BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ (1812-1918) - istorie.usm.md · 3 R RACLĂ (участок) – lot de...

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Catedra Istorie Universală

Valentin TOMULEŢ

BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ

(1812-1918)

(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

VOLUMUL 3

Chişinău – 2012

CEP USM

2

CZU 94(478)"1812/1918"

T 74 Valentin TOMULEŢ. Basarabia în epoca modernă (1812-1918) (Instituţii, regulamente, termeni). Vol. 3. – Chişinău: CEP USM, 2012. – 308 p.

Recomandat de Catedra Istorie Universală

Aprobat de Consiliul Facultăţii de Istorie şi Filosofie

RECENZENŢI:

Demir DRAGNEV, doctor habilitat, profesor universitar,

membru corespondent al AŞM;

Pavel COCÂRLĂ, doctor habilitat, profesor universitar;

Ion CHIRTOAGĂ, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;

Alexei AGACHI, doctor habilitat, conferenţiar cercetător;

Ion JARCUŢCHI, doctor în istorie, conferenţiar cercetător;

Dinu POŞTARENCU, doctor în istorie;

Teodor CANDU, doctor în istorie.

SPONSORI AI EDIŢIEI:

Angela ŞCERBINA, director general al SRL „MOLDCONSTRUCT MARKET”;

Roger GLADEI, director al Biroului de Avocaţi „GLADEI ŞI PARTENERII”;

Veaceslav OSIPOV, director general al FPC BIOPROTECT;

Cristina DOLGHI, director executiv al SA „MOLDCARGO” SRL;

Ion SRATULAT, director al I.M. „PIAŢA CENTRALĂ”;

Filip CHITII, manager al FC „DELTA – M”, SRL, oraşul Cahul;

Ion MARDAROVICI, director al FCP „IMCO”.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Tomuleţ, Valentin

Basarabia în epoca modernă (1812-1918): (Instituţii, regulamente, termeni). Vol. 3 / Valentin Tomuleţ; Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filo-sofie, Catedra Istorie Universală. – Ch.: CEP USM, 2012. – 308 p.

150 ex. ISBN 978-9975-71-210-1.

94(478)"1812/1918"

© Valentin TOMULEŢ, 2012

ISBN 978-9975-71-207-1 © USM, 2012

3

R RACLĂ (участок) – lot de pământ aflat în stăpânire particulară. Ten-

dinţa de ocupare cu precădere a unor anumite porţiuni din satul devălmaş

de către răzeşi a adus la o distribuţie a întregului teren. Zonele împărţite în

loturi – numite racle – deveneau stăpânire individuală, transmisă din gene-

raţie în generaţie. Ele erau însă grevate de o servitute colectivă, rezultată

mai ales din regula transformării periodice a raclei în izlaz. La rândul lor,

raclele erau împărţite în fâşii lungi (curea, funie, chingă, hliză etc.), ele

întinzându-se „peste tot hotarul”. Racla apare ca o unitate agricolă a pă-

mântului satului, în interiorul căreia se întrebuinţează un anumit regim ju-

ridic şi, ca urmare, exista o unitate de cultură (se cultiva aceeaşi cereală pe

toate funiile) şi o ritmicitate a muncilor agricole (aratul, seceratul, culesul

se făceau în acelaşi timp pe toate făşiile unei racle)1.

Potrivit altor surse, racla este pământul satului, câmpul, ca unitate

pe care începeau să lucreze în acelaşi timp ţăranii şi, după ce pământul

nu mai era productiv, era înlocuit cu un alt lot de pământ, din cadrul

aceleiaşi moşii2.

RAIA(LE) (райя) – termen turcesc cu mai multe sensuri: 1. Supuşi

ai Imperiului Otoman, indiferent de religie, care se îndeletniceau cu

munci economice (agricole, industriale, comerciale) şi nu făceau parte

din clasa superioară a sclavilor sultanului (militari şi funcţionari scu-

tiţi de impozite prin slujbe militare şi administrative pe care la înde-

plineau). Raiaua, neavând obligaţii militare, constituia masa impozabi-

lă sub diferite forme în Imperiul Otoman. 2. După ocuparea statelor

balcanice, otomanii au impus statutul de raia maselor rurale, men-

ţinându-le, de obicei, instituţiile locale şi obligaţiile şi înscriindu-le în

registre (tahrir), care ulterior au fost colaţionate întru-un kanunname

pentru fiecare sangeac3. 3. Unităţi teritorial-adminis-trative otomane

create pe teritoriul Moldovei şi al Ţării Româneşti ocupate de Poarta

Otomană. Pe teritoriul românesc, în afara sensului general al termenu-

lui „raia”, pe care îl întâlnim în Dobrogea, Banat etc., raia avea un

sens restrâns. Este vorba despre teritoriile româneşti din nordul Dună-

1 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 398. 2 V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldo-

va (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 38. 3 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 398-399.

4

rii şi despre cele din estul Moldovei trecute sub administraţia otomană,

grupate în jurul unor cetăţi, ca: Turnu, Giurgiu, Brăila etc. (până la

Hotin)4.

La hotarele de sud şi răsărit ale Moldovei statutul de raia aveau:

Chilia şi Cetatea Albă (1484), Brăila (1540), Benderul (1538) şi Hoti-

nul (1715). În fiecare cetate exista câte o garnizoană otomană. Raiaua

includea nu doar cetatea, dar şi un şir de sate limitrofe. După anexarea

Basarabiei la Imperiul Rus, raialele din acest spaţiu au fost desfiinţate.

Pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei raialele au fost desfiinţate

prin pacea de la Adrianopol (1829).

RARIŢĂ (окучник/распашник) – plug rudimentar, folosit în Ba-

sarabia pentru aratul pământului. În sec. al XIX-lea în Basarabia se fo-

loseau mai multe feluri de rariţe (pluguri): basarabean, rusesc, lituani-

an, tătăresc etc. În Bugeac, coloniştii bulgari şi germani, alături de

plugul ucrainean, mai foloseau şi plugul uşor german, plugurile mici

pentru 2 boi şi 2 cai, plugul polonez Dombolevski etc.5

RATMAN (ратман) – funcţionar în cadrul Magistraturilor şi al

Ratuşelor6. În Basarabia institutul ratmanilor a fost introdus prin Re-

gulamentul privind administrarea Basarabiei din 28 februarie 1828. Ei

făceau parte din Administraţia orăşenească – magistratele orăşeneşti,

alcătuite din burgomistru şi 4 ratmani. În Chilia şi Reni existau

Ratuşe7.

RATUŞĂ (ратуша) – edificiu şi cârmuire negustorească în oraşe

şi târguri8. În Basarabia statutul de Ratuşă îl deţineau, potrivit Regu-

lamentului privind administrarea Basarabiei din 28 februarie 1828,

oraşele Chilia şi Reni9.

RAZNOCINŢI (разночинцы) – grup de populaţie din Imperiul

Rus, din sec. XVIII-XIX, neconstituită juridic, care avea studii, se

4 Documente turceşti privind istoria României. Vol. III. 1791-1812. Întocmit de Mus-

tafa A.Mehmet. – Bucureşti, 1986, p. 385. 5 AISR, F. 1281, inv. 4, 1848, d. 56, f. 23; А.А. Скальковский. O хлебопашествe в

Новороссийском крае. – În: ЖМВД, 1851, №8, c. 65. 6 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1899, Т. XXVI, с. 365. 7 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7. 8 Владимир Даль. Толковый словарь живого великорусского языка. Изд. III-е. –

СПб., б. г., с. 1659. 9 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7.

5

ocupa, în fond, cu munca intelectuală şi nu era inclusă în nici una din

categoriile sociale; raznocinții nu beneficiau de dreptul de nobili per-

sonali10

.

Potrivit unui raport al guvernatorului Basarabiei pentru anul

1828, raznocinţii constituiau persoanele aflate în serviciul statului, dar

care nu au ajuns până la treapta de ober-ofiţer, la fel şi persoanele ca-

re, în general, nu se referă nici la una din categoriile sociale11

.

Din documentele prezentate la şedinţa Consiliului Suprem al Basa-

rabiei din 26 februarie 1824, cu privire la încasarea diferitelor prestaţii

şi dări, constatăm că în categoria raznocinţilor moldoveni intrau căpi-

tanii de dorobanţi şi căpitanii de lefegii, care erau scutiţi de încasarea

goştinii – dare asupra oilor şi caprelor12

.

Întrebarea privind statutul şi situaţia raznocinţilor din Basarabia a

fost discutată la şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei din

27 ianuarie 1826. Conform datelor recensământului fiscal din 1824

(datele pentru oraşul Chişinău au fost prezentate în a doua jumătate a

anului 1825), în Basarabia în numărul băştinaşilor a fost înregistrat şi

un anumit număr de străini, raznocinţi şi diferite persoane din alte stări

sociale. În registrul pentru dări transmis la 17 aprilie 1825 Consiliului

Suprem de instituţiile locale din Basarabia se stipula că în el „…n-au

fost incluşi unii raznocinţi şi unele persoane din alte categorii sociale”

13. Din datele recensământului putem constata că raznocinţii „…care

locuiesc în Basarabia n-au fost incluşi nici în una din categoriile socia-

le şi, cum lămuresc comisiile ţinutale şi comisia orăşenească din Chi-

şinău, ei se eschivează de la plata impozitelor, aducând ca argument

meritele lor din trecut sau rangul social, cum ar fi: registratori gu-

berniali sau funcţionari de birou, de care beneficiază, fiind în retragere

şi ocupându-se cu gospodăria casnică” 14

. Alţii spuneau că au deţinut

diferite funcţii şi au ieşit în retragere având ranguri inferioare, alţii de-

clarând că sunt de rang nobiliar, fără însă a prezenta careva documen-

te. Consiliul Suprem al Basarabiei a decis ca persoanele care nu vor

10 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 221. 11 ANRM, F. 2, inv. 1, d 1199, f. 3 verso. 12 Ibidem, F. 3, inv. 1, d 429, f. 168. 13 Ibidem, d 756, f. 69, 73. 14 Ibidem, f. 73-73 verso.

6

prezenta documente care să confirme apartenenţa lor la starea nobilia-

ră sau a boiernaşilor să fie supuse dărilor15

.

La 3 februarie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei revine din nou

la problema raznocinţilor, confirmând de fapt decizia din 27 ianuarie

1826. Raznocinţii erau subordonaţi instituţiilor poliţieneşti orăşeneşti

şi ţinutale, care trebuiau să urgenteze prezentarea de către ei a actelor

ce ar confirma apartenenţa la starea socială nobiliară, data limită fiind

stabilită 28 martie 1826, după care aceste documente urmau să fie

examinate la şedinţa Consiliului16

.

RĂSURĂ (рассура) – dare suplimentară care exista în Moldova la

începutul sec. al XIX-lea, din al cărei venit se plătea leafă slujbaşilor

publici. În 1804 doar birul şi răsura au constituit 2676 mii de lei, sau

54 de lei pentru fiecare Curte17

.

Dintr-un raport al Comitetului de Control adresat Consiliului Su-

prem al Basarabiei, datat cu 12 martie 1828, aflăm că dările care erau

percepute de la populaţia Moldovei până la anexarea Basarabiei la Ru-

sia erau dări în baza cărora se formau veniturile vistieriei. Aceste in-

formaţii au fost puse la dispoziţie oficialităţilor ruse din Basarabia şi

din Sankt Petersburg de către Preşedintele Divanului Moldovei, sena-

torul V.I. Krasno-Milaşevici. Potrivit acestui document, răsura consti-

tuie o dare în bani, încasată de la fiecare leu plătit potrivit dării bir, ca-

re constituia 15 parale de la fiecare leu18

. La achitarea răsurii „partici-

pau păturile inferioare ale societăţii, mazilii şi ruptaşii, iar raznocinţii,

denumiţi ruptele vistieriei, şi evreii…, erau eliberaţi de această plată,

în schimb dădeau câte 5 parale de la fiecare leu în calitate de bir vel-

vistiernicului, care era în exerciţiul funcţiei19

.

Din alt izvor aflăm că răsura constituia „darea pentru leafa boieri-

lor funcţionari de cancelarie, ispravnicilor şi funcţionarilor locali”20

.

RĂZEŞ (резешь) – categorie socială confirmată documentar în

Moldova având aceeaşi accepţiune cu moşnean, adică mic proprietar

15 ANRM, F. 3, inv. 1, d 429, f. 73 verso. 16 Ibidem, f. 100, 108. 17 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 401, f. 3, 5; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar,

p. 77, 402. 18 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso. 19 Ibidem, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 130-130 verso 20 Ibidem, f. 130.

7

de pământ stăpânit în devălmăşie21

. Potrivit unui document vechi mol-

dovenesc, „stăpânire răzeşească este aceea unde o bucată de loc încon-

jurată cu hotară o stăpânesc multe obrază împreună, stăpânitorii cu to-

ţii, însă fără să fie partea nemărui despărţită cu hotară”. După teoriile

lui Radu Rosetti, Seb. Radovici şi C.Gurescu, răzeşii sunt, probabil,

descendenţii unor cneji sau judeci de obşti, sau întemeietori de obşti,

recunoscuţi ca atare de Domnie, în schimbul unor anumite obligaţii,

militare sau de alt ordin22

.

Izvoarele ruse îi considerau pe răzeşi ţărani care aveau în proprie-

tate loturi mici de pământ, similar odnodvorţilor din Rusia. Ei plăteau

în favoarea vistieriei impozit, potrivit stării sociale la care aparţi-

neau23

. În decizia Consiliului Suprem al Basarabiei din 29 aprilie

1819, cu privire la modalitatea de stabilire a hotarelor pământurilor ră-

zeşeşti din Basarabia, se menţiona că răzeşii sunt „…acei care împre-

ună deţin de-a valma loturi mici în limitele unei ocini” 24

.

Într-un document cu referire la instituirea unei Comisii Speciale

pentru alcătuirea principiilor generale de delimitare a pământurilor din

Basarabia, datat cu 7 octombrie 1849, se menţiona că în categoria ră-

zeşilor sunt incluse persoane din diferite categorii sociale, care posedă

în comun vile sau moşii. Răzeşii au apărut în urma trecerii moşiei de

la un proprietar la mai mulţi moştenitori, iar cu mărirea numărului

moştenitorilor s-a micşorat, respectiv, şi partea de pământ până la atât,

încât, potrivit unor acte de proprietate, unora din moştenitori le-a re-

venit loturi în mărime de până la 1 paramak (mai puţin de 1 ver-

şok)25

.

Din documentele puse la dispoziţie instituţiilor imperiale de admi-

nistraţia locală din Basarabia se poate constata că „…drepturile răzeşi-

lor asupra pământului se bazează pe actele de proprietate ale spiţei

neamului”26

.

21 Despre răzeşii din Principatul Moldova şi Basarabia a se vedea mai detaliat:

Ф.Маршалковский, М.Мунтян. Резеши Молдавии (конец XVIII – середина XIX в.).

– Кишинев, 1983. 22 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 403. 23 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 7. 24 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 183. 25 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXIV, отд. второе, 1849, №23578,. – СПб., 1850, с. 97. 26 Ibidem, p. 98.

8

Alte izvoare datate cu anul 1874 confirmă că răzeşii sunt urmaşii foş-

tilor mari proprietari de pământ. Cu toate că, în unele cazuri (spre exem-

plu, în cazul achitării impozitului pentru pământ şi altor taxe, pentru po-

sedarea curţii şi pentru venitul de pe seama arendei etc.), dispunând de

moşie în baza dreptului obştesc, fiecare răzeş are totuşi dreptul de a po-

seda în proprietate privată un anumit lot (anumite desetine, stânjeni şi

chiar verşkov). Din aceste considerente, în acele comunităţi răzeşeşti, ca-

re au cumpărat pământ cu mulţi ani în urmă, fiecare cumpărător deţine în

proprietate deplină acea parte din pământ, a cărei valoare echivalează cu

suma achitată27

. Prin urmare, denumirea de „răzeşie” nu semnifică o cas-

tă aparte, deoarece din componenţa acesteia făceau parte ţărani, nobili,

preoţi. Răzeşia este o formă veche de posedare a pământului, care presu-

punea că fiecare răzeş era proprietar ereditar al lotului său de pământ, iar

fiecare proprietate (ocină) răzeşească se află în proprietatea comună a

neamurilor care locuiau pe aceasta28

. În caz de vindere a lotului răzeşesc,

dreptul de preemţiune asupra lotului îl aveau membrii obştii29

. Conside-

rent din care răzeşii, ca şi mazilii, au păstrat viu sentimentul demnităţii

umane şi naţionale30

. După aplicarea în Basarabia a reformei agrare din

anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea, răzeşii din Basarabia apar în izvoarele de

epocă atât sub termenul de răzeş, cât şi cel de ţăran.

RĂZEŞI-MAZILI (резеши-мазылы) – ţărani odnodvorţi, care de-

ţineau în proprietate loturi de pământ pe moşiile răzăşeşti cu dreptul de

proprietate ereditară31

.

RĂZEŞI-ODNODVORŢI (резеши-однодворцы) – a se vedea:

Răzeşi-mazili şi Ruptaşi-răzeşi.

RĂZOR (межа) – fâşie îngustă de pământ, servind drept hotar în-

tre două loturi agricole; hatul, spaţiul dintre câmpurile şi ogoarele pre-

lucrate; o parte a funiei, o măsură de pământ32

.

27 AISR, F. 1284, inv. 92, 1874, d. 11, f. 23 verso-24. 28 М.Савенко. Практика Правительствующего Сената по бессарабскому во-

просу. – Кишинев, 1914, с. 94. 29 Ibidem, p. 98. 30 I.Pelivan. La Bessarabie sour le regime russe (1812-1918). – Paris, 1919, p. 98. 31 ANRM, F. 24, inv. 1, d. 52, f. 1-2; Положение крестьян и крестьянское

движение в Бессарабии. (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители

И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 575. 32 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. II. – Bucureşti, 1992, p. 861;

P.P. Panaitescu. Obştea sătească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti, 1964, p. 171.

9

RÂNDAŞ (слуга/батрак) – servitor (slugă) din rândul ţăranilor

în gospodăriile moşiereşti şi în instituţiile administraţiei locale sau

ţinutale şi pe lângă funcţionari. În pofida faptului că, în baza dispozi-

ţiei din 11 iunie 1836 a Guvernului Regional moşierilor şi funcţiona-

rilor li s-a interzis categoric să mai folosească slugi din rândul ţăra-

nilor cu denumirea de rândaşei, ei încălcau această dispoziţie. Printr-

o circulară din 15 ianuarie 1840 P.I. Fiodorov obliga poliţia locală

ca, în decurs de 10 zile, să transpună în viaţă dispoziţia din 11 iunie

1836. În cazul în care aceasta va fi cu neputinţă, poliţia urma să-i

pună la dispoziţie guvernatorului informaţii: câţi rândaşi mai sunt în

prezent şi la cine anume, de când se mai află pe lângă judecăţi sau

funcţionari33

.

RÂNDUIELI ŞI NĂPASTE – taxă la care era impusă populaţia

din Ţara Moldovei în perioada suzeranităţii otomane pentru rotunjirea

sumei birului, în cazul în care aceasta era insuficientă34

. După anexa-

rea Basarabiei la Imperiul Rus această taxă a fost anulată.

RECENSĂMÂNT FISCAL (ревизская сказка) – listele nominale

ale populaţiei care au fost supuse recensământului populaţiei, efectuat

în sec. al XVIII-lea – prima jumătate a sec. al XIX-lea de Administra-

ţia imperială rusă în guberniile interne şi la periferiile naţionale în

scopuri fiscale.

De la mijlocul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea evidenţa populaţiei din

Basarabia se efectua în baza unor principii noi, răspândite pe întreg te-

ritoriul Imperiului35

– recensămintele fiscale, numite revizii. În recen-

sămintele fiscale erau incluse persoanele din categoriile sociale con-

tribuabile – ţărani, mic-burghezi, odnodvorţi etc. Categoriile sociale

care nu erau supuse capitaţiei – nobilii, clerul, funcţionarii etc., în re-

censămintele fiscale nu erau incluse.

Recensământul fiscal era documentul de bază pentru încasarea capita-

ţiei. Ulterior recensămintele fiscale erau generalizate în date statistice la

nivel de judeţ, gubernie şi întreaga Rusie, cunoscute cu denumirea de

„окладные книги”, „переписные книги” sau „перечневые росписи”.

33 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3092, f. 2; F. 41, inv. 1, d. 230, f. 54. 34 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso; Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию

присоединения к России. Географический и историко-статистический обзор

состояния края. – Кишинев, 1912, с.155-156. 35 În anii 1719-1858 în Rusia au fost efectuate 10 recensăminte fiscale ale populaţiei.

10

Recensămintele fiscale din Basarabia:

• Recensământul fiscal din 183536

.


.


.

Începând cu anul 1835, pe întreg teritoriul Imperiului a fost rea-

lizat un nou recensământ fiscal al populaţiei, întocmit deja după a l-

te principii. Sursele statistice basarabene ce includ listele contribu-

abililor din localităţile rurale şi urbane conţin deja şi informaţii

despre numărul locuitorilor după sexe. Noul recensământ fiscal

calcula numărul populaţiei nu după numărul familiilor (gospodări i-

lor), dar după numărul membrilor de sex masculin şi feminin la da-

ta efectuării lui. Registrele erau alcătuite din două părţi: fila (din

stânga) ce fixa persoanele de sex masculin, începând cu capul fami-

liei, după care urmau feciorii în ordine descrescândă, părinţii sau

alte rude, în cazul în care aceştia locuiau împreună cu această fami-

lie, vârsta fiecărui membru al familiei, anul de deces al persoanelor

de sex masculin, anul şi locul de transferare cu traiul în altă locali-

tate. Fila a doua (din dreapta) avea aceeaşi structură, dar fixa per-

soanele de sex feminin după aceleaşi principii ca şi fila întâi, fără

însă a indica anul de deces al persoanelor de sex feminin. Recen-

sământul indică şi legăturile de rudenie din cadrul familiei: soţ-

soţie, fiu-fiică, tată-mamă, bunel-bunică, cumnat-cumnată etc. Re-

censămintele care au urmat (1850 şi 1858) mai indică şi vârsta

membrilor familiei de sex masculin, comparativ cu recensământele

fiscale precedente, din 1835 sau din 1850.

Prin urmare, începând cu anul 1835, populaţia din Basarabia, ca

şi cea din guberniile interne ruse, era numărată nu reieşind din nu-

mărul familiilor, ca în trecut, dar în dependenţă de comunitatea din

care ea făcea parte – obştea sătească sau comunitatea orăşenească,

fără a se ţine cont de locul real de trai al locuitorilor. Din acest

considerent, în timpul reviziilor în numărul populaţiei rurale sau

urbane nu erau incluse acele persoane care, din alte motive perso-

36 ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108-129; d. 782, f. 60-62; p. II, d. 95, f. 221-

224; d. 101, f. 85 verso-86; d. 97, f. 171-174; p. III, d. 100, f. 326-328; d. 602, p. II,

f. 105-133; d. 782, p. II, 60-62. 37 Ibidem, d. 281, p. IV, f. 479-525, 479-527 verso. 38 Ibidem, d. 435, p. I, f. 44-94; p. II, d. 511, f. 289-303.

11

nale, de ocupaţie sau de serviciu, la data efectuării recensământului

se aflau în altă localitate. Respectiv, ele erau trecute în listele con-

tribuabililor în satele sau oraşele unde erau domiciliate. Ca urmare,

o asemenea modalitate de alcătuire a reviziilor a influenţat negativ

determinarea numărului exact al populaţiei rurale şi urbane, consta-

tare pe care au făcut-o majoritatea cercetătorilor care s-au preocu-

pat de această problemă39

. De menţionat şi faptul că recensămintele

se înfăptuiau în scopuri fiscale. Din acest considerent, unele per-

soane impozabile reuşeau să se eschiveze de la înscrierea în listele

contribuabililor. În plus, din listele contribuabililor erau omise per-

soanele scutite de impozite şi cele care la momentul efectuării re-

censământului beneficiau de anumite înlesniri şi privilegii. Ele con-

ţineau şi date incomplete referitoare la numărul sufletelor de sex

feminin. Totodată, recensămintele fiscale nu conţin date referitor la

persoanele decedate de sex feminin. În plus, recensămintele fiscale

nu erau complete, nu totdeauna erau verificate, iar în unele cazuri

comisiile care se ocupau de perfectarea recensămintelor comiteau

abuzuri. Prin urmare, recensămintele fiscale indicau un număr al

populaţiei mai mic decât cel înregistrat în mediul rural sau urban la

data efectuării recensământului40

.

Recensămintele fiscale erau precedate de publicarea unui regu-

lament (spre exemplu, pentru recensământul nouă, din 1850 – la

11 ianuarie41

, iar pentru recensământul zece al populaţiei, din

1858 – la 18 martie42

), care, de fapt, prevedea procedura detaliată

de efectuare a recensământului. Spre exemplu, în Regulamentul din

1858 era stipulat că recensământului erau supuşi toţi locuitorii din

Basarabia, cetăţeni ai Rusiei, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă

religioasă, cu acea diferenţă că unii din ei sunt incluşi în liste pen-

39 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. (Этнические и

социально-демографические процессы). – Кишинев, 1979, c. 9. 40 В.К. Яцунский. О выявлении и публикации источников по социально-эконо-

мической истории России XVIII-XIX вв. – În: Археографический ежегодник за

1957 год. – М., 1958, c. 201-202. 41 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, отд. первое, 1850, №23817. – СПб., 1851, с. 13-14;

т. XXV, отд. первое, 1850, №23818. – СПб., 1851, с. 44-49. 42 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 330-

339. Publicat la 8 aprilie 1858.

12

tru plata impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor, iar alţii doar pentru

numărarea populaţiei. Regulamentul indica şi categoriile sociale şi

comunităţile etnice supuse impozitului şi prestaţiilor: 1. negustorii

de toate trei ghilde; 2. mica burghezie; 3. breslaşii sau meşteşuga-

rii; 4. odnodvorţii, formaţi din rupta de vistieria şi rupta de cămară;

5. ţăranii de stat; 6. evreii, care s-au transferat în Basarabia şi au

primit religia creştină, în baza dispoziţiei din 28 noiembrie 1830;

7. coloniştii transdanubieni; 8. coloniştii; 9. ţăranii; 10. ţiganii

şerbi; 11. şerbii de la Curte; 12. persoanele eliberate din detenţie

ş.a.; 13. soldaţii, marinarii şi cantoniştii militari, în baza Regula-

mentului din 25 decembrie 1856; 14. copiii de soldaţi, marinari şi

cantonişti militari, indiferent de sex şi vârstă; 15. şi toţi ceilalţi lo-

cuitori care n-au intrat în această listă43

.

Regulamentul indica şi categoriile sociale neimpozabile: 1. nobi-

limea ereditară şi personală; 2. reprezentanţii clerului de credinţă creş-

tin-ortodoxă (evreii nu beneficiază de un statut duhovnicesc special,

de aceea sunt înscrişi în lista celor care plătesc impozitele şi îndepli-

nesc prestaţiile); 3. cetăţenii de onoare, atât ereditari, cât şi personali;

4. funcţionarii, care au ieşit în rezervă până la 22 noiembrie 1828;

5. personalul auxiliar aflat în servicii publice: paznicii, recenzorii, lu-

crătorii topografici etc.; 6. elevii medicali; 7. slujitorii Departamente-

lor poştal şi teatral; 8. orfanii minori, bătrânii şi invalizii, incluşi în in-

stituţii de caritate; 9. evreii, care s-au transferat în Basarabia şi au pri-

mit religia creştină, până la adoptarea dispoziţiei din 28 noiembrie

1830; 10. marinarii din breasla categoriilor libere; 11. cioclii sau gro-

parii; 12. celelalte persoane, nescutite de impozite şi dări44

.

Prezintă interes Capitolul II al Regulamentului cu privire la moda-

litatea de efectuare a recensămintelor. Pentru desfăşurarea recensă-

mântului şi alcătuirea listelor nominale ale populaţiei, fiecare comuni-

tate urbană sau rurală alegea din rândurile sale 4 locuitori cu domiciliu

stabil, de încredere şi care cunosc la perfecţie comunitatea dată. Ale-

gerile aveau loc în oraşe sub supravegherea Dumelor sau Ratuşelor,

iar în sate – sub supravegherea administraţiilor poliţieneşti, dar nu mai

43 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 331.

Publicat la 8 aprilie 1858. 44 Ibidem, p. 331-332.

13

târziu de 7 zile de la data anunţului despre începerea recensământului

populaţiei. Despre importanţa responsabilităţii ce cădea pe seama

acestor persoane, preoţii anunţau întreaga comunitate în timpul litur-

ghiilor. După publicarea anunţurilor în limbile rusă şi moldovenească

(română), administraţia civilă regională le repartiza în fiecare parohie

şi poliţiei urbane şi rurale. Pentru ca informaţia să ajungă la populaţie,

erau alcătuite listele, în care, prin intermediul persoanelor de încrede-

re, erau colectate iscăliturile. Cele 4 persoane alese, împreună cu sta-

rostele din comunităţile din care aceştia făceau parte, erau supuse ju-

rământului de către poliţia urbană sau rurală, administraţiile de district

ale Proprietăţii Statului şi tutorii coloniilor, prin care se obligau ca

funcţiile care au fost puse în faţa lor vor fi îndeplinite cu exactitate şi

acurateţe. Listele electorale, împreună cu listele de depunere a jură-

mântului erau prezentate în Comisia de Revizie.

Recensământul negustorilor, mic-burghezilor şi al breslaşilor evrei

se efectua prin intermediul şefilor speciali aleşi din rândurile localnici-

lor cu domiciliu stabil, de încredere, cum ar fi rabinii, care cunoşteau

la perfecţie comunitatea dată, împreună cu starostele şi persoanele ca-

re colectau dările. Recensământul evreilor-agricultori, amplasaţi atât

pe pământurile statului, cât şi pe cele posesionare, era încredinţat şefi-

lor speciali aleşi din rândurile localnicilor, cu sprijinul rabinilor, sub

supravegherea administraţiilor de district ale Proprietăţii Statului şi a

judecătoriilor locale45

.

Pentru prezentarea listelor erau stabilite două termene: iniţial – de

la data editării decretului – 12 luni şi suplimentar – de la finisarea

termenului iniţial – 3 luni46

. Regulamentul mai conţine informaţii de-

taliate referitor la modalitatea completării şi prezentării recensăminte-

lor fiscale etc.47

După efectuarea recensămintelor fiscale, Administraţia regională,

de regulă, cerea prelungirea termenului pentru prezentarea listelor re-

censămintelor fiscale. Spre exemplu, potrivit deciziei Comitetului de

Miniştri din 27 februarie 1851, termenul pentru prezentarea rezultate-

45 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 332.

Publicat la 8 aprilie 1858. 46 Ibidem, p. 332-333. 47 A se vdea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. –

СПб., 1860, с. 333-339.

14

lor recensământului fiscal din 1850 a fost prelungit până la 1 aprilie

185148

.

Pentru a sublinia importanţa recensămintelor fiscale în studierea

întrebărilor de ordin demografic şi a orienta cercetătorul în ce privește

corectitudinea metodologiei de cercetare a acestor izvoare, să anali-

zăm recensămintele fiscale din anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea. Studie-

rea acestor date pentru anul 183549

(Tabelul 1) ne permite să stabilim

dinamica numerică şi structura socială a populaţiei din localităţile ru-

rale şi urbane. Exemplu sau model pentru o asemenea investigaţie

poate servi satul Tabani, judeţul Hotin, în perioada respectivă.

Tabelul 1 Dinamica populaţiei din satul Tabani, judeţul Hotin,

potrivit datelor recensământului fiscal din anul 1835*

Numărul

membrilor

în fiecare

familie

Numărul

total de

familii

Raportul,

în %

Numărul

total de

persoane

Raportul,

în %

Inclusiv

Sex

masculin În %

Sex

feminin În %

2 1 1,1 2 0,3 2 0,6 - -

3 4 4,5 12 2,0 5 1,5 7 2,6

4 9 10,2 36 6,1 19 5,9 17 6,3

5 14 15,9 70 11,8 38 11,8 32 11,9

6 14 15,9 84 14,2 44 13,6 40 14,8

7 17 19,3 119 20,1 64 19,8 55 20,4

8 14 15,9 112 18,9 57 17,7 55 20,4

9 6 6,8 54 9,1 36 11,2 18 6,7

10 3 3,4 30 5,1 18 5,6 12 4,4

11 2 2,3 22 3,7 13 4,0 9 3,3

12 2 2,3 24 4,0 15 4,6 9 3,3

14 2 2,3 28 4,7 12 3,7 16 5,9

În total** 88 100,0 593 100,0 323 100,0 270 100,0

* ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108-129; d. 782, f. 61 verso-62.

** În numărul total nu au fost incluşi 2 ruptaşi, 4 familii de ţigani (30 de persoa-

ne) (Ibidem, d. 95, f. 221-225).

48 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVI, отд. первое, 1851, №24981. – СПб., 1852, с. 158. 49 Satul Tabani era proprietatea moşierului Lev Ivan Lisovski, funcţionar de clasa a

IX-a (în ruseşte: титулярный советник) ( ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108).

15

Datele Tabelului 1 demonstrează că în satul Tabani prevalau fami-

liile cu un număr relativ mare de persoane – 5 şi 8 membri în fiecare

familie: 59 (67%) – din numărul total de 88 familii, 385 (65%) – din

numărul total de 593 persoane, inclusiv: 203 (62,9%) – din numărul

total de 323 persoane de sex masculin şi 182 (67,5%) persoane – din

numărul total de 270 persoane de sex feminin. Familii cu nu număr

redus de membri (2-4 persoane) erau puţine – doar 14 (15,8%) familii.

Numărul familiilor mari, alcătuite din 9-10 şi 11-14 persoane, era mult

mai redus şi constituia doar 15 (17,1%) din numărul total de familii,

158 (26,6%) din numărul total de persoane, inclusiv: 94 (29,1%) din

numărul total de persoane de sex masculin şi 64 (23,7%) din numărul

total de persoane de sex feminin.

Recensământul fiscal din 1835 demonstrează că în satul Tabani

prevala populaţia de sex masculin: 323 (54,5%) persoane faţă de 270

(45,5%) de sex feminin. Cauza rezidă în faptul că populaţia Basarabiei

nu era supusă până în 1874 serviciului militar şi nu era implicată ne-

mijlocit în confruntări militare, care ar fi adus la pieirea în masă a

populaţiei de sex masculin. Asupra acestui fenomen au influenţat şi

diverşi factori de ordin economic şi sociali, specifici provinciei.

Prezintă interes şi „vârsta familiilor” din sat, reieşind din vârsta so-

ţului la data efectuării recensământului. Datele recensământului atestă

că familii, în care vârsta soţului – capului familiei, era până la 30 de ani

nu existau, 71 (80,7%) de familii aveau vârsta soţului de la 30 la 70 de

ani, inclusiv: între 30-34 – 12 (13,6%) familii, 35-39 ani – 8 (9,1%),

40-44 ani – 14 (15,9%), 45-49 ani – 6 (6,8%), 50-54 ani – 10 (11,4%),

55-59 ani – 5 (5,7%), 60-64 ani – 10 (11,4%) şi 65-69 ani – 6 (6,8%)

familii. Din acest număr total de 71 de familii prevalau totuşi familiile

în care vârsta soţului era între 30 și 40 de ani, ele numărând 40

(45,4%) de familii, iar între 50 și 60 de ani – 31 (35,3%) de familii.

Vârsta matură – 30-70 de ani la majoritatea capilor de familii denotă

că satul Tabani era un sat vechi, cu istorie şi structură socială, era bine

constituit, succedându-se în el mai multe generaţii, mulţi din săteni

aflându-se în relaţii de rudenie.

Alături de numele de familie cunoscute în perioada recensământu-

lui populaţiei din 1774 şi a recensământului fiscal din 1824, în listele

recensământului fiscal din 1835 apar nume de familie noi, alte familii

cresc numeric şi se ramifică, dând naştere altor familii noi, iar unele

16

dispar. Din numele de familie apărute în listele acestui recensământ

amintim: Popa, Bardar, Cucier, Bardier, Grigoriev, Rusnac, Antos,

Hârjeu, Chisari, Medveţchi, Şerbeţ, Padurari, Zaporojan, Melniciuc,

Pascari, Cojucari, Buţcu, Borisov (Melnic) ş.a.

Prezintă interes structura socială şi dinamica numerică a populaţiei

din satul Tabani în acest an, pe sexe, potrivit evoluţiei vârstei (Tabe-

lul 2).

Tabelul 2 Dinamica populaţiei (potrivit evoluţiei vârstei) din satul Tabani,

judeţul Hotin, potrivit datelor recensământului fiscal din anul 1835*

Ca

teg

ori

a

po

pu

laţi

ei

Numărul populaţiei potrivit evoluţiei vârstei

Nu

mă

rul

tota

l d

e p

erso

an

e

Nu

mă

rul

tota

l d

e fa

mil

ii

Sex masculin Sex feminin

Pâ

nă l

a

11

an

i

12

-14

an

i

15

-17

an

i

18

-60

an

i

61

-89

an

i

90

-110

an

i**

Nu

mă

rul

to

tal

P

ân

ă l

a

11

an

i

12

-14

an

i

15

-17

an

i

18

-55

an

i

56

-89

an

i

90

-110

an

i

Nu

mă

rul

to

tal

Ţărani 88 104 33 24 136 19 7 323 91 22 17 126 14 - 270 593

Ruptaşi 2 - - - 2 - - 2 - - - - - - - 2

În total 90 104 33 24 138 19 7 325 91 22 17 126 14 - 270 595

În % - 32,0 10,2 7,4 41,2 5,8 2,2 54,6 33,7 8,1 6,3 46,7 5,2 - 45,4 100,0

* ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, f. 108-129; d.782, f. 61verso-62.

** Leaşoc Grigori Mihailov – 103 ani, Tacu Procop Dumitru – 102 ani.

Datele Tabelului 2 demonstrează că în 1835 categoria de bază a

populaţiei satului – 88 (97,8%) de familii, sau 593 (99,7%) de persoa-

ne, o constituiau ţăranii birnici şi doar 2 familii alcătuiau ruptaşii (Ion

şi Mihailo Semion Boldurov (Boldu) cu vârsta de 24 şi 22 de ani50

).

Datele Tabelului denotă destul de elocvent că aproximativ jumătate

din populaţia satului – 138 (41,2%) de sex masculin şi 125 (46,7%) de

sex feminin o constituia populaţia cu vârsta între 18 şi 60 de ani –

populaţia aptă de muncă. Destul de semnificativ era numărul copiilor

până la 11 ani – 104 (32%) de sex masculin şi 91 (33,7%) de sex fe-

minin. Ceva mai mic era numărul celor cu vârstă între 15 şi 17 ani –

50 ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 61 verso.

17

24 (7,4%) de sex masculin şi 17 (6,37%) de sex feminin. Şi mai mic

era numărul populaţiei în etate, între 60 şi 80 de ani.

Recensământul fiscal din 1835 a fost definitivat la 29 aprilie, pre-

ventiv fiind citit de trei ori în faţa adunării tuturor membrilor comuni-

tăţii săteşti, confirmat de reprezentanţii aleşi din partea comunităţii să-

teşti: Gavril Vasile Apopei (Popa), Dumitru Vasile Dodu, Vasile Ion

Sâtari, Vasile Ştefan Leporda şi semnat (prin punerea ştampilei) de

vornicul Gheorghe Vasile Caralaş51

.

RECIPISĂ (квитанция) – certificat acordat de administraţia loca-

lă, care confirma comportamentul corect al soldaţilor ruşi în timpul în-

cartiruirii în casele ţăranilor şi orăşenilor din Basarabia, în perioada

războaielor ruso-turce sau staţionării armatei ruse în provincie. Recipi-

sa era şi documentul dat de ofiţerii ruşi populaţiei din Basarabia ce

confirma luarea de la ţărani a carelor şi încasarea produselor alimenta-

re şi a furajului. Spre exemplu, la 26 august 1822 ţăranii din diferite

localităţi ale ţinutului Bender se plâng rezidentului plenipotenţiar al

Basarabiei, generalului I.N. Inzov, împotriva comandanţilor regimen-

telor Kamceatka, Ohotsk şi al cazacilor de pe Don, care nu le-au plătit

pentru produsele alimentare furnizate. Rezidentul a dat dispoziţie ca ţă-

ranilor să li se elibereze recipise pentru produsele livrate52

.

Potrivit raportului autorităţilor locale din 6 februarie 1814, ţăranii

din satele Ialoveni, Steţcani, Micleşti, Başteneni (sat neidentificat –

V.T.), Micăuţi, Rădeni, ţinutul Orhei, refuză să dea recipise prin care

urmau să confirme comportarea corectă în relaţiile cu ei a ostaşilor re-

gimentului 57 de vânători, argumentându-şi astfel refuzul: „...locuito-

rii acestor localităţi au prezentat asemenea recipise nu din propria vo-

inţă, ci fiind obligaţi de militari”53

.

REGISTRU (condică) DE VISTIERIE (вистирейская книга) –

registru fiscal, în care era inclusă populaţia contribuabilă din Moldova,

cu indicarea numărului familiilor şi situaţiei lor fiscale (impunerea fis-

cală). Potrivit acestor surse, în 1812 pe teritoriul nou-anexat dintre

Prut şi Nistru la Imperiul Rus au fost înregistrate 55165 de familii, sau

255825 de persoane de ambele sexe54

.

51 ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 128 verso-129. 52 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 795, f. 109. 53 Ibidem, d. 237, f. 511 verso-512. 54 AIMSR, F. AMŞ, d. 18585, f. 6-6 verso.

18

REGISTRU (TABEL, FORMULAR DE SERVICIU) PENTRU

CLERICI (clerus) (клировая ведомость) – registru de evidenţă a

clerului55

din Basarabia în sec. al XIX-lea. Registrul era alcătuit din

trei compartimente de bază.

Compartimentul întâi: Registru pentru biserică (Vedomostie pen-

tru biserica…) conţine informaţii detaliate cu referire la anul construi-

rii bisericii, cu sprijinul cui biserica a fost construită, descrierea suc-

cintă a bisericii, statele de funcţii la data (anul) completării registrului,

proprietatea funciară pe care o poseda biserica, viza de reşedinţă şi

domiciliul feţelor religioase încadrate în serviciul divin din cadrul bi-

sericii, distanţa bisericii de consistoriu şi bisericile limitrofe, timpul

inventarierii averii bisericeşti, prezenţa şi starea registrelor parohiale

ale bisericii şi limba în care se desfăşoară serviciul divin.

În compartimentul doi: Pentru clerul bisericii date (Pentru clirosul

a aretatei biserici) se conţin informaţii despre preot, diacon şi paracli-

ser, anume; vârsta, studiile, locul de muncă cu indicarea datei, lunii şi

anului de transfer de la un post în altul, componenţa familiei cu indica-

rea vârstei şi studiilor persoanelor de sex masculin. Acest comparti-

ment mai conţine informaţii despre cunoştinţele persoanelor date – ştiu

sau nu a citi, au cântat sau nu Catehizisul, ce fel de comportament au,

cum se comportă copiii la şcoală şi în familie, în ce legătură de rude-

nie se află reprezentanţii clerului, dacă persoanele date nu se află sub

anchetă penală şi dacă nu au fost judecate sau amendate.

Compartimentul trei: Pentru enoriaşii bisericii date (Pentru popo-

renii aretatei biserici) conţine informaţii preţioase despre proprietarul

moşiei pe care se află biserica, numărul caselor care aparţin nobililor

şi ţăranilor, numărul persoanelor de sex masculin şi de sex feminin,

prezenţa credincioşilor de rit vechi în sat şi distanţa bisericii de alte

centre de cult.

Prin urmare, registrele pentru clerici sunt un izvor important în stu-

dierea istoriei locale şi, până în prezent, puţin cercetat. Datele cu referire

la registrele pentru clerici din Basarabia sunt depozitate în fondurile 205

(Dicasteria Exarhală din Chişinău) şi 208 (Consistoriul duhovnicesc din

Basarabia) ale Arhivei Naţionale a Republicii Moldova.

55 Владимир Даль. Толковый словарь живого великорусского языка. – М., 1979,

Т. I, с. 119.

19

Copia Compartimentului întâi al Registrului pentru clerici

al bisericii cu hramul Sf. Nicolae din satul Tabani, judeţul Hotin, alcătuit în 1858.

ANRM, F. 208, inv. 11, d. 795, f. 7.

Analizând registrul clerical din 1858, aflăm, spre exemplu, că bise-

rica din satul Tabani, ţinutul Hotin, a fost construită în 1788, cu ajutorul

enoriaşilor. Biserica era din lemn, acoperită cu şindilă şi avea o clopot-

niţă din lemn puternică. Biserica avea un pristol în numele Sf. Nicolai.

Dispunea de toate obiectele necesare de cult. Potrivit statelor de funcţii

20

din 1838, biserica avea un preot, un diacon şi un paracliser. Biserica

dispunea de 33 desetine de pământ arabil şi păşuni, care erau în folosin-

ţa clerului. Pământul avea un plan şi cărţi cadastrale, care se păstrau în

sacristia bisericii. Preotul şi paracliserul locuiau în case de lemn proprii,

pe pământul moşieresc. Dascălul locuia în casă arendată. Pentru întreţi-

nerea acestor persoane nu se acordau mijloace financiare şi existenţa lor

era modestă. Biserica nu dispunea de încăperi suplimentare. Ea se afla

la o distanţă de 206 verste de consistoriu. Limitrofe cu biserica Sf. Ni-

colai din satul Tabani erau bisericile: biserica Sf. Nicolai din Colicăuţi,

situată la 4 verste, şi biserica Sf. Arhanghel din Caracuşeni, situată la 5

verste. Ultima inventariere a bisericii a fost efectuată în 1849 şi confir-

mată de protoiereul Fiodor Pahovski. Registrul de venituri şi cheltuieli a

fost prezentat bisericii în 1853. Copiile registrelor parohiale se păstrează

în biserică din 1811, iar listele persoanelor împărtăşite – din 1829. Ce-

remonialul de cult se petrecea în limba moldovenească56

.

Preotul bisericii, Constantin Dumitru Barus, și el fiu de preot, avea

atunci (la 1858) 51 de ani. Nu avea studii seminariste, dar era cărturar.

Studii în limba română a obţinut în familie, de la tatăl său. Era văduv. La

11 octombrie 1820 a fost confirmat în calitate de diacon la biserica cu

hramul Sf. Arhanghel din satul Burlăneşti, ţinutul Hotin. La 5 septembrie

1868 este numit de către Arhiepiscopul de Chişinău şi Hotin în calitate

de stihar, iar la 1 iulie 1840 – în calitate de preot. Avea 3 copii: fiul

Gheorghe – de 11 ani şi 2 fiice: Alexandra de 16 ani şi Elisaveta – de 19

ani. Gheorghe era cărturar, ştia să scrie, să citească, cunoştea aritmetica

şi cântul57

. Studiile le-a obţinut în familie, de la tatăl său.

Funcţia de diacon al bisericii o exercita Semion Tudor Slonovski,

în vârstă de 33 de ani, care era cărturar, dar fără studii seminariste, că-

pătând studii în limba română în familie, până a fi numit în funcţie. La

20 octombrie 1848, la cererea Arhiepiscopului de Chişinău şi Hotin, a

fost numit în calitate de paracliser la biserica cu hramul Sf. Arhanghel

din satul Stălineşti, ţinutul Hotin, deţinea şi funcţia de stihar. La

5 decembrie 1853, la dispoziţia administraţiei eparhiale, este transferat

în calitate de paracliser la biserica cu hramul Sf. Arhanghel din satul

Paladia, iar în martie 1856 – în calitate de diacon la biserica din satul

56 ANRM, F. 208, inv. 11, d. 795, f. 7-7 verso, 94. 57 Ibidem, f. 8 verso.

21

Tabani. Era căsătorit şi avea împreună cu soţia Maria Constantin, în

vârstă de 25 de ani, 2 copii: Vladimir, de 3 ani şi Ecaterina, de 5 ani58

.

În calitate de paracliser la biserica din satul Tabani activa Petru An-

drei Cemârtan, fiu de diacon, având vârsta de 26 ani, cu studii obţinute

în familie. La 6 septembrie 1853, la cererea Arhiepiscopului de Chişi-

nău şi Hotin, a fost numit stihar la biserica din satul Tabani. La

4 septembrie 1855 este transferat în calitate de diacon la biserica cu

hramul Sf. Arhanghel din satul Cordineşti, iar la 10 noiembrie 1855 – în

calitate de diacon la biserica din satul Tabani. Era căsătorit şi avea îm-

preună cu soţia Achilina Gheorghe, cu vârsta de 24 ani, 2 copii: Gheor-

ghe, decedat la un an, şi Andrei, în vârstă de 4 ani. Irina Vasile Creţul,

văduva fostului paracliser Gheorghe Tudor Creţul, în vârstă de 52 ani,

locuia în satul Tabani şi îşi asigura existenţa din mijloacele proprii 59

.

Potrivit registrului pentru clericii bisericii cu hramul Sf. Nicolai

din satul Tabani, ţinutul Hotin, datat cu anul 1858, satul era proprieta-

tea moşierului, funcţionarului de clasa a IX-a Lev Ioan Lisovski, care

locuia în satul Criva. În sat erau 13/4 case care aparţineau nobililor şi

în care au fost înregistrate 13 persoane: 7 se sex masculin şi 6 de sex

feminin şi 101 ½ case care aparţineau ţăranilor, în care au fost înregis-

trate 808 persoane: 406 de sex masculin şi 108 de sex feminin.

Registrul conţine informaţii de acelaşi gen şi despre satul Trebi-

săuţi, subordonat bisericii din satul Tabani. În sat nu erau înregistraţi

credincioşi de rit vechi60

.

În baza registrului pentru clerici prezentat de parohii bisericilor era

alcătuit rezumatul general (генеральный экстракт) privind situaţia pa-

rohiilor din diferite sectoare ale judeţelor din Basarabia, pentru fiecare an,

în care se conţin date interesante cu privire la numărul parohiilor, slujitorii

cultului, copiilor de diferite vârste şcolarizaţi sau neşcolarizaţi, numărul

de case ce aparţin clerului şi ţăranilor şi numărul total al populaţiei pe se-

xe (a se vedea, spre exemplu, Registrul general, alcătuit în baza registru-

lui pentru clerici, de cuviinciosul protoiereu Filip Lukianov din Briceni,

ţinutul Hotin, pentru anul 1834 – Tabelul 3) 61

.

58 ANRM, F. 208, inv. 11, d. 795, f. 8 verso. 59 Ibidem, f. 9 verso. 60 Ibidem, f. 11 verso. 61 Despre situaţia parohiilor din sectorul Briceni, judeţul Hotin, în anii 1832-1833,

a se vedea: ANRM, F. 208, inv. 2, d. 27, f. 7, 9; d. 392, f. 1-3.

22

Tabelul 3 – pe toată pagina

23

REGISTRU GENEALOGIC (родословнaя книга) – După anexa-

rea Basarabiei la Imperiul Rus, guvernul ţarist legalizează în drepturi

boierii basarabeni cu nobilii ruşi, lichidând, în aşa mod, vechile ran-

guri boiereşti din Basarabia. În acest scop, în 1816 este înfiinţată o

comisie pentru cercetarea nobleţei familiilor boiereşti din Basarabia.

Boierilor basarabeni li s-a cerut să prezinte la Chişinău documente ca-

re ar confirma titlul lor nobiliar62

. Rezultatul activităţii acestei comisii

este întocmirea, la 1818, a Registrului (Cărţii) genealogic al neamuri-

lor nobiliare din Basarabia. Însă, datele Registrului genealogic erau

incomplete. Din acest motiv, dar, probabil, mai mult din cauza inco-

rectitudinilor depistate în urma verificării gradului de nobleţe al fami-

liilor nobiliare basarabene când acestea au fost egalate în drepturi cu

cele din guberniile ruse, în 1821 se înfiinţează o nouă comisie, care

urma să se conducă de un regulament, aprobat special la 17 februarie

1821. În rezultatul activităţii acestei comisii, au fost alcătuite registre

genealogice pentru fiecare ţinut, structurate în şase compartimente.

Modalitatea de examinare şi de confirmare a titlului de nobleţe a fost

adusă la cunoştinţă tuturor boierilor basarabeni. Comisia, care lucrase

doar 11 luni, a recunoscut titlul de nobleţe la 189 de familii boiereşti63

.

La 16 mai 1823, în baza decretului imperial, Consiliul Suprem al

Basarabiei, după mai multe discuţii în cele două departamente în legă-

tură cu deschiderea Adunării Nobilimii din Basarabia, a decis să fie

redactat Registrul genealogic, aşa cum prevedea ultima decizie a

Senatului Guvernant din anul 1800, concomitent ţinându-se cont de

particularităţile locale. În Registrul genealogic urmau să fie incluşi

doar acei boieri, care au fost deja confirmaţi de comisia instituită, în

baza dispoziţiei rezidentului plenipotenţiar din 1821 şi care, după fini-

sarea lucrului, alegerea membrilor în Adunarea Nobilimii şi alcătuirea

listelor le-a prezentat Consiliului Suprem al Basarabiei în baza decizi-

ei din 10 (16) martie 1822.

Potrivit dispoziţiei din 16 mai 1823 a Consiliului Suprem al Basa-

rabiei, responsabil din partea Coroanei pentru alcătuirea registrelor

62 Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. – СПб.,

1912, с. 10. 63 Valentina Samoilenco. Boierimea din Basarabia în secolul al XIX-lea. Statutul ei

juridic şi social. – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie

modernă. – Chişinău, 2003, p. 202.

24

nobiliare a fost numit funcţionarul de clasa a VI-a Başotă, care urma

să raporteze săptămânal Consiliului despre lucrul comisiei. În compo-

nenţa comisiei au fost incluşi funcţionarii cancelariei Consiliului Su-

prem – Sclerencu (de clasa a X-a) şi Mihnevici (de clasa a XII-a), cu

participarea secretarului Podgurski (funcţionar de clasa a X-a). După

alcătuirea Registrului genealogic urma să se purceadă la analiza liste-

lor, potrivit dispoziţiei din 15 mai 1823 a ministrului de Interne

Kociubei date Consiliului64

.

Ca rezultat, la redactarea Registrului genealogic de către Adunarea

Deputaţilor Nobilimii în 1824, numărul nobililor a fost redus până la

102 persoane65

. Respectiv, mai multor familii boiereşti titlul de noble-

ţe nu le-a fost recunoscut.

REGISTRU NOTARIAL – registru în care erau înregistrate diferi-

te certificate şi acte (documente) juridice ale persoanelor, împuternici-

te din partea statului.

REGISTRU PAROHIAL (condica metricii) (registru metrical)

(метрическая книга) – numărul noi-născuţilor, cununiilor şi al per-

soanelor decedate este cunoscut datorită registrelor parohiale, alcătuite

pe parcursul anilor de preoţii bisericilor din Basarabia. După unele da-

te, registrele parohiale au fost instituite în Basarabia din anul 1807. În-

să, extrasele privind numărul nou-născuţilor, decedaţilor şi cununaţilor

s-au păstrat în fondul Registrelor Parohiale de Stare Civilă ale biserici-

lor din Basarabia al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova (fondul

211) doar din anul 1814, iar pentru majoritatea satelor – doar din

1835. Spre exemplu, Registrele parohiale ale bisericii cu hramul „Sf.

Nicolae” din satul Tabani, judeţul Hotin, conţin informaţii valoroase

despre locuitorii satului, deşi fragmentare (doar pentru anul 183566

),

pentru prima jumătate a sec. al XIX-lea şi informaţii mai complete

(din anii 1873-191067

) pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea –

începutul sec. al XX-lea.

64 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 312, f. 52-52 verso. 65 Valentina Samoilenco. Op. cit., p. 202. 66 ANRM, F. 211, inv. 1, d. 65, p. IV, f. 274-290. 67 Ibidem, inv. 19, d. 10, f. 339-372; d. 14, f. 368-405; d. 17, f. 379-418; d. 20, f. 363-

401; d. 23, f. 401-441; d. 26, f. 376-404; d. 29, f. 402-433; d. 160, f. 1-309; d. 161,

f. 1-338, d. 162, f. 1-469 verso.

25

Până în anii ’40 ai sec. al XIX-lea în registrele parohiale era trecuţi

doar creştinii, din 1826 – catolicii, din 1832 – luteranii, din 1835 –

evreii şi din 1874 – rascolnicii68

. O formă unică a registrelor parohiale

în Basarabia a fost introdusă doar din anul 183169

.

REGULAMENT VAMAL (таможенный устав) – regulament

care reglementa cu stricteţe modalitatea de activitate a instituţiilor va-

male de frontieră din Rusia în sec. al XVIII-lea – începutul sec. al

XX-lea.

La prezentarea Consiliului de Stat, Senatul a confirmat la 14 de-

cembrie 1819 Regulamentul Vamal în comerţul european. Acesta ur-

ma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 182070

.

Deşi Regulamentul Vamal prevedea modalităţi exacte în efectua-

rea comerţului european, au fost păstrate totuşi un şir de particularităţi

în comerţul cu periferiile naţionale, cum ar fi: Regulamentul cu privire

la comerţul de tranzit de la hotarele europene în Odesa, şi viceversa;

tranzitul pentru postavurile din Prusia în Asia; Regulamentul cu privi-

re la comerţul cu Regatul Finlandez şi regiunea Basarabia, precum şi

un şir de particularităţi cu privire la taxele vamale pentru corpul di-

plomatic etc.71

Regulamentul prevedea instituirea la hotarele de vest ale Rusiei a

vămilor şi divizarea lor în clase. Pentru efectuarea comerţului de im-

port şi export european, pe întreaga linie de frontieră terestră şi mari-

timă, precum şi în interiorul Imperiului, în acelaşi rând în Regatul Po-

lonez, erau instituite vămi şi posturi vamale72

.

Vămile, instituite în comerţul european, atât terestre, cât şi portuare,

erau împărţite în 4 clase.

În categoria vămilor de clasa întâi intrau vămile de antrepozit, în

care puteau fi importate toate mărfurile, acceptate de tariful vamal, pe

cale terestră sau maritimă, sau de la alte vămi, fără plata taxei vamale.

Aceste vămi aveau dreptul unic de antrepozit, unde negustorii care

beneficiau de acest drept puteau să-şi depoziteze mărfurile timp de

68 В.М. Кабузан. Народонаселение России в XVIII – первой половине XIX в. – М.,

1963, с. 82. 69 ANRM, F. 205, inv. 1, 1831, d. 6733, f. 3-3 verso. 70 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28030. – СПб., 1830, c. 417-418. 71 Ibidem, p. 418. 72 Ibidem.

26

8 luni, iar negustorii care nu beneficiau de acest drept – timp de 6 luni,

fără a achita taxa vamală, potrivit tarifului vamal.

Au fost instituite următoarele vămi de antrepozit, de clasa întâi:

Sankt Petersburg, Arhanghelsk, Riga, Odesa, Feodosia, Taganrog,

Moscova, Vilensk, Kiev, Berdicev, iar în Regatul Polonez – Varşovia.

În categoria vămilor de clasa a doua intrau vămile principale te-

restre şi portuare, în care puteau fi aduse fără excepţie toate mărfurile,

admise de tariful vamal, pentru a fi supuse taxelor vamale sau pentru a

fi transmise mai departe în vămile de antrepozit. Timpul de încasare a

taxelor vamale în vămile de clasa a doua pentru transmiterea lor ulte-

rioară în vămile de antrepozit era stabilit de 2 luni. Vămile principale

de clasa a doua erau: Revel, Libov, Kovno, Grodno, Movilău pe Nis-

tru, Dubăsari, Eupatoria, iar în Regatul Polonez: Liublin şi Novo-

dvorski. Regulamentul mai prevedea unele trăsături specifice pentru

anumite vămi.

În categoria vămilor de clasa a treia intrau vămile terestre şi por-

tuare de declaraţii privind mărfurile, prin care se permitea importarea

tuturor mărfurilor permise de tariful vamal, dintre care cele incluse în

tariful vamal cu litera „A” şi impuse taxelor vamale în aceste vămi, iar

cele care nu erau incluse în această listă – puteau fi direcţionate în

vămile de antrepozit. Termenul de încasare a taxelor vamale şi de în-

dreptare a mărfurilor în vămile de antrepozit era stabilit timp de o lună

de la data intrării mărfii în vamă. Vămile de declaraţii erau: Polan-

gheni, Iurburg, Radzivil, Guseatin, Vindav, Perenov, Arenburg,

Gapsal şi Narva, iar în Regatul Polonez erau instituite 13 vămi de de-

claraţie.

În categoria vămilor de clasa a patra intrau vămile şi posturile

vamale de frontieră şi portuare, la care erau permise pentru import

doar mărfurile indicate în tariful vamal cu litera „A”. Timpul stabilit

pentru încasarea taxelor vamale era doar de o lună de zile, de la data

intrării mărfii în vamă, fără dreptul de direcţionare a acestei mărfi în

alte vămi pentru a o impune taxelor vamale. În această categorie intrau

următoarele vămi: Onega, Kolsk, Mezensk, Gorjdovsk, Drujko-polck,

Volcinsk, Isakoveţ, Maiaki, Nikolaev, Herson, Ovidiopol, Balaklavsk,

Kerci, Enikolsk, Bugaz şi Mariupoli73

.

73 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1819, №28030. – СПб., 1830, c. 418-419.

27

În partea de mijloc dintre Imperiul Rus şi Regatul Polonez au fost

instituite 7 vămi de control de clasa a IV-a. Exportul mărfurilor din

Rusia era permis prin toate vămile şi posturile vamale, inclusiv cele de

control. Regulamentul stabilea şi modalitatea de încasare a taxei va-

male74

.

Potrivit regulamentului, la frontiera europeană a Rusiei erau insti-

tuite 9 districte vamale: Srhanghelck, Sankt Petersburg, Revel, Riga,

Liubava, Kovno, Grodnno, Radzivil (vămi: de antrepozit – Kiev şi

Berdeacev; de clasa a III-a – Radzivil şi Guseatinsk şi de clasa a IV-a –

Drujkopolsk, Volcinsk şi Isakoveţ) şi Dubăsari (vămi: principale –

Dubăsari, Movilău şi de clasa a IV-a – Maiaki)75

.

După instituirea în 1817 a cordonului sanitaro-vamal de la Prut şi

Dunăre, în Noua Suliţă, Sculeni şi Reni sunt instituite vămi, iar în

Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman – posturi vamale76

.

Noua organizare vamală şi sanitară instituită în 1817 este fixată în

noul Regulament de administrare a Basarabiei adoptat la 29 aprilie

1818. Regulamentul fixa numărul funcţionarilor vamali şi carantinali

şi salariile anuale ale acestora. Pentru întreţinerea vămilor în Noua Su-

liţă, Sculeni şi Reni erau alocate anual 7970 rub., iar a posturilor va-

male Ismail, Leova, Akkerman şi Lipcani – 6720 ruble. Şi mai impu-

nătoare erau sumele alocate pentru întreţinerea carantinelor, constitu-

ind anual 45710 ruble77

. Ele vor face parte din componenţa districtului

vamal Basarabia78

.

Ceva mai târziu, la 21 august 1818, prin decret imperial este adop-

tat Statutul carantinal, de care urmau să se conducă toate carantinele

din Basarabia79

, iar la 28 mai 1823 este înfiinţată Direcţia vamală de

district, în frunte cu consilierul Ivanovski, care exercita funcţia de şef

al vamei Sculeni80

.

74 Despre modalitatea de încasare a taxei vamale a se vedea mai detaliat: ПСЗРИ.

Собр. I, т. XXXVI, 1819. – СПб., 1830, №28030, c. 420. 75 Ibidem, p. 420-421. 76 Г.П. Небольсин. Статистические записки о внешней торговле России, часть II,

с. 132. 77 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-

1830, p. 106-112. 78 AISR, F. 19, inv. 3, d. 158, f. 12. 79 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p. 271-274. 80 Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940), p. 11.

28

REGULAMENTUL DESPRE ŢĂRANI DIN 1834 (Положение о

царанах или свободных земледельцах Бессарабской области om

24 января 1834 года) – regulament adoptat în baza deciziei imperiale

din 24 ianuarie 1834 şi publicat la 21 februarie, în scopul reglementă-

rii relaţiilor dintre moşierii şi ţăranii din Basarabia81

.

La baza adoptării Regulamentului despre ţărani din 1834 au stat atât

factori de ordin intern, cât şi factori de ordin extern. După tentativa nereu-

şită de a adopta proiectul Regulamentului agrar din 1819, Administraţia

imperială a dat dispoziţii Administraţiei regionale să pregătească noi pro-

iecte de regulamente. Un asemenea Regulament este pregătit în 1823, de

rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei I.N. Inzov, având ca bază Proiectul

Regulamentului din 1819, care era mult mai moderat, în care s-au făcut

unele cedări ţăranilor: a fost confirmat juridic dreptul ţăranilor de a trece

liber pe alte pământuri, de a-şi schimba liber locul de trai etc. Dar şi de

data aceasta, la şedinţa Ministerului de Interne, Proiectul lui Inzov a fost

respins, sub pretextul că nu corespunde cerinţelor moşierilor82

.

O nouă tentativă de a întocmi un nou Regulament despre ţăranii din

Basarabia, la aceeaşi iniţiativă a Ministerului de Interne, o întreprinde gu-

vernatorul general al Novorosiei şi rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei

contele M.S. Voronţov. În 1825 Proiectul noului Regulament este prezen-

tat Ministerului de Interne. După conţinut, cel de-al treilea Proiect al Re-

gulamentului despre ţăranii din Basarabia era mult mai reacţionar decât

cele precedente. Pentru discutarea Proiectului Regulamentului, în 1826 a

fost instituită o comisie specială din cei mai mari funcţionari şi boieri, ca-

re l-au respins, invocând că el satisface mai mult interesele ţăranilor decât

ale moşierilor, motiv din care s-a propus ca Proiectul să fie revăzut83

.

Comisia urma să stabilească principiile de bază în relaţiile dintre moşieri

şi ţărani, relaţii care urmau să se bazeze pe „acordul benevol stabilit între

ambele părţi”84

. Însă, împrejurările de ordin extern, legate de desfăşurarea

războiului ruso-turc din anii 1828-1829, au tergiversat activitatea acestei

comisii. Dar şi după finisarea războiului Administraţia imperială rusă nu

se implică direct în soluţionarea problemei agrare în Basarabia, fiind pre-

81 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, с. 75-81. 82 Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, p. 299. 83 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828), Vol. I. – Chişinău, 2007, p. 73. 84 ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1826, №340. – СПб., 1830, с. 461.

29

ocupată de pregătirea şi adoptarea „Regulamentului organic” din 1832

din Principatele Române. Prin urmare, ţarismul aştepta adoptarea Regu-

lamentului în Ţările Române, după care urma să adopte şi un Regulament

pentru Basarabia.

Decizia Senatului Guvernant din 28 octombrie 1830 adoptată pe

această problemă şi adresată comisiei conţinea câteva recomandări cu

referire la proiectele precedente, care urmau să fie puse la baza adoptă-

rii Regulamentului pe problema ţărănească pregătite de Administraţia

regională, actele emise de domnii Moldovei şi „Regulamentul despre

ţărani” editat la 1 noiembrie 1786 de Împăratul austriac Iosif al II-lea

pentru Bucovina85

. În pofida acestui fapt, situaţia complicată din Basa-

rabia, provocată de seceta şi epidemiile de ciumă şi holeră din anii

1830-1831, de creşterea revoltelor ţărăneşti în Principatul Moldova, în

legătură cu aplicarea „Regulamentului organic” din 1832, a făcut ca

Administraţia imperială rusă să declare despre aplicarea în Basarabia a

Regulamentului despre ţărani doar la 24 ianuarie 1834, în perioada ex-

pirării termenului de activitate a Administraţiei ruse în Principate.

Regulamentul despre ţărani sau agricultorii liberi din regiunea Ba-

sarabia, adoptat la 24 ianuarie 1834, era alcătuit din preambul, 4 capi-

tole structurate în 68 articole. În preambul se arăta cauza principală

care a determinat adoptarea Regulamentului şi se evidenţia cointeresa-

rea ţarismului în rezolvarea problemei ţărăneşti.

Capitolul I – Despre înţelegerile reciproce dintre proprietarii funci-

ari şi ţărani – includea 14 articole şi se referea, în fond, la relaţiile dintre

moşieri şi ţărani. După expirarea termenului de 2 ani de la data publicării

Regulamentului, dar nu mai târziu de 23 aprilie 1836, proprietarii funciari

din Basarabia erau obligaţi să încheie cu ţăranii care trăiau pe pământurile

lor sau cu cei care ulterior se vor aşeza pe aceste pământuri contracte scri-

se, în care se vor indica prestaţiile pe care ţăranii erau obligaţi să le înde-

plinească pentru folosirea pământului. Contractele puteau fi încheiate pe

un termen de la 3 la 20 de ani. În contract era stipulate: suprafaţa pămân-

tului şi loturile suplimentare care erau puse la dispoziţia ţăranilor; îndato-

ririle reciproce ale ţăranilor pentru pământul şi loturile suplimentare acor-

date de moşier; termenul de acţiune a condiţiilor stipulate în contract. Re-

gulamentul stipula că îndatoririle ţăranilor faţă de moşieri puteau fi

85 AISR, F. 1285, inv. 17, d. 85, f. 10-10 verso.

30

îndeplinite reieşind din înţelegerea benevolă: în bani, în produse agricole

sau în alt tip de produse, fie în zile-muncă. În cazul în care unii ţăranii sau

întreaga comunitate sătească va dori să înfiinţeze pe pământul moşierului

instituţii gospodăreşti, livezi etc., care nu erau prevăzute în contract, aceş-

tia urmează să încheie un nou acord cu moşierul, stabilind exact ce fel de

instituţie va fi înfiinţată, de cine aceasta va fi întreţinută, modalitatea de

împărţire a venitului, termenul de activitate a acesteia şi cui va rămâne in-

stituţia după expirarea contractului.

Comercializarea vinului în sat rămânea prerogativa moşierului,

dar ţăranii puteau obţine dreptul de a produce vin cu acordul moşieru-

lui, încheind în acest scop în mod special un acord sau un contract.

Contractele încheiate între proprietarii funciari şi ţărani trebuiau

confirmate în tribunale judeţene, iar de respectarea condiţiilor stipulate

în contracte urmarea mareşalul judeţean al nobilimii şi poliţia locală.

După expirarea termenului stipulat în contract sau înainte de expira-

rea lui, ţăranii, cu acordul moşierului, puteau trece pe pământurile altor

moşieri, încheind cu aceştia un contract similar. Ţăranii puteau să treacă

şi pe pământurile proprii, dacă dispuneau de asemenea pământuri sau da-

că pe parcurs au procurat şi au devenit proprietarii acestor loturi, dar să se

transfere pe pământurile statului ţăranilor li se interzicea categoric.

Transferându-se de la un proprietar la altul, ţăranii aveau dreptul

să ia cu ei vitele, uneltele de muncă agricole şi toată averea mobiliară;

însă, casa de locuit, construită pe pământul moşierului, dacă nu a fost

stipulat în mod special în contract, rămânea în proprietatea moşierului.

Loturile de viţă-de-vie şi de livadă sădite de ţărani, dar fără stipu-

laţii speciale în contract, puteau fi vândute de ţărani, dar fără dreptul

asupra pământului, prioritate în timpul vânzării având moşierul, preţul

fiind stabilit de judecătoria locală.

Ţăranii care rămâneau pe pământurile moşierului fără încheierea

contractelor, până la expirarea termenului stipulat în articolul 1 al Regu-

lamentului (23 aprilie 1836), erau nevoiţi să îndeplinească prestaţiile

potrivit legilor vechi moldoveneşti, adică să muncească 12 zile în an, de

dimineaţa până la apusul soarelui, cu odihnă la masă, sub supravegherea

moşierului şi a poliţiei locale, să plătească zeciuiala din toate produsele

obţinute, să participe la paza averii moşierului etc.86

86 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, с. 75-76.

31

În Capitolul II al Regulamentului (40 de articole) – Despre admi-

nistraţia sătească a ţăranilor – erau determinate competenţele admi-

nistraţiei săteşti în Basarabia.

La baza sistemului de administrare a ţăranilor de pe domeniile mănăs-

tireşti şi moşiereşti a fost pus Regulamentul din 30 iunie 1826 privind

administraţia de plasă de pe domeniile statului, cu unele particularităţi.

Satele de pe domeniile mănăstireşti şi cele moşiereşti erau organizate

în plase, care includeau de la 500 până la 700 de familii. Reieşind din cir-

cumstanţele concrete, administraţia judeţeană putea organiza un număr

mai mare sau mai mic de plase. În fiecare plasă era instituită Administra-

ţia de plasă, în care arau aleşi din rândurile ţăranilor, pe o perioadă de 3

ani, seful plasei (голова), 2 asesori (старшины sau заседатели) şi un

conţopist, în bază de contract, pentru o anumită plată. În fiecare sat care

intra în componenţa plasei era ales din rândul sătenilor un staroste (vor-

nic), tot pentru o perioadă de 3 ani. În plus, de la fiecare 100 de gospodă-

rii se alegeau vătăşeii (сотскиe), ajutaţi de mai marele pe zece gospodării

(десятские), aleşi de la fiecare 10 gospodării. În fiecare sat era instituită

adunarea sătească, la care participau capii familiilor, iar în lipsa lor – unul

din membrii familiei: feciorul mai mare, ginerele sau una din rude. Şedin-

ţele erau deliberative doar în prezenţa a 2/3 din membrii obştii. În compe-

tenţa adunărilor săteşti era alegerea administraţiei satului, repartizarea dă-

rilor şi prestaţiilor, acordarea procurilor pentru deplasări de serviciu. De-

cizia adunării săteşti era prezentată de starostele satului în Administraţia

de plasă pentru a fi confirmată prin aplicarea ştampilei87

.

Administraţia de plasă era amplasată, de regulă, în satele de centru,

pentru ca celelalte localităţi să fie la distanţă egală de centrul administra-

tiv. Plasele poartă, de regulă, denumirea satelor unde este amplasată Ad-

ministraţia de plasă. Administraţiei de plasă îi sunt subordonaţi starostii

satelor, sutaşii şi zeceaşii. Administraţia de plasă se adună la şedinţele

comune (приказная изба, соборная изба) pentru a rezolva problemele

care stau la ordinea zilei. Administraţia de plasă este subordonată direct

judecătoriei locale, iar dispoziţiile luate sunt aduse la cunoştinţă proprieta-

rilor funciari şi ţăranilor şi îndeplinite cu exactitate. Administraţia de pla-

să alcătuieşte anual devizul de venituri şi cheltuieli pentru necesităţile

proprii şi înregistrează cu exactitate veniturile şi cheltuielile într-un regis-

87 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, c. 77.

32

tru special numerotat, cusut şi ştampilat. În fiecare Administraţie de plasă

există o lădiţă, în care se păstrează banii donaţi, care este sigilată şi ştam-

pilată de şeful plasei, iar cheia se află la unul din asesorii-şefi. Toate do-

cumentele emise de Administraţia de plasă sunt confirmate de seful plasei

sau de unul din asesorii-şefi şi contrasemnate de conţopist. În cazul în ca-

re seful plasei sau asesorul nu sunt cărturari, în locul iscăliturii pun ştam-

pila lor. După expirarea unui an de activitate, la şedinţa comună a ţărani-

lor-proprietari din toate satele plasei, şeful plasei sau asesorul-sef prezintă

raportul de activitate şi anunţă despre devizul veniturilor şi cheltuielilor

pentru cerinţele curente ale Administraţiei de plasă pentru anul viitor. Ra-

portul şi devizul veniturilor şi cheltuielilor este prezentat spre aprobare

mareşalului judeţean al nobilimii.

Administraţia de plasă, starostii săteşti, sutaşii şi zeceaşii supra-

veghează buna funcţionare a drumurilor şi podurilor, păstrarea curăţe-

niei în sate, asigurarea securităţii, liniştii şi ordinii publice, urmăresc

îndeplinirea regulată a impozitelor şi dărilor din partea ţăranilor, asi-

gură prezentarea la timp a carelor pentru satisfacerea necesităţilor cu-

rente ale administraţiei locale, ale administraţiei militare şi civile. Ei

urmăresc ca ţăranii să nu treacă voluntar de la un moşier la altul, îna-

inte de a achita toate prestaţiile şi impozitele.

Pentru a asigura populaţia cu pâine, în special în timpul secetelor, în

plase sunt instituite magazii de rezervă. Locul de amplasare a acestor

magazii este stabilit de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei.

Responsabili de buna funcţionare a acestor magazii de rezervă erau şe-

ful plasei şi asesorii-şefi. Toi ei numesc persoanele responsabile de acti-

vitatea acestor magazii. Pentru asigurarea magaziilor cu pâine, după

strânsul recoltei, ţăranii sunt obligaţi să prezinte câte ½ de cetveric de

grâu şi secară pentru fiecare persoane de sex masculin, iar din culturile

de primăvară – orz, ovăz, porumb şi mei – câte ½ de garnţ. Pâinea din

magaziile de rezervă este dată în formă de împrumut doar în urma deci-

ziei adunării generale din fiecare sat şi după aprobarea Administraţiei de

plasă. Mareşalii nobilimi au grijă de păstrarea pâinii88

.

Pentru cercetarea încălcărilor comise de ţărani, a conflictelor şi litigii-

lor care puteau să apară între ţărani, în fiecare plasă erau instituite în mod

special judecătorii săteşti. Ele erau alcătuite din şeful plasei, starostele sa-

88 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, c. 78-79.

33

tului, din care face parte inculpatul sau pârâtul, şi 10 ţărani de onoare,

numiţi ţărani de bună-credinţă. Pentru îndeplinirea acestor funcţii ţăranii

erau aleşi anual la adunarea generală a satului din rândul celor mai stimaţi

şi responsabili săteni. Aceştia participau, pe rând, la şedinţele judecăţii. În

competenţa judecătoriei săteşti, fără drept de apel, erau dosarele ţăranilor

din cadrul plasei cu referire la: plângeri, conflicte şi bătăi, dar care nu s-au

soldat cu leziuni corporale şi omoruri; învinuiri în scandal, nesupunere

administraţiei săteşti, furturi şi escrocherii, dacă preţul obiectului furat nu

depăşea 10 rub. asignate.; litigiile legate de moştenire, dacă suma averii

nu depăşea 50 rub. asignate. Judecătoria sătească avea dreptul să aplice ca

pedeapsă ţăranilor bătaia cu vergile – dar nu mai mult de 25 de lovituri,

privaţiunea de libertate – de la 2 până la 5 zile şi munca în folosul comu-

nității – de la 3 la 10 zile. Judecătoria sătească lua deciziile cu majoritatea

de voturi. Deciziile erau înregistrate de conţopistul de plasă într-un regis-

tru special, anunţate inculpaţilor şi imediat îndeplinite. Plângerile pe mar-

ginea deciziilor judecătoriilor săteşti erau acceptate în judecătoriile locale

ale judeţului în care a fost săvârşită infracţiunea doar în cazul în care exis-

tau argumente că judecătoria sătească şi-a depăşit competenţele. Judecă-

toria sătească nu examina în nici un caz litigiile între ţărani şi moşieri, in-

diferent de gravitatea lor89

.

La sfârşitul fiecărui an proprietarii funciari, pe pământurile cărora

erau aşezate nu mai puţin de 20 de gospodării ţărăneşti, aveau dreptul să

verifice mijloacele băneşti ale Administraţiei de plasă şi ale magaziilor

săteşti şi, în cazul în care vor depista careva încălcări, să anunţe instanţele

de resort, inclusiv mareşalul judeţean al nobilimii. Pentru a urmări perfec-

tarea corectă în instituţiile judiciare a dosarelor cu referire la ţărani, în fie-

care judeţ era instituit un post special de avocat (стряпчий)90

.

Capitolul III – Despre modalitatea de alegere şi numire în funcţii

săteşti – includea 8 articole şi se referea la alegerea şi numirea persoa-

nelor în funcţii în cadrul administraţiei săteşti. Regulamentul prevedea

că şeful plasei şi asesorii-şefi ai Administraţiei de plasă erau aleşi de toa-

tă plasa, din cei mai demni şi gospodari oameni. Alegerile se desfăşurau

în felul următor: fiecare sat, la adunarea generală, alegea câţiva ţărani

(câte un reprezentant de la 10 familii) din persoane mature, care au gos-

89 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, c. 79-80. 90 Ibidem, p. 80.

34

podărie proprie, comportament exemplar şi fără antecedente penale.

Persoanele alese se prezintă în satul unde este amplasată Administraţia

de plasă şi, în prezenţa mareşalului judeţean al nobilimii, depun jură-

mântul că, la alegerea şefului plasei şi asesorilor-şefi, vor proceda cum

le dictează conştiinţa, alegându-i pe cei mai demni. Mareşalul judeţean

al nobilimii, având lista persoanelor participante le alegeri şi avizul fa-

vorabil al moşierului, pe ale cărui pământuri aceştia au viză de reşedin-

ţă, confirmă 10 persoane, care, după părerea sa, dispun de toate calităţile

de a suplini posturile de şef de plasă şi asesori. Din aceste 10 persoane

şi sunt alese în aceste posturi cei care au acumulat cele mai multe vo-

turi. În cazul în care numărul de voturi este egal, mareşalul judeţean al

nobilimii numeşte persoane în funcţii după bunul său plac. Listele per-

soanelor balotate se păstrează în Administraţia de plasă şi, în cazul în

care şeful plasei sau unul din asesori pleacă, posturile vacante sunt su-

plinite din persoanele incluse în această listă care au acumulat mai mul-

te voturi. Starostele satului este ales pe o perioadă de 3 ani la şedinţa

comună a membrilor satului şi confirmat de Administraţia de plasă. Su-

taşii şi zeceaşii, aleşi de Administraţia de plasă, sunt obligaţi să îndepli-

nească cerinţele poliţiei locale şi toate dispoziţiile Administraţiei de pla-

să. Administraţia sătească, sub supravegherea Administraţiei de plasă,

acordă tot sprijinul proprietarilor funciari, în cazul în care ţăranii nu-şi

onorează obligaţiunile. Toate persoanele alese sau numite în funcţii din

cadrul administraţiei săteşti şi de plasă depun jurământul. Persoanele

alese sunt luate la evidenţă de judecătoria ţinutală91

.

În Capitolul IV al Regulamentului (7 articole) – Despre drepturile

şi responsabilităţile aleşilor săteşti – erau determinate privilegiile, sala-

riile de funcţie (seful de plasă – 250 rub, asesorul – 120 rub. din sumele

obştii), sarcinile şi obligaţiunile administraţiei săteşti în Basarabia. Şeful

de plasă împreună cu familia sa sunt scutiţi de prestarea impozitelor de

stat, a taxelor locale şi de îndeplinirea diferitelor prestaţii obşteşti. Toate

acestea sunt îndeplinite, în locul moşierului, de comunitatea sătească.

Şeful plasei care a fost în exerciţiul funcţiunii 3 termene este prezentat

de Administraţia gubernială şi de ministrul de Interne pentru a fi decorat

cu medalie de argint. Pentru ofensa adusă unuia din membrii adminis-

traţiei săteşti erau prevăzute pedepse destul de aspri. Şeful plasei, aseso-

91 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6739. – СПб., 1835, c. 80.

35

rii administraţiilor de plasă, starostii satelor şi sutaşii aflaţi în exerciţiul

funcţiunii pot fi supuşi pedepselor corporale şi lipsiţi de posturi doar în

baza deciziei judecăţii. Pentru aflare în stare de ebrietate şi comporta-

ment nedemn şeful plasei şi asesorii pot fi înlăturaţi din posturile ocupa-

te la decizia mareşalului judeţean al nobilimii. Proprietarii funciari şi ţă-

ranii, în cazul abuzurilor din partea şefului plasei şi asesorilor, au drep-

tul să se adreseze în instanţa de judecată92

.

Ulterior, la 11 noiembrie 1835, Administraţia imperială rusă a fost

nevoită să adopte un regulament suplimentar care confirma drepturile

ţăranilor sau agricultorilor liberi din Basarabia93

. Regulamentul preve-

dea două momente definitorii pentru ţărani: 1. Despre înscrierea ţărani-

lor în oraşe şi 2. Despre transferarea ţăranilor pe pământurile proprii.

Ţăranii care trăiau pe pământurile proprietarilor funciari sau pe

domeniile mănăstireşti, după expirarea termenului stipulat în contrac-

te, puteau să se transfere liber cu traiul în oraşe şi să se înscrie în cate-

goriile orăşeneşti, în baza aceloraşi principii ca şi ţăranii de stat în ce-

lelalte oraşe ale Imperiului, în afară de capitale (Sankt Petersburg şi

Moscova) şi în oraşele care beneficiau de privilegii94

. Respectiv, ţăra-

nii nu aveau dreptul să se transfere în aceste oraşe.

92 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, № 6739. – СПб., 1835, c. 80-81. 93 Ibidem, т. X, 1835, отд. второе, № 8566. – СПб., 1836, с. 1092-1093. 94 Ibidem, p. 1092. În Basarabia de privilegii au beneficiat în general toate oraşele în

baza Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830 (AISR, F. 571, inv. 5, d. 769,

f. 93-93 verso) şi, în mod special, oraşele-porturi Ismail şi Reni şi oraşul-capitală Chi-

şinău. Prezintă interes acordarea privilegiilor pentru oraşul Chişinău. În aprilie 1838

ministrul de Interne susţine în corespondenţa cu ministrul de Finanţe E.F. Kankrin

propunerea lui M.S. Voronţov de a acorda locuitorilor oraşului Chişinău privilegii

comerciale suplimentare celor de ghildă, deoarece în capitală s-a concentrat aproape

tot comerţul interior din regiune şi, prin aceasta, „…merită o atenţie şi un stimul deo-

sebit pentru dezvoltarea şi extinderea comerţului şi industriei, atât a celei meşteşugă-

reşti, cât şi a celei de fabrică” (AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 250 verso-251). Propu-

nerea contelui M.S. Voronţov a fost susţinută de Administraţia imperială şi, prin de-

cretul Senatului Guvernant din 11 august 1839, orăşenilor înstăriţi, îndeosebi

burgheziei comerciale, li s-a acordat noi privilegii, începând cu 1 ianuarie 1840, pe o

perioadă de 10 ani. Ulterior, din cauza reducerii numărului de negustori mari angro-

sişti de ghilda întâi şi a doua, autorităţile regionale au fost nevoite, la cererea burghe-

ziei comerciale din Chişinău, să ceară de la Administraţia imperială, în 1849, prelun-

girea privilegiilor pe o perioadă de încă 10 ani, până la 1 ianuarie 1860 (AISR, F. 571,

inv. 5, d. 769, f. 298 -298 verso; F. 1287, inv.37, 1842, d. 80, f. 2 -5 verso).

36

Tot aceste categorii de ţărani puteau liber, după expirarea terme-

nului stipulat în contracte s-au mai înainte – cu acordul moşierului,

să se transfere pe pământurile proprii, cu acordul preventiv al Admi-

nistraţiei Financiare şi în prezenţa documentelor care confirmau

dreptul de proprietate asupra pământului. În cazul în care documen-

tele erau insuficiente sau nevalabile, se permitea mărturia a 24 de

persoane respectabile din localităţile limitrofe care confirmau că per-

soana dată într-adevăr este proprietarul acestor pământuri. Jurămân-

tul era depus în biserică, în prezenţa funcţionarilor locali, a procuro-

rului judeţean şi a şefului poliţiei săteşti, care confirma mărturia prin

punerea iscăliturilor. Pe viitor, de la data emiterii acestui Regula-

ment, ţăranilor li se interzicea să cumpere loturi de pământ fără a

avea perfectate actele de rigoare95

.

REGULAMENTUL DIN 14 IULIE 1868 (Положение о позе-

мельном устройстве поселян (царан) Бессарабской области,

водворенных на землях частных владельцев, монастырских и

других духовного ведомства экономий) – lege prin care în Basara-

bia a fost aplicată reforma agrară. Regulamentul privind relaţiile

agrare ale ţăranilor din regiunea Basarabia stabiliţi pe pământurile

proprietarilor funciari, mănăstirilor şi ale altor instituţii ecleziastice

(denumirea completă a documentului) a fost promulgat de împăratul

rus Alexandru al II-lea la 14 iulie 1868. El avea la bază principiile

generale ale Regulamentului din 19 februarie 1861, dar reflecta un

şir de particularităţi locale. Regulamentul din 14 iulie 1868 nu s-a re-

ferit la problemele desfiinţării şerbiei, din simplul considerent că ţă-

ranii din Basarabia erau liberi sub aspect juridic. Regulamentul a

abordat mai mult problema privind împroprietărirea ţăranilor cu pă-

mânt şi stabilirea impozitelor. Întrebarea privind modalitatea răs-

cumpărării loturilor ţărăneşti a fost puţin reflectată în Regulament,

din considerentul că răscumpărarea lor se efectua în concordanţă cu

prevederile Regulamentului din 19 februarie 1861. În Regulamentul

din 14 iulie 1868 au fost evidenţiate doar acele particularităţi care

erau specifice pentru Basarabia96

.

95 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, № 8566. – СПб., 1836, c. 1093. 96 Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Крестьянская реформа 60-70 годов XIX века в

Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 60.

37

Regulamentul din 14 iulie 1868 era alcătuit din introducere, patru

capitole structurate în 118 articole. Introducere se specifica conţinutul

legii agrare şi tematica celor 118 articole.

Capitolul I „Despre împroprietărirea şi folosirea de către ţărani

a terenurilor arabile şi a altor bunuri funciare” scoate în evidenţă ca-

tegoriile de ţărani care aveau dreptul de a primi un lot de împroprietă-

rire, cu specificarea suprafeţei acestuia, în dependenţă de judeţ, orga-

nele administrative care se ocupau cu repartizarea terenurilor, modali-

tatea de folosire a loturilor acordate ţăranilor.

Capitolul II „Despre prestaţiile ţăranilor în folosul moşierului”

specifica că „pentru terenul agricol primit, ţăranii urmau să presteze în

folosul moşierului darea în bani şi boierescul”, prima variind, în de-

pendenţă de judeţ, de la 1 rub. 20 kop. până la 2 rub. 50 kop. pentru o

desetină de pământ pe an, în timp ce boierescul constituia 12 zile

(echivalente cu 40 zile) normative pe an. În Regulament se indicau

termenele achitării în bani, modalităţile de prestare a boierescului şi de

trecere de la boieresc la darea în bani.

Capitolul III „Despre elaborarea, verificarea, aprobarea şi pu-

nerea în aplicare a actelor de împroprietărire” evidenţia un şir de nu-

anţe cu referire la documentul de bază, în conformitate cu care urma

să se distribuie pământ ţăranilor – actul de împroprietărire – făcându-

se o descriere detaliată a acestuia.

Capitolul IV „Despre răscumpărarea pământului de către ţă-

rani” stipula că „loturile acordate ţăranilor puteau fi procurate de ace-

ştia atât cu concursul guvernului, cât şi fără, ţăranii trecând, în urma

acestei proceduri, în categoria ţăranilor-proprietari”97

.

Dreptul de proprietare îl aveau ţăranii căsătoriţi, burlacii şi mic-

burghezii, care la momentul publicării Regulamentului deţineau te-

renuri arabile. De acest drept au beneficiat şi ţăranii care au fost in-

cluşi de recensământul fiscal din 1857 pe un anumit loc de trai, iar

către 1868 şi-au schimbat reşedinţa. Suprafaţa lotului de împroprie-

tărire a variat între 8 şi 13,5 desetine, sau, în medie, ţăranii au pri-

mit câte 7,39 desetine. Mărimea lotului depindea de aşezarea geo-

97 Documentul integral a se vedea: ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 111-117. Regu-

lamentul este publicat integral în: Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Крестьянская реформа

60-70 годов XIX века в Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 198-222.

38

grafică şi fertilitatea solului. Pentru judeţele Hotin, Soroca, Chiş i-

nău şi Bender au fost stabilite două categorii de loturi, iar pentru

judeţele Iaşi, Orhei şi Akkerman – o singură categorie. Cele mai

mari loturi de pământ au primit ţăranii din judeţul Bender – 10,5-

11,5 desetine şi din judeţul Akkerman – 13,5 desetine, iar cele mai

mici loturi (8-8,5 desetine) – ţăranii din judeţul Hotin98

. Ţăranii

erau împroprietăriţi doar în urma unei înţelegeri mutuale cu propri-

etarul; în caz contrar, rămâneau cu terenurile de care s-au folosit

până la adoptarea Regulamentului. Ca şi în guberniile interne ruse,

ţăranii din Basarabia puteau primi un lot suplimentar, depunând ce-

reri administraţiei locale şi judecătorului de pace, care erau satisfă-

cute în decurs de 5 ani de la data elaborării actelor de împroprietă-

rire99

. Lotul care urma să-l primească ţăranul includea doar terenul

arabil, care se afla la o distanţă de sat ce nu depăşea 10 verste. Re-

gulamentul specifica terenurile agricole care intrau în componenţa

gospodăriilor ţărăneşti: terenurile arabile, terenurile pe care erau

ridicate construcţii, grădinile, livezile, cânepiştile, prisăcile, vadu-

rile de adăpare şi ţarcurile pentru vite, spaţiile dintre casele ţărani-

lor, excepţie făcând stradelele destinate circulaţiei. Nu erau incluse

în gospodăria ţăranului acele terenuri agricole şi construcţii care

aparţineau moşierului şi persoanelor care îi deserveau moşia. În

proprietatea ţăranilor intrau iazurile şi fânaţurile de care ei s-au fo-

losit până la adoptarea Regulamentului100

. Terenurile obşteşti aflate

în posesia ţăranilor rămâneau în continuare în proprietate perma-

nentă a obştii săteşti, în afară de loturile personale, care puteau fi

transmise prin moştenire urmaşilor sau cedate altor membri ai ob-

ştii101

. În cazul în care ţăranii renunţau la lotul de împroprietărire

dreptul de preempţiune trecea la membrii obştii satului.

Regulamentul stipula şi îndatoririle ţăranilor faţă de proprietar.

Pentru lotul de împroprietărire ţăranii urmau să achite moşierului

preţul pământului, în muncă (până la reconvertirea la plata dării în

bani) sau în bani, suma variind, în dependenţă de judeţ: Hotin –

2 rub. 10 kop. – 2 rub. 50 kop.; Bălţi – 1 rub. 80 kop.; Soroca –

98 ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 113. 99 Ibidem, f. 112-113. 100 Ibidem, f. 113-114. 101 Ibidem, f. 114.

39

1 rub. 80 kop. – 2 rub. 10 kop.; Orhei – 2 rub.; Chişinău – 2 rub. –

2 rub. 50 kop.; Bender – 1 rub. 40 kop. – 1 rub. 60 kop. şi

Akkerman – 1 rub. 20 kop. pentru o desetină de pământ pe an102

.

Termenul de răscumpărare a lotului era de 20 de ani de la data apro-

bării Regulamentului, iar termenele achitării dării în bani – 1 aprilie

şi 1 octombrie, cu dreptul ca proprietarul să perceapă această dare cu

jumătate de an înainte103

.

Aplicarea în practică a Regulamentului din 14 iulie 1868 nu a fost

una din cele uşoare. La 5 martie 1870 Comitetul Principal Ţărănesc a

adoptat o decizie suplimentară privind explicarea şi completarea

Regulamentului din 14 iulie 1868, care urma să soluţioneze un şir de

probleme apărute pe parcursul aplicării Regulamentului104

.

REGULAMENTUL DIN 28 NOIEMBRIE 1816 (Постановле-

ние Комитета Министрoв om 28 ноября 1816 г.) – decizie adop-

tată de Consiliului de Miniştri, după adoptarea tarifului vamal liberal

din 31 martie 1816105

, în scopul reorientării comerţului basarabean de

la pieţele tradiţionale europene spre piaţa internă rusă şi pregătirii te-

renului pentru includerea Basarabiei în sistemul economic şi politic al

Imperiului Rus.

Decizia Consiliului de Miniştri era alcătuită din 5 articole. Pri-

mele 4 articole prevedeau măsurile în baza cărora urma să se efectu-

eze comerţul exterior. În Basarabia nu era permis importul mărfuri-

lor interzise de tariful vamal din 1816, iar în cazul în care acestea pă-

trundeau totuşi pe piaţa basarabeană, era aplicat regulamentul despre

confiscare. Până la constituirea vămilor permanente la hotarul de

apus al Basarabiei şi până la încasarea veniturilor vamale din Basa-

rabia de către instituţiile de resort imperiale urma „să fie percepută,

la hotarele ruseşti (la Nistru –V.T.) de la toate mărfurile străine, per-

mise pentru import potrivit prevederilor tarifului din 1816, taxa va-

mală, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legislaţiei comerciale ru-

102 ANRM, F. 122, inv. 1, d. 424, f. 114-115. 103 Ibidem. 104 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLV, отд. первое, 1870, №48089. – СПб., 1874, c. 227-228. 105 Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se aplica doar asu-

pra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, după

obiceiul moldovenesc şi constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235, f. 1).

40

se”106

. Negustorii primeau certificate comerciale şi recipise în care se

fixa cantitatea şi calitatea mărfii, data când marfa a fost adusă, ca-

lea – terestră sau maritimă, persoana care a declarat marfa şi taxa

vamală la care marfa a fost supusă. Negustorilor, care transportau

mărfurile pe cale de tranzit prin Basarabia în Rusia, li se restituia ta-

xa vamală percepută la oficiile şi punctele vamale de la Prut şi Dună-

re, în baza aceloraşi principii „...cum aceasta se efectuează cu mărfu-

rile importate din Finlanda”107

.

Importul diferitelor mărfuri străine din Basarabia în Rusia permise

de tariful vamal se efectua pe cale terestră doar prin vama principală

de la Dubăsari, care era asigurată cu un număr necesar de funcţionari,

cu cărţi vamale şi ştampile, iar importul şi exportul pe cale maritimă –

doar prin vama principală din Odesa108

.

Ultimul articol reglementa relaţiile comerciale dintre Basarabia şi

guberniile interne ruse. Potrivit acestui articol, toate mărfurile care

erau produse în Basarabia, erau permise pentru a fi exportate în gu-

berniile interne prin toate oficiile şi punctele vamale aflate la hotarul

dintre Rusia şi Basarabia, în baza certificatelor comerciale eliberate de

administraţia regională ce urmau să confirme provenienţa autohtonă a

acestor mărfuri109

. Cât priveşte mărfurile interzise deja importate din

Basarabia în Odesa şi în vămile şi posturile vamale de la Nistru, apoi,

având în vedere faptul că importul a fost interzis nu la insistenţa orga-

nelor civile din Basarabia şi nici a negustorilor, acestea nu erau con-

fiscate, dar în timp de 4 luni, începând de la data adoptării acestei de-

cizii, depistării lor, acestea au fost permise pentru a fi scoase din gu-

berniile ruse şi transportate sub supraveghere riguroasă în Basarabia,

iar din Basarabia şi Odesa – peste hotare. Şi numai în cazul în care

acest termen nu era respectat mărfurile urmau a fi confiscate110

.

