bazele activitatii investitionale
-
Upload
valiussha-discultu -
Category
Documents
-
view
13 -
download
0
description
Transcript of bazele activitatii investitionale
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND RISCUL
INVESTIŢIONAL
1.1 Riscul investiţional – factor complex în activitatea investiţională.
1.2 Tipologia riscurilor investiţionale.
CAPITOLUL II. METODE ŞI TEHNICI DE DIMINUARE A
RISCULUI INVESTIŢIONAL
2.1 Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional.
2.2 Evaluarea riscului de ţară în Republica Moldova.
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării
economico-sociale a ţării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării
şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Sporirea
capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi
economic al utilajelor, sporirea productivităţii muncii,
suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producţiei nu
pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără
investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv
al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi
şi de eficienţă. Dar despre ce investiţie poate fi vorba fără a lua în
consideraţie factorul „risc”.
Scopul acestei lucrări este de a cerceta, analiza activitatea investiţională în
condiţii de risc, de a identifica riscurile aferente activităţii investiţionale şi de
propune metode şi tehnici de minimizare, diminuare şi neutralizare a riscurilor
investiţionale.
Obiectivul de bază de utilizare a mecanismelor interne de neutralizare, de
regulă, sunt toate formele riscurilor investiţionale, o parte însemnată a riscurilor din
grupa critică, de asemenea, riscurile care nu se asigură, dacă acestea sunt acceptate
de investitori şi condiţionate de necesitatea obiectivă.
În Capitolul I. – „Abordări teoretice privind riscul investiţional ” este
definit conceptul de risc în general, conceptul de risc investiţional. Este abordat
aspectul risc în cadrul procesului investiţional. Luând în vedere
influenţa certă a factorului risc s-a definit ca scop conturarea unei
imagini cât mai coerente a tipurilor şi surselor de risc ce
caracterizează procesului investiţional, al formelor sub care apar,
a magnitudinii efectelor pe care le antrenează, cât şi a politicilor şi
tehnicilor prin care aceste riscuri sunt gestionate.
În Capitolul II –„Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional”
se prezintă indicatorii cu ajutorul cărora se analizează riscul investiţional, se
analizează metodele prin care se poate neutraliza sau diminua riscurile
investiţionale, apoi se analizează riscul investiţional în Republica Moldova şi
ratingul acestuia.
1.1 Riscul investiţional – factor complex în activitatea investiţională.
Orice activitate economică se desfăşoară în condiţii de risc, aceste riscuri
fiind mai mult sau mai puţin grave, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai uşor sau
mai greu de evitat. Înainte de a începe orice tip de activitate se impune o
identificare şi evaluare a riscurilor ce pot apărea, eliminarea sau reducerea lor pe
cât posibil, acceptându-se doar acele riscuri care nu afectează decât în mică măsură
activitatea economică. Insuficienta cunoaştere a riscului, evaluarea sa greşită, lipsa
unei protecţii adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al
activităţii desfăşurate.
În domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie în care nu se cunosc
cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar în care se cunosc cel puţin
numărul de alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de apariţie a
fiecăreia dintre ele.
Cuvântul risc provine din latinescul ”riscare”, care înseamnă a îndrăzni.
Totuşi, definiţiile mai recente arată că înţelegerea riscului ca oportunitate începe să
câştige teren, acest lucru având influenţe clare şi asupra managementului riscului.
Decizia de investire, fie ea în active reale sau în active financiare, fie internă sau
internaţională, face parte din categoria acţiunilor economice complexe, ea trebuind să
ia în considerare riscul la care investitorul se expune. Indiferent de obiectul sau natura
sa, investirea înseamnă întotdeauna asumarea unor riscuri în speranţa obţinerii unui
câştig viitor suficient pentru a compensa riscurile anticipate.
