Alarmã falsã la Aeroportul Internaþional “Henri …Ocoalele silvice care culeg ciuperci...

16
LA ZI PAG. 3 VARIA PAG. 6 LA ZI PAG. 3 C VICTOR CILINCÃ EDITORIAL GALAÞI C O T I D I A N I N D E P E N D E N T ANUL XV NR. 4463 - Luni, 19 iulie 2004, 16 pagini, 6000 LEI ZIUA: 28 - 30°C NOAPTEA:17 - 19°C Pag. 14 USD: 33.207 LEI EUR: 41.055 LEI ªIVIÞA TÃTARCA Pag. 16 Vreme însoritã - apreciazã Dan Nica, ºeful filialei PSD Galaþi Ministrul Cristian Diaconescu, membru în Biroul de Coordonare PSD, impresionat de þinuta organizaþiei gãlãþene REFORMA P. 4 Familiile de la ultimul etaj al blocului SD9D ºi-au dat vecinii în judecatã pentru cã nu dau bani pentru reparaþia acoperiºului În casele reclamanþilor plouã ca afarã Locatarii spun cã nu dau bani pânã când reclamanþii nu-ºi plãtesc datoriile mari pe care le au la întreþinere VARIA P. 6 ând apuci să lucrezi ceva vreme în presă, devii imun, cum este şi bine, la omagiile şi laudele oamenilor politici, care ne măgulesc adesea cu porecla, pe care am schimbat-o în renume, de “a patra putere în stat”. Chestia interesantă este că, în timp ce, de-a lungul celor 14 ani postrevoluţionari, cei din Opoziţie - oricare va fi fost acea opoziţie - ne-au încurajat în mod constant “să ne facem datoria” “să demascăm”, “să nu ne lăsăm intimidaţi” etc. Puterea - oricare va fi fost dumneaei - ne-a criticat adesea pentru “neînţelegere”, “rea interpretare”, “scoatere din context”, chiar pentru “denaturarea adevărului” etc. Dacă, în special, oamenii Opoziţiei se declară încrezători în pregătirea şi talentul nostru, cei ai Puterii se arată în schimb îngrijoraţi că, nefiind de specialitate, am putea, săracii de noi, să greşim interpretând documente sau chiar discuţii. Motiv pentru care ar trebui să ne mul ţumim cu comunicatele de presă, cu informaţiile gata “mestecate”, nu să ne băgăm, Doamne-fereşte, nasul prin hârtii, să intrăm toată ziua bună-ziua pe la şedinţele de comisii ale consiliilor, sau să cerem informaţii pentru oferirea cărora garantează de altfel o lege - Legea 544/2001 - pe care au aplaudat-o toţi politicienii, fără deosebire de culoare politică, sex sau apartenenţă religioasă... ...S-a întâmplat chiar la ultima şedinţă a Consiliului Judeţului Galaţi, cea de re-alegere a conducerii acestuia. Poate nu aş fi revenit cu referiri la aceasta, dacă între timp semnalele nu s-ar fi repetat: partener de vreme rea, presa ar putea să nu mai fie la fel de iubită şi după victorie. De exemplu, în momentul în care am participat la alegerea preşedinţilor de comisii, o operaţiune de altfel prea puţin tensionată, unul dintre consilierii din Coaliţie ne-a avertizat că şedinţele comisiilor nu vor fi neapărat publice. Pentru noi, cel puţin... Este drept, după lege şi regulamentul de funcţ ionare al CJ, şedinţ ele în plen sunt publice, cu excepţia cazurilor când consilierii consideră că un punct al şedinţei este prea delicat şi votează desfăşurarea, cu uşile închise, a şedinţei. Pentru că nu este specificat că sunt publice, şedinţele pe comisii ar putea fi considerate de unii închise. Lucru care nu s-a întâmplat însă niciodată în 12 ani de funcţionare a celor trei consilii judeţene de până acum! Admitem că prezenţa ziariştilor îi face pe unii consilieri să fie mai bătăioşi sau mai declarativi şi la şedinţele de comisii, dar asta este treaba dumnealor. Unde mai pui că vorbind despre cele discutate la comisie, unii consilieri vor creşte, pe bună dreptate, şi în ochii gălăţenilor... Acest avertisment - n-am ce zice, dat presei pe un ton politicos - este de luat în seamă, căci vine după o panaramă (mă scuzaţi, nu merită să caut un cuvânt mai elegant!) din seara de neuitat când unul dintre lucrurile discutate în secret de către şefii PNL-PD-PUR a fost cum să se desfăşoare votul secret pentru alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor. În consecinţă, consilierii au menţionat pe biletul de vot hotărârea lor, în secret, într-o sală alăturată celei de şedinţe: Sala galbenă. La ieşirea din săliţă, cu buletinul împăturit ca să nu se vadă interiorul, consilierul se îndrepta spre urna de pe masa de consiliu. De la uşa Sălii galbene şi până la urnă, vreo zece metri, consilierul trecea pe lângă un grup de privitori, neconsilieri şi neziarişti: şedinţa era, normal, publică. Oamenii, printre care am recunoscut mai mulţi membri PUR şi consilieri locali ai partidului respectiv, erau atât de curioşi să vădă, încât opacizaseră zona, în timp ce presa nu putea vedea ce se întâmplă. De ce? Pentru că, prin hotărârea luată de liderii politici din Consiliu, şedinţa era publică numai pentru trecători, nu şi pentru ziarişti! Ziariştii puteau vedea pe jumătate, deci urmau să fie doar pe jumătate ziarişti! Presa putea să ocupe locuri doar până la jumătatea sălii opusă locului cu urna. Interesant! Şedinţa era deschisă oricărui chibi ţ, iar presei, pe jumătate! Unde mai pui că, din moment ce consilierii ieşeau din Sala galbenă cu buletinul de vot împăturit, ce indiscreţie mai era posibilă? Ba chiar, mai mulţi consilieri au arătat oricum biletul lor prefectului, încât am văzut şi din partea noastră conţinutul acestuia, iar alţii l-au arătat chiar celor cinci consilieri ai comisiei de numărare a voturilor, din cele cinci partide reprezentate în Consiliu. Deci, câţiva membri de partid au putut vedea bine ce se întâmplă în timp ce foarte mulţi cetăţeni, care ar fi trebuit să fie informaţi prin intermediul ziarelor, radiourilor sau televiziunilor asupra celor întâmplate şi apoi controversate, au fost lipsiţi, prin noi, de dreptul lor la informare! Cameramanii, fotografii şi redactorii au fost împinşi în cealaltă jumătate a sălii, parcă puşi la colţ! Urât debut pentru un organism democrat! Să sperăm că nu este un precedent în relaţiile noului organism cu presa, căci atunci ar fi unul periculos. Pentru organism, nu pentru presă... Presã la jumãtate ºi la kil La barul Romauril de pe strada Ionel Fernic din Galaţi a avut loc un adevărat scandal între două găşti, fiind nevoie de intervenţia echipei operative de la Secţia 4 de poliţie. Dumitrel L., de 23 de ani, Virgil C., de 20 de ani, Gheorghe G., de 24 de ani, şi Lucian M., de 29 de Scandal cu sãbii ºi bâte ani, s-au deplasat la bar în două autoturisme, acolo ei intrând în conflict cu un alt grup de tineri. Poli ţ i ş tii au g ă sit în ma ş inile acestora două săbii şi o bâtă de baseball. Tinerii au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între unu şi cinci milioane de lei. A.C.D. PARADOX Mircea Toader, ºi la CJ Galaþi, ºi... la Parlament! MUNCÃ DE VARÃ CJ Galaþi este pus pe fapte mari REFORMA P. 4 ACTUAL P. 2 “MECCA” VÂRSTEI A TREIA TREI ANI de MENTOR PLEºA Conductã cancerigenã? VARIA P. 6 UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” Calendarul admiterii, sesiunea iulie ÎN JUSTIÞIE NOUL PEUGEOT 407 A STAT LA DISPOZIÞIA GÃLÃÞENILOR Prioritatea reformei - pregãtirea profesionalã ºi informatizarea instanþelor Foto: M. STANCIU ADMITEREA LA ºCOLILE DE ARTE ºI MESERII 2004 32 de candidaþi nerepartizaþi nici în a doua etapã LA ZI P. 3 Terminalul “Sosiri” al Aeropor- tului Internaţional “Henri Coandăa fost evacuat, sâmbăt ă după- amiază, în jurul orei 16.00, în urma unei alarme cu bombă , au informat surse din Poliţie.Potrivit Alarmã falsã la Aeroportul Internaþional “Henri Coandã” surselor citate, o persoană necunoscută a anunţat telefonic amplasarea unui dispozitiv exploziv în incinta terminalului “Sosiri” al aeroportului. O echipă de pirotehnicieni sosit ă imediat la faţ a locului a evacuat terminalul şi a controlat incinta. La intervenţie au participat specialişti ai SRI şi IGP. Ameninţ area cu bombă s-a dovedit a fi o alarmă falsă, întrucât echipele de intervenţie nu au găsit nici un dispozitiv exploziv, aşa cum susţinea autorul apelului anonim, a precizat Biroul de Presă al SRI. (MEDIAFAX) ÎN CLASAMENTUL DEZVOLTÃRII UMANE România, pe locul 69 din 177 de state România ocupã locul 69 din 177 de þãri în Raportul pentru 2004 al Programului Naþiunilor Unite pentru Dezvoltare, devansând Ucraina ºi Turcia, dar în urma unor state precum Bulgaria, Macedonia, Belarus, Albania, Bosnia sau þãrile baltice. Foto: O. AMÃLINEI Foto: V. CABURGAN PARIS Þiganii români au manifestat pentru drepturile lor LUMEA PAG. 15 Categoria I: REPORT Categoria a II-a: 19 câştiguri a 152.726.526 lei Categoria a III-a: 1.203 câştiguri a 3.376.995 lei Total fond de câştiguri : 11.607.216.000 Extragerea de ieri LOTO 6/49 Numãrul extras la Noroc 5 1 9 4 0 2 7 32, 3, 46, 36, 27, 13 ARHIVA VL“

Transcript of Alarmã falsã la Aeroportul Internaþional “Henri …Ocoalele silvice care culeg ciuperci...

LA ZI PAG. 3

VA

RIA

PA

G. 6

LA Z

I PA

G. 3

C

VICTOR CILINCÃ

EDITORIAL

GALAÞI C O T I D I A N I N D E P E N D E N T

ANUL XV NR. 4463 - Luni, 19 iulie 2004, 16 pagini, 6000 LEI

ZIUA: 28 - 30°CNOAPTEA:17 - 19°C

Pag. 14

USD: 33.207 LEIEUR: 41.055 LEI

ªIVIÞATÃTARCA

Pag. 16

Vreme însoritã

- apreciazãDan Nica, ºefulfilialei PSD Galaþin Ministrul Cristian Diaconescu,membru în Biroul de CoordonarePSD, impresionat de þinutaorganizaþiei gãlãþene

REFORMA P. 4

n Familiile de la ultimuletaj al blocului SD9Dºi-au dat vecinii înjudecatã pentru cã nudau bani pentrureparaþia acoperiºuluin În caselereclamanþilor plouã caafarã n Locatarii spuncã nu dau bani pânãcând reclamanþii nu-ºiplãtesc datoriile mari pecare le au la întreþinereVARIA P.

6

ând apuci să lucrezi ceva vreme în presă, devii imun, cum esteşi bine, la omagiile şi laudele oamenilor politici, care ne măgulescadesea cu porecla, pe care am schimbat-o în renume, de “apatra putere în stat”. Chestia interesantă este că, în timp ce,

de-a lungul celor 14 ani postrevoluţionari, cei din Opoziţie - oricare vafi fost acea opoziţie - ne-au încurajat în mod constant “să ne facemdatoria” “să demascăm”, “să nu ne lăsăm intimidaţi” etc. Puterea -oricare va fi fost dumneaei - ne-a criticat adesea pentru “neînţelegere”,“rea interpretare”, “scoatere din context”, chiar pentru “denaturareaadevărului” etc. Dacă, în special, oamenii Opoziţiei se declarăîncrezători în pregătirea şi talentul nostru, cei ai Puterii se arată înschimb îngrijoraţi că, nefiind de specialitate, am putea, săracii de noi,să greşim interpretând documente sau chiar discuţii. Motiv pentrucare ar trebui să ne mulţumim cu comunicatele de presă, cu informaţiilegata “mestecate”, nu să ne băgăm, Doamne-fereşte, nasul prin hârtii,să intrăm toată ziua bună-ziua pe la şedinţele de comisii ale consiliilor,sau să cerem informaţii pentru oferirea cărora garantează de altfel olege - Legea 544/2001 - pe care au aplaudat-o toţi politicienii, fărădeosebire de culoare politică, sex sau apartenenţă religioasă...

...S-a întâmplat chiar la ultima şedinţă a Consiliului Judeţului Galaţi,cea de re-alegere a conducerii acestuia. Poate nu aş fi revenit cureferiri la aceasta, dacă între timp semnalele nu s-ar fi repetat: partenerde vreme rea, presa ar putea să nu mai fie la fel de iubită şi dupăvictorie. De exemplu, în momentul în care am participat la alegereapreşedinţilor de comisii, o operaţiune de altfel prea puţin tensionată,unul dintre consilierii din Coaliţie ne-a avertizat că şedinţele comisiilornu vor fi neapărat publice. Pentru noi, cel puţin... Este drept, dupălege şi regulamentul de funcţionare al CJ, şedinţele în plen sunt publice,cu excepţia cazurilor când consilierii consideră că un punct al şedinţeieste prea delicat şi votează desfăşurarea, cu uşile închise, a şedinţei.Pentru că nu este specificat că sunt publice, şedinţele pe comisii arputea fi considerate de unii închise. Lucru care nu s-a întâmplat însăniciodată în 12 ani de funcţionare a celor trei consilii judeţene depână acum! Admitem că prezenţa ziariştilor îi face pe unii consilieri săfie mai bătăioşi sau mai declarativi şi la şedinţele de comisii, dar astaeste treaba dumnealor. Unde mai pui că vorbind despre cele discutatela comisie, unii consilieri vor creşte, pe bună dreptate, şi în ochiigălăţenilor... Acest avertisment - n-am ce zice, dat presei pe un tonpoliticos - este de luat în seamă, căci vine după o panaramă (măscuzaţi, nu merită să caut un cuvânt mai elegant!) din seara de neuitatcând unul dintre lucrurile discutate în secret de către şefii PNL-PD-PURa fost cum să se desfăşoare votul secret pentru alegerea preşedinteluişi vicepreşedinţilor. În consecinţă, consilierii au menţionat pe biletulde vot hotărârea lor, în secret, într-o sală alăturată celei de şedinţe:Sala galbenă. La ieşirea din săliţă, cu buletinul împăturit ca să nu sevadă interiorul, consilierul se îndrepta spre urna de pe masa de consiliu.De la uşa Sălii galbene şi până la urnă, vreo zece metri, consilierultrecea pe lângă un grup de privitori, neconsilieri şi neziarişti: şedinţaera, normal, publică. Oamenii, printre care am recunoscut mai mulţimembri PUR şi consilieri locali ai partidului respectiv, erau atât decurioşi să vădă, încât opacizaseră zona, în timp ce presa nu puteavedea ce se întâmplă. De ce? Pentru că, prin hotărârea luată de lideriipolitici din Consiliu, şedinţa era publică numai pentru trecători, nu şipentru ziarişti! Ziariştii puteau vedea pe jumătate, deci urmau să fiedoar pe jumătate ziarişti! Presa putea să ocupe locuri doar până lajumătatea sălii opusă locului cu urna. Interesant! Şedinţa era deschisăoricărui chibiţ, iar presei, pe jumătate! Unde mai pui că, din moment ceconsilierii ieşeau din Sala galbenă cu buletinul de vot împăturit, ceindiscreţie mai era posibilă? Ba chiar, mai mulţi consilieri au arătatoricum biletul lor prefectului, încât am văzut şi din partea noastrăconţinutul acestuia, iar alţii l-au arătat chiar celor cinci consilieri aicomisiei de numărare a voturilor, din cele cinci partide reprezentate înConsiliu.

Deci, câţiva membri de partid au putut vedea bine ce se întâmplă întimp ce foarte mulţi cetăţeni, care ar fi trebuit să fie informaţi prinintermediul ziarelor, radiourilor sau televiziunilor asupra celor întâmplateşi apoi controversate, au fost lipsiţi, prin noi, de dreptul lor la informare!Cameramanii, fotografii şi redactorii au fost împinşi în cealaltă jumătatea sălii, parcă puşi la colţ! Urât debut pentru un organism democrat!

Să sperăm că nu este un precedent în relaţiile noului organism cupresa, căci atunci ar fi unul periculos. Pentru organism, nu pentrupresă...

Presã la jumãtateºi la kil

La barul Romauril de pe stradaIonel Fernic din Galaţi a avut loc unadevărat scandal între două găşti,fiind nevoie de intervenţia echipeioperative de la Secţia 4 de poliţie.

Dumitrel L., de 23 de ani, VirgilC., de 20 de ani, Gheorghe G., de24 de ani, şi Lucian M., de 29 de

Scandal cusãbii ºi bâte

ani, s-au deplasat la bar în douăautoturisme, acolo ei intrând înconflict cu un alt grup de tineri.Poliţ iştii au găsit în maş inileacestora două săbii şi o bâtă debaseball. Tinerii au fost sancţionaţicu amenzi cuprinse între unu şicinci milioane de lei.

A.C.D.

PARADOXMircea Toader, ºila CJ Galaþi, ºi...la Parlament!

MUNCÃDE VARÃCJ Galaþieste puspe fapte mari

REFO

RMAP. 4

ACTUAL P. 2

“MECCA” VÂRSTEIA TREIA

TREI ANIde MENTOR

PLEºAConductãcancerigenã?

VARIA

P. 6

UNIVERSITATEA“DUNÃREA DEJOS”Calendaruladmiterii,sesiunea iulie

ÎN JUSTIÞIE NOUL PEUGEOT 407A STAT LA DISPOZIÞIAGÃLÃÞENILORPrioritatea

reformei -pregãtireaprofesionalãºiinformatizareainstanþelor

Foto: M. STANCIU

ADMITEREALA ºCOLILEDE ARTE ºIMESERII200432 de candidaþinerepartizaþi niciîn a doua etapã

LA ZI

P. 3

Terminalul “Sosiri” al Aeropor-tului Internaţional “Henri Coandă”a fost evacuat, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00, în urmaunei alarme cu bombă, auinformat surse din Poliţie.Potrivit

Alarmã falsã la AeroportulInternaþional “Henri Coandã”

surselor citate, o persoanănecunoscută a anunţat telefonicamplasarea unui dispozitivexploziv în incinta terminalului“Sosiri” al aeroportului.

O echipă de pirotehnicieni

sosită imediat la faţa locului aevacuat terminalul şi a controlatincinta. La intervenţie au participatspecialişti ai SRI şi IGP.

Ameninţarea cu bombă s-adovedit a fi o alarmă falsă, întrucât

echipele de intervenţie nu au găsitnici un dispozitiv exploziv, aşa cumsusţinea autorul apelului anonim,a precizat Biroul de Presă al SRI.

(MEDIAFAX)

ÎN CLASAMENTUL DEZVOLTÃRII UMANE

România, pe locul69 din 177 de stateRomânia ocupã locul 69 din 177 de þãri în Raportul pentru 2004 al ProgramuluiNaþiunilor Unite pentru Dezvoltare, devansând Ucraina ºi Turcia, dar în urma unorstate precum Bulgaria, Macedonia, Belarus, Albania, Bosnia sau þãrile baltice.

Foto: O. AMÃLINEI

Foto: V. CABURGAN

PARISÞiganii români au manifestatpentru drepturile lor

LUM

EA P

AG

. 15

Categoria I: REPORTCategoria a II-a: 19 câştiguri a 152.726.526 leiCategoria a III-a: 1.203 câştiguri a 3.376.995 leiTotal fond de câştiguri : 11.607.216.000

Extragerea de ieriLOTO 6/49

Numãrul extras la Noroc5 1 9 4 0 2 7

32, 3, 46, 36, 27, 13

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 2

Paginã realizatã deCRISTINA GOGA

din surse MEDIAFAX,CLICK NEWS ºi AM PRESS

Chiliile Mănăstirii Schitul Doamnei, dincomuna băcăuană Bereşti Tazlău, auars, în noaptea de sâmbătă spreduminică, de la un scurtcircuit electric,pagubele fiind evaluate la aproximativun miliard de lei.

Incendiul, în urma căruia nu a fostrănită nici o persoană, a izbucnit în jurulorei 23.30, când preotul şi cele cincimăicuţe erau în chilii şi încă se rugau.“Eram în chilie şi mă rugam. Am văzutlumina, dar la început am crezut că estede la lumânările la care citeam. Apoi amieşit afară şi am văzut că ardea. Aînceput din exterior, nu ştim exact de lace”, a declarat părintele Gherasim dela Mănăstirea Schitul Doamnei.

Pompierii au intervenit cu patruautospeciale, dar din cauza lipsei uneisurse de apă în zonă focul a fost stins

abia după patru ore.Când au venit dimineaţa la slujba de

la mănăstire, enoriaşii au găsit imaginide coşmar: întreaga curte era plină delucruri şi resturi de acoperiş ars.

Potrivit purtătorului de cuvânt alGrupului de Pompieri Bacău, maiorVolodea Tisescu, focul a fost declanşatde un scurtcircuit la instalaţia electricăa mănăstirii, în urma incendiului arzând360 de metri pătraţi de acoperşi, bunurişi mobilier în valoare de aproximativ unmiliard de lei.

Mănăstirea a fost construităîncepând din 2000, iar după terminareachiliilor care au ars urma să fie ridicatăo biserică nouă. În 28 decembrie anultrecut, aceleaşi chilii au fost afectatede un incendiu izbucnit din cauzaunui coş de fum neizolat.

Ocoalele silvice care culeg ciupercicomestibile pentru export aplică metode“băbeşti”, au dezvăluit agenţiei A.M.Press surse din Ministerul Agriculturii.

Pentru că în ultimii ani în cazulciupercilor de pădure comestibile auapărut modificări genetice, care le-aufăcut toxice, cei care le culeg nu alegdecât exemplare care sunt puţinciupite. “Dacă pe o ciupercă se observăcă a fost ciugulită de un animal sauatacată de un viermişor, este clar că

aceasta nu este toxică”, au mai spussursele.

În multe ţări occidentale produselenaturale, deci cele la care nu suntfolosite îngrăşăminte chimice, suntfoarte apreciate. Există, spre exemplu,cazuri când importatori din Germaniapreferă să cumpere din Româniacantităţi de mere în care există şi fructeafectate puţin de viermi, ceea cedemonstrează că livezile nu au fostfertilizate artificial.

Ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brânzan,a apreciat, ieri, într-o conferinţă depresă, că acţiunea medicului NicolaeNaum Ciomu, de la Spitalul Clinic “Prof.Dr.Theodor Burghele” - acuzat că asecţionat în trei penisul unui pacient - afost un act voluntar şi nu un caz demalpraxis. Ministrul a explicat căapreciază fapta medicului Ciomu dreptun act voluntar, deoarece operaţia însine nu avea nici o legătură cu ceea cea făcut medicul. Brânzan a declarat căa dispus rezilierea contractului demuncă al medicului Ciomu şi că aşteaptărezultatele cercetărilor făcute în cestcaz de comisia ministerială şi de ColegiulMedicilor Bucureşti.

Medicul Nicolae Naum Ciomu care,cu câteva zile în urmă, a mutilat un tânărtăindu-i penisul în mai multe bucăţi va ficercetat ş i de către procuroriiParchetului Tribunalului Bucureşti,pentru infracţiunea de vătămarecorporală gravă din culpă. ParchetulTribunalului Bucureşti s-a sesizat dinoficiu, în urma informaţ i i lor dinmass-media referitoare la acest caz.Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie a precizat căinfracţiunile de vătămare corporalăgravă din culpă constau în aceea că întimpul unei operaţii chirurgicale pe carea efectuat-o, medicul şi-a exercitat înmod defectuos îndatoririle de serviciufaţă de pacientul I.J, de 34 de ani.

Potrivit procurorilor, după externareadin spital a pacientului, urmează să seefectueze expertizele de specialitate învederea stabilirii cu exactitate acircumstanţelor producerii faptei, aculpelor medicale existente, ca şi arăspunderilor penale antrenate.

Vineri, ministrul Sănătăţii a dispusrezilierea contractului de muncă aldoctorului Nicolae Naum Ciomu.

Potrivit unui comunicat al MinisteruluiSănătăţii, urologul primise, în 2003, dela Direcţia de Sănătate Publică, acordulsă lucreze cu jumătate de normă la

Spitalul Clinic “Profesor doctor TheodorBurghele” (fost Panduri).

Totodată, Ovidiu Brânzan a dispusca o comisie ministerială alcătuită dinşeful Direcţiei Generale de AsistenţăMedicală, doctorul Ioan Buraga şidoctorul urolog Radu Constantiniu, seva deplasa la Spitalul Theodor Burghelepentru a cerceta acest caz.

În paralel, cazul este investigat şide Colegiul Medicilor Bucureşti. Potrivitunor surse medicale, tânărul I.J. a fostinternat pentru o operaţie de coborârea testiculului stâng în scrot.

Cel care trebuia să îl opereze eradoctorul Nicolae Naum Ciomu, de laClinica de Urologie a unităţii medicale.

Marţi, în timpul intervenţiei, doctorulCiomu i-a tăiat tânărului canalul urinardin partea inferioară a penisului. “Apoise pare că, într-o criză, doctorul i-afragmentat penisul în mai multe bucăţi”,a declarat preşedintele ColegiuluiMedicilor din Bucureşti, doctorul SorinOprescu.

Pacientul mutilat a ajuns la SpitalulClinic Universitar de Urgenţă, însămedicii de acolo l-au trimis la InstitutulFundeni, întrucât nu puteau să îl ajute.

Profesorul Ionel Sinescu a preluattemporar cazul până joi, când IoanLascăr, şeful Clinicii de ChirurgiePlastică şi Reparatorie de la Spitalul deUrgenţă “Floreasca” s-a întors dinconcediu pentru a-l opera pe tânăr.

La momentul respectiv, tânărul aveacomplicaţii din cauza incapacităţii de aurina. După o intervenţie de câteva ore,starea pacientului a devenit stabilă,profesorul Lascăr precizând că tânărulva putea urina normal.

Operaţia de reconstrucţie a penisuluipacientului a fost însă imposibilă,deoarece trecuseră două zile de cânddoctorul Naum Ciomu îl mutilase.

Potrivit lui Ioan Lascăr, o astfel deintervenţie va fi încercată abia pestecâteva luni.

România ocupă locul 69 din 177 deţări în Raportul pentru 2004 alProgramului Naţiunilor Unite pentruDezvoltare, devansând Ucraina şiTurcia, dar în urma unor state precumBulgaria, Macedonia, Belarus, Albania,Bosnia sau ţările baltice.

Primul loc în clasament este ocupatde Norvegia, urmată de Suedia,Australia, Canada şi Olanda, StateleUnite ocupând locul opt. În aceeaşigrupă - a statelor dezvoltate - se maigăsesc Slovenia (locul 27), Cehia (32),Estonia (36), Polonia (37) şi Ungaria(38), Lituania (41), Slovacia (42),Croaţia (48), Letonia (50).

România se regăseşte în grupastatelor cu o dezvoltare medie,devansată de Bulgaria (locul 56, primaîn această categorie), Macedonia (60),Belarus (62), Albania (65) şi BosniaHerţegovina (66). Urmează, printrealtele, Ucraina (70), Brazilia (72), Turcia(88), China (94). Pe ultimele locuri înclasament - Mali, Burkina Faso, Niger,Sierra Leone.

Indicele dezvoltării umane estecalculat de autorii raportului în funcţiede mai mulţi indicatori, precum rataalfabetizării, speranţa de viaţă şiprodusul intern brut pe cap de locuitor,exprimat după paritatea puterii decumpărare. Astfel, indicele dedezvoltare al României este - raportatla anul 2002, la care face referireraportul - de 0,778. Acest indice esteegal cu cel al Venezuelei şi este apropiatde cel avut de Ungaria în 1975, EmirateleArabe Unite în 1980 sau Coreea în 1985.

Potrivit raportului, din 1990 (anul în careţara noastră a apărut pentru prima datăîn statistică), indicele dezvoltării umanecalculat pentru România a avut îngeneral o evoluţie ascendentă.

Potrivit statisticii, speranţa de viaţăla naştere este, în România, de 70,5ani, aproape egală cu cea din Bulgaria,Letonia, Turcia sau Ecuador, în condiţiileîn care în primele state din clasamentacest indicator depăşeşte 78 de ani(Japonia atinge un record de 81,5 ani).

În ce priveşte rata alfabetizării înrândul persoanelor în vârstă de peste15 ani, aceasta se ridică în România la97,3 la sută, aceeaşi ca în Grecia (locul24 în clasament). Din acest punct devedere, România depăşeşte mai multestate din prima grupă dedezvoltare (Israel, HongKong, Portugalia, Malta, Singapore,Bahamas), fiind devansată de state ceocupă poziţii inferioare în clasament(Ucraina, Kazahstan sau Georgia).

Un alt indicator luat în calcul esteprodusul internt brut pe cap de locuitor,exprimat după paritatea puterii decumpărare. În cazul României, aceastăvaloare se ridică la 6.560 de dolari, maimult decât în Turcia (6.390) sau Ucraina(4.870), dar mai puţin decât în Bulgaria(7.130 de dolari, locul 56) sau Rusia(8.230 de dolari, locul 57).

Valoarea înregistrată de România laacest capitol este de patru-cinci ori subcea din statele de pe primele poziţii aleclasamentului şi de aproape zece orimai mică decât în Luxemburg (61.000de dolari pe cap de locuitor).

Un angajat al Brigăzii de Vânători deMunte din Ghimbav a fost găsit mort,sâmbătă dimineaţa, după o noaptepetrecută în post.

Potrivit colegilor săi, Liviu Hosu s-arfi împuşcat în cap în jurul orei 5,40dimineaţa, pe când se afla în post. Ceicare l-au descoperit au auzit douăîmpuşcături, s-au dus în locul unde seafla Hosu şi l-au găsit mort.

Olimpicii români la matematică şiinformatică s-au întors în ţară, ieri, dupăce au obţinut mai multe medalii de aur,argint şi bronz la cele două concursuriinternaţionale, care au avut loc în Greciaşi, respectiv, Polonia.

La Olimpiada Internaţ ionalăde Matematică - care s-a desfăşurat,anul acesta, la Atena - elevii români auobţinut şase medalii: una de aur, patrude argint şi una de bronz, ocupând lafinal locul zece în clasamentul penaţiuni. Aurul olimpic a fost adus de unfost medaliat cu argint la concursul deanul trecut, de la Tokyo: Andrei Neguţ,elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţionalde Informatică “Tudor Vianu” dinBucureşti. Andrei Ştefănescu şi GabrielKreindler (ambii în clasa a XI-a laColegiul Naţional de Informatică “TudorVianu” din Bucureşti), Cristian Gratie(clasa a XII-a la Liceul Internaţional deInformatică Bucureşti) şi Bogdan AndreiUngureanu (clasa a X-a la ColegiulNaţ ional “Traian” din DrobetaTurnu-Severin) au obţinut medalii deargint. Palmaresul delegaţiei Românieia fost completat de medalia de bronzobţinută de Adrian Zahariuc (în clasa a

IX-a la Liceul Teoretic “George Bacovia”din Bacău), multiplu medaliat lacompetiţiile de juniori şi aflat acum laprima participare la o olimpiada deseniori.

La ediţia din acest an a OlimpiadeiInternaţionale de Matematică auparticipat peste 500 de concurenţi din88 de ţări. Prima ediţie a OlimpiadeiInternaţionale de Matematică, cea maiprestigioasă competiţie în domeniu, aavut loc în 1959 şi a fost găzduită deRomânia.

În privinţa OlimpiadeiCentral-Europene de Informatică (carea avut loc în oraşul polonez Rzesow),lotul olimpic al României a obţinut patrumedalii (două de argint şi două debronz), ocupând locul trei pe naţiuni.Alexandru Moşoi (elev în clasa a XII-ala Liceul Internaţional de Infomatică dinBucureşti) şi Dan Spătărel (clasa a X-ala Liceul “Grigore Moisil” din Capitală)au obţinut medalii de argint. Bronzul afost obţinut de Mircea Adrian Digulescu(clasa a XII-a la Liceul “Tudor Vianu”din Bucureşti) şi Sorin Stancu Mara(clasa a XI-a la Liceul Internaţional deInformatică).

O femeie în vârstă de 37 de ani afost supusă, în noaptea de sâmbătăspre duminică, unei operaţii de dublutransplant - de rinichi şi pancreas -,intervenţia fiind făcută de o echipă demedici de la Institutul Clinic de Urologieşi Transplant Renal din Cluj.

Pacienta suferea de diabet de 23 deani şi de insuficienţă renală de mai binede 7 ani. Singurul tratament viabil şi delungă durată era, potrivit medicilor, acesttransplant.

Potrivit dr. Adrian Bărbos, medicanestezist la Institutul Clinic de Urologieşi Transplant Renal Cluj, operaţia adecurs în condiţii foarte bune, fărăcomplicaţii majore, pacienta aflându-seîn prezent la Secţia Terapie Intensivă,evoluţia ei post-operatorie fiind foartebună.

Organele care au fost prelevate

pentru transplant provin de la un donatoraflat în moarte cerebrală.

Operaţia de dublu transplant derinichi şi pancreas este a doua de acesttip la nivel naţional, prima fiind realizatăîn premieră naţională în urmă cu cincizile, de aceeaşi echipă de medicicondusă de profesorul Mihai Lucan,şeful Institutului Clinic de Urologie şiTransplant Renal din Cluj.

Primul dublu transplant de pancreasşi rinichi a fost făcut în cazul unui bărbatde 31 de ani din Petroşani, care sufereade mai bine de 20 de ani de diabet. Odată cu transplantul de pancreas,pacientului i-a fost transplantat şi unrinichi, bărbatul suferind ş i deinsuficienţă renală. Operaţia a duratpatru ore, iar organele au fost prelevateîn acest caz de la un pacient din TârguMureş aflat în moarte clinică.

Ministerul Sănătăţii va folosi baniiprimiţi la rectificarea bugetară pentrumedicamentele compensate şi gratuite,analize paraclinice, pentru reţeaua depsihiatrie şi pentru a achita datorii maivechi, a declarat, ieri, într-o conferinţăde presă, ministrul Sănătăţii, OvidiuBrânzan.

Potrivit ministrului, 1.500 de miliardede lei vor fi alocaţi pentru contractelecu farmaciile, astfel încât asiguraţii săpoată beneficia permanent demedicamente compensate şi gratuite,prin farmaciile care au contracte cuCasa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Alţi 600 de miliarde de lei vor permiteca pensionarii cu venituri sub şasemilioane de lei să beneficieze demedicamente compensate din valoarea

cărora vor plăti numai zece la sută, şinu 40-50 la sută, ca până acum, aprecizat Brânzan.

Ministrul a explicat că de aceastămăsură vor beneficia 98 la sută dintrepensionari, adică aproximativ şasemilioane de oameni. “Sperăm ca, de la 1ianuarie, să putem generaliza aceastămăsură pentru toţi asiguraţii”, a maiadăugat ministrul.

Brânzan a mai adăugat că alţi 40 demiliarde de lei vor fi alocaţi spitalelor depsihiatrie, iar restul banilor primiţi prinrectificarea bugetară vor fi folosiţipentru plata unor datorii mai vechi.

“Voi dispune controale în toateunităţile din ţară, pentru ca acestemăsuri să fie aplicate”, a conchisministrul.

AcþiunileSNP suntcotatepentrudecembriela 3.000 lei

În opinia oficialilor bursei şi abrokerilor tranzacţ ionareainstrumentelor derivate peacţ iunile „blue chips”,tranzacţionate la BVB, urmeazăsă se amplifice în perioadaurmătoare.

Adrian Ciudin, broker la SSIFCarpatica Invest, declară că,„piaţa futures este o piaţă careoferă investitorilor, în principal, uninstrument de protecţie împotrivaevoluţiei defavorabile a preţuluipe piaţa spot. Clienţii şi-aumanifestat interesul pentrutranzacţionarea instrumentelorderivate de pe piaţa futuressibiană, în special derivatele careau ca suport acţiunile cotate laBVB, cu scopul acopeririiriscurilor (hedging) ş i nuspeculativ. Lichiditatea scăzutăreprezintă însă o dificultate.Pentru a doua jumătate a anului2004 apreciez o creştere a pieţeide capital, ceea ce va producefluctuaţii şi pe piaţa futures,respectiv o mărire a volumului decontracte tranzacţionate”.

Cele mai spectaculoaseevoluţii le-au avut săptămânatrecută derivatele având casuport activ acţiunile SIF. Însăvedeta pieţei sibiene a fost SNP,pe piaţa acestor derivaterealizându-se cele mai multecontracte. Pentru scadenţaseptembrie, contractele au fostrealizate la preţuri de 2.710–2.850 lei, valori apropiate de celedin săptămâna precedentă.

Marţi, au fost tranzacţionateprimele contracte cu scadenţadecembrie, la preţuri de 2.900–2.920 lei, vineri fiind atins unmaxim de 3.000 lei.

După câteva şedinţe derespiro, derivatele pe SIF auînregistrat creşteri semnificative,care au putut genera, pentruspeculatorii futures, randamenteînsemnate.

Acţiunile Băncii Transilvaniacu scadenţa septembrie au fosttranzacţionate pe parcursulîntregii săptămâni trecute lapreţuri cuprinse între 7.200 şi7.400 lei.

Acţiunile SIF 5 au începutsăptămâna la un preţ de 8.000 leipentru ca la sfârşitul ei să atingăun maxim de 8.400 lei.

Derivatele pe acţiunile SIF 2au fost cotate marţi la 7.000 lei,vineri ele urcând la 7.200 lei. Oevoluţie asemănătoare au avutşi derivatele pe acţiunile SIF 3,care de la 9.150 lei au urcat la9.500 lei.

Profitabile pentru vânzătoris-au dovedit contractele peDERBR care au scăzut de la1.449 la 1.400 lei

Derivatele pe SIF 1 au fostcotate la 8.500 lei.

RADU GEORGESCUMaiorul Nicolae Uszkay, purtătorul de

cuvânt al Brigăzii, a declarat că înmomentul angajării - aprilie 2002 - LiviuHosu a fost supus tuturor testelornecesare şi a trecut, periodic, printestele psihologice de rigoare.

Parchetul Militar Braşov a declanşato anchetă în acest caz.

Liviu Hosu era căsătorit şi avea uncopil.

ÎN CLASAMENTULDEZVOLTÃRII UMANE

România, pe locul69 din 177 de state

OVIDIU BRÂNZAN:

Doctorul Ciomua acþionat voluntar,nu din greºealã

Un militar de laVânãtorii de Muntea fost gãsit mort

Metode “bãbeºti”pentru recoltareaciupercilor

Olimpicii românila matematicã ºiinformaticã auajuns în þarã

JUDEÞUL BACÃU

Chiliile unei mãnãstiri,distruse de un incediu

DeclaraþieVerificarea Autorităţii Naţionale pentru Control a vizat doar derularea

achiziţiilor în hematologie, nu şi siguranţa transfuziilor, faţă de careinspectorii nu au atribuţii să se pronunţe, afirmă ministrul Sănătăţii,Ovidiu Brânzan, asigurând că nu există riscuri în realizarea transfuziilor.

FraudãProcurorii instanţei supreme au trimis în judecată un fost director de bancă şi mai mulţi

cetăţeni străini, pentru implicare într-o grupare de crimă organizată care a fraudat statul şicare a spălat milioane de dolari, prin intermediul a zeci de firme fantomă şi cu ajutorul unorfuncţionari bancari.

LA CLUJ-NAPOCA

Dublu transplant,de rinichiºi pancreas

BANII SÃNÃTÃÞII LA RECTIFICARE:

Pentru medicamente,analize ºipsihiatrie

MinistrulSãnãtãþii,

OvidiuBrânzan

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 3

Nu există hram al vreunei biserici dinGalaţi sau eveniment duhovnicescînsemnat fără să nu o întâlnim pe doamnaEcaterina Spiridon în misiune. Membră aComitetului parohial din cadrul Parohiei“Sfântul Spiridon”, doamna Ecaterina, învârstă de 85 de ani, nu pierde nici oclipă. Zilnic merge şi face colectă pentruridicarea noii biserici din curtea SpitaluluiTBC din Galaţi. Tot dânsa ne-a scris demai multe ori, cu rugămintea de asensibiliza opinia publică, pe micii şi mariiconstructori din Galaţi (şi nu numai)pentru a mai pune o cărămidă la temelianoului locaş de cult ortodox.“Aşezământul bisericesc este destinat,îndeosebi, bolnavilor şi cadrelor medicalede la unul dintre cele mai <<sărace>>spitale din Galaţi, ne mărturisea recentdomna Ecaterina. Pentru că aceştioameni sunt foarte bolnavi, e nevoie deactivitatea mea, dar mai ales e nevoiede creştini care să contribuie laconstruirea acestei biserici”.

Dacă nu o observi sau te faci că nuo vezi, doamna Ecaterina Spiridon nuse sfieşte să te oprească şi să-ţi explicerostul ei în preajma vreunei biserici. Deani buni nevoia a învăţat-o să scoatăbani şi din piatră seacă. Nu pentru ea,ci pentru “Casa Domnului” - construireaBisericii “Sfântul Spiridon” din Galaţi.Atunci când oamenii îi pun în mânădouă-trei-zece mii de lei, doamnaEcaterina nu face nazuri. “Oamenii suntsăraci, dar ce mă surprinde în modplăcut este că, de cele mai multe ori,semenii noştri cei mai necăjiţi îşi dau şiultimul bănuţ din buzunar când le spui

că faci colectă pentru o biserică. Ca săfaci un asemenea gest, trebuie să aimare dragoste pentru Dumnezeu. Şi,ştiţi ce mă frapează pe mine cel maimult? Că de fiecare dată, cei care-şidau ultimul bănuţ, într-un fel sau altul îiprimesc înapoi înzecit...”

“Din puţin se face mult”, spune ovorbă românească. Doamna Ecaterinane mărturisea deunăzi că sumeleadunate nu sunt spectaculoase, câtevasute de mii în zile de sărbătoare. În lipsamarilor sponsori, se mulţumeşte şi cuatât. Aşa a reuşit să adune câtevamilioane de lei de la începutul anului, cucare mai acoperă o cheltuială sau alta.

De şapte ani, împreună cu părinteleparoh Costică Voicu, doamna EcaterinaSpiridon veghează asupra înălţării noiibiserici. De şapte ani, îşi fac speranţecă vor reuşi să construiască frumosullocaş de cult. Să îl transforme înaşezământ de sănătate pentru suflet.Acum aproape că s-a ridicat construcţiaşi cu ajutorul lui Dumnezeu îşi dorescca în această vară să aşeze şi turlelebisericii. Însă acest vis poate fi realizatnumai cu ajutorul gălăţenilor.

