Economia Japoniei

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea

puterii imperiale. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare,

depășind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern,

promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism.

Prima perioada a modernizarii Japoniei poate fi considerata perioada 1870-1905, cand au

fost puse bazele unei industrii nationale construite pe fundamentul mestesugurilor traditionale

din arhipelag, dar si pe importul din afara, in primul rand de tehnica. In numai 30 de ani Japonia

avea deja un sistem de invatamant general, un sistem financiar si bancar evoluat si o industrie

care o facea sa fie inclusa in sistemul economic mondial al lumii capitaliste.

O alta etapa a modernizarii este cuprinsa intre 1905 si 1940, cand economia Japoniei

creste de 12 ori, inaintand cu o viteza de trei ori mai mare decat economia oricarei altei tari a

lumii.Pentru a imprima o asemenea viteza s-au facut eforturi mari, mentinand veniturile

populatiei la un nivel foarte scazut. In aceasta perioada, economia nipona a inregistrat un boom

care a continuat pana in 1929 cand a intrat in marea criza economica de supraproductie. Japonia

a trecut apoi printr-un interval foarte dificil pe plan politic si militar intre anii 1931 si 1937,

datorita orientarii sale catre pregatirile de razboi, dar economia a continuat sa se dezvolte.

Marfurile japoneze exportate in acest timp pe pietele straine erau inca slabe din punct de vedere

calitativ in comparatie cu cele oferite de Occident, intrucat cele mai bune produse ale industriei

nipone, nu paraseau tara, fiind folosite in productia de armament, care a evoluat cantitativ si

calitativ mult mai repede decat banuiau statele occidentale. Asa se si explica faptul ca, in timpul

ultimului razboi mondial, cei care au luat contact cu unitatile de lupta japoneze aveau sa fie

surprinsi de calitatea vaselor si cunoscutelor avioane “Zero”, din care Japonia producea annual

circa 28 000 de aparate, cifra foarte mare pentru acele vremuri.

Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele

dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima și Nagasaki, a avut ca deznodământ

capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945. Energiile concentrate spre refacerea întregii țări

și dezvoltarea susținută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o

importanță recunoscută, cu o intensă viață culturală.

1

Japonia este a doua mare economie a lumii, după SUA, ca mărime a PIB nominal și a

treia economie a lumii, după SUA și China, ca mărime a PIB calculat conform parității puterii de

cumpărare. Japonia ocupă primul loc în lume în ceea ce priveste productia de otel, industria de

constructie a navelor oceanice si a autoturismelor si locul 2 pe glob în ceea ce priveste industria

de prelucrare a petrolului.

Japonia este una dintre cele mai populate tari ale lumii. Populatia este de 126,1milioane

locuitori, după numărul de locuitori, Japonia ocupă locul 6 în lume, după China, India, Statele

Unite ale Americii, Indonezia si Federatia Rusă. Japonia este o tară prin excelentă insulară,

situată în nord-vestul Oceanului Pacific, este compusa din 4 mari insule: Honshu, Shikoku,

Kyushu si Hokkaido la care se adaugă încă 4000 de insule mai mari sau mai mici. La acestea se

mai adaugă arhipelagul Ryukyu cu insula principală Okinawa. In Japonia există 196 de vulcani,

dintre care 30 sunt încă în activitate. Cutremurele si vulcanii gata să erupă sunt cele mai mari

pericole pentru o tară asa de dezvoltată cum este Japonia, fără indoială statul care a înregistrat

cea mai rapidă tranzitie de pe glob de la o putere medievala la una moderna.

Din punct de vedere al ramurilor industriale, cele mai dezvoltate sunt: industria chimică,

a cauciucului, a hârtiei, textilă, metalurgia feroasă, industria constuctiilor de masini. Tokyo este

un foarte mare port la Oceanul Pacific, care comunică direct cu alt mare port, Yokohama.

Functia industrială a megalopolisului este enormă. El concentrează împreună cu Kawasaki si

Yokohama aproximativ o treime din productia industrială a tării si reprezintă cel mai mare

complex pentru japonezi , cu un trafic ce depăseste 80 milioane tone anual. Tokyo este unit de

Kawasaki într-o masă continuă de uzine si constructii urbane, cartiere muncitoresti. Industria

manufacturieră include industria feroasă si siderurgică, industria chimică si textilă, industria

constructiilor de material rulant si avioane.

