Anton George - Maramures Zona Turistica

CEDES CERCETARE-DEZVOLTARE

Proiect de absolvire curs:

MANAGER IN ACTIVITATEA DE TURISM

Absolvent:

ANTON GEORGE

CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE

2

Tema proiectului:

Maramures – Zona turistica


3

Cuprins

Caracteristicile geografice ale zonei ……………………………………… 4

Scurt istoric ………………………….……………………………………… 7

Asezarile …………………………….……………………………………… 13

Gospodaria ……………………………………………………………….… 15

Obiceiurile …………………………………………………..……………… 22

Costumul popular ……………………………………………..…………… 25

Turism ………………………………………………………………..…… 29

Bibliografie ………………………………………………………………… 36

Anexe …………………………………………………………………….… 37


4

Caracteristicile geografice ale zonei

Nordul romanesc, marcat de lantul muntilor vulcanici Oas, Gutai si

Tibles la sud, de lantul muntilor cristalini ai Rodnei spre est si ai

Maramuresului spre sud-est, marginiti de regiuni deluroase, terase si lunci,

definit geografic de depresiunea intercarpatica a Maramuresului, a favorizat,

prin conditiile geoclimatice si prin bogatiile naturale, prezenta si permanenta

omului aici inca din cele mai vechi timpuri.

Maramuresul, aceasta „cetate” naturala atat de bine conturata si sub

raport etnografic, se intinde pe o suprafata de 3381 kmp, cu un relief diferit care

coboara in trepte de la muntii inalti de peste 2000 m la dealuri si coline, pana in

vaile ce converg inspre Tisa, cu altitudini variabile intre 250-500 m.

Zona depresionara cuprinde vaile si interfluviile muntoase ale

principalelor rauri: Tisa, Iza, Mara si Cosau. Peisagistic, zona este caracterizata

de dealuri (500-600 m altitudine) cu interfluvii impadurite cu stejar si fag,

ascunzand luminisuri cu flori multicolore sau cu renumite livezi de meri, peri,

pruni. Raurile si paraurile sunt insotite de mici zavoaie cu flora si fauna

specifice.

Una din bogatiile naturale este multitudinea apelor si izvoarelor minerale

care se intalnesc la tot pasul. Cele mai importante sunt izvoarele de la Oncesti,

Birsana, Secatura, Valeni, Slatioara, Glod, Ieud, Dragomiresti, pe valea Izei,

Breb, Valea Stejarului, Berbesti, Desesti – pe vaile Marei si Cosaului, Iapa,

Cimpulung la Tisa, Sapinta – pe valea Tisei. Izvoarele sunt bogate in saruri

minerale sulfuroase, cloruroase, carbogazoase si iodate.

Potentialul hidrografic este caracterizat si prin prezenta lacurilor

naturale – cel de la Hoteni sau Lacul Morarenilor de la Breb – si a celor


5

antropogene, formate fie prin surparea minelor de sare de la Ocna Sugatag si

Costiui, fie prin stavilirea unor paraie, cum e cel din satul Tisa.

Zona muntilor inalti este definita de aria muntilor Rodnei si

Maramuresului, de valea Viseului cu afluentii sai si de izvoarele Izei. Forma de

relief dominanta sunt muntii inalti, cu platforme intinse, grohotisuri, varfuri

ascutite, zimtate, peisaje deosebite determinate de relieful glaciar si periglaciar,

cu numeroase lacuri glaciare.

Peisajul muntilor Rodnei si Maramuresului permite practicarea

excursiilor, a drumetiilor. Paraiele cu cursuri repezi, cu cascade, cu un fond

salmonicol insemnat si numeroasele izvoare minerale adauga potentialului

natural oferit de relief calitati sporite, cu posibilitati de cura si de pescuit

sportiv. Conditiile climatice, prin durata lunga de stralucire a soarelui si a

mentinerii stratului de zapada, precum si prin aerul curat de altitudine, creeaza

conditii optime pentru practicarea sporturilor de iarna.

Flora este bogata, oferind elemente rare – de la covorul de munte de pe

versantii nordici ai muntilor Rodnei la floarea de colt, monument al naturii,

ascunsa pe politele de calcare de pe Piatra Rea, Cearcan si Coman. Padurile

mari de brad si molid adapostesc o bogata fauna cinegetica ce exceleaza prin

animale mari.

Partea de vest a depresiunii cuprinde aria muntilor vulcanici cu forme de

relief specifice: platouri intinse de lava, culmi muntoase sub forma de clai

cladite din aglomerari andezitice (Ignisul, Piatra, Plesca), in general cu

altitudini medii de 1200-1300 m si forme mai domoale, piemonturi prelungi

aflate la poalele muntilor, facand trecerea spre zonele depresionare. Relieful

este dominat de urmele unui crater vulcanic care formeaza o stanca prelungita,

dantelata – Creasta Cocosului – declarata rezervatie geologica datorita formei

inedite. De pe stancile ametitoare poate fi urmarita panorama de o rara

frumusete ce cuprinde vaile Mara, Cosau, piemontul Sugatagului cu lacurile


6

Chendroaiei si Morarenilor, iar la sud-vest parchetele forestiere, exploatarile

miniere si depresiunea Baii Mari. Zona vulcanica cuprinde si valea Sapantei,

valea Marei, cu Cheile Tatarului, unde paraul Brazi a sapat o vale ingusta si

adanca, flancata de pereti drepti de stanca, colorati in galben auriu, unde apele

aluneca cu viteze ametitoare peste lespezi uriase de piatra. Haina bogata a

padurilor in care predomina esentele de foioase, bogatia branduselor, ghioceilor

si luscutelor, varietatea speciilor cinegetice (ursi, capriori, cerbi, mistreti)

completeaza armonios spatiul geografic general.

Intregul peisaj geografic al Maramuresului este completat de-a lungul

vailor principale si secundare, de asezari cu o zestre etnografica si folclorica

deosebita, asezari ce dateaza din epoci stravechi.


7

Scurt istoric

Zona Maramures este o straveche vatra romaneasca, cu istoria daltuita in

lemn si in piatra, in suflet si in verb.

Localizat in inima Europei, Maramuresul este un tinut cu biserici de

lemn, bogatii legendare, peisaje impresionante si traditii stravechi. In

Maramures au ramas intacte cultura, traditiile, si viata taranului din trecut.

Descoperirile arheologice au scos la iveala marturii care atesta prezenta

omeneasca pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri astfel, pentru

paleoliticul superior, descoperirile arheologice de la Nanesti (pe valea Izei

Inferioare) aduc primele argumente ale prezentei omului pe aceste locuri. Din

neolitic marturiile se inmultesc. Prima semnalare o face Ioan Mihalyi de Apsa,

care descrie o secure de piatra descoperita in anul 1870 in hotarul comunei

Leordina.

Epoca bronzului este foarte bogat reprezentata in zona, cercetarile

sistematice scotind la iveala fie depozite de unelte si arme, fie diverse piese

izolate, in aproape toate localitatile maramuresene. Bogatia zonei in minereuri

neferoase a facilitat dezvoltarea unor centre locale de metalurgie a bronzului.

Mentionam descoperirile de la Sapinta, sarasau, Sighet, Tisa, Craciunesti, Rona

de Jos, Costiui, Vadul Izei, Nanesti, Birsana, Rozavlea, Sieu, Bogdan Voda,

Dragomiresti, Ieud, Calinesti, Sirbi, Breb, Ocna-Sugatag, Giulesti.

