Capitolul I

EDUCAŢIA ŞI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE

1. Unităţi de conţinut

Educaţia şi caracteristicile ei Autoeducaţia şi educaţia permanentă Noile educaţii Educaţia-factor al formării personalităţii; relaţia ereditate-mediu-educaţie

Argument

Prin acest capitol se urmăreşte cunoaşterea fenomenului educaţional şi a problemelor pe care trebuie să le rezolve în condiţiile realităţii contemporane, aflată în continuă schimbare.

Obiectivele capitolului

Să definească conceptele pedagogie şi educaţie; Să analizeze sistemul ştiinţelor pedagogice din perspectiva unor clasificări multiple; Să analizeze formele educaţiei, caracteristicile şi modalităţile de realizare a acestora; Să explice funcţiile educaţiei şi caracteristicile ei; Să analizeze implicaţiile problemelor lumii contemporane asupra educaţiei; Să precizeze modalităţile de integrare a noilor educaţii în şcoală; Să argumenteze contribuţia eredităţii, mediului şi educaţiei in dezvoltarea

personalităţii; Să analizeze relaţia dintre cei trei factori ai dezvoltării personalităţii; Să evidenţieze rolul autoeducaţiei şi educaţiei permanente în dezvoltarea

personalităţii; Să explice relaţia educaţie -autoeducaţie-educaţie permanentă.

2. Concepte şi teorii fundamentale

Pedagogia este ştiinţa care studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor educaţionale.

Educaţia reprezintă activitatea psiho-socială proiectată la nivelul unor finalităţi pedagogice care vizează realizarea funcţiei de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane prin intermediul unei acţiuni pedagogice structurată la nivelul corelaţiei subiect / educator – obiect / educat, desfăşurată într-un câmp pedagogic deschis.

Autoeducaţia este activitatea fiinţei umane desfăşurată în scopul perfecţionării propriei personalităţi, educaţia prin sine însuşi.

Educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi a formelor educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment al existenţei umane.

Noile educaţii sunt noi tipuri de conţinuturi care reprezintă cel mai pertinent şi mai util răspuns al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane, de natură politică, ecologică, economică, demografică etc.

1

Educabilitatea este o categorie pedagogică fundamentală care exprimă puterea sau ponderea educaţiei în dezvoltarea personalităţii.

Teoriile ereditariste susţin rolul fundamental al eredităţii în evoluţia şi dezvoltarea fiinţei umane.

Teoriile ambientaliste absolutizează rolul factorilor socio – educaţionali ( mediul şi educaţia) în dezvoltarea personalităţii, desconsiderând semnificaţiile eredităţii.

Teoria dublei determinări evidenţiază că formarea personalităţii umane este rezultatul conlucrării factorilor interni şi externi, fiecare având o contribuţie specifică.

Ereditatea este o însuşire biologică generală a organismelor vii, un ansamblu de însuşiri, caracteristici stabile, elaborate în cursul mai multor generaţii şi transmise de la înaintaşi (ascendenţi) la urmaşi (descendenţi) prin mecanisme genetice, anatomice şi fiziologice.

Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor înconjurătoare(ambientale) în care omul trăieşte, se dezvoltă, acţionează(munceşte) şi creează. Mediul poate avea două componente principale: mediul natural şi mediul social-global şi psihosocial.

3. Aplicaţii–scheme, grafice, teme

Educaţia şi caracteristicile ei

Pedagogia–ştiinţa şi arta educaţieiActivitate de încălzire: Brainstorming pe tema „Conceptele pedagogice”Sarcina de lucru: Spuneţi cât mai mulţi termeni pedagogici care vă vin în minte pornind de

la conceptul nucleu „pedagogie”, timp de 4 minute. Încercaţi să alcătuiţi enunţuri cu conceptele enumerate, unindu-le între ele! Analizaţi enunţurile formulate(dezbatere frontală).