Productia agricolă a localitătii include plantatii de orez si alte culturi de grâne, fructe,

vegetale si chiar tei. Constructiile de vapoare si bărci si produsele din cauciuc reprezintă

principalele industrii ale orasului. Chimicale, masini si trenuri, echipament electronic, textile,

zahar rafinat, de asemenea, se produc aici.

67% din Japonia este impadurita, copacii asigura materia prima pentru constructii, si

hartie si conbustibil. Lemnul importat este vital pentru nevoile industriale ale Japoniei. Este al

doilea mare producator de hartie din lume, si un mare important producator de celuloza din lemn

si de cherestea din conifere. Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule

2

se realizează prin tunele submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate

companii aeriene din Asia.

Puternica deceleratie pe care o sufera economia japoneza in prezent se datoreaza scaderii

exporturilor nete si unui consum personal si rezidential mai slab. Investitiile private au avut de

asemenea de suferit, desi aceasta ar putea sa insemne ca multe dintre companii isi refac stocurile

dupa ce au ales epuizarea acestora in cel de-al doilea trimestru.

Scaderea exporturilor este o problema pentru companiile japoneze intr-un moment in care

yenul se tranzactioneaza aproape de maximul ultimilor 15 ani contra dolarului american, iar

investitorii cu aversiune fata de risc cumpara masiv aceasta moneda.

Economia Japoniei nu este un model demn de urmat, sunt de parere atat liderii americani,

cat si cei europeni sau chinezi, caci nimeni nu vrea un viitor economic similar celui din aceasta

tara. Pentru a justifica programele masive de stimuli economici, oficialii lumii occidentale sustin

ca tarile lor sunt obligate sa ia astfel de decizii pentru a nu sfarsi ca Japonia, in recesiune si

deflatie timp de cel putin un deceniu.

Liderii din China dau mereu Japonia drept un contra-exemplu pentru a explica de ce nu

vor sa isi reevalueze moneda. Nimeni nu vrea sa ia locul Japoniei, un "inger cazut" de la statutul

de economia cu cea mai rapida crestere din lume in ultimii 30 de ani la o economie care a avut o

crestere extrem de lenta in ultimele 18 luni. Nimeni nu vrea sa traiasca drama de zi cu zi a

deflatiei pe care Japonia a cunoscut-o de foarte multe ori si nici sa aiba o datorie publica care sa

depaseasca cu mult 100% din PIB.

Si totusi, vizitand Tokyo, prosperitatea se vede peste tot. Magazinele si birourile sunt

pline de activitate, restaurantele functioneaza la capacitate maxima, clientii sunt in continuare cel

mai bine imbracati decat la New York sau Paris. Venitul pe cap de locuitor in Japonia este mai

mare de 40.000 dolari, iar rata somajului nu depaseste 5%.

Totusi, in zone ceva mai indepartate de Tokyo, precum Hokkaido, situatia este dramatica:

renuntarea la mari proiecte de lucrari publice a facut ca somajul sa creasca.

Chiar si in Tokyo, impresia de normalitate este inselatoare. Cu douazeci de ani in urma, angajatii

japonezi primeau bonusuri uriase la sfarsit de an, de pana la o treime din salariul lor sau chiar

mai mult. In timp, bonusurile au scazut foarte mult, in unele cazuri chiar pana la disparitie.

Puterea de cumparare a activelor a inregistrat o scadere de peste 10%.

Chiar daca Japonia nu este inca in criza, situatia sa bugetara este din ce in ce mai

3

alarmanta. Pana in prezent, Guvernul a fost in masura sa-si finanteze datoria folosind in proportie

de 95% economii private, in ciuda ratelor dobanzii foarte mici.

