biografie weber 5.05

5/11/2018 biografie weber 5.05 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/biografie-weber-505 1/17

CAPITOLUL II

CARL MARIA VON WEBER

II. 1. Biografia compozitorului Carl Maria von Weber

Carl Maria von Weber s-a născut în data de 18 noiembrie 1786 la Eutin,

Germania de Nord. Părinţii săi au fost Franz Anton Weber muzician şi

Genoveva Weber, cântăreaţă. De fapt, toate rudele lui Carl Maria von Weber au

fost implicate în muzică şi pe scenă. Fridolin (junior), fratele tatălui său a rămas

în istoria muzicii datorită celor 3 fiice: Aloysia, iubita lui Mozart, Constanze,

soţia lui Mozart şi Josepha, interpreta în premiera operei Flautul fermecat .

De la Friedrich Hefele, directorul arhivelor oraşului Freiburg la acea

vreme, s-a găsit o verosimilă ipoteză de unde rezultă că Franz Anton s-a perindat

1



prin oraşele ţării, ca un adevărat aventurier, şi a fondat o companie teatrală

ambulantă.

Primul său popas a fost la Mannheim. Aici doi muzicieni cehi, Stamitz si

Cannabich animatori ai şcolii din Mannheim au început formarea orchestrei

oraşului. Deşi Franz Anton, împreună cu familia sa, a petrecut un trai idilic în

Mannheim, după 10 ani a plecat şi s-a stabilit în Lübeck. Aici în anul 1777 a

susţinut un concert, în care şi-a prezentat o compoziţie proprie apoi, după un an,

a devenit „maestru de capelă al capelei primatului din Eutin.”1 Din păcate,

capela s-a desfiinţat şi Franz Anton a fost pensionat.

Cu ce a mai rămas din averea soţiei sale, care s-a stins devreme, Anton pleacă la Viena, unde îşi va continua activitatea muzicală. Aici o întâlneşte pe

Genoveva, o fată frumoasă şi tânără de 20 de ani, cu care se căsătoreşte şi îl vor

avea pe Carl Maria von Weber.

Împreună cu Genoveva au hotărât să întemeieze „Societatea actoricească

von Weber.” El, copiii instruiţi de el şi de soţia sa, au devenit nucleul societăţii.

Când băiatul Carl Maria a început să manifeste semne timpurii de talentmuzical, ambiţiosul său tată l-a trimis imediat să studieze cu diverşi profesori

din oraşele pe care le vizitau cu trupa de teatru. Dintr-un manuscris

autobiografic al lui Carl Maria von Weber, aflăm că Johann Peter Heuschkel,

mare maestru, un interpret de muzică de cameră, i-a fost primul profesor. „Baza

reală, solidă pentru o execuţie limpede, caracteristică la pian şi pentru o egală

abilitate a ambelor mâini, i-o datorez bunului şi zelosului Heuschkel dinHildburghausen.” ( Jurnal , în 1818)2

Neavând astâmpăr, familia Weber şi-a continuat drumul. În anul 1797 a

ajuns la Salzburg. Spre norocul lui, Carl Maria von Weber îl cunoaşte pe

Michael Haydn, fratele mai tânăr al celebrului Franz Joseph Haydn. „Acesta îi

predă gratuit lecţii de pian, de contrapunct şi de canto. […] …sub ochii şi

îndrumarea lui Haydn el compune Opus 1, cele Şase fughete, dedicate fratelui1 Karl Laux – Weber , Editura Muzicală a Compozitorilor din R.S.R., Bucureşti, 1968, pag 92 Karl Laux – Weber , Editura Muzicală a Compozitorilor din R.S.R., Bucureşti, 1968, pag.12

2



său Edmund, lucrare bine apreciată de profesor. La stăruinţa ambiţiosului său

părinte ele au fost imediat tipărite (în 1798) la Salzburg. În octombrie, lucrările

au fost semnalate, în Leipziger Allgemeine Musikaliche Zeitung, drept o

realizare puţin obişnuită, excepţională şi extrem de promiţătoare.”3

La doar 14 ani Carl Maria von Weber a rămas fără mamă, iar suferinţa lui

a fost puternică. În capitolul 3 al unui fragment din romanul său, Viaţa unui

compozitor a scris că „avea mai târziu să viseze la vremurile trecute.” Mătuşa

Adelheid, sora lui Franz Anton, împreună cu copiii s-au stabilit la München,

oraşul operei germane, oraşul prinţului elector Karl Theodor.

