CAP 1. COMUNICARE –consideratii generale

1.1 Definitii ale comunicariiDintotdeauna au existat discipline care au întâmpinat dificultăţi în circumscrierea şi

explicarea obiectului de cercetare; pe măsura progreselor ştiinţifice, se ivesc necesitatea definirii unor noi domenii şi discipline şi cerinţa reconsiderării periodice a raporturilor reciproce dintre cele existente.

În ceea ce priveşte teoria comunicării, denumirea acestei noi discipline pare clară, dar ascunde o capcană, datorită ambiguităţilor şi conotaţiilor acumulate în timp de termenul „comunicare”. Conceptul de comunicare inseala prin multitudinea ipostazelor sale şi se constituie într-o sursă de confuzii şi controverse.

Comunicarea a fost definită ca ansamblul proceselor fizice si psihice prin care se efectueaza operatia de punere in relatie cu una sau mai multe persoane in vederea atingerii unor obiective.

Comunicarea umană se ocupă de sensul informaţiei verbale, prezentată în formă orală sau scrisă şi de cel al informaţiei non verbale, reprezentată de paralimbaj, mişcările corpului şi

folosirea spaţiului.Principala problemă pe care o presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea a

stabilirii conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis. Cât priveşte conţinutul, aceasta are un conţinut informaţional, un conţinut afectiv-emoţional, unul motivaţional şi un altul volitiv. În general, se comunică trei tipuri de informaţii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Cautarea unei definitii pentru „comunicare”,pentru actiunea de „ a comunica” intampina serioase dificultati, datorate probabil complexitatii fenomenului si perspectivelor diefrite din care poate fi privita una si aceeasi realitate.

In incercarea de a evidentia efortul de formulare a unei defintii a comunicarii, putem mentiona recurgerea la sensul etimologic a cuvantului,care isi are originile in verbul latin comunico, - are şi-ar avea originea în adjectivul munic, -e - care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil - care a dat naştere unei întregi familii lexicale: imunis -scutit de sarcini, exceptat de la îndeplinirea unui îndatoriri-; comunis -care îşi împarte sarcinile cu altcineva, ce aparţine mai multora sau tuturora- (Dinu M. 2000). Comunicus care duce la comunicare cu sensul de contact şi legătură este genial derivat de Constantin Noica cu insistenţă pe cuminecare, cuminecătură, împărtăşanie şi grijanie ca acţiunea de „a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca şi a uni” specific umanului creştin, care se delimitează astfel de comunicarea de semne, date etc. de către maşini care retransmit exact ceea ce primesc, în timp ce oamenii pun în comun şi sentimente, emoţii, subînţelesuri, idei etc. (Pruteanu S. 2000).

Începem cu definiţia DEX1: COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de ştire; a informa, a înştiinţa, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunităţi sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivniţa. – Din fr. communiquer. COMUNICÁRE,

1 DEX: Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998

comunicări, s.f. Acţiunea de a comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste; raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică. – V. comunica.

Dar NODEX2 spune: A COMUNICÁ comúnic 1. tranz. (ştiri, veşti, informaţii) A aduce la cunoştinţa publicului larg; a transmite; a relata; a anunţa; a emite; a difuza. 2. intranz. (despre persoane, comunităţi sociale) A întreţine relaţii permanente; a fi în legături de prietenie. /<fr. Communiqué.

Timp de 20 de ani, cei doi cercetatori americani, Frank E.X. Dance şi Carl E. Larson,

au adunat 126 de definitii ale comunicarii , iar cele mai reprezentative sunt : ”Comunicarea este o acţiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele prealabile de comportament ale altui organism sau celule, într-o manieră adaptativă pt. unul sau ambii participanţi.” (Biologul Edward O. Wilson).”Comunicarea este un proces prin care un individ – comunicatorul – transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi – auditoriul” (Psihologii și sociologii), iar pentru filozoful maerican Charles Morris comunicarea este ”punerea în comun, împărtăşirea, transmiterea unor proprietăţi unui număr de lucruri. Orice mediu care serveşte acestui proces de punere în comun e un mijloc de comunicare: aerul, drumul, telefonul, limbajul.”