Asezarea fortificata de pe Dealul Cetatii – Solovanul – din Sighetul

Marmatiei, datata in perioada tarzie a bronzului si la inceputurile primei epoci

a fierului, este considerata centrul unui grup de asezari situate pe valea Tisei, la

confluenta cu Iza si pusa in legatura cu exploatarea salinelor din zona

Maramures.


8

Prima asezare dacica cercetata in zona etnografica Maramures este cea de

la Oncesti (valea Izei) si datata in perioada secolelor I i.Hr. si I d.Hr.

Materialele arheologice provenite din santierul de la Oncesti sunt similare celor

descoperite in celelalte zone ale tarii.

Dupa cucerirea Daciei de catre romani, Maramuresul ramane in zona

dacilor liberi, dar aceasta nu inseamna ca locuitorii au fost izolati de celelalte

provincii. Legaturile economice si spirituale, atestate prin descoperirile

arheologice, prin toponimie si antroponimie, precum si printr-o serie de

elemente etnografice, sunt elocvente in aceasta privinta.

Viata in comunitatile maramuresene si-a urmat cursul firesc spre

structurile sociale de obste, cu caractere proprii si specifice dacilor liberi, chiar

daca in secolele urmatoare migratiile au patruns si in Maramures.

Pentru perioada secolelor al IV-lea – al X-lea si urmatoarele, pana la

aparitia primelor documente scrise (secolele al XII-lea – al XIII-lea), pentru

viata satelor zonei sunt edificatoare descoperirile arheologice de la Sarasau,

Valea Mare, Sighetul Marmatiei, Craciunesti, Tisa care, coroborate cu imensul

tezaur etnografic, folcloric, toponimic, lingvistic, atesta continuitatea

neintrerupta de viata.

Cristalizarea relatiilor de productie feudale a dus la organizarea unor

formatiuni statale al caror scop era apararea impotriva pericolului extern si

implicit consolidarea clasei dominante. Statele mici feudale romanesti de pe

teritoriul Transilvaniei apar atestate in cronici in secolul al X-lea , numindu-se

ducate sau voievodate. Din aceasta perioada sunt cunoscute duc atele lui Glad,

Gelu si Menumorut. In satele Maramuresului, in aceasta perioada, viata se

desafasoara dupa legile nescrise ale obstilor satesti, din randurile carora se vor

ridica cnezii („de sate” si „de vale”) care in final vor constitui voievodatul

maramuresean ca forma superioara de organizare politica si administrativ-

militara. Perioada este favorabila si dezvoltarii unei vieti spirituale si unei


9

civilizatii taranesti de un inalt nivel care prin forta traditiei sale va transmite

peste veacuri pana aproape in zilele noastre.

La sfarsitul secolului al IX-lea migreaza dinspre rasarit ungurii care trec

prin nordul Maramuresului si se instaleaza in Campia Panonica, unde, preluand

organizarea feudala de tip vest-european, trec la cucerirea de noi teritorii, mai

cu seama inspre rasarit1. In legatura cu aceste incursiuni apare si prima stire

scrisa, primul document cunoscut pana astazi, in care este mentionat

Maramuresul. Este vorba de o diploma din anul 1199, prin care regele Emeric I

doneaza comitelui Laurentiu pamant „de cinci pluguri”2 ca recompensa pentru

slujirea credincioasa si pentru salvarea regelui de la moarte cand acesta se afla

la o vanatoare in Maramures.

Mentiuni documentare referitoare la Maramures apar in continuare

sporadic pe parcursul secolelor al XII-lea si al XIII-lea, dar foarte numeroase in

secolele urmatoare (al XIV-lea si al XV-lea), cand sunt consemnate in

documente majoritatea localitatilor si marile neamuri ale Maramuresului.

Aceste consemnari in documente reflecta contactele ce se realizeaza intre

coroana maghiara si populatia autohtona, precum si infiltrarea ungurilor in

Maramures incepand cu secolul al XIII-lea.

Organizarea politica si administrativa a Maramuresului in secolul al XIV-

lea avea un aspect autohton. Organul administrativ suprem era Congregatia

cnejilor, prezidata de catre voievod. Forumul care avea dreptul de a alege

voievodul era „communitatis wolacorum”, intelegandu-se prin aceasta adunarea

cnejilor.

Trecerea de la voievodat la comitat ca forma administrativa si politica de

conducere s-a facut treptat, pe parcursul intregului secol al XIV-lea. La 1373

1 A. Socolan, Pagini din istoria Maramuresului, Baia Mare, 1967, p. 45,46

2 Documente privind istoria Romaniei, seria C, vol.I, doc. 29, p. 16,17


10

apare prima mentiune cu titlul de „comite al Maramuresului”, acesta fiind Balk

Woyvoda.

Maramuresul secolului al XIV-lea era „un mediu compact si aproape

omogen de sate romanesti, cuprinzand doar cateva asezari de oaspeti germani si

maghiari, dar lipsit in mod practic de o populatie ucraineana”. La sfarsitul

acestui veac si inceputul celui urmator se semnaleaza „ruteni” la marginea de

apus a Maramuresului.

In aceasta perioada economia se baza pe cele doua ocupatii principale ale

populatiei autohtone si anume agricultura si cresterea vitelor. Viata culturala a

epocii este pe masura celei politice si economice. Fenomenele de cultura

populara, atat de bogate sunt marturii peste veacuri, relicve ale unei vieti

culturale care s-au perpetuat in timp.

Vestigiile arheologice si atestarile documentare ne dau o imagine asupra

unor elemente de cultura ale epocii. Revelatoare sunt cetatile sau cetatuile:

Sarasau ( secolele al XII-lea – al XIII-lea), Oncesti (secolele al XIII-lea – al

XIV-lea), Barsana, Sacel, Hust, Costiui ( secolele al XIII-lea – al XV-lea).

Dintre monumentele religioase amintim biserica Bogdanestilor din

Cuhea, constructie din piatra datata inainte de anul 1342 si ruinata in secolul al

XVI-lea, biserica din Sarasau, biserica de piatra din Giulesti.

Incepand cu secolul al XV-lea, vechile relatii de obste se deterioreaza, iar

feudalismul in ascensiune cunoaste o etapa de inflorire. Economia de baza a

zonei continua sa ramana agro-pastorala, un avant deosebit luand exploatarile

miniere. Se cultiva grau, hamei, orz, ovaz, canepa. La inceputul secolului al

XVII-lea incepe cultura porumbului care se extinde si va lua o mare dezvoltare.

Secolul al XV-lea si urmatoarele se caracterizeaza printr-o stratificare

sociala mai pregnanta in sensul ca multe familii nobile romanesti cad in

dizgratie si saracie atat prin expansiunea permanenta a ungurilor care beneficiau


11

de prerogative speciale, cat si prin ridicarea in ierarhii a unor familii de nobili

romani.

Secolul al XVI-lea este marcat de mari nemultumiri din partea taranilor

nobili romani care erau deposedati de pamanturile stramosesti in favoarea

marilor magnati unguri. Etatizarea padurilor, a minereurilor, precum si

nerespectarea drepturilor exarhatului din Peri au insemnat pierderi ireparabile

pentru romanii din Maramures. Nemultumirile crescande au facut ca la

izbucnirea rascoalei taranesti din 1514, condusa de secuiul Gheorghe Doja,

romanii din Maramures, indiferent de starea lor sociala, sa ridice steagul

revoltei. Inabusirea rascoalei a atras pedepse aspre asupra maramuresenilor.

