Analizatorul Vizual Druta Maria

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Biologie şi Pedologie

Catreda Biologie Umană şi Animală

Tema: Experimente pe baza analizatorului vizual

Au realizat:

DRUŢĂ Maria

SPÎNACHI Aliona

A verificat:

FRUNZĂ Maria

Chişinău, 2010

Clasa a XI-a

Modulul II: Recepţia senzorială

Tema: Studierea reacţiei reflectoare la om pe exemplul reflexului de clipire a ochilor

Scopul experimentului: De a demonstra importanţa receptorilor în activitatea reflectoare.

Subcompetenţe:

1. Interpretarea rolului recepţiei senzoriale în viaţa organismului;2. Recunoaşterea analizatorilor ca sisteme de comunicare între

organism şi mediul înconjurător;3. Diferenţierea structurii organelor senzoriale şi analizatorilor la om;4. Analiza acuităţii unor procese senzoriale la om;5. Argumentarea necesităţii respectării regulilor de igienă pentru

activitatea optimă a analizatorilor la om.Obiective operaţionale:

1. Să numească, pe baza informaţiei din text, noţiunea de analizator vizual;

2. Să determine, pe baza experimentului, din ce cauză se produce clipirea ochiului;

3. Să explice, pe baza schemei, cum se produce impulsul nervos în procesul de clipire.

Desfăşurărea experimentului:

La realizarea experienţei vor participa toţi elevii.Profesorul propune elevilor, care stau în bănci, să atingă cu un deget

unghiul ochiului din partea nasului: se produce clipirea ochiului, deoarece în această regiune se află receptorii reflexului de clipire.

Deasemenea aceşti receptori sunt şi în regiunea genelor şi sprîncenelor. Centrii acestui reflex se află în cerebel.

Apoi profesorul propune elevilor să atingă şi celălalt unghi al ochiului, din partea obrajilor. Reflexul nu se observă, deoarece aici receptorii

reflexului de clipire lipsesc.

Fig. 1. Schema arcului reflex a procesului de clipire

1. Neuronul senzitiv2. Receptorul neuronului senzitiv3. Neuronul intercalar4. Neuronul motor5. Muşchii circulari ai ochiului

Concluzii:Activitatea reflectoare începe cu excitarea receptorilor. Receptorii reflexului de clipire se află în diferite regiuni ale piele şi sunt legaţi

cu sistemul nervos care reglează lucrul muşchilor participanţi în procesul de clipire.

Întrebări de control:

1. De ce se produce clipirea autonomă a genelor ochilor, atunci cînd atingem unghiul interior al ochiului?

2. De ce nu se produce clipirea, atunci cînd atingem unghiul exterior al ochiului din partea obrajilor.

Clasa a XI-a


Tema: Inhibiţia reflexului de clipire a ochilor

Subcopentenţe:




1. Să numească, pe baza informaţiei suplimentare, noţiunea de analizator vizual;

2. Să determine, pe baza experimentului, din ce cauză se produce clipirea ochiului;

3. Să explice, pe baza schemei, cum se produce impulsul nervos în procesul de clipire.

Scopul experimentului: De a clarifica, cu ajutorul căror procese se reglează munca organelor. Din experimentul anterior elevii

concluzionează, că excitarea, produsă la nivelul receptorilor, sub formă de flux nervos pe calea nervilor senzitivi ajunge la centrii cerebelului,

apoi pe calea motorie ajunge la muşchi, care realizează clipirea şi provoacă munca organelor.

Desfăşurarea experimentului:

Profesorul propune elevilor să atingă de mai multe ori cu un deget unghiul ochiului din partea nasului, în aşa mod încît să nu atingă genele.

După un şir de repetări clipirea nu mai are loc. În receptori sau în altă regiune a arcului reflex fluxul nervos se blochează şi are loc inhibarea.

Concluzie:

Iritarea repetată a receptorilor pielii pot provoca inhibarea reflexului de clipire. Sistemul nervos reglează munca organelor cu ajutorul a două procese nervoase – excitarea şi inhibarea. În timpul excitării organul începe a lucra şi chiar se intensifică lucrul, iar în timpul inhibării se

termină sau slăbeşte lucrul.


Cum credeţi de ce se inhibă reflexul de clipire?

Clasa a XI-a


Tema: Demonstrarea mecanismului de acomodare a ochiului

Scopul lucrării: De a demonstra mecanismul de acomodare a ochilor conform experimentului lui Purkinje – Sanson

Subcompetenţe:




1. Să numească, pe baza informaţiei, noţiunea de acomodare;2. Să explice, pe baza experimentului Purkinje-Sanson, rolul

corneii şi cristalinului.

Conform principiilor fizicii, o lentilă nu poate avea 2 distanţe focale diferite, din această cauză ea nu poate produce imagini absolut clare

pentru obiecte situate la distanţe diferite. Cel mai simplu exemplu care susţine această afirmaţie este cel al „perdelei”. Subiectul se află într-o

încăpere şi priveşte pe geam. El nu poate percepe clar simultanobiectele situate afară şi ochiurile perdelei. Cînd îşi focalizează privirea asupra

perdelei, claritatea imaginilor obiectelor exterioare se pierde, şi invers.

