapte, săvârşirea cărora în situaţii de rând atra!e răspunderea penală conform art./: din C.. al -..

6ar acest fapt nu înseamnă, că în starea de extremă necesitate nu pot fi săvârşite acţiuni, care în situaţii simple

atra! nu răspunderea penală, dar cea administrativă, disciplinară sau civilă.

rotejarea în starea de extremă necesitate nu numai a personalităţii sale şi a intereselor personale, dar şi a

altei persoane, supuse pericolului inevitabil în condiţiile date prin alte metode reiese din principiile !enerale şi

normele morale a societăţii democratice.

-olul instituţiei stării de extremă necesitate se evidenţiază în direcţia social%politică şi a utilităţii sociale undecetăţenii înlătură pericolul, care ameninţă interesele statului democratic, interesele publice şi interesele personale,

jertfind cu interese mai puţin importante) ei salvează un interes de la un pericol inevitabil în condiţiile date decât

prin provocarea unei daune, unui pericol, care este mai puţin important pentru interesul salvat şi care astfel

&pericolul( a fost înlăturat.

-olul instituţiei stării de extremă necesitate în societatea democratică se manifestă concret prin faptul, că

efectuând protejarea intereselor în condiţiile extremei necesităţi ajută la educarea cetăţenilor în spiritul şi lupta

pentru paza intereselor publice şi personale, înţele!erea esenţei acestor interese şi întăririi solidarităţii şi

principiului ajutorului reciproc a cetăţenilor.

#.2. %ondiţiile stării de etremă necesitate

Ca şi în cazul le!itimei apărări, condiţiile în care o faptă prevăzutăde le!ea penală va fi considerată ca fiind

săvârşită în stare de extremă necesitate sunt expres prevăzute de le!ea penală în art. /: din C al -. 3ntrucât

prin săvârşirea faptei de salvare a valorilor apărate de le!e sunt provocate daune altor valori protejate de aceasta, a

fost necesară determinarea condiţiilor în care starea de extremă necesitate va fi considerată le!itimă, drept cauză

care înlătură caracterul penal al faptei.

4tarea de extremă necesitate implică &la fel ca le!itima apărare( două laturi#'( pericolul)

*( salvarea de la pericol.

'/


14/26

-eieşind din aceasta, condiţiile prevăzute de le!e pentru existenţa stării de extremă necesitate se referă unele

la pericol, altele la fapta săvârşită pentru salvarea de la pericol.

3n literatura juridico%penală a -.. este dat următorul model al condiţiilor extremei necesităţi#

% Condiţiile extremei necesităţi referitoare la pericolul apărut)

% Condiţiile extremei necesităţi referitoare la actul de salvare.

= neapărată condiţie a acestei stări, referitoare la pericol, este imposibilitatea înlăturării pericolului în

circumstanţele date, decât pe calea provocării unui pericol.

= altă condiţie, referitoare la pericol este aceea, că pericolul să fie iminent.

5oţiunea de @pericol@ în starea de extremă necesitate trebuie să demonstreze un aşa pericol, care este real,

adică care ameninţă interesul imediat, nemijlocit.

6eoarece însăşi cuvântul @pericol@ înseamnă aşa o stare, care în orice moment se poate transforma în

încălcarea interesului.

6ar din momentul dispariţiei pericolului sau când pa!uba este pricinuită dispare şi starea de extremă necesitate.

0a analiza !rupului condiţiilor extremei necesităţi, referitoare la actul de salvare a intereselor ameninţate este

nevoie în primul rând de a discuta problema conţinutului şi scopului actului de salvare, adică problema provocării

daunei în starea de extremă necesitate @persoanei a treia@, care nu a fost izvorul pericolului, şi în al doilea rând

problema încălcării unui interes prin acest act, care nu a avut nici o le!ătură cu pericolul înlăturat.

Condiţiile privind pericolul

4tarea de extremă necesitate apare atunci, când un cerc de interese, ocrotit de le!e, este ameninţat de

pericolul de a fi încălcate. 3nsemnătatea acţiunilor, săvârşite în starea de extremă necesitate constă în aceea că#

% ele sunt îndreptate la înlăturarea pericolului, ce ameninţă cercul de interese, prin metoda acţionării asupra

izvorului pericolului)

% ele sunt îndreptate la înlăturarea pericolului, ce ameninţă cercul deinterese, prin metoda încălcării intereselor

altor persoane)

% prin metoda acţionării asupra izvorului pericolului prin intermediul încălcării drepturilor şi intereselor altor

persoane.

6e aceea este important de a stabili mai întâi cercul izvoarelor de pericol, ce pot provoca starea de extremă

necesitate.4tarea de extremă necesitate poate apărea în urma diferitor acţiunia unui şir de izvoare periculoase. "ceste

izvoare pot fi următoarele#

% calamităţi naturale &incendii, inundaţii( sau sociale &!reve, stări de război()

% atacul din partea animalelor sălbatice şi domestice)

% procese biolo!ice şi fiziolo!ice, ce au loc în or!anismul omului &boală, sete, foame()

% acţiuni social%periculoase din partea oamenilor)

% acţiunea diferitor mecanisme.

