POLITICA BUGETAR – FISCALĂ. CHELTUIELILE

GUVERNAMENTALE ŞI DATORIA DE STAT 1. Bugetul de stat şi structura lui.2. Impozitele şi tipurile lor. Curba Laffer. Efectul Oliver-

Tanzi.3. Deficitul bugetar: cauzele apariţiei şi metodele de

finanţare.4. Datoria publică: indicatori şi modalităţi de acoperire. 5. Politica bugetar-fiscală: obiective şi instrumente.

Efectele de multiplicare şi transmisie. Stabilizatorii automaţi.

Lucru individual: • Structura bugetului de Stat a Republicii Moldova.• Efectele politicii bugetar-fiscale asupra economiei R.M.• Datoria publică şi consecinţele ei pentru ţară.

Bugetul de stat - plan financiar anual în care sunt reflectate cheltuielile planificate a fi efectuate şi veniturile anticipate a fi obţinute de către autorităţile publice centrale.

Bugetul de stat este o previziune, a ceea ce se anticipează, în perioada respectivă, atât la venituri, cât şi la cheltuieli.Procedura elaborării BS este îndelungată şi comlexă şi ea începe cu un an înainte de anul pentru care se elaborează bugetul.BS se prezintă sub forma unei balanţe, în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile publice autorizate pentru o anumită perioadă de timp (de regulă 1 an). În RM anul fiscal corespunde celui calendaristic şi începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.

Componentele bugetului de stat:• Veniturile bugetare• Cheltuielile bugetare

Veniturile bugetare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă

natură.

• Venituri fiscale sunt constituite din impozite directe şi indirecte (impozitul pe venit, pe proprietate, TVA, accize) (78%, din care 94% - impozite indirecte și 6% - impozite directe);

• Venituri nonfiscale (venituri din dividende la capitalul social al statului la societăţile comerciale, de vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, de vărsăminte de la instituţiile publice) (6%);

• Granturi pentru susţinerea bugetului şi granturi pentru proiecte finanţate din surse externe (12%).

CHELTUIELI BUGETARE – mijloace băneşti orientate spre asigurarea financiară a sarcinilor şi funcţiilor statului.

• Achiziţiilor publice (G) - cheltuielile efectuate de către administraţiile publice în vederea cumpărării bunurilor şi serviciilor autohtone şi străine necesare funcţionării organelor de stat, precum şi pentru remunerarea lucrătorilor bugetari, pe de altă parte – investiţiilor publice – sunt cheltuielile în bunuri-capital (construcţia de şosele, şcoli, spitale etc.)

• Transferuri publice (Tr) - pot avea destinatii economice (subventii pentru anumite ramuri sau întreprinderi), şi destinatii sociale (pensii, burse, etc).

• Deservirea datoriei publice (N) – dobânda care în anul respectiv urmează a fi plătită creditorului intern sau extern.

Criterii de clasificare a cheltuieliior bugetare

După conţinutul economic, se divizează în: • cheltuieli curente (pentru întreţinerea şi acoperirea nevoilor curente ale

administraţiilor publice);• cheltuieli de capital sau de investiţie (pentru majorarea fondurilor fixe,

activelor nemateriale şi a stocurilor).

După caracterul lor permanent sau incidental, există:• cheltuieli ordinare, care se efectuează în fiecare an, volumul lor fiind

previzibil;• cheltuieli extraordinare, care se efectuează numai în situaţii deosebite,

volumul lor fiind imprevizibil (de ex., cheltuielile statului pentru acoperirea pierderilor în urma inundaţiilor din lunca Prutului, din vara anului 2010).

• Cheltuielile publice au înregistrat o tendinţă de creştere rapidă după al doilea război mondial. Dacă la începutul sec. XX cheltuielile guvernamentale nu depăşeau 10% din PIB, mărimea lor crescând pe parcursul secolului până la 30-60% din PIB în statele dezvoltate şi 15-40% în ţările în curs de dezvoltare. În Suedia, spre ex. ele s-au ridicat până la 60% din PIB. Creşterea cheltuielilor publice este un indice elocvent al intervenţiei tot mai însemnate a statului în activitatea economică.

• Tendinţa de creştere a cheltuielilor publice a fost observată la finele sec. XIX de către economistul german, A.Wagner, primind denumirea de „efectul Wagner” sau legea cheltuielilor publice crescânde.

