Argumentarea că opera literară populară Prâslea cel voinic şi merele de aur

este ca specie literară un basm

Basmul este una dintre speciile reprezentative ale folclorului tuturor popoarelor, deci şi a celui român, apărând din cele mai vechi timpuri, atât ca o necesitate a impunerii unor idei şi norme morale în comunităţile umane care îşi duceau existenţa şi se conduceau în baza unor legi nescrise, cât şi ca o modalitate de evadare din cotidian într-un ţinut mirific, într-o lume minunată, unde totul este posibil şi unde abaterile de la normalitate sunt aspru sancţionate, basmul devenind astfel „o oglindire a vieţii în moduri fabuloase”, cum remarca George Călinescu.

Între creaţiile poporului nostru, basmul este unic prin valoarea etică şi estetică, prin bogăţia lui de idei şi prin lumea fabuloasă pe care o creează.

Fiind o creaţie populară, basmul Prâslea cel voinic şi merele de aur are un caracter anonim, oral şi colectiv.

Basmul este opera epică de mare întindere, în care întâmplări reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârşite de persoane cu puteri supranaturale care reprezintă forţele binelui şi ale răului. Din confruntarea lor, ies învingătoare forţele binelui pentru că reprezintă idealurile omului şi ale comunităţii în care trăieşte.

Prâslea cel voinic şi merele de aur este un basm popular care face parte din volumul Legendele şi basmele românilor, în care Petre Ispirescu a cules şi a inclus mai multe basme populare.

Caracterul epic este dat de folosirea naraţiunii ca mod de expunere şi prin modul indirect de a exprima ideile şi sentimentele cu ajutorul acţiunii şi al personajelor.

Întâmplările reale şi cele fantastice se împletesc într-o ţesătură epică bine motivată. În general, lumea basmului este dominată de întâmplări fantastice, nelipsind însă cele reale. În Prâslea cel voinic şi merele de aur, reală este existenţa unui împărat, a celor trei fiice şi a fiilor. Majoritatea întâmplărilor sunt fantastice: Prâslea se luptă cu zmeii care furaseră merele de aur, ajunge pe tărâmul celălalt, este adus de o zgripţuroaică pe pământ.

Basmul este o specie narativă, pluri-episodică, în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârşite de personaje înzestrate cu trăsături

fantastice şi reale, reprezentând binele şi răul, din a căror confruntare ies învingătoare forţele binelui.

Ca orice creaţie populară, basmul are următoarele caracteristici: anonim, oral, colectiv, popular, tradiţional. Caracteristic basmelor este faptul că subiectul se constituie prin scheme, pe care povestitorul le combină şi le dezvoltă în spirit tradiţional, ajungându-se la subiecte-tip, multe dintre acestea având o circulaţie universală.

Ca în orice basm, în Prâslea cel voinic şi merele de aur acţiunea este declanşată de un fapt grav care a perturbat ordinea din împărăţie – furtul merelor de aur din grădina împărătească.

Basmul reprezintă o lume unde totul este posibil, faptele petrecându-se într-un timp imaginar şi într-un spaţiu cu trăsături specifice.

Timpul, ca în orice basm nu este precizat, este îndepărtat, evenimentele derulându-se „odată”, în infinitul temporal, într-un timp nedeterminat, sugerat de formula iniţială: „A fost odată ca niciodată…”. Adverbul „niciodată” subliniază caracterul unic al întâmplărilor din basm.

Spaţiul este precizat vag. Spaţiul este real (grădina, palatul), dar şi ireal (tărâmul celălalt). Întâmplările se petrec pe două tărâmuri diferite: într-o împărăţie oarecare şi pe tărâmul zmeilor. Acestea se află la mare distanţă unul de celălalt, au trăsături diferite şi se conduc după legi proprii. Când ajunge pe tărâmul zmeilor, Prâslea constată că toate lucrurile erau „schimbate: pământul, florile, copacii, lighioanele altfel făptuite erau pe-acolo”.

Personajele din basm reprezintă două valori morale opuse: binele şi răul. În Prâslea cel voinic şi merele de aur, binele reprezentat de Prâslea, de împărat şi de cele trei fete, de zgripţuroaică şi puii ei, de meşterul argintar, iar răul de fraţii cei mari, de zmei, de balaur. Din confruntarea lor, ca în orice basm, ies învingătoare forţele binelui, deoarece adevărul şi dreptatea trebuie să triumfe.

Ca în toate basmele personajele sunt înzestrate cu trăsături obişnuite, dar şi cu forţe fantastice.

