Mitropolitul Visarion Puiu.

Restauratio (damnatio) memoriae?

Autor: GEORGESCU BOGDAN

Coordonator: Pr. Prof. Dr. ADRIAN GABOR

1

Lista abrevierilor

ACNSAS Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor

Securităţii

ANR Arhivele Naţionale Române

ASSBOR Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

BOR Biserica Ortodoxă Română

BRFI Biblioteca Română din Freiburg mutată la Iași

EIBMBOR Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române

MMB-TV Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Teologie şi Viaţă

ONU Organizația Națiunilor Unite

PV Proces verbal

SUA Statele Unite ale Americii

C Cutia

d dosarul (dosarele)

doc documentul (documentele)

2

Mitropolitul Visarion Puiu.

Restauratio (damnatio) memoriae?

Bogdan Georgescu

Cuvinte și expresii cheie: corespondență, exilul românesc, criminal de război, reabilitare.

Abstract

Lucrarea de față se dorește a fi, mai ales, o prezentare a activității mitropoitului Visarion Puiu în

domeniul relațiilor între Biserică și stat. Viaţa și activitatea mitropolitului Visarion Puiu cuprind două perioade

distincte, 1879-1944, când s-a aflat în România şi 1944-1964, când a trăit în exil, mai exact în Austria, Italia,

Elveția și Franța (și aici în mai multe locații la Paris, Theoule, Draguignan şi, în ultima parte a vieţii, la Viels-

Maisons). În perioada în care a activat în țară a intrat în conflict cu puternicii vremii mai întâi în problema

palatului episcopal, zis regal, de la Curtea de Argeș și apoi în cea a fondului forestier bisericesc din Bucovina. În

perioada exilului a intrat în conflict cu mai toate persoanele influente ale diasporei românești din Paris, care au

avut, în cele din urmă, câștig de cauză, obținând de la autoritățile franceze expulzarea mitropolitului din Paris,

fapt datorat însă, în mare măsură, erorilor politice ale acestuia. Corespondența sa este impresionantă nu numai

sub aspect cantitativ, ci și prin originalitate, profunzime și curaj. Faptul că a condus Misiunea Ortodoxă Română

în Transnistria, în perioada 16 noiembrie 1942 - 14 decembrie 1943, i-a atras condamnarea la moarte în

contumacie (21 februarie 1946) și, sub presiunea puterii comuniste, caterisirea (28 februarie 1950). A fost

reabilitat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (25 septembrie 1990), nu însă și de către justiție.

Este autorul proiectului de lege pentru înfiinţarea eparhiei ortodoxe române din Statele Unite ale Americii, deci

ctitorul ei, pe când ocupa scaunul de episcop al Hotinului. În lumina acestor realizări, dar și a scăderilor sale,

mitropolitul Visarion Puiu merită să fie mai bine cunoscut şi chiar redescoperit.

Prezentare generală a vieții și activității mitropolitului

Visarion Puiu

Personalitatea mitropolitului Visarion Puiu s-a manifestat într-un mod foarte complex

şi din această cauză o caracterizare a sa este foarte greu de făcut. Viaţa şi activitatea sa au

constituit un subiect prea puţin cercetat până la căderea regimului comunist, mitropolitul

Visarion Puiu fiind considerat „criminal de război şi vinovat de dezastrul ţării”, acuzaţii

pentru care a fost condamnat la moarte în contumacie la 21 februarie 1946. După 1990, însă,

mitropolitul nostru a stârnit interesul mai multor cercetători decât este îndeobşte cunoscut.

Activitatea şi realizările mitropolitului Visarion Puiu constituie un subiect controversat

şi, de aceea, puţini autori au încercat să-i creioneze portretul moral, marea majoritate

mulţumindu-se să publice un număr mai mare sau mai mic din documentele sale, lăsându-i pe

alţii să tragă concluziile. Foarte energic şi inteligent, mult înaintat în înţelegerea vremurilor şi

3

progresului societăţii faţă de semenii săi, mitropolitul Visarion s-a comportat deseori abuziv

mai ales în relaţiile cu preoţii şi cu unii ierarhi români. A avut un talent organizatoric

excepţional demonstrat la Curtea de Argeş, Bălţi, Cernăuţi, Odessa şi în locurile pe unde a

trecut în timpul exilului. A înfiinţat mai multe eparhii uneori în mod strălucit, alteori

întrecându-şi atribuţiile. A hirotonit preoţi, iar pe arhimandritul Teofil Ionescu l-a hirotonit

arhiereu vicar al Eparhiei Românilor Ortodocşi din Străinătate1. S-a interesat în repetate

rânduri de Congresul anual bisericesc al românilor din SUA2. După expulzarea sa din Paris a

purtat o corespondenţă foarte bogată cu Leon Negruzzi şi cu Pr. Vasile Boldeanu de la

biserica românească din Paris3, acesta din urmă jucând, însă, un rol dublu. A fost, probabil,

cel mai mare teoretician român în problema datoriilor exilului4. S-a ocupat de redobândirea

Căminului românesc de la Ierusalim5. A purtat o corespondenţă intensă cu monahii români de

la Muntele Athos şi a organizat o colectă la Paris pentru ajutorarea schitului cu hramul Sf.

Mare Muceniţă Marina de la Muntele Athos.

Corespondenţa mitropolitului Visarion este impresionantă şi, până în prezent, nu a fost

publicată decât în mică măsură. A adresat numeroase scrisori Organizaţiei Naţiunilor Unite,

mai multor Patriarhii şi ierarhi uneori, pe un ton exaltat, dar aceste scrisori i-au adus şi

aprecieri. A avut curajul să scrie, de-a lungul timpului, mai multor lideri politici sovietici:

1 Hirotonia întru episcop a lui Teofil Ionescu s-a săvârșit, cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate cu reședința la New York, în baza temeiului nr. 3/503/1634 din 29 octombrie/11 noiembrie 1954, de către mitropolitul Visarion Puiu împreună cu doi arhierei ruși - arhiepiscopul Ioan de Bruxelles și Europa de Vest şi Nathanael, episcopul rus din Paris, toți trei membri ai Sinodului Bisericii mai sus amintite. Teofil Ionescu a fost hirotonit episcop, cu titlul de Severineanul, analog localității Sèvres din apropierea Parisului, duminică 13/26 decembrie 1954 la biserica rusă Sfântul Nicolae din Versailles, cf. Protoiereu Sorin PETCU, „Arhiepiscopul român Teofil Ionescu”, iulie 2006, <http://www.ortodoxia.de/html/arhiepiscopul_roman_teofil_ionescu.html>, 17 noiembrie 2012. P.S. Teofil a devenit ulterior şi episcop al românilor ortodocşi din Canada; de fapt acesta a fost principalul motiv pentru care mitropolitul Visarion l-a hirotonit episcop. Corespondenţa purtată între mitropolitul Visarion Puiu şi arhiereul vicar Teofil Ionescu pe tema înfiinţării eparhiei românilor ortodocşi din Canada este considerabilă, cel din urmă neridicându-se, de multe ori, la nivelul aşteptărilor celui dintâi.2 Cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 3, d. 2 şi d. 3, copii dactilo, semnături olografe, la Dumitru STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1944-1963), Ed. Moldopress, Paşcani, 2002, doc. 98-99, 105-108, pp. 255-256, 262-265.3 Despre acestă biserică îi scria Pr. Graţian Radu, la 12 iulie 1957, că „biserica parohiei ortodoxe române din Paris este de drept sub oblăduirea canonică a Patriarhiei din Bucureşti”, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 112, p. 269; acest lucru este foarte important pentru că, la acea dată, toţi preoţii care slujeau în acea biserică şi însuşi mitropolitul Visarion ţineau de Sinodul Ruşilor Albi.4 Această problemă este atât de des ridicată în corespondenţa sa încât este imposibil de rezumat aici.5 În corespondenţa purtată cu arhimandritul Victorin Ursache aminteşte de personalităţile din lumea evreiască cu care a discutat această chestiune.

4

Stalin6, Hruşciov, Molotov, Bulganin7, Gromâko şi alţii8 într-o perioadă când URSS reprima

imediat cel mai mic act pe care îl considera ostil intereselor sale. Nu s-a mulţumit cu atât,

două copii după scrisoarea trimisă lui Andrei Gromâko şi Vladimir Scerbinski i-au fost

trimise şi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, preşedintele Consiliului de Stat al României9. A scris,

în mai multe rânduri, Organizaţiei Naţiunilor Unite, cerând retragerea tuturor armatelor

învingătoare de pe teritoriile ţărilor ocupate provizoriu cu respectarea hotarelor istorice şi

naţionale ale tuturor statelor europene mici peste ale căror hotare s-a purtat războiul10. Din

scrisorile trimise preşedintelui Franţei, generalul Charles de Gaulle, cea din 14 februarie 1960

constituie o critică severă la adresa Aliaţilor din ultimul război, mai ales la adresa lui W.

