ReferatTema:

Impactul Japoniei asupra lumii

contemporane: aspecte

economice

Chişinău 2011

Cuprins

1.Introducere…................………...........……….................…………….pag.3

2.Particularităţile economiei Japoniei la etapa

contemporană........................................................................................pag.4-6

3.Elementele definitorii ale politicii comerciale japoneze: Economia

Japoniei- aspecte generale………………….......................…...........pag.7-14

4.Concluzie..............................................................................................pag.15

5.Bibliografie………..............................................…………………….pag.16

2

Introducere

Impactul pe care Japonia l-a avut asupra lumii moderne este enorm. Deşi această

ţară ocupă mai puţin de a treia sută parte din suprafaţa uscatului, deţine totusi o şesime

din puterea economică mondială, economia acesteia fiind susţinută în toate domeniile de

la informatică până la turism. Istoria acestui stat este bogată şi este interesant de urmărit

cum Japonia s-a ridicat la un asemenea rang de mare putere. În cel de-al doilea război

mondial a suferit pierderi inestimabile, iar consecinţele au fost pe termen lung, fiind

dintre toate ţările de pe planetă, cel mai aproape de anihilare, este singura naţiune care a

suportat vreodată un atac nuclear si totuși revenirea Japoniei în arena mondială a fost

spectaculoasă. De asemenea este de remarcat cum statul nipon reușeste să impleteasca

economia, ca și întreaga viața socială japoneză cu vechile tradiții. Această simbioză între

economie și cultura străveche s-a dovedit a fi foarte profitabilă pentru Japonia.

PIB-ul Japoniei, în termeni nominali, s-a ridicat la 5.474,2 miliarde de dolari,

potrivit statisticilor publicate la Tokio, guvernul precizând că PIB-ul Chinei a atins la

rândul său echivalentul a 5.878,6 miliarde de dolari. Economia a devenit a doua din lume,

după Statele Unite, un loc ocupat de economia niponă din 1968. Este uimitor cum

Japonia și-a păstrat locul vreme de 4 decenii, popor al carei populații este de 10 ori mai

mică decât populația Chinei.

Deși China a devenit a doua economie mondială în locul Japoniei în 2010, PIB-

ul ei depăşindu-l pe cel al arhipelagului pe tot parcursul anului, Japonia rămâne unul din

actorii principali pe scena globală, absenţa acestei ţări de la orice forum internaţional

fiind de neconceput.

3

I. Particularităţile economiei Japoniei la etapa contemporană. Japonia - o ţară capitalistă, dar care se deosebeşte radical de economiile

occidentale, atît după modul de organizare, funcţionare, structură.

Firmele Japoneze au o recunoştinţă mondială, Japonia fiind în rîndul marilor

naţiuni industriale (Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi, Akai, Sony, Sharp, Panasonic,

etc) sunt doar câteva dintre multele firme şi grupe industriale care s-au afirmat pe plan

internaţional.

I loc în lume - construcţia autoturismelor, electronică.

II loc în lume - construcţia navală.

Raportul dintre populatia SUA şi a Japoniei e de peste 2:1 (307 mln loc - SUA şi

128 mln loc. - Japonia), dar Japonia rămîne a fi printre statele cu cea mai mare densitate

demografică între ţările capitaliste. Deşi dependentă în proporţie de 85-90% de resursele

energetice din exterior, a dezvoltat o economie înalt competitivă, demonstrînd încă o

dată, că nu mărimea teritoriului şi nici cea a resurselor naturale sunt cele care determină

performanţele economice, ci modul de organizare managerială şi punerea în valoare a

capitalului existent şi cel atras din exterior.

Mult timp economia Japoniei s-a dezvoltat în condiţii de izolare parţială sau

totală faţă de continentul Asiatic şi de celelalte state ale lumii. După victoria în războiul

ruso-japonez din 1904-1905, Japonia încurajată de succesul obţinut, a pus accentul pe

militarizare, creând alianţe ulterior cu Germania fascistă, agresând un şir de state,

inclusiv SUA. După înfrângerea ruşinoasă în cel de-al II-lea Război Mondial, Japonia a

fost nevoită să pornească pe o altă cale în transformarea societăţii şi economiei. Strategia

de dezvoltare s-a bazat pe renunţarea principială asupra trecutului.

