Bandajare

5/7/2018 Bandajare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/bandajare 1/17

Punctele de presiune

Dacă presiunea directă nu opreşte sângerarea (lucru rar dealtfel), artera membrului poate ficomprimată pe un plan dur acolo unde traversează suprafaţa unui os. Acesta este un “punctde presiune” (Fig. 16.2). Nu uitaţi că această compresie va sista fluxul de sânge către toate

ţesuturile situate mai jos de locul aplicării presiunii (ceea ce poate însemna întreg membrulinferior în cazul arterei femurale – vezi fig. 16.3). astfel, presiunea indirectă la nivelul unui punct de presiune este folosită numai în ultimă instanţă, şi numai după eşecul eforturilor concertate de aplicare de presiune directă cu înălţare.

Presiune

PieleGrăsime ArterăMuşchiOs

Arteră comprimată pe os; sângele nu mai circulă dincolo de acest punct.

Fig. 16.2 Principiul punctului de presiune.

Punct de presiune femural Şold

Coapsă Creastă inghinală

(a)

Arteră brahială Punct de presiune brahialArteră femurală

Articulaţia cotului(b)

Arteră radială Arteră ulnară

GenunchiAntebraţ

Fig. 16.3 a & b Puncte de presiune: (a) brahial; (b) femural.

Corpuri străine

Nu se vor înlătura lamele de cuţit, bucăţile de lemn, metal sau alte corpuri străine. Se vaface un bandaj circular dintr-o ţesătură pătrată sau triunghiulară cu care se va înconjura partea vizibilă a corpului străin. (Fig. 16.4). Apoi se va aplica presiune directă pe marginile bandajului circular.

Hemoragiile interne

Pierderea de sânge poate fi severă, fără să existe nici un semn vizibil de sângerare.Aceasta se numeşte hemoragie internă ascunsă. Poate apărea în contextul unor fracturimajore, de exemplu de bazin sau de membre inferioare, sau atunci când accidentatul suferăleziuni de organe interne cum sunt ficatul sau splina. Deşi sângele nu se pierde din corp, sepierde din circulaţie, cu reducerea consecutivă a tensiunii arteriale.

Fig. 16.4 Bandajul circular.

Acumularea chiar şi a unor cantităţi mici de sânge în interiorul craniului sau în jurul inimii poate provoca probleme majore, din cauza presiunii asupra creierului, respectivinimii.

Hemoragia internă poate fi demascată prin pierderea de sânge prin urină, prineliminare de sânge prin tuse sau vomă, sau prin formarea unei vânătăi deasupra regiuniilezate.

Orice pacient şocat care a suferit o leziune va fi considerat ca prezentând hemoragieinternă până la proba contrarie.

Urmele centurii de siguranţă de pe abdomen sautorace indică decelerare severă. La aceşti pacienţi se va avea totdeauna în vedere posibilitatea hemoragiei interne, fiind necesar controlul frecvent al pulsului şi a stării generale.

1



Bandaje, comprese şi tehnici de aplicare a bandajelor

BANDAJUL TRIUNGHIULAR

Bandajul triunghiular este un instrument de prim ajutor foarte util. Se confecţionează printăierea pe diagonală a unei bucăţi pătrate de material cu latura de 100-110 cm, astfel că se pot obţine două bandaje triunghiulare.

Avantaje

Bandajul triunghiular este de preferat bandajului tip faşă pentru primul ajutor dinurmătoarele motive:1. Poate fi folosit neîndoit, sau se poate îndoi pentru a se obţine bandaje late sau înguste.2. Se poate aplica rapid şi eficient în orice parte a corpului, fără ca pacientul să

trebuiască mişcat.3. Poate fi improvizat cu uşurinţă în urgenţe din bucăţi de cearceaf, pânză sau alte

materiale similare.

Părţi

Pentru a uşura descrierea metodelor de bandajare, bandajului triunghiular i se descriu 4 părţi: baza, vârful, părţile şi capetele.

Folosire

Bandajul triunghiular poate fi folosit pentru multe scopuri, rezumate astfel:\1. Păstrarea compreselor în poziţia dorită.2. Formarea bandajului Desault pentru susţinerea membrului superior.3. Fixarea de atele la un membru sau la corp.4. Menţinerea pe poziţie a perniţelor de protecţie.5. Bandajul îngust poate fi folosit ca şi un bandaj de tip faşă.

Legarea capetelor

Nodurile plate se folosesc întotdeauna pentru legarea capetelor bandajelor, pentru că sunt sigure şi potfi desfăcute cu uşurinţă. Pentru mulţi, învăţarea efectuării acestui tip de nod ridică dificultăţi, şi s-aunăscocit mai multe aforisme pentru a-i ajuta pe începători. În metoda care urmează se poate observacum capătul care trece pe deasupra primul trece pe deasupra şi a doua oară.

Metodă de legare a nodului plat. Etapa 1. Se ţin cele două capete ale bandajului în câte omână, cel din mâna dreaptă fiind uşor mai aproape de corpul primului ajutor decât cel dinmâna stângă.

Se duce capătul ţinut de mâna dreaptă în afară (adică se îndepărtează de primulajutor) şi se trece pe deasupra şi apoi pe dedesubtul capătului ţinut de mâna stângă. Seschimbă mâinile şi se strâng capetele trăgând de ele, realizând astfel prima ansă a nodului.

Stadiul 2. Se ţine din nou câte un capăt al bandajului în fiecare mână, de dataaceasta însă ţinând mâna stângă mai aproape de corp. (Acesta, desigur, este capătul care atrecut pe deasupra prima dată).

Se duce capătul ţinut cu mâna stângă în afară şi peste, apoi pe dedesubtulcapătului ţinut de mâna dreaptă. Se schimbă mâinile şi se strâng capetele trăgând de ele pentru a termina nodul.

