Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Consideraţii generale.

1.1 Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.

1.2 Principalele probleme care trebuie clarificate la cercetarea furturilor

săvîrşite prin pătrundere.

Capitolul 2. Aportul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice în

cadrul efectuării unor acţiuni de cercetare a furturilor savîrşite prin

pătrundere.

2.1 Folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la faţa locului a

furturilor savîrşite prin pătrundire.

2.2 Aplicarea mijloacelor tehnice în cadrul efectuării altor acţiuni de urmarire

penală la cercetarea furturilor savîrşite prin pătrundere.

2.3 Rolul mijloacelor tehnice în efectuarea expertizelor criminalistice dispuse

în procesul cercetării furturilor.

2.4 Contribuţia mijloacelor tehnice criminalistice în activitatea de prevenire a

furturilor.

Încheiere

Bibliografie

Introducere.

Relaţiile de proprietate sunt cunoscute pe bună dreptate, drept cele mai

importante relaţii economice materiale. Constituţia Republicii Moldova

reglamentează dreptul la proprietate, ocroteşte relaţiile de proprietate, defineşte

drepturile şi obligaţiile participanţilor la aceste raporturi.

Dreptul la proprietate poate să apară în urma unor activităţi fireşti, legale prin

cumpărarea unor bunuri, moştenirea acestora, în urma respectării şi îndeplinirii

condiţiilor unor contracte, dar pot aparea şi în urma unor acţiuni ilicite ca

sustragerea anumitor bunuri, neexecutarea clauzelor unor contracte etc.

În perioada de tranziţie la economia de piaţa, transformările în toate sferele

societăţii s-au manifestat prin înrrăutăţirea nivelului de trai al oamenilor.

Salariile şi pensiile mizere, somajul, lipsa surselor de existenţă au sporit

săvîrşirea furturilor proprietăţii de orice formă.

Analiza dinamicii săvîrşirii infracţiunilor de furt ne arată, că furturile săvîrşite

prin pătrundere prevalează şi constituie aproximativ 75% din numarul total de

infracţiuni.

Pericolul social sporit, al acestei categorii de infracţiuni, este determinat de

faptul că, pentru a comite infracţiunea, faptuitorul depune anumite eforturi,

pentru a depăşi obstacole, folosind cu ingeniozitate instrumente şi mecanizme

sofisticate.

Pentru descoperirea acestor infracţiuni organele de cercetare penală trebuie să

recurgă la aplicarea diverselor mijloace tehnico-ştiinţifice criminalistice de către

colaboratori cu o temeinică pregatire în scopul descoperirii şi atragerii la

raspundere penală a infractorilor cu repararea prejudiciului material pricinuit

părţilor vătămate.

Cunoscînd starea deplorabilă în activitatea de descoperire a acestor

infracţiuni am început să caut direcţiile de îmbunătaţire a situaţiei.

Una din căile corecte în activitatea organelor de cercetare penală este

utilizarea profesionistă a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Acest

subiect a fost ales ca temă a tezei de licenţa. Fiind desfaşurat în două capitole

am încercat să dau o caracteristică generală a mijloacelor tehznico-ştiinţifice.

Am conturat principalele probleme care trebuie clarificate la cercetare furturilor

săvîrşite prin pătrundere.

În capitolul doi al tezei am descris rolul, metodele şi procedeele principale de

folosire a mijloacelor tehnice, în cadrul efectuării principalelor acţiuni

procesuale în cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere.

Studierea unor lucrări ştiinţifice al autorilor ruşi, romîni şi celor din ţările

Europei Occidentale, analiza practicii judiciare actuale ne oferă exemple

concrete că neglijarea sau folosirea incorectă a tehnicii criminalistice ne

depărtează de momentele aflării adevărului, identificarea şi tragerea la

răspundere penală a faptuitorului.

Coloborarea cu lucrătorii practici din M.A.I. ne-au permis să facem o

caracteristică a dinamicii acestor infracţiuni, am obţinut posibilitatea de ilustra

teza cu imagini ale tehnicii de ultimă oră utilizată în activitatea de investigaţie a

infracţiunilor.

Capitolul 1. Consideraţii generale.

1.1 Noţiunea şi clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice

criminalistice.

Cuvîntul tehnica provine de la cuvîntul greacesc " tehne " – meşteşugărie.

Prin noţiunea de " tehnică " se înţelege totalitatea mijloacelor create şi folosite

de om în activitatea sa făuritoare. Reflectînd în forma materializată experienţa

umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul

dintre factorii determinaţi ai progresului social.

Tehnica este produsul ştiinţelor naturale şi, prin urmare, orice progres al

acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos

toate domeniile vieţii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica

criminalistică a apărut ca o consecinţă a pătrunderii realizărilor ştiinţelor

naturale în justiţia penală, favorizată, fireşte, de necesitatea perfecţionării

activităţii de urmarire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în

cautarea urmelor infracţiunelor săvîrşite, în criminalistică, s-a trecut treptat la

aplicarea intensă, în direct sau adaptîndu-le la specificul activităţii judiciare, a

celor mai moderne instrumentare şi mijloace tehnice. Actul de justiţie în

actualele condiţii, impune folosirea pe scară din ce în ce mai largă, a celor mai

avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, în activitatea de prevenire şi

combatere a infracţiunelor, precum şi largirea posibilităţilor de cercetare ale

laboratoarelor criminalistice care influenţează pozitiv eficienţa activităţii

organelor judiciare, servind aflării adevărului în procesul judiciar1.

Potrivit atribuţiilor ce îi revin, fie în calitate de organ de urmărire penală, fie

în calitate de magistrat sau de apărator, orice jurist trebuie să fie bine pregătit în

următoarele direcţii:

a. Să aplice direct mijloacele tehnico criminalistice sau cu sprijinul

specialiştilor;

1 Dicţionar de criminalistică,-Bucureşti, 1984, p. 127.

b. Să vegheze la corectitudinea folosirii metodelor ştiinţifice de investigare a

faptelor penale;

c. Să aprecieze şi să valorifice în deplină cunoştinţă de cauză rezultatele

expertizelor criminalistice în procesul judiciar.

În prezent, nu se mai poate nega faptul că fiecare subiect oficial chemat să

participe la realizarea actului de justiţie trebuie să fie mai mult decît avizat

asupra metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispune

Criminalistica, cît şi asupra posibilităţilor reale ale acesteia clarificare a

împrejurărilor în care a fost săvîrşită o infracţiune, precum şi de identificare

a subiecţilor faptei penale1.

Preocupările ulterioare au adus la sistematizarea mijloacelor tehnice şi a

proceselor de utilizare a lor, în funcţie de natura obiectelor şi scopul cercetărilor

criminalistice.

Actualmente tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat ştiinţific

de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către organele cu funcţii

de urmarire penală, precum şi de către experţi, în vederea descoperirii,

examinării şi administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în

procesul judiciar, în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunelor2.

Vorbind despre clasificarea mijlocelor tehnico-ştiinţifice putem spune că

mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi

clasificate după mai multe criterii. Astfel, după provenienţa lor, deosebim

mijloace şi metode fizice, chimice, biologice; după natura lor – aparate,

dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională –

fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare

a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare – instrumente, rechizite

pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc1 Fără a pune la

îndoială însemnatatea clasificărilor menţionate considerăm că, practic, mai

rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice după

1 Paul L. Kirk, Crime investigation, Physical Evidence and the Police Laborathory. Interscience.-New York: 1995, p. 5.2 Селиванов А.Н, Советская криминалистика,- Москва, 1982, p. 61.1 Гончаренко В. Н. Научно-технические средства в следственной практике,-Киев, 1984, p. 14.

scopul preconizat prin folosirea lor2. Potrivit acestui criteriu, mijloacele tehnico-

ştiinţifice în discuţie se împart în trei categorii:

1. de prevenire a faptelor ilicite;

2. folosite în activitatea de urmarire penală în vederea descoperirii, fixării şi

ridicării probelor;

3. ale expertizei criminalistice.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice de prevenire a faptelor ilicite se împart în

două categotii: de semnalizare şi cu efect de cursă, cunoscute sub

denumirea de capcane criminalistice.3

Cele din prima categorie sunt predestinate să impiedice săvîrşirea unor

acţiuni ( deplasarea într-o direcţie sau în apropierea unui obiect, forţarea

mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie ) semnalizînd

tentativa; cele din categoria a doua sunt menite să înregestreze acţiunile

săvîrşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa

locului.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în activitatea de urmărire penală în

vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor, sunt cuprinse în truse

criminalistice portative, complete speciale şi laboratoarele criminalistice

mobile.

Trusele portabile se împart în universale, destinate cercetării la faţa

locului şi efectuării altor acţiuni procesuale, în speceal, a percheziţiei,

prezentării pentru recunoaştere, experimentului judiciar; şi specializate

pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte.

Mijloacele tehnice şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice

portabile sunt întroduse în valize, asigurîndu-le comoditatea necesară în

explotare( vezi anexa 2; 3 ).

2 Mircea I., Criminalistica,-Iaşi, 1992, p. 14.

3 Suciu C., Criminalistica,-Bucureşti, 1972, p.191.

Trusele universale, fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice

efectuate pe parcursul cercetării infracţiunilor, includ diverse instrumente,

utilaje şi materiale dintre care putem menţiona:

1. Mijloace de iluminare. Mijloace de iluminare artificială sunt aplicate în

cautarea urmelor latente, precum şi pentru efectuarea diferitelor

reproduceri fotografice. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă

cu lumina concentrată, surse de iluminare fotografică ( blitz ),

dispozitive cu radiaţii ultraviolete.

2. Instrumente de măsurare. Dimensiunile liniare, unghiulare şi de volum

constitue caracteristici de o deosebită valoare criminalistică a obiectelor

– probe materiale ale infracţiunii. Fixarea urmelor şi a altor mijloace de

probă reclamă efectuarea unui şir de masurări exacte.

Trusele criminalistice sunt dotate cu o ruletă metalică, un distanţier, un

raportor şi o riglă gradată.

3. Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse, care constau dintr-un

dispozitiv de pătrundere la adîncime în sol, detector magnetic şi metalic.

4. Mijloacele tehnice şi materialile pentru revelarea, ridicarea şi

conservarea urmelor şi a obiectelor ce constituie probe materiale:

a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea, fiăarea şi ridicarea

amprentelor digitale: lupă, pensulă, pulverizator cu aburi de iod,

pulverizator cu substanţe pulverente, pelicule adezive

(dacteloscopice);

b) Dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a

cadavrelor: rulou din cauciuc, placă de înşirare a vopselei, lingură

necesară ampretării cadavrelor, un tub cu vopsea tipografică, mănuşi

de cauciuc;

c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adîncime şi de copiere a

celor de suprafaţă: un vas de masă plastică în care se pregăteşte

soluţia de ghips, şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de

ghips, pensetă pentru înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de

picioare şi de pe cele ale mijloacelor de transport, substanţe

polimerice, vase mici de masă plastică, lopăţică, bisturiu.

5. Instrumentar auxiliar general şi materialile de ambalare, spre

exemplu, briceag universal, cleşte, trusă de şurubelniţe, diamant de

tăiat sticlă, diverse containere de masă plastică sau polietilenă.

În trusa criminalistică mai este compartamentul necesar executării

desenelor şi schiţei locului faptei, conţinînd riglă gradată, busola, hîrtie

milimetrică, hîrtie de calc, diverse creione colorate, şablon tip pentru

lucrul pe hartă etc.

Pentru descoperirea furturilor există trusă specializată pentru

marcarea unor obiecte cu substanţe fluoriscente sau chimice. Frecvent,

se foloseşte în descoperirea furturilor, cum ar fi, de exemplu,

contactorilor de argint de la diverse instalaţii electrice, ori al altor piese

de valoare. Trusa mai conţine, în afară flacoanelor cu substanţe de

marcare ( aflate sub formă de prafuri, de lichide sau unguente ) şi alte

obiecte, dintre care putem numi: pensulile, mojar de porţelan,

pulverizator, cilindru gradat, mănuşile chirurgicale, precum şi un

detector cu radiaţii ultraviolete.

Depistarea persoanelor care vin în contact cu obiectele marcate se

face fie datorită aderării prafului fluoriscent ( pus în evidenţă numai cu

radiaţii ultraviolete ) pe mîinile sau îmbrăcămintea persoanei, fie

datorită reacţiei dintre substanţele chimice şi elementele din compoziţia

transpiraţiei, care determină o colorare specifică a pielii.

Substanţele din trusă, îndeosebi cele chimice ( ninhidrina, nitratul de

argint ), dar şi cele fluoriscente, cum este cazul acidului

betaoxinaftonic, reclamă respectarea unor reguli stricte de conservare,

transport şi manipulare, întrucît conţin o serie de elemente toxice. Ele

se păstrează în vase închise ermetic, la adăpost de căldură şi lumină

puternucă, evitîndu-se răsturnarea lor. La sfîrşitul fiecărei operaţii se

procedează la spălarea atentă a fiecărei piese folosite.

Mai sunt şi truse pentru revelarea urmelor papilare latente cu

radiaţia de tip laser, portabile şi astfel concepute încît să asigure atît

descoperirea urmelor, cît şi fixarea lor fotografică, în condiţii de mare

acurateţe.1

Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea

majorării eficienţei activităţilor de cercetare criminalistică pe baza aplicării

operative pe teren a mijloacelor tehnico-ştiinţifice. În majoritatea lor,

laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze, uneori pe

autoturisme.2

La confecţionarea truselor universale, cît şi a celor cu destinaţie specială,

s-a ţinut cont de cerinţele înaintate de practică: să fie comode sub aspect de

volum, greutate şi, desigur, transportabile în condiţii de transport comun.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice ale expertizei criminalistice sunt folosite în

următoarele scopuri:

- stabilirea identităţii;

- descoperirei urmelor;

- reconstituirii obiectelor materiale.1

În literatura de specialitate se mai întălneşte părerea că mijloace

tehnico-ştiinţifice se disting, pe de o parte, în cele folosite în cercetarea

la faţa locului, iar pe de altă parte, în cele folosite la examinările

criminalistice de laborator. Domnul E. Stancu consideră că distincţia

este însă numai de ordin metodologic, întrucît dintre aceste metode sau

mijloace, cum sunt, de exemplu, cele specifice fotografiei judiciare, în

radiaţii vizibile sau invizibile, pot fi întîlnite în ambele împrejurări.1

2.2 Principalile probleme care trebuie clarificate la cercetarea

furturilor savîrşite prin pătrundere.

1 Stancu E., Criminalistica, Ed. Actami.-Bucureşti, 1995, p. 77.

2 Păşescu Gh., Tratat practic de criminalistică.-Bucureşti, 1976, p.281 Simion Gh. Doroş, Criminalistica. Vol. 1.- Chişinău: 1996, p. 61.

1 Stancu E., Criminalistica,-Bucureşti. p.72. Într-un sens apropiat şi Henri G. Wells, " Forensic sciences ", Td. Sweet Maxwell, Ltd. Londra, 1969, p.3.

