Biografie Ciprian Porumbescu

Genuri muzicale: Muzica clasica

Artisti similari: Andrea Bocelli, Antonio Vivaldi, Costel Busuioc, Joseph Haydn,

Ciprian Porumbescu se naste la 14 octombrie 1853, la Sipotele Sucevei, intr o casa modesta

de tara, ca fiu al Emiliei si al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la

inceput numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioada Golembiovski-Porumbescu si mai

apoi, Porumbescu.

Din cauza saraciei nu s-a putut bucura de o formare muzicala continua si completa. A inceput

studiul muzicii la Suceava si Cernauti, unde conduce corul Societatii Culturale "Arboroasa".

In anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Manastirii Putna, la festivitati, alaturi de

Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Trntjny eclu si altii, participa si tanarul

Ciprian Porumbescu, uimind asistenta cu minunatul sau cantec de vioara.

Apoi, cu ocazia unei burse, isi continua studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena,

unde dirijeaza corul Societatii Studentesti "Romania Juna". Aici va scoate, in anul 1880,

colectia de douazeci de piese corale si cantece la unison, reunite in "Colectiune de cantece

sociale pentru studentii romani" ( "Cantecul gintei latine", "Cantecul tricolorului", "Imnul

unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastra.

Dupa aceasta perioada, urmeaza cea mai frumoasa etapa a vietii sale artistice. La 11 martie

1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesa in doua acte scrisa de Ciprian Porumbescu

pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului in

12 si 23 martie, pe aceeasi scena. In acelasi an, opereta este montata si la Oravita.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politica, timp in care a scris cele mai

bune piese. Printre lucrarile sale se numara "Rapsodia romana pentru orchestra", "Serenada",

"la malurile Prutului", "Altarul Manastirii Putna", "Inima de roman", "Gaudeamus Igitur",

"Oda ostasilor romani" si altele.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza, Ciprian Porumbescu, se

stinge din viata, in casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu in onoarea marelui

compozitor, sub ochii tatalui sau si ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.

Ciprian Porumbescu

Adăugat de admin, 31 August 2009 03:24:08

Genul de activitate: Compozitor

Născut(ă): 14 octombrie 1853, Şipotele Sucevei

Decedat(ă): 6 iulie 1883, Stupca

(Ciprian Porumbescu în "Gazeta Transilvaniei")

Se naşte la 2/14 octombrie 1853, în Şipoptele Sucevei, ca fiu al Emiliei şi al preotuluii Iraclie

Golembiovschi (Golombiovschi). Numele de Porumbescu este folosit la început ca pseudonim

şi apoi ca nume oficial. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovschi,

apoi, pentru o perioadă de timp Golembiovschi – Porumbescu şi mai apoi Porumbescu.

Dotat cu o precoce sensibilitate muzicală, Ciprian Porumbescu începe în anul 1859, studiul

muzicii (teorie – solfegii) cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând

la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici (teorie) şi în particular cu Anton Valentin şi C.

Schlötzer (vioară).

Urmează Institutul Teologic din Cernăuţi (1873 – 1877), unde se formează mai mult ca

autodidact, primind noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la Isidor Vorobchievici.

Simţind permanent nevoia de a-şi completa cunoştinţele muzicale, Porumbescu frecventează,

între anii 1879 – 1881, cursurile Conservatorului din Viena. Aici se perfecţionează cu

renumiţi maeştri: Anton Bruckner (armonie), Franz Krenn (cor), Louis Schlosser (contrabas)

ş.a. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor

bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii.

Concomitent cu audierea cursurilor universitare, Ciprian Porumbescu îşi completează cultura

muzicală şi pe cea generală frecventând numeroase spectacole de teatru, operă, precum şi

concertele ce aveau loc în diferite săli şi în biserici din Viena. Viaţa artistică vieneză a fost

pentru compozitorul român un extraordinar profesor.

Pregătirea muzicală şi-o continuă şi la Braşov, luând lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805

–1886),dirijor şi organist la Biserica Negră.

Pe lângă studiul muzicii, Porumbescu urmează cursuri de filosofie la Cernăuţi şi la Viena.

La Cernăuţi conduce corul Societăţii culturale “Arboroasa” iar la Viena dirijează corul

Societăţii studenţeşti “România Jună“. În anul 1871 s-au aniversat 400 de ani de la zidirea

Mănăstirii Putna. La festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol,

Nicolae Teclu ş. a., participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul

său cântec la vioară.

Ciprian Porumbescu tipăreşte în anul 1880, la Viena, 20 de piese corale şi cântece la unison,

reunite în “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“. Între acestea: “Cântecul

gintei latine”, “Cântecul tricolorului”, şi “Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag). Timpul petrecut

la Viena i-a adus lui Porumbescu adevăraţi prieteni braşoveni: Andrei Bârseanu, Gheorghe

Chelaru,Vasile Voinea, doctorul Băiulescu, Lazăr Nastasi ş.a. La îndemnul acestora, (aflând

că Gheorghe Dima a plecat la Sibiu), în vara anului 1881, Ciprian Porumbescu solicită postul

de profesor de muzică la Gimnaziul greco-ortodox român “Andrei Şaguna” din Braşov.

La 11 noiembrie 1881, Porumbescu soseşte în oraşul de la poalele Tâmpei şi se stabileşte, în

gazdă, la familia Copony, din strada Angergasse nr. 1431, în Scheii Braşovului. (Astăzi, str.

Prundului nr. 31, în apropierea Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”).