Japonia a devenit un aliat important al SUA. Din teama de a nu fi influenţată de

ex. URSS (socialism), dar şi prin prisma evenimentelor din Asia (triumful lui Mao

Zedond în China, războiul din Coreea) a determinat SUA să acorde tot spriginul Japoniei

(ca viitor aliat impotriva comunismului).

Prin planul Marshal, americanii au considerat necesar să dea mîna liberă

japonezilor spre dezvoltare. Dar, prin surprinderea americanilor lucrurile au mers prea

4

bine, asa cum s-a exprimat un congressman American: „America a ieşit învingătoare din

război, Japonia a ieşit învingătoare din pacea ce a urmat”.

Japonia s-a concentrat pe o economie bazată pe exporturi, orientîndu-se către

imensa piaţa americană, punându-şi la punct activitatea productivă. Marele ajutor acordat

japonezilor nu au fost banii oferiţi pentru reconstrucţie, ci piaţa oferită, aproape în mod

naiv.

În anii ’60 - economia japoneză alcătuia a 10-a parte din cea americană. Produsele

japoneze erau mai competitive decît cele americane, iniţial textilele, oţelul, apoi în anii

’70 producţia televizoarelor, autoturismelor, maşini automate etc.

Ritmurile de creştere a economiei japoneze erau ameţitoare:

- în intervalul 1955-1970 - ritmurile de creştere a fost aproximativ de 11%.

Acesta a şi fost numit „Miracolul Japonez”. E adevărat că în anii ’90 ritmurile de

creştere au scăzut foarte mult constituind doar 1-2% anual, dar Japonia atinse-se un nivel

destul de înalt al maturităţii social-economice.

În anii 1978-1979 Japonia a întrecut SUA după valoarea PIB-ului /per capita, iar

peste 10 ani în 1988 - economia Japoniei a urcat pe poziţia a doua în lume, devansând

puternicile economii europene: a Germaniei, Franţei, Marii Britanii, poziţie deţinută pînă

în prezent. Japonia a devenit cel mai mare creditor în lume.

Cum s-a ajuns la aşa performanţe?! În ce constă miracolul japonez?

Concentrarea pe un anumit sector al economiei (industrie), pentru a

creşte performanţele sale economice şi pentru a-l impune ulterior pe piaţa

mondială;

Au fost susţinute industriile de viitor şi cele cu valoare adaugată

mare;

Japonezii investesc cel mai mult din lume în sectorul

cercetare/dezvoltare: 3-4% din PIB, SUA - 2% PIB. Contează aici şi

domeniile în care se investeşte: SUA: militar, medicină, ştiinţe fundamentale.

Japonia: biotehnologii, telecomunicaţii, robotehnica, produse noi „high tech”.

În plus, japonezii după al II-lea Război Mondial au renunţat la

industria militară, la armată, în sensul dimensiunilor foarte mari şi

costisitoare, PIB-ul pentru acest domeniu nu întrece 1%, SUA- 9-10 %.

5

Japonezii i-au depăşit în mai multe privinţe pe europeni şi

americani: cînd americanii şi-au îndreptat privirea spre cost, Japonezii spre

calitate, iar cind calitatea a atins tărmurile Atlanticului, japonezii au lucrat la

înjumătăţirea timpului apariţiei unui produs nou (productivitate). Europenii

produceau în serie, japonezii au pus accentul pe individualizarea producţiei.

Sindicatele de firmă sunt mai importante decât cele de ramură,

formarea profesională în întreprindere, angajarea pe viaţă.