Tatăl, său ştia că va găsi alţi profesori capabili să dezvolte talentulcopilului minune. Primul profesor din München, organistul Johann Nepomuk

Kalcher, l-a învăţat stăpânirea şi uşurinţa mânuirii mijloacelor artistice şi, mai

ales, construcţia armonică pe patru voci. La vârsta de 14 ani a scris Das

Walmädchen (Copila pădurii), pe un libret al cavalerului Karl von Steinsberg,

directorul operei din Freiburg. Al doilea act a fost scris în doar 10 zile. Premiera

a avut loc în Freiburg în data de 24 noiembrie 1800, reluându-se cu şi mai maresucces la Chemnitz. Din păcate, „această lucrare s-a pierdut, dar s-au păstrat

câteva secvenţe: o arie pentru soprană, un terţet, ambele influenţate de creaţia lui

Mozart, dar în acelaşi timp, în această lucrare s-a întrezărit promisiunea unui stil

personal .”4

În anul 1807, Carl Maria von Weber s-a întâlnit din nou cu Michael

Haydn care a devenit din nou mentorul său. În acest an a compus Six pieces faciles a quatre mains, op. 3., lucrare apreciată şi la Londra, iar marşul nr. 5, a

fost orchestrat pentru interpretare fanfarelor militare.

Tot în această perioadă îl cunoaşte pe Georg Joseph Vogler, a cărui

prezenţă avea să fie de cea mai mare însemnătate pentru tânărul artist. Vogler i-a

atras atenţia lui Weber asupra importanţei muzicii populare din ţara sa cât şi din

alte ţări. Vogler însuşi cunoscuse în călătoriile sale această muzică, iar 3 Idem pag 144 Karl Laux – Weber , Editura Muzicală a Compozitorilor din R.S.R., Bucureşti, 1968, pag 15

3



compoziţiile lui poartă în ele amprenta ei. De aici porneşte drumul care va duce

la cântecul popular german din Freischütz. Recomandat de Vogler, care-i purta

o prietenie părintească, Weber, deşi nu împlinise 18 ani, a fost angajat şef de

orchestră la teatrul din Breslau.

În noua sa funcţie, cea de şef de orchestră Weber a introdus anumite

reforme administrative în teatru care i-au atras antipatiile personalului dar, spre

norocul lui, i s-au alăturat şi mulţi dintre muzicieni. Schimbă poziţia membrilor

orchestrei. A adus în faţă instrumentele cu coarde, aşezate până atunci în spatele

instrumentelor de suflat. În locul unor superficiale repetiţii generale, a introdus

repetiţii individuale, după care urmau repetiţiile generale. În acelaşi timp seocupa şi de problemele scenei manifestându-se şi ca un regizor, fiind în direcţia

aceasta un precursor al lui Richard Wagner

Deşi mic de statură, slab, bolnăvicios cu un mers greu, şchiopătând,

femeile l-au admirat şi l-au iubit ca pe un om fermecător, datorită calităţilor sale

vocale şi improvizatorice. Fiind prezent la o petrecere a băut din greşeală acid

azotic, pe care tatăl sau îl folosea la gravuri, după care vocea sa a fost distrusă, şitimp de două luni nu a putut să-şi continue activitatea. S-a însănătoşit, dar, din

păcate, vocea i-a fost distrusă.

Fiind recunoscut deja, după ce a renunţat la funcţia de şef al orchestrei

teatrului din Breslau, a fost invitat de prinţul Eugen Friedrich Heinrich von

Württemberg-öls la curtea sa din Carlsruhe (Silezia). Din toamna anului 1806 şi

până în primăvara anului 1807 a condus orchestra de operă şi de concerte şi acompus câteva lucrări. În aceeaşi perioadă, a scris cele două Simfonii în do

major,op19.

Din păcate, Carl Maria von Weber este profund tulburat, deoarece prinţul

este înrolat în armata Prusiei şi orchestra este desfiinţată. De dragul

muzicianului, pe care-l aprecia, prinţul îl puse pe Weber în legătură cu fratele

său, regele Friedrich von Württenberg şi cei doi prinţi Ludwig şi Wilhem.