De aceea, dacă doriţi săcontribuiţi la continuarea lucrărilorBisericii “Sfântul Spiridon”, puteţidepune o sumă cât de mică încontul nr. 251101030856, deschis laCEC Galaţi. Ajutorul poate fi şi înmateriale de construcţie. Pentruaceasta trebuie însă să luaţi legăturacu membrii Comitetului parohial sau cupărintele paroh Costică Voicu de laBiserica “Sfântul Spiridon” din Galaţi.

MARIA STANCIU

REORGANIZARECase de tipfamilialpentru copiiidin centre

În urma reorganizării ş iînchiderii unor centre deplasament din judeţul Galaţi,Direcţia Generală pentru ProtecţiaDrepturilor Copilului Galaţi adeschis case de tip familial,pentru o mai bună protecţie acopiilor. Astfel, opt copii de laCentrul de Plasament “IonCreangă” din Galaţi au fosttransferaţi la Casa de tip familial“Aurora”, unde se va înfiinţa şiun centru de intervenţie şi sprijinîn regim de urgenţă pentru copilulcu probleme psihosociale. Deasemenea, în urma închideriiCentrului de Plasament nr. 7Tecuci au fost create douăservicii de tip familial: Casa“Speranţa” şi Centrul de asistenţăpentru copilul cu cerinţeeducative speciale. Casa“Speranţa” protejează opt fete cudeficienţe mentale, iar celălaltcentru găzduieşte alte 24 de fetecu probleme psihice.

La începutul anului 2004, încentrele de plasament gălăţeneerau protejaţi 750 de copii, faţăde 612 copii, la data de 30 iunie2004.

LAURA GURÃU

PROIECTEMai multãatenþiepentru copiiiabuzaþi ºineglijaþi

Direcţia Generală pentruProtecţia Drepturilor CopiluluiGalaţi a încheiat cu Consiliul LocalTuluceşti patru contracte departeneriat privind implementareaunor proiecte ce vor duce laînfiinţarea următoarelor centre peraza comunei Tuluceşti: douăcentre pentru reintegrarea şieducarea tinerilor cucomportament deviant, Centrulde găzduire temporară - CentrulMaternal, Centrul social comunitarpentru mama şi copilul abuzat.

În cadrul proiectelor dejaaprobate, DGPDC Galaţi lucreazăîn prezent, în parteneriat cuFundaţia Internaţională pentruCopii şi Familie, la proiectul“Centrul comunitar de consilierepentru copilul abuzat, neglijat sautraficat”. Proiectul va oferireabilitare şi reintegrare socialăpentru 285 de copii cu risc deabuz sau abuzaţi, neglijaţi.

De asemenea, DGPDCdesfăşoară - în baza unuiparteneriat cu Organizaţ ia“Salvaţi Copiii” - proiectul “Serviciide asistenţă şi reintegrare pentrucopiii -victime ale traficului sauneacompaniaţi Zona Moldova”.Proiectul constă în înfiinţareaCentrului judeţean de tranzitpentru minori - victime aletraficului.

LAURA GURÃU

O ACÞIUNEPENTRU COPIIºI PÃRINÞI

Zile de joacãîn Galaþi

Fundaţia Internaţională pentruCopii şi Familie, filiala Galaţi, şiSOS Satele Copiilor România (prinproiectul SOS-Maşina cu Jucării)vor organiza în zilele 21 şi 22 iuliedouă acţiuni de educaţie prin jocîn oraşul Galaţi. Programul seadresează copiilor cu vârstecuprinse între 5 şi 14 ani, acţiunileurmând să se desfăşoare înParcul Ţiglina I (fostul Orăşel alCopiilor). Peste 50 de părinţiîmpreună cu copiii vor participatimp de trei ore la jocuri de grup,concursuri, ateliere de lucrumanual, jonglerie, având şansade a-şi face noi prieteni, de aînvăţa jocuri noi, de a-şi dezvoltaimaginaţia şi creativitatea şi dea-şi exprima opinia. Cei interesaţisunt aşteptaţi în parc, de la ora 9la 13.30.

LAURA GURÃU

Probele scrise pentru admiterea însesiunea iulie la Universitatea “Dunăreade Jos” vor începe marţi, 20 iulie, la ora16,00 - pentru candidaţii înscrişi pelistele Facultăţilor de Litere şi Teologie(Filologie, Teologie, Ştiinţe ale comu-nicării), respectiv Istorie şi Filosofie.

Miercuri, 21 iulie, la ora 16,00, pentrucei de la Mecanică, Nave, InginerieElectrică şi Ştiinţa Calculatoarelor,Inginerie - Brăila, Ştiinţe (Matematică,Fizică - Informatică), Ştiinţe Inginereşti- Cahul (Inginerie economică în domeniulmecanic), Ştiinţe - Cahul (Matematică),Medicină.

Joi, pe 22 iulie, începând cu ora16,00, vine rândul candidaţilor la Ştiinţaşi Ingineria Alimentelor, Ştiinţe (Fizică -Chimie), Ştiinţe Economice ş iAdministrative (Ştiinţe Administrative,Drept), Ştiinţe Inginereşti - Cahul(Ingineria produselor alimentare),Filologie - Cahul, Istorie - Cahul şi ŞtiinţeAdministrative - Cahul, Inginerie - Brăila,Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor,

Educaţie Fizică şi Sport, Colegiul deMedicină, Colegiul de Institutori, Colegiulde Tehnologii Alimentare şi Piscicole,Litere şi Teologie (Teologie) - să intre înfocul examenelor.

Vineri, 23 iulie, tot la ora 16,00, vorsusţine probele scrise candidaţiiFacultăţilor de Ştiinţe Economice şiAdministrative (Marketing, Finanţe,Management, Economie, Informatică,Contabilitate, Relaţii EconomiceInternaţionale, Geografia Turismului) şicei de la Ştiinţe - Cahul (Management).

După cum am mai aflat de la doamnaBianca Beatrice Draşovean,secretarul-şef al Universităţii “Dunăreade Jos”, cu 24 de ore înainte dedesfăşurarea probelor de concurs,candidaţ i i pot găsi la adresawww.ugal.ro informaţii cu privire larepartizarea pe săli, disciplina deconcurs, ziua şi ora susţinerii.

Tuturor concurenţilor le dorim baftămaximă!

ANGELA RIBINCIUC

UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS”

Calendaruladmiterii,sesiunea iulien Informaþii actualizate -pe adresa “www.ugal.ro”

La sfârşitul săptămânii trecute,domnul Cristian Diaconescu, ministrulJustiţiei, s-a întâlnit cu magistraţiigălăţeni pentru a discuta aspecte careţin de înfiinţarea a două instanţespecializate la Galaţi - TribunalulComercial şi Tribunalul pentru Minori şiProblemele Familiei. În interviul acordatziarului nostru, am abordat şi alteaspecte care ţin de reforma în Justiţie.De aceea, l-am întrebat pe dl CristianDiaconescu:

- Domnule ministru al Justiţiei,la întâlnirea cu judecătorii gălăţeni,aţi abordat probleme legate deînfiinţarea celor două tribunalespecializate. Ce alte priorităţi suntdin această perspectivă?

- Ca noutate pot spune că, pe lângătribunalele specializate despre care amvorbit, urmează să fiinţeze un Tribunalde Proprietate Intelectuală ce vafuncţiona la Bucureşti şi câtevatribunale de minori. Pentru acestea, pede o parte, e nevoie de judecători şi deasistenţă socială specializată şi, pe dealtă parte, de un anumit regim juridicspecific cauzelor cu minori.

- E suficient un singur Tribunalde Contencios Administrativ, careva funcţiona la Bucureşti?

- Pentru a veni în sprijinul justiţiabililor,în ce priveşte tribunalele de contenciosadministrativ, în timp, avem în vederetransformarea secţiilor în materie - carefuncţionează acum în cadrul tribunalelor- în Tribunale de Contencios Adminis-trativ. E nevoie de timp însă, pentru căaceastă reformă, începută în acest an,va fi finalizată în ianuarie 2008.

- Se vorbeşte mult despreinformatizarea instanţelor. Unde

ÎN JUSTIÞIE

Prioritatea reformei -pregãtirea profesionalã ºiinformatizarea instanþelorn “La rectificarea bugetarã dinacest an - un milion de euro pentruMagistraturã”, ne-a spus ministrulCristian Diaconescu

se află magistraţii români din acestpunct de vedere?

- Cu informatizarea stăm mai bineca în alţi ani. Spun aceasta pentru că larectificarea bugetară de ieri (joiatrecută, n.n.) am obţinut un milion deeuro, sumă alocată numai informatizăriiîntregului sistem judiciar.

- Instanţele gălăţene cât vorprimi?

- Nu s-au discutat sumele alocatecurţilor de apel, dar dorim ca până lasfârşitul anului fiecare judecător să aibăun computer pe masă.

- În ultimele zile v-am urmărit îndiverse apariţii televizate discu-tând despre atitudinea magistra-tului Vişan (care a spart geamulcasei vecinilor...). Ce părere aveţi?

- Părerea mea este că acest caz afost excesiv mediatizat, dar, pe de altăparte, cred că este un incident izolat,absolut nefericit. E adevărat, au fostmai multe incidente în care fostulmagistrat s-a implicat. Dânsul şi-a datdemisia din magistratură.

- Este de vină presa în toatăaceastă poveste neplăcută pentruJustiţie?

- Nu. Nu poate fi învinuită presa. Esteun eveniment care nu ne face cinste şitrebuie să fie tratat, totuşi, cumspuneam, ca un caz izolat.Excepţionalitatea acestei situaţii rezultăclar şi din condiţiile şi circumstanţeleanterioare la care a fost magistratulsupus...

- Domnule ministru Diaconescu,am vorbit despre instanţele spe-cializate. Ce alte priorităţi mai aveţica ministru al Justiţiei române?

- În perioada imediat următoare avem

în vedere implementarea cadruluinormativ privind funcţionarea activităţii,asigurarea condiţiilor materiale pentruîndeplinirea actului de justiţie laparametri europeni şi, nu în ultimul rând,pregătirea profesională a judecătorilorindiferent de vechime, fie la începutulcarierei, fie în cursul profesiei. De la 1ianuarie 2007, toţi judecătorii dinRomânia vor trebui să aplice DreptulComunitar, norme moderne europene:Dreptul Comercial, Dreptul Financiar,Dreptul Bancar... Sunt încă multe defăcut în ceea ce priveşte mecanismulde pregătire a magistraţilor români.

- Ca volum de activitate,instanţele gălăţene sunt cele maiaglomerate. Ce-i de făcut înaceastă direcţie?

- Ca la viitoarele examene deadmitere în magistratură să avem în

vederea aceste aspecte pentru acompleta locurile disponibile şi la Galaţi.

- Ce impresie v-au făcutmagistraţii gălăţeni?

- Foarte bună. La întâlnirea pe caream avut-o au ridicat probleme punctualelegate de finalizarea informatizăriisistemului judiciar, de modul în carepractica uniformă ar trebui stabilită prinÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie,aspecte logistice care pot fi rezolvate.Cred că este un colectiv foarte bun caremerită să fie sprijinit.

- Domnule ministru CristianDiaconescu, vă mulţumesc pentruatenţia pe care aţi acordat-ocititorilor “Vieţii libere”!

A consemnatMARIA STANCIU

Foto: M. STANCIU

Numărul 98 - serie nouă din al XV-leaan de apariţie al Revistei de cultură“Porto Franco” a Societăţii Scriitorilor“C.Negri” debutează cu un interviurealizat de Angela Baciu în care IonBârsan ne oferă informaţii ineditedespre Dimitrie Cuclin, de la moarteacăruia s-au împlinit 26 de ani. Paginilededicate Anului Ştefanian cuprindgânduri semnate de Mihai Cimpoi şi IonCroitoru, dar şi un fragment din poemulÎnchinare lui Ştefan Vodă al lui MihaiEminescu. Scrisori netrimise - SterianVicol - Zborul săgeţii - Un poem alVoievodului Ştefan. Sunetefundamentale - fragmente din creaţialui Mateiu Caragiale în limba română şiîn traducerea în franceză a lui RomulusVulpescu.

“Nu scriu poezii. Poezia mă scrie”,recunoştea regretatul IoanidRomanescu. Despre moartea poeţilorsau cum se scrie răzvrătirea... subsemnătura lui Adrian George Secară.Leon Barbaru, în rubrica “Voinţa de

carte”, semnează cronica la “Marginaliijunimiste” - volumul publicat de LiviuPapuc la Editura Timpul din Iaşi în 2003.Poezii de Vali Crăciun, KonstantinBalmont (Rusia), Lidia Ungureanu(Chişinău), Valentin Tudose, Ion Grosu,Mihai Ursachi, Leonard Matei, LilianaSpătaru (Brăila), Ioan Suciu (Braşov),Valeriu Mititelu (Brăila), proză de AnaCălin Almăşeanu şi Claudiu Arhire(debut) o compunere (Căluţul Irmer şiŢestoasa) scrisă de eleva de clasa aIII-a Bristena Georgiana Mantu, ŞtefanPetică - apărător al simbolismului (IoanaAgatha Mantu), sunt numai câteva dinpunctele de atracţie din cele 78 de paginiale revistei. Mai reţinem: “Din butoiul luiDiogene - Renunţarea la dovezile fragileale conştiinţei” despre Ion Chichere -“Puterea iluziei” (Editura Mitron,Timişoara 2004) sau “Est modus infabula?” - cronica unui volumscânteietor semnat de colegul nostruIon Manea, în viziunea profesoruluiConstantin Frosin. Multe alte semnături:

“PORTO FRANCO”, 98

Un numãr deosebit

Nicolae Colceriu, Virgil Nistru Ţigănuş,Liviu Grăsoiu, Corneliu Stoica, CrişanV. Muşeţeanu, Bogdan Ulmu daugreutate revistei. Şi dacă la toateacestea mai adăugăm ilustraţiile înfăţi-şând lucrări ale plasticienilor gălăţenigăsim noi motive pentru care Revista“Porto Franco” merită atenţia cititorilor.

ANGELA RIBINCIUC

O adolescentă de 17 ani, elevă la oşcoală din Galaţi, a trecut prin clipe decoşmar atunci când, în plină zi, un tânărnecunoscut i-a smuls poşeta de peumăr. Rodica I. se afla pe o alee încartierul Micro 20 când a fost tâlhărită.Fata avea în poşetă 4 milioane de lei,

100 de euro, un telefon mobil, precumşi alte bunuri. Poliţiştii Secţiei 3 audeclanşat o anchetă şi în câteva zilel-au prins pe tâlhar. Viorel M. are doar16 ani şi este elev. El este acumcercetat pentru tâlhărie.

A.C.D.

I-a smuls poºeta

Seaprovizionapentru chef

În vârstă de 32 de ani,Fănel V., din Galaţi, a plecat la“cumpărături”, hotărât să facăaprov iz ionarea pentru opetrecere. Cunoscut cuantecedente penale, bărbatula profitat în noaptea de 15 spre16 iulie că vânzătorul unuichioşc dormea şi a luat dinlada frigorifică apă minerală,vin, bere şi sucuri.

Cu sacoşele pline, Fănel V.a plecat mulţumit. Dar, când seafla pe strada Traian, o echipăauto de siguranţă publică dela Secţia 5 de poliţie l-a oprit şil-a controlat în sacoşe. Luatrepede, bărbatul nu a pututjust i f ica bunuri le. El estecercetat în l ibertate ş i înlegătură cu alte fapte.

A.C.D.

INSOMNIILE DOAMNEIECATERINA SPIRIDON

Înãlþarea Bisericii“Sfântul Spiridon”din Galaþin Cei care doresc sã contribuie la continuarea lucrãrilorpot depune orice sumã în contul nr. 251101030856,deschis la CEC Galaþi

Axa Motor, concesionarul Peugeotpentru judeţele Galaţi şi Brăila, a fostprezent, sâmbătă, în parcarea centruluicomercial Billa, cu cel mai nou model almărcii, Peugeot 407. Astfel că gălăţeniicare au avut plăcerea (sau inspiraţia)de a vizita punctul de informareamenajat acolo de Axa Motor au pututadmira sau testa două dintre modelelegamei Peugeot, echipate cu motorul 2.0HDI common rail de 136 CP şi cu motorul2.2 E, pe benzină, de 160 CP. Pentru“culoare”, concesionarul Axa Motor aadus din nou la Billa şi “minibomba” peroţi a brandului, Peugeot 206 RC.

Însă cele două autoturisme 407 aufost punctul de atracţie al zilei desâmbătă, frumuseţea, eleganţa şirafinamentul la care au ajunsconstructorii francezi cucerindu-iinstantaneu pe toţi privitorii. Noul 407(4,67 m lungime, 1,81 m lăţime, 1,44 m

Dintre cei 2506 candidaţi înscrişi îna doua etapă, numai 2474 au fostrepartizaţi, deşi locuri la şcolile de arteşi meserii au fost suficiente. 32 deabsolvenţi de clasa a VIII-a au fostconsideraţi respinşi în a doua etapă,motivul fiind faptul că nu şi-au trecutsuficiente opţiuni pe fişele de înscriere.Pe lista celor repartizaţi acum, se aflădouă eleve din Brăhăşeşti cu medii de8,55 şi respectiv 8,48. Acestea au fostconsiderate respinse în prima etapă dinacelaşi motiv. Dacă ar fi completat cumtrebuie listele cu opţiuni în prima etapă,acestea s-ar fi aflat acum la unul dintreliceele bune ale Galaţiului. Aşa au fostnevoite să se mulţumească doar cu câteun loc, obţinut în a doua etapă arepartiţiei, la şcoala de arte şi meserii

din cadrul Colegiului Economic “V.Madgearu”.

Chiar şi după cea de-a doua etapăau mai rămas locuri libere: 57 la liceu -seral şi peste 1000 la şcolile de arte şimeserii. Având în vedere căînvăţământul de zece clase esteobligatoriu, candidaţii respinşi acum şicei care nu şi-au depus fişe cu opţiunipentru repartiţia computerizată - etapaa doua se pot înscrie pe unul dintre celepeste 1000 de locuri rămase încă liberela şcolile de arte şi meserii.

Elevii repartizaţi în a doua etapătrebuie să se prezinte în cursul zilei deazi la unităţile unde au fost distribuiţipentru a-şi depune dosarul de înscriere,altfel riscă să-şi piardă locul.

ROXANA PENCIU

În top cu tvgondolaAm trăit să o vedem şi pe asta: cocoţaţi în telegondolă, să admirăm Mamaia,

aşa cum se vede ea de la 50 metri deasupra mării. La inaugurarea maşinărieicu pricina a fost înghesuială mai ceva... ca în gară. Zeci de persoane s-auîmbrâncit cu forţele de ordine numai şi numai pentru a prinde un loc (de dataasta gratuit) în cabine. Cum televiziunile nu au putut rata evenimentul, telegondolas-a transformat în... tvgondolă, urcând spectaculos în grilele buletinelor deştiri. “Taică, aşa ceva n-am văzut de când mama m-o făcut!” declară emoţionatun domn din Fălcioara, impresionat de noile minuni ale tehnicii şi turismuluiestival. “O să zic la primar să facă şi la noi una, să vadă cetăţeanul interesatcomuna de sus!” adaugă respectivul sub privirile pline de încântare alereporterilor. “Gondolele zburătoare de la Fălcioara” - ăsta da subiect! nnnnn În timpce la Mamaia turiştii sunt cu capul în nori, în restul ţării se mai găsesc şicetăţeni cu picioarele pe pământ. O doamnă a fost atât de conectată la nivelulsolului, că a reuşit să adune o colecţie de trifoi cu (cel puţin) patru foi,exemplarele, presate frumos într-un caiet, fiind prezentate spre examinarerealizatorilor de la “Cartea TVrecordurilor”, de pe TVR 1. Chiar dacă a reuşitsă adune în jur de 150 de trifoi, la telefonul emisiunii a venit surpriza! Uncetăţean a anunţat că este “mai colecţionar decât colecţionara”. Cel în cauzăavea peste 3.000 (!) de trifoi, cu mai mult de patru foi. Respectivul avea încolecţie inclusiv un trifoi cu... opt foi. Colecţionarul se pare, însă, n-a datniciodată lovitura la Loto. Are în schimb şansa de a-şi prezenta inedita colecţiela TV nnnnn Chiar şi pentru exploziva Gina Pistol norocul în viaţă s-a dovedit destulde capricios. Deşi are o seamă de calităţi care au fost etalate cu lux deamănunte inclusiv în paginile revistei Playboy, provocatoarei blonde nu prea îiiese pasienţa în dragoste. Un om de afaceri ploieştean, cu care era la unmoment în relaţii mai mult decât apropiate, a lăsat-o cu ochii în soare şi pedeasupra i-a confiscat şi maşina care chipurile ar fi trebuit să fie un cadou.Tânăra n-a rămas mult timp singură şi neconsolată, fiind detectată de reporterila braţul unui om de afaceri grec. Respectivul i-a dat Ginei în dar şi o altămaşină. Însă, ştiţi vorba aia: “Să nu-i crezi pe greci nici când îţi fac daruri”. Dedata asta oare ce intenţii or fi la mijloc?

ADMITEREA LA ºCOLILEDE ARTE ºI MESERII 2004

32 de candidaþinerepartizaþi niciîn a doua etapã

Noul Peugeot 407a stat la dispoziþiagãlãþenilor

înălţime) are o linie distinctă, cu o alurăclasică. Gama de motorizări cuprindepatru propulsoare pe benzină şi douăpe motorină, acestea din urmă (1.6 litri -110 CP, 2.0 litri - 136 CP) fiind nou-nouţe.Cu un volum al portbagajului de 468 delitri, preţurile încep de la aproximativ15.000 euro (fără taxe).

Sub sloganul “Peugeot 407. Şi dacăam discuta din nou despre maşini?”,aproximativ 60 de doritori au pututconduce, sâmbătă, fără restricţii, celmai nou şi mai elegant model al “leilor”,mulţi dintre cei care ar mai fi vrut undrive-test nemaiavând însă timpulnecesar. Dar cele două modele dedrive-test pot fi conduse zilnic, în timpulsăptămânii, între orele 10,00-18,00, lasediul din Brăila al concesionarului AxaMotor.

CRISTINEL LUCA

n Concesionarul Axa Motor a oferit pentrudrive-test, sâmbãtã, în parcarea de la Billa,cel mai nou ºi mai elegant model al “leilor”

Elevã tâlhãritãRodica I. se afla pe o alee în cartierul Micro 20 când a fost tâlhărită.

Fata avea în poşetă 4 milioane de lei, 100 de euro, un telefon mobil,precum şi alte bunuri.

Admiterea la UniversitateCu 24 de ore înainte de desfăşurarea probelor de concurs, candidaţii pot găsi la

adresa www.ugal.ro informaţii cu privire la repartizarea pe săli, disciplina de concurs,ziua şi ora susţinerii.

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 4

Întrebare: Există posibilitatealegală de a ridica numerar pentrunevoile proprii ale asociatului, încursul anului, din casieria uneisocietăţi comerciale?

Răspuns: Referitor la posibilitatearidicării de numerar pentru nevoilepersonale, potrivit prevederilor art. 81din Legea nr. 31/1990 privind societăţilecomerciale, republicată, numai în cazulsocietăţilor în nume colectiv, asociaţiipot lua din casa societăţii anumite sumepentru cheltuielile lor particulare, dacăactul constitutiv stipulează acest lucru.Această prevedere nu este aplicabilăîn cazul societăţilor comerciale curăspundere limitată.

Întrebare: Având în vedere cămulţi agenţi economici auactivitate de “maxi-taxi”, care este

modelul aprobat de “bilet decălătorie” pentru transport urban,valabil pentru această categorie deprestări de servicii?

Răspuns: Ministerul FinanţelorPublice nu a aprobat un formularspecific cu regim special pentruactivitatea de transport auto urban decălători. Pentru activitatea respectivăse poate utiliza Bonul cu valoare fixăcod 6-8-31, aprobat prin Ordinulministrului Finanţelor nr. 593/1998. Înconformitate cu prevederile art. 7 dinOrdinul ministrului Finanţelor nr. 2055/1998, care cuprinde şi bonul cu valoarefixă, în acest formular se pot înscrie şialte elemente considerate necesare.

ANCA SPÂNU TUDOR(conform

www.mfinante.ro)

Încrezător în buna funcţionare aAlianţei PNL-PD şi PUR din cadrulConsiliului Judeţean Galaţ i,vicepreşedintele acestei instituţii,Mircea Toader (PD), a anunţat primelemăsuri care vor fi luate pentrudezvoltarea localităţilor din judeţ. Astfel,programele de dezvoltare durabilă alocalităţilor se vor baza în principal perealizarea de parteneriate public-privateîn multiple domenii: agroturism, agricol,de infrastructură etc. Potrivit afirmaţiilorlui Mircea Toader, prin încheierea unuiparteneriat public-privat se vor înfiinţapieţe de gros pentru localităţile mariproducătoare de legume, precum Matcaşi comunele învecinate.

Mâine, la Tecuci, reprezentanţiiadministraţiei publice locale se vorîntâlni cu investitori străini, interesaţi sărealizeze lucrări de reabilitare a reţeleide furnizare a apei potabile. “Deja amînceput să realizăm şi reabilitareaparcului auto pentru autovehiculele detransport de persoane şi se lucrează

la preluarea la CL Tecuci a unor traseede transport de călători în zonelelimitrofe Tecuciului”, a mai spus Toader.Un alt proiect pe care vicepreşedinteleCJ Galaţi vrea să îl pună în aplicare câtde curând este încheierea unuiparteneriat public-privat în vedereaintroducerii reţelei de gaz metan în toatelocalităţile judeţului Galaţi, precizând căexistă investitori interesaţi de o astfelde afacere de anvergură. “Noi am intratdeja în pâine şi vrem să demonstrăm cănu aşteptăm să ne curgă din cer. Ceputem să facem şi ce am promis vomface”, a încheiat Mircea Toader. Totpentru o mai bună funcţionare aadministraţiilor locale din judeţ, până lajumătatea lunii august, toţi noii primaridin judeţ vor fi instruiţi la Galaţi.Precizăm că în urma alegerilor locale,din cele 63 de localităţi ale judeţuluiGalaţi, 38 au primari fără experienţă îndomeniu.

MARIA MÃNDIÞÃ

Noul vicepreşedinte al ConsiliuluiJudeţean Galaţi, Mircea Toader, şi-adepus demisia din funcţia de deputatPD, locul său urmând să fie ocupat deprofesorul Iulian Bârsan. Însă, aceastădemisie a fost depusă doar “de facto,pentru că, de drept, nu se poate”.Mircea Toader a explicat că demisia unuiparlamentar se invalidează doar înplenul Parlamentului. Acest lucruînseamnă că dacă Parlamentul nu seva întruni în şedinţă extraordinară în lunaaugust, până în septembrie, cândîncetează vacanţa deputaţilor şisentorilor, Mircea Toader este şivicepreşedinte al CJ Galaţi, şi... deputat.Ocazie cu care Mircea Toaderglumeşte: “Eu, teoretic, în toamnă, potsă spun, pardon, m-am răzgândit, măduc în Parlament. Însă staţi fără grijă,nu mă răzgândesc”.

Totuşi, în PD nu funcţioneazăaceleaşi interdicţii care au fost impuseîn cadrul partidului-coleg de alianţă,PNL. După cum se ştie, în PNL, s-a luatdecizia ca toţi cei care au fost aleşi peo funcţie de conducere în cadruladministraţiei publice locale (primari,viceprimari, preşedinţ i sauvicepreşedinţi de consilii judeţene) nuvor mai avea voie să candideze laalegerile parlamentare din toamnă. “Lanoi încă nu este o astfel de restricţie.Pe mine, personal, m-ar deranja acestlucru. În definitiv, este opţiunea mea”, acomentat Mircea Toader. Acesta aadăugat că dacă, totuşi, partidul vadecide că este bine să candidezepentru încă un mandat în Parlament, “osă aranjez întâi bine aici, astfel încât sămeargă treaba şi fără mine”.

MARIA MÃNDIÞÃ

Demisia prefectului Traian Mândruşi noua structură de conducere la vârfuljudeţului au fost printre principalelesubiecte abordate în cadrul uneiconferinţe de presă de Dan Nica, şefulfilialei a PSD Galaţi, membru în BiroulCoordonator al PSD. “În primul rând ţinsă mulţumesc domnului Traian Mândrupentru decizia de a veni în echipa de lapartid. Dl Mândru a fost, este şi varămâne vicepreşedinte al PSD Galaţi.Face parte dintr-o echipă foarterestrânsă de conducere executivă şiare câteva misiuni extrem de precise”,a declarat Nica. După cum v-am relatatîn paginile ziarului nostru, Traian Mândrua luat decizia de a se dedica exclusivvieţii de partid la propunerea dlui DanNica, după ce acesta a fost avansat încadrul Biroului Coordonator al PSD.Principala misiune a vicepreşedinteluiPSD Traian Mândru va fi, se pare,activitatea de mai bună organizare apartidului în judeţ.

Alegerile, eternapovestePentru că au existat o serie de

speculaţii privind o eventuală legăturăîntre demisia prefectului şi rezultateleîn alegerile locale, soldate printre altelecu pierderea conducerii CJ Galaţi, DanNica a făcut următoarele precizări: “Noiam obţinut 35.000 de voturi în plus la CJfaţă de anul 2000. Acesta este rezultatulalegerilor directe, este un rezultat buncare demonstrează credibilitatea

candidaţilor noştri în faţa electoratului.Alegerea preşedintelui ş ivicepreşedinţilor la CJ a ţinut de alteformule, de alianţe. Pentru noi esteimportant că am câştigat scrutinuldirect.” În ceea ce priveşte alegerilegenerale, Dan Nica a declarat că esteîncă prematur pentru a fixa ca obiectivobţinerea unui anumit procent dinmandate, “dar este foarte probabil căvom obţine acelaşi număr de mandateca în 2000”.

“Vom aveacontinuitate”După cum v-am informat deja în

paginile ziarului nostru, membriiDelegaţiei Permanente a PSD Galaţi au

decis să-l propună pentru funcţia deprefect pe actualul subprefect, MariusNecula, iar pentru cea de subprefectpe fostul vicepreşedinte al CJ Galaţi,Dorin Otrocol. “Am decis să-l propunempe domnul Marius Necula pentru a aveao continuitate a echipei de la Prefectură,iar pentru funcţia de subprefect pedomnul Otrocol; îl recomandă experienţafoarte bogată pe care o are”, a motivatDan Nica cele două numiri,exprimându-şi totodată convingerea că“echipa de la prefectură va avearezultate extrem de pozitive”. S-amenţionat, de asemenea, că DorinOtrocol îşi va păstra şi funcţia depreşedinte executiv al PSD Galaţi,nefiind nici o incompatibilitate cu funcţia

Miercurea trecută, la Bereşti s-aprezentat un investitor autohton, dinConstanţa, domnul lt. col. ing. GeorgeCondrea, ofiţer în rezervă, de la MApN,interesat de grajdurile noi din incintafostului sediu principal al IAS Bereşti şide terenuri agricole, ca să cumpere.Însoţit de inginerul Verginel Enache, dela Centrul de Consultanţă AgricolăLocală, s-a dus la grajduri să le vadăcu ochii săi. Terminate la un an şi cevadupă Revoluţia din ’89, zidite din

cărămidă de cea mai bună calitate. Patrugrajduri care nu au fost populateniciodată. Privite de la distanţă aratăbine, te simţi îndemnat să te apropii deele. Situaţia se schimbă în momentulcând păşeşti în ele: tot ce a fost oţel adispărut! Din ţevi n-au mai rămas decât“cioturile” la nivelul pardoselii. S-a tăiatcu aparatul de sudură, cu bomfaierulşi cu dalta, furându-se tot. Goana dupăoţel bun pentru a fi predat la fier vechi adeterminat hoţii să înceapă să taie şidin ancorele ce susţin acoperişul unuiadintre grajduri. Racleţii de la benziletransportoare, motoarele electrice şiuşile - adio la toate! “Mirosind” a faliment,fostul IAS Bereşti, metamorfozat în SCHorincea SA, a fost strâns cu uşa decătre Administraţia Finanţelor PubliceBereşti pentru neplata datoriilor cătrebugetul statului, ajungându-se în celedin urmă în situaţia de a se aplicasechestru şi pe grajduri. Ce mai e bunla ele: pereţii, acoperişurile, ulucele,puţul forat, bazinul pentru apă,conductele îngropate în pământ,ţarcurile.

Intenţia constănţeanului, în primaetapă, în cazul că ar deveni proprietarulgradjurilor: pe unul l-ar popula cu viţeipentru îngrăşare, iar în altul ar aduce50 de vaci cu lapte. Caută şi terenuriarabile, în jurul a 150 de hectare. LaPrimăria Bereşti-Meria s-a sugerat săcumpere de la Balinteşti, din douătarlale; din zona Bereştilor i s-aurecomandat pământurile de la Căuşanu.

Pornirea afacerii vizează asigurareade locuri de muncă la doi ingineri şi alte15-20 din celelalte meserii -mecanizatori, îngrijitori de animale.

ION TRIF PLEºA

Fost viceprimar de Priponeşti înlegislatura 2000-2004, domnul CostelMatei a lăsat mult loc de bună ziua înrelaţiile sale cu oamenii, câştigândscaunul de primar la recentele alegerilocale. Preferat de lume, s-a instalat -pe merit, fiindcă alegătorii nu greşesc! -în biroul unde se iau cele mai importantedecizii privind viaţa oamenilor dincomună. Vârsta sa, 37 de ani. Soţia,educatoare. Au doi copii, Cosmin şiCostina, amândoi în clasa a III-a. Familieunită. Domnul Matei Costel este student,în anul II, la Management financiar, laUniversitatea “Dunărea de Jos”.Preocupat de muzică, exersează lachitară şi este cunoscut şi ca solistvocal, ţinând o vreme capul de afiş alformaţiei “Noroc” din Priponeşti. Caaptitudini certe de bun gospodar, apreluat funcţia cu gândul de a ridicaîntreaga comună la nivelul de civilizaţiecerut de timpurile în care trăim.

Dosarele aflate înplatã la Legea nr.416, luate la “banimãrunþi”

- Cum v-aţi despărţit, domnuleCostel Matei, de cel de dinainteadumneavoastră, domnulConstantin Lupaşcu, omul care din2000 până luna trecută v-a fost şef?

- Cu dumnealui, vreme de patru ani,am lucrat foarte bine. După ce am depusjurământul ne-am strâns mâinile şine-am pupat. Nu pot să uit că înainte dea pleca, grijuliu, mi-a spus: “Costele,fiindcă aşa mi se adresează, vino să temai învăţ câte ceva”. “DomnuleLupaşcu, am rostit, credeţi-mă că ştiuexact ce am de făcut”. Nu m-acontrazis: “Într-adevăr, Costele, anii câtai fost viceprimar au fost pentru tine cao şcoală”. Nu îmi este frică de funcţiade astăzi, chiar din prima zi am intratserios în probleme.

- Sunt curios să aflu cu ce gen

de activitate aţi început mandatul.- Cu acordarea ajutorului social de

la Legea nr. 416. Facem anchete dinnou, pe teren, ca la urmă dosarele săfie oglindă. Au fost “scăpări” în plată,respectiv, câteva cazuri ce n-ar fimeritat, zic eu, să încaseze banii. Atrebuit să le sistez plăţile. Sunt dinCiorăşti. Ca să fiu sigur că anchetelenu vor fi făcute de mântuială, amparticipat şi eu la ele, bătând la fiecarefamilie în poartă, să mă documentez lafaţa locului asupra greutăţilor celor caresolicită ajutor. Te duci la unii mai amărâţiş i imediat sar cu gura spre ceineîndreptăţiţi să fie beneficiari ai Legiinr. 416 - “Aveţi în vedere, ne-auatenţionat, că cutare are cal, căruţă,vacă; noi luăm un milion de lei, iar ăia,deşi au din ce trăi, ne depăşesc,încasează mai mult...” Nu am cum săapreciez greşit fiindcă pun Legea nr.416 în stânga, iar dosarul cu solicitarea,în dreapta, eliminând eventualelenemulţumiri şi comentariile.

Neregulile cupunerea în posesieau fost “transmise”de la primar laprimar

- Domnule primar, prevăd că osă aveţi parte de multe zile greledin cauza nepunerii efective înposesie a deţinătorilor de terenuriagricole, conform titlurilor deproprietate. La Priponeşti, ca să zicaşa, e o situaţie mai “specială”.

- Multă lume de la noi s-a lovit deacest neajuns. S-a lucrat rău în 1992când specialişti de la Armată au venit şine-au măsurat pământurile, titlurile fiindcompletate după datele puse cap la capîn birou. După aia să vezi muncă,“discuţii”, cazuri de doi proprietari puşicu terenurile în acelaşi amplasament.Mai uşor ne-ar fi fost dacă s-ar fi

remăsurat totul şi s-ar fi întocmit altetitluri de proprietate. Neregulile s-aumoştenit de la primar la primar, ajungândpână astăzi. Ce vă pot spune e că amde gând să termin cu ele în aceşti patruani. Cum ne va veni ocotistul dinconcediu îl pun la treabă, o să vedeţi!Vom convoca pe fiecare proprietar cuţăruşul în mână, în câmp, să-i delimitămpământul, să ştie fiecare unde e stăpân.Situaţia e mai bună doar în satul Lieşti.Dacă la Priponeşti, de exemplu, iei unom de pe drum şi-l rogi să te ducă lapământul lui ca să ţi-l arate, nu-l ştie.Din acest motiv ies încurcături şi cu ceicare vor să şi-l vândă. Înscrise în cinciasociaţii agricole, între pământuri nuprea au fost haturi, rezultând şi de aicineclarităţile amintite. Nu e vorba deretragerea oamenilor din asociaţii, cidoar de a respecta dreptul fiecăruia dea şti exact unde are pământul.

- La uşa dumneavoastră batemereu câte cineva, lumea dănăvală. Ce vor cei care vă roagă să-iascultaţi?

- La Priponeşti avem mari problemeşi nu am de gând să le ascund. Nu ştiupe cine ar trebui să mă supăr pentrustagnarea de la noi. Mă uit la altecomune - unele sunt deja la a treiafinanţare cu bani din afara ţării, proiectedupă proiecte... Avem şi noi depusedosare la care s-a muncit serios, cucereri justificate, dar nu ştiu de ce nu lis-a dat curs ca să putem face şi noiceva, cu bani europeni, în folosulcomunităţii locale. Ieri, să vă dăm unexemplu, am fost la Galaţ i, laInspectoratul Şcolar, să mă interesezde soarta dosarului şcolilor propuse afi construite cu fonduri de la BancaMondială. L-au găsit: dar ştiţi unde? Pusundeva, jos. Acum mă lupt să-l ridic maila suprafaţă.

- Despre ce şcoli este vorba?- De la Priponeştii de Jos şi din

Ciorăşti - Boaghea. Clădirile actuale ar

mai putea fi folosite un an, nu mai mult.La Inspectoratul Şcolar mi s-a spus căvom fi avuţi în vedere cu prioritate.

- În ce situaţie se află corpul deşcoală din Ciorăştii din Deal, aflatîn vara anului trecut în pericolul dea se dărâma la un cutremur maitărişor? Am scris anul trecut în“Viaţa liberă” despre ea.

- E în curs de consolidare. Până la 1august va fi gata. Cât timp a fost închisăs-a muncit serios la ea. La începutulanului şcolar următor va fi redeschisăîn condiţii de securitate pentru elevi şicadrele didactice.

Oameni nevoiþi sãcare apã cu cobiliþa

- Din partea cărui partid aţicandidat?

- PUR. Am mers pe mâna domnuluiEugen Durbacă, îl cunosc de pe vremeaApR-ului. Comuna Priponeşti a dat celemai multe voturi în favoarea PUR, dintrecomunele din judeţul Galaţi. Prin muncaşi prestigiul meu am făcut ca laPriponeşti atâta lume să îşi punăsperanţele în PUR... Acum am şi eupretenţia ca atunci când voi bate pe lauşile şefilor de la Galaţi să fiu ascultatşi ajutat, să se ţină cont, între altele, căla noi oamenii încă mai cară apă cucobiliţa. Nu mai vorbesc de grozăviiledin timpul iernilor, când stăm izolaţi zilela rând.

- Înseamnă că din acest motivîn programul dumneavoastrăfigurează şi achiziţionarea unuiplug pentru deszăpezit.

- Nu putem ocoli o problemă de carene lovim an de an. Interesându-mă, amaflat că un asemenea utilaj costă 50 demilioane de lei şi este produs la TârguSecuiesc, de către firma Poliprod. Dece să nu avem şi noi unul când ne crapămăseaua? Îl putem oricând monta la untractor din sat. La bani nu se puneproblema să ieş im în pierdere.Gândindu-ne că pe puţin stăm completînzăpeziţi o săptămână, freza de laDrumuri ajunge foarte greu la Priponeşti.

- Dorinţa, domnule Matei, estejustificată. Dar bani aveţi?

- Cheltuiala pentru plug n-a fostprevăzută în buget. La toamnă, cândse vor opera modificările la buget,sperăm să fim ajutaţi de ConsiliulJudeţean. Pentru trei km de şoseadeszăpezită, luând în calcul o singurătrecere, înseamnă 15-20 de milioane delei, bani plătiţi de Primărie. La trei astfelde treceri preţul plugului se amortizează.

ION TRIF PLEºA

Buletinlegislativ

Vă prezentăm în continuare oselecţie a celor mai importante actenormative publicate în MonitorulOficial în perioada 5 - 10 iulie a.c.n Legea nr. 249/2004 privind

pensiile ocupaţionale, publicatăîn Monitorul Oficial nr. 600 din 5iulie 2004.n Decizia nr. 279/2004 pentru

modificarea şi completarea decizieipreşedintelui Casei Naţionale deAsigurări de Sănătate nr. 219/2003, pentru aprobarea listeicuprinzând medicamentele decare beneficiază asiguraţii întratamentul ambulatoriu,publicat în Monitorul Oficial nr. 602/5 iulie 2004.n Legea nr. 265/2004 privind

modificarea Legii nr.61/1991,pentru sancţionarea faptelor deîncălcare a unor norme deconvieţuire socială, a ordinii şiliniştii publice, publicată înMonitorul Oficial nr. 603/5 iulie2004.n Legea nr. 264/2004 privind

organizarea şi funcţionareaAcademiei de ŞtiinţeMedicale, publicată în MonitorulOficial nr. 605/6 iulie 2004.n Ordinul nr. 232/4034/2004 al

ministrului Sănătăţii şi al ministruluiEducaţiei şi Cercetării, privindmodificarea şi completareaMetodologiei pentruorganizarea şi certificareainstruirii profesionale apersonalului privind însuşireanoţiunilor fundamentale deigienă, publicat în Monitorul Oficialnr. 606/6 iulie 2004.n Ordinul nr. 772/2004 al

ministrului Sănătăţii, privindasistenţa medicală apreşcolarilor elevilor şistudenţilor, publicat în MonitorulOficial nr. 606/6 iulie 2004.n HG nr.939/2004 privind

înfiinţarea, organizarea şifuncţionarea ComisieiNaţionale pe Probleme dePopulaţie, publicată în MonitorulOficial nr. 608/6 iulie 2004.n Legea nr. 289/2004 privind

regimul juridic al contractelorde credit pentru consumdestinate persoanelor fizice,publicată în Monitorul Oficial nr. 611/6 iulie 2004.n Legea nr. 287/2004, a

consorţiilor universitare,publicată în Monitorul Oficial nr.614/7 iulie 2004.n Legea nr. 288/2004 privind

organizarea studiiloruniversitare, publicată înMonitorul Oficial nr. 614/7 iulie2004.n Norma BNR nr. 4/2004 privind

raportarea statistică a datelorprivind balanţa de plăţi aRomâniei, publicată în MonitorulOficial nr. 615/7 iulie 2004.n HG 933/2004 privind

contorizarea consumatorilorracordaţi la sistemele publicecentralizate de alimentare cuenergie termică, publicată înMonitorul Oficial nr. 616/7 iulie2004.n HG 940/2004 pentru

modificarea şi completareaHG 410/2002 privind structurileşi specializările universitareacreditate sau autorizate săfuncţioneze provizoriu dininstituţiile de învăţământsuperior, publicată în MonitorulOficial nr. 617/7 iulie 2004.n Hotărârea nr. 1/2004 a

birourilor permanente ale CamereiDeputaţilor şi Senatului, privindaprobarea Regulamentului deorganizare şi funcţionare ainstituţiei Avocatul Poporului,publicată în Monitorul Oficial nr.619/8 iulie 2004.n HG 891/2004 privind

stabilirea unor măsuri desupraveghere a pieţeiproduselor din domeniilereglementate, publicată înMonitorul Oficial nr. 620/8 iulie2004.n HG 1006/2004 privind

organizarea pieţei pentrucereale, publicată în MonitorulOficial nr. 620/8 iulie 2004.n Lista cuprinzând asociaţiile

şi fundaţiile umanitare care auprimit subvenţii de stat(inclusiv cuantumul subvenţiilor),publicată în Monitorul Oficial nr.624/9 iulie 2004.n HG 1000/2004 privind unele

măsuri pentru derularea ş ifinalizarea privatizării ElectricaDobrogea şi Electrica Banat,publicată în Monitorul Oficial nr.629/10 iulie 2004.