Churcill, care a „oferit” România Rusiei Sovietice. A corespondat pe această temă şi cu

ierarhi din Occident cum a fost arhiepiscopul englez G. Fischer.

În perioada exilului în Franţa (1949-1964), a fost în conflict, aproape permanent, cu

majoritatea personalităţilor influente ale exilului românesc, care mai mult dezbinau

comunitatea românească din Paris decât o uneau; aceştia, mulţi la număr, au avut câştig de

cauză, obţinând de la autorităţile franceze expulzarea mitropolitului Visarion din Paris. Acest

lucru s-a datorat însă în mare măsură şi apropierii excesive a mitropolitului de principele

Nicolae, pe care îl dorea viitor suveran al României, această eroare politică atrăgându-i

mitropolitului reputaţia de a fi antifrancez, principele Nicolae ducând în Spania o activitate

contrară intereselor franceze din Maroc.

Cea mai mare reparaţie morală care i s-a făcut mitropolitului Visarion Puiu în perioada

de după 1989 o constituie ridicarea caterisirii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe

6 Cf. Dr. Antonie PLĂMĂDEALĂ, Visarion Puiu. Documente, pp. 17-23. Scrisoarea poartă data de 14 septembrie 1939.7 Pentru aceste trei personalităţi politice sovietice mitropolitul Visarion a scris o singură scrisoare la 20 august 1955, cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 6, d. 4, copie dactilo, semnătură olografă şi menţiunea mitropolitului Visarion că scrisoarea a fost redactată în limba franceză şi a păstrat documentele poştale de expediţie, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 61, pp. 192-194.8 Cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 6, d. 4, copie dactilo, semnătură olografă, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 143a şi 143b, pp. 314-322. Cele două documente formează o singură scrisoare, ce poartă data de 12 noiembrie 1960.9 Cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 6, d. 4, copie dactilo, semnătură olografă, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 149, p. 328. Scrisoarea este datată 25 iulie 1961.10 A se vedea, în special, scrisoarea intitulată Un ecou al dorinţelor populare din toate ţările Europei către O.N.U., expediată la 5 mai 1947 de la Milano. Observăm că aici Visarion Puiu condamnă nu numai armatele de ocupaţie sovietice la care se referă în multe alte locuri, ci toate „armatele învingătoare de pe teritoriile ţărilor ocupate provizoriu.” Autorul nostru mai cerea ceva surprinzător aici: „dispariţia celor doi monştrii ai zilelor noastre – imperialismul militar şi capitalismul – sorginţi a tot felul de nedreptăţi politice, economice şi morale, stând mereu gata nu spre a colabora spre binele omenirii, ci spre a se încăiera şi doborî reciproc”, cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 8, d. 1, original dactilo, semnătură olografă, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 5, pp. 94-95. Doleanţele mitropolitului Visarion nu puteau fi satisfăcute însă de ONU, fiind contrare intereselor ambelor părţi implicate (aliaţii occidentali pe de o parte şi URSS de cealaltă parte).

5

Române în şedinţa din 25 septembrie 1990, luându-se în examinare adresa Î.P.S. Mitropolit

Nicolae Corneanu al Banatului.

În privinţa condamnării la moarte, mitropolitul Visarion s-a disculpat foarte bine, de

toate acuzaţiile ce i s-au adus, prin corespondenţa purtată cu justiţia de la Bucureşti.

Reabilitarea juridică a mitropolitului Visarion Puiu rămâne însă o problemă deschisă.

Personalitate complexă, spirit puternic şi pătrunzător veşnic neliniştit şi nemulţumit,

uneori contradictoriu şi abuziv, preocupat de problemele Bisericii, patriot, mitropolitul

Visarion Puiu s-a impus prin atitudinea sa tranşantă în favoarea dreptăţii (pentru statele mici

şi pentru cei năpăstuiţi) şi unităţii (creştinilor în general şi românilor ortodocşi în special). În

lumina acestor trăsături de caracter mitropolitul Visarion Puiu merită să fie mai bine cunoscut

şi chiar redescoperit.

Biografie până la plecarea din România

Viaţa mitropolitului Visarion Puiu cuprinde două perioade distincte: 1879-1944, când

s-a aflat în România şi 1944-1964, când a trăit în afara graniţelor ţării.

Visarion, după numele de botez Victor, s-a născut la 27 februarie 1879 în oraşul

Paşcani, fiind primul din cei cinci copii11 ai lui Ioan şi Elena Puiu. Tatăl era conductor de tren

la compania Lemberg, iar mama era casnică; bunicul său, Ioan Puiu, a fost preot în comuna

Girov, judeţul Neamţ. Primele trei clase (1886-1889), le-a făcut la Paşcani, la şcoala mixtă a

căilor ferate. Clasa a patra şi seminarul teologic inferior (1889-1894) le-a făcut la Roman,

unde tatăl său fusese mutat cu serviciul. A continuat studiile teologice la seminarul Veniamin

Costachi din Iaşi (1894-1899) şi apoi la Facultatea de teologie din Bucureşti (1900-1904). S-a

hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală şi a fost tuns în monahism la catedrala din Roman, la 22

decembrie 1905. A fost hirotonit ierodiacon la 25 decembrie 1905 şi a rămas la catedrală până

în ianuarie 1907, când a plecat la Academia duhovnicească de la Kiev, ca bursier. La

întoarcera în ţară, în iulie 1908, a fost trimis la Galaţi. Acolo după o scurtă perioadă ca diacon

la Catedrala episcopală, august-septembrie 1908, a fost hirotonit ieromonah, la 7 octombrie

1908, la propunerea episcopului Pimen Georgescu al Dunării de Jos. La 6 decembrie 1908 a

fost hirotesit protosinghel, iar la 1 ianuarie 1909 arhimandrit şi vicar al eparhiei Dunării de 11 A avut două surori Maria şi Olga şi doi fraţi Ioan, care a murit la vârsta de 22 de ani şi Constantin, care a devenit medic; acesta din urmă, a participat ca medic pe front, în campania din 1919 în Ungaria, având gradul de căpitan, apoi s-a stabilit la Galaţi, funcţionând ca medic la Căile Ferate Române, cf. Mitropolit Visarion PUIU, Însemnări din viața mea, cuvânt înainte de ÎPS Daniel Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ediție, note și addenda de Dumitru STAVARACHE și Gheorghe VASILESCU, Ed. Trinitas, Iași, 2004, p. 91.

6

Jos. Între anii 1909-1918 a fost director al seminarului teologic Sfântul Apostol Andrei din

Galaţi. În timpul primului război mondial (1916-1918) a transformat clădirea şcolii în spital

pentru militarii răniţi12.

Experienţa acumulată şi realizările obţinute la conducerea seminarului din Galaţi au

făcut ca el să fie numit director al seminarului teologic din Chişinău la 1 septembrie 1918.

După ce a refăcut clădirea seminarului, afectată de trecerea şi staţionarea trupelor ruseşti şi a

organizat programa şcolară şi începerea cursurilor (15 octombrie 1918), a fost numit exarh al

mânăstirilor din Basarabia13.

Visarion Puiu a fost ales episcop al Argeşului la 17 martie 1921, a fost hirotonit în

această înaltă treaptă la 25 martie la Catedrala din Bucureşti şi a fost instalat la 27 martie14

(Duminica Floriilor). În cei doi ani şi jumătate, cât a ocupat acest scaun, a făcut numeroase

vizite pastorale în cele două judeţe ce compuneau eparhia, Argeş şi Olt, „cercetând satele cu

prea multe biserici sărace şi slab îngrijite, cu zugrăveli cumplite şi preoţi necăjiţi.” 15

Principalele obiective urmărite la Argeş au fost organizarea şi îmbunătăţirea vieţii bisericeşti

şi înlăturarea imixtiunilor partidelor politice şi ale Curţii regale.

În anul 1923, Visarion Puiu a fost numit în fruntea Episcopiei Hotinului, nou

înfiinţată16. A fost ales la 29 martie şi instalat la Bălţi, sediul episcopiei, la 13 mai 192317.