Din pacate, chiar daca Japonia si-a mentinut pozitia in topul economiilor lumii,

principalele provocari isi asteapta inca rezolvarea. Prima problema este faptul ca forta sa de

munca continua sa scada, din cauza unei rate a natalitatii foarte mici si o mare rezistenta la

capitolul imigrare. Tara trebuie sa gaseasca, de asemenea, un mod de a-si imbunatati

productivitatea. Lipsa eficientei in domenii precum agricultura, comert si administratie este

legendara. Chiar si in randul companiilor japoneze de renume mondial, reticenta la ceea ce

inseamna nou si invocarea traditionalului impiedica eliminarea unor linii de produse mai putin

profitabile. Pe masura ce populatia imbatraneste, tot mai multe persoane se pensioneaza si isi

vand bonurile de tezaur. Se va ajunge astfel la momentul in care Japonia se va confrunta cu

tragedia produsa in Grecia, caci piata va impune rate ale dobanzii din ce in ce mai mari.

Guvernul va fi obligat sa reflecteze la o modalitate de crestere a veniturilor, iar Japonia ar putea

sa fie constransa sa cresca nivelul de impozitare, care este acum de doar 5%, cu mult sub cifrele

europene. Capacitatea Japoniei sa mearga dreapta in ciuda pericolului ce o paste este admirabila,

mai ales ca pericolele unei crize viitoare sunt mult mai numeroase decat se doreste sa se

recunoasca.

Japonia a pierdut locul al doilea in economia mondiala

Cele mai recente date guvernamentale japoneze au indicat  ca  creşterea PIB-ului Japoniei

a încetinit la 0,4% în  trimestrul II al anului 2010. De-a lungul întregului an, prognozele

crediteaza economia Japoniei cu o  extindere  de 2-3%, in timp ce economia Chinei este în

creştere, cu aproximativ 10 % în fiecare an. Diferenţa dintre marimea  celor două economii la

sfârşitul anului trecut a fost deja foarte mica, iar  cele mai recente statistici pun China în faţa

vecinului sau asiatic.Cu o populaţie în creştere rapidă şi o  industrie în plină expansiune,  China

va depăşi SUA si va avea cea mai mare economie din lume, încă din 2030, prevad expertii.

Anul trecut, China a depăşit Statele Unite ale Americii ca principal producător de

automobile, şi Germania ca principală putere economică exportatoare. De asemenea, China este

principalul cumpărător de cupru şi de minereu de fier şi este al doilea importator de ţiţei.

Economiştii precizează faptul că o comparaţie corectă între economiile Japoniei şi Chinei este

dificil de realizat din pricina faptului că analizele efectuate nu iau în calcul fluxurile sezoniere

ale respectivelor economii.

4

Economia S.U.A.

Țară a tuturor posibilităților, SUA a fost în permanență ținta emigranților proveniti de pe

toate continentele. „The American Dream” – (o viață mai bună ce este rezultatul efortului

personal) a fost posibil datorită sistemului economic al SUA. Emigranții s-au îndreptat cu

precădere spre vest punând bazele agriculturii americane.

SUA beneficiază de condiții naturale pentru agricultură de înalt randament. În secolul

XIX, SUA s-a afirmat ca mare putere agricolă. Tutunul, bumbacul, cerealele, produsele de

origine animală au constituit principalele resurse de export. America a abandonat foarte repede

agricultura de subzistență. Încă din secolul XIX, agricultura americană a devenit puternic

specializată pe renumitele centuri – centura laptelui în nord-est, centura porumbului asociată cu

cea a creșterii porcinelor în zona Marilor Lacuri, centura bumbacului precum și creșterea

cornutelor mari în Sud. În nord-vest, creșterea animalelor este asociată cu cea a exploatării

forestiere. La vest de Missouri începe centura grâului. Având ca punct de plecare agricultura,

SUA a devenit prima putere economică axată pe comerț și export. Industria americană a urmat

aceeași cale, fiind perfect adaptată cerințelor pieței.

La cumpăna dintre secolele XIX - XX, doi mari președinți au elaborat doctrinele

economico-politice ce urmau să definească relațiile SUA cu restul lumii. Președintele Taft a

lansat „Diplomația Dolarului” potrivit căreia interesele americane sunt economice și se manifestă

la nivel mondial. Președintele Roosvelt a impus „Diplomația Big Stick” potrivit căreia SUA își

promovează cu forța sau își apără interesele economice oriunde în lume. Începutul secolului XX

marchează afirmarea SUA ca prima mare putere economică a lumii.

