C4-5!6!13 Arhitectul in Momente

AVENTURA ARHITECTULUI: DE LA SYMMETRIA LA PROIECTUL URBAN 2013-14 prof. ana maria ZAHARIADE

“aventura arhitectului” momente


Arhitectul anonim al lumii antice Arhitectul – un meșteșugar priceput/uneori cu atribuții de șef Principalii ordonatori ai spațiului: sacrul și religia

Or, Salomon, reflet du Christ pour la réalisation du Temple, lui-même reflet du Monde, s’adresse à Hiram, roi de Tyr, lequel lui envoie son serviteur et homonyme, Hiram, architecte et fondeur, c’est-à-dire un « ouvrier qui souffle les charbons de feu pour former les instruments dont il a besoin pour son ouvrage… » « Hiram, roi de Tyr, répondit dans une lettre qu’il envoya à Salomon… Je t’envoie donc un homme habile et intelligent, Hiram-Abi, habile pour les ouvrages en or, en argent, en airain, en fer, en pierre et en bois, et…»

(I, Chroniques, I, 13, 14).


DATE; DEZVOLTARE; ATMOSFERA… Imhotep (dinastia III, arhitectul complexului funerar de la Saqqarah și consilierul faraonului Djeser) 2630 – 2611 î,Hr.

Arhitectul anonim al lumii antice

Excepții rare


Arhitectul anonim al lumii grecesti ARHITECTURA CA TECHNE. Nu se face diferența dintre concepție și produsul rezultat technê: abilitate, îndeletnicire practică, meșteșug (craft) sau artă; ars - același înțeles Arhitectura = arta vulgară, mecanică, implică travaliu manual, inferior în regimul aristocratic de valori al grecilor. Arhitecton (αρχι - arhi, șef al + τεκτων - tekton, tâmplar) = un maistru tâmplar Prima mențiune cunoscută: αρχιτεκτων – sec. V î.Hr. Herodot, Istorii (3, 60) descriind tunelul din Samos : « l'architecte chargé de ce travail fut le Mégarien Eupalinos, fils de Naustrophos. » Totuși, unii autori dau arhitecturii/arhitectului o mai mare prețuire decât altor meșteșugari, datorată cunoașterii matematicii/regulilor proporțiilor, a unei teorii care susține practica și o explică.

« - L'étranger : C'est, au surplus, que quiconque est maître bâtisseur (αρχιτεκτων) ne fait pas personnellement office d'ouvrier maçon (ergaticos, εργατικός), mais est le maître qui commande à ces ouvriers (ergaton archon: εργατών άρχων)". - Socrate le jeune : Oui - L'étranger : Et c'est, je pense, en tant qu'il apporte à l'œuvre la contribution d'une connaissance théorique, mais non celle d'opérations manuelles. - ... - L'étranger : ... il sied en vérité à celui-ci, une fois qu'il s'est prononcé, de ne pas se croire au bout; pas davantage de se tenir pour quitte, ..., mais au contraire de prescrire à chacun des ouvriers maçons la tâche qui justement lui convient, jusqu'à ce qu'ils aient achevé de réaliser le travail qu'il a été prescrit d'exécuter. »

Platon, Politica


Arhitectul anonim al lumii romane Arhitectus – la romani, alături de alte denumiri, depinzând de sarcinile variate ale arhitectului: architectus, machinator (inginer), redemptor (antreprenor). Deși util în largul program constructiv al Imperiului, nu pare să fi ocupat rangul intelectual și social din sec. V și IV grecești. Erau esențialmente fabri, tehnicieni.

« Aux masses si nombreuses et si nécessaires de tant d'aqueducs, allez donc comparer les pyramides qui ne servent à rien, ou encore les ouvrages des Grecs, inutiles, mais célébrés partout. » Frontinus (sec. I d.Hr.) Ce qui pourrait passer pour la boutade d'un haut fonctionnaire, exclusivement préoccupé de son domaine, comme l'était Frontin, préposé aux aqueducs de Rome, répond à une réalité profonde de l'architecture romaine : sa fonction d'abord pratique, ou, mieux, fonctionnelle, très étroitement associée au cadre urbain, et conditionnée elle aussi, surtout à l'époque impériale, par une politique de prestige. Ont-ils utilisé des dessins sur parchemin – les membranulœ –, comme ces plans d'une école de gladiateurs que César examinait, dit Suétone, le jour où il devait franchir le Rubicon ?

(Larousse de l’art)


Arhitectul anonim al lumii romane VITRUVIU (sec I î.Hr.-I d.Hr.): Știința arhitectului e întovărășită de numeroase cunoștințe și de învățături variate ; după judecata ei se face luarea în primire a tuturor lucrărilor executate de celelalte arte. Ea se naște din practică (fabrica) și din teorie (ratiocinatio). (I,1,1) Practica e o experiență continuă și completă, obținută din prelucrarea cu mîinile a oricărui soi de materie, în scopul de a-i da formă. (I,1,2) La rîndul ei, teoria este ceea ce poate explica și demonstra lucrurile care se săvîrșesc, pe măsura îndemînării și înțelegerii. (I,1,3) Astfel, arhitecții care, fără învățătură, au lucrat numai cu mîinile lor, n-au izbutit să-și cîștige o autoritate pe măsura trudei lor, iar cei ce s-au încrezut numai în calcule și scrieri par a fi urmărit o umbră, nu un lucru. (I,1,4) Dar cei care le-au adîncit pe amîndouă, ca înzestrați cu toate armele, au atins mai repede și cu autoritate ceea ce și-au propus. (I,1,5)


