Caracteristici generale ale basmului

Basmul este o specie a epicii populare sau culte în care se împletesc fapte reale cu cele fantastice săvârşite de personaje cu puteri supranaturale, aflate de partea binelui sau de cea a răului.

“Binele” iese întotdeauna învingător.

Origini

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul, istoria sacră, înscrisă în timpul "circular, reversibil și recuperabil", vorbește despre zei, despre ființe fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și terestre. Basmul induce și ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta când fratele de cruce moare. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau o miros de departe și când se întorc acasă aruncă buzduganul de la distanță. Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita persoana și a o arde, aruncând cenușa în patru direcții, sunt de certă inspirație arhaică, din comunitățile primitive.

Relația dintre basm și mit a fost stabilită de frații Grimm, de Wesselski și de Propp: basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă, mitul a pierdut importanța pe care o avea prin "degradarea sacrului" și transformarea lui în profan, zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care trăieşte; foarte băutor, devine

Setilă, în timp ce zeul Ubicuu, uriașul care pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, având capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe care le întâlnim la Păsări-Lăți-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.

Clasificare

După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viață, basmele se clasifică în:

fantastice, cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse de regulă din mit, cu o pregnanță a fenomenelor miraculoase.

animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice.

nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață.

După autor, basmele pot fi: populare, creație a colectivității anonime, culte, creație a unui autor cunoscut.

Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Teoria basmelor

Toate basmele din lume corespund unui set de scheme narative arhetipale. O clasificare extrem de precisă a fost realizată în 1910 de folcloristul finlandez Antti Aarne (1867-1925), completată mai apoi de un

american, de Stith Thompson. Clasificarea Aarne-Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme. Folcloristul rus Vladimir Propp în studiul „Morfologia basmului“ a aprofundat structura naratologică a basmelor populare rusești. Pornind de la clasificarea sa formaliștii ruși au dezvoltat naratologia, o știință care studiază elementele din care sunt alcătuite narațiunile. Criticul român de literatură, George Călinescu, a studiat basmele în studiul său „Estetica basmului“, cu rezultate mai mult decât meritorii.

Basmul şi psihanaliza

Bruno Bettelheim a descris modul în care schemele narative arhetipale pot fi raportate la invarianți psihici sau psihanalitici autorizând și o reinterpretare a conținutului lor. Există două categorii de basme, cele populare, care pot fi culese de un autor oarecare sau de un folclorist sau cele culte, scrise în epoca Romantismului, după modelul basmelor populare cu spriduşi. Patrimoniul de basme europene a început să se formeze la sfârșitul secolului al XVII lea. Principalii culegători și adaptatori de basme au fost Charles Perrault (1628-1703), Madame d'Aulnoy, în Franța, frații Jacob și Wilhelm Grimm în Germania, Alexandre Nikolaïévitch Afanassiev (1826-1871) în Rusia.

Basmul Coreean

EN – HI, basm coreean

Bâtrînii încă pomenesc, în poveştile lor, numele fetiţei En-Hi. Bună, veselă, harnică, săritoare, micuţa era iubită de toţi din satul unde locuia. Era pe vremea când moşierii, pentru fiecare măsură de orez împrumutată la semănat, luau la recoltă zece. Iar oamenii flămânzeau. Flămânzea şi măicuţa micuţei En-Hi. Ea îi cânta ca s-o mai mângâie. Numai că nici cântecul nu ţine întotdeauna de  foame. Ca să iasă din impas, fetiţa luă taurul de coarne. Se duse la moşier. -Ia-mă în slujbă, îl rugă. Ştiu să pregătesc cele mai gustoase bucate din peşte, legume, fructe şi să coc pâine fragedă şi pufoasă din făină de orez. M-a învăţat măicuţa mea, în vremea când domnia ta nu luasei încă în stăpânire aproape toate ogoarele ţăranilor.

Fetiţa îi pregătea bucate moşierului, iar pentru măicuţa sa coapse pe ascuns un fel de lipii foarte subţiri, la fel de late şi subţiri ca frunzele de bostan. Le-acoperi pe-o parte şi pe alta cu câte-o frunză. Şi ceru voie să le ia acasă, zicând că-i duce măicuţei sale numai frunzele de bostan care, obişnuit, se aruncau. - Frunze poţi să-i duci câte vrei, bostanii însă îi dau la porci, rânji batjocoritor moşierul. En-Hi dărui din acea zi înainte asemenea „frunze de bostan” şi altor ţărani si îi învăţă şi pe ei să coacă asfel de lipii.