Dacă în perioada interbelică SUA continuă politica sa tradițional-izolaționistă, al doilea

război mondial și mai ales apariția „cortinei de fier” a impus SUA ca putere politico-militară-

lider al lumii libere. Pe plan economic SUA își asuma responsabilitatea reconstucției

Occidentului capitalist și democrat. Planul Marshall inițiat în 1948 stă la baza reconstrucției

europene și la reapariția Europei ca putere economică globală. De altfel, Statele Unite erau

singurele în măsură să susțină un astfel de efort economic, după război. SUA poseda rezerve de

aur de 20 miliarde de dolari, aproape două treimi din totalul mondial.

5

Puterea economică a SUA este dublată de capacitatea militară a acesteia. SUA iși arogă

controlul politico-militar asupra unor zone din întreaga lume. Orientul Mijlociu, Sud-Estul Asiei,

America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru Statele Unite.

Prăbușirea URSS și a comunismului european au dus la constituirea unei lumi asimetrice

în care SUA a rămas deocamdată singura putere globală. Rolul său de jandarm mondial susținut

de economia americană începe să fie contestat nu numai de mișcările teroriste dar și de state ce

doresc să devină forțe economice globale.

Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat , caracter

capitalist, bazat pe proprietatea privată și liberă inițiativă. Intervenția autorităților federale în

economie se manifestă prin strategii de politică bugetară și monetara. În același timp, bugetul

federal are o componentă ce vizează investiții în cercetare. Legislația economică americană

permite implicarea guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și

rolul de supervizor al creșterii economice.

Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca Cola,

Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s,

reprezintă imaginea SUA în întreaga lume. În topul primelor zece corporații transnaționale din

lume, primele cinci sunt din SUA. Activitatea lor se concentrează asupra ramurilor cu reale

perspective de dezvoltare și de obținere a profitului. De altfel, companiile transnaționale sunt

vârful de lance al ofensivei americane în contextul globalizării economice. În anii 1980,

societățile transnaționale dețineau o treime din producția industrială, peste jumătate din comerțul

exterior. Valoarea mărfurilor și a serviciilor asigurate de transnaționalele de proveniență

americană se ridica în această perioadă la 350 miliarde dolari.

Prin investițiile directe în străinătate, marile companii americane obțin profituri uriașe dar

mai ales capătă posibilitatea de a controla sursele de materii prime. Companiile americane sunt

prezente pe piețele de înalt nivel în ceea ce privește consumul dar în regiunile producătoare de

materii prime. Totodată companiile americane transferă în exterior modelul american de

planificare și de management a activității economice, și în egală măsură și noile tehnologii de

mare randament și productivitate . Globalizarea economiei duce la dezvoltarea companiilor

transnaționale americane. Ele sunt astăzi o puternică forță în economia mondială și un adevărat

liant al economiei americane care se regăsește și dincolo de frontierele naționale Secretul

succesului american este legate de sumele uriașe investite în cercetare și dezvoltare, atât de către

companiile private dar și de către autoritățile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă

6

gradul de pregătire și numărul personalului de cercetare. Revoluția tehnico-științifică a pornit din

Statele Unite. Cei mai mulți deținători ai premiului Nobel în știință sunt americani. Nivelul înalt

al tehnologiei utilizate în industria americană determină repartizarea forței de muncă în domeniul

serviciilor într-un procent uriaș (73,2%) prin comparație cu 24,1% în industrie și 2,7%în

agricultură. Nivelul înalt al productivității întâlnit în economia americană permite Statelor Unite

să atragă uriașe fluxuri de capital dar și să exporte resurse financiare americane peste tot în lume

dar mai ales în Europa. Jean-Jacques Servan Schreiber aprecia că în anii 80 „a treia putere

industrială mondială după Statele Unite și URRS ar putea fi foarte bine nu Europa, ci industria

americană în Europa”. Această remarcă este valabilă mai ales astăzi, prăbușirea comunismului în

Europa în 1989 permițând firmelor americane să se extindă pe o piață uriașă.