Prâslea este cel de-al treilea fiu al împăratului, fiind un personaj complex: este modest, inteligent, are un acut simţ al anticipaţiei, este viteaz, curajos, consecvent, cinstit, generos. Acestor trăsături obişnuite, li se adaugă cele fantastice: are o forţă fizică impresionantă (îl bagă pe zmeu în pământ până la gât, omoară balaurul), comunică, în timp, cu făpturi de pe alt tărâm, înţelege graiul corbului, transformă palatele în mere, face o furcă de aur care toarce singură şi o cloşcă cu ouă de aur.

Există în basm personaje fantastice care stau alături de personajele cu însuşiri obişnuite: zmeii, balaurii, corbul, zgripţuroaica şi puii sunt înzestrate cu însuşiri ieşite din comun, trăiesc pe un alt tărâm, au o forţă fizică neobişnuită.

2

Personajele cu însuşiri obişnuite sunt şi ele numeroase: împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat, meşterul argintar.

Împletirea realului cu fantasticul nu se manifestă însă numai la nivelul personajelor, ci şi al întâmplărilor din basm: merele de aur sunt furate în fiecare an, Prâslea îl bagă pe zmeu până la genunchi în pământ, apoi până la gât, străbate drumul de pe tărâmul zmeilor, până împărăţia tatălui său cu ajutorul zgripţuroaicei.

Ca în majoritatea basmelor, Prâslea este ajutat de corb, de zgripţuroaică, personaje care au însuşiri fantastice. Fiinţelor cu trăsături fantastice, li se adaugă obiectele cu însuşiri supranaturale: merele de aur, biciul, care transformă palatele în mere de aur, de argint şi de aramă, furca din aur, cloşca cu puii de aur.

Basmul este o naraţiune amplă, cu o acţiune bine închegată, în care pot fi identificate momentele subiectului. Expoziţiunea basmului conţine formula iniţială, care anticipează fabulosul întâmplărilor. Intriga are şi ea caracter fantastic şi reprezintă pretextul care declanşează acţiunea: în fiecare an, merele de aur sunt furate, spre nemulţumirea împăratului. Prâslea reuşeşte să-l rănească pe hoţ, după încercările nereuşite ale fraţilor săi, apoi porneşte în urmărirea acestuia. Desfăşurarea acţiunii cuprinde încercările, probele pe care trebuie să le depăşească personajul, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea asumată. Datorită propriilor forţe, dar beneficiind şi de ajutor (din partea corbului, a zgripţuroaicei), eroul trece cu bine toate probele: se luptă cu zmeii, omoară balaurul, revine în împărăţia tatălui său, redobândeşte furca, cloşca şi puii de aur, iar – în final – îşi dovedeşte identitatea (punctul culminant), aventurile sale încheindu-se cu o nuntă împărătească (deznodământul).

Basmul este o creaţie literară destinată povestitului. Basmele se povesteau la şezători, la clăci, la câmp, în armată, în cabanele lucrătorilor forestieri etc. Relativ recent, se înregistrează povestitul basmului copiilor, în familie, de către cei apropiaţi, în special mame şi bunici, dar nu numai.

Specifice basmelor, formulele iniţiale, mediane, finale sunt mult mai variate în basmele româneşti decât în basmele altor popoare.

Ca majoritatea basmelor Prâslea cel voinic şi merele de aur începe cu formula „A fost odată ca niciodată…” care îl introduce pe ascultător în lumea fabuloasă a basmului, creând o atmosferă specifică pentru receptarea întâmplărilor povestite, precizând totodată caracterul de ficţiune al basmului şi sugerând timpul întâmplărilor.

Formulele mediane plasate la începutul unui capitol verifică atenţia auditorului, precizează continuarea acţiunii: „căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”; sugerează deplasarea în spaţiu, distanţa parcursă: „şi merseră, merseră”, durata: „şi se luptară, şi se luptară zi de vară până-n seară”.

3

Formulele finale, mai bogate şi mai variate decât cele iniţiale, readuc ascultătorii în lumea obişnuită, cea mai frecventă fiind „şi încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa”.

Fiind o specie literară destinată povestitorului, basmul se caracterizează prin oralitate, între povestitor şi ascultătorii săi stabilindu-se o relaţie directă de comunicare. Şi în Prâslea cel voinic şi merele de aur, ca în toate basmele, sunt prezentate construcţii şi expresii populare („se face luntre şi punte”, „a-şi lua inima-n dinţi”, „a nu-şi pierde cumpătul”) construcţii exclamative („Unde dă Dumnezeu ca să cază un asemenea noroc chior pentru mine!”), inversiuni („adevăr grăieşte gura mea”, „rogu-te”), repetiţii („făcu ce făcu”), vocative („corbule, corbule!”).

Caracteristică basmelor este preferinţa pentru cifrele magice: în Prâslea cel voinic şi merele de aur se repetă cifra trei: „trei fraţi, trei fete de împărat, trei zmei”.