Alţi prieteni, de care avea atâta nevoie, şi-i face la Braşov: Socaciu, Bălan, pictorul Mişşu Pop

(a realizat, în ulei, portretele lui Ciprian Porumbescu şi al Bertei Gorgon), Vincenţiu Babeş,

avocatul Sorescu, Onciu, Orghidan şi muzicianul Friedrich Böhme.

Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit dirijor al corului Bisericii greco-

ortodoxe “Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului (14 noiembrie 1881) şi dirijor al Reuniunii

române de gimnastică şi cântări din Braşov.

Urmează cea mai fecundă etapă a vieţii sale artistice.

La 27 februarie/11 martie 1882 are loc premiera cu spectacolul “Crai Nou“, operetă în două

acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. O placă

memorială, fixată pe zidul Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, consemnează evenimentul

care a avut loc în sala festivă a Gimnaziului român.

Distribuţia celor trei spectacole care s-au jucat cu opereta “Crai Nou”, în anul 1882, la

Braşov, a cuprins peste 6o de persoane, în rolurile principale fiind: Carolina Lenghel (Anica),

Cornelia Roman (Dochiţa), Andrei Bârseanu (Bujor), Vasile Voinea (Leonaş), G. Strâmbu

(Ispravnicul), Zosim Butnaru (Moş Corbu). Sufleur: Pandele Dima, fratele compozitorului G.

Dima. Regia artistică: Ioan Bucur Popp, negustor de frunte, care a suportat şi cheltuielile

punerii în scenă ale spectacolului.

La spectacol şi-a dat concursul orchestra Societăţii Filarmonice braşovene. Aici prim cornist

era Fr. Böhme, care, potrivit mărturiilor vremii, l-a ajutat pe Ciprian Porumbescu la

orchestrarea operetei. Manuscrisul, schiţă a partiturii generale, donaţie a lui Tiberiu

Brediceanu, aflat la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Scheii Braşovului, nu pare a fi scris

de mâna compozitorului. Opinii (controversate) pe această temă exprimă şi Augustin Bena

sau Leca Morariu. Dacă Fr. Böhme a copiat doar, pentru bani, partitura operetei, rămâne de

cercetat.

Succesul imens impune reluarea spectacolului la 28 februarie /12 martie şi la 11 / 23 martie

1882, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta este montată şi la Oraviţa.

Presa braşoveană consemnează evenimentul.

“Gazeta Transilvaniei “(unde părinţii compozitorului, Iraclie şi Emilia, erau corespondenţi),

după mai multe note referitoare la pregătirea spectacolului, confirmă premiera operetei în

numărul 25, din 28 februarie/12 martie 1882.

În aceeaşi publicaţie, în numărul 27, din 5 / 17 martie 1882, apare o cronică de spectacol. Dr.

Aurel Mureşianu, directorul “Gazetei Transilvaniei”, publică materialul, conceput critic şi cu

anumite rezerve. I se reproşa compozitorului influenţa creaţiei vieneze de operetă (marşul,

valsul), cât şi a folclorului orăşenesc (romanţa), precum şi alăturarea acestora cu doina şi hora

românească.

Într-un “drept la replică”, acordat de “Gazeta Transilvaniei” în numărul 29 din 14 / 26 martie,

Ciprian Porumbescu afirma:

“Şi dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum încă cu multă

diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul nostru român,

carele stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc. Cu privire la celelalte obiecţiuni din menţionata

recensiune, eu nu mă esprim mai departe, ci las să vorbească opul meu şi toţi aceia cari au mai

stat la reprezentaţiune şi ştiu să-l taxeze după adevărata lui valoare. “

În acelaşi număr în care publică scrisoarea lui Ciprian Porumbescu, redacţia “Gazetei

Transilvaniei” reia punctul său de vedere:

“Nu înţelegem ce vrea d. Porumbescu cu rândurile de mai sus. În critica făcută de noi nu am

zis, că d-sa n-ar cunoaşte alţi compozitori, decât Offenbach, Suppé, Strauss ş.a., ci am voit să

zicem numai, că muzica ce a compus-o pentru “Crai Nou” dovedeşte o mare afinitate cu

muzica din operetele numiţilor compozitori. Fraza despre “poporul român componist” nu se

prea potriveşte cu seriozitatea ce se cere de la un specialist în muzică. Ne îndoim foarte, că d.

Porumbescu ar fi studiat cele două valsuri şi cântecele în tempo de vals din opereta d-sale de

la poporul român, şi mai curând credem, că le-a studiat dacă nu de la tânărul Strauss apoi

negreşit de la Strauss cel bătrân. Dacă d. Porumbescu ne asigură, că studiază cu mare

diligenţă compoziţiunile poporului român, apoi îl felicităm, căci are talent şi poate să ajungă

departe. Dar noi nu l-am consilia să persiste pe cărarea, pe care a apucat cu prima sa operetă,

căci repetăm, muzica ce a făcut-o pentru versurile lui Alecsandri poate fi cât de frumosă, vie

şi plăcută, iar originalitatea îi lipseşte mai de tot. Apărând aserţiunea din critica noastră pe

care d. Porumbescu nu a putut-o rosturna, odată ne va fi mulţumitor pentru observaţiunile

noastre sincere. “

Evenimentul muzical legat de prezentarea operetei "Crai Nou" este consemnat cu probitate

profesională, şi în “Kronstädter Zeitung”, nr. 3 din 15 martie 1882.