Cuplul technê – epistêmê În acest context trebuie înțeleasă cartea lui Vitruviu DE ARCHITECTURA LIBRI DECEM: (1) arhitectura, legitimarea și principiile ei constitutive; (2) arhitectul, știința și atribuțiile lui; (3) categoriile și conceptele constitutive ale frumosului în arhitectură, care se constituie atît în reguli și metode de proiectare, cît și în criterii de apreciere a arhitecturii; (4) cunoștiințe practice și tehnice privind proiectarea și construcția (tipuri de clădiri, tipuri de încăperi, moduri de execuție, materiale). Toate constituie ceea ce Vitruviu numește ratiocinatio (teorie), adică ceea ce poate explica și demonstra lucrările care se săvîrșesc, pe măsura îndemînării și a înțelegerii, cea care conferă autoritate arhitectului. (I,1,3) Primele trei crează ceea ce ar părea să fie zona conceptelor generale, o privire mai „filozofică”, dinspre exterior, asupra arhitecturii; în timp ce ultima categorie vine din direcția inversă, dinspre fabrica, adică experiența continuă și completă, obținută prin prelucrarea cu mîinile a oricărui soi de materie, în scopul de a-i da formă. (I, 1,2) De reținut însă că, în textul vitruvian, fabrica este prima anunțată în constituirea științei arhitectului.


DATE; DEZVOLTARE; ATMOSFERA…

Senmut (dinastia XVIII, sub semnul lui Chnoum-Shou, zeul patron al supraveghetorilot de santiere

Arhitectul antic si asistentii lui (mozaic Muzeul Bardo, Tunis)

Arhitectul medieval (catedrala din Reims,sec XIII)

Uneltele rhitectului

Arhitectul si uneltele lui


Arhitectul si uneltele lui


Arhitectul anonim al Evului mediu

Arhitectura = arta mecanică Cunoașterea se căpăta în cadrul corporațiilor prin ucenicie CORPORAȚIILE: Handbuch-uri, Codex-uri ARHITECTUL: l'architectus sapiens sau prudens, architectus theoreticus (ex.: Ethelwold, évêque de Winchester/sec X). architectus cementarius (Goderamnus, călugăr din Koln, șantierul de la Hildesheim). Isidore de Séville / sec. VII : Architecti... cementarii sunt qui disponunt in fundamentis (arhitecții sunt zidari care dispun edificiile pe plan)

Catedrala din Ulm / 1377 pe umerii arhitectului


Arhitectul anonim al Evului mediu D'où venait à ces hommes leur science ? À l'héritage pratique et théorique de l'Antiquité classique (notamment les œuvres d'Aristote, de Platon, d'Euclide et de Ptolémée), il faut ajouter la vaste et très nuancée culture arabe, enseignée dans les universités d'Espagne au xie et au xiie siècle. Ce sont elles qui, en grande part, rendirent accessible l'acquis scientifique grec et arabe aux savants de l'Europe occidentale. Ce savoir était enseigné dans les nouvelles écoles françaises (Chartres, Laon, Paris), comme le prouve un manuscrit de la bibliothèque Sainte-Geneviève de Paris, rédigé dans le même dialecte que celui de Villard de Honnecourt :

Si tu veux trouver l'aire du triangle équilatéral... Si tu veux savoir l'aire de l'octogone... Si tu veux trouver le nombre de maisons d'une cité ronde...

L'architecte du XIIIe siècle s'intellectualise et, du coup, n'est plus ce praticien qui, cent ans plus tôt, participait encore manuellement à l'œuvre sur les chantiers.

Ce travail de création était établi dans les « chambres aux traits » – ces tracing houses mentionnées en Angleterre à partir de 1324 –, où l'architecte, avec ses collaborateurs, préparait les panneaux pour la coupe des pierres, mais aussi les dessins nécessaires à la construction. C'est dans un marché de 1381, relatif à la réfection d'un clocher à Toulouse, que l'on signale, pour la première fois en France, que la construction se fera d'après un dessin tracé « sur un petit rouleau de parchemin ».


Arhitectul anonim al Evului mediu Arhitectul modern în naștere: Predica indignată a unui preot contemporan, Nicolas de Biard: Dans les grands édifices, il est coutume de voir un maître principal qui ordonne seulement par la parole mais n'y met jamais la main et, cependant, il reçoit un salaire plus important que les autres : « Les maîtres des maçons, ayant en main la baguette et les gants, disent aux autres : « Par ci me la taille », et ils ne travaillent point... »


Autonomia arhitectului față de alte profesiuni ale construcției – o lungă evoluție, amorsată în Renașterea italiană și continuând până la Revoluția Franceză: două epoci determinante ale istoriei occidentale, în care reflecția asupra rolului individului în societate, în mod special rolul artistului, preced formularea unei specificități socio-profesionale. Arhitectul timpurilor moderne va trebui să impună primatul gândirii, al gratuității concepției estetice în fața stăpânirii unei tehnologii pe care o va relega de acum înainte mijloacelor tehnice de expresie. Faptul că anumiți reprezentanți ai profesiilor legate de construcție și-au arogat acest titlu și au fost recunoscuți ca atare, arată atât ambiguitatea disciplinei cât și aura ei socială în creștere.

Nasterea arhitectului modern


Italia Renasterii: nasterea arhitectului modern EMANCIPAREA CONCEPTIEI DE PRACTICA Alberti: victoria teoretică Brunelleschi: victoria pe șantier Paradigma arhitectului


DATE; DEZVOLTARE; ATMOSFERA… FILIPPO BRUNELLESCHI (1377-1446) – în lupta cu anonimatul corporațiilor LEON BATTISTA ALBERTI (1404-14720 – consacrarea teoretică

Italia Renasterii: nasterea arhitectului modern


Arhitectul iese din anonimat Numesc Arhitect pe acela care o judecată și cu o regula minunată și precisă, știe – în primul rând – cum să distribuie lucrurile cu spiritul și inteligența lui și – în al doilea rând – recomandă cum să asambleze cu justețe, de-a lungul muncii de construcție, toate acele materiale care, prin mișcarea greutăților, reunirea și punerea împreună a corpurilor, pot servi eficient și demn nevoilor oamenilor. Și în îndeplinirea acestor servicii, el va avea nevoie de cunoașterea cea mai aleasă și mai profundă.

