al disciplinelorCUNOAŞTEREA MEDIULUI SI STIINTELE

NATURII prof. MARIANA CORNEAprof.VIORICA BURCU prof.GABRIELA PILU

prof. DANIA BOGDAN

„Şcoala trebuie să-i înarmeze pe elevi cu metoda de a învăţa („a

învăţa să înveţi”), prevenind asimilarea pasivă a cunoştinţelor şi asigurând un învăţământ activ.”

Ştiinţele naturii, ca disciplină de învăţământ, vizează:

observarea şi perceperea lumii în întregul său, cu componentele, procesele şi fenomenele caracteristice;

învăţarea prin înţelegere şi aplicare.

Prin intermediul acestui obiect şcolarul trece din lumea poveştilor în lumea faptelor reale şi a lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăieşte şi procesele din jurul său.

Aceasta implică transformarea elevului din spectator, în actor al activităţii ştiinţifice. În acest fel se evidenţiază necesitatea pregătirii elevului nu ca pe un cercetător şi om de ştiinţă, ci ca pe un cetăţean care să utilizeze demersul ştiinţific în vederea înţelegerii şi participării active la viaţa socială.

Ştiinţele naturii nu trebuie să reprezinte un studiu abstract al unor discipline departe de interesele de cunoaştere ale elevului, ci mai mult un drum spre cunoaştere.

Ea nu trebuie să-i definească ceea ce el intuieşte sau foloseste, ci trebuie să-l provoace pe elev să (re)descopere ce îl înconjoară şi ce se întamplă în jurul său, pentru a găsi soluţii problemelor cărora va trebui să le facă faţă.

Predarea Ştiinţelor naturii ridică câteva probleme majore,

cum ar fi:

baza tehnico-materială;

necesitatea pregătirii permanente a învăţătorului în cunoaşterea metodelor moderne de predare şi experimentare.

Soluţia primei probleme este recurgerea la experimentul simplu, nesofisticat, utilizând materiale din mediul familiar copilului.

Pregătirea învăţătorilor în abordarea corectă a acestei materii necesită un efort din punct de vedere al concepţiei, structurii şi metodelor didactice de aplicare, cât şi a compatibilizării conţinutului ştiinţific cu particularităţile de vârstă ale copiilor cărora li se adresează.

METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU

În cadrul lecţiilor de ştiinţe se pot folosi metode variate cum ar fi: problematizarea şi descoperirea, metode clasice cu valenţe participative (experimentul, observaţia şi conversaţia euristică); metode stimulative, competitive (jocul didactic, concursul etc.), vizita sau excursia didactică s.a.

Metodele active folosite pe parcursul lecţiilor ilustrează funcţia lor instrumentală: elevul însuşi realizează obiectivele, le conştientizează ca finalităţi proprii.

Este important ca metodele şi tehnicile de lucru:- să fie alese în funcţie de ritmul de învăţare si

centrate pe universul copilului ; - să fie centrate pe stimularea structurilor cognitive şi operatorii (documentarea după surse de informaţii variate, observarea proprie, exerciţiul individual, experimentul, activităţi care solicită efortul colectiv-de echipă, de grup );

- să ofere posibilitatea elevului să intervină nemijlocit în realizarea unor experimente, să-şi îmbogăţească singuri, în mod independent, cunoştinţele, stimulând astfel dorinţa de a cerceta, de a căuta răspunsuri, de a colecţiona diverse mostre din natură, imagini etc.

Învăţarea trebuie să se dezvolte în mod natural, pornind de la ceea ce ştie, ce cunoaşte elevul, către descoperirea varietăţii naturii şi a fenomenelor pe care le experimentează .

Se va porni de la premisa că „elevul se dezvoltă prin exerciţiile pe care le face şi nu prin acelea care se fac în faţa lui”.

EXPERIMENTUL

”Un procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează; observaţie provocată; experienţă” - Paul Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie;

calea fundamentală de predare a Ştiinţelor naturii, fiind considerat un „pilon” de susţinere al metodelor active”;

metodă de investigaţie ştiinţifică, dar şi metodă de învăţare.

