Prezența Bisericii Ortodoxe Române în context panortodox

în perioada 1885-2010

Pr. Conf. Dr. Daniel Benga

Prezența teologilor și a teologiei românești în context pancreștin s-a făcut remarcată de-a

lungul veacurilor începând chiar din Antichitatea creștină. Monahi și teologi ca Sfântul Ioan Casian,

Sfântul Dionisie Exiguul sau călugării sciți au contribuit în mod substanțial la lămurirea unor

probleme teologice fundamentale, la fixarea cronologiei creștine, precum și la răspândirea

spiritualității monahale în Apusul latin1. Mai apoi, în Evul Mediu, Bisericile Ortodoxe din

Principatele Române și-au făcut remarcată prezența în context panortodox prin marea ospitalitate de

care au dat dovadă față de teologi și ierarhi străini, precum și prin nenumăratele ajutoare și ctitorii

realizate la Locurile Sfinte ale Răsăritului ortodox2. Realizarea marii sinteze neoisihaste paisiene pe

teritoriul Moldovei noastre în veacul al XVIII-lea, cu iradieri spirituale până în Nordul Rusiei,

reprezintă un alt aspect esențial al contribuțiilor aduse de Ortodoxia românească la patrimoniul

Ortodoxiei universale3, alături de întregul ethos ortodox românesc cu valori de netăgăduit ce iradiază

chiar în Europa contemporană4.

După obținerea autocefaliei în anul 1885, dar mai ales după ridicarea la rangul de patriarhie în

anul 1925, Biserica Ortodoxă Română și-a asumat un rol de seamă în toate sinaxele și congresele

panortodoxe de atunci și până azi. Studiul de față dorește să realizeze o viziune întregitoare a

modului în care ierarhi, teologi și profesori laici ai Bisericii Ortodoxe Române au adus contribuții de

seamă la realizările și valorile ortodoxe promovate în context panortodox în ultimii 125 de ani,

exceptând participările reprezentanților Bisericii noastre la întrunirile pregătitoare pentru Sfântul și

Marele Sinod Panortodox, care sunt prezentate într-un alt studiu din acest volum.

Evenimentele panortodoxe ale veacului trecut nu s-au bucurat de constanță, ci au fost

determinate de contextul politic și social în care Bisericile Ortodoxe au activat, precum și de nevoile

interne ale acestora. Cele două Războaie Mondiale ale secolului al XX-lea au marcat în mod profund

și relațiile dintre Bisericile Ortodoxe, care în urma instaurării comunismului în Rusia, iar mai apoi în

întreaga Europă de Răsărit, au fost în mare parte izolate de celelalte Biserici Ortodoxe din afara

1 Cf. pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești din epoca străromână, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979.2 Cf. pr. asist. Viorel Ioniță, „Participarea profesorilor români la congrese, consfătuiri și întruniri interortodoxe“, în: Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 4, p. 556. 3 Printre ultimele publicații în care este evaluată mișcarea isihastă paisiană în context românesc, panortodox și pancreștin a se vedea Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iluminism și Isihasm. Documentele Simpozionului internațional „Iluminism și isihasm“, Centrul cultural-pastoral Sfântul Daniil Sihastru, Durău, 5-7 septembrie 2001, Editura Trinitas, Iași, 2006. 4 Cf. Thomáš Spidlík, „Rolul și contribuția spirituală a României la Europa“, în: Thomáš Spidlík – o viață și o teologie „din toată inima“, volum in memoriam realizat de Arhid. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 87-103.

lagărului comunist. De la început trebuie remarcat că Biserica Ortodoxă Română a participat la

marile evenimente panortodoxe ale ultimului veac de istorie în mod constant și a adus o contribuție

decisivă în elucidarea și rezolvarea multor probleme de actualitate cu care Ortodoxia s-a confruntat,

precum și în menținerea unității și a comuniunii dintre Bisericile Ortodoxe autocefale.

1. Autocefaliile Bisericilor Ortodoxe și inițierea noului proces conciliar

Prezența și participarea Bisericii Ortodoxe Române la sinoadele, conferințele, sinaxele și

simpozioanele panortodoxe din 1885 și până azi nu pot fi înțelese în afara procesului conciliar și de

apropiere dintre Bisericile Ortodoxe început la sfârșitul veacului al XIX-lea. În secolul al XIX-lea și

în prima parte a secolului al XX-lea o mare parte din Bisericile Ortodoxe din Balcani, dar și din alte

regiuni ale Europei au obținut autocefalia sau autonomia din partea Patriarhiei de Constantinopol sau

a Patriarhiei Ruse. Destrămarea Imperiului Otoman și a altor imperii europene au condus la apariția

mai multor state independente, în care s-au constituit Biserici Ortodoxe autocefale, care și-au

desfășurat de atunci încoace activitatea în mod liber. Proclamarea autocefaliei s-a realizat inițial,

foarte adesea, în mod unilateral de către Bisericile Ortodoxe naționale, ce activau în state proprii,

fără acordul Bisericii sub jurisdicția căreia au activat până atunci, iar acest acord s-a obținut mai

târziu5.

Accentuarea tot mai pronunțată a caracterului național al fiecărei Biserici Ortodoxe locale din

Europa răsăriteană a condus la slăbirea conştiinţei sinodale a Bisericilor Ortodoxe6, fenomen

alimentat mai apoi de situaţia politico-religioasă a Europei din veacul trecut. Mai mult decât atât, au

apărut noi probleme practice şi teologice, legate de structurile ortodoxe din diaspora şi de reforma

calendarului, precum și de noi provocări adresate teologiei și spiritualității ortodoxe de evoluțiile

culturale și sociale ale lumii, care nu puteau fi soluţionate decât printr-o dezbatere panortodoxă.

În fața acestor provocări, precum și a celor determinate de diverse contexte politice și de

chemările la unitate venite din partea altor biserici creștine, Patriarhia Ecumenică a declanșat

începând cu sfârșitul veacului al XIX-lea un adevărat proces conciliar7. Grija pentru unitatea văzută a

Ortodoxiei și comuniunea Bisericilor Ortodoxe întreolaltă, în fața noilor provocări, au fost factorii ce

au condus la invitații la dialog și comuniune, venite în special din partea Patriarhiei Ecumenice.

Enciclica din anul 1895 a papei Leon al XIII-lea (1878-1903), în care chema Bisericile Ortodoxe la

unitate, a fost urmată de răspunsul patriarhului ecumenic Antim al VII-lea (1895-1896), precum și de

5 O prezentare sintetică a modului în care majoritatea Bisericilor Ortodoxe din Europa și-au obținut autocefalia sau

autonomia oferă Kalus Dietmar W. Winkler/Klaus Augustin, Bisericile din Răsărit. O scurtă prezentare, Editura Arhiepiscopiei Romano-catolice de București, București, 2003, p. 21-49. 6 Cf. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală, vol. II,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1993, p. 501. 7 Termenul îi aparține profesorului grec Anastasios Kallis. Cf. Anastasios Kallis, „Panorthodoxe Konferenzen“, în: Theologische Realenzyklopädie, Band XXV (1995), p. 615.

Enciclica Sinodală a patriarhului ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884 și 1901-1912), din anul

1902, către toate Bisericile Ortodoxe. Patriarhul de Constantinopol a invitat Bisericile la păstrarea

comuniunii în duhul iubirii, la analizarea drumului ce ar trebui parcurs în vederea realizării unității

cu ceilalți creștini, în special cu vechii catolici, precum și la discutarea problemei unui calendar

comun al creștinilor8. La această Enciclică a răspuns și Biserica Ortodoxă Română alături de

patriarhul Ierusalimului și de întâistătătorii Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Rusiei, Greciei și

Serbiei. Răspunsul Bisericii Ortodoxe Române a fost menționat în a doua Enciclică a aceluiași

partriarh Ioachim al III-lea din 19049, în care acesta mulțumea bisericilor locale și își exprima

nădejdea în continuarea dezbaterilor.