12 Cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, pp. 11-12; vezi şi Pr. prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU, Dicţionarul teologilor români, ediţia a II-a, revăzută şi întregită, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 403 şi Pr. prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU, Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 517.13 Despre această perioadă Visarion Puiu notează: „În călătoriile inspecţiilor mănăstireşti, străbătusem în lung şi-n lat întreaga Basarabie, cunoscând în destulă măsură toate stările de lucruri din primii ani ai revenirii acestei lature de ţară la patria mamă şi am văzut cât de puţin cunoşteau guvernanţii noştri politici această provincie şi mai ales cei bisericeşti, cum şi măsurile stângace luate pentru legarea sufletească a ei de ţara veche şi mult aş fi dorit să pot determina măsurile cuvenite, dar n-aveam glas ascultat. Memoriile trimise regelui Ferdinand şi şefilor de partide politice, mi-au procurat doar răspunsuri de mulţumire, precum se vede din colecţia acestora, unele rămânănd fără rezultate trebuitoare, conducătorii partidelor politice nerespectând nicio continuitate de lucru bun în frământările şi desele lor schimbări”, ANR, fond Puiu Visarion, d. 31, f. 65.14 Cf. Pr. prof. univ. dr. M. PĂCURARIU, Dicţionarul…, p. 403, vezi şi Pr. prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU, Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 517; vezi şi Pr. Mihai MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al istoriei”, în MMB-TV, 1994, nr. 1-4, p. 148.15 ANR, fond Puiu Visarion, d. 31, f. 67.16 În iunie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a numit ca locţiitor de arhiepiscop la Chişinău pe episcopul Nicodim Munteanu de la Huşi (viitor patriarh al României); acesta avea studii la Academia duhovnicească de la Kiev şi era un bun cunoscător al limbii ruse şi al vieţii bisericeşti din Rusia. El a luat primele măsuri în vederea românizării vieţii bisericeşti din Basarabia; în acest context de „românizare” includem şi înfiinţarea la 10 martie 1923 a două eparhii: Cetatea Albă-Ismail, cu reşedinţa la Ismail şi Hotinul, cu reşedinţa la Bălţi. În cuprinsul eparhiei Hotinului intrau judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin, cf. Pr. M. MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei…”, pp. 148-149. Vezi şi Pr. prof. univ. dr. M. PĂCURARIU, Dicţionarul…, pp. 321-322 şi Pr. prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU, Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 517.17 Cf. Pr. prof. univ. dr. M. PĂCURARIU, Dicţionarul…, p. 403, vezi şi Pr. prof. univ. dr. Mircea PĂCURARIU, Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 517. Iată ce scrie însuşi Visarion Puiu despre această perioadă: „cei doisprezece ani de păstorie în Episcopia Hotinului, au

7

Despre perioada arhipăstoririi lui Visarion Puiu la Argeş şi alegerea sa la Hotin, Constantin

Tomescu dă informaţii preţioase18.

Visarion Puiu a preluat o eparhie în care, profitând de tulburările istorice, sectele

făceau numeroşi prozeliţi, misiunea sa devenind astfel cu atât mai dificilă. La sfârşitul

arhipăstoririi sale la Bălţi rezultatele erau următoarele: au fost ridicate 11 de biserici, între

care şi monumentala catedrală din Bălţi, 36 se aflau în construcţie, 225 de biserici au fost

reparate şi 45 erau în curs de reparare19. Eforturile vrednicului episcop s-au concretizat şi în

dobândirea de bunuri imobiliare şi de terenuri pentru eparhie în oraşele Bălţi, Hotin şi Soroca,

organizarea şcolilor eparhiale (seminarul teologic, seminarul monahal, şcoala de cântăreţi

bisericeşti etc.), înfiinţarea de instituţii bisericeşti pentru cler (Banca clerului, Casa de ajutor

şi pensii, Sanatoriul clerului etc.), reorganizarea vieţii monahale (a fost triplat numărul acestor

lăcaşuri, au fost reîntemeiate gospodăriile din jurul lor şi organizate biblioteci, ateliere de

pictură, lemnărie, fierărie, de ţesut covoare etc.), a fost organizată şi impulsionată tipărirea de

cărţi pentru cler şi credincioşi (care au fost răspândite şi în afara graniţelor României, în

special în sudul Dunării), colaborând în acest sens cu Academia Română şi facultăţile de

teologie din ţară şi instituind premii. Vrednicul ierarh a instituit şi un fond de binefacere din

care au fost ajutaţi oamenii nevoiaşi, orfanii şi văduvele de clerici, instituţiile culturale şi

asociaţiile studenţeşti. Episcopul nostru s-a preocupat şi de dezvoltarea edilitară planificată a

oraşului Bălţi: alimentare cu apă şi curent electric, canalizare, pieţe alimentare, abator, baie

publică, o maternitate, construcţii de poduri şi şosele, dezvoltarea transportului feroviar,

construirea unui aerodrom etc20.

La 4 iulie 1935 scaunul mitropolitan de la Cernăuţi devine vacant prin decesul

mitropolitului Nectarie Cotlarciuc. Adunarea Eparhială din Cernăuţi proclamase, cu puţin

înainte de data alegerilor, drept candidat la văduvitul scaun pe episcopul vicar Ipolit

Vorobchievici. Episcopul Ipolit a renunţat la candidatură invocând motive de sănătate. În

aceste condiţii episcopul Visarion al Hotinului a fost ales cu 136 de voturi21. Înscăunarea a

trecut producându-mi bucurii sufleteşti, pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii puse în slujba Sa în această latură de ţară, fără teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru”, cf. ANR, fond Puiu Visarion, d. 31, f. 70.18 Cf. ANR, fond Tomescu Constantin, d. 2, pp. 246-247.19 Cf. Pr. M. MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei…”, p. 150; Dumitru Stavarache oferă în această privinţă nişte date exagerate: construirea a 71 de biserici, între care şi monumentala catedrală din Bălţi, a 52 de case parohiale şi a reşedinţei episcopale, repararea a 397 de biserici şi a 40 de case parohiale, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 13.20 Cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 13.21 Au mai primit voturi următorii: 14 voturi arhim. D. Ortizie Popescu de la Suceava, 3 voturi arhim. Iuliu Scriban, 1 vot episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeşului, cf. Pr. M. MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei…”, p. 151.

8

avut loc în ziua de duminică, 10 noiembrie 193522. Experienţa dobândită în conducerea

eparhiilor anterioare la care se adăugau spiritul gospodăresc înnăscut şi preocuparea pentru

ordine şi disciplină au avut efecte benefice pentru reuşita acţiunilor întreprinse, dar au stârnit

şi reacţii adverse din partea celor care îşi vedeau ameninţate afacerile. Şi în această eparhie,

ierarhul nostru a avut realizări importante: construirea a zeci de biserici din zid, în locul celor

din lemn şi repararea câtorva sute, construirea Palatului cultural din Cernăuţi care avea mai

multe săli de conferinţe şi o bogată bibliotecă, înfiinţarea a şase cantine pentru muncitorii

forestieri, construirea a patru mori, a contribuit la înfiinţarea, la Cernăuţi, a Băncii de Nord şi

la construirea Bibliotecii universitare, a refăcut staţiunea balneară Vatra Dornei, aflată tot în

proprietatea Mitropoliei Bucovinei (au fost introduse dotări pentru a se putea face tratament şi

iarna, a fost reamenajat parcul staţiunii ş.a.), a acordat ajutoare ţăranilor prin distribuire

gratuită de lemn, au fost reorganizate exploatarea apelor minerale şi cea a minereului de

mangan, au fost achiziţionate pentru mitropolie diverse imobile, s-a obţinut dreptul de

proprietate asupra unei biserici din Polonia ctitorită de un domnitor ortodox român şi preluată

de cultul romano-catolic, a acordat burse pentru elevi şi studenţi din alte ţări pentru a studia la

Cernăuţi şi unor teologi români pentru a studia în străinătate, a fost pusă ordine în activitatea

Fondului bisericesc, preluat cu mari pierderi în 1935. Această măsură, de reorganizare a

Fondului bisericesc, a stârnit nemulţumirea celor care numai puteau să-şi realizeze interesele

personale, între ei aflându-se politicieni cu funcţii înalte în stat23. În mai 1940, reprezentanţii

acestei opoziţii au reuşit să obţină de la regele Carol al II-lea aprobarea unei aşa-zise demisii