Pedagogia este o ştiinţă socio-umană care studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor educaţionale. Despre pedagogie se spune că este nu numai ştiinţă, ci şi artă. În viziunea lui Emil Planchard conţinutul pedagogiei este structurat după cum urmează:

PEDAGOGIA=ŞTIINŢĂ A EDUCAŢIEI

PE

DA

GO

GIA

GE

NE

RA

LĂ

SA

U F

ILO

SO

FIC

Ă

SP

EC

UL

AŢ

IE

FILOSOFIA MORALĂ, POLITICA, TEORIA

CONŞTIINŢEI

OBIECTUL

OMUL

ŞTIINŢAANTROPOLOGIA

(BIOLOGIA, PSIHOLOGIA), SOCIOLOGIE, ISTORIE

SP

EC

UL

AŢ

IE

PE

DA

GO

GIA

ŞT

IINŢ

IFIC

Ă S

AU

PO

ZIT

IVĂ

(SCOPUL) (NATURA CONCRETĂ)

AP

LIC

AŢ

IE

FILOSOFIA PEDAGOGICĂ, STUDIUL IDEILOR FILOSOFICE

ÎN RAPORT CU EDUCAŢIA

OMUL EDUCABIL

ŞTIINŢA PEDAGOGICĂ, ANTROPOLOGIA

PEDAGOGICĂ ISTORIA PRDAGOGIEI, STATISTICĂ,

(INSTRUMENT)

AP

LIC

AŢ

IEA

CŢ

IUN

E

ETICA PEDAGOGICĂ

OMUL CARE SE EDUCĂ

OMUL EDUCAT

PEDAGOGIA EXPERIMENTALĂ, TEHNICA

EDUCATIVĂ

AC

ŢIU

NE

RE

ZU

LT

AT

IDEAL EDUCATIV PRIN MIJLOACE ADECVATE

RE

ZU

LT

AT

PEDAGOGIA INTEGRALĂ

2

3

Sistemul ştiinţelor pedagogiceReprezintă un ansamblu de discipline pedagogice care studiază diferite stadii, laturi, aspecte

ale educaţiei. Apărute în urma dezvoltării educaţiei, rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi a relaţiilor cu alte ştiinţe, clasificarea lor a preocupat pe mulţi pedagogi. C. Bârzea în lucrarea „Arta şi ştiinţa educaţiei” propune o clasificare a ştiinţelor pedagogice, astfel:

I. După nivelul de generalitate reflectat1. Ştiinţe pedagogice fundamentale

Teoria educaţiei Teoria procesului de învăţământ(Didactica generală)

2. Ştiinţe pedagogice aplicativea. pe domenii de aplicativitate:

pedagogia specială pedagogia deficienţelor/defectologie pedagogia ocrotirii pedagogia aptitudinilor speciale

pedagogia socială pedagogia familiei pedagogia muncii pedagogia mass - media

pedagogia artei pedagogia sportului

pedagogia militară pedagogie medicală

b. pe perioade de vârstă pedagogia preşcolară pedagogie şcolară

pedagogie universitară pedagogia adulţilor

c. pe discipline de învăţământ metodica predării limbii române (pedagogia, didactica limbii române) metodica predării matematicii (pedagogia, didactica matematicii) metodica predării fizicii (pedagogia, didactica fizicii) metodica predării chimiei (pedagogia, didactica chimiei) metodica predării biologiei (pedagogia, didactica biologiei) metodica predării educaţiei tehnologice (pedagogia, didactica educaţiei tehnologice) metodica predării istoriei (pedagogia, didactica istoriei) metodica predării geografiei (pedagogia, didactica geografiei) metodica predării educaţiei fizice (pedagogia, didactica educaţiei fizice) metodica predării desenului (pedagogia, didactica desenului) metodica predării muzicii (pedagogia, didactica muzicii)

II. După metodologia de cercetare predominantă1. Istoria pedagogiei2. Pedagogia comparată3. Pedagogia experimentală4. Pedagogia cibernetică

5. Planificarea educaţiei6. Politica educaţiei7. (…)

III. După tipul de interdisciplinaritate activat1. Interdisciplinaritate clasică

a. Pedagogia psihologică (Psihologia educaţiei, Psihopedagogia, Psihologia procesului de învăţământ etc.)

b. Pedagogia sociologică (sociologia educaţiei, sociopedagogia etc.)

c. Pedagogia filosofică (Filosofia educaţiei…)d. Pedagogia axiologică

e. Pedagogia antropologicăf. Pedagogia fiziologicăg. Pedagogia economicăh. Pedagogia politicăi. Pedagogia informaticăj. (…)