Oamenii nu-şi puteau mânca înainte pâinea pe faţă deoarece, cum îi vedea, străjerul îi pâra moşierului şi acesta venea şi le lua orezul, chipurile… pentru datorii. Acum mâncau fără grijă „frunze de bostan” fiindcă orez… n-aveau şi moşierul nu mai putea să le ia pâinea. Ţăranii din alte sate aflară. Începură şi ei să mănânce „frunze de bostan” şi moşierii nu ştiau ce să mai creadă. Prea puţini mai erau aceia care veneau să împrumute orez, pe care să li-l înapoieze la recoltă, lăsându-se jupuiţi, de câte şapte piei.

De-atunci s-a născut obiceiul în satele coreene să se coacă o pâine subţire şi lată ca foaia de bostan. Ţăranii au binecuvântat-o pe EN-HI. Iar numele ei, aşa cum aţi aflat, nu s-a uitat nici până astăzi.

Basme Coreene:

“Hon Kil Ton, apărătorul săracilor” “Robul oglinzilor” “Cum s-a judecat bursucul cu jderul” “Fraţii” “Cum a rămas lupul fără blană” “De ce sare vrabia”

Motive literare:

împăratul fără urmaşi; calităƫi umane reale/bune; dorinƫa (ne)împlinită; lipsa hranei; dorul de părinƫi; sinceritatea câştigă; victoria eroului; reîntoarcerea la condiƫia initială, dar îmbogăƫită.

Personajul pozitiv (de regulă un copil cu stare materială deplorabilă ce îşi doreşte să îşi ajute semenii)

apare într-un şir de aventuri care îl iniƫiază în existenƫă; respectă un cod al onoarei de le care nu se abate, ƫinându-şi cuvântul

dat indiferent de situaƫie; nu este în slujba nimănui sau la ordinele cuiva, acƫionând pentru a-şi

ajuta semenii; iese din dimensiunile umanului(din momentul când trece în aventură);

drumul său este un drum al iniƫierii, marcat de încercări care îi structurează şi îi confirmă valoarea pentru cei care l-au trimis în căutarea aventurii etc.;

de regulă, este un copil dintr-un sat foarte sărac şi pleacă într-o călătorie pentru a-şi salva prietenii de a murii de foame;

nu are provenienƫe nobile, dar poate dobândii bogaƫii cu ajutorul propriilor forƫe şi a calităƫilor morale;

este o persoană muncitoare.

Alia ii eroului pozitiv:ƫ

personaje specifice basmului Coreean, fiinƫe fantastice (dragoni, gumiho) sau simple personaje animaliere;

sunt: tovarăşii de drum, fiinƫe personificate, susƫinători direcƫi ai eroului etc.

Personajul negativ (omul nebun după bani)

este totalmente opus voinicului (un om matur lipsit de calitaƫi morale esenƫiale);

are un statut social superior eroului.

La nivel structural întâlnim FORMULE:

iniƫiale – cu rolul introducerii cititorului în lumea fantasticului; “A fost odată un ƫăran care avea un fiu.“ “Se povesteşte că…” “Ȋntr-o familie săracă dintr-un sat…”

mediane - întreƫin vie atenƫia ascultătorului/cititorului; “Trei zile rătăci bogătanul prin taiga... “ “ Ȋn timpul acesta... “

finale - atrag atenƫia că s-a terminat aventura(povestea), revenindu-se la real.

“Dar toate astea s-au întamplat de mult de tot, pe vremea stră-străbunilor noştri.”

Gumiho, personaj din legendele şi basmele coreene

Gumiho este o creatură care apare în poveștile orale și legendele din Coreea. Potrivit acestor povești, o vulpe care trăiește o mie de ani se transformă într-o gumiho. Se spune că se transforma într-o fată foarte frumoasă care seducea bărbaƫii pentru a le mânca ficatul sau inima.

În literatura de specialitate mai târziu, gumiho au fost adesea descrisă ca fiind o creatură însetată de sânge, jumătate vulpe, jumătate om rătăcind noaptea prin cimitire să ia inima oamenilor. Basmul The Fox Sister o descrie ca un spirit vulpe de pradă ce atacă pentru ficat.