Un alt eveniment deosebit din istoria Maramuresului este ultima invazie a

tatarilor in zona, care s-a petrecut la 4 septembrie 1717.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea apar germenii

relatiilor de productie capitaliste. Perfectionarea mijloacelor de productie a

sarii, exploatarile forestiere sunt stimulate de colonizarile facute de catre Maria

Tereza cu svabi. In agricultura se mentin vechile forme de exploatare feudala.

Stimulata de Scoala Ardeleana, miscarea nationala romaneasca din

Transilvania incepe sa capete contururi organizatorice si in Maramures. Scolile

confesionale romanesti sustinute de composesorate si biserica se inmultesc.

Circulatia cartilor bisericesti tiparite in tarile romane este din ce in ce mai

frecventa in bisericile Maramuresului, iar in a doua jumatate a secolului al

XVIII-lea incep sa patrunda cartile tiparite la Blaj.

Amplul val revolutionar care a cuprins popoarele Europei in anul 1848 se

extinde cu puternice miscari si in Imperiul Habsburgic. Miscarea revolutionara

din Maramures se integreaza in ansamblul miscarii revolutionare din

Transilvania.

Marea adunare de la Blaj va avea ecou si in Maramures, unde izbucnesc

puternice framantari. Se pare ca un moment de virf al acestor miscari se


12

inregistreaza „in toamna anului 1848, cand romanii de pe vaile Izei si Viseului,

in frunte cu cei din Borsa, nu recunosc noile autoritati, nici alipirea

Transilvaniei la Ungaria peste vointa Transilvaniei”.

Revolutia fiind inabusita cu ajutorul armatelor tariste, represiunile vor fi

crunte. Se instituie tribunale statariale, iar conducatorii revolutionarilor

maramureseni, in frunte cu Gabriel Mihalyi, Iosif Man, V. Mihalca si Simion

Pop, sunt arestati si condamnati.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, relatiile capitaliste incep sa se

consolideze si in Maramures. Incepe un proces de modernizare a agriculturii si

ia un mare avant cresterea animalelor care constituie una din marile bogatii ale

zonei. Se naturalizeaza rase de vite cornute mari din Elvetia si Austria, care mai

tarziu vor da nastere la cunoscuta rasa „bruna de Maramures”. Se exploateaza

intensiv lemnul si sarea din Maramures.


13

Asezarile

Asezarile din zona etnografica Maramures, constituite din vremuri

stravechi, integrate armonios in peisaj, au avut in timp o evolutie care se poate

stabili destul de greu.

Satele, in general, se desfasoara de-a lungul vailor principale si al celor

laterale, fiind inconjurate de dealuri acoperite cu livezi de pomi fructiferi si cu

palcuri de padure sau chiar cu paduri seculare.

Integrarea armonioasa a arhitecturii satelor in natura inconjuratoare da un

farmec inegalabil acestor asezari.

O vedere panoramica a asezarilor indica concentrari de gospodarii in mai

multe puncte, fapt care ne face sa legam acest fenomen de mai multe nuclee

initiale care prin extindere au ajuns sa se uneasca intre ele, dand nastere satelor

actuale.

Studiul asezarilor maramuresene din perspectiva diacronica indica faptul

ca vechile vetre erau asezate pe vaile laterale. Elemente etnografice si de

toponimie vin sa sustina aceasta idee. Astfel de toponime sunt Valea Caselor

(comuna Barsana), Ulita Satului (comuna Stramtura), Ulita Batrana (comuna

Valea Izei). Faptul ca aici s-au descoperit cele mai vechi gospodarii si

constructii datate indica vechile vetre.

Forma actuala a unor asezari cu aglomerari de gospodarii de-a lungul

soselelor si drumurilor principale se poate fixa in timp mult mai tirziu

(aproximativ secolului al XVIII-lea) si a fost conditionata de sosea sau drum.

Dezvoltarea libera, pe principiul roirii nucleelor, a dat nastere asezarilor

de tip „compact adunat din zona muntoasa”.

In specificul asezarilor maramuresene distingem alte aspecte demne de

relevat. Toate asezarile au prelungiri de grupuri de gospodarii asezate pe firul


14

valcelelor si vailor laterale, mult indepartate de vatra, sau chiar gospodarii

izolate care dau nota specifica asezarilor de tip rasfirat sau chiar risipit.

Locuitorii acestor gospodarii se numesc „campeni”; spre deosebire de cei care

locuiesc „in sat”, acestia locuiesc „in camp” sau „pe vale”.

O alta nota specifica satelor maramuresene, in special celor asezate de-a

lungul vailor, este divizarea acestora in „susani” si „josani”, locuitorii numindu-

se „susanari”, respectiv „josanari”.

Formele de relief si conditiile social-istorice au determinat aceste

delimitari care in majoritatea cazurilor au dus la structuri specifice.

Ulitele laterale, asezate de obicei pe firul vailor sunt inguste,

intortocheate, iar unele, prin prelungiri, fac legatura peste cumpana apelor cu

satele de pe vaile paralele.

Caracterul in aparenta „dezordonat” al asezarilor din zona Maramures are

o logica interna, reguli de organizare si sistematizare raspunzand necesitatilor

comunitatii. Este o dovada a dezvoltarii libere in timp si in spatiu a acestor

asezari, a vechimii lor.

Unitara sub aspect etnografic si folcloric, zona etnografica Maramures

dovedeste existenta mai multor subzone.

Majoritatea covarsitoare a locuitorilor Maramuresului sunt romani.

Grupurile compacte de slavi din localitatile de pe valea Ruscovei apartin

hutulilor din Precarpatia, cei din Crasna, Valea Viseului, Bistra au caracteristici

comune cu hutulii din Moldova, iar cei din Rona de Sus se pare ca au

caracteristici comune cu slavii din zona lvov.

Localitatile de pe valea Tisei au in general o populatie mixta: romani,

slavi, germani maghiarizati, maghiari, italieni. Toate localitatile de pe vaile Izei,

Marei, Cosaului sunt compact romanesti.


15

Gospodaria

Universul macrocosmic al taranului maramuresean se exprima prin

asezare cu limitele ei, iar cel microcosmic prin gospodaria taraneasca cu

elementele ei constitutive.

Gospodaria taraneasca traditionala din Maramures se incadreaza in tipul

gospodariei cu curte dubla.

In cadrul satelor maramuresene se diferentiaza doua categorii de

gospodarii, dupa locul de amplasare a acestora in functie de vatra satului: cele

din vatra satului si cele „din camp”.

Caracterul dezordonat in aparenta al structurii asezarii si chiar al

gospodariei are totusi o logica interna, reguli precise de organizare si dispunere,

pe baza principiului functionalitatii.

Amplasarea unei gospodarii a presupus proprietatea absoluta asupra

terenului aferent acesteia, de aceea acest spatiu a capatat o incarcatura speciala,

fiind denumit printr-un termen propriu „statut”. In acceptiunea relatiilor de

familie din zona, notiunea de „statut” trebuie asociata intotdeauna cu „casa si

gospodaria parinteasca”. Legat de gospodaria maramureseana, de „statut”,

trebuie sa subliniem faptul ca rar in aceeasi gospodarie convietuiesc mai multe

familii. Aceasta se intampla numai in situatiile cand un baiat vine ca ginere sau

o fata merge ca nora si atunci familiile nou infiintate convietuiesc cu socrii,

convietuirea fiind totala sau partiala. Chiar daca familiile maramuresene sunt

numeroase, cu multi copii, parintii se ingrijesc din timp sa-i asigure fiecarui

copil loc de casa, respectiv „statutul” propriu.