Cercetarea a furturilor savîrşite prin patrundere presupune elucidarea unor

aspecte de natură să servească la conturarea elementelor constitutive ale acestor

infracţiuni. Principalile probleme care se cer a fi rezolvate sunt, în esnţă,

următoarele:

1. Determinarea concretă a bunurilor mobile luate din posesia sau deţinerea

unei persoane ori aparţinînd patrimoniului public. De rezolvarea acestei

probleme depinde atît încadrarea faptei in prevederile art. 119 C.P.R.M., cît

şi stabilirea calităţii, cantităţii şi valorii bunurilor furate, în vederea estimării

cuantumului prejudiciului cauzat şi a recuperării sale.2 Determinarea

precisă, concretă, a bunurilor furate, oferă posibilitatea urmaririi lor, în

vederea identificării şi recuperării acestora, precum şi a prinderii

făptuitorilor.

2. Stabilirea exactă a locului şi momentului savîrşirii faptei are semnificaţii

juridice multiple de exemplu, în funcţie de locul din care s-a sustras, furtul

poate fi simplu sau calificat ( furt într-un loc public sau într-un mijloc de

transport în comn ).

Determinarea momentului savîrşirii furtului este importantă, pe de o parte,

pentru încadrarea faptei în categoria furtului, atunci cînd este luat un bun ce

aparţine în întregime sau în parte faptuitorului, dar care se găsea în posesia

sau deţinerea legitimă a altei persoane. Pe de altă parte, comiterea faptei în

timpul nopţii ori al unei calamităţi conduce în conformitate cu art. 208 C.P.

al Romîniei, la încadrarea acesteia în categoria furtului calificat.

Stabilirea precisă a locului şi momentului furtului prezintă interes pentru

cercetarea criminalistică a faptei, în primul rînd pentru urmele ce pot fi

descoperite la faţa locului şi care pot conduce la identificarea autorului. Mai

este posibilă, de pildă, delimitarea mai exactă a cercului de bănuiţi,

verificarea modului în care şi-au petrecut timpul, în ipoteza în care unii

invocă alibiuri, selecţionarea marturilor din rîndul persoanelor care ar fi

putut percepe actele infracţionale ş.a.

2 Golunski S.,(red)., Criminalistica, Ed. şt.,-Bucureşti, 1961, p.466-467.

3. Indentificarea mijloacelor şi metodelor folosite în săvîrşirea infracţiunii

serveşte la încadrarea juridică a faptei în categoria furtului simplu ori

calificat. Totodată, va fi posibilă conturarea modului de operare, aspect

important pentru organele de urmărire penală în determinarea cercului de

suspecţi, fiind recunoscută specializarea unor infractori pentru furturi din

buzunare, din locuinţe, folosindu-se de anumite pretexte, calităţi, deghizări

etc.

4. Identificarea făptuitorului şi a participanţilor la savîrşirea furtului, pe lîngă

importanţa sa cunoscută, este absolut necesară pentru conturarea formelor

calificate ale furtului şi pentru stabilirea exactă a răspunderii penale ce

revune fiecărui coautor ori complice, în funcţie de contribuţia avută la

savîrşirea infracţiunii, la tainuirea bunurilor sau la favorizarea infractorului.

5. Identificarea persoanei vatamate, operaţie care trebuie privită sub două

aspecte:

a) În primul rînd, frecvent se impune în practica identificarea posesorului

unor bunuri furate şi descoperite asupra autorului. De exemplu, sînt dese

cazurile în care se savîrşesc furturi din apartamente, din autoturisme, de la

serviciu, bunurile sustrase fiind ascunse ori folosite de făptuitor în deverse

moduri, inclusiv puse în vînzare. În asemenea împrejurări, este nevoie să se

procedeze la stbilirea persoanelor cărora le-au apărţinut aceste bunuri.

b) În al doilea rînd, identificarea persoanei vatamate reprezintă o sarcină

deosebită în cazul cînd infractorul cu intenţia de a savîrşi furtul a pătruns în

locuinţă şi văzănd că proprietarul este acasă savîrşeşte un atac tîlharesc, în care

victima se află în stare de inconştienţă datorită violenţelor la care a fost supusă

sau chiar a murit în urma leziunilor provocate de răufăcător.

6. Stabilirea condiţiilor care au favorizat savîrşirea infracţiunii reprezintă o

sarcină cu un caracter preventiv, în sensul sprijinirii, a îndrumării celor în

drept să ia măsuri eficace de asigurare a securităţii, a pazei bunurilor.

Datorită neglijenţei sau lipsei unui elementar simţ de prevedere, deseori

infractorii sînt " invitaţi " să savîrşescă furtul. De exemplu, obişnuinţa unor

persoane, mai ales femei, de a umbla cu poşetele deschise, mai ales în

locuri aglomerate, lăsarea în autoturisme la vedere a unor obiecte de valoare

sau

tentante, nesupravegherea bagajilor în stanţii.

Rezultate pozitive în investigarea infracţiunilor de furt pot fi obţinute în

cazul studierii minunţioase a tuturor circumstanţelor în care a avut loc fapta

ilicită, aprecierea corectă a mijloacelor materiale de probă administrate cu

trasarea unor direcţii şi acţiuni concrete care la rîndul lor vor fi îndeplinite

calitativ.

Capitolul 2. Aportul mijloacelor tehnico-ştiinţifice

criminalistice în cadrul efectuării unor acţiuni de cercetare a

furturilor săvîrşite prin pătrundere.

2.1 Folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la

faţa locului a furturilor săvîrşite prin pătrundere.

Sarcinile specifice şi complexe, pe care urmează să le rezolve organele

judiciare cercetînd actele infracţionale, reclamă folosirea pe scară largă a

metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării şi ridicării

urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Practica

demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice

aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor

de cercetare, garantînd, în cele din urmă, stabilirea adevărului în

conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare.1

Din cele expuse, devine evident că dotarea organelor de anchetă cu

mijloace performante şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa

locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii

idispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. Rolul

principal în acest sens îi aparţine criminalisticii, prin intermediul căreia

realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adoptate le scopurile

probaţiunei.

Vorbind despre folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la faţa

locului a furturilor săvîrşite prin patrundere trebuie să precezăm esenţa

termenilor " pătrundere ", " încapere ", " alt loc de de depozitare ", "

locuinţa " şi ce înseamnă cercetarea la faţa locului.

În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii

Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin noţiunea " 1 Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 51.

încăpere " se înţeleg construcţiile, edificiile, hambarele, garajele şi alte

construcţii gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor materiale. Ea

poate fi atît permanentă, cît şi temporară, staţionară sau mobilă.1

În aceeaşi Hotărîre a Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii

Moldova se lămureşte că prin " alt loc pentru depozitare " trebuie de înţeles:

sectoarele de teritoriu, inclusiv curţile caselor menite pentru păstarea

permanentă sau temporară a bunurilor, utilate cu un gard ori mijloace

tehnice, fie asigurate cu altă pază; magazinele auto, limuzinele,

refrigeratoarele,containerele, safeurile şi alte asemenea amplasamente

destinate păstrării. Totodată, sectoarele de teritoriu, folosite nu pentru

păstrare, ori de exemplu, pentru cultivarea căreva producţii, nu se referă la

noţiunea " alt loc pentru depozitare ".2

În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii

Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea averii proprietarului ", prin noţiunea "

locuinţă " se înţelege încăperea menită traiului permanent sau temporar al

persoanelor, în care se află averea de care dispun acestea, sau o parte din ea.

De asemenea, se au în vedere părţile componente ale locuinţei ( ca încăpere

unitară ), în care persoanele pot să nu se afle sau să nu locuiască nemijlocit

o perioadă de timp. În afară de aceasta, prin " locuinţă " se are în vedere nu

numai încăperile de locuit ( odăile, antreurile,bucătăriile ) dar şi cele care

sunt nemijlocit învecinate cu acestea, alcătuind un tot întreg, cum ar fi

balcoanele, lodgiile, iar în casele individuale – tinzile, podurile, subsolurile

etc.3

1 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.

2 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.

3 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.

În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii

Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în

procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin " pătrundere

" se are în vedere intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, alt

loc pentru depozitare sau locuinţă în scopul săvîrşirii furtului, jafului sau

tîlhariei. Ea poate fi comisă atît cu înfrîngerea obstacolelor şi rezistenţei, cît

şi fără aceasta. Pătrunderea poate fi realizată, de asemenea, cu ajutorul

dispozitivelor cu care infractorul extrage obiectele materiale sustrase, fără a

intra în locul corespunzător.1

Cercetarea la faţa locului constitue una dintre cele mai complexe şi

importante activităţi, ale cărei rezultate condiţionează de cele mai multe ori,

nu numai direcţia ci însaşi finalitatea investigaţiilor ce se efectuiază în

cauza dată.

Într-adevăr, locul unde făptuitorul şi-a desăvîrşit activitatea infracţională,

locul unde s-au produs consecinţele infracţiunii, sau, care în orice mod

conservă date, urme legate de săvîrşirea faptei, constituie sursa celor mai

ample şi totodată mai fidele informaţii.2

Cercetarea minuţiosă a locului faptei de către grupul operativ, cu

atragerea vecinilor ca martori, constitue punctul de plecare a anchetei şi este

esenţial în descoperirea a crimelor ne demonstrează urmatorul exemplu:

În C.P.S. Buiucani a parvenit informaţia despre săvărşirea unui furt.

Grupul operativ în componenţă căruia întra anchetatorul, lucratorul poliţiei

criminale şi specialistul - criminalist a început lucrul cu cercetarea uşii de

întrare, ascultarea victimelor infracţiunii şi a persoanelor care aveau acces

în apartamentul dat. Fiica victimei a arătat, că în apartament domiciliază

mama ei, care în timpul de faţă se afla la lucru peste hotoarele R.M. Lucruri

preţioase în apartamentul nu erau, deoarece, înainte de a pleca, mama a

predat lucrurile preţioase spre păstrare. În procesul cercetării locului

1 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.

2 Ciopragă A., Iacobuţă I., Criminalistica, Editura Fundaţiei Chemarea.-Iaşi, 1997, p.239.

săvîrşirii faptei s-a stabilit, că hoţii au pătrtuns în apartament prin fereastra

de la bucătărie ( apartamentul se afla la primul etaj). De pe pervaz au fost

ridicate două urme de încalţăminte, mărimea încalţămintei 42. De

asemenea la bucătărie au fost descoperite resturi de mîncare şi resturi de la

ţigări ieftine. Amprentele digitale nu au fost descoperite. În toate camerele

au fost descoperite chibrite arse. Toate hainele din dulapuri au fost aruncate

pe podea. Fiica victimei a observat că au despărut: o magnetola mică, cîteva

casete audio şi un pachet de sapun. La cercetarea mai detaliată s-a stabilit,

că în casă au rămas obiecte de cristal şi alte obiecte preţioase, inclusiv

televizorul şi aparate de telefon la care infractorii au taiat cablurile. A fost

descoperit şi cuţitul, care apărţinea victimei, cu care infractorii au taiat

cablurile telefonice. S-a stabilit, că în timpul savîrşirii furtului în apartament

nimeni nu se afla. După urmele descoperite la faţa locului anchetatorul a

făcut concluzia, că furtul a fost savîrşit de către două persoane ( la faţa

locului au rămas 2 furculiţe cu care au mîncat infractorii ), după construcţia

uscăţivi deoarece au patruns prin fereastră de la bucătorie, care n-au atins

majoratul, reeşind după obiecte pe care au ales infractorii ( numai

casetofonul vechi, şi cîteva casete audio). De asemenea anchetatorul a

presupus ca infractorii nu locuesc în sectorul dat şi acest apartament l-au

găsit întămplator prin metoda controlului cu soneria ( au sunat la uşa şi

văzînd că nimeni nu a deschis uşa au pătruns în apartament ), deoarece,

dacă infractorii locuieau în sectorul dat, atunci ei ştiau că în apartament nu

sunt lucruri preţioase.

Toate acestea au condiţionat direcţia urmăririi persoanelor minore cu

vîrsta, de aproximativ 15-20 de ani, uscăţivi, care poartă adidaşi şi fumează

ţigări ieftene, probabil că după tipul de caracter – nervoase. În urma

măsurilor operative a fost stabilită persoana unui infractor minor, după

descrierea arătată mai sus, care peste puţin timp a arătat coparticipantul

său. Expertizele traseologică şi biologică ( după resturi de ţigări

descoperite ) au identificat persoanele date, ca persoane care au fost în

noaptea furtului în apartamentul cu pricina.1

De aceea nu trebuie de diminuat rolul cercetării locului săvîrşirii faptei

infracţionale. Cercetarea locului savîrşirii infracţiunii trebuie de efectuat

calitativ, descoperind minunţios urmele infracţiunei, atragănd specialişti nu

numai din domeniul criminalisticii ci şi din alte domenii pentru atingerea

rezultatului dorit – descoperirea infracţiunii.

Cercitarea locului săvîrşirii furtului prin pătrundire este studiat de tactica

şi metodica criminalistică.

Săvîrşirea acestui tip de infracţiune pune în faţă ştiinţelor juridice sarcina

studierii aprofundate a problemei legate de întărirea legalităţii şi luptei cu

criminalitatea, un loc important în care îl joacă ocrotirea proprietăţii.

Experienţa înaintată a cercetării locului săvîrşirii furtului, arată, că

descoperurea infracţiunilor se atinge pe calea iscusită a cercetării urmelor

materiale şi obiectelor care au nimerit în sfera de pregătire şi înfăptuire a

infracţiunii.

Cercetarea locului savîrşirii furtului îndeplenită corect tactic şi tehnic, la

timp şi iscusit, precum şi cu folosirea mijloacelor tehnice contemporane -

permite anchetatorului descoperirea, fixarea, ridicarea, studierea şi folosirea

urmelor şi obiectelor materiale în calitate de mijloace de probă care pot

ajuta la stabilire existenţei sau inexistenţei componentei infracţiunii.

Succesul cercetării locului depinde nu numai de nivelul înalt de

cunoştinţe criminalistice pe care le posedă închetatorul. Folosirea lor în

cercetare va aduce resultatele numai în cazurile, cînd ele vor fi înfăptuite în

conformitate cu legislaţia procesuală.

Lupta înpotriva sutragerilor averii private cît şi a celei publice prin furt

formează partea importantă a luptei întregii societăţi împotriva criminalităţii

în statul nostru şi reprezintă una din cele mai periculoase fapte sociale

existente în lume.

1 Din practică anchetei a C.P.s. Buiucani mun. Chişinău, 1999 materialile dosarului penal N 99032051

Cercetarea locului savîrşirii furtului prezintă nu puţine greutăţi şi cere de

la organul judiciar prezenţa unei înalte pregătiri profesionale şi a unei

bogate practici. Toate acestea impun atitudine serioasă la studierea tacticii şi

metodicii de cercetare a fufturilor şi faţa de procesul de studiu în instituţiile

superioare de învăţămînt.