Unele povești spun că, dacă un gumiho se abține de la uciderea și consumul de oameni pentru o mie de zile, poate deveni om permanent, renunƫând permanent la caracterul său rău.

La nivel simbolistic, o vulpe este o figură comună în multe culturi și reprezintă „un farsor”, sau o creatură deșteaptă, dar rea, care fură sau îi păcălește pe alții să facă ce vrea ea. Este un vânător nocturn și hoț prin natura sa, fiind cunoscută în toată lumea pentru ascuțimea minții sale.

De asemenea, cuvântul se referă și la trăsăturile unei femei care foloseşte orice fel de truc feminin pentru a obține ce vrea. Astfel, nu este o greșeală când gumiho sunt considerate numai femeile frumoase.

Dragonul corean

Dragonii coreeni sunt creaturi legendare în mitologia și folclorul coreean. Aspectul de dragon reflectă influențe ale omologului său, dragonul chinez.

Întrucât cei mai multi dragoni din mitologia europeană sunt legaƫi de elementele de foc și distrugere, dragonii din mitologia coreeană sunt în primul rând ființe binevoitoare legate de apă și agricultură, aducători de multe ori de ploaie și nori. Prin urmare, multi dragoni coreeni se spune că au locuit în râuri, lacuri, oceane, iazuri.

Simbolul dragonului a fost utilizat pe scară largă, atât în mitologia și arta coreeană antică.

Textele antice, uneori, vorbesc simțitor despre dragoni ca fiind capabili să înțeleagă emoții complexe, cum ar fi devotament, bunătatea și recunoștință. Una dintre legende coreene vorbește despre marele rege Munmu, care pe patul de moarte a dorit să devină un "Dragon al Mării de Est, în scopul de a proteja Coreea".Dragonul Coreean este în multe feluri foarte asemănătoar ca aspect cu dragoni chinezeşti, vietnamezi și japonezi. Acesta diferă de balaurul chinez la care s-a dezvoltat o barbă lungă.

Foarte rar un dragon poate fi descris ca purtând o sferă cunoscută sub numele de Yeouiju (여의주), numele coreean pentru mitic Cintamani, în ghearele sale sau în gură. S-a spus că oricine ar putea să mânuiască Yeouiju a fost binecuvântat cu abilitățile de omnipotență și că numai patru degete dragoni (care au avut degetele cu care să dețin orbs) au fost atât de înțelepti și suficient de puternici pentru a exercita aceste orbs, spre deosebire de dragonii mici, cu trei degete.

Basmul Românesc

Basmele românești au intrat în atenția scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici și a Junimii. Atunci foarte activi în culegerea basmelor și apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu („Basmul feciorului de împărat fără noroc la vânat“ din eseul „Pseudokynegetikos“), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, între care și Făt Frumos din Tei, Cenușotca - o variantă a Cenușăresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, și puțin după aceea și Petre Ispirescu. Ȋn ultimul timp, în România scriitorul care a publicat basme culte este Petre Crăciun (Floarea înțelepciunii și Iarba puterii, în 2002).

Motive literare:

împăratul fără urmaşi; dorinƫa (ne)împlinită; probele (ne)depăşite şi aliaƫii tradiƫionali; dorul de părinƫi; demascarea şi pedepsirea răufăcătorului; căsătoria şi răsplata eroului; victoria eroului; reîntoarcerea la condiƫia umană sau nunta.

Personajele

unele reprezintă binele , altele simbolizează răul;

~ de regulă – fantastice,abstracte şi cu forƫe supranaturale;~ sunt exemple(în bine sau în rău);

creează diferite opoziƫii umane(cei puternici se opun celor slabi; cei tineri se opun celor bătrâni):

regele se opune prinƫului şi prinƫesei; tatăl - fiului şi fiicei; mama vitregă- copiilor din prima căsătorie etc;

cei buni sunt sprijiniƫi de cineva ( o zână bună, o vrăjitoare, un sfânt etc).