În încheiere, definiţia lui Nicholas Harvey este considerată a fi una mai reprezentativă, astfel: „comunicarea este un proces activ care se schimbă continuu. Limbajul nu rămâne acelaşi”.

1.2. Elemente ale procesului de comunicare

Procesul comunicării poate fi definit prin interacţiunea componentelor sale: construcţia mesajului, roluri de emitere şi de recepţie, apariţia feedback -ului, canalul şi contextual comunicării

Karl Butler, in lucrarea intitulata „Die Sprachtheorie” realizata in anul 1934, a propus cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare ( fig.nr.1.1.)

Fig.nr.1.1. Schema structurii procesului de comunicare

2 NODEX: Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002

In realitate, pe langa elementele din Figura numarul 1 , procesul comunicării implică şi existenţa unor componente particulare. Acesta este mult mai complex decat pare la prima vedere. Nu putem afirma ca in realitate exista un model atat de simplu. Comunicarea este un mecanism esential, care incepe inca inainte de a ne naste.

Astfel un model complex ar putea fi redat astfel ( fig.nr.1.2.)

Fig.nr.1.2. Modelul complex al comunicarii

Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice proces de comunicare are câteva elemente structurale caracteristice :

existenţa a cel putin doi parteneri (Emiţător şi Receptor) între care se stabileşte o anumită relaţie;

capacitatea partenerilor de a emite şi recepta semnale într-un anumitcod, cunoscut de ambii parteneri (de menţionat faptul că, în general, în orice proces de comunicare partenerii “joacă” pe rând rolul de emiţător şi receptor);

existenţa unui canal de transmitere a mesajului, a feed-back-ului,a acţiunii de codificare şi de decodificare a mesajului”3.Procesul de comunicare se formeaza ca urmare a relaţiei de interdependenţă ce există

între elementele structurale enumerate mai sus. Orice proces de comunicare se va desfăşura astfel: există cineva care iniţiază comunicarea, emitentul, şi altcineva căruia îi este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componentă complexă a procesului de comunicare, datorită faptului că presupune etape precum codificarea şi decodificarea, presupune existenţa unor canale de transmitere, este influenţat de dependenţa modului de recepţionare a mesajului, de deprinderile de comunicare ale emitentului şi destinatarului, de contextul fizic şi psihosocial în care are loc comunicarea.

Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, neverbal sau paraverbal. Este necesara o prezentare succintă a fiecăruia din aceste concepte. Astfel, limbajul verbal reprezintă limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor. Limbajul neverbal este limbajul care foloseşte altă modalitate de exprimare decât cuvântul(gesturi, mimică etc.). Limbajul paraverbal este o formă a limbajului neverbal, o formă vocală reprezentată de tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzeledintre cuvinte, ticurile verbale.

În cadrul procesului de comunicare realizat de fiecare individ, ponderea cea mai importantă o deţine, în mod surprinzător, limbajul neverbal, datorită faptului că acest tip decomunicare este deosebit de subtil şi de complex, având un grad redus de conştientizare. Limbajul neverbal este urmat de cel paraverbal şi apoi de către limbajul verbal.

Feedback-ul în cadrul acestui oricărui model de comunicare este procesul de verificare a mesajelor, a întelegerii corecte a semnificaţiei lor. Pentru obţinere feedback-ului 3 Costel Nistor, Comunicare şi negociere în afaceri, Ed. Universităţii, Oradea, 2002, p. 9

de la primitorul mesajului în cazul comunicării orale se foloseşte chestionarea şi parafraza. Calea cea mai utilizată de a avea confirmarea că mesajul transmis a fost înteles corect este totuşi întrebarea. Indivizii au tendinţa de a pune întrebări pentru a verifica modul în care a fost recepţionat mesajul de către receptor.