Mai mulţi experţi sunt de parerea că „miracolul japonez” se

datorează şi calităţii populaţiei nipone: capacitatea de adaptare uimitoare,

având rădăcini în filosofie şi credinţă, autodisciplină, hărnicie, perseverenţă,

ataşamentul faţă de lucru, spiritul de sacrificiu, conformarea la regulile grupei

(fiind buni colectivişti), având şi un „cult al ordinii”.

Cei mai mulţi cititori de carte din lume sunt japonezii şi tot lor le

aparţine numărul cel mai mare de carte editată. Japonia ocupă locul 3 în lume

după numărul cititorilor de ziare (sunt bine informaţi). După numărul

inginerilor care absolvesc instituţiile de învăţământ, Japonia nu are

concurenţă.

Ca o concluzie aici: Japonia are resurse umane performante şi dispun de un

sistem tehnologic în masură sa le pună în valoare:

Dorinţa de a cunoaşte (curiozitatea japonezilor);

Studierea experienţei mondiale;

Managementul performant/ orice decizie este luată în comun de

către o persoană în vîrstă (care urmăreşte profitul pe termen scurt) şi unul tînăr

(care urmareşte profitul pe termen lung), în care echilibrul este asigurat.

Forţa japoneză nu derivă doar din PIB, ci prin faptul ca deţine un model

performant economic.

6

II. Elementele definitorii ale politicii comerciale japoneze

Economia Japoniei- aspecte generale

Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta

tehnologie și un segment de apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu

mare rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a

treia la nivelul parității de cumpărare(după SUA și China). O caracterisitică notabilă a

economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună,

în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea angajării

pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent, aceste

caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de

construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu

producții agricole printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei cu rezerve

suficiente de orez. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric.

Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic, realizând 15% din

pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere economică rapidă:

10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică este de 17% din

PIB.

Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%

Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de

porc și pasăre, lactate, ouă, pește

Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și

neferoase, nave. chimicale, textile, procesare alimentară.

Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale,

textile, procesare alimentară, echipamente electronice.

7

Japonia, una din marile puteri economice ale lumii, continuă să uimească

economiştii lumii prin particularităţile unice ale binecunoscutului “model japonez” şi,

mai ales, prin reuşitele de netăgăduit ale acestuia. La început de mileniu III, economia, ca

şi întreaga viaţă socială japoneză, sunt puternic impregnate de vechile tradiţii, simbioză

care s-a dovedit profitabilă pentru marile companii private (edificatoare în acest sens sunt

relaţiile umane din marile întreprinderi ).

Săracă în resurse, Japonia a mizat pe resursele umane, pe disciplina seculară a

populaţiei, pe un orgoliu naţional deosebit, legat puternic de spiritul de sacrificiu japonez.

Modelul japonez se mai caracterizează şi prin rolul extrem de important jucat de

stat. La începutul perioadei postbelice, în condiţiile distrugerii celei mai mari părţi a

capacităţilor industriale, au fost puse bazele unei strânse cooperări între stat şi

întreprinderi, în scopul elaborării unei strategiii de refacere şi relansare. Ministerul

Comerţului Internaţional şi al Industriei (MITI) a adoptat instrumente legislative foarte

puternice, care vizau orientarea capitalului spre sectoarele prioritare şi filtrarea ofertei şi

cererii de tehnologii străine, fapt care a condus la crearea de noi industrii. Calitatea

acţiunilor MITI, la acel moment, a fost dată de prudenţa cu care a restrâns partea

întreprinderilor publice şi a încurajat iniţiativa particulară. Treptat, Japonia a ajuns să

posede o extraordinară forţă fondată pe sistemul de organizare a firmelor în cadrul unor

reţele - celebrele Keiretsu, ale căror firme sunt legate prin participaţii financiare

încrucişate sau prin relaţii privilegiate clienţi-furnizori, fapt care asigură un climat de

cooperare, deci un grad ridicat de stabilitate în relaţiile intra-firme.

Politica comercială a Japoniei prezintă diferenţe majore faţă de cea a Uniunii

Europene, ca de altfel, faţă de orice altă economie a lumii. Din punct de vedere al

protecţiei tarifare, Japonia se situează printre ţările dezvoltate cu cele mai scăzute niveluri

ale protecţionismului, cu toate că specialiştii sunt de părere că Japonia practică cel mai

complex şi inedit tip de protecţie netarifară.