Experimentul Purkinje-Sanson (fig. 1) se realizează într-o cameră obscură. Subiectul este rugat să privească flacăra unei lumînări situate la aproximativ 1m. Examinatorul priveşte reflexiile luminoase din ochiul

subiectului. Va observa 3 imagini ale flăcării: 2 drepte şi una răsturnată. Cele drepte sunt formate prin reflexia luminii pe suprafaţa corneei, respectiv pe faţa anterioară a cristalinului. Imaginea răsturnată se

formează pe partea posterioară a cristalinului, care se comportă ca o oglindă concavă. Privind aceste imagini, se cere subiectului să focalizeze

un obiect situat dincolo de lumînare, menţinînd capul nemişcat şi privirea fixată înainte. Se va observa cum imaginile drepte se mişcă,

datorită mişcării suprafeţelor cristalinului şi corneei.

Fig.2. Experimentul Purkinje-Sanson


1. Cum se explică apariţia celor 3 imagini: 2 drepte şi una răsturanată?

2. Din ce cauză imaginele drepte se mişcă după ce situăm un obiect mai departe de lumînare?

Clasa a XI - aModulul II: Recepţia senzorială

Tema: Iluzii opticeSubcompetenţe:



activitatea optimă a analizatorilor la om.

Obiective operaţionale:1. Să definească, pe baza informaţiei suplimentare, noţiunea de iluzie;2. Să identifice, pe baza informaţiei din text, tipurile de iluzii optice;

Iluziile optice sunt percepţii sau reprezentări eronate ale imaginilor unor obiecte reale. Imaginile preluate de retină sunt mixate la nivelul

chiasmei optice şi transmise ariilor corticale pentru a fi prelucrate şi corelate. În anumite condiţii procesele de interpretare şi asociere pot avea ca rezultat reprezentări diferite faţă de mărimile fizice reale ale

obiectelor. În principiu există 3 mari tipuri de iluzii:a. Iluzii optice propriu-zise, în care imaginea obţinută pe retină diferă

faţă de obiectul real. Cele mai tipice sunt iluziile cauzate de perspectivă. De exemplu imposibilitatea aprecierii distanţei de la

care se află 2 surse luminoase în întuneric. Vom fi tentaţi să credem că cea mai apropiată este cea mai intensă.

Sau, o linie de cale ferată dreaptă privită în depărtare dă impresia că şinele se apropie la un moment dat.

Fig.3 Iluzia Ponzo, bara din partea de sus pare mai mare decît cea de jos, însă în realitate ele sunt egale.

b. Iluzii optice fiziologice – datorată unor diferenţe mari de stimulare la nivel cerebral (de exemplu diferenţele mari de contraste dau

impresia unor diferenţe de dimensiuni).

Fig.4 Grila Hermann. Privitorul are impresia existenţei unor zone gri între pătratele negre. Se bazează pe diferenţele mari de contrast între

zonele albe şi negre.c. Iluziile cognitive – cele mai complexe, în care între informaţii furnizate de retină şi interpretările oferite de creier apar asociaţii la

nivelul subconştientului. Cel mai clasic exemplu sunt figurile Rubin:

Fig. 5 Imaginile Rubin sunt interpretate diferit, unele persoane “văd” o vază în timp ce alţii “văd” două feţe umane ce se privesc.

Întrebări de control:1. Numiţi tipurile de iluzii optice.

2. Ce reprezintă iluzia Ponzo?3. Ce se observă la intersecţia fîşiilor albe?

4. Ce asociaţii apar în timp ce priveşti imaginile Rubin?

Clasa a XI - aModulul II: Recepţia senzorială

Tema: Reflexul pupilarScopul experimentului: De a demonstra mecanismul de acomodare a

pupilei la distanţă şi la lumină.Subcompetenţe:




1. Să numească, pe baza informaţiei din text, componentele reflexului pupilar fotomotor;

2. Să descrie, pe baza informaţiei din text, semnificaţia miozei şi midriozei.

Desfăşurarea experimentului:

Examinarea pupilei din punct de vedere al dimensiunii şi reactivităţiilor la un stimul luminos poate oferi indicii importante cu privire la anumite

afecţiuni neurologice.

Reflexul pupilar fotomotor are 2 componente: reflexul pupiloconstrictor şi reflexul pupilodilator. În mod normal, dimensiunea pupilei este dată

de un echilibru între aceste componenete.

Profesorul propune elevilor să se grupeze cîte doi în grup.

a) Reflex pupilar fotomotor de reacţie la lumină.Un elev din echipă se acoperă cu palmele ochii timp de cîteva

secunde şi apoi se descoperă brusc, pe rînd cîte un ochi, celălalt urmăreşte ce se întîmplă, apoi se schimbă cu rolurile.

b) Reflex pupilar fotomotor de acomodare la distanţă.

Se cere elevului să urmărească degetul celuilalt elev din echipă, situat la 15 cm înaintea nasului care se apropie şi se îndepărtează,

la apropierea degetului pupilele se micşorează (mioză), iar la îndepărtare lui se dilată (midriază).

Întrebări de control:1. Ce modificări are loc la nivel de pupilă după ce acoperiţi ochiul

cu palma?2. Cum se explică procesele de mioză şi de midriază?

Analizatorul Vizual Druta Maria

Documents

Transcript of Analizatorul Vizual Druta Maria