Ipoteza aversiunii faţă de risc a operatorilor economici, pe care se bazează toate
teoriile financiare fundamentale, are drept urmare definirea unei legături clare între
dimensiunea riscurilor şi cea a câştigurilor aferente unei investiţii: cu cât sunt mai
mari riscurile pe care un investitor şi le asumă, cu atât va fi mai mare câştigul aşteptat
de acesta. Astfel, fiecare investitor încearcă să obţină cel mai ridicat nivel al
câştigului pentru un anumit risc asumat dat sau să suporte cel mai mic risc posibil cu
scopul obţinerii unui câştig determinat.
1.2 Tipologia riscurilor investiţionale.
În condiţiile economiei de piaţă activitatea oricărui investitor, fie el autohton
sau străin este expusă unor riscuri. Orice operaţiune financiară se consideră
riscantă, dacă eficienţa ei e incertă, adică nu se cunoaşte în momentul încheierii
tranzacţiei. Sinonimul noţiunii de risc este incertitudinea, imposibilitatea de a
prezice cu precizie de 100% dacă va avea loc evenimentul sau nu (aceste
evenimente putând fi sau neputând fi condiţionate de acţiunile noastre precedente).
Riscul constituie probabilitatea abaterii mărimii profitului investiţional
efectiv de la mărimea sperată a acestuia.
Cu alte cuvinte, riscul investiţional este o incertitudine cu privire la viitorul
beneficiilor, ce vor fi realizate dintr-o investiţie.
Incertitudinea se referă la îndoiala pe care o creează apariţia unui eveniment viitor
şi reprezintă necunoaşterea a ceea ce urmează să se întâmple, pe când riscul se referă
la gradul de incertitudine.
Riscul există atunci când o mulţime de consecinţe nefavorabile sunt asociate
unor decizii posibile şi se poate cunoaşte sau determina şansa apariţiei acestor
consecinţe. Când această şansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităţilor,
analiza se face nu numai în sfera incertitudinii. În general, decizia economică ia în
calcul caracterul relativ al informaţiei disponibile şi, probabil, al desfăşurării
evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluţia pieţei şi a preţurilor
în corelare cu deciziile privind sortimentele şi cantităţile de produse/servicii oferite
pentru un anumit mediu economic.
Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimării
probabilităţilor de manifestare a diverselor consecinţe la care se poate aştepta
investitorul. Calitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării
probabilităţii de realizare a unuia sau altuia dintre evenimentele nesigure
considerate, influenţată de totalitatea informaţiilor disponibile, de experienţa
investitorului şi de atitudinea sa în asumarea unui risc. Această atitudine poate fi
neutră, de acceptare (prietenoasă), de respingere (prudentă) sau flexibilă faţă de
risc.
Analiza riscurilor, în general, se efectuează în mod consecutiv:
- identificarea deciziilor alternative posibile;
- cercetarea riscurilor identificate din punct de vedere al dependenţei lor şi
posibilităţii de a fi controlate;
- analiza cantitativă şi calitativă a riscurilor;
- interpretarea rezultatelor.
Riscul unei investiţii ţine neapărat de venitul aşteptat, investiţiile mai
riscante trebuie să aducă un venit mai mare, orice investitor străduindu-se să-şi
minimizeze riscul până la un anumit nivel al acestuia.
Riscurile sunt clasificate şi grupate după o serie de criterii. Tipologia acestora
este complexă. Există o multitudine de tipuri de riscuri. Unele tipuri de riscuri au existat
dintotdeauna, altele au apărut recent.
Expunerile la diverse tipuri de riscuri sunt diferite: unele sunt mai mari, altele
sunt mai mici; unele riscuri sunt frecvente, poate chiar permanente, altele sunt rare.
Expunerile la risc pot fi certe şi condiţionate (depind de un element, factor,
eveniment etc).
În prezent, nu există o delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc, deoarece un
astfel de demers este extrem de complicat şi complex. În plus, în timp, apar noi expuneri
la riscuri sau unele riscuri, care anterior au fost neglijate, sunt trecute în revistă în
categoria celor care necesită o atenţie deosebită (este vorba despre ultimele preocupări în
materie de gestiune a riscurilor şi despre ultimele evenimente din lume care au impus
un tratament special al acestor categorii: riscul de război, riscul de terorism, riscul
operaţional, riscul climateric sau al stării vremii etc).