2. Transidisciplinaritatea. Managementul educaţionalb. Pedagogia curriculumului

c. Pedagogia învăţăriid. (…)

Într-o sinteză remarcabilă, Mialaret ne propune un amplu tablou al ştiinţelor educaţiei, care cuprinde: a). Ştiinţe care studiază condiţiile generale şi locale ale instituţiei şcolare:

Istoria educaţiei; Sociologia şcolară; Demografia şcolară;

Economia educaţiei; Pedagogia comparată;

4

Pedagogie

b). Ştiinţe care se ocupă de relaţia pedagogică şi de actul educativ propriu-zis: Ştiinţe care studiază condiţiile imediate ale actului educativ:

- fiziologia educaţiei;- psihologia educaţiei;- psihosociologia grupurilor mici;- ştiinţele comunicării;

Didacticile speciale ale diverselor materii şcolare; Ştiinţa metodelor şi tehnicilor de predare; Ştiinţa evaluării;

c). Ştiinţe consacrate reflecţiei şi evoluţiei: Filosofia educaţiei; Planificarea educaţiei; Teoria modelelor;

Schematic, clasificarea propusă de Ştefan Bârsănescu se prezintă astfel:

Sarcini de lucru: 1. Comparaţi clasificările ştiinţelor pedagogice mai sus prezentate, precizând aspectele comune şi

deosebirile dintre acestea. Formulaţi întrebări şi observaţii critice. (Activitate de lucru pe grupe de câte 5-6 membrii)

2. Analizaţi relaţiile dintre disciplinele ce alcătuiesc sistemul ştiinţelor pedagogice din perspectiva clasificărilor mai sus prezentate .

Legătura pedagogiei cu alte ştiinţe Explicaţi legătura pedagogiei cu alte ştiinţe socio-umane, dar şi cu ştiinţele din alte categorii, pe baza următoarei scheme:

Psihologia Sociologia

Logica Filosofia

Istorie Deontologie

Cibernetică Biologia

Statistica Informatica

(Relaţiile pedagogiei cu alte ştiinţe)

PEDAGOGIA ISTORICĂPEDAGOGIA SISTEMATICĂPEDAGOGIA PROSPECTIVĂPEDAGOGIA INTERNAŢIONALĂPEDAGOGIA COMPARATĂPEDAGOGIA SOCIALĂ

PEDAGOGIA PE VÂRSTEPEDAGOGIA PROFESIONALĂPEDAGOGIA DEFECTOLOGICĂ

PEDAGOGIA DIFERENŢIALĂ

PEDAGOGIE GENERALĂ

ŞTIINŢA EDUCAŢIEI

Ce este educaţia?Este un fenomen social, întrucât conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi

practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta.

Sarcini de lucru:Alegeţi una din aserţiunile de mai jos şi exprimaţi-vă acordul/dezacordul faţă de ea.

A educa înseamnă să ştii să aştepţi; A educa înseamnă a-i permite unei persoane să-şi dezvăluie posibilităţile; A educa înseamnă a determina încrederea în educator şi în propriile posibilităţi; A educa înseamnă a da exemplu; A educa înseamnă a ştii să taci; A educa înseamnă a dezvălui valori esenţiale; A educa înseamnă a dresa; A educa înseamnă a prezenta modele fundamentale de comportament; A educa înseamnă a instrui; A educa înseamnă a ajuta progresiv un tânăr sa-şi înfrângă angoasa şi să se deschidă spre

alţii; A educa înseamnă a-l lăsa pe elev să acţioneze; A educa înseamnă a comunica în profunzime cu un tânăr pentru a-l determina apoi să

comunice cu sine; A educa înseamnă a exercita un ansamblu de influenţe; A educa înseamnă a produce o schimbare de comportament.

