CAMPUL VIZUAL

22
CÂMPUL VIZUAL Generalităţi Termenul „câmp vizual” este folosit uneori ca sinonim al termenului „câmp al vederii”, dar cei doi termeni nu desemnează acelaşi lucru. Câmpul vizual este un sistem spaţial de senzaţii vizuale accesibile observării în experimentele psihologice de introspecţie. Câmpul vederii se referă la obiectele fizice şi sursele de lumină din lumea exterioară care vin în contact cu retina, mai precis tot ceea ce face ca lumina să cadă pe retină. Aceasta este procesată de către sistemul vizual şi are ca rezultat estimarea câmpului vizual. Sistemul vizual este acea parte a sistemului nervos, care permite organismului să vadă. Interpretează informaţia din lumina vizibilă şi construieşte astfel lumea ce înconjoară corpul. Sistemul vizual are complexa sarcină de a reclădi tridimensional lumea înconjurătoare, pornind de la o proiecţie bidimensională a ei. Sistemul vizual este compus din: ochi, nervul optic, chiasma optică, tractul optic, nucleul genicular lateral, radiaţia optică şi cortexul vizual. Termenul de câmp vizual este folosit în optometrie şi oftalmologie, unde se fac numeroase teste de câmp vizual pentru a determina dacă acesta este afectat de vreo boală. Componentele câmpului vizual Câmpul vizual cuprinde: câmpul vizual central – porţiunea din spaţiul unui obiect a cărui imagine se formează în fovee şi în aria retiniană din jurul ei; este de aproximativ 50. câmpul vizual relativ – câmpul vizual perceptibil când ochiul şi capul rămân ficşi. câmpul vizual absolut (total) - câmpul vizual perceptibil atunci când capul rămâne fix şi obstrucţiile paraorbitale sunt eliminate prin mişcări ale ochiului. Limitele câmpului vizual

description

Campul vizual

Transcript of CAMPUL VIZUAL

Page 1: CAMPUL VIZUAL

CÂMPUL VIZUAL

GeneralităţiTermenul „câmp vizual” este folosit uneori ca sinonim al termenului „câmp al

vederii”, dar cei doi termeni nu desemnează acelaşi lucru. Câmpul vizual este un sistem spaţial de senzaţii vizuale accesibile observării în experimentele psihologice de introspecţie. Câmpul vederii se referă la obiectele fizice şi sursele de lumină din lumea exterioară care vin în contact cu retina, mai precis tot ceea ce face ca lumina să cadă pe retină. Aceasta este procesată de către sistemul vizual şi are ca rezultat estimarea câmpului vizual.

Sistemul vizual este acea parte a sistemului nervos, care permite organismului să vadă. Interpretează informaţia din lumina vizibilă şi construieşte astfel lumea ce înconjoară corpul. Sistemul vizual are complexa sarcină de a reclădi tridimensional lumea înconjurătoare, pornind de la o proiecţie bidimensională a ei. Sistemul vizual este compus din: ochi, nervul optic, chiasma optică, tractul optic, nucleul genicular lateral, radiaţia optică şi cortexul vizual.

Termenul de câmp vizual este folosit în optometrie şi oftalmologie, unde se fac numeroase teste de câmp vizual pentru a determina dacă acesta este afectat de vreo boală.

Componentele câmpului vizualCâmpul vizual cuprinde:câmpul vizual central – porţiunea din spaţiul unui obiect a cărui imagine se formează în fovee şi în aria retiniană din jurul ei; este de aproximativ 50.câmpul vizual relativ – câmpul vizual perceptibil când ochiul şi capul rămân ficşi. câmpul vizual absolut (total) - câmpul vizual perceptibil atunci când capul rămâne fix şi obstrucţiile paraorbitale sunt eliminate prin mişcări ale ochiului.

Limitele câmpului vizualCâmpul vizual normal al unui om are următoarele limite:

- aproximativ 60 înspre nas;- 50 în sus;- 70 în jos;- 90 înspre tâmplă.

