UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Catedra Istorie Universală

Valentin TOMULEŢ

BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ

(1812-1918)

(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

VOLUMUL 1

Chişinău – 2012

CEP USM

2

CZU 94(478)"1812/1918"

T 74

Valentin TOMULEŢ. Basarabia în epoca modernă (1812-1918) (Instituţii, regulamente, termeni). Vol. I. – Chişinău: CEP USM, 2012. – 420 p.

Recomandat de Catedra Istorie Universală

Aprobat de Consiliul Facultăţii de Istorie şi Filosofie

RECENZENŢI:

Demir DRAGNEV, doctor habilitat, profesor universitar,

membru corespondent al AŞM;

Pavel COCÂRLĂ, doctor habilitat, profesor universitar;

Ion CHIRTOAGĂ, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;

Alexei AGACHI, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;

Ion JARCUŢCHI, doctor în istorie, conferenţiar cercetător;

Dinu POŞTARENCU, doctor în istorie;

Teodor CANDU, doctor în istorie.

SPONSORI AI EDIŢIEI:

Angela ŞCERBINA, director general al SRL „MOLDCONSTRUCT MARKET”;

Roger GLADEI, director al Biroului de Avocaţi „GLADEI ŞI PARTENERII”;

Veaceslav OSIPOV, director general al FPC BIOPROTECT;

Cristina DOLGHI, director executiv al SA „MOLDCARGO” SRL;

Ion SRATULAT, director al I.M. „PIAŢA CENTRALĂ”;

Filip CHITII, manager al FC „DELTA – M”, SRL, oraşul Cahul;

Ion MARDAROVICI, director al FCP „IMCO”.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Tomuleţ, Valentin Basarabia în epoca modernă (1812-1918): (Instituţii, regulamente, termeni).

Vol. 1 / Valentin Tomuleţ; Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filo-sofie, Catedra Istorie Universală. – Ch.: CEP USM, 2012. – 420 p.

150 ex. ISBN 978-9975-71-208-8.

94(478)"1812/1918"

© Valentin TOMULEŢ, 2012

ISBN 978-9975-71-207-1 © USM, 2012

3

SE DEDICĂ TRAGICULUI ACT, SĂVÂRŞIT LA 16(28) MAI 1812

DE CĂTRE IMPERIUL RUS, PRIN CARE A FOST TRUNCHIATĂ O ŢARĂ

ŞI DEZBINAT UN POPOR

4

STUDIU INTRODUCTIV

La 16/28 mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la semnarea Trata-

tului de pace de la Bucureşti, între Poarta Otomană şi Imperiul Rus,

prin care teritoriul dintre Prut şi Nistru, numit ulterior Basarabia1, este

rupt din trupul Ţării Moldovei şi anexat la Rusia. Raptul acestei părţi

integrante a spaţiului geografic naţional al poporului român a fost o

consecinţă directă a politicii expansioniste promovate consecvent, în a

doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, în Bal-

cani de către cercurile imperiale ale Porţii Otomane şi ale Imperiului

Rus. Şi deşi au trecut anii, nedreptatea săvârşită la 1812, prin care Im-

periul Otoman nu şi-a respectat obligaţiunile asumate prin capitulaţii

de a apăra integritatea teritorială a Principatelor, cedând fără nici un

drept un teritoriu ce nu-i aparţinea, iar Imperiul Rus anexând un terito-

riu la care nu avea nici un drept2, este resimţită şi astăzi.

Ideea elaborării unei lucrări cu caracter enciclopedic, care ar in-

clude cele mai importante instituţii, regulamente, noţiuni, cât şi diferiţi

temeni utilizaţi în Basarabia în epoca modernă (1812-1918), mi-a apă-

rut încă în anii ’80 ai secolului trecut, în timpul investigaţiilor realizate

la tema de cercetare ştiinţifică în fondurile Arhivei Naţionale a Repu-

blicii Moldova, Arhivei Istorice de Stat din Rusia (Sankt Petersburg),

Arhivei Istorico-Militare de Stat din Rusia (Moscova), Arhivei de Stat

din regiunea Odesa (Ucraina), Filialei din Ismail a Arhivei de Stat din

regiunea Odesa (Ucraina), în Arhivele Statului Iaşi (România) şi în di-

ferite biblioteci ştiinţifice atât din republică, cât şi de peste hotare.

1 La 23 iulie 1812, oficialităţile imperiale ruse, reprezentate prin amiralul P.V. Ci-

ceagov, comandant-şef al armatei ruse de la Dunăre, au emis primul act legislativ

referitor la provincia românească anexată: Regulamentul privind constituirea admi-

nistraţiei provizorii în Basarabia. Prin acest Regulament, teritoriul anexat a fost

numit în mod oficial regiunea Basarabia, ca urmare a extinderii de către cuceritori,

în lipsa unei denumiri geografice, a toponimului Basarabia, care, până la 1812, de-

semna doar partea de sud a spaţiului dintre Prut şi Nistru (AISR, F. 19, inv. 3,

d. 125, f. 50-54 verso). 2 Despre aspectele politico-juridice ale anexării Basarabiei la Imperiul Rus a consulta:

N.Adăniloaie. Despre suzeranitatea otomană şi nerespectarea de către Poartă – la

1775 şi 1812 – a obligaţiilor de apărare a teritoriului Ţărilor Române. – În: Revista

de istorie. – Bucureşti, 1982, tom. 35, nr. 8, p. 953-955.

5

Interesul pentru scrierea unei asemenea lucrări a fost determinat

de faptul că, după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi Nistru

la Imperiul Rus, majoritatea instituţiilor care au existat în Principatul

Moldova au fost păstrate, pentru o anumită perioadă de timp, şi în

provincia anexată. Din acest considerent, ne-a interesat, din ce cauză,

anexând acest teritoriu, administraţia imperială rusă nu a înfiinţat ime-

diat aici instituţiile sale, care ar fi îndeplinit activităţi cu caracter eco-

nomic, social, fiscal, judiciar, cultural, administrativ etc., dar a prefe-

rat să le păstreze, pentru un anumit timp, pe cele vechi.

Analizând schimbările operate în sistemul administrativ, econo-

mic, social, judiciar, fiscal, religios etc., ne-au trezit interesul mai

multe aspecte. Astfel, ne-am propus ca scop să scoatem în evidenţă şi

să determinăm mecanismul de includere a teritoriului nou-anexat în

componenţa Imperiului Rus, iar prin aceasta – să înţelegem tipologia

şi etapele încorporării (în baza exemplului Basarabiei) în componenţa

Rusiei a diferitelor regiuni şi popoare, în acelaşi rând particularităţile

administrării politice la periferiile naţionale ale acestui enorm imperiu.

Anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru s-a produs în momentul când în Imperiul Rus avea loc un proces rapid, deşi anevoios, de mo-

dernizare şi europenizare. La începutul sec. al XIX-lea în viaţa politică a Imperiului Rus se maturizează două tendinţe de bază care îşi au ră-

dăcinile încă în sec. al XVIII-lea. Reformele realizate în timpul dom-niei lui Petru I, „absolutismul luminat” al Ecaterinei a II-a au demon-

strat că autocraţia se pronunţa ca adept activ al procesului de emanci-pare a Rusiei. Procesele de ordin obiectiv, din cadrul vieţii economice,

legate de geneza şi evoluţia relaţiilor noi capitaliste, au ridicat pe are-

na politică, la începutul secolului, largi forţe sociale cointeresate în modernizarea ţării. Ca rezultat, procesele care aveau loc în guberniile

interne ruse s-au reflectat cu o anumită intensitate, în mod obiectiv, şi la periferiile naţionale, inclusiv în Basarabia. Dar, aceste procese de

modernizare şi europenizare au luat în Basarabia forme coloniale, fapt ce a influenţat direct asupra specificului dezvoltării provinciei în sec.

al XIX-lea. Deci, e şi firesc interesul nostru pentru studierea schimbă-rilor care au avut loc în viaţa economică, socială, politică şi spirituală

a Basarabiei pe parcursul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea, ceea ce ne va permite a elucida, cu lux de amănunte, aceste forme co-

loniale de modernizare.

6

Drept exemplu elocvent de asemenea forme coloniale de moderni-

zare serveşte atitudinea vădit discriminatorie pe care o avea ţarismul

faţă de dezvoltarea diferitelor ramuri economice din Basarabia. Pro-

movând o politică protecţionistă şi temându-se de orice concurenţă ce

putea parveni din Basarabia (probabil, mai mult din lipsă de informaţii

despre situaţia economică din provincie, despre care E.F. Kankrin,

ministrul de finanţe al Rusiei, a scris nu o singură dată), ţarismul nu

susţine din start acele puţine ramuri industriale ce deja existau sau care

se aflau în proces de constituire în Basarabia3. Ca rezultat, Basarabia

se transformă într-o colonie: piaţă sigură de desfacere a mărfurilor in-

dustriale şi de manufactură ruse şi o bază de materii prime ieftene pen-

tru tânăra industrie rusă. Aceasta, la rândul său, a influenţat direct pro-

cesul de formare a burgheziei naţionale.

Constituind în Basarabia o structură comercial-industrială de ghil-

dă, ţarismul a căutat să modeleze componenţa ei, pentru a o putea mai

uşor dirija, pentru a evita posibilitatea constituirii unei societăţi după

principii de clasă. Dar, în pofida dezvoltării mai rapide a relaţiilor

mărfare şi antrenării unor pături mult mai largi de ţărani, moşieri şi

orăşeni în relaţiile capitaliste, burghezia comercială naţională s-a for-

mat destul de anevoios. Aceasta deoarece prin măsurile întreprinse de

administraţia imperială şi cea regională se urmărea scopul de a preîn-

3 Drept dovadă a faptului că autorităţile imperiale nu erau cointeresate în susţinerea dez-

voltării industriale în Basarabia, din frica de concurenţă, serveşte următorul caz. Când

grecul A.Dimitrio din Chişinău s-a adresat Departamentului manufacturilor şi comerţu-

lui exterior al Rusiei cu cererea de a i se acorda privilegii şi înlesniri de care beneficiază

fabricanţii ruşi, potrivit manifestului din 1 iulie 1812, în legătură cu instituirea primei fa-

brici pentru confecţionarea ţesăturilor din bumbac şi mătase, autorităţile din Sankt Peter-

sburg i-au refuzat sub pretextul că „…confecţionarea diferitelor ţesături după modelul

turcesc nu prezintă nimic nou, deoarece acestea demult se confecţionează de fabricanţii

ruşi, iar modul de fabricare propus de grecul A.Dimitrio nu prezintă nimic original”

(AISR, F. 18, inv. 2, d. 754, f. 6-6 verso). Rezultatul acestei politici promovate de ţarism

în Basarabia a fost evident: industria manufacturieră şi de fabrică aproape lipsea, iar pă-

tura comercial-industrială era destul de slabă. Nu întâmplător, după un şir de investigaţii

efectuate în provincie, unul din funcţionarii Ministerului de Finanţe scria, în 1832, orga-

nelor centrale că „în Basarabia industria manufacturieră până în prezent n-a obţinut nici

un succes; de aceea, fabricantul rus va găsi în Basarabia un câmp larg de realizare a măr-

furilor” (О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и

Бессарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 110). Aceeaşi constatare o

putem face şi referitor la alte ramuri economice din Basarabia.

7

tâmpina acele fenomene sociale nedorite ce le putea provoca această

stare socială nouă.

Privilegiile acordate de ţarism burgheziei comercial-industriale, or-

ganizarea şi sistematizarea ei într-un grup social aparte nu denotă totuşi

faptul că elementul autohton a beneficiat de protecţia necesară din par-

tea administraţiei imperiale şi regionale. Fiind mult mai slab economic,

el nu a fost în stare să concureze cu negustorii şi industriaşii de ghildă

bogaţi alogeni, iar lipsa de capitaluri comerciale necesare pentru obţine-

rea certificatelor comerciale reducea la zero tentativele elementului in-

digen de a se încadra în categoria burgheziei comercial-industriale,

moldovenilor revenindu-le doar un rol secundar în comerţul basarabean.

Pe de altă parte, situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic

şi politic al Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit

discriminatorie a autorităţilor centrale faţă de această regiune. Acestea au

limitat drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor,

prin atragerea în diferite activităţi comercial-industriale a negustorilor de

peste hotare şi din guberniile ruse cărora, pentru a se încadra în categoria

burgheziei comerciale, le-au fost acordate diverse înlesniri şi privilegii.

Ca rezultat, lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominaţia

politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat di-

rect procesul de geneză a burgheziei basarabene. În consecinţă, burghezia

din Basarabia ce s-a constituit ca stare socială va prezenta o pătură socială

cosmopolită, alcătuită în mare parte din elemente alogene – evrei, greci,

armeni, bulgari, ruşi, ucraineni, germani etc., susţinute şi protejate de ad-

ministraţia imperială. Astfel, întreg comerţul şi industria din Basarabia

rămân concentrate în mâinile străinilor.

Prin urmare, în condiţiile în care negustorii şi industriaşii alogeni

deţineau monopolul asupra diferitelor ramuri comercial-industriale din

Basarabia, jefuiau nemilos ţărănimea şi o sărăceau, iar moşierilor li se

cultiva dispreţul faţă de industrie şi comerţ, s-a petrecut o distanţare şi

mai mare între aceste stări sociale, astfel fiind anihilată posibilitatea

formării unei stări sociale mijlocii constituite din meşteşugari şi bur-

ghezia comercială indigenă4.

4 Despre specificul constituirii burgheziei comerciale a se vedea mai detaliat: Valentin

Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra

constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002.

8

Formele coloniale de modernizare s-au manifestat în Basarabia în

mod special atunci când administraţia imperială, pentru a-şi păstra

dominaţia în teritoriul nou-anexat, a folosit metodele şi practicile deja

cunoscute de dezlocuire a naţiunii titulare şi de purificare a terito-

riului, folosite pe larg la periferiile naţionale ale Imperiului Rus. Aces-

te metode şi practici se realizau prin promovarea politicii de deznaţio-

nalizare – rusificare prin învăţământ, administraţie de stat, politică a

populaţiei dispersate, prin înstrăinarea valorilor spirituale ale neamului

şi pregătirea unei elite cosmopolite, bazate pe un alt sistem de valori

decât cel românesc etc., prin anularea drepturilor şi libertăţilor naţio-

nale şi interzicerea utilizării limbii române şi a limbilor altor grupuri

etnice în toate domeniile vieţii sociale, prin denaturarea numelor de

familie, a denumirilor localităţilor, străzilor, prin lipsirea românilor

basarabeni de propriile valori spirituale şi impunere a valorilor spiritu-

ale ruse etc. În pofida acestui fapt, în Basarabia pe parcursul sec. al

XIX-lea s-au resimţit acele procese modernizatorii care au fost speci-

fice guberniilor interne ruse.

Cercetarea mecanismului de funcţionare a instituţiilor presupune,

întâi de toate, o orientare metodologică prin care se face trecerea de la

metodologiile obiective la cele interpretative. Aceste metodologii în

cercetarea ştiinţifică s-au dezvoltat mai ales după anii ’90 ai sec. al

XX-lea, în economie şi apoi şi în celelalte ştiinţe sociale, şi sunt foarte

influente şi în prezent5.

Pornind de la faptul că în lucrarea de faţă vom pune în discuţie

schimbările care au intervenit în sistemul instituţional din Basarabia în

epoca modernă, la început este necesar a defini succint termenul in-

stituţie. În istoriografia şi sociologia contemporană acest termen are

mai multe sensuri:

1. Legi, reguli şi sancţiuni de impunere a acestora, prin care sunt

reglementate comportamente. Există reguli şi constrângeri formale şi

informale care modelează comportamente, reglementează interacţiuni,

reduc incertitudinile vieţii individuale şi sociale.

2. Instituţiile sunt norme, adică reguli interiorizate de actorii soci-

ali, asociate cu anumite valori, generatoare de angajări şi credinţe mo-

5 Routledge Encyclopedia of Philosophy, Version 1.0, London and New York:

Routledge (1998). Institutionalism in law.

9

rale, transformate în obligaţii interne care motivează şi orientează ac-

ţiunile individuale.

3. Instituţiile sunt părţi componente ale sistemelor simbolice co-

mune, ale proceselor cognitive şi culturale din viaţa socială6.

Prin noţiunea instituţie subînţelegem, în primul rând, un organism

care îndeplineşte în special activităţi cu caracter social, economic, cul-

tural, administrativ etc.; ansamblul normelor juridice care reglemen-

tează o anumită categorie de relaţii sociale; ansamblul de relaţii care

îndeplinesc funcţia de promovare, de conservare, de apărare a unor in-

terese sociale7. În limbajul comun, cuvântul instituţie îşi păstrează

sensul iniţial, juridic, desemnând organizaţiile care au statut, reguli de

funcţionare stabilite prin regulamente şi/sau legi, având rolul sau func-

ţia socială de a satisface anumite nevoi colective. Exemplu tipic de in-

stituţie în acest sens este statul, cu organizaţiile sale administrative,

politice, militare etc.8

În sens mai larg, termenul instituţie desemnează orice formă de

viaţă socială care, printr-un proces de organizare şi structurare în

jurul unor funcţiuni şi obiective tipice, ajunge să fie reglementată

de obicei (dreptul, aşa-numit de la o vreme – nescris, aflat pe una din

treptele lui de dezvoltare), de lege (dreptul scris, fie pravilă laică sau

bisericească receptată, fie dreptul domnesc şi pravila ţării, mai târziu)

sau de convenţii şi tratate internaţionale9.

Menţionăm în context că, deşi volumul de faţă este în primul rând

o lucrare ce examinează Instituţii şi regulamente basarabene, ea

cuprinde însă şi o serie de temeni „tehnici”, unii deja ieşiţi din uzul

limbii, a căror cunoaştere este strict necesară pentru înţelegerea mai

profundă a structurii şi mecanismului de funcţionare a instituţiilor şi de

aplicare a regulamentelor.

Prin urmare, o cunoaştere profundă atât a instituţiilor şi regula-

mentelor, cât şi a termenilor „tehnici” ne permite nu doar să subliniem

6 Routledge Encyclopedia of Philosophy, Version 1.0, London and New York:

Routledge (1998). Institutionalism in law. 7 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 475. 8 Dicţionar de sociologie / Coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu. – Bucu-

reşti, 1998, p. 298. 9 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar / Coordonatori: Ovid Sachelarie şi

Nicolae Stoicescu. – Bucureşti, 1988, p. VII.

10

unitatea de structură a acestora în cadrul întregului areal românesc, dar

şi să subliniem schimbările care au intervenit în cadrul anumitor insti-

tuţii în urma instituirii regimului de dominaţie ţarist în Basarabia.

Pentru a înţelege ce schimbări au intervenit în cadrul instituţiilor,

este necesar a determina perioadele interne (convenţionale) în evoluţia

economică, socială, administrativă şi politică a Basarabiei în epoca

modernă (anii 1812-1918).

În politica imperială a ţarismului promovată în Basarabia putem

evidenţia, convenţional, trei perioade ce corespund, de fapt, etapelor

de includere a regiunii în sistemul economic, administrativ şi politic al

Imperiului Rus: prima cuprinde anii 1812-1828/1830, cea de a doua – anii

1831-1868/1873 şi cea de a treia – anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea – 1918.

Prima perioadă începe cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la

Imperiul Rus potrivit Tratatului de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 şi

finalizează cu lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei, cu suprimarea

cordonului vamal de la Nistru şi cu unificarea vamală a provinciei cu

guberniile interne ruse prin Regulamentul din 26 septembrie 183010

.

În această perioadă Basarabia este separată de guberniile ucrainene

şi ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de ţările europene –

prin cel de la Prut şi Dunăre. Pentru o anumită perioadă de timp, până

în 1828, Basarabia deţine statutul de autonomie limitată în componen-

ţa Imperiului Rus. Tot atunci sunt luate măsuri concrete în vederea

studierii resurselor economice şi umane ale Basarabiei, sunt trimişi

funcţionari şi date dispoziţii administraţiei militare şi civile întru a

studia frontiera de apus – la Prut şi Dunăre – în vederea instituirii unui

cordon sanitaro-vamal ce ar apăra teritoriul nou-anexat nu numai de

pătrunderea molimei, dar care l-ar pregăti, în ce priveşte instituţiile

vamale şi de carantină, pentru o administrare economică eficace şi o

includere cât mai grabnică şi sigură a regiunii în sistemul pieţei interne

ruse11

. Aceşti funcţionari aveau obligaţia de a studia pe teren specifi-

cul administrării teritoriului, instituţiile sociale, fiscale, administrative

etc. În acelaşi rând, ei urmau să ia cunoştinţă nu doar de specificul

dezvoltării economice, de condiţiile în care poate fi desfăşurat comer-

ţul, de cererea şi oferta pe piaţa internă rusă şi cea basarabeană, dar şi

10 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso. 11 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 61, f. 52-58 verso; F. 17, inv.1, d. 5, f. 85-97 verso.

11

să analizeze şi particularităţile comerţului, formate în bază particulari-

tăţilor deja stabilite în comerţul Moldovei la sfârşitul sec. al XVIII-lea –

începutul sec. al XIX-lea, particularităţi păstrate de ţarism pentru o

anumită perioadă şi în Basarabia, atât din considerente de ordin eco-

nomic, cât şi de cel politic. Totodată, erau analizate schimbările care

au intervenit în cadrul diferitelor categorii sociale, modalitatea de im-

pozitare a populaţiei moştenită din Principatul Moldova, pentru a pu-

tea fi operate schimbări reieşind din noile condiţii etc.12

Teritoriul este subordonat, integral, unui sistem birocratic şi legislativ

complet străin – celui rusesc. Intervin treptat schimbări în sistemul de

proprietate. Stările sociale tradiţionale autohtone sunt dispersate prin infil-

trarea în rândurile lor a elementului alogen cosmopolit: ruşilor, ucraineni-

lor, bulgarilor, găgăuzilor, evreilor, armenilor, grecilor, germanilor, elve-

ţienilor etc. Autohtonii sunt supuşi unui sistem de dublă exploatare – de

către administraţia imperială, ce prezenta o instituţie străină, greu de con-

ceput pentru mulţi din autohtoni, şi de către persoane fizice, de multe ori

provenite nu din rândul boierilor moldoveni autohtoni, ci din rândul străi-

nilor care au primit, au cumpărat sau au obţinut în urma căsătoriilor pro-

prietăţi funciare, la care se adaugă, de multe ori, tot felul de abuzuri şi

violenţe, atât din partea autohtonilor, cât şi din partea străinilor. Regimul

de dominaţie ţarist a afectat şi boierimea, care, pentru a-şi păstra drepturi-

le şi privilegiile, a fost nevoită să înveţe limba rusă, să-şi facă studiile în

instituţiile de învăţământ din Rusia, să accepte funcţii în instituţiile ţinuta-

le şi regionale şi, prin aceasta, să participe la promovarea politicii colonia-

le a Imperiului în teritoriul anexat, ceea ce din punct de vedere mental-

afectiv a influenţat negativ asupra spiritului naţional.

Intervin anumite schimbări şi sub aspect ecleziastic. La 21 august

1813, uzurpând drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, oficiali-

tăţile de la Sankt Petersburg înfiinţează pe teritoriul nou-anexat Eparhia

Chişinăului şi Hotinului13

, divizând, în aşa fel, Principatul Moldova nu

doar din punct de vedere politic, dar şi sub raport religios.

La rândul său, perioada anilor 1812-1830 poate fi divizată, conven-

ţional, în două etape. Prima etapă cuprinde anii 1812-1825, când se

12 Rapoartele şi corespondenţa acestor funcţionari cu instituţiile imperiale ne permit să

pătrundem în esenţa specificului existenţei şi funcţionării instituţiilor din Basarabia. 13 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813. – СПб., 1830, №25441 „a”, с. 613-619.

12

întreprind măsuri concrete în vederea atragerii în Basarabia a coloniş-

tilor, negustorilor bogaţi din străinătate şi din guberniile ruse, în care

scop administraţiei civile îi sunt date dispoziţii de a întreprinde măsuri

urgente şi eficiente întru soluţionarea acestor sarcini imperiale în teri-

toriul nou-anexat14

. Succesul acestor măsuri a finalizat cu o creştere

rapidă a numărului de colonişti transdanubieni, de colonişti germani,

elveţieni şi de imigranţi din guberniile interne ruse, a numărului

de negustori străini, îndeosebi greci, armeni şi evrei. Ca rezultat,

se consolidează puternic poziţiile elementului alogen, în special

ale negustorilor, care deţineau monopolul asupra exportului de cereale

şi produse animaliere din Basarabia prin porturile dunărene – Ismail,

Reni, Chilia şi prin portul-franc Odesa. Toate acestea determină anu-

mite schimbări şi în structura socială a societăţii basarabene. Rezulta-

tul acestei politici este consolidarea dominaţiei economice şi politice a

ţarismului în teritoriile dintre Prut şi Nistru15

.

După adoptarea tarifului vamal din 31 martie 181616

, în Basarabia

sunt adoptate noi acte legislative, care au fost generalizate în decizia

14 Exemplu în acest sens ne pot servi instrucţiunile Comandantului-şef al armatei ruse

de la Dunăre, amiralului P.V. Ciciagov, date guvernatorului civil al Basarabiei

S.D. Sturdza din 23 iulie 1812, referitor la modalitatea administrării teritoriului anexat

(AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso). 15 A consulta în acest sens: Valentin Tomuleţ. Activitatea comercială a negustorilor armeni în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tyragetia. Anuarul Mu-zeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău, 1997, p. 239-250. Idem. Influenţa activităţii comerciale a negustorilor evrei asupra evoluţiei stărilor mijlocii din Basarabia (anii 1812-1868). – În: Symposia professorum. Seria Istorie. Materialele sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai 2001. – Chişinău: ULIM, 2001, p. 47-53; Idem. Rolul negustorilor din Ismail şi Reni în relaţiile comerciale ale Basarabiei cu Sublima Poartă în anii ’30 ai secolului al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău, 2001, vol. II, p. 299-310; Idem. Negustori greci în oraşele Basarabiei în anii ’30-’60 ai sec al XIX-lea. – În: Conferinţa ştiinţifică internaţională. Raporturile moldo-grece în contextul relaţiilor internaţionale: Probleme şi perspective. – Chişinău, 2002, p. 76-78; Idem. Influenţa activităţii negustorilor alogeni – evrei, greci şi armeni asupra constituirii burgheziei comerciale naţionale din Basarabia (1812-1868). – În: Filoso-fie. Ştiinţă. Politică: realizări, implementări, perspective. Materialele conferinţei inter-naţionale. 28-29 noiembrie 2002. – Chişinău, 2003, p. 326-330. 16 Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se răspândea doar

asupra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, şi

constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).

13

Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, al căror scop era de a

reorienta comerţul basarabean de la pieţele tradiţionale europene spre

piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul pentru includerea Basarabiei

în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus17

.

În această perioadă, la 29 aprilie 1818, este adoptat Regulamentul

privind organizarea regiunii Basarabia, care prevedea acordarea unei

autonomii limitate regiunii anexate. Regulamentul a stabilit statutul de

regiune al Basarabiei în componenţa Imperiului Rus, a determinat ca

centru regional administrativ oraşul Chişinău, a confirmat noua împărţi-

re administrativ-teritorială a regiunii (Basarabia a fost divizată în 6 ţinu-

turi: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail), a instituit organele

regionale supreme – Consiliul Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul

Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil şi instituţiile ţinutale etc.18

Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se stabileau următoarele cate-

gorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii

şi mica burghezie, ţăranii sau coloniştii agricoli, ţiganii (care aparţineau

statului şi moşierilor) şi evreii19

. În aşa fel, rangurile privilegiate

ale boierilor au fost lichidate, iar această stare socială a fost egalată în

drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi integrată în ea.

Ţarismul întreprinde măsuri concrete de a scoate din circulaţie de pe

piaţa din Basarabia diversitatea de monede străine, în special turceşti,

folosind pentru aceasta diferite pretexte, punând în aplicare asignatul

rusesc. Prin această măsură administraţia imperială urmărea scopul de

a proteja vistieria imperială şi piaţa internă rusă, de a apăra interesele

burgheziei comercial-industriale ruse şi de a crea condiţii mai favorabi-

le de includere a Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse20

.

Intervin anumite schimbări şi în cadrul diferitelor instituţii adminis-

trative şi juridice. Fiind concentrată în capitală, în oraşele-porturi şi în

oraşele judeţene, burghezia comercială a căutat să-şi apere, din start, in-

teresele, cerând de la administraţia regională şi cea imperială instituirea

unui Tribunal Comercial, asemeni celui ce funcţiona în portul Odesa în-

că din 1808. Deşi ideea instituirii acestei instituţii a fost promovată de

17 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso. 18 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 1-26. 19 Ibidem, Prefaţă, p.16. 20 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21; F. 6, inv. 2, 1832, d. 610, f. 8.

14

negustorii mari angrosişti din Odesa, transferaţi cu traiul în porturile ba-

sarabene şi cunoscuţi deja cu activitatea acestei instituţii, în instituirea

Tribunalului Comercial era cointeresată şi administraţia imperială, care

căuta să ţină sub control activitatea acestei stări sociale21

. Concomitent

ţarismul întreprinde măsuri concrete în vederea creării cât mai rapide a

unor structuri tipice societăţii moderne, dar care să excludă posibilitatea

încadrării în categoria burgheziei comerciale a elementului naţional. Din

şirul acestor măsuri va face parte şi adoptarea structurii de ghildă în Ba-

sarabia, care se va discuta destul de mult în cadrul cercurilor administra-

tive regionale şi imperiale în aceşti ani, dar care va fi aplicată în a doua

perioadă. În condiţiile create, când Basarabia deţinea statutul de auto-

nomie limitată în componenţa Imperiului, iar teritoriul era separat de

guberniile ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de pieţele

europene – de cel de la Prut şi Dunăre, unde comerţul exterior şi cel cu

guberniile ruse era reglementat de tariful prohibitiv din 1822, ţarismul

este nevoit să adopte un regulament ce ar înlocui tariful vamal şi care ar

reglementa comerţul cu Basarabia22

.

La această etapă ţarismul a depus eforturi substanţiale în vederea

instituirii la hotarele de apus ale Basarabiei – la Prut şi Dunăre – a

unui cordon sanitaro-vamal. Organizarea cordonului a decurs dificil, a

necesitat timp şi diverse măsuri de ordin economic şi politic adoptate

de diferite instituţii de stat imperiale implicate în soluţionarea acestei

probleme. Organizând instituţii vamale şi carantinale provizorii ce

urmau să apere Imperiul de pătrunderea molimei şi să asigure stabili-

rea, atât pentru Basarabia, cât şi pentru guberniile ruse, a legăturilor

comerciale cu ţările străine prin intermediul noii frontiere, ţarismul a

instituit pe parcursul a cinci ani comitete şi comisii speciale, a trimis

în provincie împuterniciţi speciali care urmau să studieze la faţa locu-

lui punctele de amplasare a carantinelor şi a instituţiilor vamale23

.

21 A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Contribuţia negustorilor basarabeni la

instituirea Judecătoriei Comerciale din Basarabia. – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chişinău, 2001,

vol. II, p. 278-298. 22 Ne referim la „Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia” din 17 februarie 1825. 23 Despre instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre a consulta: Valentin

Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra

constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 129-182.

15

Măsurile întreprinse de ţarism în scopul instituirii cordonului sani-

taro-vamal la Prut şi Dunăre denotă că, promovând interesele depar-

tamentale, organele de resort ale statului autocrat – imperiale şi regio-

nale, civile şi militare – implicate în soluţionarea problemei, deseori

nu găseau soluţii comune, iar controversele existente tergiversau re-

zolvarea problemei. Mult depindea şi de administraţia regională care,

în dorinţa de a realiza cât mai urgent dispoziţiile imperiale, neavând

însă nici practica, dar, probabil, nici cunoştinţele necesare, nu totdeau-

na lua deciziile cele mai potrivite. Stabilind locurile de amplasare a

carantinelor, vămilor şi posturilor vamale la noua frontieră, adminis-

traţia imperială urma să ţină cont şi de diverşi factori interni – de fap-

tul că în apropiere cu Basarabia este amplasat portul-franc Odesa şi de

cei externi – că la hotarele ei de apus sunt amplasate porturile dunăre-

ne Galaţi şi Brăila.

Dar, instituind, în 1817, cordonul de la Prut şi Dunăre24

, ţarismul,

care se străduia să evite concurenţa mărfurilor străine ce puteau pă-

trunde în guberniile interne ruse prin Basarabia, dar şi din alte consi-

derente, şi având deja „exemplul” unificării vamale cu Regatul Polo-

nez25

, care a contribuit nemijlocit la subminarea industriei ruse, nu mai

vroia să lichideze cordonul sanitaro-vamal de la Nistru.

Deşi discuţiile privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la

Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu guberniile ruse au început

îndată după anexarea provinciei la Rusia, soluţionarea întrebării

s-a dovedit destul de dificilă, deoarece asigurarea securităţii vamale

trebuia conjugată cu protejarea intereselor economice şi politice

ale Imperiului în această regiune. Discuţiile de lungă durată care au

fost duse pe parcursul a circa 18 ani asupra acestei probleme au de-

monstrat că în cercurile guvernante imperiale şi regionale nu exista o

unitate de opinii privind suprimarea cordonului de la Nistru.

24 Г.П. Небольсин. Статистические записки o внешней торговле России. Ч. II. –

СПб., 1835, с. 132. 25 După suprimarea cordonului vamal între Regatul Polonez şi Imperiul Rus în 1819,

la cererea fabricanţilor ruşi, şi din cauza concurenţei şi micşorării taxei vamale, gu-

vernul rus a fost nevoit ca după adoptarea tarifului vamal din 1822 să restabilească

cordonul vamal (История Польши. – М., 1956, т. 1, с. 510). El a fost suprimat abia

în 1850 (Е.И. Дружинина. Южная Украина в период кризиса феодализма 1825-

1860 гг. – М.,1970, с. 184).

16

Cei care se pronunţau pentru păstrarea cordonului sanitaro-vamal

de la Nistru (în special reprezentanţii diferitelor instituţii de stat impe-

riale) argumentau necesitatea păstrării acestuia prin faptul că, deoarece

teritoriul nou-anexat nu este valorificat, inclusiv din punct de vedere

administrativ, era posibil ca mărfurile străine să pătrundă în guberniile

ruse fără achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt mărfuri basa-

rabene, iar creşterea exportului de mărfuri de peste Nistru ar putea

spori concurenţa, provocând astfel nemulţumirea cercurilor comercial-

industriale locale. Era şi temerea că tot mai mulţi fugari din guberniile

ruse vor trece vechea frontieră de la Nistru, deoarece în Basarabia şer-

bia a fost lichidată încă până la anexarea ei la Rusia. Nu era exclus şi

pericolul răspândirii epidemiilor necontrolate – a ciumei şi holerei, ca-

re pătrundeau adesea din posesiunile Porţii Otomane şi din guberniile

de sud ale Ucrainei.

În schimb, cei care promovau ideea suprimării cordonului sanitaro-

vamal de la Nistru (reprezentanţii administraţiei regionale) invocau

necesitatea integrării teritoriului de curând anexat, aducând drept ar-

gumente: avantajele extinderii relaţiilor comerciale şi ale altor tipuri

de relaţii cu guberniile ruse; iraţionalitatea vămuirii duble a mărfurilor

străine; complexitatea decontărilor însoţită de pierderile inevitabile de

timp la carantina dublă – toate acestea frânau dezvoltarea comerţului

exterior, respectiv se reduceau veniturile în vistieria statului. Ei susţi-

neau că suprimarea cordonului va lărgi piaţa de desfacere a mărfurilor

industriale şi va extinde sfera de activitate economică a burgheziei

comerciale ruse în Basarabia26

.

Pornind de la interesele „supreme” ale Imperiului, luptând pentru

a-şi asigura superioritatea politică şi economică la periferiile naţionale,

administraţia imperială acţiona cu precauţie, fără grabă şi în repetate

rânduri a respins propunerile întemeiate ale administraţiei regionale

privind suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru. Soluţiona-

rea problemei se preconiza pentru perioada când vor fi create condiţii

favorabile, atât sub aspect economic, cât şi politic.

26 Despre suprimarea cordonului sanitaro-vamal la Nistru a consulta mai detaliat:

Valentin Tomuleţ. Controverse privind suprimarea cordonului vamal de la Nistru

(anii 1812-1830). – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-

VII. – Chişinău, 1998, p. 215-218.

17

Prezenţa a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut şi Dună-

re, iar altul – la Nistru, deşi a grăbit procesul constituirii pieţei interne

basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerţu-

lui cu ţările străine, guberniile interne ruse şi dezvoltării economice, în

general, dar a influenţat direct şi asupra procesului de geneză şi evolu-

ţie a burgheziei comerciale basarabene.

Cea de-a doua etapă cuprinde anii 1825-1830, când în Basarabia

este pus în aplicare Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia

din 17 februarie 182527

, care limita exportul peste Nistru a unor măr-

furi basarabene ce constituiau ponderea de bază a comerţului cu gu-

berniile ruse şi care asigura importul fără plata taxei vamale a mărfuri-

lor de manufactură şi de fabrică ruseşti. În comerţul Basarabiei cu gu-

berniile ruse se stabileşte o preponderenţă dublă a importului

mărfurilor ruse în Basarabia asupra exportului mărfurilor basarabene

în Rusia. Regulamentul din 1825 era protecţionist pentru piaţa rusă şi

nefavorabil pentru Basarabia, nu doar prin faptul că limita exportul ce-

lor mai solicitate mărfuri basarabene pe piaţa internă rusă şi acorda

negustorilor din guberniile ruse drepturi nelimitate în comerţul Basa-

rabiei, dar şi prin faptul că limita activitatea comercială a negustorilor

basarabeni pe piaţa internă rusă şi frâna, în aşa fel, procesul de acumu-

lare iniţială a capitalului.

Ca rezultat, pe piaţa basarabeană slăbesc treptat poziţiile negustorilor

din alte ţări – în special din Sublima Poartă şi Imperiul Austriac, în

schimb se întăresc poziţiile negustorilor din guberniile ruse. Politica co-

mercial-vamală promovată de ţarism în Basarabia poartă un caracter vădit

colonial, ţinutul fiind transformat într-o piaţă sigură şi avantajoasă de des-

facere a mărfurilor ruse. Regulamentul, fiind în esenţă protecţionist, a

provocat nemulţumirea cercurilor comercial-industriale din Basarabia, nu

era nici pe placul autorităţilor regionale, care îl considerau o barieră în ca-

lea integrării Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse. Sub presiunea cer-

curilor comercial-industriale şi a administraţiei regionale, ţarismul a fost

impus să facă unele cedări în exportul anumitor mărfuri basarabene în

Rusia, dar în ce priveşte problemele-cheie – suprimarea cordonului vamal

de la Nistru şi abrogarea Regulamentului din 17 februarie 1825 – nu a ce-

27 AISR, F. 560, inv. 3, d. 204, f. 21-29.

18

dat28

. Situaţia va fi soluţionată abia în 1830, când, în urma decretului Se-

natului Guvernant din 26 septembrie29

, concomitent cu suprimarea cor-

donului vamal de la Nistru şi aplicarea pe teritoriul Basarabiei a structurii

de ghildă, este lichidat şi Regulamentul din 17 februarie 1825.

Intervin schimbări în sistemul de impozitare a populaţiei. Începând

cu 1 ianuarie 1825, în Basarabia este pusă în aplicare decizia Comite-

tului de Miniştri din 11 noiembrie 1824 cu privire la reforma fiscală,

scopul căreia era de a pune capăt haosului în încasarea impozitelor de

la populaţie şi de a-i impune la plata impozitelor pe ţăranii de stat şi

colonişti, care până acum beneficiau de unele privilegii30

.

A doua perioadă cuprinde anii 1828/1831-1868/1873 şi începe

odată cu suspendarea particularităţilor locale în sistemul administrativ,

după lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei. Administraţia Basa-

rabiei era subordonată direct guvernatorului general al Novorosiei şi

Basarabiei31

cu sediul în Odesa şi era împărţită în administraţia regio-

nală, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească32

.

Administraţia regională rămâne în oraşul Chişinău, iar administra-

ţia judeţeană – în judeţele Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi

Ismail cu sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman

şi Ismail; cea orăşenească – în oraşele Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi,

Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni33

.

Administraţia regională rămâne în continuare în subordinea guver-

natorului civil, numit de către împărat.

Administraţia regională era alcătuită din Consiliul Regional, Câr-

muirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Regional Pe-

nal, Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria verbală34

.

28 A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica colonial-comercială a ţarismului în

Basarabia în anii ’20 ai sec. al XIX-lea (în baza „Regulamentului cu privire la comerţul cu

Basarabia” din 17 februarie 1825). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din

Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chişinău, 1999, p. 256-262. 29 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93-94 verso. 30 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1. 31 De facto, administraţia Basarabiei era subordonată guvernatorului general al

Novorosiei din 1823. 32 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5-5 verso. 33 Ibidem, 5 verso. 34 Ibidem.

19

Peste puţin timp pe teritoriul Basarabiei intrară în vigoare legislaţia

comercială rusă, inclusiv: după aplicarea la 26 septembrie 1830 a Re-

gulamentului ghildelor, suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi

unificarea vamală a regiunii cu Rusia, instituirea Administraţiei Speci-

ale a oraşului Ismail etc. În această perioadă Basarabia este inclusă în

sistemul pieţei interne ruse, determinându-se locul ei în comerţul

intergubernial ca furnizor de cereale şi de produse animaliere, pomico-

le şi viticole, de tutun, sare etc. şi ca piaţă de desfacere a „mărfurilor

ruse” – articole ale industriei textile, de prelucrare a metalelor etc.

În această etapă burghezia basarabeană se constituie ca stare socia-

lă. Măsurile întreprinse de ţarism prin aplicarea structurii de ghildă

denotă că burghezia comercială în Basarabia nu s-a constituit ca o ca-

tegorie economică, obiectivă, ci mai mult ca una fiscală şi juridică.

Aceasta se datorează nu atât proceselor interne – economice şi sociale,

nu atât naşterii – genezei şi evoluţiei, ci mai mult deciziilor adminis-

traţiei imperiale şi regionale. Deciziile adoptate de ţarism în politica

economică în anii ’30 ai sec. al XIX-lea demonstrează că burghezia

comercială basarabeană a fost creată cu susţinerea statului, fiind de-

pendentă de el, fără a dispune însă, ca burghezia vest-europeană, de

anumite drepturi constituţionale. Ea nu a prezentat o entitate coerentă,

delimitată etnic şi social, conştientă de drepturile şi obligaţiunile sale.

În această perioadă intervin anumite schimbări în modul de viaţă

şi în mentalitatea nobilimii basarabene. A.Nakko scria în această pri-vinţă la 1879: „Viaţa laică s-a născut, la început, la Chişinău, de unde

s-a răspândit ulterior şi în provincie. În anii ’40 ai sec. al XIX-lea no-ţiunile de convieţuire, viaţă de societate, viaţă confortabilă, adresare

laică, purtare demnă, s-au răspândit într-atât, încât stările înstărite din mediul urban şi cel rural, care până acum locuiau în case mici şi in-

comode, cu două-trei sau, rareori, cu patru odăi, au început acum să-şi construiască case mari din piatră, cu holuri mari şi săli spaţioase. Imi-

tând prin comportamentul său societatea europeană, ei organizau ba-luri şi adunări, la care se întrunea întreaga societate laică orăşenească

şi toţi moşierii din vecinătate. Frecventând adunările laice din mediul

urban şi cel rural, nu se mai putea rămâne în mediul de altădată. De aceea, chiar şi acei care cel mai puţin erau predispuşi de a face careva

schimbări în modul de viaţă, vrând-nevrând au fost nevoiţi să se alini-eze oamenilor înaintaţi. Despre maniere frumoase şi modul de a se

20

prezenta respectabil „în sălile cu parchet” nici nu se putea vorbi la

acea perioadă. Dimpotrivă, se observă tendinţa de imitaţie nereuşită a

manierelor, totul era puţin caraghios. Dar altfel nici nu putea fi în acel timp. Cert este faptul că societatea basarabeană tindea spre o viaţă no-

uă, schimbându-şi permanent situaţia materială şi moravurile, pe care le-a moştenit din secolul trecut”

35.

Pe linia renaşterii naţionale s-au înregistrat la Chişinău între 1845 şi 1848 mai multe tentative ale unor boieri români de a publica ziarul

„Românul”. Tipografia eparhială din Chişinău a reînceput din 1853 să imprime broşuri şi cărţi bisericeşti în limba română, fiind închisă în

188336

. Cea de-a treia perioadă cuprinde anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea –

1918, de la reformele liberale (Regulamentul agrar din 14 iulie 1868, re-forma zemstvelor, reforma judiciară) şi până la reunirea cu România.

Limita inferioară a acestei perioade coincide cu epoca marilor re-

forme, sau cu aşa-numitele reforme liberale din anii ’60-’70 ai sec. al

XIX-lea, care au produs schimbări de ordin calitativ în cadrul societă-

ţii basarabene. În rezultatul implementării în Basarabia a Regulamen-

tului agrar din 14 iulie 1868 şi a legilor agrare din 3 decembrie 1868,

23 decembrie 1869, 4 iunie 1871, 21 decembrie 1871 şi 4 februarie

1875, ţăranii domeniali, toate categoriile de colonişti, odnodvorţii, ţă-

ranii stabiliţi pe ocinile răzeşeşti, pe moşiile moşiereşti şi mănăstireşti

au fost atribuiţi ţăranilor-proprietari şi împroprietăriţi cu pământ. Ca

rezultat, au fost lichidate barierele de ordin economic, social şi juridic

între diferite categorii de ţărani din Basarabia. Respectiv, intervin

schimbări şi în sistemul funciar. Are loc reducerea proprietăţilor fun-

ciare moşiereşti: de la 945094 desetine în 1877 la 860178 desetine în

1905, iar proprietatea funciară ecleziastică şi a statului s-a mărit – de

la 216514 la 314692 desetine. Aceeaşi tendinţă de creştere are loc şi în

cadrul proprietăţii funciare negustoreşti, care a crescut, de la 231996

desetine în 1877 la 244132 desetine în 1905, iar proprietatea funciară

35 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 227-227 об. (Manuscrisul

lucrării se păstrează în fondul de manuscrise al bibliotecii Universităţii de Stat din

Odesa). 36 Istoria României. Compendiu. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugată. Coordonatori:

Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan. – Cluj-Napoca, 2007, p. 581.

21

a diferitelor categorii de ţărani s-a mărit, în aceeaşi perioadă de timp,

de la 1536215 la 1864023 desetine37

. Ca rezultat, are loc procesul de

fragmentare a loturilor funciare ţărăneşti ce a generat, în mod obiectiv,

diferenţierea ţărănimii, fiind mai evidenţiat în judeţele de centru şi de

nord, unde ţăranii au primit loturi mult mai mici, comparativ cu ţăranii

din judeţele de sud ale Basarabiei. Pământul a căpătat o valoare deo-

sebită, reprezentând nu doar obiectul unor investiţii rentabile de capi-

tal, dar şi o sursă importantă de existenţă pentru ţărani. Ia amploare

fenomenul de arendă şi subarendă a pământului, la care recurgeau di-

ferite categorii sociale. Toate aceste schimbări au contribuit la dezvol-

tarea rapidă a relaţiilor capitaliste în Basarabia.

Tot în această etapă Basarabia pierde statutul ei de altădată econo-

mic, social, politic şi juridic de regiune şi este transformată în guber-nie. La 22 noiembrie 1873, ministrul de interne înaintează în Senatul

Guvernant raportul despre lichidarea Consiliului regional al Basarabiei şi transformarea regiunii în gubernie rusească, propunere susţinută de

Consiliul de Stat al Rusiei şi aprobată la 7 decembrie 1873 de împăra-tul Alexandru al II-lea

38.

Limita superioară a acestei perioade coincide cu Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România adoptată de Sfatul Ţării la 27 martie

1918, ce va salva această provincie de bolşevizarea ei, aşa cum s-a în-tâmplat cu alte provincii naţionale ale fostului Imperiu Ţarist.

La baza cercetării instituţiilor şi regulamentelor, cât şi a diverşilor termeni utilizaţi în Basarabia în epoca modernă, au fost puse, în pri-

mul rând, documentele de arhivă, multe din ele inedite, şi cele publi-

cate, în special, din prestigioasa Colecţie completă de legi ale Imperiului Rus (Colecţia I-III)

39, precum şi literatura monografică

cu referinţă la tema de cercetare.

37 Despre rezultatele împroprietăririi diferitelor categorii de ţărani a se vedea mai de-

taliat: Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа 60-70-х годов XIX века в

Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 37-104, 131-173; Valeriu Scutelnic. Regulamentul

despre relaţiile agrare ale ţăranilor regiunii Basarabia. – În: Revista de istorie a

Moldovei, nr. 1. – Chişinău, 2007, p. 60-78. 38 ПСЗРИ. Собр. II, т . XLVIII, 1873, отд. второе, №52721. – СПб., 1876, с. 370. 39 Полное собрание законов Российской империи. Собр. Первое (1649-1825

гг.). – СПб., 1830; Собр. Второе (1825-1880 гг.). – СПб., 1830-1885; Собр. Третье

(1881-1912 гг.). – СПб., 1885-1914.

22

Unele aspecte cu referinţă la diferite instituţii administrative şi de drept

din Basarabia sub regim de dominaţie ţaristă au fost tangenţial analizate şi

în lucrările cercetătorilor ruşi P.Kuniţki40

, N.Batriuşkov41

, L.Berg42

, N.Laşkov

43, P.Kruşevan

44 ş.a. Autorii au încercat să facă o caracteristică

succintă a instituţiilor sociale, fiscale şi administrative din Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Dar aceste lucrări poartă am-

prenta timpului, sunt scrise de pe poziţii imperiale, iar autorii lor căutau să demonstreze caracterul progresist al legislaţiei şi al instituţiilor de stat ruse.

Un interes deosebit prezintă lucrările funcţionarilor ruşi trimişi în Ba-

sarabia pentru a studia particularităţile sistemului administrativ –

N.Baikov45

, P.Svinin46

şi ale celor care au activat în diferite instituţii

ale Basarabiei – F.Vighel47

, S.D. Urusov48

. Acestea conţin informaţii va-

loroase despre categoriile sociale, instituirea cordonului sanitaro-vamal de

la Prut şi Dunăre şi despre unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia, sis-

temul administrativ, judiciar, fiscal al Basarabiei în sec. al XIX-lea etc.

Unele informaţii şi aprecieri importante privind caracteristica dife-

ritelor ramuri economice ale Basarabiei, irentabilitatea păstrării

cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi influenţa menţinerii lui

asupra dezvoltării economice a provinciei se conţin în lucrarea lui

Ia. Saburov49

şi în articolul lui F.Brun50

.

40 П.С. Куницкий. Краткое статистическое описание заднестровской области

присоединенной к России по мирному трактату, заключенному с Портою От-

томанскою в Бухаресте в 1812 году. – СПб., 1813. 41 П.Н. Батюшков. Бессарабия. Историческое описание. – СПб., 1892. 42 А.Бер. Страна, люди, хозяйства. – Петроград, 1918. 43 Н.В. Лашков. Бессарабия – к столетию присоединения к России. 1812-1912 гг. Гео-

графический и историко-статистический обзор состояния края. – Кишинев, 1912. 44 П.Крушеван. Бессарабия. Географический, исторический, статистический, эко-

номический, этнографический, литературный и справочный сборник. – М., 1903. 45 A se vedea mai detaliat „Descrierea succintă a Basarabiei” din 1813 (AISR, F. 19,

inv. 1, d. 129) şi alte rapoarte transmise de N.Baikov instituţiilor imperiale (ANRM,

F. 2, inv. 1, d. 60, 61, 62; F. 5, inv. 3, d. 473). 46 П.Свиньин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. – Одесса, 1867, т.VI, c.170-262. 47 Ф.Вигель. Замечания на нынешнее состояние Бессарабии. – М., 1892. 48 С.Урусов. Очерки прошлого. Т. I. Записки губернатора. – Кишинев, 1907. 49 Я.Сабуров. Земледелье, промышленность и торговля Бессарабии в 1826 г. – М., 1830. 50 Ф.Брун. О внешней торговле Новороссийского края и Бесcарабии в 1846 г. –

În: ЗООИД. – Одесса, 1848, т. 2.

23

Un interes aparte pentru cercetarea sistemului administrativ din Basa-rabia în sec. al XIX-lea prezintă lucrările lui A.Nakko. În articolele dedica-te administraţiei civile din Basarabia (în sens de Bugeac – V.T.), Moldova şi Muntenia în anii războiului ruso-turc din 1806-1812

51 şi administraţiei

civile din Basarabia în perioada 1812-182852

, autorul, folosind un număr impunător de documente inedite de arhivă, analizează sistemul administra-tiv şi schimbările care au intervenit în cadrul acestui sistem în urma activi-tăţii administraţiei ruse din Principate, evidenţiază specificul sistemului administrativ al Basarabiei în perioada 1812-1828 – perioada autonomiei limitate a provinciei în componenţa Imperiului Rus. Una dintre cele mai importante lucrări scrise de A.Nakko este lucrarea dedicată istoriei Basa-rabiei, analizată de autor din punct de vedere istoric, economic şi statistic, dar care a rămas needitată şi puţin cunoscută nu doar cititorului larg, dar şi multor istorici

53. Autorul pune în discuţie diverse probleme legate de ad-

ministrarea Basarabiei, evidenţiază schimbările care au intervenit în acest sistem în perioada de dominaţie ţaristă, analizează procesul de includere a Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus, cercetează schimbările care au avut loc în sistemul administrativ-teritorial, expune di-vergenţele din cadrul grupărilor boiereşti în timpul alegerilor în Adunarea deputaţilor nobilimii din Basarabia din anii ’20-’50 ai sec. al XIX-lea etc. Dar şi această lucrare este scrisă de pe poziţii imperiale. Autorul subapre-ciază rolul administraţiei imperiale ruse în administrarea Basarabiei.

În studierea instituţiilor administrative din Basarabia din sec. al XIX-lea un anumit interes prezintă şi lucrările lui L.Kasso. Deşi a scris la comandă, în legătură cu centenarul anexării Basarabiei la Im-periul Rus, şi a tratat evenimentele prin prisma ideologiei imperiale, autorul a pus în circuitul ştiinţific izvoare inedite şi prin aceasta a lăr-git cunoştinţele noastre despre aceste evenimente

54. Un merit deosebit

al autorului este studierea dreptului local din Basarabia55

.

51 А.Накко. Очерк гражданского управления в Бессарабии, Молдавии и Валахии во вре-мя русско-турецкой войны 1806-1812. – În: ЗООИД. – Одесса, 1879, т. XI, c. 269-310. 52 А.Накко. Очерк гражданского устройства Бессарабской области с 1812-1828. – În: ЗООИД. – Одесса, 1900, т. XXII, c.. 53 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879. 54 Л.Кассо. Россия на Дунае и образование Бессарабской области. – М., 1913. 55 Л.Кассо. Византийское право Бессарабии. – М., 1907; Idem. Петр Манега – забытый кодификатор Бессарабского права. – СПб., 1914.

24

Unele informaţii cu referinţă la tema de cercetare întâlnim şi în lu-

crările ofiţerilor Cartierului general56

. Aceştia au efectuat descrierea

statistică a Bugeacului, au elaborat hărţi topografice ale Basarabiei şi

au descris detaliat sistemul de prestaţii şi dări din acea perioadă.

Un rol important în studierea istoriei Basarabiei aparţine istoricu-

lui, economistului şi publicistului A.A. Skalkovski57

, considerat unul

dintre cei mai remarcabili cercetători ai sec. al XIX-lea, specialist în

domeniul istoriei şi statisticii, care a lăsat moştenire 274 de lucrări ce

privesc diverse întrebări de istorie economică şi politică a Novorosiei

şi Basarabiei58

. Bazându-se pe un număr mare de izvoare accesibile

timpului, A.A. Skalkovski a studiat diverse aspecte legate de viaţa

economică, structura socială, administrarea politică a ţarismului în Ba-

sarabia, a expus un şir de sugestii privind caracterul relaţiilor de piaţă,

a încercat să determine locul şi importanţa Basarabiei în sistemul pie-

ţei din Novorosia etc.59

56 Статистическoе описание Бессарабии собственно так называемой, или

Буджака. – Аккерман, 1899; А.Защук. Материалы для географии и статистики

России, cобранныe офицерами Генерального штаба. – CПб., 1862, ч. I-II. Бесса-

рабская область; Idem. Сельскохозяйственная промышленность Бессарабской

области. – În: ЗИОСХЮР. – Одесса, 1861. 57 А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новороссийского края,

ч. I-II, 1731-1823. – Одесса, 1836-1838; Idem. Первое тридцатилетие истории

города Одессы. 1793-1823. – Одесса, 1837; Idem. Болгарские колонии в России. –

Одесса, 1848; Idem. Торговая промышленность в Новороссийском крае. – Одесса,

1851; Idem. Опыт статистического описания Новороссийского края, ч. I-II. –

Одесса, 1850-1853; Idem. Опыт хозяйственной статистики Новороссийского

края. – Одесса, 1853; Idem. Записки о торговых и промышленных силах Одес-

сы. – СПб., 1865. 58 Э.Г. Оксман. Библиография работ А.А. Скальковского. – În: ЗОАО. – Одесса,

1961, т. I, с. 175. 59 Cercetările acestor autori poartă parţial caracter de izvoare, şi aceasta din conside-

rentul că, alături de diversele documente depistate din materialele ce le-au fost puse la

dispoziţie de ofiţerii şi funcţionarii aflaţi în subordinea lor, depistăm observaţii, calcu-

le şi sugestii proprii. A.A. Skalkovski, de exemplu, a condus mult timp Comitetul sta-

tistic principal din Novorosia, a vizitat în scop de documentare Basarabia şi era bine

informat despre situaţia ei economică, socială şi politică, iar ceilalţi – ofiţeri ai Cartie-

rului general, aveau sarcina de a studia minuţios resursele economice ale provinciei,

aceasta fiind considerată un viitor teatru posibil al operaţiilor militare într-un posibil

conflict ruso-turc.

25

Unele aspecte ale istoriei Basarabiei au fost studiate de istoricii şi

economiştii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea – începu-

tul sec. al XX-lea: N.V. Laşkov60

, N.C. Moghileanski61

ş. a.

Studierea legislaţiei locale din Basarabia a fost şi în vizorul jurişti-

lor V.Linovski62

, A.Egunov63

, M.Şimanovski64

, O.Pergament65

, R.Koh-

manski66

şi alţii, care au pus în discuţie mai multe subiecte legate de

legislaţia locală, dreptul privat şi dreptul public, practica judecătoriei

basarabene, cât şi diverse probleme de controversă privind dreptul ba-

sarabean etc.

Un anumit interes prezintă lucrările lui A.Stadniţki67

, I.Parho-

movici68

şi D.Şceglov69

dedicate mitropolitului Gavriil Bănulescu-

Bodoni, din care putem determina rolul mitropolitului în viaţa poli-

tică a Basarabiei, aportul lui în păstrarea autonomiei provinciei

până la 1828.

Unele subiecte legate de administrarea Basarabiei în sec. al XIX-

lea sunt expuse şi în lucrările lui I.Halipa70

şi Z.Arbure71

. Dar, autorii

60 Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России. Географиче-

ский и историко-статистический обзор состояния края. – Кишинев, 1912. 61 Н.К. Могилянский. Производство хлебов, хлебооборот и сбыт крестьянского

хлеба в Бесcарабии. – Кишинев, 1916. 62 В.Линовский. О местных Бессарабских законах. – Одесса, 1842. 63 А.Егунов. Местные и гражданские законы Бессарабии. – СПб., 1881. 64 М.Шимановский. О местных законах Бессарабии. – Одесса, 1887-1888. 65 О.Пергамент. Спорные вопросы Бессарабского права. – СПб., 1905; Idem.

О применении местных законов Арменупола и Донича. – СПб., 1911. 66 Р.Кохманский. Вопросы гражданского права и процесса, разрешенные нашей

апелляционной практикой. Т. I. – Кишинев, 1875. 67 А.Стадницкий. Гавриил Бэнулеску-Бодони, экзарх молдо-валахийский (1808-

1812), Митрополит Кишиневский 1813-1821. – Кишинев, 1894. 68 И.Пархомович. Краткий очерк жизни и деятельности Высокопреосве-

щенного Гавриила Бэнулеску-Бодони, Экзарха Священного Синода, Митрополи-

та Кишиневского и Хотинского (1813-1821). – În: Труды Бессарабского Церков-

ного Историко-Археологического общества. Выпуск V. – Кишинев, 1910. 69 Д.Щеглов. Участие Митрополита Гавриила в гражданском устройстве Бес-

сарабии. – În: Кишиневские епархиальные ведомости, №17, 1902. 70 И.Халиппа. Основные исторические данные о Бессарабии. – În: Труды Бесса-

рабской губернской ученой архивной комиссии / Под редакцией И.Н. Халиппа,

т. 2. – Кишинев, 1902. 71 Z.Arbure. Basarabia în secolul XIX. – Bucureşti, 1898.

26

n-au pătruns în esenţa mecanismului de administrare a Basarabiei în

această perioadă de timp.

În concluzie, putem considera că istoriografia epocii moderne, de-

dicată istoriei Basarabia, suferă în multe de incorectitudini, inexacti-

tăţi; în plus, ea nu a depăşit nivelul acumulării materialului factologic

şi al cercetărilor cu caracter local.

În perioada interbelică, după mai mult de 100 de ani de dominaţie

ţaristă, apare posibilitatea de a analiza consecinţele dominaţiei asupra

dezvoltării acestor teritorii. Apar primele lucrări de sinteză dedicate is-

toriei Basarabiei, în care, alături de problemele majore legate nemijlo-

cit de anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Imperiul Rus şi con-

secinţele acesteia asupra dezvoltării economice, sociale, politice şi

culturale a regiunii, întâlnim anumite informaţii referitor la tema de

cercetare.

Din aceste lucrări evidenţiem, prin valoarea lor ştiinţifică, prin

modul de abordare a problemelor investigate, cercetările lui Onisifor

Ghibu72

, Ion Nistor73

, Alexandru Boldur74

, Dumitru Bogos75

, Petre

Cazacu76

, Nicolae Popovschi77

, Ştefan Ciobanu78

etc. Ultimii cinci

erau basarabeni de origine, cunoşteau bine limba, istoria şi cultura ru-

să, respectiv, izvoarele şi literatura monografică din Imperiul Rus vi-

zând istoria Basarabiei. Aceste lucrări conţin informaţii valoroase re-

feritoare la condiţiile climaterice, populaţia şi economia Basarabiei,

sistemul ei administrativ şi judiciar după anexarea la Rusia etc.

De un interes deosebit sunt lucrările dedicate autonomiei ţinutului

până la 1828. În acest sens, lucrarea lui A.Boldur, dedicată autonomiei

72 Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. – Cluj, 1926. 73 Ion Nistor. Basarabia sub dominaţia rusească. – Cernăuţi, 1938; Idem. Istoria Ba-

sarabiei. Ed. a V-a. – Bucureşti, 1991. 74 Alexandru Boldur. Imperialismul rusesc în Balcani. Schiţă de istorie diplomatică

cu privire la români. – Chişinău, 1937; Idem. Istoria Basarabiei. Contribuţii la studi-

ul Istoriei Românilor, vol. II. Sub dominaţie rusească (1812-1918) Politica. Ideolo-

gia. Administraţia. – Chişinău, 1940. 75 D.D. Bogos. Basarabia de la 1812 până la 1938. – Chişinău, 1938. 76 Petre Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918. – Iaşi, 1929. 77 Nicolae Popovschi. Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi. –

Chişinău, 1931. 78 Ştefan Ciobanu. Basarabia. – Chişinău, 1926; Idem. Cultura românească în Basa-

rabia sub stăpânirea rusească. – Bucureşti, 1944.

27

Basarabiei79

, prezintă un interes aparte pentru cercetările în domeniu,

autorul referindu-se şi la mecanismul de funcţionare a instituţiilor.

Prin urmare, istoriografia română din perioada interbelică a adus

un aport considerabil în studierea diverselor probleme ce ţin de istoria

Basarabiei şi ne ajută, în aşa fel, la conceperea problemelor ce ţin de

tema noastră de investigaţie.

Pe parcursul secolului trecut mai mulţi istorici au întreprins încer-

cări de a explica unii termeni economici, sociali, fiscali, politici

şi administrativi. Cel mai mult i-a reuşit în acest sens istoricului

M.P. Muntean, unul dintre cei mai buni cunoscători ai izvoarelor isto-

riei Basarabiei sec. al XIX-lea, care a publicat un studiu valoros dedi-

cat dezvoltării economice a regiunii în perioada 1812-186180

şi în ca-

re, întâlnind diverşi termeni ce reflectă viaţa economică, diferite stări

sociale, varietatea de dări şi prestaţii, instituţii administrative, fiscale,

religioase etc., a încercat să-i definească succint.

Anumite informaţii cu referinţă la diverşi termeni utilizaţi în Basa-

rabia în sec. al XIX-lea întâlnim în culegerea de documente dedicată

Situaţiei ţăranilor şi mişcării ţărăneşti din Basarabia în perioada

1812-1861, alcătuită de istoricii I.A. Anţupov şi C.P. Krâjanovskaia81

.

Pentru a uşura citirea şi înţelegerea documentelor publicate, autorii al-

cătuiesc un indice terminologic, în care au fost incluşi şi caracterizaţi

foarte succint toţi termenii întâlniţi în documentele publicate.

Acelaşi lucru, dar pentru o perioadă puţin mai timpurie (sec. al

XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea), îl realizează şi cunoscutul cer-

cetător P.G. Dmitriev în lucrarea Populaţia Moldovei (În baza materi-

alelor recensămintelor populaţiei din 1772-1773, 1774 şi 1803), care

la sfârşitul monografiei alcătuieşte un mic dicţionar de termeni, expli-

când sensul acestora82

.

79 Alexandru Boldur. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828.

Studii. – Chişinău, 1929. 80 М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:

Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т. 117 (Ист.), c. 3-385. 81 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы).

Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,

Часть I. – Кишинев, 1962, c. 571-577. 82 П.Г. Дмитриев. Народонаселение Молдавии (По материалам переписей 1772-

1773, 1774 и 1803 гг.). – Кишинев, 1973, с. 150-153.

28

Un interes deosebit prezintă şi lucrarea Acte în limba română tipă-

rite în Basarabia (1812-1830), îngrijită de Paul şi Zamfira Mihail.

Pentru a uşura înţelegerea textelor moldoveneşti, autorii alcătuiesc la

sfârşitul lucrării un indice lexicografic, tematic şi de „cuvinte-cheie”,

unde dau o caracteristică, deşi foarte succintă, a acestora83

.

Un interes aparte pentru studiul nostru prezintă Dicţionarul de is-

torie medie a Moldovei, întocmit de Iurie Zavadschi, care cuprinde pe-

rioada de la descălecatul Ţării Moldovei şi până la începutul domniilor

fanariote84

. Dicţionarul include 1445 articole referitoare la istoria me-

die a Moldovei – personalităţi istorice, localităţi, cetăţi, monumente de

arhitectură, termeni administrativi, fiscali, juridici, militari etc. Deşi

Dicţionarul nu se referă nemijlocit la tema noastră de cercetare, pre-

zenţa în Basarabia a unor instituţii economice, administrative, fiscale,

juridice etc., în special în perioada autonomiei limitate – 1812-1828,

interesul nostru pentru el a fost unul evident.

Nu mai puţin interes prezintă şi un alt dicţionar, Dicţionar de Istoria

Românilor, ediţia a II-a, editat de un colectiv de autori (Alexei Agachi,

Igor Caşu, Emil Dragnev, Demir Dragnev, Octavian Munteanu), care

este mult mai detaliat şi complex85

. Dicţionarul tratează într-o manieră

modernă fenomenele şi procesele principale ale istoriei naţionale în

contextul istoriei universale şi are ca scop de a clarifica, explica şi

completa, inclusiv cu materiale de alternativă, manualele de istorie

(ciclul gimnazial şi cel liceal).

În 2007 a ieşit de sub tipar cea de a doua ediţie a Dicţionarului de

Istorie, alcătuit de un colectiv de autori – Alexei Agachi, Igor Caşu,

Demir Dragnev, Emil Dragnev, Virgil Pâslariuc, Nicolae Enciu, Octa-

vian Munteanu, Gheorghe Postică, la a cărui elaborare au fost utilizate

diferite surse, lucrări de sinteză, dicţionare şi enciclopedii, atât cu carac-

ter universal, cât şi specializate în domeniul istoriei naţionale86

. În Dic-

ţionar o atenţie deosebită se acordă Basarabiei, a cărei istorie, începând cu

tragicul an 1812, a fost falsificată şi denaturată de istoriografia totalitară.

83 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 371-403. 84 Iurie Zavadschi. Dicţionar de istorie medie a Moldovei de la descălecatul Ţării

Moldovei şi până la începutul domniilor fanariote (1359-1711). – Chişinău, 1995. 85 Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005. 86 Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007.

29

Date referitoare la anul instituirii anumitor instituţii din Basarabia

în epoca modernă întâlnim şi în lucrarea cercetătorului Dinu Poşta-

rencu, intitulată O istorie a Basarabiei în date şi documente87

. Deşi

autorul nu descrie istoria acestor instituţii, nu pune în discuţie proble-

ma mecanismului de funcţionare a instituţiilor, ci stabileşte doar anul

instituirii unor instituţii, lucrarea prezintă în interes deosebit şi serveş-

te că o cronică în instituirea diferitelor instituţii locale şi regionale.

În 2005, acelaşi autor a întreprins încercarea de a alcătui un mic

dicţionar rus-român de instituţii ruseşti din Basarabia în sec. al XIX-

lea88

. Deşi micul dicţionar ataşat la Contribuţii la istoria modernă

a Basarabiei nu include nici pe departe toate instituţiile şi nu explică

mecanismul lor de funcţionare, el are o importanţă deosebită în

transpunerea în română a terminologiei respective şi serveşte conco-

mitent drept instrument de lucru în cercetarea diferitelor instituţii exis-

tente în Basarabia în sec. al XIX-lea.

Unele date cu referire la instituţiile din Basarabia în epoca moder-

nă pot fi întâlnite şi în Îndrumătorul Arhivei Naţionale a Republicii

Moldova alcătuit de un grup de arhivişti (Parascovia Balan, Vera

Balan, Nelly Krasovski, Nadejda Şapoval)89

. Dând o caracteristică

succintă fondurilor organelor locale ale puterii de stat administrative,

autorii au făcut şi o descriere, la fel succintă, a celor mai importate in-

stituţii din Basarabia. Lucrarea este însoţită şi de un mic dicţionar

(doar 69 de titluri) de instituţii administrative, categorii sociale, unităţi

de măsură şi prestaţii, care au existat în Moldova medievală şi în Ba-

sarabia în sec. al XIX-lea. Deşi lucrarea suferă de mai multe inexacti-

tăţi în ce privește data instituirii instituţiilor şi mecanismul lor de func-

ţionare, ea ne deschide calea cercetărilor ulterioare, indicând sursele

documentare depozitate în fondurile ANRM.

Problema organizării administrative a Basarabiei în perioada

dominaţiei ţariste a fost şi în vizorul mai multor cercetători din

Republica Moldova. Din lucrările mai vechi axate pe această temă pot

87 Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940). – Chişi-

nău, 1998, p. 5-42. 88 Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005,

p. 46-55. 89 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova (partea1, până la anul 1917,

ediţia a II-a revăzută şi completată). – Chişinău, 2004, passim.

30

fi amintite lucrările lui Ia.S. Grosul90

, A.V. Surilov91

, I.A. Anţupov şi

V.I. Jukov92

, în care sunt studiate diferite aspecte ale sistemului admi-

nistrativ din Basarabia în sec. al XIX-lea. Autorii au pus în discuţie

mai multe întrebări legate de schimbările care ai intervenit în sistemul

administrativ, specificul autonomiei limitate în componenţa Imperiului

Rus, al politicii imperiale ruse promovate în sistemul administrativ al

Basarabiei în sec. al XIX-lea etc. Dar, aceşti istorici au scris sub influ-

enţa paradigmei marxiste, multe din problemele legate de sistemul

administrativ fiind tratate de pe poziţiile tradiţionale ale istoriografiei

sovietice, care considera actul de la 1812 drept unul progresist.

Din cercetările mai noi dedicate sistemului administrativ al Basa-

rabiei în epoca modernă pot fi amintite lucrările lui Sergiu Cornea93

şi

Dinu Poştarencu94

. Autorii încearcă să analizeze de pe principii noi

schimbările care au avut loc în sistemul administrativ al Basarabiei pe

parcursul sec. al XIX-lea. În circuitul ştiinţific au fost puse noi docu-

mente de arhivă, care au sporit interesul faţă de aceste lucrări.

Organizarea administrativă a Principatelor Române sub ocupaţia

militară rusă din anii 1806-1812 a fost obiectul de studiu al istoricului

Alexei Agachi, care în baza unui impunător material factologic, în

special de arhivă, inedit, analizează schimbările care au avut loc în in-

stituţiile administrative în această perioadă de timp95

.

90 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 110-203. 91 A.B. Сурилов. К вопросу об общественном устройстве Молдавии в первой

половине XIX века. – În: Сборник юридического факультета Одесского универ-

ситета. – Одесса, 1954, т. II, с. 77-92; Idem. Управление Бессарабской областью

1812-1817 гг., c. 93-104; Idem. Верховный Совет Бессарабской области по

«Уставу образования» 1818 года. – În: Ученые записки Кишиневского ун-та. –

Кишинев, 1960, т. 52, с. 109-114. 92 И.А. Анцупов, В.И. Жуков. Реформы в управлении Бессарабией с 1812 по

1828 гг. – În: Ученые записки Кишиневского Госуниверситета. – Кишинев, 1957,

т. 26, с. 145-159. 93 Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003. 94 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006; Idem.

Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada ţaristă. – În:

Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a

Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 203-212. 95 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 35-102.

31

Instituţiile administrative şi cele juridice din Basarabia în epoca

modernă sunt şi în vizorul juriştilor Elena Aramă96

, Valentina

Coptileţ97

, Zinaida Lupaşcu98

, Mihai Taşcă99

. Aceşti autori pun la în-

doială unele teze expuse în istoriografia sovietică cu referire la siste-

mul judiciar din Basarabia în sec. al XIX-lea şi analizează prin prisma

unor noi concepte şi viziuni schimbările care au avut loc în domeniul

instituţional în Basarabia sub regim de dominaţie ţaristă. În pofida

acestui fapt, şi în aceste lucrări nu se analizează detaliat premisele

schimbărilor operate de administraţia imperială în sistemul administra-

tiv şi judiciar; în afara cercetării au rămas discuţiile duse pe parcursul

anilor în cadrul diferitelor instituţii regionale şi imperiale privind li-

chidarea unor instituţii locale şi instituirea altor noi imperiale; nu tot-

deauna se pătrunde în esenţa mecanismului de funcţionare a acestor

instituţii, iar deseori nici funcţiile şi competenţele acestora nu sunt

descrise complet şi cu exactitate etc.

Problema legată de evoluţia instituţiilor administrative din Basa-

rabia în epoca modernă este pusă în discuţie în ultimii ani cu o nouă

intensitate de tinerii cercetători. În perioada 18-19 septembrie 2009,

în cadrul programului pentru tinerii cercetători, la Chişinău şi-a des-

făşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul

„Evoluţia instituţiilor administrative primare în Europa de Est

(sec. XVIII-XIX)”, cu participarea tinerilor istorici din Republica

Moldova, România, Polonia, Rusia şi Ucraina. Cele mai bune mate-

96 Elena Aramă. Istoria dreptului românesc. – Chişinău, 1995. 97 Valentina Coptileţ. Organizarea judecătorească în Basarabia în prima jumătate a

sec. al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria

„Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău, 2001, vol. I, p. 16-21; Idem. Procedura de ju-

decată în Basarabia în prima jumătate a sec. al XIX-lea. – În: Revista Naţională de

Drept, 2001, nr. 1 (Chişinău), 2002, p. 57-60. 98 Zinaida Lupaşcu. Instituţiile politice şi cele juridice din Basarabia (1812-1817). –

Chişinău, 2004. 99 Mihai Taşcă. Particularităţile aplicării dreptului local în judeţele Ismail şi Cetatea

Albă (Akkerman) în perioada anexării Basarabiei la Imperiul Rus. – În: Revista Naţi-

onală de Drept (Chişinău), 2005, nr. 5, p. 56-63; Idem. Aspecte din dreptul comercial

al Basarabiei. – În: Revista Naţională de Drept (Chişinău), 2005, nr. 4, p. 60-68;

Idem. Instanţe cu caracter special în sistemul judecătoresc al Basarabiei (1812-

1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului. – Chişinău, 2009,

p. 358-378.

32

riale prezentate în cadrul conferinţei au fost publicate în Revista de

Istorie a Moldovei100

.

La elaborarea lucrării am folosit diverse surse istorice pe care le-

am clasificat în izvoare publicate şi izvoare inedite de arhivă. Izvoare-

le publicate le-am împărţit convenţional în următoarele grupe: docu-

mente oficiale guvernamentale, din care fac parte numeroase legi şi

edicte emise pe parcursul sec. al XIX-lea de către diferite instituţii gu-

vernamentale, publicate în „Colecţia completă de legi ale Imperiului

Rus” (colecţia întâi, a doua şi a treia)101

; documente din cancelariile

şi arhivele diferitelor instituţii guvernamentale ce includ publicaţiile

„Registrele Consiliului de Miniştri”102

şi „Arhiva Consiliului de

Stat”103

; diverse materiale din presa periodică104

etc. Aceste materiale

conţin informaţii variate şi valoroase ce vizează la tema de cercetare.

Un interes deosebit prezintă cele trei ediţii ale Colecţiei complete

de legi ale Imperiului Rus. Pe parcursul anilor 1828-1830 au fost edi-

tate 45 de volume (cu anexe şi indice – 48), în care au intrat 31000 de

acte legislative ce au cuprins perioada 1649-1825. Actele legislative

editate în anii 1825-1881 au constituit cea de-a doua ediţie, iar cele

editate în 1881-1913 – a treia ediţie. Toate trei ediţii constituie 133 de

volume, în care au intrat 132,5 mii de acte legislative105

.

100 A consulta în acest sens: Teodor Candu. Consideraţii privind administraţia în Ţara

Moldovei în epoca medievală. Serdăria de Orhei-Lăpuşna. – În: Revista de Istorie a

Moldovei (Chişinău), 2009, nr. 4 (60), p. 14-22; Silvia Barcaru. Consideraţii privind

instituţiile administraţiei locale din Basarabia reflectate în actele legislative ruseşti

din anii 1812-1837. – Ibidem, p. 69-76; Dinu Poştarencu. Comitetul provizoriu regio-

nal al Basarabiei. – Ibidem, p. 77-84; Михаил Белоусюк. О роли полиции в

администрировании городов Бессарабии в дореформенный период (1812-1870

гг.). – Ibidem, p. 98-105. 101 ПСЗРИ. Собрание первое (1800–1825). – СПб., 1830; Собрание второе (1825–

1881). – СПб., 1830-1885; Собрание третье (1881–1913). – СПб., 1885-1915. 102 Журнал Комитета Министров, т. I–II. – СПб., 1888–1891. 103 Архив Государственного Совета, т. I–V. – СПб., 1869-1904. 104 Ne referim atât la revistele: „Журнал Министерства государственных иму-

ществ”, „Журнал Министерства внутренних дел”, „Журнал мануфактур и тор-

говли”, „Записки императорского Общества сельского хозяйства Южной Рос-

сии”, „Записки Одесского общества истории и древностей”, cât şi la ziarele:

„Бессарабские областные ведомости”, „Одесский вестник”, „Коммерческая газе-

та”, „Земледельческая газета” etc. 105 История России с древнейших времен до 1861. – М., 2000, с. 476.

33

Această colecție conţine variate informaţii ce reflectă politica

ţarismului în Basarabia în domeniul administrării, valorificării teri-

toriului, relaţiilor agrare, instituirea şi funcţionarea diferitelor insti-

tuţii regionale, politica comercial-vamală, sistemul administrativ,

judiciar şi fiscal etc.

Dintre izvoarele publicate în Basarabia o atenţie deosebită merită

volumele apărute în anii ’60 ai sec. al XIX-lea selectate de Comitetul

Statistic regional al Basarabiei (instituit încă la 1835, la început ca

Comitet Statistic al Basarabiei), sub îngrijirea lui A.N. Egunov106

, şi

cele elaborate şi editate de Comisia ştiinţifică arhivistică din Basarabia

(instituită în acest scop la sfârşitul sec. al XIX-lea), sub îngrijirea lui

I.N. Halippa107

. Din diversele materiale publicate în aceste colecţii un

interes deosebit prezintă documentele referitoare la recensământul

populaţiei din 1817, la dezvoltarea diverselor ramuri economice, a

gospodăriilor moşiereşti şi ţărăneşti, la activitatea diferitelor instituţii

regionale etc., care ne permit să percepem specificul mai multor insti-

tuţii, sensul regulamentelor sau termenilor care au cunoscut o largă

aplicare în Basarabia în sec. al XIX-lea.

În ultimii ani reapare tot mai mult interesul cercetătorilor pentru

publicarea documentelor cu referire la instituţiile administrative din

Basarabia în epoca modernă108

.

Documentele de arhivă inedite depistate din diferite fonduri

ale Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, Arhivei Istorice de Stat

din Rusia, Arhivei Istorico-Militare de Stat din Rusia, Arhivei de Stat

din regiunea Odesa, Filialei din Ismail a Arhivei de Stat din regiunea

Odesa şi din Arhivele Statului Iaşi, care ne permit să înţelegem meca-

nismul funcţionării instituţiilor din Basarabia în sec. al XIX-lea, includ

atât diferite legi, proiecte de legi, ordine, dispoziţii, instrucţiuni, circu-

lare oficiale, note informative, rapoarte oficiale adoptate, de regulă, de

106 Записки Бессарабского областного статистического комитета / Под редакцией

А.Н. Егунова, т. I-III. – Кишинев, 1864-1869. 107 Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии / Под редакцией

И.Н. Халиппа, т. 1-3. – Кишинев, 1901-1907. 108 A consulta în acest sens: Alina Felea. Câteva documente privind ispravnicii în Ba-

sarabia (1816-1818). – În: Revista de Istorie a Moldovei (Chişinău), 2009, nr. 4 (60),

p. 205-214; Veronica Melinte, Eugen Cernenchi. Unele aspecte din istoria creării in-

stituţiilor administrării locale în Chişinău (1812-1818). – Ibidem, p. 215-224.

34

organele imperiale sau cele regionale, cât şi diverse cereri, scrisori

particulare etc.

Cele mai timpurii izvoare ce reflectă politica imperială a ţarismu-

lui, până la anexarea Basarabiei la Rusia şi în primii ani de după 1812,

sunt depozitate în fondul „Senatorilor” din ANRM, parţial publicat la

începutul sec. al XX-lea109

, în fondurile „Armata Moldovenească” şi

în „Arhiva Militaro-Ştiinţifică” din AIMSR110

. Dintre izvoarele depo-

zitate în fondurile AIMSR un interes deosebit prezintă manuscrisele

ofiţerilor Cartierului general al armatei ruse I.P. Liprandi111

,

A.Rozeilon-Soşalski112

, M.Daragan113

etc. care conţin diverse materia-

le cu privire la schimbările din viaţa economică, structura socială, sis-

temul administrativ din Basarabia etc.

Pentru a înţelege trăsăturile generale şi cele particulare ale sis-

temului administrativ al Basarabiei legate de păstrarea, până în

1828, a autonomiei şi, până în 1831, a cordonului vamal de la Nis-

tru, o importanţă deosebită au diversele dispoziţii, hotărâri şi legi

adoptate de instanţele centrale, corespondenţa dintre rezidentul

imperial, guvernatorul militar şi guvernatorul general al

Novorosiei şi Basarabiei cu oficialităţile din Sankt Petersburg de-

pozitate în fondurile: „Cancelaria guvernatorului militar al Basa-

rabiei”, „Consiliul Suprem al Basarabiei”, „Comitetul provizoriu

109 A se vedea: И.Халиппа. Описание Архива Сенаторов председательство-

вавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с 1808 по 1813 гг. – În:

ТБГУАК, т. I-III. – Кишинев, 1901-1907; Radu Rosetti. Arhiva Senatorilor din Chi-

şinău şi ocupaţia rusească de la 1806-1812. Vol. I-IV. – Bucureşti, 1909. 110 Din a doua grupă de izvoare depozitate în fondurile AIMSR un interes aparte pre-

zintă diferitele descrieri statistice ale Basarabiei efectuate de ofiţerii Cartierului gene-

ral încă pe timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 sau imediat după anexarea

ţinutului la Rusia (AIMSR, F. AMŞ, d. 18590, 18594, 18595; F. AM, inv.182 “a”,

cert.7), observaţiile şefului districtului vamal Dubăsari Iuşnevski referitoare la comer-

ţul cu Basarabia (Ibidem, d. 19150, p. I, f.3-5; p. III, f. 98-206) etc. 111 И.П. Липранди. Краткое извлечение из составляемого исторического опи-

сания Бессарабской области. – Кишинев, 1827 (AIMSR, F. AMŞ, d. 18595). 112 А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской

области (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I-II). 113 М.Дараган. Военно-статистическое обозрение Бессарабской области

(AIMSR, F. AMŞ, d. 18599 – manuscris); Idem. Военно-статистическое обозрение

Российской империи, т. XI, ч. III. Бессарабская область. – СПб., 1858.

35

al Basarabiei”, „Guvernul Regional al Basarabiei”, „Administraţia

gubernială a Basarabiei” şi „Rezidentul imperial al regiunii Basa-

rabia” ale ANRM şi în fondurile: „Cancelaria generală a Ministe-

rului de Finanţe”, „Departamentul pentru încasarea diferitelor im-

pozite şi taxe al Ministerului de Finanţe”, „Departamentul comer-

ţului exterior al Ministerului de Finanţe”, „Departamentul econo-

mic al Consiliului de Stat”, „Consiliul de Miniştri”, „Comitetul de

Miniştri” şi „Departamentul privind problemele generale ale Mi-

nisterului de Interne” ale AISR.

Un interes deosebit prezintă şi documentele depozitate în fondurile

„Cancelaria privind problemele administrării regiunii Basarabia” şi

„Comitetul privind treburile basarabene” ale AISR care se referă ne-

mijlocit la Basarabia şi care conţin un material valoros ce vizează par-

ticularităţile sistemului administrativ al Basarabiei.

Un izvor important pentru studierea instituţiilor vamale din Basa-

rabia îl constituie rapoartele şefilor districtelor vamale Sculeni, Ismail,

Odesa etc. depozitate în fondul „Departamentul comerţului exterior al

Ministerului de Finanţe” al AISR, însumând documente variate ce ca-

racterizează starea comerţului114

, activitatea vămilor, cauzele suprimă-

rii cordonului sanitaro-vamal de la Nistru etc.

În fondul Cancelariei guvernatorului militar al Basarabiei s-au

păstrat rapoartele anuale ale dumelor orăşeneşti115

, ale ratuşelor116

şi ale şefilor administraţiei locale ce conţin un material informativ-

statistic de mare importanţă privind administrarea regiunii. Înce-

pând cu 1837, Administraţia Regională a Basarabiei prezenta orga-

nelor imperiale rapoarte anuale, care din 1842 erau însoţite de un

bogat şi divers material statistic117

. În pofida caracterului tendenţios

114 Documente similare, ce reflectă aceeaşi perioadă între anii 1825-1830, au fost de-

pistate şi în fondul „Departamentul prestaţiilor vamale” al AISR, dar generalizate pe

întreaga perioadă de timp. 115 Dumă orăşenească – organ expeditiv în administraţia orăşenească, în a cărui com-

petenţă intra rezolvarea problemelor de ordin economic, organ supus nemijlocit gu-

vernatorului. În Basarabia dumele orăşeneşti au început a fi instituite din 1817. 116 Ratuşă – instituţie în administrarea socială orăşenească. În Basarabia ratuşele au

fost instituite doar în câteva oraşe. 117 Cititorul are posibilitatea să consulte o parte din aceste rapoarte depozitate în fon-

durile AISR, în formă de microfilm, în Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

36

al rapoartelor, care supraestimează rezultatele activităţii guvernului

în viaţa administrativă a regiunii, şi veridicităţii convenţionale a

datelor statistice118

, ele ne dau totuşi posibilitatea de a urmări şi a

analiza măsurile de bază întreprinse de ţarism în sistemul adminis-

trativ şi constituie un izvor de importanţă majoră în studierea temei

propuse.

Unele aspecte ale politicii imperiale a ţarismului în Basarabia şi-au

găsit reflectare şi în izvoarele depozitate în fondurile Arhivei de Stat

din Regiunea Odesa. Un interes deosebit prezintă documentele depozi-

tate în fondurile „Administraţia guvernatorului general al Novorosiei

şi Basarabiei” şi „Comitetul statistic principal al Novorosiei” ce conţin

un material bogat referitor la administrarea Basarabiei, legislaţia rusă,

comerţul prin porturile Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman, vămile şi

posturile vamale Noua Suliţă, Sculeni, Lipcani şi Leova, descrierea

iarmaroacelor etc.

Prezintă interes documentele (în fond, manuscrisele şi materialele

statistice folosite în timpul investigaţiilor) depozitate în fondul

„A.A. Skalkovski”. Martor ocular al evenimentelor, el cunoştea bine

situaţia din Basarabia, fapt ce i-a permis să publice un şir de lucrări

dedicate Basarabiei şi Novorosiei.

Din categoria izvoarelor narative evidenţiem descrierile şi memorii-

le ofiţerilor armatei ruse, participanţi la războaiele ruso-turce, şi

ale funcţionarilor administraţiei locale din Basarabia: A.F. Langeron119

,

P.V. Ciciagov120

, S.S. Tucikov121

, F.P. Fonton122

, A.I. Mihailovski-

118 A se vedea analiza istorică a rapoartelor anuale ale guvernatorilor în lucrări-

le: В.К. Яцунский. Генезис капитализма в сельском хозяйстве России . –

În: Ежегодник по аграрной истории Восточной Европы. 1959 г. – М., 1960,

с. 42; И.Д. Ковальченко. Русское крепостное крестьянство первой поло-

вины XIX века. – М., 1967, с. 21-23; Б.Г. Литвак. Очерки источниковедения

массовой документации XIX – начала XX вв. – М., 1979, с. 161-186;

Ю.Я. Рыбаков. Промышленная статистика России XIX в. – М., 1976,

с. 221-268. 119 Записки графа А.Ф. Ланжерона (traducere din franceză). – СПб., 1911. 120 П.В. Чичагов. Мемуары. – СПб., 1870. 121 Записки Сергея Сергеевича Тучкова (1766–1808). – СПб., 1908. 122 Ф.П. Фонтон. Воспоминания. Юмористические, политические и военные

письма из главной квартиры Дунайской армии в 1828-1829 годах. Изд. 3-е,

т.1-2. – Лейпциг, 1866.

37

Danilevski123

, F.F. Vigel124

, D.Bantâş-K.Kamenski125

, P.Sumarokov126

,

A.Demidov127

, A.F. Veltman128

, A.O. Diugamel129

, P.I. Dolgorukov130

,

A.S. Sturdza131

etc., care ne dau posibilitatea de a ne forma o reprezen-

tare mult mai amplă despre aceste pământuri.

Prin urmare, analiza istoriografică a problemei demonstrează cu

lux de amănunte că problemele abordate în lucrarea de faţă n-au fost

obiectul de studiu al cercetărilor nici în istoriografia modernă, nici în

cea contemporană. Puţinele referiri la această temă s-au făcut doar

tangenţial în lucrările de sinteză dedicate vieţii social-economice şi

politice în Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea şi

nu satisfac cerinţelor ştiinţei istoriografice contemporane. Izvoarele

de arhivă depistate în diferite fonduri de arhivă, atât de la noi din re-

publică, cât şi de peste hotare, ne-au permis să cercetăm, în linii ma-

jore, problemele abordate în lucrare.

123 А.И. Михайловский-Данилевский. Описание турецкой войны в царствование

императора Александра I с 1806 по 1812 гг., ч.1-2. – СПб., 1843. 124 Ф.Ф. Вигель. Записки, т.1. – М., 1828; Idem. Записки, т.VI -VII. – М., 1893. 125 Д.Б(антыш)-К.К(аменский). Путешествие в Молдавию, Валахию и Сербию. –

М., 1810. 126 Путешествие Павла Сумарокова по всему Крыму и Бессарабии в 1799 году с

историческим и топографическим описанием тех мест. – М., 1800. 127 А.Демидов. Путешествие в Южную Россию и Крым через Венгрию, Валахию

и Молдавию. – М., 1853. 128 А.Вельтман. Странник, ч.I-II. – М., 1831. 129 Автобиография А.О. Дюгамеля. – În: Русский архив. – М., 1855, вып. 1-2, 4-7, 10. 130 П.И. Долгоруков. 35-й год моей жизни. – În: Звенья, т.9. – М., 1851. 131 А.С. Стурдза. Воспоминания о жизни и деятельности графа И.А. Каподис-

трия. – În: Чтения общества истории и древностей при императорском Москов-

ском университете, кн. II. – M., 1864.

38

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Aceste trei volume ale lucrării de față includ cca 670 de termeni:

unii cu referire la diferite instituţii, alţii vizând diferite regulamente şi

variați temeni care erau utilizaţi în Basarabia în sec. al XIX-lea –

începutul sec. al XX-lea etc.132

Pornind de la faptul că unele instituţii din sistemul de administrare

au existat în Principatele Române până la anexarea teritoriului dintre

Prut şi Nistru la Imperiul Rus (ne-a interesat mai mult specificul lor în

Principatul Moldova) şi că acestea sunt deja tratate în prestigioasa lu-

crare „Instituţii feudale din Ţările Române”133

şi în lucrările istoricului

Nicolae Grigoraş dedicate instituţiilor şi dărilor personale ale popu-

laţiei din Ţările Române134

, în lucrarea de faţă ne-am propus să arătăm

cum acestea sunt reflectate în diferite izvoare de arhivă, care este con-

ţinutul lor potrivit acestor surse şi ce schimbări au intervenit pe par-

cursul timpului, iar atunci când aceasta ne-au permis izvoarele – am

făcut o descriere succintă sau desfăşurată a acestora. Întru realizarea

acestui scop, concretizând semnificaţia instituţiei sau termenului, am

apelat la izvoarele de arhivă, în marea lor majoritate inedite şi parţial

publicate, sau la unele lucrări monografice.

La selectarea instituţiilor şi regulamentelor am ţinut cont de valoa-

rea şi semnificaţia istorică a acestora, de influenţa pe care au exercitat-o

asupra procesului istoric, proceselor economice, sociale, politice şi

culturale din cadrul societăţii basarabene. Considerent din care şi vo-

lumul de informaţie pentru unele instituţii şi regulamente este mai ma-

re, iar pentru altele – mai mic.

132 Suntem conştienţi de faptul că nu toţi termenii au fost incluşi în cadrul acestei lu-

crări, dar nici scopul nostru nu a fost de a-i depista pe toţi. Unii termeni au fost omişi,

din mai multe considerente, alţii însă au rămas necunoscuţi sau n-au avut suportul do-

cumentar necesar pentru a fi expuşi în cadrul prezentei lucrări. 133 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar / Coordonatori: Ovid Sachelarie şi

Nicolae Stoicescu. – Bucureşti, 1988. 134 Nicolae Grigoraş. Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până la

mijlocul sec. al XVIII-lea. – Bucureşti, 1971; Idem. Dările personale ale populaţiei

din Ţara Românească, a Moldovei şi dările în bani pentru turci de la întemeierea sta-

tului şi până la reforma lui Constantin Mavrocordat (1359-1741). – În: Cercetări Isto-

rice. Seria Nouă. XI, Partea I. – Iaşi, 1980, p. 299-323; XII-XIII, Partea a II-a. – Iaşi

1981-1982, p. 1-34, 317-341.

39

În lucrare au fost incluşi toţi termenii cu conţinut economic, social,

fiscal, administrativ, religios etc., care au fost depistaţi, până la mo-

ment, de noi în izvoarele de arhivă şi care, într-o măsură mai mare sau

mai mică, prezintă interes pentru cercetătorul ştiinţific, studentul sau

elevul interesat de studierea istoriei acestui frumos meleag.

Deşi lucrarea are forma unui Dicţionar, analizând termenii nu am

ţinut cont de rigorile strict necesare unui asemenea gen de lucrări. Din

acest considerent, chiar de la început se poate observa o discrepanţă

destul de mare între diferiţi termeni: unii au un conţinut destul de la-

conic, mai mult definitoriu, alţii însă redau un volum destul de mare

de informaţie şi poartă un caracter de „mini articole”, „mini monogra-

fii”. O asemenea situaţia s-a creat dat fiind faptul că unii temeni sunt

mai mult definitorii şi nu conţin un volum mare de informaţii, alţii însă,

de tipul instituţiilor, regulamentelor etc., conţin un volum mult mai ma-

re de informaţie şi necesită o analiză temeinică şi detaliată.

La analiza fiecărei instituţii, fiecărui regulament sau termen se

dau datele arhivistice sau se indică sursele monografice sau alte do-

cumente legate de tematica respectivă, care ar putea facilita persoa-

nele cointeresate (îndeosebi cercetătorii ştiinţifici, studenţii, persoa-

nele interesate de istoria locală etc.) în studierea variantei lui origi-

nale şi integrale.

Deşi lucrarea nu pretinde a fi un dicţionar, structura termenilor

este alcătuită după principiul alfabetic al limbii române, pentru a

uşura depistarea mai rapidă de către cititor a termenului, instituţiei

sau regulamentului.

Pentru a uşura înţelegerea proceselor sau fenomenele istorice care

s-au produs în Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea,

materialul factologic statistic a fost ilustrat într-un şir de tabele (69 la

număr). Textul este însoţit, pe alocuri, de hărţi, desene, portrete, locuri

istorice, preluate, în fond, de pe cărţile poştale ilustrate135

sau alte surse.

Deşi lucrarea se referă nemijlocit la Basarabia, în textul lucrării au

fost introduşi şi câţiva termeni, în special instituţii, care reflectă insti-

tuţiile imperiale ruse. Aceasta îi va permite cititorului să înţeleagă mai

135 A consulta în acest sens: Ana Griţco. Popas în timp. Catalog de carte poştală ilus-

trată. – Chişinău, 2006, p. 51-71, 233-268.

40

bine mecanismul de adoptare a regulamentelor şi de funcţionare a in-

stituţiilor. Tot în acest context, în textul lucrării au fost introduşi şi

unii termeni din perioada medievală, care au o tangenţă directă cu

acest teritoriu şi care mai erau aplicaţi, deşi neoficial, în rândurile diferi-

telor stări sociale şi pe care îi depistăm frecvent în izvoarele de arhivă.

Volumul este precedat de un studiu introductiv. Textul propriu-

zis al lucrării este expus în trei volume, care prezintă o analiză amplă

şi detaliată a problemei puse în discuţie, fiind, de fapt, în bună parte

(privind unele subiecte) un studiu monografic al problemei în cauză.

Lucrarea finalizează cu o bibliografie a izvoarelor inedite de arhivă

şi a celor publicate, cuprinzând dicţionare şi enciclopedii folosite de

autor, inclusiv lista lucrărilor autorului acestui studiu, publicate pe

parcursul anilor136

.

* * *

Aduc sincere mulţumiri colegilor de la Institutul de Istorie, Stat și

Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei – Demir DRAGNEV, doctor

habilitat, membru corespondent al AŞM, Ion CHIRTOAGĂ, doctor

habilitat, Alexei AGACHI, doctor habilitat, Ion JARCUŢCHI, doctor în

istorie, Dinu POŞTARENCU, doctor în istorie; dlui Teodor CANDU,

doctor în istorie (ANRM), şi colegilor de la Catedra Istorie Universală –

pentru recenzarea lucrării; colectivului Centrului Editorial-Poligrafic al

Universităţii de Stat din Moldova, în special dnei Ariadna STRUNGARU,

şef Secţie Redactare, stilizator al acestor volume, dlui Dorin DIACONU –

pentru machetarea textului, versiunea şi executarea copertei.

Ţin să-i mulţumesc, în mod deosebit, colegului şi bunului meu

prieten Pavel COCÂRLĂ, doctor habilitat, profesor universitar, şeful

Catedrei Istorie Universală, USM, pentru sugestiile valoroase în ve-

derea perfecţionării lucrării. Aduc mulţumiri, cu această ocazie, cer-

cetătoarei Maria DANILOV, doctor în istorie (şef Secţie Istorie Mo-

dernă, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei), consă-

tenei mele Tatiana BÂRLĂDEANU, în acelaşi rând lui Andrei

EMILCIUC, doctoranzi la Catedra Istorie Universală, lui Alexandru

ROITMAN, masterand la Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM –

136 În compartimentul BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ n-au fost incluse lucrările mono-

grafice, studiile şi articolele folosite, care pot fi depistate uşor din textul lucrării.

41

pentru prezentarea unor variante de termeni care au fost incluşi în lu-

crare, cercetătoarei Ana GRIŢCO (Muzeul Naţional de Arheologie şi

Istorie a Moldovei), dlui Mihai URSU (directorul Muzeului Naţional

de Etnografie şi Istorie Naturală) – pentru varianta electronică a căr-

ţilor poştale incluse în lucrare, colegului Sergiu MATVEEV, doctor în

istorie (conferenţiar la Catedra Arheologie şi Istorie Antică, USM) –

pentru perfectarea hărţilor, anteturilor şi planurilor cadastrale, mas-

teranzilor Cristina GHERASIM şi Daniela MIRIUŢA – pentru aranja-

rea termenilor şi izvoarelor în ordine alfabetică, tehnoredactarea par-

ţială a textului, nepotului meu Călin TOMULEŢ, lector la Catedra Şti-

inţe Administrative, USM – pentru machetarea tabelelor.

Sunt deosebit de recunoscător dlui Gheorghe CIOCANU, Rector al

Universităţii de Stat din Moldova, foştilor mei studenţi – dnei Angela

ŞCERBINA (director general al SRL „Moldconstruct Market”), dlui

Roger GLADEI (director al Biroului Individual de Avocaţi), dlui Va-

leriu STRELEŢ (deputat în Parlamentul Republicii Moldova) dlui

Ion SRATULAT, director al I.M. „PIAŢA CENTRALĂ”, fără al căror

suport financiar scoaterea de sub tipar a acestei lucrări ar fi fost

dificilă, precum şi celorlalţi sponsori ai ediţiei: dlui Veaceslav

OSIPOV, director general al Firmei de producţie şi comerţ

BIOPROTECT, dnei Cristina DOLGHI, director executiv al

SA „MOLDCARGO” SRL, dlui Filip CHITII, manager al Firmei co-

merciale „DELTA-M” SRL (or. Cahul) şi dlui Ion MARDAROVICI,

director al Firmei de cercetare şi producere „IMCO”.

Îmi exprim, cu această ocazie, sentimentul de gratitudine familiei

mele, în special mamei, plecate, la momentul perfectării lucrării

(21 martie 2011), în lumea celor drepţi, care m-au susţinut moraliceş-

te pe parcursul tuturor etapelor de elaborare a acestor volume.

Valentin TOMULEŢ

42

LISTA ABREVIERILOR

În limba română

ACSAV Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi

AIMSR Arhiva Istorică Militară de Stat din Rusia (Moscova)

AISR Arhiva Istorică de Stat din Rusia (Sankt Petersburg)

AM Armata Moldovenească (fond de documente)

AMŞ Arhiva Militaro-Ştiinţifică (fond de documente)

ANRM Arhiva Naţională a Republicii Moldova

ASI Arhivele Statului Iaşi

ASRO Arhiva de Stat din regiunea Odesa (Ucraina)

cert. certificat

d. dosar

F. fond (de documente)

f. filă (de dosar)

FIASRO Filiala din Ismail a Arhivei de Stat din regiunea Odesa (Ucraina)

inv. inventar (de arhivă)

MNEIN Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

MNAIM Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

p. pagină

P. parte (a cărţii)

vol. volum

În limba rusă

БВ Бессарабский Вестник

БГВ Бессарабские губернские ведомости

БОВ Бессарабские областные ведомости

ЖКМ Журнал Комитета Министров

ЖМВД Журнал Министерства внутренних дел (СПб)

ЖМГИ Журнал Министерства государственных имуществ (СПб)

ЖМТ Журнал мануфактур и торговли (СПб)

ЗБОСК Записки Бессарабского областного статистического ко-

митета (Кишинев)

ЗИОСХЮР Записки императорского Общества сельского хозяйства

Южной России (Одесса)

ЗОАО Записки Одесского археологического общества (Одесса)

ЗООИД Записки общества истории и древностей (Одесса)

КЕВ Кишиневские Епархиальные Ведомости

М Москва

43

об. Оборотный (filă verso de dosar, sau manuscris)

отд. Отделение (compartiment al culegerii de documente)

ПСЗРИ Полное собрание законов Российской империи. Собрание

первое, второе и третье (СПб)

Собр. Собрание

СПб. Санкт Петербург

ТБГУАК Труды Бессарабской губернской ученой архивной комис-

сии (Кишинев)

ТБОЕЛЕ Труды Бессарабского общества естествоиспытателей и

любителей естествознания (Кишинев)

ТБЦИАО Труды Бессарабского церковного историко-археологического

общества (Кишинев)

44

A

ACARET (акаретурь) – construcţie auxiliară care ţine de o clădi-

re, de o gospodărie moşierească sau ţărănească137

. Într-o scrisoare din

31 iulie 1843 adresată de Guvernul Regional guvernatorului militar al

Basarabiei P.I. Fiodorov se lămureşte destul de explicit că noţiunea de

acaret include toate construcţiile auxiliare, inclusiv toate serviciile din

cadrul conacului moşieresc138

. Acelaşi termen poate fi raportat şi la

construcţiile auxiliare din cadrul gospodăriei ţărăneşti.

ACT STATUTAR DE ÎMPROPRIETĂRIRE (ACT REGLE-

MENTAR) (уставная грамота) – document în baza căruia se

efectua împroprietărirea ţăranilor clăcaşi (aflaţi pe pământurile mo-

şierilor şi instituţiilor bisericeşti) din Basarabia în urma reformei

agrare din 14 iulie 1868. El era elaborat după un model unic, pentru

toate satele şi moşiile din provincie. Articolul 3 al Regulamentului

din 14 iulie 1868 stipula că „raporturile funciare dintre proprietari

şi ţărani stabiliţi pe moşiile lor erau fixate în actele statutare de

împroprietărire care se elaborau în ordinea indicată în articolele

101-110 ale prezentului Regulament”139

. Actul de împroprietărire

specifica: 1. denumirea localităţii şi judeţul din care aceasta făcea

parte; 2. numele şi prenumele proprietarului, gradul sau titlul aces-

tuia; 3. numărul ţăranilor ce aveau dreptul la împroprietărire în

conformitate cu articolul 7 al Regulamentului din 14 iulie 1868;

4. câţi dintre ei dețineau terenuri agricole şi câţi nu aveau deloc

pământ; 5. în ce bază foloseau ţăranii pământul: a unei înţelegeri

mutuale sau a unui contract; 6. suprafaţa totală a terenurilor agrico-

le care erau exploatate de către ţărani; 7. suprafaţa terenurilor ara-

bile aflate în proprietatea moşierului şi partea din aceasta ce era

ocupată de păduri; 8. dacă ţăranii aveau dreptul la un lot suplimen-

tar de pământ şi anume de ce mărime; 9. suprafaţa totală a terenuri-

lor arabile ce treceau în folosinţa ţăranilor şi hotarele bine stabilite

137 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 36, 38, 49, 154, 166, 168, 263, 281. 138 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 го-

ды). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.

Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 339, 341, 352. 139 ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 112.

45

ale acestora; 10. câte loturi personale erau în sat şi ce suprafaţă

aveau acestea; 11. în ce bază ţăranii îndeplineau prestaţiile în folo-

sul moşierului: în baza unei înţelegeri mutuale sau a unor norme ju-

ridice scrise; 12. care era mărimea dării în bani pentru pământul

primit; 13. care erau condiţiile de folosire a vadului de adăpare a

vitelor, a drumurilor pentru cirezi şi a ţarcurilor140

.

Elaborarea actelor de împroprietărire revine Administraţiei Re-

gionale pentru problemele ţărăneşti din Basarabia, iar corectitudi-

nea punerii în aplicare a acestora era urmărită atât de instituţia

menţionată, cât şi de judecătoriile de pace şi de Congresele judeţe-

ne ale judecătoriilor de pace. Actele de împroprietărire urmau să fie

elaborate şi puse în vigoare în timp de doi ani din ziua publicării

Regulamentului din 14 iulie 1868, adică de la 1 octombrie 1868

până la 1 octombrie 1870. În pofida acestui fapt, elaborarea actelor

de împroprietărire s-a tergiversat. Aceasta se explică prin faptul că

în Basarabia actele de împroprietărire erau puse în aplicare nu ime-

diat, ci, în diferite moşii, în termene diferite, din simplul conside-

rent că până la aplicarea reformei ţăranii din Basarabia foloseau

pământul moşieresc în baza unor contracte speciale încheiate cu

proprietarul. Ca rezultat, actele de împroprietărire au putut fi puse

în aplicare doar după expirarea termenului stipulat în contract. Până

la 1 octombrie 1870 urmau să fie implementate doar actele pentru

moşiile mari, iar actele pentru moşiile mici (ce nu depăşeau 300

desetine de pământ) – abia după 4 aprilie 1875, când au fost apro-

bate Normele privind relaţiile agrare ale ţăranilor stabiliţi pe mo-

şiile răzeşeşti şi moşiile mici din gubernia Basarabia141

. În realita-

te, implementarea actelor de împroprietărire pentru moşiile mari s-a

finisat abia în 1872, iar pentru moşiile mici şi mai târziu142

.

ADMINISTRAŢIA CARANTINELOR DIN BASARBIA (Ка-

рантинное управление) – administraţie instituită la 26 octombrie

1813, prin dispoziţia ministrului de interne, cu sediul la Ismail143

,

140 ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 116-117; F. 8, inv. 1, d. 2, f. 28-54. 141 ПСЗРИ. Собр. II , т. L, 1875, отд. первое, №54352. – СПб., 1875, с. 113-114. 142 Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа 60-70 годов XIX века в Бессара-

бии. – Кишинев, 1956, с. 92. 143 П.Свинин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. –

Одесса, том VI, 1867, c. 236.

46

în scopul instituirii cât mai rapide a cordonului sanitaro-vamal la

noua frontieră a Rusiei cu Imperiul Otoman, la Prut şi Dunăre. La

27 octombrie 1813 şeful vămii portuare Ismail îi raportează lui

I.M. Hartingh că, potrivit dispoziţiilor ministrului de Interne şi

ale guvernatorului civil, şeful carantinei din Ismail V.I. Poltavţov a

fost inclus cu o zi în urmă în statele de funcţii144

. Iar la 1 noiembrie

1813 V.I. Poltavţov îi raportează lui I.M. Hartingh despre confir-

marea listei funcţionarilor şi a lucrătorilor oficiului carantinei por-

tului Ismail, aceştia fiind: şeful carantinei V.I. Poltavţov, funcţio-

narul de clasa a IX-a Reizberg, medicul Liubomirov, secretarul

Rogozinski, traducătorul Hartuleari şi 2 slujitori de cancelarie, iar

pentru casa comercială – încă trei slujitori şi 8 supraveghetori145

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 1828 locali-

zează Administraţia carantinelor în categoria instituţiilor speciale din

Basarabia, alături de Administraţia poştală, Administraţia vamală şi

Administraţia salinelor din Basarabia. Administraţia carantinelor, îm-

preună cu toate instituţiile sale, era subordonată Ministerului de Inter-

ne şi guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Şeful de dis-

trict şi şefii carantinelor erau numiţi în funcţie de către împărat, iar

membrii carantinelor, directorii, comisarii şi alţi funcţionari carantinali

– de către guvernatorul general146

.

ADMINISTRAŢIA COMANDANTULUI MILITAR DE CA-

TEGORIA ÎNTÂI DIN ISMAIL (Управление Воинского Началь-

ника 1-го разряда города Измаила) – administraţie instituită în

baza deciziei imperiale din 27 octombrie 1878, după reanexarea de

către Rusia a sudului Basarabiei, potrivit Congresului de la Berlin.

Concomitent cu instituirea Administraţiei, a mai fost instituită şi

unitatea provizorie locală alcătuită din 120 de persoane147

.

ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ DIN BASARABIA (Волостное

Правление Бессарабской области) – administraţie instituită în ba-

za „Regulamentului despre ţărani” din 24 ianuarie1834. Concomitent

cu aplicarea în provincie a Regulamentului din 1834 şi reforma ţără-

144 ANRM, F. 2, inv.1, d. 199, f. 80. 145 Ibidem, f. 88, 89. 146 Ibidem, d. 1197, f. 6 verso. 147 ПСЗРИ. Собр. II , т. LIII, 1878, отд. второе, №58952. – СПб., 1880, с. 204.

47

nească, modelul rusesc de plasă este introdus şi faţă de celelalte ca-

tegorii de ţărani aflaţi pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti din

toate judeţele din Basarabia. Sistemul administraţiei de plasă era

formulat în Capitolul II al „Regulamentului despre ţărani” din 1834,

intitulat „Despre administraţia sătească a ţăranilor”. Funcţiile şi mo-

dalităţile de activitate a administraţiilor de plasă erau stipulate în ce-

le 40 de articole ale Regulamentului148

. La baza sistemului de admi-

nistrare a ţăranilor de pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti a fost

pus Regulamentul din 30 iunie 1826 privind administraţia de plasă

de pe domeniile statului, cu unele particularităţi.

În plase erau organizate satele de pe domeniile mănăstireşti şi ce-

le moşiereşti, care includeau de la 500 până la 700 de familii. Reie-

şind din circumstanţe concrete, administraţia judeţeană putea organi-

za un număr mai mare sau mai mic de plase. În fiecare plasă era in-

stituită Administraţia de plasă, în care erau aleşi din rândurile

ţăranilor, pe o perioadă de 3 ani, seful plasei (голова), 2 asesori

(старшины sau заседатели) şi un conţopist, în bază de contract,

pentru o anumită plată. În fiecare sat, care intra în componenţa pla-

sei, era ales din rândul sătenilor un staroste (vornic), tot pentru o pe-

rioadă de 3 ani. În plus, de la fiecare 100 de gospodării se alegeau

vătăşeii/sotnicii (сотский), ajutaţi de mai marele pe 10 gospodării

(десятские), aleşi de la fiecare 10 gospodării. În fiecare sat era in-

stituită adunarea sătească, la care participau capii familiilor, iar în

lipsa lor – unul din membrii familiei: feciorul mai mare, ginerele sau

una din rude. Şedinţele erau deliberative doar în prezenţa a 2/3 din

membrii obştii. În competenţa adunărilor săteşti era alegerea admi-

nistraţiei satului, repartizarea dărilor şi prestaţiilor, acordarea procu-

rilor pentru deplasări de serviciu. Decizia adunării săteşti era prezen-

tată de starostele satului în Administraţia de plasă pentru a fi confir-

mată prin aplicarea ştampilei149

.

Regulamentul conținea şi alte articole care vizau activitatea

Administraţiei de plasă, prerogativele şefului de plasă, funcţiile ju-

decătoriilor săteşti etc.150

148 ПСЗРИ. Собр. II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 75-76. 149 Ibidem, p. 77-80. 150 Ibidem, p. 75-76.

48

Implementarea plaselor în localităţile de pe domeniile mănăsti-

reşti şi moşiereşti nu a fost una uşoară şi rapidă. Administraţia ju-

deţeană a avut nevoie de timp. Spre exemplu, la baza instituirii

plaselor în ţinutul Hotin, ca şi în celelalte ţinuturi, a fost pusă de-

cizia supremă din 24 ianuarie 1834. Mareşalul judeţean al nobili-

mii din Hotin, Talpă, urma să se prezinte în ţinut la 8 noiembrie

pentru a institui şi a deschide 31 de plase pe domeniile mănăsti-

reşti şi moşiereşti, dar, din motive obiective, n-a putut să realizeze

acest lucru151

. În plus, mareşalul judeţean scria că vara şi toamna

ţăranii erau ocupaţi cu lucrările agricole şi n-a vrut să-i sustragă de

la aceste munci pentru a înfăptui alegerile administraţiei săteşti

etc. Ulterior acesta constată că numărul plaselor pentru satele de

pe domeniile mănăstireşti şi moşiereşti este prea mare şi a hotărât

să reducă acest număr de la 31 la 22 de plase. La 8 noiembrie ma-

reşalul judeţean al nobilimii alcătuieşte lista celor 22 de plase care

urmau a fi instituite în ţinutul Hotin, iar la 2 decembrie 1835 o

prezintă guvernatorului civil al Basarabiei P.I. Fiodorov pentru

confirmare152

. Potrivit proiectului prezentat de mareşalul judeţean

al nobilimii Talpă, în componenţa ţinutului Hotin intrau plasele:

Raşcov, Şirăuţi, Clişcăuţi, Parcova, Noua Suliţa, Cerlina Mare,

Drepcăuţi, Balcăuţi, Larga, Şirăuţi, Corjeuţi, Edineţ, Chelmineţi,

Vascăuţi, Grimancăuţi, Lomacineţ, Secureni, Ocniţa, Bleşineuţi,

Brătuşeni, Cernoleuca şi Arioneşti153

.

Pe parcurs însă au apărut şi alte probleme. În raportul din

30 ianuarie 1836, adresat guvernatorului militar P.I. Fiodorov, ma-

reşalul judeţean al nobilimii din Hotin Talpă raporta că pe parcur-

sul zilelor de 8-27 ianuarie a instituit şi a deschis 7 plase, dar boala

şi decesul fiului său l-au distras pe o perioadă scurtă de timp de la

acest lucru. În plus, primind corespondenţa, află despre decizia su-

premă din 15 decembrie 1835, prin care, potrivit noii împărţiri ad-

ministrativ-teritoriale, o parte din ţinutul Hotin urma să fie cedată

ţinutului nou-creat Soroca. Respectiv, Talpă îi cerea guvernatorului

civil să-i comunice lista satelor car vor fi incluse în ţinutul Soroca,

151 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 18. 152 Ibidem, f. 18-18 verso. 153 Ibidem, f. 23-24 verso.

49

iar inginerului cadastral să-i prezinte harta ţinutului Hotin154

. La

11 iunie 1836 Talpă îi raportează lui P.I. Fiodorov că „pe domenii-

le mănăstireşti şi moşiereşti din ţinutul Hotin şi ale celei părţi care,

potrivit noului hotar, au trecut în componenţa ţinuturilor Iaşi şi So-

roca, au fost deschise toate administraţiile de plasă, au fost defini-

tivate listele funcţionarilor administraţiei de plasă şi ai administra-

ţiei rurale pe fiecare plasă în parte şi trimise judecătoriilor ţinutale

din Hotin, Iaşi şi Soroca”155

.

Noua împărţire administrativ-teritorială l-a impus pe mareşalul

judeţean al nobilimii din Hotin Talpă să micşoreze numărul plase-

lor. În raportul din 2 iulie 1836, adresat guvernatorului militar

P.I. Fiodorov, Talpă raportează că, îndeplinind dispoziţiile Admi-

nistraţiei Regionale, a instituit în provincie 18 administraţii de

plasă, au fost aleşi membrii judecătoriilor săteşti de plasă şi

membrii administraţiilor săteşti în fiecare plasă care au depus ju-

rământul156

.

În 1836, în componenţa judeţului Hotin ai intrat următoarele

plase157

(a se vedea Tabelul 1, p. 50).

După aceeaşi procedură Administraţia de plasă a fost instituită

şi în celelalte judeţe ale Basarabiei. Deşi la început au fost institui-

te multe plase (în judeţul Hotin 31 de plase, iar în judeţul Orhei –

47), aceste propuneri n-au fost confirmate de guvern, iar numărul

plaselor, ca în cazul judeţului Hotin, au fost reduse considerabil158

.

Prin urmare, în 1836, modelul rusesc de plasă este introdus în toate

judeţele din Basarabia159

.

154 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 37. 155 Ibidem, f. 65. 156 Ibidem, f. 67-67 verso. 157 Ibidem, f. 68-69. 158 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 164. 159 A se vedea mai detaliat schimbările în cadrul sistemului de plasă efectuate pe par-

cursul sec. al XIX-lea: Administraţia de plasă în satele de pe domeniile statului din

Basarabia.

50

Tabelul 1 Componenţa plaselor din judeţul Hotin la 1836*

Denumirea plasei

Nu

mă

rul

fa

mil

iilo

r d

e

ţăra

ni

Denumirea plasei

Nu

mă

rul

fa

mil

iilo

r d

e

ţăra

ni

I. Plasa Raşcov 3. Darabani 41

1. Raşcov 177 4. Câşla Nedjim 130

2. Poiana 77 5. Bârnova de Sus 151

3. Rohotinu 34 6. Moghianeţ 113

4. Perebiicăuţi 206 7. Voronoviţa 78

5. Onutu 66 8. Varticăuţi 84

6. Balamuteuca 104 9. Lencăuţi 158

7. Ravineţ 200 10. Hogoreni 102

8. Gremeşti 63 În total 1023

9. Gordenţi 75 V. Plasa Noua Suliţă 10. Cipănosu 127 1. Noua Suliţă 123

11. Aristovca (Rădăuţi) 38 2. Coteleu 144

12. Prijhorodu 111 3. Marşiniţa 310

În total 1278 4. Tărăsăuţi 508

II. Plasa Grozăniţa 5. Strainţa 65

1. Grozăniţa 112 6. Revcăuţi 47

2. Şirăuţi 233 7. Răchitina 142

3. Colincăuţi 408 În total 1339

4. Bocicăuţi 169 VI. Drepcăuţi 5. Malinţa 200 1. Drepcăuţi 165

6. Săncăuţi 152 2. Vancicăuţi 223

În total 1274 3. Costiceni şi Dumeni 156

III. Plasa Clişcăuţi 4. Negriţa 115

1. Clişcăuţi 462 5. Şedreni 78

2. Zarujăni 160 6. Coşuleni 64

3. Şirăuţii de Sus 122 7. Criva 100

4. Şirăuţi moşie 123 8. Cebrova 105

5. Rucşinu 71 9. Câşla lui Sali 129

În total 1340 În total 1187

IV. Plasa Paşcăuţi VII. Cerlina Mare 1. Paşcăuţi 123 1. Cerlina Mare 133

2. Anadolu 43 2. Rângaci 123

51

3. Şâşcăuţi 73 5. Câşla lui Zamjiev 129

4. Berestia 75 6. Ghilavăţul 99

5. Doljocu 90 7. Grumăzeni 59

6. Mălineşti 100 8. Balasâneşti 174

7. Dinăuţi 210 9. Coteleu 137

8. Chiretenţî 105 În total 1046

9. Stăuceni 110 XI. Plasa Corjeuţi 10. Şerbinţa 58 1. Corjeuţi 260

11. Forosna 107 2. Trinca 132

12. Sângeru 63 3. Feteşti 86

În total 1258 4. Bogăneşti 34

VIII. Plasa Balcăuţi 5. Peririta 121

1.Balcăuţii de Sus 104 6. Grimeşti 11

2. Dolineni 160 7. Burlăneşti 117

3. Vorniceni 23 8. Viişoara 76

4. Paşcăuţi 134 9. Bardara 98

5. Dăncăuţi 97 10. Hilipăuţi 66

6. Căpeleuca 98 11. Caracuşeni 122

7. Tulbureni 92 În total 1123

8. Hâjdău 43 XII. Plasa Edineţ 9. Nisfoaia 90 1. Edineţ 155

10. Bilăuţi 107 2. Târnova 166

11. Cruglic 122 3. Gordineşti 147

12. Levineţ - 4. Hlina de Jos 150

În total 1199 5. Glincăuţi 83

IX. Plasa Larga 6. Rotunda 75

1. Larga 335 7. Holohoreni 28

2. Volcineţul de Sus 81 8. Trestieni 41

3. Lucăceni 18 9. Marcăuţi 153

4. Medveja 53 10. Balcăuţii de Jos 95

5. Câşla Zelena 48 11. Buzdujeni 38

6. Cotiujeni 211 12. Ruseni 82

7. Slobozia Bârlinţi 82 În total 1204

8. Noua Suliţă 196 XIII. Plasa Gruşeveţ

În total 1026 1. Gruşeveţ 194

X. Plasa Lipcani 2. Chelmeneţi 187

1. Lipcani 178 3. Babin 187

2. Şirăuţii de Jos 147 4. Burduvu 90

3. Slobozia Şirăuţi 40 5. Buzoviţa 144

4. Hlina de Sus 83 6. Răsteu şi Otaci 160

52

7. Moldava 154 4. Naslavcea 166

8. Carlacău - 5. Colonia Naslavcea 18

În total 1256 6. Ojovul 150

XIV. Plasa Vascăuţi 7. Vitreanca 148

1. Vascăuţi 190 8. Culişeuca 104

2. Corman 110 9. Săbriceni 180

3. Şăbutinţa 151 În total 1361

4. Enăuţi 158 XVII. Plasa Secureni 5. Romancăuţi 223 1. Secureni 215

6. Gvăzdăuţi 160 2. Vesileuţi 90

7. Clocuşna 171 3. Răspopeni 125

8. Mândâcăuţi 93 4. Voloşcovu 98

9. Carlacău - 5. Cobâlceni 220

În total 1256 6. Belousovca 37

XV. Plasa Briceni 7. Bârnova de Jos 150

1. Briceni 125 8. Paustova 41

2. Grimancăuţi 182 În total 1006

3. Tabani 89 XVIII. Plasa Ocniţa 4. Hrubna 65 1 Ocniţa 159

5. Trebisăuţi 104 2. Hădărăuţi 119

6. Colicăuţi 118 3. Mihălăşeni 98

7. Corestăuţi 118 4. Cipiliuţi 171

9. Rosoşeni 116 5. Bârlădeni 54

10. Selise 252 6. Grinăuţii de Sus 50

În total 1206 7. Lipnic 158

XVI. Plasa Lomacineţ 8. Dânjenii de Sus 29

1. Lomacineţ (Pădurea) 249 9. Pălade 48

2. Mihalcovo 139 În total 886

3. Niporatova 207 Numărul total de familii 21382

*ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2191, f. 68-69.

Administraţia de plasă a fost suspendată în anul 1917.

ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ ÎN SATELE DE PE DOMENIILE

STATULUI DIN BASARABIA (Волостное Правление в казенных

селениях Бессарабской области) – administraţie instituită în Basa-

rabia în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 30 iunie 1826, la

propunerea guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului pleni-

potenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov160

.

160 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 1-1 verso.

53

La 25 iunie 1825 Comitetul de Miniştri discută adresa ministrului

de interne cu privire la proiectul instituirii în Basarabia a Administraţiei

de plasă după modelul rusesc161

.

M.S. Voronţov argumenta necesitatea instituirii în Basarabia a

Administraţiei de plasă prin faptul că:

1. Luând în administrare Basarabia, nu a găsit în satele de pe pro-

prietăţile statului nici un fel de administrare, fapt ce influenţa negativ

nu doar asupra vistieriei, dar şi asupra ţăranilor;

2. Instituirea unei asemenea administraţii era necesară şi prin fap-

tul că se aştepta amplasarea în stepa Bugeacului a 20000 de ţărani de

stat din Rusia162

;

3. Instituirea acestui proiect ar fi apropiat sistemul de administrare

a ţăranilor de stat din Basarabia cu cel din guberniile interne ruse.

Deşi ţăranii de stat nu erau subordonaţi Ministerului de Finanţe, minis-

trul de finanţe E.F. Kankrin a susţinut proiectul lui M.S. Voronţov.

Proiectul cu privire la Administraţia de plasă din Basarabia, propus

de M.S. Voronţov, includea 43 articole.

Ele se refereau în fond la următoarele probleme163

:

1. Ocinile de stat din Basarabia erau împărţite în plase, în care erau

instituite administraţii săteşti, supuse din punct de vedere gospodăresc

Administraţiei Financiare a Guvernului Regional, iar din punct de ve-

dere poliţienesc – ispravnicului local.

2. În plase erau incluşi ţăranii de stat – de la 500 până la 1000 de

familii.

3. Administraţia era amplasată în satele care aveau o poziţie cen-

trală în cadrul plasei.

4. În subordinea Administraţiei erau starostii săteşti şi mai marii pe

zece gospodării (десятники).

5. Pentru petrecerea şedinţelor, în fiecare Administraţie de plasă

erau aleşi un staroste şi doi asesori.

161 ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, с. 655. 162 Despre amplasarea în stepa Bugeacului a ţăranilor de stat a se vedea mai detaliat:

AISR, F. 379, inv. 2, d. 25, f. 5-8. 163 Proiectul Regulamentului privind instituirea în Basarabia a Administraţiei de plasă

în satele de pe domeniile statului, propuse de M.S. Voronţov, a se vedea: ANRM,

F. 3, inv. 1, d. 765, f. 4-14.

54

6. Şeful plasei era ales de toţi membrii Administraţiei de plasă, din

oameni cinstiţi şi harnici.

7. Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a delegaţilor:

fiecare 100 de familii delegau câte 3 reprezentaţi din partea ţăranilor

maturi, care aveau gospodărie proprie, comportament exemplar şi fără

antecedente penale.

8. Ţăranii, adunându-se în satul unde era amplasată Administraţia

de plasă, în prezența unui membru al Expediţiei Financiare şi a is-

pravnicului, depuneau jurământul că îl vor alege ca şef de plasă pe cel

mai demn164

.

9. Asesorii în Administraţia de plasă erau aleşi după fiecare 3 ani.

Celelalte articole se refereau la salariul șefului de plasă (250 rub.

asignate pe an), al membrilor Administraţiei, comportamentul mem-

brilor și la privilegiile de care aceştia beneficiau, la condiţiile în care

şeful plasei şi membrii Administraţiei de plasă sunt retraşi din funcţie,

fiind expuse modalităţile de exercitare a funcţiilor etc.165

Pe lângă administraţia de plasă era permanent câte un şef de echi-

pă de la fiecare sat. Ei erau schimbaţi regulat, în fiecare săptămână şi

erau obligaţi să îndeplinească toate dispoziţiile sefului de plasă şi

ale asesorilor.

Administraţia de plasă cerceta furturile care nu depăşeau 5 rub.,

conflictele, certurile şi bătăile dintre ţărani, în afara de cazurile de

omor, tulburări, jafuri şi alte crime, care erau remise câtre ispravnic;

pedepsea vinovaţii cu loviturile cu varga – până la 50 de lovituri; folo-

sea pentru lucrările publice toţi arestanţii aflaţi sub arest de la o zi pâ-

nă la două etc. Administraţia de plasa răspundea de calitatea drumuri-

lor, podurilor şi a trecătorilor; de vărsarea la timp în vistieria regiunii a

prestaţiilor de stat şi a impozitelor locale în bani; avea sub tutelă vă-

duvele și orfanii şi urmărea ca copiii orfani să înveţe o meserie etc.

Tot Administraţia de plasă răspundea de recensământul populaţiei, în-

registrând toate schimbările care au avut loc în sat pe parcursul anului;

la începutul fiecărui an urma sa prezinte Administraţiei Financiare a

Basarabiei şi ispravnicului, dar nu mai târziu de 10 ianuarie, lista tutu-

164 Modalitatea de alegere a şefului de plasă a se vedea: ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826,

№444. – СПб., 1830, с. 657-658. 165 Ibidem, p. 658-559.

55

ror locuitorilor, cu schimbările care au avut loc pe parcursul anului

precedent (veniţi-plecaţi)166

.

Comitetul de Miniştri a susţinut proiectul înaintat de M.S. Voron-

ţov şi a decis a-l aplica temporar în Basarabia, până când experienţa va

arata ce schimbări urmează a fi făcute167

.

Dispoziţia din 6 septembrie 1826 a Consiliului Suprem al Basarabiei

atestă că Administraţia de plasă pe domeniile statului urma să fie insti-

tuită începând cu 1 ianuarie 1827 şi trebuia să înlocuiască sistemul de

administrare a ocolaşilor şi vornicilor, înlocuindu-l cu cel rusesc168

.

Pe parcurs, Ministerul Proprietăţilor Statului a efectuat şi unele

modificări în sistemul de administrare a domeniilor statului din Basa-

rabia, aflate sub jurisdicţia sa. La 1 ianuarie 1840, în calitate de subdi-

viziune administrativ-teritorială este introdusă circumscripţia, plasa şi

asociaţia rurală. Cazacii de la Dunăre erau divizaţi în staniţe.