Selecþie realizatã dePETRICA PAÞILEA

Romexterra Bank, în încercarea dea răspunde continuu nevoilor clienţilorsăi, propune pentru această perioadăun produs deosebit, pentru ca aceştiasă se poate bucura pe deplin deconcediile lor: depozitul “Vacanţa”. Înacest scop au fost promovate dobânzispeciale care să le permită clienţilorRomexterra Bank să profite lamaximum de banii puşi deoparte pentruvacanţă.

Depozitul se adreseazăpersoanelor fizice, care doresc să-şiacumuleze banii necesari plecării înconcediu de odihnă. Depozitul„Vacanţa” se poate constitui pe operioadă de 3, 6, 9 sau 12 luni şi

LA PREFECTURÃ,

“Marius Necula ºi DorinOtrocol - o echipã excelentã!”- apreciazãDan Nica, ºeful filialeiPSD Galaþin Ministrul CristianDiaconescu, membru înBiroul de Coordonare PSD,impresionat de þinutaorganizaþiei gãlãþene

de subprefect.Cele două propuneri au primit şi girul

domnului Cristian Diaconescu care,pe lângă funcţia de ministru al Justiţiei,o îndeplineşte şi pe cea de membru înBiroul de Coordonare al PSD, fiindresponsabil şi pentru organizaţiagălăţenă. El a fost, de altfel prezent,vineri, la întrunirea Delegaţ ieiPermanente PSD, ca parte a unei primerunde de contacte în teritoriu. Ca oconcluzie, dl Diaconescu s-a arătatimpresionat de “calitatea dialogului şi deproiecţia spre viitor, concretă, serioasă,a PSD Galaţi”.

Text ºi foto:OVIDIU AMÃLINEI

Cobiliþa de pe umãrºi SAPARD-ul din zaren Interviu cu domnul Costel Matei,primarul comunei Priponeºti

Vara asta pleci învacanþã cuRomexterra Bank

funcţionează pe principiul acumulării,deponenţii putând efectua în oricemoment depuneri în contul de depozit(numerar, viramente etc.). Suma minimănecesară constituirii unui astfel dedepozit este de 5 milioane pentrudepozitul în lei, respectiv 100 de eurosau dolari pentru cele în valută.

Depozitul „Vacanţa” poate constituiavansul pentru obţinerea unui credit deconsum, în situaţia în care clientul nudispune de toţi banii necesari acopeririicheltuielilor de vacanţă.

Dobânda se calculează asuprasoldului zilnic al disponibilităţilor din cont,acordându-se lunar în ultima zilucrătoare a lunii în contul de depozit,

realizându-se astfel capitalizarealunară a dobânzilor. Valorile anuale aleacestora sunt de 18% pentru depozitulîn lei şi respectiv 4,1% şi 3,7% pentrucele în euro şi dolari.

Alături de noul Depozit „Vacanţa”,Romexterra Bank oferă clienţilor săi ogamă completă de modalităţi deeconomisire, printre care se numărăDepozitul Acumulare sau DepozitulAtractiv 24. Începând cu această lună,Depozitul „Vacanţa” poate fi constituitde către cei interesaţi la toatesucursalele şi agenţiile RomexterraBank din ţară.

P

PARADOX

Mircea Toader, ºila CJ Galaþi, ºi...la Parlament!

MUNCÃ DE VARÃ

CJ Galaþi este puspe fapte marin Vicepreºedintele Mircea Toader va daprioritate parteneriatelor public-privatepentru dezvoltarea localitãþilor

BereºtiSperanþa înfiinþãriia vreo 20 de locuri de muncãvine de la Constanþa

ÎNTREBÃRI ºI RÃSPUNSURIPrevederi legale privindactivitatea firmelor

Parteneriate pentrudezvoltare

Programele de dezvoltare durabilă a localităţilor se vor baza înprincipal pe realizarea de parteneriate public-private în multipledomenii: agroturism, agricol, de infrastructură etc.

Schimbãri la PrefecturãMembrii Delegaţiei Permanente a PSD Galaţi au decis să-l propună pentru funcţia de

prefect pe actualul subprefect, Marius Necula, iar pentru cea de subprefect pe fostulvicepreşedinte al CJ Galaţi, Dorin Otrocol.

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 5

AI CARTE, AI PARTE!Giovanni BoccaccioDecameronul (Decameron)

Traducere de Eta Boeriu. Postfaţă de Laszlo Alexandru

Fără a fi supradimensionată,Facultatea de Metalurgie şi ŞtiinţaMaterialelor este şi ea una dintreinstituţiile de învăţământ mari, vechi şicunoscute la Galaţi. Ani de zile,absolvenţii specializărilor de la aceastăfacultate erau sursa principală din careîşi recruta Combinatul Siderurgicangajaţ i i. Totuş i, absolvenţ i i deMetalurgie nu se angajau numai înCombinat, ei îşi găseau de lucru şi înalte uzine din ţară sau chiar din Galaţi.

Cu trei profiluri şi cinci specializări,facultatea abia şi-a ocupat, în ultimii ani,locurile scoase la concursul deadmitere.

Din 2000 încoace, spre exemplu,locurile de la Metalurgie s-au ocupatîntotdeauna în toamnă, iar de multe ori,a fost nevoie chiar şi de o a treiaadmitere pentru aceasta.

Aproape 250 delocuri pentru varaaceasta

Pentru vara anului 2004, Facultateade Metalurgie şi Ştiinţa Materialelorscoate la concurs 115 locuri finanţatede la buget (din care 2 pentrumoldoveni) şi 50 de locuri cu taxă, laIngineria materialelor (specializărileIngineria materialelor, Ingineriaproceselor metalurgice, Ingineriaprocesării materialelor), 25 de locuribugetare şi 15 cu taxă la Ingineriechimică (specializarea Prelucrarea

petrolului, petrochimie şi carbochimie)şi 25 de locuri gratuite (din care unulpentru rromi) şi 15 cu taxă la Ingineriamediului (specializarea Ingineria şiprotecţia mediului în industrie).

Studenţii nu se înghesuie să urmezeaceastă facultate, cu atât mai mult cucât, Combinatul Siderurgic nemaiavândprea multă nevoie de specialişti,estimează că locurile de muncă vor figreu de găsit.

Totuşi, rectorul Alexandru Epureanususţine că şi absolvenţii acestei facultăţişi-ar putea găsi locuri de muncă. Pefondul “creşterii economice”, spuneinterlocutorul nostru, “întreprinderile dinzonă s-au mai pus pe roate. Galaţiuleste o zonă cu potenţial industrial bun.Absolvenţii se pot angaja însă nu numaiîn locurile tradiţionale, ci şi în firmetransnaţionale care au interes înatragerea tinerilor din zonă. Aceştiasunt mai uşor de format, de aceea nuse mai cere personal cu experienţă”, adeclarat dl Epureanu, motivând interesulfirmelor pentru tineri şi prin ajutorul pecare îl oferă statul român angajatorilor,dacă recrutează absolvenţ i defacultate.

Angajaþi în altedomeniiDeşi domeniul ar trebui să fie unul

de vârf, iar ştiinţa materialelor ar trebuisă fie implicată în dezvoltarea societăţiiumane, inginerii metalurgi nu mai suntcăutaţi. Sau, cel puţin, nu cei şcoliţi la

Galaţi. Mulţi dintre absolvenţi audificultăţi în găsirea unui loc de muncă,statisticile spunând că foarte puţini mailucrează în domeniul pentru care s-aupregătit şi pentru care statul a investit,mult, puţin, nu mai contează. Chiar ceimai valoroşi dintre ei şi-au găsit locul îndomenii complementare, tot în domeniiîn care se cereau ingineri. Mulţi dintreabsolvenţi însă prestează munci subcalificarea lor, fiind angajaţi în vânzăridirecte, în societăţile de asigurări etc.

Important este, desigur, ca ei săreuşească să se angajeze. Iar diplomade studii superioare îi ajută la aceasta.Pentru munca pe care o prestează însănu e nevoie de o facultate precumMetalurgia, nici de diploma aferentă.

Instituţia are însă şi ea o bazămaterială pe care nu o poate arunca lagunoi, are profesori, laboratoare,personal calificat. Toate acestea nu potfi eliminate doar pentru că piaţa munciinu mai cere ingineri metalurgi. Totuşi, omăsură în lucruri trebuie menţinută şi,câtă vreme piaţa vrea altceva,facultatea trebuie să ţină seama de asta.Nu de alta, dar şi de la studiile demetalurgie, studenţii se retrag înaintede a termina facultatea. Dacă nu sepoate vorbi despre Metalurgie cadespre un colos bolnav, precumFacultatea de Mecanică, în schimb earămâne un pacient despre care mediciirefuză să facă pronosticuri.

NICOLETA CRÂNGANUFoto: VASILE CABURGAN

Expoziţia deschisă recent de Muzeulde Artă Vizuală din Galaţi la Galeriile deArtă din Silistra, Bulgaria, cuprinde oselecţie semnificativă din creaţiagălăţeană contemporană. Ea nuepuizează resursele unei filiale a UAP,cum este cea din Galaţi, aflată încreştere în ultimul deceniu, în modspecial, dar oferă o imagine desubstanţă a ei, prin intermediul creaţieicelor şapte plasticieni prezenţi pesimezele Galeriei de Artă din Silistra.

Colaborarea dintre Muzeul de ArtăVizuală din Galaţi, Muzeul Dunării deJos din Călăraşi şi Galeriile de Artă dinSilistra au căpătat deja o tradiţie. În ultimiişase ani, expoziţia unui plastician deexcepţie, Yordan Kissiov (director alGaleriei şi unul dintre cei mai apreciaţiartişti ai Bulgariei), expoziţia lui I.S.Mărculescu, apoi simpozioaneleorganizate de muzeele din cele treioraşe (Călăraşi, Galaţi şi Silistra) aucreat o continuitate care prilejuieşteinterferenţe culturale semnificative.Expoziţia actuală a fost realizată caurmare a invitaţiei adresate de YordanKissiov Muzeului de Artă Vizuală dinGalaţi, în cadrul simpozionului organizatde acesta în luna martie. Toate acesteaau antrenat o manifestare unde celetrei muzee au creat din nou un cadrupropice confruntării între artişti şi public.

Răspunsul Muzeului de Artă dinGalaţi se constituie în selecţia de lucrări

aparţinând unor creatori foarte activi înviaţa plastică gălăţeană, dar şi în ceanaţională şi implicaţi cu adevărat înactivităţile Muzeului de Artă Vizuală.Este vorba despre GheorgheAndreescu, Jana Andreescu,Alexandru Pamfil, GabrielaGeorgescu, Liliana Negoescu şiAnca Tofan. Pe lângă aceştia au fostinvitaţi să participe şi Cornel Corcăcel,unul dintre reprezentanţii tinerei generaţiiîn Filiala UAP din Galaţi şi Mihuţ Boşcu,elev la Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin”din Galaţi.

Gheorghe Andreescu, muzeo-graf, pictor şi scenograf propune unansamblu de lucrări care reprezintă osinteză a preocupărilor sale. El evo-luează între imaginea grafică şi obiectîn lucrările expuse: de la suprarealismul“Cehovienelor” în alb-negru lapictura-obiect, evocare a Egiptului antic.La vernisaj, publicul din Silistra avizionat pe CD şi filmul “Corpul uman” -unde este înregistrat performance-ulconceput de Gheorghe Andreescu,realizat în colaborare cu Teatrul Muzical“N. Leonard” şi prezentat pentru primadată în luna iunie a acestui an, lamanifestările desfăşurate de Muzeul deArtă Vizuală din Galaţi la InstitutulCultural al României din Budapesta.

Lucrările de pictură şi obiecteletextile ale Janei Andreescu au reţinutatenţia prin calităţile specifice autoarei:

rafinament cromatic, capacitate deevocare a relaţiei artă-natură prinintermediul simbolului plastic, dinamismal formelor.

Gabriela Georgescu îşi desfăşoa-ră investigaţiile plastice în zona sim-bolurilor, concepute ca o metamorfozăa formelor vegetale şi umane - integrateînsă unei structuri abstracte a compo-ziţiei. Tratarea sensibilă a culorii şi asuprafeţelor unde detaliul se integreazăfiresc unui ansamblu de largă respira-ţie, sunt dominante ale lucrărilor artistei.

Sculpturile lui Alexandru Pamfilexprimă tensiuni interioare, prin ritmuldesfăşurării în spaţiu a volumelor, prinalternanţa elementelor figurative şigeometrice şi conţin experienţaacumulată de plastician în practicalucrărilor monumentale.

Compoziţ i i le Lilianei JoricăNegoescu aduc în atenţie o temăpreferată a artistei, cea a “Arhitecturilorspirituale”, realizate pe un suport cu otextură vizibilă, sugerând parcăvechimea unui pergament sau a unuizid, ele se structurează în forme ceamintesc planuri de lăcaşuri creştinesau chipuri din icoane.

Suita de lucrări semnate de AncaTofan reconstituie expresii umane,ingenios valorificate prin decupajegrafice în compoziţii ce valorifică şoculvizual.

“Măştile” şi “Clownii” lui CornelCorcăcel sunt modalităţi de explorarea figurii umane prin intermediul raportu-rilor cromatice îndrăzneţe şi valorificândsubtilităţile tehnicii pastelului.

La expoziţie a fost invitat să participeşi Mihuţ Boşcu, elev al Liceului de Artă“Dimitrie Cuclin”, ale cărui insectesupradimensionate, realizate dindeşeuri de angrenaje metalice arată opromiţătoare inventivitate imagistică.

Primită cu mult interes de publicul dinSilistra şi de numeroşii artişti plastici careau fost prezenţi la vernisaj, expoziţia“Artişti ai Sudului” va fi urmată de onouă expoziţie a pictorului YordanKissiov ce va fi găzduită în luna augustde Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.MARIANA TOMOZEI COCOº

300 deelevi întaberegratuite

În vara aceasta, 300 de elevigălăţeni provenind din familiinevoiaşe vor beneficia detabere gratuite la mare, laNăvodari. “Cele mai multe locuriau fost acordate şcolilor dinmediul rural, cum era şi normal,deoarece elevii de aici au multmai puţine posibilităţi materialepentru a-şi permite să meargăîntr-o tabără. Consiliile deadministraţie ale şcolilor auhotărât, în funcţie de rezultatelela învăţătură şi de situaţiafamilială, care sunt elevii care vorprimi gratuit bilete în tabără. Amavut la unele şcoli şi surpriza căelevii aleşi au refuzat să meargăpe diverse motive. La unii, părinţiierau atât de săraci încât nuaveau ce să le dea să îmbracesau nu aveau cum să le dea banide buzunar. Locurile lor au fostdate altor copii care îndeplineaucondiţ i i le necesare”, ne-adeclarat inspectoarea despecialitate Cornelia Mateiţă.

ROXANA PENCIU

ADMITEREA LA UNIVERSITATEA“DUNÃREA DE JOS”

Mai e nevoie deºtiinþa materialelor?

PLASTICÃ

“Atelierul artistuluicontemporan - artiºti ai sudului”

Expoziþie deschisã de Muzeul de ArtãVizualã din Galaþi în Bulgaria

O capodoperă al cărei destin,asemănător cu cel al altorcapodopere, precum DivinaComedie a lui Dante sau Comediaumană a lui Balzac, este de a renaştecu fiecare nouă generaţie de cititori,de a se lăsa recitită şi redescoperităla nesfârşit (sau chiar transpusă înlimbaj cinematografic, în cazulDecameronului de către un regizorde talia lui Federico Felini). Perenitateaoperei principale a lui Boccaccio se

Colecţia “Capodopere aleliteraturii universale”

Ediţia a III-a702p./14x20. ISBN973-697-106-6. Preţ: 272.500 lei

verifică prin puterea ei reconstitutivăcare ne face contemporani unui EvMediu frivol şi ciumei florentine din1348, după cum, prin aceeaşi forţămiraculoasă a naraţiunii, autorulacestei fascinante cărţi este mereucontemporanul nostru. Versiunearomânească poartă semnăturaexperimentatei traducătoare EtaBoeriu, specialistă de marcă înliteratura italiană din perioadaRenaşterii.

Gratuit, la NãvodariÎn vara aceasta, 300 de elevi gălăţeni provenind din familii nevoiaşe vor beneficia

de tabere gratuite la mare, la Năvodari.

Fãrã cãutareInginerii metalurgi nu mai sunt căutaţi. Sau, cel puţin, nu cei şcoliţi

la Galaţi.

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 6

CÂşTIGI

Ascultă cu atenţie programele RADIO GALAŢI şi vei şti răspunsul concursurilor“Alege singur, alege sigur!”

lider FM 92,4 FMRADIO GALAŢI

Telefon emisie:319185; Secretariat:460382

500.000 leila

În săptămâna 19-25.07.2004: concursuri dedicateangajaţilor grupului de firme: PROFILAND, INTFOR, PROSERV!

INFRA-SCURTEDE LAFRONTIERÃÞigãri decontrabandã

În ziua de 14 iulie, cadre aleIJPF Galaţi, în cooperare cucomisari ai Gărzii FinanciareGalaţi, au desfăşurat o acţiunede control în piaţa agroalimentarădin cartierul Micro 17, în urmacăreia au fost depistaţi doicetăţeni din Republica Moldovacare aveau asupra lor 568 depachete de ţigări. Marfa eradestinată comercializării şi nuavea documente de provenienţă.Ţigările, în valoare de 14.636.765lei, au fost confiscate de GardaFinanciară, iar comercianţii aufost sancţionaţi contravenţional.

Solenza“burduºitã”cuferomangan

În aceeaşi zi, tot pe 14 iulie,un echipaj din cadrul SectoruluiPoliţiei de Frontieră Galaţi a opritpentru control un autoturismmarca Dacia Solenza, în care seaflau Ion V., de 42 de ani (dinVaslui), Fănel N., de 31 de ani,din Galaţi, şi Nicu G., de 27 de ani(tot din Galaţi). La verificareaautovehiculului, în portbagaj afost descoperită o cantitate de600 kg de feromangan, în valoarede 30.000.000 lei. În urmacercetărilor întreprinse s-a stabilitcă această cantitate a fostsustrasă din incinta unei societăţicomerciale cu sediul în Galaţi.Persoanelor în cauză li s-auîntocmit actele premergătoareînceperii urmăririi penale subaspectul săvârşirii infracţiunii defurt calificat. Cantitatea deferomangan a fost restituităsocietăţii păgubite.

Pescuit ilegalUn echipaj din cadrul

Sectorului Poliţiei de FrontierăFolteşti a depistat şi reţinut treibărbaţi (Marian G., Gheorghe P.,şi Constantin R.), toţi domiciliaţipe raza judeţului Galaţi, carepescuiau într-un bazinaparţinând complexului piscicol“Cotul Chiului”. Ustensilele depescuit, în valoare de 4.500.000lei, au fost confiscate, iar cele 3(trei) kilograme de peşte au fostpredate Direcţiei Sanitar-Ve-terinare Galaţi. Cei trei pescarisunt cercetaţi pentru “folosire lapescuit de setci”.

Sancþiune de25.000.000 lei

În ziua de 15 iulie, la punctulde trecere a frontierei Oanceas-au prezentat pentru formalităţicetăţenii Elena V., de 20 de ani,şi Gheorghe E., de 21 de ani,ambii din Republica Moldova,ocazie cu care poliţiştii defrontieră au descoperit înbagajele acestora 340 de pachetede ţigări, în valoare totală de şaptemilioane de lei. Ţigările au fostreţinute în vederea confiscării decătre organul vamal, iarpersoanele în cauză au fostsancţionate contravenţional cuamendă în valoare de 25.000.000lei.

LAURA GURÃU

Centrul Regional MENTOR a fostînfiinţat în anul 2001, la Galaţi, pe bazăde parteneriat între Camera de Comerţşi Industrie şi Oficiul de Stat pentruInvenţii şi Mărci (OSIM). Încă de laînceput, centrul a fost astfel organizatîncât să răspundă imperativelorintegrării europene la nivel local, precumşi creşterii economice regionale printr-oserie de servicii inovatoare, cepresupun în mod special abordăricreative. Pentru a obţine rezultatesemnificative în plan regional,obiectivele Centrului MENTOR s-au axatpe mai multe direcţii, dintre care amintim:susţinerea creativităţii ca trăsăturădominantă a unei noi mentalităţi;stimularea afacerilor inovatoare bazatepe tehnologii moderne, prin acţiunicomune cu mediul de afaceri şi celuniversitar; susţinerea luptei împotrivapiratării, contrafacerii şi concurenţeineloiale; amplificarea în plan regional anivelului de cunoştinţe în domeniulproprietăţii intelectuale. Acum, după treiani de MENTOR, i-am solicitat un scurtinterviu coordonatorului TicuGhecenco, pentru a afla cum s-auconcretizat cei trei ani de activitate depână acum:

- În plan local, MENTOR este ocomponentă de elită a societăţii civile,cu servicii în planul creşterii economicebazate pe inovare şi al luptei pentruprevenirea şi combaterea contrafacerii,piratării şi a concurenţei neloiale; estetotodată şi prima componentă creativăa Tehnopolului “Dunărea de Jos”,

structură economică multipolară, demari dimensiuni, aflată în plin proces depromovare.

În ceea ce priveşte fenomenulcontrafacerii şi piratării, conformstatisticilor, aici pe plan local batem toaterecordurile! În ultima vreme, primesc totmai multe semnale din partea opinieipublice gălăţene referitoare la graveîncălcări ale drepturilor de proprietateintelectuală, infracţiuni în care de regulăexcelează exponenţii puterii economicelocale.

- Sunteţi un centru regional, nudoar local. Ce înseamnă acestlucru?

- Înseamnă că în plan regional, pelângă cele spuse anterior, MENTOR arealizat mai multe programe şi iniţiativede dezvoltare economică, care vizeazădezvoltarea regională bazată peinovare, formarea comunităţii locale îndomeniul respectării ş i aplicăriidrepturilor de proprietate intelectuală.În plan naţional, facem parte dintr-oreţea de 14 asemenea centre cu carecolaborăm activ, iar în plan internaţional,MENTOR a devenit anul trecut membrual reţelei Oficiului European de Brevete(OEB), cu sediul la Viena.

- La ce evenimente maiimportante aţi participat în ultimultimp?

- A fost mai întâi, în 2003, la Galaţi,întâlnirea româno-moldoveană la nivelînalt în domeniul PI, unde am prezentatproiectul aqua-parcului regional Brateş,al polului maritimo-fluvial şi al complexului

hidroenergetic Dunăre-Prut-Bra-teş-Siret. În martie 2004, am participatla un stagiu de pregătire în Germania, încadrul programului de colaborare dintreOSIM şi OEB, şi am prezentat câtevadin proiectele noastre specialiştilor dincadrul Parcului industrial LGA-Nürnbergşi al Camerei de Comerţ din Hamburg.Iar luna trecută, la Adunarea Generalăa Centrelor Regionale din România, amprezentat o nouă structură instituţionalăîn domeniul PI, o adevărată premieră:Fundaţ ia pentru Promovarea ş iDezvoltarea Proprietăţii IntelectualeGalaţi şi programul său de activitatepână în 2007.

- Ce servicii intelectuale va oferiaceastă nouă fundaţie?

- Vom insista, normal, pe inovare şiproprietate intelectuală. Vom oferiservicii suport pentru afaceri inovative,abordate ca un ansamblu de acţiuni deproiectare, consultanţă şi asistenţătehnico-economică, pentru funcţia denoutate a firmei şi, nu în ultimul rând,vom oferi servicii campus-manager înparteneriat cu Universitatea “Dunăreade Jos” şi cu sprijinul OSIM.

CRISTINEL LUCAFoto: VASILE CABURGAN

n Casa de AjutorReciproc aPensionarilor Galaþi,o organizaþiecompletindependentã, carefuncþioneazã peprincipiulautofinanþãrii

În urma unor evenimente desprecare am scris, în ziarul nostru, cât şi aunor comentarii privind structuri simila-re, făcute în presa centrală, considerămnecesar să definim, cu ajutorulpreşedintelui, Ştefan Hâncu, Casa deAjutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi,binecunoscută de altfel ca fiind cea maiveche astfel de structură din oraş.

Înfiinţată în 1979, CARP este oorganizaţie civică de drept privat, carefuncţionează conform art. 37, alin. 1din Constituţia României, prevederilorLegii nr. 540/2002 şi celor ale OG nr.26/2002, privind asociaţiile şi fundaţiile.CARP Galaţi este complet independentăşi autonomă, nefiind subordonată şi nicitutelată de autorităţile publice centralesau locale. CARP Galaţi are patrimoniupropriu, organe de conducere alese şistatut, desfăşurându-şi activitatea peprincipiul autofinanţării, cu buget devenituri şi cheltuieli aprobat de AdunareaGenerală a pensionarilor, membri aiCARP.

Scopul CARP este: - acordarea deîmprumuturi rambursabile, cu dobânzireduse, membrilor săi; - acordarea deajutoare nerambursabile şi ajutoarepentru acoperirea cheltuielilor deînmormântare, în funcţie de perioada decontribuţie; - organizarea de activităţiculturale, turistice şi de agrement; -asigurarea de prestări servicii contraunor plăţi reduse pentru membri ai Casei,în diferite domenii (atelier cizmărie,tâmplărie etc). În domeniul medical,CARP asigură consultaţii cu preţuri maimici în cabinete medicale stomatologice,de radiologie (ecografii,electrocardiograme etc.), precum şi

consultaţ i i medicale gratuite încabinetele proprii, cu personal calificat,de medicină generală şi cardiologie.

Veniturile CARP se constituie din:taxe de înscriere, contribuţii fixe lunareşi sume depuse la fondul social, dobânziîncasate la împrumuturile acordate,dobânzi provenite din plasarea sumelordisponibile în bănci comerciale, prestăriservicii, donaţii şi sponsorizări, diverse.

Din fondurile obţinute, se acordăîmprumuturi rambursabile, de până lacinci milioane lei, în funcţie de fondulsocial depus. Acestea se acordămembrilor care au o vechime de cel puţintrei luni şi la care fondul social reprezintăo treime din valoarea împrumutuluisolicitat. Pentru a obţine împrumutul,membrii CARP trebuie să prezinte: -carnetul de membru cu plata cotizaţieila zi, - cuponul de pensie din ultimeledouă luni, - 1-3 giranţi, în funcţie devaloarea împrumutului, pentru care,dacă sunt salariaţi, se completeazăadeverinţe tip CARP, - act de identitate.Termenul de rambursare nu poatedepăşi 12 luni.

Împrumuturile se vor achita doartitularilor, în cazuri specialeîmputerniciţ i lor legal, iar dacăpersoanele sunt netransportabile, platase face la domiciliul acestora, de cătreun reprezentant al CARP.

Pentru orice alte informaţii, vă puteţiadresa la sediul CARP Galaţi, din str.Domnească nr. 53 (vizavi dePrefectură), în orice zi a săptămânii, întreorele 8,00 şi 12,00.

ANCA SPÂNU TUDOR

La Spitalul de Urgenţă “Sf. ApostolAndrei” a fost internat, la primele oreale dimineţii de sâmbătă, un bărbat învârstă de 31 de ani, victimă a uneiagresiuni. Prezentând un traumatismcraniocerebral acut, un traumatismtoracic şi multiple plăgi înjunghiate - dintrecare o plagă înţepată a ochiului stâng -Lucian Daniel L. a refuzat să deaamănunte despre circumstanţele în carefusese agresat. Sesizaţi asupra cazuluide către cadrele medico-sanitare de laUrgenţe, poliţiştii au demarat totuşi oanchetă pentru a stabili ce seîntâmplase. Din primele cercetări arezultat că, în noaptea de vineri spresâmbătă, pe fondul consumului de

alcool, în faţa blocului G4 din Micro 19,Lucian Daniel L. avusese o altercaţiecu trei tovarăşi de pahar, care-laduseseră în starea în care a ajuns laspital. Internată iniţial în secţia Anestezieşi Terapie Intensivă, victima a fosttransferată ulterior în secţia de chirurgietoracică şi apoi în cea de oftalmologie,unde a suferit o intervenţie chirurgicalăla ochiul lezat. Chiar dacă Lucian refuzăsă facă plângere împotriva agresorilorsăi, dacă el va necesita mai mult de 20de zile de îngrijiri medicale, poliţiştii sevor sesiza din oficiu pentru a luamăsurile de rigoare împotriva făptaşilor.

VIOREL MÂRZA

Trei ani de MENTORn Interviu cu Ticu Ghecenco,coordonator al Centrului Regionalpentru Promovarea ProtecþieiProprietãþii Intelectuale

DE LA URGENÞE

Ciuruit cu cuþitul,refuzã sã facã plângere

“Mecca”vârstei a treia

Primim de laRomtelecom S.A.Stimate domnuleRadu Macovei,

În urma prezentării de către ziarul“Viaţa liberă” a cazului doamneiEmilia Mătăsaru din judeţul Galaţi,comuna Bereşti, strada Trandafirilornr. 46, Romtelecom doreşte să facăo serie de precizări pentru a îndepăr-ta orice suspiciune cu privire laposibilele erori de care companias-ar putea face vinovată.Conducerea Romtelecom a tratatcazul cu maxim interes şi a dispusefectuarea mai multor investigaţiicare să asigure validitatea punctuluide vedere al companiei, susţinut prindecizia justiţiei, respectiv, deTribunalul Galaţi care a pronunţat oordonanţă în favoarea Romtelecom.Astfel, orice comentariu cu privirela acest caz este de prisos, însădată fiind buna colaborare pe careRomtelecom o are cu ziarul “Viaţaliberă”, vă prezentăm un rezumat alanalizei cazului doamnei EmiliaMătăsaru.

Emilia Mătăsaru a fost titularapostului telefonic cu numărul342.326 până la data de 28.07.2000,când a fost desfiinţat pentru neplatafacturilor martie, aprilie 2000. Debitulînregistrat este în valoare de37.084.775 de lei reprezentândcontravaloarea abonamentului(221.748 lei), a prestaţiilor telefonice(17.498.000 lei), a majorărilor deîntârziere (9.224.476 de lei),neonorate la plată, precum şicontravaloarea dobânzilor legale(10.140.551 de lei), calculate înconformitate cu art. 3, pct. 3 dinOrdonanţa Guvernului nr. 9/2000. Înurma contestării de către doamnaMătăsaru a sumei de 17.498.000 lei,reprezentând valoarea convorbirilortelefonice efectuate în 15-16februarie 2000, către serviciul CallLine (serviciu cu valoare adăugatăde tipul Audiotex, tarifat în regim detarif majorat), care nu au presupusutilizarea internetului, Direcţia deTelecomunicaţii Galaţi a începutinvestigarea amănunţită a situaţiei.Rezultatele nu au făcut dovada niciunui tip de deranjament tehnic caresă influenţeze taxarea corectă aconvorbirilor sau a unor conexiuniclandestine pe circuitul postuluitelefonic menţionat. Singura explica-ţie ar putea fi aceea că prestaţiiletelefonice au fost efectuate de cătrealtcineva, în lipsa titularei, însăaceastă ipoteză nu poate fi confir-mată cu dovezi reale, ceea cepresupune că doamna Mătăsaru, încalitate de titular al postului, rămâneîn continuare persoana care trebuiesă achite suma menţionată. Dorimsă mai precizăm că doamna EmiliaMătăsaru a fost invitată la conciliere(conform articolului 720 Cod proce-dură civilă) printr-o adresă oficialăa Romtelecom, datată 23.07.2001,în vederea rezolvării pe cale amiabilăa litigiului, dar nu s-a prezentat. Înurma acţionării în instanţă, TribunalulGalaţi a pronunţat Ordonanţa nr. 818/2002 în favoarea Romtelecom Galaţi,obligând-o pe abonată să onorezesuma imputată. Doamna Mătăsaru aînaintat o acţiune de anulare aordonanţei mai sus menţionate, carea fost respinsă, Ordonanţa nr. 818/2002 fiind învestită în data de30.06.2004 cu formula definitivă şiexecutorie.

Departamentul Relaţii Mass-Media vă stă la dispoziţie pentruorice fel de informaţii sau detaliilegate de acest caz.

Cu respect,DAN PAZARA, director

Corporate Affairs

Cunoscută de un număr restrâns debeneficiari ai apei curse prin ea spreblocurile din Bereşti, situaţia conducteide azbociment de la Pleşa, cu diametrulde 125 mm, ce o continuă pe cea dinoţel zincat “legată” de staţia de pomparedin Râpa Şipotului, a ieşit iar la“suprafaţă”, ajungând la urechile noilorautorităţi locale. Îngrijorarea are laorigine informaţii apărute în presă,conform cărora împingerea apei de băutprin conducte fabricate din azbocimentar fi contraindicată, existând pericolulcontaminării acesteia cu agenţ icancerigeni. Conducta în cauză, lungăde peste 600 de metri, funcţioneazăfără întrerupere din anul 1974.

În plus, a fost “înţepată” în foarte multelocuri, de-a lungul a 30 de ani, legal şiilegal, devenind în timp un factor principalde irosire a apei, întrucât de la aceastăconductă cantităţi însemnate de apăajung în loturile de lucernă, la rădăcinabutucilor de vie ori la cartofi, pentruirigare. Noul primar al Bereştilor, dlOctavian Dică, nu doreşte să mai

tolereze perpetuarea unei astfel de stări.Deja a pus piciorul în prag: “Avem nevoie,ne-a declarat domnia sa, de 80 demilioane de lei ca să schimbăm conducta.Vom linişti şi oamenii, ca să nu se maiteamă nimeni că bea apă trecută printr-oconductă «cu cântec», şi vom spori şicantitatea livrată spre bazinul pentruBereşti, printr-o modificare a traseuluinoii conducte. Cine, de la Pleşa, a irigatpână acum, să fie sănătos! Le închid«portiţa» fiindcă nu e normal ca unii săstea cu robinetele uscate la etajul trei,iar alţii să-şi ude pepenii şi varza. Avemîn cont, la «Apă», 160 de milioane de lei,sumă din care vom «rupe» 30 de milioanelei pentru noua conductă. Restul de bani,50 de milioane, va veni, dar din alte surse,şi vi le pot spune. Dispunem de douăcentrale termice în care rugina a intratde mult, neutilizate de vreo două decenii.Recuperând şi valorificând fierul vechidin instalaţiile lor, ne completăm baniipentru conducta din plastic.”

ION TRIF PLEºA

PLEºA

Conductã cancerigenã?n Primarul Bereºtilor, dl Octavian Dicã,a luat mãsuri pentru a o înlocui

La scara 9 a blocului SD9D din stradaSiderurgiştilor are loc, de la o vreme,un adevărat război. De o parte abaricadei se află familiile care locuiescla ultimul etaj al imobilului, şi care cer catoţi locatarii să contribuie financiar larepararea acoperişului. De cealaltăparte se află restul locatarilor, de faptAsociaţia Nr. 322, care consideră căexistă cu totul alte priorităţi, cum ar fivăruitul casei scărilor. Deoareceoamenilor de la ultimul etaj le plouă încase ca afară, hidroizolaţia fiind ciuruită,ei s-au adresat instanţei, cerândrezolvarea situaţiei.

Ce zice legea?Din capul locului trebuie să spunem

că procesul pentru acoperiş a fostdeclanşat de Sofia Marilena Forţu, alcărei apartament a suferit cele mai multepagube din cauza acoperişului spart.

Are femeia argumente legale?Studiind legislaţia în vigoare amconstatat că, într-adevăr, toţi locatariidintr-un imobil sunt obligaţi săcontribuie cu bani la întreţinerea părţilorcomune (acoperiş, subsol, faţadă, scărietc.) ale clădirii. Acest lucru esteprevăzut explicit atât în Legea 115/1996(art. 16 din anexa 2 la lege), cât şi înOUG nr 85/2001 (art. 3).

În aceste condiţii, este evident cănu-i loc de întors şi că acoperişul trebuiereparat pe cheltuiala comună. Că nu seîntâmplă aşa e o problemă care suscităvii controverse între părţi. O să vedeţişi de ce.

Legea, supusã lavot!

Ca urmare a notificărilor transmisede Sofia Forţu, preşedintele Asociaţiei322, Laurenţiu Sterian, a decis săorganizeze o adunare pe scară, în careproblema să fie supusă la vot.

De ce s-a supus la vot o obligaţielegală? În memoriul explicativ adresatinstanţei (Dosar 7157/c/2003), preşe-dintele Laurenţiu Sterian argumenteazăcă locatarii ar fi cerut şi alte reparaţii, la

concurenţă cu cea a acoperişului. Citămdin document: “Unii solicită efectuareade reparaţii la subsol că e mai important,alţii curăţenie pe casa scărilor, cerândmontarea unui interfon, alţii dorescrepararea acoperişului. S-a întocmit untabel nominal cu semnături prin carefiecare locatar este sau nu este deacord să contribuie la cota parte pentruefectuarea reparaţiei. Din tabel reiesecă numai opt locatari din cele 29 deapartamente ale scării sunt de acordcu refacerea acoperişului”.

Ce-i drept, argumentele suntcredibile, priorităţile privind reparareapărţilor comune dintr-un imobil fiindlăsate de legiuitor la deciziaproprietarilor. Interesant este totuşi căla celelalte scări ale blocului reparaţiilela acoperiş au fost făcute fără a apăreaastfel de discuţii...

“Dã tu, cã dãm ºinoi”

Evident, obligaţia de a întreţineimobilul (ca de altfel toate obligaţiilestipulate prin lege) nu este negociabilă.Lucru recunoscut şi de preşedinteleasociaţiei. Cu toate acestea, în urmadeclanşării procesului dintre Sofia Forţuşi asociaţie, în discuţie a mai fost adusun argument care transformă întreaga“afacere” într-un prilej de controversă.

Astfel, asociaţia pretinde reclamanteisă-şi achite obligaţiile restante laîntreţinere, după principiul “Dă tu, cădăm şi noi”. Adevărul este că, după cumrezultă din evidenţele asociaţiei, scara9 are mari datorii la întreţinere (câtevazeci de milioane, după cum spunepreşedintele), iar ultimul etaj contribuiecovârşitor la datoria comună, datoriareclamantei depăşind 10 milioane de lei.

Să mai spunem că locatarii scării audecis, în şedinţă comună, că reparaţiilenu se vor face până ce datoriile laîntreţinere nu vor fi achitate în întregimede cei care locuiesc la ultimul etaj.Aceeaşi concluzie a fost trasă, de altfel,şi în urma anchetei făcute de serviciulspecializat de la Primărie.

Reclamantaconsiderã cã estenedreptãþitã

Sofia Forţu spune că i se face omare nedreptate şi că între plataîntreţinerii şi obligaţia de a întreţine părţilecomune ale imobilului nu există nici olegătură legală. “Nu am putut achitaîntreţinerea pentru că nu-mi ajung banii”,spune femeia. Dacă nu vor să punăbani, eu nu am cu ce să fac reparaţia.În iarna asta o să se sfărâme de totacoperişul şi o să aibă de suferit şiapartamentele de la penultimul etaj. Încondiţiile astea, tot blocul este în pericol”,mai spune reclamanta.

Dată fiind complexitatea situaţiei, amapelat şi la sfatul unui avocat, mai alespentru a clarifica relaţia dintre plataîntreţinerii şi repararea proprietăţiicomune. Iar răspunsul a fost clar: nuexistă nici o legătură! Asociaţia deproprietari poate, însă, în paralel, săacţioneze rău-platnicii în instanţă,pentru recuperarea datoriilor restante.Dar acest lucru nu-i exonerează pelocatari de plata cotei-părţi pentruefectuarea de reparaţii la spaţiilecomune. Se poate mai clar de atât?

Justiþia a decisÎn data de 3 aprilie 2004, Judecătoria

Galaţi s-a pronunţat în acest caz. Dupăaproape şase luni de judecată, deargumente şi contraargumente, judecă-toarea Mihaela Surdu a decis că recla-manta nu are dreptate şi că asociaţianu poate fi obligată să repare clădirea.

Citind sentinţa civilă nr. 1935, sincer,n-am ştiut ce să credem. Ne întrebăm,ca urmare, cum poate o hotărârejudecătorească să înlăture o obligaţie

legală?! Nu de alta, dar vorbim aici depericolul ce planează asupra întregiiclădiri prin nerepararea acoperişului, nude văruirea unui perete de hol.

E drept, până să ne documentămasupra legilor care reglează relaţiiledintre proprietarii comuni ai unei clădiri,şi noi credeam că este o mişelie să ceribani ca să repari acoperişul câtă vremetu nu-ţi achiţi întreţinerea. Ulterior, însă,am realizat că cele două probleme nupot fi tratate la grămadă şi că Sofia Forţuare argumente credibile în demersul ei.Pe de altă parte, totuşi, replica unuiadintre locatari ne răsună tot timpul înminte: “Să aibă tupeul să vină la mine lauşă să ceară bani. Dacă nu-şi plăteşteîntreţinerea înseamnă că nu recunoaşteasociaţia şi legile, deci n-are de ce săceară ca noi să sărutăm unde eascuipă”. No comment!

