Dintre toate persoanele care alcatuiesc reteaua de rudenie a unui individ,ascendentii si descendentii directi sunt mai des implicati decat fratii si surorile in relatiile de intrajutorare,sustinere si schimb.Un alt stereotip in domeniul educatiei familiale este credinta ca modelul traditional al familiei largite implica coabitarea mai multor generatii,o relatie afectiva puternica intre bunici si nepoti si,implicit,un rol educativ consistent al bunicilor.Conform acestui stereotip,nuclearizarea familiei a atras separarea locuirii si,totodata,o slabire a legaturii efective intre familiile de origine si familiile de procreere.Totusi,nici imaginea idealizata a trecutului si nici contrapunearea situatiei prezente fata de aceasta idealizare nu se justifica.Asa cum am notat mai devreme,evolutia familiei nu a urmat un curs unic si linear;coabitarea varstnicilor cu nepotii in societatile preindustriale nu este dovedita nici macar in mediul rural,decat pentru familiile de tip souche,in care unul dintre copii ramane,dupa casatorie,in casa parinteasca,asumandu-si reponsabilitatea ingrijirii batranilor;in cele mai multe cazuri,persoanele in varsta locuiau singure,munceau pana la epuizare sau invaliditate si,de multe ori,sfarseau ca mizerabili si vagabonzi care se intretineau cersind sau deveneau clienti ai institutiilor de asistenta sociala[Roussel,1991].Si,chiar daca Ph.Aries[1968]este tentat sa recunoasca in relatia afectiva batran-copil o relatie mai profunda si cu o istorie mai indelungata decat aceea dintre parinti si copii,aceasta relatie nu exprima,in opinia istoricului francez,o legatura afectiva naturala,ci poate fi asociata mai degraba evolutiei paralele a pozitiilor acestor categorii de populatie:pana catre sfarsitul secolului al XVIII-lea,atat batranii,cat si copiii reprezentau categorii fara prea mare valoare sociala,intrucat societatea era structurata,practic,in doua clase-activi si non-activi-,iar copiii erau definiti ca persoane care nu au atins inca maturitatea necesara pentru a-si asuma vreun rol social(erau tratati ca adulti,darin miniatura),in timp ce varstnicii erau consideratii incapabili sa-si mai asume un alt rol decat pe acela de a se pregati pentru moarte;abia in secolul al XVIII-lea,dezvoltarea progresiva a sentimentului copilariei si a sentimentului familiei a determinat o evaluare familiala a copiilor si a varstnicilor,iar pozitiile lor s-au imbunatatit.Cresterea duratei medii a vietii a facut ca virstnicii,proprietari ai patrimoniului si ai numelui(prestigiului)familiei,care aveau dreptul de decizie in legatura cu mostenirea,sa fie capabili de a exercita o autoritate si un control prelungite si extinse asupra nepotilor;o astfel de relatie,care implica adesea contradictii si conflicte de interese,este departe de imaginea idealizata a afectiunii naturale dintre bunic si nepot,pe care stereotipul amintit mai sus o postuleaza.Pe de alta parte,mobilitatea geografica si sociala a familiilor actuale nu conduce la rupturi intre parinti si copiii lor casatoriti:in pofida distantelor si a diminuarii frecventei si duratei contactelor,legaturile si solidaritatea familiala continua sa se manifeste in numeroase forme,intre care supravegherea copiilor ocupa un loc important [Pitrou,1978;Roussel si Bourguignon,1976].Generatia nascuta la inceputul secolului XX pare sa manifeste un altruism intergenerational remarcabil[Deleste,1991],astfel incat societatea actuala poate fi caracterizata,in opinia unor autori,ca o adevarataprimavara a bunicilor[Royal,1987].Exista,in multe cazuri,o legatura afectiva autentica intre bunici-in special bunici materni-si nepoti,o intimitate mai lipsita de constrangeri si de reglementari normative decat aceea existenta intre parinti si copii:varstnicii si copiii par a se simti in largul lor impreuna,intretin cu multa usurinta conversatii libere(fara constrangeri care vizeza subiectul abordat sau formele gramaticale),reprezinta unii pentru ceilalti buni ascultatori,permitand exprimarea necenzurata a gandurilor si sentimentelor,iar aceasta face ca unii sa devina cu usurinta confesorii si,deseori,complicii celorlalti,isi acorda reciproc suport moral si sprijin material...Daca nu poate fi negata,legatura bunici-nepoti nu este,totusi,una naturala,automata,ci,dimpotriva,una construita:proximitatea geografica,debutul relatiei odata cu-sau foarte curand dupa-nasterea copilului,grija cu care este intretinuta,afinitatile reciproce,atitudinile parintilor sunt principalii factori care permit construirea ei continua[Deleste,1991;Gauthier,1995].Abordand problema viitorului raporturilor bunici-nepoti,A.Deleste[1991] o plaseaza intr-o dilema:pe de o parte,societatea viitorului mai apropiat sau mai indepartat va pune acest raport sub semnul necesitatii,date fiind cresterea continua a duratei medii a vietii,imbatranirea populatiei,activismul varstnicilor si concentrarea veniturilor si a puterii in mainile lor;pe de alta parte,se pune intrebarea daca acesti varstnici care dispun de venituri proprii mari,de putere si care reprezinta,practic,generatia societatii de consum,vor dori,vor sti si vor putea sa fie bunici.(Stanciulescu,Elisabeta,2002)-pp.161-164.