REGULAMENTUL GHILDELOR (structură de ghildă/reforma

ghildelor) (гильдейская реформа) – Regulament adoptat în Rusia la

106 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 681-681 verso. 107 Ibidem, f. 681 verso. 108 Ibidem, f. 682. 109 Ibidem, f. 682-682 verso. Pentru exportul mărfurilor basarabene în guberniile ruse

se stabilea un termen de două săptămâni, după care certificatul comercial nu mai era

valabil (ANRM, F. 5, inv. 1, d. 15, f. 126-126 verso). 110 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 101, f. 682 verso-683.

41

1824 (cunoscut ca reforma ghildelor sau reforma lui E.F. Kankrin, mi-

nistru de Finanţe al Rusiei), iar în Basarabia mai târziu, prin Regula-

mentul din 26 septembrie 1830, începând cu 1 ianuarie 1831, după ce

multe dintre principiile lui reacţionare au fost revăzute şi se prevedea

împărţirea negustorilor în ghilde.

Reforma ghildelor din 1824 n-a fost imediat aplicată nici în Geor-

gia, Kamceatka, în aşezările companiei ruso-americane şi în alte teri-

torii „ce dispuneau de drepturi deosebite”111

.

Potrivit Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830, starea

comercială din Basarabia includea negustorii de trei ghilde, mica bur-

ghezie comercială, ţărănimea comercială de patru categorii şi vânzăto-

rii de două clase. Activitatea lor comercială era reglementată de drep-

turile determinate de capitalul comercial declarat, care era destul de

mare: pentru negustorii de ghilda întâi – 50 mii rub., de ghilda a do-

ua – 20 mii şi de ghilda a treia – 8 mii ruble112

.

Caracterul reacţionar al Regulamentului ghildelor se explică nu

doar prin faptul că stratificarea în categorii a tuturor comercianţilor

şi impunerea de a declara capitalul comercial pentru înscrierea în

ghildele comerciale au diminuat în mare parte posibilitatea de a

acorda, potrivit tradiţiilor stabilite în provincie, libertate şi egalitate

deplină tuturor stărilor de a se încadra în comerţ, dar şi prin faptul

că ţărănimea comercială de primele trei categorii urma să dispună

de acelaşi capital comercial, să fie impusă aceloraşi îndatoriri şi

obligaţiuni fiscale ca şi negustorii de ghildă113

, care afectau sub-

stanţial această stare socială. Preţurile stabilite pentru certificatele

comerciale şi pentru biletele cu dreptul de a poseda prăvălii, acor-

date prin Regulamentul ghildelor din 1824, şi schimbările ce au in-

tervenit în urma aplicării lui în Basarabia în 1831 şi a reformei fi-

nanciare din 1839 sunt elucidate în Tabelul 4.

111 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 259, f. 17 verso. 112 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 370, f. 93 verso-94. 113 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 259, f. 18-18 verso; F. 134, inv. 3, d. 57, f. 291.

42

Tabelul 4 Preţurile la certificatele comerciale şi la biletele cu dreptul de a poseda

prăvălii în Rusia şi în Basarabia în anii 1824, 1830 şi 1840*

Stările

sociale

1824 1830 1840

În Imperiul Rus** În Basarabia***

În toate guberniile

potrivit reformei

financiare din 1839

Pentru

certificate

comerciale

Pentru

bilete cu

dreptul de

a poseda

prăvălii

Pentru

certificate

comerciale

Pentru

bilete cu

dreptul de

a poseda

prăvălii

Pentru

certificate

comerciale

Pentru

bilete cu

dreptul de

a poseda

prăvălii

(În ruble asignate) (În ruble argint)

Negustori:

Ghilda 1

Ghilda 2

Ghilda 3

2200

800

220-132

100-75

100-70

75-50

2200

880

220-100

75

75

50

660

264

66-43

32

315

Mica

burghezie

comercială: 120-40 - - - - -

Ţărănimea

comercială:

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Categoria 6

2600

1100

400

150

40

25

100-75

100-75

75-50

50

-

-

2200

800

200-100

80-40

-

-

75

75

50

40

-

-

660

264

66-43

23-18

-

-

23

23

15

-

-

-

Vânzători: Clasa 1

Clasa 2

80

40

-

-

50

-

-

-

-

-

15

-

* П.Г. Рындзюнский. Гильдейская реформа Канкрина 1824 г. – În: Исторические

записки. – Москва, 1952, т. 40, с. 32; ANRM, F.6, inv.2, d.370, f. 93 verso –94; F. 75, inv.1,

d. 259, f. 18-18 verso; F. 134, inv. 3, d.57, f. 291; AISR, F. 571, inv.5, d. 769, f. 153 –154 verso.

** În Tabel în unele locuri preţul pentru certificatele comerciale şi biletele pentru prăvă-

lii sunt indicate prin două cifre, din considerentul că pentru unele şi aceleaşi drepturi în oraşele-

capitale şi guberniale, oraşele-porturi şi de frontieră ce dispuneau de puncte vamale, în oraşele

şi târgurile judeţene şi provinciale, în guberniile ce beneficiau sau nu de privilegii se preve-

deau diferite preţuri.

*** În oraşul Chişinău, în porturile Ismail, Reni, Akkerman, în orăşelul de frontieră

Leova preţul pentru certificatele comerciale eliberate negustorilor de ghilda a treia era

220 rub.; în oraşele judeţene Bender, Bălţi, Hotin şi în orăşelul Chilia –100 rub.

43

Alături de principiile generale, Regulamentul ghildelor în Basara-

bia conţinea un şir de particularităţi:

1. Structura de ghildă a fost aplicată în Basarabia abia după 6 ani

de la adoptarea ei în Rusia, când unele principii au fost revăzute, iar

altele au fost chiar anulate. Totuşi, caracterul reacţionar al Regulamen-

tului s-a păstrat, ceea ce rezultă din faptul că caracterul structurii de

ghildă nu mai corespundea condiţiilor de dezvoltare a ţării. El însă nu

s-a manifestat atât de puternic ca în guberniile ruse la începutul adop-

tării lui. Ciocnindu-se de o opoziţie dură, din partea cercurilor comer-

cial-industriale, pe de o parte, şi de necesităţile dezvoltării rapide eco-

nomice, ce putea să aibă loc doar luând forme capitaliste, pe de altă

parte, ţarismul a fost nevoit să facă unele cedări, destul de semnificati-

ve, periferiilor naţionale, unde el urmărea anumite scopuri atât eco-

nomice, cât şi politice.

2. Conştientizând caracterul reacţionar al Regulamentului şi luând

deja cunoştinţă de tradiţiile autohtone stabilite în comerţul basarabean

(toţi aveau şanse egale de a se încadra în el), ţinând seama şi de conse-

cinţele negative ale noii structuri de ghildă, autorităţile regionale, în

persoana guvernatorului M.S. Voronţov, au insistat asupra acordării,

paralel cu aplicarea reformei, a unor privilegii ce urmau să structu-

rizeze social şi să consolideze din punct de vedere economic tânăra

burghezie comercială basarabeană.

3. Regulamentul ghildelor a fost aplicat pe un teritoriu unde lipsea

sistemul de şerbie, iar majoritatea populaţiei – ţărănimea – era liberă

sub aspect juridic. Această situaţie, spre deosebire de cea din gubernii-

le interne ruse, unde ţărănimea era dependentă de moşier, crea condiţii

destul de favorabile pentru încadrarea acestei stări sociale în relaţiile

marfare. De aceea, noua structură de ghildă aplicată de ţarism în Basa-

rabia vine în contradicţie cu libertăţile de care beneficiau deja toate

stările sociale – de a se încadra în relaţiile comerciale114

.

4. Formându-se, chiar de la început, ca o stare socială în Basara-

bia, constituită din elemente alogene (evrei, greci, armeni, bulgari,

ucraineni, ruşi etc.), care au venit pe teritoriul nou-anexat fiind atraşi

de privilegiile acordate ţinutului şi de condiţiile extrem de favorabile

pentru comerţ, aceştia au fost în stare să se încadreze în noua structură

114 AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 31 verso.

44

de ghildă şi să beneficieze de privilegiile acordate pentru 10 ani şi de

cele acordate oraşelor Ismail, Chişinău şi Reni pe parcursul anilor.

Toate aceste particularităţi condiţionau caracterul contradictoriu al

reformei ghildelor aplicate în Basarabia. Pe de o parte, ea contribuia,

reieşind din privilegiile acordate, la creşterea numărului negustorilor

de ghildă, îndeosebi al negustorilor de ghilda a treia şi al micii bur-

ghezii comerciale de pe seama celor mai înstăriţi comercianţi. Bur-

ghezia comercială din Basarabia a fost egalată în drepturi cu cea din

guberniile interne ruse, ea putea beneficia de privilegiile acordate şi să

se ocupe cu comerţul liber în baza principiilor generale stabilite în gu-

berniile interne ruse115

.

Pe de altă parte, Regulamentul ghildelor s-a răsfrânt negativ asupra

situaţiei celorlalte categorii de comercianţi, în primul rând asupra ţă-

rănimii comerciale, pentru care comercializarea produselor ieftine

agricole şi a articolelor de meşteşug casnic, sătesc, în fond de artiza-

nat, constituiau izvorul de bază al veniturilor băneşti.

Concomitent cu aplicarea reformei ghildelor, Basarabiei i-au fost

acordate, ca şi Georgiei şi unui şir de oraşe din Novorosia, privilegii

suplimentare. În decretul din 26 septembrie 1830 se menţiona că „pen-

tru a facilita aplicarea acestui nou sistem în Basarabia tuturor negusto-

rilor autohtoni basarabeni, începând cu anul 1831, li se vor acorda pe

o perioadă de 10 ani privilegii, fără a fi scutiţi, totuşi, de achitarea im-

pozitelor locale”116

. Privilegiile prevedeau scutirea negustorilor, a

mic-burghezilor şi a ţărănimii comerciale în decursul primilor 5 ani de

achitarea taxei pentru certificatele comerciale, pentru veniturile co-

merciale obţinute, pentru folosirea căilor de comunicaţie maritime şi

terestre şi a taxei speciale pentru vânzători; în următorii 3 ani pentru

certificatele comerciale se încasa doar a patra parte din prestaţiile de

ghildă, iar în ultimii 2 ani – jumătate117

.

115 Încă la 30 noiembrie 1823, M.S. Voronţov îi scrie lui V.I. Laşkov că odată cu aplica-

rea în Basarabia a sistemului de ghildă populaţia autohtonă „…va primi noi drepturi de a

se ocupa cu comerţul în Rusia, deoarece până acum, cât a existat cordonul vamal de la

Nistru, de dreptul de a face în această provincie comerţ beneficiau doar negustorii ruşi

de ghilda întâi” (AISR, F. 560, inv. 402, f. 24; F. 571, inv. 5, d. 769, f. 17 verso). 116 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93. 117 Ibidem, f. 93-93 verso.

45

Regulamentul ghildelor din 26 septembrie 1830 mai prevedea scu-

tirea în primii 5 ani de unele amenzi în caz de neprocurare la timp sau

cu întârziere a certificatelor comerciale, iar în următorii ani aceste

amenzi urmau să fie încasate în corespundere cu mărimea taxei achita-

te în aceşti ani – o pătrime şi o jumătate din suma amenzii118

.

Privilegiile erau foarte însemnate, condiţiile erau favorabile pentru

desfăşurarea activităţii comerciale şi de aceea negustorii basarabeni au

încercat să le prelungească. La sfârşitul anului 1835 negustorii din

Chişinău şi Akkerman, având ca pretext epidemia molimei şi seceta

din ultimii doi ani, au înaintat organelor regionale cererea de a fi

scutiţi de achitarea prestaţiilor de ghildă pentru o perioadă de încă

10 ani119

.

M.S. Voronţov a susţinut cererea negustorilor, considerând-o „înte-

meiată şi demnă de atenţia guvernului” şi a transmis-o pentru examinare

şi aprobare ministrului de Finanţe. Însă, cererea negustorilor basarabeni

nu a fost susţinută de E.F. Kankrin şi nu a fost satisfăcută120

.

Noul Regulament acorda anumite privilegii şi negustorilor străini.

Încă, în timpul discutării acestei întrebări în şedinţa Consiliului de

Miniştri ministrul de Finanţe a propus să fie acordate privilegii de

10 ani negustorilor ruşi, îndeosebi celor străini, pentru a stimula co-

merţul şi a contribui la instituirea anumitor întreprinderi comercial-

industriale în regiune121

. Decretul din 26 septembrie 1830 acorda ase-

menea privilegii, începând cu 1831, doar negustorilor străini care s-au

transferat cu traiul în Basarabia sau care vor manifesta dorinţa să se

transfere în această perioadă de 10 ani, să primească cetăţenia rusă şi

să se înscrie în rândurile burgheziei comerciale basarabene122

. Dar,

privilegiile urmau a fi acordate negustorilor străini nu începând cu

ziua depunerii jurământului de credinţă Rusiei, ci începând cu data in-

trării în vigoare a decretului – 1 ianuarie 1831, din acel considerent ca

„…fiecare să se folosească de privilegii numai în limitele perioadei de

timp stabilite pentru ele”123

. Regulamentul prevedea că privilegiile nu

118 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93 verso. 119 Ibidem, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 408 verso-409. 120 Ibidem, f. 409 vesro-410. 121 Ibidem, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 37 verso. 122 Ibidem, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93 verso. 123 Ibidem, f. 93 verso.

46

se răspândesc asupra evreilor din străinătate, cărora le era interzis să

treacă cu traiul în Rusia.

Negustorii din guberniile interne ruse puteau beneficia de privile-

gii numai în cazul în care ei erau înscrişi în categoria negustorilor ba-

sarabeni până la adoptarea structurii de ghildă şi dacă nu plăteau pres-

taţiile de ghildă în oraşele ruse124

. Aceste condiţii erau în vigoare şi

pentru ţărănimea comercială rusă care se ocupa cu comerţul în Basa-

rabia. Negustorii din guberniile interne care nu erau înscrişi în catego-

ria negustorilor basarabeni, dar care aveau în Basarabia „viză perma-

nentă de reşedinţă şi se ocupau cu comerţul”, puteau primi certificate

comerciale doar după achitarea deplină a taxelor de ghildă125

.

Dar, cum deseori se întâmpla, pentru negustorii din guberniile in-

terne ruse se făceau şi unele excepţii de la aceste dispoziţii. Astfel, po-

trivit decretului Senatului Guvernant din 15 ianuarie 1831, de privile-

giile acordate negustorilor basarabeni puteau beneficia şi negustorii

evrei din Sevastopol şi Nikolaev126

, expulzaţi din aceste oraşe în baza

dispoziţiei guvernului din 20 noiembrie 1829 şi transferaţi cu traiul în

Basarabia127

.

În timpul transformării Basarabiei în regiune privilegiată, drepturi-

le comerciale erau repartizate în felul următor: în primii 5 ani se inter-

zicea de a pătrunde în specificul comerţului practicat de negustori în

Basarabia potrivit categoriei ghildelor, „chiar dacă acesta era comerţ

exterior realizat prin porturi sau prin frontiera terestră”128

. Însă, Regu-

lamentul prevedea că negustorii înscrişi în primele două ghilde nu

avea dreptul să se folosească de drepturi personale şi nu puteau bene-

ficia de dreptul de a se ocupa cu comerţul în alte gubernii şi regiuni

„…în detrimentul populaţiei autohtone fără achitarea taxei corespun-

zătoare”129

. Prin urmare, negustorii basarabeni puteau beneficia de

privilegii doar pe teritoriul Basarabiei. Pentru a se ocupa cu comerţul

în guberniile interne ruse, ei urmau să achite toate taxele corespunză-

toare.

124 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 93 verso-94. 125 Ibidem, f. 153. 126 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 370, f. 4-8. 127 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №3286. – СПб., 1830, с. 790-791. 128 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 94. 129 Ibidem, f. 94.

47

În următorii trei ani comerţul exterior prin porturile basarabene şi

ruse şi prin frontiera terestră, precum şi comerţul interior angro, atât în

Basarabia, cât şi în guberniile interne ruse, era permis doar negustori-

lor primelor două ghilde. Negustorii de ghilda a treia beneficiau de

dreptul comerţului local în baza principiilor generale130

. De aceste

drepturi beneficiau şi vânzătorii.

În aşa fel, pe parcursul primilor 5 ani comerţul exterior în Basarabia

era permis şi negustorilor de ghilda a treia, ceea ce nu prevedea Regu-

lamentul din 14 noiembrie 1824131

. Nu întâmplător, 18 negustori de

ghilda a treia din Ismail, făcând referire la punctul 6 al decretului din

26 septembrie 1830, se plângeau general-locotenentului S.A. Tucikov la

28 mai 1832 că şeful vamei din Ismail nu le permite să se ocupe de co-

merţul exterior din motivul că acesta este prioritate a negustorilor an-

grosişti de ghilda întâi şi a doua132

.

Decretul din 26 septembrie 1830 prevedea ca în ultimii doi ani

din cei 10 pentru care erau acordate privilegii să fie respectate în-

tocmai toate drepturile categoriilor de ghildă, ca „…comercianţii,

care au procurat certificate, în pofida prestaţiilor reduse, să benef i-

cieze şi de toate drepturile personale acordate acelor categorii din

care fac parte”133

.

De privilegiile acordate puteau beneficia şi ţăranii din Basarabia

care se ocupau cu comerţul, cu condiţia însă să dispună în mod obliga-

toriu de certificate comerciale. În dispoziţia Administraţiei regionale a

Basarabiei din 28 martie 1831 era fixat: „...toţi ţăranii şi ceilalţi locui-

tori, care locuiesc în Basarabia – în târguri, pe moşii şi pe pământuri

aflate în posesie, dar care nu se află în dependenţă iobăgistă faţă de

130 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 94-94 verso. 131 Ce-i drept, potrivit decretului Senatului Guvernant din 13 octombrie 1833, în legă-

tură cu seceta ce bântuia în unele gubernii, negustorilor de ghilda a treia li se permitea

să importe prin frontiera terestră europeană până la 1 ianuarie 1836 „toate tipurile de

mărfuri”. Decretul nu se răsfrângea însă asupra importului mărfurilor străine şi comer-

ţului în oraşele-porturi, la care aveau dreptul doar negustorii primelor două ghilde

(ANRM, F. 189, inv. 1, d. 24, f. 38). Potrivit decretului Senatului Guvernant din

18 octombrie 1839, aceste privilegii au fost prelungite până la 1 ianuarie 1848

(Коммерческая газета, 1844, №15, 3 февраля). 132 ANRM, F. 2, inv.1, d. 1619, f. 12-12 verso. 133 AISR, F. 571, inv.5, d. 769, f. 94 verso.

48

moşieri, pot fi înscrişi, la dorinţa lor, în categoria negustorilor, numai

dacă moşierii nu au faţă de ei pretenţii băneşti”134

.

Ţăranii din guberniile ruse, care nu au fost înscrişi în categoria

orăşenilor din Basarabia, puteau să se ocupe, până la publicarea decre-

tului din 26 septembrie 1830, cu comerţul în regiune doar după achita-

rea tuturor taxelor135

.

Analiza Regulamentului ghildelor ne permite să constatăm că pri-

vilegiile acordate Basarabiei au fost generate nu de grija ţarismului fa-

ţă de „bunăstarea provinciei”, dar de interesele politice urmărite de

guvernul ţarist în teritoriul nou-anexat. Ministrul de Finanţe

E.F. Kankrin, autorul Regulamentului din 1824, constată că sistemul

de ghildă în „multe privinţe poartă un caracter politic”136

. V.I. Jukov a

observat corect că în Basarabia aspectul politic al legii din 1824 avea

o însemnătate mult mai mare decât în guberniile interne ruse, din sim-

plul considerent că acestei regiuni i se acorda o atenţie deosebită în

planurile strategice ale Rusiei137

.

În decembrie 1830 locuitorilor Basarabiei li s-a adus la cunoştinţă

că, începând cu 1 ianuarie 1831, în ţinut va fi aplicată structura de

ghildă asemenea celei în vigoare în guberniile interne ruse138

, iar dori-

torii de a se înscrie în ghildele comerciale puteau primi certificate co-

merciale până la 1 aprilie 1831, după ce listele negustorilor urmau să

fie prezentate Dumei orăşeneşti din Chişinău139

. Dumele şi Ratuşele

orăşeneşti urmau să ceară de la vânzătorii de mărfuri certificate co-

merciale, urmărind totodată îndeplinirea cu stricteţe atât a decretului

din 24 noiembrie 1824, cât şi a celui din 26 septembrie 1830, astfel ca

nimeni din ei să nu se ocupe cu comerţul fără a ţine seama de prevede-

rile Regulamentului140

.

134 ANRM, F. 6, inv.2, d. 370, f. 134. 135 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 155 verso. 136 П.Г. Рыдзюнский. Гильдейская реформа Канкрина 1824 г., с. 116. 137 В.И. Жуков. Торговые правила в Бессарабии и влияние их на развитие

внутренней торговли в первой половине XIX века. – În: Ученые записки Киши-

невского ун-та. – Кишинев, 1962, т. 48, с. 85. 138 AISR, F. 571, inv.5, d. 769, f. 143. 139 ANRM, F. 6, inv.2, d. 370, f. 133-133 verso. 140 Ibidem, f. 134.

49

Pentru obţinerea certificatelor comerciale era necesar de a prezenta

în Duma orăşenească sau în Ratuşă informaţii în scris despre situaţia

financiară, indicând concomitent şi capitalul comercial declarat al ne-

gustorului141

.

Certificatele comerciale erau eliberate de Administraţia Financiară

judeţeană în baza dispoziţiei Dumei orăşeneşti sau a Ratuşei privind

achitarea prestaţiilor orăşeneşti şi de ghildă, în dependenţă de catego-

ria ghildei în care a fost înscris reclamantul. Cât priveşte ţăranii de

stat, informaţiile respective erau prezentate de administraţia de plasă şi

cea sătească, iar ţăranii – „în baza buletinelor prezentate de moşieri

sau administratori”142

.

Negustorii basarabeni puteau beneficia şi de decretul din 11 iulie

1826; acesta permitea negustorilor să se transfere dintr-un oraş în altul

în baza paşapoartelor, având deci posibilitatea de a-şi alege locuri mai

avantajoase şi mai rentabile pentru efectuarea comerţului143

.

Populaţia orăşenească, care nu era înscrisă în categoria negustori-

lor, era obligată, din a doua jumătate a anului 1832, să achite prestaţii-

le de altădată144

.

Pentru aplicarea cât mai grabnică a structurii de ghildă, Adminis-

traţia regională urma să multiplice un număr suficient de exemplare

ale Regulamentului din 14 noiembrie 1824, ale decretelor din 21 au-

gust 1825, din 11 iulie 1826 şi din 21 decembrie 1827, precum şi iti-

nerarul preţurilor la certificatele comerciale, pentru diferite tipuri de

comerţ şi meşteşug, în baza cărora urmau să fie stabilite şi preţurile la

biletele pentru prăvălii. Toate acestea urmau să fie afişate pe uşile

dumelor, magistraturilor, ratuşelor, poliţiei şi administraţiilor financia-

re, iar câte un exemplar să fie trimise în toate Dumele şi Ratuşele, în

judecătoriile şi administraţiile financiare judeţene, pentru ca acestea să

se poată conduce de ele în activitatea lor cotidiană145

.

În baza dispoziţiei circulare din 31 ianuarie 1831, Administraţia

Financiară atenţiona Dumele şi Ratuşele orăşeneşti să se conducă în

activitatea lor de decretul din 26 septembrie 1830 privind acordarea

141 ANRM, F. 6, inv.2, d. 370, f. 144. 142 Ibidem, f. 156-156 verso. 143 Ibidem, f. 134. 144 Ibidem, f. 134 verso. 145 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 144 verso-145.

50

privilegiilor de 10 ani negustorilor basarabeni şi aplicarea structurii de

ghildă în Basarabia, iar Administraţia Financiară din toate judeţele să

se conducă de dispoziţia Departamentului Administraţiei Financiare

de stat din 27 noiembrie 1824 în care era indicată copia exactă a cerin-

ţelor privind eliberarea certificatelor pentru dreptul comercial, a bilete-

lor pentru prăvălii şi a paşapoartelor146

.

Dar, în pofida faptului că dispoziţiile amintite conţineau informaţii

detaliate şi clare referitor la modalitatea acordării de către Administra-

ţia Financiară a certificatelor comerciale şi a biletelor în baza cărora

puteau să deţină prăvălii şi să plătească impozitele de ghildă, au fost

făcute totuşi un şir de lămuriri şi precizări suplimentare privind elibe-

rarea certificatelor comerciale. Prin decretul din 26 septembrie 1830

negustorilor autohtoni basarabeni, negustorilor străini transferaţi în ţi-

nut cu traiul sau celor ce doreau să se transfere şi să primească în Ba-

sarabia cetăţenie rusă, precum şi negustorilor ruşi înscrişi în categoria

negustorilor basarabeni până la adoptarea acestui decret, care nu plă-

teau în alte oraşe prestaţiile de ghildă, li se acorda dreptul să se folo-

sească de privilegii în decurs de 5 ani, începând cu 1 ianuarie, fără a

achita prestaţiile de ghildă, în afară de cele locale şi orăşeneşti147

.

În acelaşi timp, negustorilor înscrişi în primele două ghilde, în de-

cursul primilor 5 ani nu li se acordau drepturi personale; ei aveau

dreptul de a se ocupa cu comerţul interior în Basarabia şi cu comerţul

exterior prin porturi şi prin frontiera terestră, „…însă nu aveau dreptul

să facă comerţ în celelalte gubernii şi regiuni fără a achita prestaţiile

corespunzătoare, pentru a nu prejudicia interesele negustorilor autoh-

toni”148

. Prin urmare, deşi decretul din 26 septembrie 1830 egala bur-

ghezia comercială din Basarabia în drepturi cu cea din guberniile in-

terne ruse, negustorii basarabeni puteau beneficia de privilegii doar în

cadrul Basarabiei.

Negustorii de ghilda a treia puteau practica comerţul local numai

în oraşul sau judeţul în care aveau viză de reşedinţă, în baza principii-

lor generale. În acelaşi timp, Administraţia Financiară atenţiona orga-

nele de resort să întreprindă toate măsurile pentru a nu comite careva

146 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 149 verso-150. 147 Ibidem, f. 150 verso-151. 148 Ibidem, f. 151.

51

încălcări la eliberarea certificatelor comerciale, subliniind acele drep-

turi şi împuterniciri de care beneficiau negustorii celor 3 ghilde149

. În

cazul în care careva din negustorii basarabeni înscrişi în primele două

ghilde va dori, după expirarea termenului de 8 ani, să beneficieze de

toate drepturile comerciale şi personale, achitând, potrivit punctului 6

al decretului din 26 septembrie 1830, o jumătate din prestaţiile de

ghildă, acestor negustori urmau să li se elibereze certificate fără ştam-

pilă. Mărimea prestaţiilor era determinată de valoarea capitalului co-

mercial declarat (pentru ghilda întâi – 50000 rub., iar pentru ghilda a

doua – 20000 rub., impozitul de ghildă constituind 4%, iar pentru co-

municarea terestră şi maritimă –10% ad valorem; pentru impozitul lo-

cal în loc de jumătate de procent – numai ¼, iar pentru impozitul oră-

şenesc – aceeaşi ¼ din procent)150

.

Negustorii din guberniile interne ruse, care până la adoptarea de-

cretului din 26 septembrie 1830 nu erau înscrişi în categoria negustori-

lor basarabeni, dar care se ocupau cu comerţul şi dispuneau de viză de

reşedinţă şi doreau să primească certificate pentru dreptul de a efectua

comerţul, primeau aceste certificate fără ştampilă, achitând în întregi-

me toate prestaţiile de ghildă151

. Cât priveşte certificatele pentru vân-

zătorii de clasa întâi, Administraţia Financiară, pornind de la faptul că

Regulamentul ghildelor nu indica direct în baza căror documente Ad-

ministraţia Financiară judeţeană poate să le pună la dispoziţie aceste

certificate, a stopat eliberarea lor până când vor fi primite dispoziţii

suplimentare (despre care fapt Departamentul pentru perceperea dife-

ritelor impozite şi taxe a fost informat de Administraţia Financiară din

Basarabia la 31 ianuarie 1831)152

.

Pe lângă certificatele comerciale negustorii aveau dreptul să pri-

mească şi câte 3 bilete în baza cărora puteau să deţină prăvălii. În ca-

zul în care negustorul avea nevoie de un număr mai mare de bilete,

Administraţia Financiară sau organizaţiile financiare judeţene notau că

aceste bilete au fost eliberate suplimentar cu achitarea unei taxe speci-

ale: pentru negustorii de ghilda întâi – 75 rub., de ghilda a doua –

75 rub. şi pentru cei de ghilda a treia – 50 rub. Toate certificatele co-

149 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 151-151 verso. 150 Ibidem, f. 152-152 verso. 151 Ibidem, f. 153. 152 Ibidem, f. 153-153 verso.

52

merciale şi biletele pentru prăvălii erau eliberate pe numele unei sin-

gure persoane, de regulă, pe numele capului familiei de negustori153

.

Ţăranii de stat şi cei moşiereşti aveau dreptul să se ocupe cu co-

merţul şi meşteşugăritul doar în baza certificatelor comerciale, achi-

tând o taxă corespunzătoare activităţii lor comerciale sau meşteşugului

practicat. Certificatul comercial de categoria întâi acorda dreptul de a

face comerţ negustorilor de ghilda întâi, de categoria a doua – negus-

torilor de ghilda a doua, de categoria a treia – negustorilor de ghilda a

treia, dar fără a li se acorda drepturi personale; de categoria a patra –

micii burghezii comerciale154

. În baza decretului din 11 decembrie

1827, preţurile pentru certificatele comerciale ţărăneşti au fost egalate

cu cele pentru certificatele comerciale negustoreşti: pentru certificatele

de categoria întâi – 2200 rub., de categoria a doua – 880 rub.; de cate-

goria a treia în oraşele guberniale – 220 rub., iar în oraşele judeţene şi

în toate târgurile din guberniile privilegiate – 100 rub.; de categoria a

patra în oraşele guberniale – 80 rub., iar în oraşele judeţene şi în târgu-

rile din guberniile privilegiate – 40 ruble. Pentru biletele cu dreptul de

a poseda prăvălii ţăranii care dispuneau de certificate de categoria în-

tâi plăteau 75 rub., de categoria a doua –75 rub., de categoria a treia –

50 rub., iar în baza decretului din 21 august 1828 ţăranii care dispu-

neau de certificate comerciale de categoria a patra – 40 ruble155

.

Pornind de la faptul că de privilegiile acordate negustorilor în baza

decretului din 26 septembrie 1830 puteau beneficia şi ţăranii din Basa-

rabia ce se ocupau cu comerţul în baza certificatelor comerciale, Ad-

ministraţia Financiară judeţeană era obligată să elibereze ţăranilor cer-

tificate fără ştampilă şi fără achitarea taxei, dar, ca şi în cazul negusto-

rilor, „ei n-au dreptul să se ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul în

celelalte gubernii ruse. Li se permite să se folosească de ele în măsură

egală ca şi negustorii basarabeni, dar numai în Basarabia şi prin por-

turi sau pe cale terestră la hotarul Basarabiei”156

. Ţăranilor care se

ocupau cu comerţul în baza certificatelor de categoria a treia li se

permitea, la fel ca şi negustorilor de ghilda a treia, să se ocupe numai

cu comerţul local în baza principiilor generale. Dacă însă careva dintre

153 AISR, F. 571, inv. 5, d. 769, f. 153 verso. 154 Ibidem, f. 154. 155 Ibidem, f. 154-154 verso. 156 Ibidem, f. 154 verso-155.

53

ţărani dorea să obţină certificat cu dreptul de a efectua un comerţ de-

plin, cu achitarea doar a unei jumătăţi din taxă, Administraţia Financi-

ară urma să-i elibereze certificat fără ştampilă şi fără evidenţierea

condiţiilor. Asemenea certificate urmau să fie acordate şi ţăranilor din

alte regiuni care se aflau în Basarabia şi se ocupau cu comerţul şi care,

până la adoptarea decretului din 26 septembrie 1830, nu aveau viză de

reşedinţă în Basarabia şi nu erau înscrişi în categoria locuitorilor basa-

rabeni, deci care nu aveau dreptul să beneficieze de privilegii. Aceşti

ţărani primeau certificate comerciale doar în baza achitării complete a

taxelor stabilite (ţăranii de categoriile întâi, doi şi trei aveau dreptul şi

la trei bilete pentru deţinerea prăvăliilor; ţăranii de categoria a patra –

doar la un bilet)157

.

Certificatele comerciale care acordau dreptul de a efectua comerţ

erau eliberate de Administraţia Financiară: pentru negustori – în baza

confirmărilor Dumelor sau Ratuşelor orăşeneşti despre achitarea pres-

taţiilor locale şi orăşeneşti, cu indicarea ghildei în care era înscris ne-

gustorul. Toţi ţăranii de stat primeau certificatele comerciale în baza

confirmărilor administraţiei de plasă, iar în localităţile unde acestea

lipseau – în baza confirmărilor administraţiei săteşti privind achitarea

prestaţiilor de stat şi a celor locale; ţăranii moşiereşti – în baza permi-

siunilor din partea moşierilor şi a administratorilor158

.

Ulterior, unele dintre aceste principii privind dreptul acordării cer-

tificatelor comerciale au fost repetate. La cererea guvernatorului gene-

ral al Novorosiei şi Basarabiei, la prezentarea ministrului de Finanţe,

Consiliul de Miniştri permite, la 19 februarie 1835, Dumei orăşeneşti

din Ismail să elibereze negustorilor certificate comerciale şi bilete pen-

tru dreptul de a poseda prăvălii, respectând toate dispoziţiile şi regulile

referitor la această problemă159

.

După adoptarea Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830

şi acordarea negustorilor din Basarabia a diferitelor înlesniri şi privile-

gii, organele centrale au fost nevoite să se întoarcă la această problemă

nu o singură dată. La 10 noiembrie 1830, în şedinţa Senatului Guver-

nant a fost ascultat un raport special privind exercitarea decretului

157 AISR, F. 571, inv.5, d. 769, f. 155-155 verso. 158 Ibidem, f. 156-156 verso. 159 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. первое, 1835, №7879. – СПб., 1836, с. 159.

54

Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830 şi acordarea diferitelor

înlesniri şi privilegii negustorilor din Basarabia şi celor străini ce s-au

transferat sau doreau să se transfere cu traiul în ţinut. Senatul a decis

ca după multiplicarea unui număr necesar de exemplare ale decretului

acesta urmează să fie repartizat tuturor organelor de resort guberniale

şi regionale, tuturor miniştrilor, guvernatorilor generali responsabili de

problemele militare, guvernatorilor militari, rezidenţilor imperiali, gu-

vernatorilor civili etc.160

.

Regulamentul ghildelor din 26 septembrie 1830 nu reglementa în-

să raporturile comerciale ale tuturor stărilor sociale. De aceea, Admi-

nistraţia Financiară a Basarabiei s-a adresat la 31 ianuarie 1831 către

ministrul de Finanţe cu întrebarea: în baza căror drepturi Administraţia

Financiară judeţeană urmează să elibereze certificatele comerciale

pentru vânzători şi cum urmează să fie admişi pentru înscrierea în

ghildele comerciale locuitorii ce se află în oraşele şi satele situate pe

pământuri posesionare?161

. În răspunsul ministrului de Finanţe de la

28 februarie 1831 se menţiona că, deoarece Regulamentul ghildelor

din 1824 nu prevede ca vânzătorii să prezinte anumite legitimaţii la

eliberarea certificatelor comerciale, acestea urmează să fie acordate tu-

turor persoanelor ce doresc să se ocupe cu comerţul162

. Cât priveşte ţă-

ranii şi alţi locuitori, care se află în oraşele şi satele situate pe pămân-

turi posesionare, dar care nu sunt în dependenţă iobăgistă faţă de mo-

şieri, pot fi înscrişi, la dorinţa lor, în categoria negustorilor, în baza

aceloraşi criterii, stabilite pentru ţăranii liberi din alte gubernii, cu

condiţia ca ei să nu aibă datorii băneşti faţă de moşieri163

. Toţi ceilalţi

locuitori ai oraşelor basarabene, care nu se vor înscrie, până în a doua

jumătate a anului 1832, în categoria negustorilor, urmează să plătească

prestaţii potrivit stării sociale precedente, din simplul considerent că

de privilegiile acordate prin decretul din 26 septembrie 1830 benefici-

ază doar negustorii164

.

Ceva mai târziu, la 6 martie 1831, Administraţia Financiară a Ba-

sarabiei solicită Ministerului de Finanţe anumite dispoziţii referitor la

160 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 370, f. 1. 161 Ibidem, f. 103. 162 Ibidem, f. 103 verso. 163 Ibidem, f. 104. 164 Ibidem, f. 104-104 verso.

55

acordarea privilegiilor comerciale potrivit decretului din 26 septem-

brie 1830 şi nobililor încadraţi în comerţ. La 24 martie 1831 Ministe-

rul de Finanţe informează Administraţia Financiară din Basarabia că

nobilii beneficiază de aceleaşi privilegii ca şi negustorii de ghildă165

.

Probabil, Regulamentul ghildelor punea mari obstacole încadrării

locuitorilor în comerţul exterior care au practicat acest gen de comerţ

până la 1830. Pentru confirmare: la 6 ianuarie 1831 vama din Sculeni

s-a adresat Guvernului Regional cu întrebarea dacă în acest an pot fi

admişi pentru practicarea comerţului exterior şi locuitorii care n-au

fost înscrişi în ghildele negustoreşti166

. În demersul lor organele vama-

le scriau că „…mulţi locuitori ai acestei regiuni s-au adresat vamei din

Sculeni cu rugămintea să li se permită comerţul în baza certificatelor

ce le-au fost eliberate de judecătoria locală din judeţul Iaşi. Potrivit

afirmaţiilor date de societatea evreiască, ei dispun de capital propriu,

pot efectua orice fel de comerţ în baza principiilor special elaborate

pentru Basarabia”167

. Guvernul Regional i-a recomandat vamei din

Sculeni să se conducă de Regulamentul din 14 noiembrie 1824 şi de

cel din 26 septembrie 1830168

. Prin urmare, din comerţul exterior al

Basarabiei au fost înlăturate stările sociale ce nu dispuneau de certifi-

cate comerciale de ghildă.

Burghezia comercială, îndeosebi cea de ghilda a treia, care nu dis-

punea de capitaluri suficiente, era dependentă de numeroși factori –

atât economici, cât şi politici; ea nu rezista nici cataclismelor de ordin

natural – epidemiilor de ciumă şi holeră şi de cele mai multe ori se ru-

ina. Astfel, societatea evreiască a negustorilor din Leova în adresarea

sa din 16 martie 1832 către guvernatorul civil al Basarabiei, iar prin

intermediul acestuia şi în adresarea din 27 aprilie către Guvernul Re-

gional, se plângea că ciuma şi holera care bântuie în ţinut au provocat

ruinarea completă a negustorilor evrei169

.

Poziţiile negustorilor locali erau subminate şi de activitatea negusto-

rilor străini, care dispuneau de capitaluri mult mai mari, mărfuri mult

mai calitative şi care deseori beneficiau de diferite privilegii şi avantaje.

165 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 370, f. 141-141 verso. 166 Ibidem, f. 181. 167 Ibidem. 168 Ibidem, f. 183. 169 Ibidem, f. 186.

56

De aceea, autorităţile locale cereau organelor regionale din Chişinău să

se ia măsurile de rigoare pentru a proteja negustorii locali de activitatea

negustorilor străini şi a celor din alte regiuni ale Imperiului. Duma oră-

şenească din Akkerman în rapoartele din 17 august 1832 şi 29 martie

1833 cerea Administraţiei Financiare din Basarabia să interzică practi-

carea comerţului atât negustorilor străini, cât şi celor din alte oraşe care

n-au primit cetăţenia rusă, iar poliţia orăşenească din Akkerman să apli-

ce măsurile de rigoare. La 27 iulie 1833 Administraţia Financiară din

Basarabia a analizat problema în cauză, iar la 31 mai 1833 i-a raportat

guvernatorului despre rezultatele discuţiilor170

. M.S. Voronţov, în baza

rapoartelor Dumei din Akkerman, potrivit cărora „…mulţi negustori din

alte oraşe şi din străinătate dispun de dreptul la comerţ, dar se ocupă cu

el în detrimentul negustorilor autohtoni”, a dat dispoziţia ca să li se

permită comerţul doar în baza decretului din 23 decembrie 1785, a ma-

nifestului din 1 ianuarie 1807, a decretului din 17 august 1820, a Regu-

lamentului ghildelor din 14 noiembrie (cap. VII, §68-73), a decretului

din 27 octombrie 1830 şi a Regulamentului din 26 septembrie 1830 pri-

vind ghildele în Basarabia171

.

Unii negustori angrosişti de ghilda a doua, care nu dispuneau de

dreptul de a beneficia de privilegii în baza decretului din 26 sep-

tembrie 1830, dar care se ocupau cu importul de peste hotare în Rusia

a cerealelor, în baza dispoziţiei din 13 august 1835 a Consiliului de

Miniştri cu referinţă la dispoziţia din 29 iulie 1833, erau scutiţi, până

la 1 ianuarie 1836, de taxa pentru certificatele comerciale172

. De aceste

privilegii puteau beneficia negustorii din guberniile interne ruse care

nu aveau viză de reşedinţă în Basarabia şi care nu erau înscrişi în rân-

durile burgheziei comerciale basarabene.

Pornind de la faptul că oraşul Ismail beneficia, potrivit decretului

din 6 octombrie 1828, de privilegii pentru o perioadă de 25 de ani, Ad-

ministraţia Financiară din Basarabia a pus întrebarea: în baza cărei dis-

poziţii urmau să achite taxa pentru dreptul de a se ocupa cu comerţul

negustorii din Ismail, care nu dispun în oraş de bunuri imobiliare sau de

întreprinderi comerciale potrivit sumelor stabilite de lege – trebuiau ei

170 ANRM, F. 75, inv.1, d. 599, f. 93. 171 Ibidem, f. 93-93 verso. 172 Ibidem, F. 189, inv. 1, d. 35, f. 43-43 verso.

57

sa plătească ¼ din taxă, aşa cum achită în genere negustorii din alte ora-

şe ale Basarabiei (potrivit decretului din 26 septembrie 1830), sau aceş-

tia urmau să achite taxa deplină? La 21 decembrie 1837 Consiliul de

Miniştri a dat dispoziţia ca negustorii din Ismail, care nu dispun de bu-

nuri imobiliare şi întreprinderi comerciale şi nu pot beneficia de privile-

gii în baza decretului din 6 octombrie 1828, să beneficieze de privilegii-

le acordate prin decretul din 26 septembrie 1830173

.

Asupra structurii de ghildă în Basarabia au influenţat direct şi dis-

poziţiile ulterioare adoptate de organele imperiale.

La 25 iulie 1834 a fost din nou stabilită pentru toate guberniile (în

afară de Basarabia) o taxă suplimentară la capitalurile locale, care urma

să fie achitată, începând cu 1835, timp de 6 ani (până în 1841) doar în

capitală, în oraşele guberniale şi în porturi. Pentru negustorii primelor

două ghilde, pentru ţăranii de primele două categorii, negustorii de ghil-

da a treia şi ţăranii de categoria a treia aceasta constituia 4% din preţuri-

le certificatelor comerciale174

. Această nouă taxă a fost în vigoare până

la 1851, când, alături de celelalte taxe suplimentare, a fost înlocuită cu

taxa de 15% în folosul statului şi de 10% – în folosul guberniei175

. For-

mal, a fost legiferată practica din trecut, când negustorii puteau practica

comerţul în baza unui singur certificat comercial; respectiv, urma să se

considere că participă la formarea aceluiaşi capital comercial, cu toate

că locuiau în case diferite. Era necesar doar ca primarul oraşului să con-

firme că aceşti negustori practică comerţul în comun176

.

În plus, potrivit deciziei din 15 octombrie 1851, membrii familiilor

de negustori, care dispuneau de bunuri imobiliare în valoare mai mare

de 7500 rub., erau impuşi să se înscrie în rândurile negustorilor de

ghilda a treia177

.

Toate aceste acte legislative privind taxele de ghildă, inclusiv dis-

poziţia din 14 noiembrie 1824, au fost unificate în legea din 9 noiem-

173 ПСЗРИ. Собр. II, т.XII, отд. второе, 1838, №10826. – СПб., 1838, с.1026-1027;

AISR, F. 1263, inv. 1, d. 1131, f. 873-880 verso. 174 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №7297. – СПб., 1835, с. 744-745. 175 И.Я. Рудченко. Исторический очерк обложения торговли и промыслов

России, с приложением материалов по торговой промышленной статистике. –

СПб., 1893, c. 137. 176 Ibidem. 177 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVI, отд. второе, 1851, №25635. – СПб., 1852, с. 35.

58

brie 1839, când atât mărimea capitalului comercial declarat potrivit

ghildelor comerciale, cât şi cuantumul taxelor de ghildă au fost trans-

ferate din ruble asignate în ruble argint, sumele fiind rotunjite178

. Po-

trivit acestei legi, mărimea capitalurilor comerciale, transferate în ar-

gint, constituia pentru negustorii de ghilda întâi 15000 rub., pentru cei

de ghilda a doua – 6000 rub. şi pentru cei de ghilda a treia 2400 rub.

argint. Pornind de la faptul că negustorii primelor două ghilde plăteau

anual câte 4% din suma capitalului comercial şi câte 10% pentru căile

comerciale terestre şi maritime, taxa anuală pentru negustorii de ghil-

da întâi constituia 660 rub., pentru negustorii de ghilda a doua –

264 rub., iar pentru cei de ghilda a treia 2,5% din suma capitalului

comercial şi 10% pentru folosirea căilor comerciale terestre şi a celor

maritime. Mărimea taxei depindea de locul unde negustorul era înscris

în structura de ghildă: în capitale, oraşele guberniale şi în toate oraşe-

le-porturi, în afară de oraşele ce beneficiau de privilegii, taxa constituia

66 rub.; pentru celelalte oraşe şi târguri, în afară de guberniile privile-

giate – 43 ruble179

.

Negustorii înscrişi în ghilda de categoria întâi sau negustorii străini

care nu dispuneau de certificate cu dreptul la comerţ erau obligaţi să

procure certificate speciale în valoare de 15 ruble.

Pentru certificatele comerciale ţărăneşti de primele trei categorii se

stabilea acelaşi preţ ca şi pentru certificatele comerciale negustoreşti,

iar pentru certificatele comerciale de categoria a patra: în capitale, ora-

şele guberniale şi porturi – 23 rub.; în oraşele judeţene din guberniile

neprivilegiate – 18 rub., iar în cele privilegiate – 12 ruble.

Totodată, negustorii de ghildă şi ţărănimea comercială de primele

3 categorii erau obligaţi să dispună şi de bilete speciale pentru dreptul

de a poseda prăvălii, în caz dacă numărul lor era mai mare de trei;

pentru primele două ghilde negustoreşti sau categorii ţărăneşti plăteau:

în capitale – câte 30 rub., iar în celelalte oraşe – câte 23 rub.; pentru

certificate negustoreşti de ghilda a treia sau pentru certificate ţărăneşti

de categoria a treia: în capitale – câte 23 rub., iar în celelalte oraşe –

câte 15 ruble.180

178 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, отд. первое, 1839, №12867. – СПб., 1840, с. 839-840. 179 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, отд. первое, 1839, №12867. – СПб., 1840, прило-

жение №12867, c. 337. 180 Ibidem.

59

În afară de aceasta, potrivit statutului din 1851 despre impozitele

locale, taxa pentru comerţ urma să fie percepută, începând cu 1853,

pentru eliberarea certificatelor comerciale: 15% pentru impozitul de

stat şi 10% pentru cele locale guberniale, în locul impozitelor speciale

anulate: ¼ din taxe de pe seama capitalului comercial în fondul impo-

zitelor guberniale şi o taxă specială pentru capitalurile suplimentare181

.

Dar, în pofida acestor măsuri, prevederile Regulamentului din

9 noiembrie 1839 practic n-au fost realizate: taxele de ghildă creşteau

relativ încet. Încercările diferitelor instituţii guvernamentale de a în-

treprinde anumite măsuri în acest sens n-au dat rezultatele scontate182

.

Comercializarea acestor măsuri necesita informaţii concrete şi studie-

rea diferitelor întrebări speciale. Pentru soluţionarea acestor probleme

s-a hotărât de a institui o comisie specială din 3 funcţionari ai secţiei a

doua a Cancelariei imperiale, 3 funcţionari ai Ministerului de Finanţe

şi câte un funcţionar de la Ministerul Proprietăţilor Statului şi de la

Ministerul de Interne. Ca urmare, la 1 mai 1853 a urmat permisiunea

imperială de a institui pe lângă Ministerul de Finanţe comisia nomina-

lizată pentru a studia dispoziţiile cu privire la divizarea în ghilde şi

Regulamentul cu privire la cetăţenie183

.

Activitatea acestei comisii a favorizat elaborarea tuturor dispoziţii-

lor comerciale ce au servit ca punct iniţial în pregătirea reformei din

1863. Dar, în acest interval de timp a fost adoptată o dispoziţie destul

de importantă, prin care se acorda noi privilegii comercianţilor străini

şi evreilor, până acum supuşi diferitelor restricţii. Potrivit decretului

din 7 iulie 1830, negustorii străini, care dispuneau de viză de reşedinţă

permanentă sau temporară în Rusia, aveau dreptul să se înscrie în

ghildele comerciale şi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi negus-

torii autohtoni, să procure sau să primească sub formă de moştenire

181 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 139-140. 182 La 12 noiembrie 1847 a urmat dispoziţia pe numele şefului administraţiei principa-

le a secţiei a doua a Cancelariei personale a împăratului de a fi revăzut statutul comer-

cial. În acelaşi timp, Nicolai I i-a ordonat ministrului de Finanţe F.P. Vroncenko să-şi

expună punctul de vedere referitor la impunerea fiscală a negustorilor. Acesta s-a pro-

nunţat împotriva majorării taxelor pentru certificatele comerciale, din considerentul că

taxele şi aşa erau mult mai mari decât în alte state (I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 140-

141). 183 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 141-142.

60

bunuri mobiliare şi imobiliare, în afară de bunurile la care aveau drep-

tul doar nobilii de viţă etc.184

Constituind cea mai numeroasă clasă (şi aproape în exclusivitate

comercial-industrială), evreii din regiunile de sud-vest şi din cele de sud

ale Rusiei, care intrau în numărul guberniilor privilegiate, se aflau şi în

trecut într-o situaţie mult mai avantajoasă faţă de negustorii autohtoni în

ce priveşte impunerea comercială fiscală. Potrivit decretului din 7 iunie

1860, evreii au căpătat dreptul de a se înscrie în ghildele comerciale şi

de a dispune de oficii bancare în toate localităţile Imperiului185

.

În legătură cu abolirea dreptului de şerbie în Rusia, după reforma

agrară din 19 februarie 1861, în urma căreia mulţi ţărani se puteau în-

cadra în relaţiile comerciale şi, respectiv, se aştepta o creştere substan-

ţială a veniturilor de stat, la 30 decembrie 1861 a fost majorat întreg

cuantumul de impozite, inclusiv preţurile pentru certificatele comerci-

ale. A crescut şi mărimea capitalului comercial declarat, în afara de

cea stabilită pentru negustorii de ghilda întâi încă în 1830, care a ră-

mas în mărime de 15000 rub., iar taxa pentru certificatele comerciale

s-a micşorat de la 660 la 600 ruble. Valoarea capitalului comercial al

negustorilor de ghilda a doua şi a treia s-a mărit considerabil, din

considerentul că în aceste ghilde puteau să se înscrie mulţi ţărani eli-

beraţi de şerbie, pentru care, după cum se menţiona în decret,

„… modalităţile de a obţine câştiguri sunt mult mai variate decât în

perioadele precedente”. Negustorii de ghilda a doua urmau să declare

capital comercial în mărime de 7500 rub. în loc de 6000, iar pentru

certificatele comerciale urmau să achite 300 rub. în loc de 264; negus-

torii de ghilda a treia – un capital comercial de 2750 rub. în loc de

2400 rub., iar pentru certificatele comerciale – 155 rub. în loc de

66 ruble.186

Aceasta era situaţia privind taxarea comercial-industrială în ajunul

reformei din 1863. Existând timp de 38 de ani, sistemul de patentare

instituit de E.F. Kankrin nu s-a îndreptăţit şi implementarea lui nu a

adus venituri considerabile nici guberniilor interne ruse şi nici periferi-

ilor naţionale.

184 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., c. 142. 185 Ibidem, p. 143. 186 Ibidem, p. 144.

61

Potrivit legii din 1 ianuarie 1863187

(intrată în vigoare de la 1 iulie)

şi celei din 9 februarie 1865188

, a fost efectuată reforma fiscală în in-

dustrie şi comerţ. La baza reformei a fost pus proiectul pregătit de

Comisia special instituită pentru revizuirea sistemului de prestaţii şi

impozite. Acest proiect a stat la baza definitivării legilor din 1863 şi

din 1865, cu toate că în timpul discutării proiectului în instanţele de

resort, la propunerea ministrului de Finanţe M.H. Reitern, în el au fost

făcute schimbări esenţiale.

Potrivit Regulamentului despre taxe pentru dreptul la comerţ şi al-

te îndeletniciri din 1 ianuarie 1863, taxele comercial-industriale erau

divizate în taxe pentru patente şi taxe pentru bilete. Patentele comerci-

ale erau de 3 tipuri şi se stabileau în dependenţă de tipul comerţului:

angro, cu amănuntul şi mărunt189

. Pentru patentele de categoria întâi se

încasa peste tot 265 rub. (în loc de 6000 rub. încasate anterior); pentru

patentele de categoria a doua se încasau taxe diferite, în dependenţă de

clasa localităţii (acestea erau împărţite în 5 clase) – în limitele de la 25

până la 65 rub. (în loc de 150 şi 300 rub. încasate anterior); pentru pa-

tentele de categoria a treia taxa se stabilea analogic – în mărime de la

8 până la 20 ruble190

. Pentru dreptul de a poseda întreprinderi comer-

cial-industriale separate era necesar de a procura bilete speciale, al că-

ror preţ la fel depindea de clasa localităţii şi de categoria comerţului

(preţul biletelor varia de la 10 până la 30, de la 5 până la 20 şi de la 2

până la 10 ruble). Pentru întreţinerea întreprinderilor supuse accizelor,

în locul biletelor era necesar de a procura patente speciale. În acelaşi

timp, deţinătorii de patente de categoriile întâi şi a doua urmau să plă-

tească în folosul statului şi guberniei impozite locale: primii – în va-

loare de 39 rub. iar ultimii – de la 5,5 până la 14 ruble191

.

I.Ia. Rudcenko, unul dintre cercetătorii de vază ai impunerii fiscale

a comerţului şi meşteşugurilor de la sfârşitul sec. al XIX-lea, scria că

187 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVIII, отд. первое, 1863, №39118. – СПб., 1866, с. 3-15. 188 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, с. 157-175. 189 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXVIII, отд. первое, 1863, №39118. – СПб., 1864,

приложение, с. 4. 190 Ibidem, p. 5. 191 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 178-183; A.H. Kуломзин, В.Г. Рейтерн-Нолькен.

М.Х. Рейтерн. Биографический очерк. С приложениями из посмертных записок

М.Х. Рейтерна. – СПб., 1910, с. 44.

62

la baza Regulamentului din 1 ianuarie 1863 a fost pus „sistemul de al-

tădată de taxare comercial-industrială bazat în exclusivitate pe particu-

larităţi de ordin extern”. El lămurea aceasta prin faptul că guvernul,

concentrând în mâinile sale dreptul de a percepe impozite pentru acor-

darea dreptului la comerţ şi practicarea meşteşugăritului, „ca şi cum

vindea permisiunea pentru activitatea comercial-industrială”. Prin ur-

mare, constată el, din modelul ales al sistemului francez de impunere

fiscală a industriei şi comerţului aproape că nu a rămas nimic, fiindcă

în Rusia s-a dovedit a fi destul de dificil a asigura condiţiile necesare

pentru înfăptuirea unei impuneri cu adevărat proporţionale192

.

Cu timpul, practica a demonstrat că Regulamentul despre taxe pen-

tru dreptul la comerţ şi alte îndeletniciri, adoptat la 1 ianuarie 1863,

avea nevoie, pe de o parte, de anumite completări, iar, pe de altă parte,

de anumite rectificări care au şi fost introduse în Regulamentul cu ace-

laşi titlu din 9 februarie 1865193

. Regulamentul revăzut a păstrat divi-

zarea comercianţilor în ghilde, burgheziei comerciale fiindu-i acordate

privilegii personale. Ca şi în Regulamentul din 1 ianuarie 1863, în no-

ul Regulament negustorii erau divizaţi în două ghilde comerciale: pri-

ma ghildă pentru comerţul cu ridicata, iar a doua – pentru comerţul cu

amănuntul. Prin urmare, ambele regulamente confirmau destul de ex-

plicit că certificatele comerciale erau determinate nu de mărimea capi-

talului comercial, ca în cazul Regulamentului din 1824, ci de tipul

propriu-zis al comerţului: angro, cu amănuntul sau mărunt. Comerţul

angro se efectua din oficii comerciale, ambare şi depozite, pe vase

comerciale şi consta în comercializarea tuturor mărfurilor pe partide.

Comerţul cu amănuntul prevedea comercializarea mărfurilor din pră-

vălii, magazine şi alte încăperi comerciale; comerţul mărunt – realiza-

rea mărfurilor înregistrate într-o listă specială din anumite încăperi, iar

comerţul ambulant – livrarea mărfurilor la domiciliu194

.

Activitatea comercială mai presupunea şi întreţinerea vaselor co-

merciale, îndeplinirea dispoziţiilor comerciale de vânzare, cumpărare,

transportare şi livrare a mărfurilor, transferurile băneşti în oraşele ruse

şi în cele de peste hotare şi alte activităţi bancare, întreţinerea prăvălii-

192 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 176-177, 191. 193 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, с. 157. 194 Ibidem.

63

lor pentru schimbul banilor, a birourilor de asigurări, a magazinelor,

ambarelor, depozitelor, beciurilor pentru depozitarea şi comercializa-

rea mărfurilor, întreţinerea fabricilor şi uzinelor, a întreprinderilor

pentru prelucrarea produselor agricole – a morilor, a teascurilor de

unt, a fabricilor de cherestea şi cărămidă etc.195

Regulamentul din 9 februarie 1865 reglementa activitatea comer-

cială a negustorilor. Comerţul cu cereale, in, cânepă, produse agricole,

vite, lână, piei, lemn, materiale de construcţie etc. era permis în toate

oraşele şi satele, cu ridicata şi amănuntul, tuturor stărilor, inclusiv ne-

gustorilor străini în baza certificatelor comerciale196

.

Taxa pentru dreptul de a efectua comerţ şi de a practica alte înde-

letniciri era încasată pentru certificatele comerciale ce acordau dreptul

la diferite tipuri de comerţ şi pentru biletele ce acordau dreptul de a

deţine întreprinderi comerciale. Certificatele erau de două tipuri: co-

merciale (sau de ghildă) şi meşteşugăreşti. Certificatele comerciale

mai acordau, în afară de dreptul la comerţ şi titlul comercial, avantaje

personale. Certificatele meşteşugăreşti nu acordau nici un fel de avan-

taje personale, în afară de dreptul la comerţ, potrivit legii.

Certificatele comerciale erau de două categorii: pentru negustorii

de ghilda întâi – care făceau comerţ cu ridicata şi pentru negustorii de

ghilda a doua – care făceau comerţ cu amănuntul. Certificatele meşte-

şugăreşti erau de 5 tipuri: pentru comerţul mărunt, pentru comerţul

ambulant, pentru transportul la domiciliu, meşteşugurile mic-burgheze

şi cele eliberate vânzătorilor197

.

Atât certificatele comerciale, cât şi cele meşteşugăreşti permiteau

negustorilor să dispună, în locul unde ei activau, de un număr nelimi-

tat de întreprinderi comerciale sau industriale, dar cu procurarea unor

bilete speciale pentru fiecare din ele. În plus, negustorul era obligat să

procure, contra plată, cel puţin un bilet ce-i acorda dreptul de a poseda

o întreprindere comercială sau industrială. Ambele tipuri de certificate

puteau fi acordate persoanelor de ambele sexe, cetăţenilor ruşi şi celor

străini de toate stările sociale, în afară de slujitorii cultului, militari şi

persoane cu funcţii de răspundere198

.

195 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, c. 156-157. 196 Ibidem, p. 158. 197 Ibidem, p. 159-160. 198 Ibidem, p. 160.

64

Taxa pentru certificatele comerciale nu depindea, ca în trecut, de

mărimea capitalului declarat, fiind stabilită în baza Regulamentului

din 14 noiembrie 1824, dar de situaţia economică a regiunii în care

negustorul avea viza de reşedinţă. Cu cât mai dezvoltată economic era

regiunea, cu atât mai dezvoltat era comerţul, cu atât mai extinse erau

căile comerciale etc. şi – cu atât mai mare era taxa. Această regulă se

reflecta asupra tuturor certificatelor comerciale şi meşteşugăreşti, în

afară de taxa pentru certificatele comerciale negustoreşti de ghilda în-

tâi, aceasta constituind în toate regiunile 265 ruble199

.

Pentru certificatele comerciale de ghilda a doua, precum şi pentru

certificatele meşteşugăreşti taxa se încasa în dependenţă de localităţi,

care erau împărţite în 5 categorii. În categoria întâi intrau cele mai

mari centre comercial-industriale – Sankt Petersburgul, Moscova,

Odesa şi Riga. În categoria a doua intrau oraşele ce aveau o mare în-

semnătate comercială şi o populaţie în număr nu mai mic de 34 de mii

de oameni – în total 23 de oraşe şi un sat, în numărul cărora intra şi

oraşul Chişinău. Din categoria a treia făceau parte oraşele şi localităţi-

le ce dispuneau de industrie manufacturieră. Din această categorie fă-

ceau parte oraşele Akkerman, Bender şi Hotin200

. În categoria a patra

intrau judeţele cu un nivel relativ înalt de dezvoltare a meşteşugului

ţărănesc, încadrate în relaţiile marfare, în care erau surplusuri de pro-

duse agricole şi care aveau căi comerciale sigure de comercializare a

mărfurilor. Din această categorie făceau parte judeţele Chişinău,

Akkerman, Bender, Orhei, Soroca, Hotin şi Iaşi. Categoria a cincea

cuprindea celelalte judeţe201

cu o industrie destul de slabă, un volum

redus al producţiei agricole a cărei comercializare era împiedicată de

lipsa pieţelor sau a căilor comerciale202

.

Taxa pentru certificatele comerciale de ghilda a doua depindea de

categoria regiunii unde se ocupa cu comerţul negustorul: pentru regiu-

199 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, c. 162. Ane-xa, p. 56. 200 În timpul aplicării Regulamentului în clasa a treia au fost incluse toate oraşele Basarabiei, în afară de Chişinău. 201 V.I. Jukov constată că în clasa a cincea intra doar partea de sud-vest a Basarabiei ce cuprindea localităţile Cahul, Ceadâr-Lunga şi Leova (В.И. Жуков. Города Бессарабии. Очерки социально-экономического развития, с. 268). 202 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, прило-же-ние, с. 55-56.

65

nea de categoria întâi – 65 rub., a doua – 55 rub., a treia – 45 rub., a

patra – 35 rub. şi pentru regiunea de categoria a cincea – 25 rub., iar

taxa pentru certificatele ce permiteau comerţul mărunt constituia, res-

pectiv, 20, 18, 15, 10 şi 8 ruble203

. Mărimea taxelor pentru biletele ce

acordau dreptul de a poseda întreprinderi comerciale şi industriale

(elucidate în Tabelul 5), depindeau, ca şi taxele pentru certificatele

comerciale, de categoria regiunii în care activa negustorul şi varia:

pentru negustorii de ghilda întâi de la 30 la 10 rub., pentru cei de ghil-

da a doua – de la 20 la 5 rub., iar pentru negustorii care se ocupau cu

comerţul mărunt – de la 10 la 2 ruble.

Tabelul 5 Taxele pentru biletele ce acordau dreptul de a poseda întreprinderi

comerciale şi industriale, stabilite potrivit Regulamentului din

9 februarie 1865 (în rub. argint)*

Categoria

localităţii

Certificate comerciale

negustoreşti Comerţul

mărunt Ghilda întâi Ghilda a doua

I

II

III

IV

V

30

25

20

15

10

20

17

15

10

5

10

8

6

4

2

* ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, №41779. – СПб., 1867, приложение, с. 56.

Taxa pentru certificatele comerciale şi biletele ce acordau dreptul

de a poseda întreprinderi comerciale şi industriale era achitată pentru

anul următor, iar documentele erau eliberate între 1 noiembrie şi

1 ianuarie. În caz dacă negustorii şi industriaşii nu achitau taxa în ter-

menele stabilite – până la 1 ianuarie, ei pierdeau dreptul de a fi înscrişi

în categoriile respective şi de a practica comerţul sau alte îndeletni-

ciri204

. Regulamentul acorda negustorilor şi industriaşilor dreptul să

procure certificate comerciale sau meşteşugăreşti şi pe parcursul anu-

203 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, прило-

жение, c. 162. Anexa, p. 56. 204 Ibidem, p. 162.

66

lui, achitând o jumătate din taxă până la 1 iulie, iar a doua jumătate –

după 1 iulie.

Dacă, din anumite motive, negustorii nu reuşeau să primească certi-

ficatele comerciale şi biletele în decursul ultimelor două luni ale anului,

ei le puteau primi şi în decursul lunii ianuarie a anului următor, achitând

pentru ele, în schimb, o taxă şi jumătate. În cazul în care negustorii nu

reînnoiau certificatele comerciale şi în ianuarie, ei erau excluşi din cate-

goria negustorilor şi transferaţi în categoria mic-burghezilor, iar între-

prinderile lor comerciale şi industriale – închise205

.

Potrivit Regulamentului, negustorii de ghilda întâi aveau dreptul să

se ocupe cu comerţul angro comercializând mărfuri ruseşti şi străine

pe întreg teritoriul Imperiului, atât personal, cât şi prin intermediul

vânzătorilor, să deţină în oraşe şi sate oficii, depozite şi ambare fără

anumite restricţii, cu achitarea taxei potrivit legii. Ei aveau dreptul să

se ocupe cu comerţul cu amănuntul în oraşele şi satele din judeţele

unde au fost procurate certificatele comerciale, să vândă mărfuri ru-

seşti sau străine în prăvălii sau în magazine, să întreţină fabrici şi uzi-

ne, să deţină concesiuni etc.

Negustorii de ghilda a doua aveau dreptul să se ocupe cu comerţul

cu amănuntul, să vândă mărfuri autohtone sau străine în prăvălii sau

magazine aflate în judeţul de unde au fost procurate certificatele co-

merciale, să întreţină fabrici şi uzine fără anumite restricţii, dar cu

achitarea taxei stabilite de Regulament, să primească lucrări în antre-

priză, concesiuni în valoare nu mai mare de 45 mii ruble.

Dacă negustorii de ghildă întâi sau a doua doreau să se ocupe cu

comerţul într-un alt judeţ sau să întreţină fabrici şi uzine, ei erau

obligaţi să procure certificate speciale de ghilda a doua pentru care

achitau taxa cuvenită. Dacă un oraş sau o altă aşezare din acest ju-

deţ se încadra într-o categorie mai înaltă a localităţilor decât jude-

ţul, atunci negustorul care dorea să se ocupe în această localitate cu

comerţul în baza certificatului comercial de ghilda a doua urma să

achite o plată suplimentară egalată cu cuantumul taxei stabilite în

acest oraş206

.

205 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41779. – СПб., 1867, прило-

жение, c. 162. 206 Ibidem, p. 162-163.

67

Negustorii de ghildele întâi şi a doua puteau să deţină toate dreptu-

rile acordate de certificatele pentru comerţul mărunt.

Regulamentul acorda negustorilor de ghilda întâi dreptul să procu-

re de peste hotare şi să exporteze toate tipurile de mărfuri, să întreţină

depozite pentru comercializarea cu ridicata a mărfurilor importate şi

exportate. Negustorii de ghilda a doua şi cei ce dispuneau de dreptul la

comerţul mărunt aveau dreptul să procure de peste hotare mărfuri: în-

să, nu aveau dreptul să deţină oficii sau depozite pentru comercializa-

rea cu ridicata a mărfurilor importate şi exportate207

.

Proprietarii şi arendaşii de pământuri aveau dreptul să exporte pes-

te hotare prin toate oficiile şi punctele vamale, fără a dispune de certi-

ficate comerciale, produse agricole proprii cu achitarea taxei, însă fără

dreptul de a întreţine oficii şi depozite în afara moşiilor lor.

Regulamentul reglementa şi activitatea comercială a vânzătorilor –

persoane care administrau afacerile comerciale ale stăpânilor lor şi ca-

re îndeplineau dispoziţiile acestora pe parcursul unei anumite perioade

de timp. Vânzătorii erau divizaţi în două clase: vânzători principali şi

ajutorii lor sau alţi slujitori comerciali208

.

Regulamentul din 9 februarie 1865 reglementa şi alte chestiuni,

cum ar fi: despre privilegiile negustorilor, despre anularea drepturi-

lor de a efectua comerţ, despre ordinea supravegherii corecte a co-

merţului, despre aplicarea sancţiunilor în cazul încălcării comerţului

etc.209

După cum constată I.Ia. Rudcenko, în pofida faptului că „...în sis-

temul impunerii fiscale din 1863-1865, faţă de cel din 1824, n-au in-

tervenit aproape nici un fel de schimbări”, regulamentele din anii

1863-1865 au contribuit substanţial la îmbunătăţirea situaţiei în aceas-

tă sferă210

.

Regulamentul despre comerţ şi meşteşuguri din 9 februarie 1865

asigura statului taxe mult mai mari decât Regulamentul ghildelor din

1824. Dacă taxele pentru certificatele comerciale au crescut în timp de

50 de ani cu 21% – de la 4,3 mln rub. în 1813 la 5,2 mlrd rub. în

207 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. первое, №41779. – СПб., 1867, c. 165. 208 Ibidem, p. 166. 209 Ibidem, p. 168-175. 210 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 199, 263.

68

1862211

, apoi după adoptarea Regulamentului din 1863 şi până în ul-

timele decenii ale sec. al XIX-lea acestea au crescut aproximativ de

4,5 ori (de la 6,2 până la 25,5 mln rub.)212

.

Peste câteva zile după adoptarea Regulamentului, la 11 februarie

1865, este aprobată legea privind acordarea titlului de cetăţeni de

onoare prin ereditate negustorilor. De acest titlu beneficiau acei negus-

tori, care timp de 20 de ani erau înscrişi în categoria negustorilor de

ghildă întâi. Pentru negustorii, care până la adoptarea acestei legi

(deci, în baza legislaţiei vechi) erau deţinători ai capitalurilor comerci-

ale stabilite pentru primele două ghilde, fiecare an aflat în ghilda întâi

se considera ca doi ani aflaţi în ghilda a doua, iar fiecare an aflat în

ghilda a doua – ca un an aflat în ghilda întâi213

.

Ulterior, în Regulamentul din 9 februarie 1865 au intervenit unele

schimbări. La 21 noiembrie 1866 numărul întreprinderilor, care puteau

fi deţinute în baza biletelor, a fost limitat până la patru. Concomitent

se instituia o taxă la care erau impuse certificatele de ghildă în folosul

zemstvei – în mărime de până la 25%, iar celelalte certificate şi bilete –

la o taxă nu mai mare de 10% din costul lor214

.

Prin urmare, aplicarea structurii de ghildă în Basarabia, aşa cum

era ea stabilită în guberniile interne ruse (aşa-numita reformă a ghilde-

lor a lui E.F. Kankrin) a fost ultimul pas important al ţarismului (după

decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie 1816, Regulamentul

cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825 şi suprima-

rea cordonului vamal de la Nistru şi transferarea lui la Prut şi Dunăre)

în vederea includerii ţinutului în sistemul economic şi politic al Impe-

riului Rus.

Având la bază aceleaşi principii generale, reforma ghildelor în

Basarabia a fost însoţită concomitent de unele particularităţi, dictate

nu doar de interesele economice, dar şi de cele politice, din conside-

rentul că ţinutului i-a fost determinat un loc deosebit în planurile geos-

trategice ale Imperiului.

211 I.Ia. Rudcenko. Op. cit., p. 146-147. Anexa, p. 1. 212 В.И. Жуков. Города Бессарабии. Очерки социально-экономического разви-

тия, с. 137; Л.Е. Шепелев. Царизм и буржуазия во второй половине XIX века. –

Ленинград, 1981, с. 100. 213 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №41789. – СПб., 1867, с. 182. 214 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, отд. второе, 1866, №43874. – СПб., 1868, с. 258-259.

69

Aplicarea în Basarabia a structurii de ghildă denotă destul de

elocvent că, concomitent cu suprimarea cordonului sanitaro-vamal

de la Nistru şi unificarea vamală a ţinutului cu Rusia, ţarismul s-a

implicat direct şi consecvent în organizarea şi instituirea ghildelor

comerciale, modelându-le şi dându-le o formă specifică celor din

guberniile interne ruse, făcându-le dependente de instituţiile de stat

imperiale şi regionale.

Aceste măsuri nu fac decât să denote că administraţia imperială a

depus eforturi substanţiale pentru a ţine sub control şi a dirija această

stare socială, pentru a evita orice posibilitate, fie cât de mică, de con-

stituire a unei societăţi după principiul de clasă. Menţinerea şi conso-

lidarea, în persoana ghildelor comerciale, a vechilor structuri juridice

demonstrează cu lux de amănunte că ţarismul s-a împotrivit din start

acelor procese ce aveau să aducă la instituirea unei societăţi civile care

putea să-i sfideze atotputernicia. Căutând să păstreze, pe cât era de po-

sibil, vechea structură de ghildă, dar acomodând-o la noile condiţii de

dezvoltare a ţării, administraţia ţaristă spera că va putea stimula, graţie

privilegiilor acordate negustorilor de ghildă şi politicii comerciale

promovate, acele relaţii care în Europa de Vest s-au constituit în mod

obiectiv în urma unor procese naturale.

REGULAMENTUL ORGANIZĂRII ADMINISTRATIVE A REGI-

UNII BASARABIA DIN 29 APRILIE 1818 (Устав образования

Бессарабской области om 29 апреля 1818 года) – unul dintre prin-

cipalele acte legislative, adoptate de administraţia imperială rusă pri-

vind organizarea administrativă a regiunii Basarabia. Urmărea scopul

consolidării regimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I indică

direct în scrisoarea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

A.N. Bahmetev, în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că

guvernul va păstra în provincie componenţa naţională (deşi s-a inter-

venit în categoria boierimii, suprimându-se rangurile boiereşti şi înca-

drarea ei în componenţa nobilimii ruse) şi va asigura un mod deosebit

de administrare a acesteia215

.

Însă, Regulamentul acorda drepturi exclusive doar boierilor mol-

doveni (şi privilegii coloniştilor străini), în pofida faptului că împă-

215 Устав образования Бессарабской области 1818 г., предисловие, с. 2.

70

ratul scria că de drepturi largi va beneficia nu doar această stare so-

cială216

.

Pentru a înţelege caracterul şi particularităţile sistemului adminis-

trativ al Basarabiei, să facem o caracteristică succintă a „Regulamen-

tului organizării administrative a regiunii Basarabia” din 29 aprilie

1818. Potrivit noului Regulament, Basarabia era împărţită în şase ţinu-

turi: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail. Administraţia ţi-

nutală era concentrată în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender,

Akkerman şi Ismail217

. Concomitent erau stabilite şi noile hotare ad-

ministrative ale ţinuturilor.

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din

1818 reflecta şi politica socială a ţarismului faţă de stările sociale exis-

tente în regiune.

În Basarabia se stabileau următoarele categorii sociale: clerul,

nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghe-

zie (мещане), ţăranii sau coloniştii agricoli, ţiganii (care aparţi-

neau statului şi moşierilor) şi evreii218

. În aşa fel, rangurile privile-

giate ale boierilor au fost suprimate, iar această stare socială a fost

egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi inte-

grată în ea.

În condiţiile în care societatea rusă era în pragul marilor transfor-

mări, legate de modernizarea şi raţionalizarea relaţiilor sociale, che-

mate de descompunerea sistemului vechi, Administraţia imperială ur-

mărea să creeze în Basarabia o puternică şi fidelă bază socială pe care

avea s-o constituie boierii moldoveni. Potrivit Regulamentului organi-

zării administrative a regiunii Basarabia din 1818, „…nobililor (boie-

rilor – V.T.) li se acordă în egală măsură drepturile şi privilegiile ce le

sunt acordate nobilimii ruse, cu păstrarea concomitentă a privilegiilor

vechi moldoveneşti. Drepturile personale ale nobilimii din regiunea

Basarabia, în aceleaşi rând proprietatea mobiliară şi cea imobiliară,

precum şi ţiganii, se confirmă a fi proprietatea lor pe veci, în baza hri-

soavelor şi documentelor, dar şi a legilor ce confirmă această proprie-

tate”219

.

216 Устав образования Бессарабской области 1818 г., предисловие, c. 2. 217 Ibidem, p. 1. 218 Ibidem, p. 6. 219 Ibidem, p. 17.

71

Confirmând drepturile şi privilegiile de odinioară ale boierilor,

Administraţia imperială s-a străduit să-i atragă de partea sa,

acordându-le diferite privilegii. Ţarismul a contat şi pe nobilimea rusă

care a primit pământuri în Basarabia.

O altă stare socială, care a intrat în categoria clasa privilegiată din

Basarabiei, era clerul, care constituia sprijinul social al statului – al

sistemului autocrat rus.

În nici una din guberniile interne ruse nu erau atâtea mănăstiri, bi-

serici şi preoţi ca în Basarabia. Proprietatea de pământ mănăstirească

ocupa un loc important în cadrul proprietăţii funciare din Basarabia.

Astfel, 58 de mănăstiri şi schituri deţineau în proprietate 319 moşii (în

izvor – ocini)220

. Prin decretul Sfântului Sinod din 26 martie 1808, du-

pă anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, preoţimea a fost scutită de

plata impozitelor şi prestaţiilor221

. Toate acestea confirmă ca preoţi-

mea aparţinea stărilor privilegiate. Clerul împreună cu boierimea urma

să promoveze în viaţă social-economică din Basarabia politica dictată

de Administraţia imperială.

Din categoria stărilor sociale privilegiate făceau parte boiernaşii,

mazilii şi ruptaşii222

care, potrivit provenienţei, nu totdeauna erau de

origine boierească, dar se aflau în serviciu la domnii Moldovei. Nu

urmărim în această lucrare scopul de a determina provenienţa acestor

categorii sociale, vom face doar o caracteristică succintă a lor, pentru a

înţelege schimbările ce vor interveni în aceste categorii sociale pe par-

cursul sec. al XIX-lea în Basarabia. Numărul boiernaşilor, mazililor şi

al ruptaşilor nu era prea mare. Potrivit datelor statistice incomplete din

1828, ei alcătuiau în total în Basarabia 3464 familii, inclusiv: 2078

familii în ţinutul Orhei, 965 – în ţinutul Iaşi, 222 – în ţinutul Hotin,

164 – în ţinutul Bender, 26 – în ţinutul Ismail şi 9 familii în ţinutul

Akkerman223

.

Boiernaşii constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au

format, în fond, din boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiu-

nea unor moşneni înstăriţi care ajungeau să capete o slujbă sau o mică

220 ANRM, F. 1, inv.1, d. 3728, f. 34-44. 221 Ibidem, F. 5, inv.1, d. 135, cert. 12, f. 1-3. 222 Ibidem, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 4 verso, 14. 223 Ibidem, f. 14 verso.

72

dregătorie – de la polcovnici, postelnici, vel-căpitani şi până la vel-

şătrari224

.

După anexarea Basarabiei la Rusia Administraţia imperială i-a

egalat pe boiernaşi în drepturi cu nobilii ruşi, acordându-le diferite

privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basa-

rabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că „sub denumirea de boiernaşi

se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi care nu a ajuns la

ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până la vel-şătrar.

Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”225

. Însă, această ca-

tegorie socială ce beneficia de privilegii era neînsemnată.

Boiernaşilor li se acorda dreptul de a se angaja la serviciu în insti-

tuţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa corporală şi eliberaţi de plata

impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor226

; aveau dreptul să dispună de

proprietate privată şi chiar de ţigani şerbi, iar ulterior – şi de proprie-

tăţi funciare.

Mazilii ocupau în categoria stărilor privilegiate locul al treilea. În

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818

se menţiona că „.. mazilii fac parte din starea socială privilegiată, păs-

trează pe veci dreptul ereditar şi privilegiile moştenite de la domnii

Moldovei”227

.

Mazilii proveneau din familii vechi moldoveneşti boiereşti, care pe

parcurs s-au ruinat şi şi-au pierdut autoritatea de altădată. În pofida

acestui fapt, ei au moştenit totuşi unele privilegii. În Regulamentul or-

ganizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 se menţiona că

„…ei şi neamul lor nu pot fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă

judecătorească, …vor plăti în vistieria statului impozitul denumit daj-

dia şi vor îndeplini prestaţiile locale potrivit obiceiului moldovenesc,

…vor vărsa în vistieria statului goştina, vădrăritul şi pogonăritul de

rând cu poporul simplu. Cât priveşte încasarea desetinei, mazilii ur-

mau să beneficieze de privilegiile de care se bucură potrivit categoriei

sociale din care fac parte”228

.

224 ANRM, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 14; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar,

p. 54. 225 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 17. 226 Ibidem, p. 17-18. 227 Ibidem, p. 18. 228 Ibidem.

73

În Basarabia mazilii erau de două categorii: mazilii care au primit

pământ de la stat (aceştia au intrat în categoria ţăranilor de stat) şi ma-

zilii care trăiau pe pământurile moşiereşti229

.

Dar, sub aspect economic, mazilii puţin prin ce se deosebeau de ţă-

rani. Majoritatea mazililor aveau puţin pământ. Ei trăiau, cum am

menţionat deja, pe pământurile statului şi cele moşiereşti. Izvoarele

confirmă că mazilii trăiau în mare parte pe pământuri moşiereşti şi în

oraşe. Potrivit datelor ce vizează anul 1828, din cele 2405 familii de

mazili 53 familii trăiau pe pământurile statului, iar 2352 familii – pe

pământurile posesionare şi în oraşe230

.

Despre situaţia economică a mazililor putem judeca după distribui-

rea impozitelor la care era impusă această categorie socială. Până la

adoptarea Regulamentului organizării administrative a regiunii Basa-

rabia din 29 aprilie 1818, mazilii plăteau impozite şi îndeplineau dife-

rite prestaţii locale de rând cu ţăranii. După adoptarea Regulamentului,

Consiliul Suprem al Basarabiei, în şedinţa consultativă din 18 aprilie

1819, a decis ca „…mazilii şi ruptaşii să nu fie impuşi birului, dar să

achite numai dajdia în baza privilegiilor ce le-au fost acordate pe tim-

puri de guvernul moldovenesc”231

. În 1820, rezidentul plenipotenţiar

al Basarabiei A.N. Bahmetev a confirmat distribuirea impozitelor pen-

tru mazili, ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit acestei dispoziţii, mazilii

urmau să plătească 14 lei pentru fiecare familie şi în ruble asignate câ-

te 0,21 kop.232

Prestaţiile diferitelor categorii de mazili pentru anii

1826-1828 sunt generalizate în Tabelul 6.

229 ANRM, F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46. Ulterior, în baza dispoziţiilor Consiliului de

Stat din 1836 şi 1847, mazilii, spre deosebire de ţărani şi ţăranii de stat, beneficiau de

unele privilegii: erau scutiţi de impozitele personale, aveau dreptul de a se înscrie în

serviciul de stat: militar sau civil, dar cu acea diferenţă că aveau dreptul la serviciul

civil doar în cadrul Basarabiei; ei aveau dreptul de a-şi alege din rândurile lor căpete-

nii, numiţi căpitani de mazil, în acele districte, unde locuiau de la 100 până la 150

familii de mazili. Izvorul atestă că aceştia erau subordonaţi mareşalului nobilimii

(ANRM, F. 3, inv. 2, d. 214, cert. 18, f. 157-181; F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46). 230 ANRM, F. 3, inv.1, d. 1197, cert. 85, f. 2-14. 231 Ibidem, d. 47, cert. 7, f. 171-178. 232 Ulterior, suma impozitelor a crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile

moşiereşti plăteau impozitul de stat numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35

kop. şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45 kop. Mazilii care

trăiau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi impozite ca şi ţăranii de stat:

dajdia – 9 rub. 35 kop. şi dijma – 23 rub. 50 kop.

74

Tabelul 6 Distribuirea impozitelor la care erau impuşi mazilii

din Basarabia în anii 1826-1828*

Categoriile

de mazili

1826 1827 1828

Nu

măru

l

de

fam

ilii

Suma

impozitului

Nu

măru

l

de

fam

ilii

Suma

impozitului

Nu

măru

l

de

fam

ilii

Suma

impozitului

rub. kop. rub. kop. rub. kop.

Mazili care

trăiau pe

pământurile

statului

52 1708 20 53 1741 50 53 1741 50

Mazili care

trăiau pe

pământurile

moşiereşti şi

în oraşe

2337 26758 65 2343 26827 35 2352 26930 40

În total 2389 28446 85 2396 28568 85 2405 28671 90

* ANRM, F. 3, inv.1, d. 985, cert. 78, f. 7-16, d. 1197, cert. 85, f. 2-14.

Datele Tabelului 6 denotă că cca 98% din numărul total de mazili

trăiau pe pământurile moşiereşti, o mare parte – în oraşe şi doar ceva

mai mult de 2% trăiau pe pământurile statului. Mazilii care trăiau pe

pământurile statului plăteau însă un impozit mult mai mare (în medie,

câte 32 rub. 85 kop. de familie), constituind 6% din suma totală, iar

mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe plăteau un im-

pozit mai mic (în medie, câte 11 rub. 45 kop. de familie), constituind

94% din întreaga sumă.

Plata diferitelor impozite şi dări a afectat serios situaţia economică

a mazililor şi a altor categorii sociale din Basarabia. Ca urmare, creş-

teau datoriile lor. Spre exemplu, potrivit registrului fiscal din 1826,

mazilii urmau să plătească un impozit în valoare de 28466 rub. 85 kop.,

iar datoriile au constituit suma de 7144 rub. 66 kop.233

233 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 774, f. 131-132.

75

În anii ’20 ai sec. al XIX-lea, datoriile diferitelor categorii sociale

din Basarabia, determinate de faptul că acestea nu erau în stare să plă-

tească impozitele şi diverse prestaţii locale, au constituit suma de

4 mln. lei234

.

Ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din

Basarabia. Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiu-

nii Basarabia din 29 aprilie 1818, ei „…proveneau din rândurile preo-

ţimii…, nu puteau fi supuşi pedepselor corporale, fără sentinţă judecă-

torească…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la

îndeplinirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina

era încasată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guver-

nului moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi po-

gonăritului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”235

.

Acelaşi Regulament determina statutul economic şi juridic şi al

celorlalte categorii sociale – al negustorilor, mic-burghezilor, bres-

laşilor şi al oamenilor de la Curte. În Regulament se prevedea că

„… negustorilor şi mic-burghezilor li se acordă dreptul comerţului

liber, reglementat de normele generale în vigoare în Imperiu”236

.

Vom constata însă că negustorii şi mica burghezie nu va putea be-

neficia de aceste privilegii, din simplul considerent că în Basarabia

nu era aplicată structura de ghildă în care erau împărţiţi negustorii

şi mica burghezie din Rusia237

. Ulterior aceste prevederi legislative

ale Regulamentului referitor la negustori şi mica burghezie au fost

doar confirmate238

. Izvoarele de arhivă datate cu anul 1828 atestă

că „…în categoria mic-burghezilor sunt incluşi, fără excepţie, toţi

locuitorii oraşelor înscrişi în listele contribuabililor; deoarece în

Basarabia locuitorii nu sunt împărţiţi în clase, iar negustorii nu sunt

stratificaţi în ghilde, în cadrul acestei stări sociale sunt incluşi toţi

234 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, cert. 7, f. 171-178. 235 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 18-19. 236 Ibidem, p. 19. 237 A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului

în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). –

Chişinău, 2002, p. 226-258. 238 În decizia Consiliului Regional din 1836 se menţiona că la cele prevăzute în Statu-

tul din 1818 referitor la aceste două categorii sociale „..nu se mai poate adăuga nimic”

(ANRM, F. 3, inv. 1, d. 214, cert. 18, f. 157-181).

76

acei care au capitaluri băneşti şi sunt predispuşi a se ocupa cu co-

merţul”239

.

Dat fiind că în Basarabia negustorii nu erau stratificaţi în ghilde ca

acei din guberniile interne ruse, „…cei ce se ocupau cu comerţul plă-

teau în vistieria statului acel impozit, care era prevăzut pentru starea

socială la care aparţinea fiecare din ei…, impozit care nu depăşea însă

15 lei pe an”240

. Prin această facilitare în Basarabia au fost atraşi nu-

meroşi negustori străini, atât de peste hotare, cât şi din guberniile in-

terne ruse. Caracterizând oraşul Akkerman, şeful vămilor de control

N.Baikov scria în 1813: „… mulţi negustori greci, armeni şi evrei s-au

aşezat aici cu traiul, fiind atraşi de avantajele aşezării geografice a

provinciei şi practică nu doar comerţul interior, dar şi exportă

… diferite produse pentru a le realiza în Odesa şi în gubernia

Herson”241

.

Documentele de arhivă conţin un bogat şi variat material despre

negustorii străini şi cei din guberniile ucrainene şi ruse statorniciţi în

Basarabia. În rândul acestora se deosebesc, în special, evreii, grecii şi

armenii242

. Ei deţineau poziţiile-cheie în comerţul interior şi exterior,

îndeosebi în capitală, în centrele judeţene şi în oraşele-porturi Ismail,

Chilia, Reni şi Akkerman. Generalul rus Kozacikovski, în raportul

„Descriere succintă a Basarabiei”, datat cu 6 martie 1819, scria că

„…toate sferele comerţului au fost acaparate de greci şi evrei, care i-au

oprimat pe moldovenii molatici şi ursuzi în speculaţii, devenind astfel

unicii negustori”243

.

239 ANRM, F. 2, inv. 1. d. 1199, f. 4-4 verso. 240 AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 22-22 verso. 241 Ibidem, F. 19, inv. 3, d. 129, f. 222. 242 Valentin Tomuleţ. Activitatea comercială a negustorilor armeni în Basarabia în

prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tiragetia. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a

Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău, 1997, p. 239-250; Idem. Burghezia evreiască din

Basarabia sub raport îndeletnicitar (în baza datelor statistice inedite din 1858). – În:

Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe

socioumane”. – Chişinău, 1998, p. 73-80; Idem. Influenţa activităţii comerciale a ne-

gustorilor evrei asupra evoluţiei stărilor mijlocii din Basarabia (anii 1812-1868). –

În: Sympozia Professorum. Seria „Istorie”. Materialele Sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai

2001. – Chişinău, 2001, p. 47-53. 243 AIMSR, F. AM, inv. 182 “a”, cert. 7, f. 12.

77

O altă categorie din Basarabia erau oamenii de la Curte, care au

fost egalaţi în drepturi cu cei din guberniile interne ruse.

În categoria breslaşilor au fost incluşi toţi slujitorii săteşti –

livadarii, ciobanii, plugarii, pădurarii, prisăcarii etc. Ei nu intrau în ca-

tegoria şerbilor, dar urmau să se înţeleagă despre condiţiile de muncă

cu moşierii244

.

Din categoriile neprivilegiate ale populaţiei basarabene cea mai

numeroasă era ţărănimea. Regulamentul organizării administrative a

Basarabiei din 1818 stipula că „… ţăranii şi coloniştii îşi păstrează

drepturile personale faţă de proprietarii de pământ în baza principiilor

de altădată. Averea lor urmează a fi protejată de Guvernul Regional.

Toţi ţăranii în general, „… care se află atât pe pământurile proprii, cât

şi pe cele ale statului sau ale stăpânului, urmează să plătească în vistie-

ria statului impozitul denumit bir şi sunt obligaţi să îndeplinească

prestaţiile locale care vor fi stabilite acestor categorii pe teritoriul

Basarabiei: pentru întreţinerea armatei, a cailor de poştă, a staţiunilor

poştale şi întreţinerea drumurilor publice”245

. Pentru folosirea pămân-

turilor statului ţăranii plăteau în vistieria statului o dijmă bănească, în

baza unui contract, încheiat, pe fiecare articol în parte, în timpul unei

licitaţii publice, potrivit obiceiurilor vechi moldovenesc: a) de la fie-

care familie câte un cervoneţ246

, iar de la burlaci câte o jumătate de

cervoneţ; b) plata dijmei sau a zecea parte din cereale şi fân pe care ei

le vor recolta şi le vor strânge; c) prestarea dijmei, pentru întreţinerea

albinelor şi porcinelor; d) prestarea vădrăritului, luat de la fiecare va-

dră de vin, ce constituia a zecea parte din vinul obţinut din struguri sau

din fructe; e) prestarea pogonăritului, pentru cultivarea tutunului247

.

Ţăranii care trăiau pe pământuri moşiereşti la fel erau obligaţi să

plătească în vistieria statului: goştina – impozit asupra oilor şi capre-

lor, desetina – impozit pentru întreţinerea albinelor şi porcinelor,

vădrăritul – impozit luat pentru deţinerea viilor şi livezilor, pogonări-

tul – impozit pentru cultivarea tutunului. Pentru pământul pe care îl

244 Ulterior, la bază va fi pus Regulamentul din 1834 despre ţăranii din Basarabia

(ANRM, F. 3 ,inv. 1, d. 214, cert. 18, f. 157-181). 245 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19. 246 Cervoneţi – este vorba, probabil, despre ducaţii olandezi care circulau în Basarabia. 247 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19-20.

78

aveau în folosire, ţăranii erau nevoiţi să muncească şi să îndeplinească

diferite prestaţii în folosul proprietarului acestor pământuri248

.

Ţiganii erau împărţiţi în două categorii: ţiganii care aparţineau sta-

tului, aceştia fiind supravegheaţi nemijlocit de către Guvernul Regio-

nal, şi ţiganii şerbi, care aparţineau clerului, nobilimii, boiernaşilor,

mazililor şi negustorilor şi care depindeau direct de aceste categorii

sociale. Ţiganii de stat plăteau în vistieria statului impozitul denumit

dajdia, în baza hrisoavelor pe care le deţineau. Ţiganii care aparţineau

persoanelor particulare erau scutiţi de toate impozitele, prestaţiile şi

dările – atât de cele de stat, cât şi de cele obşteşti249

.

O categorie aparte o constituiau evreii. Ei urmau să plătească toate

impozitele de stat şi să îndeplinească prestaţiile locale de rând cu cei-

lalţi negustori, mic-burghezi şi agricultori. Lor însă li se păstrau, în

egală măsură, acele privilegii pe care aceştia le-au primit de la domnii

Moldovei250

.

Evreii erau cunoscuţi pe teritoriul Moldovei încă din secolele pre-

cedente. Dacă, începând cu anul 1579, evreii beneficiau din partea

domnilor de anumite privilegii, apoi pe parcursul sec. XVII-XVIII

aceştia au fost deseori persecutaţi şi limitaţi în drepturi din cauza con-

curenţei pe care o făceau negustorilor moldoveni251

.

După anexarea Basarabiei la Rusia, numărul evreilor creşte de pe

seama imigrării lor din guberniile interne ruse, Polonia, Galiţia Aus-

triacă, Ţările Române etc. Potrivit decretului din 1804, evreii au

primit dreptul de a locui în 15 gubernii apusene ale Rusiei. După

1812 Basarabia a fost inclusă în această zonă de influenţă, de care

s-au folosit imediat evreii. A.Zaşciuk menţionează că în 1816 în Ba-

sarabia erau circa 5 mii familii de evrei252

. Izvoarele de arhivă îi

atestă pe evrei în multe aşezări din Basarabia. În caracteristica dată

localităţilor Orhei, Teleneşti, Criuleni, Călăraşi şi Hânceşti, din

15 mai 1818, evreii sunt atestaţi alături de creştini, greci şi armeni253

.

248 Устав образования Бессарабской области 1818 г., c. 20. 249 Ibidem, p. 20-21. 250 Ibidem, p. 21. 251 Л.С. Берг. Бессарабия. Страна – Люди – Хозяйство. – Кишинев, 1993, с. 119. 252 А.И. Защук. Этнография Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса,

1863, т. V, с. 325. 253 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 743, f. 35-36 verso.

79

Autorităţile regionale scriau că locuitorii oraşului Orhei sunt

„… creştini, armeni şi evrei care dispun de 300 de locuinţe, că în

timpul verii numărul lor ajunge până la 600 de persoane, iar în

timpul iernii… până la 1500”254

. Tot în acest an în Chişinău sunt în-

registrate 696 familii de evrei255

.

Evreii din Basarabia, ca şi acei din Rusia, erau împărţiţi, potrivit

Statutului din 1804, în patru categorii sociale: negustori, meşteşugari,

agricultori şi starea mic-burgheză (мещане), stratificare ce s-a păstrat

pe întreg parcursul secolului al XIX-lea. În aceste patru categorii soci-

ale un loc aparte le revine negustorilor care deţineau un rol important

în comerţul Basarabiei. Locul deosebit pe care l-au ocupat negustorii

evrei în comerţul interior este reflectat atât în izvoarele de arhivă, cât

şi în numeroase relatări ale contemporanilor. A.Rozeilon-Soşalski,

descriind localitatea Căuşeni în anii 1821-1826, scria că comerţul de

aici este efectuat, de regulă, de evrei, care cumpără din localităţile bo-

gate ale plasei Căuşeni grâu şi porumb şi îl transportă în cantităţi mari

pentru a-l realiza în porturile Ismail şi Reni256

.

Stratificarea socială a evreilor a fost confirmată şi de Regulamen-

tul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818. Regula-

mentul acorda evreilor dreptul de a se ocupa cu comerţul în baza cărţi-

lor domneşti şi a diferitelor dispoziţii adoptate de administraţia impe-

rială ce reglementau comerţul în Basarabia, cu condiţia achitării

impozitelor de stat şi a prestaţiilor locale257

.

