AVANGARDISMUL

Avangardismul se manifesta, în perioada interbelică, sub forma unei radicalizari a modernismului, un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militaravangardă, careeste „o mică trupă de şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care sestrecoară spre liniile inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide drumarmatei în înaintare” [Adrian Marino].Avangarda artistică se coagulează în jurul ideii de ruptură totală de tradiţie şi a ideii decultivare a unor forme estetice noi. Aceasta a inclus următoarele orientări artistice:fauvismul (fovismul), cubismul, futurismul, expresionismul, dadaismul, constructivismul,suprarealismul, integralismul. Orientările avangardiste s-au manifestat în literatură, arteleplastice, muzică, cinematografie, dar şi arhitectură.În esenţă, trăsăturile avangardei sunt următoarele:- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri formale- proclamarea subiectivităţii absolute a artistului- dinamismul- libertate absolută de creaţie, care permite orice abatere, atât de la estetica tradiţională, cât şi de la normele gramaticale şi de punctuaţie- tehnica dicteului automat- supremaţia visului în procesul de creaţie artistică — Una dintre primele mişcări de avangardă este Futurismul (il futuro – viitorul), iniţiată de poetul italian Filippo Tomasso Marinetti (1876-1944), în 1909, la Paris. Arta, literatura şi pictura, înseamnă pentru futurişti: respingerea formelor tradiţionale de artă (distrugerea muzeelor şi bibliotecilor), glorificarea curajului, e revoltei şi chiar a războiului, şi, în special, cultul maşinismului, al vitezei. Mişcarea futuristă se va extinde şi în artele plastice, în cinematografie, în modă chiar. În anul 1910 rusul Wassily Kandinsky pictează prima acuarelă abstractă, în care îşi propune să nu se mai inspire în nici un fel din realitatea înconjurătoare, ci să pună în prim-plan rigoarea intelectuală, regula geometrică. Î se vor alătura olandezii Piet Mondrian, Theo Van Doesburg (atât poet, cât şi arhitect şi critic de artă).— În 1910, la Berlin începe să se manifeste Expresionismul, mai întâi în literatură, mai apoi în cinematografie şi în artele plastice. Adepţii acestei mişcări considerau că este necesar să extragă din viaţă inspiraţia creatoare şi că opera de artă se naşte din transpunerea totală a ideii personale în lucrare. Între iniţiatori se numără pictorii: Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde, Otto Müller, cărora li se vor adăuga Edvard Munch, James Ensor, Georges Rouault, etc., iar în Rusia debutează poeţii: Osip Mandelştam, Anna Ahmatova, Vladimir Maiakovski.— Dadaismul, un curent avangardist conceput de un grup de tineri boemi, refugiaţi în Elveţia în timpul Primului Război Mondial, a fost iniţiat la Zürich (în Elveţia) în 1916, prin contribuţia decisivă a poetului român Tristan Tzara (pe numele adevărat Samuel Rosenstock, născut la Moineşti în 1896 şi mort la Paris în

1

1963). Denumirea orientării a fost stabilită prin hazard, deoarece Tristan Tzara a găsit acest termen din limbajul colocvial francez, într-un dicţionar Larousse. Iniţiatorii intenţionau să decorseteze (să elibereze) poezia de o serie de rigori: sintactice, gramaticale, de punctuaţie. În general, au avut intenţia de a nega, de a „demola” tot ce a însemnat literatură până atunci. Este memorabil Manifestul lui Tristan Tzara – cel mai reprezentativ poet al orientării avangardiste. El a conceput un text literar prin care incită la instituirea unei modalităţi şocante de a scrie poezie:„Luaţi un ziar.Luaţi nişte foarfeci.Alegeţi în ziar un articol care să aibă lungimea pecare doriţi s-o daţi poeziei dumneavoastră Decupaţi articolul. Decupaţi şi fiecare cuvânt ce intră în articolşi puneţi toate cuvintele într-o pungă. Agitaţi uşor.Scoateţi cuvintele, unul după altul, dispunându-lein ordinea în care le veţi extrage. Copiaţi-le conştiincios. Poezia vă va semăna.”Mişcarea dadaistă nu a durat mult, s-a autodizolvat. Scriitorii precum Tristan Tzara, Paul Eluard, Louis Aragon, André Breton au aderat la suprarealism.— Constructivismul, este o mişcare artistică influenţată de futurism, apărută în Rusia. Direcţiaconstructivismului este reprezentată de revista CONTIMPORANUL, care apare în 1922, sub îndrumarea lui Ion Vinea şi Marcel Iancu. În această revistă se publică Manifestul activist către tinerime, în 1924, redactat de Ion Vinea. În paginile revistei apar şi câteva poezii ale lui Ion Barbu. Altă revistă constructivistă este PUNCT (1924), care va fuziona cu CONTIMPORANUL în 1925. Constructivismul propune o nouă formulă estetică prin care se încearcă armonizarea artei cu spiritul contemporan al tehnicii moderne.— Suprarealismul (fr. surréalisme= supra+realitate), o altă orientare avangardistă, a fost iniţiat de poetul francez, Guillaume Apollinaire, şi denumeşte o mişcare literar-artistică, promovată apoi de poeţii Lautréamont şi Alfred Jarry. În artele plastice suprarealismul a fost reprezentat de pictorul Salvador Dali. Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnică a surprizei prin sabotarea (=împiedicarea) universului imagistic şi metaforic, „hazard obiectiv”, „delir metodic”, exploatarea fenomenelor onirice, iar în pictură metoda „paranoia-critică” (a lui Salvador Dali). În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismului. În literatura română, suprarealismul a avut mai mulţi adepţi şi a fost cultivat cu succes de către: Urmuz, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Geo Bogza (primul scriitor român, autor de reportaje literare), Tristan Tzara, ulterior au aderat Gellu Naum şi