(Alberti, DE RE AEDIFICATORIA, 1450-1472, tipărită 1482) Paradigma arhitectului (Marcilio Ficino): Dacă cineva întreabă în ce fel forma corpului poate fi similară cu forma și rațiunea spiritului și a Îngerului, îl rog să considere edificiul Arhitectului. Pico della Mirandola: “…orice cauză care operează prin artă sau inteligență are la început în ea forma a ceea ce vrea să producă, ca și arhitectul care are în spirit forma edificiului pe care vrea să-l construiască și, după acest model, își produce și compune opera. Această formă este numită idee de platonicieni, și este exemplară. Ei vor ca forma edificiului pe care artistul o are în minte să fie mai perfectă și mai autentică decât realizarea în materiale potrivite. Prima existență este numită ideală sau inteligibilă, a doua, materială sau sensibilă. Ei vor spune că există două case, cea inteligibilă, care este în spirit; cea sensibilă pe care el o compune din marmură, piatră etc, … dezvoltând în aceste materii, pe cât posibil, forma pe care a conceput-o.”

Pico della Mirandola: . . . God the Father, the supreme Architect, had already built this cosmic home we behold, the most sacred temple of His godhead, by the laws of His mysterious wisdom. The region above the heavens He had adorned with Intelligences, the heavenly spheres He had quickened with eternal souls, and the excrementary and filthy parts of the lower world He had filled with a multitude of animals of every kind. But, when the work was finished, the Craftsman kept wishing that there were someone to ponder the plan of so great a work, to love its beauty, and to wonder at its vastness. Therefore, when everything was done (as Moses and Timaeus bear witness), He finally took thought concerning the creation of man.

http://www.historyguide.org/intellect/pico.html


Italia Renasterii: emanciparea de sub artele mecanice Era nevoie de o deontologie care să-l situeze în vârful piramidei corpului de constructori, care se va construi treptat în jurul câtorva argumente: Practica lui trece prin exercițiul desenului. DESENUL / arta desenului – capată o valoare distinctivă: o formă separată de materie care produce aptitudini de cunoaștere pentru a atinge un univers abstract -> se naște o ideologie a desenului cu lungă posteritate. PERSPECTIVA SAVANTĂ (Alberti, Brunelleschi) – marchează separarea dintre construcție (de domeniul sensibilului) și arhitectură, fondată pe matematică și geometrie. O ESTETICĂ CU SUSȚINERE METAFIZICĂ PUTERNICĂ – transpusă într-un vocabular expresiv codificat ORDINELE CLASICE.


Italia Renasterii: emanciparea de sub artele mecanice TRATATUL – forma literară a unei o teorie autonomă, transmisă prin tipar: “declinul auzului”. TEORIA are susținere în Antichitate. Iși propune ca scop concepția domeniului construit, cu ajutorul unui ansamblu de principii și de reguli. Arhitectul, ca “savant” poate intra în cercul umaniștilor, unde principiile se discută altfel decât . 1542 - Academia Vitruviană (model: Accademia platonica Marsilio Ficino și Pico de la Mirandola, 1462) 1563 - Accademia del disegno (Vasari) 1571 – pictorii și sculptorii florentini au fost eliberați prin decret de obligativitatea de a se afilia corporațiilor.



Italia Renasterii: emanciparea de sub artele mecanice Tratatul lui Vitruviu este recitit in noua cheie, alaturi de Platon, Horatiu, Cicero… El transmite discursul anticilor despre un adevar estetic care se bazeaza pe analogia cu o ordine “superioara”. Aici se gasesc indicatiile despre legea proportiilor, definitia arhitecturii ca stiinta a modului de folosire a acesteia, interpretarea antropomorfica a ordinelor antice si afirmatia demnitatii arhitectului. Toate acestea fac obiectul unei teorii specifice, care il introduce pe arhitect printre umanisti.


Francois I (1515-1548) L’architecteur – furnizează un dessin/dessein și un devis (Dictionnaire français-latin de Robert Estienne,1549). Instituția/corpul arhitecților regali – între practician și administrator Phillibert Delorme (1510-1570) – portretul arhitectului gentilhomme și savant: caracterul liberal al cunoștiințelor sale enciclopedice, caracterul meditativ, nemanual al activității sale ca expert și savant. (Les Nouvelles Inventions pour bien bastir et a petits frais,1561; Le Premier Tome de l'Architecture, 1567) Jean Martin (?-1455) – arhitectura = teoria unei experiențe - Discours = mijlocul prin care se poate arăta și da de înțeles cum trebuie să se facă păstrând bunele proporții - Fabrique = comuna și continua meditațiea supra uzajului, și se face manual și din orice materie este nevoie ca să se atingă scopul. (Architecture, ou art de bien bâtir )

Franta Renasterii: l’architecteur à l’italienne portretul arhitectului gentilhomme


Phillibert Delorme (1510-1570) Les Nouvelles Inventions pour bien bastir et a petits frais,1561; Le Premier Tome de l'Architecture, 1567)

Franta Renasterii: l’architecteur à l’italienne portretul arhitectului gentilhomme


Sec 17-18 nu schimbă mult definiția (laxă în lipsa unui statut veritabil), dar se precizează treptat și se diversifică, iar arhitectul capată în timp un prestigiu incontestabil și o poziție de invidiat față de meșterii constructori. 1622 - decret al parlementului – recunoaște arhitecților, “gens de métier”, dreptul de a exersa funcția de expert în litigiile dintre client și antreprenor – consacră demnitatea profesiei. 1664 - Colbert – diferitele servicii regale de arhitectură dispun de un stat-major (Premier architecte du Roi, arhitecți obișnuiți, artiști, maiștri-constructori, du couvreur au jardinier). Un vast ansamblu de corpuri profesionale, dirijat de arhitecți, prefigurează serviciile de construcții civile moderne ale sec. 19.