Elaboraţi propria definiţie a educaţiei-grup de 3-4 membri. Turul galeriei.Structura acţiunii educaţionale este prezentată de Sorin Cristea astfel:

S: subiectul educaţiei

e.: evaluare c.ra.: comportament de răspuns autodirijat

I.e.: ideal educaţional A.e.: ambianţa educaţională c.rd.: comportament de răspuns dirijatS.e.: scopuri educaţionale

AP.P: autoproiect pedagogic c.i.e.: conexiunea inversă externă

P.P.: proiect pedagogic M.e.: mesaj educaţional c.i.i.: conexiunea internă inversăob.: obiective RC: repertoriu comun c.ps.: câmp psihosocialc.: conţinut O.: obiectul educaţiei A.ED.: autoeducaţiem.: metodologie S’: subiectivitatea

obiectului

A.e.M.e

A.e.

RCA.e.

I.e.S

S.e.

P.P.

c. m.ob.e.

AP.PS O

c. ra.

S’ O

c.i.i.

c. rd.

A.ED.

A.e.

A.e.

C.i.e.C.ps.

Semnificaţii ale educaţiei din perspectiva analizei funcţional-structurale:- educaţia ca proces ce implică mai multe fiinţe umane, aflate în diferite relaţii de

comunicare;- educaţia ca produs al activităţii, determinabil şi adaptabil la cerinţele societăţii;- educaţia ca activitate organizată instituţional conform unor finalităţi

pedagogice/orientări valorice. Formele educaţiei

Sarcina de lucru:Dezbateţi caracteristicile şi modalităţile de realizare a celor trei forme de educaţie pe baza

următoarei scheme:

Legendă: Învăţare de tip formal

Învăţare de tip informal

Învăţare de tip informal

Cum se pot valorifica mai bine cele trei forme ale educaţiei la nivelul şcolii? Exemple.Cum s-ar valorifica şi integra în predarea disciplinei dvs., informaţiile oferite de educaţia de

tip informal şi nonformal?

Funcţiile educaţiei

Sarcina de lucru:Comentaţi şi argumentaţi următoarele funcţii ale educaţiei:

- selecţia şi transmiterea valorilor de la societate la individ- dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului- pregătirea omului pentru integrarea activă în viaţa socială

Caracteristicile educaţiei

Sarcina de lucru: explicaţi următoarele caracteristici ale educaţiei:- caracterul specific uman- caracterul necesar şi permanent- caracterul social-istoric- caracterul naţional şi universal- caracterul prospectiv

Educaţia formală

Autoeducaţia şi educaţia permanentă

Autoeducaţia Argumentaţi contribuţia autoeducaţiei la formarea şi dezvoltarea individului.Analizaţi eficienţa metodelor de autoeducaţie.

Sistemul metodelor autoeducaţiei

Metodele şi procedeele de precizare apreocupărilor de autoeducaţie:

Metodele de autostimulare a preocupărilorde autoeducaţie:

programul autoeducaţieireguli personaledevizajurnalul intim

Metode de autocontrol:autoobservaţiaautoanalizareflecţia personalăautocontrolul şi autoraportul

autoconvingereaautocomandaautoapreciereaautosugestiacomunicativitateaexempluljoculautoexersarea

Metodele de autoconstrângere autodezapbrobarea autocomutarea autorenunţarea

Analizaţi critic stadiul dezvoltării personalităţii dumneavoastră sau a unui coleg din perspectiva obiectivelor educaţiei permanente. Tabloul comparativ ce rezultă vă oferă un indicator asupra realizărilor şi deficienţelor actuale.

Realizări Deficienţe

Ce proiecte de autoeducaţie puteţi dezvolta în continuare?Dinamica raporturilor între educaţie şi autoeducaţie la diferite vârste

1. Vârsta preşcolară

>

2. Vârsta şcolară mică

≥

3. Vârsta preadolescenţei

=

4. Vârsta adolescenţei

≤

5. La vârsta tinereţii şi la adulţi

Educaţia permanentăPrimele preocupări pentru educaţia permanentă s-au înregistrat în ultimele decenii ale

secolului trecut.