Riscul ce ţine de un obiect investiţional poate fi rezultatul combinării mai
multor tipuri de riscuri şi anume:
Figura 1.2.1 Tipuri de riscuri
Sursa: Elaborat de autor în baza fig.1 Marianciuc A. „Identificarea riscului în contextul gestiunii
riscului investiţional”, // Economica nr.4(60) 2007, p63.
Riscul dobânzii se referă la nivelul de incertitudine privind fluctuaţia cursului
hârtiei de valoare în funcţie de modificarea ratei dobânzii pe piaţă. Aproape toate
instrumentele investiţionale sunt supuse unui astfel de risc, însă titlurile mobiliare
cu dobândă sunt cel mai mult expuse, iar celelalte cu dobândă variată vor resimţi
mai puţin influenţa lui.
Riscul creditar apare în cazul în care emitentul hârtiilor de valoare poate să refuze
să-şi onoreze obligaţiunile contractuale şi, pentru a aprecia probabilitatea neonorării
angajamentelor de către emitenţii hârtiilor de valoare, acestora li se atribuie un
anumit rating creditar.
Riscul pieţei provine de la modificările survenite în preţul activelor financiare, ca
urmare a impactului unor factori independenţi de hârtiile de valoare în cauză, cum
Tipuri de risc
Riscul dobânzilor
Riscul creditar
Riscul pieţii
Riscul lichidităţii
Riscul afacerii
Riscul retragerii înainte de termen
Riscul inflaţiei
Riscul de ţară
ar fi evenimentele economice, politice, sociale, sau modificarea în preferinţele,
tendinţele investitorului.
Riscul lichidităţii apare când un instrument investit nu poate fi realizat la un preţ
predeterminat, într-un moment potrivit. Lichiditatea unui instrument investit
reprezintă un argument pentru investitorul care doreşte să-şi menţină flexibilitatea
portofoliului.
Riscul afacerii (operaţional) se referă la gradul de fluctuaţie a profitului net şi a
fluxurilor de numerar, caracteristic diferitelor tipuri de afaceri strategice. Riscul
afacerii pentru investitor ţine de nesiguranţa în legătură cu anumite pieţe de
desfacere ale întreprinderii în care s-a investit, pieţe de aprovizionare, activităţi
comerciale.
Riscul de retragere preventivă. Multe corporaţii şi unele organe ale puterii de stat
emitente de hârtii de valoare îşi rezervă dreptul retragerii înainte de termen a
acestor instrumente. Asemenea retrageri, de obicei, se pot produce după micşorarea
ratelor dobânzilor pe piaţă. Emitentul, în asemenea cazuri, poate emite hârtii de
valoare cu cheltuieli mai mici pentru plata dobânzii.
Riscul inflaţiei. În cazul investirii în hârtii de valoare, întotdeauna există un
anumit pericol că dobânzile şi valorile nominale vor scădea din cauza inflaţiei. O
oarecare protecţie de risc inflaţionist au hârtiile de valoare emise pe termen scurt şi
instrumentele cu ratele dobânzii flotante.
Riscuri de ţară ( pays- deduche ) este consecinţa instabilităţii politice, gradul de
îndatorare, nivelul cotaţiilor ( ratingul de ţară). Riscuri de ţară – sunt riscuri politice
care depind de coerenţa politicii guvernamentale, calităţii gestiunii
macroeconomice, datoriile externe ect.
Riscul diversificabil constituie o parte a riscului investiţional, provenit din
evenimente necontrolabile sau aleatorii, dar care poate fi înlăturat prin diversificare.
Care înainte de a se manifesta dau semne prevestitoare specifice, sau despre care se
ştie, cum apar şi cum se manifestă, din experienţe anterioare. Nu este exclus nici
fenomenul de premoniţie în detectarea riscurilor.