“Reprezentaţia cu opereta de Porumbescu … a fost primită cu vânzarea totală a biletelor şi cu

multe aplauze. La aceste aplauze nu au putut contribui numai simpatia naţională, şi trebuie să

recunoaştem că mai ales compoziţia a contat la aplauzele specialiştilor. Opereta este făcută cu

multă dibăcie şi rutină; mai ales corurile, sunt lucrate splendid. Dacă putem obiecta ceva – din

acest punct de vedere – aceasta este împărţirea. Are de fapt un singur act care durează aproape

două ore fapt pentru care recomandăm împărţirea operetei în două acte şi unele scurtări în

interesul dezvoltării mai repede a acţiunii. Reprezentaţia de aici, prin diletanţi, a fost foarte

bună.“

La 8/20 septembrie 1882, corul plugarilor din Chizătău (15 km Lugoj), organiza un concurs

de coruri româneşti, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate, la care participă zece

formaţii corale ţărăneşti.

Ciprian Porumbescu, reprezentant al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov,

invitat la aceste manifestări artistice, rămâne cu o impresie deosebită, copleşit fiind de

frumuseţea corurilor, a costumelor ţărăneşti, de repertoriul prezentat şi de puternicul

sentiment românesc.

"Gazeta Transilvaniei", din 17/29 septembrie 1882, consemna concluziile muzicianului C.

Porumbescu.

“Corurile lor sunt nişte instituţii pe baze solide, care pot servi în orice loc spre fala neamului

românesc. Când la urmă toate corurile – 300 de cântăreţi – au intonat , n-a rămas ochi

neînlăcrămat. Publicul, peste 2000 de oameni, stătea cu pălăria-n mână şi fiecare putea

să-şi spună, că un asemenea popor, plin de viaţă şi de inteligenţă nu poate să dispară

niciodată, ba mai mult, că lui îi aparţine viitorul. Dacă m-ar întreba cineva cu de-amănuntul

asupra părţii curat muzicale, aş spune următoarele: constat mai întâi frumuseţea vocilor.

Tenor curat şi bas puternic. Cântăreţii au rămas strict <în voce> … "

La 27 octombrie/8 noiembrie 1882 se organizează în sala Redutei din Braşov, cu sprijinul

Societăţii Filarmonice, un concert în beneficiul lui Porumbescu, pentru a putea pleca la

tratament medical în Italia.

Ciprian Porumbescu, la pupitrul dirijoral, şi-a prezentat: “Rapsodia Română”, “Uvertura la

opereta Crai Nou”, “Potpuriu naţional”, marşul “La Carpaţi”, valsul “Fantome”, mazurca

“Catincuţa”, “Hora Prahova”, cvartetul de corni “Mugur, mugurel”(la cornul I, bunul său

prieten, Fr. Böhme) ş.a.

În 2/14 noiembrie 1882, apare în "Gazeta Transilvaniei” o cronică scrisă de doctorul medic

Gh. Băiulescu, violonist concertist diletant (“amator”), care îl îngrijea pe Ciprian Porumbescu,

cunoscându-i suferinţele. Observaţiile critice din articol nu l-au supărat pe Ciprian

Porumbescu. Cităm din cronica doctorului Băiulescu:

“Public atât de numeros şi ales din loc şi dimprejur nu ne aducem aminte să se fi întrunit de

mult ca în seara memorată. Sala de concert era aşa de ocupată, încât mulţi au trebuit să se

întoarcă, neavând loc. L-am consilia ca la soli (“solişti vocali”) să folosească mai puţin

cornetul şi să se servească mai mult de flaut, care se apropie mai mult de instrumentul nostru

tradiţional, de fluier… Să se ferească a da o extensiune prea mare compoziţiilor d-sale, spre a

evita în chipul acesta repetiţii … Dirijorul a ştiut, în câteva probe (“repetiţii”) să iniţieze nişte

muzicanţi străini în caracterul pieselor noastre naţionale. Ariile din < Crai Nou> au devenit la

noi poporale …, cu atât mai mult regretăm că opereta nu a fost cerută de Teatrul Naţional

Bucureşti … Orchestra a trebuit să repeteze o parte din rapsodie, iar compozitorul a fost

aclamat din toate părţile.“

Considerat, drept cea mai importantă manifestare artistică organizată sub patronajul său

spiritual la Braşov, după spectacolele cu , concertul a reprezentat o nouă contribuţie a

compozitorului şi dirijorului Ciprian Porumbescu la îmbogăţirea vieţii muzicale locale.

Toată această activitate de creaţie, de repetiţii şi spectacole îi agravează boala. Pentru odihnă

şi tratament la plămâni, sfătuit de prieteni, la 13/25 noiembrie 1882, pleacă în Italia, în

staţiunea Nervi.

Starea sănătăţii sale nu se ameliorează şi astfel, la sfârşitul lunii februarie 1883, se întoarce

acasă la Stupca (Suceava).

Se stinge din viaţă la 25 mai / 6 iunie 1883.

Notă: Citatele din “Gazeta Transilvaniei” şi din “Kronstädter Zeitung” sunt reproduse după

caietul lui Constantin Catrina, Ciprian Porumbescu, o sută douăzeci şi cinci de ani de la

naşterea compozitorului, Filarmonica de Stat "G. Dima “Braşov, 1978.