Primul Război Mondial (1914-1918) și instaurarea dictaturii bolșevice în Rusia au însemnat

puncte de cotitură și noi impulsuri pentru continuarea procesului conciliar între Bisericile Ortodoxe.

În acest context, Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de

pretutindeni, din ianuarie 1920, determinată de înființarea Ligii Națiunilor în anul 191910, a declanșat

un proces de consultări și apropiere între Bisericile Ortodoxe concretizat trei ani mai târziu prin

convocarea Conferinței Panortodoxe de la Constantinopol din 1923, în cadrul căreia reprezentanții

Bisericii Ortodoxe Române au jucat un rol de prim rang.

2. Implicarea și participarea Bisericii Ortodoxe Române la Conferințele Panortodoxe

din prima jumătate a secolului al XX-lea11

Întemeierea Facultăților de Teologie Ortodoxă de la Sibiu (1850), Iași (1860), Cernăuți

(1875), București (1881) și Chișinău (1926) a condus la creșterea prestigiului teologiei românești.

După obținerea autocefaliei în anul 1885, cei care au fost delegați să reprezinte Biserica noastră la

întrunirile panortodoxe au fost în special ierarhii, precum și profesorii de teologie.

8 Textul Enciclicei Sinodale din 12 iunie 1902 la Nikolaus Thon, Quellenbuch zur Geschichte der Orthodoxen Kirche, (SOPHIA - Quellen östlicher Theologie, Band 23), Paulinus-Verlag, Trier, 1983, p. 478-481. 9 Textul Enciclicei Sinodale din 12 mai 1904 la ibidem, p. 488-491. 10 Enciclica către Bisericile lui Hristos de pretutindeni a Patriarhiei Ecumenice chema bisericile din întreaga lume la unitate şi iubire creştină, într-o lume divizată şi plină de răni, cum era cea de după primul Război Mondial. Acest lucru însă se întâmpla după ce politic se întemeiase Liga Naţiunilor în 1919 (precursoarea ONU), Enciclica arătând că politicenii o iau înaintea teologilor. Această Enciclică propunea depăşirea disensiunilor existente între creştini şi o mai bună colaborare între biserici la toate nivelurile, făcând propuneri foarte concrete. După ca amintește 11 puncte de care Bisericile ar trebui să se preocupe (între care amintim problema calendarului comun, schimbul de scrisori irenice, congresele pancreștine și schimbul de scrisori), se referă la 5 probleme morale ale lumii de atunci (alcoolismul, luxul, corupția, imoralitatea și cultul bogăției), Enciclica amintește în final că „este de datoria Bisericilor care se împodobesc cu sfântul nume al lui Hristos de a nu uita și a nu mai fi nepăsătoare către porunca Lui cea nouă și mare a iubirii, și a nu rămânea în chip rușinos în urma autorităților politice, care aplicând cu inimă duhul Evangheliei și al dreptății lui Hristos, au și întemeiat, cu semne bune pentru viitor, Liga Națiunilor, pentru apărarea dreptății și cultivarea armoniei și iubirii printre neamuri“. Cf. „Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de pretutindenea“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), p. 712-713. 11 Conferințele Panortodoxe din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-au ocupat în mod special de pregătirea viitorului Sinod Panortodox și sunt tratate într-un alt studiu din acest volum.

Adoptarea calendarului gregorian de către Grecia, România și Serbia imediat după primul

Război Mondial a condus la preocupările Bisericilor din aceste state să pună în acord calendarul civil

cu cel bisericesc12. Deja în anul 1919 profesorul Dragomir Demetrescu discuta la Atena cu

Mitropolitul Meletie al Greciei despre necesitatea convocării unui sinod panortodox. Conștient de

această provocare, precum și de cele semnalate în Enciclica din 1920, Întâistătătorul Bisericii

Ortodoxe Române s-a adresat în 1920 Patriarhiei Ecumenice printr-o scrisoare în care îi cerea

acesteia să se reia „firul atât de mult întrerupt al consfătuirilor în soboare comune ale tuturor

Bisericilor care mărturisesc apostolica credință ortodoxă răsăriteană“13.

Sfântul Sinod al Bisericii Române l-a delegat în anul 1921 pe profesorul Dragomir

Demetrescu să viziteze diferitele Biserici Ortodoxe și să se consulte cu ele privitor la problemele ce

urmau a fi dezbătute la viitoarea întrunire panortodoxă. Acesta a vizitat Constantinopolul, Atena,

Belgradul, Carlovitzul și Sofia, unde a discutat cu întâistătătorii și ierarhii ortodocși „diferitele

cestiuni ce se agită în sânul diferitelor Biserici Ortodoxe“14. Astfel, putem considera că inițiativa

primă a convocării acestei conferințe și susținerea entuziastă a ei se datoarează în mare parte Bisericii

Ortodoxe Române.

Patriarhul ecumenic Meletie al IV-lea Metaxakis (1921-1923) s-a adresat la 3 februarie 1923

mitropolitului primat Miron al Bisericii Ortodoxe Române, arătându-i necesitatea unui calendar

comun cu restul Europei și cu America și rugându-l să delege o comisie pentru o conferință

panortodoxă pe această temă la Constantinopol după Paștile anului 192315.

Conferinţa Panortodoxă din Constantinopol s-a ținut între 10 mai și 8 iunie 1923, sub

președenția patriarhului ecumenic Meletie al IV-lea Metaxakis (1921-1923). Au participat toate

Bisericile Ortodoxe cu excepţia celei ruse, aflată în acel timp în plină persecuție comunistă. Biserica

Ortodoxă Română a fost reprezentată de Arhim. Iuliu Scriban, delegatul Sfântului Sinod, căruia i s-

au alăturat senatorul Petre Drăghici din Sibiu și profesorul Dragomir Demetrescu. În ziua de 11 mai

1923 au fost alcătuite trei comisii de lucru: dogmatică, practică și științifică. Cea de-a treia și-a

desfășurat lucrările sub președenția arhimandritului Iuliu Scriban, având ca membri pe profesorul

sârb Milancovici și pe senatorul Drăghici16. Cei doi membri ai comisiei științifice au elaborat două

proiecte de îndreptare a calendarului – cel sârb se baza pe mișcările lunii, iar cel român pe mișcarea

soarelui, având superioritate față de primul17 – care au ajuns de fapt la aceeași concluzie: trebuie 12 Cf. Ierom. Lucian Florea, „Participarea și contribuția Bisericii Ortodoxe Române la Conferințele Interortodoxe din prima jumătate a secolului XX“, în: Ortodoxia, XIV (1962), nr. 1-2, p. 184. 13 Cf. Pr. Dr. Gheorghe Soare, „De la Vatoped la Rhodos“, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXIX (1961), nr. 9-10, p. 844.14 Cf. Dr. Dragomir Demetrescu, „De la Congresul Panortodox de la Constantinopol“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), nr. 12, p. 904-905.15 A se vedea „Scrisoarea Patriarhului Ecumenic către Primatul României în chestiunea schimbării calendarului și a unei conferințe convocate la Constantinopol în acest scop“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), nr. 7, p. 534-535.16 Cf. „Raportul Arhimandritului Scriban către Înalt Prea Sfințitul Prezident al Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale ortodoxe române, D.D. Dr. Miron, cu privire la Conferența interortodoxă din Constantinopol, ținută între 10 mai și 8 iunie 1923“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), nr. 9, p. 661.17 Cf. ibidem, p. 663-664.

suprimate 13 zile din calendarul aflat atunci în uz. Pe baza calculelor științifice elaborate în comisia

condusă de arhimandritul Iuliu Scriban s-a întemeiat hotărârea centrală a acestei conferințe

interortodoxe, anume decizia ca ziua de 1 octombrie 1923 să devină 14 octombrie 1923, urmând ca

sărbătorile din zilele suprimate să fie săvârșite la 14 octombrie sau cum va rândui episcopul

eparhiot18. Hotărârea trebuia însă aplicată de fiecare Biserică Ortodoxă în parte. În afară de Patriarhia

Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Sârbă şi Muntele Athos – celelalte şi-au îndreptat

calendarul19. Biserica Ortodoxă Română a realizat îndreptarea calendarului în anul 192420.