AUTOEDUCAŢIEEDUCAŢIE

EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE

EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE

EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE

EDUCAŢIE AUTOEDUCAŢIE

Necesitatea: – creşterea gradului de pregătire a tuturor membrilor unei comunităţi;– creşterea rapidă a volumului informaţional şi uzura morală a unor informaţii;– capacităţile profesionale şi selectarea potrivit cerinţelor specifice fiecărui domeniu(formare,

perfecţionare, grad mare de maturizare, inovare şi modernizare);– perimarea informaţiei la aproximativ 10 ani → formare iniţială largă → specializare îngustă

Sarcină de lucru:Comentaţi citatul de mai jos:

„Un proces de perfecţionare al dezvoltării personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor. Aceasta este o idee comprehensivă şi unificatoare care include învăţarea formală, nonformală şi informală pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de cunoştinţe care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii şi domenii ale vieţii.” (R.H. Dave)

Dimensiunile educaţiei permanenteEducaţia permanentă reprezintă simultan:

- un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care înglobează toate sursele activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane(stadii, conţinuturi, forme, factori), valorificabile pe verticala şi pe orizontala sistemului educaţional;

- un concept pedagogic operaţional care extinde aplicaţiile sale „asupra tuturor aspectelor educaţiei” (vezi Thomas, Jean, 1977, pag. 79-81);

- un principiu pedagogic care susţine organizarea globală a unui sistem educaţional integral, deschis pentru toate tipurile de educaţie;

- o orientare la nivel de politică a educaţiei, care urmăreşte perfecţionarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane pe toată perioada vieţii prin valorificarea deplină a resurselor acesteia de autoinstruire şi autoeducaţie;Principiile educaţiei permanente „fundamentează organizarea globală a sistemului de

învăţământ” care angajează toate ciclurile vieţii, de la faza pregătirii-care promovează asimilarea valorilor şcolare şi extraşcolare-la faza activă-care implică profesionalizarea în regim de mobilitate socială-până la faza retragerii-care permite personalităţii asumarea de noi roluri prin continuarea învăţării. La nivel de politică a educaţiei pot fi evidenţiate următoarele principii:

- principiul asigurării continuităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane;- principiul adaptării programelor şcolare şi postşcolare la cerinţele unei societăţi în continuă

transformare;- principiul pregătirii personalităţii, la toate nivelurile sistemului de învăţământ, în vederea

adaptării optime la condiţii de schimbare rapidă;- principiul mobilizării şi valorificării tuturor mijloacelor de informare disponibile în limitele

instituţionale şi noninstituţionale;- principiul corelării funcţionale între obiectivele – conţinuturile – formele activităţii de

educaţie/instruire.(vezi Dictionnaire actuel de l’education, 1993, pag. 453)

Caracteristici ale educaţiei permanente: o continuitate;o globalitate; o autonomie;o coparticipare.

Obiective ale educaţiei permanente:

- crearea printr-un învăţământ formativ, a dorinţei de a învăţa continuu, cultivarea receptivităţii, a unei atitudini deschise, favorabilă schimbării, inovaţiilor şi creativităţii;

- formarea şi dezvoltarea premiselor pentru autoeducaţie, autodepăşire şi autoperfecţionare, astfel încât să devină trăsături definitorii ale omului contemporan;

- a traduce normele şi valorile sociale în atitudini, în comportamente stabile şi a lupta pentru implementarea şi dezvoltarea lor în comunitatea căreia îi aparţinem;

- stimularea şi cultivarea unei atitudini pozitive, libere, creative, independente şi constructive prin asimilarea limbajelor artei, ştiinţei, tehnicii, etc., contribuind astfel la progresul cunoaşterii umane;

- dobândirea unor metode şi tehnici flexibile cu privire la organizarea, conducerea şi evaluarea procesului de muncă şi a conduitei, astfel încât adaptarea şi integrarea individului în societate să se realizeze uşor şi cu succes, indiferent de domeniul de activitate;

- disponibilitatea pentru reciclare, recalificare şi perfecţionare şi pentru dezvoltarea aptitudinilor până la nivelul măiestriei şi al competenţei cerute de domeniul de activitate respectiv;

- stimularea optimismului oamenilor, a capacităţii lor de a lupta contra deficienţelor şi a lipsurilor şi combaterea pasivităţii, a scepticismului şi a intoleranţei;

- dezvoltarea responsabilităţii personale şi a solidarităţii pentru a preveni şi a combate orice deficienţă individuală sau socială, ajutându-l pe fiecare sa înţeleagă că ameliorarea situaţiei sociale începe cu autoexigenţa şi că exigenţa faţă de alţii nu este decât o formă de respect, o formă a demnităţii personale şi a democraţiei autentice;

- sprijinirea înţelegerii relaţiei om-natură( educaţia ecologică), a nevoii de a proteja natura, de a lupta împotriva oricărui gen de poluare a ei şi de a o conserva pentru a putea beneficia de avantajele, resursele şi frumuseţile ei şi generaţiile viitoare;

- cultivarea unor relaţii de prietenie, de colaborare şi respect reciproc cu alte popoare, ca şi lupta pentru pace, pentru progres, ca o garanţie a liberei dezvoltări şi prosperităţi a tuturor colectivităţilor umane.