COSTEL CRÂNGANFoto: VASILE CABURGAN

P.S. În ultimul moment, preşe-dintele asociaţiei ne-a confirmat căa convocat încă o adunare pe scară,în care va încerca să-i convingă pelocatari că acoperişul trebuiereparat. Îi dorim succes!

bună seara doamnă tocmai undebună seara doamnă nu am cuipietre preţioase şi măruntea mai smulge ochilor haihui

bună seara doamnă mi se parebună seara asta fără rostfugi din cale fugi din calendaresă nu cred că eşti şi că am fost

bună seara doamnă dimineaţăam bătut la poartă am bătutcu sfială poate se agaţăde sfârşitul meu vreun început

Chiar acum(ºi în vecii vecilor)

bună seara doamnă la amiazăte-am zărit senină cum treceaispre apus crezui că eşti o frazăcu mai stai să vezi cum cirlilai

bună seara doamnă pe la toacăa pornit departele de noide păsarea care îţi mai roagăochii-n urmă paşii înapoi

bună seara doamnă se-nţelegesunt bătrân hodorogit şi chiordu-te naibii fă sublimă recechiar acum şi-n vecii vecilor

Acoperiºul discordiein Familiile de la ultimul etaj al bloculuiSD9D ºi-au dat vecinii în judecatãpentru cã nu dau bani pentrureparaþia acoperiºului n În caselereclamanþilor plouã ca afarãn Locatarii spun cã nu dau bani pânãcând reclamanþii nu-ºi plãtesc datoriilemari pe care le au la întreþinere

"Mecca" pensionarilorgãlãþeni

CARP Galaţi este complet independentă şi autonomă, nefiindsubordonată şi nici tutelată de autorităţile publice centrale sau locale.

Înjunghiatul "mut" Prezentând un traumatism craniocerebral acut, un traumatism toracic şi multiple

plăgi înjunghiate - dintre care o plagă înţepată a ochiului stâng - Lucian Daniel L.a refuzat să dea amănunte despre circumstanţele în care fusese agresat.

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 7

1 kg dovlecei, 1 morcov sau olegătură de morcovi noi, 1-2rădăcini de pătrunjel, 1 ceapă, 50g unt, 60 g orez, 30 g făină, 1legătură de mărar, 1 gălbenuş deou, 2-3 linguri de smântână, sare,piper, şi, după gust, zeamă delămâie. Zarzavatul, curăţat şi spălat,se taie mărunt şi se pune la fiert cuapă şi sare. După ce este aproapefiert, se adaugă dovleceii raşi decoajă şi tăiaţi cubuleţe, orezul ales,spălat şi scurs, şi se lasă să fiarbă15-20 minute. Între timp se prepară,din unt şi făină, un sos alb şi se adaugăla supă; de asemenea, se adaugămărar tăiat mărunt, sare, piper şizeamă de lămâie după gust. După ces-a luat supa de pe foc, se lasă 10-15minute la o parte, apoi se drege cugălbenuş de ou şi smântână.

RODICA

Ce se face cu furcala furat: “Dacãse apropie cineva,pui mânape ea ºi dai”Cel puţin în două rânduri, Gheorghe

Miron, de 19 ani, şi Neculai Dorobăţ,de 33, din satul Meria, au aprovizionatpiaţa de păsări a Bârladului cu găinifurate din Bereşti. “Operau” în stil mare,nu se încurcau cu două-trei găini. Îndimineaţa zilei de duminică, 30 mai a.c.,soarele n-a mai răsărit pe strada lor,unul dintre ei, Gheorghe Miron, fiindcapturat de subofiţerul de poliţie CostelNegru în perimetrul Staţiei CFR. Ce făceahoţul acolo? Împreună cu NeculaiDorobăţ se pitise după nişte boscheţi,ţinând sub observaţie locul undelăsaseră genţile cu 28 de găini furate!Mai era cam vreo oră până la sosireatrenului spre Bârlad. Peste tot, lumină,ca dimineaţa puţin după ora 7,00. Dupăpânde repetate, nopţi la rând, poliţistul -în sfârşit! - îi avea în mână. I-a urmăritde după un plop, fază cu fază. Fiind

singur, nu i-a putut lua de guler peamândoi: Gheorghe Miron - prins;celălalt a sărit în albia pârâului Chineja,dispărând în direcţia Balinteştilor în ceamai mare viteză. Agentul şef-adjunctCostel Negru descoperise găinile - 28! -înainte ca partea păgubită să ajungă cuplângerea la poliţie. Sacoşe dosite îndirecţia ultimului vagon, pe parteaopusă, ca să le fie uşor să le urce întren fără să fie văzuţi. Găinile erau dela Aurica Antohi, de pe str. Muncii nr. 2.Îndesate în genţi de voiaj închise cufermoar. La ora 3,00 dinspre ziuă,Neculai Dorobăţ pătrundea îngospodăria femeii. Primul lucru făcutînainte de a se apropia de coteţ, a găsito furcă şi i-a dat-o lui Miron, instruindu-lce să facă cu ea: “Dacă se apropiecineva, pui mâna pe ea şi dai!”

Intermediarul dinBârlad nu mai arepe cine aºtepta înspatele staþiei CFRÎn prima fază, la Poliţia Bereşti,

Gheorghe Miron s-a “descurcat”,nerecunoscând nimic. Uitase, însă, defurcă! O dusese acasă la el, în Meria,scăpând-o din vedere. Abia când i-afost prezentată a început să cedeze,trecând la recunoaşterea faptei.Păgubita: “Am plâns după găini ca dupăun mort!” Trei găini se asfixiaseră îngeantă, nu mai avea ce face cu ele.Aceiaşi hoţi mai furaseră şi din coteţelelui Eugeniu Lazăr şi Ştefan Dumitran,scandalizând lumea.

Gheorghe Miron a avut “bafta” de afi mirosit de câinele de urmărire de laTg. Bujor şi de fotografiere. Dorobăţ,om cu cazier, s-a lăsat înghiţit denecunoscut. A uitat de concubină, şi deMeria, şi de intermediarul din Bârlad, celcare prelua “marfa” furată de el. A fostdat în urmărire generală. GheorgheMiron, orfan şi de mamă, şi de tată,rătăceşte pe drumuri cumplite. Nu e urât,nici prost, dar a căzut în plasa poliţiei şiva trebui să răspundă pentru furturilela care a participat.

ION TRIF PLEºA

Despre tragedia pe care trebuie s-oînfrunte familia Badache din Galaţi ammai scris. Cristian Alex suferă de oboală în faţa căreia şi medicii, din Galaţi,Iaşi, Constanţa, Bucureşti s-au mirat.Una foarte rară, greu şi de imaginatchiar. În condiţiile în care lipsa anti-corpilor dintr-un organism favorizeazăîntotdeauna îmbolnăvirea, Cristian seluptă dramatic chiar cu aceştia, pentrucă sunt prea mulţi, atât de mulţi şi deputernici, încât i-au atacat propriileorgane. Ajuns la Bucureşti, la SpitalulColentina, băiatul a fost supus unoranalize complexe, pentru a i se găsidiagnosticul care să explice starea derău pe care o simţea în ultimii ani,manifestată mai ales prin slăbiciune,dificultăţi în deplasare, dureri, alergie lafrig şi la cald, erupţii cutanate violente.Rezultatele au relevat prezenţa unorviermişori în lichidul de la coloanavertebrală, precum şi o leziune de7,4 mm pe creier. Prezenţa anormal demasivă a anticorpilor era explicaţia.Cristian are mai multe celule albe decâteste normal, rezultatele ANA ds DNAfiind 188, faţă de 40/UL//ml. Ataculorganelor vitale s-a dovedit a fi continuuşi progresiv. Ceea ce este mai grav ecă leziunea de pe creier s-a multiplicat

masiv, aproape generalizându-se.Consecinţele sunt devastatoare. Pareo maladie incurabilă, care poate fi doarstrunită permanent, printr-o medica-mentaţie specială şi printr-un regim deviaţă foarte strict. Cristian nu are voiesă se expună la frig sau la razele solareintense. Trebuie să evite orice inter-venţie chirurgicală, nici o măsea nu arevoie să scoată...

Cu toate acestea se confruntăCristian Alex. Tocmai acum când aabsolvit cu brio Facultatea de adminis-traţie publică din cadrul Academiei deŞtiinţe Economice. N-are nici o şansă,cel puţin deocamdată, să-şi urmezefrumoasa carieră pe care şi-a ales-o şipentru care a învăţat atâţia ani... Stămai tot timpul în casă, iar deplasărileabsolut necesare (la medici) le face cufoarte multă greutate, îi trebuie ojumătate de oră ca să ajungă de la blocla prima staţie de autobuz. El este însăoptimist, nu se dă bătut şi ar avea şi maimult curaj să înfrunte boala dacă situaţiamaterială a familiei sale i-ar fi favorabilă.Dar nu este; dimpotrivă, mama şi soralui mai mică, elevă de liceu, se confruntăcu greutăţi de necrezut. Singura sursăde venit pentru cei trei ar fi salariuldoamnei Badache, dânsa are însă o

TÂNÃRUL CRISTIAN ALEX BADACHE SELUPTÃ CU SÃRÃCIA ºI CU... ANTICORPII

Îl puteþi ajuta?BEREºTI

Neculai Dorobãþ - datîn urmãrire generalã

Doamna Ecaterina Neagu, dinBereşti, str. Muzicii nr. 93, în vârstă de51 de ani, este la această oră “vedeta”târgului, după ce providenţa, la uninterval de numai patru zile, a ales-opentru ca în cartofii cumpăraţi de ea dela piaţă să se afle şi din cei cu cruce lamijlocul lor. Marţi, 6 iulie a.c., revenităacasă cu sacoşa cu cartofi, a alescâţiva pentru prăjit, că sunt “uşori”.Secţionându-l în jumătate pe unul, i-ausărit imediat în ochi crucile “gemene”.Emoţionată, a lăsat cuţitul din mână,chemându-i pe cei din familie în jurul eisă vadă minunea. Cruci mari, evidente!Un semn ceresc coborât asupra caseide pe str. Muzicii nr. 93. Era cazul sărostească rugăciuni şi să se închine,ceea ce au şi făcut cu toţii, smeriţi. Aupus bucăţile respective de tuberculîntr-un ziar, meditând asupra“semnului”. În duminica următoare, iarla piaţă, oprindu-se la taraba de undecumpărase cartoful de la Dumnezeu! Acerut cinci kilograme, plătind 50 de mii

de lei. Cartofi noi, cu coaja subţire. Şimari, de dimensiunile unui pumn de adult.Fuga cu ei acasă, alegând câţiva să-ipregătească soţului, domnul ViorelNeagu, electrician la S.C. Electrica Tg.Bujor, cartofi-pai!

Din nou, uluială: alt cartof cu cruceş i mai mare decât precedenta.Gospodina a întrerupt lucrul labucătărie, îndreptându-şi privirile spreicoană. Mai, mai să nu poată vorbi. Nus-a mai întâmplat vreodată să facă oasemenea descoperire. Dar de ce, s-aîntrebat, să i se arate crucea în felulacesta numai ei? Un posibil răspuns:poate pentru că Bereştiul n-a mai avutparte până în 2004 de minuni clare.

Cântăreţul bisericesc Costică Radu,stăpânind profesional târgul, a aflat decele două cruci, cerându-i EcaterineiNeagu să i le arate. A luat, pe rând,jumătăţile de cartofi în mână, hotărând:“Trebuie să le păstraţi aşa cum sunt, lafrigider. O să-i spun părintelui TeodorCudriţescu cum stau lucrurile, ca să

aduceţi cartofii la biserică, să-i vadăcredincioşii. Locul lor este într-o cutie,lângă Icoana Maicii Domnului”.

Ecaterina Neagu, chestionată demine la două zile după descoperireacrucilor, e de părere că semnul lor aadus în părţile Bereştilor, după câtevasăptămâni de secetă cruntă, ploi curate.Pentru ea, până acum, anul 2004 n-afost chiar bun - vaca a fătat prematur,cu 60 de zile înainte de termen, o viţicăce a dat serios de lucru celor din familie(a fost hrănită cu seringa de 20 mlapoi cu biberonul); alt necaz, soţul acăzut de pe scară, văzându-se nevoităsă-l ducă la medic. Şi tot aşa... Econvinsă că ambii cartofi - aflaţi acumîn stare de congelare - vor curma şirulde neplăceri ivite în familie. Dândascultare dascălului, urmează săcomande la tâmplarul Spiridon Nicolauo cutiuţă de scândură, cu despărţiturăla mijloc şi sticlă deasupra, să punăcartofii în ea în vederea sfinţirii lor.

ION TRIF PLEºA

REÞETA ZILEISupã de dovlecei

Alte cruci în alþi cartofi

S.C. SECURITAS WBC S.R.L. selecţioneazăpersonal (bărbaţi) în vederea înscrierii la cursul de calificareşi angajare în funcţia de agent pază în condiţiile Legii nr.333/2003. Stagiul militar satisfăcut şi domiciliul stabil înmunicipiul Galaţi constituie un avantaj. Relaţii - luni-miercuriîntre orele 9,00-12,00 la sediul din strada Mihai Bravu nr.44, telefon 322200.

SC METOTEX SRL Galaþi(cu sediul în spatele Metro) angajează urgent- asistent(ă) medical(ă) cu minim 5 ani

experienţă- contabil autorizat- contabil cu experienţă program Light, Arcad

(salarii)Relaţii la tel. 406143, 406144, fax 406142.

Angajãm:inginer producþie- tablouri electrice, experienţă min. 3 ani, cunoştinţe de lb. engleză;

inginer proiectant- cunoştinţe în Autocad şi Eplan, experienţă min. 3 ani, cunoştinţe de lb.

engleză;

electrician- absolvent şcoală profesională/liceu, profil electric.

Aşteptăm CV-urile dumneavoastră la fax: 412800,până la data de 26.07.2004.

Tempo Labour is recruiting for his client, aprestigious foreign company in shipbuildingdomain, a production manager.

Requirements:- Strong engineering background in shipbuilding;- Strong PC knowledge;- Fluent English - speaking and writing;- Similar experience for at least 3 years.If you comply with these requirements send your

CV in English to tel./fax 306006 ore-mail: [email protected] until 30-th july.

SC GALMOPAN SA Galaþibdul George Coşbuc nr.257angajează:

- 1 şef serviciu financiar- 1 şef serviciu contabilitate

Condiţii:n studii superioare de specialitaten vechime în domeniu minim 5 anin cunoştinţe operare PCn cunoştinţe privind standardele internaţionale în contabilitate

- 3 economiştiCondiţii:n absolvenţi finanţe-contabilitate sau contabilitate informatică - 2004n cunoştinţe operare PCDepunerea CV-urilor, la sediul societăţii sau fax 494769.Interviu: 21.07.2004, ora 15,00.

Alt StilANGAJEAZÃANGAJEAZÃANGAJEAZÃANGAJEAZÃANGAJEAZÃ

urgent

- fierari betonişti- mecanici utilaje construcţii (buldoexcavator)

Salariu > de 150 E

Relaţii la sediul firmeidin Galaţi, str. AnaIpătescu nr. 23 (lângăAutogară), tel. 306118.

TRIDENT1. Lucrător tâmplărieAluminiu şi PVC,cerinţe:- experienţă în do-meniu, minim 2 ani;- salariu 150 E;2. Geamgiu, cerinţe:- experienţă în do-meniu, minim 2 ani.

Persoanele interesate vordepune C.V-ul la magazinul TRIDENTdin str. Brăilei, bl. BR2, parter sau latel./fax 0236322255, mobil:0740081216.

S.C. RealAncuþa SNCGalaþi

angajează pentru restaurantpizzerie “CALIPSO”

LUCRĂTOR COMERCIAL,GESTIONAR

Cerinţele postului:- studii medii, studiile economiceconstituie un avantaj- cunoştinţe operare P.C.- abilităţi de comunicare şinegociere- capacitate organizatorică- disponibilitate program prelungit- vechime minim 2 ani.

Persoanele interesate vordepune CV-ul la sediul firmei, str.Navelor, bloc Siret, parter, inf.0741476123.

Societate angajează muncitorinecalificaţi pentru curăţenie nave.Relaţii la tel. 0742604924. (ctr)

######

Night Club angajează animatoarecu sau fără experienţă. Oferimsalarizare atractivă, cazare,coregrafie, costume. Tel. 467208,0744577568. (ctr)

######

Angajăm operatoare xerox. Telefon461419. (8272727)

Angajăm în Brăila personal pentruvideochat. Câştiguri între 300 $ - 1.000$, condiţii deosebite. Pentru programarela preselecţie sunaţi la 0726019666,Ana, şi 0723290250, 0744376735.(002520)

Urgent, fără comision, oferte demuncă Italia, Spania, Anglia, Germania,calificaţ i/necalificaţ i construcţ i iindustriale/civile, şantiere navale,agricultură, horticultură, personalhoteluri/restaurante, reparaţii auto,petrol/gaze, petrochimie, menajere/babysitter. 0213134382, 0721822577,0766233899. (6509544)

Câştigaţi 1.000 dolari lunar lucrând ladomiciliu. Trimiteţi plic la CP 805 Craiova.(ctr)

Firma SC Pynk Trans SRL angajeazăşoferi taxi cu atestat. Telefon0740974154. (8285896)

####

Domino-Val angajează specialist înproducţia de tâmplărie aluminiu şiPVC cu permis de conducere şistagiul militar satisfăcut. Selecţia areloc la sediul de la km 0, str. Brăilei nr.268. Telefon 325000. (ctr)

####Societate comercială face angajări

pentru meseriile: tâmplar, zidar-faianţar,merceolog, dragor, sudor electric,lăcătuş naval, maistru zidar. Depunereadosarelor până la 21.07.2004. Relaţiisuplimentare la 494476. (ctr)

Angajez supraveghetoare fitness,maseuze, 2004, 444616, 0745642631.(003752)

Angajez secretară cu experienţă.Se cer cunoştinţe contabilitateprimară la un PC. 472685,0744781484. (8285993)

Angajez tâmplari în PAL cuexperienţă, salariu motivant.0744554442, 472685. (8285993)

Angajăm: cuterist, mezelar, celulist,afumătorist preparate din carne. Telefon865075. (003626)

SC angajează vânzătoare magazinalimentar. Relaţii la magazinele Albo,aleea comerţului, Micro 38. (ctr)

Brutărie angajează urgent cocători lalopată pentru cuptor vatră şi modelatoricu experienţă. 478366. (8286092)

Angajez reprezentant vânzăriproduse panificaţie, nivel naţional, CVla OP 1, CP 160. (8286116)

Angajez barman sau barmaniţă, bdul.Coşbuc 294. Telefon 0740946238.(003944)

Angajăm personal casă de amanet.Telefon 491485. (8286098)

SC Fxnet SRL angajează operator PC.Cerinţe: cunoscător Linux nivel mediu,salariu motivant. Telefon 0745030367.(8286154)

Societate de internet angajeazăpersonal pentru cablări. Cunoştinţe îndomeniul calculatoarelor (instalăridiverse, soft, asamblări calculatoare).Telefon 0745030367. (8286154)

###

Cotidianul Imparţial angajeazăreporteri. Telefon 311931. (8286125)

###SC angajează zugrav, faianţar, rigipsar

cu experienţă, salariu motivant. Tel.0741482770, 0741907003. (003956)

Vânzătoare sau vânzători mag.alimentar, 3.000.000 plus comision,contract muncă. 463944. (8286157)

Angajăm barmani şi ospătari. Telefon498168. (ctr)

Angajez vânzătoare bar. Informaţii latel. 0745301206, 0742002702, 488509,414954. (003859)

Doamnă serioasă doresc menajeră.Rog seriozitate. Tel. 471012,0744178061. (003852)

Bar Copacabana angajează paznic denoapte. Relaţii la tel. 478314. (003854)

Angajăm modelator panificaţie cuexperienţă. Telefon 475769. (004025)

Angajez urgent bucătari cu experienţăîn domeniul fast-food (shaorma,chebap, pui la rotisor etc.). Telefon0722599766. (003869)

SC Grand Smithy Works InternationalSRL angajează muncitori necalificaţi(legători sarcină). Relaţii la tel. 407342sau la sediul societăţii ISPAT SIDEX, şos.Smârdan, anexa U.E.T.U. (8286136)

SC angajează de urgenţă zidari.Telefon 0726142998. (8286170)

Maintenance Services Constanţasocietate prestări servicii angajează:director zonal. Profilul candidatului:abilităţi de comunicare, capacitate de aimplementa şi promova pe plan localactivitatea societăţii, rezistenţă la lucrulîn condiţii de stres şi program prelungit,capacitatea de a evalua şi lua decizii,spirit organizatoric, cunoştinţe minimeMs Office şi Internet, domiciliul în oraşulvizat, permis de conducere categ. B.Responsabilităţ i: organizarea ş ipromovarea în zonă a activităţ i isocietăţii, identificarea de noi clienţi,negociere şi încheiere de contractespecifice, deprinderi de formare şiinstruire a altora, abilităţi de conducereşi supravegherea personalului. Oferim:salariu fix şi comision; posibilităţi deavansare în cadrul societăţii, autoturism,telefon, acordarea de consultanţă şiconsiliere. Trimiteţi CV cu fotografie şiscrisoare de intenţie până la data de30.07.2004 la SC Maintenance ServicesSRL, 900197, Constanţa, str. Maior Gh.Murea nr. 29A, fax. 0241556471, e-mail:[email protected]. Vorfi contactaţi numai candidaţii careîndeplinesc condiţiile cerute! (1799491)

Angajez 2 (doi) distribuitori preparatedin carne şi 1 maistru mezelar, salariuatractiv şi comisioane. Rel. la tel.865075, 0745362265. (003910)

GãinariCel puţin în două rânduri, Gheorghe Miron, de 19 ani, şi Neculai

Dorobăţ, de 33, din satul Meria, au aprovizionat piaţa de păsări aBârladului cu găini furate din Bereşti.

Lupta cu anticorpiiÎn condiţiile în care lipsa anticorpilor dintr-un organism favorizează întotdeauna

îmbolnăvirea, Cristian se luptă dramatic chiar cu aceştia, pentru că sunt prea mulţi,atât de mulţi şi de puternici, încât i-au atacat propriile organe.

TECUCIUn nou C A la S.C.Termsal S.A.

După desfiinţarea transportului încomun, Consiliul de Administraţie alS.C. Termsal S.A. Tecuci a fostreorganizat. Mergând pe premisa cămembrii C.A. nu şi-au îndeplinit sarcinilece le reveneau privind redresareasocietăţii, consilierii locali i-au revocatdin funcţii pe toţi membrii şi au propusşi votat alţii. Astfel, după mai multediscuţii, consilierii şi-au dat girul pentruConstantin Moiceanu, Florin Roban,Mihai Tarcinschi, Constantin Panaite şiIonel Ţocu. Noul C.A. va trebui sădepună la secretariatul ConsiliuluiLocal, până la data de 15 august 2004,un raport privind restructurarea şireorganizarea S.C. “Termsal” S.A.Tecuci. În cazul în care acest termennu va fi respectat, consilierii locali vorrevoca şi această nouă componenţăa Consiliului de Administraţie.

CARMEN SPÃTARU

slujbă modestă, a fost de curândangajată ca patiser la un fast-food situatlângă un liceu, iar acum este în concediufără plată, pentru că elevii sunt învacanţă. La întreţinere datoriile autrecut de 30 de milioane, telefonul nul-au putut plăti. Nici nu poate fi vorba debani pentru medicamentele băiatului,dacă ar fi, acolo s-ar duce, dar nu suntdeloc... În aceste condiţii, disperată,mama lui Cristian a deschis pentru copilcontul 2511.2-55201.1/ROL, la BancaComercială. Deşi băiatul s-a împotrivit,ea a solicitat, prin intermediul ziaruluinostru, ajutorul comunităţii pentrubăiatul la care ţine foarte mult şi pe carevrea să-l vadă, ca altădată, vesel,optimist şi plin de viaţă. Îl puteţi ajuta peCristian Alex Badache?

ION MANEA

Petrica PatileaO lume nebunã...

La titularizare, cu fiţuica sub fustă. Douăcandidate la concursul de titularizare din judeţul Gorjau fost date afară din examen pentru că au încercatsă copieze. Potrivit Inspectoratului Şcolar JudeţeanGorj, una dintre cele două tinere avea o fiţuică băgatăsub fustă, iar cealaltă, o broşură. Urmare a acestuiincident scandalos, propunem ca MinisterulEducaţiei să introducă o nouă disciplină: copiatul.Şi să se predea şi în facultate, pentru ca profesoriisă nu mai păţească ruşinea.

Nuntă de 2.000.000 de dolari. Britney Spears s-amăritat. Din nou. De data asta cu dansatorul KevinFederline. Ea a ales pentru fericitul eveniment unhotel din Beverly Hills, ceremonia urmând să aibăloc pe 20 noiembrie. Deja ziarele de scandal auînceput, zice-se, să-i urmărească pe cei doi,ironizându-i că se antrenează pentru noaptea nunţii.

Revenind la nuntă, să spunem că viitorii miri auales un cadru tradiţional, unul dintre hotelurile demodă veche de la Hollywood punându-le ladispoziţie serviciile de care au beneficiat de-a lungultimpului şi alte cupluri celebre. Aici au mai stat,printre alţii, Ozzy şi Sharon Osbourne.

Ţigări din... pământ. Vameşii de la Siret audescoperit o movilă de pământ din care răsăriserădouă colete cu ţigări. Coletele în cauză conţineauaproximativ şase sute de pachete de ţigări marcaLM, gata-gata să încolţească. Suspicioşi şi vameşiiăştia... Poate că ţăranii din zonă tocmaiexperimentau introducerea în cultură a LM-ului. Nude alta, dar au încercat, în urmă cu un an, şi cucânepă indiană, dar era să ajungă tot satul lapuşcărie.

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 8

gars. Ţig. II, 5/7 - 440 mil.gars. Ţig. I, 4/10 - 420 neg.gars. Ţig. I, 3/4 - 460 neg.1 cam. M40, îmbunăt. - p/4 - 300 neg.gars. M40, 1/4 - 230 neg.1 cam. M21, p/4, liber - 420 neg.2 sdec. M16, 4/4 - 580 neg.2 dec. M18, 1/4 - 760 neg.2 dec. Sid.V, 1/4 - 780 mil.2 dec. M39 A, 3/4, 55 mp - 680 neg.2 sdec. M40, 2/4, balc. - 490 neg.

2 sdec. M40, 4/4, îmbunăt., termopan, stradal - 550neg.2 dec. Piaţa Centrală, 2/4, îmbunăt., bloc nou - 950neg.2 sdec. Ţig.II, 3/4, îmbunăt., living etc. - 770 neg.3 dec. Maz. II, 4/4, 80 mp, 2 balc. - 29.500 E neg.3 sdec. Ţig. II, 3/4 - 26.000 E neg.3 dec. M14, p/4, 2 gr. sanit. îmbunăt. - 1.100 neg.3 dec. M20, 8/10, 2 gr. sanit. - 880 mil.3 sdec. M17, p, 3/4, liber - 610 mil.4 dec. I.C.Frimu, N. Leonard, 4/4 - 790 neg.

gars. Ţiglina I, 5/10, liberă, curată 430 mil.gars. Ţiglina I, 3/4, curată 440 mil.1 cam. Centru, 3/4, bl. mixt, termopan, gr+f

17.000 E1 cam. Mazepa I, 2/8, bloc mixt, nou 650 neg.1 cam. I.C.Frimu, et.1, curată 500 neg.1 cam. Doja, 3/4, bl. mixt, îmb. 650 neg.1 cam. M. General, et.3, bl. mixt, curată 560 mil.2 sdec. Ţiglina I, et.3, stradal, 2 balc. 700 mil.2 sdec. Centru, et.4, iz.nouă 650 neg.2 dec. Mazepa II, et.2, liber 900 mil.2 dec. Domnească, et.3, spaţios, cu pod 900 neg.2 sdec. Ţiglina I, et.3, curat 600 mil.2 dec. Mazepa I, 4/10, pe sud 850 mil.2 dec. Lic. Auto, et. 2, curat 740 mil.2 dec. Sid. Vest, et.2, curat 720 mil.2 dec. Micro 39C, et.3, îmb., cf. I 670 mil.2 dec. IREG, et. 3, 2 balc., curat 750 mil.2 dec. I.C.Frimu, et.4, f. probleme, curat 600 mil.2 sdec. Micro 40, et.2, balc. mare, f. curat 530 mil.2 sdec. Micro 38, et.4, iz. bună, curat 450 neg.3 dec. Sid. Vest, et. 1, 2 balc., urgent 820 mil.3 dec. Nae Leonard, et.4, cu pod, spaţios 900 neg.3 dec. I.C.Frimu, parter, balc., curat 900 neg.3 dec. I.C.Frimu, et.4, iz. bună 750 mil.3 dec. I.C.Frimu, et.2, îmb., curat 900 mil.3 dec. N. Leonard, et.4, f. probleme, curat 760 mil.3 dec. Ţiglina II, et.4, iz.nouă, liber 800 mil.3 dec. Ţiglina I, et. 7, spaţios 25.000 E3 sdec. Ţiglina I, et.2, îmb. 800 neg.3 dec. Mazepa I, et.10, spaţios 720 mil.3 dec. Ţiglina I, et.2, îmb. 30.000 E3 dec. Micro 39C, et. 3, 2 balc. 750 mil.4 sdec. Micro 39A, et.2, curat 700 mil.4 dec. Mazepa II, parter, ultraîmb. 40.000 E4 dec. Piaţă, 1/7, bl. nou, f. spaţios 40.000 E4 dec. IREG, et. 4, iz. bună, 2 balc. 750 neg.

gars. Micro 19, et. 4, liberă, balc. 180 neg.gars. Micro 19, et. 4, curată 300 neg.1 cam. Micro 21, parter, balc. mare, îmb. 480 mil.2 dec. Micro 20, et.4, iz. bună, 2 balc. 650 mil.2 dec. Micro 19, et.3, stradal, liber 500 mil.2 sdec. Micro 17, et.3, cf. I, liber 620 mil.2 sdec. Micro 16, parter, balc. mare, îmb. 630 mil.2 sdec. Micro 16, et.2, liber, curat 650 neg.2 dec. Micro 20, et. 8, bloc nou, spaţios 650 mil.2 dec. Micro 21, et. 2, îmb. 650 mil.2 dec. Micro 21, et.2, cf. I, curat 700 mil.2 sdec. Micro 16, et.4, iz. bună, curat 550 mil.2 dec. Micro 18, et. 10, spaţios 550 mil.2 dec. Micro 18, et.1, curat, spaţios 750 mil.2 dec. Micro 21, parter, balc. 670 mil.2 dec. Micro 19, et.4, liber, balc. 430 mil.2 dec. Micro 17, et. 3, curat 700 mil.2 sdec. Micro 17, parter, îmb. 670 mil.2 sdec. Micro 19, parter, ptr. birouri 25.000 E2 dec. Micro 20, parter, balc., îmb. 750 mil.3 sdec. Micro 16, et.3, curat 700 mil.3 sdec. Micro 19, et.4, liber, iz. bună 500 mil.3 dec. Micro 21, et.2, bl. nou, îmb. 27.000 E neg.3 sdec. Micro 19, et. 2, curat 650 mil.3 dec. Micro 16, et.1, curat, îmb. 700 mil.3 sdec. Micro 21, et.2, curat, îmb. 550 neg.3 sdec. Micro 17, et.4, iz. bună, cf. I 600 neg.3 dec. Micro 18, et. 5, pe sud 900 mil.3 sdec. Micro 19, et.2, îmb. 700 neg.3 dec. Micro 21, 6/8, bl. nou, spaţios 30.000 E neg.3 dec. Micro 17, parter, termopan, gr+f 830 mil.3 dec. Micro 18, et. 1, pe sud, curat 23.000 E3 dec. Micro 21, et. 3, spaţios, stradal 850 mil.4 sdec. Micro 20, et. 2, 2 balc. 800 mil.4 dec. Micro 21, et. 1, bl. nou, centrală 33.000 E4 dec. Micro 20, 4/10, curat 850 mil.

gars. Ţiglina I, A, 3/4, simplă, curată - 460 mil.gars. Ţiglina II, 2/7, balc., curată - 460 mil.1 cam. I.C.Frimu, B, p/4, f.balc., bloc mixt - 490 mil.1 cam. I.C.Frimu, D, p/4, simplă - 500 mil.1 cam. Sid.V, V, 3/4, curată - 550 mil.2 sdec. Ţiglina I, G, 3/4, simplu, curat - 700 mil.2 sdec. Ţiglina I, C, 2/4, gr+f, curat, balc. - 650 mil.2 sdec. Ţiglina II, M, 8/9, curat, simplu - 650 mil.2 dec. Doja, C, 1/4, simplu, 50 mp - 780 mil.2 sdec. Micro 40, O, p/4, balc., simplu - 510 mil.

2 dec. Micro 21, E, 2/4, simplu - 750 mil.2 dec. Micro 20, PR, 5/8, gr+f, termopan - 650 mil.2 dec. Micro 14, M, 2/4, curat, geam baie - 700 mil.2 sdec. Micro 17, G, 2/4, simplu - 700 mil.2 dec. Micro 39B, K, 3/4, liber - 550 neg.2 sdec. Micro 17, B, 2/4, gr+f+p, balc. - 730 mil.2 dec. I.C.Frimu, S, 4/4, f.probleme, gr+f - 630 mil.3 dec. Micro 17, E, 1/4, gr+f, curat - 880 mil.3 dec. Micro 16, Roza, 1/4, curat - 700 mil.3 dec. Micro 17, L, 2/8, bloc nou, centrală, termopan -30.000 E

3 dec. I.C.Frimu, P, 3/4, curat, liber - 940 mil.3 dec. Micro 21, PR, 2/8, 90 mp, parchet, gr+f - 27.000 E3 sdec. Micro 19, G, 3/4, liber, simplu - 570 mil.3 sdec. Micro 17, L, 3/4, gr+f, uşi schimbate - 630 mil.3 sdec. Micro 39, N, 2/4, gr+f, balc., mochetat - 560 mil.4 sdec. Micro 38, K, 1/4, curat, simplu - 600 neg.4 dec. I.C.Frimu, L, 3/4, 100 mp, simplu - 25.000 E4 dec. Micro 18, F, 4/10, simplu - 26.500 E4 dec. Sid., A, p/4, 2 gr.sanit. - 900 mil.4 dec. Mazepa, BR, 3/10, 2 balc., termopan, centrală -40.000 E

2 SDEC. ŢIGLINA II, C, 2/4, UNBALC., CURAT - 740 MIL.2 DEC. I.C.FRIMU, N, 2/4, LAMB.,GR+F, PARCHET LAMINAT, 55 MP -760 MIL.

gars. Micro 39B, 3/4 - 250 neg.gars. Ţiglina II, 2/7 - 460 mil.1 cam. Mag. General, 4/4 - 500 neg.1 cam. Micro 19, 4/4, bloc mixt - 480 mil.2 dec. Micro 39A, 3/4 - 620 neg.2 sdec. Micro 40, 2/4 - 400 mil.2 sdec. Micro 40, 3/4 - 400 neg.2 dec. Micro 18, 7/10 - 600 mil.2 sdec. Micro 17, 3/4 - 16.000 E neg.2 sdec. Micro 18, 4/4 (gaze) - 380 mil.

2 dec. Sid., 2/4 - 740 mil.2 dec. Ţiglina I, 4/4 - 600 neg.2 sdec. Ţiglina I, 4/4 - 650 neg.2 dec. Micro 19, 9/9, liber - 650 neg.3 dec. Micro 40, 3/4 - 780 neg.3 dec. Mazepa II, 3/4, ultraîmb., 2gr.sanit. - 35.000 E4 dec. Micro 39B, 3 balc., 4/4 - 750neg.4 sdec. Micro 38, 4/4 - 630 neg.

gars. Viaduct, et.2, curată, urgent - 220 neg.gars. Micro 19, et.3, curată, liberă - 200 mil.gars. Aviaţie, p, gr. sanit., modestă - 170 neg.gars. Port, curată, 20 mp - 250 mil.2 cam. Micro 19, et.2, gaze, curat - 410 mil.1 cam. Micro 20, curată, balc. - 500 neg.2 cam. Aviaţie, p, curat, gaze - 455 neg.gars. Ţiglina II, et. 2, balc., curată - 470 neg.1 cam. I.C.Frimu, p, curată, balc. - 450 mil.3 cam. Aviaţie, p, îmb. recente - 530 neg.2 cam. Micro 19, et.2, curat, balc. - 540 mil.2 cam. Micro 39A, balc., liber, stradal - 530 neg.3 cam. Micro 19, curat, balc., stradal - 550 mil.3 cam. Micro 38, et. 2, stradal, modest - 560 neg.2 cam. Micro 17, et.3, modest - 600 neg.2 cam. Sid. Vest, stradal, curat, urgent - 600 mil.2 cam. Micro 21, liber, modest - 500 neg.2 cam. Micro 13B, et.1, liber, modest - 570 neg.3 cam. Dunărea, 2 gr. sanit., stradal - 600 neg.2 dec. Micro 19, liber, balc., curat - 440 neg.

1 cam. Cămin Viaduct, 3/4, gr.sanit. - 300 neg.gars. Ţiglina I, A, 1/4 - 530 mil.gars. Ţiglina I, A, 1/4, îmb. - 15.000 neg.gars. Ţiglina II, I, 5/7, balc. - 450 neg.gars. Ţiglina II, I, 2/7, balc. - 470 neg.gars. Ţiglina I, A, 2/4 - 12.000 E1 cam. IREG, 3/4 - 600 mil.1 cam. Sid.V, p, balc. - 540 neg.

2 cam. Micro 20, A, 10/11 - 460 neg.2 dec. Gării, centrală, 1/4 - 800 neg.2 dec. Micro 14, M, 2/4 - 700 mil.2 dec. IREG, SD, 3/4 - 870 neg.2 dec. Micro 16, 3/4, îmb., 2 balc. - 770 neg.2 sdec. Micro 17, B, 2/4 - 680 neg.2 sdec. Ţiglina II, M, 8/9 - 650 neg.

2 sdec. Micro 39B, p, balc. - 580 neg.2 sdec. Micro 19, Z, 3/4 - 550 mil.2 sdec. Micro 21, 4/4, f. probl. - 500 mil.2 dec. Micro 20, 6/10 - 740 mil.2 sdec. Ţiglina I, 2/4 - 650 neg.3 dec. Micro 16, p, balc. - 780 neg.3 dec. Micro 18, 5/10, stradal - 900 mil.3 dec. Micro 14, 2/4, stradal - 750 mil.4 sdec. Micro 20, 2/4 - 770 neg.4 dec. N. Leonard, p, C - 40.000 E neg.Teren 400 mp, Sf. Gheorghe, Deltă, cuutilităţi - preţ bun

2 cam. Ţiglina I, p, curat, stradal - 650 neg.2 cam. Micro 18, 2 balc., curat - 660 neg.3 cam. Dunărea, et. 3, curat, îmb. - 640 neg.2 cam. Micro 13, p, balc., stradal - 700 neg.2 cam. N.Leonard, modest, spaţios - 650 neg.2 cam. Micro 21, et.2, conf.I, curat - 650 mil.4 cam. Micro 20, 2 balc., curat - 700 neg.2 cam. Ţiglina II, et. 3, est, curat - 700 neg.3 cam. I.C.Frimu, 2 gr. sanit., curat - 700 neg.2 dec. Sid.Vest, p, curat, urgent - 710 neg.2 cam. Micro 20, et. 3, îmb., liber - 700 neg.2 dec. Mazepa II, curat, stradal, spaţios - 720 neg.3 cam. Ţiglina I, p, curat, stradal - 740 neg.2 cam. I.C.Frimu, p, liber, modest - 740 neg.3 dec. Micro 16, et.1, modest, stradal - 720 neg.3 cam. Micro 17, et. 3, 2 balc., liber - 750 neg.2 cam. I.C.Frimu, et.1, 2 balc., liber - 750 mil.

2 cam. Sid.V, et.2, curat, spaţios - 800 mil.3 dec. Micro 20, 2 gr.sanit., liber - 810 mil.2 dec. Ţiglina I, et.3, 2 balc., curat - 810 mil.3 cam. Ţiglina II, et.3, modificat, îmb. - 850 mil.4 cam. Micro 18, balc.mare, spaţios - 750 neg.3 dec. Micro 17, p, curat, stradal - 850 neg.3 cam. I.C.Frimu, p, liber, curat - 900 mil.3 cam. Dunărea, bloc nou, curat, spaţios - 25.000 E4 cam. Dunărea, 2 balc., curat, îmb. - 700 neg.4 dec. Micro 20, stradal, spaţios - 900 neg.3 cam. I.C.Frimu, et. 3, bloc nou, aer. cond. - 25.000 E3 cam. Sid. Vest, p, 2 gr. sanit., liber - 970 neg.4 cam. Micro 16, et.3, 2 gr.sanit., stradal - 950 neg.4 dec. I.C.Frimu, p, balc., spaţios - 1150 mil.3 dec. Centru, liber, stradal, îmb. - 25.000 E4 cam. Sid.V, extindere 30 m, îmb.recente - 42.000 E3 cam. P-ţa Centrală, et.1, centrală, bloc nou - 35.000E4 cam. Dunărea, et. 3, centrală, bloc nou - 32.000 ETeren zona Maşniţă, S = 2.300 mp, D = 63 m -1.200.000/mpTeren între Sofin şi Moldova, DS=14 ml - 85 E/mp

Vând apartament 4 cam.,decomandate, îmbunãtãþirideosebite, et. 9/10, str. Brãilei50. Tel. 413794 sau0723661813.