Pe lângă cei doi membri ai comisiei științifice, la conferința de la Constantinopol a participat

și profesorul de istorie bisericească Dragomir Demetrescu, licențiat în teologie la Atena și doctor în

filosofie la Leipzig, care în cadrul ședinței din data de 18 mai 1923 a prezentat în fața participanților

la întrunire o foarte interesantă evaluare a situației în care se află Bisericile Ortodoxe. Acesta a

ridicat problema înființării Bisericilor autocefale, a propus redactarea unui catehism unuic al

Ortodoxiei în anul 1925, la împlinirea a 1600 de ani de la Sinodul de la Niceea (325), a arătat

problemele canonice ridicate de diaspora ortodoxă și de căsătoriile mixte, cerând și discutarea

problemei postului în lumea modernă21. Această conferință a fost considerată deosebit de important

de patriarhul ecumenic, care a dispus să fie tipărită și distribuită tuturor participanților.

Prin contribuțiile amintite, Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol de prim rang la această

primă conferință interortodoxă, atât în pregătirea convocării ei, cât și în cadrul lucrărilor desfășurate,

temele ridicate de delegații noștri devenind de fapt marile teme ale tuturor următoarelor conferințe

panortodoxe ale secolului trecut.

Deja de la Constantinopol a fost evidentă pentru participanți mulțimea problemelor ce

preocupă Bisericile Ortodoxe și care revendică un răspuns comun al acestora. Entuziasmul

începutului s-a stins treptat, lovindu-se chiar de aplicarea hotărârii cu privire la îndreptarea

calendarului. O nouă întâlnire panortodoxă a fost provocată de proclamarea unilaterală a autocefaliei

în anul 1929 de către Biserica Ortodoxă Albaneză, în nou creatul stat albanez22. Biserica Ortodoxă

Română a contribuit și de această dată în mod decisiv la convocarea unei noi conferințe panortodoxe,

datorită strădaniilor patriarhului Miron, care l-a trimis pe arhimandritul dr. Filaret Jocu în centrele

Ortodoxiei răsăritene spre a se documenta despre starea de spirit a acestora cu privire la convocarea

18 Cf. „Hotărârea conferenței Interortodoxe cu privire la chestiunea Calendarului“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), nr. 9, p. 662.19 Biserica Ortodoxă Bulgară numai în 1968, la fel ca şi cea din Macedonia. 20 Cf. Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000. Dialog teologic și ecumenic , Vol. III, Tom. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 101. 21 Cf. Dr. Dragomir Demetrescu, „De la Congresul Panortodox de la Constantinopol“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1923), nr. 12, p. 905-907. 22 Pentru detalii cf. Daniel Benga, „Die Ostkirchen“, în: Ökumenische Kirchengeschichte. Band 3: Von der

Französischen Revolution bis 1989, hrsg. von Hubert Wolf, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 2007, p. 399-400.

unui sinod panortodox23. Primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a redactat chiar din 1920 o

lucrare despre necesitatea convocării unui sinod ecumenic răsăritean24.

Toate aceste dorințe de unitate și comuniune ortodoxă prezente în sânul Bisericii Române s-

au concretizat în cea de-a doua Conferinţă Panortodoxă de la Mânăstirea Vatoped (8 – 23 iunie

1930). Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Episcopul Lucian al Romanului și de

Episcopul Tit (Simedrea) Târgovișteanul, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, având ca însoțitori pe

pr. prof. Grigorie Pișculescu (Gala Galaction) și pr. Nicolae Popescu25. Această întrunire și-a propus

să fixeze catalogul cu teme de discuție pentru un prosinod, ce urma să fie convocat în anul 1932, care

la rândul lui urma să pregătească Marele Sinod Panortodox26. Participanții au elaborat 17 teme, ce au

fost repartizate tuturor Bisericilor Ortodoxe spre a fi pregătite pentru viitorul prosinod. Au fost

delimitate trei mari domenii tematice, în care se înscriau cele 17 teme: I. Organizarea internă a

Bisericii Ortodoxe; II. Relațiile interortodoxe și III. Legăturile Bisericilor Ortodoxe atât în Răsărit cât

și în Apus27. Bisericii Ortodoxe Române i-au revenit temele 6, 13, 15 și 16, care se ocupau de

combaterea sistemelor pseudoreligioase, de studierea chestiunii calendarului, de intensificarea

relațiilor interortodoxe și dezvoltarea unei culturi creștine ortodoxe, precum și de susținerea și

întărirea artei bizantine tradiționale28.

Temele fixate Bisericii Ortodoxe Române au fost complexe și dificile, lucru ce demonstrează

valoarea reprezentanților noștri la această conferință, precum și prestigiul de care se bucura Biserica

noastră, ridicată la rangul de Patriarhie în 1925, în contextul panortodox al epocii. Hotărârile luate la

Vatoped au fost preluate de patriarhul Miron, care cu adresa 198/1931 anunța toate eparhiile

românești să constituie comisii și să pună în discuție temele fixate, iar studiile să fie trimise Sfântului

Sinod pentru aprobarea lor definitivă29. În sesiunea sa din 15-20 octombrie 1931, Sfântul Sinod a

hotărât ca delegația Bisericii Ortodoxe Române pentru prosinodul programat de Rusaliile anului

1932 la Mânăstirea Vatoped să fie tot cea care a reprezentat cu succes Biserica noastră în anul

193030. Din cauza unor împrejurări nefavorabile, întrunirea din 1932 nu a mai avut loc, astfel că

strădaniile Bisericii Ortodoxe Române nu s-au putut concretiza.

Cooperarea panortodoxă a putut fi continuată în 1936, când s-a convocat la Atena primul

Congres al profesorilor de teologie ortodoxă (29 noiembrie – 6 decembrie 1936), care s-a ocupat de

discutarea poziţiei ştiinţei teologice în Biserica Ortodoxă şi de chestiuni preliminare pentru 23 Cf. „Dare-de-seamă către Î. P. S. Patriarh-Regent D. D. Dr. Miron, despre călătoria Arhimadritului Dr. Filaret Jocu în Răsăritul Ortodox, în zilele de la 4 aprilie – 12 iunie 1929“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLVIII (1930), nr. 7-8, p. 731-752. 24 Miron Cristea, Mitropolit Primat, Chestiunea unui nou sinod ecumenic al Bisericilor răsăritene, București, 1920. 25 Cf. Alexandru Moraru, op. cit., p. 101. 26 Cf. Anastasios Kallis, op. cit., p. 616-617. 27 Cf. Alexandru Moraru, op. cit., p. 102.28 Cf. Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 189-190. Biserica noastră a fixat pentru toate cele patru teme ce i-au fost încredințate comisii formate din ierarhi și profesori de teologie, specialiști în domeniile respective. O prezentare a tuturor membrilor acestor comisii la ibidem, p. 189-190, notele 35-38. 29 Cf. Biserica Ortodoxă Română, XLIX (1931), p. 218.30 Cf. Arhim. Scriban, „Cronica internă“, în: Biserica Ortodoxă Română, XLIX (1931), p. 725.

convocarea unui sinod panortodox. La această temă vom reveni în capitolul următor dedicat

congreselor Facultăților de Teologie Ortodoxă. La scurt timp după acest congres a izbucnit al doilea

Război Mondial, încheiat la 9 mai 1945 după capitularea Germaniei, în urma căruia Estul Europei a

rămas în sfera de influență a Uniunii Sovietice. În jur de 80% dintre ortodocși au ajuns sub regimul

comunist, instaurat o dată cu extinderea influenței sovietice. La aceasta se adaugă presiunea statelor

musulmane asupra vechilor patriarhii apostolice. Această perioadă a războiului rece s-a repercutat

negativ asupra relațiilor interortodoxe, Patriarhia Moscovei încercând să preia un rol de conducere în

cadrul Ortodoxiei31.