Agricultură

Din punct de vedere economic, Statele Unite ale Americii au cea mai dezvoltată

agricultură din lume. În ianuarie 2008, agenția americană de reglementare a produselor

alimentare (FDA) și-a dat aprobarea pentru comercializarea produselor obținute din bovine,

ovine și porcine clonate, considerând că ele nu prezintă riscuri pentru consum. . Statele Unite au

cea mai mare suprafață cultivată cu porumb, de 31 milioane hectare în anul 2009, iar producția

medie este de 9,6 tone/hectar. Producția de porumb a fost de 367 milioane de tone în anul 2008.

Construcții

Sectorul construcțiilor a fost grav afectat în contextul crizei declanșate în august 2007 de

pe segmentul creditelor ipotecare cu grad mare de risc, industria s-a confruntat cu sechestre

numeroase și cu o majorare a stocurilor de case nevândute, iar băncile au devenit prudente și au

început să exercite presiuni asupra constructorilor să își diminueze stocurile. Construcțiile de

case noi au o rată anuală de aproximativ 1 milion unități.

Indicatori statistici

Deficit de cont curent: 739 miliarde USD la sfârșitul anului 2007.

Șomajul în noiembrie 2009: 9,8% .

Comerțul exterior

Volumul schimburilor comerciale bilaterale chino-americane realizate în ultimii 30 de ani

a crescut de 130 de ori, de la 2,5 miliarde de dolari americani cât era în 1979, la 330 de miliarde

de dolari americani în 2008. În prezent China și Statele Unite reprezintă una pentru cealaltă cel

de-al doilea mare partener comercial.

7

Chiar dacă SUA rămân în centrul sistemului internațional ca mare putere economică și

militară, globalizarea economică permite multor altor puteri să se afirme și să concureze SUA,

rolul acesteia de singură superputere fiind pus la îndoială. Cele două mari îngrijorări în ceea ce

priveşte economia americană sunt rata înaltă a şomajului şi inflaţia foarte scăzută, a declarat Ben

Bernanke, preşedintele Federal Reserve (Fed), în faţa Comisiei de Buget din Senatul american.

Potrivit lui, economia americană dă semne de "revenire susţinută", însă nu creşte

suficient de repede pentru a reduce ratele înalte ale şomajului, a afirmat Bernanke.

În opinia şefului Fed, piaţa muncii din SUA va reveni la normal abia în patru-cinci ani.

Declaraţiile sale vin la scurt timp după ce Departamentul Muncii a publicat datele pe luna

decembrie, care indică o scădere a şomajului până la 9,4% de la 9,8% în luna noiembrie, cea mai

mare scădere lunară din aprilie 1998.

Insa pentru a a avea tabloul complet al situatiei trebuie mentionat ca scaderea a venit nu

doar datorita faptului ca multe persoane si-au gasit de lucru, ci si in urma faptului ca 260.000 de

oameni au renuntat sa-si mai caute un job si au disparut din statisticiile ofciale.

“Nivelul foarte scazut al inflatiei creste riscul ca eventualele noi socuri sa impinga

economia in deflatie”, a avertizat Ben Bernanke. Somajul ridicat si inflatia scazuta au fost

motivele care au stat la baza deciziei Fed de a lansa in piata alti 600 miliarde de dolari in

noiembrie 2010 pentru a stimula economia.

Astfel, economia SUA se dezvolta mai rapid decat se estimase, pentru ca potrivit

ultimelor date oficiale, economia americana a crescut la un ritm mai accelerat decat se estimase

anterior. In perioada iulie - septembrie 2010, economia Statelor Unite s-a majorat cu o rata

anualizata de 2,5 %, comparativ cu estimarea initiala de 2%, relateaza BBC News. Rata cresterii

din trimestrul al treilea a marcat si o imbunatatire fata de trimestrul anterior, cand rata anuala de

crestere a PIB-ului SUA a fost de 1,7%.

