Buget Note Curs

8/18/2019 Buget Note Curs

1/44

1

Prof. Univ. Dr. Aurel BEREA Lector Univ. Cristian PANĂ

BUGET ŞI TREZORERIE

PUBLICĂ

- note curs -

Bucureşti2010


2/44

2

Capitolul 1. SISTEMUL BUGETAR

1.1. Conţinut, structură

Bugetul de stat se defineşte din mai multe puncte de vedere:sub aspect juridic, este un act în care se înscriu veniturile şi

cheltuielile probabile ale statului, pe o perioadă determinata de timp,

de obicei un an. Bugetul de stat este un document de previziune şi

prevederile pe care le conţine au un caracter obligatoriu;

sub aspect economic, exprimă relaţiile economice în formă

bănească care se formează în procesul repartiţiei PIB în legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.

La nivel macroeconomic, bugetul de stat reprezintă, într-o economie depiaţă, un plan financiar pe termen scurt. Pentru termene medii sau lungi seelaborează bugete-program, prin care se planifică cheltuielile publice mai

îndelungate, cum ar investiţiile, concomitent cu prognozarea veniturilorcorespunzătoare.

Rolul bugetului de stat se manifestă în activitatea economică, financiară,dar şi în cea socială:

din punct de vedere financiar, asigură mobilizarea şi distribuirea

resurselor financiare ale statului, permiţând acestuia să-şi

îndeplinească sarcinile şi funcţiunile;

din punct de vedere economic, bugetul de stat cuprinde o serie de

instrumente şi tehnici de intervenţie în activitatea economico-socială,

prin intermediul cărora statul îşi desfăşoară politica de stimulare

economică şi de protecţie socială.

1.2. Principii bugetare

Bugetul de stat trebuie să reflecte în mod real veniturile statului posibil derealizat şi cheltuielile aferente perioadei la care se referă (an bugetar, anfiscal). El este construit ţinând seama de unele principii, care diferă de la oţară la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare a economiei şi de implicareastatului în viaţa economico-socială, de stadiul de democratizare, detradiţiile sociale şi culturale etc.


3/44

3

1.2.1. Universalitatea şi unitatea bugetară

Universalitatea presupune că veniturile şicheltuielile publice trebuiesc înscrise în bugetul destat în sumele lor globale sau totale.

Bugetul de stat, elaborat sub forma unui buget brut, permite analizacorelaţiilor existente între diferitele categorii de venituri şi cheltuielilecorespunzătoare acestora.

În practică, acest principiu se aplică numai parţial, deoarece veniturile şicheltuielile unor instituţii publice sunt înscrise în bugetul de stat cu toateveniturile şi cheltuielile lor, în timp ce altele numai cu soldul dintre acestea,ca de exemplu:

veniturile de la întreprinderile publice sau subvenţiile către acestea;

vărsămintele de la bugetul de stat sau subvenţiile primite de la

bugetul de stat către bugetele locale;

subvenţiile primite în completarea veniturilor proprii pentru

acoperirea cheltuielilor de unele instituţii din sfera nematerială

(cercetare, învăţământ, sănătate).

Unitatea bugetară presupune că bugetul de stat săfie un document unic, care să reprezinte o sinteză a

ansamblului relaţiilor financiare publice. El esterealizat prin intermediul sistemului conturilornaţionale.

În practică, principiul se respectă parţial, căci concomitent cu bugetul destat sunt întocmite şi alte bugete: bugetele autonome, bugetele

extraordinare, bugetele anexe şi conturile speciale ale trezoreriei.

Bugetele autonome sunt bugete elaborate de colectivităţile locale şi întreprinderile publice cu personalitate juridică (din sfera administraţiei şiserviciilor publice cu caracter industrial şi comercial). Acestea dispun deautonomie bugetară (în sensul că-şi dirijează neîngrădit cheltuielile) dar, îngeneral, nu şi de autonomie financiară, pentru că resursele lor proprii nuacoperă, de regulă, cheltuielile şi este necesară subvenţionarea de labugetul de stat.


4/44

4

Bugetele extraordinare se întocmesc cu ocazia unor cheltuieli publiceexcepţionale, în cazuri speciale de criză economică, calamităţi naturale,

război etc.Bugetele anexe, care se elaborează distinct de bugetul de stat, seanexează la acesta, se discută şi se votează separat de către Parlament.

Acestea se corelează cu bugetul de stat, soldul lor pozitiv fiind înscris lavenitul bugetului de stat, iar cel negativ la cheltuieli.

Conturile speciale de trezorerie cuprind încasările şi plăţile care nu auun caracter definitiv pentru bugetul de stat. De exemplu, sumele depuse cagaranţie de funcţionarii publici care gestionează valori publice, avansurilerambursabile acordate de stat unor întreprinderi particulare şi decontareaacestora etc.

În practică există mai multe categorii de conturi speciale de trezorerie:conturi cu afectaţie specială care evidenţiază cheltuieli cu caracter

definitiv, acoperite pe seama anumitor resurse (de exemplu, în

Franţa, fondul special de investiţii rutiere, alimentat din taxa pentru

produsele petroliere);

conturi de comerţ, care evidenţiază operaţiuni cu caracter industrial

sau comercial - vânzări sau cumpărări de mărfuri - efectuate deunele întreprinderi publice (de exemplu încasări din vânzarea

bunurilor executate în ateliere şcolare etc.)

conturi de operaţii monetare, care înregistrează beneficiile sau

pierderile din operaţiuni ocazionate de relaţiile cu organismele

internaţionale.

conturile de avans, care evidenţiază avansul acordat de Ministerul

Finanţelor bugetelor locale până la obţinerea de către acestea a

veniturilor proprii. Când avansurile nu se pot rambursa, sunttransformate în subvenţii acordate de bugetelor locale şi se înscriu

ca atare în bugetul de stat.


5/44

5

1.2.2. Principiul anualităţii bugetului.

Anualitatea bugetului presupune obligaţiaGuvernului de a întocmi şi prezenta Parlamentului

proiectul de buget anual, precum şi efectuarea prelevărilor veniturilor statului şi realizareacheltuielilor bugetare în perioada de timp de un an.

În acest mod se poate exercita eficient controlul Parlamentar. Anul bugetarnu corespunde întotdeauna anului calendaristic (Anglia: 1 aprilie-31 martie,Italia: 1 iulie-30 iunie, SUA: 1 octombrie-30 septembrie etc.).

Execuţia prevederilor înscrise în buget, atât la cheltuieli, cât şi al venituri,nu se încheie întotdeauna la data expirării anului bugetar. În aceastăsituaţie, ţările au adoptat două feluri de sisteme:

- sistem de gestiune, care presupune închiderea automată a bugetului

la data expirării, veniturile şi cheltuielile angajate, dar neefectuate

înscriindu-se în contul anului bugetar următor. Sistemul prezintă

dezavantajul că nu permite cunoaşterea exactă a realizărilor din

anul bugetar ce s-a încheiat;

- sistemul de exerciţiu, care permite desfăşurarea veniturilor şi

cheltuielilor aferente unui an bugetar pe o anumită perioadă după ce

acesta s-a încheiat (3-6 luni). Intervalul din momentul începerii

desfăşurării anului bugetar şi momentul până în care sunt luate în

considerare operaţiunile bugetare poartă denumirea de exerciţiu

bugetar (poate fi de 15-18 luni). Sistemul de exerciţiu presupune ca

toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare anului respectiv să fie

reflectate în întregime în bugetul corespunzător acestui an.

Dezavantajul acestui sistem constă în funcţionarea în paralel a

operaţiunilor aparţinând de două bugete, cel care s-a încheiat şi cel

care a început, nou, timp de 3-6 luni, dar acest procedeu are

avantajul ca permite cunoaşterea tuturor realizărilor aferente anului

bugetar şi, implicit, posibilitatea analizării judicioase a acestora.


6/44

6

1.2.3. Principiul echilibrului bugetar

Echilibrul bugetar presupune egalitatea dintreveniturile şi cheltuielile publice.

Echilibrul bugetar constituie o cerinţă de bază la proiectarea bugetuluipublic naţional. Dacă în trecut acest echilibru constituia o cerinţă majoră, înprezent majoritatea statelor proiectează bugete dezechilibrate, incluzând

în proiect şi sursele de acoperire a deficitului bugetar. Aceste surse sunt,cel mai adesea: veniturile extraordinare ale bugetului public naţional, careprovin din împrumuturi de stat, interne sau externe şi emisiunea demonedă fiduciară (monedă de hârtie).

Emisiunea de monedă fiduciară peste posibilitatea de sporire a output-uluieconomic are efecte negative asupra evoluţiei preţurilor de consum şi deproducţie, amplificând oferta de bani pe piaţă, fără ca puterea de absorbţiea acestora să crească corespunzător. Totodată, puterea de cumpărarescade şi se amplifică rata inflaţiei, ceea ce conduce la un dezechilibru la

nivel macroeconomic.Există ţări în care echilibrul bugetar este obligatoriu (de exemplu înGermania). Când se produc dezechilibre, se alcătuieşte un alt buget,dezechilibrat, diferit de bugetul iniţial.

Un alt procedeu de menţinere a echilibrului bugetar este scoaterea unorcheltuieli în afara acestuia şi dirijarea lor către instituţii specializate.Procedeul se numeşte debugetizare şi reprezintă un alt mod de finanţare acheltuielilor publice. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Franţa, undese practică transferarea unor cheltuieli pentru investiţii către Casele deEconomii.