4



Prinţul Ludwig avea nevoie de un secretar particular şi acest post i se conferi lui

Weber.

Ajuns la Sttutgart, Weber dă compoziţiilor sale pentru pian titluri în limba

franceză: Theme original, varié pour le pianoforte, op.9., Six pieces a quatre

mains, op. 10, acestea fiind interpretate de elevele lui, prinţesele Marie şi

Amalie von Württenberg. În timpul liber, alături de cavalerii curţii şi de artiştii

de la teatru, Carl Maria von Weber s-a aruncat în viaţa mondenă. S-a îndrăgostit

de cântăreaţa Gretchen Lang, o femeie frumoasă căreia i-a dedicat una din cele

mai strălucitoare lucrări pentru pian, Grande Polonaise, op. 21, care şi azi

impresionează publicul ascultător. Iubirea lui pentru Gretchen l-a stimulat şiastfel, s-a născut prima serie de lieduri, numite 6 cântece cu acompaniament de

pian op.15.

Anul 1809 a fost destul de dificil pentru Weber. Fiind în slujba prinţului

Ludwig, Weber devenise total nesuferit regelui Friedrich von Wüttemberg,

acesta din urmă fiind un despot dintre cei mai înrăiţi, care îşi exploata ţara într-

un chip necruţător. Tânărul compozitor în care se trezise sentimentul patriotic şi-a manifestat aversiunea faţă de Rege şi a fost închis. În timpul arestului a

compus cântecul Ein steter Kampf ist unser Leben (Viaţa noastră este o veşnică

luptă). Având motive serioase, şi anume teama de a se expune pe sine şi tot

anturajul său, Regele a renunţat la proces, iar Weberii, tatăl şi fiul, au fost duşi,

sub pază, până la graniţă, unde li s-a adus la cunoştinţă că erau expulzaţi din

Württenberg pentru tot restul vieţii.Ajuns la Mannheim Weber îl cunoaşte pe libretistul Franz Carl Hiemer,

pe care l-a rugat să-i scrie un libret de operă, Silvana. Muzica acestei opere va fi

compusă între anii 1806-1810, fiind montată şi dirijată de Weber la Frankfurt pe

Main în septembrie 1810. Aici, Carl Maria von Weber a regăsit asociaţiile

muzicale cărora le-a dus lipsa la Stuttgart. Într-o scrisoare tânărul Weber

apreciază activitatea acelui mănunchi de prieteni ai artei care întreţineau

aşezămintele muzicale ale societăţii Museum. Weber a susţinut primul concert la

5



Teatrul Curţii, unde publicul l-a apreciat ca pianist, dar l-a cunoscut şi ca pe un

talentat creator al lucrărilor: Simfonia nr. 1 în do-major op. 19, (compusă în

1807), şi opera Silvana. După un succes răsunător, a prezentat publicului două

părţi din Concertul pentru pian nr. 1 op. 11, pe care l-a compus în Mannheim.

Justus Thibaut, jurist, şi compozitor a înfiinţat Singverein (Asociaţia de

cântăreţi) pentru a cultiva muzica veche şi cea populară, unde l-a primit pe

Weber cu multă prietenie. Weber în această perioadă îi dedică unui prieten mai

vechi, Alexander von Dutch, Variationen für Violoncello und Orchester, op. 20.

În timpul unei plimbări la mănăstirea Neuburg a găsit o culegere de legende şi

basme despre fantome, scrisă de Apel şi Laun, iar prima povestire din carte va fisubiectul pentru opera Freischütz .

Trecând prin Ausburg, Weber ajunge la München în data de 14 martie

1811, unde şi-a netezit drumul spre succesul creaţiei prin activitatea

concertistică. Primul său concert a avut loc la 15 aprilie, în prezenţa Regelui, iar

în centrul programului a stat o nouă lucrare în primă audiţie: Concertino pentru

clarinet, op. 26 , pe care a executat-o Heinrich Joseph Bärmann, unul dinmaeştrii instrumentişti ai Capelei Regale din München.

Succesul de care s-a bucurat acest concert s-a văzut şi prin faptul că regele

Max Joseph i-a comandat lui Weber alte două concerte pentru clarinet. Cele

două lucrări: Concertul nr. 1 pentru clarinet în fa minor op.73 şi Concertul nr.2

pentru clarinet în Mi bemol major op. 74 au fost compuse în acelaşi an (1811).