Aspectul nodului plat este caracteristic, iar capetele bandajului stau în axul

bandajului. În cazul nodului dublu de văcar, care este făcut adesea din greşeală (fig. 34.1),capetele stau perpendicular pe linia bandajului, deşi uneori se fac încercări de a masca acestaspect.

Fig. 34.1 A şi B, nod plat. C şi D,nod dublu de văcar. Observaţi cumcapetele stau în axul bandajului lanodul plat, dar perpendicular lanodul dublu de văcar.

2



Nodul chirurgical

Acesta este un tip special de nod plat, în care se face o răsucire suplimentară în prima ansă(fig. 34.2). se obţine astfel un nod mai durabil.

Fig. 34.2 Nod chirurgical.

Tipuri de bandaj

S-a spus deja că bandajul triunghiular poate fi folosit neîndoit sau îndoit sub formă de bandaj lat sau îngust, după cum urmează:

Bandaj lat . Acesta se obţine dintr-un bandaj triunghiular desfăşurat prin aducerea vârfuluila nivelul bazei şi apoi prin îndoirea bandajului o dată.

Bandaj îngust . Se obţine (fig. 34.3) prin îndoirea încă odată a unui bandaj lat.

Împachetare

Când nu se foloseşte, bandajul trebuie împachetat sub forma unui pachet de mărimeconvenabilă, după cum urmează:(a) Se face un bandaj îngust,(b) Se aduc capetele la centrul bandajului îngust, şi(c) Se împătureşte bandajul.

Avantajul împachetării după acest model este că bandajul poate fi desfăcut rapid şi seobţine un bandaj îngust.

Folosirea bandajului triunghiular pentru obţinerea de înălţătoare

Înălţătoarele se folosesc pentru a oferi confort şi sprijin atunci când un membru superior afost afectat de un accident. Se folosesc de obicei 4 tipuri de înălţătoare: mare, mic,triunghiular, şi de tip ???manşetă.

Bandajul Desault

Se foloseşte când se doreşte sprijinirea atât a cotului cât şi a braţului şi antebraţului. Dinacest motiv se foloseşte pentru toate leziunile membrului superior, fracturile antebraţului şimâinii, precum şi în cazul fracturilor costale.

A nu se uita că atunci când se aplică bandajul Desault (Fig. 34.4), vârful bandajului trebuie plasat la cot, iar nodul se leagă pe partea lezată.

Metodă

1. Se plasează un capăt al unul bandaj desfăcut peste umărul din partea sănătoasă, lăsândca restul bandajului să atârne pe partea anterioară a toracelui, cu vârful spre cot. Se plasează apoi vârful în spatele cotului pe partea lezată.

2. Se duce capătul superior al bandajului în jurul gâtului, astfel încât să atârne în jos peste clavicula de pe partea lezată.

3



Fig. 34.4 Bandajul Desault (etapele 1 şi 2)

3. Se îndoaie antebraţul pacientului, ţinând degetul mare în sus, până ce ajunge într-o poziţie perpendiculară pe braţ şi se situează în mijlocul bandajului.

4. Se apucă capătul de jos al bandajului şi se aduce în sus, peste antebraţ şi cot; se leagăambele capete în depresiunea din spatele claviculei, de partea lezată.

5. Se fac ajustări finale care să facă bandajul confortabil; apoi se aduce vârful bandajuluiînainte pentru şi se prinde cu ajutorul unui ac de siguranţă.

Observaţii speciale1. Antebraţul trebuie să fie un pic mai sus de nivelul unghiului drept.2. Unghiile trebuie lăsate vizibile pentru ca orice schimbare a culorii lor, care indică

stânjenirea circulaţiei, să fi rapid observată.3. Partea bandajului din spatele gâtului pacientului poate fi aplicată peste gulerul hainei

sau chiar prinsă cu ace de siguranţă de haina lui pentru a preveni disconfortul.4. Capetele bandajului trebuie ascunse prin îndoire.5. Se vor evita pe cât posibil cutele şi îndoirea bandajului.

Bandajul de susţinere a antebraţului

Acesta are rolul de a sprijini încheietura pumnului şi mâna, lăsând cotul liber. Se foloseşteîntotdeauna un bandaj lat (Fig. 34.5), iar nodul se face pe partea cu leziunea.

Fig. 34.5 Bandajul de susţinere a antebraţului

Metodă1. Se pune un capăt al bandajului lat pe umărul sănătos, lăsând ca restul să atârne în jos

pe faţa anterioară a trunchiului.2. Se trece capătul de sus al bandajului prin spatele gâtului astfel ca să ajungă peste

clavicula de pe partea cu leziunea.3. Se îndoaie antebraţul pacientului până ce ajunge perpendicular pe braţ, cu policele în

sus, aflându-se la mijlocul bandajului.4. Se apucă capătul de jos al bandajului şi se aduce în sus, peste încheietura pumnului şi

mână; se leagă capetele în depresiunea din spatele claviculei, de partea lezată.5. Se fac ajustări finale care să facă bandajul confortabil.

Observaţii speciale1. Sprijinul oferit de acest bandaj trebuie să se întindă din treimea inferioară a

antebraţului până la baza degetului mic.2. Se va evita răsucirea părţii bandajului din spatele gâtului.3. Observaţiile speciale de la nr. 1-5 de la bandajul Desault se vor aplica în măsura în

care este posibil.

Bandajul de înălţare

Acest bandaj (Fig. 34.6) oferă mult confort bolnavului şi se foloseşte ori de câte ori sedoreşte menţinerea mâinii într-o poziţie înaltă.

4



Fig. 34.6 Bandajul de înălţare: (a) etapa 1; (b) terminat (vedere din faţă); (c) terminat (vedere din spate)

Lucrul cel mai important care nu trebuie uitat când se aplică acest bandaj este că

nodul se face de partea lezată.

