Identitate culturală in context

european (orientarea centrifugă)

Proiect realizat de: Ceuca Răzvan Îndrumător: prof. dr. Filip Vasile

Făgărășan Radu

Țolca Ioan

Pagina 1

Cuprins

1. Premisă....................................................................................................................................3

2. Contextul istoric...................................................................................................................4-5

3. Modernismul........................................................................................................................6-7

4. Fundamentele critice ale modernismului.............................................................................8-9

5. Modernismul în literatură: a) Simbolismul...........................................................................10

b) Expresionismul.............................................................11

6. Bibliografie...........................................................................................................................12

Pagina 2

Premisă

Asumarea identității culturale în context european a României începe in în secolul al XIX-lea, când se conturează orientarea spre valorile occidentale, și se continuă în secolul al XX-lea, prin asumarea necondiționată sau prin negarea acestei identități. Problema identității culturale este pusă în discuție începând cu secolul al XVII-lea. Cronicarii, cărturari umaniști, care fac parte din elita culturală a epocii și care vin în contact cu Occidentul, aduc în prim-plan ideea apartenenței la romanitate. Argumentele lingvistice, arheologice, etnologice, aduse pe rând de reprezentanții umanismului românesc (Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu ș.a.) sunt menite să afirme orgoliul apartenenței la centrul cultural și spiritual al epocii. A doua etapă în care se ia în discuție aspectul identității culturale în raport cu Europa Occidentală este Iluminismul.Acum însă, este vorba despre emanciparea națională, culturală, socială, politică.Apartenența la civilizația occidentală este circumscrisă in Transilvania din punct de vedere religios.Biserica Unită cu Roma devine calea prin care intelectualli transilvăneni vor lua contact cu Occidentul. Despre specificul național în context european se va vorbi începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, sub inflența romantismului. Este perioada formării statelor naționale în Europa. Tinerii școliți în Occident, în special în Franța se întorc în țară și aduc cu ei ideile social-politice și culturale ale vremii. Mihail Kogălniceanu poate fi considerat mentorul cultural al epocii pașoptiste. Programul revistei Dacia literară se conturează în jurul specificului național.Ceeea ce trebuie remarcat aici este faptul că specificul nu este ințeles în epoca drept o contrapunere la Europa occidentală, ci, dimpotrivă, ca o sincronizare cu aceasta.Sincronizarea este mai degrabă dorită decât realizată.

Ion Neculce Miron Costin D. Cantemir M.Kogălniceanu

Pagina 3

Contextul istoric

La începutul secolului al XX-lea, Romania se alfa într-un proces de mari și importante prefaceri. Restructurarea instituțiilor, începută în secolul al XIX-lea este un proces continuu care s-a accelerat considerabil în ultima treime a secolului trecut, când domnia lui Carol I și dinastia liberală a Bratienilor au pus bazele Romaniei moderne. Procesul de restructurare al instituțiilor s-a desăvârșit după Primul Război Mondial, când, ieșind victorioasă alături de puterile Antantei, țara noastră a devenit cea mai mare putere politică si economică din zonă și și-a extins teritoriul până la cea mai mare cuprindere din istoria sa. Perioada interbelica devine astfel epoca de referința a integrării europene. Romania este un stat capitalist, modern, cu o guvernare democratică (până in 1938), bazat pe una dintre cele mai liberale constituții ale vremii. Aceasta este perioada în care, în plan cultural, se produce efortul de asimilare a valorilor modernitații. Fragmentul citat din cartea Intoarcerea în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu este elocvent în acest sens:,,Burse Rockfeller si Humboldt, recensamant la zi, cafea filtru, desene animate, premii literare, și jurii cu nume proeminente, costume de baie din două piese, metroul în proiect, conflict între generații și între partide, reduceri la bilete de tren, cuvântul fripturist cu superlativul superfripturist, automobile Ford, prezervative, cinefili, parfumuri frantuzești, străzi stropite de două ori pe zi, reviste străine la chioșc, amprente la poliție, șic in vestimentatie și vorbe de spirit, lame de ras Gillette, cărți americane despre efectele terapeutice ale gândirii pozitive, condica de reclamații la postă, neliniști in legatură cu topirea calotei de gheața la Polul Nord, bere fără rival de la Pilsner, copyright, cinematograf de casă cu film de 16 mm, floricele de porumb, casatorii sub apa cu miri și preot sub masca de oxigen, balul presei, mașini de scris portabile, cremă Nivea de zi și de noapte, faină cu trei nule “neintrecută pentru cozonac”, Miss Romania si Miss Europa, cursa inarmării, mașini de salubritate, horoscop zilnic, lunar si anual, tratate de pace, Kodak(“nici o desilusie“), căști de uscat părul și “permanent”, la coafor, curse de placere cu avionul pentru doritorii de excursii aeriene, la Baneasa, curse de cai și Jockey-Club, saloane de infrumusetare “amenajate elegant si prevazute cu cele mai noi aparate”, benzină Shell, magazin “automat”, pe Bulevardul Elisabeta, aspirină Bayer, Ciclop, reprezentante străine de automobile, aparate de taxat automate in taxiuri, camera de garda la spitale, teleschi de munte, cremă epilatoare Eva, Institutul de seruri și vaccinuri Dr. Cantacuzino, carte de telefon ( de vanzare pe Calea Victoriei 31; “telefonând la 377.05 vi se aduce la domiciliu”), farmacii cu program de noapte, magazin de icre negre “direct din Delta Dunării” : Caviar, pe strada Franklin, institut de fizioterapie, sens unic, dentiști membri în Asociația dentiștilor germani, trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa, baloane cu muzicută, aplauze și bătăi din picior în Parlament, abonamente lunare pe o lună, două, trei sau pe toate liniile de transport în comun și bilete de corespondența valabile o oră, corespondenți de presă, săli și școli de gimnastică, ciocolată Suchard, meciuri de hochei internaționale, joie de vivre.Aveau de toate. Până și fulgi de ovăz Knorr, ușor de digerat.”

