analiza-titrimetrica
2
Analiza Titrimetrică (Volumetria) Definiţie. Principii generale. Analiza titrimetrică (sau analiza volumetrică) se bazează pe măsurarea volumului de reactiv de concentraţie bine determinată, cunoscută, utilizat la efectuarea unei reacţii cantitative cu substanţa de cercetat (de analizat). Soluţia de reactiv de concentraţie cunoscută se numeşte titrant sau soluţie titrată. Cantitatea de reactiv adăugată este echivalentă cu cantitatea de substanţă de analizat (la sfârşitul reacţiei). Substanţele reacţionează de la echivalent-gram la echivalent-gram (sau substanţele reacţionează în cantităţi direct proporţionale cu echivalenţii lor chimici). Momentul care indică sfârşitul reacţiei , se numeşte punct de echivalenţă. Se defineşte ca fiind momentul în care întreaga cantitate de substanţă de dozat (sau de titrat) din paharul Erlenmeyer (paharul de titrare) a fost consumată transformându-se în produşii de reacţie corespunzători, în urma reacţiei cantitative cu un anumit volum de titrant (soluţie titrată, de titru şi factor cunoscut). Volumul de reactiv (de titrant) consumat se numeşte volum de echivalenţă. Adăugarea titrantului (reactivul de titrare) se face treptat, folosind biureta, până se atinge punctul de echivalenţă; această operaţie se numeşte titrare. Sfârşitul reacţiei poate fi pus în evidenţă vizual , prin indicatori care, în apropierea echivalenţei îşi schimbă brusc una din proprietăţi (culoare, solubilitate, fluorescenţă, turbiditate, potenţial redox). În analiza titrimetrică (volumetrică), orice soluţie este caracterizată printr-o concentraţie reală (titru real, normalitate reală sau molaritate reală) şi o concentraţie teoretică bine determinată, precisă (titru teoretic, normalitate teoretică sau molaritate teoretică). Un prim pas important în analiza volumetrică constă în determinarea concentraţiei reale (exprimată de cele mai multe ori prin titrul real) a unei soluţii, prin titrarea acelei soluţii pe o substanţă standard (etalon) foarte pură şi stabilă timp îndelungat, de concentraţie cunoscută, precisă. Titrul real al soluţiei substanţei standard (Tr) = titrul ei teoretic (Tt) = (Eg x N)/1000 = (Mr x Mo)/1000 (g/mL) = a g / V(b.c.). Titrarea are loc în prezenţa indicatorilor care îşi modifică una din propreităţile lor fizice la punctul de echivalenţă, semnalând sfârşitul reacţiei. Factorul de normalitate (molaritate) este un număr (mărime adimensională), ce exprimă practic eroarea intervenită în cursul determinărilor. El reflectă măsura în care concentraţia reală (exprimată prin titrul real) a unei soluţii se apropie de o valoare teoretică precisă, cunoscută a concentraţiei (titrul teoretic) acelei soluţii. f = Cr/Ct = Nr/Nt = M 0 r/M 0 t, unde Cr, Ct sunt concentraţiile 1
description
analiza-titrimetrica
Transcript of analiza-titrimetrica
Analiza Titrimetrică (Volumetria)Definiţie. Principii generale.Analiza titrimetrică (sau analiza volumetrică) se bazează pe măsurarea volumului de reactiv de
concentraţie bine determinată, cunoscută, utilizat la efectuarea unei reacţii cantitative cu substanţa de cercetat (de analizat). Soluţia de reactiv de concentraţie cunoscută se numeşte titrant sau soluţie titrată.
Cantitatea de reactiv adăugată este echivalentă cu cantitatea de substanţă de analizat (la sfârşitul reacţiei). Substanţele reacţionează de la echivalent-gram la echivalent-gram (sau substanţele reacţionează în cantităţi direct proporţionale cu echivalenţii lor chimici). Momentul care indică sfârşitul reacţiei , se numeşte punct de echivalenţă. Se defineşte ca fiind momentul în care întreaga cantitate de substanţă de dozat (sau de titrat) din paharul Erlenmeyer (paharul de titrare) a fost consumată transformându-se în produşii de reacţie corespunzători, în urma reacţiei cantitative cu un anumit volum de titrant (soluţie titrată, de titru şi factor cunoscut). Volumul de reactiv (de titrant) consumat se numeşte volum de echivalenţă. Adăugarea titrantului (reactivul de titrare) se face treptat, folosind biureta, până se atinge punctul de echivalenţă; această operaţie se numeşte titrare. Sfârşitul reacţiei poate fi pus în evidenţă vizual , prin indicatori care, în apropierea echivalenţei îşi schimbă brusc una din proprietăţi (culoare, solubilitate, fluorescenţă, turbiditate, potenţial redox).
În analiza titrimetrică (volumetrică), orice soluţie este caracterizată printr-o concentraţie reală (titru real, normalitate reală sau molaritate reală) şi o concentraţie teoretică bine determinată, precisă (titru teoretic, normalitate teoretică sau molaritate teoretică). Un prim pas important în analiza volumetrică constă în determinarea concentraţiei reale (exprimată de cele mai multe ori prin titrul real) a unei soluţii, prin titrarea acelei soluţii pe o substanţă standard (etalon) foarte pură şi stabilă timp îndelungat, de concentraţie cunoscută, precisă. Titrul real al soluţiei substanţei standard (Tr) = titrul ei teoretic (Tt) = (Eg x N)/1000 = (Mr x Mo)/1000 (g/mL) = a g / V(b.c.). Titrarea are loc în prezenţa indicatorilor care îşi modifică una din propreităţile lor fizice la punctul de echivalenţă, semnalând sfârşitul reacţiei.
Factorul de normalitate (molaritate) este un număr (mărime adimensională), ce exprimă practic eroarea intervenită în cursul determinărilor. El reflectă măsura în care concentraţia reală (exprimată prin titrul real) a unei soluţii se apropie de o valoare teoretică precisă, cunoscută a concentraţiei (titrul teoretic) acelei soluţii. f = Cr/Ct = Nr/Nt = M0r/M0t, unde Cr, Ct sunt concentraţiile reală şi teoretică, Nr, Nt sunt normalităţile reală şi teoretică, iar M0r, M0t sunt molarităţile reală şi teoretică. Pentru măsurători exacte (cu erori minime), 0,9 ≤ f ≤ 1,1.
1