În urma acestor modificări, în judeţul Hotin a fost creată circum-

scripţia Hotin, plasa Medveja şi două asociaţii rurale – Medveja şi

Hâjdău; în judeţul Bender – circumscripţia Bender, două plase – Cău-

şeni şi Cimişlia şi nouă asociaţii rurale: în cadrul plasei Căuşeni: Hâr-

bovăţ, Hagimus, Copanca, Căuşeni şi Opaci; în cadrul plasei Cimişlia:

Taraclia, Cimişlia, Abaclâgeaba şi Cenac; în judeţul Akkerman – cir-

cumscripţia Akkerman, două plase – Ivanovca şi Tatarbunar şi opt

asociaţii rurale; în cadrul plasei Ivanovca: Talmaz, Alexandrovca,

Moldovca, Ţariceanca şi Olăneşti, iar în cadrul plasei Tatarbunar:

Plahteevca, Divizia şi Tatarbunar169

.

La sfârşitul anilor’40 ai sec. al XIX-lea Basarabia era divizată din

punct de vedere administrativ-teritorial în următoarele plase: Hotin –

Lipcani, Corjeuţi, Sculeni, Noua Suliţă, Briceni, Clişcăuţi, Chelmenţi,

Stălineşti, Romancăuţi şi Grozinţi; Iaşi – Balatina, Slobozia Bălţi,

Vulpeşti, Corneşti, Ciuciuleni, Copăceni, Făleşti, Sculeni şi Brânzeni;

Soroca – Otaci, Visoca, Climăuţi, Bădiceni, Târnova, Cubolta,

166 ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, p. 660-661. 167 Ibidem, p. 661. 168 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 16-17. 169 Dinu Poştarencu. Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în pe-

rioada ţaristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional

de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişi-

nău, 2009, p. 208.

56

Ocolina, Căinari, Pepeni, Raşcov, Vasileuţi şi Cobâlea; Orhei – Tele-

neşti, Sămăşcani, Sirota, Pohorniceni, Işnovăţ, Criuleni, Dâşcova,

Tuzora, Cineşeuţi, Voroteţ, Cerniţa, Selişte şi Căzăneşti; Chişinău –

Bujor, Boldureşti, Zberoaia, Nisporeni, Costeşti, Hânceşti, Lăpuşna,

Sireţi, Găleşti sau Pănăşeşti, Horodişte, Mereni, Ialoveni şi Văsieni;

Bender – Teliţa, Căinari, Căuşeni şi Cimişlia; Akkerman – Ivanovca,

Tatarbunar şi Cara-Mahmed, Cahul – Coştangalia, Tigheci, Sărăţica şi

Leova170

.

Anumite schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost în-

treprinse de Administraţia Regională şi în anii următori. Potrivit deci-

ziei Cârmuirii provinciei Basarabia din 31 iulie 1857, administraţiile

plaselor Cobâlea şi Visoca au fost mutate din satul Cobâlea în satul

Cotiujenii Mari şi din satul Visoca în satul Arioneşti171

.

Localităţile de pe domeniile statului erau grupate doar pe plase. În

1862, în judeţul Akkerman erau următoarele plase: Divizia (3 sate),

Tatarbunar (5), Plahteevca (5), Ivanovca (8), Palanca (6), Talmaz (4)

şi Alexandrovca (6); în judeţul Bender: Cimişlia (6), Abaclâgeaba (3),

Taraclia (5), Căuşeni (6), Fârlădeni (8) şi Copanca (3); în judeţul Ho-

tin: Hâjdău (6) şi Holohoreni (4 sate)172

. În 1863, în scopul de a crea

condiţii mai avantajoase, Cârmuirea provinciei Basarabia a dispus să

fie transferate administraţiile de plasă din satul Sărăteni în satul Cio-

câlteni, din satul Işnovăţ în satul Hârtopul Mic (sau Schit) şi din satul

Dâşcova în satul Vâprova173

.

Prin decizia sa din 10 februarie 1864, Cârmuirea provinciei Basa-

rabia i-a permis Poliţiei din judeţul Bender, în baza solicitării parveni-

te de la aceasta, să lichideze plasa Chiţcani, din cauza strămutării, ce

avea să se producă în curând, a ţăranilor din satele Chiţcani şi Copan-

ca pe moşia Ursoaia, satele respective împreună cu satul Leuntea ur-

mând să fie trecute în componenţa plasei Teliţa. Tot în acest an, în

conformitate cu hotărârea Cârmuirii provinciei Basarabia din 5 martie

170 Военно-статистическое обозрение Российской империи. Том ХI, часть 3,

Бессарабская область. – СПб., 1849, c. 12-15. 171 Бессарабские областные ведомости, №.37, 14 сентября 1857. 172 Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год. – Кишинев, 1862,

c. 269-272. 173 БОВ, №29, 20 июля 1863.

57

1864, Administraţia de plasă Corjeuţi a fost transferată în târgul

Edineţ174

.

Schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost întreprinse de

Administraţia Regională şi în anii ’70-’90 ai sec la XIX-lea. Spre

exemplu, potrivit deciziei din 10 iunie 1870 a Administraţiei Regiona-

le în Problemele Ţăranilor din Basarabia, plasa Vâprova din judeţul

Orhei, care era compusă din 18 sate (Selişte, Lucăşeuca, Isacova, Slo-

bozia Isacova, Hirova, Morozeni, Dâşcova, Vâprova, Puţintei, Tabăra,

Ghetlova, Hulboaca, Săseni, Valea Popii, Bravicea, Meleşeni, Brea-

nova şi Ţibirica) a fost divizată în două plase: Bravicea şi Isacova. Iar

la 26 iulie 1874, Administraţia Gubernială în Problemele Ţăranilor din

Basarabia a adoptat hotărârea de a transfera Administraţia plasei Fârlă-

deni, judeţul Bender, din satul Fârlădeni în satul Varniţa.

La 1890 în Basarabia erau următoarele plase: în judeţul Chişinău

(13 plase): Boldureşti, Bujor, Văsieni, Vorniceni, Hânceşti, Zberoaia,

Costeşti, Lăpuşna, Mereni, Nisporeni, Pârjolteni, Sireţi şi Ialoveni; în

judeţul Akkerman (28 plase): Acmanghit, Alexandrovca, Staro-Arţiz,

Volontirovca (Volintiri), Divizia, Ivanovca-Bolgarskaia, Ivanovca-

Ruskaia, Cleastiţ, Crasnoe, Cubei, Culevcea, Culm, Maloiaroslaveţ,

Nicolaevca-Novorosiiskaia (reşedinţa în satul Bairamcea), Palanca,

Paris, Plahteevca, Postal, Sărata Veche, Starocazacie, Talmaz,

Tarutino, Tatarbunar, Taşlâc, Tepliţ, Şaba, Eighenghem şi Eighenfeld;

în judeţul Bender (11 plase): Abaclâgeaba, Varniţa, Gura Galbenei

(reşedinţa în Gura Galbenei cea Mare), Iosefsdorf, Căinari, Căuşeni

(reşedinţa în Căuşenii Noi), Comrat, Taraclia, Teliţa, Ceadâr-Lunga şi

Cimişlia; în judeţul Bălţi (10 plase): Balatina, Slobozia Bălţi, Glodeni,

Corneşti, Chişcăreni, Copăceni, Făleşti, Zăbriceni, Sculeni şi Ungheni.

Judeţul Ismail avea 112 comune; în judeţul Orhei (15 plase): Bravi-

cea, Hârtop (reşedinţa în Hârtopul Mare), Izvoare, Isacova, Căzăneşti,

Chiperceni, Cobâlea, Criuleni, Rezina, Sămăşcani (reşedinţa în Să-

măşcanii de Sus), Susleni (reşedinţa în Suslenii de Sus), Teleneşti (re-

şedinţa în Teleneştii Vechi), Călăraşi, Ciocâlteni şi Cineşeuţi; în jude-

ţul Soroca (12 plase): Otaci, Arioneşti, Climăuţi, Bădiceni, Târnova,

Cotiujeni (reşedinţa în Cotiujenii Mari), Ocolina, Năduşita, Pepeni,

174 Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 209.

58

Vadul Raşcov, Văscăuţi şi Floreşti şi în judeţul Hotin (12 plase): Lip-

cani, Secureni, Suliţa Nouă, Edineţ, Dăncăuţi, Briceni, Clişcăuţi,

Chelmenţi, Stălineşti, Romancăuţi, Rucşin şi Grozinţi.

La 5 noiembrie 1912, Administraţia Gubernială a Basarabiei a în-

ştiinţat Comitetul Executiv (Uprava) al Zemstvei din judeţul Chişinău

că de la 1 ianuarie 1913 satele Budeşti, Goian, Ciopleni, Cricova,

Visterniceni, Chetros, Cruzeşti, Coloniţa, Vadul lui Vodă şi Poşta Ve-

che urmau să fie excluse din componenţa plasei Mereni, deoarece din

aceste sate a fost formată o plasă nouă – Budeşti, la care au fost alipite

toate cătunele situate pe moşiile acestor sate: Tohatin, Cheltuitori,

Fundul Tohatin, Corju (Chirjău), Bălţata, Sagaidac, Valea Satului, Va-

lea Paladi, Maximovca, Buga, Valea Coloniţa, Cioara Borta, Ciocana,

Fundul Ciocana, Goianul Nou şi Otovasca175

.

ADMINISTRAŢIA DOMENIILOR DIN BASARABIA ALE

MĂNĂSTIRILOR ORTODOXE DE PESTE HOTARE (Управле-

ние Имениями Православных Заграничных Монастырей в Бесса-

рабии) – instituţie de stat creată în baza decretului imperial din

9 martie 1873, subordonată Ministerului Proprietăţilor Statului al

Imperiului Rus176

, cu sediul în oraşul Chişinău. În competenţa Ad-

ministraţiei erau următoarele atribuţii: supravegherea integrităţii

proprietăţilor imobiliare şi mobiliare primite în gestiune şi protejarea

lor de orice pretenţie; organizarea la timp şi punerea la licitaţie a

moşiilor, al căror termen de arendă a expirat deja; elaborarea şi pu-

nerea în aplicare a condiţiilor de arendă a pământurilor subordonate

mănăstirilor de peste hotare; supravegherea îndeplinirii de către

arendatori a obligaţiilor asumate, în mod special, încasarea la timp a

plăţilor de arendă etc. La data instituirii, personalul Administraţiei

domeniilor din Basarabia ale mănăstirilor ortodoxe de peste hotare

era alcătuit din: un administrator, ajutorul acestuia, un revizor silvic,

un secretar, care deţinea și funcţiia de contabil, un pădurar, patru

ajutori de pădurar şi trei călăuze silvice.

ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ A BASARABIEI (Бессараб-

ская Казенная Палата) – organ local al Ministerului Finanţelor al

175 Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 210. 176 ПСЗРИ. Собр. II , т. XLVIII, 1873, отд. первое, №51986. – СПб., 1873,

с. 312-313.

59

Imperiului Rus. Ca instituţie gubernială, Administraţia Financiară a

fost creată prin Regulamentul privind administrarea guberniilor în

Imperiul Rus din 7 octombrie 1775, adoptat de Ecaterina a II-a, care

avea în competenţă următoarele funcţii: perceperea impozitelor, gesti-

onarea patrimoniului statului, controlul concesionării băuturilor spir-

toase şi multe alte activităţi financiare177

.

Ministerul de Finanţe.

Administraţia Financiară a Basarabiei.

Antet.

Începând cu 2 februarie 1813, aceste atribuţii le-a avut Direcţia Fi-

nanciară a Departamentului II al Guvernului Regional al Basarabiei178

.

Modelul rusesc al Administraţiei Financiare a fost introdus prin Regu-

lamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828.

Prin acest Regulament au mai fost instituite Cârmuirea Regională,

177 ПСЗРИ. Собр. I , т. XX, 1775-1780, №14392. – СПб., 1830, с. 240-243. 178

ЗБСК. – Кишинев, 1868, т. III, с. 113-116.

60

Tribunalul Regional Penal şi Tribunalul Regional Civil, iar Consiliului

Suprem al Basarabiei i-a fost schimbată denumirea în Consiliul Re-

gional179

.

În componenţa Administraţiei Financiare intrau: viceguvernatorul,

3 consilieri, trezorierul regional, controlorul regional şi un asesor. Vi-

ceguvernatorul era numit în funcţie prin decret imperial, iar ceilalţi

membri – prin decizia Senatului Guvernant, la discreţia ministrului de

finanţe180

.

Administraţia Financiară folosea 10% din veniturile Basarabiei

pentru necesităţile regiunii, celelalte 90% erau vărsate în vistieria im-

perială. Din suma de 10% care aparţinea regiunii, Administraţia Fi-

nanciară efectua plăţi fără alocări din partea Ministerului de Finanţe,

având doar dispoziţia guvernatorului general sau a Consiliului Regio-

nal. Pentru efectuarea acestor operaţii Administraţia Financiară alcătuia

anual bugetul, pe care guvernatorul general îl prezenta din timp spre

examinare Ministerului de Interne. Regulamentul prevedea ca în cazul

suprimării cordonului vamal de la Nistru, în suma de 10% urma să fie

inclusă şi o parte din veniturile încasate de vămile şi posturile vamale

din Basarabia181

.

Din cadrul Administraţiei Financiare făceau parte următoarele in-

stituţii:

1. Serviciul cadastral (Часть Землемерная), pentru a cărui ac-

tivitate, la prezentarea guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-

biei, Senatul confirmă un inginer cadastral regional.

2. Serviciul (direcţia) sectorului silvic (Фортсмейстерское182

управление), care activa în baza aceloraşi regulamente ca şi în trecut

şi se supunea nemijlocit guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-

rabiei183

.

Toate veniturile de stat ale Basarabiei erau administrate de Admi-

nistraţia Financiară a Basarabiei, care coordona toate chestiunile legate

179 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 180 Ibidem, f. 6. 181 Ibidem, f. 9. 182 Fortsmeister – pădurar, şef de ocol silvic. (Владимир Даль. Толковый слoварь

живого великорусского языка. Изд. III-е. – СПб., 1882, с. 538). 183 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

61

de problemele gospodăreşti, de control, de extragerea sării şi de produ-

cerea vinului (care erau date în concesiune în baza principiilor genera-

le); de ea depindeau cheltuielile de stat, perceperea impozitelor şi a ta-

xelor vamale, eliberarea hârtiei timbrate, a paşapoartelor etc.184

La 11 martie 1828, prin dispoziţia Consiliului de Stat, funcţiile

Cârmuirii Regionale şi ale Administraţiei Financiare au fost separate185

.

După cum am constat, Administraţia Financiară era alcătuită din vi-

ceguvernator, 3 consilieri, trezorierul regional, controlorul regional şi un

asesor. Consilierii, trezorierul şi controlorul aveau în competenţă părţi

separate de administrare. Dirija cu activitatea lor viceguvernatorul. Ase-

sorii aveau ca funcţie controlul activităţii trezoreriilor şi alte funţii care

erau în competenţa Administraţiei Financiare. În caz de boală sau lipsă

a unuia din membri, asesorul administra cu secţia acestuia.

Administraţia Financiară era alcătuită din 5 secţii:

Secţia întâi administra toate treburile gospodăreşti şi de control.

Secţia a doua administra salinele. Secţia a treia avea în competenţă tot

ce era legat de serviciul militar. Secţia a patra răspundea de Trezore-

ria Regională. Această secţie administra toate sumele de bani ale vis-

tieriei, încasa toate taxele şi prestaţiile locale, taxele nesalariale, taxa

vamală, elibera hârtie timbrată, paşapoarte etc. Tot în competenţa

acestei secţii era perfectarea registrelor fiscale, repartizarea dispoziţii-

lor cu diferite însărcinări ale vistieriei; supraveghea îndeplinirea cu

exactitate a acestora, alcătuia rapoarte privind veniturile şi cheltuielile

lunare şi anuale, urmărea încasările veniturilor, restanţelor la impozite

şi aplicarea sancţiunilor, circulaţia montară, repartizarea şi schimbul

valutar. În competenţa secţiei a cincea intra tot ce se referea la verifi-

carea tuturor facturilor şi bonurilor de plată, perfectarea raportului

anual privind veniturile şi cheltuielile provinciei186

.

Dispoziţia din 11 martie 1828 stabilea şi modalitatea de activitate

a Administraţiei Financiare. Consilieri în birourile executive erau şefii

de secţii. Fiecare secţie era alcătuită din birouri (столы) în frunte cu

şefii de birouri (столоначальники). Toate dosarele adresate Cârmuirii

Regionale erau repartizate direct în birouri, înregistrate în „Registrul

184 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9. 185 ПСЗРИ. Собр. II , т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 236. 186 Ibidem, p. 238.

62

de intrare”, iar materialele erau analizate şi completate, după ce, cu re-

zoluţia şefului de secţie, erau înaintate la adunarea comună a secţiilor

pentru a fi aprobată decizia. Şeful de secţie era responsabil pentru pre-

gătirea dosarului. Deciziile adunării generale a Administraţiei Financia-

re erau întocmite în formă de registru, potrivit unei forme deja cunoscu-

te, succint, clar şi precis. În baza acestor registre ale Administraţiei Fi-

nanciare erau trimise, unde era necesar, decrete, înştiinţări şi dispoziţii.

Secţiile efectuau corespondenţa în baza dispoziţiilor şi adreselor. Fără

dispoziţia şefului ele nu întreprindeau şi nu hotărau nimic. Corespon-

denţa pe care o efectua secţia se limita la adunarea informaţiilor şi, în

caz de necesitate, secția amintea şi confirma dispoziţiile187

.

Administraţia Financiară a Basarabiei (Carte poştală, MNAIM)

Potrivit dispoziţiei din 29 februarie 1828, pentru perceperea veni-

turilor de stat, în toate ţinuturile Basarabiei au fost instituite 6 direc-

ţii financiare ţinutale: în ţinutul Orhei, cu centrul în oraşul regional

Chişinău, în ţinuturile Bender, Akkerman, Ismail şi Hotin, cu centre-

le în oraşele cu acelaşi nume şi în ţinutul Iaşi, cu centrul în oraşul

187 ПСЗРИ. Собр. II , т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, p. 238-239.

63

Bălţi, ce aparţinea unei persoane particulare – moşierului Catargi188

,

funcţionar de clasa a VIII-a189

.

Administraţia Financiară a Basarabiei (Carte poştală, MNAIM)

În activitatea sa Administraţia Financiară se conducea de instrucţiuni-

le aprobate încă la 29 aprilie 1818190

, odată cu adoptarea Regulamentului

organizării administrative a Basarabiei şi confirmate pentru folosirea lor

în continuare prin decizia Consiliului de Stat din 12 martie 1828191

.

Potrivit Regulamentului din 2 septembrie 1824, pentru perceperea

impozitelor de stat de la populaţia Basarabiei, la începutul fiecărui an

Administraţia Financiară Regională distribuia direcţiilor financiare ţinuta-

le registre speciale fiscale, în care erau fixate sumele încasate pentru pri-

ma jumătate de an, însoţite de recipise ştampilate; acestea urmau a fi în-

mânate ţăranilor la încasarea taxei, similar celor ce existau în guberniile

interne ruse192

. Registrele nominalizate erau concomitent transmise poli-

188 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9. 189 În ruseşte: коллежский асессор. 190 Acestea, la rândul lor, se bazau pe Regulamentul din 1783. 191 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9 verso. 192 Ibidem, f. 10.

64

ţiei municipale şi locale pentru a-i anunţa pe contribuabili despre sumele

ce urmează a fi încasate, iar obştile săteşti şi societăţile orăşeneşti urmau

ca „…fără implicarea funcţionarilor poliţieneşti, să împartă sumele indi-

cate ale impozitului între fiecare familie în parte, potrivit categoriei impo-

zabile, prezentând-le la timp în vistieria statului”193

.

Astfel, primind la începutul fiecărui an de la Administraţia Financiară

Regională (prin intermediul direcţiilor financiare judeţene) registrele fisca-

le, în care era indicată suma impozitului ce urma să fie vărsată în vistieria

statului, locuitorii, prin intermediul starostelui de obşte, împărţeau singuri

suma impozitului, pentru perioada respectivă de timp, între fiecare familie

în parte, potrivit categoriei impozabile. Suma urma a fi prezentată direcţii-

lor financiare judeţene, pentru care primeau recipise ştampilate194

.

Potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 23 mai 1866 (publica-

tă la 9 iunie), Administraţia Financiară din Basarabia este reorganizată,

iar statele de funcţie schimbate în baza principiilor generale existente în

guberniile interne ruse195

. A fost suspendată în martie 1918.

ADMINISTRAŢIA ORĂŞENEASCĂ (Городовое Управление) –

administraţie creată în Basarabia pe parcursul sec. al XIX-lea în confor-

mitate cu divizarea administrativ-teritorială (ţinut-judeţ, oraş, sat etc.). Po-

trivit Regulamentului privind administrarea Basarabiei din 29 februarie

1828, sistemul de administrare din Basarabia se împărţea în: Administra-

ţie Regională, Administraţie judeţeană sau ţinutală şi Administraţie oră-

şenească. Administraţia orăşenească era instituită în oraşele: Chişinău,

Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni196

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828

stipula că în fiecare oraş este instituită Administraţia orăşenească, alcătuită

din: Judecătorie, Administraţie şi Poliţie. Din instituţiile judecătoreşti fă-

ceau parte Magistratele orăşeneşti (Городовые магистраты), din cele de

administrare – Dumele orăşeneşti (Городские думы) şi Sfatul obştesc al

breslelor (lonje/longea) (Цеховые управы), iar din cele poliţieneşti – po-

liţmaistrul (полицмейстер) şi Primăria municipală (Городская управа)197

.

193 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 10-10 verso. 194 Ibidem, f. 10 verso-11. 195 ПСЗРИ. Собр. II , т. XLI, 1866, отд. первое, №43336. – СПб., 1868, с. 593-598. 196 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 197 Ibidem, f. 7.

65

Regulamentul din 29 februarie 1828 stabilea şi componenţa Ad-

ministraţiei orăşeneşti. Magistraturile erau alcătuite din burgomistru şi

doi ratmani din partea comunităţilor orăşeneşti. În cadrul magistraturi-

lor activau următoarele instituţii:

1. Judecătoria verbală (Словесный суд), alcătuită din starosti

(старосты) şi judecători, aleşi din partea societăţilor orăşeneşti.

2. Judecătoria de orfani (Сиротский суд), care era administrată de

primarul oraşului (Городской Глава) şi alcătuită din doi membri ai Ma-

gistraturii orăşenești şi starostele orăşenesc (Городовой староста).

Duma orăşenească era alcătuită din Primarul oraşului şi 5 consilieri

(pristavi) (гласных), din partea comunităţilor orăşeneşti. În oraşele Chilia şi

Reni în locul Magistraturilor şi Dumelor orăşeneşti au fost instituite Ratuşe.

Sfatul obştesc al breslelor era alcătuit din burgomistru, starosti

orăşeneşti – din partea comunităţilor orăşeneşti şi starostii de breaslă

(цеховые старшины) – de la fiecare meşteşug.

Consiliul orăşenesc era condus de un poliţmaistru şi alcătuit din

comisar special de district (Частный пристав) şi un ratman din par-

tea Magistraturii. Acolo unde nu erau comisari speciali de circum-

scripţie, în componenţa Consiliului orăşenesc intrau doi ratmani din

partea Magistraturilor sau Ratuşelor.

În cadrul Poliţiei activau următoarele instituţii:

1. Unitatea de pompieri (Пожарная команда).

2. Comisia de încartiruire (Квартирная комиссия)198

.

ADMINISTRAŢIA REGIONALĂ (GUBERNIALĂ) (Областное/

губернское Управление) – prin noţiunea de „administraţie regională”

(scrisă cu minuscule), până la adoptarea Regulamentului privind ad-

ministrarea Basarabiei din 29 februarie 1828, se subînţeleg instituţiile

de stat regionale, care au fost implicate, într-o măsură sau alta, în so-

luţionarea diverselor probleme de ordin intern. După 29 februarie

1828 noţiunea dată este concepută, lato sensu, ca Administraţie Regi-

onală, alcătuită din Cârmuitorul regiunii (правитель области), care

este guvernatorul civil, numit prin decret imperial, din Consiliul Regi-

onal, Cârmuirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Re-

gional Penal, Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria Verbală199

şi,

198 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso. 199 Ibidem, f. 5 verso.

66

stricto sensu – Administraţia Regională, sau varianta mai reuşită –

Cârmuirea Regională, prin care subînţelegem o instituţie regională200

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828

prevedea că Administraţia Regională este instituită în oraşul Chişinău201

.

Administraţia Regională (Областное Управление) era alcătuită

din Consiliul Regional, din care făceau parte un preşedinte şi 7 mem-

bri. Preşedinte al Consiliului Regional devine guvernatorul general, iar

membri: guvernatorul civil, mareşalul regional al nobilimii, vice-

guvernatorul, doi preşedinţi ai Tribunalului Regional Penal şi al Tri-

bunalului Regional Civil şi doi membri din partea Coroanei, confir-

maţi de Senat, la prezentarea guvernatorului general202

.

Ministerul de Interne.

Cârmuirea Regională a Basarabiei.

Antet.

Ministerul de Interne.

Cârmuirea Gubernială din Basarabia.

Antet.

200 Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-

ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 17. 201 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 202 Ibidem.

67

Cârmuirea Regională (Областное Правление), parte compo-

nentă a Administraţiei Regionale, era alcătuită din guvernatorul civil,

4 consilieri şi un asesor. Consilierii şi asesorii erau confirmaţi de Se-

nat la prezentarea guvernatorului general, prin intermediul ministrului

de interne. Pe lângă Cârmuirea Regională se aflau următoarele institu-

ţii speciale:

1. Serviciul de Asistenţă Publică (Приказ Общественного Приз-

рения), care este alcătuit în baza aceloraşi principii ca şi în guberniile

interne ruse.

2. Adunarea Deputaţilor Nobilimii (Депутатское Дворянское

Собрание), alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi deputaţi

din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani.

3. Serviciul Sanitar (Врачебная Управа), componenţa căreia es-

te fixată de unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea instituţii.

4. Secţia de Arhitectură (Архитекторская часть), alcătuită din

arhitect şi doi ajutori, confirmaţi de guvernatorul general.

5. Procurorul Regional (Областной Прокурор) şi doi ajutori

(inspectori judiciari) (Губернские Стряпчие) pe dosare penale şi do-

sare civile, confirmaţi în posturi de ministrul de justiţie203

.

Potrivit Regulamentului din 11 martie 1828 (publicat de către Se-

nat la 17 noiembrie), Cârmuirea Regională din Basarabia era alcătuită

din guvernatorul civil, 4 consilieri şi un asesor. Fiecare consilier avea

în competenţă anumite probleme. Consilierii se subordonau guverna-

torului civil. Asesorul era numit pentru efectuarea cercetărilor. În caz

de boală sau lipsă a unuia din consilieri, asesorul administra secţia

acestuia204

.

Întreaga activitate a Cârmuirii Regionale erai divizată în 4 secţii205

:

Obiectul de referinţă al secţiei întâi era: 1. Administrarea poliţiei

orăşeneşti şi a celei locale, în care intra: a) alegerile şi prezentarea dis-

poziţiilor de angajare şi concediere a funcţionarilor din cadrul poliţiei;

cercetarea cazurilor de acordare a premiilor, a decoraţiilor sau stabili-

rea măsurilor de pedeapsă; b) serviciul de pompieri; c) amenajarea

oraşelor potrivit planurilor şi d) supravegherea întreţinerii drumurilor,

203 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso-6. 204 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 236. 205 Competenţele Cârmuirii Regionale a Basarabiei a se vedea mai detaliat: ANRM,

F. 3, inv. 1, d. 936, f. 224-228.

68

a serviciului de poştă, a caselor de staţie şi a folosirii raţionale a care-

lor aparţinând locuitorilor. 2. Supravegherea generală a administrării

Cancelariei şi a Arhivelor, în toate subdiviziunile. 3. Acumularea in-

formaţiilor cu referire la incidente şi măsurile de înlăturare a acestora.

4. Supravegherea serviciului medical; adoptarea măsurilor pentru pre-

venirea epidemiilor şi epizootiilor. 5. Grija de încartiruirea armatei.

Cârmuirea Gubernială din Basarabia (Carte poştală, MNEIN)

Secţia a doua avea următoarele sarcini: 1. Să aducă la cunoştinţa

populaţiei decretele şi deciziile imperiale, anunţurile, cum ar fi: invita-

ţia la iarmaroace şi târguri; persoanele aflate în urmărire etc. 2. Să

aplice măsuri pentru a asigura întoarcerea datoriilor potrivit cambiilor

şi obligaţiilor asumate. 3. Urmărea sechestrarea şi vinderea moşiilor în

contul datoriilor; urmărea desfăşurarea concursurilor; administra litigi-

ile legate de tutelă şi toate dispoziţiile cu referire la dosarele civile.

Secţia a treia avea în competenţă: 1. Veniturile orăşeneşti şi dis-

poziţiile anuale privind cheltuielile. Prestaţiile locale şi toate dispoziţi-

ile cu referinre la acestea. 2. Clădirile publice din provincie şi, în ge-

neral, toate dispoziţiile privind construcţia şi întreţinerea lor.

3. Magazinele de rezervă săteşti. 4. Codicele preţurilor de piaţă.

69

5. Stimularea populaţiei la plata impozitelor şi la îndeplinirea prestaţii-

lor. 6. Răspundea de angajarea şi concedierea funcţionarilor şi slujba-

şilor din instituţiile filantropice (благоугодные)206

. 7. Administra gos-

podăria internă a Cârmuirii Regionale, supraveghea sumele de încasări

şi plăţi ale Cancelariei, accesoriile Cancelariei şi, în genere, urmărea

toate sumele care veneau în sau ieşeau din Cârmuirea Regională.

Secţia a patra: 1. Cerceta dosarele de anchetă penală. 2. Îndepli-

nea deciziile tribunalelor penale şi ale judecătoriilor de conştiinţă.

3. Răspundea de vagabonzi, de căutarea fugarilor şi dezertorilor.

4. Avea grijă de transportarea arestanţilor şi de asigurarea acestora cu

toate cele necesare. 5. Supraveghea întreţinerea închisorilor şi asigura-

rea puşcăriaşilor cu produse alimentare, îmbrăcăminte etc.207

Cârmuirea Gubernială.

Viceguvernatorul Basarabiei.

Antet.

206 Care se ocupă cu educarea orfanilor, învăţământul din cadrul mănăstirilor, întreţi-

nerea fântânilor arteziene din oraşe etc. (ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 129 verso). 207 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, с. 237-238.

70

În subordinea Cârmuirii Regionale mai erau: tipografia provincială şi

serviciul arhitectură, alcătuit din arhitectul regional şi doi adjuncţi. Arhi-

tectul regional se afla în serviciul sefului secţiei a doua a Administraţiei208

.

Administraţia Regională (gubernială) era subordonată Senatului

Guvernant şi se afla în cadrul Ministerului de Interne. A existat până

în anul 1918.

ADMINISTRAŢIA RURALĂ (Сельское Управление) – include

instituţiile administrative în a căror competenţă intră conducerea efecti-

vă a populaţiei din localităţile rurale. În Moldova medievală satele erau

administrate, de regulă, de un organ colectiv – „oameni buni şi bătrâni”,

care aveau atribuţii fiscale şi poliţieneşti. În fiecare sat era un vataman

şi un vornicel. Vatamanul era împuternicit cu funcţii administrative şi

poliţieneşti, iar vornicelul se ocupa de probleme fiscale. În satele boie-

reşti vorniceii colectau veniturile în folosul proprietarului, repartizau ţă-

ranilor prestaţiile şi urmăreau îndeplinirea cu stricteţe a acestora. Tot ei

judecau în numele proprietarului litigiile şi conflictele neînsemnate. Va-

tamanul era ales de către obştea sătească, iar vornicelul era reprezentan-

tul proprietarului. Această stare de dualitate s-a menţinut până în sec. al

XVIII-lea şi s-a terminat în favoarea vornicelului209

.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus acest sistem de

administrare a satului s-a păstrat. Potrivit proiectului Regulamentului

din 1819, administraţia sătească era alcătuită din vornic (vornicel) care

era numit în funcţie de către ispravnic, împuternicit cu funcţii poliţie-

neşti, staroste (şoltuz) sătesc ales de locuitorii satelor şi trei bătrâni, pen-

tru a-i impune pe săteni să îndeplinească „…datoriile lor către stăpânii

moşiilor”210

. Pentru îndeplinirea funcţiilor starostii săteşti erau scutiţi de

toate dările şi prestaţiile faţă de stăpânul moşiei şi faţă de stat.

În funcţiile starostelui intra: trimiterea sătenilor la îndeplinirea bo-

ierescului, supravegherea prestării la timp de către săteni a tuturor

prestaţiilor în folosul moşierului. Starostele, în faţa moşierului sau ve-

chilului, îi chema pe cei 3 bătrâni şi, în prezenţa lor, dovedea vinovăţia

ţăranului nesupus. Aceştia îi porunceau ţăranului să îndeplinească în-

datoririle faţă de moşier. În cazul în care şi după aceasta ţăranul nu se

208 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №1864. – СПб., 1830, p. 238. 209 Elena Aramă. Istoria dreptului românesc. – Chişinău, 1998, p. 72; Sergiu Cornea.

Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 18-19. 210 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 166.

71

supunea, starostele era împuternicit să-l pună pe ţăranul nesupus sub

strajă şi să-l trimită la isprăvnicia ţinutului pentru a fi deferit judecăţii.

În locul ţăranului nesupus trebuia căutată o altă persoană care urma să

îndeplinească toate îndatoririle acestuia. Remunerarea muncii urma să

fie recuperată din averea celui vinovat211

.

De competenţa starostelui ţineau şi alte funcţii în timpul lucrărilor

agricole: era dator să angajeze, cu ştirea bătrânilor, în locul persoane-

lor plecate fără voia moşierului alte persoane pentru îndeplinirea boie-

rescului. Ca şi în cazul precedent, remunerarea muncii urma să fie re-

cuperată din averea ţăranilor care au plecat de pe moşie212

.

Pagubele cauzate moşierului de incompetenţa sau neatenţia staros-

telui erau recuperate din averea starostelui, sau, în cazul când averea

starostelui era insuficientă, din averea tuturor sătenilor etc. Dar, preten-

ţia moşierului „…trebuia să fie dovedită prin rânduiala judecăţii”213

.

Potrivit Regulamentului cu privire la ţărani din regiunea Basarabia

din 24 ianuarie 1834, în calitate de organ al administrării săteşti publice

era administraţia rurală constituită din: adunarea sătească şi starostele

satului (vornic) ales pe o perioadă de trei ani, sutaşii (aleşi anual de la

100 de gospodării) şi zeciaşii (aleşi anual de la 10 gospodării)214

. În

competenţa administraţiei rurale era: alegerea persoanelor cu funcţie de

răspundere din sat, repartizarea prestaţiilor şi impozitelor, convocarea şi

dizolvarea adunărilor satului, executarea deciziilor adunării satului şi a

dispoziţiilor Administraţiei de plasă, supravegherea executării serviciu-

lui militar, perfectarea registrelor contribuabililor, acordarea ajutorului

în situaţii excepţionale – incendii, epidemii, inundaţii etc.215

Potrivit dispoziţiei Senatului Guvernant din 19 septembrie 1860,

concomitent cu cele 28 de gubernii velicoruse, în Basarabia, începând

cu 1 ianuarie 1861, administraţia rurală este lichidată şi înlocuită cu

Cârmuirea de plasă, în noua ei componenţă216

.

Sistemul administraţiei rurale a fost suspendat în anul 1917.

211 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit, p. 166-167. 212 Ibidem, p. 167. 213 Ibidem. 214 Despre administraţia rurală din Basarabia a se vedea mai detaliat: Regulamentul

despre ţărani din 1834. 215 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, с. 77-81. 216 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXV, 1860, отд. второе. – СПб., 1862, №36157, с. 120.

72

ADMINISTRAŢIA SALINELOR DIN BASARABIA (Бессараб-

ское Соляное Управление) – administraţie instituită la propunerea Mi-

nisterului de Finanţe, la şedinţa Senatului Guvernant din 26 mai 1830217

.

Supraveghea extragerea sării, reglementa relaţiile dintre vistieria statului

şi industriaşi, condiţiile de angajare la muncă a salariaţilor, modalitatea de

comercializare a sării etc.218

Noul sistem de administrare a salinelor din

Basarabia219

a intrat în vigoare, după cum se comunica la şedinţa Senatu-

lui Guvernant din 14 noiembrie 1830, la 1 octombrie220

. Începând cu

1 decembrie 1830, Regulamentul stabilea: un acciz de 60 kop. pentru fie-

care pud de sare realizat; accize pentru sarea exportată în guberniile ucra-

inene şi ruse până la suprimarea, la 1 ianuarie 1831, a cordonului vamal

de la Nistru; dreptul comerţului liber cu sare în interiorul provinciei şi

modalitatea de efectuare a controlului asupra sării puse în vânzare221

.

Administraţia Salinelor din Basarabia era amplasată în localitatea

Alibei222

.

Instituirea Administraţiei Salinelor din Basarabia este legată de re-

organizarea sistemului administrativ din Basarabia: lichidarea auto-

nomiei limitate din 1828; aplicarea în provincie a structurii de ghildă,

suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi transferarea lui la Prut

şi Dunăre şi instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail din

26 septembrie 1830.

Potrivit Regulamentului din 1830, extragerea sării din lacurile saline

din sudul Basarabiei se efectua de către stat şi de către persoane particu-

lare. Fiecărui industriaş i se acorda un lot pe litoral de 1-1,5 stânjeni, iar

în interiorul lacului – nelimitat. În plus, se indica că industriaşii vor ex-

trage cantitatea de sare în limitele stabilite, din cont propriu, cu folosirea

salariaţilor angajaţi de ei şi cu unelte de muncă proprii223

.

217 Publicată de către Senat la 17 noiembrie 1830. 218 ПСЗРИ. Собр. II, т. V, отд. первое, 1830. – СПб., 1831, №3678, c. 467-474. 219 O administraţie a salinelor din Basarabia fusese instituită în 1817 (AIMSR, F. AMŞ,

d. 18589, p. I, f. 34 verso). Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 feb-

ruarie 1828 la fel prevedea o asemenea instituţie – Administraţia Salinelor

(Управление соляными озерами), care era subordonată Ministerului de Finanţe

(ANRM, f. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso). 220 ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №4097, c. 373. 221 ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №3678, c. 467. 222 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое. – СПб., 1838, №10099, c. 209-210. 223 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 447, f. 3-3 verso.

73

Salinele din sudul Basarabiei prezentau un interes deosebit pen-

tru Administraţia Imperială. La început, din cele 9 lacuri de sare si-

tuate în sudul Basarabiei anual se extrăgeau în medie câte 4 mln. pu-

duri de sare. Ulterior sarea se extrăgea doar din 2 lacuri – Alibei şi

Şagan. Din Basarabia sarea era exportată în Odesa, Polonia,

Malorosia, Podolia, Volânia şi Lituania. Sarea din Basarabia era des-

tul de albă şi mult mai uşoară decât cea din Crimeea; respectiv, era

apreciată şi solicitată224

. Pentru a cerceta rezervele de sare şi cantita-

tea de sare extrasă de către stat şi persoanele particulare, la 17 martie

1837 ministrul de finanţe E.F. Kankrin îl trimite cu dispoziţii specia-

le pe funcţionarul de clasa a 7-ea Deihman să urmărească extragerea

sării din lacurile Alibei şi Şagan şi realizarea ei, începând cu 1833.

Cercetările efectuate au scos în evidenţă cantitatea de sare extrasă de

întreprinderile de stat şi de persoane particulare în perioada cerceta-

tă, demonstrând importanţa lacurilor saline din Basarabia în sistemul

economic al Rusiei (Tabelul 2).

Tabelul 2 Cantitatea de sare extrasă de întreprinderile de stat şi de persoanele

particulare în salinele din sudul Basarabia în anii 1833-1836*

Anii

Cantitatea de sare extrasă (în puduri)

În total De întreprinderile de stat De persoane particulare

Lacul

Alibei

Lacul

Şagan

Lacul

Alibei

Lacul

Şagan

1833 209348 - 569180 115849 894377

1834 278163 - 396030 3897 678090

1835 2571094 80357 - - 2651451

1836 1406156 1180302 - - 2586458

În total 4464761 1260659 965210 119746 6810376

În % 65,5 18,5 14,2 1,8 100,0

* AISR, F. 561, inv.3, d. 13, 1836-1837, f. 24-25 verso.

Datele Tabelului 2 demonstrează că întreprinderilor de stat le re-

venea 84% din întreg volumul de sare extrasă în aceste două saline, iar

persoanelor particulare – doar 16%. Arealul de realizare a sării din

Basarabia era destul de mare. În 1835 din lacurile Alibei şi Şagan au

224 ЖМВД. – СПб., 1846, №16-17, с. 86-90.

74

fost transportate pentru realizare 3,3 mln. puduri de sare: inclusiv în

Balta – 800 mii, Kremenciug – 600 mii, Konstantinov, Herson,

Maiaki, Odesa şi Chişinău – câte 200 mii, Berdicev, Vladimir-

Volânsk, Luţk – 150 mii, Tiraspol, Medjleboj, Bar – câte 40 mii, târ-

gul Koreţ – 30 mii şi Akkerman – 300 mii puduri de sare, care a fost

depozitată în ambare225

. Sarea era exportată prin două posturi: Alibei

şi Şagan226

.

Creşterea exportului de sare a avut loc, în fond, după suprimarea

cordonului vamal de la Nistru. Dacă în anii 1833-1839 prin Akkerman

şi Ovidiopol au fost exportate 9,7 mln. puduri de sare, apoi în anii

1840-1845 – 25,2 mln. puduri227

.

Veniturile încasate de vistieria statului de la realizarea sării erau des-

tul de mari. În perioada 1831-1850 statul a încasat un venit enorm în va-

loare de 8507822 rub. argint228

. Ca rezultat, la 16 octombrie 1846, la

propunerea ministrului de finanţe, Consiliul de Stat a adoptat decizia de

a mări numărul unităţilor de funcţii pentru Administraţia Salinelor din

Basarabia şi de a aloca suplimentar anual 1500 de ruble.229

În anii ’40 ai sec. al XIX-lea sarea din Basarabia, alături de sarea

din Crimeea, „…la cererea birourilor de peste hotare, era transportată

în diferite oraşe ale Europei, în special în porturile de pe litoralul de

nord al Mării Mediterane şi golfurile ei, cu precădere în Triest, Livor-

no, Genua şi Marsel, iar unele cantităţi – în porturile de nord

ale Franţei, în Anglia şi Belgia”230

.

Rezervele de sare în lacurile saline din Basarabia erau destul de

mari. În pofida creşterii exportului de sare în guberniile ucrainene şi

ruse şi extinderii pieţei de desfacere în interiorul Basarabiei, în 1846

225 AISR, F. 560, inv. 3, d. 10, f. 263-263 verso; inv. 4, d. 252, f. 3 verso-4. 226 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837. – СПб., 1838, №10099, c. 209-210.

În vara anului 1837 salinele din Basarabia au fost inspectate de şeful Departamentului

de Minerit şi Sare din Rusia, general-locotenentul Karneev, care a propus ca postul

Şagan să fie închis, pentru a lichida abuzurile în transportarea sării (Ibidem, p. 210). 227 AISR, F. 560, inv. 4, d. 252, f. 5. 228 А.А. Скальковский. Опыт статистического описания Новороссийского края.

Ч.II. – Одесса,1853, c. 497. 229 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, отд. второе, 1846. – СПб., 1847, №20524, c. 345. 230 Военно-статистическое обозрение Российской империи издаваемое пo Вы-

сочайшему повелению при 1-ом отделении Департамента Генерального Шта-

ба. Т. XI, Ч. I. Херсонская губерния. – СПб., 1849, с. 159.

75

rezervele de sare constituiau 11182000 puduri231

, iar în 1850 –

9421038 puduri. Dar, în timpul unui uragan de pe Marea Neagră care

s-a declanșat la 1 şi 2 februarie 1850, valurile mari au rupt fâşia de ni-

sip ce separa salinele de mare şi le-au inundat, ţinându-le în contact di-

rect cu marea până în luna octombrie. În urma acestei inundaţii s-au

pierdut mai mult de 4850000 puduri de sare din anii precedenţi232

. Ca

rezultat, salinele din sudul Basarabiei şi-au pierdut însemnătatea.

La 15 iunie 1856, în baza deciziei Senatului Guvernant, Adminis-

traţia Salinelor din Basarabia este lichidată. Întreaga avere mobiliară

urma să fie vândută, iar sumele încasate transmise Administraţiei Fi-

nanciare a Basarabiei. Concomitent cu suprimarea Administraţiei Sa-

linelor din Basarabia este lichidată şi Administraţia Financiara jude-

ţeană Cahul, iar afacerile, averea şi sumele de bani au fost transmise

Administraţiei Financiare judeţene Akkerman233

.

ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ (градоначальство) – unitate ad-

ministrativă, alcătuită din oraşe şi teritoriile limitrofe, supusă adminis-

traţiei sefului (prefectului) Administraţiei Speciale234

. Administraţie

specială poate fi considerată, de fapt, un municipiu, adică un oraş ma-

re cu administraţie proprie, având o oarecare autonomie în cadrul ad-

ministraţiei de stat235

. Create în virtutea importanţei lor deosebite sau

aşezării geografice avantajoase, ele erau scoase de sub autoritatea ad-

ministraţiilor guberniale şi regionale şi puse în subordinea directă a

Ministerului Afacerilor Interne.

În Basarabia, de statut de Administraţie Specială a beneficiat ora-

şul Ismail şi teritoriile limitrofe236

.

ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Изма-

ильское градоначальство) – unitate administrativ-teritorială distinctă,

instituită prin decretul Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830,

231 И.Ф. Штукенбург. Статистические труды. Статья XXVIII. Описание Бес-

сарабской 1812-1828 области. – СПб., 1859, c. 14-15. 232 А.А. Скальковский. Опыт статистического описания Новороссийского

края. Ч. II. – Одесса, 1853, c. 498. 233 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое. – СПб., 1857, №30591,

c. 346-347. 234 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1893, Т. IX „а”, с. 492-493. 235 Florian Marcu, Constantin Maneca. Dicţionar de neologisme. – Bucureşti, 1986. 236 A se vedea: Administraţia Specială a oraşului Ismail.

76

alcătuită din oraşul Ismail, localităţile urbane şi rurale limitrofe, admi-

nistrată de şeful Administraţiei Speciale (градоначальник)237

.

Instituirea Administraţiilor Speciale a fost dictată de poziţiile slabe

ale Rusiei la Marea Neagră, care impuneau ridicarea cât mai grabnică

a unor oraşe-porturi militare şi comerciale, pentru valorificarea succe-

selor militare obţinute în timpul războaielor ruso-turce din a doua ju-

mătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. De aceea, după

anexarea, potrivit Păcii de la Iaşi (29 decembrie 1791), a teritoriului

dintre Bugul de Sud şi Nistru, Administraţia Imperială rusă a purces la

căutarea locului de amplasare a unui nou port în regiunea anexată. Ce-

tatea Yeni Dunya din aşezarea Hagibey, situată în vecinătatea limanu-

lui Nistrului, a intrat în vizorul Ecaterinei a II-a, astfel că în anul 1794

aici a fost întemeiat oraşul-port Odesa238

.

Reformele iniţiate de Alexandru I, după învestirea sa ca împărat,

au atins în mod direct şi oraşul Odesa. Prin decretul din 8 octombrie

1802, oraşul-port Odesa a fost atribuit guberniei Nikolaev. Concomi-

tent au fost instituite funcţii de guvernator al oraşului (градона-

чальник) în oraşele Herson, Odesa, Feodosia şi Taganrog, în frunte cu

funcţionari de rang superior numiţi de împărat. Aceştia aveau dreptul

de a se adresa direct ministrului de comerţ şi de a face interpelări func-

ţionarilor de rang gubernial, cu obligaţia acestora din urmă să acorde

ajutorul solicitat. Oraşele-porturi Odesa, Herson, Feodosia şi Taganrog

urmau să beneficieze de privilegii comerciale speciale239

.

După anexarea Basarabiei la Rusia, în scopul confirmării importanţei

strategice şi comerciale a portului Ismail în zona Dunării şi Mării Negre

şi încadrării provinciei, prin intermediul porturilor dunărene – Ismail,

Chilia şi Reni, în comerţul maritim european, potrivit decretului Senatu-

lui Guvernant din 26 septembrie 1830, concomitent cu suprimarea cor-

donului sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu

Rusia, cu includerea în starea negustorească din provincie a structurii de

ghildă, cu instituirea iarmarocului Sf. Dumitru din Chişinău, este institui-

tă şi Administraţia Specială a oraşului Ismail240

. Ea includea oraşele-

237 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso. 238 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796. – СПб., 1830, №17208, c. 514. 239 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVII, 1802-1803. – СПб., 1830, №20449, c. 272-273. 240 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1; ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. –

СПб., 1831, №3953, c. 73-74.

77

porturi Reni şi Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca, Hadji-Curda,

Hasan-Spag, Câşliţa, Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov. Şefului Adminis-

traţiei Speciale a oraşului Ismail i se supuneau comandanţii cetăţilor Is-

mail şi Chilia şi comandantul flotei dunărene; serviciul de frontieră şi cel

de carantină rămâneau în subordinea guvernatorului militar. În circum-

scripţia care îi era în subordine, şeful (prefectul) Administraţiei Speciale

a oraşului Ismail administra serviciul poliţienesc şi de carantină, în baza

dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise pentru şefii (prefecţii) Administraţii-

lor Speciale ale oraşelor Odesa, Taganrog şi Feodosia, care se aflau ne-

mijlocit sub conducerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-

biei. Serviciul vamal în cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail

rămânea în subordinea instituţiilor imperiale241

. Ţarismul nu dorea să

scape din vizor o sursă destul de importantă de completare a veniturilor

de stat, cum erau taxele vamale.

Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul Leova, la care

erau trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat (Javgur,

Cenac, Ciucur-Mingir) şi 28 de aşezări moşiereşti (Leova, Ialpugel, Ca-

racui, Sarata, Orac, Sărăţica, Ciadâr, Cugurlui, Pogăneşti, Mingir, To-

mai, Copcui, Cazangic, Gănăinii Noi, Vetrişoc, Toceni, Tigheci, Plişeni,

Gănăinii Vechi, Cocialia, Gorogani, Leca, Polumbeşti, Lărguţa, Cania,

Cârpeşti, Şamalia şi Sadâc)242

. Din Ismail au fost transferate în târgul

Leova Judecătoria judeţeană, Judecătoria locală, Trezoreria judeţeană,

Procurorul şi Inginerul cadastral, fiind instituit un magistrat orăşenesc.

În Cahul, în baza unităţilor de funcţii din Basarabia din 29 februarie

1828, a fost instituit postul de poliţmaistru (şef de poliţie), cu un salariu

de 500 rub., un supraveghetor de cartier – 150 rub., un conţopist –

300 rub., iar pentru întreţinerea funcţionarilor, rechizitelor de birou şi

salariul celor 8 poliţişti erau alocate 800 rub. În total, pentru funcţiona-

rea aparatului administrativ al oraşului Cahul au fost alocate 1750 rub.

argint. Pentru întreţinerea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail şi a

cancelariei erau alocate anual 3100 rub. argint: șefului administraţiei –

241 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso; ASRO, F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 6-6

verso. Documentele principale referitoare la instituirea Administraţiei Speciale a ora-

şului Ismail sunt publicate în: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţaris-

mului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi

Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, p. 340-351. 242 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 77-77 verso.

78

1500 rub., șefului cancelariei – 500 rub., celor doi funcţionari –

500 rub., iar pentru rechizitele de birou – 600 rub. 243

În funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, prin

decizia Senatului Guvernant din 27 septembrie 1830 şi cea imperială

din 27 decembrie 1830, a fost confirmat generalul S.A. Tucikov. La

13 ianuarie 1831 S.A. Tucikov îl înştiinţează despre această decizie

imperială pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei,

A.I. Sorokunski244

. La 31 ianuarie 1831 Administraţia Regională din

Basarabia discută modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a ora-

şului Ismail245

. Deja la 13 mai 1831 Administraţia Regională din Ba-

sarabia transmite generalului S.A. Tucikov toate atribuţiile referitoare

la Administraţia Specială a oraşului Ismail246

.

La 18 iulie 1833, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri, pe lângă Şe-

ful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail este numit un funcţionar pen-

tru misiuni speciale, cu un salariu similar celorlalţi funcţionari din cadrul

Administraţiilor Speciale: Feodosia, Kerci-Enikale, Odesa şi Taganrog, în

valoare de 1500 rub., la care se adaugă 500 rub. pentru deplasările de ser-

viciu247

, iar la 30 septembrie 1834 Administraţia Specială a oraşului Ismail

se completează cu 3 conţopişti din rândul cantoniştilor248

.

S.A. Tucikov a întreprins mai multe măsuri în vederea îmbunătăţi-

rii situaţiei portului Ismail şi a Administraţiei Speciale a oraşului Is-

mail. La 6 iunie 1833 S.A. Tucikov alcătuieşte un memoriu cu referire

la măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru înviorarea comerţului

prin portul Ismail şi, în general, pentru îmbunătăţirea situaţiei Admi-

nistraţiei Speciale a oraşului Ismail. El scria că „…principalul obiect

al comerţului prin portul Ismail îl constituie grâul…, fără să indice o

cantitate mai mică de alte grâne, piei neprelucrate, său şi alte mărfuri,

care nu sunt de o importanţă majoră pentru negoţ, dar fără de care, în

caz de secetă, comerţul decade totalmente”249

. Autorul sublinia că

243 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 2. 244 Ibidem, f. 28. 245 Despre modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a Oraşului Ismail, a se vedea

mai detaliat: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 35-36. 246 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 54-54 verso. 247 ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6331. – СПб., 1834, с. 422-423. 248 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе, №7417. – СПб., 1835, с. 44. 249 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6.

79

Administraţia Regională urmează să ţină cont şi de faptul că „agricul-

tura în Europa se perfecţionează, iar locuitorii noştri nici nu se gân-

desc la aceasta; în Europa este puţin pământ şi în Basarabia, în urma

creşterii numărului populaţiei, la fel are loc micşorarea suprafeţelor,

din care considerent comerţul cu pâinea, în afara anilor roditori, va

scădea de la sine”250

. Pentru susţinerea comerţului S.A. Tucikov pro-

punea să se atragă atenţia la mărfurile ruseşti: articole din aramă şi

fier, blănuri şi mărfuri din blănuri scumpe, sticlă, porţelan şi unele ţe-

sături simple. „Din nefericire, – scrie autorul, – negustorii locali nu în-

treţin nici un fel de relaţii cu fabricanţii ruşi şi primesc aceste mărfuri

de la iarmaroacele din Novorosia, probabil din mâinile intermediari-

lor, deseori prin intermediul a cinci sau a şase negustori. În pofida

acestui fapt, mărfurile ruseşti aici nu sunt scumpe şi pot fi chiar expor-

tate peste hotare, dacă ar fi aduse în cantităţi mari. Cauza din care ne-

gustorii locali nu au legături directe cu fabricanţii ruşi constă în aceea

că aici nu sunt capitalişti. Iar negustorii ruşi fac un comerţ de marchi-

tani, care asigură livrarea mărfurilor către stat”251

.

După demiterea generalului S.A. Tucikov, potrivit deciziei imperi-

ale din 4 decembrie 1835, funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a

oraşului Ismail a fost cumulată de guvernatorul civil al Basarabiei, iar

Cancelaria Militară de pe lângă Șeful Administraţiei Speciale, alcătui-

tă dintr-un ştab-ofiţer de serviciu, adjutant şi cei 3 conţopişti, a fost li-

chidată. Toate dosarele au fost transmise Cancelariei Civile a Admi-

nistraţiei, care a fost întărită prin crearea unui birou special, pentru a

cărui întreţinere au fost alocate 1500 ruble.252

Pornind de la faptul că în oraşul Ismail (Tucikov253

) erau mulţi ne-

gustori străini care nu cunoşteau limba rusă, în baza deciziei Senatului

250 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6 verso. 251 Ibidem, f. 7. 252 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, №8653. – СПб., 1836, с. 1161. 253 Oraş fondat în baza deciziei Senatului Guvernant din 14 octombrie 1812, la cererea

ministrului militar, general-locotenentului Gorciakov, având drept argument cererea

Comandantului Suprem al Armatei de la Dunăre, amiralului P.V. Ciceagov. Acesta

scria că generalul S.A. Tucikov, a sancționat construcția, în suburbia cetăţii Ismail, a

peste 1500 de case şi prăvălii ce aparţineau armenilor, grecilor, bulgarilor, evreilor,

nekrasoviţilor şi coloniştilor reprezentanţi ai altor popoare. Fondarea acestui oraş a

avut loc sub auspiciile generalului S.A. Tucikov, fără cheltuieli din partea vistieriei

(ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1812-1813, №25248. – СПб., 1830, с. 443).

80

Guvernant din 12 septembrie 1835, pe lângă Șeful Administraţiei Spe-

ciale a oraşului Ismail a fost numit un traducător, cu un salariu anual

de 300 rub. argint254

.

În baza decretului din 28 ianuarie 1836, guvernatorul civil al Basa-

rabiei preia şi funcţiile Şefului Administraţiei Speciale a oraşului

Ismail. Primind acest decret, P.I. Fiodorov a dat dispoziţia de a trans-

fera Cancelaria administraţiei din Ismail în oraşul regional Chişinău,

încredinţând administraţia unei persoane speciale255

.

Statutul de Administraţie Specială acordat oraşului Ismail a influ-

enţat benefic şi asupra dezvoltării ulterioare a altor localităţi. Prin de-

cizia Senatului Guvernant din 18 aprilie 1840 (publicată la 10 mai),

aşezarea de stat Vâlkov capătă statutul de târg (посад)256

. Noul statut

acorda locuitorilor dreptul de a se înscrie în categoria mic-burghezilor,

să-şi declare capitalurile comerciale sau să beneficieze de păşunile

acordate târgului. Locuitorii care continuau să rămână în categoria de

ţărani beneficiau de 30 de desetine de pământ de familie, cu condiţia

că în decurs de 10 ani de la data întemeierii târgului nu se vor transfe-

ra cu traiul în alte localităţi. În târg era instituită Ratuşa, care avea în

competenţă treburile judecătoreşti, gospodăreşti şi poliţieneşti. În ca-

drul Ratuşei erau înfiinţate Judecătoriile Verbale şi pentru Orfani. Cât

priveşte procedura de anchetă şi, în general, dispoziţiile şi procedura

de urmărire, acestea rămâneau în competenţa Ratuşei, în obligaţia

funcţionarului care răspundea de aşezările din Administraţia Specială

Ismail, având în subordine şi un conţopist, cu un salariu anual de

150 rub. argint, din veniturile târgului Vâlkov. Tot din veniturile târ-

gului erau asiguraţi secretarul şi rechizitele de birou ale Ratuşei. Cât

priveşte serviciul de poliţie şi cel de pompieri, acestea rămâneau în

competenţa administraţiei locale257

.

Deja la 5 martie 1841 guvernatorul militar raporta Administraţiei

Proprietăţilor Statului din Basarabia că în legătură cu schimbarea sta-

tutului aşezării Vâlkov, potrivit deciziei din 18 aprilie 1840,

„…nimeni din locuitorii târgului Vâlkov n-au dorit să rămână în cate-

254 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. второе, №8405. – СПб., 1836, с. 969. 255 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 165. 256 ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13396. – СПб., 1841, с. 290. 257 Ibidem, p. 290-291.

81

goria ţăranilor şi toţi au declarat că doresc să se înscrie în categoria

mic-burghezilor şi a negustorilor”258

. Prin dispoziţia guvernatorului

militar din 25 martie 1841, 201 de familii (407 persoane) şi 66 burlaci,

începând cu 1 ianuarie 1841, au fost trecuţi din categoria ţăranilor în

categoria mic-burghezilor şi negustorilor259

.

Pentru a ne imagina ce prezenta din punct de vedere social şi eco-

nomic Administraţia Specială a oraşului Ismail, să analizăm dinamica

burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor, hanuri-

lor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile supuse

acestei instituţii administrative la începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-

lea (Tabelul 3).

Tabelul 3 Dinamica burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor,

hanurilor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile

supuse Administraţiei Speciale a oraşului Ismail în anul 1840*

Oraşele

şi

târgurile

Negustori de ghildă

În t

ota

l n

egu

stori

Mic

a b

urg

hez

ie

Pră

vălii

Han

uri

Cârc

ium

i

Fab

rici

şi u

zin

e Ghilda

întâi

Ghilda

a doua

Ghilda

a treia

Sex

masc

ulin

Sex

fem

inin

Sex

masc

ulin

Sex

fem

inin

Sex

ma

scu

lin

Sex

fem

inin

Ismail**

20 11 84 69 156 106 446 16271 160 13 70 16

Reni - - 16 15 83 74 188 5582 33 3 16 7

Chilia - - - - 77 67 144 4296 30 3 20 -

Vâlcov - - - - - - - 1005 5 - 2 -

În total 20 11 100 84 316 247 778 27154 228 19 108 23

* Статистические таблицы о состоянии городов Российской империи, Вели-

кого Княжества Финляндского и Царства Польского. – СПб., 1842, c. 50-51.

** Inclusiv oraşul Tucikov.

Datele Tabelului 3 demonstrează că întreaga activitate comercial-

industrială din cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail era

258 ANRM, F. 122, inv. 2, d. 5, f. 1-1 verso. 259 Ibidem, f. 4-5 verso.

82

concentrată în cele 3 oraşe-porturi – Ismail, Reni şi Chilia: 223 prăvă-

lii, 106 cârciumi, 23 fabrici şi uzine şi 19 hanuri. În aceste oraşe locu-

iau 778 negustori260

şi 26149 mic-burghezi.

Statutul de Administraţie Specială, avantajele comerciale de care

beneficiau localităţile din apropierea porturilor Ismail, Reni şi Chilia

atrăgeau pe aceste teritorii numeroşi fugari. Pentru a stopa acest pro-

ces, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 24 septembrie

1840, toţi fugarii, împreună cu familiile lor, aflaţi pe teritoriul Admi-

nistraţiei Speciale a oraşului Ismail, urmau a fi izgoniţi. Excepţie fă-

ceau doar cei care au venit în aceste localităţi până la 15 septembrie

1828 şi cei care, deşi au venit mai târziu, au dovedit să-şi cumpere aici

case şi să-şi organizeze gospodării. Izgoniţi erau şi dezertorii, coloniş-

tii militari fugari, precum şi fugarii din Administraţie în urma ultimu-

lui recensământ fiscal. Unii fugari au primit permisiunea de a rămâne

pe aceste teritorii. Stăpânilor acestora, care în decurs de 2 ani de la da-

ta emiterii acestei dispoziţii vor prezenta documente convingătoare că

fugarii sunt persoanele lor, li se stabilea o recompensă bănească în va-

loare de 70 rub. pentru bărbaţi, 30 rub. pentru femei, iar pentru copii

de la 14 ani de sex masculin 35 rub. şi de sex feminin 15 rub. argint.

Aceşti bani erau luaţi de la societăţile unde erau înscrise persoanele

date, iar în cazul când societăţile respective refuzau să plătească, banii

urmau a fi luaţi de la fugari; dacă aceştia nu doreau sau nu puteau să

plătească, fugarii erau întorşi stăpânilor261

.

Creşterea numărului populaţiei, încadrarea în relaţiile de piaţă a unui

număr tot mai mare de persoane, iar de aici – şi sporirea numărului de li-

tigii cu caracter comercial (şi nu numai), a determinat Administraţia Im-

perială să-i acorde, la 14 octombrie 1843, procurorului Administraţiei

Speciale a oraşului Ismail aceleaşi drepturi de care beneficiau procurorii

Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa şi Taganrog, cu stabilirea

unui salariu anual de 430 rub. argint alocat din vistieria de stat262

.

260 Despre activitatea comercial-industrială a negustorilor din porturile Ismail, Reni şi

Chilia a se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Rolul porturilor Ismail şi Reni în

comerţul exterior al Basarabiei prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem

Gheorghe Gonţa. Ţara Moldovei în contextul civilizaţiei europene. Materialele Sim-

pozionului Internaţional. Noiembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721. 261 ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13817. – СПб., 1841, с. 617. 262 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVIII, 1843, отд. первое, №17227. – СПб., 1844, с. 600-601.

83

Pe parcursul anilor ţarismul a căutat să creeze condiţii favorabi-

le pentru desfăşurarea comerţului prin portul Ismail263

. La mijlocul

anilor ’30 ai sec. al XIX-lea, pentru organizarea şantierului naval-

comercial Ismail au fost alocate 15 mii rub., pentru o perioadă de

10 ani, fără procente264

. La cererea guvernatorului general al

Novorosiei şi Basarabiei, la 19 februarie 1835 negustorii din Ismail

au obținut dreptul de a primi certificate comerciale ce le acorda

dreptul să desfăşoare comerţul direct din Duma orăşenească Ismail

şi nu din Chişinău265

. În plus, alături de privilegiile de care benefi-

ciau negustorii din Ismail începând cu anul 1829266

, în baza deciziei

Comitetului de Miniştri din 21 decembrie 1837, de privilegii co-

merciale au beneficiat, în baza Regulamentului ghildelor din

26 septembrie 1830, şi negustorii care nu aveau în Ismail clădiri

sau întreprinderi comercial-industriale267

. La 29 septembrie 1838

punctul vamal Reni este transformat în vamă de clasa întâi, obţi-

nând pe o perioadă de 6 ani dreptul şi posibilitatea de a institui un

personal provizoriu deosebit, care urma să-şi înceapă activitatea la

1 ianuarie 1839268

.

Însă, cedările făcute n-au îndreptăţit aşteptările guvernului, iar în-

viorarea comerţului așa și nu a avut loc. Şeful vămii Reni scria la

29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Extern că „…comerţul a de-

căzut în principal din cauza recoltei proaste, din aceşti ani, la cereale,

inclusiv ierburi şi furaje, care a epuizat toate rezervele locuitorilor ora-

şului şi ale coloniştilor din apropiere, dar şi capitalul comercial. Din

această cauză, mulţi negustori au fost nevoiţi să se transfere din ghilda

263 Pentru înviorarea comerţului prin porturile dunărene, potrivit decretului Senatului Guvernant din 6 octombrie 1828, în oraşul Ismail a fost deschisă, începând cu 24 decembrie, o vamă principală cu dreptul de înmagazinare a tuturor mărfurilor stră-ine permise pentru import, potrivit tarifului, în afară de cele destinate pentru portul din Sankt Petersburg (AISR, F. 19, inv. 3, d. 158, f. 12). 264 Мануфактурная промышленность и внутренняя торговля России в 1835 г. – În: ЖМВД. − 1836, №8, с. 315. 265 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №7879. – СПб., 1836, с. 159. 266 Locuitorilor oraşului Ismail le-au fost acordate privilegii pe o perioadă de 25 ani, în baza unor principii similare celor acordate portului Kerci în 1826 (AISR, F. 571, inv. 1, d. 769, f. 92-92 verso). 267 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, с. 71-72. 268 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79-79 verso.

84

a doua în ghilda a treia, deoarece aici componentele de bază în comer-

ţul de export le constituie grâul şi alte cereale”269

.

În scopul înviorării comerţului extern prin portul Reni şi ridicării

bunăstării populaţiei, la 5 iunie 1841 oraşului Reni îi sunt acordate

privilegii pe o perioadă de 10 ani, avantajele portului Reni fiind egala-

te cu cele ale oraşului Chişinău. Negustorii din Reni de ghilda a treia

au obţinut dreptul de a exporta peste hotare mărfuri neinterzise de tari-

ful vamal270

. Iar în 1842 sunt confirmate unele reguli suplimentare

pentru posturile sanitare (de carantină), care urmau să creeze condiţii

mult mai favorabile pentru importul şi exportul mărfurilor271

.

Ţinând cont de faptul că termenul acordat vămii Reni expira la

29 septembrie 1844, şeful vămii, prezentând o succintă caracteristică a

activităţii comerciale a portului Reni pe o perioadă de 10 ani (1834-

1844)272

, îi propunea lui M.S. Voronţov să ceară de la organele centra-

le ca acestea să prelungească termenul privilegiilor acordate portului

Reni şi să egaleze salariul lucrătorilor vamali cu salariul vameşilor de

clasa întâi; totodată, termenul controlului sanitar să fie redus de la 14

la 4 zile, asemănător celui stabilit în Leova, iar pentru înviorarea co-

merţului să fie invitaţi şi negustori bogaţi din Ismail şi Odesa273

.

Dar, în pofida tuturor cedărilor şi privilegiilor acordate negustori-

lor, comerţul prin portul Reni rămânea încă neînsemnat. Indiferent de

acest fapt, în urma demersurilor întreprinse de seful districtului vamal

Ismail, colonelul Baturin, şi de guvernatorul general al Novorosiei şi

Basarabiei, M.S.Voronţov, la 8 august 1844 Comitetul de Miniştri

aprobă, la propunerea ministrului de Finanţe, prelungirea termenului

acordat portului Reni ca vamă portuară, pe o perioadă de încă 5 ani,

până la 13 septembrie 1849274

.

Ulterior, în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 8 ianuarie

1852, începând cu 1 ianuarie 1852 privilegiile acordate oraşului

Reni, în baza decretului din 6 iunie 1841, au fost prelungite pe o

perioadă de 10 ani, până la 1 ianuarie 1862. De privilegii puteau

269 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79 verso. 270 Ibidem, f. 79 verso-80. 271 Ibidem, f. 80. 272 Organele regionale au fost informate printr-un raport din 25 ianuarie 1844 (Ibidem, f. 80). 273 Ibidem, f. 80-80 verso. 274 Ibidem, f. 89-89 verso.

85

beneficia acele persoane, care în această perioadă de timp vor con-

strui sau vor cumpăra în oraşul Reni clădiri sau încăperi comerciale

în valoare de 3 mii rub. – pentru negustorii de ghilda întâi, de

1,5 mii rub. – pentru negustorii de ghilda a doua şi de 300 rub. –

pentru negustorii de ghilda a treia. Persoanele care urmau să se în-

scrie în categoria negustorilor primelor două ghilde aveau dreptul

să se ocupe cu comerţul în Basarabia şi în Novorosia, iar în celelal-

te gubernii ala Rusiei – doar în baza certificatelor comerciale şi

achitării taxelor vamale de rigoare. Pentru negustorii de ghilda a

treia se permitea doar comerţul în oraşul şi judeţul Reni, în celela l-

te oraşe – doar în baza certificatelor comerciale. În perioada privi-

legiilor, negustorilor de ghilda a treia li se acorda dreptul de a ex-

porta peste hotare mărfuri admise de tariful vamal275

.

Privilegiile acordate oraşelor Ismail şi Reni, dar şi altor oraşe,

au constituit factorul ce a determinat preponderenţa numerică a

burgheziei comerciale în aceste oraşe pe parcursul anilor ’20-’50 ai

sec. al XIX-lea. Negustorii, destul de receptivi la diverse căi de

îmbogăţire, au căutat să beneficieze de aceste privilegii. În Basara-

bia declarau capitalurile comerciale şi negustorii din alte gubernii.

După aplicarea structurii de ghildă în Basarabia mai mult de jumă-

tate din negustori beneficiau de diverse privilegii (cu excepţia ani-

lor 1831-1835, când de privilegii au beneficiat aproape toţi negus-

torii), despre care fapt ne demonstrează destul de convingător cir-

cumstanţa că din numărul total de 620 negustori ce se ocupau cu

comerţul în anul 1848, în baza certificatelor comerciale de ghildă,

în cele 11 oraşe ale Basarabiei 313 (50,5%) beneficiau de privile-

gii. Este semnificativ faptul că negustorii care beneficiau de privi-

legii aveau viză de reşedinţă doar în trei oraşe: în Ismail – 102 ne-

gustori (32,6%), inclusiv: 5 negustori de ghilda întâi, 27 – de ghil-

da a doua şi 70 – de ghilda a treia; în Chişinău – 188 (60,1%),

inclusiv: 9 negustori de ghilda întâi, 38 – de ghilda a doua şi 141

de ghilda a treia; în Reni – 23 negustori (7,3%), inclusiv: 6 negus-

tori de ghilda a doua şi 17 – de ghilda a treia. Este la fel evidentă

preponderenţa negustorilor mari angrosişti de ghilda întâi şi a doua

275 О продолжении г. Рени, в Бессарабской области, льгот и преимуществ еще

на десять лет. – În: ЖМТ. – СПб., 1852, январь, с. 211-212.

86

ce beneficiau de privilegii: 14 negustori de ghildă întâi şi 71 negus-

tori de ghildă a doua, ceea ce constituie 96,6% din numărul total al

acestor negustori. Numărul negustorilor de ghilda a treia ce benefi-

ciau de privilegii era puţin mai redus decât al celor care nu benefi-

ciau de privilegii: 228 negustori (42,1%) din numărul total de 542

negustori de ghildă a treia.

Negustorii care nu beneficiau de privilegii constituiau în fond

categoria negustorilor de ghilda a treia – 304 (99%) negustori, din-

tre care: 10 (20%) în oraşele Chişinău, Hotin, Bălţi, Bender şi

Akkerman şi 2 (10%) în oraşele Reni, Chilia, Cahul, Ismail, Orhei

şi Soroca276

.

Drept izvor de bază pentru studierea dinamicii numerice a burghe-

ziei comerciale din Administraţia Specială a oraşului Ismail, compara-

tiv cu celelalte oraşe ale Basarabiei în anii ’40-’50 ai sec. al XIX-lea,

au servit datele statistice privind capitalul comercial declarat, care re-

flectau mult mai veridic dinamica persoanelor deţinătoare de capital

comercial (Tabelul 4).

Analizând datele Tabelului 4 putem confirmă că în cele 12 oraşe

ale Basarabiei burghezia comercială era concentrată în special în Chi-

şinău (32,7%), Hotin (11,1%), Soroca (9,7%), Orhei (7,8%), Bălţi

(8,4%), Bender (7,3%) şi Ismail (12,1%). Constatăm astfel că oraşul

Chişinău era locul de concentrare a negustorilor şi a capitalului co-

mercial, urmat de Ismail, unde era înregistrat cel mai mare număr de

negustori mari angrosişti.

Din numărul total de certificate comerciale eliberate burgheziei

comerciale din Basarabia în anii 1849-1857, 16,2% au fost eliberate

negustorilor din alte oraşe, inclusiv din guberniile interne ruse, iar

18,5% – negustorilor locali care beneficiau de privilegii.

Prezintă interes faptul că în oraşele-porturi Ismail, Reni şi Chi-

lia numărul negustorilor evrei era destul de mic. Explicaţia este că

negustorii din oraşele-porturi erau negustori bogaţi angrosişti, care

se ocupau cu exportul cerealelor peste hotare, aveau legături cu ca-

sele de comerţ din Europa şi deţineau monopolul comerţului în

această regiune. Negustorii evrei puteau fi doar agenţi ai negustor i-

lor angrosişti din Ismail şi Reni. Datele privind componenţa etnică

276 ASRO, F. 3, inv. 1, d. 30, f. 7-8 verso

87

a burgheziei comercial-industriale din Ismail în 1852 sunt sistema-

tizate în Tabelul 5.

Tabelul 4 Dinamica burgheziei comerciale în Basarabia, potrivit certificatelor

comerciale, între anii 1849-1857*

Oraşele

A n i i **

Nu

mă

rul

to

tal

Ra

po

rtu

l,

în %

1849 1850 1852 1853 1854 1855 1856 1857

Numărul certificatelor comerciale

Chişinău 257 250 290 319 345 266 304 295 2326 32,7

Orhei 26 27 47 60 100 95 98 103 556 7,8

Bender 41 35 62 70 78 72 80 82 520 7,3

Akkerman 31 28 36 37 45 44 32 42 295 4,1

Chilia 12 12 20 23 24 25 26 22 164 2,3

Vâlcov - - 2 2 2 - - - 6 0,1

Ismail 115 110 121 124 117 106 96 70 859 12,1

Cahul 12 12 18 20 33 29 20 21 165 2,3

Reni 27 27 19 21 16 23 29 28 190 2,8

Hotin 51 53 68 83 142 140 131 122 790 11,1

Bălţi 67 65 57 70 93 72 82 93 599 8,4

Soroca 31 31 59 67 106 106 112 129 641 9,7

În total*** 670 650 799 896 1101 978 1010 1007 7111 100,0

Inclusiv:

Ce beneficiau

de avantaje

302

292

168

214

152

143

144

151

1566

-

Din alte oraşe**** 128 104 95 137 205 347 164 195 1375 -

Numărul total*** 798 754 894 1033 1306 1325 1174 1202 8486 -

Raportul, în % 9,4 8,9 10,5 12,2 15,3 15,6 13,8 14,2 100,0 -

* ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 238-274; d. 112, f. 128-239; d. 123, f. 203-226;

d. 124, f. 196-206; d. 145, f. 188-198; d. 147, f. 183-191; d. 156, f. 162 -180.

** Datele pentru anii 1851 şi 1859 lipsesc.

*** În numărul total n-au fost incluşi negustorii decedaţi.

**** Categoria „negustori din alte oraşe” include negustori creştini şi evrei de

toate trei ghilde din diferite oraşe ale Basarabiei şi ale Imperiului Rus.

88

Tabelul 5 Dinamica numerică şi componenţa etnică a negustorilor

şi mic-burghezilor din Ismail în 1852*

Ap

art

enen

ţa

etn

ică

** Negustori

Nu

mă

rul

tota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

Mica burghezie

Nu

mă

rul

tota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

În total

Nu

mă

rul

tota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

Sex

m

asc

uli

n

Sex

fe

min

in

Sex

m

asc

uli

n

Sex

fe

min

in

Sex

m

asc

uli

n

Sex

fe

min

in

Greci 114 87 201 53,2 530 468 998 14,7 644 555 1199 16,6

Bulgari 42 41 83 22 421 357 778 11,4 463 398 861 12

Germani - - - - 14 11 25 0,4 14 11 25 0,3

Armeni 34 26 60 15,9 118 137 255 3,7 152 163 315 4,4

Moldoveni 18 11 29 7,7 2454 2240 4694 69 2472 2251 4723 65,8

Italieni 1 1 2 0,5 1 2 3 0,04 2 3 5 0,1

Ruşi 3 - 3 0,8 - - - - 3 - 3 0,04

Romi - - - - 29 23 52 0,8 29 23 52 0,7

În total 212 166 378 100,0 3567 3238 6805 100,0 3779 3404 7183 100,0

Raportul,

în % 5,6 4,9 5,3 - 94,4 95,1 94,7 - 100,0 100,0 100,0 -

* ANRM, F. 2, inv. 1, d. 577, f. 75.

** Izvorul nu indică numărul negustorilor şi mic-burghezilor de etnie evreiască.

Datele Tabelului 5 reflectă o preponderenţă vădită (53,2%) a ne-

gustorilor greci în comerţul din Ismail, după care urmează bulgarii cu

22%, armenii cu 15,9%, moldovenii cu 7,7%, ruşii cu 0,8% şi italienii

cu 0,5%. Izvorul atestă că ocupaţia de bază a grecilor (negustorilor şi

mic-burghezilor) era comerţul şi meşteşugăritul, a bulgarilor – legu-

micultura şi comerţul, a germanilor – meşteşugăritul, a armenilor –

comerţul, a moldovenilor – vinificaţia şi pomicultura, a italienilor şi

guşilor – comerţul şi a romilor – meşteşugăritul.

În comerţul Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, tendinţa de

prevalare a exportului față de import rămâne dominantă pe parcur-

sul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. De exemplu, în 1840 din Sub-

lima Poartă şi alte state europene au fost importate în Basarabia

prin Ismail mărfuri şi monede în valoare de 349540 rub. argint

(mărfuri – în valoare de numai 48923 rub.), iar exportul (de cerea-

le, piei, lână, cânepă etc.) în Sublima Poartă şi în alte state a atins

89

cifra de 668418 rub. argint277

. De la începutul anilor ’40 ai sec. al

XIX-lea, un loc deosebit în exportul de cereale din Basarabia revi-

ne porumbului, solicitat pe pieţele Europei. Guvernatorul general

al Novorosiei şi Basarabiei scria la 29 iunie 1841 ministrului Pro-

prietăţilor Statului din Rusia că „porumbul este permanent solicitat

peste hotare şi, în cazul în care se dovedește a fi un surplus la

acest produs, el poate fi cu uşurinţă realizat, cu mare câştig, având

în apropiere porturile Reni, Ismail şi Odesa”278

. În 1848, potrivit

datelor administraţiei ruse „…întreaga cantitate de porumb, care a

fost exportată prin porturile noastre, a fost produsă exclusiv în Ba-

sarabia”279

.

Pentru a ne imagina rolul negustorilor din Ismail şi Reni în comer-

ţul Basarabiei cu ţările europene în anii ’30 ai sec. al XIX-lea, vom în-

cerca să analizăm detaliat exportul de cereale efectuat de negustorii

din Ismail pe parcursul anului 1839, când valoarea cerealelor exporta-

te a constituit 2057521 rub. asignate (Tabelul 6).

Datele Tabelului 6 confirmă că exportul cerealelor se efectua, în

fond, în lunile de primăvară şi toamnă. Pe parcursul anului 1839, prin

Ismail au fost exportate în total 127257 cetverturi de cereale, inclusiv

73142 cetverturi de grâu şi 54455 cetverturi de porumb. Prin urmare,

cota exportului grâului în Constantinopol în acest an, în comparaţie cu

celelalte regiuni, a constituit 84,2%, iar a porumbului 69,4%. Cealaltă

cantitate de cereale era exportată în Livorno, Triest, Malta şi Genova.

Dacă în exportul către centrele europene ponderea grâului constituia

11536 cetverturi (40,9%), iar a porumbului 16642 cetverturi (59,1%),

apoi în exportul către Constantinopol ponderea grâului constituia

62,0%, iar a porumbului 38,0%.

Datele de mai sus atestă antrenarea intensivă a comerţului Ba-

sarabiei în ansamblul relaţiilor comerciale europene, creşterea

ponderii produselor agricole autohtone în circuitul comerţului in-

ternaţional.

277 ASRO, F. 3, inv. 1, d. 2591, f. 164 verso. 278 AISR, F. 398, inv. 2, d. 567, f. 404. 279 Журнал Министерства Внутренних Дел. – М., 1848, ч. 23, с. 48.

90

Tabelul 6 Comerţul Basarabiei cu Sublima Poartă prin

portul Ismail în anul 1839*

Lunile

Nu

mă

rul

tota

l d

e

va

se s

osi

te î

n I

sma

il

Incl

usi

v d

in

Co

nst

an

tin

op

ol

Nu

mă

rul

tota

l d

e v

ase

ce a

u p

leca

t d

in I

sma

il

Incl

usi

v d

in

Co

nst

an

tin

op

ol

Cantitatea de

cereale exportată

în Constantinopol

Ca

nti

tate

a t

ota

lă

de

cere

ale

ex

po

rta

tă

Grâu Porumb

( În cetverturi )

Martie 15 15 15 15 13560 995 14555

Aprilie 17 14 20 17 11266 1762 13028

Mai 20 16 19 15 10166 932 11098

Iunie 17 15 12 11 6776 800 7576

Iulie 5 5 6 5 2752 1760 4512

August 19 17 16 13 1684 7420 9104

Septembrie 31 31 31 18 3914 12716 16630

Octombrie 14 13 8 5 912 4684 5596

Noiembrie 16 16 21 19 10576 6744 17320

În total** 154 142 148 116 61606 37813 99419

Raportul,

în % 100,0 92,2 100,0 78,4 62,0 38,0 100,0

*ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3128, f. 10-11 verso, 20-21 verso, 23-24 verso, 29-30

verso, 31-31 verso, 38-39 verso, 47-48 verso, 52-53 verso, 54-55 verso, 57 verso, 58-

59 verso, 61-62 verso.

** La exportul cerealelor prin portul Ismail au participat 18 negustori.

În comerţul exterior erau implicaţi 18 negustori din Ismail, care fo-

loseau atât vasele proprii, cât şi cele străine ce veneau în port sub di-

verse pavilioane: rusesc, grecesc, turcesc, sardinian, napolitan, io-

nic, englez, austriac etc. Din cele 154 vase arendate pe parcursul

anului 1839, 30 vase (19,5%) aparțineau lui Dumitru Karavasili, 27

(17,5%) lui Nicolai Iliadi, 13 (8,4%) lui Ianachi Dispotopulo, câte 11

vase (7,1%) lui Gheorghi Krassa şi Panaiot Nalbangioglo. Este deci

evident faptul că exportul de cereale era concentrat în mâinile acestor

negustori.

Pavilionul sub care pluteau vasele nu indică cu exactitate locul de

destinaţie a mărfurilor, fapt elucidat de Tabelul 7.

91

Tabelul 7 Numărul vaselor ce au plecat în 1839 din Ismail şi coraportul

vaselor cu destinaţia Constantinopol*

Pavilioanele sub care pluteau vasele

Lunile

Nu

mă

rul

tota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

III IV V VI VII VIII IX X XI

Eline - 5 11 4 - 8 11 2 2 43 29,0 Turceşti 7 4 3 1 1 2 2 1 10 31 20,9

Ruseşti** 6 6 4 3 3 2 9 2 6 41 27,7 Ionice - - - 2 - 2 4 - - 8 5,4

Sardiniane 1 4 - - - - 4 3 1 13 8,8 Napolitane - 1 - - - - - - - 1 0,7

Engleze - - - 2 1 1 1 - - 5 3,4 Austriece 1 - - - - - - - 1 2 1,4 Româneşti - - - - 1 - - - 1 2 1,4 Samiote - - 1 - - 1 - - - 2 1,4

În total 15 20 19 12 6 16 31 8 21 148 100,0

În total în Constantinopol

15

17

15

11

5

13

18

5

19

116

-

Raportul, în %

100,0 85,0 78,4 91,4 83,3 81,2 58,1 62,5 90,5 78,4 -

* Tabelul a fost alcătuit în baza aceloraşi surse utilizate la elaborarea Tabelului 6. ** În numărul vaselor ruseşti au fost incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor

basarabeni. Sub pavilion rusesc erau incluse şi unele vase greceşti ce beneficiau de acest drept (A se vedea: Григорий Небольсин. Статистические записки о внешней торговле России. − СПб., 1835, ч. I, с. 6.).

Datele Tabelului 7 confirmă că cele 148 vase acostate în portul Ismail în 1839 purtau pavilioane a zece state, inclusiv al Rusiei. În numărul vaselor rusești sunt incluse şi vasele ce aparţineau negustori-lor locali. Din numărul pavilioanelor prezente în raza portului Ismail, 29% reveneau celor elene, 27,7% celor ionice şi 20,9 % celor ruseşti. Celelalte state deţineau un număr relativ mic de vase. Preponderenţa vaselor greceşti în traficul comercial la Dunărea de Jos se explică prin prezenţa istorică a grecilor în zona Mării Negre, din care decurg alte componente: situaţia geografică, buna cunoaştere a regiunii, mobilita-tea corăbiilor apte să navigheze atât pe mare, cât şi pe fluviu etc.

280

280 Constantin Buşe. Oraşul-port Galaţi între 1837 şi 1847. – În: Analele Universităţii

Bucureşti. Istorie (Bucureşti). – 1971. Anul XX. – Nr.1, p. 12-13.

92

Simptomatic este faptul că 116 (78,4%) vase din cele 148 ce au

plecat din Ismail au fost expediate spre Constantinopol. Prin urmare,

pavilionul sub care navigau vasele nu indică direct punctul final de

destinaţie a mărfurilor. Faptul că exportul mărfurilor din Basarabia, în fond al cerealelor,

avea ca punct de destinaţie Sublima Poartă ne este mărturisit de datele

statistice culese din raportul şefului de poliţie din Ismail prezentat în

1841, care confirmă că în 1840 în portul Ismail au sosit 165 vase cu

balast, inclusiv 158 din posesiunile otomane, 4 din porturile ruse şi câ-

te un vas din Franţa, Italia şi Malta, iar cu mărfuri – 25 vase, dintre ca-

re 23 din Constantinopol şi 2 din Italia281

. Valoarea mărfurilor expor-

tate în 1840 prin portul Ismail a constituit 668418 rub., iar a celor im-

portate 349540 rub. argint (inclusiv a monedelor)282

.

Totuşi, trebuie să precizăm că, deşi izvoarele atestă că cea mai ma-

re parte a mărfurilor exportate şi importate prin porturile Ismail şi

Reni sunt înregistrate ca plecând sau venind de la Constantinopol,

aceasta nu înseamnă că toate mărfurile exportate aveau ca destinaţie

absolută acest oraş sau că cele importate erau de provenienţă turceas-

că. Constantinopolul era numai una din etapele sau popasurile care le-

gau porturile Ismail şi Reni de porturile Occidentului.

Pentru exportul cerealelor, cu acordul negustorilor, vama Ismail

încasa o taxă în mărime de 10 copeici de la fiecare cetverturi de ce-

reale. Autorităţile menţionau că uneori suma taxei ajungea la peste

10 mii de ruble anual. Și doar în anii de secetă, cum au fost anii

1833-1834, în urma cărora se atesta scăderea bruscă a comerţului,

suma taxei încasate a constituit, respectiv, doar 214 şi 234 ruble anu-

al283

. În anii favorabili, când recolta de cereale era foarte bună, ex-

portul acestora era în creştere. De exemplu, în 1837, în decurs de 6

luni (1 ianuarie – 1 iulie) au fost încasate 9510 ruble, fapt ce confir-

mă că în această perioadă prin vama Ismail au fost exportate 95105

cetverturi de cereale284

.

281 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2591, p. II, f. 397 verso-398. 282 Ibidem, f. 398. Suma mărfurilor exportate şi importate în 1840 este mai mică în

comparaţie cu anii ’30, explicația fiind că în 1839, în urma reformei financiare, în cir-

culaţie a fost pusă rubla de argint, egalată cu 3,5 ruble asignate. 283 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2893, f. 8 verso. 284 Ibidem.

93

Constatăm că majoritatea cerealelor erau exportate la Constantinopol şi

realizate la un preţ rezonabil. Autorităţile din Ismail menţionau în raportul

din 1838 că exportul de cereale era concentrat în mâinile negustorilor de

ghilda întâi – Nicolai Iliadi, Dumitru Caravalschi, Panaiot Nalbangioglo,

Karabet Hadji Markarov, Anton Milanovici şi ale negustorilor de ghilda a

doua – Iakov Piţinio, Gheorghe Krassa şi Anton Celebedachi, care au ex-

portat cereale în valoare de 3799857 ruble asignate285

.

La Reni, exportul cerealelor era concentrat în mâinile negustorilor

Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Varnali, Afanasie

Ksodulo, care în 1838 au exportat prin punctul vamal Reni 81906

cetverturi de cereale286

.

Cerealele exportate prin Ismail şi Reni erau colectate de negustori

în judeţele de sud ale Basarabiei şi în oraşele Ismail şi Reni în lunile

de toamnă şi de iarnă (din octombrie până în martie), în zilele de târg

şi iarmaroc. Rolul esenţial al judeţelor de sud ale Basarabiei în produ-

cerea şi transportarea cerealelor prin porturile Ismail şi Reni este con-

firmat şi de rapoartele autorităţilor locale. De exemplu, în rapoartele

din anii ’30 ai sec. al XIX-lea ale şefilor de poliţie şi ale administraţiei

locale se menţiona că ocupaţia de bază a negustorilor din Ismail şi

Reni este comerţul cu pâine şi vite, pe care ei le cumpără în zilele de

târg în aceste oraşe şi în localităţile din apropiere, din august până în

noiembrie, iar în unii ani – din octombrie până în martie287

.

De regulă, monopolul asupra exportului de cereale prin Ismail era

deţinut anual de unii şi aceiaşi negustori. În exportul cerealelor erau

implicaţi toţi negustorii angrosişti de ghilda întâi şi a doua. De exem-

plu, în anul 1839, potrivit datelor oficiale, în exportul de cereale din

Ismail erau implicaţi negustorii de ghilda întâi Anton Milanovici,

Dumitru Karavasili, Lazar Galiardi, Karabet Hadji Markarov şi negus-

torii de ghilda a doua Fiodor Tulcianov, Gherasim Veroti şi Gheorghi

Sidera, fiecare folosind în acest scop până la 100 mii ruble288

. În Reni,

negustorii Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Vernali,

Afanasie Ksodulo şi Ion Mitaki au exportat în acelaşi an prin punctul

285 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2985, f. 12 verso. 286 Ibidem, f. 41 verso-42. 287 Ibidem, d. 2325, f. 36 verso, 64 verso, f. 130 verso-131, 146 verso; d. 2985, f. 12

verso, 41 verso. 288 Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.

94

vamal local 41968 cetverturi de cereale şi mărfuri în valoare de

85374 rub.289

Asupra ritmului de dezvoltare a comerţului Basarabiei cu Sublima

Poartă şi statele europene prin porturile Ismail şi Reni a exercitat o oa-

recare influenţă raionarea economică a Basarabiei. Judeţele de centru

şi de nord − Chişinău, Orhei, Iaşi şi Hotin – aveau ca centre de desfa-

cere a mărfurilor pe căi terestre, prin oficiile şi punctele vamale de la

Prut (Sculeni, Leova şi Noua Suliţă) – Moldova şi Imperiul Austriac;

judeţele Soroca, Bender şi, parţial, Akkerman (pe căile de trecere de la

Nistru) – Odesa, iar pentru porturile Ismail şi Reni rămâneau disponi-

bile doar o parte a judeţelor Akkerman şi Cahul, coloniile bulgare şi

germane, situate în apropierea acestor porturi.

A. Skalkovski scria în această privinţă: „…cât de mare ar și fost în

străinătate cerea la pâinea din Ismail, negustorii nu puteau trimite mai

mult decât singuri primeau, dar de primit nu era ce şi nu era de unde.

Guberniile apusene (ucrainene – V.T.) şi chiar o parte a regiunii Basa-

rabia se grăbeau să-şi exporte mărfurile în Odesa, unde le realizau mai

rapid şi la preţuri mai convenabile”290

.

Luând în consideraţie aceste circumstanţe, autorităţile ţariste,

ciocnindu-se de o concurenţă vădită din partea porturilor Galaţi şi Brăila,

acordă, la insistenţa negustorilor din Reni şi a guvernatorului general al

Novorosiei şi Basarabiei, la 29 septembrie 1838, punctului vamal Reni sta-

tutul de vamă de clasa întâi, pentru o perioadă de încercare de 6 ani, înce-

pând cu 1 ianuarie 1839291

. Autorităţile locale sperau că, având acest statut,

portul Reni „…va putea concura cu aceste porturi (Galaţi şi Brăila - V.T.) şi

va atrage spre sine cel puţin o parte din ceea ce este predestinat pentru aces-

te porturi, lărgind concomitent şi exportul mărfurilor ruseşti”292

.

Însă, aceste măsuri n-au îndreptăţit nici speranţele autorităţilor lo-

cale, nici ale celor centrale. Şeful vămii Reni, încercând să explice ca-

uza nereuşitelor, scria la 29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Ex-

terior că „…decăderea comerţului s-a produs în exclusivitate din cauza

recoltelor scăzute la cereale şi ierburi sau fânaţuri, reducând la mini-

289 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3200, f. 45-45 verso. 290 А.А. Скальковский. Измаильское Градоначальство в 1847 году. – În: ЖМВД

(CПб). – 1849, Ч. 25, с. 420. 291 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79-79 verso. 292 Ibidem, f. 79.

95

mum mijloacele de existenţă ale orăşenilor şi coloniilor din apropiere.

S-au iepuizat capitalurile negustorilor, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să

se transfere din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici exportul

de bază îl constituie grâul şi alte grăunţoase, cărora le revine o cotă în-

semnată în comerţul de import”293

. Exportul cerealelor şi al produselor animaliere din Basarabia prin

porturile Ismail şi Reni depindea în mare măsură şi de condiţiile cli-materice (frecvenţa anilor secetoşi), de epidemiile, tot mai dese, de ci-umă şi holeră etc.

Valoarea exportului şi a importului de mărfuri prin porturile Ismail şi Reni la mijlocul anilor ’40-’50 ai sec. al XIX-lea este elucidată în Tabelul 8.

Tabelul 8 Valoarea exportului şi importului de mărfuri prin porturile

Ismail şi Reni în anii 1844-1855 (în ruble argint)*

Anii

Ismail Reni

Volu

mu

l valo

ric

al tr

afi

culu

i

de

mărf

uri

Raportul,

în %

Export Import

Valo

are

a

tota

lă

Export Import

Valo

are

a

tota

lă

Ism

ail

Ren

i

1844 1142760 67610 1210370 285100 9390 294490 1504860 80,4 19,6 1845 835330 90020 925350 213370 32080 245450 1170800 79,0 21,0 1846 729260 66830 796090 158090 22890 180980 977070 81,5 18,5 1847 593970 88510 682480 187410 16410 203820 886300 77,0 23,0 1848 1162160 114770 1276930 324330 11160 335490 1612420 79,2 20,8 1849 989300 138830 1128130 205780 11920 217700 1345830 83,8 16,2 1850 1256720 82347 1339067 382890 14500 397390 1736457 77,1 22,9 1851 1841930 115120 1957050 372580 27930 400510 2357560 83,0 17,0 1852 1791700 92220 1883920 479070 12710 491780 2375700 79,3 20,7 1853 2191470 125200 2316670 795680 21000 816680 3133350 73,9 26,1 1854 471581 128940 600521 257800 22860 280660 881181 68,1 31,9 1855 1525800 821060 2346860 1188490 41800 1230290 3577150 65,6 34,4

În total 14531981 1931457 16463438 4850590 244650 5095240 1558678 - - În % 88,3 11,7 76,4 95,2 4,8 23,6 100,0 - -

* ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, f. 27 verso-28.

293 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79 verso.

96

Datele sistematizate în Tabelul 8 demonstrează, cu lux de amănun-

te, că rolul de bază în exportul şi importul mărfurilor prin porturile

dunărene Ismail şi Reni în anii 1844-1855 revenea portului Ismail. Din

volumul valoric total al traficului de mărfuri – de 1558678 rub. ar-

gint – al Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, portului Ismail i-a

revenit 16463438 (76,4%) rub., iar portului Reni doar 5095240

(23,6%) rub. argint. Ponderea portului Reni în volumul valoric total

al traficului de mărfuri a variat între 16 şi 23%. Doar în anii războiu-

lui Crimeei ponderea portului Reni în volumul valoric al traficului de

mărfuri a început treptat să crească, constituind 26,1% în 1853,

31,9% – în 1854 şi 34,4% – în 1855. O analiză a raportului export-

import demonstrează că, în aceşti ani, valoarea exportului prin cele

două porturi a constituit 19382571 (89,9%) rub., iar cea a importului

doar 2176107 (10,1%) rub. Prin urmare, constatăm o balanţă activă a

raportului export-import prin aceste porturi.

Prezintă interes analiza datelor ce reflectă exportul şi importul prin

fiecare port în parte: prin portul Ismail exportul a constituit valoarea

de 14531981 (88,3%) rub., iar importul – 1931457 (11,7%); prin por-

tul Reni: exportul – 4850590 (95,2%) rub., iar importul – 244650

(4,8%) rub.

Datele Tabelului 8 pot fi argumentate şi în baza datelor ce atestă

numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane, în portu-

rile Ismail şi Reni în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 9).

Datele Tabelului 9 atestă aceeaşi tendinţă, pe care am constatat-o

în exportul şi importul de mărfuri prin aceste două porturi în anii

1844-1855: o preponderenţă vădită a portului Ismail în comerţul Basa-

rabiei prin Marea Neagră. Din cele 4186 de vase comerciale acostate

în aceşti ani în cele două porturi 3221 (76,9%) de vase au acostat în

portul Ismail şi doar 965 (23,1%) în portul Reni.

În 1857, odată cu retrocedarea teritoriului din sudul-vestul Basara-

biei limitrof Dunării (aproape tot judeţul Cahul şi părţi din judeţele

Chişinău, Bender şi Akkerman, ce constituiau 1077789 desetine de

pământ şi 127912 persoane) Principatului Moldova, potrivit stipulaţii-

lor Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856), Administraţia

Specială a oraşului Ismail a încetat să mai existe. Însă, teritoriul a

fost retrocedat doar la 1/13 martie 1857, după stabilirea liniei de de-

marcare. Împuternicit, din partea guvernului rus, cu stabilirea liniei de

97

demarcare a fost Fonton de Verrayon, ulterior guvernator militar al

Basarabiei (iunie 1858-ianuarie 1863)294

.

Tabelul 9 Numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane,

în porturile Ismail şi Reni în anii 1838-1853*

Anii

Porturile Numărul

total de vase

comerciale

În %

Raportul, în %, faţă

de numărul total

Ismail

Reni

Ismail Reni

1838 319 104 423 10,1 75,4 24,6

1839 190 55 245 5,9 77,6 22,4

1840 142 32 174 4,2 81,6 18,4

1841 35 19 54 1,3 64,8 35,2

1842 83 15 98 2,3 84,7 15,3

1843 80 13 93 2,2 86,0 14,0

1844 229 71 300 7,2 76,3 23,7

1845 180 73 253 6,0 71,1 28,9

1846 149 38 187 4,5 79,7 20,3

1847 97 40 137 3,3 70,8 29,2

1848 159 43 202 4,8 78,7 21,3

1849 151 26 177 4,2 85,3 14,7

1850 212 63 275 6,6 77,1 22,9

1851 356 90 446 10,7 79,8 20,2

1852 359 115 474 11,3 75,3 24,3

1853 480 168 648 15,5 74,1 25,9

În total 3221 965 4186 100,0 76,9 23,1

* А.А. Скальковский. Торговая промышленность в Новороссийском крае

(manuscris). – În: ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, anul 1850, f. 166 verso.

Analiza izvoarelor de arhivă inedite şi a publicaţiilor de specialita-

te ne permite să afirmăm că administraţiile speciale au intenţionat să

lărgească autonomia municipalităţilor orăşeneşti faţă de organele pute-

rii regionale şi centrale, fără însă a efectua careva reforme în acest

sens. Aceasta permitea desfiinţarea funcţiei în orice moment pentru a

recăpăta autoritatea asupra finanţelor orăşeneşti. În alţi termeni, insti-

294 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 234-234 об.

98

tuirea administraţiilor speciale a reprezentat o modalitate temporară de

a facilita dezvoltarea oraşelor-porturi de la Marea Neagră şi Marea

Azov, fără a atinge sistemul falimentar în care s-a pomenit oraşul rus

în prima jumătate a sec. al XIX-lea.

ADMINISTRAŢIA ŢINUTALĂ (Уездное Управление) – autorita-

tea supremă a ţinutului instituită în Basarabia după anexarea ei la Imperi-

ul Rus. Potrivit Regulamentului organizării administrative a Basarabiei

din 29 aprilie 1818, administraţiile ţinutale (цынутные присутст-

венные места) îşi aveau sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender,

Akkerman şi Ismail295

. Administraţia ţinutală era alcătuită din ispravnic,

revizor296

şi sameş. Ea se convoca în şedinţe ordinare în prima săptămână

a fiecărei luni. De regulă, fiecare funcţionar era obligat ca, o dată în lună,

să prezinte la şedinţă un raport detaliat despre activitatea sa. În cadrul şe-

dinţelor, alături de probleme de ordin administrativ, erau discutate şi di-

verse litigii care apăreau între locuitorii ţinutului. În cazul în care decizia

era adoptată unanim de toţi trei funcţionari, ea era executorie. În caz con-

trar, părţile aveau dreptul de a o apela în Departamentul întâi al Guvernu-

lui Regional. Deciziile, cu referinţă la introducerea unor noi impozite şi

prestaţii, urmau a fi adoptate unanim de cei trei funcţionari297

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie

1828 confirmă sistemul de administrare judeţeană sau ţinutală. Admi-

nistraţia judeţeană (уездное управление) era instituită în judeţele: Ho-

tin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail şi plasată în centrele jude-

ţene: Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail 298

.

Din componenţa Administraţiei ţinutale făceau parte Judecătoria

judeţeană (ţinutală), alcătuită din judecătorul judeţean, un asesor din

partea guvernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din

partea mazililor, ruptaşilor şi coloniştilor. Judecătorul judeţean era

confirmat în funcţie de Senat la prezentarea guvernatorului general, iar

asesorii din partea guvernului erau numiţi în funcţie de guvernatorul

295 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 1-2. 296 Mai exista şi funcţia de revizor de frontieră instituită de către I.M. Hartingh încă la

25 iulie 1813. În această funcţie au fost desemnaţi ofiţeri în retragere şi funcţionari

ruşi (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203). 297 ANRM, F. 4, inv. 2, d. 4, f. 10-11; Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a

Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 52. 298 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.

99

general al Novorosiei şi Basarabiei. Pe lângă Judecătoria de judeţ mai

funcţiona şi Epitropia Nobilimii (Дворянская опека), compusă din

mareşalul judeţean al nobilimii ales de către nobili şi asesorii din par-

tea nobilimii din cadrul Judecătoriei judeţene. În judeţele Bender,

Akkerman şi Ismail, din cauza numărului redus de nobili, funcţia de

mareşal judeţean al nobilimii nu se cuvenea299

.

Din cadrul Administraţiei judeţene mai făcea parte şi poliţia jude-

ţeană (земский суд), în frunte cu şeful de sector (земский начальник)

şi 4 asesori. Atât ispravnicul, cât şi asesorii erau numiţi în funcţe de

către guvernatorul general. În fiecare judeţ exista câte o direcţie finan-

ciară (казначейство), administrată de un trezorier judeţean (уездной

казначей), numit în funcţie conform principiilor generale. În fiecare

judeţ exista şi un procuror judeţean (уездный прокурор/уездный

стряпчий). Procurorul judeţean era numit de către Guvernul Regio-

nal, fiind confirmat ulterior de guvernatorul general. În fiecare judeţ

exista câte un medic şi doi ajutori, numiţi în funcţie de guvernatorul

general300

.

ADMINISTRAŢIA VAMALĂ DE CONTROL LA HOTARUL

TERESTRU DE VEST AL RUSIEI (Контрольное Таможенное

Управление по Западной сухопутной границе России) – adminis-

traţie instituită în baza deciziei imperiale din 17 iunie 1812, în scopul

reglementării circulaţiei marfare la hotarele de apus ale Imperiului

Rus. În baza deciziei Senatului Guvernant din 23 septembrie 1813 au

fost stabilite locurile prin care urma să treacă linia de control şi unde

urmau să fie instituite vămi şi posturi de grăniceri301

.

Potrivit deciziei, linia vamală de control la hotarul terestru de apus

al Imperiului Rus trecea de la Marea Baltică la Marea Neagră şi inclu-

dea mai multe districte vamale. În districtul vamal Dubăsari, cu care

avea o tangenţă directă şi Basarabia, această linie de control urma să

treacă prin localităţile Doljok, Serba, Pavlovka şi oraşul Balta, pe o li-

nie de 608 verste. În districtul vamal Dubăsari vama de control era in-

stituită în oraşul Balta; posturi vamale – în Doljok, Serba, Pavlovka,

iar în gubernia Herson – în Alexandria. Linia de control instituită la

299 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso. 300 Ibidem, f. 7. 301 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25457. – СПб., 1830, с. 634.

100

hotarul terestru de apus al Imperiului Rus includea în total 3 vămi şi

15 posturi vamale302

.

ADMINISTRAŢIE LOCALĂ (земское управление) – administraţie

creată în Basarabia pe parcursul sec. al XIX-lea în conformitate cu di-

viziunea administrativ-teritorială (ţinut-judeţ, oraş, sat etc.).

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie

1828 prevedea că Administraţia regională din Basarabia se împarte în

regională, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească. Administraţia regio-

nală este instituită în oraşul Chişinău, iar cea ţinutală în ţinuturile Ho-

tin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail, în oraşele: Hotin, Bălţi,

Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail. Administraţia orăşenească era

instituită în Chişinău, Bender, Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia

şi Reni 303

.

ADUNAREA OBŞTII SĂTEŞTI (сельский мировой сход) –

organ administrativ care dirija cu viaţa socială a satului în Basara-

bia în sec. al XIX-lea, instituit oficial în baza „Regulamentului

despre ţărani din 1834”304

. Adunarea sătească era alcătuită din capii

familiilor satului dat, iar în lipsa lor la şedinţele adunării participa

unul din membrii familiei: feciorul mai mare, ginerele sau una din

rude. Şedinţele erau deliberative doar în prezenţa a 2/3 din membrii

obştii. Ea hotăra alegerea administraţiei satului, repartizarea dărilor

şi prestaţiilor, eliberarea procurilor pentru deplasări de serviciu,

modul de îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiilor administraţiei jude-

ţene şi guberniale. Decizia adunării săteşti era prezentată de staros-

tele satului în Administraţia de plasă pentru a fi confirmată prin

aplicarea ştampilei305

. Adunarea obştii deţinea atât funcţii reprezen-

tative, cât şi executive. Conducea cu obştea un staroste ales, pe o

perioadă de 3 ani, de membrii obştii, ajutat de un sutaş (mai marele

pe 100 de gospodării) (сотник), ales de la fiecare sută de gospodă-

rii şi de un zeciaşi (mai marele pe 10 gospodării) (десятский), ales

la fiecare zece gospodării. Starostele sătesc aplana neînţelegerile

302 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25457. – СПб., 1830, p. 638. 303 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 304 A se vedea mai detaliat articolele 17-23 din Capitolul II al „Regulamentului despre

ţărani din 1834”, intitulat „Despre administraţia sătească a ţăranilor”: ПСЗРИ.

Собр. II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 77. 305 Ibidem, p. 75.

101

mici între ţărani, primea şi executa dispoziţiile şefului de zemstvă

şi ale şefului de poliţie, aducea la cunoştinţă sătenilor dispoziţiile

parvenite de la administraţia locală etc. El purta uniformă specială,

care avea o insignă situată deasupra buzunarului din partea stângă.

Aceasta reprezenta semnul distinct al starostelui sătesc. Pe insignă

era scris „сельский староста” – staroste sătesc, în partea de sus

fiind amplasată stema imperială – acvila bicefală, iar în partea de

jos – capul de zimbru, stema Basarabiei. Satele mai mari alegeau

câte doi starosti. Starostele sătesc era ajutat de un scrib (писарь) –

un fel de secretar, care redacta actele scrise, şi de un perceptor ales,

care colecta impozitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obli-

gaţiile pecuniare ale locuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare

gospodărie în parte, la adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa

lotului, numărul de vite şi numărul de braţe de muncă306

.

ADUNARE NOBILIARĂ (дворянское собрание) – termen con-

venţional, prin care erau numite în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea clu-

burile de seară (вечерние клубы) orăşeneşti, în care se întruneau pen-

tru distracţii moşierii din Basarabia. Primele cluburi de seară în Chişi-

nău au fost organizate în 1835, odată cu construirea în grădina publică

a unui club de seară orăşenesc. Vizionarea clubului de seară atât de

către bărbaţi, cât şi de doamne, a devenit o distracţie din cele mai plă-

cute la mijlocul sec. al XIX-lea. La început, societatea laică nu era

numeroasă şi era alcătuită doar din familii nobiliare, din care cauză şi

cluburile de seară orăşeneşti din Chişinău au început a fi numite „adu-

nări dvoreneşti” sau „adunări nobiliare”.

După clubul de seară din Chişinău, „adunări nobiliare” s-au des-

chis şi în alte oraşe, la început în Hotin – în 1843, iar mai târziu şi în

Sculeni – în 1846. Clubul din Sculeni întrunea o adunare destul de

numeroasă, la care veneau nu doar moşierii locali, dar şi oaspeţi din

statul vecin Moldova de peste Prut307

.

ADUNAREA DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA (Бессарабское Дворянское Депутатское Собрание) – organ delibe-

306 C.Aldea. O istorie zbuciumată. Basarabia până în anul 1920. – Bucureşti, 1993,

p. 54. 307 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 227 об.

102

rativ suprem al nobilimii din Basarabia308

, instituit în baza Regulamen-

tului din 29 aprilie 1818. Potrivit Regulamentului, prin intermediul

Adunării Deputaţilor Nobilimii nobilimea din Basarabia avea dreptul

de a alege şi a destitui din funcţii funcţionarii instituţiilor regionale şi

de a numi tutorele proprietăţilor funciare moşiereşti. Adunarea Depu-

taţilor putea alege, din rândurile nobilimii, mareşalul regional al nobi-

limii, dar care urma să fie confirmat în funcţie de guvernatorul militar.

În competenţa mareşalului regional al nobilimii era satisfacerea cerin-

ţelor comunităţii nobiliare din Basarabia şi apărarea intereselor vădu-

vilor şi orfanilor din această categorie socială. Pentru perfectarea do-

cumentelor, care dovedeau provenienţa nobiliară a fiecărui boier, în

Consiliul Suprem al Basarabiei era alcătuit un registru nobiliar

(дворянская книга), în care erau incluse familiile nobiliare. Mareşalul

regional al nobilimii era membru al Consiliul Suprem al Basarabiei şi

era considerat a doua persoană după guvernatorul civil309

.

Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a deputaţilor în

Adunarea Deputaţilor Nobilimii: 1. La alegeri erau admişi nobilii care

dispuneau de proprietăţi funciare ereditare, populate sau nepopulate,

cu o suprafaţă nu mai mică de 300 desetine de pământ; 2. Toţi fiii de

nobili, care deţineau asemenea proprietăţi funciare şi care au atins vâr-

sta de 22 ani, aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi; 3. Funcţionarii

care aveau un serviciu de stat şi dispuneau de ranguri (potrivit „Con-

dicii rangurilor” existente în Rusia), dar nu dispuneau în Basarabia de

moşii, puteau fi aleşi în funcţii, dar nu dispuneau de dreptul de vot

personal; 4. Nobilii care nu dispuneau de proprietăţi funciare până la

308 În Rusia, adunările nobiliare (dvoreneşti) au fost instituite în judeţe în 1766. În ur-

ma lor au fost instituite şi comunităţile nobiliare şi organele lor – adunările nobiliare

guberniale. În 1775, Regulamentul privind administrarea guberniilor, iar ulterior şi

Actul de danie nobililor din 1785, au confirmat organizarea structurală corporativă a

nobililor (dvorenilor). Adunările nobiliare se împărţeau în adunări guberniale şi adu-

nări judeţene. De regulă, adunările nobiliare se întruneau o dată în 3 ani. Adunările

nobiliare extraordinare puteau să se întrunească şi mai des, dar cu permisiunea guver-

natorului. Una dintre funcţiile de bază ale adunărilor nobiliare era alegerea organelor

corporative nobiliare. Adunările guberniale nobiliare aveau dreptul să facă interpelări

guvernatorului, ministrului de Interne, iar în cazuri extraordinare – şi împăratului.

Dar, adunările nobiliare nu aveau dreptul să pună în discuţie întrebări cu referire la

administraţia de stat (Большая советская энциклопедия. – М., 1972, т. 7, с. 596). 309 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24.

103

300 de desetine sau care în general nu dispuneau de proprietăţi funcia-

re, la fel boiernaşii şi mazilii, cu sau fără moşii, puteau fi aleşi în dife-

rite funcţii ale administraţiei ţinutale; 5. În posturi administrative, atât

regionale, cât şi ţinutale, funcţionarii erau aleşi de întreaga comunitate

nobiliară din Basarabia – câte 2 candidaţi pentru fiecare dregătorie;

6. Lista candidaţilor aleşi cu majoritatea de voturi era prezentată de

mareşalul regional al nobilimii guvernatorului Basarabiei, care era

obligat s-o confirme; 7. Adunările nobiliare se desfăşurau în oraşul re-

gional Chişinău, peste fiecare trei ani, la 1 mai310

.

Ministerul de Interne.

Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia.

Antet.

Adunarea regională/gubernială a deputaţilor nobilimii din Basara-

bia alegea consilierii regionali/guberniali şi judeţeni ai nobilimii şi

persoanele cu funcţie de răspundere – reprezentanţi ai nobilimii în in-

stituţiile regionale/guberniale şi judeţene ale nobilimii. Adunarea

examina cele mai stringente probleme privind administrarea Basarabiei,

310 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24-25.

104

perfecta registrele genealogice ale nobilimii, confirma drepturile de

nobil, excludea din starea socială de nobil.

A.Krupenski scrie că Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basara-

bia a fost deschisă în scurt timp după finisarea lucrului Comisiei pen-

tru examinarea dovezilor prezentate de nobilii din Basarabia în vede-

rea acordării titlului de nobil din 1821, la cererea rezidentului plenipo-

tenţiar interimar I.N. Inzov, la 12 august 1822311

. Izvoarele de arhivă

atestă că, la 12 august 1822, rezidentul plenipotenţiar interimar

I.N. Inzov, ţinând cont de faptul că deputaţii au fost deja aleşi şi con-

firmaţi, îi cere mareşalului regional al nobilimii Sturdza să deschidă

lucrările Adunării Deputaţilor Nobilimii, în baza Regulamentului for-

mării regiunii Basarabia, hrisovului de danie acordat nobilimii ruse şi

privilegiilor acordate nobilimii din Basarabia312

. În componenţa ei in-

trau, din oficiu, mareşalii ţinutali şi mareşalul regional al nobilimii,

precum şi deputaţii aleşi din partea nobilimii basarabene. În compe-

tenţa Comisiei au trecut toate dosarele cu referire la nobili.

La 13 iunie 1823, Sturdza cere lui I.N. Inzov ca pe lângă Aduna-

rea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia să fie instituită o cancelarie,

astfel încât funcţionarii numiţi în diferite funcţii să poată beneficia de

toate drepturile acordate de lege313

. Sturdza a propus ca statele de

funcţii ale cancelariei să fie alcătuite din: 1) statele de personal în

Adunarea Deputaţilor Nobilimii şi 2) statele de personal de pe lângă

mareşalul regional al nobilimii. Cancelaria Adunării Deputaţilor No-

bilimii urma să fie alcătuită dintr-un secretar, un conţopist, doi expedi-

tori (unul de limbă rusă şi unul de limbă română), doi ajutori de expe-

ditor, un registrator, un arhivar şi funcţionarii cancelariei, numărul că-

rora urma să fie stabilit de Adunare, iar cancelaria pe lângă mareşalul

regional al nobilimii – dintr-un secretar, un ajutor de secretar şi func-

ţionarii cancelariei, numărul cărora urma să fie stabilit de mareşal314

.

I.N. Inzov nu a confirmat statele de personal ale cancelariei, deoa-

rece din adresa lui Sturdza nu era clar numărul de funcţionari din care

311 Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. –

СПб., 1912, с. 19. 312 ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 4. 313 Ibidem, f. 7. 314 Ibidem, f. 8.

105

va fi alcătuită cancelaria, iar în ce priveşte secretarul, acesta a fost deja

numit în timpul alegerilor nobiliare din 1821315

.

Potrivit Regulamentului din 29 februarie 1829, Adunarea Deputaţi-

lor Nobilimii din Basarabia făcea parte din Cârmuirea Regională a Ba-

sarabiei. Aceasta era alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi de-

putaţi din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani316

.

Un interes deosebit prezintă intrigile politice în timpul alegerilor

nobiliare. A.Nakko descrie alegerile nobiliare din 1840, de la care no-

bilimea basarabeană aştepta mari schimbări. Aceasta se lămureşte prin

faptul că, începând cu 1837, în rândul nobililor s-a format o grupare

nu prea mare de persoane, care şi-au pus drept scop să opereze schim-

bări în sistemul de alegeri nobiliare din Basarabia. Pentru a-şi atinge

scopul, acestea urmau să intre în luptă cu gruparea majoritară din ca-

drul adunării nobiliare, condusă de persoane în vârstă şi iscusite, pe

care nu era atât de uşor a le învinge. Lupta promitea a fi interesantă,

iar societatea avea emoţii şi prognoza şansele când unei, când altei

partide. Majoritatea alegătorilor era condusă de mareşalul regional al

nobilimii Iordache Dimitriu, care ocupa acest post din martie 1831, şi

de secretarul nobilimii Mihnevici, care deținea acest post încă din

1827. Celălalt partid, sau opoziţia, îi avea ca conducători pe doi fraţi

Sturdza. Puterea şi influenţa lui Dimitriu se baza pe nobilimea nouă,

care a procurat proprietăţi funciare în Basarabia după 1818 şi a fost

inclusă în listele nobililor de viţă până ca acestea să fie confirmate de

Comitetul de heraldică. Nobilimea nouă avea teamă că aşa-numitele

neamuri aristocratice vor contesta justeţea participării sale la alegeri,

din cauza că nu a fost confirmat registrul heraldic şi că nu era confir-

mată în ranguri care i-ar fi dat dreptul de a fi aleasă. Din acest consi-

derent, ea îl susţinea pe Dimitriu, în persoana lui găsind un susţinător

adevărat încă pe timpul când a fost inclusă în registrul genealogic al

nobilimii. Fiindu-i recunoscătoare pentru faptul că a fost admisă la

alegeri şi fiind cointeresată în a fi aleasă în funcţii judecătoreşti, nobi-

limea nouă cu plăcere s-a dezis ulterior de celelalte drepturi ale sale.

Ca rezultat, atunci când opoziţia a cerut, spre exemplu, verificarea

sumelor de care dispunea adunarea nobiliară sau când a propus măsuri

315 ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 9-10. 316 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

106

de protecţie împotriva secretarului nobilimii, nobilimea nouă s-a îm-

potrivit şi, fiind în majoritate, de fiecare dată avea succes. Împotriva

acestui sistem s-a ridicat opoziţia317

.

Alegerile din 1840 au fost fixate, după exemplul anilor precedenţi,

pentru data de 15 mai, despre care fapt Dimitriu i-a anunţat pe mareşalii

ţinutali ai nobilimii. Aceştia, la rândul lor, urmau să-i anunţe pe nobili şi

să convoace din timp adunările nobiliare ţinutale pentru alegerea depu-

taţilor şi perfectarea listelor, pe care ulterior trebuiau să le prezinte în

capitală. Dar, chiar de la începutul alegerilor, a apărut întrebarea despre

nobilii care n-au fost confirmaţi în ranguri, al căror drept la alegeri era

limitat de Regulamentul Comitetului de Miniştri despre alegerile din

1840. Conform Regulamentului, aceştia nu trebuiau incluşi în listele

alegătorilor. Dar, pornind de la faptul că nobilii care n-au fost confir-

maţi în ranguri erau numeroși, mareşalul judeţean al nobilimii din dis-

trictul Chişinău-Orhei, Cheşcu, încă până la confirmarea listelor, în fe-

bruarie, prin intermediul lui Dimitriu, a pus întrebarea de a li se permite

acestor nobili să participe la alegeri, aşa cum s-a procedat în anii prece-

denţi. Acesta îşi argumenta propunerea prin faptul că în categoria nobi-

limii din Basarabia sunt foarte mulţi nobili în etate şi chiar foarte bă-

trâni, care dețin proprietăţi funciare destul de mari, dar care nu au obţi-

nut ranguri nobiliare. De aceea, dacă aceşti nobili vor fi excluşi din

adunările nobiliare, nobilimea va fi lipsită de mijlocele lor financiare şi,

prin urmare, adunarea va pierdere importante surse financiare. Cheşcu îi

susţinea pe nobilii tineri, menţionând că „până nu demult, şi anume –

până în 1833, în Basarabia nu existau nuci un fel de instituţii de învăţă-

mânt (se are în vedere un gimnaziu regional – V.T.), create de către gu-

vern”318

, în care aceştia ar fi putut obţine studii.

Pentru a soluţiona această problemă, P.I. Fiodorov l-a informat pe

Dimitriu că, încă înainte de alegerile din 1834, M.S. Voronţov a făcut

legătură cu ministrul de Interne şi a cerut prelungirea termenului în care

nobilii fără de titlu ar putea participa la alegeri. A primit consimţămân-

tul ministrului de a permite, temporar, acestor persoane participarea la

alegeri, dar numai pentru o perioadă de 6 ani, totodată fiind avertizat că

acum nu mai are dreptul moral de a mai interveni încă o dată referitor la

317 A.Nakko. Op. cit., p. 171-172. 318 Ibidem, p. 172-172 verso.

107

această problemă. Bineînţeles, răspunsul nu s-a dovedit a fi pe placul

partidului lui Dimitriu, care în acest fel pierdea pe cei mai buni repre-

zentanţi ai săi. Astfel, compromisele la care s-a ajuns anterior şi scenari-

ile bine chibzuite au eşuat. Respectiv, s-a modificat componenţa parti-

delor, au intervenit schimbări şi în grupările participante la alegeri. Ca

rezultat, alegerile nu s-au putut desfăşura la data stabilită – 15 mai, în

primul rând din cauza că nu toţi nobilii s-au prezentat la timp şi, princi-

palul, la Chişinău nu s-au prezentat nici mareşalii ţinutali Cheşcu şi

Chiruş. În depeşa din 11 mai, adresată lui P.I. Fiodorov, Dimitriu îl în-

vinuia pe Cheşcu de faptul că acesta nu a putut organiza la timp alegeri-

le în judeţ şi, respectiv, nu a putut prezenta la timp listele alegătorilor319

.

Împotriva acestei învinuiri s-a pronunţat Cheşcu, care i-a prezentat lui

P.I. Fiodorov o explicaţie, prin care lămurea că listele cu pricina n-au

fost prezentate la timp din cauza că nobilii nu s-au prezentat la alegerile

judeţene stabilite pentru data de 15 mai, concretizând că listele au fost

prezentate mareşalului regional al nobilimii320

.

Confruntarea dintre Dimitriu – pe de o parte, Cheşcu şi Chiruş – pe

de altă parte, s-a reflectat în mod direct şi asupra nobililor, care s-au pre-

zentat la Chişinău, pentru a participa la alegeri, şi care au fost nevoiţi să

adere la o partidă sau alta. În asemenea împrejurări, pe parcursul a 10 zile

ce au trecut după 15 mai, data iniţială a alegerilor, au avut loc tratative şi

înţelegeri, se dădeau şi se primeau promisiuni, se numeau candidaţii în

posturi, se adunau voturi, se făceau cedări reciproce, într-un cuvânt – se

petrecea tot ce, de regulă, avea loc în timpul alegerilor. Ca rezultat, s-a

hotărât ca în listele alegătorilor să fie incluşi nu doar nobilii fără de titlu,

dar şi cei aflaţi în proces de judecată321

.

La 27 mai 1840, P.I. Fiodorov deschide Adunarea Deputaţilor Nobi-

limii din Basarabia. În listele alegătorilor au fost incluşi 77 de persoane:

în districtul Chişinău-Orhei – Ceremisinov, Ianov, Cazimir, Varfolomei,

Dicescul, Ralli, Glavce, Donici, Chiocegaia, Alexandri, Cheşcu, Millo,

Botezatu, Botezatu, Donici, Hasanov, Stamati, Donici, Greculov, Russo,

Russo, Russo, Gonata, Fedosiu, Nour, Rizo, Roset, Simaşco, Suruceanu,

Hartingh, Ruset, Cristea, Chirică, Patarachi şi Măcarescu; în circum-

scripţia Soroca-Iaşi – Dimitriu, Catargi, Catargi, Buznea, Russo, Russo,

319 A.Nakko. Op. cit., p. 172 verso-173. 320 Ibidem, p. 173. 321 Ibidem, p. 173-173 verso.

108

Râşcanu, Pruncul, Bozâca, Calmuţchi, Nakko, Tufescu, Bocance,

Erochiu, Stârcea, Vârnov, Bzojovski, Leonard, Leonard, Broescu,

Tudori, Andreaş, Feopa, Iani, Solomon, Bodarev, Ciolacu, Casso, Ga-

fencu, Bodescu, Meleş şi Banari; în circumscripţia Hotin – Sturdza,

Sturdza, Krupenski, Chiruş, Dimitriu, Stamati, Tomuleţ, Dinu Rus-

so/Stamati, Cerchez, Tanas şi Negruţă. Din aceşti alegători Dimitriu şi

Stamati erau înregistraţi în două judeţe. În numărul acestor nobili au ni-

merit şi unii care erau puşi în judecată pentru diferite crime. Nobilii erau

anchetaţi în 102 dosare penale şi civile. Sub anchetă erau puşi aproape

toţi judecătorii, ispravnicii, comisarii etc. Cazurile a 75 nobili erau exa-

minate în instanţa de judecată, iar 27 persoane erau sub urmărire pena-

lă322

. Ca rezultat, majoritatea nobililor aflaţi sub urmărire penală şi

aproape toţi nobilii care n-au fost confirmaţi în rang nobiliar, dar care au

fost incluşi în listele alegătorilor adunării nobiliare pentru participare la

alegeri, l-au susţinut pe Dimitriu. Rămânea de soluţionat cu iscusinţă în-

trebările legate de folosirea banilor nobilimii pentru organizarea alegeri-

lor, manevră pe care Dimitriu o folosea permanent în timpul alegerilor şi

care se dovedea a fi una de succes. Dar, acum situaţia s-a schimbat, dat

fiind faptul că opoziţia vroia să pătrundă în esenţa lucrurilor, pentru a-l

discredita pe Dimitriu şi pe secretarul său Mihnevici. De aceea, chiar la

deschiderea adunării, opoziţia a pus la îndoială veridicitatea listelor ale-

gătorilor judeţeni, apelând la Regulamentul care interzicea accesul la

alegeri al persoanelor fără de titlu şi al celor aflate în proces de judecată.

Ea a insistat ca listele să fie verificate pentru a fi excluşi acei care nu au

dreptul să participe la alegeri. Dimitriu, care nu vroia ca listele să fie re-

văzute, a pus în faţa adunării întrebarea dacă pot fi admişi la alegeri no-

bilii, care nu au rangul de clasa a XIV-a şi care au fost aleşi în diferite

posturi în perioada anterioară (de 3 ani), dar al căror mandat nu a expirat,

în schimbul titlului de nobil cerut de Regulament. În cazul unei decizii

pozitive, Dimitriu era sigur că listele judeţene nu vor fi verificate, deoa-

rece mulţi membri ai adunării făceau parte din această categorie. Dar,

opoziţia s-a împotrivit; în plus, ea a fost susţinută şi de procurorul regio-

nal Ivcenkov. Însă, majoritatea participanților la adunarea nobiliară l-a

susţinut pe Dimitriu. În asemenea condiţii, Dimitriu a încercat, timp de 5

zile, să ajungă la un compromis cu opoziţia, dar fără rezultat. Tratativele

322 A.Nakko. Op. cit., p. 173 verso-174.

109

au conturat şi mai multe divergenţele între grupările aflate în conflict. Ca

rezultat, la 31 mai Dimitriu pune în discuţie întrebarea privind alegerea

în Adunarea Deputaţilor Nobilimii. Dar, la data deschiderii adunării,

Dimitriu se răzgândeşte şi amână şedinţa. Ca rezultat, opoziţia a pierdut

răbdarea şi a contestat decizia lui Dimitriu. În aceeaşi zi, la 31 mai, opo-

ziţia alcătuieşte o petiţie, pe care o înaintează lui Dimitriu şi care urma să

fie adusă la cunoştinţă întregii adunări nobiliare. Petiţia a fost semnată de

29 de persoane: Sturdza, Sturdza, Krupenski, Catargi, Catargi,

Bjozovski, Dinu-Rusu, Leonard, Leonard, Donici, Donici, Donici, Ruso,

Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Millo, Râşcanu, Roset, Botezat,

Gonata, Bodarev, Ciolac, Cruşevan şi Ursu323

. Copia petiţiei a fost pre-

zentată lui P.I. Fiodorov, însoţită de o depeşă a lui Sturdza, în care gu-

vernatorului i se aducea la cunoştinţă toate divergenţele şi discuţiile ce

au avut loc timp de 5 zile în cadrul nobilimii, cu rugămintea să înlăture

obstacolele în activitatea adunării nobiliare. Ca rezultat, prin depeşa din

2 iunie adresată pe numele lui Dimitriu, P.I. Fiodorov îi cere acestuia să

înlăture toate obstacolele în desfăşurarea adunării şi cere părerea procu-

rorului regional referitor la problema în cauză. Răspunsul lui Dimitriu la

depeşa celor 29 de nobili, care a urmat la 4 iunie, şi părerea procurorului

regional conţin explicaţii de rigoare. În pofida acestui fapt, divergenţele

în cadrul adunării nobiliare continuau. În asemenea circumstanţe,

Sturdza declară că va boicota alegerile. La declaraţia lui Sturdza au ade-

rat şi ceilalţi membri ai opoziţiei324

.

Evitând întrebarea despre alegeri, Dimitriu a pus în discuţie întrebări

ce vizează sumele de bani pentru întreţinerea tutelei şi pentru alte necesi-

tăţi, precum şi plata datoriilor legate de împrumuturile nobililor. Opoziţia

a cerut să fie prezentat un raport detaliat despre venituri şi cheltuieli, în-

cepând cu anul 1831, preîntâmpinând că ea nu va purcede la soluţionarea

întrebărilor înaintate, fiindcă datoriile au fost făcute fără ştirea nobilimii.