2

Virgil Teodorescu. Direcţia suprarealismului poate fi remarcată în 1928, în revistele: URMUZ, condusă de Geo Bogza şi UNU, editată de Saşa Pană.Termenul suprarealism presupune ceva ce transcende realitatea (visul), fiind influenţaţi de psihanaliza lui Freud. Scriitorii au apelat la tehnica dicteului automat (procedeu care presupune notarea necenzurată a oricăror gânduri ce ne trec prin minte în legătură cu subiectul abordat, scrierea spontană, jocul absolut liber al imaginaţiei), dar şi la promovarea visului, a stărilor halucinatorii, sondarea subconştientului, spiritismul, hipnoza. Poeziile suprarealiste ilustrează atotputernicia visului şi puterea de creaţie a autorului. Cele două direcţii, constructivismul şi suprarealismul, se unesc în Integralism sau Sintetism (în denumirea lui Ilarie Voronca), ilustrat prin revista INTEGRAL, apărută în 1925 şi condusă de Ilarie Voronca.Alte reviste avangardiste: 75 H.P (1924, cu un singur număr), ALGE (1930), LICEU (1932), VIAŢA IMEDIATĂ (1933, număr unic), etc.Fără îndoială că scriitorii români care prin scrierile lor avangardiste au modernizat literatura română rămân: Tristan Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Saşa Pană, Gellu Naum, Ilarie Voronca.

Dadaismul  este un curent artistic.

Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității.

Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorulCabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Marcel Iancu va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.”

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire.

Denumirea mișcării

Originea numelui este neclară. Sunt păreri[cine?] care susțin că provine din afirmația Da, folosită foarte des în discuțiile purtate de inițiatorii mișcării, de origine românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvîntul românesc țara) și Marcel Iancu.

3

Alte păreri[cine?] susțin că inițiatorii mișcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înțeparea cu un cuțit a unui dicționar francez-german, și deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.

O altă variantă[cine?] spune că numele mișcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicționar Larousse. El apare după ce inițiatorul mișcării, Tristan Tzara introduce un creion în Marele Dicționar Francez Larousse și acesta se oprește în dreptului cuvântului onomatopeic dada.

Denumirea curentului dadaism provine din franțuzescul dadisme (dada = „căluț de lemn” în limbajul copiilor).Dadaismul ia naștere în mod oficial la 6 februarie 1916

În conformitate cu manifestul Dada, mișcarea nu ar trebui să se numească Dadaism, având oroare de cuvintele terminate în –ism, cu atât mai puțin să fie considerată o mișcare artistică

Definiția și descrierea mișcării

Curent cultural și artistic nonconformist și anarhic îndreptat împotriva rutinei în viață, gândire și artă, dezvoltat plenar între 1916 și 1923 și înființat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball și Richard Hülsenbeck și artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania).

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez și expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. Tristan Tzara, La premiẻre

aventure celeste de M. Antipyrine, 1916, și seriei manifestelor ”Dada” I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea și stupoarea, și prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiționale, programatic puse sub semnul întrebării.

În manifestul acestei mișcări, „Dada”, se vorbește despre o căutare a unei extreme limite a divorțului dintre gândire și expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul și mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioșilor creației: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profețiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credință indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneității: dada . /…/Marele secret este aici: gândirea se face în gură… Apriori, dada pune înaintea acțiunii și înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoiește de tot. (T. Tzara).

Dadaismul și suprarealismul[modificare | modificare sursă]

Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mișcarea se mută la Paris, unde se întâlnește cu scriitorii din grupul mișcării suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard,Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vachẻ.

4

Mulți dadaiști publică în revista lui Francis Picabia „391” (înființată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris). În revistă apar nume ca: Louis Aragon,Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Vareseetc.

Se reiau spectacolele de scandal și în luna mai a anului 1921 se regizează procesul intentat lui M. Barrès acuzat de „delict împotriva securității spiritului”. După ce în 1921 Picabia se separase de mișcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism și grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.

Dadaismul supraviețuiește încă datorită aproape exclusiv personalității lui Tzara și – ca o variantă – lettrismului lui Isidore Isou), abordând tendințe protestar-anarhice (jignirea „sfintelor precepte curente” și „epatarea filistinismului” din „oroarea de academism” – George Călinescu), făcând din arbitrar și din hazard principii ale creației (Tristan Tzara:„Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți totul într-un sac, mișcați...”).[

Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată strictețea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp (cunoscut mai ales ca sculptor): „Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet / Tou les trois suivent/ le tic-tac de père~Dincolo de nihilismul și de enormitățiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenții plastice și verbale adesea seducătoare care au lărgit investigația artistică și a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală și experiențe uluitoare.

Manifestări dadaiste în cultura română

În România, dadaismul este vizibil, parțial, în unele producții poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă precum: „unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct”, „75 H.P.”, unde alături de elemente suprarealiste se recunosc și cele futuriste. Caracteristica mișcării românești de avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Sașa Pană.

Reprezentanți ai dadaismului

în literatură: Tristan Tzara, Richard Hülsenbeck, Hugo Ball;

în pictură: Marcel Iancu, Francis Picabia, Pablo Picasso] Marcel Duchamp;

5