Metodă1. Se îndoaie antebraţul pacientului astfel încât vârfurile degetelor să atingă clavicula din

partea sănătoasă.2. Se ţine vârful bandajului între indexul şi policele unei mâini, şi un capăt al bandajului

similar cu cealaltă mână. Se aplică partea de sus a bandajului de-a lungul şi paralel cumarginea superioară a antebraţului şi mâinii pacientului, astfel încât vârful bandajuluisă se întindă puţin dincolo de cotul din partea lezată.

3. Se va solicita pacientului sau însoţitorului acestuia să ţină pe poziţie partea bandajuluicare se află de-a lungul antebraţului lezat.

4. Se împătureşte cât mai bine baza bandajului sub antebraţul şi mâna de pe partea culeziunea.

5. Se duce capătul inferior al bandajului în diagonală pe spatele pacientului, apoi peste

umărul sănătos, astfel încât să ajungă anterior deasupra claviculei de pe parteaindemnă. Se leagă capetele bandajului în depresiunea de deasupra claviculei.

6. Se trage cu delicateţe de vârful bandajului pentru a se elimina cutele şi îndoiturile,astfel încât acesta să fie neted şi bine întins.

7. Se apucă vârful şi se vâră sub porţiunea bandajului care acoperă partea anterioară acotului.

8. Se ia aripioara de bandaj care rezultă şi se prinde cu un ac de siguranţă în spatelecotului.

Observaţii speciale

1. Remarcile uzuale legate de poziţia nodului, ascunderea capetelor şi eliminarea cutelor şi îndoiturilor se aplică la toate tipurile de bandaje.2. Adeseori este mai de dorit să se facă un vârf fals la nivelul cotului înainte de

executarea instrucţiunilor de la punctul 7. Acest lucru se poate realiza uşor prinîntoarcerea aripioarei care se formează pe marginea inferioară a bandajului care a fosttrecută în jurul spatelui pacientului. Vârful fals astfel format va trebui să se afle peacelaşi ax cu vârful cotului.

3. Se va avea grijă să nu se răsucească partea care trece prin spatele pacientului.

Bandajul guler-manşetă

Acest tip de bandaj (Fig. 34.7) este foarte util în situaţiile în care se doreşte limitareamişcării în articulaţia cotului. Se poate face prin formarea unui nod de măr (foarfecă) dintr-un bandaj de tip faşă mai lung. Nodul se face la nivelul încheieturii pumnului; capătul mai

lung este plasat în jurul gâtului şi legat de capătul mai scurt în depresiunea de deasupraclaviculei.

Fig. 34.7 Bandajul guler-manşetă

5



Principiile acordării primului ajutor în caz de fracturi

1. Fracturile deschise trebuie bandajate imediat pentru oprirea sângerării şi prevenireasupra-infectării plăgii.

2. Fragmentele osoase trebuie protejate cu atele pentru a preveni mişcarea. Aceasta

minimalizează posibilitatea şocului sau altor complicaţii, sau riscul transformării uneifracturi închise într-una deschisă.3. După acordarea primului ajutor, pacientul va fi transportat la medic sau la spital.

Prevenirea mişcării

Sprijinire. Adesea pacientul îşi va sprijini membrul afectat singur. Cel care acordă primulajutor va prinde cu mâinile membrul fracturat deasupra şi dedesubtul fracturii, sprijinindastfel membrul şi prevenind mişcarea.

Bandajare. Atunci când este necesară aplicarea mai multor bandaje, se începe cu membrulsuperior.

Atele. Acestea se folosesc frecvent, dar trebuie aplicate cu grijă şi însoţite de perniţe

protectoare, în special dacă pacientul urmează să fie transportat pe distanţă mare.Corpul ca atelă. Aceasta este cea mai simplă metodă de imobilizare. Prin aplicarea atentăa mai multor bandaje, partea corpului dinspre membrul fracturat este folosită ca o veritabilăatelă. (Fig. 20.6).

Reguli de bandajare folosind corpul ca atelă.1. Nu se va înconjura membrul cu bandajul la locul fracturii. Ele se aplică întotdeauna

deasupra şi dedesubtul fracturii, întrucât la nivelul fracturii apare o tumefacţie care poate da naştere la complicaţii, dacă este strânsă de bandaje.

2. Bandajul de deasupra fracturii se leagă întotdeauna înaintea celui de dedesubt.Procedând astfel, membrul fracturat poate fi plasat în poziţia corectă.

3. Este necesara aplicarea de perniţe protectoare între membrul fracturat şi corp. ele ajutăla imobilizare.

4. Bandajele trebuie aplicate suficient de strâns pentru a împiedica deplasareasuplimentară a fragmentelor osoase, dar nu atât de strâns încât să stânjeneascăcirculaţia. Este important să nu se uite că umflarea va continua.

5. Bandajele trebuie fixate fără ca pacientul să fie deranjat mai mult decât este necesar.De ex., dacă un bandaj poate fi introdus pe sub membru folosind un băţ, aceasta va permite evitarea completă a mişcării membrului respectiv. Curburile naturale alecorpului - curbura lombară a coloanei, cele din spatele genunchilor şi gleznelor - pot fi

Fig. 20.6 Exemplu de folosire a corpului ca atelă

folosite în acest scop. După aceea, bandajele pot fi deplasate destul de uşor până la

locul dorit.6. Fixarea membrului fracturat la corp se va face fără grabă, pentru ca pacientul să nu

sufere şi fragmentele membrului fracturat să nu se deplaseze.7. Bandajele vor fi verificate des, la fel ca şi circulaţia la nivelul membrului afectat,

inclusiv pe durata transportului pacientului la cel mai apropiat centru medical. În felulacesta se pot evita complicaţiile. Dacă circulaţia este deficitară, bandajele trebuieslăbite.

Note suplimentare referitoare la tratament

În situaţia în care membrul lezat este răsucit, dislocat sau prins sub restul corpului, se poateefectua o tracţiune uşoară pentru îndreptarea acestuia. Aceasta va îmbunătăţi circulaţia şi va permite aplicarea cu uşurinţă a bandajului.

