Basmul cult -concepteIntroducere (autorul, opera)Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin originalitatea stilului, a lăsat

posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul şi spontaneitatea literaturii populare.“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat in revista "Convorbiri literare" la 1 august 1877.

Autorul porneşte de la un model folcloric, caracterizat prin stereotipie, reactualizează teme cu circulaţie universală, dar îl reorganizează potrivit propriei viziuni.

Specia: basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare de simboluri. Acţiunea basmului implică prezenţa fabulosului şi stereotipia construcţiei subiectului prin acţiuni convenţionale.

Titlul cuprinde două cuvinte cu valoare de simbol : „arap” – semnificând o persoană cu părul şi pielea neagră, sclav, slugă, alăturat cuvântului „alb”. Acestea evidenţiază dubla personalitate a personajului principal, reprezentată de o identitate falsă (slugă a Spânului) şi una reală (fiu al Craiului).

Perspectiva narativăNaraţiunea la pers. a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece intervine

adesea prin comentarii şi reflecţii.Tema literară constă în triumful binelui asupra răului, ilustrând o aventură eroică imaginară, un drum

al maturizării, pentru dobândirea unor valori morale.Motivele literare prezente în această operă sunt : motivul fiilor de împărat; cifra trei; probele;

superioritatea mezinului; călătoria; peţitul; nunta, învingerea răului.Repere spaţio-temporale: coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporaalitate („era odată”) şi

aspaţialitate: eroul trebuie să străbată lumea de la un capăt la celălalt (în plan simbolic de la imaturitate la maturitate).

Viziunea despre lume (relaţia lumea reală/lumea imaginară)Potrivit viziunii despre lume a autorului, fabulosul este tratat în mod realist (prin cultivarea detaliului,

individualizarea personajelor, limbaj, umor). Basmul are caracter de bildungsroman întrucât traseul devenirii viitorului împărat este presărat mai curând cu probe ale calităţilor morale, decât cu probe ale curajului.

Simetria incipit-finalÎn basm sunt prezente formule tipice plasate în incipit şi final, marcând simetric intrarea şi ieşirea din

fabulos: Formula iniţială „Amu cică era odată într-o ţară un craiu, care avea trei feciori…” fixează coordonatele vagi ale acţiunii prin atemporalitate şi aspaţialitate.Finalul îi aparţine naratorului omniscient, care face legătura dintre timpul basmului şi timpul cititorului, creând corespondenţa dintre ficţiune şi realitate şi sintetizând, amar – ironic, trăsăturile realităţii: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”

Particularităţi ale compoziţiei : modelul structural al basmului este ciclic, presupune pornirea de la o stare de echilibru, perturabarea echilibrului, parcurgerea unui drum cu peripeţii şi regăsirea echilibrului.

Acţiunea basmului urmăreşte modul în care personajul principal parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior de existenţă. Acest drum presupune un lanţ de acţiuni convenţionale care corespund momentelor subiectului.

Situaţia iniţială (expoziţiunea) prezintă o stare de echilibru – craiul are trei feciori, Verde-Împărat are trei fete.

Tulburarea echilibrului (intriga) constă în sosirea scrisorii lui Verde-Împărat. Acesta nu are moştenitori şi îi cere fratelui său să îi trimită pe unul dintre fii pentru a-i lăsa împărăţia.

Acţiunea de recuperare a echilibrului (desfăşurarea acţiunii): Craiul introduce un criteriu valoric eliminatoriu, vrednicia, care trebuie dovedită prin trecerea unor probe. Acesta se îmbracă într-o piele de urs şi se ascunde sub un pod. Mezinul reuşeşte să treacă această probă ajutat de Sf. Duminică, pe care o miluise.

Întrucât podul simbolizează trecerea la altă etapă de viaţă, tatăl îi dă primele indicaţii despre noua lume: să se ferească de omul Spân şi de cel roş (interdicţia).

Pe drum, se rătăceşte în pădurea labirint şi îl acceptă pe Spân drept slugă (încălcarea interdicţiei). Popasul la fântână este momentul când Spânul îi fură identitatea, îl transformă în rob şi îi dă numele Harap-Alb (Lipsa de maturitate este sancţionată).