Franta: noul prestigiu institutional


Franta : arhitectul academician 1671 - l' Académie royale d'architecture Membrii – arhitecții regali – formau un consiliu permanent și aveau, mai ales, misiunea să elaboreze o doctrină și s-o dispenseze elevilor. - oficializează materiile teoretice ale formației; - stimulează practica prin lucru în atelierele private ale arhitecților regali. Demarcându-se de figura predominantă a arhitectului-antreprenor, Academia deschide calea arhitectului liberal care se va impune progresiv în sec. 19 ca model canonic nou al exercițiului profesiunii. Moment cheie în instituționalizarea profesiunii: - academiile artistice care, la început corespundeau dorințelor artiștilor de a se emancipa de corporații, sunt luate în mânæ de puterea regalæ/ de stat. - se creazæ un învățământ “public” pe baze moderne: ca sistem educațional cu abilitatea de a conferi un statut social (cel mai puternic care a existat vreodată); - se naște învățământul academic, care se dezvolta până în sec 19, bazat pe studiul surselor clasice, al tratatelor moderne si pe cunoasterea directa a arhitecturii antice; - dă naștere, prin instituția Saloanelor, expozițiilor publice de arhitectură.

L'institution des Salons est une conséquence directe de la création de l'Académie (1648). Celle-ci, d'abord en subordonnant selon l'article 18 des statuts de 1663 la délivrance des lettres d'académicien à l'acceptation d'un morceau de réception, héritier du « chef-d'œuvre », conservé dans ses locaux, ensuite en créant une école, enfin en soumettant au concours des sujets choisis par elle, devait normalement prouver par l'exposition de ces œuvres la qualité de ses membres et de son enseignement, et justifier ainsi le privilège qui leur permettait d'échapper au règlement de la maîtrise. L'article 25 des statuts de 1663 prévoit une « fête de l'Académie au premier samedi de juillet où chacun des officiers et académiciens sera obligé d'apporter quelque morceau de son ouvrage pour servir à décorer le lieu de l'Académie quelques jours seulement et après les remporter si bon leur semble ». En 1664 et 1665 les difficultés furent grandes et le résultat, semble-t-il, peu convaincant. Le 9 janvier 1666, Colbert ordonne que « tous les deux ans, dans un des jours de la semaine sainte, chacun apportera son ouvrage », et l'exposition d'avril 1667, tenue dans la grande salle et la cour du palais Brion et visitée par Colbert, peut être considérée comme la première. Des témoignages décrivent le succès, la presse, le nombre élevé des œuvres exposées « dans toutes les diverses parties de la peinture, je veux dire l'histoire, le portrait, le paysage, les mers, les fleurs, les fruits » (H. Testelin).


Franta : învatamantul practic - instituția “concursurilor” Academia înființează o școală – se predă teoria Practica se învăță în atelierele private (exterioare școlii).

această metodă durează și în sec 20, chiar dacă se înființează și ateliere în cadrul școlii. 1720, Academia instituie le Grand Prix de Rome – câștigarea concursului pensionat la Académie de France à Rome; Concursul anual Grand Prix de Rome (GPdR) = gajul și garanția unei filiere profesionale cu privilegii importante, altfel dificila ca acces : posturi rezervate in Stat, accesul la pozitia de academician (majoritatea membrilor Academiei erau GPdR); În timp, se acordă premii și la concours d’emulation/”proiecte curente/de an”

1968- Andre Malraux (ministrul culturii 1958-69) îl suprimă. Se înlocuiește cu o selecție pe bază de dosar.

Academiile, reunite în l’Institut de France, sunt înlocuite de Stat și de Ministerul Culturii. Acest sistem ierarhizat și centralizat al unei “profesiuni” ajunsă pe culmea artelor liberale se va dezvolta în toată țara, iar arhitectura civilă urbană va fi mai puternică decât comanda religioasă și aristocratică. Ecole Polytechnique/1794 Ecole des Ponts et Chaussées/1775 Sistemul pe model francez se va răspândi în toate monarhiile luminate ale Europei.


Franta : învățământul modern de arhitectură Grand Prix de Rome (GPdR) = gajul si garantia unei filiere profesionale cu privilegii importante, altfel dificila ca acces : posturi rezervate in Stat, accesul la pozitia de academician (majoritatea membrilor Academiei erau GPdR). 1968- Malraux îl suprimă. Se înlocuiește cu o selecție pe bază de dosar. Academiile, reunite în l’Institut de France, au fost înlocuite de Stat și de Ministerul Culturii.


Franta : învățământul modern de arhitectură

Grand Prix de Rome/sec 19: Un monument sépulcral pour les souverains d'un grand empire, deuxième grand Prix de Rome, coupe.

(École nationale supérieure des Beaux-Arts, Paris)


Franta : învățământul modern de arhitectură ECOLE DES BEAUX-ARTS (EBA) – pe fondul tradiției Academiei va preda arhitectura intre 1819 si 1968 1819 – se înfiinteaza prin ordin regal Ecole Royale des Beaux-Arts - Section d’Architecture - separata de cele de pictura si sculptura cu propriul curriculum (definit in totalitate prin regulamentele din 1923) si propriul corp profesoral. - Faima scolii era foarte mare si si-a atins apogeul intre 1850 si primul razboi mondial. 1968 – se desființează în urma mișcărilor studențești


Franta : învățământul modern de arhitectură În majoritatea tărilor, ÎNVĂȚĂMÂNTUL MODERN DE ARHITECTURĂ va evolua din: - Academiile/școlile de Belle Arte (înființate în sec 19 după modelul EBA); - Școlile mai tehnice (înființate după modelul Ecole Polytechnique, Paris); - Școlile de arte și meserii (derivate din Arts&Crafts și școlile de acest tip începând cu 1890); - Mai târziu, eventual, învățământul experimental de la Bauhaus.