Gospodaria taraneasca din zona incumba doua elemente distincte:

„statutul”, respectiv gospodaria propriu-zisa, cu toate componentele ei si


16

terenurile din afara gospodariei care nu rareori au anumite constructii specifice

pentru varatul si iernatul animalelor.

Ocupatiile specifice taranilor din zona – agricultura si cresterea

animalelor – se vor reflecta si in structura gospodariei, care cuprinde

urmatoarele elemente: casa ca element principal al gospodariei si totodata

ordonator. Casa taraneasca din Maramures poarta amprenta veacurilor peste

care a trecut si la care a rezistat. Arhitectura constructiilor taranesti se regaseste

in peisajul natural, formind o simbioza intre om, creatiile sale si mediu. Daca nu

totdeauna casa a dominat gospodaria prin dimensiunea ei, grajdul cu sura fiind

de multe ori mai mari, ea s-a impus prin proportii, prin linia arhitectonica, prin

elementele decorative specifice.

Sura cu grajdul reprezinta o constructie simpla sau complexa: simpla –

grajdul pentru vaci si sura, complexa – sura mare la mijloc, marginita de grajdul

cailor sau al boilor si de grajdul vacilor, junincilor si viteilor. Uneori se adauga

cotetele porcilor si alte constructii.

Constructiile sunt din lemn de stejar, de brad sau de molid, in functie de

subzona, lucrate in tehnicile traditionale, asezate pe bolovani mari la colturi, cu

„murul” (soclul) din bolovani de cariera sau din bolovani de rau. Intotdeauna si

la toate constructiile taranesti din Maramures, acoperisul a fost in patru ape.

Grajdul era podit pe jos cu „foste” groase din lemn sau chiar cu barne

asezate una langa alta, putin in panta, pentru asigurarea scurgerii. Gunoiul este

aruncat afara printr-o deschizatura practicata in perete. Podul este asezat numai

pe incaperile destinate grajdurilor. In el se pastreaza furajele, care sunt aruncate

in sura printr-un „oblon”. Sura nu avea pod, ramanand deschisa pana la

acoperis. In sura se mai pastrau diverse unelte. In fata usilor de la intrare in grad

nu sunt trepte ci lespezi mari de piatra. La constructiile mai vechi sura era

prevazuta la un capat cu usi de intrare, iar la celalalt capat cu usi de iesire, astfel

incat sa se poata patrunde cu caruta. Usile din fata sunt frumos ornamentate prin


17

sculpturi. Unele grajduri cu sura aveau in acoperisul din fata o deschidere, prin

care se aruncau fanul si otava in podul grajdului, direct din caruta sau sanie.

Peretii interiori erau tencuiti cu lut amestecat cu balegar, pentru a asigura

caldura necesara animalelor pe timp de iarna. O mica fereastra, dispusa in

peretele din stanga usii de intrare, asigura lumina necesara in interior. Grajdul

cu sura este una dintre cele mai interesante constructii gospodaresti, ilustrand

cresterea vitelor ca ocupatie principala a maramuresenilor.

O alta constructie destinata cresterii animalelor este cotetul. Cotetele

aveau forma rotunda sau patrata si erau acoperite cu dranite.

O constructie separata este cotetul pentru vitei, intalnit frecvent in

gospodariile de pe valea Cosaului. Si cainele are adapostul sau, plasat in dreptul

„colejnei” si chiar al celorlalte cotete.

O constructie nelipsita din gospodaria taranului maramuresean, este si

colejna, in care se tin lemnele de foc, butucul pentru taiat lemnele si toate

uneltele necesare. In colejna se mai afla carul, unele unelte agricole si o serie de

alte unelte necesare in gospodarie. Ca sistem constructiv colejna se sprijinea pe

patru stalpi, doi inalti in fata (circa 2,80 m) si doi in spate (0,80-1,20 m). Ei sunt

legati prin cununi puternice de stejar cu ajutorul „chitusilor”. Acoperisul este in

doua ape, suprafata dreptunghiulara din spate fiind mult mai mare decat cea din

fata. Colejna poate fi inchisa pe trei laturi sau deschisa.

Soprul sau oborocul este o constructie destinata protejarii furajelor

impotriva ploii si zapezii.

Soprul este o constructie simpla si ingenioasa: patru stalpi de lemn lungi

de circa sapte metri, legati atat in partea de sus cat si jos cu bare din lemn in

forma de patrat, cu latura de circa 3,5 m. Stalpii sunt asezati in pozitie verticala.

In partea de jos, intre stalpi si bara de legatura este prinsa in cuie de lemn o

„tinga” la fiecare stalp. Pentru ca finul sa nu fie depozitat pe pamant, la nivelul

barelor care leaga stalpii intre ei, la circa 50 cm de pamant, sunt asezate „lese”


18

impletite din nuiele de alun. Stalpii nu sunt infipti in pamant, ci retezati drept

la baza; ei se fixeaza pe piatra. Acoperisul are forma unei piramide; la cele

patru colturi este prevazut cu orificii prin care patrund stalpii pe care acesta

gliseaza in functie de cantitatea de fan din sopru. Acoperisul in patru ape este

confectioant din lemn, peste care este batuta dranita.

Pe perioada verii, unii membri ai familiei, in special tinerii, dorm in fanul

din sopru.

In zonele bogate in stejar, stalpii sunt confectionati din lemn de stejar

ciopliti in patru fete, cu latura de 10-12 cm, iar in zona coniferelor se folosesc

stalpi din trunchiuri de brad sau molid, mai subtiri, rotunde, necioplite.

Un alt tip de sopru este cel pe sase stilpi. Spre deosebire de soprul pe

patru stilpi, acesta nu este asa de inalt, are acopeisul tot in patru ape dar fix.

In Maramures exista o constructie aparte, numita „sura”. Aceasta este

detasata de grajd si este folosita pentru „imblatitul” cerealelor.

Constructia este din lemn de brad sau de stejar, in functie de zona.

Sistemul constructiv se bazeaza pe imbinarea barnelor care formeaza peretii in

„chetoare romaneasca”. La constructiile de stejar, talpa este groasa, masiva,

cioplita in patru muchii; peste ea sunt dispuse restul barnelor care formeaza

peretii. La cele din rasinoase, talpa este cioplita in patru muchii, restul barnelor

fiind rotunde. Constructia este simpla: o singura incapere de forma patrata sau

de forma dreptunghiulara. Este inalta de 3,5 - 4 m. acoperisul se prelungeste

mult in fata portii de intrare, ultimele barne care formeaza peretii laterali

crescand in lungime si culminand cu cununa. Sura este prevazuta cu usi de

intrare in partea din fata si cu usi de iesire in dos, pentru accesul cu caruta.

Usile din fata sunt monumentale si frumos ornamentate, fiind prevazute cu

incuietoare ingenioasa din lemn, cu cheie de lemn. Sura, in general, a fost

folosita pana nu demult si la organizarea „jocului” in zilele de sarbatoare.


19

O alta constructie specifica gospodariei este „camara afara”, asezata

intotdeauna in spatiul destinat casei – ograda sau curtea. Ea era destinata

pastrarii alimentelor si hainelor. Are forma unei case in miniatura. Camera, are

in fata o „satra” (prispa) identica cu cea a caselor taranesti. Accesul se face

printr-o usa dispusa in mijlocul peretelui din fata, avand un ancadrament masiv

si nu rareori ornamentat cu motivele traditionale.

O ferestruica in peretele din stanga usii de la intrare asigura lumina.

Pardoseala si „podul de sus” sunt din barne groase.

