anexa_nr_10xxz

8
Anexa nr. 10 la Convenţia colectivă (nivel de ramură) pe anii 2010-2013 REGULAMENTUL privind modul de soluţionare a conflictelor colective de muncă şi desfăşurarea grevelor la nivel de ramură, raion/municipiu, unitate medico-sanitară, farmaceutică şi de învăţământ I. Dispoziţii generale 1.1. Regulamentul privind modul de soluţionare a conflictelor colective de muncă şi de desfăşurare a grevelor la nivel de ramură, raion/municipiu, UTA Găgăuzia, unitate medico-sanitară, farmaceutică şi de învăţământ, indiferent de forma de proprietate (în continuare - Regulamentul) este elaborat în conformitate cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldova, Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000, Statutul Sindicatului „Sănătatea”, alte acte normative în domeniu. 1.2. Regulamentul are ca scop apărarea drepturilor şi intereselor de muncă, profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor din ramura sănătăţii în cazurile conflictelor colective de muncă. 1.3. Ministerul Sănătăţii şi Sindicatul „Sănătatea” au convenit, că conflictele colective de muncă la nivel de ramura ocrotirii sănătăţii, raion/municipiu, UTA Găgăuzia, instituţie medico-sanitară, farmaceutică şi de învăţământ, indiferent de forma de proprietate (în continuare - Unitate) se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. 1.4. Părţile recunosc, că prin conflicte colective de muncă se înţelege divergenţele nesoluţionate dintre salariaţi (reprezentanţii acestora) şi angajatori (reprezentanţii acestora) privind: a) lezarea drepturilor şi intereselor de muncă, profesionale, economice, sociale şi culturale ale salariaţilor organizaţi sau nu în sindicat, rezultate din realizarea raporturilor de muncă; b) stabilirea şi modificarea condiţiilor de muncă (inclusiv a salariului);

description

anexa_nr_10xxz

Transcript of anexa_nr_10xxz

Anexa nr. 10la Convenia colectiv (nivel de ramur) pe anii 2010-2013

REGULAMENTUL

privind modul de soluionare a conflictelor colective de munc i desfurarea grevelor la nivel de ramur, raion/municipiu, unitate medico-sanitar, farmaceutic i de nvmnt

I. Dispoziii generale

1.1. Regulamentul privind modul de soluionare a conflictelor colective de munc i de desfurare a grevelor la nivel de ramur, raion/municipiu, UTA Gguzia, unitate medico-sanitar, farmaceutic i de nvmnt, indiferent de forma de proprietate (n continuare - Regulamentul) este elaborat n conformitate cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldova, Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000, Statutul Sindicatului Sntatea, alte acte normative n domeniu.

1.2. Regulamentul are ca scop aprarea drepturilor i intereselor de munc, profesionale, economice i sociale ale salariailor din ramura sntii n cazurile conflictelor colective de munc.

1.3. Ministerul Sntii i Sindicatul Sntatea au convenit, c conflictele colective de munc la nivel de ramura ocrotirii sntii, raion/municipiu, UTA Gguzia, instituie medico-sanitar, farmaceutic i de nvmnt, indiferent de forma de proprietate (n continuare - Unitate) se soluioneaz n conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

1.4. Prile recunosc, c prin conflicte colective de munc se nelege divergenele nesoluionate dintre salariai (reprezentanii acestora) i angajatori (reprezentanii acestora) privind:

a) lezarea drepturilor i intereselor de munc, profesionale, economice, sociale i culturale ale salariailor organizai sau nu n sindicat, rezultate din realizarea raporturilor de munc;

b) stabilirea i modificarea condiiilor de munc (inclusiv a salariului);

c) purtarea negocierilor colective privind ncheierea, modificarea i executarea contractelor colective de munc i a conveniilor colective;

d) refuzul Ministrului Sntii, Directorului Direciei Sntii a Consiliului municipal Chiinu, Directorului Direciei Sntii i Proteciei Sociale UTA Gguzia, efului Seciei Sntate a Primriei mun. Bli, conductorilor instituiilor medico-sanitare republicane, municipale, raionale i locale (n continuare - Angajatorul) de a lua n consideraie poziia reprezentanilor salariailor n procesul adoptrii, n cadrul acestora a actelor juridice ce conin norme ale dreptului muncii, precum i divergenele referitoare la interesele economice, sociale, profesionale i culturale ale salariailor, aprute la diferite niveluri ntre partenerii sociali.