şi pensionarea mitropolitului Visarion Puiu24. Acesta s-a retras pentru un timp la casa sa de la 22 Despre începutul arhipăstoririi sale la Cernăuţi, mitropolitul scrie: „…trecând din viaţă, în iulie 1935, mitropolitul Nectarie al Bucovinei şi primind din partea regelui Carol al II-lea ştire prin Goga, generalul Ilasievici, Al. Lapedatu şi patriarhul Miron (deşi acesta avea alt gând) că trebuie să trec la catedra Bucovinei, m-am înduplecat, adăugând şi eu dorinţa de a folosi pentru Biserică resursele materiale ale averilor acelei eparhii şi ivirea atâtor perspective de noi înfăptuiri. Şi am trecut la 10 noiembrie 1935 la catedra mitropolitană din Cenăuţi (alegerea a fost făcută la 17 octombrie 1935). Cu alte cuvinte după examenul dat într-o eparhie totalmente săracă, voia lui Dumnezeu a fost să trec în alta bogată, adică cea mai bogată din Ortodoxie şi, din episcopiile fără locuinţă, să am cel mai grandios palat mitropolitan din lumea creştină, cum este cel din Cernăuţi, în care am locuit patru ani şi jumătate. Astfel, Dumnezeu a voit să mai urc o treaptă în ierarhia cărmuitoare a Sfintei Sale Biserici, dar cu noi şi grele împovărări pentru mine şi cu sălbatică nerecunoştinţă”, ANR, fond Puiu Visarion, d. 31, f. 71.23 Cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, pp. 14-15.24 În şedinţa sinodală din 2 decembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu afirma următoarele: „La 11 mai 1940, apare în Monitorul Oficial al statului nostru, un Decret Regal, prin care se aduce la cunoştinţă publică neadevărul că eu mi-aş fi dat demisia din postul de mitropolit al Bucovinei, spre a trece la pensie şi până astăzi eu încă nu ştiu lămurit pentru care motive s-a făcut acel Decret, nici cum a privit Sf. Sinod asemenea act, deoarece n-am primit din partea nimănui vreo comunicare în legătură cu acel Decret fals al Guvernului politic de atunci, iar în cancelaria sinodală nu este nicio demisie dată de mine. Am aflat numai că Sf. Sinod ar fi luat pur şi simplu cunoştinţă de publicarea acelui Decret, iar unii dintre ierarhi, „cu deosebită bucurie” şi s-a procedat apoi într-o regretabilă şi neobişnuită grabă la ocuparea catedrei mele, ca şi când ar fi fost canonic vacantă”, ANR, fond Puiu Visarion, d. 13, f. 6. În realitate mitropolitul Visarion scria multe memorii adresate regelui care se încheiau cu ameninţarea: dacă nu se rezolvă respectiva problemă, el îşi dă demisia. După verificările domnului Gheoghe Vasilescu, directorul Arhivei Sf. Sinod, în această arhivă nu există, într-adevăr, nicio demisie a mitropolitului

9

Vovidenia, lângă mânăstirea Neamţ25. La Neamţ hotărâse să-şi pregătească locul de veci; aici

a fost găsită placa funerară pe care şi-a comandat-o pe când era la Cernăuţi, dar evenimentele

au decurs împotriva voinţei lui.

În privinţa pensionării forţate a mitropolitului Visarion Puiu, nu este exclus ca ea să fi

fost cauzată şi de atitudinea sa tranşantă din septembrie 1939, când a primit şi găzduit cu

deosebită ospitalitate, la Cernăuţi, grupul de refugiaţi polonezi ce avea în frunte pe Ignacy

Moscicki, preşedintele Poloniei26.

Pr. Mihai Mocanu este singurul care afirmă că mitropolitul Visarion Puiu şi-ar fi dat

demisia, la data de 9 mai 1940. El mai adaugă că „demisia” poartă şi contrasemnătura

ministrului cultelor, de atunci, Ion Nistor și este aprobată de regele Carol al II-lea la 15 mai

194027.

Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria

În perioada 16 noiembrie 1942 – 14 decembrie 1943, mitropolitul Visarion Puiu a

condus Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria28. Instalarea s-a făcut la 6 decembrie 1942,

la catedrala din Odessa29. A fost perioada cu cele mai rapide şi importante rezultate pe linia

obiectivelor urmărite de Misiune: redeschiderea lăcaşurilor de cult cărora li se dăduse, vreme

Visarion Puiu, cf. ASSBOR, d. 55/1935-1950. La 15 mai 1940, Carol al II-lea a aprobat un astfel de memoriu considerat demisie.25 Construită în anul 1937, casa de la Vovidenia-Neamţ a găzduit, până în 1999, muzeul Mihail Sadoveanu, sub motivaţia că această casă ar fi aparţinut acestui scriitor timp de peste cinci decenii; adevărul istoric a fost rostit în şoaptă de cei care-l ştiau. Din 10 iulie 1999, muzeul se numeşte Visarion Puiu - Mihail Sadoveanu, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, n. 15. 26 Polonia a fost invadată la 1 septembrie 1939, iar prin invadarea ei a izbucnit cel de al Doilea Război Mondial.27 Pr. M. MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei…”, p. 154. El mai afirmă, în acelaşi loc, că hotărârea mitropolitului Visarion de a demisiona a fost luată, probabil, sub presiunea evenimentelor politice ale timpului. Este posibil ca el să fi prevăzut ultimatumul dat României de către Uniunea Sovietică la 26 iunie 1940. La fel de posibil este ca populaţia rusofonă din Bucovina (formată în special din ucrainieni) să fi fost instigată de mai înainte la acte de nesupunere faţă de stăpânirea românească şi toate acestea să-l fi determinat pe mitropolitul Visarion să-şi dea demisia. Este cel puțin ciudat, însă, faptul că Decretul regal privind „demisia” mitropolitului Visarion Puiu a fost publicat în Monitorul Oficial la 11 mai 1940, iar regele Carol al II-lea a semnat „demisia” abia 4 zile mai târziu, la 15 mai 1940. Probabil că presiunea politică făcută contra mitropolitului Visarion Puiu a fost foarte puternică.28 Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria a fost înfiinţată în vara anului 1941, din iniţiativa mareşalului Antonescu, cu scopul organizării bisericilor şi îndrumării spirituale a populaţiei din Transnistria (teritoriul dintre Nistru şi Bug). Avea dublă subordonare: organizatoric era ataşată pe lângă Comandamentul Căpetenie al Armatei, iar din punct de vedere duhovnicesc stătea sub ascultarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sediul Misiunii a fost iniţial la Tiraspol, apoi la Odessa (după cucerirea acesteia de către trupele române). La conducerea Misiunii s-au succedat: arhim. prof. Iuliu Scriban (15 august 1941-16 noiembrie 1942), mitropolitul Visarion Puiu (16 noiembrie 1942-14 decembrie 1943), arhim. dr. Antim Nica (14 decembrie 1943–1944), cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 35, n. 17. Cu privire la numirea mitropolitului Visarion Puiu în fruntea Misiunii vezi Monitorul Oficial nr. 272/1942, decretul nr. 24/1942.29 Cf. Biserica Ortodoxă Română, 1943, nr. 1-3, pp. 149-151.

10

de decenii, o altă destinaţie, ajutoare în hrană şi îmbrăcăminte acordate bătrânilor şi copiilor

orfani, sprijinirea instituţiilor de învăţământ, laice şi religioase, pentru a putea continua să

funcţioneze, sprijinirea educaţiei moral-creştine prin instituţiile de învăţământ, presă,

publicaţii30. Dar faptul că a fost şeful Misiunii în Transnistria, a constituit unul din capetele de

acuzare şi condamnare la moarte, în contumacie, a mitropolitului Visarion Puiu, de către aşa-

zisul Tribunal al Poporului din Bucureşti, la 21 februarie 1946.

Intuind mersul ulterior al războiului, mitropolitul îi trimite mareşalului Ion Antonescu

o scrisoare, la 1 decembrie 1943, prin care îl anunţă că socoteşte mandatul său de un an

încheiat spre a nu-l continua în condiţii compromiţătoare, motivând lipsa mijloacelor

materiale şi a resurselor umane necesare şi cere să se retragă la casa sa de la schitul

Vovidenia31.

După revenirea din Transnistria, mitropolitul Visarion Puiu a stat pentru o scurtă

perioadă de timp la casa de la Vovidenia, după care a plecat în capitală. Iniţial a stat în oraş,

apoi, pe măsura înteţirii bombardamentelor aviaţiei americane, s-a mutat la mănăstirea

Cernica. Acolo, la casa Iustin Şerbănescu, îl vizitau deseori personalităţi şi personal

diplomatic din ţările Axei pe care îi admonesta pentru că nu realizau că războiul era pierdut şi

nu încheie cât mai urgent pace pentru a mai salva ce se poate32.

În august 1944 a plecat la Zagreb, ca delegat al Patriarhiei Române, pentru a hirotoni,

împreună cu ierarhii de acolo, un episcop ortodox33. Nu a mai revenit niciodată în ţară.

Exilul în Occident

La Zagreb, pe lângă activitatea bisericească, mitropolitul Visarion Puiu a avut şi o

întâlnire cu presa; el a fost unul dintre primii prelaţi ortodocşi care a înţeles puterea presei şi a

30 Cf. D. STAVARACHE, Gh. VASILESCU, „Misiunea bisericească română în Transnistria”, în Document. Buletinul arhivelor militare Române, I (1998), nr. 2-3, pp. 48-52 şi Dumitru STAVARACHE, Elena ISTRĂȚESCU, „Mitropolitul Visarion Puiu la sfârşit de mandat în Transnistria”, în Revista de istorie militară, 1999, nr. 6, pp. 22-27.31 Cf. D. STAVARACHE, E. ISTRĂȚESCU, „Mitropolitul Visarion Puiu...”, pp. 25-27.32 Convorbire cu protosinghelul Cosma Juncu, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 16 şi n. 23. 33 La Zagreb a fost hirotonit atunci un episcop pentru Sarajevo, unde scaunul episcopal era vacant, cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/ vol. 8, f. 209 şi ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 12, f. 219.