Cercetarea furturilor începe, de regulă, cu cercetarea la faţa locului, spre

deosebire de delapidări, unde pe primul plan se află studiul înscrisurilor ce

atestă întrarea şi ieşirea din gestiune a bunurilor materiale, astfel la

înşelaciune se studiază persoanele care au descoperit fapta şi apoi se

examenează actele false de care s-a folosit infractorul.

Efectuarea anchetei preliminare, conform art. 107 alin. 4 C.P.P.R.M.,

infracţiunea prevăzută de art. 119 C.P.R.M. întră în competenţa organelor

afacerilor interne.

Cercetarea locului savîrşirii furtului este primul act de urmărire pe care

înfăptueşte anchetatorul, şi este unicul act pentru efectuarea căruia nu este

necesar să fie pornit procesul penal. Furtul face parte din infracţiunile,

pentru care ancheta preliminară este obligatorie, organul de cercetare penală

porneşte procesul penal după ce se confirmă faptul săvîrşirii furtului.

O importanţă deosebită pentru cercetarea locului savîrşitii furtului,

prezintă calificarea persoanei care cercetează locul faptei. După cum ne

demonstrează practica, colaboratorii organelor de cercetare, de multe ori, nu

pot cerceta calificat locul săvîrşirii faptei, ceea ce duce la efecte negative pe

parcursul desfaşurării anchetei.

Incorect procedează şi acei anchetatori, care în urma primirii înştiinţării

din partea organelor de cercetare despre săvîrşirea furtului, nu se deplasează

la locul savîrşirii infracţiunii, şi astfel, impun organelor de cercetare

înfăptuirea cercetării locului infracţiunii fără participarea anchetatorului.

Este foarte important că cercetarea locului săvîrşirii furtului să fie efectuată

în conformitate cu legislaţia procesual penală.

Vorbind despre cercetarea locului savîrşirii furtului noi nu putem trece cu

vederea masurile ce vizează pregătirea pentru efectuarea cercetării locului

savîrşirii infracţiunii. Aşa dar, măsurile de pregătire în vederea cercetării la

faţa locului se desfaşoară în două etape:

1). la sediul organului judiciar;

2). la locul săvîrşirii faptei.

În unele lucrări noi mai întîlnim o altă etapă, care se află înaintea primelor

dou etape mentionate mai sus şi această etapă se numeşte etapă de asigurare

a operativităţii.1

În literatura de specialitate măsurile pregătitoare luare la sediul organului

judiciar se mai numesc şi pregătirea pînă la deplasarea la faţa locului.

Măsurile date sînt mai mult de ordin organizatoric, în vederea asigurării

cercetării locului furtului în bune condiţii sub toate aspectele.2

Din măsurile pregătitoare în sediul organului judiciar putem numi:

a). premirea şi verificarea sesizării;

b). transmiterea unor acţiuni urgente pe care organele de poliţie urmează să le

îndeplinescă la faţa locului pînă la sosirea echipei de cercetare în vederea

menţinerii locului faptei în starea sa iniţială;

c). completarea echipei de cercetare;

d). verificarea şi pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice.

Acum noi vom numi măsurile de pregătire la locul faptei, din ele putem

menţiona:

a). obţinerea informaţiei operative privind situaţia de la faţa locului;

b). delimitarea spaţiului ce urmează a fi cercetat;

c). alte operaţiuni de pregătire efectuate la faţa locului.

După ce echipa de cercetare soseşte la faţa locului, ea trebuie imediat,

dacă a realizat etapele pregătitoare, să treacă la efectuarea cercetării propriu-

1 Быховский, Справочник.Осмотр места происшествия.- Москва, 1982, р. 45.2 Mircea I., Criminalistica.– Iaşi, 1994, p. 233.

zise. În procesul acestei cercetări anchetatorul se conduce şi îşi desfaşoară

activitatea după anumite faze şi metode de cercetare a locului faptei.1

Efectuarea cercetării locului conform regulilor tactice le putem deviza în

două faze succesive:

1). de observare generală a locului savîrşirii furtului

2). de cercetare detaliată a ambianţei lui

Observarea generală a locului furtului constă în efectuarea de către

persoana investită a unui studiu preliminar al locului savîrşirii furtului, al

obiectelor de acolo, a urmelor materiale de probă, în vederea orientării,

fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. La această etapă

organul judiciar încearcă să înainteze primele versiuni despre fapta săvîrşită.

Pe parcursul cercetării versiunele primare se transformă în versiuni generale

şi în baza lor se înaintează versiunile principale.

Faza de observare generală debutează, de obicei, cu un sondaj vizual

efectuat în prezenţa marturilor asistenţi a locului faptei în scopul determinării

dacă împrejurările faptei impun atragerea persoanelor specializate.

Observarea generală este o reflectare vizuală a cea ce se află pe suprafaţă

precum şi o procedura de cautare a obiectelor probatorii, pe parcursul căreia

se folosesc nu numai mijloace tehnice, dar şi metodile logice: de analiză,

sinteză, inducţie şi deducţie. Este un proces de găndire care cuprinde în orbita

sa pe toţi participanţii la cercetare.1

Înaintarea versiunelor iniţiale – este activitatea creativă a organului

judiciar îndreptată nu numai spre înţelegerea celor întîmplate sau aranjarea

presupunerilor despre modul de pătrundire a făptuitorului în încapere şi

ieşirea lui din ea, dar şi la cunoaşterea însuşirilor psihice a le persoanelor

care au participat la sustragere.3

1 Васильев А.Н., Методика расследования отдельных видов преступлений. – Москва, 1962, p.49.1 Пантелеева И.Ф., Селиванова Н.А. Криминалистика. – Москва: 1988 г. стр.344.3 Гутман И.Криминалистическая тактика и методика расследования отдельных видов преступлений. МВД. – Москва: 1976 г.

În procesul deplasării pe teritoriul încaperii supuse cercetării

reprezentantul organului judiciar trebuie să manifeste atenţie pentru a nu

deteriora urmele existente.

În faza observării generale se indică sau se schiţează planul cercetării de

mai departe, se stabileşte în ce succesiune se va cerceta încăperea, precum şi

succesiunea procedeelor tactice.

Pe parcursul efectuării cercetării, în ambele faze, din partea anchetatorului

şi a altor persoane participante se cere necesitatea respectării cerinţelor

morale, ceea ce presupune un comportament serios, fară zîmbete şi glume

mai ales în ce preveşte comportamentul părţii vatamate sau asupra obiectelor

din locuinţa.1

Tabloul de ansamblu al locului furtului se va fixa cu ajutorul fotografiei

judiciare.

A doua fază de cercetare detaliată, constă în examinarea de sinestătător a

tuturor obiectelor, în vederea stabilirii legaturii lor cu fapta, descoperirii şi

fixării urmelor activităţii infracţionale.

Cel mai important şi cel mai greu în tactica cercetării locului faptei se

socot problemele legate de delimitarea obiectului cercetării de locul savîrşirii

furtului. Dacă anchetatorul determină corect obiectul cercetării, precum şi

ridicarea şi folosirea obiectelor în procesul de dovedire ca probe tactice,

atunci anchetatorul va atinge scopul principal – de a stabili adevărul, dar mai

întîi de a descoperi infractorul.2 Astfel activitatea echipei de cercetare va fi

îndreptată spre desfăşurarea succesivă pas cu pas, astfel ca nici o porţiune de

teren, nici un obiect, care ar putea furniza informaţii de natura să contribuie

la soluţionarea cauzei, să nu rămînă necercetată.

Faza de cercetare detaliată a ambianţei se poate efectua prin două metode:

metodă statică şi metodă dinamică.

1 Любичев С.Г., Этические основы следственной тактики, – Москва, 1980, p. 67.

2 Колмаков В.П., Следственный осмотр, – Москва, 1969, p. 89.

Metoda statică constă în studierea obiectelor şi a poziţiei lor faţă de alte

obiecte din apropiere fără a mişca ceva. Astfel în cazurile în care au avut loc

modificări anchetatorul va indica în procesul verbal poziţia lor în momentul

recipţionării de către anchetator a modificărilor care au avut loc. Tot aici se

va face fotografierea lor pe suprafaţa care o contactează.

Metoda statică deschide posibilitatea trecerii la metoda dinamică de

cercetare a locului săvîrşirii furtului prin pătrundere. Faza dinamică cuprinde

examinare fiecărui obiect în parte, mişcîndu-le de la locul şi din poziţia în

care se afla. Obiectul se ridică pentru a fi examinat în detaliu, dacă este

necesitatea obiectul poate fi fotografiat, apoi se împachetează şi se sigilează

pentru a fi trimis la expertiză şi se descrie în procesul verbal de cercetarea la

faţa locului.

În baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte

de toate va determina punctul de plecare, modul şi direcţia în care trebuie să

se desfăşoare cercetarea. Începutul şi modul efectuării cercetărilor se

stabilesc în funcţie de structura spaţiului, aşezarea odăilor a locului săvîrşirii

furtului.

Cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere se începe cu cercetarea

locului pătrunderii a infractorului în locuinţă, deoarece aici de cele mai dese

ori pot fi descoperite urme lăsate de infractor în timpul spargerii, apoi se

desfăşoară de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. Ulterior

se va trece la studierea obiectelor care se află pe planul al doilea, continuînd

astfel pînă la centrul încăperii. În funcţie de forma geometrică a încăperii,

cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: procedeul

tactic frontal, care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar,

echipa de cercetare deplăsîndu-se dela punctul de plecare spre partea opusă şi

invers, pe raze bine delimitate,1 şi circulară – echipa va realiza cercetarea

deplăsîndu-se concentric pe spirală, de la pereţi spre centrul încăperii, şi

excentric de la centrul locului faptei spre pereţi.

1 Doraş S., Criminalistica, – Chişinău, 1999, p.64.

Încăperile cu proporţii mai mari se recomandă de a fi cercetate pe sectoare

şi fiecare în parte va fi cercetat conform unei din procedeile tactice.2

În literatura de specialitate la unii autori se mai enumeră încă două

procedee de efectuare a cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere:

obiectiv şi subiectiv.

Procedeul obiectiv constă în aceea, că locul săvîrşirii furtului se cercetează

complet, indiferent de căile de pătrundere în locuinţă, fiind o examinare

compactă a întregii încăperi.

Cea subiectivă – anchetatorul cercetează locul mergînd după urmele

infractorului orientîndu-se la împrejurările care indică drumul lui de

pătrundere în locuinţă pînă la ieşirea lui.

Importanţa procedeelui obiectiv constă în cercetarea locuinţei fără a scăpa

vreo urmă, iar celei subiective pentru determinarea modului de orientare a

infractorului în locuinţă, a împrejurărilor negative precum şi la reconstituirea

faptei.

Date despre profesie şi genul de activitate a infractorului primim pe calea

analizei metodei de pătrundere în încăpere, aceasta analiză ne dă posibilitatea

de a da răspuns la modul săvîrşirii furtului, a instrumentelor utilizate la

spargerea uşilor, geamurilor.

După aceasta se cercetează cu atenţie locurile unde s-au aflat lucrurile

sustrase: bani, obiecte preţioase, bijuterii, obiecte de valoare.

La cercetarea locului faptei este necesar de a atrage atenţia la împrejurările

care arată cunoaşterea de către infractor a locurilor unde se aflau obiectele de

preţ, aceasta ne dă posibilitatea studierii cercului de persoane presupuse de a

fi săvîrşit infracţiunea.

Futurile de apartamente deseori se săvîrşesc de persoane care într-un mod

sau altul cunosc, fie partea vătămată, fie rudile ei, fie vecinii acesteia.

Cunoaşterea de infractor a situaţiei familiare, a activităţii gospodăreşti

precum şi a modului de viaţă dusă de partea vătămată – neapărat se reflectă

2 Звирбуль А. К., Смыслов В. И., Расследование краж, грабежей и разбойных нападений. – Москва, 1982, p. 76.

la metoda prin care se săvîrşeşte furtul. Astfel se recomandă de a atrage

atenţia la modul de pătrundere a persoanei în apartament, cunoaşterii de către

ea: a construcţiei zăvorului de la uşă, locul păstrării obiectelor de

preţ.Orientarea infractorului la locul faptei se reflectă asupra rapidităţii de

pătrundere şi găsire locului unde se află obiectele ce prezintă importanţa

pentru infractor.1

Dovedirea participării persoanei la furt necesită primirea unui şir întreg de

informaţii. Descifrarea acestor informaţii depinde de profesionalismul

anchetatorului, care este folosit pentru, primirea de la locul săvîrşirii

infracţiunii a unui număr maxim de obiecte purtătoare de informaţii.

Anchetatorul în legătură cu înfăptuirea acestor procedee tinde de a da

răspuns la următoarele întrebări: locul pătrunderii infractorului în locuinţă;

direcţia de ieşire din locuinţă; a putut oare infractorul pătrunde fără a fi văzut

şi auzit; ce instrumente a folosit la spargere; cîte persoane au participat; în ce

perioadă de timp s-a săvîrşit; ce urme ar putea lăsa infractorul la locul faptei,

şi ce urme ar putea să rămîie pe infractor, pe hainele lui, pe obiectul atentării,

ce scop a urmărit persoana.

Vorbind despre cercetarea la faţa locului trebuie să ne referim şi la fixarea

rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundire.

Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către

organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi

reprezintării fidele şi integrale a stării de lucru, a poziţiei şi a raportului de

legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia, conservării şi retragerii

urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.

Fixarea rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere este

o fixare procesuală a informaţiei primite despre starea, capacitatea, semne şi

particularităţile obiectului cercetării.2

1 Баев О., Расследование отдельных видов преступлений, – Воронеж, 1986, p. 90.2 Колмаков В.П., Следственный осмотр, - Москва, 1969, p. 67.

Legislaţia procesuală penală actuală în mod expres specifică, potrivit

prevederilor art. 115 şi 161 ale C.P.P.R.M., că efectuarea cercetării la faţa

locului se încheie cu un proces – verbal de cercetare la faţa locului.

În legatură cu cercetarea locului savîrşirii furtului se vor executa acţiuni

de fotografiere, lucrări de schiţare a locului furtului, precum şi de modelare

prin mulare, desenare sau copiere a urmelor materiale ale infracţiunii. Legea

prevede utilizarea celor mai diverse procedee şi mijloace tehnico-ştiinţifice,

inclusiv reprezentarea grafică a locului cercetat, fotografierea ambianţei

acestuia, ridicarea prin modelare şi copiere a urmelor infracţiunii,

înregistrarea videomagnetică a activităţii de cercetare desfăşurată la faţa

locului.1

În ghidul de cercetare a locului faptei sînt indicate regulile generale de

întocmire a procesului – verbal :

a) procesul – verbal trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei procesual –

penale;

b) oglindirea obiectivă şi în întregime a împrejurărilor;

c) reflectarea tuturor urmelor şi a obiectelor descoperite la locul furtului

care pot avea importanţa pentru stabilirea adevărului;

d) conţinutul procesului – verbal trebuie să fie întocmit corect cu

respectarea normelor ortografice, laconic pentru a avea posibilitate de a

petrece reconstituirea faptei.