1.5. Momentul declanrii conflictului colectiv de munc reprezint:

a) data la care a fost comunicat hotrrea Angajatorului despre refuzul total sau parial de a ndeplini revendicrile salariailor (reprezentanilor acestora);

b) data la care Angajatorul trebuia s rspund la revendicrile salariailor (reprezentanilor acestora);

c) data semnrii procesului-verbal privind divergenele n cadrul negocierilor colective.

II. naintarea revendicrilor

2.1. Revendicrile se nainteaz Angajatorului de ctre organul sindical respectiv, iar n lipsa acestuia de reprezentanii alei de salariai n modul prevzut de art.21 din Codul muncii (n continuare Reprezentanii salariailor).

2.2. n toate cazurile n care ntr-o Unitate exist premisele declanrii unui conflict colectiv de munc, Reprezentanii salariailor au dreptul s nainteze Angajatorului revendicrile lor privind stabilirea unor noi condiii de munc sau modificarea celor existente, purtarea negocierilor colective, ncheierea, modificarea i executarea contractului colectiv de munc.

2.3. Revendicrile Reprezentanilor salariailor snt naintate Angajatorului (reprezentanilor acestuia) n form scris. Acestea trebuie s fie motivate i s conin referiri concrete la normele nclcate ale legislaiei n vigoare. 2.4. Angajatorul este obligat s primeasc revendicrile naintate i s le nregistreze n modul stabilit.2.5. Copiile revendicrilor pot fi remise, dup caz, organelor ierarhic superioare ale Unitii, sindicatelor, autoritilor publice centrale i locale.2.6. Angajatorul este obligat s rspund n scris reprezentanilor salariailor n termen de 5 zile lucrtoare de la data nregistrrii revendicrilor.III. Procedura de conciliere

3.1. Prin procedura de conciliere se nelege examinarea conflictului colectiv de munc, n scopul soluionrii lui, n cadrul unei comisii de conciliere.

3.2. Comisia de conciliere se constituie dintr-un numr egal de reprezentani ai prilor conflictului, la iniiativa uneia din ele, n termen de 3 zile calendaristice din momentul declanrii conflictului colectiv de munc.3.3. Comisia de conciliere se constituie ad hoc, ori de cte ori apare un conflict colectiv de munc.3.4. Drept temei pentru constituirea comisiei de conciliere servesc ordinul (dispoziia, decizia, hotrrea) Angajatorului (reprezentanilor acestuia) i hotrrea (decizia) respectiv a Reprezentanilor salariailor.3.5. Preedintele comisiei de conciliere este ales cu majoritatea voturilor membrilor comisiei.3.6. Angajatorul este obligat s creeze condiii normale de lucru comisiei de conciliere.3.7. Dezbaterile comisiei de conciliere snt consemnate ntr-un proces-verbal ntocmit n 2 sau mai multe exemplare, dup caz, n care se vor indica msurile generale sau pariale de soluionare a conflictului, asupra crora au convenit prile.3.8. n cazul n care membrii comisiei de conciliere au ajuns la o nelegere asupra revendicrilor naintate de Reprezentanii salariailor, comisia va adopta, n termen de 5 zile lucrtoare, o decizie obligatorie pentru prile conflictului, pe care o va remite acestora n termen de 24 de ore din momentul adoptrii.3.9. Dac membrii comisiei de conciliere nu au ajuns la o nelegere, preedintele comisiei va informa n scris despre acest lucru prile conflictului n termen de 24 de ore.3.10. angajatorul i Reprezentanii salariailor sunt obligai n toate cazurile s informeze salariaii aflai n conflict colectiv de munc despre rezultatele concilierii.IV. Soluionarea conflictelor colective de munc n instana de judecat

4.1. n situaia n care prile conflictului nu au ajuns la o nelegere sau nu snt de acord cu decizia comisiei de conciliere, fiecare din ele este n drept s depun, n termen de 10 zile lucrtoare de la data adoptrii deciziei sau primirii informaiei respective (art.359 alin.(8) i (9)din Codul muncii), o cerere de soluionare a conflictului n instana de judecat.