Acoperirea cheltuielilor bugetare suplimentare se realizează prin diferitemetode, cum sunt: sporirea cotelor de impozit sau introducerea de impozite noi;

emisiunea de monedă de hârtie;

împrumuturile contractate pe piaţa internă sau externă.


7/44

7

În unele ţări se întocmesc bugete plurianuale, urmărindu-se echilibrareacheltuielilor ce depăşesc veniturile în perioadele de recesiune cu veniturile

ce rămân disponibile în perioadele de prosperitate. Tehnicile de echilibrarefolosite sunt: crearea unor fonduri de rezervă din veniturile rămase disponibile;

crearea fondului de egalizare, constituit din excedente bugetare

înregistrate în perioadele favorabile ale exerciţiului bugetar. Deficitul

bugetar se va acoperi prin împrumuturi sau emisiune de monedă;

rambursarea împrumuturilor se va realiza din fondul de rezervă

creat;

amortizarea alternativă presupune colectarea de impozite

suplimentare în perioada de avânt economic, care să fie utilizatepentru acoperirea deficitelor ce apar în perioadele de depresiune.

Tehnicile expuse prezintă dezavantaje, deoarece evoluţia mediuluieconomic face ca economiile nefructificate să se deprecieze şi, în plus,promovează ridicarea sarcinii fiscale în perioadele de avânt, ceea ce poatesa conducă la descurajarea creşterii economice.

1.2.4. Principiul specializării bugetare

Specializarea bugetară presupune că veniturile sicheltuielile bugetare au surse şi destinaţii preciseatunci când sunt aprobate de Parlament:

- veniturile sunt înscrise pe surse de provenienţă;

- cheltuielile sunt înscrise pe categorii decheltuieli.

Gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se realizează pe bazaclasificaţiei bugetare.

Clasificaţia bugetară trebuie să fie simplă, concisă, clară şi să permităanalizarea modului de repartizare a resurselor statului în scopuri deconsum şi scopuri de acumulare, cu evidenţierea distinctă a sumeloralocate pentru acoperirea datoriei publice şi a dobânzilor aferenteacesteia. Clasificaţia se realizează pe diferite criterii cum sunt criteriuladministrativ, cel economic şi cel funcţional:


8/44

8

criteriul administrativ , sau departamental, presupune gruparea

veniturilor şi cheltuielilor guvernamentale după instituţiile care le

produc sau le consumă. În cadrul acestora, sunt evidenţiateveniturile şi/sau cheltuielile după alte criterii.

criteriul economic , care pune în evidenţă veniturile şi cheltuielile

ocazionate de operaţiunile curente (cheltuieli de personal, cheltuieli

materiale, subvenţii, transferuri etc.) şi cele de capital, defalcate pe

ordonatorii de credite, respectiv pe ministere coordonatoare de

activităţi;

De exemplu:

Total cheltuieli ale bugetului de statdin care:- Ministerul Industriilor

- cheltuieli de personal- cheltuieli materiale- subvenţii- transferuri etc.- cheltuieli de capital.

- Ministerul....

criteriul funcţional presupune precizarea sectoarelor vieţii

economico-sociale care beneficiază de alocări bugetare, fiind

considerate de către autorităţi ca fiind de importanţă naţională.

De exemplu:Total cheltuieli, din care:

- cheltuieli social-culturale- cheltuieli cu ordinea publică- cheltuieli cu apărarea naţională

- acţiuni economice- transferuri din bugetul de stat- dobânzi aferente datoriei publice- fond de rezervă etc.

Clasificaţia economică şi cea funcţională prezintă avantajul că permitanaliza impactului pe care prelevarea şi alocarea unor fonduri publice oare sau se previzionează că o va avea asupra dezvoltării activităţii unorsectoare ale vieţii economico-sociale. Astfel, resursele şi destinaţiile


9/44

9

fondurilor publice devin instrumente ale politicii bugetare şi, implicit,economico-sociale, promovate de stat.

1.2.5. Principiul transparenţei

Potrivit principiului transparenţei prevederilebugetare referitoare atât la venituri, cât şi lacheltuieli, trebuie aduse la cunoştinţa opiniei publice

prin publicarea în Monitorul Oficial şi culegeri de legi,după dezbaterea şi aprobarea în Parlament. Deasemenea, populaţia trebuie sa fie informată despreexecuţia acestor prevederi.

1.3. Dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare

1.3.1. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi

cheltuielilor bugetului public naţional.

Pentru dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor ce se programează înbugetul public naţional (inclusiv în fondurile extrabugetare din bugetulgeneral consolidat) se utilizează mai multe feluri de metode:

a) Metode clasice, cum sunt: metoda automată sau a penultimei , care presupune realizarea

proiectului de buget luând ca bază execuţia bugetară din penultimul

an bugetar (ultimul an bugetar, nefiind încheiat, oferă numai

informaţii preliminare, care ar putea distorsiona analiza). Metoda

este simplă, dar într-un mediu economic ce se află în plin proces de

transformare extrapolarea rezultatelor obţinute cu doi ani în urmă

introduce multe erori. metoda majorării (diminuării) presupune determinarea ritmului mediu

de variaţie a indicatorilor bugetari având ca bază de referinţă ultimii

cinci (sau mai mulţi) ani de execuţie bugetară, proiectul urmărind

trendul observat. Metoda prezintă dezavantajul că nu ţine seama de

impulsurile nou apărute.

metoda evaluării directe se realizează pe baza analizei evoluţiei

veniturilor şi cheltuielilor din diversele sectoare economico-sociale,


10/44

10

precum şi din estimarea impactului probabil al modificării legislaţiei

(de exemplu introducerea unui nou tip de impozit, cum a fost TVA;

alocarea unor fonduri publice pentru realizarea unor obiective deinvestiţii de importanţă naţională, cum este Centrala Atomo-Electrică

de la Cernavodă etc.).

b) Metode moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare,bazate pe analiza cost-avantaje şi pe studii de eficienţă. Aceste metode seutilizează când există mai multe variante şi se urmăreşte optimizarearezultatelor potrivit cu anumite criterii (costuri minime, realizări maximeş.a.), astfel:

metoda de planificare, programare şi bugetizare, utilizată în aniitrecuţi în SUA, presupunea identificarea şi cuantificarea obiectivelor

ce urmau să fie finanţate de la buget pe termen lung, analiza

costurilor pe care le implicau; se realizau programe alternative pe

termen mediu şi se alegea soluţia ce răspundea cel mai bine

obiectivului propus. Pentru aplicarea metodei se întocmesc:

nomenclatorul programelor avute în vedere (câte un program pentru

fiecare obiectiv), analiza economică a obiectivelor, analiza

financiară. Metoda este precisă, dar este laborioasa şi presupuneexistenţa unei baze de date referitoare la fiecare obiectiv în parte,

care sunt greu de determinat sau prognozat cu un grad ridicat de

precizie pe termen lung;

metoda numită “bază bugetară zero”, care a fost practicată de

asemenea în SUA, după anii 1980. Metoda constă în examinarea

critică a fiecărui tip de cheltuială bugetară, inclusiv a celor din anii

anteriori, apreciindu-se utilitatea şi eficienţa lor. Aplicarea metodei

presupune existenţa unei multitudini de programe alternative, întrecare se face opţiunea pentru unul sau altul dintre programe;

metoda raţionalizării opţiunilor bugetare este practicată în Franţa şi

cuprinde patru faze interdependente:

studiul obiectivelor propuse a se realiza pe termen mediu,

compararea soluţiilor alternative, determinarea costului

total şi posibilităţi de procurare a resurselor;


11/44

11

luarea deciziei pe baza analizei cost-avantaje, cost-

eficienţă sau multicriterială;

execuţia programelor aprobate; în care scop se întocmescbugete de program şi se prevăd în bugetul statului creditele

bugetare necesare finanţării programului;

controlul bugetar, care compară rezultatele cu prevederile

programului.

1.3.2. Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe

structurile administraţiei de stat centrale şi locale

Structura sistemului bugetar în statele de tip unitar cuprinde bugetuladministraţiei centrale de stat şi bugetele locale.

Statele de tip federal prezintă o structură bugetară în concordanţă custructura organizatorică, care cuprinde: federaţia, statele, provinciile sauregiunile membre ale federaţiei şi unităţile administrativ-teritoriale.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între bugetul central şi bugetelelocale se face în funcţie de atribuţiile ce revin aparatului de stat central şilocal. În ţările dezvoltate se constată tendinţa de extindere a cheltuielilorrealizate prin bugetele locale, principalele cauze fiind:

- necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii căilor de comunicaţie locale;

- sporirea cheltuielilor în domeniul social;

- redistribuirea cheltuielilor între bugetul central şi cele locale;

- o rată semnificativă a inflaţiei care duce la creşterea nominală a

cheltuielilor bugetelor locale.

În general, în structura bugetelor locale sunt cuprinse următoarelecategorii de cheltuieli:

- finanţarea învăţământului de stat;

- ocrotirea sănătăţii din fondurile publice;

- întreţinerea şi lărgirea infrastructurii;

- serviciul datoriei publice interne aferente împrumuturilor efectuate

pentru acoperirea deficitelor bugetelor locale.