Prilejul pentru a convoca o conferință panortodoxă la Moscova a fost dat de anul 1948, când

s-au sărbătorit 500 de ani de la obținerea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Rusă. Conferința

panortodoxă de la Moscova a avut loc între 8 și 18 iulie 1948, având pe ordinea de zi patru teme spre

dezbatere: 1. Vaticanul și Biserica Ortodoxă; 2. Validitatea hirotoniilor anglicane; 3. Biserica

Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică și 4. Calendarul bisericesc32. Conferinţa panortodoxă de la

Moscova a fost convocată cu puține săptămâni înaintea ședinței de înfiinţare a Consiliului Ecumenic

al Bisericilor, ca un răspuns ortodox critic la încercările ecumenice ale vremii33.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație condusă de patriarhul Justinian,

care a semnat hotărârile conferinței pe locul al patrulea. Au fost prezenți patru Întâistătători de

Biserici: Alexei, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Calistrat, Catolicosul-Patriarh al Georgiei,

Gavriil, Patriarhul Serbiei, și Justinian, Patriarhul României34. Patriarhia Ecumenică și celelalte

biserici aflate sub influența directă a acesteia nu au fost prezente la conferință.

Delegația noastră a prezentat la Moscova patru referate, care au avut la bază studiile

profesorilor de teologie de la București Teodor M. Popescu, Pr. Petre Vintilescu și Pr. Ioan Coman:

1. Atitudinea Vaticanului față de Ortodoxie în ultimii 30 de ani; 2. Posibilitatea recunoașterii

hirotoniilor anglicane de către Biserica Ortodoxă; 3. Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică și 4.

Câteva considerațiuni în legătură cu îndreptarea calendarului35. Aceste lucrări, foarte documentate

științific, s-au bucurat de aprecierea unanimă a participanților „pentru contribuția importantă ce au

adus-o în soluționarea temelor abordate la Conferință“36.

31 Cf. Anastasios Kallis, op. cit., p. 617. 32 Actele Conferinței au fost publicate în două volume în anii 1950 și 1952. Actes de la conférence des chefs et des representantes des églises orthodoxes autocéphales, réunis à Moscou à lʼoccasion de la célébration solennelle des fêtes du 500ème anniversaire de lʼautocéphalie de lʼeglise orthodoxe Russe 8-18 juillet 1948 en deux volumes , Moscou, 1950 și 1952.33 Acestei conferințe i-a fost dedicat primul număr al revistei Ortodoxia (I, 1949), în care au fost publicate cronici privitoare la lucrări, cele patru referate românești susținute la Mocova și hotărârile luate cu privire la cele patru teme anunțate. A se vedea, de asemenea, Alexandru Moraru, op. cit., p. 103-104. Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 194-196. Pr. asist. Viorel Ioniță, op. cit., p. 563-564. 34 Cf. Nicolae, Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului, „Conferința Ortodoxă de la Moscova“, în: Ortodoxia, I (1949), nr. 1, p. 19-20. 35 Cf. „Referate prezentate de delegația Bisericii Ortodoxe Române la Conferința Ortodoxă de la Moscova“, în: Ortodoxia, I (1949), nr. 1, p. 28-29. Studiile integrale au fost publicate în această revistă la paginile 30-122. 36 Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 195.

Lucrările Conferinței de la Moscova s-au încheiat cu patru rezoluții adoptate de toate

Bisericile participante, primele trei caracterizându-se prin atitudinea critică față de Vatican și

Mișcarea Ecumenică, precum și pe respingerea recunoașterii hirotoniilor anglicane, până când

anglicanii nu își însușesc în întregime doctrina Bisericilor Răsăritului. Ultima rezoluție privitoare la

calendarul bisericesc a adus precizări cu privire la modul de sărbătorire a Paștilor până la elaborarea

și ratificarea celui mai perfecționat calendar: Paștile să se serbeze după vechea pascalie alexandrină,

pentru a păstra unitatea de serbare în toate Bisericile Ortodoxe, iar sărbătorile fixe să fie prăznuite de

către fiecare Biserică autocefală după calendarul aflat deja în uz37. Criticile Ortodoxiei față de

Mișcarea Ecumenică au determinat Bisericile occidentale să-și schimbe atitudinea în anii următori,

ceea ce a condus la angajarea Bisericilor Ortodoxe în Consiliul Ecumenic al Bisericilor38.

Prezența Bisericii Ortodoxe Române în context panortodox nu s-a încheiat cu această

conferință din 1948, ci a devenit foarte susținută mai ales începând cu Conferințele Panortodoxe de

la Rhodos din anii 1961, 1963 și 1964, care sunt însă prezentate într-o altă contribuție din volumul de

față dedicată pregătirii viitorului Sinod Panortodox.

3. Prezența Bisericii Ortodoxe Române la Congresele de Teologie Ortodoxă (1936-

2006)

Printre întrunirile panortodoxe din secolul trecut s-au remarcat și Congresele Facultăților de

Teologie Ortodoxă, ținute între 1936 și 2006, precum și sinaxele și simpozioanele panortodoxe

prilejuite de diferite evenimente cu semnificații majore pentru lumea creștină. Și în aceste tipuri de

manifestări ale Ortodoxiei universale, Biserica Ortodoxă Română a fost prezentă încă de la început,

nu doar în calitate de invitată, ci jucând un rol de seamă la inițierea acestora.

După primul Război Mondial, teologii ortodocși s-au întâlnit adesea la întrunirile ecumenice

la care erau invitați, unde au avut prilejul să se cunoască și să discute despre mulțimea de probleme

teologice și bisericești cu care se confrunta Ortodoxia în perioada interbelică39. De aici s-a născut

ideea convocării unui Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din întreaga lume. Inițiativa

convocării lui a aparținut Facultății de Teologie din Atena, care la 20 noiembrie 1935 a trimis tuturor

Facultăților de Teologie Ortodoxă invitații pentru anul 193640.

Implicarea teologilor ortodocși români și seriozitatea cu care priveau acest important

eveniment teologic au condus la organizarea Comitetului pregătitor pentru Congresul din noiembrie

37 Textele celor patru rezoluții au fost publicate în Ortodoxia, I (1949), nr. 1, p. 124-131. Lucrările s-au încheiat cu un „Apel către creștinii din toată lumea“, p. 132-134. 38 Cf. Pr. asist. Viorel Ioniță, op. cit., p. 564.39 Cf. Teodor M. Popescu, „Primul Congres de Teologie Ortodoxă, Atena (29 noiembrie – 4 decembrie 1936)“, în: Studii Teologice, VI (1937), nr. 1, p. 152. 40 Cf. N. Cotos, „Întâiul Congres de Teologie ortodox“, în: Candela, XLVII (1936), p. 205.