Nelipsite din gospodariile taranesti sunt fantanile. Ele erau pietruite cu

bolovani rotunzi de rau. Adancimea lor variaza de la 1 m pana la 14-20 m, in

functie de adancimea la care se gasesc izvoarele.

Albinaritul ca ocupatie secundara a facut necesara o constructie speciala

care adaposteste stupii. Uneori, aceasta se afla in prelungirea casei. Frecvent,

sunt asezati in „satra”, pe latura dinspre gradina. In gospodariile cu multi stupi

exista in gradina o constructie speciala, „stupina”, cu acoperis in patru ape, cu

peretii din scandura, deschisa pe latura mai mare si prevazuta cu doua rafturi pe

care sunt asezate „stiubeiele”.

Demn de relevat este sistemul de imprejmuire, de despartire a diverselor

spatii cu functionalitati diferite. Exista o mare varietate de garduri, gardulete,

garduturi, porti, portite. Tipurile si variantele de garduri existente sunt

determinate de specificul zonal. Astfel exista gardul din nuiele impletite simplu

sau artistic, acoperit cu resturi de fan sau cu dranita; gardul din scandura intre

saranti, traforat artistic si plasat pe un soclu de beton; gardul din sipci de stejar

ascutite la varf, neacoperit; gardul din barne rotunde si subtiri de brad.

O categorie aparte o formau portile de acces la institutiile publice, in

special la biserici si la cimitirele de pe langa acestea, porti care se constituie ca

un tip aparte.


20

Dupa sistemul constructiv, portile se pot clasifica astfel: poarta pe doi

stalpi, tip mai rar; poarta cu trei stalpi; poarta cu patru stalpi; poarta cu cinci

stalpi; poarta cu sase stalpi.

Sub aspect constructiv, poarta cu trei stalpi apare ca un ansamblu

arhitectonic. Stalpii sunt legati in partea superioara printr-o cununa ajutata de

„chitusi” care, prin cioplitura, au si functie decorativa. Impresionante la poarta

maramureseana sunt monumentalitatea si armonia proportiilor, sistemul

constructiv si sistemul decorativ. Pentru sistemul constructiv si decorativ

indentificam cele „trei tipare plastice de reprezentare ale pomului vietii: cel

local traco-dacic, cel elenistic si cel iranian”. In Maramures sunt diferentiate pe

subzone. Tiparul iranian figureaza pomul, cel elenistic apare sub forma glastrei

cu flori si este asociat motivelor geometrice, neexcluzand motivele solare.

O serie de constructii mai mici intaresc aspectul gospodariei

maramuresene. In satele unde pomicultura are o pondere mare in economia

locala, in gospodarie apar constructii destinate uscarii fructelor.

Unele gospodarii taranesti sunt completate cu instalatiile specifice zonei:

oloiernite, casoaie pentru prajitul semintelor, fierarii, rotarii. Frecvent se

intalneste cuptorul pentru paine.

In Maramures, tipul de gospodarie care s-a generalizat este cea cu curte

dubla, gruparea elementelor componente facandu-se dupa functiile ce le aveau.

Spatiul gospodariei era impartit in mai multe sectoare: curtea propriu-zisa,

ograda sau livada, ocolul vitelor, gradinuta (gradina florilor), gradina.

In ograda sau livada sunt asezate casa, „cosul” pentru stiuleti de porumb,

camara pentru alimente si haine, colejna, fantana si sura pentru imblatit.

In gradinuta, asezata de obicei in partea unde se afla camera de locuit, se

cultiva flori, zarzavaturi, sunt plantati arbori ornamentali si arbusti. Aici este

asezata si gradina. Gradina se prelungeste in spatele casei. Aici se afla pomi


21

fructiferi, legume, porumb, canepa. In gradina se amplaseaza stupina,

soproanele pentru fin, claile de fin, staulul pentru oi, „cosul” pentru porumb.

La gospodariile traditionale, casa a fost asezata intotdeauna in fundul

curtii, cu fata spre strada, iar grajdul-sura in fata casei, cu spatele la drum.

Restul anexelor gospodaresti erau amplasate in functie de primele.

Un fenomen cu tendinte de generalizare, care se poate constata in toate

comunitatile maramuresene, este aducerea casei „la drum”, schimbarea pozitiei

ei, cu camera de locuit perpendiculara pe axa drumului. Aceasta duce la

restructurarea intregii gospodarii in functie de pozitia casei. O serie de acareturi

dispar, fiind inlocuite cu constructii mari din caramida si beton. Casele isi

imbogatesc numarul incaperilor, isi schimba organizarea spatiilor, preluand o

serie de functii initiale ale altor dependinte.


22

Obiceiurile

Obiceiurile calendaristice

a. Obiceiurile de iarna. Anul Nou este asteptat in casele maramuresene

cu bucurie si cu ganduri de bine. Tot ce se face pe parcursul celor 12 zile ale

sarbatorilor de iarna se pune sub semnul binelui, bucuriei, optimismului care se

manifesta prin colinde de o rara frumusete. Repertoriul colindelor include

colinde specifice copiilor, grupurilor de feciori si fete, batranilor.

Zona etnografica Maramures a pastrat si a transmis pana in zilele noasrre

si alte obiceiuri caracteristice perioadei de trecere in noul an. Sunt inca vii unele

elemente de teatru popular printre care un rol aparte ii revine „Viflaimului”, pe

cere-l joaca cetele de feciori in primele zile de Craciun, la Anul Nou si uneori la

Boboteaza. Il gasim prezent in diverse variante pe valea Izei, pe valea Marei, la

Viseul de Jos si de Sus si chiar la Sighetul Marmatiei.

Interesant si plin de semnificatii este si obiceiul ca in noaptea de Anul

Nou, pentru feciorii si fetele nemaritate sa se confectioneze o mascoida care

poarta denumiri diferite de la sat la sat (mos-baba, domn-doamna, metehau-

metehoaie, ciufuri). In speta, se produce un act de provocare a fetelor

nemaritate si a feciorilor tomnatici.

In confectionarra mascoidei se folosesc colti, morcovi, sfecla rosie,

ceapa, par de cal, piele si bucati de balana de oaie.

In noaptea Anului Nou in dreptul casei unde locuieste cel vizat se cauta

un loc greu accesibil, un copac inalt, stalp si se agata mascoida in asa fel incat

sa nu poata fi luata in eventualitatea ca ar fi descoperita. Adevaratul spectacol

se petrece a doua zi, cand populatia iese pe strada, se da jos mascoida, se citeste

textul, se face mult haz. Uneori este imposibil sa fie luata si ramane ca un

„blazon” al casei multa vreme.


23

Din suita jocurilor cu masti se desprind „jocul caprei” si „jocul ursului”.

Caracterul teatral al spectacolului este mai evident prin miscarile variate ale

personajelor, prin dialogul viu, versificat, prin grotescul mastilor.

Jocul caprei se desfasoara in noaptea de Anul Nou, la Boboteaza si

Sintion. Grotescul dansului, umorul savuros al textului, dialogul viu, costumatia

si in special mastile, sunt cateva elemente care pledeaza pentru concluzia ca

obiceiul caprei in Maramures nu mai este un rit in cadrul practicilor si

obiceiurilor de iarna traditionale.

Si „jocul ursului” este prezent la sarbatorile de iarna, dar si la nunta.

Jocul ursului nu are raspandirea celorlalte obiceiuri: il gasim doar in

satele de pe valea Tisei.

Exista multe asemanari intre jocul ursului si jocul caprei. Personajele

sunt in general aceleasi. Masca de urs este jucata de un fecior; jocul nu se face

la comanda „ursarului” ca in Moldova; ursul joaca liber, simuland parca viata

libera din mijlocul naturii.