Prâslea cel voinic şi merele de aur se încadrează în basmul popular prin toate trăsăturile sale: prin conţinut, prin valoarea sa educativă generată de valorile morale exprimate şi prin valoarea sa estetică.

Oglindind viaţa în mod fabulos, venind dintr-o lume îndepărtată „ce gândea în basme şi vorbea în poezii” basmul popular a reprezentat o bogată sursă de inspiraţie pentru scriitorii noştri care au creat basme culte de o mare frumuseţe, adevărate comori ale literaturii noastre, ca şi modelele lor, neasemuitele şi minunatele basme populare (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea).

Caracterizarea personajelor

Ca şi în alte basme, există personaje reale şi personaje fantastice. Cele reale sunt: împăratul, fiii şi fetele, curtenii, meşterul argintar, iar cele fantastice sunt: zmeii, zgripţuroaica şi puii ei, balaurul.

Personajele se grupează ]n jurul relaţiei bine – rău. Prâslea, împăratul şi fetele sunt personaje pozitive. Prâslea are şi puteri supranaturale: se transformă în flacără, în timpul luptei, are o forţă neobişnuită, îşi taie carne pentru a hrăni zgripţuroaica. Zmeii şi fraţii lui Prâslea reprezintă forţele răului şi în final sunt pedepsiţi.

4

Reale sau fantastice, personajele basmelor devin simboluri ale realităţii. Prâslea este idealul de dreptate şi cinste, zmeii ţi fraţii reprezintă viclenia, răutatea şi violenţa.

Oglindind viaţa în mod fabulos, venind dintr-o lume îndepărtată „ce gândea în basme şi vorbea în poezii”, basmul popular are un subiect simplu, acţiunea sa fiind alcătuită dintr-un şir de episoade în care se povestesc peripeţiile eroului principal, reprezentând binele în lupta sa împotriva răului.

Personajul este plăsmuit de imaginaţia creatorului anonim şi este plasat, prin intermediul formulei iniţiale, într-un timp nedeterminat, fabulos. Fantasticul se împleteşte cu elemente reale, în basm fiind prezente multe trimiteri la viaţa de zi cu zi, care îi conferă acestei creaţii populare şi caracter realist.

Eroul basmului, aflat de obicei, la vârsta tinereţii, îşi dezvăluie calităţile, trecând o mulţime de probe, caracterizarea indirectă fiind preponderentă în această creaţie populară, deoarece principalele valori morale pe care basmul le evidenţiază sunt mai bine puse în lumină prin faptele personajelor, prin atitudinea lor, prin relaţiile cu celelalte personaje, prin vorbele lor.

După cum arăta George Călinescu în Estetica basmului, eroul basmului este „voinicul capabil să înfăptuiască în perioada tinereţii nobile misiuni oricât de dificile pentru a ajuta comunitatea umană şi a face să triumfe binele”.

Prâslea, aşa cum arată şi numele său, este fiul cel mai mic al împăratului din grădina căruia erau furate, în fiecare an, merele de aur.

După încercările nereuşite ale fraţilor săi mai mari, Prâslea îi cere împăratului să-l lase să-şi încerce şi el norocul. În ochii tatălui său, Prâslea este un „nesocotit” de mucos, care nu poate să-şi asume o misiune în care fraţii săi mai mari, alţi voinici eşuaseră (caracterizare directă, făcută de un personaj).

Deşi jignit de tatăl său, Prâslea i se adresează acestuia cu modestie şi înţelepciune pentru a-l determina să-l lase şi pe el să încerce a-i prinde pe hoţi. Trăsăturile lui reies din cuvintele sale, fiind sugerate de caracterizarea indirectă: „eu mă încumet – zise Prâslea – a prinde pe hoţi, că zic că o încercare de voi face şi eu nu poate să-ţi aducă niciun rău”.

Prevăzător, intuind derularea viitoare a faptelor, el îşi ia „cărţi de citit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile” şi reuşeşte să-şi alunge somnul şi să-l rănească pe hoţ.

Consecvent cu ceea ce-şi propune, el pleacă în căutarea hoţului, deşi împăratul, văzând merele aurite, „nu mai voia să ştie de hoţ”. Consecvenţa eroului este reliefată de faptele sale, dar şi de caracterizarea directă, aparţinând povestitorului: „Fiul său însă nu se lasă cu una cu două”, eroul fiind convins că-l poate aduce pe hoţ, „chiar din gaură de şarpe”.

În misiunea sumată, Prâslea şi-i asociază pe fraţii săi care începuseră să-l invidieze pentru vitejia sa. Ajunşi la prăpastia care despărţea cele două

5

tărâmuri, numai Prâslea are curajul să coboare pe tărâmul zmeilor, antiteza dintre el şi cei doi fraţi mai mari fiind evidentă.