1936 de la Atena, la București, între 15-18 ianuarie 193641. Președenția comitetului pregătitor i-a

revenit decanului Facultății de Teologie Ortodoxă de la București, pr. prof. Irineu Mihălcescu, alături

de care s-au aflat și Arhim. I. Scriban și I. Savin de la Chișinău și N. Cotos de la Cernăuți. Acest

comitet a hotărât înființarea unei organizații permanente a congreselor de teologie ortodoxă, ce

urmau să se desfășoare din doi în doi ani la fiecare Facultate de Teologie Ortodoxă, în ordinea

vechimii, și a redactat un regulament general al congreselor de teologie ortodoxă42. Prin aceasta, baza

organizatorică și regulamentară a congreselor de teologie ortodoxă a fost fixată la București în

ianuarie 1936. Cu câțiva ani înainte, teologii români și-au luat chiar sarcina de a ține congresul la

București, în măsura în care acest lucru nu ar fi fost posibil la Atena.

Primul Congres de Teologie Ortodoxă și-a desfășurat lucrările la Atena între 29 noiembrie și

6 decembrie 193643. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație numeroasă

compusă din următorii profesori: V. G. Ispir, Șerban Ionescu, Pr. P. Vintilescu, Teodor M. Popescu,

Pr. Gr. Cristescu de la București și Arhim. I. Scriban și Ioan G. Savin de la Chișinău. Celelalte

Facultăți de Teologie Ortodoxă reprezentate erau cele de la Atena, Belgrad, Sofia, Varșovia și

Paris44. Lucrările Congresului s-au concentrat asupra a două teme: 1. Poziția științelor teologice în

Biserica Ortodoxă și 2. Expuneri teologice asupra unor probleme bisericești. Teologii români au

prezentat contribuții importante pe următoarele teme: problema convocării unui Sinod Ecumenic;

revizuirea și codificarea canoanelor; problema calendarului; editarea unei reviste de teologie

ortodoxă; strângerea relațiilor dintre Facultățile de Teologie Ortodoxă; fixarea principiilor

fundamentale ale Ortodoxiei; misiunea internă și externă a Bisericii Ortodoxe și Biserica în relație cu

problemele sociale și cu cultura45. Imporanța acestor teme este evidentă până azi, iar la majoritatea

dintre ele nu a fost găsită încă o rezolvare panortodoxă. Dezbateri vii a provocat problema convocării

unui viitor sinod ortodox, participanții la congres neajungând la vreun consens cu privire la numele

acestuia: ecumenic sau panortodox.

Schimbul de idei teologice, precum și situarea critică a teologiei ortodoxe față de ea însăși,

prin identificarea influențelor catolice sau protestante suferite în secolele trecute s-au numărat printre

realizările de seamă ale acestui prim Congres de Teologie Ortodoxă46. Majoritatea hotărârilor luate la

Atena47 coincid în mare măsură cu pozițiile prezentate de teologii români, care „împreună cu teologii

greci au adus o contribuție simțitoare la dezbaterile problemelor care frământau gândirea ortodoxă“48.

Cea de-a noua și ultima hotărâre a Congresului de la Atena, confirmă contribuția românească

41 Cf. Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 190-191. 42 Cf. Pr. asist. Viorel Ioniță, op. cit., p. 557.43 Lucrările Congresului au fost publicate de către profesorul atenian Hamilcar Alivisatos, președinte și organizator al manifestării panortodoxe de la Atena. Procés-verbaux du premier Congrès de Théologie Orthodoxe à Athènes 29 nov. – 6 dèc. 1936, publié par les soins du Président Prof. Hamilcar S. Alivisatos, Athènes, 1939. 44 Cf. Teodor M. Popescu, op. cit., p. 162. 45 Cf. Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 192.46 Cf. Anastasios Kallis, op. cit., p. 617.47 Cf. „Hotărârile Primului Congres de Teologie Ortodoxă“, în: Teodor M. Popescu, op. cit., p. 178-180.48 Ierom. Lucian Florea, op. cit., p. 193.

prin următoarea decizie: „Primul Congres de Teologie ortodoxă decide ca al doilea Congres de

Teologie ortodoxă să se întrunească în anul 1939 la București, în România, și să se ocupe cu

cercetarea și rezolvarea următoarelor probleme: 1. Izvoarele credinței ortodoxe; 2. Sfânta Scriptură;

3. Sfânta tradiție și 4. Misiunea socială a Bisericii“49. Din nefericire, contextul politic european nu a

permis realizarea acestui deziderat, care s-a împlinit abia peste patru decenii, dar nu la București, ci

tot la Atena.

Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial și instaurarea comunismului în majoritatea

țărilor ortodoxe est-europene au prejudiciat relațiile interortodoxe dintre Bisericile aflate de cele

două părți ale „cortinei de fier“. Al doilea Congres de Teologie Ortodoxă a avut loc abia peste 40 de

ani, fiind convocat și ținut tot la Atena, între 19 și 29 august 197650. La lucrările comitetului de

organizare a acestui congres, ce au avut loc între 13-15 martie 1975 și 14-15 februarie 1976 la

Centrul interortodox de la Mânăstirea Penteli de lângă Atena, a participat din partea Institutului

Teologic de grad universitar din București pr. prof. Dumitru Popescu.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române la congres a fost formată din următorii profesori de la

Institutele Teologice de la București și Sibiu, în frunte cu episcopul vicar Antonie Ploieșteanul,

viitorul Mitropolit al Ardealului: pr. prof. Dumitru Stăniloae, pr. prof. Ene Braniște, pr. prof. Ioan

Coman, pr. prof. Dumitru Popescu, pr. prof. Dumitru Radu, pr. prof. Dumitru Abrudan, prof.

Grigorie Marcu, prof. Constantin Voicu, pr. Dumitru Soare51. Majoritatea delegaților români au

prezentat referate și au prezidat ședințe plenare sau grupe de lucru, după cum reiese din actele

publicate ale Congresului.

Tema generală a acestui congres a fost: Teologia Bisericii și realizarea sa, împărțită în trei

subcapitole: 1. Teologia ca expresie a vieții și a conștiinței Bisericii; 2. Teologia ca expresie a

prezenței Bisericii în lume și 3. Teologia în reînnoirea vieții Bisericii. Realizarea cea mai importantă

a întrunirii constă în încercarea de reînnoire a vieții teologice ortodoxe și în strângerea contactelor și

a colaborării dintre instituțiile ortodoxe de învățământ teologic academic52.

După întâlnirea de la Atena din 1976, Facultățile de Teologie Ortodoxă din întrega lume au

reușit într-adevăr să instituționalizeze și să organizeze cu constanță noi congrese de teologie

ortodoxă, la care s-au dezbătut probleme teologice fundamentale cu privire la rolul și misiunea

Ortodoxiei în secolul al XXI-lea. Teologii români au fost prezenți la toate aceste întâlniri,

reprezentând cu succes teologia românească, a cărei voce s-a făcut remarcată în mod constant.

Al treilea Congres Internaţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă s-a ţinut la Boston

49 Cf. Teodor M. Popescu, op. cit., p. 179.50 Lucrările Congresului au fost publicate de către profesorul atenian Savas Chr. Agouridès, președinte și organizator al celui de-al doilea Congres de Teologie ortodoxă de la Atena. Procés-verbaux du deuxième Congrès de Théologie Orthodoxe à Athènes 19 – 29 Août 1976, publié par les soins du Professeur Savas Chr. Agouridès, Athènes, 1978. 51 Cf. ibidem, p. 575-585.52 Cf. Pr. asist. Viorel Ioniță, op. cit., p. 559. O amplă relatare cu privire la acest al doilea Congres de Teologie ortodoxă au realizat pr. prof. Dumitru Popescu și pr. prof. Dumitru Radu, Al doilea Congres al Facultăților de teologie ortodoxă, Atena, 1976, în: Biserica Ortodoxă Română, XCIV (1976), nr. 9-10, p. 899-902.