Măsurarea câmpului vizualCâmpul vizual se măsoară cu ajutorul perimetriei. Perimetria reprezintă, deci,

măsurarea sistematică a sensibilităţii luminoase diferenţiale din câmpul vizual, prin detectarea prezenţei ţintelor-test dintr-un cadru bine definit. Măsurarea câmpului vizual se face numai clinic, privirea subiectului rămânând fixă, în timp ce i se arată diverse obiecte, în diverse locuri din câmpul său vizual. Această tehnică se foloseşte, în general, pentru a explora graniţele unui câmp vizual. Se poate folosi un echipament manual simplu, cum este grila lui Amsler. Dacă însă se utilizează echipamente dedicate, acestea se numesc perimetre.

Perimetria poate fi de doă feluri:A) cinetică – atunci când se folosesc diverşi stimuli luminoşi mobili, cu ajutorul

perimetrelor (perimetrul Goldmann); perimetria cinetică este utilă pentru întocmirea unei hărţi a graniţelor sensibilităţii câmpului vizual;

Page 2: CAMPUL VIZUAL

B) statică – atunci când stimulii luminoşi îşi modifică strălucirea; perimetria statică este folosită la scanarea rapidă a ochiului şi în cazul urmărilor unor boli ce implică scotoame, pierderea vederii periferice sau chiar pierderi de vedere mai subtile.

Măsurarea câmpului vizual este necesară în mai multe cazuri, şi anume:- când se presupune existenţa unui glaucom;- în caz de ambliopie;- la o acuitate vizuală inferioară lui 1, fără o cauză anatomică vizibilă la nivelul corneei, cristalinului sau mediilor transparente;- în caz de hemeralopie;- când se presupun probleme neurologice;- la persoanele în vârstă;- când studierea câmpului vizual este cerută de profesie.

Pierderea câmpului vizualPierderea câmpului vizual poate apărea datorită unei boli sau dereglări a

ochiului, nervului optic sau creierului. Există patru tipuri de defecte ale câmpului vizual, şi anume:

defecte ale câmpului altitudinal, pierderea câmpului vizual deasupra sau dedesubtul orizontalei, asociat cu diverse deviaţii ale ochiului;hemianopsia bitemporală, pierderea câmpului vizual la margini;scotom central, pierderea câmpului vizual central;hemianopsia omonimă, pierderea câmpului vizual la una din margini, la ambii ochi.

1. Hemianopsia bitemporalăEste descrierea medicală a unui tip de orbire parţială, în care lipseşte vederea

din jumătatea exterioară (temporală) a ambelor câmpuri vizuale, stâng şi drept. Informaţia din câmpul vizual temporal cade în sarcina retinei nazale. Aceasta

traversează intersecţia nervului optic stâng cu cel drept (lângă glanda pituitară), până la chiasma optică. Dacă există compresie la chiasma optică, impulsul vizual este afectat, ducând la incapacitatea de a vedea cu partea temporală (periferică).

Parisul văzut prin întreg câmpul vizual

Page 3: CAMPUL VIZUAL

Parisul văzut cu hemianopsie bitemporală

2. Scotom centralScotomul este aria în care se pierde acuitatea vizuală, înconjurată de un câmp

vizual normal. Orice fiinţă vie prezintă un scotom în câmpul său de vedere, denumit „punct orb”/”pată oarbă”. Prezenţa acestui scotom normal nu deranjează vederea conştientă, fiind foarte mic.

Scotomul poate apărea datorită unei vaste arii de probleme ce afectează retina (mai precis, partea ei cea mai sensibilă - macula) sau chiar nervul optic. Scotomul poate implica orice parte a câmpului vizual şi poate avea orice dimensiune şi formă. Chiar şi cel mai mic scotom care afectează vederea centrală poate produce un handicap vizual sever; în schimb, un scotom mai mare dar care se află în zona periferică a câmpului vizual, poate trece nebăgat în seamă datorită reducerii normale a rezoluţiei în câmpul vizual periferic.

Cele mai comune cauze ale scotomului includ:diverse boli, cum este scleroza multiplă;substanţe toxice cum sunt alcoolul metilic, etanbutolul sau chinina;deficienţe nutriţionale;blocaje vasculare, fie în retină, fie în nervul optic.

Scotom central

Page 4: CAMPUL VIZUAL

3, Hemianopsia binazalăEste descrierea medicală a unui tip de orbire parţială, în care lipseşte vederea

din jumătatea interioară (nazală) a ambelor câmpuri vizuale, stâng şi drept. Informaţia din câmpul vizual nazal cade în sarcina retinei temporale.

Hemianopsia binazală este asociată cu anumite leziuni ale ochiului şi ale sistemului nervos central (cum este hidrocefalul congenital).