Primul concert a fost prezentat în primă audiţie în data de 13 iunie, încadrul unui concert dat de acelaşi clarinetist Heinrich Joseph Bärmann, iar cel

de-al doilea, a fost audiat în data de 7 august în cadrul concertului de la

Nyphenburg în prezenţa Curţii.

Prin Bärmann, Weber a ajuns să cunoască cele mai ascunse taine ale

clarinetului, să le folosească în chip genial, şi în acelaşi timp a lărgit aria de

exprimare a instrumentului. Concertul nr. 2 pentru clarinet în Mi bemol major

op.74 reprezintă o nouă fază în evoluţia concertului instrumental, şi în acelaşi

6



timp o piatră de încercare pentru toţi clarinetiştii. Ambele concerte constituie cel

mai bun exemplu de colaborare creatoare între compozitor şi interpret. Poate că

şi din această cauză, Weber cu Bärmann şi-au propus un turneu de concerte în

principalele centre culturale.

S-au oprit la Praga, unde au fost primiţi cu braţele deschise. Şederea de

aici a fost benefică pentru Weber deoarece aici au fost achiziţionate cele două

opere ale sale Silvana şi Abu Hassan de către Carl Liebich directorul Teatrului,

care i-a oferit 1500 de guldeni şi invitaţia de a le lucra personal în primăvara

următoare. A urmat Dresda, unde Curtea fiind plecată, nu s-a putut realiza nici

un concert, iar cei doi si-au continuat drumul spre Leipzig, oraş considerat de ceidoi muzicieni, plicticos. Peste 2 săptămâni au primit o invitaţie din partea

prinţului August von Gotha und Altenburg, în oraşul Gotha, unde Weber s-a

simţit onorat şi, la sfârşit, chiar mulţumit de încasările pentru cele 2 concerte şi

pentru reînnoirea invitaţiei.

Recomandarea prinţului August von Gotha le-a deschis celor doi

muzicieni porţile oraşului Weimar, unde ducesa Maria Pavlovna fiica spiritualăa ţarului Paul şi soţia prinţului moştenitor Karl Friedrich von Sachsen-Weimar,

i-a primit cu multă căldură, deoarece intuia genialitatea tânărului compozitor şi a

excelentului interpret Bärmann. Cu atât mai mult i-a indispus pe ambii artişti

atitudinea lui Goethe, care nu le-a acordat nici o atenţie cu prilejul unei serate

muzicale, dar ei nu aveau de unde să ştie că, două zile mai târziu într-o scrisoare,

Goethe se exprima cu cuvinte elogioase la adresa celor doi artişti.Următorul punct de oprire a fost oraşul Dresda, pe care l-au respins la

început dar, la urmă s-a dovedit a fi adevărata patrie a compozitorului.

În data de 20 februarie 1812 Weber si Bärmann au sosit la Berlin, unde au

fost invitaţi de compozitorul Meyerbeer la casa moştenită de acesta de la părinţi.

Carl Maria von Weber nu s-a putut familiariza cu atmosfera din Berlin, dar, mai

târziu şi-a dat seama că deşi păreau grosolani, berlinezii aveau suflet mare.

7



În jurul tânărului Weber s-a format un cerc de prieteni, „cum nu mai avea

să întâlnească în tot cursul vieţii.”5

Bine dispus, în atmosfera de la Berlin, Weber îşi cânta cântecele sau le

interpreta la pian, apărea ca acompaniator, dar şi ca solist, interpretând frecvent

Marea Sonata în do major, op.24. Această lucrare a fost terminată în anul 1812

şi reprezintă, de-atunci şi până acum, o culme în creaţia pianistică a

compozitorului.

Sub influenţa unui simţământ patriotic în plină dezvoltare, Weber

compune lucrarea Kriegseid (Jurământ de război), după un text de Collin. Este

o lucrare pentru o singură voce bărbătească cu acompaniament de orchestră desuflători. Din Jurnalul compozitorului citim: „…am fost la căpitan la poarta

Oranienburg. Soldaţii îşi cântau cântecele şi, în sfârşit, l-au încercat şi pe al meu,

Kriegseid; a mers peste toatele aşteptările şi i-a emoţionat până la lacrimi şi pe

pastorul Mann şi pe căpitan.”6 În perioada şederii sale la Berlin, mai compune o

serie de Lieduri op. 23, după care se desparte de Bärmann, care se întoarce la

München, iar el, deşi s-a simţit foarte bine în oraşul Berlin, şi-a luat rămas bunde la prietenii săi şi a plecat la Leipzig, unde a stat o perioadă scurtă de timp.