Dar, şi de data aceasta Dimitriu a refuzat să prezinte un raport cu referinţă

la veniturile şi cheltuielile sumelor băneşti, sub pretextul că problema în

cauză a fost subiectul unui control din partea unei comisii speciale. O par-

te considerabilă a nobilimii, susţinută de mareşalul ţinutal Hotin Chiruş, a

insistat ca Dimitriu să aducă la cunoştinţă adunării părerea celor 29 de

323 A.Nakko. Op. cit., p. 175-175 verso. 324 Ibidem, p. 176-176 verso.

110

nobili despre alegeri. Dimitriu mult timp s-a opus, şi numai după ce a fost

preîntâmpinat că adunarea în general va fi închisă, în cele din urmă a fost

nevoit să cedeze. Ca rezultat, adunarea a luat cunoştinţă de părerea celor

29 de nobili şi de opinia procurorului regional. Nemulţumiţi, nobilii au

cerut să fie dat citirii şi avizul guvernatorului general, în care

P.I. Fiodorov îi cerea lui Dimitriu să înlăture obstacolele ce împiedică

desfăşurarea adunării. Şi de această dată Dimitriu a fost nevoit să se su-

pună. Dar, Mihnevici a ascuns depeşa lui Fiodorov şi a refuzat să se su-

pună lui Dimitriu. În aceste circumstanţe, Dimitriu declară la 11 iunie

despre începutul alegerilor în adunarea nobiliară din Basarabia325

.

Văzând că dezordinile din cadrul adunării nobiliare nu au capăt şi

neprimind un răspuns satisfăcător din partea lui P.I. Fiodorov, în ziua

deschiderii alegerilor Sturdza se adresează cu o plângere lui

M.S. Voronţov, în care a descris detaliat toate încălcările comise de

Dimitriu şi Mihnevici. M.S. Voronţov a readresat această scrisoare lui

P.I. Fiodorov, cerând ca acesta să întreprindă măsuri. Decizia lui

M.S. Voronţov a fost adusă la cunoştinţă şi adunării. A doua zi Dimi-

triu a cerut permisiunea lui P.I. Fiodorov de a fi prelungit termenul

necesar pentru finisarea alegerilor. La rândul său, P.I. Fiodorov a cerut

părerea procurorului regional, care i-a comunicat că mulţi nobili nu

sunt de acord ca alegerile să înceapă la 11 iunie, din considerentul că

decizia nu a fost adoptată unanim, semnăturile au fost adunate la do-

miciliu şi, principalul, lipseau semnăturile celor 29 de membri ai opo-

ziţiei. Văzând din decizia lui M.S. Voronţov că rezolvarea probleme-

lor controversate depinde de majoritatea voturilor, opoziţia, vroind să

pună discuţia problemelor în albie legală, i-a pregătit lui Fiodorov un

raport de voturi, potrivit căruia din 42 de persoane, admise de Dimitriu

la alegeri (neluând în consideraţie voturile mandatarilor), 22 de per-

soane urmau să fie excluse de la alegeri: 8 persoane – care se aflau sub

anchetă, 1 – pentru viciu evident şi 13 – fie pentru că nu aveau dreptul

la vot din cauza că nu deţineau proprietăţi funciare, fie pentru că nu

fusese confirmate în rangul nobililor. Opoziţia avea de partea sa 29 de

voturi, semnatarii petiţiei din 31 mai şi, în plus, încă 6 peroane care

s-au alăturat opoziţiei la deschiderea şedinţei. Din aceste 6 persoane,

3 – Chiruş, mareşalul judeţean al nobilimii din Hotin, C.Bodescu şi

325 A.Nakko. Op. cit., p. 177-177 verso.

111

C.Nakko – fiind de acord cu protestul opoziţiei din 31 mai, au înaintat

lui Fiodorov, la 16 iunie, 2 scrisori în care descriau toate dezordinile

ce au avut loc în timpul alegerilor326

.

Ca rezultat, raportul de forţă s-a schimbat în favoarea opoziţiei, care

avea deja 59 de voturi. În asemenea condiţii, Fiodorov nu a mai permis

amânarea alegerilor, ci i-a propus mareşalului regional al nobilimii să

considere alegerile terminate şi să închidă şedinţa, până la adoptarea

unei decizii speciale din partea guvernatorului general al Novorosiei şi

Basarabiei. Dar, deoarece procedura alegerilor a fost deja finisată,

Dimitriu, prezentând la 23 iunie listele de vot, a rugat ca persoanele ale-

se să fie confirmate în funcţii. Mareşal regional al nobilimii a fost ales

Ianov, iar mareşali judeţeni: Chişinău-Orhei – Cazimir, Soroca-Iaşi –

Cerchez şi Hotin – Doni. Analizând listele, P.I. Fiodorov a descoperit o

diferenţă în numărul de voturi şi de semnături şi un număr diferit de vo-

turi în timpul alegerilor pentru unul şi acelaşi post, precum şi alte încăl-

cări. Le-a adus la cunoştinţă lui Dimitriu, declarând că el nu va confir-

ma alegerile care s-au desfășurat cu atâtea încălcări. Constatarea lui

P.I. Fiodorov urma să fie prezentată ministrului de Interne care avea se

adopte o decizie pe marginea acestei probleme.

O asemenea desfăşurare a evenimentelor l-a impus pe Dimitriu să re-

curgă, disperat, la ultima măsură. Vroind să dea o lovitură puternică opo-

ziţiei, la 5 iunie Dimitriu îi prezintă lui P.I. Fiodorov o lămurire detaliată

la învinuirile opoziţiei, necruţându-l nici pe unul din nobilii care au sem-

nat petiţia din 31 mai. El afirma că 17 din cei 29 de nobili care au semnat

petiţia nu pot fi admişi la alegeri din mai multe considerente: potrivit de-

ciziei Senatului Guvernant, aceștia erau sub anchetă, nu dispuneau de do-

cumente cu referire la serviciu, nu dispuneau de ranguri, nu au fost incluşi

în registrul genealogic, nu aveau documente care ar dovedi averea imobi-

lă, iar unul din considerentul că „societatea niciodată nu l-a primit în sala

de şedinţe”327

. Erau aduse şi alte încălcări care demonstrau că aceste per-

soane nu aveau dreptul la alegeri328

. Dar, lămuririle lui Dimitriu nu l-au

putut opri pe P.I. Fiodorov şi acesta la 24 iunie îi scrie detaliat ministrului

de interne despre alegerile care s-au petrecut în 1840 în Basarabia. O co-

326 A.Nakko. Op. cit., p. 178-178 verso. 327 Ibidem, p. 178 verso-179. 328 Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 179 verso.

112

pie a acestei scrisori a fost trimisă şi guvernatorului general al Novorosiei

şi Basarabiei M.S. Voronţov329

. În octombrie M.S. Voronţov îl înştiinţea-

ză pe P.I. Fiodorov că ministrul de interne a anulat alegerile nobilimii din

Basarabia din 1840 şi a dispus organizarea noilor alegeri. Dimitriu a fost

destituit din postul de mareşal regional al nobilimii, iar alegerile urma să

le prezideze mareşalul judeţean al nobilimii din circumscripţia Chişinău-

Orhei, Cheşcu. În decizia ministerului se sublinia că încălcări au avut loc

în cadrul ultimelor trei adunări ale deputaţilor nobilimii din Basarabia.

Cât priveşte activitatea lui Mihnevici, aceasta urma să rămână în vizorul

lui M.S. Voronţov.

În şedinţa adunării mareşalilor judeţeni ai nobilimii, convocată la

17 noiembrie 1840, la cererea lui P.I. Fiodorov, a fost fixată data noi-

lor alegeri nobiliare. Acestea urmau să aibă loc la 15 februarie 1841.

Alegerile au avut loc însă la 19 februarie. Transferarea datei alegerilor

a avut loc din cauza lui Dimitriu, care a refuzat să-i pună lui Cheşcu la

dispoziţie documentele necesare cu privire la alegeri din cadrul adună-

rii nobiliare şi cancelariei personale. Şi-a motivat gestul prin faptul că

în provincie nu pot fi doi mareşali ai nobilimii, iar Cheşcu a fost împu-

ternicit să deţină acest post doar în timpul alegerilor. Ca rezultat, ale-

gerile din 1841 s-au desfăşurat fără participarea lui Dimitriu şi

Mihnevici şi s-au terminat la 15 martie. La alegeri au participat 63 no-

bili, inclusiv unii care n-au participat la alegerile precedente: Ketriţ,

Metlerkamf, Mankovski, Dobrov, Pisarjevski, Orâş şi Druganov. În

rezultatul alegerilor, în calitate de mareşal al nobilimii regionale din

Basarabia a fost ales funcţionarul de clasa a V-a Iancu Sturdza, iar în

calitate de mareşali judeţeni: pentru circumscripţia Chişinău-Orhei –

Cheşcu, Soroca-Iaşi – Catargi şi Hotin – Chiruş330

.

Adunările deputaţilor nobilimii din Basarabia care s-au petrecut în

anii precedenţi – 1844, 1847, 1850 şi 1854 – au derulat fără mari excese.

Activitatea Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia a fost

suprimată în anul 1917331

.

ADUNAREA ZEMSTVEI GUBERNIALE DIN BASARABIA (Бес-

сарабское губернское земское собрание) – organul central al institu-

329 A.Nakko. Op. cit., p. 179 verso-180. 330 Ibidem, p. 180 verso-181. 331 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 49.

113

ţiilor de zemstvă din Basarabia, instituit în baza Regulamentului des-

pre instituţiile de zemstvă guberniale şi judeţene din 1864332

, fiind o

parte componentă a reformelor liberale promovate în Imperiul Rus.

Adunarea zemstvei guberniale din Basarabia coordona atât activi-

tăţile proprii, cât şi activităţile zemstvelor judeţene. Consilierii

zemstvei guberniale erau aleşi de către adunările zemstvelor judeţene,

din rândul consilierilor proprii, pe un termen de trei ani. Numărul con-

silierilor aleşi de zemstvele judeţene pentru Adunarea zemstvei

guberniale se stabilea prin metoda împărţirii numărului total de consi-

lieri ai judeţului la 6 – cifra obţinută constituind numărul consilierilor

delegaţi de zemstva judeţeană. Astfel, în cazul Basarabiei, numărul

delegaţilor aleşi de zemstvele judeţene era de 36 membri. Zemstvele

judeţelor Chişinău şi Hotin alegeau câte 6 consilieri; cele din Soroca,

Iaşi (Bălţi), Orhei şi Bender – 5 şi cea din Akkerman – 4. În afară de

consilierii aleşi, la sesiunile zemstvei guberniale participau şi mareşa-

lii ţinutali ai nobilimii, preşedinţii consiliilor zemstvelor judeţene, şefii

serviciilor agriculturii, reprezentanţii clerului.

Prezida şedinţele Adunării zemstvei guberniale din Basarabia mare-

şalul gubernial al nobilimii. Consilierii se întruneau, de regulă, o dată în

an la şedinţele ordinare, care se convocau nu mai târziu de luna decem-

brie şi durau cel mult 20 de zile. În cazuri excepţionale, cu acordul mi-

nistrului de interne, se puteau convoca şi şedinţe extraordinare.

Chestiunile ce urmau a fi discutate de adunările de zemstvă se in-

troduceau în ordinea de zi fie la propunerea guvernatorului, a preşe-

dintelui sau a membrilor adunării, fie la iniţiativa consiliului sau chiar

la cererile şi reclamaţiile persoanelor fizice. Atribuţiile Adunării

guberniale de zemstva vizau în special următoarele aspecte: 1. alege-

rea secretarului; 2. stabilirea numărului de funcţionari în cancelaria

zemstvei şi în serviciile sale; 3. examinarea plângerilor persoanelor

particulare înaintate funcţionarilor zemstvei şi organelor ce depind de

ea; 4. organizarea construcţiei de noi drumuri; 5. determinarea modu-

lui de împărţire administrativ-teritoriale a guberniei în judeţe; 6. elabo-

rarea regulamentului privind activitatea zemstvelor ţinutale; 7. darea în

judecată a persoanelor ce nu se supuneau sau nu executau dispoziţiile

332 Documentul integral a se vedea în: ПСЗРИ. Собр. II , т. XXXIX, 1864, отд.

первое, №40457. – СПб., 1865, с. 1-14.

114

existente sau cele elaborate de către zemstva gubernială; 8. aprobarea

bugetelor zemstvelor ţinutale; 9. stabilirea unor noi taxe pentru necesi-

tăţile zemstvei guberniale; 10. fixarea impozitelor percepute de

zemstvele ţinutale în interesele lor etc.

Deciziile adunărilor zemstvei guberniale erau aduse la cunoştinţă

publicului larg, fiind publicate. Ca şi în cazul adunărilor judeţene, deci-

ziile zemstvei guberniale se luau cu o majoritate de voturi, în caz de

egalitate de voturi – preşedintele era cel ce influenţa rezultatul votării333

.

Prin Regulamentul din 1864 cu privire la zemstvele guberniale şi

cele judeţene, administrarea treburilor gospodăriei locale trecea în

competenţa noilor instituţii. Zemstvele se instituiau, după cum se poa-

te constata din prevederile art.1 al Regulamentului, în scopul „gestio-

nării treburilor referitoare la foloasele şi nevoile locale ale fiecărei gu-

bernii şi judeţ”. Art.2 al Regulamentului descria explicit în ce constau

acele nevoi şi foloase locale şi enumera activităţile trecute în sarcina

zemstvelor, după cum urmează: 1. administrarea averii, capitalului şi

impozitelor băneşti ale zemstvei; 2. construcţia şi întreţinerea clădiri-

lor care aparţineau zemstvei şi a altor edificii, a căilor de comunicaţie

aflate în grija zemstvei; 3. luarea de măsuri în scopul aprovizionării

populaţiei cu produse; 4. gestionarea instituţiilor de binefacere

ale zemstvei, întreprinderea acţiunilor privind lichidarea sărăciei, încu-

rajarea construcţiei bisericilor; 5. organizarea asigurării averilor de că-

tre zemstvă; 6. acordarea asistenţei pentru dezvoltarea comerţului lo-

cal şi a industriei, precum şi pentru îmbunătăţirea amplasării aşezări-

lor; 7. participarea, prioritar din punct de vedere gospodăresc, la

organizarea învăţământului public, a sănătăţii publice şi a închisorilor;

8. implicarea în activităţile de preîntâmpinare a epizootiilor, de prote-

jare a semănăturilor de animale şi insecte dăunătoare; 9. îndeplinirea

sarcinilor delegate de către administraţia civilă şi militară şi participa-

rea la măsuri legate de prestaţiile de poştă; 10. repartizarea impozitelor

băneşti de stat, destinate guberniilor şi judeţelor; 11. fixarea, colecta-

rea impozitelor şi distribuirea mijloacelor băneşti locale în scopul re-

zolvării problemelor cu caracter local; 12. prezentarea către guvern,

prin intermediul autorităţilor guberniale, a informaţiilor cu privire la

333 Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,

p. 55-56.

115

situaţia domeniilor gospodăreşti de pe teren; 13. organizarea alegerilor

pentru statutul de consilier şi pentru diverse funcţii din cadrul instituţi-

ilor de zemstvă şi fixarea sumelor necesare pentru întreţinerea acestor

instituţii; 14. îndeplinirea funcţiilor atribuite zemstvei prin diverse

legi, decrete şi decizii.

Funcţiile atribuite competenţei zemstvelor au fost categorisite în

funcţii obligatorii şi funcţii neobligatorii. În categoria sarcinilor obliga-

torii intrau, de regulă, funcţiile care nu aveau caracter local, nu erau în

concordanţă cu interesele populaţiei locale. Acestea erau îndeplinite în

favoarea statului şi vizau, de regulă: 1. întreţinerea staţiunilor cailor de

poştă, de care se foloseau şi reprezentanţii zemstvelor, dar mai ales

funcţionarii statului; 2. întreţinerea caselor de arest, care prevedea con-

strucţia ori închirierea şi întreţinerea localurilor de arest, întreţinerea de-

ţinuţilor, supravegherea acestora etc.; 3. întreţinerea administraţiei civile

locale – pensii pentru funcţionari şi familiile lor, întreţinerea Comitetu-

lui statistic gubernial, întreţinerea temporară a funcţionarilor delegaţi

pentru diverse activităţi legate de zemstvă; 4. închirierea caselor de lo-

cuit permanente pentru comisarii de poliţie în districtele judeţene şi an-

chetatorii judecătoreşti, susţinerea familiilor de ofiţeri în rezervă reche-

maţi la serviciu pe timp de război; 5. alocarea de recompense vistieriilor

pentru primirea şi păstrarea banilor de zemstvă adunaţi din perceperea

impozitelor; 6. întreţinerea instituţiilor de pace pe diverse probleme

ale sătenilor (la nivel gubernial şi judeţean); 7. asigurarea activităţii in-

stituţiilor judecătoriilor de pace – salarii pentru judecătorii de pace din

sectoare; pregătirea şi întreţinerea camerelor; salarii portăreilor, întreţi-

nerea congreselor judecătorilor de pace, diverse recompense pentru cei

invitaţi la şedinţele judecătoriei – de exemplu, pentru preoţi etc.

Statul participa şi el parţial la acoperirea cheltuielilor necesare

pentru îndeplinirea funcţiilor menţionate, alocând din vistieria sa

anumite subvenţii. Zemstvele erau totuşi instituţiile care duceau pe

umerii lor povara în ce priveşte îndeplinirea pe teren a sarcinilor im-

puse de către autorităţile centrale şi pe care trebuiau să le realizeze

tocmai acestea din urmă.

În categoria sarcinilor neobligatorii intrau probleme de importanţă

gospodărească, precum: 1. reparaţia drumurilor; 2. aprovizionarea

populaţiei cu alimente; 3. asistenţa publică; 4. comerţul local şi indus-

tria; 5. grija faţă de învăţământul public, sănătatea publică etc.

116

În pofida faptului că sarcinile obligatorii înghiţeau cea mai mare

parte a bugetului şi a eforturilor instituţiilor de zemstvă, acestea din

urmă n-au abandonat preocuparea pentru sectoarele de importanţă vi-

tală pentru populaţia locală. După introducerea în 1869 a Legii

zemstvei, în Basarabia începe construcţia de spitale în târguri şi sate,

se înfiinţează farmacii, se organizează expoziţii agricole, câmpuri ex-

perimentale, se deschid 4 şcoli inferioare de agricultură, dar şi un mu-

zeu de ştiinţe naturale la Chişinău (1889) etc.334

AGIE – organ care asigura ordinea publică în capitala Ţării Moldo-

va, Iaşi, începând cu anul 1684335

, în frunte cu marele agă, căruia i se

subordonau membrii breslei Agiei – zapciii, neferii (poteraşii) şi alţi

slujitori. Pe lângă apărarea curţii domneşti şi a familiei domneşti, mare-

le agă mai exercita funcţii poliţieneşti, fiscale, administrative etc. După

cum se menţionează în Instrucţia din 1811 a Întâiului Divan, puterea

Agiei „să întinde în toate uliţele oraşului afară de mahalale care sunt ale

Hătmăniei”. Agia judeca litigiile dintre târgoveţi, aresta pentru împlinire

de bani şi neorânduieli pe birnici, breslaşi şi cei din rufeturi, afară de cei

care nu făceau parte din „starea cea de gios”. Dacă părţile aflate în con-

flict nu erau de acord cu decizia Agiei, aveau dreptul să se adreseze Di-

vanului şi, în cazul confirmării hotărârii acesteia, ultima încasa şi

împlineala zeciuieli, iar dacă Divanul pronunța o altă decizie, împlineala

zeciuielii revenea vornicului de aprozi. Marelui agă i se supuneau toate

breslele: băcanii, ciubotarii, blănarii, cojocarii, plăcintarii, pitarii, bărbi-

erii, brăharii, abagerii, bucătarii, cărămidarii, tălpălarii, pielarii, rachie-

rii, zarzavagiii, făinarii, săhăidăcarii, cherestegii şi săpunarii, inclusiv

breslele negustorilor străini, armenii şi evreii. Ultimii anterior se supu-

neau marelui cămăraş, dar dregătoria aceasta a fost desfiinţată de către

S.S. Kuşnikov. În obligaţiunea Agiei intra şi apărarea oraşului de incen-

dii, aprovizionarea oraşului cu pâine, carne şi lumânări la preţ scăzut, cu

care mocăneşti şi căruţe pentru trebuinţa călătorilor, iluminarea oraşului

cu felinare pentru a înlesni paza oraşului în timpul nopţii şi eliberarea

paşapoartelor pentru orăşeni care se deplasau în interiorul Moldovei, nu

însă pentru plecarea peste hotarele ţării. Funcţionarii Agiei nu aveau

334 Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,

p. 71-73. 335 Miron Costin. Opere, ed. P.P. Panaitescu, 1958, p. 386, 389.

117

dreptul „să calce casăle cele cinstite fără ştirea ocârmuirii, decât numai a

birnicilor şi a celor proşti (mulţi – V.T.)”336

.

AGRICULTOR LIBER (свободный хлебопашец) – a se vedea:

Ţăran. AGRICULTOR RUS (русский хлебопашец) – ţărani de pe dome-

niile statului, transferaţi în Bugeac din guberniile interne ruse, cu

acordul guvernului337

.

AJUTORINŢĂ – dare excepţională, creată în a doua jumătate a

sec. al XVIII-lea şi vărsată într-un fel de buget extraordinar. A fost în-

fiinţată în locul văcăritului, după reforma lui C.Mavrocordat, în Mol-

dova de I.T. Calimah, la 1760, iar în Ţara Românească de C.Racovoţă,

la 11 ianuarie 1754, şi greva numai pe ţărani, bresle, preoţi, slujitori şi

mazili. Repartizarea ajutorinţei în Moldova se făcea „pe ogeacuri”, iar

în Ţara Românească pe vite, după sistemul cislei. Cuantumul ei în

Moldova era de 11 lei, 5 1/2 lei şi de 3 lei, în dependenţă de averea

contribuabililor 338.

Potrivit unor surse de arhivă, cu referire la anul 1804, aflăm că în

Moldova „darea la care erau impuse prăvăliile şi cârciumile din oraşe

era încasată o dată în an, în ianuarie, februarie şi martie, cu numele de

ajutorinţă”339

. Autorul documentului nu cunoaşte însă modalitatea ca-

re se respecta la repartizarea acestei dări. Ştim însă că după anexarea

Basarabiei la Imperiul Rus, la propunerea Comitetului Birnic, terme-

nul pentru încasarea dărilor la care erau impuse prăvăliile şi cârciumi-

le a fost stabilit cel pentru încasarea birului340

.

ANEXAREA BASARABIEI LA IMPERIUL RUS (присоедине-

ние Бессарабии к Российской империи) – act politic de fraudă teri-

torială, comis de către Imperiul Rus în conformitate cu stipulaţiile

Tratatului de pace ruso-otoman de la Bucureşti din 16/28 mai 1812,

336 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 67-68. 337 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2134, f. 293-293 verso. 338 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 11. Despre semnificaţia ajuto-

rinţei a se vedea mai detaliat: Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în seco-

lul al XVIII-lea (1787-1800) (Cărţi domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca

feudalismului, volumul XI. – Chişinău, 2008, doc. 2, 6, 12, 56, 58, 60, 66, 68, 70, 78,

79, 98, 116, 127, 162, 175, 264. 339 ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 19 verso-20,131. 340 Ibidem, f. 131.

118

prin care s-a pus capăt războiului ruso-turc din anii 1806-1812 şi în

virtutea căruia Imperiul Rus a încorporat teritoriul dintre Prut, Nistru

şi Marea Neagră, ce era parte integrantă din teritoriul Principatului

Moldova. În afara Tratatului de bază, care includea 16 articole341

,

părţile implicate în conflict – Rusia şi Poarta Otomană – au mai

semnat un act adiţional secret, alcătuit din 2 articole342

. Raptul aces-

tui spaţiu geografic naţional al poporului român a fost o consecinţă

directă a politicii expansioniste promovate consecvent în Balcani, pe

parcursul sec. XVIII-XIX, de către cercurile imperialiste ale Porţii

Otomane şi ale Imperiului Rus.

La 23 iulie 1812, Administraţia imperială de la Sankt Petersburg,

reprezentată de amiralul P.V. Ciceagov, comandant-şef al armatei ruse

de la Dunăre, a emis primul act legislativ referitor la provincia româ-

nească anexată: Regulamentul privind constituirea administraţiei pro-

vizorii în Basarabia. Prin acest regulament, teritoriul nou-anexat a fost

numit în mod oficial regiunea Basarabia, ca urmare a extinderii de că-

tre cuceritori, în lipsa unei denumiri geografice, a toponimului Basa-

rabia, care, până la 1812, desemna doar partea de sud a spaţiului din-

tre Prut şi Nistru343

.

ANEXIUNE (аннексия) – alipire cu forţa (de cele mai multe ori,

pe calea războiului) de către un stat a teritoriului altui stat. A se vedea:

Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

ANKER (анкер) – unitate de măsură pentru vin de diferit volum

folosită în Danemarca, Norvegia şi Rusia. Ankerul varia între 30 şi

40 de litri344

. În Moldova, la începutul sec. al XIX-lea, ankerul con-

stituia un butoiaş de circa 3 vedre345

. În Basarabia ankerul varia între

3 şi 4 vedre.

341 Textul Tratatului este publicat în: Documente turceşti privind istoria României.

Vol. III. 1791-1812. Întocmite de Mustafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1996, p. 361-366. 342 Cele 2 articole ale actului adiţional secret se refereau la demolarea cetăţilor Ismail

şi Chilia, imediat după ratificarea Tratatului, şi la hotarul dinte Rusia şi Turcia în

Asia. Dar, actul adiţional nu a fost ratificat. Deci, nu a intrat în vigoare. 343 AISR, F. 19, inv. 3, d. 125, f. 50-54 verso. 344 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1890, Т. I „а”, с. 788. 345 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 297.

119

ARBORE GENEALOGIC – reprezintă una dintre formele de

enumerare a membrilor unui neam, după spiţe (după gradul de rude-

nie), de la strămoş la urmaşi, ori de la un urmaşi la strămoş, constituit

în formă de arbore. Există şi alte forme, cum ar fi tabelele genealogi-

ce, schemele, inventarul etc.

Pentru stabilirea arborelui genealogic, la început se adună toată in-

formaţia existentă despre familie: copiile adeverinţelor de naştere, de că-

sătorie, de divorţ, de deces, de adopţie, de stabilire a paternităţii etc., pre-

cum şi datele aproximative din memoriile membrilor de familie, sau orice

alte documente care s-au păstrat în arhiva familiei. Pornind de la datele

prezentate, se continuă procesul de adâncire în timp: se adună informaţii

din diferite arhive, biblioteci, muzee atât din ţară, cât şi de peste hotare.

După ce informaţia a fost acumulată, ea este prelucrată şi sistema-

tizată. Procedura finală este elaborarea spiţei genealogice şi a picto-

gramei, care poate avea diferite forme. Arborele genealogic este înso-

ţit de portofoliul documentelor ce include copiile tuturor documentelor

adunate (înregistrate potrivit cerinţelor: numele autorului lucrării, de-

numirea completă şi exactă a cărţii sau a articolului, anul şi locul edi-

ţiei, numărul paginilor, iar pentru documentele de arhivă: fondul, in-

ventarul, dosarul, fila etc.) ce atestă enumerarea membrilor neamului,

după spiţe. Dosarul va include concomitent şi fotografiile sau alte ma-

teriale ilustrative ale membrilor familiei.

Unul dintre izvoarele de bază în studierea arborelui genealogic îl

constituie recensămintele fiscale ale populaţiei din 1772-1773 şi 1774

din Moldova, recensămintele fiscale din 1835, 1850 şi 1858 din Basa-

rabia, registrele parohiale, diferite date cu referinţă la registrele locui-

torilor localităţilor etc.

În studierea arborelui genealogic al familiilor nobiliare din Basara-

bia după 1812 un rol important revine „dosarelor familiilor nobiliare”

(a se vedea: Dosarele familiilor nobiliare), deoarece persoanele cu ran-

guri boiereşti sau care erau urmaşi ai persoanelor cu asemenea ranguri

trebuiau să-şi confirme nobleţea prin acte vechi, semnate de persoane

oficiale, pe care urmau să le prezinte, de regulă, în original sau copii.

Aceste izvoare conţin informaţii interesante despre starea familială a

nobililor ce au depus cereri pentru confirmarea nobleţei.

În calitate de exemplu în alcătuirea arborelui genealogic al familii-

lor nobiliare din Basarabia ne-a servit familia de nobili Tomuleţ, fami-

120

lie atestată documentar, potrivit fondului arhivistic sus-nominalizat, în

persoana lui Ştefan Luca, cel puţin de la începutul sec. al XVIII-lea346

.

Spre exemplu, la data depunerii cererii, 1825, Sandul şi Iordache

Tomuleţ, care pe parcursul sec. al XIX-lea au insistat, atât ei, cât şi

urmaşii lor, pentru confirmarea titlurilor nobiliare, erau în floarea vâr-

stei: Sandul îşi făcea serviciul la judecătoria judeţeană din Hotin, avea

35 de ani, era căsătorit cu Zamfira Purcel şi avea doi copii – Elena (4 ani)

şi Ecaterina (2 ani); Iordache locuia în moşia Lăpuşna, judeţul Orhei,

avea 35 de ani şi nu era căsătorit347

.

Documentele sumate în acest dosar ne permit să constatăm că fa-

milia nobiliară Tomuleţ avea la începutul sec. al XIX-lea două ramifi-

caţii – cea din Hotin, în persoana lui Sandulache Tomuleţ (1790-?) şi

cea din Lăpuşna, în persoana lui Iordache (Gheorghe) Tomuleţ (1791-

1843). Stabilirea arborelui genealogic al acestei familii, doar în baza

acestui dosar, ne permite să constatăm că istoria familiei Tomuleţ

convenţional începe cu marele vistier Ştefan Luca348

, contemporanul

lui Dimitrie Cantemir, şi include documente care atestă această familie

pe întreg parcursul sec. al XIX-lea.

346 ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 1-161. 347 Ibidem, f. 3-3 verso. 348 Luca Ştefan – mare vistier al lui Dimitrie Cantemir, cumnatul lui Ion Neculce, de-

semnat în această dregătorie după sosirea la Iaşi, în ziua de 1 iunie 1711, a detaşamen-

tului rusesc de avangardă sub comanda brigadierului Kropotov. Fiind persoană de în-

credere a lui D.Cantemir, a fost trimis de către Domn, în primăvara anului 1711, cu

misiuni secrete la Petru cel Mare, ţarul Rusiei.

După înfrângerea suportată în bătălia de la Stălineşti, Ştefan Luca se refugiază în

Polonia, iar de acolo, însoţit de alţi pribegi, vine la Kiev, unde între timp sosise şi

Dimitrie Cantemir. Nevoind să-l urmeze pe Domn la Harkov, Ştefan Luca rămâne la

Kiev, împreună cu un grup de moldoveni, sperând cât mai curând să se repatrieze. În-

tâlnind obstacole, încearcă să fugă, însă a fost prins şi timp de o lună este închis, îm-

preună cu alţi compatrioţi, fiind eliberaţi pe chezăşia lui Toma Cantacuzino.

După un an de şedere la Kiev, reuşindu-i o nouă tentativă de fugă, Ştefan Luca, împreu-

nă cu alţi moldoveni, revine în Moldova. Din porunca domnului Nicolae Mavrocordat

(septembrie 1711-decembrie 1715), lui i-a fost restituită moşia sa Barboşi, dată în stăpânire

lui Lupu Costache drept recompensă pentru răstimpul cât a stat la închisoare (Ion Neculce.

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Ma-

vrocordat (1661-1743). – Chişinău, 1990, p. 377; Nicolae Costin. Scrieri. – Chişinău,

1990, vol. I, p. 379, 382; Dinu Poştarencu. Diploma de la Luţk. – În: Destin românesc. Re-

vistă de istorie şi cultură. – Chişinău-Bucureşti, 1999, nr. 3, p. 29-35).

121

ARBORELE GENEALOGIC AL FAMILIEI BOIEREŞTI

IORDACHE ŞI SANDULACHE TOMULEŢ*

ARENDAŞ (posesor) – persoană care deţinea în arendă proprietăţi

funciare, atât ale moşierilor, câr şi ale statului, pentru anumite sume de

bani349

. Pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea arendaşii au cau-

zat mari prejudicii ţăranilor şi orăşenilor din Basarabia. Spre exemplu,

349 AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 5 verso.

Ştefan LUCA

(mare vistier)

Sandulache TOMULEŢ

(al II-lea vistier)

Toma Sandulache

TOMULEŢ

Lă

pu

şna

Sandulache TOMULEŢ (1790-?)

Zamfira Purcel

Iordache TOMULEŢ (1791-1843)

Maria Teodor

Ele

na

(18

21

)

Eca

teri

na

(18

23

)

Gh

eorg

he

(18

25

)

Gri

go

re (

186

5)

Gh

eorg

he

(18

67

)

To

ma-(

18

32

-18

59

)

Eli

savet

a M

aja

rova

Socr

at

(28.V

.1833)

Gh

eorg

he

(1.I

.1838)

Eu

frosi

nia

(21.

IX.1

841)

Ho

tin

122

la 29 martie 1813 locuitorii oraşului Chilia, ţinutul Ismail, se plâng gu-

vernatorului civil al Basarabiei Scarlat Sturdza350

împotriva arendaşului

goştinii, care „...cere achitarea îndoită a taxei, comparativ cu anii prece-

denţi”351

. Peste puţin timp, la 11 iulie 1813, locuitorii Bugeacului se

plâng lui Scarlat Sturdza împotriva abuzurilor frecvente din partea ace-

luiaşi arendaş a dării „goştina”352

. Comunitatea evreiască din oraşul Ho-

tin se plânge la 27 februarie 1813 guvernatorului civil al Basarabiei îm-

potriva arendaşului Bernştein, care lua de la negustori o taxă de 15 para-

le (în loc de 5) pentru comercializarea rachiului353

. Analiza protestelor

şi revendicărilor populaţiei din Basarabia în anii 1812-1828, doar în ba-

za unui singur fond de documente – fondul 2 (Cancelaria guvernatorului

Basarabiei) demonstrează, cu lux de amănunte, că nemulţumirile cauza-

te diferitelor categorii sociale de abuzurile din partea arendaşilor preva-

lau cu mult asupra altor forme de asuprire354

.

ARHIEPISCOP (архиепископ) – rang bisericesc în cadrul biseri-

cii creştine; mai marele pe episcopi; ierarhul unei eparhii în rang de

arhiepiscopie din cadrul bisericii creştin-ortodoxe.

ARHIEREU (архиерей) – denumire generală pentru gradele supe-

rioare ale clerului355

.

350 Scarlat Sturdza – fiul marelui vornic Dimitrie Sturdza (?-1794) şi al Ruxandei, fii-

ca lui Grihore al II-lea Ghica (octombrie 1739 – septembrie 1741; mai 1747 – aprilie

1748). Om de cultură (a studiat la Leipzig), foarte bogat, Scarlat Sturdza a fost căsăto-

rit cu Sultana, fiica domnului Constantin Moruzi (septembrie 1777 – mai 1782). După

pacea de la Iaşi (29 decembrie 1791) părăseşte Moldova, refugiindu-se împreună cu

familia sa în Rusia, unde s-a aşezat mai întâi la Sankt Petersburg, apoi în Bielorusia,

pe moşiile sale de la Movilău. În primăvara anului 1812, Alexandru I îl trimite la Bu-

cureşti pentru a sluji în calitate de consultant în cadrul delegaţiei ruse însărcinate cu

tratativele de încheiere a păcii. La 23 iulie 1812, P.V. Ciceagov îl numeşte pe Scarlat

Sturdza în postul de guvernator civil al Basarabiei. La 7 august împuternicirile lui sunt

confirmate de Alexandru I. (Despre numirea în funcţie şi activitatea lui Scarlat

Sturdza în calitate de guvernator civil al Basarabiei a se vedea în amănunte: Dinu

Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 63-120) 351 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 893. 352 Ibidem, d. 84, f. 116. 353 Ibidem, d. 80, f. 302 verso-303. 354 Despre principalele forme de proteste ale ţăranilor şi orăşenilor din Basarabia împo-

triva abuzurilor arendaşilor a se vedea detaliat: Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi

revendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, passim. 355 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,

p. 64.

123

ARHIERIE – eparhie condusă de un arhiereu356

.

ARHIMANDRIT (архимандрит) – în biserica creştin-ortodoxă,

titlu dat stareţilor unor mănăstiri mari de bărbaţi, rectorilor seminarii-

lor teologice, şefilor misiunilor religioase357

.

ARMAŞ (армаш) – dregător domnesc în Moldova şi în Ţara Ro-

mânească, cu sarcini administrative şi judiciare (răspundea de paza

temniţelor, de executarea pedepselor capitale etc.)358

. În subordinea

armaşului se aflau armăşeii. La începutul sec. al XIX-lea este cunoscut

dregătorul armaşel – slujitor din cadrul Departamentului de Crimina-

listică de pe lângă Divanul Principatului Moldova359

.

ARMATA CĂZĂCEASCĂ DUNĂREANĂ (Дунайское Казачье

войско) – armată creată pe teritoriul Basarabiei (Bugeacului)360

, în

timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829, din foştii cazaci zapo-

rojeni şi voluntari, care alcătuia două regimente – călări şi pedeştri361

.

Conducea cu Armata Căzăcească Dunăreană un ataman, cu sediul în

oraşul Akkerman. În anul 1840 Armata Căzăcească Dunăreană numă-

ra 1883 de familii (7874 persoane de ambele sexe). Mulţi din ei au

fost amplasaţi în regiunile de sud ale Basarabiei, alţii continuau să tră-

iască în oraşe, asigurându-şi existenţa. În componenţa Armatei Căză-

ceşti de la Dunăre a intrat şi un număr neînsemnat de ţărani, mic-

burghezi şi soldaţi în rezervă362

.

Iniţial, Armata Căzăcească Dunăreană dispunea de trei aşezări mi-

litare (staniţe): Acmanghit, Starocazacie şi Volontirovca. În 1832, i-au

356 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992. 357 Ibidem. 358 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar. – Bucureşti, 1988, p. 25. 359 ANRM, F. 1, inv. 1, 1810, d. 1555, f. 2-2 verso. 360 Ideea reînfiinţării armatei de cazaci îi revine căpitanului Cartierului General al ar-

matei ruse Şostak, care la 5 decembrie 1812 îi propune comandantului suprem al ar-

matei dunărene P.V. Ciceagov organizarea unei asemenea armate în regiunea Basara-

bia, după exemplul armatei de cazaci de pe litoralul Mării Negre (FASROI, F. 755,

inv. 1, d. 1, f. 1-1 verso). Deşi această propunere a fost susţinută de amiralul

P.V. Ciceagov, ea a întâlnit o împotrivire dură din partea administraţiei locale, care

avea temeri că includerea ţăranilor fugari în rândurile soldaţilor va încălca drepturile

boierimii, care avea dreptul să-şi reîntoarcă fugarii, iar crearea armatei în baza acestor

principii nu doar că nu va aduce foloase, ci, din contra, va contribui la sporirea numă-

rului de jafuri, furturi şi de alte flageluri (Ibidem, f. 13-13 verso). 361 AIMSR, F. AMŞ, d. 18591, f. 1-27 verso. 362 Ibidem, d. 997, f. 46-67.

124

fost subordonate satele Mihailovca, Nicolaevca, Novotroiţkoe şi Con-

stantinovca; în 1836 – Petrovca (populată de ţărani veniţi din gubernia

Kursk); în 1839 – Faraoani şi Cair (populate de ţigani). În plus, i-au

mai fost adăugate şapte sectoare nelocuite din preajma oraşului Chilia

pentru a-i instala aici pe ţiganii nomazi din Basarabia. În 1854, pe

unul dintre aceste sectoare, numit Parapar, s-au mutat familii căzăceşti

din alte staniţe.

Ţarismul căuta să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cazacilor.

Prin decizie imperială, la 26 decembrie 1837, 200 de cazaci pedeştri ai

Regimentului doi sunt transformaţi în cazaci călări363

.

La 13 decembrie 1844 este confirmat Regulamentul despre Armata

Căzăcească Dunăreană364

. Acesta prevedea ca armata de cazaci să fie

amplasată în locurile deja ocupate de ei din judeţul Akkerman: Volon-

tirovka, Starokazacie, Akmanghit, Nicolaevca, Petrovca, Constanti-

novca, Faraoani, Kair, Novotroiţkoe şi Mihailovca.

Toate pământurile ce se aflau în posesiunea cazacilor, care au fost

repartizate la data instalării lor în Basarabia, precum şi cele care vor fi

repartizate ulterior, au fost date în folosinţă veşnică armatei şi împărţi-

te între staniţe, în dependenţă de numărul populaţiei. Pentru împărţirea

pământurilor era numit un inginer cadastral. Centrul administrativ al

Armatei Căzăceşti Dunărene se afla în staniţa Volontirovka, judeţul

Akkerman, iar centrele administraţiei locale – în staniţe.

Regulamentul confirmă că populaţia Armatei Căzăceşti Dunărene

era alcătuită din: a) foştii cazaci din Delta Dunării şi din Bugeac;

b) greci, sârbi, bulgari şi albanezi, care au făcut serviciul în calitate de

voluntari în armata rusă în timpul războiului ruso-turc din anii 1828-

1829 şi c) ţigani sedentari ai Coroanei şi alte categorii de populaţie,

înscrise în armata rusă în diferite perioade de timp.

Armata Căzăcească Dunăreană era obligată să aibă permanent pre-

gătite, reieşind din numărul populaţiei, două regimente de cazaci că-

lări. În plus, în componenţa armatei intra şi detaşamentul de meşteri.

Detaşamentele erau completate din bărbaţi din staniţele nominalizate,

iar comandanţii erau numiţi din rândurile armatei regulate. Regula-

363 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, , 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, с. 1039. 364 Documentul integral a se vedea în: ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое,

№18526. – СПб., 1845, с. 847-868.

125

mentul conţinea 3 compartimente mari, era împărţit în capitole ce in-

cludeau 247 de articole şi conţinea toate prevederile pentru buna func-

ţionare a acestei instituţii365

.

Regulamentul includea un capitol special dedicat comerţului şi in-

dustriei (Compartimentul IV, Cap. II). Cazacii aveau dreptul să se ocu-

pe cu comerţul şi industria, atât în teritoriul în care s-au așezat, cât şi în

afara lui. Obiectul de referinţă al comerţului interior şi exterior în care

erau încadraţi cazacii era reglementat de Regulamentul despre comerţ al

Armatei Căzăceşti. Potrivit acestui Regulament, cazacii de la Dunăre

care se ocupau cu comerţul erau împărţiţi în două categorii: a) cei care

se ocupau cu comerţul doar temporar şi b) cei care se înscriau în socie-

tăţi comerciale, se ocupau cu comerţul permanent şi erau eliberaţi per-

sonal de serviciul militar. Numărul primilor nu este determinat, iar al

celor din urmă constituia până la 30 de persoane din numărul total de

cazaci. Cazacii care se ocupau permanent cu comerţul şi erau eliberaţi

de serviciul de pază plăteau anual câte 57 rub. 50 kop. argint, iar cei ca-

re se ocupau cu comerţul temporar – 7 rub. 14 ¼ kop. argint366

.

Administraţia rusă a întreprins măsuri în vederea asigurării co-

mandamentului inferior al armatei cu provizii. La 11 septembrie 1846,

printr-o decizie imperială, comandamentul inferior al serviciului intern

şi unitatea de meşteri ai Armatei Căzăceşti Dunărene erau asiguraţi cu

provizii în baza deciziei comandamentului armatei. În cazul în care

asigurarea cu provizii în natură va întâlni greutăţi, persoanele în cauză

urmau a fi asigurate cu bani ținându-se cont de preţurile stabilite, la

acel moment, la provizii în magazinele din Basarabia367

.

În baza deciziei imperiale din 27 noiembrie 1850, emise la cererea

Departamentului Coloniilor Militare din 22 mai, administraţia de sta-

niţă în staniţele Armatei Căzăceşti Dunărene: Faraoani, Mihailovca şi

Novotroiţkoe, a fost lichidată, până când numărul populaţiei se va

mări până la 300 de cazaci în fiecare. Administrativ, staniţa Faraoani

era subordonată staniţei Volontirovka, Mihailovka – staniţei Akman-

ghit, iar staniţa Novotroiţkoe – staniţei Nicolaevca, cu dreptul ca aces-

tea să-şi constituie, după exemplul cătunelor armatei de la Don, poliţia

365 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18526. – СПб., 1845, c. 847-848. 366 Ibidem, p. 865. 367 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. второе, №20417. – СПб., 1847, с. 249-280.

126

proprie, care urma să supravegheze ordinea publică, fiind subordonată

administraţiei de staniţă368

.

În 1856 Armata Căzăcească Dunăreană a fost redenumită în

Armata Căzăcească din Novorosia369

. În urma adoptării Regula-

mentului privind desfiinţarea Armate Căzăceşti din Novorosia din

3 decembrie 1868370

, armata de cazaci a fost dizolvată, iar cazacii

au fost încadraţi în rândurile ţăranilor proprietari (поселяне-

собственники)371

.

ARNĂUT (арнаут) – la început, albanezul lefegiu din garda

domnească ori suita boierilor. Deoarece mai târziu aceşti lefegii au

fost recrutaţi şi din alte neamuri (greci, bulgari, sârbi, muntenegreni),

termenul şi-a pierdut sensul etnic de albanez, păstrându-l numai pe

acela de mercenar în garda domnului, în potere sau în suita boierilor.

Termenul este utilizat şi pentru denumirea voluntarilor din Principate-

le Române, încadraţi în armatele ruse sau austriece în timpul războaie-

lor din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. la XIX-lea

purtate cu Imperiul Otoman. Arnăuţii constituiau armata neregulată

uşoară, formată din rândurile locuitorilor Bulgariei, Serbiei, Moldovei

şi Ţării Româneşti. Spre deosebire de voluntari, care nu erau remune-

raţi bănește, arnăuţii primeau o soldă bănească372

.

În cazul Basarabiei – servitor înarmat în suita boierilor, angajat

pentru paza personală373

. În alt caz, arnăuţii sunt cunoscuţi în Basara-

bia ca o categorie etnică de persoane transferate în 1810 din satul bul-

găresc Devi, din apropierea Varnei, în număr de 300 de familii de al-

banezi împreună cu alţi colonişti transdanubieni şi localizaţi în satele

din Bugeac – Ciumai, Vulcăneşti şi Karakurt. Cercetătorul V.Zelen-

ciuk constată că majoritatea albanezilor din sudul Basarabiei s-a aşezat

368 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, 1850, отд. второе, №24680. – СПб., 1851, с. 256-257. 369 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30711. – СПб., 1857, с. 564.

Despre istoria Armatei Căzăceşti din Novorosia a se vedea mai detaliat: П.Т. Коло-

мойцов. Новороссийское казачье войско. – În: KЕВ, 1913, nr. 1, p. 11-15. 370 A consulta Regulamentul privind desfiinţarea Armatei Căzăceşti din Novorosia în:

ANRM, F. 6, inv. 8, d. 1319. 371 Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России (1812-

1912 гг.). Географический и историко-статистический обзор состояния края. –

Кишинев, 1912, с. 69-70. 372 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 25-26. 373 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 569, f. 12.

127

cu traiul în satul Karakurt, unde până la sfârşitul sec. al XIX-lea şi-au

păstrat limba şi cultura374

.

ARŞIN (аршин) – unitate de măsură a lungimii, de provenienţă

rusă, egală cu 71,12 cm375

. În Basarabia este cunoscută taxa pentru ar-

şin, care era încasată de la negustori pentru măsurarea materialului în

prăvălii: de calitate superioară – 80 kop; de calitate inferioară –

40 kop376

. Administraţia regională constata că această taxă, de rând cu

runştucul, magalitul, mortasipia, realizarea lemnului şi carelor, sunt

încasate potrivit tradiţiilor moldoveneşti, însă nu aduc mari venituri

oraşelor; în schimb, sunt folosite de concesionari în interes perso-

nal377

. Din acest considerent, la dispoziţia Ministerului de Interne din

21 octombrie 1837, ele au fost lichidate378

. Ca unitate de măsură arşi-

nul s-a păstrat în Basarabia până în 1918.

ASIGNATUL RUSESC (русская ассигнация) – bani de hârtie,

care au circulat în Imperiul Rus de la sfârşitul anilor ’60 ai sec. al

XVIII-lea. Primele asignate ruseşti au fost emise în 1769 de către îm-

părăteasa Rusiei Ecaterina a II-a, pentru a acoperi cheltuielile mari

purtate în războiul cu Poarta Otomană. Emiterea şi schimbul asignatu-

lui rusesc se efectua de către băncile de asignate din Sankt Petersburg

şi Moscova. În circulaţie au fost puse bancnote în valoare de 25, 50,

75 şi 100 de ruble, care erau asigurate de moneda de aramă. În 1876,

în circuit au fost puse şi bancnote în valoare mai mică – de 5 şi

10 rub.; schimbul lor în argint, iar mai târziu şi în aramă a fost încetat.

Creşterea emiterii asignatului a adus la devalorizarea lui comparativ

cu moneda de argint (în 1796 1 rublă asignată era egală cu 68 kop.; în

1812 – cu 1/3 rub. argint, iar în 1839 a avut loc devalorizarea asigna-

tului: rubla de argint a fost egalată cu 3 rub. 50 kop. asignate). În 1843

asignatul a fost înlocuit cu biletele de credit de stat, care au fost anula-

te în 1849379

.

374 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев,

1979, c. 228-229. 375 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 163, 289, 308, 372. 376 AISR, F. 1152, inv. 1, 1836, d. 68, f. 23-23 verso. 377 Ibidem, f. 23 verso, 24 verso. 378 Ibidem, F. 1287, inv. 5, 1832, d. 980, f. 69-70. 379 Российский гуманитарный энциклопедический словарь. Том. I. – М., 2002, с. 129.

128

În Basarabia, asignatul a fost pus în circulaţie oficial imediat după

anexarea ei la Imperiul Rus380

, deşi era cunoscut încă de pe timpul

războiului ruso-turc din anii 1806-1812381

. În 1829 poliţmaistrul de

Chişinău îi scria guvernatorului Basarabiei că în oraşul Chişinău, în

comerţul interior, se foloseşte mai mult asignatul rusesc. Negustorii

folosesc cu satisfacţie asignatul în valoare de 5, 10 şi 25 de ruble382

.

ASPRU (аспра) – monedă turcească bătută din argint, pe la mijlo-

cul sec. al XIV-lea, valorând 1/3 dintr-o para. În circulaţia monetară

din Ţările Române asprul este menţionat de la începutul sec. al XV-

lea, fiind folosit mai ales în negoţul cu amănuntul. În sec. al XVI-lea,

turcii au emis şi aspri de aramă, valorând ½ din asprul de argint. În

Moldova, în afară de aspru turcesc, au mai circulat aspri genovezi şi

aspri tătăreşti. Treptat asprul s-a devalorizat. Deoarece leul valora 120

de bani, s-a ajuns treptat ca un aspru să valoreze un ban383

.

Asprul a continuat să circule în Basarabia şi după anexarea ei la

Imperiul Rus. Asprul era cunoscut ca monedă turcească de valoare

mică. 120 de aspri echivalau cu un leu384

.

AUDITOR PERMANENT DE PE LÂNGĂ GUVERNATORUL

MILITAR AL BASARABIEI (Постоянный Аудитор при Бесса-

рабском Военном Губернаторе) – funcţie instituită în baza adresei

din 6 mai 1837 a Departamentului de Audit şi Raportului ministrului

de război, confirmată la 13 mai de împărat, în scopul cercetării dosare-

lor militaro-judiciare şi penale care au intervenit într-un număr destul

de mare pe lângă Guvernatorul Militar al Basarabiei. Salariul de func-

ţie al Auditorului permanent era stabilit în baza decretului din

1 august 1817385

.

AUTOHTON (туземный/коренной) (Din fr. autochtone; gr. au-

tohton; auto „însuşi” + chthon „pămânr, ţară”) – populaţie care s-a

format şi s-a dezvoltat pe teritoriul care trăieşte şi în prezent; care are

380 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 242-242 verso; d. 80, f. 113-114 verso. 381 Despre punerea în circuit pe teritoriul Basarabiei a asignatului rusesc a se vedea

mai detaliat: Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău,

2006, p. 105-106. 382 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 426, f. 43 verso. 383 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 29. 384 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 5-5 verso. 385 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №10239. – СПб., 1838, с. 323.

129

rădăcini străvechi pe un teritoriu anumit şi valori comune: originea et-

nică, limba, credinţa, tradiţiile, datinile etc.; băştinaş; indigen386

. Cu

aşa conţinut acest termen este atestat şi în documente de epocă, emise

de administraţia locală din Basarabia, în primii ani după anexarea ei la

Imperiul Rus. Cu referire la acest termen, Serdăria Orhei scria, spre

exemplu, într-un raport din 26 iulie 1816 preşedintelui Comitetului

Provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Ka-

lagheorghe: „Niamuri di oameni să află în ţănutul acesta ce mai multă

parti di naţie moldovenească, care sănt adivăraţi lăcuitori de aicea

statorniciţi”387

, după care urmează veneticii: ruşii, sârbii, armenii, li-

povenii, ţiganii şi jidovii.

AUTONOMIE (gr. autos – însuşi; nomos – lege) (автономия) –

libertate de a guverna prin norme, legi proprii (a. administrativă, a. teri-

torială, a. regională, a. financiară, a. bisericească etc.); regim politic

prin care metropola acordă dreptul de autoconducere unei regiuni sau

unei provincii, când puterea centrală delegă o parte din putere organis-

melor de conducere locală. Autonomie administrativă – investirea insti-

tuţiilor de conducere teritorial-administrative cu anumite competenţe

deciziţionale în anumite domenii, delimitate prin lege, în timp ce alte

competenţe rămân în obligaţia instituţiilor de conducere la nivel naţio-

nal. Autonomie teritorială – autonomie acordată unei unităţi teritorial-

administrative care implică ideea de separare teritorială de statul din ca-

re face parte. Autonomie regională – aplicarea principiului autonomiei

teritoriale la nivelul regiunilor istorice din componenţa unei ţări.

În anii 1812-1828 Basarabia avea statut de autonomie limitată în

componenţa Imperiului Rus388

. AVAET (havaet) (авает) – iniţial a însemnat orice venit. În Ţările

Române apare sub regimul fanariot şi îmbracă forme multiple, de la

venituri ocazionale, reprezentând venitul marilor dregători, obţinut

prin vânzarea unor slujbe, venituri cu caracter periodic – dări sau daj-

dii plătite anual sau trimestrial, fie cu caracter de taxe ocazionale sau

întâmplătoare389

.

386 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 80. 387 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137-137 verso. 388 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 110-203. 389 A se vedea mai detaliat: Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 218.

130

În Basarabia avaet este cunoscut ca impozit de stat, dijmă, luată de

la ţăranii de stat până în 1825 în mărime de 15 lei de la familie şi de

7,5 lei de la burlaci. Un asemenea impozit plăteau şi locuitorii câşlelor

(staţionări temporare ale păstorilor)390

.

La 8 iulie 1825 a urmat decizia Guvernului Regional al Basarabiei,

conform căreia „avaetul şi burlacita nu mai erau încasate în veniturile

de stat, nici de la locuitorii câşlelor (câşlari) şi nici de la slujitori”391

.

Decizia respectivă a produs unele confuzii pentru administraţia judeţe-

lor de sud ale Basarabiei, unde erau mulţi supuşi austrieci şi turci care

se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, trăiau pe pământurile sta-

tului şi achitau în folosul statului doar aceste dări. La 14 iulie 1825 is-

pravnicul de Akkerman înaintează Direcţiei economico-financiare a

Guvernului Regional al Basarabiei un demers prin care cerea informa-

ţii suplimentare cu privire la încasarea acestor două dări, aducând mai

multe argumente, în favoarea păstrării lor, inclusiv condiţiile de dare

în concesiune a veniturilor de stat pentru perioada 20 aprilie 1825-

20 aprilie 1826392

. Se ştie însă că la licitaţia organizată în legătură cu

darea în concesiune a acestor două dări nu s-a prezentat nici o persoa-

nă. Ca rezultat, la 26 iunie 1824 Consiliul Suprem al Basarabiei a îm-

puternicit isprăvniciile judeţelor Akkerman, Bender şi Ismail cu drep-

tul de a încasa aceste dări. Dar, ispravnicii nu ştieau în baza căror

principii urmează a fi încasate aceste două dări393

.

La 13 octombrie 1825 Consiliul Suprem al Basarabie discută adresa

din 24 iulie a Guvernului Regional al Basarabiei prezentată de Direcţia

economico-financiară în baza raportului din 14 iulie a ispravnicului de

Akkerman. Reieşind din considerentul că avaetul şi burlacita nu sunt dări

încasate de vistieria statului, dar sunt un venit încasat de pe pământ, care

până în 1825 era plătit vistieriei atât de locuitorii Basarabiei, cât şi de stră-

inii care locuiau în sate, oraşe şi câşle aflate pe pământurile statului, con-

form legilor şi obiceiurilor moldoveneşti, Consiliul Suprem al Basarabiei

a decis ca, în baza deciziei Guvernului Regional din 1 ianuarie 1825, toţi

locuitorii înscrişi în recensământul fiscal din 1824, aflaţi pe pământurile

390 AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 19-21; F. 123,

inv. 1, d. 25, f. 198-199. 391 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 600, f. 1. 392 Ibidem, f. 1-2 verso. 393 Ibidem, f. 3-3 verso.

131

statului, în locul dărilor avaet şi burlacita să fie impuşi la un impozit în

valoare de 23 rub. 50 kop. de familie şi 5 rub. 70 kop. de la fiecare burlac,

indiferent de plata birului. Însă, străinii care locuiau, în baza unor paşa-

poarte speciale, pe pământurile statului, dar care nu erau înscrişi în recen-

sământul fiscal, nu erau impuşi birului şi nici dărilor avaet şi burlacita, în

pofida faptului că până la efectuarea recensământului fiscal achitau avae-

tul în valoare de 11 rub. 40 kop. de la fiecare familie şi burlacita – 5 rub.

70 kop. de la fiecare burlac 394

.

Această decizie a provocat nemulţumirea ispravnicului de Akker-

man. La 10 octombrie 1825 Direcţia economico-financiară a Guvernului

Regional, în baza cererii din 9 octombrie a ispravnicului de Akkerman, se

adresează Consiliului Suprem al Basarabiei cu cererea de a soluţiona pro-

blema privind încasarea taxei avaet şi burlacita. La 17 octombrie 1825 es-

te emisă dispoziţia Consiliului Suprem al Basarabiei conform căreia toţi

străinii care se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, pe pământurile

statului, erau impuşi taxei avaet în valoare de 11 rub. 40 kop., iar burla-

cii – taxei numite burlacita, în valoare de 5 rub. 70 kop. Ispravnicii jude-

ţelor Akkerman, Bender şi Ismail erau obligaţi să alcătuiască listele tutu-

ror persoanelor cu viză de reşedinţă temporară sau permanentă pe pămân-

turile statului şi până la 1 ianuarie 1826 să încaseze aceste taxe395

.

B BAN (бан) – termen care în Ţările Române avea mai multe înţele-

suri: I. 1. Marele deregător al Olteniei, numit în timp banul Severinu-

lui, banul Craiovei, marele ban al Olteniei; se mai numea ban şi un

dregător subaltern al marelui ban (bănişor). 2. Mare dregător în Ţara

Moldovei. Dregătoria de mare ban a fost înfiinţată în 1695, de Con-

stantin Duca. Primul mare ban fiind Teodosie Dubău, fost mare logo-

făt. Antioh Cantemir, în 1705, l-a aşezat „cu temei”, fixând rangul de

marele ban după marele spătar cu un venit confirmat şi de Matei

Ghica la 23 noiembrie 1754. În sec. al XIX-lea, marele ban era dregă-

tor onorific, „fără funcţie”. II. 1. La început, monede bătute din argint

de banii Croaţiei (1272) şi Sloveniei cu circulaţie în Transilvania şi,

foarte probabil, în Ţările Române; mai târziu, denumire dată oricărui

394 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 600, f. 4-6 verso. 395 Ibidem, f. 7, 12-13 verso, 14-15; d. 786, f. 1-2.

132

fel de monedă. 2. În Ţările Române, denumire sinonimă la sfârşitul

sec. al XVII-lea cu unele dări plătite în bani, care purtau numele obli-

gaţiei pentru care erau strânse: banii fânului, banii menzilului sau poş-

tei, banii miriei (pentru plata obligaţiei faţă de Poartă), banii steagului

(plătiţi Porţii la schimbarea domnului) etc.396

BANALITATE – taxă impusă ţăranilor pentru dreptul de a se fo-

losi de moara, iazul şi teascul moşierului, pentru stoarcerea vinului de

pe moşia lui, plătindu-i pentru aceasta o anumită sumă de bani sau

îndeplinindu-i diferite prestaţii în muncă397

.

BANCA COMERCIALĂ DIN CHIŞINĂU (Кишиневский Ком-

мерческий Банк) – instituită în baza deciziei imperiale din

18 octombrie 1871 cu un capital acţionar de 1 milion ruble. La baza ac-

tivităţii Băncii a fost pus Statutul despre Societăţile de acţionari, din

oraşul Chişinău. Fondatori ai Băncii au fost negustorii de ghilda întâi

din Chişinău: Abram Grivberg şi Constantin Cerbadjoglu, de ghilda a

doua – Ivan şi Victor Sinadino, funcţionarul de clasa a VI-a Ioan Cristi,

funcţionarii de clasa a VIII-a Constantin Dunca, M.Râşcanu-Derojinski,

funcţionarul de clasa a IX-a Chiriac Leonard, nobilul Constantin Leo-

nardo, moşierul Constantin Adriopulo, consilierul comercial Feodor

Rodoko-naki şi cetăţeanul de onoare Pericl Rodokonaki.

Regulamentul prevedea, după necesitaţi, instituirea cârmuirii,

numirea comisionarilor şi stabilirea corespondenţei Băncii cu alte lo-

calităţi ale Imperiului şi peste hotare. Cârmuirea Băncii avea dreptul,

în baza deciziilor adunărilor generale ale acţionarilor şi cu permisiu-

nea ministrului de finanţe, de a deschide secţii ale Băncii acolo unde

va considera necesar. Activitatea, componenţa şi modalitatea de in-

stituire a secţiilor erau determinate de Cârmuirea Băncii, în baza sta-

tutului. Capitalul statutar al Băncii era stabilit iniţial în valoare de 1

mln. rub., format prin emiterea a 4 mii de acţiuni, în valoare de

250 rub. fiecare, care ulterior putea fi majorat prin emiterea altor ac-

ţiuni, în baza aceloraşi principii. Emiterea acţiunilor avea loc în baza

deciziilor adunării generale a acţionarilor cu confirmarea Ministeru-

lui de Finanţe398

.

396 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 34-36. 397 ANRM, F. 3, inv. 1, 1825, d. 449, f. 103-449. 398 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVI, 1871, отд. второе, №50046. – СПб., 1874, с. 383.

133

Banca orăşenească din Chişinău (Carte poştală, MNEIN)

În 1881, tot la Chişinău, a apărut filiala Băncii de scont din Odesa399

.

BANCA SOCIALĂ A ORAŞULUI CHIŞINĂU (Общественный

Банк горoда Кишинева) – instituită în baza deciziei Senatului Guver-

nant din 15 martie 1872. La 11 martie 1872 Senatul a ascultat raportul

ministrului de finanţe privind instituirea în oraşul Chişinău a unei

Bănci Sociale având ca bază decizia imperială din 6 februarie 1862 cu

privire la instituirea unor asemenea bănci. Instituirea în Basarabia a

Băncii Sociale a avut loc în baza următoarelor principii:

1. În capitalul de bază al Băncii erau transferate: 50 mii rub. din

sumele rămase orăşeneşti şi 220120 rub. din capitalul alimentar local.

2. Banca putea efectua următoarele operaţii: a) primirea depozite-

lor; b) cambiilor; c) acordarea împrumuturilor sub gajul hârtiilor de

valoare, mărfurilor, lucrurilor de valoare şi averii imobile; d) cumpăra-

rea şi vânzarea, atât pe cont propriu, cât şi la cererea altor persoane,

pentru comisie, a hârtiilor de valoare, care aveau garanţia statului sau

a societăţilor orăşeneşti.

399 Д.Е Шемяков. Проникновение финансового капитала в экономику Молдавии

в эпоху империализма (конца XIX в. – 1917 г.). Межвузовский Сборник по Исто-

рии КПСС, вып. 1. – Кишинев, 1960, с. 76-77.

134

3. La efectuarea acestor operaţii Banca se conducea de Regula-

mentul despre băncile sociale orăşeneşti din 6 aprilie 1862 şi de dispo-

ziţiile Consiliului de Stat din 16 mai 1866 şi din 30 noiembrie 1870.

4. Venitul net anual al Băncii, în afară de transferul de la 10 până

la 20% (la discreţia Administraţiei Băncii), pentru alcătuirea capitalu-

lui de rezervă, ce urma să constituie până la o treime din cel de bază şi

cheltuielile Băncii, era adunat în primii 3 ani la capitalul de bază, iar

în anii următori – jumătate era transferat în veniturile orăşeneşti, pen-

tru necesităţile oraşului, o pătrime – pentru acte de binefacere şi edu-

caţie, la discreţia societăţii orăşeneşti, iar cealaltă ¼ – inclusă în capi-

talul de bază al Băncii400

.

Cârmuirea Băncii Sociale din Chişinău.

Antet.

BANCĂ COMERCIALĂ (коммерческий банк) – instituţie finan-

ciară, de stat sau particulară, care efectuează operaţii de plată şi de

credit şi organizează circulaţia bancară401

.

400 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVII, 1872, отд. первое, №50632. – СПб., 1875, с. 281-282. 401 A se vedea: Banca Comercială din Chişinău.

135

BANCĂ RURALĂ (сельский банк) – instituţie financiară, al cărei

capital de bază se formează din mijloacele băneşti locale, care aparţin,

de regulă, comunităţilor săteşti şi care efectuează operaţii financiare

(bancare) şi organizează circulaţia bancară în mediul rural. Primele

bănci săteşti în Basarabia au apărut în 1894402

.

La sfârşitul sec. al XIX-lea în Basarabia existau cca 20 de bănci

săteşti. Despre caracterul şi volumul operaţiilor financiare efectuate de

băncile săteşti atestă informaţiile privind activitatea în 1900 a celor 9

bănci din trei judeţe – de sud (Akkerman), de centru (Chişinău) şi de

nord (Hotin): în judeţul Akkerman activa o singură bancă sătească –

Akmanghit; în judeţul Chişinău – 5 bănci (Curluceni, Cebani, Scoreni,

Pănăşeşti şi Ialoveni) şi în judeţul Hotin – 3 bănci (Chelmeneţi, Secă-

reni şi Lipcani). Cele mai mari operaţii financiare le efectuau băncile

săteşti din Secăreni şi Chelmeneţi din judeţul Hotin, dar care nu preva-

lau sumele de 60-80 mii ruble. Operaţiile financiare ale altor bănci

erau mult mai modeste: de 20 mii ruble ale băncii din Lipcani, judeţul

Hotin, şi de o mie de ruble ale băncii din Curluceni, judeţul Chişi-

nău403

. De serviciile băncilor săteşti a beneficiat în primul rând bur-

ghezia sătească. Dar, capitalurile financiare modeste ale băncilor n-au

putut influenţa radical asupra vieţii economice a satului basarabean.

BANI DE AUR TURCEŞTI (турецкие золотые деньги) – monede

de aur turceşti, cu valoare diferită, numite mahmudea, jumătate de mah-

mudea, o pătrime din mahmudea, rubia, rubeicicul, beşlicul, stambo-

lul, funducul, misârul etc.404

, care au circulat în Basarabia o anumită

perioadă de timp, după anexarea ei la Imperiul Rus.

La 10 ianuarie 1819 Consiliul Suprem al Basarabiei sub preşedin-

ţia lui C.A. Catacazi (prezenţi la şedinţă mareşalul regional al nobili-

mii Râşcan, preşedintele Tribunalului penal – Curic, preşedintele Tri-

bunalului civil – Nedoba, deputaţii – Râşcan, Pruncul, Ralli şi Feo-

dosiu) a discutat dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev cu privire la circulaţia în Basarabia a monedelor tur-

ceşti: beşlicul de argint, cervoneţul de aur numit rubia, levnicul în va-

loare de douăzeci şi cinci, zermakupul, funducul şi misârul, care n-au

402 Я.С.Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии

(1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 574. 403 Ibidem, p. 574-575. 404 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 12-12 verso; ANRM, F. 2, inv. 2, d. 51, f. 1, 7.

136

fost evaluate până atunci şi nu se cunoştea valoarea lor reală. Consiliul

Suprem a dat dispoziţie guvernatorului regional de a convoca în pre-

zenţa Departamentului economic un funcţionar al Serviciului Sanitar,

samsarul regional, câţiva negustori de încredere şi cei mai buni meş-

teri aurari pentru a evalua aceste monede privind calitatea aurului şi

argintului, stabilind concomitent preţul real al monedelor în raport cu

rubla rusească şi cervoneţul olandez405

.

În baza cererii din 2 octombrie 1822 prezentată de A.N. Bahmetev

Consiliului Suprem al Basarabiei, la 10 octombrie s-a decis ca presta-

ţia colectivă, numită prestaţie locală, să fie încasată în vistieria statului

de la toţi locuitorii Basarabiei în monede turceşti, conform cursului de

schimb din regiune406

.

Pentru a stabili un curs exact în timpul operaţiilor de schimb valu-

tar, la 12 ianuarie 1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalita-

tea de schimb a monedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se

că, până la introducerea banilor ruseşti în circulaţie pe întreaga Basa-

rabie, se stabilea un anumit curs pentru schimbul monedelor tur-

ceşti407

.

Valoarea se schimb a acestor monede era diferită. Conform infor-

maţiilor prezentate la 23 mai 1824 Consiliului Suprem al Basarabiei

pentru încasarea goştinei de pe oi şi capre, confirmată la 1 aprilie 1824

de această instituţie, se prevedea ca banii încasaţi de concesionar să fie

luaţi în monedă care circulă liber în Basarabia, în baza cursului de

schimb stabilit între diferite persoane: un cervoneţ olandez şi austriac

fiind egalat cu 18 lei, o rublă de argint – cu 6 lei, o mahmudea – cu

25 lei, o jumătate de mahmudea – cu 12 ½ lei, o rubie nouă – cu 3 lei

10 parale şi o rubie veche – cu 3 lei 5 parale408

.

Ulterior, prin dispoziţia din 22 decembrie 1824 a guvernatorului

general al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

M.S. Voronţov, adresată Consiliului Suprem al Basarabiei „…s-a ho-

tărât a interzice primirea banilor de aur turceşti în vistieria statului, in-

diferent de cursul lor oficial, din cauza calităţii joase a aurului şi a in-

tenţiei guvernului turc de a micşora în continuare cantitatea aurului în

405 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 3 verso-4 verso. 406 Ibidem, d. 239, f. 52-52 verso. 407 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84. 408 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 155, 165-165 verso.

137

aceste monede; cu atât mai mult că importul lor de peste hotare în Ba-

sarabia a fost interzis”409

.

Pentru a înlătura moneda turcească din circulaţie, în 1827 Admi-

nistraţia regională a emis o dispoziţie specială, potrivit căreia, pentru

comoditatea populaţiei, taxele la produse urmau să fie fixate în ruble

ruseşti şi nu în cele turceşti sau moldoveneşti410

.

Totuşi, administraţia imperială rusă a permis, pentru o anumită pe-

rioadă de timp, circulaţia în Basarabia a monedelor de aur străine. La

26 ianuarie 1828, la şedinţa consultativă a Consiliului Suprem al Ba-

sarabiei este discutată adresa contelui F.P. Palen din 20 ianuarie, prin

care era adusă la cunoştinţă dispoziţia ministrului de finanţe din

8 ianuarie în legătură cu decizia Consiliului de Stat din 30 decembrie

1827, privind circulaţia monedelor mărunte străine în guberniile apu-

sene ale Rusiei şi a monedelor turceşti în regiunea Basarabia. Conform

acestei dispoziţii, era confirmată interzicerea de a scoate din ţară, pe

cale maritimă şi terestră, monedele străine de marcă inferioară şi se

permitea circulaţia doar a monedelor de aur de calitate superioară po-

loneze şi a celor turceşti care deja circulau în Basarabia411

.

Cu introducerea, în 1828, a monedei ruseşti ca mijloc de circulaţie

bănească pe întreaga Basarabia, monedele turceşti au fost înlăturate

treptat din circulaţie de pe piaţa din Basarabia. În pofida acestui fapt,

unele monede turceşti au circulat în Basarabia până în anii ’50 ai sec.

al XIX-lea412

.

BANI PENTRU CURTE (дворовые деньги) – taxă la care era

impusă fiecare Curte pentru întreţinerea Dicasteriei Exarhale din Chi-

şinău. Taxa a fost introdusă în 1813, după instituirea în octombrie

1812 a Dicasteriei Exarhale din Chişinău. Banii de Curte erau colectaţi

de către parohiile din Basarabia413

.

BANI PENTRU LOC (деньги за место) – taxă încasată de la po-

pulaţia din Basarabia pentru locul ocupat de car sau căruţă, la piaţă, în

zilele de iarmaroc414

. Izvorul nu indică mărimea taxei.

409 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21. 410 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., с. 85. 411 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1191, p. II, f. 257-258. 412 Ibidem. 413 Ibidem, F. 205, inv. 1, 1818, d. 2267, f. 1-6 verso. 414 AISR, F. 1281, inv. 2, d. 74, f. 9.

138

BANI PENRU MASĂ – bani plătiţi lunar de Divanele Principate-

lor Române pentru hrană funcţionarilor Cancelariei senatorului rus,

guvernatorului civil şi preşedinților Divanurilor Moldovei şi Ţării

Româneşti (S.S. Kuşnikov şi V.I. Krasno-Milaşevici), în timpul războ-

iului ruso-turc din anii 1806-1812415

.

BANI PENTRU RAŢIE – bani încasaţi de la populaţia Principate-

lor Române în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 pentru

întreţinerea armatei ruse de ocupaţie, care, după sfârşitul războiului,

au fost anulaţi416

.

BASARABIA (Бессарабия) – 1. denumire dată de străini (în sec.

XIV-XV) Ţării Româneşti (Ţara Basarabească, Ţara Basarabilor), du-

pă numele dinastiei domnitoare a Basarabilor (Basarabia alias Valahia

Transalpina); 2. teritoriul din preajma cetăţii Chilia, stăpânit de Ţara

Românească şi inclus apoi, aproximativ la 1411-1412, în componenţa

Ţării Moldovei. Acest teritoriu împreună cu cetatea Chilia este cedat

în 1447-1448 lui Iancu de Hunedoara, dar este recucerit de Ştefan cel

Mare la 1465. Basarabia de la ţărmul Dunării, din zona Chiliei până la

Marea Neagră, este menţionată la 1541 pe harta lui Georg

Reichersdorffer. După cucerirea de către turci a cetăţilor Chilia şi Ce-

tatea Albă, la 1484, cu denumirea de Basarabia este numită fâşia de

pământ dintre Dunăre şi Nistru. Odată cu stabilirea tătarilor în sud-

estul Moldovei în sec. XVI-XVII, spaţiul numit Basarabia s-a lărgit,

ajungând până la Valul lui Traian de Sus – la nord, iar la vest – până la

râul Ialpug. Paralel cu toponimul Basarabia, tătarii pun în circulaţie şi

denumirea Bugeac, pentru zona de stepă a acestui spaţiu, care la

începutul sec. al XVII-lea intră în uz general. Pe harta lui Dimitrie

Cantemir, care indică hotarele acestui teritoriu, este notat: Budzak vel

Bassarabiae destr(ictus).

Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 terito-

riul Moldovei dintre Prut şi Nistru este anexat la Imperiul Rus. În

acelaşi an denumirea de Basarabia este extinsă întregului spaţiu ocu-

pat, care constituia regiunea Basarabia, iar din 1874 – gubernia Ba-

sarabia a Imperiului Rus. În 1857, prin Tratatul de pace de la Paris,

415 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 50. 416 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

139

Rusia a retrocedat Principatului Moldova partea de sud-vest a Basa-

rabiei, iar după congresul de la Berlin din 1878 acest teritoriu (ţinu-

turile Ismail, Bolgrad şi Cahul) este reanexat la Imperiul Rus. Prin

votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918 Basarabia se uneşte cu Patria

mamă – România417

.

BATALIONUL GARNIZOANEI INTERNE DIN CHIŞINĂU (Кишиневский внутренний гарнизонный батальон) – instituit în

baza unei decizii imperiale din 10 ianuarie 1814, adresate ministrului

de război, cneazului Gorceakov. Batalionul a fost organizat în baza

companiei militare staţionate în regiunea Basarabia418

.

BĂRBÂNŢĂ (барбынца) – măsură de capacitate cu care moldo-

venii vindeau, înainte de Ştefan cel Mare, grâu genovezilor din Chilia,

Cetatea Albă şi Calfa419

. Altă sursă, datată cu 13 mai 1768, atestă băr-

bânţa drept taxă plătită de ucenicul breslei blănarilor, pentru a trece la

treapta de calfă cu dugheană, pentru care „…să aibă a da bărbânţa lui

(starostelui – V.T.) 5 zloţi”, iar feciorul de meşter, pentru că învaţă

meşteşugul de la tatăl său, să dea jumătate de bărbânţă, după obicei420

.

Bărbânţa este înregistrată şi ca taxă plătită de străini care doreau să se

aşeze în breslele blănarilor, pentru care trebuiau să achite bărbânţa de-

plin421

. Această taxă este întâlnită, cu anumite deosebiri, în cadrul

breslei ciubotarilor din Botoşani422

şi ale altor bresle din Moldova423

.

Alte surse confirmă că bărbânţa „este o taxă de intrare, dar, în acelaşi

417 Despre toponimul Basarabia a se vedea mai detaliat: Dicţionar de Istoria Români-

lor. – Chişinău, 2005, p. 38-39; I.Zaborovschi. Basarabia. Câteva precizări istorice. –

În: Viaţa Basarabiei, 1932, nr. 1, p. 25-28; Ion I. Nistor. Localizarea numelui Basara-

bia. – În: Memoriile Secţiunii Istorice. Seria a III-a, vol. XXVI. – Bucureşti, 1944,

p. 1-27; Ion Chirtoagă. Evoluţia semnificaţiei teritoriale a noţiunii Basarabia. – În:

Revista de istorie a Moldovei, 1994, nr. 2, p. 9-13; Dinu Poştarencu. Anexarea Basa-

rabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 22-23. 418 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25513. – СПб., 1830, с. 715. 419 Nicolae Iorga. Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii-Albe. – Bucureşti, 1900,

p.118; Idem. Breasla blănarilor din Botoşani. Catastihul şi actele ei. – În: Analele

Academiei Române. Seria II, tomul XXXIV. 1911-1912. – Bucureşti, 1912, p. 4. 420 Nicolae Iorga. Breasla blănarilor din Botoşani. Catastihul şi actele ei. – În: Anale-

le Academiei Române. Seria II, tomul XXXIV. 1911-1912. – Bucureşti, 1912, p. 6. 421 Ibidem. 422 E.Pavlescu. Economia breslelor în Moldova. – Bucureşti, 1939, p. 516. 423 Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). –

Chişinău, 1991, p. 86.

140

timp, şi un mijloc de ajutorare a breslei. Mărimea bărbânţei nu era sta-

bilă şi varia de la breaslă la breaslă”424

.

În Basarabia, bărbânţa era considerată plata dublă pentru lucrul în

afara comenzilor sau îndeplinit a doua oară de către meşter în breaslă

sau în prăvălie425

. Bărbânţa mai este considerată şi dare dublă426

. Spre

exemplu, punctul 11 al Statutului breslei ciubotarilor din Bender din

1816 prevedea că meşterul care va confecţiona în atelierul său şi alte

obiecte (care ţineau, probabil, tot de prelucrarea pieilor), „…va fi su-

pus unei plăţi duble a bărbânţei, adică 2 lei şi 24 de aspri”427

, darea fi-

ind motivată că acest meşteşugar are un venit dublu.

BĂTRÂN (бэтрын) – subdiviziune teritorială, care putea privi o

parte din întregul hotar al satului, reprezentând stăpânirea devălmaşă a

unui grup patronimic (ceată de neam), din urmaşi ai unui descendent

comun. Satul umbla în cazul unei asemenea devălmăşii pe mai mulţi

bătrâni. În procesul de dezvoltare a satului devălmaş, umblător pe bă-

trâni de la împărţeala la nivel sătesc se trece la cea din lăuntrul cetei

de neam, şi, continuându-se fragmentarea şi inegalizarea loturilor,

precum şi distribuirea veniturilor obşteşti, se ajunge la însăşi individu-

alizarea drepturilor codevălmaşilor, calculându-se drepturile „de cotă-

parte inegale şi individuale” de peste tot hotarul, „inclusiv venituri-

le”428

. Bătrânul era alcătuit dintr-un şir de rude: părinţi, copii, fraţi, su-

rori, unchi, nepoţi, bunici şi descendenţii lor – toţi legaţi prin unitate

socială, economică şi ideologică. La sfârşitul sec. al XVI-lea, pe mă-

sură ce slăbesc legăturile de rudenie, această denumire a fost înlocuită

prin termenul „răzeşi”. Treptat bătrânul îşi pierde caracterul de grup

patronimic şi capătă sensul de parte a pământului, care aparţinea hota-

rului satului429

. Prin urmare, bătrân este denumire a părţilor din moşiile

răzeşeşti, care au fost divizate potrivit spiţei genealogice a satului dat.

Un exemplu elocvent, în acest sens, este plângerea lui I.Calin, re-

prezentantul răzeşilor din satul Bolotino, ţinutul Iaşi, din 20 decembrie

424 Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). – Chişinău, 1991, p. 94. 425 În majoritatea cazurilor atelierele erau şi prăvălii (dughene). 426 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 115, f. 24. 427 Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor din Bender (1816). – În: In memo-riam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 63, 68. 428 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 40-41, 323. 429 Enciclopedia Sovietică Moldovenească. – Chişinău, 1970, vol. I, p. 546.

141

1835, adresată guvernatorului P.I. Fiodorov, din care se constată că

„moşia Bolotino, din ţinutul Iaşi, din cele mai vechi timpuri a fost

proprietatea a 4 bătrâni, cum ar fi: Andrei, Buzanovschi, Duliman şi

Albot. Din aceşti bătrâni Andrei a trecut în proprietatea mănăstirii

Sfântul Spiridon. Bătrânul Buzanovschi însă a trecut în proprietatea

lui Mihalache Bodarev, iar ultimii 2 bătrâni au rămas pe pământurile

răzeşeşti…”430

.

BEILIC (beylik) (бейлык) – termen de oricine turcă, cu mai multe în-

ţelesuri: domnie, stăpânire, ceea ce aparţine fiscului (statului); casă în care

erau găzduiţi trimişii oficiali sosiţi de la Poartă în Ţările Române; oficialii

otomani în Ţările Române; muncă gratuită în folosul statului431

.

Termenul dat s-a păstrat un anumit timp, ca o reminiscenţă a trecutu-

lui, cu diferite semnificaţii, şi în Basarabia după anexarea ei la Imperiul

Rus. Cu denumirea beilic figurează taxă stabilită la comercializarea oilor

răspândită pe teritoriul Basarabiei până în anii ’20 ai sec. al XIX-lea432

.

La eliberarea certificatelor pentru primirea paşapoartelor în ţinutul Bender

se încasa o taxă numită бейличные деньги. Aceşti bani erau încasaţi arbi-

trar de instituţiile locale, fără ştirea Dumei orăşeneşti, şi erau folosiţi pen-

tru salarizarea starostilor obşteşti, conţopiştilor, deputaţilor din cadrul

comisiilor de încartiruire, aflaţi pe lângă Duma orăşenească, şi pentru alte

cheltuieli necesare. Autorităţile ţinutale se plângeau că încasarea acestei

taxe cauzează prejudicii la încasarea prestaţiilor de stat433

.

BEJENAR (băjenar, bejănar) (беженары, беженцы) – persoană

care (împreună cu alţii) îşi părăsea, vremelnic, casa, provincia sau pa-

tria, din cauza unei invazii duşmane, a persecuţiilor politice, a jafurilor

administrative sau a exploatării boiereşti. Bejenari erau numiţi şi imi-

granţii străini colonizaţi în Ţările Române – „iude oamini străini”,

„băjenari oamini străini”, românii emigranţi în ţările vecine şi ţăranii

„strămutaţi de la un loc la altu”434

. Ei plăteau domniei un bir stabil

numit „ruptă”.

430 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2335, f. 2. 431 Documente turceşti privind istoria României. Vol. III. 1791-1812. Întocmite de

Mustafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1996, p. 373. 432 AISR, F. 1400, inv. 1, d. 1692, f. 9 verso. 433 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1192, p. I, f. 86-86 verso. 434 Dicţionarul limbii române literare contemporane. Vol. I. – Bucureşti, 1955,

p. 212; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 38-39.

142

În Basarabia, bejenari erau numiţi, la început, coloniştii transdanu-

bieni – bulgarii, sârbii şi alte etnii (inclusiv românii nemţi de peste

Dunăre)435

. La 1812, potrivit unor calcule efectuate de A.Skalkovski,

ei numărau 4043 de familii436

. Ulterior, în categoria bejenarilor au in-

trat şi ţăranii fugari de peste hotare, în special cei din guberniile inter-

ne ruse437

. O evidenţă a bejenarilor din Basarabia era destul de greu de

efectuat, din considerentul că unii din ei au fost înscrişi în comunităţi-

le ţărăneşti locale, iar marea lor majoritate evitau asemenea evidenţe,

de frică că vor fi reîntorşi foştilor proprietari, iar în cazul când erau

supuşi evidenţei, refuzau să recunoască din care gubernie au fugit438

.

În categoria bejenarilor au mai intrat soldaţii fugari, o parte din rezer-

viştii miliţiei ucrainene, ţăranii ucraineni care deserveau magaziile mobile

ale armatei ruse etc. La 27 octombrie 1817, Comitetul provizoriu din Ba-

sarabia îi raporta rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei că în diferite lo-

calităţi ale Basarabiei, în special în cătune şi pe pământurile statului, se

află o mulţime de persoane de etnie rusească, care nu au un domiciliu sta-

bil439

. În pofida numeroaselor demersuri ale moşierilor din guberniile

ucrainene şi ruse de a-i reîntoarce pe fugari, la 31 octombrie 1817 Senatul

a confirmat instrucţiunea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabi-

ei, prin care se prevedea a nu-i întoarce pe ţăranii fugari care s-au stator-

nicit în Basarabia, până la încheierea păcii de la Bucureşti din 1812440

.

Ulterior, Administraţia imperială rusă a mers în întâmpinare şi celorlalţi

fugari, acordându-le viză de reşedinţă în Basarabia. Prin decizia Comite-

tului de Miniştri din 9 noiembrie 1827, toţi ţăranii fugari, care au trecut cu

traiul în Basarabia, erau înregistraţi după noul loc de trai, iar moşierii că-

rora aparţineau aceşti ţărani aveau dreptul să primească timp de 2 ani de

la comunităţile rurale şi urbane o recompensă bănească: pentru un băr-

bat – 250 rub., iar pentru o femeie – 100 rub. asignate441

. Deşi, începând

435 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 148, f. 1; Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba româ-

nă tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 38-39. 436 А.А. Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новороссийского

края. Т. II (1796-1823). – Одесса, 1838, c. 193. 437 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 148, f. 255-256, 265-266; F. 38, inv. 1, d. 4, f. 8. 438 Ibidem, F. 4, inv. 2, d. 71, f. 27; d. 91, f. 80-80 verso. 439 Ibidem, d. 71, f. 10. 440 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27122. – СПб., 1830, с. 857. 441 ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, №1521. – СПб., 1830, с. 957-958.

143

cu anii ’30 ai sec. al XIX-lea, termenul de căutare a ţăranilor fugari va fi

prelungit442

, iar măsurile de pedeapsă înăsprite443

, bejenarii au continuat

să vină în Basarabia şi să fie înscrişi în categoriilor societăţilor săteşti şi

orăşeneşti.

În categoria bejenarilor au intrat şi emigranţii din Principatele

Române afectaţi de Eterie şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu de la

1821, de ostilităţile ruso-turce din prima jumătate a sec. al XIX-lea etc.

La 27 septembrie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei discută adresa

Direcţiei executive a Guvernului Regional cu privire la 20 de familii de

bejenari din satul Stălineşti, ţinutul Fălciu, care au trecut Prutul şi s-au

aşezat temporar cu traiul pe moşia lui Volşein şi au depus jurământ de

credinţă Rusiei444

. Izvoarele de arhivă conţin numeroase exemple de

acest gen.

BEŞLIC (бешлик) – monedă turcească de valoare mare, care a cir-

culat şi în Ţările Române. La 1820 valora 50 de groşi445

.

În limba turcă beş însemna cinci (пять), iar beşlic – pitac (пятак)

sau monedă de cinci copeici (пятилевник)446

.

Un anumit timp beşlicul a circulat şi în Basarabia, după anexarea

ei la Imperiul Rus. În 1813 cursul beşlicului constituia 5 lei447

. Pătrun-

de în cantităţi mari, în special în anii 1817-1818, în perioada comerţu-

lui favorabil practicat de negustorii basarabeni cu Imperiul Otoman448

.

Din descrierea viceguvernatorului Golubiţki şi a consilierului de palat

Climşa prezentată organelor imperiale privind administrarea financia-

ră a Basarabiei, datată cu anul 1829, aflăm că în Basarabia în vistieria

statului, în afară de impozitele care erau percepute în ruble asignate, în

monede de aramă şi argint, se încasau şi în monede turceşti – beşlicul

de argint, având cursul de 3 rub. 70 kop.449

442 La 22 decembrie 1830 termenul de căutare a ţăranilor fugari a fost prelungit până

la un an (ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе, №4082. – СПб., 1830, с. 356). 443 A se vedea, spre exemplu, decizia din 1830 care stabilea termenul de 15 ani de pe-

deapsă pentru ţăranii fugari (ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. первое, №3786. –

СПб., 1830, с. 704). 444 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. III, f. 589, 617-617 verso. 445 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 41. 446 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 167. 447 Ibidem, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 1; F. 38, inv. 1, d. 4, f. 8 verso. 448 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 167. 449 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 12.

144

Pornind de la faptul că în Basarabia nu exista un curs exact stabil

în schimbul banilor, în timpul operaţiilor de schimb valutar aveau loc

diferite încălcări. Pentru a reglementa această problemă, la 12 ianuarie

1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalitatea de schimb a mo-

nedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se că, până la introdu-

cerea banilor ruseşti în circulaţie pe întreaga Basarabie, se stabilea un

anumit curs pentru schimbul monedelor turceşti. Beşlicul de argint

turcesc a fost echivalat cu o rublă rusească450

. Concomitent, populaţia

a fost informată să fie destul de atentă în timpul schimbului, în special

la schimbul monedelor turceşti noi, a căror valoare, după calitatea au-

rului şi argintului, cum constatau oficialităţile ruse, era mult mai joasă

decât a monedelor vechi turceşti. Iar vistieria a primit dispoziţia de a

nu le mai primi ca mijloc de plată, de schimb şi de tezaurizare.

La 17 ianuarie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei, la cererea gu-

vernatorului general al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al

Basarabiei din 22 decembrie 1824, „permite încasarea argintului ru-

sesc în vistierie pentru plata impozitelor şi dijmei, în baza cursului

stabilit anual pentru încasarea taxelor vamale, concomitent fiind admi-

să încasarea în vistierie şi a beşlicului de argint turcesc, bătut anterior

(curs vechi – V.T.)”451

. Cât priveşte monedele de aur turceşti, circula-

ţia acestora pe teritoriul Basarabiei a fost interzisă începând cu 1825,

sub pretextul calităţii proaste a aurului; concomitent, s-a interzis ofici-

al importul de peste hotare al acestor monede în Basarabia452

.

În 1828, moneda rusească a fost introdusă ca mijloc de circulaţie

bănească pe întreaga Basarabia. Dar, acesta n-a uşurat situaţia financi-

ară a populaţiei. Contemporanii constată că această măsură a ţarismu-

lui, din contra, a provocat creşterea bruscă a preţurilor la toate produ-

sele, în special la cele de primă necesitate. Locuitorii din mediul rural

mult timp n-au putut să se deprindă cu rubla rusească, nu puteau ur-

mări cursul de schimb al acestei monede şi din aceste considerente

timp îndelungat au avut mult de suferit453

. În schimb, de pe seama in-

troducerii rublei ruseşti au avut de câştigat negustorii, care erau cu-

noscuţi cu această monedă, urmăreau cursul de schimb al rublei şi sta-

450 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84. 451 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28 verso. 452 Ibidem. 453 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84.

145

bileau la produsele alimentare preţuri arbitrare, folosindu-se de in-

competenţa populaţiei, înşelând-o neruşinat.

Din acest considerent, în 1828 a fost stabilit un curs exact de

schimb al rublei (Tabelul 10).

Tabelul 10 Cursul oficial al rublei ruseşti stabilit la 1828*

Varietatea monedei

Varietatea monedei

Asignate Lei

rub. kop.

Rubla de argint (curs nou) 3 70 9 ¼

Rubla de argint (curs vechi) 3 60 9

Rubla de argint de valoare mică 4 - 10

Rubla de aramă 1 - 2 ½

Cervoneţul (curs vechi) 1 95 4 7/8

Cervoneţul (curs nou) 1 - 5

* Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 85.

Însă, după cum constatau oficialităţile ruse, acest curs s-a păstrat

doar o anumită perioadă de timp şi ulterior valoarea rublei de argint

permanent oscila între 3 rub. 30 kop. (8 ¼ lei) şi 3 rub. 65 kop. (apro-

ximativ 9 lei) asignate.

Pentru a înlătura moneda turcească din circulaţie, în 1827 Admi-

nistraţia regională a emis o dispoziţie specială, potrivit căreia, pentru

comoditatea populaţiei, taxele la produse urmau să fie fixate în ruble

ruseşti şi nu în cele turceşti sau moldoveneşti. În pofida acestui fapt,

unele monede turceşti au circulat în Basarabia până în anii ’50 ai sec.

al XIX-lea454

.

BEZMĂN (camănă, cerărit, embatic) – cuvânt polisemantic, sau

cu mai multe sensuri, dintre care: 1. o bucată de ceară în formă rotun-

dă, având o anumită mărime şi greutate şi servind ca unitate de măsu-

ră; 2. darea cerii, plătită cămării domneşti; 3. darea cârciumilor (cârci-

umărit) percepută iniţial în „pietre de ceară” (camene)455

; 4. chirie

pentru o casă, dugheană sau cârciumă (cârciumărit), plătită stăpânului

locului pe care se afla construcţia.

454 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, p. 85. 455 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 42, 65.

146

În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, bezmănul este cu-

noscut ca taxă încasată pentru loc de casă sau alt loc predestinat co-

merţului (dugheană), ori pentru diferite activităţi industriale (loc pen-

tru moară, vad pentru moară) etc.456

BIBLIOFILIE – pasiunea de a cunoaşte, de a evalua, de a colecţi-

ona cărţi rare şi preţioase; ca şi alte cuvinte cu sens cultural, derivă din

limba greacă, anume din cuvintele vivlion – carte şi filia – iubire,

prietenie. Bibliofilia înseamnă, în sens larg, iubirea de carte, iar biblio-

filul este iubitorul de carte. În antichitate, cartea era un obiect rar şi

scump, astfel că, până la invenţia tiparului, posesori ai unor colecţii de

carte nu puteau fi decât cei bogaţi. Bibliofilia este preocuparea numai

pentru cărţile vechi, rare şi scumpe457

.

BIR (bir împărătesc) (бир) – 1. Dare datorată de capii de familii

din Ţara Moldovei la început exclusiv domnului, mai târziu vistieriei

statului. 2. Impozit personal, garantat cu averea contribuabilului şi in-

cludea sub incidenţa sa toţi locuitorii, indiferent de condiţia socială şi

avere458

. 3. Tribut plătit de către Ţările Române Imperiului Otoman.

Se mai numea şi haraci.

Plata birului era garantată cu averea imobilă şi mobilă a contribua-

bilului ori cu răspunderea solidară a întregii comunităţi săteşti (sistem

numit şi cislă) sau a stăpânului. De plata birului erau scutiţi boierii şi

clerul. Prin reforma lui Constantin Mavrocordat din 1741, birul se per-

cepea în 4 sferturi, dar prevederile reformei au fost încălcate de nenu-

mărate ori, prin introducerea „sferturilor” suplimentare459

.

Izvoarele de arhivă confirmă că în Moldova birul era considerat

impozit pe „suflet”, în folosul domnului, la care era impusă fiecare

persoană 460

. Ţăranii care plăteau birul mai erau numiţi ţărani birnici.

Din alte surse aflăm că „în Principatul Moldova birul era încasat de la

toţi locuitorii, mazilii, ruptaşii şi străinii care erau impuşi capitaţi-

456 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso. 457 Dan Simonescu. Bibliofilia în concepţia contemporaneităţii. – În: Valori Bibliofile

din Patrimoniul Cultural Naţional. Cercetare şi valorificare. II. – Bucureşti, 1983,

p. 3-8. 458 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 42-43. 459 Ibidem, p. 43; Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005, p. 45; Dicţionar

de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugată. – Chişinău, 2007, p. 54. 460 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

147

ei”461

, sau că „la achitarea birului participau păturile inferioare

ale locuitorilor, mazilii, ruptaşii, ruptele vistieriei, sârbii, bulgarii şi

evreii privilegiaţi, care locuiau în oraşe şi târguri”462

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, birul a fost păstrat. Ca

şi în trecut, el era considerat un impozit, la care era impusă anual fie-

care persoană neprivilegiată faţă de stat, egal cu 15 lei463

. În documen-

tele de epocă este cunoscut cu denumirea de „bir împărătesc”464

.

A.Zaşciuk constată că birul este un impozit de stat pe familie, la

care era impusă fiecare gospodărie de „birnici”, în mărime de 15 lei465

.

Din alte surse aflăm că încasarea birului (бирной подати) de către

guvern, la care erau supuse păturile neprivilegiate ale societăţii, se în-

făptuia anual, iar birul era repartizat în patru părţi, pe „sferturi”, fieca-

re incluzând trei luni466

.

După adoptarea Regulamentului din 1818, Consiliul Suprem al

Basarabiei, în şedinţa consultativă din 18 aprilie 1819, a decis ca

„…mazilii şi ruptaşii să nu fie impuşi birului, dar să achite numai daj-

dia în baza privilegiilor ce le-au fost acordate pe timpuri de guvernul

moldovenesc”467

. În 1820, rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev a confirmat distribuirea impozitelor pentru mazili,

ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit acestei dispoziţii, mazilii urmau să plă-

tească 14 lei pentru fiecare familie şi în ruble asignate câte 0,21 kop.468

O definiţie succintă a birului este formulată la şedinţa Consiliului

Suprem al Basarabiei din 26 februarie 1824: birul constituie un impo-

zit direct încasat anual de la fiecare unitate impozabilă. Toţi agriculto-

rii în general, cunoscuţi cu denumirea de ţărani, care locuiesc pe

461 ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 18. 462 Ibidem, f. 130. 463 AISR, F. 379, inv.2, d. 12, f. 21 verso. 464 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 84-85. 465 А.Защук. Материалы для географии и статистики России, собранные офи-церами Генерального штаба. Ч.II. Бессарабская область. – СПб., 1862, c. 56. 466 ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 130 verso. 467 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, cert. 7, f. 171-178. 468 Ulterior, suma impozitelor a crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile moşiereşti plăteau impozitul de stat, numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35 kop. şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45 kop. Mazilii care tră-iau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi impozite ca şi ţăranii de stat: daj-dia – 9 rub. 35 kop. şi dijma – 23 rub. 50 kop.

148

pământurile de stat sau moşiereşti, precum şi meşteşugarii, industriaşii

şi negustorii de toate etniile şi de orice credinţă, care locuiesc în oraşe,

târguri sau sate şi aparţin vistieriei şi moşierilor, plătesc anual birul ce

constituie 15 lei de la fiecare familie. Bărbatul sau soţia, indiferent da-

că au sau nu au copii, constituie o familie. Văduvul sau văduva, care

au copii şi un loc de trai sedentar, nu sunt scutiţi de plata birului; celi-

batarii sau burlacii nu sunt scutiţi şi ei de plata birului. Această dare se

împarte în două părţi şi se achită de două ori pe an469

.

Ulterior, prin dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi re-

zidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov din 1824, popu-

laţia a fost impusă unui nou sistem de impozitare – pe „familie”: stări-

le privilegiate – mazilii şi ruptaşii – plăteau dajdia, câte 9 rub. 35 kop.

de familie; ţăranii – birul, câte 10 rub.; ţiganii – dajdia, câte 10 rub.

Toate categoriile de contribuabili, în afară de ţigani, mai plăteau şi

dijma: cei care locuiau pe pământurile aflate în posesie şi în oraşe –

câte 2 rub. 10 kop; burlacii sau celibatarii care locuiau pe pământurile

statului achitau dijma în mărime de 5 rub. 70 kop., iar burlacii care lo-

cuiau în oraşe şi pe pământurile aflate în posesie nu erau impuşi, până

în 1829, să-i plătească dijma470

. La 22 ianuarie 1829, la prezentarea

ministrului de finanţe, este emisă dispoziţia Comitetului de Miniştri,

potrivit căreia toţi burlacii, fie că locuiesc în oraşe, pe pământurile sta-

tului sau pe pământurile moşiereşti, erau impuşi la plata impozitului,

similar familiştilor471

.

Alte surse ne informează că ţăranii şi răzeşii au plătit până la 1825

birul în valoare de 15 lei pentru fiecare familie; din 1839 (după refor-

ma financiară, potrivit calculului în argint) – 2 rub. 86 kop.; burlacii

plăteau jumătate din sumă472

.

Despre modalitatea încasării birului şi dajdiei aflăm din decizia Con-

siliului Suprem al Basarabiei din 26 februarie 1824 cu privire la lichida-

rea goştinii, desetinei, vădrăritului şi pogonăritului şi majorarea

cuantumului birului şi dajdiei. Procedura de încasare a acestor două dări –

469 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 167 verso; d. 1320, f. 3-4. 470 AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6. 471 Ibidem, f. 6 verso. 472 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861 годы).

Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,

Часть I. – Кишинев, 1962, c. 62, 63, 67, 74, 76, 79, 80, 87, 88, 89, 268, 377.

149

birului şi dajdiei – este simplă, atât pentru ţărani, cât şi pentru administra-

ţie. De două ori pe an Guvernul Regional al Basarabiei expediază în toate

administraţiile financiare ţinutale tabele, în care este stipulat numărul de

familii şi suma totală de bani ce urmează a fi încasată în fiecare oraş şi sat

de la toate comunităţile, sau separat de la fiecare stare socială în parte.

Tabelele sunt însoţite de recipise (chitanţe) de tipar pentru fiecare articol

în parte, iar locuitorii sunt înştiinţaţi despre achitarea impozitului. Această

modalitate de achitare a dărilor înlătură oprimările şi abuzurile, deoarece

comunităţile, ştiind cuantumul impozitului şi numărul de familii, strâng

banii şi îi transmit, prin reprezentanţii lor, trezorieriei, de la care primesc

recipise de tipar473

.

În şirul exemplelor care fac dovadă faptului că, după anexarea Ba-

sarabiei la Rusia, populaţia din provincie a fost impusă, de regulă, di-

feritelor impozite şi prestaţii, se înscrie şi cazul locuitorilor din oraşul

Bender. La 31 octombrie 1812, orăşenii au înaintat o plângere guverna-

torului civil al Basarabiei, în care scriu că au fost impuşi să achite birul,

aceasta în pofida faptului că locuitorii Basarabiei au fost eliberaţi pe o

perioadă de 3 ani de orice impozite. Pentru a nu agrava situaţia, gu-

vernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturdza, i-a propus comandantu-

lui cetăţii Bender să întoarcă locuitorilor banii plătiţi ca bir474

.

Impozitele constituiau o povoară grea pentru populaţie. La începu-

tul anului 1820, restanţa la plata birului şi dajdiei percepute în Basara-

bia a constituit 333811 lei475

.

BIRAR – perceptor de biruri, recrutat din categoriile sociale privi-

legiate. Se numeau birari atât boierii beneficiari nominali ai slujbei,

cât şi personalul prin care se executa în teren încasarea birurilor. De la

cuvântul „birar” derivă cuvântul „birărie” care este atât slujba de

strângător al birurilor, cât şi sediul ori scaunul de bir, unde se efectua

plata acestei dări476

.

BIRĂU (бирэу/сельский староста) – cuvânt cu mai multe sensuri:

1. În Transilvania – judele comunal sau primarul satului. 2. Dregător ro-

473 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861 годы).

Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,

Часть I. – Кишинев, 1962, p. 76. 474 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 35, f. 31. 475 Ibidem, d. 676, f. 204. 476 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44.

150

mân cu denumire de origine maghiară, deosebit de birăul curţii, ce semni-

fică un organ local al voievodului Transilvaniei, care îi reprezenta interese-

le şi îi administra bunurile. 3. În Ţara Moldovei birăul de ocină era şeful

corporaţiei ceangăilor care lucrau în ocinile din ţinutul Bacăului477

. Misiu-

nea lui era de a coborî zilnic în ocnă pentru a verifica prezenţa şavgăilor la

lucru, a-i îndemna să muncească, a raporta constatările sale delariului şi a

supraveghea ca exploatările să se menţină în bună stare. Pentru toate aces-

tea birăul nu primea leafă, precum şavgăii, ci era remunerat în natură, cu

30 de găleţi de sare pe fiecare lună (aproximativ 1500 ocale)478

.

În Basarabia, birăul este cunoscut ca burgomistru, membru superi-

or al magistaturii.

BIRNIC (данник/плательщик податей) – categorie fiscală ne-

privilegiată, care alcătuia majoritatea populaţiei şi asupra căreia apasă

principala greutate a dărilor479

. Birnicii îndeplineau dările proporţional

cu averea şi erau solidari la îndeplinirea acestora. Majoritatea izvoare-

lor confirmă că ţăranii care plăteau birul mai erau numiţi ţărani bir-

nici480

. Denumirea de ţăran birnic provine de la darea anuală prestată de

această categorie socială numită bir.

În Basarabia, în categoria birnicilor au intrat ţăranii mici stăpâni de

ocini (răzeşii) şi ţăranii moşiereşti. Conform datelor statistice prezen-

tate de instituţiile ţinutale, în 1826 în Basarabia erau înregistraţi 94323

familii de ţărani birnici: 27722 familii în ţinutul Orhei, 8839 – în ţinu-

tul Bender, 6332 – în ţinutul Akkerman, 4676 – în ţinutul Ismail,

24210 – în ţinutul Hotin şi 22544 familii în ţinutul Iaşi. Ţăranii birnici

şi ţiganii Coroanei (707 familii) plăteau darea numită bir în mărime de

10 rub. de familie. În locul dărilor numite avaet, dijmă, desetină, goş-

tină şi vădrărit ţăranii birnici de stat plăteau anual câte 23 rub. 50 kop.

de familie, iar ţăranii moşiereşti şi mănăstireşti, în locul dărilor numite

desetină, goştină şi vădrărit plăteau anual câte 2 rub. 10 kop. de fami-

lie, iar burlacii – în locul dării numită burlacită plăteau anual câte

5 rub. 70 kop. de persoană481

.

477 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44; Dicţionar explicativ ilustrat

al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 223. 478 Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 53. 479 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 44. 480 ANRM, F. 123, inv. 1, d. 25, f. 198-198 verso; F. 205, inv. 1, d. 574, f. 14-17. 481 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 2 verso-5.

151

BIROUL DIN CHIŞINĂU PENTRU ANGAJAREA RECRUŢI-

LOR (Кишиневская контора для найма рекрутов) – birou deschis

de către evrei, susţinuţi de persoane oficiale din poliţia orăşenească

din Chişinău şi de cancelaria Administraţiei regionale a Basarabiei în

scopul recrutării populaţiei pentru armata rusă. A.Nakko, care descrie

succint activitatea acestui Birou, nu indică anul instituirii lui. Autorul

scrie că de serviciile acestui Birou se foloseau, de regulă, originarii din

Moldova, înscrişi, începând cu 1845, în categoria orăşenilor, dar care n-au

putut să se încadreze plenar în viaţa economică şi socială orăşenească

şi duceau un mod de viaţă pribeag. Ei se înscriau, pentru alte gubernii,

în recruţi şi, primind 300 sau 400 rub. argint din partea persoanelor ca-

re erau obligate să pună la dispoziţie recruţi, se înrolau în rândurile os-

taşilor, ca ulterior să fugă şi din nou să se angajeze, dar deja sub un alt

nume. Mijlocitori în aceste afaceri ilicite erau evreii, care au deschis în

Chişinău acest Birou, fiind susţinuţi de persoane oficiale din poliţia

orăşenească din Chişinău şi din cancelaria Administraţiei regionale a

Basarabiei, care îi ajutau pe originarii din Moldova să primească certi-

ficate pe nume străin şi să se înscrie în recruţi. Acest comerţ avantajos

a continuat mulţi ani, până când în 1866 judecătorul de instrucţie din

Chişinău N.Vergos (instituţie judiciară numai ce instituită) a deschis

un dosar penal pe numele vinovaţilor, care s-a terminat cu condamna-

rea în companii de arestanţi, pe un termen de până la 3,5 ani, a mai

multor persoane particulare implicate în aceste afaceri. Odată cu

această măsură a fost pus capăt comerţului cu recruţi şi interzisă pă-

trunderea originarilor din Moldova în Basarabia482

.

BIROUL (SERVICIUL) GUBERNIAL AL BASARABIEI (Бес-

сарабское губернское Присутствие) – birou instituit în anul 1892,

asumându-şi toate funcţiile Administraţiei guberniale în problemele

ţăranilor din Basarabia, numai ce desfiinţate. În competenţa Biroului

Gubernial era activitatea şefilor de sector, administrarea satelor, solu-

ţionarea problemelor funciare, promovarea reformelor guvernamentale

cu privire la împroprietărirea ţăranilor cu pământ. Tot el ţinea sub con-

trol vânzarea de către ţărani a loturilor primite, examina reclamaţiile

ţăranilor asupra moşierilor pentru renunţarea la repartizarea loturilor

482 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 241-241 об.

152

primite, răspundea de fondarea băncilor rurale în Basarabia, dirija

strămutarea ţăranilor în regiunea Kubani, Siberia şi în Extremul Orient

şi acorda împrumuturi ţăranilor, examina dosarele apelative etc.

Şi-a încetat activitatea în anul 1917483

.

BIROUL REGIONAL (GUBERNIAL) DE HOTĂRNICIE DIN

BASARABIA (Бессарабская Областная / Губернская Межевая

Контора) – birou instituit în baza Regulamentului privind organiza-

rea administrativă a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, în scopul

descrierii topografice a proprietăţilor funciare din Basarabia484

.

Biroul a fost instituit nu imediat după adoptarea Regulamentului

din 29 aprilie 1818. Abia la 4 februarie 1819 Consiliul Suprem al Ba-

sarabiei confirmă decizia Guvernului Regional al Basarabiei din

3 februarie privind alegerea de către nobilime în funcţia de preşedinte

al Biroului Regional de Hotărnicie a funcţionarului de clasa a VIII-a

Iordache Donici, a membrilor – funcţionarului de clasa a XIV-a

Timul, medelnicerului Enache Cristian, Ioan Sichiraş şi a funcţionaru-

lui de clasa a XII-a Ghica485

. Însă, şi de data aceasta deschiderea Biro-

ului Regional de Hotărnicie nu a avut loc la data planificată –

10 februarie 1819486

. La 28 februarie 1819, Consiliul Suprem al Basa-

rabiei discută raportul Mareşalului nobilimii din Basarabia Râşcan, în

care acesta scria că deschiderea Biroului Regional de Hotărnicie nu a

avut loc la 10 februarie din mai multe cauze, inclusiv că lipsea unul

din membrii Biroului – medelnicerul Enache Cristian, care era domici-

liat în ţinutul Iaşi. Consiliul Suprem al Basarabiei a decis să deschidă

Biroul Regional de Hotărnicie în lipsa lui Cristian487

. În scurt timp du-

pă aceasta, probabil a avut loc deschiderea Biroului Regional de Ho-

tărnicie. La şedinţa din 25 aprilie 1819 a Consiliului Suprem al Basa-

rabiei, Biroul Regional de Hotărnicie raporta că este obligat să deschi-

dă trei comisii de hotărnicie (межевые коммиссии) – în Orhei, Iaşi şi

Hotin, dar nu poate face acest lucru din lipsa funcţionarilor (avea la

dispoziţie doar doi ingineri cadastrali), dar dacă ar fi avut componenţa

deplină – şase funcţionari conform statelor de personal, deschiderea

483 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. – Chişinău, 2004, p. 58-61. 484 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116 verso. 485 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso. 486 Ibidem, f. 40. 487 Ibidem, f. 50-55 verso.

153

acestor comisii ar fi fost dificilă din lipsa utilajului tehnic488

. La

29 aprilie 1819, Consiliul Suprem al Basarabiei adoptă unele preve-

deri cu referire la delimitarea proprietăţilor funciare din Basarabia,

dând startul activităţii Biroului Regional de Hotărnicie489

.

Biroul era alcătuit, cum constatam anterior, din preşedinte, patru

membri aleşi de Adunarea Deputaţilor Nobilimii, dar confirmaţi de

Consiliul Suprem al Basarabiei, şi un inginer cadastral regional din

partea Coroanei, confirmat de guvernatorul militar. În subordinea Bi-

roului erau trei comisii de hotărnicie – Orhei, Iaşi şi Hotin, în a căror

componenţă intrau un membru al Biroului Regional de Hotărnicie, doi

ingineri cadastrali de ţinut şi câte un arbitru de la fiecare proprietar,

unde se efectua descrierea hotarnică490

.

Sfera de activitate a acestor instituţii era fixată în articolul 7 al Regu-

lamentului privind competenţele Biroului de Hotărnicie inclus în Regu-

lamentul privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia din

29 aprilie 1818, în care se stipula: „Reieşind din considerentul că o parte a

regiunii, numită Basarabia propriu-zisă (cu înţeles de Bugeac – V.T.), cu

ţinuturile Bender, Akkerman şi Ismail, includea pământurile ce aparţineau

statului, iar descrierea hotarnică a fost efectuată de funcţionari speciali

trimişi de guvern, apoi competenţa comisiilor de hotărnicie se referă doar

la celerlalte trei ţinuturi, şi anume: Orhei, Iaşi şi Hotin. Ulterior, după ce

pământurile de stat au fost date în proprietate privată, toate litigiile cu ca-

racter funciar, chiar dacă ele se referă la domeniile statului, la început ur-

mează să fie examinate în aceste comisii de hotărnicie”491

.

În activitatea sa Biroul se conducea de un Regulament de

hotărnicie492

şi de deciziile adoptate la 3 august 1825 de Senatul

488 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 175-180 verso. 489 Ibidem, f. 181-184. 490 Ibidem, F. 121, inv. 1, d. 47, p. I, f. 39 verso. 491 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 146-147. 492 Denumirea completă a Regulamentului: Pravilile ce atingu de îndatoririle Canto-

rei de Hoterjturii a Basarabiei la căutatul pricinilor de hotar (Правила, входящия в

состав обязанностей Бессарабской Межевой Конторы к производству

межевых дел). El era inclus în Regulamentul privind organizarea administrativă a re-

giunii Basarabia din 29 aprilie 1818. Era alcătuit din 4 compartimente şi conţinea 76

paragrafe. A consulta Regulamentul de Hotărnicie în: Устав образования Бессараб-

ской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 145-171.

154

Guvernant493

şi 30 octombrie 1827 de Consiliul de Stat 494

. Deciziile

Biroului puteau fi contestate de Tribunalul civil din Basarabia495

. În

competenţa Biroului era stabilirea hotarelor, autentificarea şi elibera-

rea planurilor moşiilor şi a cărţilor cadastrale. În conformitate cu arti-

colul 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie 1818, descrierea

topografică a moşiilor se făcea doar la cererea proprietarilor funciari,

iar litigiile ce apăreau în urma descrierilor topografice urmau a fi

examinate, la început, în Comisia topografică, iar în cazul în care pro-

prietarul nu era satisfăcut de deciziile Comisiei, litigiile erau examina-

te în Biroul Regional de Hotărnicie, în calitate de judecătorie de primă

instanţă. A doua instanţă era Tribunalul civil regional, iar instanţa su-

perioară – Consiliul Suprem al Basarabiei496

.

Hotarele moşiilor urmau a fi stabilite prin aplicarea semnelor de

hotărnicie (movile, gropi, stâlpi etc.), iar pentru fiecare moşie care a

fost supusă descrierii topografice se alcătuia o carte cadastrală şi pla-

nul moşiei în două exemplare. La 16 martie 1822, pentru examinarea

plângerilor prezentate în Consiliul Suprem al Basarabiei, la propune-

rea contelui Capo d’Istria, la Sankt Petersburg a fost instituit un Comi-

tet Provizoriu497

. Dar, odată cu închiderea, în 1825, a acestui Comitet

şi păstrarea în competenţa Consiliului Suprem al Basarabiei doar a

funcţiilor executive, dosarele cu privire la hotărnicia moşiilor din Ba-

sarabia, împreună cu cele judiciare, au fost subordonate, conform dis-

poziţiei din 3 august 1825, Departamentului II al Senatului Guvernant,

iar în baza deciziei Consiliului de Stat din 30 octombrie 1827 – Depar-

tamentului de Hotărnicie al Senatului Guvernant498

.

Aplicarea în practică a Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie

1818 a demonstrat imperfecţiunea lui. Deja în 1823, guvernatorul Ba-

sarabiei cere introducerea unui nou regulament, a cărui alcătuire a fost

încredinţată, în 1828, de către Consiliul de Stat, Administraţiei regio-

nale. Proiectul noului Regulament a fost discutat în Departamentul de

Hotărnicie al Senatului Guvernant şi în Consiliul de Stat. Confirmat la

493 ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409-410. 494 ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, отд. второе, №1494. – СПб., 1830, с. 930. 495 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 25-26. 496 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117. 497 ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409. 498 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117-117 verso.

155

17 octombrie 1849 în Consiliul de Stat, proiectul este prezentat minis-

trului Justiţiei pentru a fi transmis unei Comisii speciale, instituite la

Chişinău din funcţionari locali şi deputaţi din toate stările sociale. Dar,

activitatea acestei comisii nu a primit susţinerea ulterioară şi în 1863

şi-a încetat activitatea, când în baza unei decizii imperiale a fost insti-

tuită o nouă comisie, care urma să determine priorităţile de restructu-

rare a instituţiilor de hotărnicie din Imperiu499

.

În 1852, în scopul inspectării activităţii Biroului de Hotărnicie din

Basarabia, la dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-

rabiei, în provincie a fost trimis inginerul cadastral, ştab-căpitanul

Novgorodţev, care trebuia să examineze modul de rezolvare a litigiilor

legate de descrierea hotarnică a moşiilor şi să urmărească cum acti-

vează persoanele în Biroul de Hotărnicie500

.

În 1869, în procesul aplicării în Basarabia a Regulamentului judi-

ciar din 29 noiembrie 1864, senatorul I.Şahmatov, şeful Direcţiei de

Hotărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, potrivit dispoziţiei

împăratului, inspecta Circumscripţia Judiciară Odesa, a înaintat pro-

punerea de a fi lichidate în Basarabia instituţiile de hotărnicie, sub pre-

textul că acestea nu şi-au onorat obligaţiile. Se propunea ca dosarele

nesoluţionate pe această problemă să fie transmise Tribunalului din

Chişinău şi Curţii de Apel din Odesa. Însă, această propunere legată

de restructurarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a fost stopată

prin decizia din 18 mai 1870 a Consiliului de Stat, în baza căreia faţă

de Biroul de Hotărnicie din Basarabia au fost aplicate unele articole

ale Regulamentului din 11 octombrie 1865501

.

Odată cu suprimarea de către Consiliul de Stat, la 8 aprilie 1869, a

Tribunalului civil din Basarabia, toate dosarele legate de competenţa

Biroului de Hotărnicie, care, potrivit Regulamentului de hotărnicie din

29 aprilie 1818, erau trimise în instanţa de apel, urmau a fi trimise, în

baza deciziei Consiliului de Stat din 18 mai 1870, direct Departamen-

tului de Hotărnicie al Senatului Guvernant502

.

În 1874, în legătură cu lichidarea instituţiei guvernatorului general

al Novorosiei şi Basarabiei, Biroul Gubernial de Hotărnicie, care se

499 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 117 verso. 500 Ibidem, f. 117 verso-118. 501 Ibidem, f. 118. 502 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. первое, №48382. – СПб., 1874, с. 668.

156

afla sub administraţia lui directă, a fost dat în subordinea Administra-

ţiei Direcţiei de Hotărnicie (Управление межевой частью) a Minis-

terului Justiţiei503

. La 4 noiembrie 1881, din lipsă de mijloace pentru

buna funcţionare a Biroului de Hotărnicie, ce se exprima în tergiversa-

rea multor litigii de hotărnicie, sunt revăzute statele de funcţii ale Bi-

roului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Potrivit noilor state de

funcţii, începând cu 1 ianuarie 1882, cheltuielile au fost majorate cu

5801 rub. 28 kop.504

În legătură cu aceasta, Consiliul de Stat a sublini-

at în mod special dificultatea cu care se efectua descrierea topografică

a moşiilor din Basarabia şi a dat ministrului Justiţiei dispoziţia ca

acesta să ia deciziile de rigoare. Pentru a grăbi lucrările de descriere

topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia, stopate din cauza

că moşierii nu cereau să li se facă descrierea hotarnică a moşiilor, la

propunerea ministrului Justiţiei, la 19 mai 1883 Consiliul de Stat mo-

difică paragraful 6 al Regulamentului de hotărnicie din 29 aprilie

1818, prin care Biroului Gubernial de Hotărnicie i s-a acordat dreptul

de a efectua descrierea topografică, fără să se aștepte careva adresări

din partea proprietarilor funciari505

.

Ulterior, în 1884, au fost adoptate două decizii ale Senatului Gu-

vernant, care au determinat specificul activităţii de mai departe a Bi-

roului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia. Prima decizie, din

13 februarie 1884, era legată de acordarea loturilor de pământ clerului

din satele Păuleşti şi Nişcani, în care se stipula că descrierea hotarnică

a pământurilor bisericeşti se va efectua în baza unor prevederi specia-

le, expuse în art. 458-488 ale Regulamentului de hotărnicie ce vizează

efectuarea lucrărilor generale de hotărnicie, care sunt de competenţa

Biroului Gubernial de Hotărnicie. Ca rezultat, în baza deciziei din

31 octombrie 1884 a Cârmuirii Guberniale din Basarabia, toate dosa-

rele cu privire la pământurile bisericeşti, examinate de Administraţia

gubernială, au fost transmise Biroului Gubernial de Hotărnicie. Cea

de-a doua decizie este legată de competenţa descrierii topografice a

moşiilor deţinute în comun (probabil, este vorba despre moşiile răze-

şeşti şi despre cele deţinute în comun de mai mulţi moşieri) şi de acor-

darea în proprietate privată a anumitor sectoare din cadrul acestor

503 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118. 504 ПСЗРИ. Собр. III, т. I, 1881, №502. – СПб., 1885, с. 336-337. 505 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118-118 verso.

157

moşii. În dispoziţia Senatului Guvernant din 12 noiembrie 1884 se sti-

pula că descrierea topografică a proprietăţilor funciare, din care proprie-

tarii au primit deja anumite loturi (planurile acestor loturi fiind con-

firmate de Biroul Gubernial de Hotărnicie), urmează a fi făcută de topo-

grafii judeţeni (art. 751-771), iar descrierea topografică care va fi

realizată ulterior se va face doar în baza unei adresări din partea proprie-

tarilor funciari în Tribunalul din Chişinău. În ce priveşte confirmarea

documentelor de hotărnicie, această sarcină ţinea de competenţa Cance-

lariei de Hotărnicie. Deşi aceste măsuri au redus din competenţa Birou-

lui Gubernial de Hotărnicie privind descrierea hotarnică a proprietăţilor

funciare apărute pe aceste cazuri, Biroul Gubernial de Hotărnicie a con-

tinuat să primească dosare cu privire la delimitarea proprietăţilor comu-

ne şi la acordarea sectoarelor particulare506

. Totodată, o dispoziţie care

ar fi permis anumite schimbări în articolul 7 al Regulamentului de ho-

tărnicie din 29 aprilie 1818, prin care competenţele Biroului Gubernial

de Hotărnicie ar fi fost aplicate şi pentru proprietăţile funciare din Bu-

geac, nu a fost elaborată. În pofida acestui fapt, Biroul Gubernial de Ho-

tărnicie a continuat să primească până la data desfiinţării lui dosare cu

referire la delimitarea moşiilor din această regiune.

Autorităţile imperiale constatau că lucrările de delimitare a hota-

relor moşiilor particulare şi a celor bisericeşti din Basarabia derulau

anevoios. Conform datelor statistice oferite de Biroul de Hotărnicie,

către anul 1853, deci în decurs de 35 de ani, au fost stabilite hotarele a

doar 66 proprietăţi funciare cu o suprafaţă de 177832 desetine, iar în

1860 – deja a 190 proprietăţi cu o suprafaţă de 415952 desetine de

pământ507

. Aceste date diferă de cele prezentate de senatorul

I.Şahmatov, potrivit cărora în 1869 în Basarabia, cu excepţia Bugea-

cului (o parte a judeţelor Bender şi Akkerman), a fost realizată descri-

erea topografică a 553 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 993922

desetine, urmând a fi efectuate lucrări de delimitare a încă 740 propri-

etăţi funciare, cu o suprafaţă de 1730000 desetine. Respectiv, au fost

efectuate lucrări topografice pe o suprafaţă de 2723922 desetine508

.

Neconcordanţa datelor prezentate de senatorul I.Şahmatov cu cele

506 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 118 verso-119. 507 Ibidem, f. 119. 508 Ibidem, f. 119-199 verso.

158

prezentate de colonelul Novgorodţev se explică, în primul rând, prin

faptul că ele se referă la perioade de timp şi la suprafeţe de pământ di-

ferite: unele vizează începutul, iar altele sfârşitul anului 1869; unele

vizează o parte a judeţului Bender, altele – întreg judeţul Bender. În

plus, din cauza nedelimitării stricte a competenţelor de serviciu

ale Biroului Gubernial de Hotărnicie exprimate, în cazul de faţă, în di-

versitatea principiilor care erau puse la baza ridicării topografice a te-

ritoriului Basarabiei, numărul proprietăţilor funciare supuse delimitării

topografice era diferit509

.

La 1 ianuarie 1875, conform datelor prezentate de Biroul

Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, în cele 7 judeţe ale Basarabiei

erau înregistrate 1945 proprietăţi funciare, cu o suprafaţă de 3306723

desetine, inclusiv 1193 moşii, în care au fost efectuate lucrări de deli-

mitare topografică pe o suprafaţă de 3358121 desetine. Urma a fi ridi-

cată topografia a încă 452 proprietăţi funciare, pe o suprafaţă de

948602 desetine510

.

Conform datelor Biroului Gubernial de Hotărnicie din Basarabia, la

1 ianuarie 1880 în cele 7 judeţe ale Basarabiei pe o suprafaţă de

3306782 desetine erau înregistrate 2193 proprietăţi funciare, inclusiv

1658 moşii, pe a căror suprafaţă a fost efectuată descrierea topografică.

În 1882, în cele 8 judeţe ale Basarabiei (cu includerea judeţului Ismail),

pe o suprafaţă de 4145330 desetine erau înregistrate 2539 moşii, inclu-

siv 2002 moşii cu o suprafaţă de 3435960 desetine pe care a fost efectu-

ată descrierea topografică, iar în 1888 – 2526 proprietăţi funciare cu o

suprafaţă de 3179051 desetine, inclusiv 2308 moşii cu o suprafaţă de

2870742 desetine, pe care s-a efectuat descrierea topografică511

.

Este divers şi numărul proprietăţilor funciare supuse descrierii to-

pografice de instituţiile de hotărnicie din Basarabia. Din cele 2308

moşii descrise sub aspect topografic, 2190 moşii cu o suprafaţă de

2420316 desetine au fost delimitate de către Biroul Gubernial de Ho-

tărnicie, iar restul, 118 moşii, cu o suprafaţă de 450426 desetine, au

fost delimitate în anii 1821-1827. Delimitarea acestor 118 moşii a fost

realizată de comisia condusă de colonelului S.I. Kornilovici, cu parti-

509 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 119 verso-120. 510 Ibidem, f. 120. 511 Ibidem.

159

ciparea colonelului Ghedihin şi a locotenent-colonelului fon Rughe512

, în judeţele Bender şi Akkerman (53 moşii în judeţul Bender, cu o su-

prafaţă de 222406 desetine şi 65 moşii, cu o suprafaţă de 228020, în

judeţul Akkerman) 513

.

Planul moşiei Costuleni, plasa Zberoaia, judeţul Chişinău. 1874 (MNAIM)

512 Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac, a se

vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 116-116 verso. 513 Ibidem, f. 120. În total, în această perioadă au fost delimitate pământurile oraşelor

Akkerman, Chilia, Ismail, Bender, Reni, târgului Căuşeni, ale 75 sate de stat şi ale 38

proprietari funciari (Ibidem, f. 116-116 verso).

160

Delimitarea proprietăţilor statului de cele aparţinând particularilor

a necesitat cheltuieli financiare. Conform statelor de funcţie

ale Biroului Gubernial de Hotărnicie, până în 1882 anual erau cheltui-

te 3009 ruble. Timp de zece ani (1881-1891), pentru întreţinerea Biro-

ului de Hotărnicie s-au cheltuit 95744 rub., spre deosebire de suma de

189567 rub. cheltuită în perioada anilor 1818-1881. Cheltuielile pen-

tru întreţinerea cancelariilor Comisiilor de Hotărnicie, pentru deplasă-

rile de serviciu ale membrilor Biroului Gubernial de Hotărnicie şi

ale conţopiştilor Comisiilor de Hotărnicie erau acoperite de proprieta-

rii funciari locali514

.

Toate încercările Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei

de a stabili o anumită ordine în sistemul de hotărnicie din Basarabia

întâlnea obstacole atât din partea instituţiilor de hotărnicie locale, cât

şi în modalitatea de implementare a legilor stabilite de Regulamentul

hotarnic din 1818. Instituţiile imperiale aşa şi n-au putut stabili terme-

nul de finisare a lucrărilor de delimitare a proprietăţilor funciare din

Basarabia. Pentru a soluţiona această problemă, la dispoziţia ministru-

lui Justiţiei, în 1889, la Chişinău, cu misiuni speciale a fost trimis

funcţionarul de clasa a IV-a Spirov, adjunctul şefului Direcţiei de Ho-

tărnicie din cadrul Ministerului Justiţiei, care, alături de întrebările de

serviciu urma să adune material şi despre activitatea Biroului

Gubernial de Hotărnicie şi să întreprindă măsuri concrete în vederea

finisării lucrărilor de hotarnice în Basarabia515

. Conform datelor adu-

nate în 1889 de funcţionarul Spirov, în decurs de 70 de ani, sub admi-

nistrarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia au fost delimitate 2257

moşii, cu o suprafaţă de 2494009 desetine, sau anual era efectuată

descrierea topografică a 33 moşii, cu o suprafaţă de 35630 desetine.

Totuşi, în pofida faptului că în ultimii 7 ani activitatea instituţiilor de

hotărnicie locale s-a îmbunătăţit, anual era înfăptuită descrierea topo-

grafică a doar 40-60 moşii. Ca rezultat, în 1889 au rămas nestabilite

hotarele a 156 moşii516

.

În pofida acestui fapt, deşi activitatea Biroului Gubernial de Ho-

tărnicie din Basarabia se desfăşura anevoios, către sfârşitul anilor ’80

514 Despre activitatea comisiei conduse de colonelul S.I. Kornilovici în Bugeac a se

vedea mai detaliat: ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 120 verso. 515 Ibidem, f. 120 verso-121. 516 Ibidem, f. 121.

161

ai sec. al XIX-lea descrierea topografică în Basarabia, în fond, a fost

terminată. Au rămas însă nesoluţionate unele întrebări legate de per-

fectarea copiilor planurilor şi ale cărţilor cadastrale, de amenajarea în-

căperii arhivei topografice, de prezentarea planurilor şi a cărţilor ca-

dastrale în Direcţia de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei etc.