11

folosit-o ca tribună. Cu acest prilej el a condamnat ororile războiului, vizând şi atrocităţile

comise de ustaşi sub regimul lui Ante Pavelici Poglavnik împotriva sârbilor.

În privinţa rămânerii în străinătate a mitropolitului Visarion avem consemnările lui

Jean-Paul Besse şi ale lui Constantin N. Tomescu. Primul dintre ei ne spune că mitropolitul nu

se putea întoarce în România în urma ofensivei sovietice din 20 august şi a încetării

ostilităţilor anunţate de regele Mihai34. Visarion Puiu se stabileşte, pentru un timp la Viena,

unde a fost contactat, prin intermediari, de Horia Sima, şeful Gărzii de Fier aflat în exil35.

Acesta din urmă formează, la 14 decembrie 1944, un guvern în exil fidel Axei. Tot acolo,

Viorel Trifa, care va deveni episcopul Valerian al românilor din America, slujeşte ca secretar

mitropolitului Visarion. Mitropolitul nostru pleacă din Austria şi va locui în Italia, Elveţia şi,

începând din septembrie 1949, în Franţa. Constantin N. Tomescu oferă mai multe detalii36. El

combate afirmaţiile potrivit cărora mitropolitul ar fi făcut efectiv parte din Guvernul de la

Viena şi ar fi vorbit la radio în ziua de 1 ianuarie 1945, aducând ca argument mărturisirea pe

care Visarion ar fi făcut-o fratelui său Constantin Puiu, care l-a vizitat la Paris37.

În privinţa guvernului de la Viena sunt informaţii că guvernul german ar fi dorit ca

preşedinţia acestuia să revină mitropolitului Visarion Puiu sau generalului Ion Gheorghe, fost

ambasador al României la Berlin, dar ambii au refuzat38. Participant la evenimente, Nicolae

Crăcea, licenţiat în Drept şi Teologie, afirmă că aflându-se la Viena, în acea perioadă, a avut

misiunea, din partea lui Horia Sima, de a-l contacta pe mitropolitul Visarion în vederea

cooptării în guvern, dar acesta nu a fost de acord şi nu a participat la nicio şedinţă de guvern 39.

Faptul că mitropolitul Visarion Puiu apare ca fiind la dispoziţia Guvernului Naţional Român

pentru probleme bisericeşti, legate de ocupaţia sovietică, ca titular al Episcopiei Româneşti

din Vest constituie un fals al lui Horia Sima40.

În Austria, mitropolitul Visarion Puiu a locuit până în toamna anului 1945. O perioadă

a locuit la Viena, la hotelul Imperial, iar după ce a refuzat să facă parte din guvernul lui Horia

Sima a fost internat într-un lagăr în Tirol, la Kitzbüchel. După eliberarea Austriei, de căte 34 Există opinii potrivit cărora mitropolitul Visarion Puiu ar fi fost sfătuit chiar de către patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948) să nu se mai întoarcă în ţară, cf. Pr. M. MOCANU, „Mitropolitul Bucovinei…”, p. 155.35 Cf. Jean-Paul BESSE, „L’ eglise orthodoxe roumaine de Paris”, Ed. D.U.C., Paris, 1994, p. 111, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 16.36 Cf. ANR, fond Tomescu Constantin, d. 2, pp. 269-270.37 Constatin N. Tomescu afirmă că în privinţa „poznaşei cuvântări de la 1 ianuarie 1945, au ascultat-o în ţară multe persoane care au declarat că nu Visarion a grăit, ci altcineva şi a ascultat-o însuşi arhiereul Eugen Laiu, fostul său intim colaborator, care îi cunoştea perfect vocea”, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 17. Mai multe informaţii, în această privinţă, oferă mitropolitul însuşi, vezi ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 12, ff. 214-223.38 Cf. Aurel Sergiu MARINESCU, O contribuţie la istoria exilului românesc, Ed. Vremea, Bucureşti, 1999, p. 106.39 Cf. A.-S. MARINESCU, O contribuţie…, p. 105.40 Cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 12, ff. 214-223.

12

trupele aliate, a mai rămas o perioadă de timp în Tirol, unde s-a bucurat de respectul şi

preţuirea mai întâi a generalului american Dahlquist, iar după ce trupele americane au fost

înlocuite cu trupe franceze, a generalului Bethuart. Acesta din urmă i-a înlesnit vizitarea

lagărelor românilor din zona franceză şi din Bavaria şi l-a ajutat să înfiinţeze o secţie a Crucii

Roşii la Innsbruck. Tot generalul Bethuart îi facilitează trecerea în Italia, unde a fost găzduit

de Institutul Don Calabria, la mânăstirea Maguzzano, în perioada 27 octombrie 1945-13 iunie

1947. Această găzduire s-a datorat ospitalităţii acordate de papa Pius al XII-lea şi intervenţiei

cardinalului Tisserand, prefectul Congregaţiei Orientale de la Vatican, pe care l-a vizitat41.

Din Italia a plecat în Elveţia, unde a locuit la Sovinco-Lugano până în septembrie 1949. Este

convins de unii membri ai comunităţii române din Paris să se mute în Franţa; a locuit la Paris,

Theoule, Draguignan şi, în ultima parte a vieţii, la Viels-Maisons. A avut mult de suferit din

cauza climatului tensionat ce domnea în comunitatea română din Paris. În ultima parte a vieţii

a trăit în cruntă sărăcie. A încercat, fără succes, să se stabilească în altă ţară. În 1964 s-a

hotărât să se întoarcă în România, cu toate că aici fusese condamnat la moarte în contumacie

(1946) şi caterisit (1950)42, numai că la 10 august 1964 mitropolitul Visarion Puiu a trecut la

cele veşnice43.

Condamnarea la moarte şi caterisirea

Actul de acuzare pentru aşa-numitul lot 11 din care făcea parte şi Visarion Puiu a fost

întocmit la 11 februarie 1946 de acuzatorul public dr. Silviu Rapoţescu44. Din acest lot făceau

41 Cf. Mons. Anton DESPINESCU, „Mitropolitul Visarion Puiu, un ierarh român luminat”, în Dialog teologic, Iaşi, I (1998), nr. 2, p. 236.42 Fratele său, medicul Constantin Puiu, a fost trimis, în iulie 1964, spre a-l convinge să se întoarcă în ţară; el l-a încredinţat că îi vor fi anulate cele două grave sentinţe, îşi va recăpăta titlul de mitropolit şi va avea şi o pensie suficientă, cf. ANR, fond Tomescu Constantin, d. 2, p. 272.43 Cf. ANR, fond Tomescu Constantin, d. 2, pp. 272-273. Fratele său, medicul Constantin Puiu, l-a vizitat pe mitropolitul Visarion, la Viels-Maisons, în iulie 1964, dar mitropolitul se gândea deja, la acea dată, de peste un an să se întoarcă în ţară. Vezi D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 154, pp. 331-332; documentul în cauză este o scrisoare către arhimandritul Victorin Ursache şi poartă data de 24 martie 1963.44 Despre membrii acestui lot se spunea că „fac parte din Coloana a V-a germană din România, care prin grai, prin scris, prin acţiune personală au subjugat ţara Germaniei hitleriste din punct de vedere ideologic, politic, militar, economic şi financiar, au declarat şi susţinut războiul contra URSS-ului, au semănat şi cultivat ura contra popoarelor conlocuitoare din România”, cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, f. 4.

13

parte 11 persoane, iar cel de al zecelea acuzat era Visarion Puiu, „fost mitropolit al Odessei”45.

Pe parcursul a 45 de file, cât conţinea actul de acuzare, erau enumerate incriminările pentru

fiecare persoană acuzată46. La 19 februarie 1946, Consiliul de Miniştri întrunit în şedinţă

plenară a aprobat actul de acuzare şi a decis să sesizeze Tribunalul Poporului pentru

judecare47. S-a făcut chemarea în judecată pentru 20 februarie 1946, prin citaţie publicată în

Monitorul Oficial, ziarul Scânteia şi prin difuzare radio48. În ziua de 20 februarie 1946 a avut

loc şedinţa publică de judecată, Tribunalul dispunând amânarea pronunţării sentinţei pentru

ziua următoare. La şedinţa publică din 21 februarie 1946, hotărârea nr. 11 afirma cu privire la

mitropolitul Visarion Puiu ca acesta „să sufere pedeapsa cu moartea.”49

Mitropolitul Visarion Puiu a făcut recurs, dar acesta a fost respins. Mai mult, au fost

făcute demersuri pentru extrădare50.