Următorul popas a fost la Weimar, şederea lui fiind de numai 8 zile ca oaspete al

Marii Ducese Maria Pavlovna. Când a sosit Marea Ducesă, i-a prezentat Sonata

pentru pian în Do major, op. 24, pe care i-a dedicat-o. Nu se ştie de ce Weber nu

a mai rămas la Weimar şi după Anul Nou a plecat la Praga.

Încă din prima zi a şederii sale la Praga, se prezintă la directorul Teatruluide Stat, Carl Liebich, care-i propune să ia locul lui Wenzel Müller la conducerea

spectacolelor de operă, unde avea puteri depline asupra ansamblului. Weber a

dat dovadă de o concepţie foarte vastă în funcţia sa de şef de orchestră şi

director tehnic al unei opere care aştepta o reformă. El s-a simţit răspunzător şi

pentru problemele realizării scenice, a decorurilor şi a interpretării.

5 idem, pag. 766 Idem pag. 80

8



Cu scopul de a pregăti publicul din Praga pentru noutăţile cuprinse în

planul de spectacole, Weber s-a hotărât în octombrie 1815 să preceadă

reprezentaţiile, de publicarea unor note de critică dramatică şi muzicală care să

apară ca încercări menite să faciliteze aprecierile asupra noilor opere în curs de

prezentare la teatrul de stat.

Datorită acestor scrieri din perioada petrecută la Praga, care vădesc

însuşirile sale de pedagog muzical, Weber devine primul mare critic muzical,

acest fapt fiind semnificativ pentru viitor, căci pe linia aceasta a avut mulţi

urmaşi, în primul rând pe Robert Schumann.

Deşi avea mult de lucru precum şi obligaţii multiple pe care le aducea cusine funcţia sa, Weber găsea totuşi timp să se dedice femeilor frumoase ale

oraşului, aceasta fiind perioada cea mai agitată, capitolul cel mai răscolit de

pasiuni al existenţei sale. Actriţa Therese Brunetti l-a acaparat cu farmecul ei,

dar este de neînţeles că nu s-a putut despărţi de ea nici după ce a aflat că-l

înşeală cu alţii. Pentru Weber nu exista decât un singur remediu: o femeie care

să fie tovarăşă şi mamă de copii. Această femeie intră acum în viaţa lui, eraCaroline Brandt, cântăreaţă care a debutat cu succes în rolul Cenuşăresei în data

de 1 ianuarie 1814.

Despre rezultatele componistice ale acestei perioade putem spune că sunt

mai puţin importante pentru că aici a compus doar câteva lied-uri intitulate 6

cântece germane op.30 ,şi Variaţionenwerk für Klavier, op. 40.

Weber s-a întors în Berlin în data de 2 august 1814, unde populaţiasărbătorea cu entuziasm izbânda coaliţiei din care făcea parte şi armata germană,

asupra împăratului Napoleon. Pentru prima oară noţiunile de patriotism,

libertate, virtute cetăţenească, îi încălzesc inima cu o asemenea intensitate, încât

acestea se vor regăsi şi în compoziţiile sale. Este vorba despre corurile pentru

voci bărbăteşti, numite Körner Leyer und Schwerdt (Liră şi spadă),strânse în

caietul 2, op. 42. Aceste cântece au ajuns prin puterea limbajului şi prin

nemijlocitul lor elan de luptă, să fie expresia sentimentelor naţiunii germane.

9



Străduinţele autorităţilor de a-l păstra pe Weber ca dirijor al operei din

Berlin nu au dat roade pentru că directorul Teatrului din Praga Carl Liebich l-a

invitat încă odată să preia conducerea teatrului, unde era nevoie de o mână de

fier, pentru redresarea situaţiei dezastruoase în care se afla instituţia. La Praga

are din nou prilejul să demonstreze excepţionalele sale însuşiri de dirijor şi

regizor dând un spectacol în data de 21 noiembrie 1814 cu opera lui Beethoven,

Fidelio, pentru care stabilise paisprezece repetiţii, lucru neobişnuit pentru acele

timpuri.