Conform raportului funcţionarului Spirov adresat şefului Direcţiei

de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, la începutul lui decembrie 1889

în Arhiva Secţiei topografice din Basarabia se păstrau planurile origi-

nale a 1752 moşii, dar lipseau copiile acestor planuri517

. La 1 de-

cembrie 1898 inginerul cadastral gubernial din Basarabia a primit dis-

poziţia şefului Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei, prin ca-

re i se cerea să facă copiile acestor planuri, în ordine alfabetică, pentru

fiecare judeţ în parte, pentru a fi trimise în Cancelaria de Hotărnicie a

Ministerului Justiţiei518

.

La 30 decembrie 1889, inginerul cadastral gubernial a primit dis-

poziţia ca după finisarea dosarelor cu privire la descrierea topografică

a moşiilor să nu le mai transmită Biroului de Hotărnicie din Basarabia,

ci să le transmită, pe părţi, la Moscova, prin intermediul biroului Soci-

etăţii „Nadejda”, acestea urmând a fi împachetate în lăzi din lemn.

Cheltuielile pentru transportare au fost puse pe seama Cancelariei Sec-

ţiei topografice, pe contul căreia în 1890 urma să fie transferată suma

de 300 ruble.519

Destul de importantă s-a dovedit a fi problema privind realiza-

rea copiilor planurilor moşiilor supuse descrierii hotarnice şi

ale cărţilor cadastrale care urmau a fi prezentate în Arhiva Cancela-

riei de Hotărnicie. Spirov constată că Biroul Gubernial de Hotărni-

cie nu a transmis planurile originale confirmate de Birou şi cărţile

cadastrale în Cancelaria de Hotărnicie şi nu a pregătit copii de pe

planurile originale pentru arhiva locală. O asemenea dispoziţie a

fost dată abia în 1881, însă ea nu a fost executată. Din această cau-

ză, în Arhiva locală de hotărnicie lipseau planurile şi cărţile cadas-

trale a cca 2000 de moşii520

.

517 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 259, f. 3. 518 Ibidem, 3 verso. 519 Ibidem, d. 248, f. 12-12 verso. 520 Ibidem, f. 121 verso.

162

În pofida faptului că în Secţia gubernială de topografie din Basa-

rabia se păstrau planurile cadastrale ale moşiilor unde au fost efectuate

deja lucrări topografice, aceste planuri urmau a fi perfectate, analizate

şi completate cu multe documente care lipseau. Lucrătorii Arhivei de

hotărnicie trebuiau să alcătuiască lista alfabetică a tuturor planurilor şi

cărţilor cadastrale care erau depozitate în arhivă şi a celor ce urmau a

fi trimise în Arhiva de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei521

. De menţi-

onat în acest context că localul arhivei era mic şi neîncăpător, nu se

încălzea şi nu dispunea de dulapuri. Respectiv, nu exista suficient spa-

ţiu şi nu erau create condiţii pentru păstrarea dosarelor şi a planurilor

cadastrale. Era nevoie de o nouă încăpere pentru Arhiva Biroului de

Hotărnicie522

.

În urma dispoziţiei din 21 martie 1889 a sefului Direcţiei de Ho-

tărnicie a Ministerului Justiţiei, Biroul de Hotărnicie din Basarabia

constată definitivarea procesului de stabilire a hotarelor moşiilor în

judeţele Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei şi Chişinău şi în judeţele Bender,

Akkerman şi Ismail. În sarcina Biroului a rămas delimitarea pămân-

turilor bisericeşti, care până la 1884 ţinea de competenţa inginerilor

hotarnici, şi a 27 dosare cu privire la descrierea hotarnică a moşiilor

aflate în proces de judecată. Conform Regulamentului de Hotărnicie,

planurile şi cărţile cadastrale ale moşiilor se păstrau în arhiva Birou-

lui, proprietarii de pământ dispunând de copii autentificate de Minis-

terul Justiţiei. Odată cu finisarea procedurii de stabilire a hotarelor

moşiilor, în mod obligatoriu se întocmea şi planul general al moşiilor

din cadrul judeţului523

.

Pe parcursul anului 1890 instituţiile cadastrale din Basarabia au

continuat perfectarea dosarelor cadastrale pentru a le transmite Cance-

lariei Direcţiei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei. La 25 iulie 1890,

preşedintele Cancelariei de Hotărnicie a Ministerului Justiţiei scria in-

ginerului cadastral din Basarabia că a primit 142 planuri şi cărţi cadas-

trale ale moşiilor din judeţul Hotin şi 158 – din judeţul Soroca524

.

La 1 ianuarie 1891, în legătură cu finisarea lucrărilor de descriere

topografică a proprietăţilor funciare din Basarabia şi având ca bază

521 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 121 verso. 522 Ibidem, f. 122. 523 Ibidem, f. 122 verso. 524 Ibidem, f. 131.

163

deciziile din 19 decembrie 1888 şi din 1 mai 1890 ale Consiliului de

Stat cu privire la suprimarea Birourilor de Hotărnicie din guberniile

Penza şi Cernigov, activitatea Biroului de Hotărnicie din Basarabia a

fost suspendată525

. Dosarele nefinisate, care se refereau la descrierea

topografică generală a Basarabiei, au fost transmise Tribunalului din

Chişinău, pentru soluţionare ulterioară, în baza Regulamentului din

29 aprilie 1818, art. 3-6 ale dispoziţiei din 18 mai 1870526

şi art. 33 şi

34 ale Regulamentului Consiliului de Stat din 10 martie 1869527

. Con-

firmarea documentelor referitoare la descrierea topografică a proprie-

tăţilor funciare a fost pusă pe seama Cancelariei de Hotărnicie. Dosa-

rele nefinisate ale Biroului de Hotărnicie cu privire la distribuirea lotu-

rilor de pământ parohiilor erau transmise Cârmuirii Guberniale din

Basarabia, pentru investigarea lor ulterioară. Perfectarea planurilor

generale de hotărnicie ale judeţelor din Basarabia şi instituirea Arhivei

de Hotărnicie din Basarabia au fost încredinţate Secţiei topografice

guberniale din Basarabia (Бессарабскому Губернскому Чертеж-

ному Отделу). Pentru efectuarea acestor lucrări, salariul inginerului

cadastral gubernial a fost majorat, pe o perioadă de 5 ani, la 980 rub.

Începând cu 1 ianuarie 1891, această sumă de bani era inclusă în devi-

zul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Mijloacele băneşti ale Secţiei

topografice guberniale au fost majorate, anual, până la 2500 rub., pe

aceeaşi perioadă de timp (ca şi inginerului cadastral gubernial), iar

pentru arendarea încăperii arhivei se plăteau 700 rub., bani care erau

incluşi în devizul de cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Începând cu

1 ianuarie 1891, finanţarea Biroului de Hotărnicie din Basarabia şi a

Comisiilor de Hotărnicie a fost întreruptă528

.

BLĂNĂRITUL (бланарская подать) – dare/taxă încasată în Ba-

sarabia, în primii ani după anexarea ei la Imperiul Rus, de la persoane-

le care se ocupau cu tăiatul mieilor în timpul Sfintelor sărbători de

Paşti şi până la înălţarea Domnului529

. Deşi izvorul (datat cu anul

1818) nu indică mărimea şi modalitatea de încasare a acestei dări, pre-

525 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127. 526 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, 1870, отд. второе, №48382. – СПб., 1874, с. 668. 527 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, 1869, отд. первое, №46840. – СПб., 1873, с. 222,

224-228. 528 ANRM, F. 121, inv. 1, d. 248, f. 127-127 verso. 529 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 49 verso.

164

supunem că darea era încasată conform numărului pielicelelor de miel

realizate blănarilor sau cojocarilor.

BOIER (боярин) – stare socială privilegiată din Ţările Române,

atestată documentar odată cu formarea statelor medievale. Boierii erau

stăpâni de pământ ridicaţi la conducerea şi comanda militară a obştilor

şi asociaţiilor de obşti, devenind cu timpul stăpâni cu caracter eredi-

tar530

. Stăpânirile de pământ moştenite se numeau ocine, iar cele obţi-

nute de la domnie ca recompensă pentru slujbă – vislujanie. Ambele

forme de stăpânire erau ereditare. La începutul fiecărei domnii boierii

erau însă nevoiţi să-şi confirme proprietăţile funciare. Mărimea pro-

prietăţii funciare a boierului depindea de locul lui în ierarhia socială:

apartenenţa la boierii mari sau la boierii mici. Ulterior, ierarhia boie-

rească este determinată de dregătorie. În 1740 – în Ţara Românească,

şi în 1741 – în Moldova, domnul Constantin Mavrocordat a stabilit

drept criteriu al apartenenţei la starea socială a boierimii slujba în apa-

ratul administrativ. Respectiv, boierii au fost împărţiţi în boieri mari

(veliţi) – de la marele logofăt (în Ţara Românească de la marele ban)

până la marele clucer – care alcătuiau Divanul, şi boieri mici (boieri

de starea a doua), subalterni ai veliţilor, care ocupau slujbe mărunte,

până la funcţia de ceauş531

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus ţarismul a păstrat

pentru o anumită perioadă structura socială existentă în Principatul

Moldova şi a întreprins măsuri concrete în vederea consolidării re-

gimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I indica direct în scri-

soarea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bah-

metev, în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că „guver-

nul va păstra componenţa naţională a provinciei şi va asigura un mod

deosebit de administrare a acesteia”532

.

„Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia” din

29 aprilie 1818 acorda nu doar drepturi exclusive boierilor moldo-

veni şi privilegii coloniştilor străini533

, dar făcea şi anumite schim-

bări în structura socială. Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se

530 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 52. 531 Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007, p. 57-58. 532 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, преди-

словие, с. 2. 533 Ibidem.

165

stabileau următoarele categorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii,

mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghezie, ţăranii sau coloniştii

agricoli, ţiganii (care aparţineau statului şi moşierilor) şi evreii534

. În

aşa fel, categoria privilegiată a boierilor a fost suprimată, iar această

stare socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile in-

terne ruse şi integrată în ea.

În condiţiile în care societatea rusă era în pragul marilor transfor-

mări, legate de modernizarea şi raţionalizarea relaţiilor sociale, chemate

de descompunerea sistemului vechi, Administraţia imperială urmărea să

creeze în Basarabia o puternică şi fidelă bază socială pe care avea s-o

constituie boierii moldoveni. Potrivit Regulamentului organizării admi-

nistrative a regiunii Basarabia din 1818, „…nobililor (boierilor – V.T.) li

se acordă în egală măsură drepturile şi privilegiile ce le sunt acordate

nobilimii ruse, cu păstrarea concomitentă a privilegiilor vechi moldove-

neşti. Drepturile personale ale nobilimii din regiunea Basarabia, în ace-

leaşi rând proprietatea mobiliară şi cea imobiliară, cât şi ţiganii se con-

firmă a fi proprietatea lor pe veci, în baza hrisoavelor şi documentelor,

precum şi a legilor ce confirmă această proprietate”535

.

Confirmând drepturile şi privilegiile de odinioară ale boierilor,

Administraţia imperială s-a străduit să-i atragă de partea sa,

acordându-le pământuri şi diferite privilegii. Concomitent, în Basa-

rabia au primit impunătoare proprietăţi funciare mai mulţi funcţio-

nari şi nobili ruşi.

Doar potrivit deciziei imperiale din 18 iunie 1823, mari proprietăţi

funciare au primit, alături de boierii basarabeni, şi unii funcţionari

ruşi: funcţionarul de clasa a VI-a Mazarovici – 3000 desetine, guver-

natorul civil al Basarabiei Catacazi – 6000, funcţionarul de clasa a V-a

Kurik – 5000, Varlaam – 6000, Caliarhi – 6000, contesa Edling

(Roxanda Sturdza, fiica lui Scarlat Sturdza536

) – 10000, văduva visti-

ernicului Văcărescu şi Ralu Caliarhi – câte un lot care urma să le adu-

că un venit de 1500 de ruble argint anual, iar Mavrogheni – un lot care

îi va aduce un venit anual de 1000 ruble argint537

.

534 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, преди-

словие, с. 16. 535 Ibidem, p. 17. 536 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 193, f. 4. 537 AISR, F. 379, inv. 2, d. 11, f. 68-68 verso.

166

Dintre boierii moldoveni de un mare sprijin din partea administra-

ţiei ţariste s-a bucurat familia Moruzi. După cum se menţionează în

hotărârea privind împroprietărirea cu pământ a familiei nominalizate,

această grijă a guvernului se datora nu doar stimei din partea guvernu-

lui faţă de dragomanul Porţii Otomane, cneazul Dimitrie Moruzi, dar

şi „…devotamentului acestuia faţă de Rusia, moştenit de urmaşii şi

rudele sale”538

. În baza dispoziţiei imperiale din 12 decembrie 1823,

7 membri ai familiei Moruzi (principesa Eufrosinia Moruzi, născută

Suţu, cneazul Dimitrie Moruzi, principesa Ralu Moruzi, născută Ma-

vrocordat, colonelul Dobrânţ, principesa Maria Suţu, dna Plaghino,

născută Suţu, şi principesa Roxanda Moruzi) au primit 32000 desetine

de pământ – 17000 desetine în ţinutul Bender şi 15000 desetine în ţi-

nutul Akkerman539

. Deoarece aceştia nu locuiau în Basarabia, pămân-

turile lor vor fi date în concesiune.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus intervin anumite

schimbări în mentalitatea boierimii basarabene. Unul dintre factorii de

bază care a influenţat evoluţia mentalităţii moşierului basarabean din

sec. al XIX-lea este legat de noul regim de dominaţie instaurat în pro-

vincie. Regimul de dominaţie a fost determinat și el de un complex de

factori:

Teritoriul nou-anexat este rupt din cadrul unui anumit sistem

social-economic şi politic şi încadrat forţat în cadrul altui sistem – ce-

lui rusesc, proces ce s-a petrecut dureros şi care a fost resimţit de toate

stările sociale – inclusiv de boieri;

Populaţia suferă pierderi extraordinar de mari de pe urma răz-

boaielor ruso-turce din sec. al XIX-lea, trecerii prin regiune, dar şi sta-

ţionării permanente a armatei ruse de ocupaţie, elementul naţional al

elitei nobiliare fiind distrus, o parte a elitei nobiliare asimilată, iar cea

mai mare parte marginalizată.

Intervin treptat schimbări în sistemul de proprietate. Deşi bo-

ierilor moldoveni le-a fost confirmat dreptul la proprietate, unii din

ei au fost nevoiți să se strâmtoreze, să cedeze o parte din proprietăţi

în urma căsătoriilor cu veneticii ruși, să-şi ştirbească din drepturi, să

piardă din privilegiile de altădată, cedând o parte din posturi alogeni-

538 AISR, F. 379, inv. 2, d. 11, f. 112. 539 Ibidem, f. 112-112 verso, 160 verso.

167

lor, să-şi limiteze gusturile, să se supună şi să recunoască noul regim

de dominaţie;

Încadrarea boierilor locali în cercul nobilimii ruse a avut loc

destul de anevoios, din considerentul că trebuiau să prezinte acte care

ar confirma nobleţea. Aceştia au fost nevoiţi să-şi confirme nu doar

nobleţea, rudenia, titlurile boiereşti, dar şi dreptul la proprietăţile fun-

ciare pe care le deţineau până la anexare;

Pentru a-şi păstra drepturile şi privilegiile, boierii au fost nevo-

iţi să înveţe limba rusă, să se înrudească cu veneticii, să-şi facă studii-

le în instituţiile de învăţământ din Rusia, să accepte funcţii în instituţi-

ile ţinutale şi regionale şi, prin aceasta, să participe la promovarea po-

liticii coloniale a Imperiului în teritoriul anexat, ceea ce a influenţat

negativ asupra spiritului naţional.

Boierii au pierdut controlul economic de altădată din regiune,

pentru că Administraţia imperială rusă folosea toate veniturile în ser-

viciul şi nevoile proprii.

Toţi aceşti factori au determinat faptul că după 1812 boierimea din

Basarabia s-a împărţit în două tabere: rusofilă, care creşte şi se întăreş-

te numeric, pătrunzând în toate sferele vieţii administrative prin spriji-

nul activ al administraţiei ruseşti, şi cea conservatoare naţională mol-

dovenească, care s-a opus: nu învăţa limba rusă şi se ţinea de obiceiu-

rile pământului şi legile vechi ale ţării. Anume aceştia din urmă sunt acei

puţini care au păstrat aprinsă în rândul moldovenilor făclia nemulţumirii.

BOIERESC (12 zile lucrătoare) (барщина) – muncă prestată de

ţărani pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti în Moldova în schimbul lotu-

lui de pământ pe care îl aveau în folosinţă. La început, munca se des-

făşura, timp de câteva zile în an, numai la gospodăria boierului, iar

mai târziu – pe ogoare. Boierescul se deosebea de clacă prin aceea că

la început claca a avut un caracter benevol, cu sens de ajutor, pe când

boierescul avea un caracter obligatoriu. În sensul, devenit obişnuit, de

obligaţie generală de muncă pe pământul stăpânului apare în numeroa-

se izvoare din sec. al XVI-lea540

.

Până la mijlocul sec. al XVIII-lea boierescul era prestat în mărime

de 6-12 zile pe an. În 1766 domnul Moldovei Grigore al III-lea Ghica

a stabilit boierescul în mărime de 12 zile pe an, dar care se îndeplinea

540 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.

168

după o normă stabilită pentru fiecare zi. În Ţara Românească până în

sec. al XIX-lea se păstrau 12 zile simple de boieresc pe an.

Boierescul constituia principala prestaţie îndeplinită de ţărani la

începutul sec. al XIX-lea. Potrivit hrisovului din 3 ianuarie 1805,

emis de domnul Alexandru Moruzi, în Principatul Moldova se păs-

tra norma boierescului de 12 zile pe an, dar era mărită durata lucră-

rilor îndeplinite de ţăran în cadrul unei zile-muncă de boieresc. Să

exemplificăm:

1. Fiecare ţăran era obligat să are şi să boronească cu grapa 80 de

prăjini fălceşti de ţarină – 1,2 ha, primăvara şi toamna, când o va cere

stăpânul moşiei, sau 70 prăjini fălceşti de ţelină – 1,1 ha;

2. Să prăşească anual 15 prăjini de porumb, să strângă şi să care la

coşarele stăpânului porumbul de pe aceste 15 prăjini lucrate;

3. Să secere 30 de prăjini fălceşti de culturi cerealiere şi să le care

la aria stăpânului moşiei;

4. Să cosească o falce de fân, s-o adune şi s-o clădească stog;

5. Să lucreze stăpânului moşiei 4 zile (clăci) pe an, cum se obişnuia

şi până atunci, la cererea acestuia;

6. Să transporte la curtea moşierului 2 care de lemne de foc. Dacă

însă satul era situat la o depărtare, faţă de pădure, mai mare de 2 zile

de drum, apoi ţăranul, cu permisiunea moşierului, urma să presteze

timp de 2 zile alte munci541

;

7. Să presteze dijma din toate produsele agricole obţinute de pe

loturile cultivate, excepţie făcând doar „…grădinile ce sunt pentru în-

săşi a lor trebuinţă”. Ţăranii erau obligaţi să strângă dijma şi s-o tran-

sporte la aria sau coşarele stăpânului moşiei. Dijma era prestată în

prezenţa moşierului sau vechilului (de regulă, în câmp, pe ogor, vie

etc.) şi doar după aceea ţăranii se puteau folosi de roadele muncii lor.

8. Să presteze dijma pe fân – să cosească, să strângă şi să facă

stog fânul cosit pe locul fânaţului;

9. Să presteze dijma pe stupi (pentru unul din cincizeci), iar care

nu avea numărul respectiv de stupi era obligat să plătească câte 5 parale

541 Satele din ţinuturile Lăpuşna şi Orhei, care se aflau în apropierea raialei Bender,

îndeplineau doar jumătate din aceste prestaţii. Tot jumătate din prestaţii îndeplineau şi

locuitorii satelor din ţinuturile Hotărniceni, Codru şi Greceni. Locuitorii celorlalte sate

îndeplineau prestaţiile în măsură deplină (Radu Rosetti. Pământul, sătenii şi stăpânii

în Moldova. Tomul I. De la origini până la 1834. – Bucureşti, 1907, p. 492).

169

pentru fiecare stup. Această sumă se plătea şi în cazul în care numărul

stupilor era mai mare de 50 sau 100;

10. Ţăranilor li se interzicea să comercializeze băuturi spirtoase.

Acest drept aparţinea în exclusivitate moşierului;

11. Ţăranii erau obligaţi să plătească anual câte 4 parale pentru

păşunatul vitelor. Excepţie făceau doar ţăranii care nu aveau vaci şi

boi şi care aveau dreptul să păşuneze pe imaşul satului până la 10-

15 oi, dar fără dreptul de a le împreuna, formând stână. Pentru aceasta

se cerea consimţământul moşierului;

12. Ţăranii erau obligaţi să muncească la îngrăditura ţarinelor şi la

confecţionarea coşarelor pentru porumbul care va fi „…semănat de

boierescu şi luat din dijmă”542

.

Radu Rosetti, care a cercetat această problemă, constată că aşeză-

mântul de la 1805 nu doar că determină numărul de zile de clacă şi re-

paraţii la iazuri şi mori, dar stabileşte şi volumul de muncă pe care era

dator să-l îndeplinească fiecare ţăran: „…80 prăjini arătură grăpată, 15

prăjini prăşilă carată şi pusă în coşare, 30 prăjini secere cărată şi clădi-

tă, 80 prăjini coasă adunată şi pusă în stog”543

. Autorul constată că ţă-

ranii erau obligaţi să muncească la moşier „…peste tot 33 de zile, din

care pentru pălmaşi 23 cu palmele şi 10 cu carul, la care se mai adău-

gau, şi pentru unii şi pentru alţii, zilele de meremet (reparaţii)”544

.

Cercetătorul Ia.S. Grosul menţionează că numărul zilelor de boie-

resc, pe care ţăranul le îndeplinea în folosul moşierului, în baza anaforei

din 3 ianuarie 1805, a crescut până la 56545

. Aceste prestaţii urmau să le

îndeplinească şi ţăranii din Basarabia după anexarea ei la Imperiul Rus.

Deşi în istoriografie predomină părerea că proiectul de Aşezământ

al lui Al.Moruzi din 1805 a fost legiferat de către Domn, cercetările

efectuate la sfârşitul anilor ’60 ai sec. XX de către istoricul român

Iuliu Cibotaru au constatat că proiectul aşa şi a rămas nesemnat546

.

542 Uricarul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor / Sub

redacţia lui Todor Codrescu. – Iaşi, 1852, p. II, p. 152-153; Radu Rosetti. Op. cit.,

p. 348-351, 491-493. 543 Radu Rosetti. Op. cit., p. 352. 544 Ibidem. 545 Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, с. 153. 546 I.C. Cibotaru. Aşezămintele agrare moldoveneşti (1766-1832). – În: Anuarul Insti-

tutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”. – Iaşi, 1968, vol. V, p. 107-108.

170

Acest punct de vedere este susţinut şi de Demir Dragnev, specialist de

talie în istoria relaţiilor agrare547

. În pofida acestui fapt, Aşezământul

lui Al.Moruzi din 1805 a servit ca izvor important în perfectarea legis-

laţiei agrare din Basarabia după anexarea ei la Rusia548

.

BOIERNAŞ (боернаш) – categorie socială din Moldova medieva-

lă, cu o situaţie inferioară marilor boieri. Un document din 1818, în-

tocmit la Iaşi, ne spune că prin boiernaşi se înţeleg cei care nu se trag

din boieri şi „au dobândit cinuri mai mici ce sunt de la vel-şătrar în

gios”549

.

Boiernaşii constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au

format, în fond, din boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiu-

nea unor mici stăpâni de pământ care ajungeau să capete o slujbă sau o

dregătorie inferioară – de la polcovnici, postelnici, vel-căpitani şi până

la vel-şătrari550

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus autorităţile imperiale i-au

egalat pe boiernaşi în drepturi cu nobilii ruşi, acordându-le diferite

privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basa-

rabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că „sub denumirea de boiernaşi

se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi care nu a ajuns la

ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până la vel-şătrar.

Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”551

. Însă, această ca-

tegorie socială ce beneficia de privilegii era neînsemnată.

Boiernaşilor li se acorda dreptul de a se angaja la serviciu în insti-

tuţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa corporală şi eliberaţi de plata

impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor552

; aveau dreptul să dispună de

proprietăţi funciare şi chiar de ţigani şerbi.

547 Demir Dragnev. Consideraţii privind raporturile agrare dintre proprietarii funci-

ari şi ţăranii din Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. – În: In memo-

riam professoris Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 138. 548 Despre schimbările care au intervenit în cadrul acestei prestaţii a se vedea în amă-

nunte: Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956,

с.150-161; Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Ba-

sarabia (1812-1828). Vol. I. – Chişinău, 2007, p. 17-75. 549 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54. 550 ANRM, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 14; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar,

p. 54. 551 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.17. 552 Ibidem, p.17-18.

171

În Basarabia boiernaşii se bucurau de privilegii boiereşti, dar numai

ei personal. Urmaşii lor intrau în categoria mazililor. În conformitate cu

Regulamentul privind drepturile de apartenenţă la stările sociale

ale locuitorilor Basarabiei din 10 martie 1847, autorităţile ţariste i-au

egalat în drepturi pe boiernaşii din Basarabia cu nobilii personali din

Rusia, numindu-i în continuare nobili personali (личные дворяне)553

.

BRANIŞTE (господарское поместье) – a avut mai multe semni-

ficaţii: 1. loc (pădure, apă, livadă) rezervat vânatului, creşterii anima-

lelor, pescuitului, strânsului fânului; 2. dare asupra crâşmelor şi bres-

lelor554

. Alte surse confirmă că branişte sunt pădurile rezervate boieri-

lor, mănăstirilor şi domnului pentru vânat555

sau pentru creşterea

animalelor (scutării) (de la cuvântul slavon „скот” – vită)556

. Erau

branişti domneşti, mănăstireşti, boiereşti şi branişti în interiorul obştii

săteşti.

In izvoarele basarabene braniştea semnifică o dare pe care ţăranii

urmau s-o îndeplinească în folosul domniei: strânsul şi transportatul

fânului de pe pământurile domneşti557

.

BRAZDĂ (борозда) – fâşie de pământ răsturnată cu plugul, trasă

între două loturi ţărăneşti, prin intermediul căreia în sec. al XIX-lea ţă-

ranii din Basarabia îşi despărţeau între ei loturile de pământ obştesc

sau despărţeau pământul obştesc de cel moşieresc558

.

BREASLĂ MEŞTEŞUGĂREASCĂ (ремесленный цех) – asoci-

aţie (uniune) cu caracter economic şi social de meşteşugari de aceeaşi

branşă (sau de câteva branşe înrudite), creată pentru apărarea intere-

selor comune (provine de la cuvântul slavon „братство” – frăţie)559

privind organizarea producerii şi realizării produselor meşteşugăreşti,

rezistenţei împotriva concurenţei din partea negustorilor străini şi ce-

lor de la sate, împotriva abuzurilor marilor feudali, precum şi pentru a

553 ANRM, F. 88, inv. 1, d. 1216, f. 3. 554 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 56. 555 V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-

dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 27. 556 Despre „scutăria” de pe Valea Răutului a se vedea mai detaliat: Angela Popovici.

Istoria unor sate din Valea Răutului (sec. XVI-XVIII). – În: Revista de istorie a Mol-

dovei. – Chişinău, 1995, nr. 2, p. 57-62. 557 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso. 558 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 2011, f. 179-179 verso. 559 În Europa de Vest primele bresle au apărut în sec. XI-XII.

172

putea asigura un monopol al breslaşilor pe piaţa internă a oraşului şi a

lichida barierele care făceau problematică realizarea obiectelor confec-

ţionate de meşteşugari. Scopul principal al breslei era asigurarea exis-

tenţei meşteşugarilor560

. În Moldova medievală una dintre primele fră-

ţii timpurii este frăţia zugravilor din Suceava din 1570, organizată,

probabil, pe lângă mitropolie, şi cea a blănarilor şi cojocarilor din

1591561

.

Activitatea breslelor de meşteşugari în societatea medievală a fost

condiţionată de existenţa unui catastih (statut), care în Ţara Moldovei

era confirmat atât de puterea laică, cât şi de cea bisericească. Aproba-

rea statutului de către puterea laică se făcea în scopul stabilirii impozi-

telor care urmau să fie plătite în vistieria statului, iar confirmarea de

către puterea ecleziastică era necesară pentru a asigura păstrarea şi

respectarea normelor creştine în cadrul breslei, educarea tinerei gene-

raţii de meşteşugari în spiritul creştinismului562

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus sistemul de breaslă a

fost păstrat. În Basarabia locuitorii oraşelor erau împărţiţi în societăţi

meşteşugăreşti după principiul social şi naţional. În cadrul acestor so-

cietăţi orăşenii se ocupau cu meşteşugul şi comerţul, deşi unii din oră-

şeni se ocupau cu meşteşugul şi în afara acestor bresle. În oraşele din

Basarabia cu meşteşugul se mai ocupau ţiganii şerbi şi domneşti, alte

categorii de meşteşugari săteşti, cu plata anumitor taxe în folosul ora-

şului. Cercetătorii constată că după 1812 se observă o tendinţă de în-

registrare a breslelor existente şi de deschidere a noilor bresle în Basa-

rabia. Documentele atestă că nu toate cererile meşteşugarilor de a des-

chide noi bresle au fost satisfăcute. Cererile meseriaşilor locali de a

deschide noi bresle a impus Administraţia imperială să adopte o stra-

tegie generală în provincie, cerând de la rezidentul plenipotenţiar

A.N. Bahmetev să adune informaţii despre activitatea şi statutul bres-

lelor moldoveneşti. Investigaţiile făcute de cercetătorul M.Muntean în

560 Semnificaţia termenului „breaslă meşteşugărească” pentru ţările din Europa Oc-

cidentală, în perioada medievală, a se vedea: Pavel Cocârlă. Dicţionar explicativ de

istorie medievală. – Chişinău, 2010, vol. I, p. 90-91. 561 Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală (sec. XV-XVIII). –

Chişinău, 1991, p. 74. 562 Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor din Bender (1816). – În: In me-

moriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 58.

173

baza caracteristicii statutului cizmarilor şi tăbăcarilor din Chişinău şi

Bender, „Regulamentului meşteşugarilor din 1785” şi „Statutului meş-

teşugăresc din 1799” din Rusia, aplicate în Basarabia în 1817, demon-

strează că deosebiri esenţiale între statutul breslelor din Principatul

Moldova şi din guberniile interne ruse nu erau. Instituirea breslelor în

Basarabia avea loc, ca şi în Moldova şi în guberniile interne ruse, la

adunarea meşteşugarilor de aceeaşi specialitate, unde era adoptat sta-

tutul breslei şi ales starostele. Dar, statutul breslelor din Basarabia nu

stabilea numărul meşteşugarilor necesari pentru organizarea breslei şi

condiţiile de muncă ale calfelor şi ucenicilor. În breasla din Moldova

meşteşugarul, care dorea să devină membru al breslei, urma să prezin-

te un certificat ce demonstra că posedă meseria şi urma să achite în ca-

sa breslei taxa de înscriere. În statul rus o asemenea taxă nu era obli-

gatorie şi se cerea doar respectarea cu stricteţe a statutului563

.

După aplicarea în Basarabia în 1817 a statutului breslelor din gu-

berniile ruse, unele particularităţi ale breslelor moldoveneşti s-au mai

păstrat. A fost păstrată taxa de înscriere pentru a trece în categoria de

meşter, calfă şi ucenic, precum şi acordul breslei ce confirma solvabi-

litatea meşterului. La breslele din Basarabia, spre deosebire de cele

din guberniile ruse, aveau acces şi străinii, cu condiţia că posedă meş-

teşugul şi au plătit taxele de breaslă, fapt condiționat de preponderenţa

meşteşugarilor şi negustorilor străini în cadrul populaţiei urbane din

provincie în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Breasla din Rusia

aproape că nu se amesteca în viaţa privată a breslaşului, pe când statu-

tul breslei moldoveneşti, ulterior şi al celor din Basarabia, avea o in-

fluenţă directă asupra ucenicului şi calfei – aceştia erau impuşi să plă-

tească taxele feria şi bărbânţa, limitând dreptul meşterului de a primi

ucenici fără acordul breslei. Şeful breslei din Basarabia dispunea de

drepturi mult mai mari decât cel al breslei din Rusia. În mâinile lui

erau mijloacele băneşti, el deţinea şi un şir de funcţii judecătoreşti şi,

de fapt, dispunea de o autoritate nelimitată asupra membrilor breslei,

putând să-i amendeze, să-i pedepsească cu 100 de lovituri cu nuiaua şi

să-i excludă din breaslă564

.

563 М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:

Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т. 117 (Ист.), с. 191. 564 Despre specificul breslelor din Basarabia a se vedea mai detaliat: M.Muntean. Op.

cit., p. 191-204.

174

După aplicarea în 1817 a statutului de breaslă din Rusia, sistemul

de breaslă din Basarabia a fost reglementat, unele taxe şi pedepsele

corporale au fost anulate, ceea ce a influenţat în anumită măsură dez-

voltarea meşteşugurilor din provincie.

Confirmarea oficială a breslelor meşteşugăreşti în oraşul Chişinău

a avut loc la prima şedinţă a Dumei orăşeneşti din 2 august 1817, care

a audiat dispoziţia Departamentului întâi al Guvernului Regional pri-

vind crearea breslelor meşteşugăreşti şi confirmarea listei breslelor,

care ulterior au fost confirmate şi de rezidentul plenipotenţiar. La

această dată în Chişinău au fost înregistrate 9 bresle meşteşugăreşti:

1. cea a croitorilor şi postăvarilor, 2. blănarilor şi cuşmarilor, 3. ciubo-

tarilor şi pantofarilor, 4. fierarilor, lăcătuşilor şi fochiştilor, 5. pielari-

lor, 6. aurarilor şi argintarilor, 7. pietrarilor, tencuitorilor şi sobarilor,

8. tâmplarilor, dulgherilor şi sticlarilor şi 9. breasla brutarilor565

. Potri-

vit raportului din 14 august 1817 prezentat Dumei orăşeneşti de poliţ-

maistrul de Chişinău Tumanov, adunările de deschidere a breslelor

meşteşugăreşti au fost preconizate pentru ziua de 15 august566

.

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din

29 aprilie 1818 a confirmat organizarea cârmuirii de breaslă în oraşele

din Basarabia, care urma să activeze în baza legislaţiei ruse567

.

Cercetătorii enunţă un număr diferit de bresle din Basarabia în

prima jumătate a sec. al XIX-lea568

. Cercetătorul M.Muntean conside-

ră însă că în Basarabia în această perioadă de timp nu puteau fi mai

mult de 40 de bresle. Componenţa de bază a meşteşugarilor din cadrul

breslelor din Basarabia o constituiau, ca şi în guberniile ruse, ţăranii569

.

BRESLAŞ (ремесленник) – ţăran care poseda un anumit meşteşug,

membru al unei bresle. Aceştia erau eliberaţi de prestarea impozitelor

565 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 2, f. 1-3. 566 Despre deschiderea şi documentul instituirii primelor bresle meşteşugăreşti în Chi-

şinău, a se vedea mai detaliat: Veronica Melinte, Eugen Cernenchi. Unele aspecte din

istoria creării instituţiilor autoadministrării locale în Chişinău (1812-1818). – În:

Revista de istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (80), p. 217, 219-220. 567 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, c.15-16. 568 В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-

экономического развития. –Кишинев, 1964, с. 84-86, 88-90, 285; Я.С. Гросул,

И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. –

Кишинев, 1967, c. 279-285. 569 M.Muntean. Op. cit., p. 199, 203.

175

în folosul statului; ei se specializau pentru îndeplinirea anumitor

munci570

. Potrivit Regulamentului din 1818, în categoria breslaşilor au

fost incluşi toţi slujitorii săteşti – morarii, grădinarii, livadarii, cioba-

nii, plugarii, pădurarii, prisăcarii, paznicii etc. Ei urmau să se înţeleagă

despre condiţiile de muncă cu moşierii, mănăstirile şi funcţionarii. Po-

trivit datelor Comitetului Provizoriu, după 1812 în Basarabia erau 778

de familii de breslaşi; în 1816 numărul lor a crescut până la 1260 de

familii571

. 1154 de familii de breslaşi erau înregistrate în ţinutul

Orhei572

. Ulterior, în baza Regulamentului din 1834 despre ţăranii din

Basarabia, categoria breslaşilor a fost lichidată573

.

BRIC (брик) – vas comercial de mărime mijlocie cu două sau trei

catarge, folosit în trecut în scopuri militare şi comerciale. Vasele care

veneau pe Dunăre în porturile Ismail şi Reni din posesiunile Sublimei

Porţi Otomane şi din statele europene erau vase de cabotaj, iar cele ce

urcau de la Marea Neagră – bricuri, vase comerciale, corăbii cu 2 sau

3 catarge cu un tonaj de până la 160 tone. Negustorii din Ismail şi

Reni închiriau vase comerciale contactând direct cu conducătorii de

nave din porturile străine574

. Însă, și mulţi negustori locali dispuneau

de vase comerciale proprii. În 1834, în portul Reni dispuneau de vase

comerciale doi negustori, iar în portul Ismail – 20 negustori575

. Unii

negustori cumpărau sau îşi construiau vase proprii. În 1838 negustorul

de ghilda a doua din Ismail Ianachi (Iani) Dispotopolo construieşte din

bani proprii vasul comercial „Basarabia”, care este lansat pe Dunăre la

16 octombrie. Vasul avea un tonaj de 85 tone şi a fost încărcat cu 1124

cetverturi de cereale, având ca destinaţie Constantinopolul576

. În 1839,

negustorul de ghilda a doua din Ismail Gheorghi Sidera a construit

două vase cu două catarge577

.

570 П. Свиньин. Описание Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса, том VI,

1867, c. 216. 571 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 го-

ды). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.

Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 43. 572 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137 verso. 573 Ibidem, F. 3, d. 214, cert. 18, f. 157-181. 574 Ibidem, F.2, inv.1, d. 2591, p. II, f. 381 verso-383 verso. 575 M.P. Muntean. Op. cit., p. 286. 576 ANRM, F. 2, inv.1, d. 2664, f. 74, 76-78. 577 Ibidem, f. 114.

176

BRUDINĂ (брудина) – taxă sau vamă plătită în Ţara Moldovei la

trecerea podurilor şi vadurilor. Se încasa în bani şi era proporţională

valorii sau greutăţii mărfii578

.

În documentele din Basarabia brudina este cunoscută ca o taxă

specială plătită pentru transportarea mărfurilor, la trecerea podurilor şi

râurilor579

.

BUGEAC (Буджак) – în limba tătărească înseamnă ungi (bucak)580

,

explicaţia fiind că regiunea dintre Dunăre şi Nistru se întinde mult

spre Marea Neagră şi se termină într-un ungi ascuţit. După cucerirea

de către otomani, în 1484, a Cetăţii Albe şi stabilirea, în urma campa-

niei militare întreprinse în 1538 de sultanul Soliman Magnificul în

Moldova, a tătarilor în sectorul sudic al teritoriului dintre Prut şi Nis-

tru, cu numele Basarabia, a început să fie cunoscută făşia de pământ

dintre Dunăre şi Nistru, scăldată de apele Mării Negre. Paralel cu to-

ponimul Basarabia, tătarii pun în circuit şi denumirea Bugeac, care, la

începutul sec. al XVII-lea întrase în uz general. Cu înaintarea tătarilor

pe teritoriul Moldovei, teritoriul B., numit Basarabia (Bugeac), s-a

lărgit, limitele lui ajungând la nord până la Valul lui Traian de Sus, iar la

vest – până la râul Ialpug581

.

În anii ’20-’30 ai sec. al XVII-lea denumirea geografică de Bugeac

este confirmată de mai multe izvoare. În tratatul turco-polonez din

1624, spre exemplu, sunt amintiţi „Tătarii din Bugeac”. Dar, acest

termen nu se referea la tătarii din teritoriile din cursul inferior al Du-

nării, unde se aflau oraşele Chilia, Ismail, Reni (Tomarova), ci era le-

gat direct de tătarii de stepă şi nogai

582.

Istoricul Ion Chirtoagă consideră că între anii ’60-’70 ai sec. al

XVII-lea, la cele câteva localităţi de tătari sedentari s-au adăugat nea-

578 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 60; V.Costăchel, P.Panaitescu,

A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII). – Bucu-

reşti, 1957, p. 59. 579 AISR, F. 1281, inv. 2, 1836, d. 74, f. 8 verso. 580 Urmează să constatăm că traducerea din limba turcă a cuvântului bucak ca unghi

nu redă exact sensul lui. Dicţionarul de limbă turcă veche, publicat în 1969, dă o tăl-

măcire mult mai exactă a acestui cuvânt: parte (parte laterală), margine, colţ

(Древнетюркский словарь. – Л., 1969). 581 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 23. 582 С.В. Паламарчук. Забытая земля: историческая область Бессарабия. –

Одесса, 2008, с. 215.

177

muri de mârzaci nogai, Orac oglu şi Ot-Mehmed oglu împreună cu

supuşii lor. Aceşti nogai au ocupat câmpia Moldovei, care a căpătat

denumirea de Bugeac583

.

Denumirea de Bugeac semnificând, la început, o parte a Basarabiei,

cu timpul a devenit sinonimul ei. Pe hărţile din sec. al XVI-lea Basa-

rabia este tipărită cu litere mai, iar către sfârşitul sec. al XVII-lea cu li-

tere mai mari era tipărită denumirea de „Bugeac”, iar alături, mai jos,

cu litere mai mici – „Basarabia”.

Cuvântul „bugeac” mai are şi semnificaţia de unitate administra-

tiv-teritorială584

, model de raion, utilizat şi astăzi în Turcia.

BURDUJĂ – căldare mare, făcută din piele de vită, cu cercuri de

fier, cu care se scotea apa din ocne585

.

BURGHEZIE (germ. burg; fr. bourg. – oraş) (буржуазия) – ca-

tegorie socială legată preponderent de economia urbană, care deţine

capitalul şi pârghiile de decizie în comunitatea capitalistă586

. Vom su-

pune analizei doar unele tipuri de burghezie sau, cum le defineşte isto-

riografia contemporană, clase burgheze587

, constituite în Basarabia pe

parcursul secolului al XIX-lea.

1. Tendinţele şi efectele modernizării relaţiilor sociale manifestate

în Imperiul Rus pe parcursul sec. al XIX-lea, atât în centru, cât şi la

periferiile naţionale, au impus în prim-plan formarea în Basarabia a

aşa-numitei „burghezii economice” (comercială, cămătărească, manu-

facturieră etc.). Ea cuprindea toţi angajaţii în activităţi economice –

marii negustori (de primele două ghilde), cămătarii, patronii diferitelor

583 Ion Chirtoagă. Din istoria Moldovei de Sud-Est până în anii ’30 ai sec. al XIX-

lea. – Chişinău, 1999, p. 108. 584 Ю.В. Щека. Турецко-русский словарь. – М., 1997. 585 Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 51. 586 Apare în cadrul societăţii medievale, în sec. al XIII-lea, în procesul de diferenţiere

a micilor producători de mărfuri şi a acumulărilor de capital, dar folosit pe scară largă

în perioada Revoluţiei franceze pentru a desemna pe acei cetăţeni (în primul rând oră-

şeni, dar nu numai) care deţineau o putere economică, politică şi socială din ce în ce

mai mare, deosebindu-se, prin poziţie şi rol (mici producători de mărfuri, patroni de

manufacturi sau de alte întreprinderi comercial-industriale), de nobili, ţărani sau mun-

citori. 587 A consulta în acest sens: Alexandru-Florin Platon. Geneza burgheziei în Principa-

tele Române (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al

XIX-lea). Preliminariile unei istorii. – Iaşi, 1997, p. 47-83.

178

întreprinderi comercial-industriale etc., care se deosebeau între ei nu

atât din punctul de vedere al originii şi al locului pe care îl ocupau în

societate, cât mai ales după interese şi nivelul de avere.

2. O altă categorie, deşi necorelată direct primei, o formau funcţi-

onarii de stat. Ţarismul, promovând în Basarabia o politică naţional-

colonială, s-a bazat nu doar pe acea mică parte a boierimii locale pe

care a atras-o în diferite instituţii de stat, dar şi pe elementul alogen,

format, în fond, din rândurile nobilimii ruse civile şi, în mod deosebit,

militare. Pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea, pe fundalul mo-

dernizării instituţionale, şi această pătură ignorată de elita aristocratică a

evoluat pe făgaşul burgheziei, iar o mică parte a ei s-a încadrat chiar şi

în activităţi economice.

3. O categorie aparte o forma pătura „intelectuală”, care integra o

gamă destul de largă şi variată de subiecţi – profesori de toate gradele,

medici, avocaţi, procurori, ingineri etc. Caracterizându-se printr-un

nivel diferit de salarizare şi, respectiv, al venitului, această pătură era

tot atât de variată ca şi celelalte şi se deosebea doar prin pregătirea in-

telectuală şi calificarea profesională.

4. Pe treapta cea mai de jos în Basarabia se afla „mica burghezie”

(мещане), ce reunea un număr destul de variat de profesiuni – negus-

tori mărunţi (de ghilda a treia), meşteşugari de diferite specializări,

proprietari de băcănii, hanuri, cafenele şi restaurante, farmacişti, mă-

celari, mici angajaţi etc. Dezvoltarea rapidă a Basarabiei pe calea capi-

talismului a contribuit esenţial la instabilitatea socială a acestei pături,

cauzându-i posibilităţi de trecere, fie în sus, fie în jos, pe scara socială.

Destul de evident în acest sens este exemplul păturii negustoreşti –

trecerea dintr-o ghildă în alta şi din categoria negustorilor de ghildă în

cea a mic-burghezilor.588

Burghezia basarabeană, în special cea comercial-industrială, se

constituie ca o pătură socială după aplicarea în Basarabia a structurii

de ghildă potrivit deciziei Senatului Guvernant din 26 septembrie

1830. Măsurile întreprinse de ţarism prin aplicarea structurii de ghil-

dă denotă că burghezia comercială în Basarabia nu s-a constituit ca o

588 A consulta mai detaliat: Valentin Tomuleţ. Unele consideraţii de ansamblu privind

tipologia burgheziei basarabene în perioada modernă. – În: Symposia professorum.

Seria Istorie, 1999. – Chişinău, 1999, p. 39-40.

179

categorie economică, obiectivă, ci mai mult ca una fiscală şi juridică.

Aceasta se datorează nu atât proceselor interne – economice şi socia-

le, nu atât naşterii şi evoluţiei, ci mai mult deciziilor Administraţiei

imperiale şi ale celei regionale. Deciziile adoptate de ţarism în poli-

tica comercială în anii ’20-’30 ai sec. al XIX-lea demonstrează că

burghezia comercială basarabeană a fost creată cu susţinerea statului,

fiind dependentă de el, fără a dispune însă, ca burghezia vest-

europeană, de anumite drepturi constituţionale. Ea nu a prezentat o

entitate coerentă, delimitată etnic şi social, conştientă de drepturile şi

obligaţiunile sale.

Constituirea burgheziei comerciale ca o structură social-

economică necesita, concomitent, acordarea diverselor înlesniri din

partea instituţiilor imperiale: autonomie administrativă, libertate de

mişcare şi iniţiativă, măsuri de protejare şi de încurajare etc., ce

erau incompatibile cu sistemul economic şi politic stabilit în Rusia.

Deşi ţarismul a întreprins anumite măsuri în vederea constituirii

burgheziei comerciale basarabene, ca pătură socialmente structura-

tă, Administraţia imperială nu a avut posibilitatea de a o suprave-

ghea cu stricteţe, pentru a-i menţine „puritatea”. Dar, pentru regiu-

nile naţionale, cum era Basarabia, această sarcină, probabil, nici nu

stătea. Ţarismul era cointeresat în constituirea unei stări soc iale

alogene, fidele regimului, care să-i permită rusificarea provinciei.

De aceea, elementul burghez alogen a găsit în Basarabia un teren

destul de vast de activitate şi posibilităţi reale de a se transfera

dintr-o categorie în alta. În consecinţă, structura burgheziei comer-

ciale basarabene în sec. al XIX-lea a fost destul de instabilă, cu afi-

lieri fluctuante dintr-o categorie socială în alta, îndeosebi pentru

alogeni – evrei, armeni şi greci, destul de pricepuţi în depistarea

surselor de îmbogăţire şi foarte receptivi la privilegiile pe care le

acorda ţarismul burgheziei comerciale în Basarabia. Ca rezultat,

după aplicarea în regiune, începând cu 1831, a structurii de ghildă,

constatăm o mişcare continuă „în sus” şi „în jos” pe linia artificială

de separare a acestei stări sociale: reprezentanţi ai micii burghezii

şi chiar ai ţărănimii înstărite se înscriau în categoria negustorilor de

ghildă, iar negustorii ruinaţi se transferau în categoria micii bur-

ghezii comerciale. Posibilităţile de a adera la acest grup social, atât

din stările „de sus” (din rândul elementelor aristocratice sau

180

semiaristocratice – deşi numărul acestora era destul de mic), cât şi

din cele „de jos” (din rândul populaţiei simple – îndeosebi meşte-

şugari şi ţărani) vor creşte permanent, devenind reale, pe măsura

consolidării poziţiilor economice, sociale şi politice ale acestei stări

sociale. Mai mult ca atât, adaptându-se la noile condiţii de dezvol-

tare, generate de tendinţele de modernizare şi raţionalizare a relaţii-

lor sociale şi influenţată de factorii generici – economici, demogra-

fici, sociali şi politici, burghezia comercială în Basarabia, în proce-

sul evoluţiei, va fi destul de activă, înglobând şi, în acelaşi timp,

eliminând noi şi noi componente. Aşadar, burghezia comercială din

Basarabia nu era omogenă, nici din punctul de vedere al compo-

nenţei, nici al sferei de activitate, nici al valorilor şi al modului de

viaţă. De rând cu burghezia comercială bogată, de ghilda întâi şi a

doua, în Basarabia întâlnim destul de frecvent burghezia comercia-

lă mică – de ghilda a treia, mult mai săracă şi slabă.

Constituind în Basarabia o structură comercială de ghildă, ţarismul

a căutat să modeleze componenţa acestei stări sociale, pentru a o putea

mai uşor dirija, pentru a evita posibilitatea constituirii unei societăţi

după principii de clasă. Dar, în pofida dezvoltării mai rapide a relaţii-

lor mărfare şi antrenării unor pături mult mai largi – a unui conglome-

rat de ţărani, moşieri şi orăşeni în relaţiile capitaliste, burghezia co-

mercială naţională s-a format anevoios. Aceasta deoarece măsurile în-

treprinse de Administraţia imperială şi cea regională urmăreau scopul

să preîntâmpine unele fenomene sociale nedorite ce le putea provoca

această stare socială nouă.

Destul de semnificativ este locul pe care îl deţinea fiecare etnie în

categoria negustorilor de ghildă. Analiza certificatelor comerciale eli-

berate de Administraţia regională burgheziei comerciale din Basarabia

în anii ’40-’60 ai sec. al XIX-lea denotă că rolul de bază în comerţul

Basarabiei le-a revenit evreilor, care deţineau circa 62% din numărul

total de certificate comerciale, după care urmau „creştinii”589

, armenii

şi grecii.

Prin urmare, privilegiile acordate de ţarism burgheziei comerciale,

organizarea şi sistematizarea ei într-un grup social aparte nu denotă to-

tuşi faptul că elementul autohton a beneficiat de protecţia necesară din

589 În categoria „creştini” intrau negustori de diferite etnii, în afară de armeni şi greci.

181

partea administraţiei imperiale şi regionale. Fiind mult mai slab eco-

nomic, el nu a fost în stare să concureze cu negustorii de ghildă bogaţi,

iar lipsa de capitaluri comerciale necesare pentru obţinerea certificate-

lor comerciale reducea la zero tentativele elementului indigen de a se

încadra în categoria burgheziei comerciale, moldovenilor revenindu-le

doar un rol secundar în comerţul basarabean.

Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al

Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discrimina-

torie a autorităţilor centrale faţă de această regiune, care au limitat

drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin

atragerea în comerţul provinciei a negustorilor de peste hotare şi din

guberniile ruse cărora, pentru a se încadra în categoria burgheziei co-

merciale, le-au fost acordate diverse înlesniri şi privilegii. Ca rezultat,

lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominaţia politică şi

exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat direct pro-

cesul de geneză a burgheziei comerciale. În consecinţă, burghezia co-

mercială ce s-a constituit ca stare socială va prezenta o pătură socială

cosmopolită, alcătuită în mare parte din elemente alogene, susţinute şi

protejate de Administraţia imperială. Astfel, întreaga activitate comer-

cial-industrială din Basarabia este concentrată, ca şi în tot estul euro-

pean, în mâinile străinilor, numai că în acest comerţ predominau ele-

mentele orientale.

Prin urmare, în condiţiile în care negustorii alogeni deţineau mo-

nopolul comerţului, jefuiau nemilos ţărănimea şi o sărăceau, iar moşi-

erilor li se cultiva dispreţul faţă de industrie şi comerţ, ceea ce mărea

şi mai mult distanţa dintre aceste două stări sociale, a fost anihilată po-

sibilitatea formării unei stări sociale mijlocii constituite din meşteşu-

gari şi burghezia comercială indigenă590

.

BURLAC (бурлак) – persoană de sex masculin, din categoria ţă-

ranilor şi orăşenilor, care în timpul efectuării recensămintelor fiscale

din anii ’20-’50 ai sec. al XIX-lea era holtei. După atingerea majoratu-

lui burlacii erau înscrişi în liste separate de cele ale familiilor din care

proveneau591

. Prin decizia Consiliului de Stat din 4 martie 1840 holteii

590 Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-

ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 387,

429-430. 591 AISR, F. 1181, inv. 15, d. 94. f. 57.

182

din Basarabia, cunoscuţi cu denumirea de burlaci, au fost impuşi să

îndeplinească, începând cu 1841, prestaţiile locale592

.

BURLACITA – impozit, similar avaetului, încasat până în 1825 în

Basarabia în folosul statului de la ţăranii de stat burlaci, în mărime de

7,5 lei de la fiecare burlac593

. Un asemenea impozit plăteau şi locuito-

rii câşlelor (staţionări temporare ale păstorilor)594

. De regulă, aceste

dări erau date în concesiune.

La 13 octombrie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei discută

adresa din 24 iulie a Guvernului Regional al Basarabiei prezentată de

Direcţia economico-financiară privind încasarea impozitelor avaet şi

burlacita. Reieşind din considerentul că aceste taxe nu sunt dări înca-

sate de vistieria statului, dar sunt un venit încasat de pe pământ, care

până în 1825 era plătit vistieriei atât de locuitorii Basarabiei, cât şi de

străinii care locuiau în sate, oraşe şi câşle aflate pe pământurile statu-

lui, conform legilor şi obiceiurilor moldoveneşti, s-a hotărât ca, în ba-

za deciziei Guvernului Regional al Basarabiei din 1 ianuarie 1825, toţi

locuitorii înscrişi în recensământul fiscal, aflaţi pe pământurile statu-

lui, în locul taxelor avaet şi burlacita să fie impuşi la un impozit în va-

loare de 23 rub. 50 kop. de familie şi de 5 rub, 70 kop. de la fiecare

burlac, indiferent de plata birului. Străinii care locuiau în Basarabia în

baza unor paşapoarte speciale, pe pământurile statului, dar care nu

erau înscrişi în recensământul fiscal, nu erau impuşi birului şi nici ta-

xelor avaet şi burlacita (în pofida faptului că până la efectuarea recen-

sământului fiscal achitau avaetul în valoare de 11 rub. 40 kop. de la fi-

ecare familie şi burlacita – 5 rub. 70 kop. de la fiecare burlac)595

.

Ulterior, la propunerea Direcţiei economico-financiare a Guvernu-

lui Regional din 10 octombrie 1825, la 17 octombrie este emisă dispo-

ziţia Consiliului Suprem al Basarabiei, conform căreia toţi străinii care

se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor pe pământurile statului

erau impuşi taxei în valoare de 11 rub. 40 kop., iar burlacii – taxei

numite burlacita în valoare de 5 rub. 70 kop.596

.

592 ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13231. – СПб., 1841, с. 107-108. 593 ANRM, F.3, inv. 1, d. 600, f. 1-15 . 594 AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 19-21; F. 123,

inv. 1, d. 25, f. 198-199. 595 ANRM, F.3, inv. 1, d. 600, f. 4-6 verso. 596 Ibidem, f. 7, 12-13 verso, 14-15.

183

C

CAGAL (кагал) – termen polisemantic cu înţeles de: 1. comunita-

te evreiască (în Polonia în sec. al XVI-lea – sec. al XIX-lea); 2. organ

administrativ care stătea în fruntea unei comunităţi evreieşti şi care era

mijlocitor între această comunitate şi stat597

.

CAI DE OLAC – cai de la staţiile de poştă din Basarabia, întreţi-

nuţi sau puşi la dispoziţie de către populaţie pentru deplasarea funcţi-

onarilor cu viteză maximă598

.

CANCELARIA GUVERNATORULUI CIVIL (MILITAR) AL

BASARABIEI (Канцелярия Бессарабского гражданского губер-

натора) – Cancelarie instituită în mod oficial la 4 decembrie 1812 de

guvernatorul civil Scarlat Sturdza, în conformitate cu Regulamentul

privind constituirea administraţiei provizorii în Basarabia, semnat la

23 iulie 1812 la Bucureşti de amiralul P.V. Ciceagov599

.

În componenţa Cancelariei au fost desemnaţi: Piotr Somov, în

calitate de şef al cancelariei, cu un salariu de 3000 de rub., Aleksei

Iuşnevski – secretar (2800 rub.), Kotov – ajutorul secretarului

(1000 rub.), Piotr Repe – traducător (1500 rub.), Kohanovski – ca-

sier (700 rub.), Marseanka – registrator, Gulak – arhivar, Krasno-

leadov şi Şirkevici – funcţionari de cancelarie600

. La 12 august

1813 este încadrat în statele Cancelariei în calitate de traducător

comisul Ianachi Scordeli, care poseda limbile greacă, română şi

turcă601

.

Actele emise de Cancelarie erau semnate personal de Scarlat

Sturdza, pe care acesta aplica ştampila cu imaginea blazonului său.

Serviciul lucrărilor de secretariat în Cancelaria guvernatorului era

comun, iar din 1840 a fost structurat în 6 birouri:

597 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1894, Т. XII „а”, с. 866. 598 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso. 599 P.V. Ciceagov (1765-1849) – amiral rus, ministru al marinei şi membru al Consili-

ului de Stat. După demisionarea din postul de ministru a exercitat funcţia de general-

adjutant de gardă pe lângă împărat. De la 9/21 aprilie 1812, comandant al Armatei ru-

se de la Dunăre. După încheierea păcii de la Bucureşti în competenţa lui era şi soluţi-

onarea problemelor basarabene. 600 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 68. 601 Ibidem, p. 69.

184

Biroul nr. 1 examina cauzele judiciare, cauzele de violare a fronti-

erelor, accidentele.

Biroul nr. 2 examina chestiunile legate de perceperea impozite-

lor de stat, problemele judiciare, combaterea dăunătorilor din agri-

cultură.

Biroul nr. 3 se ocupa de colectarea dărilor, de revizie în regiune, de

situaţia din agricultură, precum şi de obţinerea unei anumite credinţe.

Biroul nr. 4 se ocupa de preţurile la pâine şi furaje, de exilarea

condamnaţilor în Siberia, de arestări şi de judecată.

Biroul nr. 5 avea în atribuţie punerea la dispoziţia împăratului a

datelor despre situaţia din regiune, despre cultivarea pământului, re-

colte, starea fabricilor şi iarmaroacelor, a informaţiilor despre cetăţenii

străini.

Biroul nr. 6 punea la dispoziţie informaţii cu privire la persoanele

care veneau în Rusia, la dislocarea trupelor militare, la angajarea şi

concedierea din serviciu.

În anul 1873 a fost instituită structura statelor de personal

ale Cancelariei guvernatorului în următoarea componenţă: guvernato-

rul, consilierii superiori şi inferiori, registratorul, grefierul şi funcţio-

narii cu misiuni speciale.

La începutul sec. al XX-lea birourile au fost suprimate, iar Cance-

laria guvernatorului a fost divizată în patru secţii. În urma Revoluţiei

din februarie 1917, aparatul de administraţie ţarist a fost suprimat, in-

clusiv instituţia guvernatorilor şi a cancelariei guvernatorului602

.

CANCELARIA GUVERNATORULUI GENERAL AL NOVO-

ROSIEI ŞI BASARABIEI (Канцелярия Новороссийского и Бес-

сарабского генерал-губернатора)603

– Cancelarie instituită în 1823,

la dispoziţia lui M.S. Voronţov. După ce a fost numit în funcţia de gu-

vernator general al Novorosiei şi de rezident plenipotenţiar al Basara-

biei, M.S. Voronţov îi porunceşte „cârmuitorului” Cancelariei, colone-

lului de gardă Kaznaceev, să instituie o Cancelarie comună pentru

Novorosia şi Basarabia. În rezultat, au fost pregătite regulamentele

602 Cancelaria guvernatorului Basarabiei (1812-1917). Revista Fondului nr. 2. – Chi-

şinău, 2003, p. 5. 603 Până la adoptarea Regulamentului privind administrarea regiunii Basarabia din

29 februarie 1828 denumirea corectă a instituţiei era: Cancelaria guvernatorului ge-

neral al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei.

185

privind examinarea dosarelor şi stabilite sarcinile de funcţie

ale funcţionarilor şi slujitorilor Cancelariei.

În componenţa Cancelariei au intrat 5 secţii, care, la rândul lor, se

împărţeau în birouri.

Secţia întâi a Cancelariei includea birourile de control, statistică şi

urbanistică.

Secţia a doua a Cancelariei includea birourile treburilor penale şi

civile şi biroul de hotărnicie.

Secţia a treia a Cancelariei includea birourile de finanţe şi comerţ.

Secţia a patra a Cancelariei includea biroul lucrărilor de secretari-

at pentru regiunea Basarabia.

Secţia a cincea a Cancelariei includea birourile treburilor militare,

de medicină şi audit.

În statele de funcţii ale Cancelariei, în afară de şeful cancelariei,

mai intrau: şefii secţiilor şi şefii birourilor, un jurist, un executor, un

arhivar şi un traducător. Conform itinerarului statelor de personal din

1825, Cancelaria guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei

număra 60 de funcţionari604

. Ulterior, la 1 iulie 1833 Consiliul de Stat,

la prezentarea ministrului de interne, a instituit secţia de carantină şi a

confirmat itinerarul statelor de personal ale secţiei de carantină, pe

lângă Cancelaria guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,

care includea 13 funcţionari605

. Statele de personal ale Cancelariei gu-

vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei au fost instituite

ţinându-se cont de tradiţiile de administrare locală.

În 1824, M.S. Voronţov a emis dispoziţia ca rapoartele guvernato-

rilor şi şefilor administraţiilor speciale privind starea guberniilor şi re-

giunilor, care erau trimise Ministerului de Interne, în mod obligatoriu

să fie transmise şi Cancelariei guvernatorului606

. Cancelaria examina

rapoartele şi îl făcea cunoscut pe guvernator cu starea lucrurilor în te-

ritoriile subordonate guvernatorului.

604 В.С. Шандра. Канцелярiя Новороссiйского i Бессарабского генерал-губер-

натора (1822-1874). – În: Науковий вiстник Измаiльского державного педiнсти-

туту. Вип. 9. – Измаiл, 2002, №2; И.А. Шишкина. Роль М.С. Воронцова в разви-

тии юга Бессарабии (пер. пол. XIX века). – În: Краеведческий вестник. Вып. 2. –

Измаил, 2008, с. 61-62. 605 ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6297. – СПб., 1834, с. 395-396. 606 I.A. Şişkina. Op. cit., p. 62.

186

În baza dispoziţiei Senatului Guvernant din 17 ianuarie 1874, pos-

tul de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei a fost lichidat.

Concomitent, a fost suprimată şi activitatea Cancelariei de pe lângă

guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, iar toate dosarele ca-

re erau în lucru au fost transmise în acele gubernii şi oraşe, la care

acestea aveau referinţă, iar dosarele cu caracter general – Ministerului

de Interne607

.

CANCELARIA PRIVIND ADMINISTRAREA REGIUNII

BASARABIA (Канцелярия по управлению Бессарабской

областью) – Cancelarie, instituită la Sankt Petersburg, după Con-

gresul de la Viena din 1815, în legătură cu pregătirea proiectelor

privind reorganizarea sistemului administrativ din provincie, când

guvernul rus începe să se ocupe minuţios de întrebările cu referire

la Basarabia. Guvernul instituie, printr-un decret imperial din

21 mai 1816, postul de rezident plenipotenţiar al Basarabiei,

numindu-l în acest post pe guvernatorul general militar al guberniei

Podolia A.N. Bahmetev. Din partea administraţiei imperiale ruse de

întrebările cu tangenţă la Basarabia răspundea nemijlocit Ioan Capo

d’Istria, apropiatul împăratului Alexandru I608

. Cancelaria a existat

nominal până în 1828, dar, de fapt, doar până la numirea în 1823 în

postul de guvernator general al Novorosiei şi rezident plenipotenţi-

ar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov609

.

CANCELARIA PROVIZORIE DE PE LÂNGĂ CONSILIUL

REGIONAL AL BASARABIEI (Временная Канцелярия при Бесса-

рабском областном Совете, для рассмотрения просьб с доку-

ментами лиц, отыскивающих право на привилегированное зва-

ние) – Cancelarie instituită în baza deciziei Comitetului de Miniştri

607 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIX, 1874, отд. первое, №53048. – СПб., 1876, с. 56. 608 I.A. Capo d’Istria – om de stat grec şi rus din primul pătrar al sec. al XIX-lea. Di-

plomat. A participat în calitate de secretar al împăratului la Congresul de la Viena.

A susţinut mişcarea eteristă. S-a bucurat de încrederea şi susţinerea împăratului Ale-

xandru I. Este considerat unul dintre protagoniştii de bază ai politicii externe a Rusiei.

În 1822 a demisionat din funcţie, iar întrebările cu referinre la Basarabia au fost trans-

mise ministrului de Interne V.P. Kociubei, care la 13 iulie 1822 a primit un edict spe-

cial de la Alexandru I (AISR, F. 1308, inv. 1, d. 9, f. 4-9; Теплов. Граф Ка-

подистрия Иоан. – În: Исторический вестник. – М., 1893, №8-9). 609 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 193.

187

din 2 aprilie 1835, pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei. În com-

ponenţa Cancelariei intrau 10 persoane: un expeditor, care îndeplinea

şi funcţia de secretar – cu un salariu de 350 rub., un ajutor de secretar

cu 250 rub., 4 traducători – câte 300 rub., 4 conţopişti – câte 150 rub.

Pentru cheltuielile Cancelariei din vistieria statului erau alocate anual

300 rub. sau, în total, 2700 rub. argint610

. Cancelaria Provizorie a fost

instituită cu scopul de a examina dosarele şi drepturile categoriilor so-

ciale privilegiate din Basarabia de a-şi redobândi drepturile, privilegiul

şi titlul de nobleţe.

La 3 noiembrie 1836, Comitetul de Miniştri a reconfirmat acti-

vitatea Comisiei până la 1 ianuarie 1839611

. Pe parcursul acestor

cca 4 ani de activitate a Cancelariei, potrivit raportului guvernato-

rului general a Novorosiei şi Basarabiei prezentat ministrului de

Justiţie, Consiliul Regional al Basarabiei a examinat până la

1 ianuarie 1839 dosarele a 5460 de familii, parvenite de la diferite

persoane particulare şi cele transmise de la Guvernul Regional al

Basarabiei şi de la Administraţia Financiară. Urma să examineze

dosarele a încă 1227 de familii, care au prezentat dosarele în Con-

siliul Regional, deja după instituirea Cancelariei. În plus, existau

și dosare prezentate în Consiliul Regional ale unor ţărani care pre-

tindeau la o stare socială privilegiată şi care au prezentat noi do-

cumente. Din acest considerent, Consiliul Regional al Basarabiei

cere prelungirea termenului de activitate a Cancelariei cu încă un

an. Cererea Consiliului Regional al Basarabiei este susţinută de

guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei şi de ministrul de

Finanţe. La 5 ianuarie 1839 este emisă decizia Comitetului de Mi-

niştri de a prelungi pe o perioadă de un an activitatea Cancelariei

Provizoriei de pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei . După ex-

pirarea termenului de activitate a Cancelariei, persoanele care do-

reau să-şi redobândească drepturile, privilegiul şi titlul de nobleţe

urmau să acţioneze în baza prevederilor generale. Pentru soluţio-

narea acestor întrebări, în această perioadă, timp de şase luni,

populaţia era înştiinţată prin intermediul unor anunţuri speciale,

după a cărui expirare Consiliul Regional al Basarabiei mai avea

610 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №8023. – СПб., 1836, с. 295-296. 611 ПСЗРИ. Собр. II, т. XI, 1836, отд. второе, №9678. – СПб., 1837, с. 172.

188

timp suficient pentru a examina dosarele prezentate la sfârşitul

primei jumătăţi de an612

.

CANTARGIU ŞI VATAGIU DE HARABAGIU (cantarji şi vataji

de arabaji) (кантаржи и ватажи де арабаджи) – slujitori care

percepeau taxa la care erau impuşi negustorii şi alte persoane pentru

cântărirea mărfurilor la piaţă şi taxa pe care erau impuşi să o achite şi

căruţaşii613

.

Aceste taxe au fost introduse la dispoziţia lui I.M. Hartingh. Ele s-au

dovedit a fi destul de grele pentru locuitori şi industriaşi. În perioada

1814-1816 aceste taxe au constituit 86010 lei: în 1814 – 12000 lei, în

1815 – 51010 şi în 1816 – 23000 lei. La dispoziţia rezidentului pleni-

potenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, începând cu anul 1817, aceste

taxe au fost lichidate614

.

Potrivit altor surse, la şedinţa din 26 septembrie 1816 a Comitetu-

lui Provizoriu al Basarabiei, consilierul Direcţiei financiare din cadrul

Guvernului Regional Matei Krupenski, funcţionar de clasa a VI-a615

,

raporta că aceste taxe nu au fost date în concesiune un an întreg – de la

2 octombrie 1812 până la 8 noiembrie 1813. Ca rezultat, vistieria sta-

tului a fost lipsită de surse importante ale venitului. Cu toate că în

1813 aceste surse ale venitului au fost date în concesiune (cu pierderi

pentru vistierie) negustorului din Odesa Dubrovin, pentru o sumă de

12000 de lei pe an, ele au adus vistieriei, peste un an, un venit de

51010 lei616

.

CAPITAL COMERCIAL (торовый капитал) – bani care sunt

folosiţi pentru a produce diferite bunuri materiale în loc să fie folosiţi

pentru consumul direct.

La o anumită etapă de evoluţie a societăţii, negustorii au devenit

mijlocitori în cadrul schimbului de mărfuri între diferiţi producători.

„Eliberându-i” pe producători de obligaţiunea de a realiza pe piaţă

mărfurile, aceştia au transformat comerţul în mijloc de îmbogăţire per-

sonală, de obţinere a venitului. În lupta pentru obţinerea acestui venit,

612 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, 1839, отд. первое, №11912. – СПб., 1840, с. 2-4. 613 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 22. 614 Ibidem, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 206 verso-207 verso; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380,

f. 50 verso-51. 615 În ruseşte: коллежский советник. 616 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, f. 96-96 verso.

189

indiferent de voinţa lor şi chiar contrar acesteia, au contribuit la dez-

voltarea comerţului şi la formarea capitalului comercial. Atunci când

schimbul de mărfuri se efectuează prin intermediul negustorului, bo-

găţia acestuia există, de regulă, sub formă de bani, iar banii săi funcţi-

onează în calitate de capital.

În procesul formării şi dezvoltării capitalului comercial rolul de

bază îl au cele trei forme de comerţ – interior, exterior şi de tranzit.

Capitalul comercial a apărut la o anumită treaptă a dezvoltării so-

cietăţii şi a comerţului. V.N. Iakovţevski, care a studiat apariţia şi dez-

voltarea capitalului comercial în Rusia (sec. XVII-XVIII), sublinia că

„nu capitalul comercial şi nu negustorii au întemeiat comerţul, ci,

dimpotrivă, existenţa lor în comerţ a fost posibilă doar atunci când în-

suşi comerţul a evoluat din schimbul nemijlocit „marfă-marfă” în

schimbul „marfă-bani”, când s-au creat condiţii pentru schimbul ne-

echivalent”617

.

În procesul de geneză şi evoluţie a capitalului comercial pot fi de-

terminate, convenţional, trei perioade.

Prima perioadă corespunde etapei precapitaliste, când procesul de

acumulare a capitalului comercial avea loc în baza schimbului neechi-

valent: negustorul cumpără marfa nemijlocit de la producător la un

preţ redus şi o comercializează pe piaţă la un preţ mai înalt decât

sinecostul ei, aceasta fiind o condiţie necesară, obligatorie a acumulă-

rii de capital comercial.

În această perioadă, un rol important în geneza capitalului comer-

cial l-a avut comerţul exterior. Rolul deosebit de important al acestuia

rezidă în specializarea unor anumite zone, regiuni economice în pro-

ducerea unor mărfuri, în posibilitatea de a vinde „en gros” mari canti-

tăţi de mărfuri, în creşterea volumului masei băneşti etc.

Aceste circumstanţe au creat condiţii favorabile pentru încadrarea

în comerţ a negustorului mijlocitor. Perioada respectivă corespunde

etapei de acumulare iniţială sau primitivă a capitalului, când negusto-

rul se îmbogăţeşte nu doar pe baza diferenţei dintre preţuri la aceeaşi

marfă în diverse zone, ci începe să-l înlăture pe producător de pe piaţă.

Iniţial, el îl asigură cu materie primă, comandă un anumit volum de

617 В.Н. Яковцевский. Купеческий капитал в феодально-крепостнической Рос-

сии. – М., 1953, с. 6.

190

mărfuri, stabilindu-i şi preţul. Astfel, negustorul cumpără marfa direct

de la producător, din atelier sau de la ţăran, şi nu de la piaţă. Deci, nu

numai producătorul a fost separat de piaţă, dar şi marfa lui era procu-

rată la un preţ foarte redus.

Peter Saunders scria în această privinţă că „capitalismul modern îşi

are rădăcinile în comerţ, iar acestea sunt adânc înfipte în solul istoriei

Europei… Expansiunea comerţului a fost în mare măsură o cauză a

erodării feudalismului prin faptul că a introdus un sistem de schimb

monetar pe tot continentul, înlocuind încetul cu încetul îndatoririle de

tip feudal cu plata în monetar şi determinând apariţia pieţelor de tere-

nuri şi a pieţelor de capital. Meşteşugarii din spaţiul urban şi ţăranii

din zonele rurale au început tot mai mult să lucreze contra plată pentru

comercianţii care îi aprovizionau cu materie primă şi care vindeau

apoi produsele finite pe pieţele aflate cu mult dincolo de localităţile

învecinate”618

.

Tot perioadei acumulării iniţiale de capital îi corespunde şi

formarea unui nou element social – a precupeţilor, care umblă prin

sate şi oraşe şi cumpără marfa pentru a o revinde, la preţuri mai

înalte, pe piaţă.

Neîndoielnic, producătorul fiind înstrăinat de piaţă, se reducea

concurenţa, în ultimă instanţă fiind limitat substanţial numărul de vân-

zători. Prin urmare, în condiţiile în care piaţa dictează preţurile, un

număr redus de negustori pot ridica lesne preţul la marfa propusă, fapt

ce contribuie, de asemenea, la acumularea capitalului în mâinile ne-

gustorilor.

A doua perioadă coincide cu etapa de trecere de la medieval la

modern, când, pe de o parte, are loc procesul de destrămare a relaţiilor

feudale, iar, pe de alta – naşterea şi stabilirea societăţii noi, a celei

moderne – capitaliste, la baza căreia se află relaţiile marfă-bani. În

această perioadă, negustorul devine figura de bază intermediară între

diferiţi producători de pe piaţa internă. Acumulând putere (bani), ne-

gustorul nu doar că îl înlătură definitiv de pe piaţă pe producătorul

nemijlocit, ci, mai mult, îl leagă de dânsul, deoarece cumpără de la el

marfa, transformând comerţul într-un mijloc mult mai sigur de obţine-

re a profitului.

618 Peter Saunders. Capitalismul. Un bilanţ social. – Bucureşti, 1998, p. 1-2.

191

Dacă anterior negustorul se îmbogăţea cumpărând mărfuri de la

nobili sau de la ţăranii înstăriţi, apoi în această perioadă el se îmbo-

găţeşte atât pe contul comerţului neechivalent, cât şi pe seama remu-

nerării minimale a muncii meşteşugarilor care produc marfa la co-

mandă, în plus – datorită preţurilor pentru arendă etc. Prin urmare, în

această perioadă formele şi mijloacele de acumulare a capitalului

comercial sunt mult mai variate, în special graţie penetrării relaţiilor

marfă-bani în toate sferele vieţii economice. În aşa fel, acumularea

capitalului comercial are loc atât de pe urma vânzării mărfurilor, cât

şi datorită banilor aflaţi în circulaţie. Ilustrul istoric Fernan Brodel

sublinia în acest context că toţi negustorii „folosesc banii ce aparţin

altor persoane”619

.

Implicarea tot mai activă a negustorului în piaţa internă a contribu-

it la intensificarea comerţului, la adâncirea de mai departe a diviziunii

sociale a muncii. Implicarea tot mai frecventă a diverselor stări sociale

în relaţiile marfare a contribuit la creşterea volumului pieţei interne, la

amplificarea condiţiilor favorabile de formare a pieţei naţionale, la

creşterea rolului negustorului capitalist în acest proces. Tendinţa de

acumulare a capitalului îl situează pe negustor pe una din poziţiile de

frunte în epoca de trecere de la medieval la modern.

Pe fundal general, această trecere va avea loc atunci când ne-

gustorul va pune stăpânire pe procesul de producţie. Această trece-

re, după cum menţionează N.N. Constantinescu, s-a desfăşurat în

cele mai variate forme, cum sunt, specificându-le crescendo: a) ne-

gustorul procură mărfurile de la micii producători spre a le revinde

apoi, izolându-i astfel pe ultimii de piaţa de desfacere şi făcându-i

dependenţi de el; b) comerciantul îmbină preluarea mărfurilor cu

cămătăria, ceea ce complică şi mai mult dependenţa micilor produ-

cători faţă de el; c) comerciantul achită prin mărfuri produsele

cumpărate de la micii producători, ajungând până la urmă să le li-

vreze şi materiile prime necesare, ceea ce avea să însemne separa-

rea micilor producători şi de piaţa de aprovizionare cu materie pri-

mă; d) în cele din urmă, se trece la situaţia în care comerciantul

asigură meşteşugarii cu anumite materii prime, auxiliare etc. pentru

619 Фернан Бродель. Что такое Франция? Люди и вещи. Часть вторая. „Кре-

стьянская экономика” до начала XX века. – М., 1997, с. 341.

192

ca aceştia să le prelucreze potrivit indicaţiilor sale în schimbul unei

plăţi determinate620

.

La etapa finală a acestui proces meşteşugarul este transformat în

muncitor salariat, iar comerciantul devine capitalist industrial.

A treia perioadă în evoluţia capitalului comercial corespunde con-

stituirii capitalismului industrial, când în viaţa economică rolul de ba-

ză îi revine capitalului industrial, iar capitalul comercial funcţionează

doar ca agent al celui industrial621

.

Capitalul industrial nu numai că subordonează capitalul comercial

şi cămătăresc, dar şi îl transformă în forme funcţionale, derivate

ale sale622

.

Procesul formării burgheziei comerciale ca stare socială s-a defini-

tivat în Basarabia după aplicarea în 1831 a Regulamentului ghildelor.

Către această perioadă negustorii au obţinut reglementarea juridică a

organizării sociale – ghildele, procedura judiciară separată –Tribunalul

comercial, codul orăşenesc şi o impunere fiscală proprie, potrivit vo-

lumului capitalului comercial declarat etc.

Constituirea în Basarabia a burgheziei comerciale şi a capitalului

comercial a fost influenţată puternic de prezenţa pe piaţa internă a ne-

gustorilor străini şi a celor din guberniile interne ruse. Prezenţa lor în

Basarabia, susţinută de autorităţile ruse, nu doar că favoriza în general

comerţul, ci a constituit o concurenţă evidentă pentru negustorii autoh-

toni puţini la număr. Despre preponderenţa negustorilor străini în Ba-

sarabia ne mărturisesc şi instrucţiunile amiralului P.V. Ciciagov adre-

sate la 23 iulie 1812 guvernatorului civil S.Sturdza privind atragerea

în comerţul basarabean a negustorilor străini, îndeosebi a celor greci,

acordându-li-se diverse înlesniri şi privilegii623

. Deşi până la aplicarea

tarifului vamal din 1822 în Basarabia au fost păstrate particularităţile

autohtone în comerţ, negustorii străini care se ocupau cu comerţul în

regiune beneficiau de drepturile acordate de legea din 1 ianuarie 1807,

ce-i scutea în primele 6 luni de plata impozitelor, după care în urmă-

620 N.N. Constantinescu. Acumularea primitivă a capitalului în România. – Chişinău,

1992, p. 17-18. 621 Переход от феодализма к капитализму в России. Материалы Всесоюзной

дискуссии. – М., 1969, с. 36. 622 N.N. Constantinescu. Op. cit., p. 15. 623 AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31 verso.

193

toarele 6 luni urmau să se înscrie în categoria oaspeţilor sau să pără-

sească hotarele Rusiei, iar în caz de rămâneau – erau lipsiţi de dreptul

de a se ocupa cu comerţul624

. În urma acestor, precum şi a altor înles-

niri şi privilegii, numărul negustorilor străini şi din guberniile ruse ce

se ocupau cu comerţul în Basarabia a crescut simţitor. În 1822 numai

în oraşul Chişinău cu comerţul se ocupau şi 55 negustori şi mic-

burghezi din Nejin, Odesa, Movilău, Berdicev, Elisavetgrad,

Nahicevan, Brest-Litovsk, Tulcin, Grigoriopol, Tiraspol, Dubăsari şi

din alte localităţi ale guberniilor Kaluga, Kurlanda şi Volânia, plătind

un impozit anual de 2839 lei625

. Capitalul comercial al negustorilor

străini care comercializau diferite mărfuri în 1822 în Chişinău varia,

potrivit unor date incomplete, de la 3-4 mii la 30-35 mii lei626

.

În condiţiile în care în Basarabia (până la 1831) se ocupau cu co-

merţul, potrivit „obiceiului pământului”, toate stările, inclusiv străinii,

prezenţa negustorilor bogaţi străini şi din guberniile ruse a constituit

un obstacol serios în acumularea capitalului comercial şi în formarea

burgheziei comerciale naţionale. Mai mult, negustorii străini şi cei din

guberniile interne ruse, care se ocupau cu comerţul în Basarabia,

folosindu-se de poziţiile şubrede ale burgheziei comerciale locale, au

folosit acest teritoriu ca sursă sigură de îmbogăţire, slăbind astfel po-

sibilităţile autohtonilor de a acumula capital comercial. Autorităţile lo-

cale scriau în această privinţă în 1829 organelor centrale că

„…negustorii (străini şi din guberniile ruse – V.T.) care se ocupă cu

comerţul folosesc diverse pretexte pentru a se eschiva de la plata pres-

taţiilor personale şi orăşeneşti şi, acumulând liber capital, se întorc la

locurile natale, pe când localnicii întâmpină greutăţi şi incomodităţi în

activitatea lor comercială; fiind constrânşi de impozite, suferă mari

pagube”627

.

Aşadar, protejând afacerile propriei burghezii, guvernul ţarist

promova în Basarabia o politică comercială colonială. Din anumite in-

terese economice, a început să protejeze şi interesele negustorilor stră-

ini, ceea ce, în condiţiile unei burghezii comerciale autohtone extrem

624 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 157, f. 42. 625 Ibidem, d. 160, f. 1-5 verso. 626 Ibidem, d. 157, f. 54-61 verso. Izvorul indică capitalul comercial doar la primii

17 negustori. 627 Ibidem, f. 34.

194

de slabe, a contribuit ca cea mai mare parte a capitalului comercial să

se concentreze în mâinile alogenilor – negustorilor greci, armeni, evrei

şi ale celor din guberniile interne ruse.

Un rol negativ în constituirea burgheziei comerciale autohtone, în

acumularea de capital comercial i-a revenit Regulamentului cu privire

la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825. Limitând substanţial

exportul celor mai importante mărfuri din Basarabia în guberniile in-

terne ruse628

, Regulamentul nu acorda negustorilor basarabeni dreptul

de a exporta mărfurile în Rusia629

. Considerentul era că, potrivit re-

formei ghildelor din 1824, de dreptul de a face comerţ pe întreg terito-

riul Imperiului beneficiau doar negustorii primelor două ghilde, pe

când negustorii basarabeni nu erau stratificaţi în ghilde.

În plus, Regulamentul din 17 februarie 1825 permitea importul

în Basarabia al mărfurilor rusești acceptate pentru export potrivit

tarifului vamal din 1822, fără nici un obstacol şi fără plata taxelor

vamale. Dreptul de a importa mărfurile ruseşti în Basarabia îl

aveau doar negustorii ruşi ce dispuneau de dreptul de a face comerţ

pe întreg teritoriul Imperiului (negustorii de ghilda întâi şi a doua),

dar cu respectarea în regiune a particularităţilor locale privind co-

merţul630

. Situaţia se agravează şi mai mult când de acest drept

încep să beneficieze şi negustorii din guberniile ruse de ghilda a

treia, care, potrivit Regulamentului ghildelor din 14 noiembrie

1824, nu dispuneau de acest drept. Sub pretextul susţinerii industri-

ei şi înviorării comerţului din Basarabia, dar mai mult în scopul

„…asigurării căilor de realizare în provincie a mărfurilor rusești,

admise pentru export fără plata taxelor”, la 16 ianuarie 1826 Consi-

liul de Miniştri permite „negustorilor ruşi, indiferent de categoria

ghildei, să transporte prin oficiile şi punctele vamale de la Nistru

mărfuri rusești şi basarabene, în afară de vin şi rachiu”631

. Prin ur-

mare, deţinând dreptul de monopol în comerţul cu mărfurile ruseşti

628 Sarea, vinurile, ţuica din fructe şi poamă de Basarabia puteau fi exportate în Rusia

doar prin oficiile vamale de la Dubăsari şi Movilău, în baza unui certificat special ce

atesta provenienţa locală a mărfii, şi numai după achitarea accizului (AISR, F. 560,

inv. 3, d. 204, f. 27 verso-28). 629 Ibidem, f. 28 verso-29. 630 Ibidem. 631 Ibidem, d. 337, f. 4.

195

pe piaţa internă basarabeană, negustorii din guberniile interne ruse

limitau substanţial activităţile burgheziei comerciale autohtone şi

împiedicau acumulările de capital.

Un obstacol serios în acumularea de capital comercial îl constituie şi

faptul că până la 1830 Basarabia a fost separată de guberniile interne ruse

prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru. Autorităţile locale, în persoana

rezidenţilor imperiali I.M. Hartingh, A.N. Bahmetev, M.S. Voronţov,

F.P. Palen, în numeroasele rapoarte (din martie 1813, martie 1815, iulie

1817, februarie 1819, noiembrie 1823, februarie 1824, iulie 1825, iunie

1827, iulie 1827 etc.), adresate autorităţilor centrale – miniştrilor de finan-

ţe, de interne şi de poliţie, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri, în

care cereau insistent lichidarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru,

scoteau în relief prejudiciile enorme pe care acesta le cauza dezvoltării

comerţului şi acumulării de capital comercial632

.

Privilegiile acordate de guvernul rus negustorilor, precum şi faptul

că făceau comerţ în porturile Odesa, Ismail, Chilia şi Reni, le-a permis

multor negustori să se îmbogăţească. În 1828 în oraşul Ismail locuiau

30 negustori (inclusiv 2 consilieri comerciali – M.Draghicevici şi

C.Kuimjoglu) care exportau mărfuri peste hotare. Capitalul comercial

al acestora varia între 10 mii, 25 mii şi 50 mii ruble633

.

După suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi aplicarea în Ba-

sarabia a reformei ghildelor burghezia comercială s-a constituit defini-

tiv şi a obţinut statut juridic, astfel fiindu-i reglementată activitatea.

Dar, în pofida acestui fapt, activitatea burgheziei comerciale şi acumu-

larea capitalului comercial derula dificil, în condiţiile unei influenţe

puternice pe piaţa basarabeană a negustorilor străini şi a celor din gu-

berniile interne ruse.

Deja în primii ani după aplicarea Regulamentului ghildelor bur-

ghezia comercială din Basarabia a acumulat capitaluri considerabile,

fapt confirmat de datele Tabelului 11.

Bineînţeles, valoarea capitalului comercial declarat nu reflectă în-

treaga valoare a capitalului aflat în mâinile negustorilor pe întreg teri-

toriul Basarabiei, deoarece negustorii, în majoritatea cazurilor, tăinu-

iau o bună parte din capital.

632 A se vedea mai detaliat: AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31-70 verso. 633 ANRM, F. 2, inv.1, d. 1199, f. 2 verso-3.

196

Tabelul 11 Valoarea capitalului comercial al burgheziei comerciale

basarabene declarat între anii 1831-1841 (în rub. asignate)*

Anii**

Valoarea capitalului comercial Valoarea

capitalului

comercial, în %

faţă de 1831

Valoarea

totală

Inclusiv în Administraţia

Specială a oraşului Ismail

În total În %

1831 718000 3582000 49,9 100,0

1834 7128000 2132000 29,9 99,3

1835 7044000 2002000 28,4 98,1

1836 6750000 2230000 33,0 94,0

1837 6888000 2140000 31,1 95,9

1838 6774000 2228000 32,9 94,3

1839 6856000 2200000 32,1 95,5

1840 6667100 2109100*** 31,6 92,9

1841 6270604 2102104 33,5 87,3

* AISR, F. 1263, inv. 1, d. 796, f. 139; d. 1064, f. 92 verso; d. 1131, f. 1059 ver-

so, 1109; d. 1204, f. 692; d. 1325, f. 242 verso, 645 verso; d. 1400, f. 28 verso; inv. 4,

d. 9, 1842, f. 39; d. 10, f. 12 verso; ASRO F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 144 verso;

ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2135, f. 143, 144; d. 3273, f. 26 verso; d. 3275, f. 36.

** Datele pentru anii 1832 şi 1833 lipsesc.

*** Începând cu anul 1840, datele referitoare la Administraţia Specială a oraşului

Ismail, iar din 1841 şi pe întreaga regiune sunt indicate în ruble argint. Considerent

din care aceste date au fost convertite de către autor în ruble asignate: o rublă de argint

era egală cu 3,5 ruble asignate.

Datele Tabelului 11 atestă o anumită reducere, începând cu mij-

locul anilor ’30, a capitalului comercial. Depăşind suma de

7 mln ruble în prima jumătate a anilor ’30, capitalul comercial s-a

micşorat în a doua jumătate a acestor ani cu 200-500 mii ruble,

constituind în 1841 aproximativ 6,3 mln ruble. Considerăm însă că

o scădere reală a capitalului n-a avut loc: probabil, a crescut influ-

enţa factorilor ce nu stimulau declararea întregului capital disponi-

bil. Guvernatorul Basarabiei P.I. Fiodorov raporta în 1837 organe-

lor centrale că micşorarea capitalului comercial nu este rezultatul

decăderii comerţului „…care s-a desfăşurat în aceleaşi dimensiuni

ca şi în anii precedenţi”634

, cauza fiind expirarea termenului privi-

634 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 1095 verso.

197

legiilor stabilite pentru primii 5 ani, după care negustorii erau im-

puşi să plătească a patra parte, iar din 1838 – o jumătate din impo-

zitele de ghildă.

Mult mai stabil era capitalul comercial în Administraţia Specială a

oraşului Ismail. Faptul îşi are lămurire, probabil, în veniturile relativ

înalte de pe seama exportului de cereale – cea mai mare parte a comer-

ţului exterior şi interior635

.

Numai în 1831 cu comerţul exterior în Ismail se ocupau 58 negus-

tori, iar în Reni – 25 negustori636

.

Cantităţi importante de cereale exportau peste hotare negustorii de

ghilda întâi A.Milanovici, D.Caravasilii, L.Galeardi, N.Iliadi, C.Xadji-

Markarov, de ghilda a doua – F.Tulcianov, G.Veriti, G.Sidera, al căror

capital comercial depăşea în 1839 cu mult valoarea de

100 mii ruble637

. Unii negustori erau destul de bogaţi. Astfel, valoarea

mărfurilor importate şi exportate în 1838 de negustorul N.Iliadi a con-

stituit 1485653 rub., iar de negustorul P.Nalvandjoglo – 897742 ruble

asignate638

. Capitalul comercial era format nu doar din cantităţile în-

semnate de cereale exportate prin acest port; mărimea lui sporită a fost

determinată şi de privilegiile acordate pe o perioadă de 25 de ani por-

tului Ismail, potrivit decretului Senatului Guvernant din 6 octombrie

1828639

.

Este semnificativ faptul că, după expirarea termenului de privilegii

acordate, şi în aceste oraşe-porturi se observă o diminuare a capitaluri-

lor comerciale. Potrivit datelor statistice pentru anul 1840, mulţi ne-

gustori din Reni şi Chilia, „nefiind în stare să plătească prestaţiile de

ghildă, s-au înscris în categoria mic-burghezilor”640

.

A determina mărimea capitalurilor care se acumulează este destul

de greu. Ele vor ieşi la suprafaţă doar în anumite momente, dictate de

necesităţile de investire, devenite destul de frecvente în Basarabia ani-

lor ’30-’60 ai sec. al XIX-lea.

635 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 144 verso. 636 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1619, f. 4-4 verso. 637 Ibidem, d. 3200, f. 25 verso. 638 Государственная внешняя торговля 1838 года в разных ее видах. – СПб,

1839, с. 108, 122. 639 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 873 verso. 640 ANRM, F. 2, inv.1, d. 3192, f. 44-44 verso.

198

Totuşi, izvoarele de arhivă ne permit să determinăm mărimea capi-

talurilor comerciale din sfera comerţului pentru unele oraşe sau centre

judeţene în anumite perioade de timp. Spre exemplu, în oraşul Orhei

cu comerţul cu vite cornute se ocupau în 1837 negustorii din Chişinău

care aveau viză de reşedinţă în acest oraş: Manuc Babadioglo şi

Danilo Lalovan, evreii Avram Aghitla, Marco Sirotianski, Iaţco

Movilean, Abram Vol, ale căror capitaluri comerciale ajungeau până

la 40 mii rub.; cu realizarea varului se ocupau negustorii G.Iliovici,

L.Abramovici, S.Geteliovici, S.Mendeilovici, G.Slobodzeiski, ale că-

ror capitaluri comerciale atingea cifra de 55 mii rub.; cu realizarea

mărfurilor industriale – Z.Grigorivici, K.Vaskanov, L.Ivanov, M.Ba-

badiul, C.Zazuk, fiecare dispunând de un capital comercial în valoare

de 13 mii ruble641

.

În oraşul Hotin negustorii se ocupau, de regulă, cu comerţul cu vi-

te cornute pe care le cumpărau din diferite judeţe pentru a le realiza în

Austria şi cu mărfuri industriale pe care le procurau, de obicei, din

oraşele Romnî şi Berdicev. Cu comerţul cu vite în 1835 se ocupau ne-

gustorii Leiba Dobriş, Srul Şar şi Iankel Dvoiriev (fiecare dispunea de

un capital comercial de 40 mii rub.), iar cu comerţul cu mărfuri indus-

triale – negustorii Mardco Derbadiner, Abram Vomovici şi Abram

Şreiberg (fiecare depunea de un capital comercial de 24 mii rub.)642

. În

1837 cu comerţul cu mărfuri industriale se mai ocupau Abram Bir şi

Matus Satunovski. Acelaşi izvor indică şi valoarea capitalului comer-

cial al lui A.Bir – 12 mii ruble643

.

În acelaşi an negustorii de ghilda a doua din Akkerman Pavel

Mutafoglu şi Hristofor Pascal, care au transportat prin Maiaki în

Odesa 600 cetverturi de grâu, 1700 piei, 4690 puduri de său, dispu-

neau de un capital comercial ce constituia, respectiv, 80 şi

60 mii rub. asignate; negustorii de ghilda a treia Constantin

Ornelidi, Grigorii Volohin, Evdochim Saharov, Şaia Borohovici,

Stepan Cetveruhin şi Saia Uşirovici, care au transportat 460

cetverturi de grâu, 1290 piei, 5636 puduri de său, 27900 puduri de

sare şi 260 puduri de lână, dispuneau fiecare de un capital ce con-

641 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 23. 642 Ibidem, d. 2139, f. 82 verso. 643 Ibidem, d. 2593, f. 59 verso.

199

stituia, respectiv, 50000, 20000, 17000, 15000, 10000 şi 7000 rub.

asignate644

. Unii negustori, spre exemplu, Grigorii Volohin, comer-

cializau şi lemn – prin limanul Nistrului, obţinând de pe seama

acestui comerţ un capital anual în mărime de 18 mii ruble. În acest

comerţ erau încadraţi şi negustorii Nicolae Kisilev, Ivkov Kapustin,

Stepan Iaşka, ale căror capitaluri atingeau, respectiv, valoarea de

15000, 17000 şi 20000 rub. asignate645

.

În oraşul Bălţi, în 1839, capitalul comercial doar a doi negustori – Io-

sif Levantal (de ghilda a doua) şi Abram Strâmban (de ghildă a treia), ca-

re se ocupau cu comerţul cu cereale şi vite, se egala cu 240 mii ruble646

.

Valoarea capitalurilor comerciale depindea de numeroşi factori,

unul dintre care era decalajul dintre cerere şi ofertă pe piaţa internă şi

externă la cele mai importante mărfuri basarabene. Scăderea cererii

peste hotare la mărfurile basarabene, îndeosebi la cereale, produse

animaliere etc. diminua volumul tranzacţiilor comerciale, ceea ce con-

diţiona şi micşorarea capitalului comercial. În 1839, capitalul comer-

cial al negustorului de ghildă a doua din Akkerman Pavel Mutafoglo,

care a exportat în Odesa 2500 cetverturi de grâu, 560 puduri de lână,

310 piei şi 1200 puduri de său, s-a micşorat până la 58 mii rub., iar al

negustorului de ghilda a treia Hristofer Pascal, care a exportat 2000

puduri de lână, 1800 puduri de său, 1200 cetverturi de grâu – până la

48 mii ruble647

. Capitalurile comerciale ale celorlalţi negustori –

S.Russo, G.Volohin, E.Saharov şi Ş.Uşirovici – constituia, respectiv,

60000, 16000, 16000, 13000 ruble.648

Drept exemplu elocvent în ce priveşte acumularea de capital

serveşte activitatea comercială a negustorilor din Ismail. Ocu-

pându-se, în fond, cu exportul cerealelor şi produselor animaliere,

negustorii de ghilda întâi Mihail Radovici, Anton Milanovici,

Karabet Hadji Markarov şi negustorii de ghilda a doua Nicolai

Iliadi şi Gheorghi Krasa dispuneau fiecare în 1835 de un capital

comercial de până la 100 mii ruble649

. Potrivit datelor din 1836,

644 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2593, f. 72 verso-72. 645 Ibidem, f. 72. 646 Ibidem, d. 2983, f. 54 verso. 647 Ibidem, f. 69 verso. 648 Ibidem, f. 69 verso-70. 649 Ibidem, d. 2325, f. 36 verso.

200

Nicolae Iliadi, Panaiot Nanbandjoglo, Mihail Fotiano, Iacov

Piţinio, Lazar Goleardi şi Anton Milanovici aveau fiecare un capi-

tal în valoare de până la 400 mii ruble650

. În 1838, negustorii de

ghilda întâi N.Iliadi, D.Karavasili, P.Nalbadjoglo, Karabet Hadji-

Markarov, A.Milanovici şi negustorii de ghilda a doua Ia.Piţinio,

Gh.Krasa şi A.Celebedaki au exportat peste hotare cereale şi alte

mărfuri în valoare de peste 3,7 mln ruble651

.

Capitalurile comerciale, ca şi întreg exportul de cereale şi alte măr-

furi, erau concentrate în mare parte în mâinile negustorilor greci, ar-

meni, bulgari, ruşi, ucraineni etc. Evreilor, aşa cum indică izvoarele

din 1835, le revenea un rol neînsemnat în comerţul exterior prin portu-

rile Ismail, Reni şi Chilia. Ei se ocupau de obicei „cu comerţul mă-

runt”652

şi cu „realizarea băuturilor spirtoase”653

.

Dar, cele mai mari capitaluri le aveau negustorii bogaţi angrosişti

de ghilda întâi şi a doua din capitală şi din oraşele porturi. Unul dintre

cei mai bogaţi negustori din Basarabia era negustorul grec de ghilda

întâi din Chişinău Pantelei Ivanov Sinadino, al cărui capital comercial

atingea în anii ’30 valoarea de 2 mln ruble654

.

Negustorul grec Pantelei (Panteleimon) Sinadino este atestat în iz-

voarele de arhivă ca supus turc, care, din 1829, dispunea de bunuri

imobiliare în Chişinău, iar începând cu anul 1832 – ca negustor străin

ce comercializa în casa lui G.Glatkin mărfuri industriale în valoare de

50 mii rub.; anual el plătea un impozit de 80 rub., fiindcă era înscris în

categoria negustorilor de ghilda întâi din Chişinău655

.

Potrivit altor izvoare, ce datează cu decembrie 1837, Pantelei

Sinadino este înscris în categoria negustorilor de ghilda întâi din Chi-

şinău în urma decretului Administraţiei Financiare din Basarabia din

2 aprilie 1832, având către acel timp 42 de ani656

.

Capitalul comercial de care dispunea P.Sinadino era format nu

numai de pe seama comerţului şi cămătăriei. El deţinea diferite între-

650 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2325, f. 83 verso. 651 Ibidem, d. 2985, f. 12 verso. 652 Ibidem, d. 2325, f. 38. 653 Ibidem, f. 54 verso, 66 verso. 654 Ibidem, d. 2139, f. 68; d. 2330, f. 87 verso; d. 2593, f. 103 verso. 655 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 554, f. 35 verso. 656 Ibidem, d. 754, f. 133-143.

201

prinderi comercial-industriale. În 1836 P.Sinadino deţine în ocina

Visterniceni (sau Râşcanui), amplasată la 250 stânjeni de la linia de

hotar a oraşului Chişinău, o spălătorie de lână care spăla pe an 30 mii

puduri de lână. La ea, după cum indică izvorul, în decurs de 5 luni au

lucrat 40 mii de muncitori, sau zilnic circa 270 de muncitori. Ei adu-

ceau proprietarului un venit de 7000 rub., iar pentru munca lor

Sinadino le plătea doar câte 50 kop. pe zi657

.

Deşi dispunea de un capital comercial impunător, după expirarea

termenului de privilegii acordate de Regulamentul ghidelor din

26 septembrie 1830, Pantelei Sinadino se transferă, în 1840, în catego-

ria negustorilor de ghilda a doua658

. În această categorie îl întâlnim şi

în anii următori659

. Acesta dovedeşte o dată în plus că burghezia co-

mercială, căutând să beneficieze de toate privilegiile acordate de Ad-

ministraţia imperială, se eschiva de la plata impozitelor, trecând într-o

categorie mai inferioară, ca ulterior, când vor fi acordate noi privilegii,

să revină din nou în categoria iniţială.

P.Sinadino şi-a mărit capitalul şi de pe seama exploatării mici-

lor producători, având în posesie un şir de localităţi, cu imense pă-

mânturi. Deşi izvoarele nu indică veniturile pe care le obţinea

P.Sinadino de pe seama arendei acestor pământuri, ele nu pot fi pu-

se la îndoială, fapt atestat de plângerea din 23 septembrie 1840

adresată pe numele guvernatorului militar P.I. Fiodorov, în care ţă-

ranii din localităţile Şerpeni, Pugăceni, Dubăsarii Vechi, Corjova şi

Bilacheva scriau despre „…clăcile diverse, îndelungate şi grele”,

despre pedepsele corporale publice la care erau supuşi etc. În aşa

mod, au fost pedepsiţi 8 ţărani, care nu purtau însă nici o vină; mai

mult chiar, ţăranii Axenti Sârghi din localitatea Şerpeni şi Semion

Plămădeală din localitatea Pugăceni au fost arestaţi şi închişi în în-

chisoarea din Bender660

.

Informaţiile privind dinamica numerică a burgheziei comerciale şi

valoarea capitalului comercial în Basarabia în anii ’50 ai secolului al

XIX-lea sunt generalizate în Tabelul 12.

657 ANRM, F. 2, inv.1, d. 2998, f. 13 verso-14. 658 Ibidem, d. 3274, f. 261. 659 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 892, f. 221. 660 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 3603, f. 1-1 verso.

202

Tabelul 12 Dinamica numerică a burgheziei comerciale şi valoarea capitalului

comercial în Basarabia între anii 1851-1860 (în rub. argint)*

Anii

Ghilda întâi Ghilda a doua Ghilda a treia

Nu

mă

rul

tota

l

de

neg

ust

ori

Va

loa

rea

cap

ita

lulu

i

com

ercia

l

Nu

mă

rul

de

neg

ust

ori

Va

loa

rea

cap

ita

lulu

i

com

ercia

l

Nu

mă

rul

de

neg

ust

ori

Va

loa

rea

cap

ita

lulu

i

co

mer

cia

l

Nu

mă

rul

de

neg

ust

ori

Va

loa

rea

cap

ita

lulu

i

co

mer

cia

l

1851 19 285000 62 372000 709 1701600 790 2358600

1852 21 315000 77 462000 723 1735200 821 2512200

1853 20 300000 68 408000 756 1814400 844 2522400

1854 23 345000 59 3564000 1019 2445600 1101 3144600

1855 21 315000 42 252000 903 2167200 966 2734200

1856 21 315000 45 270000 952 2284800 1018 2869800

1857 19 285000 46 276000 954 2268000 1100 2829000

1858 11 165000 31 186000 865 2076000 907 2427000

1859 10 150000 31 186000 925 2220000 966 2556000

1860 5 75000 24 144000 912 2186800 941 2407800

*ASRO, F. 1, inv. 215, d. 16, a. 1854, f. 6 verso; d. 13, a.1855, f. 7; d. 7, a. 1857, f. 5 verso; d. 7, a.1858, f. 6 verso; inv. 249, d. 209, a.1859, f. 4 verso; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5650, f. 483; d. 6768, f. 165; d. 7082, f. 141 verso.

Datele Tabelului 12 denotă o scădere a numărului negustorilor primelor două ghilde, respectiv, a capitalului comercial şi, concomi-tent – creşterea numărului de negustori de ghilda a treia. Reducerea numărului de negustori şi a capitalului comercial în a doua jumătate a anilor ’50 este legată, în fond, de retrocedarea, potrivit Tratatului de la Paris, a părţii de sud a Basarabiei Moldovei. Dar, anume aici, în Ismail, după cum am menţionat deja, erau concentraţi cei mai mulţi negustori angrosişti de ghilda întâi şi a doua. După cum raportează şeful Distric-tului vamal Ismail, „micşorarea capitalurilor negustorilor de toate trei ghilde faţă de 1857 nu este o constatare a decăderii comerţului”

661, ci

rezultatul faptului că negustorii din partea retrocedată a Basarabiei n-au anunţat în 1858 capitalurile comerciale

662.

661 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 6768, f. 165. 662 Până în 1858, pe teritoriile retrocedate ale Basarabiei cu comerţul se ocupau 6 negustori de ghilda întâi (suma capitalului comercial – 90 mii rub.), 13 negustori de ghilda a doua (suma capitalului aproximativ 300 mii rub. argint) (Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 6768, f. 165 verso).

203

Cu începerea operaţiunilor militare din 1856 unii negustori s-au re-

fugiat în Rusia. În raportul viceguvernatorului Basarabiei din 18 iulie

1856 adresat guvernatorului militar se menţiona că societatea rusă a

negustorilor din Ismail, reprezentată de 14 negustori (1 negustor de

ghilda întâi, 3 de ghilda a doua şi 10 de ghilda a treia), a manifestat

dorinţa de a se transfera în Rusia şi insista să i se acorde privilegii

pentru o perioadă de 25 de ani 663

.

După 1859 numărul negustorilor şi mărimea capitalului comercial a

început uşor să crească, îndeosebi al negustorilor de ghilda a treia, de

pe seama negustorilor reveniţi din partea retrocedată a Basarabiei664

.

Negustorii transferaţi în oraşele Chişinău, Orhei, Bender, Akkerman şi

Soroca din oraşele retrocedate Moldovei – 28 persoane cu capital co-

mercial, sau 80 de familii – beneficiau de înlesniri în baza Legii din

12 noiembrie 1853665

.

În literatura de specialitate se subliniază că după mărimea capita-

lului comercial Basarabia se afla în 1856 între primele 15 din cele 49

gubernii europene ale Rusiei şi se situa pe locul nouă – după mări-

mea capitalului primelor două ghilde666

. Destul de impunător era

numărul burgheziei comerciale angrosiste – al negustorilor de ghilda

întâi şi a doua în oraşele Basarabiei ce dispuneau de privilegii –

Ismail, Chişinău şi Reni. În 1849 în aceste oraşe practicau comerţul

18 negustori de ghilda întâi (capitalul comercial declarat constituia

225 mii rub.) şi 76 negustori de ghilda a doua (456 mii rub.); în

1850, respectiv – 19 negustori de ghilda întâi (240 mii rub.) şi

71 negustori de ghilda a doua (426 mii rub. argint)667

, care erau scu-

tiţi de plata prestaţiilor de ghildă.

Creşterea capitalului comercial către anul 1856 era atât de impună-

toare, încât între cele 9 gubernii ucrainene Basarabia, după mărimea

capitalului comercial şi numărul negustorilor primelor două ghilde, se

afla pe locul patru, iar după numărul negustorilor de ghilda a treia – pe

locul cinci 668

.

663 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6437, f. 3. 664 Ibidem, d. 7082, f. 141 verso-142. 665 Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 278, f. 120 verso – 121. 666 В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 гг., с. 74. 667 ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 246 verso-254, 263 verso-268. 668 V.I. Jukov. Op. cit., с. 74.

204

Procesul de formare a capitalului comercial şi, respectiv, a burghe-

ziei comerciale în Basarabia a fost determinat de următoarele circum-

stanţe:

1. Lipsa de unitate statală şi independenţă naţională, dominarea

politică şi exploatarea economică de către Imperiul Rus au influenţat

direct procesul de formare atât a capitalului comercial, cât şi a burghe-

ziei comerciale.

2. Studierea căilor de formare a capitalului comercial trebuie însoţi-

tă, inevitabil, nu doar de evidenţierea factorilor favorizanţi – de bogăţii-

le teritoriului şi hărnicia populaţiei, de centrele comerciale situate în

apropiere (Odesa, Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman), de prezenţa pieţe-

lor de desfacere avantajoase (ruseşti, austriece şi turceşti) etc., dar şi a

celor ce frânau acest proces, în special cu referire la politica colonial-

comercială promovată de ţarism în Basarabia, care a împiedicat proce-

sul obiectiv de formare a capitalului comercial ce a început în Moldova

încă în secolul al XVIII-lea, în el fiind implicaţi activ autohtonii.

3. Situaţia periferică a Basarabiei în sistemul economic şi politic al

Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discrimina-

torie a autorităţilor centrale faţă de această regiune, care au limitat

drepturile şi posibilităţile autohtonilor, în fond ale moldovenilor, prin

faptul că în comerţul provinciei erau atraşi în mare parte negustorii

străini şi cei din guberniile interne ruse cărora le-au fost acorde diver-

se înlesniri şi privilegii – pentru a se încadra în categoria burgheziei

comerciale.

4. Promovând în Basarabia o politică colonial-comercială, sepa-

rând până în 1830 acest teritoriu de guberniile interne ruse prin cordo-

nul vamal de la Nistru, iar de pieţele tradiţionale – europene – prin cel

de la Prut şi Dunăre, guvernul ţarist, din anumite interese economice şi

politice, a permis strămutarea de peste hotare şi din guberniile interne

ruse a negustorilor străini, care în scurt timp deţin monopolul pe piaţa

basarabeană. Burghezia basarabeană ce se forma era alcătuită, în fond,

din alogeni – evrei, greci, armeni, ucraineni, ruşi etc., care şi deţineau

cea mai mare parte din capitalul comercial.

5. După 1831, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului ghil-

delor şi perfectarea juridică a acestei stări sociale, pe parcursul anilor

’30-60 ai secolului al XIX-lea în Basarabia a crescut nu doar numărul

burgheziei comerciale, dar şi nivelul de avere – capitalul comercial.

205

Burghezia comercială basarabeană, formată în fond din alogeni –

evrei, greci, armeni, ruşi, ucraineni etc., va deţine un loc important în-

tre guberniile europene ale Imperiului Rus atât după dinamica numeri-

că, cât şi după nivelul de avere.

CAPITAŢIE (подушная подать/поголовщина) – impozit direct

şi unic (impozit pe suflet) introdus în conformitate cu prevederile

anumitor dispoziţii, plătit de stările sociale contribuabile.

În Moldova medievală, impozitul principal, numit dare, era similar

cu o capitaţie şi era apreciat ca „impozitul suveranului”. În a doua jumă-

tate a sec. al XVI-lea, când domnul Petru Şchiopul a introdus impozitul

numit darea împărătească, din care se plătea tributul, ca să se facă o

deosebire, darea a căpătat denumirea de dajdie sau dare domnească669

.

În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, capitaţie erau consi-

derate birul şi dajdia: birul – impozit pe „suflet”, la care era impusă fie-

care persoană şi care constituia 15 lei, şi dajdia, la care erau impuşi ma-

zilii şi ruptaşii – câte 14 lei şi ţiganii – câte 15 lei670

.

CAR ÎMPĂRĂTESC – car luat de la populaţie, pe timp de război,

pentru transportarea muniţiilor671

. Un car avea capacitatea de a tran-

sporta 4 cetverturi de cereale. La începutul războiului Crimeei, doar

pentru magazinul mobil al armatei ruse au fost luate de la populaţia

din Basarabia 4880 de care înhămate cu o pereche de cai672

.

CARANTINĂ PROVIZORIE (временный карантин) – carantină

provizorie, instituită la hotarele de apus ale Basarabiei, după anexarea ei

în 1812 la Imperiul Rus, în scopul protejării provinciei de pătrunderea ci-

umei şi holerei. În caz de răspândire a molimei, carantine provizorii erau

instituite şi în interiorul Basarabiei, în locurile afectate de ciumă şi holeră.

Anexând Basarabia, ţarismul a întreprins măsuri concrete în vederea

instituirii carantinelor provizorii. Pentru a se apăra de pericolul epidemi-

ilor de ciumă şi holeră ce începuse să se răspândească la hotarul cu Ba-

sarabia, în noiembrie 1812 în Chişinău a fost instituit un punct de caran-

tină provizoriu căreia urmau a fi „…supuşi toţi cei ce veneau şi toate

669 Nicolae Grigoraş. Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până la

mijlocul sec. al XVIII-lea. – Bucureşti, 1971, p. 124. 670 Mai detaliat a se vedea: Bir şi Dajdie. 671 Ibidem, f. 1-1 verso. 672 Ф.К. Затлер. Записки о продовольствии войск в военное время. Ч. I. – СПб.,

1860, с. 215, 192.

206

mărfurile şi produsele alimentare aduse din diferite localităţi”673

. Punc-

tul provizoriu de carantină avea în componenţă: un administrator (loco-

tenentul Rimovici), cu un salariu lunar de 60 de lei, şi 4 funcţionari (ul-

terior 5), cu un salariu lunar de 30 de lei674

.

Despre măsurile întreprinse privind instituirea carantinelor provi-

zorii la Prut aflăm din dispoziţiile lui S.Sturdza din 8 ianuarie 1813

transmise de P.V. Ciciagov lui I.M. Hartingh. Se intenţiona ca în afară

de carantinele ce existau în delta Prutului să fie instituite încă 4 caran-

tine: în Lipcani – pe drumul ce ducea din Hotin; în Ghermăneşti – la

trecerea ce ducea din Movilău la Iaşi; în Zagarancea – la trecerea ce

ducea din Bender la Iaşi şi în Vadul-lui-Isac – pe drumul ce ducea din

Basarabia la Falcea675

.

Între timp, A.B. Kurakin a adunat noi informaţii privind locul de

amplasare provizorie a carantinelor la Prut şi Dunăre şi a considerat că

e mult mai comod ca carantina instituită în Reni să fie transferată în

Ismail. General-maiorului I.M. Hartingh i-au fost date dispoziţii de a

institui carantina mai jos de cetatea Ismail, în apropiere de oraşul ce se

construia Tucikov, înmânându-i-se chiar planul în baza căruia urma să

fie organizată această carantină676

. Banii pentru organizarea carantinei

urmau să fie transferaţi din sumele suplimentare ce se aflau la dispozi-

ţia lui. Însă, ulterior, aflând că generalul I.M. Hartingh, în pofida pro-

punerilor sale, a început deja organizarea carantinei provizorii mai sus

de cetatea Ismail, un loc cu totul nepotrivit pentru aceasta, A.B. Ku-

rakin i-a ordonat să stopeze construcţia ei şi să înceapă construcţia în

locul indicat de el – în apropierea oraşului Tucikov677

.

În dispoziţia din 20 iunie 1813 pe numele lui I.M. Hartingh,

A.B. Kurakin scria că el susţine transferarea carantinei din Reni în Ismail,

a cărei instituire i-a fost încredinţată lui I.M. Hartingh678

. La rândul său, la

673 ANRM, F. 2, inv.1, d. 62, p. I, f. 7. La 26 noiembrie 1812 autorităţile regionale îi

scriu lui P.V. Ciciagov că în spitalul militar din Hotin au fost depistate cazuri de ciu-

mă. Ulterior, ciuma a mai fost depistată în localităţile Glodeni, Vasileuţi şi în ţinutul

Iaşi (Ibidem, d. 51, p. I, f. 2). 674 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 10, 20, 21. 675 Ibidem, f. 15-16. 676 Ibidem, F. 5, inv. 3, d. 473, f. 2-2 verso. 677 Ibidem, f. 3. 678 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 11.

207

26 iunie I.M. Hartingh prescrie Comitetului carantinal din Reni să fie in-

stituit în Ismail un Comitet carantinal provizoriu alcătuit din aceiaşi

membri (cei din Reni), în afară de ispravnicul de Tomarovo, care urma să

rămână în Reni pentru a-şi îndeplini, în afară de funcţiile militare, şi func-

ţia de supraveghetor carantinal, pentru care urma să fie emisă o dispoziţie

specială679

. O asemenea dispoziţie i-a fost înmânată comandantului din

Ismail O.M. Viteaz, în care se menţiona că, potrivit dispoziţiei lui

A.B. Kurakin „Despre deschiderea în Ismail a portului şi transferarea ca-

rantinei provizorii din Reni în Ismail”, acesta urma să întreprindă toate

măsurile în vederea soluţionării acestei probleme. Pentru organizarea ca-

rantinei provizorii a fost instituit un Comitet sub preşedinţia lui

O.M. Viteaz, avându-i ca membri pe S.A Popandopolo, locotenentul

Kalinatiano şi esaulul Timonov. În afară de problema transferării caranti-

nei din Reni şi perceperea taxelor vamale de la mărfurile importate şi ex-

portate în baza dispoziţiei amiralului P.V. Ciciagov (din 2 august 1812),

Comitetul urma să rezolve şi alte probleme de ordin organizatoric680

.

La 28 iulie 1813, copia planului carantinei provizorii din Ismail, alcă-

tuit de inginer-colonelul Şardin, a fost prezentată spre examinare guverna-

torului I.M. Hartingh681

. Acesta, la rândul său, înaintează la 7 august pla-

nul carantinei provizorii din Ismail spre examinare lui A.B. Kurakin682

.

La 28 august 1813, A.B. Kurakin îi permite lui I.M. Hartingh să

instituie o carantină nouă în locul vechi, deja cunoscut – pe râul

Ciuhur, în apropiere de localitatea Duruitoarea683

. Potrivit datelor din

1814, aflăm că Matei Lungu din localitatea Petruşeni, ţinutul Iaşi, a

fost numit funcţionar la carantina provizorie din Duruitoarea684

. În

această perioadă supraveghetor la carantina provizorie din Verejeni

era sublocotenentul Akinki685

. Carantine mai existau în Chilia, Ismail,

Tomarovo şi Bazarciuk. Ispravnicul de Bender considera că este nece-

sar a institui o carantină în Vâlcov 686

.

679 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 12-12 verso. 680 Ibidem, f. 13 verso-14. 681 Ibidem, f. 37. Planul carantinei a se vedea: ANRM, F. 2, inv.1, d. 199, f. 34. 682 Ibidem, f. 38. 683 Ibidem, d. 51, p. II, f. 225. 684 Ibidem, d. 356, f. 17. 685 Ibidem, f. 26. 686 Ibidem, f. 28, 31, 37-38, 42.

208

La 20 septembrie 1813, A.B. Kurakin, făcând unele precizări,

aprobă planul carantinei din Ismail şi îl întoarce lui I.M. Hartingh

spre realizare. A.B. Kurakin s-a pronunţat împotriva locului predes-

tinat pentru carantină, menţionând că carantina trebuie stabilită mai

jos de cetatea Ismail, ceea ce ar fi în concordanţă cu statutul despre

carantină adoptat în 1800687

. În postul de şef al carantinei din Ismail

a fost numit colonelul V.I. Poltavţov, iar în calitate de şef adjunct –

consilierul titular Reizberg. Numirea celorlalţi funcţionari a fost dată

în competenţa lui I.M. Hartingh, reieşind din instrucţiunile despre

carantinele provizorii din 6 septembrie 1813 puse la dispoziţie

Guvernului Regional688

.

La 19 octombrie 1813 a urmat dispoziţia lui A.B. Kurakin la ra-

portul lui I.M. Hartingh din 29 septembrie 1813, în care ministrul îşi

exprimă viziunile sale asupra instituirii carantinei din Ismail în locul

indicat de I.M. Hartingh. A.B Kurakin scria că această decizie „…a

cauzat pierderi irecuperabile de bani ce au fost cheltuiţi pentru con-

strucţie şi a fost pierdut în zadar timpul”689

. El menţiona, totodată, că

experienţa deja acumulată demonstrează că carantina „…urmează a

fi construită puţin mai departe de oraş, în cursul râului, accentuând

că carantina provizorie va rămâne în acel loc până la primăvară, până

când nu va fi construită o nouă carantină, în locul nou stabilit”690

. La

22 octombrie 1813 I.M. Hartingh îi raportează lui A.B. Kurakin că,

după ce a primit dispoziţia lui din 19 octombrie, el a dat dispoziţiile

de rigoare unui ofiţer – inginer pentru a pregăti planurile, cu indica-

rea locurilor alese pentru instituirea carantinelor, vămilor şi puncte-

lor vamale. Iar la 25 octombrie, într-un alt raport, guvernatorul scria

despre măsurile întreprinse de el în legătură cu instituirea carantinei

din Ismail691

.

Între timp, la 21 decembrie 1813 comandantul cetăţii Ismail maio-

rul O.M. Viteaz îi raportează lui I.M. Hartingh că dispoziţia lui din

29 iunie referitor la instituirea carantinei provizorii din Ismail în apro-

687 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 51-51 verso. 688 Ibidem, f. 51 verso, 56-56 verso. 689 Ibidem, f. 72-72 verso. 690 Ibidem, d. 194, f. 73 verso-74. 691 A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM,

F.2, inv. 1, d. 199, f. 74-78 verso).

209

pierea râului Repida a fost îndeplinită692

, cheltuindu-se pentru aceasta

21148 lei 29 parale693

.

La 26 februarie 1814 a urmat o nouă dispoziţie a lui A.B. Kurakin

adresată guvernatorului I.M. Hartingh referitor la locul de amplasare a

carantinei provizorii din Ismail – mai sus de cetatea Ismail, în direcţia

cursului râului Dunărea694

. A.B. Kurakin, reieşind din informaţiile de-

ja cunoscute (încă din 20 decembrie 1813) că în timpul revărsării Du-

nării apa a atins chiar locul de amplasare a carantinei, cerea iarăşi

transferarea carantinei la un nou loc, mai jos de Ismail695

.

În dispoziţia lui A.B. Kurakin din 4 mai 1814 adresată lui

I.M. Hartingh el menţiona că va aproba începutul construcţiei doar atunci

„...când va primi toate informaţiile necesare privind această problemă,

planurile şi devizul de cheltuieli”696

. În acelaşi timp, A.B. Kurakin consta-

tă că „…locul predestinat pentru amplasarea carantinei mai jos de oraşul

Tucikov va soluţiona pentru totdeauna problema privind asigurarea pro-

tecţiei de inundaţie”697

. Însă, A.B. Kurakin nu a putut să satisfacă rugă-

mintea lui I.M. Hartingh de a-i încredinţa consilierului de colegiu

Şabelski obligaţia de a institui carantine la noua frontieră cu Sublima

Poartă, aceasta din considerentul că „…aflarea lui în Basarabia nu poate fi

decât temporară – până la stingerea molimei”698

, iar încredinţarea acestei

funcţii altei persoane este cu neputinţă, din lipsa unei asemenea persoane.

Autorităţile locale căutau diferite metode de soluţionare a acestor

probleme. La 23 iulie 1814 I.M. Hartingh îi scrie lui A.B. Kurakin că

maiorul în retragere Pateraki a manifestat dorinţa de a acorda, fără să i

se întoarcă, 20 mii de lei pentru amenajarea carantinei din Ismail, cu

condiţia să stăpânească în acest loc în decurs de 6 ani o cârciumă, însă

fără să plătească impozitele la stat699

.

În condiţiile în care soluţionarea întrebărilor legate de amenajarea ca-

rantinei în Ismail se tărăgăna, iniţiativa în rezolvarea acestei probleme o ia

692 A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM, F.2, inv. 1, d. 199, f. 74-78 verso, f. 25). 693 Ibidem, f. 26-31 verso. 694 Ibidem, f. 52. 695 Ibidem, d. 194, f. 74. 696 Ibidem, f. 107. 697 Ibidem, f. 107-107 verso. 698 Ibidem, f. 107 verso. 699 Ibidem, f. 133.

210

asupra sa comisia instituită în aprilie 1814 în frunte cu Pateraki. Din ra-

portul şefului portului Ismail din 27 iunie 1814 adresat lui A.B. Kurakin

aflăm că această comisie, alături de întrebările legate de exportul cereale-

lor din Basarabia, şi-a asumat şi obligaţiunile referitor la organizarea acti-

vităţii carantinale, invitând funcţionari, un medic şi un secretar700

.

După lungi discuţii şi diferite încercări de a soluţiona problemele

ce ţineau de securitatea sanitară, la 31 august 1814 şeful carantinei din

Ismail, colonelul V.I. Poltavţov, şi inginer-colonelul Iujanov i-au pre-

zentat lui I.M. Hartingh două planuri şi devizul de cheltuieli al caran-

tinei ce urma să fie instituită701

. Potrivit devizului de cheltuieli, con-

strucţia carantinei se estima la 60051 rub. 20 kop.702

. În ce priveşte

propunerea maiorului Pateraki care intenţiona să investească 20 mii de

lei pentru construcţia carantinei703

, A.B. Kurakin, în dispoziţia sa din

15 august 1814, îl atenţiona pe I.M. Hartingh că soluţionarea acestei

chestiuni nu este de competenţa sa, de aceea a fost înaintată spre exa-

minare guvernului şi va fi cercetată concomitent cu întrebările de bază

privind instituirea carantinelor la noul hotar cu Sublima Poartă 704

.

Între timp, la 9 decembrie 1814 a fost instituită carantina provizo-

rie Bazarciuc, la o distanţă de 3 verste de localitatea Vâlcov, în cursul

superior al Dunării. Carantina provizorie Bazarciuc mai este cunoscută

şi ca pichet militar. Însă, ea nu a existat prea mult. La 23 februarie

1815 locotenentul Miiuşkevici raporta căpitanului de gradul întâi

Papandopulo că la 21 februarie râul Dunărea s-a revărsat, a inundat

localitatea Vâlcov, cauzându-i mari prejudicii, în special carantinei

Bazarciuc, unde curentul de apă a fost destul de puternic, distrugând

casele, cazărmile şi localul pentru patrulă705

.

În perioadele de răspândire pe teritoriul Basarabiei a ciumei şi

holerei, alături de carantinele de bază deja existente mai erau insti-

tuite şi carantine provizorii. Autorităţile imperiale căutau să ţină sub

control şi activitatea acestor carantine. La 25 martie 1829 ministrul

700 A se vedea măsurile întreprinse de I.M. Hartingh din 2 octombrie 1813 (ANRM,

F. 2, inv. 1, d. 199, f. 141 verso). 701 Ibidem, f. 172. 702 Ibidem, f. 179-210. 703 Planul carantinei a se vedea: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 194, f. 173-174. 704 Ibidem, f. 211-211 verso. 705 Ibidem, d. 356, f. 42, 50, 51, 62.

211

de Interne cere de la guvernatorul civil al Basarabiei informaţii pri-

vind carantinele provizorii instituite, cu indicarea amănunţită a locu-

lui unde sunt amplasate, din câţi funcţionari sunt alcătuite şi care

sunt sumele băneşti investite pentru întreţinerea lor706

. Ca rezultat, la

13 august 1829 şeful cordonului sanitar (carantinal) al Basarabiei îi

scrie din Sculeni guvernatorului civil A.I. Sorocunski despre

carantinele provizorii instituite în ţinut707

. Spre regret, izvorul nu in-

dică, lista acestor carantine. Însă, din alt izvor aflăm că în 1829 un

punct de carantină provizoriu a fost instituit la podul de trecere în sa-

tul Gura Tercei, judeţul Bender708

. O carantină provizorie a fost insti-

tuită în târgul Leova, unde urmau să treacă controlul sanitar vitele

cornute, caii, oile şi porcii709

. Probabil, asemenea puncte carantinale

existau şi în alte localităţi.

Noua organizare vamală şi sanitară instituită în 1817 este fixată în

noul Regulament de administrare a Basarabiei adoptat la 29 aprilie

1818 şi cunoscut sub denumirea „Aşezământul constituirii regiunii

Basarabia”. În Regulament era prevăzut numărul funcţionarilor vămi-

lor şi carantinelor şi salariile anuale ale acestora. Pentru întreţinerea

vămilor în Noua Suliţă, Sculeni şi Reni erau alocate anual 7970 rub.,

iar a posturilor vamale Ismail, Leova, Akkerman şi Lipcani –

6720 rub. Şi mai impunătoare erau sumele alocate pentru întreţinerea

carantinelor, constituind anual 45710 ruble710

.

CARTE DE JUDECATĂ – act scris eliberat de la o autoritate pu-

blică sau judiciară în care se consemnează soluţia dată într-un proces,

cu sau fără motivarea ei711

. Exemplu: Răzeşii din satul Găureni, ţinutul

Orhei, în plângerea din 25 mai 1814 adresată guvernatorului civil inte-

rimar al Basarabiei scriu că „...bătrânul Corniceşti, care provine de la

strămoşul nostru Cozma Razan, a primit uric de la domnul Bogdan712

706 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1441, f. 1-1 verso. 707 Ibidem, f. 5. 708 Ibidem, f. 2, 6, 8. 709 Ibidem, d. 1572, f. 28-28 verso. 710 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, p.106-112. 711 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 73. 712 Este vorba de domnul Ţarii Moldovei Bogdan al III-lea (cel Orb) – (iulie 1504 –

aprilie 1517). Data emiterii uricului, 8 mai 1495, nu corespunde cu anii de domnie a

lui Bogdan al III-lea. Neconcordanţa poate fi lămurită prin falsitatea actului.

212

din 8 mai 7003 (1495 – V.T.). Dar, ulterior, un alt bătrân – Onufrieşti,

a pretins la loturile noastre”. În urma judecăţii, ambele părţi aflate în

litigiu s-au împăcat şi ţineau în proprietate fiecare partea sa de pământ,

având şi documentul respectiv numit Carte de judecată713

.

Din raportul ispravnicului ţinutului Soroca, funcţionarul de clasa a

IX-a Somov, şi al serdarului Varfolomei din 8 august 1816, prezentat

preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe,

aflăm că în competenţa ispravnicului era şi soluţionarea litigiilor judi-

ciare, examinarea a tot felul de plângeri şi conflicte apărute între dife-

rite persoane, parvenite nu doar de la moşieri şi posesori, dar şi de la

locuitorii de rând ai ţinutului, care pentru soluţionarea litigiilor nu se

mai adresează moşierilor, dar toţi vin la isprăvnicie, care, după exami-

narea cazului, „…eliberează un decret, numit Carte de judecată” 714

.