Astfel, deşi se recunoaşte că protecţionismul tarifar şi netarifar nipon s-au redus

considerabil, mai ales la nivelul anilor 1980, pe plan internaţional se promovează în

continuare ideea că Japonia rămâne o piaţă închisă pentru exportatorii străini.

8

Protecţionismul japonez este unul mai degrabă informal decâ formal, fiind astfel

asimilabil celui netarifar:

• un prim obstacol informal îl constituie preferinţa consumatorilor japonezi pentru

produsele autohtone, care acoperă toată gama bunurilor de consum;

• o altă barieră informală o reprezintă înclinaţia accentuată către economisire şi,

faţă de americani sau europeni, mult mai redusa înclinaţie spre consum, cunoscut fiind

stilul de viaţă modest al majorităţii populaţiei japoneze;

• o alta este dată de particularităţile reţelelor de distribuţie japoneze, controlate de

marile case de comerţ (“sogo-shosha”), care fac aproape imposibilă pătrunderea unor

intermediari străini. Pe de altă parte, lipsa de transparenţă a modului de reglementare a

economiei japoneze, precum şi numărul mare de legi şi norme juridice în vigoare (peste

10.000 la începutul anilor ’90) lasă suficient spaţiu de acţiune pentru birocraţi.

Politica de stimulare a exporturilor, promovată de Japonia, a fost una extrem de

agresivă şi extrem de consecvent stimulată de stat, jucând un rol fundamental, împreună

cu politica industrială, în strategia dezvoltării Japoniei (ale cărei obiective au fost diferite

de-a lungul perioadei postbelice). De fapt, mai corect este să se discute despre existenţa

unei politici de promovare “protejată” a exporturilor. Astfel, ca o primă măsură pentru

expansiunea produselor japoneze pe pieţele externe, autorităţile japoneze au protejat

industriile considerate strategice – pe diferite perioade, acestea au fost producţia de

autoturisme, cea de produse electronice şi semiconductori, apoi cea de calculatoare –

până la momentul în care aceste industrii au devenit puternice şi foarte competitive la

export (competiţia internă a fost şi ea stimulativă, fiind create mai multe firme mari în

acelaşi sector industrial, deşi, potrivit specialiştilor în comerţ exterior, aceste companii nu

se concurează pe pieţele de export).

Un rol important în dezvoltarea acestei strategii de “cucerire a pieţelor externe” l-

a jucat şi celebrul MITI (Ministerul Comerţului Internaţional şi al Industriei), care, prin

mijloace mai ales indirecte, a reuşit să evite riscurile unei concurenţe distructive, atât

interne, cât şi externe, şi să armonizeze strategiile firmelor nipone.

Până în anii ’80, principalele instrumente folosite pentru stimularea exporturilor

au fost cele financiar-bancare (credite acordate în condiţii preferenţiale, garanţii

guvernamentale pentru exportatori) şi evoluţia cursului de schimb. După aprecierea

9

sensibilă şi aproape ireversibilă a monedei nipone, de la începutul anilor ’80, extinderea

exporturilor a fost susţinută mai ales prin metode care ţin de anagementul companiilor

japoneze, prin: utilizarea unor cote importante din profituri pentru activitatea de

cercetare-dezvoltare, în detrimental distribuirii de dividende acţionarilor; prin practicarea

de marje de profit pe produs mai reduse, ceea ce a permis menţinerea competitivităţii la

export, bazate pe practicarea unor preţuri mici (comparativ cu cele europene sau

americane), chiar şi în condiţiile unor fluctuaţii ale monedei naţionale.