Sarcini de lucru: Pornind de la caracteristicile şi obiectivele educaţiei permanente arătaţi rolul ei în

dezvoltarea personalităţii.Pe baza schemei de mai jos, analizaţi relaţia educaţiei permanente cu formele educaţiei.

EDUCAŢIA ÎN PERIOADA ŞCOLARĂ EDUCAŢIA ADULŢILOREDUCAŢIA PERMANENTĂ

Educaţia permanentă-relaţii cu nivele de cultură, cu formele educaţiei în viziunea Rodicăi Niculescu

Influenţe nonformale, cu dominanţă pe heteroeducaţie dar cu rol major în fundamentarea Autoeducaţiei.

Educaţia formală şcolară cu dominanţă a heteroeducaţiei şi cu dezvoltarea treptata a autoeducaţiei.

Cultură generală CulturăInstrumentală Cultură profesională

Structuri nonformale, la care se aderă prin mecanismele autoeducaţiei, vizează atât cultura generala cât şi cultura profesională; la societăţile evoluate tendinţa este de orientare către dominanţa pe cultura generală.

Perfecţionarea Organizatoric, proiectiv şi parţial evaluativ-domină hetero-STRUCTURI educaţia; prin modalităţile de realizare trebuie să se FORMALE accentueze autoeducaţia. CU DOMINANTEPE CULTURA Reconversia profesionalăPROFESIONALĂ Organizatoric, proiectiv şi parţial evaluativ-domină hetero- educaţia; prin modalităţile de realizare trebuie să se accentueze autoeducaţia. Re-formarea profesională; refacerea traiectoriei; hetero- educaţia domină, dar prin modalităţile de realizare trebuie să se accentueze autoeducaţia. Recuperarea neşcolarizării

Educaţia informală filtrata prin mecanismele autoeducaţiei; dominantă pe cultura generală dar cuprinde şi elemente de cultură profesională.

Noile educaţii

Problematica lumii contemporane (P.L.C.)

În ultimele decenii savanţii şi oamenii politici din lumea întreaga se confruntă cu un nou tip de probleme, ce se impun prin caracterul lor grav şi presant, cât şi prin dimensiunile lor regionale sau universale, cum sunt: deteriorarea continuă a mediului înconjurător, caracterul limitat al resurselor naturale, caracterul galopant al creşterii demografice, încălcarea drepturilor omului şi a democraţiei.

Toate acestea l-au condus pe Aurelio Pecceli, fostul preşedinte al „Clubului de la Roma” la introducerea unui nou concept, anume cel de „problematică a lumii contemporane”. Acest concept pune în lumină caracteristicile acestei problematici:

- caracter universal- caracter global- evoluţie rapidă şi greu previzibilă

- caracter pluridisciplinar- caracter prioritar

Sarcini de lucru:Analizaţi aceste caracteristici ale P.L.C. şi încercaţi să găsiţi altele noi.Analizaţi citatul de mai jos argumentând puterea educaţiei în rezolvarea P.L.C.„Un număr redus de specialişti susţin ideea că educaţia nu are un rol de jucat în crearea

societăţii de mâine. Dar mai numeroşi sunt cei care tratează educaţia ca unul din factorii capabili să contribuie la crearea unei societăţi mai bune. Această premisă stă la baza studiilor noastre consacrate educaţiei pentru pace. Interesul pentru rolul educaţiei în ameliorarea vieţii de astăzi, în lumina unei societăţi viitoare mai bune trebuie să se exprime în conceptualizarea acestei încrederi sub formă de programe axate pe valorile educaţiei de mâine.” (Haavelsrud, Magnus, 1983)