V.S. Zelenciuk, care s-a ocupat cu studierea populaţiei Basarabiei

în sec. al XIX-lea, constată că evreii periodic obţineau pentru sine

unele drepturi, dar ulterior, sub presiunea burgheziei comercial-

industriale ruse, erau adoptate legi ce limitau activitatea lor intensă

comercială258

. De aceea, legislaţia referitor la evrei purta un caracter

contradictoriu. Ca rezultat, dacă la începutul sec. al XIX-lea evreii

aveau dreptul de a se ocupa cu vinificaţia şi de a deţine în concesie

254 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 743, f. 35. 255 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 57, f. 82. 256 А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской

области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 245). 257 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 231. 258 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев,

1979, c. 203.

80

cârciumi, în raza locului de trai, la mijlocul sec. al XIX-lea ei sunt de-

ja lipsiţi de acest drept259

.

Negustorii evrei, alături de armeni şi greci, cauzau mari prejudicii

nu doar negustorilor moldoveni aflaţi în număr mic, dar şi populaţiei

de la sate şi oraşe, de la care procurau diferite mărfuri şi produse ali-

mentare. Generalul rus Kozacikovski scria în această privinţă în mar-

tie 1819 în raportul „Descrierea succintă a Basarabiei” că „…toate sfe-

rele comerţului au fost acaparate de greci şi evrei care i-au oprimat pe

moldovenii molatici şi ursuzi în speculaţii, devenind astfel unicii ne-

gustori”260

. Despre atitudinea evreilor, grecilor şi armenilor faţă de

comerţ putem judeca după acelaşi raport al generalului Kozacikovski,

care, expunându-şi părerile asupra asigurării armatei ruse cu pâine,

atenţiona organele centrale că „…trebuie neapărat să fie evitate orice

relaţii cu evreii care sunt avizi, lacomi şi foarte mult prigonesc popo-

rul amăgindu-l la cântar”261

.

Ulterior, Administraţia imperială rusă a introdus un şir de restricţii

în cadrul administraţiei locale. Potrivit deciziei Senatului Guvernant

din 2 septembrie 1824, în locul sistemului electiv de instituire a is-

pravnicilor şi asesorilor în baza „Regulamentului organizării adminis-

trative a regiunii Basarabia” din 29 aprilie 1818, a fost introdus prin-

cipiul de numire a acestora din partea guvernului262

. La 25 octombrie

1824, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri, a fost anulat dreptul de

confirmare a actelor de deţinere a proprietăţii funciare de către Consi-

liul Suprem al regiunii şi transmis Senatului Guvernant263

. În 1825 au

fost anulate funcţiile judiciare ale Consiliului Suprem al Basarabiei264

.

Au mai fost întreprinse şi alte măsuri.

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din

29 aprilie 1818 a fost în vigoare până la adoptarea Regulamentului

privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828265

.

259 С.Д. Урусов. Записки губернатора. – М., 1907, с. 296. 260 AIMSR, F. AM, inv. 182”a”, cert. 7, f. 12. 261 Ibidem, f. 22-23 verso. 262 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824, №30048. – СПб., 1830, с. 510. 263 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824, №30095. – СПб., 1830, с. 566. 264 ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409. 265 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.

81

REGULAMENTUL PRIVIND ADMINISTRAREA BASARBIEI

DIN 29 FEBRUARIE 1828 (Учреждение для управления Бессараб-

ской областью om 29 февраля 1828 года) – regulament prin care ţa-

rismul a lichidat autonomia limitată acordată provinciei prin Regula-

mentul privind administrarea Basarabiei din 29 aprilie 1818266

.

Regulamentul din 29 februarie 1828 este analizat parţial în lucrări-

le lui A.Boldur267

, A.V. Surilov268

, I.A. Anţupov şi V.I. Jukov269

,

Ia.S. Grosul270

şi Sergiu Cornea271

. Fără a intra în polemică cu aceşti

autori, vom face o caracteristică succintă a acestui Regulament.

Regulamentul este însoţit de decretul pe numele Senatului Guver-

nant semnat de Nicolai I, prin care se argumenta necesitatea adoptării

noului Regulament, modalitatea de aplicare a acestuia şi de păstrare a

unor instituţii de tip gubernial, suspendarea Regulamentului din

29 aprilie 1818 şi a altor dispoziţii care au urmat pe parcurs şi numirea

şefului principal în administrarea Basarabiei272

.

Regulamentul este alcătuit din Introducere, două Părţi principale,

care, la rândul lor, se împart în compartimente, capitole, paragrafe.

În Introducere se stipula că locuitorii Basarabiei de toate stările

sociale, cum ar fi: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, ne-

gustorii şi mica burghezie, ţăranii, sau locuitorii agricoli, ţiganii, care

aparţin Coroanei şi moşierilor şi evreii îşi păstrează toate drepturile şi

privilegiile, de care au beneficiat până acum273

.

266 Textul integral al Regulamentului a consulta: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4-9

verso. 267 A.Boldur. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studii. –

Chişinău, 1929. 268 A.B. Сурилов. К вопросу об общественном устройстве Молдавии в первой

половине XIX века. – În: Сборник юридического факультета Одесского универ-

ситета. – Одесса, 1954, с.77-92. 269 И.А. Анцупов, В.И. Жуков. Реформы в управлении Бессарабией с 1812 по

1828 гг. – În: Ученые записки Кишиневского Госуниверситета. – Кишинев, 1957,

т. 26, с. 145-159. 270 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, c. 196-203. 271 Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 103-

113. 272 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4. 273 Ibidem, f. 5.

82

Partea întâi a regulamentului este dedicată instituirii Administra-

ţiei regionale, conţine 5 capitole şi 53 paragrafe.

Administrarea principală a Basarabiei era încredinţată nemijlocit

guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei cu sediul în Odesa

şi era împărţită în Administraţia regională, judeţeană sau ţinutală şi

orăşenească274

.

Administraţia regională era instituită în oraşul Chişinău, iar Admi-

nistraţia judeţeană – în judeţele Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman

şi Ismail cu sediul în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender,

Akkerman şi Ismail; cea orăşenească – în oraşele Chişinău, Bender,

Ismail, Bălţi, Hotin, Akkerman, Chilia şi Reni275

.

Administrarea regională era încredinţată guvernatorului civil, nu-

mit de către împărat.

Administraţia regională era alcătuită din Consiliul Regional, Câr-

muirea Regională, Administraţia Financiară, Tribunalul Regional Pe-

nal şi Tribunalul Regional Civil şi Judecătoria verbală276

. Consiliul

Regional era alcătuit din preşedinte şi 7 membri. Preşedintele Consili-

ului era guvernatorul general, iar membri: guvernatorul civil, mareşa-

lul regional al nobilimii, viceguvernatorul, doi preşedinţ – al Tribuna-

lului Regional Penal şi al Tribunalului Regional Civil, doi membri

permanenţi, numiţi de Senat, la propunerea guvernatorului general. În

lipsa guvernatorului general, Consiliul Regional era condus de guver-

natorul civil. Cârmuirea Regională era reprezentată de guvernatorul

civil, 4 consilieri şi un asesor. Consilierii şi asesorul erau numiţi de că-

tre Senat, la propunerea guvernatorului general, prin intermediul mi-

nistrului de Interne277

. Cârmuirea Regională era alcătuită dintr-un şir

de instituţii278

.

Administraţia sanitară sau a carantinelor rămâne, ca şi în trecut,

sub administrarea nemijlocită a Ministerului de Interne şi la dispoziţia

guvernatorului general. Şeful regional şi şefii carantinelor sunt desem-

naţi în funcţii de către împărat, iar membrii, directorii şi comisarii

274 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 5-5 verso. 275 Ibidem, 5 verso. 276 Ibidem. 277 Ibidem, f. 5 verso. 278 A se vedea: Cârmuire Regională.

83

carantinelor şi ceilalţi funcţionari – de către guvernatorul general, din-

tre care primii cu acordul ministrului de Interne279

.

Administraţia vamală era subordonată direct departamentelor

Ministerului de Finanţe280

.

Din componenţa Administraţiei ţinutale făceau parte Judecătoria

judeţeană (ţinutală), alcătuită din judecătorul judeţean, un asesor din

partea guvernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din

partea mazililor, ruptaşilor şi coloniştilor. Judecătorul judeţean era

confirmat în funcţie de Senat la prezentarea guvernatorului general, iar

asesorii din partea guvernului erau numiţi în funcţii de guvernatorul

general. Pe lângă Judecătoria de judeţ a fost instituită şi Epitropia No-

bilimii, care, sub preşedinţia mareşalului judeţean al nobilimii ales de

către nobili, asista asesorii din partea nobilimii din cadrul Judecătoriei

judeţene. În judeţele Bender, Akkerman şi Ismail, din cauza numărului

redus de nobili, mareşali judeţeni ai nobilimii nu erau prevăzuţi281

.

Din cadrul Administraţiei judeţene mai făcea parte şi poliţia jude-

ţeană, în frunte cu ispravnicul de judeţ şi 4 asesori. Atât ispravnicul,

cât şi asesorii erau numiţi în funcţii de către guvernatorul general. În

fiecare judeţ exista câte o direcţie financiară, administrată de un trezo-

rier judeţean, numit în funcţie în baza principiilor generale. În fiecare

judeţ exista şi un procuror judeţean. Procurorul judeţean era numit de

către Guvernul Regional cu confirmarea ulterioară de guvernatorul

general. În fiecare judeţ exista câte un medic şi doi ajutori, numiţi în

funcţie de guvernatorul general282

.

Un rol important în rezolvarea diferitelor probleme legate de acti-

vitatea comercială a burgheziei comerciale îi revenea administraţiei

orăşeneşti. Potrivit Regulamentului, în fiecare judeţ se instituia admi-

nistraţia municipală, ce includea judecătoria, administraţia publică şi

poliţia. Referitor la domeniul judecătoresc, în oraşe erau instituite Ma-

gistraturile municipale; în domeniul administrativ – Dumele orăşeneşti

şi administraţia de breaslă; poliţia era supusă controlului principal din

partea şefului de poliţie şi a primăriei283

.

279 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6 verso. 280 Ibidem. 281 Ibidem, f. 6 verso. 282 Ibidem, f. 7. 283 Ibidem.

84

Un interes deosebit prezintă componenţa administraţiei munici-

pale. Magistraturile erau alcătuite din burgomistru şi patru ratmani

din partea societăţilor orăşeneşti. În componenţa Magistraturilor in-

trau: judecătoria verbală, alcătuită din starostii şi judecătorii aleşi

din partea societăţilor orăşeneşti şi judecătoria de orfani, alcătuită

din primarul oraşului, doi membri ai Magistraturii şi starostele oră-

şenesc. Duma orăşenească era alcătuită din primarul oraşului, de

cele mai multe ori ales din rândurile negustorilor influenţi şi bo-

gaţi, şi cinci reprezentanţi publici din partea societăţilor orăşeneşti

ale negustorilor şi mic-burghezilor. Excepţie făceau oraşele Chilia

şi Reni, unde în locul Magistraturilor şi Dumelor orăşeneşti erau

instituite Ratuşe284

.

Administraţia de breaslă era alcătuită din burgomistru, starostele

orăşenesc ales din partea societăţilor orăşeneşti şi şefii de breaslă la fi-

ecare tip de meşteşug.

Celelalte instituţii orăşeneşti se refereau direct la diferite funcţii

poliţieneşti285

.

Partea a doua a Regulamentului se referea la funcţiile şi modalita-

tea de subordonare a instituţiilor regionale. Ea includea 2 capitole (ca-

pitolul întâi, structurat în două compartimente), care conţineai 41 de

paragrafe.

În partea generală se menţiona că la baza activităţii şi subordonării

instituţiilor regionale stau dispoziţiile imperiale, potrivit cărora funcţi-

onează instituţiile guberniale. Guvernatorul general al Novorosiei şi

Basarabiei în administrarea Basarabiei se subordonează Senatului Gu-

vernant. Instituţiile regionale se subordonează:

a) cele cu caracter executiv – Senatului Guvernant, ministerelor şi

guvernatorului general;

b) cele cu caracter gospodăresc – ministerelor;

c) cele cu caracter judiciar – Senatului Guvernant;

d) cele care urmăresc de îndeplinirea corectă şi reuşită a acţiuni-

lor şi dispoziţiilor – direct guvernatorului general.

Instituţiile judeţene şi orăşeneşti se subordonează instituţiilor regi-

onale. Ordinea şi modalitatea subordonării instituţiilor este determina-

284 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7-7 verso. 285 Ibidem.

85

tă de dispoziţiile generale imperiale. Toată activitatea instituţiilor re-

gionale se desfăşoară în limba rusă, iar în caz de necesitate – se tradu-

ce în limba moldovenească (română). În procesele de judecată la bază

sunt puse legile locale, iar acolo unde acestea nu vor fi efective sau in-

suficiente – se va apela la legislaţia rusă. În judeţele Ismail şi

Akkerman, unde se considera, greşit, că nu sunt moldoveni, urma să

se apeleze la legislaţia rusă286

.

Referitor la activitatea Consiliului Regional287

, acesta dispunea de

anumite funcţii executive şi gospodăreşti: urma să folosească cu chib-

zuinţă banii publici obţinuţi din suma ce constituia 10% din veniturile

orăşeneşti pentru îmbunătăţirea activităţii anumitor ramuri: dezvolta-

rea industriei şi agriculturii, construcţia drumurilor noi şi repararea ce-

lor vechi, construcţia clădirilor în oraşe, asigurarea bunăstării poporu-

lui şi supravegherea băilor publice etc.288

După suprimarea cordonului vamal de la Nistru, Administraţia Fi-

nanciară urma să includă în capitalul de zece procente şi sumele co-

respunzătoare obţinute de la toate vămile şi posturile vamale din Basa-

rabia289

.

Pornind de la faptul că Consiliul Regional nu dispunea de dreptul

de iniţiativă legislativă şi nu avea nici putere de a rezolva probleme cu

caracter strict gospodăresc, acestea fiind discutate doar după înţelege-

rea şi aprobarea preventivă de către guvernatorul general, guvernatorul

civil şi mareşalul nobilimii regionale290

, majoritatea întrebărilor legate

de comerţul interior şi exterior, politica comercială etc. erau de com-

petenţa organelor imperiale – a Ministerului de Interne şi a Ministeru-

lui de Finanţe.

REGULAMENTUL PRIVIND INSTITUIREA ADMINISTRA-

ŢIEI PROVIZORII A BASARABIEI (Образование временного прав-

ления в Бессарабской области) – primul act legislativ elaborat sub

conducerea contelui Ioan Capo d’Istria, şeful cancelariei diplomatice a

armatei dunărene, după încheierea păcii de la Bucureşti din 16(28) mai

286 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 7 verso-8. 287 A se vedea: Consiliul Regional. 288 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 8-8 verso. 289 Ibidem, f. 8 verso. 290 Я.С. Гросул. Автономия Бессарабии в составе России (1812-1828 гг.). – În:

Труды по истории Молдавии. – Кишинев, 1982, c.199-200.

86

1812, prin ordinul amiralului P.V. Ciceagov, comandantul-şef al ar-

matei dunărene, şeful suprem al flotei de pe Marea Neagră şi conco-

mitent seful Administraţiei Generale a Moldovei şi Ţării Româneşti,

care a determinat statutul juridic al teritoriului dintre Prut şi Nistru

anexat la Imperiul Rus291

. Proiectul Regulamentului este semnat la

23 iunie 1812 de P.V. Ciceagov şi trimis spre discuţie şi aprobare la

Sankt Petersburg. La 2 august 1812 Proiectul Regulamentului este

semnat de Alexandru I şi pus în aplicare cu titlul „Administraţia pro-

vizorie a Basarabiei” 292

.

Se consideră că la alcătuirea Regulamentului privind instituirea

administraţiei provizorii a Basarabiei au contribuit mai multe persoa-

ne – Scarlat Sturdza293

, Gavriil Bănulescu-Bodoni294

, Ioan Capo

d’Istria şi Alexandru Sturdza (fiul guvernatorului)295

, P.V. Ciciagov şi

Scarlat Sturdza, dar ajutaţi de ofiţerii lui V.I. Krasno-Milaşevici şi sfă-

tuiţi de Capo d’Istria296

etc. Practica administrării periferiilor naţiona-

le – Finlanda, Regatul Polonez, Georgia etc. demonstrează că Admi-

nistraţia imperială rusă s-a implicat direct în administrarea acestor teri-

torii, inclusiv în adoptarea unor constituţii provizorii, fără a crea o

careva disonanţă în politica internă. Din aceste considerente, este puţin

probabil ca Administraţia imperială să fi acordat dreptul alcătuirii unui

proiect de constituţie unui boier moldovean, cât de filorus ar fi fost

acesta. Considerăm că avea dreptate A.Crihan care scria în această

privinţă: „Se înţelege de la sine că I. Capo d’Istria n-a făcut nici el

ce-a vrut. Nu încape îndoială că dânsul a lucrat după instrucţiunile pe

care le primea direct de la P.V. Ciceagov, şeful său imediat, iar acesta

291 Se întâlneşte cu mai multe denumiri: Înfiinţarea administrării provizorii în oblastea

Basarabiei (Boldur Alexandru. Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în

1812-1828. Studii. – Chişinău, 1929, p. 12); Regulamentul din 1812 (Petre Cazacu.

Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918. – Chişinău, 1992, p. 126) etc. 292 Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 20-21. 293 B.Nolde. La formation de l’Empire russe. Vol. I. – Paris, 1952, p. 285. 294 П.Н. Батюшков. Бессарабия. Историческое описание. – СПб., 1892; Iurie Co-

lesnic. Basarabia necunoscută. – Chişinău, 1997, vol. II, p. 8. 295 Gheorghe Bezviconnâi. Instituţiile din Trecut. Zemstvele. – În: Viaţa Basarabiei,

1934, nr. 9, p. 103-109. 296 Ion Varta. Noi date inedite despre statutul Basarabiei sub dominaţie străină. – În:

Revista de Istorie a Moldovei, 1998, nr. 3-4, p. 99-102.

87

din urmă, desigur, a avut şi el îndrumările necesare tot de la şeful său

direct, adică de la împăratul Alexandru I”297

.

Regulamentul este alcătuit din 4 capitole, structurate în 23 arti-

cole298

.

Capitolul I – Situaţia actuală a provinciei – reflectă numărul ţinu-

turilor (12, în realitate 9 ținuturi – Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei,

Soroca, Hotin, Bender, Reni/Tomarova, Ismail), oraşelor (17, în

realitate 5 oraşe – Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, Ismail şi 12 târ-

guri – Leova, Chişinău, Orhei, Teleneşti, Soroca, Bălţi, Raşcov,

Movilău, Briceni, Lipcani, Căuşenii Noi, Reni sau Tomarova)299

şi sa-

telor (683), cât şi numărul populaţiei (41160) provinciei nou-anexate

la Imperiul Rus în 1812.

În Capitolul II (5 articole) – Cu privire la administraţia militară –

erau determinate competenţele administraţiei militare, stabilite relaţiile

dintre puterea civilă şi cea militară, instituită de guvernatorul civil o

miliţie pământeană, care ulterior urma să fie înlocuită cu o formaţiune

militară.

Capitolul III (16 articole) – Cu privire la administraţia civilă –

stipula că întreaga activitate legată de administrarea provinciei era

dirijată de guvernatorul civil, care elabora proiectele de organizare a

activităţilor judiciare şi gospodăreşti, stabilea drepturile şi privilegii-

le populaţiei, potrivit prevederilor cuprinse în instrucţiunile acordate

Basarabiei, dirija cu activitatea ispravnicilor, care erau desemnaţi din

rândul moldovenelor care au depus jurământ de credinţă Rusiei, sau

ruşilor. Articolul 11 prevedea că administraţia civilă era alcătuită din

2 departamente: primul departament cuprindea legile, cestiunile bi-

sericeşti, care erau soluţionate de o instituţie aparte, executările ju-

decătoreşti, poliţia şi învăţământul. Departamentul doi avea în com-

297 A.Crihan. Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti.

– Bucureşti, 1995, p. 36-37. 298 A se vedea textul în original: ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3995, f. 11-14. Regulamentul

este publicat în: ЗБOСК / Под редакцией А.Н. Егунова, Т. III. – Кишинев, 1869,

с. 108-110 şi cu unele omiteri reprodus în română în: Dinu Poştarencu. O istorie a

Basarabiei în date şi documente (1812-1940). – Chişinău, 1998, p. 64-66; Idem. Ane-

xarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 29-31. 299 Despre caracterul controversat al numărului ţinuturilor, oraşelor şi târgurilor au

scris, la timpul lor, mai mulţi autori.

88

petenţă: statistica, populaţia, veniturile, vămile, comerţul şi industria

provinciei. Membrii departamentelor aveau titlul de consilieri, erau

numiţi în funcţii de guvernatorul civil, potrivit aptitudinilor. Guver-

natorul adopta noi hotărâri şi le prezenta spre aprobare administraţiei

generale. Tutela învăţământul public. El administra provincia prin

intermediul cancelariei, elibera paşapoartele şi foile de drum, stabi-

lea legăturile directe cu şefii guberniilor limitrofe, cu domnii Mol-

dovei şi Ţării Româneşti. Actele se întocmeau în limbile rusă şi ro-

mână. Până la adoptarea unor decizii speciale, guvernatorul civil se

subordona comandantului-şef al armatei de la Dunăre. Pentru o mai

bună administrare a provinciei, guvernatorul civil era liber de a-şi

alege oraşul de reşedinţă.

În Capitolul IV (2 articole) – Privilegiile acordate regiunii Basa-

rabia – se specifica că atât locuitorii Basarabiei, cât şi cei care se vor

stabili aici, sunt scutiţi, timp de 3 ani, de orice capitaţie, de impozitul

funciar plătit statului şi de serviciul militar obligatoriu.

Prin dispoziţia lui P.V. Ciceagov din 23 iulie 1812 în funcţia de

guvernator civil al Basarabiei este numit Scarlat Sturdza, iar la sfârşi-

tul lui septembrie şi-a încetat activitatea administraţia rusă de pe lângă

Comandantul Suprem al armatei ruse; în noiembrie senatorul

V.I. Krasno-Milaşevici a fost rechemat la Sankt Petersburg300

. Respec-

tiv, din octombrie 1812 în Basarabia funcţiona deja noua administraţie

civilă. La 4 decembrie 1812, în conformitate cu instrucţiunea dată de

amiralul P.V. Ciceagov, Scarlat Sturdza instituie Cancelaria guverna-

torului civil al Basarabiei301

.

Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii a Basa-

rabiei din 2 august 1812 a funcţionat până la confirmarea de către

Alexandru I, la 26 mai 1816, a Memoriului care i-a servit rezidentului

plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev drept directivă în vederea

organizării administrative a regiunii Basarabia302

. A.N. Bahmetev a

restructurat administraţia provincială şi ţinutală şi a cârmuit Basarabia

300 А.Накко. Очерк гражданского устройства Бессарабской области с 1812-

1828 гг. – În: ЗООИД. – Одесса, 1879, т. XXII, с. 17. 301 Despre instituirea Cancelariei guvernatorului civil al Basarabiei a se vedea mai

amănunţit: ANRM, F. 2, inv.1, d. 10, f. 250-287. 302 ПСЗРИ. Собр. I, 1816, т. XXXIII, №26289. – СПб., 1830, с. 866-868.

89

până la 29 aprilie 1818, când este adoptat Regulamentul organizării

administrative a Basarabiei.

REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA LOCUITORI-

LOR DE DIFERITE CATEGORII SOCIALE STABILIŢI PE DO-

MENIILE STATULUI DIN REGIUNEA BASARABIA (Правила об

устройстве поселян разных наименований, водворенных на ка-

зенных землях в Бессарабской области) – Regulament, adoptat la

23 decembrie 1869303

, pentru împroprietărirea ţăranilor statului şi se

referea la 13547 de familii de ţărani de stat, care deţineau un fond fun-

ciar de 281365 desetine de pământ304

. La baza Regulamentului au fost

puse principiile generale ale Regulamentului din 24 noiembrie 1866

privind relaţiile agrare ale ţăranilor de stat din cele 36 gubernii interne

ruse şi Regulamentul din 14 iulie 1868 privind relaţiile agrare

ale ţăranilor din Basarabia.

Regulamentul din 23 decembrie 1869 era alcătuit din 2 comparti-

mente: „Despre organizarea socială şi administrarea ţăranilor stabi-

liţi pe domeniile statului” (9 articole) şi „Despre organizarea funciară

a ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului” (12 articole).

Compartimentul întâi al Regulamentului se referea la organizarea

socială şi la administrarea ţăranilor de stat. Ţăranii care s-au aşezat

pe pământurile statului din Basarabia îşi păstrau toate privilegiile

acordate ţăranilor liberi şi urmau să se supună administraţiei regiona-

le, judeţene şi locale. Sistemul de plasă şi organizarea socială exis-

tente au fost păstrate. Schimbarea lor, în caz de necesitate, era admi-

să doar la cererea adunărilor săteşti, cu permisiunea Administraţiei

regionale în probleme ţărăneşti. Toate funcţiile din cadrul Adminis-

traţiei de plasă erau păstrate (în afară de cele a căror funcţii urmau a

fi lichidate, în baza acestui Regulament). În schimb, judecătorii din

cadrul judecătoriilor de plasă urmau a fi aleşi imediat. Regulamentul

stabilea şi modalitatea alegerilor în cazul formării noilor plase, con-

firma impozitele pe care ţăranii urmau să le plătească până la im-

plementarea normelor din 23 decembrie 1869 şi dările suplimentare

303 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, отд. второе, 1869, №47824. – СПб., 1873, с. 399. 304 И.А. Анцупов. Русское население Бессарабии и Левобережного Подне-

стровья в конце XVIII-XIX веков (Социально-экономический очерк). – Кишинев,

1996, с. 114.

90

pentru întreţinerea Administraţiei regionale şi a celei judeţene pentru

probleme ţărăneşti305

.

Compartimentul doi al Regulamentului se referea la organizarea

funciară a ţăranilor stabiliţi pe domeniile statului. Ţăranii de stat şi

odnodvorţii stabiliţi pe domeniile statului din Basarabia păstrau toate

terenurile şi bunurile agricole pe care le foloseau până la publicarea

Regulamentului din 23 decembrie 1869. Ţăranii care nu locuiesc în sa-

tele în care sunt înscrişi, potrivit recensămintelor fiscale, şi cei care lo-

cuiesc pe moşiile proprietarilor, au şi ei dreptul de a primi terenuri

agricole, în satele unde au viză de reşedinţă. Pentru deţinerea loturilor

de pământ, fiecare sat de ţărani primea un document intitulat „Titlu de

proprietate” (владенная запись). Acest document se elibera paralel

cu punerea în aplicare a actelor de împroprietărire pe domeniile moşi-

ereşti. Ţăranii care deţineau pământul în baza „titlului de proprietate”,

erau obligaţi ca, începând cu 1 ianuarie anul următor, să plătească

anual în vistieria statului un anumit impozit, stipulat în articolele 16 şi

17 şi care, spre deosebire de cea precedentă (7 rub. 5 kop. de familie şi

63 kop. de burlac), era majorată cu 20%. Impozitul se stabilea pe o pe-

rioadă de 20 de ani, din ziua aprobării Regulamentului, iar suma im-

pozitului era împărţită între membrii obştii de ei înșişi306

. Deşi ţăranii

se puteau folosi de pământ după bunul lor plac, Regulamentul stabilea

principiile de care ei trebuie să se conducă307

.

Terenurile agricole, în satele ţăranilor domeniali, au fost împărţite

în 8 categorii, în dependenţă de fertilitatea solului şi, respectiv, preţul

loturilor. În primele 3 categorii au fost incluse terenurile arabile din ţi-

nutul Hotin, cu pământul cel mai fertil. În categoria a 4-a au fost in-

cluse cele mai fertile terenuri din ţinutul Bender, în categoria a 5-a – a

7-a – celelalte terenuri din ţinutul Bender şi în categoria a 8-a – tere-

nurile agricole de cea mai proastă calitate din judeţul Akkerman308

. În

urma aplicării Regulamentului din 23 decembrie 1869, 13547 de fami-

lii de ţărani domeniali, care locuiau în 80 de sate, au primit 250000

desetine de pământ arabil, sau, împreună cu terenurile impracticabile –

305 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, отд. второе, 1869, №47824. – СПб., 1873, с. 399-

401. 306 Ibidem, p. 401-402. 307 Mai detaliat aceste principii a se vedea: Ibidem, p. 401. 308 ANRM, F. 8, inv.1, d. 300, f. 33-37.

91

266466 desetine, ceea ce constituia în medie câte 7,9 desetine de per-

soană sau câte 19 desetine de familie309

.

REGULAMETUL CU PRIVIRE LA COMERŢUL CU BASRA-

BIA DIN 17 FEBRUARIE 1825 (Правила для торговли с Бесса-

рабией om 17 февраля 1825 года) – Regulament adoptat de Admi-

nistraţia imperială rusă în scopul reglementării comerţului Basarabiei

cu guberniile interne ruse şi statele europene, după aplicarea tarifului

vamal prohibitiv din 1822.

Prin conţinutul său, Regulamentul cu privire la comerţul cu Basa-

rabia din 17 februarie 1825 se aseamănă mai mult cu un tarif vamal şi

se referă la 3 mari probleme: despre mărfurile străine, importate în

Basarabia şi prin Basarabia în Rusia (Capitolul I, alcătuit din 13 arti-

cole); despre mărfurile produse în Basarabia şi exportate în Rusia

(Capitolul II – 8 articole); despre mărfurile ruse importate în Basara-

bia (Capitolul III – 2 articole)310

.

Spre deosebire de tarifele vamale, Regulamentul din 17 februarie

1825 conţinea doar buletinul mărfurilor basarabene permise pentru

exportul din Basarabia în Rusia, alcătuit din două părţi: a) fără certifi-

cate şi fără plata taxei vamale (litera „A” – 37 denumiri generale) şi

b) fără plata taxei vamale, dar cu prezenţa certificatelor de provenienţă

(litera „B” – 18 denumiri generale)311

.

Caracterul nuanţat prohibitiv-protecţionist al Regulamentului uşor

poate fi elucidat în urma analizei celor trei compartimente.

În compartimentul întâi, cel mai voluminos după conţinut, se re-

glementa importul mărfurilor străine în Basarabia şi prin Basarabia în

Rusia. Pentru importul mărfurilor străine prin Basarabia în Rusia se

stabileau două oficii vamale de clasa a doua, în Dubăsari şi Movilău,

care permiteau atât importul tuturor mărfurilor permise în baza tarifu-

lui vamal din 1822 şi prezentate în buletin cu litera „A”, cât şi al vinu-

rilor moldoveneşti şi valahe, dar care erau supuse taxei vamale. Măr-

furile neindicate în buletin erau expediate în depozitele vamale312

.

Mărfurile din Sublima Poartă erau importate în Basarabia prin ofi-

ciile vamale de la Sculeni sau Reni, iar din Imperiul Austriac şi alte

309 ANRM, F. 8, inv.1, d. 300, f. 36. 310 AISR, F. 560, inv.4, d. 204, f. 21, 26, 28 verso. 311 Ibidem, f. 30-33. 312 Ibidem, f. 21 verso.

92

state – prin vama de la Noua Suliţă313

. Proprietarul mărfurilor era

obligat, la trecerea prin oficiile vamale, să declare punctul final de

destinaţie a mărfurilor – Basarabia sau Rusia. În cazul în care mărfuri-

le erau predestinate pentru Basarabia, ele erau supuse taxei vamale po-

trivit tarifului şi Statutului Comercial, iar dacă proprietarul acestor

mărfuri dorea să le importe în Rusia, el era obligat la vămile ruse de la

Nistru să plătească a doua oară taxa vamală, primind în schimb un

certificat, la a cărui prezentare Guvernul Regional era obligat să-i

restituie taxa achitată la vămile basarabene314

.

În cazul în care proprietarul declara că punctul de destinaţie al

mărfurilor este Rusia, oficiile vamale Sculeni, Reni sau Noua Suliţă,

supunându-le controlului şi taxei vamale, sigilându-le şi, luând de la

proprietar angajamentul de a le exporta peste Nistru în termenul stabi-

lit, îi înmânau o etichetă, în care se arăta amănunţit numărul locurilor

marfare şi al sigiliilor puse, calitatea şi cantitatea mărfurilor, când a

sosit transportul de peste hotare şi în ce termen urmează să treacă vă-

mile de la Nistru315

.

Dacă însă proprietarul mărfurilor nu dorea ca mărfurile predestina-

te pentru importul în Rusia să fie supuse controlului vamal, oficiile

vamale cântăreau fiecare marfă şi o sigilau, luau de la proprietar anga-

jamentul achitării, în baza Statutului Comercial, a sumei ce se forma

din considerentul 5 ruble argint de la fiecare funt brut de loc comerci-

al, în cazul în care mărfurile nu vor fi expediate în termenele stabilite.

După aceasta, instituţiile vamale, ca şi în primul caz, înmânau pro-

prietarului eticheta316

.

Vămile Sculeni, Reni şi Noua Suliţă trimiteau două copii ale aces-

tei etichete înmânate proprietarului: una – oficiilor vamale de la Nis-

tru, alta – Departamentului Comerţului Exterior.

Când mărfurile nu erau expediate la timp în Rusia, guvernul basa-

rabean încasa de la proprietarul mărfii taxa stabilită potrivit obligaţiu-

nilor asumate317

.

313 AISR, F. 560, inv.4, d. 204, f. 22. 314 Ibidem, f. 22-22 verso. 315 Ibidem, f. 23. 316 Ibidem, f. 23-24. 317 Ibidem, f. 24-24 verso.

93

Mărfurile sosite în oficiile vamale de la Nistru erau supuse unui

control minuţios şi, dacă totul era în ordine, erau permise pentru im-

port în Rusia, potrivit tarifului şi Statutului Comercial. În asemenea

condiţii, eticheta, în baza căreia au fost aduse mărfurile, era luată şi

transmisă Departamentului Comerţului Exterior, cu menţiunea stării

mărfii sosite şi sumei taxei vamale încasate. Proprietarului mărfii i se

înmâna, în schimb, un certificat ce dovedea că marfa a fost exportată

în Rusia, în baza căruia Administraţia Vamală din Basarabia înapoia

proprietarului obligaţiunea asumată318

.

Dacă se întâmpla că din numărul locurilor comerciale indicate în

certificat unele mărfuri lipseau, oficiile vamale de la Nistru indicau

lipsa acestora atât în eticheta care era luată de la proprietarul mărfii

pentru a fi expediată Departamentului Comerţului Exterior, cât şi în

certificatul eliberat acestuia pentru a fi prezentat la oficiile vamale de

la Prut şi Dunăre.

La rândul său, Administraţia Vamală din Basarabia încasa pentru

lipsa mărfurilor indicate în etichetă taxa respectivă luată de la proprie-

tarul mărfii în baza obligaţiunii stabilite, care era înapoiată acestuia

numai după achitarea sumei taxei vamale.

Dacă în oficiile vamale de la Nistru mărfurile erau aduse fără eti-

chetă, din considerentul că fusese aduse în Basarabia până la adopta-

rea acestui Regulament, importul lor în Rusia era permis doar în baza

achitării depline a taxei vamale potrivit tarifului319

.

Regulamentul permitea importul mărfurilor străine prin Basarabia

în Rusia doar persoanelor ce aveau dreptul la comerţul exterior. Pentru

importul pe mare, prin Basarabia în Rusia, mărfurile străine puteau fi

importate doar prin portul dunărean Reni, în acelaşi temei ca şi mărfu-

rile importate prin oficiile vamale Sculeni şi Noua Suliţă şi cu respec-

tarea strictă a condiţiilor tarifului320

.

Regulamentul stabilea termenul transportării mărfurilor din vămile

basarabene în cele ruse de la Nistru: din vama Sculeni în cele de la Dubă-

sari şi Movilău – 12 zile; din Reni în Dubăsari –19 zile, iar în Movilău –

29 zile, din Noua Suliţă în Dubăsari – 23 zile, iar în Movilău –18 zile321

.

318 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 24 verso-25. 319 Ibidem, f. 25-25 verso. 320 Ibidem, f. 26. 321 ANRM, F. 2, inv.1, d. 984, f. 11 verso.

94

Analiza acestui compartiment elucidează caracterul prohibitiv-

protecţionist al Regulamentului din 17 februarie 1825 referitor la co-

merţul exterior şi cel de tranzit prin Basarabia.

Compartimentul doi al Regulamentului cu privire la comerţul cu

Basarabia din 17 februarie 1825 se referă la exportul mărfurilor din

Basarabia în Rusia.

Potrivit Regulamentului, mărfurile din Basarabia indicate în bule-

tin cu litera „A” erau permise pentru export în Rusia fără nici un ob-

stacol, fără certificate şi fără plata taxei vamale, prin toate oficiile şi

punctele vamale situate între Basarabia şi Rusia322

.

Cercetătorul M.P. Muntean, care a studiat tangenţial această pro-

blemă, menţiona că în lista mărfurilor predestinate pentru exportul în

Rusia fără plata taxei vamale şi fără certificate (taxa locală) au fost in-

troduse acele mărfuri, care nu erau solicitate pe piaţa internă rusă şi

erau exportate în cantităţi neînsemnate323

. Din ele făceau parte produ-

sele agricole: cerealele, crupele, seminţele de in şi cânepă, inul şi câ-

nepa, legumele şi fructele etc.; produsele zootehnice: lâna, pieile şi pă-

rul aspru neprelucrat, carnea proaspătă şi afumată, mezelurile, seul,

laptele etc.; peştele proaspăt şi icrele; obiectele de meşteşugărit şi de

artizanat: cazmalele, coşurile, funiile, cărbunele de lemn, cărămida, ţi-

gla, obiectele de olărit, varul, lutul, nisipul, vasele din lemn etc.

Mărfurile din Basarabia, indicate în buletin cu litera „B”, puteau fi

exportate în Rusia în baza certificatelor eliberate de Guvernul Regio-

nal, prin care se confirma că aceste mărfuri sunt produse în ţinut. În

certificat era fixat, în amănunte, cantitatea şi calitatea mărfii, greutatea

sau mărimea ei, locul provenienţei şi de cine a fost produsă324

.

Aceste mărfuri, cu excepţia sării, vinului, ţuicii din fructe şi poa-

mă, puteau fi exportate prin toate oficiile şi punctele vamale de la ho-

tarul dintre Basarabia şi Rusia, fără nici un obstacol şi fără plata taxei

vamale. În cazul în care apăreau suspiciuni, marfa era stopată în vamă,

iar autorităţile locale şi chiar Departamentul Comerţului Exterior erau

înştiinţate despre aceste încălcări325

.

322 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 26 verso. 323 М.П. Мунтян. Экономическое развитие дореформенной Бессарабии, c. 273. 324 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 26 verso-27. 325 Ibidem, f. 27-27 verso.

95

Sarea, vinurile, ţuica din fructe şi poamă de Basarabia puteau fi

exportate în Rusia doar prin oficiile vamale de la Dubăsari şi Movilău,

în baza unui certificat special (ce atesta provenienţa locală a mărfii) şi

după achitarea accizului326

.

În timpul discuţiei Regulamentului M.S. Voronţov a căzut de

acord ca importul vinului, ţuicii din fructe şi poamă şi al sării să fie

permis pentru import doar prin oficiile vamale Dubăsari şi Movilău.

Aceasta din considerentul că vinul de Basarabia nu se deosebeşte cu

nimic de cel din Moldova şi în timpul transportării poate fi uşor înlo-

cuit – va spori, deci, comerţul de contrabandă, iar exportul sării, mult

mai calitativă decât cea din Crimeea, putea prejudicia serios această

ramură industrială din sudul Rusiei327

.

M.S. Voronţov, care era destul de bine informat despre creşterea

exportului din Basarabia a vinului şi a sării în guberniile interne ruse

şi care susţinea politica protecţionistă pe care o promova guvernul ţa-

rist, era îngrijorat ca importul acestor mărfuri să nu favorizeze, pe de o

parte, comerţul de contrabandă, iar, pe de altă parte, să nu submineze

extragerea sării din Crimeea.

Sarea şi vinurile constituiau exportul de bază din Basarabia în Ru-

sia. După datele lui V.I. Jukov, în perioada 1825-1830 aceste mărfuri

constituiau mai mult de jumătate (55%) din volumul total de mărfuri

exportate din Basarabia în Rusia328

. Această măsură denotă elocvent

caracterul nuanţat prohibitiv al Regulamentului din 1825 pentru ex-

portul mărfurilor din Basarabia în Rusia.

Regulamentul prevedea ca mărfurile, care nu erau incluse în bule-

tinul cu literele „A” şi „B”, indiferent de faptul că erau produse de Ba-

sarabia, la trecerea peste Nistru să fie supuse taxei vamale potrivit tari-

fului vamal329

. De dreptul de a exporta mărfuri basarabene prin oficiile

vamale de la Nistru (izvorul nu indică în Rusia) beneficiau locuitorii

Basarabiei şi negustorii din guberniile ruse, care aveau dreptul la co-

merţ pe întreg teritoriul Imperiului330

.

326 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 27 verso-28. 327 Ibidem, inv. 22, d. 18”b ”, f. 106. 328 В.И. Жуков. Торговые правила в Бессарабии и влияние их на развитие вну-тренней торговли в первой половине XIX века. – În: Ученые записки Кишинев-ского ун-та. – Кишинев, 1962, т. 48, c. 82. 329 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 28. 330 Ibidem, f. 28-28 verso.

96

Prin urmare, Regulamentul din 17 februarie 1825 nu acorda locui-torilor Basarabiei dreptul la exportul mărfurilor în Rusia, aceasta din considerentul că de dreptul comerţului pe întreg teritoriul Imperiului beneficiau, potrivit reformei din 1824 a ghildelor, doar negustorii de ghilda întâi şi cei de ghilda a doua, pe când negustorii basarabeni nu erau împărţiţi în ghilde.

Acest articol era, în esenţă, reacţionar nu doar prin faptul că limita exportul celor mai solicitate mărfuri pe piaţa internă rusă şi acorda dreptul nelimitat marilor negustori din guberniile ruse în comerţul Basarabiei, dar şi prin aceea că limita activitatea comercială a negusto-rilor basarabeni pe piaţa internă rusă şi cea locală.

Compartimentul trei al Regulamentului din 17 februarie 1825 era dedicat importului mărfurilor ruse în Basarabia. El era cel mai succint, alcătuit doar din două articole şi acorda mari înlesniri şi privilegii măr-furilor şi negustorilor din Rusia.

Potrivit Regulamentului, toate mărfurile permise pentru export în baza tarifului din 1822 erau importate în Basarabia fără nici un obsta-col şi fără plata taxei vamale. Dreptul de a importa mărfuri ruse în Basarabia îl aveau negustorii ruşi ce dispuneau de dreptul la comerţ pe întreg teritoriul Imperiului, dar cu respectarea în Basarabia a particula-rităţilor locale privind comerţul

331.

Privilegiile, acordate negustorilor potrivit Regulamentului din 1825, au slăbit simţitor poziţiile negustorilor străini în Basarabia, al căror număr treptat se reduce. Negustorii din guberniile ruse vor deţi-ne monopolul în comerţ pe piaţa internă basarabeană, iar ţinutul va fi transformat într-o colonie pentru desfacerea mărfurilor ruse.

Şi mai vădită este creşterea ponderii mărfurilor industriale ruse în comerţul Basarabiei. Dacă în exportul Basarabiei în guberniile ruse constatăm o preponderenţă a mărfurilor agricole şi zootehnice, iar cota articolelor meşteşugăreşti constituia în medie 1,1%, apoi în importul din Rusia în Basarabia prevalau mărfurile industriale – 50,4% din su-ma totală a importului.

La 19 mai 1825, contele M.S. Voronţov informează Guvernul Re-gional despre răspândirea pe teritoriul Basarabiei a noului Regulament comercial

332.

331 AISR, F. 560, inv. 4, d. 204, f. 28 verso-29. 332 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 714, f. 1.

97

La 4 iunie 1825 a avut loc şedinţa Guvernului Regional, la care

M.S. Voronţov a prezentat un exemplar al Regulamentului cu privire

la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825 şi a dat dispoziţie pen-

tru a-l răspândi în întreaga Basarabie. Guvernul a luat cunoştinţă de

noul Regulament şi cele 5 anexe la el şi a dat dispoziţia să fie tradus în

limba moldovenească, multiplicat şi răspândit în toate instituţiile regi-

onale şi locale333

. La începutul lui iulie autorităţile judeţene raportau

Guvernului Regional că cercurile comercial-industriale au luat cunoş-

tinţă de conţinutul noului Regulament334

.

Regulamentul din 17 februarie 1825 a afectat puternic exportul din

Basarabia în Rusia a vinului şi sării, mărfuri destul de solicitate pe pia-

ţa internă rusă. Spre exemplu, exportul sării prin punctele vamale

ale districtului Odesa (Maiaki, Parcani, Ovidiopol, Nikolaev şi

Herson) s-a redus de la 1670345 puduri în 1824 la 1011432 puduri în

1828335

.

Noul Regulament a pus, la început, mari obstacole importului măr-

furilor basarabene, prejudiciind şi comerţul negustorilor din guberniile

ucrainene şi ruse. La 6 iunie 1825, Departamentul Comerţului Exterior

al Ministerului de Finanţe a discutat scrisoarea negustorilor de ghilda a

treia din gubernia Podolia, în care aceştia informau despre măsurile în-

treprinse de oficiile şi punctele vamale de la Nistru în scopul de a le in-

terzice negustorilor de ghilda a treia importul mărfurilor din Basarabia

în baza noului Regulament adoptat la 17 februarie 1825336

. Analizând

cererea negustorilor şi luând în consideraţie că mulţi din ei au cumpărat

cantităţi mari de mărfuri în Basarabia înainte de a fi adoptat acest Regu-

lament, ministrul de Finanţe E.F. Kankrin a permis negustorilor de ghil-

da a treia, care au cumpărat mărfuri din Basarabia până la adoptarea

Regulamentului din 17 februarie 1825 (în afară de vin şi rachiu), să le

treacă liber prin oficiile şi punctele vamale de la Nistru, permisiunea fi-

ind în vigoare până la adoptarea unei dispoziţii speciale337

.

Între timp, situaţia precară ce se crease în Basarabia necesita

anumite măsuri în vederea susţinerii industriei şi înviorării comerţului

333 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 984, f. 4. 334 Ibidem, F. 5, inv. 2, d. 714, f. 9-16. 335 Ibidem, F. 134, inv. 3, d. 10, f. 3; Коммерческая газета, 1825, 31 марта, № 9. 336 AISR, F. 560, inv. 4, d. 337, f. 2. 337 Ibidem, f. 2-2 verso.

98

prin noi modalităţi de comercializare a mărfurilor ruse, permise pentru

export fără plata taxei vamale. La 11 august 1825, Consiliul de Mi-

niştri a discutat memoriul lui E.F. Kankrin din 6 august privind „acor-

darea dreptului negustorilor ruşi, indiferent de categoria ghildei, de a

transporta prin oficiile şi punctele vamale de la Nistru mărfuri ruseşti

şi basarabene, în afară de vin şi rachiu”338

. La şedinţa din 16 ianuarie

1826 Consiliul de Miniştri este informat că această propunere a fost

confirmată de Nicolai I339

.

Regulamentul din 17 februarie 1825 conţinea prevederi care împie-

dicau transportarea mărfurilor pe cale de tranzit din oficiile vamale de la

Prut şi Dunăre prin oficiile vamale de la Nistru în guberniile interne

ruse. Termenul pentru transportarea mărfurilor, stabilit de noul Regula-

ment, s-a dovedit a fi mic şi negustorii nu reuşeau să transporte mărfuri-

le. La sfârşitul lui 1825, unii negustori ruşi, care se ocupau cu comerţul

în Basarabia, s-au adresat ministrului de Finanţe, scriindu-i că au cum-

părat în Moldova în cantităţi mari vin şi sare şi întâlnesc greutăţi în ce

priveşte transportarea acestor mărfuri din vama de la Sculeni la cea din

Movilău, deoarece termenul de 12 zile stabilit de Regulamentul din

17 februarie 1825 este prea mic. Întru confirmarea celor expuse ei

scriau că distanţa dintre aceste două oficii vamale este destul de mare,

că mărfurile care au o greutate mare sunt transportate pe drumurile din

Basarabia cu carele cu boi, care se mişcă încet, iar în zilele ploioase nici

carul cu boi nu poate merge pe drumurile din ţinut. În plus, revărsarea

Nistrului şi furtunile frecvente împiedică şi mai mult transportarea măr-

furilor în termenul stabilit. La şedinţa Consiliului de Miniştri din

20 februarie cererea negustorilor a fost satisfăcută: termenele de trans-

portare a mărfurilor au fost mărite: spre vama din Dubăsari: din Sculeni

în loc de 12 zile – 26 de zile, din Reni (19) – 36 şi din Noua Suliţă

(23) – 40 de zile; spre vama din Movilău: din Sculeni (12) – 26 zile, din

Reni (29) – 40 şi din Noua Suliţă (18) – 30 de zile. La 9 martie 1826,

dispoziţia Consiliului de Miniştri este confirmată de Nicolai I340

.

Regulamentul din 17 februarie 1825, fiind în esenţă protecţionist, a

provocat nemulţumirea păturilor comercial-industriale din Basarabia.

338 AISR, F. 560, inv. 4, d. 337, f. 4. 339 ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1826, №65. – СПб., 1830, с. 95-97. 340 ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1826, №185. – СПб., 1830, c. 277-278.

99

Negustorii basarabeni s-au pronunţat împotriva Regulamentului şi ce-

reau de la autorităţile regionale şi centrale anularea lui, insistând ca în

Basarabia comerţul să fie efectuat în baza legislaţiei ce era în vigoare

în Rusia341

.

Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru a fost abrogat

şi Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie

1825. Ca rezultat, oficiile şi punctele vamale din Basarabia urmau ca,

înainte cu 6 săptămâni până la transferarea cordonului vamal de la

Nistru (prin vama Ismail şi postul vamal Reni – cu 2 luni), să anuleze

toate dispoziţiile Regulamentului din 17 februarie 1825 privind trans-

portarea prin Basarabia în Rusia a mărfurilor şi din acel timp să acti-

veze în baza tarifului şi a legilor vamale comune342

.

REVIZOR DE FRONTIERĂ (пограничный ревизор) – post in-

stituit la 25 iulie 1813 la dispoziţia guvernatorului civil şi militar al

Basarabiei, general-maiorului I.M. Hartingh. În sarcinile de funcţie

ale revizorului de frontieră, alături de inspectarea frontierei de apus a

Basarabiei, intra şi inspectarea activităţii călăraşilor, implicaţi şi ei în

paza de frontieră. În această funcţie au fost desemnaţi ofiţeri în retra-

gere şi funcţionari ruşi343

.

REVIZOR DE ŢINUT (цинутный/уездный ревизор) – post cu-

noscut de pe timpul ocupării Principatelor Române de armatele ruse în

anii războiului ruso-turc din 1806-1812, deşi nu în calitate de revizor

de ţinut. Postul de revizor (4 la număr) făcea parte din componenţa

cancelariei instituite de senatorul rus, preşedinte în Divanele Principa-

telor Române. În calitate de revizori de ţinut erau recrutate persoane

din componenţa Statului major, din rândurile ofiţerilor în retragere sau

din rândurile funcţionarilor moldoveni şi munteni cu misiunea de a

efectua, la dispoziţiile preşedintelui, revizii în toate ramurile adminis-

traţiei. La ordinele senatorului, revizorii controlau toate departamente-

le Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, activitatea ispravnicilor

din ţinuturi şi verificau plângerile parvenite la Cancelarie344

.

341 ANRM, F. 75, inv.1, d. 426, f. 32-33. 342 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 26. 343 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203. 344 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 48-49.

100

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în urma reorganizării

Administraţiei ţinutale, potrivit dispoziţiei din 22 august 1816 adre-

sate de A.N. Bahmetev Comitetului Provizoriu al Basarabiei, postul

de revizor de ţinut a fost confirmat. Revizorul de ţinut era a doua

persoană în sistemul administrativ ţinutal după ispravnic, era numit

în funcţie „din partea Coroanei” şi avea următoarele competenţe şi

obligaţii:

1. Să supravegheze organele de poliţie şi, în cazul în care depista

anumite încălcări, era obligat să înştiinţeze ispravnicul, urmând să-şi

expună şi părerea sa, iar în cazul în care nu erau luate măsurile de ri-

goare, raporta direct rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei.

2. Era abilitat să primească petiţii de la populaţie, care ulterior

erau direcţionate rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei spre soluţio-

nare.

3. Era împuternicit să supravegheze paza frontierei – cum se efec-

tuează paza, amplasarea corectă a pichetelor de pază, respectarea nu-

mărului de străjeri potrivit normelor stabilite etc.

4. Supravegherea cu stricteţe toate sursele de venit ale vistieriei345

.

În iulie 1816 în ţinuturi au fost numiţi următorii revizori de ţinut:

Ivinski (Hotin), Stepanov (Soroca), Popovski (Orhei), Ghembici

(Bender), Lugovoi (Iaşi), Volişcin (Codru), Makovski (Greceni) şi

Pizani (Ismail)346

. Din decembrie 1816, în competenţa revizorilor de

ţinut revine şi tutelarea coloniştilor străini. Aceştia urmau să-i apere pe

colonişti de abuzurile autorităţilor ţinutale347

.

REZIDENT PLENIPOTENŢIAR AL BASARABIEI (Полномо-

ченный наместник Бессарабской области) – post instituit prin de-

cret imperial, emis de Alexandru I şi adus la cunoştinţă Comitetului de

Miniştri la 26 mai 1816, în scopul unei administrări mai eficiente a

Basarabiei din partea Administraţiei imperiale ruse. Funcţia de rezi-

dent plenipotenţiar al Basarabiei i-a fost acordată, la început, guverna-

torului militar al Podoliei, general-locotenentului A.N. Bahmetev. Prin

acest decret Basarabia era scoasă din subordinea directă a ministerelor

şi dată în administrarea guvernatorului348

.

345 ANRM, F. 4, inv. 2, d. 4, f. 11-13. 346 Ibidem, f. 1. 347 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 214, f. 34-35. 348 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1816, №26289. – СПб., 1830, с. 866.

101

Întrebarea în cauză a fost discutată la început la cererea lui

Alexandru I la şedinţa Comitetului de Miniştri din 15 ianuarie 1816. Ulte-

rior, la şedinţa Comitetului de Miniştri din 26 mai 1816 contele Arakceev

a declarat că registrul cu documentele referitoare la problemele ce ţin de

administrarea Basarabiei a fost examinat de împărat, după care l-a pus la

dispoziţia contelui Capo d’Istria pentru a-i informa pe membrii Comitetu-

lui. Registrul includea mai multe documente: 1. Decretul Senatului Gu-

vernant cu privire la numirea guvernatorului militar al Podoliei, general-

locotenentului A.N. Bahmetev în funcţia de rezident plenipotenţiar al Ba-

sarabiei; 2. Decretul pe numele lui A.N. Bahmetev cu instrucţiuni spe-

ciale şi alte anexe; 3. Decretul Senatului Guvernant cu privire la numi-

rea în postul de şef al Cancelariei rezidentului plenipotenţiar al Basara-

biei a funcţionarului de clasa a VII-a Tumkovski şi în calitate de

traducător a lui Ignatovici, funcţionar de clasa a VIII-a349

.

Decretul includea 5 articole care se refereau, în special, la modalitatea

de instituire în funcţie a lui A.N. Bahmetev. Ministerele de resort urmau

să-i transmită rezidentului toate documentele cu referire la administrarea

Basarabiei aflate în aceste instituţii, regiunea nefiind considerată mai mult

în acea stare de dependenţă, în care se aflau guberniile interne ruse faţă de

aceste instituţii. În afară de Ministerul de Interne, care urma să continue

corespondenţa cu A.N. Bahmetev privitor la stabilirea în provincie a sâr-

bilor, bulgarilor şi coloniştilor din ducatul Varşoviei. Cât priveşte metode-

le de pedeapsă a funcţionarilor pentru comiterea infracţiunilor de serviciu,

apoi, până la instituirea instituţiilor judiciare, A.N. Bahmetev urma să se

conducă de regulamentele elaborate de Comitetul de Miniştri, iar procese-

le respective să le expedieze Curţii Penale de Apel din Herson350

.

Prin urmare, instituirea în Basarabia a funcţiei de rezident plenipoten-

ţiar a însemnat, de fapt, preluarea de către A.N. Bahmetev a atribuţiilor

exercitate de guvernatorul civil şi militar, atribuţii pe care le deţinea la

acel moment I.M. Hartingh, cu acea deosebire că rezidentul plenipotenţiar

se subordona direct împăratului şi era împuternicit să elaboreze proiectul

unui nou regulament privind organizarea administrativă a Basarabiei351

.

349 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1816, №26289. – СПб., 1830, c. 867. 350 Ibidem, p. 867-868. 351 Despre instituţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei a se vedea mai detaliat:

Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005,

p. 17-22.

102

Cu numirea în funcţia de guvernator general al Novorosiei a con-

telui M.S. Voronţov, în baza deciziei imperiale din 7 mai, adusă la cu-

noştinţă Senatului Guvernant la 14 mai 1823, funcţia de rezident ple-

nipotenţiar al Basarabiei a fost cumulată de noul guvernator. La

28 iulie 1823 M.S. Voronţov a intrat în exerciţiul funcţiei de guverna-

tor general al Novorosiei şi de rezident plenipotenţiar al Basarabiei352

.

Pe parcursul anilor funcţia de rezident plenipotenţiar al Basarabiei

a fost suplinită de următoarele persoane (Tabelul 7):

Tabelul 7 Rezidenţii plenipotenţiari ai Basarabiei (1816-1828)*

1. A.N. Bahmetev 1816-1820 3. M.S. Voronţov 1823-1826

2. I.N. Inzov 1820-1823 4. F.P. Palen** 1826-1828

* Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, p. 317.

** În funcţie de rezident plenipotenţiar interimar al Basarabiei.

RUBIE (рубий) – unitate bănească din Imperiul Otoman care a

circulat în Principatul Moldova şi în Basarabia după anexarea ei la

Imperiul Rus. În sec. al XIX-lea rubia circula pe piaţa internă din

Moldova cu valoarea de 110 parale, de 2 piaştri şi 30 de parale sau de

6 lei vechi353

.

În Basarabia, rubia pătrunde în cantităţi mari, în special, în anii

1817-1818, în perioada comerţului favorabil cu Imperiul Otoman.

Atunci o rubie era echivalentă cu ½ din beşic şi era schimbată de

populaţie la cursul de 2 lei 20 parale, dar nu era primită de vistierie în

calitate de impozit354

.

Pornind de la faptul că în Basarabia nu exista un curs exact stabil

în schimbul banilor, în timpul operaţiilor de schimb valutar aveau loc

diferite încălcări. Pentru a reglementa această problemă, la 12 ianuarie

1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalitatea de schimb al

monedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se că până la intro-

ducerea banilor ruseşti în circulaţie în întreaga Basarabie se stabilea

un anumit curs pentru schimbul monedelor turceşti. Rubia a fost echi-

352 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 312, f. 169-169 verso. 353 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 414. 354 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 167.

103

valată cu 53 kop.355

Concomitent, populaţia a fost informată să fie des-

tul de prudentă în timpul schimbului, în special la schimbul monedelor

turceşti noi, a căror valoare după calitatea aurului şi argintului, cum

constatau oficialităţile ruse, era mult mai joasă decât cea a monedelor

vechi turceşti. Iar vistieria a primit dispoziţia să nu le mai primească

ca mijloc de plată, de schimb şi de tezaurizare.

RUNŞTUC MOLDOVENESC (молдавский рундштук) – unitate

de măsură, constituia 8 ocale moldoveneşti şi se egala cu o vadră de

stat356

. Runştucul se folosea nu doar pentru măsurarea vinului, dar era

folosit în general pentru măsurarea tuturor băuturilor spirtoase357

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în pofida faptului că

această unitate de măsură nu exista în guberniile interne ruse, ea a fost

păstrată, după cum indică izvoarele, „…fără a cauza mari greutăţi pen-

tru industriaşi; dar, cu extinderea rapidă a cantităţilor de vin obţinute,

runştucul constituia un izvor important pentru veniturile orăşeneşti”358

.

Din alte surse aflăm că runştucul constituia taxa încasată în folosul

oraşelor, pentru măsurarea diferitelor băuturi spirtoase359

. Potrivit in-

formaţiilor Ministerului de Interne, bazate pe datele dumelor orăşe-

neşti din Basarabia, taxele încasate de la această unitate de măsură au

fost păstrate doar în unele locuri şi nu au fost răspândite în toate oraşe-

le din provincie. Acestea nu constituiau o mare povoară pentru popu-

laţie. Deseori, runştucul, similar altor taxe, este dat în concesiune360

.

În anii 1832-1833, venitul încasat de la folosirea runştucului în oraşul

Chişinău a constituit 3210 ruble.361

Potrivit altor surse, runştucul constituia un dispozitiv pentru a mă-

sura vinul în butoaie362

.

Potrivit dispoziţiei Consiliului de Stat din 10 aprilie 1850, runştu-

cul este introdus în toate oraşele din Basarabia ca unitate de măsură

355 Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912,

с. 84. 356 ANRM, F. 3, inv. 1, 1825, d. 441, f. 223. 357 AISR, F. 1287, inv. 5, d. 980, f. 59. 358 Ibidem, f. 10. 359 Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 22. 360 Ibidem, F. 1152, inv. 1, 1836, d. 68, f. 13 verso-15. 361 Ibidem, F. 1287, inv. 5, d. 980, f. 9 verso, 36 verso. 362 ANRM, F. 3, inv. 1, 1824, d. 1320, f. 8-8 verso.

104

pentru măsurarea vinului şi altor băuturi spirtoase. Runştucul, ca dis-

pozitiv pentru a măsura vinul în butoaie, urma să fie verificat şi ştam-

pilat în Administraţia Financiară a Basarabiei, iar de la măsurarea fie-

cărei vedre de vin în veniturile orăşeneşti era încasată taxa care deja

exista363

.

RUPTA DE CĂMARĂ / RUPTA DE VISTIERIE (рупта де ка-

мара, рупта де вистерия) – categorie fiscală364

. Urmaşii străinilor,

care s-au aşezat în Basarabia până la anexarea ei la Imperiul Rus, şi

micii slujitori, în special cei care se ocupau cu negoţul şi meşteşugări-

tul365

, beneficiau de diferite privilegii şi plăteau impozite în trezoreria

domnească – cămară, sau în cea a statului – vistierie366

.

Această categorie fiscală s-a păstrat şi în Basarabia după anexarea

ei la Imperiul Rus. Numărul lor în diferite ţinuturi ale Basarabiei era

diferit. Conform datelor prezentate la 26 iulie 1816 de serdăria Orhei

preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei, în ţinutul Orhei

erau înregistrate 299 familii de „rupti” (rupta de cămară şi rupta de

vistierie) 367

.

Potrivit raportului din 18 iulie 1819 al rezidentului plenipotenţiar

al Basarabiei A.N. Bahmetev, la împărţirea locuitorilor în categorii

sociale, rupta de vistierie nu a fost impusă la îndeplinirea prestaţiilor,

din simplul considerent că despre această categorie de persoane care

au venit de peste hotare şi s-au aşezat cu traiul în diferite părţi

ale Principatului Moldova nu se ştia că locuiesc şi în Basarabia368

.

La 17 august 1820 întrebarea cu privire la rupta de vistierie şi rup-

ta de cămară este discutată la şedinţa generală a Consiliului Suprem al

363 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, отд. первое, 1850, №24065,. – СПб., 1851, с. 372. 364 Denumirea rupta de cămară şi rupta de vistierie dată acestor categorii sociale pro-

vine de la impozitul personal pe care îl achitau acestea şi a cărui mărime era fixă, spre

deosebire de bir, al cărui cuantum nu era fixat şi depindea, în fond, de averea birnicu-

lui şi de samavolnicia dregătorilor ce percepeau birul. În actele oficiale basarabene din

prima jumătate a sec. al XIX-lea, ambele stări sociale deseori figurează cu denumirea

comună de rupti (ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, f. 137 verso). 365 În această categorie intrau şi breslaşii locali care „rupeau” de la vistierie dreptul de

a plăti un impozit stabil. 366 ANRM, F. 2, inv. 1, 1823-1824, d. 862, f. 113; d. 4799, f. 14-16. 367 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, f. 137 verso. 368 Ibidem, F. 3, inv. 4, d. 88, f. 2.

105

Basarabiei369

. În urma discuţiilor s-a constatat: 1. În Basarabia locu-

iesc separat în sate şi târguri un număr mare de persoane numite rupta-

şii vistieriei, tot ei şi ruptaşii de cămară, şi că aceste persoane nu con-

stituie o stare socială deosebită, dar locuiesc alături de ţărani şi provin

din mediul ţărănesc; 2. Fiecare din ei a primit în parte, la timpul său –

până la anexarea Basarabiei la Rusia, documente de la domnii Moldo-

vei sau guvernul moldovenesc, care le acorda anumite privilegii la pla-

ta prestaţiilor, la o dată anumită, în două rate pe an; 3. Aceste persoane

erau considerate contribuabile similar ţăranilor din mediul rural şi nu

se deosebeau cu nimic de aceştia. În afară de faptul că ţăranii, potrivit

obiceiului vechi, împart între ei suma dărilor şi prestaţiilor stabilită

pentru tot satul, în dependenţă de numărul persoanelor din fiecare fa-

milie, iar ei, în baza documentelor de care dispun, beneficiază de pri-

vilegiul de a achita aceste prestaţii în parte, nerepartizându-le nici între

ei, nici între membrii comunităţii săteşti în care ei locuiesc. Ruptaşii,

alături de alte categorii privilegiate ale populaţiei, nu îndeplinesc pres-

taţii în natură, la care sătenii sunt impuşi de multe ori, cum ar fi: pres-

tarea carelor pentru repararea drumurilor şi transportarea arestanţilor

dintr-o localitate în alta etc.; 4. Denumirea de rupta de vistierie şi pri-

vilegiile acordate de guvernul moldovenesc au fost date atât străinilor

care s-au transferat cu traiul în aceste localităţi şi care n-au putut fi în-

scrişi în alte categorii mai privilegiate, în afară de ţărani, adică locui-

tori din mediul rural, cât şi multor ţărani moldoveni autohtoni, care nu

aveau sediu permanent şi nu erau înscrişi în categoria birnicilor, nici

în alte stări sociale. Aceste documente privilegiate au fost acordate în

scopul ca, la îndeplinirea prestaţiilor, aceste persoane să nu fie con-

fundate cu ceilalţi locuitori, care locuiesc pe aceste teritorii de mult

timp; 5. În 1817, când au fost fixate impozitele de stat şi prestaţiile lo-

cale, rupta de vistierie nu s-au prezentat la guvern şi, respectiv, această

categorie nu a fost inclusă în lista contribuabililor370

.

La 15 octombrie 1826, Consiliul Suprem al Basarabiei discută

adresa Direcţiei financiare a Guvernului Regional din 21 septembrie

1825, în care se indica că Consiliul Suprem în dispoziţia sa din

23 august 1820, la propunerea rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

369 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 8, f. 333-334. 370 Ibidem, f. 3 verso-5.

106

A.N. Bahmetev din 18 iulie 1819, a dispus ca toate persoanele ce fac

parte din categoria rupta de vistieria şi rupta de cămară şi dispun de do-

cumente acordate la timpul său de guvernul moldovenesc, să le prezinte

pentru a fi incluse în această categorie socială. Întru soluţionarea acestui

obiectiv, la dispoziţia Consiliului Suprem al Basarabiei a fost instituită o

comisie specială în oraşul Chişinău, în care au intrat consilierul Direcţi-

ei economice a Guvernului Regional Stamati, funcţionarul Tribunalului

Regional Penal din Basarabia Strejescu şi asesorul, contele Criste371

.

Guvernul urma să dispună ispravnicilor şi poliţiilor orăşeneşti să aducă

la cunoştinţă tuturor persoanelor, care doresc să fie incluse în această

categorie socială, să prezinte documente care ar confirma apartenenţa

lor la această stare socială372

. La examinarea dosarelor comisia urma să

ţină cont de mai multe momente: persoanele care depun dosarul trebu-

iau să se prezinte personal, actele – prezentate în variantă originală, ur-

ma să se atragă atenţie dacă certificatele prezentate aparţin persoanei

sau aceasta le are ca moştenire de la părinţi etc. După finisarea lucrului

comisia trebuia să alcătuiască listele pentru fiecare ţinut în parte, iar în

cazul când aceasta era posibil – pentru fiecare sat. La 17 septembrie

1820, Guvernul Regional anunţă toţi locuitorii, care deţineau documente

ce confirmau apartenenţa lor la categoria rupta de vistieria şi rupta de

cămară, să le prezente pentru examinare comisiei instituite. La 1 mai

1822 comisia a raportat despre finisarea examinării dosarelor373

.

După finisarea activităţii comisiei, Consiliul Suprem al Basarabiei

a confirmat privilegiile de care beneficiau rupta de cămară şi rupta de

vistierie, în cazul în care persoanele deţineau documente ce confirmau

apartenenţa lor la această categorie socială. Guvernul urma să efectue-

ze un recensământ al ruptaşilor de cămară şi al ruptaşilor de vistierie,

iar ulterior, în baza documentelor, trebuia să fie stabilită suma presta-

ţiei de stat – a dajdiei, ce constituia 15 lei de la fiecare familie, precum

şi a prestaţiilor locale, pe care aceștia trebuiau să le îndeplinească de

rând cu ceilalţi locuitori din mediul rural374

.

371 Documentele prezentate comisiei speciale din Chişinău de către rupta de vistieria şi

de către rupta de cămară din ţinutul Orhei a se vedea, spre exemplu: ANRM, F. 3,

inv. 1, d. 1400, f. 1-49; d. 1401, f. 1-35. 372 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 356, 385-385 verso. 373 Ibidem, f. 386-387 374 Ibidem, inv. 4, d. 88, f. 5 verso-6.

107

Ulterior, potrivit Regulamentului din 10 februarie 1847, persoanele

ce făceau parte din rupta de cămară şi din rupta de vistierie, care dispu-

neau de documente date de guvernul moldovenesc ce confirmau starea

lor socială, erau obligate să participe, alături de mazili, la îndeplinirea

tuturor dărilor şi impozitelor şi nu erau scutite de prestaţiile locale. Însă,

copiii lor erau transferaţi în categoria ţăranilor sau orăşenilor, fiind obli-

gaţi să îndeplinească toate dările şi prestaţiile locale. În cazul în care cei

din rupta de cămară sau din rupta de vistierie erau transferaţi pe pămân-

turile statului, ei beneficiau de toate drepturile ţăranilor de stat375

.

RUPTAŞI (рупташь) – categorie socială privilegiată; descendenţi

din familii de preoţi; nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără de-

cizia judecăţii; plăteau impozitul denumit dajdie, câte 15 lei de la fie-

care familie şi achitau plata pentru prestaţii deopotrivă cu mazilii376

.

Ruptaşii se împărţeau în trei grupuri: ruptaşi (descendenţi ai clerului),

ruptaşi de vistierie şi ruptaşi de cămară. Pentru a li se recunoaşte

apartenenţa la categoria respectivă de contribuabili, ruptaşii din Basa-

rabia, la fel ca şi mazilii, au prezentat actele doveditoare instituţiilor

autorizate atât în 1816, cât şi în 1834.

Din alte surse aflăm că ruptaşii constituiau ultima categorie privi-

legiată a populaţiei din Basarabia. Această categorie este mai inferioa-

ră ca cea a mazililor. Ruptașii sunt descendenţi din familii de preoţi,

protoierei şi diaconi377

.

Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basa-

rabia din 29 aprilie 1818, ei „…proveneau din rândurile preoţimii…,

nu puteau fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătoreas-

că…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la îndepli-

nirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina era în-

casată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guvernului

moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi pogonări-

tului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”378

.

Statistica cu referire la ruptaşi atestă că ei nu constituiau o catego-

rie socială numeroasă: în 1823 – 667 familii, în 1824 – 669, în 1825 –

1226, în 1826 – 1226, în 1827 – 1140, în 1828 – 1126, în 1829 –

375 ANRM, F. 134, inv. 3, d. 71, f. 69. 376 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 3; ANRM, F. 5, inv. 3, d. 747, f. 167 verso. 377 ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 135. 378 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.18-19.

108

1071, în 1830 – 1078, în 1831 – 1079, în 1832 – 1084, în 1833 –

1103, în 1834 – 1156 şi în 1835 – 1159 familii379

. Majoritatea ruptaşi-

lor erau concentraţi în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. Spre exemplu, în

1826 în ţinutul Orhei erau atestate 596 (48,6%) familii de ruptaşi, în

ţinutul Iaşi – 466 (38%), în ţinutul Hotin – 105 (8,6%), în ţinutul Ben-

der – 35 (2,9%), în ţinutul Ismail – 22 (1,8%) şi în ţinutul Akkerman –

6 familii (0,5%)380

.

Pe parcurs, în sistemul de impozitare au intervenit anumite schim-

bări. După 1825, goştina, vădrăritul şi pogonăritul la care erau impuşi

ruptaşii au fost înlocuite cu un impozit unic. Mazili care trăiau pe pă-

mânturile statului plăteau câte 23 rub. 50 kop., iar mazili care trăiau pe

pământurile moşiereşti – 2 rub. 10 kop. (Tabelul 8).

Tabelul 8 Suma dărilor de stat la care erau impuşi ruptaşii

din Basarabia în anul 1826*

Ţinuturile

Nu

mă

rul

de

fam

ilii

Dajdia

(9 rub. 35 kop.)

Ruptaşii care

trăiau pe

pământurile

statului

Ruptaşii care

trăiau pe pă-

mânturile

moşiereşti

În total,

pe parcursul

întregului an (Impozite unice noi)**

23 rub. 50 kop. 2 rub. 10 kop.

rub. kop. rub. kop. rub. kop. rub. kop.

Orhei 596 5572 60 - - 1251 60 6824 20

Bender 31 289 85 141 - 52 50 483 35

Akkerman 6 56 10 47 - 8 40 111 50

Ismail 22 205 70 70 50 39 90 316 10

Hotin 105 981 75 - - 220 50 1202 25

Iaşi 466 4357 10 - - 978 50 5335 70

În total 1226 11463 10 258 50 2551 50 14273 10

* ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 1-5.

** În schimbul dărilor: goştina, vădrăritul, pogonăritul şi desetina.

Datele Tabelului 8 confirmă că majoritatea ruptaşilor (95,4%) erau

concentraţi în trei ţinuturi – Orhei (48,6%), Iaşi (38%) şi Hotin (8,8).

În celelalte ţinuturi numărul ruptaşilor era destul de mic. Ca şi în anii

379 ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4. 380 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 2 verso-3.

109

precedenţi, ponderea de bază a dărilor revenea dajdiei, ce constituia

80,3% din suma tuturor dărilor.

Ruptaşii, ca şi mazilii, plăteau în vistieria statului dajdia, ce con-

stituia 9 rub. 35 kop.381

De la 10 februarie 1847, descendenţi din familii de preoţi devin

odnodvorţi, împreună cu mazilii382

.

RUPTAŞI-RĂZEŞI (рупташь-рэзэшь) – „ţărani odnodvorţi”,

care deţineau în proprietate ereditară loturi de pământ pe moşiile ră-

zăşeşti383

.

RUPTILE (RUPTOARE) (руптиле) – termen generic, care la

început a însemnat tocmeală, învoială, iar cu timpul a căpătat o func-

ţie specială în nomenclatura fiscală: dare unică, forfetară, stabilită

prin bună înţelegere cu vistieria. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-

lea instituţia se structurează treptat, precizându-şi următoarele carac-

tere: 1. dare cu caracter personal; 2. stabilită pe cap de locuitor sau

pe grup (bresle, companii, sate); 3. înlocuind celelalte dări; 4. plătită

în 4 rate trimestriale (sferturi, ciferturi) sau semestrial. Sub această

formă ruptoarea era utilizată de vistierie atât în scopuri fiscale, cât şi

ca stimulent în dezvoltarea economică şi demografică a ţării. Modul

de fixare a cuantumului, „după starea şi puterea fiecăruia”, confirmă

caracterul de dare personală, corespunzătoare impozitului modern pe

venitul global. Domnul a folosit acest sistem fie pentru a-i readuce

pe ţăranii fugari în satele de baştină, fie pentru a-i atrage pe coloniş-

tii străini prin înfiinţarea de slobozii sau prin încurajarea neguţători-

lor pământeni, fie pentru a-i determina pe comercianţii străini să se

aşeze în ţară384

.

Potrivit unor izvoare de arhivă, în Basarabia, în primii ani după

anexarea ei la Imperiul Rus, cu denumirea de ruptile erau catalogaţi

„străinii, care erau chemaţi pentru a se statornici cu traiul pe aceste

381 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 780, f. 4 verso-5. 382 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии. (1812-1861

годы). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская.

Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 376. 383 ANRM, F. 24, inv. 1, d. 52, f. 1-2; Положение крестьян и крестьянское

движение в Бессарабии. (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители

И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 575. 384 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 417.

110

pământuri şi care erau impuşi unei dări, al cărei cuantum depindea de

starea şi posibilitatea fiecăruia”385

.

RUSNAC / RUTEAN (руснак) – populaţie care s-a transferat pe

teritoriul Basarabiei din guberniile Podolia şi Bucovina şi care şi-a că-

pătat acest nume în Polonia. Locuia în special de-a lungul râului Nis-

tru în apropierea hotarului cu Austria şi în unele localităţi din apropie-

rea Prutului, cum ar fi: nu departe de târgul Sculeni, unde au venit aici

în timpul foametei şi ciumei din 1812 din regiunea Hotinului. Vorbesc

în aceeaşi limbă ca şi ţăranii din guberniile Podolia, Kiev şi din o parte

a guberniei Volânia, care se aseamănă cu limba ucraineană, cu excep-

ţia modalităţii de accentuare a cuvintelor, pe care au împrumutat-o din

limba poloneză. Ei folosesc unele cuvinte care nu sunt cunoscute în

limba ucraineană386

.

Ofiţerul Cartierului general A. Rozeilon-Soşalski, care a alcătuit în

1826 Descrierea militaro-statistică a Basarabiei şi care era bine cu-

noscut cu situaţia din provincie, scrie că rusnacii se ocupă în fond cu

agricultura, dar, având în vedere faptul că sunt ţărani fugari ai moșieri-

lor, au pierdut în timpul refugiului majoritatea averii şi, constituind

partea nu cea mai harnică a populaţiei, trăiesc în sărăcie şi mizerie şi

îşi îndeplinesc cu nepăsare ocupaţia de agricultor. Lenevia şi beţia, ca-

re îi caracterizează, în egală măsură, atât pe bărbaţi cât şi pe femei,

sunt viciile principale ale acestor refugiaţi. Între ei, în special între cei

care trăiesc în oraşe şi târguri, se observă cea mai degradată stare a

moralităţii387

. Autorul constată că ei împrumută de la băştinaşii Basara-

biei obiceiurile acestora şi prin aceasta câştigă puţin în hărnicie, astfel

îmbunătăţindu-şi modul de viaţă388

.

S SABAN (сабан) – plug ucrainean folosit în Basarabia în sec. al

XIX-lea pentru aratul pământului. Denumirea provine de la cuvântul

tătăresc (dialectul sudic) saban, ceea ce înseamnă buştean, bârnă389

.

385 ANRM, F. 5, inv. 3, d. 548, f. 135 verso. 386 А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской

области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 4-4 verso). 387 Ibidem, f. 4 verso-5. 388 Ibidem, f. 5. 389 А.А. Скальковский. O хлебопашествe в Новороссийском крае. – În: ЖМВД,

1851, №8, c. 65.

111

SALAHOR (салагор) – muncitor necalificat, plătit cu ziua, care

lucra la construcţii de case, la şosele etc. Populaţia Moldovei şi a

Ţării Româneşti era obligată (în sec. XVII-XIX) să dea un număr

de salahori pentru lucrările necesare la cetăţile de la hotarul acestor

ţări390

.

În Basarabia salahorii erau birnici, care îndeplineau prestaţiile la

lucrări de construcţie fără care391

.

„SALVOGVARDIA” (салвогвардия) – certificat (în izvor –

paşaport) eliberat de comandamentul armatei ruse unor persoane

particulare de pe teritoriile ocupate ale Moldovei şi Ţării Româ-

neşti, care au acordat anumite servicii armatei ruse de ocupaţie, în

timpul războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. al XVIII-

lea – începutul sec. al XIX-lea. De regulă, aceştia erau voluntarii392

care au participat, alături de armata rusă, în campaniile militare şi

care beneficiau, în baza acestui certificat, de scutiri la plata presta-

ţiilor393

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, aceste persoane au

încercat să se folosească de privilegiile acordate în trecut, dar fără

rezultat. Exemplu în acest sens serveşte cererea discutată la

28 februarie 1819 în Consiliul Suprem al Basarabiei a unui oarecare

Stoikovici, care la 19 ianuarie 1791 a primit un asemenea certificat

de la generalul A.V. Suvorov, pentru participarea la diferite operaţi-

uni militare în detaşamentele de arnăuţi în timpul războiului ruso-

turc din anii 1787-1791. Refuzul de a fi scutit de încartiruire a fost

motivat prin faptul că documentul prezentat de el nu este altceva de-

cât „salvogvardia”, care „…a fost în vigoare doar până la terminarea

războiului. În schimb, pe timp de pace pământurile sunt administrate

de legile sale permanente, în baza cărora cetăţenii beneficiază de

acele drepturi şi privilegii, care sunt confirmate de legislaţia în vi-

390 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 418. 391 ANRM, F. 205, inv. 1, 1814, d. 574, f. 14-17. 392 Despre voluntarii moldoveni participanţi la războaiele ruso-turce din a doua jumă-

tate a sec. al XVIII-lea, care au beneficiat de unele scutiri la îndeplinirea prestaţiilor în

baza certificatului numit „salvogvardia” a se vedea: Moldova în epoca feudalismului.

Vol. VII. Partea I. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. –

Chişinău, 1975. 393 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, f. 58 verso.

112

goare şi nu de dispoziţiile care sunt date în timpul ostilităţilor milita-

re de comandamentul militar” 394

. SAMEŞ (samiş) – funcţionar din cadrul administraţiei ţinutale în-

sărcinat cu strângerea dărilor. Potrivit reorganizării Administraţiei ţinu-tale, în baza dispoziţiei din 22 august 1816 adresate de A.N. Bahmetev Comitetului Provizoriu al Basarabiei, sameşul era a treia persoană în sistemul administrativ ţinutal după ispravnic şi comisarul de ţinut şi avea următoarele competenţe şi obligaţii:

1. Conducea activitatea isprăvniciei, era subordonat ispravnicului şi, deşi era subordonat lui, era abilitat să urmărească îndeplinirea de către ispravnic, ocolaşi şi ceilalţi funcţionari şi instituţii din teritoriu a instrucţiunilor şi ordonanţelor primite de la instanţele superioare.

2. Era dator să cunoască situaţia reală din satele ţinutului, precum şi numărul locuitorilor din fiecare sat pentru repartizarea echitabilă a prestaţiilor impuse de autorităţile regionale.

3. În cazul în care erau depistate anumite nereguli, era dator să ceară corectarea lor şi să informeze departamentul corespunzător al Guvernului Regional în caz de neîndeplinire.

4. Nu trebuia să admită supunerea locuitorilor la prestaţii, clăci sau alte lucrări în afară de cele prevăzute legal.

5. În cazul în care sameşul depăşea împuternicirile sale sau nu respecta instrucţiunile primite, era concediat fără ca Guvernul să-i ofe-re altă funcţie şi era impus să restituie pagubele materiale rezultate din activitate sa

395.

Potrivit altor surse, sameşul era funcţionar care se ocupa cu colec-tarea impozitelor din ţinut

396.

SAPĂ (săpoi, săpăligă, prăşitoare) – unealtă agricolă, manuală sau trasă de cai pentru cultivarea pământului între rânduri, folosită în agricultură şi pomicultură

397.

SAT (село) – formă de aşezare rurală, a cărei populaţie se ocupă, îndeosebi, cu agricultura

398. Originea satului se pierde într-un trecut

394 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, f. 58 verso-52. 395 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 289, f. 12-13 verso; Sergiu Cornea. Organizarea adminis-

trativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 51-52. 396 ANRM, F. 4, inv. 2, d. 7, f. 4-6. 397 А.А. Скальковский. O хлебопашествe в Новороссийском крае. – În: ЖМВД,

1851, №8, c. 65. 398 Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007, p. 1721-1722.

113

îndepărtat, fiind o dovadă de continuitate. Satul a existat cu mult îna-inte de constituirea statelor medievale româneşti. Cea mai veche for-mă de proprietate a satelor româneşti a fost stăpânirea pământului în devălmăşie, în cadrul obştii săteşti. Cele mai multe sate româneşti poartă un nume la plural, ceea ce dovedeşte caracterul de comunitate al aşezării, precum şi vechimea ei. Numele satului este legat fie de un conducător, fie, mai ales, de comunitatea sătească liberă, după numele unui fruntaş sau „bătrân”, în caz de roire sau de colonizare

399.

Sat – termen ce semnifică obştea400

. Derivă de la latinescul

fossatum – loc întărit, închis, populat, cu şanţ de apărare401

. În Moldova,

în sec. XIV-XV apar numeroase ocoale de sate cu înţeles special, teri-

torial, mai multe sate într-un hotar comun, fie că este vorba despre

stăpânirea unui boier sau despre ocolul de obşte402

.

Odată cu întemeierea celor două ţări româneşti, Domnul devine

stăpân al întregului teritoriu la ţării (dominiul emines), pe care acesta îl

administra după bunul său plac. O parte din sate care intrau în compo-

nenţa ţării au fost însă donate boierilor, în virtutea contractului vasalic.

O altă parte din sate a fost donată de Domn bisericii şi, în special, mă-

năstirilor, pentru ca acestea să se poată întreţine, în schimbul slujbelor

pe care ele trebuiau să le dedice mântuirii Domnului şi familiei sale.

Ca rezultat, domeniul funciar al ţării s-a divizat în trei categorii de sa-

te: domneşti, boiereşti şi mănăstireşti.

La început, atât boierii, cât şi mănăstirile deţineau drepturile de

stăpânire limitată a satelor, în perioada domniei Domnului care făcuse

dania. Ulterior, prelungirea acestor donaţii depindea, de regulă, de bu-

năvoinţa succesorilor, care puteau să întărească sau să retragă satele

donate de predecesor. Cu timpul însă, la dorinţa beneficiarilor, domnii

donatori au început să introducă în actele de danie clauze de întărire

adresate succesorilor, astfel încât, sub puterea unor formule de bles-

tem, aceştia din urmă renunţau la dreptul de a retrage donaţiile, cu ex-

cepţia cazurilor când boierii sau egumenii mănăstirilor se dovedeau a

fi necredincioşi.

399 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 419. 400 Documente privind istoria României. A. XIV-XV, Vol. I, p. 2. 401 V.Boga. Originea românescului sat. – În: Dacoromania, Vol. I, 1921, p. 253-257. 402 I.M. Costăchescu. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Vol. I,

p. 78-79.

114

Ulterior, transmiterea ereditară a satelor în cadrul familiilor boiereşti

a condus la apariţia unui tip de sat, în care numărul stăpânirilor creşte de

la o generaţie la alta, ajungându-se la unele situaţii ca aceştia să-i depă-

şească pe ţăranii dependenţi. La început aceste sate au aparţinut unor

boieri ai căror succesori nu s-au mai bucurat de danii domneşti ulterioa-

re, astfel încât drepturile lor de stăpânire se rezumau la ceea ce au moş-

tenit de la început înaintaşii. Ca rezultat, creşterea numărului de membri

ai familiei nu a mai fost dublată de o creştere adecvată în dimensiuni a

domeniului familiei. Drept consecință, proprietăţile moştenite încep

treptat să se împartă succesiv, de la o generaţie la alta, între membrii

familiei. Aceste sate alcătuiesc categoria satelor libere, locuite de răzeşi

(în Moldova) şi moşneni (în Ţara Românească), categorie care îşi face

apariţia la sfârşitul sec. al XVI-lea403

.

O altă categorie de sate prezente în Ţările Române în sec. XIV-

XVII o constituie sloboziile, care erau sate aflate pe domeniile boie-

reşti sau mănăstireşti, locuite de populaţie aservită, dar care pentru o

perioadă limitată de timp, de maximum 12 ani, se bucurau de un regim

juridic şi economico-fiscal asemănător satelor libere, populate de ră-

zeşi sau moşneni. Privilegiile date erau acordate de Domn populaţiei

în scopul populării sau repopulării unor zone deficitare din punct de

vedere demografic.

Satele domneşti erau de două tipuri, fiecare din ele având o admi-

nistraţie distinctă:

1. Satele care aparţineau persoanei Domnului aflat pe tron,

dobândite prin moştenire sau cumpărare. Pe pământurile sale

Domnul se comporta ca un adevărat stăpân feudal, având propriile

organe administrative locale (dregător numit de către Domn, care

strângea veniturile şi administra satele în colaborare cu obştea lo-

cală aservită).

2. Satele care aparţineau instituţiei Domniei, sate care se transmi-

teau de la un Domn la altul, indiferent de familia din care provenea ti-

tularul tronului şi care proveneau din confiscări pentru „hiclenie

sau desherenţă”. În sec. XIV-XVI aceste sate au fost grupate în jurul

cetăţilor, târgurilor, morilor, în scopul de a furniza acestora hrană şi

munci necesare întreţinerii. Ele alcătuiau categoria satelor de ocol, ca-

403 Cristian Nicolae Apetrei. Istoria administraţiei publice. – Galaţi, 2009, p. 45.

115

re aveau sarcini fiscale asemănător celor din ţinuturi, dar care erau

administrate separat de acestea. Satele de ocol erau administrate de

dregători domneşti din târguri: vornicul de târg sau ureadnicul (înlo-

cuitorul vornicului).

Satele boiereşti şi mănăstireşti erau şi ele de două tipuri:

1. Sate care beneficiau de scutiri de dări şi imunităţi judiciare. În

aceste sate întreaga administraţie aparţinea stăpânului şi se făcea în

beneficiul material al acestuia, iar administraţia sau justiţia domnească

nu puteau pătrunde decât în cazurile strict prevăzute de actul de danie

al statului.

2. Sate care nu beneficiau de scutiri de dări şi imunităţi judiciare.

Administrarea satelor boiereşti şi mănăstireşti se făcea prin inter-

mediul unor dregători desemnaţi de către stăpânii acestora, numiţi

pârcălabii de sat – în Ţara Românească, şi vornici, vornicei sau

ureadnici – în Moldova. În competenţa lor era strângerea veniturilor

datorate de săteni stăpânului; urmărirea şi readucerea în sat a sătenilor

fugari; judecarea şi aplicarea pedepselor etc. În satele boiereşti din

Moldova a mai existat practica desemnării de către obştea sătească

aservită a unui reprezentant propriu, numit vataman, care lucra împre-

ună cu deregătorul stăpânului. Ambii proveneau din rândurile ţăranilor

dependenţi, iar, în schimbul activităţilor desfăşurate în serviciul stăpâ-

nului, se bucurau de o serie de scutiri fiscale404

.

Satele de răzeşi şi moşneni dispuneau de organe administrative

proprii. Domnul exercita asupra lor doar o autoritate de drept public.

Conducea cu obştea în satele libere sfatul oamenilor buni şi bă-

trâni. Sfatul avea dreptul: de a reglementa folosinţa averii devălmaşe;

de a dispune, prin vânzare sau donaţie, de părţi din patrimoniul obştii;

de a se vinde pe sine însuşi, cu sau fără pământ, unui stăpân feudal;

dreptul de a urmări şi a executa averea membrilor obştii care nu-şi plă-

teau partea ce le revenea din sarcina fiscală a satului, lăsând-o astfel

asupra satului; de a exercita paza asupra câmpului şi a averii satului;

de a-i urmări şi a-i prinde pe răufăcători; de a participa alături de poli-

ţia orăşenească la judecarea pricinilor penale şi civile care vizau

membrii obştii; de a asista ca martor şi ca instanţă de autentificare în

raport cu toate actele care aveau efecte juridice asupra patrimoniului

404 Cristian Nicolae Apetrei. Istoria administraţiei publice. – Galaţi, 2009, p. 45-46.

116

obştii; de a repartiza între membrii obştii darea globală la care era im-

pus satul, în funcţie de puterea economică a fiecărui membru etc. Din

punct de vedere administrativ, fiscal şi militar, satele de răzeşi şi de

moşneni se subordonau direct dregătorilor ţinutului sau judeţului (su-

diţi, pârcălabi, starosti, mari vătafi, mari căpitani), în a căror compe-

tenţă era colectarea veniturilor domniei, trimiţând în satele respective

agenţi executivi aflaţi în subordine (birari, găletari, ilişari, dijmari,

goştinari, pripăşari, duşegubinari, globnici, desetnici etc.) 405

.

Satul Vărzăreşti (Carte poştală, MNAIM)

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în structura satelor ba-

sarabene intervin anumite schimbări generate nu doar de politica colo-

nial-imperială rusă în acest domeniu, dar şi de diverse fenomene de

ordin economic, social şi demografic care au avut loc pe parcursul sec.

al XIX-lea.

405 Cristian Nicolae Apetrei. Istoria administraţiei publice. – Galaţi, 2009, p. 46.

117

În pofida tuturor eforturilor întreprinse de Administraţia imperială

rusă de dezlocuire a naţiunii titulare din Basarabia, satul continuă să

reprezinte elementul definitoriu al civilizaţiei româneşti. Lămurirea

este una simplă. În cadrul satului s-a plămădit poporul român, limba

română, istoria românilor şi civilizaţia românească. În condiţiile satu-

lui s-a produs creştinarea românilor, formarea ortodoxiei populare ro-

mâneşti, a obiceiurilor, datinilor şi tradiţiilor naţionale. Satul a repre-

zentat principalul element de continuitate în întreg spaţiul de geneză şi

evoluţie românească, păstrând fiinţa neamului pe parcursul secolelor.

Satul a condiţionat obştea teritorială şi obiceiul pământului, care au

pregătit formele originale ale spiritualităţii româneşti timp de milenii,

păstrând intacte rădăcina istorică a neamului şi suflarea strămoşească.

Satul a generat statul românesc. Formula „De la sat la stat” reprezintă

o realitate istorică specifică lumii româneşti.

SAT DE CĂLĂRAŞI (каларашское село) – sat ai cărui locuitori

îndeplineau prestaţia de călăraşi406

.

SĂRDĂRIC (сардарик) – dare încasată de la mărfurile importate

în oraş şi exportate din el în alte localităţi, precum şi de la mărfurile

aduse în oraş pentru comercializare: tutun, sare, făină etc., de la fieca-

re car şi căruţă câte 20 de bani (деньжок) în folosul oraşului. După

anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în timpul administraţiei ruse,

această taxă nu a fost încasată407

.

SÂRJOACĂ (суржик) – amestec de grâu şi secară. În Descrierea

succintă a Basarabiei, datată cu 6 martie 1819, generalul rus Koza-

cikovski scrie că în Basarabia „grâul peste fiecare trei ani în mod natu-

ral se regenerează în secară, producând două grăunţe de secară şi un

grăunte de grâu. Acest sort de grâne aici se numeşte sârjoacă”408

.

SCUTELNIC (скутельник) – ţăran scutit de plata birului, în schim-

bul unor prestaţii suplimentare (de obicei, militare) faţă de Domnie sau

faţă de stăpânul moşiei. Sensul general al termenului este „scutit de

bir”409

. Scutelnicii erau ţărani eliberaţi de prestaţiile faţă de stat; în

schimb, obligaţi să încheie cu boierii, mănăstirile şi funcţionarii, pentru

406 Prestaţia de călăraşi a se vedea în: Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi reven-

dicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II, passim. 407 ANRM, F. 22, inv. 2, d. 4, f. 17-17 verso, 18 verso. 408 AIMSR, F. AM, inv. 182 „a”, d. 60, cert. 7, f. 10 verso. 409 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 431.

118

o anumită perioadă de timp, contracte privind îndeplinirea în folosul lor

a anumitor lucrări sau achitarea anumitor sume de bani.

Conform reformei lui Constantin Mavrocordat din 1742, boierilor

şi înaltelor feţe bisericeşti li se stabilea un număr fix de scutelnici în

conformitate cu rangul acestora. Numărul de scutelnici acordat unei

persoane varia de la 80 la 4.

Într-un document de epocă referitor la scutelnici se menţionează că

odată „cu instituirea în Principatul Moldova a primului principe grec fa-

nariot, boierii din această ţară au cerut în mod unanim să i se acorde po-

porului, aflat până atunci în şerbie, libertate410

. Pentru această jertfă făcu-

tă de boieri s-a hotărât să li se facă boierilor anumite cedări, acordându-

li-se dreptul de a avea scutelnici, sau slujitori, scutiţi de orice dări sau

prestaţii obşteşti. Ca rezultat, fiecare boier, având în vedere rangul pe ca-

re îl deţinea, avea la dispoziţie un număr mai mare sau mai mic de scu-

telnici, care erau scutiţi de capitaţie, fiind eliberaţi de orice prestaţie.

Această categorie de agricultori era folosită de către moşier doar la mun-

cile casnice sau la alte munci săteşti. Pentru îndeplinirea acestor munci ei

erau răsplătiţi cu prisosinţă, prin faptul că nu îndeplineau nici un fel de

prestaţii, a căror povară cădea pe restul populaţiei”411

.

În Basarabia numărul scutelnicilor era stabilit de Administraţia regio-

nală în corespundere cu legislaţia domnilor moldoveni412

. Într-un raport

din 26 iulie 1816 adresat de serdăria Orhei preşedintelui Comitetului Pro-

vizoriu al Basarabiei, guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Kalagheorghe,

se menţiona că scutelnicii „…împlinescu slijbili cătră stăpănii lor boeri

pentru scuteala di havaleli după tocmealali lor di bună voi”413

. În 1816, în

ţinutul Orhei erau 1699 familii de scutelnici414

. Dar nu toţi ispravnicii

aveau la dispoziţie scutelnici. În ţinutul Bender, spre exemplu, conform

raportului ispravnicului din 31 iulie 1816, acesta nu avea scutelnici415

.

410 De fapt, institutul scutelnicilor s-a format în urma protestului boierimii faţă de des-fiinţarea şerbiei. C.Mavrocordat, după ce a precizat obligaţiile fiscale faţă de Domnie, a acordat boierilor, sub formă de compensaţie economică, indispensabilă pentru culti-varea şi administrarea domeniilor lor – dar, de fapt, şi pentru a le câştiga bunăvoinţa, un număr de săteni scutiţi de dări către Domnie şi puşi astfel la dispoziţia boierilor (Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 431). 411 AISR, F. 1308, inv. 1, d. 8, f. 101. 412 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 574, f. 14-17. 413 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137 verso. 414 Ibidem. 415 Ibidem, f. 43.