Balanţa comercială japoneză a înregistrat momente de fluctuaţie, dar a fost

aproape permanent excedentară. De la începutul anilor 2000, Japonia a înregistrat un

surplus comercial important, care n-a reuşit însă să atingă nivelele record din anii 1992

sau 1998. În fiecare din aceşti ani, factorii care au condus la aceste niveluri record au fost

diferiţi: în 1992, surplusul comercial japonez a fost determinat, pe de o parte, de creşterea

exporturilor de semiconductori, computere şi alte produse high-tech şi, pe de altă parte,

de scăderea masivă a importurilor, cauzată de recesiunea economiei interne, urmare a

colapsului acţiunilor speculative japoneze. În 1998, cel mai mare surplus comercial al

Japoniei a atins cota de 14 mii de miliarde de yeni, datorându-se nivelului foarte ridicat al

exporturilor (reflectând condiţiile economice benefice din SUA şi Europa) şi, în acelaşi

timp, declinului importurilor (ca oglindire a diminuării cererii interne, în continuă

recesiune).

Exporturile japoneze au înregistrat în 2002 o creştere de 6,4% faţă de anul

anterior, depăşind, pentru prima dată din anul 2000, valoarea de 50 de mii de miliarde de

yeni, pe baza intensificării exporturilor către SUA şi regiunea asiatică. În acelaşi timp,

importurile s-au diminuat cu 0,4%, până la un nivel de 42,23 mii de miliarde yeni, fapt

care a generat o majorare a surplusului comercial cu 50,5% faţă de 2001 (9,88 mii

miliarde yeni).

În ceea ce priveşte structura pe categorii de produse a exporturilor japoneze, la

nivelulanului 2002, maşinile (echipamentele electrice şi de alte tipuri) au reprezentat mai

mult de 40% din total, în timp ce echipamentele de transport au atins aproape 25% din

totalul exporturilor (exporturile de automobile au depăşind 17% din totalul exporturilor).

În general, exporturile japoneze sunt alcătuite din produse cu valoare adăugată mare, care

10

valorifică avansul tehnologic nipon, în domenii precum computerele sau circuitele

integrate.

La nivelul importurilor, acestea au fost dominate tot de maşini (aproximativ o

treime din importuri), urmate de combustibili, precum petrolul sau gazele lichefiate.

Ponderea importurilor de aparatură birotică este în creştere, ca urmare a industrializării

puternice a ţărilor asiatice şi a transferului facilităţilor de producţie înspre aceste zone.

Importul de produse alimentare este, de asemenea, în creştere, reflectând liberalizarea

importurilor din acest sector.

În ceea ce priveşte structura geografică a schimburilor comerciale nipone, trebuie

menţionat faptul că Japonia a înregistrat în mod continuu balanţe comerciale excedentare

în relaţiile cu Asia (exceptând China – cu care Japonia are un deficit în creştere, datorită

importurilor de bunuri foarte ieftine, în cantităţi impresionante), Statele Unite ale

Americii şi Uniunea Europeană. Pe de altă parte, schimburile comerciale cu Orientul

Mijlociu şi Oceania au fost aproape permanent deficitare, ca urmare a importurilor

masive de combustibili din aceste regiuni.

Cu privire la schimburile comerciale Japonia–Uniunea Europeană, trebuie

menţionată diminuarea exporturilor japoneze cu 1,9% (7,66 mii de miliarde yeni) în

2002. Exporturile au crescut pentru produse precum automobilele sau aparatura vizuală,

în timp ce exporturile de echipamente ştiinţifice şi optice, produse alimentare,

semiconductori şi alte componente electrice s-au redus. În schimb, importurile din

Uniunea Europeană au înregistrat în 2002 o creştere de 1,5% (5,48 mii miliarde yeni), pe

baza intensificării comercializării de produse din carne, aparatură medicală,

semiconductori şi componente electrice. Surplusul comercial japonez s-a diminuat astfel

cu 9,1%, marcând al patrulea an consecutive de declin.