Observaţie

Lucrul acesta trebuie accentuat. Pulsul trebuie verificat distal de fractură. Circulaţiasangvină la nivelul patului unghial trebuie verificată regulat şi comparată cu cea a celuicare acordă primul ajutor. O nuanţă albicioasă sau albăstruie sugerează că bandajele sunt prea strânse şi trebuie slăbite.

6



Vindecarea fracturilor

Procesul natural de reunire a fragmentelor osoase fracturate permite vindecarea osului fărădefecte, cu condiţia ca fragmentele să fie aliniate corect şi imobilizate corespunzător. Întrecapetele fracturate ale osului se formează un hematom. Acesta, împreună cu tumefierea

muşchilor din regiune, determină umflarea dureroasă a zonei respective. În interiorulcheagului de sânge pătrund celule noi şi vase sangvine care proliferează şi formează ţesutulde granulaţie. Celulele formatoare de os din periost (membrana care acoperă osul) sedeplasează în acest ţesut, iar la cca. 10 zile după fractură începe să apară noul ţesut osos,numit "calus". Acesta reprezintă deja un suport suficient de solid pentru a păstra cele douăfragmente osoase laolaltă.

Fig. 20.7 Vindecarea fracturilor: (a) calusul exterior; (b) calusul interior, (c) calusul permanent. Notă: din cele trei fracturi exemplificate,două se vindecă în poziţii vicioase.

Dacă osul este imobilizat corect, acest suport este întărit de calusul permanentcare creşte între fragmentele osoase şi se consolidează dând naştere osului dur. Aceastareprezintă sudura osoasă finală. După aceea, contururile interioare şi exterioare alecalusului dispar treptat ca urmare a procesului de remodelare. La copii mai ales, esteadesea imposibil de spus unde a avut loc fractura.

FRACTURI ALE MEMBRULUI SUPERIOR

Fractura de claviculă

Greutatea membrului superior este preluată de claviculă şi transmisă sternului. Deasemenea, membrul superior este suspendat de mulţi muşchi puternici ataşaţi de acest os.De aceea, clavicula se fracturează uşor în cursul activităţilor sportive, prin aplicarea deforţă indirectă, şi mai rar de forţă directă (Fig. 20.8).

Fig. 20.8 Fractura de claviculă. Observaţidislocarea şi încălecarea fragmentelor osoase şia muşchilor inseraţi pe ele.

Diagnostic

Istoric. De obicei bolnavul cade pe braţ şi îşi foloseşte mâna pentru a atenua şocul căderii.Consecinţa este că întreaga greutate a corpului este transferată braţului.

Simptome. Durerea este resimţită în regiunea claviculei, iar braţul devine nefuncţional.

Semne. La examinare, pacientul îşi susţine braţul, lucru care tinde să tragă în josfragmentul exterior. Durea este evidentă. Osul afectat se poate compara cu uşurinţă cu celdin partea opusă; deformarea, tumefacţia şi sensibilitatea sunt evidente, iar capătul osuluifracturat poate fi palpat cu uşurinţă. Uneori, fragmentul proximal penetrează pielea,realizând o fractură deschisă.

Tratament

Are drept scop sprijinirea greutăţii membrului şi fixarea lui.1. Cel mai bun este bandajul de înălţare. Acesta se aplică după înlăturarea hainei. Nu

uitaţi că întotdeauna braţul sănătos se scoate primul din haine. Greutatea braţului va fisprijinită de un ajutor pe tot parcursul aplicării bandajului. Bandajul realizeazătransferul greutăţii asupra umărului sănătos. După aceea, braţul este fixat la cutiatoracică cu ajutorul unui bandaj lat. (Fig. 20.9). În final se va verifica pulsul.

7



Fig. 20.9 Tratamentul fracturilor de claviculă(metoda standard).

2. Alternativ, se poate aplica bandajul trei-inele. Două bandaje înguste sunt fixate în jurul fiecărui umăr, plasându-se perniţe protectoare în special sub cel de la umărullezat. Apoi un al treilea bandaj se aplică la spate, între cele două bandaje circulare, şise strânge pentru a fixa şi a asigura confort maxim braţului afectat. Confortul poate ficrescut şi mai mult prin aplicarea suplimentară a unui bandaj de înălţare pentru asusţine greutatea braţului (Fig. 20.10). Pe tot parcursul aplicării bandajelor se vaverifica pulsul la încheietura mâinii.

Fracturile de omoplat

Istoric. Fracturile de omoplat se pot produce prin aplicarea de forţă indirectă în cursulcăderii, rezultând fracturi de proces glenoid sau de col, sau prin forţă directă de-a lungullamei scapulei, caz în care se pot asocia fracturi costale.

Fig. 20.10 Tratamentul fracturilor uni sau bilaterale de claviculă (metoda celor trei inele).

Simptome. Pacientul se plânge de dureri şi de incapacitatea de a ridica braţul.

Semne. La examinare se constată tumefierea articulaţiei umărului şi incapacitatea mişcării braţului. De obicei pacientul îşi susţine braţul afectat cu cel sănătos.

Tratament. Este necesară aplicarea unui bandaj de înălţare solid pentru a sprijini greutatea braţului, membrul putând fi ulterior fixat şi mai bine prin aplicarea unui bandaj lat în jurul braţului. Circulaţia la nivelul încheieturii pumnului va fi verificată frecvent. Dacă apar semne de stânjenire a circulaţiei, bandajul lat se poate înlătura.

Fractura de humerus

Cap şi col

Fracturile porţiunilor din humerus cunoscute sub numele de col chirurgical şi tuberozităţisunt frecvente, în special la vârstnici (Fig. 20.11).

TuberozitateaMare Fractură a colului chirurgical

(treimea superioară)

Corp (treimea medie)

Supracondiliană (treimea inferioară)

EpicondiliFig. 20.11 Fracturi frecvente de humerus

8



Folosirea bandajului triunghiular pentru fixarea compreselor

Atunci când se folosesc aceste metode de bandajare, se va aplica o compresă falsă pesteleziune şi un bandaj de înălţare ori de câte ori va fi posibil.