Vând apartament urgent. Telefon436101. (3304172)

2 camere, 6/8, Mazepa II, vederela Dunăre, 24.000 E. Telefon0740119933. (003071)

Vând apartament 4 camere, 2/4,Sid., ultramodern, posibilităţi rate.0745657499, 0723307878. (ctr)

Vând apartament 2 camere, parter,Potcoava de Aur, autorizat cabinetstomatologic ş i laborator dentar.0723307878, 0745657499. (ctr)

###

Vrei să vinzi sau să cumperi. Telverde Donaldo 0800800124, gratuit.(ctr)

###

Vând urgent apartament. Telefon475479. (ctr)

###

Donaldo - liderul Pieţei Imobiliare -cumpără/vinde apartamente,terenuri, spaţii comerciale. 466428,476305, 476800. (ctr)

###Vând apartament 2 cam., dec., zona

0, 4/4, f. probleme, 800 mil. Telefon0722196533. (003314)

Persoană fizică vând apartament 2camere, semidecomandat, p/10, Micro20. Telefon 0740012741. (003445)

Vând apartament Micro 17, et. 2,decomandat. Telefon 0745823112.(003708)

Vând urgent apartament 2 camere,decomandate, stradal, 2 balcoane,Micro 20, et. 7/10. Telefon 0742842929.(003582)

Urgent vând garsonieră Viaduct,modificat, preţ negociabil la faţa locului.446482, 0741490304. (003558)

3 dec. Micro 18, G5, 7/10, spaţios, pesud, str. Brăilei, preţ 770 mil. neg. Tel.472317, 0742531766. (003728)

Slănic Moldova. Particular vândapartament 2 camere, multipleîmbunătăţiri. Telefon 0740253195.(003849)

Persoană fizică apartament 2camere, et. 1, Casa Roşie, multipleîmbunătăţiri recente. 0742030440.(003877)

Vând apartament 2 cameresemidecomandate, în stare f. bună, bl.M1, ap. 51, Micro 17. Tel. 0722268305sau 0722682085. (003897)

Vând cameră Viaduct 220.000.000negociabil. Tel. 472109, 0740834073.(003900)

Vând apartament 2 camere dec., Micro18, conf. 1, et. 9/10, gresie baie + ap,aer condiţionat, balcon mare închis, f.curat, spaţios, 670 mil. lei neg. Tel.442601, după ora 17,00, 0722651444.(003906)

Apartament 3 camere, Micro 19, et. 2/4, îmbunătăţit, 700 mil. negociabil. Tel.317735, 0722633419. (003918)

Vând 3 camere, decomandate, 2balcoane, 4/4, Ţiglina II, 25.000 E neg.Telefon 327504. (003707)

Vând urgent apartament 2 camere,decomandate, et. 4. Telefon0742203792. (003942)Ţiglina I, A-uri, parter, birouri, 14.000

E. 438832, variante. (003797)Ţiglina I, A-uri, et. 3, curată, 11.500 E.

438832, variante. (003797)Vând ap. 3 cam. dec., et. 5/10, gresie,

faianţă, apometre, 2 gr. sanitare, curat,spaţios, stradal, Micro 18, preţ neg.Telefon 445905. (003973)

Vând apartament 2 camere, Micro 14.Telefon 479918. (004006)

Persoană fizică vând apartament 2camere, decomandate, et. 2, Sid.Vest,poziţ ie f. bună. Tel. 0788242476,478869. (003660)

Vând 2 sdec., et. 1, Micro 17, gr+f+p,700.000.000 neg. 0741327287.(004020)

Vând apartament 3 camere, Micro39A, et. 4, 680.000.000 neg. Telefon321784. (004057)

Vând apartament 3 camere, Micro 19,preţ atractiv, negociabil. Telefon 496830.(004073)

Absolut la cheie! Garsonieră Mazepa,G-uri, proprietar, 680 mil. neg.0744564956. (003892)

Vând apartament o cameră cu baie,bucătărie şi gaze, stradal, strada Cluj,lângă centrala telefonică din Doja, preţ500 mil. Telefon 0744581310. (003920)

Vând 2 dec., Micro 14, 600 neg.475479. (ctr)

Urgent vând 2 dec., I.C.Frimu, p/4, cubalcon, 730 neg. 438381. (ctr)A

RH

IVA „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 9

OFERTECasă 4 cam. bdul Coşbuc, îmb. - 45.000 ECasă 4 cam. str. Revoluţiei - 35.000 ECasă + garaj str. Vultur - 65.000 ECasă zonă centrală - 150.000 ECasă Vânători - 2.000 mp - 150.000 ECasă Parc CFR - 75.000 ESpaţiu com. Micro 21, 150 mp - 65.000 ESpaţiu com. Micro 16, 220 mp - 65.000 EHală producţie 240 mp - 55.000 E

gars. Micro 40, 1/4 - 280 mil.gars. Ţiglina II, 3/7 - 465 mil.1 cam. Micro 38, 3/4 - 400 mil.1 cam. I.C.Frimu, 2/4 - 640 mil.1 cam. Micro 20, p/10 - 600 mil.1 cam. Sid., p/4 - 500 mil.2 cam. I.C.Frimu, 4/4 - 610 mil.2 cam. I.C.Frimu, 2/4 - 750 mil.2 cam. Micro 14, p/4 - 710 mil.2 cam. I.C.Frimu, 2/4 - 700 mil.2 cam. Sid.V, 3/4 - 750 mil.2 cam. Micro 18, 3/10 - 750 mil.2 cam. Micro 18, 6/10 - 650 mil.2 cam. Micro 18, 9/10 - 600 mil.2 cam. Micro 19, 3/4 - 500 mil.2 cam. Micro 19, 1/4 - 485 mil.2 cam. Micro 20, p/4 - 650 mil.2 cam. Micro 20, 2/4 - 530 mil.2 cam. Micro 21, 5/10 - 600 mil.2 cam. Micro 21, 1/4 - 700 mil.2 cam. Micro 17, p/4 - 700 mil.2 cam. Micro 17, 2/4 - 750 mil.2 cam. Micro 16, 1/4 - 625 mil.2 cam. Micro 16, 4/4 - 560 mil.2 cam. Ţiglina I, 2/4 - 670 mil.2 cam. Ţiglina I, p/4 - 650 mil.2 cam. Ţiglina II, 5/10 - 800 mil.2 cam. Ţiglina II, p/4 - 600 mil.2 cam. Ţiglina II, 8/9 - 620 mil.2 cam. Mazepa II, 4/4 - 800 mil.2 cam. Mazepa I, 2/4 - 850 mil.2 cam. Centru, 2/4 - 830 mil.

2 cam. Micro 40, 2/4 - 430 mil.2 cam. Micro 38, 1/4 - 480 mil.2 cam. Micro 13, 1/4 - 640 mil.3 cam. Micro 40, 1/4 - 550 mil.3 cam. Micro 39, p/4 - 580 mil.3 cam. Micro 13B, 2/4 - 620 mil.3 cam. Sid.V, 3/4 - 820 mil.3 cam. Sid., p/4 - 940 mil.3 cam. I.C.Frimu, 3/4 - 940 mil.3 cam. I.C.Frimu, 4/4 - 690 mil.3 cam. Micro 18, 3/11 - 900 mil.3 cam. Micro 18, 7/10 - 800 mil.3 cam. Micro 17, 4/4 - 660 mil.3 cam. Micro 17, 3/4 - 760 mil.3 cam. Micro 16, 2/4 - 700 mil.3 cam. Ţiglina I, 3/4 - 800 mil.3 cam. Ţiglina II, 2/4 - 850 mil.3 cam. Mazepa I, 1/4 - 27.000 E3 cam. Ţig. I, p/4 - 25.000 E3 cam. Mazepa II, 1/4 - 30.000 E3 cam. Port, 2/4 - 27.000 E3 cam. Micro 20, 4/10 - 800 mil.3 cam. Micro 21, 4/4 - 680 mil.3 cam. Micro 20, p/4 - 850 mil.3 cam. Micro 21, 3/10 - 800 mil.3 cam. Micro 21, 3/4 - 550 mil.4 cam. Micro 39, 1/4 - 630 mil.4 cam. Micro 20, 4/10 - 900 mil.4 cam. Micro 20, 3/4 - 750 mil.4 cam. Micro 21, 4/4 - 750 mil.4 cam. N.Leonard, 4/4 - 800 mil.4 cam. Micro 16, 2/4 - 900 mil.

1 cam. Micro 40, 1/4, stradal, balc., gaze -400 neg.1 cam. Micro 19, 3/4, liberă - 440 mil.1 cam. Mazepa I, p/7, balc. - 14.000 E

2 sdec. Micro 16, 3/4, liber - 680 neg.2 dec. Micro 18, 9/10, aer cond., f.curat - 670neg.2 dec. I.C.Frimu, 3/4, parchet, gr+f, apom.,

balc.mare - 735 mil.3 sdec. Micro 21, 3/4, apom., uşă lemn,liber - 530 mil.3 dec. Sid. Vest, 1/4, 2 balc. - 820 mil.3 dec. Micro 16, 1/4, simplu - 700 mil.

4 dec. Micro 18, 4/10, simplu - 25.000 E4 dec. N.Leonard, p/4, termopan, balc. -40.000 E4 dec. Mazepa, 3/10, garaj, renovat -40.000 E

1 cam. PS, p, balc., bloc mixt - 550 neg.1 cam. M 40, curat, parter, fără îmb. - 400 mil.1 cam. Sid. Vest, curat, et. 3 - 550 neg.1 cam. Ţiglina I, 6/7, gr+f, balc. - 460 neg.

2 sdec. M20, p/10, “Om bogat, om sărac” - 650 neg.2 dec. M16, curat, 4/4, Lic. Auto - 650 neg.2 dec. M18, spaţios, 7/10, fără îmb. - 750 neg.

2 sdec. central, 1/4, reamenajat, modif. - 28.000 E3 cam. Centru, Albatros, 4/4 - 20.000 E3 sdec. M17, fără îmb. - 600 mil.

3 dec. I.C.Frimu, 2 băi, 3/4, “Două Babe” - 910 mil.3 sdec. M19, 2/4, îmb., Parma - 700 mil.3 sdec. M19, 2/4, îmb., curat, liber - 535 mil.Casă 145/415 mp, colţ cu Traian - 1,5 mld.

Vând urgent 3 dec., I.C.Frimu, 3/4, liber,910 neg. 475479. (ctr)

Vând 2 dec., Micro 18, 7/10, 600.438381. (ctr)

######

Documentaţii cadastrale pentruapartamente, case, terenuri. Urgentş i ieftin, doar aici. 418923,0788320368. (ctr.)

######Vând apartament 2 camere

semidecomandate, Micro 38, N-uri.Telefon 0740194711. (003697)

Vând avantajos apartament. 477705,0740752829. (ctr)

Vând apartament 3 camere, I.C.Frimu,et. 3, 2 băi, gr+f, liber. Tel. 499177,0744332511. (003802)

Vând 2 dec., 2 balcoane, et. 1, 725mil. Telefon 418900. (ctr)

Vând 2 dec., p, preţ 650 neg. Telefon418900. (ctr)

Vând gars. et. 1, preţ 250 neg. Telefon418900. (ctr)

Vând 3 cam., Mazepa I, et. 2, termopanint. + ext., A.C., centrală, modificat, gr+f,extindere, grup sanitar, preţ 36.000 E.Telefon 322555. (ctr)

Vând 1 cam. Mazepa I, et. 3, gr+f, p.,modificat, 15.500 E. Telefon 322555.(ctr)

Vând 3 cam. dec., Ţiglina II, termopan,liber, 830 neg. Telefon 322555. (ctr)

Vând 4 cam. dec., Micro 20, 4/10,spaţios, 900 neg. Telefon 322555. (ctr)

Vând apartament 3 camere,decomandate, 2 gr. sanit., I.C.Frimu, et.4/4, fără probleme la izolaţie, îmb., preţ700 mil. neg. Telefon 0745525031. (ctr)

Agenţia imobiliară REAL vindeapartamente în orice zonă. Tel.438935, 0744840641. (ctr)

Vând ap. 1 cameră, Mag. General, 4/4, 500 neg. Tel. 0744666809. (ctr)

Vând ap. 2 camere dec., Micro 18, 7/10, liber, 600 mil. Telefon 0745648843.(ctr)

Vând 2 dec. Micro 19, 9/9, liber, 650neg. Telefon 0745648843. (ctr)

Vând apartament 2 camere, conf.II, Micro 19, bl. L2, preţ 11.500 E. Tel.472073, 0744923673. (003628)

2 decomandate, et. 1, Doja, fărăagenţii. Telefon 0742483073. (003848)

Apartament 2 camere, zona IREG,454522. Fără intermediari. (003479)

2 dec. I.C.Frimu, et. 4, 600 mil. neg.438874. (4743355)

3 dec. Doja, et. 3, 750 mil. 438874.(4743355)

4 dec. Micro 17, et. 2/8, bl. nou, 32.000E neg. 438874. (4743355)

2 camere, Micro 14, parter, balcon,715.000.000 lei. 406010. (004071)

Vând 3 cam., Siderurgiştilor, 830 mil.406010. (004071)

P.F. vând apartament 1 camerăI.C.Frimu. Telefon 0740693215.(003905)

Vând apartament 2 camere,decomandate, deosebit, la cheie, Gh.Doja, et. 3. Telefon 473037. (004033)

Vând apartament o cameră, I.C.Frimu,40 mp. 466898. (004034)

Vând apartament 3 camere, I.C.Frimu,et. 3, gr+f, 2 băi, başcă, liber, 880 mil.Accept agenţ i i. Tel. 499177,0740279650. (003927)

Vând apartament 2 camere la General.Telefon 0742460559. (003921)

Apartament confort 1, Micro 19,îmbunătăţit, stradal, et. 3, 710.000.000.318622. (00391)

Vând apartament 2 camere sdec.,Micro 19, lângă Piaţă, 4/4, balcon, îmb.,fără probleme, 550 mil. neg. Tel.0722512520, 443243. (003915)

Vând cameră Viaduct, îmbunătăţită,liberă. 0726187312, 0723346647.(003981)

Vând urgent apartament 3 camere,decomandate, I.C.Frimu, et. 4/4, preţ 700mil neg. Tel. 317299, 0741662540.(003736)

800.000.000 lei 3 cam., et.1, conf.I,Micro 20, liber, necesită curăţenie.324060. (ctr.)

Super-ofertă, ap.2 cam., LC, impecabil,îmb., pe est, 800 mil. Tel. 472177. (ctr.)

Vând urgent ap. Micro 20, 4 dec.,f.mare, 2 holuri, super curat, et.inter-mediar, 900 mil. Tel. 472177. (ctr.)

Vând 2 dec. Siderurgiştilor, 2 balc.,inst.sanit.noi, 630 neg. Tel. 416055. (ctr.)

Vând 1 cam. Mazepa I, curat, spaţios,560 neg. Tel. 465532. (ctr.)

Vând gars. Micro 39A, et.1, gresie,faianţă, parchet, 350 neg. (ctr.)

Vând ap. 2 cam.dec., 65 mp Micro 20,parter. Tel. 461340. (003942)

Vând ap. 2 cam. M1, et.8/9, Ţiglina II.Tel. 830177, 0742996207. (003934)

Urgent 4 sdec. Micro 39A, et.3, preţ630 neg. Tel. 0741104100. (003936)

Vând urgent 4 dec., parter I.C.Frimu(lângă Două Babe), 24.000 E neg. Tel.0741934094. (003936)

Persoană fizică vând urgent 3cam.dec. Micro 16, Roza II (lângăcomplex Siretul), parter, curat, liber, preţneg. Tel. 0740063137. (003937)

Persoană fizică vând urgent gars.Viaduct, et.2, curat, liber, preţ neg. Tel.0741089849. (003937)

VÂND URGENT 3 DEC. ET.1, SID.VEST,2 BALC., 820 MIL. TEL. 472903. (ctr.)

VÂND 2 CAM. ŢIGLINA I, ET.3,STRADAL, 2 BALC., 700 MIL. TEL.472902. (ctr.)

APARTAMENT 4 DEC. PIAŢACENTRALĂ, ET.1, ULTRASPAŢIOS,BL.NOU, 40000 E. TEL. 472903. (ctr.)

VÂND 3 DEC. ET.1, MICRO 16, 700MIL. TEL. 472903. (ctr.)

Vând 1 cam. et.intermediar, Dunărea.Rel.498750. (ctr.)

Vând 3 cam., 2 balc., Sid.Vest, 820mil. Tel. 498750. (ctr.)

Vând gars. Ţiglina II, 450 mil. Tel.498750. (ctr.)

Vând 2 cam., 2 balc. Ţiglina II. Tel.498750. (ctr.)

Vând 2 cam. I.C.Frimu, 735 mil. Tel.0744641933. (ctr.)

Particular vând 3 camere,decomandate, bl. nou, str. Frunzei,et. 6/8, 27.000 E. Telefon0744492266. (ctr)

Vând urgent ap. 3 camere,decomandate, 2 gr. sanit.,ultraîmbunătăţit, Casa Roşie,exclus agenţii. Tel. 0742025389,493264. (003848)

Vând apartament 3 camere,Mazepa I, et. 3, dotări lux, centralătermică, aer condiţionat, termopancu rulouri exterioare PVC, gresie +faianţă Italia, tapet, parţial mobilatcomandă etc. Tel. 0722228352, preţ35.000 E. (ctr)

Cumpăr garsonieră sau apartament 1cameră, indiferent de zonă. Telefon466428. (ctr)

Urgent apartament 2 camere. Telefon476800. (ctr)

Apartament 3-4 camere ş isemidecomandate. Telefon 314794.(ctr)

Cumpăr apartament indiferent de zonă,etaj sau stare, preiau şi datorii sauneproprietăţi. 435572. (3304172)

Cumpăr apartament 2 camere Micro18, service-ul vechi sau în spatelefarmaciei non-stop. 313735,0744649044. (3338438)

####

Cumpăr urgent apartament, dorescseriozitate. 475479. (ctr)

####Cumpăr apartament în orice zonă.

Telefon 322555. (ctr)Cumpăr garsonieră sau apartament,

preiau şi datorii. 477705, 0740752829.(ctr)

Cumpăr apartament cu banii în mână.406010. (002609)

Cumpăr 2 dec. Sid.Vest, Doja, Micro18, et.1, 2, ofer 760 mil. Tel. 464595.(ctr.)

Cumpăr apartament 1 cameră Ţigline,I.C.Frimu. Tel. 313735, 0722248412.(3338438)

Cumpăr 2 cam. Ţiglina, Mazepa,Centru, ofer plată valută. Tel. 472902.(ctr.)

Apartament 3-4 cam. Mazepa, Centru,Piaţă sau Ţiglina, cer seriozitate. Tel.472903. (ctr.)

Vând casă în comuna Costache Negri.Telefon 825980. (003120)

Vând urgent casă nouă, Şendreni,zona vilelor, terminată. Telefon0740345111. (003672)

Vând casă cu teren la şosea satGreşu, jud. Vrancea. Tel. 0237212284,după ora 17,00. (003607)

Vând casă şi spaţiu comercial, 250mp construiţi, 800 mp teren, FS 12m, poziţie centrală, toate facilităţile,CF cărămidă, preţ negociabil.Telefon 0788353141. (003740)

Vând vilă P+1, zona Metro. Telefon0722169651. (003796)

Vând casă com. Smârdan, fam.Lepădatu Costel. (004031)

Vând casă+teren, ultracentral, st 400mp, deschidere 10 m. Telefon0723072633. (003896)

Vând vilă str. Română nr. 121.

Telefon 0742395868. (004100)Vând casă proprietate + 1000 mp, str.

Dumbrava Roşie nr. 6, Bariera Traian.(003786)

Vând casă + dependinţe, bolţari, toateutilităţile, Schela, 26.000 E neg. Telefon828179. (004040)

Vând casă bătrânească, Mazepa II,locuibilă, la preţ de teren: 256 mp, 100E/mp. Tel. 491042, 0722659163.(004019)

Schimb cameră Port cu ap. 2, 3 camere+ dif. Tel. 0742339494. (004081)

Schimb ap. 1 cam., parter cu ap. 2camere+dif. 0745902227. (004080)

Caut să închiriez garsonieră sauapartament, poate fi şi mobilat.435572. (3304172)

Închiriez urgent apartament ne(mo-bilat). Tel. 0744757075. (3304176)

Altivom închiriază apartamente,garsoniere, comision 0 proprietar.Tel. 475479, 438381. (ctr)

Închiriez apartament (ne)mobilat.419813, 472257, 0744604952. (ctr)

Închiriez apartament mobilat saunemobilat. Telefon 472902. (ctr)

Închiriez garsonieră sau apartamentmobilat sau nemobilat. Tel. 477705,0740752829. (ctr)

Închiriez apartament (ne)mobilat.438381. (ctr.)

Doresc să închiriez spaţiu pentruamenajare atelier. Tel. 0745323103,492036. (003597)

Închiriez spaţiu pretabil casă deamanet zona Piaţa Micro 19, 17. Tel.0744797400, 314748. (003766)

Cumpăr gars. sau ap. 1 cam. Tel.472902. (ctr.)

Urgent ap. 2-3 cam. I.C.Frimu, Sid.Vest,ofer banii imediat. Tel. 472903. (ctr.)

Cumpăr apartament în cartier Dunărea,de preferat cu balcon. Tel. 472902. (ctr.)

Altivom închiriază apartamente,garsoniere mobilate şi nemobilate. Tel.475479, 438381. (ctr)

2 camere, Ţiglina I, mobilate, 120E. 475479. (ctr)

Garsonieră, mobilată, 70 E. 438381.(ctr)

3 camere, mobilate, 100 E. 475479.(ctr)

Închiriez apartament (ne)mobilat.419813, 472257, 0744604952. (ctr.)

Închiriez spaţiu pentru birouri, 80mp, Ţiglina I, 430711, 0744480669.(003451)

Închiriez sau vând ciupercărie.Telefon 0742023800. (003085)

Închiriez urgent apartamentne(mobilat). Telefon 0740487118.(3304176)

Oferim cazare studenţi condiţiideosebite. 410317, 427414. (003539)

Apartament o cameră lux regimhotelier/scurt/mediu. 0744793223.(003652)

Închiriez 130 mp, ultracentral, total sauparţial. Telefon 0742673449. (003943)

Închiriez apartament o camerăI.C.Frimu, avans 3 luni. Telefon0740233929. (003752)

Ofer spre închiriere apartament,avantajos. Telefon 436101. (3304172)

Închiriez spaţiu depozit sau alteactivităţi. Telefon 0744503928. (003844)

Închiriez 2 spaţii comerciale Tecuci.Vad format, de 40 mp fiecare, zonăcentrală. Telefon 0740684205.(003836)

Închiriez apartament o cameră, plataîn avans 2 luni. Tel. 0740112751,0740881018. (003887)

Oferim spre închiriere spaţ iu laparterul blocului R2, sc. 1, pentrudiverse activităţi. Telefon 461949.(8286142)

Închiriez apartament 2 camere,mobilate, familişti, I.C.Frimu. Telefon468218, după ora 16,00. (003916)

Închiriez apartament 3 camere, Centru,mobilat, centrală, et. 4. Tel. 0744626827,434000. (003666)

Închiriez urgent 2 camere dec., PiaţaCentrală, 3/4, nemobilat, 100E/lună. Tel.0745525031. (ctr)

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 10

Închiriez garsonieră sau apartamentmobilat sau nemobilat. 477705,0740752829. (ctr)

Închiriez spaţiu comercial, 110 mp,ultracentral, bl. nou, parter. 418808.(003618)

Închiriez cameră mobilată, convenabil,bloc. Telefon 415607. (003698)

Închiriez o cameră, mobilată, gazdă.Telefon 461107. (003902)

Închiriez clădire nouă (parter, etaj,subsol), vad comercial excelent, şi 2apartamente ultracentral, mobilate şiutilate confort lux. Tel. 0740020422,0744652285. (8286090)

Închiriez apartament ultracentral cu 2cam. amenajat şi dotat de lux, et.2. Tel.324060. (ctr.)

Închiriez spaţ iu 60 mp, pretabilmagazin, depozit, atelier etc., str.A.Vlaicu. 0742838592, 477770.(003943)

Închiriez vilă Lepşa, zonaCascadă, dotări complete ş imoderne, 4 camere, 2 băi, terasă.Telefon 0744577373. (003930)

Societate închiriem spaţiu P+1,(60+70 mp), toate utilităţile, vadcomercial pentru comerţ,reprezentanţe, birouri, cabinete.Relaţii str. Columb nr. 37. (8286151)

Urgent!! 40 m distanţă Autogară,teren 950 mp + construcţii 110 mp+ izvor + racordare toate utilităţile.466801, 318327, 311917. (ctr)

Vând teren casă 2000 mp, 2,5 E/mp.0740414674. (003753)

Teren construcţii 930 mp Micro 17, 727mp Calea Prutului. Tel. 317500,0740344544. (003917)

Vând teren 1040 mp Galaţi, Pictor Isser,deschidere 2 străzi, preţ neg. Tel.311925, 0744690016. (003799)

Vând teren 250 mp, zona Mioriţa. Tel.319472. (003877)

Vând teren 256 mp Mazepa II, 100 E/mp. Tel. 491042. (002771)

Teren 200 mp, liber, toate utilităţile,semicentral, 530 mil.neg. 0722744180.(003515)

Vând 400 mp, 20/20, zonă centrală,120 E/mp. Tel. 0744641933. (ctr.)

Cumpăr teren 1.000-2.000 mp în zonaGalaţi cu sau fără casă, dar îngrădit.Relaţii la tel. 0724175570. (8286012)

Cumpăr teren, eventual cu casă, înGalaţi. Telefon 472903. (ctr)

Companie naţională de distribuţiecumpără teren min. 10.000 mp,deschidere drum principal, situaţiejuridică clară. Mobil 0741110014, tel./fax0212600881. (ctr)

Reţea de magazine naţ ionalăînchiriază/cumpără spaţiu comercial,ultracentral. Mobil 0741110014, tel./fax0212600881. (ctr)

Vând spaţiu comercial poziţiecentrală. Telefon 0721110142.

Vând sau închiriez spaţiu 150 mp, preţconvenabil. Telefon 0721306037.(003531)

Vând staţie Peco, ultramodernă curestaurant şi cazare. 0744583936.(003650)

Vând, închiriez spaţiu comercialamenajat alimentară, 130 mp, proprietarunic. 0744692350. (003830)

Vând chioşc 12 mp, dotat.0744583917. (004062)

Cedez stand Galgros. 0740245317.(004028)

Cumpăr, închiriez spaţiu comercial cuvad. Telefon 472902. (ctr)

###

Vrei să vinzi sau să cumperi? Tel.verde Donaldo 0800800124, gratuit.(ctr)

#########

Donaldo - Liderul Pieţei Imobiliarecumpără/vinde apartamente,terenuri, spaţii comerciale, preţuri şievaluări reale. 466428, 476305,476800. (ctr)

######

Vând Toyota Camry în perfectăstare, 2000 cmc, 130.000 km reali,preţ negociabil. Telefon0723199637.

Vând Mercedes 2000 Cobra 1985,execlent întreţinut, la vedere preţ neg.Tel. 435236, 0722974612, 0722306945.(003398)

Vând BMW 530 D, fabr.2000.XI., recentadus Germania, full extrase. Varianteauto. Tel. 0744226406. (003496)

Vând Dacia Berlină 2003, proprietar,garanţie, îmb. 466907, 0722267132.(003769)

Vând cap tractor cu semiremorcămarca IFA W50LS, prefectă stare defuncţ ionare, preţ 10.000 $. Tel.0723648360, 0740907397. (003951)

Vând blocuri motor Raba, arbore motorCN, arcuri faţă Raba, turbo suflantăRaba, cutie viteză ARO, grupuri faţă,spate ARO. Tel. 0744617026. (003805)

Vând Dacia, bună, preţ convenabil.Tel. 480152. (003876)

Dacia Dacia Super Nova 2003 şi Dacia1410, 2001, echipată taxi, licenţă. Tel.0745501638. (003873)

Vând ARO 243, piese. Tel. 344717,476518. (004042)

Vând Papuc 2 locuri 4x4 obloane 2002,proprietar. 0744211762. (004037)

Vând Skoda Octavia 1,9 SDI, anfabr.2001, 53.000 km, consum 4,5%,unic proprietar. Tel. 0236/821217 sau0744934101. (ctr.)

Vând Tico 2000 cu AC, 85 mil.neg.316475, 0742147204. (003667)

Vând Alfa Romeo 164 I Spark nr. Italia,an 1993 culoare neagră, preţ neg. Tel.0740512673. (003900)

Vând Dacia 1307 Pick-up din 1997.09.Tel. 0744185941. (004021)

Dacia 1996, 64 mil., Dacia 1997, 67mil. Tel. 0744485139. (003758)

VW Passat, an fabr.2002, Limuzină.Tel. 0744923673. (003627)

Cielo Coreea 1996, full, bleumarin,3700 E neg. 0723815314. (003692)

Vând Cielo full options din 1966,înmatriculat în 1998, 4000 E neg. Tel.0724553166. (003639)

Cielo 1998, AC, full electric,închidere centralizată, unicproprietar. 0740174922. (003931)

AUTOMOTIVE HESS importă maşinisecond hand din GERMANIA.Sistem de leasing avantajos. Tel.0 7 4 4 2 6 0 8 0 2 , 0 7 4 4 1 6 4 9 3 3 .B i rou : str. Domnească nr. 24,et .1 (Magazin Modern).www.automotivehess.com. (ctr)

Vând Volvo TD, fabr.’86, 3200 Eneg. Tel. 0722428674. (003770)

Cumpăr Dacia ’80-2002, Cielo şi altemărci. 458782, 0744502929. (003351)

Dacia 1980-2000, plata imediat.426150, 0745004667. (001906)

Cumpăr Dacia ’80-’95, plata imediat.423462. (003447)

Dacia 1980-2003, plata pe loc.0722291062, 451473. (003946)

Ofertă! Cumpără de la Bim Electricfrigidere, combine frigorifice,congelatoare, răcitoare, tv color şiprimeşti cadou un produs HI-FI. Tv color37 cm - 3.500.000, tv color 55 cm -5.200.000, calculatoare noi sistem AMDXP - 12.200.000, sistem Intel Celerom2,4 GHZ - 13.990.000, sistem IntelPentium 2,4 GHZ - 18.350.000,monitoare Lifetec 19 inch - 4.500.000.Rate fără giranţi la sediul firmei. Tel.315965. (ctr.)

Ofertă specială. Televizoare colorstereo, teletext, plastic toate tipurile,audio, video, maşini de spălat 500.000-4.000.000. Telecomenzi 170.000. Cadouaparat video sau audio. Calitategarantată, rate. Telefon 316914,0788392806. (ctr)

Vând/cumpăr telefoane mobile, deco-dez. 464877, 0745088879. (8270552)

###

Reparaţii, deblocări orice GSM,constatare gratuită, 470144,0744792041. (003574)

###Vând frigider şi congelator Arctic.

Telefon 499806. (003846)

Vând imprimantă laser A3, model HPLJ 5000, toner 10.000 copii. Tel.0745959975, 0721959524. (003880)

Vând boxe, staţ i i 250-400 W,negociabil. 0724996129, 413978.(004059)

Orice telecomandă pentru televizor(200.000 lei), video, satelit, aercondiţ ionat; difuzoare, boxe,componente electronice. 0722342252,0745794894; www.telecomanda.ro.(6509447)

Vând congelator 7 sertare, aproapenou, preţ foarte bun. Telefon 496092.(003650)

Vând combină frigorifică, 4.000.000lei şi maşină de spălat cu storcător,3.000.000 lei. Tel. 479472, după ora18,00. (003923)

Neosoft Computers vindecalculatoare noi şi sh în rate. Telefon410014. (ctr)

Copiatoare second-hand cureparaţie capitală (arată ca noi), înrate: avans 30% şi 6 rate lunare.Preţuri începând cu 350 E + TVA.Asigurăm garanţie, consumabile,service. Gratuit: transportul,instalarea, instruirea operatorilor.Tel. 410490 sau 0740100899.(8286015)

####

Cărămidă 280x180x140, ciment,var hidratat. Telefon 0723159883.(3317763)

####Balast, nisip, pietriş, transport la

domiciliu. 0744602843. (003094)Vând/ aprovizionez cherestea brad,

elemente construcţie la comandă. Tel.0741354225. (003116)

Vând mobilier birou, 550 E.0723794276. (8285947)

SC vinde foişoare, gard ornamental,

bănci grădină din lemn. 332901,0744395480. (8286039)

Vând agregate frigorifice la preţavantajos. Tel. 0721306037. (003530)

Vând maşini de cusut industrialeTriplok, Kuritz, simple Textima ş iMinerva. Telefon 0745502414. (ctr)

Mobilier deosebit lemn bar restaurantterasă. 0722256426. (8285991)

Vând urgent şi convenabil firmă cumultiple oferte. Tel. 494160. (003725)

Fier beton PC d30, tablă cutată,malaxor, cernător, cuptoare pâinerotative la 4000 E/buc, friteoză gogoşi.0745959422. (003813)

Vând garaj Ţiglina I. Tel. 0745645997.(003901)

Vând lanţ cu cruce aur, 350 mii/gr.neg.Tel. 471012, 0744178061. (003851)

Ofertă! Tratat Procedură Penală,Neagu 2004, vol.I-II, 800.000 lei.0745465844, 0745417892. (003984)

Vând maşină de cusut electrică Union,relaţii tel. 0726306150. (ctr.)

Vând pui ciobănesc german. Tel.325767. (004029)

Vând presă balotat. Tel. 0745370412.(004035)

Căţei ciobănesc german, vaccinaţi cucarnet. 471062, 426253, 0742502502.(003684)

Vând sufragerie deosebită lemn masivsculptat. Tel. 318468, 0722335273.(003875)

Vând rochie mireasă. Tel. 420069.(003866)

Vând cositori, greble, pluguri, discuri,MET 300, 400, 600 l, noi, importGermania, garanţie 12 luni. Asigur oricepiesă de schimb. SH prese, combine,tractoare. 0744211762. (004036)

Vând vacă cu viţel. Inf.tel.334080.(003857)

Vând garaj Micro 39C. Tel. 310480.(004089)

Vând vitrină frigorifică orizontală şiverticală, frigidere, 2 buc., cântarbalanţă 10 kg şi cântar tijă 5 kg, mobilierpentru magazin alimentar. Relaţ i itel.0741065668 sau 0745883154.(003919)

Medicamente, impotenţă, ejacularerapidă, consultaţie, ecografie, analize,discreţie. Galaţi 317677, 0740086929.www.onlineclinic.ro. (ctr)

Viagra 290.000, Cialis 430.000, Levitra350.000, spray contra ejaculării rapide400.000. 0741088800, 0726166066.(ctr)

Vând răsad varză soiul Buzău. Tel.330053. (003663)

Rochie mireasă Agnes Toma 46 cuaccesorii. 474214. (003774)

Vând loc de veci Eternitateaultracentral 12 mp. Tel. 0239695555.(004017)

Vând lucernă baloţi, după ora 16,00.Tel. 322713. (003478)

SC vinde BCA pentru construcţii oricedimensiune la comandă. Preţ 2.300.000cu TVA. Asigurăm transport Galaţi,Tecuci, Bră i la. Tel. 496643,0744513873. (8286162)

Vând dozator bere cu tub oxigen. Tel.326428. (003939)

Motostivuitor Balkancar 1600 kg,cântare 500-1000 kg, cărămidă dindemolări, 2 vitrine frigorificeorizontale. 0742780573. (003941)

Vânzări mobilă, frigidere, maşini despălat, saltele, motoare frigiderimport Germania. Adresa: incintaGalexpo (lângă MagazinulGospodarul) sau incinta grupului defirme Mariano Agro-Dunărea dinMicro 39. Tel. 0745807371.(8286004)

Cumpăr păr natural. 417742. (ctr)Cumpăr ceas elveţ ian universal

Geneve. 0744692326. (003426)Cumpăr deşeuri fier vechi de la adresa

pers.fizice, juridice, idem calorifere.Plata imediat. Tel. 434066. (8286171)

Sărbătoarea zilei de naştereoferă prilejul de a ura domnuluiNelu Midoi un sincer “La mulţiani!”. O prietenă. (004007)

Societate comercială angajeazăelectricieni. Cerinţe: experienţă practicăîn domeniu, studii minim şcoalaprofesională. CV-urile se pot depune lasediul firmei în Galaţi, str. Brăilei, bl.BR5B, ap. 5 sau la adresa de emailr e s u r s e u m a n e @ m e d d e n t . r o .(8286172)

Angajez vânzătoare magazinmobilier la comandă. Se cer:cunoştinţe desen tehnic, designmobilier. Tel. 410300, 0744781484,0744554442. (8286141)

Angajăm brutari, patiser, condiţii bune.0740494735, 472937. (004092)

Angajez: placatori gips-carton,montatori parchet, faianţari, zidari,zugravi, necalificaţi. Relaţii la tel. 495225sau 0745370382, 0745250264, salariuf. atractiv. (8286174)

Angajez programator PHP, MYSQL.CV la fax 416072, tel. 0744649044. (ctr)Şcoala de Şoferi Aviaţia pregăteşte

şoferi amatori şi profesionişti, calitate,profesionalism, mari reduceri pentrudouă categorii, plata în rate. Văaşteptăm zilnic în Micro 39B, vizaviCinema Flacăra. Telefon 472799. (ctr)

Laboratorul psihologic al Şcolii deŞoferi profesionişti Aviaţia efectueazăexaminări pentru obţinere categorii,atestate şi control periodic şoferi. Zilnic,orele 8,00-17,00. Telefon 472799. (ctr)

############

Onaxa Service angajează învederea extinderii activităţ i isecretară. Se cer: abilităţ icomunicare, negociere, dinamism,cunoştinţe operare PC, cunoştinţeavansate de limba engleză.Experienţa în domeniu constituieavantaj. CV-urile se vor depune lasediul din Ţiglina II, staţie busLeagănul de copii, între orele 12,00-15,00. Numai persoanele selectatevor fi contactate. Relaţii la tel.475550. (ctr.)

##########################

Onaxa Service angajează învederea extinderii activităţii agenţiimobiliari. Se cer: experienţă îndomeniul vânzărilor (în oricedomeniu), abilităţi de comunicare,negociere, dinamism, cunoştinţeoperare PC. Se oferă: condiţii demuncă motivante. Experienţa îndomeniu constituie avantaj. CV-urilese vor depune la sediul din Ţiglina II,staţie bus Leagănul de copii, întreorele 12,00-15,00. Numai persoaneleselectate vor fi contactate. Relaţii latel. 475550. (ctr.)

#############SC Exfilmetal SA angajează sudori

electrici ş i autogeni, strungari ş ilăcătuş i. Tel. 477013, 326078.(8285992)

Centrul de calificare şi recalificarepofesională SOCIAL TRADEorganizează ### CURSURI GRATUITEPENTRU ŞOMERI, ##### în diversedomenii. Se eliberează ##### DIPLOMEMMSSF ŞI MECT. ####### Tel. 498454,0740174918. (ctr)

Firma Rodnig Constanţa angajeazăbaby sitter pentru Anglia. Telefon0241550733. (8289537)

Urgent! SC Canro recruteazăşi plasează asistente medicaleîn azile pentru bătrâni în MareaBritanie. Telefon 460087.(8272728)

Cabinetul Revital organizeazăcursuri de reflexoterapie şicursuri de masaj. Posibilităţi deangajare. 433057. (8285967)

SC Ivas SRL angajează: I.ingineri autovehicule rutiere.Cerinţe: abilităţi ridicate decomunicare; II. mecanici auto,electricieni auto, vopsitori auto.Cerinţe: experienţă înactivitatea de service auto. CV-urile se vor trimite la OP 1, CP39, până la data de 22.VII.2004.(8286037)

Angajăm vânzătoare experienţăchioşc non stop. 0741203290.(8285682)

Angajez croitor ş i maş inist cuexperienţă. 0740244314, 314738.(003935)

Angajăm vânzătoare magazin mixt 1/2 normă SC Frăsinel SRL, str. Brăilei,staţie autobuz Ţiglina. (8286139)

Angajăm menajeră, programflexibil (2 ore/zi). Rog seriozitate.Telefon 438744. (ctr)

SC angajează electricieni cuexperienţă în domeniul contrucţii şireparaţii nave. Telefon 0788299353.(8286134)

Angajăm vânzătoare pentru magazinmixt. Relaţii tel. 0745904136. (8286168)

Rosyntetyk angajează director zonăşi reprezentanţi zonă pentru diviziadezinfectanţ i-sanitizanţ i. Abilităţ icomerciale/ comunicare. Tel./fax326668. (8286163)

S.C.D.V.V. Bujoru scoate la concursun post de asistent cercetare - studiisuperioare pentru laboratorul deameliorarea plantelor (absolvenţ iFacultatea de Horticultură 2004) şi unpost de laborant (studii medii horticole)pentru sectorul de agrotehnică viticolă.Relaţii suplimentare la telefon 0236/340640, interior 14. (ctr)

Asigur locuri de muncă, cazare,mâncare + 750 E lunar în agriculturăpentru Italia. Cei interesaţi sunaţi lanumărul de telefon 0740920610 sau313063. (004023)

Angajez zugrav. 0741238177,0724127318. (004014)

SC Azia angajează agenţi de pază.Relaţii la tel. 0726555838. (8286128)

Angajăm tâmplar mobilier pal cuexperienţă. 434931. (004069)

Angajăm zidari, zugravi, ajutor zugrav,necalificaţ i. Telefon 0722329866.(004078)

SC angajează cusătoare cuexperienţă pe maş ini de cusutindustriale. Relaţii tel. 321724, orele8,00-16,00, str. Grădina Veche nr.15.(8286173)

SC angajează zidari, zugravi, rigipsari.Telefon 415077. (8286121)

Angajez urgent agent imobiliar cusau fără experienţă. Tel.0744840641, 0788295580. (ctr)

INTERSACA GRUP CONSULTANGAJEAZĂ BROKER IMOBILIAR CUEXPERIENŢĂ ŞI AGENT IMOBILIAR. TEL.472903. (ctr)

#####

VOXNET dealer CONNEXangajează: gestionar - depozitcentral. Cerinţe minime: cunoştinţeutilizare PC (Word, Excel, internet);gestiune şi contabilitate primară,sistem operare Gest Pro; aptitudinide studiu; experienţă pe post deminim un an; rezistenţă la stres;disponibilitate program prelungit.Condiţii de lucru: birou în cadrulsediului de firmă; colectiv tânăr bineorganizat. Se oferă: salariu motivant;suport logistic avansat; şcolarizareîn domeniu; perspective reale depromovare. CV-urile se vor trimitepe e-mail: [email protected] fax 0236/313226 până la datade 20.07.2004. (ctr)

####Căutăm personal cunoscător engleză

videochat, experienţă, avantaj, salariuexcelent. 0721537245 [email protected]. (003945)

Angajez vânzătoare, salariu4.000.000 net. Relaţii la chioşc lângăCEC Ţiglina II, la ora 19,00. (003929)

Societate de distribuţieangajează agenţi vânzări pentruGalaţi şi Brăila, salariu fix +comision. 0723661511, 0741620503.(003935)

SC Prestige Trading SRL, importatorşi distribuitor produse alimentare şicosmetice, angajează agenţi vânzărizona Galaţi. Se cer experienţă îndomeniu ş i opermis conducerecategoria B. Telefon/fax 0236/334198.(8286176)

Caut femeie, familie serioasă pentruîngrijire bătrâni în judeţ, condiţ i iavantajoase. Tel. 494154, după 19,00.(ctr.)

SC Ra&Fa Company cu barulde noapte Royal din Bistriţa, str.Lt. Călin nr. 6, angajează dansa-toare profesioniste şi ama-toare. Ofer cazare gratuită şisalariu de 200 E. Relaţii la nr. detel. 0744218478, 0788291828,02631/213772. (8286126)

SC Trefo SA Galaţi angajează peperioadă determinată 4 persoanepentru presare cuie. Calificare profilmecanic sau meserii înrudite. Per-soanele interesate se vor prezentaurgent la sediul societăţii pentruselecţie cu carnetul de muncă şiactul de calificare. Telefon 472301int. 313. (ctr)

Angajăm: zugravi şi faianţari cuexperienţă. Salarizare în funcţie deexperienţă. Telefon 0742005072.(8286105)

Societate comercială anga-jează lăcătuşi pentru lăcătu-şerie generală nave. Condiţiisalariale atractive. Relaţii la tel.326500. (ctr)

SC Trefo SA Galaţi angajeazăpersonal specializat în domeniulmarketing-vânzări pentru DirecţiaComercială. Cerinţe: studii medii sausuperioare, experienţa constituie unavantaj, cunoştinţe obligatorii limbaitaliană şi engleză. CV-urile se trimitla fax 464650 sau se depun la sediulsocietăţii bdul G. Coşbuc 251, Galaţi,până la data de 9.08.2004. (ctr)

SC Trefo SA Galaţi angajează 4trefilatori. Cerinţe: calificarea înmeseria de trefilator sau meseriiînrudite; vechime în meserie obliga-toriu. Persoanele interesate se vorprezenta urgent la sediul societăţiibdul G. Coşbuc 251 Galaţi până ladata de 22.07.2004. (ctr)

Donaldo angajează agenţi imobiliari,experienţa nu este necesară, CV-urile se depun la sediu agenţiei dinbdul G.Coşbuc nr.3, bl.M1, ap.6, înperioada 19.07-23.07.2004. (ctr.)