119

Instituţia scutelniciei a fiinţat în Basarabia până la 1 mai 1818,

când, prin rescriptul imperial din 29 aprilie 1818, emis pe numele lui

A.N. Bahmetev, a fost suprimată416

. În pofida acestui fapt, mulţi moşi-

eri continuau să-i folosească pe ţărani în calitate de scutelnici.

Spre exemplu, la 26 noiembrie 1832 şeful de poliţie din judeţul

Iaşi scria consilierului Cârmuirii regionale din Basarabia, funcţionaru-

lui de clasa a VIII-a Mandeliu, că pe moşia moşierului Feodoseev din

satul Vduleca, funcţionar de clasa a VII-a, din numărul total de 137

familii de ţărani, 30 de familii se află la el în serviciu, în calitate de

scutelnici, inclusiv 12 – în calitate de grădinari şi 18 – în calitate de

slujitori. După cum constată şeful de poliţie, „aceşti ţărani nu participă

la încartiruire, nu îndeplinesc prestaţiile personale locale, nu sunt în-

cadraţi în repararea cordoanelor, nu sunt folosiţi la repararea poduri-

lor, drumurilor şi podeţelor din nuiele şi bârne, nu participă la repara-

rea construcţiilor moşiereşti, gardurilor, canalelor etc., dar se află sub

tutela directă a moşierului, care, la discreţia sa, i-a eliberat de toate dă-

rile şi prestaţiile la care sunt supuşi ceilalţi consăteni”417

.

SCUTIŢI – a se vedea: Scutelnic.

SECŢIA DE ARHITECTURĂ DIN BASARABIA (Архитектор-

ская часть) – secţie instituită în baza Regulamentului din 29 februa-

rie 1828, alcătuită din arhitect şi doi ajutori, confirmaţi de guvernato-

rul general. Făcea parte din Cârmuirea Regională418

.

SECŢIA DE CARANTINĂ DIN CADRUL CANCELARIEI

GUVERNATORULUI GENERAL AL NOVOROSIEI ŞI BASARA-

BIEI (Карантинное отделение при Канцелярии Новороссийского

и Бессарабского Генерал-губернатора) – secţie instituită în baza

deciziei Consiliului de Stat din 1 iulie 1833 la prezentarea ministrului

de Interne. A fost instituită în baza Regulamentului despre paza de ca-

rantină. Secţia avea în componenţă 13 funcţionari (în frunte cu seful

secţiei), se ocupa mai mult cu activitatea de cancelarie, iar funcţionarii

aveau un salariu anual de 12050 rub. asignate419

.

SECŢIA ÎNCHISORILOR A CÂRMUIRII GUBERNIALE DIN

BASARABIA (Бессарабское тюремное отделение Бессараб-

416 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 596, f. 768; F. 3, inv. 1, d. 8, f. 2. 417 Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 556, f. 1-2 verso. 418 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6. 419 ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, отд. первое, 1833, №6297. – СПб., 1834, с. 395-396.

120

ского губернского правления) – secţie instituită în 1910 în cadrul

Cârmuirii guberniale din Basarabia. Se ocupa cu examinarea chesti-

unilor ce ţineau de transmiterea pe etape a deţinuţilor politici şi ares-

tanţilor, executa sentinţele de judecată, supraveghea locurile de de-

tenţie, condiţiile şi modul de întreţinere a arestanţilor. Examina re-

clamaţiile deţinuţilor asupra administraţiei închisorilor. A fost sus-

pendată în 1918420

.

SECŢIA PAZĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

DIN BASARABIA (Бессарабское охранное отделение Министер-

ства Внутpенних Дел) – secţie instituită prin circulara Departamen-

tului de poliţie din 26 ianuarie 1903, în calitate de secţie de anchetă. În

februarie 1903 denumirea i-a fost schimbată în Secţia de pază. Se sub-

ordona şefului Direcţiei guberniale de jandarmi. Avea în competenţă

urmărirea politică, conducea cu agenţia secretă, supraveghea persoa-

nele suspectate de activitate revoluţionară, urmărea de răspândirea li-

teraturii ilegale. Întreţinea corespondenţa cu Direcţia de jandarmi din

Basarabia şi cu şefii de poliţie din Chişinău în problemele privind fur-

nizarea datelor despre persoanele suspecte, acuzate de separatism,

despre muncitorii de la tipografii şi litografii, despre transportarea în

România a ziarului ilegal „Rusia revoluţionară”. A fost suspendată la

1 iulie 1904, odată cu transmiterea funcţiilor Direcţiei de jandarmi din

Basarabia421

.

SECŢIA SILVICĂ A ADMINISTRAŢIEI FINANCIARE A

BASARABIEI (Лесное oтделение Бессарабской Казенной Пала-

ты) – secţie instituită în baza deciziei Consiliului de Stat din 8 iulie

1831 şi confirmată de Senat la 13 august 1831, în baza lichidării Ad-

ministraţiei Silvice, aceasta urmând a fi subordonată Administraţiei

Financiare a Basarabiei. În fruntea Secţiei silvice era pus un pădurar

superior, cu redenumirea în acest post a actualului ober-forstmeistru,

care avea statele de personal alcătuite din 10 funcţionari (5 funcţionari

în cadrul Administraţiei silvice şi 5 funcţionari în judeţe: Bender – 2,

Akkerman – 2 şi Hotin – 1) şi un deviz de cheltuieli de 3100 rub. ar-

gint anual. Până la instituirea pazei silvice Secţia silvică angaja un

număr suficient de pădurari şi paznici – locuitori ai satelor limitrofe,

420 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 104-105. 421 Ibidem, p. 117.

121

salariul fiindu-le achitat din capitalul de 10% al regiunii. La dispoziţia

Ministerului de Finanţe, din loturile libere de pământ erau acordate lo-

turi de pământ pentru construcţia caselor de locuit pentru pădurarii de

district şi cei inferiori422

.

SEMINAR PEDAGOGIC (учительская семинария) – instituţie

de învăţământ instituită în baza deciziei imperiale din 24 mai 1871. În

baza deciziei Senatului Guvernant din 7 decembrie 1871, pentru pre-

gătirea învăţătorilor în şcolile primare au fost instituite, în afară de ce-

le existente anterior, încă 5 seminare pedagogice: la Sankt Petersburg,

Moscova, Harkov, Kazan şi în districtul de învăţământ Odesa. Semi-

nare pedagogice au fost instituite în districtul de învăţământ Sankt Pe-

tersburg – în oraşul Totma (gubernia Vologodsk), în districtul de învă-

ţământ Moscova – în oraşul Alexandrov (gubernia Vladimir), în dis-

trictul de învăţământ Harkov – în oraşul Karacev (gubernia Orlov), în

districtul de învăţământ Kazan – în judeţul Serdobski (gubernia Sara-

tov), iar în districtul de învăţământ Odesa – în târgul Bairamcea (jude-

ţul Akkerman, regiunea Basarabia)423

. SENATOR RUS, PREŞEDINTE ÎN DIVANELE PRINCIPATE-

LOR ROMÂNE (русский консул, председатель в Диванах Румын-

ских Княжеств) – post instituit de administraţia militară rusă de ocu-

paţie în Principatele Române în timpul războiului ruso-turc din anii

1806-1812. Postul de senator rus, preşedinte în Divanele Principatelor

Române, l-au ocupat S.S. Kuşnikov424

(februarie 1808-martie 1810) şi

V.I. Krasno-Milaşevici (martie 1810-octombrie 1812). Ei au fost nu-

miţi în postul de preşedinte al Divanului Moldovei şi al Ţării Româ-

neşti de către împăratul Alexandru I, fiind subordonaţi direct coman-

danţilor şefi ai armatei ruse.

În anii războiului, la conducerea armatei ruse s-au perindat opt

comandanţi şefi: generalii I. Michelson (noiembrie 1806-august 1807),

K.Meiendorff, interimar (august 1807-septembrie 1807), feld-

mareşalul A.Prozorovski (octombrie 1807-august 1809), generalii

422 ПСЗРИ. Собр. II, т. VI, отд., первое, 1831, №4690. – СПб., 1831, с. 671-672. 423 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVI, отд. второе, 1871, №50279. – СПб., 1874, с. 716. 424 La 17 februarie 1808, împăratul Alexandru I îl numeşte pe senatorul rus

S.S. Kuşnikov, general-maior, fostul adjutant al lui A.Prozorovski şi guvernator al

Sankt Petersburgului, în funcţia de guvernator civil al Principatelor, cu titlu de preşe-

dinte al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti.

122

R.Bagration (august 1809 – martie 1810), N.Kamenski (martie 1810 –

martie 1811), A.Langeron, interimar, în timpul când N.Kamenski era

bolnav (februarie-martie 1811), M.I. Kutuzov (martie 1811 – mai

1812), amiralul P.V. Ciceagov (mai 1812-octombrie 1812)425

.

Istoricul Alexei Agachi constată că, în baza împuternicirilor acorda-

te de către împăratul Alexandru I, senatorii reprezentau, de fapt, în Prin-

cipate instanţa supremă juridică, administrativă şi executivă, cu condiţia

respectării legilor şi obiceiurilor pământului, a căror obligaţie era asigu-

rarea aprovizionării permanente a trupelor ruse cu toate cele necesare în

contul vistieriilor Moldovei şi Ţării Româneşti. Dar, senatorii ruşi nu au

respectat legile şi obiceiurile pământului, intervenind de cele mai multe

ori autoritar în administrarea Principatelor. Numirea dregătoriilor în

slujbe nu de către autorităţile locale, ci de către Administraţia rusă pe

criteriul devotamentului faţă de Rusia, a însemnat subordonarea întregu-

lui aparat de stat din Principate scopurilor urmărite de Rusia.

A fost stabilit controlul senatorilor şi comandanţilor şefi ai armatei

ruse asupra administraţiei Principatelor. Prin reorganizări succesive au

fost lichidate unele organe administrative pământene. Unele atribuţii

ale dregătoriilor au fost modificate până la lichidarea lor din motive de

„economie”, au fost încălcate sau anulate unele legi şi obiceiuri

ale pământului, iar în unele cazuri acestea au fost înlocuite cu legile

ruseşti. Toate reorganizările administrative întreprinse de senatorii ruşi

au avut ca scop limitarea autonomiei Principatelor, începând cu autori-

tatea şi prerogativele Divanurilor. Organele administrative pământene

au fost puse sub controlul total al Administraţiei ruse. Toate resursele

economice şi umane ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost mobili-

zate forţat în vederea aprovizionării trupelor ruse. Lichidarea unor or-

gane administrative autohtone şi a unui şir de dregătorii, reducerea

numărului de funcţionari, anularea pensiilor, micşorarea salariilor şi

altor venituri ale dregătorilor, reluarea obiceiului de a vinde dregăto-

riile erau determinate de tendinţa de a găsi noi resurse economice pen-

tru a aproviziona armata rusă de ocupaţie, care creştea numeric, având

nevoie de tot mai multe mijloace de întreţinere426

.

425 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 10-11. 426 Ibidem, p.100-101.

123

SERDAR (сардарь) – termen folosit iniţial cu sensul generic de

comandant de oaste şi numai de la mijlocul sec. al XVII-lea cu sen-

sul de mare dregător. În Moldova, dregătoria de serdar a fost creată

de Vasile Lupu ca să apere marginea de răsărit a ţării împotriva tăta-

rilor din Bugeac şi din Crimeea. Serdarul avea sub comanda sa direc-

tă călăraşii din 3 ţinuturi: Orhei, Lăpuşna şi Soroca. De la înfiinţare

şi până la reforma lui Constantin Mavrocordat, serdarul a fost un ma-

re dregător. Prin aşezământul din 1741, Constantin Mavrocordat, în-

fiinţând în toate ţinuturile isprăvnicii, a înfiinţat şi pentru ţinuturile

Lăpuşna şi Orhei 2 isprăvnicii, cărora le-a păstrat titlul vechi de ser-

dar, iar dregătoria s-a numit „sărdăria ot Lăpuşna şi Orhei”. În sec. al

XIX-lea serdarul a rămas un dregător fără dregătorie, adică un titlu

boieresc simplu427

.

SERDĂRIE (сардария) – termen cu care era numită până în 1818

isprăvnicia ţinutului Orhei428

. Spre exemplu, ţăranii din satul Văsieni,

ocolul Măetinele, ţinutul Orhei, înaintează în 1812 guvernatorului

civil al Basarabiei o reclamaţie în care îşi exprimă nemulţumirea că

au achitat sulgiul în sumă de 100 de lei şi că au transportat pentru

staţiile poştale 7 chile de orz, fără a fi remuneraţi. În plus, ţăranii au

arat pământul serdarului timp de o zi cu 3 pluguri, iar la strânsul me-

iului au lucrat timp de 2 zile câte 2 persoane; la cositul fânului, pen-

tru căpitanul de mazili, au lucrat toţi locuitorii timp de 2 zile, ţăra-

nilor spunându-li-se că sunt obligaţi să îndeplinească „claca”. „Şi

toate muncile au fost efectuate în mod forţat, la insistenţa oamenilor

Serdăriei, ţăranii fiind întrerupţi de la muncile în folos propriu”429

.

SERVICIUL DE ASISTENŢĂ PUBLICĂ DIN BASARABIA (Бессарабский Приказ Общественного Призрения) – instituit în

Basarabia în baza Regulamentului din 29 februarie 1829430

, în baza

aceloraşi principii ca şi în guberniile interne ruse. Făcea parte din

Cârmuirea regională a Basarabiei431

.

427 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 434-435. 428 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 20, f. 4; inv. 2, d. 9, f. 33-34. 429 Ibidem, F. 2, inv. 1, 1812-1813, d. 115, f. 16 verso. 430 D.Poştarencu consideră că Departamentul de Asistenţă Publică din Basarabia a

fost înfiinţat la 22 noiembrie 1834 (Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a

Basarabiei. I. – Chişinău, 2005, p. 49). 431 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

124

Ulterior reconfirmat în baza deciziei Comitetului de Miniştri din

7 august 1834, confirmată de Senat la 20 septembrie, în scopul acordă-

rii creditelor, susţinerii oamenilor de afaceri, moşierilor şi altor per-

soane încadrate în activităţi comercial-industriale, asigurării sănătăţii

şi altor masuri filantropice.

Cârmuirea Serviciului de Asistenţă Publică a fost stabilită în oraşul

Chişinău, în baza aceloraşi principii ca şi cel din oraşul Odesa. În lo-

cul instituirii Consiliului Serviciului, în Consiliul Regional al Basara-

biei erau delegaţi inspectorul Serviciului Sanitar al Basarabiei şi alte

două persoane pentru a participa la discuţii vizând problema în cauză,

pe principii benevole. Spitalul din Chişinău urma să fie transmis în

subordinea Serviciului şi pentru administrarea spitalului, în afară de

administraţia acestuia, era numit încă un tutelar din membrii Consiliu-

lui Regional, la alegere. Pentru activitatea Serviciului de Asistenţă Pu-

blică, din capitalul de 10% al regiunii Basarabia în capitalul Serviciu-

lui se vărsa, fără a fi rambursată, suma de 100000 ruble. Capitalurile

Serviciului de Asistenţă Publică, până la o noua dispoziţie, erau date

ca împrumut, în gaj fiind puse averile imobiliare (condiţiile erau ace-

leaşi în care activa Serviciul de Asistenţă Publică din Odesa). În cazul

în care nu vor fi doritori să ia asemenea împrumuturi, sumele respecti-

ve urmau a fi transmise Băncii de Stat de Împrumut. Pentru întreţine-

rea Cancelariei administraţiei Serviciului din vistieria statului erau

alocate anual 1000 rub. argint, iar pentru necesităţile curente ale Can-

celariei – 400 rub. asignate432

.

La 15 iunie 1837, la şedinţa Comitetului de Miniştri a fost revăzut

punctul 4 al deciziei din 7 august cu privire la instituirea Departamen-

tului Asistenţă Publică din Basarabia, cu referire la modalitatea acor-

dării împrumuturilor sub gajul averii imobiliare, deoarece aplicarea

acestui articol în practică a întâlnit un şir de obstacole. Departamentul

Asistenţă Publică din Basarabia acorda împrumut din capitalurile sale

sub gajul clădirilor din piatră aflate în Chişinău, cu acordul Ministeru-

lui de Interne, la preţ din suma apreciată, pe o perioada de la un an pâ-

nă la 3 ani. Condiţia era ca clădirile puse în gaj să fie asigurate şi ca

împrumutul să nu depăşească jumătate din suma asigurată. Fiecare

persoană putea lua un împrumut care nu depăşea suma de 5000 rub.

432 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, №7334. – СПб., 1835, с. 815-816.

125

asignate. Împrumuturile care erau luate, fiind puse în gaj proprietăţi

funciare din Basarabia, se stabileau potrivit regulamentului cu privire

la Departamentul Asistenţă Publică din Odesa433

.

SERVICIUL REGIONAL (GUBERNIAL) ÎN PROBLEMELE

ORĂŞENILOR DIN BASARABIA (Бессарабское областное / губерн-

ское по городским делам Присутствие) – instituit la 22 august

1870, în scopul implementării în regiune a „Regulamentului munici-

pal” din 16 iunie 1870434

. Controla activitatea consiliilor orăşeneşti,

supraveghea îndeplinirea la timp a prestaţiilor locale, examina recla-

maţiile orăşenilor asupra organelor administraţiei orăşeneşti. A fost

suspendat la 23 iulie 1892435

.

Ministerul de Interne. Serviciul regional

în problemele ţăranilor din Basarabia. Antet

433 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10338. – СПб., 1838, с. 537-538. 434 Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии

(1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 105. 435 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 44.

126

SERVICIUL REGIONAL (GUBERNIAL) ÎN PROBLEMELE

ŢĂRANILOR DIN BASARABIA (Бессарабское областное (губерн-

ское) по крестьянским делам Присутствие) – a fost fondat printr-

un decret al Senatului Guvernant în baza Regulamentului cu privire la

ţărani din 14 iunie 1868. Avea în competenţă examinarea litigiilor din-

tre ţărani şi moşieri în procesul delimitării loturilor de împroprietărire,

controla activitatea administraţiilor de plasă şi cele săteşti. A fost su-

primat în 1892, iar funcţiile sale au fost puse pe seama Administraţei

guberniale din Basarabia436

.

SERVICIUL SANITAR AL BASARABIEI (Бессарабская Вра-

чебная Управа) – instituit la începutul anului 1813 prin numirea în

funcţie de inspector al Serviciului Sanitar al Basarabiei a medicului

Aleksandr Erlenvein437

. Ulterior, prin Regulamentul privind administra-

rea Basarabiei din 29 aprilie 1818, Serviciul Sanitar al Basarabiei este

instituit după modelul existent în guberniile interne ruse. În fiecare ţinut

urma să fie numit câte un medic şi un ajutor de medic. Medicii urmau

să-şi exercite funcţiile în baza regulamentelor existente. Ei erau numiţi

în funcţii de către Departamentul de Medicină din cadrul Ministerului

de Poliţie şi se subordonau dispoziţiilor Administraţiei regionale438

.

Activitatea Serviciul Sanitar al Basarabiei a fost confirmată prin

Regulamentul din 28 februarie 1828. Componenţa lui era fixată de

unităţile de funcţii, stabilite pentru asemenea instituţii. Făcea parte din

Cârmuirea regională439

.

SFERTUL (cifertul) BIRULUI – nume dat celor 4 rate (mai târziu

mai multe) în care se împărţea suma fixată drept bir prin reformele lui

Antioh Cantemir şi Constantin Mavrocordat. Sfertul purta fie numele

lunii în care se încasa (sfertul lui aprilie, noiembrie etc.), fie după or-

dinea în care era perceput (sfertul întâi, al doilea etc.), fie după numele

unei dări nou înfiinţate440

. Despre mărimea sfertului birului în timpul

ocupaţiei ruse a Principatelor Române, în timpul războiului ruso-turc

436 Dinu Poştarencu. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei. I. – Chişinău, 2005,

p. 49-50. 437 Despre fondarea Serviciului Sanitar al Basarabiei a se vedea mai detaliat: Dinu

Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 91-92. 438 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 13. 439 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6. 440 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p.99.

127

din 1806-1812, aflăm dintr-o scrisoare din 14 mai 1812 adresată sena-

torului V.I. Krasno-Milaşevici, preşedinte al Divanurilor Moldovei şi

Ţării Româneşti, adresată de către marele vistiernic al Moldovei Ior-

dache Ruset-Roznovanu, în care se menţiona că în catagrafia veche pe

care a folosit-o în prezentarea informaţiei cerute era arătat şi

„…sfertul birului ce dă fieşticare sat mai înainte pe trei luni, dintru ca-

re sfert se cunoaşte stare putinţii şi a neputinţii fistecărue sat, asemene

precum s-au dat atunci”441

.

Potrivit unor surse de arhivă, suma calculată pentru plata sfertului

birului în decurs de 3 ani (1808-1810) a variat de la ţinut la ţinut: pen-

tru ţinutul Suceava – de la fiecare persoană câte 14 lei anual (în afară

de categoriile sociale care plătesc dările potrivit unui hrisov special şi

a unor registre nominale, trimise de vistierie – mazilii, ruptaşii, evreii

care posedau hrisoave şi rupta de vistieria); ţinutul Neamţ – 15 lei 16

aspri; ţinutul Roman – 14 lei 19 aspri; ţinutul Bacău – 19 lei 64 aspri;

ţinutul Putna – 16 lei 28 aspri; ţinutul Tecuci – 15 lei; ţinutul Covur-

lui – 14 lei 53 aspri; ţinutul Tutova – 20 lei 16 aspri; ţinutul Vaslui –

15 lei 32 aspri; ţinutul Fălciu – 15 lei 96 aspri; ţinutul Greceni – 15 lei

72 aspri; ţinutul Codru – 18 lei 36 aspri; ţinutul Hotărniceni – 6 lei 58

aspri; ţinutul Orhei – 18 lei 68 aspri; ţinutul Soroca – 18 lei 56 aspri;

ţinutul Herţa – 12 lei 3 aspri; ţinutul Dorohoi – 13 lei 96 aspri; ţinutul

Botoşani – 16 lei 24 aspri; ţinutul Hârlău – 14 lei 26 aspri; ţinutul

Cârligătura – 11 lei 16 aspri; ţinutul Hotin – 8 lei 28 aspri; ţinutul

Iaşi – 13 lei 40 aspri; ţinutul Bacău – 19 lei 64 aspri; ţinuturile

Tomarova şi Ismail – nu sunt supuşi birului442

.

SLIDUL (urmă) (слидул) – termenul provine de la cuvântul slav

след (a urma) şi este o instituţie veche în Moldova medievală. Slidul

este obligaţia comunităţii satului de a-i identifica şi a-i prinde pe uci-

gaşi, tâlhari sau hoţii care săvârşeau fapte ilicite pe teritoriul lui, până

la hotarul satului vecin. Dacă nu-l prindea pe făptaş sau dacă nu dove-

dea că el, fugind, a intrat în hotarul altui sat, ea plătea duşegubina.

Cercetarea se făcea pe urma răufăcătorului, din sat în sat; rămânea

răspunzător satul la hotarul căruia se înfunda urma. Această instituţie

441 T.G. Bulat. O statistică a Moldovei din 1809. – În: Arhivele Basarabiei, 1929,

nr. 1, p. 65. 442 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3639, f. 5-58.

128

veche, practicată şi la vecini (poloni, ruşi), în Moldova s-a numit urma

răufăcătorului443

. În 1454, în Moldova, Petru Aron (octombrie 1451-

februarie 1452, 1454-februarie 1455, mai 1455-aprilie 1457) scuteşte,

între altele, satul Slobozia „…să nu plătească slidul răufăcătorilor”444

.

SLOBOZIE (слобода) – sat întemeiat pe un loc pustiu sau refăcut

după ce acesta este părăsit de către locuitori, care se bucură de anumi-

te privilegii – scutire de bir sau prestaţii445

. Scutirea se acorda pe un

termen de 2-3 ani.

SLUGĂ (слуга) – servitor sătesc din rândurile ţăranilor încadraţi

în diferite activităţi lucrative pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti. Slu-

gile erau angajate în slujbe domestice pe lângă casele boiereşti, cele

ale negustorilor, meşterilor şi ale persoanelor înstărite. Slugile erau

atribuite moşierilor sau altor categorii privilegiate prin decizii oficiale

de nivel înalt. Asemenea decizii le lua Departamentul II al Guvernului

Regional, de cele mai multe ori, la cererea rezidentului plenipotenţiar

al Basarabiei446

. Slugile erau scutite de plata birului şi a prestaţiilor în

natură faţă de stat, dar impuse să îndeplinească anumite lucrări referi-

tor la deservirea curţilor moşiereşti. Din contractul semnat în octom-

brie 1815 de ţăranii satului Hădărăuţi, ţinutul Hotin, cu moşierul

F.P. Bein aflăm că în gospodăria acestuia lucrau 60 de scutelnici, 30

de breslaşi şi 18 slugi. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de un

an şi jumătate – de la 10 octombrie 1815 până la 23 aprilie 1817447

. În

vara anului 1816, potrivit raportului rezidentului plenipotenţiar al

Basarabiei A.N. Bahmetev din 4 august, adresat împăratului Alexan-

dru I, în Basarabia erau înregistrate 4957 familii de scutelnici, 1260 –

de breslaşi şi 639 familii de slugi448

. Această categorie socială a fost

suprimată în 1834.

443 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 486; P.P. Panaitescu. Obştea să-

tească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti, 1964, p. 213. 444 M.Costăchescu. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Vol. II. –

Iaşi, 1932, p. 505-506. 445 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. II. – Bucureşti, 1992,

p. 958. 446 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 317, f. 2. 447 Ibidem, F. 4, inv. 2, d. 45, f. 55, 56. 448 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861


Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 43.

129

SOCIETATEA ISTORICO-ARHEOLOGICĂ BISERICEASCĂ

DIN BASARABIA (Бессарабское Церковноe Историко-археологи-

ческоe Обществo) – creată la 4 aprilie 1904 la iniţiativa lui I.N. Ha-

lippa. Un anumit rol în deschiderea acestei societăţi i-a revenit şi acti-

vităţii Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia, sub a cărei influ-

enţă a fost trezit interesul faţă de istoria şi cultura acestei regiuni în

cercurile clerului şi intelectualităţii449

. Un argument privind necesita-

tea creării Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia a

servit şi necesitatea studierii religiei ortodoxe în cadrul Eparhiei de

Chişinău şi apropierea aniversării a 100 de ani de la anexarea Basara-

biei la Imperiul Rus.

La 28 noiembrie 1901 I.N. Halippa, aflat în audienţă la episcopul

de Chişinău şi Hotin Iakov, primeşte acordul de a crea în Chişinău

Societatea Istorico-arheologică Bisericească din Basarabia. La baza

creării acestei societăţi urma să fie pus „Statutul Societăţii Istorico-

arheologice Bisericeşti din Kaluga” confirmat în decembrie 1900. În

plus, acest document urma să fie completat cu articole necesare altor

societăţi450

. În procesul de pregătire pentru inaugurarea societăţii

I.N. Halippa s-a adresat către membrii instituţiilor de învăţământ bise-

ricesc din Chişinău şi către întreg clerul din Basarabia cu propunerea

de a deveni membri ai acestei societăţi şi a indica persoanele care pot

fi de folos acestei societăţi. În rezultatul acestei adresări, la 20 ianuarie

1902 societatea număra deja 31 de membri-fondatori451

. Printre mem-

brii-fondatori figurau: preoţi, protoierei, administratori ai instituţiilor

bisericeşti din Chişinău, profesori de la seminarii şi colegii, precum şi

activişti deja cunoscuţi ai Comisiei Ştiinţifice a Arhivelor din Basara-

bia: N.D. Codrean – fost director al Şcolii Reale din Chişinău,

A.A. Krâlov – directorul şcolilor din gubernia Basarabia, V.G. Kurdi-

novski – profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, I.N. Halippa –

ajutorul inspectorului de la Comisia Ştiinţifică a Arhivelor din Basara-

bia ş.a.

După o pregătire destul de minuţioasă, la 4 aprilie 1904 în sala de

festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău a avut loc inaugurarea

449 И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического

Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. I-II. 450 Ibidem, p. VI. 451 Ibidem, p. VII.

130

Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia452

. La deschi-

dere au participat mai mult de 50 de membri-fondatori ai societăţii din

rândurile reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ locale şi ale cleru-

lui orăşenesc, precum şi mulţi invitaţi. La ceremonia de inaugurare a

fost dată citirii dispoziţia Sfântului Sinod din 2 decembrie 1902 cu

nr. 9471 privind instituirea la Chişinău a Societăţii Istorico-arheo-

logice Bisericeşti din Basarabia şi confirmarea Statutului societăţii453

.

În cuvântul de salut, preşedintele adunării festive, episcopul de Chişi-

nău şi Hotin Iakov a subliniat importanţa ştiinţifico-educativă a inves-

tigaţiilor istorico-arheologice, în general, şi a studierii monumentelor

vechi, în particular. Membrul-fondator şi administratorul Comisiei

Arhivistice I.N. Halippa a numit inaugurarea Societăţii Istorico-ar-

heologice Bisericeşti din Basarabia o adevărată sărbătoare în viaţa spi-

rituală a Eparhiei de Chişinău. El a vorbit despre însemnătatea ortodo-

xiei în destinele istorice ale Rusiei şi a subliniat necesitatea studierii

profunde a istoricului ortodoxiei454

.

Din momentul deschiderii, societatea şi-a determinat drept obiective

apropiate studierea „antichităţilor” din cadrul bisericii locale din regi-

une. Este vorba despre studierea pur ştiinţifică a istoriei creştinismului

în limitele Basarabiei din cele mai vechi timpuri şi descrierea practico-

ştiinţifică a bisericilor şi parohiilor şi despre editarea unei cărţi cu ca-

racter informativ pentru preoţii eparhiei. La rândul său, I.N. Halippa

şi-a expus dorinţa de a studia istoria creştinismului în limitele Daciei

în baza izvoarelor româneşti şi vorbea destul de convingător despre

necesitatea studierii istoriei provinciei.

Statutul determina scopul şi sarcinile societăţii: „Societatea este

instituită din stricta necesitate de a păstra şi a studia lăcaşele biseri-

ceşti vechi locale şi de a pregăti material pentru editarea Istoriei epar-

hiei de Chişinău, dat fiind că se apropia aniversarea a o sută de ani de

la fondarea ei (1813-1913)”455

.

Societatea Istorico-arheologică Bisericească din Basarabia era o

societate benevolă. Capitolul IV al Statutului determina componenţa

452 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2300, f. 1. 453 И.Р. Халиппа. Очерк Бессарабского Церковного Историко-археологического

Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. IX. 454 Ibidem, p. XIV-XVIII. 455 Ibidem, p. XIX.

131

societăţii. În componenţa ei intrau membri de onoare, membri perma-

nenţi şi membri-amatori. În calitate de membri de onoare ai societăţii

erau alese persoane care s-au manifestat prin donaţii sau prin lucrări

ştiinţifice în favoarea societăţii, precum şi persoane care erau cunoscu-

te în lumea ştiinţifică prin lucrări speciale în domeniul istoriei ruse,

arheologiei şi literaturii ţinutale locale. Membri permanenţi ai societă-

ţii deveneau toţi membrii-fondatori. Ei aveau dreptul de vot hotărâtor

la şedinţele adunării şi puteau fi aleşi în toate organele de conducere

ale societăţii. Membrii permanenţi frecventau congresele arheologice

în calitate de deputaţi ai societăţii. Membri-amatori puteau deveni toţi

cei care simpatizau scopurile şi sarcinile societăţii, făceau donaţii în

depozitul-vechi al societăţii (un fel de muzeu de obiecte vechi) sau fă-

ceau anual donaţii în bani. Ei puteau participa la şedinţele societăţii cu

drept de vot consultativ. Mijloacele băneşti ale societăţii se formau din

cotizaţiile membrilor şi din donaţii. Doritorii puteau să depună de la

3 ruble anual sau integral suma de 50 de ruble. Pentru neachitarea la

timp a cotizaţiilor membrii societăţii erau excluşi din rândurile aceste-

ia. Persoanele care promovau o activitate ştiinţifică prodigioasă (pre-

zentau la şedinţele societăţii nu mai puţin de două referate pe an, re-

comandate pentru a fi publicate în ediţiile societăţii) erau eliberaţi de

plata cotizaţiilor. Banii societăţii erau folosiţi, în fond, la editarea căr-

ţilor, broşurilor, invitaţiilor, rechizitelor de birou ale societăţii, cheltu-

ielilor poştale etc.456

Capitolul VI al Statutului stabilea modalitatea de petrecere a adu-

nărilor şi activitatea societăţii. Adunările se petreceau lunar şi anual, la

ele se făceau totalurile pentru o anumită perioadă de activitate. Datele

privind activitatea societăţii, referatele membrilor, rapoartele privind

veniturile şi cheltuielile, achiziţiile şi succesele erau publicate în edi-

ţiile anuale ale societăţii. Administra cu activitatea societăţii Consiliul

(Capitolul VII), alcătuit din: şeful societăţii, locţiitorii şefului, adminis-

tratorul, directorul depozitului şi al bibliotecii, casierul457

. Consiliul

era un fel de organ de dispoziţie a mijloacelor societăţii, organizatorul

şi coordonatorul activităţii ei ştiinţifice. În competenţa Consiliului in-


Общества и устав Общества. – În: ТБЦИАО. 1-й выпуск. – Кишинев, 1910,

c. XX-XXII. 457 Ibidem, p. XXII-XXIII.

132

tra: 1. administrarea mijloacelor financiare şi a averii societăţii; chel-

tuielile potrivit bugetului; 2. alcătuirea devizului de cheltuieli, instruc-

ţiunilor şi rapoartelor; 3. întrunirea adunării generale; 4. alcătuirea pro-

ceselor-verbale ale şedinţei adunării; 5. pregătirea publicaţiilor; 6. în-

treţinerea corespondenţei cu persoanele particulare şi cu diferite

instituţii din numele societăţii; 7. selectarea informaţiilor pe întrebările

care urmau să fie discutate la adunările generale, preventiv discutân-

du-le şi analizându-le458

. La şedinţele adunării erau prezentate şi dis-

cutate referate, erau alese persoanele de conducere, membrii comisii-

lor etc. Toate întrebările se rezolvau prin vot, ceea ce vorbeşte despre

anumite tendinţe democratice ale societăţii. Aceste tendinţe pot fi lă-

murite, în primul rând, prin faptul că Societatea Istorico-arheologică

Bisericească din Basarabia era o societate ştiinţifică şi nu una politică;

în al doilea rând, ea era o societate benevolă, fondată datorită unor

cercetători-entuziaşti amatori din regiune.

La iniţiativa Consiliului societăţii, I.N. Halippa a alcătuit un pro-

iect de program privind lucrul asupra „Istoriei eparhiei de Chişinău”,

în ale cărei patru capitole urmau să fie relatate destinele creştinismului

din cele mai vechi timpuri în soarta Basarabia459

. Potrivit acestui pro-

gram, Societatea urma să adune, selecteze şi să popularizeze docu-

mentele cu referire la istoria regiunii. Primul capitol era dedicat istori-

ei creştinismului în Basarabia până la instituirea (în 1812) a eparhiei

de Chişinău; capitolul doi – istoriei administraţiei eparhiale locale în

sec. al XIX-lea; capitolul trei – istoriei pragmatice a vieţii bisericeşti

din Basarabia în sec. al XIX-lea şi capitolul patru – statisticii istorice

a parohiilor, bisericilor şi mănăstirilor. Acest program a fost discutat

la şedinţa adunării din 17 mai 1904. În timpul discuţiei asupra primu-

lui capitol au fost expuse două propuneri cu privire la modalitatea de

selectare a materialului privind istoria creştinismului în Basarabia.

Prima prevedea selectarea materialului din lucrările istoricilor

Karamzin, Soloviov, arhiepiscopului Macarie şi profesorului

Golubinski. Şi-au exprimat dorinţa să îndeplinească acest lucru

V.S. Hondru şi I.M. Parhomovici. Cea de-a doua propunere a expus-o



c. XXIV. 459 Ibidem.

133

I.N. Halippa, care a manifestat dorinţa de a studia istoria creştinismu-

lui în limitele Vechii Dacii în baza izvoarelor româneşti460

.

Analiza lucrărilor publicate pe parcursul anilor de I.Parhomovici,

A.Celac, V.Kurdinovski, A.Mateevici, S.Saviţki ş.a. în ediţiile societăţii

demonstrează interesul sporit al cercetătorilor faţă de istoria, religia şi cul-

tura Basarabiei. Aceste lucrări sunt un izvor important pentru mulţi cerce-

tători în domeniul învăţământului, culturii, arhitecturii, lingvisticii.

La şedinţa din 22 iunie 1906 membrii Consiliului s-au adresat

episcopului de Chişinău şi Hotin cu rugămintea să li se permită să cea-

ră de la stareţii mănăstirilor ca, în baza dispoziţiei Sfântului Sinod din

18 februarie 1906, aceştia să transmită pentru păstrare în depozitul de

rarităţi de pe lângă Eparhia de Chişinău (administratorului Vasilii

Kurdinovski) cărţile şi manuscrisele vechi de care nu mai au nevoie461

.

Ulterior, în Statutul său societatea a prevăzut posibilitatea de a forma

o bibliotecă şi o arhivă pentru păstrarea cărţilor şi manuscriselor vechi.

Însă, acest lucru s-a dovedit a fi destul de anevoios nu doar din cauza

indiferenţei manifestate de preoţimea basarabeană, dar şi pentru că

I.N. Halippa a părăsit societatea. În rapoartele lor din 1906-1907

membrii societăţii menţionau că I.N. Halippa nu numai a părăsit socie-

tatea, lăsând-o în voia sorţii, dar a şi împiedicat dezvoltarea activităţii

ei ulterioare, luând cu el nu doar lucrările sale literare (cu caracter ar-

heologic), dar şi lucrări străine trimise pentru publicare462

.

În 1906, în fruntea Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din

Basarabia este ales ieromonahul Gurii, care înviorează lucrul societă-

ţii. Pe parcurs au fost petrecute 4 adunări generale ale societăţii şi

4 şedinţe ale Consiliului societăţii, aleşi noi membri ai societăţii, mai

energici şi activi463

.

În pofida lipsei de bani, activitatea Societăţii Istorico-arheolo-

gice Bisericeşti din Basarabia a lăsat o urmă adâncă în ştiinţa isto-



c. 6. 461 Василий Курдиновский. Отчет о состоянии и деятельности Бессарабского

Церковного Историко-Археологического Общества за 1906 год. – În: ТБЦИАО.

1-й выпуск. – Кишинев, 1910, с. 12-13. 462 Ibidem, p. 13-14. 463 Ibidem, p. 13.

134

rică din regiune. Pe parcursul anilor a fost realizat un lucru enorm

în vederea adunării, sistematizării materialului factologic cu refer i-

re la bisericile din Basarabia, adunat un număr impunător de obiec-

te de unicat, de cult vechi, au fost publicate un şir de lucrări ştiinţi-

fice ale colaboratorilor societăţii. Apreciind activitatea Societăţii

Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia, Revista Ministerului

Învăţământului Public din Rusia din aprilie 1911 scria cu această

ocazie: „Noua societate instituită în principalul oraş al Basarabiei,

ce şi-a început activitatea în aprilie 1904, urmăreşte în fond intere-

se locale istorice şi arheologice. Basarabia, cu soarta ei diversă, cu

o populaţie amestecată, prezintă în material valoros savanţilor de

diferite specialităţi şi deja din acest considerent noua societate me-

rită atenţia cea mai mare”464

.

SOCIETATEA NATURALIŞTILOR ŞI AMATORILOR DE

ŞTIINŢE ALE NATURII DIN BASARABIA (Бессарабское об-

щество естествоиспытателей и любителей естествозна-

ния) – societate creată la începutul sec. al. XX-lea, care unea sa-

vanţi naturalişti din Basarabia. Ideea creării unei asemenea socie-

tăţi a apărut la sfârşitul anului 1902 în rândul unui grup de natura-

lişti din Chişinău, interesaţi de diferite întrebări ale ştiinţelor natu-

rii, care au hotărât de a se uni şi a organiza o societate în scopul

analizei comune a întrebărilor ştiinţifice, studierii diverselor pro-

bleme ce ţin de ştiinţele naturii în Basarabia, popularizării cunoş-

tinţelor privind ştiinţele naturii pe calea organizării diferitelor lec-

ţii, cursuri etc.465

Membrii-fondatori ai societăţii au alcătuit Statutul

societăţii şi în ianuarie 1903 l-au prezentat spre aprobare Ministe-

rului Învăţământului Public din Rusia. În decembrie acelaşi an pro-

iectul Statutului a fost întors pentru anumite modificări, după care

la 29 februarie 1904, după modificările efectuate, proiectul Statutu-

lui a fost confirmat de ministrul Învăţământului Public din Rusia

Lukianov. La 15 martie 1904 a avut loc şedinţa de constituire a so-

cietăţii. Au fost aleşi membrii Consiliului societăţii (preşedinte –

464 ТБЦИАО. – Кишинев, 1911, вып. 6, с. 2. 465 Действия Общества с 1-го марта 1904 г. по 1-oe марта 1906 г. – În:

ТБОЕЛЕ. – Кишинев, 1906, т. 1, ч. 1, с. V.

135

A.F. Stuart466

, locţiitor – N.V. Goronovici, secretar – E.E. Miller, con-

tabil – F.F. Miller şi membri – N.N. Zubovski, M.V. Karcevski şi

I.E. Popa) şi alcătuit Colegiul de redacţie (N.V. Goronovici, N.V. Kissa,

I.M. Krasilşcik, N.T. Nelizon, F.F. Osterman şi G.A. Simakov)467

.

Un ajutor material real societăţii l-a acordat Consiliul Zemstvei

Guberniale din Basarabia, al cărui preşedinte, baronul A.F. Stuart,

era concomitent şi preşedinte al societăţii. El a pus la dispoziţia so-

cietăţii încăperile Consiliului, iar ulterior încăperea Muzeului de

Zemstvă.

Societatea Naturaliştilor şi Amatorilor de Ştiinţe ale Naturii a fost

creată, ca şi alte societăţi, pe principii benevole. Conducea cu activita-

tea societăţii Consiliul societăţii, alcătuit din preşedinte, vicepreşedin-

te, secretar, contabil şi membrii societăţii. Consiliul petrecea săptămâ-

nal şedinţele societăţii, unde era discutat planul de activitate al societă-

ţii, ascultate rapoarte ştiinţifice şi prezentate diferite inovaţii,

demonstrate diferite experienţe etc.468

În cadru societăţii activau 3 comisii: 1. Pentru studierea cauzelor

reducerii plantaţiilor forestiere; 2. Pentru efectuarea experienţelor în

vederea distrugerii filoxerei cu ajutorul curentului electric; 3. Pentru

466 Alexandru Stuart (1842-1917) – originar din Odesa. Îşi face studiile la unul din

gimnaziile din Sankt Petersburg, ulterior la liceul în numele lui Alexandru, iar studiile

superioare – peste hotare, avându-i ca profesori pe savanţii cu renume Bromm,

Bumzen, Gruber, Ghelmgolţ, Virhov ş.a. Şi-a consacrat întreaga viaţă ştiinţei. La 24

de ani susţine teza de doctor. În anii 1868-1870 este docent la Universitatea

„Novorosia”. Concomitent se ocupă şi cu activitatea obştească. În anii 1873-1878 este

preşedinte al Consiliului zemstvei din Bender. Nesatisfăcut de activitatea obştească,

pleacă în Geneva, unde între 1877 şi 1883 îşi continuă activitatea ştiinţifică în dome-

niul fiziologiei animalelor. Întors în ţară, din nou se încadrează în activitatea obşteas-

că. Este membru al Consiliului de zemstvă din Bender, unde în anii 1885-1907 se ma-

nifestă din plin: îşi aduce aportul la reorganizarea spitalului gubernial de zemstvă,

construieşte clinica pentru pacienţii de boli mintale din Costiujeni şi clădirea Muzeu-

lui de zemstvă din Chişinău. Tot în această perioadă este şi preşedinte al Societăţii

Naturaliştilor şi Amatorilor de Ştiinţe ale Naturii din Basarabia. În 1910 este ales pre-

şedinte al Comitetului de viticultură şi vinificaţie recent deschis. În 1917 biologul

A.F. Stuart moare, lăsând o mare moştenire ştiinţifică (8 lucrări) (ТБОЕЛЕ. –

Кишинев, 1914-1915, т. 6, с. I-III). 467 Действия Общества с 1-го марта 1904 г. по 1-ое марта 1906 г. – În:

ТБОЕЛЕ. – Кишинев, 1906, т. 1, ч. 1, c. V-VI. 468 Ibidem, p. VII.

136

elaborarea detaliată a programelor în vederea echipării în cadrul socie-

tăţii a muzeelor mobile469

. La 25 aprilie 1906 în cadrul societăţii este

deschisă Secţia de fizică şi matematică, în frunte cu A.M. Manuilov,

iar la 28 noiembrie 1906 – Secţia de medicină, în frunte cu E.E. Mil-

ler470

. Organizarea în cadrul societăţii a diferitelor secţii şi comisii este

legată de specificul activităţii acestei societăţii ştiinţifice. Din ea fă-

ceau parte savanţi naturalişti în diferite domenii ale ştiinţelor naturii –

matematicieni, biologi, astronomi, agronomi, geografi, entomologi, fi-

zicieni, chimişti, zoologi etc. În afară de şedinţele generale şi cele din

cadrul secţiilor, membrii societăţii se întruneau în ziua de marţi pentru

şedinţe cu caracter particular: analizau planurile de activitate ale socie-

tăţii, purtau discuţii ştiinţifice şi se familiarizau cu noile descoperiri

ştiinţifice471

.

Societatea organiza şi lecţii, care erau de două tipuri: pentru per-

soane care aveau deja o anumită pregătire ştiinţifică şi pentru persoane

cu pregătire elementară – meşteri, muncitori etc. Dar, ascultători din

categoria a două, potrivit raportului din 1907, membrii societăţii nu au

putut să atragă, din considerentul că contingentul de ascultători la am-

bele tipuri de lecţii era aproape similar, alcătuit din elevi şi reprezen-

tanţi ai intelectualităţii472

. În afară de lecţii, societatea a organizat şi

excursii (expediţii) în scopul adunării şi selectării materialului pentru

activitatea ştiinţifică. Numai în 1904 au fost organizate 3 excursii: la

Vadul lui Vodă (pentru a aduna material entomologic, selectat de

E.E. Miller), şi două expediţii (în septembrie şi octombrie) în Taraclia,

ţinutul Bender (cu scop paleontologic, din iniţiativa lui A.F. Stuart)473

.

Unul dintre meritele deosebite ale societăţii pentru ştiinţa din Ba-

sarabia este iniţiativa de a transfera Institutul Agricol din Novo-

Aleksandriisk în Chişinău. La 15 ianuarie 1908, la şedinţa societăţii a

fost ascultat raportul baronului A.F. Stuart despre transferarea Institu-

tului Agricol în Chişinău474

. Au fost aduse următoarele argumente în

469 Действия Общества с 1-го марта 1904 г. по 1-ое марта 1906 г. – În:

ТБОЕЛЕ. – Кишинев, 1906, т. 1, ч. 1, p. IX. 470 Ibidem, partea a II-a, p. XXVI-XXVII. 471 Ibidem, partea I, p. VII. 472 Ibidem, partea a II-a, p. XXVII-XXVIII. 473 Ibidem, partea I, p. IX-X. 474 Ibidem, partea a III-a, p. VIII.

137

favoarea soluţionării acestei probleme: 1. Instituirea în Basarabia a

unei instituţii de învăţământ superior agricol, care ar putea asigura ne-

cesităţile imensei regiuni de cernoziom din sudul Rusiei, este o necesi-

tatea primordială; 2. Conştientizând această necesitate, Duma orăşe-

nească din Chişinău câţiva ani în urmă a decis ca, în cazul în care în

oraş va fi deschis Institutul de Învăţământ Superior Agricol, să pună la

dispoziţie un lot de pământ, de 200 desetine, din ocina Râşcani, care

aparţinea oraşului, iar adunarea de zemstvă gubernială din Basarabia

era gata să transmită pentru sediul Institutului clădirea pensionului (or-

felinatului) nobilimii din Chişinău475

.

Activitatea societăţii era îndreptată şi în direcţia răspândirii cunoş-

tinţelor în rândurile populaţiei. În 1912 societatea a venit cu iniţiativa

de a crea o şcoală medie liberă pentru maturi. Un grup de membri ai

societăţii au alcătuit proiectul unei asemenea şcoli, programul care ar

corespunde programelor pentru gimnazii şi şcolile reale. Sistemul de

învăţământ urma să fie de 4 ani. Orele urmau să se ţină de la 18.00 pâ-

nă la 23.00. Plata pentru studii varia de la 40, 60, 80 şi 100 rub. anu-

al476

.

De pe seama donaţiilor societatea a fondat o bibliotecă şi un mu-

zeu. Biblioteca avea un număr mare de cărţi, atât ale savanţilor cu re-

nume, cât şi ale celor tineri. Muzeul societăţii se afla în una din odăile

din subsolul Muzeului de zemstvă. În muzeu erau depozitate 1325 de

obiecte ce valorau 1420 ruble. Muzeul era deschis două zile în săptă-

mână – duminica şi miercurea, în anumite ore. Muzeul era administrat

de o comise alcătuită din 4 membri ai societăţii.

SOLĂRIT (sărărit – pentru Ţara Românească) – dare plătită de

locuitorii din judeţele Râmnicu Sărat, Buzău şi Saac, în folosul Dom-

niei, pentru dreptul de a se aproviziona gratuit cu sare, pentru nevoile

proprii, din malurile de sare existente la suprafaţă (subsolul fiind pro-

prietatea Domniei). Locuitorii aveau dreptul să ia sarea numai „cu trai-

sta şi numai pentru trebuinţa caselor lor”477

. Dumitru Vitcu consideră

că solăritul este o „contribuţie” în schimbul căreia moldovenii îşi pu-

475 Действия Общества с 1-го марта 1904 г. по 1-ое марта 1906 г. – În:

ТБОЕЛЕ. – Кишинев, 1906, т. 1, ч. 1, p. IX. 476 Ibidem, vol. 3. – Chişinău, 1912, p. I. 477 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 422; Nicolae Iorga. Studii şi do-

cumente cu privire la istoria românilor. Vol. VI. – Bucureşti, 1902, p. 344.

138

teau procura direct sarea necesară pentru consumul casnic. Autorul se

referea la localităţile situate în zona muntoasă a fostelor ţinuturi

Neamţ şi Suceava, unde sunt dovezi mai târzii de existenţă a „maluri-

lor de sare” şi a salinelor, precum şi la cele din sudul Basarabiei, care

au fost valorificate de timpuriu, atât „sărăturile” de suprafaţă, cât şi sa-

rea marină478

.

STABILIREA HOTARULUI (определение границы) – pentru

stabilirea hotarului satului, moşiilor, ocinilor în Moldova medievală

(ulterior şi în Basarabia) se întrebuinţau expresii ca „împrejurul

acestului loc”, „o azvârlitură de arc”, „a pune sub petrele de hotar

cărbuni cu cenuşă”, „jurământ (mersu) cu brazda în cap”, „mersu cu

hotărătura” etc.479

Spre exemplu, pentru delimitarea hotarelor satelor

Vasilăuţi, care aparţinea vornicului Miron, şi Cobălcinu, care aparţi-

nea pârcălabului de Hotin Alexandru Buhuş, la dispoziţia domnului

Gheorghe Duca din 6 noiembrie 1670, vornicul Roman „…strânsu

oameni buni den susu şi den giosu den megiiaşi” din mai multe sate:

Bilousovca, Naporotova, Voloşcovu, „…şi Duna cel bătrân den

Mihălcăuţi (ulterior Tabani – V.T.)”, care au „…mărsu cu brazda în

cap” şi au stabilit hotarele acestor sate480

.

Din mărturia hotarnică a moşiei Trebisăuţi din 1772 aflăm că, la

porunca Divanului, pârcălabul de Hotin Coste Chirilovici şi căpitanul

Ion „…stringând…mulţi oameni buni şi bătrâni şi migieşi din

pregiurul acestei moşii şi cercetând foarte cu amănuntul, după cum am

aflat cu adivăr că îmblă hotarele acestei moşii, aşa am mersu şi noi cu

hotărătura” 481

.

STAMBOL (стамбор) – monedă de aur (galben, ducat), emisă la

Istanbul. Stambolul a circulat în toate cele trei provincii româneşti –

din sec. al XVIII-lea până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea., cu o

valoare relativ stabilă, de 8 lei (piaştri)482

.

În Basarabia, stambolul a circulat în primii ani după anexarea

acestui teritoriu la Imperiul Rus. La dispoziţia guvernatorului civil al

478 Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 28. 479 D.Mototolescu. Jurământ cu brazda în cap. – În: Revista pentru istorie, arheologie

şi filologie. – Bucureşti, 1922, p. 207. 480 L.T. Boga. Documente din Basarabia. II. – Chişinău, 1938, p. 28-29. 481 Ibidem, p. 82. 482 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 452.

139

Basarabiei a fost interzis, din considerentul că nu avea curs de schimb

şi că „…cerere în această monedă pentru cursul mărunt, pe viitor, nu

se mai prevede”483

.

STAROSTE SĂTESC (сельский староста / дворник) – condu-

cătorul obştii satului. Regulamentul din 29 aprilie 1818 prevedea ca în

fiecare sat să fie câte un staroste sătesc (дворник), care urmează a fi

ales, cu acordul obştii săteşti, din rândurile sătenilor care trăiesc de

mulţi ani în această localitate şi au proprietate484

.

Despre modalitatea alegerii starostelui de obşte şi funcţiile lui

aflăm din Compartimentul VII (3 puncte) al Regulamentului din 1819.

În afară de vornicii care sunt numiţi în funcţie de către ispravnici, îm-

puterniciţi cu funcţii poliţieneşti, locuitorii satelor erau datori să alea-

gă câte un staroste (şoltuz485

) şi trei bătrâni, pentru a-i impune pe să-

teni să îndeplinească „…datoriile lor către stăpânii moşiilor”486

. Pentru

îndeplinirea funcţiilor starostii săteşti erau scutiţi nu doar de toate dă-

rile care urmau a fi prestate stăpânului moşiei, dar şi de cele care ur-

mau a fi îndeplinite faţă de stat.

În funcţiile starostelui intra: să trimită sătenii la îndeplinirea boie-

rescului; să supravegheze prestarea la timp de către săteni a tuturor

prestaţiilor în folosul moşierului (în baza prevederilor cuprinse în

Compartimentele II şi III ale Regulamentului). Regulamentul stabilea

şi modalitatea impunerii ţăranului la îndeplinirea boierescului şi pres-

taţiilor: starostele, în faţa moşierului sau vechilului, îi chema pe cei 3

bătrâni şi în prezenţa lor dovedea vinovăţia ţăranului nesupus. Aceştia

îi porunceau ţăranului să îndeplinească îndatoririle faţă de moşier. În

cazul în care şi după aceasta ţăranul nu se supunea, starostele era îm-

puternicit să-l ia pe ţăranul nesupus sub strajă şi să-l trimită la isprăv-

nicia ţinutului pentru a fi dat judecăţii. În locul ţăranului nesupus tre-

buia căutată o altă persoane care urma să îndeplinească toate îndatori-

rile acestuia. Remunerarea muncii urma să fie recuperată din averea

vinovatului487

.

483 ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 4. 484 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 14. 485 În Moldova cu înţelesul de conducător al sfatului târgului sau oraşelor (Instituţii

feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 464). 486 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p.166. 487 Ibidem, p.166-167.

140

De competenţa starostelui ţineau şi alte funcţii în timpul lucrărilor

agricole: era dator să angajeze, cu ştirea bătrânilor, în locul persoane-

lor plecate fără voia moşierului alte persoane pentru îndeplinirea boie-

rescului. Ca şi în cazul precedent, remunerarea muncii urma să fie re-

cuperată din averea ţăranilor care au plecat de pe moşie488

.

Regulamentul prevedea şi anumite pedepse pentru incompetenţa

sau neatenţia starostelui: recuperarea pagubelor moşierului din averea

starostelui, sau, în cazul când averea starostelui va fi insuficientă, din

averea tuturor sătenilor etc. Dar, pretenţia moşierului „…trebuia să fie

dovedită prin rânduiala judecăţii”489

.

Potrivit „Regulamentului despre ţărani din 1834”490

, organul su-

prem de administrare a satului era Adunarea sătească, alcătuită din ca-

pii familiilor satului dat, iar în lipsa lor – de unul din membrii familiei:

feciorul mai mare, ginerele sau una din rude. Ea hotăra alegerea admi-

nistraţiei satului (starostele), repartizarea dărilor şi prestaţiilor, acorda-

rea procurilor pentru deplasări de serviciu, răspundea de modul de în-

deplinire a ordinelor şi dispoziţiilor Administraţiei judeţene şi ale celei

guberniale. Decizia Adunării săteşti era prezentată de starostele satului

în Administraţia de plasă pentru a fi confirmată prin aplicarea ştampi-

lei491

. Starostele conducea cu obştea sătească. El era ales, pe o perioa-

dă de 3 ani, de membrii obştii. În activitatea sa starostele era ajutat de

un sutaş (mai marele pe 100 de gospodării) (сотник), ales de la fieca-

re o sută de gospodării şi de un zeciaş (mai marele pe 10 gospodării)

(десятский), ales de la fiecare zece gospodării. În competenţa staros-

telui sătesc era: aplanarea neînţelegerilor mici între ţărani, primirea şi

executarea dispoziţiilor şefului de zemstvă şi ale şefului de poliţie. Tot

el aducea la cunoştinţă sătenilor dispoziţiile parvenite de la adminis-

traţia locală etc. El purta o uniformă specială, avea o insignă, situată

deasupra buzunarului din partea stângă. Aceasta reprezenta semnul

distinct al starostelui sătesc. Pe insignă era scris „сельский ста-

роста” – staroste sătesc, în partea de sus fiind amplasată stema impe-

488 Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op. cit., p.167. 489 Ibidem. 490 Mai detaliat, articolele 17-23 din Capitolul II al „Regulamentului despre ţărani din

1834”, intitulat „Despre administraţia sătească a ţăranilor”, a se vedea: ПСЗРИ. Собр.

II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. – СПб., 1835, с. 77. 491 Ibidem, p. 75.

141

rială – acvila, iar în partea de jos – capul de zimbru – stema

Basarabiei. În satele mai mari se alegeau câte doi starosti. Starostele

sătesc avea în subordine un scrib (писарь) – un fel de secretar care re-

dacta actele scrise şi un perceptor ales, care colecta toate dările, impo-

zitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obligaţiile băneşti ale lo-

cuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare gospodărie în parte, la

adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa lotului, numărul de vite şi

numărul de braţe de muncă492

.

STATS-SECRETAR (germ. Staatssekretar – secretar de stat) – de-

numirea unei funcţii supreme în ţările din America şi Europa. În Ru-

sia, secretar de stat era numită persoana care îndeplinea funcţii de se-

cretariat pe lângă împărat; seful Cancelariei de Stat era numit şi secre-

tar de stat al Consiliului de Stat; de la mijlocul sec. al XIX-lea funcţia

de secretar de stat a devenit una onorifică493

.

În Basarabia, în primii ani după anexare, postul de secretar de stat

este asociat, de cele mai multe ori, de numele secretarului de stat con-

tele I.A. Capo d’Istria. Acesta a fost atras de amiralul P.V. Ciceagov

în soluţionarea multiplelor probleme legate de administrarea Basara-

biei, dat fiind că cunoştea problemele răsăritene din cadrul Curţii de la

Sankt Petersburg, concomitent fiind părtaş fidel al păstrării particulari-

tăţilor locale în sistemul de administrare a Basarabiei494

.

STATUT PENTRU CARANTINĂ (карантинный устав) – regu-

lament adoptat de Administraţia imperială în scopul reglementării tra-

ficului de mărfuri şi persoane dintr-o ţară în alta şi protejării ţării de

pătrunderea molimei, la frontiera de apus a Imperiului.

La 4 ianuarie 1833 a fost publicat un nou statut carantinal, potrivit

căruia toate carantinele erau împărţite în 3 categorii: carantine centra-

le sau de bază, carantine speciale şi puncte carantinale de uscat şi de

coastă.

Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul Sculeni au

fost înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova – o carantină

specială şi în Lipcani – un post de carantină; în districtul Ismail: în

492 C.Aldea. O istorie zbuciumată. Basarabia până în anul 1920. – Bucureşti, 1993,

p. 54. 493 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 229. 494 Despre aportul lui I.A. Capo d’Istria în adoptarea diferitelor decizii cu referire la

Basarabia a se vedea: AISR, F. 1308, inv. 1, d. 1, 3, 4, 8 etc.

142

Ismail – o carantină centrală, în Reni – o carantină specială, în Ak-

kerman şi Bazarciuk – posturi de carantină. La Nistru s-au păstrat ca-

rantine interne în Dubăsari, Movilău şi Isakoveţ, iar în Parcani – un

post de carantină495

. Cordonul sanitar de la Nistru, cu carantinele de

rezervă din Isakoveţ, Dubăsari, Movilău şi postul de carantină din

Parcani, a fost lichidat abia la 5 februarie 1846496

.

La 1 martie 1866 este adoptat un nou statut carantinal şi statele de

funcţii pentru instituţiile carantinale din Novorosia şi Basarabia497

.

STAŢIUNE DE MONTĂ (конный завод) – 1. În stepele Basarabiei

(Bugeac) şi în unele localităţi din ţinuturile Soroca şi Iaşi erau păşunate

herghelii de cai, care în documentele timpului erau numite, de cele mai

multe ori, staţiuni de montă. 2. Staţiuni în care moşierii, arendaşii, ne-

gustorii şi unii ţărani se ocupau cu împreunarea diferitelor specii de

cai în vederea reproducţiei şi obţinerii unor rase mai bune de cai.

Pornind de la faptul că din anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea în unele

gospodării moşiereşti şi ale coloniştilor din sudul Basarabiei caii au în-

ceput a fi folosiţi ca forţă de tracţiune nu doar în timpul treieratului, dar

şi în timpul cultivării pământului (aratul, boronitul etc.), la ordinea zilei

a fost pusă întrebarea despre îmbunătăţirea raselor de cai. Ca rezultat, în

1847 a fost instituit Grajdul regional din Basarabia (Бессарабская зем-

ская конюшня)498

, iar în 1848 – Comitetul regional pentru creşterea ca-

ilor499

, care aveau drept scop să se ocupe cu dezvoltarea acestei ramuri –

creşterea cailor. Măsurile întreprinse au contribuit la îmbunătăţirea par-

ţială a raselor de cai şi la mărirea numărului acestora în staţiunile de

montă. De rând cu rasa locală basarabeană de cai, care era o încrucişare

dintre rasa arabă şi cea poloneză, maghiară, turcească, de stepă şi, parţi-

al, cea rusească, dar care nu era considerată de rasă, în staţiunile de

montă din Basarabia mai erau crescuţi si cai de rasă preţioasă.

În 1835, la cele 111 staţiuni de montă din Basarabia erau înregis-

traţi 25780 de cai, iar în 1840, la 140 staţiuni – 40000500

. O parte din

staţiunile de montă aparţineau negustorilor. În 1835 în judeţul

495 Коммерческая газетa, 1833, 5 января, №2. 496 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, отд. первое, 1846, №19693. – СПб., 1847, c. 216. 497 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLI, отд. второе, 1866, №43061. – СПб., 1868, c. 193. 498 ANRM, F. 129, inv.1, 1847, d. 10, f. 1. 499 Ibidem, F. 322, inv.1, 1848, d. 1, f. 10. 500 Ibidem, F. 2, inv.1, d. 2591, p. II, f. 923-924; d. 2595, f. 11.

143

Akkerman, plasa Tatarbunar, din cele 5 staţiuni de montă 3 staţiuni

aparţineau negustorului de ghilda întâi din Odesa Morholi, negustoru-

lui de ghilda a treia din Akkerman Radion Hadji Iani şi negustorului

de ghilda a treia din Chilia P.Stoikov; în plasa Olăneşti din cele 17 sta-

ţiuni de montă doar o staţiune aparţinea negustorului din Chişinău

M.Kovalji501

.

Pentru a ne imagina ce prezentau staţiunile de montă din Basarabia

şi a determina cum s-a încadrat în această ramură economică burghe-

zia comercială, să facem o succintă caracteristică a staţiunilor de mon-

tă din Basarabia la începutul anilor ’50 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 9).

Tabelul 9 Numărul staţiunilor de montă din Basarabia în 1851*

Judeţele şi

districtele

Administraţiei

Speciale Ismail

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r

de

pră

silă

Nu

măru

l ie

pel

or

de

pră

silă

Alţ

i ca

i**

Proprietatea negustorilor

Ra

po

rtu

l n

egu

sto

rilo

r,

în %

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r

de

pră

silă

Nu

măru

l ie

pel

or

de

pră

silă

Alţ

i ca

i**

Orhei 8 18 245 184 2 7 87 86 25,0

Iaşi 7 29 324 360 - - - - -

Soroca 11 47 674 941 - - - - -

Hotin 4 4 93 98 - - - - -

Cahul 3 4 37 164 - - - - -

Akkerman 18 48 561 556 5 14 191 199 27,8

Bender 8 13 867 451 4 8 157 321 50,0

Ismail 8 20 290 199 1 2 40 18 12,5

În total 67 183 3091 2953 12 31 475 624 17,9

* ANRM, F. 2, inv. 1, d. 5619, f. 37-48.

** Caii erau de rasă simplă.

501 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 203, f. 30-31.

144

Datele Tabelului 9 confirmă că numărul staţiunilor de montă din

Basarabia nu era stabil şi devia de la an la an. În 1851, din cele 67 sta-

ţiuni de montă 12 (17,9%) aparţineau negustorilor. În 1855, din cele

120 staţiuni de montă din Basarabia, în care erau înregistraţi 11147

cai, negustorilor le reveneau: în judeţul Soroca – 2 staţiuni (446 cai),

în judeţul Iaşi – o staţiune (126 cai), în judeţul Cahul – 12 staţiuni

(873 cai) şi în judeţul Bender – 2 staţiuni (228 cai)502

.

Poziţii importate, după numărul staţiunilor de montă, deţineau ne-

gustorii în judeţele Akkerman şi Bender (Tabelul 10).

Tabelul 10 Numărul staţiunilor de montă din judeţul Bender în 1857*

Proprietarul staţiunii

Numărul cailor

În t

ota

l

Ra

po

rtu

l,

în %

An

ul

inst

itu

irii

Arm

ăsa

ri

Iep

e d

e

pră

silă

Alţ

i ca

i**

Moşierul E.G. Gagarin 5 263 90 358 27,5 1830

Moşierul A.P. Laskarin 2 78 27 107 8,2 1842

Colonistul din Comrat Iu.A. Trubci 2 65 21 88 7,8 1835

Grecul din Nejin C.S. Stamerov 4 196 70 270 20,8 1850

Negustorul din Chişinău L.P. Stoilov 3 82 29 114 8,8 1852

Negustorul din Chişinău S.A. Zotov 3 130 78 211 16,2 1852

Negustorul din Bender Z.M. Obelman 3 111 38 152 11,7 1845

În total 22 925 353 1300 100,0 -

* ANRM, F. 322, inv. 1, d. 19, f. 37-37 verso, 41.

** Caii erau de rasă simplă.

Datele Tabelului 10 confirmă că în judeţul Bender în proprietatea

negustorilor basarabeni erau 42,9% din numărul staţiunilor de montă,

iar dacă ţinem cont de faptul că posesorul-grec din Nejin C.S. Sta-

merov era tot negustor, acest procent va creşte până la 57,1%. În pro-

prietatea negustorilor basarabeni erau 40,9% din numărul armăsarilor

şi 34,9% din numărul iepelor de prăsilă; dacă însă îl luăm în conside-

raţie şi pe negustorul C.S. Stamerov, procentul va creşte – 54,5% şi

56,1%.

502 ANRM, F. 129, inv. 1, d. 75, f. 56-69.

145

Pe parcurs a crescut numărul staţiunilor de montă, respectiv şi inte-

resul negustorilor faţă de această ramură economică din Basarabia. Dar,

în pofida creşterii numărului staţiunilor de montă, creşterea cailor nu a

căpătat o dezvoltare vertiginoasă. Comitetul regional pentru creşterea

cailor din Basarabia recunoştea la mijlocul anilor ’50 ai sec. al XIX-lea

că nu doar locuitorii din mediul rural, dar şi arendașii se avântă mai

mult după cantitate decât după calitate503

. Autorităţile judeţene lămu-

reau dezvoltarea slabă a acestei ramuri economice prin faptul că moşie-

rii şi coloniştii se ocupă, de regulă, cu creşterea oilor şi vitelor cornute

mari, iar creşterea cailor nu constituie o preocupaţie de prestigiu504

.

Deţinători ai staţiunilor de montă din Basarabia erau, de regulă,

moşierii, arendaşii şi negustorii (Tabelul 11).

Tabelul 11 Numărul staţiunilor de montă din Basarabia în 1865*

Judeţele

Moşieri Arendași Negustori** În total

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l ie

pel

or

d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l ie

pel

or

d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l ie

pel

or

d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l to

tal

de

pro

pri

etari

Nu

măru

l arm

ăsa

rilo

r d

e p

răsi

lă

Nu

măru

l ie

pel

or

d

e p

răsi

lă

Orhei 4 10 97 - - - - - - 4 10 97

Iaşi 13 77 997 7 19 174 - - - 20 96 1171

Soroca*** 16 220 626 7 175 204 2 4 100 25 399 930

Hotin 14 26 462 - - - - - - 14 26 462

Chişinău 4 9 118 3 9 120 - - - 7 18 238

Akkerman 5 12 303 13 32 691 13 68 1074 31 112 2068

Bender 1 18 180 5 37 507 6 60 843 12 115 1530

În total 57 372 2783 35 272 1696 21 132 2017 113 776 6496

În % 50,4 47,9 42,8 31,0 35,1 26,1 18,6 17,0 31,1 100,0 100,0 100,0

* AISR, F. 412, inv. 1, partea I, d. 58, f. 298-304.

** Negustorii deţineau staţiunile de montă în proprietate sau în posesie. *** În numărul proprietarilor de staţiuni de montă n-au fost incluşi 2 ţărani şi un

slujitor al cultului din judeţul Soroca (2 armăsari şi 27 iepe de prăsilă).

503 ANRM, F. 129, inv. 1, d. 74, f. 8-8 verso. 504 Ibidem, d. 19, f. 3-4.

146

Datele Tabelului 11 demonstrează că în 1868 din 113 staţiuni de

montă existente în Basarabia 57 (50,4%) reveneau moşierilor, 35 (31%) –

arendaşilor şi 21 (18,6%) – negustorilor. Numărul cel mai mare al staţi-

unilor de montă era înregistrat în judeţele Akkerman (31 de staţiuni, sau

27,4%), Soroca (25, sau 22,1%) şi Iaşi (20, sau 17,7%).

STĂPÂNIRE (proprietate) RĂZĂŞEASCĂ – într-un document de

epocă, datat cu 1819, se menţiona că „stăpânire răzeşească este acea

unde o bucată de loc, înconjurată cu hotară, o stăpânesc multe obrazi

împreună stăpânitori cu toţii, însă fără să fie partea nimănui despărţită

cu hotară”505

.

STÂNJERIT (стынжарит) – taxă bănească încasată, în primii

ani după anexarea Basarabiei la Rusia, pentru măsurarea cu stânjenul

la construcţia caselor sau prăvăliilor în oraşe şi târguri. De regulă, ne-

gustorii plăteau o anumită sumă de bani pentru un stânjen la măsuratul

faţadei prăvăliei sau a casei (фасадный сажень)506

. La 9 iunie 1820,

12 locuitori ai oraşului Chişinău se plângeau senatorilor Hitrov şi Ga-

garin, veniţi special pentru inspectarea Basarabiei, că taxa pentru mă-

surarea cu stânjenul la construcţia caselor sau prăvăliilor în oraşe şi

târguri constituia 20 parale pentru un stânjen. De la un timp însă, auto-

rităţile locale măsură întreaga suprafaţă în jurul lotului de casă sau în

jurul prăvăliei, care ulterior este împărţit în patru părţi; uneori două

părţi sunt lăsate, celelalte două părţi fiind impuse la o taxă în valoare

de 20 parale pentru fiecare stânjen, iar pentru casele din mahalalele de

la marginea oraşului – cate un leu de la fiecare casă507

. În pofida de-

mersului înaintat, comunitatea orăşenilor din Chişinău s-a obligat să

achite aceste sume508

.

STÂNJEN (сажен) – una dintre cele mai vechi unităţi de măsură

din Ţările Române, care corespundea cu măsura veche germană –

klafter, reprezentând aproximativ 2,23 metri în Moldova şi 1,9665

metri în Ţara Românească. B.P. Hasdeu considera că stânjenul este de

origine latină, trecut prin limbile slave şi revenit în limba română. Ca

505 Surete şi izvoade. (Documente slavo-române). Publicate de Gh.Ghibănescu. – Iaşi,

1924, Vol. XI, p. 40. 506 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 97, f. 6-6 verso. 507 Ibidem, f. 3, 4-5, 6-7. 508 Ibidem, f. 6 verso.

147

unitate metrologică este atestat, cu mici deosebiri de mărime, pe arie

europeană. Moldova nu a cunoscut o reglementare legală a stânjenu-

lui; totuşi, documentele atestă un stânjen domnesc (opt palme dom-

neşti), care a circulat concomitent cu stânjenul „prost”, dimensionând

după „palma de om de mijloc”, mărimea acestuia variind după ţinuturi

şi chiar localităţi. Stânjenul moldovenesc a fost, în general, mai mare

decât cel din Ţara Românească.

Diversele modele de stânjen au fost, la început, marcate pe pereţii

sau crestate pe bârnele bisericilor; mai târziu, vistieria s-a îngrijit să

confecţioneze stânjeni din lemn sau din fier, care în sec. al XIX-lea se

încredinţau judecătorilor: erau „stânjeni pecetluiţi”, adică ştampilaţi de

autoritatea centrală509

.

Ca unitate de măsură, stânjenul s-a păstrat şi în Basarabia după

anexarea ei în 1812 la Imperiul Rus. Conform datelor Consiliului

Suprem al Basarabiei din 26 februarie 1824, 480 de stânjeni pătraţi

constituiau un pogon510

. Conform aceleiaşi surse, stânjenul dom-

nesc puţin depăşeşte 7 picioare (picior – măsură de lungime egală

cu 30,5 cm) 511

.

Prezenţa stânjenului ca unitate de măsură este atestată în multe do-

cumente. Spre exemplu, răzeşii din satul Olişcanii de Jos, ţinutul Or-

hei, au înaintat la 20 mai 1814 o reclamaţie guvernatorului civil al

Basarabiei în care îl roagă să-i înlăture pe Petrache şi Nicolae Catargi

de la cercetarea acţiunii privind pământul şi averea. Ei scriu că în tim-

pul stabilirii hotarelor aceştia au aruncat semnele de hotar fixate de

vornicul Meleghi şi au luat din pământurile lor „...un număr mare de

stânjeni, cu aceasta prejudiciindu-i”. În plus, Petrache şi Nicolae Ca-

targi cereau de la răzeşi 4000 de lei pentru cheltuielile suportate în

timpul stabilirii hotarelor512

.

509 Despre stânjen a se vedea mai detaliat: P.P. Panaitescu. Obştea sătească în Ţara

Românească şi Moldova. – Bucureşti, 1964, p.151, 164; Instituţii feudale din Ţările

Române. Dicţionar, p. 455-456. 510 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 169; Положение крестьян и крестьянское дви-

жение в Бессарабии (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители

И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 76. 511 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 169. 512 Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 110, „Condica de înregistrare a cererilor” din 20 mai 1814,

f. 51, 65.

148

STEŢII (стеций) – bucăţi de sare extrase în salinele din Moldova.

De regulă, sarea se extrăgea în drobi (1 drob era egal cu 5 puduri), bu-

căţi şi saletah (bucăţi mai mici)513

.

SUCURSALA DIN CHIŞINĂU A BĂNCII DE STAT (Киши-

невское отделение Государственного Банка) – instituită în baza

deciziei imperiale din 20 decembrie 1863, adusă la cunoştinţă Senatu-

lui Guvernant prin raportul ministrului de Finanţe din 23 decembrie

1863, concomitent cu instituirea altor sucursale din oraşele Iaroslavl,

Vladimir, Reazani, Samara, Saratov, Astrahan, Kazan, Tambov,

Penza, Voronej, Ekaterinoslav. La 22 iunie 1865, prin decizia Senatu-

lui Guvernant, această decizie imperială este adusă la cunoştinţă între-

gului Imperiu514

.

Efectua operaţii financiare şi comerciale, ducea evidenţa cambiilor,

acorda împrumuturi şi credite în schimbul gajului, primea de la instituţii

şi persoane particulare depunerile bancare. A fost suspendată în 1918.

SUDUŢI – supuşi străini sau „sudiţi”515

– cetăţenii străini, aflaţi

pe teritoriul Ţărilor Române, sub protecţia unui consulat străin (a unei

puteri străine), având prin aceasta dreptul la o jurisdicţie specială, la

anumite privilegii fiscale etc. În această categorie intrau atât cetăţenii

străini ce aveau naţionalitatea statului respectiv, cât şi aşa-numiţii pro-

tejaţi, persoane autohtone – armenii, evreii, grecii, bulgarii şi chiar

moldovenii, strecuraţi sub o protecţie străină, datorită anumitor fraude

sau abuzuri. Ei constituiau o categorie distinctă, privilegiată faţă de

restul populaţiei din târgurile şi oraşele moldoveneşti. În virtutea capi-

tulaţiilor Porţii faţă de Puterile europene, ei beneficiau de privilegii

economice, juridice şi personale. Imunităţile şi privilegiile fiscale au

fost invocate în favoarea sudiţilor din Moldova începând cu sfârşitul

sec. al XVIII-lea, odată cu înfiinţarea consulatelor străine la Iaşi516

.

După anexarea Basarabiei la Rusia în 1812, sudiţii aflaţi pe acest teri-

toriu şi-au pierdut statutul lor de altădată şi au fost supuşi legislaţiei ruse.

513 ANRM, F. 1, inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 19. 514 ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, отд. первое, 1865, №42237. – СПб., 1867, c. 674. 515 Cuvântul sudit provine de la latinescul sub-ditus, supus al unei puteri străine. Des-

pre statutul sudiţilor în Ţările Române a se vedea mai detaliat: Instituţii feudale din

Ţările Române. Dicţionar, p. 457-458; Stela Mărieş. Supuşii străini din Moldova în

perioada 1781-1862. – Iaşi, 1985, p. 40-165. 516 Stela Mărieş. Op. cit., p. 40.

149

SULGER (sluger) – dregător în Ţările Române împuternicit cu

sarcina de a aproviziona curtea domnească şi oastea ţării cu carne517

.

SULGIU (суржя) – dare asupra vacilor şi oilor percepută în natu-

ră pentru aprovizionarea curţii domneşti şi a oastei de la Curte (mai

târziu şi a turcilor, tătarilor sau a unor oaspeţi). Până la sfârşitul sec. al

XVI-lea, datorau sulgiul numai ţăranii şi posluşnicii; mai târziu, sulgi-

ul se răspândeşte şi la alte categorii sociale. Se pare că sulgiul a fost

ridicat numai în natură prin sistemul cislei; mai mulţi ţărani se întovă-

răşeau şi contribuiau prin bani la împlinirea preţului unei vaci, pe care

o comercializa unul dintre ei518

.

După anexarea Basarabiei la Rusia sulgiul a constituit una dintre

dările cele mai grele, care au provocat nemulţumirea multor ţărani.

Spre exemplu, ţăranii din satul Molovata, ocolul Nistrul de Sus, ţinu-

tul Orhei, la sfârşitul lui 1812 au făcut o reclamaţie pe numele guver-

natorului civil al Basarabiei, în care se plângeau că, alături de alte dări,

au achitat sulgiul în sumă de 1200 de lei519

.

Ş ŞAUGĂU (şavgău) (шаргар) – muncitor care se ocupa cu tăiatul

sării în ocne şi primea pentru fiecare drob tăiat câte 5 parale520

.

ŞĂTRAR – dregător cu atribuţii militare, care avea în grijă paza

corturilor Domnului pe timp de război. În Moldova se constată prezen-

ţa unui al 2-lea şătrar, care era un dregător de starea a doua şi îndepli-

nea o parte din atribuţiile marelui şătrar521

.

ŞCOALA DE COMERŢ DIN CHIŞINĂU (Кишиневское ком-

мерческое училище) – înfiinţată în anul 1900 de către funcţionarul de

clasa a V-a A.I. Skorodinski ca o şcoală privată de şapte ani de co-

merţ. În anul 1908 a fost reorganizată şi transmisă în subordinea Soci-

etăţii pentru dezvoltarea învăţământului comercial din oraşul Chişi-

nău. Şcoala era în subordinea Ministerului de Finanţe, iar din anul

1906 – în subordinea Ministerului Comerţului şi Industriei.

517 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 445. 518 Ibidem, p. 460-461. 519 ANRM, F. 2, inv. 1, 1812-1813, d. 115, f. 8 verso. 520 Ibidem, F. 1, inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 43 verso. 521 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 463.

150

Şcoala de comerţ din Chişinău era o instituţie de învăţământ me-

diu şi pregătea specialişti pentru instituţiile de comerţ, industrie şi cre-

dit. Şi-a încetat activitatea în anul 1918522

.

ŞCOALA DE DESEN DIN CHIŞINĂU – deschisă în 1887 de

Consiliului municipal Chişinău, la insistenţa opiniei publice din capi-

tală, care considera că şcoala urma să pregătească cadre de pictori şi să

îmbunătăţească predarea desenului în instituţiile de învăţământ din

Basarabia. Un rol deosebit în activitatea Şcolii i-a revenit pictorului

Stepankovski. Deschizând Şcoala, Consiliului municipal Chişinău s-a

limitat doar la acordarea mijloacelor pentru întreţinerea profesorilor.

Manualele, materialele didactice şi materialele necesare pentru desen

erau procurate din sumele vărsate de elevi pentru studii523

.

ŞCOALA DE POMICULTURĂ DIN BASARABIA (Бессараб-

ское училище садоводства) – instituită în baza deciziei Comitetului

de Miniştri din 2 iulie 1842, în scopul „…pregătirii practice a grădina-

rilor”524

. Deschiderea Școlii a fost precedată de corespondenţa ce a

avut loc pe parcursul anului 1841 dintre guvernatorul general al

Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov şi ministrul Proprietăţilor Sta-

tului din Rusia P.Kisilev525

. Pentru a determina locul pentru organiza-

rea unei pepiniere silvice şi de pomi fructiferi în Basarabia, la dispozi-

ţia lui P.Kisilev, a fost trimis inspectorul gospodăriei agricole din Su-

dul Rusiei, funcţionarul de clasa a V-a A.H. Steven, care a inspectat

districtele Bender şi Chişinău526

. În memoriul său A.H. Steven scria

că, având în vedere faptul că în judeţul Chişinău nu sunt sectoare de

stat unde s-ar fi putut întemeia această pepinieră, presupune ca ea să

fie instituită în judeţul Bender. Dar, sosind la Chişinău, a aflat de la

guvernatorul militar că, la dispoziţia Ministerului Proprietăţilor Statu-

lui, poate fi acordat un lot de pământ din proprietatea orăşenească, în

apropiere de Chişinău, unde poate fi instituită şi Şcoala de Pomicultu-

ră şi Pepinieră. La început au fost puse la dispoziţie două loturi: unul

în partea de nord-vest a oraşului, în apropiere de suburbia Buiucanilor,

însă, deoarece acest lot era amplasat la înălţime, a fost ales lotul am-

522 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 190. 523 БВ, 1892, № 878. 524 AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 2. 525 Ibidem, d. 8487, p. I, f. 28-28 verso. 526 Ibidem, f. 30-30 verso.

151

plasat în partea de sud-est, în apropiere de Munceşti527

. În memoriul

său A.H. Steven se referea şi la condiţiile de angajare în funcţia de di-

rector al Şcolii de pomicultură şi de responsabil pentru organizarea

pepinierii a grădinarului Karl Vitman528

.

La 9 iunie 1842 a urmat dispoziţia ministrului Proprietăţilor Statu-

lui P.Kisilev pe numele guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-

rabiei, în care se menţiona că, la propunerea Comitetului de Miniştri,

la 2 iunie 1842 împăratul a susţinut ideea instituirii în Basarabia a unei

Şcoli de Pomicultură529

.

Pentru activitatea practică, Şcolii i-a fost acordat în limitele oraşu-

lui Chişinău un lot de pământ de 21 desetine 2341 stânjeni pătraţi, în

baza planului prezentat. Cheltuielile pentru activitatea acestei institu-

ţii, precum şi jumătate din cheltuielile pentru întreţinerea anuală a

funcţionarilor erau asigurate din sumele alocate de Ministerul Proprie-

tăţilor Statului, iar altă jumătate – din capitalul de 10% rezervat Basa-

rabiei din veniturile regiunii530

.

Şcoala de Pomicultură a fost deschisă în 1843531

şi se situa la o distan-

ţă de 2 verste de oraşul regional Chişinău532

. Teritoriile limitrofe grădinii

Şcolii erau deluroase şi cu puţină apă; pământul era negru, iar în unele lo-

curi se întâlneau fâşii de lut, nisip şi var. Locul grădinii, de la locul deluros

şi lipsit de apă, prezintă o câmpie deschisă cu o înclinare neesenţială spre

nord. Solul din grădină era în exclusivitate negru, cu o cantitate suficientă

de nisip. Adâncimea solului fertil constituia un arşin. Solul era fertil, dar

din cauza situaţiei deluroase a locului, nu reţinea pe mult timp umidita-

tea533

. Lotul pentru amplasarea grădinii şcolii a fost ales, cum constatăm

anterior, de inspectorul agricol, funcţionarul de clasa a V-a A.H. Steven534

.

Grădina Şcolii avea două loturi, despărţite de drumul care ducea

din Chişinău la Munceşti. Pe lotul de bază, în mărime de 21 deseti-

ne 2341 stânjeni pătraţi, erau situate clădirile şcolii, grădina de pomi

527 AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 30 verso-31 verso. 528 Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Ibidem, f. 31 vero-43 verso. 529 Ibidem, f. 115-116 verso. 530 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVII, отд. первое, 1842, №15709. – СПб., 1843, c. 409. 531 AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 3 verso. 532 Ibidem, inv. 8, d. 2149, f. 155. 533 Ibidem, inv. 29, d. 11011, f. 232-232 verso. 534 Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 2 verso.

152

fructiferi, pepiniera de pomi fructiferi şi pomi decorativi, secţia de vi-

ţă-de-vie pentru vinuri de desert, plantaţia de copăcei de duzi aduşi din

străinătate, grădina engleză şi parcela de flori. Celălalt lot, în mărime

de 5 desetine, numit şi lotul cel nou, era amplasat în partea dreaptă a

drumului, ce ducea spre Chişinău, plantat în partea deluroasă cu viţă-

de-vie, iar cealaltă parte – cu arbuşti fructiferi, cu cireşi şi caişi, pe el

fiind amplasată şi secţia pentru cultivarea plantelor agricole. Ambele

loturi erau îngrădite de şanţuri şi un gard viu din plante535

şi constituia

26 desetine 2341 stânjeni pătraţi536

.

Clădirile şcolii alcătuiau un ansamblu constituit din 7 blocuri prin-

cipale din piatră. În blocul amplasat în partea dreaptă de la intrare se

aflau încăperile pentru elevi, clasele de studii şi biblioteca; în blocul

amplasat în partea stângă – încăperile pentru profesori şi persoanele cu

funcţii, încăperile pentru păstrarea seminţelor, farmacia, încăperile

(alcătuite din 3 camere) pentru creşterea viermilor de mătase. În com-

ponenţa ansamblului mai intrau: beciul, şopronul, încăperile pentru

personalul auxiliar, pentru uscarea fructelor, pentru adăpostul vitelor,

pentru păstrarea uneltelor de muncă, sera (9 stânjeni) şi baia537

.

Datele de arhivă ne permit să urmărim dinamica numărului de

elevi înmatriculaţi şi al celor care au absolvit Şcoala de Pomicultură

din Basarabia, în anii ’40 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 12).

Datele Tabelului 12 demonstrează că numărul elevilor care îşi fă-

ceau studiile în această instituţie de învăţământ nu era mare. În decurs

de 8 ani au absolvit Şcoala de Pomicultură din Basarabia doar 28 de

elevi.

Şcoala pregătea cadre nu doar pentru Basarabia. La repartizarea

cadrelor Administraţia imperială ţinea cont, în primul rând, de necesi-

tăţile societăţii ruse şi nu neapărat de ale celei locale. Spre exemplu, în

1850, după finisarea studiilor de 6 ani, la dispoziţia Administraţiei,

absolvenţii Şcolii de Pomicultură din Basarabia au fost repartizaţi la

serviciu în felul următor: 2 absolvenţi au fost transferaţi la Şcoala

Principală de Pomicultură din Odesa pentru a-şi continua studiile, unul

a fost trimis la serviciu în calitate de grădinar la ferma din Harkov,

535 AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 2 verso-3. 536 Ibidem, inv. 29, d. 11011, f. 233. 537 Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 4-4 verso.

153

4 absolvenţi au fost trimişi în calitate de grădinari în coloniile transda-

nubiene, unul a fost numit adjunct de grădinar la pepiniera din Orlov,

iar doi au fost repartizaţi la serviciu la moşia împărătesei. Doar elevii-

angajaţi (7 persoane), după finisarea studiilor s-au întors la casele lor,

pentru a se ocupa cu organizarea grădinilor proprii, din care conside-

rent societăţile săteşti le acordau loturi de pământ, iar activitatea lor

urma să servească exemplu pentru alţi săteni în ce priveşte sădirea şi

îngrijirea copacilor538

.

Tabelul 12 Numărul elevilor înmatriculaţi şi al celor care au absolvit

Şcoala de Pomicultură din Basarabia, în anii 1843-1850*

Categoria elevilor

Anii

În t

ota

l

În

%

1843

1844

1845

1846

1847

1848

1849

1850

Au fost înmatriculaţi:

Elevi cu studii la buget

-

10

-

-

-

-

-

5

15

35,7

Elevi cu studii la contract - - 2 3 6 1 - 2 14 33,3

Elevi-angajaţi** - - 1 5 1 6 - - 13 31,0

În total - 10 3 8 7 7 - 7 42 100,0

Au absolvit:

Elevi cu studii la buget

-

-

-

-

-

-

-

10

10

35,7

Elevi cu studii la contract - - - - - 1 - 4 5 17,9

Elevi-angajaţi** - - - - 1 5 - 7 13 43,4

În total - - - - 1 6 - 21 28 100,0

* AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 3 verso.

** Din categoria ţăranilor de stat.

Către 1871 grădina Şcolii avea 3170 copaci fructiferi de specii

europene, 1302 arbuşti fructiferi, 9978 tufe de viţă-de-vie de cele mai

bune specii europene, 6151 copaci de dud şi 14252 copaci şi arbuşti

forestieri539

. Datele privind activitatea pepinierei din grădina Şcolii de

Pomicultură din Basarabia în anii 1846-1871 sunt sistematizate în

Tabelul 13.

538 AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 4. 539 Ibidem, inv. 35, d. 12486, f. 4 verso.

154

Tabelul 13 Activitatea pepinierei din grădina Şcolii de Pomicultură

din Basarabia în anii 1846-1871*

Specia Numărul

total În %

Inclusiv livraţi:

Cu

plată În %

Fără

plată În %

Copaci fructiferi 96741 40,4 33881 35,0 7988 8,3

Arbuşti fructiferi 7644 3,2 3305 43,2 445 8,8

Tufe de viţă-de-vie 31538 13,2 12817 40,6 265 0,8

Copaci de dud 41344 17,2 20499 49,6 10830 26,2

Copaci şi arbuşti forestieri 62239 26,0 25092 40,3 21771 35,0

În total 239506 100,0 95594 39,9 41299 17,2

* AISR, F. 398, inv. 35, d. 12486, f. 5-5 verso.

Datele Tabelului 13 demonstrează că în grădina Şcolii de Pomicul-

tură din Basarabia se plantau în special copaci fructiferi (40,4%), după

care urmau copacii şi arbuştii forestieri (26%), copacii de dud

(17,2%), viţa-de-vie (13,2%) şi arbuştii fructiferi (3,2%). Din copacii,

arbuştii şi viţa-de-vie livraţi consumatorului, 39,9 % erau comerciali-

zaţi contra plată şi 17,2% – fără plată.

Comercializarea copacilor, arbuştilor şi tufelor de viţă-de-vie, în pe-

rioada 1846-1871, i-au adus Şcolii un venit de 1687 rub. 17 kop., iar va-

loarea celor realizaţi fără plată a constituit 2435 rub. 16 kop.540

Venitul

cel mai mare a fost încasat de la comercializarea pomilor fructiferi.

Pe parcursul anilor 1846-1871 au absolvit Şcoala de Pomicultură

din Basarabia, obţinând studii în domeniul pomiculturii şi în alte ra-

muri ale agriculturii, 101 persoane, inclusiv: 44 din categoria ţăranilor

de stat, 28 – cu studii la contract şi 32 elevi-angajaţi. La 1 ianuarie

1871 în cadrul acestei instituţii de învăţământ îşi făceau studiile 10

elevi din categoria ţăranilor de stat, 7 – cu studii pe bază de contract şi

7 elevi-angajaţi 541

.

ŞCOALA DE POMICULTURĂ DIN CADRUL PLANTAŢIILOR

DE STAT DE VII ŞI LIVEZI DIN AKKERMAN (Школа садовод-

ства при казенных Аккерманских садах) – instituită în baza deciziei

540 AISR, F. 398, inv. 15, d. 4811, f. 5 verso. 541 Ibidem, f. 5 verso.

155

Comitetului de Miniştri din 21 iunie 1832, la cererea guvernatorului

general al Novorosiei şi Basarabiei F.P. Palen în scopul ca copiii ţăra-

nilor de stat din Basarabia să înveţe a cultiva viţa-de-vie şi să facă vin

de calitate, în cadrul plantaţiilor de viţă-de-vie de stat din Akker-

man542

.

Regulamentul acestei Şcoli a fost discutat şi aprobat de Consiliului

Regional al Basarabiei. La 3 iunie regulamentul a fost prezentat pentru

discuţie în Comitetul de Miniştri şi la 7 iunie 1832 discutat543

. Proiec-

tul regulamentului prezentat de F.P. Palen prevedea ca fiecare localita-

te să trimită câte o persoană pentru a se învăţa să crească viţa-de-vie şi

să facă vin. În calitate de supraveghetori ai elevilor în cadrul Şcolii să

fie puşi doi invalizi şi zece educatori ce fac parte din educatorii case-

lor guberniale, care urmau să se ocupe cu pregătirea specialiştilor544

.

Ministrul de Finanţe a susţinut propunerea lui F.P. Palen, dar a preci-

zat ca Şcoala trebuie să fie întreţinută din bugetul plantaţiilor de vii şi

livezi din Akkerman, iar elevii să fie înmatriculaţi din propria lor ini-

ţiativă545

.

Şcoala de Pomicultură a fost instituită în baza următoarelor principii:

1. În Şcoala de Pomicultură îşi puteau face studiile copiii ţăranilor

de stat din Basarabia, care au dat dovadă de calităţi morale şi de sârgu-

inţă, ajunşi la vârsta de 20 ani. Înmatricularea se făcea din propria lor

iniţiativă.

2. Elevii erau selectaţi din localităţile mici – câte o persoană; din

localităţile mai mari – câte 2 sau 3, din considerentul ca după ce se vor

întoarce de la studii să se ocupe sârguincios cu plantarea livezilor şi a

viţei-de-vie.

3. Durata studiilor era de 3 ani. În timpul studiilor elevii urmau să

fie implicați în toate muncile din livezi şi vii, munci pentru care la în-

ceput primeau premii şi un salariu de 50 rub. de persoană pe an. Elevii

erau cazaţi în încăperi de stat.

4. Elevii nu purtau haine speciale, ci se foloseau de hainele cu care

umblau îmbrăcaţi în localitatea lor. În cazul în care în perioada studii-

542 ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832, №5448. – СПб., 1833, c. 391. 543 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 778, f. 65. 544 Ibidem, f. 65 verso-66. 545 Ibidem, f. 66 verso-67.

156

lor aceştia aveau nevoie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, ei erau asi-

guraţi din contul banilor obţinuţi de Şcoală de la comercializarea

roadei pomilor fructiferi şi a strugurilor. Îmbrăcămintea urma să fie

simplă, comodă şi să corespundă ocupaţiilor elevilor.

5. După finisarea studiilor fiecare elev primea un complet de instru-

mente şi, întorşi în satele lor, urmau să planteze viţă-de-vie sau o gradină

de pomi fructiferi şi să-i înveţe pe ceilalţi consăteni aceasta meserie.

Comunitatea sătească avea să numească din rândul sătenilor persoane ca-

re să-i ajute în treburile gospodăreşti. Administraţia urma să trimită în sa-

te funcţionari pentru a inspecta activitatea absolvenţilor Școlii.

6. Toţi locuitorii satului trebuiau să aibă posibilitatea de a obţine

din gradina publică a fiecărui sat puieţi, iar grădinarul la început avea

să fie întreţinut de comunitatea sătească. După ce gradina publică va

creşte şi va aduce venit, grădinarul urma să se întreţină din veniturile

obținute de la roada grădinii.

7. Comportamentul elevilor în timpul studiilor în Şcoală era su-

pravegheat de rezervişti (Militari în rezervă) care trebuiau să fie cărtu-

rari. Statutul lor era similar cu cel al poliţiştilor546

.

Pentru a ţine lecţii au fost numiţi 10 elevi din instituţiile de învă-

țământ din alte gubernii, care urmau să se conducă de regulamentul

din 4 martie 1830 cu privire la serviciul educatorilor din cadrul Depar-

tamentului Asistenţă Publică în Şcolile de Pomicultură. Administrarea

Şcolii a fost încredinţată directorului plantaţiilor de vii din Akkerman,

iar întreţinerea Şcolii şi elevilor – înfăptuită din contul veniturilor

plantaţiilor de vii şi livezi din Akkerman547

.

ŞCOALA DUHOVNICESCĂ DIN ISMAIL (Измаильское духов-

ное yчилище) – instituită în baza deciziei Senatului Guvernant din

1 iunie 1893, la cererea Sfântului Sinod din 28 mai, începând cu anul

de studii 1893/1894. Şcoala avea 4 clase, un număr suficient de profe-

sori care erau plătiţi din contul Sfântului Sinod şi activa în baza Regu-

lamentului din 22 august 1884 despre şcolile duhovniceşti548

.

ŞCOALĂ JUDEŢENĂ (уезднoе училищe) – instituită în oraşele ju-

deţene Chişinău, Bălţi, Hotin, Akkerman, Bender şi Ismail, în baza deci-

546 ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832, №5448. – СПб., 1833, c. 391-392. 547 AISR, F. 1263, inv. 1, d. 778, f. 70-71. 548 ПСЗРИ. Собр. III, т. XIII, 1893, №9837. – СПб., 1897, c. 510.