Scalp: metodă

1. Se îndoaie un tiv la baza unui bandaj triunghiular.2. Se plasează bandajul peste capul pacientului în aşa fel încât vârful bandajului să atârne

în jos la nivelul mijlocului porţiunii posterioare a gâtului, iar baza este de-a lungulfrunţii (Fig. 34.8), chiar deasupra sprâncenelor.

3. Se duc capetele bandajului în jurul capului, printre urechi şi scalp, şi se încrucişează în partea posterioară a craniului. În final se aduc din nou la nivelul frunţii.

Fig. 34.8 Bandaj pentru scalp.Pentru a termina bandajul,vârful se va îndoi în sus.

4. Se leagă capetele bandajului la baza tivului în aşa fel încât nodul se află pe aceeaşilinie cu nasul. Se netezeşte uşor.

5. Se trage vârful în jos pentru a se îndrepta cutele şi îndoiturile, apoi se îndoaie în sus şise prinde cu un ac de siguranţă în vârful scalpului.

Note1. De lăţime tivului depinde mărimea aripioarei din spate, care trebuie ridicată în sus la

sfârşitul tratamentului. Vârful bandajului trebuie fixat cu un ac de siguranţă plasat într-o astfel de poziţie încât să nu deranjeze pacientul în timpul somnului.2. Capetele bandajului nu trebuie legate prea strâns, pentru ca altfel apare cefalea.

Secretul aplicării unui bandaj fix la nivelul scalpului este încrucişarea capetelor la unnivel suficient de jos în porţiunea posterioară a capului.

Ochi: metodă

1. Se plasează centrul unui bandaj îngust peste ochiul afectat. Bandajul se pune într-o poziţie înclinată, astfel încât capătul de mai jos să treacă pe sub urechea de partealezată, iar capătul de mai sus să meargă în sus pe marginea craniului părţii neafectate.

2. Se duc capetele în jurul capului, se încrucişează în partea de jos a craniului şi se aducapoi anterior.3. Se leagă capetele în centru bandajului (Fig. 34.9).

Fig. 34.9 Bandaj pentru a menţine pe poziţie ocompresă la nivelul ochiului.

Note1. Bandajele trebuie să fie bine înclinate pentru a preveni stânjenirea vederii de partea

neafectată.2. Unii specialişti nu agreează idea de a înnoda capetele direct pe ochi şi recomandă ca

bandajul să fie terminat pe o parte a compresei.

Frunte, parte laterală a capului, obraz sau orice altă parte rotundă a corpuluiSe va folosi un bandaj îngust sau lat aplicat într-o manieră similară cu cel pentru ochi,capetele fiind legate într-o poziţie convenabilă. Surplusul de bandaj poate fi rulat în jurulunui membru şi apoi legat.

9



Fracturile mandibulei

Istoric

Această fractură apare frecvent în urma unei lovituri asupra mandibulei (Fig. 25.11).

fractura poate cuprinde ramul orizontal sau ascendent, sau condilul mandibulei.

Fig. 25.11 fracturile mandibulei: cele maifrecvente localizări

Simptome şi semne

Pacientul îşi susţine adesea mandibula fracturată cu palma mâinii. Acuză dificultate înîncercarea de a deschide gura sau durere în timpul masticaţiei, toate apărute în contextul

unei lovituri. Locul fracturii este sensibil la palpare, iar deschiderea gurii se face cu durere.Dinţii sunt neregulaţi. Întrucât acestea sunt adeseori fracturi deschise, gingiile sângerează,dând salivei o coloraţie roşiatică. În cazurile grave, cu fracturi cominutive sau bilaterale demandibulă, controlul asupra limbii este pierdut, aceasta putând cădea spre înapoi,interferând cu respiraţia. Pacientul trebuie transportat cu faţa în jos (Fig. 25.12).

Fig. 25.12 Transportul pacientului atunci când ambelemandibule sunt fracturate

Fig. 25.13 Tratamentul fracturilor de mandibulă.

Tratament

1. Pacientul va fi pus în poziţie şezând, uşor aplecat în faţă şi susţinându-şi mandibula.2. Se plasează o perniţă sub mandibulă, iar neregularitatea dinţilor de jos este corectată

cu delicateţe prin apăsare cu punct de sprijin pe maxilar (Fig. 23.13).

3. Se plasează centrul unui bandaj îngust sub bărbie. Se duce unul din capete în jurulvârfului capului şi se încrucişează cu celălalt deasupra urechii. Aceasta face ca unuldin capete să rămână scurt, iar celălalt lung.

4. Se duce capătul lung în jurul craniului, iar cel scurt în jurul frunţii chiar pe deasuprasprâncenelor, legând capetele deasupra urechii opuse.

5. Notă: dacă bandajul este prea scurt, se leagă pe vârful capului cât mai în faţă posibil.Un alt bandaj orizontal se poate lega orizontal în jurul frunţii, formând ochiuriîmpreună cu bandajul vertical.

10



Umăr: metodă

1. Se aplică un bandaj de susţinere a antebraţului, având grijă ca nodul să fie plasat de-alungul unei linii trasate în sus, pe mijlocul feţei exterioare a braţului până la nivelulgâtului (Fig. 34.10).

2. Se plasează vârful unui bandaj despăturit sub nod şi se fixează temporar în această poziţie, lăsând ca baza să atârne în jos pe partea lezată.3. Se îndoaie baza bandajului până se obţine un tiv, apoi se duc capetele în jurul

mijlocului braţului; se leagă pe marginea inferioară a tivului. Apoi se prinde vârful bandajului cu un ac de siguranţă deasupra nodului bandajului de susţinere.

Fig. 34.10 Bandaj pentru păstrarea uneicomprese la nivelul umărului.