Pagina 4

Pagina 5

Modernismul

Începutul secolului al XX-lea va aduce în prim-plan opoziția între specificul național și modelul europan. Secvențele de text citate sunt elocvente in acest sens. Apărute la 14 ani distanță unul de altul (respectiv Garabet Ibrăileanu, în 1922 și Camil Petrescu, în 1936), cele două texte iliustrează două atitudini constante în secolul al XX-lea. Garabet Ibrăileanu consideră ca specificul național al literaturii romaâne este dat de imitarea valorilor naționale. Aceste valori constituie fondul oricărei opere literare și le conferă acestora valoarea estetică.Paralela între textele literare ale moldovenilor și ale muntenilor, operată de Garabet Ibrăileanu, face dovada unei atitudini orientate spre regionalizarea specificului național. O astfel de atitudine poate fi considerată retrogradă dacă este privită în paralel cu articolul-program Introducție la Dacia literară. Mihail Kogălniceanu deschidea paginile revistei scriitorilor români din toate provinciile tocmai pentru a stimula formarea conștiinței naționale. Garabet Ibrăileanu afirmă, după aproape 8 secole, că această conștiință nu este vizibilă dinmoment ce scriitorii acceptă influențele literaturii occidentale.Astfel autorul ajunge la concluzia următoare: ,,Așadar, valoarea estetică a unei opere literare e strâns legată de originalitatea ei specifică de fond și formă. Se poate spune că dintre doi scriitori cu un egal talent nativ, acela va fi mai mare, în opera căruia se va simți mai puternic sufletul poporului și se va oglindi mai bogat și mai bine relațiile vieții naționale.” Prin acest argument Garabet Ibrăileanu impune specificul național drept criteriu estetic. Astfel, autorul arondează esteticul unor criterii improprii acestuia, respectiv socialul, politicul etc.