Programele UNESCO sintetizează următoarele noi educaţii: educaţia relativă la mediu(educaţia ecologică) educaţia pentru pace şi cooperare educaţia pentru participare şi democraţie educaţia în materie de populaţie(demografică) educaţia pentru o nouă ordine economică şi internaţională educaţia pentru comunicare şi mass-media educaţia pentru schimbare şi dezvoltare educaţia nutriţională educaţia economică şi casnică mondenă educaţia pentru timpul liber educaţia pentru drepturile fundamentale ale omului educaţia interculturală

Ca modalităţi practice şi metodologice de realizare a noilor educaţii menţionăm:a) Demersul infuzional presupune realizarea noilor educaţii în cadrul diferitelor obiecte de

învăţământ şi la nivelul diferitelor dimensiuni ale educaţiei, de exemplu, obiectivele educaţiei relative la mediu se pot realiza prin infuzie de mesaje în cadrul unor discipline precum biologia, chimia, fizica, geografia, dar şi la nivelul educaţiei intelectuale, morale, profesionale, estetice, fizice.

b) Demersul disciplinar constă în introducerea de noi discipline de studiu centrate pe un anumit tip de educaţie. De exemplu, educaţia ecologică poate să apară ca disciplină de sine stătătoare inclusă în Planul de învăţământ. Prezintă dezavantajul că poate genera fenomenul de supraîncărcare. Acest demers se concretizează la nivelul învăţământului primar şi gimnazial prin introducerea disciplinei Educaţia moral - civică şi Cultură civică.

c) Demersul modular angajează noile educaţii în cadrul unor discipline de studiu, sub forma unor module prevăzute în programele şcolare şi la nivelul unor componente ale educaţiei. Educaţia ecologică, de exemplu, poate fi abordată în cadrul unui modul de studiu la biologie, cu obiective prioritare educaţiei intelectuale.

d) Demersul transdisciplinar presupune înfăptuirea obiectivelor noilor educaţii în cadrul unor sinteze ştiinţifice pe diverse teme realizate trimestrial sau anual de echipe de profesori de diverse specialităţi. Aceasta implică probleme specifice în ceea ce priveşte formarea educatorilor.

Sarcini de lucru: Identificaţi obiectivele noilor educaţii, menţionate mai sus.Exemplificaţi integrarea noilor educaţii în cadrul disciplinelor pe care urmează să le predaţi.

Educaţia – factor al formării personalităţii; relaţia ereditate – mediu – educaţiePersonalitatea se formează prin contribuţia următorilor factori: Ereditatea ca premisă naturală a dezvoltării personalităţii Mediul condiţia socială a dezvoltării psihice Educaţie „conexiunea determinantă” pentru dezvoltarea personalităţii prin valorificare

formativă deplină a premiselor ereditare şi a condiţiilor sociale.

Sarcină de lucru:Găsiţi cât mai multe argumente prin care să susţineţi contribuţia fiecăruia dintre cei trei

factori la formarea personalităţii. Modalitatea de lucru: Se organizează trei centre de activitate: ereditatea, mediul şi educaţia,iar cursanţii vor fi grupaţi în trei microgrupe de 5-8 persoane, corespunzătoare celor trei centre. Microgrupele (care se pot constitui pe bază de voluntariat sau prin extragere de simboluri) inventariază cât mai multe argumente pentru a putea susţine contribuţia factorului ales la dezvoltarea personalităţii. La finalul dezbaterilor, purtătorii de cuvânt prezintă rezultatele grupurilor. Aceştia se pot chestiona reciproc, având posibilitatea de a se consulta rapid cu partenerii lor de lucru, care se află în acest context, în postura de observatori activi ai dezbaterilor concluziilor. Timp: 15-20 minute.

Între factorii dezvoltării psihice există strânse interacţiuni:

Analizaţi relaţiile dintre: ereditate-mediu ereditate-educaţie mediu-ereditate ereditate- mediu-educaţie

Comentaţi reprezentarea grafică de mai jos:

Ed = educaţieE =ereditateM =mediu

Educaţie

MediuEreditate

Personalitatea

Ed

E M

Tabloul relaţiilor dintre ereditate şi mediuPrivite sub

aspectul evoluţiei

Ereditate Mediu

În domeniul creşterii şi dezvoltării fizice

Determină probabil: înălţimea, forma corpului, structura organelor, a sistemului nervos, limitele dezvoltării sensorio-motrice. Deci, disponibilită-ţile motorii şi atletice pot fi considerate ca fiind determinate ereditar.