Note1. Capetele bandajului se pot înfăşura de două ori în jurul braţului, dar se va avea grijă să

nu se împiedice circulaţia.2. Cele două noduri - adică cel al bandajului şi cel al bandajului de susţinere - trebuie să

se afle pe aceeaşi linie dreaptă, aşa cum s-a descris la punctul 1.

Cot: metodă1. Se face un tiv de-a lungul bazei unui bandaj despăturit.2. Se plasează vârful bandajului la cca. 18 cm deasupra cotului (Fig. 34.11) pe mijlocul

feţei posterioare a braţului.

Fig. 34.11 Bandaj pentru păstrarea uneicomprese la nivelul cotului.

3. Se plasează tivul pe partea posterioară a braţului, la cca. 8 cm sub articulaţie.4. Se apucă capetele bandajului, se înfăşoară în jurul antebraţului, se încrucişează

înaintea cotului, şi în final se leagă la cca. 8 cm deasupra articulaţiei, astfel ca nodul săfie situat de-a lungul liniei de mijloc. Se ascund capetele bandajului.

5. Se întoarce vârful peste nod şi se prinde de bandaj cu un ac de siguranţă.

Note1. Cea mai frecventă greşeală este facerea unui tiv insuficient, ceea ce lasă un vârf prea

lung pentru a putea fi legat elegant.2. Dacă bandajul este aplicat cu cotul aproape drept, atunci îndoirea articulaţiei (de ex.

pentru a plasa membrul într-un bandaj de susţinere) cutele şi îndoiturile vor dispărea,iar bandajul se va strânge. Se impune totuşi grijă pentru a nu fi stânjenită circulaţia.

Mână: metodă

1. Se întinde un bandaj triunghiular pe o suprafaţă plată, cu vârful îndreptat în parteaopusă corpului pacientului. Se face un tiv de mărime potrivită.

2. Se plasează partea din faţă a încheieturii pumnului pacientului la mijlocul tivului,astfel încât degetul mijlociu se află pe aceeaşi linie cu vârful, iar leziunea este cel mai

sus situată.3. Se duce vârful bandajului în sus peste partea posterioară a mâinii şi antebraţului pânăla cca. 8 cm deasupra - încheieturii pumnului (Fig. 34.12). Pacientul poate ţinetemporar vârful în această poziţie.

4. Se întind capetele bandajului în afară pentru a se obţine două aripioare, câte una defiecare parte a mâinii.

11



Fig. 34.12 Bandajareamâinii(primul stadiu).

5. Daca mâna pacientului este mică, sau dacă bandajul este prea mare, se îndoaie fiecarearipioară în două.

6. Se prind capetele, se încrucişează pe spatele încheieturii pumnului, apoi se înfăşoară în jurul încheieturii pumnului şi se leagă la mijlocul părţii posterioare a articulaţiei.

7. Se întoarce vârful în jos peste nod (Fig. 34,13) şi se fixează de bandaj cu un ac desiguranţă.

Fig. 34.13 Bandajarea mâinii (stadiul final,cu excepţia întoarcerii vârfului)

note1. De obicei se va constata că un tiv mai mic este mai de dorit în cazul bandajării mâinii.2. Cutele pot fi evitate prin aplicarea unei tensiuni uşoare asupra vârfului.

Încheietura pumnului

Acest bandaj (Fig. 34.14) poate fi folosit pentru a fixa o compresă pe palma mâinii; esteutil şi pentru întinderi şi entorse produse la acest nivel.

Fig. 34.14 Bandaj pentru palma mâiniişi încheietura pumnului

metodă

1. Se plasează centrul unui bandaj îngust de-a lungul palmei mâinii; se iau capetele şi seduc în spatele mâinii, lăsând liber policele.

2. Se încrucişează capetele pe faţa posterioară a mâinii şi se înfăşoară în jurul încheieturii pumnului şi porţiunii posterioare a antebraţului; se leagă pe mijloc, pe faţa posterioarăa membrului.

Şold: metodă

1. Se leagă un bandaj îngust în jurul părţii inferioare a abdomenului, astfel încât nodul săse afle pe partea lezată.

2. Se ia un bandaj despăturit şi se vâră vârful lui sub nod, lăsând ca restul bandajului săatârne în jos pe coapsă.

3. Se face un tiv de-a lungul bazei bandajului despăturit şi se înfăşoară capetele în jurul

coapsei, se leagă pe cealaltă parte a coapsei.4. Se întoarce vârful în jos peste nod şi se fixează de acesta cu ajutorul unui ac desiguranţă.

Notă: ambele noduri trebuie să se afle pe aceeaşi linie, şi anume pe linia din mijlocul părţiiexterioare a membrului.

12



FRACTURILE MEMBRULUI INFERIOR

Fracturile membrului inferior se asociază adesea cu leziuni mai severe şi cu mai mult sângela nivelul hematomului fracturii. În cazul fracturilor de bazin se produc frecvent şi leziuniale organelor interne, de aceea se vor căuta semnele de şoc. Tratamentul de prim ajutor al

fracturilor picioarelor are la bază folosirea celuilalt membrul ca atelă. Deformărilemoderate sau angulaţia pot fi corectate adesea prin tracţiune blândă, după care se aplică perniţe între genunchi şi glezne. Picioarele şi gleznele se leagă împreună cu un bandaj înformă de opt, genunchii cu un bandaj lat, după care, în final, se aplică încă două bandajelate deasupra şi dedesubtul locului fracturii.

Fractura de bazin

Istoric. Bazinul este o structură osoasă puternică, concepută să facă faţă greutăţii corpuluişi la forţei membrului inferior (Fig. 20.16). Aceasta înseamnă că este necesară o forţă foartemare pentru a-l fractura şi, având în vedere intensitatea acestei forţe, riscul de lezare a

organelor interne este considerabil.