Parisul văzut cu hemianopsie binazală

4. Hemianopsia omonimăEste descrierea medicală a unui tip de orbire parţială, care rezultă în pierderea

vederii în acelaşi câmp vizual al ambilor ochi. Este cauzat, de obicei, de leziunea creierului printr-o lovitură sau traumă.

Leziunile vasculare şi neoplastice (tumori maligne sau benigne) ale tractului optic sau cortexului vizual pot duce la o hemianopsie omonimă laterală. De exemplu, o persoană cu leziune a tractului optic drept, nu va mai putea vedea obiectele din partea stângă. În mod similar, o persoană cu leziune a lobului occipital drept va avea acelaşi defect al câmpului vizual, dar va fi o excedenţă maculară.

Parisul văzut cu hemianopsie omonimă stângă

Page 5: CAMPUL VIZUAL

Parisul văzut cu hemianopsie omonimă dreaptă

Exemple de defecte de câmp vizual monoculare

Scotom central Scotom central ce scapă spre margine

Scotom central ce implică macula şi pata oarbă Scotom în formă de cerc

Câmp vizual îngustat Defect de fibră orizontal

Page 6: CAMPUL VIZUAL

Quadrantanopie superioară nazală Extindere altitudinală centrală

Exemple de defecte de câmp vizual binoculare

Hemianopsie bitemporală

Hemianopsie omonimă

Defect de cămp vizual asociat cu chiasmă laterală

Page 7: CAMPUL VIZUAL

Hemianopsie parţială congruentă

Defect de cămp vizual superior non-congruent

Hemianopsie binazală

Extindere maculară

Page 8: CAMPUL VIZUAL

Scotom central bitemporal

Scotom central bilateral

Scotom central non-congruent ce se îndreaptă spre periferia de sus

Sectoranopsie qvatriplă stângă

Page 9: CAMPUL VIZUAL

Hemianopsie omonimă

Hemianopsie altitudinală

Semicerc temporal cu hemianopsie omonimă

Testarea câmpului vizualUn test al câmpului vizual este examinarea făcută pentru a analiza câmpul

vizual al unui pacient. Testarea poate fi făcută de către un tehnician, cu ajutorul unui dispozitiv sau direct de către un dispozitiv automat. În funcţie de precizia rezultatelor, testele pot fi calitative şi cantitative.

Teste calitative sau preliminare:1. Autoperimetria

grila lui Amslerproiecţia de postimaginiperimetria auto-oftalmoscopică

2. Teste oficialetestul Harrington-Flocksanalizorul de câmp vizual Friedmannperimetria sferică automată şi campimetria petei oarbe

3. Teste conduse de practicieniteste de confruntare sau comparareconfruntare dublă simultanăteste cu ecranul tangent

Page 10: CAMPUL VIZUAL

Teste cantitative sau de detaliu:1. perimetria cu arc2. perimetria cu proiecţie pe sferă (Goldmann)3. perimetria în culori4. câmpul vizual determinat de frecvenţa critică de pâlpâire5. perimetria adaptării la întuneric6. stereocampimetria7. angioscotometria

Teste calitative1. Autoperimetria – este observaţia proprie a pacientului sau schiţa informativă a

propriei sale pierderi de câmp vizual. Anomaliile se descoperă, de obicei, în cazul unei pierderi bruşte de câmp. Uneori însă nu se observă, atunci când pierderea este minoră sau cu evoluţie progresivă. Descrierile făcute de pacient pot explica unele handicapuri ocupaţionale.

- grila lui Amsler, folosită încă din 1945, este o grilă de linii verticale şi orizontale folosită pentru a monitoriza câmpul vizual central. Este o metodă de diagnostic care ajută la detectarea problemelor vizuale cauzate de schimbări ale retinei, şi în mod special ale maculei, precum şi schimbări ale nervului optic şi căii vizuale ce duce către creier. În cadrul testului, pacientul priveşte separat cu fiecare ochi punctul central situat în mijlocul grilei. El poate observa că liniile nu le vede drepte sau că unele linii lipsesc. La început, grila lui Amsler era albă cu negru. S-a observat însă că o grilă colorată – albastru cu galben, este mult mai sensibilă şi poate fi folosită la testarea mai multor anormalităţi ale căii vizuale, inclusiv cele provenite de la retină, nervul optic şi glanda pituitară.