12/44

12

Resursele bugetelor locale se compun din:

- venituri proprii, care includ:o impozitele locale (impozitul funciar, taxele pe clădiri şi

autovehicule, taxe profesionale - ca impozite directe - şi taxe

de consumaţie pe anumite produse - ca impozite indirecte),

o veniturile provenind din exploatarea bunurilor aparţinând

administraţiei locale;

o cotele din impozitele de stat aferente bugetelor locale.

- subvenţiile şi transferurile primite de bugetele locale din partea

bugetului de stat. Acestea creează un anumit grad de dependenţăadministraţiei locale faţă de cea centrală.

- împrumuturile contractate de administraţia locală. Dacă acestea sunt

contractate pentru acoperirea deficitului bugetar, dobânda aferentă

va constitui cheltuială în bugetul local respectiv; dacă împrumutul

este destinat unei activităţi productive, dobânda se va plăti din

profitul realizat; dacă împrumutul este destinat construcţiei de

locuinţe, dobânda va fi inclusă în sumele chiriilor.

În România, bugetul public naţional este constituit din:- bugetul de stat

- bugetul asigurărilor sociale de stat

- bugetele locale.

Structura bugetului de stat cuprinde ca principale posturi:

I. Total venituri, din care:

1. Venituri curente:o Venituri fiscale:

Impozite directe (impozit pe profit, impozit pe salarii şi

venit, ş.a.)

Impozite indirecte (TVA, accize, taxe vamale ş.a.)

o Venituri nefiscale

2. Venituri din capital.3. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

II. Total cheltuieli:


13/44

13

a. Cheltuieli curente, din care:o Cheltuieli de personal

o Cheltuieli materiale şi serviciio Subvenţii, prime, transferuri, dobânzi aferente datoriei publice,

rezerve

b. Cheltuieli de capitalc. Împrumuturi acordated. Rambursări de credite (inclusiv dobânzi şi comisioane)d. Fond de rezervă la dispoziţia Guvernului

III. Excedent (+) /Deficit (-).

Structura bugetului asigurărilor sociale de stat este:

I. Total venituri, din care:- contribuţii pentru asigurări sociale de la persoanele juridice şi fizice

care utilizează munca salariată;

- diverse venituri;

- subvenţii primite din bugetul de stat

II. Total cheltuieli, din care:

- asistenţă socială;- pensii, ajutoare, indemnizaţii;

- alte cheltuieli

III. Excedent (+) / Deficit (-)

Structura bugetelor locale este:

I. Total venituri, din care:1.1. Venituri proprii

- Venituri curente

o Venituri fiscale

Impozite directe

Impozitul pe profit

Impozite şi taxe de la populaţie

o Impozitul pe clădiri

o Taxe asupra mijloacelor de transport

deţinute de persoane fizice


14/44

14

o Impozitul pe terenuri de la persoane fizice

o Alte impozite şi taxe de la populaţie

Taxa pe teren Impozitul pe clădiri şi terenuri de la peroane

juridice

Alte impozite directe

Impozite indirecte

Impozite pe spectacole

Alte impozite indirecte:

o Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi

autorizaţii de funcţionare

o Taxe judiciare de timbru

o Taxe de timbru pentru activitatea notarială

o Taxe extrajudiciare de timbru

o Alte încasări din impozite indirecte

o Venituri nefiscale (vărsăminte din profitul regiilor autonome

locale si de la instituţiile publice de subordonare locala)

o

Venituri din capital1.2. Sume defalcate din impozitul pe venit1.3. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată1.4. Subvenţii primite din bugetul de stat1.5. Subvenţii primite de la alte bugete1.6. Donaţii şi sponsorizări1.7. Împrumuturi temporare (din fondul de Tezaur şi din fondul de

rulment).II. Total cheltuieli, din care:

- Cheltuieli social-culturale

- Învăţământ- Cultură şi artă- Sănătate- Asistenţă socială

- Gospodărie comunală şi locuinţe- Autorităţi publice- Acţiuni economice- Alte acţiuni- Fond de rezervă

III. Excedent (+) / Deficit (-)


15/44

15


16/44

16

Capitolul 2. PROCESUL BUGETAR

Procesul bugetar este format din următoarele faze:elaborarea proiectului de buget;

aprobarea bugetului;

execuţia bugetului;

încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;

controlul bugetar.

Caracteristicile şi desfăşurarea procesului bugetar depind de stadiul dedezvoltare economică, politică, socială a ţării respective, dar prezintă şitrăsături specifice. Astfel, orice proces bugetar este un proces:

de decizie, deoarece organele competente hotărăsc cum să împartă

resursele de care dispun autorităţile în stat;

politic, deciziile de alocare a resurselor fiind determinate de

formaţiunile politice care conduc statul;

complex, în care sunt angrenaţi mii de participanţi, cu probleme

foarte diverse;

ciclic, desfăşurându-se într-o perioadă calendaristică binedeterminată (în general anul bugetar), după care procesul se reia.

2.1. Elaborarea proiectului de buget

Autorităţile executive ale statului întocmesc proiectul de buget. Aceastăatribuţie revine, de regulă, guvernului (excepţie face SUA, în care proiectulde buget este alcătuit de o instituţie de specialitate subordonataPreşedintelui). Responsabilitatea pentru elaborarea proiectului îi revine

ministrului finanţelor sau ministrului bugetului.

Proiectul de buget conţine, în general, următoarele documente: expunerea de motive şi proiectul de lege pentru aprobarea

bugetului. Aceste documente conţin, pe lângă prevederile referitoare

la veniturile şi cheltuielile bugetare, şi propuneri de modificare a

legislaţiei aferentă acestora (modificarea unor cote de impozite etc.).


17/44

17

În unele ţări, ca şi în ţara noastră, şeful executivului prezintă

Parlamentului proiectul de lege;

o lucrare privind starea economico-financiară a ţării şi perspectiveleacesteia pentru anul bugetar următor;

anexele la proiectul de lege a bugetului, cuprinzând prevederile de

venituri şi cheltuieli;

materiale necesare Parlamentului pentru analiza proiectului de

buget.

Elaborarea proiectului de buget este un proces iterativ şi laborios; se

realizează pe baza propunerilor de cheltuieli aferente sectoarelorbugetare. Aceste propuneri sunt analizate mai întâi de specialişti, apoi lanivel de miniştri de resort şi, la sfârşit, sunt discutate la nivelul guvernului şiprimului-ministru. Proiectul de buget care se înaintează Parlamentului sprea fi dezbătut şi aprobat urmează a fi susţinut de către membrii Guvernului.

2.2. Aprobarea bugetului

Proiectul de buget înaintat la Parlament: este analizat de către comisiile parlamentare de specialitate; primul-ministru sau ministrul finanţelor îl prezintă în plenul

Parlamentului;

se realizează concilierea amendamentelor propuse la proiectul de

buget;

este aprobat proiectul (în ambele camere, dacă Parlamentul este

bicameral);

preşedintele republicii ratifică proiectul aprobat de Parlament, care,

din acest moment, devine lege.

Dacă noul buget nu este aprobat până la începerea noului an bugetar,legislaţia bugetară din fiecare ţară prevede:

fie aprobarea şi trecerea la execuţia bugetului aşa cum a fost propus

de Guvern;

fie începerea execuţiei noului buget şi continuarea dezbaterilor în

Parlament;


18/44

18

fie luarea în considerare pentru primul trimestru al noului an a

prevederilor bugetului pentru anul anterior, aşa cum este

reglementat în România.

2.3. Execuţia bugetului

Execuţia bugetului se desfăşoară pe durata unui an şi urmăreşterealizarea veniturilor prevăzute în proiectul de buget şi executareacheltuielilor aprobate, prin acţiunea agenţilor fiscali, aparatului bugetar,instituţiilor financiare ş.a. Guvernului îi revine responsabilitatea pentruexecuţia bugetului în conformitate cu proiectul de buget aprobat de

Parlament.Prevederile privind veniturile sunt considerate sarcini minime, iar celeprivind cheltuielile sarcini maxime.

Fiecare cheltuială publică trebuie să parcurgă mai multe faze:- angajarea cheltuielii publice reprezintă actul care generează

obligaţia unei instituţii publice de a plăti o sumă de bani unui terţ (contract,decizie ministerială, hotărâre judecătorească sau alt act legal). Angajarease produce în urma unei decizii a unui organ al administraţiei de stat;

există cazuri în care actul rezultă în urma unei decizii a Parlamentului saudin cauze fortuite. De etapa angajării depinde încadrarea în limiteleaprobate prin buget şi este, în general, de competenţa conducătorilorinstituţiilor publice;

- lichidarea este operaţiunea prin care se constată serviciulfăcut în favoarea instituţiei publice şi se determină suma de plată.Lichidarea se bazează pe acte justificative şi reprezintă efectuarea reală alivrărilor de mărfuri şi a serviciilor pentru instituţiile publice.

- ordonanţarea este operaţiunea prin care se emite dispoziţiade plată a unei sume de bani de la buget în favoarea unui terţ.Cele trei operaţiuni sunt executate de conducătorii instituţiilor publice saude către împuterniciţii acestora, care se numesc ordonatori de creditebugetare;

- plata reprezintă acţiunea de achitare propriu-zisă a sumeidatorată de instituţia publică. Această operaţiune se efectuează de cătregestionarii de bani publici (casieri sau contabili plătitori).