Datele ereditare pot fi distorsionate în condiţiile unui mediu necorespunzător. O bună sănătate organică este asigurată de practica sănătăţii publice, de condiţiile de nutriţie, de practicile igienice. Deficienţele şi deprinderile din partea mediului aduc serioase dereglări de creştere.

În domeniul creşterii şi dezvoltării intelectuale

Indivizii se nasc cu o gamă largă de posibilităţi generale mintale şi cu posibilităţi diferenţiate în domeniul muzicii, al picturii, vorbirii în public, etc. Pentru intercomunicare se pare că există şi limite naturale înnăscute.

Condiţiile de mediu prielnice sunt necesare pentru ca abilităţile( disponibilităţile) native să se dezvolte cât mai apropiat de nivelul optim al capacităţilor.

În domeniul sănătăţii mintale, emoţionale şi al personalităţii

Deşi circumstanţele de viaţă şi experienţa individuală au influenţa dominantă, totuşi, stabilitatea emotivă depinde în mare măsură de structurile înnăscute ale sistemului nervos, de sistemul glandular existent, de caracteristicile ereditare ale aparatelor, care pot predispune mai mult pe unii decât pe alţii la instabilitate mintală.

Într-un mediu calm, protector unde domină armonia între părinţi sau tutore şi copii, numărul dezechilibraţi mintal este mai redus decât acolo unde brutalitatea şi severitatea domină.

În domeniul atitudinilor, al convingerilor şi al valorilor

Poziţia în viaţă depinde în mare măsură de capacităţile care au la bază dispoziţii native. Atitudinile, convingerile şi scara de valori ale individului sunt determinate de poziţia lui în societate, ele numai în mod indirect, deci şi în mică măsură depind de datele ereditare.

Atitudinile, convingerile, credinţele şi scara de valori ale individului se dezvoltă în cadrul culturii în care el s-a născut; ele fac parte din mediul socio-cultural şi sunt influenţate de experienţa personală, de angajarea fiecăruia în acest mediu.

RezumatApărută odată cu societatea, educaţia este un proces social de iniţiere şi conducere a

copilului spre responsabilitate.Pedagogia, ca ştiinţă, ca teoretizare a fenomenului educaţional, a apărut mai târziu, deşi a

existat o experienţă în domeniu, transmisă din generaţie în generaţie, ca fiind o pedagogie populară. Pedagogia este ştiinţa specifică şi de sinteză a educaţiei ca subsistem social şi ca proces instructiv educativ.

Educaţia ca proces se înfăţişează ca o tehnologie, care prin cei mai competenţi dascăli poate deveni o artă, artă didactică. Din perspectivă acţională, educaţia este un ansamblu de acţiuni desfăşurate deliberat pentru transmiterea şi formarea la tinerele generaţii a comportamentelor şi valorilor acumulate de – a lungul timpului. Ca produs al activităţii, educaţia se concretizează în capitalul cultural al tânărului format (comportamente şi valori) determinabil şi adaptabil la cerinţele societăţii.

Educaţia joacă un rol primordial în formarea personalităţii. Ea armonizează interacţiunea dintre ereditate şi mediu, creând, pe de o parte, condiţii favorabile actualizării pontenţialităţilor genetice, iar pe de altă parte, controlând şi organizând influenţele mediului asupra individului, având ca rezultat particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.

Şcoala este instituţia principală în care se realizează educaţia tinerei generaţii. Pe de o parte ea trebuie să întregească imaginea şi concepţia copiilor despre lume valorificând şi ordonând experienţa şi ansamblul influenţelor ce se exercită asupra lor, iar pe de altă parte să desfăşoare o educaţie care să-i pregătească pentru viaţă, pentru un viitor ameninţat de probleme globale şi universale prin dezvoltarea spiritului de (auto)perfecţionare permanentă.

Temă de reflecţie: Elaboraţi, pe baza bibliografiei, un eseu, de cel mult 4 pagini, în care să comentaţi legătura dintre educaţie, autoeducaţie şi educaţia permanentă.