Canalele de comunicare reprezintă "drumurile", "căile" urmate de mesaje. Există două tipuri de canale de comunicare:1. canale formale, prestabilitate, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o organizaţie;2. canale neformale stabilite pe relaţii de prietenie, preferinţe,interes personal.

Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat detoate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul procesului decomunicare: telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video.

Filtrele, zgomotele, barierele reprezintă perturbaţiile ce pot interveni în procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate încât între acestea şi mesajul primit să existe diferenţe vizibile. Perturbaţiile pot fi de natură internă - factori fiziologici, perceptivi, semantici, factori interpersonali sauintrapersonali şi de natură externă - care apar în mediul fizic în careare loc comunicarea (poluare fonică puternică, întreruperi succesiveale procesului de comunicare).

În procesul de comunicare, barieră reprezintă orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienţa transferului de mesaj. În funcţie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate în bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului, bariere de concepţie.

1.3 Clasificări ale comunicării

In functie de numarul participantilor, de natura relatiilor si de mesajele efective putem clasifica comunicarea astfel4 :

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

a) Comunicarea intrapersonală (comunicarea cu sinele ) : „este consilierea individului uman cu sine insusi, atunci cand asculta „vocea interioara” Astfel se cunoaste si se judeca pe sine” . Individul nu numai gandeste, analizeaza si reflecteaza , dar si evalueaza si ia decizii;

b) Comunicarea interpersonală ( cu altii ) : se rezums la transmiterea de mesaje intre oameni ca indivizi singulari, intre un emitator si receptor;

c) Comunicarea de grup d) Comunicare publicae) Comunicarea de masa ( prin institutii specializate, cu adresabilitate generala )

Dupa instrumentele folosite : a) Comunicarea verbal;b) Comunicarea nonverbala; c) Comunicarea paraverbala;

4 Muscalu Emanoil ,Toderiuciu Ramona, Fraticiu Mariana Lucia, Comunicare Si Limbaj Economic, Ed Universitatii „Lucian Blaga”, 2012, p.24 - 25

1.4 Bariere în calea comunicării Exista o multitudine de factori care pot face comunicarea mai putin eficienta sau,

chiar sa esueze. Elementele care perturba , limiteaza sau blocheaza trasferul de informatii , reprezintă o bariera de comunicare. Ceea ce trebuie stiut este ca, potentialele bariere de comunicare nu de depind numai de receptor si emitator, iar pentru ca procesul de conumicare sa fie eficient, conditiile de comunicare trebiesc cunoscute si controlate. Leonard Saules, de la Grand School of Business- Universitatea Columbia consideraca obstacolele care reduc fidelitatea si eficineta trasferului de mesaj , pot fi impartite astfel5 :

1. Bariere de limbaj : aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferitepersoane; cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi capregatire şi experienţă; starea emotionala a receptorului poate deforma ceeace acesta aude; ideile preconcepute şi rutina influenţeaza receptivitatea; dificultăţi de exprimare; utilizarea unor cuvinte sau expresii confuse

2. Bariere de mediu : climat de muncă necorespunzător (poluare fonicăridicată); folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători; climatul locului de muncă poate determina angajaţii să-şi ascundă gândurile adevarate

pentru că le este frică săspună ceea ce gândesc

3. Pozitia emitatorului si receptorului in procesul de comunicare : imaginii pe care o are emiţătorul sau receptorul despresine şi despre interlocutor; caracterizării diferite de către emiţător şi receptor asituaţiei în care are loc

comunicarea sentimentelor şi intenţiilor cu care interlocutorii participăla comunicare

4. Bariere de conceptie : existenţa presupunerilor; exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător; lipsa de atenţie în receptarea mesajului; concluzii grăbite asupra mesajului; lipsa de interes a receptorului faţa de mesaj; rutina în procesul de comunicare

1.5. Comunicarea in afaceriComunicarea este fundamentală pentru cooperarea umană şi joacă un rol

important în activitatea curentă. Totodata, este si un mecanism esential, care

5 Costel Nistor, Comunicare şi negociere în afaceri, Ed. Universităţii, Oradea, 2002, p. 11

implica o interactiune si poate utiliza vorbirea, un limbaj, o serie de simboluri. Acesta poate fi realizată prin folosirea unui set de aptitudini, iar acestea pot fi identificate şi îmbunătăţite prin practică.