Donaldo angajează consultanţiimobiliari cu experienţă minim un anîn domeniu, CV-urile se depun lasediul agenţiei din bdul G.Coşbucnr.3, bl.M1, ap.6, în perioada 19.07-23.07.2004. (ctr.)

Depozit materiale construcţiiangajează manipulant. Tel.469935. (8286175)

Societate comercială autorizatăvinde, montează apometre Zenner(clasa B, clasa C), reverificare metrolo-gică apometre. Reparaţii subsoluri şimontaj instalaţii sanitare, centraletermice. Tel. 460975, 0723182765. (ctr)

Amenajări interioare, termoizolaţii,zugrăveli, reparaţ i i. 0744931051,472477. (3317785)

Autorizaţi metrologic, vindem apo-metre - 410.000 lei/buc. Montăm, sigilămapometre în rate. Obiecte sanitare înrate (Magazin Climaserv, Micro 21).Telefon 473026, 0723287691. (ctr.)

Montaj centrale, obiecte sanitare,scurgeri separate. 476076,0722294373. (001783)

#####

Gepetto execută tâmplărie aluminiuşi PVC. Gratuit: măsurători şi glafuri.Amenajări interioare la cheie. Tel.0724986780, 0741691604, fax:445971.

########Societate autorizată asigură

reverificare metrologică şi sigilareapometre - 135.000 lei/apometru sauservicii complete - 170.000 lei/apometru(Magazin Climaserv, Micro 21). Tel.473026, 0723287691. (ctr)

########

RATE FĂRĂ GIRANT! Tâmplărie dinaluminiu şi PVC, geam termopan.312166, 0722437530. (ctr)

#########Confecţionăm, la preţuri foarte mici,

tâmplărie aluminiu (Grecia), PVC, geamtermopan, zidării balcoane, jaluzeleverticale, orizontale, rulouri exterioare.Tel. 494480, 0745499831. (8285957)

FILMĂRI VIDEO, DVD/CD, MUZICĂNUNŢI (DJ), FOTOGRAFII. 320159.(002089)

Execut construcţii case, balcoane,zugrăveli lavabile, placări rigips,faianţări, parchet laminat. 422397,0742344968. (ctr.)

###

Hidroizolaţii termosudabile Italia, celmai bun raport PREŢ/CALITATE, ratefără girant, garanţie maxim 15 ani.435746, 0788249810. (ctr)

######

HIDROIZOLAŢII cu materialeperformante. TÂMPLĂRIE DINALUMINIU cu geam termopan. RATE,GARANŢIE. Tel. 490277,0745922235. (ctr)

#####

PREŢURI PROMOŢIONALE! Vindemşi montăm jaluzele, rulouri, parchetlaminat. 324794. (ctr)

##Devalo Construct execută cu materiale

de cea mai bună calitate tâmplăriealuminiu, PVC - jaluzele verticale,construcţii civile şi amenajări interioare.Alegeţi produsele executate cu personalcalificat, alegeţi calitatea!!! Tel. 490335,0745622661. (8290617)

Transport marfă 3 t, MercedesSprinter, extralung. 0745482140.(002142)

MUZICĂ NUNŢI, FILMĂRIPROFESIONALE (COPIERI DVD/CD),FOTOGRAFII. 0722424502, 455273.(3317792)

Transport persoane în Italia, Franţa,Germania, Belgia, Portugalia. Plecărisăptămânale, preţuri avantajoase. Tel.0741989126, 0744488368. (ctr)

Societate comercială reparămfrigidere şi congelatoare ladomiciliul clientului. Tel. 480627,445841. (8285698)

Transport marfă, mobilă, Iveco 3 t,seriozitate. 0745232029. (003081)

Societate autorizată întocmeşte şicertifică bilanţ, declaraţii, evidenţăcontabilă pe calculator. 496307,0724594167. (8285919)

Repar tv color, deplasare, constataregratuite. 320318, 0744105096. (003190)

Hidroizolaţ i i termosudabile între100.000 şi 175.000 lei. 0726835985,452525. (8272731)

Raşchetăm parchet, maş ină cuaspirator, ieftin. 0726835985. (8272731)

Amenajări interioare, exterioare,zidărie, tencuieli, acoperişuri. Telefon0741128712. (003535)

Ieftin! Muzică nunţi (CD calculator).444616, 0745642631. (003751)

Muzică nunţ i, ocazii, aparaturăprofesională. 0722256426,0741283293. (8285990)

Execut zugrăveli, montăm faianţă,parchet, raşchetăm, paluxăm. 476752,0741361754. (003802)

SC Moty Prod. Company executăamenajări interioare de excepţ ie.0744177571, 470849. (003661)

Filmări video Panasonic profesionistepentru diverse ocazii (nunţi, botezurietc.). Telefon 0723451705. (003632)

Repar mobilier, uşi, ferestre. 462432,441441, 0740852292. (003868)

Formaţie nunţi calitate ireproşabilă,avantajos. 433117, 0745612477.(003885)

Execut zugrăveli, faianţări, parchetărişi lambriuri. 0740457420. (003919)

Execut orice amenajări interioare,avantajos. Telefon 328964. (003721)

Spargem, decupăm pereţi, rapidnegociabil. Telefon 0740292600. (003782)

SC Prosolar execută la preţuriavantajoase tâmplărie PVC, aluminiu,zidării balcoane, jaluzele verticale. Tel.479934, 0745516410. (8286119)

SC execută zugrăveli, faianţări, placărişi modelaje rigips, inst. sanitare, calitate,garanţ ie. Tel. 0741482770,0741907003. (003957)

Nou! În atenţia agenţilor econo-mici! În curând veţi putea închi-ria standuri în zonă cu vaddeosebit (complex comercialŢiglina I). Spaţiile fiind limitatevă aşteptăm pentru primelecontracte! Relaţii la tel. 0236/319300, 0722649308. (ctr.)

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 11Atenþie!Pentru mare publicitate sunaţi la telefon 460719, fax 460875email: [email protected]

Plata

în ra

tePla

ta în

rate

la sediul ªcolii din Complexul Comercial Þiglina I

PROFILEAZÃ-TE PE CALITATE!Alege STAR, ºcoala în care tu conduci!

OFERTA VERII: nnnnn taxa ctg. B: taxa ctg. B: taxa ctg. B: taxa ctg. B: taxa ctg. B: Berlinã - 2.280.000 lei; Super Nova - 2.380.000 lei; Solenza - 2.480.000 lei.

lllll reduceri: 800.000 lei pentru douã ctg.;1.000.000 lei pentru trei ctg. Relaþii la telefon 463220 sau

ANUNÞ IMPORTANTSC APATERM SA GALAŢI aduce la cunoştinţa clienţilor săi că în conformitate

cu “Programul de reparaţii la sistemul de termoficare al municipiului Galaţi peanul 2004”, desfăşurat în colaborare cu SC Electrocentrale SA Galaţi, în perioada19.07.2004 - 30.07.2004, se va derula a treia etapă, care prevede executareade reparaţii la punctele termice şi reţelele de termoficare aferente din zoneleMicro 38, Micro 39, Micro 40, Micro 13, Aviaţie, Centru II şi Magistrala IITermoficare. În perioada anterior menţionată, nu vor fi alimentate cu apă caldămenajeră următoarele blocuri:

Micro 38n SC 4 blocurile: J1, K2, K5, T6, T7, U1, U2, Y1, Y2, Y3, Y4, Y5, N9, N10,

N15, N16, N17, N18, O3, O4, K1, K3, L6, L8, L9, N11, N12, Z5, Y6, Y7, Y8, Y25;n SC 5 blocurile: J2, J3, J8, T5, Z1, Z2, Z3, Z4, Z6, Z7, Z16, Z17, K4, L7,

L10, N13, N14, N19, N20, V1, V2, W1, W2, W3, W4, Y15;n SC 9 blocurile: A1, A2, A3, B4, B1, B2, B3, C1, C2, C3, C5, C10, C4A, C4B,

V;n SC 10 blocurile: C6, C7, C8, C9, D1, D2, D3, F.Micro 39n SC 6 blocurile: A9, B9, N21, N22, N23, T8, T9, T10, U3, U4, Z8, Z9, Z10,

Z11, Z12, Z13, Z15, Y9, Y10, Y11, Y12, Y13, Y14, Y16, Y17, K6, CăminPexco, Cămin Trefo, C5A;n SC 7 blocurile: V3, V5, K7, K8, K9, K10, J4, W5, W6, W7, W8, Y18, Y19,

Y20, Y21, Y22, Y23, Y24, T11, T12, Z14, U5, Cămin Linx, B1, B2;n SC 104 blocurile: A2, A3, A4, A5, A6, A7, A8, B2, B3, B4, B5, B6, B7, B8,

C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C120, G.Micro 40n SC 1 blocurile: A1, A2, A3, A4, A5, A6, G, B, C1, C2, D1, D2, E, H1, H2, I1,

I2, F1, F2;n SC 2 blocurile: L1, L2, L3, L4, N1, N2, N3, T1, T2, T3, T4, R, M1, M2, S1;n SC 3 blocurile: L5, N4, N5, N6, N7, N8, O1, O2, J5, J6, J7, J11, J10, J12,

PM, V4, Mehid 1, Teleconstrucţia;n PT CSG blocurile (cămine): GSC1, ACH, Mehid 2, C1, C2, C3, C4, C5, C6,

C304.Aurel Vlaicun SC11: A1, B, C, B1, S3, S4, A, PM6;n SC70: B3, B4, L1A, P5A, B2, P1A, P3, P3A, P6A, S8, G2, K1A, P4, P4A,

S7A, S7B, S7C, S7D, S9A-E;Micro 14n SC 69 blocurile: M4A, M4B, M5A, M5B, S5B, S5C, S6A, S6B, S6C, M6, M7,

PM1, PM2, PM3, PM4, PM5, PM7, S5A, G1, M1A, M1B;n PT Liceul ICMRSG blocurile: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, Viaduct 1, 2;n Staţia de apă FileştiCentru IIn PT Liceul de Muzică blocurile: 12 apartamente, 6 apartamente.Centru IIIn PT Plombă blocurile: Ialomiţa, Mihai Bravu nr. 33, Domnească nr. 116, 121,

123, 128, 135, 137, 139;n PT Vultur blocurile: A1, A2, A3, A4, A5, A6, B1, B2;Restul consumatorilor vor fi alimentaţi cu apă caldă menajeră.Vă mulţumim pentru înţelegere.

Douã milioanepe sãptãmânã

Talondeparticipare

MILIOANELE"VIEÞIILIBERE"

Numele

Talon pentru perioada19 - 25 iulie 2004

Telefon

Adresa

29Luni

Anunþ privind vânzarea pentrubunuri mobile

19 iulie 2004În temeiul art. 97, alin. (2) din OG nr.61/2002 republicată privind colectarea

creanţelor bugetare, coroborat cu OG 92/2003 se face cunoscut prin prezentacă în ziua de 29 iulie 2004, ora 13,00, în str. Bucureştii Noi nr.37 Galaţi, se vorvinde la licitaţie următoarele bunuri mobile, proprietate a debitorului SC PETCONFORESTA SRL, cu sediul la adresa mai sus menţionată, CF 5265963.

Nr. Denumirea Cantitate Preţul de evaluare Valoare actualizatăcrt. mijlocului fix pentru licitaţie pentru licitaţie

1. Autoutilitară marcaROMAN, tip 1 258.400.000 258.400.00010215 DAC,cu 2 locuri, an defabricaţie 1984

2. Autoutilitară marcaROMAN 1 125.000.000 125.000.0008135F, 2 locuri,an fabricaţie 1976

3. Instalaţie aercondiţionat DOLI 1 11.770.000 11.770.00012.000 BTU

4. Copiator C W 28D38N 1 10.400.000 10.400.000

TOTAL 405.570.000Preţul nu are inclus TVA.Toţi cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri să înştiinţeze despre

aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare.Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor se vor prezenta, până în ziua

precedentă termenului de vânzare, cu oferte de cumpărare, ataşând totodatăşi dovada achitării taxei de participare la licitaţie reprezentând 10% din preţulde pornire a licitaţiei, cât şi dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligaţiibugetare restante. Taxa de participare la licitaţie se va vira în contul 50053127190deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi, urmând să se prezinte la data stabilităpentru vânzare la locul fixat în acest scop.

Relaţii suplimentare la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, etaj 5, camere510 sau la telefon 491010 interior 2142.A

RH

IVA „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 12

Director: 0236.492424, fax: 0236.461053Director: 0236.492424, fax: 0236.461053Director: 0236.492424, fax: 0236.461053Director: 0236.492424, fax: 0236.461053Director: 0236.492424, fax: 0236.461053Cod fiscal: 3878783

Galaţi, StrGalaţi, StrGalaţi, StrGalaţi, StrGalaţi, Str. Brăilei nr. Brăilei nr. Brăilei nr. Brăilei nr. Brăilei nr. 33, Cod poştal 800048. 33, Cod poştal 800048. 33, Cod poştal 800048. 33, Cod poştal 800048. 33, Cod poştal 800048

ANUNÞ IMPORTANT

ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢIADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢIADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢIADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢIADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI

CNP NUME PRENUME

1780304170315 ALBERT VIOREL1500111170319 ALEXANDRU MIHAI-CĂTĂLIN2750403170331 ANDREI SIMONA-CORNELIA2571225170335 ANGHEL ELENA1760315174893 ANTOHI ROBERT-VICTORAŞ1620803170384 ANTON SALVADORE1560921170320 ANTONAŞ LIVIU-NARCIZ2520311170322 ANTONIADE VERONICA-ADELA1401205174901 BALTACOV MIHAI2610914170312 BANEA NASTASIA2690430170360 BANU MIHAELA1460501170329 BAYER ALEXANDRU2700628170359 BEJAN MARIANA1610808170320 BENDREA CONSTANTIN1770308170387 BITIRE ADRIAN1480224170315 BOBOC IOAN1670610170326 BOSTAN GEORGE2530830170327 BOTEZ ZOIŢA2710818090033 BROASCĂ CARMEN-MARIANA1731130170382 BUHĂESCU IOAN-LIVIU1760102170414 BUHĂESCU ROMULUS-DORU1550228170334 BULGARU LUCIAN2501026170392 BUTUMAN ILIANA2660412170311 BÎNZAR LILIANA-CARMEN1600314170310 CAPOTĂ IONEL1671222170323 CEAPĂ CORNEL1590520170328 CERBU CONSTANTIN2511112170320 CERBU ZOIŢA1751103170321 CHERMENSCHI IONUŢ-AURELIAN1451002170334 CHIRIAC EUGEN1641205170326 CHITIC COSTICĂ1470617170314 CIOBOTARU DUMITRU2671207170440 CIORNENSCHI DANELA-MARLENA2511014170349 CIUCUR-CHELEŞ VERONICA-

PARASCHIVA2621031170321 CLOŞCĂ VICTORIŢA1680312040023 COLOMBO CESARE-AMEDEO2590630170337 COSTACHE CARMEN-MARIANA1600213170357 CRIHANĂ GELU2691223170316 CRISTESCU ANA1500827170324 CRISTIAN VIOREL1600405170311 CRIŞAN RELU2710614170369 CÎRLAN ELENA1660418394286 DANTIŞ DUMITRU2560819170368 DECIANU ECATERINA1500514170354 DEDIU GHEORGHE1550102170376 DOGARU COSTICĂ2820916170044 DRAGOMIR IONELA-ADRIANA2690504170385 DUMITRESCU CĂTĂLINA-

IULIANA2460117170311 DUŢĂ MARIANA-ANTONINA2600718170342 FETECĂU CARMEN-DANA2500406170408 FIRCĂ ELENA2700314173162 FROSIN DOINIŢA2660926100065 GEORGESCU SILVIA

Pentru persoanele fizice ce se regăsesc în următorul tabel au fost emise Decizii de impunere anuală pentru anul 2002din care rezultă diferenţe de impozit anual în plus (de plată în sarcina contribuabilului). Publicarea acstei liste se face înconformitate cu art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată - privind codul de procedură fiscală.

Anunþ privind vânzarea pentru bunuri imobile19 iulie 2004

În temeiul art. 97, alin. (2) din O.G. nr.61/2002 republicată privind colectareacreanţelor bugetare, se face cunoscut prin prezenta că în ziua de 29 iulie2004, ora 13,00, în str. Bucureştii Noi nr.37, Galaţi, se vor vinde la licitaţieurmătoarele bunuri imobile, proprietate a debitorului SC PETCON FORESTASRL, cu sediul în str. Bucureştii Noi nr.37, CF 5265963.

a) teren intravilan, str. Crizantemelor nr.13, cu suprafaţa totală de 262,37mp, preţ de evaluare al primei licitaţii 193.800.000 lei;

b) teren intravilan, str. Bucureştii Noi nr.37, cu suprafaţa totală de 176,15mp, preţ de evaluare al primei licitaţii 130.120.000 lei.

Pentru bunurile imobile prevăzute mai sus nu au comunicat titluri executoriialţi creditori. Preţul nu are inclus TVA. Menţionăm că bunurile nu sunt grevatede sarcini.

Toţi cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri sunt invitaţi săînştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilităpentru vânzare.

Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până în ziuaprecedentă termenului de vânzare, oferte de cumpărare, ataşând totodată şidovada achitării taxei de participare la licitaţie, reprezentând 10% din preţul depornire a licitaţiei, cât şi dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligaţiibugetare restante. Taxa de participare la licitaţie se va vira în contul50053127190 deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi, urmând să se prezintela data stabilită pentru vânzare la locul fixat în acest scop.

Relaţii suplimentare la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, etaj 5, camera510 sau la telefon 491010 interior 2142.

###

Superavantajos! Apostile,traduceri, supralegalizări certificatecăsătorie/naştere etc., pt.reîntregirea familiei străinătate(Ministere Bucureşti) fără avansiniţial! 0722347342, 0742062992,0788297827. (8285756)

###Repar frigidere, congelatoare, lăzi,

maşini spălat, domiciliu, garanţie.471743, 334137, 0741324904. (003755)

Contabil cu experienţă, evidenţăcontabilă, declaraţii, bilanţ. 0740672762.(003732)

DJ nunţi, cumetrii, asigur gătitulmiresei. Tel. 315568, mobil 0723689864.(004024)

Execut lucrări de gresie, faianţă,zugrăveli, amenajări interioare. Tel.0741403722, 493152. (003838)

Oferim sonorizări la cele mai micipreţuri pentru nunţi, cumetrii etc. Tel.493152, 0741403722. (003839)

Spargem, decupăm pereţi rapid, ieftin.Telefon 479934. (003885)

Zugrăvim foarte ieftin apartamentesau case la ţară, zidărie, faianţă,instalaţii electrice şi sanitare. Tel.345325, 0742820166. (004072)

Executăm zugrăveli, montăm faianţă,gresie, rigips. Telefon 475949. (003922)

Reparaţii frigidere, congelatoare, lăzila domiciliu. Tel. 462212, 0742170898.(002936)

Proiectez cablaje (PCB-uri) pentruscheme date de client. Relaţ i i0745082919. (003735)

###

Proconsult înfiinţează firme,modifică acte societăţi. Comisionzero. 499267, 0744124925. (8285747)

###Repar frigidere, congelatoare, lăzi

frigorifice, urgent şi ieftin. Telefon318615. (003283)

###

Urgent înfiinţări, modificărisocietăţi. 416906, 0723926687,0740089025. (8272545)

Parchetar. Maş ină cu aspirator.464518. 0744162561. Seriozitate!(002934)

######

Urgent înfiinţări societăţ icomerciale, obţ inem avize,autorizaţii. Tel. 324400, 0723834563.(ctr)

#########

Înfiinţări şi modificări societăţicomerciale, urgent. Tel. 463478,0740426425, 0745320605.(8286164)

###Execut lucrări izolaţ i i carton,

membrană, zidării 80/mp, zugrăveli dela A la Z, 40/mp gresie, faianţă 80/mp.Tel. 495072 negociabil. (003829)

Executăm tâmplărie aluminiu 240.000lei/ml ş i PVC 400.000 lei/ml.0722619020, 0722462288. (004004)

Ras, gletuit, văruit pereţi, rigips.0741238177, 0724127318. (004015)

Rulouri exterioare, jaluzele lamelare,preţuri minime, calitate maximă. 436785,0722248732, 0741793039. (8285846)

Reparaţii frigidere la domiciliu,garanţie, rate. 473715, 426846.(003928)

Zugrăveli, faianţări, rapid, convenabil,calitativ. Tel. 477494. (003947)

Executăm parchet laminat, faianţă,zugrăvire, tencuieli. 451869. (003944)

Repar frigidere, vitrine, lăzifrigorifice, instalaţii climatizare auto.Constatare, transport gratuite.496609, 0722736633. (8285780)

Absolvent Cisco NetworkingAcademy, cunoştinţe administrarereţele bazate pe echipament Cisco.Telefon 0723797074. (003028)Şofer profesionist solicit angajare.

Telefon 0744216364. (003757)Îngrijesc un copil, o bătrână. Telefon

491645. (003883)Licenţiată în informatică, promoţia 2004

solicit angajare, rog seriozitate. Relaţii0741792969. (003736)

Închiriez Expresso Saeco Italia,termen lung, fără avans.0722617230. (003897)

###

Societate comercială vinde salonînfrumuseţare dotat ultramodern înspaţiu închiriat, preţ negociabil. Tel.410635, 0740141744. (ctr)

###

Cedare (colaborare), contractînchiriere spaţiu pe bdul G.Coşbuc,amenajat pentru service auto. Tel.0744566992. (8286132)

Profesor de matematică cu experienţămeditez avantajos bacalaureatsesiunea august. Tel. 463932. (004087)

Română, engleză, franceză,bacalaureat, admitere facultate.465631. (003787)

Pierdut căţeluşă Bichon. Oferimrecompensă substanţială. Tel. 311004,0745657292. (003891)

Pierdut legitimaţie student pe numeleZaharia Nicoleta. Se declară nulă.(8286177)

Şcoala Postliceală Sanitară “Sf. Vasilecel Mare” face înscrieri pentru asistentfarmacie. Telefon 0722663156.(8286082)

Mulţumesc celei mai puterniceprezicătoare Aurica. Îndreaptă boli,dezleagă cununii, descântă de băutură,argint viu, spor în casă şi afaceri,ghiceşte în tarot şi globul magic. Apelaţicu încredere 438955, 0742367465,Română 123. (003972)

Căutăm cumetri pentru cumetrie, tineri,rugăm seriozitate. Telefon 463795, dupăora 16,00. (003975)

În temeiul art. 43, alineat 3 dinOrdonanţa Guvernului nr. 92/2003,republicată privind Codul de ProcedurăFiscală cu privire la comunicarea actuluiadministrativ, Direcţia de Control FiscalGalaţi anunţă că s-a emis proces-verbalpentru SC Dumitrache Com SNC Galaţinr. 6803/15.07.2004. (ctr) X mulţumescbinefăcătoarei Roxana pentruvindecarea băuturii şi impotenţei.Ghiceşte în tarot. Telefon 314121.(003977)

Iulia mulţumesc ghicitoarei Roxanapentru aducerea soţului pe calea ceabună ş i îndepărtarea farmecelor.Rezolvă orice problemă, apelaţi cuîncredere. 0740771190. (003977)

#######

CHRISTIAN COMPANY

Sicrie între 850.000 şi italian4.750.000, transport 150.000. Tel.496000, 0745781785. (ctr)

#################

ELCORP execută MONUMENTEFUNERARE, cele mai mici preţuri,plata în rate. Tel. 310681, 479012,0741613757. (8285689)

#################

VOBIS

Servicii funerare complete (sicrie,transport, îmbălsămări, coroane şijerbe) monumente ş i lucrărifunerare.

Magazine: Micro 17 (vizavi de PiaţaRuş i lor), str. N.Bă lcescu nr.50(vizavi de Biserica Bulgărească).Program non stop! Tel. 314623,0788240091, 0745894473. (ctr)

#############

NOVOMATIC, vânzări sicrie,transport funerar autorizat urban,interurban, Ţiglina I, bl. A1, et. 1, ap.44. 461123 non stop 0745230304.(ctr)

Fiul, fiicele, ginerele şi nepotulanunţă cu durere încetarea din viaţăa dragii lor

POPESCU EMILIA (OJOGA).

Înmormântarea are loc astăzi, 19iulie, ora 11,00. (003938)

Cu adâncã durere anunþãmdecesul tatãlui nostruGHEORGHE GUÞU - 73 ani(comuna Jorãºti). Dumne-zeu sã-l odihneascã în pace!Lucica ºi Valentina, fiice.

Suntem alături de familia Penca înmomentele grele pricinuite detrecerea în nefiinţă a celui care afost ing. PENCA ION. FamiliaStoenescu Romică.

S-au scurs şapte ani trişti de latrecerea în eternitate a vărului meuGEORGE LAURENŢIU BRĂILESCU.Dumnezeu să-l odihnească în pace.Minodora Comşa. (003970)

La opt ani de la despărţirea defiul şi fratele nostru CONSTANTINCOSTEL, simţim un dureros dor dechipul lui frumos, blând şi drag.

Pentru cei care l-au cunoscut,pioasă amintire. Dumnezeu să-lierte! (003967)

19 iulie 1997, prima dintre cele maitriste zile din viaţa noastră, scumpul şiiubitul nostru tată MOCANU C.GHEORGHE, 62 ani, ne-a părăsit pentrutotdeauna! Sufletul lui blând şi grijadeosebită vor rămâne mereu în sufletul

nostru la fiecare pas. Viaţa noastră efoarte tristă, plină de durere şi lacrimi.Ştim că din Împărăţia cerului sufletelevoastre, dragi părinţi, veghează asupranoastră în permanenţă. Pios omagiu şirecunoştinţă. Dumnezeu să vă odih-nească în pace! Copiii. Prof.ec.MocanuMatei Claudiu şi as. Mariana Mocanu.(003918)

6 ani de când ne-ai părăsit, durerea afost, este şi va fi imposibil de înlăturat.Vei rămâne aceeaşi floare scumpă.

Nimeni şi nimic nu te va putea înlocui,tu care ai fost soţie şi mamă deosebită,ing. PASCAL GABRIELA. Dumnezeu săte ocrotească! Familia. (004066)

Şase luni de când s-a sfârşitnedrept într-un tragic accident

minunea noastră, ing. MIHAIFLORIN METENIDIS, 27 ani. Dorul şidurerea nu se vor sfârşi niciodată.Dumnezeu să-l odihnească în pace.Familia. (003953)

Cu inimile zdrobite de durereanunţăm că pe 19 iulie se împlinescşase luni de la despărţirea de nepotul

nostru drag, ing. METENIDIS MIHAIFLORIN, 27 ani. Maia şi bunelu.(003953)

S-au scurs 20 de zile de la trecereaîn eternitate a dragului nostru soţ şitată TRIFAN IOAN, 43 ani. Cuvintelesunt prea sărace pentru a exprima

durerea şi golul din viaţa şi sufletelenoastre, pricinuite de dispariţia sa.Dumnezeu să-l odihnească în pace.Soţia şi copilul. (004086)

Destinul crud ţi-a cerut să plecicând viaţa îţi era mai dragă şi ai vrutsă tră ieşti din plin. Astăzi seîmplinesc trei luni de când tu, dragulnostru

RUSU VIOREL, 40 ani

ai plecat de ziua Blajinilor în lumeacelor drepţi şi buni. Te vom iubi şiplânge toată viaţa. Soţia Florentinaşi fiul Andrei. (003933)

Se împlinesc 20 de ani de ladecesul celui care a fost soţ şi tatădrag, GEORGE IFRIM. Nu-l vom uitaniciodată. Soţia, copiii şi nepotul.(003940)

O amintire frumoasă pentru cei carete-au cunoscut şi o durere veşnicăpentru cei care te-au pierdut.Duioase amintiri la comemorarea atrei luni de când ai plecat de lângănoi, în plină tinereţe, spre veşnicie

RUSU VIOREL, 40 ani.

Dumnezeu să-ţi odihnească înpace sufletul blând şi bun. Mama,tata, sora, fam. Panţuş. (003932)

Emailez căzi baie. Tel.0744279983, 426766. (003641)

Montăm maşini de spălat oricemodel, calorifere, instalaţii sanitare.Tel. 479627, 0740191757. (003871)

Societate solicită oferte pentruimprimat tricouri. Fax 413947, tel.0724529133, [email protected](003777)

Serviciul Public AdministrareaDomeniului Public solicită autorizaţie demediu pentru activitatea de întreţinerespaţii verzi. (ctr)

O amintire frumoasă pentru cei careau cunoscut-o şi suferinţă veşnicăpentru noi care am pierdut-o la împlinireaa 6 luni de la trecerea în nefiinţă a celei

care a fost CHITROSAN RĂDIŢA. Nerugăm la Bunul Dumnezeu să seodihnească în pace. Familiile NoroceaMarian şi Enache Alecu. (004095)

Pios omagiu şi flori la 2 ani de latrecerea în eternitate a celui care a fostPROSEANCHIN NICOLAE. Fam. Dumitru.(003948)

1660204170329 GEORGESCU SORIN2560603170318 GHEORGHE RARIŢA2520406170340 GHEŢIU MIHAELA-JANA1760130170361 GHIONEA MARIAN2610120354766 GOLIANU MADALINA2630318170369 GRIGORE GHERGHINA1671019170514 GĂUREANU VALERICĂ1560210170458 HOLBAN CHIRITĂ-COSTEL1410929170333 HUHU ALEXANDRU1681212170422 HUSARIU LIVIU2490805170361 HÂNCU LINA2670720170423 HÎRJAN ANGELICA1690806170363 HÎRJAN DANIEL-VASILE1740225173168 IFROSĂ LILIAN-IONUŢ1560404170397 IOAN ROMEO-VALENTIN2491018170373 IONESCU ELISABETA2680224170352 IONIŢĂ ANCA-MANUELA2560325170380 IORDACHE GABRIELA-LILIANA1681027170336 LAZĂR MARIAN2570619170326 LEANCĂ MARICICA1690930170391 LEHANU GIGI-GELU2620920170374 LIHĂCEANU MĂNDIŢA1710303393131 LUNGU AURELIAN1560330170364 LUNGU GEORGICĂ2740720170329 MANOLACHE IULIA-ADRIANA1580813170366 MANOLE CONSTANTIN1620907170354 MARANDICI NICOLAE1530714170380 MARDARE GHEORGHE1460320170346 MARIN NECULAI1490818170361 MARIN STAN1561004170318 MARIN VASILE2730217170393 MARINESCU MIRELA1680629170359 MARINESCU PETRIŞOR1560702170392 MARINESCU VASILICĂ1740916170317 MATEI DĂNUŢ2640827170325 METAXA ISABELLE1601207170310 MICU LICĂ1700515170333 MIHAI BOGDAN1671230170323 MILEA NECULAI1680916170401 MIRCIOIU SILVIU2761220173155 MITRACHE LAURA1800120170021 MIŢU CLAUDIU-DANIEL1750626170467 MOCANU ION2671007170381 MOLOMAN AIDA-MIRELA1780916170379 MOLŢER DANIEL2541231170335 MORARU IOANA1540628170381 NADĂ VIRGIL2530404170386 NASTEA COSTANDA1480908170417 NICULESCU MIHALACHE2781005170370 OANCEA GIANINA-CERASELA1590805173167 OCHIANĂ JENICĂ2531013170422 OLĂREANU RADA1620222090030 PALOŞAN VASILE1580516170461 PAVEL DUMITRU2740706170439 PAŞCANU GINA2531019170402 PETRE MARGARETA1510324170350 PLATICĂ-VIDOVICI ILIE

2550211170411 PODARU TINCA1510124170396 POHRIB TOADER1771123170361 POPA DAN-BOGDAN1610904170341 POPA TEODOR-LUCIAN2460727170392 POPESCU ELENA1760617170421 POPESCU RADU2760314170326 POPÎRŢAC MANUELA2710327170337 POSTELNICU FLORICA1691128170373 PROFIR TUDOR2640304170387 PÂRLOG VIORICA2531004170358 PĂDURARU MARIANA2580925173165 PĂRJOLEANU VIRGINICA1490318390703 PĂTRAŞCU MANOLACHE1780819341331 RADOI VALENTIN1700327170345 RADU PETRICĂ2680419170323 RAILEANU LUMINIŢA-GEORGETA1680108170330 REZNIC ANTONIO1450624400174 RITIVOIU ALEXANDRU1720618170390 ROŞU PETRICĂ2580508170322 RUSU AURELIA2560616170389 RÂJALĂ IONICA1501102170392 RĂCEANU GHEORGHE1591008170348 RĂCHITOSU MARICEL1470830170331 RĂZLOG GEORGEL-PETRIŞOR1680531170340 RÎNJA LUCIAN2720811170315 SAMONIUC SĂNDIŢA2601012170384 SANDU JENICA2620415170411 SIMION MARICICA1761111170354 SIMIONOV CLAUDIU1690208451511 SPIREA EMIL2531223170388 STAMATE DOINA1430113170381 STANCU STELIEAN1611116170369 STATE MARIAN2581029170361 STOLERIU GEORGETA2730811170348 STRATULAT GABRIELA1531002170430 SĂLCEANU PARASCHIV2641112170372 SÎRBU MARIANA2520117170356 TOBOŞARU ANTONETA2590628170376 TOFAN ANCA-ARGHIRIŢA-

MIHAELA2550113170392 TOMA ELENA2660410170365 TUDOR MIHAELA1620130170424 TUDOR-MONU MARICEL1670509390675 TUDORIE VIOREL1340108170363 VASILIU MIRCEA1711026170316 VATRĂ SORIN-DUMITRU1490504170452 VICLEANU GHIŢĂ2681031170361 VICOL PATRICEA-LILIANA1740904170383 VLAD DUMITRU1610212170408 VLAD EMIL-CORNELIU2451020170382 VOINESCU BONICA1710211170401 VĂDUVA COSTEL2660508170349 ZAIBEL MARIA2680422170311 ZONTEA DANIELA2601110170358 ZOSIN SILVIA1760528170360 ŢIU CLAUDIU1721111170378 ŢOCU VASILE

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 13

Paginã realizatã deGH. ARSENIE

D.C. PREDESCUFoto: COSTEL STROE

n Patronul FC Steaua Bucureşti, GigiBecali (FOTO), a declarat, într-oconferinţă de presă, că gruparea pecare o conduce va permite televiziunilorsă transmită gratis meciurile de pe terenpropriu din sezonul 2004/2005. Dupăce a cerut vehement negociereaseparată a drepturilor de televizare,pentru a obţine mai mulţi bani, Becalişi-a schimbat brusc punctul de vedere,declarând că se gândeşte la suporteri!Patronul stelist a precizat că şiconducerile grupărilor Rapid şi Dinamosunt de acord ca meciurile de pe terenpropriu ale echipelor lor să fie televizategratis. În replică, preşedintele LigiiProfesioniste de Fotbal (LPF), DumitruDragomir, a declarat că grupărileSteaua, Dinamo şi Rapid nu au dreptulsă permită televiziunilor să filmeze gratismeciurile de pe teren propriu, deoarecenu se pot televiza partide fără acordulLPF, Liga fiind organizatoare acompetiţiilor de fotbal profesionist dinRomânia.nnnnn Clubul FC Naţional a sărbătorit

60 de ani de la înfiinţare, iar cuaceastă ocazie a avut loc, sâmbătă,pe Stadionul “Cotroceni”, un mecide old-boys între gruparea bancară

şi Rapid Bucureşti, care s-a încheiatla egalitate, scor 8-8. FC Naţionali-a avut în componenţă, printre alţi,pe Dinulescu, Maier, Dună, Tevi şiMihai Stoica, antrenori fiind CornelDrăguşin şi Nicolae Oaidă. La Rapid,au evoluat Codreanu, Manea,Damaschin, Caciureac, Târţău,Bealcu, Goanţă, Ţâră şi Rontea,antrenorul formaţiei fiind NeluMotroc.n Gruparea MSK Zilina, adversara

echipei Dinamo Bucureşti în turul doi

preliminar al Ligii Campionilor, a fostfondată în 1908 şi a câştigat până înprezent de trei ori consecutivcampionatul Slovaciei, în 2001/2002,2002/2003 şi 2003/2004, acestea fiindcele mai mari performanţe din istoriaclubului. Cea mai bună performanţă înLiga Campionilor a reuşit-o în sezonultrecut, când a reuşit să se califice înturul trei preliminar, după ce a eliminatpe Maccabi Tel Aviv (1-0 acasă şi 1-1în deplasare). În turul trei preliminar,slovacii au fost eliminaţi de Chelsea,după o dublă înfrângere (0-2 acasă şi0-3 la Londra). Apoi Zilina a evoluat înturul întâi al Cupei UEFA, fiind eliminatăde olandezii de la FC Utrecht (0-4 acasăşi 0-2 în deplasare). Zilina esteantrenată de cehul Ladislav Jurkemik,fost selecţioner, şi are în lot un brazilian,Aderaldo. Căpitanul echipei esteinternaţionalul slovac Branislav Labant,alţi internaţionali fiind Fabus, Zabavnikşi Strba. Stadionul formaţiei slovace areo capacitate de 6.300 de locuri. Zilinaeste situată în nord-vestul Slovaciei (laaproximativ 200 km de capitalaBratislava) şi are o populaţie de 86.800de locuitori, fiind al treilea oraş alSlovaciei, după Bratislava şi Kosice.

Turneul de box “Centura de Aur”,care s-a desfăşurat în Sala “Ioan KunstGhermănescu” din Bucureşti, a fostdominat de pugiliştii români, care aucâştigat şase dintre cele 11 medalii deaur ale competiţiei. Celelalte titluri aurevenit boxerilor din Kazahstan - 2,Moldova, Georgia şi Cipru.

Iată rezultatele înregistrate în finaleleturneului: categoria 48 kg: Iulian Poczo(România) b.ab. Marius Hondaru(Rapid); cat. 51 kg: Izorin Nokoloz(Georgia) b.p. (scor 23-21) IgorSamoilenko (Republica Moldova); cat.54 kg: Bogdan Dobrescu (România) b.p.(34-24) Argemis Mendez (RepublicaDominicană); cat. 57 kg: Viorel Simion(România) b. neprezentare (medical)

Galib Jafarov (Kazahstan); cat. 60 kg:Ovidiu Bobârnat (Cipru) b.p. (19-18)Serik Eleyov (Kazahstan); cat. 64 kg:Ionuţ Gheorghe (România) b.ab.Nurzhan Karimzhanov (Kazahstan);cat. 69 kg: Vitalie Grusac (Moldova)b.ab. Ştefan Dragomir (România); cat.75 kg: Ghennadi Golokvin (Kazahstan)b.ab. Marian Simion (România); cat. 81kg: Constantin Bejenaru (România) b.p.(26-22) Shumenov Beibut (Kazahstan);cat. 91 kg: Florin Stan (România) b.p.(30-16) Ovidiu Cherecheş (Steaua); cat.+91 kg: Mukhrakhan Dildaberov (Ka-zahstan) b.inf. Marius Tufiş (Metrorex).

Viorel Simion a primit Premiul“Erbaşu”, pentru cel mai bun pugilistromân prezent în competiţie.

n Atacantul Adrian Neaga adeclarat că ar vrea să rămână la echipaSteaua pe viaţă, după ce a ratattransferul în Rusia, la AlaniaVladikavkaz. “M-am hotărât. Rămân laSteaua pe viaţă dacă se poate. Estecea mai iubită echipă din România, arecel mai bogat palmares şi este formaţiala care orice fotbalist din Divizia A arvrea să joace”, a spus Neaga.n Gruparea franceză FC Nantes a

renunţat la achiziţionarea atacantuluidinamovist Ionel Dănciulescu,informează site-ul nantesfoot.com.“Preşedintele grupării, Jean-LucGripond, a spus că Dănciulescu nu vadeveni «canar», deoarece clubul adecis să renunţe la el. Legăturile au fostrupte definitiv, în urma conflictului privindpartea financiară şi deoarece oficialiiromâni nu au dorit să renunţe la jucătorpână la sfârşitul lunii august”, noteazănantesfoot.com.n Mijlocaşul echipei Rapid Bucureşti,

Noureddine Ziyati, l-a contactat peantrenorul formaţiei UniversitateaCraiova, Mircea Rednic, şi i-a spus căvrea să joace la gruparea craioveană.“Am avea nevoie de Ziyati. E un jucătorvaloros, dar în acelaşi timp destul dedificil. Dacă ştii să lucrezi cu el, poate fi

un jucător de bază al echipei”, a declaratRednic. Ziyati a revenit din Elveţia, undeRapid se află într-un stagiu de pregătire,după ce a fost exclus din lot deantrenorul Răzvan Lucescu, cu care aavut o altercaţie.n Conducerea clubului Apulum a

renunţat la achiziţionarea atacantuluiCiprian Prodan, deşi jucătorul s-apregătit în ultima perioadă cu formaţiadin Alba Iulia. Reprezentanţii clubului dinAlba Iulia nu au ajuns la un acord cuimpresarul jucătorului, fratele său DanielProdan. Fostul atacant al echipei PoliTimişoara a plecat la o echipă din liga adoua a Greciei.n Internaţionalul portughez Ricardo

Carvalho a declarat că intenţioneazăsă părăsească echipa FC Porto.“Obiectivul meu este să plec. Nu ştiudacă acest lucru se va întâmpla sezonulacesta sau sezonul următor. Esteimportant pentru cariera mea săexperimentez lucruri noi”, a declaratfundaşul portughez. Real Madrid esteunul dintre cluburile interesate deCarvalho, însă FC Porto a refuzatoferta, din cauza sumei oferite despanioli, care a fost consideratăinsuficientă.

Cei mai buniarbitriai sezonului2003/2004 aufost premiaþi

Cei mai buni arbitri ai sezonului2003/2004 au fost premiaţi, ieri, încadrul unei festivităţi ce a avut locla Casa Fotbalului.

Sorin Corpodean s-a situat peprimul loc în clasamentul celor maibuni arbitri de centru, fiind urmatde Cristian Balaj şi Alexandru Tudor.Cei trei au fost premiaţi cu câte unechipament complet. Cel mai bunarbitru asistent a fost ales CristianNica, care a primit o pereche deghete din piele de cangur. Dintrefemei, Cristina Ionescu a fostdesemnată cel mai bun arbitru decentru, iar Irina Mârţ cel mai bunarbitru asistent. Cele două auprezentat şi noul echipament Lottopentru antrenament şi stradă, deculoare roşie.

Ieri a avut loc şi testarea fizicăa arbitrilor asistenţi din lotulnaţional, care s-a desfăşurat peStadionul Naţional din ComplexulSportiv “Lia Manoliu”, precum şitestarea teoretică a centralilor.Arbitrii de centru din lotul naţionalau susţinut testele fizice obligatoriisâmbătă, în cadrul cursului deinstruire care a avut loc la CasaFotbalului. La testul Cooper, carepresupune acoperirea cel puţin adistanţei de 2.900 de metri în 12minute, Ionică Serea, MarianSalomir, Alexandru Tudor şiMugurel Vădan au terminat probaumăr la umăr, alergând 3.250 demetri. Printre ultimii au fostAugustus Constantin şi AlexandruDeaconu, care au terminat cursadupă 2.920 de metri. Arbitra CristinaIonescu, care se pregăteşte şipentru participarea la JocurileOlimpice de la Atena, a alergat2.550 de metri. Arbitrii au mai avutde trecut câte două serii de alergăripe distanţele de 50, respectiv, 200de metri.