19/44

19

Execuţia veniturilor presupune parcurgerea mai multor etape:- aşezarea impozitului reprezintă identificarea materiei

impozabile şi determinarea mărimii acesteia;- lichidarea este operaţiunea de stabilire a cuantumuluiimpozitului aferent materiei impozabile, pe baza prevederilor legale. Cuacest prilej, se deschide rolul pentru persoana fizică sau juridica şi se

înscrie impozitul ca debit;- emiterea titlului de percepere reprezintă întocmirea unui

act care autorizează perceperea impozitului în contul statului. Actul poatefi:

un titlu de încasare, când contribuabilul îşi achită pe loc

datoria;

un ordin de încasare, pentru executarea silită adebitorilor care nu şi-au achitat obligaţiile în ce priveşte

impozitele.

Cele trei operaţiuni sunt îndeplinite de către organe fiscale specializate, încaz de litigiu statul fiind reprezentat de aparatul de specialitate alMinisterului Finanţelor.

- perceperea impozitului reprezintă încasarea efectivă aimpozitului. În această etapă se face şi urmărirea contribuabililor care nuşi-au achitat datoriile. Operaţiunea este executată de contabili-încasatori,

care aparţin, de regulă, serviciilor de trezorerie.

2.4. Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară

În contul de execuţie bugetară sunt înscrise toate operaţiunile de încasarea veniturilor şi efectuare a cheltuielilor bugetare, ceea ce permitedeterminarea soldului de încheiere a anului bugetar, fie acesta excedentsau deficit.

În sistemul de exerciţiu există două conturi de execuţie bugetară, unulpentru anul bugetar precedent, altul pentru anul în curs. În sistemul de gestiune, operaţiunile prevăzute în bugetul anului precedentşi neefectuate la încheierea acestuia se reflectă în contul de încheiere aexecuţiei bugetare pentru anul în curs.

Contul de execuţie bugetară este prezentat Parlamentului de către Guvernspre dezbatere şi aprobare, odată cu proiectul de buget pentru anul viitor.


20/44

20

2.5. Controlul bugetar

În domeniul îndeplinirii prevederilor proiectului de buget aprobat serealizează mai multe forme de control: politic, exercitat de Parlament, care examinează şi aprobă proiectul

de buget şi urmăreşte executarea acestuia, Guvernul fiind obligat

să-i prezinte periodic rapoarte asupra stadiului de execuţie a

bugetului;

jurisdicţional, realizat de Curtea de Conturi, care controlează toate

actele justificative de execuţie a prevederilor bugetare şi dă anual

descărcarea de gestiune pentru conturile contabile şi raporteazăneajunsurile constatate Parlamentului;

administrativ, exercitat de organele de control interne ale instituţiilor

statului, prin care se desfăşoară realizarea prevederilor bugetare

(minister sau agenţie guvernamentală, organe ale Ministerului

Finanţelor).

Controlul bugetar se efectuează: preventiv, respectiv cel care se exercită înainte de efectuarea

operaţiunilor de încasare a veniturilor şi de plată a sumelor de labuget, fiind cea mai eficientă formă a controlului;

concomitent, când se limitează la controlul legalităţii plăţii;

ulterior (postoperativ), când se constată încălcarea legalităţii şi se

trece la recuperarea prejudiciilor aduse statului.

2.6. Execuţia de casă a bugetului prin sistemul bancar şi prin

sistemul de trezorerie

Execuţia de casă a bugetului reprezintă totalitatea operaţiunilor băneşti(încasarea veniturilor, plăţi, mobilizarea surselor de finanţare a deficituluibugetar) efectuate prin casierii şi prin viramente între conturi.

Execuţia de casă prin sistemul bancar, practicată în SUA şi MareaBritanie, presupune ca instituţiile publice să-şi deschidă conturi la diferitebănci, fluxurile băneşti cu bugetul desfăşurându-se prin intermediul bănciicentrale.


21/44

21

Avantajul derulării execuţiei de casă prin sistemul băncilor comerciale

constă în posibilitatea de a utiliza reţeaua de casierii şi conturi ale băncilor,dar metoda are şi dezavantaje, printre care cele mai importante constau în:

necesitatea ca Ministerul Finanţelor să-şi organizeze un sistem

separat de control al încasărilor şi plăţilor;

disponibilităţile instituţiilor publice la bănci reprezintă imobilizări,

bugetul trebuind să apeleze la împrumuturi mai mari pe piaţa de

capital pentru finanţarea deficitului;

analiza execuţiei bugetare este dependentă de execuţia de casă a

sistemului bancar.

În alte ţări (Franţa, Belgia ş.a.), inclusiv în România, execuţia de casăa bugetului de stat se realizează prin sistemul de trezorerie.

Trezoreria are două funcţiuni de bază:a) funcţia de casier public, prin care se efectuează:

o operaţiunile de încasare a veniturilor si plata a cheltuielilor

bugetare in numerar si prin decontări fără numerar;

o controlul cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget siasigurarea informaţiilor pentru întocmirea conturilor de

execuţie si a rapoartelor asupra execuţiei bugetare;

o realizează gestiunea zilnica de casa a bugetului de stat,

elaborează prognoze privind cerinţele de plăţi, sincronizarea

încasărilor cu plăţile, inclusiv finanţarea deficitului si plata

serviciului datoriei publice.

b) funcţia de bancher, prin trezorerie desfăşurându-se următoarele

operaţiuni:o deschide conturi pentru încasările şi plăţile instituţiilor publice,

realizând gestionarea disponibilităţilor băneşti ale sectorului

public;

o gestionează datoria publică, în sensul că asigură finanţarea

deficitului bugetar şi plata serviciului datoriei publice,

refinanţarea datoriei publice, urmărind să se încadreze în

prevederile incluse în proiectul de buget privind nivelul


22/44

22

împrumuturilor faţă de ceilalţi indicatori macroeconomici şi

minimizarea costului datoriei publice;

o garantează sau participă la garantarea împrumuturilorefectuate de agenţii guvernamentale care acordă credite

pentru efectuarea diferitelor activităţi economice (în special

investiţii productive, în domeniul energetic şi infrastructură,

construcţii de locuinţe etc.)

Sistemul trezoreriei este format din:- un nucleu central format dintr-o direcţie specializată în cadrul

Ministerului Finanţelor, care conduce întreg sistemul de trezorerie şiexecută politica de trezorerie a Guvernului;

- unităţi de trezorerie în teritoriu, cu personal specializat pentruexecutarea operaţiunilor de casierie, control de trezorerie, evidenţă a

încasărilor şi cheltuielilor bugetare, pregătire a rapoartelor de execuţiebugetară.

Sistemul de trezorerie intră în relaţii directe cu sistemul bancar, dispunândde un cont de corespondent la banca centrală, prin intermediul căruiaintroduce în circulaţia monetară, deci în circuitul economic, disponibilităţilebăneşti ale sectorului public.

În fluxul resurselor publice dintre trezorerie şi sistemul bancar, un locspecial îl ocupă gestiunea datoriei publice. Aceasta presupune atâtplasarea împrumuturilor publice pentru finanţarea deficitului bugetar, cât şirefinanţarea datoriei publice, ceea ce se realizează cu participarea directăa băncii centrale, în conformitate cu politica monetară promovată deautorităţi. În condiţiile funcţionării Trezoreriei publice, refinanţarea datorieipublice este o acţiune continuă.


23/44

23

Capitolul 3. POLITICI FINANCIARE DE ASIGURARE A

ECHILIBRULUI FINANCIAR PUBLIC

Aplicarea de politici fiscale şi bugetare implică utilizarea de instrumenteadecvate în vederea realizării obiectivelor politicii economice promovate deautorităţi.

O cerinţă fundamentală pentru aplicarea corectă şi eficientă a unei politicieconomice (inclusiv în domeniul fiscal, bugetar etc.) este studierea înprofunzime a mediului economic în care se aplică aceste politici,cunoaşterea caracteristicilor şi corelaţiilor cauzale stabilite în cadrul

activităţii economico-sociale, pentru a putea prevedea reacţia economiei ladiverşi stimuli exogeni produşi de acţiunea pârghiilor utilizate de politicileeconomice, fiscale, bugetare, monetare etc.

Formularea şi implementarea politicilor economice reprezintă un procescomplex, în care unul dintre cele mai importante roluri îl joacă structurainstituţională a societăţii, inclusiv reglementările şi procedurile dedeterminare şi implementare a obiectivelor economice. Într-o economie depiaţă, obiectivele la nivel naţional sunt stabilite în urma dezbaterilor pescară largă, care implică participarea instituţiilor cheie ale vieţii societăţii

democratice, cum sunt Parlamentul şi executivul, potrivit unor mecanismestatuate prin legile fundamentale ale ţării, ceea ce presupune aplicarearegulilor impuse de votul majoritar.

Guvernul sau organismele executive sunt organizate în diferitedepartamente sau ministere, în vederea aplicării eficiente a programeloreconomico-sociale realizate în scopul atingerii obiectivelor propuse, cumar fi îmbunătăţirea învăţământului, educaţiei, sănătăţii, apărării naţionale.Toate aceste programe au o trăsătură comună - necesitatea de finanţare acheltuielilor proprii.

Într-o economie planificată, finanţarea se realizează la nivel centralizat,dirijată cu scopul de îndeplinire a planului, indiferent de cerinţele reale aledezvoltării ţării.

Într-o economie de piaţă, rolul Ministerului Finanţelor este preponderentpentru desfăşurarea procesului de finanţare a cheltuielilor publice, înconformitate cu politica fiscală şi bugetară care se înscrie în politicaeconomică globală a autorităţilor publice. Deoarece preţurile sunt flexibile,


24/44

24

este necesar să se utilizeze metode şi tehnici diferite pentru a determinanivelul corespunzător al cheltuielilor pentru fiecare departament în parte.