Pentru a asigura calitatea a procesului – verbal de cercetarea la faţa

locului, unii autori recomandă că el de la început să fie întocmit pe un

maculator, iar mai apoi transcris în procesul - verbal.2

În practica deseori se observă o reflectare a elementelor de natură

subiectivă, adică procesele – verbale de cercetare la faţa locului sînt

întocmite într-un limbaj neclar, inaccesibil, cu folosirea a unor construcţii

1 Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 89. 2 Быховский., Осмотр места происшествия. Справочник,- Москва, 1982, p. 89.

dubioase formulate de tipul " probabil că…", " nu departe de…", "

aproximativ la…".3

Procesul – verbal de cercetare la faţa locului are următoare structură:

- partea introductivă;

- partea descriptivă;

- partea finală.

Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data cînd

s-a efectuat cercetarea locului savîrşirii furtului, denumirea şi profilul

unităţii din care face parte organul de cercetare, temeiul de fapt şi juridic

al cercetării, numele prenumele şi numele după tată cît şi domiciliul a

martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea.

Partea descriptivă debutează cu o caracterizare generală a locului faptei

şi toate datele faptice referitoare la cauză în ordinea în care ele au fost

descoperite.1

Înscrierea rezultatelor cercetării locului savîrşirii furtului se efectuiază

de la general spre particular. La început se dă caracteristica încaperii în

care au pătruns infractorii, apoi sunt descrise împrejurările legate de

pătrunderea şi ieşirea făptuitorului, aici trebuie s-ă menţionăm, că o

importanţă deosebită o are descrierea urmelor de spargere. În procesul –

verbal trebuie de menţionat care anume obiecte au fost supuse spargerii,

care obiecte din interiorul camerei au fost supuse spargerii, aceste obiecte

se descriu în procesul – verbal amănunţit, de asemenea în procesul –

verbal se indică locul aflării lor, dimensiunile, forma, culoarea.

La fixarea urmelor descoperite trebuie indicat locul lor iniţial şi pe ce

obiecte au fost descoperite. În procesul – verbal obiectele se descriu:

a). după însuşirile pe care le posedă în special, după natura, destinaţie,

modul de confecţionare, marimea, forma, culoarea lor …;

3Ciopraga A., Criminalistica – tratat de tactica, – Iaşi, 1996, pg. 77.1 Яблоков К.П., Криминалистика, – Mосква, 1996, p. 589.

b). după anumite elemente particuloare caracteristice cum ar fi spre

exemplu: semnele marcate de producator (marca, seria, modelul,

numărul) sau condiţionate de gradul de uzură ( dereglarea, degradarea,

defectarea, murdarirea … ). Se fac menţiuni de asemenea cu privire la

procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea, fixarea şi ridicarea

urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.

Partea finală a procesului – verbal cuprinde menţiuni referitor

la urmele şi mijloacele materiale de probă, care au fost ridicate. Se

pricezează dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară sau

schiţirea grafică a camerelor încaperii. Procesul - verbal se încheie cu

notarea timpului în care s-a desfaşurat cercetarea locului savîrşirii

furtului, a obiecţiilor martorilor asistenţi. Se semnează fiecare pagina

de către persoane care au desfăşurat activitatea de cercetare şi de

martorii asistenţi, iar la sfîrşit de toţi cei care au participat într-o

calitate sau altă, la efectuarea activităţii de cercetare.

Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai

importante mijloce de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este considerată

drept o modalitate auxiliară procesului – verbal.

Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de

orientare, fotografiile schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografiile de

detaliu şi măsurătorile fotografice.

a). Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei,

raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea

zonei în care s-a săvîrşit infracţiunea;

b). Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rînd, a locului faptei, cu

tot ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului

respectiv, în funcţie de varianta în care este executată. De pildă, fotografia

schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau

circulară, fotografia schiţă pe sectoare, fotografia shiţă încrucişată;

c). Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei,

armele sau instrumentele folosite de autor în savîrşirea infracţiunii,

obiectele purtătoare de urme ş.a.

d). Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a

detaliilor caraceristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe

suprafaţa obiectului purtător, a modificărilor, degradărilor etc. produse prin

săvărşirea infracţiunii;

e). Filmul şi videofonogramă judiciară se inscriu printre metodele moderne

de fixare a rezultatelor de cercetate la faţa locului, metode devenite, în

prezent, idispensabile în cazurile deosebite ( vezi anexa 6 ).

Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare, prezintă

mai multe avantaje ce nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat,

şi nu necesită o pregătire deosebită din partea celui care o execută. Totodată,

permite verificarea imediată a calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în

măsura în care situaţia a impune.

În acest context, remarcăm faptul, că o bună parte dintre laboratoarele de

criminalistică sunt dotate cu videomagnetofoane, folosite cu mult succes, atît în

fixarea rezultatelor cercetătrii la faţa locului, cît şi în fixarea altor acte de

urmărire penală, îndeosebi reconstituiri, percheziţii, ascultări de martori şi

învinuiţi, recunoaşteri grup.

Sub raport tehnico-tactic criminalistic, fixarea pe bandă videomagnetică sau

film presupune, ca şi în cazul fotografiei judiciare, înregistrărilor video sau

filmări de orientare, schiţă, în toate variantele acesteia, anume înregistrarea

obiectelor principale, a urmelor şi a detaliilor, inclusiv înregistrări la scară, au o

semnificaţie deosebită.

Fireşte că, în ipoteză utilizării acestor mijloace de fixare, realizarea filmării

sau înregistrării videomagnetice presupune respectarea unor reguli tehnice

specifice filmului clasic. De pildă, este necesară o iluminare adecvată prin

folosirea de surse naturale sau artificiale, surse aflate în dotarea laboratoarelor

criminalistice mobile.

Spre deosebire de filmare, înregistrarea videomagnetică este mai puţin

pretenţioasă din acest punct de vedere şi, deci, mult mai uşor de executat, din

acestă cauză fiind şi mai mult folosită în practică.

La momentul actual unii anchetatori atrag o atenţie deosebită urmelor

tradiţionale indicate în literatura criminalistică ca: urmele de mîini, picioare, şi a

instrumentelor de spargere. Uneori aceste urme tradiţionale nu dau posibilitatea

de a fi descoperite, deoarece ele pot fi uşor distruse de oameni, sau infractor

dacă acesta cunoaşte proprietăţile acestora şi modul de lichidare.

Aproape în toate cazurile, împreună cu aceste urme, un timp îndelungat se

păstrează sub forme de particule mici a microobiectelor, ca rezultat al legăturii,

atingerii infractorului cu obiectele înconjurătoare.

Pînă în prezent anchetatorii echipelor de cercetare nu atrag atenţie la aceste

obiecte, microdimensionale, fie că nu ştiu despre existenţa lor, fie din

necunoaşterea cum să le descopere.

Microobiectele pot fi: particulele de praf, sticlă, fire de păr, de materie. Ele

pot fi descoperite pe suprafaţa contactată de către infractor cu obiectele

înconjurătoare. În vederea descoperirii se cere o respectare a cerinţelor

suplimentare, o atenţie pentru a nu fi suflate de strănut, de eventualul curent de

aer.

Pentru descoperirea microobiectelor şi a particulelor mici se pot folosi toate

acele aplicate la revelarea urmelor.

În anul 1893 a fost editată o lucrare cu denumirea " Instrucţiuni pentru

anchetări judiciare". Autorul lucrării date a fost Haus Gross, care lucra în calitate

de anchetator în oraşul austriac Graţe. În această carte, în afară de capitolele

acordate medicini legale, cercetării otrăvurilor armei de foc şi sîngelui, se

întîlneau şi noţiuni care pînă atunci nu puteau întîlnite nici într-o carte

specializată. Menţionăm următoarele denumiri: '' Atragerea specialistului de

cercetarea microscopică '' , '' Atragerea la cercetări chimice '', '' Atragerea

fizicianului'', '' Cercetarea părului, colbului, glodului pe încălţăminte, şi a

petelor pe îmbrăcăminte.'' Titlul despre ''Atragere a specialistului în domeniul

microscopului'' H.Gross a început cu următoarele cuvinte:'' Cît de perfectă nu ar

fi astăzi construcţia microscopului, cît de mare nu ar fi succesul stiinţei,

descoperirilor realizate cu ajutorul acestui apărat minunat, arta specialistului de

cercetări cu microscoape, cu părerea de rău, foarte rar se foloseşte de către

anchetator ".1

Cartea lui H.Gros cheamă stiinţa criminalistica mai des cît acesta a fost mai

mărunte se folosească posibilitatea a ştiinţei naturii şi a tehnicii. ''Anchetatorul

foarte rar foloseşte ajutorul chimistului şi cercetarea majorităţii cazurilor

nedescoperite putea să svîrşească cu succesul, dacă se foloseau de consultaţiile

lui H.Gross a afirmat, că botanistul poate acorda ajutor în rezolvarea celor mai

grele şi cele mai importante întrebări. Glodul lipit de încălţăminte şi alte urme

pot demonstra despre locul aflării stăpînului, particularităţile acestor obiecte pe

calea îndelungată a cercetări.''

Prima lucrare în care figurează termenul '' microobiect '', este articolul

criminalistului suedez M.F.Şuliţer sub denumirea '' Fixarea microobiectelor cu

ajutorul bandei lipicioase ", care a fost editată în anul 1954.2 Ca urmare, acest

termen a fost folosit pe larg de către criminalistul american Chirc, în manualul

de criminalistică care a fost editat în Cehoslovacia în anul 1954 de acum a fost

dată noţiunea microobiectului. Manualul dat definitivează microobiectele ca

urme de demensiuni mici, care pot fi cercetate numai cu ajutorul microscopului.

Această a fost prima definiţia a microobiectelor.

Mai amănunţit aceasta problemă a studiat-o criminalistul iugoslav Vlado

Vidiţi. În anul 1970 el a definitivat microobiectele ca urme materiale, care nu se

văd cu ochiul neînarmat şi exestenţa lor în anumite locuri poate fi doar

presupusă.

În baza celor expuse, noi am propune următoarea noţiune a microobiectelor

şi anume: " Microobiectele – sînt particule a substanţelor sau oglindirea

1 Gross H., Instrucţiuni pentru anchetări judiciare, 1893, p.76.

2 Торвальд Ю., Век криминалистики,- Москва, 1991, p. 98.

acţiunelor fizice, invizibile sau vizibile slab cu ochiul neînarmat, care sînt în

legatură cauzală cu activitatea infracţională a faptuitorului ".

Dezvoltarea rapidă a progresului tehnico-ştiinţific a creat posibilităţi reale

pentru sistematizarea şi cercetarea microurmelor de către criminalistică, însă

această problema şi astazi nu este clarificată şi în criminalistică nu s-a ajuns la o

concluzie comună.

Din punct de vedere a probaţiunei microobiectele nu sunt omogene.

Microobiectele pot fi împarţite în trei grupe: microurme, microparticule şi

microcantităţi a substanţelor.

Microurmele – sunt urmele, în sens traseologic, care doar se deosebesc ca

mărime ( microscopice ).

Întroducere în traseologie a capitolului privind studierea microurmelor, a

fost pentru primă dată efectuată în anul 1974 de către G.L. Granovskii. El a

propus de a numi capitolul dat microtraseologia. Mai tîrziu în Bulgaria a apărut

lucrarea " Bazele microtraseologiei ", în care se studia sistemul

microtraseologiei.

Microparticulile - sunt obiecte materiale, care s-au desprins în rezultatul

acţiunii macanice sau a altei acţiuni de alt obiect, proecţia cărora nu depăşeşte 2

mm.4 La această noţiune se mai poate de a adăuga, că microparticula este un

corp dur, care posedă forma geometrică şi morfologică stabilă. Pentru

criminalistică microparticula prezintă interes în studierea structurii exterioare cît

şi ca studierea structurii interioare şi a ingredientelor.

Microcantităţi ale substanţelor – sunt lichide viscoase şi friabile cu frontiere

nestabile.

Microparticulile pot fi divizate în următoarele grupe, după forma şi structură,

natura lor:

- particulile ale vopselei;

- particulile biologice ( fire de păr, particulile de piele );

- particulile a materialelor sintetice şi naturale;

4 Крылов И.Ф., В мире криминалистики.- Ленинград, 1980, р. 196.

- particulile a fierului;

- particulilea sticlei.

Aceste particule sunt cele mai frecvent descoperite la cercetarea locului

faptei.

Microcantităţile pot fi divizate în următoarele grupe:

- microcantităţi biologice ( sînge, salivă );

- microcantităţi ale colbului;

- microcantităţi ale vopselei;

- microcantităţi de lichide.

În ultimul timp, în practica criminalistică, se acordă o mare atenţie ridicării

de la faţa locului a microobiectelor şi cercetării lor. Această se lamureşte prin

aceea, că la creşterea nivelului criminalităţii, creşte şi nivelul cunoştinţelor

infractorilor. De regulă infractorii planifică acţiunele sale, stăruind se lase cît

mai puţine urme şi după săvîrşirea infracţiunei deteriorează urmele lăsate.

Microobiectele, fiind mici după demensiuni, aproape nu atrag atenţia asupra sa

şi de regulă nu sunt deteriorate de către subiectul infracţiunei, de aceea în cadrul

cercetării aceste obiecte pot fi descoperite şi ridicate pentru examinarea lor

ulterioară.

Pentru a descoperi şi ridica microobiectele la locul săvîrşirii faptei putem

evedenţia următoarele etape:

a) de pregătire;

b) de cautare;

c) de fixare;

d) de ridicare;

e) de cercetare prealabilă;

f) de împachetare.

Etapa de pregătire prezintă o importanţă deosebită în legatură cu specificul

microobiectelor ( ele sunt foarte mici, practic invizibile şi se pot uşor

depărta de obiectul – purtător ). Aceasta etapă cuprinde măsuri de protejare

a locului faptei. Esenţă protejării locului faptei constă în limitarea numărului

de persoane care participă la cercetarea locului faptei; apărarea obiectelor

purtătoare de urme de acţiuni exterioare; planificarea cercetării locului

faptei cu folosirea metodei de modelare şi întocmirea planului de cautare a

microobiectelor.

Cautarea efectivă a microobiectelor, cît şi cercetarea lor, este imposibilă

fară mijloace tehnice potrivite ( vezi anexa 5 ).

Mijlocul principal de cautare a microobiectelor sunt aparatele de

iluminiscenţă care se includ lampile ultraviolete cît şi lupe speciale.

Cautarea microobiectelor se efectuează cu iluminare suficientă prin

examinare cu ajutorul lupei. Se recomandă de cercetat obiectele fără a le

mişca, dacă aceasta este imposibil, atunci acest obiect trebuie pus cu mare

atenţie pe o foia curată de hîrtie, pentru a nu pierde microparticulile, e

necesar de intreprins măsuri de preîntîmpinare pentru păstrare a

microobiectelor pe obiectul – purtător. Toate obiectele trebuie protejate

împotivă murdăririi, contactării cu alte obiecte. Obiectele se împachetează

în hîrtie sau material. Toate manipulările cu aceste obiecte se recomandă de

a fi efectuate în mănuşi de protecţie.