Traim intr-un mediu de afaceri dependent de comunicare, iar comunicarea este fundamentala atat pentru pentru existenta individuala, cat si pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalti, implicit cu societatea.

A face afaceri înseamnă a comunica. Problema care se pune nu este aceea a existenţei comunicării, ci de "a stii ce şi cum să se comunice".

"Stiinţa afacerilor" reprezintă o specializare ca oricare alta, dar este mai dură, complicată, controversată, multidisciplinară şi destul de nouă. Administrarea afacerilor, şi mai mult, comunicarea în afaceri, ca specializare universitară este o invenţie a ultimei perioade a secolului XX.

Se afirma ca una dintre cele mai importante calitati in afaceri este potentialul de a comunica in mod eficient si efectiv. O afacere de succes, o relatie de afacere de durata , se compune din abilitatea de a comunica cu partenerii de afaceri, cu potentialii clienti, si in primul rand cu persoanele cu care interactionezi prima data, si anume, colegii.

Stabilirea relatiilor interpersonale sau interinstituţionale, care sa permita definirea si atingerea obiectiveor unei firme, ramane principalul scop al comunicarii.

Comunicarea este un mijloc prin care oamenii sunt uniţi unii cu ceilalţi într-o organizaţie pentru a realiza un scop comun. Fara comunicare nu se poate desfasura nici o activitate de grup, comună. In momentul transmiterii şi primirii unor informaţii prin intermediul procesului de comunicare, apar totusi,o serie de probleme. In cadrul organizaţiei implicarea angajaţilor este determinata de comunicare, aceasta crescand motivarea şi angajamentul pentru soluţionarea problemelor. Managerii trebuie să comunice în interiorul companiei la diferite niveluri ierarhice, atât cu indivizi cât şi cu grupuri şi departamente, iar în exterior cu furnizori, clienţi, bănci etc. Pentru evaluarea şi interpretarea informaţiilor sunt necesare sistemele de comunicare oficială şi neoficială. Nucleul competenţelor de conducere este reprezentat de aptitudinile comunicaţionale. Atât sistemele laterale cât şi cele verticale sunt utile pentru concentrarea tuturor agenţilor asupra aceloraşi obiective.

Este o certitudine faptul ca epoca moderna reprezinta apogeul comunicarrii. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare obligă oamenii de afaceri să devină din ce în ce mai informaţi asupra problemelor tehnice. De la un anumit punct însă, introducerea noilor tehnologii înseamnă supraviețuire. Aşa cum papirusul nu mai e folosit decât eventual pentru cadouri speciale tot aşa tehnici până de curând considerate noi au căzut în desuetitudine. Aproape nimeni în țările dezvoltate nu mai foloseşte telexul deşi e un mijloc sigur şi stabil. Costurile sunt însă prohibitive, față de noile facilități iar cei care vor să îl folosească se trezesc că nu mai au terminal la celălalt capăt.

Telefonul: cel mai frecvent mijloc de comunicare utilizat, a cunoscut adevărate revoluții în ultimele decenii. Dereglementarea piețelor de telefonie a condus la o „prăbuşire a prețurilor. Fibra optică a mărit viteza şi cantitatea de informație care poate fi vehiculate.

Tehnologia s‐a schimbat, rețelele wireless devin tot mai extinse, mobilitatea mai mare. Un telefon contemporan este total diferit de ceea ce aveam acum câteva decenii. Stă mărturie dispariția centralelor şi centralistelor telefonice, roboții telefonici preluând sarcinile dar introducând şi noi restricții: memorarea extensiilor, conversațiile prin „lăsarea” mesajelor etc. Un telefon modern preia de fapt opțiuni multiple: telefon, fax, scanner, copiator, terminal pentru email etc. Aceasta înseamnă noi abilități care trebuie cunoscute de omul de afaceri.

