BASMUL CULTBASMUL CULTPOVESTEA LUI HARAP - POVESTEA LUI HARAP -

ALBALB

“BASMUL ESTE …O OGLINDIRE A VIEŢII ÎN MODURI FABULOASE”

DELIMITAREA SPECIEI LITERARE

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit şi poveste, este alături de povestire, snoavă şi legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.

CLASIFICAREA BASMULUI

După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în:

fantastice , cele mai semnificative şi mai răspândite desprinse , de regulă, din mit , cu o pregnanţă a fenomenelor miraculoase animaliere , provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale , chiar despre plante sau unele obiecte simbolicenuvelistice , având ca punct de plecare snoava , în naraţiune sesizându-se o puternică inserţie a aspectelor concrete de viaţă

După autor, basmele pot fi populare, creaţie a colectivităţii anonime, culte, creaţie a unui autor cunoscut.

BASMUL CULT• arta conversaţiei ţărăneşti;• umanizarea şi autohtonizarea fantasticului; • deplasarea interesului naratorului de la simpla povestire la crearea

unor situaţii de viaţă autentică şi a unor personaje individualizate (prin vorbire, atitudini, gesturi);

• introducerea, în derularea întâmplărilor, a dialogului personajelor, dramatizând faptele relatate (ca în teatru);

• analiza psihologiei protagoniştilor ce nu se mai impun prin eroism, comportamentul ideal şi stereotip, ci se comportă ca oamenii obişnuiti, care izbândesc prin calităţile sufletului şi ale minţii: bunătate, milă, solidaritate, isteţime, capacitate de adaptare;

Motive şi teme inexistente în basmul tradiţional:• relaţia tensionată părinţi-copii;• false ierarhii sociale şi conflictele pe care le generează adesea;• discrepanţa între identitatea reală şi cea aparută în personalitatea

umană ;• absenţa comunicării şi a cunoaşterii între oameni;• vocaţia prieteniei şi reuşita colectivă (nu individuală) în confruntarea

cu forţele Răului în lume;• încrederea în Dumnezeu sş în sprijinul oferit de Divinitate omului moral

şi generos;

REPREZENTANŢI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

• Nicolae Filimon• Alexandru Odobescu• Ion Creangă• Mihai Eminescu• Ion Luca Caragiale• Ioan Slavici• Barbu Ştefănescu-

Delavrancea

REPREZENTANŢI ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ

• Iacob si Wilhelm Grimm

• Hans Ch. Andersen• Ch. Perrault

CONVORBIRI LITERARE august 1877

TRĂSĂTURI ALE BASMULUI conflictul are loc între bine (Harap-Alb) şi rău (Spân); prin eroul care

simbolizează binele sunt personificate valorile perene ale umanităţii: bine, frumos, adevăr, milostenie, prietenie, iubire; cultivă principii morale esenţiale: adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul

sunt folosite formule iniţiale (“Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori”), mediane (“Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) şi finale (“Cine se duce acolo

bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă”)

timpul şi spaţiul nu sunt determinate: intâmplările au loc într-un spaţiu real: curtea craiului, a împăratului Verde, a împăratului Roş, dar şi într-unul fantastic: grădina cu sălăţi păzită de un urs fabulos, izvorul unde se adapă un cerb înstelat, tărâmul în care se întâlnesc cei cinci năzdrăvani

principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele fabuloase se comportă în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn, clar prin seninătate, absenţa tragicului

TRĂSĂTURI ALE BASMULUI la acţiune participă personaje reale (verosimile): fiul craiului, cei doi împăraţi, dar mai ales năzdrăvane

(fantastice, fabuloase): cei cinci năzdrăvani, fata împăratului Roş, Sfânta Duminică

apar animale năzdrăvane credincioase (adjuvanţi): calul lui Harap-Alb, turturica, crăiasa furnicilor şi a

albinelor sau care pun în primejdie (ursul din grădina cu sălăţi, cerbul)

apar obiecte miraculoase (tava cu jăratec, armele şi hainele de mire, cele trei smicele, apa vie şi apa moartă)

motive narative tipice: călătoria, probele, răzbunarea, demascarea spânului,

pedeapsa, căsătoria, cifra 3, superioritatea mezinului, supunerea prin vicleşug9. cifre fatidice: craiul avea 3 fii, există 3 apariţii ale spânului, spânul îl supune la 3 probe iniţiatice, calul vine de trei ori să mănânce jăratic, apoi se scutură de 3 ori.

