Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5% iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre 0,06 - 0,27%, substante minerale 0,14-0,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7 mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice. Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii. Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale masurat in echivalenti miligram este de 4,42 de potasiu, 0,43 de sodiu, 0,45 de calciu, 0,73 de magneziu si 0,07 de fier. Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale. Cea mai mare cantitate de pere in Romania se utilizeaza pentru consumul in stare proaspata, dar se folosesc si ca dulceturi, gemuri, suc, nectar, gelatina sau chiar si uscate. 3.1. Consideratii generale Parul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani. In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurr Bosc, Beurr Hardy, Passe Crassane etc. In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata. Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse. 3.1.1. Cultura parului pe plan mondial Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha) In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, cel mai raspandit soi este Williams cu 13400 ha (15,7%) din cele 85800 ha cultura comerciala in C.E.E., urmat de soiurile Passe Crassane (11680 ha), Conference (9600 ha), Abate Fetel (7600 ha), B. Bosc (5000 ha), B. Hardy (2850 ha), celelalte soiuri ocupand suprafete sub 100 ha. Productia mondiala de pere se situeaza la circa 13 milioane tone/an, ceea ce reprezinta aproximativ 3% din productia mondiala de fructe, inclusiv struguri, fata de media anilor 1989-1991 cand a fost de 9 milioane de tone pe an. Productia cea mai mare de pere se realizeaza in Europa (2856000 tone), ceea ce reprezinta 30% din productie, iar dintre tari, Italia cu circa 1 milion tone pe an (20% din productia europeana) este cel mai mare producator de pere. Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t). Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t).

Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana. Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc. In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor. In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna si iarna difera foarte mult. 3.1.2. Cultura parului in Romania La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.). Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700. In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar. Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t. Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale. Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna. In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an. 3.2. Soiuri de par inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati In cadrul pepinierei Sarca s-au inmultit urmatoarele soiuri de par: Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Napoca, Republica, Trivale, Argesis. a)In ultimii ani, datorita lipsei de portaltoi generativi (Pastravioare), o parte din aceste soiuri nu se mai pot inmulti decat cu ajutorul intermediarului. Soiurile inmultite la pepiniera Sarca sunt cele care au o compatibilitate buna pe portaltoiul vegetativ de tip BN 70 sau Gutui de tip A. - Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu buna capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapan si ger; soi triploid, fructifica in general partenocarpic. Soi foarte raspandit si la noi in tara. - Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dunga de rugina longitudinala si un sant discret. Epiderma este verde-galbuie la maturitate. Pulpa este albagalbuie, densa, slab parfumata si potrivit de dulce cu sclereide fine si gust usor astrigent, placut, la maturitatea de consum. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie; pastrarea: 100-150 zile.

Cur

Untoasa Hardy

- Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu trunchiul si axul puternice, coroana ingust conica, capacitate redusa de ramificare, fructifica preponderent pe formatiuni scurte, intra tarziu pe rod, sensibil la ger, produce mult si constant. Este compatibil cu gutuiul si poate fi folosit si ca intermediar. - Fructul este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu varful larg, culoarea verde-galbuie acoperita integral sau partial cu rugina grosiera. Pulpa este alba, semifondanta, foarte suculenta, dulce vinurie, de calitate foarte buna. - Soi de iarna: Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie; pastrarea 30-60 zile. - Soi originar din Franta - Pomul semiviguros, productiv dar inconstant, infloreste semitarziu si este sensibil la rapan; compatibil cu gutuiul. - Fructul de marime medie, maliform, cu epiderma galbena-verzuie, pulpa albagalbuie, ferma, cu gust foarte bun si aroma distincta. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie si se pastreaza 150-180 zile.

Olivier de Srres

3.3. Tehnica formarii coroanelor Rapiditatea intrarii pe rod, cantitatea si calitatea fructelor sunt caracteristici fiecarei combinatii soi / portaltoi, dar la randul lor sunt influentate si de forma de conducere si de modul de taiere a pomilor, prin care se evita dezechilibrul intre crestere si fructificare, respectiv alternanta de rodire. In general, scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru: - formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei; - pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor; - asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si calitatile gustative specifice soiului; - pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare; - mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea, pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc. Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber, piramida etajata si piramida neetajata). In continuare, vom prezenta principalele lucrari si masurile tehnice care trebuiesc intreprinse pentru formarea pomilor cu ax central. Taieri de formare a coroanei in forma de fus subtire ameliorat: In anul intai, primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri. Dupa dezmugurire se suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul de altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor plivi. De asemenea se vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos. In anul al doilea, primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar neaparat cu mugure in afara. Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte ramuri se suprima. In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care concureaza cu lastarii de

prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor. In anul al treilea, primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba. Pe ax, ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a le transforma in formatiuni fructifere. In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor. Fig. 3.1. Formrea fusului subtire ameliorat in anul intai (a), in anul al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantare In anul al patrulea, primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de garnisire. Cele alese in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie orizontala. Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin scurtarea si rarirea lor. Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala. 3.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia par Una dintre verigile de baza ale tehnologiei culturii parului o constituie cunoasterea aspectelor legate de boli si daunatori. Acest lucru devine cu atat mai necesar, cu cat conditiile de cultura sunt mereu favorabile pentru manifestarea bolilor, datorita posibilitatilor reduse de aplicare a tratamentelor si tehnologiei de cultura complete. Pentru obtinerea de rezultate bune in combatere, tratamentele trebuie efectuate corect si la timp. Daunatorii parului cei mai importanti si care pot provoca daune foarte mari, mergand pana la distrugerea completa a pomilor in scurt timp sunt: Psilla parului (Psylla piricola Forst), Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), Viermele fructelor (Carpocapsa pomonella), Gargarita mugurilor (Antonomus piri Koll), Viespea parului (Hoplocampa Brevis Klug), paianjenii si afidele. Bolile cele mai raspandite care pot distruge in totalitate productia de pere sunt: Rapanul (Venturia pirina), Rugina parului (Gymnospo-rangium sabinae), Patarea alba (Micosphearella sertina), Arsura bacteriana (Erwinia amylowora) o serie de bacterioze si virusi (mozaicul frunzelor).

Piata reprezinta rezultatul interactiunii si actiunii comune a celor 4 factori: cererea, oferta, pretul si concurenta. Piata este conceptul care indica un sistem de relatii intre participantii ei, care nu sunt altii decat purtatorii cererii si ofertei, respectiv vanzatorul si cumparatorul. Piata a aparut cu multe secole in urma, ca relatie intre productie si consum, atunci cand functiile acestor 2 parti ale economiei s-au separat in timp si spatiu. De-a lungul timpului, relatia dintre producatori si consumatori s-a extins si s-a perfectionat. Piata este locul unde sunt efectuate tranzactiile dintre cumparator si vanzator. Asemenea tranzactii au loc la bursa, licitatii, chiar si la targ sau iarmaroc. Ca si concept economic, piata are urmatoarele functii: - intretine relatia permanenta dintre creatorii de produse si consumatorii acestora, - asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor materiale si umane determinand deciziile producatorilor cu privire la productie, reparatie, schimb si consum. - economia oricarei natiuni se autoregleaza prin piata si stabileste echilibrul necesar propriei productii. - asigura echilibrul dintre cerere si oferta. Daca obiectul tranzactiei de vanzare-cumparare este prezent, atunci piata este numita reala; daca insa acesta lipseste, atunci ea este considerata fictiva. Piata reala exprima cererea si oferta de bunuri si servicii care pot satisface imediat o anumita necesitate sociala. Piata fictiva (bursa) presupune o confruntare dintre cererea si oferta titlurilor de proprietate asupra unora dintre aceste bunuri, fara ca acestea sa fie efectiv prezente in momentul tranzactiei de vanzarecumparare. Piata este singura care valideaza un produs, care exprima necesitatea lui la pretul recunoscut. Una dintre cele mai importante componente ale pietei libere este concurenta. Prin concurenta se intelege complexul relational dintre participantii la aceeasi piata, astfel incat fiecare sa isi poata manifesta liber intentiile si/sau deciziile. Modalitatile prin care se duce lupta de concurenta sunt extrem de diverse. Alaturi de mijloace economice (reducerea cheltuielilor de productie, lansarea de noi produse, imbunatatirea calitatii, reclama si publicitatea, etc), se folosesc si mijloace extraeconomice (spionajul industrial, sabotajul, privarea concurentilor de resurse materiale sau de munca etc).

Trebuie subliniat un fapt important, si anume acela ca obiectul concurentei nu il constituie doar pretul, asa cum ar putea aparea la prima vedere, ci si produsul, distributia si promovarea acestuia, care constituie elementele de baza ale marketing-ului. In fiecare tara concurenta se desfasoara prin respectarea unor reguli scrise si nescrise, in cadrul legal, admis si chiar stimulat pentru efectele sale benefice asupra evolutiei societatii in ansamblu. Aceasta este denumita concurenta loiala, dar in practica unii agenti economici uzeaza de mijloace nepermise, necinstite prin care aduc prejudicii premeditate concurentilor, sanctionate in mai toate tarile prin legi juridice (in Romania, exista Legea nr.11/1990 privind combaterea concurentei neloiale). Ea poarta denumirea de concurenta neloiala sau incorecta. Modalitatile cele mai utilizate in concurenta incorecta sunt: - denigrarea prin vehicularea unor informatii nereale cu privire la concurenti; - concurenta parazitara, prin crearea confuziilor referitoare la concurenti; - dumping-ul, prin practicarea unor preturi de vanzare mai reduse, in general cu mult mai mici decat costurile de productie; - concurenta ilicita sau frauda fiscala, prin care, eludand impozitarea, isi pot permite sa practice preturi mai reduse decat concurentii, in conditiile obtinerii de profit. Fata de agentii economici care practica concurenta neloiala, trebuie adoptata intotdeauna o atitudine ferma, intransigenta, intrucat ei dezechilibreaza mecanismul de functionare a economiei libere. Aspectul cel mai frecvent al relatiilor de concurenta este cel ce se desfasoara intre intreprinderile care realizeaza acelasi produs si deci satisfac aceeasi necesitate, determinand astfel concurenta directa, ele disputandu-si aceeasi clientela. In aceasta situatie, delimitarea se realizeaza prin nivelul calitativ al produsului, originalitatea, nivelul de servire, garantiile post - vanzare etc, reprezentand concurenta orizontala. Relatiile de concurenta apar si intre intreprinderile care realizeaza produse "inlocuitor", produse substituibile, cum sunt cele fabricate din materii prime naturale si sintetice, in care un rol esential revine calitatii produselor, dar si preturilor acestora, politica de promovare a produselor constituind un mijloc eficace de a invinge in competitie. Acest gen de concurenta se desfasoara pe verticala si are ca efect extinderea pietii unui producator pe seama concurentilor.