Pentru a pune în evidenţă rolul politicii fiscale şi bugetare la nivelmacroeconomic, se consideră cea mai simplă şi generală reprezentare aechilibrului economic din cadrul conturilor naţionale:

S = Dunde: S (supply) = oferta totală (sau total resurse)

D (demand) = cererea totală (sau total utilizări)

S = Y +MD = C +I +G +X

unde: Y = producţiaM = importul

C = consumul final al sectorului neguvernamentalI = investiţiile sectorului neguvernamentalG = cheltuielile guvernamentaleX = exporturile.

În consecinţă, ecuaţia de echilibru la nivel macroeconomic devine:

(1) Y + M = C + I + G + X

3.1. Rolul politicilor la nivel macroeconomic

În economia de piaţă sunt utilizate cu precădere politici ce utilizeazămecanisme care se aplică mai ales indirect asupra entităţilor economice alcăror comportament este urmărit.

Un astfel de exemplu îl reprezintă o politică monetară strânsă şi creşterearatelor dobânzilor. Astfel, finanţarea cheltuielilor prin împrumuturi devinemai costisitoare, de unde va rezulta un consum final mai scăzut.

Majoritatea economiştilor sunt de acord că, într-o economie de piaţă,inflaţia este cel mai bine stăpânită prin controlul exercitat asupra creşteriimasei monetare. Dar, pentru ca această politică să fie aplicată cu succes,cererea sectorului public de finanţare din sistemul bancar va trebui să fierestrânsă, ceea ce implică diminuarea corespunzătoare a cheltuielilorguvernamentale, precum şi apelarea la alte mijloace de finanţareneinflaţioniste. Compresia monetară va produce şi o îmbunătăţire abalanţei de plăţi, datorita restrângerii importurilor, dar această acţiune se


25/44

25

poate dovedi insuficientă pentru a face faţă plăţilor serviciului datorieiexterne. De aceea, vor trebui promovate exporturile prin intermediul unor

instrumente economice care să facă bunurile şi serviciile autohtone maiieftine pentru cumpărătorii externi; cea mai bună metodă în acest senseste deprecierea monedei naţionale, mai curând decât acordarea desubvenţii de export.

Utilizarea acestor tipuri de politică economică se bazează pe câtevaprincipii:

a) potrivit primului principiu, politicile economice trebuiesc

direcţionate către acele obiective pe care le pot servi cel mai

bine. Astfel:

o instrumentele de politică monetară sunt cel mai bine folositepentru a controla inflaţia;

o deprecierea cursului de schimb serveşte cel mai bine

promovării exporturilor;

o reducerea deficitului bugetar este utilă pentru controlul cererii

globale.

Pentru fiecare obiectiv corespunde cel puţin un instrument şidintre ele va trebui ales cel care acţionează cel mai eficient în

mediul economic considerat;b) al doilea principiu afirmă ca unele efecte nedorite sunt inevitabile.

De exemplu, restrângerea ofertei monetare pentru a creşte ratadobânzii şi a reduce inflaţia poate avea ca rezultat scădereatuturor cheltuielilor, inclusiv acelor de investiţii, ceea ce poateconduce la creşterea pierderilor înregistrate de unele societăţicomerciale şi, implicit, la mărirea presiunilor exercitate asuprabugetului. De asemenea, aceasta acţiune poate să îndepărtezeeconomia naţională de realizarea obiectivului sau de bază -creşterea outputului.

În mod similar, deprecierea sau devalorizarea cursului de schimbal monedei naţionale contribuie la creşterea ratei inflaţiei.

În aceste situaţii, sunt necesare alte politici pentru a contracaraefectele negative ale evoluţiei în economie. De exemplu, uncredit fiscal (exonerarea parţială sau totală) pentru investiţii poatesă neutralizeze efectul negativ al unei rate înalte a dobânziipentru creditele pentru investiţii;


26/44

26

c) al treilea principiu spune că, date fiind resursele limitate ale

economiei, precum şi modul sau specific de organizare, nu este

posibil să se realizeze toate obiectivele dorite, într-un interval detimp limitat. Astfel, vor trebui alese obiectivele prioritare, ceea ce

este foarte dificil, dată fiind complexitate vieţii economico-sociale.

Potrivit celui de al treilea principiu, utilizarea instrumentelor depolitică economică (din economia reală, monetară, financiară,valutară etc.) nu produce efecte imediate. Efectele acestora suntpercepute, în cele mai multe situaţii, după intervale de timpconsiderabile. Adesea se constată că efectele negative ale

politicilor economice aplicate produc obstrucţionări ale activităţiieconomice şi sunt necesare alte instrumente economice pentru arezolva aceste probleme.

3.2. Rolul politicilor fiscale şi bugetare

În cadrul larg al politicilor economice, rolul politicii bugetare este de primăimportanţă. Ele îmbracă o multitudine de forme: modificarea cheltuielilorguvernamentale (G) implică hotărâri ce privesc nivelul componentelor

cheltuielilor guvernamentale. De exemplu, să presupunem că trebuiescreduse cheltuielile guvernamentale, ceea ce se va rezolva prin micşorareasubvenţiilor adresate producţiei. Pe lângă reducerea cererii agregate, seconsideră că se va produce o îmbunătăţire a alocării resurselor îneconomie, în condiţiile unei calmări a ratei inflaţiei. Astfel, se urmăreşterealizarea a două obiective pentru reducerea selectivă a unor componentea cheltuielilor guvernamentale (G). Ajustarea altor componente ale (G) vaproduce diverse efecte, cum ar fi:

reducerea cheltuielilor operaţionale (productive) şi menţinerea

nivelului cheltuielilor poate să conducă la deteriorarea infrastructurii

şi să impună o grea sarcină de plătit generaţiilor viitoare;

diminuarea apăsării pe care o induce serviciul datoriei publice prin

scăderea ratelor dobânzilor poate să determine îndepărtarea

resurselor financiare de pieţele de capital;

scăderea salariilor aparatului administrativ poate să erodeze

eficienţa aparatului administrativ;


27/44

27

reorganizarea schemei de pensionare prin prelungirea vârstei de

pensionare poate să contribuie la creşterea şomajului în rândul

tinerilor. scăderea cheltuielilor pentru infrastructura publică determină

diminuarea ofertei interne.

Totodată, politicile economice care se adresează unui domeniu îngust, cuun scop bine determinat, pot avea însemnate repercusiuni la nivelmacroeconomic. De exemplu, o politică ce urmăreşte mărirea scalei desalarizare în administraţia publică poate afecta negativ rata inflaţiei prininfluenţa exercitată de anticiparea unei creşteri salariale, producând astfel

expansiunea cererii agregate.

Deşi nivelul fiscalităţii nu este exprimat explicit în ecuaţia de echilibru aeconomiei naţionale, aceasta poate exercita efecte importante asupra

întregii societăţi, deoarece creşterea veniturilor publice este foartenecesară, dar modul în care aceasta se realizează este tot atât deimportant ca şi scăderea cheltuielilor guvernamentale. Astfel, creştereaveniturilor fiscale poate să reducă consumul agregat al sectoruluineguvernamental, să producă efecte adverse asupra procesului productivşi să contribuie la diminuarea ofertei globale. Taxele de consum sporite pot

să determine scăderea consumului, inclusiv a importurilor, dar pot aveaconsecinţe negative şi asupra alocării resurselor. Câteodată, se considerăutilă mărirea resurselor prin creşterea impozitelor aplicate exporturilor; înaceastă situaţie, se poate produce o diminuare a cererii din exterior şi,implicit, scăderea încasărilor valutare.

Analizarea efectelor pe care le produc modificările impozitelor şi taxelorindividuale face parte din politica fiscală. Aceste analize pot fi relevante înce priveşte efectele politicii fiscale la nivel macroeconomic, dar la nivelmicro aceste politici sunt însoţite de multiple consecinţe, asupra alocării

resurselor, distribuţiei veniturilor etc.La nivel macroeconomic, rolul fiscalităţii este uşor de pus în luminaextrăgând din ecuaţia (1) totalitatea impozitelor (T) atât din membrul stâng,cât şi din cel drept:

(2) (Y - T) + M = C + (G - T) + I + X

unde (Y - T) reprezintă venitul disponibil al sectorului neguvernamental.Dacă ecuaţia (2) se scrie:


28/44

28

(3) (Y -T) -C I = (G - T) + (X - M)

unde se notează economisirea S = (Y - T) - CS - I = (G - T) + (X - M) sau(4) (S - I) - (X - M) = G - T

Această ecuaţie arată relaţia ce se stabileşte între economisirea netă asectorului neguvernamental, contul curent al balanţei de plăţi şi totaluldeficitului bugetar. Surplusul de economii din sectorul neguvernamentalfinanţează atât acumularea netă în monedă străină, cât şi deficitul bugetar.Dacă impozitele sunt amplificate în vederea reducerii deficitului bugetar,celelalte două balanţe sectoriale (economisirea internă sau balanţaexternă) vor trebui ajustate pentru a păstra egalitatea contabilă. Caredintre ele va trebui să fie în primul rând afectată depinde de conjuncturaeconomică, de modul concret în care pot acţiona instrumentele şi tehnicileeconomice aplicate, precum şi ansamblul impozitelor şi taxelor practicate

în economie - unde se poate acţiona pentru creştere şi unde sporireafiscalităţii nu este posibilă decât cu deteriorarea activităţii. În cazul în careprocesul de acumulare a economiilor sau fluxul investiţiilor nu pot fimodificate deoarece fac parte dintre obiectivele bine precizate alesectorului neguvernamental, îmbunătăţirile aduse de fiscalitate se vorreflecta în întregime într-un sold mai favorabil al balanţei de plăţi,determinând îndreptarea către export a bunurilor şi serviciilor interne ce nu

se mai consumă în urma compresiei fiscale.