Atat jocul caprei, cat si cel al ursului se desfasoara la casele gospodarilor,

prin curti si chiar pe ulitele satelor.

b. Obiceiurile de primavara. Primavara se anunta odata cu aparitia

primilor muguri si a primelor frunze de mesteacan. Nu intamplator portile

maramuresenilor se impodobesc la „Sangeorz” cu ramuri de mesteacan

infrunzite, semn al marii sarbatori a primaverii.

Obiceiul „Sangeorzului” are ca element esential stropitul cu apa,

incadrandu-se in categoria riturilor de fertilitate si fecunditate.

Si „Tinjaua” face parte din aceeasi categorie. Daca de „Sangeorz” fetele

sunt stropite cu apa pentru „a da roada”, in cadrul obiceiului „Tinjaua” este

sarbatorit primul om care a iesit la arat.

In categoria obiceiurilor de primavara intra si cele legate de pastorit

(„Ruptul sterpelor”, „Focul viu”) precum si cele legate de clacile de gunoi; vara


24

si toamna sunt marcate de obiceiurile legate de seceris, respectiv de „desfacatul

malaiului”.

c. Obiceiurile familiale. Alaturi de obiceiurile calendaristice, in zona

etnografica Maramures s-au pastrat si in buna parte se mai practica o serie

intreaga de obiceiuri in legatura cu principalele momente din viata omului:

nasterea, casatoria, moartea.

Obiceiurile legate de sarbatorile de peste an marcau calendarul si muncile

din cadrul sistemului agro-pastoral, deci interesau intreaga colectivitate; cele

legate de principalele momente din viata omului interseau mai mult individul,

familia, neamul sau. Daca la obiceiurile nuntii si la cele in legatura cu moartea

participarea era ampla, evenimentele intrand in sfera interesului intregului neam

si al unei bune parti ale colectivitatii, obiceiurile in legatura cu nasterea implica

o participare mai restransa.

Obiceiurile din cadrul familiei se impun intr-o succesiune logica, ele

marcand fiecare eveniment din viata individului.


25

Costumul popular

Satele Maramuresului prezinta in toate domeniile artei populare

caracteristici comune, dar pentru fiecare sat in parte, pentru fiecare subzona se

identifica si elemente de diferentiere.

Daca la prima vedere portul popular din Maramures face nota aparte in

contextul portului popular romanesc, la o analiza mai atenta se constata ca

principalele lui elemente constitutive se regasec in aceleasi forme si aproape

intotdeauna cu aceleasi denumiri in toate zonele etnografice romanesti. Astfel,

sumanul, cioarecii, camasa, opincile, caciula, catrintele, cojocul, pieptarul,

elementele de gateala a capului sunt componente de baza in ansamblul portului

popular romanesc.

Costumul femeiesc

Portul popular femeiesc din zona etnografica Maramures, prin elementele

principale, se integreaza in structura generala a portului popular romanesc.

Gateala capului este mai simpla decat in alte zone, dar implica elemente

deosebite cand este purtata de mireasa. In mod obisnuit, parul este impletit in

doua cozi, cu carare pe mijloc. La mireasa, cele doua cozi sunt legate impreuna

la spate si impodobite cu „verdeata”. In unele sate, parul de pe frunte este

aranjat in coltisori decorativi. Cununa de mireasa se diferentiaza pe subzone,

dar are ca nota comuna bogatia de materiale din care este confectionata si

bogatia cromatica.

Fetele si femeile casatorite poarta basmale din panza colorata, iar

batranele basmale negre. Diferentele constau mai ales in modul cum se innoada

basmaua.

Elementele de valoare artistica sunt camasa si zadiile.


26

Camasa se diferentiaza pe subzone mai ales in ceea ce priveste

dispunerea campilor ornamentali, cromatica, elementele decorative si desigur

forma manecilor. Diferentieri apar si in functie de varsta; de exemplu, camasile

purtate de batrane au ornamente lucrate cu alb pe alb, cu infuzii de galben.

Camasa femeilor casatorite este si ea sobra, dar fire de culoare accentueaza

decorarea decolteului si a manecilor.

La camasile purtate de fete, culorile folosite frecvent sunt galbenul, rosul,

albastrul, portocaliul si mai rar verdele.

Un element specific camasilor il constituie decolteul de forma patrata.

Zadiile, de forma dreptunghiulara, au dungi diferite ca latime si

cromatica, variind de la sat la sat. Zadiile se „incing” cu ajutorul unor baiere

impletite din lana colorata.

Fusta se poarta si cu o zadie in fata. Batranele poarta fuste din catifea

neagra si zadie in fata. In zilele de mare sarbatoare se mai poate vedea costumul

traditional complet.

Pieptarul, are in general doua variante: cel din panura de lana (de culoare

verde, albastru, albastru imbinat cu verde si negru) si cojocelul din blana, brodat

cu matase, cu lana divers colorata sau cu fasii de piele colorate imbinate cu

lana.

Sumanul este confectionat din panura tesuta in patru ite si batuta la piua.

Iarna si in momente de ceremonial, femeile imbraca guba alba, identica cu cea

barbateasca.

Incaltamintea este compusa din opinci, care se poarta cu obiele de lana

sau cu ciorapi impletiti din lana alba, infasurati cu „ate” din lana neagra.

La gat poarta zgardane din margele tesute sau impletite si „zgarda

scumpa”, formata din 20-30 siraguri de margele din corali. Aceasta semnifica

bogatia si descendenta nobila a purtatoarei. Fetele mai poarta cercei, inele de

argint, margele de Boemia sau chiar de Murano.


27

De un real interes este portul traditional al copiilor. Pana la 5-6 ani,

indiferent de sex purtau o camasuta lunga. Dupa aceasta varsta se facea

diferentierea pe sexe. In prezent, ei poarta aceleasi piese de costum ca si adultii.

Costumul barbatesc

Se disting citeva elemente specifice.

Vara, acoperamantul capului il constituie palaria („clopul”).

Iarna se purtau caciuli cu fundul rotunjit, asa-zisele „cusme rotilate”,

confectionate din blana de miel.

Camasa barbateasca traditionala este confectionata din panza de canepa,

in sau bumbac, tesuta in doua ite. La camasa „batraneasca”, croiul era simplu,

pieptii nedepasind ca lungime latimea manecilor. Zona ramasa goala era

acoperita de chimir care ajungea pana aproape sub brat. Chimirul avea rolul de

a proteja mijlocul in timpul muncilor grele, fiind in acelasi timp o piesa de port

care se integreaza armonios costumului traditional.

„Gatiile” (pantalonii) fac parte din costumul de vara (se poarta si iarna,

sub cioareci). Sunt largi si au jos ornamente simple. La mijloc se strang cu

bracinari.

Iarna, barbatii poarta cioareci confectionati din panura alba, tesuta in

patru ite si data la piua. Croiul este drept.

Adesea barbatii poarta peste camasa un „sfeter” de lana alba, impletit

manual, inchis pe gat.

O alta piesa a portului barbatesc este pieptarul. In majoritatea satelor, este

confectionat din panura alba. Croiul este simplu, drept, fara maneci. Pieptarele

sunt captusite cu panza industriala, au un buzunar mare inauntru si doua

buzunare mici in afara, in partea de jos.

Cojoacele au elemente care le diferentiaza pe subzone si de la un sat la

altul.

O piesa specifica portului de iarna este „guba”.