FIŞIER SELECTIV DE CREAŢIE

Muzică de teatru: ”Candidatul Linte” (Rigorosul teologic) (1877), comedie în două scene,

“Crai Nou” (1882), operetă în două acte;

Muzică simfonică: “Parafrază pe o temă românească” (1882) pentru orchestră; “Rapsodia

română pentru orchestră” (1882), iniţial pentru pian;

Muzică de cameră: “Cvintet de coarde cu flaut” (1875), “Balada pentru vioară şi pian” (1880),

“Reverie pentru vioară şi pian” (1880);

Muzică corală: “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” (Cântecul gintei

latine; Imnul Unirei – Pe-al nostru steag; Cântecul tricolorului; Inimă de român; Hora;

Gaudeamus igitur; Nu-i viaţă mai plăcută; Leliţo de la Munteni; Hai să ciocnim ş.a.), “Odă

ostaşilor români”, “Serenada” (Dormi uşor), “Noapte de primăvară”, cantata (vals) “La

malurile Prutului“, “Altarul Mănăstirii Putna” cantată pentru solişti, cor bărbătesc şi pian;

Muzică vocală: “Te-ai dus, iubite”, “Cât te-am iubit”, “Dedicaţiune”, “Lăsaţi-mă să cânt“, “A

căzut o rază lină”;

Muzică religioasă: ”Cântările Sfintei Liturghii în do major”, cor bărbătesc, “Tatăl nostru “,

cor bărbătesc, “Adusu-mi-am aminte”, cor bărbătesc, “Priceasnă de Paşti”, cor mixt, “Axion

la Rusalii”, cor mixt, “Condacul Maicii Domnului “ cor bărbătesc;

Documentar întocmit de prof. Mihai – Gavril GORBONOV

Braşov, 15 februarie 2006

Ciprian Porumbescu, in zbucium si in cantec

6 Iunie 2008

Casa memoriala ce-i poarta numele din Comuna Stupca

 E-MAIL       PRINT       RSS       SHARE [ x ] Inchide

Linkedin

Digg

Facebook

Mixx

MySpace

Yahoo! Buzz

         MĂRIME TEXT

de ADRIAN BUCURESCU

6246 VIZUALIZARI | COMENTARII   2

Orgoliul dureros al Bucovinei 

Tinut de negraita frumusete, Bucovina este astazi una dintre cele mai cautate zone turistice,

atat de romani cat si de straini. In peisajul ei mirific licareste "Arhipelagul Manastirilor", cu

vestite ctitorii de voievozi si de mari boieri moldoveni, unele cu o culoare specifica: Voronet -

albastru, Humor - rosu, Sucevita - verde, Moldovita - galben, Arbore - combinatie de culori

s.a.m.d. Tot in Bucovina, la vremelnicul hotar dintre Nordul si Sudul acestui taram, se inalta

Putna, cea mai de seama manastire a lui stefan cel Mare si Sfant.

In Bucovina au visat si au lucrat oameni de cultura de prima marime, printre care: profesorul

Aron Pumnul, arheologul si cronicarul vietii stiintifice Dionisie D. Olinescu, istoricii Eudoxiu

Hurmuzachi si Dimitrie Onciul, scriitorul si istoricul Teodor Stefanelli, folcloristul Simion

Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu si Constantin Morariu, pictorul Epaminonda

Bucevschi si compozitorii Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi. In

Bucovina, pe care a pomenit-o mereu cu o profunda iubire, a copilarit si a scris Mihai

Eminescu.

Nu e granita, ci rana sangeranda!

N-avem cum intelege viata si opera lui Ciprian Porumbescu fara o revedere a istoriei

Bucovinei sale natale. Insa, pana la anul 1775, cand a fost rapita de austrieci, Bucovina nu a

avut o istorie deosebita de cea a voievodatului Moldovei, din care a facut parte in tot Evul

Mediu. A fost locuita din cele mai vechi timpuri de geto-daci, mostenita fiind de urmasii

acestora, romanii. In impartirea administrativa a Moldovei medievale, acest tinut se numea

Tara de Sus. Denumirea de Bucovina, adoptata oficial odata cu inceputul administrarii

habsburgice, nu e decat o varianta, romaneasca dar si slava, pentru Tara Fagilor sau Faget,

cum o mai numeau ai nostri. Pana cand numele de Bucovina s-a impus, o vreme a continuat si

folosirea in paralel a unor apelative mai vechi: Tara de Sus / Tara Moldovei, Plonina,

Cordon / Cordun si Arboroasa. Aceasta ultima denumire a fost reafirmata de un grup de

studenti romani de la Cernauti, in frunte cu Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, si

Constantin Andreevici Morariu, care au infiintat societatea cu acelasi nume in anul 1875. In

veacul al XIX-lea, in Bucovina au imigrat numerosi straini din Galitia, astfel incat, in jurul

anului 1880, romanii au fost depasiti numeric de acestia. Fata de celelalte teritorii ale

Imperiului Habsburgic, Bucovina a ramas o provincie inapoiata, iar din 1918 a devenit una

din zonele dezvoltate ale Regatului Romaniei.

Politic, pana in anul 1848, bucovinenii aveau doar opt reprezentanti ai lor, deputati, in

Parlamentul de la Viena; ei aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar discursurile

celorlalti parlamentari le erau traduse in romaneste. La 13 februarie 1848, o delegatie a

bucovinenilor a inaintat un memorandum cerand mai multa autonomie, prin unirea sub

coroana Austriei

si crearea unui ducat romanesc, iar "imparatul sa poata purta si titlul de mare duce al

romanilor". Drept urmare, la 4 martie 1849 ei au obtinut un statut de autonomie a Bucovinei

in Imperiul Austro-Ungar, la titlurile imperiale ale imparatului Franz Josef adaugandu-se si

acela de mare duce al Bucovinei.

A fost creata Dieta Ducatului Bucovinei, intrunita pentru intaia oara la 6 aprilie 1861. In

aceasta erau reprezentate toate minoritatile, iar romanii detineau majoritatea. Astfel,

presedintele Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, a devenit maresal al Bucovinei. Prin rezolutia

imperiala din 26 august 1861, Bucovinei i se acorda dreptul de a avea drapel propriu, cu

culorile albastru si rosu, dispuse vertical, avand la mijloc stema cu capul de bour, precum si

toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

La patru ani de la proclamarea Bucovinei ca ducat, adica in anul 1853, la 14 octombrie, intr-o

casa

modesta de tara, s-a nascut Ciprian Golembiovski, ca fiu al preotului ortodox Iraclie si al

Emiliei, la sipotele Sucevei, astazi pe actuala granita de Nord a Romaniei.