Lămpile ultraviolete se folosesc pentru cautarea microurmelor biologice

şi alte microobiecte, care au o luminiscenţă deosebită de obiectul purtator.

Poate fi folosit şi detectorul portativ cu laser a urmelor ascunse ale

infracţiunii.

Următoarea etapă este fixarea microobiectelor descoperite.

După fixare microobiectele pot fi supuse cercetării prealabile.

Rezultatele acestei cercetări nu au o valoare probantă, însă ele pot fi folosite

pentru controlarea versiunilor de anchetă şi de asemenea pentru cautarea

noilor dovezi.

Următoare etapă este ridicarea microobiectelor descoperite. Cea mai

raţională metoda este metoda de ridicare a microobiectului cu obiectul

purtător. Această metodă poate fi folosită cînd obiectul purtător poate fi

ridicat de la locul faptei. Dacă obiectul purtător nu poate fi ridicat de la

locul faptei, sau sînt îndoieli că la transportare microobiectele vor fi

pierdute, atunci se trece la ridicarea separată a microobiectelor.

Pentru ridicarea a microobiectelor se recomandă de a folosi penseta

curată, ace. Particulile magnetice pot fi ridicate cu ajutorul pensulei

magnetice curate. Microobiectele ridicate prin astfel metodă să depun în

eprubete curate sau se împachetează în pachete de hîrtie.

În cazul ridicării a microobiectelor de pe suprafaţe mari se recomandă de

a folosirea bandei lipicioase ( lipofoli ), în cazul lipsei bandei lipicioase se

poate folosi foia dactiloscopică. Importanţa acestei metode de ridicare

constă în pastrarea şi localizarea a microobiectelor, care au fost descoperite

pe obiectul purtător de microurmă. Nu se recomandă ridicarea

microobiectelor cu scotch obişnuit, deoarece microobiectele ridicate prin

astfel de metodă se pot lipi de acesta.

Microcantităţile de lichide pot fi ridicate cu folosirea tubului capilar.

Unul din capetele tubului capilar după ridicare a microcantităţii se lipeşte

pe gămălia chibritului.

La ridicarea şi împachetarea a microobiectelor în totdeauna trebuie

respectate anumite reguli fiecare obiect – purtator de microurme, fiecare

grupă de microobiecte descoperită, trebuie să fie împachetată aparte, cu

respectarea formalităţilor respective. Astfel de metode se folosesc pentru a

impiedica nimirirea obiectelor straine pe obiecte – purtătoare.1

La cercetarea furturilor savîtşite prin pătrundere nu putem trece cu

vederea urmele instrumentelor de spargere lăsate la locul savîrşirii infracţiunii.

Literatura de specialitate foloseşte această noţiune deoarece este foarte

răspîndită în practica organelor judiciare, noţiunea cuprinde o sferă mult mai

largă decît o indică definiţia deja cunoscută. Prin instrumente de spargere

înţelegem o sferă extrem de largă de obiecte, aparate adaptate sau special

construite pentru a înfrînge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace folosite

pentru protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sînt

1 Aлексеев П., Понятие микрообъектов их обнаружение, фиксация и изъятие. Лекция.

incluse nu numai cele care se folosesc la spargere, în accepţia proprie a

cuvîntului, ci şi cele, care folosesc la tăiere, apăsare, lovire etc. De cele mai

multe ori sunt folosite obiecte dure avute la îndemînă. Sînt folosite şi obiecte şi

aparate adaptate special sau construite penru săvîrşirea infracţiunilor, mergînd de

la ciocane, şurubelniţe, pînă la utilaje, care fol35sesc flacăra oxiacetilenică

pentru topirea uşilor din oţel de la casele de bani sau chiar aparatură cu raze

laser.

Multitudinea şi varietatea instrumentelor de spargere utilizate de infractori

face cu neputinţă o clasificare a acestora după natura, forma sau destinaţia lor.

De aceea s-a acceptat o clasificare a urmelor în raport cu modul în care

acţionează cu instrumentele asupra obstacului întîmpinat. Potrivit acestui

criteriu, urmele instrumentelor de spargere se clasifică în: urme de taiere, urme

de frecare, urme de apăsare, urme de lovire, precum şi urme de ardere şi topire.

Urmele de taiere se produc prin acţiunia mecanică a obiectului creator de

urme care este mai dur şi apt de a tăia, a străpunge obstacolol, prin impactul

asupra obiectului primitor de urme, care are o consistenţă mai slabă şi este

capabil de a păstra detaliile urmelor create.

Urmele de taiere pot fi grupate după natura instrumentului folosit la taiere.

Dintr-o primă subgrupă fac parte: toporul, cuţitul, dalta, care produc urme

dinamice, în timp ce obiectul creator pătrunde în masa obiectului primitor şi

detaşează o porţiune din acesta. Pe suprafaţa taiată de topor, cuţit, daltă, se vor

imprima detaliile obiectului creator sub formă de striaţii paralele cu valore de

identificare.

Din a două subgrupă fac parte urmele produse de diferite categorii de cleşti

sau foarfece. Aceste instrumente pot fi folosite la taiat tablă sau materiale textile.

Urmele produse sînt de dimensiuni mai mici, mai greu de observat cu ochiul

liber, însă oferă suficiente elemente de stabilire a apartenenţei de grup, avînd

forme caracteristice şi inconfundabile. Cele două lame, care acţionează în

direcţii opuse lasă urme care încep din exteriorul obiectului primitor şi sfîrşesc

în masa acestuia. La fiecare apăsare pe mînierul instrumentului se taie un

fragment din obiectul primitor, iar pentru a se continua tăierea trebuie ca

operatorul să schimbe poziţia foarfecelor, urmărind o linie dreaptă şi să apese

din nou pe mînere. La fiecare apăsare, respectiv ridicare a foarfecelui în

materialul textil sau tabla tăiată rămîne o urmă caracteristică sub forma de coadă

de rîndunică.

Există şi a treia subgrupă din care fac parte burghie şi sfredelele pentru

perforarea metalului sau a lemnului. Acestea produc urme caracteristice în masa

obiectului primitor, dar au valoare de identificare mai redusă.

Urmele de frecare se produc prin alunecarii obiectului creator pe suprafaţa

obiectului primitor. Cele mai caracteristice urme de această natură se produc

prin acţiunea sferedelelor, bomfaierelor sau pilelor. Detaliile urmelor produse pe

suprafaţa obiectului primitor, sau în masa acestuia prezintă o redusă valoare de

identificare De aceea se strînge pilitura ( cu ajutorul magnetului ) şi rumeguşul

pentru a se examina compoziţia ( reţetă de fabricaţie ) se ridică pulberile

metalice ce rezultă din uzură acestora.

Urmele de apăsare se produc prin apăsarea obiectului creator pe suprafaţa

obiectului primitor. Urmele formate reproduc detalii ale obiectului creator

existente în procesul de fabricaţie sau datorate uzurii. La faţa locului în special

sunt găsite la săvîrşirea furturilor din locuinţe, din autoturisme etc., cînd se

folosesc răngi de fier, leviere, şurubelniţe şi alte corpuri dure.

Urmele de lovire sînt întîlnite la spargerea vitrinelor magazinelor, geamurile

locuinţelor, parbrizelor sau pe geamurile portierilor de la autoturisme. Obiectele

care le-au produs nu lasă urme utile identificării. De aceea, în cursul cercetărilor

la faţa locului se caută chiar aceste obiecte, pe care făptuitorii le abandonează,

fiind preocupaţi de transportarea bunurilor însuşite şi părăsirea cît mai rapidă a

locului faptei.

Pentru a nu produce zgomote, făptuitorii aplică mai întîi o bandă adezivă pe

sticla de la geam, parbriz, etc., apoi o lovesc cu obiectele avute la îndemînă.

Uneori aceste obiecte lasă imprimat conturul şi forma lor, iar unele urme

produse pot fi utile pentru stabilirea apartenenţei de grup a acestor obiecte.

Urmele de ardere şi topire sunt produse de apărate cu flacără care lasă urme

specifice de ardere sau topire a metalului de la sistemele de închidere ale uşilor

metalice caselor de bani. Sunt folosite utilaje care dezvoltă temperaturi înalte

cum ar fi lămpi cu flacără oxiacetilenică sau raze laser.

Toate urmele descoperite la faţa locului sunt descrise în procesul-verbal,

după aceasta urmele vor fi fotografiate prin tehnici obişnuite sau prin tehnici

speciale pentru înregestrarea tuturor detaliilor urmei ( vezi anexa 4 ). Se

recomandă folosirea judicioasă a surselor de lumină în special pentru

fotografierea detaliilor urmelor de adîncime.

Pentru urmele de adîncime se execută mulaje din parafină ori ceară roşie,

dacă nu sunt prea bine conturate. Urmele mai bine conturate şi mai adînci se

ridică cu ajutorul mulajelor din plastelină sau ghips. Oricare ar fi materialul

folosit urma se tratează întîi cu glicerină pentru a se evita aderenţa la obiectul

purtător de urmă.

1.2 Aplicarea a mijloacelor tehnice în cadrul efectuării

unor activităţi de urmarire penală la cercetarea

furturilor săvîrşite prin pătrundere.

La interogatoriu, în conformitate cu art. 1151 C.P.P.R.M. se foloseşte

înregistrarea sonoră şi video. Acest articol prevede că în baza hotărîrii

anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii

vatămate pot fi aplicate înregistrări sonore şi înregistrări video. Înregistrarea

sonoră şi înregistrare video pot fi aplicate, de asemenea, la interogarea

învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vătămate.

Anchetatorul penal i-a hotărîrea privind înregistrarea sonoră şi înregistrarea

video şi comunică persoanei interogate faptul acesta înainte de interogatoriu.

Înregestrarea sonoră şi înregestrarea video trebuie să reflecte datele

menţionate în articolul 115, alineatul doi, din prezentul Cod, precum şi întrega

1

desfăşurare a interogatoriului. Nu se admite înregistrarea sonoră sau

înregistrarea video a unei părţi din interogatoriu, precum şi repetarea specială

pentru înregestrarea sonoră sau înregistrare video a declaraţiilor făcute în cadrul

aceluiaşi interogatoriu.

După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se

reproduc în întregime în faţa persoanei interogate. Completările la înregistrarea

sonoră şi la înregistrarea video a declaraţiilor făcute de persoana interogată se

înregistrează de asemenea pe fonogramă şi pe casetă video. Înregistrarea sonoră

şi înregistrarea video se încheie cu declaraţia persoanei interogate, care confirmă

justeţeia lor.

Declaraţiile obţinute în timpul interogatoriului cu aplicarea înregistrării

sonore şi înregistrării video se înscriu în procesul – verbal al interogatoriului în

conformitate cu prevederile prezentului Cod. Procesul – verbal al

interogatoriului trebuie să conţină de asemenea: menţiunea privitoare la

aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video şi informarea asupra acestui

fapt a persoanei interogate; date cu privire la mijloacele tehnice şi condiţiile

înregistrării sonore şi înregistrării video; declaraţia persoanei interogate privind

aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video; menţiunea privind

reproducerea înregistrării sonore şi înregistrării video în faţa persoanei

interogate; certificarea justeţii procesului – verbal, a înregistrării sonore şi

înregistrării video de către persoana interogată şi anchetatorul penal. Fonograma

şi caseta video se păstrează în dosar şi după terminarea anchetei preliminare se

sigilează.

În caz de reproducere a înregistrării sonore şi înregistrării video a

declaraţiilor la efectuarea unui alt act de urmărire, anchetatorul penal să facă

despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al actului de urmărire respectiv. 1

Tactica înregistrării sonore a ascultării persoanelor în cadrul urmăririi penale

este determinată în mare măsură de natura ascultării, de posibilităţile tehnice de

înregistrare şi de reproducere a sunetului.

1 C.P.P.R.M. art. 115/1.

Unul din principalele rezultate ale folosirii înregistrării sonore în cursul

ascultării persoanelor este fixarea cea mai completă a conţinutului şi formei

relatărilor celui ascultat. Inregistrarea sonora are ca scop fixarea completă a

declaraţiilor persoanelor ascultate şi nu permite denaturarea acestora pe

parcursul soluţionării cauzei. La rîndul sau, acest lucru oferă posibilitatea de a

nu se face întreruperi pentru consemnarea sau pentru întocmirea în ciornă a

procesului-verbal de ascultare, chiar atunci cînd ascultarea este de durată mai

lungă şi prin aceasta, posibilitatea ca ascultarea să dicurgă în ritmul unei discuţii

obişnuite. Toate acestea prezintă importanţă pentru realizarea unui contract

psihologic poziiv cu persoana ascultată care de multe ori, atunci cînd este

îtntreruptă sau i se cere să vorbească mai rar, se derutează şi pierde firul

expunerii.

Pe langa aceasta, întreruperile pe parcursul ascultării, în situaţia în care cel

ce este ascultat face declaraţii mincinoase, îi înlesnesc acestuia posibilitatea de a

analiza cele relatate anterior, şi, prin aceasta, posibilitatea, de a nu da greşi, de a

comite inadvertenţe în explicaţiile sale. Persoana ascultată, dacă este inzestrată

cu spirit de observaţie, poate sa-şi dea seama, în timp ce anchetatorul penal îşi

face unele însemnări, ce anume îl interesează în mod deosebit care sunt

împrejurările cărora acesta le acordă importanţă.

Or, cunoaşterea acestor împrejurări de către cel ascultat de multe ori nu intră în

planurile tactice ale anchetatorului penal.

Practica demonstrează că audierea fără întreruperi, activă, îmbinată cu

înţelegerea faptului că se consemnează fiecare cuvînt, exercită o influenţă

pozitivă asupra celui ascultat. Acesta gîndeşte mai bine răspunsprile pe care le

dă, îşi modifică mai rar declaraţiile iniţiale şi la consemnarea relatărilor nu

suţine niciodată că el nu a spus aşa sau a fost înţeles greşit, deoarece îşi dă foarte

bine seama că în condiţiile înregistrării sonore fiecare raspuns pe care I-a dat

anterior poate fi uşor reprodus şi verificat.

Anchetatorul penal trebuie, de asemenea, să capete experienţa

înregistiarii sonore. Fără suficiente deprinderi el se gîndeşte, uneori, mai mult la

aspectul exterior al ascultarii şi la respectarea tuturor regulilor procesuale, decît

la tactica eficientă de realizare a ascultării. În legătură cu aceasta capătă o

importanţă deosebită un plan de ascultare bine pus la punct şi pregătirea

prealabila în scris a principalelor întrebări. Este indicat un ghid privind ordinea

de desfăşurare şi consemnare a declaraţiilor cu înregistrare sonora, inclusiv

formularea orientativă a părţii introductive, a explicării drepturilor persoanei

ascultate şi alte texte ce urmează a fi rosite de anchetatorul penal.