• În condiţiile actuale verificarea acestei legi se efectuează în baza coeficientului de elasticitate a cheltuielilor publice.

• Conform legii lui Wagner, elasticitatea cheltuielilor publice (Cp) faţă de PIB (Y) este supraunitară:

• O explicaţie a acestei tendinţe ar putea fi faptul că serviciile guvernamentale în ţările dezvoltate este un bun de calitate înaltă, coeficientul de elasticitate la ele fiind mai mare ca 1. Aceasta conduce la sporirea cererii din partea menajelor pentru aceste servicii.

Sold bugetar: SB = T - G

• Echilibru bugetar:

T = G, SB = 0;• Excedent bugetar

(proficit): T > G, SB > 0;• Deficit bugetar:

T < G, SB < 0.

G,T, Tr

0 Y2 Y0 Y1 Y

Deficit

Excedent

G + Tr

T = Ta + t ' Y

T –impozite şi taxe Ta - impozite şi taxe autonome t` – rata marginală de impozitare Y – nivelul venitului G – achiziţii guvernamentale Tr – transferuri publice

E

Elementele impozitului

• Subiectul impunerii (este orice persoană fizică sau juridică care realizează venituri ori deţine bunuri impozabile ori taxabile, denumita contribuabil);

• Obiectul impunerii (sunt atât bunurile, cât şi veniturile considerate ca fiind impozabile ori taxabile (materia impozabilă);

• Cota de impunere (cuantumul unitar al impozitului în raport cu obiectul impozabil);

Baza impozabilă: mărimea venitului (Y) din care se achită impozitul.

Suma impozitului (T): baza impozabilă (Y) se înmulţeşte cu cota de prelevare a impozitului (t):

T = Y ∙ t

Impozitele reprezintă prelevări (plăţi) obligatorii încasate de către stat de la persoanele fizice şi juridice în mărimea şi

termenul stabilit de legislaţie.

Tipuri de impozite

În funcţie de metoda impunerii: – Impozite directe – se stabilesc în mod direct asupra

venitului subiectului impozabil (impozite pe venit, avere);– Impozite indirecte – sunt impozitele care se percep asupra

bunurilor şi serviciilor, şi care sunt incluse în preţul lor (TVA, accizele, taxele vamale). Ele sunt plătite de către agenţii economici, iar suportatorii sunt consumatorii.

În funcţie de dependenţa de venit:– impozite autonome – care nu depind de mărimea curentă

a venitului, ele fiind fixe la fiecare nivel al venitului Ta (impozit pe imobil, pe avere);

– impozite pe venit – care depind de mărimea venitului, mărimea lor fiind un produs al ratei de impozitare şi a venitului - Y.

Ca urmare funcţia impozitării poate fi reprezentată astfel: T = Ta + t ∙Y

Sisteme de impozitare

• Impozite proporţionale – presupun că rata impozabilă rămâne neschimbată independent de mărimea venitului (exemplul impozitării persoanelor juridice în RM).

• Impozitele progresive – presupun majorarea ratei impozabile pe măsura creşterii venitului şi invers (exemplul impozitării persoanelor fizice în RM).

• Impozite regresive - presupun majorarea ratei impozabile în măsura diminuării venitului şi reducerea ei în măsura creşterii venitului.

Astfel, la majorarea venitului, rata prelevărilor fiscale scade (ex: accizul pentru un pachet de ţigări constituie 1,6 lei, ponderea acestei sume în bugetul cumpărătorului, ce beneficiază de un venit de 1000 lei, constituie 0,16%, iar în bugetul cumpărătorului care are un venit de 5000 lei – doar 0,032%.

Ratele impozitului pe venit pentru 2013(Articolul 15 al Codului fiscal)

a) Pentru persoane fizice:

• - 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte 26700 lei (25200 lei)• - 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte 26700 lei

b) Pentru persoane juridice, fermieri şi antreprenori individuali:

• - 12% din venitul anual – pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător;

• - 7% din venitul anual - pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier);• - 3% din venitul anual - pentru agenţii micului business.