Cum se stie, dupa prabusirea monarhiei austro-ungare, Consiliul National al Bucovinei,

intrunit la 28 noiembrie 1918, a decis in majoritate unirea cu Romania. Unirea Bucovinei cu

Romania a fost recunoscuta oficial, in 1919, prin tratatul de la Saint Germain. In anul 1944,

sovieticii au impus arbitrara granita care desparte si astazi Sudul de Nordul Bucovinei.

Aceasta granita a taiat comuna sipotele Sucevei, unde s-a nascut viitorul mare compozitor, in

doua!

Incantecul copilariei

In poloneza, golemb inseamna porumbel. Desi, sub presiunea autoritatilor straine, a adoptat

numele Golembiovski, este exclus ca preotul ortodox Iraclie, tatal lui Ciprian, sa fi fost

polonez. Numele parintilor lui Iraclie erau romanesti neaose: Tanase si Varvara. Pe de alta

parte, in Nordul Moldovei este raspandit si astazi numele de familie Porumb, inclusiv derivate

ca Porumbescu, Porumbeanu, Porumboiu, Aporumboaie s.a.

Iraclie, care mai tarziu si-a "retradus" numele de familie in Porumbescu, a fost coleg de idei si

generatie cu pasoptisti ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Gheorghe

Baritiu, Aron Pumnul etc. La sipotele Sucevei, sat frumos, cum sunt atatea in Bucovina, venea

spre a-si petrece verile in familia preotului compozitorul Carol Miculi, om foarte cultivat si cu

multiple preocupari, discipol al lui Fr. Chopin si dirijor al Conservatorului din Lemberg. De la

el a invatat Ciprian, la sase ani, notele muzicale, pregatindu-se apoi in particular cu

invatatorul violonist Simion Mayer. Pentru talentul deosebit al fiului sau, preotul Iraclie a

primit o vioara Amati, datand din anul 1626, de la un tigan batran, ca recunostinta pentru

hrana daruita lui si cetei sale de lautari in vremea secetei din 1866. Batranul tigan l-a invatat

pe fiul preotului sa cante si la alte instrumente din recuzita tarafului. Este de la sine inteles ca

micul Ciprian asista la toate horele din sat precum si la alte manifestari muzicale din partea

locului.

Artistul, spre implinire

Copilul a luat apoi lectii regulate de pian, orga si vioara la Gimnaziul din Suceava. Tot aici a

organizat intaiul concert alcatuit dintr-un cvintet de instrumente muzicale, bucurandu-se de

primele succese de artist. Plin de entuziasm patriotic, cum a fost in toata scurta lui viata, in

august 1871 a participat la pregatirea serbarii de la Manastirea Putna, in amintirea lui stefan

cel Mare. Cu acest prilej, i-a cunoscut pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogalniceanu,

precum si pe alti studenti romani de la Bucuresti, Budapesta, Viena si Paris.

Inscris in anul 1873 la Seminarul Teologic din Cernauti, a studiat in profunzime vioara,

pianul, violoncelul. Alaturi de materiile obligatorii

de la Teologie, a audiat si cursuri de filosofie. Aici a creat si intaia sa compozitie, "O dorinta",

pe versurile poetei Matilda Cugler. A organizat si a condus numeroase concerte corale si

instumentale, devenind repede

cunoscut, fiind indragit si solicitat de cultivatul public din Cernauti, oras artistic si muzical, in

care au poposit adesea instrumentisti vestiti din Viena.

Revolutionarul

In anul 1875, studentii romani din Bucovina au infiintat la Cernauti Societatea Arboroasa. In

scurta vreme, Ciprian Porumbescu, cel mai inflacarat fondator, a devenit presedintele

societatii, iar Zaharia Voronca - vicepresedinte. La cele mai multe sedinte aveau loc si

concerte. Ciprian a compus atunci lucrari valoroase, ca "Tabara Romanilor" si "Altarul

Manastirii Putna". El a creat si intaiul ansamblu coral al Societatii Arboroasa. Tot atunci a

initiat si un recensamant al tuturor studentilor romani, pentru a sti de ce forte dispun tinerii lui

compatrioti. Prin diferite conferinte culturale si artistice, s-a facut legatura cu alte asociatii

patriotice din Moldova, Tara Romaneasca, Ardeal, din Budapesta, Viena si Munchen.

In anul 1877, a absolvit Facultatea de Teologie, dar nu a fost niciodata preot, preferintile sale

fiind muzica, istoria nationala si universala, literatura romana

si limbile clasice.

Detinutul Habsburgilor

In octombrie 1877, la Iasi se comemorau 100 de ani de la decapitarea lui Grigore Ghica,

voievodul moldovean care se impotrivise turcilor la cedarea Bucovinei catre autrieci. La 12

octombrie 1877, la Cernauti, autoritatile habsburgice pregateau festivitatea dezvelirii

monumentului imparatesei Maria Tereza. Atunci, membrii Societatii Arboroasa au trimis o

telegrama de condoleante Primariei din Iasi, deranjand teribil autoritatile din Cernauti. In

acest sens, au fost arestati cinci membri ai Arboroasei, intre care si Ciprian Porumbescu, iar

societatea a fost desfiintata. Anul urmator, s-a desfasurat la Cernauti, vreme de trei zile,

intaiul proces politic al Bucovinei. Acuzatii au fost pusi in libertate, dar Ciprian Porumbescu

nu a mai obtinut o bursa de studii. Mai grav, mostenind o boala de familie, ftizia, cat timp a

stat in temnita, boala s-a agravat. Ca sa-si refaca sanatatea, s-a intors acasa, la Stupca, unde

tatal sau era preot, si a devenit invatator la scoala din sat.