Telefonia mobilă a adus noi oportunități dar şi noi eforturi pentru a te menține la curent cu noua tehnologie. Noi uzanțe au devenit globale. Dar, trebuie să subliniem că libertatea în comunicare este legată de dotarea tehnică, care, fie prin cablu, fie prin fascicul de lumină sau prin satelit acoperă numai o parte a lumii. Fără infrastructura adecvată e puțin probabil că se poate comunica – deci se pot începe afaceri – cu lumea globală. Mai mult, tehnicile încep să se integreze şi costurile depind de libertățile oferite de partea de „hard”. E foarte important să se estimeze corect introducerea sau schimbare tehnologiei pentru că durata de viață, mai ales cea morală este foarte scurtă şi poate afecta costurile. Un aparat nou, poate ajunge la jumătate de preț în câteva luni şi să fie scos din uz (adică să‐şi piardă interfața) în numai câțiva ani.

Telefonia mobilă a dus la noi reguli de protocol şi politețe, care trebuie cu strictețe observate. Transmiterea de mesaje poate „câştiga” timp şi comoditate în comunicare, dar necesită şi o tehnică corespunzătoare pentru gestionarea depozitării, transferului şi ştergerea lor. Mai mult, sunt un sistem care nu poate fi folosit drept probă. Nu uitați să spuneți clar numele, telefonul de pe care sunați, numele companiei (dacă e cazul), motivul mesajului, data şi ora apelului.

Faxul: intrat deja în cotidian, se supune regulilor normale ale corespondenței, cu observația că nefiind probă în justiție implică reguli stricte privind confirmarea letrică. Consumul de hârtie a fost practic înlocuit de computere.

Câteva reguli privind comunicarea prin telefonie trebuie menționate:‐ Vorbiți clar, cu voce normală‐ Fiți pregătit, aveți clar în minte ceea ce vreți să comunicați înainte de a apela ‐ Pregătiți‐vă note pentru viitoarea convorbire‐ Aveți la îndemână pix şi hârtie‐ Păstrați note privind convorbirea sau chiar înregistrați.Oricum ceea ce ați convenit telefonic trebuie confirmat letric!‐ Pregătiți viitorul contact‐ Fiți calm şi răbdător

‐ Fiți manierat‐ Folosiți un ton corespunzător‐ Încercați să fiți cât mai eficient, evitând întârzierile‐ Cereți scuze pentru întârzieri‐ Simpatizați cu apelantulOricât ar părea de ciudat, studiile au arătat că e bine să:• Stai drept‐ aplecat peste birou, sprijinit pe un cot nesigur, vocea va….cădea.• Decontractează‐te‐ a răspunde la telefon este ca si cum ai deschide o uşa; vei fi văzut

imediat.• Zâmbeşte! ”un zâmbet cumpără totul şi nu costă nimic" spune un

proverb chinez‐ zâmbetul se aude la telefon; fa‐ti un obicei din a spune interlocutorului ca ești bucuros sa‐l auzi.

Securitatea comunicațiilor telefonice nu este legată numai de fiabilitateasistemelor folosite (un sistem pentru care se procură greu piese de schimb

sau serviciul nu este disponibil la preț competitiv şi la calitate acceptabilă devine un dezastru pentru costurile de operare) dar şi de fiabilitatea comunicării în sine. Spionajul economic a devenit atât de sofisticat încât sistemele clasice au devenit ineficiente. Rețelele „închise”, securizate „înghit” tot mai mulți bani dar sunt în expansiune rapidă.

Intranetul:Companiile ce utilizeaza tehnologia Intranet nu urmaresc doar cresterea

profiturilor, ci pun pe primele locuri si valorilor intangibile precum productivitatea si colaborarea angajatiilor, dar si tehnicile de învățare.