(S.U.A.), 30 august-4 septembrie 1987, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea Facultății de

Teologie Ortodoxă Greacă din acest oraș, având următoarea temă principală: Împărăție și icoană –

Ortodoxia privind spre secolul al XXI-lea53. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost formată din

arhid. prof. dr. Constantin Voicu și arhid. prof. dr. Aurel Jivi, de la Institutul Teologic din Sibiu, și

prof. dr. Remus Rus de la Institutul Teologic din București. Acest Congres a întărit și mai mult

colaborarea școlilor de teologie ortodoxă, iar arhid. prof. dr. Constantin Voicu a fost ales președinte

al Comitetului de continuare54.

Acest lucru a contribuit la organizarea celui de-al patrulea Congres Internațional al

Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, după căderea comunismului în Europa de Est, la Facultatea de

Teologie Ortodoxă a Universității din București, în perioada 12-16 august 199655. Acesta a fost

primul congres de după căderea cortinei de fier și s-a bucurat de o participare deosebită, fiind

însuflețit de un nou entuziasm și de noi speranțe pentru cooperarea panortodoxă. La deschiderea

lucrărilor a fost prezent însuși Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, Preafericitul

Părinte Patriarh Teoctist, alături de actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, și de

alți ierarhi ai Bisericii noastre și demnitari de stat. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de

decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, pr. prof. dr. Constantin Cornițescu și de pr.

prof. dr. Dumitru Popescu, alături de numeroși reprezentanți ai celor 10 Facultăți de Teologie

Ortodoxă din România, majoritatea redeschise sau nou deschise după 1990. Tema principală a

congresului – Misiunea Bisericii astăzi și mâine – a fost dezbătută în sesiuni plenare și în trei

secțiuni56. La acest congres, pentru prima oară Bisericile Ortodoxe din Europa de Răsărit au

evidențiat „dramaticul proces al secularizării lumii contemporane [...] care a aruncat omul

contemporan într-o profundă criză spirituală, materializată în lipsa de sens a existenței umane“57.

Cel de-al V-lea Congres Internaţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă s-a ţinut între 26

septembrie - 1 octombrie 2001, la Belgrad (Serbia), cu tema Unitatea, misiunea şi teologia Bisericii

în cel de-al treilea mileniu. Din partea Facultății de Teologie Ortodoxă din București a fost prezent

pr. prof. dr. Vasile Răducă58.

Cel de-al șaselea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, cu tema generală Teologia

Ortodoxă în lumea contemporană, a avut loc la Sofia, între 6-10 octombrie 2004. Facultățile de

Teologie Ortodoxă din România au fost reprezentate de pr. conf. dr. Ștefan Buchiu și asist. drd. 53 Cf. Conference Papers on the Third International Conference of Theological Schools, Brookline, MA, 30 August – 4 September 1987, Holy Cross Orthodox Press, Brookline, 1995. 54 Cf. Arhid. Prof. Aurel Jivi, „Al treilea Congres internațional al Școlilor de Teologie Ortodoxă“, în: Telegraful Român, 135 (1987), nr. 37-38 și 39-40, p. 7. Cf. Alexandru Moraru, op. cit., p. 110-111.55 O documentare și un referat asupra acestui congres a realizat redacția revistei Biserica Ortodoxă Română. Cf. A IV-a Conferință Internațională a Facultăților de Teologie Ortodoxă (București, 12-17 august 1996), în: Biserica Ortodoxă Română, CXIV (1996), nr. 7-12, p. 242-253.56 Referatele susținute în cadrul Congresului au fost traduse în limba română și publicate în revista Studii Teologice XLVIII (1996), nr. 3-4, p. 3-65. 57 A se vedea mesajul final al Congresului de la București în ibidem, p. 253. 58 Acesta a susținut referatul intitulat Misiunea bisericii astăzi - provocări, dileme și sugestii, publicat în revista Ortodoxia, nr. 1-2, 2005, p. 11-21.

Ionuț-Alexandru Tudorie. Delegații au dezbătut patru teme centrale: Teologia Ortodoxă astăzi,

Școlile de Teologie Ortodoxă – comunicare și mărturie, Unitatea creștină azi și Ortodoxia într-o

Europă unită59. Documentul final elaborat de acest congres cuprinde observații, rezoluții și

recomandări60. O decizie importantă a acestui Congres a fost instituirea unui Forum European al

Facultăților de Teologie Ortodoxă, cu scopul de a realiza coordonarea și cooperarea efectivă dintre

toate Facultățile Ortodoxe din Uniunea Europeană61. S-a recomandat, de asemenea, înființarea unei

Asociații Mondiale a Facultăților de Teologie Ortodoxă.

Cel de-al VII-lea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă a fost organizat de Facultatea

de Teologie Ortodoxă a Universității din Joensuu (Finlanda), între 12-18 iunie 2006. Tema

Congresului a fost: Tradiția Ortodoxă și secolul XXI. Experiențele trecutului, realitățile de azi și

provocările de mâine. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de mai mulți profesori de

teologie de la Universitățile din Iași, Târgoviște și Oradea: pr. lect. dr. Dan Sandu, pr. lect. dr. Ion

Stoica, pr. lect. dr. Ștefan Florea, pr. lect. Marian Vâlciu și pr. prof. dr. Nicu Dumitrașcu, decanul

Facultății de Teologie din Oradea62.

Prin participarea ierarhilor și a teologilor ortodocși români la toate cele șapte Congrese ale

Facultăților de Teologie Ortodoxă între 1936 și 2006, Biserica Ortodoxă Română și-a adus în mod

constant contribuția la elaborarea și dezvoltarea teologiei ortodoxe în contextul provocărilor adresate

Ortodoxiei de tipurile de societăți ce s-au succedat pe continentele lumii în ultimii 70 de ani. În

același timp, teologii români au susținut și încurajat cooperarea constantă dintre Facultățile de

Teologie Ortodoxă din întreaga lume.

4. Prezența Bisericii Ortodoxe Române la sinoade, sinaxe și simpozioane panortodoxe

între 1990-2010

În secolul al XX-lea, Biserica Ortodoxă Română și-a manifestat prezența la aproape toate

întrunirile panortodoxe, jucând un rol de seamna la întărirea mărturiei ortodoxe în lumea modernă.

Conștientă de faptul că este cea de-a doua Biserică Ortodoxă din lume în ceea ce privește numărul

credincioșilor, Biserica noastră s-a afirmat în context panortodox în mod special în ultimii 20 de ani,

după căderea regimului comunist, când s-a putut bucura din nou după 45 de ani de dictatură atee de

libertate deplină. Dezvoltarea fără precedent a tehnicii, procesul globalizării în cadrul căruia lumea a

devenit o casă a popoarelor de pe toate continentele, precum și noile realități politice, sociale și

59 Cf. Pr. Conf. Dr. Ștefan Buchiu/Asist. Drd. Ionuț-Alexandru Tudorie, Al VI-lea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă (Sofia, 6-10 octombrie 2004), în: Biserica Ortodoxă Română, CXXII (2004), nr. 9-12, p. 400-403.60 A fost publicat în traducere românească de asist. drd. Ionuț-Alexandru Tudorie sub titlul: Observațiile, rezoluțiile și recomandările finale ale Congresului al VI-lea al Facultăților de Teologie Ortodoxă, în: Biserica Ortodoxă Română, CXXII (2004), nr. 9-12, p. 403-405.61 Până în prezent s-a realizat un site pe internet al acestui Forum, unde pot fi găsiți pașii făcuți până acum. Cf. www.efost.net. 62 Cf. http://www.joensuu.fi/ajankohtaista/konferenssi.html.

culturale ale lumii au contribuit la o intensificare fără precedent a contactelor și a întâlnirilor

panortodoxe.