"Este mai bine decat ne asteptam. Companiile au cheltuit ceva mai mult pe programe

pentru computere, aceasta a fost una din surprize, iar consumatorii au cheltuit mai mult decat

estimarile", a comentat Nigel Gault, economist la IHS Global Insight. De asemenea, s-a observat

un trend ascendent in vanzarile de masini, dar si la exporturi.

Per ansamblu, relansarea economiei va fi, foarte probabil, mai puternica in 2011 decat a

fost in 2010, deoarece sunt semne ale unei reveniri sustenabile a cheltuielilor populatiei si

companiilor.

8

Cu toate acestea, rata somajului ramane deosebit de ridicata, de 9,6%, ceea ce ar putea

ameninta forta si sustenabilitatea relansarii, prin limitarea cheltuielilor populatiei si diminuarea

increderii. Seful Fed considera, insa, ca revenirea pietei muncii ramane evaziva, iar rata

somajului se va situa, probabil, in jurul nivelului de 8% in urmatorii doi ani.

Economia Republicii Populare Chineze

China este cel mare stat din lume privind numărul de locuitori (1,330,044,544 - după

estimările din 2008 ), al treilea stat în lume ca marime privind suprafaţa (9,596,960 km² - după

Rusia şi Canada). China susţine aproximativ 22% din populaţia globului pe aproximativ 10% din

suprafaţa arabilă a lumii.

În 1978, după încetarea din viaţă a fondatorilor RPC şi a conducătorilor longevivi ai

Chinei comuniste – Mao Zedong şi Zhou Enlai, gruparea moderată a Partidului Comunist Chinez

(PCC), în frunte cu Deng Xiaoping, a renunţat la dogmele vechi şi a declanşat o amplă reformă

economică, orientată spre liberalizarea multilaterală internă şi externă.

Legea fundamentală nu numai că consfinţea dreptul la proprietatea privată, dar îi rezerva

acesteia un statut principal, prioritar şi nu secundar (complementar) în economia naţională. Prin

aceasta China a ieşit din izolarea ei internaţională, asigurându-şi succese palpabile. Pluralismul

politic extrem de important, a schimbat atitudinea faţă de China din partea marilor puteri, acestea

oferind ei şanse fără de precedent în diverse domenii, inclusiv în cel teritorial. China stabileşte

relaţii diplomatice cu SUA, ulterior, în urma acordurilor cu Marea Britanie şi Portugalia, obţine

Hong Kong-ul (unul dintre principalele centre economice şi urbanistice ale lumii), respectiv,

regiunea Macao, ambele populate de chinezi.

În anul 1978, economia Chinei era comparabilă din punct de vedere al valorii nominale

cu cea, de exemplu, a Slovaciei din anul 2006. Produsul intern brut (PIB) absolut constituia

362,4 mlrd. yuani sau 43,8 mlrd. dolari. Balanţa comercială era negativă: exportul – 9,75 mlrd.

dolari, iar importul – 10,89 mlrd., PIB-ul per capita era unul dintre cele mai mici în lume.

Indicatorul care măsoară în mod sintetic, dar complet evoluţia acestei perioade, produsul

intern brut a crescut de la 362,4 miliarde de yuani cât era în anul 1978, la 24953 miliarde yuani

9

în anul 2007, adică o creştere de 6,9 ori. Echivalent în dolari produsul intern brut pe locuitor a

crescut de la 190 dolari cât era în anul 1978, la 2360 dolari în anul 2007. În 1978 sectoarelor

primare le reveneau 29,8%, celor secundare – 48,2%, iar sectorului terţiar – 23,7%. În 2001

structura respectivă a constituit 49,2; 18 şi 32,8% corespunzător.

În 2006 PIB pe sectoare era: - agricultura: 11,3%;

- industrie: 48,6%;

- servicii: 40,1%;

În cei 30 de ani de reformă R. P. Chineză a realizat cel mai mare ritm de creştere din

istoria modernă, 9,8% media anuală, faţă de 6% media anilor 1953-1978 şi de 3% rata de

creştere mondială, faţă de 9,2% rata de creştere a PIB în perioada de decolare a miracolului

japonez şi de 8,5% a Coreei de Sud în perioada de relansare economică.