O mare parte din cantitatea de servicii, este furnizata de cea mai mare retea de informatii din lume, aceasta se numeste Internet. Reteaua furnizeza catre consumatorii corporativi si casnici, informatii ce pot contine: text, imagini video, audio şi muzică, fax, email, apeluri telefonice etc. Internetul se bazează pe implementare internă şi sigură a standardelor, pe care o asigura Intranetul. Toate tehnologiile Internet, inclusiv Internet Protocol (IP), World Wide Web‐ul şi browserele (sistemele de navigare) sunt protejate printr‐un firewall corporativ. Un firewall este o colecție de computere, software, routere şi servicii care împreună permit conexiunea de rețea, pastrandu-i securitatea şi integritatea față de alte rețele.

Un Intranet este o rețea construită în cadrul unei companii, utilizand standardele si software‐ul indispensabile Internetului şi World Wide Web‐ului. Acest Intranet poate fi apoi conectat la Internet şi la rețelele numite Extraneturi care oferă legături electronice între partenerii unei afaceri. Intraneturile sunt create pentru a fi rețele interne, deschise şi sigure, cu software de navigare pe web care oferă acces uşor de tip point‐and‐click utilizatorilor finali ai paginilor

de website interne. Intraneturile permit angajaților unei companii să lucreze într‐o manieră care corespunde cel mai bine personalității şi stilului lor de muncă şi, de asemenea, oferă utilizatorilor libertatea de a obține informația dintr‐o arhivă de date corporativă.

Intranetul are următoarele beneficii pentru accesul la informații in cadrul unei corporații:

- este uşor de învățat şi de folosit;- este consistent;- este complex din punct de vedere al facilităților pe care le oferă;- este o platformă care face legătura între toate departamentele;- este sigur;- este standardizat;- are un viitor strălucit;- nu este scump;- este măsurabil.Intraneturile pot să îmbunătățească semnificativ comunicarea în cadrul

unei organizații, mai ales în cadrul celor descentralizate, distribuite geografic. Presiunea competitivă obligă organizațiile să scadă cheltuielile şi să reducă investițiile în middle management (managementul intermediar). Această tendință transformă comunicarea eficientă într‐o componentă crucială în lupta pentru câştigarea competiției în domeniul afacerilor.

Accesul la Intranetul unei corporatii se face prin intermediul primei pagini ( pagina home ) . Aceasta pagina este compusa din mai multe secțiuni cum ar fi mesajul zilei, buletinul informativ al companiei, actualitatea financiară, furnizori, alte locații ale companiei şi website‐urile Internet. Orice angajat are acees la această pagină pentru a citi şi a descărca informații despre companie, documente importante şi ştiri.

De exemplu, departamentul de marketing poate publica pe această pagină informațiile despre un anumit produs, analiza competiției şi informațiile curente legate de un proiect în desfăşurare. Selecția celor mai adecvate şi eficiente instrumente de Intranet trebuie evaluată în concordanță cu nevoile actuale ale corporației şi cu scopurile pe termen lung şi scurt ale acesteia.

Cinci factori trebuie evaluați în timpul procesului de selecție al instrumentelor: performanța, time‐to‐market, extensibilitatea, portabilitatea şi scalabilitatea. Intranetul este soluția fiabilă, cel puțin pentru viitorul apropiat pentru securitatea comunicațiilor. Pentru a avea imaginea unei rețele Intranet trebuie aplicate considerațiile de mai sus pe schema structurii transnaționale.

Computerul: azi computerul nu este numai un instrument de calcul, degestionare al datelor. A devenit integratorul activității umane prin

încorporarea comunicațiilor în facilitățile sale. Nu avem intenția să dezvoltăm subiectul, şi prezenta carte fiind scrisă pe un laptop în timp ce primeam emailuri, fax‐uri, vorbeam la telefon prin computer, am fost în videoconferința, am asistat la prelegeri în altă parte a lumii.

1.6. Mijloace de comunicare