Riscul nediversificabil este legat de forţele care influenţează instrumentele
investiţionale şi care nu este unic pentru instrumentul concret. Al căror moment de
apariţie este cunoscut şi nu au semne prevestitoare, ceea ce le face foarte
periculoase pentru derularea activităţii de investiţie.
2.1 Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional.
În sistemul metodelor de dirijare cu riscurile investiţionale un rol important îi
revine mecanismului intern de neutralizare a lor.
Mecanismul intern de neutralizare a riscurilor investiţionale reprezintă un sistem
de metode de minimizare a consecinţelor negative, selectate şi realizate de însăşi
investitor. Scopul investitorului este de a examina şi prezenta cele mai importante
mecanisme de minimizare şi neutralizare a riscului. Obiectivul de bază de utilizare
a mecanismelor interne de neutralizare, de regulă, sunt toate formele riscurilor
investiţionale, o parte însemnată a riscurilor din grupa critică, de asemenea,
riscurile care nu se asigură, dacă acestea sunt acceptate de investitori şi
condiţionate de necesitatea obiectivă.
Sistemul mecanismelor interne de neutralizare a riscurilor investiţionale prevede
utilizare utilarea următoarelor metode şi poate fi privită în modul următor:
1.Evitarea riscului. Această direcţie de minimizare este cea mai ridicată şi constă
în elaborarea unor măsuri cu caracter intern, care in general exclud un risc
investiţional concret. Astfel, pot fi enumerate următoarele măsuri:
Refuzul de a realiza operaţiuni financiare, riscul cărora este foarte înalt.
Deşi această măsură este eficientă, utilizarea ei are un caracter limitat, deoarece
majoritatea operaţiunilor financiare sunt legate de realizarea activităţii de bază,
care asigură fluxul regulat de venituri şi formarea profitului.
Refuzul de a utiliza mijloace băneşti temporar libere în plasamente
financiare pe termen scurt. Această măsură permite înlăturarea riscului depozitar şi
procentual, însă generează riscul inflaţionist şi riscul venitului ratat.
2.Limitare concentrării riscului. Mecanismul de limitare a concentrării
riscurilor investiţionale se utilizează pentru riscurile care întrec nivelul acceptat,
adică pentru operaţiunile financiare care se realizează în zonele riscului critic. O
astfel de limitare se realizează prin stabilirea la întreprindere a unor normative
interne financiare, în procesul elaborării politicii de realizare a activităţii
financiare.
3.Distribuirea riscului. Mecanismul acestei direcţii de minimizare a riscului se
bazează pe transferul parţial asupra partenerilor în cadrul operaţiunii de investire.
Partenerilor li se transmite acea parte a riscului pentru care aceştia au posibilităţi
mai mari de minimizare a urmărilor negative şi dispun de metode mai eficiente.
4.Hedgingul. Acest termen se utilizează în activitatea investiţională cu sens îngust
şi cu sens larg. Cu sens larg, acest termen caracterizează procesul de utilizare a
oricăror mecanisme de micşorare a riscului pierderilor financiare posibile, a celor
interne şi a celor externe (transmiterea riscurilor altor subiecţi-asigurători). Cu sens
îngust, acest termen caracterizează un mecanism intern de neutralizare a riscurilor,
bazat pe utilizarea instrumentelor financiare ca aceea a hârtiilor de valoare
productive, derivate. În continuare, se va expune hedgingul cu sens îngust.
5.Diversificarea. Mecanismul diversificării se utilizează mai întâi de toate pentru
neutralizarea consecinţelor financiare negative ale riscurilor specifice. Acest
mecanism permite minimizarea într-o măsură anumită şi al anumitor tipuri de
riscuri specifice: valutar, procentual ş. a. Principiul funcţionării mecanismului
diversificării pe divizarea riscurilor contribuind la preîntâmpinarea concentrării.
6.Asigurarea. Acest mecanism de minimizare a riscului se bazează pe rezervarea
de către investitor a unei părţi de resurse financiare, ce permit înlăturarea urmărilor
negative în urma operaţiunilor financiare.