Comerţul exterior al Japoniei în raport cu Asia a înregistrat cea mai dinamică

evoluţie, exporturile majorându-se cu 13,7% fată de 2001 (22,44 mii de miliarde yeni în

2002), în principal datorită intensificării comerţului cu semiconductori şi alte componente

electrice, fier şi oţel, automobile, care au compensat diminuarea cu 2,1% a importurilor

(18,36 mii de miliarde yeni în 2002). Importurile au înregistrat totuşi o creştere pentru

aparatura birotică, semiconductori şi alte componente electrice, precum şi pentru produse

din peşte şi fructe de mare, în timp ce importurile de îmbrăcăminte şi cele de produse

11

petroliere s-au diminuat. Ca urmare a acestor evoluţii, surplusul comercial japonez faţă de

întregul continent asiatic a crescut cu 133,8% (4,1 mii de miliarde yeni), o primă

majorare semnificativă, pentru ultimii doi-trei ani.

Pentru anul 2003, conform statisticilor prezentate de Ministerul de Finanţe al

Japoniei, evoluţia schimburilor comerciale japoneze a fost pozitivă, atât la nivelul

exporturilor, cât şi al importurilor, deşi inferioară celei din 2002. Creşterile au fost, ca

valoare, de 4,7% la nivelul exporturilor (care au ajuns la 54,5 mii de miliarde yeni în

2003) şi de 5,1% la nivelul importurilor (44,4 mii de miliarde yeni). Balanţa comercială

niponă a continuat să fie excedentară, dar majorarea faţă de 2002 a fost de numai 3,1%

(10,1 mii de miliarde yeni).

În ceea ce priveşte principalii parteneri comerciali ai Japoniei, în 2003,

clasamentul acestora nu a cunoscut modificări semnificative, atât exporturile, cât şi

importurile nipone fiind dominate de ţările Asiei de Est, cu o pondere de 47,6% din

exporturile totale şi de 42,8% din importuri, urmate de America de Nord (26,1% din

exporturi şi 17,4% din importuri) şi Europa (16,9% din exporturi şi 14,5% din importuri).

La nivelul exporturilor, primele trei poziţii au fost ocupate de Statele Unite ale Americii

(24,6% din total), Uniunea Europeană (15,3%) şi China (12,2%), în timp ce primele trei

pieţe de import ale Japoniei au fost: China (19,7% din importuri), SUA (15,4%) şi

Uniunea Europeană (12,8%)

La sfârşitul anului 2004, Organizaţia Mondială a Comerţului a publicat “Raportul

privind politica comercială a Japoniei” (“Trade Policy Review”), o trecere în revistă a

principalelor măsuri aplicate de Japonia în relaţiile sale comerciale, în cursul anilor 2003

şi 2004.

Raportul subliniază progresele înregistrate de Japonia în privinţa liberalizării

schimburilor sale comerciale şi a fluxurilor investiţionale, în special prin îmbunătăţirea

mediului concurenţial (incluzând domenii precum telecomunicaţiile sau serviciile

financiare), dar, în acelaşi timp, faptul că măsurile restrictive aplicate au fost mai vizibile

în 2003 şi 2004 (generând distorsiuni la nivelul comerţului cu produse agricole, spre

exemplu), comparativ cu perioada anterioară.

Tariful vamal a continuat să fie principalul instrument al politicii comerciale

japoneze, cu toate că majoritatea produselor importate în Japonia sunt scutite de taxe

12

vamale sau au impuneri vamale destul de reduse ca valoare. Media simplă a taxelor

vamale aplicate de Japonia partenerilor externi a fost de 6,3% în 2004, în scădere faţă de

nivelul de 6,9%, înregistrat în 2002. în acelaşi timp, Japonia practică impunerea taxelor

vamale non ad-valorem (specifice), în special pentru produsele agricole, ceea ce atrage

venituri mai mari pentru bugetul statului japonez, aceste taxe nefiind influenţate de

oscilaţii de curs valutar sau de valoarea produsului, ci doar de cantitatea importată.