CARTE DOMNEASCĂ (întăritură domnească) (hrisov) (госпо-

дарская грамота) – act scris emanat de domnie715

care prevedea în-

tărirea stăpânirii pământului716

. În Ţara Moldovei, actul se mai numea

şi „ispisoc de întăritură” sau „uric de întăritură”. Când domnul dăruia

o proprietate unei mănăstiri din pietate sau unui boier „pentru dreaptă

şi credincioasă slujbă”, acorda de obicei şi o scutire de dări. Domnul

întărea transferurile de proprietate dintre particulari (danii, vânzări,

moşteniri), declarând că „ (…) am întărit boierului nostru (…) ca să-i

fie dreaptă ocină şi cumpărătură”. Având efecte limitate la durata

domniei, cărţile domneşti se repetau la fiecare nouă domnie.

Spre exemplu, prima menţiune documentară a satului Tabani da-

tează cu 24 aprilie 1520. Este vorba de o Carte domnească prin care

Ştefan (Ştefăniţă) Voievod (aprilie 1517-ianuarie 1527) întăreşte la

24 aprilie 7028 (1520 – V.T.) câtorva boieri din neamul lui Cozma

Şandrovici mai multe sate din partea de Nord a Moldovei. Potrivit

Cărţii domneşti, „…au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boieri-

lor noştri moldoveni sluga noastră Crâstea şi sora lui, Nastea, cnea-

ghina panului Stârcea stolnic, fiii lui Isaico şi unchii lor, Şteful şi sora

lui, Magda, fiii lui Buceaţchi, şi, de asemenea, unchii lor, credinciosul

713 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 260, f. 3-4, 30-30 verso, 32-32 verso. 714 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 109, 110-110 verso. 715 A se vedea: Hrisov şi Întăritură domnească (Instituţii feudale din Ţările Române.

Dicţionar, p. 226, 250) . 716 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 72.

213

nostru pan, Grincovici, pârcălab de Hotin, fiul Vasutcăi, şi nepoţii lui

de frate, Ion şi fratele lui, Iurie, fiii lui Şandru Turcul, toţi nepoţii lui

Cozma Şandrovici şi ai lui Iacuş vistiernicul, de bună voia lor, nesiliţi

de nimeni şi nici asupriţi, şi au împărţit ale lor drepte ocine şi moşte-

niri”717

. Enumerarea tuturor persoanelor care urmau să-şi confirme

proprietăţile funciare nu este întâmplătoare. De numele câtorva boieri

ce s-au adresat lui Ştefăniţă Vodă la 24 aprilie 1520 este legată prima

menţiune documentară a satului Tabani (Mlinăuţi).

CARTE LITURGICĂ – carte religioasă întrebuinţată în Biserica

Ortodoxă din Basarabia pentru săvârşirea ritualului liturgic718

.

CARTE RARĂ (редкая книга) – carte veche, cea cu tiraj limitat,

unicatele, ediţiile princeps. Conceptul de „carte rară” are numeroase

sensuri: rară poate fi cartea românească veche, dar şi cărţile cu o reali-

zare grafică deosebită, ediţiile foarte costisitoare/scumpe; cartea care a

fost distrusă sau interzisă şi prigonită (de regimuri totalitare); concep-

tul de raritate are două forme de categorisire: raritate absolută (unica-

tele, manuscrisele, cărţile care nu au tiraj, volumele de omagiu); rela-

tivă (cărţi interzise, suprimate, prohibite) 719

.

CASĂ DE CEAMUR (чемгурный дом) – casă din lut, de 5 stân-

jeni lungime şi 2,5 stânjeni lăţime, care avea, de regulă, două odăi şi

care le construiau, în baza unor contracte, ţăranii basarabeni pentru

cazacii Armatei de la Dunăre720

.

CASĂ DE COMERŢ (торговый дом) – instituţie comercială

răspândită pe teritoriile Imperiului Rus în sec. al XIX-lea – începutul

sec. al XX-lea. Normele juridice de constituire a firmelor de comerţ

în Imperiul Rus au fost puse prin publicarea manifestului din

1 ianuarie 1807721

. Negustorilor ruşi li s-a permis să constituie case

de comerţ, fie prin asociere totală, fie parţială, diferenţa fiind dată de

gradul de răspundere juridică. Negustorii care au fondat case de co-

717 Mihai Costăchescu. Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă Voivod (1517-

1527). – Iaşi, 1943, p.192-194. 718 Maria Danilov. Cenzura sinodală şi cartea religioasă în Basarabia. 1812-1918

(Între tradiţie şi politica ţaristă). – Chişinău, 2007, p. 40. 719 Maria Danilov. Cartea românească veche în colecţiile Muzeului Naţional de Isto-

rie a Moldovei. Catalog. – Chişinău, 2002, p. 10-12. 720 M.P. Muntean. Op. cit., p. 179. 721 ПСЗРИ. Собр. 1, т. XXIX, 1806-1807. – СПб., 1830, №22418, c. 972.

214

merţ prin asociere totală răspundeau cu întreg capitalul pe care-l

aveau şi, în plus, nu mai puteau intra în altă asociere. Asocierea par-

ţială presupunea răspunderea negustorilor doar în limitele sumei de

contribuţie, constituind de fapt o formă acţionară de organizare. Altă

diferenţă o constituia dreptul de decizie, care era limitat în asocierile

parţiale de procentul acţiunilor deţinute. Asocierea acţionară oferea o

modalitate de trecere peste limitările sistemului de ghildă, deoarece

acţionarii nu mai erau obligaţi să se înscrie în ghilde şi să achite ac-

cizele de ghildă şi dările personale sau de avere722

. În plus, acţionarii

puteau fi din orice categorie socială cu condiţia dispunerii de capital.

Examinând denumirile caselor de comerţ din această perioadă con-

statăm că asocierile se făceau mai ales în familie şi, pe lângă numele

negustorului, acestea conţineau formulări ca: „şi fraţii”, „şi fiul”. În

cazul în care exista doar un singur fondator, iar alte persoane şi-au

încredinţat o parte din capital acestuia, casa de comerţ purta în titula-

tură formularea „şi compania”723

.

Casa de comerţ „K.Şehter şi fiii” (Chişinău) (Carte poştală, MNAIM)

722 Л.Е. Шепелёв. Акционерные компании в России. – Ленинград, 1973, c. 18. 723 Ibidem, p. 19.

215

În Basarabia îşi făceau publicitate în presa periodică din a doua

jumătate a sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea următoarele case

de comerţ: „Fii lui I.A. Asvodurov” (Akkerman), „Fraţii M. şi L.Ro-

zentuler” (Bălţi), „Şor, Rozenfeld şi Şeinberg” (Chişinău), „Natan

Friman şi soţia” (Chişinău), „Fraţii P. şi A.Fitov” (Chişinău), „K.Şeh-

ter şi fiii” (Chişinău) etc.

În 1894 în Basarabia erau înregistrate 13 case de comerţ care se ocu-

pau cu comercializarea articolelor de galanterie, a căror proprietari erau în

fond evreii: Şmul Breitburg (3 persoane), cu un capital de 120 rub., Iţca

Golperin (25 persoane) – 500 rub., Eliş Golperin (2 persoane) – 800 rub.,

Şmul Graboes (2 persoane) – 100 rub., Fraţii Kogan (Haim Leizer) (2 per-

soane) – 120 rub., I.S. Koldâran (3 persoane) – 80 rub., Tevel Levenzon

(5 persoane) – 200 rub., Moşca Neidelman (X) – 70 rub., Srul Niurenberg

cu fiul (2 persoane) – 100 rub., Şulim şi Kligman Perelmuter (50 persoa-

ne) – 1000 rub., Ovsei Franberg cu fiul (3 persoane) – 150 rub., fraţii Fitov

(?) – 200 rub. şi Şor Rozenfeld Şinborn (2 persoane) – 100 rub.724

CAŞCAVAL (кашкавал)– brânză moldovenească, pregătită din

lapte de oaie sau capră, cu ajutorul aburilor sau apei calde. Procesul de

pregătire – 45 de zile725

.

CATAGRAFIE / RECENSĂMÂNT (перепись населения) – formă

de evidenţă statistică (de regulă, periodică), constând în înregistrarea

exhaustivă a datelor supuse observării (a populaţiei, animalelor, vehi-

culelor, averii mobiliare şi imobiliare etc.) de către observatori speciali

trimişi la faţa locului de administraţia locală sau centrală726

.

În Ţările Române a îndeplinit două funcţii: 1. Inventar al bunurilor,

instrument juridic de drept privat; 2. Recensământ, realizat în scopuri

fiscale de administraţia de stat pentru determinarea exactă a numărului

de contribuabili727

.

În Principatul Moldova, până la anexarea teritoriului dintre Prut şi

Nistru la Imperiul Rus, au fost înfăptuite mai multe recensăminte fis-

cale ale populaţiei. S-au păstrat doar cele din 1772-1773, 1774 şi

724 Всероссийский Адрес-Указатель мануфактурно-галантерейных торговых

домов. Составлен по сведениям, собранным коммивояжерами лодзинских и

московских фабрик, и издан И.Г. Советовым. – М., 1896, с. 86. 725 M.P. Muntean. Op. cit., p. 129. 726 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 863. 727 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 77.

216

1803. Materialele recensămintelor se păstrează în Arhiva Centrală de

Stat a Actelor Vechi, fondul „Dosare moldoveneşti şi munteneşti”

(F. 293). Fondul s-a format în rezultatul activităţii administraţiei mili-

tare ruse în Moldova şi în Ţara Românească în timpul războiului ruso-

turc din anii 1768-1774. Recensămintele au fost efectuate la dispoziţia

comandantului armatei ruse, mareşalului P.A. Rumeanţev, care dorea

să ştie pe ce resurse materiale şi umane se poate baza comandamentul

rus în lupta cu Imperiul Otoman728

. În 1774, doar după un an de la

terminarea primului recensământ, s-a efectuat încă un recensământ al

populaţiei, dar în tabelele acestuia n-au fost incluşi capii de familii729

.

O altă catagrafie a fost realizată în Ţara Moldovei în 1803 la ordinul

domniei.

În sec. al XIX-lea termenul de catagrafie iese din circulaţia curentă

a vieţii economice şi juridice, fiind înlocuit cu alţi termeni de proveni-

enţă occidentală (inventar, recensământ)730

.

Primul recensământ general al populaţiei în Imperiul Rus (respec-

tiv şi în Basarabia) a fost efectuat în 1897, care a fost utilizat cu priso-

sinţă de cercetătorii care s-au ocupat de problema demografică. Deşi

recensământul conţine un material statistic valoros şi destul de divers,

el conţine şi date exagerate referitoare la structura etnică a populaţiei

din Imperiul Rus, constatare făcută pe parcursul timpului de mai mulţi

cercetători731

.

CATASTIF (реестр/книга для записей) – registru cu întrebuin-

ţări multiple, folosit în practica vieţii juridice, administrative, econo-

mice şi comerciale în Moldova şi în Ţara Românească din sec. XIV-

XV732

. În catastife speciale se înregistrau datoriile de fisc, se înscriau

cislele – numărul contribuabililor etc.733

728 Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII. Partea I. Recensămintele populaţiei

Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. – Chişinău, 1975, p. 9-10. 729 Despre importanţa recensămintelor populaţiei din 1772-1773 şi 1774 în studierea

problemelor de ordin demografic în Moldova, a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 5-13. 730 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 77. 731 Современные этнические процессы в СССР. – М., 1975, c. 39. 732 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 78. 733 V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-

dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 374.

217

CAZAC (казак) – persoană care făcea parte dintr-o populaţie în

majoritate rusă şi ucraineană, stabilită în sec. XV-XVI în regiunile li-

mitrofe ale statelor rus şi polono-lituanian şi care, în schimbul unor

privilegii, avea anumite obligaţiuni militare. După distrugerea Secii

Zaporojene, în 1775, o parte din cazaci s-au transferat în posesiunile

Imperiului Otoman, aşezându-se la gurile Dunării. În 1807, în timpul

războiului cu Turcia, aceşti cazaci au trecut de partea Rusiei şi au for-

mat două detaşamente de cazaci – detaşamentul de la Gurile-Dunării

şi detaşamentul din Bugeac. Aceste detaşamente au fost constituite nu

numai de foştii cazaci zaporojeni. Un detaşament era condus de boie-

rul Corbea. Împăratul Alexandru I le-a dăruit drapele şi ştampilă de

regiment. Dizolvându-se, în perioada războiului ruso-turc din 1828-

1829 din nou se organizează în detaşamente de cazaci şi participă la

război de partea Rusiei. După terminarea războiului au pus bazele ar-

matei căzăceşti de la Dunăre, redenumite ulterior în armata de cazaci

din Novorosia. Pentru serviciul şi devotamentul manifestat Coroanei

imperiale ei au primit în ţinutul Akkerman 35 mii desetine de pământ.

Numeric, ei constituiau 6080 persoane de gen masculin şi 5408 – de

gen feminin. Ulterior au participat la diferite campanii în Caucaz,

Crimeea şi la Dunăre. Cazacii au fondat 9 staniţe: Volontirovka734

,

Faraonovka, Starokazacie, Petrovka, Akmanghit, Mihailovka,

Nikolaevka-Novo-rosiiskaia, Kair, Konstantinovka şi Kazakov. În

1868 armata de cazaci din Novorosia a fost dizolvată, iar cazacii au

fost încadraţi în rândurile ţăranilor proprietari735

.

Potrivit unor surse de arhivă, cazacii din Basarabia (numiţi cazacii

de la Dunăre, din Bugeac şi zaporojeni – V.T.) erau cunoscuţi ca per-

soane, care în perioadele precedente au făcut serviciul militar în arma-

ta rusă şi care s-au aşezat în această regiune; beneficiau, în baza deci-

ziei Comitetului de Miniştri din 19 februarie 1827, de privilegii pe o

perioadă de 10 ani – erau scutiţi de plata impozitelor şi a încartiruirii.

Potrivit dispoziţiilor guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei

M.S. Voronţov din 6 iulie şi din 29 noiembrie 1828, au fost formate

734 Volontirovka (azi: Voluntiri) – sat constituit din foşti cazaci voluntari de etnie ro-

mână. 735 Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к России (1812-

1912 гг.). Географический и историко-статистический обзор состояния края. –

Кишинев, 1912, с. 69-70.

218

două regimente de cazaci: unul de cavalerie şi altul de infanterie, cu-

noscute cu denumirea de primul şi al doilea regiment de cazaci dună-

reni736

.

CAZAC DE COHORTĂ (когортный казак) – cazaci basarabeni

locali, înrolaţi în cadrul acestei categorii din rândurile ţăranilor, în

special cei liberi, care făceau serviciul pe lângă ispravnici, din partea

anumitor sate, în locul călăraşilor, în bază de contract. În 1820, la pro-

punerea rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, din

6 iunie, toţi cazacii locali care n-au manifestat dorinţa de a mai face

serviciul pe lângă isprăvnicii au fost concediaţi. Majoritatea covârşi-

toare a cazacilor locali din Basarabia, inclusiv 82 de persoane din ca-

drul isprăvniciilor, au refuzat să-şi mai continue serviciul şi au fost

transferaţi în categoria ţăranilor birnici. Dar, o parte din cazaci au con-

tinuat să-şi îndeplinească serviciul în baza mijloacelor financiare pro-

prii, fiind în schimb eliberaţi de impozite şi prestaţii locale, cu condiţia

că nu se vor supune isprăvniciilor, dar se vor numi în continuare ca-

zaci de cohortă737

.

CĂLĂRAŞ (калараш) – categorie de ostaşi călare, apăruţi în Ţările

Române în sec. al XVI-lea, recrutaţi dintre ţăranii liberi care slujeau

domniei pentru scutiri fiscale sau pentru dreptul de a folosi moşiile

domneşti. Principala lor obligaţie era să meargă la război pe propria

socoteală. Unele grupuri de călăraşi aveau sarcini speciale: paza mar-

ginii (călăraşii de margine) şi transportul ştirilor (călăraşii de Ţari-

grad). În sec. al XVII-lea ei plăteau o dare destul de mare – dajdia

călărăşească. În sec. al XVIII-lea, odată cu decăderea importanţei mi-

litare a călăraşilor, s-au menţinut şi s-au accentuat sarcinile lor secunda-

re. În Moldova, călăraşii de margine sunt puşi sub comanda unor ser-

dari (de Orhei, de Lăpuşna, de Soroca) şi sunt scutiţi parţial de dări738

.

În Basarabia, în primii ani după anexare, călăraşii erau consideraţi

slujitori pe lângă administraţiile locale, persoane cu atribuţii de pază

locală, pe timp de război participau la adunarea carelor pentru trans-

portarea proviziilor739

.

736 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 4-4 verso. 737 ANRM, F. 5, inv. 1, 1821, d. 104, f. 480-480 verso. 738 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 80-81. 739 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 50, f. 8-9; F. 43, inv. 1, d. 10, f. 472-473.

219

Potrivit unor izvoare, călăraşii alcătuiesc miliţia pământeană şi se

află la dispoziţia ispravnicilor pentru executarea diferitelor porunci în

cadrul ţinutului, şi anume: pentru a îndemna populaţia să presteze cor-

vezile, pentru a percepe impozitele, pentru a servi în calitate de curieri

ş.a. Fiecare călăraş trebuia să dispună de cal de călărie şi să fie în ca-

reva măsură înarmat. Ei erau angajaţi în acest serviciu din partea sate-

lor scutite de orice corvoadă şi impozit, în afară de încartiruire. Călă-

raşii se supuneau nemijlocit ispravnicului. La dispoziţia ispravnicului

erau nu mai puţin de 30 de călăraşi. Ei primeau anual o soldă de 250-

300 lei740

. Aceeaşi idee cu referinţă la călăraşi este expusă şi de cerce-

tătorul Pavel Svinin741

.

Destul de mare era numărul călăraşilor în ţinutul Orhei. Conform

raportului serdăriei Orhei din 26 iulie 1816 adresat preşedintelui Co-

mitetului Provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav

I.H. Kalagheorghe, la dispoziţia serdăriei se aflau 760 de călăraşi, „ca-

re slujăscu a patra săptămână căti 180 la amândoi sardari”: 12 la cele

12 ocoale, pentru îndeplinirea diferitelor dispoziţii, în special de la că-

pitanii de mazili, care îndeplinesc dispoziţiile cârmuirii, de la cele do-

uă Departamente ale Guvernului Regional şi de la rezidentul plenipo-

tenţiar; 4 – pentru paza inculpaţilor la închisoarea serdăriei; 6 – pentru

expedierea poştei ruseşti, îndeplinind serviciul de olăcar; 2 – pentru

paza magaziei de provizii; 1 – pentru paza magaziei de lemne; 2 –

pentru paza fânului ce aparţinea magaziei de rezervă; 4 – pentru trimi-

terea arestanţilor; 2 – la dispoziţia cancelariei serdăriei, 7 – la dispozi-

ţia Departamentului I al Guvernului Regional. Mai rămâneau 140 de

călăraşi. Aceștia erau împărţiţi în mod egal, câte 70, la cei doi serdari,

care îi foloseau pentru a întreţine legături cu cele două departamente

ale Guvernului Regional şi pentru alte necesităţi, inclusiv paza per-

soanelor oficiale, venite în ţinut în vizită sau pentru inspectarea ţinutu-

lui (câte 2 călăraşi pentru paza casei unde aceştia s-au oprit) 742

.

În ţinutul Bender călăraşi erau doar în două localităţi – Hârbovăţ şi

Zaim (150 de gospodării), care puneau la dispoziţia ispravnicului în

fiecare săptămână câte 40 de călăraşi. În afară de serviciile exercitate

740 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 23. 741 П.Свиньин. Описание Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса, 1867,

том VI, c. 215. 742 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 132-132 verso.

220

la dispoziţia isprăvniciei, câte doi călăraşi erau puşi la dispoziţia fiecă-

rui vechil, iar în caz de necesitate şi câte patru, doi – pentru exercita-

rea serviciului de poştă în Chilia; trei – în colonii, la dispoziţia admi-

nistraţiei coloniştilor transdanubieni743

.

În ţinutul Hotărniceni erau 100 de călăraşi. La dispoziţia ispravni-

cului săptămânal erau puşi la dispoziţie câte 25 de călăraşi, care erau

folosiţi pentru repartizarea corespondenţei, asigurarea cu care, paza

arestanţilor şi alte necesităţi de stat744

.

În ţinutul Iaşi îşi exercitau funcţiile de călăraşi 528 persoane, din-

tre care 90 făceau serviciul în carantina din Sculeni, împreună cu gar-

dienii, în baza unui salariu stabilit de general-maiorul I.M. Hartingh.

Ceilalţi 438 călăraşi făceau serviciu săptămânal, adică fiecare călăraş

era obligat să îndeplinească serviciul fiecare a patra săptămână, în ba-

za dispoziţiilor ispravnicului, ei fiind scutiţi de plata birului şi altor

dări şi prestaţii locale, nefiind salarizaţi de locuitori745

. Ispravnicul de

Iaşi îi raporta în 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basara-

biei I.H. Kalagheorghe că în competenţa călăraşilor intră: 1. expedie-

rea dispoziţiilor ispravnicului în toate localităţile ţinutului; 2. suprave-

gherea îndeplinirii la timp şi cu acurateţe a acestor dispoziţii; 3. expe-

dierea în capitală a sumelor băneşti încasate de posturile vamale şi de

concesionarii goştinii şi a altor taxe încasate de la populaţie; 4. acorda-

rea ajutorului concesionarilor goştinii, desetinei şi vădrăritului la înca-

sarea de la populaţie a sumelor băneşti; 5. răspundeau de prezentarea

la timp a carelor, puse la dispoziţie de fiecare ocol, pentru posturile

vamale de la Prut: pentru posturile vamale Vasileuţi şi Sculeni – câte

doi, iar pentru vama Sculeni – câte 4 călăraşi. Răspundeau şi de carele

care erau puse la dispoziţie pentru deplasarea la serviciu a funcţionari-

lor şi pentru alte necesităţi746

.

În ţinutul Soroca, conform raportului prezentat, la 8 august 1816,

aceluiaşi I.H. Kalagheorghe, de ispravnicul Somov şi serdarul Varfo-

lomei, călăraşii erau aleşi din 6 sate mici: Şolcani (ocolul Nistrul de

Mijloc) – 65 gospodării, Pripiceni – (ocolul Nistrul de Mijloc) – 94,

Racovăţ (ocolul Nistrul de Mijloc) – 76, Vorâncăuţi (ocolul Nistrul de

743 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 45-45 verso. 744 Ibidem, f. 32-32 verso. 745 Ibidem, f. 82. 746 Ibidem, f. 82-82 verso.

221

Jos) – 60, Hârbova (ocolul Nistrul de Sus) – 24, Heciu Vechi (ocolul

de peste Răut) – 76 gospodării. Aceste localităţi puneau la dispoziţia

isprăvniciei 65 călăraşi calare şi 18 călărași pedeștri, care se schimbau

după fiecare săptămână. Pentru acest serviciu, localităţile respective

erau scutite de toate dările. Persoanele încadrate în serviciul de călă-

raşi erau alese de săteni şi confirmate de Departamentul II al Guvernu-

lui Regional (până la 1812 – de vistierie) 747

.

Deşi beneficiau de unele înlesniri, funcţia de călăraşi nu era una

din cele uşoare. Ca rezultat, călăraşii se adresau în repetate rânduri in-

stituţiilor regionale, plângându-se de situaţia în care s-au pomenit. La

20 iulie 1813, I.M. Hartingh a informat Departamentul II al Guvernu-

lui provinciei Basarabia în privinţa călăraşilor aleşi din partea obştii

satului Dubăsarii Vechi, care s-au plâns că ei timp de 6 ani păzesc, fă-

ră schimb, magaziile şi se află de strajă la Nistru, din care cauză sunt

sustraşi de la diferite munci agricole, rugând să fie scutiţi cel puţin de

una din obligaţii, pentru a avea timp să-şi hrănească familiile748

. Ţă-

ranii din satul Buiucani (117 familii), ocolul Bucovăţ, ţinutul Orhei,

se plângeau în 1813 guvernatorului civil al Basarabiei că, făcând parte

din categoria călăraşilor, făceau slujbă o dată în patru săptămâni, iar

acum – o dată în trei săptămâni; în plus, prestează „claca” în folosul

serdarului749

. Tot în acel an răzeşii din satul Cojuşna (100 de familii),

ocolul Bucovăţ, ţinutul Orhei, se plângeau guvernatorului civil al Ba-

sarabiei că, făcând parte din categoria călăraşilor, erau subordonaţi

Departamentului II al Guvernului Regional al Basarabiei şi scutiţi de

prestaţii. Dar, în pofida acestui fapt, Serdăria i-a impus să transporte

pentru staţiile poştale 28 chile de orz, fără a fi remuneraţi750

. Călăraşii

din oraşul Chişinău, ţinutul Orhei, au înaintat la 15 iunie 1813 guver-

natorului civil al Basarabiei o plângere prin care îl informau că „...sunt

impuşi la prestaţii suplimentare”751

.

Situaţia călăraşilor din ţinutul Orhei s-a agravat la începutul anilor

’20 ai sec. al XIX-lea. În 1823, cu numirea în funcţia de rezident ple-

nipotenţiar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov, acesta află că is-

747 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 113. 748 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 1130 verso. 749 Ibidem, 1812-1813, d. 115, „Materiale de anchetă”, f. 32 verso. 750 Ibidem, f. 33. 751 Ibidem, d. 78, f. 31 verso.

222

prăvnicia de Orhei încasează de la locuitorii ţinutului, pentru întreţine-

rea călăraşilor, mult mai mulţi bani decât este necesar şi se foloseşte

de ei la discreţia sa, neprezentând nici un fel de raport752

. Funcţionarul

de clasa a XII-a Alekseev a primit dispoziţia de a cerceta cazul. Con-

form raportului din iulie 1821, prezentat de ispravnicul de Orhei, la

dispoziţia isprăvniciei erau 60 călăraşi. Cercetările au demonstrat însă

că isprăvnicia, în afară de aceşti 60, a mai angajat încă 29 călăraşi, ca-

re erau remuneraţi din aceeaşi sumă de bani. În plus, isprăvnicia se

implica în angajarea călăraşilor, încasând de la locuitori sume de bani

mult mai mari, repartizând-le voluntar, cheltuind banii pentru procura-

rea hainelor, furajelor pentru cai, remunerarea secretarului şi nu rapor-

ta nimănui despre aceste cheltuieli753

. În urna cercetărilor s-a constatat

că în anii 1822-1823 de la locuitorii ţinutului Orhei au fost încasaţi,

pentru întreţinerea călăraşilor, 93183 lei 36 parale. Călăraşii au fost

angajaţi pentru suma de 72055 lei, dar au primit în realitate doar

33383 lei 28 parale, din care li s-a mai scos 4343 lei pentru îmbrăcă-

minte, furaje şi schimbul banilor. Călăraşii n-au primit însă suma de

34326 lei 12 parale, prevăzută de contract754

.

La insistenţa guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului

plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov, Consiliul Suprem al Basa-

rabiei discută la 27 septembrie 1825 raportul Guvernului Regional al

Basarabiei despre încălcările comise la angajarea şi întreţinerea călă-

raşilor de către isprăvnicia Orhei755

. Ca rezultat, ispravnicul Paladi,

comisarii Haitul, Izmană şi Russo şi fostul secretar Lazarev au fost

impuşi să restituie banii şi daţi judecăţii. Fostul procuror de Orhei,

procurorul ţinutului Iaşi, funcţionarul de clasa a IX-a Melnikov, pentru

neglijenţă în serviciu şi nesatisfacerea plângerii călăraşilor urma să fie

destituit şi dat judecăţii756

.

În alte cazuri, ţăranii cădeau de acord să facă serviciul de călăraşi

în schimbul scutirii de alte prestaţii. Astfel, călăraşii din satul Dubăsa-

rii Vechi, ţinutul Orhei, s-au adresat, la 17 iunie 1817, guvernatorului

civil al Basarabiei cu rugămintea să-i angajeze la paza cordonului sa-

752 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 929, p. IV, f. 494 verso. 753 Ibidem, f. 495-495 verso. 754 Ibidem, f. 496. 755 Ibidem, d. 569, p. III, f. 309, 321-321 verso. 756 Ibidem, d. 929, p. IV, f. 496 verso-497.

223

nitar de la Nistru, cerând în schimb să-i elibereze de celelalte presta-

ţii757

. Izvoarele de arhivă conţin numeroase plângeri ale călăraşilor

adresate guvernatorului civil al Basarabiei pe parcursul primei treimi a

sec. al XIX-lea758

.

Potrivit dispoziţiei guvernatorului general al Novorosiei şi reziden-

tului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov din 19 ianuarie 1824,

Guvernul Regional al Basarabiei, în şedinţa din 29 februarie, discută

întrebarea cu privire la înlocuirea prestaţiei de călăraşi prin prestaţia în

bani. La baza cererii lui M.S. Voronţov au stat plângerile locuitorilor

ţinuturilor Bender şi Akkerman împotriva taxelor încasate de isprav-

nici pentru întreţinerea călăraşilor. În plus, el scria că dispune de in-

formaţii despre diverse abuzuri din partea funcţionarilor locali la înca-

sarea banilor şi folosirea călăraşilor în alte scopuri ce nu ţin de compe-

tenţa serviciului de călăraş. Este cunoscut faptul că călăraşii iau de la

locuitori cai pentru a se deplasa, îi chinuiesc şi îi lasă în alte sate în

voia sorţii, fără supraveghere şi fără de hrană, din care cauză ţăranii

rămân fără forţă de tracţiune. M.S. Voronţov considera că, pentru a în-

lătura aceste abuzuri, este necesar a stabili numărul exact de călăraşi

care urma să fie păstrat pe lângă fiecare isprăvnicie, reieşind din nu-

mărul populaţiei şi mărimea ţinutului. Urma de stabilit şi salariul pe

care avea să-l primească călăraşii, iar întreţinerea lor se preconiza să

fie transformată în prestaţie locală. S-a mai propus de a fi stabilit ur-

mătorul număr de călăraşi din cadrul isprăvniciilor din Basarabia: în

ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin – câte 20 de călăraşi calare şi câte 10 că-

lăraşi pedeştri, în ţinuturile Bender şi Akkerman – câte 15 călăraşi ca-

lare şi 10 călăraşi pedeştri şi în ţinutul Ismail – 8 călăraşi calare şi 8

pedeştri. Pentru întreţinerea unui călăraş calare s-a propus un salariu

de 400 de lei, iar pentru unul pedestru – 200 de lei. Respectiv, pentru

întreţinerea celor 98 de călăraşi calare era necesară suma de 39200 lei,

iar pentru întreţinerea celor 58 de călăraşi pedeştri – 11600 lei. Por-

nind de la faptul că în 1823 în Basarabia au fost înregistrate 82196 de

familii, pentru întreţinerea călăraşilor fiecare familie urma să plătească

doar 24 de parale759

.

757 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 78, f. 32 verso. 758 Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi re-

vendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, passim. 759 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 129, 130-131.

224

Consiliul Suprem al Basarabiei a decis ca propunerea lui

M.S. Voronţov să intre în vigoare de la 1 mai 1824760

.

Ulterior, obligaţiile de funcţie şi salariul călăraşilor au fost supuse

unor modificări. Potrivit deciziei Senatului Guvernant din

24 decembrie 1862, călăraşii de pe lângă judecătoriile locale, la salari-

ul stabilit anterior primeau anual un salariu suplimentar: cei care mer-

geau pe jos – 34 rub. 50 kop., iar cei care mergeau calare – 45 rub.

Respectiv, salariile celor care mergeau pe jos a constituit anual

73 rub., în loc de 57 rub. 60 kop., iar al celor care mergeau calare –

120 rub., în loc de 75 rub.761

Conform altor izvoare, călăraşii alcătuiesc, alături de cazaci, paza de

frontieră. Potrivit datelor oficiale din 1816, în Basarabia erau înregistrate

2647 familii de călăraşi. La dispoziţia ispravnicului de Hotărniceni se

aflau 320 de călăraşi, Iaşi – 438, Bender – 332, Greceni – 120, Orhei –

763, Ismail – 160, Soroca – 364 şi Hotin – 150 de călăraşi. În toate is-

prăvniciile călăraşii efectuau paza de frontieră în 4 schimburi, şi numai în

Hotin în paza sanitară erau încadraţi permanent toţi 150 de călăraşi762

.

La 4 mai 1817 în Departamentul I (Departamentul executiv) al

Guvernului Regional s-a discutat întrebarea privitor la paza de frontie-

ră efectuată de către călăraşi. În cadrul discuţiei s-a stabilit că numărul

călăraşilor care asigură paza de frontieră constituie 2880 de familii: ţi-

nutul Hotin punea la dispoziţie 100 de călăraşi, Iaşi – 488, Orhei –

1034, Codru – 274, Greceni – 100, Ismail – 130, Bender – 196 şi So-

roca – 558 de călăraşi. Administraţia regională considera acest număr

prea mare pentru efectuarea pazei de frontieră. La dispoziţia preşedin-

telui Departamentului Krupenski, acest număr trebuia să fie redus pâ-

nă la 600: ţinutul Orhei urma să pună la dispoziţie – 240 de călăraşi,

Greceni – 15, Iaşi – 105, Soroca – 115, Hotin – 45, Codru – 15 şi

Bender – 35 şi Ismail – 30 de călăraşi763

.

Concomitent, au fost stabilite şi criteriile în baza cărora se va asi-

gura paza de frontieră:

760 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы).

Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III,

Часть I. – Кишинев, 1962, c. 80-83. 761 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVII, 1862, отд. второе. – СПб., 1865, №39079, с. 584. 762 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 344. 763 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 21.

225

1. Asigurarea pazei de frontieră de către călăraşi se efectua în 4 schim-

buri, astfel încât la frontieră să se afle permanent 600 de persoane. Călăraşii

se supuneau nemijlocit revizorului şi ispravnicului de ţinut. Postul de revi-

zor de frontieră a fost instituit de către I.M. Hartingh la 25 iulie 1813. În

aceste funcţii au fost desemnaţi ofiţeri în retragere şi funcţionari ruşi764

.

2. Distanţa încredinţată pentru paza de frontieră a călăraşilor la

Prut şi Dunăre a fost împărţită în 20 de sectoare, cu amplasarea pro-

porţională a călăraşilor. Aceştia urmau să fie supravegheaţi de unul

din mazilii de încredere, ales sau numit de administraţia ţinutală.

Acest supraveghetor trebuia să se afle în permanenţă la posturile şi

sectoarele subordonate lui, să primească şi să numească schimbul pa-

zei. Călăraşii erau scutiţi de prestaţiile obşteşti şi cele locale. Pentru a

limita numărul de mazili, care ar putea beneficia de acest drept, supra-

veghetorul sectorului era ales din rândul mazililor: câte 3 persoane în

fiecare sector. Respectiv, au fost aleşi 60 de supraveghetori.

3. Ei urmau să meargă călare şi, după posibilitate, înarmaţi, să

efectueze controlul cordonului de frontieră, întreţinând legături per-

manente cu paza militară, să execute exact, împreună cu paza militară,

sarcinile ce stau în faţa lor.

4. Pentru asigurarea pazei de frontieră, călăraşii urmau să ocupe

punctele amplasate între pichetele de cazaci.

5. Serviciul de călăraşi urma să fie efectuat de capii de familie, de

unul din feciorii acestora, fie de una din rudele sale sau de o altă per-

soană din altă familie (o singură dată), dar nemijlocit din categoria că-

lăraşilor, cu ştirea şi permisiunea Administraţiei regionale. Orice în-

călcare din partea călăraşilor urma să fie persecutată de către şeful de

călăraşi sau de către ispravnic.

6. Pentru o administrare mai eficientă a pazei de frontieră, urma

de ales 4 funcţionari din rândul moşierilor locali, care posedă limba

rusă şi care şi-ar asuma responsabilitatea în administrarea călăraşilor şi

mazililor ce se ocupă cu paza frontierei. În această funcţie trebuiau

numite persoane care erau asigurate material şi care nu aveau nevoie

de salariu din partea statului. Ele trebuiau să poarte o uniformă ase-

mănătoare celei căzăceşti, să poarte sabie şi alte arme765

.

764 ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203. 765 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 21verso-23.

226

Pentru a putea determina numărul real de călăraşi necesari pentru

asigurarea pazei de frontieră, preşedintele Departamentului I al Gu-

vernului Regional Krupenski i-a dat dispoziţie funcţionarului de clasa

a IV-a Navoroţki, în competenţa căruia erau şi călăraşii, să studieze pe

teren întrebarea şi să prezinte informaţiile de rigoare766

.

Între timp, la 18 aprilie 1819, rezidentul plenipotenţiar A.N. Bah-

metev propune un plan de instituire în Basarabia a pazei locale (regio-

nale) de frontieră, alcătuită din călăraşi. Paza urma să fie constituită

din voluntari, care doreau să beneficieze de privilegiile acordate de

statutul de călăraş. Aplicarea în practică a acestei dispoziţii a fost în-

credinţată viceguvernatorului Basarabiei, funcţionarului de clasa a VI-

a Krupenski, care în calitate de şef principal al pazei regionale de fron-

tieră a manifestat dorinţa să îndeplinească această dispoziţie767

. Ca re-

zultat, în componenţa pazei de frontieră s-au înscris un ofiţer, 5 subo-

fiţeri şi 368 ostaşi. Dar, completarea de mai departe a efectivului pazei

s-a stopat, deoarece, nu fusese confirmate privilegiile de care urma să

beneficieze paza locală de frontieră. A.N. Bahmetev a prezentat chir

un demers special pe numele secretarului de stat Nesselrode, prin care

cerea confirmarea planului pazei regionale de frontieră. Până la adop-

tarea unei decizii pe această întrebare, A.N. Bahmetev a subordonat

paza de frontieră administraţiei sale, propunând Consiliului Suprem al

Basarabiei să caute mijloace suficiente pentru finisarea cu succes a

completării efectivului pazei regionale de frontieră. La 14 iulie 1826,

reieşind din considerentul că paza locală de frontieră şi-a încetat exis-

tenţa, Consiliul Suprem al Basarabiei a decis să caute mijloace de fi-

nanţare şi a închis dosarul768

.

CĂPITAN DE CĂLĂRAŞI (капитан де калараш) – şeful călăra-

şilor, consideraţi mici funcţionari în administraţie, persoane cu atribu-

ţii de pază locală. Pe timp de război, participau la adunarea carelor

pentru transportarea proviziilor769

.

CĂPITAN DE DOROBANŢI (dărăbanţ, dărăban, daraban, dra-

bant)(капитан де дарабань) –comandantul dorobanţilor, nume deri-

vat din cuvântul german trabant, oaste de pedestraşi, care face paza

766 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 528, p. I, f. 23 verso. 767 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 759, p. I, f. 225, 233. 768 Ibidem, f. 233 verso-234. 769 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 50, f.8-9; F. 43, inv. 1, d. 10, f. 472-473.

227

curţii domneşti în Moldova şi în Ţara Românească: el cercetează ziua

şi noaptea străjile, le orânduieşte, le schimbă şi, în lipsa agăi, îndepli-

neşte tot ce-i revine acestuia770

. Existau mai multe categorii de doro-

banţi: de cetate, la Curte, la poartă, cu săptămâna sau plătiţi cu luna,

ultimilor stabilindu-li-se leafă771

.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, căpitanii de

dorobanţi au beneficiat de unele privilegii din partea administraţiei ru-

se. Conform dispoziţiei Consiliului Suprem al Basarabiei din

20 martie 1819, căpitanii de dorobanţi, soţiile lor, văduvele şi întreaga

familie au fost scutiţi de plata goştinii pentru oile pe care le aveau în

proprietate. La acel moment goştina constituia 13 aspri pentru fiecare

oaie772

. Aceeaşi constatare o găsim şi în alte documente de epocă. Din

documentele prezentate la şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei

din 26 februarie 1824, cu privire la încasarea diferitelor prestaţii şi

dări, constatăm că căpitanii de dorobanţi intrau în categoria raznocinţi-

lor moldoveni şi erau scutiţi de încasarea goştinii773

.

CĂPITAN DE LEFEGIU (капитан де леферджи) – comandantul

lefegiilor (mercenarilor), aflaţi în serviciul domniei, menţionat în docu-

mente de la sfârşitul sec. al XVII-lea în Ţările Române. Era remunerat

cu soldă (leafă). Ca şi marele căpitan de dorobanţi, era considerat boier

de rangul doi, fiind citat după marele armaş şi marele agă774

.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, căpitanii le-

fegiu, similar căpitanilor de dorobanţi, au beneficiat de unele privilegii

din partea administraţiei ruse. Conform dispoziţiei Consiliului Suprem

al Basarabiei din 20 martie 1819, căpitanii de lefegiu, soţiile lor, vă-

duvele şi întreaga familie au fost scutiţi de plata goştinii pentru oile

care le aveau în proprietate775

. Ca şi căpitanii de dorobanţi, căpitanii

de lefegiu intrau în categoria raznocinţilor moldoveni şi erau scutiţi de

încasarea goştinii776

.

770 Nicolae Stoicescu. Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române. –

Bucureşti, 1968, p. 129-130. 771 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 172. 772 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, p. I, f. 152 verso-153 verso. 773 Ibidem, F. 3, inv. 1, d 429, f. 168. 774 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 272. 775 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 47, p. I, f. 152 verso-153 verso. 776 Ibidem, F. 3, inv. 1, d 429, f. 168.

228

CĂPITAN DE MARGINĂ (капитан де маржинэ) – grad militar

de seamă în Moldova medievală777

, care dădea posibilitatea de a căpă-

ta titlul de boier sau, după anexarea la 1812 a Basarabiei la Rusia – de

dvorean (nobil). În 1821, locuitorul satului Malutogatin, ţinutul Orhei,

Ioan Galuţcă, îl roagă pe guvernatorul civil al Basarabiei să-l ajute

să-şi recapete documentele tatălui său care deţinea titlul de căpitan de

margină. Documentele respective le luase cumnatul Tanasie Grigoraş,

care locuia în satul Pererâta, judeţul Tiraspol, gubernia Herson. Comi-

tetul provizoriu al Basarabiei a recunoscut că titlul de căpitan de

margină acordă dreptul de a obţine titlul de dvorean (nobil)778

.

CĂPITAN DE MAZILI (mazâl) (капитан де мазыль) – staroste-

le mazililor ales de o comunitate de mazili şi confirmat de Administra-

ţia ţinutală din Moldova medievală779

. La începutul sec. al XIX-lea

avea un salariu de până la 20 lei pe lună, bani pe care îi colecta de prin

sate de la locuitori în baza unor recipise pe care aceştia le aveau de la

cârmuire780

.

Funcţia de căpitan de mazili s-a păstrat şi în Basarabia după 1812.

În Basarabia ocolaşii mai erau numiţi căpitani de mazili. Raportul

serdăriei Orhei din 26 iulie 1816, adresat preşedintelui Comitetului

provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Kala-

gheorghe, cu privire la activitatea administraţiei locale, atestă că „…în

ţinutul Orhei, în cele 12 ocoale erau rânduiţi 24 ocolaşi, care se nu-

mesc căpitani de mazili, adică câte doi în fiecare ocol” 781

. În compe-

tenţa lor era îndeplinirea tuturor dispoziţiilor serdăriei, legate de obli-

gaţiunile de serviciu şi cele ce ţineau de interesele vistieriei, plângerile

locuitorilor etc. Tot ei aveau grijă ca locuitorii să îndeplinească la timp

toate dările şi prestaţiile faţă de stat şi moşieri; depistau şi cercetau în-

călcările comise de locuitori; prindeau şi trimiteau pe toţi vinovaţii la

serdărie; supravegheau ca locuitorii ţinutului să îndeplinească la timp

îndatoririle faţă de serdărie; impuneau locuitorii să păzească podurile

777 Căpitanii de margine asigurau paza locală şi îndeplineau rolul unei autorităţi supe-

rioare, având şi sarcini administrative şi judecătoreşti (Instituţii feudale din Ţările

Române. Dicţionar, p. 84). 778 ANRM, F. 5, inv. 1, 1821, d. 104, f. 19-20 verso. 779 Ibidem, F. 205, inv. 1, d. 574, f. 14-17. 780 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 129. 781 Ibidem, p. I, f. 128.

229

şi drumurile; toamna şi primăvara îndemnau locuitorii să lucreze cu

acurateţe pământurile; impuneau locuitorii să-şi îngrădească loturile şi

grădinile pentru a le feri de pagube şi stricăciuni pe care le puteau ca-

uza vitele, iar locuitorii să angajeze păzitori la vite pentru a feri ogoa-

rele şi grădinile de stricăciuni. În timpul administraţiei ruse pentru

ocolaşii (căpitanii de mazili) nu se mai strângeau bani de la populaţie.

Aceştia se foloseau numai de zeciuială ce constituia până la 60 sau

70 lei782

.

Din raportul ispravnicului de Iaşi din 1816, adresat aceluiaşi pre-

şedinte al Comitetului provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe, cu

privire la activitatea administraţiei locale, deosebirea dintre ocolaş şi

căpitanul de mazil este una evidentă. El scria că în cele 6 ocoale

(Ciuhur, Prut, Câmpul, Turie, Branişte şi Codru) în afară de ocolaşi

„se mai află câte un căpitan de mazil, numit de către ispravnic, în sub-

ordinea căruia sunt mazilii” 783

.

Potrivit Regulamentului din 10 februarie 1847, mazilii din fiecare

circumscripţie, care includea de la 100 până la 150 de familii, aveau

dreptul să-şi aleagă din rândurile lor, pe o perioadă de 3 ani, un căpi-

tan de mazili. În competenţa lui era: păstrarea liniştii şi asigurarea or-

dinii publice în sate; urmărirea achitării la timp a impozitelor şi presta-

ţiilor. Căpitanii de mazili erau confirmaţi în posturi de către Adminis-

traţia regională fără participarea nemijlocită a mareşalului nobilimii şi

îşi exercitau funcţia fără a fi remuneraţi784

.

CĂPITAN DE O MIE (капитан де о мие) – nouăsprezece că-

pitani de o mie785

, strânşi din toate ţinuturile Moldovei. Dar aşa-

zişii căpitani de o mie erau în realitate căpitanii sau marii căpitani

de ţinut786

.

CĂPITAN DE TÂRG (капитан де тырг) – persoană care răs-

pundea de activitatea poliţienească în oraşe şi târguri şi corespundea

postului de ureadnic în oraşele din Rusia, sau ocolaşului şi vornicului

în sate şi ocoale. El se subordona ispravnicului. În izvoarele basarabe-

782 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 128-129 verso. 783 Ibidem, f. 81-81 verso. 784 Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 71, f. 69-69 verso. 785 Efectivele de 1000 de oameni erau în realitate exagerate. 786 Nicolae Stoicescu. Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române. –

Bucureşti, 1968, p. 256-257.

230

ne mai este menționat şi cu termenii: „Căpitănia de Orhei”, „Căpitănia

de Teleneşti”, „Căpitănia de Criuleni” etc.787

Din raportul Serdăriei de Orhei din 26 iulie 1816, adresat preşedin-

telui Comitetului provizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekate-

rinoslav I.H. Kalagheorghe, cu privire la activitatea administraţiei lo-

cale, constatăm că în competenţa căpitanului de târg din Orhei era, în-

tâi de toate, preîntâmpinarea incendiilor care puteau avea loc în oraş,

stabilirea preţurilor necesare cârmuirii pentru tot felul de produse ali-

mentare, provizii, furaje pentru vite şi evaluarea acestora în bani, în-

deplinirea diferitelor dispoziţii ale serdăriei, soluţionarea litigiilor din-

tre orăşeni în zilele de târg, având dreptul de decizie pe aceste cazuri,

soluţionarea şi altor întrebări ce ţineau de viaţă orăşenească. Ca şi că-

pitanii de mazili, aceştia se foloseau doar de zeciuială ce constituia

până la 60 sau 70 lei788

. Cam aceleaşi funcţii le avea şi căpitanul de

târg din târguşorul Făleşti: supraveghea închisoarea, asigura liniştea în

târguşor, preîntâmpina incendiile şi conflictele între locuitori, soluţio-

na litigiile neînsemnate, urmărea de buna funcţionare a unităţilor de

măsură şi greutate în zilele de târg etc.789

La 1816, cate un căpitan de

târg erau în târguşorul Otaci, ce aparţinea cneazului Cantacuzino, şi în

târgul Bălţi, ce aparţinea comisului Alexandru Panaiti. În târguşorul

Raşcov era doar un vechi, dar cu competenţele căpitanului de târg.

Căpitanul de târg nu era salarizat, dar de la soluţionarea litigiilor înca-

sa în favoarea sa împlineala790

.

Cu adoptarea Regulamentului organizării administrative a regiunii

Basarabia din 29 aprilie 1818, postul de căpitan de târg nu a mai fost

instituit791

.

În pofida acestui fapt, postul de căpitan de târg a continuat să exis-

te. La 30 ianuarie 1819 guvernatorul civil al Basarabiei, în timpul in-

spectării Basarabiei, a observat că mulţi ispravnici de ţinut nu se limi-

787 A se vedea raportul Serdăriei de Orhei către preşedintele Comitetului Provizoriu al

Basarabiei şi guvernatorul de Ekaterinoslav I.H. Kalagheorghe din 26 iulie 1816

(ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 128). 788 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 129-129 verso. 789 Ibidem, f. 81 verso-82. 790 Ibidem, f. 112-112 verso. 791 A se vedea în acest sens: Устав образования Бессарабской области 1818 г. –

Кишинев, 1818.

231

tează doar la ocolaşi şi vornici stabiliţi potrivit Regulamentului din

1818, dar folosesc în târguri supraveghetori speciali, numiţi căpitani

de târg, conducându-se de ordinele vechi, care sunt incompatibile cu

regulamentele noi, în care în general nu se aminteşte de acest post792

.

Din acest considerent, Guvernul Regional, la insistenţa Departa-

mentului executiv, a propus să fie lichidat postul de căpitan de târg.

Pentru a argumenta asemenea decizie, Guvernul susţinea că postul nu

este prevăzut de Regulamentului organizării administrative a regiunii

Basarabia din 29 aprilie 1818. „Cu instituirea noii ordini (Regulamen-

tului din 29 aprilie 1818 – V.T.), s-a decis, de această dată, de a pune

capăt tuturor abuzurilor la care sunt supuşi locuitorii din cauza numă-

rului exagerat de mare de funcţionari săteşti”. Dar, în pofida faptului

că în Regulamentul privind organizarea administrativă a regiunii Ba-

sarabia din 29 aprilie 1818 nu se face nici o referire la căpitanii de

târg, la 3 martie 1819 Guvernul Regional a propus ca aceste localităţi

să nu rămână fără supraveghere poliţienească. Şi, pentru asigurarea

ordinii, crearea condiţiilor bune pentru trecerea regimentelor militare,

pentru însoţirea arestanţilor şi soluţionarea altor probleme, luând în

consideraţie faptul că ocolaşii sunt ocupaţi cu alte treburi şi nu pot

veni des în aceste târguri pentru a asigura aici ordinea, în fiecare târg

din provincie urma să fie instituit câte un administrator împuternicit cu

sarcini poliţieneşti cu denumirea de căpitan sau conducător (голова).

Aceştia vor fi aleşi după aceleaşi principii după care au fost aleşi în

trecut de către isprăvnicie, la fel cum sunt aleşi ocolaşii şi vornicii: cu

acordul societăţilor acelor târguri şi din rândul persoanelor care au re-

şedinţă şi proprietate în aceste ţinuturi, nu însă din persoane străine793

.

La 17 aprilie 1819, în şedinţa Guvernului Regional a fost discutată

dispoziţia guvernatorului civil din 9 aprilie cu referire la slujitorii cu

funcţii poliţieneşti din Basarabia. În dispoziţie se menţiona că el a fă-

cut legătură cu rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N Bahmetev,

care, făcând referinţă la Regulamentul din 1818, sublinia inutilitatea

păstrării funcţiei de căpitan de târg, din considerentul că această func-

ţie este similară funcţiei de ocolaş. A.N Bahmetev propunea ca funcţia

de căpitan de târg să fie lichidată, iar obligaţiile căpitanului de târg să

792 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 3-4 verso. 793 Ibidem, f. 4-4 verso.

232

fie transmise ocolaşului, care urma să răspundă de ordinea din târg.

Pentru aceasta, reşedinţa ocolaşului trebuia să fie transferată în târg794

.

S-a hotărât ca funcţia de căpitan de târg să fie lichidată, iar sarcinile

lui să fie puse pe seama ocolaşului. Soluţionarea definitivă a proble-

mei revenea ispravnicului795

.

CĂPITAN DE VOLUNTARI (капитан де волунтирь) – condu-

cătorul detaşamentului militar format din diferite categorii sociale, din

Moldova şi Ţara Românească, de origine etnică diferită, cum ar fi: al-

banezi, sârbi, bulgari, români etc., precum şi din cazaci de la Dunăre,

din Bugeac şi din Secea Zaporojană, care au participat la război împo-

triva Imperiului Otoman de partea Rusiei796

.

CĂPIŢĂ (копна) – unitate de măsură a volumului de păioase şi

fân. În Basarabia o căpiţă reprezenta 4 cruci, alcătuită din 13 snopi fi-

ecare. În unele gubernii ale Rusiei căpiţa era alcătuită din 60-100 de

snopi. Un cosaş cu un legător de snopi cosea într-o zi 2,5-4 căpiţe, iar

în Bugeac – 5-7 căpiţe, în timp ce un legător de snopi lega doar

2,5 căpiţe797

.

CĂRĂUŞ (чумак) – persoană care se ocupă cu cărăuşia – trans-

porta mărfuri, muniţii sau persoane cu căruţa trasă de cai sau boi. Tot

cărăuş era numit şi harnaşamentul (hamurile) cu care erau înhămaţi

boii la care destul de mari, ce puteau să ducă o încărcătură de la 40

până la 150 puduri798

.

Alte surse de arhivă îi atestă în calitate de cărăuşi şi pe ţăranii

ucraineni (în special din judeţele Bender şi Tiraspol), care se ocupau

cu transportarea pâinii (în care speciale trase de boi) în Crimeea, iar de

acolo a sării şi peştelui pentru vânzare799

. Cu angajarea carelor se ocu-

pau samsari speciali, din rândul evreilor, a căror reşedinţă de bază erau

oraşele Bălţi şi Bender. Cu aceste persoane erau încheiate în scris

anumite acorduri. De cele mai dese ori, li se înmânau recipise în formă

de fraht (bon de livrare), în care erau înregistrate minuţios toate măr-

furile pe care aceştia le-au primit, cantitatea şi locul unde trebuia să le

794 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 10-11. 795 Ibidem, f. 13-13 verso. 796 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 4. 797 ЗИОСХЮР. – Одесса, 1854, №2, с. 128. 798 AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 15 verso. 799 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 6141, f. 345-345 verso.

233

transporte. Anumite garanţii cărăuşii nu dădeau, iar banii pentru trans-

portarea mărfurilor îi primeau, de regulă, înainte. Durata transportării

mărfii nu era concretizată, dar se înţelegea de la sine că cărăuşii trebuie

să meargă repede şi nicăieri să nu se oprească. Din partea cărăuşilor

nu existau garanţii nici împotriva furturilor. Astfel încât, pierderea ce-

realelor în timpul transportării era considerat un lucru obişnuit. De

aceea, în timpul transportării mărfurilor, volumul chilei era considerat

a fi nu 20, ci 21-22 cetverici, ceea ce constituie de la 5% la 10% din

cantitatea mărfii. Într-un car erau încărcate 2 chile de grâu sau porumb

(50-60 de puduri) şi ceva mai mult de 2 chile de orz şi ovăz800

. După

alte surse, într-un car erau încărcate 3 chile de grâu sau de porumb801

.

În timpul verii, un cărăuş putea transporta de unul singur în 3 rute

nu mai mult de 150 puduri de sare, în condiţii nu dintre cele mai bune:

pe un drum de poştă, unde nu este hrană pentru vite şi nici păşuni; iar

pentru munca sa, cu boii proprii, primea nu mai mult de 37 rub.

50 kop. asignate. Terminând cu transportarea sării, în decursul celor 6-

7 luni de vară, cărăuşul se întorcea, de regulă, la iernat acasă, cu foarte

puţini bani, unde îşi găsea soţia şi copiii aproape în aceeaşi situaţie.

Lipsa mijloacelor băneşti îl impune pe cărăuş să se adreseze negusto-

rului, care îi acordă un împrumut pentru ca acesta să-şi întreţină fami-

lia şi vitele. Pentru aceşti bani el va munci vara viitoare. Preţul angajă-

rilor pentru transportarea sării se stabilea, de regulă, primăvara, şi ne-

gustorul, avându-l pe ţăran dator, stabilea preţul în mod voluntar –

preţ, care îi era convenabil lui. Ca urmare, cărăuşii nu ieşeau din dato-

rii şi nu scăpau de sărăcie multă vreme802

.

CĂRĂUŞIE (HARABAGIE) (кэрэушие) (de la cuvântul a căra) –

obligaţia sătenilor de a pune, gratuit, la dispoziţia moşierilor şi arenda-

şilor, care pentru transportarea diferitelor cereale, lemne etc. La un car

erau înhămaţi de la una până la patru perechi de boi, care puteau trans-

porta de la 40 până la 150 puduri greutate. Transportarea prin metoda

cărăuşiei era considerată destul de rentabilă, deoarece este mult mai

800 Despre modalitatea de transportare a mărfurilor din Basarabia în Odesa şi Crimeea

a se vedea în amănunte: Ю.Янсон. Статистическое исследование о хлебной

торговле в Одесском районе. – СПб., 1870, c. 142-145. 801 ANRM, F. 44, inv. 1, d. 438, f. 30-30 verso. 802 Заметки Новороссийского хозяина. – În: Земледельческая газета, №61,

30 июля 1843, с. 481.

234

ieftin să întreţii boi decât cai; în plus, pentru cai nu existau care atât de

mari. Fiind rentabilă pe timp favorabil, era destul de anevoioasă sau

aproape imposibilă pe timp de ploaie803

.

Cărăuşia reprezenta modalitatea principală de transportare a măr-

furilor din Basarabia în porturile Ismail, Reni, Chilia şi, în special,

Odesa. Un car înhămat cu o pereche de boi putea transporta 4-6

cetverturi de cereale, iar cel înhămat cu o pereche de cai – 3-4

cetverturi, sau 40-60 puduri de crupe şi 26-30 puduri de făină804

. În

Basarabia, în mare parte erau folosite carele înhămate cu boi, de cele

înhămate cu cai se foloseau mai mult coloniştii şi, parţial, ţăranii de

stat805

. Un document de epocă descrie cărăuşia astfel: „Transportarea

produselor se efectuează, de regulă, cu care mari înhămate cu una, do-

uă, trei sau patru perechi de boi ce pot transporta greutăţi de la 40 până

la 150 puduri. Transportarea cu carele trase de boi se consideră cea

mai convenabilă, deoarece este mult mai ieftin să întreţii boi decât cai;

în plus, pentru carele mari nu există hamuri pentru cai”806

. Ajunşi în

Odesa, negustorii îşi realizau marfa, iar cărăuşii vindeau carul şi boii

şi se întorceau acasă pe jos. Alteori, cărăuşii din Basarabia după ce

transportau produse autohtone în guberniile limitrofe ucrainene, la în-

toarcere, transportau din aceste regiuni spre Odesa cereale.

Prezintă interes modul în care cărăuşii transportau mangalul. Ofi-

ţerul Cartierului General A.Rozeilon-Soşalski în „Descrierea militaro-

statistică a Basarabiei”, datată cu anul 1826, descrie această modalita-

te: „Mangalul era transportat de moldoveni în carele lor enorme, care

aveau în lungime mai mult de 2 stânjeni, aproape un stânjen în înălţi-

me şi mai mult de 2 arşini în lăţime în partea de sus a carului. Roţile

sunt de 2 arşini în diametru, iar butucul roţii – mai mult de 10 verşkov

în grosime. Este semnificativ faptul că, în pofida mărimilor enorme

ale tuturor componentelor, osia este făcută, de obicei, după mărimea

carelor obişnuite şi niciodată nu este unsă, din care cauză în timpul

mersului provoacă un scârţâit groaznic… Pentru transportarea manga-

803 AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 15 verso. 804 Г.П. Небольсин. Статистическое обозрение о внешней торговле России.

Ч.I. – СПб., 1835, c.78. 805 М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:

Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т.117 (Ист.), c. 258. 806 AISR, F. 169, inv. 1, d. 64 , f. 49 verso.

235

lului, la care (căruţă) împletesc din lozie un coş, de 2 stânjeni în înăl-

ţime, în care încap cel puţin 15 cetverturi de mangal şi la care sunt în-

hămaţi 3 sau 4 perechi de boi”807

.

CĂTUN (деревушка/хутор) – termen, probabil, de origine autoh-

tonă, tracă („ketun” – în limba albaneză), cu înţeles de aşezare păsto-

rească; aşezare – anexa unui sat mai mare şi mai aşezat808

. În Moldova

medievală nu se întrebuinţa.

Sursele ne informează că cătunele se formează prin roirea unor

grupuri de persoane, provocată de creşterea populaţiei şi intensificarea

lucrării pământului stăpânit în comun. Grupurile despărţite din satul

de baştină se aşezau pe acelaşi hotar. La început ele erau legate de via-

ţa comună a satului, despărţindu-se de ea numai după câteva generaţii,

când nu se mai aflau în legătură directă cu vatra, având viaţa lor pro-

prie şi devenind aproape autonome809

.

CÂNTAR (кантарь) – cuvânt polisemantic, care în Ţările Ro-

mâne avea câteva sensuri: 1. o unitate de măsură a greutăţii; 2. apa-

ratul de măsurat respectiv; 3. slujba condiţionată de acest aparat

(cântar) şi taxa plătită pentru măsuratul cu cântarul. Ca unitate de

măsură, cântarul a fost cunoscut în toate cele trei ţări locuite de ro-

mâni. În Moldova şi în Ţara Românească există menţiuni documen-

tare asupra cântarului din sec. al XVI-lea: este vorba de cântarul tur-

cesc de 44 de ocale (55,968 kg). La începutul sec. al XIX-lea docu-

mentele semnalează o variantă a cântarului de 45 ocale – cântarul de

Brăila, utilizat pentru mărfurile cu impurităţi şi, într-o vreme, pentru

toate mărfurile de export810

.

În Basarabia, cântarul este cunoscut ca taxă plătită în folosul

concesionarului sau moşierului pentru măsuratul cu cântarul la piaţă,

în afară de prăvălii: până la 100 de ocale – 1 pitac de aramă, de la

100 de ocale şi mai mult – 4 parale, jumătate din taxă fiind încasată

de la fiecare vânzător şi altă jumătate – de la fiecare cumpărător811

.

807 А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской

области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 70-70 verso). 808 P.P. Panaitescu. Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti,

1964, p. 20. 809 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 133. 810 Ibidem, p. 104. 811 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 24 verso.

236

Potrivit altor surse, cântarul este o unitate de măsură de capacitate,

întrebuinţată pentru măsurarea greutăţilor; conţine 44 de ocale; fie-

care ocală are 4 litri, iar un litru 100 de drahme; transpuse în unită-

ţile de măsură ruse 44 de ocale constituie 3 puduri 21 de funţi; fie-

care ocală este egală cu 3 funţi812

. În 1818 această taxă a fost dată

în concesiune negustorului C.Bogdasarov şi boierului D.Catarji,

pentru o sumă de 4000 lei813

.

La 10 aprilie 1826 a urmat dispoziţia Guvernului Regional al Ba-

sarabiei de a înlocui în întreaga provincie această unitate de măsură a

greutăţii cu pudul – unitate de măsură rusească 814

.

CÂRMUIREA REGIONALĂ (GUBERNIALĂ) A BASARABIEI (Бессарабское областное правление) – instituită în baza Regula-

mentului din 29 februarie 1828, promulgat de Nicolai I (1825-1855),

în care intra guvernatorul civil, 4 consilieri şi un asesor815

.

Consilierii şi asesorii erau confirmaţi de Senat la prezentarea gu-

vernatorului general, prin intermediul ministrului de Interne. Pe lângă

Cârmuirea Regională se aflau următoarele instituţii speciale:

1. Serviciul de Asistenţă Publică (Приказ Общественного Приз-

рения), care era alcătuit în baza aceloraşi principii ca şi în guberniile

interne ruse.

2. Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia (Депутатское

Дворянское Собрание), alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi

deputaţi din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani.

3. Serviciul Sanitar al Basarabiei (Врачебная Управа), a cărui

componenţă era fixată de unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea

instituţii.

4. Secţia de Arhitectură din Basarabia (Архитекторская часть),

alcătuită din arhitect şi doi ajutori, confirmaţi de guvernatorul general.

5. Procurorul regional (областной прокурор) şi doi ajutori (in-

spectori judiciari) (губернские стряпчие) pe dosare penale şi dosare

civile, confirmaţi în posturi de ministrul Justiţiei816

.

812 ANRM, F. 43, inv. 1, d. 30, f. 3. 813 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 23, f. 209 verso. 814 Despre înlocuirea unităţii de măsură cântarul, cu unitatea de măsură rusească pu-

dul, a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 5, inv. 1, d. 265, f. 657-670. 815 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 816 Ibidem, f. 5 verso-6.

237

Ministerul de Justiţie.

Procurorul regional al Basarabiei.

Antet.

Cârmuirea Regională din Basarabia era subordonată Ministerului

de Interne al Rusiei. În Basarabia au fost instituite: Administraţia Re-

gională, Judecătoria Penală şi Judecătoria Civilă, Administraţia Finan-

ciară. Consiliul Suprem al Basarabiei a fost înlocuit cu Consiliul Re-

gional al Basarabiei. Funcţia de rezident plenipotenţiar al Basarabiei

este suspendată, iar obligaţia acestuia i-a fost atribuită guvernatorului

general al Novorosiei şi Basarabiei817

. După aplicarea noului Regula-

ment din 29 februarie 1828 autonomia limitată de care a beneficiat

Basarabia timp de 10 ani a fost lichidată, iar provincia a fost inclusă în

sistemul economic şi politic al Imperiului Rus. În scurt timp după

aceasta, la 26 septembrie 1830, este suprimat cordonul vamal de la

Nistru şi transferat la Prut şi Dunăre, aplicată structura de ghildă, insti-

tuită Administraţia Specială a oraşului Ismail, iar Basarabia inclusă în

sistemul economic şi politic al Imperiului Rus.

817 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

238

Cârmuirea Gubernială a Basarabiei, în frunte cu veceguvernatorul Ustrugov

(ANRM, 34745)

CÂŞLAR (кишларь) – păstor sau herghelegiu care locuia în

câşlă818

.

CÂŞLĂ (кишла) – aşezare bazată pe creşterea vitelor819

. Alte surse

atestă despre câşlă ca despre un loc de iernare, construcţii pentru adă-

postul vitelor în timpul iernării820

.

În sec. al XVIII-lea câşle sunt atestate în zona de stepă a ţinuturilor

Iaşi, Botoşani, Soroca etc. În timpul războiului ruso-turc din 1806-

1812 apar câşle în Bugeac unde se stabileau coloniştii transdanubieni.

Prima câşlă în regiunile de sud ale Basarabiei, unde urmau să fie

împroprietăriţi coloniştii transdanubieni, a fost fondată în 1808 de su-

puşii-austrieci Toma Braşovan şi Pavel Olteanu în localitatea Lunga,

următoarele două – în acelaşi an, în localitatea Valea-Perjului, de su-

818 A se vedea: Desetinar. 819 T. Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă

lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933, mar-

tie, anul II, nr. 3, p. 156. 820 Documente turceşti privind istoria României. Vol. I, 1455-1774. – Bucureşti, 1976, p. 334.

239

puşii-austrieci Niţă Peatko şi fiul acestuia, iar cealaltă de colonistul

din satul Ianeşti, ţinutul Iaşi, Constantin Stratan. Până la sfârşitul răz-

boiului ruso-turc din anii 1806-1812 în Bugeac au fost fondate

7 câşle821

. După anexarea Basarabiei la Rusia numărul câşlelor creşte

considerabil. Potrivit recensământului din 1817, în Basarabia erau în-

registrate 71 câşle: 45 – în ţinutul Bender, 17 – în ţinutul Soroca, 4 – în

ţinutul Hotin, 3 – în ţinutul Orhei şi 2 câşle în ţinutul Greceni822

.

CEATĂ – cu mai multe sensuri: 1. Ţiganii care duceau o viaţă

nomadă se împărţeau în cete. Fiecare ceată număra câte 100 de şatre în

frunte cu un starşina, numit judia823

; 2. Grup alcătuit din subalternii de

la sate ai dregătorilor domneşti, cu atribuţii militare şi fiscale; 3. Grup

de animale de acelaşi fel824

.

O şatră de ţigani (Fotografie de P.M. Kondraţki. MNAIM)

821 И.И. Мещeрюк. Социально-экономическое развитие болгарских и гагаузских

сел в южной Бессарабии (1808-1856 гг.). – Кишинев, 1970, c. 204. 822 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 273-291. 823 ANRM, F. 88, inv. 1, 1836, d. 539, f. 8-8 verso. 824 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 154.

240

CERTIFICAT COMERCIAL (торговое свидетельство) – do-

cument care acorda dreptul de a exporta mărfuri din Principatul

Moldova şi din Ţara Românească în ţările din Europa şi în guberniile

ucrainene şi ruse, eliberat la dispoziţia preşedinţilor Divanelor Mol-

dovei şi Ţării Româneşti senatorilor S.S. Kuşnikov şi V.I. Krasno-

Milaşevici de către Divanul Moldovei în timpul războiului ruso-turc

din anii 1806-1812. Aceste documente conţin informaţii valoroase

despre volumul şi structura comerţului, legăturile pieţei moldove-

neşti cu pieţele europene, căile comerciale, sistemul vamal etc. Ele

conţin şi informaţii preţioase despre dezvoltarea diferitelor ramuri

economice – agricultura, creşterea animalelor şi meşteşugăritul. În

certificatele comerciale era indicat locul de reşedinţă al negustorului,

cantitatea mărfii exportate, locul de unde marfa a fost procurată şi

locul de destinaţie a acesteia825

.

Prin eliberarea certificatelor comerciale se urmărea scopul de a

reorienta comerţul românesc de la pieţele tradiţionale europene

spre piaţa internă rusă şi de a asigura necesităţile mereu crescânde

ale armatei ruse de ocupaţie şi guberniile limitrofe cu produse agri-

cole. S.S. Kuşnikov, într-un raport din 16 ianuarie 1810 adresat

comandantului suprem al armatei ruse cneazului P.I. Bagration,

scria: „…pe parcursul anului trecut, în baza cererilor înaintate, eu

am eliberat locuitorilor de aici aproape 600 de certificate, în majo-

ritate pentru Rusia”826

.

Despre măsurile întreprinse de senatorii ruşi V.I. Krasno-Milaşe-

vici şi S.S. Kuşnikov în vederea încercărilor de a reorienta comerţul

românesc de la pieţele tradiţionale europene şi de a-l extinde spre gu-

berniile interne ruse fac dovadă datele paşapoartelor şi ale cer-

tificatelor comerciale eliberate de Divanul Moldovei în anii 1808-

1812, elucidate în Tabelul 13.

825 A se vedea, spre exemplu, conţinutul celor 741 de certificate comerciale eliberate

de Divanul moldovenesc în perioada ianuarie-octombrie 1812: ANRM, F.1, inv.1,

d. 4259, f. 1-109. 826 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 2268, f. 13.

241

Tabelul 13 Numărul de certificate comerciale cu dreptul de export

al mărfurilor din Moldova în Rusia eliberate între anii 1808-1812*

Anii

Numărul total

de certificate

comerciale

Raportul,

în %, faţă

de 1808

Inclusiv în

guberniile

ucrainene

Raportul,

în %

1808 94 100,0 64 68,1

1809 144 153,2 110 73,4

1810 196 208,5 140 71,4

1811 283 301,1 172 60,8

În total 973 - 636 65,4

* Tabelul a fost alcătuit în baza analizei datelor paşapoartelor şi ale certificatelor

comerciale pe anii 1808-1812 (ANRM, F.1, inv.1, d. 63, 618, 1318, 2268, 3263, 3264,

3265, 4259 passim).

Datele Tabelului 13, deşi atestă o creştere considerabilă a număru-

lui de paşapoarte şi de certificate comerciale eliberate de Divanul

Moldovei pentru exportul mărfurilor în Rusia, totuşi nu demonstrează

vădit reorientarea comerţului moldovenesc de la pieţele tradiţionale

europene spre piaţa internă rusă. Pentru a elucida tabloul veridic al

comerţului şi al tendinţelor de reorientare a exportului moldovenesc,

este necesar a compara numărul total de paşapoarte şi certificate co-

merciale eliberate de Divanul Moldovei cu numărul de paşapoarte şi

certificate comerciale eliberate cu dreptul de a exporta mărfuri în

Rusia. Analiza acestor date denotă că în 1809 din 605 paşapoarte şi

certificate comerciale doar 144 (23,8%) au fost eliberate pentru expor-

tul mărfurilor în Rusia, în 1811 din 632 doar 283 (44,8%), iar în 1812

din 741 doar 265 (35,8%)827

. Prin urmare, nu putem vorbi despre o re-

orientare a comerţului moldovenesc spre pieţele ucrainene şi ruse, ci

doar despre o extindere a legăturilor comerciale ale Moldovei cu gu-

berniile interne ruse şi ucrainene.

Cu atât mai mult urmează să ţinem cont de faptul că, în condiţiile

când Moldova era ocupată de armatele ruse, iar în Divanul Moldovei

funcţia de preşedinte o deţinea consulul rus, o parte considerabilă a ac-

827 В.Н. Томулец. Торговые связи Молдавии с украинскими губерниями в период

русско-турецкой войны 1806-1812 годов. – În: 370 pokiв Хотиньской віини. Тези

доповідней Міжнародной науковоі конференціі. – Чернівці, 1991, с. 64.

242

tivităţii comerciale era îndreptată în vederea satisfacerii cerinţelor ar-

matei ruse şi apărării intereselor economice şi politice ale Rusiei.

În acest caz, deşi de o reorientare a comerţului moldovenesc spre

piaţa internă rusă nu poate fi vorba, extinderea relaţiilor comerciale

ale Moldovei cu guberniile interne ruse au mărit numărul negustorilor

implicaţi în aceste relaţii. Dar, încercările nereuşite de reorientare a

comerţului moldovenesc spre pieţele ucrainene şi ruse828

, întreprinse

de senatorii ruşi, au avut semnificaţia lor. Ele au deschis negustorilor

alogeni – evrei, greci, armeni etc., destul de receptivi la diverse forme

şi căi de îmbogăţire, noi pieţe de desfacere a mărfurilor şi noi surse de

acumulare a capitalului comercial.

După anexarea Basarabiei la Rusia, Administraţia imperială a fo-

losit această practică a certificatelor comerciale şi în relaţiile comerci-

ale ale Basarabiei cu guberniile interne ruse.

Necesitatea introducerii certificatelor comerciale în efectuarea

tranzacţiilor comerciale cu guberniile ucrainene şi ruse a fost legată

de particularităţile politicii comercial-vamale a ţarismului în primii

ani după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, de separarea provinci-

ei, până la 1 ianuarie 1831, de piaţa internă rusă prin cordonul sani-

taro-vamal de la Nistru. Pentru a reglementa relaţiile comerciale

ale Basarabiei cu guberniile ucrainene şi ruse, toate actele comercia-

le legislative, adoptate până atunci atât de organele imperiale, cât şi

de cele regionale, au fost generalizate în decizia Comitetului de Mi-

niştri din 28 noiembrie 1816, ce constituie o etapă importantă în

dezvoltarea relaţiilor comerciale între Basarabia şi guberniile ruse şi

în integrarea regiunii în sistemul pieţei interne ruse. Decizia Comite-

tului de Miniştri era alcătuită din 5 articole. Primele 4 articole pre-

vedeau măsurile în baza cărora urma să se efectueze comerţul exteri-

or. În Basarabia nu era permis importul mărfurilor interzise de tariful

vamal din 1816, iar în cazul în care acestea pătrundeau totuşi pe pia-

ţa basarabeană, era aplicat regulamentul despre confiscare. Până la

constituirea vămilor permanente la hotarul de apus al Basarabiei (în

1817) şi până la încasarea veniturilor vamale din Basarabia de insti-

tuţiile de resort imperiale urma „să fie percepută, la hotarele ruseşti

(la Nistru – V.T.) de la toate mărfurile străine, permise pentru import

828 V.N. Tomuleț. Op. cit., p. 63-65.

243

potrivit prevederilor tarifului din 1816, taxa vamală, cu respectarea

tuturor dispoziţiilor legislaţiei comerciale ruse”829

. Negustorii pri-

meau certificate comerciale şi recipise în care se fixa cantitatea şi

calitatea mărfii, data când marfa a fost adusă, calea – terestră sau

maritimă, persoana care a declarat marfa şi taxa vamală la care marfa

a fost supusă. Negustorilor, care transportau mărfurile pe cale de

tranzit prin Basarabia în Rusia, li se restituia taxa vamală percepută

la vămile şi posturile vamale de la Prut şi Dunăre, în baza aceloraşi

principii „...cum aceasta se efectuează cu mărfurile importate din

Finlanda”830

.

Importul diferitelor mărfuri străine din Basarabia în Rusia permise

de tariful vamal se efectua pe cale terestră doar prin vama principală

de la Dubăsari, care era înzestrată cu un număr necesar de funcţionari,

registre vamale şi ştampile, iar importul şi exportul pe cale maritimă –

doar prin vama principală din Odesa831

.

Ultimul articol reglementa relaţiile comerciale dintre Basarabia şi

guberniile interne ruse. Potrivit acestui articol, toate mărfurile care

erau produse în Basarabia erau permise pentru a fi exportate în guber-

niile interne prin toate vămile şi posturile vamale aflate la hotarul din-

tre Rusia şi Basarabia, în baza certificatelor comerciale eliberate de

Administraţia regională ce urmau să confirme provenienţa autohtonă a

acestor mărfuri832

. Cât priveşte mărfurile interzise deja importate din

Basarabia în Odesa şi în vămile şi posturile vamale de la Nistru, apoi,

pornind de la faptul că importul a fost interzis nu la insistenţa organe-

lor civile din Basarabia şi nici a negustorilor, acestea nu erau confisca-

te, dar în timp de 4 luni, începând de la data depistării lor, acestea au

fost permise pentru a fi scoase din guberniile ruse şi transportate sub

supraveghere riguroasă în Basarabia, iar din Basarabia şi Odesa – pes-

te hotare. Şi numai în cazul în care acest termen nu era respectat măr-

furile urmau a fi confiscate833

.

829 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso. 830 Ibidem, f. 681 verso. 831 Ibidem, f. 682. 832 Ibidem, f. 682-682 verso. Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile ruse

se stabilea un termen de 2 săptămâni, după care certificatul comercial nu mai era va-

labil (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 15, f. 126-126 verso). 833 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 682 verso-683.

244

Despre această măsură au fost înştiinţaţi negustorii şi industriaşii,

care pentru exportul mărfurilor basarabene în Rusia trebuiau să dispună

de certificate comerciale pe care le puteau primi de la ispravnic sau po-

liţia orăşenească, în baza cărora Departamentul II al Guvernului Regio-

nal elibera un nou certificat comercial ce permitea exportul mărfurilor

peste Nistru834

. La insistenţa lui A.N. Bahmetev, poliţiştii erau obligaţi

să indice de la cine concret au fost cumpărate mărfurile, din ce localitate

şi care anume mărfuri – informație de a cărei veridicitate urmau să se

convingă personal la faţa locului. Pe viitor, Departamentul II elibera

certificate comerciale doar în baza unor decizii speciale835

.

La 27 iulie 1816, Departamentul comerţului exterior, printr-o dis-

poziţie adresată şefului Districtului vamal Dubăsari, cerea ca toate

mărfurile importate din Basarabia, în baza certificatelor comerciale

puse la dispoziţie de Administraţia regională, să fie permise fără plata

taxei vamale prin toate vămile şi posturile vamale ale districtului va-

mal Dubăsari, în urma dispoziţiei acestuia836

. Mărfurile importate în

Rusia pe cale de tranzit prin Basarabia erau supuse la hotarele de apus

unei taxe vamale potrivit tarifului din 1816 şi erau însoţite de un certi-

ficat comercial care, fiind prezentat la vămile şi posturile vamale de la

Nistru, scutea marfa de o nouă taxă vamală. Importul mărfurilor străi-

ne, aprobat de tariful din 1816, era permis în Basarabia cu încasarea

taxei vamale – „vamei” ce constituia 3% ad valorem; însă, în cazul în

care mărfurile erau importate ulterior în guberniile ruse, la trecerea lor

peste Nistru pe cale terestră, prin vama de la Dubăsari, iar pe cale ma-

ritimă – prin cea de la Odesa se încasa o taxă vamală potrivit tarifului,

iar „vama” era restituită837

.

La 2 aprilie 1817 Departamentul II al Guvernului Regional a dis-

cutat dispoziţia din 14 martie a lui A.N. Bahmetev privitor la obiecţiile

făcute de şeful Districtului vamal Dubăsari Iuşnvevski cu referire la

încălcările pe care le fac evreii exportând mărfuri din Basarabia. Pen-

tru înlăturarea acestor încălcări, Departamentul a decis:

1. Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile interne ruse

negustorii urmează să dispună de certificate comerciale eliberate de

834 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 6-6 verso. 835 ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 6 verso. 836 Ibidem, f. 4 verso. 837 Ibidem, f. 5.

245

ispravnici sau de poliţia orăşenească locală – în baza cărora vor putea

primi de la Departamentul II alte certificate ce le-ar permite să exporte

mărfurile prin vămile de la Nistru.

2. În certificatele eliberate de organele de poliţie urma să se indice

de la cine a fost cumpărată marfa, din ce localitate, care anume produ-

se au fost cumpărate, iar poliţia să se convingă la faţa locului despre

aceasta.

3. Certificatele comerciale urmau să fie înmânate în Departamen-

tul II sub semnătura persoanelor responsabile, despre care fapt

i se raporta concomitent rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev838

.

La 6 aprilie 1817, măsurile de rigoare au fost aduse la cunoştinţă,

prin dispoziţia Departamentului II al Guvernului Regional, organelor

locale839

, care urmau să le respecte.

În urma cererii negustorilor basarabeni care comercializau mărfuri

străine şi care n-au dovedit să treacă peste hotare mărfurile interzise de

tariful vamal din 1816, la 1 iulie 1817, în conformitate cu dispoziţia lui

A.N. Bahmetev, termenul pentru exportul acestor mărfuri înapoi peste

hotare a fost prelungit cu încă două luni – până la 1 septembrie 1817840

.

La 8 iulie 1817, cu o cerere similară de a fi prelungit acest termen cu în-

că o lună s-a adresat către A.N. Bahmetev societatea negustorilor ar-

meni din Chişinău, argumentând că „…numai în aşa termen ei vor do-

vedi să treacă de aici mărfurile turceşti interzise de tarif”841

.

Însă, negustorii nu întotdeauna îndeplineau cu stricteţe dispoziţiile

guvernului. Astfel, la 16 septembrie 1817 ispravnicul de Codreni ra-

porta Departamentului II al Guvernului Regional că, deoarece după

expirarea termenului stabilit – 1 septembrie – pentru transportarea

mărfurilor interzise peste hotare negustorii nu manifestă străduinţa de

a-şi transporta mărfurile interzise exportului, a interzis realizarea lor în

localitatea Leova842

.

În pofida faptului că decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiem-

brie 1816 acorda dreptul la exportul liber al mărfurilor basarabene în

838 ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 22-25. 839 Ibidem, inv. 3, d. 585, f. 48-50. 840 Ibidem, f. 53 verso-54. 841 Ibidem, f. 58. 842 Ibidem, d. 586, f. 1.

246

guberniile interne ruse, prezenţa obligatorie a certificatelor comerciale

crea mari obstacole şi prejudicia exportul acestor mărfuri. În demersul

înaintat de şeful Districtului vamal Dubăsari Iuşnevski pe numele lui

A.N. Bahmetev, acesta semnala că este nemulţumit de abuzurile şi

samavolniciile evreilor care „cumpără în cantităţi destul de mari nuci,

prune uscate, ceapă şi piei de oaie…, însă nu transportă întreaga canti-

tate odată, dar în timp diferit şi în mici cantităţi”843

. Astfel, în lunile

octombrie-decembrie 1816 aceştia n-au exportat nici a patra parte din

cantitatea de mărfuri fixată în certificate şi transmit aceste certificate

altor evrei. Ca rezultat, a urmat dispoziţia lui A.N. Bahmetev din

14 martie 1817 adresată Departamentului II al Guvernului Regional,

prin care se cerea ca organele locale să „…elibereze fără plata taxei

vamale numai acea cantitate de produse pe care negustorii o au pregă-

tită pentru export”844

, cu stabilirea unui termen de 2 săptămâni, după a

cărui expirare certificatele comerciale nu mai erau valabile.

Restricţiile puse în exportul mărfurilor basarabene în Rusia, obli-

gaţia de a prezenta certificate comerciale eliberate nu doar de Depar-

tamentul II al Guvernului Regional, dar şi de ispravnici sau poliţia lo-

cală creau mari dificultăţii burgheziei comerciale, prejudiciindu-i ve-

niturile.

A.N. Bahmetev scria la 19 septembrie 1817 Departamentului II al

Guvernului Regional, având ca temei plângerile negustorilor care co-

mercializau cereale, că „…această măsură, din diferite considerente,

este împovărătoare pentru industriaşi, îndeosebi pentru cei ce locuiesc

în localităţi îndepărtate de oraşul regional”845

. Cu atât mai mult că

grâul şi alte cereale nu sunt aduse de peste hotare, ci sunt produse de

Basarabia şi exportul lor peste Nistru în guberniile ruse, potrivit deci-

ziilor instanţelor superioare, urmează a fi scutit de taxele vamale.

A.N. Bahmetev considera că negustorii basarabeni care comerciali-

zează cereale urmează să fie susţinuţi de stat, iar exportul acestor măr-

furi peste Nistru să fie permis doar în baza certificatelor comerciale

eliberate de poliţia orăşenească sau cea judeţeană din localitatea de

unde cerealele sunt exportate846

.

843 ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 5 verso. 844 Ibidem, f. 6. 845 Ibidem, d. 586, f. 9. 846 Ibidem, f. 9 verso.

247

Pornind de la numeroasele cereri ale cercurilor comercial-

industriale din Basarabia şi având sprijinul rezidentului plenipotenţiar

A.N. Bahmetev, Administraţia regională face unele cedări în ce pri-

veşte eliberarea certificatelor comerciale.

La 25 septembrie 1817, Departamentul II discută propunerile lui

A.N. Bahmetev în vederea adoptării unor măsuri ce vor eficientiza ex-

portul liber în Odesa al grâului şi al altor produse cerealiere”847

. În

acest scop, Guvernul Regional, pornind de la faptul că grâul şi alte ce-

reale nu sunt importate de peste hotare, dar sunt produse de Basarabia,

a decis să fie permis exportul lor peste Nistru în guberniile ruse doar

în baza certificatelor comerciale eliberate de poliţia orăşenească sau

judeţeană din acele localităţi în care este produsă marfa848

.

La 29 septembrie 1817, Departamentul II al Guvernului Regional

anunţă toţi ispravnicii judeţeni ca aceştia să ia măsurile de rigoare pri-

vind mărfurile interzise de tariful vamal din 1816: să înregistreze aces-

te mărfuri şi să le sigileze pentru a fi confiscate849

.

Dar, aceste dispoziţii şi restricţii nu totdeauna erau respectate. În

noile circumstanţe, oficialităţile regionale erau nevoite să le aplice din

nou. Astfel, după raportul prezentat de şeful Districtului vamal Dubă-

sari privind încălcările comise la exportul vinului de Basarabia (cazul

negustorului evreu Leiba Moişcovici, cu al cărui certificat comercial a

exportat vin peste Nistru negustorul grec din Nejin, cu viză de reşedin-

ţă în Criuleni, T.Piper – 550 vedre şi mic-burghezul din Dubăsari

H.Zeilinger – 1100 vedre, la care au fost găsite butoaie din Moldova

de peste Prut)850

, a urmat decizia din 6 decembrie 1822 a noului rezi-

dent plenipotenţiar I.N. Inzov adresată Departamentului II. Iar la

8 decembrie Administraţia Financiară a prescris tuturor organelor de

poliţie „…ca acestea, eliberând certificate pentru exportul mărfurilor

basarabene, să se convingă preventiv la faţa locului unde se planifică a

fi exportat vinul, de la cine a fost el cumpărat şi cine urmează să-l

treacă peste Nistru”851

. Mai mult ca atât. În urma corespondenţei cu

ministrul de Interne, contele V.P. Kociubei, privind exportul mărfuri-

847 ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 10. 848 Ibidem, f. 10-10 verso. 849 Ibidem, f. 19-26. 850 Ibidem, d. 586, f. 6 verso-7. 851 Ibidem, f. 8.

248

lor basarabene în Rusia, permis potrivit deciziei Consiliului de Mi-

niştri din 28 noiembrie 1816, la 16 decembrie 1822 I.N. Inzov a pro-

pus Guvernului Regional „…ca, de fiecare dată, certificatele pentru

exportul produselor de provenienţă basarabeană să fie eliberate doar

cu acordul guvernului”852

.

Ulterior, la 24 ianuarie 1823, Administraţia Financiară, printr-o

dispoziţie specială, a adus la cunoştinţă că certificatele eliberate de po-

liţia orăşenească sau judeţeană trebuie să fie semnate şi de procurorii

de ţinut, fapt prin care s-ar confirma suplimentar că produsele sau

mărfurile indicate în certificatele comerciale sunt produse sau cumpă-

rate anume aşa cum este indicat în aceste documente853

.

Pentru a înlătura orice abuz ce putea avea loc în exportul mărfuri-

lor basarabene (al prunelor, nucilor, vinului etc.) în Rusia, guvernato-

rul civil al Basarabiei a propus, la 9 noiembrie 1823, ca certificatele

comerciale să fie eliberate de poliţia judeţeană numai după ce persoa-

na care vinde aceste produse va depune jurământ că ele sunt de prove-

nienţă autohtonă, însă nicidecum de ocolaşi854

. În aşa fel, erau supuşi

jurământului nu doar stăpânii produselor, dar şi alte persoane (în caz

dacă produsele erau cumpărate de la ele) în prezenţa ispravnicului sau

poliţiei şi a preotului care au primit jurământul855

. La 14 noiembrie

1823 a urmat decizia Administraţiei Financiare de a se lua de la ne-

gustorii veniţi din altă parte mărturii despre realizarea concretă a măr-

furilor856

.

La 8 decembrie 1823 a urmat o altă dispoziţie, de data aceasta a

Administraţiei Financiare, adresată organelor de poliţie, în care aces-

tora li se indica ca mărfurile exportate din Basarabia în Rusia, atât de

provenienţă locală, cât şi alte mărfuri, să fie confirmate de procurorii

de ţinut857

.

Exportul mărfurilor din Basarabia în guberniile interne ruse era

frânat şi de diverşi factori externi. La 8 octombrie 1824, în legătură cu

răspândirea ciumei în Principatele Române, şeful serviciului de caran-

852 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 444, f. 12-12 verso. 853 Ibidem, f. 8 verso. 854 Ibidem, f. 8 verso-9. 855 Ibidem, f. 9 verso. 856 Ibidem, f. 11. 857 Ibidem, f. 12.

249

tină din Dubăsari a dat dispoziţia să fie interzis exportul în Rusia, prin

posturile vamale Parcani şi Maiaki, a mărfurilor care uşor pot fi afec-

tate de ciumă, argumentând că Principatele nu dispun de serviciile sa-

nitare respective858

. Pentru a evita răspândirea ciumei, organele regio-

nale erau rugate să indice, la eliberarea certificatelor comerciale,

punctul de carantină prin care urmează a fi transportată marfa.

La 8 noiembrie 1824 a urmat o nouă dispoziţie a Guvernului Regi-

onal adresată organelor locale, potrivit căreia în timpul acordării certi-

ficatelor comerciale pentru exportul mărfurilor în Rusia procurorii de

ţinut sunt obligaţi să-i impună pe vânzătorii de produse să depună ju-

rământ că mărfurile sunt de provenienţă autohtonă859

. Prin urmare,

prezenţa obligatorie a certificatelor comerciale pentru exportul mărfu-

rilor din Basarabia a constituit un obstacol serios în extinderea relaţii-

lor comerciale cu guberniile limitrofe şi statele străine, respectiv şi în

acumularea capitalului comercial de către burghezia comercială.

Certificatele comerciale sunt depozitate în fondul „Guvernul Regi-

onal al Basarabiei” (F.5) şi, parţial, în fondul „Cancelaria guvernatoru-

lui Basarabiei” (F.2) a ANRM şi conţin variate informaţii valoroase

atât despre exportul mărfurilor basarabene în guberniile interne ruse,

cât şi peste hotare. Aceste izvoare reflectă perioada 1817-1830 – de la

adoptarea deciziei Comitetului de Miniştri din 28 noiembrie 1816 (ce

permitea exportul liber al mărfurilor basarabene peste Nistru) până la

suprimarea, la 26 septembrie 1830, a cordonului vamal de la Nistru. În

aceste izvoare era indicat locul de reşedinţă al negustorului, de unde şi

de la cine a fost cumpărată marfa, caracterul mărfii, cantitatea şi cali-

tatea, greutatea sau mărimea acesteia, vama prin care marfa urma să

fie transportată şi locul de destinaţie – fie în guberniile ruse sau peste

hotare. Certificatele comerciale conţin un material concret privind

numele comerciantului, starea lui socială, iar uneori şi cea etnică, acti-

vitatea comercială – operaţiile comerciale efectuate de el pe parcursul

anului respectiv. Aceste izvoare conţin şi anumite informaţii despre

politica comercială a ţarismului în Basarabia; astfel, la sfârşitul textu-

lui erau indicate legile în baza cărora era permis exportul mărfurilor

din regiune.

858 ANRM, F. 5, inv. 2, 1824, d. 690, f. 22. 859 Ibidem, f. 25-28.

250

Certificatele comerciale ne dau posibilitatea de a studia nivelul de

dezvoltare a forţelor de producţie din Basarabia (în sfera agriculturii,

creşterii vitelor, meşteşugăritului etc.), activitatea negustorilor basara-

beni, a celor din guberniile ruse şi de peste hotare, căile comerciale şi

modalitatea de transportare a mărfurilor, cererea şi oferta la mărfurile

basarabene pe piaţa internă rusă etc.

Analiza celor circa 1200 de certificate comerciale, ca surse istorice,

eliberate de administraţia regională între anii 1817-1826, ne permite să

concluzionăm că în baza lor pot fi studiate nu numai caracterul relaţii-

lor comerciale ale Basarabiei cu guberniile ruse şi statele vecine, ce-

rinţele pieţei interne ruse la mărfurile basarabene, dar şi nivelul de

dezvoltare a celor mai importante ramuri economice din provincie, ca-

racterul marfar al gospodăriilor ţărăneşti şi moşiereşti, modul de an-

trenare a acestora în relaţiile de piaţă etc.860

Un izvor important în studierea dinamicii numerice, a componenţei

etnice şi a nivelului de avere a burgheziei comerciale din Chişinău,

precum şi a gradului de implicare a acesteia în diferite activităţi co-

mercial-industriale, îl formează datele certificatelor comerciale sau

datele despre capitalul comercial declarat, depozitate în fondul „Duma

orăşenească din Chişinău” (F.75). El conţine cererile negustorilor pen-

tru a se înscrie în ghildele comerciale, la fel şi copiile certificatelor

comerciale eliberate. După aplicarea în Basarabia, începând cu

1 ianuarie 1831, a Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830,

toţi comercianţii – negustorii, mica burghezie şi ţărănimea comercia-

lă – erau stratificaţi, asemănător celor din guberniile interne ruse, în

860 Despre însemnătatea certificatelor comerciale ca sursă documentară în studierea re-

laţiilor comerciale ale Basarabiei cu guberniile interne ruse a se vedea mai detaliat:

В.Н. Томулец. Торговые связи Бессарабии с внутренними губерниями России в

1812-1830 гг. (по данным торговых свидетельств). – În: Известия АН МССР.

Серия общественных наук. – Кишинев, 1984, №2, с. 67-70; Idem. Торговые сви-

детельства – как источник изучения торговли Бессарабии с другими губерния-

ми России (1812-1830 гг.). – În: Известия Академии Наук Молдавской ССР. Се-

рия общественных наук. – Кишинев, 1988, №3, с. 71-73; Idem. Certificatele

comerciale – sursă importantă în studierea componenţei etnice şi dinamicii numerice

a burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1868). – În: Conferinţa corpului

didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000-2002”. 30 sep-

tembrie – 6 octombrie 2003. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumanistice. Vo-

lumul II. – Chişinău, 2003, p. 165-166.

251

ghilde, fiind obligaţi să declare capitalul comercial pentru a fi înscrişi

în ghildele comerciale. Cererile depuse de negustori în Duma orăşe-

nească din Chişinău reflectă nu doar categoria ghildei potrivit capita-

lului comercial declarat, dar conţin şi un material valoros despre com-

ponenţa familiei negustorului şi vârsta membrilor ei, apartenenţa etni-

că (deşi nu totdeauna), despre impozitul fiscal în cazul în care

negustorul nu beneficia de privilegii etc. Certificatele comerciale sunt

acele documente în baza cărora negustorii făceau comerţul şi achitau

taxele vamale. Certificatele comerciale negustoreşti au fost împărţite

în trei categorii: certificate comerciale de ghilda întâi, de ghilda a doua

şi de ghilda a treia. Certificate comerciale de ghilda întâi deţineau ne-

gustorii care dispuneau de un capital comercial ce constituia

50 mii rub., de ghilda a doua – 20 mii rub. şi de ghilda a treia –

8 mii rub. Certificatele comerciale de ghilda întâi şi a doua acordau ne-

gustorilor drepturi egale în activitatea comercial-industrială, şi anume:

dreptul de a practica comerţul angro intern şi extern cu mărfuri ruseşti şi

străine; de a avea în posesie vase comerciale şi de a practica comerţul pe

mare şi râuri; de a dispune de magazine, depozite, beciuri pentru depo-

zitarea mărfurilor şi efectuarea comerţului angro; de a avea în proprieta-

te fabrici şi uzine (în afară de cele care produceau rachiu, asupra cărora

deţineau monopolul nobilii) cu dreptul de a realiza, cu amănuntul, măr-

furile fabricate, fără plata suplimentară a prestaţiilor; de a se ocupa cu

transferul de bani în diferite oraşe; dreptul de concesiune; de a încheia

contracte etc. Certificatele comerciale de ghilda a treia acordau negusto-

rilor dreptul de a se ocupa cu comerţul cu amănuntul nu numai în oraşul

unde negustorul avea viză de reşedinţă, dar şi în judeţ; ei aveau dreptul

să vândă mărfuri ruseşti şi mărfuri străine pe care le cumpărau de la ne-

gustorii primelor două ghilde, să aibă în proprietate fabrici şi uzine,

cârciume, hanuri, să se ocupe cu meşteşugăritul etc. Drepturile şi obli-

gaţiunile de ghildă fixate în certificatul comercial urmau că fie respecta-

te şi îndeplinite cu stricteţe de către negustor861

.

În determinarea dinamicii numerice a burgheziei comerciale din

Chişinău un rol important revenea certificatelor comerciale eliberate

861 Certificatele comerciale eliberate burgheziei comerciale din Basarabia în anii ’30-

’50 ai sec. al XIX-lea au fost analizate detaliat în: Valentin Tomuleţ. Politica comer-

cial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei

comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 399-423.

252

de Duma orăşenească pentru declararea capitalului comercial. Analiza

acestor izvoare, sistematizate în Tabelul 14, scot în evidenţă procesele

ce aveau loc în cadrul acestei stări sociale după adoptarea Regulamen-

tului ghildelor din 26 septembrie 1830.

Tabelul 14 Dinamica certificatelor comerciale puse la dispoziţie de

Duma orăşenească din Chişinău burgheziei comerciale

între anii 1831-1855*

Anii

Categoria ghildei

Numărul

total

În medie

anual

Numărul de

certificate

comerciale

(în %) faţă de

1831-1835

I II III

1831-1835 24 133 1569 1726 345 100,0

1836-1840 15 83 1110 1208 242 70,9

1841-1845 58 160 1166 1384 277 80,2

1846-1850 51 192 1151 1394 279 80,8

1851-1855 51 166 1241 1458 292 84,5

* Tabelul a fost alcătuit în baza datelor sistematizate cu privire la certificatele co-

merciale eliberate burgheziei comerciale de Duma orăşenească din Chişinău în anii

1831-1855 (ANRM, F. 75, inv. 1, d. 474, 526, 528, 576, 619, 674, 753, 810, 888, 906,

1033, 1130, 1157, 1197, 1245, 1307, 1377, 1438, 1575, 1606, 1618, 1625, 1665,

1694, 1722, 1723, 1751, 1755).

Datele Tabelului 14 confirmă că burghezia comercială din Chişi-

nău era constituită în mare parte din negustori de ghilda a treia. Numă-

rul negustorilor a crescut considerabil îndeosebi între anii 1831-1835,

deoarece în această perioadă ei au fost scutiţi completamente de plata

taxei pentru certificatele comerciale. După 1835, când negustorii au

fost impuşi să plătească o pătrime din taxă, iar în ultimii doi ani – ju-

mătate, numărul certificatelor comerciale s-a micşorat brusc. Conform

altor izvoare, numărul negustorilor de ghildă din Chişinău s-a micşorat

de la 319 în 1835 până la 271 în 1836 şi până la 227 în 1842. Abia din

anul 1843 numărul negustorilor a început din nou să crească862

. Dacă

luăm în consideraţie întreaga perioadă de 25 de ani, constatăm că numă-

rul certificatelor comerciale s-a micşorat (cu mici oscilaţii) de la 1726 în

primii cinci ani până la 1458 certificate în ultimii cinci ani.

862 Город Кишинев. – În: ЖМВД. – СПб, 1845, т. II, с. 228.

253

Datele certificatelor comerciale pentru sfârşitul anilor ’40 – mijlo-

cul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea au fost sistematizate de către organele

regionale şi sunt depozitate în fondul „Administraţia Financiară a Ba-

sarabiei” (F.134). Deoarece negustorii erau împărţiţi în „creştini”,

greci, armeni şi evrei (sursa nu reflectă cu înaltă veridicitate compo-

nenţa etnică a „creştinilor”, grecii şi armenii fiind evidenţiaţi separat,

iar ceilalţi negustori – ruşi, ucraineni, bulgari, moldoveni, găgăuzi,

germani etc. formau categoria generală de „creştini”), este imposibil a

depista aceste etnii. Totuşi, certificatele comerciale, ca izvoare istori-

ce, prezintă un deosebit interes în studierea componenţei şi a dinamicii

numerice a burgheziei comerciale din Basarabia.

Datele referitor la apartenenţa etnică a negustorilor din Chişinău la

sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea sunt siste-

matizate în Tabelul 15.

Tabelul 15 Dinamica numerică şi componenţa etnică a burgheziei comerciale din

Chişinău şi numărul certificatelor comerciale eliberate la

sfârşitul anilor ’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea*

Anii

A p a r t e n e n ţ a e t n i c ă

Nu

mă

rul

tota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

Ev

rei

Vel

ico

ruşi

Gre

ci

Bu

lga

ri

Arm

eni

Mo

ldo

ven

i

Ucr

ain

eni

Ger

ma

ni

Sâ

rbi

Ita

lien

i

Au

stri

eci

Nei

den

tifi

caţi

Numărul certificatelor comerciale eliberate

1838 53 49 40 33 12 12 4 1 - - - 17 221 21,0

1839 67 39 35 34 11 11 2 1 - - 1 6 207 19,6

1840 71 44 35 28 12 7 1 2 - - - - 200 19,0

1841 80 40 40 29 12 4 1 1 1 1 - 12 221 21,0

1842 79 33 35 32 12 3 2 - 2 1 - 6 205 19,4

În total 350 205 185 156 59 37 10 5 3 2 1 41 1054 100,0

În % 33,2 19,4 17,6 14,8 5,6 3,5 0,9 0,5 0,3 0,2 0,1 3,9 100,0 -

*ANRM, F. 75, inv. 1, d. 752, f.1-233 verso; d. 754, f. 151-151 verso, 211-211

verso, 229-229 verso, 290, 334-334 verso; d. 810, f. 391-398; d. 860, f. 1-200; d. 892,

f. 1-279; d. 957, f. 1-501.

Datele Tabelului 15 confirmă cu lux de amănunte că în comer-

ţul capitalei rolul de bază revenea evreilor care deţineau 33,2% din

254

numărul certificatelor comerciale eliberate de Duma orăşenească

din Chişinău, velicoruşilor – 19,4%, grecilor – 17,6%, bulgarilor –

14,8%, armenilor –5,6% şi moldovenilor – 3,5%. Rolul celorlalte

etnii în comerţul din Chişinău era neînsemnat. Este semnificativ

faptul că dacă pentru negustorii evrei, velicoruşi, greci, bulgari şi

armeni este caracteristică o situaţie cât de cât stabilă, pentru mol-

doveni este specifică tendinţa de reducere a numărului de negus-

tori, ceea ce corespunde scopului politicii comerciale promovate de

ţarism în Basarabia.

CERTIFICAT SCRIS / TIPĂRIT (Письменный билет/печатный

билет) – certificat, eliberat locuitorilor din Basarabia după anexarea

provinciei la Imperiul Rus reieşind din specificul stratificării sociale.

Acorda tuturor categoriilor sociale dreptul de a se ocupa cu comerţul

pe o perioadă de până la 11 luni. Scris pe o hârtie simplă, cu achitarea

unei taxe de 1 rub. 40 kop. asignate.

Asemenea bilete erau eliberate populaţiei din Basarabia şi după emi-

terea decretului din 24 noiembrie 1821 privind noul sistem de taxare, din

considerentul că populaţia din Basarabia nu era clasificată în clase: în ne-

gustori, mic-burghezi şi ţărani şi beneficiază de privilegii speciale.

Ulterior, după emiterea decretului din 21(6) decembrie 1827, când

s-a dispus ca ţăranilor, mic-burghezilor si persoanelor de la Curte să li

se elibereze bilete pe hârtie timbrată obişnuită, pe o durată de o lună,

cu achitarea unei taxe de 50 kop., de 2 luni – 1 rub. şi de 3 luni –

2 rub., acest regulament iarăşi nu a fost aplicat pe teritoriul Basarabiei,

din aceleaşi considerente.

În decizia Comitetului de Miniştri din 19 martie 1829 se specifica

că aceste bilete vor fi eliberate locuitorilor Basarabiei după principiile

vechi, iar prevederile Regulamentului din 21(6) decembrie 1827 cu

privire la taxa pentru hârtia timbrată vor viza doar persoanele care vor

sa primească bilete pentru a pleca din provincie în alte gubernii863

.

Vor fi lichidate, începând cu 1831, după aplicarea în Basarabia, la

26 septembrie 1830, a structurii de ghildă.

CERVONEŢ (de la polon. – czerwony – frumos, de aur) (черво-

нец) – monedă de aur rusească, de o valoare de 3 ruble, similar duca-

tului sau ţechinului italian. Denumirea cervoneţului provine de la cu-

863 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2752. – СПб., 1830, с. 172.

255

loarea aurului de probă înaltă. Primii cervoneţi care corespundeau

standardului – ducatului din aur (3,4 gr.) au început a fi bătuţi în Rusia

începând cu 1701 la dispoziţia lui Petru cel Mare. Uneori erau bătuţi

cervoneţi de valoare dublă (двойной стоимости), iar din 1755 şi pâ-

nă la primul război mondial – de regulă, în valoare de 5 şi 10 rub. În

sec. al XIX-lea, până în 1841, cervoneţul era bătut în Sankt Petersburg

şi în Varşovia, din aur de o calitate înaltă864

.

Potrivit altor surse, monedele turceşti care circulau în Basarabia se

limitau în fond la „…cervoneţii turceşti care se află în circulaţie în

număr destul de mare în această provincie”. Prin dispoziţia guvernato-

rului civil I.M. Hartingh din 29 decembrie 1813, s-a interzis ca această

monedă se fie primită în vistieria statului, sub pretextul cantității redu-

se şi calităţii proaste a aurului şi din cauza instabilităţii cursului, care

poate cauza vistieriei mari prejudicii865

. În rapoartele din 16 august

1816 şi din 25 august 1817 A.N. Bahmetev raporta că în timpul gu-

vernării lui I.M. Hartingh vistieria a suferit din această cauză pierderi

în valoare de 226762 lei866

.

Cervoneţi867

erau şi ducaţii olandezi, care circulau în Basarabia la

cursul de 12 lei şi ducaţii austrieci – la cursul la 11 lei şi 30 parale868

.

Din decizia Consiliului Suprem al Basarabiei din 23 mai 1824

aflăm că după 1812 „în circuit în Basarabia erau mulţi cervoneţi olan-

dezi şi austrieci. Cursul cervoneţului olandez în popor şi la încasarea

lui în vistierie era echivalat cu 14 lei, iar a cervoneţului austriac – cu

13 lei 30 parale”869

.

CETĂŢEAN DE ONOARE (почетный гражданин) – stare soci-

ală privilegiată, deosebită de orăşeni, creată prin manifestul imperial

din 10 aprilie 1832 şi divizată în cetăţeni de viţă şi personali, dar care

nu erau întruniţi într-o organizaţie de castă870

. Statutul de cetăţean de

864 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1903, Т. XXXVIII”a”, с. 531; Российский гуманитарный энциклопедический

словарь. Том. III. – М., 2002, с. 576. 865 ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 9-9 verso. 866 AIMSR, F. AMŞ, d. 628, f. 25. 867 În actele vremii, redactate în ruseşte, ducaţii erau numiţi cervoneţi. 868 ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 17-17 verso. 869 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 430, p, I, f. 167. 870 Е.Ф. Зябловский. Российская статистика. Часть I. Издание второе. – СПб.,

1842, c. 52.

256

onoare era acordat fie personal pe durata vieţii, fie ereditar şi negusto-

rilor care activau o perioadă de 10 ani la rând în prima ghildă sau 20

de ani în a doua ghildă într-un oraş, cât şi negustorilor care aveau

funcţia de Consilier de comerţ sau care au primit un ordin imperial,

marilor industriaşi, persoanelor care s-au remarcat în domeniul ştiinţei

şi artei, celor cu studii universitare, precum şi copiilor de nobili871

.

Ei erau scutiţi de impozite, prestaţii personale, serviciu militar

obligatoriu şi de pedepse corporale, aveau dreptul de a alege şi de a fi

aleşi în organele de administraţie orăşenească, de a se numi în actele

oficiale cetăţean de onoare872

; casele lor erau dispensate de încartiruire.

Numărul lor în Basarabia, la mijlocul secolului al XIX-lea, era ne-

însemnat, dar către sfârşitul acestui secol s-a mărit considerabil. Deşi

reprezentau o stare socială specifică populaţiei urbane, mulţi dintre ei

locuiau în sate873

.

Cetăţenii de onoare (nobilii, foştii funcţionari etc.) erau încadraţi şi

în comerţul orăşenesc, însă numărul lor era destul de mic. Din cele

11475 de certificate comerciale eliberate burgheziei comerciale din

Basarabia în anii 1849-1863 cetăţenilor de onoare le reveneau doar 84

(0,7%) de certificate874

.

CETVERIC (четверик) – unitate de măsură pentru cereale şi sa-

re: constituia 1/4 dintr-un osmin şi 1/8 dintr-un cetvert (четверть).

Se mai practica şi cetvericul mic, egal cu 1/12 dintr-un osmin sau 1/3

dintr-un cetveric obişnuit şi 1/24 dintr-un cetvert875

.

În anii ’50 ai sec. al XIX-lea un cetveric de sare era echivalent cu

1/8 sau cu 0,125 cetverturi 876

. Spre exemplu, la 2 mai 1853 negustorul

F.Tulcianov a importat pe un vas turcesc 3275 cetverici, D.Anasta-

sopulo – 14473, N.Iliade – 680, D.Karavasile – 13461, K.H. Markarov –

871 Свод Законов Российской Империи. Законы о состояниях. – СПб., 1833,

с. 114-116. 872 Ibidem, p. 118-119. 873 ANRM, F. 151, inv. 1, d. 93, f. 92; Памятная книжка Бессарабской области на

1862 год, c. 46; Записки Бессарабского Областного Статистического Комитета,

Том. I, с. 28. 874 Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-

ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 346. 875 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1903, Т. XXXVIII „а”, с. 718. 876 FIASRO, F. 136, inv. 1, d. 270, f. 7 verso.

257

4745, D.Alexandridi – 1062 şi A.Celebidaki – 3237 cetverici de sa-

re877

. Prin urmare, în 1853 negustorii basarabeni au importat pe vase

comerciale din portul românesc Tulcea 40933 cetverici de sare, sau

5116,6 cetverturi.

CETVERTI (четверть)878

– veche măsură de capacitate utilizată

în Rusia, de regulă, pentru cereale, egală cu: secara – 8 puduri 34

funţi; grâul de toamnă – 9 puduri 25 funţi; grâul de primăvară – 9

puduri 7 funţi; ovăzul – 5 puduri 25 funţi; meiul – 7 puduri 17 funţi;

mazărea – 10 puduri şi porumbul – 5 puduri. 1 pud este egal cu 16,38

kilograme879

. La începutul sec. al XIX-lea în Moldova un cetverti era

egal cu 7,5 puduri pentru făină, crupe şi orz şi cu 8 puduri pentru

ovăz880

.

CHELARIA OCNEI881

(окнишная келария) – averea salinelor

din Moldova ce aparţinea statului (produsele alimentare, diferite in-

strumente, mijloacele de transport, caii etc.)882

.

CHILĂ (кила) – veche măsură de capacitate şi greutate pentru

cantităţile mari de cereale. În sistemul de măsuri al Ţărilor Române

chila a îndeplinit funcţia de etalon, având ca submultipli: baniţa (în

Moldova – dimirlia) şi ocaua. Mărimea chilei a variat mult, în depen-

denţă de porturi şi regiuni, de volumul şi greutatea cerealelor883

. Cea

mai frecventă a fost chila de Istanbul, egală cu 18 ocale884

. După alte

surse – cu 18-22 ocale885

.

În Basarabia, de regulă, o chilă de cereale era egală cu 20 de di-

mirlii, fiecare dimirlie era egală cu 12 ocale. În transpunere în unităţile

877 FIASRO, F. 136, inv. 1, d. 270, f. 4 verso, 6 verso-10 verso, 12 verso, 13 verso, 15

verso-17 verso, 19 verso, 20 verso. 878 Forma de plural cetverturi este preluată din: Gh.Bulgar, Gh.Constantinescu-

Dobridor. Dicţionar de arhaisme şi regionalisme. – Bucureşti, 2002. 879 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1903, Т. XXXVIII „а”, с. 736. 880 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 8, f. 518-518 verso. 881 De la chelar – persoană care deţinea cheile cămării şi ale pivniţei şi care administra

proviziile unei gospodării boiereşti. 882 ANRM, F. 1, inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 19 verso. 883 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 98. 884 Documente turceşti privind Istoria României, Vol. I, 1455-1774. Întocmit de Mus-

tafa A. Mehmet. – Bucureşti, 1976, p. 331. 885 Ibidem. Vol. III, 1791-1812. – Bucureşti, 1986, p. 378.

258

de măsură ruseşti, o chilă constituia 2 ½ cetverturi, iar dimirlia – 37 ½

funţi. Potrivit raportului Dumei orăşeneşti din 8 iunie 1834, adresat

guvernatorului civil al Basarabiei P.I. Averin, cea mai răspândită era

chila egală cu 2 cetverturi 886

, iar pentru măsurarea lichidului – 380 de

litri. O chilă de porumb era egală cu 1,3 cetverturi 887

.

CHILĂ DE BRĂILA (Браиловская кила) – măsură de capacitate

şi greutate pentru cantităţile mari de cereale, egală cu 240, 260, 280

ocale888

. În 1795 de la populaţia din Moldova au fost colectate pentru

a fi transportate în Constantinopol 70000 chile de Brăila de grâu şi 25

chile de Brăila de orz889

.

CHIOŞC (cort) (ларек) – prăvălii mobile ale negustorilor sau

ale mic-burghezilor care practică comerţul, organizate în corturi.

Despre modalitatea de amenajare a chioşcurilor ne mărturiseşte ra-

portul şeful poliţiei din Ismail din 24 aprilie 1835, în care se men-

ţiona că „…proprietarii de chioşcuri sapă în interiorul lor gropi,

pentru depozitarea produselor, pe care nu le mai astupă când pleacă

în altă parte”.890

De multe ori, comercializarea produselor avea loc

în apropierea bisericilor, fapt ce nu era agreat de către autorităţile

locale şi reprezentanţii cultului. Exemplu în acest sens servise pie-

ţele din oraşul Ismail. În acelaşi raport din 24 aprilie 1835 întocmit,

la dispoziţia general-locotenentului S.A. Tucikov, şeful poliţiei

orăşeneşti din Ismail scria că „…comerţul cu produse alimentare

care se desfăşoară pe pieţele de lângă Catedrală şi bisericile Sf.

Dumitru şi Sf. Nicolae, locuri unde ar trebui îndeosebi să se păstre-

ze normele sanitaro-igienice, fac în oraş mare mizerie, atât din cau-

za concentrării unui număr mare de persoane şi produse alimentare,

cât şi din cauza aerului care miroase urât, care în timpul verii nu -ţi

permite să treci pe aceste străzi”891

. Şeful poliţiei insista asupra a

două lucruri: construirea unei noi pieţe la marginea oraşului şi anu-

larea în totalitate a chioşcurilor (corturilor), din cauza cărora prăvă-

liile şi încăperile comerciale construite lângă noua piaţă, în care

886 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2776, f. 1 verso-2. 887 Ibidem, F. 43, inv. 1, d. 30, f. 32. 888 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 98. 889 AIMSR, F. 245, inv. 2, d. 82, f. 154. 890 FIASRO, F. 56, inv. 1, d. 423, f. 3. 891 Ibidem, f. 3 verso-4.

259

scop s-au folosit capitaluri mari, nu aduc nici un venit, deoarece nu

sunt închiriate de către negustori892

.

Probabil, cererea şefului de poliţie din oraşul Ismail cu privire la

lichidarea chioşcurilor a fost satisfăcută. Despre aceasta ne dovedeşte

dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei

M.S. Voronţov din 2 august 1835 adresată lui S.A. Tucikov, în care se

menţiona: „Mic-burghezii din oraşul Ismail s-au adresat la mine cu o

petiţie în care cer să le fie oferite locuri convenabile în oraş pentru

construcţia prăvăliilor, iar până la construcţia lor roagă să li se permită

să-şi păstreze chioşcurile”893

. M.S. Voronţov cerea să li se ofere târ-

goveţilor locuri pentru construcţia prăvăliilor, iar în ce priveşte cea

de-a doua rugăminte a negustorilor, ordona să nu le fie satisfăcută,

„…deoarece chioşcurile nu numai că poluează oraşul, dar şi stimulea-

ză comercializarea unor mărfuri interzise”894

.

CHIRIE (плата за провоз) – îndeplinirea de către ţăranii de stat

din Basarabia, o dată în an, a anumitor munci, stipulate în contract, în

special transportarea la distanţe mari, de cele mai multe ori în Odesa, a

cerealelor pentru vânzare895

.

CIOCLU (gropar) (гробокопатель) – oameni însărcinaţi cu în-

groparea morţilor, cunoscuți sub acelaşi nume atât în Moldova şi în

Ţara Românească896

, cât şi în Basarabia, după anexarea ei la Rusia897

.

Au avut totuşi o organizare diferită. În Moldova, coclii erau conside-

rați „oameni bisericeşti”, erau organizaţi şi patronaţi de biserică, sub

formă juridică a breslei: cu vătaf ori staroste, cu scutiri de dări, cu ju-

risdicţie proprie. În Basarabia, cioclii erau incluşi în categoria cleru-

lui898

; participau la ceremonialul de înmormântare, primeau daruri ală-

turi de reprezentaţii clerului; în cadrul ceremonialului de iertăciune cu

decedatul erau situaţi pe o treaptă mai înaltă chiar faţă de oamenii de

892 FIASRO, F. 56, inv. 1, d. 423, f. 4. 893 Ibidem, f. 18. 894 Ibidem. 895 Яр.Грудзино. Сельское хозяйство в Бессарабии. – În: ЖМГИ. – СПб., 1864,

ч. 86, с. 399-400. 896 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 100-101. 897 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 5 verso. 898 Despre ciocli a consulta şi articolul: Teodor Candu. Documente privitoare la coclii

din Moldova Pruto-Nistreană (sfârşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-

lea). – În: Revista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 1 (57), p. 69-77.

260

seamă, ceea ce confirmă statutul lor deosebit social în cadrul ierarhiei

clerului899

. Vasile Kurdinovski constată că institutul cioclilor „a exis-

tat şi în Basarabia după anexarea ei la Rusia, dar treptat dispare odată

cu moartea mitropolitului de Chişinău Gavriil, probabil, la mijlocul

secolului trecut (al XIX-lea – V.T.), deşi denumirea propriu-zisă de ci-

ocli – persoane care sapă morminte, s-a păstrat până în prezent, cu re-

ferire la angajaţii liberi pentru săparea mormintelor”900

.

Despre statutul cioclilor din Moldova aflăm din scrisoarea episco-

pului de Huşi Veniamin adresată serdăriei de Orhei din 15 iulie 1793,

în care el roagă serdăria să susţină institutul cioclilor: „În oraşul Chi-

şinău, ţinutul Lăpuşna, există o clasă de oameni, numiţi ciocli, institui-

tă în baza hrisovului domnesc, care se păstrează până în prezent în

Episcopia noastă din Huşi, care este alcătuită din 20 de persoane, in-

clusiv starostele. Această clasă a fost pusă deja în acţiune, adică îşi în-

deplineşte funcţiile – sapă morminte pentru înmormântarea săracilor,

dar şi a altor persoane în general. Însă, din diferite cauze, ea a fost

într-atât de dezorganizată, încât au rămas nu mai mult de 3 persoane,

număr insuficient pentru a-şi îndeplini funcţiile”. Veniamin ruga să fie

numit în postura de staroste al cioclilor un oarecare Constantin

Cantaraşia, care urma să găsească 20 de persoane pentru a completa

această clasă, dar din acele stări sociale „…care sunt fără adăpost şi

fără nici un bir. În plus, să fie eliberaţi de toate prestaţiile acestei ţări,

la care sunt impuşi ceilalţi locuitori, pentru ca mai bine să-şi exercite

funcţiile”901

. Prin urmare, din relatarea lui Veniamin se poate constata

că cioclii, după vechile obiceiuri moldoveneşti şi în baza hrisovului

domnesc, erau eliberaţi de bir şi de alte prestaţii.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, legislaţia ru-

să cu referire la diferite categorii sociale nu confirmă juridic prezenţa

acestei categorii sociale902

. Respectiv, nu sunt confirmate drepturile şi

privilegiile lor de altădată. Ca rezultat, cioclii au fost supuşi diferitelor

dări şi prestaţii, care au înrăutăţit şi mai mult situaţia lor. În scurt timp

899 Василий Курдиновский. О чоклах (гробокопателях) Бессарабии. – În:

ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. 164-165. 900 Ibidem, p. 168. 901 Ibidem, p. 168-169. 902 A consulta în acest sens: „Regulamentul organizării administrative a regiunii Basa-

rabia” din 29 aprilie 1818.

261

această nedreptate a ieşit la suprafaţă. Cioclii i-au adresat o plângere

mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, rugându-l să rezolve pro-

blemele lor. Clerul a susţinut cererea cioclilor. Corespondenţa dintre

diferite instituţii locale, regionale şi imperiale denotă situaţia, modul de

viaţă şi ocupaţia acestei stări sociale. Cioclii alcătuiau pătura cea mai de

jos a societăţii (cea mai săracă). Ei nu primeau nici un fel de salariu,

duceau un mod de viaţă indecent, iar bunăstarea lor depindea doar de

ceea ce câştigau la cimitir. În schimb, viaţa lor era permanent expusă

riscului, în special în anii când pe teritoriul Basarabia bântuia ciuma şi

holera. În 1812, când în Basarabia a bântuit ciuma, în Chişinău erau

înregistraţi doar 51 de ciocli, număr prea modest judecând după numă-

rul populaţiei şi numărul de biserici din oraş903

. Dar, acest institut al

cioclilor nu a găsit sprijin din partea Sfântului Sinod. Acelaşi Vasile

Kurdinovski scrie că această categorie socială nu a fost recunoscută în

Basarabia nu dor din cauza lăcomiei concesionarilor prestaţiilor de

stat, „…dar mai mult din cauza caracterului ilegal al acestui institut

din punctul de vedere al situaţiei sale juridice în cadrul clerului rus”904

.

Drept rezultat, această categorie socială nu şi-a găsit reflectare în deci-

zia Sfântului Sinod cu privire la instituirea Eparhiei Chişinăului şi Ho-

tinului din 21 august 1813905

. Au fost eliberaţi de toate impozitele şi

prestaţiile de stat în calitate de reprezentanţi ai clerului doar preoţii,

diaconii şi paracliserii. Prin urmare, soarta cioclilor a fost hotărâtă de

instanţele religioase din Sankt Petersburg.

La cererea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, la 22 august

1820 rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei I.N. Inzov a dat dispoziţie

Guvernului Regional ca „…cioclii sau groparii, care se află în Basara-

bia, ca persoane subordonate departamentului bisericesc, folosiţi pen-

tru necesităţile publice, să fie scutiţi de toate prestaţiile locale şi impo-

zitele de stat”906

. La 12 martie 1821, Direcţia economică-financiară a

Guvernului Regional a propus ca 51 ciocli din Chişinău, 12 – din ora-

şul Bălţi şi câte 8 ciocli din Ismail, Reni, Hotin, Bender, Chilia,

Akkerman, Otaci şi târguşorul Orhei să fie excluşi din listele contribu-

abililor. La 1 decembrie 1821 o asemenea propunere a fost înaintată

903 Vasile Kurdinovski. Op. cit., p. 173. 904 Ibidem, p. 174. 905 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25441. – СПб., 1830, с. 613-619. 906 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 1 verso-2.

262

spre aprobare Consiliului Suprem al Basarabiei, dar o decizie rapidă

pe acest subiect nu a fost luată907

.

Începând cu 1821, când majoritatea veniturilor au fost date în con-

cesiune, s-a observat nelegitimitatea cioclilor în cadrul clerului, ceea

ce a adus în cele din urmă la distrugerea acestui institut în Basara-

bia908

.

Autorităţile ecleziastice au încercat să păstreze acest institut social.

La 6 aprilie 1823, în baza deciziei Guvernului Regional, cioclii urmau

să fie excluşi din listele contribuabililor909

. La 24 martie 1824 guver-

natorul civil al Basarabiei înaintează Consiliului Suprem al Basarabiei

cererea arhiepiscopului armenilor din Basarabia, Grigore Zaharia,n din

29 februarie 1824910

, prin care insista ca de aceste privilegii să benefi-

cieze şi cioclii de pe lângă bisericile armeneşti (7 ciocli în Chişinău,

câte 4 – în Orhei şi Ismail şi 2 ciocli în Hotin), „…care, în pofida sără-

ciei, până în prezent achită toate dările, ca şi ceilalţi locuitori” 911

.

La 24 decembrie 1825 Guvernul Regional al Basarabiei a dispus

dumelor orăşeneşti din Chişinău, Bălţi, Ismail, Bender şi Akkerman,

poliţiilor orăşeneşti din Reni şi Chilia şi isprăvniciilor de Orhei şi Ho-

tin să perfecteze listele cioclilor şi să le prezinte Direcţiei economico-

financiare a Guvernului Regional, pentru a-i scuti pe ciocli de dări912

.

În scrisoarea din 25 noiembrie 1826, adresată Consiliului Suprem al

Basarabiei, arhiepiscopul armenilor din Basarabia cerea scutirea cio-

clilor armeni de plata dărilor. El scria că „…groparii din cele mai

vechi timpuri au fost recunoscuţi în categoria clerului913

, …aceşti oa-

meni sunt aleşi în această categorie din pătura cea mai săracă a popu-

laţiei, care nu dispune de mijloace de existenţă, nici chiar pentru hrana

zilnică, întreţinându-se din contul bisericilor sau din donaţiile benevo-

le ale enoriaşilor”914

. Arhiepiscopul Grigore confirma numărul ciocli-

907 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 7-7 verso. 908 Vasile Kurdinovski. Op. cit., p. 177. 909 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 2. 910 Ibidem, f. 4-5. 911 Ibidem, f. 3-3 verso. 912 Ibidem, f. 8. 913 Arhiepiscopul Grigore scria că institutul cioclilor a fost confirmat încă în 336 de

împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) (Ibidem, f. 19). 914 Ibidem, f. 17-17 verso.

263

lor pe lângă bisericile armeneşti din Basarabia: 8 ciocli în Chişinău,

6 – în Akkerman, câte 4 – în Orhei şi Ismail şi 2 ciocli în Hotin. Ace-

eaşi confirmare o face la 15 februarie 1827 şi arhiepiscopul Chişinău-

lui şi Hotinului Dimitrie, care scria Consiliului Suprem al Basarabiei

că în Basarabia sunt înregistraţi 127 de ciocli: 51 în Chişinău, 12 – în

Bălţi, câte 8 ciocli în Ismail, Reni, Hotin, Bender, Chilia, Akkerman,

Otaci şi Orhei915

.

CISLAŞ (числаш) – ţăran birnic, inclus într-o comunitate cu răs-

pundere colectivă, numită cislă. Termenul cislaş îl întâlnim într-un ra-

port din 21 iunie 1834 adresat de ispravnicul de Hotin Zavadovski gu-

vernatorului Basarabiei P.I. Averin cu referire la tulburările ţăranilor

din satul Hlinaia şi din alte sate din ţinutul Hotin916

.

CISLĂ (числэ) – termenul are o semnificaţie multiplă: 1. impune-

re colectivă; 2. cotă-parte dintr-un impozit colectiv; 3. repartizarea

impozitului colectiv pe contribuabili; 4. dare pe venitul global917

. În

Moldova – mai mult cu înţelesul de repartizare a impozitului global

impus unei localităţi pe cote-părţi, în conformitate cu mărimea averii,

îndeosebi a animalelor domestice. Fiecare sat era impus la o dare glo-

bală, denumită cislă918

.

Această formă de achitare colectivă a dărilor a fost păstrată şi după

anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus. În una din instrucţiuni

din 2 martie 1818 adresate trezorierilor ţinutali cu referire la încasarea

dărilor se menţiona că „…vor face apoi între dânşii (ţăranii din cadrul

obştilor săteşti – V.T.) socoteală şi vor găsi, chipurile, cei cu dreptate

îndestulări, precum după particulari cisla lor se va cuveni”919

.

CIUBOTE (ciobote) – taxă în favoarea slujitorilor Divanului care

escortau persoanele chemate în judecată. În Basarabia ciubote mai era

considerată şi taxă la care era impusă populaţia, în favoarea persoanelor

care se ocupau cu perceperea dărilor920

.

915 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 594, f. 30 verso-31. 916 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1944, f. 1-8. 917 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 101. 918 V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-

dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 98. 919 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 82. 920 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso.

264

CIUNDUC (чюндук)– rasă de oi simplă, autohtonă, folosită pentru

lapte şi carne. Oile de această rasă aveau lâna lungă, lucitoare şi pu-

foasă. Lâna de cea mai bună calitate se folosea pentru confecţionarea

ţesăturilor simple, iar de calitate mai proastă – pentru confecţionarea

saltelelor921

.

CLACĂ (клака) – termen utilizat în documentele medievale din

Ţara Moldovei în câteva sensuri: într-un sens generic, a denumit

prestaţia facultativă, gratuită şi ocazională, în interes public sau

privat; într-un sens tehnic, de categorie social-economică, a însem-

nat prestaţia în muncă faţă de stăpânii de pământ; într-un sens mai

restrâns, caracteristic perioadei de tranziţie de la medieval la mo-

dern, claca capătă un caracter mixt, acela de arendă (chirie) care,

împreună cu dijma, plătea folosinţa proprietăţii funciare boiereşti

sau mănăstireşti922

. Volumul clăcii, numite boieresc, a evoluat de la

6-12 zile pe an în sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea la

56 de zile în Ţara Românească şi de 84 zile în Moldova la mijlocul

sec. al XIX-lea. Claca (boierescul) a fost desfiinţată prin reforma

agrară din 1864923

.