Grila lui Amsler văzută cu un ochi normal Grila lui Amsler văzută de o persoană cu

degenerare maculară apărută odată cu vărsta- proiecţia de post-imagini (imagini persistente) – după observarea unui test cu

luminanţă mare, în camera obscură apar post-imagini, cu un aspect strălucitor şi cu aceeaşi culoare. Dacă, din contră, fondul este strălucitor, atunci post-imaginea este negativă sau întunecată. Post-imaginile evoluează, fiind influenţate de eventualele alterări ale proceselor fotochimice din retină. Un pacient inteligent poate descrie aceste post-imagini şi se pot depista astfel diverse tulburări retiniene (tumori, ocluzii vasculare, exudate, etc).

- perimetria auto-oftalmoscopică – se bazează pe un efect entoptic descris cu ochii închişi, într-o cameră întunecată, timp în care se mişcă continuu o sursă electrică, de-a curmezişul pleoapei inferioare, cu o presiune uşoară pe glob. În faţa pacientului apare, în spaţiu, o imagine mărită şi răsturnată a retinei. Este

Page 11: CAMPUL VIZUAL

identificată, în primul rând, reţeaua de vase. Ulterior, un pacient perceptiv poate descrie aria de la capătul nervului optic şi aria maculară avasculară. Dacă există leziuni retiniene, acestea apar ca defecte întunecate sau negative. Un câmp vizual redus sau existenţa unor deficienţe de câmp în diverse sectoare se pot identifica mai ales dacă pacientul are ochiul-pereche sănătos, pentru a putea compara. Metoda se utilizează în prezenţa unui mediu opac, în scopul evaluării funcţionării segmentului posterior.

2. Teste oficiale – se examinează în special zonele bitemporale exterioare, atunci când se constată o fosă pituitară mărită sau chiar dereglări menstruale, ce sugerează o tumoare pituitară. În cazul în care se suspectează existenţa glaucomului, se acordă atenţie mărită petei oarbe. În condiţiile unui mediu tulbure – distrofii corneeale, cataracte timpurii, hemoragie de corp vitros, se trece la prezentarea de obiecte de 5-10mm.

- ecranul Harrington-Flocks – aparatul constă dintr-o placă de bază, pe care se găsesc următoarele: un reazem pentru bărbie, o lampă pentru ultraviolete aşezată sub bărbie şi un panou pe care se aşează imprimatele cu teste. Există 10 imprimate cu teste, prinse în partea de sus a panoului astfel încât se pot folosi ca şi paginile unui caiet. Ţintele-test sunt imprimate cu cerneală fluorescentă albă pe foi albe, astfel încât la iluminare normală, pacientul vede numai un punct central negru. Foile au dimensiunile de 300*420mm şi se văd de la 330mm, sub unghi de 25. Pe foi sunt desenate 3-4 puncte. Testele de pe foi sunt iluminate aprox. 0,25s cu lampă fulger, ce emite în ultraviolet, ceea ce este convenabil pentru vizualizarea şi înregistrarea stimulilor. Erorile se marchează pe o fişă de control, pe care există cei 33 de stimuli de pe toate cele 10 foi.

Două modele de aranjare a punctelor

- analizorul de câmp vizual Friedmann – este un dispozitiv alcătuit din suportul pentru bărbie şi un disc cu 46 sau 100 de găuri, având diametrul de 1-3mm şi iluminat din spate cu o lampă fulger. Pacientul priveşte discul de la 33cm, sub un unghi de 25. Găurile de pe disc sunt dispuse în aşa fel încât să se poată testa anumite zone din câmpul vizual central, iar iluminarea este comandată manual. Lumina se poate reduce cu ajutorul unor filtre. Se lucrează la întuneric, cu adaptare mezopică. Controlul câmpului vizual central se poate face în mai puţin de 3 minute.

- perimetria sferică automată şi campimetria petei oarbe – perimetrul „Ocutron” este o semisferă cu raza de 30cm, pe care sunt 99 de ţinte, cu diametrul de 1,5mm, dispuse pe 9 cercuri, distanţa unghiulară dintre ele fiind de 10, aflate pe 12 direcţii radiale. Ţintele sunt iluminate secvenţial la intervale de 1 – 4 s. În faţa ochiului pacientului se pot monta filtre neutre sau colorate. În centrul

Page 12: CAMPUL VIZUAL

semisferei este o ţintă pentru fixarea privirii. Pacientul apasă un buton când percepe o ţintă şi punctul este marcat automat pe o diagramă. Terminarea campimetriei este semnalizată acustic.