În lupta cu zmeii, dovedeşte curaj, reuşind să-i răpună pe toţi trei. Confruntarea cu zmeii scoate în evidenţă şi alte trăsături ale eroului. El este înzestrat cu o forţă impresionantă: îl bagă pe zmeu până la genunchi în pământ. Apoi până la gât şi-i taie capul. Acestei trăsături fantastice i se adaugă altele, care reies din faptele eroului.

Ca în cazul oricărui personaj al basmului. Realul şi fantasticul se împletesc. Astfel, Prâslea se metamorfozează, vorbeşte cu corbul care îl ajută, transformă cu ajutorul unui bici palatele în mere de aramă, de argint şi de aur. Forţele sale fantastice se manifestă şi când revine în împărăţie, când reuşeşte să facă o furcă de aur care torcea singură şi o cloşcă cu pui de aur.

Dialogul cu zmeul cel mic subliniază o altă trăsătură a lui Prâslea – încredea în Dumnezeu, credinţa sa. Ameninţării rivalului său, eroul îi răspunde astfel: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am eu ac de cojocul tău”.

Inteligent şi abil Prâslea anticipează faptele fraţilor săi, îşi dă seama de intenţiile lor şi-i înşeală pe aceştia, legând de frânghia pe care trebuia să iasă, o piatră pe care îşi pusese căciula. Intenţia sa este prezentată direct de către povestitor: „El simţise de mai înainte că fraţii săi îi poartă sâmbetele”.

Dovedind bunătate sufletească, Prâslea salvează puii de zgripţuroaică, primind recunoştinţa şi ajutorul acestuia.

În drumul spre împărăţie, pe care îl face cu ajutorul zgripţuroaicei, Prâslea dovedeşte curaj, stăpânire de sine când, „fără să-şi piardă cumpătul”, trase paloşul şi-şi taie o bucată de carne moale din coapsa piciorului de sus şi o dete zgripţuroaicei. Tenacitatea în atingerea scopului propus se manifestă şi în acest gest al personajului.

După ce-şi dezvăluie identitatea în faţa tatălui său, Prâslea se dovedeşte generos cu fraţii săi, care încercaseră să-l ucidă, urmând ca aceştia să-şi primească pedeapsa din partea lui Dumnezeu, în care el crede cu tărie: „Tată, eu îi iert şi pedeapsa să o ia de la Dumnezeu”.

În final, eroul este răsplătit pentru calităţile dovedite, iar peripeţiile sale se încheie cu o nuntă împărătească.

Prâslea cel voinic este un personaj complex, în care se împletesc însuşirile omeneşti şi fabuloase care reies, mai ales, din faptele sale, din relaţiile sale cu celelalte personaje, din spusele lui, caracterizarea directă fiind mai puţin prezentă.

La nivelul expresivităţii artistice, observăm prezenţa construcţiilor populare („N-auzi tu ce prăpăstii spun fraţii tăi”, „nu se lasă cu una, cu două”). a vocativelor familiare („nesocotitule”, „frumuşica mea”), prezente în exprimarea

6

cotidiană a oamenilor din mijlocul cărora a răsărit basmul, acesta fiind o întruchipare a înaltelor valori morale preţuite de creatorii anonimi.

Prâslea, ca toţi eroii din basme care întruchipează binele, este un erou exemplar, în portretul său moral fiind prezente cele mai înalte valori morale: curajul, modestia, încrederea în Dumnezeu, vitejia, dârzenia, consecvenţa.

Împletire însuşirilor omeneşti cu cele fabuloase în cazul lui Prâslea îi asigură apartenenţa la un anumit ideal etic de dreptate, cinste şi adevăr, făcându-l un personaj reprezentativ al basmului.

Prin eroii săi, care întruchipează valorile morale amintite, prin victoria binelui asupra răului, basmul are o pronunţată latură educativă, cultivă încredea în supremaţia binelui şi admiraţia pentru personajele exemplare.

Din toate cele arătate până acum, rezultă că opera literară populară Prâslea cel voinic şi merele de aur prezintă trăsături caracteristice unei anumite specii literare, putându-l – deci – considera un basm popular.

BIBLIOGRAFIE

1. Călinescu, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţia a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1985;2. x x x – Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964;3. Pop,Mihai şi Ruxăndoiu, Pavel – Folclor popular românesc, EDP, Bucureşti, 1976;4. Vianu, Tudor – Studii de literatură universală şi comparată, ediţia a II-a, Editura Academiei, Bucureşti, 1963;5. Wellek, R. şi Warren, A. – Teoria literaturii, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967.

7