Hronicul si cantecul varstelor

Lucian Blaga este unul dintre cei mai moderni poeti ai perioadei interbelice, filozof si eseist. Este un text nonfictionar in care este evocata tema familiei.Este o lucrare cu caracter autobiografic, memorialista, in care poetul reconstituie principalele evenimente ale vietii, mediul in care si-a trait copilaria, imaginea parintilor si a fratilor si im 212t1920c aginea satului. Naratiunea se realizeaza la persoana I ceea ce confera credibilitate, autenticitate faptelor narate. Exista si o dimensiune emotionala, evocatoare a celor intamplate in realitate. Tema familiei se regaseste in acest text prin prezentarea parintilor si a altor membri ai familiei si prin oferirea unor date autobiografice. Aspecte autobiografice "Inceputurtile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului". Lucian Blaga ne ofera date importante despre sine- mutenia in care alunecase pana la varsta de 4 ani si care consta intr-o fabuloasa absenta a cuvantului. Explicatiile care le da poetul acestei absente cuvantului: prelungirea unei stari embrionare dincolo de firesc si o nefireasca luciditate ce s-a asezat intre el si cuvant. "Cuvantul meu nu era cuvant,cuvantul meu nu insemna nimic" "Implinisem aproape 4 ani si inca nu pronuntasem nici un cuvant nici cuvintele de baza ale vieti "mama" si "tata".Lumina cu care ochii raspundeau la intrebari era poate mai vie si mai intelegatoare decat la alti copii. Mama cuprinsa de ingrijorare si neliniste dar traind speranta unei deslegari, m-a dus la un vechi prieten al familiei-un medic care m-a consultat spunandu-i "copilul este intreg". Mama facuse ultima incercare sa-l ademeneasca in sfera sunetului indemnandu-l sa vorbeasca.A doua zi dupa o noapte de zbucium copilul incepuse sa vorbeasca fara truncheri si fara stalciri ale cuvintelor.Casa parinteasca, imaginea familie-era al 9-lea copil in casa parinteasca,-Letitia sora cea mai mare intre frati era casatorita,-sora Letitia avea o slabiciune aproape materna fata de fratele cel mai mic manifestand o atitudine de intelegere si o iubire materna, fata de fratior. "La intoarcere sora mea m-a luat in brate si m-a sarutat cu putere". Descrierea casei parintesti se realizeaza cu multa minutiozitate cu date exacte despre dispunerea camerelor, a curtii, a gradinilor. Sunt reprezentate date despre "mobila din casa dinainte" despre ceasul adus de la Viena ceea ce contribuie la crearea atmosferei de epoca. Casa parinteasca din Lancram sat asezat intre oraselul Sebes-Alba si cetatea Balgradului.Era o cladire veche,masiva,ramasa familiei de la "Simion Blaga"-preot in sat. Care sunt cele doua laturi ale personalitatii tatalui?-pasiunea pentru carte-inclinatile practice ale preotului pentru unelte si masini agricole- pasiunea pentru agricultura si masini agricole care au dus si la scrierea unei carti privind expluatarea terenurilor "comasate" Desi preot era mare iubitor de carte care il va absorbi ocupandu-i aproape intreaga zi. Era un priceput, indemanatic, harnic- gospodar fiind preocupat de aducerea masinilor agricole in sat pentru a usura munca oamenilor. Era un foarte bun masinist.

In opera Zamolxe de Lucian Blaga, lupta se dă între principiul divin, relevat prin religie şi puterea omenească, cu pornirile ei egoiste, pământeşti, setoasă să se afirme. Prima dintre forţe este reprezentată prin preotul Zamolxe, iar cea de-a doua prin Magul, care, spre a-şi salva autoritatea în faţa poporului dac, tot mai cucerit de ideile religioase răspândite de preot, unelteşte izgonirea acestuia, sub pretext că e un eretic.Practician destoinic, instituie însă în scurt timp cultul celui izgonit, se declară el însuşi profet al lui şi-i înalţă un templu. Din peştera unde se retrăsese, gârbovit de bătrâneţe şi orb, Zamolxe revine printre oameni şi, sfâşiat de durere şi revoltă în faţa ipocriziei omeneşti, pătrunde în altarul templului, invocă blesteme teribile, se năpusteşte asupra statuii ridicate spre slava lui şi o doboară cu pumnii. Câţiva ciobani, considerându-i nobila revoltă drept un sacrilegiu, se reped la el şi-l ucid cu ţăndări din statuia sfărâmată. în acordul final al dramei, un ghebos anunţă mulţimii că au ucis pe Zamolxe însuşi. Cutremurat de cele întâmplate, poporul abia de acum se va prosterna cu adevărat în faţa noii religii, făcând din ea crezul lui de viaţă. în teatru, Blaga a fost atras deopotrivă de teme folclorice. MESTERUL MANOLE DE LUCIAN BLAGA Ca şi poezia, dramaturgia lui Blaga atestă strânse legături cu mişcarea modernistă. Chiar înseşi denumirile pe care le dă unora din piesele sale sunt mărturie directă a înrâuririi expresioniste: mister păgân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomimă (Inviere). In teatrul lui Blaga, ca şi în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru forţele stihiale ale vieţii. în consecinţă, la baza conflictului dramatic vor sta contradicţiile dintre aceste forţe, care acţionează în spatele personajelor, şi nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceşte. Astfel înviere reia motivul strigoiului, Meşterul Manole se sprijină pe cunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului, iar Arca lui Noe dramatizează tradiţia populară despre potop. Cea mai izbutită dintre aceste piese este Meşterul Mano le, în care autorul innoieşte pe sensul metaforic al baladei populare ideea că tot ceea ce e cu adevărat durabil se obţine prin jertfe. Reconstituind mitul folcloric, Blaga îl apropie, totuşi, de adevărata lui semnificaţie, mult mai adânc omenească, mai bogată în răsunet şi în poezie. Scena zidirii soţiei lui Manole, Mira, în care autenticitatea tradiţiei populare este mai puţin acoperită de urzeala reflexelor folclorice, este şi cea mai frumoasă din întreaga dramă.