Curba lui Laffer - reflectă dependenţa dintre modificarea ratei de

impozitare şi a venitului obţinut din impozite T

Tmax

A

B C

t* 100% t

Curba lui Laffer sugerează că venitul obţinut creşte mai rapid la nivele mai reduse de taxare. Pe masură ce rata creşte, venitul creşte cu o rată descrescătoare pîna atinge nivelul maxim de venit colectat de catre stat, in punctul de echilibru A. Dincolo de aceasta limită orice creştere a ratei impozitului îi determină pe oameni să muncească mai puţin sau să găsească metode eficiente prin care să se sustragă de la achitarea obligatiilor către stat, reducînd, astfel, veniturile colectate globale.Venitul colectat de stat în punctul B este acelaşi cu venitul din punctul C, dar se obţine la o rată de impozit mult mai ridicată. La o rată ipotetică de impozitare de 100% nimeni nu ar mai fi motivat sa muncească, din moment ce Guvernul ar fi cel care colectează tot venitul obţinut prin muncă.

În condiţiile inflaţiei înalte, în procesul impunerii, se manifestă Efectul Oliver-Tanzi (denumit după numele economiştilor care au observat fenomenul în anii 70 ai sec. XX în ţările Americii Latine) - presupune „amânarea”conştientă a termenilor de achitare a impozitelor pe fundalul inflaţiei în creştere: deprecierea banilor permite contribuabilului să primească un beneficiu de la „întârzierea” achitării impozitelor.

• În sec. XX se remarcă o tendinţă de creştere a defalcărilor fiscale în ţările cu economie de piaţă. Dacă până la Primul război mondial, defalcările fiscale constituiau, în medie, 10% din PIB, apoi la mijlocul secolului – deja 20%. În anii 90, ponderea defalcărilor fiscale varia între 30 şi 50% din PIB.

• Un nivel înalt al impozitelor apare ca plată pentru stabilitatea socială. În mare măsură, impozitele se transpun pe cumpărători (se includ în preţurile de vânzare), din aceste considerente în aceste ţări, se înregistrează un nivel mai înalt al preţurilor.

 

Tipologia deficitului bugetar

– Deficit primar - reprezintă diferenţa negativă dintre veniturile şi cheltuielile bugetului executat în decursul anului curent:

T – (G+Tr);

– Deficit structural – diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare în condiţiile ocupării depline:

T – (G+Tr) în condiţiile ocupării depline;

– Deficit ciclic – diferenţa dintre mărimea deficitului efectiv şi deficitului structural

– Deficit total: (T–G+TR+N), N – deservirea datoriei publice.

Deficitul bugetar

Cauzele apariţiei

• Creşterea cheltuielilor publice

• Reducerea veniturilor publice

Modalităţile de reducere

• Reducerea cheltuielilor publice

• Majorarea veniturilor publice - majorarea cotelor de impozitare - mărirea bazei impozabile - introducerea unor impozite noi - anularea facilităţilor fiscale - colectarea mai eficientă a

impozitelor - creşterea cotelor impozitelor

indirecte

MODALITĂŢI DE FINANŢARE A DEFICITULUI BUGETAR

• Emisiunea monetară (monetarizarea deficitului bugetar): duce la creşterea masei monetare aflate în circulaţie, respectiv, provoacă procese inflaţioniste. În procesul emisiei monetare, statul obţine un venit denumit – senioraj – venitul statul de la tipărirea banilor.

• Împrumuturi interne (emiterea obligaţiunilor de stat) contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţă, ceea ce determină reducerea investiţiilor în sectorul privat, micşorarea cheltuielilor de consum; apare efectul de evicţiune (↓I private). Modalitate noninflaţionistă. Implică cheltuieli de rambursare.

• Împrumuturi externe - sunt preferabile, datorită termenului lung de rambursare, unor dobânzi mai reduse, posibilităţilor de a fi investite. Implică cheltuieli de rambursare.

• mijloacele din vânzarea şi privatizarea patrimoniului

public – modalitate noninflaţionistă, poartă caracter limitat.

Evoluţia Bugetul de Stat al Republicii Moldova

2010 2011 2012 Proiect2013

Venituri, total (mil.lei)

17167,7 18639,0 21033,1 22736,6

Ponderea în PIB (%)

23,9 22,7 23,3 22,9

Cheltuieli, total (mil.lei)

18797,8 20004,2 22164,3 23611,5

Ponderea în PIB (%)

26,2 24,3 23,8 23,8

Deficitul bugetar (mil.lei)

1630,1 1365,2 906,0 874,9

Ponderea în PIB (%)

2,5 2,4 1,32 1,14

Datoria publică (DP)

– suma împrumuturilor contractate de stat cu scopul finanţării deficitelor bugetare din perioadele anterioare;

– se determină ca suma deficitelor bugetare anterioare minus suma excedentelor bugetare înregistrate.