Franta : arhitectul liberal Demarcându-se de figura predominantă a arhitectului-antreprenor, Academia deschide calea arhitectului liberal care se va impune progresiv în sec. 19 ca model canonic nou al exercițiului profesiunii. Sec. 18-19: criză fundamentală, foarte vizibilă în cadrul unei deontologii atât de divers și dificil formulată și practicată în secolele trecute. Criza: consecința civilizației industriale în naștere + uriașul avânt economic și demografic. Se manifestă, sub presiunea regimurilor politice agitate, prin: - Înlocuirea instituțiilor, - Punerea în practică a unui sistem de învățământ evoluat; - Codificarea profesiei – oficial, se desparte în mai multe “corpuri profesionale”.

La même conviction gagne le public éclairé : les doctes amateurs, tel le père Laugier auteur d'un Essai sur l'architecture (1753), ont une profonde croyance dans le pouvoir didactique de l'architecture mise au service des vertus civiques. La presse, qui se développe à cette époque, consacre des rubriques sans cesse plus nombreuses aux faits d'architecture et d'« embellissement » – c'est-à-dire d'édilité urbaine. L'architecte devient aussi philosophe et poète. En réalité, l'ascension sociale de l'architecte telle que nous l'avons évoquée jusqu'ici ne concerne qu'une minorité associée au pouvoir royal et à la classe dirigeante. On sait, par exemple, que les académiciens de première classe et les jurés experts bourgeois s'interdisaient l'entreprise ; mais une série de faits nouveaux marque l'évolution de la place de l'architecte dans la société, tant du côté des ingénieurs que du côté des architectes officiels. Ils concernent, dans les deux cas, la formation professionnelle par la création d'écoles spécialisées. Le rôle de l'Académie demeure prééminent durant la première moitié du xviiie siècle où le seul cours public d'architecture y est dispensé par le professeur royal.


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Édouard Charton, Guide pour le choix d'un état ou dictionnaire des professions (1842) :

“Arhitectul veritabil ne pare, într-adevăr, cel capabil să edifice cea mai simplă locuință și monumentul cel mai grandios; cel care aspiră să posede în același timp arta, știința și practica.” “Practica arhitecturii a trebuit sa se modifice profund urmând nevoile si progresul civilizatiei. In antichitate, si chiar pina in sec. 15, arhitectii se ocupau nu numai de constructia templelor, palatelor, monumentelor publice si locuintelor private, dar si de constructiile militare si navale; mai mult, diversele combinatii si inventarea masinilor de razboi faceau parte din atributiile lor. De atunci, ca urmare a dezvoltarii mereu crescinde a cunostiintelor umane, si, in mod special, a multiplicitatii acestor cunostiinte divers capatate si impartite intre un numar tot mai mare de indivizi, s-au format specialitatile profesionale: astfel, o parte importanta a activitatilor care care erau altadata cuprinse in meseria de arhitect sint executate astazi de inginerii civili, militari sau maritimi. Nu e mai putin adevarat ca contructia de cai ferate si lucrarile de arta care le insotesc au deschis tinerilor arhitecti o noua cariera in care multi au reusit deja sa-si asigure pozitii onorabile.”

Dezbaterea devine publică – revistele specializate: Primele reviste de arhitectură: 1789/Germania : Allgemeines Magazin für die Bürgerliche Baukunst, 1800/ Franța : Journal des bâtimens et des arts. (discuția despre arhitectură/noile construcții era însă prezentă în periodicele sec.18) 1840 - Revue générale de l'architecture, fondée/César Daly.


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Arhitectul și inginerul - nu este o chestiune de rivalitate pe piata de lucru (dovada proportia de ingineri in raport cu realitatea concurentei) ci de situarea arhitectului în raport cu științele și noile tehnologii: terenul dezbaterii se extinde mai ales in domeniul formatiei arh.: - partizanii scolii rationaliste (un invatamint nou mai stiintific decit cel dispensat de EBA) incearca sa defineasca arhitectul și inginerul unul in raport cu celalalt

Ex. Emile Trelat, discipol al lui Viollet le Duc si fondatorul Ecole speciale d’architecture: Arhitectul are trei misiuni (uneori contradictorii), proprii meseriei si pe care trebuie sa le concilieze: distributia, forma și constructia. Din acestea trei, arhitectul trebuie sa degajeze o expresie voita si simtita. Inginerul are numai două, pe care trebuie sa le concilieze in asa fel incit sa furnizeze un maximum de stabilitate cu un minimum de materie: distributia și constructia. (Discours sur l’enseignement la Congres international des architectes, Paris,1878)

Congresul reunit cu ocazia expo univ 1900, Emile Trelat : … inginerul absoarbe toate cunostiintele de detaliu asupra stabilitatii constructiei si rezistentei materialelor, dar … “Vous ne pouvez demander pareille science a l’architecte… Il y perderait, sans compensation suffisante, les energies qu’il doit a la comprehension et au maniement des elements de la Forme dans ses edifices. Il y perdrait surtout la methode synthetique que son role de compositeur lui impose et qui fait sa force d’artiste”

(Congres international des architectes,cinquieme session tenue a Paris du 29 juillet au 4 aout 1900, Paris 1906).

Miscarea scientista care animă perioada are tendința de a-l magnifia pe inginer – “noul aventurier al secolului” (Jules Verne) – depreciindu-l pe arhitect.