Lucian Blaga (n.1895-d.1961), poet român

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se "mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că "era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe "o fiinţă primară” ("eine Urmutter”).Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, urmate de liceul "Andrei Şaguna”, din Braşov şi de Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universităţii din Viena. În 1919 Sextil Puşcariu îi publică Poemele luminii, mai întâi Glasul Bucovinei şi Lamura, apoi în volum. După terminarea studiilor, se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei Gândirea (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, şi înfiinţează la Sibiu, revista Saeculum (1942-1943). Încă din primii ani ai liceului, Blaga se impune atenţiei colegilor. "La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admiraţia spre muşchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Ţara noastră, 1935.În 1910 debutează în Tribuna din Braşov cu poezia "Pe ţărm", urmată de cea intitulată "Noapte" şi este ales preşedinte al societăţii literare din şcoală. "Începuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie" – atestă aceleaşi Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson). O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipo-tenţiar la Lisabona. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice şi piese de teatru.În 1936 este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă dă lucreze. Abia în 1962, opera sa reintră în circuitul public. Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943).Poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: Vârsta de fier 1940-1944, Corăbii de cenuşă, Cântecul focului, Ce aude unicornul (volumul Poezii 1962). Poezie de cunoaştere, construită pe marile antinomii universale (lumină/întuneric, iubire/moarte, indi-vid/cosmos) şi având ca temă centrală misterul existenţei, creaţia sa lirică evoluează dinspre elanurile vitaliste spre "tristeţea metafizică” şi dinspre imagismul pregnant metaforic spre o simplitate clasică a expresiei. Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965)). Opera filozofică este organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936), Geneza şi sensul culturii (1937)). Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) şi eseuri, alături de memorialistica din Hronicul şi cântecul vârstelor şi de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, şi lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne. Crezul artistic al lui Blaga este motto-ul: "Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.” (Pietre pentru templul meu)Se stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc."Avea în el un farmec ciudat. Întâi tăcerile lui care erau foarte expresive. Avea, pe urmă, nişte ochi demonici […] Îşi concentra toată fiinţa în privire. S-a scris despre el că se iubea foarte mult poate şi pentru că era, în fond, un timid, un delicat, un introvertit, totuşi, care era foarte iubit, foarte simpatizat…”(Şerban Cioculescu, Un poet de talia lui Blaga n-o să mai fie în România până ce vei închide dumneata ochii.)"Sete de lumină – fugă de lumină, sete de tăcere – aspiraţie la cuvânt, tendinţe ambivalente constituie mareele, fluxul şi refluxul acestui univers poetic […] Acest tărâm este un continent al sensibilităţii, al sufletescului, al spaţiului psihic. Blaga e poetul animei în veşnică frământare, într-un continuu efort de autorevelare şi de autodepăşire. Desigur, nu înţelegem prin anima doar domeniul trăirilor subiective ale poetului, ci acela al unor experienţe depăşind această subiectivitate. Lucian Blaga nu este poetul unor aventuri existenţiale, ci ale unor experienţe esenţiale.”(Nicolae Balotă, Lucian Blaga, poet orfic)

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. A fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."[1]

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.[2] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.[3] Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală. Tudor Arghezi a contribuit in cea mai mare masura in emanciparea lirismului romanesc de sub influenta epigonismului posteminescian.