4tarea de extremă necesitate presupune mai întâi ivirea pericolului care determină actul de salvare. rin pericol se înţele!e o primejdie pentru valorile prevăzute şi apărate de le!e.

'+


15/26

ericolul, oricare ar fi sursa sa , pentru a justifica o intervenţie în limitele stării de extremă necesitate,

trebuie să întrunească următoarele condiţii#

a. să fie iminent)

b. să ameninţe valorile indicate limitativ în alin. &*( al art. /: din C al -)

c.să fie inevitabil.

a) *ericolul să fie imminent % este prima condiţie pe care trebuie s%o realizeze pericolul, ceea ce înseamnă

că acesta ameninţă cu producerea sa, este în imediată apropiere a înfăptuirii sale rară a mai fi posibilă luarea

unor măsuri de preîntâmpinare a sa. 3n literatura de specialitate se dezvoltă această condiţie, specificându%se

că Acu atât mai mult va exista starea de necesitate atunci când pericolul a încetat de a fi iminent şi a devenit

actual, adică s%a declanşat@. 3n acest ultim caz însă este absolut necesară existenţa condiţiei, ca pericolul

declanşat deja să nu fie adus o daună valorilor ocrotite de le!e, deoarece astfel actul de salvare nu ar mai fi

necesar. 6eci, un pericol depărtat, trecut sau viitor nu justifică aplicarea constrân!erii fizice şi nu realizează,

astfel, starea de extremă necesitate. Condiţia privitoare la iminenţa pericolului trebuie să fie cercetată şi

stabilită în raport cu momentul în care a fost săvârşită fapta de salvare.

rin pericol iminent se înţele!e situaţia, întâmplările care pun în primejdie existenţa, inte!ritatea cuiva

sau a ceva, adică să fi ajuns pe cale să se producă.

ericolul iminent se consideră inevitabil dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comiterea unei fapte

prevăzute de le!ea penală.

") *ericolul să ameninţe valorile indicate limitativ în alin. (2) al art. #+ din %* al ',

% valorile sociale care pot forma obiectul acţiunii de salvare în cazul stării de extremă necesitate sunt expres şi

limitativ prevăzute de le!e. "stfel, alin. &*( al art. /: din C al - include în această cate!orie viaţa,inte!ritatea corporală sau sănătatea persoanei sau a alteia şi interesul public. 6in enumerarea acestor valori

importante ameninţate reiese, implicit caracterul !rav al pericolului. 3n cazul stării de extremă necesitatea

valorile personale ocrotite sunt numai limitate în raport cu cazul le!itimei apărări. 2xplicaţia acestei diferenţe

rezidă în faptul, că, în ipoteza stării de extremă necesitate, înlăturarea pericolului este le!ată de vătămarea

unui interes just al unei terţe persoane. 6e aceea, pentru ca să fie le!itimă vătămarea unui astfel de interes just

al altuia, este necesar ca pericolul să poată avea consecinţe iremediabile. Cunoaştem faptul că, există urmări

ireparabile doar atunci când este vorba de viaţa omului, de sănătatea şi inte!ritatea corporală a acestuia, care

reprezintă de fapt valori ireparabile &cu unele excepţii, ce ţin de sănătatea persoanei(, celelalte valori personaleocrotite de instituţia le!itimei apărări % drepturile persoanei % sunt reparabile şi, ca atare, pentru înlăturarea

pericolului care le ameninţă, nu este justificată lezarea unei alte persoane.

"cţiunile săvârşite în stare de extremă necesitate pot apăra nu numai interesele publice, dar şi cele

individuale, precum nu numai ale sale, ci şi ale persoanelor terţe. "ceastă poziţie educă cetăţenii în spiritul

solidarităţii şi ajutorului reciproc.

Diaţa omului prezintă un interes superior pentru societate. 4alvarea vieţii proprii sau a unei alte persoane

pe cale încălcării intereselor, ce prezintă un preţ mai mic, trebuie calificată ca acţiune social utilă. Fi invers,

cerinţa de a%şi jertfi viaţa pentru unele bunuri morale sau materiale nu corespunde intereselor statuluidemocratic.

c) *ericolul să fie inevita"il E aceasta presupune că pericolul nu poate fi înlăturat decât prin săvârşirea unei

'


16/26


17/26

4tarea de extremă necesitate nu întotdeauna dispare odată cu consumarea infracţiunii. Infracţiunea poate să

fie consumată nu numai în momentul cînd obiectului atacului i%au fost pricinuite, provocate anumite daune, dar şi

atunci cînd obiectul % interesele ocrotite de le!e % este pus în pericol de a fi încălcat.

6e aici rezultă, că necătând la faptul prezenţei infracţiunii consumate, starea de extremă necesitate nu

dispare, deoarece pericolul, ce ameninţă un oarecare interes, nu este înlăturat.