4.2. Instana de judecat va convoca prile conflictului n timp de 10 zile lucrtoare de la data nregistrrii cererii.

4.3. Instana de judecat va examina cererea de soluionare a conflictului colectiv de munc n termen de cel mult 30 de zile lucrtoare de la data nregistrrii acesteia i va emite o hotrre cu drept de atac conform Codului de procedur civil.

4.4. Instana de judecat va remite hotrrea sa prilor n termen de 3 zile lucrtoare de la data emiterii.

V. Constatarea nulitii contractului colectiv de munc sau a conveniei colective i a legalitii grevei

5.1. Cererile privind soluionarea conflictelor colective de munc referitoare la constatarea nulitii contractului colectiv de munc, a conveniei colective sau a unor clauze ale acestora pot fi depuse de pri la instanele de judecat ncepnd cu data semnrii contractului colectiv de munc sau a conveniei colective.

5.2. Cererile privind soluionarea conflictelor colective de munc referitoare la constatarea legalitii grevei pot fi depuse de pri la instanele de judecat ncepnd cu data declarrii grevei conform prevederilor Capitolului VI din prezentul Regulament.

5.3. Cererile indicate la pct.(5.1.) i (5.2.) se examineaz conform prevederilor Capitolului IV al prezentului Regulament.

GREVA

VI. Declararea grevei

6.1. Greva reprezint refuzul benevol al salariailor de a-i ndeplini, total sau parial, obligaiile de munc, n scopul soluionrii conflictului colectiv de munc declanat n conformitate cu prezentul Regulament.

6.2. Greva poate fi declarat n conformitate cu prezentul Regulament doar n scopul aprrii intereselor profesionale cu caracter economic i social ale salariailor i nu poate urmri scopuri politice.

6.3 Greva poate fi declarat dac n prealabil au fost epuizate toate cile de soluionare a conflictului colectiv de munc n cadrul procedurii de conciliere prevzute de prezentul Regulament.6.4. Hotrrea privind declararea grevei se ia de ctre Reprezentanii salariailor i se aduce la cunotina Angajatorului cu 48 de ore nainte de declanare. 6.5. Copiile hotrrii privind declararea grevei pot fi remise, dup caz, i organelor ierarhic superioare ale unitii, sindicatelor, autoritilor publice centrale i locale.6.6. Pe parcursul grevei, Reprezentanii salariailor i Angajatorul continu negocierile n vederea satisfacerii revendicrilor, care au constituit motivele declanrii acesteia.VII. Organizarea grevei la nivel de unitate

7.1. Dreptul de declanare i responsabil de organizare a grevei la nivel de Unitate aparine Reprezentanilor salariailor.

7.2. nainte de declanarea grevei n unitate, respectarea procedurii de conciliere este obligatorie.

7.3. Reprezentanii salariailor exprim interesele salariailor aflai n grev n relaiile cu Angajatorul, patronatele, autoritile publice centrale i locale, precum i n instanele de judecat, n cazul procedurilor civile i penale.7.4. Salariaii aflai n grev, n comun cu Angajatorul, au obligaia, pe durata grevei, s protejeze bunurile Unitii i s asigure funcionarea continu a utilajelor i instalaiilor a cror oprire ar putea pune n pericol viaa i sntatea oamenilor sau ar putea cauza prejudicii irecuperabile Unitii.7.5. Participarea la grev este liber. Nimeni nu poate fi constrns s participe la grev.7.6. Dac condiiile tehnologice, de securitate i igien a muncii o permit, salariaii care nu particip la grev i pot continua activitatea la locul lor de munc.7.7. Pe durata grevei Angajatorul nu poate fi mpiedicat s-i desfoare activitatea de ctre salariaii aflai n grev. 7.8. Angajatorul nu poate angaja persoane care s-i nlocuiasc pe salariaii aflai n grev.7.9. Participarea la grev sau organizarea ei cu respectarea prevederilor prezentului Regulament nu constituie o nclcare a obligaiilor de munc i nu poate avea consecine negative pentru salariaii aflai n grev.7.10. Pe durata grevei salariaii i menin toate drepturile ce decurg din contractul individual i cel colectiv de munc, din conveniile colective, precum i din Codul muncii, cu excepia drepturilor salariale.7.11. Retribuirea muncii salariailor care nu particip la grev i staioneaz pe motivul desfurrii acesteia se va efectua conform prevederilor art.80 din Codul muncii.VIII. Organizarea grevei la nivel raion/municipiu

8.1. Dreptul de declanare i responsabil de organizare a grevei la nivel de raion/municipiu aparine organului sindical electiv respectiv.