Experimentul, ca metodă de explorare a realității - are o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă elevilor spiritul de observare, investigare, capacitatea de a înţelege esenţa obiectelor şi fenomenelor, de prelucrare şi interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaştere etc.

ROLUL ÎNVĂȚĂTORULUI

să organizeze activitatea ;să stabilească regulile de desfăşurare a activităţilor de grup şi a responsabilităţilor fiecărui membru al grupului;să dirijeze învăţarea prin intermediul activităților propuse ;să precizeze, într-un limbaj simplu, etapele de parcurs, pentru ca elevii să poată răspunde sarcinilor date.să prezinte în fața clasei experimente demonstrative în vederea explicării sau confirmării unor adevăruri stiintifice;să antreneze elevii în observarea directă a unui experiment efectuat de invatator;să îndrume elevii în executarea individuală a experimentelor;să explice științific rezultatele unor experimente;să urmărească respectarea regulilor stabilite pentru activităţile de grup si realizarea sarcinilor ce revin fiecărui membru în cadrul grupului de lucru;să compare rezultatele obţinute în activităţile de grup cu cele ale altor grupuri de lucru;să aprecieze rezultatele obţinute.

”Mi s-a spus si am uitat, Am văzut şi am înţeles ,

Am făcut şi am învăţat “ (Confucius)

Elevul reține diferențiat:

10% din ceea ce citeste;

20% din ceea ce aude;

30% din ceea ce vede;

50% din ceea ce vede si aude in acelasi timp;

80% din ceea ce spune;

90% din ceea ce spune si face in acelasi timp.

Experimentele se folosesc de obicei integrate, în număr mai mare sau mai mic, în diferite etape ale lecţiilor.

Acestea pot fi clasificate după mai multe criterii:

după locul pe care îl ocupă în lecţie, durata desfăşurării, în funcţie de participarea elevilor, de capacitatea umană, de locul de învăţare în lecţii s.a.

După locul pe care îl ocupă în lecţie, experimentele se pot clasifica în:

experimente pentru stimularea interesului faţă de noile informaţii, a motivaţiei pentru învăţare (se află în momentul de captare a atenției);

experimente pentru învăţarea noilor informaţii, aprofundarea sau extinderea lor (în lecţia propriu-zisă) - experimentele demonstrative- pregătite de învăţător înainte de oră şi apoi prezentate clasei în vederea demonstrării, explicării, confirmării unor adevăruri;

experimente pentru fixarea cunoştinţelor (se introduc pe parcursul lecţiei în momentele de feed- back sau de recapitulare);

experimente pentru evaluare.

În funcţie de durata desfăşurării sale, experimentele pot fi:

experimente imediate a căror desfăşurare nu necesită mai mult timp (experimentul începe, se desfăşoară şi se încheie în cadrul orei de curs);

experimente de durată a căror desfăşurare se întinde pe parcursul unei perioade mai lungi de timp (ex. influenţa factorilor de mediu asupra plantelor- realizarea lui necesită o observare a modificărilor pe parcursul câtorva săptămâni) şi care necesită notarea într-o fişă de observaţie a modificărilor produse de-a lungul întregii perioade.

Din punct de vedere al participării/ neparticipării sau implicării/ neimplicării elevilor în efectuarea experimentelor, acestea se pot desfăşura:

pe grupe (3-5 elevi) - se realizează experimentul într-un timp scurt, sarcinile fiind împărţite- asigurându-se astfel participarea tuturor elevilor chiar dacă activitatea lor s-ar desfăşura pe diferite planuri (unii fac experimentul, alţii desenează, alţii scriu observaţiile etc.);

individual - atunci când elevii sunt antrenaţi în mod egal, lucrează concomitent cu învăţătorul, fiecare elev lucrează independent;

frontal (forma combinată) - efectuat de fiecare dintre elevi, în acelaşi timp şi în acelaşi ritm, pe aceeaşi temă sub îndrumarea directă a învăţătorului; necesită aparatură pentru fiecare, dar are un efect instructiv sporit.

ROLUL ACTIVITĂȚII DE OBSERVARE

Observarea are o deosebită valoare euristică şi participativă, deoarece permite o percepţie polimodală, pe baza a cât mai multor simţuri, detectarea şi extragerea unei informaţii noi prin eforturi proprii.