În data de 6 iunie 1815 Weber părăseşte Praga, iar în 18 iunie ajunge la

München, unde s-a obişnuit repede cu oraşul, căci a regăsit multe cunoştinţevechi printre care se afla si clarinetistul Bärmann, tovarăşul şi partenerul său de

călătorie. Aici îl cunoaşte pe poetul Johann Gottfried Wohlbrück, care i-a scris

textul pentru cantata Kampf und Sieg op.44 (Luptă şi victorie), piesă

comparabilă, din unele puncte de vedere, cu Uvertura festivă 1812 a

compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski. Tot la München Weber termină Cvintetul

cu clarinet, op. 34, şi în data de 5 septembrie 1815 părăseşte oraşul pentru a seîntoarce la Praga unde era directorul Teatrului, funcţie din care îşi dă demisia în

14 aprilie 1816.

În data de 13 ianuarie 1817 ajunge la Dresda, unde ministrul Einsidel îl

numeşte, prin decret regal de angajare, director muzical al operei germane. Ca şi

la Praga, el se adresează publicului din Dresda în postura de critic muzical prin

intermediul ziarului Abendzeitung. Cu ajutorul contelui Vitzthum, care era protectorul său, a obligat conducerea oraşului să înfiinţeze o operă germană la

Dresda, pentru a satisface cerinţele populaţiei burgheze care nu împărtăşea

gustul pentru opera italiană al Curţii Regale. După ce Weber a dovedit o mare

generozitate faţă de capelmaestrul operei italiene Francesco Morlacchi, care

ceruse un concediu mai lung, şi după ce mai arătă şi faţă de casa domnitoare un

devotament necondiţionat, printr-o serviabilitate neprecupeţită la operă, la

10



biserică, la mese oficiale, contele Vitzthum a reuşit să obţină pentru Weber

angajarea pe viaţă, începând cu data de 15 septembrie 1817.

casa din Dresda a lui Carl Maria von Weber

În data de 30 octombrie 1817 Weber pleacă la Praga unde se afla

logodnica sa Caroline Brandt cu care se căsătoreşte şi pleacă în călătorie de

nuntă, prilej cu care mai dă unele concerte în oraşe ca: Bayreuth, Bamberg,

Weimar, Darmstat şi Giessen.

Întors la Dresda compune pentru Curte Missa sancta în Mi bemol major,

lucrarea fiind o laudă adusă regelui August I, de ziua lui onomastică.

Compozitorul nu a primit nici o mulţumire pentru acest omagiu, pentru că

Regele nu a fost prezent. Tot pentru Rege a mai prezentat lucrările: Jubel-

Kantate, op.58, scrisă cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la înscăunarea

Regelui, Jubel-Ouvertüre, op.59, şi o a doua Missa în Sol major, op.76. În

această perioadă de timp Weber a mai avut unele neplăceri datorită faptului că a

dispus, ca şi la Teatrul din Breslau, o nouă aşezare a orchestrei.

Până atunci capelmaestrul era aşezat la pian şi dădea intrările mai grele cu

mâna, în timp ce orchestra îl urma pe primul violonist. Acest procedeu era

acceptabil pentru opera italiană, însă pentru opera germană aşa cum o visa

11



Weber, era necesar un contact strâns între orchestră şi dirijorul ce îşi comunica

voinţa.

Un eveniment important al anului 1818 a fost reluarea lucrului la opera

Freischütz , astfel Weber se îndreaptă spre sarcina capitală a vieţii sale. Contele

Carl von Brühl, directorul operei din Berlin voind să-l promoveze a trecut în

repertoriul său opera Silvana, iar Missa Sancta în Mi bemol major, trebuia

prezentată la biserica garnizoanei.

Titlul iniţial al operei Der Freischütz, Mireasa vânătorului, a fost

schimbat. La sugestia contelui Brühl, s-a folosit titlul primei povestiri din cartea

scriitorilor Apel şi Laun despre fantome: Der Freischütz , cu acest titlu fiind deacord şi Friedrich Kind, autorul libretului. Pe lângă progresele realizate la

compoziţia operei, Weber a mai compus şi unele lucrări pentru pian din care

amintim: Rondo brillant, op.62, Pollaca Brillante, op.72, şi Invitaţie la vals,

op.65, compusă în data de 28 iulie 1819 în oraşul Hosterwitz şi dedicată soţiei

sale Caroline.