157

ziei Comitetului de Miniştri din 8 noiembrie 1827. Instituirea şcolilor ju-

deţene în Basarabia a fost precedată de discuţia în cadrul şedinţei din

22 octombrie a adresei parvenite de la ministrul Învăţământului Public

din 20 octombrie privind instituirea şcolilor judeţene în Basarabia. Institu-

irea şcolilor a fost precedată şi de corespondenţa dintre tutorele Districtu-

lui de Învăţământ Harkov, funcţionarul de clasa a IV-a Perovski, şi gu-

vernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov, care inten-

ţiona să deschidă în Basarabia un gimnaziu şi câteva şcoli judeţene. Dar,

pornind de la faptul că gimnaziul putea fi deschis doar în cazul în care vor

fi pregătiţi deja elevi în şcolile judeţene, M.S. Voronţov a considerat că la

început trebuie să fie deschise şcoli judeţene în centrul regional Chişinău,

în oraşele ţinutale Bălţi, Hotin, Akkerman, Bender şi Ismail, în oraşul-

port Reni şi în orăşelul Chilia. M.S. Voronţov urma să soluţioneze pro-

blema privind încăperile pentru şcoli, salariul pentru profesori, cheltuielile

pentru întreţinea şcolilor etc. Guvernatorul a respins propunerea lui

Perovski de a li se plăti profesorilor în ruble argint, considerând că aceștia

trebuie remuneraţi în ruble asigurate, sub pretextul că „…întreţinerea şco-

lilor în Basarabia nu va costa mai scump decât a celor din Novorosia”.

Întrebarea în cauză a fost discutată şi de Administraţia Principală a

Şcolilor, care a decis:

1. Pornind de la faptul că în Basarabia nu sunt nici un fel de şcoli,

în afară de 4 şcoli lancasteriene, tutorelui Districtului de Învăţământ

Harkov i s-a permis să deschidă şcoli judeţene în oraşele Chişinău,

Bălti, Hotin, Akkerman, Bender şi Ismail.

2. Cât priveşte instituirea unor asemenea şcoli în oraşele Reni si

Chilia, care nu sunt oraşe judeţene, această problema urma să fie solu-

ţionată de guvernatorul general al Novorosiei şi rezidentul plenipoten-

ţiar al Basarabiei M.S. Voronţov.

3. Tutorele Districtului de Învăţământ Harkov era împuternicit să

asigure şcolile judeţene cu profesori erudiţi şi cu manualele necesare, ca

în oraşele din sud-vestul Rusiei – Chişinău şi Bălţi, unde în circulaţie

este limba moldovenească (română – V.T), iar profesorii trebuie să cu-

noască limba moldovenească şi să poată lamuri regulile acestei limbi.

4. Conştientizându-se că va fi destul de dificil a găsi asemenea

profesori care să posede limba moldovenească, se propunea ca salariul

anual de 250 de rub. asignate, dacă nu se vor găsi mijloace de a-l plăti

în argint, să fie mărit, cel puţin, de 2 ori.

158

5. Toate cheltuielile pentru salarizarea profesorilor, asigurarea cu

spaţiu locativ, întreţinerea şcolilor vor fi asigurate din capitalul de

10% acordat Basarabiei.

6. Pentru asigurarea ulterioară a şcolilor judeţene cu elevi urma să

fie deschisă o reţea largă de scoli primare – şcoli bisericeşti.

Ministerul Învăţământului Public considera că aceste şcoli judeţe-

ne trebuie să fie administrate de un director special, care cu timpul să

devină Directorul Gimnaziului, stabilindu-i-se un salariu bun, din ace-

eaşi sumă a capitalului de 10% acordat Basarabiei. Alegerea directoru-

lui rămânea prerogativa tutorelui Districtului de Învăţământ Harkov,

cu confirmarea ulterioară de câtre ministrul Învăţământului Public549

.

La şedinţa Comitetului de Miniştri din 27 aprilie 1829 a fost discutată

adresa din 27 aprilie a ministrului Învăţământului Public. El solicita ca

jumătate din suma pentru întreţinerea şcolilor judeţene şi pentru remune-

rarea directorilor şcolilor judeţene din Basarabia să fie inclusă în capitalul

comun al şcolilor Ministerului Învăţământului Public pentru acest an de

studii, iar pentru anul viitor jumătate de sumă să fie alocată din vistieria

de stat pentru întreţinerea gimnaziului şi a celor 6 şcoli judeţene, anual –

24625 ruble. La şedinţa din 1 iunie 1829 a Comitetului de Miniştri aceas-

tă decizie a fost întărită, adoptată şi confirmată de împărat550

.

ŞCOALĂ LANCASTERIANĂ DIN BASARABIA (Ланкастер-

ская школа в Бессарабии) – instituită la 28 mai 1823 la propunerea

contelui I.A. Capo d’Istria. La început, în Chişinău, Bălţi şi Ismail, iar

mai târziu în Bender şi Hotin, aceste şcoli se bazau pe sistemul învă-

ţământului reciproc551

.

Sistemul de învăţământ lancasterian552

poartă numele pedagogului

englez Joseph Lancaster (1771-1838), care învăţa fără plată copiii

549 ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827, №1520. – СПб., 1830, c. 955-957. 550 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2905. – СПб., 1830, c. 383. 551 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе. – СПб., 1835, Прибавление к IX-му тому второго собрания Законов Российской Империи, №7710 „a”, c. 15. 552 La începutul sec. al XIX-lea, un oarecare Bell, englez de origine, a deschis în ora-şul Mandras o şcoală elementară, la baza căreia era pus principiul instruirii reciproce. În cursul anului şcolar elevii erau repartizați și instruiți în mai multe grupe, după gra-dul cunoştinţelor însuşite: cei mai noi învăţau de la cei mai vechi cu ajutorul unor ta-ble intuitive, special concepute în acest sens. Sistemul nou necesita puţini învăţători (Vladimir N. Neaga. Şcolile lancasteriene. – În: Şcoala basarabeană. Revistă de cultu-ră pedagogică şi de apărare a intereselor învăţătoreşti. – Chişinău, 1934, Anul II, apri-lie-mai 1934, nr. 1-2, p. 2).

159

săraci. Fiind susţinut de Korston şi Fox, fondatorii British and foreign

Society for educaţion instituie prima şcoală normală, după sistemul

învăţământului reciproc, care ulterior a căpătat o largă răspândire în

Europa. Sistemul de învăţământ lancasterian este original prin faptul

că metodele de instruire nu poartă un caracter pur religios. Predarea

religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar în şcoli erau

primiţi elevi de diferite confesiuni religioase553

.

Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei

Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul semi-

nariştilor, preventiv pregătiţi pentru acest lucru. Administrarea directă

era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şco-

lile din Chişinău şi din Bender, care erau sub supravegherea directă a

Administraţiei Eparhiale. În aceste şcoli erau primiţi copii din toate

categoriile sociale. Ei învăţau să citească şi să scrie şi primele 4 reguli

aritmetice, în baza dispoziţiei editate în 1823 de Departamentul Învă-

ţământului Public. Elevii claselor superiore studiau o data în săptămâ-

nă Katehizisul554

.

În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi

la dorinţa lui Alexandru I, care, în urma vizitei sale din 1818 în noua

provincie, a dispus, prin secretatul său de stat contele I.A. Capo

d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a institui în Basa-

rabia şcoli de învăţământ reciproc555

. Dar, dorinţa împăratului nu a pu-

tut fi realizată decât în anul 1824. Acesta din diferite motive, în speci-

al din lipsa învăţătorilor specializaţi în această metodă de instruire şi a

materialului didactic necesar. Pentru soluţionarea acestei probleme, la

17 martie 1820 Guvernul Regional, prin intermediul lui Bahmetev, se

adresează mitropolitului G.Bănulescu-Bodoni cu cererea să fie reco-

mandaţi trei tineri care să cunoască bine atât ruseşte, cât şi româneşte,

pentru a fi trimişi, pe socoteala statului, la Petersburg. Acolo, aceștia

553 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1896, Т. XVII, с. 330-331; Российский гуманитарный энциклопедический

словарь. Том. III. – М., 2002, с. 576. 554 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе, №7710 „a”. – СПб., 1835, При-

бавление к IX-му тому второго собрания Законов Российской Империи, c. 15. 555 Despre introducerea sistemului de învăţământ lancasterian în Basarabia a se vedea

mai detaliat: М.Ганицкий. Ланкастерские школы в Бессарабии. – În: КЕВ, 1877,

№21, 1-15 ноября, с. 993-1016; 1878, №2, 15-31 января, с. 43-48.

160

urmau să se specializeze în aplicarea metodei lancasteriene şi, în ace-

laşi timp, să supravegheze corectura tablelor româneşti. Mitropolitul

Gavriil a recomandat trei tineri studenţi de la Seminarul Teologic din

Chişinău: pe Iacob Hâncu, mai târziu autor de manuale didactice ro-

mâneşti, Laurenţiu Kuniţki şi Teodor Bobeicu, care, plecând la Sankt

Petersburg, au urmat timp de un an Institutul Pedagogic. În iulie 1824,

terminând studiile, ei se întorc la Chişinău, dar intră din nou în semi-

nar, deoarece, din cauza că lipsea materialul didactic (care nu se tipă-

rise), şcolile lancasteriene n-au putut fi deschise556

.

Pentru alcătuirea şi tipărirea tablelor557

necesare, încă în luna mar-

tie 1820 mitropolitul Gavriil a fost rugat să trimită la Petersburg o co-

lecţie de manuale didactice româneşti, precum şi un dicţionar rus-

român. În iulie, după ce au fost expediate cărţile cerute, cu excepţia

dicţionarului care la acea vreme încă nu exista, Capo d’Istria îl înştiin-

ţează pe mitropolitul Gavriil că tablele în limba română sunt gata şi

cerea să fie redactate şi trimise înapoi pentru a începe tipărirea lor. În-

tre timp, s-a constat că tablele trimise la Chişinău pentru a fi redactate

erau alcătuite după modelul celor din străinătate, că nu corespundeau

mentalităţii şi gradului de dezvoltare a poporului rus şi conţin mai

multe cunoştinţe „dăunătoare”; în special, că nu erau pătrunse de spiri-

tul religios. De aceea, s-a dispus anularea tablelor vechi, iar cu alcătui-

rea celor noi a fost împuternicit arhiepiscopul Filaret, care a introdus

în ele mai multe noţiuni de religie, fragmente din Sfânta Scriptură,

Vechiul şi Noul Testament. În aprilie 1821, Capo d’Istria îl informea-

ză despre această decizie pe arhiepiscopul Dimitrie Sulima (1821-

1844), care a urmat la scaunul mitropoliei, informându-l că în curândă

vreme îi va fi trimis completul de tabele pentru a fi traduse în româ-

neşte şi tipărite la tipografia mitropolitană din Chişinău558

. La finele

anului 1822 tablele au fost gata.

Prima şcoală lancasteriană din Chişinău a fost deschisă la 7 fe-

bruarie 1824 (sub conducerea lui Iacob Hâncu), în Bălţi – la 11 mai

(sub conducerea lui Teodor Bobeicu), iar în Ismail – la 26 mai ace-

556 Vladimir N. Neaga. Op. cit., p. 3. 557 Tablă – coală de hârtie groasă, de mărimea 60x52 cu textul românesc scris cu litere

slavone (Ibidem, p. 4-5). 558 Ibidem, p. 3-4.

161

laşi an (sub conducerea lui Laurenţiu Kuniţki)559

. În anul 1824, la ce-

rerea rectorului seminarului V.Purişchevici, au fost înfiinţate încă

două scoli lancasteriene: la 13 martie – la Bender, avându-l ca învă-

ţător pe absolventul Seminarului Teologic Andrei Timoşevski, şi la

7 decembrie – la Hotin, avându-l ca învăţător pe absolventul Semi-

narului Teologic Ioan Rodostat560

. În 1833, în cele 5 scoli lancasteri-

ene îşi făceau studiile 375 elevi: în şcoala din Chişinău – 136 elevi,

din Ismail – 77, din Bălţi – 40, din Hotin – 73 şi din Bender – 49

elevi561

. În afară de aceste cinci şcoli, în această perioadă mai funcţi-

ona o şcoală lancasteriană – în colonia bulgară Bolgrad din judeţul

Ismail. În anul 1843 şcoli lancasteriene au mai fost deschise în Or-

hei, Soroca şi Cahul, iar la 14 august 1846 este întemeiată o a doua

şcoală la Chişinău562

.

După înfiinţarea primelor cinci şcoli, arhiepiscopul Dimitrie

Sulima adresează poporului o pastorală redactată în text paralel, ro-

mânesc şi rusesc, în care îndeamnă părinţii să-şi trimită copii la şcoală

şi în care era redată modalitatea de funcţionare a acestor instituţii de

învăţământ.

Încăperile pentru şcoli erau arendate de şefii de poliţie la dispozi-

ţia Administraţiei Financiare. La 7 octombrie 1826 Consiliul Suprem

al Basarabiei discută întrebare cu privire la arendarea încăperilor

pentru şcolile lancasteriene din Ismail, Bender şi Hotin, iar mai târ-

ziu şi pentru cea din Bălţi563

; la 12 octombrie sunt confirmate con-

tractele de arendă pentru aceste şcoli564

. Pentru întreţinerea şcolilor

lancasteriene din Basarabia se cheltuiau anual 3780 rub. asignate. În

fiecare şcoală activau câte un învăţător, care primea salariu: în şcoala

din Chişinău – 300 rub., în celelalte 4 şcoli – câte 250 ruble. Potrivit

deciziei Comitetului de Miniştri din 30 decembrie 1834, şcolile lan-

559 М.Ганицкий. Ланкастерские школы в Бессарабии. – În: КЕВ, 1878, №2, 15-

31 января, с. 44, 47; Dinu Poştarencu. O istorie a Basarabiei în date şi documente

(1812-1940). – Chişinău, 1998, p. 12. 560 M.Ganişki. Op. cit, p. 48; Vladimir N. Neaga. Op. cit., p. 3. 561 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе, №7710”a”. – СПб., 1835, При-

бавление к IX-му тому второго собрания Законов Российской Империи, c. 15. 562 Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 20-21. 563 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 461, p. I, f. 141, 142. 564 Ibidem, f. 321, 341-341 verso.

162

casteriene din Basarabia aflate în subordinea Administraţiei Eparhia-

le locale au fost transmise în subordinea Ministerului Învăţământului

Public565

.

Dar, şcolile lancasteriene n-au prins rădăcini în pătura largă a po-

porului, iar încercările de a înfiinţa şcoli lancasteriene la sate n-au dat

nici un rezultat. După cum constată V.M. Neaga, la sfârşitul celui de-

al patrulea deceniu, o parte din şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se

transformă în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au

început să ia fiinţă, iar altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care

au apărut în Basarabia în urma decretării Regulamentului despre şcoli-

le parohiale din 1836566

.

ŞCOALĂ PAROHIALĂ (церковно-приходская школа, приход-

ская школа, училище) – şcoală primară în incinta parohiei. Constituia

prima treaptă a învăţământului teologic din Basarabia. Cursurile erau

ţinute de diaconi, paracliseri, persoane care au absolvit şcoli parohiale

de învăţători567

, seminare teologice etc. Ele se împărţeau în două cate-

gorii: cu o singură clasă (cu 3 ani de studii) şi cu două clase (cu 4

ani de studii) 568

.

ŞCOALĂ REALĂ (gimnaziu real) (реальнoе училищe) – instituţie

de învăţământ mediu, în care, alături de gimnaziile clasice, se obţineau

„studii generale şi pregătire pentru admiterea în instituţiile de învăţă-

mânt superior speciale”. În Rusia primele scoli reale apar în anii ’20 ai

sec. al XIX-lea şi până în 1871 se numeau gimnazii reale. În cores-

pundere cu statutul şcolar din 1872, şcolile reale urmau să acorde

„studii generale, acomodate la necesităţile practice şi cunoştinţe prac-

tice”. În şcolile reale îşi puteau face studiile copiii din toate stările so-

ciale şi confesiunile religioase. În primele patru clase se studiau mate-

rii de învăţământ general, clasele superioare (a V-a şi a VI-a) erau al-

cătuite din două secţii – de bază şi comercială sau din una din ele.

Regulamentul admitea deschiderea unei clase suplimentare alcătuite

din trei clase: generală – pregătirea pentru instituţiile de învăţământ

565 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. второе, 1834, №7710”a”. – СПб., 1835, При-

бавление к IX-му тому второго собрания Законов Российской Империи, c. 16. 566 Vladimir N. Neaga. Op. cit., p. 7. 567 Scoli pedagogice peru băieţi şi fete, cu 3 ani de studii, care la mijlocul sec. al XIX-

lea – începutul sec. al XX-lea pregăteau învăţători pentru şcolile parohiale. 568 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 236.

163

superior speciale, mecanico-tehnică şi chimico-tehnică – pentru obţi-

nerea studiilor medii tehnice569

.

ŞCOALA REALĂ DIN CHIŞINĂU (Кишиневское Реальное

Училище)570

– deschisă la 6 decembrie 1873. La momentul deschide-

rii, această instituţie de învăţământ avea trei clase – a III-a, a IV-a şi a

V-a. Pe parcursul următorilor doi ani de studii au fost deschise încă

două clase superioare. În postul de director a fost numit N.D. Cod-

reanu, care era şi învăţător de fizică571

. Corpul didactic al acestei insti-

tuţii de învăţământ era completat şi cu învăţători din alte instituţii, ca,

de exemplu: preotul Nicolai Romanski – profesor de religie, în acelaşi

timp profesa şi la Seminarul teologic din Chişinău; profesorul de lim-

bă greacă O.L. Şperlit, care ducea şi orele de limbă greacă în liceele

de băieţi şi de fete din Chişinău; profesorul de matematică, desen lini-

ar şi geografie A.C. Costinski, care în acelaşi timp era şi diriginte în

liceul de fete Dadiani, la fel ca şi profesorul de matematică L.I. Zu-

balov, care în paralel era diriginte şi profesor în aceeaşi instituţie de

învăţământ Dadiani572

.

Ulterior, în baza deciziei Consiliului de Stat din 19 noiembrie

1884, începând cu 1 iulie 1886, au fost deschise şi cele două clase in-

ferioare – clasele I şi a II-a, cu alocarea pentru acest an de studii a

1205 rub. din contul şcolii, iar începând cu 1 ianuarie 1887 – a

4320 rub. anual, din contul Ministerului Învăţământului Public.

Zemstva locală urma să transfere în contul ministerului suma de 1910

ruble573

.

În anul 1888 a fost deschisă clasa a VII-a, cu profil mecanico-

tehnic. Pe lângă această clasă, şcoală reală avea şi cabinete de fizică,

chimie, meteorologie, ştiinţe ale naturii, istorie, geografie etc.574

În anul deschiderii, această instituţie de învăţământ avea un contin-

gent de 101 elevi. La început, contingentul de elevi s-a completat, în

fond, cu elevii transferaţi din diferite licee din Basarabia (Tabelul 14).

569 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, c. 221. 570 Text prezentat de cercetătoarea Tatiana Bârlădeanu. 571 Памятная книга по Одесскому учебному округу за 1881 год. – Одесса, 1881, c.

132. 572 ASRO, F. 42, inv. 95, d. 1768, f. 17 verso-21. 573 ПСЗРИ. Собр. III , т. V, 1885, №3299. – СПб., 1887, с. 466-167. 574 ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 103, f. 12; d. 141, f. 201.

164

Tabelul 14 Numărul elevilor transferaţi în Şcoala Reală din Chişinău din diferite

instituţii clasice de învăţământ din Basarabia, în anul 1873*

Categoriile sociale

Nu

mă

rul

tota

l

În %

Inclusiv

Cu

reu

şită

la

lim

bil

e cl

asi

ce

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Cu

ner

euşi

tă l

a

o l

imb

ă c

lasi

că

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Cu

ner

euşi

tă l

a

do

uă

lim

bi

cla

sice

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Nobili 59 68,6 19 32,2 15 25,4 25 43,2

Preoţi, orăşeni şi ţărani 26 30,2 4 15,4 11 42,3 11 42,3

Străini 1 1,2 - - - - 1 100

În total 86 100,0 23 26,8 26 30,2 37 43,0

*ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 12 verso.

Datele Tabelului 14 demonstrează că numărul elevilor transferaţi

din alte licee era destul de mare. Din numărul total de 101 elevi, care

îşi făceau studiile în această instituţie de învăţământ în anul de studii

1873/1874, 86 elevi (85,2 %) au fost transferaţi din alte instituţii de

învăţământ din cauza nereuşitei la una sau chiar la ambele limbi clasi-

ce. Datele tabelului denotă destul de elocvent ca din punctul de vedere

al componenţei sociale prevalează nobilimea – 59 elevi (68,6%), după

care urmează copiii de clerici şi cei din mediul rural şi urban – 26

(30,2%). De regulă, manifestau dorinţa să-şi trimită copiii la studii în

această instituţie de învăţământ doar acele stări sociale, care aveau

bani şi cei care pe parcurs s-au orientat spre valori moderne, înţele-

gând schimbările care au loc în societatea rusă legate de modernizarea

şi reformarea ţării, ceea ce va necesita cunoştinţe, în special în dome-

niul ştiinţelor tehnice, chimice şi mecanice.

Prezintă interes componenţa confesională a contingentului de

elevi transferaţi în Şcoala Reală din Chişinău în anul 1873, sistemati-

zate în Tabelul 15.

165

Tabelul 15 Numărul elevilor transferaţi în Şcoala Reală din Chişinău

din instituţiile clasice de învăţământ în anul 1873,

potrivit apartenenţei religioase*

Ap

art

enen

ţa

reli

gio

asă

Nu

mă

rul

to

tal

În %

Inclusiv

Cu

reu

şită

la

lim

bil

e cl

asi

ce

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Cu

ner

eu

şită

la

o l

imb

ă c

lasi

că

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Cu

ner

eu

şită

la

do

uă

lim

bi

cla

sice

În %

, fa

ţă d

e

nu

mă

rul

tota

l

Ortodocşi 68 79,1 20 29,4 17 25,0 31 45,6

Evrei 7 8,1 1 14,3 3 42,9 3 42,9

Protestanţi 7 8,1 1 14,3 5 71,4 1 14,3

Alte confesiuni 4 4,7 1 25,0 1 25,0 2 50,0

În total 86 100,0 23 26,7 26 30,2 37 43,0

*ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 12 verso.

Datele Tabelului 15 demonstrează că din numărul total de elevi, tran-sferaţi de la alte instituţii de învăţământ, 68 (79,1%) reveneau ortodocşi-lor, 7 (8,1%) – evreilor, 7 (8,1%) – protestanţilor şi 4 (4,7%) altor confe-siuni religioase. Este semnificativ faptul că reuşita la limbile clasice a ele-vilor tuturor confesiunilor religioase era destul de mică şi constituia, pentru ortodocşi – 20 elevi (29,4%), pentru evrei şi protestanţi – câte un elev (câte 14,3%) şi pentru celelalte confesiuni religioase – câte un elev (25%). Nereuşita elevilor la una sau la ambele limbi clasice constituia: pentru ortodocşi, din numărul total de 68 de elevi – 48 de persoane (70,6%), din numărul total de 7 elevi evrei – 6 persoane (85,8%), din nu-mărul total de 7 elevi protestanţi – 6 persoane (85,7%) şi din numărul to-tal de patru elevi din celelalte confesiuni religioase – 3 persoane (75%).

Problema privind organizarea procesului de studii cu un randa-ment mai mare erau cauzată de condiţiile proaste în care acest proces derula. Ca bloc de studii a fost arendată casa doamnei Foory, dar aceasta nu permitea organizarea celor două clase inferioare. De aceea, era necesară construirea unei clădiri speciale care ar permite înmatri-cularea copiilor şi în primele clase

575.

575 ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 13.

166

Şcoala Reală din Chişinău (Carte poştală. MNAIM)

Pentru construcţia sediului şcolii reale Consiliul Zemstvei Judeţe-

ne din Chişinău a oferit un lot de pământ, aflat la colţul străzilor

Gubernială şi Reni (astăzi M. Kogălniceanu şi A.S. Puşkin). În 1880,

Secţia de Construcţii a Administraţiei guberniale a confirmat proiectul

noii clădiri pentru Şcoala Reală pregătit de arhitectul V.N. Ţâganko.

Supravegherea tehnică a fost efectuată de arhitectul Semko-Savoi-

sky576

. Construcţia clădirii a început în 1883 şi s-a finisat în anul

1886577

. Întreţinerea acestei instituţii de învăţământ se făcea din banii

bugetului de stat, ai zemstvei basarabene, dumei orăşeneşti şi din taxa

pentru studii acumulată de la părinţi (50 de rub. anual)578

.

Schimbările care intervin în dinamica contingentului de elevi, pe

parcursul anilor ’70-’80 ai sec. al XIX-lea, sunt elucidate prin datele

Tabelului 16.

576 ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 181, f. 10-10 verso. 577 Această clădire s-a păstrat până în prezent şi serveşte ca bloc de studii pentru

Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. 578 ANRM, F 1862, inv.22, d.181, f. 18.

167

Tabelul 16 Dinamica contingentului de elevi în Şcoala Reală din Chişinău,

în anii ’70-’80 ai sec. al XIX-lea*

Anii

Clasele

În t

ota

l

I II III IV V VI VII

Total În% Total În% Total În% Total În% Total În% Total În% Total În%

1874 - - - - 40 39,6 30 29,7 31 30,7 - - - - 101

1875 - - - - 47 30,1 58 37,1 36 23,0 15 9,6 - - 156

1876 - - - - 37 22,0 60 35,7 39 23,2 23 13,7 9 5,3 168

1877 - - - - 38 21,8 55 31,6 40 23,0 32 18,4 9 5,2 174

1878 - - - - 39 25,3 45 29,2 39 25,3 19 12,3 12 7,8 154

1879 - - - - 34 22,0 47 30,5 36 23,3 26 16,8 11 7,1 154

1880 - - - - 40 26,5 39 25,8 34 22,5 24 15,9 14 9,3 151

1881 - - - - 42 27,0 43 27,7 26 16,8 32 20,6 12 7,8 155

1882 - - - - 43 25,9 44 26,5 38 22,9 24 14,4 17 10,2 166

1883 - - - - 32 20,0 47 29,3 34 21,2 38 23,7 9 5,6 160

1884 - - - - 33 24,2 32 23,5 30 22,0 30 22,0 11 8,0 136

1885 - - - - 29 27,6 24 22,9 22 20,9 18 17,1 12 11,4 105

1886 26 15,6 28 16,8 32 19,2 34 20,3 20 11,9 19 11,3 8 4,8 167

1887 43 22,4 43 22,4 32 16,7 35 18,2 16 8,3 16 8,3 7 3,6 193

1888 37 19,8 43 23,0 38 20,3 32 17,1 19 10,2 10 5,3 8 4,3 187

* ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 14; d. 23, f. 19; d. 103, f. 12, 12 verso; d. 114,

f. 36; d. 120, f. 20, 20 verso; d. 126, f. 20; d. 134, f. 5; d. 141, f. 9, 10, 10 verso;

d. 156, f. 22 verso, 23, 35 verso; d. 162, f. 17, 18 verso; d. 169, f. 6, 6 verso.

Datele Tabelului 16 ne permit să urmărim dinamica numerică a

elevilor care îşi făceau studiile în Şcoala Reală din Chişinău de la anul

deschiderii 1874 (spunem anul 1874, anul deschiderii, deoarece toate

rapoartele depistate din fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Mol-

dova sunt efectuate la data de 1 ianuarie) până în anul 1888. Putem as-

tfel constata că în anii ’70-80 ai sec. al XIX-lea numărul mediu de

elevi din Şcoala Reală din Chişinău a constituit 155 copii. Media pe

clase pentru anii de studii 1874-1888 era: pentru clasa a III-a – 37

elevi, clasa a IV-a – 42 elevi, clasa a V-a – 31 elevi, clasa a VI-a – 23

elevi şi pentru clasa a VII-a – 11 elevi. Prin urmare, analiza acestor

date ne permite să concluzionăm că în dinamica contingentului de

elevi se poate observa o tendinţă de creştere de la clasa a III-a la clasa

a IV-a, după care urmează o evidentă descreştere, ce se lămureşte, par-

168

ţial, prin nereuşita elevilor şi prin posibilitatea de a abandona studiile

după clasa a şasea. Analizând datele acestui tabel, observăm că în anul

de studii 1885 numărul total de elevi era de 105, iar în anul următor

1886 – 167 elevi, adică o creştere cu 62 elevi. Aceasta se explică prin

faptul că în acest an a fost deschisă şi clasa întâi. Ca rezultat, şcoala

avea toate cele şapte clase şi putea să efectueze un proces de instruire

complet579

. Analizând numărul total de elevi care şi-au făcut studiile

în Şcoala Reală din Chişinău în anii ’70-80 ai sec. al XIX-lea, putem

observa o creştere a contingentului de elevi de le 101 în anul 1874 la

187 în anul 1888.

Prezintă interes apartenenţa socială a elevilor care şi-au făcut stu-

diile în Şcoala Reală din Chişinău în anii 1874-1897 (Tabelul 17).

Datele Tabelului 17 demonstrează că în perioada anilor 1874-1897

în această instituţie de învăţământ îşi făceau studiile copiii nobililor şi

ai funcţionarilor (fapt ce atestă o prevalare a acestora), ai mic-

burghezilor (orăşenilor) şi copii care veneau din mediul rural, de regu-

lă, ai ţăranilor. Deşi tendinţa de creştere a numărului de elevi din rân-

durile nobilimii şi funcţionarilor este una evidentă: 64 elevi în 1874 şi

143 în 1897, totuşi, analizând raportul în procente vizând fiecare stare

socială în parte, constatăm că numărul acestora – de peste 60% în pri-

mii ani de activitate a şcolii, se va reduce uşor, constituind în 1887

doar 43,7%, cu o uşoară creştere în anii următori. Constant, dar infim,

rămâne numărul elevilor din rândul clerului, care a variat de la 1 la 3

şi 4 persoane. Evidentă este, însă, tendinţa de creştere a numărului de

elevi din rândurile elementului burghez – orăşenilor (meşteşugarilor,

burgheziei comerciale, intelectualităţii etc.) şi ale cetăţenilor de onoa-

re. Dacă în primii doi ani de activitate a şcolii aceştia au constituit

doar 18,6% şi 23,7% din numărul total de elevi, în anii următori, cu

unele mici excepţii (1884), numărul lor creşte, atingând în unii ani

(1887) mai mult de 40%. O anumită creştere poate fi observată şi în

dinamica elevilor din rândurile ţăranilor, dar această tendinţă nu este

una constantă, ci mai mult sporadică şi în raport cu celelalte stări soci-

ale nu a depăşit 10%, excepţie făcând doar anii 1874 (10,8%) şi 1884

(27,2%).

579 ANRM, F.1862, inv. 22, d. 181, f. 21 verso.

169

Tabelul 17 Apartenenţa socială a elevilor din Şcoala Reală din Chişinău,

în anii 1874-1897*

Anii

Nu

mă

rul

tota

l

de

elev

i

Apartenenţă socială N

ob

ili

şi

fun

cţio

na

ri

În %

Pre

oţi

În %

Oră

şen

i

În %

Meş

teşu

ga

ri

În %

Ţă

ran

i

În %

Alt

e ca

teg

ori

i

so

cia

le

În %

1874 101 64 63,3 - - 24 23,7 - - 11 10,8 2 1,9

1875 156 95 60,8 1 0,6 29 18,6 - - 13 8,3 8 5,1

1876 168 101 60,1 1 0,6 56 33,3 - - 6 3,5 4 2,4

1877 174 98 56,3 2 1,1 59 33,9 - - 12 6,9 3 1,7

1878 154 84 54,5 2 1,2 59 38,1 - - 6 3,9 3 2,0

1879 154 87 56,1 3 2,0 56 36,3 - - 3 2,0 5 3,2

1880 151 88 58,2 1 0,6 43 28,4 - - 14 9,2 5 3,3

1881 155 90 58,0 1 0,6 49 31,6 - - 8 5,1 7 4,5

1882 166 98 59,0 1 0,6 50 30,1 - - 6 3,6 11 6,6

1883 160 94 58,8 1 0,6 54 33,7 - - 5 3,1 6 3,7

1884 136 75 55,1 3 2,2 16 11,8 - - 37 27,2 5 3,7

1885 105 59 56,2 2 1,9 31 29,5 - - 9 8,6 4 3,8

1886 167 89 53,3 3 1,8 60 35,9 - - 7 4,2 8 4,8

1887 192 84 43,7 4 2,1 83 43,2 - - 11 5,7 10 5,2

1888 187 96 51,3 2 1,0 73 39,0 - - 10 5,3 6 3,2

1890 208 105 50,5 1 0,5 83 40,0 - - 11 5,3 8 3,8

1891 217 116 53,5 1 0,5 50 23,0 - - 12 5,5 8 3,7

1893 229 119 52,0 - - - - 86 37,5 15 6,6 9 3,9

1895 232 110 47,4 1 0,4 90 38,8 - - 17 7,3 14 6,0

1897 290 143 49,3 1 0,3 111 38,3 - - 24 8,3 11 3,8

* ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 14; d. 23, f. 19; d. 103, f. 12, 12 verso;

d. 114, f. 36; d. 120, f. 20, 20 verso; d. 126, f.20; d. 134, f. 5; d. 141, f. 9, 10, 10 verso;

d. 156, f. 22 verso, 23, 35 verso; d.162, f. 17, 18 verso; d. 169, f. 6, 6 verso; d. 181,

f. 11 verso, 12; d. 182, f. 8, d. 280, f. 10; d. 292, f. 8.

Studiile în Şcoala Reală din Chişinău erau contra plată, motiv din

care nu toţi doritorii îşi puteau trimite copiii să-şi facă studiile în

această instituţie de învăţământ, ea fiind frecventată, de regulă, de co-

piii stărilor înstărite ale populaţiei. Taxa anuală pentru studii constituia

170

50 de ruble şi nu era accesibilă pentru categoriile vulnerabile

ale societăţii. Din mediul rural îşi puteau face studiile doar copiii ţăra-

nilor înstăriţi.

Şcoala Reală din Chişinău (Fotografie de P.M. Kondraţki, MNAIM)

Documentele de arhivă demonstrează că profesorii atenţionau institu-

ţiile de resort asupra pregătirii insuficiente a copiilor din stările neprivile-

giate din Basarabia, care condiţiona direct reuşita slabă a acestora580

.

Deşi rapoartele care sunt depozitate în fondurile Arhivei Naţionale

a Republicii Moldova nu ne permit să depistăm componenţa etnică a

elevilor, totuşi, analizând apartenenţa religioasă a acestora, putem face

unele concluzii cu referire la acest subiect. Clasificarea elevilor care

îşi făceau studiile la Şcoala Reală din Chişinău potrivit apartenenţei

religioase este redată în Tabelul 18.

580 ANRM, F. 1862, inv.22, d. 16, f. 12 verso.

171

Tabelul 18 Numărul elevilor care îşi făceau studiile la Şcoala Reală din Chişinău,

potrivit confesiunilor religioase, în anii ’70-80 ai sec. al XIX-lea*

Anii

Apartenenţa religioasă N

um

ăru

l to

tal

de

elev

i Inclusiv

Ort

od

ocş

i

În %

Ca

toli

ci

În %

Lu

tera

ni

În %

Pro

test

an

ţi

În %

Ev

rei

În %

Alt

e co

nfe

siu

ni

reli

gio

ase

În %

1874 101 78 77,2 10 9,9 1 0,9 - - 11 10,9 1 0,9

1875 156 99 63,3 12 7,7 4 2,6 - - 28 17,9 13 8,3

1876 168 114 67,9 17 10,1 3 1,8 - - 28 16,6 6 3,6

1877 174 107 61,5 20 11,5 4 2,3 - - 36 20,7 7 4,0

1878 154 91 59,0 16 10,4 3 1,9 - - 35 22,7 9 5,8

1879 154 92 59,7 16 10,4 4 2,6 - - 32 20,7 10 6,5

1880 151 101 66,9 15 9,9 4 2,6 - - 25 16,6 6 3,9

1881 155 103 66,5 14 9,0 8 5,2 - - 21 13,5 9 5,8

1882 166 114 68,7 16 9,9 5 3,0 - - 25 15,0 6 3,6

1883 160 114 71,2 17 10,6 3 1,9 - - 26 16,2 - -

1884 136 95 69,9 15 11,0 2 1,5 - - 22 16,2 2 1,5

1885 105 79 75,2 8 7,6 - - - - 17 16,2 1 0,9

1886 167 113 67,7 13 7,8 3 1,8 - - 38 22,7 - -

1887 192 121 63,0 10 5,2 5 2,6 - - 52 27,0 4 2,0

1888 187 126 67,4 13 6,9 5 2,7 - - 40 21,4 3 1,6

1890 208 141 67,8 15 7,2 - - 5 2,4 43 20,7 4 1,9

1891 217 151 69,6 20 9,2 - - 5 2,3 40 18,4 1 0,5

1893 229 171 74,8 13 5,7 - - 8 3,5 34 14,8 3 1,3

1895 232 168 72,4 11 4,8 - - 12 5,2 35 15,1 6 2,6

1897 290 208 71,7 22 7,6 - - 14 4,8 41 14,1 5 1,7

1898 295 205 69,5 23 7,8 - - 19 6,4 42 14,2 6 2,0

1899 312 224 71,8 23 7,4 17 5,4 - - 44 14,1 4 1,3

1908 293 232 79,2 17 5,8 9 3,1 - - 32 19,9 3 1,0

1909 296 232 78,4 18 6,1 10 3,4 - - 32 10,8 4 1,4

* ANRM, F. 1862, inv. 22, d. 16, f. 14; d. 23, f. 19; d. 103, f. 12, 12 verso;

d. 114, f. 36; d. 120, f. 20, 20 verso; d. 126, f. 20; d. 134, f. 5; d. 141, f. 9,10,10 verso;

d. 156, f. 22 verso, 23, 35 verso; d. 162, f. 17,18 verso; d. 169, f. 6, 6 verso; d. 181,

f. 11 verso, 12; d. 182, f. 8, d. 280, f. 10; d. 292, f. 8.

172

Datele Tabelului 18 denotă destul de elocvent o tendinţă de creşte-

re, deşi nu atât de mare, a numărului de elevi. Dacă la data deschiderii

şcolii în această instituţie de învăţământ îşi făceau studiile 101 elevi,

apoi în 1909 – 296 elevi, ceea ce constituie o creştere de 2,9 ori. Mai

mult de jumătate din numărul total de elevi erau creştini ortodocşi.

Din numărul mediu de 196 elevi din aceşti ani – 137 (69,9%) elevi

erau ortodocşi, 32 (16,3%) – evrei, 16 (8,2%) – catolici, 6 (3,1) – pro-

testanţi şi luterani şi celorlalte confesiuni le revenea în medie anual câ-

te 5 (2,5%) elevi. Pe parcursul acestor 24 de ani pe care i-am analizat

se observă o prevalare a ortodocşilor, care este urmată de evrei, cu

16,3%. Un număr comparativ mare al elevilor evrei se poate explica

prin faptul că aceştia în prima jumătate a sec. al XIX-lea erau izgoniţi

din guberniile centrale ruse şi din oraşele-porturi şi îşi găseau refugiu

la periferiile Imperiului, inclusiv în Basarabia.

Rapoartele depistate în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii

Moldova constituie izvoare importante în studierea istoriei acestei şcoli.

Ele ne permit nu doar să stabilim dinamica contingentului de elevi care

şi-au făcut studiile în această instituţie de învăţământ, dar conţin şi in-

formaţii preţioase despre componenţa socială şi apartenenţa lor religioa-

să, precum şi despre necesităţile şi problemele cu care s-a confruntat

această şcoală etc. Şcoala Reală din Chişinău pe parcursul activităţii sa-

le a reuşit să instruiască pentru dezvoltarea societăţii basarabene specia-

lişti în domeniile mecanicii, chimiei şi tehnicii. Mulţi absolvenţi ai aces-

tei instituţii de învăţământ au devenit personalităţi notorii, printre care:

arhitectul A.V. Şciusev, savantul agrolog N.A. Dimo ş .a.

ŞCOALA REALĂ DIN COMRAT (Комратское Реальное Учи-

лище) – instituită în baza deciziei imperiale din 11 aprilie 1888, la

prezentarea Departamentului Economic al Consiliului de Stat. Şcoala

urma să fie deschisă la 1 iulie 1888, în baza Regulamentului cu privire

la şcolile reale din 15 mai 1872. În primul an de activitate au fost des-

chise două clase inferioare, după care în fiecare an – câte o clasă ur-

mătoare. Cheltuielile pentru întreţinerea şcolii în a doua jumătate a

anului 1888 şi pentru anul 1889 erau asigurate de coloniştii bulgari şi

de capitalul acordat în acest scop, iar începând cu 1890 – din sumele

alocate de Ministerului Învăţământului Public581

.

581 ПСЗРИ. Собр. III, т. VIII, 1888, №5137. – СПб., 1890, c. 166.

173

Ulterior, potrivit deciziei din 17 aprilie 1895, în cadrul Şcolii

Reale din Comrat, la 6 iulie 1895 a fost deschisă o clasă suplimenta-

ră – a VII-a. În 1896 pentru întreţinerea acestei clase au fost acordate

1015 rub., iar începând cu 1897 – câte 2030 rub. anual.582

ŞEF DE POLIŢIE (пристав/частный пристав / смотритель

поселений) – şef de poliţie într-un oraş mare, divizat în unităţi adminis-

trative-poliţieneşti. În administrarea sa era paza de poliţie în frunte cu su-

praveghetorul de cartier, responsabil de ordinea publică în partea respon-

sabilă din oraş. Era subordonat poliţmaistrului sau ober-poliţmaistrului583

.

În Basarabia şi în guberniile din Novorosia mai era cunoscut şi ca

funcţionar administrativ, responsabil de colonişti584

.

ŞFARĂ (швара)– aţă de o anumită lungime, pe care agricultorii

înşirau frunzele de tutun pentru a le usca. De regulă, de la o desetină

de tutun cultivat se recoltau 750 şferi, sau 75 puduri de tutun585

.

ŞLEAHTIC (шляхтичь) – denumire dată în Evul mediu, în Polo-

nia, nobilimii mici şi mijlocii586

. Titlul de şleahtici îl purtau şi unii no-

bili din Basarabia.

T TALER (талер) – monedă austriacă de argint care a circulat în

trecut şi în Ţările Române587

. Talerul este înregistrat în documentele

interne ale Ţărilor Române în sec. al XVI-lea şi se menţine pe piaţa

comercială până la jumătatea sec. al XIX-lea. A circulat ca monedă

metalizată, servind în tranzacţiile interne şi externe, precum şi la plata

tributului, a unor daruri ori subvenţii internaţionale. Alături de zlot şi

leu, talerul a ocupat poziţia de monedă dominantă în sec. al XVII-lea

şi al XVIII-lea, constituind împreună un sistem monetar recunoscut de

vistierie588

.

582 ПСЗРИ. Собр. III, т. XVII, 1895, №13792,. – СПб., 1900, c. 86. 583 Ibidem, p. 236. 584 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. второе, 1833, №6298. – СПб., 1834, c. 144. 585 В.С. Щербaчeв. Обзор табаководства в России. Вып. I. (Бессарабская

область, Кубанская область, Закавказье). – СПб., 1869, с. 24. 586 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. II, – Bucureşti, 1992,

p. 1020. 587 Ibidem, p. 1031. 588 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 466.

174

TARABAN (тарабан) – funcţionar din cadrul Departamentului

Judiciar al Divanului Principatului Moldova. La cererea Departamen-

tului de a spori numărul tarabanilor „faţă de numărul celora care astăzi

se află în serviciu din cadrul Departamentului”, senatorul S.S. Kuş-

nikov cerea sfatul Divanului pe această întrebare. În raportul din

3 martie 1810 Divanul raporta că „…ordinea şi obiceiul local existent

până în prezent prevedea că, în cazul în care numărul de funcţionari

era insuficient, iar cerinţele dictau sporirea numărului lor, atunci func-

ţionarii pentru aceste posturi urmau a fi găsiţi din asemenea categorii

sociale care nu impuneau vistieria la cheltuieli”, „iar din birnicii sate-

lor, niciodată nu s-au dat”, respectiv şi armăşia actuală urmează să-şi

caute asemenea persoane (tarabani), care să nu fie salarizaţi589

.

TARABANŢAR (тарабанцаp) – muncitor care se ocupa cu des-

cărcatul sării. În 1807, potrivit unui registru al vistieriei, la ocnele de

sare din Moldova munceau 15 tarabanţari. Ei primeau lunar câte

8 lei590

.

TARIF VAMAL (таможенный тариф) – cod sistematizat de ta-

xe vamale stabilite de stat la care sunt impuse mărfurile trecute prin

frontiera ţării. Tariful vamal conţine denumirea şi clasificarea tuturor

mărfurilor impuse taxelor vamale, mărimea şi modalitatea de achitare

a vămii, lista mărfurilor scutite de taxele vamale şi a celor interzise

pentru import, export sau tranzit. Primul tarif vamal din Ţara Moldo-

vei care s-a păstrat în arhive datează cu anul 1765.

Măsurile sau dispoziţiile adoptate de Administraţia imperială rusă

în ce priveşte politica comercial-vamală după anexarea Basarabiei la

Rusia pot fi clasificate convenţional în dispoziţii ce se referă la tarifele

vamale generale (1816, 1819, 1822, 1841, 1850, 1857, 1867) şi schim-

bările parţiale ce au survenit după adoptarea lor (1824, 1825, 1830

etc.)591

.

După Congresul de la Viena ţarismul, temându-se de izolarea di-

plomatică, tinde să lege toate ţările participante la congres printr-un

asemenea sistem de tratate şi înţelegeri, care ar exclude încălcarea

echilibrului de forţe în Europa. Căutarea aliaţilor, dorinţa de a păstra

589 ANRM, F. 1, inv. 1, 1810, d. 1555, f. 2-2 verso. 590 Ibidem, 1808-1810, d. 117, f. 43-44. 591 Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influen-

ţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 48.

175

coraportul de forţe stabilit în Europa şi rolul său de prestigiu, teama de

a se pomeni în izolare diplomatică au determinat faptul că ţarismul

devenise adept al politicii fritrederiene. Monarhii europeni au fost ne-

voiţi să se adapteze la evenimentele postrevoluţionare din Europa, re-

curgând la compromisul dintre regimurile vechi feudale şi noile ten-

dinţe burgheze. Cursul fritrederian al Rusiei era chemat să consolideze

baza economică a sistemului de la Viena592

. În vederea atingerii aces-

tui scop, ţarismul este nevoit să treacă de la tariful vamal prohibitiv

din 1810 la tarifele liberal-fritrederiene din 1816 şi 1819 ce reflectau

principiul comerţului liber stabilit la Congresul de la Viena.

Tendinţa de a promova politica comerţului liber s-a reflectat în

mod direct şi asupra Basarabiei. După adoptarea tarifului vamal din

31 martie 1816593

, în Basarabia sunt adoptate noi acte legislative, care

au fost generalizate în decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie

1816, scopul cărora era de a reorienta comerţul basarabean de la pieţe-

le tradiţionale europene spre piaţa internă rusă şi de a pregăti terenul

pentru includerea Basarabiei în sistemul economic şi politic al Imperi-

ului Rus.

Însă, decizia de a respecta politica comerţului liber, luată la Con-

gresul de la Viena de către ţările europene, nu a fost respectată594

. Ru-

sia s-a dovedit a fi unica ţară care a aderat la principiul comerţului li-

ber. De adoptarea tarifului vamal liberal din 1819 au beneficiat Prusia,

Austria şi Polonia. Noul tarif a trezit o reacţie negativă din partea bur-

gheziei ruse, care nu era în stare să ţină piept concurenţei libere din

partea mărfurilor şi a negustorilor europeni. Tariful era o încercare

importantă şi pentru tânăra industrie rusă, care, în pofida tuturor efor-

turilor, nu o va putea suporta, deoarece politica comercială nu cores-

pundea intereselor ţării595

. Aceasta s-a răsfrânt direct şi asupra dezvol-

592 Н.П. Страхова. Тариф 1819 г. во внешнеполитических планах России. – În:

Вестник Московского ун-та. Серия 8, История. – М., 1990, №3, с. 52. 593 Noul tarif vamal este adoptat în Basarabia în noiembrie 1816 şi se răspândea doar

asupra unor mărfuri. Perceperea taxei vamale – „vama” se efectua, ca şi în trecut, du-

pă obiceiul moldovenesc şi constituia 3% ad valorem (AISR, F. 560, inv. 4, d. 235,

f. 1). 594 AISR, F. 560, inv. 34, d. 29, f. 148. 595 Н.С. Киняпина. Политика русского самодержавия в области промышлен-

ности (20-50-ые гг. XIX в). – М., 1968, с. 96.

176

tării comerţului exterior, a cărui balanţă, pentru prima oară pe parcur-

sul a mai multor ani, devine negativă.

Prin urmare, aplicarea în Basarabia a tarifelor vamale din 1816,

1819 şi 1822 denotă cu lux de amănunte că politica comercială a ţa-

rismului, atât în centru, cât şi la periferiile naţionale, depindea de nu-

meroși factori, dintre care cel extern era dominant. Dacă în timpul

adoptării tarifelor vamale din 1816 şi 1819 interesele industriei ruse au

fost aduse de împărat în jertfă planurilor „globale”, întru păstrarea he-

gemoniei ţarismului în Europa de Vest, apoi după schimbarea situaţiei

politice în urma revoluţiilor din anii ’20 din Spania, Portugalia,

Neapol, Turin, răscoalei grecilor din 1821 şi mişcării lui Tudor Vla-

dimirescu din Ţările Române, lui Alexandru I îi devine clar că prin

metodele vechi ale „absolutismului luminat” nu mai este posibil de a

păstra hegemonia în Europa. Astfel, el schimbă brusc direcţiile şi me-

todele sale în politica externă. În sfera economică împăratul se dezice

de obligaţiunile de altădată pe care şi le-a asumat la Viena privind co-

ordonarea măsurilor economice şi, în dorinţa de a proteja industria na-

ţională, se întoarce din nou pe poziţiile protecţionismului.

În această ordine de idei, aplicarea tarifului prohibitiv din 1822 din

Basarabia, demiterea lui I.Capo d’Istria şi a lui D.A. Guriev, numirea

lui E.F. Kankrin în funcţia de ministru de Finanţe şi alte măsuri de

acest ordin demonstrează că toate acestea nu erau doar ecoul nemul-

ţumirii negustorilor ruşi ruinaţi de concurenţa străină, ci era o dezicere

de la fostele „idei cosmopolite” şi o reîntoarcere la interesele proprii

naţionale, un fel de pregătire a cursului reacţionar al lui Nicolai I.

Pentru a susţine poziţiile industriei ruse, ţarismul avea nevoie de

noi pieţe de desfacere, pe care nu era atât de uşor să le obţină în condi-

ţiile unei concurenţe dure din partea mărfurilor industriale europene.

Acestea fiind mult mai variate şi calitative, au dovedit să cucerească şi

o bună parte a pieţelor din Estul şi Sud-Estul Europei. Consilierul co-

mercial Titov scria în decembrie 1832 referitor la studiul efectuat în

anii 1828-1829 de unul dintre funcţionarii Ministerului de Finanţe pri-

vind starea industriei manufacturiere şi a comerţului în Moldova, Ţara

Românească şi în regiunea Basarabia: „Industria rusă nu mai găseşte

piaţă de desfacere în Principatele Române; mai mult chiar, oraşul Iaşi,

asemănător oraşelor Brodî şi Cernăuţi, a devenit unul din locurile

principale de depozitare a mărfurilor de contrabandă, acestea fiind

177

aduse în special din Leipzig şi Viena; şi nu numai Basarabia, dar şi

guberniile Podolia, Herson şi, parţial, Volânia şi Kiev erau inundate de

diferite mărfuri străine, în detrimentul comerţului şi industriei noas-

tre”596

.

Pomenindu-se în situaţia când economia rusă nu mai era în stare să

reziste principiilor liberei concurenţe, ţarismul a fost nevoit să-şi re-

orienteze politica vamală de la liberalism la protecţionism. Ca rezultat,

la 27 februarie 1822 a fost adoptat noul tarif vamal, de data aceasta de

ordin prohibitiv, care a intrat în vigoare la 12 martie acelaşi an597

.

Noul tarif urma să contribuie la stabilizarea economiei ruse.

În timpul editării tarifului vamal din 1822, Departamentul econo-

miei de stat comunica că „…guvernul, după cum se ştie, în afară de

scopul de a revedea taxele vamale în general …urmărea scopul princi-

pal de a susţine industria autohtonă prin impuneri vamale, îndeosebi a

mărfurilor importate”598

. Tariful prohibitiv a fost susţinut de majorita-

tea contemporanilor, indiferent de concepţiile şi viziunile lor econo-

mice. General-maiorul Diugamel (fritreder – potrivit viziunilor sale

economice) sublinia că sistemul protecţionist „…a pus bazele unei in-

dustrii manufacturiere, iar ulterior a contribuit la dezvoltarea ei rapi-

dă”599

.

Cu adoptarea tarifului prohibitiv din 1822 perioada liberalismului

relativ în politica comercială a ţarismului ia sfârşit. Cercurile guver-

nante din Sankt Petersburg s-au convins că economia Rusiei nu este în

stare să respecte principiul „comerţului liber”, realizat parţial în anii

precedenţi. În politica comercial-vamală externă ţarismul este nevoit

să se întoarcă pe poziţiile protecţionismului, pe care va fi nevoit să se

menţină pe parcursul celui de-al doilea pătrar al secolului al XIX-lea.

Având experienţa Poloniei, în cazul adoptării tarifului vamal din

1819, când cordonul vamal între aceste două ţări a fost suprimat şi

stabilită o uniune vamală ce a deschis accesul liber al mărfurilor polo-

neze pe pieţele ruse şi care a prejudiciat puternic comercializarea măr-

furilor industriale ruse, ţarismul răspândeşte acţiunea noului tarif va-

596 О мануфактурной и торговой промышленности в Молдавии, Валахии и

Бесcарабской облaсти. – În: ЖМТ. –СПб., 1832, №1, с. 112. 597 AISR, F. 1152, inv.1, vol. I, 1822, d. 18, f. 1. 598 Ibidem, F. 452, inv. 2, d. 200, f. 2. 599 Ibidem, F. 560, inv. 38, d. 189, f. 15 verso-16.

178

mal şi asupra Basarabiei. Aceasta a provocat nemulţumirea atât a bur-

gheziei comerciale basarabene, care s-a ciocnit de nenumărate restric-

ţii în desfăşurarea comerţului extern, cât şi a cercurilor guvernante lo-

cale, adepţi ai integrării Basarabiei în sistemul economic şi politic al

Imperiului Rus. Astfel, motivând că tariful din 1822 interzicea impor-

tul unor mărfuri necesare populaţiei, care, din lipsă de întreprinderi

manufacturiere, nu puteau fi produse în Basarabia, rezidentul imperial

I.N. Inzov propune ca, până la suprimarea cordonului sanitaro-vamal

de la Nistru, în Basarabia să fie păstrat tariful vamal din 1819600

. În

noiembrie 1822 Consiliul de Miniştri discută propunerea lui I.N. In-

zov, dar împăratul Alexandru I nu o acceptă şi dă dispoziţia de a apli-

ca în Basarabia tariful din 1822601

.

Aplicarea tarifului din 1822 s-a răsfrânt negativ asupra comerţului

Basarabiei. Fiind îngrădită din toate părţile de cordoane vamale, Basa-

rabia s-a pomenit ruptă atât de la pieţele europene, cât şi de piaţa in-

ternă rusă. Tariful din 1822 stopa procesul de integrare a Basarabiei în

sistemul pieţei interne ruse, frâna dezvoltarea nu doar a comerţului,

dar şi a altor ramuri economice. Pe parcursul anilor 1823-1824 autori-

tăţile locale îl informau pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basa-

rabiei, contele M.S.Voronţov, despre situaţia creată în Basarabia602

.

Pentru ameliorarea situaţiei, în aceşti ani au fost adoptate diferite deci-

zii, instrucţiuni şi directive603

, dar acestea au fost puţin efective pentru

redresarea stării din comerţ.

Potrivit dispoziţiei imperiale din 28 noiembrie 1841, Senatul

adoptă la 4 decembrie un nou tarif vamal, care urma să intre în vigoare

la hotarele de vest al Rusiei, inclusiv la Prut şi Dunăre, începând cu

1 ianuarie 1842604

. Noul tarif prevedea că pentru a uşura decontările în

timpul încasării taxelor vamale, procentele carantinale şi suplimentare

(12,5%), care până acum erau calculate separat, urmau să fie unificate

cu taxele principale, iar taxele vamale, în dependenţă de desfăşurarea

comerţului, urmau să fie: pentru unele mărfuri majorate, iar pentru al-

600 AISR, F. 1152, inv. 4, d. 252, f. 1-1 verso. 601 Ibidem, f. 1 verso. 602 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 444, f. 27-27 verso. 603 AISR, F. 560, inv. 4, d. 262, f. 1-3 verso. 604 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 308, p. I, f. 1 (645).

179

tele micşorate. Din categoria mărfurilor interzise erau permise pentru

import acele mărfuri care nu prezentau pericol pentru industria rusă605

.

TAŞCĂ – piele de bivol legată la capătul odgonului cu ajutorul că-

reia se putea scoate drobii de sare din ocnă606

.

TAXĂ (такса) – 1. Sumă de bani plătită în favoarea bugetului de

stat sau al unei instituţii, în schimbul unor servicii prestate de acestea

(a se vedea: banalitate, bani pentru Curte, bărbânţă, cântar, ciubote,

cot, dzeţiolă, ferie, gloabă, harabagie, împlineală, rânduieli şi năpas-

te, taxă „de pe arşin” etc.). 2. Sumă de bani percepută sub formă de

impozit pentru anumite mărfuri comercializate pe pieţele interne (a se

vedea: crâşmărit, cvită, delarită, goştină, în unele cazuri – magalit,

mortasipie, pârcălăbie etc.), importate, exportate sau tranzitate (în Ţă-

rile Române cunoscută cu termenul de „vamă” ce constituia 10% ad

valorem). În Basarabia taxa mai este cunoscută ca suma de bani înca-

sată în folosul cagalului de la populaţia evreiască care se ocupa cu

comerţul607

.

TAXĂ „DE PE ARŞIN” (сбор с аршина) – taxă încasată în Basa-

rabia pentru măsurarea în prăvălii a unui arşin de ţesături (în 1846):

pentru ţesăturile de cea mai bună calitate – 80 kop., pentru ţesăturile

de o calitate mai proastă – 40 kop.608

TAXĂ „PENTRU 12 ZILE LUCRĂTOARE ÎN AN” (сбор под

названием „за 12 рабочих дней в году”) – taxă la care erau impuşi:

mica burghezie, negustorii, meşteşugarii şi ceilalţi orăşeni în favoarea

posesorului oraşului609

. În anii ’30 ai sec. al XIX-lea, această taxă, ală-

turi de taxa de 10% din imobilul comercializat, potrivit noii legi pri-

vind încasarea a 4% din sumă în favoarea vistieriei, de la încheierea

contractelor de comercializare a imobilelor, a devenit pentru locuitori

insuportabilă610

.

TAXĂ VAMALĂ (таможенная пошлина) – taxă de stat percepu-

tă asupra mărfurilor importate, exportate sau tranzitate pe propriul te-

ritoriu. În dependenţă de faptul unde sunt importate sau exportate măr-

605 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 308, p. I, f. 1 (645). 606 Dumitru Vitcu. Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă. – Iaşi, 1987, p. 51. 607 ANRM, F. 54, inv. 1, 1829-1835, d. 16, p. I, f. 29-29 verso, 43, 128; p. II, f. 197. 608 AISR, F. 1152, inv. 1, 1836, d. 68, f. 23. 609 Ibidem, F. 1281, inv. 2, 1836, d. 74, f. 8 verso. 610 Ibidem, f. 9 verso.

180

furile, taxele vamale se împart în taxe vamale interne şi taxe vamale

externe.

Taxele vamale interne deseori purtau un caracter de recompensă

pentru folosirea podurilor, trecătorilor, locurilor pentru depozitarea

mărfurilor etc.; uneori însă prezentau un impozit încasat fie în folosul

statului, oraşului sau bisericilor etc. A urmări mişcarea mărfurilor în

interiorul ţării este destul de dificil, spre deosebire de cele care erau

exportate peste hotare. Negustorii care transportau mărfuri în interio-

rul ţării uşor se puteau eschiva de la plata taxelor vamale, în special în

cazurile când cantitatea mărfurilor era destul de mare şi transportarea

lor clandestină aducea venituri destul de mari. Din acest considerent,

taxele vamale interne erau, de regulă, nu prea mari. În pofida acestui

fapt, încasarea lor – în special în cazul când ele erau destul de diverse,

cauzau prejudicii enorme comerţului intern, respectiv industriei şi, în

cele din urmă, populaţiei. În Rusia, încercarea de a lichida taxele va-

male interne a fost întreprinsă pe timpul domniei lui Alexei Mihailo-

vici, dar au fost definitiv lichidate doar în 1753. Ceva intermediar între

taxele vamale interne şi cele externe reprezintă acele taxe care erau în-

casate la hotarele dintre teritorii din cadrul unui şi aceluiaşi stat, dar

care se aflau în condiţii diferite faţă de importul de mărfuri şi, în spe-

cial, acele care aveau un statut vamal special – cum ar fi hotarul dintre

teritoriul porto-franco şi teritoriul propriu-zis al ţării, regiunile anexa-

te, dar care beneficiau de un statut autonom (Finlanda, Basarabia etc.).

De regulă, între aceste regiuni şi metropolă se stabilea un cordon sani-

taro-vamal611

. Spre exemplu, după anexarea Basarabiei la Imperiul

Rus, până în 1831 regiunea nou-anexată a fost separată de guberniile

interne ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, suprimat doar

prin decizia Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830612

.

Taxele vamale externe erau de trei tipuri: 1. taxe vamale încasate de

la mărfurile importate; 2. taxe vamale încasate de la mărfurile exportate

şi 3. taxe vamale încasate de la mărfurile tranzitate. În trecut, taxa va-

mală la mărfurile exportate avea o însemnătate deosebită şi constituia o

611 A se vedea, spre exempul: Cordon sanitaro-vamal. 612 Despre păstrarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi specificul încasării taxe-

lor vamale la Nistru a se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-

vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comer-

ciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 182-225.

181

parte considerabilă din venitul vamal. Ulterior, statul a început să susţi-

nă comerţul exterior, respectiv şi exportul de mărfuri. Ca rezultat, taxa

la mărfurile exportate fie că a fost anulată complet pentru multe mărfuri,

fie că a fost redusă pentru un număr substanţial de mărfuri. În statele cu

un regim vamal protecţionist, taxa se mai păstrează doar pentru acele

mărfuri care reprezintă materia primă strict necesară pentru unele ra-

muri ale industriei proprii. Dar, o însemnătate deosebită pentru venituri-

le statului avea taxa la mărfurile importate. Mărimea taxei vamale la

aceste mărfuri se stabilea potrivit tarifelor vamale în vigoare (a se vedea

termenul: tarif vamal) şi se află într-o dependenţă strânsă de politica

comercială promovată de stat la acel moment – fritrideriană, mercanti-

listă, protecţionistă sau prohibitivă, precum şi de sistemul fiscal, mai

mare sau mai mic, faţă de unele mărfuri.

Taxa stabilită la tariful vamal era încasată, de regulă, în dependen-

ţă de greutatea mărfii, dar greutatea (aşa-numita greutate tarifară) se

stabilea în mod diferit pentru diferite mărfuri: în unele cazuri, taxa era

încasată de la greutatea bruto – adică de la întreaga marfă prezentată

pentru vânzare, inclusiv ambalajele proprii, dar fără ambalajele pre-

destinate pentru păstrarea mărfurilor în timpul transportării (de exem-

plu: lăzile pentru păstrarea fructelor etc.); în alte cazuri – de la greuta-

tea propriu-zisă. Ultima era stabilită în urma cântării mărfii neto, fără

a se lua în calcul tara, ambalajul uşor nefiind exclus din preţ nici în

timpul realizării mărfii cu amănuntul din greutatea neto, alteori prin

excluderea din greutatea neto a anumitor procente pentru folosirea

ambalajului613

.

TAXĂ VAMALĂ SUPLIMENTARĂ (допольнительная тамо-

женная пошлина) – taxă vamală stabilită la mărfurile importate şi

exportate din Basarabia, suplimentar taxei vamale impuse de tarifele

vamale la hotarele de vest ale Imperiului Rus. După anexarea Basara-

biei la Imperiul Rus, în afară de taxa vamală stabilită potrivit taxelor

tarifare (fixată în tarifele vamale) şi „vamei” (stabilite la exportul măr-

furilor din Principatul Moldova în mărime de 3% ad valorem), mărfu-

rile importate şi exportate din provincie erau supuse unor taxe supli-

mentare: taxei de 1% la trecerea prin carantine, „axidenţiei” – în mă-

613 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1901, Т. XXXII „а”, с. 582-584.

182

rime de 4% ad valorem, taxei de 10% – în folosul căilor maritime de

comunicaţie, câte 20 de kopeici de la fiecare rublă vămuită pentru de-

claraţia locului pentru vasul comercial, precum şi taxa pentru hârtia

timbrată la alcătuirea diferitelor acte comerciale şi sigilii 614

.

TAXE PE VENIT ÎN FOLOSUL STĂPÂNILOR DE ORAŞE

(taxe în folosul proprietarilor de oraşe) (доход, собираемый по

грамотам молдавских господарей в пользу владельцев городов) –

taxe la care erau impuşi orăşenii, din Soroca şi Bălţi, târgurile Leova,

Otaci, Făleşti, Teleneşti şi Raşcov, în baza hrisoavelor date de domnii

Moldovei, în favoarea proprietarilor de oraşe şi târguri. Aceste dări in-

cludeau: veniturile obţinute de la trecerea peste râuri; de la case şi

prăvălii; de la comercializarea diferitelor mărfuri şi produse alimenta-

re transportate în care; de la comercializarea în general a băuturilor

spirtoase, care era dată exclusiv în folosul proprietarilor, cât şi venitul

obţinut de la sacrificarea animalelor. Suma dărilor încasate de la veni-

tul obţinut de la aceste articole nu este similară celei indicate în hri-

soavele domneşti615

.

TĂBĂCAR (дубильщик/кожевник) – meşteşugar specializat în

tăbăcitul pieilor616

.

TÂRG (местечко) – termen de origine slavă care semnifică loc de

desfacere a mărfurilor. I.Halippa afirma la timpul său că în Evul me-

diu termenul târg era echivalent cu termenul oraş (orăşel), spre deo-

sebire de sat – satul; de aceea, în cronicile moldoveneşti se întâlneşte

destul de frecvent antiteza: sate şi târguri = sate şi oraşe617

.

La 5 februarie 1993 Academia Română a organizat colocviul

„Termenii târg/oraş: semnificaţie, evoluţie şi utilizare”, la care au

participat mai mulţi specialişti în domeniu şi unde au fost expuse dife-

rite opinii. Vasile Neamţu, spre exemplu, constată că aşezarea urbană

poate fi găsită în documentele scrise sub termenul de „târg”, dar şi sub

termenul de „misto” sau sub termenul de „gorod”, dar, în acelaşi timp,

614 AIMSR, F. AMŞ, d. 18590, f. 61 verso-62. 615 AISR, F. 1281, inv. 4, 1846, d. 116, f. 5 verso. 616 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. II. – Bucureşti, 1992,

p. 1035. 617 И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бес-сара-

бии по данным переписи 1817 года. – În: Труды Бессарабской Губернской Уче-

ной Архивной Комиссии. – Кишинев, 1907, том. 3, с. 52-53.

183

şi cu denumiri latine, de pildă: „urbs”, „opidum”, „civitas”. Dar, aces-

te cuvinte nu reflectă anumite etape în dezvoltarea aşezărilor urbane,

din simplul considerent că în foarte multe documente, care se referă la

Moldova, „misto” – pentru aceeaşi localitate, în evoluţia ei – apare

înainte de a fi denumită târg. Sau, în acelaşi document apare şi

„misto” şi „târg”, pentru aceeaşi localitate618

. Respectiv, acest cuvânt

nu reflectă deplin etapa de dezvoltare a unei aşezări urbane.

Cercetătorul Paul Niedermaier consideră că „există la un moment

dat o serie de localităţi care sunt între târg şi oraş. Este normal că ase-

menea localităţi (sau, dacă vreţi, între sat-şi-oraş, dacă eliminăm deo-

camdată termenul de târg), să fie desemnate în acte neoficiale – des-

crieri, cronici etc. – când târg, când oraş”619

.

Mircea D. Matei constată că în istoriografia românească s-au sta-

tornicit două puncte de vedere cu referinţă la târg: 1. unii cercetători,

vorbind despre târg şi despre oraş, se referă sau folosesc conceptul de

târg ca fază preurbană în evoluţia unei aşezări orăşeneşti; 2. alţi cerce-

tători consideră că, atunci când vorbeşti despre târg, se subînţelege că

te referi la un specific de activitate comercială, de schimb pe care îl

are o anumită aşezare cu caracter permanent sau periodic la un mo-

ment dat620

.

Academicianul Ştefan Ştefănescu consemna că termenul „târg”

iniţial a fost loc de schimb, ulterior a devenit mic oraş. Mai târziu a

devenit oraş. Dar, de multe ori şi-a păstrat şi sensul iniţial, de loc de

schimb”621

.

Tot în acest context, un alt cercetător, Michel Tanase, după coloc-

viul ce a avut loc la 5 februarie 1993, scria că „târgul, aparţine lumii în

care slavonismul şi-a pus, mai mult sau mai puţin, pecetea. În sens de

oraş/orăşel, tinde să dispară (zic alte dicţionare) şi să devină mai puţin

folosit pentru a denumi mai degrabă „un loc întins” (…) unde se vând

şi se cumpără tot felul de produse”622

.

618 Colocviu „Termeni târg/oraş: semnificaţie, evoluţie şi utilizare”. – În: Historia

Urbana. – Bucureşti, 1993/1, Tomul I, p. 87. 619 Ibidem, p. 88. 620 Ibidem, p. 84. 621 Ibidem, p. 95. 622 Michel Tanase. Contribuţie cu ocazia colocviului „Termenii târg/oraş: semnifica-

ţie, evoluţie şi utilizare”. – În: Historia Urbana. – Bucureşti, 1993/1, Tomul I, p. 110.

184

Potrivit datelor oficiale din 16 septembrie 1816, în Basarabia erau

6 oraşe623

: Chişinău, Hotin, Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail (în ca-

re exista poliţie orăşenească) şi 12 târguri: Făleşti, Briceni, Soroca,

Căuşeni, Frumoasa, Leova (în frunte cu ispravnici), Orhei, Teleneşti,

Bălţi, Lipcani, Raşcov şi Otaci (în frunte cu căpitani de târg)624

.

TÂRG SPECIAL (особый посад) – târguri din Basarabia în pri-

ma jumătate a sec al XIX-lea cu un statut administrativ deosebit. De

un asemenea statut au beneficiat în anii ’40 ai sec. al XIX-lea târgurile

Şabo, Turlaki şi Păpuşoi. Pornind de la faptul că poliţia din Akker-

man, în afară de oraş, avea în dispoziţia sa încă 3 suburbii, ce se aflau

la o distanţă de 5-6 verste de oraş, iar mijloacele băneşti alocate în

acest scop nu depăşeau bugetul altor oraşe, în 1841 din suburbiile ora-

şului Akkerman au fost create târguri speciale sub administraţia comi-

sarilor de târguri (посадских приставов), în a căror competenţă era

soluţionarea problemelor poliţieneşti şi ale administraţiilor de târguri,

care, la rândul lor, aveau de soluţionat probleme de ordin gospodăresc.

Primii comisari de poliţie au fost numiţi în localităţile: Şabo şi

Turlaki, respectiv Lazărev şi Şumleanski şi în localitatea Păpuşoi –

Slavinski625

.

TELAL (телал) – termen de origine turcă receptat sub fanarioţi în

Ţările Române cu sensul de: 1. mijlocitor în negoţ, misit, intermediar;

2. strigător public sinonim cu crainic sau pristav; 3. în sens restrâns de

la 2: strigător la mezaturi626

.

În Basarabia, telalii era consideraţi, în majoritatea cazurilor, străi-

nii sau cei veniţi din alte oraşe ale Basarabiei sau din guberniile inter-

ne ruse în Chişinău. Neprimind din partea Administraţiei regionale pa-

şapoarte oficiale, trăiau şi activau în baza certificatelor de carantină;

alţii, deşi aveau paşapoarte, dar cu termen expirat, se ocupau cu co-

merţul ambulant pe străzile oraşului, în special cu comercializarea îm-

brăcămintei şi încălţămintei. În numărul telalilor intrau şi o parte din

locuitorii oraşului Chişinău, care, nedorind să se ocupe cu meseria ca-

623 Despre semnificaţia termenului „oraş” a se vedea în amănunte în: Instituţii feudale

din Ţările Române. Dicţionar, p. 343-346. 624 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, f. 348-348 verso. 625 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 187. 626 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 468.

185

re au învăţat-o şi eschivându-se de la alte munci, se ocupau cu comer-

ţul ambulant pe străzile oraşului627

.

La 24 februarie 1826, reprezentanţii legali ai meşterilor din bresle-

le croitorilor şi ciubotarilor din Chişinău au adresat o solicitare pe nu-

mele guvernatorului civil al Basarabiei. Potrivit plângerii acestora,

mulţi telali, care nici nu intrau în rândurile locuitorilor oraşului, cum-

părau ţesături din prăvălii din care ilegal croiau haine pe care le co-

mercializau ambulant prin Chişinău. De aceea, se cerea interzicerea

comerţului ambulant al telalilor628

. La 26 iunie 1826, consilierul

N.V. Arsenev, care îl înlocuia în acea perioadă pe V.T. Timkovski în

funcţia de guvernator civil al Basarabiei, a dispus Dumei din Chişinău

depistarea tuturor persoanelor care nu erau înscrise în rândul orăşeni-

lor, dar care practicau comerţul ambulant fără a plăti dări629

.

La cererea Dumei, poliţia din Chişinău a efectuat un control riguros şi

a constatat că telalii care au fost depistaţi în Chişinău în cea mai mare par-

te erau din alte oraşe şi străini, dintre care unii erau cu paşapoartele expi-

rate, iar majoritatea nici nu dispuneau de paşapoarte eliberate de autorită-

ţile din Basarabia, locuind în baza certificatelor de carantină630

.

Pentru soluţionarea problemei, Duma a decis:

1. Acei telali, care erau înscrişi în categoria autohtonilor şi se ocu-

pau cu comerţul ambulant cu haine pe străzile oraşului Chişinău, erau

obligaţi să se ocupe cu acest gen de comerţ doar în prăvălii şi în ma-

gazine. Dreptul la comercializarea acestor mărfuri şi documentele de

rigoare le putea acorda doar Duma din Chişinău, ca instituţie care ad-

ministra cu toate veniturile orăşeneşti. De decizia Dumei depindea şi

dreptul la comercializarea îmbrăcămintei acordat străinilor, care ur-

mau să primească certificatele respective.

2. Telalii care nu vor avea permise legale din partea Dumei orăşe-

neşti vor fi categorisiţi drept vagabonzi şi supuşi legislaţiei pentru

această categorie socială.

3. Străinii care se ocupau cu acest gen de comerţ urmau să obţină

certificate din partea Dumei orăşeneşti, pentru a se putea ocupa legal

cu comerţul în oraş.

627 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 327, f. 27-27 verso. 628 Ibidem, f. 3-3 verso. 629 Ibidem, f. 28. 630 Ibidem, f. 26.

186

4. Duma orăşenească din Chişinău urma să stabilească taxele pen-

tru practicarea comerţului de către telali, stratificându-i în trei grupe:

a) autohtoni; b) din alte orale şi c) străini.

5. În competenţa poliţiei a fost pusă sarcina de a proteja activitatea

breslelor croitorilor şi cizmarilor şi de a le proteja de acele prejudicii

pe care le putea cauza comerţul ambulant cu îmbrăcăminte practicat

de telali. În acelaşi timp, poliţia urma să susţină şi activitatea legală a

telalilor631

.

Poliţia a depistat că în Chişinău activau 45 telali. Aceştia, la cere-

rea poliţiei, au putut argumenta activitatea comercială pe care o practi-

cau prezentând actele de identitate (письменные виды). Însă, n-au pu-

tut prezenta asemenea documente: un armean, 14 evrei, 16 supuşi turci

creştini, 7 supuşi turci evrei, 2 supuşi austrieci evrei, 7 evrei străini,

2 supuşi turci creştini (de sex feminin), 2 evrei din Chişinău (de sex

feminin)632

.

La 2 iunie 1827 Duma orăşenească din Chişinău a decis suspenda-

rea comerţului ambulant pe străzile oraşului şi i-a impus pe telali să

comercializeze aceste mărfuri doar în prăvălii sau în alte spaţii amena-

jate, nicidecum însă pe străzi. Duma, bazându-se pe legile din 29 iunie

şi 28 aprilie 1805 şi pe prevederile tarifului vamal, a interzis comer-

cializarea îmbrăcămintei, încălţămintei şi a lenjeriei de pat folosite633

.

„TITLU DE PROPRIETAR” (владенная запись) – document

acordat ţăranilor de pe domeniile statului, după adoptarea Regulamen-

tului privind relaţiile agrare şi obşteşti ale ţăranilor stabiliţi pe domeni-

ile statului din regiunea Basarabia din 23 decembrie 1869, prin care

ţăranilor de stat li se păstrau toate terenurile de care ei au beneficiat

până la adoptarea Regulamentului, fără „completări” sau „parce-

lări”634

. Aceste acte se eliberau paralel cu punerea în aplicare a actelor

de împroprietărire a ţăranilor de pe domeniile moşiereşti, în anii 1869-

1871. Ţăranii de stat puteau ceda loturile lor de pământ, pe parcursul a

trei ani după primirea „titlului de proprietar”, doar membrilor obştii

din care ei făceau parte, iar după expirarea acestui termen – la propria

631 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 327, f. 28-28 verso. 632 Ibidem, f. 47 verso. 633 Ibidem, f. 48 verso-49. 634 Я.Гросул. Крестьянская реформа 1868 года и ее особенности. – În: Ученые

записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1949, т. II, c. 103-104.

187

discreţie, oricărei altei persoane635

. Documentul dat era alcătuit de

funcţionarii Ministerului Proprietăţilor de Stat, în baza Regulamentu-

lui din 24 noiembrie 1866 (pentru ţăranii de stat din cele 36 gubernii

interne ruse) şi era prezentat ţăranilor în prezenţa conciliatorului în li-

tigii financiare (мировой посредник)636

.

TOCMIŢI CU HAC (din limba turcă hak – „răsplată”) – expresie

folosită la angajarea anumitor persoane la diferite munci; a munci în

baza contractului o anumită perioadă de timp. Spre exemplu, potrivit

recensământului populaţiei din 1817, în apropiere de satul Ţiganca câ-

teva persoane, tocmiţi cu hac, muncesc la negustorul Stavri637

.

TOLOACĂ (толоакэ) – porţiune din păşunea obştească în Mol-

dova, unde păşteau vitele mari ale satului638

. Potrivit altor surse, toloa-

că este pământul cultivabil care este lăsat să se odihnească pentru în-

grăşare639

.

TRATATUL DE PACE DE LA BUCUREŞTI (Бухарестский

мирный договор) – Tratat semnat la 16(28) mai 1812 între Sublima

Poartă şi Imperiul Rus, prin care s-a pus capăt războiului ruso-turc din

1806-1812, în virtutea căruia Imperiul Rus a încorporat teritoriul din-

tre Prut, Nistru şi Marea Neagră al Principatului Moldova 640

.

Tratatul de pace de la Bucureşti era alcătuit din 16 articole şi un

act adiţional secret alcătuit din două articole. Textul Tratatului şi actul

adiţional au fost elaborate în două limbi – franceză (delegaţia rusă) şi

turcă (delegaţia otomană). Potrivit articolului IV, frontiera dintre cele

două imperii devenea râul Prut. La Rusia trecea partea de răsărit a

Moldovei, situată între Prut, Dunăre şi Nistru, cu ţinuturile Greceni,

Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, Hotin, o parte din Iaşi şi Basarabia

635 ANRM, F. 8, inv. 1, d. 85, f. 4. 636 ПСЗРИ. Собр. II, т. XLIV, отд. второе, 1869, №47824. – СПб., 1873,

c. 399-402. 637 И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бес-сара-

бии по данным переписи 1817 года. – În: Труды Бессарабской Губернской Уче-

ной Архивной Комиссии. – Кишинев, 1907, том. III, с. 222-223. 638 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p.470. 639 V.Costăchel, P.Panaitescu, A.Cazacu. Viaţa feudală în Ţara Românească şi Mol-

dova (sec. XIV-XVII). – Bucureşti, 1957, p. 39. 640 Despre încheierea Tratatului de pace de la Bucureşti a se vedea mai detaliat: Ion

Jarcuţchi, Vladimir Mischevca. Pacea de la Bucureşti (din istoria diplomatică a în-

cheierii Tratatului de pace ruso-turc de la 16(28) mai 1812). – Chişinău, 1992.

188

propriu-zisă (Bugeacul), ce cuprindea o suprafaţă de 45630 km2, deci

cu 7400 km2 mai mare decât teritoriul rămas sub oblăduirea Domnului

Moldovei, incluzând 5 cetăţi (Hotin, Tigina, Cetatea Albă, Chilia şi

Ismail), 17 târguri, 683 sate cu o populaţie de 51121 familii sau

482630 locuitori, din care majoritatea (86%) erau moldoveni641

.

Potrivit datelor recensământului din 1817, în Basarabia existau

1179 aşezări rurale şi urbane. Numărul cel mai mare de aşezări îl for-

mau satele ţărăneşti şi răzeşeşti – 924 (78,4%) de localităţi, inclusiv

739 (62,7%) de sate ţărăneşti şi 185 (15,7%) de sate răzeşeşti. Celelal-

te aşezări constituiau un număr relativ mic: 84 (7,1%) – câşlele, 50

(4,2%) – seliştile, 31 (2,6%) – sloboziile, 31 (2,6%) – odăile, 27

(2,3%) – oraşele şi târgurile, 13 (1,1%) – schiturile, 10 (0,8%) – poşte-

le şi 9 (0,8%) – luzile.

Cel mai mare număr de aşezări erau înregistrate în ţinutul Orhei –

270, sau 36,5% din numărul total de aşezări săteşti ţărăneşti şi răze-

şeşti din Basarabia. Ţinutului Orhei îi revenea un loc aparte şi după

numărul satelor răzeşeşti – 106, ceea ce constituia 57,3% din numărul

total de aşezări răzeşeşti din Basarabia, după care urma ţinutul Iaşi cu

36 (19,5%) de sate, Soroca – cu 22 (11,9%), Hotin – cu 16 (8,6%),

Codru – cu 3 (1,6%) şi ţinutul Bender cu 2 (1,1%) sate de mazili.

Este semnificativă compartimentarea satelor ţărăneşti după ţinu-

turi: sate ţărăneşti – 164 (22,2%) de sate erau localizate în ţinutul Or-

hei, 151 (20,4%) – în ţinutul Hotin, 133 (18%) – în ţinutul Soroca şi

109 (14,7%) – în ţinutul Iaşi. Ţinuturilor Bender, Codru, Ismail şi

Greceni le reveneau doar 182 (24,6%) din toate aşezările ţărăneşti.

Prezintă interes şi localizarea aşezărilor rurale şi urbane pe ţinu-

turi: 326 (27,7%) de aşezări erau localizate în ţinutul Orhei, 221

(18,7%) – în ţinutul Hotin, 189 (16%) – în ţinutul Soroca, 172 (14,6%) –

în ţinutul Iaşi, 123 (10,4%) – în ţinutul Bender, 56 (4,7%) – în ţinutul

Codru şi 40 (3,4%) – în ţinutul Greceni642

.

641 I.Nistor. Istoria Basarabiei. –Chişinău, 1991, p. 179; Istoria Moldovei din cele mai

vechi timpuri până în epoca modernă (Aspecte din viaţa politică, socială şi a cultu-

rii). – Chişinău, 1992, p. 196. 642 T.Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă

lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933,

august, Anul II, nr. 8, p. 419; Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor

populaţiei din Basarabia (1812-1828). Vol. I. – Chişinău, 2007, p. 75-77.

189

Istoricul Valeriu Mutruc, analizând aceeaşi statistică de la 1817,

atestă în Basarabia 1056 proprietăţi sau moşii (1087 sate), repartizate

între proprietarii laici, proprietarii ecleziastici, răzeşi şi domeniile sta-

tului. Ţinuturile cu cea mai mare densitate a moşiilor sunt cele din

nordul şi centrul Basarabiei – Orhei (31%), urmat de ţinuturile Hotin

(19%), Soroca (17%) şi Iaşi (17%). Tot aici sunt concentrate şi cele

mai multe proprietăţi funciare laice, funciare ecleziastice şi răzeşeşti,

în ţinuturile din sud – Bender şi Ismail – fiind situate satele ţăranilor

de pe domeniile statului şi ale coloniştilor. Proprietarii funciari laici

stăpâneau mai mult de jumătate din numărul total de proprietăţi

(57%), după care urmau răzeşii – cu 14%, proprietarii funciari eclezi-

astici – cu 13%, şi statul – cu 10%643

.

Prin urmare, prin Tratatul de pace de la Bucureşti ţarismul a anexat

un teritoriu destul de bogat şi bine structurat din punct de vedere de-

mografic şi funciar.

TREIER (триер) – în traducere din limba română în limba rusă

însemna „treieriş” (стриерать). În cazul dat, treierişul unei anumite

cantităţi de cereale – separarea boabelor de cereale de la restul plantei,

cu ajutorul îmblăciului sau cailor. Potrivit Regulamentului din 1834,

ţăranii din satul Vascăuţi, judeţul Soroca, erau obligaţi să treiere în fo-

losul moşierului I.Strejescu câte 2 chile de grâu644

.

TREZORIER JUDEŢEAN DIN ORAŞUL ISMAIL (Измаильский

уездной казначей) – post instituit în baza deciziei Senatului Gu-

vernant din 14 septembrie 1878, după reanexarea teritoriilor de sud

ale Basarabiei, în urma Congresului de la Berlin645

.

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN BASARABIA (Бессарабский

Коммерческий Суд) – tribunal instituit prin decret imperial la 1 aprilie

1819, la început în oraşul-port Reni cu scopul de a examina litigiile

legate de comerţ646

. Tribunalul Comercial urma să activeze în baza

643 Valeriu Mutruc. Cu privire la evoluţia proprietăţii funciare în Basarabia în prima

jumătate a secolului al XIX-lea. – În: In memoriam professoris Mihail Muntean. Stu-

dii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 122. 644 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 237, f. 74; Положение крестьян и крестьянское движе-

ние в Бессарабии. (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители И.А. Ан-

цупов, К.П. Крыжановская. Часть I. – Кишинев, 1962, c. 292. 645 ПСЗРИ. Собр. II, т. LIII, 1878, отд. второе, №58854. – СПб., 1880, c. 158. 646 ASRO, F. 1, inv. 214, d. 6, 1817, f. 73.

190

aceloraşi principii ca şi Tribunalul Comercial din Odesa, deschis în

1808. Tribunalul Comercial din Reni avea drept obiectiv rezolvarea

tuturor problemelor legate de litigiile ce apăreau între negustorii din

întreaga regiune647

.

Activitatea Tribunalului era reglementată de un Statut, aprobat de

rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei, generalul A.N. Bahmetev, al-

cătuit din XI capitole şi conţinea 135 articole648

.

Capitolul I, fără titlu (15 articole), reglementa chestiuni de organi-

zare a Tribunalului. În componenţa Tribunalului intrau şase membri:

un preşedinte, patru judecători şi un secretar. Preşedintele şi doi

membri erau numiţi în această funcţie prin decret imperial şi reprezen-

tau Coroana, iar ceilalţi doi trebuiau aleşi de burghezia comercială din

Reni, Ismail, Chilia şi Akkerman, din patru candidaţi, confirmaţi ulte-

rior în funcţie de rezidentul plenipotenţiar, aleşi pentru un termen de

trei ani. La 13 februarie 1829, numărul membrilor Tribunalului din

partea burgheziei comerciale a fost mărit până la patru, aceştia fiind

aleşi pe un termen de un an, suprimându-se astfel judecătorii numiţi

din partea Coroanei. Singurul membru al Tribunalului din partea statu-

lui rămânea preşedintele. Al şaselea membru, secretarul Tribunalului,

era numit de rezidentul plenipotenţiar în Basarabia, din rândurile func-

ţionarilor locali. Statutul dispunea că preşedintele Tribunalului trebuia

să corespundă clasei a V-a, potrivit „Condicii rangurilor”, membrii din

partea Coroanei – clasei a VII-a, iar secretarul – clasei a IX-a. Limba

de lucru a Tribunalului era româna, dar, la solicitarea părţilor, se ad-

mitea şi folosirea limbii ruse.

Membrii Tribunalului din partea burgheziei comerciale aveau

dreptul să-şi continue activitatea comercială, pe când celor din partea

statului nu li se permitea asemenea activitate. Dacă într-un litigiu era

implicat unul din membrii Tribunalului, ales de negustori, acesta era

înlocuit cu un supleant. În anumite cazuri, pentru supravegherea co-

rectitudinii examinării litigiului, la proces asista şi un procuror, numit

de rezidentul plenipotenţiar, a cărui competenţă se limita la litigiile în

647 Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд. – În: ЗБОСК. – Кишинев, 1864, т.

II, c. 91. 648 Mihai Taşcă. Instanţe cu caracter special în sistemul judecătoresc al Basarabiei

(1812-1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului. – Chişinău,

2009, p. 366-368.

191

care una dintre părţi era: statul, un minor orfan, persoane ce nu puteau

să se reprezinte singure şi văduvele negustorilor decedaţi, care nu mai

practicau comerţul. Procurorul mai supraveghea şi procedura desfăşu-

rării procesului, iar în caz de tărăgănare intenţionată a acestuia el in-

forma rezidentul plenipotenţiar. Procurorul trebuia să corespundă cel

puţin clasei a VIII-a, potrivit „Condicii rangurilor”.

Membrii Tribunalului numiţi de Coroană erau remuneraţi din bu-

getul statului, iar cei din partea negustorilor erau plătiţi de breasla ne-

gustorilor.

Capitolul al II-lea, intitulat „Competenţa Tribunalului Comercial”

(5 articole), se referea în special la litigiile apărute din contractele de

vânzare-cumpărare, alte litigii de natură comercială, printre care:

neachitarea cambiilor; plângerile intermediarilor comerciali în ceea ce

priveşte exercitarea profesiei lor; cererile privind cesiunea de creanţe

sau penalităţile aplicate bancruţilor ş.a. Tribunalul mai numea tutori

pentru copiii minori, pentru văduve care nu aveau dreptul de a-şi ges-

tiona singure averea, supraveghea executarea hotărârilor date. Preve-

derile Statutului nu obliga pe toţi negustorii să se adreseze exclusiv

acestui Tribunal, întrucât în Statut se menţiona că persoanele aflate în

litigiu aveau dreptul să intenteze acţiunea în altă instanţă sau tribunal,

obligat fiind să înştiinţeze Tribunalul din Reni despre aceasta.

Capitolul al III-lea, intitulat „Intentarea acţiunii şi chemarea în ju-

decată” (22 articole), se referea la modalitatea de intentare a acţiunii,

la forma cererilor şi la alte chestiuni procedurale.

Potrivit acestor prevederi, acţiunile în Tribunal puteau fi făcute atât în

scris, cât şi verbal. Cererea scrisă, redactată în două exemplare, trebuia

să conţină expunerea succintă a cauzei, cerinţele celui ce intenta acţiu-

nea, enumerând concomitent şi probele. Cererile orale trebuiau consem-

nate într-un proces-verbal. Înştiinţarea pârâtului se făcea de către un

funcţionar al Tribunalului şi nu de către poliţie, ca în alte procese.

Termenele pentru prezentarea la Tribunal erau următoarele: nu mai

puţin de 24 de ore pentru cazul când ambele persoane aflate în litigiu

locuiau în oraş; cel puţin trei zile din momentul depunerii cererii pen-

tru cei ce nu locuiau în Reni; pentru cei ce locuiau mai departe se adă-

uga câte o zi pentru fiecare 30 de verste. Citaţia trebuia înmânată per-

sonal pârâtului nerezident în oraş. Celui care locuia în oraş, dacă nu

era acasă, citaţia se înmâna soţiei, slugii sau se prindea de uşă în pre-

192

zenţa martorilor. Drept locuinţă se considera şi vaporul (nava) patro-

nului. În cazuri deosebite, înştiinţarea, cu acordul guvernului, putea fi

multiplicată şi afişată în loc public. Pârâtul, locuitor al oraşului-port

Reni, după înmânarea copiei cererii, nu avea dreptul să părăsească

oraşul fără acordul Tribunalului. Nimeni nu avea dreptul să se eschi-

veze de la prezenţă, cu excepţia a câtorva situaţii: boala grea a pârâtu-

lui sau a soţiei; moartea unei rude apropiate; barierele naturale. Toate

aceste cauze trebuiau aduse la cunoştinţă Tribunalului. Neprezentarea,

fără motive, de două ori, echivala cu recunoaşterea acţiunii.

Capitolul al IV-lea, intitulat „Despre reprezentare” (8 articole),

era dedicat reprezentanţilor judiciari. Se stabilea că fiecare parte

putea să-şi reprezinte personal cauza, dar avea dreptul să-şi aleagă

şi un reprezentant, asupra retribuirii acestuia convenindu-se de co-

mun acord. În cazul unor disensiuni asupra onorariului, el se stabi-

lea de către Tribunal.

Capitolul al V-lea, intitulat „Despre referinţe” (11 articole), regle-

menta mai multe chestiuni procedurale privitor la modalitatea redactă-

rii şi conţinutul referinţei.

Temeinicia probelor enumerate în referinţă era determinată de că-

tre Tribunal. Probele invocate de o parte trebuiau combătute de cealal-

tă parte. Tribunalul putea cere prezenţa ambelor părţi, iar în cazul în

care una din părţi, din motive întemeiate, nu putea să se prezinte,

aceasta delega un membru al său însoţit de secretar, pentru a-i con-

semna declaraţiile.

Un Capitol deosebit era al VI-lea, intitulat „Despre dovezi” (17 ar-

ticole). Drept dovezi în procedura judiciară erau considerate: a) mărtu-

riile, actele scrise, facturile, recipisele, examinarea mărfurilor; b) acte

confirmătoare; c) registrele comerciale (doar cele în original); d) mar-

torii; e) jurământul. Aici se reglementa amănunţit modalitatea de ad-

ministrare a probelor, puterea lor juridică etc.

Capitolul al VII-lea era intitulat „Despre sentinţe şi executarea

lor” (19 articole). Hotărârea Tribunalului Comercial se aproba cu vo-

tul majoritar al membrilor şi trebuia să conţină elementele de identifi-

care a părţilor implicate în litigiu, domiciliul acestora, expunerile păr-

ţilor, partea motivatoare şi sancţiunea. Hotărârea era definitivă în ca-

zul în care: a) era aprobată de ambele părţi; b) când suma litigiului nu

era mai mare de 500 rub. с) când a fost dată în baza altei hotărâri defi-

193

nitive. Apelul se adresa Consiliului Suprem al Basarabiei într-un ter-

men de o săptămână din ziua pronunţării hotărârii.

În Capitolul al VIII-lea, intitulat „Despre relaţiile dintre şeful

Administraţiei regiunii şi Tribunalul Comercial” (10 articole), se sta-

bilea că rezidentului plenipotenţiar în Basarabia, fiind garantul execu-

tării justiţiei, i se raporta despre toate dosarele aflate pe rol şi examina-

te. Rezidentul plenipotenţiar avea dreptul să asiste la orice judecată,

fără însă a interveni în dezbateri, el fiind obligat să dispună executarea

hotărârii date. În anumite cazuri, expres stabilite în Statut, rezidentul

avea dreptul să amâne executarea hotărârii.

Capitolul al IX-lea, intitulat „Despre preşedinte şi alţi membri ai

Tribunalului” (11 articole), stabilea competenţa şi obligaţiile de func-

ţie ale acestuia. Preşedintele era persoana care organiza şi supraveghea

activitatea Tribunalului. Este de consemnat faptul că, la adoptarea ho-

tărârii votul lui, în caz de egalitate de voturi, nu era decisiv.

Capitolul al X-lea, intitulat „Despre secretar” (8 articole), stabilea,

aşa cum sugerează titlul, chestiuni ce ţineau de drepturile şi obligaţiile

funcţionale ale acestuia.

Ultimul Capitol, al XI-lea, intitulat „Despre intermediari” (8 arti-

cole), definea această noţiune, precizând statutul juridic al intermedia-

rilor, modalitatea lor de activitate.

La finele Statutului se anexau statele de personal, cuantumul in-

demnizaţiilor fiecărui membru al Tribunalului (cei numiţi din partea

statului) şi al funcţionarilor acestuia.

Dar, instituirea Tribunalului Comercial nu a fost realizată uşor.

A fost nevoie de o perioadă de timp şi o corespondenţă îndelungată în-

tre organele locale şi cele regionale şi între cele regionale şi cele impe-

riale pentru soluţionarea acestei probleme. Autorităţile locale urmau să

rezolve şi anumite probleme de ordin intern, privind convocarea şi

desfăşurarea adunărilor societăţilor orăşeneşti, alegerea deputaţilor şi a

candidaţilor. Însă, negustorii din Ismail, mai numeroşi şi mai omogeni

etnic (având, în fond, în componenţă greci şi armeni), nu erau de acord

cu instituirea Tribunalului Comercial în Reni.

Între timp, la 18 octombrie 1820 în Consiliul Suprem al Basarabiei

a fost discutată dispoziţia lui I.N. Inzov din 28 iulie 1820, în care se

menţiona că, în ce priveşte executarea dispoziţiei imperiale, Adminis-

traţia regională, în persoana lui A.N. Bahmetev, a fost anunţată prin

194

avizul secretarului de stat, contele Capo d’Istria, din 22 noiembrie

1817, în el menţionându-se că în Reni urmează să fie instituit un Tri-

bunalul Comercial în baza celui existent în Odesa649

. Preşedinte al

Tribunalului Comercial a fost confirmat căpitanul de flotă de gradul II

în retragere Koropelli, căruia i s-a acordat titlul de funcţionar de clasa

a VII-a650

. Consiliului i-au fost date dispoziţii să întreprindă toate mă-

surile pentru alegerea deputaţilor în Tribunalul Comercial. În decretul

adresat Tribunalului Comercial din Reni se menţiona că preşedintele şi

doi membri ai judecătoriei sunt confirmaţi de împărat, iar alţii doi

membri sunt confirmaţi de Administraţia regională din numărul de

candidaţi din partea societăţilor negustoreşti. Secretarul era numit de

către guvernatorul civil din rândul funcţionarilor de stat. Negustorii

care locuiau în oraşele Reni, Ismail, Chilia şi Akkerman alegeau 4

candidaţi651

.