3. Teste conduse de practicieni - teste de confruntare sau comparare – tehnica confruntării este folosită pentru

consultarea copiilor de 4-6 ani şi în camerele de gardă, pentru examinări direct la pat. La confruntare, se compară câmpul vizual normal al examinatorului, stabilit dinainte printr-o metodă precisă, cu câmpul vizual suspect al pacientului, distanţa dintre ei fiind de 1m. Este de preferat ca examinatorul să fie în faţa unei suprafeţe omogene întunecate. Lumina difuză vine din spatele pacientului. Se acoperă ochiul care nu este examinat. Examinatorul închide ochiul drept şi priveşte cu ochiul stâng, ochiul drept al pacientului. Obiectul-test, care poate fi vârful unui deget, este deplasat dinspre exterior spre interiorul câmpului. Se testează astfel diverse meridiane cu defecte suspecte. Se cere pacientului să spună când apar în câmp unul sau două degete. Dacă vederea este foarte slabă, se foloseşte ţinta luminoasă specială sau un oftalmoscop.

- confruntarea dublă simultană – în locul unei singure ţinte, examinatorul, care este aşezat faţă în faţă cu pacientul, prezintă simultan ţinte identice, de dimensiunea degetului arătător, situate în părţi diametral opuse ale câmpului vizual. Ele avansează simultan dinspre periferie spre interior. Efectul va fi acela că o percepţie evocată într-o parte a câmpului vizual face ca un stimul similar, din altă parte a câmpului, să devină imperceptibil. In cazul în care stimulul este deplasat din câmpul perceptibil, stimulul mai înainte de nedetectat devine acum perceput.

- testul cu ecran tangent (Bjerrum) – ecranul tangent este o bucată de pânză neagră pluşată, de formă pătrată, cu laturile de 1x1m sau 2x2m. În centrul ecranului este aşezat un disc alb. Pe ecran sunt imprimate cercuri concentrice corespunzătoare unor intervale de 5, meridiane liniare şi proiecţiile petelor oarbe ale celor doi ochi. Acestea sunt ovale şi au axa mare verticală cu dimensiuni unghiulare de 5,5x7,5. Centrele petelor sunt la 15,5 de centru şi la 1,3 de meridianul orizontal. Ecranul se priveşte de la distanţa de 1m sau 2m, în funcţie de dimensiunile lui. Ochiul examinat trebuie să fie la acelaşi nivel cu centrul ecranului, iar ochiul neexaminat trebuie acoperit. Iluminarea ambiantă trebuie să fie slabă. În timpul testării, în general, subiectul nu poartă ochelari, decât în caz de ametropii mari. Lentilele de contact au efect mic asupra câmpului vizual, deci pot fi purtate dacă subiectul este obişnuit cu ele. Ţintele sunt discuri plate cu diametre de 1, 2, 3, 5, 10, 15mm aşezate la capătul unui baston negru lung de 50cm. Culorile ţintelor sunt alb, roşu, verde,

Page 13: CAMPUL VIZUAL

albastru. Studiul se începe cu ţinta albă, iar dacă totul este normal, nu se mai folosesc alte culori.

Modul de lucru cu ecranul tangent:a) Se arată pacientului ţinta de urmărit şi i se spune că trebuie să fixeze

permanent punctul central al ecranului; în acest timp, ţinta este deplasată de la periferie spre centru.

b) Se începe prin localizarea petei oarbe (Mariotte); se explorează această zonă dinspre centru spre periferie, realizând 8 meridiane.

c) Se trece apoi la studiul câmpului central; se foloseşte aceeaşi metodă, dinspre centru spre periferie, cu explorarea tot a 8 meridiane (0, 45, 90, 135, 180, 225, 270, 315).

Deplasarea ţintei se face în ritm lent şi regulat. Punctele în care ţinta începe să fie văzută sunt marcate pe ecran. La final, se leagă printr-o

Page 14: CAMPUL VIZUAL

linie punctele şi se obţin astfel limitele periferice ale câmpului central (izopterele).