Simptome şi semne. Semnele de şoc se vor căuta cu atenţie, starea generală şi pulsul pacientului fiind evaluate cu regularitate. Bolnavul va sta la orizontală. Examinarea vadecela prezenţa de contuzii, tumefacţii şi sensibilitate locală. Presiunea asupra osului,exercitată prin plasarea mâinilor pe părţile laterale ale bazinului şi apăsarea delicată provoacă de cele mai multe ori apariţia durerii, ca şi mişcarea picioarelor. Abdomenul estesensibil şi prezintă contuzii. Muşchii abdominali se contractă şi se întăresc la aplicarea unei presiuni uşoare - semn numit "apărare", ce semnifică leziuni grave.

Complicaţii. Una din cele mai frecvente complicaţii este ruptura de vezică urinară sau deuretră, tubul prin care circulă urina. La nivelul perineului este prezentă durere, contuzii şitumefacţii, iar atunci când pacientul urinează, urina se poate scurge din uretră în ţesuturileînconjurătoare. Din acest motiv se va recomanda pacientului să se abţină de la urinare pânăcând ajunge la spital. Uneori se produc şi leziuni la nivelul rectului, situaţie în care sângele poate fi exteriorizat la nivelul anusului.

Lezarea numeroaselor vase sangvine de la nivelul bazinului duce la hemoragieinternă şi determină apariţia semnelor de şoc - paloare, agitaţie, scăderea tensiunii arterialeşi accelerarea pulsului.

Fig. 20.16b Fractura de bazin. Observaţi fractura de pe parteastângă ce se extinde la nivelul sacrului, precum şi douăfracturi pe partea dreaptă

13



Fig. 20.17 Tratamentul fracturii de bazin.

Tratament. Transportul urgent la spital este absolut necesar. Picioarele se vor lega laolaltă,iar pacientul va fi transportat pe o targă, dacă este posibil (Fig. 20.17).

Fracturile de femur

Capătul superior al femurului

Istoric. Fracturarea femurului se produce adeseori la nivelul colului osului sau printrohantere (Fig. 20.18). Fracturile de col sunt mai frecvente la vârstnici din cauza rarefieriiosoase. Fracturile trohanteriene se pot produce la orice vârstă.

Fractură de col

Fractură pretrohanteriană

Fractură de corp osos în treimea superioară

Fractură de corp osos medie

Fractură supracondiliană (treimea inferioară)FracturăIntercondiliană

Fig. 20.18 Fracturile de femur

Semne şi simptome. Fractura prin baza gâtului poate fi o fractură prin impact, cu semneminime afară de durere, shiopătare şi scurtarea membrului. Diagnosticul poate fi pus cu ooarecare întârziere din cauza puţinătăţii semnelor. Fracturile de col femural, sau celetrohanteriene, se însoţesc de obicei de durere mai mare, la care se adaugă scurtareamembrului şi rotarea externă a plantei.

Tratament. Pacientul va fi aşezat confortabil la orizontală, având o perniţă plasată întregenunchii legaţi cu un bandaj lat. Rotaţia laterală se va corecta cu grijă. Controlul fracturiise poate realiza cu ajutorul unui bandaj în formă de opt aplicat la nivelul gleznelor. Mulţi pacienţi descoperă că se simt mai bine cu şoldurile flectate cu ajutorul unei perne sau haine.

Corpul femurului

Istoric. Aceasta este o leziune mult mai gravă. Osul este mai gros la acest nivel, leziunilemusculare sunt mai severe, iar forţa necesară producerii fracturii este mai mare. Pacientulsau martorii oculari descriu traume directe sau indirecte considerabile.

Simptomele şi semnele sunt, din acest motiv, mult mai evidente. Durerea este severă,însoţită de tumefiere, scurtarea membrului şi rotaţie externă a plantei. Deformarea poate fievidentă, cu o combinaţie de scurtare şi angulare. Fracturile cominutive produc leziuni maimari: sângerarea şi, deci, incidenţa şocului sunt mai mari.

Fracturile condiliene.

Fracturile în formă de T sunt frecvente şi duc la despărţire condililor. Ele implică în modnatural şi articulaţia genunchiului, care este tumefiat, dureros. Sunt prezente şi celelaltesemne ale fracturii. În articulaţia genunchiului se află o colecţie de sânge sub tensiune,foarte dureroasă.

Tratament. Fracturile corpului femurului se însoţesc de pierderi mai mari de sânge.Pacientul se poate afla în şoc, motiv pentru care tratamentul se va adresa în primul rândşocului. În accidentele rutiere, prezenţa rănilor transformă fractura în fractură deschisă,ceea ce va face necesară aplicarea unei comprese mai întâi. Tracţiunea blândă a picioruluicu rotaţie medie (spre linia de mijloc) va permite legarea gleznelor împreună cu ajutorul

unui bandaj în opt (fig. 20.19 şi 20.20). Se vor aplica mai multe bandaje late în jurulgenunchilor, deasupra şi dedesubtul fracturii, precum şi în jurul mijlocului picioarelor. Sevor aplica şi atele lungi, cu membrele protejate de perniţe, ori de câte ori este posibil (Fig.20.32). acestea se aplică pe partea exterioară a membrului fracturat, extinzându-se de lanivelul axilei până la plantă.

14



Fig. 20.19 Fractura de femur: tratament (primul stadiu). Sprijinirea piciorului şi aplicarea extensiei. Notă: piciorul sănătos a fost îndoit pentru a facilita vizualizarea. Este nevoie de un ajutor care să ţină pe poziţie pacientul.

Fig. 20.20 Tratamentul fracturiide femur (terminat).

Se va avea grijă ca bandajele să fie suficient de fixe, iar atelele corespunzător aplicate pentru ca fractura să nu se mişcă pe durata transportului. Pacientul va fi urcat pe targă cumare atenţie, de cel puţin trei persoane.