Mărimea produsului intern brut din anul 2007 plasează China pe locul 4 în lume, după

SUA, Japonia şi Germania.

Cu toate că în ultimii 2O de ani, economia chineză a înregistrat o dezvoltare dinamică, ea

a parcurs un drum extrem de sinuos. În anii 90 ai secolului trecut, economia chineză a trecut

ptrintr-o perioadă de supraîncălzire care a generat inflaţie. Guvernului chinez i-au trebuit 3 ani

pentru rezolvarea acestei probleme. Dar, la puţin timp după aceea, economia chineză a fost

afectată de criza financiară ce s-a produs în Asia. În acest context, China a adoptat măsuri active

şi eficiente, contracarînd cu succes repercusiunile crizei asiatice asupra economiei naţionale.

Agricultura

În anii de reformă şi deschidere, economia R. P. Chineze s-a menţinut într-o dezvoltare

stabilă şi rapidă. Reforma s-a aplicat treptat începând cu agricultura, continuând cu industria şi

celelalte activităţi.

Până în 1984, primele măsuri vizează în mod esenţial agricultura. Reîntoarcerea la

exploatarea familială a pământului, ce destrăma comunităţile populare, este însoţită de o

eliberare a producţiei, odată satisfacute obligaţiile de a livra la stat. Stimulentele financiare

introduse în celelalte sectoare sporesc marjele de responsabilitate în gestiunea întreprinderilor de

stat. Nivelul de trai al populaţiei rurale şi consumul se ameliorează.

10

Fermele private (pe familie) nu deţineau teren agricol (deoarece acesta era în proprietatea

comunităţii săteşti) însă terenul putea fi arendat. Arendările pentru o perioadă de la trei la cinci

ani erau cele mai frecvente însă, cu timpul, durata lor s-a prelungit substanţial. Legea privind

administrarea terenurilor prevede că perioadele de arendare pentru fermieri, la nivel naţional,

sunt de minim 30 de ani şi putând ajunge la 50 de ani, dreptul de arendă putând fiind moştenit

sau terenul putând fiind subarendat unei alte familii. Creşterea subvenţiilor precum şi alţi factori

au condus la creşteri remarcabile ale veniturilor, Naţiunile Unite estimau că veniturile rurale

înregistrau o rată de creştere medie de 12,8% în perioada 1978-1985.

În anul 2007 producţia de cereale a ajuns la 501,6 milioane tone, prezentând o creştere de

64,6% faţă de anul 1978 ; de bumbac la 7,62 milioane tone cu o creştere de 2,52 ori ; producţia

de ulei a fost de 25,69 milioane de tone, reprezentând o creştere de 3,92 ori  ; producţia de zahăr

de 121,9 milioane tone, cu o creştere de 12 ori ; de fructe 181 milioane tone, cu o creştere de

26,6 %, ; de produse acvatice de 48 milioane tone, reprezentând o creştere de 9,2 ori iar

producţia de carne 68,7 milioane tone reprezentând o creştere de 5,5 ori faţă de 1978. Ca urmare

realizărilor obţinute populaţia săracă din regiunile rurale a scăzut de la 250 milioane la cca. 14

milioane de suflete.

Investiţiile străine, împreună cu un volum de fonduri interne destinate dezvoltării, au

permis Chinei să importe însemnate tehnologii noi, avansate, care au contribuit la sporirea

producţiei industriale în ritmuri înalte, cu efecte benefice asupra calităţii şi competitivităţii

interne şi externe.

S-au realizat structuri industriale cu tehnologii avansate în multe domenii – al oţelului, al

aluminiului, al cuprului, plumbului, în producerea energiei electrice, inclusiv celei nucleare, în

domeniul textilelor, al produselor mecano-electrice, al informaţiei, al biologiei, al industriei

aerospaţiale, al medicinei şi altele.

Progresele şi schimbările în spaţiul tehnologiilor au avut loc concomitent cu modificări în

domeniul proprietăţii. Astfel, în cei 30 de ani de reformă alături de întreprinderile cu capital de

stat transformate în societăţi pe acţiuni s-au înfiinţat întreprinderi non-publice, cu capital privat,

întreprinderi mixte cu capital autohton şi străin, întreprinderi colective, care toate contribuie la

realizarea producţiei în creştere de la an la an cu impozite şi taxe la veniturile bugetelor publice.