În realizarea înregistrării sonore sporeşte importanţa formulării clare a

întrebărilor care, de regulă, trebuie să fie puse după ce persoana ascultată a

răspuns la întrebarea precedentă sau după ce a terminat fraza. Acest lucru este

important nu numai pentru a nu-l deruta pe cel ascultat, dar şi pentru faptul ca

dacă vocile se suprapun, înregistrarea sonoră devine de neînţeles. Înregistrarea

sonoră poate fi realizată deschis, în faţă sau în secret cînd cel ascultat nu vede

nici magnetofonul, nici microfonul, ceea ce însă, nu-l scuteşte pe anchetatorul

penal de obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă celui ascultat că declaraţiile sale se

înregistrează. Această chestiune reprezintă şi un aspect tactic. Magnetofonul

aşezat la vedere distrage de obicei atenţia celui ce este ascultat. El trebuie să se

obişnuiască cu microfonul. Legat de aceasta, indicat ar fi ca, întotdeauna

magnetofonul să nu fie aşezat la vedere, iar microfonul să fie mascat de un

obiect oarecare. O asemenea recomandare nu este însă valabilă în toate cazurile,

deoarece la ascultările ulterioare cînd nu se mai recurge la înregistrarea sonoră a

declaraţiilor, unele persoane ascultate iniţial cu folosirea în faţă a înregistrării

sonore, nu mai cred acest lucru şi în cursul discuţiilor cu anchetatorul penal se

abţin de a face afirmaţii care " nu sunt pentru procesul-verbal "

(nu se consemneaza-n.trad.), discuţii lipsite de importanţă pentru stabilirea

contactului psihologic cu persoana ascultată. Prin urmare, în unele cazuri, în

funcţie de trăsăturile de caracter ale celui ascultat, de exemplu, în cazurile cînd

acesta este deosebit de suspicios şi neîncrezator, este mai corect din punct de ve-

dere tactic că microfonul să fie aşezat la vedere. Mai bine este înregistrarea

sonoră să nu fie folosită la prima, ci la ascultările ulterioare cînd s-a stabilit deja

cu aproximaţie valoarea declaraţiilor şi cănd anchetatorul penal are o viziune

mai clara asupra situaţiei urmăririi penale, cînd el se poate, deci, pregăti mai

bine pentru ascultare. Uneori din considerente de ordin tactic este indicat ca

înregistraria sonoră să fie folosită la prima ascultare. Este cazul ascultare

persoanei care se autodenunţă şi care, într-o răbufnire de sinceritate dă în vileag

mai multe fapte din activitatea sa infracţională, pentru că, ulterior, să regrete că a

fost sinceră şi să încerce, retractîndu-şi declaraţiile, să-şi diminueze răspunderea.

Este de asemenea indicat să se folosească înregistrarea sonoră a primei declaraţii

şi în cazul părţilor vatămate în cauzele privind violul, deoarece, după un timp

oarecare sub înfluenţa rudelor celui care a săvîrit violul, ele pot schimba

declaraţiile sincere iniţiale.

Aceasta este valabil şi în ce priveşte prima ascultare a celor în legătură cu care

există temerea că, pe viitor, sub influenţa unor persoane interesate în

soluţionarea cauzei într-un anume mod, sau din alte cauze, îşi pot schimba

declaraţiile adevărate. Cunoaşterea faptului că declaraţiile sunt consemnate cu

folosirea înregistrarii sonore, îl determina pe cel ascultat să opună o rezistenţă

mult mai activă faţă de încercările de a-i face să-i le retracteze. În cazul, în care

totuşi declaraţiile au fost retractate reproducerea fonogramelor permite o

apreciere mai obiectivă a veridicităţii lor.1

Incontestabil este necesară înregistrarea sonoră a declaraţiilor şi cu ocazia

ascultării unei persoane atunci cînd starea sănătăţii acesteia ori alte împrejurări,

de exemplu, faptul că în viitorul apropiat acestă persoană va fi plecată într-o

delegaţie pe o perioadă mai mare de timp, creează temerea că prezentarea în

continuare a acestei persoane pentru a fi ascultată, este îngreunată.

Din considerente de ordin tactic este indicat ca întegistrarea sonoră să fie

folosită atunci cînd o persoană este ascultată prin interpret, precum şi în cazurile

ascultării unor persoane cu un grad scăzut de şcolarizare şi a unor persoane

oarbe care nu pot lua cunoştinţă direct de conţinutul procesului-verbal de

1 Ursu i., Cristescu I., Ghidul procurorului criminalist,-Timişoara 1994, p.78.

ascultare. Pe baza fonogramei ascultării este uşor de verificat declaraţiile celor

ascultaţi, corectitudinea traducerii sau citirea defectuoasă a procesului-verbal.

La înregistrarea sonoră nu este indicat de obicei să se înceapă ascultarea

imediată a celui care a fost invitat în cabinetul de anchetă. Persoanei ce

urmează a fi ascultată trebuie să i se ofere puţin răgaz pentru a se familiariza,

de exemplu, întreţinîndu-se cu acesta o discuţie pe o temă oarecare, în caz

contrar la început ascultarea este imprecisă, persoana ascultată răspunde

crispat, cu pauze mari, ceea ce la ascultarea fonogramei poate crea impresia

unei lipse de obiectivitate a anchetei penale.

Există particularităţi ale tacticii inregistrării sonore şi în cazul ascultării

unor părţi vătămate şi martorilor minori. Un copil nu trebuie să ştie despre

înregistrarea sonoră, deoarce atunci cînd se convinge de faptul că relatarea sa

este înregistrată, el începe uneori să fabuleze străduindu-se să relateze ceva

care, după părerea sa pare a fi deosebit de interesant. De aceea, înregistrarea

declaraţiilor trebuie să se facă cu magnetofonul şi microfonul ascuns, făcîndu-

se cunoscut reprezentantului legal al copilului sau pedagogului prezent la

ascultare că se foloseşte inregistrarea. După înregistrarea părţii introductive a

ascultării, copilul este invitat în încăpere. Este indicat ca un minor să fie

ascultat nu în cabinetul de anchetă, ci într-un cadru obişnuit pentru copil, de

exemplu, acasă la el, în una din camerele de la grădiniţă de copii.

La înregistrarea sonoră a ascultării copiilor trebuie să se ţină cont de

următoarele particularităţi: unii copii sunt necomunitativi şi vorbesc în cuvinte

puţine, răspunzînd la întrebari uneori, prin gesturi, făcînd din cap. Persoanele

prezente se conving uneori de felul de a reacţiona la întrebarea pusă minorului,

prin mimica acestuia. Pe fonogramă bineînţeles aceste date nu apar, deşi la

consemnarea declaraţiilor toate acestea trebuie avute în vedere. Ca urmare

declaraţia consemnată în scris va conţine mai multe informaţii decît materialele

de înregistiare sonoră şi în continuare persoanele care ascultă fonograma pot

avea impresia că declaraţia scrisă nu este obiectivă. Anchetatorul penal trebuie

să ţină seama de acest lucru şi să consemneze în mod obligatoriu în declaraţia

scrisă reacţia copilului la întrebările ce i se pun.

Nu trebuie să se renunţe la înregistrarea sonoră a declaraţiilor unui copil

introvertit, care se exprimă în cuvinte puţine. Tocmai în acest caz este extrem de

important să se fixeze corect fiecare cuvînt al copilului, să se înţeleagă în ce

cadru şi ca răspuns la ce întrebare a fost rostit.

Sunt cazuri cînd în prezenţa anchetatorului, un copil refuză să relateze

împrejurările de care are cuoştinţă. În asemenea situaţii anchetatorul poate să

roage pe careva dintre persoanele apropiate copilului să vorbească cu acesta şi

să facă înregistrarea sonora în secret. Datorită fonogramei el are posibilitatea să

verifice exactitatea redării conţinutului răspunsurilor de către persoana care a

purtat discuţia cu minorul. Din punctul nostru de vedere materialele de

înregistrare sonoră trebuie să fie anexate la dosar ca probe materiale.

Posibilităţile tactice considerabile îi oferă anchetatorului penal reproducerea

materialelor de înregistrare sonoră pe parcursul desfăşurării ascultării sau în

cadrul altor activităţi de anchetă penală, precum şi a fonogramelor – probe

materiale şi a fonogramelor - înscrisuri în sensul restrîns al acestei noţiuni. Dacă

la o întrebare care se referă la precizarea unor elemente ale declaraţiilor,

persoana ascultată va susţine că pe parcursul acestei ascultări sau al unei

activităţi de anchetă penală efectuate anterior, ea nu a făcut asemenea declaraţii

este indicat, să i se reproducă partea respectivă a fonogramei şi să i se propună

să dea explicaţii în legatură cu conţinutul acesteia. Dacă pe parcursul unor

activităţi de anchetă penală efectuate cu folosirea înregistrării sonore, persoana

ascultată a făcut declaraţii diferite, este util să i se reproducă una după alta

porţiunile respective ale fonogramei, acordîndu-se ateniţie contrazicerilor din

cuprinsul acestora. Practica a demonstrat că, de multe ori, un asemenea mod de

a proceda serveşte la stabilirea adevărului.

Vorbind despre aplicare a mijlocelor tehnice în cadrul efectuării unor

activităţide urmărire penală la cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere, nu

putem trece cu vedere aparate speciale de tip poligrafic. Poligraful este un mijloc

de apriciere a sincerităţii sau nesincerităţii celor ce se compar în procesul penal

în difirite calităţi. În R.M. acest aparat nu se foloseşte şi respectiv nu constituie

mijloc de probă, însă în multe ţări el constituie o practică curentă şi relativ

recent se utilizează şi în Romania.

Constatarea stresului cu ajutorul poligrafului nu înseamnă o nesocotire a

prezumţiei de nevinovaţie deoarece sunt anumite acte procesuale sau activităţi

operative de strîngere a probelor ( percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri )

care, deşi au un evident caracter de constrîngere, nu aduc atingere prezumţiei de

nevinovaţie, prezumţie care operează în favoarea învinuitului sau inculpatului

pînă la pronunţarea unei hotătîri judecătoreşti definitive.

Poligraful înregistrează modificări fiziologice ale organismului, provocate de

diverse stări emoţionale ce însoţesc simularea. Încercarea de simulare reclamă

un efort voluntar ce declanşează stări emoţionale, unele supuse observaţiei

directe ( modificări ce ţin de compartamentul aparent al emoţiei, manifestate în

limbajul vorbit sau cel gestual, în activitatea de mişcare a membrelor sau a

corpului, în expresivitatea feţei ), altele indirect, prin depistarea reacţiilor

psihofiziologice ( modificarea ritmului pulsului, creşterea tensiunei arteriale

etc. ).

Detectorul de simulare poate constitui un auxiliar al organelor judiciare la

efectuarea unei importante activităţi: ascultarea persoanelor în procesul - penal

chemat să contribuie la evidenţierea pe cale fiziologică a unor stări, situaţii,

împrejurări, indicii, care în urma unui complex proces de analiză şi sinteză a

datelor existente în cauză, să ofere organelor ce înfăptuiesc justiţia posibilitatea

de a desprinde concluzii cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea persoanei

ascultate.1

În cadrul percheziţiei cu excepţia truselor criminalistice pot fi folosite

următoarele mijloace tehnice: aparatul de fotografiat şi camera de filmat video.

Fotografia de percheziţie se execută în scopul prezentării unei imagini de

ansamblu a locului percheziţionat, fixării obiectelor sau documentelor

1 Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, Criminalistica,-Iaşi, 1997, p.320.

descoperite, precum şi a locurilor tainice, ascunzătorilor amenajate în mod

special. Din punct de vedere metodic, fotografia de perheziţie este analogică

celei aplicate în cadrul cercetării la faţa locului. Astfel, fixarea fotografică a

tabloului de ansamblu al şocului percheziţionat se realizează prin fotografierea

încăperii sau a spaţiului deschis în perimetrii cărora s-a desfăşurat activitatea de

cautare. Ordinea realizării acestor fotografii corespunde totalmente celei a

fotografiei – schiţă a locului faptei.

Locurile tainice, ascunzătorile se fotografiază în momentul descoperirii

obiectelor, valorilor sau documentelor ce interesează cauza, înainte ca aceasta să

fie scoase de acolo. Dacă se consideră importantă demonstrarea dimensiunelor şi

a modului de amenajare a locurilor de tăinuire, la fotografierea lor se va aplica

metoda metrică. Pentru a obţine o imagine perfectă, locurile tainice amenajate în

pereţi, ziduri şi alte obiecte de construcţie, în obiecte de mobilă sau în mijloace

de transport ş.a., se vor fotografia din poziţia în care obiectivul aparatului cade

perpendecular pe zona din centru a suprafeţei fotografiate. Obiectele descoperite

şi ridicate prin percheziţie se fotografiază împreună şi fiecare în parte,

evidenţiindu-se caracteristicile lor generale şi particulare, atributele ce le

individualizează. Obiectele cu semne de fabricare, marcate cu cifre sau cu alte

inscripţii, bancnotele, biletele valutare şi hîrtiile de valoare, actele de identitate

etc. se fotografiază astfel ca aceşti indici să se observe distinct.

Un alt procedeu tehnic important reprezintă înregistrarea videomagnetică

( vezi anexa 6 ). Datorită posibilităţilor de a reda cu fidelitate aspectul locului

percheziţionat, momentele de căutare şi descoperire a obiectelor ce interesează

cauza, înregistrarea videomagnetică în practica organelor de urmărire penală, îşi

găseşte o aplicare tot mai vastă, în special, în cazurile percheziţiilor dificile sau a

căror efectuare prezintă un grad sporit de complexitate.

Printre mijloacele tehnice de fixare a prezentării spre recunoaştere, pe primul

plan se situiază fotografia judiciară. Pentru a se asigura fixarea celor mai

semnificative momente şi a rezultatelor recunoaşterii, în cadrul acestei activităţi

este indicat să se realizeze trei fotografii: a persoanelor sau obiectelor prezentate

în grup care să demonstreze măsura în care s-au respectat cerinţele ligii ( art.

145, C.P.P.R.M. ) privind calităţile persoanelor ori ale obiectelor din grupul de

prezentat ; a momentului cînd cel ce recunoaşte indică persoana sau obiectul

identificat, din care să rezulte că din grupul prezentat a fost recunoscută o

anumită persoană sau obiect, a persoanei sau obiectul recunoscut, executată în

modul în care să redea elementele caracteristice ale acestora, dacă identificarea

se bazează pe caracteristice cromatice, este indicat să se recurgă la fotografia

color.