Condiţiile privind acţiunea de salvare

2xtrema necesitate exclude răspunderea penală nu numai pentru acţiuni formal social%periculoase, dar şi

pentru inacţiune &în cazul esc$ivării de la serviciu) neîndeplinirea unei obli!aţii, întemeind acest fapt prin

îndeplinirea altor obli!aţii(.

6ar comun pentru toate aceste exemple este faptul, că cel ce acţionează în stare de extremă necesitate

provoacă daune intereselor acestor persoane, care nu sunt vinovaţi în apariţia pericolului înlăturat# aceste pot fi

interese publice sau individuale.

" doua latură a stării de extremă necesitate o constituie actul de salvare a valorilor arătate în alin. &*( al art. /:

din C al -, care, la rândul său trebuie să întrunească următoarele condiţii#

a. să se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de le!ea penală)

b. să fi constituit sin!urul mijloc de înlăturare a pericolului şi să fi fost necesară pentru înlăturarea lui)

c. să nu fi cauzat urmări vădit mai !rave decât acelea ce s%ar fi produs în cazul neînlăturării pericolului.

a) ă se realizeze prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală % este prima condiţie ce se referă la

actul de salvare şi înseamnă că, pentru a se pune problema înlăturării caracterului penal al unei fapte comise în

stare de extremă necesitate, este absolut necesar ca acea faptă să fie prevăzută de le!ea penală. Ca şi în cazul

le!itimei apărări nu are importanţă calificarea juridică a faptei, precum şi împrejurarea dacă fapta a fost săvârşităde persoana expusă pericolului sau de o altă persoană care a intervenit în ajutorul celei aflate în pericol. 1aptele

prevăzute de le!ea penală, necesare pentru salvarea valorilor de la pericol, nu sunt limitate numai la anumite

cate!orii cum ar fi distru!erea, însuşirea unui bun, vătămarea corporală etc., ci acela care se află supus pericolului

sau o altă persoană care a venit în ajutorul celeilalte poate săvârşi orice faptă, natura sa fiind determinată de

valoarea salvată şi de împrejurările în care a avut loc operaţiunea de salvare. 6e asemenea, este irelevant dacă

fapta prevăzută de le!ea penală a fost comisă de cel ce se află în pericol sau de o persoană care a intervenit în

ajutorul alteia aflată în pericol.

") ă fi constituit singurul mi-loc de înlăturare a pericolului şi să fi fost necesară pentru înlăturarea lui% această condiţie rezultă expres din conţinutul alin. &*( al art. /: din C al -, care prevede că pericolul iminent

nu putea fi înlăturat altfel decât prin săvârşirea acelei fapte. 6acă făptuitorul avea posibilitatea să înlăture pericolul

şi prin alte mijloace, fără a săvârşi o faptă prevăzută de le!ea penală, acesta este obli!at să aplice celelalte metode

existente, cu condiţia că şi%a dat seama de aceasta, în aprecierea posibilităţilor de înlăturare a pericolului în alt

mod decât prin fapta prevăzută în le!ea penală se ţine seama de condiţiile de fapt şi de persoana celui care

desfăşoară acţiunea de salvare. . etode de a înlătura pericolul pot fi mai multe, dar nu trebuie să fie acea

metodă, care nu ar provoca nici o pa!ubă# metoda aleasă de persoană pentru înlăturarea pericolului poate fi nu

unica, dar aceasta nu califică acţiunile persoanei ca nele!itime, ele rămân le!itime cu condiţia, că pa!uba pricinuită este mai mică decât cea evitată.

6in cele expuse de le!e, că pericolul în extrema necesitate nu poatefi încălcat prin alte metode, lo!ic reiese,

'8


18/26

că provocarea daunei în extrema necesitate este inevitabilă. 6ar ce fel de daună trebuie să fie aceastaG 0e!ea

răspunde direct la această întrebare H dauna provocată trebuie să fie mai puţin importantă decât cea evitată.

Indicaţia le!ii este clară şi înţeleasă. 6acă persoana din variantele posibile de a înlătura pericolul, ale!e acea

variantă, care provoacă o daună mică, acţiunile lui vor fi calificate ca mai utile în comparaţie dacă ar ale!e

varianta, care ar provoca o daună mai mare. 3nsă această circumstanţă nu poate servi ca temei pentru a declara

ultima variantă periculoasă, dacă spre sfârşit ea provoacă o daună mai mică decât cea evitată.

Cum putem vorbi despre limitele minime şi maxime ale pericolului social, aşa putem vorbi şi despre limitele

utilităţii sociale a acţiunilor săvârşite în stare de extremă necesitate. = acţiune săvârşită în starea deextremă

necesitate poate fi mai puţin utilă decât alta, dar totuşi ea rămâne utilă şi nu periculoasă şi în temeinicia acestui

fapt se exclude răspunderea penală.

c) ă nu fi cauzat urmări vădit mai grave decât acelea ce s$ar fi produs în cazul neînlăturării

pericolului % prin această condiţie, prevăzută de alin. &/( al art. /: din C al -, le!ea a impus o anumită limită

acţiunii de salvare, a fixat o anumită proporţie între prejudiciul cauzat şi cel evitat. 6acă făptuitorul şi%a dat seama

că prin fapta sa provoacă urmări vădit mai !rave decât cele care s%ar fi putut produce în caz că pericolul nu era

înlăturat, el nu va mai acţiona sub imperiul stării de extremă necesitate, urmând să răspundă penal potrivit le!ii.