La curtea împăratului Verde este supus unei noi serii de probe. Harap-Alb va trebui să aducă salăţi din Grădina Ursului, pielea cu pietre preţioase din Pădurea Cerbului şi pe fata Impăratului Roş. Ultima probă presupune alte sarcini: casa inroşită, ospăţul, separarea macului de nisip, , fuga nocturnă a fetei transformată în

pasăre, ghicitul fetei de împărat, aducerea celor trei smicele de măr, a apei vii şi a apei moarte. Eroul este ajutat să treacă probele de alte personaje: cei cinci prieteni fabuloşi (Ochilă, Setilă, Flămânzilă,, Păsări-Lăţi-Lungilă), furnicile, albinele.

Acţiunea reparatorie (punctul culminant) constă în demascarea răufăcătorului şi recunoaşterea eroului. H-A se întoarce la curtea lui Vrde Împărat cu fata Împ. Roşu, care dezvăluie adevărata lui identitate.

Încercarea Spânului de a-l ucide pe HA este ratată. Scena tăierii capului personajului principal şi a reînvierii de către fata împăratului semnifică moartea iniţiatică, coborârea în infern.

Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplătirea eroului. Conflictul, Lupta dintre bine şi rău se încheie prin victoria binelui.

Formula finală îl readuce pe cititor din lumea basmului în lumea realului.Caracterizarea personajului :HA este personajul principal şi eponim al basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm,

fiind lipsit de însuşiri supranaturale, construit realist, ca o fiinţă complexă, care învată din greşeli şi progresează.Caracterizarea directă este făcută de narator ”fiul craiului, boboc în felul sau…”, „naiv”, „credul”, de

Sf.Duminică („luminate crăişor”, ”slab de înger”, ”mai fricos decât o femeie”, ”găina plouată”), de cal ”nu te ştiam aşa de fricos”, de spân ”Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata”.

Caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru, Alb), gesturi, fapte spre exemplu, în călătoria sa la împăratul Ros”; ocoleşte nunta de furnici, primejduindu-şi viaţa; dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească si să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă sau să zăbovească pentru a le construi un adăpost) şi prin relaţiile cu celelalte personaje (ştie cum să se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici şi cei cinci voinici, si de aceea primeşte ajutorul acestora).

Deşi este cel mai mic dintre cei trei feciori ai Craiului, el se dovedeşte a fi singurul în stare să înfrunte o călătorie plină de peripeţii.

La început, Harap-Alb este un boboc fără experienţă, dar bun la suflet (calitate ce se desprinde din miluirea babei). Aşadar, personajul nu are calităţile unui viitor împărat. El trebuie să se formeze şi aceasta se realizează în confruntarea cu răul (reprezentat de Spân).

În drumul spre Împărăţia unchiului său, el uită foarte repede sfatul părintesc, nu din rea voinţă, ci pentru că viaţa sub aripa părintească nu l-a făcut să cunoască răul şi nu are discernământul necesar.

Pe parcurs, face dovada unor calităţi deosebite: este viteaz, răbdător, generos, curajos, angajat cu toată convingerea împotriva răului. Valorifică tradiţiile moştenite de la străbuni (hainele, armele şi calul tatălui său). Totuşi, în caracterizarea eroului, accentul nu cade pe curajul lui, ci pe marea lui bunătate.

Stăpânit adeseori de frică, plin de naivităţi si slăbiciuni omeneşti, este nevoit sa dea primele probe de curaj si bărbăţie.

Înzestrat cu arta de a-şi face prieteni, este sfătuit tot timpul de o mulţime de prieteni, simboluri ale binelui. Harap-Alb devine un erou exemplar, nu prin însuşiri miraculoase (cum se întâmpla in basmele folclorice), ci prin extraordinara lui autenticitate umana.

El străbate un drum de iniţiere în experienţa vieţii, care îl ajută să înţeleagă lumea, parcurgând astfel etapa de la adolescenţă la maturitate.

Limbajul artistic se caracterizează prin oralitate ( dialog, exclamaţii, interogaţii, proverbe, zicători, onomatopee, imprecaţii, cuvinte populare etc.).

Regionalismele sunt echilibrat alese pentru a nu-l plictisi pe cititor.Umorul rezultă din: starea permanentă de bună dispoziţie a autorului, plăcerea de a povesti, din exprimarea

poznaşă, autopersiflare, numele personajelor, situaţiile în care sunt puse personajele (ex. apariţia personajelor groteşti în faţa împăratului Roş) etc.

Particularităţi ale basmului cult în opera lui Creangă : umanizarea fantasticului, comicul de situaţie sau de limbaj, abundenţa de proverbe, zicători şi expresii populare, psihologia personajelor (mai coplexă), cadrul asemănător lumii rurale moldoveneşti.