FORMULELE SPECIFICE BASMULUI• Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea

basmului , aduc argumente menite să atragă atenţia asupra “minciunii “ ficţionale . În basmul lui Creangă , formula este mult mai simplă, redusă doar la “amu cică era odată” urmată de o pagină întreagă în care naratorul explică într-un mod care pare

verosimil de ce rudele nu se mai văzuseră de atât de mult timp .• Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia

ascultătorului/cititorului . În acest basm , formule ca “Dumnezeu să ne ţie , ca cuvântul din poveste înainte mult mai este “ au şi un rol clar în delimitarea secvenţelor narative .

• Formulele finale au rolul de a scoate cititorul/ascultătorul din lumea ficţiunii şi de a-l readuce în lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna răul pentru că aici se joacă după alte reguli .Basmul lui Creangă oferă o formulă cu totul originală în care ieşirea este dură, neaşteptată : “Şi a ţinut veselia ani întregi , şi acum mai ţine încă ; cine se duce acolo bea şi mănâncă , iar cine nu , se uită şi rabdă.”

În lumea basmului fericirea este asimilată şi cu belşugul gastronomic, dar cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul este stăpânul absolut.

Caracterul basmului

CARACTER MORAL :

LUPTA DINTRE BINE ŞI RĂU , ÎNCHEIATĂ CU VICTORIA BINELUI

PROMOVAREA STĂRILOR UMANE UNANIM ACCEPTATE ( CURAJ, VITEJIE, OMENIE, ISTEŢIME)

CARACTER MITIC :

EVENIMENTE CARE SE PETREC ÎNTR-UN TIMP MITIC, ŞI

ÎNTR-UN SPAŢIU NEDETERMINAT CARACTER INIŢIATIC :

EROUL LUPTĂ PENTRU DOBÂNDIREA UNUI NOU STATUT

SIMBOLURI

Podul, locul unde se desfăşoară încercarea pusă la cale de către Crai, leagă sfârşitul împărăţiei de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit, ameninţător, plin de păduri şi drumuri întortocheate, ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi labirintul. Simbolismul podului sau al

punţii, care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre

cele mai larg răspândite. Această trecere înseamnă şi trecerea de la pământ

la cer, de la starea omenească la cele supraomeneşti.Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal

pe care eroii le trec unul după altul: Lancelot trece un pod-sabie;

SIMBOLURI• Pădurea-labirint, simbol ambivalent, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va începe: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”. • Pădurea întunecată simbolizează o fază a dezorientării, zona inconştientului, în care omul conştient poate pătrunde doar şovăind. Traversarea labirintului devine deci o călătorie iniţiatică. • Se pare însă că eroul lui Creangă nu se dovedeşte capabil să ducă la bun sfârşit călătoria sa iniţiatică, nu poate înlătura obstacolele survenite pe parcursul traversării pădurii, el lăsându-se înşelat de puterea de convingere a Spânului, încălcând sfatul părintesc. Încă naiv, „boboc în felul său la trebi de aiste”, Harap-Alb cade în cursa ce-i fusese întinsă.

PĂDUREA LABIRINT simbolizează iniţierea

SIMBOLURI

Fântâna apare în diverse tradiţii ca izvor de apă vie, fântâna vieţii, fântâna nemuririi, a tinereţii veşnice. Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna simbolizează nu atât nemurirea cât o perpetuă întinerire. Inclus în acest episod, regăsim şi simbolul jurământului pe paloş. Devenit slugă eroul îşi începe ascensiunea de pe cea mai de jos treaptă. Intrarea sa în slujba Spânului se face sub jurământ cavaleresc-prinţul jură pe paloş şi îşi va ţine acest jurământ, ca un adevărat cavaler. Spânul îl va învăţa umilinţa, îl va supune la probe decisive, dar mai presus de orice îi pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de om.

SEMNIFICATIA DRUMULUI Drumul lui Harap-Alb nu este

numai un drum geografic, fizic, ci şi un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare. Pe de altă parte, Spânul poate fi considerat un maestru spiritual, un guru. Funcţia lui formativă, de mistagog, e recunoscută chiar de cal: „Şi unii ca aceştia [spânul] sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte” – „Spânul este o piatră sub înfăţişare de om, care poate fi piatră de poticnire, dar şi piatră de temelie...” (Vasile Lovinescu). Pentru Harap Alb e pregatirea suprema; presupunea cunoasterea lumii şi a propriilor limite; reprezintă o metaforă a vietii. Pe parcursul drumului află puterea răbdării şi valoarea prieteniei; trece peste experienta capitala – moarte / înviere;