Ca urmare a condamnării la moarte în contumacie, din 21 februarie 1946, mitropolitul

Visarion Puiu a fost caterisit, sub presiunea puterii comuniste, de către Sfântul Sinod al

Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 28 februarie 1950. În această şedinţă, mitropolitul

Ardealului Nicolae Bălan, raportorul Comisiei canonice-juridice şi de disciplină, a dat citire

concluziilor la care a ajuns comisia în urma adresei Ministerului de Justiţie prin care se

comunica hotărârea de condamnare la moarte a mitropolitului Visarion51. Evenimentul a fost

prezentat la radio şi în presa scrisă52.

Preotul dr. Petre Popescu, vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din Afara Hotarelor

Ţării, fost secretar al mitropolitului Visarion Puiu afirmă că această caterisire nu a fost

recunoscută de către Sinodul Ruşilor Albi de care aparţineau mitropolitul şi Episcopia fondată

de el53.

Grija pentru soarta României

45 Cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, ff. 3-4, componenţa lotului 11.46 Pentru acuzaţiile aduse mitropolitului Visarion Puiu vezi ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, ff. 41-42.47 Cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, f. 47. 48 Cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, f. 57.49 Faptele imputate erau prevăzute de „art. 2, lit. j și pedepsite de art. 3, alin. 2 din legea nr. 312/24 aprilie 1945”, „lege menținută în vigoare și completată prin Legea nr. 61/7 februarie 1946”, cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, ff. 41-42 și 146.50 Cf. ACNSAS, fond penal, d. 751/vol. 8, f. 157.51 Cf. BOR, anul 1950, nr. 3-6, pp. 296-297.52 Pentru prezentarea la radio a caterisirii mitropolitului Visarion Puiu, vezi Mons. A. DESPINESCU, „Mitropolitul Visarion Puiu…”, pp. 239-240, iar pentru prezentarea în prezentarea în presa scrisă, vezi Universul, anul LXVII (1950), nr. 74, joi 30 martie 1950.53 Cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 24.

14

şi a altor state aflate sub ocupaţie sovietică

Mitropolitul Visarion Puiu a considerat exilul drept un organism cu mari răspunderi

morale. Pe plan intern exilul românesc trebuia să se organizeze şi să-şi dovedească unitatea.

Pe plan extern exilul românesc trebuia să protesteze pe lângă reprezentanţii ţărilor vinovate de

modul cum s-au încheiat tratatele de pace după cel de al doilea război mondial, cu scopul de

reparare a greşelilor comise, să întreprindă demersuri pentru eliberarea statelor aflate sub

ocupaţie sovietică54, să ceară sprijinul organismelor internaţionale pentru ca statele mari să nu

mai dispună în mod arbitrar de soarta statelor mai mici. Pentru refacerea României propunea

înfiinţarea unui Comitet care să pregătească din vreme organizarea conducerii ţării55.

Pentru dezrobirea României şi a altor state aflate sub dominaţie sovietică mitropolitul

Visarion Puiu a trimis scrisori unor personalităţi ale vremii şi unor organisme internaţionale

(ONU etc.).

La 1 decembrie 1954 în scrisoarea trimisă arhiepiscopului englez G. Fischer îşi

exprima mâhnirea pentru faptul că Marii Aliaţi au permis ca ţări din Europa orientală, printre

care şi România, să intre sub jugul URSS. La final propunea pentru România retragerea, sub

control ONU, a armatelor de ocupaţie sovietice, României să-i fie redată integral libertatea,

graniţele să fie cele din 1939, iar pentru protecţie să fie încadrată în organizaţia ţărilor

europene occidentale. Din scrisorile trimise preşedintelui Franţei, generalul Charles de Gaulle,

cea din 14 februarie 1960 constituie o critică severă la adresa Aliaţilor din ultimul război, mai

ales la adresa lui W. Churcill, care a „oferit” România Rusiei Sovietice.

Mitropolitul Visarion Puiu a avut un curaj deosebit. La 20 august 1955 el scrie şi

expediază o scrisoare către trei personalităţi politice sovietice, nimeni alţii decât Nikita

Sergheevici Hruşciov, Viaceslav Mihailovici Molotov şi Nikolai Alexandrovici Bulganin, în

care cere nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea Basarabiei, a nordului Bucovinei, a

„ridicolei porţiuni dintr-un colţ al judeţului Dorohoi” şi eliberarea României56.

54 Statele Baltice, Germania de Est, România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 3, d. 1, „Pentru întregirea Organizaţiei Naţiunilor Unite”, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 3, pp. 86-92.55 Acest Comitet trebuia să stabilească forma de guvernământ, să alcătuiască guvernul, să stabilească conducerea principalelor instituţii, să întocmescă proiecte de infrastructură, exploatarea bogăţiilor solului, subsolului, apelor etc., cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, passim.56 BRFI, fond Puiu Visarion, C. 6, d. 4, copie dactilo, semnătură olografă şi menţiunea mitropolitului Visarion că scrisoarea a fost redactată în limba franceză şi că a păstrat documentele poştale de expediţie, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 61, pp. 192-194. Trupele sovietice de ocupaţie au părăsit definitiv România abia în 1958.

15

Propunerile mitropolitului Visarion Puiu nu au avut rezonanţă, ba chiar au fost

înăbuşite. Aliaţii nu doreau o confuntare de amploare cu URSS57, iar exilul românesc era

dezbinat şi l-a sabotat pe mitropolitul Visarion în numeroase rânduri prin reprezentanţii săi cei

mai de seamă, cerând chiar expulzarea sa58. Acest lucru s-a datorat însă în mare măsură

erorilor politice ale mitropolitului.

În slujba unităţii exilului românesc

Unitatea diasporei româneşti a fost obiectivul de bază al activităţii mitropolitului

Visarion Puiu după plecarea sa din ţară. În acest scop a fondat, în 1945, Eparhia Românilor

din Germania şi Austria, devenită, din 1949, Eparhia Românilor din Străinătate, cu sediul la

Paris59. Formele de adresare către românii din exil au fost scrisorile pastorale, apelurile şi

chemările60.

Mitropolitul Visarion a încercat să realizeze unitatea exilului românesc prin Biserică.

Se remarcă, în acest sens, spiritul său organizatoric deosebit dar, din păcate, nu a fost sprijinit

deloc în aceste iniţiative ale sale61.

Acţiunile sale nu au fost pe placul unora din exilul românesc. Personalităţi ale

diasporei române au obţinut de la guvernul francez expulzarea mitropolitului Visarion din

Paris. Alţii au mers mai departe, Garda de Fier, considerând că mitropolitul Visarion i-a

încurcat „şi bisericeşte şi politiceşte”, a hotărât „să moară ca Iorga”, într-o şedinţă secretă

ţinută la Toronto în ianuarie 195862. 57 BRFI, fond Puiu Visarion, C. 2, d. 1, original olograf, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 12, pp. 113-114.58 BRFI, fond Puiu Visarion, C. 2, d. 1, cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 12 şi 19, pp. 113-114 şi 124-125.59 Cf. D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, p. 27.60 Se remarcă aici scrisoarea patorală cu subtitlul Cuvânt de folos către românii aflaţi în pribegie, îndeosebi în Franţa, din 1950 şi repetată în 1955, Chemarea, adresată clerului şi fruntaşilor români din SUA şi Canada, din 15 noiembrie 1954 şi apelurile adresate românilor din exil, în 1956, 1958, 1959, cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 1, d. 3, C. 3, d. 1-3, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 53, pp. 175-179, doc. 41, pp. 155-156, doc. 75, pp. 213-214, doc. 121, pp. 282-283, doc. 130, pp. 293-294.61 Cf. BRFI, fond Visarion Puiu, C. 3, d. 1, copie dactilo, cu semnătură şi adnotări olografe, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 24, pp. 130-131.62 Cf. BRFI, fond Puiu Visarion, C. 6, d. 1, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 120, pp. 281-282. Acest document este o scrisoare trimisă mitropolitului Visarion de către un român din Canada. Mitropolitul era avertizat de către un binevoitor, care a dorit să rămână anonim, că a fost condamnat la moarte de către Garda de Fier. Textul scrisorii este însoţit de următoarea menţiune finală a mitropolitului Visarion: „Textul ameninţării redactat în Toronto, dar trimis din Canada de la Windsor la 14 ianuarie şi primit în Franţa la 17 ianuarie 1958, a fost fotocopiat şi prezentat autorităţii franceze în drept, care a dispus îndată cercetare în Canada şi luarea măsurilor în Franţa, locul adevăratei ei obârşii.” Chiar dacă nu este vorba decât de o ameninţare, care s-ar putea nici să nu vină din partea Gărzii de Fier, cu care de altfel a avut relaţii destul de bune, o perioadă, prin

16

Din fericire nu toţi românii din exil s-au comportat astfel faţă de mitropolitul Visarion;

personalităţi ştiinţifice de marcă l-au apreciat şi i s-au adresat cu cel mai profund respect63.