Pe propriile cheltuieli, tatal si-a trimis fiul la Viena, unde acesta s-a inscris la Facultatea de

Filosofie si la Conservator, luand legatura si cu studentii de la Societatea Romania Juna, atent

monitorizata de spionii habsburgici. Atentie: din aceasta societate facea parte si Mihai

Eminescu!

Din noiembrie 1881 a fost profesor de muzica la Brasov, unde i s-a oferit si conducerea

corului Sfantul Nicolae din Schei. In acest oras a desavarsit opereta "Crai Nou", pe textul lui

Vasile Alecsandri. Brasovenii si multi altii il socoteau atunci pe Ciprian Porumbescu cel mai

mare muzician roman in viata. Din pricina bolii, a fost nevoit sa plece din Brasov la Nervi, in

Italia. Foarte bolnav, s-a intors la Stupca, unde s-a stins din viata la 9 iunie 1883.

Comuna Stupca, unde e inmormantat compozitorul si unde se afla si casa memoriala si un

muzeu memorial, se numeste astazi Ciprian Porumbescu. Am trecut de curand pe acolo.

O biografie romantica

Pe la inceputul anilor ‘50 ai secolului XIX, aparea o carte al carei mare succes a dus la deasa

ei reeditare. Este vorba de volumul "Canta la Stupca o vioara" de C. Ghiban, cu biografia lui

Ciprian Porumbescu, foarte documentata. Pe deplin romantica, inclusiv cu o dragoste

imposibila intre un baiat si o fata de confesiuni diferite, viata marelui muzician ucis de ftizie,

boala secolului sau, nici nu a mai trebuit sa fie romantata, ca sa se bucure de interesul

publicului larg. Dupa aceasta carte s-a realizat si filmul "Ciprian Porumbescu", de asemenea

cu mare succes de public.

Vreme de 10 ani, el a scris peste 200 de lucrari muzicale, din toate genurile. Cea mai

cunoscuta si cea mai gustata de public este "Balada pentru vioara si pian". Aceasta se bucura

de o mare popularitate si in tari straine, indeosebi in Japonia, interpretata in multe concerte si

in mari orase ale lumii de una dintre cele mai mari violoniste nipone, Atsuko Temma. Tot in

Japonia a aparut o carte biografica purtand numele compozitorului, ce contine si o parte din

"jurnalul intim" tinut de Ciprian Porumbescu la Viena. Autoarea acestei carti este pianista si

scriitoarea Shoko Tacheuki. Amandoua artistele nipone au imprimat cate un C.D. cu

"Balada".

Ne-am fi asteptat ca, dupa o asemenea viata si opera, Ciprian Porumbescu sa se bucure acum

de o binemeritata glorie. Destinul sau post-mortem ramane insa destul de ciudat. Astfel,

muzica vestitului sau cantec patriotic, "Pe-al nostru steag e scris Unire", a fost preluata si de

catre Albania, pentru imnul national "Hymni i Flamurit", cantat si astazi. Pe de alta parte,

textul frumosului cantec "Trei culori" a fost modificat pana la blasfemie de catre comunisti,

fiind impus ca imnul de stat al R.S.R.

Posturile romanesti nationale de radio si televiziune ii difuzeaza cantecele rarisim, cele

particulare - deloc. Sa zicem ca marsurile lui patriotice nu prea suna a "corectitudine politica".

Dar celelalte cantece, dar mai ales "Balada"?

De la mit la realitate

   În mai puţin de un sfert de veac dupa moartea sa, Ciprian Porumbescu nu mai era doar al

Bucovinei, ci al Daciei întregi – confirmându-se viziunea marii întregiri ulterioare, pe care a

avut-o la Putna, la vârsta de 18 ani, prin cele rostite atunci tatalui sau: „Tata, am cântat Daciei

întregi!”... Multe şi felurite sunt cauzele popularitaţii şi dragostei de care s-a bucurat el ca

exponent ideal nu numai al generaţiei sale, dar şi al celor urmatoare. (Nina Cionca)

Dispariţia lui Ciprian Porumbescu în plina tinereţe, la 30 de ani neîmpliniţi, a stârnit în

sufletul celor care l-au cunoscut un profund regret. În jalea familiei şi a prietenilor, corul

teologilor din Cernauţi i-a cântat zguduitorul sau „Adusu-mi-am aminte”, iar arboreseanul

Constantin Morariu i-a ţinut discursul funebru. S-au pus cununi de flori din partea

Gimnaziului din Braşov, Societaţii Academice „Junimea” şi Facultaţii de Teologie, care şi-au

trimis reprezentanţi la înmormântarea celui mai ilustru membru al lor.