28

Incaltamintea traditionala era constituita din opinci din piele de vita sau

de porc, cu gurguiul intr-o parte. Piciorul era infasurat in obiele de panura alba

si incins cu „ate” late impletite din lana neagra.

O piesa de port nelipsita in zilele de sarbatoare era si „traistuta

fecioreasca”, de dimensiuni mici, tesuta din lana, in doua ite. Ornamentele sunt

alese cu lana colorata, in aceeasi tehnica cu a covoarelor. Motivele decorative

specifice sunt „roata”, „carligele”, flori si „varste”. Cromatica include rosul,

galbenul, albul, albastrul ca brindusa, verdele.

O piesa purtata de barbati si feciori in perioada de iarna si in zilele de

sarbatoare sunt „manecarile”. Sunt tesute din lana colorata, cu motive

ornamentale alese sau brodate.

O categorie aparte o constituie portul pacurarilor. In general, se compune

din aceleasi elemente ca si portul barbatesc de vara. Exista si unele piese

specifice: palaria, confectionata din „par”, camasa si „gatiile” care sunt

„cernite”.

In zona etnografica Maramures, portul popular este inca viu, putand fi

vazut nu numai in zilele de sarbatoare ci chiar in cele de lucru.


29

Turism

Maramuresul – nume cu multiple rezonante detine o incarcatura aparte de

frumusete si original, fiind purtatorul unei stravechi civilizatii romanesti.

Maramuresul, cu porti larg deschise spre turismul intern si international,

ofera locuri de o rara frumusete, posibilitati de odihna si agrement, valori

inestimabile ale artei populare traditionale, trasaturi etnografice dintre cele mai

interesante – ceea ce-i confera statutul de zona turistica importanta.

Repartizarea in spatiu a potentialului turistic, personalitatea zonala a

acestuia creaza posibilitatea delimitarii, in spatiul turistic maramuresean a unor

zone cu caracteristici distincte:

- Baia Mare si imprejurimile

- Tara Maramuresului

- Tara Chioarului si partial zona Codrului

- Tara Lapusului.

a) Zona turistica Baia Mare si imprejurimi cuprinde municipiul Baia

Mare si localitatile aflate pe o raza de 30 de km distanta de municipiul Baia

Mare.

Centrul zonei turistice este municipiul Baia Mare, centrul administrativ

al judetului, cu multiple valente turistice. Din punct de vedere geografic, zona

se incadreaza depresiunii Baia Mare cuprinzand si regiunea muntilor vulcanici,

precum si culoarul Somesului.

Relieful deluros, prezenta unei retele bogate de ape curgatoare, pitorescul

peisajului, la care se adauga aspecte etnografice si de arta populara specifice,

formeaza cadrul in care se poate desfasura o activitate complexa.

Vestigiile istorice care se pastreaza partial sau integral, unele dintre ele

restaurate ofera perspectiva unui trecut bogat in evenimente si semnificatii:


30

Turnul Stefan, construit in anul 1468; Casa Elisabeta ridicata in anul 1446 de

catre Iancu de Hunedoara; ziduri de piatra si bastioane din 1469; Turnul

macelarilor sau Turnul de munitii; Bastionul monetariei (in curs de amenajare

ca muzeu cu sectii de arheologie, istoria mineritului, stiintele naturii,

mineralogie); Catedrala Sf. Treime construita in stil baroc intre anii 1717-1720;

Hanul orasului construit in secolul al XVIII-lea.

Colectiile muzeului judetean pastreaza piese arheologice descoperite pe

teritoriul orasului Baia Mare ce dateaza inca din epoca bronzului.

In arhivele orasului numeroase documente stau marturie traditiilor

revolutionare ale minerilor si metalurgistilor.

Dintre edificiile social-culturale se impun atentiei: Palatul politico-

administrativ, construit in piatra naturala, a carui arhitectura se inspira din

modul de dispunere a cristalelor intr-o floare de mina, Institutul de invatamant

superior, Galeriile de Arta.

Municipiul Baia Mare ofera prilejul de a vizita colectii muzeale

interesante in cadrul sectiilor de istorie, etnografie si arta populara, mineralogie,

arta de pe langa Muzeul Judetean.

Sectia de etnografie, situata in zona Dealul Florilor, formeaza un adevarat

complex muzeal, cu spatii de expunere pavilionare si in aer liber, in ideea de a

reflecta sintetic si reprezentativ arhitectura, cultura si arta populara din nordul

Transilvaniei.

Biblioteca judeteana este organizata cu sectii de imprumut pentru adulti

si copii, cu sali de lectura, avand un fond documentar de carte veche

romaneasca si raritati bibliofile.

Complexul astronomic popular, prin varietatea actiunilor reprezinta o

adevarata universitate stiintifica populara.

Imprejurimile municipiului Baia Mare ofera posibilitati de excursii,

drumetii si agrement. Popasuri placute se pot face la Seini, centrul agro-


31

industrial cu traditii in arta olaritului si la Baita, satul natal al poetului Ion

Siugariu.

In satul Surdesti se pastreaza o biserica de lemn, monument de

arhitectura, cu un turn-sageata ce se ridica la 54 metri, fiind cea mai inalta

constructie din lemn din tara si printre cele mai semete din lume. Cimitirul de

aici adaposteste monumente funerare care amintesc de sarcofagele de piatra in

stil roman, similar celor descoperite in gropnita princiara de la Arges.

La 30 km de Baia Mare se afla orasul Cavnic, care pastreaza un

monument din blocuri de poatra care poarta o inscriptie in limba latina: „Usque

hic fuerunt tartaris” (Pana aici au fost tatarii), amintind de ultima navalire a

tatarilor din anul 1717.

Din oras se mai pot organiza drumetii pentru a vizita rezervatia naturala

de castani comestibili de pe valea Borcutului, valea Usturoiului si Dealul

Florilor, rezervatia fosilifera Chiuzbaia, asezata sub varful Ignis, lacul de

acumulare si barajul Firiza, lacul Bodi din apropierea complexului sportiv

Mogosa, Lacul Albastru.

Un interes deosebit prezinta compelxul turistic Mogosa situat sub varful

cu acelasi nume (1272 m).

Statiunea climaterica Izvoare (916 m altitudine), situata intr-o zona de

platou vulcanic, beneficiaza de un cadru natural cu un pitoresc deosebit, de

poteci turistice marcate, de un ansamblu de constructii moderne cu elemente din

arhitectura traditionala, de conditii excelente de odihna.

La altitudinea de 987 m se afla Hanul „Pintea Viteazul”. De aici pot fi

organizate excursii spre varful Ignis, Mogosa, sau spre „Creasta Cocosului” rest

dintr-un crater vulcanic, monument al naturii, stranie fortareata naturala, care ne

ofera o larga panorama asupra Depresiunii Baii Mari si Maramuresului.

b) Tara Maramuresului se suprapune aproape in intregime peste

depresiunea cu acelasi nume. Asezarile sale, situate de-a lungul vailor Marei,


32

Cosaului, Izei, Viseului si Tisei poarta semnul distinctiv al civilizatiei specifice

a lemnului materializata in monumentale porti, in arhitectura populara a caselor

si a celorlalte constructii ce configureaza universul rural traditional.

Bogatia si originalitatea fenomenului de cultura materiala si spirituala

populara sunt remarcabile. Iconografia pe lemn si sticla, pictura murala, arta

textilelor, portul popular si ceramica, alaturi de varietatea folclorului constituie

elemente ale unui fond cultural stravechi.

Salba bisericilor de lemn maramuresene – monumente de arhitectura

populara – incepe la Desesti (1717), continua la Harnicesti, Sat Sugatag (1642).