Sortimentul de par are inscrise in lista oficiala un numar de 34 de soiuri, dinter care 11 straine, restul fiind autohtone. Ponderea la inmultire in pepiniere este de 30% soiuri autohtone si 70% soiuri straine. Cerintele de calitate pentru pere sunt cuprinse intr-un standard care are in vedere aspectul atragator al fructelor, cu culori de preferinta galbene, rosii, verzi sau bicolore, si care sa aiba o marime de 150-160 g, de forma piriforma regulata sau conice. In privinta pulpei fructului, aceasta trebuie sa aiba textura fondanta sau untoasa la maturitatea de consum, si sa nu prezinte sclereide. Gustul, pe ansamblul insusirilor pe care il formeaza, trebuie sa fie echilibrat, dulce acidulat, cu aroma specifica. Despre epoca de maturare a fructelor, pebtru alcatuirea unui conveer varietal cat mai diversificat este necesara imbinarea soiurilor cu coacere foaret timpurie si de vara (iulie-august), cu cele de toamna (septembrie-noiembrie), si ce cele de iarna (decembrie-martie). Soiurile de pere de vara se consuma in stare proaspata dupa recoltarea din livada, au o coacere esalonata, iar unele soiurio trebuie culese in parga, in una doua etape, intrucat sunt supuse prabusirii rapide a pulpei la maturare deplina. Principalele soiuri de pere recomandate, din aceasta grupa sunt: Triumf, Rosioara de Cluj, Daciana, Ina Estival (cu maturare in luna iulie), Argessis, Favorita lui Clapp, Carpica, Getica, Napoca, Williams, Williams rosu (cu maturare in luna august si inceputul lunii septembrie). Ponderea lor in sortimentul national este de cca 35%. Comparativ, sortimentul european cuprinde soiuri ca Etrusca, Precoce di Fiorano, Coscia, Carmen, Toscana, Spaona, Santa Maria (in Italia) si Dr. J. Guyot, Williams, Max Red, Bartlett (Franta), Ercolini, Blanquilla (Spania). Soiurile de toamna cultivate in tara noastra, dupa recoltare se livreaza direct ;a piata pentru consum, sau se pastreaza in depozite o perioada limitata (1-3 luni). Sortimentul este variat si bogat in soiuri care detin o pondere de 35%. Soiuri de pere mai raspandite sunt Haydeea, Untoasa de Geoagiu, Beurre Hardy, Monica, Highland, Corina, Beurre Bosc, Conference, Millenium, Cure. In sortimentul european se intalnesc doar cateva soiuri care au pondere mare in cultura, cum sunt Abate Fetel (Italia), Beure Bosc, Doyenne du Comice (Franta), Cascade (Anglia), Conference (Olanda). Soiurile de iarna, cu destinatia principala pentru pastrare in depozite, ar trebui sa aiba o pondere in jurul a 30% pentru a acoperi o perioada de 3-5 luni de iarna si primavara. In livezile

existente, soiul cel mai raspandit este Cure (soi de toamna) care se poate pastra in depozite cu atmosfera controlata pana in ianuarie-februarie. Alte soiuri cultivate sunt Comtesse Paris, Oliver de Serres, Passe Crassane, Euras, Virgiliu Hibernal si Republica. In sortimentul european, ca soiuri de iarna, se cultiva Passe Crassane, Doyenne du Comice, Conference (Italia), Angelys si Doyenne du Comice (Franta), Rocha portuguesa (Portugalia). Conveierul varietal de iarna pentru consum in stare proaspata este completat in tarile europene cu pere din import, aduse din emisfera sudica (Chile, Africa de Sud), unde se recolteaza Packham,s Triumf, Williams, B. Bosc etc. Asa cum se observa, sortimentul valoros la par este limitat la cateva soiuri si, in plus, intervin probleme legate de sensibilitatea lor la arsura bacteriana, produsa de Erwinia amylovora, la care se adauga aspectele lipsei de compatibilitate, pentru unele dintre ele, la altoirea pe gutui.