Politica bugetară la nivel macroeconomic se referă la utilizareainstrumentelor bugetare ca un întreg, în vederea influenţării variabilelormacroeconomice, cum sunt balanţa de plăţi, inflaţia sau nivelul general aldezvoltării economice, exprimat sintetic prin indicatorul PIB/locuitor.

Politica bugetară include politicile fiscale, ale cheltuielilor bugetare şi alefinanţării datoriei publice - fiecare foarte importantă luată individual - dar

aria sa de acţiune este mai largă decât toate aceste considerate împreună.Scopul politicii bugetare este de a include şi instituţii precum fondurile deprotecţie socială guvernamentale şi aşa numitele operaţiuni cvasi-fiscale.Un exemplu de astfel de operaţiuni sunt împrumuturile preferenţialerealizate prin banca centrală, utilizarea forţei de muncă în întreprinderilepublice în scopul realizării unor obiective sociale ş.a.


29/44

29

Capitolul 4. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA TREZORERIEI

PUBLICE

În România, după 1989, odată cu trecerea la economia de piaţă s-au

întreprins măsuri care au determinat schimbări esenţiale în domeniul finanţelor

publice.

Astfel s-a adoptat de urgenţă Legea nr. 10/1991 a finanţelor publice

publicată în Monitorul Oficial nr. 23/1991, lege care a constituit o adevărată cartă

financiară a României (modificată în anii 1996 şi 2002). Cea mai mare parte este

consacrată principiilor de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului public

naţional. Legea instituie noţiunea de buget de stat în loc de buget unic naţional.

Pentru prima dată legea conferă o adevărată autonomie bugetelor ce compun

bugetul general.

În domeniul execuţiei financiare au fost aplicate măsuri cu caracter de

reformă prin care să se asigure condiţii optime pentru administrarea resurselor

financiare ale statului.

Până în anul 1989 execuţia de casă a bugetului de stat era efectuată de

către Banca Naţională a României, Ministerului Finanţelor revenindu-i numai rolulde conducere a execuţiei bugetare şi de încheiere a contului general anual de

execuției bugetară.

Datorită schimbărilor intervenite în organizarea şi funcţionarea sistemului

bancar în România, statul şi-a revizuit, în funcţie de interesele pe care le

urmăreşte, modul de organizare şi funcţionare a execuţiei bugetare.

Astfel, s-a trecut de la execuţia de casă prin Banca Naţională la execuţia

de casă prin sistemul trezoreriei statului integrat în activitatea MinisteruluiFinanţelor.

Prin acest sistem au fost create condiţiile necesare ca organele abilitate

ale statului să supravegheze în mai bune condiţii constituirea resurselor

financiare publice şi utilizarea acestora în scopul pentru care au fost alocate.

Premisele care au creat cadrul favorabil înfiinţării trezoreriei, în România,

au fost:


30/44

30

reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra finanţelor

publice;

schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor

financiare publice;

cerinţele şi posibilităţile reale de asigurare a echilibrului finanţelor

publice, prin investiţii pornite în fazele de urmărire a execuţiei bugetare;

autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat, în contextul

prevederilor Legii finanţelor publice;

întărirea autonomiei finanţelor locale, la nivelul bugetelor acestora din

subdiviziunile administraţiei teritoriale, în cadrul judeţelor, potrivit Legiiadministraţiilor publice locale;

înfiinţarea şi funcţionarea fondurilor speciale, prin autonomizarea

bugetelor acestora;

creşterea şi diversificarea sistemului veniturilor proprii.

4.1. Organizarea Trezoreriei Statului

Trezoreria publică, ca serviciu al statului, face parte din administraţiaMinisterului Finanţelor şi, împreună cu Banca Naţională şi organismele ce

reglementează piaţa de capital, îşi exercită autoritatea asupra întregului sector

financiar.

Administraţia centrală financiară este condusă de către Ministerul

Finanţelor, care poate fi compus din unul sau mai multe ministere. De exemplu,

în Germania şi Statele Unite ale Americii există două astfel de ministere –

Secretariatul Trezoreriei şi Biroul de Conducere al Bugetului (Secretary of

Treasury şi Office of Management of the Budget), în Italia sunt trei , iar în Marea

Britanie cinci, reunite sub conducerea unică a ministrului de finanţe (Chancellor

of the Exchequer).

Autoritatea financiară într-un stat este plasată, după caz, sub cea a

Parlamentului sau a Preşedintelui Republicii şi este împărţită cu ansamblul

Guvernului, în special cu ministerele aşa numite “tehnice” (sau ordonatori

principali de credite), cum sunt Ministerele Industriei, Agriculturii, Construcţiilor


31/44

31

etc., făcându-se referire, cu precădere, la funcţiunile economice ale acestora şi,

prin aceasta, fiind corelate cu operaţiunile Trezoreriei Statului. De exemplu, dacă

se pune problema finanţării investiţiilor într-o societate naţională, Ministerul

Economiei este direct interesat de hotărârile referitoare la politica energetică a

ţării.

Deşi ministerele tehnice au o largă autonomie, propunerile privind liniile

directoare ale dezvoltării sectoarelor pe care le conduc, după ce sunt acceptate

la nivelul Guvernului, sunt transmise Ministerul Finanţelor şi, implicit, Trezoreriei,

care vor stabili dacă există mijloacele necesare finanţării proiectelor. În acest fel,

Ministerului Finanţelor îi revine misiunea de a alege mijloacele prin care sămenţină echilibrul la nivel macroeconomic, respectiv politica în domeniul datoriei

publice, corelarea resurselor şi cheltuielilor Trezoreriei, stabilitatea monedei

naţionale, relaţiile cu organismele financiare internaţionale.

Organizarea Trezoreriei finanţelor publice în România este realizată într-

un sistem unitar, atât la nivel central, cât şi în teritoriu, în scopul cuprinderii

tuturor operaţiunilor financiare ale sectorului public, şi anume:

Trezoreria centrală;

Trezoreriile judeţene şi a municipiului Bucureşti;

Trezoreriile municipale;

Trezoreriile orăşeneşti;

Trezoreriile comunale.

În funcţie de nivelul la care este organizată, unitatea teritorială a

Trezoreriei Statului poate fi:

o la nivel central, unitatea teritorială a Trezoreriei statului este Direcţia

Generală a Trezoreriei Statului, organizată în cadrul Ministerului de Finanţe;

o la nivel judeţean, unitatea teritorială a Trezoreriei statului este Direcţia

Judeţeană a Trezoreriei Statului, organizată în cadrul Direcţiei Generale a

Finanţelor Publice Judeţene;

o la nivel municipal, unitatea teritorială a Trezoreriei statului este

Direcţia Municipală a Trezoreriei Statului, organizată în cadrul Administraţiei

Finanţelor Publice Municipale;


32/44

32

o la nivel orăşenesc, unitatea teritorială a Trezoreriei statului este

Serviciul de Trezorerie, organizată în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice

Orășenești;

o la nivel comunal, unitatea teritorială a Trezoreriei statului este Serviciul

de Trezorerie, organizată în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Comunale.

4.2. Trezoreria centrală

Trezoreria centrală este organizată în cadrul Ministerului Finanţelor,

funcţiunile sale fiind îndeplinite, în prezent, de două direcţii generale: cea a

Trezoreriei Statului şi cea a Datoriei publice. Acestea îndeplinesc următoarele

funcţiuni:

o elaborează instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea

Trezoreriilor teritoriale şi sprijină activitatea acestora;

o asigura evidenţa contabilă a constituirii şi utilizării tuturor fondurilor

statului;

o deschide creditele bugetare din dispoziţia ordonatorilor principali de

credite;

o gestionează contul corespondent al Trezoreriilor aflat la BancaNaţională a României sau la băncile comerciale, după caz;

o efectuează operaţiunile de decontare între unităţile Trezoreriilor

judeţene;

o gestionează fondurile cu destinaţie specială constituite la nivelul

economiei naţionale;

o administrează conturile de cliring, barter şi cooperare economică, în

conformitate cu acordurile guvernamentale;o efectuează plasamente financiare la termen;

o gestionează datoria publică internă şi externă;

o elaborează lucrările de execuţie bugetară şi a contului Trezoreriei în

structurile şi la termenele stabilite, cu prezentarea de măsuri în ce priveşte

asigurarea echilibrului bugetar;


33/44

33

o elaborează raportul şi contul general de execuţie a bugetului de stat, a

fondurilor speciale şi extrabugetare.