ROMÂNIA. Formaţ ia DinamoBucureşti a învins, cu scorul de 4-0(2-0), echipa FC Argeş, într-o partidădin cadrul “Cupei Silviu Ploieşteanu”,care a avut loc la Braşov. Goluriledinamoviştilor au fost înscrise deCl.Niculescu - 2, Dănciulescu şiCiubotariu. Într-o altă partidă dincadrul turneului, FC Braşov - FCMBacău 0-0. În ultima zi a competiţieis-au înregistrat rezultatele: FCArgeş - FCM Bacău 1-0 (a marcatE.Dică); FC Braşov - Dinamo 1-0(Buga).

AUSTRIA. Echipa UniversitateaCraiova a câştigat, cu scorul de 1-0(0-0), meciul amical disputat încompania forma ţ ie i maghiareFerencvaros Budapesta, în turneul

n Antrenorul echipei PSVEindhoven, Guus Hiddink, a confirmatcă negociază cu Federaţia Germană deFotbal preluarea conducerii tehnice areprezentativei germane. Contractul luiHiddink cu Eindhoven este valabil pânăîn 2007. Un alt tehnician consideratfavorit pentru preluarea postului deselecţioner al Germaniei este MortenOlsen, în prezent antrenor alreprezentativei Danemarcei.

n Tehnicianul Ottmar Hitzfeld arefuzat să devină antrenor alreprezentativei statului Quatar, aanunţat cotidianul “Bild”. “Bineînţeles cănu am acceptat oferta. Vreau să măodihnesc”, a afirmat antrenorul, învârstă de 55 de ani. Hitzfeld s-a aflat şiprintre favoriţii pentru postul deselecţioner al Germaniei, dar nu aacceptat nici acest post.

La nivelul judeţului nostru s-audesfăşurat două competiţii fotbalistice- Divizia D şi Campionatul judeţean,Categoria “Onoare”.

Principala competiţie a fost DiviziaD, în care au activat 16 echipe,repartizate într-o singură serie.Meciurile au fost dominate de echipelegălăţene Junkers (fostă Sporting Şiviţa)şi CSU Metal (fostă Hidraulic).

Prima clasată - Junkers (antrenor -Puiu Antohi) - a dominat de o manierăclară competiţia, câştigând 27 partide(din 30), încheind două la egalitate şipierzând una singură. Golaverajul este,de asemenea, impresionant: 149 degoluri marcate şi doar 11 primite. Arealizat 83 de puncte şi un activ la“adevăr” de 38 de puncte. Graţieacestor realizări, Junkers a promovatîn Divizia C.

Cea de-a doua clasată - CSU Metal(antrenor Toader Toma) - a încheiatcompetiţia la 14 puncte de lider.Pe loculal treilea - Sporting Voinţa Lieşti, careînregistrează, astfel, o frumoasăperformanţă. O clasare ceva maimodestă a realizat Sporting Tecuci -echipa aflată multă vreme în lupta pentruprimul loc.

O situaţie aparte a avut FCM DunăreaII. După o evoluţie foarte bună, cea de-a

doua echipă a clubului gălăţean se situaprintre primele clasate. Numai că, dinmotive financiare, respectiva formaţies-a retras din competiţie la începutulreturului. A doua echipă care s-a retrasa fost Petrol Plus Oancea. În ultima partea campionatului şi Dueta Fântânele afost exclusă, pentru trei neprezentări.

De-a lungul campionatului, echipeleau fost penalizate cu 60 de cartonaşeroşii şi 612 cartonaşe galbene. În urmaacestor avertismente au apărut şisancţ iunile, cu multe etape desuspendare. Cele mai multe cartonaşegalbene a primit Avântul Lieşti - 64, plus3 roşii, ceea ce i-a atras 10 etape desuspendare. Echipa Bujorii Tg.Bujor a“beneficiat” de... un an şi o etapă desuspendare, iar Dueta Fântânele aacumulat un an, şase luni, plus alte 17etape de suspendare!

Câteva echipe au avut câte oneprezentare: Ghidigeniul, Măstăcani,Voinţa Cudalbi, Avântul şi SportingVoinţa Lieşti şi Dunis Iveşti.

La sfârşitul competiţiei, Junkers apromovat în Divizia C, iar Katy Ciorăşti,Viitorul Costache Negri, VictoriaIndependenţa şi - după judecarea unorcontestaţii de către Comisia deCompetiţii a AJF - Petrolul Schela (sauZorile Griviţa) au ajuns în Divizia D.

A 19-a victorieRutierul american Lance Armstrong a câştigat etapa a 13-a a Turului

ciclist al Franţei, obţinând cea de-a 19-a victorie de etapă din carierăîn Marea Buclă.

DINSPORTULGÃLÃÞEANFCMDunãrea -încantonament,la munten Echipa FCM Dunărea a

plecat în cursul dimineţii deastăzi în cantonament. Înperioada 19-28 iulie, fotbalişiidivizionarei B se vor pregătiîn oraşul Sfântu Gheorghe,unde vor avea locantrenamente ş i jocur i .Conducerea tehnică -asigurată de Ion Viorel, ajutatde Aure l Braşoveanu ş iGh.Cucu - va avea la pregătirilotul cunoscut, precum ş icâ ţ i va jucă tor i no i saureveniţi. Este vorba despreIov i ţă (de la Spor tu lStuden ţesc) , Neculce,Cosoreanu, Popleacă ,Dumitran şi Tănăsilă, jucătorireveniţi după ce au evoluat laalte echipe.

Îna in te de p lecare,dună ren i i au sus ţ inut ,sâmbătă, la Brăila, un meciamical cu Dacia Unirea. Aucâştigat brăilenii, cu scorul de2-0 (1-0).n Popicarii de la Clubul

ICMRSG, par t ic ipan ţ i înSuperliga Naţională, încep,astăzi, pregătirile în vedereapar t ic ipă r i i la meciur i lev i i toru lu i sezon, care vadebuta în luna septembrie. Înlot există şi o noutate - RemusAntimirescu, care revine lac lubul gă lăţen, după operioadă în care a reprezentatculorile Clubului RulmentulBraşov.

Pregătirile vor fi coordonatede antrenorul emerit Ilie Băiaş.n Miercuri, 21 iulie, se vor

disputa primele meciuri oficialede fotbal din acest sezon. Estevoba despre prima fază -naţională - a “Cupei României”,în care vor intra în competiţieechipele câş t igă toare aleetapei judeţene şi divizionareleC.

Echipa Junkers Galaţi vajuca în deplasare, în companiaformaţiei Liceului cu ProgramSportiv Vaslui. Întâlnirea vaîncepe la ora 18,00.

Câş t igă toarele acestormeciuri vor disputa jocurilefazei a doua, miercuri , 4august, de la aceeaşi oră.n În perioada 5-8 august,

gă lăţeanul Andre i Vul tur(component al lotului naţional)va concura la CampionateleBalcanice de judo, care voravea loc înSerbia-Muntenegru.n V iner i , 23 iu l ie , la

Patinoarul Artificial din Galaţiva avea loc al doilea LocalKombat. Reuniunea va f iorganizată de Clubul SportivK-1 ş i va benef ic ia deprezenţa unor luptători de K1şi kick-boxing de valoare dinţară.n În perioada 23-25 iulie, la

Gala ţ i va avea loc unCampionat de tenis pentrusportivii veterani din judeţulGalaţi. Vor avea loc meciuri lacinci categori i de vârstă :35-45 ani, 45-50 ani, 50-55ani, 55-60 ani şi peste 60 ani.Meciurile vor avea loc peterenurile Complexului Sportiv“Dacia”. Înscrierile şi şedinţatehnică - joi, 22 iulie, ora 19,00,la baza sportivă.n Clubul Sportiv Dacia

organizează selecţii şi inţierela tenis de câmp. Acţiunea areloc în zilele de luni, marţi,miercuri, joi şi vineri, orele9.00-11.00 şi 15.00-18.00, şies te supravegheată deantrenori cu experienţă. Relaţiisuplimentare - la telefoanele0766464277 şi 0740695595.n Fotbal Club Călin face

înscrieri pentru copii de 10, 11ş i 12 ani , z i ln ic , ore le8,00-10,00, la Plaja “Dunărea”(lângă terenul cu gazon artifi-cial) şi între orele 17,00-19,00la Stadionul “Metalosport”.Rela ţ i i sup l imentare laantrenorul Călin Gheorghe,telefon 0742780791.

Începute luna trecută, lucrările demodernizare ale Stadionului “Oţelul”continuă, în ciuda vremii nefavorabiledin ultimele zile. După ce s-a decopertatvechiul gazon, a început să fie scospământul, pentru a se putea realizasistemul de drenare al arenei. Întreagalucrare, estimată la o valoare de 125.000de dolari, este prevăzută a se finalizala sfârşitul lunii septembrie.

Constructorul care va da o faţă cutotul nouă stadionului gălăţean estefirma “Desche Noi”, o companieisraeliană cu 15 ani de experienţă înacest domeniu. Am avut surpriza săaflăm că reprezentantul acestei firmese numeşte Ştefan Abramovici, astfelcă am putut discuta în româneşte

despre ceea ce se întâmplă acum laOţelul. “Suntem în faza de decopertare,după care urmează să facem drenajulterenului, să montăm instalaţ iacomputerizată de apă şi apoi să plantămsămânţa de gazon. Lucrăm după otehnologie americană, iar instalaţia dedrenaj va fi asemănătoare celor de pestadioanele de la EURO 2004. Numaipentru transferul apei vom monta o«placă» de 30 de centimetri de nisip”,ne-a spus Ştefan Abramovici, care nuare nici o legătură cu patronul rus alformaţiei Chelsea Londra, RomanAbramovici. Constructorul, care este înacelaşi timp şi directorul Stadionului“Naţional” din Israel, ne-a mai precizatcă firma pentru care lucrează are laactiv peste 100 de terenuri, în aproape

60 de aniClubul FC Naţional a sărbătorit 60 de ani de la înfiinţare, cu această ocazie având

loc un meci de old-boys între gruparea bancară şi Rapid Bucureşti, care s-a încheiatla egalitate, scor 8-8.

Abramovici... gazoneazãterenul Oþelului!

toate ţările din bazinul mediteranean.Partea de gazonare a suprafeţei de jocde pe Stadionul “Oţelul” va fi realizatăde Joar Korenfeld, specialist agronom,care se află şi el la Galaţi şi vasupraveghea lucrările pe întreagaperioadă de execuţie.

De la cei doi specialişti am mai aflatcă, la marile stadioane ale lumii (“SanSiro” din Milano a fost exemplul concretoferit), proprietarii investesc anual înjur de două milioane de dolari numaipentru menţinerea gazonului.

Oţelul cu siguranţă nu are atâţia bani.Dar o suprafaţă de joc acceptabilă sepoate realiza şi sperăm să nu se maispună, de-acum încolo, că echipa apierdut acasă din cauza stării proastea terenului.

FOTBAL ÎNTRE VESTIAR ºI GAZON

Gigi Becali aschimbat macazul!

GOLURI, GOLURI...

Meciuri amicale în fiecare zide pregătire din Austria. Unicul golal partidei a fost marcat de Luţu, înminutul 89. În turneul din Austria,Univers i ta tea a sus ţ inut şasemeciuri, din care a câştigat cinci (2-1cu LASK Linz, 1-0 cu TSV Munchen1860, 11-0 cu FC Filzmoos, 10-0 cuZell am See şi 1-0 cu FerencvarosBudapesta) şi a pierdut una (1-5 cuLegia Varşovia).

ROMÂNIA. Formaţia Poli AEKTimişoara a învins, sâmbătă, cuscorul de 1-0, echipa maghiarăUjpest Dosza, într-o partidă amicalădisputată pe Stadionul “DanPăltinişanu”. Unicul gol al meciului afost marcat de Niculiţă.

GERMANIA. Formaţia BeşiktaşIstanbul a învins, cu scorul de 2-1

(1-1), echipa Munchen 1860, într-opar t idă amica lă d isputată înGermania.

ROMÂNIA. Formaţia Steaua aînvins, sâmbătă, cu scorul de 1-0,echipa Sportul Studenţesc, într-opartidă amicală disputată pe terenulcentral d in Complexul Sport ivSteaua. Singurul gol al partidei a fostmarcat de Boştină.

Româniiau dominat“Centura de Aur”

FOTBALUL GÃLÃÞEAN -LA ORA BILANÞULUI

Punct finalîn competiþiile de lanivelul judeþului...

CARUSELUL ANTRENORILOR

Hiddink negociazãpreluarea Germaniei

BURSA TRANSFERURILOR

Neaga vreala Steaua“pe viaþã”

ATLETISM . Sportiva IonelaTârlea-Manolache a ocupat, sâmbătă,primul loc în proba de 400 metri (cutimpul de 50.80) din cadrul reuniunii deatletism de la Madrid, contând pentruSuper Grand Prix IAAF. În probafeminină de săritură în lungime, AdinaAnton s-a clasat pe locul 4 (cu 6,56metri), în timp ce la aruncarea suliţei,Felicia Ţilea-Moldovan a ocupat poziţiaa 7-a (cu 57,89 metri). Bogdan Ţăruşs-a clasat pe locul 4 (cu 7,99 m) înproba de săritură în lungime, iar laaruncarea greutăţii, Gheorghe Guşeta ocupat poziţia a 6-a (cu 19,97 m).

DIVERSE . Fundaşul echipeiUniversitatea Craiova, MariusIordache, a accidentat mortal un bărbatîn vârstă de aproximativ 30 de ani, ieridimineaţă, în comuna Teasc din judeţulDolj. Fotbalistul, aflat la volanul unuiautomobil marca Toyota, a lovitbărbatul, care circula cu bicicleta,după ce acesta a făcut un viraj lastânga fără să se asigure.

POLO. Cinci echipe naţionale vorparticipa la turneul internaţional de poloal României, care se va desfăşura înperioada 22-25 iulie, la bazinuldescoperit din incinta Parcului SportivDinamo. La competiţie vor participa,

COMPETIÞII n ªTIRI n REZULTATE

Turneu internaþional de poloalături de România, campioana Africii -Egipt, campioana Asiei - Kazahstan,campioana Oceaniei - Australia,precum şi reprezentativa Franţei.

ATLETISM. Atleta Simona Barcăua câştigat medalia de argint în probade 800 metri din cadrul CampionatelorMondiale de juniori de la Grossetto(Italia). Barcău a fost cronometrată cutimpul de 2:02.23, fiind devansată deNatalia Koreivo, din Belarus (2:01.47).

BASCHET. Doi jucători de baschetdin campionatul universitarnord-american (NCAA), CourtlandFreeman şi Omari Fulkner, vor vizitaRomânia în perioada 19-25 iulie încadrul programului-pilot “ReprezentanţiCulturali”, organizat de Departamentulde Stat al SUA. Freeman şi Fulkner vorjuca baschet cu copii din România şise vor întâlni cu studenţi şi voluntariromâni şi americani.

BOX. Antrenorul lotului de box alRomâniei, Francisc Vaştag, a declaratcă speră ca elevii săi să cucereascătrei medalii la Jocurile Olimpice de laAtena. “Vrem să obţinem trei medalii.Mai mult nu se poate. Cei mai puterniciadversari sunt cubanezii şi ruşii. Sădea Dumnezeu să nu picăm pe aceeaşiparte a tabloului cu cubanezii şi să ne

întâlnim cu ei abia în finală”, a spusVaştag.

CICLISM. Rutierul american LanceArmstrong a câştigat, sâmbătă, etapaa 13-a a Turului ciclist al Franţei,desfăşurată pe traseul Lannemezan -Plateau de Beille (205,5 km). Armstrong,care a obţinut cea de-a 19-a victoriede etapă în Turul Franţei, a parcurstraseul în 6h 04:38, fiind urmat deitalianul Ivan Basso (în acelaşi timp) şide austriacul Georg Totschning (la1:05). Etapa a 14-a, disputaă ieri, petraseul Carcasonne - Nîmes (192,5km), a revenit spaniolului AitorGonzalez, care a parcurs distanţa în4h 18:32. Pe locurile următoare ausosit, la 0:25, francezii Nicolas Jalabertşi Christophe Mengin. Pe primul loc alclasamentului general se află, încontinuare, francezul ThomasVoeckler (62h 33:11), secondat deArmstrong (la 0:22) şi de Basso (la1:39). Astăzi este zi de pauză.

AUTOMOBILISM. TenismanulDavid Nalbandian a fost copilotulspaniolului Carlos Sainz (CitroenXsara), în timpul ultimei şedinţe deîncercări din Raliul Argentinei, a optaetapă a Campionatului Mondial. Deasemenea, Nalbandian l-a întâlnit pe

Carlos Sainz, într-un meci demonstrativde tenis.

BASCHET. Jucătorul americanShaquille O’Neal a fost transferatoficial la echipa Miami Heat, după ce,în ultimele opt sezoane aleCampionatului Nord-American deBaschet (NBA), a evoluat pentruformaţia Los Angeles Lakers. O’Neal(32 de ani), care mai avea un an decontract cu echipa din Los Angeles, afost dat la schimb cu jucătorii CaronButler, Lamar Odom, Brian Grant şi oviitoare primă alegere din “draft” -selecţia anuală de noi candidaţi laocuparea unui loc în NBA. În acelaşitimp, jucătorul echipei ClevelandCavaliers, Carlos Boozer (23 de ani),a semnat un contract pe o perioadă deşase ani cu formaţia Utah Jazz, pentrusuma de 55 milioane de euro.

HALTERE. Halterofilul polonezSzymon Kolecki, medaliat cu argint laJocurile Olimpice de la Sydney, şideţinător al recordului mondial alcategoriei 94 kg, a fost depistat pozitivla un control antidoping, efectuat întimpul campionatelor naţ ionale.Conform rezultatelor controlului,Kolecki a folosit nandrolon.

BOX

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 14Program tv

19 IULIE 19 IULIE

6 MAI

19 IULIE 19 IULIE 19 IULIE

19 IULIE

19 IULIE

19 IULIE 19 IULIE

19 IULIE

19 IULIEMEGA TV

n FILME LA TV n FILME LA TV

HOROSCOP

Glume, glume

S-a întâmplatpe 19 iulie

TV GALAÞI -Prima TV

TV GALAÞI -canal propriu

Ştirile Mega TV de luni până vineriorele: 8,30 - 19,00 şi 21,00 - 21,30.

Meteo

19 IULIE

19 IULIE

19 IULIE

apelor Dunãrii din 18 iulieCernavodă 134 cm - 10 cmHârşova 216 cm - 10 cmBrăila 264 cm - 4 cmGALAŢI 260 cm - 4 cmIsaccea 206 cm - 4 cmTulcea 168 cm - 3 cm

COTELE

GH

. G

UR

ÃU

CINEMA

Calendar ortodox

IAşI

AGENÞIA JUDEÞEANÃ PENTRU OCUPAREA FORÞEIDE MUNCÃ GALAÞI

BURSA locurilor de muncã

Str. Domnească nr. 191, Galaţi; Tel.: 0236/412262; fax: 0236/415151;e-mail: ajofmgl@ galati.astral.ro.

19 IULIE

Soluţiile jocurilor apărute în pagina 14 a suplimentuluide sâmbătă “Altă viaţă - magazin”

Perioada: 16 - 22.07.2004

Aşt

eptă

m d

e la

citi

tori

info

rmaţ

ii, r

ecla

maţ

ii,ob

serv

aţii

etc.

pe

adre

sa:

reda

ctie@

viata

-liber

a.ga

lati.r

o

TELEFOANE UTILESalvare - 961; 411000; 426200Ambulanţă non stop (VITAL MED) - 462222Pompieri - 981; - 460441Centrala InspectoratuluiJudeţean de Poliţie - 407000Poliţia Municipală - 412222Poliţia Transporturi - 418460Secţia 1 de Poliţie - 419966Secţia 2 de Poliţie - 460854Secţia 3 de Poliţie - 413400Secţia 4 de Poliţie - 468490Secţia 5 de Poliţie - 416945Inspectoratul Judeţeanal Poliţiei de Frontieră - 959Centrul de prevenireşi consiliere antidrog - 934; - 461800Jandarmi - 956Corpul Gardienilor Publici - 470617Prefectură - 312100Primărie - 307799Protecţia civilă - 982; 411456; fax - 413219Autoritatea Teritorială de OrdinePublică Galaţi - tel. verde: 0800828674

- 477900; fax: 325530Diverse:

S.C. ECOSAL PREST S.A. - 312282Informaţii CFR - 460643Autogara - 412683Agenţia CFR - 472420Serviciul INFO LINE - 469000; 469005

Deranjamente - intervenţii:APATERM - centrală - 473380 - dispecerat - 463294

DISTRIGAZ SUD(Sucursala Galaţi) - centrală - 460206 - dispecerat - 460419

ELECTRICA (Galaţi) - 929;- 460500(număr unic cu apel gratuit pentru toţi clienţiiindiferent de zona de reşedinţă)

- 460496/460474 (Galaţi) - 460488 (zona rurală)

- 820159/820160 (Tecuci)Spitale

De Urgenţă - 315555Municipal nr.1 - 479401Boli Infecţioase - 423374De Copii - 469100Militar - 423938TBC - 460712CFR - 476716;Interne - 475768Maternitatea - 413131Centrul de diagnostic şi tratament(fosta Policlinică Municipală) - 417941Centrul de permanenţă adulţi (non stopîn Centrul de diagnostic şi tratament) - 417942

Farmacii non-stop:Hygeia (vizavi de Spitalul Judeţean) - 473013Bayer Pharm (Siderurgiştilor) - 464542Myosotis, Micro 38, bl.J2, parter - 461718, 479422ISIS1 SRL, bl. Olt 3 (Liceul de Marină) - 460428

Jocuri decuvinte

de pe Canalul 2al Televiziunii Române

Vremea se va menţine frumoasă şi caldă, pe fondul unui cer în general senin.Temperaturile maxime vor oscila, astăzi, între 28 şi 30°C, iar minimele vor fi cuprinse, întimpul nopţii, între 17 şi 19°C. Vântul va prezenta doar intensificări temporare, din sectorsudic şi sud-estic, cu viteze de 10-15 km/h. (informaţii preluate din surse on-line)

GalaţiCinema “Central”: Surpriza: Vine Polly! - orele: 9,30; 11,30; 13,30; 15,30;

17,30; 19,30. Cinema “Republica”: Identităţi furate- orele 15,30; 17,30; 19,30.Tecuci“Arta”: Master & Commander - orele: 15,30; 17,30. Sâmbătă şi duminică,

matineu: ora 10,00.

Cuv. Macrina; Cuv. Dia; Cuv. Serafim din Sarov.

- De ce pui pe noptieră seara unpahar cu apă, iar alături altul, gol?

- Păi, s-ar putea să-mi fie sete ori sănu-mi fie.n- A cui e vaca aceea care paşte în

porumbul meu, bade?- Nu-i a mea.- Dar viţelul al cui e?- Al vacii.n- Domnule poliţist, vă rog să-mi faceţi

un proces-verbal de amendă că ammers cu Trabantul meu cu peste o sutăde km pe oră.

- Dar pentru ce îţi trebuie?- Vreau să-l vând.

RACVă este greu să

renunţaţi la o stare atât deplăcută cum este cea dată deweekend pentru a vă întoarce larutină. Vă plictisiţi.

LEUObservaţi că oamenii se

ocupă cu planificarea vieţiidvs. Dacă la început aceasta v-aamuzat, acum nu mai zâmbiţi.

FECIOARÃŢineţi permanent sub

supraveghere o persoanăminoră şi vă întrebaţi ce este

în capul celor care au curaj să aibăcopii.

BALANÞÃSimţiţi că nimeni nu vă

înţelege. Vă însinguraţi şi văplângeţi de milă până când cinevaîncearcă marea cu degetul şi vreasă vorbească cu dvs.

SCORPIONReuşiţi să vă refaceţi

imaginea după ce aceasta asuferit din cauza unei şifonărineprovocate de dvs. Oricum, acumtotul este intact.

SÃGETÃTORSunteţi aşteptat(ă) să vă

spuneţi părerea, dar nuţineţi cont de oră şi întârziaţi. Totuşidvs. vi se iartă cam orice şi nudegeaba...

CAPRICORNFaceţi o plimbare scurtă

care vă ajută să vă limpeziţigândurile.Dinstanţa de casă vă aratăce vă doriţi dvs. de fapt.

VÃRSÃTORÎmpărţiţi grijile gospodăriei

cu o persoană mai în vârstă,foarte dornică să vă ajute. Trebuiesă arătaţi şi dvs. puţină recunoştinţă.

PEªTIVă vin veşti destul de

departe, dar că păcat!,pentru că pe dvs. nu vă maiinteresează deloc. Preferaţi săvedeţi ce aveţi.

BERBECCineva simte impulsul de

a veni şi a vă da un cadou.Poate că la început nu găsiţi oexplicaţie pentru gest, dar maitârziu...

TAURVă place să creaţi o

impresie de persoanăpentru care problemele de

bun-gust sunt ca a doua natură.Reuşiţi în toate ocaziile.

GEMENISe pare că vă veţ i

schimba locul de muncă saucel puţ in condiţ i i le de

salarizare. O transformare în binese petrece sigur.

CASANDRA

Persoanele interesate de ocuparea locurilor de muncă vacante şi de înregistrareaofertei de locuri de muncă vacante sunt aşteptate la noul sediu al AJOFM Galaţi, depe strada Domnească nr. 191 (Apollo), de luni până joi, între orele 7,30-14,00.

AJOFM Galaţi primeşte înscrieri la următoarele cursuri gratuite cuasigurare de loc de muncă pentru şomeri: ospătar, montator pereţi şiplafoane din gips carton, bucătar, lucrător comercial,recepţioner-distribuitor, agent de pază.

Persoanele interesate se vor adresa la intrarea C.Lista locurilor de muncă vacante anunţate la AJOFM Galaţi, valabilă

astăzi, 19.07.2004:administrator credite; agent de pază, control, acces, ordine şi intervenţie; agent

reclamă publicitară; asamblator montator profile aluminiu şi geam termopan; asistentmedical generalist; designer industrial; lăcătuş construcţii metalice şi navale;lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale; lucrător comercial (posesorpermis B); manipulant mărfuri; muncitori necalificat pentru calificarea la locul demuncă; operator chimist la producerea compuşilor organici de sulf, îngrăşămintefosfatice; referent de specialitate horticol; sculer matriţer; şofer de autoturisme şicamionete; sudor electric; ţesător manual de covoare; tâmplar universal.

7,00 Ora 7 dimineaţa; 9,00 Încăutarea lui Hristos; 9,30 RetrospectivaPrim-plan; 10,00 Oraşul meu; 10,30Zona de est; 11,00 URSS la revedere -documentar; 12,00 Fete de fete; 15,00Prim-plan; 15,05 Vacanţă la Ibiza; 16,00Prim-plan; 16,05 Spectacol - DanSpătaru; 16,35 Peştera interzisă; 17,00Prim-plan; 17,05 Fabrica razei de soare;17,30 Prim-plan; 17,35 Atelier; 18,00Prim-plan; 18,05 În căutarea lui Hristos;18,30 Prim-plan; 19,00 Ediţie specială;19,30 Oraşul meu; 20,00 Weekendplăcut; 21,00 Film: Călătoria; 22,00Prim-plan; 22,30 Ediţie specială; 23,00Biserica... lăcaş de spiritualitate; 23,15Prim-plan; 00,00 Ora 7 dimineaţa (r).

17,00 - Ştirile zilei; 17,05 - Estmeridian magazin - magazin deinformaţii şi divertisment - evenimenteleverii, concursuri cu premii, dedicaţiimuzicale în direct, ştiri sportive; rubrici- Arena, Vacanţă cu elevii şi studenţii;moderator Maria Florea; 18,40 Expres- ştiri din actualitatea regională.

Revizie tehnică18,30 Obiectiv - jurnal informativ;

19,30 “Viitorul trecutului” cu IoanManole; 20,00 Penalty; 21,30 ObiectivExpress - jurnal informativ; 22,00Închiderea programului.

7,00 Ora 7 dimineaţa; 18,30Prim-plan; 23,15 Prim-plan.

1834 - Se naşte HILAIRE-GERMAI-NE-EDGAR DEGAS (m. 1917), pictor, de-senator, sculptor, impresionist francez.

1874 - Se naşte, la Galaţi,CONSTANTIN LEVADITI (m.1953),medic, virusolog, infecţionist.

1877 - Marele duce Nicolae, coman-dantul suprem al armatelor ruseşti,adresează domnitorului Carol I otelegramă, în care se cere cu insistenţăca armata română să treacă Dunărea,pentru a face faţă situaţiei create prinînfrângerea suferită de trupele ruseştiîn cea de a doua bătălie de la Plevna.

1896 - Se naşte ARCHIBALDJOSEPH CRONIN (m.1981), scriitorbritanic.

1898 - Se naşte HERBERT MAR-CUSE (m. 1979), filosof, sociologamerican.

1907 - Se naşte CONSTANTINDRÂMBĂ (m. 1997), astronom, mate-matician, membru al Academiei Române.

1909 - Încetează din viaţă GRIGOREVENTURA (n. 1840, la Galaţi), criticmuzical, dramaturg, pianist, compozitor.

1914 - Germania declară războiRusiei.

1922 - Are loc primul meci al echipeide tenis a României în Cupa Davis(India-România: 5-0).

1924 - Se naşte TRAIAN LIVIUBIRĂESCU, critic literar, prozator.

1930 - Se naşte POMPILIU TEODOR(m. 2001), istoric, membru corespondental Academiei Române.

1931 - Încetează din viaţă NICOLAEPAULESCU (n. 1869), medic, unul dintreprecursorii descoperirii insulinei, mem-bru, post-mortem, al Academiei Române.

1937 - Încetează din viaţăGUGLIELMO MARCONI (n. 1874),fizician italian, unul dintre pionieriiradiotehnicii, laureat cu Premiul Nobel.

1943 - Se naşte MARIA LUIZACRISTESCU, prozatoare, laureată cuPremiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucu-reşti (1973; 1976), cu Premiul “MihaiEminescu” (1999).

1946 - Se naşte ILIE NĂSTASE, fostmare tenisman, preşedinte al FederaţieiRomâne de Tenis.

1960 - Încetează din viaţă GRIGOREFLORESCU (n. 1892), arheolog şiepigrafist al romanităţii în Dacia.

1966 - Încetează din viaţă LIVIUMOLDOVAN (n. 1882), medic, membrual Academiei Române.

1971 - Încetează din viaţă HERMANMAX MAXY (n.1895), pictor, maestruemerit al artei.

1976 - Încetează din viaţă HENRICATARGI (n.1894), pictor, maestruemerit al artei, artist al poporului, laureatcu Premiul de Stat (1952), cu PremiulUAP (1964).

1993 n Încetează din viaţă DIONISIEPIPPIDI (n. 1905), arheolog, epigrafist,istoric, membru al Academiei Române.n Încetează din viaţă JEAN

NEGULESCO (n. 1900), regizoramerican de origine română, membru deonore al Academiei Române.

V.G.

MEANDRE - ORIZONTAL: COMARNIC; F; ORAŞ; UMILE; BINOCLU; UM; I; ACE;NUME; LI; ISCA; II; INVATA; SN; TUR; IMITAT; AMAR; PUR; E; ACUM; TONT; ANI;CRIPTE.TRIUNGHIUL MAGIC - ORIZONTAL: STRALUCIRE; TRATAMENT; RAPITORI;ATIPIRE; LATITI; UMORI; CERE; INI; RT; E.RECONSTITUIRE - SOLUŢIA: DEM RĂDULESCU; STELA POPESCU; TOMACARAGIU; PUIU CĂLINESCU.

Dez

lega

rea

inte

gram

ei I

MB

OLD

UR

I ap

ărută

în

“Altă

viaţă

- m

agaz

in”

de s

âmbă

tă.

OR

IZO

NTA

L: C

; C; P

; S; C

UM

; F; V

ALI

DIT

ATE

; UTI

L; R

ATA

CIR

E; S

TELE

; LIT

ER

ATI;

ATA

S; N

; TE

TE; A

TAS

A; A

PE

;ZA

RE

; IN

; MA

TALE

; BA

; AN

IMA

L; R

ATA

; SIL

ITE

; IN

TRA

; IS

; LE

TALE

; TA

CTI

CA

.

PlecăciunemusulmanăCutezător

Lipsit decoadăRoşii... lacules

Te duc înnesimţireCarie lamolari!

Rămaşiladatorie

CalităţideosebiteArbuştispinoşi

Făcute depomanăSoldaţi dealtădată

RotundulgeometricLegearăzbunării

Scoasedin casă!Personalulde trei!

E... de larăsăritIntrat însânge

Plătite dupăavansPlase depeşte

Alege cuochiiMulţimede lucruri

Într-unsens!Timpulînserării!

SinusFermi pepoziţie

Schimbatela pauzăGaşcă,clică

Teste!Lipsit deputere

Fericireade apoiTerci prinMoldova

Antenă!Aflate înpost!

Prinse deurechiCunună lamănăstire!

Cântec deleagănTunică!

Prinse înhoră!Singură!

Gaz desondă Urmele

războiului

LL

L

V. GHICA

7,00 Jurnalul TVR 7,40 Duelul campionilor 7,50 Cinci minute de cultură 8,00 Ora G... de vară (r) 9,30 Teleshopping10,00 Năzdrăvăniile fraţilor Kratt

(s)10,30 Lumi ascunse11,00 Josh, apărătorul

universului(aventuri, SUA, 1995) p. III

12,35 Zburătorii României13,00 Counterstrike sau jocul

puterii (s)13,50 Corect!14,00 Jurnalul TVR14,30 Teleshopping15,00 Vector III. Magazin ştiinţific15,30 Pro Patria16,00 Kronika16,55 TVR în direct17,55 Avanpremieră18,00 Vine Cerbul 2004!18,05 Sânge de ţigan (s)19,00 Jurnalul TVR20,00 În mâinile duşmanilor

(dramă, SUA, 2004) cuWilliam H. Macy

21,50 Vine Cerbul 2004!22,00 Lori, Dan şi tanti Milli (s)22,30 Reflecţii rutiere23,30 Jurnalul TVR23,30 Duelul campionilor: Leonard

Doroftei - Arturo Gatti23,35 Groaza (horror, SUA, 2002)

p. I cu Nancy Travis 1,05 Counterstrike sau jocul

puterii (s/r) 2,00 Cinci minute de cultură (r) 2,10 Jurnalul TVR (r) 3,10 “O” de la Othello (r) 4,45 Spectacolul lumii (r)

7,00 Mercenariiuniversului(s/r)

7,45 Teleshopping 8,15 Răscruci 8,45 Cinci minute

de cultură 9,00 Eco magazin 9,45 Tonomatul DP 2

cu Cătălin Măruţă12,15 Atenţie,

se cântă! (r)cu Horia Moculescu

13,50 Cinci minutede cultură

14,00 Deseneanimate:Felix motanul

14,30 Miciisavanţi (s)

15,00 Primul pas16,00 Teleshopping17,00 Descoperiri

în medicină18,00 Rebelii (s)18,50 Cinci minute

de cultură19,00 Pasiuni (s)19,50 Euro-dispecer20,00 Jurnalul TVR20,30 Eu, eu... şi ceilalţi21,00 Marea Brava (s)21,50 Miracole (s)23,40 Arma

ucigaşă (s)cu Rosanna Arquette,James Gandolfini

0,35 Descopeririîn medicină (r)

1,30 Ultima confruntare(dramă, SUA, 1996)cu Don Jim Kim

3,10 Euro-dispecer (r)

7,00 Ştirile PRO TVcu Mihai Dedu şi Olivia SteerCe se întâmplă, doctore?cu Oana Cuzino

9,00 Omul care aduce carteacu Dan C. Mihăilescu

9,10 Tânăr şi neliniştit (s/r)11,00 Lecţia de supravieţuire (r)

(aventuri, SUA, 1987)cu Kevin Bacon, Sean Astin J.Ward

13,00 Ştirile PRO TV13,15 Miss Romania World 2004 (r)14,00 Liga juniorilor (r)

(comedie, coprod., 2002)cu Jeffrey Ballard, J. Brazeau

16,00 Tânăr şi neliniştit (s) cuJushua Morrow, Lauralee Bell

17,00 Ştirile PRO TVcu Monica Dascălu

17,45 Miss Romania World 200418,00 Tânăr şi neliniştit (s)19,00 Ştirile PRO TV

cu Andreea Esca20,15 Pe urmele mafiei

(acţiune, SUA, 1989)22,15 Vacanţa Mare (r)

cu Mugur Mihăescu23,00 Ştirile PRO TV23,50 Miss Romania World 2004 (r) 0,00 Ratatul

(comedie, SUA, 1992)cu Christian Slater

2,00 Ştirile PRO TV 3,00 Pe urmele mafiei

(acţiune, SUA, 1989) 4,30 Teo şi Andi vedete de serviciu

(r) 6,15 Teo (r)

7,00 Observator. Sport 8,00 Comedia animalelor 8,30 Benny Hill 9,00 Desene animate:

Samurai X10,00 Păcatul (s)12,00 Incredibil, dar adevărat!13,00 Observator13,15 Folclorul contraatacă (r)15,30 Comedia animalelor16,00 Destine

înlănţuite(dramă, SUA, 1985) primapartecu Joan Allen

17,00 Brigada mobilăcu Andreea Berecleanu şiAndrei Zaharescu

17,45 Vivere -A trăi cu pasiune (s)

18,55 Meteo19,00 Observator. Sport. Meteo

cu Alessandra Stoicescu şiLucian Mândruţă

20,00 American Ninja:Anihilarea(acţiune, SUA, 1991) cuMichael Dudikoff

22,00 Ce-am avutşi ce-am pierdut

23,00 Observator. Sportcu Letiţia Zaharia

23,30 Stagiarii (s) 0,00 Dilemele vârstei

cu Jemima Rooper,Orlando Wells

0,30 Steven Spielberg’sAmazing Stories (s)

1,00 Observator (r) 2,00 Incredibil,

dar adevărat! (r) 3,00 Zile din viaţa noastră (s)

7,00 Teleshopping 7,30 Dragoste şi putere 8,00 Focus cu Adriana Mariş şi

Adrian Bucur11,00 Roseanne (s)11,42 ANDOgrafia zilei11,45 Filmul şi televiziunea (r)12,30 Focus12,40 Monica (s)14,00 Sunset

Beach (s/r)15,30 Dragoste şi putere16,00 Pitici şi tătici (s)16,30 Roseanne (s/r)17,00 Al şaselea simţ (r)18,00 Focus cu Cristina Ţopescu19,00 Pitici şi tătici (s)19,30 Monica20,30 Noaptea cea mare (dramă,

SUA, 1996) cu IsabellaRossellini, Stanley Tucci

22,30 Dincolo de limite23,00 Focus Plus23,30 Banc Show de vară 0,30 Focus (r) 1,25 Clip Art 1,30 Noaptea cea mare (r)

(dramă, SUA, 1996)

3,30 Chat TV

7,15 Suflete pereche (s/r) 8,00 Jurământul (s/r) 9,00 Club 700 (r) 9,30 De 3 X femeie (r)11,15 Al şaptelea cer (s/r)12,30 Căsătorie de probă (s/r)13,00 Ola, tati! (s/r)14,00 Învaţă engleza cu Victor14,15 Perla, cărările iubirii (s)15,15 Clona (r)16,30 Suflete pereche (s) cu

Kate del Castillo, J. Soler17,30 Poveştiri adevărate (r)

cu Lucian Viziru17,55 Reţeta de Acasă18,10 Să iubeşti din nou (s)

cu Iran Castillo, V. Lanus20,00 Prizoniera (s)

cu Gabriela Spanic

21,00 Femei îndrăgostite (s)cu Christiane Torloni

23,00 Jurământul (s) 0,00 Căpşune cu zahăr (s)

cu Benedita Pereira 1,15 Clona (s/r) 2,15 Poveştiri adevărate (r) 2,45 De 3 X femeie (r) 4,15 Un bărbat adevărat (r) 6,00 Căsătorie de probă (s/r)

8,00 NelegiuiţiiVestului Sălbatic(western, SUA, 2001)

9,35 Staruri la Hollywood:Tom Cruise

10,00 Debutantul(dramă, SUA, 2002)

12,05 Proiecţionistul lui Stalin(dramă, SUA, 1991)

14,20 Vedete la Hollywood:Renée Zellweger

14,50 Sunt spion(acţiune, SUA, 2002)cu Eddie Murphy

16,25 Pârtia de snowboard(comedie, SUA, 2001)

17,55 NelegiuiţiiVestului Sălbatic (r)(western, SUA, 2001)cu C. Farrell(aventuri, SUA, 2002)

19,30 Pe platourile de filmare20,00 Călătoria fantastică

(comedie fantastică, SUA,1987)cu Meg Ryan,Dennis Quaid

22,00 Pietrele(dramă, Spania, ’02)cu Angela Molina

0,15 Legătura de sânge(thriller, SUA, 2002)cu Clint Eastwood,J. Daniels

11,00 Makingof TVR (r)

11,40 Amintiridespre vedete

12,05 Concert de prânz13,00 Identităţi13,30 Patrimoniu (r)14,00 Curs

de engleză15,00 Lumea secretă

a lui AlexMack (s)

15,30 Deseneanimate

16,00 Amintiridespre vedete (r)

16,25 Cursde engleză (r)

17,00 Rocancourt18,00 Linia

maritimă Onedin (s)18,55 Democraţia19,25 Patrimoniu20,00 Poliţist

la “Omucideri” (s)20,55 Codul

manierelor elegante21,15 Cultura IT21,45 Jurnal cultural22,10 Miraj

(dramă, SUA, 1965) 0,15 J.S. Bach

6,00 Jurnal TV 7,45 Revista presei10,15 Pentru

dumneavoastră,doamnă (r)

11,00 Jurnal TV11,15 Ce ni

se întâmplă? (r)12,45 Revista presei13,15 În spatele

imaginii (r)14,00 Jurnal TV14,45 Naşterea

unei naţiuni15,15 Realitatea medicală

cu Carmen Toma16,50 Naşterea

unei naţiuni17,15 Audienţa în direct

cu S. Bălănescu18,00 Jurnal TV18,50 Naşterea

unei naţiuni19,50 Proiect: România20,15 100%

cu RobertTurcescu

21,50 Proiect:Româniacu Vlad Nistor

22,15 Ştirea de la ora 22cu Răzvan Dumitrescu

23,00 Jurnal TV23,50 Proiect: România

Dr. Jekyll ºi Dna HydeDr. Jekyll ºi Dna HydeDr. Jekyll ºi Dna HydeDr. Jekyll ºi Dna HydeDr. Jekyll ºi Dna Hyde(comedie, SUA, 1995)Naţional TV, ora 22,05Cu: Sean Young, Timothy Daly,

Lysette Anthony. Titlu original: Dr.Jekyll and Ms. Hyde

Richard Jacks este un cercetătorcare încearcă să urce pe scaraierarhică a unei importante companiiproducătoare de parfumuri. Elmoşteneşte jurnalele străbunicului său,doctorul Henry Jekyll. Fascinat de ideealui Jekyll despre dualitatea omului, Jacksîncepe să facă experimente prin careîncearcă să obţină acea substanţă carear putea izola răul de bine în naturaumană. Formula încercată de Richardînsă are un rezultat cu totul diferit decel preconizat de Jekyll, astfel încât, în

Secondo şi tânărul şi mai rafinatulsău frate Primo vor să reuşească înAmerica în afacerile cu restaurante.Fraţii părăsesc Italia anilor ’50 pentrua deveni patronii unui mic restaurantitalian în “Lumea Nouă”. Problema este

că Primo nu vrea să ser-vească spaghete şi chiftele.Capodoperele sale gastro-nomice includ tot felul demâncăruri sofisticate careînsă trebuie să fie “înţelese”pentru a fi savurate de cătredevoratorii americani defast-food şi pizza. Secondo,managerul, e din ce în ce maipanicat de diminuarea con-tului bancar şi exasperat deîncăpăţânarea fratelui de agăti numai mâncărurisofisticate.