8.2. Revendicrile participanilor la grev se examineaz de comisiile teritoriale pentru consultri i negocieri colective, la cererea partenerului social interesat.8.3. Greva se va declara i se va desfura n conformitate cu prevederile prezentului Regulament.IX. Organizarea grevei la nivel de ramur

9.1. Dreptul de declanare i responsabil de organizare a grevei la nivel de ramura sntii aparine Consiliului Republican al Sindicatului Sntatea din Republica Moldova.

9.2. Revendicrile participanilor la grev se examineaz de comisia ramural pentru consultri i negocieri colective, la cererea partenerului social interesat.9.3. Greva se va declara i se va desfura n conformitate cu prevederile prezentului Regulament.X. Locul desfurrii grevei

10.1 Greva se desfoar, de regul, la locul de munc permanent al salariailor.10.2 n cazul nesatisfacerii revendicrilor salariailor timp de 15 zile calendaristice, greva poate fi desfurat i n afara Unitii.10.3 Autoritile administraiei publice locale, cu acordul Reprezentanilor salariailor, vor stabili locurile publice sau, dup caz, ncperile n care urmeaz a se desfura greva.10.4 Desfurarea grevei n afara Unitii i n locurile publice se va efectua n conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementeaz organizarea i desfurarea ntrunirilor. XI. Suspendarea grevei

11.1. Angajatorul poate solicita suspendarea grevei, pe un termen de cel mult 30 de zile calendaristice, n cazul n care aceasta ar putea pune n pericol viaa i sntatea oamenilor sau atunci cnd consider c greva a fost declarat ori se desfoar cu nclcarea legislaiei n vigoare i prezentul Regulament.

11.2. Cererea de suspendare a grevei se nainteaz n instana de judecat.11.3. Instana de judecat stabilete termenul pentru examinarea cererii, care nu poate fi mai mare de 3 zile lucrtoare, i dispune citarea prilor.11.4. Instana de judecat soluioneaz cererea n termen de 2 zile lucrtoare i pronun o hotrre prin care, dup caz:a) respinge cererea Angajatorului;

b) admite cererea Angajatorului i dispune suspendarea grevei.11.5. Instana de judecat va remite hotrrea sa prilor n termen de 48 de ore din momentul pronunrii.11.6. Hotrrea instanei de judecat poate fi atacat conform Codului de procedur civil.XII. Limitarea participrii la grev

12.1 Greva este interzis n perioada calamitilor naturale, a izbucnirii epidemiilor, pandemiilor, precum i n perioada strii de urgen, de asediu sau de rzboi.

12.2 Nu pot participa la grev:- personalul de gard al Serviciului de asisten medical urgent, personalul de gard din instituiile medico-sanitare publice raionale, municipale, republicane, din farmaciile de stat, centrele demedicin preventiv, desemnat responsabil, prin ordinul conductorului, de asigurarea asistenei medicale de urgen populaiei n perioada de desfurare a grevei.12.3 n cazul n care greva este interzis conform pct.12.1., conflictele colective de munc se soluioneaz de organele de jurisdicie a muncii, conform prezentului Regulament.

XIII. Rspunderea pentru organizarea grevei ilegale

13 .1. Pentru declararea i organizarea grevei ilegale, persoanele vinovate poart rspundere disciplinar, material, administrativ i penal n conformitate cu legislaia n vigoare a Republicii Moldova.

13.2. Instana de judecat care a constatat ilegalitatea grevei va obliga persoanele vinovate s repare prejudiciul material i cel moral cauzate, conform Codului muncii i altor acte normative n vigoare.XIV. Dispoziii finale14.1. Prezentul Regulament de soluionare a conflictelor colective de munc nu se aplic n cazurile organizrii de ctre Sindicatul Sntatea a aciunilor de protest, conform prevederilor Legii privind ntrunirile nr.26 din 22.02.2008 (Publicat :22.04.2008 n Monitorul Oficial Nr. 80).

14.2. Organizaiile sindicale ierarhic superioare sunt n drept s susin Comitetele sindicale la nivel de unitate, raion/municipiu n organizarea grevei.