Comerţul exterior

11

Creşterea şi diversificarea producţiei din industrie şi agricultură au permis dezvoltarea

relaţiilor comerciale cu alte ţări în ritmuri mari. Importanţa comerţului exterior pentru economia

chinezească a crescut substanţial încât China a urcat în clasamentul mondial de pe 29, în 1978,

pe locul 7 în 2003 ( fără a include Hongkong, Taiwan şi Aumen), ajungând în 2008 pe locul trei.

În anul 1978 volumul schimburilor comerciale era de 20,6 miliarde dolari. În 2007

volumul total al exporturilor şi importurilor a ajuns la 2173 miliarde dolari cu o creştere anuală

de 17,4 %, din care la export 18,1%, iar la import 16,7%.

În comerţul mondial de servicii ponderea Chinei a crescut de la 0,6% în 1982, la 4% în

2007. Numărul abonaţilor la telefonie fixă a crescut de la 1.930.000 cât erau în 1978 la 365

milioane, iar utilizatorii de telefonie mobilă de la zero la 18.000 mii în 1990, ca să ajungă la 547

milioane la finele anului 2007. Numărul utilizatorilor de Internet din China a depăşit 210

milioane de persoane, al doilea loc în lume.

Relaţiile comerciale cu SUA sunt active. În 2006 deficitul comercial (al SUA) a atins cel

mai mare nivel (creştere cu 15,4% faţă de a.2005), devansând deficitul acestei ţări cu Japonia.

Deficitul comercial al SUA cu China a crescut, în 2007, cu 10,2%. Urmare a subaprecierii

yuanului (conform estimărilor americane în proporţie de 40%) produsele chinezeşti sunt ieftine

în SUA, şi invers, cele americane – scumpe în China. Autorităţile SUA de mai mulţi ani încearcă

(fără succes) să încline China la o apreciere a monedei sale. Banca Poporului din China a

promovat, însă, până nu demult o politică a ratei de schimb fixe.

La o serie de produse industriale şi agricole China deţine primele locuri din lume: la

cereale, carne, bumbac, alune, fructe este pe primul loc în lume; la oţel, cărbune, ciment,

îngrăşăminte, pe primul loc; la alte produse pe locul doi şi 3 (ex. la zahăr – locul trei).

Pe baza dezvoltării puternice a economiei şi a schimburilor comerciale, cu prioritate a

exporturilor faţă de importuri şi a unor excedente ale balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi,

China a acumulat importante rezerve valutare. În 1978 rezervele valutare erau de numai 167

milioane dolari revenind pe cap de locuitor 0,17 dolari, ca să ajungă în 1990 la 11,1 miliarde

dolari, în 1996 la peste 105 miliarde dolari, în 2006 la 1.066 miliarde dolari depăşind Japonia şi

ajungând pe locul întâi în lume, ca în anul 2007 să deţină 1528 miliarde dolari, primul rang în

lume.

12

O dată cu creşterea economică şi financiară, în China are loc un proces de realizare de

întreprinderi mari, puternice. În conformitate cu revista „Fortune” din anul 2007 din cele 500

companii mari, în China continentală sunt 22 de companii.

Paralel cu industrializarea ţării s-a intensificat procesul de urbanizare. Faţă de 18% cât

era în anul 1978, gradul de urbanizare a ajuns în 2007 la 45%. Nivelul veniturilor şi averii a

crescut în această perioadă în mod semnificativ. În mediul urban faţă de 343 yeni în anul 1978 a

avut loc o creştere la 13786 yeni, iar în mediul rural de la 134 yeni, la 4140 yeni. Această

creştere s-a reflectat în creşterea economiilor în sistemul bancar.

Pe această bază a crescut consumul pe locuitor în medie pe an cu peste 6%. Progrese

importante au avut loc în domeniul bunurilor de folosinţă îndelungată (televizoare, maşini de

spălat, frigidere, aer condiţionat, telefonie, computere, mijloace de transport, motociclete,

autoturisme etc.).

13