DP = ∑ deficitelor bugetare – ∑ excedentelor bugetare

Criterii de clasificare:

• În funcţie de originea împrumutului:– Datorie publică internă, care reprezintă sumele de bani

împrumutate de către stat de la agenţii autohtoni.

– Datoria publică externă, care reprezintă datoriile statului autohton faţă de statele şi organismele financiare internaţionale. Datoria externă – este o datorie faţă de nerezidenţi.

• În funcţie de termenul împrumutului: - Datorie publică pe termen lung (consolidată);

- Datorie publică pe termen scurt (flotantă).

Indicatori datoriei publice

1. Gradul de îndatorare a ţării, la un moment dat, se calculează ca raport între volumul datoriei publice şi produsul intern brut, astfel:

•Acest indicator arată cât din PIB ar trebui alocat pentru rambursarea integrală a datoriei în anul respectiv. Conform standardului de la Maastrich, ponderea datoriei publice (interne şi externe) în PIB nu trebuie să depăşească 60% (prag critic).

2. Pentru măsurarea efortului financiar anual reclamat de datoria publică, se cuantifică serviciul datoriei publice (S), care cuprinde: cheltuielile cu rambursarea împrumutului, dobânda şi comisioanele aferente acestuia, efectuate în decurs de un an.

3. Ponderea serviciului datoriei publice în cheltuieli publice, care reflectă cât din cheltuielile publice, la nivelul unui an, ar fi necesare pentru acoperirea serviciului datoriei publice. Se calculează ca raport procentual între nivelul serviciului datoriei publice şi volumul cheltuielilor publice:

Dacă mărimea acestui indicator depăşeşte 20%, povara datoriei este considerată ca foarte grea şi chiar critică.

4. Datoria externă medie pe locuitor se obţine prin raportarea datoriei externe totale la numărul total al populaţiei din ţara debitoare, servind la efectuarea de comparaţii în timp pe plan internaţional sau naţional.

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât ţara este mai împovarată.

Modalităţi de acoperire a datoriei publice:

• reeşalonarea (consolidarea) datoriei externe, prin modificarea termenului de achitare: datoriile pe termen scurt se consolidează (transformă) în datorii pe termen mediu şi lung;

• Refinanţarea datoriei, prin emiterea noilor obligaţiuni; atragerea unor împrumuturi noi pentru acoperirea împrumuturilor ajunse la scadenţă.

• Conversia datoriei externe, constă în reducerea mărimii datoriei prin transformarea împrumutului în investiţii străine pe termen lung, cum ar fi participarea subiecţilor ţării - creditoare la privatizarea proprietăţii de stat în ţara debitoare. Asemenea operaţiune conduce la sporirea ponderii capitalului străin în economia naţională fără a intra capital din afară. Ea uşurează povara datoriei externe, face posibilă primirea de noi credite din afară şi stimularea apariţiei de noi fluxuri de capital;

• majorarea veniturilor publice, în principal pe seama impozitelor.

26,3%

23,4% 22,7%

21,7%18,9%

16,3% 15,8%15,3%

7,4% 7,1% 6,9%

6,4%

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

2010 2011 2012 2013

Ponderea datoriei de stat în PIB, 2010-2013

Datoria de stat/PIB Datoria de stat externa/PIB Datoria de stat interna/PIB

Evoluţia datoriei de stat, în perioada 2009-2014, mil. lei

Politica bugetar – fiscală cuprinde măsurile şi acţiuni ale statului de manipulare cu impozitele şi cheltuielile bugetare în vederea atingerii

scopurilor macroeconomice şi a echilibrului economic general

- Discreţionară (activă)

• implică acţiuni şi decizii speciale statului în ce priveşte volumul G şi T, orientate spre modificarea nivelului ocupării, producţiei şi intensificării creşterii economice;

• orientată spre AD şi termen scurt; • instrumente: - achiziţii publice (G), - transferurile publice (Tr), - impozitele (T).