Toate rezultatele se trec pe un grafic, care cuprinde mai multe informaţii, şi anume: numele şi vârsta pacientului, cu sau fără ochelari, mărimea şi culoarea ţintei, data efectuării testului, distanţa de la ochi la ecran.

Teste cantitative1. Perimetrul cu arc – este un dispozitiv care are raza arcului de 33cm, lărgimea de 180 şi se poate roti până la 360. Arcul are interiorul negru şi lăţimea benzii de 80mm. Iluminarea petei ţintă trebuie să fie uniformă, reglabilă şi mai slabă, cca 7lx. Subiectul este aşezat comod, cu bărbia rezemată. Examenul se face pentru fiecare ochi în parte, timp în care ochiul neexaminat este obturat. Privirea trebuie să fixeze permanent punctul din centrul arcului. Optometristul va deplasa prin faţa ochiului, pornind dinspre periferie spre centru, o bagetă neagră, lungă cam de 30cm, ce are la extremitate o ţintă albă cu diametrul de 5mm. Pacientul va spune atunci când începe să vadă ţinta. Se notează pe parcurs poziţiile corespunzătore ale ţintei. Rezultatele sunt trecute pe un grafic. Studiul se face de-a lungul celor 8 meridiane, ca şi în metoda precedentă: 0, 45, 90, 135, 180, 225, 270, 315. Diametrul pupilar şi claritatea ţintei vor influenţa întinderea câmpului vizual. O variantă constructivă folosită frecvent este „perimetrul cu proiecţie”, caz în care pe arc se proiectează o pată luminoasă. Rotind de o manivelă, sistemul optic al aparatului realizează deplasarea petei luminoase pe arc şi, în acelaşi timp, un inscriptor pe diagrama aflată pe spatele aparatului.

Page 15: CAMPUL VIZUAL

Perimetrul cu arc oferă avantaje operaţionale faţă de perimetrul sferic:echipamentul este simplu şi ieftineste uşor de mânuit, permiţând observarea directă a pacientului în timpul testăriinu ocupă mult spaţiu şi se poate fixa pe pereteţintele pot fi schimbate după voie şi controlate manual (bile, discuri, puncte luminoase)

Perimetria cu arc are însă şi dezavantaje:neuniformitatea iluminării fonduluicontrolul dificil al preadaptăriistimulii exteriori deranjanţi

2. Perimetria cu proiecţie pe sferă (Goldmann) – este unicul aparat care poate face şi perimetrie statică, dar şi cinetică, cu o viteză a testării relativ mare. Observatorul vede ochiul testat printr-un sistem de telelupă. El are controlul funcţionării pantografului, care înregistrază pe diafragmă deplasarea ţintei, modificarea dimensiunii petei-ţintă şi a luminanţei sale. Deoarece raza sferei este de 30cm, ochiul trebuie să aibă ametropia compensată pentru această distanţă. Iluminarea fondului trebuie să fie difuză, putând fi reglată. Pacientul anunţă momentul perceperii testului prin apăsarea unui buton. În acel moment, are loc şi marcarea pe diagramă.

Perimetru Goldmann

3. Perimetria fuziunii la frecvenţă de pâlpâire – este o tehnică statică prin care se evaluează frecvenţa critică de fuziune a pâlpâirilor în diverse zone ale câmpului vizual, prin numărul de pâlpâiri pe secundă corespunzător unei impresii de lumină continuă. Echipamentul folosit este alcătuit din ecranul tangent cu latura de 1m, un stroboscop ce iluminează din spate o fereastră translucidă cu diametrul de 3-5cm, ca izvor de stimuli luminoşi. Stroboscopul permite modificarea frecvenţei impulsurilor luminoase, iar rezultatele sunt înscrise pe o diagramă. Frecvenţa de fuziune pentru zona centrală este de cca 42Hz. În zona retiniană vecină celei centrale, frecvenţa de fuziune ajunge la 55Hz, iar spre periferia extremă scade la 20Hz. Metoda este indicată când există opacităţi în mediile oculare, când acuitatea este mică, anomaliile refractive sunt mari sau există ambliopie de suprimare. Se foloseşte şi în

Page 16: CAMPUL VIZUAL

cazul pacienţilor cu capacitate redusă de atenţie. Cu ajutorul metodei se pot detecta pierderi de câmp vizual timpurii şi largi.

http://www.neuro.wustl.edu/neuromuscular/over/vffiles/visfield.html