4.3. Trezoreria la nivel judeţean

Direcţia de trezorerie organizată în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor

publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti,

coordonează şi sintetizează fluxurile financiare ale trezoreriilor de pe teritoriul

judeţului. Principalele sale atribuţii sunt:

o organizează şi coordonează activitatea de trezorerie la organele

financiare teritoriale;o gestionează contul corespondent al trezoreriei judeţene deschis la

sucursalele Băncii Naţionale a României şi asigură efectuarea decontărilor

dintre trezoreriile locale şi respectivele instituţii bancare corespondente;

o gestionează conturile corespondente ale trezoreriilor pe care le are în

subordine;

o deschide credite bugetare pentru ordonatorii secundari de credite

bugetare;

o elaborează periodic lucrări de analiză şi sinteză privind execuţia

bugetară, conturile de trezorerie etc., pe care le transmite operativ

Ministerului Finanţelor;

o asigură încheierea exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi

municipiului Bucureşti;

o întocmeşte bilanţul contabil centralizat al trezoreriei, analizează

conturile de activ şi pasiv şi elaborează analiza acestora;

o asigură numerarul necesar efectuării plăţilor, redistribuirea soldului decasă şi stabilirea plafoanelor de casă, prin coordonarea activităţii

compartimentelor casierie-tezaur.

Structura organizatorică a Direcţiei Judeţene a Trezoreriei Statului este

următoarea:

a. Serviciul de îndrumare şi verificare a activităţii trezoreriilor locale, cu

următoarele atribuţii:


34/44

34

derularea operaţiunilor prin trezorerie;

clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice;

conturile de venituri ale bugetului de stat, fondurilor speciale şi

veniturilor proprii ale instituţiilor publice;

îndrumarea metodologică a trezoreriilor teritoriale în conformitate

cu legislaţia în vigoare.

b. Serviciul de administrare şi contabilitate a contului curent al

trezoreriei , cu următoarele atribuţii:

realizarea circuitului bancar al documentelor de decontare între

trezoreriile operative, băncile comerciale, Ministerul Finanţelor şiBanca Naţională a României.

c. Serviciul de buget şi contabilitate publică, cu următoarele atribuţii:

relaţii cu primăriile în domeniul bugetelor locale şi a execuţiei

bugetelor de venituri şi cheltuieli;

centralizarea raportărilor privind numărul de salariaţi şi a fondului

de salarii la instituţiile publice.

d. Serviciul de urmărire a activităţii de vânzare şi gestiune a titlurilor de stat ,cu următoarele atribuţii:

coordonarea activităţii de vânzare şi răscumpărare a certificatelor

de trezorerie;

anunţarea în mass-media a emisiunilor de certificate lansate;

asigurarea aplicării dobânzilor acordate de către Ministerul

Finanţelor.

4.4. Trezoreriile teritoriale la nivel de municipiu, oraşe şi comune

Trezoreriile teritoriale la nivel de municipiu, oraşe şi comunelor sunt unităţi

direct funcţionale, care îndeplinesc, în principal, următoarele funcţiuni, în cadrul

serviciilor / birourilor specializate în acest scop.

a) Serviciul / biroul casierie - tezaur :

o încasează veniturile din impozite, taxe şi alte venituri în numerar de

la toate categoriile de contribuabili;


35/44

35

o eliberează numerar la cererea instituţiilor publice din conturile

acestora în vederea efectuării de plăţi prin casieria proprie pentru

salarii, drepturi de asigurări sociale, deplasări etc.;

o efectuează plăţi persoanelor fizice privind anumite drepturi băneşti

aprobate de lege, pe baza documentelor tipizate completate de

beneficiarii de sumă şi aprobate de persoanele în drept;

o conduce evidenţa zilnică a intrărilor şi ieşirilor de numerar, stabileşte

soldul zilnic al casieriei, întocmeşte jurnalul de casă;

o asigură integritatea şi securitatea numerarului din casieria proprie.

b) Serviciul / biroul controlul si evidenta veniturilor

Serviciul / biroul controlul şi evidenţa veniturilor au ca principale atribuţii:

o controlul privind încasarea veniturilor la bugetul de stat, bugetele

locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la fondurile

speciale şi extrabugetare;

o urmărirea încadrării încasărilor în conturile sintetice şi analitice,

conform clasificaţiei bugetare şi a evidenţei analitice pe plătitori;

o calcularea şi aplicarea majorărilor de întârziere şi comunicarea

acestora agenţilor economici;

o verificarea respectării obligaţiilor pe care agenţii economici le au faţă

de buget, pe baza deconturilor şi a dărilor de seamă primite de la

aceştia;

o verificarea documentelor privind amânarea, eşalonarea sau

restituirea veniturilor bugetare, primite de la circumscripţiile şi

administraţiile financiare;

o întocmirea jurnalului privind încasarea veniturilor;

o analiza şi verificarea cererilor contribuabililor de compensare dintre

între unele impozite şi taxe, iar după aprobare, întocmirea notei de

înregistrare a acestor operaţiuni în vederea compensării în evidenţa

analitică;


36/44

36

o stabilirea listei cu contribuabilii care au înregistrat restanţe de plată a

impozitelor şi taxelor către buget şi transmiterea acesteia către

organele de urmărire fiscală;

o elaborarea, la finele anului fiscal, a sintezei încasării veniturilor pe

surse şi plătitori, precum şi sumele rămase de încasat;

o încheierea, la sfârşitul anului, a conturilor analitice şi sintetice de

venituri bugetare.

c) Serviciul / biroul de control al cheltuielilor

Principalele atribuţii ale serviciului / biroului de control al cheltuielilor

bugetare constau în:o controlul documentelor prezentate de ordonatorii de plăţi prin care

solicită credite bugetare. Prin acest control se verifică, în primul rând,

încadrarea plăţilor în limita creditelor bugetare aprobate pe

subdiviziunile clasificaţiei bugetare, potrivit structurii aprobate prin

Legea anuală a bugetului de stat, precum şi în limita disponibilităţilor în

cont;

o verificarea repartizării creditelor deschise din bugetele locale – cu

încadrarea acestora în limita creditelor deschise şi în totalul

disponibilităţilor pe fiecare unitate administrativ-teritorială;

o asigurarea respectării reglementărilor în vigoare privind utilizarea

fondurilor extrabugetare şi speciale;

o evidenţa analitică a conturilor de cheltuieli şi disponibilităţi deschise

pe ministere şi instituţii publice subordonate, eliberând extrase de cont,

inclusiv documentele justificative;

o întocmeşte jurnale contabile zilnice pentru operaţiunile de încasări şiplăţi prin conturile deschise pe seama ministerelor şi instituţiilor publice

subordonate, asigurând confruntarea cu contabilitatea.

d) Serviciul / biroul contabilitate si decontări

Serviciul / biroul contabilitate şi decontări are, ca principale sarcini:

o asigurarea contabilităţii sintetice şi analitice privind execuţia de casă

a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de


37/44

37

stat, fondurilor extrabugetare şi speciale, cu ajutorul conturilor sintetice

şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe

plătitori;

o înregistrarea în ordine cronologică şi sistematică a operaţiunilor de

încasări şi plăţi efectuate în numerar sau prin cont, numai pe bază de

documente justificative (cecuri, chitanţe, dispoziţii / ordine de plată sau

încasare, note contabile etc.);

o indicarea corectă a simbolurilor conturilor debitoare şi creditoare în

documentele contabile (jurnale, situaţii, etc.);

o lucrări de execuţie operativă şi periodică privind execuţia de casă abugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat,

fondurilor extrabugetare şi speciale, contului de trezorerie;

o balanţa de verificare zilnică şi lunară privind operaţiunile derulate prin

trezorerie;

o lucrări de încheiere a execuţiei financiare la finele anului, precum şi

bilanţul contabil anual, inclusiv lucrările de execuţie;

o operaţiuni de plăţi din contul trezoreriei, prin contul corespondent

deschis la Banca Naţională a României;

o decontări între unităţile trezoreriei şi trezoreria judeţeană şi, eventual,

băncile comerciale;

o întocmeşte şi primeşte avize de debitare şi creditare în contul

trezoreriei, pe baza documentelor emise / primite de la unităţile din

subordine sau bănci.


38/44

38

Capitolul 5. FUNCŢIILE TREZORERIEI STATULUI

Rezultat al unei evoluţii complexe şi adesea contradictorii funcţiile ale

Trezoreriei nu sunt uşor de delimitat. Totuşi, se pot grupa, într-o abordare

generică, în două categorii principale:

funcţii clasice ale trezoreriei : funcţia de casier al statului, funcţia de

bancă a statului;

funcţii actuale (moderne) ale trezoreriei : gestionarea resurselor şi

cheltuielilor publice, emitent şi intermediar pe piaţa de financiară, exercitarea de

misiuni ce ţin de calitatea sa de autoritate publică în domeniul financiar,gestionarea instrumentelor de intervenţie financiară publică adresate sectorului

real al economiei, menţinerea echilibrului macroeconomic.

5.1. Funcţiile clasice ale Trezoreriei Statului

Trezoreria Statului prezintă două funcţii clasice, respectiv: funcţia de

casier al statului şi cea de bancă a statului.

A. Funcţia de casier public

Prin funcţia de casier public Trezoreria efectuează:

Toate operaţiunile propriu-zise de încasări şi plăţi privind fondurile

publice, în numerar sau prin decontări în cont;

Controlul asupra cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget şi

asigurarea informaţiei necesare privind execuţia de casă a bugetului în vederea

întocmirii conturilor de execuţie a bugetului şi a elaborării rapoartelor periodice

asupra acestora;

Gestiunea poziţiei de casă, zilnice, a bugetului;

Asigurarea lichidităţilor necesare prin cunoaşterea fluxurilor de încasări

şi plăţi, elaborarea de prognoze cu privire la cerinţele de plată, la sincronizarea

plăţilor şi încasărilor, inclusiv a acelora privind finanţarea deficitului şi serviciul

datoriei publice.