Episcopia Ortodoxă Română din America

În ceea ce priveşte grija sa deosebită pentru unitatea exilului românesc se înscrie si

atitudinea sa faţă de românii ortodocşi din Statele Unite ale Americii şi Canada64. În acest

scop l-a hirotonit pe arhimandritul Teofil Ionescu arhiereu vicar al Eparhiei Românilor

Ortodocşi din Străinătate65.

Pr. Vasile Boldeanu ş.a., este limpede că mitropolitul avea duşmani foarte periculoşi.63 Vezi scrisoarea adresată mitropolitului Visarion de către Mircea Eliade şi Octavian Vuia la 28 noiembrie 1953. Aceştia, în calitate de Preşedinte al Biroului executiv şi respectiv Secretar General al Centrului Românesc de Cercetări din Paris îi comunicau mitropolitului că „la propunerea şefului secţiunii de cercetări teologice, Părintele Arhimandrit Alexe de Mensbrugghe şi a Biroului executiv al Centrului Românesc de Cercetări din Paris, Adunarea Generală a tuturor membrilor Centrului v-a proclamat în unanimitate membru de onoare al Centrului alături de marile personalităţi culturale europene care au acceptat această proclamare.” La care adăugau următoarele: „În anul acesta dorim să dezvoltăm cu deosebire secţia teologică de probleme religioase şi ecumenice, într-un adevărat institut teologic, având dreptul de a da la sfârşitul studiilor certificate şi diplome recunoscute. Cum nu există în Apus alt institut teologic românesc, suntem încredinţaţi că veţi binevoi a da binecuvântare şi sfaturile după care să se conducă din punct de vedere eclesiastic şi ierarhic această secţie pentru a putea deveni un institut teologic”, BRFI, fond Puiu Visarion, C. 3, d. 3, original, dactilo, semnături olografe şi ştampila Centrului Român de Cercetări, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 30, p. 140. A se vedea şi cele cele două răspunsuri ale mitropolitului Visarion Puiu adresate lui Mircea Eliade şi lui Octavian Vuia, BRFI, fond Puiu Visarion, C. 3, d. 3, original, dactilo, semnătură olografă, la D. STAVARACHE, Mitropolitul Visarion Puiu…, doc. 31-32, pp. 141-142.64 Episcopia Ortodoxă Română din America a fost înfiinţată de Visarion Puiu, în aprilie 1929, la acea dată episcop al Hotinului (1923-1935), cf. Dr. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget şi simţire românească, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 406. Vezi şi D. STAVARACHE, Miropolitul Visarion Puiu…, doc. 63, pp. 197-198.65 Vezi n. 1.

17

Pe 2 februarie 1950, un grup alcătuit din 6 persoane: preoţii Glicherie Moraru, John

Spăriosu şi Petru Moga66 şi trei mireni dintre care se cunoaşte doar numele lui Nicolae

Neamţu Martin, s-a întrunit în mare taină la Detroit, în casa parohială a lui Glicherie Moraru.

La această întâlnire s-a hotărât să se aleagă un nou episcop în persoana preotului Ştefan

Atanasie Opreanu67 şi să se ceară mitropolitului Visarion Puiu hirotonirea lui, pe baza

principiului de vecinătate68. S-au făcut mai multe demersuri, în acest sens fiind fixată chiar şi

data hirotoniei, 25 martie 1950. Hirotonia urma să fie săvârşită de episcopi ortodocşi din

America (arhiepiscopul rus Leonty din Chicago, arhiepiscopul Simon Samuel David din

Toledo şi episcopul sârb Dionisie din Libetyville), cu împuternicirea specială a mitropolitului

Visarion69. Aflând însă că Visarion Puiu a fost depus din treaptă de către Sfântul Sinod al

Bisericii Ortodoxe Române, la 28 februarie 1950, complotiştii au trebuit să îşi schimbe planul

şi să se reorienteze70.

Se pare că mitropolitul Visarion Puiu a fost dorit de românii ortodocşi din America să

le fie episcop, dar a refuzat politicos71.

După ce Congresul l-a ales episcop pe Viorel Trifa72, la 2 iulie 1951, pe atunci doar

laic şi redactor la Solia, s-a apelat din nou la mitropolitul Visarion Puiu pentru hirotonirea

noului ales. Mitropolitul Visarion era atunci singurul ierarh ortodox român din lumea liberă şi,

66 Petru Moga era singurul preot care se afla sub jursdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din America, Glicherie Moraru şi John Spăriosu erau preoţi independenţi de orice jurisdicţie şi autoritate, cf. Gabriel-Viorel GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română din America-parte a Ortodoxiei americane, Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 336. În stadiul actual al cercetărilor nu posedăm alte date în privința situației necanonice, la acea dată, a preoților Glicherie Moraru şi John Spăriosu. Totuși, despre Glicherie Moraru avem unele informații privind situația lui ulterioară. Arestat în noaptea de 13/14 iunie 1958 și ulterior anchetat, de către Securitate, Bartolomeu Anania declară următoarele: „Moraru Glicherie este secretarul episcopiei ortodoxe române din America cu sediul în Detroit-Michigan SUA, al cărei titular este episcopul Andrei Moldovanu (Andrei Moldovan - n.n.)”, ACNSAS, fond penal, d. 88, vol. I, f. 202, Proces Verbal de interogatoriu din 5 noiembrie 1958. După 16 zile este din nou interogat în aceeași chestiune și adaugă că „în 1957 Glicherie Moraru a fost la Patriarhie”, ACNSAS, fond penal, d. 88, vol. I, f. 238, Proces Verbal de interogatoriu din 21 noiembrie 1958.67 Ştefan Atanasie Opreanu era probabil preot de mir văduv.68 Procesul verbal al întâlnirii din 2 februarie 1950, ASSBOR, d. 28 bis/1950, f. 81, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, p. 336.69 ASSBOR, d. 326/1965. Declaraţia oficială a Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America, 10 iunie 1952, f. 82, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, n. 162.70 Decizia abandonării demersurilor pentru hirotonirea lui Ştefan Atanasie Opeanu a fost luată la întrunirea din 12 aprilie 1950, cf. ASSBOR, d. 28 bis/1950, f. 82, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, n. 163.71 În ianuarie 1951 mitropolitul Visarion Puiu răspundea: „Acum, mulţămesc tuturor acelor persoane, care-mi arată bunăvoinţa de a veni între d-lor, dar în împrejurările de faţă nu pot da un răspuns, nici ca pribeag şi încă şi mai puţin a le fi vlădică”, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, p. 387.72 Viorel Trifa a fost ales episcop la 2 iulie 1951 în sala pompeiană a Templului Masonic din Chicago, unde erau adunaţi 62 de delegaţi cu drept de vot reprezentînd parohiile Episcopiei Ortodoxe Romăne la Congresul ordinar al acesteia. După ce în ziua precedentă au declarat Episcopia complet autonomă, nu numai administrativ, aşa cum se afirmase în 1948, ci şi în problemele canonice şi astfel liberă de orice regulamente, ordine, decrete etc. promulgate de către patriarhul sau Sf. Sinod al BOR, acum s-au discutat problemele legate de alegerea episcopului vicar. În afară de Viorel Trifa a mai candidat arhimandritul Ştefan Lucaciu, care a obţinut doar 26 de voturi faţă de cele 34 ale lui Trifa, un vot a fost anulat, iar unul alb, cf. G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română..., p. 379.

18

în plus, Viorel Trifa îi fusese secretar în perioada vieneză a exilului lor. În cazul în care

mitropolitul nu ar fi primit viză permanentă pentru Statele Unite, exista posibilitatea stabilirii

în Canada, unde Pr. George Nan era gata să-l primească şi să-i plătească cheltuielile de drum.

Iniţial răspunsul mitropolitului a fost favorabil, cu condiţia ca această hirotonire să fie prilej

de împăcare bisericească a întregului cler românesc din SUA şi Canada. La scurt timp, însă, a

revenit cu o scrisoare în care îi explica lui Viorel Trifa motivele pentru care nu putea merge în

SUA73. Răspunsul definitiv din partea mitropolitului Visarion a venit la 15 octombrie 1951 şi

a fost unul negativ74.

În paralel cu discuţiile avute cu mitropolitul Visarion s-au purtat discuţii şi cu

mitropolitul Anastasie al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Când

mitropolitul Visarion a refuzat, mitropolitul Anastasie a făcut la fel, deoarece el considera că

toate Bisericile locale ortodoxe române din afara României se află sub jurisdicţia Parisului,

respectiv a mitropolitului Visarion Puiu75. De aici rezultă autoritatea şi preţuirea de care se

bucura mitropolitul Visarion în cadrul Sinodului Ruşilor Albi de care ţinea.

Câteva concluzii

Personalitatea mitropolitului Visarion Puiu constituie un subiect controversat şi, de

aceea, puţini autori au încercat să-l caracterizeze, marea majoritate mulţumindu-se să publice

un număr mai mare sau mai mic din documentele sale şi lăsându-i pe alţii să tragă concluziile.