În Basarabia – formă de boieresc; muncă gratuită sau „pentru un

ospăţ” a tuturor sătenilor în folosul moşierului sau mănăstirii924

. La

prestarea clăcii în favoarea funcţionarilor de stat erau impuse şi cate-

goriile privilegiate ale ţăranilor, fapt ce a provocat protestul acestora.

Spre exemplu, 140 de familii din satul Băcioi, ocolul Botna, ţinutul

Orhei, se plâng în 1813 guvernatorului civil al Basarabiei că, fiind

scutelnici, au îndeplinit „claca” în folosul serdarului: au arat pământul

timp de o zi cu 30 de pluguri; au transportat piatră la Chişinău şi, în

plus, potrivit vechiului obicei, au achitat câte 53 de parale de la fiecare

familie. Potrivit aceluiaşi obicei, au cosit fânul pentru căpitanul de că-

lăraşi – toate aceste munci nefiind remunerate925

. Tot în acelaşi an,

117 familii de ţăranii din satul Buiucani, ocolul Bucovăţ, ţinutul Or-

hei, se plâng guvernatorului civil al Basarabiei că, făcând parte din ca-

tegoria călăraşilor, făceau slujbă o dată în patru săptămâni, iar

921 AISR, F. 398, inv. 3, d. 2169, f. 3. 922 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 105. 923 Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005, p. 78. 924 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 79, f. 79. 925 Ibidem, 1812-1813, d. 115, f. 30 verso.

265

acum – o dată în trei săptămâni; în plus, prestează „claca” în folosul

serdarului926

.

În Basarabia de folosirea muncii gratuite a ţăranilor sau orăşenilor,

numită clacă, puteau beneficia şi ispravnicii. La 31 iulie 1816 isprav-

nicul de Bender îi scria într-un raport preşedintelui Comitetului Provi-

zoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe că „ispravnicii pot beneficia de

o zi sau două de muncă în an din partea locuitorilor, cu denumirea de

clacă, dar nu altfel decât cu acordul benevol al locuitorilor, în schim-

bul unei plăţi simbolice sau al unui ospăţ cu rachiu, în zilele de sărbă-

toare sau bisericeşti, când locuitorii nu sunt ocupaţi cu lucrările agri-

cole pe terenurile personale” 927

. Tot din acest raport constatăm că în

Basarabia la munca gratuită numită clacă apelau şi locuitorii, pentru

a-şi rezolva diferite probleme, în special de ordin economic928

.

CLAIE (скирда/копна) – unitate empirică de măsură a volumului

de păioase şi fân. Este menţionată – cu dimensiuni diferite – în docu-

mentele tuturor celor trei provincii româneşti: în Transilvania, cunos-

cută încă din sec. al XIII-lea, având în medie 25 de snopi; în Ţara

Românească, cunoscută din sec. al XVI-lea, având în medie 26 de

snopi; în Moldova termenul apare în sec al XIX-lea, fără precizări

asupra dimensiunilor929

. Din alte surse aflăm că „o claie, după obiceiul

pământului Moldavii, să alcătuieşti din 39 de snopi, dar cât de mare să

fie snopul nu să pomeneşte”930

.

În Basarabia o claie avea 15-36 de snopi931

. În alte surse se indică

că o claie constituia 39 de snopi. Spre exemplu, în proiectul Regula-

mentului din 16 mai 1819 se indică destul de explicit că „săcerătorul

este dator să săceră pentru o zi de lucru trii clăi, iar claia să alcătuieşte

din 39 de snopi de măsură şi snopul să fie de patru palme domneşti

împrejur la legătură, însă cu aceasta ca snopii să fie strânşi precum să

poate mai tare la legătură”932

.

926 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 79, f. 32 verso. 927 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 42 verso-43. 928 Ibidem, f. 43. 929 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 106. 930 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 157. 931 ANRM, F. 2, inv.1, d. 2011, f. 279-280. 932 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 162.

266

CODAŞ (кодаш) – ţăran sărac din Basarabia, care avea până la

4 cai sau boi sau care nu dispunea de forţă de tracţiune. Respectiv,

dările prestate faţă de moşier erau mai mici933

. În Moldova codaşi

erau persoanele care aveau 6 vite, pentru care primeau 3 fălci loc

de fânaţ şi imaş934

.

COLONIE EVREIASCĂ (еврейская колония) – termen care

semnifică un grup de oameni de etnie evreiască, aşezaţi în mediul ru-

ral şi încadraţi în muncile agricole.

Una dintre măsurile de importanţă majoră promovate de admi-

nistraţia imperială rusă în epoca modernă era de a-i atrage pe evrei,

prin crearea coloniilor evreieşti, în starea de producţie, a-i deprinde

cu diferite activităţi lucrative – în special agricultura şi meşteşugă-

ritul935

.

Această idee apare pentru prima dată la hotarele sec. al XVIII-

lea – începutul sec. al XIX-lea în rândurile unor cunoscuţi activişti

de stat ruşi şi reprezentanţi ai elitei intelectuale evreieşti. Din prima

categorie făceau parte Ceaţki cu proiectul său din 1788, Frizel şi, în

special, Derjavin, iar din cealaltă categorie – Nota Notkin (1798)

şi, de la sfârşitul anilor ’20 ai sec. al XIX-lea – I.B. Levinzon. De

implementarea acestei idei era interesat şi guvernul, care intenţiona

să-i facă pe evrei „cetăţeni de folos pentru binele statului”, hotă-

rând să-i folosească, alături de germani şi bulgari, la colonizarea te-

ritoriilor Novorosiei936

.

Adoptarea unei asemenea măsuri a fost dictată, de fapt, de intenţia

guvernului de a reduce numărul evreilor care se ocupau cu comerţul

mărunt, care, după părerea autorităţilor, nu le aducea mari foloase, dar

care cauza mari prejudicii altora şi comerţului în general. Prin această

măsură se urmărea şi scopul de a lărgi starea socială a producătorilor

şi, ca urmare, să-i obişnuiască pe evrei cu ordinea, cu viaţa sedentară,

să-şi organizeze eficient gospodăria şi să exercite munci permanente

933 ANRM, F. 2., inv. 1, d. 3750, f. 55-76; F. 38, inv. 1, 1832, d. 213, f. 43-44. 934 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 156. 935 Despre statutul coloniilor evreieşti din Rusia a se vedea mai detaliat: Алексей

Миллер. Империя Романовых и национализм. Эссе по методологии историче-

ского исследования. – М., 2010, с. 142-165. 936 Еврейская энциклопедия. Свод законов о еврействе и его культуре в прошлом

и настоящем, т. IV. – СПб., 1991, с. 387.

267

concrete, prin încadrarea în diferite activităţi lucrative; deci, să-i facă

cetăţeni de folos statului937

.

Această măsură era în legătură directă şi cu politica de a-i scoate pe

evrei din sate şi cătune şi de a le interzice, în baza Regulamentului despre

evrei din 9 decembrie 1804, să se ocupe cu arenda, să aibă în posesie câr-

ciumi, hanuri, restaurante, beciuri etc. Regulamentul avea ca scop să-i de-

prindă pe evrei cu viaţa agricolă: el le acorda dreptul de a cumpăra sau a

arenda pământul, de a se transfera cu traiul pe pământurile statului, în ca-

re scop statul urma să le acorde până la 30000 desetine de pământ938

.

Pentru organizarea coloniilor agricole, evreilor le-au fost date pămân-

turi în Novorosia. Din dispoziţia Comitetului de Miniştri din 6 aprilie

1810 constatăm că în 1812 numărul coloniştilor evrei constituia cca 600

familii, în număr de 3640 persoane, şi că în 1812 numărul lor urma să fie

completat cu încă 300 familii. Însă, deoarece în 1812 banii predestinaţi

pentru amenajarea coloniştilor n-au fost alocaţi, colonizarea, pe o perioa-

dă de timp, a fost stopată. În perioada ce a urmat guvernul nu a întreprins

măsuri concrete în vederea atragerii noilor colonişti939

.

Regulamentul despre evrei din 13 aprilie 1835, adoptat în scopul

deschiderii noilor căi de încadrare a evreilor în viaţa economică – în

agricultură şi industrie – şi de a le crea obstacole în practicarea diferi-

telor ocupaţii ilegale, nu stipulează nimic nou cu referire la coloniştii

evrei940

. Evreilor agricultori li se permitea să treacă pe pământurile

statului, moşierilor şi cele aflate în posesie. Pe pământurile moşiereşti

şi cele posesionare evreii aveau dreptul să se aşeze doar în zona admi-

să evreilor pentru viaţa sedentară (черта оседлости). Evreii agricul-

tori urmau să se aşeze separat de aşezările creştinilor, iar comunităţile

săteşti evreieşti erau instituite separat de alte confesiuni religioase941

.

Ulterior, la 5 martie 1847, sunt adoptate reguli suplimentare cu referi-

re la aşezările evreilor aflate pe pământurile statului942

. Iar la 19 august

937 Руководство к русским законам об евреях. Составил присяжный поверенный М.И. Мыш. Издание четвертое, пересмотренное и значительно дополненное. – СПб., 1914, с. 406. 938 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVIII, 1804-1805, отд. первое, №21547. – СПб., 1830, с. 731-737. 939 Руководство к русским законам об евреях, с. 407. 940 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №8054. – СПб., 1836, с. 308-323. 941 Руководство к русским законам об евреях, с. 407. 942 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXII, 1847, отд. первое, №20977. – СПб., 1848, с. 177-181.

268

1852 este promulgată legea cu privire la măsurile de uşurare a modalităţi-

lor de trecere a evreilor pe pământurile statului în guberniile din partea de

vest a Rusiei943

. În rezultat: 1. a fost simplificată modalitatea de perfectare

a actelor pentru trecerea evreilor în aceste gubernii; 2. a fost permisă, în

comparație cu perioada precedentă, trecerea familiilor evreiești cu un

număr mai mic de membri; 3. au fost mărite subvențiile pentru strămuta-

rea evreilor în guberniile apusene; 4. au fost alese, în măsura posibilități-

lor, pământuri mai fertile, pentru așezarea coloniștilor evrei; 5. a fost in-

stituită o supraveghere mai activă asupra coloniștilor și 6. au fost create

condiții pentru a-i învăța pe evreii tineri să gospodărească rațional944

.

O cotitură radicală în politica promovată de ţarism cu referire la

evreii agricultori intervine în perioadă domniei lui Alexandru al II-lea.

Prin legea din 22 octombrie 1859 este interzisă aşezarea evreilor pe

pământurile statului în guberniile de vest ale Rusiei. Evreii au primit

dreptul de a se transfera doar în guberniile din Novorosia, pe pământu-

rile moşiereşti sau particulare şi cele populate de evrei, în zona admisă

pentru viaţa sedentară945

.

În 1861, Comitetul tutelar privind coloniştii străini din sudul

Rusiei şi Administraţiile Proprietăţilor Statului primesc dreptul de a le

permite evreilor, care posedă gospodării agricole exemplare şi un număr

suficient de braţe de muncă pentru a se ocupa pe viitor cu agricultura, ca

până la expirarea termenului de 25 de ani să se înscrie în ghildele negus-

toreşti şi să se ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul, în baza certificatelor

comerciale ţărăneşti, fără a fi excluşi din categoria evreilor agricultori,

cu plata obligatorie a prestaţiilor pentru ambele stări sociale946

.

La 12 februarie 1865 este confirmat Regulamentul Comitetului de

Miniştri, care acorda Ministerului Proprietăţilor Statului dreptul de a

le permite evreilor agricultori să se transfere pe pământurile statului şi

în guberniile de vest ale Rusiei şi să treacă, la cererea lor, în altă cate-

gorie socială, unde nu întâlnesc obstacole pe motiv de rasă sau religie

etc. Această măsură a fost aplicată şi pentru evreii agricultori de pe

pământurile moşiereşti, cu condiţia ca trecerea în altă categorie socială

943 În guberniile apusene ale Rusiei intrau: guberniile Kiev, Podolia, Volânia, Vilno,

Kovno, Grodno, Vitebsk, Movilău şi Minsk. 944 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVII, 1852, отд. первое, №26532. – СПб., 1853, с. 525-527. 945 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, 1859, отд. второе, №35017. – СПб., 1861, с. 177. 946 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVI, 1861, отд. второе, №37553. – СПб., 1863, с. 393.

269

să fie făcută cu acordul Ministerului de Interne, în baza permisiunii

ministrului de Finanţe947

.

Ulterior, la 24 noiembrie 1867, dreptul de a trece în alte categorii

sociale era acordat evreilor agricultori şi de administraţiile guberniale,

cu condiţia ca despre această măsură să fie înştiinţat ministerul de re-

sort. Evreii agricultori aşezaţi pe pământurile personale au fost egalaţi

în drepturi cu evreii agricultori ce locuiau pe pământurile moşie-

reşti948

. Iar prin decizia Consiliului de Stat din 30 mai 1866 au fost

anulate în genere regulamentele referitoare la înscrierea evreilor în ca-

tegoria agricultorilor şi anulate subsidiile băneşti alocate pentru trans-

ferarea evreilor în categoria evreilor agricultori. Sumele rămase au

fost alocate pentru susţinerea evreilor care abia au intrat în această ca-

tegorie949

.

În aşa fel, către sfârşitul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea guvernul s-a

dezis de politica energică de a-i atrage pe evrei în ramura agricolă.

Cauza urmează a fi găsită, după cum constată unii cercetători, în rezul-

tatele slabe, obţinute pe parcursul anilor, în acest domeniu de către

evrei, în pofida privilegiilor acordate evreilor agricultori şi sumelor

mari alocate din bugetul statului pentru amenajarea coloniştilor. De

succesele infime obţinute de evreii agricultori urmează să fie învinuiţi

nu doar evreii. Existau mai mulţi factori care au influenţat rezultatul

colonizării: sărăcia evreilor, pionieratul afacerii, secetele frecvente,

sistemul birocratic, abuzurile în timpul construirii caselor pentru evrei,

asigurarea proastă cu inventar agricol etc. Dar, în special, n-au fost la

înălţime evreii capitalişti, cărora guvernul le-a acordat mari drepturi în

ce priveşte cumpărarea pământurilor şi popularea lor cu confraţi de-ai

lor, mai săraci950

.

Urmărind aceleaşi scopuri pe care ţarismul le urmărea şi în celelal-

te gubernii de sud-vest ale Rusiei şi având bogată experienţă de forma-

re a coloniilor străine din Novorosia (primele colonii au fost instituite

în gubernia Herson în 1807951

) şi din sudul provinciei, ţarismul orga-

947 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. первое, №41802. – СПб., 1867, с. 191. 948 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLII, 1867, отд. второе, №45198. – СПб., 1871, с. 328-329. 949 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, 1866, отд. первое, №43354. – СПб., 1868, с. 609. 950 Руководство к русским законам об евреях, с. 409. 951 С.Я. Боровой. Еврейская земледельческая колонизация в старой России. – М.,

1928, с. 140.

270

nizează (luând drept exemplu coloniile germane) colonii evreieşti şi în

Basarabia.

Primele colonii evreieşti în Basarabia au apărut la mijlocul anilor

’30 – începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea, iar statutul definitiv al

acestor colonii a fost confirmat odată cu adoptarea Regulamentului des-

pre evreii agricultori din 26 decembrie 1844952

. Conform unor date sta-

tistice, în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea în judeţele Soroca şi Bălţi erau

înregistrate 9 colonii evreieşti: Alexandreni (1837), Mărculeşti (1837),

Zguriţa (1851), Cârpeşti (1853) – fondate pe pământurile luate în arendă

şi la Dumbrăveni (1836), Briceva (1836), Valea-lui-Vlad (1836), Vertiu-

jeni (1838) şi Liublin (1842) – fondate pe pământuri cumpărate953

.

Iniţiativa creării unor colonii evreieşti în Basarabia aparţine negus-

torilor David Zelenski (de ghilda întâi) din Kremenciug, Iosif

Rabinovici (de ghilda a treia) din Pavlograd şi mic-burghezului Iacov

Goldenveizer din Uman, care la sfârşitul anului 1840 se adresează gu-

vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov cu ru-

gămintea „să li se permită să cumpere de la stat 5 mii desetine de pă-

mânt în Basarabia şi să întemeieze acolo o colonie agricolă evreias-

că”954

, prezentând proiectul instituirii unei colonii exemplare

evreieşti955

. Ei argumentau necesitatea organizării coloniilor evreieşti

în Basarabia prin faptul că „evreii din Rusia, în număr de 1500000 de

persoane, îşi asigură existenţa pe două căi: de pe seama comerţului, în

special a comerţului cu amănuntul şi a meşteşugarului. Dar, aceste do-

uă izvoare nu sunt stabile şi nu pot asigura existenţa unor familii mari.

Ca rezultat, evreii au devenit săraci; astfel încât prin acţiuni necinstite

au început să-şi asigure existenţa în mod ilegal, imoralitatea devenind

deja pentru mulţi din ei o trăsătură de caracter. Iată din ce cauză evrei-

lor au început să li se incrimineze toate viciile, toate mârşăviile, de ce-

le mai multe ori exagerate” 956

.

952 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 910-917. 953 Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-

шлом и настоящем, т. IV. – СПб., 1991, с. 388. 954 ANRM, F. 2, inv.1, d. 3328, f. 1. 955 Despre proiectul şi modalitatea organizării coloniilor agricole evreieşti din Basara-

bia, propuse de David Zelenski, Iosif Rabinovici şi Iacov Goldenveizer, a se vedea

mai detaliat: ANRM, F. 2, inv.1, d. 3328, f. 2-9 verso, 13-20 verso. 956 Ibidem, f. 2.

271

La 7 decembrie 1840, M.S. Voronţov cere guvernatorului mili-

tar al Basarabiei P.I. Fiodorov să-şi expună părerea vis-à-vis de in-

tenţia lui David Zelenski, Iosif Rabinovici şi Iacov Goldenveizer de

a organiza colonii evreieşti în Basarabia957

. Pentru a se documenta

şi a afla starea de spirit a evreilor din Basarabia, P.I. Fiodorov tran-

smite proiectul organizării coloniilor evreieşti în Basarabia, alcătuit

de Zelenski, Rabinovici şi Goldenveizer, pentru expertiză, negusto-

rului de ghilda întâi din Chişinău Ilie Vâvodţov, cunoscut om de

afaceri în acea perioadă, iniţiator şi el a organizării în provincie a

coloniilor evreieşti. În răspunsul din 20 decembrie 1840, acesta,

apreciind proiectul şi susţinând necesitatea organizării coloniilor

evreieşti în Basarabia, se pronunţă totuşi împotriva adoptării lui.

Mai mul ca atât. Vâvodţov îi învinuieşte pe Zelenski, Rabinovici şi

Goldenveizer că vorbesc nerespectuos despre confraţii lor, deoare-

ce aceştia afirmau „…că evreii nu sunt recunoscători pentru actul

de binefacere din partea împăratului şi doar privilegiile acordate îi

fac să se înscrie în categoria evreilor agricultori”958

. Vâvodţov scrie

că „evreii agricultori care au organizat colonii în Basarabia se ocu-

pă sârguincios cu agricultura, trăiesc, mulţumită lui Dumnezeu şi

Ţarului, în bunăstare. Bineînţeles, aceste gospodării sunt abia în

proces de constituire şi n-au obţinut rezultatele aşteptate de guvern;

dar, cu timpul, ele se vor cristaliza. În acest sens ca exemplu poate

servi situaţia coloniştilor germani la începutul colonizării în Rusia

şi starea lor actuală. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu coloniile

evreieşti. Urmaşii lor îi vor întrece pe ţăranii leneşi moldoveni”959

.

Vâvodţov considera că pentru a-i cointeresa pe evrei să se ocupe cu

agricultura este necesar ca ei să fie scutiţi de prestaţii, să li se acor-

de dreptul de a organiza colonii agricole în întreaga Basarabie,

inclusiv la o distanţă de 50 verste de la hotarul cu Principatul

Moldova960

.

Statutul definitiv al evreilor agricultori a fost confirmat printr-o

decizie specială din 26 decembrie 1844961

, acordându-li-se unele pri-

957 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3328, f. 1-1 verso. 958 Ibidem, f. 10 verso. 959 Ibidem. 960 Ibidem, f. 11. 961 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 910-917.

272

vilegii: eliberaţi pe o perioadă de 10 ani de toate dările şi impozitele

în bani, de prestaţiile în natură, în afară de cele personale şi pentru o

perioadă de 25 de ani – de recrutare962

; erau scutiţi de plata tuturor

datoriilor etc. Fiecare familie a primit, la început, câte 30 desetine de

pământ963

. Dar, spre deosebire de coloniile evreieşti din gubernia

Herson, care erau instituite pe pământurile de stat, în Basarabia co-

loniile erau organizate, de regulă, pe pământuri particulare, în baza

contractelor libere.

Organizarea coloniilor evreieşti în Basarabia a fost o procedură nu

din cele uşoare. Ea a necesitat timp, nu doar pentru perfectarea actelor

necesare pentru organizarea coloniilor, dar şi pentru transferarea evrei-

lor din diferite gubernii ale Ucrainei, Bielorusei şi Rusiei în Basarabia

şi pentru organizarea lor în comunităţi agricole. Un interes deosebit

prezintă crearea, în 1844, a coloniei evreieşti pe moşia Alexandreni

din judeţul Iaşi. La 13 martie 1844, Judecătoria de district Soroca-Iaşi

cere acordul guvernatorului militar al Basarabiei P.I. Fiodorov să li se

permită celor 41 familii de evrei din diferite oraşe şi târguri

ale guberniilor Kiev şi Podolia a se transfera în satul Alexandreni, ju-

deţul Iaşi, ce aparţinea negustorului de ghilda întâi din Chişinău Ilie

Vâvodţov, şi să întemeieze acolo o colonie evreiască964

. Conform cer-

tificatului din 21 martie 1844, eliberat de judecătoria locală Iaşi,

această localitate se afla la o distanţă de peste 50 verste de la hotarele

cu Principatul Moldova, includea 3000 desetine de pământ şi era ne-

populată965

.

La 4 iunie 1844, Vâvodţov alcătuieşte un nou contract pentru

stabilirea evreilor din diferite oraşe ale guberniilor Kiev şi Podolia

în Alexandreni şi organizarea unei colonii evreieşti966

. Confirmând

dorinţa celor 41 familii de evrei de a se strămuta din diferite oraşe

şi târguri ale guberniilor Kiev şi Podolia pe moşia Alexandreni,

962 Conform deciziei imperiale cu referire la evrei din 16 decembrie 1846, în decursul

anilor 1847 şi 1848 în Basarabia urma să fie efectuat un recensământ al evreilor, iar

aceştia supuşi recrutării în baza principiilor generale (ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846,

отд. второе, №20709. – СПб., 1847, с. 677). 963 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, 1844, отд. первое, №18562. – СПб., 1845, с. 914. 964 ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 1, 2-2 verso. 965 Ibidem, f. 7. 966 Ibidem, f. 17-18.

273

P.I. Fiodorov se adresează la 10 iunie 1844 Cârmuirii Regionale

din Basarabia cu rugămintea ca această întrebare să fie discutată şi

soluţionată. Pentru amenajarea evreilor în Alexandreni a fost alcă-

tuit şi un contract, pe o perioadă de 50 de ani, care urma să fie

semnat de proprietarul moşiei, negustorul Vâvodţov, şi de evrei967

.

Dar, organizarea coloniei evreieşti nu era pe placul tuturor. La

17 iunie 1844, moşierul Ştefan Leonard înaintează o plângere ma-

reşalului ţinutal al nobilimii din districtul Soroca-Iaşi, în care scria

că negustorul Vâvodţov îi transferă în mod ilegal pe evrei în local i-

tatea Alexandreni, deoarece localitatea era stabilită în limita a 50

verste de la hotarul cu Principatul Moldova, cerând ca Senatul Gu-

vernant să adopte o decizie specială pe această întrebare. La

23 iunie 1844 mareşalul ţinutal Catargi din districtul Soroca-Iaşi

cere lămuriri referitor la această întrebare de la Cârmuirea Regio-

nală968

. În aceeaşi zi, Judecătoria de district Soroca-Iaşi se adresea-

ză mareşalului regional al nobilimii Sturdza, făcând referire la

plângerea moşierului Ştefan Leonard, şi întreabă dacă negustorul

Vâvodţov a avut dreptul să-i transfere pe evreii din guberniile Kiev

şi Podolia în localitatea Alexandreni şi să întemeieze acolo o colo-

nie evreiască. Mai mult ca atât. Moşierul Ştefan Leonard era

întru-un proces de judecată, litigiul vizând moşia Alexandreni, şi

aştepta decizia Senatului Guvernant. Leonard aducea dovezi că

moşia Alexandreni se află la 50 verste de la hotarele cu Principatul

Moldova şi că în trecut această localitate a fost populată de creştini,

în care erau două parohii. Moşia fusese vândută de funcţionarul de

clasa a VII-a Baiaş negustorului de ghilda întâi din Chişinău Ilie

Vâvodţov969

. La 7 august guvernatorul militar al Basarabiei

P.I. Fiodorov cere Cârmuirii Regionale a Basarabiei să discute ce-

rerea moşierului Ştefan Leonard şi să se clarifice dacă negustorul

Vâvodţov are dreptul de a-i transfera pe evreii din guberniile Kiev

şi Podolia în Alexandreni şi de a crea acolo o colonie evreiască970

.

Între timp avea loc procesul de amenajare a coloniei evreieşti

Alexandreni. Conform datelor Administraţiei Financiare a Basara-

967 ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 21-21 verso 968 Ibidem, f. 37-38. 969 Ibidem, f. 58-58 verso. 970 Ibidem, f. 57.

274

biei din 28 martie 1845, în baza contractelor încheiate între evreii

şi proprietarul moşiei Vâvodţov, în Alexandreni deja au fost trans-

ferate 73 familii de evrei971

.

Pe parcurs, numărul doritorilor de a se transfera în colonia evre-

iască Alexandreni creştea. La 28 martie 1845, conform datelor

Administraţiei Financiare din Basarabia, 80 de familii din diferite

oraşe şi târguri ale guberniei Podolia vroiau să se transfere în colo-

nia Alexandreni şi la 13 august 1847 obţin susţinerea ministrului de

Interne972

.

Ulterior, în colonia evreiască Alexandreni s-au mai aşezat cu

traiul şi alţi evrei din guberniile Podolia şi Kiev. La 10 aprilie 1847

ministrul de Interne scrie guvernatorului militar al Basarabiei cu re-

ferire la demersul acestuia din 14 martie 1846 privind condiţiile de

transferare a celor 65 familii de evrei din diferite oraşe şi târguri

ale guberniilor Podolia şi Kiev în colonia evreiască Alexandreni, că

a discutat despre această problemă cu ministrul de Finanţe şi nu

vede obstacole în ce priveşte transferarea lor973

. Potrivit contractu-

lui din 19 iunie 1846, pentru pământul ce li s-a dat în folosinţă

evreii-agricultori erau obligaţi să-i plătească proprietarului câte o

rublă argint anual şi să respecte Regulamentul despre evreii agr i-

cultori din 26 decembrie 1844974

.

Eforturile negustorului Ilie Vâvodţov au fost răsplătite de către

administraţia rusă. Conform deciziei Senatului Guvernant din

28 octombrie 1848975

, pentru transferarea pe parcursul anului 1844 a

evreilor din diferite oraşe şi târguri ale guberniilor Kiev şi Podolia –

248 persoane de sex masculin şi 15 de sex feminin, şi înzestrarea lor

cu 365 fălci de pământ (cca 477 desetine), cu o plată anuală de doar

1 rub. pentru fiecare falce, pământul fiind fertil şi amplasat la o distan-

ţă mică de oraşul Bălţi, negustorul Ilie Vâvodţov a fost confirmat în

categoria cetăţenilor de onoare. Probabil, acest titlu onorific a fost so-

971 ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 105-105 verso. Listele celor 73 familii de evrei a se

vedea: Ibidem, f. 106 verso-117. 972 Ibidem, f. 341-341 verso. Listele celor 80 familii de evrei a se vedea: Ibidem,

f. 342-353 verso. 973 Ibidem, f. 281-281 verso. 974 Ibidem, f. 237 verso-238, 377-377 verso. 975 Ibidem, f. 347-347 verso.

275

licitat de însuşi Vâvodţov, care a promis că, în caz de soluţionare pozi-

tivă a întrebării, va scuti 100 de colonişti evrei de plata pentru pământ

pe o perioadă de 50 de ani976

.

Pe parcursul anilor, numărul coloniilor evreieşti a crescut. Con-

form unei statistici a populaţiei evreieşti din anii 1847-1848977

, în Ba-

sarabia erau înregistrate 10 colonii: în judeţul Iaşi, plasa Ghiliceni –

colonia Valea-lui-Vlad (382 persoane); în judeţul Iaşi, plasa Slobozia –

colonia Alexandreni (358 persoane); în judeţul Hotin, plasa Secureni –

colonia Vişneva (Lomacineţ) (188 persoane); în judeţul Soroca, plasa

Otaci – colonia Merişovca (Tumanova) (250 persoane şi 6 persoane de

altă etnie); în plasa Târnova – colonia Briceva (471 persoane); în plasa

Bădiceni – colonia Zguriţa (396 persoane); în plasa Ocolina – colonia

Dumbrăveni (426 persoane); în plasa Floreşti – colonia Mărculeşti

(297 persoane); în plasa Văscăuţi – colonia Vertiujeni (167 persoane)

şi colonia Liublin (212 persoane)978

.

În 1853, în localitatea Bairamci, ţinutul Akkerman, pe pământurile

moşierului Constantin Ziro şi ale soţiei acestuia Ecaterina (născută

Duca) a fost întemeiată o altă colonie agricolă evreiască. 41 familii de

evrei din oraşele Akkerman, Bender, Ismail, Chişinău şi Chilia au în-

cheiat cu moşierul Constantin Ziro la începutul anului 1853 un con-

tract de arendă pe o perioadă de 25 de ani979

. În primii 3 ani moşierul

punea la dispoziţia coloniştilor câte 5 desetine de pământ, lotul ur-

mând a fi mărit până la 20 desetine. În afară de aceasta, pentru planta-

rea viţei-de-vie şi a copacilor fructiferi, moşierul mai punea la dispozi-

ţie fiecărui colonist câte jumătate de desetină de pământ. Pentru aceas-

ta, coloniştii se obligau ca în decurs de un an să sădească copaci şi

viţă-de-vie. În cazul în care contractul era încălcat, pământul li se lua

976 ANRM, F. 6, inv. 9, d. 345, f. 347 verso-348. 977 Spre regret, izvorul nu indică anul alcătuirii statisticii. Considerăm însă că această

statistică privind evreii din întreaga Basarabie a fost alcătuită în baza deciziei imperia-

le cu referire la evrei din 16 decembrie 1846, care prevedea ca în decursul anilor 1847

şi 1848 în Basarabia să fie efectuat un recensământ al tuturor evreilor, iar aceştia su-

puşi recrutării în baza principiilor generale (ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд.

второе, №20709. – СПб., 1847, c. 677.). 978 ANRM, F. 134, inv. 1, d. 103, f. 42 verso-43, 43 verso-44, 50 verso-51, 52 verso-

53, 54 verso-55, 55 verso-56, 56 verso-57, 58 verso-59, 61 verso-62. 979 Ibidem, F. 6, inv. 9, 1853-1855, d. 819, f. 1-2 verso, 59.

276

înapoi980

. Conform contractului încheiat între proprietar şi mic-

burghezii din Akkerman din 21 ianuarie 1853, pentru pământul luat în

arendă coloniştii trebuiau să plătească moşierului deseatina, un impo-

zit bănesc anual în mărime de 1,5 rub. argint şi câte 50 cop. argint

pentru locul de casă981

.

În acelaşi an, potrivit raportului administraţiei judeţene Soroca din

21 iunie 1853, 48 mic-burghezi evrei din Chişinău, Bălţi, Orhei, Hotin

şi din târgurile Tuzora (Călăraş), Făleşti, Teleneşti şi Râşcani au aren-

dat pământ de la moşierul şi răzeşii din satul Bălăneşti, ţinutul Soroca,

pe o perioadă de 25 de ani şi au întemeiat colonia Teleneştii Noi982

.

Tot în baza contractului locuiau evreii-agricultori în satele

Romanovka, judeţul Bender, şi Ivanos, judeţul Orhei983

. Potrivit re-

censământului fiscal din 1851, în Basarabia erau înregistraţi 1966

evrei-agricultori984

. Conform datelor lui Aleksei Nakko, în Basarabia,

în 1854, erau înregistrate 11 colonii evreieşti (83 colonii bulgare şi

24 colonii germane)985

.

Pe parcurs, evreii-agricultori au mai obţinut anumite privilegii

din partea administraţiei imperiale. La cererea împuterniciţilor din

partea coloniilor evreieşti Abram Iaroşevski şi Ţudik Koin de a scuti

coloniile evreieşti Vertiujeni, Valea-lui-Vlad, Briceva şi Mărculeşti

de recrutare pe o perioadă de 50 de ani, în loc de 25 de ani, în baza

deciziei Senatului Guvernant din 23 august 1849, de acest privilegiu

au beneficiat doar coloniile Briceva şi Mărculeşti. Motivul era că

evreii din aceste colonii, într-un număr mai mare de 80 de persoane,

s-au aşezat aici cu traiul încă în anii 1838 şi 1839, beneficiind de

prevederile Regulamentului din 26 decembrie 1844. La 27 mai 1852

evreii din colonia Valea-lui-Vlad s-au adresat cu rugămintea de a fi

şi ei scutiţi pe o perioadă de 50 de ani de serviciul militar, argumen-

tând că, la data acordării privilegiilor pentru coloniile Briceva şi

980 ANRM, F. 134, inv. 1, d. 103, f. 58-58 verso, 126-126 verso, 129-129 verso. 981 Ibidem, f. 58 verso, 126. 982 Ibidem, F. 134, inv. 3, 1854, d. 129, f. 1-3, 18 verso-19, 28-36 verso. 983 Ibidem, F. 6, inv. 3, 1853-1856, d. 658, f. 32-32 verso, 43-43 verso. 984 П.Кеппен. Девятая ревизия. Исследования о числе жителей России в 1851

году. – СПб., 1857, с. 25. 985 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 217.

277

Mărculeşti, în cererea acordată de împuterniciţi nu era indicat că ei

sunt evrei-agricultori. Acum, fiind incluşi în categoria evreilor-

agricultori986

, vor şi ei să beneficieze de acest drept. Pornind de la

faptul că ei au cumpărat aceste pământuri încă în 1839, iar în 1840,

fiind în număr de 170 persoane, s-au adresat cu rugămintea de a fi

înscrişi în categoria evreilor-agricultori. Pornind de la faptul că solu-

ţionarea acestei probleme s-a tărăgănat şi că comunitatea lor nu poa-

te fi considerată una mare (în 1844, când a fost adoptat Regulamen-

tul despre evrei din 26 decembrie, aceasta număra 123 persoane, iar

potrivit recensământului fiscal din 1850 – deja 163 persoane), la

13 martie 1856 Senatul acordă evreilor dreptul de a beneficia de

acest privilegiu987

.

Către 1857 în Basarabia erau deja 13 colonii evreieşti: în jude-

ţele Hotin (1), Soroca (6), Iaşi (2), Orhei (2), Chişinău (1) şi Ben-

der (1)988

.

Din numărul evreilor-agricultori doar 521 de persoane (5,1%) de-

ţineau loturi pe pământurile statului, restul erau posesori de loturi şi

beneficiau de privilegii, fiind în fond concesionari în judeţele Soroca

(4657 persoane), Bender (1389), Iaşi (1378), Orhei (1062), Chişinău

(644), Hotin (345) şi Akkerman (184 persoane)989

.

Ştiind că evreii au deţinut, chiar de la început, un rol important în

viaţa economică a Basarabiei, ne-ar interesa ce prezentau ei ca stare

socială sub raport îndeletnicitar la mijlocul sec. al XIX-lea. Întru solu-

ţionarea acestei sarcini am apelat la datele statistice inedite privind

numărul populaţiei încadrate în diferite ramuri economice din 1858

(Tabelul 16).

986 La 17 iunie 1854, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei confirmă că

evreii din gubernia Podolia, în număr de 170 de persoane, prin demersurile împuterni-

ciţilor din 28 iunie, 2 şi 30 iulie, 3 septembrie şi 10 octombrie 1840 înaintate Admi-

nistraţiei Financiare a Basarabiei, cer să fie înscrişi în categoria evreilor-agricultori pe

pământurile cumpărate de societăţile lor în localitatea Valea-lui-Vlad, judeţul Iaşi

(ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30260. – СПб., 1857, с. 126). 987 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXI, 1856, отд. первое, №30260. – СПб., 1857,

с. 125-127. 988 Valentin Tomuleţ. Burghezia evreiască din Basarabia sub raport îndeletnicitar (În

baza datelor statistice inedite din 1858). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de

Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chişinău, 1998, p. 74. 989 ANRM, F. 134, inv. 3, d. 156, f. 199 verso-200.

278

Tabelul 16 Populaţia evreiască din Basarabia, sub raport îndeletnicitar, la 1858*

Oraşele

şi

judeţele

Negustori Agricultori Meşteşugari Mica

burghezie**

Numărul

total

Raportul

familiilor, în % F

amili

i

Per

soan

e

Fam

ilii

Per

soan

e

Fam

ilii

Per

soan

e

Fam

ilii

Per

soan

e

Fam

ilii

Per

soan

e

Neg

ust

ori

Agr

icultor

i

Meş

teşu

gari

Mic

a

burg

hez

ie

Oraşele Chişinău

Orhei

Soroca

Bălţi

Hotin

Bender

Akkerman

Cahul

Chilia

Ismail

Reni

190

91

126

73

113

75

16

14

14

13

1

1426

638

1209

647

953

748

188

91

121

125

13

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

123

15

16

3

5

75

3

-

-

75

-

795

102

118

14

40

376

21

-

-

363

-

2048

338

199

355

793

243

203

-

84

408

20

8861

1588

1403

1603

5651

1473

1426

-

553

2698

83

2361

444

341

431

911

393

222

14

98

496

21

11082

2328

2730

2264

6644

2597

1635

91

674

3186

96

8,0

20,5

37,0

16,9

12,4

19,1

7,2

100,0

14,3

2,6

4,8

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

5,2

3,4

4,7

0,7

0,5

19,1

1,4

-

-

15,2

-

86,7

76,1

58,3

82,4

87,1

61,8

91,4

-

85,7

82,2

95,2

În total 726 6159 - - 315 1829 4691 25339 5732 33327 12,7 - 5,5 81,8

Judeţele Chişinău

Orhei

Soroca

Iaşi

Hotin

Bender

Akkerman

Cahul

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

113

68

397

133

32

229

39

-

664

1062

4657

1378

345

1910

184

-

-

-

-

86

-

-

-

7

-

-

-

410

-

-

-

55

111

493

701

634

922

-

-

47

394

2366

4238

3213

6771

-

-

188

224

561

1098

853

954

229

39

54

1058

3428

8895

5001

7116

1910

184

243

-

-

-

-

-

-

-

-

50,4

12,1

36,2

15,6

3,4

100,0

100,0

-

-

-

-

10,1

-

-

-

13,0

49,6

87,9

63,8

74,3

96,6

-

-

87,0

În total - - 1011 10200 93 465 2908 1170 4012 27835 - 25,2 2,3 72,5

Numărul

total 726 6159 1011 10200 408 2294 7599 42509 9744 61162 7,4 10,4 4,2 78,0

* ANRM, F. 134, inv. 3, d. 156, f. 205-206.

** Mica burghezie (мещане) – pătură socială ce includea diferite categorii de

orăşeni: mici negustori şi meseriaşi, funcţionari şi salariaţi săraci, proprietari mici

(de case) etc.

Datele Tabelului 16 confirmă stratificarea evreilor din Basara-

bia în patru categorii sociale: negustori, agricultori, meşteşugari şi

mica burghezie. Este vădită o preponderenţă absolută a micii bur-

ghezii – 78% de familii (69,5% din numărul total de persoane),

comparativ cu: 10,4% de familii (16,7% persoane) – agricultori;

279

7,4% de familii (10,1% persoane) – negustori şi 4,2% de familii

(3,7% persoane) – meşteşugari. Ponderea micii burghezii este des-

tul de mare în oraşele Basarabiei, constituind în medie 81,8% de

familii (76,0% din numărul total de persoane) sau, respectiv:

95,2% de familii în Reni, 91,4% – în Akkerman, 87,1% – în Hotin,

86,7% – în Chişinău, 85,7% – în Chilia, 82,4% – în Bălţi etc. Ceva

mai mic era numărul micii burghezii evreieşti în judeţele Basarabiei,

constituind în medie 72,5% de familii (61,7% din numărul total de

persoane), în unele judeţe având însă o preponderenţă absolută:

96,6% de familii în Hotin, 87,9% – în Orhei, 87,0% – în Cahul,

74,3% – în Iaşi, 63,8% – în Soroca etc.

Destul de mic era numărul evreilor-agricultori, el constituind în

medie 10,4% de familii (16,7% persoane) pe întregul teritoriu, sau

25,2% de familii (36,6% persoane) în aşezările rurale în care erau lo-

calizaţi, prevalând absolut (în comparaţie cu celelalte stări evreieşti) în

judeţele Bender şi Akkerman – 100% de familii, în judeţul Chişinău –

50,4% familii, în judeţul Soroca – 36,2%, în judeţul Iaşi – 15,6%, în

judeţul Orhei – 12,1% şi în judeţul Hotin – 3,4% familii.

La începutul anilor ’60 ai sec. al XIX-lea, conform datelor ex-

puse în lucrarea redactată de P.Kruşevan, în Basarabia erau 16 co-

lonii evreieşti: o colonie în judeţul Hotin (Lomacineţ), 10 – în jude-

ţul Soroca (Mereşeuca Nouă, Liublin, Vertiujeni, Căpreşti, Mărcu-

leşti, Zguriţa, Briceva, Dumbrăveni, Starovca şi Teleneştii Noi),

2 – în judeţul Bălţi (Alexandreni şi Valea-lui-Vlad), 2 – în judeţul

Orhei (Şibca şi Nicolaievca-Bolgrad), 2 – în judeţul Chişinău

(Golovca şi Constantinovca) şi o colonie în judeţul Bender (Roma-

novca). În aceste colonii (în afară de Golovca – care deja era nepo-

pulată) erau înregistrate cca 1082 gospodării evreieşti cu un număr

de 10589 persoane990

.

Dar, pe parcurs numărul coloniilor evreieşti s-a micşorat. În

1874 existau doar 8 colonii evreieşti (inclusiv una nepopulată): o

colonie în judeţul Iaşi cu o populaţie de 220 bărbaţi care dispuneau

990 Бессарабия. Географический, исторический, статистический, экономиче-

ский, этнографический, литературный и справочный сборник / Под редакцией

П.А. Крушевана. – М., 1903, c. 187.

280

de 384 desetine de pământ şi 7 colonii (inclusiv una nepopulată) în

judeţul Soroca cu o populaţie de 479 bărbaţi şi, respectiv, 5479 de-

setine de pământ991

.

În pofida descreşterii numărului de colonii evreieşti, unele co-

lonii apar şi la sfârşitul anilor ’90 ai sec. al XIX-lea. În baza deci-

ziei Comitetului de Miniştri din 10 iunie 1898, ministrul de Inter-

ne Goremâkin propune confirmarea proiectului de regulament

pentru popularea de către evrei a unei părţi din moşia „Djenan-

Abbad”, din judeţul Bender, ce aparţinea baronului Horaţiu

Ghinţburg. Colonia includea 500 desetine de pământ, inclusiv:

400 desetine urmau a fi împărţite familiilor de colonişti evreii, fi-

ecare familie primind câte 20 desetine, iar 100 desetine – pentru

păşunat şi loturile de rezervă. Evreii încheiau cu proprietarul mo-

şiei contracte în care erau stipulate drepturile şi obligaţiile colo-

niştilor, modalitatea de achitare a sumelor băneşti pentru pămân-

tul ocupat, construcţia caselor etc.992

. La 19 iunie 1898 decizia

Comitetului de Miniştri este confirmată de împărat993

. Colonia a

fost numită „Rossianka”. Coloniştii erau selectaţi de proprietarul

moşiei sau de urmaşii lui, din rândurile evreilor care au absolvit

şcoli agricole, de pomicultură şi silvicultură sau alte instituţii de

învăţământ. Erau admişi doar evreii eliberaţi de serviciul militar

şi care erau cunoscuţi cu munca agricolă. La selectare familiile

numeroase aveau priorităţi faţă de familiile puţin numeroase. Co-

loniştii erau scutiţi în primii 4 ani de plata taxelor în folosul pro-

prietarului994

.

Despre situaţia demografică, funciară şi economică a comunităţilor

evreieşti din Basarabia de la începutul sec. al XX-lea relatează datele

statistice din 1909 (Tabelul 17).

991 AISR, F. 1284, inv. 92, 1874, d. 11, f. 17-17 verso, 19-19 verso. 992 Руководство к русским законам об евреях, с. 147. 993 Сборник законов об евреях с разьяснениями Правительствующего Сената и

циркулярами Министерств. Составили Л.В. Лессен и В.Фридштейн. – СПб.,

1904, с. 203-204. 994 Statutul coloniei (cele 18 articole ale contractului), a se vedea mai detaliat: Ibidem,

с. 204-205.

281

Tabelul 17 Situaţia demografică şi economică a coloniilor evreieşti din

Basarabia în 1909, în baza datelor comunităţilor evreieşti*

Coloniile

evreieşti

Numărul total

de colonişti**

Proprietatea

funciară

(în desetine)

Pământ aflat

în proprietate***

(în desetine)

Inventar Animale

Fam

ilii

Per

soan

e

În t

ota

l

L

a o

sin

gu

ră

fam

ilie

Păm

ân

t

ara

bil

Păşu

ni

Liv

ezi

şi v

ii

Cai

Un

elte

de

mu

ncă

Vit

e

corn

ute

Oi

Dumbrăveni 219 1132 1179 8,48 1093 - 20 178 137 90 347

Liublin 68 411 234 3,77 1002/3

90 71/3

54 88 48 16

Vertiujeni 74 397 390 8,30 3471/3

- 52/3

39 70 47 -

Valea-lui-Vlad 120 716 436 5,32 2782/3

- 141/3

74 144 61 -

Briceva 153 820 289 3,48 241 - - 67 32 36 119

Mărculeşti 158 820 504 4,10 322 120 - 109 179 89 -

În total 792 4296 2942 5,48 23822/3

210 471/3

521 617 371 472

* Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-

шлом и настоящем, т. IV. – СПб., с. 390.

** Colonişti cu pământ şi fără de pământ şi mici-burghezii cu pământ. *** Cealaltă parte de pământ era ocupată de case, drumuri etc.

Caracterizând coloniile evreieşti din Novorosia, autorul studiu-

lui dedicat răspândirii agriculturii în rândurile evreilor din Rusia

evidenţiază coloniile din Basarabia, care au fost fondate pe pămân-

turile luate în arendă (în afară de cele obţinute în proprietate parti-

culară). El constată că, din numărul total de 9 colonii câte existau

în Basarabia la sfârşitul sec. al XIX-lea, la începutul sec. al XX-lea

(1909) au rămas doar 6 colonii. Având de 5 ½-6 ori mai puţine pă-

mânturi decât coloniile din gubernia Ekaterinoslav, coloniile evre-

ieşti din Basarabia întreceau cu mult după numărul de familii pe

cele din Ekaterinoslav. Aceasta se lămureşte prin faptul că mai

mult de jumătate din colonişti (700 familii) o constituia populaţia

mic-burghezilor, neagricolă. Ca rezultat, coloniile evreieşti din Ba-

sarabia se deosebesc radical de cele din guberniile Herson şi

Ekaterinoslav. Chiar şi în coloniile cu caracter agricol, doar 1/5 din

evreii se ocupau cu munca agricolă, ceva mai mult de 1/5 – cu

munca salariată şi cca 75% practicau diferite activităţi – meşteşu-

282

gul, comerţul etc.995

Un alt autor, descriind coloniile evreieşti din

Basarabia, scria: „Lotul mediu agricol al colonistului (5,48 deseti-

ne) este mult mai mic ca al ţăranului rus local (8,2 desetine). Preţul

unei desetine de pământ constituie cca 300 ruble. Mai frecvent este

cultivat porumbul (43,09% din suprafaţa cultivată), grâul (34,44%)

şi orzul (11,45%). Beneficiul net (1896-1899) de la o desetină de

pământ cultivată cu porumb constituia 70 rub. (fără folosirea mun-

cii salariate), de la o desetină de grâu – 40 rub. şi de la o desetină

de orz – 28 rub.; metodele de lucrare a pământului sunt mult mai

inferioare de nivelul mediu; sistemul de obţinere a recoltelor varia-

bile aproape lipseşte. În colonii este un număr mare de populaţie

care se ocupă cu comerţul, dar care tinde să se ocupe şi cu agricul-

tura; pe de altă parte, agricultorii tot mai mult caută singuri să-şi

realizeze cerealele recoltate”996

.

Administraţia regională era nemulţumită de activitatea evreilor-

agricultori. Mareşalul judeţean al nobilimii din Basarabia Catargi

scria în această privinţă că „coloniile evreieşti997

vor exista perma-

nent cu mari abateri de la prevederile Regulamentului în vigoare.

Acestea şi-au însuşit dreptul de a se ocupa cu tot felul de comerţ,

inclusiv cu instituirea prăvăliilor, iar comerţul cu băuturi alcoolice

adună în permanenţă în fiecare casă o mulţime de oameni simpli,

predispuşi la beţie, respectiv, fiind înşelaţi de către evrei”998

.

Cu toate că evreii-agricultori beneficiau de anumite privilegii şi

erau întreprinse unele măsuri de încurajare a agricultorilor, nivelul

gospodăresc în coloniile evreieşti era destul de scăzut, fapt ce do-

vedeşte incapacitatea evreilor de a se ocupa cu agricultura şi ireve-

renţa lor faţă de această ramură a gospodăriei, deoarece din fire le

era dat să fie negustori sau meseriaşi. A.Zaşciuk descrie în 1857

coloniile evreieşti astfel: „…în gospodăriile evreieşti pământurile

nu sunt lucrate, vităritul ca ramură nu există, locuinţele sunt în sta-

995 Еврейская энциклопедия. Свод законов об еврействе и его культуре в про-

шлом и настоящем, т. VII. – СПб., 1991, с. 758. 996 Ibidem, vol. IV, p. 390. 997 Catargi se referea la coloniile evreieşti din judeţele Iaşi şi Soroca, unde comerţul

cu băuturi alcoolice se desfăşura cu mari încălcări ale Regulamentului (ANRM, F. 2,

inv. 1, d. 875, f. 108 verso). 998 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 875, f. 109.

283

re de neglijenţă, ei asigurându-şi existenţa practicând diferite înde-

letniciri şi meşteşugul casnic. În pofida eforturilor poliţiei orăşe-

neşti şi judeţene de a-i reţine în aşezările lor, majoritatea colonişti-

lor locuiesc în oraşe”999

.

Despre acest fapt scriau în 1868 şi autorităţile locale, care co-

municau că „…foarte puţini evrei rămaseră în categoria colonişti-

lor; din cauza incapacităţii de a-şi trăi viaţa la sat, marea lor majo-

ritate s-a transferat la oraş şi se ocupă cu diferite meşteşuguri, în-

deosebi cu comerţul”1000

.

Cauza eşecului transferării evreilor în mediu rural şi neaco-

modarea lor la munca agricolă este lămurită de evreii înșişi din

acea perioadă. Negustorii David Zelenski din Kremenciug, Iosif

Rabinovici din Pavlograd şi mic-burghezul Iacov Goldenveizer

din Uman, care la sfârşitul anului 1840 au prezentat proiectul in-

stituirii unei colonii exemplare evreieşti, lămuresc eşecul institui-

rii coloniilor evreieşti prin faptul că „…timp de nouăsprezece se-

cole evreii nu s-au ocupat cu lucrarea pământului, faţă de care au

pierdut interesul. Obişnuiţi cu comerţul cu amănuntul, care le

aducea, uneori, foloase esenţiale, în plus fiind superstiţioşi din f i-

re, ei n-au observat partea pozitivă a măsurilor întreprinse de gu-

vern şi le-au conceput ca fiind începutul exterminării lor totale;

ireverenţa lor faţă de viaţa agricolă îşi are explicaţia în incapaci-

tatea înnăscută a tuturor evreilor faţă de munca fizică”1001

. Cu re-

ferire la eşecul coloniilor evreieşti din Bielorusia ei scriau că

evreii „…au ales starea de agricultori nu din dragoste faţă de

munca fizică şi viaţa sedentară, dar ca un ultim mijloc de a-şi re-

dresa starea de disperare. Deşi beneficiau de privilegii, aceasta nu

le încurca să se ocupe cu geambaşlâcul şi alte îndeletniciri. Pentru

o sumă mică de bani colonistul primea paşaport şi pleca unde do-

rea; în guberniile Ekaterinoslav şi Herson erau foarte mulţi evrei.

Surugii, morari, vânzători, bucătărese, doici – iată şirul ocupaţii-

lor în care erau încadraţii evreii, din rândul coloniştilor, la locu i-

torii acestor gubernii. În colonii nu avea cine să lucreze; plantaţii-

999 А.Защук. Этнография Бессарабской области. – În: ЗООИД.– Одесса, 1863,

т. V, с. 527. 1000 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7681, f. 156. 1001 Ibidem, d. 3328, f. 3.

284

le au rămas părăsite; permanent bântuia foametea; peste tot dom i-

na o stare generală de neglijenţă, iar sărăcia, împreună cu tristeţea

îi domina în marea lor majoritate pe colonişti. Coloniile nu doar

că nu aveau nimic atrăgător pentru evreii colonişti, dar le creștea

dezgustul faţă de agricultură, făcându-i să creadă, tot mai mult, în

ideea că anume evreii nu au careva aptitudini faţă de această ra-

mură economică”1002

. Autorii proiectului constată că trecerea

evreilor în categoria coloniştilor a fost dictată, în fond, de dorinţa

de a se „…elibera de prestaţii şi de recrutare”1003

.

Din 1882 evreii din Basarabia au fost supuşi unor presiuni

considerabile, după ce autorităţile ţariste i-au făcut vinovaţi de

tulburările în rândurile populaţiei rurale. În consecinţă, mulţi

evrei s-au mutat la oraş, încadrându-se în categoria meşteşugarilor

şi burgheziei comercial-industriale. Începând cu 1899, puţinele

colonii rămase au primit sprijinul Jewish Colonization Associati-

on din Paris. Datorită acestui sprijin, evreii agricultori au putut

să-şi organizeze comercializarea produselor proprii şi să le expor-

te, cu precădere prin portul Odesa, în ţările din Europa. Însă,

această măsură puţin ce a schimbat situaţia coloniilor evreieşti din

Basarabia1004

.

Nereuşita organizării coloniilor evreieşti în Basarabia a fost

determinată de faptul că evreii arendau, de regulă, pământul de la

moşieri şi, după expirarea termenului de arendă, moşierul îi putea

alunga în orice moment de pe pământurile arendate. În plus, nici

statul nu a manifestat o atenţie deosebită faţă de evreii agricultori,

comparativ cu coloniştii străini. Existau şi alţi factori care au in-

fluenţat direct rezultatele colonizării: sărăcia şi mizeria în care

trăiau coloniştii evreii, lipsa de cunoştinţe şi deprinderi în sfera

agricolă, permanentele secete care pustiiau câmpurile, sistemul

birocratic cu care se ciocneau frecvent coloniştii, abuzurile de tot

felul la construcţia caselor pentru evrei, asigurarea proastă cu in-

1002 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3328, f. 3 verso-4. 1003 Ibidem, f. 4. 1004 Mariana Hausleitner. Germanii şi evreii în Basarabia în secolele XIX şi XX. – În:

Stefan Ihrih, Vasile Dumbrava, Dietmar Muller, Igor Şarov (ed.). Istorie între ştiinţă

şi şcoală – perioada interbelică în Basarabia. Studii, materiale, surse şi sugestii. –

Chişinău, 2008, p. 79.

285

ventar agricol, forţă de tracţiune etc. Dar, după cum am constat

anterior, n-au fost la înălţime nici evreii capitalişti, cărora guver-

nul le-a acordat mari drepturi în ce priveşte cumpărarea pământu-

rilor şi popularea lor cu confraţi de-ai lor, mai săraci. Aceştia erau

preocupaţi de afaceri mult mai serioase – cămătăria, comerţul, in-

dustria, concesiunile, arenda etc., care la aducea profituri mari şi

sigure.

Drept rezultat, la începutul sec. al XX-lea, deşi formal mai con-

tinuau să existe, coloniile evreieşti şi-au pierdut din statutul lor de

altădată şi s-au transformat în sate obişnuite1005

.

COLONIST (COLONIŞTI) (переселенец) – 1. Locuitor al unei

colonii; 2. Persoană care ţinea de o colonie de străini pe o moşie

boierească sau pe un domeniu al statului1006

; 3. Un grup omogen de

populaţie de aceeaşi etnie, care, în anumite circumstanţe de ordin

politic, social sau confesional, au părăsit propria ţară sau locul de

baştină, stabilindu-se cu traiul permanent într-un oraş sau într-o

anumită regiune a unei ţări străine1007

.

În Basarabia în categoria coloniştilor au intrat: bulgarii, găgău-

zii, germanii, elveţienii, francezii, polonezii etc.

COLONIST ELVEŢIAN (швейцарский переселенец) – colo-

nişti din Elveţia1008

, care au format în 1824 colonia Şaba, judeţul

Akkerman1009

. La 1826 colonia elveţiană Şaba număra 52 de fami-

lii. Alături de intenţia generală de dezlocuire a naţiunii titulare şi

schimbarea structurii etnice din Basarabia, Administraţia imperială

rusă urmărea scopul ca prin intermediul coloniştilor elveţieni să

răspândească cultivarea viţei-de-vie în sudul provinciei şi să per-

fecţioneze metodele de preparare a vinului1010

.

1005 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев,

1979, c. 205. 1006 Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 401. 1007 Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007, 109. 1008 În unele izvoare mai sunt numiţi şi colonişti francezi (L.T. Boga. Populaţia. Etno-

grafia şi statistica. S.N., 1922, p. 19). 1009 Despre colonia Şaba a se vedea mai detaliat: Iurie Colesnic. Coplonia elveţiană

Şaba. – În: Basarabia necunoscută, vol. 3. – Chişinău, 2000, p. 294-299. 1010 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. II, f. 254, 274-274 verso..

286

Colonia elveţiană Şaba (Carte poştală, MNAIM)

COLONIST GERMAN (германский колонист) – colonişti din

ducatul Varşoviei şi din diferite state germane – Bavaria,

Württemberg etc.1011

, care au format în Bugeac colonii speciale1012

.

Primii colonişti germani au venit din ducatul Varşoviei în baza de-

ciziei imperiale din 22 iunie 1814, urmând să beneficieze de aceleaşi

condiţii de care beneficiau coloniştii bulgari şi sârbi1013

. Reieşind din

condiţiile grele în care aceştia s-au pomenit, Administraţia imperială

plănuia acordarea anumitor înlesniri şi privilegii pentru coloniştii

germani, dar trebuia să se ţină cont de faptul că colonizarea urma să

fie efectuată nu din contul statului, dar al coloniştilor, iar ajutorul se

preconiza să fie acordat doar pentru cazuri extraordinare. Cu atât mai

mult că, la început, în rândurile coloniştilor au apărut nemulţumiri. La

17 iulie 1814 la şedinţa Comitetului de Miniştri este discutat raportul

ministrului de Interne cu privire la coloniştii din ducatul Varşoviei, ca-

re au refuzat să depună jurământ de credinţă Rusiei. Sub pretextul că

1011 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747. 1012 AIMSR, F. AMŞ, d. 18569, p. I, f. 10. 1013 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25522. – СПб., 1830, с. 734.

287

n-au primit 270 de rub. argint, câte 2 boi, 2 cai şi 2 vaci de fiecare fa-

milie, promise de guvernatorul general al Varşoviei, 31 de familii de

colonişti germani au refuzat să depună jurământ de credinţă Rusiei1014

.

În timpul discuţiilor s-a constatat că cele 270 de ruble au fost promise

doar familiilor sărace şi nu în formă de donaţie, dar de împrumut, fără

a se indica că suma va fi acordată în ruble argint. Cu atât mai mult că

la 22 ianuarie 1814 fusese confirmată decizia imperială adresată gu-

vernatorului general al Varşoviei ca ajutoarele date să fie acordate

doar în caz de necesitate stringentă. Era cunoscut şi faptul că în baza

manifestului imperial din 22 iulie 1763 toţi străinii care se transferau

cu traiul în Rusia depuneau jurământ de credinţă împăratului. În baza

deciziei imperiale din 22 februarie 1804 cu referire la primirea colo-

niştilor în Novorosia, coloniştii străini păstrau dreptul de a se întoarce

în patria lor, achitând datoriile şi plătind toate impozitele. Respectiv, şi

decizia Comitetului de Miniştri din 17 iulie 1814 a fost una dură pen-

tru coloniştii germani. Pornind de la faptul că la această dată coloniştii

germani constituiau 1072 de familii (5500 persoane de ambele sexe)

şi, pentru a evita pe viitor asemenea cazuri, s-a hotărât ca instigatorii

să fie deportaţi peste hotare, luându-li-se tot ce au primit din partea

statului. Dacă însă această măsură nu va servi exemplu pentru ceilalţi

nemulţumiţi, această măsură să fie aplicată şi faţă de ei1015

.

În mai 1817 ministrul de Interne a raportat în cadrul şedinţei Co-

mitetului de Miniştri că rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev, în baza dispoziţiilor primite, a stabilit o sumă specială

din veniturile Basarabiei care urma să fie acordată coloniştilor străini

în formă de credit, în valoare de 210200 lei. Ulterior, la 7 august 1817,

A.N. Bahmetev raportează că din numărul total de colonişti sosiţi, în

special din ducatele Württemberg şi, parţial, din Bavaria (67 de fami-

lii), cărora li s-a anunţat despre privilegiile de care pot beneficia

(500 de lei şi 7 ani scutiri de impozite), doar 10 familii s-au dezis să li

se acorde înlesniri băneşti1016

.

Ulterior a fost stabilită mărimea împrumutului de care puteau be-

neficia coloniştii – 270 rub. pentru construirea caselor de locuit şi câte

1014 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1814, №25522. – СПб., 1830, c. 841-843. 1015 Ibidem, p. 842-843. 1016 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748.

288

5 kop. în zi pentru fiecare persoană pentru hrană, până la prima recol-

tă, iar scutirile de impozite au fost mărite până la 10 ani. Peste puţin

timp, suma împrumutului pentru coloniştii săraci a fost majorată până

la 370 rub., iar pentru hrană – până la 20 kop. pentru persoană1017

. Co-

loniştii germani beneficiau şi de privilegiile acordate coloniştilor din

ducatul Varşoviei, strămutați în Rusia: fiecare familie primea în pro-

prietate veşnică câte 60 desetine de pământ; erau eliberaţi de recrutare şi

de încartiruirea detaşamentelor militare, beneficiau de dreptul de a-şi

exprima ritualul de cult, de a-şi construi biserici în baza credinţei pe ca-

re o propagă. După expirarea termenului de 10 ani de privilegii acordat,

era fixat un alt termen de 10 ani pentru întoarcerea datoriilor1018

.

Prima colonie germană Tarutino este fondată în 1814. Peste un an

au fost fondate coloniile Krasna1019

, Maloiaroslaveţ şi Culm, în 1816 –

Arcizul Vechi, Borodino1020

, Berezina, Kleistitz, Leipzig, Brien,

Verschampenaus I şi Paris, în 1818 – Teplitz, în 1821 – Katzbach, în

1822 – Sărata, în 1823 – Maloiaroslaveţ II şi Verschampenaus II, în

1825 – Arcizul Nou, în 1830 – Gnadental, în 1833 – Friedenstal, în

1834 – Dienewitz, în 1835 – Leichitental, în 1839 – Polotzk şi în 1842 –

colonia Hoffnungstal1021

. Coloniştii au fost înzestraţi cu 130787 dese-

tine 20224 stânjeni pătraţi de pământ, inclusiv: 6341 desetine 928

stânjeni pentru amenajarea gospodăriilor individuale, 41052 desetine –

pământ arabil, 80624 – fân şi păşuni1022

.

La început, coloniştii germani au beneficiat de sprijinul şi aju-

torul băştinaşilor, impus de autorităţile imperiale. Din raportul is-

pravnicului ţinutului Soroca, Somov, şi serdarului Varfolomei,

1017 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 748. 1018 Ibidem, p. 749. 1019 După alte date, colonia Krasna a fost fondată în 1814 (Ольга Лиценбергер.

Немцы-католики Бессарабии и Приднестровья в XIX веке и создание Тирас-

польской римско-католической епархии. – În: Analecta catolica. III, 2007. – Chişi-

nău, 2008, p. 39; Idem. Красна – первая католическая колония в Бессарабии

(1814-1918). – În: Ibidem, p. 299-312). 1020 După alte date, colonia Borodino a fost fondată în 1814 (В.М. Кабузан.

Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Поднестро-

вья (конец XVIII – первая половина XIX вв.). – Кишинев, 1974, c. 29). 1021 И.Ф. Лагорио. Статистические сведения о Бессарабских немецких колониях

за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. I. – Кишинев, 1864 (к стр. 78), с. 139-140. 1022 Ibidem, p. 140.

289

prezentat la 8 august 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al

Basarabiei, constatăm că în atribuţiile locuitorilor ţinutului Soroca

era de a-i ajuta pe coloniştii din ducatul Varşoviei să se stabilească

cu traiul în Basarabia. În decurs de doi ani, până în luna iulie

1816, locuitorii ţinutului au încartiruit în casele lor 316 familii de

colonişti, ce constituiau 1319 persoane de sex masculin şi feminin,

care se alimentau şi se încălzeau de pe seama locuitorilor, pentru

care vistieria aloca zilnic câte 5 kop. asignare de fiecare persoană,

de care, – cum constată autorii raportului, – locuitorii totdeauna au

fost satisfăcuţi. În plus, ei au transportat cu carele proprii din ţinu-

tul Orhei, în coloniile germane, lemn pentru construcţia caselor.

Începând cu 1814 şi până la data alcătuirii raportului, în baza bo-

nurilor de livrare prezentate de Departamentul II al Guvernului

Regional, locuitorii ţinutului Soroca au pus la dispoziţia colonişti-

lor 2520 care trase de patru boi, iar în baza certificatelor date de

generalul Hartingh au fost transportate, cu 200 care, 800 cetverturi

de pâine, cumpărate de concesionari. În 1816, pentru transportarea

materialului de construcție a 80 case din lemn, trebuiau puse la

dispoziţie 1600 care trase de patru boi. Dar, după primirea dispozi-

ţiei din partea Departamentului II al Guvernului Regional, prin ca-

re s-a făcut o înlesnire locuitorilor, aceştia au pus la dispoziţie

doar 960 care. În total locuitorii ţinutului Soroca au pus la dispozi-

ţia coloniştilor germani 7160 care trase de patru boi, pentru care

statul a cheltuit 12687 lei 20 parale şi 2275 rub. asignate” 1023

. La

amenajarea coloniştilor germani din ducatul Varşoviei au muncit

şi locuitorii altor ţinuturi. În perioada 1815-7 octombrie 1816, lo-

cuitorii ţinutului Greceni au pus la dispoziţia coloniştilor germani

944 care trase de patru boi, pentru transportarea materialului de

construcţie a 59 de case1024

. Aceste obligaţiuni sustrăgeau ţăranii

de la ocupaţiile lor zilnice, cauzându-le prejudicii. Aceasta o con-

ştientizau şi oficialităţile imperiale. La 16 iulie 1815 a urmat deci-

zia Guvernului Regional al Basarabiei, conform căreia la insistenţa

general-maiorului I.M. Hartingh, din materialul de construcţie

pentru cele 1007 case predestinate coloniştilor germani, ţăranii

1023 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 119 verso. 1024 Ibidem, f. 288 verso.

290

urmau să transporte, la început, doar materiale pentru construcţia a

500 case, iar pentru celelalte 507 – case, după terminarea lucrărilor

agricole, în luna septembrie1025

.

Un alt val de colonişti germani sosiţi în Basarabia, din aceleaşi ţi-

nuturi, a avut loc după revoluţia poloneză din 1830-1831. După colo-

niştii veniţi din Polonia (fondatori ai primelor 12 colonii germane din

Basarabia, începând cu Tarutino şi Borodino în 1814) au urmat cei din

diverse ţinuturi germane, pe primul loc, ca număr, situându-se

Württembergul (1012 persoane), din peste 50 de localităţi. Localităţile

Backnang, Barckenheim, Frendenstadt, Heilbronn, Leonberg, Lud-

wigsburg, Marbach, Nagold, Nurtingen, Rentlingen, Schorndorf, Stut-

tgart, Sulz, Tubingen, Urach, Waiblingen au dat între 20 şi 50 de co-

lonişti1026

.

Colonizarea germană în Basarabia a continuat până în anii ’40 ai

sec. al XIX-lea. Către această perioadă au fost fondate 24 de colonii,

în care locuiau 25646 de persoane1027

.

Coloniştii germani au beneficiat de un şir de privilegii: potrivit de-

ciziei Senatului Guvernant din 20 februarie 1804, fiecare familie a

primit în folosinţă veşnică câte 60 desetine de pământ1028

; pe o perioa-

dă de 50 de ani au fost scutiţi de serviciul militar şi pe 10 ani – de pla-

ta tuturor dărilor şi prestaţiilor de stat; au fost eliberaţi de încartiruire,

în afară de anii de război; săracii au primit credite în valoare de

270 rub. şi câte 5 kop. zilnic de familie până la prima recoltă (ulterior

creditele au fost majorate până la 370 rub. şi câte 20 kop. zilnic de fa-

milie); puteau să se transfere dintr-o categorie socială în alta, să-şi ex-

prime liber cultul religios etc.1029

Coloniştii germani erau destul de neomogeni etnic. Potrivit datelor

statistice din 1827, din cele 9107 de persoane, germanii din

Württemberg, Prusia, Sacsonia, Bavaria, Mekklenburg şi Austria con-

stituiau 5775 (63,4%) persoane, alte naţionalităţi – 3332 (36,6%) de

1025 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 61-51 verso. 1026 Volk Auf Dem Weg. Немцы в России и СНГ. 1763-1997. – Москва-Штудгард,

1998, с. 6. 1027 Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, с. 57. 1028 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1804, №2163. – СПб., 1830, с. 139. 1029 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIV, 1817, №27029. – СПб., 1830, с. 747-749;

т. XXXVI, 1819, №27874. – СПб., 1830, с. 371-372.

291

persoane, inclusiv: polonezi – 3272, francezi – 35, unguri – 14, cehi –

10 şi un estonian1030

.

Pe parcursul anilor ’20-’30 ai sec al XIX-lea numărul familiilor de

colonişti germani rămâne aproape constant, observându-se doar o mi-

că tendinţă de creştere: în 1825 – 1471 familii, 1826 – 1471, 1827 –

1693, 1828 – 1693, 1829 – 1716, 1830 – 1718, 1831 – 1718, 1832 –

1718, 1833 – 1792, 1834 – 1799, 1835 – 1799 familii1031

.

Coloniile coloniștilor transdanubieni și germani din sudul Basarabiei

1030 ANRM, F. 305, inv. 1, d. 236, f. 36-37. 1031 ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4

verso-5.

292

Basarabia era un loc destul de atractiv pentru coloniştii ger-

mani, aceştia ocupând primul loc între guberniile ruse după numă-

rul coloniilor şi suprafaţa de pământ cu care au fost împroprietăriţi.

Potrivit datelor statistice din 1837, din cele 371 de colonii şi

2261717 desetine de pământ cu care au fost împroprietăriţi coloniş-

tii germani din Rusia, 105 (28,3%) colonii şi 718749 (31,8%) dese-

tine de pământ reveneau Basarabiei1032

. Pe aceste pământuri colo-

niştii germani au fondat mari gospodării capitaliste, orientate la

cultivarea cerealelor pentru piaţă. În „Descrierea militaro-statistică

a Basarabiei”, datată cu anul 1826, ofiţerul Cartierului General

A.Rozeilon-Soşalski scrie că coloniştilor germani le sunt caracte-

ristice aceleaşi trăsături ca şi întregului popor german: vrednicie,

caracter întreprinzător, perseverenţă şi onestitate1033

. Un alt con-

temporan, în „Schiţă statistică succintă a Basarabiei de Sud”, scrie

că germanii „…se deosebesc prin perseverenţă, onestitate, acurateţe

şi încăpăţinare. Trăiesc în condiţii bune şi în belşug; preferă în al i-

mentaţie produsele lactate”1034

.

Conform dispoziţiei imperiale din 31 iulie 1834, parohiile

evanghelice ale coloniştilor germani din sudul Rusiei, conduse pâ-

nă acum de un singur super-intendent şi supuse Regulamentului

evanghelico-luteran din 28 decembrie 1832, au fost împărţite în

două districte1035

.

Cel mai semnificativ este faptul că mulţi din coloniştii germani

erau cărturari – ştieau a citi şi a scrie (Tabelul 18).

Datele Tabelului 18 demonstrează destul de elocvent că, din numă-

rul total al coloniştilor sosiţi în Basarabia, 15583 (60,8%) de persoane

puteau citi şi 12977 (50,6%) puteau scrie.

1032 Статистические сведения об иностранных поселениях. – În: ЖМВД. –

СПб., 1837, №5-6, с. 12-13. 1033 AIMSR, F. AMŞ, d. 18569, p. I, f. 10. 1034 Ibidem, F. 414, inv. 1, d. 297, f. 155. 1035 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №7311. – СПб., 1835, с. 802.

293

Tabelul 18 Numărul coloniştilor germani, repartizaţi pe parohii, de ambele sexe,

cu indicarea numărului celor cărturari, conform datelor statistice

din 1861-1862*

Parohiile în care

locuiesc germanii

Numărul de persoane

În total

Inclusiv Inclusiv care pot:

sex

masculin

sex

feminin citi scrie

Arcizul

Arcizul Vechi

1112

559

553

657

444

Arcizul Nou 4785 238 247 318 194

Brien 1204 622 582 695 521

Friedenstal 1086 547 539 553 385

Sofiental 191 100 91 80 63

Şabalt 97 52 45 50 50

În total 4175 2118 2057 2353 1657

Kleistitz

Kleistitz

1478

758

720

920

770

Berezino 1578 794 781 895 820

Borodino 1696 868 828 970 754

Hoffnungstal 840 409 431 499 496

În total 5592 2829 2763 3284 2840

Verschampenaus

Verschampenaus I

909

435

474

415

398

Paris 1475 752 723 955 636

Katzbach 825 438 387 542 333

Verschampenaus II 822 450 372 525 465

Dienewitz 702 372 330 364 225

Dienewitz 451 214 237 263 196

În total 5184 2661 2523 3061 2253

Tarutino

Tarutino

1849

947

902

1127

884

Maloiaroslaveţ I 1224 624 600 763 763

Maloiaroslaveţ II 1040 575 465 730 718

Culmea 1640 838 802 1130 925

Leipsig 1433 685 748 592 550

Iozefsdorf 275 131 144 115 70

În total 7461 3800 3661 4457 3910

294

Tabelul 18 (sfârșit)

Parohiile în care

locuiesc germanii

Numărul de persoane

În total Inclusiv Inclusiv care pot:

sex masculin

sex feminin citi scrie

Sarata

Sarata

758

443

315

693

690

Gnadental 755 368 387 619 619

Leichitental 701 343 358 516 516

Heighenghem 240 123 117 180 180

Tatarbunar 10 5 5 9 9

Hadjilar 13 8 5 9 9

În total 2477 1290 1187 2026 2023

În celelalte judeţe** 757 400 357 399 294

Numărul total 25646 13098 12548 15583 12977

Raportul, în % 100,0 51,1 48,9 60,8 50,6

* И.Ф. Лагорио. Статистические сведения о Бессарабских немецких колониях

за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. Ш. – Кишинев, 1864, (к стр. 78), с. 140-143.

** Sunt incluse 27 de localităţi din diferite judeţe ale Basarabiei, cu parohia Chi-

şinău. Cei mai mulţi germani erau în Chişinău (329 persoane), Naslavcea (151),

Sarata Veche (71), Akkerman (35), Coblevca (34), Bender (24), Ciutuleşti (19), Cău-

şeni (17), Noua Suliţă (12) şi Bălţi (11 persoane).

COLONIST TRANSDANUBIAN (задунайский переселенец) –

emigrant din partea de sud a Dunării (bulgar, găgăuz, român etc.), care s-a

aşezat cu traiul în zona de sud a Basarabiei; mai mulţi la număr, aceştia

au fondat colonii1036

. Din alte surse oficiale (Regulamentul din

29 decembrie 1819 cu privire la amplasarea în regiunea Basarabia a bul-

garilor şi altor colonişti transdanubieni) constatăm că cu numele de colo-

nişti transdanubieni sunt identificaţi bulgarii şi alţi străini care s-au stră-

mutat sau care urmează să se strămute în Basarabia de peste Dunăre1037

.

În procesul de colonizare a Basarabiei, a guberniilor Herson şi Ta-

urida în sec. al XIX-lea cu colonişti transdanubieni, în special bulgari,

pot fi determinate, convenţional, mai multe etape1038

:

1036 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 3 verso-4; F. 2, inv. 1, d. 2134, f. 300. 1037 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518. 1038 Despre cele 4 etape ale colonizării cu colonişti bulgari a guberniilor din sudul Ru-siei, în sec. al XVIII-lea, a se vedea: Михаил Станчев. Болгары в Российской им-перии, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-2006). Статистический сбор-ник. – София, 2009, c. 15-16.

295

1801-1806 – când peste 3 mii de colonişti din partea de sud a li-

toralului Mării Negre al Bulgariei (s. Grammatikovo, Malko Târ-

nova, Adrianopol etc.) se îndreaptă spre Crimeea şi Moldova unde

fondează primele sate bulgăreşti (Starâi Krâm, Kişlav, Balta

Ciokrak ş.a.).

1806-1812 – strămutarea coloniştilor transdanubieni (bulgarilor,

găgăuzilor, românilor) în anii războiului ruso-turc şi după încheierea

păcii de la Bucureşti. Are loc strămutarea a peste 18 mii de colonişti

bulgari în Novorosia. Urmează de evidenţiat strămutarea în 1818 a

30 mii de colonişti bulgari în sudul Basarabiei.

1829-1830 – strămutarea coloniştilor transdanubieni după războiul

ruso-turc din 1828-1829. În această perioadă are loc cea mai masivă

strămutare a bulgarilor (cca 140-150 de mii) în Rusia (în Basarabia şi

Crimeea) din ţinuturile bulgare Sliven şi Iambol.

1853-1856 – strămutarea a peste 7 mii de colonişti transdanubieni

în anii războiului Crimeei; de menţionat că, din diferite motive, cca

6 mii s-au întors în Bulgaria.

1860-1861 – din ţinutul Vidin, oraşele Lom şi Belogradcik se

strămută în Crimeea cca 12 mii de bulgari şi cca 10 mii se întorc din

nou în Bulgaria.

1861-1862 – în perioada când, potrivit clauzelor Taratului de pace

de la Paris, teritoriile din sud-vestul Basarabiei au fost retrocedate

Moldovei, o parte din bulgari se strămută în Taurida (peste 22 de mii)

şi fondează 31 colonii pe litoralul Mării Azov şi pe gurile râului

Lozovatka.

Acestea sunt primele procese de migraţiune în masă în interiorul

Imperiului Rus. După abolirea sistemului de iobăgie din Rusia, la

19 februarie 1861, în Extremul Orient apar primii colonişti bulgari

(58 de mii) din Basarabia, guberniile Herson şi Ekaterinoslav (1886-

1889).

1893-1896 – când se începe un nou val al emigraţiei (în special pe

mare) din numărul coloniştilor bulgari în Extremul Orient, în special

în ţinutul Usuriisk, dar majoritatea (mai mult de 70%), din diferite ca-

uze s-au întors înapoi1039

.

1039 Болгары в Российской империи, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-

2006). Статистический сборник. – София, 2009, c. 25-26.

296

Prezintă interes modalitatea în care urmau să fie primiţi coloniştii

în Basarabia. Pentru aceasta s-a hotărât:

1. A stabili o sumă specială care va fi folosită în exclusivitate pen-

tru cheltuielile necesare pentru primirea coloniştilor.

2. Pentru adunarea acestei sume, care la început va fi modestă, vor

fi stabilite veniturile anuale formate din prestaţiile deja existente: de

pe oi, albine sau vii. Unul din aceste izvoare ale venitului va fi stabilit

exclusiv pentru aşezarea coloniştilor străini.

3. Suma care urma să fie acumulată în baza impozitelor menţiona-

te, încasată de la băştinaşi, va fi păstrată în cadrul unei vistierii specia-

le, administrate de 3 membri ai Consiliului Regional şi folosită în ex-

clusivitate pentru amenajarea coloniştilor1040

.

Erau prevăzute şi criteriile în baza cărora trebuiau stabilite locurile

unde urmau să se aşeze cu traiul coloniştii:

1. în preajma surselor de apă, care în aceste localităţi sunt foarte

rare;

2. în regiunile de sud ale Basarabiei unde creşterea animalelor ne-

cesită loturi mari de pământ, spre deosebire de regiunile centrale sau

nordice, unde agricultura constituia ocupaţia de bază a populaţiei;

3. coloniştii din Basarabia urmau să beneficieze de aceleaşi drep-

turi şi privilegii de care beneficiau coloniştii din guberniile ruse1041

.

Prin urmare, ţarismul a asigurat bunăstarea coloniştilor de pe sea-

ma băştinaşilor, lipsindu-i pe aceştia din urmă de dreptul de a primi

pământ din contul pământurilor libere din judeţele din sudul Basarabiei

şi fiind impuşi să plătească prestaţiile numite în folosul coloniştilor.

Imigranţii transdanubieni aşezaţi în zona de sud a Basarabiei au

beneficiat de promisiunile feldmareşalului M.I. Kutuzov care le decla-

rase, la 26 aprilie 1811, că, în baza puterii acordate lui de împăratul

Rusiei, îi scuteşte, pe un termen de trei ani, pe toţi locuitorii creştini

care trec benevol cu traiul din partea dreaptă în cea stângă a Dunării,

de toate impozitele şi prestaţiile, din momentul stabilirii lor de partea

stângă a Dunării1042

. Numărul lor era impunător. Un document, întoc-

mit anterior datei de 23 mai 1812 şi semnat de A. Koronelli, tutorele

1040 AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 92 verso-93. 1041 Ibidem, f. 93-93 verso. 1042 История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 1.

297

principal al imigranţilor transdanubieni din Ţara Românească, Moldo-

va şi Basarabia (cu înţeles de Bugeac), indică 2624 de familii (10933

de persoane) venite de peste Dunăre în Basarabia şi în împrejurimile

ei1043

. Iar, potrivit raportului expediat de S.Sturdza la 14 octombrie

1812 amiralului P.V. Ciceagov, căruia guvernatorul civil al Basarabiei

i se subordona în mod direct, în Basarabia propriu-zisă erau până la

2700 de familii de colonişti transdanubieni1044

.

Coloniile coloniştilor transdanubieni din sudul Basarabiei

1043 История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 64. 1044 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 23 verso.

298

Imigranţii transdunăreni au continuat să vină în Basarabia şi după

anexarea, la 1812, a Basarabiei la Rusia. La 26 septembrie 1813

I.M. Hartingh scria cneazului A.B. Kurakin în privinţa informaţiei

parvenite de la Alexandru Pini, consulul rus de la Iaşi: „De la un timp

încoace au început să vină la el bulgari cu tot cu familii şi averi, care,

emigrând din posesiunile turceşti, doresc să locuiască în Basarabia. În-

trucât speră că migrarea bulgarilor spre Basarabia va continua, îmi ce-

re, cu scopul de a le acorda ajutor, să dispun străjii de la hotar să per-

mită trecerea bulgarilor în Basarabia în baza paşapoartelor eliberate de

el”. După cum l-a mai înştiinţat pe A.B. Kurakin, I.M. Hartingh îi co-

municase consulului să-i îndrepte pe bulgari numai spre Sculeni, pen-

tru a trece hotarul1045

.

Administraţia imperială rusă purta o grijă deosebită pentru colo-

nişti. La 29 decembrie 1819 este adoptat un Regulament cu privire la

stabilirea în regiunea Basarabia a bulgarilor şi a altor colonişti trans-

danubieni şi la instituirea districtelor pentru amplasarea lor. Regula-

mentul era alcătuit din 16 articole şi prevedea modalitatea de stabilire

în Basarabia a coloniştilor transdanubieni şi privilegiile de care aceştia

pot beneficia:

1. Coloniştii care s-au stabilit deja cu traiul sau care urmează să

vină în Basarabia vor beneficia de toate privilegiile de care se bucură

coloniştii din Novorosia şi Basarabia.

2. Pentru ca coloniştii să cunoască de care anume drepturi şi privi-

legii beneficiază, Ministerul de Interne le va acorda un document

scris.

3. Coloniştii transdanubieni din posesiunile otomane, care s-au

statornicit în diferite regiuni ale Basarabiei, iar ulterior s-au transferat

pe pământurile statului, vor fi scutiţi pe o perioadă de 3 ani de înde-

plinirea diferitelor dări şi prestaţii.

4. Coloniştii transdanubieni care s-au transferat în Basarabia în

perioada războiului ruso-turc din 1806-1812 vor beneficia de aceleaşi

privilegii şi după anexarea la Rusia a teritoriului dintre Nistru şi Prut.

5. Coloniştii care au fost deja aşezaţi pe pământurile de stat şi care

trăiesc pe aceste pământuri de mai mulţi ani, precum şi băştinaşii care

locuiesc printre ei, nu vor beneficia de asemenea privilegii.

1045 ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 926.

299

6. Pe pământurile statului acordate coloniştilor se permitea trans-

ferarea străinilor care locuiesc în oraşe şi pe pământurile moşiereşti, în

care au manifestat benevol dorinţa de a se transfera pe aceste pămân-

turi. Dar, aceasta era posibil doar cu permisiunea tutorelui principal al

coloniştilor transdanubieni.

7. Coloniştilor care s-au transferat pe pământurile numite Ikagaat

şi Musait, înainte ca acestea să fie date în proprietate persoanelor

particulare, şi care s-au transferat din aceste localităţi pe pământurile

de stat, li se acorda dreptul de a-şi transfera sau a-și vinde averea ca-

re le aparţine.

8. Referitor la coloniştii care, în perioada dominaţiei otomane,

s-au transferat pe pământurile moşiereşti, administrate după legile

Moldovei, în cazul în care aceştia vor fi strămutaţi pe pământurile sta-

tului, toate construcţiile lor gospodăreşti urmau să fie lăsate în propri-

etate moşierului, dacă se va dovedi că acestea au fost construite din

mijloacele lui.

9. După expirarea termenului de privilegii, coloniştii care sunt

prevăzuți în articolele 3 şi 4 ale prezentului Regulament urmează să

plătească, începând cu anul 1820, câte 70 de lei de fiecare familie. Ca

şi coloniştii germani, după expirarea termenului de privilegii, trebuie

să îndeplinească celelalte dări, cu condiţia că aceşti bani vor fi consi-

deraţi drept prestaţii locale îndeplinite de toţi locuitorii Basarabiei.

10. Pentru loturile de pământ suplimentare, pe care coloniştii le

vor primi în districtele lor, se va încasa o taxă de 20 parale de la fieca-

re desetină, inclusiv pentru perioada de privilegii.

11. Coloniştii vor beneficia de dreptul de a se ocupa cu comercia-

lizarea băuturilor spirtoase (vinului şi rachiului) în districtele în care

locuiesc, interzicându-li-se practicarea sistemului de concesiuni.

12. Pământurile de stat ocupate de colonişti urmează să fie împăr-

ţite în 4 districte, potrivit registrului prezentat de general-locotenentul

Inzov, iar aşezarea principală Tabak va fi redenumită în Bolgrad.

13. Populaţia autohtonă care se află în districtele predestinate co-

loniştilor va fi inclusă în componenţa acestor districte, acordându-i-se

aceleaşi drepturi de care beneficiază coloniştii.

14. Administraţia coloniştilor este instituită în baza principiilor

generale acordate coloniştilor, aceştia fiind supuşi direct Oficiului din

Basarabia pentru coloniştii străini.

300

15. În cadrul Oficiului va fi numit un funcţionar, care va răspunde

nemijlocit de administrarea coloniştilor.

16. Administraţia regională va raporta ministrului de Interne înde-

plinirea acestor articole1046

.

Regulamentul stabilea şi districtele care erau instituite în Basara-

bia pentru aşezarea bulgarilor şi a altor colonişti transdanubieni.

Potrivit Regulamentului, erau formate 4 circumscripţii:

I. Circumscripţia Prut (satele: Colibaş, Brânza, Văleni, Slobozia,

Bubueşti sau Sirieni, Chisliţa, Vadu Boului, Gurguleşti, Mândreşti,

Anadol, Frecăţei, Bujor, Cişmichioi, Vulcăneşti). Această circum-

scripţie era amplasată între râurile Prut, Valul lui Traian inferior, râu-

rile şi lacurile Cahul şi Dunăre.

II. Circumscripţia Cahul (satele: Cartal, Satul Nou, Barta, Cara-

gaş, Bugeac, Nekrasov, Itulia, Hagi Abdula, Curci, Împuţita, Bulboa-

ca). Această circumscripţie era localizată între lacurile Ialpug şi Ca-

hul, râul Cahul şi Valul lui Traian inferior şi râul Dunărea.

III. Circumscripţia Ismail (satele: Taraclia, Tatar-Copceac,

Kubei, Satalâc-Hagi, Cairaclia, Bolgrad (Tabak), Caraciuc, Cişme Vă-

ruit, Babele, Dolukioi, Taşbunar, Ciişia, Erdec-Burnu cu cătunul

Şechirli-Citai). Hotarele acestui district sunt determinate de lacul

Ialpuhoi, în cursul superior, până la vărsarea râului Lunga, râul Lunga,

în cursul superior, până la satul Taraclia şi de la acest sat, pe linie

dreaptă, până la râul Catlabug şi, pe acest râu, în cursul inferior, până

la scurgerea lui în lacul cu acelaşi nume.

IV. Circumscripţia Bugeac (satele: Traian, Valea Perjei, Cot

Chitai, Lunga, Gaidar, Baurci, Cazaiaclia, Beş-Alma, Congaz, Cioc-

Maidan, Chirsova, Beşghioz, Comrat, Djoltai Avdarma, Chiriet,

Dizghinje, Enichioi). Hotarul acestui district începe de la scurgerea

râului Lunga în Ialpug în cursul superior al acestuia după satul

Dizghinje, cât va fi necesar de la acest punct către cursul superior al

râului Lunga şi până la hotarele cu coloniile germane, acestea urmând

până la cursul superior al râuşorului Taşlâk, pe acest râuşor în cursul

inferior şi ocolind satul Enichioi peste lacul Chitai până la Catlabug

paralel cu Valul lui Traian1047

.

1046 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 518-519. 1047 Ibidem, p. 519.

301

La 1826 în sudul Basarabiei erau înregistrate 2615 familii de colo-

nişti transdanubieni. Ei plăteau în vistieria statului în impozit anual de

70 lei de familie, împărţite în trei rate (183050 lei) 1048

.

COLONIZARE (колонизация) – popularea unei regiuni, depopu-

late, sau slab populate, din propria ţară sau din colonie, cu populaţie

adusă din alte regiuni ale ţării sau de peste hotare1049

. După anexarea

în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, Administraţia imperială rusă co-

lonizează provincia nou-anexată cu ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi,

germani, elveţieni, evrei etc. Ca rezultat, este schimbată structura etni-

că a populaţiei din Basarabia.

COMISAR DE ŢINUT (comisar militar) (комиссар цынута) –

persoană numită din rândurile boierilor moldoveni care, în perioada

războiului ruso-turc din anii 1806-1812, alături de ispravnici avea gri-

jă de aprovizionarea armatei ruse cu alimente şi furaje şi care era îm-

puternicită să asigure ordinea în ţinut. Potrivit altor surse, în 1809,

pentru a asigura executarea de către populaţie a prestaţiilor şi contri-

buţiilor mereu crescânde, pe lângă ispravnic a fost instituită şi funcţia

de comisar militar1050

.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, comisari erau

numiţi membrii Consiliului orăşenesc, condus de poliţmaistru. Con-

form Regulamentului privind organizarea administrativă a Basarabiei

din 29 februarie 1828, ei erau numiţi comisari speciali de district

(частный пристав). Acolo unde nu erau comisari speciali de circum-

scripţie, în componenţa Consiliului orăşenesc intrau doi ratmani din

partea Magistraturilor sau Ratuşelor1051

. Tot comisari mai erau numiţi

şi unii funcţionari ai carantinelor1052

.

Comisarii erau numiţi în funcţie de rezidentul plenipotenţiar al Basara-

biei, iar ulterior – de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei1053

.

În competenţa comisarilor de ţinut era şi repararea drumurilor şi a

podurilor din capitală. În şedinţa din 2 mai 1819 Consiliul Suprem al

1048 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4 verso-5. 1049 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,

p. 191. 1050 Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul , 2003, p. 19. 1051 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso. 1052 Ibidem, f. 6 verso. 1053 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 766, f. 1 verso-2.

302

Basarabiei confirmă în funcţie doi comisari, din numărul comunităţii

dvoreneşti, pentru ca împreună cu un arhitect împuternicit de Guver-

nul Regional să analizeze starea drumurilor şi a podurilor din Chişi-

nău, pentru a alcătui un deviz de cheltuieli pentru repararea lor ulte-

rioară1054

. În funcţia de comisari au fost confirmaţi dvorenii: funcţio-

narul de clasa a IX-a Alexandri şi clucerul Burda1055

.

În 1841, cu instituirea din suburbiile oraşului Akkerman a unor

târguri speciale – Şabo, Turlaki şi Păpuşoi, acestea au fost date sub

administraţia comisarilor de târguri (посадских приставов), în a că-

ror competenţă era soluţionarea problemelor poliţieneşti şi ale admi-

nistraţiilor de târguri, care, la rândul lor, aveau de soluţionat şi pro-

bleme de ordin gospodăresc. Primii comisari de târguri au fost numiţi

în localităţile: Şabo şi Turlaki, respectiv Lazărev şi Şumleanski, şi în

localitatea Păpuşoi – Slavinski1056

.

COMISIA DE ANCHETĂ DIN CHIŞINĂU PENTRU DES-

COPERIREA ABUZURILOR ŞI FALSIFICĂRILOR ÎN TIMPUL

ANGAJĂRII DORITORILOR ÎN RECRUŢI (Кишиневская след-

ственная комиссия для раскрытия злоупотреблений и подлогов

при найме охотников в рекруты) – comisie instituită în anul 1823.

Se ocupa cu depistarea încălcărilor şi abuzurilor care aveau loc în

timpul selectării voluntarilor pentru înscrierea în rândul recruţilor.

Examina, contra plată, cererile persoanelor de a fi înscrise în rându-

rile recruţilor. Se ocupa cu depistarea documentelor false, cu cazurile

de dezertare din rândurile armatei, întoarcere în ţară a persoanelor

care au fugit peste hotare cu acte false, cu depistarea complicilor ca-

re au contribuit la înscrierea în recruţi a supuşilor străini etc.1057

.

A fost desfiinţată în anul 18671058

.

COMISIA NOBILILOR DIN BASARABIA (Бессарабская дво-

рянская комиссия) – a se vedea: Comisia pentru examinarea dovezi-

lor prezentate de nobilii din Basarabia în vederea acordării titlului de

nobil.

1054 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 199-199 verso. 1055 Ibidem, f. 200. 1056 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статис-

тическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 187. 1057 A se vedea: Biroul din Chişinău pentru angajarea recruţilor. 1058 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 94.

303

COMISIA (COMISIILE) PENTRU AŞEZAREA ŞI STABILI-

REA ŢIGANILOR DE STAT ÎN BASARABIA (Комиссия/комиссии

для поселения и водворения в Бессарабии казенных цыган) – comi-

sie instituită în baza propunerii rezidentului plenipotenţiar al Basara-

biei din 10 martie 1826, în scopul evaluării numărului de ţigani dom-

neşti aflaţi în diferite ţinuturi ale Basarabiei şi aplicării măsurilor con-

crete privind aşezarea lor pe pământurile statului, în vederea îmbună-

tăţirii situaţiei lor1059

.

La 6 aprilie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei a dispus Depar-

tamentului economic al Guvernului Regional ca asemenea comisii să

fie instituite în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În componenţa lor intrau

mareşalii ţinutali ai nobilimii, ispravnicii şi procurorii ţinutali. Comisi-

ile erau obligate să ceară informaţii de la Oficiul regional din Basara-

bia privind numărul ţiganilor domneşti şi aşezarea lor pe teritoriul Ba-

sarabiei şi să verifice aceste informaţii la faţa locului. Pentru atingerea

acestor scopuri, comisiile urmau să acţioneze hotărât, folosind toate

mijlocele posibile, raportând la fiecare două săptămâni guvernului

despre măsurile întreprinse. Realizarea acestor sarcini a fost încredin-

ţată ispravnicilor. Dispoziţia rezidentului plenipotenţiar urma să fie

adusă la cunoştinţă tuturor ţiganilor, făcând tot posibilul ca aceştia să i

se conformeze. Departamentul economic al Guvernului Regional urma

să supravegheze activitatea comisiilor şi a ispravnicilor, prezentând

sistematic rapoarte Consiliului Suprem al Basarabiei1060

.

Ideea instituirii acestor comisii aparţine contelui Capo d’Istria, ca-

re încă în 1820 îi comunica rezidentului plenipotenţiar interimar

I.N. Inzov despre atenţia deosebită a guvernului rus faţă de ţigani.

Capo d’Istria îi cerea lui I.N. Inzov să adune informaţii despre numă-

rul ţiganilor din Basarabia, să selecteze şi să sistematizeze din culege-

rile de legi articole cu referire la ţigani şi să alcătuiască altele noi pen-

tru o administrare provizorie1061

.

Contele Capo d’Istria i-a cerut lui I.N. Inzov să îmbunătăţească

situaţia acestei categorii sociale, fără a încălca drepturile şi privile-

giile proprietarilor funciari, făcând tot posibilul ca ţiganii să res-

1059 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 772, f. 21. 1060 Ibidem, f. 21-22. 1061 Ibidem, f. 35.

304

pecte legea. Pentru a aduna informaţii despre ţigani, contele Capo

d’Istria i-a propus lui I.N. Inzov să instituie comisii speciale în ţi-

nuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În celelalte ţinuturi, din cauza numă-

rului mic de ţigani, informaţiile respective trebuiau să le adune is-

pravnicii. După aceasta trebuia de petrecut un recensământ al ţiga-

nilor, aceștia fiind impunși la un impozit moderat. Moşierii erau

obligaţi să-i întreţină pe ţigani la locurile lor de trai, iar pe cei de

care nu aveau nevoie urmau să-i aşeze pe pământurile statului şi să

le interzică de a mai hoinări liber prin Basarabia. Moşierilor li se

interzicea să-i vândă pe ţigani separat, ci doar întreaga familie. Ţi-

ganii de stat urmau să-şi aleagă locul de trai – în oraş sau în satele

de pe domeniile statului. Ţiganii care se vor transfera la un loc de

trai stabil vor beneficia pe o perioadă de 15 ani de privilegii. Reie-

şind din considerentul că majoritatea ţiganilor Coroanei erau meş-

teşugari sau muzicanţi, ei se puteau bucura de toate privilegiile şi

înlesnirile de care beneficiau orăşenii1062

. În relaţiile cu ţiganii,

Administraţia regională trebuia să ţină cont de legislaţia despre ţigani:

legile adoptate de Senatul Guvernant din 7 iunie 1803 şi din 20 aprilie

1809 şi dispoziţiile guvernului din 28 septembrie 18111063

.

COMISIA PENTRU EXAMINAREA DOVEZILOR PREZEN-

TATE DE NOBILII DIN BASARABIA ÎN VEDEREA ACORDĂ-

RII TITLULUI DE NOBIL (Комиссия по рассмотрению

доказательств для присуждения дворянского звания дворянам

Бессарабской области) – comisie provizorie instituită în 1816 pentru

cercetarea nobleţei familiilor boiereşti din Basarabia. A.Krupenski,

autorul unui studiu dedicat nobilimii basarabene din sec. al XIX-lea –

începutul sec. al XX-lea, consideră că comisia a fost instituită la cere-

rea lui Svinin, sosit din Sankt Petersburg la Chişinău, în anul 1815,

pentru examinarea şi descrierea acestei provincii, sau la iniţiativa lui.

În componenţa comisiei au intrat Sturdza, Ghica şi, în calitate de se-

cretar, Pruncul (Ilie Catargi, din cauza bolii, a refuzat să activeze în

cadrul comisiei). Boierilor basarabeni li s-a cerut să prezinte la Chişi-

nău documente care ar confirma apartenenţa lor la categoria stărilor

privilegiate din Moldova, în baza cărora puteau primi titlul de nobil

1062 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 772, f. 35 verso-36. 1063 Ibidem, f. 36.

305

(dvorean)1064

. Însă, listele instituite în 1816 şi semnate de boierii locali

nu erau recunoscute de nobilimea locală.

Nici activitatea comisiei instituite în 1817 pentru cercetarea noble-

ţei familiilor boiereşti din Basarabia nu s-a soldat cu succes1065

.

La 4 decembrie 1818, la cererea rezidentului plenipotenţiar al Ba-

sarabiei A.N. Bahmetev, mareşalul regional al nobilimii Dmitrii

Râşcanu urma să instituie o nouă comisie, alcătuită din 6 deputaţi, câte

un reprezentant de la fiecare ţinut, care trebuia să se ocupe de cerceta-

rea actelor ce urmau să confirme apartenenţa la rangul nobiliar1066

. În

adresa din 26 august 1819 mareşalul regional al nobilimii din Basara-

bia îi scria lui A.N. Bahmetev că nobilimea a reacţionat negativ la

apelul lui. Au urmat încă două adresări ale lui A.N. Bahmetev pe nu-

mele lui Dmitrii Râşcanu – din 18 martie şi din 15 iulie 1819. Dar şi

de această dată nobilii nu au acceptat iniţiativa lui, declarând că apar-

tenenţa lor nobiliară a fost confirmată în 1818 de o comisie specială

instituită sub preşedinţia lui A.N. Bahmetev, în care au intrat membrii

Consiliului Suprem al Basarabiei şi deputaţi ţinutali, iar numele fiecă-

rui nobil a fost înscris în Cartea genealogică, care a fost numerotată,

cusută şi ştampilată, confirmată de A.N. Bahmetev şi toţi membrii

Consiliului Suprem al Basarabiei. Doar după aceasta, constatau nobi-

lii, s-a purces la alegerea funcţionarilor în posturi1067

. Cu atât mai mul

că o atare situaţie era confirmată şi de Regulamentul din 1818: „Până

vor fi verificate documentele, ce dovedesc apartenenţa fiecărui nobil

la rangul nobiliar, în Consiliul Suprem al regiunii va fi întocmită o

Carte a Nobilimii în care va fi inclus neamul fiecărui nobil”1068

.

Dmitrii Râşcanu scria că până la instituirea unei noi Adunări Nobiliare

nobilii vor să ia cunoştinţă de conţinutul instrucţiunii de care urmează

să se conducă Comisia pentru examinarea dovezilor prezentate de bo-

ierii din Basarabia în vederea acordării titlului de nobil.

Însă, datele Cărţii genealogice a neamurilor nobiliare din Basara-

bia, întocmite la 1818, erau incomplete. Din acest motiv, dar, probabil,

1064 Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. –

СПб., 1912, с. 10. 1065 Ibidem, p. 15. 1066 Ibidem, p. 11. 1067 Ibidem, p. 12-13. 1068 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24.

306

mai mult din cauza incorectitudinii depistate în urma verificării gradu-

lui de nobleţe al familiilor nobiliare din Basarabia, când acestea au

fost egalate în drepturi cu cele din guberniile interne ruse, în 1821 se

înfiinţează o nouă comisie1069

, sub preşedinţia lui A.N. Bahmetev, care

urma să se conducă de un regulament aprobat special la 17 februarie

1821, precum şi de actul lui C.N. Mavrocordat din 1734, care acordau

gradul de nobleţe persoanelor de la marele logofăt, până la logofătul al

treilea1070

. În componenţa comisiei au intrat Alexandru Ghica, Ion

Sturdza, Panait Cazimir, cneazul Alexandru Cantacuzin, Gheorghe

Millo, Pavel Catargi, Dmitrii Râşcanu, Tudor Krupenski, Ion Russu,

Vasile Iamandi, Iacovachi Paladi, Ion Donici şi Matei Ziloti. În rezul-

tatul activităţii acestei comisii, au fost alcătuite cărţi genealogice pen-

tru fiecare ţinut, structurate în şase compartimente. Modalitatea de

examinare şi de confirmare a titlului de nobleţe a fost adusă la cunoş-

tinţă tuturor boierilor basarabeni. Comisia, ce lucrase doar 11 luni, a

recunoscut titlul de nobleţe doar pentru 189 de familii, număr care, în

18241071

, la redactarea Cărţii genealogice de către Adunarea Deputaţi-

lor Nobilimii, a fost redus până la 102 persoane1072

.

La 12 mai 1823, rezidentul plenipotenţar interimar al Basarabiei

I.N. Inzov scria Consiliului Suprem al Basarabiei că ministrul de Inter-

ne, contele Kociubei, dispune de informaţii că Comisia pentru examina-

rea dovezilor prezentate de nobilii din Basarabia în vederea acordării ti-

tlului de nobil şi-a finisat lucrările şi a recunoscut titlul de nobleţe doar

pentru 189 de familii. Dar, pentru ca dvorenimea din Basarabia să poată

beneficia de privilegiile acordate nu doar în regiune, dar şi pe întreg te-

ritoriul Imperiului Rus, Consiliul Suprem al Basarabiei trebuia să-i pre-

zinte cărţile genealogice, însoţite de documentele originale prezentate în

1069 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 312, f. 52. 1070 Acordau dreptul la nobleţe următoarele ranguri moldoveneşti: mare logofăt, mare

vornic, vistiernic, hatman, postelnic, cămăraş, agă, spătar, ban, comis, căminar, pahar-

nic, serdar, stolnic, armaş, medelnicer, clucer, sulger, pitar, jitnicer, şătrar, logofătul al

doilea, postelnicul al doilea şi logofătul al treilea (A.Krupenski. Op.cit., p. 17). 1071 Valentina Samoilenco. Boierimea din Basarabia în secolul al XIX-lea. Statutul ei

juridic şi social. – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie

modernă. – Chişinău, 2003, p. 202. 1072 Lista acestor 102 persoane incluse în Cartea genealogică a se vedea în:

Ал. Крупенский. Краткий очерк Бессарабского дворянского собрания. – СПб.,

1912, с. 17-19.

307

Comisia din Chişinău, pentru a fi examinate din nou în Sankt Peter-

sburg, iar deciziile luate vor fi înaintate pentru confirmare împăratului.

Din acest considerent, la 17 mai 1823 Consiliul Suprem al Basarabiei a

dat dispoziţia să fie alcătuite cărţile genealogice1073

.

Primind, la 16 ianuarie 1825, de la contele M.S. Voronţov propu-

neri suplimentare, la 20 februarie Consiliul Suprem al Basarabiei a dat

dispoziţia ca mareşalii ţinutali ai nobilimii şi şefii de poliţie să ceară

de la dvorenii recunoscuţi de către comisia din 1821 în rangul de no-

bleţe ca aceștia să prezinte, în original, documentele care au fost pre-

zentate acestei comisii, anexând la ele câte două copii (o copie pe hâr-

tie în valoare de o rublă, iar alta pe hârtie timbrată în valoare de

2 ruble). Se cereau copii, fiindcă după examinarea acestor acte docu-

mentele în original erau întoarse proprietarului, urmând să rămână

moştenire copiilor1074

.

Primind la 8 mai 1825 o nouă cerere din partea guvernatorului general

al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei, perfectată la in-

sistenţa ministrului de Interne, de a prezenta de urgenţa actele necesare,

Consiliul Suprem al Basarabiei dispune la 26 mai să fie urgentată pregăti-

rea în trei exemplare a cărţilor genealogice. Iar la 4 noiembrie înştiinţează

toţi mareşalii ţinutali ai nobilimii ca toate documentele să fie prezentate în

decurs de o lună. Dar, perfectarea cărților genealogice decurgea anevoios.

Pe parcursul acestei perioade au prezentat documentele doar 20 de per-

soane. Ca urmare, în şedinţa din 7 august 1826 Consiliul Suprem al Basa-

rabiei a stabilit ultimul termen de prezentare a actelor – nu mai târziu de

primele zile ale lunii octombrie. La mijlocul lui octombrie cărţile genea-

logice trebuiau prezentate Ministerului de Interne1075

.

COMISIA PENTRU ÎNCARTIRUIRE DIN CHIŞINĂU (Квар-

тирная комиссия) – comisie instituită prin decizia Senatului Gu-

vernant din 26 iunie 1839, în scopul asigurării comandamentului mi-

litar şi a armatelor ruse de ocupaţie, staţionate permanent sau temporar

în oraşul Chişinău, cu apartamente1076

. În acest scop, populaţia din

1073 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 149-149 verso. 1074 Ibidem, f. 149 verso-150. 1075 Ibidem, f. 150-151. 1076 Comisii pentru încartiruire au fost create şi în alte oraşe ale Basarabiei, imediat

după anexarea ei la Rusia. Despre instituirea din nou a Comisiei de încartiruire din

Reni a se vedea: ANRM, F. 3, inv. 1, d. 941, f. 1-6.

308

Chişinău, ca şi populaţia celorlalte oraşe, era impusă să achite presta-

ţia de încartiruire, care era plătită în bani1077

. Pentru stabilirea sumei

care urma să fie achitată de populaţie se efectua evaluarea averii imo-

biliare: a caselor, prăvăliilor, beciurilor pentru comerţ, livezilor şi a al-

tor bunuri care existau în Chişinău. Averea imobiliară era evaluată de

către Comisia pentru încartiruire, alcătuită din persoane din cadrul fie-

cărei stări sociale din oraş. După expirarea termenului de 5 ani, Comi-

sia specială de încartiruire, cu permisiunea şefului regiunii, desfăşoară

o nouă evaluare a averii. La aprecierea averii se ţinea cont de următoa-

rele condiţii: a) locul de amplasare a construcţiilor sau a pământului,

b) valoarea şi venitul obţinut de la ele. La evaluarea clădirilor se luau

în consideraţie toate construcţiile auxiliare, grădinile, livezile şi con-

stricţiile nefinisate. La aprecierea averii, Comisia se conducea de Re-

gulamentul din 13 aprilie 1823 cu referire la cheltuieli şi venituri pentru

oraşul Moscova, care prevedea ca preţul averii imobiliare să fie calcu-

lat de la 6% la 9%, în felul următor: a) casele amplasate în centrul ora-

şului, pe ambele părţi ale străzilor principale, care dispun de prăvălii

sau alte instituţii comercial-industriale, erau apreciate de la 6,5% până

la 7%; b) casele care dispun de prăvălii sau alte instituţii comercial-

industriale şi care nu dispun de asemenea instituţii, amplasate în cen-

trul oraşului pe stradele, erau apreciate de la 6% până la 7%; c) casele

amplasate în alte părţi ale oraşului, care dispun de prăvălii, erau apre-

ciate cu 8%, iar cele care nu dispun de asemenea instituţii erau apreci-

ate de la 8% până la 9%; d) prăvăliile, amplasate separat de locuinţe,

erau apreciate cu 1% mai jos. Livezile, grădinile, fabricile de spirt, to-

pitoriile de seu etc. erau apreciate de la 8% la 9%. Regulamentul mai

prevedea şi alte criterii la stabilirea preţului, precum şi modalitatea de

încasare a banilor. Averile evaluate erau introduse într-un registru

special, împărţit în compartimente conform sectoarelor oraşului, cu

indicarea numărului casei, prăvăliei sau a altor instituţii comercial-

industriale evaluate, confirmat prin semnăturile tuturor membrilor

Comisiei. Registrul era prezentat pentru păstrare în Duma orăşenească

din Chişinău, iar Comisia de încartiruire primea o copie. Rezultatele

evaluării erau aduse la cunoştinţă proprietarilor. Nu erau supuse eva-

luării clădirile de stat care se aflau la evidenţa Comisiei de construcţii,

1077 ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. первое, №12470. – СПб, 1840, с. 579.

309

a Serviciului de Asistenţă Publică şi a altor instituţii, precum şi clădiri-

le ce aparţineau instituţiilor de învăţământ, slujitorilor de cult, orfeli-

natelor şi văduvelor, casele profesorilor, în afară de cele care erau date

în chirie şi aduceau profit, casele militarilor1078

.

Comisia pentru încartiruire din Chişinău se subordona guvernatorului

general al Novorosiei şi Basarabiei, iar componenţa era prevăzută de un

regulament special. În plus, în cadrul Comisiei intra şi un reprezentant din

partea evreilor. Comisia de încartiruire avea la dispoziţia sa un secretar

(care cumula şi funcţia de contabil), cu un salariu anual de 300 rub. ar-

gint, doi conţopişti, fiecare cu un salariu anual de 100 rub. argint şi un

paznic, cu un salariu anual de 30 rub. argint1079

.

Comisia pentru încartiruire din Chişinău era amplasată în clădirea

care aparţinea poliţiei orăşeneşti. Responsabil de partea financiară, cu

susţinerea comună a tuturor membrilor Comisiei, era un deputat din

partea nobilimii sau a negustorilor. Sumele de bani acumulate de la

populaţie erau păstrate în cămara Trezoreriei judeţene, într-o ladă spe-

cială, ştampilată de membrii Comisiei1080

.

COMISIA PENTRU REVIZIA ACTIVITĂŢII ADUNĂRILOR

DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA (Бессарабская

Комиссия для ревизии действий Дворянских Депутатских Собра-

ний) – comisie instituită în 1834, în baza deciziei Senatului Guvernant

din 30 mai, alcătuită din doi membri din partea nobilimii şi unul din

partea Guvernului, sub preşedinţia preşedintelui Judecătoriei de con-

ştiinţă din Basarabia C.I. Botezat1081

.

Rezultatele activităţii Comisiei confirmă că multe persoane cărora

li s-a recunoscut titlul de nobleţe de către Adunarea Nobiliară au fost

excluse din Cartea genealogică a neamurilor nobiliare din Basarabia,

din cauză interpretării greşite de către membrii Adunării Nobiliare a

drepturilor acestor persoane la nobleţe sau din cauza documentelor

dubioase prezentate în 1821 Comisiei pentru obţinerea titlului de no-

bil, fie din cauza neprezentării la timp a actelor necesare.

1078 Despre aceasta a se vedea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. пер-

вое, №12470. – СПб, 1840, c. 579-584. 1079 Ibidem, p. 584. 1080 Ibidem. 1081 Ал. Крупенский. Краткий очерк Бессарабского дворянского собрания. –

СПб., 1912, с. 20.

310

Activitatea Comisiei necesita nu doar o muncă scrupuloasă din

partea membrilor ei, dar şi cunoaşterea limbilor străine, din conside-

rentul că multe acte erau prezentate în limbi străine.

Potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 17 ianuarie 1839, în

Comisia instituită pentru verificarea activităţii Adunării Deputaţilor

Nobilimii din Basarabia a fost inclusă un traducător şi un membru din

partea Coroanei. Concomitent, în Basarabia este aplicat Regulamentul

din 19 decembrie 1836 (30 ianuarie 1837 – nr.9912) cu privire la mă-

surile de finisare mai rapidă a controlului activităţii adunărilor deputa-

ţilor nobilimii efectuat în guberniile Kiev, Podolia şi Volânia1082

.

COMISIA PRINCIPALĂ DE APROVIZIONARE A ARMATEI

DUNĂRENE (Главная комиссия по снабжению Дунайской

Армии) – comisie care activa pe lângă comandamentul armatei ruse de

ocupaţie, dislocată în Principatele Române, în timpul războiului ruso-

turc din 1806-1812, în a cărei competenţa era aprovizionarea armatei

cu produse alimentare şi furaje. Comisia, având la dispoziţie numărul

de ostaşi dislocaţi în Principate, numărul de cai şi boi folosiţi ca forţă

de tracţiune, pregătea informaţiile de rigoare şi le prezenta senatorilor

ruşi, preşedinţi în divanele Principatelor Române. Spre exemplu, după

ce la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1810 administratorii

ruşi iarăşi pun problema pregătirii fânului, Comisia de aprovizionare a

armatei ruse a efectuat calculele corespunzătoare şi a stabilit că pentru

necesităţile celor 71099 cai şi 58307 boi în iarna anilor 1810-1811

erau necesare 19373660 puduri de fân, care urmau să fie pregătite în

Moldova şi în Ţara Românească, cantitate care nici pe departe nu pu-

tea fi asigurată integral de către populaţie1083

. Activitatea Comisiei a

cauzat prejudicii serioase populaţiei Principatelor. Potrivit registrelor

Comisiei de aprovizionare a armatei în octombrie 1810, casieria mili-

tară datora Divanului Moldovei 332285 lei. În foarte multe cazuri,

sumele cuvenite nu erau achitate integral1084

.

După ce s-a terminat războiul, începând cu 3 septembrie 1812, se-

diul acestei comisii este transferat la Chişinău1085

.

1082 ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. первое, №11940. – СПб, 1840, с. 65. 1083 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p.168. 1084 Ibidem, p. 190. 1085 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 96.

311

COMISIA PRINCIPALĂ DE APROVIZIONARE A ARMATEI

DUNĂRENE (Главная провиантская комиссия Дунайской Армии) –

comisie instituită în anii războiului ruso-turc din 1806-1812, în scopul

aprovizionării armatei ruse cu provizii1086

. După finisarea războiului,

comisia îşi avea sediul la Chişinău şi se ocupa cu procurarea provizii-

lor pentru armata rusă. În afară de asigurarea armatei cu provizii, Co-

misia se mai ocupa cu procurarea cailor pentru necesităţile armatei.

Ulterior, acest serviciu al armatei a fost numit Comisionariat de Apro-

vizionare din Basarabia (Бессарабское Провиантское Комиссио-

нерство). A fiinţat până la 1 noiembrie 1816.

COMISIA REGIONALĂ DE APROVIZIONARE CU ALIMEN-

TE DIN BASARABIA (Бессарабская областная комиссия народ-

ного продовольствия) – comisie instituită în anul 1829 şi subordona-

tă Ministerului de Interne. În competenţa Comisiei era colectarea in-

formaţiilor despre starea culturilor cerealiere şi a recoltei din judeţe,

combaterea lăcustelor, crearea rezervelor de alimente şi de mijloace

băneşti în regiune, supraveghea menţinerea ordinii în magazinele de

pâine, păstrarea mijloacelor financiare, împărţirea şi eliberarea credite-

lor etc. A fost lichidată în anul 18691087

.

COMISIA REGIONALĂ DE PE LÂNGĂ ADUNAREA DE-

PUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA PENTRU ÎNTOC-

MIREA RECENSĂMINTELOR POPULAŢIEI (Областная ко-

миссия при Дворянском Депутатском Собрании для состав-

ления переписей населения) – comisie instituită prin decizia Con-

siliului Suprem al Basarabiei din 8 februarie 1824, în scopul

întocmirii unui recensământ fiscal al populaţiei. Asemenea recen-

săminte se întocmeau regulat în Imperiul Rus. Preşedinte al comi-

siei (în izvor prezident) a fost desemnat preşedintele Adunării No-

biliare din Basarabia, funcţionarul de clasa a VI-a Sturdza, iar ca

membri – deputaţii Consiliului Suprem al Basarabiei, funcţionarul

de clasa a VIII-a Donici și dvoreanul Iancu Russu; din partea Co-

roanei – funcţionarul de clasa a VI-a Vighel1088

.

1086 Despre activitatea Comisiei în anii războiului ruso-turc din 1806-1812, a se veda

mai detaliat: Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia milita-

ră rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p.166-168. 1087 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 162. 1088 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 109-109 verso.

312

Pentru petrecerea recensămintelor fiscale în baza aceleiaşi dispo-

ziţii au fost instituite comisiile ţinutale, subordonate Comisiei Regio-

nale. Direcţia economico-financiară a Guvernului Regional punea la

dispoziţie comisiilor ţinutale listele locuitorilor Basarabiei, perfectate

de poliţiile orăşeneşti şi ispravnici, pentru a fi impuşi dărilor. În com-

petenţa comisiilor ţinutale erau următoarele funcţii:

1. Sosind în oraşul ţinutal, comisia se convoca în şedinţă şi, împre-

ună cu lucrătorii poliţiei, conducându-se de instrucţiunile Comisiei Re-

gionale, concretiza listele familiilor impozabile, începând de la târguşor,

sat, cătun, moşie etc. Recensământul era alcătuit cu ajutorul ocolaşilor

şi vornicilor, iar în localităţile care erau amplasate pe moşiile proprieta-

rilor funciari – cu ajutorul proprietarului sau al administratorului de mo-

şie, care erau obligaţi să-i pună la evidenţă pe toţi contribuabilii.

2. Comisiile ţinutale alcătuiau listele contribuabililor conform

unor formulare speciale tipărite, care erau puse la dispoziţie de direc-

ţia executivă a Guvernului Regional. Listele erau alcătuite separat

pentru fiecare sat în parte, pentru fiecare stare socială, cum ar fi: sepa-

rat pentru ruptaşi , separat pentru mazili, separat pentru ţărani etc.

3. Comisiile ţinutale erau obligare să prezinte lunar listele contri-

buabililor în Comisia Regională. În cazul în care comisiile ţinutale în-

tâlneau greutăţi în petrecerea recensământului, raportau despre aceasta

Comisiei Regionale, care era obligată să le ajute.

4. În timpul transferării comisiilor ţinutale dintr-un sat în altul, lo-

cuitorii erau obligaţi să-i asigure pe cei trei membri ai comisiei cu

transport, separat pentru fiecare membru în parte, cu o căruţă trasă de

trei cai, care, după finisarea lucrului, urma să fie întoarsă imediat îna-

poi. Asigurarea transportului de către locuitori se făcea în baza certifi-

catelor (открытый лист) prezentate de membrii comisiei, puse la

dispoziţie de Guvernul Regional, şi nu de ispravnici.

5. Pentru alcătuirea recensământului, comisiile ţinutale aveau la

dispoziţie 6 luni, începând de la data primirii dispoziţiei, timp sufici-

ent pentru finisarea lucrului, iar listele urmau a fi prezentate Comisiei

Regionale. Funcţionarul din partea Coroanei care activa în comisia

ţinutală era remunerat (250 rub. argint lunar) din banii încasaţi de la

prestaţiile locale, iar în cazul în care comisia va termina lucrul înain-

te de termenul stabilit de 6 luni, el va primi salariul pentru întreaga

perioadă de timp stabilită de regulament. În cazul în care comisia

313

ţinutală nu va finisa lucrul în termenul stabilit, acesta nu va mai fi

remunerat.

6. Primind datele recensământului fiscal de la comisiile ţinutale,

Comisia Regională le examina minuţios, dacă nu cumva s-a strecurat

vreo greşeală, după care trimitea un exemplar al recensământului Guver-

nului Regional, iar altul – Consiliului Suprem Regional al Basarabiei.

Comisia Regională avea dreptul să se adreseze pe toate întrebările admi-

nistraţiei locale şi persoanelor responsabile, care erau obligate să-i acorde

ajutorul solicitat. Primind de la Comisia Regională formularele pentru pe-

trecerea recensământului fiscal, Departamentul executiv al Guvernului

Regional tipărea un număr suficient de exemplare şi le prezenta Comisiei,

după care aceasta din urmă le punea la dispoziţia comisiilor ţinutale.

Între timp, era înştiinţat mareşalul regional al nobilimii Sturdza,

deputaţii Donici şi Russu şi membrul din partea Coroanei Vighel, care

urmau să purceadă la îndeplinirea dispoziţiei. Sturdza urma să nu-

mească câte 6 dvoreni în fiecare comisie ţinutală pentru a începe lu-

crul. Consiliul Suprem al Basarabiei era informat despre dvorenii şi

ţinutul în care aceștia au fost numiţi. Guvernul Regional numea din fi-

ecare ţinut câte un comisar în comisiile ţinutale pentru a urmări desfă-

șurarea recensământului. Guvernatorul general al Novorosiei şi rezi-

dentul plenipotenţiar al Basarabiei urma să facă legătură cu adminis-

traţia coloniştilor transdanubieni pentru a organiza petrecerea recen-

sământului fiscal, transmiţând concomitent şi formularele respective,

în baza cărora putea primi informaţii veridice despre numărul bulgari-

lor şi altor etnii aflate în sudul Basarabiei1089

.

La şedinţa din 10 februarie 1825 a Consiliului Suprem al Basara-

biei se constată că o parte din comisiile ţinutale au finisat lucrul şi au

prezentat listele în Comisia Regională, dar aceasta încă nu le-a pre-

zentat direcţiei economico-financiare a Guvernului Regional1090

.

Rezultatul activităţii comisiilor ţinutale şi a Comisiei Regionale de

pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia pentru întoc-

mirea recensămintelor populaţiei a fost întocmirea recensământului

fiscal din Basarabia din 18241091

.

1089 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 109 verso-111. 1090 Ibidem, d. 568, p. I, f. 171 verso. 1091 Ibidem, F. 134, inv. 2, d. 780, p. I-IV.

314

COMISIA ŢINUTALĂ PENTRU ÎNTOCMIREA RECENSĂ-

MINTELOR POPULAŢIEI (Цынутная/уездная комиссия для

составления переписей населения) – a se vedea: Comisia Regională

de pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia pentru în-

tocmirea recensămintelor populaţiei.

COMISIA SPECIALĂ PROVIZORIE DE HOTĂRNICIE DIN

BASARABIA (Бессарабская особая временная межевая комиссия) –

comisie instituită la dispoziţia guvernatorului general al Novorosiei şi

Basarabiei după desfiinţarea la 26 decembrie 1868 a Armatei de ca-

zaci din Novorosia1092

, în scopul repartizării loturilor de pământ în

proprietate privată ofiţerilor, cazacilor şi slujitorilor bisericeşti din ca-

drul Armatei de cazaci din Novorosia dizolvate1093

.

Comisia era condusă de un ofiţer superior, iar în componenţa co-

misiei intrau: un inginer hotarnic – din partea Cârmuirii regionale din

Basarabia şi doi deputaţi – din partea staniţei unde se efectua hotărni-

cia. Pentru efectuarea lucrărilor de hotărnicie, la dispoziţia Cârmuirii

regionale din Basarabia în Comisie era delegat un inginer cadastral,

care era ajutat de un inginer cadastral militar şi de doi topografi din

partea Districtului Militar Odesa.

Până la finisarea lucrărilor, Comisia Specială Provizorie de Ho-

tărnicie era ataşată Cârmuirii Militare. În activitatea sa Comisia se

conducea de regulamentele existente şi era obligată să păstreze lo-

turile ofiţerilor în acele locuri, unde ele deja existau1094

. În cazul în

care unor ofiţeri nu le va ajunge pământ în locul repartizat ofiţeri-

lor, Comisia urma să le acorde loturi în acele staniţe sau cătune un-

de se va dovedi a fi suficient pământ. După repartizarea loturilor de

pământ ofiţerilor, văduvilor, orfanilor şi slujitorilor bisericeşti din

cadrul Armatei de cazaci din Novorosia dizolvate, pământul rămas

urma să fie inclus în proprietatea obştilor pentru a fi repartizat ca-

zacilor.

1092 Regulamentul privind desfiinţarea Armatei de cazaci din Novorosia a fost adoptat

la 3 decembrie 1868. 1093 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 10. 1094 Ofiţerii erau înscrişi în categoria nobilimii basarabene, primeau terenuri agricole

în proprietate privată cu dreptul de a le transmite prin moştenire. Ştab-ofiţerii primeau

câte 300 desetine de pământ, ober-ofiţerii – 150 de desetine, ofiţerii în rezervă –

75 desetine (ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 4).

315

Comisia urma să ţină cont şi de alte prevederi ale Regulamentului privind împroprietărirea cazacilor

1095.

COMISIA ŞTIINŢIFICĂ A ARHIVELOR DIN BASARABIA (Бессарабская Ученая Архивная Комиссия) – comisie instituită în scopul valorificării documentelor depozitate în arhivele guberniale şi judeţe-ne, alcătuirii registrelor şi indicilor documentelor şi dosarelor selectate şi perfectării unui registru care ar facilita utilizarea acestor documente în scopuri ştiinţifice şi didactice. Comisia mai avea drept scop depista-rea şi descrierea monumentelor de epocă.

Instituirea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor în oraşul Chişinău a fost precedată de corespondenţa guvernatorului Basarabiei cu tutorele Districtului de Învăţământ Odesa H.P. Selski, directorul Institutului de Arheologie din Sankt Petersburg şi ministrul de Interne. Toţi conside-rau că instituirea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia este necesară şi binevenită

1096.

Deschiderea Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor în Chişinău a avut loc la 23 august 1898. La orele 14.00, la Şcoala Reală din Chişinău au so-sit: Episcopul de Chişinău şi Hotin Iacov, guvernatorul Basarabiei, general-locotenentul A.P. Constantinovici; şeful Administraţiei Finan-ciare a Basarabiei V.I Kovalenko; directorul Liceului II de băieţi Alaev; directorul şcolilor din Basarabia A.L. Krâlov şi multe alte per-soane care au manifestat dorinţa de a deveni membri ai acestei Comi-sii. În cuvântul sau de salut general-locotenentul A.P. Constantinovici sublinia că iniţiativa creării Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basa-rabia i-a aparţinut tutorelui Districtului de Învăţământ Odesa, care încă în noiembrie 1897 a venit cu această iniţiativă

1097.

Directorul Şcolii Reale din Chişinău a propus ca încăperile pentru arhivă şi bibliotecă, săli de muzeu şi de şedinţe să fie organizate în in-cinta şcolii, ceea ce va grăbi şi va uşura instituirea Comisiei Arhivisti-ce. Lista doritorilor de a deveni membri ai Comisiei Ştiinţifice a Arhi-velor din Basarabia număra 200 de persoane. Cotizaţiile pentru între-ţinerea Comisiei variau de la 50 kopeici până la 25 ruble

1098.

1095 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 7426, f. 10-11. 1096 И.Н. Халиппа. Отчет о деятельности Бессарабской Ученой Архивной Ко-

миссии с 23 августа 1898 года по конец 1899 года. – În: ТБГУАК. – T. I.

– Кишинев, 1900, с. 23. 1097 Ibidem. 1098 Ibidem, p. 18.

316

Posturile în cadrul Comisiei erau elective. În calitate de preşedinte

al Comisiei a fost ales directorul Şcolii Reale N.D. Codrean, adjunct –

directorul şcolilor populare din Basarabia A.L. Krâlov (care s-a ocupat

intens de cercetări arheologice) şi în calitate de secretar – inspectorul

Seminarului teologic I.N. Halippa, care cunoștea bine lucrul arhivistic.

Comisia Ştiinţifică a Arhivelor din Basarabia avea în sarcină:

a) cercetarea dosarelor şi documentelor diferitelor instituţii din arhive-

le guberniale şi judeţene care urmau să fie lichidate şi depistarea ace-

lor care prezintă interes ştiinţific, acestea urmând a fi transmise pentru

păstrare ulterioară în arhiva istorică; b) alcătuirea registrelor şi a indi-

cilor documentelor şi dosarelor selectate; c) amplasarea lor într-o aşa

ordine, încât acestea să fie accesibile pentru a fi folosite la lecţii. Co-

misia putea să se ocupe cu depistarea şi descrierea altor monumente de

epocă1099

.

În plus, activitatea Comisiei consta în verificarea activităţii arhi-

viştilor şi a comisiilor create special pentru depistarea şi selectarea do-

sarelor care urmau să fie distruse. În pofida faptului că era destul de

dificil a determina care din dosare prezintă interes ştiinţific, Comisia a

putut salva de la distrugere un număr impunător de documente. La şe-

dinţele Comisiei erau citite unele documente importante de arhivă,

erau prezentate comunicări şi referate pentru membrii Comisiei. Co-

misia a stabilit legături cu istoricul A.Nakko, care lucra intens la valo-

rificarea materialelor de arhivă, şi a susţinut expediţia Comisiei Socie-

tăţii Imperiale Ruse de Geografie pentru a culege balade şi cântece

populare vechi – indicând locul unde acestea s-au păstrat şi persoanele

care cunosc creaţia populară1100

.

În sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea în Basarabia activau

următoarele arhive: Arhiva Guvernului provincial al Basarabiei, Arhi-

va Tribunalului de district din Basarabia, Arhiva Administraţiei Fi-

nanciare a Basarabiei, Arhiva Dumei orăşeneşti din Chişinău, Arhiva

Consistoriului duhovnicesc din Chişinău şi Arhiva Consiliului de

zemstvă al Basarabiei. Fiecare arhivă avea următoarele unităţi de

funcţii: arhivar, care cumula şi funcţia de administrator al arhivei, iar

1099 И.Н. Халиппа. Отчет о деятельности Бессарабской Ученой Архивной Ко-

миссии с 23 августа 1898 года по конец 1899 года. – În: ТБГУАК. – T. I.

– Кишинев, 1900, с. 426. 1100 Ibidem, p. 293.

317

uneori şi cea de conţopist. El avea un salariu anual de la 480 până la

1000 de ruble. Arhiva Guvernului provincial al Basarabiei avea în sta-

tele de funcţii şi un ajutor de arhivar, care avea un salariu de

400 ruble. Conţopiştii aveau un salariu de la 100 până la 300 ruble.

Paznicul care îndeplinea şi funcţia de poştaş primea un salariu de

180 rub. anual1101

.

Însemnătatea activităţii Comisiei în viaţa culturală a Basarabiei re-

zidă în faptul că ea a putut păstra multe izvoare scrise de o importanţă

majoră pentru istoria Basarabiei. Dar, Comisia Ştiinţifică a Arhivelor

din Basarabia nu era în stare să se isprăvească cu volumul impunător

de lucru în privinţa păstrării şi sistematizării documentelor, îndepli-

nind şi lucrul etnografic. Ca rezultat, aceasta va fi şi una din cauzele

principale ce au determinat fondarea Societăţii Istorico-arheologice

Bisericeşti din Basarabia.

COMISII CADASTRALE DE DISTRICT (Окружные межевые

комиссии) – înfiinţate în anul 1819. Până în anul 1835 se numeau co-

misii cadastrale ale judeţelor Orhei şi Iaşi, din 1835 – comisii cadas-

trale ale districtelor Chişinău-Orhei şi Soroca-Iaşi. Din anul 1887 Co-

misia cadastrală Soroca-Iaşi a fost redenumită în Comisia cadastrală a

districtului Soroca-Bălţi. Se ocupau cu stabilirea hotarelor dintre mo-

şii, cu perfectarea registrelor cadastrale pe teren, stabileau semnele ca-

dastrale, alcătuiau planurile moşiilor şi formularele de hotărnicie. Se

subordonau Biroului regional de hotărnicie din Basarabia.

La 31 august 1891 activitatea comisiilor cadastrale a fost suspen-

dată, în legătură cu încheierea lucrărilor de stabilire a hotarelor între

pământurile din Basarabia1102

.

COMISIONARIATUL DE APROVIZIONARE DIN BASARA-

BIA (Бессарабское Провиантское Комиссионерство) – a se vedea:

Comisia Principală de Aprovizionare a Armatei Dunărene.

COMITETUL COMUNAL PERMANENT CAHUL, JUDEŢUL

ISMAIL (Кагульский неприменный комитет Измаильского уезда) –

comitet instituit în anul 1879. Se ocupa de problemele administrative

şi economice – starea şi construcţia drumurilor, construcţia podurilor,

a căii ferate în judeţul Cahul (1892), reorganizarea navigaţiei şlepuri-

1101 I.N. Halippa. Op. cit., p. 268. 1102 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 153.

318

lor pe râul Prut (1898), amenajarea bălţilor din prejma Prutului (1911),

unirea podurilor din zona Prutului cu principalele căi ferate (1913),

construcţia şi întreţinerea liniei telefonice, deschiderea spitalelor şi

dispensarelor, alocarea mijloacelor pentru construcţia şi întreţinerea

şcolilor primare, parohiale şi ministeriale, schimbarea prestaţiilor la

lucrările de amenajare a drumurilor, atribuirea loturilor de pământ de

împroprietărire sătenilor, confirmarea drepturilor de proprietate asupra

pământului, stabilirea preţurilor la arendă şi vânzarea pământului,

examinarea reclamaţiilor ţăranilor privind restituirea pământului de

împroprietărire acordat de către guvernul român etc.

Comitetul comunal permanent Cahul coordona alegerile în con-

siliile comunale, controla activitatea instituţiilor şi consiliilor comu-

nale, se ocupa de deschiderea spitalelor şi dispensarelor, introduce-

rea învăţământului general în satele situate pe pământurile domenii-

lor mănăstireşti, alocarea mijloacelor pentru construcţia şi întreţi-

nerea şcolilor etc.1103

Şi-a încetat activitatea în anul 19191104

.

COMITETUL DE CARANTINĂ AL BASARABIEI (Бессараб-

ский карантинный комитет) – comitet instituit în scopul protejării

hotarului de apus al provinciei de pătrunderea molimei, imediat după

anexarea ei la Imperiul Rus. Necesitatea unui asemenea Comitet era

dictată de procedura destul de anevoioasă de delimitare a frontierei pe

Prut şi Dunăre şi de lipsa unui cordon sanitaro-vamal la noua frontieră

a Basarabiei, cordon bine organizat, care va fi instituit, după mai mul-

te investigaţii efectuate de trimişi speciali din Sankt Petersburg, abia

în 1817, când, în urma tratativelor purtate cu Sublima Poartă, Admi-

nistraţia imperială rusă a reuşit să anexeze un mic sector al deltei situ-

at între braţele Chilia şi Sulina, inclusiv Chilia Veche1105

.

Comitetul de carantină a fost instituit la început în Reni, unde

funcţiona carantina, iar ulterior, odată cu transferarea carantinei în

1103 Despre activitatea Comitetului a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 72, inv. 1, d. 1-

313. 1104 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 42-43. 1105 Е.Е. Чертан. Новые данные об установлении государственной границы Рос-

сии по Дунаю в 1813-1817 годах. – În: Вековая дружба. Материалы научной сес-

сии Института истории Молдавского филиала АН СССР, состоявшейся 27-

29 ноября 1958 г. – Кишинев, 1961, с. 259.

319

Ismail, Comitetul şi-a schimbat reşedinţa în acest oraş. Reieşind din

considerentul că, în baza art. 4 al Tratatului de la Bucureşti încheiat cu

Sublima Poarta, Gura Chiliei urma să fie folosită în comun de ambele

părţi1106

, la prezentarea căpitanului de gradul I S.A. Popandopolo din

6 martie 1813 către generalul I.M. Hartingh, pentru a evita răspândirea

molimei s-a propus de a institui „…în afara Comitetului de carantină

din Reni încă trei comitete: în Ismail, Chilia, şi Vâlcov”1107

. La

24 martie 1813 a urmat dispoziţia lui S.Sturdza adresată Departamen-

tului II al Guvernului Regional privind instituirea acestor 3 comitete

carantinale.

Având drept scop apărarea ţării de pătrunderea molimei, activita-

tea Comitetului era legată de stabilirea locurilor de amplasare a

carantinelor. După unele discuţii, la 3 aprilie 1813 Departamentul II al

Guvernului Regional, în persoana funcţionarului de clasa a VII-a

Krupenski, îi raportează lui S.Sturdza despre deciziile luate. La baza

măsurilor întreprinse au fost puse dispoziţiile lui A.B. Kurakin, con-

form cărora în Basarabia erau stabilite 3 locuri pentru carantine: la

Prut vis-à-vis de Iaşi, iar la Nistru vis-à-vis de Movilău şi Dubăsari1108

.

Comitetele de carantină la Dunăre au fost formate contrar voinţei lui

A.B. Kurakin. În Reni, cu toate că exista carantină, împuternicirile ei

erau prevăzute doar pentru militarii ce erau supuşi prevederilor Regu-

lamentului sanitar timp de 21 de zile. Cât priveşte exportul grâului şi

al altor cereale din Basarabia, Departamentul II propunea ca, pentru a

nu pricinui mari prejudicii, până la adoptarea unei decizii speciale să li

se permită negustorilor să exporte cerealele deja pregătite în baza cer-

tificatelor comerciale şi în baza acelor reguli care erau deja în vigoare

în postul de carantină Sculeni1109

.

Se mai prevedeau şi alte măsuri de importanţă minoră – întări-

rea cordonului sanitar pusă pe seama ispravnicilor din Bender şi

Tomarova; ispravnicul din Tomarova urma să asiste la şedinţele

Comitetului de carantină din Reni; drepturile şi privilegiile la

1106 Внешняя политика России XIX и начала XX века. Документы Российского

министерства иностранных дел. Серия I. Т.VI (1811-1812). – Москва, 1962,

с. 406-407. 1107 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 29. 1108 Ibidem, f. 33. 1109 Ibidem, f. 33-33 verso.

320

pescuit pe Dunăre au fost date în competenţa lui S.A. Popan-

dopolo etc.1110

Anumite discuţii s-au dus şi în jurul problemei privind transfera-

rea carantinei din Reni în Ismail. În dispoziţia din 20 iunie 1813 pe

numele lui I.M. Hartingh, A.B. Kurakin scria că el este de acord cu

transferarea carantinei din Reni în Ismail, a cărei instituire i-a fost în-

credinţată lui I.M. Hartingh1111

. La rândul său, I.M. Hartingh prescrie,

la 26 iunie, Comitetului de carantină din Reni ca împreună cu toate

dosarele să fie transferate în Ismail şi alte documente pentru a deschi-

de acolo un port. De asemenea, se indica să fie instituit în Ismail un

Comitet de carantină provizoriu alcătuit din aceiaşi membri (cei din

Reni), în afară de ispravnicul de Tomarova, care urma să rămână în

Reni pentru a-şi îndeplini, pe lângă funcţiile militare şi funcţia de su-

praveghetor carantinal, pentru care urma să fie emisă o dispoziţie spe-

cială1112

. O asemenea dispoziţie i-a fost înmânată comandantului din

Ismail O.M. Viteaz, în care se menţiona că, potrivit dispoziţiei lui

A.B. Kurakin „despre deschiderea în Ismail a portului şi transferarea

carantinei provizorii din Reni în Ismail”, acesta urma să întreprindă

toate măsurile în vederea soluţionării acestei probleme. Pentru organi-

zarea carantinei provizorii a fost instituit un Comitet sub preşedinţia

lui O.M. Viteaz, avându-i ca membri pe S.A Popandopolo, locotenen-

tul Kalinatiano şi esaulul Timonov. În afară de problema privind trans-

ferarea carantinei din Reni şi perceperea taxelor vamale de la mărfuri-

le importate şi exportate în baza dispoziţiei amiralului P.V. Ciciagov

(din 2 august 1812), Comitetul avea de rezolvat şi alte probleme de

ordin organizatoric1113

.

La 26 iulie 1813 Comitetul de carantină din Reni a fost transferat

în Ismail şi urma să contribuie direct la instituirea cordonului sanitaro-

vamal la Prut şi Dunăre1114

. Deja la 27 iulie 1813 I.M. Hartingh îi ra-

portează lui A.B. Kurakin că, potrivit dispoziţiei lui din 20 iunie, Co-

mitetul provizoriu de carantină existent în Reni a fost transferat, având

1110 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 33 verso, 47. 1111 Ibidem, d.199, f.11. 1112 Ibidem, f.12-12 verso. 1113 Ibidem, f. 13 verso-14. 1114 П.Свинин. Описание Бессарабской области в 1816 году. – În: ЗООИД. –

Одесса, 1867, т. VI, c.236.

321

aceleaşi funcţii, în Ismail şi şi-a început activitatea1115

. După vizita lui

I.M. Hartingh în Ismail, la dispoziţia lui a fost fixat locul pentru insti-

tuirea carantinei (între cetatea Ismail şi râul Repida), după placul gu-

vernatorului civil1116

.

Autorităţile regionale supravegheau instituirea şi activitatea noului

Comitet de carantină. În raportul din 29 iunie 1813 I.M. Hartingh îi

raportează lui A.B. Kurakin că, potrivit dispoziţiei lui din 17 mai,

Comitetul provizoriu de carantină este alcătuit din foştii membri ai

comitetului din Reni; căpitan-locotenentul Kalinatiano, comandantul

regimentului de pază de la Dunăre, esaulul Tumanov şi comandantul

din Ismail O.M Viteaz, sub preşedinţia căpitanului de gradul I

S.A. Popandopolo1117

.

În activitatea sa Comitetul întâlnea anumite greutăţi, cauza fiind

că I.M. Hartingh nu totdeauna reacţiona la cerinţele Comitetului. Ca

rezultat, la 4 august 1813 a fost emisă dispoziţia lui A.B. Kurakin în

care acesta îi cerea lui I.M Hartingh să satisfacă cât mai urgent diferite

cerinţe de serviciu ale Comitetului, cu adoptarea măsurilor concrete

privind aceste probleme1118

.

La 7 august 1813 comandantul regimentului doi de cazaci Oren-

burg, esaulul Grebenşcikov, îi raportează lui I.M. Hartingh despre mă-

surile întreprinse pentru întărirea cordonului sanitar la Prut şi Dunăre,

asupra necesităţii cărora indica la 2 august 1813 A.B. Kurakin1119

. În

acest scop, Comitetul de carantină l-a trimis pe locotenentul Kulik să

cerceteze situaţia la faţa locului. Acesta a găsit cordonul sanitar în de-

zordine, îndeosebi în localitatea Leova, unde cazacii rar controlau linia

de hotar, iar rapoartele trimise privind starea cordonului sanitar nu co-

respundeau realităţii1120

. Ca rezultat, la 13 august Departamentul II al

Guvernului Regional îi raportează lui I.M. Hartingh că, ţinând seama

de dispoziţia lui din 10 august privind întărirea cordonului sanitar la

Prut de pe seama locuitorilor, dispoziţii respective au fost trimise is-

pravnicilor de Hotărniceni, Codreni, Orhei şi Iaşi, pentru a mări numă-

1115 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 199, f. 22. 1116 Ibidem, f. 22 verso. 1117 Ibidem, f. 25-25 verso. 1118 Ibidem, f. 60-61. 1119 Ibidem, d. 198, f. 58-58 verso, 74. 1120 Ibidem, f. 58 verso.

322

rul posturilor de pază, implicând locuitorii, îndeosebi în locurile unde

râul Prut uşor putea fi trecut. Pentru supravegherea pazei sanitare pe o

distanţă de 30 de verste (sau timp de 6 ore) au fost numite persoane

credincioase, agere şi sigure din rândurile mazililor, sub răspunderea

personală a ispravnicilor1121

. Iar la 17 august 1813 funcţionarul de

gradul VIII Iuşnevski îi raportează lui I.M. Hartingh din Departamen-

tul II al Guvernului Regional că, după ce a fost discutată propunerea

din 14 august a guvernatorului civil privind analiza sanitară a tuturor

mărfurilor din Basarabia, poliţiei orăşeneşti şi celei ţinutale i-au fost

date dispoziţii de rigoare ca mărfurile să nu fie transportate dintr-un

loc în altul, ci să rămână în acele oraşe şi târguşoare în care ele se rea-

lizează1122

.

În scopul protejării provinciei de pătrunderea molimei, au fost în-

treprinse anumite măsuri de securitate în timpul exportului şi importu-

lui de mărfuri. Potrivit dispoziţiilor din 29 septembrie 1813 adresate

de ministrul de Interne guvernatorului civil interimar al Basarabiei

I.M. Hartingh privitor la exportul din portul Reni a produselor basara-

bene în baza certificatelor comerciale, confirmate de guvernatorul ci-

vil, pentru a nu admite răspândirea molimei în timpul exportului ce-

realelor peste hotare, administraţia locală urma să se conducă de reguli

speciale puse la dispoziţie de Comitetul de carantină din Ismail1123

. La

insistenţa negustorilor din Ismail, la 21 aprilie 1814 A.B. Kurakin

permite exportul cerealelor şi din portul Ismail în baza certificatelor

comerciale confirmate de guvernatorul civil, potrivit regulilor care au

fost elaborate pentru exportul din Reni, din 29 septembrie 18131124

.

Concomitent cu aceasta, A.B. Kurakin cerea ca în Ismail să lucreze o

comisie provizorie în care urmau să fie incluşi căpitanul Comitetului

de carantină Pateraki şi membrul carantinei din Ismail, funcţionarul de

clasa a IX-a Reizberg. Aceştia, împreună cu negustorii din port, urmau

să aleagă din rândul negustorilor o persoană de încredere, care avea să

urmărească mersul comerţului, raportând permanent comandantului

portului Ismail despre măsurile luate1125

.

1121 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 198, f. 65-65 verso. 1122 Ibidem, d. 210, f .90, 92. 1123 Ibidem, d. 101, f. 32-33. 1124 Ibidem, f. 31-31 verso. 1125 Ibidem.

323

Acest Comitet a fost reorganizat, probabil, în 1817, concomitent

cu instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre.

COMITETUL DE CONTROL DIN BASARABIA (Бессараб-

ский ревизионный комитет) – comitet1126

instituit în scopul veri-

ficării registrelor şi rapoartelor alcătuite în perioada de activitate a

rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei şi a Administraţiei regio-

nale, în special după numirea în funcţie a unui nou rezident pleni-

potenţiar. După finisarea lucrului, Comitetul de Control a fost li-

chidat, ca ulterior, după transmiterea funcţiilor de către rezidentul

plenipotenţiar noului rezident, în scopul de a verifica activitatea

acestuia, să fie instituit un nou Comitet. Anul şi data instituirii pri-

melor comitete de control în Basarabia nu au putut fi depistate în

izvoarele de arhivă1127

. Ştim cu certitudine că la 6 august 1823 gu-

vernatorul general al Novorosiei şi rezidentul plenipotenţiar al Ba-

sarabiei M.S. Voronţov a informat Consiliul Suprem al Basarabiei

că general-locotenentul Inzov i-a comunicat că, pentru îndeplinirea

dispoziţiei secretarului de stat, a contelui I.A. Capo d’Istria din

9 ianuarie 1822, cu referire la controlul rapoartelor pe perioada de

activitate a fostei guvernări a regiunii, este necesar să fie instituit

un Comitet de Control, care şi-ar continua activitatea, urmând să

verifice modul de administrare a Basarabiei pe perioada 1 ianuarie

1814 – 1 iulie 18161128

.

M.S. Voronţov considera că funcţiile Comitetului de Control nece-

sită a fi restabilite în baza dispoziţiilor anterioare şi a dispus deschide-

rea şedinţelor începând cu 6 august 1823, sub preşedinţia lui, despre

care fapt a înştiinţat Consiliul Suprem al Basarabiei1129

.

La 26 august 1824 Comitetul de Miniştri confirmă instituirea în

Chişinău, în locul fostului Comitet, a unui nou Comitet de Control,

pentru verificarea rapoartelor pe perioada de activitate a Administraţi-

ei regionale a Basarabiei, începând cu 1814, şi statele de funcţii

1126 Figurează în documente cu denumirile: Comitetul de Control din Basarabia, Co-

mitetul Regional de Control din Basarabia, Comitetul de Control din Chişinău. 1127 Registrele şedinţelor Comitetului de Control din Basarabia se păstrează în fondul

139, inventar 11 (pentru anii 1825-1849) al ANRM, dar din ele nu poate fi depistat

anul fondării şi suspendării activităţii Comitetului. 1128 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 315, f. 1. 1129 Ibidem.

324

ale Comitetului1130

. La 2 septembrie 1824 decizia Comitetului de Mi-

niştri este confirmată de împărat1131

.

Statele de personal ale Comitetul de Control din Basarabia aveau

în componenţă: un preşedinte (în rang de clasa a IV-a sau a V-a), cu

un salariu lunar de 1000 rub. argint, doi membri, cu un salariu de

600 rub. argint fiecare, un contabil, cu un salariu de 600 rub. argint şi

un ajutor de contabil, care îndeplinea şi funcţia de secretar, cu un sala-

riu de 400 rub. argint. Pentru salariile funcţionarilor cancelariei şi re-

chizitele de birou erau alocate 1000 rub. argint1132

.

La 10 noiembrie 1825, M.S. Voronţov a informat Consiliul Su-

prem al Basarabiei că, în baza deciziei Comitetului de Miniştri din

30 mai, confirmate de împărat la 29 septembrie 1825, funcţionarul de

clasa a VI-a Golubţov a fost numit preşedinte al Comitetului de Con-

trol din Basarabia1133

. La 24 februarie 1826, Consiliul Suprem al Basa-

rabiei confirmă numirea funcţionarului de clasa a VI-a Golubţov în

funcţia de preşedinte al Comitetului de Control din Basarabia1134

.

La 19 martie 1829, în baza deciziei Comitetului de Miniştri, în

scopul verificării registrelor şi alcătuirii rapoartelor privind adminis-

trarea Basarabiei până la 1828, este instituit un nou Comitet de Con-

trol. În timpul discuţiei din 5 martie 1829 purtate în cadrul şedinţei

Comitetului de Miniştri s-a hotărât să fie lichidată Secţia Provizorie de

pe lângă Administraţia Financiară din Basarabia, iar Comitetul de

Control să fie instituit în baza principiilor formulate de M.S. Voron-

ţov. Consilierul Secţiei Provizorii de pe lângă Administraţia Financia-

ră din Basarabia, funcţionarul de clasa a V-a Lisanevski, a fost trans-

ferat în calitate de membru al Comitetului de Control, iar în funcţia de

preşedinte a fost numit funcţionarul de clasa a V-a Leibin. Comitetul

de Control din Basarabia se spunea nemijlocit guvernatorului general

al Novorosiei şi Basarabiei, ca instanţă suprema din regiune. Institui-

rea Comitetului a fost dictată de necesitatea prezentării sistematice a

rapoartelor în instituţiile controlului de stat1135

.

1130 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 315, f. 7. 1131 Ibidem, f. 8; d. 764, f. 1 verso. 1132 Ibidem, d. 315, f. 9. 1133 Ibidem, f. 13, 14. 1134 Ibidem, d. 569, p. IV, f. 481, 483-484; d. 756, f. 192, 198-198 verso. 1135 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829. – СПб., 1830, №2753, c. 172-173.

325

La propunerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei

Controlorul de Stat a înaintat Comitetului de Miniştri propunerea de a-i

încadra pe funcţionarii Comitetului în categoria rangurilor, aceştia ur-

mând să poarte uniformă. La 7 august 1834, Comitetul de Miniştri a

dispus ca uniforma să fie similară celei pe care o poartă revizorii de

stat, cu deosebirea ca, după exemplul altor funcţionari guberniali, pe

nasturii uniformei funcţionarilor Comitetului să fie imprimată stema

regională. Funcţionarii au fost atribuiţi la următoarele categorii: preşe-

dintele – la categoria a V-a; membrii – la categoria a VI-a; contabilul,

traducătorul, ajutorul contabilului şi secretarul – la categoria a X-a, ca-

re ai fost confirmate la 27 februarie 1834. Cât priveşte asigurarea cu

pensii, la bază a fost pusă decizia din 2 ianuarie 1832: preşedintele –

înscris în articolul I, categoria a III-a – 2000 rub., membrii – treapta a

II-a, categoria a III-a – 1500 rub., iar ceilalţi funcţionari – categoria a

III-a – 300 ruble1136

.

În baza Regulamentului din 5 (13) ianuarie 1837 al Comitetului de

Miniştri, Controlorul de Stat a înaintat la 11 ianuarie 1837 Comitetului

de Miniştri propunerea ca Comitetul de Control din Basarabia cu sedi-

ul la Chişinău să dispună, de rând cu alte instituţii guberniale, de drep-

tul de a-i încadra în serviciu pe nobilii tineri şi persoanele care, potri-

vit atestatelor de studii, au dreptul la ranguri. La 2 februarie 1837

aceasta propunere a fost confirmată de Comitetul de Miniştri1137

.

COMITETUL DE DISTRICT AL CASEI DE AJUTOR DIN

CADRUL PAROHIILOR EVANGHELICE-LUTERANE (Окруж-

ной комитет вспомогательной кассы евангелическо-люте-

ранских приходов) – comitet instituit în baza deciziei Comitetului de

Miniştri din 16 septembrie 1866 şi confirmat de împărat, cu sediul în

colonia Tarutino. Comitetul a fost instituit în districtele consistoriale şi

în oraşele unde erau consistorii evanghelice-luterane, la insistenţa a 5

parohii luterane din Basarabia care solicitau un asemenea Comitet de

district în colonia Tarutino, aceasta fiind cea mai mare dintre colonii,

cu cca 28000 de locuitori, în scopul ajutorării Comitetului Central. Ce-

rerea era motivată prin faptul că, odată cu formarea noilor aşezări (sa-

te), apărea necesitatea de a fi instituite şi noi parohii. Pentru instituirea

1136 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. первое, №7335. – СПб., 1835, c. 816-817. 1137 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, c. 71-72.

326

în aceste parohii a bisericilor şi a şcolilor, în condiţiile în care popula-

ţia din noile aşezări nu dispuneau de suficiente mijloace băneşti, era

necesar un ajutor din partea parohiilor locale. Iar dorinţa de a face do-

naţii în aceste parohii putea creşte simţitor dacă se va şti că banii adu-

naţi vor fi folosiţi pentru satisfacerea cerinţelor în aceste districte, în

special pentru construirea de noi biserici şi şcoli. Cu atât mai mult că

la acel moment toate donaţiile coloniştilor erau transmise în Comitetul

de district din Odesa, care se afla peste Nistru, la o distanţă destul de

mare de coloniile din Basarabia. Deci, activitatea Comitetului se putea

limita doar la coloniile din gubernia Herson. Propunerea respectiva a

fost susţinută de ministrul de Interne și de ministrul Proprietăţilor de

stat1138

.

COMITETUL GUBERNIAL CADASTRAL DIN BASARABIA

(Бессарабский губернский земельный комитет) – comitet instituit

în iulie 1917 în scopul acumulării informaţiilor necesare pentru pregă-

tirea şi efectuarea reformei funciare. Comitetul era alcătuit din 4

membri, aleşi de adunarea gubernială, un reprezentant ales de Duma

orăşenească şi din reprezentanţii fiecărui comitet cadastral, ai secţiilor

economice ale Administraţiei guberniale de zemstvă, judecătoriei de

district şi ai judecătoriei de pace. Cu formarea Republicii Democratice

Moldoveneşti, Comitetul a fost redenumit în Comitetul Cadastral Re-

gional. Şi-a încetat activitatea la sfârşitul anului 1918, iar funcţiile lui

au fost transmise noii instituţii create – „Casa Noastră”1139

.

COMITETUL INZOV (Инзовский комитет) – comitet instituit

la cererea administraţiei locale din Bolgrad, în legătură cu ridicarea

monumentului generalului I.N. Inzov, tutorele coloniştilor din sudul

Rusiei. În 1894, în ajunul celebrării a 80 de ani de la strămutarea colo-

niştilor bulgari în sudul Rusiei, bulgarii basarabeni au venit cu iniţiati-

va de a-i ridica generalului I.N. Inzov un monument în piaţa din

preajma catedralei din Bolgrad. În acest scop, la şedinţa Consiliului

Comitetului Permanent Comunal, preşedintele Comitetului Ştefan

Atanasiu a prezentat un referat. Propunerea de a-i ridica generalului

I.N. Inzov un monument este susţinută de toţi membrii Comitetului,

care creează, în acest scop, un Comitet Special – „Comitetul

1138 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, 1866, отд. второе, №43642. – СПб., 1868, с. 25-26. 1139 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 158.

327

Inzov”1140

. Aceştia se adresează guvernatorului Basarabiei cu rugă-

mintea să-i susţină în rezolvarea problemei respective. Guvernatorul a

susţinut iniţiativa bulgarilor şi a confirmat componenţa nominală a

membrilor aleşi la sesiunea extraordinară a Consiliului judeţean, per-

miţând întrunirea Comitetului pentru alegerea membrilor cârmuirii. În

acest Comitet au intrat 15 persoane: ispravnicul de Ismail, funcţionarul

de clasa a V-a V.V. Şulga, membrii Consiliului judeţean din Bolgrad:

I.D. Radionov, F.D. Boldur, N.N. Abadjiev, S.A. Atanasiu, M.F. Mum-

jiev, locuitorul I.M. Licev din Karagaci, precum şi plutonierii

N.C. Kirov – din Ciadâr-Lunga, S.A. Georghiev – din Taşlâk, M.I. Rus-

sev – din Kubei, I.L. Boşkov – din Ivanovka şi colonistul din Com-

rat – G.I. Ţanko-Kilcik1141

. În perioada 1894-1903 „Comitetul Inzov”

a adunat din donaţii cca 25 mii rub., bani suficienţi pentru ridicarea

monumentului. Dar, în pofida acestui fapt, Comitetul a fost nevoit să

se ocupe de această problemă timp de mai mulţi ani. Doar după orga-

nizarea şi desfăşurarea la 15 mai 1911 a noilor alegeri, cei 15 membri

nou-aleşi ai Comitetului au purces la pregătirile pentru instalarea mo-

numentului. La 9 noiembrie 1911, în centrul oraşului Bolgrad, pe piaţa

Spacki, între catedrala Schimbarea la Faţă şi liceele de fete şi băieşi, a

avut loc instalarea şi sfinţirea monumentului cu bustul din marmură

neagră a generalului I.N. Inzov. Tot la iniţiativa şi cu mijloacele „Co-

mitetului Inzov” a fost reparată biserica din cimitirul sf. Mitrofan1142

.

COMITETUL PENTRU CONSTRUCŢII DIN CHIŞINĂU (Стро-

ительный комитет в Кишиневе) – comitet instituit la iniţiativa gu-

vernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, prin

dispoziţia Comitetului de Miniştri şi confirmarea imperială din

30 iunie 1826. La 3 noiembrie 1825, la şedinţa Comitetului de Mi-

niştri, este discutat memoriul ministrului de Interne din 1 august cu

privire la instituirea în Chişinău a Comitetului pentru Construcţii, iar

ulterior şi în Ismail. Instituirea Comitetului a fost precedată de proiec-

tul înaintat Comitetului de Miniştri de către guvernatorul general al

Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, dictată de „necesitatea insti-

1140 ANRM, F. 9, inv. 1, d. 3766, f. 3. 1141 И.М. Пушков. Памятник попечителю болгарских переселенцев генералу

И.Н. Инзову в городе Болграде: история создания и трагическая судьба. – În:

Суворовские чтения. Вып. 4-5. – Измаил, 2007, с. 156. 1142 Ibidem, p. 156-157.

328

tuirii în Chişinău a unui Comitet special pentru Construcţii care ar

administra atât construcţia clădirilor obşteşti, cât si a celor particula-

re”1143

.

După instituirea unui asemenea Comitet în Chişinău urma să fie

instituit un Comitet similar şi în Ismail. M.S. Voronţov scria că odată

cu înviorarea comerţului şi instituirea în oraşul Ismail a portului prin-

cipal din Basarabia a crescut şi numărul doritorilor de a-și construi ca-

se şi întreprinderi comerciale. La baza instituirii Comitetului pentru

Construcţii din Chişinău a fost pus proiectul în baza căruia a fost insti-

tuit Comitetul pentru Construcţii din Odesa, ţinându-se însă cont de

anumite particularităţi locale, iar la a celui din Ismail – proiectul celui

din Chişinău, cu deosebirea că în fruntea Comitetului de Construcţii

din Ismail urma să fie numit şeful de poliţie (poliţmaistrul) local, iar

ca membri – şeful carantinei, un deputat din partea nobilimii, primarul

oraşului, doi deputaţi din partea negustorilor şi altor categorii sociale,

arhitectul oraşului şi inginerul cadastral ţinutal1144

.

Ca rezultat, la Chişinău este instituit un Comitet pentru Construcţii

special. Pentru activitatea Comitetului pentru construcţii din Chişinău

a fost alcătuit în proiect de Regulament, alcătuit din 78 de paragra-

fe1145

. Perfectarea şi confirmarea proiectului ţinea de competenţa gu-

vernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Ba-

sarabiei. Regulamentul a fost confirmat la 30 iunie 1826. La bază a

fost pus regulamentul adoptat pentru Comitetul pentru Construcţii din

Odesa. Planurile şi devizul de cheltuieli pentru construcţia clădirilor

ce depăşeau suma de 5 mii lei urmau să fie prezentate pentru confir-

mare ministrului de Interne1146

.

Comitetul pentru Construcţii din Chişinău era alcătuit din preşe-

dinte (prezident), în persoana guvernatorului civil, un membru din par-

tea Coroanei, care era şi membru al Consiliului Suprem al Basarabiei

(în această funcţie a fost propus colonelul Simonov1147

), un membru

din partea dvorenimii, care avea viză de reşedinţă şi locuia în oraş,

1143 ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1825-1827, №443. – СПб., 1830, c. 655. 1144 Ibidem, p. 655-656. 1145 Proiectul Regulamentului Comitetului pentru Construcţii din Chişinău a se vedea:

ANRM, F. 3, inv. 1, d. 942, f. 5-26 verso. 1146 Ibidem, d. 932, p. II, f. 66-66 verso. 1147 Ibidem, f. 67.

329

primarul oraşului (градской глава), doi membri din partea negustori-

lor, arhitectul regional, inginerul cadastral regional şi un secretar1148

.

Comitetul era subordonat rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei şi

era responsabil de construcţiile de stat, obşteşti şi particulare. Membrii

Comitetului nu erau salarizaţi, iar secretarul primea anual un salariu de

300 rub. argint. Pentru rechizitele de birou şi salarizarea funcţionarilor

erau alocate anual 700 rub. argint. Această sumă era încasată din veni-

turile orăşeneşti1149

. În afară de aceste funcţii, la propunerea guverna-

torului general interimar al Novorosiei şi Basarabiei, contelui

F.P. Palen, din 12 iulie 1827, a fost instituită funcţia de supraveghetor

principal responsabil pentru construcţia şi reparaţia clădirilor de stat

(главный смотритель за производством казенных построек и

починок). În această funcţie a fost propus colonelul în retragere Belli,

cu un salariu anual de 1500 rub. asignate1150

.

La 23 iulie 1827 Consiliul Suprem al Basarabiei a împuternicit

mareşalul regional al nobilimii şi dumele orăşeneşti din Chişinău şi

Ismail să petreacă alegerile în Comitetul pentru Construcţii din Chişi-

nău şi Ismail1151

. La 1 august 1827, Consiliul Suprem al Basarabiei l-a

împuternicit pe gubernatorul civil al Basarabiei, care suplinea şi func-

ţia de preşedinte al Comitetului pentru Construcţii din Chişinău, să

dispună petrecerea alegerilor şi convocarea şedinţei Comitetului. Ast-

fel, în Comitetul pentru Construcţii din Chişinău au fost aleşi: din par-

tea nobilimii Antonachi Bozâca, iar din partea negustorilor şi altor lo-

cuitori ai oraşului Chişinău – Vasile Ciaplâghin şi Savrii Dimo, iar în

Comitetul pentru Construcţii din Ismail – din partea nobilimii colone-

lul în rezervă Lavrov, din partea societăţii grecilor Mihail Fotian, iar

din partea societăţilor ruşilor şi ucrainenilor – Ştefan Kavelin. Preşe-

dintele Consiliului Suprem al Basarabiei, vice-guvernatorul Basarabiei

Firsov, a declarat la şedinţa Consiliului că la 25 august 1827 a fost

deschisă şedinţa Consiliului pentru Construcţii din Chişinău. Urma să

fie urgentată deschiderea Comitetului pentru Construcţii din Ismail1152

.

1148 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 942, f. 5-5 verso. 1149 Ibidem, f. 5 verso. 1150 Ibidem, f. 33, 40. 1151 Ibidem, d. 929, p. IV, f. 506. 1152 Ibidem, f. 506 verso-507 verso.

330

Comitetul pentru Construcţii din Chişinău a existat până în 1854,

când prin decizia Senatului Guvernant din 10 august este lichidat, iar

funcţiile lui au fost încredinţate Comisiei regionale pentru construcţii

şi drumuri din Basarabia, potrivit Regulamentului confirmat la 7 iulie

18541153

.

COMITETUL PENTRU SECURITATEA SANITARĂ DIN BA-

SARABIA (Бессарабский очистительный комитет / Бессараб-

ский комитет карантинных очищений) – comitet instituit în mod

oficial, la insistenţa Administraţiei centrale de la Sankt Petersburg, la

26 mai 1813, în scopul protejării hotarelor de apus ale Imperiului de

pătrunderea moliei.

La 21 mai 1813, în baza dispoziţiei lui A.B. Kurakin, din partea

guvernatorului civil şef al Comitetului sanitar din Basarabiei a fost

numit colonelul Alexei Anastasiev1154

, fiind împuternicit să adminis-

treze problemele de ordin sanitar în baza unor dispoziţii şi regulamen-

te speciale1155

.

La 28 mai 1813 Comitetul pentru securitatea sanitară din Basara-

bia raportează comandantului forţelor militare dislocate în provincie

şi, concomitent, guvernatorului civil I.M. Hartingh că la 26 mai 1813

Comitetul a fost deschis şi a început să activeze1156

. Deja la 1 iunie

Comitetul cere de la I.M. Hartingh ca acesta să dea dispoziţiile de ri-

goare, conform articolului 4 al Regulamentului elaborat de A.B. Ku-

rakin referitor la problemele de securitate sanitară, pentru a i se acorda

administraţiei militare şi celei civile tot sprijinul1157

. Asemenea dispo-

ziţii au fost înmânate la 4 iunie administraţiei locale din Hotin, Ben-

der, Akkerman, Chilia, Ismail etc.1158

Măsurile de securitate sanitară adoptate chiar de la început erau

destul de severe, fapt confirmat de raportul Guvernului Regional din

9 martie 1813 pe numele lui I.M. Hartingh. La cererea şefului caranti-

nei din Ismail, colonelul I.V. Poltavţov, în cazuri excepţionale se re-

curgea la măsurile adoptate în 1812 în timpul răspândirii molimei: toa-

1153 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXIX, 1854, отд. первое, №28473. – СПб., 1855, c. 732. 1154 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 1. 1155 Ibidem, f. 3. 1156 Ibidem, f. 4. 1157 Ibidem, f. 5-5 verso. 1158 Ibidem, f. 6-7.

331

te locurile infectate erau încercuite de un cordon sanitar, iar obiectele,

casele etc. afectate de molimă erau arse; după stingerea molimei ca-

rantina se mai păstra timp de 60 de zile etc.1159

Alături de aceste dis-

poziţii, erau întreprinse şi alte măsuri de protecţie sanitară. Spre

exemplu, Regulamentul de activitate a postului de carantină Sculeni

prevedea un control destul de riguros, astfel ca nimeni să nu treacă

cordonul sanitar creat, cu excepţia curierilor şi corespondenţei. Aşa-

dar, nici mărfurile şi nici coletele poştale, cu excepţia corespondenţei

speciale, nu puteau fi lăsate să treacă frontiera Basarabiei1160

.

În activitatea sa Comitetul pentru securitatea sanitară din Basarabia

chiar de la bun început a avut să depășească un şir de greutăţi. La 9 iunie

1813 Comitetul cere de la I.M. Hartingh să mărească numărul de locuri

din apropierea aşezării Râşcani pentru a asigura întreţinerea mărfurilor şi

a vitelor în carantină, precum şi numărul persoanelor de serviciu şi al ofi-

ţerilor1161

. Din cauza numărului redus de încăperi în carantină mulţi călă-

tori susţineau termenul de precauţie sanitară direct în bordeie, iar în iunie

1813 mulţi călători au fost transferaţi în încăperile carantinei din apropie-

rea localităţii Râşcani, amplasate pe drumul spre Dubăsari1162

.

La 21 iunie 1813, V.I. Poltavţov îi raportează lui I.M. Hartingh că,

conform dispoziţiei lui A.B. Kurakin din 14 iunie1163

, el a fost numit

preşedinte al Comitetului pentru securitatea sanitară din Basarabia în

locul răposatului consilier Karpov1164

. Îndeplinindu-şi funcţiile,

V.I. Poltavţov s-a ciocnit de numeroase obstacole, deoarece persoane-

le în serviciu se aflau la o distanţă mare unele de altele; în plus,

„… locuitorii acestei regiuni, – cum scria V.I. Poltavţov, – nu doar că

nu cunosc legislaţia rusă, dar nici limba” pentru a putea comunica. De

aceea, în baza punctului 7 al dispoziţiei lui A.B. Kurakin, pentru a pu-

tea îndeplini cu succes sarcinile puse de către Comitet, autorităţile re-

gionale urmau să numească un număr necesar de dvoreni care cunoş-

teau limba şi legislaţia rusă1165

.

1159 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 77-78 verso. 1160 Ibidem, d. 62, p. I, f.39. 1161 Ibidem, f. 19-19 verso. 1162 Ibidem, f. 27-28. 1163 Ibidem, d. 210, f. 33-33 verso. 1164 Ibidem, f. 35. 1165 Ibidem, f. 43.

332

Măsurile de securitate sanitară nu erau pe placul negustorilor. În

septembrie 1813 Comitetul pentru securitatea sanitară din Basarabia a

început să supună controlului sanitar toate mărfurile ce se aflau în pră-

văliile din Chişinău, fapt ce a provocat nemulţumirea negustorilor. La

15 septembrie colonelul Anastasiev îi scrie lui I.M. Hartingh din in-

cinta Comitetului că negustorii nu sunt de acord ca dezinfectarea măr-

furilor să se facă în locurile special amenajate, că ei insistă ca această

procedură să aibă loc nemijlocit în prăvăliile lor1166

. Comitetul nu pu-

tea fi de acord cu propunerile negustorilor, deoarece nu dispunea de

instrucţiuni speciale din partea lui A.B. Kurakin1167

.

La 20 septembrie 1813 a urmat dispoziţia lui A.B. Kurakin pe nu-

mele lui I.M. Hartingh, în care se menţiona că Comitetul pentru secu-

ritatea sanitară din Basarabia va continua dezinfectarea numai a acelor

mărfuri, care n-au fost puse încă în circulaţie1168

. În acelaşi timp,

A.B. Kurakin scria că el este sigur de faptul că I.M. Hartingh va între-

prinde toate măsurile pentru a dovedi locuitorilor şi negustorilor des-

pre necesitatea măsurilor sanitare adoptate, că sunt măsuri binevenite,

strict necesare pentru folosul fiecărui negustor în parte şi al societăţii

în ansamblu1169

.

Activitatea Comitetului a fost destul de prodigioasă în primii 3 ani

după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, când la Prut şi Dunăre erau

în toi lucrările pentru stabilirea locurilor de amplasare a vămilor şi

carantinelor şi instituirea unui cordon sanitaro-vamal puternic, iar ho-

tarul era uşor de trecut.

COMITETUL PRINCIPAL DIN ODESA PENTRU STABI-

LIREA PREJUDICIILOR CAUZATE NOVOROSIEI ŞI BASA-

RABIEI ÎN ANII RĂZBOIULUI DIN CRIMEEA (1853-1856)

(Одесский Главный Комитет по определению ущерба, нанесен-

ного Новороссийскому краю и Бессарабской области во время

Крымской войны (1853-1856)) – comitet instituit prin manifest

imperial la 5 februarie 1857, cu sediul în Odesa, sub preşedinţia

guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, în care au in-

trat: funcţionari de rang înalt din cadrul administraţiei locale şi lo-

1166 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 210, f. 99. 1167 Ibidem, f. 99 verso. 1168 Ibidem, f. 105. 1169 Ibidem, f. 105 verso.

333

cuitori de onoare, aleşi din rândurile diferitelor categorii sociale,

iar în calitate de deputaţi – funcţionari numiţi din partea ministere-

lor: Militar, de Interne, de Finanţe şi a Proprietăţilor Statului. Con-

comitent, la discreţia guvernatorului general, erau instituite şi co-

mitete locale, în acele locuri şi în acea componenţă în care găsea de

cuviinţă guvernatorul, cu condiţia ca în fiecare localitate să existe o

asemenea instituţie, iar în fiecare comitet, în afară de persoane din

cadrul administraţiei locale, să intre şi câte unul sau mai mulţi de-

putaţi din partea stărilor sociale.

În baza dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 6 aprilie 1856, asi-

gurarea cu rechizite de birou, atât a Comitetului Principal, cât şi a co-

mitetelor locale, era pusă la discreţia guvernatorului general.

Comitetul Principal urma să alcătuiască un regulament detaliat

privind activitatea comitetelor locale şi să le asigure cu instrucţiuni

speciale, în acelaşi rând să supravegheze corectitudinea activităţii

comitetelor locale. Preşedinte al Comitetului Principal a fost numit

guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, contele A.G. Stro-

ganov.

Pe măsura îndeplinirii de către comitetele locale a obiectivelor fi-

xate, informaţiile şi concluziile prezentate erau minuţios verificate în

Comitetul Principal, care punea la dispoziţia comitetelor informaţii

suplimentare, pentru ca datele prezentate să fie veridice. În baza aces-

tor date erau alcătuite listele persoanelor care au suferit în timpul răz-

boiului, cu indicarea în dreptul fiecărei persoane a costului pagubei,

urmând să i se acorde ajutoare băneşti din partea guvernului sau credi-

te pentru restabilirea gospodăriei.

După alcătuirea listelor, guvernatorul general al Novorosiei şi Ba-

sarabiei le prezenta spre examinare ministrului de Interne, care urma

să le prezinte la şedinţa Comitetului de Miniştri pentru adoptare.

Ţinând cont de faptul că examinarea listelor de către comitetele

locale va necesita timp, iar unele chestiuni ce ţineau de consecinţe-

le războiului necesitau rezolvare urgentă, din vistieria statului au

fost alocate şi puse la dispoziţia guvernatorului general 500

mii rub. argint. Concomitent, ministrul de Interne trebuia să anunţe

întreaga populaţie din Rusia că vor fi colectate donaţii benevole, în

folosul locuitorilor din Novorosia care au avut de suferit de pe ur-

ma războiului.

334

În scopul distribuirii corecte şi echitabile a ajutoarelor şi privilegiilor

acordate, populaţia din Novorosia (şi cea din Basarabia) a fost împărţită în

3 categorii, în dependenţă de nivelul prejudiciilor şi distrugerilor cauzate:

1. În prima categorie au fost incluse gospodăriile care, deşi au în-

deplinit prestaţii extraordinare, nu au suferit pierderi considerabile.

2. În categoria a doua au fost incluse toate localităţile care au în-

deplinit fără întrerupere prestaţiile militare extraordinare şi care, deşi

şi-au păstrat o parte din avere, nu aveau posibilităţi reale de a-şi resta-

bili rapid gospodăria.

3. În categoria a treia au fost incluse acele localităţi care în timpul

operaţiilor militare sau din cauza invaziei inamicului au fost ruinate

completamente.

Împărţirea localităţilor în aceste trei categorii a fost încredinţată

Comitetului Principal, sub preşedinţia guvernatorului general.

Începând cu 1 ianuarie 1857, locuitorii din Novorosia, care făceau

parte din prima categorie, puteau îndeplini dările faţă de stat la sfârşi-

tul anului, fără a fi supuşi penalităţilor. Locuitorii din categoria a doua

achitau, pe parcursul anului, doar jumătate din suma impozitelor de

stat, iar locuitorii din categoria a treia erau eliberaţi de plata acestor

impozite pe parcursul întregului an1170

.

Oraşele care au suferit în urma invaziei inamicului (Sevastopol,

Kerci, Eupatoria şi târguşorul Balaklav) au fost eliberate, în genere, de

plata taxelor de ghildă: oraşul Sevastopol – pe o perioadă de 10 ani,

iar celelalte – pe o perioadă de 5 ani, de aceste privilegii beneficiind

toate persoanele, atât de etnie rusă, cât şi străină, atât cei care erau în-

scrişi deja în categoria negustorilor de ghildă, cât şi cei care urmau să

se stabilească cu traiul în aceste oraşe în cursul perioadei de 10 sau 5

ani. Negustorii beneficiau şi de alte privilegii1171

.

La 1 mai 1857, la cererea guvernatorului general al Novorosiei şi

Basarabiei, Comitetul de Miniştri a confirmat cele trei categorii

ale populaţiei Novorosiei şi Basarabiei, împuternicind Comitetul Prin-

cipal din Odesa să alcătuiască listele localităţilor care au suferit de pe

urma războiului reieşind din criteriile deja stabilite1172

.

1170 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXII, 1857, отд. первое, №31486. – СПб., 1858, c. 123-125. 1171 Despre privilegiile acordate negustorilor a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 125-126. 1172 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXII, 1857, отд. первое, №31780. – СПб., 1858, c. 347-348.

335

Activitatea comitetelor locale pe întreg teritoriul Basarabiei a fost

încheiată la sfârşitul anului 1857, rapoartele fiind prezentate spre

aprobare Comitetului Principal din Odesa. La 7 februarie 1858, Sena-

tul Guvernant a confirmat, în baza deciziei imperiale, împărţirea po-

pulaţiei Novorosiei şi Basarabiei în cele trei categorii deja stabilite, în

dependenţă de gravitatea prejudiciilor cauzate de război. În categoria

întâi au fost incluse: oraşele Soroca şi Bălţi şi judeţul Soroca-Iaşi, ora-

şul Hotin şi judeţul Hotin. În categoria a doua au fost incluse: oraşul

Chişinău şi judeţul Chişinău, oraşul Orhei şi judeţul Orhei, oraşul

Akkerman şi judeţul Akkerman, partea din judeţul Cahul rămasă în

componenţa Basarabiei (după retrocedarea teritoriului de sud Princi-

patului Moldova), oraşul Bender şi judeţul Bender1173

. Întrucât popu-

laţia Basarabiei nu a fost implicată direct în teatrul operaţiilor militare,

localităţi de categoria a treia nu au fost stabilite.

COMITETUL PROVIZORIU AL BASARABIEI (1816-1818) (Бессарабский Временный Комитет) – comitet instituit la 4 iulie

1816, în care au intrat: din rândul boierilor moldoveni – general-

maiorul Ilie Catargi, funcţionarul de clasa a V-a Alexandru Ghica,

funcţionarul de clasa a V-a Iordache Millo, spătarul Iancu Sturdza,

spătarul, funcţionar de clasa a VIII-a, Iordache Bucşănescu, spăta-

rul Panait Cazimir, banul Teodor Başotă, căminarul Ioan Pruncul,

stolnicul Matei Râşcanu şi din partea Coroanei – funcţionarul de

clasa a VI-a Matei Krupenski şi funcţionarul de clasa a VII-a Alek-

sei Iuşnevski. În funcţia de preşedinte al Comitetului a fost desem-

nat guvernatorul civil al guberniei Ekaterinoslav, funcţionarul de

clasa a IV-a Ivan Hristofor Kalagheorghe1174

, iar mai târziu Nedoba

(1817-1818), care se supuneau nemijlocit rezidentului plenipotenţi-

ar A.N. Bahmetev.

Scopul creării Comitetului Provizoriu al Basarabiei rezidă din ra-

portul lui A.N. Bahmetev adresat la 30 iunie 1816 împăratului Ale-

xandru I: „Prin intermediul acestei instituţii …se va da curs tuturor ac-

tivităţilor legate de administrarea regiunii, fără a atinge sfera de com-

petenţă, stabilită în temeiul Regulamentului anterior şi al celor două

1173 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, 1858, отд. первое, №32750. – СПб., 1860,

c. 106-108. 1174 Dinu Poştarencu. Comitetul Provizoriu Regional al Basarabiei. – În: Revista de

Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (60), p. 78-79.

336

departamente deja existente… În plus, acest Comitet, va avea grijă să

cerceteze conturile, să se intereseze de impozitele percepute în cadrul

regiunii, să supravegheze întrebuinţarea lor şi modalitatea alcătuirii

acestor impozite. De asemenea, el va avea obligaţia să examineze re-

clamaţiile şi să adopte decizii în privinţa lor”1175

.

Comitetul era ierarhic superior Guvernului Regional. Şef al cance-

lariei Comitetului a fost numit A.P. Iuşnevski. Alături de problemele

majore legate de modernizarea formelor administraţiei de stat, Comi-

tetul urma să contribuie la elaborarea proiectului Regulamentului de

administrare a Basarabiei, să opereze anumite modificări în statele de

funcţie din cadrul instituţiilor regionale şi ţinutale, să stabilească apar-

tenenţa locuitorilor la categoriile sociale privilegiate, să organizeze

studierea bogăţiilor naturale, să mărească veniturile de stat făcând or-

dine în sistemul fiscal, să determine volumul comerţului interior şi ex-

terior pornind de la principiile comerţului liber, determinând necesită-

ţile şi câştigul pe care îl poate avea statul, să alcătuiască regulamentul

privind stabilirea în regiune a coloniştilor, să verifice corespunderea

datelor statistice alcătuite de Guvernul Regional privitor la diverse în-

trebări cu situaţia reală din regiune, să asigure ordinea publică şi paza

de frontieră etc.1176

La mijlocul lui septembrie 1817, la decizia oficialităţilor de la

Sankt Petersburg, I.Kalagheorghe revine la funcţia de guvernator civil

al guberniei Ekaterinoslav, iar la postul de preşedinte al Comitetului

Provizoriu este numit funcţionarul de clasa a V-a Nedoba1177

.

Componenţa Comitetului Provizoriu al Basarabiei (1816-1818)

Preşedinţi

Kalagheorghe – 1816-1817

Nedoba – 1817-1818

Membri: A.Ghica, I.Sturdza, I.Catargi, I.Millo, I.Bucşănescu, P.Ca-

zimir, T.Başotă, I.Pruncul, M.Râşcanu, N.Catargi, C.Rusu1178

.

1175 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 467, f. 15. 1176 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 48, f. 1-6, 7-7 verso; f. 8-8 verso, 15 verso-16 verso, 22

verso-23; А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и

статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, л. 254-254 об. 1177 Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 82. 1178 Numărul lor a variat. S-a schimbat pe parcurs şi componenţa.

337

Din partea Coroanei: Krupenski, Iuşnevski, Leibin1179

.

După aplicarea în Basarabia a Regulamentului din 29 aprilie 1818,

Comitetul Provizoriu şi-a încheiat activitatea, din care motiv la 1 iulie 1818

a fost desfiinţat, împuternicirile lui fiind preluate de Consiliul Suprem al

Basarabiei1180

. Documentele Comitetului Provizoriu, în baza unui inventar

alcătuit special, au fost transmise Consiliului Suprem al Basarabiei1181

.

COMITETUL REGIONAL PENTRU CREŞTEREA CAILOR DIN BASARABIA (Бессарабский областной комитет коннозавод-

ства) – comitet instituit în 1848 pentru a dirija cu creşterea şi înmulţi-

rea cailor de rasă1182

.

COMITETUL SPECIAL BIRNIC (COMITETUL SPECIAL DE

DISTRIBUIRE A BIRULUI) (Особый Комитет по распределению

бира среди бессарабских жителей) – la sfârşitul anului 1815, după ex-

pirarea termenului înlesnirilor de 3 ani acordate populaţiei, acesta fiind

luat în calcul de la data anexării Basarabiei la Rusia (cum indică izvorul –

2 octombrie 1812), la şedinţa comună a Departamentului II al Guvernului

Regional şi a altor membri invitaţi, a fost creat un Comitet Special Birnic

pentru stabilirea pe teritoriul Basarabiei a dărilor de stat1183

. Izvorul in-

formează că activitatea Comitetului, precum şi dispoziţiile Guvernului

Regional referitoare la stabilirea capitaţiei şi a altor impozite, au rămas

necunoscute şi că, deoarece „…în Arhiva Regională nu există nici lucrări-

le de secretariat ale Comitetului Birnic, nici chiar informaţii ce ar indica

unde ele (aceste documente – V.T.) au nimerit, putem doar presupune că

acestea se află în Consiliul Suprem al Basarabiei”1184

.

Din informaţiile Administraţiei Financiare constatăm că privilegii-

le ce au fost acordate până la 2 octombrie 1815 au fost prelungite până

la 1 iulie 18171185

.

1179 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 319. 1180 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 29, f. 1. 1181 Inventarul dosarelor Comitetului Provizoriu al Basarabiei a se vedea: ANRM,

F. 3, inv. 1, d. 29, f. 6-48 verso. 1182 ANRM, F. 322, inv.1, 1848, d. 1, f. 10. 1183 La bază stabilirii dărilor era pus numărul vitelor aflate în gospodăria ţăranului, iar

împărţirea dărilor stabilită de guvern după acest principiu era pusă pe seama locuitori-

lor (AISR, F. 1308, inv.1, d. 8, f. 91). 1184 ANRM, F. 3, inv.1, d. 341, f. 1-1 verso. 1185 Ibidem.

338

Din alte izvoare aflăm că după expirarea termenului înlesnirilor

„prelungite”, la 2 octombrie 1816 autorităţile locale au început să se-

chestreze averea ţăranilor, dar, ţinând cont de importanţa deosebită a

acestei acţiuni, autorităţile imperiale au ordonat ca măsura în cauză să

fie stopată până la sosirea guvernatorului civil C.A. Catacazi, care ur-

ma să organizeze aplicarea ei, capitaţia fiind amânată până la

1 ianuarie 1817; sumele adunate din octombrie 1816 urmau să fie res-

tituite populaţiei1186

.

Analiza izvorului denotă că aşa-zisele „înlesniri” au fost nu alt-

ceva decât anumite cedări populaţiei, acordate, de regulă, după război,

cu scopul ca situaţia în regiune să revină la normalitate de pe urma de-

zastrului economic cauzat de ostilităţile militare, de îndeplinirea obli-

gaţiunii de a asigura armata rusă cu alimente, furaje, forţă de tracţiune,

braţe de muncă pentru repararea drumurilor, podurilor, cetăţilor etc.,

în acelaşi rând de pe urma abuzurilor din partea armatei ruse. De al-

tfel, înlesnirile nu au fost prelungite, ci pur şi simplu a fost amânată

capitaţia, până când, după cum indică izvorul, „… se va linişti popo-

rul, gata să-şi părăsească lăcaşele, iar rezidentul plenipotenţiar, între

timp, va reuși să adune informaţii pentru a putea stabili modalităţile de

determinare şi repartizare a prestaţiilor”1187

.

Prestaţiile pe care era dator să le îndeplinească ţăranul imediat du-

pă anexare denotă caracterul nuanţat politic al măsurilor întreprinse de

Administraţia imperială. Cele mai importante dări şi prestaţii impuse

atât populaţiei rurale, cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în

concesiune, chiar din primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia –

fapt constatat de majoritatea cercetătorilor preocupaţi de problema ţă-

rănească1188

.

Comitetul Special Birnic de pe lângă Departamentul II al Gu-

vernului Regional a activat până la 23 septembrie 1817. În baza dispo-

ziţiei Comitetului Provizoriu din 23 septembrie 1817, Comitetul Bir-

nic a fost desfiinţat, iar dosarele au fost transmise secretarului Comite-

tului Provizoriu Alexandria1189

.

1186 AISR, F. 1308, inv.1, d. 8, f. 91. 1187 Ibidem, f. 91 verso. 1188 Ia.S. Grosul. Op. cit., p. 159-160; Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории на-

родного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c. 107, 366, 369-373. 1189 ANRM, F. 4, inv. 2, d. 21, f. 6-6 vcerso.

339

COMITETUL STATISTIC DIN ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ

A ORAŞULUI ISMAIL (Статистический Комитет Измаиль-

ского градоначальства) – comitet instituit în baza deciziei Comitetu-

lui de Miniştri din 17 septembrie 1835, concomitent cu constituirea co-

mitetelor statistice din Nikolaev şi Sevastopol şi a administraţiilor spe-

ciale – în Taganrog, Odesa şi Kerci. Instituirea Comitetului Statistic a

fost dictată de importanţa deosebită a Administraţiei Speciale a oraşului

Ismail şi de statutul deosebit al portului Ismail în comerţul de pe Dunăre

şi de Marea Neagră. Respectiv, informaţiile statistice vor fi alcătuite cu

o precizie mult mai mare de Comitetul Statistic Special, care, fiind ad-

ministrat în activitatea sa direct de secţiile statistice, va prezenta infor-

maţia mult mai rapid. În componenţa Comitetului Statistic au intrat: şe-

fii carantinei şi vamei din Ismail şi medicul principal1190

.

COMITETUL TUTELAR PE LÂNGĂ LICEUL DIN BOL-

GRAD (Попечительный Комитет при Болградской гимназии) –

comitet instituit concomitent cu instituirea Seminarului, în baza deci-

ziei imperiale din 13 martie 1884, în care intrau directorul liceului şi 3

membri din partea comunităţilor bulgare, care au donat proprietăţi

imobiliare pentru întreţinerea şcolii centrale din Bolgrad.

Pentru alegerea celor 3 membri şi a unui candidat în membru, lo-

cuitorii celor 38 comunităţi bulgare, cu drept de vot la alegerile ob-

şteşti, alegeau câte 2 deputaţi din rândul locuitorilor care se bucurau

de autoritate în cadrul obştii. Alegerea deputaţilor în oraşul Bolgrad

avea loc, cu acordul guvernatorului, peste fiecare 3 ani, în prima du-

minică a lunii noiembrie. În caz de necesitate, deputaţii puteau fi che-

maţi la alegeri şi în altă zi. La alegerea deputaţilor urmau să participe

nu mai puţin de 2/3 din numărul total de deputaţi. În cazul în care nu

se întrunea cvorumul, alegerile puteau avea loc peste 20 de zile, iar

pentru alegerea deputaţilor era necesară doar prezenţa a 39 de depu-

taţi. În cazul în care nici de această dată deputaţii nu erau aleşi, peste

20 de zile erau fixate noi alegeri, iar numărul deputaţilor prezenţi la

şedinţă nu mai era reglementat. Alegerile se petreceau cu majoritatea

simplă de voturi.

În calitate de deputaţi în Comitetul Tutelar puteau fi aleşi doar per-

soane din numărul locuitorilor comunităţilor bulgare (acestea fiind 38

1190 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. второе, №8411. – СПб., 1833, с. 972-973.

340

la număr). Nu puteau fi alese persoanele care deţineau în gimnaziu

funcţii şi aveau în arendă pământuri care aparţineau gimnaziului.

Deputaţii şi candidaţii în Comitetul Tutelar erau aleşi pe o perioa-

dă de 3 ani şi erau confirmaţi în funcţie de către tutorele Districtului

de învăţământ. Membrii Comitetului Tutelar puteau fi aleşi în acest

post de două ori.

Membrii Comitetului Tutelar alegeau din rândurile lor un Preşe-

dinte al Comitetului, care era confirmat în post de către tutorele Dis-

trictului de învăţământ. Aceştia nu erau salarizaţi, dar atât timp cât

erau în exerciţiul funcţiei beneficiau de dreptul funcţionarilor de clasa

a VII-a din cadrul Ministerului Învăţământului Public.

Comitetul Tutelar administra averea imobiliară a liceului, colecta

veniturile şi avea grijă de bunăstarea materială a liceului. Pentru veri-

ficarea activităţii Comitetului Tutelar, adunarea deputaţilor, înaintea

alegerilor noilor membri, alegea o Comisie de Revizie din 3 deputaţi.

Rezultatele activităţii Comisiei de Revizie erau prezentate tutorelui

Districtului de învăţământ.

Comitetul Tutelar avea o ştampilă cu stema statului cu inscripţia:

„Comitetul Tutelar pe lângă liceul din Bolgrad în numele lui Alexan-

dru al III-lea”1191

.

COMITETUL TUTELAR PRIVIND COLONIŞTII STRĂINI

DIN SUDUL RUSIEI (Попечительный Комитет об иностранных

поселенцах Южного края России) – comitet instituit prin decret im-

perial la 22 martie 1818, sub auspiciile Ministerului Afacerilor Interne

al Rusiei. Începând cu 5 ianuarie 1819, Comitetul avea sediul la

Ekaterinoslav1192

, iar prin decretul Senatului Guvernant din 14 ianu-

arie 1821 – la Chişinău1193

. Comitetului Tutelar i-au fost subordonate

1191 ПСЗРИ. Собр. III, т. IV, 1884, №2088. – СПб., 1887, c. 108. 1192 Deşi în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 22 martie 1818 sediul Comitetu-

lui Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei a fost stabilit în oraşul Herson, la cererea

Tutorelui Principal şi a Preşedintelui Comitetului, general-locotenentului Inzov, sediul

a fost transferat în oraşul gubernial Ekaterinoslav (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820,

№28519. – СПб., 1830, с. 556). 1193 Sediul de reşedinţă al Comitetului Tutelar a fost schimbat din Ekaterinoslav în

Chişinău la cererea general-locotenentului Inzov în legătură cu numirea lui în funcţie

de rezident plenipotenţiar al Basarabiei (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820, №28519. –

СПб., 1830, с. 556-557).

341

administraţiile coloniştilor străini din guberniile Herson, Taurida,

Ekaterinoslav şi regiunea Basarabia1194

.

În 1818, Oficiul din Basarabia pentru colonişti1195

a fost lichidat,

iar coloniştii au fost subordonaţi Comitetului Tutelar. Banii pentru

salarizarea funcţionarilor Comitetului Tutelar şi a celor 3 Oficii erau

alocaţi din vistieria statului începând cu 1 ianuarie 1819; pentru luni-

le aprilie-decembrie 1818 – din banii alocaţi pentru coloniştii şi

funcţionarii din guberniile din Novorosia, iar în Basarabia – din ve-

niturile locale.

Comitetul Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei era subordonat

ministrului de Interne şi administra cu toate coloniile din guberniile

Ekaterinoslav, Herson, Taurida şi din regiunea Basarabia. El era alcă-

tuit din preşedinte (numit şi Tutore Principal), doi membri şi un număr

suficient de funcţionari şi slujitori. Preşedintele era confirmat în func-

ţie de către împărat şi putea fi doar un funcţionar începând de la clasa

a V-a. Membrii Comitetului erau numiţi în funcţie de către ministrul

de Interne şi confirmaţi de către Comitetul de Miniştri. Şeful cancela-

riei era confirmat în funcţie de ministrul de Interne la prezentarea Tu-

torelui Principal, iar ceilalţi funcţionari erau confirmaţi în funcţie de

către Comitetul Tutelar la prezentarea Tutorelui Principal.

Comitetul Tutelar era instituţia principală care avea în administrare

toate treburile cu referire la aşezarea şi tutelarea coloniştilor în cele 3

gubernii din Novorosia şi din regiunea Basarabia. Obiectul de referin-

ţă în sistemul administrativ al Comitetului erau coloniştii străini aşe-

zaţi deja cu traiul în aceste locuri, precum şi cei care urmau să vină pe

parcurs, indiferent de apartenenţa lor naţională. Scopul administrării

Comitetului era de a-i primi pe toţi coloniştii, a-i stabili în noile locali-

tăţi în baza regulilor în vigoare, a le asigura toate avantajele, drepturile

şi privilegiile de care beneficiau sau de care urmau să beneficieze şi de

a urmări îndeplinirea obligaţiilor asumate de către colonişti. În cadrul

acestui sistem de administrare intrau doar străinii care s-au aşezat pe

pământurile de stat în calitate de agricultori şi meşteşugari şi nu acei

colonişti străini care au venit câte unul sau împreună cu familiile pen-

1194 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 154. 1195 Instituţia respectivă se mai numea Oficiul din Basarabia pentru stabilirea coloniş-

tilor străini. A existat în anii 1816-1817 (Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria mo-

dernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005, p. 47).

342

tru a se ocupa cu comerţul sau a se înscrie în categoria mic-

burghezilor, negustorilor sau în alte categorii sociale din mediul urban.

Coloniştii străini care s-au aşezat pe pământurile moşiereşti sau

ale proprietarilor particulari, în baza decretului din 25 august 1817,

erau doar în vizorul şi nu în subordinea Comitetului, care urma să su-

pravegheze ca îndatoririle reciproce să nu fie încălcate1196

.

În subordinea Comitetului treceau toate pământurile din cele 3 gu-

bernii din Novorosia şi din regiunea Basarabia ce le-au fost date sau

care vor fi date în folosință coloniştilor. Guvernatorul militar din

Herson şi rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei urmau să pună la dis-

poziţia Comitetului toate dosarele cu referire la colonişti. La baza ac-

tivităţii Comitetului era pusă instrucţiunea din 26 iulie 1800 dată Ofi-

ciului de Tutelă a coloniştilor străini din Novorosia. Locul permanent

de reşedinţă al Comitetului Tutelar al coloniştilor străini din sudul Ru-

siei se prevedea a fi oraşul Herson, unde, la dispoziţia Administraţiei

Civile, acestuia i se vor da în folosinţă clădiri speciale1197

.

Comitetului Tutelar i se subordonau Oficiile de Tutelă a străinilor

deja instituite sau care urmau să fie create, precum şi toţi funcţionarii

oficiilor sau administraţiilor guberniale (în cazul nostru – regionale),

care aveau în competenţă probleme legate de administrarea colonişti-

lor. Oficiul de Tutelă a coloniştilor străini din Novorosia a fost rede-

numit în Oficiu de Tutelă a coloniştilor străini din Ekaterinoslav, iar

cel din Basarabia a rămas Oficiu de Tutelă a coloniştilor străini din

Basarabia1198

.

Prezintă interes modalitatea de funcţionarea a Oficiilor. Fiecare

Oficiu era alcătuit dintr-un funcţionar (membru) superior1199

şi doi

1196 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 155. 1197 Ibidem, p. 156. 1198 Despre instituirea Oficiilor a se vedea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI,

1818, №27312. – СПб., 1830, с. 157-158. 1199 În baza deciziei din 29 decembrie 1819 a ministrului de Interne, în calitate de

funcţionar (membru) superior al Oficiului din Basarabia al coloniştilor din sudul Ru-

siei, la cererea Tutorelui Principal I.N. Inzov, a fost numit tutorele actual al bulgarilor

din Basarabia rotmistrul D.Vatikioti, cu un salariu anual de 2500 rub., la care se adau-

gă 400 rub. pentru deplasările de serviciu în scopul inspectării coloniilor. Începând cu

1821 această sumă urma să fie alocată din vistieria statului. El trebuia să fie ajutat de

un secretar cu un salariu anual de 1000 rub. şi de conţopişti cu un salariu de 600 rub.

(ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28055. – СПб., 1830, с. 520).

343

funcţionari inferiori. Unul din funcţionari trebuia să cunoască bine

limba germană. Pentru examinarea cazurilor judiciare din rândurile

coloniştilor erau aleşi 2 deputaţi de la fiecare colonie în componenţa

Oficiului de Tutelă, cu drept de vot pe aceste cazuri, fără însă ca ei să

se implice în întrebări administrative guvernamentale. Modalitatea de

alegere, timpul aflării la şedinţele Oficiului, modalitatea de remunera-

re a deputaţilor era asigurată de pe seama coloniştilor, determinată fi-

ind de Comitetul Tutelar şi prezentată pentru confirmare ministrului

de Interne. Funcţionarii superiori ai Oficiilor erau numiţi de ministrul

de Interne şi confirmaţi de Comitetul de Miniştri. Membrii inferiori –

confirmaţi de ministrul de Interne la prezentarea Comitetului Tutelar.

Funcţionarii de cancelarie erau confirmaţi de Comitetul Tutelar la pre-

zentarea Oficiului, iar conţopiştii – la discreţia Oficiului1200

.

Oficiile puteau face interpelări în Comitetul Tutelar şi de la el pri-

meau dispoziţii şi decizii. Drepturile Oficiilor erau limitate de puterea

Comitetului Tutelar. Puterea Oficiilor era egalată în drepturi cu cea a

poliţiei orăşeneşti, judecătoriilor de ţinut şi locale şi cu a altor şefi de

acest rang. În baza instrucţiunii din 26 iunie 1800, membrii Oficiilor

aveau dreptul de a participa la procesele de judecată1201

.

Deşi în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 22 martie 1818

sediul Comitetului Tutelar al coloniştilor din sudul Rusiei a fost stabi-

lit în oraşul Herson, la cererea general-locotenentul Inzov, Tutore

Principal şi Preşedinte al Comitetului, în baza deciziei din 5 ianuarie

1819 sediul Comitetului Tutelar a fost transferat în oraşul gubernial

Ekaterinoslav1202

. Instituirea Comitetului Tutelar al coloniştilor străini

din sudul Rusiei a fost încredinţată Tutorelui Principal, Preşedintelui

Comitetului, general-locotenentului I.N. Inzov. La 9 octombrie 1819

I.N. Inzov raportează instituţiilor imperiale despre instituirea Comite-

tului, iar la 20 februarie 1820 Senatul informează despre instituirea

Comitetului Tutelar al coloniştilor străini din sudul Rusiei1203

.

În conformitate cu decretul emis de Alexandru I la 29 decembrie

1819, au fost stabilite modalităţile de aşezare a coloniştilor bulgari şi a

altor colonişti transdanubieni în Basarabia, privilegiile de care aceştia

1200 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 158. 1201 Ibidem. 1202 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVII, 1820, №28519. – СПб., 1830, с. 556. 1203 Ibidem, p. 64-65.

344

urmau să beneficieze, iar teritoriul pus la dispoziţia coloniştilor tran-

sdanubieni a fost împărţit în districte.

Decretul Senatului Guvernant prevedea:

1. Coloniştii transdanubieni, prin care sunt subînţeleşi bulgarii şi

alţi străini de peste Dunăre, care s-au aşezat deja aici cu traiul în Basa-

rabia sau care urmau să vină în acest teritoriu, vor beneficia de drep-

turi şi privilegii acordate străinilor, cu titlul de colonişti, aşezaţi în gu-

berniile din Novorosia şi în Basarabia.

2. Teritoriul pus la dispoziţia coloniştilor transdanubieni a fost

împărţit în patru districte: Prut, Cahul, Ismail şi Bugeac1204

. Deoarece

în decret se menţionează că districtul Bugeac poate fi divizat în două,

prevederea respectivă a fost ulterior aplicată. Astfel, în 1827, pe lângă

primele trei districte existau încă două: Bugeacul de Sus şi Bugeacul

de Jos1205

.

Ţinând cont de faptul că pe parcurs în Basarabia s-au aşezat cu tra-

iul un număr impunător de bulgari, în 1833 a fost instituită Adminis-

traţia coloniştilor transdanubieni din Basarabia, cu sediul în colonia

Bolgrad1206

.

Schimbări intervin şi în sistemul administrativ. Sectorul din sudul Ba-

sarabiei, pe care erau stabiliţi etnicii germani, a fost divizat sub aspect

administrativ-teritorial în două districte: districtul I şi districtul II, incluse

în limitele ţinutului Akkerman1207

. Pentru a înlătura inconvenientele lega-

te de denumirile acestor două districte, în luna mai 1829 districtul I a fost

numit Maloiaroslaveţ, iar districtul II – Kleastiţ1208

.

Deoarece autorităţile au refuzat să aloce cele 5 mii rub. pentru ac-

tivitatea Comisiei instituite pentru administrarea provizorie a coloniş-

tilor transdanubieni, Tutorele Principal al coloniştilor din sudul Rusiei,

1204 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28054. – СПб., 1830, с. 517-520. 1205 Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или

Буджака, с приложением генерального плана сего края, составленного при

гражданской съемке Бессарабии комиссией, производившей размежевание зе-

мель на участки с 1822 по 1828 гг. – Аккерман, 1899, c. 188. 1206 ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6298. – СПб., 1834, с. 396. 1207 Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или

Буджака, c. 397. 1208 Попечительский комитет об иностранных поселенцах Южного края Рос-

сии. 1799-1833 гг. Аннотированная опись дел 1827-1833 гг., том III. – Одесса,

2000, c. 14.

345

general-locotenentul I.N. Inzov, se adresează la 9 iulie 1831 cu o scri-

soare către guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei prin care

îl înştiinţează că activitatea Comisiei este imposibilă şi cere ca colo-

niştii care locuiesc în oraşe, cum ar fi: marinarii, meşteşugarii şi ne-

gustorii să treacă în subordinea administraţiei civile, iar pentru admi-

nistrarea coloniştilor aflaţi în localităţile care aparţin statului şi moşie-

rilor, să fie menţinuţi în funcţie, temporar (până la iarnă) cei 3

funcţionari: Razvorovici, funcţionar de clasa a XII-a, Trirogov, sublo-

cotenent şi Gakcev, funcţionar de clasa a XVI-a, care se ocupau de

aceşti, colonişti, păstrându-li-se salariul lunar de 75 ruble1209

.

La 11 septembrie 1831 viceguvernatorul Climşa (în lipsa guverna-

torului), la cererea lui I.N. Inzov şi F.P. Palen, înaintează Guvernului

Regional al Basarabiei propunerea ca marinarii, meşteşugarii şi negus-

torii din rândurile coloniştilor transdanubieni care locuiesc în oraşe să

fie subordonaţi administraţiei Departamentului civil, iar pentru colo-

niştii care se află în aşezările de stat şi cele moşiereşti să fie păstraţi

temporar cei 3 funcţionari din cadrul Comisiei instituite pentru admi-

nistrarea provizorie a coloniştilor transdanubieni1210

. Între timp,

I.N. Inzov scrie în adresa lui Climşa că Comisia instituită pentru ad-

ministrarea provizorie a noilor colonişti transdanubieni şi-a încetat ac-

tivitatea, iar coloniştii care locuiesc în oraşul Akkerman au fost trans-

feraţi în subordinea Departamentului civil; în ce priveşte coloniştii din

oraşele Basarabiei, aceştia urmează să fie înscrişi în bresle şi ghilde, în

baza Regulamentului din 21 iunie 18301211

.

La 4(16) mai 1871 Comitetul Tutelar privind coloniştii străini din

sudul Rusiei a fost dizolvat, iar coloniile din Basarabia au trecut în

subordinea directă a organelor administrative ruseşti1212

.

COMUNITATE ARMENEASCĂ (армянское общество) – încă

de la începutul epocii medievale în multe oraşe din Principatele

Române populaţia armenească era unită în cadrul obştii religioase ar-

meano-gregoriene. Obştea acorda populaţiei orăşeneşti armeneşti o

anumită autonomie: dreptul de a alege din cadrul membrilor săi sfatul

1209 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 515, f. 2-2 verso. 1210 Ibidem, f. 1. 1211 Ibidem, f. 1-1 verso. 1212 Luminiţa Fassel. O istorie de 126 de ani: germanii din Basarabia. – În: Patrimo-

niu. Revistă de lectură istorică, 1991, nr. 3, p. 16-17.

346

bătrânilor obştii. Obştea administra nu doar cu viaţa spirituală a mem-

brilor obştii, dar se implica direct şi în întrebările legate de comerţ,

meşteşugărit; îndeplinea funcţii juridice şi fiscale etc. Un rol important

în cadrul obştii aveau negustorii bogaţi şi clerul.

După anexarea Basarabiei la Rusia şi după ce ţarismul rus a acor-

dat regiunii un şir de privilegii, inclusiv comerciale1213

, a sporit numă-

rul micilor comercianţi şi al negustorilor (îndeosebi al armenilor) pe

pieţele orăşeneşti locale veniţi nu doar din guberniile ucrainene şi ru-

se, dar şi de peste hotare. Către 1817 numărul armenilor stabiliţi cu

traiul în Basarabia constituia 2738 de persoane (544 familii), sau

0,25% din toţi locuitorii ţinutului. Partea considerabilă a populaţiei

armeneşti era concentrată în câteva judeţe: Orhei – 229 familii (598 –

bărbaţi, 547 – femei), Bender – 153 (392 – bărbaţi, 373 – femei), Is-

mail – 96 (259 – bărbaţi, 231 – femei), Hotin – 34 (92 – bărbaţi, 78 –

femei) şi Iaşi – 32 familii (89 – bărbaţi, 81 – femei)1214

.

Destul de numeroasă era şi obştea armenească din Chişinău,

unde armenii deţineau poziţii importante atât în comerţul interior,

cât şi în cel exterior. Potrivit tabelului de taxare privind impozitul

bir şi prestaţiile locale pe anul 1818, obştea armenească din Chişi-

nău constituia 101 familii1215

. Mulţi armeni s-au transferat cu traiul

în Basarabia la începutul sec. al XIX-lea, având sprijinul autorităţi-

lor imperiale. Potrivit decretului din 30 ianuarie 1802, armenilor

din Grigoriopol li se permitea stabilirea cu traiul în alte oraşe. Ob-

ţinând acest drept, mulţi din ei au părăsit acest oraş şi au trecut cu

traiul în Chişinău. Şefii obştii armeneşti din Chişinău Kalos

Bogdasarov, Hadji Vemson, Marderos Cernitov şi Kirkar Hadji

Bogdasarov scriau la 6 septembrie 1821 că „încă până la ocuparea

regiunii Basarabia de către oştirile ruseşti au venit împreună cu alţi

armeni din oraşul Grigoriopol (gubernia Herson) în oraşul Chişi-

nău, unde s-au statornicit cu traiul, se ocupă cu comerţul şi achită

împreună cu alţi locuitori dările şi prestaţiile”1216

. Din Grigoriopol

s-au strămutat în Chişinău 26 de familii armeneşti, care s-au aşezat

1213 В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-

экономического развития. – Кишинев, 1964, с. 172-173. 1214 Ştefan Ciobanu. Basarabia. Monografie. – Chişinău, 1993, p. 68-69. 1215 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 57, f. 34-35 verso, 82. 1216 Ibidem, d. 121, f. 19.

347

în sectoarele I şi IV ale oraşului Chişinău şi se ocupau în special cu

comerţul1217

.

În obştea armenească din Chişinău au intrat şi supuşii-turci armeni,

care au venit „…în 1816 din Principatul Moldova la invitaţia armeni-

lor din Grigoriopol”1218

. Fiind însă în primul rând negustori, ei nu s-au

transferat în Grigoriopol, care în acel timp începuse treptat să cedeze

poziţiile de centru comercial portului Odesa, dar au preferat să rămână

în Basarabia (fiind, probabil, atraşi de privilegiile comerciale acordate

negustorilor basarabeni), unde în 1817 au acceptat cetăţenia rusă şi au

primit dreptul „de a locui în Chişinău şi de a se ocupa liber cu comer-

ţul”1219

. Potrivit datelor din 21 decembrie 1820, aceşti armeni consti-

tuiau 17 familii (92 persoane)1220

.

Între anii 1818-1820 în Chişinău se numărau deja 116 familii de

armeni; anual ei plăteau 1740 lei bir şi 1044 lei prestaţii locale1221

.

Transferarea pe teritoriul Basarabiei a armenilor din Grigoriopol,

precum şi a celor de peste hotare poate fi explicată prin faptul că până

în 1831 negustorii locali nu erau divizaţi în ghilde comerciale şi aveau

dreptul, potrivit vechilor obiceiuri moldoveneşti, de a practica liber

atât comerţul interior, cât şi cel exterior1222

.

Armenii deţineau poziţii importante în comerţul interior şi exteri-

or, îndeosebi în sudul Basarabiei, unde obştea armenească era destul

de numeroasă. În 1813, şeful vămilor de control N.Baikov1223

, caracte-

rizând oraşul Akkerman, scria că „mulţi negustori greci, armeni şi

evrei s-au aşezat aici folosindu-se de avantajele aşezării geografice”,

că ei se ocupă nu doar cu comerţul interior, dar şi exportă „…diferite

produse pentru a le vinde în Odesa şi în gubernia Herson”1224

.

Numărul negustorilor alogeni – armeni, greci, evrei, bulgari, pre-

cum şi al celor veniţi din guberniile interne ruse în oraşele-porturi din

1217 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 121, f. 25-26. 1218 Ibidem, f. 13 verso. 1219 Ibidem, f. 6. 1220 Ibidem, f. 3-4 verso. 1221 Ibidem, f. 13. 1222 Ibidem, d. 426, f. 41-42. 1223 În rusește: начальник контрольных таможен, камер-юнкер 5-го класса (AISR,

F. 19, inv. 3, d. 129, f. 4). 1224 AISR, F. 19, inv. 3, d. 129, f. 222.

348

sudul Basarabiei era destul de impunător. Datele privind repartizarea

prăvăliilor în oraşul Ismail potrivit grupurilor etnice sunt sistematizate

în Tabelul 19.

Tabelul 19 Categoriile de populaţie şi numărul de prăvălii comerciale

în oraşul Ismail în 1817*

Categoriile

de populaţie

Numărul total Raportul, în % Cota prăvăliilor

potrivit

apartenenţei

etnice, în % Populaţie Prăvălii Populaţie Prăvălii

Armeni 272 37 3,5 19,9 13,6

Evrei 173 21 2,2 11,3 12,1

Greci 131 12 1,7 6,5 9,2

Bulgari 508 44 6,5 23,6 8,7

Velicoruşi 1722 33 22,1 17,7 1,9

Moldoveni 1726 27 22,2 14,5 1,6

Ucraineni 3251 12 41,8 6,5 0,4

În total 7783 186** 100,0 100,0 2,4

* ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 14 verso, 54, 88, 96 verso, 142 verso, 238 verso,

244 verso, 245.

** Celelalte 11 prăvălii aparţineau altor categorii de negustori.

Datele Tabelului 19 relevă că armenilor, evreilor, grecilor şi bulga-

rilor, care constituiau un număr de doar 1084 (13,9%) locuitori, le

aparţineau 144 prăvălii (61,3%) din numărul total de 186, velicoruşilor

în număr de 1722 (22,1%) – 33 (17,7%), moldovenilor în număr de

1726 (22,2%) – 27 (14,5%) şi ucrainenilor în număr de 3251 (41,8%) –

doar 12 prăvălii (6,5%).

Armenii din Basarabia se ocupau, în primul rând, cu comerţul şi

meşteşugăritul; alţii, mai puţini la număr, cu pomicultura şi viticul-

tura şi doar partea cea mai mică cu agricultura. În Ismail locuiau 73

familii de armeni (272 locuitori), uniţi în obştea armenească ce po-

seda 62 case de locuit, o cafenea, un magazin şi 37 prăvălii1225

. Din

numărul total de familii 15 se ocupau cu activitatea comercială,

27 – cu comerţul cu amănuntul, 26 – cu meşteşugăritul, 2 – cu

giuvaiergeria, 2 – cu croitoria şi tăbăcăria, una – deţinea o cafe-

1225 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 96 verso.

349

nea1226

. Mulţi din ei erau destul de bogaţi. Astfel, armenii Hadji

Mandrov şi Antip Nangaji, care se ocupau cu comerţul cu amănun-

tul, deţineau: unul – 4 prăvălii, celălalt – 3 prăvălii; Berdos

Mogardicev avea în proprietate un magazin şi o prăvălie, iar

Karabet Hadji Markarov – 2 clădiri şi o prăvălie1227

.

Negustorii armeni din Chişinău deţineau poziţii importante nu

doar în comerţul interior, ei erau strâns legaţi şi de piaţa internă

moldovenească, cu care erau demult cunoscuţi. În anul 1820 ne-

gustorii armeni din Chişinău Z.Hristovici, N.Lebedev, C.Sar-

datianov, Ovanes şi Mardiras Ruşciuplu ş.a. au înaintat în Duma

orăşenească din Chişinău cererea de a li se elibera certificate co-

merciale pentru exportul mărfurilor basarabene peste hotare1228

.

Însă, autorităţile vamale puneau obstacole negustorilor în ce pr i-

veşte exportul mărfurilor peste hotare, cerându-le „certificate eli-

berate de autorităţile locale prin care s-ar confirma că ei într-

adevăr fac comerţ în baza capitalului propriu”1229

. De aceea, în

mai 1820, la insistenţa negustorului armean Ovanes Ruşciuplu,

autorităţile locale au fost nevoite să recunoască că „în Basarabia

nu există anumite dispoziţii privind înscrierea negustorilor în

ghilde, din care considerent tuturor locuitorilor băştinaşi ce se

ocupau cu comerțul… li se acordă dreptul de a practica liber și

comerţul exterior, însă fără nici un fel de privilegii care i-ar deo-

sebi unii de alţii”1230

.

În anii ’30-’40 ai sec. al XIX-lea, după aplicarea în Basarabia a

structurii de ghildă, mulţi negustori armeni au devenit destul de

bogaţi – de ghilda întâi (Karabet Hadji Markarov, spre exemplu),

care exportau peste hotare cantităţi însemnate de cereale, iar capita-

lul lor comercial depăşea suma de 100 mii ruble argint1231

. Destul

de puternice erau poziţiile armenilor în structura negustorilor de

1226 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 495, f. 89 verso -96 verso. 1227 Ibidem, f. 89 verso, 90-90 verso, 91 verso. 1228 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 103, f. 1, 3, 8, 11, etc. 1229 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 86, f. 116 verso. 1230 Ibidem, f. 116-116 verso. 1231 Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.

350

ghilda întâi şi de ghilda a doua în oraşele-porturi Ismail, Chilia şi

Reni1232

.

La mijlocul sec. al XIX-lea, după includerea Basarabiei în sistemul

economic şi politic al Imperiului Rus, încadrarea provinciei în siste-

mul pieţei interne ruse, lichidarea treptată a particularităţilor sociale şi

juridice ale diferitelor grupuri etnice, obştea armenească îşi pierde sta-

tutul ei de altădată şi continuă să administreze doar viaţa spirituală şi

să acorde ajutor financiar membrilor săi.

COMUNITATEA MIC-BURGHEZILOR (мещанское общество) –

comunitate, constituită în mediul urban, în Basarabia, după anexarea

ei în 1812 la Imperiul Rus, potrivit principiului social, etnic şi religios,

în scopul organizării activităţii economice, spirituale şi reglementării

repartizării impozitelor şi prestaţiilor.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus populaţia oră-

şenească se împărţea în aceleaşi categorii sociale ca şi cea din guberni-

ile interne ruse, potrivit Regulamentului orăşenesc din 1785 – negus-

tori, meşteşugari, mic-burghezi etc. Din aceste categorii cea mai nu-

meroasă era comunitatea mic-burghezilor, care avea un şir de

particularităţi. Din comunitatea mic-burghezilor din oraşele Basarabiei

făceau parte câteva categorii care beneficiau de o situaţie juridică spe-

cială: mazilii, ruptaşii, rupta de vistieria şi rupta de cămara. Aceste ca-

tegorii de populaţie plăteau un impozit mai mic ca celelalte categorii

sociale şi puteau fi supuse pedepselor corporale doar în baza deciziei

judecătoreşti1233

.

În afară de comunităţile constituite după principiul social, catego-

ria mic-burghezilor mai includea şi comunităţi unite după principiile

etnic (comunitatea moldovenilor, grecilor, bulgarilor, velicoruşilor,

armenilor, evreilor etc.) şi religios (credincioşilor de rit vechi, evreilor

convertiţi la ortodoxism etc.), precum şi comunităţi formate pornind

de la perioada când au venit în oraş – comunităţi noi şi comunităţi

vechi. Având în vedere faptul că numărul anumitor comunităţi perma-

1232 Tomuleţ Valentin. Rolul porturilor Ismail şi Reni în comerţul exterior al Basa-

rabiei prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem Gheorghe Gonţa. Ţara Mol-

dovei în contextul civilizaţiei europene. Materialele Simpozionului Internaţional. No-

iembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721. 1233 В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-эконо-

мического развития. – Кишинев, 1964, с. 71.

351

nent creştea, de pe seama coloniştilor, pentru comoditatea redistribui-

rii impozitelor, comunităţile se împărţeau, în unele cazuri, de câteva

ori. Ca rezultat, s-au format comunităţi de la prima împărţire şi co-

munităţi de la a doua împărţire 1234

.

Dar, nu toată populaţia orăşenească era unită în comunităţi bazate

pe principiile indicate anterior. În 1835, spre exemplu, din numărul to-

tal de 22505 persoane înregistrate în oraşul Chişinău, 2588 (11,4%)

erau persoane care locuiau în baza paşapoartelor sau altor acte, 1651

(7,3%) – străinii şi coloniştii, 1183 (5,2%) – negustorii, 210 (0,9%) –

nobilii, 1337 (5,9%) – funcţionarii, 1340 (5,9%) – mazilii şi ruptaşii,

156 (0,7%) – cioclii, 214 (1,1%) – soldaţii în retragere, 111 (0,5%) –

persoane creştinate de diferite etnii, 26 (0,1%) – muţii, 7097 (31,3%) –

comunitatea evreilor, 1451 (6,4%) – comunitara ruşilor, 3505 (15,5%) –

comunitatea moldovenilor, 913 (4%) – comunitatea bulgarilor, 334

(1,5%) – comunitatea grecilor şi 521 (2,3%) – comunitatea armeni-

lor1235

. Prin urmare, aceste date demonstrează că efectivul comunităţi-

lor etnice ale mic-burghezilor alcătuiau 61% din populaţia totală a

oraşului.

Dar şi în cazul comunităţilor mic-burghezilor constituite după

principiul etnic este destul de dificil a determina structura etnică a

populaţiei urbane doar în baza datelor statistice ale acestor comuni-

tăţi, deoarece comunităţile interesate în creşterea numărului popula-

ţiei, pentru a achita mai lesne impozitele, primeau în cadrul lor şi al-

te etnii. În 1837, spre exemplu, comunitatea bulgarilor din oraşul

Reni şi-a dat acordul să înscrie în rândurile sale 589 români, emi-

granţi, în mai 1834, din satul Paşcani, ţinutul Galaţi, Principatul

Moldova1236

.

Un rol decisiv în constituirea comunităţilor orăşeneşti l-au avut

instituţiile imperiale şi cele regionale. În baza a două decizii

ale ministrului de Finanţe E.F. Kankrin, din 27 octombrie 1837 şi din

30 martie 1838, au fost constituite comunităţile mic-burghezilor din

prima şi a doua parte ale oraşului Chişinău: a moldovenilor, a străi-

nilor din Voronej şi a marochinilor din Buiucani; comunităţile: rupta

1234 В.И. Жуков. Города Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-эконо-

мического развития. – Кишинев, 1964, c. 71-72. 1235 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2109, f. 230. 1236 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 990, f. 86.

352

de vistierie, a bulgarilor, credincioşilor de rit vechi, rumelilor, per-

soanelor convertite la creştinism – la dispoziţia Administraţiei Fi-

nanciare din Basarabia. Celelalte comunităţi au fost instituite încă în

perioada recensământului fiscal din 1835: comunităţile ruptaşilor

moldoveni, odnodvorţilor, grecilor, ruptaşilor bulgari, străinilor, a

moldovenilor din prima şi a doua parte ale oraşului, a moldovenilor

din partea a treia a oraşului, a moldovenilor din partea a patra a ora-

şului, de la prima împărţire a oraşului în comunităţi mic-burgheze, a

moldovenilor şi armenilor din partea a patra a oraşului, de la a doua

împărţire etc.1237

Din dosarele Dumei orăşeneşti din Chişinău se con-

stată că la sfârşitul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea în oraş erau 20 de

comunităţi ale mic-burghezilor: în prima parte a oraşului – comuni-

tatea întâi a moldovenilor şi comunitatea din Buiucani; în partea a

doua a oraşului – comunităţile: credincioşilor de rit vechi, din Voro-

nej, a moldovenilor de la prima şi a doua împărţire; în partea a treia a

oraşului comunităţile: moldovenilor, ruptaşilor, grecilor, celei de a

treia, noi, a moldovenilor şi armenilor şi în partea a patra a oraşului

comunităţile: rupta de vistierie, a bulgarilor, ruptaşilor, străinilor, ce-

lei de a treia, vechi, a moldovenilor, a patra parte a moldovenilor, de

la prima şi a doua împărţire, a persoanelor convertite la creştinism şi

a rumelilor care constituie, fără membrii breslelor, în prima parte a

oraşului – 995 de persoane, în a doua parte – 1951, în partea a treia –

2111 şi în partea a patra a oraşului – 4051 de persoane1238

. Toate

aceste comunităţi sunt administrate de starosti şi de meşterii bresle-

lor (цехмейстеры), aleşi de ei din cadrul fiecărei categorii sociale.

În toate comunităţile mic-burghezilor din Chişinău au fost înregistra-

te 9108 de familii şi burlaci şi, în mod separat, în cele 10 bresle –

1390 de familii de meşteşugari şi burlaci1239

.

Pe parcursul anilor numărul comunităţilor mic-burghezilor a cres-

cut, în 1841 constituind 21 de comunităţi, iar în 1843 – 23 de comuni-

tăţi1240

. La începutul anilor ’50 ai sec. al XIX-lea numărul comunităţi-

1237 AISR, F. 1287, inv. 37, d. 871, f. 3-3 verso. 1238 Ibidem, f. 3 verso-4. 1239 Ibidem, f. 4-4 verso. 1240 В.Жуков. Динамика роста и состава городского населения Кишинева (1812-

1861 годы). – În: Труды Центрального Государственного Архива МССР. – Ки-

шинев, 1962, том I, с. 190, 192.

353

lor mic-burghezilor din oraşul Chişinău a atins cifra de 301241

. Respec-

tiv, numărul mare de comunităţi mic-burgheze făcea dificilă percepe-

rea impozitelor. Din această cauză, Consiliul orăşenesc şi Administra-

ţia Financiară a Basarabiei au intervenit pe lângă Ministerul Finanţelor

în privinţa divizării mic-burghezilor din Chişinău doar în patru comu-

nităţi, potrivit sectoarelor oraşului, şi constituirii unei comunităţi sepa-

rate (a 5-a) a meşteşugarilor1242

. Din demersul general-locotenentului

P.F. Fiodorov, guvernatorul general interimar al Novorosiei şi Basara-

biei, se poate constata că împărţirea mic-burghezilor din Chişinău în

mai multe comunităţi s-a făcut la cererea lor, în diferite perioade, cu

permisiunea ministrului de Finanţe şi a Administraţiei Financiare din

Basarabia, în scopul de a facilita încasarea impozitelor şi prestaţiilor,

care pe parcurs nu şi-a dovedit eficacitatea: „… iar acum această îm-

părţire a devenit chiar incomodă”1243

. Ca rezultat, Administraţia regio-

nală a decis ca pentru a uşura încasarea prestaţiilor toate comunităţile

mic-burghezilor, în afară de cei uniţi în bresle, să fie comasate, for-

mând doar patru comunităţi, cu un număr egal de familii (aproximativ

2277) şi fiind atribuite acelei păţi a oraşului unde locuiesc. Comunită-

ţile mic-burghezilor urmau să fie administrate de starosti şi ajutorii lor,

aleşi din rândul orăşenilor, după principiul: un staroste de la 1000 de

orăşeni1244

.

La 19 septembrie 1850 Ministerul de Finanţe a soluţionat pozitiv

adoptarea acestei hotărâri1245

. La 5 decembrie 1850 ministrul de Fi-

nanţe îi comunica ministrului de Interne despre comasarea celor 30 de

comunităţi ale mic-burghezilor în 4 comunităţi, potrivit sectoarelor

oraşului Chişinău şi despre formarea unei comunităţi separate a meşte-

şugarilor1246

. Dar, între timp, a intervenit guvernatorul general interi-

mar al Novorosiei şi Basarabiei P.I. Fiodorov, care considera că, pen-

tru a nu cauza dificultăţi în stabilirea impozitelor şi prestaţiilor, cate-

goria odnodvorţilor (mazililor), alcătuită din 174 de familii, care

beneficiau de anumite privilegii şi care plăteau un impozit mai mic ca

1241 AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2. 1242 Ibidem, d. 871, f. 5. 1243 Ibidem, f. 5. 1244 Ibidem, f. 5-6. 1245 V.Jukov. Op. cit., p. 190, 192. 1246 AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2.

354

celelalte categorii sociale, ar fi oportun de a o păstra în cadrul unei

comunităţi speciale – cea a odnodvorţilor, incluzând în această catego-

rie şi familiile de rupta de vistierie1247

.

La 26 februarie 1851, în legătură cu păstrarea în cadrul comunităţi-

lor mic-burghezilor din Chişinău şi a unei comunităţi speciale a

odnodvorţilor (mazililor), ministrul de Interne intervine către guverna-

torul general interimar al Novorosiei şi Basarabiei P.I. Fiodorov cu

rugămintea să-i prezinte informaţii suplimentare privind această cate-

gorie socială1248

. Informaţiile prezentate de Guvernul Regional atestă

despre statutul odnodvorţilor în cadrul comunităţilor mic-burgheze din

oraşul Chişinău1249

.

Un rol important în viaţa orăşenească revenea comunităţilor de

armeni, moldoveni, ruşi, bulgari şi evrei. Anume din rândurile acestor

comunităţi au fost aleşi membrii Dumei orăşeneşti din Chişinău în

18171250

.

CONCESIONAR (откупщик) – persoană care deţine dreptul de a

exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului1251

, adună im-

pozite, dări, comercializează băuturi alcoolice etc. În cazul Basarabiei

erau date în concesie nu doar unele dări şi prestaţii încasate de stat, dar

şi pământuri ale moşierilor1252

.

CONCESIUNE (откупное содержание) – sistem de încasare a

impozitelor în prima jumătate a sec. al XIX-lea în Basarabia, când sta-

tul, pentru o anumită plată, acorda acest drept unor persoane particula-

re. Un asemenea sistem era impus, de regulă, de guvernul rus, periferi-

ilor naţionale, când legăturile cu centrul sunt slabe, când lipsesc date

precise despre populaţia acestor teritorii. În plus, ţarismul a păstrat

tradiţia care exista în Ţările Române potrivit legilor şi obiceiurilor lo-

cale, când statul dădea în concesiune adunarea impozitelor şi dărilor,

comercializarea băuturilor spirtoase, locurile saline etc. Potrivit unor

surse de arhivă, sistemul de concesiune a fost stabilit de Divanul Mol-

1247 AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 2. 1248 Ibidem, f. 7. 1249 A se vedea: Odnodvorţi. 1250 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 58 verso-59. 1251 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,

p. 199. 1252 A se vedea mai detaliat: Concesiune.

355

dovei în 18061253

, când turcii şi tătarii au fost expulzaţi din acest terito-

riu. De atunci veniturile de stat sunt date în concesiune concesionaru-

lui principal, care ulterior „…le dă pe părţi, pentru câştiguri mari, dife-

ritelor persoane, în special evreilor, care anual le majorează”1254

.

Aceeaşi modalitate de concesionare a veniturilor de stat a fost

aplicată şi în Basarabia după anexarea ei în 1812 la Rusia. La

21 aprilie 1815 Comitetul de Miniştri confirmă concesionarea venitu-

rilor de stat încă pentru un an de zile, în baza aceloraşi principii ca şi

în anii precedenţi. Pornind de la faptul că regiunea anexată era necu-

noscută pentru instituţiile imperiale, în Basarabia urma să fie trimis un

funcţionar, împuternicit să studieze modalităţile de administrare a re-

giunii, iar guvernatorul I.M. Hartingh a primit dispoziţii să i se acorde

ajutorul necesar1255

.

Ţinând cont de faptul că după anexarea Basarabiei la Rusia păturile

largi ale populaţiei – ţăranii şi orăşenii, nu dispuneau de bani pentru a

putea lua în concesiune perceperea impozitelor de stat, acest drept, de

regulă, nimerea în mâinile negustorilor şi moşierilor. Acest fapt este

confirmat nu doar de numeroase izvoare de arhivă, dar şi de contempo-

rani. Iar în condiţiile când în Basarabia lipsea o stare socială, bine struc-

turată – burghezia comercială, când ţarismul foloseşte cele mai diverse

metode pentru a atrage în teritoriul nou-anexat negustori străini şi din

guberniile interne ruse, concesionarea atât a impozitelor către stat, cât şi

a unor ramuri economice aparte nimerește în mâinile alogenilor. În

1814 unităţile de măsură şi greutate existente în Basarabia au fost date

în concesiune negustorului de ghilda întâi din Odesa Vasile Portnov,

pentru o sumă de 1500 de lei1256

. În 1819 Guvernul Regional acordă

dreptul de a deţine în concesiune comercializarea lumânărilor în oraşul

Chişinău, pentru o perioadă de un an (25 septembrie 1819 –

25 septembrie 1820), negustorului Constantin Mihailov1257

. Pentru a de-

ţine acest drept, C.Mihailov a achitat în folosul oraşului o sumă de 3000

de lei şi a prezentat un gaj în valoare de 12500 lei1258

. Dreptul de con-

1253 Staţiile de poştă din Principatul Moldova erau date în concesiune din 1804. 1254 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 15 verso-16, 19 verso-20. 1255 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1815, №25825. – СПб., 1830, с. 70-71. 1256 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 209, f. 27. 1257 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 7. 1258 Ibidem, f. 22.

356

cesiune era reglementat de contractul alcătuit în iulie 1819 de Gu-

vernul Regional şi semnat de Constantin Mihailov1259

. Contractul îl

apăra pe concesionar, pe o anumită perioadă de timp, de o posibilă

concurenţă din partea negustorilor străini şi a celor din guberniile in-

terne ruse ce se ocupau cu acest comerţ. Spre exemplu, negustorii şi

industriaşii din guberniile interne ruse puteau vinde lumânări în Chi-

şinău doar cu ridicata, cantitatea minimă fiind nu mai puţin de 3 pu-

duri. Comercializarea unei cantităţi mai mici sau cu amănuntul era

strict interzisă1260

. În acelaşi an unităţile de măsură: runştucul sau co-

tul, arşinul, mortasipia şi magalitul au fost date în concesiune negus-

torului din Odesa Vasile Ciaplâghin1261

. În 1820 aceleaşi unităţi de

măsură, după 4 zile de licitaţie, la care, alături de negustorii locali,

au participat şi negustori din guberniile interne ruse (inclusiv negus-

torul Vasile Ciaplâghin), au fost date la 15 noiembrie în concesiune

negustorului Gadji Ivan Gavrilovici, pentru o sumă de 6500 rub. şi

un gaj în valoare de 5500 ruble.1262

La 17 ianuarie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei, la cererea gu-

vernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Ba-

sarabiei M.S. Voronţov din 22 decembrie 1824, a interzis de a mai da

în concesiune pe pământurile statului următoarele taxe: avaet, dijma,

desetina, goştina şi vădrăritul, interzicând de a mai încasa aceste taxe

de la ţăranii de stat, înlocuindu-le cu un impozit fix, de la ţăranii ce

deţineau 30 desetine de pământ încasându-se o dijmă în bani în valoa-

re de 23 rub. 50 kop. Aceasta în afara birului, dajdiei şi prestaţiilor lo-

cale pe care ţăranii de stat urmau să le plătească, birul constituind

10 rub., iar dajdia – 9 rub. 35 kop. Toate aceste taxe erau încasate în

monede ruseşti, în schimbul celor turceşti încasate anterior: 150 lei

echivalau cu 100 rub. asignate1263

.

Datele privind concesionarea veniturilor orăşeneşti din Chişinău

sunt sistematizate în Tabelul 20.

1259 Condiţiile pentru deţinerea dreptului de concesiune pentru comercializarea lumâ-

nărilor în Chişinău alcătuite de Guvernul Regional în iulie 1819 şi semnate de C.Mi-

hailov a se vedea: ANRM, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 9-10 verso. 1260 Ibidem, f. 9 verso-10. 1261 Ibidem, d. 55, f. 7. 1262 Ibidem, d. 91, f. 6-13 verso. 1263 Ibidem, f. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28.

357

Tabelul 20 Concesionarea veniturilor din Chişinău în anii 1828-1829*

Denumirea veniturilor

date în concesiune**

Cui aparţinea

sistemul de

concesiune

Anii

1828 1829

(în ruble)

Cântarul orăşenesc Z.Averbuh 3450 4005

Vânzarea lemnului şi trăsurilor G.Lazarevici 801 700

Păşunatul vitelor*** Ş.Durleşteanu 555 253

Tăiatul vitelor în abatoare*** Z.Tanliev 401 355

Morile*** Z.Tanliev 30 20

Arşinul Ia.Danmaiski 100 160

Mortasipia G.Lazarevici 1225 1260

Runştucul C.Dimitriu 1401 2500

Desetina pentru cultivarea cerealelor*** Ş.Durleşteanu 1870 3000

Magalitul C.Dimitriu 1425 2300

În total 9857 14553

* ANRM, F. 75, inv. 1, d. 422, f. 1 verso-2 verso.

** În Tabel nu a fost inclusă taxa încasată din suburbia Buiucani, ce include zeciuia-

la pentru cultivarea cerealelor, viţei-de-vie, livezilor, diferitelor cereale, cositul fânului,

păşunatul vitelor şi tăiatul lor în abatoare, care au fost date în concesiune locuitorului din

Chişinău E.Kuzneţov, pentru o sumă de 1300 rub. – în 1828 şi de 2825 rub. – în 1829.

*** Situate pe pământurile oraşului.

În Rusia, valorificarea unor monopoluri pe care le avea statul

(vânzarea produselor alcoolice, extragerea sării, perceperea impozite-

lor etc.) era realizată prin concesionarea acestor drepturi unor persoa-

ne private, care achitau vistieriei suma stabilită în urma unui concurs

de oferte. În conformitate cu legea din 14 noiembrie 1824, dreptul de a

contracta concesiuni îl aveau negustorii de ghildă1264

, dar şi mic-

burghezii pentru o sumă nu mai mare de 4000 rub. asignate1265

.

Cele mai importante dări şi prestaţii impuse atât populaţiei rurale,

cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în concesiune chiar din

primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia – fapt constatat de majo-

ritatea cercetătorilor preocupaţi de problema ţărănească1266

. Deşi

1264 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824. – СПб., 1830, №30115, c. 589-592. 1265 Ibidem, p. 598. 1266 Ia.S. Grosul. Op. cit., p. 159-160; Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории на-

родного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c.107, 366, 369-373.

358

Regulamentul Provizoriu includea un articol special ce prevedea scutirea

locuitorilor Basarabiei de orice capitaţie1267

pe o perioadă de 3 ani1268

,

acest decret a rămas, de fapt, doar pe hârtie, deoarece impozitele erau lua-

te de către boieri în folos propriu, fie erau date în concesiune. Darea în concesiune a impozitelor, care a existat până la începutul

anilor ’20 ai sec. al XIX-lea, avea loc anual (la 20 aprilie) şi se desfă-şura după sistemul de licitaţie, iar dreptul de a percepe impozitele îl

primea acel concesionar care propunea cea mai mare sumă de bani. Primind dreptul de a percepe impozitele în cursul unui an, concesiona-

rul se străduia să-şi recupereze prin toate mijloacele suma depusă, spo-rind-o de 2-5 ori, pe seama ţăranilor. Deseori, obţinând dreptul de a

concesiona impozitele, concesionarul principal „…le dădea ulterior, din numele său, câtorva contractanţi pe părţi, pe timp de un an, cu o

dobândă sporită: aceştia din urmă, pentru a-şi recupera banii investiţi şi a obţine câştig, foloseau cele mai diverse mijloace, în urma aplicării

cărora locuitorii erau asupriţi şi ruinaţi”1269

. Sursele de venit care erau date în concesiune imediat după anexa-

rea Basarabiei la Rusia erau alcătuite din:

1. Concesionarea târgurilor, satelor şi salinelor din sudul Basarabiei. 2. Concesionarea vânzării rachiului în cetăţile Bender, Akkerman,

Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor. 3. Concesiunea vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile Bender,

Akkerman, Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor; închirierea caselor şi prăvăliilor de stat din aceste cetăţi, rămase de la turci.

4. Concesionarea goştinii, desetinei şi vădrăritului. 5. Concesionarea vămilor din momentul închiderii hotarului, în

scopul prevenirii pătrunderii molimei. 6. Concesionarea moşiilor din ţinutul Hotin

1270, nerevendicate de

nimeni, după plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului provinciei Basarabia

1271.

1267 Impozit direct perceput sub formă de cote fixe pe cap de contribuabil (Vasile Bre-

ban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p.134-135). 1268 ANRM, F. 1, inv.1, d. 3995, f. 14. 1269 Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или

Буджака, c. 66. 1270 Izvorul arată că „…primele 6 moşii sunt date în concesiune, iar ultimele 6 – …în

arendă persoanelor particulare” (AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 8 verso). 1271 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 6-12; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 56-58.

359

S.I. Kornilovici face o altă clasificare a veniturilor de stat care erau

date în concesiune:

1. Taxa în bani încasată de la toţi locuitorii târgurilor, satelor şi că-

tunelor aflate pe pământurile statului: de la fiecare familie câte un

cervoneţ, iar de la fiecare burlac – jumătate de cervoneţ.

2. Dijma sau a zecea parte din culturile cultivate, fânul pregătit

pentru iarnă şi a zecea vadră din vinul obţinut.

3. Taxa de la vitele cornute, caii şi oile mânate la iernat şi păşunat

pe pământurile statului aduse de peste hotare sau din alte regiuni

ale Basarabiei. Taxa pentru întreţinerea stăpânilor de turme în casele şi

cătunele predestinate în acest scop: pentru fiecare vită cornută şi cal

câte un leu, pentru animalele de un an – 20 de parale, pentru oi şi ca-

pre – câte 4 parale. Această taxa este cunoscută aici cu denumirea de

cuniţă.

4. Comercializarea băuturilor spirtoase în cetăţile, satele şi cătune-

le din Basarabia de Sud (Bugeac – V.T.).

5. În afară de lacurile din defileul Katlabug, celelalte lacuri erau date

în concesiune pentru pescuit şi comercializarea peştelui: pescarii plăteau

a patra parte, piliponii din Vâlcov – a zecea parte din peştele prins.

6. Pentru trecerea peste râul Nistru, vis-à-vis de Maiaki, şi peste

insula Chitai, concesionarul încasa în folosul său pentru fiecare cal sau

bou înhămat la un car încărcat câte 6 parale, iar neîncărcat – 3 parale;

în cazul în care caii sau boii treceau râul în înot, de la fiecare car se în-

casa doar jumătate din sumă, iar pentru fiecare persoană călare – câte

4 parale; pentru un trecător – câte o para; pentru fiecare 10 oi, capre şi

porci – câte 2 parale1272

.

În 1818, în afară de veniturile obţinute de la concesiunea vânzării

băuturilor spirtoase în cetăţile Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail, cele-

lalte venituri de stat au fost date în concesiune pentru o sumă de 928 mii

lei, aducând arendaşilor un venit de 1152962 lei (un venit curat de

224362 lei)1273

. S.I. Kornilovici constata că „această parte considerabilă

a veniturilor, obţinută din concesionarea veniturilor de stat, rămâne con-

cesionarilor, iar vistieriei i se aduc anual pierderi destul de mari”1274

.

1272 Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 14-16. 1273 Ibidem, f. 16-16 verso. 1274 Ibidem, f. 16 verso.

360

Guvernul Regional a încercat să ţină sub control concesionarea

veniturilor de stat. În 1819, în timpul încheierii contractului cu conce-

sionarul principal, pentru suma de 1550000 lei, guvernul s-a înţeles că

în cazul în care se vor aduna mai mulţi bani, vistieria îi va ceda 50%

din suma obţinută. În ajutor concesionarului au fost numiţi doi funcţi-

onari din partea Guvernului Regional care urmau să monitorizeze re-

partizarea şi colectarea dărilor1275

. Dar, încercările guvernului n-au dat

rezultate. La expirarea termenului contractului din 1819 s-a dovedit că

concesionarul principal a prezentat cca 1 mln. de lei restanţe la conce-

sionarea veniturilor şi a insistat ca această sumă să fie încasată de la

ţăranii de stat şi contractanţii săi. Între timp, mulţi ţărani în plângerile

adresate guvernatorului Basarabia demonstrau că o asemenea încasare,

la care au fost impuşi de către concesionar, este greşită, din conside-

rentul ce acesta a primit de la ei sumele stabilite1276

.

Concesionarea veniturilor de stat a influenţat negativ asupra dez-

voltării economice a Basarabiei. S.I. Kornilovici scria în această pri-

vinţă la sfârşitul anului 1820 că „…grădinile (viile – V.T.) din

Akkerman și lacurile saline au ajuns într-o situaţie deplorabilă; ţăranii

de stat au fost obligaţi să îndeplinească dispoziţiile drastice ale aren-

daşilor, care, pentru a câştiga bani de pe seama concesiilor şi a ob-

ţine venit, folosesc toate mijloacele posibile”1277

. Ca rezultat,

S.I. Kornilovici s-a pronunţat pentru lichidarea sistemului de concesi-

onare a veniturilor de stat solicitând înlocuirea lui cu impozitul direct

anual la care să fie impuşi ţăranii de stat, invocând drept criteriu gos-

podăria ţărănească sau impozitul de la fiecare desetină de pământ pe

care o posedă ţăranul1278

.

Darea în concesiune a băuturilor spirtoase negustorilor, în special

evreilor, cauza prejudicii populaţiei şi provoca nemulţumirea acesteia.

Spre exemplu, împuterniciţii comunităţii din Chilia se adresează la

9 mai 1813 guvernatorului civil al Basarabiei cu rugămintea să le per-

mită „...să participe la licitaţie pentru a obţine dreptul de a lua în conce-

siune comercializarea băuturilor spirtoase (rachiului)” şi, astfel, să nu le

permită altor mari târgoveţi să participe la licitaţie, participarea lor fiind

1275 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 17 verso-18 verso. 1276 Ibidem, f. 18 verso-19. 1277 Ibidem, f. 17-17 verso. 1278 Ibidem, f. 19 verso.

361

în defavoarea orăşenilor1279

. S.I Kornilovici, care cunoştea bine situaţia

coloniştilor din sudul Basarabiei, scria că, începând cu 1806, „suma ve-

niturilor de stat care era dată în concesiune permanent se mărea, iar ţă-

ranilor de stat care se aşezau pe aceste teritorii şi îşi organizau gospodă-

rii li se aduceau mari prejudicii. Impozitele pe care aceștia trebuiau să le

plătească erau asemănătoare celor la care erau impuşi ţăranii de pe pă-

mânturile moşiereşti; ca rezultat, sărăceau şi aceasta era cauza din care

unii ţărani lăsau averea şi locurile populate şi fugeau peste hotare”1280

.

Pe parcursul anilor, concesionarea băuturilor spirtoase a cauzat nume-

roase prejudicii nu doar proprietarilor de vii, negustorilor şi industriaşilor,

dar şi veniturilor de stat. Spre exemplu, în 1816 comercializarea băuturi-

lor spirtoase (rachiului, spirtului, vinului, berii etc.) în cetatea Hotin a fost

dată în concesiune negustorului din Chişinău Abram Rosca, pentru o su-

mă de 28150 lei, ce era cu 1400 lei mai puţin față de cea din anul

18151281

. Situaţii similare erau şi în alte oraşe. Ca rezultat, la insistenţa lui

M.S.Voronţov, la dispoziţia Comitetului de Miniştri din 11 ianuarie 1827

concesionarea realizării vinului în satele şi oraşele care aparţineau statului

a fost anulată1282

. Drept urmare, aşa cum constată funcţionarii regionali,

locuitorii din provincie, „folosindu-se de această decizie, se ocupă liber

cu comercializarea peste tot a vinurilor, fără careva obstacole”1283

. Cei

drept, în timpul discuţiei cu privire la condiţiile concesionării băutorilor

alcoolice pentru anii 1831-1835, Administraţia Financiară a Basarabiei a

propus să fie interzisă comercializarea liberă a vinurilor, dreptul de a vin-

de vinuri păstrând doar cârciumile. Dar, această decizie nu a fost susţinută

de Senatul Guvernant, care prin decizia din 17 noiembrie 1830 a dat de

înţeles că, „pornind de la faptul că în Basarabia comercializarea spirtului

şi a rachiului este dată în concesiune, în comercializarea liberă a vinului

să nu fie făcute nici un fel de schimbări”1284

.

Odată cu începutul lichidării sistemului de concesiune, la 11 no-

iembrie 1824 a fost înfăptuită şi reforma fiscală (care a intrat în vigoa-

1279 AISR, F. 379, inv. 2, d. 78, f. 18 verso. 1280 Ibidem, d. 12, f. 20. 1281 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 459, f. 4-5, 6-6 verso. 1282 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 461, f. 611-612 verso; ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827. –

СПб., 1830, №816, c. 18. 1283 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 477, f. 2. 1284 Ibidem.

362

re începând cu 1 ianuarie 1825), scopul căreia era de a pune capăt ha-

osului în ce privește încasarea impozitelor de la populaţie şi de a-i im-

pune pe ţăranii de stat şi pe colonişti, care până acum au beneficiat de

unele privilegii, la plata impozitelor, acoperind prin aceasta deficitul

bugetar. Potrivit noului sistem fiscal, ţăranii achitau în folosul statului

impozitul pe familie, numit bir, care constituia 10 rub.; mazilii şi rup-

taşii – dajdia, 9 rub. 35 kop., iar ţiganii Coroanei – dajdia, sau capita-

ţia, 10 rub. asignate. Ţăranii, mazilii şi ruptaşii plăteau suplimentar şi

dijma, în locul impozitelor anulate – de pe animale (goştina şi deseti-

na) şi de pe pământ (vădrăritul şi pogonăritul). Suma acestui impozit

era calculată din valoarea medie a veniturilor din ultimii 3 ani – 1821-

1823. Ca rezultat, fiecare familie urma să plătească în vistieria statului

câte 2 rub. 10 kop. asignate, sau câte 3 lei 48 aspri. Pentru ţăranii de

stat şi colonişti care dispuneau de loturi mult mai mari (30 desetine)

suma impozitului constituia: 23 rub. 50 kop. – pentru ţăranii de stat şi

46 rub. 60 kop. – pentru colonişti1285

.

Prezintă interes modalitatea de percepere a impozitelor. Toate veni-

turile de stat ale Basarabiei erau administrate de Administraţia Financia-

ră a Basarabiei, care coordona toate chestiunile legate de problemele

gospodăreşti, de control, de extragerea sării şi de producerea vinului

(care sunt date în concesiune în baza principiilor generale); de ea depind

cheltuielile de stat, perceperea impozitelor şi a taxelor vamale, elibera-

rea hârtiei timbrate şi a paşapoartelor etc.1286

Pentru perceperea venituri-

lor de stat, potrivit dispoziţiei din 29 februarie 1828, în toate ţinuturile

Basarabiei au fost instituite 6 direcţii financiare ţinutale: în ţinutul Or-

hei, cu centrul în oraşul regional Chişinău, în ţinuturile Bender,

Akkerman, Ismail şi Hotin, cu centrele în oraşele cu acelaşi nume şi în

ţinutul Iaşi, cu centrul în oraşul Bălţi, ce aparţinea unei persoane parti-

culare – moşierului Catargi1287

, funcţionar de clasa a VIII-a1288

.

Dar şi la perceperea veniturilor de stat se comiteau mari abuzuri. Spre

exemplu, în 1844 concesionarul Golderştam comite mari încălcări la con-

cesionarea veniturilor. În timpul anchetei privind încălcările comise de

Golderştam, concesiile de Bender, Akkerman, Chilia, Ismail, Reni şi co-

1285 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1. 1286 Ibidem, d. 575, f. 9. 1287 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9. 1288 În ruseşte: коллежский асессор.

363

loniile germane se aflau în posesia asesorului Administraţiei Financiare

Karakatiţa. Dar, administrarea lui Karakatiţa nu a îmbunătăţit situaţia

concesiunii, ci, din contra, a înrăutăţit-o şi mai mult. Ca rezultat, la cere-

rea lui Afanasiev, Karakatiţa în general a fost destituit în 1844, iar propri-

etăţile sale imobiliare din Chişinău arestate. În locul lui Karakatiţa în pos-

tul de administrator al concesiunilor de stat din Basarabia a fost numit în

1845 noul asesor al Administraţiei Financiare Glagoliev. Dar şi acesta nu

a putut să reziste tentaţiei pe care o avea concesiunea şi, ca rezultat, în de-

cembrie acelaşi an el a fost înlocuit cu consilierul Talberg. Cum a admi-

nistrat acesta nu se ştie, dar pentru a proteja interesul de stat de jafuri din

partea funcţionarilor, guvernul a pus în 1846 concesiile de stat sub admi-

nistrarea unei comisii speciale alcătuite din asesorul Administraţiei Fi-

nanciare Vodneţki, funcţionarul cârmuirii speciale a guvernatorului Basa-

rabiei Titov şi funcţionarul Guvernului Regional Vasiliev, care era şi pre-

şedintele comisiei. Ulterior s-a dovedit că nici această măsură nu a fost

efectivă. Ca urmare, în 1847 întreaga concesiune a fost dată la licitaţie co-

lonelului Abaza, care deţinea în concesiune taxa de la vânzarea băuturilor

spirtoase în cele 3 gubernii din Novorosia – Herson, Taurida şi

Ekaterinoslav şi în regiunea Basarabia. În urma investigaţiilor făcute de

Afanasiev s-a constatat că cauza principală a tuturor abuzurilor în siste-

mul de concesiuni, care era administrat de viceguvernatorul Prigorodski,

trebuia căutată, de fapt, în cadrul Administraţiei Financiare din Basara-

bia,. Ca rezultat, Prigorodski a fost destituit şi supus judecăţii, iar ceilalţi

membri ai Administraţiei Financiare au primit mustrări. Mulţi consideră

că un rol important în descoperirea acestor calomnii îi revine personal lui

P.I. Fiodorov1289

.

Tabloul concesionarului din Basarabia este descris destul de veri-

dic de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei în scrisoarea

adresată la 12 iulie 1830 ministrului de Finanţe, în care acesta scria că

„concesionarii sunt oameni al căror comportament este unul dubios;

aceștia nu au intenţii nobile, ci se gândesc doar la propriul câştig”1290

.

Până în prezent problema privind concesionarea veniturilor de stat

şi a altor impozite nu a fost pusă în discuţie în istoriografia moldove-

1289 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 196-196 об. 1290 AISR, F. 379, inv. 2, d. 92, f. 15.

364

nească. Informaţiile succinte şi tangenţiale pe care le întâlnim în dife-

rite lucrări de sinteză dedicate dezvoltării social-economice a Basara-

biei după anexarea ei la Imperiul Rus nu rezolvă această problemă. Iz-

voarele de arhivă depozitate în fondurile Arhivei Naţionale a Repub-

licii Moldova conţin un număr impunător de documente (în special

contracte de dare în concesiune) care reflectă problema în cauză, pro-

blemă care îşi aşteaptă cercetătorul.

CONCILIATOR ÎN LITIGII FUNCIARE (мировой посредник) –

persoană responsabilă de modalitatea încheierii contractelor de transferare

a pământului către ţărani în urma aplicării în Basarabia a reformei agrare

din 14 iulie 18681291

şi Regulamentului din 23 decembrie 1869. Funcţia

de conciliator în litigii funciare a fost suprimată la 14 martie 1878 şi apli-

cat Regulamentul din 27 iunie 1874 privind schimbările în sistemul de

organizare a instituţiilor locale pe problemele ţărăneşti1292

.

CONDICA RANGURILOR (Tabelul rangurilor) (Табель о

рангах) – lege, adoptată de Petru cel Mare (1682-1725) în 1722, care de-

termină provenienţa în Rusia a serviciului civil, militar şi de la Curte, pre-

cum şi modalitatea de acordare a rangurilor, distincţiilor şi privilegiilor.

Toate rangurile au fost divizate în XIV clase, stabilită corelaţia dintre ran-

gurile civile, militare şi de la Curte, ceea ce a deschis cale liberă ofiţerilor

şi funcţionarilor nenobili în pătura nobiliară. „Condica rangurilor” a făcut

posibilă avansarea în toate serviciile: cei care ajungeau până la rangul opt

în serviciul civil şi până la rangul zece în serviciul militar primeau titlul

ereditar de dvorean (nobil – V.T.), obţinând concomitent şi toate privilegi-

ile acordate acestei stări sociale1293

. Documentul nu doar că stabilea ierar-

hia „slujbelor”, dar făcea precizări şi în gradaţia corespunzătoare a presti-

giului social. Reglementările erau atât de minuţioase, încât includeau cele

mai mici detalii: vestimentaţie, modalităţi de acces la Curte, dreptul de a

folosi caleasca etc. (Tabelul 21).

1291 Funcţiile conciliatorului în litigii funciare sunt expuse detaliat în Regulamentul

din 14 iulie 1868, publicat în lucrarea: Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа

60-70 гг. XIX века в Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 198-222. 1292 ПСЗРИ. Собр. II, т. LIII, отд. первое, 1878. – СПб., 1880, №58277, c. 169. 1293 Valentin Tomuleţ. Rusia între medieval şi modern (mijlocul secolului al XVII-

lea – începutul secolului al XIX-lea). – În: Istoria modernă a Europei şi Americii

(sfârşitul sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea). Ediţia II. Revăzută şi completa-

tă. – Chişinău, 2008, vol. I, p. 258.

365

Tabelul 21 Condica rangurilor din Imperiul Rus la începutul sec. al XIX-lea*

(Se indică în original, în limba rusă)

Cla

sa

Categoria rangurilor

Civile Militare Maritime De Curte

1 Канцлер Генерал-

фельдмаршал Генерал-адмирал -

2 Дейст. тайный сов.

Генерал от кавалерии Генерал

от инфантерии Генерал

от артиллерии

Адмирал Обер-камергер**

3 Тайный советник Генерал-лейтенант Вице-адмирал Гофмаршал***

4 Дейст. статский сов.

Обер-прокурор Герольдмейстер

Генерал-майор Контр-адмирал Камергер

5 Статский советник - - Церемонимей-

стер, Камер-юнкер

6 Коллежский советник Полковник Капитан ранга Камер-фурьер

7 Надворный советник Подполковник Капитан ранга -

8 Коллежский асессор Майор Капитан ранга -

9 Титулярный советник Капитан, Ротмистр Лейтенант -

10 Коллежский секретарь Штабс-капитан Мичман -

11 Корабельный секретарь Поручик - -

12 Губернский секретарь - -

13

Провинциальный секретарь

Сенатский регистратор Синодский регистратор

Кабинетный регистратор

Подпоручик - -

14 Коллежский регистратор

Прапорщик - -

* Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 231.

** Обер-гофмаршал, обер-шталмейстер, обер-егермейстер, обер-гофмейстер,

обер-шенк, обер-церемонимейстер, обер-форшнейдер.

*** Шталмейстер, егермейстер, гофмейстер.

CONOVĂŢ (conoveazi) – frânghie, întinsă pe doi pari, la care se

leagă caii1294

.

1294 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,

p. 205.

366

CONOVOC (conovca) (коновок) – A.Rozelon Soşalski susţine că

este vorba de un vas de lemn, care înlocuieşte la moldoveni căldarea.

Vasul era înalt, jos mai lat, iar sus mai îngust1295

.

CONSILIER MILITAR RUS – post instituit în Divanul Ţării

Româneşti în ianuarie 1811 (c.m.r. – Loghinov), la propunerea lui

V.I. Krasno-Milaşevici, ca a doua persoană după vicepreşedintele

Divanului1296

.

CONSILIUL (COMITETUL EXECUTIV) AL ZEMSTVEI GU-

BERNIALE DIN BASARABIA (Бессарабская губернская земская

управа) – organ executiv permanent al adunării de zemstvă, alcătuit

dintr-un preşedinte şi patru membri. Instituit la 30 decembrie 18691297

.

Consiliul (Comitetul executiv)

al zemstvei guberniale din Basarabia.

Antet.

Preşedintele Consiliului zemstvei guberniale era confirmat în func-

ţie de ministrul de Interne.

1295 AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 68. 1296 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3249, f. 7-8. 1297 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 37.

367

Consiliul zemstvei guberniale realiza deciziile adunărilor şi, sub

egida acestora, administra bunurile zemstvei. El avea următoarele

competenţe:

• pregătirea şi convocarea adunărilor zemstvei guberniale;

• întocmirea ordinii de zi a adunărilor;

• elaborarea dărilor de seamă, acumularea diverselor informaţii

pentru zemstva gubernială şi pentru guvernator;

• elaborarea bugetului zemstvei, publicarea şi transmiterea aces-

tuia consilierilor înainte de convocarea lor;

• repartizarea impozitelor şi cheltuielilor;

• apărarea cauzelor zemstvei în instanţele judecătoreşti;

• examinarea reclamaţiilor din partea judeţelor etc.1298

Funcţia de preşedinte al Consiliului zemstvei guberniale din Basa-

rabia pe parcursul anilor a fost ocupată de următoarele persoane:

1. C.I. Pisarevski – ales la 13 noiembrie 1869

2. P.V. Dicescu – ales la 28 februarie 1873

3. A.M. Cotruţă – ales la 19 decembrie 1875

4. A.M. Cotruţă – reales a doua oară la 16 decembrie 1878

5. A.M. Cotruţă – reales a treia oară la 21 ianuarie 1882

6. A.M. Cotruţă – reales a patra oară în ianuarie 1885

7. I.B. Cristi – ales la 2 februarie 1888

8. I.B. Cristi – reales a doua oară la 21 decembrie 1891

9. I.B. Cristi – reales a treia oară la 7 februarie 1895

10. I.B. Cristi – reales a patra oară la 30 ianuarie 1898

11. G.N. Krupenski – ales la 27 ianuarie 19001299

.

Şi-a încetat activitatea în anul 1918. Funcţiile lui au fost transmise

Consiliului directorilor.