Un mijloc modern folosit cu mult succes în cadrul prezentării spre

recunoaştere, este înregistrarea videomagnetică. Principalul ei avantaj este în

capacitatea videofonogramei judiciare de a reda sincronic şi simultan imaginea

şi declaraţiile celor ce participă în mod activ la realizarea recunoaşterii. Din

perspectivă tactică, fixarea pe bandă videomagnetică presupune, ca şi în cazul

fotografiei judiciare, fixarea grupului prezentat, a momentului de recunoaştere, a

persoanei sau obiectului recunoscut şi, în mod deosebit, a declaraţiilor celui ce a

făcut recunoaşterea.1

Mijloacele tehnice folosite la reconstituirea faptei – un mijloc eficace de

fixare a rezultatelor reconstituirii, ca şi în cazul altor activităţi de procedură

penală, îl constituie fotografia judiciară operativă. Fotografiile efectuate pe

parcursul reconstituirii sunt destinate să imagineze condiţiile în care s-a

desfăşurat activitatea experementală, şi să demonstreze momentele principale ale

reconstituirii şi rezultatele obţinute pe cale experimentală. Fotografia locului

unde s-a efectuat reconstituirea demonstrează măsura în care condiţia

menţionată a fost respectată. Fotografia are valoare şi pentru fixarea şi

înfăţişarea celor mai importante secvente şi a rezultatelor reconstituirii.

Aceste fiind spuse, putem semnaliza că de obicei, în legătură cu efectuarea

reconstituirii se realizează trei fotografii: a împrejurărilor în care se desfăşoară

acţiunile experimentale, a momentelor principale şi a rezultatelor la care s-a

ajuns. Astfel, în cazul verificării pe cale experimentală a vizibilităţii, înainte de a

1 Doraş S., Criminalistica, –Chişinău 1999, p. 149.

proceda la experimentarea propriu - zisă a posibilităţii de a observa, se va

fotografia locul în care urmează să se desfăşoare reconstituirea, aplicîndu-se

regulile fotografiei-schiţă. Ulterior, din punctul unde se află observatorul, se va

executa o fotografie spaţială care obiectiv confirmă sau infirmă declaraţiile

martorului sau ale victemei infracţiunei. Cu aceeaşi situaţie ne confruntăm şi în

cazul reconstituirii iniţiale în vederea posibilităţii de a exercita anumite acţiuni

( străbaterea unui spaţiu într-o unitate de timp, pătrunderea sau ieşirea dintr-un

loc, scoaterea anumitor obiecte dintr-o încăpere etc.). Înainte de a proceda la

efectuarea operaţiilor experementale, încăperea sau locul deschis, determinate

pentru realizarea reconstituirii, se vor fotografia în ansamblu, insistîndu-se, în

special, asupra elementelor refăcute ale acestora. Apoi se vor fotografia

momentele culminante ale acţiunelor experementale şi rezultatul final. Organul

de cercetare este obligat să aleagă acele secvente din activitatea experementală

care fixate fotografic prezintă importanţă pentru înţelegerea procesului – verbal.

O sursă modernă de fixare, cu care actualmente sunt dotate practic toate

organele abilitate cu cercetarea infracţiunelor, reprezintă aparatura

videomagnetică. Înregistrarea videomagnetică a reconstituirii în special, în cazul

verificării pe cale experementală a posibilităii efectuării anumitor acţiuni asigură

redarea într-o formă accentuată a celor mai importante momente ale activităţii

experimentale prin aplicarea procedeului " stop-cadru ", şi fixarea concomitentă

a acţiunelor fizice şi a fenomenelor sonore ce le însoţesc.

În fine, dacă se experimentează condiţiile de audibilitate, se pot efectua

înregistrări fonice. În acest scop este indicat să se folosească un dictofon, care să

funcţioneze pe întregul parcurs al reconstituiri într-un singur regim tehnic de

înregistrare.

1.3 Rolul mijloacelor tehnice în efectuarea expertizelor

criminalistice dispuse în procesul cercetării furturilor

savîrşite prin pătrundere.

În administrarea justiţiei penale un rol deosebit îi aparrţine expertizei

judiciare, în special celei criminalistice, ea fiind prevăzută de legislaţia

în vigoare ca principalul mijloc de obţinere a datelor probante prin

examinarea diferitelor obiecte materiale descoperite la faţa locului sau

ridicate în cadrul efectuării altor acţiuni procesuale.

Prin diversitatea obiectelor examinate, expertiza criminalistică pe

deplină dreptate este considerată ca una din principalile genuri de

expertiză utilizate în practica judiciară. Efectuarea ei presupune

antrenarea persoanelor competente în acest domeniu la examinarea

diferitelor obiecte-probe materiale în scopul stabilirii şi prezentării

organului judiciar a faptelor probante cu privire la imprejurările

infracţiunii, pentru a căror descifrare sunt necesare cunoştinţe speciale.

Expertul criminalist are un rol foarte important la descoperirea şi ridicarea

urmelor la locul savîrşirii infracţiunei. De asemenea, el participă la înaintarea

versiunelor criminalistice pe faptă dată împreună cu anchetatorul. Expertul

criminalist posedă, cunoştinţe speciale din domeniul criminalisticii şi de aceea

sfaturile lui acordă ajutorul practic anchetatorului penal.1 În confirmarea celor

menţionate mai sus putem aduce următorul exemplu. La cercetarea la faţa

locului a furtului săvîrşit prin pătrundere expertul-criminalist împreună cu

anchetatorul au stabilit, că după urmele de picioare lăsate, furtul a fost săvîrşit

de un grup de persoane tinere. La prima etapa a cercetării ua fost stabilite cîteva

din ei. Ei depuneau declaraţii difirite şi nu menţionau coparticipaţii. În cadrul

cercetării la faţa locului s-a stabilit, că toate geamurile casei cu două etaje au

fost sparte, în afară de aceasta, de pe primul etaj a casei au fost sustrase obiecte

de valoare şi documente care aparţeneau părţii vatamate. La al doilea etaj a fost

spartă sticla de la uşă şi au ramas picături de sînge. După densitate şi direcţia lor

expertul criminalist a stabilit că fereastra de la uşa a fost stricată cu mîna de

către unul din infractori, în rezultatul el şi a taiat mîna, după ce au pătruns în

casă urmele s-au întors în ogradă, însă nu se întorc la primul etaj. Anchetatorul

1.Крылов И .Ф., В мире криминалистики,-Ленинград, 1980, p. 83.

împreună cu expertul criminalist au presupus, că persoana cu mîna taiată nu a

participat la sustragerea obiectelor şi documentelor de pe primul etaj, cea ce s-a

confirmat în viitor. Datorită cunoştinţelor speciale de care posedă expertul-

criminalist în acest caz a fost stabilit adevărul, deoarece infractorii depuneau

declaraţii false. Şi ca rezultat a cunoaşterii situaţiei la locul infracţiunii şi

petrecerii confruntărilor a fost stabilită situaţia a fiecărui infractor la momentul

savîrşirii furtului.1

În cadrul cercetării furtului savîrşit prin pătrundere poate aparea necesitatea

de ordonare a diferitor expertize pentru cercetarea urmelor şi altor probe

materiale, însă cel mai des se numeşte expertiza criminalistică. Expertiza

criminalistică ne dă posibilitate de a stabili mecanizmul creării a unor sau altor

urme la locul savîrşirii furtului prin pătrundere, de a identifica după urmele

descoperite infractorii şi de asemenea instrumentele folosite de ei pentru a

pătrunde în încăpere. Ea poate fi ordonată şi pentru stabilirea, descoperirea şi

ridicarea microobiectelor, precum şi pentru identificarea persoanei sau

obiectelor care au fost lăsate.2

În cazul descoperirii la locul faptei a urmelor de mîini, de dinţi, de picioare

spre soluţionare, expertului criminalist î se înaintează întrebări despre

particularităţile persoanelor care au lasat aceşte urme: existenţa cicatricelor,

lipsa unuia din degete etc. În cazul existenţei a bănuitului expertiza

criminalistică rezolvă întrebări de identificare individuală ( au fost sau nu urme

descoperite la locul săvîrşirii furtului lasate de această persoană ).

După urmele lasate de încălţăminte expertiza criminalistică delimitează la ce

gen se referă încălţămintea dată, care sunt particularităţile ei ( în cazul

descoperirii şi ridicării la bănuit a încălţămintei aceasta expertiză poate răspunde

la întrebarea dacă a fost lasată urma de aceasta încălţăminte ).

1 Practica. CPs Buiucani, dosar penal N 99032807.

2 Звирбуль А.К., Смыслов В.И. " Расследование краж грабежей и разбойных нападений ", ВЮЗИ, 1982, р. 31

La săvîrşirea furturilor prin pătrundere cu forţarea lăcatelor expertiza

criminalistică se ordonă pentru a stabili metoda de forţare, genul şi

particularităţile instrumentelor folosite la forţarea cît şi pentru identificarea lor

individuală. În particular prin astfel de expertiză se poate afla raspunsul la aşa

întrebări cum sunt :

- din ce parte a fost forţată lăcata?

- prin ce metodă a fost săvîrşită forţarea?

- ce mijloace a folosit infractorul la forţare?

- care este succesiunea apăriţiei urmelor?

Expertiza criminalistică rezolvă de asemenea întrebările ce se referă la

stabilirea identificării obiectelor. De exemplu, la forţarea lacăţii cu ajutorul

cuţitului s-a rupt o parte din el, care apoi a fost descoperită în timpul cercetării la

faţa locului. Dacă în viitor la bănuit va fi descoperit cuţitul cu bucată lipsită,

expertiza poate stabili dacă bucată gasită la faţa locului face parte din cuţitul

care a fost descoperit la bănuit. De asemenea astfel de întrebare poate apărea

cînd la locul cercetării faptei s-a descoperit un obiect, o parte din care a fost

luată de infractor, de exemplu, pentru împachetarea bunurilor furate infractorul a

rupt jumatate din ziar, dar restul a aruncat la locul faptei.

Faptul că organele de urmărire penală posedă un volum suficient de

cunoştinţe speciale în criminalistică şi cum am menţionat deja, diverse mijloace

tehnice criminalistice, este rezonabilă întrbarea: este posibilă delimitarea

cunoştinţelor criminalistice specializate de cele de teren şi în acest sens, cînd se

va considera necesară expertiza criminalistică? Discuţiile prilejuite de această

chestiune în paginile literaturii de specialitate au oferit un răspuns afirmativ.

Organelor judiciare li se recomandă a porni de fiecare dată de la clarificarea

faptelor, a căror existenţa ori inexistenţă rămîne a fi determinată. Dacă atare

fapte sunt imperciptibile, iar depistarea lor impune nu numai folosire mijloacelor

tehnice, dar şi aprecieri, interpretări ştiinţifice, necesitatea expertizei

criminalistice este indiscutabilă.1

1 Эйсман А.А., Критерии и формы использования специальных познаний при криминалистическом исследовании в целях получения судебных доказательств, în Вопросы криминалистики, nr. 6-7, М.,

Expertizei criminalistice i se atribuie practic orice obiect material fie de

natură organică, fie anorganică, dacă el desigur, este purtător de informaţii

probante şi dacă evidenţierea şi descifrarea acestei informaţii impune efectuarea

unei examinări speciale, bazate pe utilizarea mijloacelor şi metodelor

criminalistice. Cele mai frecvent întîlnite obiecte ale expertizei criminalistice la

cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere sunt: diverse obiecte materiale

purtătoare de urme de mîini, de picioare, de mijloace de transport, instrumente

etc.; fragmentele textuale tipărite şi executate de mînă; mijloacele şi utilaje de

încuiere; obiecte, porţiuni dintr-un fost întreg fragmentat sau modificat.

În fond expertiza criminalistică se bazează pe cercetarea a trei sisteme de

informaţie.

Primul îl constituie elementele caracteristice morfologice ale tuturor

corpurilor materiale ( inclusiv ale celui uman ), condiţionate de legităţile

( biologice, fizice etc. ) evoluţiei sau de procesele tehnologice de fabricare şi

exploatare a lor. Astfel, caracteristicile morfologiei exterioare a corpului uman şi

obiectelor materiale, reflectîndu-se în urmele infracţiunii, constituie latura

obiectivă, baza expertizelor de identificare dactiloscopică, traseologică, balistică,

a expertizelor textelor tipărite.

Al doilea sistem de informaţii îl constituie elementele caracteristice

materializate ale deprinderilor umane. După cum este cunoscut, la baza

deprinderilor se află steriotipul dinamic, complexul format de reflexe

condiţionate, care determină efectuarea la un nivel înalt de automatism a mai

multor activităţi: de a se deplasa în spaţiu, de a scrie şi vorbi, de a manipula

instrumentele. Elementele caracteristice ale deprinderilor menţionate, cunoscute

în criminalistică sub denumirea de caracteristici funcţional-dinamice, constituie

obiectul de studiu al expertizelor criminalistice de identificare a persoanelor

după mers, scris, vorbă, modul săvîrşirii anumitor acţiuni, inclusiv a celor

infracţionale.

1962, p.38.

Al treilea sistem de informaţii, pe care sunt fundamentate unele expertize

criminalistice, îl constituie elementele structurii constitutive a obiectelor. În

virtutea caracteristicelor de compoziţie se efectuiază expertizile urmelor-materie,

a diverselor resturi de obiecte şi substanţe organice sau anorganice, în scopul

stabilirii întregului după părţile componente, omogenităţii sau neomogenităţii

acestora cu probele de materie cunoscută.1

După cum am menţionat, expertiza criminalistică nu face parte din categoria

celor obligatorii. Acesta însă nu înseamnă că organul judiciar poate să se

sustragă de la aplicarea acestui mijloc de probaţiune. Prin lege ( art 64 ) se cere

efectuarea expertizei ori de cîte ori apar probleme, pentru a căror soluţionare

sunt necesare cunoştinţe speciale în criminalistică.2

Pentru formularea concluziilor corecte expertul criminalist are nevoie de

anumite mijloace tehnico-ştiinţifice. Din cele semnalate rezultă că majoritatea

examinărilor efectuate de experţii-criminalişti impun aplicarea unei game largi

de metode şi mijloace tehnice necesare relevării şi interpretării ştiinţifice a

anumitor forme de informaţii identificatoare sau cu valoare diagnostică.

În vederea descoperirii elementelor caracteristice de mărimi scăzute a

obiectelor de examinare se apelează la mijloace optice de mărire. Cel mai

simplu instrument optic de mărire este lupa. În activitatea de examinare

criminalistică se folosesc difirite tipuri de lupe: simple, cu piedestal,

monooculară sau binoculară, metrică, dactiloscopică etc. Puterea de mărire a

lupelor poate varia de la 2 pînă la 40 ori. Atunci cînd mărirea cu lupa a

obiectului cercetat este insuficientă, se recurge la examinarea microscopică.

Instituţiile de expertiză sunt dotate cu difirite tipuri de microscoape, cele mai

frecvent utilizate fiind:

- microscopul stereoscopic, care reprezintă un sistem optic din două obiective

şi două oculare situate egal poziţiei stereotipice a ochilor, făcînd posibilă

examinarea volumetrică a obiectelor;

1 Simion Gh. Doraş, Criminalistica. Vol. 1.-Chişinău, 1996, pg. 63-64.

212 Codul de procedură penală a Republicii Moldova art. 64.

- microscopul comparator, respectiv un sistem optic din două obiective şi

unocular, prezentînd imaginile celor două obiecte de comparat pe un singur

ecran. Microfonul asigură posibilitatea stabilirii continuităţii ( sau lipsa

acesteia ) urmelor sub formă de trase şi deci reprezintă unul dintre cele mai

eficiente instrumente folosite la efectuarea expertizelor traseologice, balistice

etc.;

- microscopul de polarizare înzestrat cu dispozitive destinate determinării

intensităţii luminii reflectate de diferite elemente de comparaţie ale obiectului

( Vezi anexa 5 );

- microscopul electronic necesar relevării elementelor caracteristice de natură

suprafină.