Forma de bază este:
- Profitul obţinut în perioada raportată. Până la distribuirea sau încasarea
profitului, aceasta poate fi privit ca rezervă de resurse financiare. În caz de
necesitate, ea poate fi utilizată pentru lichidarea urmărilor negative ale riscurilor:
Utilizând acest mecanism de minimizare a riscurilor, este necesar de a lua în
considerare că rezervele de asigurare în toate formele lor „îngheaţă” utilizarea
sumelor financiare. Acest moment determină necesitatea de optimizare a sumelor
rezervate şi utilizarea lor pentru minimizarea anumitor tipuri de riscuri, cum ar fi:
Riscuri investiţionale neasigurabile;
Riscurile nivelului critic cu probabilitatea scăzută de realizare;
2.2 Evaluarea riscului de ţară în Republica Moldova.
Evaluarea riscului de ţară este o operaţiune complexă deoarece depinde de
variabilele definite care pot fi previzibile, dar supuse influenţei unor factori noi
care să modifice estimările. Riscul de ţară, de pe poziţia unui exportator presupune
evaluarea efectelor contractelor comerciale internaţionale sau a impactului unor
factori de pe o piaţă. Riscul unui industriaş se referă la efectele investiţiilor din
străinătate. Din punct vedere al unei bănci se impune evaluarea portofoliului de
creanţe.
Riscul privind investiţia în străinătate presupune evaluarea impactului unor
factori asupra valorii actuale nete cum sunt: naţionalizarea activelor, creşterea
fiscalităţii, limitarea transferurilor.
Previziunea riscului de ţară. Previziunea presupune estimarea stabilităţii
politice şi a solvabilităţii ţării, respectiv acoperirea laturii socio-politice şi a laturii
economico-financiare a riscului de ţară. Estimarea stabilităţii politice a unei ţări se
poate efectua prin mai multe metode. Previziunea comparativă se realizează prin
compararea ţărilor între ele în funcţie de poziţia de pe o scară de risc sau prin
proiecţia ţărilor pe un plan cu două axe.
Estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea ţărilor după gradul de
risc. Clasamentul se realizează în funcţie de anumite criterii care pot avea caracter
subiectiv datorită preferinţelor în alegerea lor şi atribuirii notelor;
Estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe un plan cu
două dimensiuni în funcţie de anumiţi parametri economici, financiari şi politici.
Estimările analitice presupun utilizarea unor metodologii de previziune
diferenţiate.5
Estimarea riscului de ţară pe baza raportului unui expert este o metodă
simplă, cu cheltuieli reduse şi cu un caracter subiectiv. Grila de analiză pentru
previziunea riscului politic include următoarele variabile: regimul de putere, număr
de partide, frecvenţa violenţelor politice, numărul prizonierilor politici, numărul
loviturilor politice. Variabilele de natură economică în funcţie de care se estimează
riscul sunt: venit pe locuitor, cheltuieli de educaţie pe locuitor, indice alimentar,
cheltuieli cu apărarea, stabilitatea monedei, prezenţa şi rolul sindicatelor în viaţa
profesională, stabilitatea preţurilor, fiscalitatea;
Estimarea probabilistică a riscului, de ţară constă în formularea unor
scenarii ce se pot produce în viitor;
Estimarea sociologică a riscului de ţară se realizează prin diverse procedee
tehnice de tipul segmentării dinamice a populaţiei;
Estimarea prin sistemele expert porneşte de la informaţiile de la o bancă de
date, identifică corelaţiile şi prevede evoluţiile fenomenelor.Actualmente, toate agenţii de evaluare a riscului caracterizează Republica
Moldova drept o ţară "stabilă" în ceea ce priveşte investiţiile.
Eficacitatea metodelor de diminuare a riscului pot fi determinate după
următorul algoritm:
1.Se analizează riscul cel mai important pentru proiect.
2. Se calculează cheltuielile luând în consideraţie evenimentele nefavorabile
care pot avea loc.