- Nondiscreţionară (politica stabilizatorilor

automaţi)

• intervenţia non-deliberativă a statului în ajustarea macroeconomică;

• orientată spre AS şi termen lung;

• instrumente: – impozitele progresive – transferurile sociale (ajutor de

şomaj)

TIPURILE POLITICII BUGETAR-FISCALE DISCREŢIONARE

• Politica expansivă (stimulativă):

G↑ TR↑ T↓

- în perioada scurtă are drept scop depăşirea recesiunii economice;

- în perioada îndelungată politica de reducere a impozitelor poate contribui la extinderea ofertei factorilor de producţie şi la creşterea potenţialului economic.

• Politica restrictivă:

G↓ TR↓ T↑

- pe termen scurt are drept scop limitarea expansiunii ciclice şi micşorarea inflaţiei prin cerere;

- în perioada îndelungată poate determina micşorarea ofertei agregate.

Efectele politicii bugetar-fiscale asupra venitului de echilibru

• Influenţa politicii bugetar-fiscale stimulative asupra venitului de echilibru

• Influenţa politicii bugetar-fiscale restrictive asupra venitului de echilibru.

E

0 Y1 Y* Y

1

2

E=Y

E1

E2

G↑, sau Tr↑, sau T↓

E

0 Y* Y1 Y

2

1

E=Y

E2

E1

G↓, sau Tr↓, sau T↑

Modificările în politica bugetar-fiscală într-o perspectivă de scurtă durată sunt însoţite de efectele de multiplicare al achiziţiilor guvernamentale, impozitelor, transferurilor şi bugetului echilibrat.

Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale - arată cum se modifică nivelul venitului (Y) de echilibru ca rezultat al modificării achiziţiilor

guvernamentale (G) cu o unitate (T – cateris paribus)

• Efectul de multiplicare a

achiziţiilor guvernamentale (G)

G

YmG

GmGY

'1

1

cmG

)1(1

1'' tc

mG

''' )1(1

1

mtcmG

pentru o economie simplă:

pentru o economie închisă:

pentru o economie deschisă:

unde:

c` - înclinaţia marginală spre consum;

t`- înclinaţia marginală spre impozitare;

m` - înclinaţia marginală spre import.

Efectul de transmisie•↑G ↑AD ↑Y•↓G ↓AD ↓Y

E

Y1 Y2 Y

Y = E

E2 = C+I+(G+∆G)

E1 = C+I+G

∆G

∆Y

1

2

Efectul creşterii achiziţiilor guvernamentale asupra venitului de echilibru

• Presupunem că înclinaţia marginală spre consum (c') este 0,75. Valoarea multiplicatorului va fi 4.

• În acest caz, achiziţiile guvernamentale în valoare de 1 u.m. vor creşte nivelul venitului de echilibru cu 4 u.m.

• Prin urmare, pentru a deplasa curba cererii agregate la dreapta cu 100 mil. u.m., dat fiind un multiplicator al cheltuielilor cu valoarea 4, guvernul va trebui să îşi suplimenteze volumul achiziţiilor cu 25 mil. u.m., dacă c ' = 0,75. Desigur, aceasta este doar o aproximare, s-a presupus că nu există impozite pe venit.

• De asemenea, cu cât este mai mare înclinaţia marginală spre consum (c'), cu atât valoarea multiplicatorului va fi mai mare, şi invers, dacă înclinaţia marginală spre consum scade, aceeaşi tendinţă o va înregistra şi multiplicatorul achiziţiilor guvernamentale.

Multiplicatorul fiscal (mT) - arată cum se modifică nivelul venitului de echilibru (Y) ca rezultat al modificării impozitelor (T) cu o unitate

(G– cateris paribus).

Efectul de multiplicare al impozitelor (T)

•pentru o economie simplă:

•pentru o economie închisă:

•pentru o economie deschisă:

T

YmT

TmTY

'

'

1 c

cmT

)1(1 ''

'

tc

cmT

'''

'

)1(1 mtc

cmT

E

ΔTx

E1

E2

Y=E

Y2 Y1 Y

Efectul de transmisie•↑T ↓C,I ↓AD ↓Y•↓T ↑C,I ↑AD ↑Y

Efectul reducerii impozitelor asupra venitului de echilibru

• Dacă presupunem, de exemplu, că suma impozitelor se reduce cu 25 mil. u.m., iar c' = 0,75, sporul de venit generat de această măsură este de:

mil. u.m.