39/44

39

Însărcinată cu execuția efectivă a operaţiunilor de încasări şi plăţi

prevăzute prin legea anuală a finanţelor, Trezoreria este casierul statului.

Mişcările de fonduri, în cadrul Trezoreriei, rezultă din operaţiunile permanente,

vizând, pe de o parte, resursele permanente ale statului, în cadrul cărora

impozitele ocupă un rol esenţial, iar pe de altă parte, cheltuielile permanente,

care cuprind cheltuielile ordinare, cheltuielile de capital, transferurile, etc.

Permanenţa acestor operaţiuni (repetitivitatea acestora) poate fi înţeleasă

numai pornind de la funcţiile permanente ale statului, justificând caracterul lor

precis, riguros şi restrictiv. Realizând aceste operaţiuni, Trezoreria manifestă o

atitudine pasivă, deoarece aceste operaţiuni sunt fixate prin legea finanţelor şi ise impun Trezoreriei.

Operaţiunile de casă ale Trezoreriei Statului sunt clasificate având în

vedere trei criterii:

Criteriul juridic: operaţiuni privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat; bugetele locale; bugetele instituţiilor publice; bugetele fondurilor

speciale, disponibilităţile agenţilor economici titulari de conturi deschise la

trezorerii;

Caracterul financiar: operaţiuni cu caracter definitiv (încasări fiscale şi

cheltuieli bugetare), cu caracter temporar (care reclamă o rambursare ulterioară

a fondurilor);

Caracterul economic: cheltuieli ordinare (de funcţionare şi de transfer);

cheltuieli de capital.

Funcţia de casă a trezoreriei implică două aspecte:

1. Execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de stat;

2. Vegherea la existenţa disponibilităţilor pentru a face faţă

angajamentelor statului.

1. Execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de stat .

Obiectul execuţiei îl reprezintă operaţiile autorităţilor publice (centrale şi

locale) şi ale corespondenţilor lor (instituţii publice, agenţi economici).


40/44

40

Trezoreria efectuează, ca şi casier al statului, un număr mare de încasări

şi plăţi. Acestea sunt operaţii prevăzute în Legea bugetară anuală.

Însă, Trezoreria este, totodată, şi casierul corespondenţilor săi, care, în

baza reglementării generale a contabilităţii publice, depun, cu titlu obligatoriu sau

facultativ, fondurile la Trezorerie sau sunt autorizaţi să efectueze operaţii de

încasări şi plăţi prin intermediul conturilor trezoreriei. Aceştia au conturi deschise

la trezorerie, pentru care Ministerul Finanţelor fixează condiţiile de funcţionare şi

regimul dobânzilor. Trezoreria este, astfel, casierul administraţiilor autonome

care întocmesc bugete anexe sau au personalitate juridică distinctă de cea a

statului, cum sunt instituţiile publice. În calitate de casier al statului,Trezoreria are ca sarcină emisiunea titlurilor

de împrumut public şi gestionarea datoriei publice. În acest scop, poate beneficia

de concursul băncilor care folosesc ghişeele lor pentru plasarea împrumuturilor.

Pentru împrumuturile pe termen scurt, trezoreria are un rol important în

emisiunea titlurilor de stat, destinate onorării obligaţiilor exigibile, precum şi

vegherii la existenţa disponibilităţilor băneşti.

2. Vegherea la existenţa disponibilităţilor pentru a face faţă

angajamentelor statului .

De fapt, sarcina fundamentală a trezoreriei este aceea de a veghea dacă,

în fiecare moment, există fonduri disponibile pentru a face faţă cheltuielilor

statului şi ale corespondenţilor lor. Procurarea de bani, în casieria publică, este

prima dintre operaţiile trezoreriei. Aceasta este legată de mişcarea fondurilor în

timp, determinată de termenele la care devin exigibile încasările şi plăţile. Astfel,

încasările şi plăţile sunt obiectul fluctuaţiilor în cursul anului.Pentru cheltuielile ordinare ale bugetului public există o anumită

regularitate în nivelul lor lunar, cu excepţia lunii decembrie, în care se execută

parţial cheltuielile, serviciile publice utilizând cea mai mare parte a creditelor încă

neconsumate înainte de închiderea exercițiului, creditele riscând să fie anulate în

virtutea legii anualităţii.


41/44

41

Pentru veniturile bugetare, regularitatea este mai puţin realizabilă,

deoarece depinde de ritmicitatea vieţii economice, mai ales în cazul impozitelor

directe.

Aceste mişcări ale veniturilor şi cheltuielilor se combină cu alte mişcări de

fonduri excepţionale (emisiunea de împrumuturi, rambursarea împrumuturilor

contractate de pe piaţa internă, plăţi de comisioane) şi cu mişcările datorate

operaţiilor corespondenților.

Prin analiza acestor mişcări excepţionale se poate determina un trend al

fluctuaţiilor lichidităţilor Trezoreriei şi a succesiunilor perioadelor de creştere

(lichidităţi abundente) şi scădere (lipsă de lichidităţi). Asemenea perioade pot fiidentificate în cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, între trimestre, dar şi în

cadrul lunilor.

Pentru echilibrarea Trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:

fondurile corespondenţilor, certificate de trezorerie, credite primite de la banca

centrală.

B. Funcţia de bancă a statului

Rolul Trezoreriei de bancă a statului are două forme:

Trezoreria acţionează ca o bancă de depozit, bancă de afaceri care

furnizează capitaluri unor întreprinderi pentru a le asigura dezvoltarea;

Trezoreria acţionează ca o bancă de emisiune şi în acest fel intervine în

domeniul circulaţiei monetare.

În calitate de bancă, Trezoreria asigură următoarele servicii:

- este banca la care instituţiile publice, precum şi agenţii economici îşi au

deschise conturi de disponibilităţi prin care se efectuează operaţiuni de încasări

şi plăţi, realizând astfel gestionarea disponibilităţilor băneşti ale sectorului public

şi integrarea acestora în politica de lichidităţi;

- gestionează datoria publică, respectiv operaţiunile de contractare a

împrumuturilor de către Guvern pentru finanţarea deficitului bugetar, precum şi

de refinanţare a datoriei publice;


42/44

42

- efectuează şi operațiunile în care statul apare în calitate de garant sau

de coparticipant la acordarea de împrumuturi agenţiilor guvernamentale, care, la

rândul lor pot acorda împrumuturi.

5.2. Funcţiile actuale ale Trezoreriei Statului

Trezoreria publică îndeplineşte o serie întreagă de funcţiuni, care pot fi

grupate în cinci mari categorii:

gestionarea resurselor şi cheltuielilor publice;

emitent şi intermediar pe piaţa de financiară;

exercitarea de misiuni ce ţin de calitatea sa de autoritate publică îndomeniul financiar;

gestionarea instrumentelor de intervenţie financiară publică adresate

sectorului real al economiei;

menţinerea echilibrului macroeconomic.


43/44

43

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Aurel Octavian BEREA (coord.), Finanţe publice. Buget şi trezorerie publică,

Editura Bren, Bucureşti, 2007;

2. Elena Doina DASCĂLU, Sistemul bugetar în România, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2006;

3. Emilia STOICA, Descentralizarea financiară a serviciilor publice locale, Editura

Dareco, Bucureşti, 2004;

4. Emilia STOICA, Finanţarea instituţiilor publice, Editura Cartea Studenţească,

Bucureşti, 2006;5. Emilia STOICA, Finanţe publice, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005;

6. Iulian VĂCĂREL (coord.), Finanţe publice, Ediţia a VI-a, Editura Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 2007;

7. Iulian VĂCĂREL, Politici fiscale şi bugetare, Editura Expert, Bucureşti, 2001;

8. Lefter CHIRICĂ (coord), Finanţe publice, contabilitate bugetară şi de

trezorerie, Editura Economică, Bucureşti, 2002;

9. Tatiana MOŞTEANU (coord.), Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară,

Bucureşti, 2008;

10. Tatiana MOŞTEANU (coord.), Finanţe – buget:sinteze teoretice şi aplicaţii

practice, Editura Economică, Bucureşti, 2001;

11. Tatiana MOŞTEANU, Gyorgy ATTILA, Buget şi trezorerie publică: studii

de caz comentate, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;

x x x

12. Legea nr. 500/2002, Legea finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial

nr. 597 din 13 august 2002;13. Legea nr. 286/2010, Legea bugetului de stat pe anul 2011, publicată în

Monitorul Oficial nr. 879 din 28 decembrie 2010;

14. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi ocuparea

forţei de muncă publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002;

15. Legea nr. 273/2006, Legea finanţelor publice locale, publicată în Monitorul

Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006.


44/44

Buget Note Curs

Documents

Transcript of Buget Note Curs

Note Curs Ase 3

NOTE CURS Economia Constr

Lumina - Note Curs

Note de Curs Didactica1

Microunde Note Curs

Note de Curs DPI

Note Curs Gastroentero

Note Curs MGAprovizionarii

Note de Curs

Note Curs Iru

Note de Curs Cazanescu

Note Curs Teledetectie

Note Curs Dr.adm.

Note de Curs. Org

0-Note Curs

Note Curs BGFT

SIM Note Curs

Terorism Note Curs

Psihologia Limbajului Note Curs

Note Curs Nervos