Printre decepţiile trăite la Dresda a fost şi demisia contelui Vizthum, şiodată cu aceasta pierderea celui mai fidel aliat al său, drept urmare,

compozitorul îşi pune toate speranţele în contele Brühl de la Berlin. La

propunerea contelui, Weber scrie muzica pentru spectacolul Preziosa care

aparţine scriitorului P. A. Wolff, lucrare care a fost dată uitării, chiar dacă au

fost făcute multe eforturi pentru a salva cel puţin unele părţi foarte populare ale

muzicii weberiene.Amânarea premierei operei Der Freischütz, şi faptul că Brühl îi plătise

onorariile pentru Preziosa, precum şi o sumă considerabilă din partea editurii

Schlesinger, i-au înlesnit posibilitatea de a pleca într-o călătorie cu soţia sa, care

rămâne în Hamburg datorită problemelor de sănătate, iar Weber îşi continuă

călătoria spre Copenhaga. Aici a susţinut două concerte, după care a fost

sărbătorit cu mare fast ca dirijor, pianist şi compozitor.

12



1821 este anul în care în care au loc premierele operelor Preziosa, şi Der

Freischütz, dar în acelaşi timp a terminat Concertul în fa minor pentru pian şi

orchestră, op.79.

Premiera operei Der Freischütz, a avut loc în seara zilei de 18 iunie, cu

ocazia inaugurării noii săli de operă din Berlin, şi a fost primită cu un entuziasm

de neînchipuit. S-a cerut reluarea în întregime a uverturii şi a cântecului popular,

şi au urmat minute în şir de aplauze furtunoase. Succesul de la premieră a făcut

ca în următoarele şase luni, opera să mai fie jucată încă de 17 ori cu sala plină,

iar la sfârşitul anului 1822 a avut loc cea de-a 50-a reprezentaţie a sa.

ilustraţie a scenei de debut, din anul 1822

Astfel, opera naţională germană luase fiinţă, acest lucru l-au simţit toţi ceice au văzut si auzit opera la prima ei reprezentaţie. Ea însemna victoria operei

germane asupra monopolului operei italiene. De aceea data de 18 iunie 1821 nu

are semnificaţia unui eveniment muzical, ci şi a unui eveniment politic. Der

Freischütz, este considerată operă naţională deoarece pentru prima oară pe scenă

apar oameni din popor, ţărani şi vânători germani, nu apar eroi legendari. Din

acest punct de vedere, opera Der Freischütz, o putem alătura operei Ivan

Susanin, a compozitorului rus Glinka , unde apar pe scenă ruşi din popor. Este

13



demn de remarcat că Glinka a văzut şi a ascultat opera Der Freischütz înainte de

a compune opera sa.

După succesul avut cu noua sa operă, Weber primeşte o scrisoare de la

Domenico Barbaja, administratorul Teatrului Kärtnertor din Viena, care i-a

comandat o operă. Libretul pentru lucrarea destinată Teatrului din Viena, urma

să-l scrie Helmine von Chezi, membră a unui cerc muzical din Dresda. Această

operă se va numi Eurianthe, şi va deschide o nouă epocă in viaţa componistică

a lui Weber. Demn de remarcat este faptul că Richard Wagner, pe atunci în

vârstă de 9 ani, după ce a ascultat Freischütz, a avut intuiţia exactă a

însemnătăţii înnoirilor aduse de Weber pentru muzica germană.Slăbit şi deja bolnav, compozitorul lucrează la opera Eurianthe, pe care o

termină în data de 29 august 1823, după care în 16 septembrie pleacă la Viena,

pentru a repeta şi monta opera comandată de Domenico Barbaja. Premiera

operei Eurianthe a avut loc în seara zilei de 25 octombrie, şi a fost primită cu

mare entuziasm. Opera a mai fost jucată de trei ori la Viena, apoi la Dresda, dar

succesul acestor reprezentaţii nu l-a înşelat pe Weber, asupra faptului că lipsa decalitate a libretului va face ca această operă să fie considerată un eşec total.