Pagina 6

O atitudine mult mai nuanțată are Camil Petrescu. El pornește de la teza că ,,există cert, o formulă a sufletului românesc”. ,,Formula sufletului românesc” este, însă, circumscrisă contextual ca ,,un produs al timpului și al împrejurărilor de tot soiul”. În acest caz, specificul national se manifestă ca un fenomen de asimilare a unor modele și apoi de convertire într-o formulă proprie a modelelor asimilate. Spre deosebire de Garabet Ibrăileanu, Camil Petrescu lărgește spera specificului national de la literatură spre dimensiunea psiho-socială. O astfel de abordare, care nu asociază specificul național valorilor estetice, este mult mai apropiată de realitate și, indirect, opereaza o deschidere a esteticului spre modelele exterioare, respectiv, cele occidentale. De altfel, toată opera lui Camil Petrescu reflectă ideea deschiderii spre Occident. De aici, putem concluziona faptul că România, ca zonă a latinitații târzii, desparțită foarte devreme de celelalte spații ale latinității, legată de religia ortodoxă și deci mai mult de Orient decât de Occident, s-a zbătut sa intre în conștiința europeană mai întâi ca modalitate de ,,cucerire a centrului”, apoi ca formă de emancipare națională și, în secolul al XIX-lea, prin dorința nedisimulată de ,,sincronizare”. În istoria evoluției formelor culturale hibridizarea culturii tradiționale românești cu formele occidentale, produse după 1850, este deosebit de importantă, fiind primul pas catre regasirea spiritului european.

Pagina 7

Fundamentele critice ale modernismului

Identitatea culturală în context european se face prin sincronism si imitare.

Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului în literatura română. Ideile sale sunt sistematizate în lucrările Istoria literaturii române contemporane și Istoria civilizației române moderne. Deși continuator al liniei maioresciene, Eugen Lovinescu are opinii diferite în legătură cu procesul descoperirii identității culturii românești în context european. Ceea ce Titu Maiorescu definea ca ,,stricăcios” pentru cultură, imitarea formelor înainte de a exista o bază, un fond în cultură, Eugen Lovinescu definește în termeni laudativi. Teoria sincronismului cu dimensiunea culturii occidentale promovează ideea că, prin împrumutarea formelor, se creeaza cu timpul și fondul. Teoreticianul încadreazâ teoria sincronismului într-o arie mai largă, a ideologiei literare. În opinia lui, sincronismul se produce involuntar, atâta timp cât fiecare epocă literară are o anumită ideologie general valabilă. Asumarea modelului de cultură și civilizație se face in doi timpi, un timp al ,,simulării” sau al imitației, în care apar doar forme exterioare și ,,fără fond” ale civilizației, și unul al sincronizării reale la pulsul acesteia: ,,Cu mijloacele de răspândire instantanee ale timpurilor moderne puterea de difuziune a imitației a devenit aproape nelimitată. Iată ce caracteristică epocei noastre e tendința de generalizare și de uniformizare a obiceiurilor și a instituțiilor. Acest proces de unificare e, negreșit, ireversibil.”(E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne). ,,Diferențierea”, cea care oferă originalitate, este de ordin geografic, rasial și particular. Apartenența la un anumit grup etnic, existența într-un anumit spațiu geografic oferă, involuntar, elementul de originalitate. Dar elementul cel mai important pentru conferirea originalității este coeficientul talentului individual. Astfel, Eugen Lovinescu este cel care aduce corectivul necesar teoriei ,,formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu, prin promovarea unei literaturi moderne, care să se desprindă de etnic. Acuzat de cosmopolitism, va intra în polemică cu tradiționaliștii. E. Lovinescu a condus revista si cenaclul Sburătorul, cenaclul care promovează literatura modernă, pledează pentru integrarea culturii romanești în cultura europeană. Spiritul lucid manifestat de critic în problemele culturale din perioada interbelică poate fi privit drept punctul culminant al apropierii spiritului românesc de cel european. Modernismul lovinescian susține sincronizarea cu experiențele apusene și stimulează apariția unei generații de scriitori valoroși, ,,clasici ai modernismului”, cum poeții Ion Barbu, T. Arghezi, Ilarie Voronca ș.a., prozatorii Anton Holban, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu ș.a., criticii literari Vl.Streinu, Felix Aderca, Șerban Cioculescu, generație comparabilă, tipologic și valoric, cu reprezentanții literaturii universale a timpului: P. Valery, T.S. Eliot, M. Proust.