6acă prin faptă s%au cauzat urmări mai !rave, iar făptuitorul nu şi%a dat seama în momentul săvârşirii faptei că

dauna va fi mai mare, fapta urmează a fi considerată comisă în stare de extremă necesitate. Dedem că persoana

care acţionează pentru salvarea valorilor sociale de la pericolul iminent trebuie să aibă atât reprezentarea !ravităţii

pericolului, a urmărilor acestuia, cât şi a urmărilor faptei de salvare.

Care pa!ubă poate fi considerată mai !ravă şi care mai micăG

"ceastă întrebare se rezolvă concret de la caz la caz, reieşind din circumstanţele faptei. roporţionalitatea bunului lezat cu cel salvat poate fi diferită. =mul protejând unele interese statale poate încălca altele, care în

situaţia concret dată sunt apreciate ca mai puţin importante.

Interesele persoanei, viaţa, sănătatea ei trebuie protejate în primul rând. 5u apar îndoieli şi atunci, cînd are lor

provocarea unei pa!ube neînsemnate intereselor individuale pe seama înlăturării unei pa!ube mai mari, ce

ameninţă la fel nişte interese individuale.

Comun pentru extrema necesitate şi le!itima apărare este acel moment, că ele paralel tind spre acelaşi scop#

aceasta înseamnă că provocarea daunei în stare de extremă necesitate şi le!itimă apărare din punct de vedere

subiectiv, este caracterizată de scopul protejării anumitor interese. "semănarea acestor două instituţii estedeterminată şi de utilitatea socială a motivelor care conduc persoanele în momentul apărării intereselor concrete.

Testurile, petrecute cu persoane, ce au fost în asemenea situaţii au arătat, că nimeni nu avea ca motiv să primească

o oarecare remunerare &mulţumire oficială, bani, privile!ii(, dar mai mult au fost conduşi de datoria morală.

2ste important de arătat încă o asemănare a extremei necesităţi cu le!itima apărare. 2a constă în aceea, că şi

una şi alta pot fi provocate de un pericol real, şi nu înc$ipuit. 6acă le!itima apărare se înfăptuieşte de la un pericol

înc$ipuit, atunci consecinţele survin după re!ulile erorii de fapt.

6e rând cu asemănările existente între starea de extremă necesitateşi le!itima apărare există şi deosebiri

esenţiale. "stfel, în primul rând, izvor al pericolului de a încălca anumite interese ce provoacă starea de extremă

necesitate în comparaţie cu le!itima apărare pot fi nu numai acţiunile persoanei. 6acă în cazul le!itimei apărări

':


19/26

izvor al pericolului pot fi acţiunile periculoase ale persoanei, atunci în cazul extremei necesităţi izvor al

pericolului pot fi nu numai acţiuni ale persoanei, dar şi diferite cataclisme ale naturii, procese fiziolo!ice

şi biolo!ice ş.a.

6eosebirea între aceste două instituţii se manifestă în una din condiţiile actului de salvare a stării de extremă

necesitate şi anume# imposibilitatea înlăturării pericolului prin alte metode. "ceastă condiţie cere, că dacă

pericolul poate fi înlăturat fără provocarea unei daune terţei persoane, atunci trebuie aşa de procedat. In cazul

le!itimei apărări, după cum ştim, aceasta nu se cere.

Cel ameninţat de pericol nu este obli!at să apeleze la ajutorul altor persoane, să fu!ă sau să refuze de a se

apăra în cazul le!itimei apărări.

= deosebire esenţială între extrema necesitate şi le!itima apărare constă în direcţia provocării pa!ubei @terţei

persoane@ % în extrema necesitate şi @atacantului@ % la le!itima apărare.

ai putem deosebi aceste două instituţii prin intermediul structurii cerinţei corelaţiei intereselor. "şa, o

condiţie esenţială a actului de salvare în extrema necesitate este provocarea unei daune mai mici pentru

înlăturarea unei mai mari. Cu totul altă situaţie apare în le!itima apărare. 6auna provocată în starea de le!itimă

apărare poate fi mai mică, e!ală sau mai mare decât cea, care putea surveni.

otrivit alin. &'( al art. '+;' din CC al -, nu este pasibil de reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană

în stare de le!itimă apărare, dacă nu a depăşit limitele ei, spre deosebire de restituirea prejudiciului cauzat în

stare de extremă necesitate, conform alin. &'( al art. '+;* din CC al -, care prevede că prejudiciul cauzat

de o persoană în caz de extremă necesitate, urmează a fi reparat de ea.