Personajul pozitiv (eroul, voinicul, Făt-Frumos)

este înzestrat cu toate darurire; frumuseƫe fizica şi morala, istetime etc.;

apare într-un şir de aventuri care îl iniƫiaza în existenƫă; respectă un cod al onoarei de la care nu se abate; dimensiunea voinicului se suprapun pe conceptul cavaleresc de

putere şi inteligenƫă; este un om dispus oricând să-şi pună în joc faima pentru un scop

nobil; nu pretinde vreo recompensă; nu este în slujba nimănui sau la ordinele cuiva, acƫionând în spiritul

valorilor absolute de bine,adevăr,dreptate; trece drept invincibil, invulnerabil la loviturile sorƫii potrivnice şi ale

duşmanului (în final), dar pe parcurs are momente când este învins, vulnerabil, suportă loviturile, are însă tăria de a se regăsi ştiind să-şi facă aliaƫi;

eroul pozitiv nu mai este judecat după morala obişnuită (ci din punctul de vedere al extraordinarului, al nemaipomenitului, al lipsei de masură);

iese din dimensiunile umanului(din momentul când trece în aventură); originea sa ƫine de extreme: (1) ori este fiu de rege (împărat); (2) ori

de origine obscură sau foarte umilă; înzestrat cu haruri supranaturale: poate regenera , aduce vindecarea,

înƫelepciunea, dreptate pentru cei oprimaƫi se poate metarfoza; drumul său este un drum al iniƫierii, marcat de încercări care îi

structurează şi îi confirmă valoarea pentru cei care l-au trimis în căutarea aventurii etc.;

la capătul aventurii sale aspiră la un deznodământ fericit.

Alia ii eroului pozitiv:ƫ

personaje specifice basmului care evidentiază sociabilitatea eroului, receptivitatea şi relaƫiile sale cu lumea;

sunt: tovarăşii de drum, fiinƫe personificate etc.;

Personajul negativ (zmeul,omul)

este totalmente opus voinicului; are totul urât; răutatea ii este însemnată de către natură pentru ca oamenii să ştie să se ferească de el.

La nivel structural întâlnim FORMULE:

iniƫiale - pentru plasarea naratorului într-un timp fabulos, incert, într-un trecut îndepărtat al ficƫiunii;

mediane - întreƫin vie atenƫia ascultătorului/cititorului;

finale - atrag atenƫia că s-a terminat aventura(povestea), revenindu-se la real.

La nivelul lingvistic întâlnim:

arhasime, proverbe şi zicători; verbe, interjecƫii, adverbe, puƫine adjective; expresii cu valoare subiectivă; topică inversă.

Basmul Coreean vs. Basmul Românesc -deosebiri şi asemănări-

Basmul Coreean Basmul Românesc

Ȋn ambele regăsim formule iniƫiale, mediane şi finale.

Eroul este unul civilizator, având caractere morale dezvoltate.

Motivul eroului neinƫiat şi al drumului iniƫiatic.

Prezenta cifrelor şi a obiectelor magice.

(planta salvatoare, cifra 3,9) (apa vie şi apa moartă, cifrele 3,12)

Victoria binelui şi înfrângerea forƫelor malefice.

Confruntarea dintre bine şi rău.

Cronotop neterminat.

Prezentarea unor întâmplări reale care se întrepătrund cu cele fantastice.

Personaje fantastice.

( dragonul, gumiho, ursul personificat) (zgripƫorul, balaurul, spânul )

Personaje in antiteza.

Basmul Coreean Basmul Românesc

Eroul este doar un copil curajos, care alege să plece în călătoria iniƫiatică pentru binele celorlalƫi.

Eroul este trecut de adolescenƫă şi pleacă în călătoria iniƫiatică din interese proprii.

Personajul negativ este doar un alt om, dar care este lipsit de bunatate si alte calitati umane.

Personajul negativ nu este neapărat uman, de obicei fiind marcat de natura pentru a i se evidenƫia răutatea nativă.

Sfârşitul este unul fericit, eroul reuşind să îşi salveze semenii de la foamete sau pur şi simplu învingând forƫele răului.

Sfârşitul este unul fericit, dar constă în nunta eroului şi eliminarea forƫelor malefice.

Lipsa dragostei de basm. Eroul îşi întâlneşte dragostea vieƫii în călătoria sa iniƫiatică.

Sunt puse în evidenƫă mai ales caractere morale ale erolui şi puterea sa de sacrificiu.

De asemenea, se pune accentul pe calităƫile morale ale eroului, dar nu in aceeaşi măsură.

Eroul îşi realizează calatoria iniƫiatică fie singur, fie alături de un dragon.

De regulă, eroul este însoƫit de un cal cu puteri supranaturale.