Japonia utilizează tarifele prefrenţiale în relaţiile comerciale cu 140 de ţări şi 15 teritorii

în curs de dezvoltare, conform Sistemului Generalizat de Preferinţe (SGP). O dată cu

intratrea în Uniunea Europeană, la 1 mai 2004, cele zece noi state membre au fost excluse

de pe lista ţărilor care beneficiază de SGP. De asemenea, Japonia aplică condiţii

preferenţiale importurilor provenind din Singapore, pe baza unui accord de cooperare

economică incheiat între cele două ţări.

Pe lângă măsurile tarifare, Japonia impune şi câteva măsuri netarifare, printre cele

mai recente numărându-se interdicţile la import, contingentele la import sau sistemul

licenţelor la import (spre exemplu, pentru peşte şi mătase), pentru protejarea economiei

interne. Anumite produse sunt supuse licenţierii, în scopul asigurării securităţii naţionale,

protecţiei consumatorilor şi protejării mdiului înconjurător.

În decursul anilor 2003 şi 2004, Japonia a utilizat o singură măsura antidumping,

pentru importurile de fibră de poliester şi nu a impus nici o măsură de salvgardare. De

curând, Japonia a început să investigheze necesitatea de aplicare a unor taxe

compensatorii asupra importurilor de cip-uri RAM provenind din Republica Coreea.

Japonia nu a acordat nici un fel de condiţii preferenţiale furnizorilor interni care au

participat la licitaţiile pentru achiziţiile guvernamentale, dar, cu toate acestea, ponderea

furnizorilor străini era de numai 4,2% în 2002, faţă de 6,9% în 2000.

Aproximativ 92% din Standardele Industriale Japoneze au fost aliniate, până în

martie 2004, normelor internaţionale şi a încheiat o serie de acorduri privind

recunoaşterea reciprocă a normelor de standardizare, toate aceste măsuri demonstrând

intenţia Japoniei de continuare a procesului de liberalizare a comerţului şi de armonizare

internaţională a măsurilor comercială (incluzând şi rgimul drepturilor de proprietate

intelectuală).

13

În martie 2004, Japonia a adoptat un nou program pe trei ani pentru promovarea

reformei de regularizare (TPPRR), care cuprinde nu mai puţin de 762 de măsuri menite

să contribuie la crearea de oportunităţi pentru investitorii locali şi străini. Consiliul pentru

Promovarea Reformei de Regularizare (CPRR) a luat naştere în aprilie 2004, pentru

punerea în aplicare a acestor măsuri.

Balanţa comercială japoneză continuă să se menţină excedentară, reflectând

măsurile de politică comercială, dar şi preferinţa spre consumul domestic al populaţiei

japoneze.

Concluzie

Japonia in perioada actuala a devenit o mare putere economică a lumii, fapt la

care au contribuit mai mulţi factori: dezvoltarea învăţămîntului şi cercetărilor ştiinţifice,

conducerea, interprinzătorii care se preocupau mai ales de prestigiu şi progres şi nu de

profit, cheltuielile militare foarte scăzute- 1% din venitul naţional, hărnicia şi disciplina

muncitorilor, oferirea de către S.U.A. a ajutorului financiar şi tehnologic, aplicarea

metodelor moderne.

Japonia este stat membru ONU si un membru nepermanent al Consiliului de

Securitate al ONU.De asemenea si-a cistigat si statutul de membru permanent al “G8

Nations”.De aici si concluzia finala,ca este un stat implicat inn ordinea mondiala.

14

Bibliografie

1. Robert Gilpin. Economia mondială în sec. XXI. – cap. 9, Buc.

2004.

2. N. Paun, R. Barna. Sisteme economice contemporane. - cap. 6,

2004.

3. Organizaţia Mondială a Comerţului – “Raportul asupra politicii

comerciale a Japoniei” (“Trade Policy Review-Japan”), 17

decembrie 2004.

4. ISLAM, SHADA – “Europa, Asia şi democraţia” (“Europe,

Asia and Democracy”), articol apărut în “Far Eastern Economic

Review”, iulie 2002 .

5. www.wto.org, site-ul Organizaţiei Mondiale a Comerţul

6. www.eurunion.org

7. www.economie.hotnews.ro

15