În cele ce urmează enumerăm principalele tipuri de întruniri panortodoxe la care au participat

ierarhii, profesorii de teologie, preoții și chiar studenții teologi ortodocși români în decursul

deceniilor trecute: Sinoade panortodoxe extraordinare; Sinaxe ortodoxe jubiliare; Sfințiri ale

marilor catedrale ortodoxe; Canonizări de sfinți recunoscuți la nivel panortodox sau local;

Funeralii și întronizări ale Întăistătătorilor Bisericilor Ortodoxe; Conferințe teologice internaționale

organizate de Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe; Adunări Generale Interparlamentare

Europene ale Ortodoxiei; Întruniri ale teologilor ortodocși în afara celor din Congresele

Facultăților de Teologie Ortodoxă (de ex. Congresele Teologilor Bibliști Ortodocși); Simpozioane

panortodoxe; Conferințe și simpozioane ale jurnaliștilor ortodocși; Festivaluri internaționale ale

tineretului ortodox etc. Biserica Ortodoxă Română nu doar a participat la aceste manifestări, ci a fost

organizatoarea multora dintre ele. O simplă înșiruire a participărilor la aceste evenimente s-ar întinde

pe câteva zeci de pagini63, care depășesc cu mult cadrul volumului de față. Documentarea cu privire

la aceste evenimente este prezentă în mod special în numerele revistei Biserica Ortodoxă Română,

care este Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, precum și în celelalte reviste centrale bisericești

sau în revistele eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române. În cele ce urmează vom menționa doar cele

mai importante manifestări panortodoxe la care Ortodoxia românească a fost reprezentată la cel mai

înalt nivel.

O piatră de hotar în cadrul întâlnirilor panortodoxe a constituit-o Întâlnirea Patriarhilor și

Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe între 13 și 15 martie 1992, la Constantinopol, cu ocazia

Duminicii Ortodoxiei64. A fost prima întrunire la care au fost prezenți aproape toți conducătorii

Bisericilor Ortodoxe65, organizată de Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului după întronizarea

lui, fiind dătătoare de mari speranțe pentru unitatea și cooperarea Ortodoxiei. Delegația noastră,

condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a fost formată din Înalt Preasfințitul Mitropolit

Daniel al Moldovei și Bucovinei și Înalt Preasfințitul Mitropolit Antonie al Ardealului, aceștia

aducând contribuții fundamentale la mesajul final al întrunirii (15 martie 1992)66. În acest mesaj se

analizează situația Ortodoxiei după căderea comunismului, exprimându-se unele poziții comune ale

tuturor Bisericilor Ortodoxe față de următoarele probeleme: uniatismul, prozelitismul, schismele din

unele Biserici Ortodoxe, poziții teologice față de dialogul teologic ecumenic, precum speranța de a

63 O astfel de documentație, încă nepublicată, se află la Sectorul relații bisericești și inter-religioase al Administrației Patriarhale. Dorim să mulțumim colaboratorilor acestui sector pentru materialele și informațiile puse la dispoziție în vederea redactării acestui studiu. 64 Cf. „Întâlnirea Patriarhilor și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Constantinopol, 13-15 martie 1992)“, în: Biserica Ortodoxă Română, CX (1992), nr. 1-3, p. 17-29.65 Au lipsit doar Ilie, Patriarhul-Catolicos al Georgiei și Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, care din pricina unor probleme din țările lor nu s-au putut deplasa la Constantinopol, dar au fost reprezentanți de alți Întâistătători. 66 Cf. „Mesajul Întâistătătorilor Sfintelor Biserici Ortodoxe“, în: Biserica Ortodoxă Română, CX (1992), nr. 1-3, p. 26-29.

menține unitatea canonică și spirituală a Ortodoxiei.

O altă sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe a avut loc între 23 și 25 septembrie 1995,

în Insula Patmos, cu ocazia împlinirii a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei 67. Au fost prezenți 9

Întâistătători de Biserici, 4 au fost reprezentați, iar patriarhul Alexei al Rusiei și mitropolitul Vasile al

Poloniei au lipsit. Delegația Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh

Teoctist, a fost formată din Înalt Preasfințitul Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei și Înalt

Preasfințitul Mitropolit Antonie al Ardealului. Participanții au semnat, de asemenea, un mesaj final

în care au reluat și aprofundat punctele expuse și în 1992 la Constantinopol68. Marea absentă din

Patmos a fost Biserica Ortodoxă Rusă, despre care Mitropolitul Antonie al Ardealului spunea în

reportajul scris cu acea ocazie, că „i-au revenit vechile visuri imperiale“69, aflându-se în conflict cu

Patriarhia Ecumenică. Această relație dificilă dintre cele două Biserici nu a fost depășită până azi și

are efecte negative asupra mărturiei panortodoxe.

Schisma declanșată în anul 1992 înlăuntrul Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost aplanată într-un

Sinod panortodox extraordinar, ținut între 30 septembrie – 1 octombrie 1998, în Catedrala Alexandru

Nevski din Sofia, la cererea Patriarhului Maxim al Bulgariei. Biserica Ortodoxă Română a contribuit

la reconciliere, încurajând și susținând convocarea Sinodului Panortodox de la Sofia. Delegația

Bisericii noastre, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a fost formată din Înalt

Preasfințitul Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei și din Înalt Preasfințitul Arhiepiscop

Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului, alături de pr. prof. Constantin Coman, și a participat

activ la lucrările Sinodului, contribuind astfel la restabilirea unității în Biserica Ortodoxă Bulgară70.

În anul 2000 s-au împlinit două milenii de istorie creștină, iar evenimentul a fost marcat prin

două Sinaxe jubiliare panortodoxe, la care au participat reprezentanți ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.

Prima sinaxă a avut loc la Betleem, între 4 și 8 ianuarie 2000, la invitația Preafericitului Părinte

Diodor, Patriarhul Ierusalimului71. Delegația condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist al

Bisericii Ortodoxe Române a fost compusă din: Înalt Preasfințitul Mitropolit Daniel al Moldovei și

Bucovinei, Înalt Preasfințitul Mitropolit Nicolae al Banatului și Preasfințitul Episcop-vicar patriarhal

Teofan Sinaitul. La această întrunire panortodoxă s-a semnat Mesajul Întâistătătorilor Bisericilor

67 Cf. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, „Patmos – Insula Apocalipsei. Întâlnirea aniversară a capilor Bisericilor Ortodoxe“, în: Biserica Ortodoxă Română, CX (1992), nr. 1-3, p. 277-290. 68 Un rezumat al acestui mesaj în 15 puncte în ibidem, p. 284-288.69 Ibidem, p. 290. 70 Cf. † Daniel, Mitropolitul Moldovei, „Eveniment istoric la sfârșit de mileniu. Sfârșitul schismei din Bulgaria“, în: Vestitorul Ortodoxiei, X (1998), nr. 212, (15 octombrie 1998), p. 4-5. În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 15-16 decembrie 1998, s-a luat act de participarea delegației Bisericii noastre la Sinodul panortodox de la Sofia și de aplanarea schismei bulgare. Cf. Pr. Augustin Rusu, „Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința de lucru din 15-16 decembrie 1998“, în: Biserica Ortodoxă Română, CXVI (1998), nr. 7-12, p. 436-438.71 Cf. † Teofan Sinaitul, Episcop vicar-patriarhal, Anul 2000 de la Nașterea lui Hristos, pelerinaj în Țara Sfântă al Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în: Biserica Ortodoxă Română, CXVIII (2000), nr. 1-3, p. 15-54.