  În anii care au urmat, îndureratul parinte îşi gasea împacarea sufleteasca în a raspunde

tuturor celor care-i cereau compoziţii şi date biografice ale lui Ciprian. Astfel, muzica lui îşi

lua zborul spre cele mai îndepartate ţinuturi ale românilor. Studenţii, de câte ori se întruneau –

la vreo serbare ce-o organizau sau chiar din întâmplare – cântau cântecele lui vesele sau triste,

imnuri patriotice, romanţe, atât de îndragite în vremea aceea. Muzica religioasa, corurile

barbateşti ca „Tatal nostru” şi „Adu-su-mi-am aminte”, corurile mixte rasunau la Biserica

„Domniţa Balaşa” în Bucureşti, la Lugoj, Caransebeş şi în multe alte parţi. Doamnele şi

domnişoarele pastrau pe clavir câte o hora de salon, un vals, o romanţa, cu ale caror acorduri

îşi împodobeau se-rile de primire. Opereta „Crai nou” circula de la Fratauţi la Braşov,

Oraviţa, Biserica Alba în Iugoslavia. În 1903, se înfiinţeaza la Suceava Reu-niunea „Ciprian

Porumbescu”, în 1908, se comemoreaza 25 de ani de la moartea compozitorului la Suceava,

Bucureşti, Bârlad, Oradea Mare, Sibiu, Braşov, Reşiţa, Turnu Severin. Din 1909 Reuniunea

începe publicarea compoziţiilor lui Ciprian Porumbescu, reuşind sa tipareasca de-a lungul

timpului un numar important de piese, cele mai reprezentative sub conducerea muzicianului

August Karnet.

  Primele biografii, de N. Petra-Petrescu, în 1884, T. H. Pop, 1888, Constantin Morariu,

Valeriu Branişte, în 1906, descriu viaţa  unui tânar idealist, romantic, care a creat muzica

româneasca, înflacarând pe cei din jurul lui cu cântecele sale patriotice, pline de avânt şi de

vigoare tinereasca, tânar care a stat şi în temniţa pentru convingerile sale, apoi a iubit o fata de

neam strain, cu o dragoste adora-toare, trainica şi pura cum puţini au ştiut sa cultive, dar

parinţii ei au împiedicat unirea celor doi, pe motive de re-ligie şi  neam. Acest tânar daruit cu

harul muzicii s-a îm-bolnavit de plamâni, a suferit de foame şi frig (mai ales în timpul

studenţiei la Viena), a ajuns profesor la Braşov, unde a creat prima opereta româneasca „Crai

nou”, pe un text al lui Vasile Alecsandri. Boala înrautaţindu-se, a plecat în Italia sa-şi refaca

sanatatea zdruncinata. Întors în patrie, s-a stins la vârsta de 30 de ani neîmpliniţi. Fata iubita,

alungata de parinţi tocmai în Anglia, la nişte rude, ca sa uite de iubirea ei nefericita, a trimis o

coroniţa de flori de nu-ma-uita, sa fie pusa pe mormântul lui la îngropaciune, însoţita de

cuvintele „La revedere”.

  Duioasa poveste de iubire, de suferinţe fizice şi morale într-un colţ de ţara ce se afla sub

stapânire straina, duş-manoasa faţa de baştinaşii români. Scriau cu adânca participare aceşti

biografi şi ceilalţi care au urmat, creând un erou romantic, neînţeles de lumea ostila în care i-a

fost dat sa traiasca, sa se lupte cu saracia, ca student la Cernauţi şi Viena.

  Viaţa, opera şi personalitatea acestui compozitor patriot cuceresc interesul şi dragostea

românilor de pretutindeni, crescând în inten-sitate. Soldaţii români pleaca la razboiul de

întregire cu cântecele lui, copiii învaţa în şcoli „Tricolorul”, „Pe-al nostru steag e scris unire”,

„Românul” şi veselul „Cântec de 1 Mai”, Reuniunea „Ciprian Porumbescu” din Suceava

tipareşte compoziţii, Marioara Raţiu, sora lui Ciprian tipareşte şi ea, atât cât îi permiteau

mijloacele materiale. Se înfiinţeaza Muzeul „Ciprian Porumbescu”, se ridica bustul la

Suceava, „Crai nou” se cânta la Cluj, Suceava, Cernauţi de nenumarate ori, apar mereu alte

biografii, se scrie o opereta inspirata din viaţa lui, se face un film, „Tricolorul” a fost imn de

stat, Imnul Unirii („Pe-al nostru steag”) a devenit imnul de stat al Republicii Populare

Albania, cu specificarea compozitorului român.

  Iata o tinereţe fara batrâneţe şi o viaţa fara de moarte.

  Mitul eroului s-a constituit. Şi nu se putea altfel. El a ese-nţializat respiraţia colectiva a

timpului sau şi dorul de îm-plinire a voinţei noastre naţionale. Astfel viaţa şi opera au câştigat

în dimensiune politica şi sociala. Dar şi epoca în care i se crease imaginea de erou romantic

oferea o stare de spirit prielnica. Era pe atunci un dor de „ideal”, de puritate, de frumos în sens

de armonie, patriotismul era o virtute , steaua lui Eminescu stralucea clara pe cerul patriei. În

muzica, poetul avea un frate mai mic, dar frate! Profilul lor sufletesc se asemana şi nu arareori

portretele lor erau alaturate în casele intelectualilor.

  Muzica lui Ciprian are o valoare specifica. Ea este ex-presiva, întotdeauna directa şi

neforţata, are o bogata nu-anţare şi, mai presus de toate, e accesibila şi autentica. Mu-zica lui

se adreseaza marelui public, e înţeleasa şi de in-telectual şi de omul simplu, fara a fi, prin

aceasta, o „muzica uşoara”, caci ea exprima trairi curate şi înalţatoare. Strâns legata de viaţa

lui, muzica îşi exprima autorul. Ea cucereşte cum cucerea el, o caracterizeaza simţirea adânca

şi dragostea pentru frumos. E blânda, placuta, duioasa... ca sa citam numai câteva din

însuşirile sufleteşti ale compozitorului, conform portretului spiritual creionat de Constantin

Morariu, evocându-l pe cel ce a fost bunul sau prieten Ciprian: „Cu chipul sau falnic, cu firea

sa foarte simpatica, Ciprian îl magnetiza pe oricine, astfel ca puterii lui atractive nu-i putea

rezista nimeni. Îl caracteriza cu deosebire simţirea adânca şi dragostea fierbinte pentru tot ce e

frumos şi nobil. Era blând, placut la vorba, foarte onest, de o rara bunatate, duios, chiar şi

atunci când parea revoltat.”