VIRTUŢI ALE PROTAGONISTULUI

RĂBDAREA: FURNICILE CARE ALEG MAC

ÎNŢELEPCIUNEA : SALATELE DIN GRĂDINA URSULUI

BLÂNDEŢEA : ARE GRIJĂ DE FURNICĂ , DE ALBINĂ

MILOSTENIA :POMANA FĂCUTĂ UNEI BĂTRÂNE.: SF. DUMINICĂ

CUMPĂTAREA : ECHILIBRUL CU CARE TRECE PRIN ÎNCERCĂRI

HĂRNICIA , CURAJUL, ASCULTAREA SF. DUMINICI

SIMBOLURI

Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt proiectate în numeroase sectoare ale existenţei; unele sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe, să învingă obstacolele apărute în drumul său: de multe ori o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce vestea cea bună, furnicile selectează grămezi de seminţe, în locul eroului, altele sunt rău-prevestitoare sau ameninţătoare.

Albina este considerată (în credinţele multor

popoare) o miraculoasă întrupare a spiritului; ea poartă mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii;

Furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina idealul de hărnicie.

SIMBOLURI

Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţelor cosmice: gerul(Gerilă), foamea(Flâmanzilă), setea(Setilă), Ochilă este ciclopul din epopeea homerică, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este un săgetător coborât pe Pământ.

Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trăsătura dominantă fiind îngroşată pâna la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice. Gerilă este ,,o dihanie de om”, ,,care se perpelea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjini şi tot atunci striga […] că moare de frig, Flamânzilă o ,,namilă de om”, Setilă o ,,arătanie de om”, Ochilă o ,,schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este o ,,pocitanie de om”. Astfel ipostaza umană este vazută în oglinzile buclucaşe ale simţurilor. Cei cinci trăiesc într-o deplină singurătate, fiind respinşi din zona umanului.

Portretele lor sunt hiperbolizate. Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă idealurile umanităţii, dorinţa de a depăşi limitele. Ele pot reprezenta şi principiul „lumii pe dos”(dincolo de fizicul înspăimântător se află o bunătate uimitoare)

Ei reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerilă, foamea-Flămânzilă) dar şi limitele materiale, obiective (timpul-Ochilă, spaţiul-Păsări-Lăţi-Lungilă).

SIMBOLURI

Apa, cel mai cunoscut simbol al inconştientului. Element primordial, prezent cu această semnificaţie în aproape toate mitologiile, apa este substanţa naşterii şi a morţii;

Apa vie şi apa moartă, aduse din „tărâmul de dincolo”, reprezintă puterea eroului asupra vieţii şi a morţii, încheierea unui ciclu prin moarte şi inceperea unei noi etape ca iniţiat.

Arta naraţiunii Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de

impresia de spunere a întâmplărilor

Modalităţi de realizare a oralităţii stilului: • dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate

împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi l-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";

• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.";

• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap";

Arta naraţiunii

• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."

• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";

• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi";

• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";

• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier ce m-a găsit";

Arta naraţiunii

• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".

• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".

• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii" (m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);

Arta naraţiunii

Modalităţi de realizarea umorului:

• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă are de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită.";

• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";

Arta naraţiunii

• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";

• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";

• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu.“

• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici, căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.";

Arta naraţiunii • caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai

satură de a vărsa sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";

• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;

• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";

• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru "nişte buzoaie groase şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";

Instanţe narative

• Naratorul are în această operă o intenţie ludică , se joacă cu cititorul , ignorând regulile şi clasificările .

• la început, se prezintă ca narator –auctorial , trăitor în alt timp decât cel al povestirii : “pe vremile acelea” drumurile erau cu primejdie nu ca “în ziua de astăzi” , pentru ca la sfârşit să sugereze că a fost invitat la ospăţ: “un păcat de povestariu fără bani în buzunariu.”

• Îşi exprimă părerea direct sau se declară necreditabil deşi până atunci fusese creditabil : “lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos ; puţini suie , mulţi coboară , alţii macină la moară…Ce-mi pasă mie ? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.”

Instanţe narative

• Personajele sunt “fiinţe de hârtie “ (Roland Barthes) care trăiesc doar în lumea ficţiunii , nu au consistenţă , dar mimează realitatea şi uneori “concurează starea civilă “ .

• Personajul principal , Harap-Alb este real şi nu fabulos ( G. Călinescu îl asemăna cu un flăcău de la ţară datorită mentalităţii sale ).

• Celelalte personaje au rolul de “pedagogi” în contextul caracterului acestui basm de bildungsroman : Craiul este întâiul său pedagog – el îl învaţă simţul onoarei, să fie mândru şi corect.

• Sfânta Duminică este pedagogul bun care face totul în locul lui.• Spânul este pedagogul rău dar care va face din el un erou• Calul este pedagogul rezervat , este ajutorul şi confidentul

tânărului