. %onstrângerea fizică sau psi/ică

.1. Noţiunea şi caracterizarea constrângerii fizice sau psi/ice

= cauză care înlătură caracterul penal al faptei este constrân!erea fizică sau psi$ică re!lementată de art. /7

din C al -, care prevede#@&'( 5u constituie infracţiune faptă, prevăzută de le!ea penală, carea cauzat daune

intereselor ocrotite de le!e ca rezultat al constrân!erii fizice sau psi$ice, dacă în urma acestei constrân!eri

persoana nu putea să%şi dirijeze acţiunile.

&*( -ăspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de le!ea penală prin constrân!ere

psi$ică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a%şi dirija acţiunile, se stabileşte în condiţiile

art./:@ &adică în condiţiile stării de extremă necesitate(. " constrân!e o persoană în !eneral înseamnă a obli!a, a forţa, a influenţa pe cineva să îndeplinească un lucru

pe care el nu doreşte să%' facă. entru prima dată termenul @constrân!ere@ a fost utilizat în Codul enal al - din

'7'. în p. / art./8 al C menţionat a fost stabilită o circumstanţă atenuantă care caracteriza latura subiectivă a

infracţiunii % săvârşirea infracţiunii fie sub influenţa unei ameninţări sau constrân!eri, fie datorită unei dependenţe

materiale, de serviciu sau de altă natură. Conform Codului enal al - din '7' apreciind ameninţarea sau

constrân!erea ca circumstanţă atenuantă, judecata trebuia să evidenţieze !radul de constrân!ere) nici o

constrân!ere însă nu putea să excludă săvârşirea infracţiunilor deosebit de !rave, ca, de exemplu, trădarea atriei.

utem face concluzia# că persoana care a comis o crimă fiind constrânsă totuşi se tră!ea la răspunderea penală, înacest caz nu a fost luată în consideraţie dacă persoana care acţiona fiind constrânsă a avut sau nu posibilitatea de

a%şi dirija în mod liber voinţa sa.

'7


20/26

Teoria dreptului penal divizează toate modalităţile constrân!erii criminale în# constrân!erea fizică şi

constrân!erea psi$ică. rin constrân!ere fizică se înţele!e exercitarea unei ener!ii fizice asupra unei persoane

care, neputându%i rezista, săvârşeşte o faptă prevăzută de le!ea penală.

3n condiţiile constrân!erii fizice, făptuitorul îşi dă perfect seama că acţionează ca un simplu instrument sub

influenţa unei ener!ii străine, săvârşind o faptă prevăzută de le!ea penală, dar, neputând opune rezistenţă ener!iei

care%' oprimă, adoptă conduita care îi este impuse.

= faptă comisă sub imperiul constrân!erii fizice nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte trăsătura

esenţială a vinovăţiei, sub aspectul factorului volitiv, întrucât vinovăţia nu poate exista cînd făptuitorul nu are

libertate de acţiune. 1apta nefiind infracţiune, pe cale de consecinţă, acesta nu atra!e răspundere penală.

-ăspunderea civilă este înlăturată şi ea din principiu.

3n practica judiciară cele mai multe fapte prevăzute de le!ea penală săvârşite sub imperiul constrân!erii fizice

sunt fapte de inacţiune, făptuitorul fiind împiedicat să%şi îndeplinească obli!aţiile le!ale &de ex. autorul unui furt

îl imobilizează pe paznic, silindu%' să%şi încalce îndatoririle de serviciu de a da alarma, sau un militar aflat în

concediu nu se poate întoarce în unitate din cauza înzăpezirii căii ferate, ori un !ardian imobilizat de câţiva

deţinuţi nu poate împiedica evadarea altui deţinut(.

Constrân!erea psi$ică constă în exercitarea unei presiuni pe care o persoană o realizează prin orice mijloace

asupra psi$icului altei persoane,în aşa fel încât sub stăpânirea unei temeri !rave persoana constrânsă nu%şi mai

poate dirija în mod liber voinţa şi săvârşeşte o faptă prevăzută de le!ea penală.

"meninţarea este unica formă a constrân!erii psi$ice care are două semne principale#

'. posibilitatea influenţării ameninţării asupra psi$icului persoanei)

*. prezenţa în ameninţare a elementelor intimidării. Totodată constrân!erea psi$ică poate fi exprimată nu doar prin ameninţări verbale, ci şi prin înşelăciune,

folosire a mecanismelor te$nice etc.

rin urmare, atât constrân!erea fizică, cât şi cea psi$ică sunt cauzele care răpesc persoanei constrânse

posibilitatea de a%şi determina şi dirija liber voinţa şi acţiunile &inacţiunile( şi ca atare prezenţa lor exclude

existenţa vinovăţiei. "r!umentul pentru care se înlătură caracterul penal al unei fapte săvârşite sub acţiunea unei

constrân!eri fizice sau psi$ice este lipsa acestei trăsături esenţiale a infracţiunii# vinovăţia corelată cu lipsa

libertăţii de voinţă şi acţiunii făptuitorului, condiţie indispensabilă subiectului oricărei infracţiuni.