CONSILIUL (COMITETUL EXECUTIV) AL ZEMSTVEI JU-

DEŢENE (уездная земская управа) – organ şi reprezentant perma-

nent al zemstvei, care funcţiona în numele şi pentru zemstve; organ cu

activitate continuă, spre deosebire de adunarea zemstvei, care se con-

voca o dată în an. Era compus, de regulă, dintr-un preşedinte, vicepre-

1298 Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,

p. 56-57. 1299 Хронологические списки лиц, состоявших во главе гражданского и церковного

управления Бессарабией с 1812-го по 1900-й год. – În: ТБГУАК (Под редакцией

И.Н. Халиппы). – Кишинев, 1902, том II, c. 116-117.

368

şedinte şi doi membri. Numărul membrilor putea fi ridicat la patru, în

cazul consiliilor judeţene, şi la şase, în cazul celui gubernial, dar nu-

mai cu acordul ministrului de Interne. Consiliul era ales pe un termen

de trei ani. Alegerea componenţei consiliilor judeţene se realiza, aşa

cum stipulau legile din 1864 şi 1890, la sesiunea ordinară a zemstvei

judeţului, iar a consiliilor guberniale – la adunarea zemstvei guber-

niale. În ceea ce priveşte condiţiile care se cereau respectate pentru

acordarea statutului de membru al consiliului, între cele două legi

existau diferenţe. Potrivit vechiului Regulament, membrii consiliilor

puteau fi aleşi doar din rândul consilierilor adunării de zemstvă. Regu-

lamentul din 1890 extindea această posibilitate asupra tuturor persoa-

nelor care aveau dreptul să participe la lucrările congreselor elective.

Această schimbare constituie o corectare a cunoscutei reguli care indi-

ca fiecărui congres electiv alegerea consilierilor doar din mediul lor.

Guvernul avea o influenţă considerabilă asupra componenţei orga-

nismului dat, prin confirmarea membrilor acestuia. Regulamentul din

1864 prevedea confirmarea doar a preşedintelui. De altfel, funcţia de

preşedinte putea fi deţinută doar de persoanele care beneficiau de

dreptul de a fi angajate în serviciul statului. Legea din 1890 insista

asupra confirmării tuturor membrilor consiliului. Astfel, şi preşedinte-

le, şi membrii executivelor judeţene trebuiau să primească „binecu-

vântarea” guvernatorului. Prin urmare, legea din 1890 punea membrii

consiliului în dependenţă nemijlocită de organele guvernamentale.

Adunările de zemstvă aveau dreptul de a mări numărul membrilor

consiliului. Acest lucru era posibil doar cu condiţia ca unul dintre ei să

fie numit de guvern. Legea din 1890 prevedea ca, în cazul neconfirmă-

rii membrilor consiliului de către adunare, să se organizeze noi ale-

geri, la care persoanele neconfirmate nu mai puteau să candideze. Da-

că nici de această dată personalul ales nu era acceptat, guvernatorul

sau ministrul de Interne urmau să determine componenţa consiliului

prin numirea membrilor acestuia. Numirea membrilor constituia o în-

călcare a principiului electiv, un amestec în treburile instituţiilor auto-

guvernării. Pe de altă parte, alegerea şi neconfirmarea membrilor pu-

tea să aibă loc la nesfârşit, fapt ce ar fi distras zemstvele de la înde-

plinirea sarcinilor care le fuseseră încredinţate.

Membrii consiliului îşi repartizau între ei atribuţiile, fiecare având

de îndeplinit anumite sarcini. Spre deosebire de consilieri, ei erau re-

369

muneraţi pentru activităţile desfăşurate. Atât atribuţiile, cât şi mărimea

indemnizaţiilor erau stabilite în cadrul adunărilor. Pentru ca mărimea

salariilor să nu fie influenţată de atitudinea consilierilor adunării faţă

de membrii consiliului, aceasta trebuia stabilită înaintea alegerii com-

ponenței consiliului şi rămânea constantă pe parcursul tuturor celor

trei ani de activitate1300

.

Consiliile zemstvelor judeţene au fost instituite în Bălţi (Iaşi) la

20 octombrie 1869, în Bender – la 1 noiembrie 1869, în Chişinău – la

11 noiembrie 1869, în Orhei – la 11 decembrie 1869 şi în Soroca – la

1 noiembrie 1869. În anul 1919 funcţiile consiliilor de zemstvă au fost

transmise comisiilor judeţene provizorii de zemstvă nou-create.

Au fost suprimate: comisia din Chişinău – în anul 1924, din Bălţi,

Bender şi Soroca – în 1925 şi cea din Orhei – în 19261301

.

CONSILIUL (SFATUL OBŞTESC) DE BREASLĂ DIN CHIŞINĂU (Кишиневская цеховая управа) – organ instituit în 1819 care avea în

competenţa sa administrarea meşteşugarilor încadraţi în breslele din

oraşul Chişinău. El era alcătuit din starostele oraşului şi starostii bres-

lelor. Consiliul avea drept obiective evidenţa tuturor meşteşugarilor şi

ucenicilor stabiliţi în oraş, rezolva toate litigiile care apăreau între

meşteşugari, urmărea ca meşteşugarii să respecte Statutul breslelor,

aproba crearea de noi bresle etc.1302

Dintr-un raport al guvernatorului general al Novorosiei şi Basara-

biei din 19 aprilie 1850 adresat ministrului de Finanţe, bazat pe datele

statistice puse la dispoziţie de Consiliul de breaslă din Chişinău, aflăm

că din rândul mic-burghezilor din Chişinău au fost formate 10 bresle:

în prima parte a oraşului – a marochinerilor, alcătuită din 80 familii şi

37 burlaci; în partea a doua – a pietrarilor şi lemnarilor de etnie velico-

rusă – 88 familii şi 53 burlaci şi a croitorilor de haine bărbăteşti de et-

nie germană – 64 familii şi 40 burlaci; în a treia parte – a pietrarilor şi

sobarilor de etnie ucraineană – 104 familii şi 26 burlaci; în a patra par-

te a oraşului – a meşterilor de lumânări şi săpun – 93 familii şi 41 bur-

laci, a tutunarilor – 53 familii şi 21 burlaci, a cojocarilor – 57 familii şi

1300 Ludmila Coadă. Zemstva Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău, 2009,

p. 56-57. 1301 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 40. 1302 История Кишинева. – Кишинев, 1966, с. 53-54.

370

13 burlaci1303

; a lemnarilor de etnie moldovenească – 185 familii şi 38

burlaci, a ciubotarilor de etnie moldovenească – 212 familii şi 36 bur-

laci şi a ciubotarilor de etnie germană – 118 familii şi 31 burlaci (în

total 1054 familii şi 336 burlaci)1304

.

CONSILIUL (SFATUL) SUPREM AL BASARABIEI (Бессараб-

ский Верховный Совет) – organ suprem legislativ, administrativ şi

judecătoresc instituit în Basarabia la 28 august 1816 din membrii celor

două departamente ale Guvernului Regional1305

, reorganizat (în izvor –

instituit) la 29 aprilie 1818 şi abilitat să exercite funcţii organizatorice,

administrative, economice şi judecătoreşti1306

.

După adoptarea Regulamentului organizării administrative a Basa-

rabiei din 29 aprilie 18181307

, întreaga putere administrativă şi judecă-

torească din regiune revine Consiliului (Sfatului) Suprem. În compe-

tenţa lui era examinarea tuturor chestiunilor privitoare la provincie:

atât cele de dispoziţie, executive, de stat şi economice, cât şi cele de

apel, penale şi de anchetă, procedură civilă şi toate întrebările legate

de averea mobilă şi imobilă, hotărnicia pământurilor etc. Deciziile lui,

aprobate cu majoritatea de voturi, erau fără drept de apel şi se execu-

1303 Izvorul nu indică etnia. 1304 AISR, F. 1287, inv. 37, d. 871, f. 3 verso. 1305 Cu regret, izvorul oficial care ar confirma data instituirii sau deschiderii Consiliu-

lui Suprem al Basarabiei la 28 august 1816 n-a fost depistat în fondurile ANRM. Dar,

din statele de personal ale membrilor Consiliului Suprem al Basarabiei constatăm că

unul dintre primii care a fost angajat la serviciu a fost funcţionarul de birou Iordache

Feodosiu. Acesta avea moşie în ţinutul Iaşi şi făcea parte din rândurile moşierilor

moldoveni. În perioada 5 februarie 1811-21 octombrie 1813 Iordache Feodosiu acti-

vează în Departamentul de externe al Divanului Principatului Moldova, când acolo se

aflau armatele ruse, iar din 28 august 1816 este angajat în calitate de expeditor în sec-

ţia moldovenească a Consiliului Suprem al Basarabiei. Deci, la 28 august 1816, Con-

siliului Suprem al Basarabiei deja funcţiona (ANRM, F.3, inv. 1, d. 223, f. 92 verso-

93, 93 verso-94, d. 568, p. I, f. 151). 1306 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830. – Bucureşti, 1993, p. 29; Устав образования Бессарабской области

1818 г. – Кишинев, 1818, с. 2. 1307 ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281; Textul

Regulamentului, tradus în limba română şi publicat în 1818, este reprodus în lucrarea

lui Paul Mihail şi Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I.

1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 27-112. (Varianta redusă a Regulamentului a se ve-

dea în lucrarea: Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-

1940), p. 96-100).

371

tau imediat. Persoanele care nu erau de acord cu deciziile Consiliului

Suprem puteau reclama decizia Consiliului în Consiliul de Stat, prin

intermediul ministrului de Justiţie sau al procurorului general1308

.

Toate chestiunile de importanţă majoră, care necesitau noi hotărâri

în vederea anulării ori completării celor precedente, erau examinate de

Consiliul Suprem în cadrul adunării sale generale în urma propunerii

făcute de guvernatorul general sau, în lipsa acestuia, potrivit avizelor

guvernatorului civil, după care deciziile luate erau prezentate pentru

aprobare Consiliului de Stat de către guvernatorul general prin inter-

mediul procurorului general.

Consiliul Suprem era alcătuit din 11 membri: 5 membri numiţi –

rezidentul plenipotenţiar (care deţinea funcţia de preşedinte), guverna-

torul, viceguvernatorul, preşedinţii judecătoriilor penale şi civile şi

6 membri aleşi de nobilimea locală pe un termen de 3 ani, confirmaţi

de către rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei, dar cu includerea obli-

gatorie a mareşalului regional al nobilimii. Deciziile luate în cadrul

Consiliului Suprem erau adoptate cu un cvorum de 6 persoane şi erau

definitive1309

.

Spre exemplu, la şedinţa din 31 mai 1823 a Consiliului Suprem al

Basarabiei s-a adus la cunoştinţă numirea şi confirmarea în funcţie de

rezident plenipotenţiar al Basarabiei a contelui M.S. Voronţov, a

membrilor acestei instituţii. Consiliul era alcătuit din următoarele per-

soane: rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei (care deţinea funcţia de

preşedinte), general-locotenentul M.S. Voronţov; guvernatorul civil,

funcţionarul de clasa a IV-a Catacazi; viceguvernatorul, funcţionarul

de clasa a V-a Krupenski; mareşalul regional al nobilimii, funcţionarul

de clasa a VI-a Sturdza; preşedintele Tribunalului Penal, funcţionarul

de clasa a V-a Curic; preşedintele Tribunalului Civil, funcţionarul de

clasa a VI-a Başotă şi 4 deputaţi: funcţionarii de clasa a XI-a Catargi

şi Donici, funcţionarul de clasa a VII-a Pruncul şi funcţionarul de cla-

sa a VI-a Cazimir1310

.

La propunerea rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei sau, în ca-

zul absenţei sale, a guvernatorului civil, problemele de importanţă ma-

1308 Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 2. 1309 ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281. 1310 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 3121, f. 169.

372

joră, elaborarea sau modificarea actelor normative erau examinate la

şedinţele în plen ale Consiliului Suprem. Deciziile adoptate, însoţite

de o notă explicativă a preşedintelui Consiliului, prin intermediul pro-

curorului general, erau expediate spre aprobare Consiliului de Stat. În

cazul în care problemele puse în discuţie erau de o importanţă minoră,

prezenţa preşedintelui la şedinţele Consiliului Suprem nu era obligato-

rie. În lipsa preşedintelui, preşedinţia în cadrul Consiliului Suprem era

preluată de persoana ce deţinea cea mai înaltă funcţie în ierarhia ad-

ministrativă a Basarabiei1311

.

La 6 iulie 1818, sub preşedinţia guvernatorului civil C.A. Catacazi,

îşi continuă activitatea Consiliul Suprem al Basarabiei, concomitent îşi

încetează existenţa Comitetul Provizoriu, iar toate împuternicirile şi

dosarele acestuia sunt transmise noului organ1312

. Puţin timp după

aceasta a fost confirmat institutul ispravnicilor în judeţe, Administraţia

Financiară şi Biroul de Hotărnicie1313

.

La 14 mai 1821, sub pretextul inexactităţilor în traducerea, alcătui-

rea şi perfectarea textelor în limba moldovenească, la propunerea rezi-

dentului plenipotenţiar interimar al Basarabiei I.M. Inzov, Consiliul

Suprem al Basarabiei urma să încredinţeze conducerea ambelor cance-

larii (moldovenească şi rusă) membrului Consiliului din partea Coroa-

nei, consilierului militat Loghinov, care, cică, avea experienţă, cunoş-

tea legislaţia şi, parţial, limba moldovenească1314

. Prin această decizie

Administraţia imperială urmărea scopul de ţine sub control activitatea

cancelariei moldoveneşti.

Printr-o decizie imperială din 16 octombrie 1823, toate plângerile

cu referire la deciziile Consiliului Suprem al Basarabiei, care erau îna-

1311 ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 222-281. Dar,

această dispoziţie nu totdeauna se respecta. Atunci când mareşalul regional al nobili-

mii, funcţionarul de clasa a VIII-a Russo (mareşalul nobilimii din ţinutul Orhei), a

plecat la Moscova, pentru a participa la încoronarea împăratului Nicolai I, acest post a

fost ocupat de funcţionarul de clasa a XII-a Dimitriu, pe când postul urma să fie ocu-

pat de funcţionarul de clasa a IX-a Leonard, mareşalul nobilimii din ţinutul Iaşi, care

deţinea o funcţie mai înaltă în ierarhia administrativă (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 760, p. I,

f. 19, 24-24 verso). 1312 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, с. 176. 1313 ANRM, F. 88, inv. 1, d. 41, f. 1-3 verso, 12-12 verso. 1314 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 824, f. 2-2 verso.

373

intate sau care trebuiau înaintate spre reexaminare Ministerului de In-

terne, până la instituirea în cadrul Senatului Guvernant a unei instanţe

superioare pentru Basarabia, urmau a fi înaintate Comitetului creat la

16 martie 1822 în Sankt Petersburg, în urma plângerii lui Balş. Acest

Comitet avea dreptul să ceară de la instanţele locale provinciale toate

documentele ce vizau cazul cercetat şi, după examinarea lor şi adopta-

rea deciziei, le înainta împăratului, prin intermediul Comitetului de

Miniştri1315

.

La şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei din 14 ianuarie 1825

este adusă la cunoştinţă dispoziţia din 7 ianuarie a rezidentului pleni-

potenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov prin care au fost confirmaţi în

funcţie membrii Consiliului aleşi din partea nobilimii, aceştia fiind:

clucerul Nicolae Cerchez, funcţionarul de clasa a VIII-a Iordache

Donici, jitnicerul Semion Glavce, funcţionarul de clasa a IX-a Eremia

Ianov şi funcţionarul de clasa a VI-a Apostolache Stamo. În compo-

nenţa Consiliului mai intrau: guvernatorul civil-interimar, viceguver-

natorul Vighel, mareşalul regional al nobilimii, funcţionarul de clasa a

VI-a Başota, preşedintele Tribunalului Penal, funcţionarul de clasa a

V-a Curic şi din partea Coroanei – colonelul Arseniev1316

.

La această şedinţă este adusă la cunoştinţă şi adresa din

12 ianuarie 1825 a Guvernului Regional al Basarabiei pin care se

anunţa că toţi membrii aleşi de nobilime în Consiliul Suprem al Basa-

rabiei, în afară de clucerul Nicolae Cerchez, au depus deja jurămân-

tul1317

. Lipsa lui Cerchez a cauzat anumite probleme în desfășurarea

şedinţelor. Din acest considerent, la 26 februarie 1825 Consiliul Su-

prem al Basarabiei discută întrebarea legată de absenţa la şedinţele

Consiliului a clucerului Cerchez, ales de nobili şi confirmat de rezi-

dentul plenipotenţiar al Basarabiei. S-a decis ca mareşalul regional al

nobilimii să-i trimită o dispoziţie prin care clucerul Cerchez era invitat

la şedinţele Consiliului1318

. La 13 martie 1825 Consiliul Suprem al Ba-

sarabiei revine din nou la această întrebare. S-a decis ca, până la în-

toarcerea lui Cerchez, în locul lui să fie ales un alt candidat. După mai

multe discuţii acest loc i-a revenit postelnicului al doilea Pavel Maca-

1315 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 361, f. 7-7 verso. 1316 Ibidem, d. 568, p. I, f. 1-2. 1317 Ibidem, f. 2 verso. 1318 Ibidem, f. 298.

374

rescu1319

. La 14 aprilie 1825, după depunerea jurământului, Pavel

Macarescu s-a prezentat la şedinţele Consiliului Suprem al Basarabiei,

urmând să suplinească această funcţie până la sosirea lui Cerchez1320

.

Componenţa Consiliului Suprem al Basarabiei în anii 1818-1828

poate fi urmărită din cele prezentate infra.

Componenţa Consiliului Suprem al Basarabiei (1818-1828) Preşedinte – rezidentul plenipotenţiar

Membri: guvernatorul, viceguvernatorul, mareşalul regional al no-

bilimii, preşedinţii judecătoriilor civile şi penale, 5 deputaţi din partea

nobilimii şi 2 membri permanenţi ai guvernului. Ultimii – începând cu

luna iunie 1820.

Deputaţi din partea nobilimii: 1818-1822 – Pruncul, Ralli, Fedosiu, Râşcanu, Ruset (în 1820,

Râşcanu este înlocuit cu Donici)

1822-1824 – Pruncul, Catargi, Donici, Dinu Russo, Cazimir (în

1824, Cazimir este înlocuit cu Glavce)

1824-1827 – Donici, Glavce, Cerchez, Ianov, Stamo (în 1827, lo-

cul decedatului Glavce îl ocupă Lupu Ruset, iar Ianov este înlocuit cu

Krupenski)

1827-1828 – Ianov, Stamo, Stamati, Canano, Botezatu

Începând cu 6 aprilie 1828, deputaţii din partea nobilimii sunt con-

cediaţi în legătură cu desfiinţarea Consiliului Suprem.

Membrii permanenţi: Începând cu anul 1820 – Loghinov şi Cerchez. În 1822, Cerchez

este înlocuit cu Başotă. În 1823, Başotă este înlocuit cu Vighel. În

1824, Loghinov este înlocuit cu Arsenev. În 1825, Vighel este înlocuit

cu Suşkov. La 9 iulie 1826, Arseniev este înlocuit cu Simonov1321

.

Consiliul Suprem al Basarabiei a fost suprimat prin Regulamentul

din 29 februarie 18281322

.

CONSILIUL COMERCIAL (Коммерческий совет) – organ con-

sultativ pe lângă Ministerul de Finanţe din Rusia, creat la 23 octombrie

1319 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 397, 398-398 verso. 1320 Ibidem, f. 535, 536. 1321 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). – Chişinău, 2007, vol. II, p. 320; ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 1,

29-29 verso; d. 763, p. III, f. 432, 450. 1322 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

375

1829 (după ce la 11 iulie 1828 fusese creat, în calitate de organ con-

sultativ, Consiliul manufacturilor1323

) în scopul înviorării activităţii

comerţului interior şi exterior1324

, a cărui activitate era legată şi de

unele probleme ce vizau nemijlocit comerţul în Principatele Române

şi în Basarabia.

Potrivit Regulamentului, Consiliul comercial a fost creat la Sankt

Petersburg şi dispunea de filiale în Moscova, Riga, Arhanghelsk,

Odesa, Taganrog şi „acolo unde ulterior se va considera necesar”1325

.

El urma ca, la cererea Ministerului de Finanţe, să-şi expună viziunile

sale cu privire la problemele de comerţ, să înainteze propuneri pentru

înviorarea comerţului, să întreţină o corespondenţă permanentă cu fili-

alele din alte oraşe pentru a primi informaţiile necesare referitor la

comerţ şi să transmită dispoziţiile de rigoare1326

. Întrebările ce se refe-

reau concomitent la comerţ şi industrie erau discutate în cadrul şedin-

ţelor comune ale ambelor Consilii – al manufacturilor şi comercial, iar

părerile lor vizavi de problemele în discuţie era aduse la cunoştinţă

Ministerului de Finanţe.

La şedinţa Consiliului participau directorul Departamentului ma-

nufacturilor şi comerţului interior şi directorul Departamentului co-

merţului exterior. Unul din directori era numit de împărat preşedinte al

Consiliului comercial. În cazul în care împăratul nu numea concret un

preşedinte, cel ce deţinea o funcţie mai înaltă deţinea în mod automat

şi postul de preşedinte. Membrii Consiliului erau numiţi de ministrul

de Finanţe din rândurile negustorilor ruşi de ghilda întâi ce se ocupau

cu comerţul exterior şi interior, aleşi de către se ocupau cu negusto-

reşti, şi din rândurile negustorilor străini care practicau comerţul

în Rusia1327

. Consiliul comercial era alcătuit din 24 de persoane – 16

negustori ruşi şi 8 negustori străini. Ministerul de Finanţe putea numi

membri ai Consiliului şi persoane din rândurile negustorilor care dis-

puneau de mari capitaluri comerciale.

Filialele Consiliului comercial erau alcătuite din 6 membri, aleşi

după aceleaşi principii ca şi Consiliul, din numărul negustorilor prime-

1323 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1830, с. 683-686. 1324 ПСЗРИ. Собр. II, v. IV, 1829, №3250. – СПб.,1830, c. 736. 1325 Ibidem, p. 736-737. 1326 Ibidem, p. 737. 1327 Ibidem.

376

lor două ghilde şi al negustorilor străini. Numărul membrilor filialelor

Consiliului putea fi mărit cu acordul sau în baza hotărârii Administra-

ţiei regionale, dar nu mai mult de două ori. Filialele erau reprezentate

de guvernatorii civili sau de şefii administraţiilor speciale, care con-

firmau componenţa membrilor filialelor Consiliului comercial cu

aprobarea finală a ministrului de Finanţe1328

.

Izvorul atestă că funcţia de membru al Consiliului comercial şi al

filialelor acestuia era una prestigioasă, fiind și salarizată.

N.S. Kineapina consideră că prin crearea Consiliului comercial şi a

Consiliului manufacturilor autorităţile centrale tindeau să exercite un

control mult mai efectiv şi riguros asupra comerţului şi să dirijeze

dezvoltarea industriei şi a comerţului, să dispună de informaţii mult

mai veridice atât privind starea industriei, cât şi a anumitor ramuri

ale ei, să coordoneze activitatea comerţului interior şi exterior1329

.

Analiza componenţei sociale, a funcţiilor, drepturilor şi a importanţei

ambelor Consilii demonstrează cu lux de amănunte că ele se deose-

beau radical unul de altul. Astfel, Consiliul manufacturilor era alcătuit

din 6 nobili, 6 negustori, 2 profesori de chimie şi mecanică şi un teh-

nolog, care erau numiţi de către guvern1330

, iar Consiliul comercial era

ales, după cum am menţionat supra, exclusiv din negustori din capita-

lă. Prin urmare, şi puterea de influenţă a dispoziţiilor acestor două in-

stituţii era diferită. Dacă Consiliul manufacturilor se supunea direct

Departamentului manufacturilor şi comerţului interior, apoi Consiliul

comercial era supus nemijlocit Ministerului de Finanţe şi nu se subor-

dona nici unuia din departamente; el putea analiza şi discuta doar în-

trebările legate nemijlocit de comerţ. Prin urmare, putem constata că,

în pofida intenţiilor iniţiale ca prin intermediul acestor două Consilii

să fie protejate interesele burgheziei, în realitate aceste două instituţii

n-au fost în stare să se transforme în organe importante la care bur-

ghezia comercială ar fi putut apela pentru a-şi proteja interesele eco-

nomice. Inutilitatea acestor două Consilii a fost confirmată ulterior şi

de Ministerul de Finanţe, care a declarat că ele au încetat a mai cores-

1328 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1830, c. 738. 1329 Н.С. Киняпина. Политика русского самодержавия в области промышлен-

ности (20-50-е годы XIX в.). – М., 1968, c. 238-239. 1330 ПСЗРИ. Соб. II, т. III, 1828, №2146. – СПб., 1840, с. 683-684.

377

punde „situaţiei şi condiţiilor actuale ce s-au creat în domeniul indus-

triei şi comerţului”1331

.

La una din primele şedinţe comune ale filialelor din Moscova

ale Consiliului manufacturilor şi ale Consiliului comercial, la dispozi-

ţia ministrului de Finanţe a fost discutat memoriul preşedintelui Diva-

nelor Principatelor Române din 26 aprilie 1830 P.D. Kiselev, referitor

la avantajele comerţului Rusiei cu Principatele Române şi Basarabia.

Memoriul conţinea informaţii valoroase privind comerţul exterior al

Principatelor Române, relaţiile comerciale dintre Principate şi Rusia,

date privind numărul total al populaţiei şi activitatea burgheziei co-

merciale. În memoriu erau analizate cauzele ce frânau extinderea rela-

ţiilor comerciale ale Rusiei cu Moldova şi Ţara Românească şi erau

expuse măsurile ce puteau influenţa benefic asupra ameliorării acestor

relaţii. În memoriu era analizată şi activitatea celor mai importante

ramuri economice din Principate, studiate bogăţiile naturale, caracteri-

zate căile comerciale.

Un compartiment aparte al memoriului era dedicat Basarabiei1332

.

Pentru extinderea relaţiilor comerciale ale Rusiei cu Principatele

Române şi Basarabia, P.D. Kiselev considera necesară crearea unei

comisii alcătuite din fabricanţi şi negustori care urma să cerceteze si-

tuaţia în industria acestor ţinuturi. Discutând acest memoriu, membrii

Consiliilor s-au pronunţat împotriva trimiterii în Principatele Române

a industriaşilor şi negustorilor, din considerentul că acolo se afla deja

un funcţionar al Ministerului de Finanţe, care făcuse unele investigaţii

asupra problemelor în cauză. În schimb, pentru informarea mai amplă

a negustorilor şi industriaşilor ruşi cu situaţia economică din Principa-

tele Române şi din Basarabia, s-a propus ca memoriul lui P.D. Kiselev

să fie publicat în una din revistele sau ziarele editate sub egida Minis-

terului de Finanţe.

Concomitent, consilierul comercial Titov, industriaş şi negustor bine

cunoscut, a fost împuternicit din numele ambelor Consilii să-şi expună

părerea privitor la problema în cauză. Astfel, putem constata interesul în

1331 Г.М. Горфейн. Из истории образования Министерства торговли и про-

мышленности. – În: Очерки по истории экономики и классовых отношений в

России конца XIX – начала XX в. – Москва-Ленинград, 1964, с.163. 1332 О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-

сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, с. 103.

378

creştere al aparatului economic rus faţă de capacităţile comerciale

ale acestor regiuni periferice. Dacă până nu demult mărfurile industriale

ruse nu doar că nu-şi găseau piaţă de desfacere în Principatele Române

(mai mult, oraşul Iaşi era considerat, la fel ca şi oraşele Brodî şi Cernă-

uţi, unul din depozitele principale pentru mărfurile străine de contra-

bandă, venite în special din Leipzig şi Viena, care satisfăceau nu doar

cererea Basarabiei, dar şi a guberniilor Podolia, Herson, asigurând par-

ţial şi piaţa Volâniei şi a Kievului – în defavoarea comerţului şi indus-

triei ruse), apoi după măsurile prohibitive întreprinse de guvernul rus

„… exportul mărfurilor industriale din Rusia în regiunea Basarabia

a început să crească din an în an, atingând în 1829 valoarea de

4142695 ruble”1333

. Titov considera că numărul redus al populaţiei din

oraşele şi satele Basarabiei era motivul din care 2/3 din aceste mărfuri

urmau să fie exportate pe cale de tranzit în Moldova şi în Ţara Româ-

nească. Fapt confirmat, susţinea Titov, de evreii (negustori) din Chişi-

nău şi Movilău şi de negustorii din Tiraspol care afirmau că „…cea mai

mare parte a mărfurilor pe care ei le cumpără în Moscova pentru Chişi-

nău sunt expediate în Iaşi şi Bucureşti. În afară de aceasta, o parte con-

siderabilă de blănuri din Siberia cumpărată anual de evreii din oraşul

Brodî, din Moscova şi de la iarmarocul din Nijegorodsk pentru Austria

pătrund în Moldova şi în Valahia pe cale de tranzit: o parte direct din

Bucovina, iar alta – de la iarmarocul din Leipzig”1334

.

Cât priveşte doleanţele lui P.D. Kiselev de a îndemna negustorii

ruşi la extinderea relaţiilor comerciale cu Moldova şi cu Ţara Româ-

nească, similar celor pe care negustorii şi fabricanţii din Moscova le-

au stabilit în 1828 pe piaţa iarmarocului din Leipzig, consilierul Titov

considera că această experienţă nu poate servi drept exemplu pentru

stabilirea unor relaţii comerciale permanente cu Principatele Române,

din considerentul că în cazul comerţului cu Leipzigul s-a urmărit doar

scopul de a dovedi Europei realizările industriei ruse, în timp ce ope-

raţiile comerciale permanente cu ţările străine trebuie să urmărească

scopul obţinerii unui venit sigur1335

. Mai mult ca atât, Titov constată

că deoarece nici Iaşul, nici Bucureştiul n-au stabilit o cale comercială

1333 О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-

сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 113. 1334 Ibidem. 1335 Ibidem, p. 114.

379

nici cu Moscova, nici cu Sankt Petersburgul, relaţiile comerciale din-

tre Principate şi Rusia pot fi benefice doar în cazul în care acestea vor

fi concentrate în mâinile negustorilor din oraşele vecine Principatelor:

Chişinău, Bender, Movilău, Dubăsari şi Tiraspol1336

.

Membrii filialelor Consiliului manufacturilor şi ale Consiliului

comercial din Moscova, susţinând totalmente opiniile consilierului

Titov şi considerând că de ele trebuie să se ţină cont în scopul dezvol-

tării industriei şi comerţului naţional, constată în acelaşi timp că in-

formaţiile ce au stat la baza memoriului lui P.D. Kiselev au fost culese

în perioada când Principatele Române se aflau sub ocupaţia armatelor

ruseşti (se are în vedere războiul ruso-turc din anii 1828-1829). Astfel,

după 3 ani de linişte şi pace, acestea nu mai corespund realităţii, iar

poziţiile slabe ale industriei şi comerţului rus în Moldova, Ţara Româ-

nească şi în Basarabia au drept cauză nu lipsa spiritului de întreprinză-

tor, cum scrie autorul memoriului, ci „condiţiile naturale nefavorabile

care nu asigură recuperarea cheltuielilor pe care le au de suportat in-

dustriaşii ruşi practicând un comerţ direct cu Moldova şi Valahia”1337

.

Cauza, considerau membrii filialelor ambelor Consilii, era distanţa

enormă a localităţilor de frontiera cu Basarabia, cu care nu erau stabi-

lite căi comerciale maritime. Prin urmare, izvorul nu indică (după cum

constată N.S. Kineapina) că după publicarea memoriului şi discutarea

lui la şedinţa Consiliului manufacturilor în decembrie 18301338

fabri-

canţii şi negustorii ruşi s-au dezis de comerţul cu Principatele sub pre-

textul că centrele industriale ruse sunt departe de Moldova şi Ţara

Românească1339

. Izvorul expune doar părerea consilierului, fabricantu-

lui şi negustorului Titov, din care rezultă, după cum am indicat mai

sus, că negustorii ruşi erau cointeresaţi în comerţul cu Principatele

Române şi în lichidarea cauzelor ce frânau extinderea acestor relaţii.

1336 О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и Бес-

сарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №1, c. 115. 1337 Ibidem, p. 117. 1338 Aici N.S. Kineapina greşeşte: memoriul lui P.D. Kiselev a fost publicat în decem-

brie 1831, iar discursul lui s-a desfăşurat la şedinţa comună a filialelor ambelor Consi-

lii – al manufacturilor şi al comerţului din Moscova (О мануфактурной и торговой

промышленности в Молдавии, Валахии и Бессарабской области. – În: ЖМТ. –

СПб., 1832, №I, с. 116-118). 1339 N.S. Kineapina. Op. cit. p. 239-240.

380

La finele discuţiei membrii filialelor Consiliului manufacturilor şi

ale Consiliului comercial din Moscova, referindu-se la cauzele ce frâ-

nează extinderea relaţiilor comerciale dintre Rusia şi Principatele Ro-

mâne, dintre guberniile interne ruse şi Basarabia, constată că odată cu

instituirea în 1829 a iarmarocului sf. Dumitru din Chişinău1340

şi su-

primarea cordonului vamal de la Nistru extinderea relaţiilor comercia-

le cu Basarabia va crea condiţii mult mai favorabile pentru a asigura

Moldova şi Ţara Românească cu mărfuri industriale ruse care vor fi

aduse pe cale de tranzit1341

.

Expunând integral discuţia pe marginea memoriului lui P.D. Kise-

lev ce a avut loc în cadrul şedinţei comune a filialelor Consiliilor din

Moscova cu privire la problema extinderii relaţiilor comerciale

ale Rusiei cu Principatele Române şi Basarabia, putem constata că,

deşi dispuneau de împuterniciri directe, aceste Consilii n-au contribuit

efectiv la soluţionarea problemei, deoarece mult mai stringente erau

problemele de ordin intern (dictate de statutul acestor Consilii), de

apărare a intereselor burgheziei comerciale ruse, cu preponderenţă

ale negustorilor de ghildă. Acceptând crearea Consiliului comercial în

care au intrat reprezentanţii burgheziei comerciale, ţarismul a luat toa-

te măsurile pentru a slăbi influenţa Consiliului asupra determinării di-

recţiilor strategice în politica comercială, dându-i un caracter consulta-

tiv şi lipsindu-l de putere administrativă.

Drept rezultat, Consiliul comercial avea de analizat cererile şi pro-

punerile comitetelor de bursă, alcătuia regulamente privind cererile şi

obligaţiunile agenţilor de bursă şi elabora anumite instrucţiuni pentru

absolvenţii instituţiilor comerciale de învăţământ, cerceta cazurile de

abuz în organizarea comerţului interior şi exterior etc. Întreaga activitate

a Consiliului comercial era direcţionată spre apărarea intereselor negus-

torilor de ghildă şi limitarea (pe cât era posibil) a activităţii comerciale a

ţăranilor. Multe din dispoziţiile adoptate de Consiliul comercial şi con-

firmate de instanţele superioare pe parcursul anilor ’30-’50 ai sec. al

XIX-lea pentru guberniile interne ruse vor deveni ulterior obligatorii şi

pentru periferiile naţionale, inclusiv pentru Basarabia.

1340 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2712. – СПб., 1830, с. 140-141. 1341 О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и

Бессарабской области. – În: ЖМТ. – СПб., 1832, №I, с. 118.

381

Subordonarea industriei şi comerţului faţă de aceste organe nu s-a

schimbat nici după crearea la 29 noiembrie 1837, la iniţiativa lui

P.D. Kiselev, a Ministerului Proprietăţilor Statului 1342

. Dar, majorita-

tea deciziilor şi hotărârilor care erau elaborate în Consiliul comercial

urmau să fie aprobate de instanţele superioare. Ministrul de Finanţe,

ca şi ceilalţi miniştri, era membru al organului administrativ suprem –

Consiliul de Miniştri, care confirma toate deciziile şi dispoziţiile ad-

ministrative. Acestea intrau în vigoare doar după ce erau semnate de

împărat.

CONSILIUL DE MINIŞTRI (Совет Министров) – instituţie su-

premă de stat din Imperiul Rus, instituită în 1857 ca organ neoficial; din

1861 exista deja oficial. În componenţa Consiliului intrau miniştrii şi şe-

fii departamentelor, preşedintele Comitetului de Miniştri şi preşedintele

Consiliului de Stat, precum şi funcţionari de rang înalt numiţi de către

împărat. Preşedinte al Consiliului de Miniştri era împăratul. La şedinţele

Consiliului erau discutate cele mai importante întrebări, inclusiv refor-

mele din anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea. Şi-a încetat existenţa în 1882 şi

şi-a restabilit activitatea în 1905, iar în 1906 la Consiliul de Miniştri au

trecut toate competenţele Comitetului de Miniştri. După restabilirea ac-

tivităţii Consiliului de Miniştri în 1905, în calitate de preşedinţi au acti-

vat: S.Iu. Vitte (1905-1906), I.L. Goremâkin (1906), P.A. Stolâpin

(1906-1911), V.N. Kokovţev (1911-1914), I.L. Goremâkin (1914-

1916), B.V. Ştiurmer (1916), N.D. Goliţân (1916-1917), G.E. Lvov

(1917), A.F. Kerenski (1917)1343

.

CONSILIUL DE STAT (Государственный Совет) – instituţie

supremă de stat din Imperiul Rus din sec. al XIX-lea – începutul sec.

al XX-lea. A fost constituit în 1810, după modelul celebrului Conseil

d’Etat al lui Napoleon1344

. Membrii Consiliului de Stat şi preşedintele

erau numiţi de către împărat. În componenţa Consiliului intrau, potri-

vit statelor de funcţii, toţi miniştrii. Până în 1906 Consiliul de Stat de-

1342 Н.П. Ерошкин. Крепостническое самодержавие и его политические инсти-

туты (Первая половина XIX века). – М., 1981, c. 183. 1343 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998,

с. 227. 1344 Nicolas V. Riasanovsky. O istorie a Rusiei. – Iaşi, 2001, p. 321; Н.П. Ерошкин.

Крепостническое самодержавие и его политические институты (Первая поло-

вина XIX века). – М., 1981, с. 88.

382

ţinea rolul de organ legislativ-consultativ pe lângă monarh. În 1906

Consiliul de Stat a fost reformat, fiind înzestrat cu drepturi legislative,

similare drepturilor Dumei de Stat. Jumătate din membrii Consiliul de

Stat erau numiţi în posturi, ca şi înainte, de către împărat, ceilalţi –

aleşi de către adunările guberniale de zemstvă, congresele alegătorilor

din partea nobilimii guberniale, diferite societăţi, Academia de Ştiinţe,

preoţime, reprezentanţii societăţilor burgheze, în baza cotelor stabilite.

Autocraţia, restructurând Consiliul de Stat, tindea să creeze în persoa-

na lui un organ care ar putut fi contrapus Dumei de Stat. În baza legii

din 1906 de organizare a Consiliului de Stat, ţarismul a asigurat pre-

dominarea absolută în componenţa lui a părţii mai reacţionare a cercu-

rilor dominante. După februarie 1917 Consiliul de Stat şi-a încetat

existenţa1345

.

CONSILIUL REGIONAL AL BASARABIEI (Бессарабский Об-

ластной Совет) – Consiliu instituit în baza Regulamentului privind

administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828, ca parte componentă a

Administraţiei Regionale, în locul Consiliului Suprem al Basarabiei.

Consiliul Regional era alcătuit din opt membri: guvernatorul, vi-

ceguvernatorul, mareşalul regional al nobilimii, preşedinţii tribunale-

lor regionale şi doi membri permanenţi numiţi de Senat. Preşedinte al

Consiliului regional era guvernatorul-general1346

.

Consiliul Regional avea următoarele competenţe:

• alcătuirea devizului de cheltuieli al regiunii;

• gestionarea mijloacelor financiare ale regiunii;

• stabilirea prestaţiilor la care era impusă populaţia regiunii;

• dobândirea mijloacelor băneşti pentru ameliorarea bunăstării

populaţiei, industriei şi agriculturii;

• construcţia şi repararea drumurilor;

• construcţia clădirilor în mediul urban;

• prevenirea abuzurilor care puteau avea loc în regiune;

• stabilirea prestaţiilor pentru întreţinerea drumurilor;

• supravegherea veniturilor şi cheltuielilor din regiune;

• aprovizionarea oraşelor cu pâine în caz de secetă1347

.

1345 Российский гуманитарный энциклопедический словарь. Том. I. – М., 2002,

с. 497-498. 1346 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5 verso. 1347 Ibidem, f. 8-8 verso.

383

Spre deosebire de Consiliul Suprem al Basarabiei care era instanţa

supremă, Consiliul Regional nu avea prerogative judecătoreşti şi nici

dreptul de iniţiativă legislativă. El examina doar chestiuni înaintate de

guvernatorul-general, guvernator, Administraţia regională şi mareşalul

regional al nobilimii. Deciziile erau adoptate cu o majoritate de voturi.

Votul preşedintelui era hotărâtor. Deciziile care nu necesitau aproba-

rea instanţelor superioare erau confirmate de guvernator şi deveneau

executorii. Guvernatorul-general avea dreptul de a anula deciziile

Consiliului Regional. Deciziile primite de Consiliul Regional cu ca-

racter de completare a regulamentelor existente urmau a fi aprobate şi

de ministerele de resort din Rusia.

Consiliul Regional al Basarabiei se convoca la şedinţe ordinare de

două ori în an: în lunile mai şi noiembrie, dar se putea convoca şi la

şedinţe extraordinare, la cererea guvernatorului general sau a guverna-

torului, în cazul absenţei guvernatorului-general. Regulamentul preve-

dea ca problemele urgente să fie soluţionate timp de o lună1348

.

Ulterior, în activitatea Consiliului Regional al Basarabiei au inter-

venit anumite schimbări. În noiembrie 1834, P.I. Fiodorov înştiinţează

Consiliul Regional al Basarabiei că în legătură cu instituirea la

7 august 1834 a Departamentului Asistenţei Publice din Basarabia şi

cu alte chestiuni ce necesită o soluţionare urgentă, după finisarea re-

censământului fiscal, activitatea Consiliului Regional nu se mai înca-

drează în limita §48 al Regulamentului din 27 februarie 1828, dar ne-

cesită o activitate permanentă. Ca rezultat, P.I. Fiodorov cere ca Con-

siliul Regional să-şi deschidă şedinţe permanente, să dispună

instituirea unei cancelarii şi aprobarea statelor de funcţii ale acestei

Cancelarii pentru a fi confirmată de guvernatorul general. În calitate

de şef al Cancelariei, P.I. Fiodorov l-a numit pe expeditorul Adminis-

traţiei Regionale Kolodniţki. În componenţa Consiliului Regional in-

trau: mareşalul regional al nobilimii Dimitriu, viceguvernatorul

Climşa, preşedinţii tribunalelor Civil şi Penal – Reva și Kurdanovski

şi membrii permanenţi – Simonov şi Sadunov, ultimul numit în martie

1834 în locul lui Ianovici. Este cert faptul că M.S. Voronţov nu a venit

la Chişinău nici în 1834, nici în anii următori pentru a prezida şedinţe-

le Consiliului Regional, dar i-a acordat acest drept pentru totdeauna lui

1348 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 8 verso-9.

384

P.I. Fiodorov. La şedinţe nu participau nici membrii permanenţi, sub

pretextul că sunt bolnavi sau din alte cauze; aceştia preferau să trăias-

că în Odesa1349

.

Componenţa Consiliului Regional al Basarabiei în anii 1828-1858

poate fi urmărită din schema de mai jos.

Componenţa Consiliului Regional al Basarabiei (1828-1858)1350

Preşedinte – guvernatorul general

Membri: guvernatorul, viceguvernatorul, mareşalul regional al

nobilimii, preşedinţii tribunalelor civile şi penale şi doi membri per-

manenţi.

Membri permanenţi:

Simonov 1828-1837

Suşkov 1828-1829

Ianovici 1829-1834

Sigunov 1834-1842

Vald 1841-1844

Taranciuk 1844-1854

Kolomiiţov 1854-1855

Arşenevski 1855-1858

Secretari: Kolodniţki, Semigradov, Sokonovski.

Consiliului Regional al Basarabiei a existat până la 22 noiembrie

1873, când ministrul de interne înaintează în Senatul Guvernant raportul

despre lichidarea acestei instituţii regionale şi transformarea regiunii în

gubernie rusească, propunere susţinută de Consiliul de Stat al Rusiei şi

aprobată la 7 decembrie 1873 de împăratul Alexandru al II-lea1351

.

CONSISTORIU (консистория) – organ administrativ şi disci-

plinar în conducerea eparhiilor, în rang de arhiepiscopie sau mitropo-

lie, supus Sfântului Sinod. În Rusia, Consistoriul a fost instituit în

17441352

.

1349 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статис-

тическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 159-159 verso. 1350 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 320-321, 323-324. 1351 ПСЗРИ. Собр. II, т . XLVIII, отд. второе, 1873, №52721. – СПб., 1876, с. 370. 1352 ПСЗРИ. Собр. I, т . XIII, 1744-1748, №8988. – СПб., 1830, c. 166-167.

385

CONSISTORIUL DUHOVNICESC DIN CHIŞINAU (Киши-

невская Духовная Консистория) – în baza deciziei Senatului Gu-

vernant din 18 mai 1832, Dicasteriile Duhovniceşti în Eparhiile

Kiev, Cernigov şi Chişinău au fost redenumite în Consistorii. La

timpul alcătuirii noilor state de funcţii pentru locurile din departa-

mentul Duhovnicesc, înaintate spre discuţie în Comitetul Special,

instituit pentru alcătuirea statelor de funcţii pentru toate Departa-

mentele Administraţiei de Stat, Sfântul Sinod Guvernant a conside-

rat necesar ca Dicasteriile Duhovniceşti să fie redenumite. Adopta-

rea acestei decizii a fost determinată de dispoziţia potrivit căreia în

Malorosia şi în alte gubernii şi regiuni anexate la Rusia urmau a fi

schimbate denumirile locale ale instituţiilor religioase şi aduse în

concordanţă cu cele din guberniile velicoruse. La 19 martie 1832

propunerea ober-procurorului Sinodului este susţinută de împărat,

iar la 18 mai 1832 a urmat decizia Senatului Guvernant prin care

Dicasteria Eparhială din Chişinău este redenumită în Consistoriu

Duhovnicesc1353

.

CONSUL RUS (În Principatele Române) (русский консул) – di-

plomat, învestit, după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (10 iulie 1774),

cu funcţii comerciale, în realitate – cu multiple şi importante misiuni

politice. Prin art. XI al acestui Tratat, Poarta permitea Rusiei să-şi in-

staleze consuli şi viceconsuli în Imperiul Otoman, la număr „în perfec-

tă egalitate cu consulii celorlalte puteri prietene”. Atribuţiile consulilor

ruşi au fost înscrise în acordul comercial ruso-turc de la Constantino-

pol (21 iunie 1783) şi erau preluate din capitulaţiile franceze şi engle-

ze. Ca urmare a acestor tratate, beratul sultanului din 19 decembrie

1782 autorizează funcţionarea unui consul general rus în Ţările Ro-

mâne „pentru neguţătorii şi călătorii ruşi”. Între 1781 şi 1814 sunt

confirmaţi şi consulii Austriei, Prusiei, Franţei şi Angliei. Prezenţa

consulilor, din punct de vedere politic, a însemnat diminuarea presti-

giului şi uzurparea prerogativelor domnului. Această atitudine a gene-

rat conflicte grave în repetate rânduri1354

.

Regimul de consulate pe bază de capitulaţii va fi abolit după adop-

tarea Convenţiei de la Paris (1856).

1353 ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832. – СПб., 1833, №5380, с. 318. 1354 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 122.

386

CONSUL STRĂIN – post instituit la începutul sec. al XIX-lea de

statele europene, pentru guberniile din sud-vestul Rusiei, având misi-

unea de a apăra interesele compatrioţilor săi aflaţi în această ţară.

Primii agenţi ai statelor străine, cu asemenea misiuni, în guberniile din

sud-vestul Rusiei au fost numiţi în anul 1804 în oraşul Odesa, reprezen-

tând Imperiul Habsburgic (consulul C.S. von Thom), Spania (consulul

Ludwig de Castilio) şi Neapolul (consulul G.Gulieli-muci)1355

.

Datorită numărului mare de supuşi austrieci, aflaţi în oraşele din Ba-

sarabia, în anul 1817 consulul austriac din Odesa von Thom a intenţio-

nat să delege un agent special în Chişinăul, în persoana negustorului

Varvati. Totuşi, rezidentul plenipotenţiar A.N. Bahmetev nu a conside-

rat ca fiind propice aflarea oricăror agenţi ai statelor străine la Chişinău,

fiindcă, aşa cum afirma el, Chișinăul nu era un oraş comercial şi nici nu

oferea străinilor careva privilegii. Adresându-se la 25 iulie 1817 conte-

lui C.V. Nesselrode cu această propunere, A.N. Bahmetev îi solicita

să-l informeze pe împărat despre înalta decizie1356

. Într-un final,

A.N. Bahmetev a trebuit să se conformeze iniţiativei consulului austri-

ac din Odesa; astfel, un oarecare Varvati a devenit până la urmă agent

al acestuia la Chişinău1357

.

CONTRACTUL NORMAL DIN 18461358

(Нормальный контракт

1846 года) – contract care reflectă tentativa Administraţiei imperiale

ruse, întreprinse în Basarabia, de a reglementa problema ţărănească, în

baza unui Regulament adoptat la 27 martie 1846, care urma să regle-

menteze relaţiile dintre proprietarii funciari şi ţărani, în condiţiile când

între ei n-au fost încheiate înţelegeri „benevole” în baza Regulamentu-

lui din 24 ianuarie 18341359

. Noul Regulament avea o tangenţă directă

cu Regulamentul din guberniile interne ruse din 1803 „privind agricul-

torii liberi”, care păstra caracterul voluntar al eliberării şerbilor şi asi-

1355 К.Смольянинов. История Одессы. – În: ЗООИД. – T. III. – Одесса, 1853,

c. 383. 1356 ANRM, F. 2, inv.1, d. 528, f. 800 verso-801 verso. 1357 Ibidem, inv.1, d. 677, f. 337 verso. 1358 Denumirea completă a Regulamentului: Правила, определяющие взаимные

обязанности владельцев земель и живущих на оных царан, когда между ними не

заключено добровольных условий. 1359 Regulamentul integral a se vedea: ANRM, F. 134, inv.1, d. 71, f. 33-44; ПСЗРИ.

Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 404-410.

387

gurării lor cu pământ1360

, cu proiectele şi regulamentele precedente

adoptate special pentru Basarabia1361

, precum şi cu Regulamentul Or-

ganic din Principatele Române din 18321362

.

La 26 mai 1839 Senatul Guvernant, în baza cererii din 25 martie

1838 prezentate ministrului de Interne de guvernatorul general al

Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, cu referire la prelungirea în-

că cu 3 ani, începând cu 1 ianuarie 1840, a termenului de încheiere a

contractelor între proprietarii funciari şi ţărani privind folosirea pă-

mântului, a confirmat propunerea Consiliului de Stat, potrivit căreia în

cazul în care ţăranii nu vor încheia asemenea contracte, vor fi impuşi

să îndeplinească prestaţiile în baza unui contract normal alcătuit spe-

cial de către guvern1363

. Cârmuirea regională a pregătit proiectul regu-

lamentului şi în 1841 îl prezintă Administraţiei Regionale pentru a fi

discutat la şedinţa adunării nobiliare. Ulterior, acest Regulament a fost

discutat de instituţiile abilitate din Sankt Petersburg.

Contractul normal din 1846 a fost analizat detaliat de mai mulţi is-

torici din Republica Moldova1364

. El este alcătuit din preambul, în care

sunt stipulate cauzele care au impus guvernul să adopte Regulamentul

în cauză şi expuse 3 condiţii în baza cărora Senatul îl va aplica în viaţă:

1. Proprietarii funciari laici şi ecleziastici, care în timpul prevăzut

de lege n-au încheiat cu ţăranii contracte reciproce benevole cu privire

la modalităţile de arendare a pământului şi de îndeplinire a prestaţii-

lor, urmează să se conducă pe viitor de acest Regulament.

2. În acelaşi timp, atât proprietarii funciari, cât şi ţăranii, indiferent

de faptul au încheiat sau nu contracte benevole între ei, au dreptul să

încheie asemenea contracte şi după adoptarea acestui Regulament, cu

condiţia că, în cazul în care una din părţi va rezilia acest contract, va fi

aplicat Regulamentul în cauză.

1360 Nicholas V. Riasanovsky. O istorie a Rusiei. – Iaşi, 2001, p. 319. 1361 Ne referim la proiectele Regulamentelor din 1819, 1825 şi la Regulamentul despre

ţărani din 1834. 1362 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3426, f. 6. 1363 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, 1839, отд. первое, №12293. – СПб., 1830, c. 404. 1364 Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, c. 318-

330; М.П. Мунтян. „Нормальный контракт” 1846 г. и его крепостническая

сущность (Из истории аграрных отношений в Бессарабии). – În: Ученые записки

Кишиневского университета. – Кишинев, 1958, т. 35, с. 31-42.

388

3. Condiţiile privind trecerea ţăranilor în categoria orăşenilor sau

strămutarea lor pe alte pământuri, specificate în Regulamentul din

1842 (art. 850-853), rămân în vigoare în continuare1365

.

Regulamentul propriu-zis includea 34 de articole, care urmau să re-

glementeze relaţiile dintre proprietarii funciari şi ţărani, în cazul în care

între ei n-au fost încheiate contracte benevole despre obligaţiunile reci-

proce. Regulamentul prevedea că proprietarii funciari laici şi ecleziastici

erau obligaţi să-i asigure pe ţărani cu pământ, iar aceştia să îndeplinească

în favoarea lor prestaţii. Mărimea lotului depindea de forţa de tracţiune de

care dispuneau ţăranii şi varia de la 3 fălci pentru ţăranii care nu aveau

forţă de tracţiune, 4 fălci şi 41 prăjini – pentru cei care aveau câte o pere-

che de boi sau cai, 6 fălci şi 42 de prăjini – pentru cei care aveau câte

două perechi de boi sau cai, 8 fălci şi 43 prăjini – pentru cei care aveau

câte trei perechi de boi sau cai şi 10 fălci şi 44 prăjini – pentru cei care

aveau câte patru perechi de boi sau cai. Terenul includea pământul arabil,

livada, grădina, lotul pentru fânaţ şi păşuni şi lotul de pe lângă casă1366

.

Mai mult de 10 fălci şi 44 de prăjini ţăranul nu putea primi, din simplul

motiv că, având patru perechi de boi sau cai, el putea să-şi procure şi plug

şi astfel să devină proprietar în adevăratul sens al cuvântului.

Din suprafaţa de pământ pe care ţăranul o primea, prevăzută în pa-

ragraful întâi al Regulamentului, o parte era rezervată pentru casă şi

celelalte încăperi gospodăreşti: câte 10 prăjini pentru ţăranii care nu

aveau forţă de tracţiune, 11 prăjini – pentru cei care aveau câte o pere-

che de boi sau cai, 12 prăjini – pentru cei care aveau câte două perechi

de boi sau cai, 13 prăjini – pentru cei care aveau câte trei perechi de

boi sau cai şi 14 prăjini fălceşti – pentru cei care aveau câte patru pe-

rechi de boi. Proprietarii funciari urmau să-i dea în folosinţă ţăranului

un lot fertil, bun pentru cultivarea cerealelor, pentru fânaţ şi păşunatul

animalelor, cât mai aproape de casă, dar nu mai departe de 10 verste,

iar acolo unde va fi posibil – un lot integru. În schimb, ţăranii urmau

să se folosească de lotul de pământ gospodăreşte şi a treia parte din lot

erau obligaţi s-o însămânţeze cu diferite soiuri de cereale. Moşierul

era obligat să-l asigure pe ţăran cu vaduri pentru adăpatul animalelor,

iar ţăranul se angaja să le întreţină în stare bună1367

.

1365 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 404. 1366 Ibidem, p. 404-405. 1367 Ibidem, p. 405.

389

Regulamentul prevedea şi modalitatea de acordare a loturilor de

pământ, timpul şi condiţiile de folosire a acestor loturi1368

. Pentru lotul

primit ţăranul urma să lucreze atât lotul său, cât şi pământul moşie-

resc, din primăvară şi până toamna târziu, adică de la începutul şi până

la sfârşitul lucrărilor agricole, 12 zile de nart şi, în plus, să îndepli-

nească diferite prestaţii, prevăzute în paragrafele 16-22.

Zilele de nart includeau:

1. Fiecare ţăran care avea câte o pereche de boi sau cai era obligat

să are într-o zi de nart 9 prăjini de ţelină sau 14 prăjini fălceşti de pă-

mânt afânat. Ţăranul care avea două, trei sau patru perechi de boi sau

cai era obligat să lucreze pentru fiecare pereche de boi sau cai aceeaşi

suprafaţă, care i s-a dat lui în folosinţă. Ţăranul urma să prelucreze lo-

tul moşieresc cu uneltele şi forţa de tracţiune proprii.

2. Să recolteze într-o zi de nart 16 prăjini sau să cosească 20 de

prăjini, inclusiv să transporte recolta în locurile de depozitare, care

trebuie să fie nu departe de câmp, dar nu mai departe de două verste.

3. Să treiere într-o zi de nart cu mâinile o căpiţă sau 60 de snopi de

grâu arnăut sau in; să treiere câte o căpiţă şi jumătate sau 90 de snopi

de celelalte soiuri de grâne de primăvară; ţăranul care avea cal urma

să treiere câte două căpiţe sau 120 de snopi de grâu arnăut sau in şi câ-

te trei căpiţe sau 180 de snopi de celelalte soiuri de grâne de primăva-

ră. Tot ei urmau să adune de pe câmp paiele şi să le aşeze în stog.

4. Să prăşească într-o zi de nart 12 prăjini de porumb, iar dacă va

fi necesar, să prăşească a doua oară 18 prăjini.

5. O zi de nart era rezervată pentru recoltarea şi transportarea po-

rumbului în coşare, care erau construite, după necesităţi, tot de către

ţărani.

6. Să treiere şi să vânture din coşarele moşierului, într-o zi de nart,

câte 36 cetverici de porumb uscat.

7. Să cosească în 4 zile de nart câte o falce de iarbă, s-o usuce şi s-o

aşeze în stoguri.

8. Să îndeplinească toate lucrările ce ţin de cultivarea cartofului în

gospodăria moşierului1369

. Ţăranii care nu aveau, în general, forţă de

tracţiune urmau să lucreze toate zilele de nart cu mâinile.

1368 Mai detaliat a se vedea paragrafele 8-12 ale Regulamentului (Ibidem, p. 405-406). 1369 Ibidem, p. 406-407.

390

Regulamentul confirma dreptul moşierului de a stabili numărul zi-

lelor, din cele 12 zile de nart, pe care ţăranul urma să le muncească cu

boii sau caii. Dar, moșierul nu avea dreptul să ceară de la ţăran ca

acesta să lucreze fără boi sau cai mai mult de 8 zile, cu excepţia cazu-

lui în care va exista acordul benevol dintre el şi ţăran. Ţăranul care

avea mai multe perechi de boi sau cai era obligat să muncească cu mâ-

inile (să prăşească, să treiere etc.) la moşier un număr mai mare de zi-

le: cel care avea două sau trei perechi de boi sau cai – două zile, cel

care avea patru perechi de boi sau cai – trei zile1370

. Numărul zilelor

de nart pe care ţăranul urma să le lucreze în gospodăria moşierului es-

te indicat în Tabelul 22.

Tabelul 22

Zilele de nart pe care ţăranul urma să le lucreze în gospodăria

moşierului, conform Regulamentului din 1846*

Munci

efectuate de ţăran

Ţăranul care dispunea de forţă de tracţiune

(boi sau cai)

1 pereche 2 perechi 3 perechi 4 perechi

Cu forţă de tracţiune 4 4 4 4

Fără forţă de tracţiune 8 16 16 24

În total 12 20 20 28

* ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 407.

Regulamentul prevedea şi alte munci pe care ţăranul era obligat să

le îndeplinească în folosul moşierului.

1. Fiecare ţăran era obligat să aducă în casa moşierului, care se

afla pe ocina sa, anual câte două care de lemne, de la o distanţă de 20

de verste (4 ore de mers). Dacă nu era pădure și moşierul cumpăra

lemn din altă parte, atunci ţăranul era obligat să-l taie şi să-l aducă, de

la o distanţă nu mai mare de cea indicată, la casa moşierului. În cazul

în care la această distanţă nu era lemn, atunci ţăranul era obligat să

aducă în gospodăria moşierului vreascuri, stuf şi alt material de foc,

care era în gospodăria moşierului sau în gospodăria moşierului vecin,

dar de la o distanţă nu mai mare de 20 de verste.

2. În plus, ţăranul era obligat ca, ţinându-se cont de numărul de

boi sau de cai pe care îi avea, să pună anual la dispoziţia moşierului

1370 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 407.

391

câte un car pentru a transporta cu el greutăţi (până la 3 merţă1371

) la o

distanţă de 80 de verste (16 ore de mers).

3. Ţăranii transportau lemnele de la 15 mai până la 15 iunie, sau

de la 15 septembrie până la 1 noiembrie, deci când nu erau ocupaţi la

munci agricole, iar vitele aveau hrană. Moşierului putea, cu acordul ţă-

ranului, să folosească carele în zilele de iarnă în locul celor de vară.

4. Pentru transportarea lemnului, precum şi pentru alte lucrări în

beneficiul moşierului, ţăranul folosea carele proprii.

5. În locul prestaţiilor indicate, ţăranii care nu aveau boi sau cai

urmau să muncească în gospodăria moşierului o zi la alte munci, la in-

dicaţia acestuia.

6. Toţi ţăranii, indiferent de numărul cailor sau boilor pe care îi

aveau, erau obligaţi să muncească la reparaţia construcţiilor, aflate pe

ocina moşierului: la reparaţia acoperişurilor din paie şi stuf, îngrădiri-

lor pentru animale, dar nicidecum la reparaţia clădirilor capitale, la în-

treţinerea în ordine a şanţurilor etc. La lucrările indicate ţăranul urma

să muncească 4 zile în an. Muncea de la răsăritul până la apusul soare-

lui; se odihnea 2 ore, în timpul mesei. În cazul în care moşierul nu va

avea nevoie de asemenea munci din partea ţăranului, în anul următor

el nu va mai putea cere de la ţăran o anumită recompensă.

7. Fiecare ţăran era obligat să dea moşierului dijma (desetina) de

la toate produsele obţinute de pe pământul pe care îl foloseşte şi tre-

buia s-o aducă în depozitul moşierului, cantitatea acesteia fiind măsu-

rată în unitatea de măsură de care el se foloseşte la cântăritul produse-

lor sale. Dar, înainte de a prezenta moşierului dijma, ţăranul era obli-

gat să informeze poliţia rurală şi proprietarul pământului de care el se

foloseşte despre cantitatea desetinei. Aceştia urmau s-o verifice pe loc

şi, prin intermediul administratorului de moşie, s-o primească în de-

curs de 6 zile. În cazul în care moşierul nu primea desetina, ţăranul pu-

tea singur s-o aducă în depozitul moşierului, nemaiaşteptând decizia

lui, şi, în prezenţa martorilor, s-o depoziteze în locul cuvenit.

8. Ţăranii erau obligaţi să muncească în folosul moşierului cu

întreaga familie, inclusiv persoane de sex feminin, şi să îndepli-

nească muncile corespunzător vârstei şi sexului, exact cum ar

munci pentru sine. Moşierul, însă, nu avea dreptul să cheme la

1371 A se vedea: Merţă.

392

muncă copii sub 14 ani, persoane cu vârsta peste 60 de ani, femei

gravide şi bolnavi.

9. Moşierul nu avea dreptul să-i folosească pe ţărani la diferite

munci în zilele de sărbătoare sau să ceară ca ţăranul să îndeplinească

la rând cele 12 zile lucrătoare. Zilele de muncă erau împărţite în

3 părţi: zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplinească

primăvara, zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplineas-

că vara şi zile de muncă pe care ţăranul era obligat să le îndeplinească

toamna, deci câte 4 zile de muncă în fiecare anotimp. Muncile pe care

ţăranul trebuia să le îndeplinească erau stabilite în dependenţă de ne-

cesităţile moşierului. Se interzicea, însă, ca moşierul să-l trimită pe ţă-

ran la lucru la o depărtare mai mare de 20 verste de la sat.

10. În cazul în care ţăranul, din diferite motive, nu putea ieşi la lu-

cru, comunitatea sătească urma să îndeplinească imediat în locul lui toa-

te lucrările stabilite şi, în general, tot ce intra în obligaţiunile acestuia.

Responsabilitatea pentru fiecare ţăran şi-o asuma comunitatea sătească.

11. La cererea preventivă a moşierului, comunitatea rurală era

obligată să pună la dispoziţie numărul cerut de lucrători, cu sau fără

forţă de tracţiune, iar ţăranii trebuiau să muncească conştiincios.

12. În cazul în care unii ţărani nu erau apţi de muncă, comunitatea

rurală urma să pună la dispoziţia moşierului alţi ţărani care trebuiau să

îndeplinească întocmai aceste munci.

13. De îndeplinirea corectă şi la timp a funcţiilor comunităţilor ru-

rale, în special a muncilor îndeplinite de ţărani în favoarea moşierului,

răspundea poliţia rurală şi cea de plasă. În cazul în care ţăranii se es-

chivau de la îndeplinirea funcţiilor, judecătoriile locale delegau un re-

prezentant al lor la faţa locului, care, prin intermediul judecătoriilor de

obşte, îi impuneau să-şi onoreze obligaţiile.

14. Ţăranii puteau să se folosească de lemnul din pădurea moşie-

rului doar cu consimţământul acestuia, pentru o anumită plată sau în

baza unor condiţii stipulate special.

15. În acele locuri unde ţăranul avea în proprietate vii sau livezi,

indiferent de mărimea acestora, era obligat să presteze în folosul mo-

şierului dijma (desetina), excepţie făcând doar acele vii şi livezi care

se aflau pe pământul din curtea ţăranului.

16. Comunitatea sătească era obligată să protejeze câmpurile de

cereale şi fânețele, atât proprii, cât şi ale moşierului, de stricăciuni din

393

partea vitelor cornute, cailor şi porcilor, iar pentru păşunatul vitelor, în

special pentru întreținerea porcilor, să angajeze persoane speciale. 17. Pentru a îmbunătăţi situaţia ţăranilor care aveau vii pe pămân-

turile moşiereşti, după ce aceştia dădeau a zecea parte din vin moşie-rului, restul vinului îl puteau comercializa moşierului sau concesiona-rului acestuia, fie altor persoane particulare, dar numai cu ridicata, în poloboace cu un volum de nu mai puţin de 10 vedre.

18. Ţăranii care aveau plantaţii de vii pe pământurile moşierului, după ce achitau în folosul stăpânului a zecea parte din cantitatea obţinu-tă, puteau folosi, fără nici un obstacol, vinul pentru necesităţile proprii. Dar, moşierul urmărea cu stricteţe ca ţăranul să nu se ocupe cu comerci-alizarea vinului cu amănuntul sau să nu aducă vin din alte localităţi.

19. Ţăranii nu puteau beneficia de veniturile pe care le obţinea mo-şierul de la comercializarea vinului, folosirea morilor, fabricilor, păduri-lor, de la pescuit etc., care aparţineau în exclusivitate moşierului.

20. În acelaşi timp, şi moşierul nu putea cere de la țăran alte pres-taţii, servicii sau munci în afară de cele fixate în prezentul Regula-ment. Cele care au existat anterior (torsul inului şi lânii, paza păduri-lor, diferite munci timp de două zile împreună cu întreaga familie, în folosul moşierului, numite clacă, taxa bănească numită adet

1372, taxa

încasată pentru întreţinerea oilor, păsărilor şi albinelor, plata pentru în-treţinerea vitelor cornute etc.) au fost anulate

1373.

CORDON MILITAR (cordon de cazaci) – cordon militar (de ca-zaci), instituit după anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi Nistru la Rusia, la hotarele de apus ale Basarabiei, în scopul apărării hotare-lor de apus ale Imperiului de pătrunderea molimei, fugarilor şi mărfu-rilor de contrabandă. Cordonul militar a fost instituit cu participarea directă a guvernatorului civil Scarlat Sturdza.

Pentru soluţionarea problemelor înaintate de organele centrale, la 7 octombrie 1812 Sturdza a emis o dispoziţie privind instituirea cor-donului militar la hotarul de apus al Basarabiei. P.V. Ciciagov a încre-dinţat organizarea cordonului general-locotenentului I.M. Hartingh, care conducea cu forţele militare dislocate în Basarabia şi deţinea funcţia de guvernator militar. Cordonul urma să fie apărat de 3 regi-

1372 Adet – taxă plătită de locuitori moșierilor pentru deținerea în posesiune a loturilor

de pământ (ANRM, F. 5, inv. 2, d. 51, f. 3). 1373 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19881. – СПб., 1847, c. 408-410.

394

mente care aveau să vină din Rusia – regimentul de cazaci „Don”, condus de Astahov, şi două regimente de cazaci din Orenburg

1374.

Prin dispoziţia din 6 august 1813, I.M. Hartingh a înştiinţat poliţia

oraşului Chişinău că el consideră oportun ca locuitorii din acest oraş,

care, într-un număr mare, aveau obligaţia de călăraş şi îndeplineau di-

ferite misiuni date de poliţie şi de alte instituţii de stat, să fie eliberaţi

de această obligaţie şi să îndeplinească corvezile deopotrivă cu ceilalţi

orăşeni. În locul lor Serdăria ţinutului Orhei urma să trimită în fiecare

săptămână la Chişinău câte 17 călăraşi1375

.

I.M. Hartingh insista ca, până ce vor veni cele 3 regimente de ca-

zaci din Rusia, S.Sturdza să asigure paza pe întreg cursul Prutului, pâ-

nă la revărsarea lui în Dunăre, cu paznici locali, puşi la dispoziţie de

Administraţia ţinutală cu ajutorul cărora, după cum considera el, „...va

putea fi stopată trecerea ilegală a frontierei”1376

.

I.M. Hartingh, care avea la dispoziţie un număr redus de cazaci, a pu-

tut organiza paza frontierei doar în cursul inferior al Prutului, până la

drumul poştal ce trecea de la Iaşi spre Movilău. Celelalte părţi

ale hotarului urmau să fie întărite cu pază de către cele 3 regimente de ca-

zaci din Rusia. Deja la 9 octombrie 1812 I.M. Hartingh îi raportează lui

S.Sturdza despre măsurile întreprinse privind instituirea pazei de frontieră

şi interzicerea intrării în şi ieşirii din Basarabia a persoanelor, în afară de

curieri şi persoane care dispuneau de paşapoarte speciale1377

.

În vara anului 1813 cordonul militar la hotarul Basarabiei era alcă-

tuit din: regimentul unu de cazaci din Orenburg (pe o distanţă de 3666

verste erau amplasate 6 posturi carantinale, 54 pichete incluzând 20

ofiţeri, 23 subofiţeri şi 483 cazaci) – începea de la Vadul-lui-Isac, ur-

ma pe malurile râului Prut, ale Dunării, continua pe litoralul Mării

Negre şi malul Nistrului până la localitatea Palanca1378

; regimentul doi

de cazaci din Orenburg (12 posturi pe o distanţă de 280 verste, 65 pi-

chete, 18 subofiţeri şi 330 cazaci) – de la localitatea Vasileuţii-Mari şi

până la Vadul-lui-Isac, cu centrul în Leova1379

; regimentul trei de ca-

1374 ANRM, F. 2, inv.1, d. 62, p. I, f. 1. 1375 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 352 verso-353. 1376 Ibidem, f. 1 verso. 1377 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 62, p. I, f. 1. 1378 Ibidem, d. 198, f. 105-111 verso. 1379 Ibidem, f. 115-115 verso, 132.

395

zaci „Don” (26 posturi, 86 pichete, 39 ofiţeri, 53 subofiţeri, 1038 ca-

zaci) – de la localitatea Onuta până în localitatea Vasileuţi cu centrul

în Noua Suliţă1380

.

Schimbări în dislocarea detaşamentelor de cazaci la hotarul de

apus al Basarabiei s-au făcut şi mai târziu. Potrivit datelor din 1816,

cordonul militar era alcătuit din 4 segmente:

1. De la Noua Suliţă, unde este loc de trecere în Austria, în jos pe

Prut, până la satul Mitoc, în apropiere de localitatea Ştripţeni – primul

regiment de cazaci Orenburg, încartiruit în localitatea Canineşti.

2. De la sătişorul Mitoc, pe Prut, până la scurgerea lui în Dunăre,

până la târgul Reni, încartiruit în localitatea Cania sau Ţiganca, vis-à-

vis de târgul Falcea.

3. De la târgul Reni, pe Dunăre, până la vărsarea ei în Marea Neagră,

pe litoralul Mării Negre şi limanul Nistrului, până la cetatea Akkerman –

regimentul 4 de cazaci Don, încartiruit în orăşelul Tucikov.

4. La hotarele cu Austria, de la postul situat vis-à-vis de localitatea

Jvaneţ, în cursul superior al Nistrului, până la sătişorul Onuta şi de la

acest sat, pe uscat, până la Noua Suliţă – regimentul de cazaci Don,

condus de locotenent-colonelul Tarasov (al 2-lea).

În afară de cordonul militar, frontiera de apus a Imperiului Rus în

Basarabia, de la Noua Suliţă până la scurgerea râului Prut în Dunăre,

era păzit şi de cordonul de călăraşi1381

.

Uneori, conducerea detaşamentelor de cazaci dislocate la frontiera

de apus a Basarabiei era preluată de comandamentul militar activ aflat

în regiune. La 30 august 1830, potrivit decretului imperial, ambele

cordoane sanitare la Dunăre, Prut şi Nistru, împreună cu toate detaşa-

mentele militare, inclusiv cele de cazaci, ce se aflau în subordonare,

au fost date în administraţie comandantului corpului 5 de infanterie

generalului Rot1382

. La 30 septembrie 1830 a urmat o depeşă circulară

a guvernatorului civil al Basarabiei adresată Administraţiei regionale,

în care se menţiona că, odată cu dislocarea temporară a diviziilor 18 şi

19 de infanterie în Basarabia, generalului Rot i se vor supune „…pe

întreaga perioadă de aflare a acestuia în Basarabia …cordonul

1380 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 198, f. 144, 145 verso. 1381 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 305-305 verso. 1382 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 14.

396

carantinal stabilit la Dunăre, Prut şi Nistru, împreună cu toate atribute-

le lui şi persoanele ce se află în subordine, precum şi regimentele de

cazaci, paza de frontieră, inclusiv administraţia civilă şi judeţeană din

regiune ce are atribuţii directe în ce privește soluționarea problemelor

carantinale”1383

.

CORDON SANITAR (карантинная линия) – a se vedea: Cordon

sanitaro-vamal. CORDON SANITARO-VAMAL (таможенно-карантинная ли-

ния) – termen cu semnificaţie dublă pentru Basarabia: 1. cordon sani-

taro-vamal de la Nistru şi 2. cordon sanitaro-vamal de la Prut şi Dunăre.

1. Cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost instituit în 1793,

după anexarea la Rusia, potrivit Tratatului de la Iaşi, a teritoriilor din

partea stângă a Nistrului1384

, în scopul protejării hotarelor de vest

ale Imperiului de pătrunderea molimei şi a mărfurilor de contra-

bandă. În acest an a fost instituită carantină la Dubăsari, iar prin

decretul din 8 august 1795 – la Iampol1385

. Ulterior, carantine au fost

instituite la Movilău şi Ovidiopol. Deşi carantinele puneau mari obsta-

cole în extinderea comerţului, în special atunci când erau raportate ca-

zuri epidemiologice, necesitatea lor nu poate fi pusă la îndoială. Linia

sanitară era dublată concomitent şi de cea vamală. Prin decretul Ecate-

rinei a II-a din 7 decembrie 1792 a fost instituită vama de la

Iagorlâk1386

. Ulterior, prin decretul din 27 ianuarie 1795, la Dubăsari a

fost instituită vama principală de frontieră, la Ovidiopol – un post va-

mal1387

, iar prin decretul din 8 august au fost instituite (la Iampol şi

Jvaneţ) încă două vămi, iar la Movilău – un post vamal1388

. La

17 martie 1805, la iniţiativa lui A.E. de Richelieu un post vamal este

instituit şi la Maiaki1389

. Nefiind păzit cu stricteţe de corpul de grăni-

ceri, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru la hotarele cu Basarabia

includea două carantine – de la Dubăsari şi de la Movilău, patru vămi –

1383 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 1. 1384 А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края

(1731-1796), с. 216. 1385 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758. 1386 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17387. – СПб., 1830, c. 385. 1387 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17300. – СПб., 1830, c. 642. 1388 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758. 1389 ASRO, F.1, inv. 248, d. 169, f. 80.

397

de la Dubăsari, Movilău, Iagorlâk, Maiaki şi două posturi vamale – de

la Isakoveţ şi Parcani, care intrau în componenţa districtelor vamale

Dubăsari şi Odesa1390

. Ulterior, în 1811, la Nistru sunt instituite dis-

trictul vamal Dubăsari, în a cărui subordine erau vămile şi posturile

vamale de la Isakoveţ până la Dubăsari, şi districtul vamal Odesa, cu

vămile Odesa, Maiaki, Herson şi Nikolaev1391

.

Oficial, doar prin aceste puncte se permitea trecerea, în baza do-

cumentelor corespunzătoare, a persoanelor care veneau în sau plecau

din Imperiu, importul şi exportul mărfurilor. Căile comerciale princi-

pale duceau spre Sublima Poartă Otomană şi spre unele posesiuni

ale Imperiului Habsburgic. La trecerea frontierei, de la fiecare persoa-

nă se percepea o taxă, iar mărfurile erau impuse impozitului potrivit

tarifului vamal din 1797. Carantina, atât pentru oameni, cât şi pentru

animale şi mărfuri, se respecta timp de 10-14 zile în condiţii nefavora-

bile. Sustragerea de la această operaţie se pedepsea foarte sever, inclu-

siv cu moartea1392

.

2. După anexarea Basarabiei la Rusia frontiera Imperiului este trans-

ferată pe râurile Prut, Dunărea şi pe litoralul de nord-vest al Mării Negre,

unde urma să fie constituit un nou serviciu vamal şi de carantină1393

.

Instituit oficial abia în 1817, cordonul includea vămile Noua Suliţă,

Sculeni, Reni şi posturile vamale Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman

ce intrau în componenţa districtelor vamale Sculeni şi Ismail1394

. La tre-

cerea frontierei se încasa o taxă vamală, stabilită după regulile moldo-

veneşti, în mărime de 3% ad valorem1395

. În pofida măsurilor întreprin-

se, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost păstrat.

1390 ANRM, F. 134, inv. 3, d. 10, f. 3; Коммерческая газета, 1825, №9, 31 марта;

А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края

(1731-1796), с. 216; B.А. Кочергин. Наброски по истории города Дубoссар и

прилежащего Поднестровья (Херсонской губернии) (1648-1870), с. 25. 1391 V.A. Kocerghin. Op. cit., p. 27. 1392 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia, 1812-

1830, p. 285-286. 1393 Despre instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre, a se vedea mai de-

taliat: Valentin Tomuleţ. Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioa-

da 1812-1830. – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-

VII. – Chişinău, 1998, p. 209-214. 1394 ANRM, F. 5, inv. 1, d. 10, f. 61. 1395 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXI, 1781-1783, №15757. – СПб., 1830, c. 119.

398

În baza Regulamentului organizării administrative a Basarabiei

adoptat de Alexandru I la 29 aprilie 1818 au fost stabilite şi statele de

funcţii pentru vămile şi posturile vamale şi carantinale amplasate la

hotarul de apus al Basarabiei (Tabelul 23).

Tabelul 23 Statele de funcţii şi sumele alocate pentru întreţinerea funcţionarilor şi

cancelariilor vămilor, posturilor vamale şi carantinale amplasate la

hotarul de apus al Basarabiei, potrivit Regulamentului din 29 aprilie 1818*

Locu

l am

pla

sări

i

văm

ilor,

a p

un

ctel

or

vam

ale

şi ca

ran

tin

ale

Denumirea insti-

tuţiei vamale

Nu

măru

l d

e

fun

cţio

nari

Su

mel

e alo

cate

pen

tru

sala

rii şi

ch

eltu

ieli d

e

can

cela

rie

(în

ru

b.)

Cara

nti

ne

Fu

ncţ

ion

ari

şi

slu

jito

ri

Su

mel

e alo

cate

pen

tru

sala

rii şi

ch

eltu

ieli d

e

can

cela

rie

(în

ru

b.)

Vamă Punct

vamal

Noua-Suliţă 1 - 9 2750 - - -

Lipcani - 1 6 1390 1 12 2500

Sculeni 1 - 8 2470 1 48 13530

Leova - 1 6 1390 1 12 2500

Ismail - 1 8 1970 1 44 4700

Reni 1 - 9 2750 1 80 15730

Akkerman - 1 8 1970 1 44 4700

În total 3 4 54 14690 6 240 43660**

* Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 191-205;

Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. –

Bucureşti, 1993, p. 106-112.

** În suma totală n-au fost incluse 2050 rub. pentru întreţinerea şefului cordonu-

lui sanitar, a secretarului şi cheltuielile de cancelarie.

Pentru apărarea hotarului de pătrunderea molimei, potrivit dispozi-

ţiei imperiale din 1 august 1829, carantinele de la Prut şi Dunăre şi ce-

le de la Nistru au fost subordonate direct guvernatorului general al

Novorosiei şi Basarabiei, căruia i s-au acordat drepturi nelimitate în

baza Regulamentului carantinal din 21 august 18181396

.

Problema transferării cordonului vamal de la Nistru la noua fronti-

eră cu Basarabia este discutată de Consiliul de Miniştri la 13 sep-

1396 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №3058. – СПб., 1830, c. 569-570.

399

tembrie 1830, aceasta fiind prezentată de ministrul de Finanţe

E.F. Kankrin Departamentului comerţului exterior încă la 9 august. La

şedinţă au fost discutate şi aprobate 3 documente:

1. Proiectul Regulamentului privind ordinea de transferare a cor-

donului vamal de la Nistru la Prut şi Dunăre;

2. Noile state de funcţii ale districtelor vamale din Basarabia;

3. Proiectul decretului Senatului Guvernant privind aplicarea în

Basarabia, începând cu anul 1831, a Regulamentului ghildelor1397

.

Regulamentul cu privire la ordinea de transferare a cordonului

vamal de la Nistru şi organizarea lui la hotarul cu Basarabia a fost

semnat abia la 26 septembrie 18301398

. Acesta era alcătuit din 2 capitole.

Capitolul I stabilea principiile generale în baza cărora urma să fie

lichidat cordonul vamal de la Nistru ce despărţea Basarabia de guber-

niile ruse. Articolul 1 prevedea că data transferării cordonului vamal

urma să fie stabilită de ministrul de Finanţe, cu acordul preventiv al

ministrului de Interne şi al guvernatorului general al Novorosiei şi Ba-

sarabiei. Articolul 2 determina măsurile preventive stabilite pentru

transferarea cordonului vamal: organizarea salinelor din Basarabia

(decizie deja adoptată de Consiliul de Stat); aplicarea, începând cu

1831, a Regulamentului ghildelor în Basarabia; instituirea districtelor

vamale şi a pazei vamale de frontieră în Basarabia; pregătirea încăpe-

rilor pentru oficiile vamale şi, în măsura necesităţilor, pentru paza va-

mală de frontieră1399

.

Capitolul II al Regulamentului era alcătuit din 4 compartimente.

Compartimentul 1 (art. 3-16) prevedea instituirea districtelor va-

male şi a pazei vamale de frontieră.

În Basarabia erau instituite două districte vamale: din partea de

sus a Dubăsarilor, sau Sculeni – de la hotarele guberniei Podolia

şi până la judeţul Ismail, şi din partea de jos a Dubăsarilor, sau

Ismail – de la hotarele judeţului Ismail până la gurile Dunării pe l i-

toralul Mării Negre spre Akkerman şi mai departe până la sfârşitul

limanului Nistrului1400

.

1397 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 23. 1398 Ibidem. 1399 Ibidem, f. 24. 1400 Ibidem.

400

În districtul vamal Sculeni erau înfiinţate două vămi – la Noua

Suliţă şi la Sculeni, care au fost egalate în drepturi cu vămile de clasa

întâi şi aveau dreptul să perceapă taxe vamale de la mărfurile permise

potrivit tarifului în porturile Odesa şi Feodosia, dar fără a li se acorda

dreptul de înmagazinare. Această circumscripţie includea două posturi

vamale – la Lipcani şi la Leova1401

.

Din districtul vamal Ismail făceau parte vama Ismail, căreia i s-a

păstrat dreptul de înmagazinare acordat la 6 octombrie 18281402

şi do-

uă posturi vamale – din Reni şi din Akkerman1403

.

Posturile vamale îşi păstrau statutul de altădată, acordat tuturor

posturilor vamale de la hotarele de vest ale Rusiei.

Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia au fost

desfiinţate districtul vamal Dubăsari cu vămile Movilău şi Dubăsari şi

paza vamală, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki

şi Parcani1404

. Paza vamală a districtului vamal Odesa, situată la Nis-

tru, a fost transferată (în afară de paza necesară pe limanul Nistrului)

pe litoralul Mării Negre – între Kinburn şi Perekop şi pe limanul Bu-

gului şi Niprului, unde paza vamală lipsea.

În legătură cu instituirea în Basarabia a celor două districte vamale

şi cu egalarea în drepturi a funcţionarilor vamali cu cei de la instituţii-

le vamale de la hotarele de vest ale Rusiei, a fost constituit un nou per-

sonal vamal1405

.

Pornind de la faptul că componenţa numerică a pazei din Basara-

bia necesita investigaţii suplimentare, ţinându-se cont de supraveghe-

1401 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24-24 verso. 1402 Ibidem, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72. 1403 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso. 1404 Ibidem, f. 24 verso. 1405 Districtul vamal Sculeni era alcătuit din aparatul administrativ – şeful districtului,

ajutat de şapte funcţionari, pentru a căror întreţinere erau alocate 11800 rub.; vămile

Noua Suliţă şi Sculeni, formate din şefii vămilor ajutaţi de către 20 funcţionari

(13050 rub.); posturile vamale Lipcani şi Leova, formate din şefii posturilor vamale

ajutaţi de către 6 funcţionari (3500 rub). Districtul vamal Ismail era alcătuit din apara-

tul administrativ – şeful districtului ajutat de cinci funcţionari (9200 rub.); vama Isma-

il, formată din şeful vămii ajutat de 33 funcţionari (18070 rub.) şi postul vamal Reni

format din şeful postului vamal ajutat de 7 funcţionari (4650 rub.). Pentru reparaţia

drumurilor şi întreţinerea vaselor comerciale erau alocate 15 mii ruble (Ibidem, f. 27-

27 verso, 31).

401

rea sanitară, ministrul de Finanţe urma să prezinte pentru confirmare şi

personalul pazei vamale de hotar în cele două districte vamale1406

.

Compartimentul 2 (art. 17-27) stabilea locul de amplasare a clădi-

rilor vamale şi cantonării pazei vamale.

Vămile şi posturile vamale în Basarabia urmau să-şi aibă sediul

atât în clădirile deja existente, cât şi în cele arendate de la locuitori şi

de la moşieri.

Paza vamală era amplasată în acele clădiri în care până acum se aflase

forţele ce asigurau paza cordonului sanitar. În cazul în care acestea se do-

vedeau a fi insuficiente sau incomode, urmau să fie arendate clădiri de la

locuitori, iar acolo unde la hotarul de frontieră nu erau situate aşezări, la

început trebuiau construite bordeie sau alte construcţii, pentru ca ulterior

să fie construite clădiri durabile pentru paza sanitară1407

.

Compartimentul 3 al Regulamentului prevedea măsurile de trans-

ferare a cordonului vamal de la Nistru.

Până la suprimarea cordonului vamal de la Nistru se preconiza să

fie organizate preventiv vămile şi posturile vamale ale districtului va-

mal actual Basarabia, potrivit noilor reguli şi întărite, la început, reie-

şind din condiţiile concrete. După suprimarea cordonului vamal de la

Nistru vămile de la noua frontieră vamală erau completate parţial din

funcţionari aflaţi în serviciu, îndeosebi din cei de la Nistru, care cu-

noşteau mai bine noul sistem vamal. Concomitent au fost numiţi şefii

districtelor vamale1408

.

Organizarea pazei vamale în Basarabia a fost amânată până la con-

firmarea statelor de funcţii, iar în cazul în care această organizare nu

va fi adoptată până la transferarea cordonului vamal de la Nistru, paza

vamală se forma preventiv din 3 companii ale districtului vamal Du-

băsari, 2 companii formate în Radziwil şi o companie deja existentă la

hotarul Basarabiei cu Austria. Patru companii erau puse la dispoziţia

districtului vamal Sculeni şi două – celui de la Ismail1409

.

Prin dispoziţia ministrului de Finanţe era numit un comandant de

subbrigadă pentru organizarea preventivă a pazei vamale în Basarabia.

El conducea şi cu unităţile de pază care se aflau în Basarabia până la

1406 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso. 1407 Ibidem, f. 24 verso-25. 1408 Ibidem, f. 25. 1409 Ibidem.

402

sosirea celor 3 companii din districtul vamal Dubăsari, după care aces-

tea treceau în subordinea comandantului de subbrigadă din Ismail.

Ministrul de Finanţe numea preventiv pentru paza vamală din Basara-

bia câţiva gardieni şi ajutori alături de cei care au fost confirmaţi în

baza statelor de funcţii precedente1410

.

Compartimentul 3 mai includea un şir de articole (art.20-26) pri-

vind modalitatea transferării cordonului vamal de la Nistru, formării

statelor de funcţii şi acordării mijloacelor băneşti necesare pentru ad-

ministraţia vamală etc.1411

Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru a fost abro-

gat şi Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din

17 februarie 1825. Potrivit acestor articole, vămile şi posturile va-

male din Basarabia urmau ca, înainte cu 6 săptămâni până va fi

transferat cordonul vamal de la Nistru (prin vama Ismail şi postul

vamal Reni – cu 2 luni înainte), să anuleze toate dispoziţiile Regu-

lamentului din 17 februarie 1825 privind transportarea prin Basara-

bia în Rusia a mărfurilor şi din acel moment să activeze în baza ta-

rifului şi a legilor vamale comune1412

.

Compartimentul 4 (art. 28-31) al Regulamentului reglementa pro-

blema privind mânatul animalelor de peste hotare la iernat şi păşunat

în Basarabia.

Potrivit Regulamentului, mânatul vitelor (în afară de cai) la iernat

şi păşunat în Basarabia era permis fără achitarea taxei vamale, cu con-

diţia că înapoi peste hotare vor fi mânate tot atâtea animale câte au

fost aduse, şi în nici un caz mai multe.

În schimb, când vitele erau scoase din Basarabia, se percepea taxa

vamală stabilită de tariful vamal, excepţie făcând vacile pentru care se

percepea doar jumătate din taxa vamală.

Aceste reguli privind mânatul de peste hotare a animalelor la iernat

şi păşunat în Basarabia erau stabilite pentru o perioadă de cel puţin

3 ani, începând cu 1 ianuarie 18311413

.

După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830, toate chestiunile

ce intrau în competenţa vămii Movilău şi a postului vamal Kameniţa

1410 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 25. 1411 Ibidem, f. 25 verso-26. 1412 Ibidem, f. 26. 1413 Ibidem, f. 26 verso-27.

403

au fost transmise vămii Noua Suliţă, iar ale celui din Dubăsari – vămii

Sculeni1414

. Ulterior, vămile de clasa întâi din Rusia au fost divizate,

potrivit drepturilor acordate, încă în două categorii. Vămile din Noua

Suliţă şi Sculeni erau considerate vămi de clasa întâi, categoria a doua.

În localitatea Lipcani, până la 1 ianuarie 1861 a existat un post vamal

care a fost schimbat de la această dată în vamă de clasa a treia, catego-

ria a doua1415

.

Potrivit decretului din 30 august 1830, cordonul sanitar de la

Prut, Dunăre şi Nistru a fost transmis în subordinea generalului

Rot1416

. La 6 octombrie 1830 a urmat decizia împăratului Nicolai I,

potrivit căreia odată cu intrarea contelui M.S. Voronţov în funcţia

de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei lui i se încredin-

ţau şi toate chestiunile legate de administrarea în Basarabia a

carantinelor, precum şi a celorlalte instituţii administrative. În ad-

ministrarea acestor instituţii M.S. Voronţov urma să se conducă de

regulamentele şi dispoziţiile în vigoare de până la intrarea sa în

funcţie1417

.

După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830 au fost luate

măsurile de rigoare pentru transferarea cordonului vamal de la Nis-

tru la Prut şi Dunăre. Deja la 10 noiembrie 1830 Krasovski, care

îndeplinea funcţia de guvernator general, scria guvernatorului civil

al Basarabiei despre dispoziţiile privind regulile de transferare a

cordonului vamal:

1. Şefii districtelor vamale Odesa şi Basarabia urmau să stabileas-

că posturi pentru paza vamală luând în consideraţie opinia şefilor

carantinelor locale.

2. Tot ei primeau dispoziţii de a-i plasa pe funcţionarii pazei va-

male în locurile noi de dislocare în districtele vamale Odesa şi Basara-

bia, potrivit dispoziţiilor ministrului de Finanţe adresate şefului cor-

donului sanitar generalului Rot.

3. Urmau să fie luate măsuri pentru a pune la dispoziţie, potrivit

Regulamentului militar, locuinţele şi banii necesari pentru a asigura

1414 ANRM, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72. 1415 Ibidem. 1416 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 14. 1417 Ibidem, f. 14-14 verso.

404

transferarea pazei vamale de pe Nistru (inclusiv a celei din

Radziwil) în Basarabia şi pe ţărmul Mării Negre, limanurile Bug şi

Nistru1418

.

Termenul de transferare a cordonului vamal de la Nistru urma să

fie stabilit printr-o decizie specială a ministrului de Finanţe1419

.

Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia, începând

cu 1 martie 1831, au fost desfiinţate vămile districtului vamal Dubă-

sari1420

, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi Par-

cani1421

.

La 4 ianuarie 1833 a fost publicat un nou Regulament despre ca-

rantine, potrivit căruia toate carantinele erau împărţite în 3 categorii:

carantine centrale sau de bază, carantine speciale şi posturi carantinale

de uscat şi de coastă.

Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul vamal Scu-

leni au fost înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova – o

carantină specială şi în Lipcani – un post de carantină; în districtul

vamal Ismail: în Ismail – o carantină centrală, în Reni – o carantină

specială, în Akkerman şi Bazarciuk – posturi de carantină. La Nistru s-au

păstrat carantinele interne în Dubăsari, Movilău şi Isakoveţ, iar în Par-

cani – un post de carantină1422

. La 17 februarie 1842 postul de caranti-

nă din Akkerman este transferat din delta Nistrului în coasta

Akkermanului1423

.

Cordonul sanitar de la Nistru cu carantinele de rezervă din

Isakoveţ, Dubăsari, Movilău şi postul de carantină din Parcani au

fost lichidate abia la 5 februarie 18461424

. Ulterior, în legătură cu

declanşarea războiului Crimeei, în octombrie 1853 cordonul san i-

tar de la Nistru a fost restabilit1425

, iar după terminarea ostilităţi-

1418 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 5-5 verso. 1419 Ibidem, f. 5 verso. 1420 Ibidem, F. 151, inv.1, d. 2, f. 72; Коммерческая газета, 1831, 18 февраля, №14. 1421 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 399, f. 3 verso. 1422 Коммерческая газетa, 1833, 5 января, №2. 1423 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVII, 1842, отд. первое, №15300. – СПб., 1843, c. 94. 1424 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19693. – СПб., 1847c. 216. 1425 În noiembrie 1853 şi în februarie 1854, guvernatorul general al Novorosiei şi Ba-

sarabiei a primit 20 mii rub. argint din partea Ministerului de Interne pentru instituirea

carantinelor în Isakoveţ, Movilău, Dubăsari, Parcani şi Ovidiopol.

405

lor1426

, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 28 ianuarie

1858, suprimat1427

. A început să funcţioneze cordonul sanitaro-

vamal de la Prut şi Dunăre cu carantinele în Ismail, Reni, Sculeni

şi Leova. Până la construirea clădirilor permanente la linia de

frontieră, aceste carantine au fost amplasate provizoriu: cea din

Ismail – în Kubei, din Reni – în Tatarbunar, din Sculeni – în co-

lonia Comrat şi cea din Leova – în localitatea Cărpineni1428

.

În sistemul sanitaro-vamal al Basarabiei intervin anumite schim-

bări după încheierea Tratatului de la Paris din 18(30) martie 1856, po-

trivit căruia Rusia era nevoită să retrocedeze Moldovei partea de sud a

Basarabiei (teritoriile judeţelor Ismail şi, parţial, Akkerman şi Cahul)

cu porturile Ismail şi Reni, unde erau amplasate vămi şi posturi vama-

le şi carantinale.

Noul cordon sanitaro-vamal includea în componenţa sa două dis-

tricte vamale – Kubei şi Sculeni. Din districtul vamal Kubei făceau

parte vămile Kubei, Tatarbunar şi Baştamak şi posturile vamale Leova

şi Akkerman, iar din districtul vamal Sculeni – vămile Noua Suliţă şi

Sculeni şi postul vamal în Lipcani. Locul de reşedinţă al şefului distric-

tului vamal Kubei era stabilit în Akkerman, iar al celui din Sculeni – în

Noua Suliţă1429

. În activitatea carantinelor administraţia cordonului

sanitaro-vamal de frontiera de apus a Basarabiei se conducea de Regu-

lamentul privind activitatea carantinelor din Basarabia din 10 aprilie

18581430

.

La 30 noiembrie 1865 sunt confirmate statele de funcţii ale vă-

milor în comerţul european şi asiatic şi stabilite drepturile instituţiilor

vamale de a permite mărfuri pentru import. La hotarele de apus

ale Imperiului Rus, la Prut, în categoria vămilor de clasa întâi erau

confirmate vămile din Noua Suliţă şi Sculeni. Ele aveau dreptul de a

1426 Generalul Stroganov i-a raportat ministrului de Interne încă în februarie 1857 des-

pre necesitatea suprimării cordonului sanitar de la Nistru, dar frica de răspândirea mo-

limei şi nesiguranţa carantinelor de la Prut şi Dunăre l-au făcut pe acesta din urmă să

păstreze acest cordon timp de încă un an. 1427 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, 1858, отд. первое, №32722. – СПб., 1860,

c. 77-78. 1428 Ibidem, p. 78-79. 1429 ASRO, F. 147, inv.1, d. 19, f. 11-11 verso. 1430 Ibidem, F. 1, inv. 249, d. 222, a. 1858, f. 61-63 verso.

406

permite importul tuturor mărfurilor străine neinterzise de tariful va-

mal. Termenul de încasare a taxelor vamale, da la data intrării mărfuri-

lor în vamă, era stabilit de un an de zile. În categoria vămilor de clasa

a treia erau confirmate vămile din Lipcani, Kubei, Akkerman, Tatar-

bunar şi Baştamak. Aceste vămi aveau dreptul de a permite importul

tuturor mărfurilor străine, în afară de maşini şi diferite aparate, cu ex-

cepţia celor agricole, permise de tariful vamal. Termenul de vămuire a

mărfurilor, da la data intrării mărfurilor în vamă, era stabilit de o lună

de zile1431

.

Ulterior, pentru înviorarea comerţului, potrivit deciziei Senatului

Guvernant din 31 mai 1873, postului vamal Akkerman i-a fost acordat

dreptul de vamă de clasa a III-a1432

.

După reanexarea Sudului Basarabiei potrivit deciziilor Congresu-

lui de la Berlin (1/13 iulie 1878), la Rusia au trecut porturile dunăre-

ne – Ismail, Chilia şi Reni. Dar, aceste instituţii vamale au fost deschi-

se abia la 9 octombrie 18781433

.

Ulterior intervin anumite schimbări şi în structura vamală. Po-

trivit dispoziţiei Consiliului de Stat din 7 martie 1879, instituţiile

vamale vechi amplasate la fostul hotar cu România au fost lichidate

şi instituite la noua frontieră altele noi. Vămile din fostul district

vamal Kubei (redenumit Ismail) – Bolgrad, Tatarbunar şi Comrat,

au fost lichidate şi în locul lor instituite, la hotarul cu România, al-

tele noi. În oraşul Ismail a fost instituită vama principală de antre-

pozit Ismail, în oraşul Reni – vama de clasa întâi Reni, iar în târgul

Leova – vama de clasa a treia Leova. Posturi vamale au fost institu-

ite în oraşul Chilia, târgul Vâlcov, oraşul Cahul, în delta Prutului,

la podul şi şoseaua care ducea la Galaţi (Усть-Прутская), şi pos-

tul vamal Falcea, vis-à-vis de târgul românesc Falcea. În sătişorul

Cotul Morii, în apropiere de târgul românesc Drăsliceni, a fost in-

stituit un punct de trecere. Posturilor vamale Chilia, Vâlcov şi Ca-

hul li s-a acordat dreptul vămilor de clasa a treia, cu condiţia ca

mărfurile importate de peste hotare, până la amenajarea acestor

1431 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. второе, №42727. – СПб., 1867, c. 287,

289-290. 1432 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVIII, 1873, отд. первое, №52328. – СПб., 1876, c. 780. 1433 Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии

(1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 532.

407

posturi, să nu rămână în depozite timp de 3 luni, dar să fie supuse

imediat taxelor vamale. Pentru întreţinerea acestor instituţii

vamale guvernul a alocat anual din bugetul statului 62173 rub.

(50210 rub. – pentru salarii şi 11963 rub. – pentru decoraţii şi dife-

rite indemnizaţii funcţionarilor vamali)1434

.

În anul 1883, în locul districtelor vamale Sculeni şi Ismail a fost

înfiinţat un singur district – districtul vamal Basarabia.

CORNĂRIT (cornăritul boilor) (корнарит) – dare pusă pe boii de

negoţ – câte un leu de bou, separat de vamă – începând de la 1705-

1707. Mai târziu a fost plătită numai de străini1435

.

În Basarabia cornăritul constituia taxa încasată de la vânzarea

vitelor cornute. Cornăritul era încasat de la negustorii care goneau

animalele la iernat şi păşunat în Basarabia. Ordinea privind ierna-

tul şi păşunatul animalelor din străinătate în Basarabia a fost sta-

bilită de A.N. Bahmetev şi respectată până la sfârşitul anilor ’20

ai sec. al XIX-lea. În baza dispoziţiilor elaborate, „…oricare stră-

in, ce dorea să gonească aici (în Basarabia – V.T.) la păşunat sau

iernat vitele, înainta în vamă o cerere, care permitea trecerea

acestora fără achitarea taxei vamale. Stăpânului i se elibera un

certificat în care se indica numărul exact şi specia vitelor mânate,

în care judeţ acestea urmau să fie mânate de stăpân la păşu-

nat”1436

. Judecătoria judeţeană era obligată să verifice vitele la lo-

cul păşunatului potrivit certificatului. În caz dacă stăpânul dorea

să gonească vitele înapoi, judecătoria urma să ţină sub control

această problemă, iar vitele să fie supuse taxei vamale – „vamei”

şi cornăritului1437

: pentru fiecare cal – 1 rublă 8 kop., taur sau

bou – 1 rublă 65 kop., vacă – 72 kop., viţel, berbec, oaie, capră

sau ţap – 11 kop. asignate1438

.

1434 ПСЗРИ. Собр. II, т. LIV, 1879, отд. первое, №59389. – СПб., 1881, c. 127. 1435 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 126. 1436 AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 1. 1437 Taxa se percepea în mărime de 2 lei 35 aspri pentru fiecare bou, 1 leu pentru fie-

care vacă, 1 leu 6 aspri pentru fiecare cal şi 6 parale pentru fiecare oaie sau capră

(AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 5). De la sfârşitul anilor ’20 taxa în lei a fost înlocuită

cu taxa în ruble: 1 leu constituia 40 parale, sau 120 aspri, fiind egal cu 72 kopeici

asignate (AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 26). 1438 AISR, F. 19, inv. 3, d. 130, f. 1-1 verso.

408

CORNET (корнет) – primul rang de ober-ofiţer în cavalerie, co-

respunzător rangului de sublocotenent în armata terestră, instituit în

Rusia în 18011439.

CORVOADĂ (corvadă) – muncă gratuită pe care o prestau ţăranii

în folosul moşierului sau al statului1440

. În Ţara Moldovei aceste pres-

taţii se numeau havalele. Locuitorii erau obligaţi să participe la repara-

ţia cetăţilor, drumurilor, morilor, podurilor, iazurilor etc.

Deosebit de istovitoare era corvoada în timpul ostilităţilor ruso-

turce, când populaţia era impusă să îndeplinească diferite munci în fo-

losul armatei. Una din acestea era corvoada cu carele – transportarea

cu unităţile de transport proprii a bunurilor sau persoanelor la punctul

destinaţiei. Acest „bici” ţarist a lovit crunt în ţărani, în special în

timpul războaielor ruso-turce din 1828-1829 şi din 1853-1856. În anii

1853-1856, numai din districtul militar Bender a fost folosită zilnic

munca de corvoadă a 32367 ţărani. Ţăranii erau mobilizaţi să facă în-

tărituri, să transporte cu mijloacele lor de transport muniţii pe front, să

aprovizioneze cu furaj armata1441

. La rândul lor, aceste munci erau

prestate în trei forme:

1. Transportarea încărcăturilor ce aparţineau armatei şi transporta-

rea bolnavilor;

2. Transportarea proviziilor destinate magazinului mobil al armatei;

3. Ridicarea fortificaţiilor şi reparaţia cetăţilor.

Pentru a ne imagina ce a prezentat corvoada pentru populaţia Ba-

sarabiei în anii războiului Crimeei, să analizăm succint corvoada cu

carele ce erau puse la dispoziţia armatei ruse de către diferite categorii

ale populaţiei din Basarabia (Tabelul 24).

1439 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1895, Т. XVI , с. 303. 1440 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992,

p. 219. 1441 Anton Moraru. Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993). – Chi-

şinău, 1995, p. 27.

409

Tabelul 24 Numărul şi valoarea muncilor prestate cu carele puse

la dispoziţia armatei ruse de către diferite categorii ale populaţiei

din Basarabia, pentru transportarea greutăţilor şi bolnavilor

în perioada 1853-1 iunie 1855*

Denumirea oraşu-lui, judeţului sau a

districtului

Numărul de care

În %

Valoarea reală a muncii cu carele

Suma reală achitată

Rub. Kop. Rub. Kop.

Departamentul Ministerului Proprietăţilor Statului

Akkerman 30747 44,0 23000 25 15086 85

Bender, Cahul 38454 55,1 30978 - 11808 25

Hotin 637 0,9 552 75 91 50

În total 69838 100,0 54531 - 26986 60

Administraţia Coloniştilor Transdanubieni

Ismail 34340 46,0 41127 - 13183 14

Cahul 8347 11,2 8347 - 4151 25

Bugeacul de Sus 25906 34,7 38859 - 11024 62,5

Bugeacul de Jos 5995 8,0 4570 - 3295 00

În total 74588 100,0 92903 - 31654 1,5

Coloniştii germani (24 de colonii)

Coloniştii germani 32554 100,0 48829 - 6219 -

Departamentul Ministerului de Interne

Chişinău 2854 2,3 7174 - 360 -

Orhei 25339 20,4 31371 50 12617 -

Bender 2061 1,7 3642 45 00 -

Cahul 17746 14,3 29288 65 18222 50

Akkerman** 5167 4,2 7489 72 516 08

Iaşi 33903 27,4 54394 65 13568 -

Soroca 23327 18,8 34417 50 9907 50

Hotin 13518 10,9 10278 92 00 -

În total 123915 100,0 178057 39 55191 08

Administraţia Specială a oraşului Ismail***

Ismail 6540 37,8 5174 25 1580 27,5

Reni 5010 28,9 4574 72 1077 45

Chilia 5064 29,2 3798 - 530 25

Vâlcov 705 4,1 1221 50 280 -

În total 17319 100,0 14768 47 3467 97,5

În total 318214 - 389088 86 123518 66,5

* ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 212-216 verso.

** Cu plasele Popuşoi, Turlac, Şaba.

*** Inclusiv oraşele.

410

Potrivit datelor din Tabelul 24, pentru îndeplinirea acestei presta-

ţii, cel mai mare număr de care l-au pus la dispoziţie locuitorii celor

opt judeţe (Chişinău, Orhei, Bender, Cahul, Bălţi, Soroca, Iaşi, Ho-

tin) şi ai oraşului Akkerman cu cele trei plase (Popuşoi, Turla,

Şaba) – 123915 care (38,9%) din cele 318214 care puse la dispoziţie

cu această ocazie de întreaga populaţie a Basarabiei. Pentru munca

prestată de locuitorii acestui Departament, administraţia ţaristă a

achitat doar 55191 rub., din cele 178057 rub. care trebuiau să fie

achitate. Oraşele şi judeţele Bender şi Hotin nu au primit de la arma-

ta rusă nici o kopeică pentru munca prestată, deşi în Hotin trebuiau

să fie achitate 10279 rub., iar în Bender – 3642 ruble. Majoritatea ca-

relor din acest Departament au fort luate din oraşul Bălţi şi din jude-

ţul Iaşi – 33903 care (27,4%), din oraşul şi judeţul Orhei – 25339

(20,4%), din Soroca – 23327 (18,8%), din Cahul – 17746 (14,3%) şi

din Hotin – 13518 care (10,9%). Cea mai mică contribuţie au adus

oraşele şi judeţele: Akkerman – 5167 care (4,2%), Chişinău – 2854

(2,3%) şi Bender – 2061 care (1,7%)1442

. Semnificativ este şi faptul

că în numărul acestor care au fost incluse doar carele înhămate cu

boi. Astfel, din numărul de care prestate pentru acest tip de corvoadă

au fost omise: în oraşul Chişinău – 1695 care trase de un cal şi 480

care trase de o pereche de cai din întregul judeţ; în oraşul Orhei –

247 care înhămate cu cai; în oraşul Bender – 105 care cu un cal; în

oraşul Cahul – 12729 care cu o pereche de cai; în oraşul Bălţi – 295

care cu un cal şi în judeţul Iaşi – 6077 care înhămate cu cai. Preţul

unei zile de corvoadă prestată cu carul în Departamentul Ministeru-

lui de Interne era în medie de 75 kop.

După numărul de care pus la dispoziţia armatei ruse locul doi i-a

revenit Administraţiei Coloniştilor Transdanubieni – 74588 care

(23,4%). În majoritate, acestea au fost luate din districtul Ismail –

34340 care (46%) şi din Bugeacul de Sus – 25906 care (34,7%). Dis-

trictul Cahul de pe malul Prutului a pus la dispoziţia armatei 8347 care

(11,2%). Cel mai mic număr de care a fost dat de districtul Bugeacul

de Jos – 5995 care (8%). Ca şi în cazul Departamentului celor 8 jude-

ţe, locuitorii Administraţiei Coloniştilor Transdanubieni au primit doar

a treia parte din costul muncii prestate – 31654 rub. din cele

1442 ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 213-215.

411

92903 rub. datorate. Preţul unui car înhămat cu o pereche de boi era de

1 rub. şi 50 kop., iar a unui car înhămat cu cai – de 75 kop1443

.

O contribuţie asemănătoare a avut-o şi populaţia Departamentului

Ministerului Proprietăţilor Statului. Aceasta a pus la dispoziţia militari-

lor ruşi 69838 care, ceea ce a constituit 22% din numărul total de care

din provincie. Populaţia districtului şi a judeţului Bender şi cea a judeţu-

lui Cahul a pus la dispoziţia armatei ruse 38454 care (55,1%), de altfel

şi cel mai mare număr de care din toată Basarabia. De la locuitorii jude-

ţului şi districtului Akkerman au fost luate 30747 care, ceea ce a consti-

tuit 44% din numărul de care ce au fost date cu această ocazie de Depar-

tamentul respectiv. Cel mai mic număr de care au fost puse la dispoziţia

armatei din partea districtului şi judeţului Hotin, aflat sub jurisdicţia

Ministerului Proprietăţilor Statului – 637 care (0,9%). Preţul unui car

era de 75 kop. În anul 1855, în districtul şi judeţul Bender şi în judeţul

Cahul preţul acestuia a fost de 1 rub. şi 20 kop. Valoarea carelor ce au

fost date de acest Departament în anii războiului Crimeei era de

54531 rub., însă au fost achitate doar 26987 ruble1444

.

Administraţia Specială a oraşului Ismail a dat pentru acest tip de

corvoadă cel mai mic număr de care din întreg ţinutul – 17319 care

(5,5%). Cert este faptul că din acest număr cea mai mare cotă i-a re-

venit oraşului Ismail – 6540 care (37,8%), fiind urmat de oraşul Chi-

lia – 5064 care (29,2%), oraşul Reni – 5010 (28,9%) şi cel mai mic

număr de care a fost luat din oraşul Vâlcov – 705 care (4,1%). În

numărul acestor care nu au fost incluse cele 180 înhămate cu o pere-

che de cai puse la dispoziţia poliţiei şi funcţionarilor locali în oraşul

Ismail. Din oraşul Vâlcov, în transportarea bolnavilor şi a încărcătu-

rilor ce aparţineau armatei au fost încadraţi 262 călăreţi, tot din acest

oraş au fost luate 263 bărci. Ca şi în cazul celorlalte departamente,

Administraţia imperială nu a binevoit să achite valoarea integrală a

muncii prestate de băştinaşi – 14768 rub., fiindu-le achitate doar

3468 ruble1445

.

Astfel, valoarea totală a celor 318214 care ce au fost date pentru

transportarea bolnavilor şi a încărcăturilor ce aparţineau armatei a

1443 ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 212. 1444 Ibidem, f. 212-212 verso. 1445 Ibidem, f. 214 verso-215 verso.

412

constituit suma de 389089 ruble, din care populaţiei Basarabiei i-a fost

achitată doar a treia parte din ea – 123519 ruble1446

.

O altă formă a corvoadei era reparaţia şi întreţinerea drumurilor,

podurilor, trecătorilor şi a cetăţilor – muncă obligatorie prestată de lo-

calnici în timpul războaielor. În special în ea erau implicaţi locuitorii din

apropierea drumului, podului sau cetăţii care necesita lucrări de reparaţie.

O altă formă era încartiruirea – presupunea, de obicei, cantonarea

armatei în gospodăria băştinaşilor şi asigurarea soldaţilor cu toate cele

necesare pe perioada staţionării în ea. Tot din categoria corvoadei fă-

ceau parte: fabricarea pesmeţilor şi coacerea pâinii, construcţia borde-

ielor şi a grajdurilor temporare. În diferite perioade de timp corvoada

lua forme diferite şi era o povoară destul de grea pentru populaţie.

COŞAR (кошеры) – încăpere, cu pereţii împletiţi din nuiele, des-

tinată pentru păstrarea porumbului1447

.

COT (локоть) – veche unitate de măsură a lungimii, reprezentând

distanţa de la cot până la extremitatea degetului mijlociu. A fost folo-

sită în toate cele trei Ţări Române: în Moldova şi în Ţara Românească

este cunoscută din sec. al XV-lea. Moldova a utilizat 2 coţi-etalon: co-

tul obişnuit de 0,637 m (1864) şi cotul halep de 0,681 m. După intro-

ducerea sistemului metric modern, cotul s-a păstrat în mediul rural pâ-

nă în sec. al XX-lea. Mai există un cot pentru cotitul (măsuratul) buţi-

lor de către aşa-numiţii cotnari1448

.

În Basarabia, cotul este cunoscut ca taxă încasată de la măsuratul

poloboacelor cu vin de la fiecare vânzător şi de la fiecare cumpărător,

ce constituia 10 parale1449

. În 1818 această taxă a fost dată în concesi-

une boierului Balş din Chişinău, pentru o sumă de 1665 lei1450

.

CRÂŞMĂRIT (cârciumărit) (крышмарит) – 1. Impozit care era per-

ceput pe cârciumi1451

, introdus în Moldova de M.Racoviţă (1716-1726) şi

desfiinţat, pentru o scurtă vreme, de Grigore II Ghica (1726-1733). Reac-

1446 ANRM, F. 24, inv. 1, d. 18, f. 215 verso. 1447 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861

годы). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.

Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 25, 128, 246, 291, 292, 339, 345, 352, 573. 1448 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 126. 1449 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 24. 1450 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 23, f. 209-209 verso. 1451 Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 373.

413

tivat de acest Domn, crâşmăritul este taxat la câte 5 lei de cârciumă1452

;

2. Taxă la care erau impuşi ţăranii din Basarabia, care dispuneau de unul

sau două butoaie de vin şi intenţionau să-l realizeze în crâşme1453

.

CREDINCIOS DE RIT VECHI1454

(раскольник/старообрядец) –

adept al sectei religioase de rit vechi, formată în Rusia în urma refor-

mei religioase înfăptuite, în 1653, de patriarhul Nikon (Nichita

Minov). Aceşti credincioşi şi-au creat propria organizaţie bisericească,

ceea ce a provocat schisma bisericii ruse, care ia forma unei mari miş-

cări ce a cuprins categorii largi ale populaţiei. Mişcarea capătă şi un

caracter social. Urmându-i pe propovăduitorii schismei, oamenii pără-

seau satele şi oraşele, plecau la periferiile Imperiului, întemeind co-

munităţi ale credincioşilor de rit vechi1455

.

Termenul credincios de rit vechi nu este întâlnit în izvoarele ruse

din sec. al XVII-lea. El apare abia în sec. al XVIII-lea şi capătă o răs-

pândire mai largă doar în sec. al XIX-lea. În trecut, adeptul sectei reli-

gioase de rit vechi (старовер), erau numit „kalagur” (калагур) sau

„kalugher” (калугер) – de la cuvântul „kalgan” (калган) – balie mare

din lemn, în care credincioşii de rit vechi se spălau, pentru a nu merge

la băile comune, sau ceaşecnic (чашечник) – de la obiceiul de a mân-

ca din farfurie personală, sau kerjak (кержак) – de la denumirea râu-

lui Kerjeneu, sau lipovean (липован) – de la dragostea faţă de obiecte-

le din tei (липа), sau caţap (кацап) – de la obiceiul de a purta barbă,

din limba română – „ca ţapul”.

Episcopul din Dunărea de Jos Melhisedec scria la 1875 că primele

informaţii despre credincioşii de rit vechi veniţi în Ţările Române da-

tează cu mijlocul sec. al XVIII-lea şi se referă la comunitatea Dumas-

ca, ţinutul Vaslui (1740), şi la comunitatea Manole, ţinutul Suceava

(1750), din Moldova. Despre statornicirea celorlalte comunităţi

ale credincioşilor de rit vechi din ţinuturile Suceava, Târgul-Frumos şi

Iaşi, contemporanii lui Melhisedec nu ştiau nimic.

1452 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 104-105. 1453 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 21 verso. 1454 Despre credincioşii de rit vechi din Basarabia a se vedea mai detaliat:

А.С. Аксаков. Записка о бессарабских раскольниках. – În: Русский архив, 1888,

т. III, кн. 11, с. 128-139. 1455 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1900, Т. XXVI, с. 454.

414

În Basarabia (Bugeac), credincioşii de rit veci au început să se aşe-

ze la începutul sec. al XIX-lea, când aceste teritorii se aflau încă sub

dominaţia otomană. După anexarea în 1812 a teritoriului dintre Prut şi

Nistru la Imperiul Rus, credincioşii de rit vechi nu numai că n-au ple-

cat de pe aceste teritorii, dau au continuat să vină din guberniile inter-

ne ruse. Aici, fiind mai departe de instituţiile imperiale, aflându-se

într-o siguranţă mai mare şi fiind sub protecţia funcţionarilor locali,

credincioşii de rit veci puteau să-şi exercite mai liber cultul1456

.

Un factor important, cum considera episcopul Melhisedec, care a fa-

vorizat strămutarea credincioşilor de rit vechi în Ţările Române, iar ulte-

rior şi în Basarabia, a fost faptul că guvernul, „recunoscând ierarhia aus-

triacă a credincioşilor de rit vechi din ţară, le-a permis credincioşilor de rit

vechi să se declare naţiune şi confesiune religioasă aparte, faţă de naţiu-

nea titulară din ţară şi să se organizeze separat, ca element străin ţării, si-

milar evreilor, care locuiesc pe aceste teritorii doar de dragul intereselor

proprii, neavând, între timp, nici o tangenţă morală cu ţara” 1457

.

CRUCE (cruce răsura) (крюча/крюсерасура) – grup fiscal, sis-

tem de aşezare şi percepere a impozitului (bir, dajdie, dare), bazat pe

principiul răspunderii colective, ca şi cisla, de care se deosebea prin

aria mai restrânsă. Mai mulţi contribuabili erau impuşi la o sumă glo-

bală, de a cărei plată răspundeau solidar. Sistemul a fost practicat atât

în Moldova, cât şi în Ţara Românească şi s-a extins şi la alte categorii

de obligaţii decât cele strict fiscale1458

.

Alte surse denotă că crucea a fost introdusă în Moldova de Alexan-

dru Callimachi (aprilie 1795 – martie 1799), prin legea din 30 aprilie

1796 şi pentru locuitorii care îndeplineau desetina1459

. În Basarabia termenul cruce (крюча) este întâlnit la încasarea

goştinei – darea asupra oilor şi caprelor. La 10 aprilie 1820, Departamen-tul economico-financiar al Guvernului Regional îi scria rezidentului ple-nipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev că guvernul a decis ca pentru fi-ecare oaie sau capră să fie încasate câte 15 aspri, iar de la fiecare proprie-

1456 Статистические сведения о раскольниках (липованах) в Молдо-Валахии

(Румынии). – În: КЕВ, 15-31 января, 1873, №2, с. 77. (Extras din lucrarea episcopu-

lui din Dunărea de Jos Melhisedec: Русские раскольники. – Bucureşti, 1871). 1457 Ibidem, p. 67. 1458 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 129. 1459 ANRM, F. 3, inv.1, d. 110, f. 35; d. 450, f. 2-6 verso.

415

tar câte 4 parale – aşa-numita cruce1460

. În explicaţia dată la acest subiect autorităţile regionale scriau că de plata goştinii au fost scutiţi şi sunt scu-tiţi în continuare, în baza actelor eliberate de guvernul moldovenesc, doar clerul, dvorenii şi acele persoane care dispun de hrisoave domneşti sau al-te documente, eliberate de autorităţile moldoveneşti până la 1 aprilie 1812, celelalte categorii sociale sunt obligate să plătească şi plătesc anual nu doar pentru fiecare oaie şi capră, dar şi pentru fiecare mieluţ şi ieduţ tânăr câte 13 aspri. În plus, fiecare proprietar care achită goştina, mai plă-teşte anual, conform obiceiului vechi moldovenesc, personal pentru sine şi taxa numită cruce răsura (крюсерасура), care constituie 4 parale

1461.

CUNIŢĂ (куница/коница/коницы) – o veche dare care a avut în Moldova medievală mai multe semnificaţii: 1. dare plătită de fetele căsătorite în alt sat; 2. dare asupra cailor cumpăraţi de străini; 3. dare asupra vacilor şi cailor; 4. dare asupra vitelor (cai şi vaci, oi şi capre) aduse de străini la păşunat peste iarnă

1462.

În Basarabia cuniţă semnifica darea pentru animale care aparţineau străinilor

1463 şi constituia 40 aspri de la fiecare bucată. Darea era dată

în concesiune. Pe parcursul anilor 1813-1815 Guvernul Regional al Basarabiei a încasat o asemenea dare în valoare de 42602 lei 64 aspri: în 1813 – 12602 lei 64 aspri, în 1814 – 20000 şi în 1815 – 10000 lei

1464. La dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev, din 1816 este lichidată, „…ca insuportabilă pentru străini şi negustorii de animale”

1465.

Potrivit datelor din 1820 prezentate de S.I Kornilovici, cuniţă este o dare încasată de către concesionari pentru vitele cornute, caii şi oile aduse la păşunat în regiunile de stepă ale Basarabiei, pe pământurile statului, de peste hotare sau din alte regiuni ale provinciei, cât şi pen-tru întreţinerea proprietarilor sau persoanelor care răspundeau de pă-şunatul lor, în cătune – pentru industriaşi. Darea pentru iernatul fiecă-rei bovine sau cal constituia 1 leu, pentru vitele cornute şi caii de un an – 20 de parale, pentru fiecare oaie şi capră – 4 parale

1466.

1460 ANRM, F. 3, inv.1, d. 110, f. 24. 1461 Ibidem, d. 110, f. 24-24 verso. 1462 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 129. 1463 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 50 verso-51. 1464 Ibidem, F. 4, inv.1, d. 44, f. 330 verso-331. 1465 AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 207 verso-208. 1466 Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 14 verso-15.

416

CUPĂ (куфа) – măsură de capacitate pentru lichide şi solide, folo-

sită în Transilvania, egală cu 1/8 dintr-o vadră1467

.

În Basarabia o cupă constituia 24 sticle cu vin1468

.

CURDIUCENI (oltenel) – rasă de oi autohtone, pentru lapte şi

carne1469

.

CURTEAN (куртень) – „slugă domnească”, care ţinea de o Curte

domnească (centrală, de ţinut sau de ocol) şi avea sarcina să strângă

dările şi să execute poruncile domneşti. Termenul „curtean” derivă din

„Curte” şi se leagă de caracterul militar al categoriei pe care o denu-

meşte. Cronicarii vedeau în curteni „o frunte de oameni de ţară”, o

nobilime de ţară. În general, curtenii nu primeau leafă. Însă, până la

mijlocul sec. al XVI-lea, erau scutiţi de impozite. Începând cu sec. al

XVI-lea, curtenii au fost scoşi de sub ascultarea curţilor şi cetăţilor

domneşti şi puşi sub comanda marilor vătafi de judeţ sau de ţinut. În a

doua jumătate a sec. al XVI-lea au fost organizaţi în bresle militare şi

fiscale, care au existat până în sec. al XVIII-lea, când au dispărut din

cauza fiscalităţii1470

. D.Cantemir scrie că curtenii se află pe a doua

treaptă ierarhică după boieri: „…au moştenit unul sau două sate de la

predecesorii lor, la ruşi fiind numiţi dvoreane”1471

.

În Basarabia această categorie socială nu şi-a găsit aplicare.

CUTIA BRESLEI (цеховая кутия) – locul unde erau depuşi

banii încasaşi săptămânal de la membrii breslei pentru fondul fi-

nanciar de ajutorare reciprocă. Cutia, de regulă, se afla la starostele

breslei sau la o persoană de încredere din cadrul breslei. Articolul I

al Statutului breslei ciubotarilor din Bender din 18161472

, care se re-

feră (întocmai ca şi în Statutul ciubotarilor din Chişinău) la cutia

milei în care se adunau banii depuşi de la fiecare meşter la sfârşitul

1467 Instituţii feudale din Ţările Române, Dicţionar, p. 130. 1468 М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии. – În:

Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т.117 (Ист.), с. 255. 1469 А.Скальковский. Взгляд на скотоводство в Новороссийском крае. – În:

ЖМВД, 1850, №6, с. 375-376. 1470 Instituţii feudale din Ţările Române, Dicţionar, p. 132-133. 1471 Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei. – Chişinău, 1975, p. 162. 1472 Despre Statutul breslei ciubotarilor din Bender din 1816, a se vedea: ANRM, F. 4,

inv. 1, d. 115, f. 18-24 verso; Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla ciubotarilor

din Bender (1816). – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie

modernă. – Chişinău, 2003, p. 66-68.

417

săptămânii (câte o para), prevedea că banii se foloseau „…pentru

îngroparea străinilor şi a săracilor”, precum şi ce țineau de cheltu-

ielile pentru prăznuirea „Schimbării la faţă a domnului nostru Isus

Hristos”. Statutul breslei cizmarilor din Chişinău, cu referire la cu-

tia breslei, diferă parţial de cea din Bender: cutia breslei se află nu

la staroste, ci la „la omul nostru de încredere cu blestem…”; banii

cutiei erau predestinaţi „pentru construcţia podurilor şi fântânilor ,

precum şi pentru alte treburi plăcute lui Dumnezeu”; banii cutiei nu

erau folosiţi pentru înmormântarea străinilor1473

.

CVITA (квит/квита) – taxă la care era impus rachiul (горячее

вино) importat în Basarabia din guberniile ucrainene şi ruse, atât pen-

tru consumul intern, cât şi pentru exportul în Principatul Moldova.

Cvita constituia 60 de parale de la fiecare vadră de spirt şi era încasată

de funcţionari speciali numiţi de către Poartă sau era dată în concesiu-

ne, iar venitul era încasat de vistieria statului turc1474

.

Conform altor surse, cvita constituia 50 de parale de la fiecare va-

dră de rachiu şi spirt, importate în Moldova, fără nici o excepţie. De

regulă, această taxă era dată în concesiune. În 1810 cvita a fost dată în

concesiune vistiernicului Iordache Ruset-Rornovanu, pentru o sumă

de 231 mii de lei1475

.

După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, cvita s-a păs-

trat o anumită perioadă de timp şi în această provincie. Colonelul

Kornilovici, care era bine cunoscut cu situaţia din Basarabia, scrie că

cvita a existat la început doar în perioada 2-23 octombrie 1812, după

care a fost lichidată de Administraţia regională1476

. Unii reprezentanţi

ai Guvernului Regional şi ai Consiliului Suprem considerau că guver-

nul moldovenesc, ştiind că în Basarabia această taxă a fost anulată, a

început să supună rachiul exportat din Rusia la o taxă de 3,5 lei de la

fiecare vadră, în loc de 60 de parale, ceea ce constituie o taxă majorată

de peste două ori. În plus, guvernul moldovenesc a separat acest venit

de cel obţinut de pe seama concesionării vinului. Ca urmare,

„…vistieria Basarabiei a fost lipsită de o sursă sigură şi avantajoasă de

venit”, deoarece, reieşind din cantitatea de vedre de spirt care se ex-

1473 Pavel Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Op.cit., p. 60. 1474 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 23. 1475 ANRM, F. 1, inv. 1, 1809, d. 2286, f. 2286. 1476 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 24.

418

porta, această taxă „…ar fi adus, fără îndoială, un venit mai mare de

1 mln. de lei, fără a cauza careva prejudicii locuitorilor acestei provin-

cii”1477

. Kornilovici considera că restabilirea acestei taxe, potrivit dis-

poziţiilor şi obiceiurilor moldoveneşti, ar aduce vistieriei venituri con-

siderabile1478

.

Probabil, cvita a fost în curând restabilită, fapt atestat în registrele

de încasare a acestei taxe. În perioada 2 octombrie 1812 –15 ianuarie

1813 cvita a constituit 10138 lei1479

, în 1813 – 9646 lei, iar în 1815 –

20 de cervoneţi olandezi”1480

. Prin urmare, speranţele lui Kornilovici

nu s-au îndreptăţit.

Alte surse mărturisesc că cvita constituia taxa încasată în folosul

concesionarilor din Basarabia de la comercializarea rachiului1481

.

Potrivit dispoziţiei guvernatorului civil al Basarabiei , începând

cu 1816 această taxă a fost anulată „…pentru a nu-i împovăra pe

supuşii ruşi, care importă rachiu din Rusia în Basarabia, cu un im-

pozit suplimentar”1482

. La 19 decembrie 1816 întrebarea privind în-

casarea taxei cvita este discutată în Comitetul Provizoriu al Basa-

rabiei. În cadrul discuţiei s-a constatat că la încasarea acestei taxe

nu a existat o anumită ordine. Deşi a existat dispoziţia guvernatoru-

lui civil al Basarabiei Scarlat Sturdza de a încasa cvita, dată pe nu-

mele funcţionarului de clasa a IX-a Cazimir, înainte de a începe

perceperea taxei, a urmat o dispoziţie orală a lui Sturdza şi

Krupenski de a anula această taxă1483

. Probabil, la anularea taxei

cvita s-a ţinut cont de interesele cercurilor comercial-industriale

din Rusia cointeresate în comerţul cu băuturi alcoolice, dar şi de

ale administraţiei militare, fiind ştiut faptul că armata cantonată în

Basarabia consuma destul de mult rachiu.

1477 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 24-24 verso. 1478 Ibidem, f. 25. 1479 După alte surse – 21887 lei 60 aspri (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 52 verso-

53). 1480 AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 207 verso-208; ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II,

f. 332 verso-333. 1481 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 1738, f. 21. 1482 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 47, f. 25-25 verso; AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 214 verso. 1483 ANRM, F. 4, inv. 2, d. 3, f. 42-43 verso.

419

BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ (1812-1918)

(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

Volumul 1

————————————— Redactor literar – Ariadna Strungaru

Asistenţa computerizată – Dorin Diaconu

Bun de tipar 25.12.2011. Formatul 60x84 1/16.

Coli de tipar 26,2. Coli editoriale 26,0.

Comanda 72 (17/12). Tirajul 50+100 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM

str. Al. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009