La 21 decembrie 1820 are loc alegerea candidaţilor în Tribunalul

Comercial din partea oraşelor Ismail, Reni şi Akkerman. La alegeri au

participat mai mulți pretendenţi: din Akkerman (M.Volkov şi

C.Hristoforov), Reni (A.Ksodul, D.Pogonato, M.Iatros şi C.Mandrohi)

şi Ismail (C.Soagoglu, C.Iorgati, A.Pomer şi R.Pavlovici), toţi

având cetăţenie rusă, deţinând case, magazine, prăvălii, cârciume şi

alte bunuri imobiliare; toţi posedau limba rusă şi limba moldove-

nească şi erau cărturari652

.

La 31 decembrie 1820 guvernatorul civil al Basarabiei C.A. Catacazi,

analizând lista membrilor aleşi din partea oraşelor Ismail, Akkerman

şi Reni în Tribunalul Comercial din Reni, i-a confirmat pe negustorii

Constantin Iorgati din partea oraşului Ismail şi Afanasie Ksodul – din

partea oraşului Reni, fiecare acumulând câte 11 voturi653

. Aceste per-

soane au fost confirmate de I.N. Inzov.

În pofida încercărilor ţarismului de a satisface, prin instituirea Tri-

bunalului Comercial din Reni, necesităţile celor 4 centre comerciale

din sudul Basarabiei (Tribunalul avea, de fapt, împuterniciri de a solu-

ţiona litigiile negustorilor din întreaga regiune) – Ismail, Reni, Chilia

649 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 665, f. 9. 650 Ibidem, f. 9 verso. 651 Ibidem, f. 9 verso-10. 652 Ibidem, f. 33, 34, 35. 653 Ibidem, f. 46.

195

şi Akkerman – în scurt timp s-a constatat că locul destinat Tribunalu-

lui Comercial din Reni nu a fost nici pe de parte unul reuşit.

Convingându-se de priorităţile portului Ismail faţă de celelalte por-

turi ale Basarabiei, unde numărul de negustori şi dimensiunile comer-

ţului erau neînsemnate, precum şi de numeroasele cereri ale negustori-

lor din Ismail, autorităţile regionale au fost nevoite să ceară transfera-

rea Tribunalului Comercial din Reni în Ismail.

La dispoziţia Consiliului de Miniştri din 2 septembrie 1824, adusă

la cunoştinţă de guvernatorul general Consiliului Suprem al Basarabiei

la 13 noiembrie 1824, Tribunalul Comercial urma să fie deschis în

1825 în oraşul Ismail, urmând să soluţioneze şi litigiile negustorilor

din Reni, Akkerman şi Chilia654

.

Regulamentul suplimentar primit de fostul guvernator general din

Cancelaria Senatului Guvernant la 27 iunie 1824 conţinea articole su-

plimentare, publicate la 13 februarie 1824, referitor la Statutul Tribu-

nalului Comercial din Odesa655

. Aceste articole se refereau nemijlocit

la procedura judiciară şi prevedeau schimbarea Statutului Tribunalului

Comercial, schimbări care ulterior vor fi introduse şi în activitatea

Tribunalului Comercial din Ismail.

La 27 mai 1825 a urmat dispoziţia Guvernului Regional privind

instituirea în Ismail a Tribunalului Comercial şi alegerea din partea

societăţilor comerciale din Akkerman, Chilia, Reni şi Ismail a câte doi

membri şi doi candidaţi656

. La 13 iunie au fost fixate alegerile prin vot

în Tribunalul Comercial din Ismail şi depunerea jurământului, prin ca-

re s-ar confirma că membrii judecătoriei sunt cetăţeni ruşi (supuşi

ruşi). Dar, în timpul determinării locului de reşedinţă a candidaţilor, s-a

constatat că unii din ei se considerau greci din Nejin sau din alte oraşe,

având viză de reşedinţă în aceste oraşe. Pe parcurs s-a stabilit şi un sa-

lariu anual pentru membrii Tribunalului: pentru fiecare membrul al

Tribunalului Comercial din Ismail câte 1500 de lei, din Reni – 700,

din Akkerman – 600 şi din Chilia – 200 de lei. Prin urmare, societăţile

comerciale din aceste oraşe urmau să aloce anual pentru întreţinerea

Tribunalului Comercial din Ismail câte 3000 de lei657

.

654 ANRM, F. 3, inv.1, d. 753, f. 47-47 verso. 655 ПСЗРИ. Собр I, т. XXXIX, 1824, №29789. – СПб, 1830, с. 111-113. 656 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1002, f. 1. 657 Ibidem, f. 1 verso.

196

Potrivit dispoziţiei guvernatorului civil al Basarabiei C.A. Catacazi

din 30 mai 1825, deschiderea Tribunalului Comercial din Ismail a fost

fixată pentru 25 iunie, iar pentru alegerea de la fiecare societate co-

mercială a deputaţilor şi candidaţilor au fost fixate următoarele terme-

ne: Akkerman – 5 iunie, Chilia şi Reni – 8 iunie şi Ismail – 10 iunie,

termenul final al alegerilor fiind stabilit la 13 iunie658

.

În urma alegerilor, la care au participat 15 pretendenţi, în compo-

nenţa Tribunalului Comercial din Ismail au fost aleşi Vasilii

Volputokov (cu 13 voturi) şi Constantin Prasin (cu 11 voturi), iar din

rândurile candidaţilor Nicolai Kordali (cu 8 voturi) şi Carabet Hadji

Markarov (cu 9 voturi)659

.

La 25 iunie 1825, consilierul din partea Guvernului Regional

Kozminski, în baza dispoziţiei guvernului din 27 mai, a deschis şedin-

ţa Tribunalului Comercial din Ismail în prezenţa judecătorului de ţi-

nut, şefului de poliţie, procurorului de ţinut şi a membrilor judecătoriei

supuşi preventiv jurământului: din partea Coroanei – funcţionarul de

clasa a VII-a Vardalah, iar din partea negustorilor – Valputokov şi

Prasin660

.

Tribunalul Comercial, alături de rezolvarea diferitelor litigii ce

apăreau între burghezia comercială pe diverse probleme de comerţ,

mai ajuta negustorii în ce priveşte rezolvarea diferitelor probleme de

ordin comercial.

Dezvoltarea comerţului şi creşterea numărului de negustori încad-

raţi în comerţ a contribuit în mod direct la creşterea numărului de liti-

gii ce apăreau între negustori în cadrul activităţii comerciale. Ca rezul-

tat, apare necesitatea de a mări numărul membrilor Tribunalului Co-

mercial din Ismail din rândul negustorilor, care urmau să contribuie la

soluţionarea litigiilor în termene reduse.

La 13 februarie 1829, Consiliul de Stat a discutat şi a aprobat ra-

portul ministrului de Justiţie, în care se cerea ca Tribunalului Comer-

cial din Ismail să i se permită să aibă în componenţă 4 membri, negus-

tori aleşi din partea societăţii comerciale pe o perioadă de un an, ur-

mând exemplul tribunalelor comerciale din Odesa şi Taganrog.

658 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1002, f. 5 verso-6. 659 Ibidem, f. 3, 4. 660 Ibidem, f. 21.

197

Membrii judecătoriei urmau să fie remuneraţi de către societăţile oră-

şeneşti, iar preşedintele – de către guvern661

.

Pe parcurs au fost extinse şi împuternicirile procurorului judecăto-

riei. Potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 5 noiembrie 1831,

procurorului Tribunalului Comercial din Ismail i-a fost încredinţată şi

supravegherea locurilor publice aflate sub administrarea primarului

din Ismail662

.

La 14 mai 1832 au fost editate principiile generale de organizare a

tribunalelor comerciale şi statutul procedurii judiciare663

, indicându-se

că intenţiile şi scopurile instituirii tribunalelor comerciale sunt dictate

de necesitatea rezolvării litigiilor comerciale ce apar în cadrul comer-

ţului664

. Tot aici erau fixate statele de funcţii ale tribunalelor comercia-

le. Ulterior au fost publicate statele de funcţii ale tuturor tribunalelor

comerciale, începând cu cel din Sankt Petersburg665

.

La 16 martie 1837, Consiliul de Miniştri a discutat, la dispoziţia

Senatului Guvernant, memoriul ministrului de Justiţie din 24 februarie

privind acordarea Tribunalului Comercial din Ismail a dreptului de a

examina dosarele comerciale din întreaga Basarabie666

. La baza aces-

tei dispoziţii a stat memoriul lui M.S. Voronţov, care scria că, vizitând

Tribunalul Comercial din Ismail, guvernatorul militar a constatat că el

are de soluţionat puţine dosare, din care cauză a dat dispoziţie Magis-

traturii orăşeneşti din Reni şi celei din Chilia ca toate dosarele referi-

toare la comerţ să fie transmise Tribunalului Comercial din Ismail.

Guvernatorul civil P.I. Fiodorov scria, la rândul său, că acesta este re-

zultatul limitării drepturilor comerciale ale Tribunalului Comercial:

Tribunalul Comercial din Reni, instituit la 1 aprilie 1819, urma să

examineze toate dosarele din întreaga Basarabie; fiind însă transferat

în Ismail, drepturile lui au fost limitate doar la examinarea dosarelor

comerciale din Ismail, Reni, Chilia şi Akkerman, cu mici excepţii,

când au fost examinate şi dosare comerciale ale negustorilor din alte

661 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №2675. – СПб., 1830, с.112-113; ANRM, F. 3,

inv. 2, d. 753, f. 48. 662 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 48. 663 ПСЗРИ. Собр. II, т. VII, 1832, №5360. – СПб., 1830, с. 268-298. 664 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 48-48 verso. 665 Ibidem, f. 48 verso. 666 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, с.173.

198

oraşe – Odesa, Movilău etc. În plus, a fost simplificată procedura judi-

ciară. Astfel, dosarele voluminoase erau examinate destul de rapid, în

formă orală, fără a fi trimise instanţei de apel667

.

Dosarele, în care prejudiciul era estimat în valoare de până la

2000 ruble, Tribunalul Comercial le putea examina fără a face trimite-

re la instanţa de apel. În cazul dosarelor care aveau dreptul la apel –

era evitată una din instanţe, deoarece la Tribunalul Comercial plânge-

rile erau aduse direct din Senat, pe când cei care începeau acţiunea în

Magistraturi şi Ratuşe urmau să prezinte pentru decizie un apel şi în

Judecătoria civilă. Reieşind din această situaţie, guvernatorul civil

considera necesar de a acorda tuturor negustorilor dreptul să se adre-

seze cu diverse probleme în Tribunalul Comercial din Ismail, inclusiv

cu probleme care până atunci erau discutate în Magistraturile şi în ju-

decătoriile judeţene. M.S. Voronţov considera această propunere a gu-

vernatorului civil binevenită, că va ajuta mult la soluţionarea proble-

melor comerciale ale negustorilor şi va facilita substanţial activitatea

Magistraturilor orăşeneşti şi a judecătoriilor judeţene668

.

Această problemă a fost susţinută şi de ministrul de Finanţe

E.F. Kankrin, care considera că acordarea dreptului Tribunalului Co-

mercial din Ismail de a examina dosarele comerciale pe întreaga Basa-

rabie va favoriza soluţionarea problemelor comerciale şi dezvoltarea

mai rapidă a comerţului669

.

Ca rezultat, Consiliul de Miniştri a aprobat, prin decizia din 16 martie

1837, dreptul Tribunalului Comercial din Ismail de a examina dosare-

le din întreaga Basarabie privind problemele comerciale.

În dispoziţia sa din 16 martie Consiliul de Miniştri nu doar că re-

cunoştea necesar a lărgi spectrul de acţiuni ale Tribunalului Comercial

din Ismail, evidenţiate în demersul întreprins de guvernatorul

P.I. Fiodorov, dar a considerat necesar de a-i acorda ministrului de

Justiţie dreptul de a interveni, de comun acord cu guvernatorii regiuni-

lor unde sunt instituite judecătorii comerciale, cu propunerea ca de

prevederile acestei decizii să se conducă, reieşind din circumstanţele

locale, şi alte judecătorii comerciale670

.

667 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, c.173-174. 668 Ibidem, p. 174. 669 Ibidem. 670 Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 91-92.

199

La baza activităţii tribunalelor comerciale era pus Regulamentul

general despre judecătoriile comerciale din 1832; fiind confirmat doar

pentru capitale, el urma să unifice şi celelalte judecătorii care activau

în alte oraşe, ţinându-se cont doar de unele particularităţi locale671

. În

urma acestei decizii şi a decretului Senatului Guvernant din 3 iunie

1837, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei a prezentat o

dispoziţie despre reorganizarea Tribunalului Comercial din Ismail şi a

celui din Feodosia672

.

După multe discuţii în ministerele de resort, a fost alcătuit, cu sus-

ţinerea din partea Consiliului de Stat, Regulamentul despre Tribunalul

Comercial din Ismail, confirmat la 19 martie 1841. Regulamentul era

alcătuit din 28 articole ce cuprindeau întreaga activitate a Tribunalului

Comercial. La baza Regulamentului au stat principiile generale ale

Statutului Comercial, ţinându-se însă cont de acele particularităţi loca-

le care existau. Judecătoria era alcătuită din preşedinte şi un membru

principal, din funcţionari şi 3 membri aleşi din rândurile negustorilor.

Preşedintele şi membrul principal al judecătoriei erau destituiţi din

funcţii de către Senat, la prezentarea ministrului de Justiţie. Candidaţii

în aceste funcţii erau aleşi de către negustori în Duma orăşenească sub

supravegherea directă şi nemijlocită a guvernatorului militar al Basa-

rabiei ce administra treburile civile, în baza principiilor stabilite pentru

capitale. La alegerile preşedintelui şi ale membrului principal al jude-

cătoriei participau negustorii oraşelor Ismail, Reni şi Chilia, convocaţi

preventiv de guvernatorul militar al Basarabiei. Candidaţii la postul de

preşedinte puteau fi, potrivit titlului, nu mai jos de clasa a VII-a, iar la

cel de membru principal – nu mai jos de clasa a VIII-a. În cazul în ca-

re asemenea persoane nu puteau fi alese din rândurile negustorilor, ele

erau numite de către guvern din rândurile funcţionarilor. Candidaţii la

aceste posturi erau prezentaţi de guvernatorul militar guvernatorului

general al Basarabiei, iar de acesta – ministrului de Justiţie673

.

Membrii judecătoriei (din rândurile negustorilor) erau aleşi de so-

cietăţile orăşeneşti din Ismail, Reni şi Chilia. Persoanele alese din alte

oraşe, cu excepţia oraşului Ismail, aveau dreptul să se dezică de aceste

671 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 193-194. 672 Ibidem, p. 194. 673 Ibidem, p. 194.

200

funcţii. Membrii din rândurile negustorilor erau confirmaţi în funcţii,

la prezentarea guvernatorului militar al Basarabiei, de guvernatorul

general. Membrii judecătoriei, iar în lipsa acestora – candidaţii înain-

taţi în locul lor erau aleşi (din considerente obiective) pe o perioadă de

2 ani, iar un membru şi doi candidaţi, sau doi membri şi un candidat se

schimbau în fiecare an cu locul. Astfel, persoana ce acumulase mai

multe voturi putea să rămână în această funcţie până la noile alegeri674

.

Secretarul, ajutorii lui şi executorul judiciar erau confirmaţi în

funcţie şi eliberaţi din ea de către guvernatorul militar al Basarabiei, la

propunerea judecătoriei.

În funcţiile Tribunalului Comercial din Ismail, alături de proble-

mele legate de activitatea comercială, era inclusă şi legalizarea con-

tractelor de arendă a magazinelor, hambarelor şi altor construcţii, des-

tinate pentru comerţ. Tribunalul Comercial din Ismail era competent

să examineze nu doar litigiile persoanelor autohtone, dar şi

ale persoanelor ce aveau viză de reşedinţă temporară în oraşele din

provincie. În conformitate cu dispoziţia Consiliului de Miniştri din

16 martie 1837, procedurii judiciare erau supuse toate persoanele ce se

ocupau cu comerţul în Basarabia şi toţi comercianţii din alte oraşe, da-

că în contractele încheiate era stipulat că în cazul în care vor apărea li-

tigii acestea urmează să fie examinate în Ismail675

.

Tribunalul Comercial din Ismail examina cu drept definitiv, fără

drept de apel, toate dosarele a căror acţiune iniţială nu depăşea mai

mult de 1428 ruble 20 kop. argint. Alături de drepturile expuse, în

competenţa judecătoriei mai erau şi drepturile de vânzare a tuturor ti-

purilor de moşii (în afară de sate), cercetarea actelor de vânzare-

cumpărare (valoarea bunurilor nefiind limitată) şi a altor acte asemă-

nător celor perfectate de Curtea Civilă. Tribunalul putea să hotărască

de asemenea demisia curierilor, notarilor, a persoanelor ce răspundeau

de licitaţie etc. din oraşele aflate în administrarea specială a oraşului

Ismail şi supravegherea acestor persoane676

.

Bunurile imobiliare din aceste localităţi şi vasele comerciale ce se

aflau în porturile basarabene erau vândute în Tribunalul Comercial din

674 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 194. 675 Ibidem, p. 195. 676 Ibidem.

201

Ismail la licitaţie sau în baza dispoziţiei judecătoriei, fie la insistenţa

altor instanţe.

Tribunalul elibera certificate referitor la evaluarea caselor şi a altor

bunuri imobiliare ale locuitorilor oraşelor şi satelor aflate în adminis-

trarea specială a oraşului Ismail, pentru a căpăta dreptul de a le depune

în gaj şi de a efectua alte operaţii cu bunuri imobiliare în sume nelimi-

tate, indiferent de faptul dacă persoana care transmitea moşia sau per-

soana căreia aceasta i se transmitea făcea parte sau nu din starea ne-

gustorilor.

Tribunalul Comercial confirma şi actele întocmite de agenţii de

bursă pe vasele comerciale. Tot aici era perceput şi impozitul pentru

întocmirea actelor, iar banii ce se adunau de pe seama acestor operaţii

erau transferaţi în instanţele de resort. Tribunalul punea la dispoziţia

solicitanţilor şi diferite instrumente, registre comerciale etc. La finele

fiecărui an aceste registre erau transmise Tribunalului Comercial pen-

tru a fi depozitate în arhivă 677

.

În lipsa preşedintelui, sau în caz de destituire a acestuia, postul de

preşedinte îl ocupa membrul principal, iar în locul membrului princi-

pal era numită persoana care deţinea după el cea mai mare funcţie etc.

În caz de urgenţă, Tribunalul Comercial putea reduce termenul de

3 zile stabilit de Statutul Comercial (art.1245 şi 1246) pentru controlul

mărfurilor; în caz de reţineri ce puteau cauza negustorilor prejudicii,

pierderile erau compensate de pe seama vinovaţilor.

Hotărârile Tribunalului Comercial din Ismail erau executate în ba-

za dispoziţiilor directe ale organelor de poliţie678

.

Pentru a ridica autoritatea tribunalelor comerciale, la prezentarea

ministrului de Justiţie, Consiliul de Stat a adoptat la 1 ianuarie 1851

dispoziţia prin care negustorilor din Ismail, Reni şi Chilia (similar ne-

gustorilor din Odesa, Taganrog şi Kerci) li se acorda dreptul de a alege

pe o perioadă de patru ani, ca experienţă, în funcţie de preşedinte şi de

membri superiori ai Tribunalului Comercial din Ismail persoane din

rândul negustorilor. Persoanele alese urmau să fie confirmate de mi-

nistrul de Justiţie. După expirarea termenului de patru ani, negustorii

oraşelor nominalizate aveau dreptul de a face prezentare pentru con-

677 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14377. – СПб., 1842, с. 195. 678 Ibidem, p. 196.

202

firmarea persoanelor alese încă pe o perioadă de patru ani sau să pur-

ceadă la noi alegeri. În cazul în care din rândurile negustorilor nu vor

fi găsite persoane demne pentru suplinirea acestor posturi, organele

locale aveau dreptul de a prezenta un demers ministrului de Justiţie

pentru a numi în aceste funcţii funcţionari din partea guvernului679

.

Cedările respective erau un pas important, deşi neesenţial, în vede-

rea asigurării autoadministrării, făcut de ţarism burgheziei comerciale.

Problema privind activitatea Tribunalului Comercial din Ismail a

fost pusă în discuţie de organele regionale din Basarabia şi cele impe-

riale din Sankt Petersburg după sfârşitul războiului din Crimeea.

Cerinţele burgheziei comerciale din Chişinău faţă de instituirea

Tribunalului Comercial din Basarabia au fost formulate la 3 mai

1856, aprobate la 10 iulie de Administraţia regională şi confirmate la

13 iulie de guvernatorul militar al Basarabiei M.S. Ilinski680

. Se pre-

vedea ca prin intermediul negustorului de ghilda a doua din Chişinău

Andrei Petrov, care urma să participe la încoronarea împăratului

Alexandru al II-lea, aceste cerinţe să fie înaintate Administraţiei im-

periale681

. Deoarece în această zi noul împărat „…manifestă de obi-

cei bunăvoinţă şi acordă privilegii multor oraşe din Imperiu”, negus-

torii, ţinând cont de faptul că judeţele de sud ale Basarabiei urmau să

fie retrocedate Moldovei, cereau ca Tribunalul Comercial din Ismail

să fie transferat pentru totdeauna în oraşul Chişinău şi transformat în

Tribunalul Comercial pentru întreaga Basarabie, cu atât mai mult că

activitatea Tribunalului era finanţată din veniturile orăşeneşti ale tu-

turor oraşelor Basarabiei682

. Negustorii cereau în plus să fie schimba-

te statele de funcţii ale Tribunalului care au fost confirmate încă în

1828; deoarece pe parcursul anilor volumul de lucru al personalului

instanţei judecătoreşti s-a majorat semnificativ, el cu greu face faţă

cerinţelor683

.

La 26 iulie 1856 Administraţia regională a discutat două moţiuni

prezentate la 20 şi 21 iulie de guvernatorul general al Novorosiei şi

Basarabiei contele A.G. Stroganov privind soarta Tribunalului Comer-

679 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVI, отд. первое, 1851, №24786. – СПб., 1852, с. 4. 680 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 9. 681 Ibidem, f. 9-9 verso. 682 Ibidem, f. 12 verso-13. 683 Ibidem, f. 13-14.

203

cial din Ismail şi a dosarelor aflate în proces de examinare684

. Autori-

tăţile centrale urmau să ţină cont de următoarele două circumstanţe:

primo, pornind de la faptul că Magistratura din Ismail şi Ratuşele din

Reni, Chilia şi Vâlkov cercetau litigiile judiciare ale orăşenilor care,

potrivit Tratatului din 18(30) martie 1856, beneficiau deja de drepturi-

le şi privilegiile Principatului Moldova, dosarele în cauză urmau a fi

transferate autorităţilor moldoveneşti; secundo, ţinând seama că o par-

te din aceşti orăşeni se puteau folosi şi de dreptul de a se transfera cu

traiul în Rusia (Basarabia), autorităţile ruse ar fi putut să aibă nevoie de

anumite informaţii asupra problemelor cercetate; prin urmare, aceste

dosare urmau a fi transferate în Basarabia sau în guberniile ruse.

Cât priveşte soarta Tribunalului Comercial din Ismail, contele

A.G. Stroganov scria că „…după importanţa dosarelor comerciale care

se examinează şi se referă nu doar la locuitorii oraşului Ismail, dar şi

la toate persoanele ce se ocupă cu comerţul în Basarabia, era necesar

ca acest Tribunal împreună cu toţi funcţionarii şi dosarele … să fie

transferat în Akkerman, schimbându-i-se denumirea în Tribunalul

Comercial din Basarabia, cu condiţia ca el să se ocupe, în baza dispo-

ziţiei Administraţiei regionale, numai de examinarea actelor şi a dosa-

relor care urmau a fi transmise guvernului moldovenesc şi a tuturor

celorlalte dosare comerciale din regiunea Basarabiei care n-au fost fi-

nisate”685

. Soarta definitivă a Tribunalului Comercial pentru Basarabia

urma să fie preventiv examinată în Consiliul Direcţiei Generale a Re-

giunii Basarabia şi aprobată de Administraţia imperială.

La momentul discutării întrebării, personalul Tribunalului Comer-

cial din Ismail era confirmat prin dispoziţia imperială din 19 martie şi

era alcătuit din preşedinte (cu un salariu de 2200 ruble argint) un

membru principal (1400 ruble), 3 membri şi 3 candidaţi din partea ne-

gustorilor nesalarizaţi, un procuror (300 ruble), un secretar (750 rub-

le), un reprezentant al juraţilor (430 ruble), doi ajutori de secretari, o

persoană ce întocmea procesele-verbale, un traducător (toţi cu un sala-

riu de 1320 ruble) şi 3 paznici (216 ruble)686

. Pentru întreţinerea Tri-

bunalului Comercial din Ismail din vistieria statului erau alocate

684 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 1. 685 Ibidem. 686 Ibidem, f. 5-5 verso.

204

4616 ruble argint pentru salarii, rechizite de birou şi încălzirea încăpe-

rilor şi 4450 ruble pentru hrană şi plata chiriei687

.

Despre activitatea judecătoriei ne dovedeşte acel fapt că între anii

1851-1855 au fost examinate 386 dosare: în 1851 – 55 dosare, în 1852 –

65, în 1853 – 87, în 1854 – 85, în 1855 – 94 dosare. Din numărul total

de dosare 265 erau dosare scrise, iar 121 verbale. Către anul 1856 din

numărul total de dosare au fost soluţionate 238 dosare scrise şi 117

dosare verbale688

.

În rezolvarea problemei privind transferarea Tribunalului Co-

mercial din Ismail după retrocedarea judeţelor de sud ale Basarabiei

autorităţile locale erau nevoite să ţină cont de opinia negustorilor lo-

cali. La 31 iulie 1856 Duma orăşenească din Chişinău a ascultat ce-

rerea negustorilor din Chişinău de toate trei ghilde, în care aceştia

cereau instituirea Tribunalului Comercial în oraşul Chişinău – centru

economic şi administrativ al Basarabiei. Drept argument ei aduceau

faptul că în Akkerman – unde se prevedea a fi transferat Tribunalul

Comercial, nu erau decât 45 negustori, pe când în Chişinău – 320, iar

în oraşele din apropiere Bender şi Orhei, respectiv, 88 şi 17 negus-

tori, care „… efectuează comerţ prin achiziţionare şi vând diferite

mărfuri: cereale, vin, lână, vite, oi şi diferite produse, încheind în

acest scop, între ei (pe simplă hârtie), anumite înţelegeri verbale ce

necesitau a fi legitimate în cadrul unei judecătorii comerciale”689

. De

aceea, punând la bază articolul 1141 al Statutului Comercial, negus-

torii cereau ca Tribunalul Comercial pentru întreaga Basarabie să fie

instituit în acel oraş unde posibilităţile şi nivelul de dezvoltare a co-

merţului necesită instituirea lui690

.

Un alt izvor atestă că Duma orăşenească din Chişinău a discutat

încă la 13 iulie 1856, în prezenţa negustorilor creştini şi evrei, precum

şi a persoanelor de onoare din rândurile mic-burghezilor, în baza arti-

687 Această sumă era formată din fondul veniturilor orăşeneşti: or. Chişinău aloca

1190 rub., Hotin – 190 rub., Akkerman – 380 rub., Bender – 190 rub., Ismail –

1930 rub., Reni – 380 rub. şi Chilia – 190 rub. (ANRM, F. 3, inv. 2, d 753, f. 6). 688 Ibidem, f. 3 verso. 689 Ibidem, f. 7-7 verso. Drept argument negustorii aduceau articolele 1210, 1303 şi

1184 ale legilor din Statutul Comercial, care permiteau afacerile verbale fără apelaţii pâ-

nă la suma de 1500 rub. argint, iar în baza acordului ambelor părţi – la sume nelimitate. 690 Ibidem, f. 7 verso.

205

colului 3901 al Statutului Comercial, diverse necesităţi ale oraşului

Chişinău, inclusiv problema privind transferarea Tribunalului Comer-

cial în capitală – cel mai important centru comercial ce aloca din veni-

turile orăşeneşti pentru întreţinerea acestei instituţii 1190 rub., iar pro-

cesul-verbal, confirmat de oficialităţile regionale, a fost trimis la 17 iulie

la Moscova de către primarul oraşului Chişinău cu un memoriu deose-

bit ministrului de Interne691

.

Dar, până la soluţionarea problemei în cauză, Administraţia regio-

nală a Basarabiei a prezentat guvernatorului militar M.S. Ilinski spre

discuţie un şir de întrebări referitor la Tribunalul Comercial din Isma-

il: dacă acesta va continua să primească spre examinare cererile de in-

tentare a proceselor şi altele. În dispoziţia din 7 septembrie 1856, con-

tele A.G. Stroganov a ordonat ca până la adoptarea deciziei finale Tri-

bunalul Comercial să rămână în Ismail, încredinţându-i-se primirea

cererilor de intentare a proceselor şi adoptarea actelor de transfer de

moşii până la retrocedarea definitivă a teritoriilor de sud Moldovei.

Rezolvarea definitivă a tuturor cazurilor urma să se efectueze doar du-

pă rezolvarea problemei legate de transferul Tribunalului Comerci-

al692

. După retrocedarea, potrivit Tratatului de la Paris din 18(30) mar-

tie 1856, a judeţelor de sud ale Basarabiei Moldovei această problemă

a fost discutată şi aprobată (la 13 septembrie) în Consiliul Regional al

Basarabiei. Potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 25 ianuarie

1857, Tribunalul Comercial din Ismail este transferat în Chişinău,

fiindu-i schimbată denumirea în Tribunalul Comercial din Basarabia,

cu dreptul de a definitiva examinarea dosarelor din Ismail693

. Între

timp, Administraţia regională urma să discute problema privind soarta

Tribunalului Comercial din Basarabia. Consiliul Regional din Basara-

bia, pe seama căruia a fost pusă discuţia acestei întrebări, bazându-se,

pe de o parte, pe informaţiile adunate, iar, pe de altă parte, ţinând sea-

ma de doleanţele negustorilor din Basarabia de a păstra Tribunalul

Comercial şi luând în consideraţie faptul că, după retrocedarea sudului

Basarabiei Moldovei, negustorii care au locuit pe aceste teritorii se

transferă în majoritate în oraşele provinciei (deci, retrocedarea teritori-

691 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 8-8 verso. 692 Ibidem, f. 25-26. 693 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб., 1861,

с. 483-484.

206

ilor de sud nu a redus numărul de negustori), consideră că e necesar a

fi păstrat în Chişinău Tribunalul Comercial din Basarabia. Ca argu-

ment se mai aducea şi faptul că numărul mare de negustori din Chişi-

nău şi creşterea circulaţiei marfare le acordă dreptul de a cere institui-

rea unui tribunal comercial, cu atât mai mult că oraşele din apropiere,

Bălţi şi Orhei, nu au nici Magistraturi şi nici chiar Ratuşe în care ne-

gustorii şi-ar putea soluţiona litigiile ce apar în timpul afacerilor co-

merciale694

.

Se preconiza ca Tribunalul Comercial din Basarabia să examineze

toate dosarele comerciale din toate oraşele Basarabiei, iar celelalte

împuterniciri: dreptul de a vinde moşii, de a elibera certificate la case

pentru a fi puse în gaj etc. rămâneau în competenţa tribunalelor civile.

Membrii Tribunalului urmau să fie finanţaţi de la bugetul de stat:

alocându-li-se 4616 rub., iar din veniturile orăşeneşti 4460 rub., care

urmau a fi repartizate după cum urmează: Chişinăul aloca 3450 rub.,

oraşele Bălţi, Soroca şi Bender – câte 200 rub., Orhei, Hotin şi

Akkerman – câte 100 ruble.695

Tribunalul era păstrat în Chişinău, pentru o perioadă de 4 ani, în

formă de experienţă.

La 4 martie 1857 A.G. Stroganov propune autorităţilor regionale

să grăbească soluţionarea problemei privind existenţa de mai departe

în Basarabia a Tribunalului Comercial696

.

Între timp, potrivit dispoziţiei Consiliului de Miniştri din 25 ianu-

arie, Tribunalul Comercial din Ismail, având deja o nouă denumire –

Tribunalul Comercial al Basarabiei, împreună cu funcţionarii şi procu-

rorul este transferat în Chişinău697

, primind dispoziţia de a se ocupa

imediat şi în mod deosebit cu definitivarea cât mai urgentă a dosarelor

aflate în proces de examinare. Concomitent, autorităţile locale urmau

să se preocupe în mod deosebit de problema privind existenţa ulterioa-

ră în Basarabia a Tribunalului Comercial, adunând informaţiile nece-

sare şi intrând în discuţii adânci referitor la problema în cauză cu in-

stanţele de resort698

.

694 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб., 1861, c. 484. 695 Ibidem. 696 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 27. 697 Ibidem, f. 28. 698 Ibidem, f. 28-28 verso.

207

În soluţionarea acestei probleme autorităţile locale urmau să ţină

cont de necesităţile şi obiecţiile negustorilor. În cererea din 4 martie

1857 pe numele guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,

cetăţeanul de onoare D.Minkov, negustorii de ghilda întâi D.Inozem-

ţev, Exelbirt, Perper, Leiba Kogan ş.a., scriau din numele tuturor ne-

gustorilor din Chişinău că „Tribunalul Comercial este necesar în Chi-

şinău nu doar pentru a satisface necesităţile comerciale ale oraşului

Chişinău, dar şi ale întregii Basarabii, cu atât mai mult că până la solu-

ţionarea definitivă a acestei probleme populaţia din regiune suportă

mari cheltuieli”699

.

La 9 martie Administraţia regională a Basarabiei a înaintat spre

examinare în Consiliul Regional dispoziţia din 4 martie a guvernatoru-

lui general al Novorosiei şi Basarabiei privind examinarea problemei

despre soarta de mai departe a Tribunalului Comercial din Basarabia

şi cererea din 4 martie 1857 privind instituirea Tribunalului Comercial

în Chişinău700

.

Consiliul Regional al Basarabiei, în decizia sa din 11 septembrie

1856, şi-a expus amănunţit viziunile asupra problemei privind cauzele

instituirii Tribunalului Comercial în Chişinău, aducând argumente su-

ficiente în favoarea acestei teze, despre care fapt a informat la

12 septembrie guvernatorul general701

.

Tribunalul Comercial din Ismail a fost transferat la Chişinău în

martie 1857, în baza dispoziţiei lui A.G. Stroganov. Toate dosarele

fostului procuror Vişnevski şi corespondenţa Tribunalului Comercial

din Ismail au fost date în administrare procurorului regional V.Ku-

dreavţev, care răspundea de corespondenţa privind problemele Tribu-

nalului Comercial702

.

La 30 martie 1857, guvernatorul militar al Basarabiei M.S. Ilinski

a primit dispoziţiile contelui A.G. Stroganov cu privire la soarta de

mai departe a Tribunalului Comercial din Basarabia pe care le-a înain-

tat la 5 aprilie spre discuţie şi aprobare în Consiliul Regional703

.

699 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 31. Se avea în vedere că Tribunalul Comercial din

Ismail era finanţat din veniturile orăşeneşti ale Basarabiei. 700 Ibidem, f. 33-34. 701 Ibidem, f. 34-34 verso. 702 Ibidem, f. 112 verso-113. 703 Ibidem, f. 36.

208

Consiliul Regional, bazându-se pe datele culese şi luând în consi-

deraţie faptul că în urma retrocedării oraşelor Ismail, Reni, Chilia şi

Cahul Moldovei majoritatea negustorilor din aceste oraşe s-au transfe-

rat cu traiul în diferite oraşe ale Basarabiei unde îşi continuau activita-

tea comercială, deci „….numărul negustorilor din Basarabia nu s-a

micşorat semnificativ”, consideră necesar de a păstra Tribunalul Co-

mercial în oraşul Chişinău „pentru întreaga Basarabie, în baza acelor

principii după care a activat el în Ismail, acomodându-le doar la

schimbările ce rezultă din circumstanţele locale”704

, schimbându-i de-

numirea în Tribunalul Comercial din Basarabia.

În dispoziţia din 30 martie, contele A.G. Stroganov scrie că după ce

a primit decizia din partea Consiliului Regional privitor la necesitatea

Tribunalului Comercial în Basarabia, el a prezentat documentele res-

pective spre examinare ministrului de Justiţie, care la 13 martie şi-a

expus părerea asupra problemei în cauză705

. El scria că, în pofida faptu-

lui că Tribunalului Comercial din Ismail îi erau supuse nemijlocit toate

litigiile comerciale de pe întreg teritoriul Basarabiei, el totuşi a fost

creat în special pentru necesităţile Administraţiei Speciale a oraşului

Ismail, în a cărei subordine se aflau porturile Ismail, Reni şi Chilia, re-

trocedate Moldovei după Tratatul de la Paris. Alături de aceasta, mem-

brii Tribunalului Comercial puteau fi aleşi doar din rândurile locuitori-

lor acestor trei oraşe „…iar persoanele alese din alte oraşe ale Basara-

biei aveau dreptul să se dezică de aceste posturi”706

. În afară de litigiile

comerciale, Tribunalul Comercial din Ismail era obligat să cerceteze şi

alte cazuri: vânzarea diferitelor moşii (în afară de sate), cercetarea dife-

ritelor acte de vânzare-cumpărare, confirmarea în funcţie şi concedie-

rea curierilor, notarilor, şefilor oficiilor stării civile şi ai burselor de li-

citaţie, supravegherea activităţii cotidiene a acestor persoane, eliberarea

diferitelor certificate cu privire la evaluarea bunurilor imobiliare etc.

Prin aceasta se şi lămureşte faptul că în ultimii 5 ani din cele 386 de

dosare scrise doar 97 se refereau la celelalte oraşe ale Basarabiei707

.

Din datele de care dispunem putem conchide că ministrul de Justiţie nu

era de acord cu Consiliul Regional al Basarabiei ca Tribunalul Comer-

704 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 120-120 verso. 705 Ibidem, f. 37. 706 Ibidem, f. 37 verso. 707 Ibidem, f. 138.

209

cial din Ismail, fiind redenumit în Tribunalul Comercial din Basarabia,

să rămână pentru totdeauna cu reşedinţa în Chişinău. Motivul era că

Consiliul nu a indicat concret numărul de dosare comerciale intentate

în fiecare din oraşele ce vor rămâne în componenţa Basarabiei, de ase-

menea nu era specificat felul de comerţ care a generat litigiile, precum

şi schimbările ce urmau să intervină în Statutul Tribunalului Comerci-

al708

. Cu atât mai mult, menţiona ministrul, că Consiliul Regional a pus

la baza argumentelor sale doar cererea negustorilor, fără să consulte

opinia şi să ceară acordul altor societăţi orăşeneşti. Acordul ultimelor

era necesar, deoarece o parte din cheltuielile acestei judecătorii erau

puse pe seama oraşelor Orhei, Soroca şi Bălţi care nu au participat de-

loc în asemenea devize de cheltuieli. În plus, cum s-a dovedit, ultimele

două oraşe n-au avut dosare scrise intentate în ultimii 5 ani în Tribuna-

lul Comercial din Ismail709

. Astfel, ministrul de Justiţie a considerat

eronată părerea Consiliului Regional de a transfera temporar Tribunalul

Comercial din Ismail în Chişinău şi de a-i schimba denumirea în Tri-

bunalul Comercial pentru întreaga Basarabie, deoarece nu intuia mari

foloase din această perturbare710

.

Mai mult ca atât, ministrul de Justiţie a dat dispoziţia ca Tribunalul

Comercial din Ismail transferat în Chişinău să „…definitiveze imediat

şi toate dosarele aflate în proces de examinare”, fixându-i-se şi un

termen respectiv de îndeplinire. În ce priveşte soarta de mai departe a

Tribunalului Comercial în Basarabia, a propus să se adune suficiente

informaţii şi, după ce vor fi discutate toate aspectele problemei, să pu-

nă în faţa organelor de resort centrale soluţionarea ei711

.

Părerile şi propunerile ministrului de Justiţie au fost aduse la cu-

noştinţă de contele A.G. Stroganov guvernatorului militar şi civil

M.S. Ilinski, care, la rândul său, le-a prezentat la 24 aprilie 1857 spre

discuţie şi aprobare organelor locale.

Imediat după aceasta, problema în cauză a fost discutată în şedinţa

Dumei orăşeneşti din Chişinău, în Administraţia Financiară, în Admi-

nistraţia regională şi în Tribunalul Comercial din Basarabia712

.

708 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 38-38 verso. 709 Ibidem, f. 38 verso. 710 Ibidem, f. 39. 711 Ibidem, f. 39 verso. 712 Ibidem, f. 41-44.

210

La 11 mai 1857, Administraţia regională a Basarabiei a prezentat

Consiliului Regional, reieşind din dispoziţia din 30 martie a contelui

A.G. Stroganov, informaţia privind mijloacele băneşti ale oraşelor

Basarabiei la 1857, din care urma să se alcătuiască suma necesară pen-

tru finanţarea Tribunalului Comercial.

Pe parcursul lunii mai 1857, în baza dispoziţiei guvernatorului

M.S. Ilinski din 24 aprilie, problema privind instituirea Tribunalului

Comercial din Basarabia cu sediul în Chişinău a fost discutată în

Dumele şi Ratuşele orăşeneşti din Bender, Bălţi, Akkerman, Soroca,

Hotin, Chişinău etc. Negustorii din rândurile creştinilor şi evreilor im-

plicaţi în discuţia acestei probleme s-au pronunţat pentru păstrarea în

Basarabia a Tribunalului Comercial713

.

La 25 iunie 1857, în Consiliul Regional al Basarabiei a fost dat ci-

tirii raportul guvernatorului militar al Basarabiei din 5 aprilie, care

înainta spre examinare în Consiliu dispoziţia guvernatorului general

A.G. Stroganov din 30 martie privitor la soarta ulterioară a Tribunalu-

lui Comercial din Basarabia714

.

A.G. Stroganov, susţinând propunerea guvernatorului civil „…ce

urma să servească ca folos persoanelor încadrate în comerţ şi ca ajutor

Magistraturilor orăşeneşti şi judecătoriilor judeţene în examinarea do-

sarelor”, îl roagă pe ministrul de Justiţie să sancţioneze această între-

bare715

. Ca rezultat, având susţinerea din partea ministrului de Justiţie

şi a celui de Finanţe şi după discuţia preventivă din Senat, la 16 mai

1837 Consiliul de Miniştri a decis ca împuternicirile Tribunalului

Comercial din Ismail să fie lărgite716

.

În activitatea sa Tribunalul Comercial se conducea de Statutul

Comercial din 14 mai 1832 privind judecătoriile comerciale, de Statu-

tul Tribunalului Comercial din Ismail confirmat la 19 martie 1841,

precum şi de Statutul Comercial pentru judecătoriile comerciale din

oraşele Odesa, Taganrog, Kerci-Yenikale717

. În cele din urmă, potrivit

dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 25 ianuarie 1857, „…cu tran-

sferarea Tribunalului Comercial din Ismail în Chişinău împreună cu

713 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 60-67. 714 Ibidem, f. 72. 715 Ibidem, f. 73. 716 Ibidem. 717 Ibidem, f. 74.

211

funcţionarii şi procurorul şi schimbarea denumirii în Tribunalul Co-

mercial din Basarabia, judecătoria a primit dreptul de a examina ur-

gent şi în exclusivitate dosarele nedefinitivate”718

, iar guvernatorul ge-

neral urma să hotărască întrebarea despre soarta de mai departe a Tri-

bunalului Comercial din Basarabia, adunând pentru aceasta toată

informaţia necesară719

.

Totuşi, se observă tendinţa de a subordona Tribunalul Comercial

din Chişinău tribunalelor civile regionale. Potrivit dispoziţiei din

3 iulie 1857, în baza a două rapoarte din 8 şi 10 iunie prezentate de

Tribunalul Comercial, după decesul fostului procuror din Ismail, gu-

vernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei a propus Guvernului

Regional ca funcţia de procuror al Tribunalului Comercial din Ismail

să fie încredinţată procurorului regional, transmiţându-i-se toate dosa-

rele ce se refereau la Tribunalul Comercial720

.

Faptul că instituirea Tribunalului Comercial din Basarabia a fost

temporară impune Administraţia regională să ceară pentru ea aceleaşi

împuterniciri pentru încă o anumită perioadă.

În urma corespondenţei cu organele regionale, ministrul de Justi-

ţie, secretarul de stat V.N. Panin, îl informează la 11 aprilie 1859 pe

contele A.G. Stroganov că împreună cu ministrul de Interne au pre-

zentat Consiliului de Miniştri propunerea privind necesitatea păstrării,

în formă de experienţă şi pentru o perioadă de 4 ani, în oraşul Chişi-

nău a fostei Judecătorii Comerciale din Ismail şi că el nu vede nici un

obstacol pentru a realiza propunerea funcţionarului de clasa a III-a

Lanskoi. La 1 mai 1859 dispoziţia contelui A.G. Stroganov este adusă

la cunoştinţă guvernatorului Basarabiei721

.

La 19 iunie 1859 contele A.G. Stroganov aduce la cunoştinţă gu-

vernatorului Basarabiei că, potrivit decretului Senatului Guvernant din

30 mai 1859, Tribunalul Comercial din Basarabia este păstrat, ca ex-

perienţă, pe o perioadă de 4 ani în Chişinău, în baza aceloraşi principii

după care a activat Tribunalul Comercial din Ismail722

.

718 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 74. 719 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIV, отд. первое, 1859, №34518. – СПб.,1861, с. 183. 720 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 82. 721 Ibidem, f. 105-105 verso. 722 Ibidem, f. 116, 185.

212

După transferarea, în martie 1837, a Tribunalului Comercial din

Ismail în Chişinău, potrivit raportului din 21 august 1859 adresat Con-

siliului Regional de către procurorul regional V. Kudreavţev, toate do-

sarele fostului procuror din Ismail au fost transmise judecătoriei regi-

onale – funcţionarului de clasa a X-a A. Fiodorov, care a rămas în

funcţie şi se ocupa cu probleme de ordin comercial723

.

Termenul de patru ani acordat Tribunalului Comercial din Chi-

şinău a expirat la 24 iunie 1863. Dar, până la expirarea termenului,

la 9 martie 1863, preşedintele judecătoriei informează guvernatorul

regiunii că în Tribunalul Comercial din Basarabia sunt înaintate

spre examinare mult mai multe dosare decât au fost înaintate în cel

din Ismail în perioada anilor 1852-1856 (în 1852 – 65 dosare, în

1853 – 86, în 1854 – 85, în 1855 – 90 şi în 1856 – 117 dosare)724

.

În plus, el menţionează că perioada de activitate de 4 ani constituie

o dovadă convingătoare a necesităţii de a păstra Tribunalul pe vii-

tor ca instituţie în care litigiile comerciale se rezolvă urgent şi efec-

tiv în formă verbală; aflaţi în aşteptarea noii reforme judiciare , pu-

ţin probabil că va fi necesară o judecătorie specială pentru exami-

narea dosarelor comerciale.

În pofida acestui fapt, la insistenţa burgheziei comerciale, care

către această perioadă era mai bine structurată social şi etnic şi des-

tul de numeroasă, fiind încadrată nu doar în comerţul interior, dar

şi în cel exterior, precum şi în alte ramuri economice, a cărei activi-

tate dicta rezolvarea diferitelor litigii comerciale (fapt confirmat de

numărul de dosare ce a crescut mai mult de 5 ori: de la 443 în pe-

rioada 1852-1856 la 2225 în perioada 1859-1863)725

, ţarismul a fost

impus să păstreze Tribunalul Comercial din Basarabia până la în-

făptuirea unei noi reforme în Rusia.

La 26 iulie 1863, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri, la in-

sistenţa burgheziei comerciale activitatea Tribunalului Comercial din

Basarabia este prelungită până la aplicarea noii reforme judiciare. Tri-

bunalul era alcătuit din preşedinte (cu un salariu lunar de 180 rub. 57

kop.), un membru superior (114 rub. 90 kop.), câţiva membri din par-

723 ANRM, F. 3, inv. 2, d. 753, f. 135-135 verso. 724 Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 94. 725 Ibidem, p. 93-94.

213

tea negustorilor (nesalarizaţi) şi 15 funcţionari mai mici726

. Cheltuieli-

le anuale pentru întreţinerea Tribunalului Comercial din Basarabia

constituiau 7584 rub. 84 kop.

După mai mulţi ani de activitate la Chişinău, la 1878, după reane-

xarea părţii de sud a Basarabiei la Rusia, Senatul, printr-un decret din

22 decembrie 1878, extinde competenţa teritorială a Tribunalului Co-

mercial şi asupra acestei părţi a Basarabiei. Respectiv, toate dosarele

comerciale ale negustorilor din toate oraşele Basarabiei (inclusiv a ce-

lor reanexate), precum şi a negustorilor străini, urmau a fi examinate

în Tribunalul Comercial din Chişinău727

.

Abia în baza deciziei imperiale din 29 decembrie 1897, începând cu

1 ianuarie 1898, concomitent cu tribunalele comerciale din Kerci şi

Taganrog, este închis şi Tribunalul Comercial din Basarabia, cu sediul

în Chişinău, iar activitatea acestuia a fost subordonată Judecătoriei de

district Chişinău şi judecătoriilor de pace locale, instituite în baza legii

din 12 iulie 1889728

. A.Nakko scria în această privinţă la sfârşitul anilor

’70 ai sec. al XIX-lea: „Au trecut 10 ani de la aplicarea în Basarabia a

reformei judiciare, dar Tribunalul Comercial încă există – nu se ştie de

ce şi pentru cine!”729

.

Potrivit investigaţiilor efectuate de cercetătorul Mihai Taşcă, în

fruntea Tribunalului Comercial din Basarabia au activat următoarele

persoane: în 1819 – Persiani, numit prin decret imperial la data înfiin-

ţării Tribunalului; între 23 iulie 1820 şi 1825? – Koroneli; în 1838 –

Alexandr Kanakov; între 1839-1847 – Andrei Kolomiiţev; în 1851 –

D. Mitkov; între 1867-1869 – Ioan Cristi; între 1872-1888 – Constan-

tin Dunca; în 1892 – Petru Venţkovski730

.

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN ISMAIL (Измаильский Ком-

мерческий Суд) – instituit în baza deciziei Consiliului de Miniştri din

2 septembrie 1824, adusă la cunoştinţă de guvernatorul general Consi-

liului Suprem al Basarabiei la 13 noiembrie 1824, dar deschis la

726 Т.Гризов. Бессарабский Коммерческий Суд, c. 92-93; ПСЗРИ, Собр. II,

т. XXXVIII, 1863, отд. первое, № 39914. – СПб., 1866, с. 864-865. 727 ПСЗРИ. Собр. II, т. LIII, отд. второе, 1878, №59154. – СПб., 1880, с. 320-321. 728 ПСЗРИ. Собр. III, т. XVII, 1897. – СПб., 1900, №14832, с. 714. 729 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 240. 730 Mihai Taşcă. Op. cit., p. 372.

214

25 iunie 1825, urmând să soluţioneze şi litigiile negustorilor din Reni,

Akkerman şi Chilia731

, iar de la 16 martie 1837 – şi ale negustorilor

din întreaga Basarabie732

.

TRIBUNALUL COMERCIAL DIN RENI (Ренийский Коммер-

ческий Суд) – instituit în baza deciziei Senatului Guvernant din

1 aprilie 1819, în baza aceloraşi principii ca şi Tribunalul Comercial

din Odesa733

.

TRIBUNALUL DE ONOARE DIN BASARABIA (Бессарабский

Совестный Суд) – instituit în baza „Regulamentului organizării ad-

ministrative a Basarabiei” din 29 februarie 1828. Potrivit articolului

12 din Capitolul III al acestui Regulament, Tribunalul de onoare, ală-

turi de Consiliul Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul civil şi Tri-

bunalul penal, alcătuiau Administraţia supremă a regiunii734

.

Completul de judecată al instanţei din Basarabia era identic celor-

lalte instituţii de acest gen din Rusia735

: un judecător, doi asesori din

partea nobilimii şi câte doi din partea târgoveţilor şi locuitorilor

simpli736

. Judecătorul Tribunalului de onoare era ales din rândurile

nobilimii la adunările generale ale acestei stări sociale, din care consi-

derent în timpul alegerilor în adunările nobiliare erau selectate cinci

candidaturi, care ulterior erau prezentate guvernatorului general al

Novorosiei şi Basarabiei, care desemna în funcţie doar o singură per-

soană737

.

Asesorii din ultimele două clase sociale nu puteau participa la

examinarea dosarelor în care erau vizaţi nobilii. Fiecare complet de

judecată avea grefierul său şi un anumit număr de secretari. Compe-

tenţa Tribunalului se extindea doar asupra guberniei/regiunii în care a

731 ANRM, F. 3, inv.1, d. 753, f. 47-47 verso. 732 ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837, №10036. – СПб., 1838, с.173. A se

vedea mai detaliat: Tribunalul Comercial din Basarabia. 733 ПСЗРИ. Собр. I, 1819, т. XXXVI, №27750. – СПб., 1830, с. 130. A se vedea mai

detaliat: Tribunalul Comercial din Basarabia. 734 ANRM, F. 2, inv.1, d. 1197, f. 5 verso. 735 La baza activităţii Tribunalului de onoare din Basarabia a fost pus „Regulamentul

privind organizarea guberniilor Imperiului Rus” aprobat de Ecaterina a II-a la

7 noiembrie 1775, în care sunt fixate competenţele acestei instituţii judiciare (ПСЗРИ.

Собр. I, 1775-1780, т. XX, №14392. – СПб., 1830, с. 278-279). 736 ANRM, F. 2, inv.1, d. 1197, f. 6. 737 Ibidem.

215

fost instituit. Tribunalul nu avea competenţa de sesizare din oficiu, dar

putea fi sesizat de guvernul regiunii sau de altă instanţă locală.

În competenţa Tribunalului de onoare era examinarea dosarelor

civile şi penale.

Dosarele civile ce ţineau de competenţa Tribunalului de onoare

erau următoarele: a) dosarele civile, în care înşişi împricinaţii se adre-

sau pentru a le soluţiona; b) litigiile patrimoniale dintre părinţi şi co-

pii, printre care: nesupunerea copiilor părinţilor; litigiile privind insul-

tarea părinţilor de către copii; cearta între fiica măritată şi părinţi;

c) unele litigii comerciale etc.

Dosarele penale ce puteau fi examinate de Tribunalul de onoare

ţineau de: a) crimele săvârşite de către alienaţi, copii şi minori; b) dosare

de vrăjitorie, în măsura în care ele conţin circumstanţe atenuante;

c) calomnierea părinţilor de către copii; d) cauze penale în care sunt

elemente de imprudenţă etc.

Examinarea pricinilor civile se desfăşura în scopul unei împăcări a

părţilor: mai întâi, instanţa solicita părţilor să indice modalităţile de

împăcare, iar în cazul în care în urma discuţiilor părţile nu ajungeau la

împăcare, li se propunea să-şi aleagă câte unul sau doi intermediari,

care împreună cu judecata căutau şi propuneau împricinaţilor soluţii

de împăcare. Dacă intermediarii ajungeau la împăcare, judecata apro-

ba decizia lor; în caz contrar, instanţa propunea propria soluţie. În ca-

zul în care intermediarii nu erau de acord cu soluţia propusă de Tribu-

nal, judecata era în drept să propună această soluţie părţilor, care, dacă

nu era acceptată, dosarul se remitea judecătoriei de fond.

În cazul în care Tribunalul de onoare reuşea să împace părţile,

acestea nu aveau dreptul să reia niciodată litigiul, în nici o altă instan-

ţă. În litigiile patrimoniale dintre părinţi şi copii nu se admiteau inter-

mediarii, instanţa contacta direct cu ambele părţi, iar pricinile nesolu-

ţionate se înaintau Senatului Guvernant care lua decizia finală.

De regulă, deciziile în cauzele penale se înaintau guvernatorului

regiunii şi intrau în vigoare doar după aprobarea lor de către acesta. În

cazul în care guvernatorul nu era de acord cu sentinţa dată, el făcea

apel la Senat care examina cauza în calitate de instanţă supremă.

Termenele pentru examinarea cauzelor/pricinilor erau cele stabili-

te pentru procedura obişnuită în instanţele generale. Sentinţele şi deci-

ziile Tribunalului de onoare se trimiteau pentru executare judecătoriei

216

de zemstvă sau şefului poliţiei, care erau obligaţi să raporteze despre

executare738

.

Tribunalul de onoare din Basarabia a fost suprimat printr-un de-

cret al Senatului Guvernant din 24 decembrie 1857, iar dosarele aflate

pe rol au fost transmise Tribunalului civil şi, respectiv, celui Penal din

Basarabia, pentru soluţionare definitivă739

.

Preşedinţi ai Tribunalul de onoare din Basarabia:

1831-1834 – Eremia Ianov, funcţionar de clasa a VIII-a;

1834-1837 – Constantin Botezat, secretar gubernial;

1837-1840 – Andronache Donici, nobil;

1841-1853 – Stepan Roset;

1853-1860 – Ivan Semigradov, funcţionar de clasa a VIII-a.

Asesori ai Tribunalul de onoare din partea nobilimii:

1831-1834 – Alexandru Donici, locotenent în retragere;

1831-1834 – Mihalache Cazimir, nobil;

1834-1840 – Stepan Roset, nobil;

1834-1840 – Grigorii Russo, nobil;

1841-1844 – Stepan Donici, secretar gubernial;

1841-1844 – Ivan Semigradov, asesor titular;

1844-1847 – Andrei Donici, nobil;

1847-1850 – Stepan Donici, asesor titular;

1847-1850 – Dumitru Surucean, secretar gubernial;

1850-1853 – Vasilii Ziloti, funcţionar de clasa a XIV-a;

1850-1853 – Stepan Doni;

1853-1856 – Vasilii Ziloti, funcţionar de clasa a XIV-a;

1853-1856 – Stepan Donici, funcţionar de clasa a VIII-a 740

.

TRIBUNALUL ECLEZIASTIC DIN BASARABIA (Бессараб-

ский Церковный Суд) – instituit concomitent cu constituirea la

21 august 1813 a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului. Articolul 6 al Re-

gulamentului privind instituirea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului pre-

738 Mihai Taşcă. Instanţe cu caracter special în sistemul judecătoresc al Basarabiei

(1812-1917). – În: Dimensiunea ştiinţifică şi praxiologică a dreptului. – Chişinău,

2009, p. 361-362. 739 Ibidem, p. 362. 740 А.Крупенский. Краткий очерк о бессарабском дворянстве 1812-1912.

К столетнему юбилею Бессарабии. – СПб., 1912, с. 5-6; Mihai Taşcă. Op. cit.,

p. 362-363.

217

vedea ca examinarea şi soluţionarea problemelor bisericeşti pentru în-

treaga Eparhie este de competenţa exclusivă a Consistoriului Eparhial,

în baza legilor civile şi ecleziastice ale Rusiei741

. Respectiv, prin acest

Regulament în Basarabia s-a instituit justiţia ecleziastică de origine ru-

sească.

Competenţa Tribunalul ecleziastic a fost stabilită în Statutul Con-

sistoriului Duhovnicesc Rus din 27 martie 1841742

, iar ulterior, prin

decretul imperial din 9 aprilie 1883, a fost promulgat un nou Statut al

Consistoriului743

. Totodată, Statutul Consistoriului din 1883 prevedea

că în regiunile în care nu fuseseră puse în aplicare statutele (codurile)

din 20 octombrie 1864 îşi are aplicare Capitolul II din Partea I a Statu-

tului intitulat „Cu privire la infracţiunile clerului”; şi invers, în regiu-

nile în care fusese introduse aceste coduri, competenţa Tribunalului

ecleziastic era reglementată de art. 1017-1029 din Codul penal din

1864744

.

Potrivit Statutului din 1883, jurisdicţiei ecleziastice erau supuşi

atât clerul, cât şi persoanele civile, iar dosarele ce ţineau de competen-

ţa acestei instanţe erau de două feluri: a) cauze/pricini care ţineau ex-

clusiv de competenţa judecătoriei ecleziastice şi b) cauze/pricini care

conţineau elemente ecleziastice.

Slujitorii cultului, potrivit art. 158 din acest Statut, erau supuşi ju-

risdicţiei instanţei canonice pentru: a) contravenţii şi infracţiuni contra

puterii, bisericii şi eticii ecleziastice; b) litigii apărute între cler din fo-

losirea bunurilor mobile şi imobile proprietate a bisericii; c) plângerea

persoanelor civile şi ecleziastice care se referea la exercitarea obligaţi-

ilor de către cler etc.

Statutul prevedea cazurile pentru care clerul era supus instanţei la-

ice: a) plângerile bilaterale ale clericilor privind neînţelegerile de or-

din material; b) în cazul în care aceştia încălcau anumite reglementări

pentru care era prevăzută o procedură specială; c) pentru infracţiuni

destul de grave. În cazul judecării reprezentaţilor clerului de către in-

stanţa civilă, acestora li se aplica aceleaşi pedepse ca şi mirenilor, în

funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.

741 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1813, №25441 „a”. – СПб., 1830, с. 617. 742 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVI, отд. первое, 1841, №14409. – СПб., 1842, с. 211-263. 743 ПСЗРИ. Собр. III, т. III, 1883, №1495. – СПб., 1886, с. 111-156. 744 Mihai Taşcă. Op. cit., p. 364.

218

Statutul din 1883 reglementa şi faptele pentru care persoanele ci-

vile (mirenii) erau supuşi judecăţii bisericeşti pentru: a) căsătoriile în-

cheiate nelegal; b) desfacerea căsătoriei; c) cazurile privind confirma-

rea căsătoriei şi naşterii copiilor; d) contravenţii şi infracţiuni pedepsi-

te şi de biserică ş.a.

Tribunalul ecleziastic putea aplica clerului pedepse variate, dintre

care cea mai gravă era excluderea lui din această categorie religioasă.

În cazul judecării reprezentanţilor clerului de instanţa laică pentru con-

travenţii şi infracţiuni, acestora li se aplicau pedepse prevăzute de

Codul penal745

.

TRIBUNALUL PENAL PROVIZORIU DIN BASARABIA (Бес-

сарабский Временный Уголовный Суд) – instituit, la propunerea gu-

vernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Ba-

sarabiei M.S. Voronţov, la 12 august 1824 prin decizia Comitetului de

Miniştri, confirmată de împărat la 11 noiembrie 1824. La 23 decem-

brie 1824 M.S. Voronţov împuterniceşte Consiliul Suprem al Basara-

biei de a purcede la traducerea în viaţă a deciziei imperiale. Inaugura-

rea Tribunalului Penal Provizoriu din Basarabia a avut loc la 17 ianua-

rie 1825 în baza unei dispoziţii a Consiliului Suprem al Basarabiei746

.

Tribunalul Penal Provizoriu din Basarabia urma să activeze indepen-

dent de Tribunalul Regional Penal din Basarabia timp de doi ani. Insti-

tuirea Tribunalului a fost determinată de greutăţile pe care le avea de

depășit Tribunalul Regional Penal din Basarabia în soluţionarea dosa-

relor de anchetă şi a dosarelor penale: numărul mare de dosare nesolu-

ţionate care s-au adunat pe parcursul anilor în Tribunalul Regional Pe-

nal şi mulţimea de dosare care veneau din tribunalele judeţene pentru

reexaminare747

. Prin instituirea Tribunalului se urmărea şi scopul de a

uşura soarta multor inculpaţi aflaţi de multă vreme în detenţie. În frun-

tea tribunalului era pus un preşedinte special748

.

Pentru ai da posibilitate Tribunalului Regional Penal din Basara-

bia să examineze şi să hotărască fără întârziere dosarele penale, s-a

745 Mihai Taşcă. Op. cit., p. 364-365. 746 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 24, 30, 31; d. 761, p. III, f. 615 verso. 747 Tribunalul Regional Penal a întâlnit mari grutăţi în special în traducerea documen-

telor din limba rusă în limba română. Era doar un singur trăducător, însă în Tribunal

s-au adunat 264 dosare (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. III, f. 589, 615). 748 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 30.

219

considerat necesar ca Tribunalul Penal Provizoriu să reia toate dosare-

le penale neexaminate pe parcursul anilor de Tribunalul Regional Pe-

nal şi în decurs de cel mult doi ani să le examinare şi să adopte decizii-

le de rigoare.

În afară de preşedinte, în componenţa Tribunalului Penal Provizo-

riu mai intra un membru al Tribunalului Regional Penal, delegat din

rândurile dvorenilor, care, fiind cunoscut cu legislaţia, tradiţiile şi pro-

cedura judiciară locală, va fi de folos Tribunalului. Acesta urma să fie

înlocuit în Tribunalul Regional Penal cu un candidat la această funcţie.

Proiectul statelor de personal pentru Tribunalul Penal Provizoriu a

fost prezentat ministrului de Interne pentru a fi discutat şi aprobat de

împărat. La postul de preşedinte a fost numit funcţionarul de clasa a

VI-a Lebin, care până atunci lucrase ca consilier în Tribunalul Regio-

nal Penal, iar ulterior ca membru al Tribunalului Comercial din

Odesa749

.

La 12 august 1824 este adoptată decizia Comitetului de Miniştri

privind instituirea Tribunalului Penal Provizoriu din Basarabia şi nu-

mirea funcţionarului de clasa a VI-a Lebin în funcţia de preşedinte al

Tribunalului. La 11 noiembrie 1824 împăratul Alexandru I confirmă

această decizie750

.

Consiliul Suprem al Basarabiei urma să întreprindă măsuri în vederea

deschiderii Tribunalului Penal Provizoriu şi să numească un membru al

Tribunalului Regional Penal în Tribunalul nou-instituit. Tribunalul Regi-

onal Penal trebuia să pregătească toate dosarele neexaminate până acum

pentru a le transmite Tribunalului Penal Provizoriu, pentru ca acesta să le

examineze şi să adopte deciziile de rigoare în decurs de doi ani751

.

Tribunalul Penal Provizoriu era alcătuit din preşedinte, cu un sala-

riu anual de 600 rub. argint, un consilier din partea Coroanei

(450 rub.), un consilier din partea dvorenimii, un delegat din membrii

Tribunalului Regional Penal (450 rub.), un secretar (300 rub.), slujitori

ai cancelariei şi traducători (2000 rub.). Pentru întreţinerea Tribunalu-

lui Penal Provizoriu din Basarabia au fost alocate anual 4400 rub. ar-

gint752

.

749 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, f. 30-30 verso. 750 Ibidem, f. 31; d. 764, f. 1. 751 Ibidem, d. 568, p. I, f. 31verso. 752 Ibidem, f. 31verso-32 verso.

220

După expirarea termenului de doi ani Tribunalul Penal Provizoriu

din Basarabia şi-a încetat activitatea. Conform adresei din 15 februarie

1827 prezentate de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei,

contele F.P. Palen, Consiliului Suprem al Basarabiei, se poate constata

că Tribunalul Penal Provizoriu din Basarabia a finisat examinarea do-

sarelor care i-au fost încredinţate753

. F.P. Palen a dispus ca dosarele

examinate de Tribunalul Penal Provizoriu să fie trimise pentru păstrare

în arhiva Tribunalului Regional Penal şi cu această să-şi înceteze acti-

vitatea. La 21 februarie 1827 preşedintele Tribunalului Penal Provizo-

riu din Basarabia raporta Consiliului Suprem al Basarabiei că şi-a în-

cetat activitatea, iar dosarele examinate au fost transmise Tribunalului

Regional Penal din Basarabia754

.

TRIBUNALUL REGIONAL CIVIL DIN BASARABIA (Бесса-

рабский Областной Гражданский Суд) – a activat în perioada

1818-1869, având atribuţia de a examina procesele civile intentate în-

tre locuitorii provinciei, acţiunile intentate de stat împotriva persoane-

lor particulare, cererile cu privire la confirmarea actelor de vânzare-

cumpărare şi cu privire la tutela asupra averii persoanelor decedate.

La baza activităţii Tribunalului Regional Civil din Basarabia a fost

pus „Regulamentul privind organizarea guberniilor Imperiului Rus”

aprobat de Ecaterina a II-a la 7 noiembrie 1775, în care sunt fixate

competenţele acestei instituţii judiciare755

.

Tribunalul Regional Civil din Basarabia a fost instituit în baza Re-

gulamentului privind instituirea regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818.

În competenţa lui era examinarea dosarelor civile personale, precum şi a

pretenţiilor persoanelor fizice faţă de vistierie, şi viceversa. El era alcă-

tuit dintr-un preşedinte şi 4 consilieri. Preşedintele era numit în funcţie

de către Coroană şi confirmat de către împărat. Un consilier era numit

din partea Coroanei, dar confirmat de către guvernatorul general militar

din Podolia, iar ceilalţi consilieri – aleşi din rândurile nobilimii, pe o pe-

rioadă de 3 ani, dar confirmaţi de guvernatorul general militar756

.

753 La sedinţa din 27 septembrie 1826 a Consiliului Suprem al Basarabiei s-a constatat

că Tribunalul Regional Penal finisează examinarea dosarelor (ANRM, F. 3, inv. 1,

d. 761, p. III, f. 616). 754 F. 3, inv. 1, d. 928, p. III, f. 583, 584-584 verso. 755 ПСЗРИ. Собр. I, 1775-1780, т. XX, №14392. – СПб., 1830, с. 240. 756 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 8-9.

221

Componenţa Tribunalului Regional Civil din Basarabia în anii

1818-1828 este sistematizată în Tabelul 19.

Tabelul 19 Tribunalul Regional Civil al Basarabiei (1818-1828) *

Preşedinţi

1. Nedoba 1818-1823 4. Başotă 1824-1825

2. Başotă 1823-1824 5. Pizani 1825-1826

3. Cazimir 1824 6. Donici 1826-1828

Consilieri: Ralli, Donici, Varfolomeu, Stamo, Hermeziu, Buzdu-

gan, Dicescu, Krupenski, Russo, Măcărescu, Botezatu, Leonard, Ca-

zimir, Satovski, Iamandi, Stamati.

Secretari: Scorţesco, Barda.


(1812-1828). Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 321.

Regulamentul prevedea ca, reieşind din privilegiile acordate locui-

torilor provinciei şi din particularităţile legilor locale, procedura judi-

ciară în Tribunalul Regional Civil din Basarabia urma să se desfăşoare

în limba moldovenească. În cercetarea litigiilor persoanelor particulare

Tribunalul urma să se conducă de drepturile şi obiceiurile moldove-

neşti, iar procedura judiciară urma să se desfăşoare în limba moldove-

nească. În ce priveşte cercetarea dosarelor de stat, la bază trebuia să

fie pusă legislaţia imperială, iar procedura judiciară avea să se desfă-

şoare în limba rusă. În cazul examinării dosarelor cu referire la apăra-

rea proprietăţii private, Tribunalul trebuia să se conducă de drepturile,

privilegiile şi obiceiul pământului existente în Basarabia. În cazul în

care deciziile Tribunalului Regional Civil se refereau la dosarele în ca-

re erau vizate interesele statului, procedura judiciară se desfăşura în

limba rusă (documentele pentru examinarea ulterioară trebuiau traduse

în limba rusă)757

. Persoanele nemulţumite de decizia Tribunalului, în

cazul în care era admisă apelarea deciziei Tribunalului, o puteau con-

testa în Consiliul Suprem al Basarabiei. Dar, în cazul în care Tribuna-

lul nu prevedea apelarea deciziei, atunci decizia era irevocabilă şi era

aplicată imediat, iar persoana nemulţumită putea înainta în Consiliul

Suprem al Basarabiei doar o plângere simplă. Pe marginea dosarelor

757 Устав образования Бессарабской области 1818 г., c. 10.

222

în care erau vizate interesele statului, Tribunalul civil nu lua o decizie

finală, dar, respectând legislaţia rusă, le expedia pentru decizia finală

în Guvernul Regional758

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie

1828 a modificat parţial componenţa Tribunalului Regional Civil din

Basarabia. El era alcătuit din preşedinte, doi consilieri din partea gu-

vernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din partea ne-

gustorilor. Preşedintele era confirmat prin decizie imperială, iar cei doi

asesori – de Senat, la propunerea guvernatorului general759

.

Tribunalul Regional din Basarabia (Fotografie de P.M. Kondraţki, MNAIM)

Componenţa Tribunalului Regional Civil din Basarabia în anii

1828-1858 este sistematizată în Tabelul 20.

758 Устав образования Бессарабской области 1818 г., c. 10-11. 759 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

223

Tabelul 20 Tribunalul Regional Civil al Basarabiei (1828-1858) *

Preşedinţi

Stamo, Simonov 1828-1829 Reva 1834-1836 Reabinin 1829-1833 Hoteaev 1836-1847

Kardanovski 1833-1834 Russo 1847-1858

Consilieri: Satovski, Leonard, Kazimir, Iamandi, Lazo, Jdanov,

Paniutin şi Loran.

Asesori: Alexandri, Kaţiki, Ianov, Millo, Criste, Bazâca, Râşcanu,

Nakko, Hasnaş, Pruncul, Criste, Botezatu.

Secretari: Lugovski, Chiriţă, Krâjanovski


(1812-1828). Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 323.

Procedura de examinare a dosarelor era una anevoioasă. Controa-

lele sistematice efectuate la Tribunalul Regional Civil din Basarabia

de către guvernatorul Basarabiei atestau permanent numeroase nere-

guli. În special, era enorm volumul de dosare nerezolvate. Spre exem-

plu, la 1 ianuarie 1833 erau nesoluţionate 1754 dosare. Pe parcursul

anului 1833 au apărut încă 2610 dosare, iar de la 1 ianuarie 1834 până

la 1 octombrie – încă 404, sau, în total, 8368 dosare760

.

La prezentarea ministrului de Interne, la 24 ianuarie 1834 Consili-

ul de Stat a permis dvorenimii din Basarabia să aleagă din rândurile

sale preşedintele Tribunalului Regional Civil, în baza Regulamentului

din 6 decembrie 1831, cu următoarele condiţii:

1. La postul de preşedinte al Tribunalului Regional Civil din Ba-

sarabia urmau să fie înaintați trei candidaţi, nu doar din rândul nobili-

mii basarabene, dar şi din rândul nobililor din alte gubernii ruse aflaţi

în provincie şi chiar din rândurile funcţionarilor locali, cu consimţă-

mântul acestora;

2. Candidatul la postul de preşedinte, la început, trebuia să fie ju-

decător regional sau consilierul unei oarecare Curţi, sau procuror

gubernial nu mai puţin de 6 luni şi, în plus, să se afle în serviciul de

stat nu mai puţin de 15 ani;

760 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 158 об.

224

3. Candidatul la postul de preşedinte din partea funcţionarilor,

aflat în serviciul statului, trebuia să aibă permisiunea șefului;

4. Candidatul al treilea urma să fie ales exclusiv din rândul consi-

lierilor de la Curte sau de la Cârmuirea Regională, cu acordul procuro-

rului regional761

.

La început, Tribunalul Regional Civil îşi desfăşura lucrările în ca-

sa arendată, pentru o sumă de 1400 rub., de la spătarul Macarescu, si-

tuată în partea de jos a oraşului Chişinău. Dar, clădirea nu era comodă

pentru desfăşurarea lucrărilor: era situată la o distanţă mare de la locul

de trai al funcţionarilor; toamna, primăvara şi iarna, funcţionarilor le

venea greu să se deplaseze pe străzile murdare, la serviciu; casa nece-

sita reparaţii; în plus, din cauza depozitului pentru păstrarea produse-

lor, în incinta tribunalului era un miros neplăcut; camerele în care

munceau funcţionarii nu erau comode. Când administraţia Tribunalu-

lui a încercat să arendeze o nouă clădire, Macarescu a cedat 400 rub.

din preţul arendei, promiţând că va repara clădirea. La 1 mai 1825

clădirea a fost arendată pe o perioadă de 3 ani, iar Consiliul Suprem al

Basarabiei a aprobat condiţiile contractului de arendă762

.

Activitatea Tribunalului Regional Civil din Basarabia a fost sus-

pendată în anul 1869, odată cu introducerea noilor statute judiciare din

1864.

TRIBUNALUL REGIONAL PENAL DIN BASARABIA (Бесса-

рабский Областной Уголовный Суд) – instituit în baza Regulamen-

tului privind instituirea regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818763

.

La baza activităţii Tribunalului Regional Penal din Basarabia a

fost pus „Regulamentul privind organizarea guberniilor Imperiului

Rus” aprobat de Ecaterina a II-a la 7 noiembrie 1775, în care sunt fi-

xate competenţele acestei instituţii judiciare764

.

În competenţa lui era examinarea dosarelor de urmărire penală,

transmise de tribunalele ţinutale. El era alcătuit dintr-un preşedinte,

3 consilieri şi un asesor. Preşedintele era numit în funcţie de către

Coroană şi confirmat de împărat. Un consilier era numit din partea

Coroanei, dar confirmat de către guvernatorul general militar din

761 ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, отд. первое, 1834, №6740. – СПб., 1835, с. 81. 762 ANRM, F.. 3, inv. 1, d. 928, p. II, f. 321-324. 763 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 8. 764 ПСЗРИ, Собр. I, т. XX, 1775-1780, №14392. – СПб., 1830, с. 239-240.

225

Podolia, iar ceilalţi consilieri şi asesorul – aleşi din rândurile nobili-

mii, pe o perioadă de 3 ani, dar confirmaţi de guvernatorul general mi-

litar765

. TRIBUNALUL REGIONAL PENAL AL BASARABIEI (1818-1828)

Preşedinţi: Kurik 1818-1825

Arsenev 1825-1826

Kurik 1826-1828

Consilieri: Leibin, Străjescu, Şumski, baronul Cristi, Glavce,

Stamati, Şardin, Ianov, Vaker, Maksimov, Bazâca, Hoteaev.

Asesori: baronul Criste, Hoteaev, Stamati.

Secretari: Ghetolpanov, Krâmonovski766

.

Tribunalul Regional Penal din Basarabia avea în competenţă dosa-

rele penale, iar procedura de examinare se efectua în baza legislaţiei

ruse. Sentinţa adoptată cu majoritatea de voturi era definitivă, dar nu

era aplicată până nu era confirmată de guvernatorul civil, care, luând

cunoştinţă de dosar, confirma sau anula verdictul. În cazul în care gu-

vernatorul civil nu aproba decizia Tribunalului Penal, dosarul era îna-

intat spre examinare în Consiliul Regional767

.

Dosarele penale şi de urmărire penală erau examinate în limbile

rusă şi moldovenească, inclusiv:

1. Audierea inculpaţilor moldoveni avea loc în limba lor naţională –

moldovenească, iar procesele-verbale erau întocmite în limbile rusă şi

moldovenească.

2. Sentinţa de judecată era anunţată inculpaţilor în limba moldo-

venească.

3. Membrii Tribunalului Penal, întâlnind greutăţi în expunerea

punctului de vedere în limba rusă, aveau dreptul de a perfecta deciziile

în limba moldovenească768

.

Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie

1828 a modificat parţial componenţa Tribunalului Regional Penal din

Basarabia. El era alcătuit din preşedinte, doi consilieri din partea gu-

765 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 8-9. 766

Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828). Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 323. 767 Ibidem, p. 9. 768 Ibidem, p. 9-10.

226

vernului, doi asesori din partea nobilimii şi doi asesori din partea ne-

gustorilor. Preşedintele era confirmat prin decizie imperială, iar cei

doi asesori – de Senat, la propunerea guvernatorului general769

.

TRIBUNALUL REGIONAL PENAL AL BASARABIEI (1828-1858)

Preşedinţi: Kurik, Donici, Simonov 1828 – 1829 Kurik, Simonov 1829 – 1830 Kurdanovski 1830 – 1834 Reva 1834 – 1838 Consilieri: Krâjanovski, Vaker, Stamati, Bazâca, Şumski, Hoteev,

Beleaev, Artmovski. Asesori: Fialkovski, Stamati, Bazâca, Şumski, Ianachi, Donici,

Russo, Hasanaş, Kriukov, Marabuti, Botezatu, Alexandri, Cervono-vodski.

Secretari: Alexandrovski, Bogatno, Pahalovici770

. Activitatea Tribunalului Regional Penal din Basarabia a fost sus-

pendată în anul 1869, odată cu introducerea noilor statute judiciare din 1864.

TUTELA NOBILIMII DE DISTRCT DIN BASARABIA (Окруж-ные дворянские опеки) – tutela nobilimii din judeţele Orhei şi Iaşi au fost instituite în anul 1824. Ca urmare a împărţirii administrativ-teritoriale din 18 decembrie 1835, tutela nobilimii din judeţul Orhei a fost transformată în tutela nobilimii din districtul Chişinău-Orhei, iar cea din Iaşi – în tutela nobilimii din districtul Soroca-Iaşi. În anul 1887 denumirea tutelei nobilimii din districtul Soroca-Iaşi a fost mo-dificată în tutela nobilimii din districtul Soroca-Bălţi.

Aceste instituţii se ocupau de tutea nobililor minori şi a văduvelor. Au fost suspendate în anul 1817

771.

TUTELA NOBILIMII JUDEŢENE (Уездные дворянские опе-

ки) – instituită în 1824 în judeţele Bender, Leova şi Orhei, în scopul

asigurării tutelei asupra orfanilor minori şi a văduvelor de nobili. În

1867 tutela nobilimii judeţene din Bender a fost suspendată, iar dosa-

rele acesteia au fost transferate tutelei nobilimii de district Chişinău-

769 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6. 770 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828), Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 323. 771 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 54.

227

Orhei. În anul 1869 a fost redeschisă pentru administrarea chestiunilor

de tutelă din judeţele Bender şi Akkerman şi a fost denumită tutela

nobilimii din districtul Bender-Akkerman. În anul 1873 a fost suspen-

dată. În anul 1892 tutela nobilimii judeţene din Bender a fost deschisă

din nou şi a existat până în 1917.

Tutela nobilimii judeţene din Cahul (Leova) se afla în oraşul

Leova, dar, ca urmare a împărţirii administrativ-teritoriale din 18 de-

cembrie 1835 şi schimbării denumirii judeţului Leova în Cahul, a fost

transferată în oraşul Cahul. A fost suspendată în 1858.

În urma împărţirii administrativ-teritoriale din 1835, tutela nobi-

limii din judeţul Orhei a fost transformată în tutela nobilimii din dis-

trictul Chişinău-Orhei772

.

TUTORE PENTRU ADMINISTRAREA PROVIZORIE A CO-

LONIŞTILOR TRANSDANUBIENI (попечитель для временного

водворения задунайских поселенцев) – post instituit la 10 iulie 1816, cu

reşedinţa în oraşul Reni, după transferarea lui A.P. Iuşnevşki în Comitetul

Provizoriu al Basarabiei, când la postul de tutore pentru administrarea

provizorie a coloniştilor transdanubieni773

A.N. Bahmetev îl numeşte pe

D.P. Votikioti. În competenţa tutorelui erau următoarele sarcini:

1. Să supravegheze îndeplinirea cu stricteţe, în termenele prevăzu-

te, a prestaţiilor şi dărilor stabilite legal de Administraţia regională.

2. Să-i apere pe colonişti de abuzurile Administraţiei ţinutale.

3. Să inspecteze personal de trei ori pe an localităţile populate de

colonişti şi, în cazul în care depista abuzuri sau încălcări din partea

starostilor, avea dreptul să-i demită, înlocuindu-i cu alte persoane.

4. Să raporteze la timp rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

despre abuzurile comise de Administraţia ţinutală.

5. Să urmărească ca în localităţile populate de coloniştii transda-

nubieni să nu se stabilească persoane străine, dezertori sau ţărani fu-

gari din guberniile interne ruse etc.774

772 Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 55. 773 Într-un document, întocmit anterior datei de 23 mai 1812 şi semnat de A.Ia.

Koronelli, tutorele principal al coloniştilor transdanubieni din Ţara Românească,

Moldova şi Basarabia, indică 2624 de familii venite de peste Dunăre (10933 de per-

soane) în Basarabia (Bugeac) şi împrejurimile ei (История Молдавии. Документы и

материалы. – Кишинев, 1957, том II, c. 64). 774 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 521, f. 97, 101-102, 112.

228

Competenţa tutorelui se extindea doar asupra administrării interne

a coloniştilor şi nu substituia, în nici un fel, Administraţia ţinutală. În

rezolvarea problemelor ce afectau coloniştii, ispravnicul urma să cola-

boreze cu tutorele coloniştilor. El nu putea lua sub strajă sau să pedep-

sească coloniştii fără consimţământul tutorelui. Excepţie făceau doar

cazurile urgente sau cele penale775

.

Ţ ŢARINĂ (пашня/нива) – teritoriul unui sat (împreună cu hotarul

lui); pământ arabil, ogorul satului776

.

ŢĂRAN (цэран) – în Moldova, la început, cu înţelesul de catego-

rie socială de bază a populaţiei rurale. A evoluat ulterior la stare socia-

lă de jos, desemnându-i pe toţi contribuabilii neprivilegiaţi birnici, ca-

re erau incluşi în „cisla ţărănească”.

În Basarabia ţăranii erau consideraţi categoria de bază a populaţiei

(ţăranilor). Se ocupau cu agricultura, locuiau pe pământurile moşie-

reşti, mănăstireşti şi ale unor odndvorţi şi răzeşi, îndeplineau în folosul

lor boierescul şi achitau prestaţii în natură şi bani, în baza „obiceiului

pământului” sau în baza contractelor încheiate cu proprietarii pămân-

turilor, iar în folosul statului – „birul”. În categoria ţăranilor erau in-

cluşi şi răzeşii neprivilegiaţi, impuşi la plata birului. Aceeaşi sursă mai

confirmă că ţăranii sunt o categorie socială alcătuită din oameni

simpli, care plătesc în folosul statului impozitul numit bir şi care par-

ticipă la îndeplinirea prestaţiilor777

.

Alte surse atestă că ţăranii făceau parte din categoriile neprivilegi-

ate ale populaţiei, fiind cea mai numeroasă. Regulamentul organizării

administrative a Basarabiei din 1818 stipula că „…ţăranii şi coloniştii

îşi păstrează drepturile personale faţă de proprietarii de pământ în baza

principiilor de altădată. Averea lor urmează a fi protejată de Guvernul

Regional. Toţi ţăranii în general, ...care se află atât pe pământurile

proprii, cât şi pe cele ale statului sau ale stăpânului, urmează să plă-

tească în vistieria statului impozitul denumit bir şi sunt obligaţi să în-

deplinească prestaţiile locale care vor fi stabilite acestor categorii pe

775 Sergiu Cornea. Organizarea administrativă a Basarabiei. – Cahul, 2003, p. 54. 776 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 114, f. 205 verso. 777 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 3.

229

teritoriul Basarabiei: pentru întreţinerea armatei, a cailor de poştă, a

staţiunilor poştale şi întreţinerea drumurilor publice”778

. Pentru folosi-

rea pământurilor statului ţăranii plăteau în vistieria statului o dijmă

bănească, în baza unui contract, încheiat, pe fiecare articol în parte, în

timpul unei licitaţii publice, potrivit obiceiului vechi moldovenesc:

a) de la fiecare familie câte un cervoneţ779

, iar de la burlaci câte o ju-

mătate de cervoneţ; b) plata dijmei sau a zecea parte din cereale şi fân

pe care ei le vor recolta şi le vor strânge; c) prestarea dijmei, pentru în-

treţinerea albinelor şi porcinelor; d) prestarea vădrăritului, luat de la

fiecare vadră de vin, ce constituia a zecea parte din vinul obţinut din

struguri sau din fructe; e) prestarea pogonăritului, pentru cultivarea tu-

tunului780

.

Ţăranii care trăiau pe pământuri moşiereşti la fel erau obligaţi

să plătească în vistieria statului: goştina – impozit asupra oilor şi

caprelor, desetina – impozit pentru întreţinerea albinelor şi porcine-

lor, vădrăritul – impozit luat pentru deţinerea viilor şi livezilor,

pogonăritul – impozit pentru cultivarea tutunului. Pentru pământul

pe care îl aveau în folosire, ţăranii erau nevoiţi să muncească şi să

îndeplinească diferite prestaţii în folosul proprietarului acestor pă-

mânturi781

.

ŢĂRAN DE STAT (государственный крестьяин/казенный по-

селянин) – după anexarea Basarabiei la Rusia, intervin anumite

schimbări şi în categoria ţăranilor. Ţăranii se divizau în ţărani de

stat, ţărani moşiereşti, colonişti străini etc. I.A. Anţupov, care s-a ocu-

pat special cu problema ţăranilor de stat, consideră că această categorie

socială s-a format în primele decenii după anexarea regiunii la Imperiul

Rus782

. În categoria ţăranilor de stat intrau: ţăranii-colonişti din guber-

niile interne ruse, ţăranii care mai înainte au trăit pe teritoriile raiale-

lor, odnodvorţii (mazilii şi ruptaşii) transferaţi pe pământurile statului,

ţiganii domneşti, evreii-agricultori, cazacii şi voluntarii etc. După situ-

aţia lor social-juridică ei nu se deosebeau cu nimic de ţăranii din gu-

778 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19. 779 Cervoneţi – este vorba, probabil, despre ducaţii olandezi care circulau în Basarabia. 780 Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.19-19 verso. 781 Ibidem, p. 20. 782 И.А. Анцупов. Государственная деревня Бессарабии в XIX веке (1812-1870

гг.). – Кишинев, 1966, с. 22-23.

230

berniile interne ruse783

. Ţăranii de stat descindeau din diferite categorii

sociale, fiind stabiliţi cu traiul pe domeniile statului. Pentru exploata-

rea terenurilor agricole ei plăteau impozite direct vistieriei şi nu se su-

puneau instituţiilor administraţiei ţărăneşti, ci instituţiilor Administra-

ţiei Proprietăţilor Statului784

.

Potrivit datelor din 1829, din categoria ţăranilor de stat făceau par-

te: mazilii, ruptaşii, ţăranii, burlacii sau celibatarii, ţiganii domneşti,

coloniştii transdanubieni sau coloniştii bulgari, imigranţii din guber-

niile interne ruse, coloniştii germani, militarii în rezervă şi locuitorii

care nu aparţineau departamentului coloniştilor, impuşi de administra-

ţia locală să se strămute din districtele coloniştilor bulgari pe pământu-

rile de stat. Componenţa etnică a acestora era destul de diversă: ruşi,

ucraineni, bulgari, sârbi, greci, moldoveni, ţigani, evrei, austrieci şi

turci785

. La 1828 aceştia constituiau 1756 de familii care s-au transfe-

rat, începând cu 1813, din diferite regiuni ale Rusiei şi Basarabiei în

districtele distribuite coloniştilor bulgari786

. Tot din categoria ţăranilor

de stat făceau parte şi coloniştii – albanezi, sârbi, bulgari etc., precum

şi cazacii din delta Dunării, numiţi cazacii din Bugeac, şi cazacii zapo-

rojeni. Aceştia, în timpul războaielor ruso-turce, au făcut parte din ar-

mata rusă, ulterior au fost stabiliţi în Basarabia, acordându-li-se, în ba-

za deciziei Comitetului de Miniştri din 19 februarie 1827, privilegii,

fiind astfel scutiţi de prestarea dărilor şi de încartiruire pe o perioadă

de 10 ani. Peste puţin timp, în baza deciziei imperiale, guvernatorul

general al Novorosiei şi Basarabiei, prin dispoziţiile din 6 iunie şi

29 noiembrie 1828, a format 2 regimente de cazaci: unul din călăreţi,

iar altul – din infanterişti, ambele numite regimente de cazaci dună-

reni787

.

Ţăranii de stat dispuneau de cele mai mari proprietăţi funciare. Po-

trivit datelor din 8 iulie 1825, puse la dispoziţia Administraţiei imperiale

783 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861


Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 572. 784 Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Крестьянская реформа 60-70 годов XIX века в

Бессарабии. – Кишинев, 1956, с. 138. 785 AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 3. 786 Ibidem, f. 3-3 verso. 787 Ibidem, f. 4-4 verso.

231

de M.S. Voronţov, fiecare gospodărie a ţăranilor de stat dispunea de

30 desetine de pământ788

.

Potrivit dispoziţiei rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei

M.S. Voronţov, în 1824 populaţia a fost impusă unui nou sistem de

impozitare: stările privilegiate – mazilii şi ruptaşii – plăteau dajdia

câte 9 rub. 35 kop. de familie; ţăranii – birul, câte 10 rub.; ţiganii –

dajdia, câte 10 rub. La plata dijmei erau impuşi toţi, în afară de ţi-

gani, care locuiau pe pământurile statului – câte 23 rub. 50 kop., iar

cei care locuiau pe pământurile aflate în posesie şi în oraşe – câte

2 rub. 10 kop; burlacii sau celibatarii care locuiau pe pământurile

statului achitau dijma în mărime de 5 rub. 70 kop., iar burlacii care

locuiau în oraşe şi pe pământurile aflate în posesie nu erau impuşi,

până în 1829, la plata dijmei789

. La 22 ianuarie 1829, la prezentarea

ministrului de Finanţe, este emisă dispoziţia Comitetului de Mi-

niştri, potrivit căreia toţi burlacii, fie că locuiesc în oraşe, pe pă-

mânturile statului sau pe pământurile moşiereşti, erau impuşi impo-

zitului, similar familiştilor790

.

În baza decretului Senatului Guvernant din 29 decembrie 1819, co-

loniştii transdanubieni sau bulgarii plăteau anual câte 70 de lei sau, re-

ieşind din cursul 100 ruble asignate egale cu 150 de lei – câte 46 rub.

66 ⅔ kop. de la familie. În baza Regulamentului din 20 februarie

1804, coloniştii germani, pentru care privilegiile nu mai erau în vigoa-

re, plăteau un impozit pe familie în mărime de 15 kop. pentru o dese-

tină de pământ şi impozitele locale. Militarii trecuţi în rezervă plăteau

doar impozitele locale791

.

De la populaţia care locuia pe pământurile statului şi care se ocupa

cu agricultura şi cu pregătirea fânului, după vechiul obicei moldove-

nesc, pe lângă impozitele băneşti menţionate se mai încasa şi impozi-

tul numit dijma, sau desetina, în formă naturală – în special diferite

788 AISR, F. 379, inv. 2, d. 25, f. 6 verso. 789 Acest impozit a fost stabilit în locul celui existent anterior: avaetul, încasat de la

cei care locuiau pe pământurile statului şi care constituia câte 15 lei de familie, burla-

cii achitau doar jumătate din sumă; dijma, sau a zecea parte din cereale, fructe şi fân;

goştina – taxa pentru oi şi capre; desetina – taxa pentru stupi şi porci; vădrăritul – ta-

xa pentru vin (AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6). 790 AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 6 verso. 791 Ibidem, f. 6 verso-7.

232

cereale, care ulterior erau realizate, banii obţinuţi fiind vărsaţi în veni-

turile regionale792

.

Amplasarea geografică a ţăranilor de stat în cadrul regiunii nu

era uniformă. Cel mai mare număr de aşezări erau concentrate în

judeţele Akkerman şi Bender: în anii ’40-’50 ai sec. al XIX-lea (pâ-

nă la 1857) în aceste două judeţe erau 76 de aşezări, în judeţul Ho-

tin – 10, în Administraţia Specială a oraşului Ismail – 11 şi în jude-

ţul Cahul – 3 aşezări. După încheierea păcii de la Paris (18/30 mar-

tie 1856), toate localităţile Administraţiei Speciale a oraşului

Ismail şi o parte din judeţul Akkerman au fost retrocedate Principa-

tului Moldova. În anii ’60 ai sec. al XIX-lea în Basarabia erau în-

registrate 82 de sate ce aparţineau statului, amplasate în 3 distric-

te – Akkerman, Bender şi Hotin793

.

Teritoriul populat de ţăranii de stat se afla în administrarea direc-

tă a Guvernului Regional, iar din 1824 se supunea Comisiei pentru

coloniile de stat794

. În 1826, în cadrul coloniilor de stat este organiza-

tă Administraţia de plasă, iar în 1838 în Basarabia este instituită

Direcţia Proprietăţilor Statului795

. În 1837 pământurile ţăranilor de

stat au fost împărţite în cinci districte: Bender, Akkerman, Ismail,

Cahul şi Hotin796

.

Datorită politicii coloniale promovate de Administraţia imperială

rusă, componenţa etnică a ţăranilor de stat din Basarabia era destul de

diversă. La 1861 ţăranii de stat constituiau 67792 persoane, inclusiv:

41048 – români, 25977 – ucraineni şi ruşi, 575 – evrei, 125 – ţigani,

57 – bulgari şi 10 – greci797

.

792 AISR, F. 560, inv. 6, d. 577, f. 14. 793 И.А. Анцупов. Государственная деревня Бессарабии в XIX веке (1812-

1870 гг.). – Кишинев, 1966, с. 23. 794 ПСЗРИ. Собр. II, т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, с. 656-657. 795 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIII, отд. первое, 1838, №11189. – СПб., 1839, с. 405-406. 796 Ibidem, p. 405-417. 797 ANRM, F. 2, inv.1, d. 4126, f.10-15, 67-68; F. 8, inv. 1, d. 193, f. 511; А.Защук.

Материалы для географии и статистики России, собранные офицерами Гене-

рального штаба. Ч.II. Бессарабская область. – СПб., 1862, c.188-190; Положе-

ние крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы).

Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III.

Часть II. – Кишинев, 1969, c. 599.

233

După adoptarea Regulamentului din 14 iulie 1868, s-a intensifi-

cat lucrul asupra unui proiect de regulament pentru ţăranii de stat

din Basarabia. La 23 decembrie 1869 Administraţia imperială

adoptă Regulamentul privind relaţiile agrare şi obşteşti ale ţărani-

lor stabiliţi pe domeniile statului din regiunea Basarabia . Regula-

mentul se răspândea asupra 13547 de familii de ţărani domeniali,

care deţineau în proprietate 281365 desetine de pământ798

. La baza

Regulamentului au fost puse: Regulamentul din 24 noiembrie 1866

privind relaţiile agrare ale ţăranilor de stat din cele 36 de gubernii

ale Imperiului Rus şi Regulamentul din 14 iulie 1868 privind relaţi-

ile agrare ale ţăranilor din regiunea Basarabia. Regulamentul din

23 decembrie 1869 se referea la structura socială, administrarea ţă-

ranilor de stat, raporturile economice ale ţăranilor stabiliţi pe pă-

mânturile statului, tipurile de prestaţii etc.799

Regulamentul acorda

ţăranilor de stat „titluri de proprietate”, prin care aceştia păstrau

toate terenurile agricole de care ei au beneficiat până la publicarea

Regulamentului. În 1872 ţăranii de stat locuiau în 80 de sate şi nu-

mărau 13547 de familii, care au primit 250 mii desetine de pământ

arabil. Dacă adăugăm la acestea şi terenurile impracticabile pentru

agricultură, obţinem o suprafaţă totală de 266466 desetine, sau cca

7,9 desetine pentru persoană, sau 19 desetine pentru fiecare fami-

lie800

. Doar după 3 ani de la primirea „titlului de proprietate” ţăranii

de stat puteau ceda loturile lor doar membrilor obştii din care fă-

ceau parte, după expirarea termenului dat – la propria discreţie,

oricărei altei persoane.