Prin lirica sa Arghezi a revolutionat sensibilitatea si lexicul poetic romanesc; cu Argezi incepe un mod nou de a intelege si de a scrie poezie. Lirica argheziana socheaza prin noutatea ei: fata de seninatatea, armonia, reflexivitatea melancolica, gingasia, muzicalitatea liricii eminesciene, poezia argheziana se defineste prin expresia dura, violenta, dar tipica si expresiva. Chiar de la inceput lirica argheziana s-a definit prin contrastul violent dintre imaginea gingasa, rafinata, si expresia dura, aspra, care merge uneori pina la invectiva. Tudor Arghezi aduce inovatii in domeniul lexicului, el fiind primul poet din literatura romana care foloseÅŸte cuvinte dure, drastice uneori triviale, adica el reabiliteaza estetica uratului. Caracterele principale ale esteticii uratului sunt diformul, dizgratiosul, lipsa de unitate ÅŸi caricatura. Romantismul a reabilitat uratul cu ajutorul lui Victor Hugo - Notre Dafne de Paris -, Baudelaire - Un Hoit -, Tudor Arghezi - Testathent. El nu aduce inovatii numai in lexic, ci ÅŸi in sintaxa, topica ÅŸi prozodie.Teme ale creatiei lirice:

I. Poezia filozofica

-2Poezia autodefinirii:

Ideea ca omenirea este dominata de manifestari contradictorii.

Omul este format din materieSI spirit.

Omul este totuSi o fire angelica, pura, o creatie divina.

Critici de mare valoare, precum E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu, Tudor Vianu, au intarit ideea ca “poezia lui Arghezi e sortita, ca putere de expresie, ca adancime de sensibilitate, ca organica viziune de lirism, sa ocupe versantul liber in fata lui Eminescu†(Pompiliu Constantinescu, Tudor Arghezi).�

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier, dramaturg și academician român.Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în "Ion", "Răscoala", "Gorila", etc.În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului. Potrivit afirmației scriitorului: ”În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.”În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul "Ion" au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde

a urmat încă trei clase. intr-un context literar divers prin tematica si formule narative, proza lui Liviu Rebreanu impune definitiv viziunea realist-obiectiva, creatia epica densa, organizata in structuri solide, arhitectonice.Continuand traditia reprezentata de N. Filimon sau D. Zamfirescu in cercetarea societatii romanesti, autorul parcurge etapa unei vaste documentari pentru a elabora apoi o opera de compozitie, cu personaje incadrate unor evenimente semnificative si urmarite printr-un studiu atent de analiza psihologica.Romanul social ilustrat prin Ion (1920), Craisorul (1929) si Rascoala (1932) se caracterizeaza printr-o epica obiectiva, prezentand viata in ipostaze multiple, tipuri diverse de personaje si relatii sociale.Romanul psihologic completeaza dintr-o alta perspectiva personalitatea creatorului, prin analiza miscarilor launtrice, a meandrelor sufletesti, a momentelor de criza identificate in raport cu tema iubirii sau a razboiului. Padurea spanzuratilor (1922), Adam si Eva (1925), Ciuleandra (1927) sau Jar (1934) deschid alte universuri literare ale intelectualilor cu traiectorii dramatice, ale

dilemelor constiintei si patimilor suflete. Opera lui L. Rebreanu se integreaza esteticii realismului romanesc, conceptie afirmata clar in Marturisiri si in Cred, principalul sau text programatic. Ideile si intentiile exprimate teoretic se vor regasi constant in creatia autorului.

Romancierul isi studiaza personajele, se documenteaza atent, acumuleaza material informativ despre rascoalele taranesti, despre razboi, pentru ca un concept esential pentru viziunea sa literara este cel de viata. Pentru mine arta - zic arta si ma gandesc la literatura- inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva

clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume." Realismul obiectiv al operei sale se personalizeaza cu nuanta naturalista moderna si cu viziunea psihologizanta de influenta dostoievskiana, intr-o formula literara adecvata prozei de observatie sociala, dar si celei ana.NuveleUn prim moment in devenirea prozatorului Rebreanu il constituie publicarea in mai multe editii a unor nuvele, cu tematica diversa. Desi modeste ca realizare, nuvelele au reprezentat un exercitiu stilistic necesar, pregatind incordarea si tensiunea narativa ale marilor creatii, in acelasi timp, acestea contin adevarate nuclee epice, o serie de teme si motive semnificative, dezvoltate ulterior in romanele rebreniene.Din prozele referitoare la viata satului - conceput ca o matrice a existentei tonice, normale - se vor naste romanele Ion si Rascoala, viziuni epopeice asupra spatiului rural romanesc. Titluri sugestive pentru creatia nuvelistica de factura realista sunt: Dintele, Ofilire, Rafuiala, Nevasta, Prostii.A doua tema notabila din proza scurta deschide universul armatei, al razboiului -drame psihologice in contextul legilor aspre ale razboiului, conflictul dintre datorie si constiinta. Reprezentative raman nuvelele Calvarul, Hora mortii, Itic Strul, dezertor si Catastrofa.O alta tematica, neproductiva insa la nivelul romanului, este cea a orasului. Se afla aici lumea marunta a functionarilor, indivizi cu existente umile, oameni ai periferiei, amintind de proza scriitorilor rusi (Dostoievski, Gorki, CehoV) sau chiar de filonul romanesc valorificat de Baronzi, Sadoveanu, Bratescu-Voinesti. Culcusul si Golanii prezinta drame conjugale, moduri de existenta, personaje esuate.

Nuvelele prefigureaza nu numai tematic creatiile romanesti, ci si la nivel stilistic prin organizarea logica a discursului, curgerea epica, insertia dialogului, taietura sigura a frazei.litice.