Prin intermediul ei se urmăreşte explicarea, descrierea şi interpretarea unor fenomene printr-o sarcină concretă de învăţare, contribuind totodată la formarea şi dezvoltarea unor calităţi comportamentale, precum: consecvenţa, răbdarea, perseverenţa, perspicacitatea şi imaginaţia; a gândirii cauzale, a spiritului de observaţie şi de colaborare (observaţie pe grupe).

Elevii trebuie să învețe să-şi înregistreze observaţiile.

Acestea vor conține câteva puncte importante, ca exemplu :DataTema, titlul experimentuluiMateriale folosite Ipotezele de lucru ( dacă sunt date anticipat )Secvenţele, etapele experimentului, investigaţieiRezultatele, observaţiileConcluziile proprii

ALTE ACTIVITĂȚI CU CARACTER PRACTIC-APLICATIV

Excursia didactică:

- oferă elevilor posibilitatea să observe, să cerceteze şi să cunoască în mod direct o mare varietate de aspecte din natură, de ordin biologic sau geografic, despre mediul natural și factorii de mediu, să înţeleagă mai clar legătura dintre organism şi mediu, să colecţioneze un bogat material didactic necesar pentru desfăşurarea lucrărilor de laborator ;

- contribuie la educarea şi dezvoltarea simţului estetic, trezește dragostea şi interesul pentru natură şi respectul pentru frumuseţile ei;

- ajută la cunoaşterea spaţiului geografic.

Vizita didactică

contribuie la consolidarea unor cunoștințe acumulate, la lărgirea orizontului de cunoaştere al elevilor, îi pot educa pentru frumos şi calitate, îi pot transforma în prieteni ai unor instituții , muzee, grădini zoologice, parcuri s.a.), îi ajută să observe anumite corpuri, fenomene studiate.

Utilizarea softului educational si a sistemului AEL

permite realizarea unor experimente virtuale și rezolvarea unor teste, având ca suport activitatile practice desfasurate

Utilizarea metodei proiectelor (Intel Teach)

Pentru elevi:

- acest stil de învăţare este unul foarte atractiv deoarece derivă din autenticitatea experienţelor.

Elevii îşi asumă rolul şi comportamentul celor care lucrează într-un anumit domeniu. Fie că realizează o prezentare despre probleme de mediu, un album foto pentru a ilustra o anumita temă, un acvariu, o prezentare multimedia, o culegere de ghicitori sau jocuri didactice, elevii sunt implicaţi în activităţi reale, care au semnificaţie dincolo de sala de clasă sau şcoală.

Pentru profesori:

- dezvoltă profesionalismul şi colaborarea cu colegii, precum şi posibilităţile de a construi noi relaţii cu elevii și părinții acestora.

Pentru profesori și elevi:

- contribuie la consolidarea competențelor digitale – prin realizarea și utilizarea site-lui de colaborare online (http://piticidevis.wik.is)

CONCLUZII

Elevii trebuie învăţaţi să-şi dezvolte propriile idei despre lumea care îi înconjoară, acest lucru fiind posibil doar dacă învăţătorul găseşte cele mai bune căi de a face accesibile conţinuturile acestei discipline .

Cu cât vom avea mai multe „canale de furnizare a cunostintelor” către elevii nostri, cu atât mai durabil vor asimila și reține informațiile învățate.

Dacă elevii pot efectua experimente în mod direct și pot evalua rezultatele acestora, este garantat gradul maxim de succes deplin.

”Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.”(Confucius)

BIBLIOGRAFIEMelcioiu Felicia – Experimentul – metoda didactica utilizata la lectiile de stiinte ale naturii – Cercul pedagogic al învățătorilor de la cls. a III-a, 2008

Miron Ion , Radu Ion - Didactica modernă , Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1995

Nicola Ioan - Tratat de pedagogie şcolară , Ed. Aramis, Bucuresti, 2003

Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare de ştiinţe ale naturii la clasele a III-a şi a IV-a - Ed. Aramis Print, elaborat C.N.C. Bucureşti, 2001

Programa scolara – Stiinte ale naturii – Bucuresti, 2004

http://www.kids-science-experiments.com

http://www.didactic.ro