ŢĂRAN IOBAG RUS ÎN BASARABIA (русский крепостной

крестьянин в Бессарабии) – ţăran iobag, cu statut de ţăran de la

Curte, adus în Basarabia, după anexarea ei la Rusia, de către nobili,

din guberniile interne ruse. Aceasta, în pofida faptului că în rapor-

tul din 4 decembrie 1812 guvernatorul civil Scarlat Sturdza îi cerea

comandantului suprem al armatei ruse dislocate în Moldova

798 А.Анцупов. Русское население Бессарабии и Левобережного Поднестровья

в конце XVIII-XIX века (Социально-экономический очерк). – Кишинев, 1996,

с. 114. 799 A se vedea mai detaliat Regulamentul în: ANRM, F. 8, inv.1, d. 85, f. 1-3 verso. 800 ANRM, F. 8, inv.1, d. 300, f. 36-36 verso.

234

P.V. Ciceagov să le interzică moşierilor ruşi să aducă în Basarabia

ţărani şerbi801

.

ŢĂRAN-LĂTURAŞ – ţăran liber care beneficia de dreptul de a

trece de la un moşier la altul802

; ţăran-colonist venit din afara ţării. În

1807, potrivit unui registru al vistieriei, la ocnele de sare din Moldova

munceau 198 ţărani-lăturaşi înscrişi la aceste munci803

. Fiind liberi, ei

nu munceau „fără soroc”, ci potrivit unei înţelegeri pe care o încheia-

se. Aceasta se făcea după „obiceiul ţării”, dar cu tendinţa din partea

stăpânului ca – la contractare sau în cursul executării – să le îngreune-

ze cât mai mult condiţiile de muncă804

.

„ŢIGAIE”(цигайская овца) – rasă de oi autohtonă, cu lână

moale, creaţă, mătăsoasă, semifină. Vicepreşedintele Societăţii

Agricole din sudul Rusiei A.Sturdza scria la 8 februarie 1844 într-

un raport prezentat Departamentului III al Ministerului Proprietă-

ţilor Statului că oile de rasă „ţigaie” „se întâlnesc în Basarabia;

rasa aceasta are o lână destul de elastică, de o mărime mijlocie,

destul de bună pentru fabricarea ţesăturilor simple şi a cuverturi-

lor. Englezii au o rasă de oi asemănătoare cu rasa de oi ţigăi, cu-

noscută cu denumirea de south down. Din acest considerent, se

poate de presupus că aceste două rase de oi au la bază rădăcini

comune; în schimb, este ştiut faptul că lâna de la oile engleze este

mult mai calitativă ca a oilor noastre ţigăi; postavul confecţionat

din această lână este destul de rezistent şi elastic; el este folosit la

echiparea armatei engleze. În schimb, lâna noastră din an în an

scade în preţ şi în Basarabia este destul de dificil să întâlnești

acea rasă de oi care cândva exista şi care, în urma îmbunătăţirii

rasei, ar da lână care ar fi apreciată pe piaţă cu 12 şi 15 ruble pen-

tru un pud, neprelucrată”805

.

801 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 192-

193. 802 Д.М. Драгнев. Аграрное законодательство К.Маврокордата и изменение

правового положения молдавских крестьян в середине XVIII в. – În: Ежегодник

по аграрной истории Восточной Европы. – Рига, 1963, с. 255-256. 803 ANRM, F. 1, inv. 1, 1808-1810, d. 117, f. 43-44. 804 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 272. 805 AISR, F. 398, inv. 8, d. 2169, f. 2-2 verso.

235

ŢIGAN (цыган) – categorie socială cu statut deosebit (aservită)

din Moldova medievală şi din Basarabia în sec. al XIX-lea – începutul

sec. al XX-lea806

.

Potrivit Regulamentului din 1818, ţiganii erau împărţiţi în două cate-

gorii: ţiganii care aparţineau statului, aceştia fiind supravegheaţi nemij-

locit de către Guvernul Regional, şi ţiganii şerbi, care aparţineau clerului,

nobilimii, boiernaşilor, mazililor şi negustorilor şi care depindeau direct

de aceste categorii sociale. Ţiganii de stat plăteau în vistieria statului im-

pozitul denumit dajdia, în baza hrisoavelor pe care le deţineau. Ţiganii

care aparţineau persoanelor particulare, adică şerbi, erau scutiţi de toate

impozitele, prestaţiile şi dările – atât de cele de stat, cât şi de cele ob-

şteşti807

. Caracterizând ţiganii şerbi, care aparţineau boierilor şi mazililor,

A.Rozeilon-Soşalski scrie că aceştia nu erau impuşi de către stat la plata

impozitului şi, din considerentul că nu pot să se adapteze la modul de via-

ţă sedentar şi să se îndeletnicească cu agricultura, aduc puţine foloase stă-

pânilor lor. Aceștia le permit să hoinărească dintr-un loc în altul, lăsându-i

fără asistenţă, care le-ar permite să-şi îmbunătăţească starea morală şi ma-

terială. Autorul constată că din ei ar putea ieşi buni meşteri, artişti etc.,

deoarece, după natura lor, sunt mai mult predispuşi pentru diferite înde-

letniciri: mulţi din ei sunt meşteri argintari, buni specialişti în confecţiona-

rea caretelor, lăcătuşi, muzicanţi etc.808

806 Despre această categorie socială a se vedea mai detaliat: А.Егунов. О цыганах Бессарабии. – În: ЗБОСК. – Кишинев, 1864, том. I, c. 109-123; В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. (Этнические и социально-демо-графические процессы). – Кишинев, 1979, c. 57-60, 213-219; К.Крыжанов-ская. Из истории крепостных цыган Бессарабии в первой половине XIX века. – În: Труды Центрального Государственного Архива МССР. – Кишинев, 1962, том. I, c. 221-241; И.А. Анцупов. Миграция цыган в городах Бессарабии в XIX в. – În: Ежегодник Института Межэтнических Исследований Академии Наук Рес-публики Молдова. – Кишинев, 2000, том. I, с. 13-18; V.Achim. Ţiganii în istoria României. – Bucureşti, 1998, p. 16-25; T.Sârbu. Ţiganii din Basarabia. – În: Romii în istoria României. Antologie şi bibliografie. – Bucureşti, 2002, p. 94-103; I.Duninica. Romii basarabeni în secolul al XIX-lea. – În: Anuarul Institutului de Cercetări Interet-nice. – Chişinău, 2006, vol. VI, p. 42-48; Dinu Poştarencu. Aspecte demografice refe-ritoare la ţiganii din Basarabia (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea). – În: Interstitio. East European Review of Historical and Cultural Anthropology, 2010, vol. II, nr. 2 (4), p. 51-83. 807 Устав образования Бессарабской области 1818 г., p. 20-21. 808 А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской

области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 12).

236

Ţigani basarabeni (Carte poştală, MNAIM)

Ţarismul a întreprins numeroase măsuri pentru a stopa migrarea

ţiganilor (31 decembrie 1783, 4 şi 25 noiembrie 1784, 16 iulie 1800,

17 iunie 1803, 20 aprilie 1809, 28 septembrie 1811) şi a-i înscrie în

comunităţile săteşti şi orăşeneşti, dar fără rezultat. Prin decretul din

8 februarie 1829, ţiganii care se strămutau cu traiul în Novorosia

erau scutiţi pe o perioadă de 4 ani de plata impozitelor. O nouă în-

cercare de a-i înscrie pe ţigani în comunităţile săteşti şi orăşeneşti es-

te întreprinsă la 13 martie 1839 (publicată la 24 aprilie). Guvernato-

rul general al Novorosiei şi Basarabiei urma să adune informaţii des-

pre toţi ţiganii înscrişi în comunităţile săteşti şi orăşeneşti şi despre

ocupaţiile lor. Ţiganii care nu aveau loc de trai permanent urmau să

fie înscrişi în comunităţile săteşti sau orăşeneşti, dar fără a cauza ca-

reva prejudicii ţăranilor, fiind repartizaţi câte o familie sau două în

fiecare sat, iar administraţia sătească avea să urmărească activitatea

lor. Numai după aceasta, la decizia obştii săteşti, ei puteau primi câte

un paşaport pentru o persoană din familie. Ţiganii care vor fi prinşi

şi după această măsură în vagabondaj urmau să fie daţi judecăţii. Da-

ta limită de înscriere a ţiganilor în localităţile de stat era fixată 1 ia-

237

nuarie 1841809

. În 1839, o parte din ţigani au fost înscrişi în Armata

de cazaci de la Dunăre810

. Potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri

din 20 iulie 1843, ţiganii Coroanei urmau a fi aşezaţi câte una sau

mai multe familii printre ţăranii de stat, pe pământurile statului811

.

Dar, aceste măsuri au fost puţin efective. Ţiganii trăiau în mizerie şi

sărăcie, cu greu se adaptau la modul de viaţă sedentar şi, drept rezul-

tat, hoinăreau dintr-un loc în altul.

ŢIGAN AL COROANEI (fost ţigan domnesc) (коронный цы-

ган) – etnie aservită, răspândită în întreg spaţiul românesc, numiţi în

actele oficiale ruseşti ţigani ai Coroanei. Ţigani ai Coroanei sunt ţi-

ganii care aparţineau statului (Coroanei). După anexarea Basarabiei

la Rusia această categorie socială a fost înscrisă în categoria ţăranilor

de stat. În 1812 ţiganii Coroanei constituiau 340 familii812

, în 1836 –

640 familii813

.

Conform unor date oficiale prezentate la 23 noiembrie 1827 Con-

siliului Suprem al Basarabiei de guvernatorul general al Novorosiei şi

rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov, ţiganii Coroa-

nei se împărţeau în trei categorii:

1. Ţigani ursari (25 familii) – duceau un mod de viaţă nomad şi

practicau, în fond, meseria de fierar.

2. Ţigani lingurari (528 familii) – trăiau pe pământurile moşiereşti,

în baza unor înţelegeri cu moşierii. Unii din ei se ocupau cu agricultu-

ra şi creşterea vitelor, îmbinând şi meseria de fierar.

3. Ţigani lăieşi (189 familii) – trăiau în diferite regiuni ale Ba-

sarabiei, vara în şatre, iar iarna în bordeie. Unii din ei aveau case pro-

prii, practicau meseria de fierar şi cizmăria814

.

Ţiganii Coroanei plăteau în vistieria statului câte 10 rub. asignate

de familie, în afară de 38 de familii, al căror statut încă nu era deter-

809 ПСЗРИ. Собр. II, т. XIX, отд. первое, 1839, №11912. – СПб., 1840, с. 219-220. 810 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. (Этни-ческие

и социально-демографические процессы). – Кишинев, 1979, c. 214. 811 ПСЗРИ. Собр. II, т. XVIII, 1843, отд. первое, №17044. – СПб., 1844, с. 473. 812 În raportul din 19 mai 1813 adresat împăratului, Scarlat Sturdza scria că printre ce-

ilalţi locuitori ai regiunii Basarabia sunt şi 221 familii de ţigani care aparţin Coroanei

(ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 56). 813 Я.С. Гросул. Крестьяне Бессарабии (1812-1861 гг.). – Кишинев, 1956, с. 126. 814 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 931, p. III, f. 421, 428.

238

minat. Ţiganii se aflau sub administrarea unui Oficiu special pentru ţi-

ganii domneşti subordonat Guvernului Regional, alcătuit dintr-un ad-

ministrator, doi supraveghetori şi un conţopist815

.

Statistica cu referire la ţiganii care aparţin Coroanei atestă că ei nu

constituiau o categorie socială numeroasă: în 1823 – 614 familii, în

1824 – 710, în 1825 – 701, în 1826 – 707, în 1827 – 740, în 1828 –

745, în 1829 – 758, în 1830 – 758, în 1831 – 765, în 1832 – 783, în

1833 – 795, în 1834 – 837 şi în 1835 – 837 familii816

.

În Basarabia s-au refugiat şi o parte din ţiganii din Principatul

Moldova. La 8 februarie 1822, 75 familii de ţigani ursari şi 20 familii

de ţigani lingurari (în total 508 persoane) au trec ilegal râul Prut, so-

sind în carantina Sculeni, după care se transferă în ţinutul Iaşi. În baza

deciziei din 8 iulie 1822, ţiganii urmau să depună jurământ de credinţă

Rusiei şi, începând cu 1 iulie, trebuiau să plătească dările. Ulterior, în

Basarabia s-au refugiat încă 63 familii de ţigani ursari (321 persoane),

care au manifestat dorinţa să rămână pentru totdeauna în Basarabia,

urmând să depună jurământul şi, începând cu anul 1823, să fie supuşi

dărilor817

. Dar, amplasarea acestor ţigani pe pământurile statului nu s-a

produs uşor. La 27 mai 1824 Consiliul Suprem al Basarabiei discută

adresa din 30 noiembrie 1823 a Direcţiei economico-financiare a Gu-

vernului Regional, în legătură cu raportul Oficiului Regional din Basa-

rabia pentru ţiganii domneşti din 2 octombrie 1823, privind înscrierea

în categoria ţiganilor domneşti a celor 138 familii de ţigani, conform

deciziilor din 23 august 1822, 2 mai 1823 şi cererilor proprii. Tot

atunci sunt întreprinse măsuri de a-i supune jurământului de credinţă

Rusiei. Dar, ţiganii au început să şovăie, plângându-se de greutăţile şi

situaţia mizerabilă în care s-au pomenit, cerând de la autorităţi să le

permită să se întoarcă înapoi în Moldova. Ţiganii declarau că în Mol-

dova ei aveau dreptul să locuiască timp de 3 zile pe orice moşie şi

timp de 3 luni, acolo unde le plăcea, în pădure, cu o plata de 20 parale

de familie. În Basarabia, spuneau ei, n-au nici o perspectivă, nu bene-

ficiază de nici un fel de privilegii, nu pot staţiona liber în nici un sat,

iar atunci când sătenii nu mai au nevoie de lucrurile confecţionate de

815 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 931, p. III, f. 428 verso. 816 ASRO, F. 1, inv. 249, d. 201, b-37, f. 1-4. 817 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. II, f. 185-186 verso.

239

ei, îi alungă din sat, iar pentru păşunatul cailor le cer bani sau le iau vi-

tele, uneori chiar îi bat818

. Pentru amplasarea acestor ţigani într-un loc

stabil, Oficiul Regional din Basarabia pentru ţiganii domneşti a căutat

pământ, dar aceștia refuză să mai rămână în Basarabia, cerând să li se

permită să se întoarcă în Moldova819

.

Ţarismul a întreprins măsuri concrete în vederea sedentarizării ţi-

ganilor care aparţineau Coroanei. Prin decizia din 7 iunie 1827 a Con-

siliului Suprem al Basarabiei sunt instituite comisia regională şi comi-

siile judeţene pentru stabilirea ţiganilor pe pământurile statului820

. Po-

trivit dispoziţiei Departamentului Proprietăţilor Statului al Ministeru-

lui de Finanţe din 21 noiembrie 1828, ţiganilor care aparţineau Co-

roanei li se acorda câte 30 desetine de pământ şi un credit în valoare

de 23 rub. 50 kop. pentru procurarea lemnului; câte 2 cetverturi de di-

ferite cereale de familie pentru semănatul pământului; erau scutiţi de

prestaţii şi încartiruire timp de 4 ani, în afară de prestaţiile locale pe

care ţiganii urmau să le achite de rând cu ceilalţi contribuabili din re-

giune. De îndeplinirea cu stricteţe a acestor dispoziţii urmărea directo-

rul administrativ al Oficiului Regional din Basarabia pentru ţiganii

Coroanei, funcţionarul de clasa a XIV-a Serafiani, sub jurisdicţia Ad-

ministraţiei Financiare821

. Aceste condiţii de stabilire a ţiganilor pe

pământurile statului au fost incluse fără mari schimbări şi în „Regula-

mentul privind organizarea ţiganilor din regiunea Basarabia” din

8 februarie 1829822

.

Ulterior, la cererea guvernatorului general al Novorosiei şi Basa-

rabiei, la 10 noiembrie 1831, la prezentarea ministrului de Finanţe,

Comitetul de Miniştri permite să se cumpere din bugetul de stat pentru

fiecare două familii de ţigani câte un plug. La 19 ianuarie 1832, la ce-

rerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, contelui

Palen, ţiganii Coroanei au primit din vistieria statului un împrumut în

valoare de 125 rub., pentru fiecare familie, pe o perioadă de 4 ani, fără

procente, pentru a-şi cumpăra animale de tracţiune şi a-şi organiza

gospodăria. La început se prevedea ca pe pământurile statului să fie

818 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. II, f. 179, 184-184 verso. 819 Ibidem, f. 179, 185-1856 verso. 820 ASRO, F. 1, inv. 214, 1825-1830, d. 21, f. 27-27 verso. 821 AISR, F. 1152, inv. 1, d. 140, f. 2-3 verso 822 ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, отд. первое, 1829, №2665. – СПб., 1830, с. 105.

240

așezate 752 familii de ţigani ai Coroanei, pentru care Administraţia

Financiară a Basarabiei a rezervat 9902 desetine de pământ (loturile

cu nr. 12-35). Între timp, când contelui Bekendorf i s-au dat în posesie

28 mii desetine de pământ în Basarabia, s-a constatat că în loturile ale-

se de demnitar au nimerit şi loturile cu nr. 47 şi 48, predestinate ţigani-

lor Coroanei. Acestora li s-au repartizat loturile cu nr. 6, 63, 66, 69,

71, 75 şi 83, care însă însumau doar 12,725 desetine de pământ823

.

Dar, aceste măsuri au fost neefective. Majoritatea ţiganilor duceau un

mod de viaţă nomad, se ocupau cu meşteşugul şi artizanatul în oraşele

şi satele Basarabiei şi în guberniile limitrofe.

În 1832 au fost fondate 2 aşezări ţigăneşti în judeţul Akkerman:

Faraonovka (165 familii) şi Cair (150 familii), care până la acel mo-

ment locuiau în codrii Orheiului şi se ocupau cu confecţionarea obiec-

telor din lemn, aveau în gospodării un număr suficient de boi, vaci şi

cai824

. Potrivit raportului Administraţiei Financiare a Basarabiei din

7 decembrie 1836, pe parcursul a 5 ani în aceste 2 aşezări ţigăneşti au

fost înregistrate 1415 persoane: în Faraonovka – 734 persoane şi în

Cair – 681 persoane825

.

Ulterior, ţarismul a încercat, prin intermediul autorităţilor militare,

să-i înscrie pe ţiganii care aparţineau Coroanei în comunităţile săteşti,

primind în acest scop o decizie specială a Senatului Guvernant din

13 martie 1839. Pentru a nu crea probleme ţăranilor, ţiganii urmau a fi

înscrişi în comunităţile săteşti câte o familie sau, cel mult, câteva fa-

milii. Termenul limită de rezolvare a acestei probleme era fixat

1 ianuarie 1841826

.

În 1840, în afară de Faraonovka şi Cair, în diferite localităţi ale Ba-

sarabiei şi Administraţiei Speciale a oraşului Ismail mai erau încă 814

familii de ţigani (1800 persoane de sex masculin şi 1668 – de sex femi-

nin) care, deşi erau înscrişi în Armata de cazaci de la Dunăre, duceau un

mod de viaţă nomad. Către sfârşitul anului 1840 s-au putut aduna in-

formaţii doar despre 500 de familii827

. În 1847 în această categorie au

fost înscrişi şi ţiganii şerbi, în cazul în care moşierii nu făceau dovadă că

823 ПСЗРИ. Собр. II, т. XI, отд. первое, 1836, №8883. – СПб., 1837, с. 138-140. 824 А.Егунов. О цыганах в Бессарабии. – În: ЗБОСК, т. I. – Кишинев, 1864, с. 115. 825 ANRM, F. 134, inv. 3, 1836, d. 4, f. 993-993 verso. 826 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXII, отд. первое, 1839, №12104. – СПб., 1840, с. 219-220. 827 А.Еgunov. Op. cit., p. 118.

241

aceştia sunt proprietatea lor828

. Dar, aceste tentative de a-i înscrie pe ţi-

ganii care aparţineau Coroanei în Armata de cazaci de la Dunăre nu s-au

soldat cu succes. Din aceste considerente, potrivit dispoziţiei Comitetu-

lui de Miniştri din 25 august 1850, ţiganii Coroanei care trăiau în oraşe

şi pe pământurile statului au fost scoşi de sub jurisdicţia Armatei Dună-

rene şi transferaţi Ministerului Proprietăţii Statului. În categoria cazaci-

lor care nu făceau serviciul militar au fost păstrate doar 284 familii de

ţigani ai Coroanei din Faraonovka şi Cair829

.

O familie de ţigani (Fotografie de PM. Kondraţki, MNAIM)

ŢIGAN LĂIEŞ (цыган лаеш) – ţigan care ducea o viaţă seminoma-

dă – iarna trăia în bordeie, iar de la începutul primăverii şi până toamna

828 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXII, отд. первое, 1847, №20987. – СПб., 1848, с. 194. 829 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, отд. первое, 1850, №24114. – СПб., 1851, с. 408-409.

242

târziu umbla prin sate şi se ocupa cu meşteşugăritul, inclusiv cu ghicitul,

muzica și vindea cai. Ei se împărţeau în cete. Fiecare ceată număra câte

100 de şatre830

în frunte cu un staroste, numit judia831

. Din considerentul

că trăiau în şatre ei mai erau numiţi şi ţigani şatrari832

. Potrivit recen-

sământului fiscal din 1824, în Basarabia erau 215 familii de ţigani lă-

ieşi833

, inclusiv 17 familii în ţinutul Orhei834

.

Ţarismul a întreprins măsuri concrete în vederea sedentarizării ţigani-

lor lăeşi. La 15 octombrie 1826, Consiliul Suprem al Basarabiei discută

adresa din 16 mai 1821 a Direcţiei financiare a Guvernului Regional cu

privire la impozitarea ţiganilor lăieşi, din care aflăm că 50 familii de ţi-

gani lăieşi au fost transferaţi în ţinutul Bender, în târguşorul Căuşeni, iar

dările la care au fost impuşi din 1817 erau pentru ei insuportabile835

.

ŢIGAN LINGURAR (цыган лингурар) – ţigan meşteşugar, care trăia

în pădure, ducea un mod de viaţă sedentar, se ocupa cu confecţionarea

lingurilor şi a veselei din lemn. Din cererea depusă la 26 septembrie 1826

de bulibaşii Tanas Tricolici şi Gheorghe Russu, în numele celor 600 fami-

lii de ţigani lingurari, pe numele guvernatorului general al Novorosiei şi

rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov, prezentată la

discuţie Consiliului Suprem al Basarabiei la 28 septembrie, constatăm că

„…ei, împreună cu comunitatea lor, locuiesc din timpuri mai vechi, în

unul şi acelaşi loc nu separat, similar ţiganilor lăieşi şătrari, dar permanent

în păduri, pe pământuri mănăstireşti şi moşiereşti, din ţinutul Orhei. De

zece şi mai mulţi ani se ocupă cu confecţionarea veselei din lemn, sub

conducerea unui şef special, iar acest meşteşug constituie unicul lor mij-

loc de existenţă. Cu agricultura ei se ocupă destul de puţin, încât ceea ce

obţin nici pe departe nu este suficient pentru hrana zilnică. Alte ocupaţii

ei nu cunosc, dar nici nu au predilecţii faţă de ele” 836

. În activitatea lor ei

se conduceau de legile aprobate la 25 martie 1793 de Domnul Moldovei

830 Cort în care se adăpostesc ţiganii nomazi (Vasile Breban. Dicţionar general al

limbii române. Vol. II. – Bucureşti, 1992, p. 1017). 831 ANRM, F. 88, inv. 1, 1836, d. 539, f. 8-8 verso. 832 В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. (Этнические и

социально-демографические процессы). – Кишинев, 1979, c. 59. 833 ANRM, F. 123, inv. 1, d. 25, f. 44. 834 Ibidem, f. 75-79 verso. 835 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 761, p. I, f. 357, 358. 836 Ibidem, p. III, f. 645, 656-556 verso.

243

Mihai Suţu, 1 martie 1802 de Alexandru Nicolae Suţu, instrucţiunile lui

Alexandru Constantin Moruzi din 1 ianuarie 1806 şi dispoziţia fostului

viceguvernator Krupenski din 12 noiembrie 1813, ce le acordau dreptul

de a trăi liber în locurile unde ei pot să se ocupe cu artizanatul837

. Ţiganii

lingurari nu vroiau să se conformeze deciziei imperiale de a se transfera

cu traiul în oraşe sau sate, pe pământurile statului, aducând diverse argu-

mente. La 28 septembrie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei respinge

cererea ţiganilor lingurari de a-i lăsa să trăiască dispersaţi în locurile lor

de altădată şi i-a obligat să se mute cu traiul în Chişinău sau în sate pe

pământurile statului, argumentând că ei pot în orice moment să se depla-

seze în codrii Orheiului şi să-şi continue meşteşugul fără mari pierderi838

.

În baza deciziilor Comitetului de Miniştri din 15 iulie şi 25 oc-

tombrie 1824 din cadrul Departamentului de Stat s-au transferat

peste hotare, în Principatul Moldova, 158 familii de ţigani ursari şi

lingurari, veniţi din Moldova în Basarabia în 1821 (în urma evenimen-

telor legate de mişcarea lui Tudor Vladimirescu)839

. Potrivit recensă-

mântului fiscal din 1824, în Basarabia erau 594 familii de ţigani lingu-

rari840

, inclusiv 547 familii în ţinutul Orhei841

.

ŢIGANI NETOŢI – categorie mai înapoiată de ţigani lăieşi, care

nu aveau o specializare gospodărească concretă, dar se ocupau cu ghi-

citul şi cerşitul842

.

ŢIGAN RUDAR (aurar) – ţigan înscris în catastif special care lucra

la explorarea aurului, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova843

.

Spre deosebire de Ţara Românească, în Moldova această categorie era

neînsemnată şi către începutul sec. al XIX-lea aproape a dispărut.

V.S. Zelenciuk consideră că de la această grupă de ţigani provine cate-

goria de ţigani aurari, care vorbesc în limba veche ţigănească, se ocupă

cu confecţionarea bijuteriilor din aur şi a cazanelor din aramă844

.

837 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 761, p. III, f. 657. 838 Ibidem, f. 658 verso. 839 Ibidem, d. 762, f. 542-545. 840 Ibidem, F. 123, inv. 1, d. 25, f. 44. 841 Ibidem, f. 75-79 verso. 842 V.S. Zelenciuk. Op. cit., p. 59. 843 P.P. Panaitescu. Obştea sătească în Ţara Românească şi Moldova. – Bucureşti,

1964, p. 392. 844 V.S. Zelenciuk. Op. cit., p. 59.

244

ŢIGAN ŞERB (крепостнoй цыган) – ţigan care aparţinea moşieri-

lor, mănăstirilor, boiernaşilor şi mazililor. Potrivit Regulamentului din

1818, ţiganii şerbi erau scutiţi de prestaţiile de stat şi obşteşti şi îndepli-

neau doar prestaţii în folosul proprietarilor. Ei erau folosiţi în calitate de

slugi şi meşteşugari. Administraţia imperială rusă a încercat pe parcur-

sul anilor ’30-’40 ai sec. al XIX-lea să micşoreze numărul ţiganilor

şerbi, adoptând un şir de măsuri de compromis. Anumite măsuri a între-

prins şi Administraţia regională: se prevedea că ţiganii şerbi, al căror

drept de proprietate nu va fi demonstrat, vor fi transferaţi Departamen-

tului de Stat, urmând să treacă cu traiul pe pământurile statului. Se pro-

punea ca ţiganii şerbi să fie impuşi aceloraşi prestaţii ca şi ţăranii ruşi de

la Curte, care urmau să fie plătite de proprietari, impunându-i prin

aceasta pe ţigani să ducă un mod de viaţă sedentar. Ca rezultat, numărul

lor s-a micşorat, constituind în 1837 doar 9103 persoane845

.

ŢIGAN URSAR (медведеводец) – ţigan care ducea o viaţă noma-

dă și care concomitent se mai ocupa cu meşteşugăritul. În special, în

această categorie intrau fierarii (potcovarii) şi muzicanţii ambulanţi

care evoluau însoţiţi de urşi domesticiţi. Din alte surse aflăm că ţiganii

ursari erau ţigani pribegi, care se ocupau în fond cu meseria de fierar

şi cu dresarea urşilor846

. Potrivit recensământului fiscal din 1824, în

Basarabia erau 177 familii de ţigani ursari847

, inclusiv 44 familii în ţi-

nutul Orhei848

. Către începutul sec. al XIX-lea majoritatea ţiganilor ur-

sari au încetat de a mai evolua însoţiţi de urşi dresaţi, au trecut la mo-

dul sedentar de viaţă, ocupându-se cu fierăritul.

ŢIGAN VARTAR (цыган ватраш/помещичьий цыган) – ţigan

care şi-a căpătat numele de la cuvântul românesc vatra focului

(vatros), adică – cuptor (sobă). Ţiganii vatrari locuiau în oraşe, târguri

şi în sate, dar cei mai mulţi pe lângă curţile moşiereşti în calitate de

slugi. Se ocupau în fond cu agricultura şi meşteşugăritul849

. Din rându-

rile lor se evidenţiază categoria ţiganilor-muzicanţi – lăutarilor850

.

845 Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии

(1812-1861). – Кишинев, 1967, c. 129-131. 846 V.S. Zelenciuk. Op. cit., p. 59-60. 847 ANRM, F. 123, inv. 1, d. 25, f. 44. 848 Ibidem, f. 75-79 verso. 849 Ibidem, F. 88, inv. 1, 1836, d. 539, f. 8-8 verso. 850 V.S. Zelenciuk. Op. cit., p. 60.

245

Ţigan fierar (Fotografie de PM. Kondraţki, MNAIM)

ŢIMIRAŞ (семираш) – în Moldova medievală, ostaş îndeplinind

atribuţii de curier şi călăuză pentru soli. El purta o placă de argint cu

stema ţării şi fiecare sat sau oraş întâlnit în drum era „…dator să ascul-

246

te de acest ţimiraş şi să aibă grijă de găzduire, provizii, cai şi căruţă

până la etapa următoare”851

.

În Basarabia ţimiraşi erau numite persoanele care îndeplineau

„prestaţiile de poştă”, ducând mesajele în cadrul ţinuturilor852

. Cheltu-

ielile pentru întreţinerea ţimiraşilor erau puse pe seama unui sat înstă-

rit (de răzeşi), care, în schimb, era scutit de toate celelalte prestaţii. În

1816 în ţinutul Orhei erau 245 familii de semiraşi853

.

Pentru instituţiile regionale şi imperiale institutul ţimiraşilor a

creat multe probleme. Era nevoie de investiţii în soluţionarea lor. La

12 februarie 1824 Consiliul Suprem al Basarabiei discută adresa Di-

recţiei economico-financiare a Guvernului Regional din 28 ianuarie

1824, care, în baza dispoziţiilor din 6 aprilie şi 29 septembrie 1823 ale

Consiliului Suprem, cerea informaţii privind timpul de când există pe

lângă Guvernul Regional al Basarabiei institutul ţimiraşilor, data când

acesta a fost instituit, necesitatea ulterioară în ţimiraşi, modalitatea de

remunerare a ţimiraşilor sau de scutire a lor de dări în baza serviciului

pe care îl îndeplinesc etc. 854

Investigaţiile efectuate de Direcţia economico-financiară a Guver-

nului Regional n-au depistat informaţii privind anul din care există în

Basarabia institutul ţimiraşilor. În baza demersurilor din 6 aprilie şi

29 septembrie 1823 ale Consiliului Suprem, Direcţia executivă a Gu-

vernului Regional, căreia i-a fost pusă în sarcină soluţionarea acestei

probleme, prezintă la 13 octombrie un dosar datat cu 10 august 1815,

din care se poate constata că în acest an locuitorii satelor Străşeni şi

Cojuşna, ţinutul Orhei, întreţineau pe lângă Departamentul II al Gu-

vernului Regional 37 ţimiraşi, iar 24 gospodării, aflate în diferite loca-

lităţi ale ţinutului Orhei, întreţineau 6 persoane numite lipcani, pentru

a fi folosiţi, atât primii, cat şi cei din urmă, pentru serviciul de stat – ca

curieri: transportau corespondenţa şi pachetele cu bani. Responsabili-

tatea pentru îndeplinirea rapidă şi calitativă a acestui serviciu o purtau

locuitorii acestor sate, care erau scutiţi de prestaţiile locale şi de încar-

tiruire855

.

851 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 481. 852 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 301. f. 32, 37. 853 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 137 verso. 854 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 121. 855 Ibidem, f. 121 verso-122 verso.

247

Totuşi, din dosarul respectiv nu poate fi depistată data instituirii

acestei instituţii a ţimiraşilor. S-a încercat a se afla despre aceasta din

documentele de pe timpul guvernării lui Hartingh, de la arhivarul

Mihalţov, care la 5 ianuarie 1824 confirmă că în arhiva regională lip-

sesc asemenea informaţii. Atunci, au fost cerute informaţii de la Di-

recţia executivă a Guvernului Regional (cancelaria moldovenească),

care la fel a răspuns că nu dispune de informaţii, dar a prezentat un

document semnat de foştii serdari ai Serdăriei de Orhei Iordache Millo

şi Tudor Krupenski (ultimul, la 1824 era funcţionar de clasa a V-a),

semnate la 29 decembrie 1812, din care se constată următoarele:

1. La 29 octombrie 1812, ceauşul şi 23 persoane din localitatea

Cojuşna, ţinutul Orhei, se obligă să pună la dispoziţia Serdăriei 21 de

ţimiraşi, pentru a îndeplini serviciul de curieri, ducând corespondenţa

Serdăriei în capitală, iar de acolo să aducă dispoziţiile emise de insti-

tuţiile regionale. Pentru aceasta satul a fost divizat în patru părţi, fieca-

re parte punând la dispoziţie săptămânal câte 21 de ţimiraşi, de calita-

tea serviciilor cărora răspundea întregul sat.

2. Al doilea document (fără an, lună şi dată) purta semnătura a 25 lo-

cuitori din satul Cojuşna, prin care aceştia se obligau să pună la dispoziţia

Serdăriei săptămânal câte 20 de ţimiraşi, pentru transportarea corespon-

denţei şi a sumelor de bani, fiind scutiţi pentru aceste servicii de toate

prestaţiile locale. Satul a fost divizat în patru părţi, fiecare parte fiind

obligată să pună la dispoziţie în fiecare săptămână câte 20 de ţimiraşi. În

fruntea ţimiraşilor era pus câte un vătăjel special, iar responsabil de servi-

ciul celor 85 de ţimiraşi era o persoană mai mare numită ceauş856

. Acesta

era obligat să pună la dispoziţia Serdăriei săptămânal câte 20 de ţimiraşi

în frunte cu un vătăjel, „pentru răspândirea corespondenţei” 857

. Prin ur-

mare, aceste două documente atestă că institutul ţimiraşilor a fost moşte-

nit din Principatul Moldova şi la momentul anexării acestui teritoriu la

Imperiul Rus era cunoscut locuitorilor şi instituţiilor ţinutale.

Documentele atestă în 1817 pe locuitorii din satele Străşeni şi Co-

juşna îndeplinind funcţii de ţimiraşi. În 1819, din considerentul că nu

mai era nevoie de un asemenea serviciu, Serdăria a încheiat o înţelegere

856 Termen receptat în limbajul administrativ şi militar românesc cu sensul de:

1. agent de legătură, curier, trimis de Poartă la domnie cu porunci; 2. grad militar infe-

rior (Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 89). 857 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 121 verso.

248

cu locuitorii satului Străşeni de a pune la dispoziţie 10 ţimiraşi, iar locu-

itorii satului Cojuşna au fost supuşi dărilor. În anii 1820-1823 locuitorii

satului Străşeni au pus la dispoziţia Serdăriei de Orhei acelaşi număr de

ţimiraşi, în baza aceloraşi condiţii ca şi în anii precedenţi. În anul 1824

un nou contract cu locuitorii satului Străşeni nu a mai fost încheiat858

.

La 12 februarie 1824 Consiliul Suprem al Basarabiei îi eliberează pe lo-

cuitorii satului Străşeni de serviciul de ţimiraşi, din considerentul că

aceste servicii erau îndeplinite deja de Oficiul Regional al Poştei,

impunându-i, începând cu 1 ianuarie 1824, la plata prestaţiilor locale859

.

Analizând activitatea ţimiraşilor, rezidentul plenipotenţiar al Basa-

rabiei a ajuns la concluzia că ei nu aduc nici un folos, din consideren-

tul că Guvernul Regional, fiind alcătuit după principiul existent în Im-

periul Rus, dispune de alte mijloace şi modalităţi de informare, la care

apelează. La propunerea rezidentului plenipotenţiar, problema în cau-

ză a fost discutată în Consiliul Suprem al Basarabiei, care a decis să

fie lichidat institutul ţimiraşilor în Basarabia. Ca rezultat, potrivit dis-

poziţiei Comitetului de Miniştri din 26 aprilie 1824, institutul ţimi-

raşilor – al curierilor regionali din Basarabia – a fost lichidat860

.

ŢINUT (цынут) – circumscripţie administrativă moldovenească,

corespunzătoare judeţului din Ţara Românească. Diferenţierea etimo-

logică e semnificativă: în Ţara Românească accentul punându-se pe

unitatea locală de jurisdicţie, iar în Moldova – pe ideea împărţirii unor

organe ale puterii domneşti într-o regiune „ţinută” pentru Domnie, mai

ales prin cetatea locală861

. Ţinuturile erau administrate iniţial de pârcă-

labi şi de marii vătafi, apoi, din sec. al XVII-lea, de căpitanii de ţinut,

iar de la reforma lui Constantin Mavrocordat (1749) – de ispravnici862

.

La 1812, ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Bender, Hotărniceni, Co-

dru, Greceni, Tomarova (Reni), dar şi o parte a ţinutului Iaşi ce se în-

tindea la est de Prut, au fost încorporate în Rusia ţaristă. Administraţia

imperială rusă a păstrat la început împărţirea administrativ-teritorială

existentă, ulterior adaptând-o la modelul rusesc.

858 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 122. 859 Ibidem, f. 122 verso. 860 ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824, №29878. – СПб., 1830, с. 262. 861 Istoria ţinuturilor moldoveneşti până la începutul sec. al XVIII-lea a se vedea mai detaliat: V.Lungu. Ţinuturile moldoveneşte până la 1711. – În: Cercetări istorice. Re-vistă de istorie românească. – Iaşi, 1928, Anul IV, Nr. 2, p. 97-109. 862 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 481-482.

249

EVOLUŢIA ÎMPĂRŢIRII ADMINISTRATIV-TERITORIALE

A BASARABIEI (1812-1878)

PÂNĂ LA ANEXAREA, ÎN 1812, A BASARABIEI LA

RUSIA TERITORIUL DINTRE PRUT ŞI NISTRU ERA

DIVIZAT ÎN 3 PĂRŢI 863

:

1. Raialele turceşti – Hotin, Bender (Tighina), Akkerman (Cetatea

Albă), Chilia, Ismail.

2. Bugeacul864

– până în 1806 controlat de tătari, vasali ai Porţii

Otomane.

3. Ţinuturile Orhei-Lăpuşna, Soroca, Codru, Greceni, Hotărniceni

şi partea răsăriteană a ţinutului Iaşi – aflate sub administraţia moldo-

venească.

Moldova însă avea 25 de unităţi teritorial-administrative: la cele

21 ţinuturi existente anterior: Suceava, Neamţ, Roman, Bacău, Putna,

Tecuci, Covurlui, Tutova, Vaslui, Fălciu, Greceni, Codru, Hotărni-

ceni, Orhei, Soroca, Herţa, Dorohoi, Botoşani, Hârlău, Cârligătura,

Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea s-au mai adăugat trei ţinuturi noi: Ho-

tin, Tomarova (Reni), Ismail şi olaturile Tighina (Bender), Căuşeni,

Cetatea Albă, Chilia. Raiaua Hotinului a fost transformată în ţinut, iar

tătarii din Bugeac au fost strămutaţi în guberniile Ekaterinoslav şi

Herson. În Bugeac au fost create ţinuturile Ismail, Tomarova (Reni) şi

olaturile Tighinei, Cetăţii Albe, Căuşenilor şi Chiliei, care echivalau

cu un ţinut, fiind „ocârmuite” de ispravnici865

.

863 Zamfir C. Arbure. Basarabia în secolul XIX. (Note şi comentarii de Ion şi Tatiana

Varta). – Chişinău, 2001, p. 88; Ştefan Purici. Introducere în istoria Basarabiei. –

Suceava, 2006, p. 12. 864 Bugeacul împreună cu raialele turceşti Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail consti-

tuiau provincia Basarabia. Despre istoria denumirii oficiale a provinciei anexate de

Imperiul Rus la 1812 a se vedea mai detaliat: Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei

la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 40-43. 865 Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p.68.

250

ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

A BASARABIEI DIN 1812 PÂNĂ ÎN 1818 866

Potrivit Regulamentului privind constituirea administraţiei provi-

zorii a Basarabiei din 23 iulie 1812, în Basarabia existau 9 ţinuturi –

Hotin, Soroca, Orhei, Iaşi (Făleşti), Bender, Hotărniceni, Codru,

Greceni, Tomarova (Reni), ţinuturi ce au existat şi până la 1812. La

23 iulie 1816 rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev a

dispus Comitetului Provizoriu să emită dispoziţia de a uni ţinuturile

Codru şi Hotărniceni şi a forma un singur ţinut – Codru, în care urma

să fie transferat şi sediul isprăvniciei. Potrivit acestei dispoziţii, din ţi-

nutul Bender a fost trecut în ţinutul Tomarova întreg spaţiul situat în

partea dreaptă a Valului lui Traian; a fost modificată denumirea ţinu-

tului Tomarova în ţinutul Ismail, iar sediul isprăvniciei a fost transfe-

rat din Tomarova în Ismail867

. La 29 iulie 1816 Departamentul I al

Guvernului Regional traduce în viaţă această dispoziţie a rezidentului

plenipotenţiar A.N. Bahmetev868

.


A BASARABIEI DIN 1818 PÂNĂ ÎN 1830 869

Potrivit Regulamentului organizării administrative a Basarabiei

(Aşezământul constituirii regiunii Basarabia) din 29 aprilie 1818, în

Basarabia au fost instituite 6 ţinuturi – Hotin (constituit din 176 de

localităţi ale fostului ţinut Hotin, 30 de localităţi ale fostului ţinut

Soroca şi 12 localităţi ale fostului ţinut Iaşi), Iaşi (constituit din 130

de localităţi ale fostului ţinut Iaşi, 25 de localităţi ale fostului ţinut Or-

hei şi 142 de localităţi ale fostului ţinut Soroca), Orhei (constituit din

262 de localităţi ale fostului ţinut Orhei, 30 de localităţi ale fostului ţi-

nut Iaşi şi 13 localităţi ale fostului ţinut Soroca), Bender (format din

866 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 19-20 verso; И.Халиппа. Роспись землевладения и

сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года. – În:

Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии. – Кишинев, 1907,

том. 3, с. 8-229; T.Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basa-

rabiei. Revistă lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişi-

nău, 1933, martie, anul II, nr. 3, p. 28-39. 867 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 463, f. 66 verso-67. 868 Ibidem, f. 67 verso. 869 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 28, f. 10-17 verso.

251

33 de localităţi ale fostului ţinut Bender, 40 de localităţi ale fostului ţi-

nut Codru şi 11 localităţi ale fostului ţinut Orhei), Akkerman (alcătuit

din 37 de localităţi ale fostului ţinut Bender şi 16 localităţi ale fostului

ţinut Ismail) şi Ismail, care întrunea 54 de localităţi ale fostului ţinut

Ismail, 32 de localităţi ale fostului ţinut Greceni, 15 localităţi

ale fostului ţinut Bender şi 3 localităţi ale fostului ţinut Codru870

.

INSTITUIREA ADMINISTRAŢIEI SPECIALE

A ORAŞULUI ISMAIL871

Potrivit decretului Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830, în

Basarabia a fost instituită Administraţia Specială a oraşului Ismail ce

includea oraşele Reni şi Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca,

Hadji-Curda, Hasan-Spag, Câşliţa, Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov.

Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul Leova, la care erau

trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat şi 28 aşezări

moşiereşti.

La începutul lui 1835 toate judeţele din Basarabia au fost împărţite

în sectoare. În circulara din 18 martie 1835 a ministrului de Interne,

secretarul de stat Bludov, adresată guvernatorului militar al Basarabiei

P.I. Fiodorov, se indica că, potrivit noii administraţii guberniale şi ju-

deţene din Rusia, a fost instituit serviciul permanent al administraţiei

judeţene locale, iar judeţele urmau să fie împărţite în sectoare. Ca re-

zultat, în fiecare judeţ din Basarabia au fost instituite de la 3 la 4 sec-

toare, cu numirea în fiecare sector a asesorilor permanenţi872

.


A BASARABIEI DIN 1835 PÂNĂ ÎN 1857

La 18 decembrie 1835, împăratul Rusiei Nicolai I a promulgat de-

cizia Senatului Guvernant prin care în Basarabia, pe lângă cele 6 judeţe

870 Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia

(1812-1828), Vol. II. – Chişinău, 2007, p. 295-316. 871 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-2, 5-5 verso, 14-16 verso, 28, 35-36, 54-54 verso,

77-77 verso; Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia

(1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. –

Chişinău, 2002, p. 340-351. 872 А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати-

стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 164.

252

existente – Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Leova şi Akkerman, au fost în-

temeiate încă 2 judeţe noi – Chişinău şi Soroca, din părţi ale judeţelor

Hotin, Iaşi şi Orhei. Ţinutului Orhei îi este modificată denumirea în

Chişinău. Târgurile Orhei şi Soroca devin centre judeţene şi sunt de-

clarate oraşe. Administraţia judeţului Leova şi Judecătoria judeţeană

sunt trecute în târgul Frumoasa, căruia i se schimbă denumirea în ora-

şul Cahul, judeţului la fel modificându-i-se denumirea în Cahul. Ora-

şului Leova i s-a acordat statutul de târg873

.

După întemeierea celor două judeţe noi, Administraţia imperială a

purces la instituirea în aceste judeţe a organelor administrative: poliţiei,

judecătoriilor, ratuşelor, direcţiilor financiare, direcţiilor poştale şi a staţi-

ilor poştale. Toate aceste instituţii au fost deschise în aprilie 1836. Din

punct de vedere judiciar, judeţul Soroca a fost subordonat Judecătoriei

judeţene Iaşi, iar judeţul Orhei – Judecătoriei din Chişinău, redenumite

în judecătorii de district. Pentru expedierea corespondenţei de stat, în fie-

care judeţ întemeiat, după exemplul celorlalte judeţe, au fost stabiliţi câte

20 de călăraşi călare şi 4 călăraşi pedeştri, remuneraţi din contul Consili-

ului Suprem, în baza deciziei din 20 februarie 1824874

.

Astfel, la sfârşitul anului 1835 în Basarabia existau 8 judeţe:

Hotin, Iaşi, Orhei, Soroca, Chişinău, Bender, Cahul şi Akkerman.


A BASARABIEI DIN 1857875

1. După încheierea Tratatului de pace de la Paris din 18(30) martie

1856 a urmat o îndelungată procedură de trasare a noului hotar, astfel

încât abia la 1(13) martie 1857 autorităţile ţariste au predat guvernului

Moldovei teritoriul din partea de sud a Basarabiei, situat în preajma

Dunării şi Prutului. Noua frontieră începea de la Marea Neagră, la est

de lacul Burnaz, trecea la sud de localitatea Tatarbunar, de-a lungul

873 ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, №8683. – СПб., 1836, с. 1187-1189. 874 А.Nakko. Op. cit., p. с. 164 об. 875 ANRM, F. 61, inv. 1, d. 114, f. 9; F. 88, inv. 1, d. 1488, f. 1; Vitalie Văratec. Sudul

Basarabiei revenit în componenţa Principatului Moldovei la 1857 (Teritoriul şi popu-

laţia). – În: Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură. – Cişinău-Bucureşti, 1995,

nr. 2, p. 20-32; А. Защук. Материалы для географии и статистики России,

собранные офицерами Генерального Штаба. Бессарабская область. Часть

первая. – СПб., 1862, c. 23.

253

Valului lui Traian de Jos până la râul Ialpug, urma apoi cursul acestui

râu până la confluenţa lui cu Ialpugelul, de unde continua de-a lungul

Ialpugelului, pe la est de satul Sărăţica, încheindu-se la Prut, între sa-

tele Cotul Morii şi Nemţeni. Aşadar, Rusia a retrocedat Moldovei o

porţiune din judeţul Akkerman, întregul teritoriu subordonat Adminis-

traţiei Speciale a oraşului Ismail, cea mai mare parte a întinderii jude-

ţului Cahul şi un sector din componenţa judeţului Chişinău.

2. Administraţia română organizează în 1864 în acest ter itoriu

3 judeţe – Bolgrad, Cahul şi Ismail.

3. Deoarece un segment al noii frontiere dintre Imperiul Rus şi Prin-

cipatul Moldovei a fost trasat pe cursul râului Ialpug, până la intersecţia

acestuia cu Valul lui Traian de Jos, în stânga Ialpugului rămânând o

porţiune din judeţul Cahul, în prima jumătate a anului 1857 Administra-

ţia ţaristă a întemeiat din localităţile situate pe această porţiune judeţul

Comrat, cu centrul administrativ în satul Comrat. În adresa din

7 februarie 1857, expediată guvernatorului militar al Basarabiei

M.S. Ilinski de către guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei,

contele A.G. Stroganov, întâlnim informaţii despre întemeierea judeţu-

lui Comrat, acesta fiind constituit doar din localităţile de pe sectorul,

rămas Rusiei, al fostului judeţ Cahul. Acest judeţ a existat doar până la

19 august 1858, când, prin dispoziţie imperială, a fost desfiinţat: o parte

a fost alipită la judeţul Bender, iar alta – la judeţul Akkerman.

4. La 31 martie 1864, în baza Legii pentru comunele urbane şi ru-

rale, promulgate de Domnul Principatelor Române Unite Alexandru

Ioan Cuza, pe lângă cele două judeţe existente în stânga Prutului –

Cahul şi Ismail – a fost înfiinţat şi al treilea – judeţul Bolgrad.


A BASARABIEI DIN 1878 876

La 9-16 octombrie 1878, la Ismail, în conformitate cu stipulaţii-

le Tratatului de pace de la Berlin din 1 iulie 1878, are loc procedu-

ra de predare-primire a teritoriului din sudul Basarabiei. Rusia re-

anexează cele 3 judeţe din stânga Prutului – Bolgrad, Cahul şi

Ismail. Toate localităţile celor 3 judeţe au fost unite într-un singur

judeţ, numit Ismail, care a existat până în 1918.

876 БГВ, 1878, № 90, с. 395-379.

254

Reducerea proporţiilor lui s-a produs abia la 29 ianuarie 1918, când

Sfatul Ţării a adoptat decizia privind înfiinţarea judeţului Cahul, prin de-

taşarea unei părţi a teritoriului judeţului Ismail, situate la nord şi la nord-

vest de linia trasată de la staţia de cale ferată Valul lui Traian spre sud-

vest, între satele Curciu şi Vulcăneşti, Hagi-Abdul şi Împuţita, Cişmichioi

şi Etulia, până la râul Prut, între oraşul Reni şi satul Giurgiuleşti. Misiu-

nea de centru administrativ i-a fost acordată oraşului Cahul877

.

La 6 martie 1887, prin decizie imperială, denumirea judeţului Iaşi

este schimbată în Bălţi878

.

U

UNITATE DE INVALIZI DIN LEOVA (Леовская инвалидная

команда) – instituită în baza ordinului ministrului militar din 14 mai

1833, în scopul întreţinerii corpurilor de gardă şi escortării deţinuţilor.

A fost instituită în baza aceloraşi principii care au fost puse la baza in-

stituirii unor asemenea unităţi şi în alte oraşe judeţene. Unitatea era al-

cătuită din şeful unităţii, ajutorul lui, un număr anumit de hunter-ofiţeri

şi ostaşi simpli, un toboşar şi un medic. Unitatea pentru invalizi din Le-

ova era subordonată Batalionului Garnizoanei Interne din Chişinău879

.

La 2 noiembrie 1857, concomitent cu dizolvarea districtului garni-

zoanelor de artilerie de la Dunăre, Unitatea pentru invalizi din Leova,

cu sediul în Comrat, este redenumită în Unitatea pentru invalizi din

Comrat. Fosta Unitate pentru invalizi din Ismail a fost lichidată, iar

funcţionarii repartizaţi la serviciu în cadrul pazei interne880

.

UNITĂŢI DE MĂSURĂ MOLDOVENEŞTI – totalitatea unităţi-

lor de măsură: de lungime (liniare) – mila, prăjina domnească, stân-

jenul domnesc, cotul, endaze, haverul, palma domnească, parmacul,

firta, stânjenul pătrat, de suprafaţă – falcea, pogonul, firta, prăjina

falcească, stânjenul pătrat, de greutate şi capacitate – chila, cânta-

rul, baniţa, dimirlia, oca, litra, drahma şi unităţi de măsură pentru

lichide – chila, merţa, baniţa, dimirlia, vadra, oca, sticla, folosite pe

877 Dinu Poştarencu. Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada

ţaristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheolo-

gie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 207. 878 ПСЗРИ. Собр. III, т. VII, 1887, №4274. – СПб., 1889, с. 98. 879 ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, отд. первое, 1833, №6205. – СПб., 1834, с. 270-271. 880 ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXII, отд. первое, 1857, №32378. – СПб., 1858, с. 881.

255

larg în Moldova medievală şi, o anumită perioadă de timp, în Basara-

bia, după anexarea ei în 1812 la Imperiul Rus.

O analiză profundă a unităţilor de măsură moldoveneşti a fost fă-

cută la timpul său de cunoscuţii cercetători din Republica Moldova

Mihail Muntean şi Demir Dragnev881

. Ei sunt şi autorii unui Tabel de

transferare a unităţilor de măsură moldoveneşti în sistemul de unităţi

de măsură ruseşti şi cel metric, pe care îl reproducem mai jos.

Tabelul 21 Transferarea unităţilor de măsură moldoveneşti în sistemul

de unităţi de măsură ruseşti şi cel metric*

Unităţi de măsură

moldoveneşti

Transferarea unităţilor de măsură

moldoveneşti în sistemul de unităţi

de măsură ruseşti

Transferarea

unităţilor

de măsură

moldoveneşti în

sistemul metric**

Măsuri de lungime (liniare)

1 milă 1,05 mile ruseşti 8,3536 km

1 prăjină domnească 3,148 stânjeni ruseşti 6,699 m

1 stânjen domnesc 1,047 stânjeni ruseşti 2,233 m

1 cot „prost” 0,9077 arşini 0,637 m

1 endaze (cot mare) 0,9688 arşini 0,708 m

1 halep (cot mic) 9,9477 arşini 0,681m

1 palmă domnească 0,131 stânjeni; 0,39 arşini; 0,28 verşka 0,279 m

1 parmac 0,785 verşka 0,034 m

Măsuri de suprafaţă

1 falce 1,31 desetine 14,322 mp

1 pogon 0,65 desetine 7,161 mp

1 firtă 313 stânjeni pătraţi 1,790 mp

1 prăjină falcească 93,34 stânjeni pătraţi 175 mp

1 stânjen pătrat 1,1 stânjeni pătraţi 4,95 mp

Măsuri de greutate şi capacitate

1 chilă 2,0725 cetverturi 18 puduri 294 kg

1 cântar 3,42 puduri 56 kg

1 baniţă 1,57 puduri 25,82 kg

1 dimirlie 0,924 puduri; 37,52 funţi 14,7 kg

881 М.П. Мунтян, Д.М. Драгнев. К вопросу о молдавской системе мер. În: – Уче-

ные записки Кишиневского ун-та, 1958, т. 35, с. 117-128.

256

Unităţi de măsură

moldoveneşti

Transferarea unităţilor de măsură

moldoveneşti în sistemul de unităţi

de măsură ruseşti

Transferarea

unităţilor

de măsură

moldoveneşti în

sistemul metric**

1 ocală 3,127 funţi 1,291 kg

1 litru 0,781 funţi 320 kg

1 drahmă 0,4 lot, 1,3 zolotnik 3,203 g

(3,207 g***)

Măsuri pentru lichide

1 chilă 1,34 cetverturi, 2,68 ocmini 380,952 l

1 merţă 0,67 cetverturi, 1,34 ocmini 197,12/215,04 l

1 baniţă 21,3 cetverik 56,11 l

1 dimirlie 7,23 cetverik 19,0476 l

1 vadră 0,792 sticle ruseşti 15 l

1 ocală 0,484 garhţ 1,5876 l

1 sticlă 0,792 sticle ruseşti 0,16 l

* М.П. Мунтян, Д.М. Драгнев. К вопросу о молдавской системе мер. În: –

Ученые записки Кишиневского ун-та, 1958, т. 35, с. 126-127.

** Unele unităţi de măsură moldoveneşti în timpul transferării în sistemul metric

au fost revăzute potrivit Dicţionarului: Instituţii feudale din Ţările Române. – Bucu-

reşti, 1988.

*** Pentru monede.

Este cunoscut faptul că Administraţia imperială rusă a căutat să li-

chideze particularităţile sistemului de măsură şi greutate existente în

Basarabia după anexarea la Rusia şi să le înlocuiască cu cele ruseşti.

La 24 august 1813 autorităţile locale din Basarabia scriau guvernato-

rului militar din Herson Duc de Richielieu că „măsurile de greutate şi

mărime moldoveneşti urmează a fi aduse în strictă concordanţă cu cele

care există în guberniile interne ruse”882

. Se insista ca aceste unităţi de

măsură şi greutate să fie aplicate „în Chişinău, Hotin, Bender, Akker-

man, Chilia, Ismail sau Tomarova şi în târgurile Otaci şi Bălţi”883

. În

august-septembrie 1820 vămile şi posturile vamale Sculeni, Noua Su-

liţă, Lipcani, Leova şi Akkerman au fost înzestrate cu sisteme de mă-

sură şi greutate ruseşti884

.

882 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 209, f. 2. 883 Ibidem, f. 25 verso. 884 Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 102, f. 1-8.

257

La 26 iunie 1828 instituţiile poliţieneşti din Basarabia îi raportau

guvernatorului civil că în comerţul provinciei sunt folosite unităţile de

măsură şi greutate vechi turceşti, care nu pot fi comparate cu cele ru-

seşti, din considerentul că cântarul este alcătuit din ocale care consti-

tuie mai mult de 3 funţi ruseşti, care se împart în 4 litri, care alcătuiesc

400 drahme, iar măsura numită chila include 16 măsuri ruseşti şi, în

general, aceste unităţi de măsură se deosebesc radical una de alta, iar

în circulaţie sunt puse tot mai mult unităţile de măsură ruseşti885

.

UREADNIC (урядник) – în Rusia ţaristă subofiţer de cazaci, func-

ţionar inferior în poliţia rurală. Instituit în 1878886

.

În Moldova, în satele aservite, întâlnim şi al doilea dregător al bo-

ierului – ureadnicul. El apare, de regulă, alături de vătăman887

.

URIC – cu sensul de: 1. posesie ereditară în Moldova medievală

dobândită prin danie domnească sau numai întărită de Domn, uneori

cu anumite scutiri888

; 2. document, hrisov.

În Basarabia, după anexarea ei la Rusia, mai mult cu înţelesul de

act de proprietate; hrisov. Spre exemplu, răzeşii din satul Găureni, ţi-

nutul Orhei, în plângerea din 25 mai 1814 adresată guvernatorului ci-

vil al Basarabiei scriu că „...bătrânul Corniceşti, care provine de la

strămoşul nostru Cozma Razan, a primit uric de la domnul Bogdan889

din 8 mai 7003 (1495 – V.T.). Dar, ulterior, un alt bătrân – Onufrieşti,

a pretins la loturile noastre. În urma judecăţii, ambii bătrâni s-au îm-

păcat şi ţineau în proprietate fiecare partea sa de pământ, având şi do-

cumentul respectiv numit „Carte de judecată”. În anul 1814 neamul

Onufrieştilor a hotărât să-i izgonească de pe moşie pe răzeşii

Corniceşti şi pe bătrânii Mironeşti şi Bogoeni”890

.

URMA RĂUFĂCĂTORULUI – a se vedea: Slidul (Urmă).

885 ANRM, F. 75, inv. 1, d. 426, f. 43 verso. 886 Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 234. 887 Documente privind istoria României. Veacul XVII. A. Moldova, vol. II (1607-1610). – Bucureşti, 1953, p. 156. 888 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 486. 889 Este vorba despre Domnul Ţarii Moldovei Bogdan al III-lea (cel Orb) – (iulie 1504 – aprilie 1517). Data emiterii uricului, 8 mai 1495, nu corespunde cu anii de domnie a lui Bogdan al III-lea. Neconcordanţa poate fi lămurită prin confundarea de către ţărani a anului sau prin falsitatea actului. 890 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 260, „Cerere” din 25 mai 1814, f. 3-4; „Raport” din 12 februarie 1818, f. 30-30 verso, 32-32 verso.

258

V VADRĂ (ведро) – unitate de măsură moldovenească, egală cu

8 ocale891

. Potrivit altor surse, o vadră moldovenească era egală cu

1,2 vedre ruseşti, sau cu 15 litri892

.

VAMA DE LA UNGHENI (Унгенская таможня) – instituită în

baza deciziei Senatului Guvernant din 16 ianuarie 1874. La baza aces-

tei decizii a stat opinia Consiliului de Stat confirmată la 13/25 iunie

1873 privind instituirea, în locul de intersecţie a liniei de cale ferată

Odesa cu linia de cale ferată Cernăuţi-Iaşi, a unei vămi de clasa întâi,

denumită vama Ungheni, cu folosirea statelor de funcţie confirmate

prin decizie imperială la 21 mai 1870 pentru vama Graevski. Data

deschiderii urma să fie aprobată de ministrul de Finanţe. Acesta a adus

la cunoştinţă Senatului Guvernant că deschiderea vămii Ungheni va

avea loc la 1 februarie 1874893

.

VAMA DOMNEASCĂ DE LA CHIŞINĂU – vamă instituită în

sec. al XVII-lea, percepea taxe atât în natură, cât şi în bani. Fiind situ-

ată în ţinuturile de margine, aceasta avea, probabil, statut internaţional

şi controla circulaţia mărfurilor ce treceau prin târgul Chişinău şi ser-

vea drept centru vamal pentru o zonă mai largă din spaţiul de sud al

Ţării Moldovei. Deşi aflată pe teritoriul târgului, nu se supunea autori-

tăţilor locale, ci direct Domnului, era reglementată nemijlocit de către

Domn prin intermediul unor acte speciale, prin care voievodul „vinde”

vama respectivă în anumite condiţii unor persoane particulare şi pe ca-

re o controla prin intermediul unor dregători numiţi de el în acest scop,

cu care împărţea venitul894

.

Vama de la Chişinău a existat o anumită perioadă de timp şi după

anexarea Basarabiei la Rusia. S-au păstrat informaţii doar fragmentare

ce vizează rezultatele activităţii Comitetului instituit la 7 iunie 1820 de

organele de stat imperiale pentru verificarea rapoartelor Administraţiei

891 ANRM, F. 3, inv. 1, 1825, d. 441, f. 223. 892 Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861


Том. III, Часть I. – Кишинев, 1962, c. 572. 893 ПСЗРИ. Собр .II, т. XLIX, отд. первое, 1874, №53048. – СПб., 1876, с. 56. 894 Andrei Eşanu, Valentina Eşanu. Chişinăul – vatră de cultură românească (sec.

XV – încep. sec. XIX). – În: Destin Românesc. Revistă de istorie şi cultură. – Chişi-

nău-Bucureşti, 1997, nr. 3, p. 34-35

259

regionale din Basarabia în vederea perceperii taxelor vamale în pe-

rioada 2 octombrie 1812-1 ianuarie 1813895

.

Din acest izvor aflăm că vameşii care activau în Basarabia erau în

fond aceiaşi care au existat în Moldova până la anexarea Basarabiei la

Rusia. Astfel, datele Comitetului atestă că în târgul Chişinău vameş

era un oarecare Bozican896

.

După anexarea Basarabiei la Rusia în Chişinău a fost instituit Ofi-

ciul Vamal Principal, care lunar prezenta dări de seamă Departamen-

tului II al Guvernului Regional despre starea comerţului. Perceperea

taxelor vamale, pentru anumite sume de bani, erau date în concesiune.

În noiembrie 1813, la propunerea consilierului Departamentului II

M.Krupenski, şef al Oficiului Vamal Principal Chişinău este numit

Ioan Strejescu, care l-a înlocuit pe Gheorghe Cazimir897

.

Autorităţile locale, în persoana fostului şef al Oficiului Vamal

Principal Gheorghe Cazimir, lămureau lipsa încasărilor taxelor va-

male în multe puncte vamale, pe unele luni ale anului 1813, prin

faptul că „odată cu stabilirea pe râul Prut a frontierei, taxele vamale

erau percepute după obiceiul moldovenesc, practicat până la adop-

tarea deciziei de a percepe taxele vamale potrivit Regulamentului

administraţiei ruse”, iar „…toate punctele vamale au rămas, ca în

trecut, în acele localităţi, unde au fost instituite de guvernul moldo-

venesc”898

.

Între timp, unele puncte vamale interne au fost lichidate, deoarece

în partea opusă, pe malul stâng al Nistrului, existau vămi şi posturi

vamale care percepeau taxe pentru mărfurile importate din Rusia în

Basarabia, iar vămile care se aflau în unele localităţi în interiorul regi-

unii nu puteau percepe taxele vamale, pentru că acestea erau deja achi-

tate la vămile de frontieră899

. Excepţie făceau doar mărfurile importate

în Basarabia din Sublima Poartă şi din Austria, care, potrivit obiceiu-

lui moldovenesc, nu erau supuse la plata taxei vamale în punctele va-

male de frontieră: vama „se încasa în locurile unde mărfurile erau de-

pozitate…, din care cauză vameşii respectivi nu puteau încasa taxa

895 Izvorul integral a se vedea: ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 1-10 verso. 896 Ibidem, f. 2, 3. 897 Ibidem, f. 4 verso. 898 Ibidem, f. 5 verso. 899 Ibidem.

260

vamală”900

. Este o confirmare a faptului că în ce priveşte perceperea

taxelor vamale ţarismul a fost nevoit să ţină cont, la început, de parti-

cularităţile comerţului moldovenesc, deci de faptul că cu încasarea ta-

xelor vamale se ocupau în regiune vămile interne.

Pornind de la faptul că încasarea taxelor vamale intere fusese de-

mult anulată, la dispoziţia Departamentului II al Guvernului Regional,

la 23 februarie 1816 Oficiului Vamal Principal Chişinău a fost lichi-

dat901

.

VAMĂ (вама/таможня) – 1. Instituţie de stat care se ocupă cu evi-

denţa şi controlul asupra intrării în şi ieşirii din ţară a mărfurilor, mij-

loacelor de transport etc. şi care percepe taxele legale, în baza tarifelor

vamale sau altor legi, pentru aceste bunuri. Alături de vămile portuare

şi de frontieră, mai existau şi vămi interne, amplasate la hotarul pieţe-

lor, oraşelor etc. Vama urmăreşte de respectarea legilor vamale

ale ţării, duce evidenţa mărfurilor importate şi exportate, primeşte

mărfurile la păstrare temporară în depozitele vămii, interzice importul

mărfurilor care sunt interzise sau limitate potrivit tarifului vamal, pune

amenzi sau confiscă mărfurile pentru încălcarea legislaţiei comerciale

sau a tarifelor vamale, duce lupta cu mărfurile de contrabandă, urmă-

reşte de respectarea formalităţilor vamale etc. Până la instituirea în

1817 a cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre, în Basarabia, con-

form raportului prezentat la 16 septembrie 1816 de Departamentul I al

Cârmuirii regionale a Basarabiei, guvernatorului civil al guberniei

Ekaterinoslav, preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei

I.H. Kalagheorghe, în provincie funcţionau 4 posturi vamale – Ismail,

Sculeni, Vasileuţi şi Noua Suliţă902

. 2. În Principatele Române în sec.

al XVIII şi al XIX-lea vama mai era considerată taxa ce se încasa de la

mărfurile importate sau exportate dintr-o ţară în alta (sau, în condiţiile

când existau vămile interne – dintr-o regiune în alta a ţării) şi consti-

tuia 3% ad valorem903

.

900 ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 5 verso – 6. 901 ANRM, F. 2, inv.1, d. 18, f. 2-7; Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul

Rus. – Chişinău, 2006, p. 101-103. 902 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 312. Despre instituirea în anii 1812-1817 la ho-

tarele de apus ale Basarabiei a posturilor vamale şi vămilor a se vedea: Cordon sani-

taro-vamal. 903 ANRM, F. 1, inv. 1, d. 1738, f. 21 verso; F. 2, inv. 1, d. 15, f. 40 verso.

261

La începutul sec. al XIX-lea, în Principatul Moldova taxa vamală, sau

aşa-numita „vama”, era dată în concesiune, ca şi celelalte venituri de stat,

de către Divan, dar, după schimbările care s-au produs în 1812 sistemul de

concesiune a fost lichidat. Deşi în Basarabia veniturile de stat erau date în

concesiune, în baza deciziei amiralului P.V. Ciceagov din 2 august 1812,

taxa vamală („vama”) de la mărfurile basarabene exportate în Imperiul

Otoman era încasată în baza aceloraşi principii ca şi în Odesa – adică, în

baza tarifului vamal din 1797904

. Însă, dispoziţia amiralului P.V. Ciciagov

a creat unele dificultăţi şi a generat neînţelegeri în ce priveşte vămuirea

mărfurilor, deoarece în Basarabia dreptul de a achiziţiona vama de la măr-

furile importate şi exportate îl deţineau, cu acordul Divanului Moldovei,

concesionarii, încă de la începutul anului 1812905

. Astfel, în raportul din

3 octombrie 1812 comandantul de Akkerman colonelul S.Arseniev îl aten-

ţiona pe S.Sturdza că, în baza sistemului de concesiuni contractat până în

1814, concesionarii iau de la negustori pentru mărfurile aduse în oraş o ta-

xă vamală ce constituie 3% ad valorem, în folosul lor906

. Prin urmare, po-

trivit constatărilor lui S.Arseniev, pentru exportul mărfurilor peste hotare

negustorii achitau două taxe vamale: „…una în folosul statului (potrivit ta-

rifului vamal din 1797 – V.T.), iar alta în folosul concesionarilor din Basa-

rabia, potrivit contractelor încheiate”907

. Aceeaşi constatare o face şi minis-

trul de Finanţe D.A. Guriev într-o depeşă circulară din 20 octombrie 1812

adresată guvernatorului civil al Basarabiei S.Sturdza908

. Pornind de la fap-

tul că taxele vamale percepute de la mărfurile importate şi exportate con-

stituiau o sursă importantă în asigurarea veniturilor de stat, D.A. Guriev,

considerând ca monopolul în această ramură a comerţului trebuie să apar-

ţină statului, dă dispoziţie guvernatorului civil al Basarabiei S.Sturdza să

soluţioneze această problemă. Astfel, în baza dispoziţiilor din 14 noiem-

brie 1812 şi din 28 februarie 1813 emise de S.Sturdza, taxele vamale per-

cepute de către concesionari la mărfurile importate şi exportate au fost

anulate909

.

904 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 15, f. 108 verso. 905 Potrivit articolului 8 al contractului, toate mărfurile prezentate pentru vânzare în oraşele şi târgurile Basarabiei, precum şi mărfurile importate în Basarabia erau supuse vămii, ce constituia 3% ad valorem (Ibidem, f. 24). 906 Ibidem, f. 5. 907 Ibidem, f. 6. 908 Ibidem, f. 40 verso. 909 Ibidem, f. 108 verso; F. 5, inv. 1, d. 1, f. 248.

262

În Basarabia, în primii ani după anexarea ei la Rusia, vama era

considerată venit vamal obţinut de la mărfurile străine importate şi de

la cornărit. În perioada 2 octombrie 1812-15 ianuarie 1813 vama a

constituit 15842 lei, în 1813 – 106727 lei, în 1814 – 4439 cervoneţi

olandezi şi 19349 lei, în 1815 – 15516 cervoneţi olandezi şi 103 lei, în

1816 – 9514 cervoneţi olandezi şi 67 ruble argint910

. 3. Vamă este

considerat şi locul în care funcţionează această unitate911

.

VAMĂ PRINCIPALĂ DE ANTREPOZIT (главная складочная

таможня) – drept (privilegiu) acordat de Administraţia imperială ru-

să unor vămi, în care pot fi aduse direct, sau din alte vămi, pentru a fi

supuse taxei vamale, toate mărfurile străine, neinterzise de tariful va-

mal, în afară de cele permise exclusiv prin portul din Sankt Petersburg

şi, în afară de acestea, stofele, semistofele şi cașmirul. De un aseme-

nea drept a beneficiat portul Ismail, începând cu 1829, timp de 25 de

ani, în baza deciziei Senatului Guvernant din 6 octombrie 1828, simi-

lar celui acordat portului Kerci în 1826912

.

VAMEŞ (вамеш) – persoană (funcţionar) care se ocupa cu contro-

lul şi cu taxarea mărfurilor care treceau prin vamă. După anexarea

Basarabiei la Imperiul Rus, pentru o anumită perioadă de timp s-au

păstrat vămile interne şi vameşii care încasau taxele vamale în Basa-

rabia erau în fond aceiaşi care au existat în Moldova până la anexarea

ei la Rusia. Astfel, datele Comitetului instituit la 7 iunie 1820 de orga-

nele de stat imperiale pentru verificarea rapoartelor Administraţiei re-

gionale din Basarabia, în vederea perceperii taxelor vamale în perioa-

da 2 octombrie 1812 – 1 ianuarie 1813913

, atestă că la Otaci lucra ca

vameş un oarecare Musteaţă, desemnat în această funcţie încă până la

anexarea Basarabiei la Rusia şi destituit abia la 6 noiembrie 1812, du-

pă ce este numit epistat (administrator) pe vămile din ţinutul Hotin jit-

nicerul Coste Vasiliu914

. Pe distanţa Făleşti (sursa nu indica vămile)

erau doi vameşi – Banari şi Stavilă, în Teleneşti – Hristofor, iar în ora-

şul Chişinău – Bozican915

.

910 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 332 verso-333. 911 Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. – Bucureşti, 1996, p.1146. 912 ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2327. – СПб., 1830, с. 882. 913 Izvorul integral a se vedea: ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 1-10 verso. 914 Ibidem, f. 1-1 verso. 915 Ibidem, f. 2, 3.

263

VĂDRĂRIT (vierit) (вадрарит) – dare asupra vinului în Moldova

(sec. XVIII-XIX), înfiinţată de Antioh Cantemir (1705-1707), care „a

făcut obicei în ţară, care n-au mai fost, câte doi bani de vadră de vin”.

La 1763 vădrăritul crescuse la 8 bani de vadră, iar la 1795 – la 12 bani

vechi de vadră. De plata acestei dări erau exonerate îndeosebi treptele

superioare ale boierimii şi clerul916

.

În Basarabia vădrăritul era o dare asupra vinului, egală cu 4 parale

de la fiecare vadră917

şi câte o para pentru etichetă de la fiecare polo-

boc918

. De această dare, în afară de categoriile sociale şi persoanele

nominalizate, de scutirea de goştină şi desetină mai beneficiau logofe-

ţii şi diaconii de vistierie. Celelalte persoane care posedau plantaţii de

viţă-de-vie pe pământurile statului şi cele moşiereşti plăteau în vistie-

rie de la fiecare vadră de vin anual câte 12 aspri, iar pentru fiecare eti-

chetă încleiată pe fiecare poloboc – câte 3 aspri919

.

Pornind de la faptul că guvernul întâlnea mari greutăţi în evaluarea

anuală a cantităţii de vin, încasarea vădrăritului era dată în concesiune

persoanelor particulare920

.

Până la începutul anilor ’20 ai sec. al XIX-lea vistieria a încasat

vădrărit anual în medie cca 29,6 mii lei: în perioada 2 aprilie–31 de-

cembrie 1812 – 16437 lei 95 aspri, în 1813 – 6000 lei, în 1814 –

15000, în 1815 – 30000, în 1816 – 33000, în 1817 – 40000, în 1818 –

45702, în 1819 – 35386 şi în 1820- 32085 lei921

.

În 1821, suma de la încasarea vădrăritului în Basarabia a constituit

44944 lei 18 aspri, în 1822 – 44650 lei şi în 1823 – 52500 lei922

.

Ulterior, în baza propunerii din 22 decembrie 1824 a guvernato-

rului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Basara-

biei M.S. Voronţov, Consiliul Suprem al Basarabiei a decis lichida-

rea, începând cu 1825, pentru toţi ţăranii moşiereşti, a mai multor

taxe (desetina, goştina), inclusiv a vădrăritului, şi încasarea în lo-

cul lor a unui impozit unic în valoare de 2 rub. 10 kop. asignate de

916 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 494-495. 917 AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 21 verso. 918 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 332; F. 5, inv. 3, d. 747, f. 27. 919 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 129, f. 169; d. 1320, f. 5 verso-6. 920 Ibidem, d. 1320, f. 4-8. 921 Ibidem, d. 1380, f. 50 verso-51. 922 Ibidem, f. 11-12.

264

la fiecare familie923

, ce constituia aproximativ 4 lei şi 10 parale

anual924

.

VĂTAF (MARELE VĂTAF) (вэтаф) – funcţionar, în Moldova

medievală, cu atribuţii cu caracter fiscal, administrativ, judecăto-

resc şi militar din ţinuturi sau judeţe. Cu apariţia slujitorilor, for-

maţi din corpurile de călăraşi şi dorobanţi, întâlnim şi pe vătafii

acestora: vătaf de hinsari, vătaf de dorobanţi, vătaf de sineţari, vă-

taf de graniţă etc. Conducătorii de bresle meşteşugăreşti poartă şi

ei numele de vătaf: de croitori, un fel de staroste; de cărăuşi sau de

harabagii. Erau şi alte categorii de vătafi: de divan, de ţigani dom-

neşti, de plai etc. În cursul sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea, atribuţi-

ile vătafilor de plai se lărgesc, vătaful devenind conducătorul apa-

ratului administrativ local925

.

În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, vătaful este cunos-

cut mai mult ca administrator de moşie926

.

VĂTĂMAN (ватаман) – funcţie similară vornicelului de stat.

Răspundea de „strânsul banilor şi era purtător de grija satelor”927

.

În Basarabia, după anexarea ei la Imperiul Rus, vătămanul şi-a

păstrat funcţiile de altădată. El era ajutorul vornicului. Răspundea de

strânsul dărilor şi asigura ordinea în sat928

. Din raportul Serdăriei de

Orhei adresat preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei şi

guvernatorului de Ekaterinoslav I.H. Kalagheorghe, datat cu 26 iulie

1816, aflăm cu privire la vătăman: „…di la fieşticare sat să află căte

un vornicel şă spre agiutoriul lui căte un vătăman de alergat” 929

.

VECHIL (управляющий имением) – administrator de moşie (sa-

te), iar în târguri – responsabil de întâlnirea, petrecerea şi asigurarea

unităţilor militare cu cele necesare. Vechilul nu era în drept să adopte

nici o decizie fără permisiunea sau dispoziţia ispravnicului. E urma să

apere locuitorii de abuzurile din partea detaşamentelor militare sau al-

923 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28-28 verso. 924 Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или

Буджака, c. 66; Ia.S. Grosul, I.G. Budak. Op. cit., p. 107, 362-364, 370-373. 925 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 495-496. 926 ANRM, F. 305, inv. 1, d. 75, f. 11, 43. 927 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 496. 928 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1944, f. 1 verso-2 verso. 929 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 130 verso-131.

265

tor persoane aflate în trecere prin localitatea lor, să supravegheze sta-

rea podurilor şi a podeţelor din nuiele sau bârne, să judece în formă

orală litigiile neînsemnate care apar între locuitori etc. Litigiile mai se-

rioase erau examinate de isprăvnicie. În unele cazuri, ispravnicul putea

încredinţa vechilului examinarea unor litigii mai serioase, când funcţi-

onarii isprăvniciei erau ocupaţi cu alte treburi. Vechilul nu primea sa-

lariu, iar locuitorii nu erau impuşi la taxe pentru întreţinerea lui, ci îl

asigurau cu lemne de foc pentru încălzirea locuinţei. În cazul soluţio-

nării reuşite a anumitor litigii neînsemnate şi dacă ambele părţi rămâ-

neau satisfăcute, vechilul putea să-şi reţină, în folosul său, taxa numită

„împlineală”930

.

În unele târguri (spre exemplu, Raşcov), conform datelor ispravni-

cului ţinutului Soroca din 8 august 1816, unde lipsea căpitanul de târg,

vechilul îndeplinea funcţiile acestuia931

. În ţinutul Greceni, conform

datelor ispravnicului Nepeipivo din 7 octombrie 1816, în locul ocola-

şilor au fost numiţi doi vechili, din rândurile funcţionarilor ruşi, care

supravegheau starea drumurilor şi a podurilor. În plus, ei urmăreau ca

fugarii să nu-şi poată găsi adăpost la locuitori sau moşieri; îndeplineau

şi alte dispoziţii ale ispravnicului932

.

VENITURI ALE „CASEI ÎMPĂRĂTEŞTI” (imperiale ruse –

V.T.) – denumire dată în anii războiului ruso-turc din 1806-1812 prin-

cipalelor surse de venituri ale Principatelor Române: 1) impozitelor

impuse locuitorilor şi 2) sumelor obţinute de la arenda colectării im-

pozitelor, precum: goştina, dijma, vădrăritul, ocnele (dreptul de a ex-

trage şi a vinde sarea), de la taxele vamale (vama, cvita) şi din „veni-

turile Basarabiei” (în sens de Bugeac) – în Moldova; oieritul, vinărici-

ul, dijmăritul, fumăritul, tutunăritul, căminăritul, sărăritul, pogonăritul,

sărăritul munţilor – în Ţara Românească. Administraţia imperială rusă

a instituit controlul asupra arendării dreptului de încasare a acestor

impozite, insistând permanent asupra stabilirii unor preţuri cât mai

înalte933

. Cercetătorul Alexei Agachi constată că aceste impozite au

crescut considerabil (Tabelul 22).

930 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 43 verso-44 verso, 112-112 verso. 931 Ibidem, f. 112 verso. 932 Ibidem, f. 280 verso, 283-283 verso. 933 Ibidem, F. 1, inv. 1, d. 3622, f. 8-8 verso.

266

Tabelul 22 Preţurile la arenda impozitelor în Principatul Moldova în anii

războiului ruso-turc din 1806-1812 *

Denumirea

impozitului

Anii

1805 În % 1811 În %

Goştina 172500 17,8 389396 25,5

Dijma 130000 13,4 156000 10,2

Vădrăritul 156000 16,1 305000 20,0

Ocnele 200000 20,6 120000 7,9

Vama 231111 23,8 336050 22,0

Cvita 80000 8,3 220000 14,4

În total 969611 100,0 1526446 100,0

* Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă

(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 56-57.

Datele Tabelului 22 denotă că preţul arendării dreptului de a înca-

sa impozitele a crescut în anul 1811 în comparaţie cu anul 1805 cu

556835 lei, cu excepţia ocnelor, care, de regulă, aduceau un venit cu

mult mai mare. Interzicerea exportului de sare peste Dunăre şi în Rusia

prin toate vămile de la Nistru, în afara celei de la Dubăsari, i-a cauzat

arendaşului ocnelor mari pagube, obligându-l să rezilieze contractul cu

Divanul. În consecinţă, măsurile luate de Administraţia rusă au prici-

nuit pierderi particularilor, vistieriei Principatelor, prejudiciindu-i şi

propriile interese, căci încasările au scăzut substanţial934

.

VENITURILE BASARABIEI (доходы Бессарабии) – fostele

moşii şi alte proprietăţi din ţinutul Hotin şi din Bugeac, care până la

începutul ostilităţilor ruso-turce din 1806-1812 au aparţinut domnilor

Moldovei şi altor proprietari particulari. În anii războiului au fost de-

clarate proprietate a statului rus şi erau date în concesiune unor per-

soane particulare în schimbul unor sume de bani vărsate în vistierie.

Acestea obţineau dreptul de a exploata lacurile saline, pescăriile, de a

aduna impozitele, taxele vamale, de a practica comerţul în cetăţi, de a

vinde băuturi alcoolice etc., sumele încasate de la concesionari după

licitaţie fiind numite „venituri basarabene”. La cererea ministrului de

Externe A.Budberg, aceste venituri urmau a fi păstrate separat, neuti-


(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 57.

267

lizate, până la sosirea unei dispoziţii speciale de la Alexandru I. În rea-

litate, cum constată istoricul Alexei Agachi, sumele încasate de la

concesionari erau vărsate în vistierie şi utilizate, potrivit indicaţiilor

date de preşedintele Divanurilor, la aprovizionarea trupelor ruse.

Aceste venituri erau în creştere constantă: în 1807 – 40000 de lei, în

1808 – 145000 de lei, în 1809 – 240000 de lei, în 1810 – 286000 de

lei şi în 1811 – 310000 de lei935

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în categoria „venituri ba-

sarabene” au intrat toate sursele de venit, în afara birului, de care popu-

laţia, potrivit stipulaţiilor Regulamentului privind constituirea adminis-

traţiei Basarabiei din 23 iulie 1812, era scutită pe un termen de 3 ani, şi

care erau date în concesiune persoanelor particulare. În expozeul din

19 mai 1813 trimis de Scarlat Sturdza împăratului Alexandru I sunt

enumerate sursele de venituri care alcătuiau „veniturile Basarabiei”:

1. Concesionarea târgurilor, satelor şi lacurilor saline din Basa-

rabia propriu-zisă.

2. Concesionarea vânzării rachiului în cetăţile basarabene Bender,

Akkerman, Chilia, Ismail şi Hotin – inclusiv suburbiile acestora, a

vânzării rachiului în cetatea Hotin, precum şi închirierea caselor şi

prăvăliilor de stat din aceste cinci cetăţi, rămase de la turci.

3. Concesionara vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile basara-

bene – Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail.

4. Concesionara goştinii.

5. Concesionara desetinei.

6. Concesionara vădrăritului.

7. Concesionara vămilor.

8. Darea în arendă a câtorva moşii din ţinutul Hotin, nerevendicate

de nimeni, după plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului

Regional al Basarabiei.

În plus, Scarlat Sturdza nu incluse pogonăritul şi taxa numită hara-

bagia936

.

În perioada 2 octombrie 1812 – sfârşitul lui 1820, veniturile Basarabiei

au fost împărţite în 4 categorii. În prima categorie au intrat dările încasa-


(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 108-109. 936 Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 103-105.

268

te nemijlocit de la populaţie: 1. Dajdia încasată de la mazili; 2. Dajdia în-

casată de la ruptaşi; 3. Birul încasat de la locuitorii de rând – orăşeni

şi ţărani; 4. Dările încasate de la ţiganii Coroanei. În categoria a doua

au intrat: 1. Veniturile încasate de la ocinile de stat din Basarabia;

2. Veniturile încasate de la ocinile din raiaua Hotin; 3. Comercializa-

rea în cetăţile Hotin, Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail a băuturilor

spirtoase, iar începând cu 1819 – şi în oraşul Reni; 4. Goştina încasată

pentru oi şi capre; 5. Desetina încasată pentru fiecare stup de albine şi

pentru fiecare porc; 6. Vădrăritul încasat pentru fiecare vadră cu vin;

7. Venitul obţinut de la viile şi livezile de stat date în folosinţă diferi-

telor persoane; 8. Pogonăritul sau darea de la cultivarea tutunului,

9. Cantargiu şi vatagiu de harabagiu sau taxa încasată de la birjari

pentru cântărirea mărfurilor; 10. Cuniţa sau taxa pentru animalele care

aparţineau străinilor; 11. Pentru dreptul de a comercializa în exclusivi-

tate în portul Ismail produse alimentare; 12. Pentru arendarea locului

de trecere peste Nistru lângă cetatea Bender. În categoria a treia in-

trau: 1. Taxele vamale de la mărfurile importate şi exportate, precum

şi cornăritul pentru animalele aduse în Basarabia la păşunat; 2. Taxa

încasată pentru aplicarea ştampilei pe certificate şi paşapoarte; 3. Taxa

încasată de la comercializarea hârtiei timbrate, introdusă în Basarabia

din luna septembrie 1819; 4. Taxa încasată pentru utilizarea, în locul

hârtiei timbrate, a hârtiei simple; 5. Taxa încasată pentru sarea extrasă

în lacurile saline de stat din ţinutul Akkerman; 6. Veniturile poştale

obţinute de la transportarea corespondenţei, coletelor poştale etc.;

7. Taxa încasată de la funcţionarii avansaţi în grad; 8. Taxa încasată

din salariul funcţionarilor care s-au folosit de concediu mai mult de o

lună; 9. Taxa încasată de la persoanele care n-au vărsat la timp sumele

de bani pentru dreptul de concesionare; 10. Banii încasaţi de la co-

mercializarea lemnului din pădurile care aparţineau statului. În cate-

goria a patra au intrat: 1. Banii încasaţi pentru clădirile de stat, date

în arendă, rămase de la turci; 2. Banii încasaţi de la vânzarea în pro-

prietate privată a unor clădiri ce aparţineau statului; 3. Banii încasaţi

de la taxa numită cvita sau taxa pentru comercializarea rachiului, im-

portat în Basarabia din guberniile interne ruse937

. Suma totală a veni-

turilor Basarabiei încasate în perioada 2 octombrie 1812 – sfârşitul

937 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 49-53 verso.

269

anului 1820 a constituit 18828591 lei: în perioada 2 octombrie – sfâr-

şitul lui decembrie 1812 – 163997 lei 25 aspri, în 1813 – 958175 lei 12

aspri, în 1814 – 970405 lei 100 ½ aspri, în 1815 – 1166480 lei 16

aspri, în 1816 – 1837151 lei 78 ½ aspri, în 1817 – 2587049 lei 42 ½

aspri, în 1818 – 3505416 lei 113 lei ½ aspri, în 1819 – 4014195 lei 95

aspri şi în 1820 – 3789720 lei 86 ¼ aspri938

. Tendinţa de creştere a ve-

niturilor în vistieria imperială a fost una evidentă, Basarabiei reve-

nind-i din această sumă doar 10%.

Pe parcursul sec. al XIX-lea în articolele care alcătuiau veniturile

Basarabiei au avut loc anumite schimbări.

VENITURILE PRINCIPATULUI MOLDOVA (доходы Мол-

давского Княжества) – venitul Principatului Moldova era dat în

concesiune și era divizat în mai multe părţi (în Ţara Românească se

numeau slujbele ţării): de la ocne, vămi, de la comercializarea horilcii,

vădrăritul, goştina (desetina încasată pentru stupi şi porci), de la ţigani

(ai Coroanei, lingurari şi ursari) etc.939

Venitul statului era prezentat anual de către vistieria domnească

sub denumirea de sămi. În arhive s-au păstrat asemenea sămi începând

cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.

VERSTĂ (верста) – unitate de măsură rusească pentru distanţe

folosită în trecut în Rusia, egală cu 1,067 km.940

VERŞOK (вершок) – unitate de măsură egală cu 44,45 mm (1/16

dintr-un arşin, 1 3/1 dintr-un duium)941

.

VEXEL (cambie) (вексалария) – titlu de credit formal şi complet,

care conţine în sine obligaţia de plată fără contraprestaţie, la scadenţa

şi locul menţionate în titlu. Permite circulaţia capitalurilor fără să fie

necesară transportarea efectivă a numerarului la distanţă, economi-

sindu-se astfel timpul şi înlăturându-se pericolul unui asemenea trans-

port, mai ales în perioada medievală, când drumurile erau nesigure.

938 ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 53 verso-54. 939 И.Н. Халиппа. Описание Архива Г.г. Сенаторов (российских), председа-тель-

ствовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с 1808 по 1813 гг. – În:

ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902, c. 344, 350. 940 Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. II. – Bucureşti, 1992,

p. 1114. 941 Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб.,

1892, Т. XVI, с. 94; Большая советская энциклопедия. – М., 1971, т. 4, с. 568.

270

Negustorii greci din Principate, în lipsă de fonduri proprii, folosesc la

finele sec. al XVIII-lea, în comerţul dintre Austria şi Moldova, cambia

cu 12-15%942

.

În Basarabia vexilul este cunoscut ca taxă la care erau impuse la

piaţă prăvăliile care se ocupau cu schimbul diferitelor valute, în baza

cursului de schimb valutar oficial din Odesa. Schimbarea cursului va-

lutar se făcea doar în baza unui certificat eliberat de samsarul (гоф-

маклер) din Odesa, prezentat Dumei orăşeneşti din Chişinău peste fi-

ecare 15 zile. Duma elibera un certificat ce permitea schimbarea dife-

ritelor monede doar în baza cursului de schimb existent în Odesa943

. În

1818 această taxă a fost dată în concesiune negustorului C.Bogdasa-

rov, pentru o sumă de 120 rub. argint944

.

VISTIERIA MOLDOVEI (Молдавская казна) – veniturile ţării şi

ale Domnului se strângeau în vistierie, unde se păstrau şi materialele

pentru îmbrăcăminte (blănuri, stofe, mătăsuri) necesare Domnului şi

Curţii. Numele instituţiei, de origine bizantină, se explică tocmai prin

sarcina ei de a păstra aceste obiecte (vestis – haină). Obiectele de preţ

şi banii erau păstraţi de cămăraşi, la început sub supravegherea visti-

ernicului, apoi sub acea a marelui cămăraş945

.

La începutul războiului ruso-turc din 1806-1812, vistieria Moldo-

vei se afla sub supravegherea vistiernicilor Iordache Balş şi Iordache

Roset-Roznovanu, care aveau doi funcţionari subalterni. Orientându-

se perfect în situaţie, S.S. Kuşnikov, la recomandarea lui Iordache

Balş, a decis să încredinţeze vistieria unei singure persoane – lui

I. Roset-Roznovanu, care-şi demonstrase docilitatea şi devotamentul

faţă de administraţia rusă, stabilindu-i-se un salariu de 750 lei pe lună,

ca şi membrilor Întâiului Divan.

Administrator al casieriei răsurilor a fost numit vistiernicul Ior-

dache Balş cu un salariu lunar de 600 lei. Deoarece Iordache Balş,

sub pretextul că la acel post nu are ce face, a refuzat să ia salariul,

S.S. Kuşnikov a cerut Divanului să lichideze postul de administrator

al casieriei răsurilor, iar ceilalţi funcţionari să fie trecuţi în subordi-

nea vistieriei. Astfel, toate finanţele Principatului au fost trecute sub

942 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 66. 943 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 554, f. 24 verso-25. 944 Ibidem, F. 5, inv. 1, d. 23, f. 209 verso. 945 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 504.

271

administrarea vistiernicului I. Roset-Roznovanu. Ceilalţi funcţionari

au fost înlăturaţi din vistierie. Iordache Balş a fost numit membru al

Întâiului Divan, iar alţi doi pur şi simplu destituiţi, pentru că, aşa

cum s-a exprimat senatorul, „nu se ocupă aproape cu nimic, primind

degeaba leafă şi venituri provenite din dregătoriile lor”. Cu toate

acestea, S.S. Kuşnikov a fost nevoit să restabilească statele vistieriei.

Însă, ţinând cont de importanţa acestei dregătorii, care gestiona toate

finanţele ţării, a avut grijă ca postul de mare vistiernic să fie ocupat

de o persoană cu adevărat devotată Rusiei, menţinându-1 în această

dregătorie pe Iordache Roset-Roznovanu. Prezentate lui Prozorovski,

aceste reorganizări administrative au fost aprobate şi la 20 iulie 1808

sunt aduse în faţa Divanului Moldovei spre executare. Începând cu

1 iulie, au fost numiţi boierii în posturi, data intrării lor în funcţie fi-

ind retroactivă946

.

„VOIEVODUL DE CĂUŞENI”947

(Каушанский воевода / капе-

джи-паша) – post deţinut de comandantul întregii Basarabiei (cu sens

de Bugeac) în timpul dominaţiei otomane. Ispravnicul de Bender îi scria

la 8 august 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei, gu-

vernatorului de Ekaterinoslav I.H. Kalagheorghe, că în ţinutul Bender es-

te situat târguşorul Căuşeni, care în perioada dominaţiei otomane a fost

capitala Basarabiei (cu sens de Bugeac) și care, până la intrarea în

Moldova a armatelor ruse sub conducerea general-feldmareşalului

P.A. Rumeanţev (1770), a fost reşedinţa hanului tătar948

. După termina-

rea războiului ruso-turc din anii 1768-1774, în Căuşeni a fost amplasată

reşedinţa comandantului întregii Basarabii (în afara de cetăţi), numit Vo-

ievodul de Căuşeni sau kapedji-paşa949

(în izvor, în unele locuri,

kapejea-paşa)950

. Kapedji-paşa de Căuşeni (Каушанский капеджи-

паша) impunea populaţia la dări, dar, după cum indică izvoarele de epo-


(1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 56-57. 947 In documentele ruse, bulgare şi şârbeşti unii funcţionari otomani din sec. XVIII-

XIX se numeau voievozi. 948 De fapt, până la 1770, la Căuşeni se afla administratorul satelor cu populaţie româ-

nească din apropierea Nistrului şi Botnei, supuse hanului din Crimeea. 949 În documentele turceşti din sec. XVIII-XIX unii funcţionari numiţi de Poartă se

numeau kapugii. 950 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 44 verso-45 verso.

272

că, ele erau nesemnificative. Fiecare localitate era obligată să prezinte

săptămânal la curtea voievodului, în dependenţă de mărimea localităţii,

câte unul sau doi călăreţi, numiţi beşleaga (beşlii)951

, care, probabil, erau

folosiţi, de cele mai multe ori, ca curieri pentru necesităţi interne, la Con-

stantinopol sau Crimeea. Localităţile aflate în apropiere de Căuşeni erau

nevoite să pună la dispoziţia voievodului şi un anumit număr de care tra-

se de cai. În plus, locuitorii transportau la curtea voievodului cu carele

proprii lemne de foc, iar în vistieria voievodală era încasată a zecea parte

din toate culturile însămânţate952

.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în perioada 18 octom-

brie 1813 – 6 ianuarie 1818, târguşorul Căuşeni a fost locul de reşe-

dinţa al ispravnicului de Bender. Prin ordinul emis la 6 ianuarie 1818

de guvernatorul civil al Basarabiei C.A. Catacazi, isprăvnicia de Ben-

der este transferată din nou în oraşul Bender953

, unde ea s-a aflat până

la 18 octombrie 1813954

.