Gustave Flaubert (Dictionnaire des idées reçues): arhitectul este “un imbecil care uita totdeauna scara”, inginerul este “prima cariera pentru un tinar care va cunoaste astfel toate stiintele (Flaubert s-a inspirat dintr-o polemica nascuta in 1889, plecind de la o scrisoare publicata in La Construction moderne, emanind de la sotia unui inginer)


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Arhitectul și antreprenorul O rivalitate de ordin practic, care corespunde unei aparari a monopolului pe piata constructiilor. - 1873 - problema este atacata la primul Congres: faptul ca exista un vid juridic in ceea ce privea apararea titlului de arhitect - sub vechiul regim, deoarece existau corporatiile, arhitectul era confundat din pdv juridic cu antreprenorul ⇒ in Codul civil Napoleon, care ramine in vigoare pina la al doilea razboi mondial nu face distinctie, deci este anacronic fata de realitatea practica ⇒ PENTRU A SE APARA, ARHITECȚII ALEG ÎN SPECIAL VIAȚA ASOCIATIVĂ, ȘI INSTITUIREA UNEI DIPLOME OBLIGATORII, ceea ce este în contradictie cu noțiunea de artist.

Mai ales arhitectii din provincie sufera din cauza concurentei. Majoritatea erau insa concentrati in Paris. 1871- recensamint al membrilor 1871 Société centrale d’architecture: 1850 - 327 membri în provincie din 950 la Paris; 1860 - 321 din 1410; 1870 - 200 din 1941. 1878 - se vorbea de ~ 4000 pers care exerseaza prof de arh in Franta, din care, in 1880, 2000 la Paris si 700 in posturi publice in provincie ⇒ relativa izolare a arh din provincie ii face mai vulnerabili la conditiile concurentiale, cu atit mai mult cu cit, in anii 1880 apare o temporara criza a constuctiilor.


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 PENTRU A SE APARA, ARHITECȚII ALEG ÎN SPECIAL VIAȚA ASOCIATIVĂ, ȘI INSTITUIREA UNEI DIPLOME OBLIGATORII. Viața asociativă: 1811-1816: prima asoc prof creata de Vaudroyer, Vignon, Viel 1843 - Société centrale des architectes (printre fondatori: Baltard, Constant-Dufeux, Duc, Gilbert, Hittorf, Labrouste, Viollet le Duc, Voudroyer, Duban etc.) = sustinatoare dezinteresata a practicii si cercetarii; - loc esential de dezbateri -> primele discutii privitoare la necesitatea unei diplome -> organizeaza primele congrese nationale si internationale Din 1830 - Asociatiile arhitecților din provincie = foarte numeroase; 1907 - 27 dintre ele formeaza o federatie (~700 arh) Alte grupari de tipul casei de asigurari: Caisse d’assurance mutuelle, Societe de defence mutuelle Arhitectii se inscriu si in societati artistice: Societe des Artistes francais, Societe nationale des Beaux Arts Foarte numeroase grupuri amicale (des amicales) nascute din fraternitati de atelier sau de scoala, unde membrii se reunesc la banchetul annual. Congrese: 1867 - primul Congres international organizat de Societe centrale, cu ocazia expo universale -> mare succes ⇒ Societatea decide sa organizeze un congr. nat. 1873 - primul congres national la EBA, care vor continua annual Internationale - cu ocazia fiecarei expo. universale.: 1878, 1889, 1900 Paris, 1897 Bruxelles

Din confruntarile internationale reiese ca problemele sunt analoge si ca temele importante sint aceleasi: titlul, diploma, invatamintul, raporturile cu inginerii, antreprenorii etc.


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 PENTRU A SE APARA, ARHITECȚII ALEG ÎN SPECIAL VIAȚA ASOCIATIVĂ, ȘI INSTITUIREA UNEI DIPLOME OBLIGATORII. Diploma: Utilitatea diplomei pentru apararea intereselor breslei intra in conflict cu conceptia de arhitect-artist care nu poate fi apreciata birocratic. Momente importante: 1843-1848 - membri Société centrale reusesc sa obtina o ordonanta de la guvernul Louis-Philippe instituind oficial diploma; 1848 - nu este promulgata Se reia dezbaterea sub al Doilea Imperiu: 1867 - Diploma EBA este creată odată cu Reforma învățământului EBA: - garantie pentru client asupra unui anumit nivel de studiu - nu confera nici un alt privilegiu în exercitarea profesiei - in 1867 numai 9 diplomati 1877 - se infiinteaza Société des Architectes Diplomés par le Gouvernement (SADG), in scopul de a reclama accesul privilegiat la functiile de stat, ceea ce se obtine progresiv in anii urmatori 1887 - diploma se acorda din oficiu pt. GPdR ⇒ se inscriu in masa in SADG ⇒ intarirea prestigiului si puterii de presiune a SADG ⇒ 1892 - 240 membri, 1911 - se sarbatoreste mia. Tinind cont de faptul ca GPdR devine tot mai greu de obtinut (datorit numarului crescind de arhitecti) ⇒ DIPLOMA = O STRATEGIE ALTERNATIVA

“Ainsi voila deux systèmes en présence: le régime de la liberté illimitée, sans aucune garantie de capacité, sans aucune organisation et le régime d’une liberté limitée par la nécessité de remplir des condition d’aptitude qu’une autorité publique est chargée de constater. … Quel est celui qui présente le plus de sécurité au public, qui assure le plus de considération aux artistes, qui promet a l’art le développement le plus complet?”

(Adolphe Lance, Du diplôme d’architecte, Paris 1855)


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Desfășurarea carierei Posibilitati: - atelier privat, patron sau salariat - cei mai multi; - functionar de stat; - ambele. Remunerare (pt toate prof liberale) - onorariul platit de client=5% din cout des travaux administratifs (decretat de Conseil des Batiments, 12 pluviose an VIII) Posturi de stat: EBA - profesori recomandati de l’Academie des BA Service des batiments civils et palais nationaux: posturi rezervate pt GPdR si posturi ocupabile prin concurs (la sf. sec.) Services des edifices diocesains (Ministerul cultelor) + la Commission des Monuments historiques (Ministere de l’Instruction publique et des Beaux-Arts) -> dupa separarea bisericii de Stat (1907) cele doua vor fuziona - primul post ocupat prin concurs - 1893 Services de la Ville de Paris - treptat posturile se vor ocupa prin concurs Services des villes de provinces et les services departamentaux Filiera marilor servicii administrative: căile ferate; servicii de expertiză pe lângă tribunale