American Ninja: AnihilareaAmerican Ninja: AnihilareaAmerican Ninja: AnihilareaAmerican Ninja: AnihilareaAmerican Ninja: Anihilarea(acţiune, SUA, 1991)Antena 1, ora 20,00Cu: Michael Dudikoff, David Bradley.

Titlu original: American Ninja 4: TheAnnihilation

Agentul CIA Sean Davidson şi partenerullui, Carl, sunt trimişi în ascunzătoarea luiMulgrew, un fost soldat britanic renumit pentrusadismul său, ca să salveze un grup decomando al Delta Force care fusese capturatşi torturat. În momentul în care Sean, Carl şifrumoasa doctoriţă Sarah dau de necaz,veteranul Joe Armstrong este chemat să deao mână de ajutor. Diabolicul Mulgrew plănuiasă detoneze o bombă nucleară în centrul NewYork-ului.

loc să-l transforme într-o fiară, îltransformă într-o frumoasă şi sexyfemeie pe nume Helen Hyde, ce-i drept,puţin cam nimfomană.

Noaptea cea mareNoaptea cea mareNoaptea cea mareNoaptea cea mareNoaptea cea mare(dramă, SUA, 1996)Prima TV, ora 20,30Cu: Tony Shalhoub, Stanley Tucci,Isabella Rossellini. Titlu original:Big Night

AR

HIV

A „V

L“

Nr. 4463Luni,

19 iulie 2004 15Româniidin Spania

SILVIA MARCU

ANALIZA

D

Ech

ipa

de s

ervi

ciu:

Sec

reta

r de

reda

cţie

: Gh.

Ars

enie

Cap

lim

pede

: C

ristin

el L

uca

Cor

ectu

ră:

Mih

aela

Mar

avel

aLi

li A

rghi

r

Paginã realizatã deCRISTINA GOGA

din surse MEDIAFAXºi CLICK NEWS

e 12 ani locuiesc în Spania. Nimic extraordinar. Şi totuşi, pentruun român este foarte important ca, departe fiind, de 12 ani dezile să nu piardă contactul cu ţara. De multe ori, în lupta cu viaţa,

m-am gândit la România. Şi acest gând m-a salvat.Am încercat un sentiment de profundă fericire, miercuri, 14 iulie,

când la Ambasada României din Spania a fost prezentă o echipă de laTeleviziunea Română, condusă de doamna Mihaela Crăciun. Dumneaeipregătea o emisiune despre românii aflaţi în Spania. În acest sens, aluat interviuri câtorva persoane care “au reuşit să se realizeze”.Mărturisesc că mi-e greu să fac distincţie între cei care “au reuşit” şi ceicare “nu au reuşit”. Ce înseamnă a reuşi? A reuşi să studiezi, să iei undoctorat, să fii profesor la universitate, sau a reuşi să rezişti printrestrăini, să ai un loc de muncă, să faci cinste numelui de român, pentrumine reprezintă acelaşi lucru. Cred că suntem o naţiune luptătoare,puţin obişnuită cu un destin pozitiv, cu daruri oferite de şansă. Noi nedeschidem singuri porţile. Răzbatem. De aceea, nu pot spune că printrecei care au plecat cu gânduri curate din ţară există rataţi. Ar fi nedreptsă situăm oamenii în două categorii: cei care “au reuşit” pentru faptul căşi-au luat un doctorat şi cei care nu au reuşit pentru faptul că suntmuncitori în construcţii, sau pentru faptul că, după un timp, au decis săse întoarcă în ţară. Nimeni nu a naufragiat. Toată lumea care a plecat deacasă şi care s-a întors acasă are acelaşi merit: cel de a fi încercatzborul! Faptul că s-au întors e un merit enorm. Unde e mai bine decâtacasă? Revenind la interviurile realizate de doamna Mihaela Crăciun dela Televiziunea Română, scriu că am avut onoarea de a vorbi despreexperienţa mea spaniolă, despre dorul de ţară, despre modestele melerealizări. Alături de mine, s-au aflat Iuliana Botezan din Călăraşi, o tânărăprofesoară, care şi-a susţinut de curând teza de doctorat la Madrid. Deasemenea, a fost prezent Alin Alexandru Mercaş, un tânăr inimosrealizator al revistei “Român în lume”, editată în limba română, în toateţările din Uniunea Europeană, unde există colonii importante de români,o tânără poetă şi bineînţeles domnul Stelian Oancea, ambasador alRomâniei în Spania, doamna Florina Nicolae, ataşat cultural al Ambasadei.Printre rafturi cu cărţi, cu Eminescu aproape, cu România în suflet şi înpriviri, cu toţii am încercat să răspundem cât mai limpede întrebărilordoamnei Mihaela Crăciun. Românii din Spania nu suntem doar noi, omână de oameni care încercăm să ne unim, care pledăm pentru valorilespirituale româneşti, care luptăm pentru constituirea unui Institut CulturalRomânesc la Madrid. Românii din Spania sunt mulţi, sunt foarte mulţi,răspândiţi prin toate comunităţile autonome ale ţării. Unii dintre ei lucreazăpe câmp, au privirile triste, dar curate, alţii muncesc pe şantiere deconstrucţii, la 40 de grade Celsius şi au mâinile crăpate, dar curate, alţiistudiază, alţii fac curat prin case sau sunt barmani prin restaurante. Alţiişi-au pierdut viaţa în teribilul atentat din 11 martie, devenind eroi anonimiîn lupta împotriva terorismului. Românii din Spania sunt oameni cinstiţi încea mai mare parte. Au copii care studiază la şcolile spaniole, careînvaţă foarte bine limba, sunt bilingvi şi se integrează perfect în societateaspaniolă. Verile, călătoresc în ţară şi se întorc cu Carpaţii şi cu Dunăreaîn priviri. Limba română se aude de fiecare dată mai mult pe străzilespaniole. E o plăcere... E o minune! Cu tristeţe trebuie să afirm că existăşi o categorie de români care nu fac cinste ţării peste hotare. E vorbadespre delincvenţi, cei care dau bătaie de cap poliţiei spaniole. Dorprivirile româncelor care se prostituează, aşa-zisele dansatoare, dorcuvintele românilor care fură. Pe când mai multă seriozitate, cinste şionoare? Cred că menirea celor care trăim în afara ţării, în Spania sau înoricare altă ţară, este să purtăm România permanent în suflet. Chiardacă locuim de-o viaţă pe aici, sau am sosit ieri, trebuie să oferim ţării înfiecare zi, prin intermediul acţiunilor noastre, o imagine pozitivă în lume,să arătăm străinilor valorile spirituale ale unei ţări nepereche, cu o limbăşi cu o cultură profunde şi spirituale. Să demonstrăm că imagineaRomâniei este luminoasă: o ţară deschisă spre lume, spre valorileoccidentale, atât prin poziţia sa geopolitică, cât şi prin calitatea materialuluiuman. Şi mai ales, să nu pierdem contactul cu ţara, să nu existe nici o ziîn care să nu ne gândim acasă. Cuvântul acasă este cel mai dragcuvânt, echivalent cu dorul, echivalent cu România. Vă invit pedumneavoastră, cititorii dragi ai acestui ziar de suflet, să vizionaţiemisiunea realizată la Madrid de doamna Mihaela Crăciun. Să ne vedetipe noi, o parte a românilor de pe aiurea. Cu idealurile noastre. Curealizările, cu dorurile şi cu nostalgiile noastre...

Militarii ruşi au ucis 19 separatişti întimpul unei operaţiuni majore însud-estul Ceceniei, potrivit agenţiei depresă ruse Interfax, citată deYahoo!News.

Un purtător de cuvânt din cadrularmatei ruse, Ilya Shabalkin, a precizatpentru Interfax că ieri au fost ucişi 13rebeli în timpul unui schimb de focuri cuforţele de securitate, în sectorulNozhai-Yurt, situat la aproximativ 50 km

Incendiile care afectează, de maimulte zile, împrejurimile localităţii CarsonCity (Nevada) şi Los Angeles, parincontrolabile şi sunt înteţite de căldurăşi de vânt, în ciuda eforturilor pompie-rilor, care au fost mobilizaţi în masă, auanunţat surse oficiale, citate de AFP.

În apropiere de Carson City şi înpădurea naţională de la Los Angeles,pompierii încearcă să controlezeincendiile, în condiţiile în care vântul înrafale a intensificat flăcările, care audistrus deja peste 5.600 hectare devegetaţie uscată şi trei case. Evacuărilecontinuă în această regiune, cel puţin omie de persoane părăsind zonaîncepând de luni. Circa 227 depersoane, dintre care 205 tineri deţinuţi,au fost evacuate din două centre dereeducare vineri dimineaţă.

“Vântul suflă în rafale şi este dificilde prevăzut ce se va întâmpla”, adeclarat un căpitan al pompierilor,Dennis Cross.

Un site internet islamist a atribuitreţelei al-Qaida un comunicat în careItalia este ameninţată cu “o baie desânge similară celei de la 11septembrie” 2001 din Statele Unite,dacă italienii nu îl înlătură de la puterepe premierul Silvio Berlusconi, relateazăAFP. “Ori vă debarasaţi de incom-petentul Berlusconi, ori vom incendiaefectiv Italia (..) Vă aşteaptă o baie desânge similară celei de la 11septembrie”, avertizează textul, semnat“Brigăzile Abu Hafs al-Masri”, publicatpe site-ul http://www.ansarnet.ws/vb

IRAKUL LA ZIRaiduri aerieneamericane laFallujah

Cel puţin 11 persoane au fost uciseşi alte şapte rănite în mai multe raiduriaeriene efectuate, ieri, asupra localităţiiFallujah, au anunţat surse medicale dinoraşul sunnit situat la vest de Bagdad,transmite AFP. “În total s-au înregistrat11 morţi şi şapte răniţi”, a declaratmedicul Adnan Mohammadi, de la spitaluldin Fallujah, după ce un ofiţer de poliţieafirmase că şase persoane au fostucise. Potrivit medicului, mai multevictime au fost înmormântate, iar rudeleacestora au venit ulterior “să declaredecesul lor”.

Un locuitor din cartierul de sud aloraşului Fallujah a precizat că “11cadavre au fost înmormântate”.

Armata americană a anunţat atacuriaeriene, ieri dimineaţă, la Fallujah, undeexistă bănuieli că islamistul Abu Musabal-Zarqawi ar avea ascunzători. “Auavut loc raiduri aeriene în cursul nopţii,la Fallujah”, a precizat un purtător decuvânt militar american.

Atac sinucigaº lasud de Bagdad

Un atentat sinucigaş cumaşină-capcană, comis, sâmbătă, laCartierul General al Gărzii Naţionale dela Mahmudiyah, la sud de Bagdad, s-asoldat cu un mort şi 25 de răniţi, auanunţat surse medicale şi din cadrul

FLASHnnnnn Şcoli închise nnnnn Autorităţile

statului indian Tamil Nadu au ordonatînchiderea a peste 200 de şcoli dinregiune, din motive de securitate, dupăincendiul produs, vineri, într-o instituţieşcolară, soldat cu moartea a 90 de copii.nnnnn Arestări n Poliţia a arestat însud-estul Olandei, la Nimegue, doibărbaţi suspectaţi că intenţionau să îiatace pe militarii care urmează săparticipe, peste câteva zile, la uneveniment sportiv desfăşurat în acestoraş. nnnnn Afirmaţie nnnnn Ministrul iranianpentru Informaţii, Ali Yunessi, a afirmatcă serviciile sale au dizolvat “toatefacţiunile iraniene” ale reţelei al-Qaida,a anunţat postul de televiziune destat.nnnnn Activitate suspendată nnnnnÎntreaga activitate a laboratoruluiamerican de armament nuclear de laLos Alamos a fost suspendată dincauza unor probleme de securitate şi a

TRÃSNAIAZILEIDescoperire

Scafandrii britanici au sărbătoritdescoperirea a aproximativ 20.000 desticle de şampanie vechi de o jumătatede secol. După cum informează site-ulmatin.qc.ca, sticlele au fost găsite încala unui cargou francez care a naufra-giat. Scafandrii au deschis câteva dintresticlele descoperite.Spre surprinderealor ei au constatat că şampania aveaun gust bun, însă un miros puternic depeşte. Sticlele au fost decoperite decătre membrii Clubului de scufundări dinoraşul britanic Folkestone, care aurefuzat să precizeze locul exact undeau fost găsite sticlele. Ei s-au rezumatdoar la a preciza că şampania a fostgăsită pe vaporul francez La Seine carese îndrepta către Anglia şi s-a ciocnitcu cu un cargou sovietic în 1955.

Liderul palestinian Yasser Arafat aanunţat, sâmbătă, o reformă a serviciilorde securitate, după ameninţarea cudemisia formulată de premierul AhmadQorei, ca urmare a unei serii de răpiricomise în Fâşia Gaza, transmite AFP.“Qorei şi-a dat demisia, dar Arafat i-acerut să renunţe la acest lucru,promiţându-i reformarea serviciilor desecuritate”, a declarat un colaboratoral premierului.

Principalul consilier al lui Arafat, NabilAbu Rudeina, a anunţat, la rândul său,că preşedintele Autorităţii Palestiniene“a adoptat o decizie care va fi aplicatăimediat, privind reducerea număruluiserviciilor de securitate de la opt la trei:poliţia, serviciul general de securitateşi serviciul de informaţii”. De asemenea,el a declarat că generalul Musa Arafata fost numit în fruntea serviciuluigeneral de securitate.

Şeful poliţiei, generalul Ghazi Jabali,ţinut ostatic vineri, timp de patru ore, deo grupare palestiniană care l-a acuzatde “corupţie”, a fost înlocuit în funcţiede generalul Saeb al-Ajez. Şefulserviciului de informaţii rămânegeneralul Amin al-Hindi, a cărui demisie,prezentată vineri, a fost respinsă deArafat.

Aceste măsuri au fost anunţateînaintea unei reuniuni de urgenţă a

Şeful poliţiei navale palestiniene,generalul Jomaa Ghali, şi-a prezentatdemisia, ieri, în semn de protest faţăde “situaţia haotică ce domneşte înFâşia Gaza”, au anunţat surse oficialepalestiniene, citate de AFP. “Situaţiaactuală ne conduce direct către orevoltă şi, în condiţiile acestea, nu potcontinua să rămân în funcţie”, a afirmatgeneralul Ghali, în scrisoarea sa dedemisie adresată preşedinteluiAutorităţii Palestiniene.

În conformitate cu reformaanunţată, sâmbătă, de Arafat,serviciul condus de generalul JomaaGhali trebuie să treacă în subordineaserviciului general de securitate, înfruntea căruia a fost numit un nepot alliderului palestinian, generalul MusaArafat, fapt care a declanşat protestevehemente.

Brigăzile Martirilor al-Aqsa, gruparearmată în legătură cu mişcarea Fataha lui Yasser Arafat, dar şi mai mulţiresponsabili ai serviciilor de securitateau denunţat numirea lui Musa Arafat,acuzându-l că ar fi un “simbol alcorupţ iei” din cadrul Autorităţ i iPalestiniene. În Fâşia Gaza, circa 3.000de palestinieni au manifestat, sâmbătăseară, împotriva desemnării acestuia.

Totuşi, ieri, generalul Musa Arafat aanunţat că nu are nici o intenţie sădemisioneze. “Nu-mi voi da demisia.Singurul care mă poate demite este celcare m-a numit”, a declarat el.

Pe de altă parte, ieri, ministrulpalestinian pentru negocieri, SaebErakat, a afirmat că poporulpalestinian este martorul dezintegrăriiordinii şi legii, fenomen susceptibil dea determina o destrămare a structuriisociale. El a declarat că noiiresponsabili palestinieni pentrusecuritate trebuie să primească o

Aproximativ 250 de ţigani români aflaţi ilegal însuburbiile Parisului au manifestat sâmbătă după-amiazaîn capitala franceză, pentru a protesta împotrivaexpulzării şi pentru a cere să li se acorde mai multedrepturi, inclusiv vize de şedere. După cum informeazăediţia electronică a cotidianului francez Le Parisien, lamanifestaţie au participat pe lângă romii care locuiescîn zonele Saint-Denis, Montreuil, Bagnolet, Limeil şiAubervilliers, şi membrii ai Comitetului de susţinere aromilor din Saint-Denis precum şi reprezentanţi aiConfederaţiei Naţionale a Muncii(CNT).

Marşul a început la ora locală 14.30 din Piaţa Clichy,iar protestatarii s-au îndreptat către PiaţaSaint-Augustin. Ei au afişat un bener pe care era scris:“Noi suntem ţigani, fiinţe umane fără drepturi în Europa”.“Vrem vize de şedere pentru a nu mai sta cu teama căvom fi expulzaţi sau să ne mutăm din cartier în cartierde teamă. Vrem ca fiii noştrii să primească o educaţieîn Franţa şi să aibă parte de condiţii de viaţă mai bunedecât în România”, a explicat unul dintre reprezentanţiiromilor români din Saint-Denis, Mişa Boti. “Nu vom părăsipentru nimic în lume Franţa”, a mai adăugat acesta.

“Romii au în general viză turistică. Aceasta estevalabilă doar trei luni şi nu le permite să muncească peteritoriul francez în mod legal. După expirarea celor treiluni, cei mai mulţi dintre rromi sunt prinşi şi expulzaţi”, asubliniat un reprezentant al comitetului de sprijin alromilor, Gabriel Szeles.

“Nu vrem să fim expulzaţi. Copiii noştri merg la şcoalăaici. Chiar dacă ne va costa viaţa suntem hotărâţi sănu părăsim Franţa. Vrem acte şi autorizaţii de muncăpentru a putea avea o viaţă mai bună”, a mai precizatunul dintre participanţii la manifestare.

CutremurUn puternic cutremur, cu o

magnitudine de 5,5 grade pescara Richter, a fost resimţit,sâmbătă, la Tokyo şi în împre-jurimi, dar nu s-au înregistratvictime sau pagube materiale,potrivit primelor informaţ i idisponibile, citate de AFP.

Cutremurul a avut loc la oralocală 15.10 (09.10 oraRomâniei), epicentrul fiindlocalizat la o sută de kilometri sudde capitală, iar focarul în largulpeninsulei Boso, la 60 de kilometriadâncime, a precizat serviciulnaţional de meteorologie.

Japonia se află la întâlnireadintre patru plăci tectonice, mii decutremure producându-se înregiune anual.

Accidentrutier

Trei persoane şi-au pierdutviaţa şi alte 20 au fost grav răniteîn urma unui grav accident rutier.

După cum informează site-ulswissingo.org, un autobuzînregistrat în Danemarca şi labordul căruia se aflau mai mulţiturişti tineri a deviat, ieri, de pe oautostradă din Germania şi s-aprăbuşit 10 metri în gol, de pe ofaleză.

Poliţiştii şi forţele de salvares-au deplasat imediat la loculaccidentului. Peste 60 depasageri au fost răniţi, dintre care20 foarte grav.

IncidentPatru albanezi au fost răniţi în

sudul Serbiei de către doi bărbaţiînarmaţi, care au deschis foculasupra maşinii în care se aflau, aanunţat ieri presa sârbă.Sâmbătă seara, doi bărbaţimascaţi au oprit o maşină în carese afla o familie de albanezi, carese întorceau dintr-o călătorie dinElveţia, a declarat un responsabilmunicipal din oraşul Bujanovac,Mica Markovic. Acest “atacterorist” a avut loc în oraşulKonculj, situat în apropiere deprovincia Kosovo, care esteadministrată de ONU. Mascaţii autras aproximativ 20 de focuriasupra maşinii. Pasagerii au fostrăniţi şi au fost spitalizaţi.

Regiunea de sud a Serbiei, acărei populaţie este în majoritatealbaneză, este teatrul unorfrecvente înfruntări între forţelesârbeşti şi extremiştii albanezi.

ExtrãdareAutorităţile de la Riyad, impli-

cate într-un război împotrivateroriştilor de pe teritoriul rega-tului, au anunţat că au obţinutextrădarea a 27 de saudiţi căutaţipentru “cazuri privind securi-tatea” ş i care se aflau înstrăinătate, transmite AFP.

“Douăzeci şi şapte de saudiţicăutaţi pentru cazuri în legăturăcu securitatea au fost predaţiautorităţilor de securitate compe-tente de către ţările prietene”, adeclarat, duminică, purtătorul decuvânt oficial, citat de agenţiasaudită Spa.

Responsabilul a adăugat că,“în interesul anchetei”, se abţinesă dea detalii despre persoaneleextrădate.

RetragereUltimii militari ai contingentului

filipinez din Irak se vor retragedin această ţară astăzi, aanunţat, ieri, ministrul de Externede la Manila, Delia Albert,relatează AFP.

Autorităţile de la Manila auînceput, vineri, procesul deretragere a celor 51 de militari şipoliţişti, după ce răpitorii unuicetăţean filipinez au ameninţat căîl vor executa dacă trupele nu vorfi retrase până la sfârşitul acesteiluni. Militarii care se mai află înIrak se vor deplasa, astăzi, înKuwait, unde se vor îmbarca labordul unor aeronave care îi vortransporta în Filipine, a precizatAlbert.

ApreciereAdministraţia prezidenţială ucraineană nu consideră că există

motive pentru agravarea relaţiilor sale cu Uniunea Europeană,din cauza construirii canalului Dunăre-Marea Neagră.

AccidentUn cuplu de români stabiliţi în Statele Unite şi trei dintre copiii lor au murit, iar alţi

trei sunt în spital, în urma unui accident rutier produs în California, la sfârşitulsăptămânii.

PARIS

Þiganii români au manifestatpentru drepturile lor

Arafat acceptãreformarea serviciilorde securitate

Cabinetului palestinian, confruntat cu ocriză de autoritate fără precedent,provocată de o serie de răpiri în FâşiaGaza, pe fondul acuzaţiilor de corupţie.Brigăzile Martirilor al-Aqsa, o gruparearmată în legătură cu mişcarea Fatah alui Yasser Arafat, a cerut AutorităţiiPalestiniene demiterea “simbolurilorcorupţiei”. Răpirile nu au durat decâtcâteva ore, iar victimele au fost patrufrancezi ş i doi ofiţeri superioripalestinieni.

ªeful poliþiei navalepalestiniene ºi-aprezentat demisia

şansă de a-şi dovedi eficienţa. “De multtimp am avertizat în legătură cu anarhiaşi bandele înarmate (...). Structurasocială a poporului este pe cale să fiedistrusă”, a precizat el, pentru postulde radio militar israelian, referindu-sela valul de răpiri fără precedent dinFâşia Gaza. “Cred că şefii celor treiservicii de securitate trebuie să aibă oşansă” de a-şi demonstra capacităţile,a adăugat Erakat, care a afirmat căpalestinienii au datoria de a restabiliordinea şi legea.

Adjunctul ministrului palestinian alAfacerilor Civile, Sofian Abu Zaida,membru al mişcării Fatah a lui YasserArafat, a declarat, într-un interviuacordat postului militar de radioisraelian, că, în opinia palestinienilor,preşedintele Autorităţii Palestiniene numai este un simbol sfânt. “Ceea ce s-aschimbat de ieri până azi este că,pentru palestinieni, nu mai existăsimboluri sfinte. Oamenii sunt sătui desituaţie (...). Respectul pentru YasserArafat ca reprezentant al lupteipalestiniene există ş i este încăintangibil. Ceea ce s-a pierdut esteîncrederea în modul său de gestionarea Autorităţii Palestiniene”, a afirmat AbuZaida. “Sunt sigur de un lucru. Manieraîn care Arafat a administrat AutoritateaPalestiniană nu va continua”, a subliniatel. “Există un consens în cadrulpoporului palestinian, situaţia actualănu poate dura. Nu mai există AutoritateaPalestiană. Sunt luni întregi de cândArafat este rugat să facă reforme”, amai declarat Sofian Abu Zaida.“Apelurile la demisia lui Abu Alaa fac şiele obiectul unui consens. Oamenii suntfoarte mulţumiţ i că acesta ademisionat, ei ar fi fost furioşi dacă nuar fi făcut-o. Nu ş i-a îndeplinitobligaţiile”, a adăugat el.

serviciilor de securitate, transmite AFP.“O persoană a fost ucisă şi alte 25 aufost rănite, dintre care civili şi membri aiGărzii Naţionale”, a declarat KassemObeid, un medic de la spitalul dinlocalitate. “O maşină Oldsmobile aaccelerat spre clădire, iar şoferul arefuzat să oprească. Gardienii audeschis focul în direcţia acestuia,provocând explozia maşinii, la circa 25de metri de intrare”, a precizat unmembru al Gărzii Naţionale, Adel Taha.Explozia s-a produs în timp ce mai mulţitineri se îndreptau spre CartierulGeneral, pentru a se alătura GărziiNaţionale, a precizat un alt membru alacestui serviciu, Ahmed Hamza.Deflagraţia a provocat un crater de doimetri lărgime şi un metru adâncime.

Ministrul Justiþiei asupravieþuit unuiatentat

Ministrul irakian al Justiţiei, MalekDohan al-Hassan, a scăpat cu viaţă,sâmbătă, dintr-un atentat cu explozivicare a vizat convoiul în care se afla, laBagdad, şi care s-a soldat cu patrumorţi, au anunţat surse medicale, citatede AFP. “Am primit patru morţi şi treirăniţi, inclusiv o fetiţă în vârstă de patruani”, a declarat Hazem AbdelrahmanHussein, responsabilul secţiei deurgenţă a spitalului Iskan, din apropierealocului atentatului. Potrivit martoriloroculari, ar fi vorba despre un atentatcu maşină-capcană, dar poliţiştii de lafaţa locului au afirmat că a fost detonatăo bombă de mare putere.

Carson City, oraş cu 50.000 delocuitori, pare direct ameninţat de unincendiu declanşat miercuri. O mie delocuinţe sunt în pericol, iar sute depersoane au fost evacuate, în timp ce3.640 de hectare au fost distruse,conform unui responsabil al serviciuluide protecţie a pădurilor, Paddy Hardy.

“Este un incendiu foarte dificil decontrolat, deoarece a fost foarteneregulat şi temperaturile au fostridicate”, a precizat el, adăugând căpatru ani de secetă au făcut cavegetaţia să fie extrem de inflamabilă.

Arborii au explodat pur şi simplu,aruncând flăcările la peste 30 de metriînălţime. Aproximativ 1.100 de pompieri,care beneficiază de sprijinul a 13elicoptere şi şase avioane de largare,au fost mobilizaţi pentru a proteja oraşul,capitala statului Nevada, faţă de acestincendiu care a distrus deja 14 locuinţeşi un imobil comercial şi s-a apropiat dereşedinţa guvernatorului.

rănirii unei angajate, în timpul unuiexperiment, a anunţat purtătorul decuvânt al instituţiei. nnnnn Avertisment nnnnnFBI a avertizat cu privire la posibilitateaca reţeaua al-Qaida să recrutezecetăţeni care nu sunt arabi, pentrucomiterea unor atentate în Statele Unite.nnnnn Apreciere nnnnn Seria fără precedentde răpiri de la sfârşitul acestei săptă-mâni, din Fâşia Gaza reflectă anarhiainstaurată în teritoriile palestiniene, iarpresa israeliană de duminică apreciazăcă acesta este preambulul prăbuşiriiAutorităţii Palestiniene.nnnnn Descoperirennnnn Poliţia germană a descoperit căcetăţeanul germano-marocan SaidBahiji, suspectat de implicare înatentatele de la 11 septembrie 2001,este în Pakistan, de unde a contactat-ope soţia sa aflată la Hamburg, potrivitediţiei de luni a săptămânalului Focus.nnnnn Acuzaţii nnnnn Poliţia indiană a acuzatcinci persoane de neglijenţă, în legăturăcu moartea a 90 de copii într-un incendiu

produs la o şcoală primară din sudulstatului Tamil Nadu. nnnnn Dezminţire nnnnnVicepreşedintele american Dick Cheneya negat, sâmbătă, zvonurile potrivitcărora preşedintele George W. Bushar căuta un alt candidat în vedereaalegerilor prezidenţiale din noiembrie. nnnnnRecomandare nnnnn Comisiaindependentă de anchetă asupracircumstanţelor comiterii atentatelor dela 11 septembrie 2001 va recomandacrearea unui post de responsabilînsărcinat cu supravegherea activităţiidiferitelor agenţii de informaţii din StateleUnite. nnnnn Interogatorii nnnnn Agenţii FBIinteroghează tot mai mulţi musulmani şiarabi americani pentru a afla informaţiicare să le permită evitarea unui eventualatentat, despre care se crede că ar fipregătit pentru acest an. nnnnn Identi-ficare nnnnn Bulgaria ar putea afla,săptămâna viitoare, dacă trupulneînsufleţit decapitat găsit în Irakaparţine ostaticului Gheorghi Lazov.

Incendii incontrolabileîn vestul Statelor Unite

şi a cărui autenticitate nu a putut fiverificată.

Abu Hafs al-Masri, şefuloperaţiunilor militare al-Qaida, a fost ucisîn operaţiunile armatei americane dinAfganistan, în 2001. Grupul care îipoartă numele a revendicat, într-uncomunicat trimis cotidianului arabAl-Qods al-Arabi, publicat la Londra,atentatele comise la 11 martie, la Madrid,precum şi pe cele comise în noiembrie2003 asupra a două sinagogi dinIstanbul şi în august, asupra CartieruluiGeneral al ONU din Bagdad.

Al-Qaida ameninþã Italiacu “o baie de sânge”

sud-est de capitala Groznâi. Deasemenea, el a precizat că alţi şaseseparatişti au fost ucişi în aceeaşiregiune, cu o zi în urmă, în timpulraidurilor întreprinse de grupurile decomando ruseşti asupra refugiaţilorseparatişti ceceni.Grupurile decomando, formate din militari specialantrenaţi, au devenit cel mai eficientinstrument folosit de armata rusă în luptaîmpotriva separatiştilor ceceni.

Operaþiune amilitarilor ruºi însud-estul Ceceniei

AR

HIV

A „V

L“

16

MIHAI COSTACHE

De la Poliþia Rutierã

Unde va fi radarulastãzi

- Ce sau cine te-a ajutat să intriîn show-biz?

- A fost destinul. E acelaşi lucru şipentru cel care sapă canale ca şipentru noi. Evoluţia fiecăruia dintre noiare o expl ica ţ ie ş i aceasta se„traduce” prin destin.

- La ce te gândeşti când auzide concurenţă?

- Este motorul progresului. Îmi dăacea „pişcătură” care te face să nurămâi niciodată relaxat. În timp ce tucrezi că ai compus cel mai tarecântec de pe pământ, alături de tine,la câteva case mai încolo, un alt artistface o compoziţie care devanseazăorice valori ce au existat până atuncişi instaurează o nouă ordine înmuzică.

- Ce te enervează cel mai tare?- Suficienţa unor persoane. Sunt

unele aşa-numite vedete care secomportă ca ş i cum ar f i fostînzestrate de la natură cu ce aunevoie şi chiar mai mult. Şi care, înfond, sunt total pe dinafară. Mă uit laele, îmi este simplu să-mi dau seamacât valorează şi totuşi când văd cumse poartă, nu pot decât să le întorcspatele şi să-mi văd de drum.

- Cum crezi că reuşesc şiaceşti „artişti”, de care vorbeşti,să se menţ ină pe acelaş ipiedestal ca şi voi? Poate dincauza imaginii?

- Se merge pe imagine şi nu de azide ieri. Dacă în România moda aceastaa fetelor care fac playback şi dau dinburic e de câţiva ani, în America aredeja o tradiţie de peste 50 de ani. Uite,Elvis Presley. Investea milioane dedolari în imagine. Conta foarte multacest aspect.

- Cum te caracterizezi în câtevacuvinte?

- Sunt foarte sincer deş i amobservat că-ţi faci numeroşi duşmanidacă eşti sincer, dar ăsta-i felul meu.N-am ce face. Ne ducem piatra înspate. Alte trăsături de caracter alemele, care au o oarecare legătură,sunt consecvenţa şi perseverenţa.Când vreau să obţin ceva, merg pânăla capăt, orice ar fi. Mai ales că mergşi eu după principiul pe care l-am cititîntr-o carte când eram mai mic - „lumeae a celor consecvenţi”. Iar cei ca noireuşesc întotdeauna.

- Un defect?

- Pierd câteodată contactul cu ceidin jur, dar mi-l restabilesc repede...

- În ce sens?- În sensul că, ştiind ce am de

făcut, am momente în care nu mai ţincont de ce se întâmplă în jurul meu şide faptul că unii sunt de altă părere.Oricum, practica mi-a demonstrat căam mult discernământ în luareadeciziilor. Sunt momente în carederanjez, dar îmi revin repede.

- Ce n-ai face pentru nimic înlume?

- Manele!!! Sub nici o formă!- Paparazzi te agasează

adesea?- Sigur că da. Însă dacă eşti

suficient de deştept să le dai ceea cevor, ai scăpat. Ştii cum e? Ei seambiţionează foarte tare dacă-i refuzi.Cu cât au senzaţia „fructului oprit”,cu atât sunt mai agresivi şi într-adevărapar probleme între noi şi ei. Dacă eştiînsă foarte deschis, chiar dacă le arăţianumite faţete, atunci când au nevoie,te lasă în pace, se îndreaptă sprealtcineva. Ei caută senzaţionalul.Numai lucruri fenomenale, cele pe carenoi le numim „fructe oprite”. Nicidecumchestii la vedere.

- Încerci să le faci pe plac sauîţi vine să-i iei la bătaie?

- Noi, în general, încercăm să nufim în relaţii proaste cu presa. Este şio politică pe care ne-o bagă în cap ceide la casa de producţie, încontinuu,şi ne putem mândri că nu am făcutnici un bâlci în presă până acum.

- Ce îţi este interzis?- Să urc în stare de ebrietate pe

scenă. E stipulat în contractul cu NovaMusic şi sunt percepute nişte amenziteribil de mari.

- Care-i cea mai mare realizarepe plan personal de până acum?

- Faptul că am dat de cea maiminunată fată, anume construităpentru mine, şi cu care doresc să-miîntemeiez o familie şi să trăiesc pânăla adânci bătrâneţi. O cheamă Maria.Atât îţi spun!

- Cea mai mare dezamăgire aiavut-o atunci când...

- ...Am încercat să ne autovotămla Eurovision şi era ocupat încontinuu.Şi a trebuit, înfrânţi şi răpuşi, să

închidem telefoanele. Care, oricum,sunau de la cunoscuţi şi fani.

- Eşti superstiţios?- Am o singură superstiţie în care

cred: Nu-mi place să calc pe canalizăricare au capace cu patru găuri. E oprostie, dar e prea mult timp de cândcred. Şi mi-e impobil să mă schimb.Dar cred că nu mai are legătură cusuperstiţia, e un automatism de carenu pot să scap.

- Cum arată femeia ideală?- Este o combinaţie foarte profundă

şi aproape metafizică, mulată pepersonalitatea fiecăruia. Şi e foartegreu să-ţi dai seama dacă e sau nupersoana ideală. Am cunoscut femeicare se pliau exact pe personalitateamea. Şi nu acestea sunt pentru minefemeile ideale. Nu trebuie să fiecompatibilă 100 la sută. Atunci cândnu e de acord cu tine trebuie să existeputerea de a discuta deschis. Căci

altfel nu mai există acea persoanăcare să te corecteze de câte ori aigreşit, disputa de idei, schimbul deidei. Altfel, se ajunge la un plictis total.Şi, după 50 de ani, se întâmplă ca ceimai mulţi să calce strâmb. Şi în acelaşitimp trebuie să fie şi înţelegătoarecând ajungi acasă şi să-ţi poată oferiliniştea sufletească de care ai atâtanevoie.

- Ce urăşti ca persoanăpublică?

- Că oamenii încearcă să se bagecu cizmele în viaţa ta personală.

- Ce faceţi vara asta?- Vom concerta non-stop la mare.- Care-i cea mai stupidă

întrebare care ţ i s-a pusvreodată?

- De ce „Parlament”?

Text ºi foto:CODRIN-ªTEFAN ARSENE

CODRIN PRINTRE VEDETE

Pepino de la“Parlament”este superstiþios

În municipiul Galaţi - pe străzileSiderurgiştilor şi Brăilei, pe CaleaPrutului şi Drumul de Centură; înmunicipiul Tecuci - pe străzileGheorghe Petraşcu şi Tecuciul Nou.

În judeţ, pe Drumul Naţional (DN)

24 - în localităţile Munteni şi Cosmeşti;pe DN 25 - la Şendreni, Independenţa,Piscu şi Hanu Conachi; pe DN 26 - laTătarca, Şiviţa şi Frumuşiţa; pe DrumulJudeţean (DJ) 251 - la SloboziaConachi, Schela şi Smârdan.

Un zâmbet pe zi

Când tragi cu ochiul...Foto: K. NANU

Clãdireîn formã detelefon mobil

Vânzătorul de telefoane mobileşi excentricul milionar John Ilhan vaconstrui un imobil în formă de telefonmobil, informează site-ulnoticias.com. Intenţia sa este sătransforme edificiul în simbolulafacerii sale prospere. Ca să parăîntr-adevăr un telefon mobil,exteriorul edificiului cu 166 deapartamente, respectiv partea dinfaţă, va avea inclusiv butoanele de“pornit” ş i “oprit”, iar antenatelefonului va fi în acoperişul clădirii.

Ilhan a obţinut deja permisiuneade a construi clădirea de 110 metriînălţime. Excentricul milionar vacheltui 300 de milioane de dolaripentru acest proiect.

Expoziþiedeosebitã

O nouă expoziţ ie de artăabstractă a fost inaugurată în acestezile în Rusia. Originalul acesteiexpoziţii constă în faptul că artiştiinu sunt oameni, ci animale. Lucrărilede artă, pictate de animale precum,porci, vaci, elefanţi, dar şi ciori aufost expuse la un muzeu din

Moscova. Pentru a-şi convingevizitatorii de talentul lor înnăscut,originalii artişti oferă reprezentaţii depictură live.

Instructorul necuvântătoarelor,Svetlana Maksimova, crede căanimalele se angajează activ înprocesul creativ atunci când li seoferă o pensulă şi acuarele.”Suntconvinsă că animalele se implicăefectiv în ceea ce fac, deoarece defiecare dată ele pictează diferit. Şise vede că fac acest lucru în modconştient. Nu pictează în modmecanic, ci are loc un procescreativ”, spune Maksimova, care amărturisit că a fost nevoie de cinciani pentru a învăţa animalele săpicteze.

Bicicletecu cadredin cocainã

Traficanţ i i de cocaină dinColumbia găsesc cele mai ineditemetode de a scoate stupefiantele înafara graniţelor tării. După cuminformează Rueters.de, poliţiştiicolumbieni au confiscat peaeroportul internaţional din Bogotadouă biciclete ale căror cadre eraufăcute chiar din cocaină. Surse dinpoliţie au declarat că traficanţii auvopsit în argintiu cadrele, astfel încâtacestea imitau perfect aluminiul şierau aproape imposibil de detectat.Transportul de droguri urma săajungă în Spania. În urmainvestigaţiilor, poliţiştii au descoperitdouă kilograme de cocaină, acoperitecu un strat subţire de vopseaargintie. Amestecul vopselei cu unsolvent special a făcut ca barele decocaină să se îmbine perfect cucelelalte dispozitive ale bicicletei.

Vâltoarea evenimentelor de dinaintea weekend-ului putea să înţepeneascămintea oricărui om cât de cât dornic de conectare la realitate dar care-ar aveatoate motivele să facă un pas înapoi în încercarea de a-şi trăi viaţa fără nervipe moaţe şi fără extrapolări de rang naţional ale unor tragedii personale.

N-aveau românii chef să dezbată spinoasa problemă a preţului roşiilor, cutot cu adaosurile săvârşite de intermediarii tuciurii că s-a şi găsit fostul prefectsă palpite a demisie dintr-o slujbă la stat doar pentru a încerca să facă oameniisă creadă că are multă treabă la partidul unde, neavând voie să facă preamultă politică în ultimii ani, evident că ştie exact cum stau lucrurile. În cazulfiresc în care treburile nu ar căpăta o dinamică periculoasă, impulsionată deavertizările electoratului, care de bine ce-a semnalat că vrea schimbare, nu aprovocat în tabăra social democrată decât o reacţie de tip arici încolţit de-ovulpe sau de-un maidanez.

Sau, mă rog, încolţit de-o opoziţie cu o ogradă prea mare ca să nu iştedivergenţe, nu numai convergenţe. Strict doctrinar, propunerea lui ValeriuStoica are intenţia de a limpezi apele-n scena politică, să vadă oamenii care-sde stânga şi care-s de dreapta, că fazele cu centru şi-mprejur nu-s suficientde clare. Numai că politicienii români, nefiind altceva decât reprezentări fideleale anumitor stadii de maturizare electorală a naţiunii, nu au nimic în comun cudoctrinele ci mai mult cu foamea românească. Iar dacă românii sunt obişnuiţisă pape patru ani la prânz fasole şi seara varză este evident că vor remarca,poate chiar cu entuziasm, structurala schimbare de meniu pe următorii patruani: varză la prânz şi seara fasole.

Buclucul începe însă în momentul în care apar condimentele. Episoade degenul erorii medicale care-a înţepenit atenţia publică atât înspre nădragii unuiterifiant de ghinionist cât şi spre capacitatea lumii medicale de a tândăli inciziapână la bifurcarea chestiunii: ce-a fost mai mult? Greşeală omenească saueroare medicală? Adică uite-aşa găsim prilejuri de a constata, cu preţul unorsuferinţe individuale şi-a unor vaste studii de marketing sociologic că românii,umblând c-o falcă-n cer şi una-n subteran, au loc să plimbe-n maxilar nunumai corupţia.

Nãuceli de varã

Clãdirea - telefonExcentricul milionar John Ilhan va construi un imobil în formă de

telefon mobil, informează site-ul noticias.com.

Biciclete din cocainãPoliţiştii columbieni au confiscat pe aeroportul internaţional din Bogota două

biciclete ale căror cadre erau făcute chiar din cocaină.

AR

HIV

A „V

L“