  Orice mit creşte dintr-o realitate sublimata prin legenda, cu necesitatea ca „legenda” sa fie

susţinuta de sufletul unui neam. Astfel, el sporeşte tezaurul spiritual naţional şi chiar universal

atunci când ceva din creaţia sa trece graniţele ca în zbor, precum „Balada” lui Ciprian

Porumbescu, cântata şi iubita în Japonia, interpretata de una din marile violoniste nipone,

Atsuko Temma, în multe din concertele sale, în marile oraşe ale lumii.

  A aparut în Japonia şi o carte ce poarta numele com-pozitorului nostru şi-i prezinta biografia,

precum şi o parte din însemnarile lui zil-nice, „jurnalul sau intim” al timpului petrecut la

Viena, autoarea fiind Shoko Tache-uki, pianista şi scriitoare. Amândoua artistele japoneze au

imprimat câte un C.D. cu „Balada”. Probabil ca cititorul japonez descopera în „Jurnalul

vienez” al lui Ciprian ceva ce noi ne-am ferit sa desco-perim în firea autentica a lui

Porumbescu, de teama sa nu-i distrugem „mitul”. Putem acum sa riscam – pentru a-l înţelege

mai bine pe acest veşnic tânar muzician, la-sându-l sa se exprime integral. Deşi dupa ce-i vom

citi acele însemnari intime şi vom reflecta asupra lor, ne vom da seama ca el nu se exprima

„integral” în aceste notiţe, care reflecta doar una dintre vieţi: cea omeneasca, cea de toate

zilele, care însa e cu totul alta decât aceea a clipelor de creaţie, despre alchimia carora nu

aminteşte. Ochii indiscreţi ai posteritaţii vor gasi notaţii compromiţatoare pentru un fost

student la teologie, al vedem chefliu, risipitor cu banii, jucând carţi, pierzând câte o noapte cu

prietenii. El a notat totul – fara autocenzura, aşa cum a vazut şi a simţit, în special în

momentele placute, tot ce l-a înveselit şi l-a facut sa uite ca ceva îl roade cu te-nacitate, ba

chiar glumeşte descriind starea lui fizica, asemuind-o cu o haina ce se rupe mereu deşi o

cârpeşte mereu.

  Ceea ce descoperim noi citindu-i jurnalele şi scrisorile (integral, nu parţial cum le-au folosit

toţi biografii) este o-mul modern, ce nu-şi ascunde defectele, pacatele, voioşia lui debordanta,

priteniile mai mult sau mai puţin onorabile, glumele bune sau proaste pe care le gusta, ba

chiar le şi noteaza. Toate acestea, de ce oare? Sa-şi aminteasca cândva la batrâneţe cum s-a

irosit la tinereţe? Ori jurnalul intim, cu toate momentele traite scrise pe hârtie, are o funcţie

exorcizanta? Marturisindu-te întru totul, chiar pe hârtia unui caiet pentru a citi cândva ca sa

zâmbeşti sau sa regreţi – prin aceasta te mântui?

  Oricum, noi care  îi „descifram” firea launtrica, su-fletul tumultuos, dragostea de viaţa,

umanitatea, bucuriile şi întristarile lui – prin aceste însemnari „cenzurate” de fa-milie şi de

biografi, între care ma pot trece şi pe mine, au-toarea acestor rânduri, noi, cei de azi, ni-l

putem apropia mai mult. În plus, descoperim scriitorul. Talentul sau navalnic de prozator,

umorul, puterea de observaţie şi de descriere, mâna sigura cu care schiţeaza tipuri, caractere,

personagii. Frazele lui lungi curg nestavilite, imaginile au prospeţime, culoare, nuanţa proprie.

Tot ce descrie, prin pana lui, devine interesant, chiar şi cele mai neimportante momente şi

fapte. El ştie sa dea viaţa celor mai trecatoare lucruri şi celor mai insipide figuri, pe care nu le

trece cu vederea, ci le „scrie”, pentru sine ori pentru ca tot ce e viaţa merita atenţie.

  Puţini muritori s-au bucurat de viaţa ca Ciprian Po-rumbescu. E vorba aici de bucuria de a

avea prieteni, cu care sa ciocneasca un pahar, sa râda, sa cânte, sa discute, sa schimbe idei,

apoi, placerea cu care descoperea tot ce-l înconjoara, o muzica, o opera, o voce, o silueta, o

dimineaţa cu rasarit de soare la Nervi, oglinda marii, peş-tişorii de la mal, vuietul va-lurilor,

casa lui Beethoven de la Mödling, natura la Stupca, o excursie pe Postavarul cu vesela

societate româneasca din Braşov, şi câte alte locuri şi momente! Totul traieşte, palpita,

respira. Nu e nimic silit, cautat, e simplu şi adevarat. Aşa cum şi muzica lui e limpide,

autentica, vorbind de la suflet la suflet – cum a observat cineva, la Nervi.

  Astfel, acum, citindu-i sufletul adevarat, Ciprian Porumbescu devine contemporanul nostru.

Îl înţelegem şi parca-l iubim mai mult.