“Opera arhitectului este constituită de desenele pe care le face și le semnează și pe care edificiul o reproduce” (Ch.Garnier - A travers des arts, reed.Paris 1985)

Se expune in Salons, in sectia speciala de arhitectura, ca si in expozitii comemorative si colective, dar se pare ca nu se bucura de prea mare succes. Garnier deplinge neintelegerea publicului:…”C’est que, si l’architecture occupe les masses, c’est surtout par le coté matériel… Ce n’est pas l’architecture que l’on aime, c’est la bâtisse…” Alti arhitecti sustin ca nu trebuie confundat scopul cu mijloacele: “Le dessein n’est pas la fin que doit se proposer l’architecte. Il n’est qu’un des moyens d’exprimer une pensée qui n’est complète que lorsque l’oeuvre est bâtie, il existe pour ainsi dire par la combinaison des principes d’art et de science dans lesquels il n’est pas d’artiste digne dans le sens vrai du mot, du nom d’architecte.”

(Edmond Corroyer, despre Salonul din 1884


Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Revistele Posibilitati:



Franta : arhitectul liberal al secolului 19 Imaginea arhitectului: Punctul de vedere al publicului asupra arhitectului si meseriei de arhitect este in general destul de negativ, se considera ca arta este in decadenta, iar artistii nu mai inventeaza ci copiaza. - Arhitectura nu apare in romane, iar arhitectul nu ocupa locurile briante in care apar medicii, inginerii, militarii, chiar industriasii si comerciantii + imaginea arh. care nu are cu adevarat dialog cu clientul care trebuie sa aleaga intre trei feluri de gotic; chiar si cind apare intr-o lumina mai buna la prima vedere (intr-un roman de Zola) este prezentat ca un tip care pozeaza in neinteles, sau este par hasard intelligent. - Dictionnaire des idées reçues - Gustave Flaubert: arhitectul este “un imbecil care uita totdeauna scara”, inginerul = “prima cariera pentru un tinar care va cunoaste astfel toate stiintele (GF s-a inspirat dintr-o polemica nascuta in 1889, plecind de la o scrisoare publicata in La Construction moderne, emanind de la sotia unui inginer) - Nu este nici macar asociat ideii de artist, decit prin reputatia adesea scandaloasa care inconjura formatia la EBA (ex. 1881-H.Ceard, Une Belle Journée - despre elevii EBA: frecventau societati proaste, intretineau relatii rusinoase,etc.) În spiritul public este asociat negativ si cu mediile de afaceri legate de speculatia caracteristica dezvoltarii orasului liberal Arhitectul resimte cu amaraciune neintelegerea si ironia contemporanilor, pe care le considera motivate de dezinteres si de lipsa de gust, ceea ce reprezinta un factor important al dificultatilor in exercitarea profesiei. Aspectele originale si miscarile novatoare ramin in cercul profesionistilor.

Vers le milieu du dernier siècle, ou plutôt dans la première moitie, l’architecte était considéré comme une sorte d’artiste - on disait même irrévérencieusement de bohème - portant cheveux et barbe longue, sachant a peu près dessiner, pas du tout compter, insouciant d’argent et cherchant a faire passer dans la moindre bâtisse les somptuosités démodées et impratiques des styles de l’Antiquité et du Moyen Age… Il est trop vrai qu’a cette époque surtout, on ne songeait guère pour un architecte a l’utilité d’une culture générale … cette idée nous a fait le plus grand tort; c’est a cause de ce manque d’éducation et d’instruction première que nous avons vue tant d’architectes incomplet, incapables d’écrire une lettre ou un rapport, ou de prester correctement un client. (Albert Louvet, L’art d’architecture et la profession d’architecte, Paris 1913)


Franta : arhitectul liberal al secolului 19




COMPOZITIA = ratiunea principala care il defineste pe arhitect ca artist, pentru ca este singurul care o stapineste: Prima dintre calitatile artistice indispensabile arhitectului, cea care il distinge de simplul constructor si de decorator, este arta Compozitiei, adica arta de a pune diferitele parti ale ale unui ansamblu intr-un fel in acelasi timp abil, rational si agreabil si de a le regla proportiile. Desigur, exista foarte multe elemente ale arte compozitiei: este nevoie de mult bun simt, de masura, de logica, de gust, dar aceste calitati nu ajung si este indispensabil sa li se adauge un simt artistic dezvoltat prin studiul indelungat si exercitiu constant. Este de la sine inteles ca, atunci cind vorbesc de Compozitie, ma refer in acelasi timp la un edificiu mic, cum este o simpla vila, cit si la palatele si gradinile cele mai somptuoase. (Louvet)




Arhitectul american si marile ateliere


DATE; DEZVOLTARE; ATMOSFERA… Atelierul Jean-Louis Pascal, 1905, Paris “Great Drawing Room”, Fine Arts School, Pennsylvaia, 1920



Arhitectul secolului 19 George Grosz, Grauer Tag, 1921


Arhitectul avandardei Marcel Iancu

Pe fondul celui mai oficial statut – diploma recunoscuta de stat – arhitectul se gaseste intr-o situatie paradoxala: - pe de o parte, expertiza îi este recunoscută legal (ceea ce garanteaza în timp accesul la orice comanda publica sau privată și controlul lucrarii, fata de inginer), - pe de alta parte, pierde teren fiind depasit de problemele secolului: noi materiale si tehnologii, noi programe, noua anvergura, noi probleme sociale. AVANGARDELE MISCAREA MODERNĂ: operaţie culturală cu o semnificaţie precisă: tentativa de a găsi – sau a „regăsi” – un raport imediat, direct şi violent între lucrul cu spaţiul şi asupra spaţiului şi condiţiile existenţiale şi etice ale societăţii moderne. (PORTOGHESI, Paolo, Dizionario Enciclopedico di Architettura e Urbanistica, Istituto Editoriale Romano, 1969)