"ceastă constrân!ere poate fi exprimată atât prin violenţa fizică &bătaie, maltratare, cauzarea leziunilor corporale, depravarea le!ală alibertăţii, etc.(, cât şi prin acţiunea psi$ică &diverse ameninţări, scopul cărora poate fi

si!uranţa vieţii, a sănătăţii, a onoarei şi demnităţii, a intereselor patrimoniale(.

.2. %ondiţiile în care constrângerea fizică sau psi/ică înlătură

caracterul penal al faptei

Cauzarea unei daune în condiţiile constrân!erii fizice are multiple puncte de tan!enţă cu celelalte cauze

care înlătură caracterul penal al faptei şi în primul rând, cu starea de extremă necesitate, în ambele situaţiieste prezentă o circumstanţă excepţională sub imperiul căreia persoana este silită să acţioneze.

"utonomia acestei instituţii, prevăzută în dispoziţiile art. /7 din Cal -, reiese din condiţiile acesteia,

*;


21/26

care urmează a fi îndeplinite pentru existenţa ei#

a. să existe o constrân!ere fizică asupra persoanei, care comite fapta prevăzută de le!ea penală)

b. persoana constrânsă să nu fi avut posibilitatea de a rezista faptei de constrân!ere)

c. să se săvârşească o faptă prevăzută de le!ea penală)

a) ă eiste o constrângere fizică asupra persoanei! care comite fapta prevăzută de legea penală. =

primă condiţie impune intervenţia unei ener!ii străine care acţionează direct supra celui constrâns, şi anume

asupra fizicului persoanei şi nu a voinţei acesteia. 2ner!ia trebuie să acţioneze în momentul săvârşirii faptei.

4ub puterea ener!iei de care este stăpânit trebuie să înfăptuiască o acţiune, deşi le!ea o inte rz ice, sau să

nu îndeplinească un act, la efectuarea căruia era obli!at prin le!e. "cţiunea de constrân!ere asupra

fizicului unei persoane poate proveni din partea altei persoane &imobilizare, sec$estrare() constrân!erea poate fi şi

din partea unui animal &un câine dresat care imobilizează făptuitorul() ori din partea unui eveniment &inundaţie,

viscol, cutremur etc.( care răpeşte libertatea de mişcare a făptuitorului în sensul că îl opreşte de la o acţiune, ori îl

împin!e la o activitate ca pe un simplu instrument, în toate cazurile, forţa prin care se realizează constrân!erea

se poate manifesta în mod dinamic, prin dezlănţuire de ener!ie, sau, în mod static, prin opunere de rezistenţă la

acţiunea persoanei constrânse &viscol care împiedică circulaţia, înzăpezirea trenurilor etc.(.

") *ersoana constrânsă să nu fi avut posi"ilitatea de a rezista faptei de constrângere

entru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de le!e pentru incidenţa dispoziţiilor înscrise în alin. &'( al art. /7

din C al -, nu este suficient ca fapta prevăzută de le!ea penală să se fi intercalat în raportul de cauzalitate

declanşat de ener!ia fizică străină % deci să fie săvârşită din cauza constrân!erii, ci mai este necesar ca făptuitorul

să nu fi putut rezista acesteia, să nu fi putut opune rezistenţă fără vre%un pericol pentru ea. 1ăptuitorul nu se poate

opune forţei străine care acţionează asupra sa cînd aceasta este evident superioară forţei proprii şi posibilităţilor pe

care le are la îndemână pentru a o contracara, astfel i se anulează total posibilitatea dea acţiona. 6acă persoana

supusă constrân!erii, a avut posibilitatea să reziste forţei de constrân!ere cu acele mijloace pe care le putea folosi

fără pericol pentru ea, constrân!erea nu este de natură să excludă vinovăţia persoanei care săvârşeşte, sub

influenţa ei, o faptă prevăzută de le!ea penală şi deci nu înlătură caracterul penal al acesteia.

entru existenţa constrân!erii fizice nu este suficient să se execute o acţiune de constrân!ere asupra fizicului

unei persoanei, şi se mai care ca aceasta să fi fost în situaţia de a nu fi putut rezista ener!iei străine exercitate

asupra sa. 3n stabilirea imposibilităţii de a se opune forţei exterioare care exercită constrân!erea, trebuie să se ţinăseama atât de intensitatea ener!iei străine, cât şi de persoana făptuitorului, de mijloacelede care dispune ultimul

pentru a se opune forţei exterioare, de circumstanţele cauzei etc. 1ăptuitorul devine un instrument care este pus în

mişcare sau oprit să acţioneze de un factor din afara căruia el nu%i poate rezista în nici un fel. 6acă se stabileşte că

persoana faţă de care s%a exercitat constrân!erea avea posibilitatea să opună rezistenţă, nu va exista constrân!erea

fizică, deoarece persoanei nu i s%a răpit posibilitatea de a%şi determina şi dirija în mod liber voinţa.

c) ă se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală

entru a deveni incidenţă instituţia constrân!erii fizice este necesar ca fapta săvârşită din cauza ei să fie

prevăzută de le!ea penală, deoarece numai în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de le!ea penală se pune problema înlăturării caracterului penal al acesteia. "preciem în acest sens că nu prezintă nici o importanţă

*'


22/26

încadrarea juridică a faptei, natura şi !ravitatea acesteia. entru existenţa condiţiei date nu interesează dacă fapta a

fost consumată sau a rămas în etapa tentativei, dacă a fost săvârşită în participaţie sau nu.