Foarte energic şi inteligent, mult înaintat în înţelegerea vremurilor şi progresului societăţii faţă

de semenii săi, mitropolitul Visarion Puiu s-a comportat deseori abuziv mai ales în relaţiile cu

preoţii şi cu unii ierarhi români. A avut un talent organizatoric excepţional demonstrat la

Curtea de Argeş, Bălţi, Cernăuţi, Odessa şi în locurile pe unde a trecut în timpul exilului. A

înfiinţat mai multe eparhii uneori în mod strălucit, alteori depășindu-şi atribuţiile. L-a

hirotonit pe arhimandritul Teofil Ionescu arhiereu vicar al Eparhiei Românilor Ortodocşi din

Străinătate în scopul întăririi exilului românesc prin Biserică, însă acesta nu s-a ridicat, de 73 Cf. ***, Album aniversar, p. 58, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, p. 387. 74 Cf. ***, Album aniversar, p. 58, la G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, p. 387.75 Cf. G.-V. GÂRDAN, Episcopia Ortodoxă Română…, p. 389.

19

multe ori, la nivelul exigențelor mitropolitului Visarion. S-a interesat în repetate rânduri de

Congresul anual bisericesc al românilor din SUA. După expulzarea sa din Paris a purtat o

corespondenţă foarte bogată cu Leon Negruzzi şi cu Pr. Vasile Boldeanu de la biserica

românească din Paris, acesta din urmă jucând însă un rol dublu. A fost, probabil, cel mai mare

teoretician român în problema datoriilor exilului. S-a ocupat de redobândirea Căminului

românesc de la Ierusalim. A purtat corespondenţă cu monahi români de la Muntele Athos şi a

organizat o colectă la Paris pentru ajutorarea schitului cu hramul Sf. Mare Muceniţă Marina

de la Muntele Athos.

Corespondenţa mitropolitului Visarion este impresionantă nu numai sub aspect

cantitativ, ci și prin originalitate, profunzime și curaj, dar până în prezent nu a fost publicată

decât în mică măsură. A adresat numeroase scrisori Organizaţiei Naţiunilor Unite, mai multor

Patriarhii şi ierarhi, uneori pe un ton exaltat, dar aceste scrisori i-au adus şi aprecieri. A avut

curajul să scrie, de-a lungul timpului, unor lideri politici sovietici ca: Stalin, Hruşciov,

Molotov, Bulganin, Gromâko şi alţii într-o perioadă când URSS reprima imediat cel mai mic

act pe care îl considera ostil intereselor sale. A scris, în mai multe rânduri, Organizaţiei

Naţiunilor Unite, cerând retragerea tuturor armatelor învingătoare de pe teritoriile ţărilor

ocupate provizoriu cu respectarea hotarelor istorice şi naţionale ale tuturor statelor europene

mici peste ale căror hotare s-a purtat războiul. Din scrisorile trimise preşedintelui Franţei,

generalul Charles de Gaulle, cea din 14 februarie 1960 constituie o critică severă la adresa

Aliaţilor din ultimul război, mai ales la adresa lui W. Churcill, care a „oferit România Rusiei

Sovietice”. A corespondat pe această temă şi cu ierarhi din Occident cum a fost arhiepiscopul

englez G. Fischer.

În perioada exilului în Franţa (1949-1964), a fost în conflict, aproape permanent, cu

majoritatea personalităţilor influente ale exilului românesc, care mai mult dezbinau

comunitatea românească din Paris decât o uneau. Aceştia, mulţi la număr, au avut câştig de

cauză, obţinând de la autorităţile franceze expulzarea mitropolitului Visarion din Paris. Acest

lucru s-a datorat însă în mare măsură şi apropierii excesive a mitropolitului de principele

Nicolae, pe care îl dorea viitor suveran al României; această eroare politică i-a atras

mitropolitului reputaţia de a fi antifrancez, principele Nicolae ducând în Spania o activitate

contrară intereselor franceze din Maroc.

Cea mai mare reparaţie morală care i s-a făcut mitropolitului Visarion Puiu în perioada

de după 1989 o constituie ridicarea caterisirii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe

Române în şedinţa din 25 septembrie 1990, luându-se în examinare adresa ÎPS Mitropolit

Nicolae Corneanu al Banatului.

20

În privinţa condamnării la moarte, mitropolitul Visarion Puiu s-a disculpat foarte bine

de toate acuzaţiile ce i s-au adus prin corespondenţa purtată cu Justiţia de la Bucureşti.

Reabilitarea juridică a mitropolitului Visarion Puiu rămâne însă o problemă deschisă.

Personalitate complexă, spirit puternic şi pătrunzător permanent neliniştit şi

nemulţumit, uneori contradictoriu şi abuziv, mereu preocupat de problemele Bisericii, mare

patriot, mitropolitul Visarion Puiu s-a impus prin atitudinea sa tranşantă în favoarea dreptăţii,

pentru statele mici şi pentru cei năpăstuiţi şi unităţii creştinilor în general şi românilor

ortodocşi în special. În lumina acestor trăsături de caracter mitropolitul Visarion Puiu merită

să fie mai bine cunoscut şi chiar redescoperit.

Summary: the Metropolitan Visarion Puiu. Restauratio (damnatio) memoriae?

The personality of the Metropolitan Visarion Puiu is a controversial topic, and therefore, a few authors

have tried to characterize, the vast of majority content to public a larger or a smaller his documents and allowing

the others to draw conclusions. Very energetic and intelligent, more advanced in understanding of the times and

social progress to peers, the Bishop Visarion Puiu performed often abusive especially in dealing with priests and

some romanians hierarchs. He has demonstrated a exceptional organizational talent in Arges, Balti, Cernauti,

Odessa and in the places where he went into exile. He founded several dioceses sometimes brilliantly, sometimes

he competing his duties. He ordained priests, and the Archimandrite Ionescu Theophilus he ordained him bishop

vicar of the Orthodox Romanians Abroad. He inquired repeatedly Annual Congress of the Romanian Church in

the USA. After his expulsion from Paris, he had a very extensive correspondence with Leon Negruzzi and with

the Reverend Vasile Boldeanu from the Romanian Church in Paris, this playing but a dual role. He was perhaps

the greatest theorist of the Romanian Exile debts problem. He took care of a regaining Romanian Hostel in

Jerusalem. He correspondence with romanian monks from Mount Athos and he organized a collection in Paris to

help the hermitage dedicated to St. Great Martyr Marina in Mount Athos.

The correspondence of the metropolitan Visarion is impressive not only in quantity but also in the

originality, depth and courage, but so far it has not been published only in to a small extent. He sent numerous

letters to UN, many patriarchs and bishops sometimes exalted tone, but these letters brought him also

assessment. He had the courage to write, over time, to many Soviet political leaders: Stalin, Khrushchev,

Molotov, Bulganin, Gromâko and others at the time when the USSR immediately suppress the slightest act

which he considered hostile to its interests. He wrote, on several occasions the United Nations, demanding the

withdrawal of all armed forces from territories occupied countries winner provisional respecting historical and

national boundaries of all European countries small fish whose foreign war took place. From the letters French

President General Charles de Gaulle, these from February 14, 1960 constitute a severe criticism of the last war

against the Allies, especially at W. Churchill, who „offered” Romania to Soviet Russia. He corresponded on the

subject and bishops in the West as English archbishop G. Fischer.

21

During his exile in France (1949-1964), he was in conflict, almost always, with the most influential

personalities of the Romanian exile, which more divided the Romanian community from Paris than united.

These, many in number, have prevailed, obtaining the expulsion from the French authorities of the Metropolitan

Visarion from Paris. But this was due largely also of the excessive proximity of the metropolitan from Prince

Nicholas, which he wanted him as well as future sovereign of Romania; this political error attracted for

metropolitan the reputation as well being anti-French, the Prince Nicolae resulting in Spanish a contrary activity

to French interests in Morocco.

The most moral reparation made to Bishop Visarion Puiu in the period after 1989 is the rise of the

defrocking by the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church meeting on September 25, 1990, taking into

consideration the address of the Eminence Metropolitan Nicolae Corneanu of Banat.

In the sentence of death, Bishop Visarion Puiu was exonerated very well of all charges what they

brought in correspondence with Justice in Bucharest. The legal rehabilitation of the Metropolitan Visarion Puiu

remains an open question.

Complex personality, strong and penetrating mind always restless and unhappy, sometimes

contradictory and abusive concerned about the problems of the Church, a great patriot, the bishop Visarion Puiu

won the trenchant stance in favor of justice (for small states and those afflicted) and unity (for the Christian

Orthodox Romanians in general and in particular). In light of these traits the Metropolitan Visarion Puiu

deserves to be better known and even rediscovered.

22