Pagina 8

După cum am afirmat, distincția între modernism și tradiționalism constă în modul în care este ințeleasă relația individului cu grupul. Modernismul este concentrat pe relația eu-individ. În acest sens, individul nu se mai subordonează în totalitate valorilor grupului din care face parte. Identitățile se stabilesc pe criterii de apartenență (socială, politică, culturală, de gen etc.). Pornind de aici, criteriile de valorizare ale unei opere literare se cantonează în estetic. . În Mutația valorilor estetice, Eugen Lovinescu neagă capacitatea unui popor de a produce valori estetice unice. Asumarea valorilor tipice pentru o anumită epocă de către culturile mici este esențiala pentru dezvoltarea acestora: ,,Am numit... sincronism acțiunea uniformizantă a timpului in elaborațiile spiritului omenesc și am facut din el cheia de boltă a explicării formației civilizației române.[...] Sincronismul înseamnă ... acțiunea uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependență materială și morală.”. Modelul valorizant al unei epoci este numit de către Eugen Lovinescu spiritul veacului (saeculum <Tacit). A fi modern, a evolua, a comunica cu lumea este sinonim cu a cunoaște spiritul veacului și a-l asuma. Spre deosebire de tradiționaliști, moderniștii pun accentul pe individ. El este cel care promovează valorile, care imprimă modele de comportament. Privită sub acest aspect, distincția între cele două tendințe corespunde opoziției între specificul național și occidentalizare, într-o comunicare limitată la nivelul unei etnii și o comunicare contemporaneizată cu spiritul veacului. Acum identitatea culturală este resimțita atât la nivel de comunicare, cât și la nivel de structuri (universitate, teatre, jurnale, partide) .Ceea ce trebuie notat este faptul că raportarea la contextul european se face cu o privire critică. Secolul al XX-lea pare a fi cel al extremelor. Acum identitatea culturală este asumată necondiționat sau negată fără nuanțări.

Pagina 9

Modernismul în literatură

(curente și reprezentanți)

Simbolismul Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârsitul secolului XIX, care se opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent.Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro. În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii. În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia, care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste. Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă parisiană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții", de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla". Unele din aceste poezii, de exemplu, “Înmormântarea și toate sunetele clopotului” sau “Lupta și toate sunetele ei”, au fost publicate în volumul "Poezii" din 1881, înainte de întemeierea școlii lui René Ghil la Paris.

Pagina 10

Expresionismul

Expresionism-ul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie și pictură, care a originat în Germania la începutul secolului al XX-lea. Modalitatea sa de prezentare tipică constă în prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea momente emoționale care să transmită idei și stări de spirit. Artiștii de sorginte expresionistă caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională comparată cu înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii materiale. În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului, o căutare a unei realități psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvența lor logică. În literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste în operele semnate de Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. În manifestațiile artistice ale acestor scriitori sunt cultivate elemente specifice expresionismului precum grotescul, miticul, cosmicul, originarul. Totodată, are loc o hipertrofiere a eului, recrearea lumii prin cuvânt, aspirația spre absolut, spre ideal, angoasa existențială. Lucian Blaga nu este un sclav al expresionismului, în operele sale literare și filosofice făcându-se simțite influențe ale mai multor curente literare. Totuși, primele doua volume de poezii, "Poemele luminii" și "Pașii profetului", stau clar sub semnul expresionismului. Începând insa cu volumul "La cumpăna apelor", influența expresionistă începe sa păleasca pe măsura ce se dezvoltă sentimentul echilibrului, al impăcării eului poetic cu lumea. Revenind la crezurile expresioniste, în poezia lui Blaga asistăm la o contopire cu universul, la o transcendență metafizică a eului liric către cosmic. Lucian Blaga anulează realitățile imediate ale realismului și naturalismului, mutând lirica într-o altă realitate, cea a misterului cosmic, care trebuie ocrotit.

Pagina 11

Bibliografie

IBRĂILEANU, Garabet, Caracterul specific național în literatura română, Viața românească, nr. 11, 1922

LOVINESCU, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Ed. Minerva, București, 1989.

LOVINESCU, Eugen, Istoria civilizației române moderne, BPT, Ed. Minerva, București, 1992

PÂRVULESCU, Ioana, Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Ed. Humanitas, București, 2003

prof. BADEA, Mariana, Limba și literatura română, Ed. Badea & Professional Consulting, București, 2008

COSTACHE, Adrian, IONIȚĂ, Florin, LASCĂR, M.N., SĂVOIU, Adrian - Limba și literature română (Clasa a XII-a). Editura Art, București 2009

NICOLAE, Anton- Literatura română. Editura Aula

http://comentarii-bac.blogspot.ro/

http://ro.wikipedia.org/

www.scribd.com

Pagina 12

Sfârșit

Pagina 13