Secolul 20: reformulari În pragul secolului 20, arhitectul este practic definit reductiv la proiectarea de clădiri: “Arhitectul veritabil ne pare, într-adevăr, cel capabil să edifice cea mai simplă locuință și monumentul cel mai grandios; cel care aspiră să posede în același timp arta, știința și practica.” (Édouard Charton, Guide pour le choix d'un état ou dictionnaire des professions /1842) Delimitat de: inginer, meșteșugar, antreprenor, devizist… Odată cu avangardele: UN NOU TIP DE ARHITECT: ARHITECTUL REFORMATOR / ARHITECTUL POLITIC Implicarea în social / Asimilarea dimensiunii sociale: locuința economică ca preocupare centrală; Asimilarea noilor tehnici (asimilarea epocii moderne și a mecanismelor ei); Asimilarea dimensiunii urbane în proiectare: noul tip de oraș; Arta ca parte a vieții; Arhitectura ca speranță: ARHITECTURA ȘI URBANISMUL ÎMPREUNĂ ÎN VINDECAREA RACILELOR SOCIALE ȘI URBANE


Secolul 21: nelinisti si reformulari A doua jumătate și mai ales sfârșitul secolului 20 anunță o problematică diversă și parțial nouă, care pune în cauză definiția arhitecturii și rolul arhitectului într-o societate în schimbare ⇒ noua neliniște a profesiunii Tipul de comandă: - comanda publica (care începe să nu mai facă față ⇒ parteneriatul public-privat ⇒ alta pozitie a arhitectului în aceasta negociere); - comanda privată (proporție mică); - “comanda vernaculară/organică” – ceva ce scapă controlului instituțional și nu e rezolvată nici de piață Crizele economico-financiare: crizele petrolului/1971-73 și 1979; anii 1990; sfârșitul acordului Bretton-Woods (1944-58)/ dolarul flotant (Friedmann/1971) și economia virtuală; criza 2009 Globalizarea REFORMULĂRI; Au în centru:

Conflictul dintre viața omului/necesitățile reale și dinamica lor, voința politică și rolul arhitectului în construcția ambiectului Dezvoltarea urbană în relație cu dezvolatarea mondială (globalizarea)

Se reașează: Echilibrul dintre controlul colectiv și inițiativa individuală. Mecanismele tehnice și juridice ale practicii arhitecturale în dezvoltarea orașului.

Ceva trebuie să se schimbe în modul de lucru al arhitectului și rolul lui: Planificarea/gândirea strategică – administrația și promotorii nu-și mai repartizează responsabilitațile în spatiu, ci în timp -> logica de proces; Planificarea durabilă – noua dimensiune a problematicii arhitecturale (mitul imortalității); Planificare top-down vs. bottom-up – democratizarea proiectării

Profesiunea și formarea arhitectului sunt obligate să se diversifice:


epoca modernă și contemporană Tipuri de arhitecti/ tipuri de a intelege arhitectura si de a proiecta: traditionale: arhitectul de obiect/proiectul intre doi poli: investigarea imposibilului (punerea in discutie a

modului de proiectare, a modului de a da forma unei constructie) si reverenta fata de existent); între “star” și maxima modestie; urbanistul; arhitectul din administratie; antreprenorul; teoreticianul si criticul;

mai moderne: designer-ul; restauratorul; arhitectul in industrie; in publicitate; businessman-ul international (Eiffel unul dintre primii);

în nastere: strategul; peisagistul ca alternativă la urbanist; cercetătorul în domeniul arhitecturii (programarea de diverse feluri) arhitectul “misionar” si participarea – un mod de a face arhitectura pentru a compensa lipsuri/a deschide cai pentru exprimarea dorintelor beneficiarului anonim/utilizatorului; arhitectul “activist” (pe linia activismului MM) dar cu alte teme: dezvoltarea durabila, locuirea saraciei extreme, salvarea patrimoniului arhitectul angajat politic.

Caracterial, arhitectul e mereu între: vedetariat/anonimat, suficiență/căutare, angajare/oportunism, idealism/cinism; visare/realism; generozitate/meschinărie; altruism/egocentrism; onestitate/cupiditate; rectitudine/

relativism (merge și așa!). Necesitatea codurilor deontologice.


Secolul 21: nelinisti si reformulari « Réenchanter le monde » est une exposition-manifeste sur l’avenir du monde habité, conçue avec les architectes lauréats du Global Award for Sustainable ArchitectureTM. Au fil des années, ces architectes forment et animent une scène de recherche et de mise en question, reconnue dans le débat mondial sur les grandes transitions et leur effet sur la condition des hommes. Ces transitions ‒ urbaines, écologiques, démographiques, économiques, énergétiques… s’effectuent en ce moment, sous nos yeux. Du premier ébranlement de 1974 à la crise systémique de 2008, ce ne sont pas de simples secousses qui ont freiné le cours des choses mais une rupture d’ampleur qui s’est produite. Elle sépare un siècle qui fonda sa vision du progrès sur l’exploitation de ressources pensées inépuisables, d’un xxɪe siècle qui doit d’abord se demander de quel « progrès » nous avons besoin, pour rechercher des alternatives. Si l’on considère l’architecture dans son acception traditionnelle ‒ une œuvre de commande ‒ on a du mal à croire qu’elle puisse vraiment agir sur des enjeux aussi globaux et incertains que l’épuisement des ressources ou la violence du développement inégal. Les protagonistes de « Réenchanter le monde » affirment, eux, qu’un architecte n’est contemporain que s’il affronte ces réalités, met en cause les programmes, les modes de production, de décision… que nous avons hérités de l’ordre industriel moderne.


de la proiectul urban la compoziția de obiect unde e arhitectul?

C4-5!6!13 Arhitectul in Momente

Documents

Transcript of C4-5!6!13 Arhitectul in Momente