„VOLOŞANCA” (волошская) – rasă de oi simplă, autohtonă, fo-

losită pentru lapte şi carne. Oile de această rasă aveau în componenţa

lânii destul de mult puf. Lâna se folosea, în fond, pentru confecţiona-

rea pâslelor şi nu era înalt apreciată pe piaţă955

. Vicepreşedintele Soci-

etăţii Agricole din sudul Rusiei A.Sturdza scria la 8 februarie 1844

într-un raport prezentat Departamentului III al Ministerului Proprietă-

ţilor Statului că „oile de rasă „voloşanca”, cu coadă grasă, nu au ase-

mănare în Europa de Vest; sunt răspândite în Basarabia, guberniile

Herson, Ekaterinoslav şi Taurida; cea mai mare parte a lânii exportată

prin Marea Azov şi Marea Neagră este anume de la aceste oi; lâna este

951 A nu se confunda cu taxa „beşlegărit”, încasată de beşli-aga pe toate vitele aduse

spre vânzare la târguri, ca şi pe tarabe şi pe tranzacţiile încheiate în aceste târguri

(Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 41). Beşlii este denumirea dată

unui corp de trupă recrutat dintre turci şi tătari, având misiunea de a înfrâna pe co-

naţionalii lor din diferite localităţi, care comiteau diferite abuzuri şi dezordini, fiin-

dcă mahomedanii nu puteau fi pedepsiţi de creştini (Nicolae Grigoraş. Instituţii feu-

dale din Moldova. I. Organizarea de stat până la mijlocul sec. al XVIII-lea. – Bucu-

reşti, 1971, p. 180). 952 ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 49-49 verso. 953 Ibidem, F. 5; inv. 1, d. 23, f. 108 verso. 954 Despre transferarea isprăvniciei din Bender în Căuşeni a se vedea mai detaliat:

Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 81. 955 AISR, F. 398, inv. 8, d. 2169, f. 2-4.

273

destul de lungă, lucioasă, cu destul de mult puf; cantitatea cea mai bu-

nă a acestei lâni este folosită pentru confecţionarea ţesăturilor simple;

din calitatea cea mai proastă sunt confecţionate saltele. Cu anumită

sârguinţă, această rasă de oi poate fi îmbunătăţită; ea ar putea da lână

mai dreaptă, mai moale, bună pentru ţesăturile numite poil de

chevre”956

.

Stână de oi (Fotografie de P.M. Kondraţki, MNAIM)

VOLUNTAR (волонтер) – în Basarabia, Administraţia regională

îi considera voluntari pe oamenii proveniţi din diferite categorii socia-

le, de origine etnică diferită, cum ar fi: albanezi, sârbi, bulgari, moldo-

veni etc., precum şi o parte din cazacii de la Dunăre, din Bugeac şi din

Secea Zaporojană, care au participat la război împotriva Imperiului

Otoman de partea Rusiei957

. Spre deosebire de arnăuţi, voluntarii nu

primeau soldă bănească, dar erau eliberaţi de dări şi de prestaţii locale.

VORNIC AL OBŞTII (дворник) – termen cu înţeles de vel vornic

al obştii, mare dregătorie – vornicia obştii, instituită în Principatul Mol-

956 AISR, F. 398, inv. 8, d. 2169, f. 2 verso. 957 Ibidem, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 4.

274

dova la 1 ianuarie 1803 şi desfiinţată în 1832958

. Atribuţiile acestuia au

fost administrative şi, mai ales, judecătoreşti: toate problemele privind

tutelele şi moştenirile, cu toate implicaţiile lor: inventar, lichidarea bu-

nurilor succesorale, împărţirea moştenirilor, preluarea averilor străinilor

morţi fără moştenitori şi lichidarea averilor ce le aparțineau etc.

În Basarabia – cu înţeles de primar al unui sat sau târg. În actele

ruseşti din perioada respectivă cuvântul „vornic” figurează sub forma

de „dvornic”959

. Din Compartimentul VII (3 puncte) al Proiectului

Regulamentului din 1819 aflăm că vornicii erau numiţi în funcţie de

către ispravnici şi împuterniciţi cu funcţii poliţieneşti960

.

Ulterior, pentru reglementarea activităţii vornicilor instituţiile regiona-

le alcătuiesc o instrucţiune remisă ispravnicilor, iar aceştia au prezentat-o

vornicilor. Această instrucţiune961

stabileşte funcţiile vornicului:

1. Era ales din rândurile ţăranilor înstăriţi şi urma să rezolve toate

litigiile care apăreau în mediul rural.

2. Îndeplinea în mediul rural toate dispoziţiile ispravnicului.

3. Aducea la cunoştinţă locuitorilor satului despre impozitele în

bani sau în natură la care au fost impuşi şi, adunându-i într-un singur

loc, împărţea aceste impozite sau dări în mod proporţional, fără a cau-

za prejudicii celor săraci în favoarea celor bogaţi. În cazul în care inte-

resul de stat era încălcat, vornicul era pedepsit, pentru a fi învăţătură

celorlalţi locuitori.

4. Era obligat să-l informeze la timp pe ocolaş despre vitele „fără

de stăpân”, care, fiind prinse, urmau să fie prezentate ocolaşului cu

descrierea amănunţită când şi de unde au venit.

5. În cazurile de omor, furt, incendii, epizootii etc., vornicul urma

să se documenteze operativ şi să raporteze de urgenţă ocolaşului, care,

la rândul său, raporta ispravnicului.

6. Răspundea de amplasarea în sat a detaşamentelor militare şi ur-

mărea ca militarii să nu cauzeze locuitorilor săraci careva prejudicii în

favoarea celor bogaţi, pentru relaţii prieteneşti sau servicii.

958 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 512. 959 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 110, f. 65. 960 Ibidem, F. 3, inv. 1, d. 47, p. II, f. 271-272 verso; Paul Mihail, Zamfira Mihail. Op.

cit., p. 166. 961 Ne referim la instrucţiunea din octombrie 1820 dată pentru ţinutul Hotin, semnată

de spătarul Balş şi secretarul gubernial Hâncu.

275

7. În cazul în care vornicul observa în sat o persoană necunos-

cută, fără permis de şedere, urma s-o întrebe de unde a venit şi, în

cazul în care aceasta nu avea documentele în regulă, s-o însoţească

la isprăvnicie.

8. Toamna şi primăvara vornicul trebuia să-i oblige pe locuitori să

aibă grijă de vite, astfel încât acestea să nu cauzeze daune terenurilor

însămânţate, pentru a le păstra în stare bună. Locuitorilor li se cerea să

dea dovadă de atitudine serioasă faţă de ocupaţiile agricole.

9. Căruţele cu cai urmau să fie puse la dispoziţie doar persoanelor

care se aflau în subordinea isprăvniciei şi care dispuneau de documen-

tele de rigoare cu semnătura şi ştampila ispravnicului.

10. În cazul în care în sat vor apărea hoţi, vornicul împreună cu tot

satul trebuia să-i depisteze şi să-i prezinte la ispravnic.

11. Urmărea ca locuitorii să nu să se schimbe cu traiul dintr-un sat

în altul, fără motiv.

12. În cazul în care vornicul va observa că locuitorii sunt asupriţi

de către ocolaşi sau arendaşi, trebuia să-l informeze operativ pe is-

pravnic.

13. În lunile de primăvară vornicul urma să aibă grijă ca incendiile

să nu cauzeze prejudicii păşunilor şi pădurilor, iar dacă acestea vor

avea totuşi loc, să cerceteze cazul şi să raporteze ocolaşului.

14. Urmărea cu stricteţe starea podurilor şi a drumurilor, astfel în-

cât acestea să fie permanent funcționale962

.

Despre funcţiile vornicului aflăm din numeroasele plângeri adresa-

te de ţărani guvernatorului civil al Basarabiei. Exemplu: Ţăranii din

satul Teleneşti, ocolul Măetinele, ţinutul Orhei, adresează în 1813 gu-

vernatorului civil al Basarabiei o reclamaţie în care îşi exprimă protes-

tul că au achitat sulgiul în sumă de 124 lei şi au transportat pentru sta-

ţiile poştale 10 chile de orz, fără a fi remuneraţi. În plus, ţăranii au arat

pământul serdarului timp de o zi cu 10 pluguri, iar la strânsul meiului

au lucrat 35 de persoane. La strânsul recoltei fiecare familie era obli-

gată să pună la dispoziţie câte o persoană. Muncile au rămas însă ne-

remunerate. Totodată, vornicul Moisei Gâsca a prezentat un certificat,

potrivit căruia locuitorii nu au faţă de el nici o pretenţie. Însă, „...în

realitate, locuitorii nu au fost de acord să prezinte un astfel de certifi-

962 ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 334-336 verso.

276

cat, din considerentul că au fost impuşi forţat şi nu în mod benevol să

lucreze în folosul serdarului...” 963

.

Răzeşii din satul Olişcanii de Jos, ţinutul Orhei, au înaintat la

20 mai 1814 o reclamaţie guvernatorului civil al Basarabiei în care îl

roagă să-i înlăture pe Petrache şi Nicolae Catargi de la cercetarea ac-

ţiunii privind pământul şi averea. Ei scriu că în timpul stabilirii hota-

relor aceştia au aruncat semnele de hotar fixate de vornicul Meleghi

şi au luat din pământurile lor „...un număr mare de stânjeni, cu

aceasta prejudiciindu-i”. În plus, Petrache şi Nicolae Catargi cereau

de la răzeşi 4000 de lei pentru cheltuielile suportate în timpul stabili-

rii hotarelor964

.

Din raportul ispravnicului ţinutului Soroca Somov şi al serdarului

Varfolomei, datat cu 8 august 1816, aflăm că în activitatea sa vornicul

era ajutat de un ataman (атаман), ales din rândul sătenilor, scutit de

toate dările. Vornicul avea un mandat din partea isprăvniciei numit

cartea vornicului (карта ворничия)965

.

VORNICUL CNEAGHINEI (doamnei) (ворник княгини) – per-

soană care se ocupa în Principatul Moldova cu perceperea dărilor în-

casate de la ţiganii de stat (ai Coroanei) din ţinutul Botoşani, dări care

erau date în folosinţă temporară soţiei Domnului. Împreună cu persoa-

nele responsabile special de ţiganii Coroanei, aceştia se ocupau de în-

casarea dărilor966

.

VORNICUL DE APROZI – dregător mare, specific Moldovei

medievale, instituit de Alexandru Mavrocordat (1782-1785). Atestat

pentru prima dată la 18 septembrie 1789. Avea sarcina de a-i înfăţişa

pe împricinaţi la judecată, de a executa măsurile procedurale în cursul

proceselor şi hotărârile judecătoreşti. Avea un rol important şi în pro-

cedura mezatului967

.

În perioada ocupaţiei Principatelor Române de către armatele ruse,

în timpul războiului ruso-turc în 1806-1812, vornicul de aprozi intra în

componenţa Divanului judecătoresc. Încercarea acestuia de a ieşi de

sub controlul Divanului judecătoresc a impus Întâiul Divan să alcătu-

963 ANRM, F. 2, inv. 1, 1812-1813, d. 115, f. 16. 964 Ibidem, d. 110, f. 51, 65. 965 Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 112 verso. 966 Ibidem, F. 1, inv. 1, d. 1974, f. 1-5. 967 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 512.

277

iască o instrucţie, în care erau arătate funcţiile acestui dregător. Potri-

vit acesteia, vornicul de aprozi era „socotit împlinitoriu hotărârilor Di-

vanului celor întărite şi sfârşite, şi numai atunci poate să-i facă împli-

nire când va lua în scris hotărârea Divanului”, fiindu-i interzis să facă

împliniri sau să închidă pe cineva. Vornicul avea „în seama sa şi în-

chisoarea ce se numeşte vartă, care iaste închisoare a ocârmuirii supu-

să Divanului”, fiind obligat să aducă la Divan sau în alte departamente

părţile aflate în conflict. Cu învoirea Divanului, trimitea slujitorii

aprozi să-i ridice din ţinuturi, cu ştirea ispravnicului, pe cei pârâţi.

Aprodul avea dreptul să încaseze o taxă, numită „ciubotele”, în mări-

me de 20 bani pe ceas. Din banii împliniţi de către datornici sau din

lucrurile care înlocuiau banii, vornicia de aprozi primea împlineală în

mărime de un leu din zece. În cazurile când restituirea datoriei se fă-

cea cu zapis (dovadă scrisă), împlineala era plătită de către datornic,

iar în celelalte cazuri – de cel care primea banii. „Împlineala” putea fi

încasată numai în cazul restituirii datoriilor băneşti şi în momentul

achitării, nu mai înainte de termenul stabilit de către Divan. În cazurile

când erau restituite adevăraţilor stăpâni moşiile şi bunurile acaparate

de alte persoane, „împlineala” nu era încasată. Se atenţiona că aceste

„vechi legiuiri” nu anulează, ci completează poruncile date de către

S.S. Kuşnikov privitor la funcţiile vornicului de aprozi968

.

Z ZAPCIU (волостной начальник) – la început, cârmuitor fiscal al

unei plase, însărcinat cu strângerea dărilor, mai târziu mic dregător ca-

re, în afara sarcinilor fiscale, primea şi sarcina de a executa diferite

porunci cu caracter militar, judecătoresc sau administrativ-gospo-

dăresc969

.

În Basarabia zapciul era subordonat ispravnicului şi a păstrat o

anumită perioadă de timp aceleaşi funcţii administrativ-gospodăreşti

ca şi în Principatul Moldova. Spre exemplu, în raportul din 13 ianuarie

968 T.G. Bulat. Contribuţiuni la viaţa judecătorească şi administrativă a Moldovei sub

ocupaţia rusească din 1806-1812. – În: Arhivele Basarabiei, nr. 1, 1930, p. 35-39;

Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-

1812). – Chişinău, 2008, p. 66-67. 969 Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 518.

278

1821 asesorul Darie Bobeică, trimis de Administraţia regională în târ-

gul Lăpuşna pentru a cerceta la faţa locului conflictul dintre ţărani şi

moşierul Iordache Tomuleţ, acesta scria că a sosit în Lăpuşna cu câţi-

va zapcii din satul vecin Bujoru, pentru a-i înregistra pe toţi locuitorii

satului, dar aceştia, adunându-se într-un număr mare, i-au răspuns că

„…nicidecum şi pentru nimica în lume nu doresc să se supună decre-

tului, iar pe zapcii îi vor izgoni din sat şi, nepierzând timp, îndată s-au

ridicat cu mare bunt, ….au sărit la zapcii şi, luându-i pe goană, i-au

izgonit din sat cu împinsături, sudălmi şi cu parii, iar pe un oarecare

Tănas Boicioc… l-au şi lovit cu o lopată, asemenea şi pe alţii precum

i-au putut năpădi”970

.

ZONĂ EVREIASCĂ (еврейская зона/черта еврейской оседлости) –

zonă stabilită pentru limitarea accesului populaţiei evreieşti în Rusia

Centrală, preponderent din cauza concurenţei pe care comercianţii

evrei o făceau celor ruşi971

. Este instituită pentru prima oară prin dis-

poziţia Ecaterinei a II-a din 23 decembrie 1791 şi acorda drepturi cetă-

ţeneşti evreilor doar în guberniile Ekaterinoslv şi Taurida. Ulterior, în

această zonă a intrat şi Bielorusia. În timpul domniei împăratului

Pavel I, în baza legii din 23 iunie 1797 evreilor li s-a permis să se

ocupe cu comerţul şi meşteşugăritul în guberniile Minsk, Iziaslav,

Braţlav, Poloţk, Movilău, Kiev (în afară de oraşul Kiev), Cernigov,

Novgorod-Sverski, Ekaterinoslav şi în regiunile Taurida şi Kurlanda.

La sfârşitul domniei împăratului Alexandru I şi în timpul domniei îm-

păratului Nicolai I această zonă s-a îngustat. Deja conform Statutului

despre paşapoarte din 1890, din această zonă făceau parte 15 gubernii –

Basarabia, Vilno, Vitebsk, Volânia, Grodno, Ekaterinoslav, Kiev,

Minsk, Movilău, Poltava, Podolia, Taurida, Herson, Cernigov972

.

970 Aurel V. Sava. Din istoria problemei agrare în Basarabia. Răzvrătire ţărănească

în târgul Lăpuşnei (urmare). – În: Arhivele Basarabiei. Revistă de istorie şi geografie

a Moldovei dintre Prut şi Nistru. Anul VII, Nr.3-4, iulie-decembrie, 1935. – Chişinău,

1935, p. 253-254. 971 ПСЗРИ. собр. I, т. XXIV, 1796-1798, №18015. – СПб., 1830, c. 635; т. XXV,

1798-1799, №18889. – СПб., 1830, c. 585-589. 972 Руководство к русским законам об евреях. Составил присяжный поверенный

М.И. Мыш. Издание четвертое, пересмотренное и значительно дополненное. –

СПб., 1914, с. 104; Сборник законов об евреях с разъяснениями по определениям

Правительствующего Сената и циркулярам Министерств. Сост. Л.В. Лессен и

В.Фридитейн. – СПб., 1904, c. 2.

279

În cadrul zonei evreieşti, în fiecare gubernie exista câte un „evreu

învăţat” sau „evreu şcolit” ataşat guvernatorului. Această funcţie ofi-

cială a apărut pentru prima dată în Imperiul Rus în anul 1844 şi a exis-

tat până în 1917. Funcţia putea s-o ocupe orice evreu care avea studii

medii sau superioare, acesta fiind implicat în „realizarea însărcinărilor

legate de chestiuni ce necesită cunoştinţe speciale privind toate ritua-

lurile şi regulile religiei iudaice”. „Evreii învăţaţi” puteau fi aleşi din

cadrul rabinilor obşteşti sau al celor ce cunoşteau subtilităţile vieţii re-

ligioase iudaice973

.

973 А.К. Тихонов. Католики, мусульмане и иудеи Российской империи. – СПб.,

2007, с. 134-135.

280

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

IZVOARE INEDITE

I. Arhiva Naţională a Republicii Moldova

F. 1, inv. 1 (Arhiva Senatorilor care au prezidat în Divanele Princi-

patelor Moldova şi Valahia), d. 7, 63, 117, 253, 308, 618, 1318, 1555,

1738, 1906, 1974, 2132, 2268, 2286, 3249, 3263, 3264, 3265, 3622, 3639,

3728, 3995, 3995, 4259, 4259.

F. 2, inv. 1 (Cancelaria guvernatorului Basarabiei), d. 2, 9, 10, 15, 18,

35, 36, 51, 62, 65, 78, 79, 80, 82, 83, 84, 96, 101, 107, 109, 110, 113, 114,

115, 117, 118, 125, 128, 133, 141, 144, 189, 192, 194, 198, 199, 203, 209,

210, 214, 216, 233, 237, 256, 257, 258, 259, 260, 262, 263, 264, 267, 268,

269, 270, 272, 284, 332, 356, 382, 386, 387, 390, 399, 401, 402, 459, 463,

464, 465, 466, 467, 466, 515, 516, 517, 518, 519, 520, 521, 528, 529, 538,

540, 553, 554, 561, 563, 569, 570, 577, 583, 584, 586, 589, 596, 611, 612,

626, 665, 666, 669, 670, 675, 676, 677, 684, 685, 690, 691, 692, 726, 728,

732, 775, 781, 794, 795, 836, 837, 838, 839, 842, 850, 860, 862, 863, 868,

869, 875, 900, 903, 906, 909, 919, 928, 929, 939, 943, 955, 984, 1002, 1044,

1097, 1122, 1162, 1197, 1199, 1235, 1335, 1350, 1441, 1459, 1485, 1486,

1496, 1497, 1498, 1500, 1570, 1572, 1619, 1944, 2011, 2109, 2134, 2135,

2139, 2191, 2192, 2300, 2325, 2329, 2330, 2335, 2583, 2591, 2593, 2595,

2664, 2776, 2893, 2983, 2985, 2998, 3092, 3128, 3192, 3200, 3273, 3274,

3275, 3328, 3426, 3485, 3643, 3750, 4084, 4126, 4351, 4411, 4799, 5619,

5650, 6141, 6314, 6437, 6572, 6768, 7082, 7426, 7681, 8041.

F. 2, inv. 2 (Cancelaria guvernatorului Basarabiei), d. 51, 214.

F. 3, inv. 1 (Consiliul Suprem al Basarabiei), d. 8, 28, 29, 47, 104, 110,

114, 214, 223, 239, 312, 315, 341, 361, 429, 430, 441, 444, 449, 450, 568,

569, 575, 594, 600, 753, 756, 759, 760, 761, 762, 763, 764, 765, 766, 772,

774, 780, 786, 824, 928, 929, 931, 932, 936, 941, 942, 985, 1191, 1192,

1197, 1320, 1380, 1400, 1401, 3121.

F. 3, inv. 2 (Consiliul Suprem al Basarabiei), d. 3, 35, 214, 237, 308,

343, 397, 518, 652, 753.

F. 3, inv. 3 (Consiliul Suprem al Basarabiei), d. 744.

F. 3, inv. 4 (Consiliul Suprem al Basarabiei), d. 88.

F. 4, inv. 1 (Comitetul provizoriu regional al Basarabiei), d. 44, 47,

48, 50, 62, 84, 115.

F. 4, inv. 2 (Comitetul provizoriu regional al Basarabiei), d. 4, 7, 21,

22, 45, 71, 420.

F. 5, inv. 1 (Guvernul Regional al Basarabiei), d. 1, 10, 15, 23, 28, 86,

104, 265, 425, 3200.

281

F. 5, inv. 2 (Guvernul Regional al Basarabiei), d. 9, 20, 28, 51, 148, 289,

301, 317, 370, 398, 487, 495, 497, 586, 690, 714, 743, 3200.

F. 5, inv. 3 (Guvernul Regional al Basarabiei), d. 1, 2, 130, 473, 548,

585, 586, 747.

F. 6, inv. 2 (Administraţia gubernială a Basarabiei), d. 16, 193, 338,

370, 399, 477, 515, 556, 610, 990.

F. 6, inv. 3 (Administraţia gubernială a Basarabiei), d. 658.

F. 6, inv. 8 (Administraţia gubernială a Basarabiei), d. 1013, 1319.

F. 6, inv. 9 (Administraţia gubernială a Basarabiei), d. 345, 813.

F. 8, inv. 1 (Oficiul gubernial pe probleme ţărăneşti din Basarabia), d. 2, 43, 85, 193, 300, 424.

F. 9, inv. 1 (Oficiul pe probleme orăşeneşti şi de zemstvă al guberniei

Basarabia), d. 819, 345, 3766.

F. 17, inv. 1 (Cancelaria rezidentului plenipotenţiar al regiunii Basa-

rabia), d. 5, 15, 117, 119.

F. 22, inv. 2 (Secţia regională din Basarabia a Departamentului Mi-

nisterului Justiţiei, or. Chişinău), d. 4.

F. 24, inv. 1 (Oficiul regional al prestaţiilor de zemstvă din Basara-

bia), d. 18, 20, 52.

F. 24, inv. 2 (Oficiul regional al prestaţiilor de zemstvă din Basara-

bia), d. 52.

F. 38, inv. 1 (Tribunalul Penal regional din Basarabia), d. 4, 213 (1832).

F. 41, inv. 1 (Tribunalul districtului Soroca-Iaşi), d. 230.

F. 43, inv. 1 (Tribunalul judeţean Orhei), d. 10, 29 (1819), 30.

F. 44, inv. 1 (Tribunalul judeţean Cahul), d. 438.

F. 54, inv. 1 (Magistratura orăşenească din Chişinău), d. 16.

F. 61, inv. 1 (Procurorul regional al Basarabiei), d. 114.

F. 75, inv. 1 (Duma orăşenească din Chişinău), d. 2, 34, 37, 53, 57, 91,

97, 102, 103, 105, 121, 157, 160, 259, 327, 422, 426, 474, 486, 526, 528,

545, 576, 599, 619, 674, 752, 753, 754, 810, 860, 888, 892, 906, 957, 1033,

1130, 1157, 1197, 1245, 1307, 1377, 1438, 1575, 1606, 1618, 1625, 1665,

1694, 1722, 1723, 1751, 1755).

F. 88, inv. 1 (Adunarea Deputaţilor Nobilimii din gubernia Basara-

bia), d. 41, 58, 538, 539, 1216, 1488, 2282.

F. 88, inv. 2 (Adunarea Deputaţilor Nobilimii din gubernia Basara-

bia), d. 304, 308, 311, 315, 317, 318, 323, 330, 343, 346, 352, 355, 358, 368,

387, 395, 399, 421, 425, 427.

F. 121, inv. 1 (Biroul de Hotărnicie din gubernia Basarabia), d. 248.

F. 122, inv. 1 (Camera Regională a Proprietăţii de Stat din Basara-

bia), d. 424.

282

F. 122, inv. 2 (Camera Regională a Proprietăţii de Stat din Basara-

bia), d. 5, 53.

F. 123, inv. 1 (Oficiul regional din Basarabia al ţiganilor Coroanei), d. 25.

F. 129, inv. 1 (Grajdul regional din Basarabia), d. 10, 19, 74, 75.

F. 134, inv. 1 (Administraţia Financiară a regiunii/guberniei Basara-

bia), d. 71.


bia), d. 95, 97, 100, 101, 281, 435, 511, 602, 780, 782.


bia), d. 4, 10, 57, 71, 88, 112, 123, 124, 129, 145, 147, 156, 278.

F. 151, inv. 1 (Comitetul gubernial de statistică din Basarabia), d. 2, 103.

F. 189, inv. 1 (Vama de frontieră Sculeni), d. 24, 35.

F. 194, inv. 1, d. 20.

F. 205, inv. 1 (Dicasteria Duhovnicească din Chişinău), d. 574, 2267, 6733.

F. 208, inv. 1 (Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău), d. 871.

F. 208, inv. 2 (Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău), d. 27, 392.

F. 208, inv. 11 (Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău), d. 795.

F. 211, inv. 1 (Registrele parohiale ale parohiilor din Basarabia), d. 65.

F. 211, inv. 19 (Registrele parohiale ale parohiilor din Basarabia), d. 10, 14, 17, 20, 23, 26, 29, 160, 161, 162.

F. 305, inv. 1 (Biroul din Basarabia al coloniştilor străini), d. 75, 236.

F. 322, inv. 1 (Comitetul gubernial din Basarabia pentru creşterea cai-

lor), d. 1, 19.

F. 1772, inv. 48 (Inspectoratul şcolar regional numărul 15 din Chişi-

nău), d. 41.

F. 1862, inv. 22 (Directoratul învăţământului şi cultelor din Basara-

bia şi instituţiile subordonate lor), d. 16, 23, 103, 114, 120, 126, 134, 141,

156, 162, 169, 181, 182, 280, 292.

F. 1862, inv. 36 (Directoratul învăţământului şi cultelor din Basara-

bia şi instituţiile subordonate lor), d. 45.

F. 2108, inv. 9 (Directoratul învăţământului public din Basarabia şi

instituţiile subordonate lui), d. 3.

II. Arhiva de Stat din regiunea Odesa (Ucraina)

F. 1, inv. 16 (Administraţia guvernatorului general al Novorosiei şi

Basarabiei), cert. 1227, d. 29 (1859).


Basarabiei), d. 6 (1817), 11 (1825), 13 (1830), 21 (1825-1830), 21 (1828),

22 (1831), 23 (1833), 35 (1835).


Basarabiei), d. 7 (1857), 7 (1858), 13 (1855), 16 (1854).

283


Basarabiei), d. 201 (b-37), 209 (1859), 222 (1858).


Basarabiei), d. 149.

F. 3, inv. 1 (Comitetul Statistic principal al Novorosiei), d. 2, 2591.

F. 42, inv. 95 (Cancelaria tutorelui districtului de învăţământ Odesa), d. 1768.

F. 147, inv. 1 (Skalkovski Appolon Alexandrovici), d. 17 (1850), 19.

III. Filiala din Ismail a Arhivei de Stat din regiunea Odesa

F. 56, inv. 1 (Cancelaria şefului Administraţiei Speciale a oraşului

Ismail), d. 423.

F. 136, inv. 1 (Carantina centrală din Ismail), d. 270.

F. 755, inv. 1 (Conducerea militară a Armatei de cazaci din Novo-

rosia), d. 1.

IV. Arhiva Istorică Militară de Stat din Rusia (Moscova)

F. AIM, inv. 1 (Arhiva Istorico-Militară), d. 431, 18589.

F. 245, inv. 2, d. 154.

F. 414, inv. 1 (Informaţii statistice, economice, etnografice şi militaro-

topografice despre Imperiul Rus), d. 297.

F. 437 (Arhiva Militaro-Ştiinţifică), d. 348, 628, 18569, 18589, 18590,

18591, 18594, 18595, 18599.

F. 438, inv. 1 (Colecţia arhivei Militaro-Ştiinţifice. România, Mol-

dova şi Valahia), d. 536.

F. 14209 (Armata Moldovenească), inv. 182 „a”

, cert. 7, d. 60, 19150.

V. Arhiva Istorică de Stat din Rusia (Sankt Petersburg)

F. 18, inv. 2 (Departamentul manufacturilor şi comerţului exterior al

Ministerului de Finanţe), d. 754.

F. 19, inv. 3 (Departamentul comerţului exterior al Ministerului de

Finanţe), d. 89, 125, 129, 130, 158.

F. 169, inv. 1 (Comitetul pentru descrierea planului general al căilor

maritime şi terestre din Imperiu), d. 64.

F. 379, inv. 2 (Departamentul Proprietăţilor Statului al Ministerului

de Finanţe), d. 11, 12, 25, 78, 92, 205.

284

F. 398, inv. 2 (Departamentul agriculturii şi industriei agricole al

Ministerului Agriculturii), d. 576.



F. 398, inv. 5 (Departamentul agriculturii şi industrii agricole al

Ministerului Agriculturii), d. 289,898.


Ministerului Agriculturii), d. 2149, 2169, 2231.






Ministerului Agriculturii), d. 8487, 12486.



F. 452, inv. 2, d. 200.

F. 506, inv. 5 (Cancelaria generală a Ministerului de Finanţe), d. 769.

F. 560, inv. 3 (Cancelaria generală a Ministerului de Finanţe), d. 10,

204, 251, 337.

F. 560, inv. 4 (Cancelaria generală a Ministerului de Finanţe), d. 204,

235, 248, 252, 262, 337, 402.

F. 560, inv. 6 (Cancelaria generală a Ministerului de Finanţe), d. 575, 577.

F. 560, inv. 38 (Cancelaria generală a Ministerului de Finanţe), d. 189.

F. 561, inv. 3, d. 13.

F. 571, inv. 1 (Departamentul pentru încasarea diferitelor impozite şi

taxe al Ministerului de Finanţe), d. 769.

F. 571, inv. 5 (Departamentul pentru încasarea diferitelor impozite şi

taxe al Ministerului de Finanţe), d. 769.

F. 1152, inv. 1 (Departamentul economic al Consiliului de Stat), d. 18, 68, 140.

F. 1181, inv. 15 (Comitetul Principal din cadrul Consiliului de Stat

privind reglementarea situaţiei din mediul rural), d. 94.

F. 1263, inv. 1 (Comitetul de Miniştri), d. 101, 461, 778, 796, 1064,

1131, 1204, 1325, 1400.

F. 1263, inv. 4 (Comitetul de Miniştri), d. 9, 10.

F. 1281, inv. 2 (Consiliul ministrului de Interne), d. 55, 74.

F. 1281, inv. 4 (Consiliul ministrului de Interne), d. 4, 56, 116.

F. 1284, inv. 92 (Departamentul privind treburile generale al Minis-

terului de Interne), d. 11.

285

F. 1285, inv. 1 (Departamentul economiei de stat şi clădirilor publice

al Ministerului de Interne), d. 3, 83, 286, 332.

F. 1285, inv. 17 (Departamentul economiei de stat şi clădirilor publi-

ce al Ministerului de Interne), d. 85.

F. 1287, inv. 5 (Departamentul de economie al Ministerului de Inter-

ne), d. 980.

F. 1287, inv. 37 (Departamentul de economie al Ministerului de Inter-

ne), d. 80, 871, 950.

F. 1291, inv. 48 (Secţia de zemstvă a Ministerului Proprietăţilor Sta-

tului), d. 6.

F. 1308, inv. 1 (Cancelaria privind problemele administrării regiunii

Basarabia), d. 1, 3, 4, 8, 9.

F. 1400, inv. 1 (Documente din dosarele distruse ale Senatului Gu-

vernant şi Ministerului Justiţiei (Colecţie), d. 692.

IZVOARE EDITE

1. În limba română

1. Boga L.T. Documente din Basarabia. II. – Chişinău, 1938.

2. Candu Teodor. Documente privitoare la coclii din Moldova Pruto-

Nistreană (sfârşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea). – În: Revis-

ta de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 1 (57), p. 69-77.

3. Cantemir Dimitrie. Descrierea Moldovei. – Chişinău, 1975.

4. Costăchescu M. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare.

Vol. I-II. – Iaşi, 1932.

5. Costăchescu Mihai. Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă Voie-

vod (1517-1527). – Iaşi, 1943.

6. Documente privind istoria României. A. Moldova. Veacul XIV-XV,

Vol. I. (1384-1475) – Iaşi, 1954.

7. Documente privind istoria României. A. Moldova. Veacul XVII, Vol. II

(1607-1610). – Iaşi, 1953.

8. Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în secolul al XVIII-

lea (1751-1774) (Cărţi domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca feu-

dalismului, volumul IX. – Chişinău, 2004.

9. Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei în secolul al XVIII-

lea (1787-1800) (Cărţi domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca feu-

dalismului, volumul XI. – Chişinău, 2008.

10. Documente româneşti din arhivele franceze (1801-1812). Cu un

studiu introductiv de Dr. Teodor Holban. – Bucureşti, 1939.

286

11. Documente turceşti privind istoria României. Vol. III. 1791-1812.

Întocmite de Mustafa A.Mehmet. – Bucureşti, 1986.

12. Felea Alina. Câteva documente privind ispravnicii în Basarabia

(1816-1818). – În: Revista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (60).

13. Hurmuzaki E. Documente privind istoria României I. Vol. II. –

Bucureşti, 1874.

14. Iorga Nicolae. Studii şi documente cu privire la istoria românilor.

Vol. VI. – Bucureşti, 1902.

15. Mihail Paul, Mihail Zamfira. Acte în limba română tipărite în

Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993.

16. Moldova în epoca feudalismului. Vol. III. Documente slavo-moldo-

veneşti. 1601-1640. – Chişinău, 1982.

17. Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII. Partea I. Recensămintele

populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. – Chişinău, 1975.

18. Neculce Ion. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la

a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1661-1743). – Chişinău, 1990.

19. Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în date şi documente

(1812-1940). – Chişinău, 1998.

20. Rosetti Radu. Arhiva Senatorilor din Chişinău şi ocupaţia rusească

de la 1806-1812. Vol. I-IV. – Bucureşti, 1909.

21. Surete şi izvoade. (Documente slavo-române). Publicate de Gh.

Ghibănescu. – Iaşi, 1924, Vol. XI.

22. Tomuleţ Valentin. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei

din Basarabia (1812-1828). (În baza documentelor depozitate în Fondul 2

„Cancelaria guvernatorului Basarabiei”). – Chişinău, 2007, Vol. II.

23. Tomuleţ Valentin. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basa-

rabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Repu-

blicii Moldova. – Chişinău, 2002.

24. Uricarul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la istoria

românilor / Sub redacţia lui Todor Codrescu. – Iaşi, 1852.

25. Varta Ion. Contribuţii documentare la istoria Basarabiei. – În: Re-

vista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 1992, nr. 2.

2. În limba rusă

26. Автобиография А.О. Дюгамеля. – În: Русский архив. – М., 1855,

вып. 1-2, 4-7, 10.

27. Архив Государственного Совета, т. I–V. – СПб., 1869-1904.

28. Архив графов Мордвиновых. Т. IV. – СПб., 1878.

29. Б.(антыш) Д.-К(аменский) К. Путешествие в Молдавию, Ва-

лахию и Сербию. – М., 1810.

287

30. Багратион в Дунайских княжествах: Сборник документов. –

Кишинев, 1949.

31. Вельтман А. Странник, ч.I-II. – М., 1831.

32. Вигель Ф.Ф. Записки. Т. I, VI-VII. – М., 1828, 1893.

33. Внешняя политика России XIX и начала XX века: Серия первая.

Документы Российского министерства иностранных дел. Т. I-III, VII-

VIII. – М., 1970-1979.

34. Всероссийский Адрес-Указатель мануфактурно-галантерейных

торговых домов. Составлен по сведениям, собранным коммивояжерами

лодзинских и московских фабрик, и издан И.Г. Советовым. – М., 1896.

35. Высочайше утвержденное 19 октября 1865 года положение о

введении в действие Судебных уставов 20 ноября 1864. Устав граждан-

ского судопроизводства с позднейшими узаконениями, законодатель-

ными мотивами и разъяснениями по решениям гражданского кассаци-

онного департамента, Общего собрания и Соединенного присутствия

Первого и Кассационного департаментов Правительствующего сената

и Циркулярами министра юстиции. Систематический сборник / Сост.

В.Гордон. – СПб., 1901.

36. Государственная внешняя торговля в разных ее видах. 1802-

1868. Издание Департамента таможенных сборов. – СПб., 1803-1869.

37. Демидов А. Путешествие в Южную Россию и Крым через Вен-

грию, Валахию и Молдавию. – М., 1853.

38. Долгоруков П.И. 35-й год моей жизни. – În: Звенья, т.9. – М., 1851.

39. Еврейские материалы Государственного архива Одесской об-

ласти: формирование, хранение, использование. – În: http://www.migdal.

ru/migdal/events/ science-confc/1/4789/4792.

40. Ежегодник Министерства финансов. Вып. I. – СПб., 1869.

41. Журналы Комитета Министров. Царствование императора

Александра I. 1802-1806. Т. I (1802-1810). – СПб., 1888.

42. Записки графа А.Ф. Ланжерона (traducere din franceză). – СПб., 1911.

43. Записки Сергея Сергеевича Тучкова (1766-1808). – СПб., 1908.

44. История Молдавии. Документы и материалы. – Кишинев,

1957, том II.

45. Кутузов в Дунайских княжествах: Сборник документов / Сост.:

Н.Березняков, В.Богданова. – Кишинев, 1948.

46. Кутузов М.И. Документы. Т. III. – М., 1952.

47. Лагорио И.Ф. Статистические сведения о Бессарабских немецких

колониях за 1861-1862 годы. – În: ЗБОСК, т. I. – Кишинев, 1864, (к стр. 78). 48. Леванда В.О. Полный хронологический сборник законов и по-

ложений касающихся евреев, от 1619 до 1873. Извлечение из Полных Собраний Законов Российской Империи. – СПб., 1874.

http://www/

288

49. Липранди И.П. Краткое извлечение из составляемого истори-ческого описания Бессарабской области. – Кишинев, 1827. – În: AIMSR, F. AMŞ, d. 18595.

50. Лурье Ф.М. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998.

51. Материалы для новейшей истории Бессарабии. – În: ЗБОСК. – Кишинев, 1869, т. III.

52. Материалы, собранные гласным бессарабского губернского зем-ства Митрофаном Васильевичем Пуришкевичем о землях, находящихся в Бессарабской губернии, именуемых принадлежащими опеке над имения-ми госпиталя св. Спиридона в Яссах. Ч. I. – Кишинев, 1910.

53. Михаил Станчев. Болгары в Российской империи, СССР, странах Балтии и СНГ. Том 1 (1711-2006). Статистический сборник. – София, 2009.

54. Памятная книга по Одесскому учебному округу 1881 г. – Одесса, 1881.

55. Памятная книга по Одесскому учебному округу на 1913-1914 гг. Часть I-II. – Одесса. 1914.

56. Полное собрание законов Российской империи. Собрание первое (1649-1825). – СПб., 1830; Собрание второе (1825-1881). – СПб., 1830-1885; Собрание третье (1881-1913). – СПб., 1885-1915.

57. Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии (1812-1861 годы): Сборник документов. Ч. I-II. – Кишинев, 1962-1970.

58. Попечительный комитет об иностранных поселенцах Южно-го края России. 1799-1833 гг. Аннотированная опись дел 1827-1833 гг., том III. – Одесса, 2000.

59. Постановление пунктов об обязанностях к владельцам вотчин царан или земледельцев Бессарабской области и о правах в даче им от владельцев поземельных угодий как для самих, так и скота их по силе журнала, заключенного в Бессарабском верховном Совете в 16 день мая 1819 года, сходственно молдавским учреждениям. – Кишинев, 1819.

60. Путешествие Павла Сумарокова по всему Крыму и Бессарабии в 1799 году с историческим и топографическим описанием тех мест. – М., 1800.

61. Розейлон-Сошальский А. Военно-статистическое описание Бессарабской области. – În: AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I-II.

62. Руководство к познанию действующих русских государствен-ных, гражданских, уголовных и полицейских законов, составленнoе Ф.Проскуряковым. I. Государственные законы. – СПб., 1854.

289

63. Руководство к русским законам о евреях. Составил присяжный

поверенный М.И. Мыш. Издание четвертое, пересмотренное и значительно

дополненное. – СПб., 1914.

64. Сборник Бессарабского земства, издаваемый губернской зем-

ской управою. 1874. Год четвертый, №. 5. – Кишинев, 1874.

65. Сборник Бессарабского земства, издаваемый губернской зем-

ской управою. 1876. Год шестой, №. 5. – Кишинев, 1876.

66. Сборник законов об евреях с разъяснениями по определениям

Правительствующего Сената и циркулярам Министерств. Сост.

Л.В. Лессен и В.Фридитейн. – СПб., 1904.

67. Свод Законов Российской Империи. Законы о состояниях. –

СПб., 1833.

68. Статистические сведения об иностранных поселениях. – În:

ЖМВД. – СПб., 1837, № 5-6.

69. Стурдза А.С. Воспоминания о жизни и деятельности графа

И.А. Каподистрия. – În: Чтения общества истории и древностей при

императорском Московском университете. Кн. II. – М., 1864.

70. Судебные уставы императора Александра II с комментариями

и разъяснениями. Учреждение судебных установлений. – СПб., 1884.

71. Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев,

1818.

72. Устройство задунайских переселенцев в Бессарабии и деятель-

ность А.П. Юшневского. Сборник документов. Т. II. – Кишинев, 1957.

73. Учреждение судебных установлений. Российское законода-

тельство X-XX веков. Т. VIII. Судебная реформа. – М., 1991.

74. Фонтон Ф.П. Воспоминания. Юмористические, политические и

военные письма из главной квартиры Дунайской армии в 1828-1829 го-

дах. Изд. 3-е. Т. I-III. – Лейпциг, 1866.

75. Халиппа И. Роспись землевладения и сословного строя населе-

ния Бессарабии по данным переписи 1817 года. – În: Труды Бессараб-

ской Губернской Ученой Архивной Комиссии. – Кишинев, том. 3, 1907.

76. Халиппа И.Н. Описание Архива Г.г. Сенаторов (российских),

председательствовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с

1808 по 1813 гг. – În: ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902.

77. Чичагов П.В. Мемуары. – СПб., 1870.

78. Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. –

Кишинев, 1912.

290

DICŢIONARE, ENCICLOPEDII

1. În limba română

79. Breban Vasile. Dicţionar general al limbii române. Vol. I-II. – Bucu-

reşti, 1992.

80. Bulgar Gh., Constantinescu-Dobridor Gh.. Dicţionar de arhaisme

şi regionalisme. – Bucureşti, 2002.

81. Cocârlă Pavel. Dicţionar explicativ de istorie medievală. Vol. I-II. –

Chişinău, 2010.

82. Dicţionar de Istoria Românilor. – Chişinău, 2005.

83. Dicţionar de Istorie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. – Chişinău, 2007.

84. Dicţionar de relaţii economice internaţionale. – Bucureşti, 1993.

85. Dicţionar de sociologie / Coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăs-

ceanu. – Bucureşti, 1998.

86. Dicţionar enciclopedic. – Bucureşti, 1996, Vol. I-II.

87. Dicţionar enciclopedic ilustrat. – Chişinău, 1999.

88. Dicţionar enciclopedic ilustrat. Junior. – Chişinău, 2004.

89. Dicţionar enciclopedic român. – Bucureşti, 1965, Vol. III.

90. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. – Chişinău, 2007.

91. Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. – Bucureşti, 1998.

92. Dicţionarul limbii române literare contemporane. Vol. I. – Bucureşti,

1955.

93. Enciclopedie de istorie a României. – Bucureşti, 2001.

94. Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar / Coordonatori: Ovid

Sachelarie şi Nicolae Stoicescu. – Bucureşti, 1988.

95. Marcu Florian, Maneca Constantin. Dicţionar de neologisme. –

Bucureşti, 1986.

96. Smeu Georgeta. Dicţionar de Istoria Românilor. – Bucureşti, 1997.

97. Stoica Stan şi a. Dicţionar de Istorie a României. – Bucureşti, 2007.

98. Tămaş Sergiu. Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura

civică. – Bucureşti, 1993.

99. Zavadschi Iurie. Dicţionar de istorie medie a Moldovei de la des-

călecatul Ţării Moldovei şi până la începutul domniilor fanariote (1359-

1711). – Chişinău, 1995.

2. În limba rusă

100. Большая энциклопедия. Словарь общедоступных сведений по

всем отраслям знаний. Том. 15. – СПб., б/г.

101. Даль Владимир. Толковый словарь живого великорусского

языка. Изд. III-е. – СПб., 1882.

291

102. Даль Владимир. Толковый словарь живого великорусского

языка. Изд. III-е. – СПб., б/г.

103. Российский гуманитарный энциклопедический словарь. Том. I-

III. – М., 2002.

104. Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Еф-

рон, Т. 1-82. – СПб., 1890-1904.

LUCRĂRI CE APARȚIN AUTORULUI ACESTUI STUDIU:

MONOGRAFII

1. Tomuleţ Valentin. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău: CE USM, 2002, 476 p. (30,0 c.a.)

Recenzie: Bogdan-Alexandru Schipor. Politica comercial-vamală a ţarismului

în Basarabia. – În: Revista română. Editor: ASTRA – Despărţământul Mihail Kogăl-

niceanu. – Iaşi. Anul IX. 1.(31) martie 2003, p. 18.

Recenzie: Igor Şarov. Recenzie la lucrarea lui Valentin Tomuleţ „Politica co-

mercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burghezi-

ei comerciale (1812-1868)”. – Chişinău: CE USM, 2002. 476 p. – În: In memoriam

professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 272-278.

Recenzie: Alexei Agachi, Lidia Moldovan. Valoroase lucrări consacrate studierii

social-economice a Basarabiei în anii 1812-1868. – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. Istoria

Românilor şi Antropologie. Istorie Universală. Pedagogie. Psihologie. Studiul Artelor.

Culturologie. Asistenţă Socială. Sociologie. Filosofie. – Chişinău, 2005, p. 584-588.

2. Tomuleţ Valentin. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău: CEP USM, 2007, vol. I (Protestele şi revendicările populaţiei din Basarabia (1812-1828), 218 p. (14,5 c.a.).

Recenzie: Dinu Poştarencu. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din

Basarabia (1812-1828) de Valentin Tomuleţ (Chişinău, 2007). – În: Destin Românesc

(serie nouă). Revistă de istorie şi cultură. – Chişinău, 2008. An III (XIV) Nr. 1 (53),

p. 141-142.

Recenzie: Ion Chirtoagă. O lucrare de valoare dedicată protestelor şi revendică-

rilor populaţiei din Basarabia. – În: Pergament. Anuarul arhivelor Republicii Moldo-

va. X-XI. 2007-2008. – Chişinău, 2008, p. 242-245.

Recenzie: Virgil Pâslariuc. Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendică-

rilor populaţiei din Basarabia (1812-1828), vol. I, 218 p., vol. II, 404 p., Chişinău,

CEP USM, 2007. – În: Pontes review of south east european studies. Vol V. – Chişinău,

2009, p. 307-314.

292

CULEGERI DE DOCUMENTE

3. Tomuleţ Valentin. Politica comercial-vamală a ţarismului în

Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, 423 p. (26,6 c.a.)

Recenzie: Filip Caragia. O contribuţie de valoare la studierea politicii

comercial-vamale a ţarismului în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În:

Analele Ştiinţifice ale Universităţi de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe sociouma-

nistice”. Vol. III. – Chişinău, 2002, p. 337-338.

Recenzie: Dinu Poştarencu. O colecţie de documente referitoare la Basara-

bia. – În: Revista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 2002, nr. 1-2 (49-50), p. 103-104.

Recenzie: Alexei Agachi, Lidia Moldovan. Valoroase lucrări consacrate studierii

social-economice a Basarabiei în anii 1812-1868. – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. Istoria

Românilor şi Antropologie. Istorie Universală. Pedagogie. Psihologie. Studiul Artelor.

Culturologie. Asistenţă Socială. Sociologie. Filosofie. – Chişinău, 2005, p.584-588.

Recenzie: Alexei Agachi. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia

(1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. –

Chişinău, Centrul Editorial al Universităţii de Stat din Moldova, 2002, 423 p. – În:

Destin Românesc (serie nouă). Revistă de istorie şi cultură, 2006. An I (XII) Nr. 1

(45), p. 186.

4. Tomuleţ Valentin. Cronica protestelor şi revendicărilor popula-ţiei din Basarabia (1812-1828) (În baza documentelor depozitate în Fon-dul 2 „Cancelaria guvernatorului Basarabiei”). – Chişinău: CEP USM, 2007, vol. II, 404 p. (25,5 c.a.).

Recenzie: Dinu Poştarencu. Cronica protestelor şi revendicărilor populaţiei din

Basarabia (1812-1828) de Valentin Tomuleţ (Chişinău, 2007). – În: Destin Românesc

(serie nouă). Revistă de istorie şi cultură. – Chişinău, 2008. An III (XIV) Nr. 1 (53),

p. 141-142.

Recenzie: Ion Chirtoagă. O lucrare de valoare dedicată protestelor şi revendică-

rilor populaţiei din Basarabia. – În: Pergament. Anuarul arhivelor Republicii Mol-

dova. X-XI. 2007-2008. – Chişinău, 2008, p. 242-245.

Recenzie: Virgil Pâslariuc. Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendică-

rilor populaţiei din Basarabia (1812-1828), vol. I, 218 p., vol. II, 404 p., Chişinău,

CEP USM, 2007. – În: Pontes review of south east european studies. Vol V. – Chişinău,

2009, p. 307-314.

MANUALE

5. Tomuleţ Valentin. Rusia de la mijlocul sec. al XVII-lea la în-

ceputul sec. al XIX-lea. – În: Istoria modernă a Europei şi Americii. – Chişinău, 1995, vol. I, p.260-292, (3,01 c.a.). Coautor.

293

Recenzie: Pavel S. Cocârlă. Început de bun augur.(Istoria modernă a Europei şi

Americii. Partea I. Coordonatori: Eugeniu Certan, Vasile Cristian. – Chişinău, 1995,

382 p.). – În: Revista de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 1995, nr. 3-4, p. 130-132.

6. Tomuleţ Valentin. Rusia între medieval şi modern (mijlocul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XIX-lea). – În: Istoria mo-dernă a Europei şi Americii (sfârşitul sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea). Ediţia II. Revăzută şi completată. – Chişinău, 2008, vol. I, p. 244-276, (3,5 c.a.). Coautor.

STUDII, ARTICOLE, TEZE

În limba română

7. Tomuleţ Valentin. Probleme de discuţie privind dezvoltarea social-

economică a Basarabiei după anexarea ei la Rusia în istoriografia sovietică

moldovenească. – În: Conferinţa ştiinţifică a corpului didactic dedicată tota-

lurilor cercetărilor ştiinţifice în cincinalul al XII-lea. Tezele referatelor (Chi-

şinău, 14-21 ianuarie 1991). – Chişinău, 1990, vol. II, p.53. (0,1 c.a.).

8. Tomuleţ Valentin. Locul Basarabiei în sistemul pieţei din Novorosia

(anii 1812-1868). – În: Conferinţa ştiinţifică a corpului didactico-ştiinţific.

Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991-1992. Tezele referatelor. – Chişi-

nău, 1992, vol. II, p.24. (0,1 c.a.).

9. Tomuleţ Valentin. Noi opinii privind dezvoltarea comerţului Basa-

rabiei în prima jumătate a sec. al XIX-lea. – În: Anuarul Muzeului Naţional

de Istorie a Moldovei. I. – Chişinău, 1992, p. 192-197. (0,5 c.a.).

10. Tomuleţ Valentin. Unele probleme de controversă privind dezvolta-

rea social-economică a Basarabiei (anii 1812-1868) în istoriografia sovieti-

că moldovenească. – În: Probleme actuale ale istoriei naţionale şi universale.

Culegere de studii şi materiale. – Chişinău, 1992, p. 166-198. (2,0 c.a.).

11. Tomuleţ Valentin. Ţăranii din Basarabia şi piaţa orăşenească în

prima jumătate a sec. al XIX-lea. – În: Conferinţa ştiinţifică a corpului didac-

tico-ştiinţific. Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991-1992. Tezele refera-

telor. – Chişinău, 1992, vol. II, p. 26. (0,1 c.a.). (În colaborare cu A.Şerbina).

12. Tomuleţ Valentin. Personalitatea mitropolitului G.Bănulescu-

Bodoni în istoriografia modernă şi contemporană. – În: Conferinţa ştiinţifică

a corpului didactico-ştiinţific. Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991-

1992. Tezele referatelor. – Chişinău, 1992, vol. II, p. 25. (0,1 c.a.). (În cola-

borare cu L.Cojocaru).

13. Tomuleţ Valentin. Izvoarele de arhivă privind urmările dezastruoa-

se ale războiului ruso-turc din anii 1806-1812 pentru poporul român. – În:

294

Conferinţa ştiinţifică a corpului didactico-ştiinţific. Totalurile activităţii ştiin-

ţifice în anii 1991-1992. Tezele referatelor. – Chişinău, 1992, vol. II, p.27.

(0,1 c.a.). (În colaborare cu L.Cibotari, L.Pruteanu, L.Ţâcu).

14. Tomuleţ Valentin. Reflecţii generale privind dezvoltarea social-

economică a Basarabiei (1812-1868). – În: Cugetul. Revista de istorie şi şti-

inţe umanistice. – Chişinău, 1992, nr. 2, p. 10-20. (1,5 c.a.).

15. Tomuleţ Valentin. Suprimarea cordonului sanitaro-vamal la Nistru

şi unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia. – În: Materialele conferinţei cor-

pului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 1993-

1994”. 20-27 martie 1995. Ştiinţe umanistice. – Chişinău: USM, 1995, p. 18.

(0,1 c.a.).

16. Tomuleţ Valentin. Politica de colonizare şi rusificare a ţarismului

în Basarabia (anii 1812-1868). – În: Materialele conferinţei corpului didacti-

co-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 1993-1994”. 20-

27 martie 1995. Ştiinţe umanistice. – Chişinău: USM, 1995, p. 19. (0,1 c.a.).

(În colaborare cu D.Ungureanu).

17. Tomuleţ Valentin. Izvoarele de arhivă privind urmările dezastruoa-

se ale războiului Crimeei (anii 1853-1856) pentru Basarabia. – În: Materia-

lele conferinţei corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a

USM pe anii 1993-1994”. 20-27 martie 1995. Ştiinţe umanistice. – Chişinău:

USM, 1995, p. 19. (0,1 c.a.). (În colaborare cu L.Ceban).

18. Tomuleţ Valentin. Interesele Rusiei şi Franţei în Principatele Ro-

mâne în perioada războiului ruso-turc din anii 1806-1812. – În: Materialele

conferinţei corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM

pe anii 1993-1994”. 20-27 martie 1995. Ştiinţe umanistice. – Chişinău: USM,

1995, p. 21. (0,1 c.a.). (În colaborare cu L.Bernic).

19. Tomuleţ Valentin. Schiţe din istoria satului Tabani. – În:

Tyragetia. Anuar 3 (Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei). Anul

1993. – Chişinău 1996, p. 215-222. (0,6 c.a.). (În colaborare cu Vitalii Juc).

20. Tomuleţ Valentin. Consideraţii privind etapele includerii Basara-

biei în sistemul pieţei interne ruse (anii 1812-1868). – În: Conferinţa ştiinţifi-

că jubiliară. Rezumatele comunicărilor. 2-3 octombrie 1996. – Chişinău,

1996, p. 203-205. (0,2 c.a.).

21. Tomuleţ Valentin. Activitatea comercială a negustorilor armeni în

Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tyragetia. Anuarul Muzeu-

lui Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău, 1997, p. 239-

250. (1,1 c.a.).

22. Tomuleţ Valentin. Unele probleme de discuţie privind includerea

Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse (anii 1812-1868). – În: Tyragetia.

Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău,

1997, p. 29-36. (0,9 c.a.).

295

23. Tomuleţ Valentin. Unele consideraţii privind locul Basarabiei în

sistemul pieţei din Novorosia (anii 1812-1868). – În: Omagiu lui Vladimir

Potlog şi Constantin Drachenberg la 70 de ani. – Chişinău, 1997, p. 168-180.

(1,0 c.a.).

24. Tomuleţ Valentin. Aspecte din activitatea administraţiei ruse în

Principatele Române în perioada războiului ruso-turc din anii 1828-1829

(după un raport secret al comandantului armatei ruse generalului I.I. Diebici). –

În: Omagiu lui Vladimir Potlog şi Constantin Drachenberg la 70 de ani. –

Chişinău, 1997, p. 195-203 (0,8 c.a.). (În colaborare cu Igor Ojog).

25. Tomuleţ Valentin. Consideraţii privind caracterul reformei ghilde-

lor în Basarabia. – În: Conferinţa ştiinţifico-didactică anuală. Rezumatele

comunicărilor. 18-20 martie 1997. – Chişinău, 1997, p. 274-276. (0,2 c.a.)

26. Tomuleţ Valentin. Reforma ghildelor în Basarabia şi problema

formării burgheziei comerciale naţionale (anii 1831-1868). – În: Analele Şti-

inţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. –

Chişinău, 1997, p. 63-70. (0,5 c.a.).

27. Tomuleţ Valentin. Componenţa etnică şi numerică a burgheziei

comerciale în Basarabia (anii ‘30-’60 ai sec. al XIX-lea). – În: Clio. Alma-

nah istoric. Ediţia 1997. –Chişinău, 1998, p. 33-48. (1,2 c.a.).

28. Tomuleţ Valentin. Burghezia evreiască din Basarabia sub raport

îndeletnicitar (în baza datelor statistice inedite din 1858). – În: Analele Ştiin-

ţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chi-

şinău, 1998, p. 73-80. (0,5 c.a.).

29. Tomuleţ Valentin. Consideraţii privind regimul vamal al Basara-

biei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a

Moldovei. Anuar VI-VII. – Chişinău, 1998, p. 209-214. (0,5 c.a.).

30. Tomuleţ Valentin. Controverse privind suprimarea cordonului va-

mal de la Nistru (anii 1812-1830). – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Isto-

rie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chişinău, 1998, p. 215-218. (0,5 c.a.).

31. Tomuleţ Valentin. Locul Basarabiei în sistemul agricol din Sud-

Vestul Rusiei (anii 1812-1868). – În: Al III-lea simpozion naţional de istorie

şi metrologie agrară a Moldovei. 23-24 octombrie 1998. – Chişinău, 1998,

p. 25-26. (0,2 c.a.).

32. Tomuleţ Valentin. Locul Basarabiei în sistemul agricol din Sud-

Vestul Rusiei (anii 1812-1868). – În: Ştiinţa universitară în serviciul procesu-

lui uman. Conferinţa ştiinţifico-didactică anuală. Ediţia II. 22-23 mai, 1998.

Rezumate. – Chişinău, 1998, p. 30-31. (0,1 c.a.).

33. Tomuleţ Valentin. Politica comercială a ţarismului în Basarabia

(anii 1812-1830). – În: Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul ac-

tivităţii ştiinţifice a USM pe anii 1996-1997”. 30 septembrie – 5 octombrie

296

1998. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe umanistice. – Chişinău, 1998,

p. 179. (0,1 c.a.).

34. Tomuleţ Valentin. Politica colonial-comercială a ţarismului în Ba-

sarabia în anii ’20 ai sec. al XIX-lea (în baza „Regulamentului cu privire la

comerţul cu Basarabia” din 17 februarie 1825). – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chişinău,

1999, p. 256-262. (1,0 c.a.).

35. Tomuleţ Valentin. Unele consideraţii de ansamblu privind tipologia

burgheziei basarabene în perioada modernă. – În: Symposia professorum. Se-

ria „Istorie”. 1999. – Chişinău, ULIM, 1999, p. 39-40. (0,1 c.a.).

36. Tomuleţ Valentin. Activitatea comercială a negustorilor străini la

Chişinău în anii ’20-’30 ai sec. al XIX-lea. – În: Conferinţa corpului didacti-

co-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 1998-1999”.

27 septembrie – 2 octombrie 2000. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe

socioumane. – Chişinău, 2000, p. 278-279. (0,2 c.a.).

37. Tomuleţ Valentin. Politica comercială a ţarismului în Basarabia şi

influenţa ei asupra formării burgheziei comerciale naţionale (anii 1812-1868). –

În: Romanitate şi românitate la Nord de Balcani (Materialele Simpozionului

Internaţional din 7-8 aprilie 2000). – Chişinău, 2000, p. 96-100. (0,6 c.a.).

38. Tomuleţ Valentin. Componenţa etnică şi dinamica numerică a

burgheziei comerciale din Chişinău în anii ’30-’60 ai secolului al XIX-lea. –

În: Romanitate şi românitate la Nord de Balcani (Materialele Simpozionului

Internaţional din 7-8 aprilie 2000). – Chişinău, 2000, p. 110-114. (0,6 c.a.).

39. Tomuleţ Valentin. Suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la

Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia. – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chişinău,

2000, vol. II, p. 72-88. (2,0 c.a.).

40. Tomuleţ Valentin. Consideraţii generale privind nivelul de avere a

burgheziei comerciale din Basarabia: capitalul comercial (1812-1868). – În:


socioumane”. – Chişinău, 2000, vol. II, p. 89-105. (2,0 c.a.).

41. Tomuleţ Valentin. Controverse privind dinamica numerică a bur-

gheziei comerciale în Basarabia (anii ’30-’60 ai sec. al XIX-lea). – În:

Symposia professorum. Seria „Istorie”. – Chişinău: ULIM, 2000, p. 32-33.

(0,1 c.a.).

42. Tomuleţ Valentin. Sursele de studiu ale burgheziei comerciale în

Basarabia (anii 1812-1868). – În: Conferinţa corpului didactico-ştiinţific

„Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 1998-1999”. 27 septembrie-

2 octombrie 2000. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumane. – Chişi-

nău, 2000, p. 274-275. (0,2 c.a.).

297

43. Tomuleţ Valentin. Contribuţia negustorilor basarabeni la institui-rea Judecătoriei Comerciale din Basarabia. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. – Chi-şinău, 2001, vol. II, p. 278-298. (2,0 c.a.).

44. Tomuleţ Valentin. Rolul negustorilor din Ismail şi Reni în relaţiile comerciale ale Basarabiei cu Sublima Poartă în anii ’30 ai secolului al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Şti-inţe socioumanistice”.– Chişinău, 2001, vol. II, p. 299-310. (1,2 c.a.).

45. Tomuleţ Valentin. Influenţa activităţii comerciale a negustorilor evrei asupra evoluţiei stărilor mijlocii din Basarabia (anii 1812-1868). – În: Symposia professorum. Seria „Istorie”. Materialele sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai 2001. – Chişinău: ULIM, 2001, p. 47-53. (0,5 c.a.)

46. Tomuleţ Valentin. Negustori greci în oraşele Basarabiei în anii ’30-’60 ai sec al XIX-lea. – În: Conferinţa ştiinţifică internaţională. Raportu-rile moldo-grece în contextul relaţiilor internaţionale: Probleme şi perspecti-ve. – Chişinău, 2002, p. 76-78. (0,2 c.a.).

47. Tomuleţ Valentin. Contribuţia Administraţiei Regionale la regle-mentarea activităţii comerciale în Basarabia (anii 1812- 1868). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe sociouma-nistice”. – Chişinău, 2002, vol. III, p. 221-226. (1,0 c.a.).

48. Tomuleţ Valentin. Influenţa activităţii negustorilor alogeni – evrei, greci şi armeni asupra constituirii burgheziei comerciale naţionale din Basa-rabia (1812-1868). – În: Filosofie. Ştiinţă. Politică: realizări, implementări, perspective. Materialele conferinţei internaţionale. 28-29 noiembrie 2002. – Chişinău, 2003, p. 326-330. (0,3 c.a.).

49. Tomuleţ Valentin. Profesorul, savantul şi omul – Mihail Muntean (80 de ani de la naștere și 20 de ani de la trecere în neființă). – În: In memori-am professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 7-17. (0,5 c.a.).

50. Tomuleţ Valentin. Influenţa regimului de dominaţie ţarist asupra genezei şi evoluţiei burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1868). – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chi-şinău, 2003, p. 157-198. (2,2 c.a.).

51. Tomuleţ Valentin. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basa-rabia şi constituirea burgheziei comerciale (1812-1868). Autoreferat al tezei de doctor habilitat în ştiinţe istorice. – Chişinău, 2003, 45 p. (2,5 c.a.).

52. Tomuleţ Valentin. Certificatele comerciale – sursă importantă în studierea componenţei etnice şi dinamicii numerice a burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1868). – În: Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bi-lanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000-2002”. 30 septembrie - 6 octombrie 2003. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumanistice. Vo-lumul II. – Chişinău, 2003, p. 165-166. (0,2 c.a.).

298

53. Tomuleţ Valentin. Dosarele familiilor nobiliare din Basarabia din

sec. al XIX-lea – sursă importantă în studierea nobilimii basarabene (În baza

dosarului familiei Tomuleţ). – În: Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bi-

lanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000-2002”. 30 septembrie –

6 octombrie 2003. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumanistice. Vo-

lumul II. – Chişinău, 2003, p. 167-168. (0,2 c.a.).

54. Tomuleţ Valentin. De la liberalism spre protecţionism în politica

comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1825). – În: Analele Şti-

inţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”.

Vol. III. – Chişinău, 2003, p. 256-277. (2,3 c.a.)

55. Tomuleţ Valentin. Poziţia nobilimii basarabene şi Administraţiei

de Stat Imperiale privind codificarea legislaţiei în Basarabia (În baza rapor-

tului din 13 octombrie 1867 a secretarului de stat Urusov). – În: Analele Şti-

inţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe sociouma-

nistice”. Vol. III. –Chişinău, 2003, p. 278-287. (1,0 c.a). (În colaborare cu

Călin Tomuleţ).

56. Tomuleţ Valentin. Izvoarele de studiu al stărilor mijlocii din Basa-

rabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”.

Vol. III. – Chişinău, 2003, p. 287-297. (1,0 c.a.).

57. Tomuleţ Valentin. Costumul naţional moldovenesc pentru femei din

Basarabia la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. XX (componentele

principale). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova.

Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. – Chişinău, 2003, p. 469-476. (1,0

c.a.). (În colaborare cu Maria Iliuţ).

58. Tomuleţ Valentin. Rolul privilegiilor în evoluţia numerică a bur-

gheziei comerciale din Basarabia (anii 1830-1868). – În: Pergament. Anuarul

arhivelor Republicii Moldova. III-IV. 2000-2001. – Chişinău, 2003, p. 101-

121. (1,0 c.a.).

59. Tomuleţ Valentin. Noi modalităţi de impozitare a burgheziei co-

merciale din Basarabia în anii ’60 ai sec. al XIX-lea. – În: Filosofia, sociolo-

gia, politica şi tânăra generaţie. Materialele conferinţei internaţionale. 8-

9 octombrie 2003. – Chişinău, 2003, p. 385-390. (0,3 c.a.).

60. Tomuleţ Valentin. Dosarele familiilor nobiliare din Basarabia din

sec. al XIX-lea – sursă importantă în studierea luptei boierimii basarabene

pentru confirmarea titlurilor nobiliare (în baza dosarului familiei Tomuleţ). –

În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar XIII. – Chişi-

nău, 2004, p. 118-123. (0,6 c.a.).

61. Tomuleţ Valentin. Unele aspecte privind prestaţiile extraordinare

impuse populaţiei Basarabiei în timpul războiului ruso-turc din anii 1828-

1829 şi războiului din Crimeea (1853-1856). – În: Tyragetia. Muzeul Naţio-

299

nal de Istorie a Moldovei. Anuar XIII. – Chişinău, 2004, p. 124-130. (0,7

c.a.). (În colaborare cu Natalia Timohina).

62. Tomuleţ Valentin. Costumul naţional moldovenesc pentru femei din

Basarabia la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea (componente-

le auxiliare). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova.

Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. Istorie, Studiul artelor, Psihologie,

Pedagogie, Asistenţă socială, Sociologie, Filosofie. – Chişinău, 2004, p. 287-

281. (0,4 c.a.). (În colaborare cu Maria Iliuţ).

63. Tomuleţ Valentin. Relaţiile comerciale ale Moldovei cu Imperiul

Rus în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812. – În: Analele ştiinţifi-

ce ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.

III. Istorie, Studiul artelor, Psihologie, Pedagogie, Asistenţă socială, Sociolo-

gie, Filosofie. – Chişinău, 2004, p. 119-127. (1,0 c.a.). (În colaborare cu Vio-

leta Faina).

64. Tomuleţ Valentin. Măsurile întreprinse de administraţia imperială

rusă în vederea instituirii cordonului sanitaro-vamal la hotarele de apus

ale Basarabiei (anii 1812-1818). – În: Analele Universităţii Libere Interna-

ţionale. Istorie. Anul 2004. – Chişinău, 2004, vol. II, p. 82-100. (1,7 c.a.).

65. Tomuleţ Valentin. Trăsăturile de bază ale politicii comercial-

vamale a ţarismului în Basarabia şi particularităţile constituirii burgheziei

comerciale (anii 1812-1868). – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a

Moldovei. Anuar XIII. Revistă de arheologie, istorie şi culturologie. – Chişi-

nău, 2005, p. 175-183. (0,8 c.a.).

66. Tomuleţ Valentin. Activitatea comercial-industrială a negustorilor

evrei din Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale

naţionale (1812-1868). – În: Individul, Personalitatea şi Societatea Democra-

tică. Materialele Conferinţei Internaţionale consacrate Anului Ştefan cel Mare

şi Sfânt. 26 noiembrie 2004. – Chişinău, 2005, p. 196-202. (0,6 c.a.).

67. Tomuleţ Valentin. Rolul portului Odesa în exportul de cereale din

Novorosia şi Basarabia în anii ’20-’60 ai sec. al XIX-lea. – În: Analele Ştiinţi-

fice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”.

Vol. III. Istoria Românilor şi Antropologie. Istorie Universală. Pedagogie. Psiho-

logie. Studiul Artelor. Culturologie. Asistenţă Socială. Sociologie. Filosofie. –

Chişinău, 2005, p. 113-124. (1,4 c.a.). (În colaborare cu Andrei Emilciuc).

68. Tomuleţ Valentin. Clasificarea şi caracteristica principalelor pres-

taţii extraordinare impuse populaţiei din Basarabia în timpul războiului

ruso-turc din anii 1828-1829. – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de

Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. Istoria Românilor

şi Antropologie. Istorie Universală. Pedagogie. Psihologie. Studiul Artelor.

Culturologie. Asistenţă Socială. Sociologie. Filosofie. – Chişinău, 2005,

p. 125-132. (0,9 c.a.). (În colaborare cu Natalia Timohina).

300

69. Tomuleţ Valentin. Clasificarea şi expresia semantică a principale-

lor dansuri populare la români (în baza exemplului dansurilor românilor ba-

sarabeni). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Se-

ria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol. III. Istoria Românilor şi Antropologie. Is-

torie Universală. Pedagogie. Psihologie. Studiul Artelor. Culturologie.

Asistenţă Socială. Sociologie. Filosofie. – Chişinău, 2005, p. 344-353. (0,8

c.a.). (În colaborare cu Ludmila Tomuleţ).

70. Tomuleţ Valentin. Maria Iliuţ. Destinul unui adevărat artist... – În:


socioumanistice”. Vol. III. Istoria Românilor şi Antropologie. Istorie Univer-

sală. Pedagogie. Psihologie. Studiul Artelor. Culturologie. Asistenţă Socială.

Sociologie. Filosofie. – Chişinău, 2005, p. 582-583. (0,2 c.a.).

71. Tomuleţ Valentin. Schimbări în structura de ghildă şi impunerea

fiscală a burgheziei comerciale din Basarabia în anii ’30-’60 ai secolului al

XIX-lea. – În: Pergament. Anuarul arhivelor Republicii Moldova. VII-VIII.

2004-2005. –Chişinău, 2005, p. 84-93. (0,7 c.a.).

72. Tomuleţ Valentin. Instituirea carantinei din Ismail (1812-1818). –

În: Tyragetia. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar XV. –

Chişinău, 2006, p.194-200. (0,5 c.a.). (În colaborare cu Maria Maftei).

73. Tomuleţ Valentin. Sursele venitului şi nivelul de avere

ale burgheziei comerciale din Basarabia (anii 1831-1868). – În: Tyragetia.

Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar XV. – Chişinău,

2006, p. 201-213. (0,9 c.a.).

74. Tomuleţ Valentin. Consideraţii generale privind evoluţia învăţă-

mântului mediu pentru fete din Basarabia în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. – În: Tyragetia. Anuarul Muzeului

Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar XV. – Chişinău, 2006, p.233-241. (0,8

c.a.). (În colaborare cu Tatiana Chicaroş).

75. Tomuleţ Valentin. Consideraţii generale privind geneza şi evoluţia

burgheziei comerciale din Basarabia (anii 1812-1868). – În: Conferinţa ştiin-

ţifică internaţională cu genericul „Învăţământul superior şi cercetarea – piloni

ai societăţii bazate pe cunoaştere” dedicată jubileului de 60 ani ai Universită-

ţii de Stat din Moldova. 28 septembrie 2006. Rezumatele comunicărilor. Şti-

inţe socioumanistice. Vol. II. – Chişinău, 2006, p. 31-32. (0,2 c.a.).

76. Tomuleţ Valentin. Arborele genealogic al familiei nobiliare Ior-

dache şi Sandulache Tomuleţ din Basarabia în sec al XIX-lea. (În baza date-

lor dosarelor familiilor nobiliare). – În: Conferinţa ştiinţifică internaţională

cu genericul „Învăţământul superior şi cercetarea – piloni ai societăţii bazate

pe cunoaştere” dedicată jubileului de 60 ani ai Universităţii de Stat din Mol-

dova. 28 septembrie 2006. Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socioumanis-

tice. Vol. II. – Chişinău, 2006, p. 33-34. (0,2 c.a.).

301

77. Tomuleţ Valentin. Particularităţi ale politicii comercial-vamale ru-

se promovate de administraţia imperială în Basarabia în anii ’20 ai sec al

XIX-lea. – În: In honorem. Demir Dragnev. Civilizaţia medievală şi modernă. –

Chişinău, 2006, p. 151-165. (1,2 c.a.).

78. Tomuleţ Valentin. Particularităţile politicii comercial-vamale ruse

în comerţul Basarabiei cu Sublima Poartă şi Imperiul Austriac (1812-1825). –

În: Studia in honorem Pavel Cocârlă. Studii de istorie medie şi modernă. –

Chişinău, 2006, p. 171-198 (1,2 c.a.).

79. Tomuleţ Valentin. Profesorul şi savantul Pavel Cocârlă la 60 de ani. –

În: Studia in honorem Pavel Cocârlă. Studii de istorie medie şi modernă. –

Chişinău, 2006, p. 7-13 (0,4 c.a.).

80. Tomuleţ Valentin. Evreii în structura etnică a burgheziei comercia-

le din Basarabia (1812-1868). – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul

Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. I

(XVI), nr. 2. – Chişinău, 2007, p. 45-56. (1,2 c.a.).

81. Tomuleţ Valentin. Cercetătorul şi muzeograful Vlad Ghimpu la 50

de ani. – În: Vlad Ghimpu. Bibliografie la 50 de ani. Studium. – Chişinău,

2007, p. 7-9. (0,2 c.a.).

82. Tomuleţ Valentin. Consideraţii generale privind protestele şi re-

vendicările populaţiei din Basarabia (anii 1812-1828). – În: Sesiunea Ştiinţi-

fică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (ediţia a

XVII-a). 18-19 octombrie 2007. Rezumatele comunicărilor. – Chişinău,

2007, p. 41-42 (0,1 c.a.).

83. Tomuleţ Valentin. Protestele şi revendicările populaţiei din Basa-

rabia în anii 1812-1828. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muze-

ului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. II (XVII),

nr. 2. – Chişinău, 2008, p. 43-64. (1,8 c.a.).

84. Tomuleţ Valentin. Mentalitatea moşierului şi ţăranului român din

Basarabia în primele decenii după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru

la Rusia (În baza datelor referitoare la familia de boieri Iordache şi

Sandulache Tomuleţ şi la conflictul dintre aceştia şi locuitorii târgului Lă-

puşna). – În: Destin Românesc (serie nouă). Revistă de istorie şi cultură. –

Chişinău, 2008. An III (XIV) Nr. 1 (53), p. 96-106 (Partea întâi); Nr. 2-3

(554), p. 131-148 (Partea a doua) (1,9 c.a.).

85. Tomuleţ Valentin. Aplicarea în Basarabia a structurii de ghildă din

14 noiembrie 1824. – În: Frontierele spaţiului românesc în context european. –

Oradea-Chişinău, 2008, p. 238-256 (1,4 c.a.).

86. Tomuleţ Valentin. Dinamica numerică şi structura socială a popu-

laţiei din satul Tabani, ţinutul Hotin, potrivit recensămintelor fiscale din anii

’20-’50 ai secolului al XIX-lea. – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional

de Arheologie şi Istorie a Moldovei (dedicată aniversării a 25-a de la fonda-

302

rea muzeului). 16-17 octombrie 2008. Program. Rezumatele comunicărilor. –

Chişinău, 2008, p. 59-60 (0,1 c.a.).

87. Tomuleţ Valentin. Proiectul Regulamentului din 1819 şi tentativa

Administraţiei Regionale din Basarabia de a reglementa relaţiile dintre mo-

şieri şi ţărani. – În: Studia Universitatis. Seria „Ştiinţe umanistice”. Anul II,

nr. 6 (16). – Chişinău, 2008, p. 5-17 (1,4 c.a.).

88. Tomuleţ Valentin. Rolul porturilor Ismail şi Reni în comerţul exte-

rior al Basarabia prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem

Gheorghe Gonţa. Ţara Moldovei în contextul civilizaţiei europene. Materiale-

le Simpozionului Internaţional. Noiembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-

721 (1,8 c.a.).

89. Tomuleţ Valentin. Schimbări în structura socială a societăţii basa-

rabene potrivit „Regulamentului” din 29 aprilie 1818. – În: Studia

Universitatis. Seria „Ştiinţe umanistice”. Anul II, nr. 10 (20). – Chişinău,

2008, p. 5-12 (1,0 c.a.).

90. Tomuleţ Valentin. Consideraţii privind sistemul de impozitare a

populaţiei din Basarabia după anexarea provinciei la Imperiul Rus (1812-

1828). – În: Probleme actuale de istorie naţională. Studii în onoarea profeso-

rului Pavel Parasca. – Chişinău, 2009, p.135-160 (1,5 c.a.).

91. Tomuleţ Valentin. Politica imperială rusă de adaptare şi integrare a

Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse (anii 1812-1868). – În: Sesiunea şti-

inţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (ediţia a XIX-

a). 15-16 octombrie 2009. Program. Rezumatele comunicărilor. – Chişinău,

2009, p. 45-47 (0,2 c.a.).

92. Tomuleţ Valentin. Schimbări în legislaţia comercială rusă din Basa-

rabia în primele decenii ale secolului al XIX-lea. – În: Sesiunea ştiinţifică a

Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (ediţia a XIX-a). 15-

16 octombrie 2009. Program. Rezumatele comunicărilor. – Chişinău, 2009,

p. 48-49 (0,1 c.a.). (În colaborare cu Alexandru Bordian).

93. Tomuleţ Valentin. Rolul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail în

sistemul administrativ şi economic al Basarabiei în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-

lea. – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a

Moldovei (ediţia a XIX-a). 15-16 octombrie 2009. Program. Rezumatele co-

municărilor. – Chişinău, 2009, p. 50-52 (0,2 c.a.).

94. Tomuleţ Valentin. Evoluţia mentalităţii boierimii din Basarabia sub

dominaţie ţaristă. – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie

şi Istorie a Moldovei (ediţia a XIX-a). 15-16 octombrie 2009. Program. Rezu-

matele comunicărilor. – Chişinău, 2009, p. 53-54 (0,1 c.a.). (În colaborare cu

Cristina Gherasim).

95. Tomuleţ Valentin. Dinamica şi structura socială a populaţiei din sa-

tul Tabani, judeţul Hotin, conform datelor recensămintelor fiscale din anii ’20-

303

’30 ai secolului al XIX-lea. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Mu-

zeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III

(XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 159-178. (1,5 c.a.).

96. Tomuleţ Valentin. Instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Isma-

il şi comerţul Basarabiei prin porturile dunărene în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-

lea. – În: Revista de istorie a Moldovei. – Chişinău, 2009, nr. 4 (80), p. 44-68.

(1,3 c.a.).

97. Tomuleţ Valentin. Repercusiunile regimului de dominaţie ţarist asupra

genezei şi evoluţiei burgheziei comerciale din Basarabia (1812-1830). – În:

Sorin Şipoş, Ioan Horga, Igor Şarov, Mircea Brie, Ion Gumenâi. Politici impe-

riale în estul şi vestul spaţiului românesc. – Oradea/Chişinău, 2010, p. 242-259.

(1,4 c.a.).

98. Tomuleţ Valentin. Unele consideraţii privind factorii care au generat

schimbări în mentalitatea boierimii din Basarabia sub regim de dominaţie ţa-

ristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Ar-

heologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. IV (XIX), nr. 2. – Chişinău,

2010, p. 143-152. (1 c.a.). (În colaborare cu Cristina Gherasim).

99. Tomuleţ Valentin. Instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Is-

mail şi rolul ei în evoluţia burgheziei comerciale. – În: Tyragetia. Istorie. Mu-

zeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

Serie nouă. Vol. IV (XIX), nr. 2. – Chişinău, 2010, p. 163-176. (1,5 c.a.).

100. Tomuleţ Valentin. Direcţii prioritare în politica comercial-vamală a

ţarismului în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tyragetia. Isto-

rie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Mol-

dovei. Serie nouă. Vol. IV (XIX), nr. 2. – Chişinău, 2010, p. 177-185.

(1 c.a.). (În colaborare cu Alexandru Bordian).

101. Tomuleţ Valentin. Colonii evreieşti din Basarabia în sec. al XIX-

lea. – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a

Moldovei (ediţia a XX-a). 14-15 octombrie 2010. Program. Rezumatele comu-

nicărilor. – Chişinău, 2010, p. 46-48 (0,1 c.a.).

102. Tomuleţ Valentin. Litigiile funciare între răzeşi şi moşieri în

primii ani după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Imperiul

Rus (1812-1828). – În: Conferinţa ştiinţifică „Proprietatea funciară în Ba-

sarabia: Tradiţie, organizare şi reglementare”. – Chişinău, 2011, p. 15-18.

(0,2 c.a.).

103. Tomuleţ Valentin. Exodul populaţiei din Basarabia în Principatul

Moldovei în primii ani după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Im-

periului Rus. – În: Creşterea impactului cercetării şi dezvoltarea capacităţii

de inovare. Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională consacrată ani-

versării a 65-a a USM. 21-22 septembrie 2011. Rezumatele comunicărilor.

Ştiinţe umanistice. – Chişinău, 2011, p. 13-16. (0,3 c.a.).

304

104. Tomuleţ Valentin. Elite ale burgheziei basarabene: negustorii an-

grosişti armeni şi greci (1812-1868). – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţi-

onal de Arheologie şi Istorie a Moldovei (ediţia a XXI-a). 20-21 octombrie

2011. Program. Rezumatele comunicărilor. – Chişinău, 2011, p. 56-59

(0,2 c.a.). (În colaborare cu Victoria Bivol).

105. Tomuleţ Valentin. Clasificarea burgheziei basarabene în sec. al

XIX-lea. – În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie

a Moldovei (ediţia a XXI-a). 20-21 octombrie 2011. Program. Rezumatele co-

municărilor. – Chişinău, 2011, p. 59-61 (0,2 c.a.)

106. Tomuleţ Valentin. Colonii evreieşti din Basarabia în sec. al XIX-

lea. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheo-

logie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. V (XX), nr. 2. – Chişinău, 2011,

p. 271-282. (1 c.a.).

107. Tomuleţ Valentin. Circulaţia monetară în Basarabia în primii ani

după anexarea ei la Imperiul Rus. – În: Conspecte numismatice (I). – Chişinău,

2011, p. 24-31 (0,3 c.a.).

În limbile rusă, ucraineană şi bielorusă

108. Томулець В.М. До питанья про молдавсько-украiнськi економiчнi

зв’зки. – În: Республiканьска друга наукова конференцiя з iсторичного

краезнавства. (Тези доповiдей). – Киiв, 1982, c. 37-38. (0,1 c.a.).

109. Томулец В.Н. Торговля Бессарабии со странами Юго-Восточ-

ной Европы в 1812-1830 гг. – În: Россия и Юго-Восточная Европа. – Ки-

шинев, 1984, с. 74-78. (0,4 c.a).

110. Томулец В.Н. Торговые связи Бессарабии с внутренними гу-

берниями России в 1812-1830 гг. (по данным торговых свидетельств). –

În: Известия АН МССР. Серия общественных наук. – Кишинев, 1984,

№2, с. 67-70. (0,5 c.a.).

111. Томулец В.Н. Гильдейская реформа в Бессарабии и её влияние

на рост купечества капитала (1830-1861 г.). – În: Деп. в ИНИОН АН

СССР, № 21560 от 15.07.1986, 31 с. (1,3 c.a.).

112. Томулец В.Н. Экономические связи Бессарабии с украинскими

губерниями в первой трети XIX века. – În: Деп. в ИНИОН АН СССР,

№ 28887 от 27.03.1987, 26 с. (1,1 c.a.).

113. Томулець В.М. Торговi зв’язки Бессарабii з Україною в 1812-

1830 рр. – În: Україньский iсторичний журнал. – Київ, 1987, № 6, с.78-

85. (0,4 c.a).

114. Томулец В.Н. Торговые связи Бессарабии с внутренними гу-

берниями России во второй трети XIX века. – În: Деп. в ИНИОН АН

СССР, № 33939 от 17.05.1988, 32 с. (1,4 c.a.).

305

115. Томулец В.Н. Торговые свидетельства – как источник изуче-

ния торговли Бессарабии с другими губерниями России (1812-1830 гг.). –

În: Известия. Академии Наук Молдавской ССР. Серия общественных

наук. – Кишинев, 1988, №3, с. 71-73. (0,5 c.a.).

116. Томулец В.Н. Торговые связи Бессарабии с Украиной в пер-

вой половине XIX века. – În: Тезисы докладов восьмой Винницкой об-

ластной историко-краеведческой конференции. – Винница, 1989, с. 37-

38. (0,1 c.a.)

117. Томулець В.Н. Торговельнi зв’язки Бессарабii з украiнскими

губернiями в першiй половинi XIX cт. (за документами Держархiву

Одеськоi областi). – În: Архивы Украины. – Киев, 1989 г., №4, с.71-73.

(0,5 c.a.).

118. Томулец В.М. Гандлëвыя сувязi Бесарабii з украiнскiмi i бела-

рускiмi губернями ў першай трэцi XIX ст. – În: Весцi Акадэмii Навук

БССР. Серыя грамадскiх навук. – Мiнск, 1989, №4, с. 70-77. (0,8 c.a.).

119. Томулец В.Н. Особенности гильдейской реформы в Бессара-

бии и их влияние на рост купечества и купеческого капитала (1830-

1861 гг.). – În: Вопросы истории Молдавии XIX – нач. XX века. – Ки-

шинев, 1989, с. 114-134. (1,3 c.a.).

120. Томулец В.Н. Влияние крестьянской промышленности и тор-

говли на развитие городов Молдавии. – În: Взаимосвязи города и дерев-

ни в их историческом развитии. XXII сессия Всесоюзного симпозиума

по изучению проблем аграрной истории. Тезисы докладов и сообщений.

Минск, 11-14 октября 1989 г. – Москва, 1989, c. 109-111. (0,2 c.a.) (În

colaborare cu O.Iu. Skaleţkaia).

121. Томулец В.Н. Торговое законодательство и торговля Бесса-

рабии с другими губерниями России в дореформенные десятилетия.

(1812-1861 г.г.): Автореферат диссертации на соискание учёной степени

кандидата исторических наук. – Кишинев, 1989, 32 с. (1,4 с.а.).

122. Томулець В.М. Торгiвля Бессарабiï з Подiллям та ïншими гу-

бернiями Украiни в 1812-1861 рр. – În: Тези доповiдей дев’ятоi Вiнниць-

коi обласноi iсторико-краезновчоï конференцiï. – Вiнниця, 1990, с. 42-

43. (0,1 c.a.).

123. Томулец В.Н. Бессарабское крестьянство и городской рынок

в первой половине XIX века (К вопросу о взаимовлиянии). – În: Аграрный

рынок в его историческом развитии. XXIII сессия Всесоюзного симпо-

зиума по изучению проблем аграрной истории. Тезисы докладов и со-

общений. Свердловск, 24-27 сентября 1991 г. – Москва, 1991, ч. II,

с. 161-163. (0,2 c.a.).

124. Томулец В.Н. Место Подолии в системе торговли Бессарабии

с украинскими губерниями (1812-1861 гг.). – În: 370 рокiв Хотинськоi

306

вiйни. Тези доповiдей Мiжнародноi науковоi конференцii. Чернiвцi, 27-

28 вересня 1991 р. – Чернiвцi, 1991, с. 60-62. (0,2 c.a.).

125. Томулец В.Н. Торговые связи Молдавии с украинскими губер-

ниями в период русско-турецкой войны 1806-1812 годов. – În: 370 рокiв

Хотинськоi вiйни. Тези доповiдей Мiжнародноi науковоi конференцii.

Чернiвцi, 27-28 вересня 1991 р. – Чернiвцi, 1991, с. 63-65. (0,2с.а.). (În

colaborare cu C.A. Solomon).

126. Томулец В.Н. Торговые связи Бессарабии с Великобританией

через Дунайские и Черноморские порты в первой половине ХIХ века. –

În: Актуальные проблемы социально-экономической политической ис-

тории Великобритании в новое и новейшее время. Тезисы научной кон-

ференции. – Уфа, 1991, ч. II, с. 124-127. (0,3 c.a.).

127. Томулец В.Н. Последствия Крымской войны 1853-1856 гг. для

экономического развития Бессарабии. – În: Материалы международной

научной конференции „Восточная (Крымская) война 1853-1856 гг. и

оборона Севастополя”. Севастополь, август, 1994. – Севастополь, 1994,

с. 54-57. (0,4 c.a.).

128. Томулец В.Н. Бессарабия в системе общероссийского рынка

(1812-1868 гг.) (К вопросу о взаимовлиянии). – În: Россия и Восток: Ис-

тория и культура. Материалы IV Международной научной конференции

„Россия и Восток: Проблемы взаимодействия”. – Омск, 1997, c. 65-69.

(0,3 c.a.).

129. Томулец В.Н. Роль бессарабских и украинских купцов в разви-

тии торговых связей Бессарабии с украинскими губерниями в первой

трети XIX века. – În: Украïнська iсторична наука на порозi ХХI

столiття (Мiжнародний Науковий Конгресс „Украïнська iсторична

наука на порозi ХХI ст.” Чернiвцi, 2000 р.). Том.4. – Чернiвцi, 2001,

с. 83-91. (1,0 c.a.).

130. Томулец В.Н. Роль бессарабских и украинских купцов в расши-

рении торговых связей Бессарабии с украинскими губерниями в 30-60-х

годах XIX века. – În: Записки iсторичного факультету. Выпуск 12. –

Одесса, 2002, c. 175-190. (1,0 c.a.).

131. Томулец В.Н. Деятельность украинской торговой буржуазии

на рынках Бессарабии в ’30-’60-е годы XIX века. – În: Науковий Вiсник

Чернiвeцького унiверситету. Выпуск 123-124. Iсторiя. Полiтичнi науки.

Міжнародні вiдносини. Сбiрник наукових праць. – Чернівці, 2002,

с. 145-159. (1,0 c.a.).

132. Томулец Валентин. Роль бессарабской и украинской торговой

буржуазии в приобщении Бессарабии к общероссийскому рынку (1812-

1868 гг.). – În: Науковi записки. Вiннiцький Державний Педагогiчний

307

Унiверситет iм. М.Коцюбинського. Серия: Iсторiя. Випуск 4. – Вiнниця,

2002, с. 191-196. (1,0 c.a.)

133. Томулец Валентин. Реализация товаров из Украины и других

губерний России на бессарабском рынке (1812-1868 гг.). – În: Iсторико-

полiтичнi проблеми сучасного свiту. Збiрник наукових статей. Том 9. –

Чернiвцi, 2002, с. 97-116. (1,0 c.a.).

134. Томулец В.Н. Значение торговли в приобщении Бессарабии к

общероссийскому рынку (1812-1868 гг.). – În: Науковi Записки. Вінниць-

кий Державний Педагогічний Університет iм. М.Коцюбинського. Серія:

Iсторiя. Випуск 5. – Вiнниця, 2003, с. 182-195. (1,5 c.a.).

135. Томулець В.М. Участь молдавського народу у вiйсьсковiй ко-

лонизацii пiвдня Украiни з найдавнiших часив до кінця XVIII ст. – În:

Науковi Записки. Вінницький Державний Педагогічний Університет iм.

М.Коцюбинського. Серія: Iсторiя. Випуск 7. – Вiнниця, 2004, с. 7-12.

(0,5 c.a.) (În colaborare cu V.A. Tucinski).

136. Томулец В.Н. Реализация бессарабских сельскохозяйственных

товаров на украинских и российских рынках (1812-1868 гг.). – În: Нау-

ковi Записки. Вінницький Державний Педагогічний Університет iм.

М.Коцюбинського. Серія: Iсторiя. Випуск 7. – Вiнниця, 2004, с. 159-166.

(0,8 c.a.).

137. Томулец Валентин. Влияние торговой политики царизма на

реализацию бессарабских товаров в украинских и других губерниях Рос-

сии (1812-1868 гг.). – În: П’ятий конгрес міжнародної асоцiацii укра-

iнiстiв. Исторiя. Частина 2. – Чернівці, 2004, с. 79-94. (1,3 c.a.).

138. Томулецъ В.М. Роль i значения торгiвлi у становленнi та

розширеннi економiчних зв'язкiв Бессарабii з украiнськими губерниями

(1812-1868 рр.). – În: Україньский iсторичний журнал. – Київ, 2005, № 5,

с. 18-28. (1,0 c.a).

În limbile franceză şi engleză

139. Tomulet Valentin. Commerce de la Bessarabie avec l’Empire Ot-

toman par les ports Ismail et Reni aux années ’30 du XIX-ème siècle. – În:

Annales D’Université „Valahia” Targoviste. Section d’Archéologie et

d’Histoire. Tome II-III. – Târgoviste, 2000-2002, p. 213-218. (1,0 c.a).

140. Tomuleţ Valentin. Greek Merchants in Basarabia Towns in ’30-60

year of XIX-th century. – În: International Scientific Conference. Moldo-

greek relationship in the context of international relations. Problems end per-

spectives. – Chişinău, 2002, p. 186-187. (0,2 c.a.).

308

141. Tomulet Valentin. Les marchands et les marchandises dans le

commerce de la Bessarabie avec l’Empire Ottoman par les ports danubiens :

Ismail et Reni (les années ’30 du XIX-ième). – În: Analele Asociaţiei Naţio-

nale a tinerilor istorici din Moldova. Anuar istoric. 3. – Chişinău, 2002, p. 65-

69. (0,6 c.a).

RECENZII

142. Tomuleţ Valentin. Un studiu despre primii ani ai Basarabiei sub

acvila bicefală (Recenzie la monografia lui Dinu Poştarencu „Anexarea Ba-

sarabiei la Imperiul Rus”). – Chişinău: Prut Internaţional, 2006, 304 p.). – În:

Destin Românesc (serie nouă). Revistă de istorie şi cultură, 2006. An I (XII)

Nr. 3-4 (47-48), p. 252-254 p. (0,2 c.a.).

143. Tomuleţ Valentin. Recenzie la lucrarea „Maria Danilov. Cenzura

sinodală şi cartea religioasă în Basarabia. 1812-1918 (între tradiţie şi politi-

ca ţaristă). Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Bibl.

„Tyragetia”. – Chişinău, 2007 (Tipogr. „Bons Offices”). – 264 p.”. – În:

Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi

Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. II (XVII), nr. 2. – Chişinău, 2008,

p. 371-374. (0,4 c.a.).

144. Tomuleţ Valentin. Recenzie la lucrarea „Ludmila Coadă. Zemstva

Basarabiei. Aspecte istorico-juridice. – Chişinău: Pontos, 2009. – 348 p.” –

În: Destin Românesc (serie nouă). Revistă de istorie şi cultură, 2009. An IV

(XV), nr. 2 (60), p. 141-144 (0,2 c.a.).

145. Tomuleţ Valentin. Cele trei secole ale mănăstirii Hâncu. (Recen-

zie la lucrarea lui Alexei Agachi. Istoria Mănăstirii Hâncu. 1677-2010. –

Chişinău, 2010). – În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă.

2010, nr. 4(19), p. 168-171 (0,8 c.a.). (În colaborare cu Pavel Parasca).

309

BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ (1812-1918)

(INSTITUŢII, REGULAMENTE, TERMENI)

Volumul 3

—————————————

Redactor literar – Ariadna Strungaru

Asistenţa computerizată – Dorin Diaconu

Bun de tipar 25.12.2011. Formatul 60x84 1/16.

Coli de tipar 20. Coli editoriale 19,5.

Comanda 112 (19/12). Tirajul 50+100 ex.

Centrul Editorial-poligrafic al USM

str. Al. Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ (1812-1918) - istorie.usm.md · 3 R RACLĂ (участок) – lot de...

Documents

Transcript of BASARABIA ÎN EPOCA MODERNĂ (1812-1918) - istorie.usm.md · 3 R RACLĂ (участок) – lot de...