• Deci, multiplicatorul fiscal este:

, inferior multiplicatorului

achiziţiilor guvernamentale.

• Într-adevăr, prin reducerea impozitelor prelevate de către stat, sporeşte partea de venit rămasă la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce le permite să mărească cheltuielile de consum, pentru investiţii, adică cererea agregată, astfel încât, prin efectele de antrenare, se ajunge la un spor al venitului de echilibru concomitent cu creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi a cheltuielilor de consum.

Multiplicatorului transferurilor - arată cum se modifică nivelul venitului (Y) de echilibru ca rezultat al modificării transferurilor (Tr) cu o unitate.

Efectul de multiplicare al transferurilor (Tr)

Tr

YmTr

TrmTrY

'

'

1 c

cmTr

)1(1 ''

'

tc

cmTr

- pentru o economie deschisă:

- pentru o economie simplă:

- pentru o economie deschisă:

'''

'

)1(1 mtc

cmTr

E

ΔTr

E2

E1

Y= E

Y1 Y2 Y

Efectul de transmisie •↑Tr ↑C,I ↑AD ↑Y•↓Tr ↓C,I ↓AD ↓Y

Efectul creşterii transferurilor asupra venitului de echilibru

• Astfel, dacă vom continua exemplul numeric prezentat mai sus, presupunând că transferurile publice cresc cu 25 mil. u.m., efectul asupra venitului de echilibru va fi:

mil. u.m.

• Deci, multiplicatorul transferurilor este 3, sensibil inferior multiplicatorului achiziţiilor publice, care era 4.

• Se observă că efectul variaţiei plăţilor de transfer asupra venitului de echilibru este exact invers faţă de cel al variaţiei impozitelor.

Multiplicatorul bugetului echilibrat • mBE - arată cum se modifică nivelul venitului (Y) de

echilibru ca rezultat al modificării egale şi simultane a achiziţiilor publice şi impozitelor.

Dacă G↑ cu ∆G atunci: ∆Y = ∆G *

Dacă T↑ cu ∆T, atunci: ∆Y = -∆T *

mBE = + ; mBE = 1

Modificarea sumară a nivelului venitului de echilibru:

∆Y = ∆G * ( + )

'1

1

c

'1

'

c

c

'1

1

c '1

'

c

c

'1

1

c '1

'

c

c

• Figura 1.

Dacă, de exemplu, cheltuielile publice sunt majorate cu 20 mil. u.m., concomitent

impozitele mărindu-se cu aceeaşi sumă (pentru a nu dezechilibra bugetul), presupunem că

c'=0,75, efectul în modificarea venitului de echilibru va fi:

- ca urmare a creşterii cheltuielilor publice:

8075,01

120

1

1'

c

GY mil. u.m.

- ca urmare a majorării impozitelor:

6075,01

75,020

1 '

'

c

cTY mil. u.m.

- efectul cumulat asupra venitului:

206080 Y mil. u.m., egal cu creşterea echilibrată a bugetului.

Concluzii

• multiplicatorul investiţiilor este identic cu multiplicatorul achiziţiilor guvernamentale: mI = mG;

• efectul de multiplicare ca urmare a modificării impozitelor este mai mic, decât efectul de multiplicare ca urmare a modificării achiziţiilor guvernamentale: mG > mT;

• efectul de multiplicare ca urmare a modificării transferurilor este mai mic, decât efectul de multiplicare ca urmare a modificării achiziţiilor guvernamentale: mG > mTR;

• efectul de multiplicare în economia închisă este mai mare decât efectul de multiplicare în economia deschisă.

Politica bugetar-fiscală nondiscreţionară (politica stabilizatorilor automaţi)

- intervenţia non-deliberativă a statului în ajustarea macroeconomică;

• mecanisme, ce permite de a micşora amplitudinea oscilaţiilor ciclice, a nivelului ocupării şi a producţiei, fără a recurge la schimbări permanente în politica bugetar-fiscală

• modificarea automată a impozitelor şi transferurilor publice la fluctuaţiile ciclice ale PIB

Principalii stabilizatori automaţi:

- Impozitele progresive; - Transferurile sociale (ajutorul de şomaj).