3.Se compară cheltuielile de diminuare a riscului cu cheltuielile
suplimentare în urma producerii evenimentului nefavorabil
4.Se ia decizia de aplicare sau de respingere a metodelor de diminuare a
riscului.
5. Analiză procesului de interferenţă a probabilităţii şi consecinţelor
evenimentelor riscante cu cheltuielile pentru metodele de diminuare a riscului.
Deci putem concluziona luând în considerare următoarele principii:
Nu se poate de riscat mai mult decât permite capitalul propriu.
Trebuie de luat în considerare urmările riscului.
Nu se poate de riscat cu mult pentru puţin.
Totuşi „a risca” nu se echivalează totdeauna „ a pierde”, a risca înseamnă a dispune
de venituri stabile în viitor căci se spune „ că mai mult riscă cei care nu riscă”.
CONCLUZIE
Cercetând tema „Metode şi tehnici de diminuare a riscului investiţional”,
putem spune că orice activitate investiţională suportă un risc anumit. Este foarte
important ca investitorul să poată preveni acest risc, să-l poată identifica, analiza,
calcula şi reduce.
Căile universale de reducere a riscului şi de creştere a certitudinii se referă la
normalizarea pe baza experienţei acumulate a cunoştinţelor şi prin socializarea
indivizilor.
Creşterea securităţii materiale permite acceptarea riscurilor şi presupune
comportamente active de control al lor. Trebuie reţinut însă că relaţia dintre
securitatea materială şi incertitudinea axiologică este binivocă: prima nu poate fi
sporită decât prin asumarea riscurilor, prin definirea pragmatică a scopurilor
societăţii printr-un proiect coerent. Optimismul scăzut al societăţii noastre este
emblematic pentru definirea socială a unei strategii coerente, a lipsei de alternative,
calea adoptată fiind percepută din ce în ce mai puternic ca una ce ne conduce
societatea într-o direcţie greşită.
Complexitatea sporită a vieţii economice de astăzi şi gradul de instabilitate face ca
riscurile cu care se confruntă investitorii să crească din ce în ce mai mult, iar
acţiunile de percepere şi conturarea a dimensiunilor lor, mai ales în activitatea
investiţională, să capete o importanţă vitală.
Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimării
probabilităţii de manifestare a consecinţelor la care se poate aştepta investitorul.
Calitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilităţii de
realizare a uneia sau a alteia dintre evenimentele nesigure considerate, influenţată
de totalitatea informaţiilor disponibile, de experienţa investitorului şi de atitudinea
sa în asumarea unui risc. Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică
problema estimării probabilităţilor de manifestare a consecinţelor la care se poate
aştepta investitorul.
BIBLIOGRAFIE:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în
activitatea de întreprinzător, Nr. 81-XV din 18.03.2004 //
Monitorul Oficial la Republicii Moldova Nr. 64-66 din 23
aprilie 2004.
2. Legea Republicii Moldova privind investiţiile străine, Nr. 999-
XII din 1.04.1992// Monitorul Oficial la Republicii Moldova Nr.
4 din 30 aprilie 1992.
3. Blidaru G. Riscul tehnic în investiţii // Reformele economice în R.M şi
România, Chişinău 1998, Vol.I, p.154- 159.
4. Calancea E. Gestiunea riscului în cadrul investiţiilor internaţionale,
autoreferatul tezei de doctor, Chişinău 2002, – 26 p.
5. Calancea E. Conceptul riscurilor în tranzacţiile internaţionale //Economica
Nr.4-1997, – p.103-107.
6. Caraganciu, A.,Dementi, O, Ciobu I. Bazele activităţii investiţionale –
Chişinău: ASEM 2004. - 320 p
7. Marianciuc A. Convergenţe şi divergenţe în abordarea riscului //
Simpozionul internaţional al tinerilor cercetători, Vol I., ediţia a V-a ( 29 –
20 aprilie 2007) - p.222-224.
8. Mutaf M. Evaluarea riscurilor investiţionale // Tribuna Economică, nr.
12,1998 - p.33.
9. Voineagu V. Gestiunea riscurilor // Info BMMC, nr. 7, 1994