Ortodoxe la împlinirea a 2000 de ani de la Nașterea Domnulu nostru Iisus Hristos72, în care toți

conducătorii de Biserici au condamnat schismele și greșelile trecutului și au chemat la unitate și pace

între oameni și Biserici. Această întrunire „prin simbolismul și mesajul ei de recunoștință, pocăință și

speranță constituie o reafirmare a unității de credință și a comuniunii panortodoxe“73.

Cea de-a doua sinaxă jubiliară a avut loc la Constantinopol și Niceea, între 23-27 decembrie

2000, la invitația Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol. Preafericitul

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost însoțit de Înalt Preasfințitul Mitropolit Daniel

al Moldovei și Bucovinei și de Preasfințitul Episcop Casian al Dunării de Jos74. Și la această sinaxă a

fost redactat și semnat un nou Mesaj al Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe cu ocazia întâlnirii lor

la Constantinopol, Nașterea Domnului 200075, cu un conținut asemănător celui semnat la Ierusalim

în același an, conținând o profundă mărturie de unitate și reconciliere.

O altă manifestare panortodoxă importantă a avut loc între 25-28 iunie 2007, în Insula

Rhodos, unde s-au adoptat măsuri comune cu privire la participarea delegaților Bisericilor Ortodoxe

la cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu (4-9 septembrie 2007). Delegația

Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de Înalt Preasfințitul Mitropolit Daniel, Mitropolitul

Moldovei și Bucovinei, care a făcut în cadrul lucrărilor acestei întâlniri o profundă analiză biblică,

liturgică și misionară a temei de la Sibiu: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!“. Întâlnirea din

Rhodos a avut ca scop pregătirea delegaților ortodocși pentru a prezenta contribuția lor specifică la

acest important eveniment ecumenic într-o manieră coerentă76.

Ultima sinaxă panortodoxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe a avut loc între 10-12

octombrie 2008, la Constantinopol, cu ocazia proclamării acestui an, „Anul Sfântului Pavel,

Apostolul Neamurilor“, la 2000 de ani de la nașterea celui mai mare misionar al creștinismului.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație formată din Înalt Preasfințitul

Mitropolit Laurențiu al Ardealului, Înalt Preasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei,

Exarh Patriarhal, Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar Patriarhal și pr. conf. dr. Ioan

Moldoveanu. Mesajul sinaxei, semnat de toți conducătorii delegațiilor ortodoxe, vorbește despre

misiunea Bisericii în noul mileniu, referindu-se la noua realitate a unei lumi globalizate ce caută să

îndepărteze religia din viața publică, precum și la probleme de morală, bioetică și intercomuniune

ortodoxă77.

72 Publicat în limba română în revista Biserica Ortodoxă Română, CXVIII (2000), nr. 1-3, p. 5-9.73 † Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Ortodoxia în lumina Betleemului. Întrunire panortodoxă și pelerinaj în Țara Sfântă“, în: Biserica Ortodoxă Română, CXVIII (2000), nr. 1-3, p. 14. 74 Cf. † Casian, Episcopul Dunării de Jos, „Biserica Ortodoxă pășește în noul mileniu sub semnul unității credinței de la Niceea și Constantinopol“, în: Biserica Ortodoxă Română, CXVIII (2000), nr. 7-12, p. 25-30. 75 Textul Mesajului în traducere românească este publicat în Biserica Ortodoxă Română, CXVIII (2000), nr. 7-12, p. 14-18.76 Cf. „Final Report. Preparatory Meeting of the Orthodox Delegates“, în: Orthodox Voices. Third European Ecumenical Assembly, Sibiu, Romania (4-9 September 2007), edited by Metropolitan Gennadios of Sassima, Istanbul, 2007, p. 14-22. 77 A se vedea întregul mesaj în traducere românească în Vestitorul Ortodoxiei, Anul I (XVIII), nr. 8-10 (422-424), august-octombrie 2008, p. 55-57

5. Concluzii

Inițierea unui proces conciliar de colaborare și comuniune între Bisericile Ortodoxe

autocefale, aflate într-un proces de izolare crescândă, a fost susținută constant încă de la începutul

veacului al XX-lea de Biserica Ortodoxă Română. Participarea Bisericii noastre la Conferințele

Panortodoxe din prima jumătate a secolului al XX-lea, la Congresele Facultăților de Teologie

Ortodoxă, precum și la diferitele sinoade, sinaxe și simpozioane interortodoxe de la sfârșitul

secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, s-a caracterizat prin participare fidelă și

responsabilă față de unitatea Ortodoxiei și mărturia ortodoxă în lume, prin inițiativă creatoare,

dorință de comuniune interortodoxă, seriozitate și contribuție activă și decisivă la toate întrunirile

panortodoxe și la deciziile acestora. Tema reformei calendarului, pregătirea unui viitor sinod

panortodox, problemele teologiei academice, alături de multe alte teme, au fost elaborate adesea la

inițiativa și prin participarea activă a delegaților Bisericii Ortodoxe Române. Reprezentată constant

de ierarhi și teologi distinși, Biserica Ortodoxă Română ocupă un loc de frunte printre Bisericile

autocefale ce și-au făcut o preocupare de prim rang în ceea ce privește mărturia Bisericilor Ortodoxe

în lumea contemporană, păstrarea unității Ortodoxiei și rezolvarea problemelor cu care aceasta se

confruntă.

Deschiderea panortodoxă a Bisericii Ortodoxe Române s-a manifestat constant, de asemenea,

la datele aniversare ale obținerii Autocefaliei (1885) și ridicării la rangul de Patriarhie (1925), în

special în ultimele decenii. Prima solemnitate panortodoxă de seamă a fost organizată în anul 1955,

când s-au împlinit 70 de ani de la obţinerea Autocefaliei și 30 de ani de la ridicarea Bisericii

Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Au fost prezenți atunci delegați ai majorității Bisericilor

Ortodoxe surori, iar din partea Patriarhiei Bulgariei însuși Patriarhul Chiril. În ziua de 10 octombrie

1955 a avut loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezența

delegaţilor celorlalte Biserici, când s-a proclamat generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara

noastră şi s-au canonizat unii sfinţi români spre cinstire locală. Actul Sinodal, Enciclica şi Tomos-

urile redactate atunci au fost semnate de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de

toți delegaţii Bisericilor Ortodoxe surori78.

De atunci și până azi, cu prilejul acestor sărbători, delegații ale tuturor Bisericilor Ortodoxe

surori, conduse adesea de Întâistătătorii acestora, au fost prezente în țara noastră, aducând o mărturie

comună asupra valorilor creștine ortodoxe în lumea de azi79. Însuși Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

al Constantinopolului a participat la sinaxele panortodoxe prilejuite de aceste jubilee legate de

78 Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Solemnitatea comemorării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române , în

BOR, LXXIII (1955), nr. 11-12, p. 1007-1066.79 A se vedea de exemplu Diac. Prof. Nicu Octavian, „Festivitățile sărbătoririi a 110 ani de la dobândirea autocefaliei și a 70 de ani de la înființarea Patriarhiei“, în: Biserica Ortodoxă Română, CX (1992), nr. 1-3, p. 7-276.

obținerea autocefaliei și ridicarea la rangul de patriarhie, arătând astfel prețuirea față de Biserica

Ortodoxă Română. Sanctitatea Sa se va afla în România și în acest an cu prilejul aniversării a 125 de

ani de la obținerea autocefaliei și 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de

Patriarhie.