Atela Thomas. Controlul fracturii de femur se realizează prin tracţiunea eficientă aplicatăasupra capetelor femurului. Aplicarea atelei tip Thomas permite salvarea de vieţi, în specialdacă leziunea este deschisă sau însoţită de răni produse de explozii sau proiectile, şi dacă pacientul trebuie transportat pe distanţe mari. După introducerea acestei metodeterapeutice, în timpul primului Război Mondial, atela Thomas a redus mortalitatea fracturiifemurale deschise de la 80% la 20%. Şi fracturile condiliene pot fi tratate cu atela Thomas(Fig. 20.12).

Fractura de rotulă

Istoric. Fractura de rotulă (fig. 20.22) este frecventă, fiind de obicei consecinţă uneilovituri directe. Ocazional poate fi provocată şi de contracţii musculare puternice, în specialîn situaţia în care osul a fost afectat de folosirea timp îndelungat a steroizilor. Fractura poate fi stelată (în formă de stea) sau transversală.

Fig. 20.21 Atela Thomas. Notă: inelul este special conceput pentru a se potrivi pe coapsa pacientului, protejat de perniţe. De obicei, încondiţii de prim ajutor, inelul este un oval simplu, astfel încât atelă să poată fi folosită pentru orice membru.

Simptome şi semne. Fractura stelată se însoţeşte adesea de efuzie (tumefiere din cauzaacumulării de fluid), dar fragmentele osoase nu se separă. Genunchiul este dureros şitumefiat, sensibilitatea maximă fiind deasupra rotulei. În fractura transversală fragmentelesunt separate, iar pacientul nu-şi poate îndrepta piciorul.

15



Fig. 20.22 Fractura de rotulă.Observaţi dislocarea fragmentelor.

Articulaţia genunchiului este tumefiată şi dureroasă. În caz de accidente rutiere, se va

examina şi şoldul victimei - adeseori există şi o dislocare de şold, care este frecvent trecutăcu vederea.

Tratament. Se îndreaptă piciorul cu blândeţe şi se fixează de celălalt picior folosind bandaje late plasate deasupra şi dedesubtul articulaţiei. Gleznele vor fi fixate cu un bandajîn formă de opt. Aplicarea bandajelor la nivelul genunchilor trebuie să se facă cu maregrijă, întrucât efuzia de fluid va deveni mai mare, pentru a evita producerea de constricţii.Acesta este motivul pentru care perniţele protectoare se aplică cu generozitate, iar circulaţiala nivelurile inferioare genunchiului se verifică cu grijă.

Fracturile de tibie

Istoric. Fracturile platoului superior al tibiei se asociază cu leziuni ale ligamentelor şi cuacumulare de sânge în articulaţia genunchiului. Fractura obişnuită care se produce în cazultamponărilor de maşină constă din înfundarea platoului tibial pe faţa laterală, însoţită delezarea ligamentelor mediale şi încrucişate ale articulaţiei genunchiului.

Simptome şi semne. Durere severă, incapacitatea de a sta în picioare, tumefiere aarticulaţiei genunchiului. Tratamentul de prim ajutor este similar cu al fracturilor condiliene şi rotuliene.

Fracturile corpului tibiei

Istoric. Tibia se poate palpa cu uşurinţă sub pielea gambei, motiv pentru care fracturile laacest nivel se asociază cu lezarea pielii supraiacente. Tratarea acestor fracturi se va face cu

grijă pentru a evita transformarea lor în fracturi deschise. Fracturile pot fi transversale prinleziuni directe, spirale prin leziuni indirecte, sau oblice prin combinaţii dintre cele două(Fig. 20.13). În cazul accidentelor rutiere se produc frecvent fracturi cominutive, în specialîn cazul motocicliştilor.

Condil tibial

Corp osos - regiune medie

Corp osos - treime inferioară

Maleola medialăFig. 20.23 Fracturile tibiei

Simptome şi semne. Piciorul este dureros, tumefiat şi cu echimoze. Pot fi prezentedoformări, cu angulare şi rotaţia plantei. De obicei fractura este deschisă, osul fiind vizibil.Semnele de şoc sunt frecvent prezente.

Tratament. Membrul trebuie îndreptat şi rotat cu delicateţe, astfel ca gleznele să poată filegate laolaltă cu ajutorul unui bandaj în formă de opt. Pe răni se vor aşeza comprese, iar deasupra şi dedesubtul fracturii se vor plasa bandaje late, după aşezarea de perniţe protectoare între picioare. Apoi genunchii trebuie legaţi împreună (fig. 20.24).

16



Fig. 20.24 Tratamentul piciorului fracturat.

Această fractură, precum şi fractura Pott descrisă mai jos sunt cel mai bine tratate cu atelegonflabile (vezi mai jos) care se pot procura din magazinele cu articole sportive şi centreled prim ajutor, şi care ar trebui să se afle în dotarea salvărilor (Vezi fig. 20.29).

Fracturile de gleznă

Istoric. Fracturile maleolelor laterale şi mediale (fractura Pott) sunt foarte frecvente şi suntgreu de diferenţiat de o luxaţie severă a gleznei (Fig. 20.25).

Simptome şi semne. Durere, incapacitatea de a merge, tumefiere şi ehimoze, iar înleziunile severe planta poate fi dislocată. Se poate întâmpla ca fracturile simple de gradulîntâi ale maleolei laterale să fie descoperite numai radiologic, întrucât pacientul poate

merge. Examinarea atentă evidenţiază existenţa unei zone sensibile deasupra osuluifracturat. Aceasta este situată la cca. 4 cm deasupra vârfului maleolei laterale, respectiv la 2cm deasupra vârfului maleolei mediale. În caz de luxaţie, zona sensibilă este situatădedesubtul vârfului osului de fiecare parte.

Fig. 20.25 Varietăţi de fracturiPott: (a) fractură de maloelălaterală; b fractură de maloelămedială şi laterală; (c) fracturăde maloelă medială; (d)subluxaţie a articulaţiei curuperea ligementelor (plusfractură a colului fibulei).

Tratament. Se vor aplica atele gonflabile sau un bandaj în formă de opt în jurul gleznelor.

17

Bandajare

Documents

Transcript of Bandajare