O aplicabilitate vădită în examinările criminalistice de laborator o au utilaje

de examinare în radiaţii invizibile.

După cum este cunoscut, radiaţiile invizibile, ultraviolete, infraroşii şi

roentgen posedă capacitatea de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale,

de a fi absorbite şi reflectate de diferite obiecte altfel decît radiaţiile vizibile şi

de a provoca luminiscenţă. Acestea au determinat utilizarea radiaţiilor

menţionate la efectuarea celor mai diverse cercetări criminalistice, avînd ca scop

descoperirea urmelor şi distingerea diferitelor corpuri şi substanţe după

proprietăţile lor fizice, inclusiv după culoare, capacitatea de a provoca

luminiscenţă. Aplicarea radiaţiilor invizibile se realizează cu ajutorul unor

aparate speciale, cum e convertizorul radiaţiilor infraroşii, lampa de radiaţii

ultraviolete, aparatura roentgen etc.

Expertizele efectuate de către specialiştii instituţiilor de expertize judiciare,

cum ar fi acele destinate determinării provinienţei diferitelor fragmente de

obiecte sau urme sub formă de resturi de substanţe, sunt bazate pe determinarea

structurii de compoziţie şi impun aplicarea metodelor şi mijloacelor de analiză

spectrală, cromatografică, electrochimică.1

1 Simion Gh. Doraş, Criminalistica. Vol 1.-Chişinău, 1996, pg. 68.

Utilizarea acestor mijloace reclamă cunoştinţe de profesiune în ramurile

respective ale ştiinţelor naturale.

2.4 Contribuţia mijloacelor tehnice criminalistice în activitatea

de prevenire a furturilor.

După cum este cunoscut, una din funcţiile organelor de ocrotire a

dreptului este prevenirea acţiunelor infracţionale. Pe lîngă antrenarea

diferitelor sisteme sociale la lichidarea cauzelor şi condiţiilor ce

determină sau favorizează săvîrşirea acţiunelor ilicite, luarea anumitor

măsuri preventive prevăzute de legislaţia în vigoare, organile

menţionate întreprind măsuri de ordin tehnic pentru a curma acţiunile

infracţionale prin surprinderea vinovatului la locul faptei sau prin

înregistrarea lui în scopul înlesnirii demascării ulterioare.

Mijloacele tehnice, după cum am menţionat mai sus, utilizate cu

acest prilej se împart în două categorii: de semnalizare şi cu efect de

cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice.1

Din cele enunţate rezultă că mijloacele criminalistice de prevenire a

actelor infracţionale, prin sine însele sau prin intermediul rezultatelor

realizării lor pot furniza date de ceartă valoare probantă. Astfel, în

virtutea acţionării sistemului de semnalizare, persoana tentată să

săvîrşească infracţiunea poate fi reţinută imediat la faţa locului. Fiind

fixată în conformitate cu cerinţele legii procedurale, aceasta va avea o

semnificaţie decisivă pentru clarificarea acţiunei în cauză. Imaginea

fotografică a persoanei în apropierea sau în interiorul obiectivului

protejat, urmele create de capcanele criminalistice pe corpul sau

1 Suciu C.. Criminalistica,- Bucureşti, 1972, pg. 191.

îmbracămintea acesteia au valoare probantă egală cu probele materiale

ale infracţiunii, fireşte, dacă au fost fixate şi constatate în mod

procedural prin procesul-verbal şi constatarea specialistului. În caz

contrar, rezultatele acţionării capcanelor criminalistice nu pot constitui

probe, ele păstrîndu-şi doar valoarea de informaţie operativă.

Mijloacele tehnice de semnalizare, în majoritatea lor, sunt folosite

în scopuri preventive, cu preponderenţă pentru apărarea anumitor

obiective sau valori.

Cea mai simplă formă a acestora este sistemul bazat pe blocarea cu contacte

electrice a eventualelor căi de pătrundere, inclusiv a locurilor de intrare, a

mijloacelor de închidere etc. În acţiunele de pătrundere, prin închiderea sau

întreruperea circuitului electric, se vor declanşa automat dispozitivele sonore sau

luminiscente de alarmă.

Se folosesc, în caz de necesitate, şi sisteme tehnice sofisticate bazate pe

efectul fotoelementului, al ultrasunetelor, pe elementele radioactive. Acestea

servesc pentru înştiinţarea persoanei sau organului de supraveghere despre faptul

pătrunderei în zona păzită.

Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii

ş.a. sunt protejate de sisteme tehnice sofisticate, bazate pe realizările

contemporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi

videosistemelor de autoimagine, autoradiografice etc.

Capcanele criminalistice, după mijloacele şi materialile utilizate, se împart în

două categorii: fizice şi chimice. Capcanele fizice constau în folosire anumitor

substanţe pulverente de natură să adereze la corpul, îmbracămintea sau obiectele

utilizate de persoana care a patruns în încăperea sau spaţiu interzis. Substanţele

pulverente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care

făptuitorul neapărat urmează a veni în contact sau în formă de construcţii cu

efect explozibil.

În cadrul metodelor de prevenire şi combatere a infracţiunelor se folosesc

anumite substanţe chimice, cu rol de a marca unele obiecte cu care infractorul

întră în contact pe timpul acţiunelor sale infracţionale, zădărnicind astfel

intenţiile acestuia sau uşurînd demascarea lui. Valoarea probantă a indicatorilor

tehnici stabiliţi prin marcări chimice se apreciază numai în raport de celelalte

materiale de probă de care se dispune într-un anumit caz şi numai după ce

rezultatele obţinute au fost fixate, conform normelor procedurale în vigoare, într-

un proces-verbal de constatare.

Substanţele chimice acţionează prin culoarea vizibilă sau invizibilă a

corpului, a îmbrăcămintei sau a uneltelor a persoanei care a venit în contact cu

obiectul marcat, în urma procesului de reacţie a acestor substanţe. Unele dintre

substanţele folosite în marcările respective produc rezultatele vizibile din primul

moment al acţionării, altele reacţionează prin culoare cu efect întîrziat sau printr-

o reacţie fără culoare care nu poate fi evidenţiată decît ca fenomen de

luminiscenţă, în urma acţionării cu anumite radiaţii.

În anumite situaţii, marcările chimice sunt combinate cu posibilităţi de

reproducere a desenelor papilare, marcănd şi mai mult cercetudinea asupra

autorului faptei. De menţionat că unele medicamente folosite în tratarea

anumitor boli, sub reacţii ultraviolete, dau o fluorescenţă specifică marcărilor

chimice. Pentru confirmarea celor spuse de mai sus vreau se aduc următorul

exemplu, care a avut loc în realitate cu colonelul romîn Nicolae Văduvă.

Într-una din nopţi, pe calea ferată Bucureşti – Craiova, din cabina postului de

subsecţionare a liniei de contact Fărcaşele, judeţul Olt, au fost furate patru

baterii acumulatori de 12 x 150 v. Cu ocazia cercetării la locul faptei au fost

observate urmele unei căruţe tractată de un cal. S-a luat masura înlocuirii

bateriilor furate cu altele care, în prealabil au fost marcate chimic, aşezîndu-se

pe toată suprafaţa lor un strat subţire de vaselină amesticată cu acid

oxibetanaftonic ( praf fluorescent care se observă numai sub acţiunea radiaţiilor

ultraviolete ). După aproape două luni, şi aceste baterii au fost furate, la faţa

locului constatîndu-se din nou urmele unei căruţe tractate de un cal. S-a folosit şi

cîinele de urmărire, care a condus de la calea ferată spre comuna Fărcaşale.

Cu ocazia constatării cercului de bănuiţi a fost luat în atenţie şi Băbălan

Florea, de 37 ani, muncitor la ferma zootehnică din Caracal, cu domiciliul în

comuna menţionată. Fiind supus examinării cu lampa de ultraviolete, s-a

constatat pe palma mîinii drepte, pe obraz şi pe un pantalon, existenţa unor pete

de culoare galben fluorescent, specifice marcării chimice aplicate pe cele patru

baterii de acumulatori.

Cazul părea să se îndrepte spre o rapidă soluţionare, dar, din cercetarea

suspectului, nu rezultau altele indicii care să conducă la concluzia că el este

autorul furtului savîrşit prin pătrundere. Mai mult, continua să nege participarea

la fapta respectivă, motivînd că petele de culoare galbenă provin de la … ciorba

de pasare servită în ziua cînd a fost chemat la poliţie!

După o zi de cercetări, contrariat de faptul că acesta neagă participarea la furt

şi cunoscînd probitatea marcării chimice, colonelul de poliţie Nicolae Văduva a

decis să porte personal o discuţie cu bănuitul. El a explicat bănuitului că nimeni

nu-l va crede nevinovat în condiţiile existenţei acestor urme specifice marcărilor

chimice. Cu toate acestea a negat orice participare şi Nicolae Văduva a sesizat

că afirmaţiile le face cu multă sinceritate, fără teama unei consecinţe de natură

juridică. Avînd o experienţă de lucru în domeniul criminalisticei, el a lărgit aria

discuţiilor pe diferite teme cu Băbălan. Astfel Nicolae Văduva a aflat că, în

ultimul timp, acesta suferise un accident de căruţă şi fusese internat la spital. El

a insestat că bănuitul să spună ce tratament a urmat, ştiind faptul că unele

medicamente, sub radiaţii ultraviolete, dau fluorescenţă. Acest lucru el a înţeles

în decursul anilor, avînd avantajul deoarece soţia lui farmacistă. Bănuitul a

explicat lui că foloseşte un spray cu Bioxiteracol, pentru vindecarea unei răni de

la antembraţul drept, fapt pentru care Nicolae Văduvă a rugat soţia sa să procure

astfel de spray şi el a făcut cîteva probe sub radiaţii ultraviolete. Rezultatul?

Urmele de spray produceau fluorescenţă specifică marcării chimice aplicată

pe cle patru baterii !!!

Pentru a se convinge, el a supus pe Băbălan, la antebraţul drept, unde avea

rana, la radiaţii ultraviolete, prilej cu care el a constatat că în zona respectivă

fluorescenţa era foarte puternică. Ulterior, la percheziţia domiciliară s-ă găsit şi

spray-ul folosit de suspect.

Explicaţia? Acest spray conţinea o substanţă care, sub radiaţii ultraviolete,

capătă o puternică fluorescenţă galbenă.

Prin urmare, poliţia a îndreptat atenţia către alţi suspecţi, între care a fost

descoperit adevaratul autor. Astfel, premisele unei erori judiciare fuseseră

evitate.

Încă odată se demonstrează adevărul că aparenţele pot fi înşelatoare chiar şi

atunci cînd par a se sprijini pe probe ştiinţifice. De aici obligaţia oamenilor

îndrituiţi să efectueze cercetarea să caute şi prin alte mijloace stabilirea

adevărului şi să nu considere niciodată un caz închiat cîtă vreme pot exista

îndoieli cu privire la veridicitatea probelor administrate.1

Încheiere.

În închiere pot s-ă menţionez că teza de licenţă a fost desfaşurată în două

capitole în care am încercat să dau o caracteristica generală a mijloacelor

tehnico-ştiinţifice. Am conturat principalele probleme care trebuie clarificate la

cercetare furturilor săvîrşite prin patrundere.

În capitolul doi al tezei am descris rolul, metodele şi procedeele principale de

folosire a mijloacelor tehnice, în cadrul efectuării principalelor acţiuni

procesuale în cercetarea furturilor săvîrşite prin patrundere.

Studierea unor lucrări ştiinţifice al autorilor ruşi, romîni şi celor din ţările

Europei Occidentale, analiza practicii judiciare actuale ne oferă exemple

concrete că neglijarea sau folosirea incorectă a tehnicii criminalistice ne

depărtează de momentele aflării adevărului, identificarea şi tragerea la

răspundere penală a faptuitorului.

Analiza practicii de anchetă şi a literaturii de specialitate ne permite se facem

următoarele concluzii şi presupuneri:

1 Văduva N., Revista de informare, documentare şi opinii Criminalistica. Art. Marcările chimice suspectul ideal este salvat cu argumente farmaceutice. N 2 Anul 1, Mai 1999.

1. În prezent tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat

ştiinţific de mijloace tehnice şi metode privind utilizarea lor de către

organele cu funcţii de urmărire penală precum şi de către experţi, în

vederea descoperirii, examinării şi administrării probelor necesare

pentru stabilirea adevărului.

2. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se utilizează pe parcursul tuturor

acţiunelor de cercetare şi de urmărire penală a furturilor săvîrşite prin

pătrundere. Fără mijloacele tehnico-ştiinţifice corespunzătoare nici

anchetatorul nici oricare alt participant al cercetării nu poate lucra

efecient asupra descoperirii furtului săvîrşit prin pătrundere.

3. Sarcinile specifice şi complexe, pe care urmează să le rezolve

organile judiciare cercetînd actele infracţionale, reclamă folosirea pe

scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii,

fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace de probă.

4. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se folosesc nu numai în scopul

descoperirii furturilor săvîrşite prin pătrundere ci şi în scopul

prevenirii lor.

5. Aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la ispoziţia

organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunelor de

cercetare, garantînd, în cele din urmă, stabilirea adevărului în

conformitate cu cerinţele legeslaţiei în vigoare.

6. Dotarea organelor cu funcţii de anchetă cu mijloace şi utilizarea

metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuarea a altor

acţiuni de urmărire penală sunt condiţii indispensabile consolidării

nivelului ştiinţific al justiţiei penale.

7. Mijloacele tehnico-ştiinţifice se utilizează numai în conformitate cu

legislaţia procesual-penală în vigoare.

Recenzie

Eliberată d-rei Roşca Aurelia, studentă a Universităţii de Stat, facultatea de

drep, anul 4 bacalaureat.

Prezenta certificare o justific prin analiza congruentă a tezei de licenţă pe

tema "Iresponsabilitatea", care este o lucrare de o inteligenţă deosebită, punînd

în discuţie o serie de probleme, legate de viaţa de zilele noastre, adică realitatea.

Teza de licenţă are un conţinut foarte profund, în cercuind în limita

schemelor potenţeale, un plan logico-deductiv, o ierarhie a sintezei celor deduse

în urma verificării gradului de actualitate şi performanţă. Este o primă încercare

de a trata această temă atît din punct de vedere medical, cît şi juridic, la fel şi

compararea cu alte doctrine şi legislaţii, însă ferm pot să comunic că este o

încercare la nivel, reuşită, cu tendinţe excepţionale de formulare şi accepţionare.

Sper că această teză de licenţă va fi apreciată la nivel, deoarece merită a fi

luată ca exemplu atît pentru teoreticieni, cît şi practicieni.