La începutul lunii august 1824, Weber primeşte din partea lui Charles

Kemble, administratorul operei Covent-Garden, ofertă de a scrie pentru teatrul

său o operă, pe care să o pună tot el în scenă. Când se apucă de lucru la noua

operă, care se va numi Oberon, era deja foarte bolnav, şi pentru a-şi putea duce

sarcina la bun sfârşit, a învăţat în mare grabă limba engleză. Boala de gât din ceîn ce mai ameninţătoare, îl sileşte să părăsească reşedinţa de vară de la Cosel

pentru a urma o cură la Ems.

În ciuda tuturor angajamentelor şi a bolii, Weber pleacă cu lucrarea încă

neterminată la Londra, unde ajunge în data de 6 martie 1826, şi se instalează la

Sir Georges Smart, maestru de capelă al Curţii.

Lucrarea Oberon a fost terminată în data de 9 martie, (mai avea de

terminat doar uvertura) iar premiera a avut loc în data de 12 aprilie 1826, sub

14



conducerea compozitorului. Sala era plină, pregătindu-i lui Weber, încă de la

intrarea în fosa orchestrei, o primire entuziastă. Fără îndoială lucrarea a fost pe

placul publicului englez, dar însuşi compozitorul a declarat că lucrarea ar fi

improprie pentru alte scene din Europa. Weber a preluat libretul fără a mai

aduce modificări esenţiale, şi nu a putut să mai transforme opera Oberon pentru

gustul rafinat al publicului german. Succesul de la Londra a fost cu totul

remarcabil dar artistul grav bolnav, abia a mai putut dirija unsprezece

reprezentaţii, fiind chinuit zilnic de tuse, de febră şi frisoane. Concertul în

beneficiul său, în care şi-a pus mari speranţe financiare, a fost un eşec. În cele

din urmă a mai dirijat un concert în programul căruia era inclusă uvertura la Freischütz, dar în tot acest timp era urmărit de gândul de a ajunge cât mai repede

acasă.

În dimineaţa zilei de 5 iunie 1826 a fost găsit mort, stingându-se printre

străini. Înmormântarea a avut loc cu un fast extraordinar, compozitorul fiind

îngropat în cripta celei mai mari biserici catolice din Londra, în sunetele

Requiemului lui Mozart.Cinsprezece ani mai târziu la Dresda s-a născut dorinţa de a readuce în

patrie rămăşiţele pământeşti ale maestrului. În 1841, Ferdinand Heine, un

prieten al lui Weber şi mai târziu al lui Richard Wagner, solicită în ziarul

Anzeiger, organizarea unei contribuţii publice, dar acest plan a căzut din cauza

ostilităţii manifestate de cercurile de la Curte. Richard Wagner a preluat ideea şi,

datorită intervenţiei sale entuziaste, au fost obţinute în urma unor reprezentaţiidate la teatrele mai mari, mijloacele băneşti necesare aducerii în ţară a

rămăşiţelor pământeşti ale lui Weber.

În primăvara anului 1844, în cimitirul catolic din Dresda, situat în faţa

palatului Marcolini, a fost construit un cavou de familie pentru maestru.

15



mormântul din Dresda al compozitorului

Sicriul lui Carl Maria von Weber, a fost adus în Germania la bordul

vasului englez John Bull la data de 22 octombrie 1844, apoi în sunetele unui

marş funebru compus de Wagner cu motive melodice din Eurianthe, interpretat

de o orchestra de optzeci de suflători şi douăzeci de tobe, a fost aşezat în

mormânt alături de fiul său Alexander.

De obicei, gloria postumă este întotdeauna mai mare, dar Carl Maria von

Weber, în timpul vieţii, a fost cinstit, adulat şi iubit de foarte multă lume. El afost primul director general muzical, adică cel dintâi conducător de operă în

sensul modern. Weber a fost creatorul Operei romantice germane mai ales prin

cea mai populară lucrare a sa, opera Der Freischütz.

statuia din Dresda a lui Carl Maria von Weber

16



Primăria oraşul Dresda ţine la fiecare doi ani, Concursul Carl Maria von

Weber în colaborare cu Şcoala Superioară de Muzică care poartă din 1958

numele Şcoala Superioară de Muzică Carl Maria von Weber ; un titlu care aducecinste şi în acelaşi timp impune obligaţii atât celor care predau cât şi celor ce

învaţă.

17

biografie weber 5.05

Documents

Transcript of biografie weber 5.05