6acă cel constrâns fizic nu a săvârşit o faptă prevăzută de le!ea penală, nu sunt incidente dispoziţiile ce

prevăd constrân!erea fizică. 1apta poate fi executată atât printr%o acţiune, cât şi printr%o inacţiune, aceasta din

urmă, cu o frecvenţă mai mare, realizându%se atunci cînd făptuitorul nu%şi îndeplineşte o obli!aţie le!ală pe care o

avea şi astfel săvârşeşte o faptă prevăzută de le!ea penală.

Constrân!erea psi$ică, ca şi cea fizică, se aseamănă cu le!itima apărare şi cu starea de extremă necesitate,

deosebindu%se însă, de aceste două instituţii ale dreptului penal prin semnificaţia şi consecinţele juridico%penale ce

i se atribuie prin îndeplinirea următoarelor condiţii#

'.să existe o acţiune de constrân!ere asupra psi$icului unei persoane prin ameninţare)

*. persoana ameninţată sau altă persoană trebuie să fie expusă unui pericol !rav)

/. pericolul vizat prin ameninţare trebuie să fie de aşa natură, încât să nu poată fi înlăturat în alt mod, decât

prin săvârşirea faptei prevăzută de le!ea penală.

1) ă eiste o acţiune de constrângere asupra psi/icului unei persoane prin ameninţare

Ca şi starea de extremă necesitate constrân!erea psi$ică este provocată de existenţa unui pericol, care de data

aceasta este !enerat numai de fapta persoanei, mai precis de o ameninţare asociată unei cereri adresate persoanei

de a comite o anumită faptă prevăzută de le!ea penală. "meninţarea care este cauza psi$ică şi morală a săvârşirii

faptei trebuie să provină de la persoana care urmăreşte realizarea faptei, prevăzute de le!ea penală prin

intermediul celui ameninţat. "cesta are de ales între săvârşirea faptei şi producerea răului cu care este ameninţat el

sau altă persoană.

"meninţarea poate fi verbală sau scrisă) uneori unei ameninţări verbale i se poate asocia o ameninţarematerială &de exemplu, descărcarea unui foc de armă în aer(. "meninţarea, indiferent dacă este directă sau

indirectă, verbală sau scrisă, trebuie să îndeplinească condiţia de a fi serioasă, în sensul că îi formează celui

ameninţat convin!erea că, dacă nu săvârşeşte fapta, răul cu care este ameninţat el sau o altă persoană, se

va produce.

2) *ersoana ameninţată sau altă persoană tre"uie să fie epusă unui pericol grav

"şadar, este necesar ca persoanei ameninţate să i se fi provocat prin ameninţarea exercitată faţă de ea

sentimentul că este expusă unui pericol !rav. ericolul poate să privească oricare dintre valorile le!ate

de persoana fizică# viaţa, inte!ritatea corporală, sănătatea, libertatea, demnitatea, etc.) fie că este vorba de persoana celui ameninţat, fie de orice altă persoană, independent de existenţa vreunei le!ături între aceasta şi acel

ameninţat. Diaţa demonstrează că cel ce exercită constrân!erea ameninţă direct pe făptuitor sau o rudă a acestuia %

copil, părinte etc. 3ntrucât în asemenea condiţii tulburarea creată este deosebit de intensă, ceea ce dă certitudinea

că cel ameninţat va săvârşi fapta prevăzută de le!ea penală. = tulburare de o intensitate asemănătoare se poate

produce şi în cazul în care făptuitorul ameninţă cu producerea unui rău ireparabil ce priveşte o persoană străină.

0e!ea penală apără şi încurajează, şi în acest caz sentimentul de solidaritate şi relaţiile de ajutor reciproc împotriva

a!resiunii.

ericolul trebuie să fie actual sau iminent, pe cale de a se înfăptui, existând certitudinea producerii sale. 3ncazul în care se ameninţă cu un pericol posibil a se produce în viitor, iar persoana avea şi alte posibilităţi dea%'

înlătura nu va putea invoca constrân!erea psi$ică pentru a se înlătura caracterul penal al faptei săvârşite.

**


23/26

#) *ericolul vizat prin ameninţare tre"uie să fie de aşa natură! încât să nu poată fi înlăturat în alt mod!

decât prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală

entru înlăturarea caracterului penal al faptei, în cazul constrân!erii psi$ice este necesar ca cel constrâns să

săvârşească fapta prevăzută de le!ea penală ca fiind sin!ura modalitate de înlăturare a pericolului. 6acă pericolul

putea fi înlăturat şi în alt mod &de exemplu, c$emarea în ajutor(,înseamnă că făptuitorul avea posibilitatea de a se

sustra!e presiunii la care era supus, folosind această altă cale şi evitând astfel încălcarea le!ii penale.