Asemenea monumente se gasesc apoi in intreaga zona de pe valea Acosaului,

la Budesti – unde se pastreaza un fragment din camasa de zale a capitanului de

haiduci Pintea Viteazul, la Sarbi, Calinesti sau pe valea Izei la Barsana,

Rozavlea, Ieud si Bogdan Voda.

In majoritatea asezarilor, alaturi de vestigii arheologice si de arhitectura

populara straveche sau medievala putem admira diverse instalatii taranesti

actionate de forta apei: mori, piue, valtori, joagare sau unele mestesuguri

traditionale: cojocaritul, olaritul, cioplitul in lemn. La Sapanta se lucreaza intr-o

maniera populara specific locala, covoare si cergi – diferite de cele executate in

restul zonei.

Monumente de arhitectura si locuri cu rezonanta istorica se afla si in zona

oraselor Viseu de Sus, Borsa. Sunt remarcabile in acest sens casele din lemn

vechi, cu inscriptii si datari de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

La poalele muntilor Rodnei, la confluenta paraului Fantana cu Viseul se

afla statiunea climaterica permanenta Borsa (850 m altitudine).

De relevat in cadrul zonei turistice a Tarii Maramuresului spatiul montan

format din muntii Rodnei si ai Maramuresului, de valea Viseului cu afluentii sai

si izvoarele Izei – zona in care turismul imbraca diferite functii: agrement,

odihna, sport, tratament, vanatoare, pescuit sportiv.


33

Din orasele Viseu de Sus si Borsa pot fi organizate excursii pe varfurile

Pietrosu Mare si Puzdrele din Muntii Rodnei sau in Muntii Maramuresului, la

circurile glaciare Zanoaga Mare, lacurile Iezer, Buhaiesci, din Muntii Rodnei

sau Vinderelul din Muntii Maramuresului. De un interes special se bucura

rezervatia naturala Pietrosu Rodnei.

In intreaga regiune se gasesc numeroase izvoare de ape minerale

carbogazoase, bicarbonatate, sulfuroase.

Municipiul Sighetu Marmatiei este inima intregului tinut, fiind situat la

confluenta Izei cu Tisa. In apropiere, pe dealul Solovan, se pastreaza urmele

unei cetati dacice, iar descoperirile arheologice de la Craciunesti, Oncesti,

Calinesti au pus in evidenta dovezi materiale atestand vechimea si vietuirea

neintrerupta a populatiei romanesti.

Dintre constructiile arhitectonice care se detaseaza in profilul orasului

amintim: biserica reformata cu elemente gotice, constructia fostei prefecturi in

forma de cetate, datand din anul 1691, complexul arhitectural din Piata

Libertatii, cladirea bisericii ortodoxe romane cu pictura murala in fresca

inspirata din traditiile folclorice maramuresene.

Un obiectiv care prezinta interes stiintific si turistic il constituie Muzeul

din Sighetu Marmatiei. Sectia de etnografie prezinta principalele categorii de

valori materiale ale culturii populare, iar in sectia in aer liber de pe dealul

Dobaies sunt expuse exemplare de o remarcabila originalitate din arhitectura

populara a zonei. Iconografia pe lemn si sticla, mastile populare, alaturi de

textile, mobilier, porti si ceramica constituie marea atractie a muzeului. Sectia

de stiinte ale naturii cuprinde valorosul ierbar al botanistului Artur Coman, iar

cea de istorie, marturii din cele mai vechi timpuri.

La 20 km de Sighetu Marmatiei se afla statiunea balneara Ocna Sugatag.


34

c) Tara Chioarului si partial zona Codrului ocupa zona de vest si sud-

vest a judetului, geografic fiind definita de valea Somesului, cursul inferior al

Lapusului, dealurile Lapusului si Silvaniei.

Vestigii arheologice au fost puse in evidenta in mai multe localitati,

printre care: Mesteacan, Asuaju de Sus, Oarta de Sus.

O caracteristica generala a gospodariei asezarilor din zona o formeaza

sura masiva, monumentala.

Interioarele sunt bogat ornamentate cu obiecte de arta populara, din care

nu lipsesc lazile de zestre, alte piese de mobilier taranesc, dar, mai ales

stergarele taranesti cu motive geometrice.

La Baita de sub Codru ca si in alte sate se mai practica si astazi

mestesuguri traditionale, cum ar fi cioplitul in lemn, olaritul, cu un specific de

factura romana.

O mentiune speciala pentru bisericile de lemn – monumente de

arhitectuta – de la Bicaz, Ortita, Ulmeni, Buzesti din zona Codrului, Surdesti,

Plopis care se detaseaza prin sobrietate si inaltimea turlei, la care se adauga

constructiile de acest gen din Valea Chioarului, Laschia, Sacalaseni, Culcea,

Coruia.

d) Tara Lapusului este strabatuta de cursul superior si mijlociu al vaii

Lapusului, fiind delimitata spre nord si nord-est de muntii vulcanici Gutai si

Tibles.

Orasul Targu Lapus este atestat documentar in anul 1291. Este un centru

de ceramica veche, de un specific aparte. La circa 1 km de comuna Lapus, pe

terasa superioara a raului, s-a descoperit o necropola tumulara de la inceputul

epocii fierului, iar la Siuciu de Jos, asezari din epoca bronzului.

Bisericile de lemn din Tara Lapusului, constructii monumentale, rezultata

al unei stravechi civilizatii taranesti, se constituie in exemplare de exceptie, cum

sunt cele de la Rogoz, Lapus, Cupseni, Ungureni – monumente de arhitectura .


35

O nota specifica a satelor lapusene o formeaza asezarile de tip dispersat.

Bogatia folclorului din Tara Lapusului are note specifice: „horea in

grumaz” sau „adancata”, cantecele la fluier, obiceiurile de la stina, cele de la

seceris, de anul nou – intregesc farmecul acestei regiuni, reprezentand pentru

turism elemente de mare atractie.

Zona montana a Tiblesului se leaga de Tara Lapusului. Prin valea

Bradului, poteca Grohot, stana de la Piciorul Arcerului, Gradina Zanelor,

Izvorul rau, platoul intins al Tiblesului, varful Arcerul si varful Bradul, cu Sura

Dracului si Satra Pintii pot fi organizate drumetii. La Poiana Botizii, Baiut,

Rogoz, Stoiceni apar izvoare de ape minerale.


36

Bibliografie

Judetele Patriei – Maramures, Monografie Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1980

Mihai Dancus – Zona Etnografica Marmures, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1986

S. Bonifaciu, N. Docsanescu, I. Vasiliu- Ciotoiu – Traditii si Obiceiuri, Editura pentru

Turism, Bucuresti, 1974

http://www.visitmaramures.ro

http://www.ilovemaramures.com/2012/06/maramures-arta-traditii-obiceiuri/

http://www.traiesteromaneste.ro/portul-popular-ardelenesc-barbatesc-tara-oasului-

maramures-tara-lapusului/


37

Anexe

Harta judetul Maramures


38

Port popular din zona Lapusului


39

Originalul cimitir din Sapanta


40

Biserica de lemn din Surdesti


41

Biserica din lemn din Rogoz


42

„Tinjaua” – stravechi obicei de sarbatorire a gospodarilor ogoarelor

pe valea Marei


43

Obiceiuri de iarna


44

Masti


45

Turnul „Stefan” (1445-1468) din Baia Mare

Anton George - Maramures Zona Turistica

Documents

Transcript of Anton George - Maramures Zona Turistica