"ceastă condiţie presupune ca făptuitorul să fi recurs la săvârşirea faptei numai dacă nu avea altă posibilitate

de a înlătura pericolul provenit din ameninţare. 6acă făptuitorul putea înlătura pericolul printr%o faptă neprevăzută

de le!ea penală, era obli!at să săvârşească o astfel de faptă. 4tabilirea evitabilităţii ori inevitabilităţii pericolului pe

altă cale este o problemă ce se rezolvă în concret, ţinând seama atât de împrejurările în care a avut loc, cât şi de

persoana făptuitorului.

Constrân!erea fizică sau psi$ică are o deosebită importanţă în dreptul penal al -epublicii oldova din

următoarele considerente#

% constrân!erea, violenţa care nu permite persoanei să%şi dirijeze acţiunile sale este o cauză care înlătură caracterul

penal al faptei)

% violenţa este o circumstanţă atenuantă pentru o persoană care, aflându%se sub influenţa ei, comite o infracţiune)

% violenţă este o circumstanţă a!ravantă pentru o persoană care constrân!e altă persoană să comită o infracţiune.

0. 'iscul întemeiat

0.1. Noţiunea şi caracterizarea riscului întemeiat

= altă cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, este riscul întemeiat. Conform art.+; C al -, @&'( 5u constituie infracţiune fapta, prevăzută de le!ea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de le!e în

cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

&*( -iscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un

anumit risc şi dacă persoana care '%a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune

intereselor ocrotite de le!e@.

-iscul este considerat întemeiat, atunci cînd scopul specificat nu poate fi atins fără asumarea unui risc de

acţiune &inacţiune() şi persoana care şi%a asumat riscul, a luat măsuri de precauţie suficiente

pentru preîntâmpinarea daunelor intereselor protejate de le!e.-iscul întemeiat, ce constă în crearea le!ală a pericolului potenţial intereselor protejate de le!e în vederea

obţinerii rezultatelor social utile, care nu ar fi putut fi realizate prin măsuri obişnuite, lipsite de risc, este o cauză de

înlăturare a caracterului penal al faptei. -iscul este, de fapt, în mare măsură dreptul persoanei la cercetarea de

creaţie, testarea acţiunilor &de exemplu, la însuşirea noilor te$nolo!ii în procesul de producţie) la prelucrarea

noilor metode medicinale) la reprimarea activităţii !rupărilor criminale în timpul desfăşurării acţiunilor operative)

în special la eliberarea ostaticilor, etc.(.

=rice cetăţean are dreptul la risc, independent de condiţiile extreme în care îşi asumă acest risc &la

desfăşurarea activităţii profesionale sau la depăşirea situaţiilor care apar în viaţa de zi cu zi(. Caracterul riscului este multilateral. 2l poate fi material, adică poate surveni o daună materială) fizic % creează

pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor) administrativ % creează pericol pentru funcţionarea normală a

*/


24/26

întreprinderilor, instituţiilor, or!anizaţiilor, etc. Cel mai periculos este riscul fizic, care poate cauza daune

considerabile vieţii şi sănătăţii persoanei.

"nume acţiunile persoanei care deviază intenţionat de la cerinţele de securitate pentru obţinerea unui scop

social util, sunt considerate ca şi sursă de pericol pentru cauzarea daunei intereselor protejate de le!e în condiţiile

riscului întemeiat. 6e exemplu, pe teritoriul unei cooperative a!ricole era secetă. Câmpurile aveau !erminaţie

mică şi a apărut întrebarea despre sădirea în acest loc a altor culturi. Iar directorul cooperativei care era a!ronom,

avea experienţă bo!ată şi cunoştea foarte bine clima re!iunii date, considera că în curând va fi ploaie şi suprafaţa

însămânţată va fi salvată. 6e aceea el a $otărât să nu are pământul şi să nu sădească alte culturi pe acel loc, ceea

ce era riscant. 6ar nu ploua şi a fost scăpat timpul pentru lucrările în câmp. ământul n%a dat roadă. Iar judecata a

$otărât că acţiunile directorului au fost le!ate cu riscul întemeiat şi din cauza aceasta el n%a fost tras la răspundere

penală.

0.2. %ondiţiile legalităţii riscului întemeiat

entru ca riscul să fie o cauză care ar exclude caracterul penal al faptei, el trebuie să fie întemeiat, adică să

corespundă &întrunească( anumite caracteristici, care sunt#

'( existenţa unui scop social%util)

*( întreprinderea unor acţiuni forţate)

/( realizarea a

200344619 Cauzele Care Inlătură Caracterul Penal Al Faptei

Documents

Transcript of 200344619 Cauzele Care Inlătură Caracterul Penal Al Faptei